6. Rspunderea n Dreptul Internaional PublicCurs nr. 6

1. Consideraii generale

2. Rspunderea internaional a statului pentru fapte i acte internaionale ilicite

3. Rspunderea statelor pentru consecinele prejudiciabile ale unor activiti legale (activiti neinterzise de dreptul internaional)

4 Consecinele rspunderii internaionale

1. Consideraii generale

Ideea rspunderii e dublu motivat:

Pentru ca nici un stat s nu poat aciona discreionar.

Dac totui a fcut-o, s rspund pentru faptele sale, fiind sancionat pentru nclcarea acestor norme.

Rspunderea statelor intervine n dou situaii:

a) rspunderea pentru fapte sau acte ilicite d.p.v.d. al dreptului internaional, prin care se ncalc norme dip;

b) rspunderea pentru consecine prejudiciabile decurgnd din activiti care nu sunt interzise de dreptul internaional (activiti licite ).Rspunderea se coreleaz

Cu sanciunile

Cu obligaiile

Temeiul juridic 2 opinii

Hugo Grotius Teoria culpei

Anzilotti Teoria rspunderii obiective bazat pe risc

Teoria lui Hugo Grotius, n care elementul volitiv internaional e temeiul rspunderii juridice internaionale e deficitar pentru c nu rezolv situaia rspunderii statelor pentru anumite activiti ilicite, cauzatoare de prejudicii i, pe de alt parte, acest element psihologic e foarte greu de dovedit i s-ar ajunge n foarte multe situaii la nclcri de norme de D.I.P. care n-ar putea fi sancionate pentru c nu s-ar putea dovedi culpa, reaua credin.

Teoria lui Anzilotti, trecnd n extrema celei dinti, acrediteaz ideea c rspunderea ar interveni de plano, fr nici un fel de contraargument, ori de cte ori riscul asumat s-ar produce, indiferent de domeniul de activitate.

Rspunderea intervine n D.I.P. ori de cte ori se ncalc o norm a respectivului drept chiar i atunci cnd e vorba de o aciune licit. Poate fi antrenat rspunderea dac se refer la domenii anume reglementate n cadrul D.I.P (rspunderea statelor pentru activitate, pentru poluare, pentru activiti licite n zonele nesupuse niciunei suveraniti, spaiul extraatmosferic, marea liber, fundul mrilor i al oceanelor).

Originea rspunderii n D.I.P. e cutumiar, dei n cadrul O.N.U. se lucreaz la codificarea normelor de drept viznd rspunderea internaional. Codificarea e n curs i e axat pe trei planuri.

1. Un cod al crimelor mpotriva pcii i securitii umanitii

2. Codificarea privind rspunderea statelor pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii.

3. Rspunderea statelor pentru aciuni licite cauzatoare de prejudicii.

Fundamentul rspunderii pentru fapte ilicite: actul/faptul ilicit al unui stat reprezint o aciune sau omisiune care constituie o nclcare a unei obligaii internaionale.

Definiia rspunderii

Pentru a exista rspundere trebuie s fim n prezena unei fapte imputabile statului, fapta s aib un caracter ilicit i s constituie o nclcare a normelor de D.I.P.; s aib ca efect producerea unui prejudiciu i s existe un raport de cauzalitate.

Elementele rspunderii

1. S fim n prezena unei nclcri a unei norme de D.I.P.

2. Aceast nclcare s fi fost svrit de ctre un stat.

3. Fapta s fie imputabil statului.

4. Trebuie s existe un prejudiciu.

5. ntre fapt i prejudiciu s existe un raport de cauzalitate.

Rspunderea poate fi multipl:

Politic

Civic

Juridic cea mai important form a rspunderii sociale avnd ca consecin deopotriv tragerea la rspundere a subiectelor vinovate i despgubirea statului lezat sub forma unor despgubiri sau prin restabilirea situaiei iniiale restitutio in integrum.

