Capitolul 4. Cadrul legislativ şi instituţional al promovării ISD

4.1. Investiţiile străine: rol şi evoluţie. Cauzele apariţiei investiţiilor în străinătate

Apărute în economia mondială încă din perioada marilor descoperiri geografice, investiţiile străine directe au înregistrat în ultimele decenii o adevărată explozie în tranzacţiile internaţionale, fapt ce a generat un număr surprinzător de mare de studii şi analize care le-au fost dedicate.

Investiţiile străine directe se definesc ca “proprietatea unui rezident străin asupra unor active (mijloace fixe) cu scopul de a controla folosirea acestor active”. Particularitatea lor o constituie tocmai controlul exercitat de către investitor asupra activelor în care a fost făcută investiţia, control pe care pun accentul toate definiţiile. Investiţiile străine directe constau în transferul unui “pachet industrial” în care sunt cuprinse capital, tehnologii, metode de organizare industrială, expertiză managerială, cunoştinţe de marketing etc., ce permit investitorului să exercite dreptul de control asupra investiţiei. Totuşi, este greu de definit ce înseamnă control. Este, mai degrabă, vorba de participare directă la conducerea şi organizarea producţiei activelor în care s-a investit. În general, se consideră investiţii străine directe întreprinderile în care participarea proprietarului străin depăşeşte o anumită pondere, de obicei între 10-25%.

Deşi criteriile diferă de la ţară la ţară, această pondere nu modifică esenţa fenomenului, având în vedere că de obicei proporţia deţinută de un investitor străin este cu mult mai mare (de regulă peste 50%). Participarea directă la conducerea şi organizarea producţiei şi controlul asupra activităţii întreprinderii constituie diferenţa fundamentală dintre investiţia străină directă şi investiţia de portofoliu (care dă dreptul investitorului să primească numai dividendele, fără nici un drept de conducere sau de control în întreprinderea în care a investit).

Investiţiile internaţionale au avut, în special în ultimele trei decenii, un impact puternic asupra creşterii economice, a comerţului exterior şi a structurilor productive din toate ţările lumii, fiind o componentă importantă şi deosebit de dinamică a fluxurilor economice internaţionale.

Investiţia reprezintă cumpărarea de proprietăţi, acţiuni, obligaţiuni etc. sau depunerea de bani la instituţii financiare în scopul argumentării unui venit (dobândă, dividend, chirie etc.) şi a unei creşteri de capital.

Modalităţile concrete prin care un agent economic poate realiza o investiţie cu componentă internaţională sunt:- construirea “pe loc gol” (investiţii greenfield) a unei societăţi comerciale sau deschiderea unei filiale a firmei deja existente, într-o altă ţară;- achiziţionarea unei firme străine sau fuziunea cu o astfel de firmă;- crearea unor societăţi mixte;- cumpărarea de acţiuni de pe o piaţă străină sau emise de o altă firmă din altă ţară;- cumpărarea de obligaţiuni de pe o piaţă străină sau emise de o firmă străină;- acordarea unui credit financiar unui agent economic dintr-o altă ţară sau unui agent economic străin;- încheierea unui contract internaţional de leasing cu componentă investiţională.

Investiţiile directe presupun existenţa a cel puţin două părţi distincte: agentul economic emitent şi agentul economic receptor.

Prin prisma raportului ce se stabileşte între agentul economic emitent şi cel receptor se pot distinge investiţiile directe şi investiţiile de portofoliu.

1

În literatura de specialitate şi în practica tranzacţională se apreciază că, atunci când investiţia presupune transferarea către agentul emitent al fluxului investiţional a posibilităţii de control şi decizie asupra activităţii receptorului, avem de-a face cu o investiţie străină directă (ISD). Dacă participarea investitorului străin este majoritară şi are ca obiect o investiţie în unităţi de producţie importante prin aportul lor la PIB şi prin calitatea acestui aport, investitorul respectiv poate fi considerat investitor strategic.

Investitorii străini participanţi la asemenea investiţii comune pot fi clasificaţi în:– investitori strategici, cu o participare de cel puţin 30% la capitalul social;– investitori de control, cu o participare de 30% la capitalul social;– investitori majoritari, cu o participare de minim 51% la capitalul social.În cazul în care investiţia nu presupune realizarea unor astfel de raporturi, este vorba de o

investiţie de portofoliu. Investiţia de portofoliu reprezintă întotdeauna un plasament pur financiar, o investiţie financiară. În mod convenţional, statisticile cuprind în categoria investiţiilor directe toate tranzacţiile care trec dintr-un patrimoniu în altul, incluzând mai mult de 10% din acţiunile emise de o firmă.

Începând cu anii ’80 s-a înregistrat o adevărată explozie a interesului şi a practicii investiţiilor directe internaţionale. Fenomenul poate fi pus atât pe seama unor interese politice cât, mai ales, pe seama avantajelor economice ce decurg din asemenea relaţii, atât sub aspectul costurilor şi profitului, cât şi sub aspectul accesului la tehnologiile moderne a tuturor economiilor naţionale şi, respectiv, a accesului la surse de finanţare a unor noi proiecte de dezvoltare în toate statele. După aprecierea mai multor experţi, asistăm practic la etapa în care fluxurile de capital investiţional internaţional s-au constituit în sursele de bază ale dezvoltării economiei mondiale.

Creşterea economică mondială, mai cu seamă în statele dezvoltate, determină, la rândul său, importante creşteri ale volumului de investiţii internaţionale. Studii în materie au estimat că la un procent de creştere a PIB în statele dezvoltate revine o creştere de 3,5% a volumului şi fluxurilor de ISD. Principalii participanţi la acest proces investiţional internaţional sunt statele dezvoltate industrial, atât în calitate de furnizori de ISD, cât şi în calitate de beneficiari de ISD.

Dacă în 1980 intrările de ISD au fost de 55 mld. $, acestea au atins în anul 2000 un nivel record de 1411 mld. $, stocul de ISD fiind de 6146,8 mld. $, aproximativ de 10 ori mai mare decât stocul din 1980. În anii următori cifrele au fost în descreştere, abia în 2005 constatându-se revenirea lor pe un trend ascendent. În 2005 fluxurile au avut un nivel de 946 mld. $, iar în 2006 valorile s-au apropiat de nivelul anului 2000, respectiv 1306 mld. $. În 2007 s-a înregistrat o nouă creştere, ajungând la 1537,9 mld. $, iar în 2008 la valoarea de 1,8 mld. $. În anul 2009, pe fondul crizei globale, fluxurile au scăzut până la nivelul de 1,2 mld. $, cifră care s-a menţinut şi în 2010. În 2012 volumul de ISD a crescut uşo până la 1350 mld.

Din punct de vedere al orientării geografice, fluxurile şi stocurile de ISD se concentrează practic în câteva zone: Uniunea Europeană, Japonia şi SUA, care formează aşa-numita triadă ce deţinea 84% din fluxurile de ISD la nivelul anului 2008. Această concentrare a ISD în triadă este una din caracteristicile de fond ale evoluţiei ISD în lume. În ultimii ani, o mare concentrare a investiţiilor străine are loc în China.

În ce priveşte direcţiile de orientare a ISD trebuie, de asemenea, relevată orientarea spre ţările din Asia de Est şi Sud-Est dominate mai ales de ISD japoneze. Ţările Americii Centrale şi de Sud – Argentina, Bolivia, Chile, Columbia, Mexic, Venezuela sunt spaţiul de penetrare a ISD provenite din SUA.

Statele europene în tranziţie sunt şi ele un spaţiu larg de implementare de ISD asupra căruia se concentrează toate cele trei componente ale Triadei.

2

În România, la sfârşitul anului 1996 volumul total al investiţiilor străine se ridica la 2,2 mil. dolari. În 2000, conform raportului ARIS (Agenţia Română pentru Investiţii Străine), fluxurile de ISD au înregistrat valoarea de 1147 mld. euro, la sfârşitul anului 2006 acestea s-au ridicat la nivelul de 9 mld. euro, în 2007 la 7,2 mld. euro, în 2008 la 9,5, în 2009 nivelul acestora coborând până la 3,5 mld. euro, România situându-se pe locul doi între ţările Europei Centrale şi de Est, după Polonia, în ceea ce priveşte volumul de ISD atrase. Valoarea investiţiilor străine directe atrase de ţara noastră a continuat să scadă, ajungând la 2,2 mld. euro în 2010, la 1,8 la sfârşitul lui 2011 şi la 2,1 mld. în 2012.

Din punct de vedere al originii investiţiilor străine, principalele ţări investitoare în România sunt: Olanda, Austria, Franţa, Germania, Italia, SUA şi Marea Britanie.

Principalele caracteristici ale afluxului de ISD în statele foste socialiste pot fi sintetizate în următoarele:

– ireversibilitatea tranziţiei spre economia de piaţă;– certitudinea privatizării economiei, cu nuanţele specifice fiecărei ţări;– crearea unor politici de liberalizare a investiţiilor străine de capital;– deschiderea economică şi liberalizarea schimburilor comerciale externe;– existenţa de garanţii privind integritatea şi libera dispunere a investitorului asupra

propriului capital şi asupra profitului revenit,– existenţa unui sistem de facilităţi pentru investitorii străini;– accesul la piaţa de capital.Există, desigur, şi unele reglementări şi orientări care limitează accesul investitorilor

străini, mai ales în sectoarele de importanţă strategică naţională, cum ar fi transporturile maritime, fluviale şi aeriene, telecomunicaţiile, domeniul audiovizualului, domeniul financiar-bancar, energetic, minier etc. Chiar şi cu privire la accesul la teren există anumite reglementări restrictive, unele state neacceptând vânzarea de teren, compensând acest lucru cu concesionarea terenului pe durata existenţei obiectivului de investiţie creat.