Statul rspunde pentru reprezentanii si, pentru organele sale, dar i de faptele agenilor si care lucreaz n numele statului.

Exist situaii n cnd statele rspund i pentru fapte svrite de persoane particulare, atunci cnd acest fapte se datoreaz aciunii sau omisiunii statului.

Statul trebuie s desfoare o activitate preventiv pe de-o parte i de reprimare a oricror fapte care ncalc ordinea de drept.

Caracterul ilicit al faptei e un element esenial al rspunderii, care const n nclcarea unei norme de D.I.P. caracterul ilicit trebuie s existe n momentul svririi faptei legea nu retroactiveaz.

Prejudiciul ca element al rspunderii juridice

Prejudiciu

Moral

Material

Principiul reparrii integrale a daunei provocate.

Se acord att prejudiciile suferite damnum emergens - ct i beneficiile nerealizate lucrum cessant.

Se acord i dobnd. Din momentul n care se produc prejudicii i pn la repararea lor, partea pgubit are dreptul i la dobnd.

Se pot acorda i daune morale praetum dolores care pot fi cuantificate, fiind o despgubire subiectiv acordat i unic la cererea celui vtmat.

Raportul de cauzalitate ntre faptul ilicit i prejudiciul cauzat

Nu se pot acorda despgubiri pentru fapte ce nu sunt consecina direct a faptului ilicit.

Rspunderea internaional e o rspundere direct pentru fapte imputabile statului.

Doctrinarii susin c exist i o rspundere indirect:

Situaia statului federal

Situaia protectoratului

Situaia mandatarului

Titularul aciunii poate fi doar statul, nu persoana lezat.

ntre stat i persoana lezat trebuie s existe legturi de cetenie. Cetenia justific interesul statului n soluionarea problemei.

Regula minilor curate nimeni nu poate invoca propria culp pentru a obine un profit.

Persoana a crui interes e preluat de ctre stat trebuie s aib o conduit ireproabil.

S fi fost epuizate recursurile interne.

S nu se fi prescris rspunderea. n D.I.P:, n general, nu se opereaz cu termene de prescripie dect atunci cnd sunt prevzute expres n tratate, pacte etc.

Situaiile de exonerare de rspundere juridic internaional

Sunt 3 anumite situaii care exonereaz statele de rspundere juridic, n anumite circumstane date.

1. Consimmntul dat de ctre un stat la svrirea unui anumit fapt care a avut ca rezultat acea pagub.

Condiii:

Consimmntul s fie neviciat, valabil exprimat.

Consimmntul s fie dat anterior comiterii faptei. Nu poate fi ratificat o anumit fapt.

Consimmntul nu poate viza nclcarea unei norme imperative de ius cogens.2. Fora major ca ea s opereze n aa fel nct s nlture rspunderea penal trebuie s ntruneasc 3 aspecte.

Imprevizibil Irezistibil Exterioar celui care o invoc3. Legitima aprare starea de primejdie i starea de necesitate. Sunt aspecte fortuite, exterioare celui care le invoc, care pun n pericol iminent bunuri sau persoane, determinnd astfel nclcarea unei norme de conduit ca fiind singura alternativ de evitare a rului major i iminent.

nclcarea unei obligaii internaionale:

D.I.P. distinge nclcrile normelor de conduit prescris de acest drept ntre crime internaionale i delicte internaionale.Crimele nclcri majore intervenite n planul relaiilor internaionale, nclcarea unor norme imperative internaionale: meninerea pcii i securitii internaionale, salvgardarea dreptului poparelor la autodeterminare, interzicerea scalviei sau a genocidului, protecia i pstrarea mediului nconjurtor.Delictele nclcri ale unor norme de mai mic importan culpa levissima, fapte internaionale ilicite care nu sunt crime internaionale.