În ce priveşte orientarea ISD în statele în tranziţie se observă o prioritate acordată mai ales domeniilor serviciilor şi industriei uşoare, care garantează o mai rapidă recuperare a investiţiilor, la acest trend o contribuţie importantă având-o instabilitatea monetară şi a cursurilor de schimb.

Cauzele apariţiei investiţiilor în străinătate

În economia mondială au loc modificări calitative care converg spre globalizarea economiei şi producţiei şi o tot mai accentuată interdependenţă dintre economiile naţionale.

Aceste tendinţe au la bază două fenomene:– unul de natură tehnologică– progresul informaticii, al comunicaţiilor şi transporturilor,

care fac posibile cele mai sofisticate combinaţii de activităţi productive şi de servicii;– unul de natură economică – reducerea barierelor naturale şi artificiale în calea

fluxurilor internaţionale de mărfuri şi servicii, de capital şi de ştiinţă. Evoluţia economiei mondiale poate fi caracterizată, în principal, prin următoarele:– creşterea producţiei materiale şi diversificarea structurii acesteia, în care statele

dezvoltate deţin ponderea principală, ritmurile cele mai mari şi nivelul tehnologic cel mai înalt. Astfel, se intensifică disproporţia dintre ţările dezvoltate şi cele subdezvoltate, cu serioase pericole sociale şi de altă natură;

– tendinţa unei creşteri necontrolate a populaţiei, cu consecinţe nefaste mai ales asupra ţărilor subdezvoltate;

– apariţia unor crize mondiale de resurse – criza energetică, mai ales, concomitent cu

3

intensificarea cercetărilor pentru descoperirea de noi resurse şi de reciclare a unor surse utilizate în procesul de producţie şi de desfacere;

– disproporţia dintre acumulările de capital lichid şi nevoia de astfel de capital în diverse zone şi ţări ale lumii;

– intensificarea rolului unor organizaţii internaţionale în plan economic, financiar şi valutar, cu efect asupra interdependenţelor economice internaţionale;

– intensificarea proceselor de integrare economică şi politică, mai ales în zona Europei şi Americii;

– adâncirea şi creşterea complexităţii fenomenului de interdependenţă internaţională.

4.2. Cadrul legislativ şi instituţional al investiţiilor străine directe

4.2.1. Cadrul legislativ şi instituţional al ISD pe plan internaţional

4.2.1.1. Cadrul legislativ al ISD pe plan internaţional

Cadrul legal ce guvernează regimul investiţiilor străine directe este alcătuit din instrumentele internaţionale adoptate de-a lungul timpului de diverse organisme şi organizaţii internaţionale şi din legislaţiile naţionale ale statelor lumii1. Unele dintre acestea se referă doar la anumite aspecte ale problematicii investiţiilor străine, altele tratează subiectul în ansamblu.

Instrumentele internaţionale multilaterale sau bilaterale adoptate pe plan mondial sau regional în privinţa investiţiilor străine includ atât convenţii bilaterale, regionale sau internaţionale, cât şi un număr mare de instrumente ce nu au forţă juridică, cum ar fi deciziile şi rezoluţiile organizaţiilor internaţionale.

Dintre Acordurile Internaţionale cu referire strictă la regimul investiţiilor sau la domenii mai ample ca, de exemplu, acordurile de cooperare şi integrare regională ce rezervă în cuprinsul lor articole destinate investiţiilor şi care au forţă legiferatorie obligatorie menţionăm:

- Acordul General pentru Comerţul cu Servicii (GATS), convenţie adoptată în cadrul Rundei Uruguay;

- Acordul Comercial referitor la modalităţile de investire (TRIMs)2;- Convenţia Băncii Mondiale pentru reglementarea diferendelor referitoare la investiţiile

între state şi resortisanţii altor state (1965);- Convenţia privind crearea Agenţiei Multilaterale pentru Garantarea Investiţiilor

(Multilateral Investment Guarantee Agency) (MIGA) (1985).Dintre instrumentele internaţionale ce nu au forţă juridică obligatorie amintim:- Codul UNCTAD de conduită privind practicile comerciale restrictive, adoptat în 1970 şi- Declaraţia Tripartită privind societăţile multinaţionale şi politicile sociale (1977), ambele

fiind rezultatul eforturilor Organizaţiei Internaţionale a Muncii;- Îndrumările Băncii Mondiale cu privire la cadrul juridic al tratamentului acordat

investiţiilor străine (World Bank Guidelines on the Legal Framework for the Treatment of Foreign Investment).

În acord cu principiile dezvoltării durabile menţionăm că marea majoritate a acordurilor internaţionale ce fac referire la regimul investiţiilor au prevăzute în cadrul lor inclusiv clauze cu 1 A.A. Fatouros, Towards an International Agreement on Foreign Direct Investment, ICSID Review, Foreign Investment Law Journal, vol. 10, nr.2. fall 1995, p. 184.2 The Results of the Uruguay Round of Multilateral Trade Negotiations, GATT DOC., 1994.

4

privire la preocupări de mediu, menţionând în mod explicit necesitatea coerenţei între politicile de protecţie a mediului şi cele care vizează schimburile şi investiţiile.

5

Instrumentele regionale, convenţiile bilaterale şi legislaţiile naţionale

La nivel regional există o serie de documente încheiate de-a lungul timpului ce pot fi menţionate ca făcând parte din cadrul juridic ce se referă la problematica investiţiilor internaţionale, ca de exemplu Codurile şi Declaraţiile de Liberalizare adoptate în decursul timpului de către OCDE3 sau Tratatele care au stat la baza constituirii Uniunii Europene. De asemenea, tot în acest context se înscriu o serie de instrumente juridice cu aplicabilitate pe plan regional de mare importanţă pentru evoluţia climatului economic şi investiţional mondial şi care, în marea lor majoritate, se înscriu în sfera principiilor dezvoltării durabile. Ca urmare, se cuvine să menţionăm pe câteva dintre cele mai importante:

- Acordul de Cooperare Economică Asia - Pacific (APEC)4, semnat în 1989 de către 12 state dezvoltate sau în curs de dezvoltare cu ieşire la Oceanul Pacific. Tratatul stipulează clauze cu privire la cooperare economică regională şi creşterea economică la nivelul ţărilor membre, la intensificarea comerţului şi a investiţiilor reciproce; actualmente numărul ţărilor membre a crescut la 21, inclusiv China şi Rusia;

- Acordul de Liber - Schimb Nord American (NAFTA)5, semnat în 1992, intrat în vigoare în 1994, între SUA, Canada şi Mexic, cu scopul liberalizării treptate a comerţului cu produse şi servicii prin eliminarea barierelor tarifare şi netarifare între părţi şi prin liberalizarea investiţiilor intraregionale, acord ce prevede un amplu spaţiu destinat drepturilor şi obligaţiilor în domeniul investiţiilor. În virtutea acestui acord ţările semnatare trebuie să încurajeze investiţiile ce aplică măsuri în domeniul mediului, al igienei şi securităţii oamenilor;

- Protocolul privind protejarea şi promovarea reciprocă a investiţiilor în cadrul MERCOSUR6, adoptat în 1994, intrat în vigoare în 1995, de către Brazilia, Argentina, Uruguay şi Paraguay, la care s-au adăugat în 2005 Venezuela şi Bolivia, ca membri cu drepturi depline. Acordul stipulează, totodată, pe lângă clauze precise cu privire la regimul investiţiilor, un tarif comun preferenţial în domeniul relaţiilor comerciale şi prevede o excepţie de la această dispoziţie atunci când sunt necesare măsuri de protejare a vieţii şi sănătăţii umane, animale sau vegetale;

- Acordul de Comerţ Liber de la Cartagena7, semnat în 1994 între Columbia, Mexic şi Venezuela ce stipulează liberalizarea fluxurilor comerciale reciproce, scop în care s-a stabilit un program de reducere progresivă a taxelor vamale cu un procent de 10% pe an astfel încât în 2005 liberalizarea să fie totală. De asemenea, s-a convenit încurajarea investiţiilor reciproce ca urmare a faptului că acestea generează fluxuri comerciale pe termen lung, cât şi multiple efecte favorabile, cum ar fi crearea de noi locuri de muncă, antrenarea investitorilor locali în sensul creşterii competitivităţii, transferul de tehnologii etc.;

3 La Déclaration et les Décisions de l’OCDE sur l’investissement international et les entreprises multinationales de 1976 (OCDE, Paris, 1976), Réexamen de la Déclaration et les Décisions de 1976 (OCDE, Paris, 1979); Rapport intermédiaire sur la Déclaration et les Décisions de 1976 (OCDE, Paris, 1982); Réexamen de 1984 de la Déclaration et les Décisions de 1976 (OCDE, Paris, 1984); La Déclaration et les Décisions de l’OCDE sur l’Investissement International et des Entreprises Multinationales, Réexamen de 1991 (OCDE, Paris, 1992), La Déclaration et les Décisions de l’OCDE sur l’Investissement International et les Entreprises Multinationales (OCDE, Paris, 2000).4 Asia – Pacific Economic Cooperation Agreement, January 1989, http://apec.org/.5 North American Free Trade Agreement, 17 September 1992, http://nafta.org/.6 Protocolo de Colonia Para la Promoción y Protección Recíproca de Inversiones en el MERCOSUR (Intrazona) (MERCOSUR/CMC/Dec. No. 11/93).7 Free Trade Agreement, Cartagena, May 1994, http://www.unctad.org.