Rspunderea poate fi: Moral scuza public

Politic bazat / nebazat pe fora armelor aciuni militare / embargo, aciuni diplomatice)

Politico-juridic condamnarea vinovailor

Juridic - material

Rspunderea statelor pentru activiti licite cauzatoare de prejudicii

E o rspundere obiectiv bazat pe risc. Intervine n anumite domenii de activitate care presupun un grad mare de risc (activitatea nuclear, poluarea i consecinele ei-de ex. ploi acide, activitatea spaial).

Convenia de la Bruxelles, 1963 convenie suplimentar conveniei din 1962 referitoare la responsabilitatea exploatanilor de nave nucleare.

Convenia de la Viena, 1963 referitoare la referitoare la rspunderea civil n materie de daune nucleare.

Convenia de la Viena, 1997 compensaiile suplimentare privind daunele nucleare.

Charta mondial a naturii, 1982

Convenia din 1971 privind responsabilitatea pentru daunele cauzate de obiectele din spaiu.

RASPUNDEREA INTERNATIONALA

1. Notiunea si fundamentul raspunderii internationale

1.1. Notiune

Raspunderea internationala s-a consacrat ca un adevarat principiu al dreptului international public, conform caruia orice ncalcare a unei obligatii internationale antreneaza raspunderea autorului ncalcarii si obligatia acestuia de a repara eventualul prejudiciu produs.

ncalcarea unei norme internationale de catre un stat are drept consecinta stabilirea unui raport juridic ntre statul lezat si statul vinovat. Raspunderea internationala reprezinta o manifestare a personalitatii juridice a statelor, a suveranitatii sale. Institutia raspunderii contribuie la garantarea legalitatii ordinii internationale.

La nivel international poate fi angajata si raspunderea persoanelor fizice n cazul comiterii de catre acestea a unor infractiuni internationale. n acest caz, persoana fizica raspunde n fata organelor jurisdictionale internationale, fiind vorba de o raspundere penala individuala. (Aceasta forma de raspundere va fi analizata n cap. VIII).

1.2. Fundamentul raspunderii internationale a statului

Conform teoriilor conturate n dreptul international, raspunderea internationala a unui stat sau a altui subiect de drept international poate sa aiba la baza comiterea unui act ilicit international, actiune sau inactiune, de o anumita gravitate, ce ncalca principiile si normele de drept international, sau a unei infractiuni internationale, fapta de o gravitate deosebita ce lezeaza nu numai interesele unui stat, ci si ale comunitatii internationale n ansamblul sau.. Nu este nevoie de a demonstra existenta unei culpe a autorului faptei ilicite (dect n mod exceptional, n cazul anumitor tratate) pentru a se angaja raspunderea internationala a acestuia.

Raspunderea internationala a statului se poate fundamenta si pe risc, n dreptul international fiind reglementata, prin tratate, raspunderea obiectiva a statelor pentru activitati considerate legale (licite) din punct de vedere al dreptului international, dar care au produs consecinte prejudiciabile altui stat sau subiect de drept international.

2. Evolutia istorica a institutiei si tipuri de raspunderi internationale ale statului

Institutia raspunderii s-a dezvoltat o data cu progresul dreptului international, ca drept al pacii si cooperarii. n dreptul international traditional, raspunderea statului era considerata o raspundere de drept civil. Daca prin actele organelor statului se producea un prejudiciu altui stat, statul vinovat avea obligatia de a-l repara, prin plata unor despagubiri n favoarea statului lezat. Statul nu raspundea pentru declansarea unui razboi.

n dreptul international modern, raspunderea internationala a unui stat intervenea n cazul n care, prin ncalcarea de catre organele sale a unei obligatii internationale erau afectate drepturile unui cetatean al altui stat, rezultnd un prejudiciu. n perioada postbelica, n cadrul activitatii de codificare, Comisia de Drept international a O.N.U. a largit domeniul raspunderii internationale a statelor care urmeaza sa raspunda pentru orice acte de ncalcare a unei obligatii internationale.

Din lucrarile de codificare ale Comisiei rezulta ca raspunderea subiectelor de drept international se poate angaja n doua directii:

a. pentru acte sau fapte ilicite din punct de vedere al dreptului international;

b. pentru consecinte pagubitoare rezultate din activitati licite conform dreptului international.

3. Elementele raspunderii internationale ale statului pentru fapte ilicite

Acestea sunt:

conduita ilicita;

imputabilitatea conduitei ilicite unui subiect al dreptului international public;

producerea unui prejudiciu.

Aceste elemente trebuie sa fie ntrunite cumulativ pentru a se putea angaja raspunderea internationala a subiectului de drept international.

3.1. Conduita ilicita

ncalcarea unei obligatii internationale, aflata n vigoare, indiferent care este sursa acestei obligatii tratat, cutuma sau alt izvor de drept international constituie un fapt international ilicit. Faptul international ilicit poate sa conste ntr-o actiune sau omisiune a subiectului de drept prin care se ncalca o obligatie internationala.

Faptele ilicite pot fi clasificate, n functie de nivelul lor de gravitate - apreciat fata de importanta normei internationale care se ncalca - n crime si delicte internationale.

a) Crima internationala este definita n dreptul international ca un fapt international ilicit care rezulta dintr-o ncalcare de catre un stat a unei obligatii internationale opozabila tuturor, care se refera la o valoare esentiala pentru ocrotirea intereselor comunitatii internationale, cum ar fi:

mentinerea pacii si a securitatii internationale si interzicerea agresiunii;

salvgardarea dreptului popoarelor la autodeterminare;

interzicerea sclaviei si a genocidului;

protejarea mediului nconjurator;

normele dreptului umanitar (n care sunt definite crimele de razboi, crimele mpotriva pacii si umanitatii).

b) Delictul international este definit prin metoda excluderii si consta n orice fapt ilicit care nu constituie o crima internationala, avnd o mai mica gravitate.

n cazul comiterii unei crime internationale oricare dintre subiectele dreptului international este ndreptatit sa actioneze, n sensul tragerii la raspundere a statului care a ncalcat norma internationala imperativa, spre deosebire de delicte, care confera doar statului victima un asemenea drept de actiune.

Exista mprejurari care exclud caracterul ilicit al unui fapt international:

a) Consimtamntul statului, daca este exprimat n mod expres si anterior comiterii faptei si numai daca nu a fost ncalcata o norma imperativa de drept international.

b) Masurile - chiar ilicite - luate de un stat ca raspuns la fapta ilicita a altui stat. Se are n vedere aplicarea de represalii sau alte contramasuri de constrngere care nu se bazeaza pe forta sau pe amenintarea cu forta.

c) Forta majora - cu conditia sa fie irezistibila sau imprevizibila (n afara controlului statului) si statul sa nu fi contribuit la producerea evenimentului.

d) Starea de primejdie, constnd n situatia n care, datorita unor fenomene naturale, anumite persoane sau bunuri se afla n primejdie deosebita, iar pentru salvarea lor este necesara savrsirea unor fapte internationale ilicite (patrunderea si stationarea unor nave militare n marea teritoriala sau n porturile unui stat strain, fara autorizatia acestuia). Pentru invocarea starii de primejdie ca temei al exonerarii de raspundere internationala a unui stat se cer ndeplinite urmatoarele conditii: autorul faptei sa nu fi avut alta alternativa, iar aceasta sa fie preferabila n raport cu pericolul extrem care se urmareste a fi nlaturat; autorul faptei sa nu fi contribuit prin acte proprii la producerea starii de primejdie.

e) Starea de necesitate, constnd n situatia deosebita n care se afla un stat, n ceea ce priveste salvarea intereselor sale fundamentale (existenta sau functionarea statului, apararea mediului nconjurator), amenintate de un pericol grav si iminent. Conditiile n care poate sa fie invocata: norma ncalcata sa nu aiba caracter imperativ, sa nu fie puse n pericol interesele esentiale ale altui stat, invocarea starii de necesitate sa nu fi fost exclusa n mod expres printr-un tratat ncheiat ntre statele implicate.

f) Legitima aparare, presupunnd dreptul unui stat, mpotriva caruia a avut loc un atac efectiv din partea altui stat, de a raspunde agresiunii cu fortele sale armate.