6

- Acordul Cadru dintre Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud – Est (ASEAN) şi China8 din 2002, intrat in vigoare în 2003. Acordul are scopul declarat de întărire a legăturilor economice şi a cooperării dintre părţi, intensificarea comerţului intraregional şi amplificarea volumului investiţiilor, creşterea eficienţei economice, crearea unei pieţe cu reale oportunităţi de afaceri la scară mare între părţi, îmbunătăţirea politicilor de atragere a capitalului străin în regiune, accelerarea liberalizării regionale a regimului investiţiilor;

- Acordul ASEAN – Japonia9, semnat în 2003 pentru crearea unui parteneriat de stabilitate în regiune, pentru nevoia cooperării în sectorul comerţului şi a investiţiilor, pentru creşterea rolului ASEAN în atragerea investiţiilor pe piaţa regională, reducerea barierelor comerciale şi adâncirea legăturilor economice, accelerarea circulaţiei libere de servicii profesionale în regiune, dezvoltarea resurselor umane, crearea de alianţe strategice între părţile semnatare ale acordului, accelerarea progresului ştiinţei şi tehnologiei. Menţionăm că toate acordurile semnate în cadrul ASEAN sunt dintre cele mai complete, vizând extinderea aplicării tratamentului naţional investitorilor din zona ASEAN până în 2010 şi tuturor celorlalţi investitori până în 2020 şi prevăd măsuri ample de protejare a vieţii şi sănătăţii umane, animale sau vegetale în acord cu principiile dezvoltării durabile;

- Acordul Cadru pentru o Zonă de Comerţ Liber10, semnat între India, Bangladesh, Myanmar, Sri Lanka şi Thailanda în 2004 cu scopul întăririi cooperării economice în regiune în contextul accelerării globalizării economiei, a creşterii comerţului intraregional şi a volumului investiţiilor, a eficienţei economice, pentru crearea unei largi pieţe cu oportunităţi de afaceri, creşterea atragerii capitalului străin în regiune;

- Tratatul Cadru dintre ţările ASEAN şi Coreea11, încheiat în 2005, în contextul căruia se prevăd o serie de clauze privind crearea unei zone de comerţ liber, creşterea şi dezvoltarea economică a ţărilor membre ale tratatului, intensificarea relaţiilor în domeniul comerţului şi a investiţiilor, dezvoltarea de măsuri pentru întărirea cooperării economice şi a integrării, facilitarea integrării de noi membri, liberalizarea progresivă şi crearea unui regim liberal al investiţiilor, dezvoltarea relaţiilor socio-umane şi protejarea mediului;

- Acordul pentru Stabilirea unei Zone de Comerţ Liber între Naţiunile Arabe Mediteraneene12, Jordania, Tunisia, Egipt şi Maroc, încheiat în 2004 şi intrat în vigoare în 2006, în scopul dezvoltării economice şi cooperării comerciale, având la bază acordurile bilaterale existente între ele. Tratatul prevede, de asemenea, atât încurajarea investiţilor reciproce, cât şi pe cele externe acestor ţări deoarece au numeroase atuuri pentru atragerea capitalurilor străine;

- Acordul Economic Strategic Trans – Pacific13, încheiat între Chile, Noua Zeelandă, Brunei şi Singapore, intrat în vigoare în 2006. Înţelegerea stipulează lărgirea cadrului relaţiilor dintre părţi în ceea ce priveşte liberalizarea comerţului şi a investiţiilor, creşterea competitivităţii firmelor pe pieţele globale, încurajarea cooperării şi creării unui parteneriat strategic în regiunea

8 Framework Agreement on Comprehensive Economic Cooperation between the People’s Republic of China and the Association of South East Asian Nation, 4 November 2002, www.unctad.org.9 Framework Agreement on Comprehensive Economic Cooperation between the Association of South East Asian Nation (ASEAN) and Japan, 8 October 2003, www.aseansec.org/13196.htm.10 Final Draft Framework Agreement, On the BIMST – EC Free Trade Area, 15 January 2004, http://www.unctad.org.11 Framework Agreement on Comprehensive Economic Cooperation Among the Governments of the Member Countries of the Association of Southeast Asian Nations and the Republic of Korea, Kuala Lumpur, 13 December 2005, http://www.unctad.org.12 Agreement for the Establishment of a Free Trade Zone between the Arabic Mediterranean Nations (Agadir Agreement, Rabat, 25 February 2004), http: // www.unctad.org.13 Trans – Pacific Strategic Economic Partnership Agreement, January 2006, http://www.unctad.org.

7

Asia – Pacific, contribuţia la o dezvoltare armonioasă reciprocă şi la expansiunea comerţului mondial, crearea şi extinderea unei pieţe sigure a bunurilor şi serviciilor în această regiune, asigurarea unui mediu propice pentru afaceri şi investiţii între ţările semnatare;

- Acordul ASEAN – India14 finalizat în 2005, intrat în vigoare în 2007, în contextul căruia se prevăd negocieri pentru o zonă de comerţ liber şi un regim liber privind investiţiile reciproce, pentru eliminarea mutuală şi graduală a tarifelor vamale în scopul amplificării comerţului cu bunuri şi servicii pentru creşterea fluxurilor de capitaluri atrase în această regiune.

În concluzie, putem afirma că tratatele regionale în domeniul investiţiilor cuprind toate zonele geografice ale globului, ceea ce denotă amploare fenomenului, recunoaşterea unanimă a faptului că reprezintă cel mai dinamic mod de dezvoltare a economiilor ţărilor lumii, că reprezintă o sursă de capitaluri, de tehnologii, de know – how şi, coroborat cu politicile statelor receptoare, inclusiv cele în domeniul dezvoltării durabile, pot contribui la creşterea competitivităţii produselor exportate în condiţiile creşterii acerbe a concurenţei mondiale, la ameliorarea serviciului datoriei externe, a deficitului de cont curent al balanţei de plăţi externe, indicatori macroeconomici decisivi în evaluarea situaţiei economice a unei ţări şi, de asemenea, în acordarea ratingului de ţară sau obţinerea de credite avantajoase de la organismele financiare internaţionale.

În absenţa unui tratat global asupra investiţiilor, cea mai mare parte a acordurilor dintre ţările gazdă şi investitorii internaţionali s-a dezvoltat la nivel bilateral, astfel că aceste acorduri au cunoscut o amplificare de-a lungul timpului, cu precădere în ultima decadă a secolului XX şi la începutul noului mileniu. În acelaşi timp, acordurile bilaterale au suferit anumite modificări şi diversificări de-a lungul timpului datorită evoluţiei climatului economic mondial, fiind în strânsă legătură cu tratatele şi acordurile economice de cooperare şi integrare regională.

Primul acord bilateral cu referire la regimul investiţiilor străine a fost încheiat în anul 1959, fenomenul evoluând lent până la sfârşitul anilor ’80, iar în anii ’90 a avut loc o explozie a numărului tratatelor bilaterale. Numărul acestora a crescut brusc mai ales între ţările în curs de dezvoltare sau între acestea şi cele dezvoltate, ajungând în anul 2000 la 1939 tratate, la sfârşitul lui 2007 la 2617, iar în 2008 la 2676. De exemplu, în Europa Centrală şi de Est a avut loc o creştere de la 63 convenţii în 1990 la 833 în 200015. Aceasta sugerează creşterea rolului acordurilor bilaterale cu privire la investiţii în relaţiile economice mondiale şi în concretizarea dezvoltării durabile.

La sfârşitul anului 1999 dintr-un total de 1808 acorduri bilaterale, 737 erau semnate între ţări dezvoltate şi ţări în curs de dezvoltare, comparativ cu doar 260 la sfârşitul anului 1989, 476 între ţări în curs de dezvoltare, comparativ cu 40 la sfârşitul anului 1989, 253 între ţări în curs de dezvoltare şi ţările în tranziţie din Europa Centrală şi de Est, comparativ cu 23 în 1989 şi 276 între ţări dezvoltate şi ţările Europei Centrale şi de Est, comparativ cu 51 în 1989. Între ţările dezvoltate au fost încheiate doar 11 convenţii bilaterale în perioada 1989 – 1999 deoarece existau deja reglementări în privinţa investiţiilor străine directe adoptate sub auspiciile OCDE din perioada anterioară16.

În perioada 1990-2000 se constată o creştere de 5 ori a acestui tip de tratate, numărul lor ajungând la sfârşitul primului an al noului mileniu la cifra de 193917. În anul 2000 cele mai multe contracte de acest gen au fost încheiate între ţările în curs de dezvoltare, respectiv 36 de acorduri,

14 Framework Agreement on Comprehensive Economic Cooperation between the Republic of India and the Association of South East Asian Nation, 30 June 2005, http://www.unctad.org.15 Bilateral Investment Treaties 1959 – 1999, Unites Nations, New York and Geneva, 2000, p. 4.16 Idem, p. 10. 17 UNCTAD, baza de date cu privire la acordurile internaţionale în privinţa investiţiilor, www.unctad.org/iia.