3.2. Imputabilitatea conduitei ilicite unui subiect al dreptului international public

S-a considerat ca actele autoritatilor publice reprezinta actele statului. Actele autoritatilor sunt comise de fapt de catre persoanele fizice care actioneaza n calitatea lor oficiala, acestea angajnd raspunderea statului chiar daca si-au depasit competentele conferite de functia pe care o exercita. Statele raspund pentru actele organelor lor legislative, ale administratiei centrale sau locale si ale organelor judecatoresti, daca prin acestea se ncalca o obligatie internationala a sa, si chiar pentru acte ale particularilor, n anumite conditii.

a) Organul legislativ poate sa antreneze raspunderea statutului, fie prin actiune, atunci cnd se adopta legi care contravin obligatiilor internationale ale statului, fie prin omisiune, atunci cnd nu adopta acte normative impuse de o norma de drept international, nu modifica sau nu abroga o norma interna contrara unor angajamente internationale asumate de stat.

b) Organele executivului pot sa angajeze raspunderea statului prin omisiuni sau acte de aplicare a dreptului de natura sa ncalce obligatii internationale ale statului (de exemplu: arestari sau expulzari abuzive ale strainilor).

c) Organele judecatoresti pot, la rndul lor, sa implice raspunderea statului pe plan international n cazul n care hotarrile pronuntate de o instanta de judecata contravin unei norme de drept international, sau procedurile de judecata, avnd ca parte un cetatean strain au o durata excesiva etc.

d) Statul raspunde si pentru acte ale persoanelor particulare, daca a omis sa ia masurile necesare pentru tragerea la raspundere si pedepsirea celor vinovati de comiterea unor fapte de natura sa afecteze valori protejate prin conventii internationale sau drepturile unor cetateni straini.

3.3. Prejudiciul

Producerea unui prejudiciu este un alt element al raspunderii internationale a unui stat. Pentru a fi luat n considerare, trebuie sa fie ndeplinite anumite conditii:

a. sa existe un raport de cauzalitate ntre conduita ilicita si prejudiciul rezultat; statul lezat este tinut sa o dovedeasca;

b. prejudiciul trebuie sa fie individualizat, adica sa afecteze un subiect al dreptului international; n cazul comiterii unei crime internationale se considera ca sunt lezate interesele tuturor statelor comunitatii internationale.

Tipuri de prejudicii:

a) Prejudiciul material si prejudiciul moral ; primul se produce daca este afectat patrimoniul statului victima sau al cetatenilor sai iar cel de-al doilea daca sunt afectate valori nepatrimoniale ale statului, cum ar fi suveranitatea sau onoarea statului.

b) Prejudiciul direct si prejudiciul mediat. Atunci cnd prin ncalcarea unei norme internationale se produce un prejudiciu care afecteaza statul ca subiect de drept sau organele sale, prejudiciul este direct. Daca sunt afectate drepturile cetatenilor unui stat ca persoane particulare, sau ale unor persoane juridice avnd nationalitatea statului respectiv, prejudiciul este mediat, ntruct aceste persoane neavnd calitatea de subiecte de drept international nu pot actiona n plan international dect prin intermediul statului si daca acesta le acorda protectie diplomatica. Statul protector, prin asumarea unei plngeri individuale a unui cetatean al sau, valorifica pe plan international un drept propriu, n raport direct cu statul pus n cauza.