8

iar, per total, la nivelul anului 2000 s-au înregistrat 131 de convenţii bilaterale încheiate între 78 de ţări.

De asemenea, tot în anul 2000 un număr de 59 de ţări au încheiat 57 de convenţii bilaterale pentru evitarea dublei impuneri, numărul acestui tip de acorduri ajungând la sfârşitul anului 2000 la 211818, în 2007 numărul lor s-a ridicat la 273019, iar în 2008 la 280520.

Începând cu anul 2001 are loc o descreştere uşoară a numărului acordurilor bilaterale, dar au loc renegocieri ori se aduc amendamente tratatelor semnate anterior, pe fondul evoluţiei economiei mondiale şi a cerinţelor de dezvoltare durabilă. La sfârşitul anului 2005 existau 2495 de acorduri bilaterale semnate, acest an înregistrând un număr de 70 noi contracte în domeniu.

În 2007 numărul acordurilor bilaterale a continuat un trend descendent, fiind semnate doar 44 noi acorduri, numărul lor crescând astfel la 2617, iar al ţărilor participante la acest tip de acord ajungând la 17921.

La nivelul anului 2008 s-a înregistrat semnarea a 59 de acorduri bilaterale, numărul lor total ajungând astfel la 267622.

Tabel 7. Evoluţia numărului acordurilor bilaterale în perioada 1959-2008

Perioada 1959 1959-1969

1969-1979

1979-1989

1989-1999

2000 2002 2004 2006 2007 2008

Anual sau pe 10 ani

1 71 93 220 1423 131 127 79 73 44 59

Cumulativ 1 72 165 385 1808 1939 2249 2425 2573 2617 2676

Sursa: UNCTAD, baza de date cu privire la acordurile internaţionale în privinţa investiţiilor, www.unctad.org/iia şi calcule proprii.

Ţările asiatice sunt cele mai active, având 29 de acorduri semnate în 2007 şi 31 în 2008, ceea ce confirmă faptul că aceste ţări au adoptat o politică regională comună începând cu noul mileniu în scopul unei puternice integrări economice şi protecţiei investiţiilor în regiune. China, Omar şi Qatar au semnat fiecare câte 5 acorduri în 2007. Această grupă de ţări are în total un număr de 1112 acorduri bilaterale semnate, reprezentând 41% din total.23.

Ţările dezvoltate24 au contribuit cu 25 noi acorduri în 2007, astfel că la sfârşitul anului grupul acestor ţări cumula un procent de 60% din toate acordurile bilaterale semnate. În pofida numărului mare de acorduri bilaterale deja semnate de-a lungul anilor, aceste ţări continuă se încheie noi tratate. Prin urmare, au parafat un număr de 38 noi acorduri în 2008, ajungând la un număr de 1687, reprezentând un procent de 68% din total.

18 Idem.19 Recent Developments in International Investment Agreements (2007 - June 2008), IIA Monitor No. 2 (2008), International Investment Agreements, United Nations, New York and Geneva, 2008, p. 7.20 Recent Developments in International Investment Agreements (2008–June 2009), IIA MONITOR No. 3 (2009), International Investment Agreements, United Nations, New York and Geneva, 2008, p. 6. 21 Recent Developments in International Investment Agreements (2007 - June 2008), IIA Monitor No. 2 (2008), International Investment Agreements, United Nations, New York and Geneva, 2008, pp. 2-3. 22 Recent Developments in International Investment Agreements (2008–June 2009), IIA MONITOR No. 3 (2009), International Investment Agreements, United Nations, New York and Geneva, 2009, p. 5.23 Recent Developments in International Investment Agreements (2007 - June 2008), IIA Monitor No. 2 (2008), International Investment Agreements, United Nations, New York and Geneva, 2008, p. 4 şi Recent Developments in International Investment Agreements (2008–June 2009), IIA MONITOR No. 3 (2009), International Investment Agreements, United Nations, New York and Geneva, 2009, p. 3.24 Idem, p. 5.

9

Ţările Europei Centrale şi de Sud – Est şi ale Comunităţii Statelor Independente au semnat 11 noi acorduri bilaterale în 2007 şi 19 în 2008, cu un total de 613 noi acorduri, astfel că statelor acestei regiuni le revine un procent de 23% dintre toate acordurile bilaterale25. De asemenea, ţările Africii au la nivelul anului 2007 11 acorduri semnate în 2007 şi 12 în 2008, cu un total de 715 însumând, cumulat, un procent de 27%.

America Latină şi zona Caraibe este cea mai puţin activă regiune, cu doar 4 noi tratate în 2007 şi 8 în 2008, având 483 noi tratate, adică 18% dintre toate acordurile bilaterale semnate cumulat la sfârşitul anului 200826.

Pe grupe de ţări, acordurile bilaterale semnate în perioada 1959-2008 se prezintă astfel:

Grafic 1. Repartiţia acordurilor bilaterale pe grupe de ţări

Din grafic se observă că cele mai multe tratate au fost semnate între grupul ţărilor dezvoltate şi cele în curs de dezvoltare, iar, la polul opus, fostele ţări comuniste din Centrul şi Estul Europei alături de cele ale Comunităţii Statelor Independente au încheiat cel mai mic număr de acorduri.

În 2007, 10 din cele 44 noi acorduri au fost renegociate, astfel că la sfârşitul anului numărul acestora era de 121, reprezentând un procent de 5% din totalul celor 2617 acorduri bilaterale semnate până la acea dată. În 2008 au fost renegociate doar 8 tratate, la finele anului numărul acestora fiind de 132. De la intrarea in vigoare a acordurilor bilaterale semnate, ţările care au renegociat cele mai multe acorduri au fost Germania, cu 16 acorduri renegociate, China cu 15, Maroc cu 12 şi Egipt cu 11. Se aşteaptă ca numărul lor să crească pe măsură ce va expira perioada iniţială de validitate şi, alături de acest aspect, multe ţări doresc revizuirea modelului lor de acord bilateral care să reflecte noi prevederi referitoare la implicaţiile sociale şi de mediu, în acord cu principiile dezvoltării durabile.

De exemplu, Norvegia a finalizat un nou model de acord bilateral ce conţine, printre altele, clauze cu privire la drepturile internaţionale ale forţei de muncă, securitatea mediului înconjurător, promovarea transparenţei în cooperarea economică dintre părţile semnatare, cu

25 Idem, p. 4. 26 Idem.

10

4%

39%

13%7%

27%

10%

Între ţările Europei Centrale şi de Sud-Est şi CISÎntre ţări dezvoltate şi ţări în curs de dezvoltareÎntre ţări dezvoltate şi ţările din Europa Centrală şi de Sud-Est şi CISÎntre ţări dezvoltateÎntre ţări în curs de dezvoltareÎntre ţări în curs de dezvoltare şi Europa Centrală şi de Sud-Est şi CIS

accentul pe protecţia sănătăţii, importanţa responsabilităţii sociale a corporaţiilor, respectarea democraţiei, a legilor în vigoare, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale27.

România este, de asemenea, parte semnatară a 83 de acorduri bilaterale cu ţări din toate regiunile geografice ale lumii. În mod surprinzător constatăm că 8 dintre aceste tratate au fost semnate înainte de 1989: în 1978 cu Sudan, în 1979 cu Gabon, în 1981 cu Sri Lanka, în 1987 cu Bangladesh şi Mauritania etc., ceea ce constituie un caz rar întâlnit printre ţările foste comuniste care au început să semneze astfel de acorduri, în cele mai multe cazuri, după căderea comunismului. Ţara noastră a încheiat cele mai multe tratate bilaterale începând cu anul 1991, cu o perioadă de vârf în 1993 cu 12 acorduri, 1994 cu 15, 1995 cu 12 şi 1996 cu 11 acorduri. Dintre statele partenere amintim: Finlanda şi SUA, cu acorduri semnate în 1992, China, Olanda, Peru, Filipine, Polonia, Maroc, Egipt în 1994, Anglia, Chile, Franţa, Spania, Tunisia în 1995, Germania, Austria, Canada, Ecuador, Malaezia în 1996, Grecia, India, Indonezia în 1997, Israel şi Coreea în 1998, Letonia în 2001, Suedia în 2002, Azerbaidjan în 2006.

La nivel mondial topul primelor 10 ţări semnatare de acorduri bilaterale se poate observa în următorul tabel, menţionând, totodată, că Germania a semnat primul acord bilateral în 1959 cu Pakistan.

Tabel 8. Acorduri bilaterale semnate în perioada 1959-2008

ŢaraNr. acorduri semnate

Germania 135China 121Elveţia 114Anglia 105Egipt 101Italia 100Franţa 99Olanda 95

Belgia şi Luxemburg 88Coreea 87

Sursa: UNCTAD (www.unctad.org/iia)

Tratatele bilaterale cu referire la regimul investiţiilor includ trei tipuri de acorduri: acorduri cu referire strictă la regimul investiţiilor internaţionale, tratatele de evitare a dublei impuneri şi acordurile preferenţiale asupra comerţului şi a investiţiilor. Acest din urmă tip de acord se regăseşte în literatura de specialitate28 sub diverse denumiri: acord de comerţ liber, acord de strânsă asociere economică, acord cadru de cooperare economică sau acord de integrare economică regională, toate acestea rezervând un amplu spaţiu investiţiilor internaţionale. Totuşi, se poate spune că „nicio ţară nu este imună la efectele acordurilor comerciale preferenţiale, deoarece acestea fac parte tot mai mult din configuraţia actuală a economiei mondiale. Probabil că, la un moment dat, în toate statele, se ridică întrebări asupra oportunităţii unor astfel de acorduri, asupra potenţialilor parteneri, asupra măsurilor care ar trebui implementate etc.

27 Idem, p. 5.28 Recent Developments in International Investment Agreements (2006 – June 2007), IIA Monitor No. 3 (2007), United Nations, New York and Geneva, 2007, p. 6.

11

răspunsurile la aceste întrebări nu sunt uşor de găsit, deoarce ţările diferă între ele atât prin structură, cât şi prin obiectivele lor economice şi politice.29

Iniţial, tratatele bilaterale asupra investiţiilor erau încheiate între o ţară dezvoltată, exportatoare de capital, şi una în curs de dezvoltare, importatoare de capital, prin care se stipula intrarea pe piaţă în condiţii de securitate şi protecţie legală, garantarea investiţiilor prin crearea unor legi naţionale care să ofere un climat favorabil privind atragerea investitorilor străini. Această modalitate s-a schimbat la sfârşitul anilor 1980 şi, în special, în anii 1990, când ţările în curs de dezvoltare şi economiile în tranziţie au început să semneze acorduri bilaterale privind investiţiile între ele în număr din ce în ce mai mare. Treptat, tratatele s-au diversificat prin faptul că ţările doreau protecţia propriilor investiţii în ţara parteneră şi, concomitent, atragerea investiţiilor din ţara parteneră30.

În prezent, convenţiile bilaterale acoperă toate regiunile geografice ale lumii şi reglementează tratamentul şi exproprierea investiţiilor dintre cele două state semnatare ale convenţiei, transferurile curente, diferendele referitoare la aceste investiţii, modul de intrare pe piaţă a investiţiilor în ţările respective, problema evitării dublei impuneri, urmărindu-se ca toate clauzele să fie în acord cu respectarea cerinţelor de dezvoltare durabilă.

În ceea ce priveşte intrarea investiţiilor într-o ţară şi admiterea pe o anumită piaţă, aceste convenţii bilaterale prezintă două abordări31:

1. În convenţiile încheiate de ţările europene se prevede că fiecare stat semnatar va admite pătrunderea pe piaţa naţională a investiţiilor în concordanţă cu legislaţia statului ce primeşte investiţia existentă la data încheierii convenţiei. Ulterior, dacă legislaţia ţării respective suportă modificări, pot fi renegociate anumite clauze contractuale;

2. A doua abordare este întâlnită în convenţiile privind regimul investiţiilor străine încheiate de către Statele Unite, care au exercitat de-a lungul timpului o influenţă decisivă în practica convenţiilor bilaterale la nivel internaţional. Astfel, problematica investiţiilor străine este tratată făcându-se referiri generale la tratamentului acordat investitorilor străini, fără existenţa unei clauze separate privind admiterea pe piaţă a acestora. Aceste convenţii practicate de SUA urmăresc „dezvoltarea unui sistem internaţional, bazat pe tratamentul naţional şi pe principiile naţiunii celei mai favorizate, care să permită investiţiilor să răspundă mult mai detaşat cerinţelor pieţei”32.

În marea majoritate a ţărilor convenţiile bilaterale promovează acordarea a două clauze de importanţă majoră privind dezvoltarea şi amplificarea ISD:

1. Clauza regimului naţional, prin care statul primitor se angajează să acorde investitorilor străini un tratament egal cu cel acordat propriilor investitori;

2. Clauza naţiunii celei mai favorizate, potrivit căreia părţile semnatare se obligă să-şi acorde reciproc toate avantajele pe care le-au acordat sau le vor acorda în viitor ţărilor terţe în domeniul relaţiilor comerciale.De multe ori în convenţiile bilaterale ce conţin aceste două clauze este stipulată şi o a treia

prin care se prevede ca investiţiile străine realizate într-o economie să primească din partea statului receptor un tratament corect şi echitabil.

29 Rozalia – Iuliana Kicsi, Protecţionism şi liberschimbism. Retorică şi realitate, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2013, p. 256. 30 Bilateral Investment Treaties 1959 – 1999, Unites Nations, New York and Geneva, 2000, pp. 7-8. 31 Mirela Rusu, Investiţiile străine directe, Editura Paideia, Bucureşti, 2000, p.44; Bilateral Investment Treaties 1995 – 2006: Trends in Investment Rulemaking, United Nations, New York and Geneva, 2007, p. 155.32 Ibrahim F. I. Shihata, Recent Trends Relating to Entry of Foreign Direct Invetment, ICSID Review, Vol. 7, nr. 2, fall 1992, p. 56.

12

În acelaşi timp, în cadrul convenţiilor bilaterale se abordează problema exproprierii în sensul că ISD pot fi expropriate numai pentru o cauză de utilitate publică, iar măsurile luate nu vor fi discriminatorii; totodată, se prevăd compensaţii în caz de expropriere.

În ceea ce priveşte reglementarea diferendelor, majoritatea convenţiilor bilaterale recurg la arbitrajul internaţional reprezentat de două instituţii:

- Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor privind Investiţiile (International Centre for Settlement of Investment Disputes) (ICSID)33, instituţie internaţională creată prin Convenţia pentru reglementarea diferendelor referitoare la investiţii între state şi resortisanţii altor state, semnată la Washington la 18 martie 1965 sub egida Băncii Mondiale, formată din reprezentanţi ai peste 140 de state membre. Principalul scop al ICSID este de a oferi facilităţi pentru conciliere şi arbitraj internaţional în litigii pe probleme de investiţii;

- Comisia Naţiunilor Unite pentru Dreptul Comercial Internaţional (Unites Nations Commission on International Trade Law) (UNCITRAL)34, creată la 17 decembrie 1966 de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite cu scopul de a reduce şi elimina treptat disparităţile dintre legislaţiile naţionale privind comerţul internaţional ce constituie obstacole în derularea schimburilor, urmărind armonizarea şi unificarea progresivă a dreptului comercial internaţional. Comisia este formată din membri ai 60 de state, aleşi din cele mai diverse regiuni geografice, ce reprezintă cele mai diverse sisteme economice şi juridic ale lumii.

În concluzie, putem afirma că acordurile bilaterale reprezintă cel mai numeros tip de contracte la nivel mondial, aproape toate statele lumii fiind parte semnatară în cel puţin un tratat de acest fel. Considerăm că numărul lor impresionant se explică prin faptul că se pot plia cel mai bine pe particularităţile economice ale celor două ţări partenere, ţara de origine a investiţiilor şi ţara receptoare, clauzele fiind concepute în funcţie de caracteristicile acestora, constituindu-se, totodată, în vectori ai promovării investiţiilor străine directe în acord cu cerinţele dezvoltării durabile.

Statele receptoare de investiţii străine acţionează în conformitate cu legile lor naţionale privind regimul ISD. Acestea diferă într-o oarecare măsură de la stat la stat, în funcţie de interesele naţiunilor respective privind acceptarea pătrunderii pe propria lor piaţă a investitorilor străini, urmărind obţinerea de beneficii şi încurajarea propriei economii naţionale. Astfel, statele prevăd, de cele mai multe ori, câteva condiţii:

- producerea de bunuri şi servicii necesare economiei naţionale;- generarea de noi locuri de muncă;- contribuţia ISD la creşterea exporturilor ţării receptoare;- constituirea majorităţii clauzelor în acord cu cerinţele de dezvoltare durabilă.Pe lângă urmărirea interesului naţional, legislaţiile naţionale diferă de convenţiile

bilaterale prin aceea că prevăd doar clauza tratamentului naţional. Referitor la transferurile de capital, legislaţiile naţionale diferă de la stat la stat, unele ţări impunând restricţii în ceea ce priveşte transferurile de capital şi profiturile obţinute, iar altele permit transferul total şi fără restricţii.

Se consideră totuşi că rezultatul acestor practici de restricţionare este dăunător atât pentru economiile care le practică, cât şi pentru investitorii străini. Totodată, impunerile din partea statului receptor de ISD sunt contrare principiului transparenţei, ajungându-se la concluzia că este încurajator pentru corupţie. Din aceste motive din ce în ce mai multe ţări elimină restricţiile în acest domeniu, aplicând principiul liberei intrări a investiţiilor pe pieţele lor naţionale.

33 www.worldbank.org/icsid.34 www.uncitral.org.

13

Reglementarea diferendelor are loc prin recurgerea la concilierea sau arbitrajul independent ori se apelează la instituţiile Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor privind Investiţiile.