Statul poate interveni n interesul unor subiecte de drept intern, acordnd protectia diplomatica doar n anumite conditii, care trebuie ntrunite cumulativ:

a) statul trebuie sa dovedeasca faptul ca actiunile sau omisiunile celuilalt stat, care au prejudiciat interesele cetatenilor sai, reprezinta o ncalcare a unei norme de drept international;

b) persoanele particulare trebuie sa faca dovada ca au epuizat caile de recurs interne disponibile, mpotriva statului caruia i se pretinde repararea prejudiciului;

c) statul protector trebuie sa verifice daca prejudiciul pretins de persoanele particulare nu s-a produs ca urmare a propriei sale conduite ilicite, prin raport cu dreptul intern al statului a carui raspundere se invoca.

Chiar daca toate aceste conditii ar fi ndeplinite acordarea protectiei diplomatice ramne un drept discretionar al statului, neavnd caracterul de obligatie interna sau internationala.

Forme de reparare a prejudiciului:

a) Repararea n natura a prejudiciului (restitutio in integrum) vizeaza restabilirea - daca este posibil - a situatiei anterioare producerii prejudicului. Se poate realiza daca e vorba de prejudicii materiale care nu au avut un efect ireversibil.

b) Repararea prin echivalent (despagubirile) este forma cea mai des utilizata de reparare a prejudiciilor att materiale ct si morale. O conditie pentru a putea opera este individualizarea si evaluarea prealabila a prejudiciului, precum si dovedirea cuantumului pretins. De regula, despagubirile trebuie sa acopere att pierederea efectiv suferita (damnum emergens) ct si cstigul nerealizat (lucrum cessans).

c) Satisfactia este forma specifica de reparare a prejudiciilor morale si consta n prezentarea de regrete si scuze oficiale, sau n simpla constatare, n cuprinsul unei hotarri a unei instante internationale, arbitrale sau judecatoresti, a unei ncalcari a normei internationale.

4. Raspunderea subiectelor de drept international pentru consecinte pagubitoare rezultate din activitati licite conform dreptului international

Din anul 1978, Comisia de Drept International a O.N.U. manifesta o preocupare constanta pentru stabilirea regimului juridic al raspunderii internationale a statelor, ntemeiata pe risc. Aceasta forma de raspundere are un caracter obiectiv, fiind suficienta constatarea producerii unui prejudiciu, chiar n absenta ncalcarii unei norme de drept international.

Dreptul international actual reglementeaza pe cale conventionala raspunderea internationala bazata pe risc, n principal n trei domenii:

a) n domeniul nuclear, conventiile internationale prevad existenta unei raspunderi obiective pentru exploatarea instalatiilor nucleare (Conventia de la Paris din 1960, Conventia de la Viena din 1963 etc);

b) n domeniul maritim, n special n cazul poluarii marilor cu hidrocarburi; conventiile internationale prevad o raspundere obiectiva a proprietarilor de nave care transporta hidrocarburi sau a celor care exploateaza instalatii de foraj marin. (Conventia asupra dreptului marii din 1982 etc);

c) n cazul activitatii spatiale a statelor sau organizatiilor internationale (Tratatul privind spatiul cosmic din 1967, Conventia asupra raspunderii internationale pentru pentru daune provocate de obiecte spatiale din 1972).

Conform regulilor conturate n dreptul international, sarcina reparararii daunelor (daca au o valoare substantiala) n aceste cazuri nu revine integral statului care le-a produs, ci aceasta se va stabili pe baza negocierilor purtate cu statul victima. Totodata, se impune cooperarea statelor n sensul reducerii riscurilor producerii unor accidente din activitati de acest gen.

Instituia rspunderii s-a aflat n proces de codificare nc din anul 1949, Comisia de drept internaional adoptnd n acest sens n anul 1996 un Proiect de articole privind rspundererea statelor finalizat n anul 2001 fiind n curs de elaborare a unie Convenii n materie de rspundere. Ct privete rspundrea organizaiilor internaionale, la nivelul Comisiei DIP a ncepuit din anul 2002 elaborarea unui proiect pe articole n acest sens.

11