Instrumentele juridice internaţionale

Creşterea numărului instrumentelor internaţionale reprezentate de convenţii şi acorduri multilaterale, regionale sau bilaterale demonstrează amploarea pe care a dobândit-o fenomenul investiţiilor străine, în special după 1990, şi deosebita importanţă ce i se acordă de către toate statele lumii. Acesta este motivul pentru care ţările membre OCDE au iniţiat începând cu 1995 mai multe negocieri referitoare la un Acord Multilateral privind Investiţiile35 prin care se dorea fuziunea tuturor reglementărilor existente în domeniu până la acel moment şi crearea unui cadru legal complex, atotcuprinzător, care să satisfacă întreaga problematică a amplului domeniu creat în prezent de ISD. Acest document urma să fie un „acord internaţional de sine stătător, deschis tuturor ţărilor membre OCDE şi Comunităţii Europene, cu prevederea posibilităţii de acces şi pentru ţările nemembre OCDE”36.

Toate ţările membre OCDE au participat la negocieri, iar dintre ţările nemembre au fost invitate ca observatori China, Brazilia, Argentina Chile, Hong-Kong, Estonia, Letonia, Lituania şi Slovacia.

Încercarea de a concretiza un asemenea acord avea ca scop asigurarea „unui cadrul multilateral larg pentru investiţiile internaţionale care să prevadă standarde ridicate pentru liberalizarea regimului investiţiilor, pentru protejarea investiţiilor şi să asigure mecanisme eficiente pentru soluţionarea disputelor”37.

Negocierile din cadrul Acordului Multilateral privind Investiţiile au dezbătut în mod special următoarele probleme ale regimului ISD38:

a) măsuri de promovare şi protejare a ISD,b) abordări noi, precum privatizarea, stimulentele şi facilităţile acordate investitorilor

străini, libera circulaţie a persoanelor implicate în proiecte de investiţii internaţionale ce au legătură directă cu fenomenul ISD,

c) clauza naţiunii celei mai favorizate,d) clauza regimului naţional în domeniul ISD,e) instrumente de soluţionare a diferendelor.După trei ani de negocieri în care Acordului i s-au adus suficiente critici, dezbaterile s-au

întrerupt. Cele mai importante obiecţii formulate împotrivă au fost: Acordul nu ia suficient în considerare problemele economice cu care se confruntă ţările în

curs de dezvoltare, nu este interesat în mod evident de problemele pe care le creează ISD în ceea ce priveşte

ocuparea forţei de muncă, nu are caracter democratic, este bazat pe principiile globalizării şi, ca atare, ignoră principiul suveranităţii naţionale, nu rezolvă şi nu acordă suficientă atenţie serioaselor probleme de mediu existente la

momentul actual la nivel mondial,

35 Multilateral Agreement on Investment, Report by the Chairman of the Negotiating Group, 28 April 1998, OECD Doc., Report 1998; World Trade Organization Doc., 1999.36 OECD, A Multilateral Agreement on Investment, May, 1995.37 Idem, p. 12.38 OECD, MAI- Draft Consolidated Text, Document DAFFE/MAI (98)7, Paris, 1998.

14

conţine un substrat netransparent ce are ca suport negocieri secrete, ar acorda companiilor multinaţionale dreptul de a acţiona în instanţă statele receptoare de

ISD în cazul în care acestea şi-ar modifica politicile economice în interes naţional, obligându-le la plata de despăgubiri şi compensaţii pentru eventuale efecte negative asupra profiturilor obţinute de aceste companii multinaţionale pe teritoriul acestor state39.

Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare a asistat la negocierile privind Acordul Multilateral referitor la Investiţii, susţinând poziţia ţărilor în curs de dezvoltare privind problemele cu care se confruntă acestea în domeniul ISD. În continuare UNCTAD militează pentru drepturile şi avantajele acestor ţări cu economie emergentă pe care le pot obţine în urma încheierii de acorduri bilaterale în domeniul ISD, asistă ţările la încheierea acestor convenţii, studiază efectele produse asupra economiilor ţărilor receptoare de ISD. Organizaţia luptă pentru dezvoltarea economică reală a ţărilor în curs de dezvoltare în cadrul unei globalizări cu faţă umană.

La rândul său, Organizaţia Mondială a Comerţului s-a implicat în susţinerea negocierilor pe parcursul celor 3 ani de dezbateri. Directorul general la acea dată al OMC, Renato Ruggerio, a definit Acordul Multilateral privind Investiţiile ca fiind „o constituţie pentru economia globală”, menţionând că actualele instrumente referitoare la regimul ISD existente, alcătuite din convenţiile multilaterale şi bilaterale, sunt insuficiente pentru rezolvarea tuturor problemelor actualei economii ce se construieşte la nivel mondial.

În cadrul OMC au avut loc numeroase dezbateri referitoare la regimul ISD în noul context economic şi la necesitatea unui cadru legal amplu şi complex care să conţină soluţii la toate problemele existente în domeniu. De asemenea, s-a dezbătut şi se discută în continuare despre o nouă relaţie ce se construieşte între comerţul mondial şi ISD, relaţie ce implică o nouă abordare a teoriilor comerţului internaţional şi a practicilor comerciale internaţionale. În acest context se pune tot mai mult problema ISD din domeniul serviciilor, reconsiderând poziţia sectorului terţiar şi necesităţii de a-l include în sfera sectorului productiv.

În decursul timpului au fost adoptate mai multe instrumente internaţionale care conţin prevederi referitoare la fenomenul investiţiilor străine. Dintre acestea, o parte se referă numai la anumite aspecte ale investiţiilor străine, pe când altele tratează problematica în mod global, cu toate implicaţiile sale40. În plus, începând cu anii ’90 din ce în ce mai multe tratate semnate au inclus în textul lor clauze ce vizează cele trei componente ale dezvoltării durabile – economică, socială şi de mediu, lărgind astfel aria lor de cuprindere.

Pentru a surprinde sfera de cuprindere a acestui tip de instrumente internaţionale amintim doar câteva, spre exemplu, împreună cu ideile pe care le promovează:

- Carta de la Havana pentru o Organizaţie Internaţională a Comerţului, din 1948. Elaborată în cadrul Conferinţei Organizaţiei Naţiunilor Unite privind comerţul şi forţa de muncă, Carta avea ca obiectiv înfiinţarea unei Organizaţii Mondiale a Comerţului în scopul liberalizării graduale a comerţului şi combaterea practicilor de monopol la nivel internaţional. Ea conţine, totodată, prevederi importante în ceea ce priveşte investiţiile străine directe, respectiv reglementări privind protejarea ISD şi drepturile statelor receptoare de ISD de a controla modalităţile de pătrundere pe propria piaţă a investiţiilor străine. Carta a întâmpinat o puternică

39 Global Trade Watch, „Everything You Wanted to Know about the MAI – But Didn’t Know to Ask...”, Public Citizens, Washington, 2002, p. 35.40 Franziska Tschofen, Multilateral Approaches to the Treatment of Foreign Investment, ICSID Review, Foreign Investement Law Journal, volume 7, nr. 2, fall 1992; Peter Muchlinski, Multinational Enterprises and the Law, Blackwell, Oxford UK & Cambridge USA, 1995, p.3; International Development Law Institute Materials, DCL – 14E, 1997.

15

opoziţie din partea statelor dezvoltate, nefiind ratificată, dar principiile Cărţii de la Havana au stat la baza constituirii Acordului General pentru Tarife şi Comerţ (GATT);

- Tratatul de la Roma, încheiat în 1957 între Franţa, Germania, Italia, Belgia, Olanda şi Luxemburg ce constituie crearea Comunităţii Economice Europene (CEE), fiind un exemplu de cooperare internaţională, inclusiv în domeniul investiţiilor străine;

- Codurile OCDE de liberalizare a operaţiilor curente şi a transferurilor de capital (The OECD Codes of Liberalisation of Current Previsible Operations an of Capital Mouvements), adoptate în 1961. În timp, Codurile au suferit îmbunătăţiri, introducând prevederi referitoare la dreptul de stabilire a investiţiilor străine, promovând o politică de nediscriminare a statelor receptoare faţă de investitorii străini în comparaţie cu cei autohtoni. De asemenea, Codul recomandă ţărilor membre ale OCDE să ia măsurile pe care le consideră necesare în domeniul protecţiei sănătăţii şi a securităţii publice;

- Ghidul OCDE referitor la Investiţiile Internaţionale şi Societăţile Multinaţionale, din 1976, prin care se prevede acordarea de către statele membre OCDE investitorilor străini a unui tratament cel puţin egal cu cel acordat societăţilor naţionale. Conţine, de asemenea, o serie de principii şi standarde în vederea unei conduite responsabile în afaceri la nivel global, recomandări de încurajare şi susţinere a companiilor multinaţionale deoarece acestea contribuie la dezvoltarea economică.

Ghidul a fost revizuit de câteva ori de-a lungul timpului, ultima dată în anul 2000, aducându-se completări ce au vizat componentele dezvoltării durabile – economică, socială şi de mediu. Ghidul este completat de Declaraţia OCDE pentru Investiţii Internaţionale şi Companii Multinaţionale la care au aderat aproximativ 30 state până în prezent, membre sau candidate OCDE.

România şi-a depus oficial candidatura pentru a deveni membru OCDE la 28 aprilie 2004 şi a aderat la Declaraţie în aprilie 2005, urmărind aplicarea recomandărilor propuse de Ghid în special prin intermediul Agenţiei Române pentru Investiţii Străine (ARIS), până la desfiinţarea acesteia la sfârşitul anului 2009, care a sprijinit eforturile ţării noastre pentru obţinerea în perspectivă a statutului de membru OCDE şi care, totodată, asigura Secretariatul Tehnic şi funcţia de execuţie în cadrul Punctului Naţional de Contact cu investitorii străini potenţiali sau deja existenţi în România pentru aplicarea recomandărilor propuse de OCDE în Ghidul pentru Întreprinderi Multinaţionale;

- Convenţia privind crearea Agenţiei Multilaterale pentru Garantarea Investiţiilor (Multilateral Investment Guarantee Agency), adoptată sub patronatul Băncii Mondiale în anul 1985. Are un caracter multilateral;

- Codul de Conduită al ONU privind Corporaţiile Transnaţionale. Negocierile începute încă din 1977 s-au axat pe probleme de reglementare a diferendelor dintre ţările receptoare de investiţii străine şi corporaţiile multinaţionale. Este considerat cel mai amplu şi mai complex document cu privire la regimul investiţiilor străine, având aspiraţia de a deveni un instrument legal unanim acceptat pe plan mondial. Negocierile au fost suspendate în 1992;

- Acordul Comercial cu privire la Modalităţile de Investire (Thee Draft Decision by the Contracting Parties of the GATT on Trade-Related Investments Measures,TRIMS), din 20 decembrie 1991 şi Acordul Comercial referitor la Servicii (Draft General Agreement on Trade in Services). Acestea fac parte din Actul Final al Codului Rundei Uruguay privind negocierile asupra comerţului internaţional ce au avut loc sub auspiciile GATT. Are caracter multilateral;

- Îndrumările Băncii Mondiale privind Tratamentul Investiţiilor Străine Directe, din 1992, care completează convenţiile multilaterale şi bilaterale deja existente. În cadrul acestora se

16

abordează regimul ISD din statele receptoare de investiţii străine, în special problema renegocierilor şi a exproprierii, cât şi a modalităţilor de soluţionare a diferendelor din domeniu;

- Declaraţia Ministerială de la Doha41, din cadrul Conferinţei Ministeriale a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, din 2001, ce face referire la temele dezbătute în cadrul Conferinţei cu privire la comerţul cu servicii, accesul la pieţe ale produselor non-agricole, aspecte ale dreptului de proprietate intelectuală, facilitarea schimburilor, transferul de tehnologie, legăturile dintre comerţ şi investiţii şi reglementarea diferendelor pe aceste probleme. Este reiterată necesitatea unui cadru multilateral destinat să asigure condiţii transparente, stabile şi previzibile pentru investiţiile transfrontaliere pe termen lung, în particular pentru investiţiile străine directe, care contribuie la creşterea comerţului.

Urmărind evoluţia în timp a acordurilor internaţionale asupra investiţiilor şi numărul lor impresionant putem desprinde câteva concluzii42:

- Sunt universale, în sensul că aproape orice ţară a semnat cel puţin un acord, dar marea majoritate a semnat mai multe sau chiar foarte multe;

- Universul acestor acorduri este structurat pe mai multe nivele: regional, interregional, bilateral, multilateral;

- Modelul lor este multidimensional în sensul că nu includ doar prevederi cu privire strict la investiţii, ci se adresează şi unei multitudini de probleme conexe, cum ar fi comerţul cu bunuri şi servicii, protecţia mediului, responsabilitatea socială a corporaţiilor, dreptul proprietăţii intelectuale, migraţia forţei de muncă etc.;

- Toate aceste acorduri au un fond comun dar, în funcţie de tipul lor, prezintă unele diferenţe secundare ce se referă la clauza naţiunii celei mai favorizate, clauza regimului naţional, acordarea unui tratament corect şi echitabil tuturor investitorilor, garantarea transferului liber al fondurilor, garantarea compensaţiei investiţiei în caz de expropriere, reglementarea diferendelor;

- Sistemul tratatelor privind investiţiile este dinamic şi inovativ, incluzând mereu noi prevederi sau importante amendamente la cele existente în derulare, în funcţie de evoluţia economică mondială;

- Reprezintă un vector al promovării investiţiilor străine directe la nivel internaţional contribuind la concretizarea dezideratului de creştere economică durabilă.

4.2.1.2. Cadrul instituţional al promovării ISD pe plan internaţional

Statele lumii, cu precădere cele în curs de dezvoltare, care doresc o dezvoltare economică durabilă şi care au înţeles, totodată, importanţa ISD în procesul economiei actuale, desfăşoară o politică de promovare cât mai eficientă posibil a propriei imagini în scopul atragerii de ISD.

În acest sens se constată înfiinţarea în aproape toate ţările lumii a unor instituţii responsabile cu promovarea investiţiilor străine directe, instituţii care se regăsesc cel mai adesea sub două forme43:1. Agenţii de dezvoltare regională. Acestea sunt „instituţii finanţate public, aflate în afara sistemului de subordonare directă a administraţiilor centrale sau locale având rolul de a promova

41 Doha Ministerial Declaration, World Trade Organization, Ministerial Conference, Fourth Session, Doha, 9-14 November 2001, WT/MIN/(01)/DEC/1, http://www.wto.org. 42 Development Implications of International Investment Agreements, IIA Monitor Nr. 2 (2007) International Investments Agreements, United Nations, New York and Geneva, 2007, p. 2.43 Mirela Matei, Investiţii străine directe. Funcţii şi evoluţii, Editura Expert, Bucureşti, 2004, p. 107.

17

dezvoltarea economică în aceste regiuni care sunt identificate ca prioritare sau cu probleme” 44. Agenţiile de dezvoltare regională sunt constituite cel mai adesea ca organisme semiautonome locale sau instituţii guvernamentale în cadrul guvernului.2. Agenţii de promovare a investiţiilor străine. Acestea au o sferă de cuprindere mai redusă, acţionând doar în scopul atragerii de ISD. De remarcat faptul că toate ţările în tranziţie din Europa Centrală şi de Est au înfiinţat doar Agenţii de atragere a ISD, încercând valorificarea la maximum a potenţialului naţional atât în ceea priveşte forţa de muncă oferită, cât şi infrastructura şi stimulentele oferite investitorilor străini.

În timp ce în ţările în curs de dezvoltare şi în ţările cu economie în tranziţie sunt necesare doar Agenţii de promovare a ISD, în ţările dezvoltate economic există ambele tipuri de agenţii.

Agenţiile de promovare a investiţiilor au dublu rol:- de promovare a ISD,- de acordare de asistenţă tehnică investitorilor străini, fiind împuternicită a fi parte semnatară a contractului cu investitorul străin pentru constituirea obiectivului investiţiei.

Pe plan internaţional îşi desfăşoară activitatea numeroase organisme financiare ce contribuie la promovarea investiţiilor străine în toate zonele globului. Activitatea acestora s-a amplificat şi diversificat de-a lungul timpului, adaptându-se atât la necesităţile economiilor naţionale, cât şi la cele ale complexelor evoluţii de pe plan mondial.

Astăzi instituţiile financiare internaţionale, în concordanţă cu cerinţele de dezvoltare durabilă, introduc sistematic, pe lângă criteriile economice, şi pe cele sociale şi de mediu în politicile şi practicile lor de împrumuturi. În acest sens ele au pus în practică proceduri pentru evaluarea impactului asupra mediului a proiectelor lor de dezvoltare şi a activităţilor de împrumuturi. Cea mai marea parte a acestor instituţii financiare se raportează la principiile directoare în materie de mediu a proiectelor pe care ele le finanţează.

Banca Mondială, spre exemplu, realizează o examinare a tuturor proiectelor ce îi sunt supuse spre finanţare pentru determinarea impactului lor potenţial asupra mediului. Aceasta are loc în special în cazul proiectelor sectorului privat finanţate prin Societatea Financiară Internaţională şi prin Agenţia Multilaterală pentru Garantarea Investiţiilor45.

În viziunea Societăţii Financiare Internaţionale toate proiectele supuse spre analiză trebuie să se conformeze obligaţiilor de a respecta normele internaţionale în privinţa sectoarelor social, de mediu, de acces la informaţii sau de garantare a protecţiei informaţiilor referitoare la drepturile de proprietate intelectuală, precum şi a tuturor datelor ce ar putea prejudicia interesele legitime ale investitorilor şi de respectare a reglementărilor în vigoare ale ţării receptoare.

Societatea Financiară Internaţională nu finanţează acele proiecte care fac apel la munca forţată sau la munca copiilor, la activităţi ilegale de comerţ, inclusiv cu specii de floră şi faună ameninţate cu dispariţia, la producţia de materii radioactive sau a substanţelor care sărăcesc stratul de ozon.

În aceeaşi sferă de politici se înscriu şi activităţile băncilor multilaterale de dezvoltare, cum ar fi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) sau Banca Asiatică de Dezvoltare (BAD) care se preocupă, în mod egal, de impactul proiectelor asupra mediului în cadrul activităţilor lor de acordare de împrumuturi.

Instituţia cu cea mai amplă activitate în domeniu este Agenţia Multilaterală de Garantare a Investiţiilor (MIGA). Instituţie afiliată Grupului Băncii Mondiale, MIGA a fost creată cu scopul de a favoriza şi promova creşterea fluxurilor de investiţii străine, cu precădere către ţările în curs

44 Florin Bonciu, Atragerea şi monitorizarea investiţiilor străine directe, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1997, p. 36.45 OECD, Sustainable Development. Critical Issues, OECD Publishing, Paris, 2001, p. 257.

18

de dezvoltare. Alături de Agenţia Internaţională de Dezvoltare (IDA) militează pentru dezvoltarea economică durabilă în ţările cu economie emergentă, reducerea sărăciei şi îmbunătăţirea nivelului de trai al oamenilor din toate ţările membre. De asemenea, MIGA oferă asistenţă tehnică pentru a stabili strategiile cele mai bune în atragerea de ISD şi, mai mult decât atât, în atragerea de ISD cât mai compatibile cu economiile ţărilor receptoare.

Înfiinţată în 1988, MIGA avea ca membri în special ţările cu economie dezvoltată. Treptat numărul acestor ţări a crescut ajungând, la 10 ani de la înfiinţare, la 145 de membri, dintre care 22 ţări cu economie dezvoltată, restul fiind ţări cu economie în curs de dezvoltare sau în tranziţie. În 2006, numărul ţărilor membre MIGA era de 164, iar în prezent a ajuns la 179. Practic toate continentele lumii sunt reprezentate în structurile Agenţiei.

Pentru o eficientizare maximă a activităţilor pe care le desfăşoară, MIGA este compusă din mai multe echipe de lucru împărţite pe sectoare de acţiune: infrastructură, bănci, sectorul manufacturier, agro-industrial, industria serviciilor, mine, hidrocarburi, telecomunicaţii etc., formate din specialişti în domeniu46. Acestora li se adaugă personal competent specializat în analiza riscului de ţară care urmăresc dezvoltarea economică a ţărilor şi a diferitelor regiuni de pe glob. Astfel, primele de asigurare sunt calculate în funcţie de riscurile pe care le implică, iar investitorii pot opta pentru tipul de asigurare dorit. Totodată echipele de specialişti asistă clientul viitor investitor pe perioada realizării proiectului de investiţii şi chiar mult timp după derularea investiţiei.

Cu condiţia ca investiţiile să fie realizate într-o ţară cu economie emergentă membră a Agenţiei, MIGA acoperă riscul aferent noilor investiţii transfrontaliere, cât şi a oricărei investiţii corespunzătoare unui program de extindere, de modernizare, de restructurare financiară a unei investiţii existente sau de achiziţie în contextul privatizării unei întreprinderi publice.

Investiţiile trebuie să răspundă nevoilor ţărilor primitoare şi să fie din punct de vedere financiar, economic şi ecologic viabile. Sunt eligibile investiţiile care sunt acoperite de banca creditoare a investitorului sub rezerva ca acesta să depună o cerere de garanţie din partea băncii care îl reprezintă. MIGA acoperă riscul contractelor de asistenţă tehnică, de gestiune, de acorduri în franciză şi licenţă cu condiţia ca durata să fie de minim 3 ani.

MIGA încurajează şi susţine investiţiile ce contribuie la dezvoltarea comunităţilor locale, sprijină proiectele creatoare de locuri de muncă, sprijină parteneriatul public-privat care întăreşte economia locală şi contribuie la îmbunătăţirea nivelului de viaţă al populaţiei. Cel mai adesea Agenţia este solicitată să sprijine proiecte de infrastructură: proiecte referitoare la apa potabilă, drumuri, poduri etc.

Un contract de asigurare încheiat cu MIGA are loc pe termen lung (10-15 ani) în condiţiile în care proiectul prezentat de investitor are justificare şi rezultate benefice. Agenţia poate participa cu o sumă egală cu până la 90% din valoarea totală a investiţiei, restul fiind suportat de investitor. Procentul acordat poate ajunge până la 450% din investiţia iniţială atunci când beneficiul este reinvestit în totalitate. Agenţia poate asigura până la 200 milioane dolari per proiect şi o acoperire suplimentară prin programe de co-asigurare şi re-asigurare. De exemplu „Cooperating Underwriting Program”, o formă de co-asigurare în care Agenţia se constituie ca un fel de leader al asigurătorilor.

MIGA nu poate rezilia contractul cu investitorul asigurat decât în cazul în care acesta nu-şi respectă angajamentele; la rândul său, asiguratul poate rezilia contractul după minim 3 ani de la semnarea lui şi derularea investiţiei.

46 http://www.miga.org

19

MIGA oferă, totodată, servicii de asigurare pentru investitori şi creditorii acestora împotriva riscurilor politice, protejând astfel investiţiile împotriva intervenţiilor guvernelor ţărilor receptoare de ISD. În acest sens amintim faptul că Agenţia colaborează cu mari companii de asigurări din lume, publice sau private, prin acorduri de reasigurare sau co-asigurare (Loyd’s, cea mai mare companie de asigurări din lume, este una dintre ele). MIGA poate totodată să influenţeze deznodământul litigiilor dintre guverne şi investitori în favoarea investitorilor.

Avantajele oferite de MIGA conferă investitorilor şi instituţiilor financiare care îi creditează să se angajeze cu toată încrederea în derularea de investiţii pe noi pieţe, contribuind astfel la creşterea fluxurilor de investiţii străine directe la nivel mondial prin respectarea principiilor unei dezvoltări economice durabile.

4.2.2. Cadrul instituţional şi legislativ al ISD în România

În ţara noastră au existat societăţi mixte încă din anul 1972, legiferate prin Decretul nr. 424/1972, acest act legislativ fiind o premieră la acea dată în cadrul legislaţiei ţărilor socialiste. Ulterior, la acesta s-a adăugat Decretul nr. 52/1975 privind funcţionarea societăţilor mixte.

După evenimentele din 1989 statul român a elaborat mai multe acte normative cu privire la regimul investiţiilor străine. Dintre acestea amintim: Decretul Lege nr. 96/1990, Legea nr. 15/ 1990, Decretul Lege nr. 139/ 1990, Legea nr. 47/ 1991.

În 1990 a luat fiinţă Agenţia Română pentru Promovarea Investiţiilor şi Asistenţei Economice din Străinătate (ARPIAES) prin Hotărârea de Guvern nr. 858/1990, fiind prima instituţie cu atribuţii în domeniul atragerii de investiţii străine în ţara noastră.

Anul 1991 reprezintă un an de referinţă în istoria ISD din România prin înfiinţarea Agenţiei Române de Dezvoltare (ARD), o instituţie cu atribuţii în domeniul atragerii şi promovării investiţiilor străine. Această Agenţie a fiinţat ca instituţie guvernamentală, organizată pe principiile economiei de piaţă, în deplină conformitate cu legislaţia UE. Având o structură organizatorică de tip occidental, era alcătuită din reprezentanţi ai ministerelor şi ai sectorului privat, economişti şi personalităţi politice. Activitatea sa, bazată pe seriozitate şi profesionalism, a reprezentat „o operă de pionierat în România”47 ce şi-a atras recunoaşterea internaţională. ARD a avut sprijin financiar de la Know How Found al Marii Britanii şi apoi, pe termen lung, a fost susţinută prin fondurile PHARE din partea UE.

Sprijinul primit s-a materializat în acordarea de asistenţă tehnică de un înalt nivel profesional, contribuind la publicarea de către ARD, în 1991, a primului raport anual realizat de o instituţie publică în România. Totodată, ARD a fost prima instituţie guvernamentală care a iniţiat promovarea investiţiilor străine directe în România cu ajutorul internetului în 1995 şi, în anii următori 1996-1997, a realizat materiale promoţionale pe suport CD, a publicat pliante, reviste, ghiduri, casete video, realizând diverse alte documente în sprijinul investitorilor străini pentru o informare cât mai completă şi detaliată cu privire la oportunităţile de investire în ţara noastră.

Legea nr. 35/1991 privind regimul investiţiilor din România şi Legea nr. 71/1994 cu privire la acordarea de facilităţi suplimentare au completat cadrul legal şi au creat climatul propice pentru atragerea de ISD în ţara noastră. Împreună cu ARD au contribuit la atragerea şi stimularea fluxurilor de ISD în România, realizând o conectare directă a economiei româneşti la economia mondială.

47 Florin Bonciu, op. cit., pp. 223-224.

20

Principalele atribuţii ale Agenţiei Române de Dezvoltare constau în elaborarea de strategii de atragere a investitorilor străini şi desfăşurarea de acţiuni promoţionale în vederea atragerii de investiţii străine în România, analiza proiectelor oferite de investitorii străini privind efectuarea de investiţii în ţara noastră şi selectarea proiectelor viabile şi favorabile economiei româneşti, stabilirea de oferte de investiţii împreună cu societăţile comerciale româneşti care doreau obţinerea de parteneriate cu investitorii străini, iniţiative legislative şi elaborarea de norme metodologice de aplicare a legislaţiei, crearea de programe de participare a ţării noastre la diverse evenimente internaţionale de profil în scopul îmbunătăţirii imaginii şi atragerii de noi potenţiali investitori, colaborarea cu alte Agenţii de promovare a ISD din ţări care au avut succes în atragerea de ISD, precum şi cu instituţii internaţionale de profil: Agenţia Multilaterală pentru Garantarea Investiţiilor (MIGA), Asociaţia Agenţiilor de Promovare a Investiţiilor Străine Directe (WAIPA) etc.

Este demn de menţionat faptul că ARD se numără printre membrii fondatori ai WAIPA, organism internaţional de profil creat la iniţiativa UNCTAD cu sprijin din partea OCDE, al Băncii Mondiale şi al OMC. Totodată, ARD a organizat diverse întruniri cu caracter naţional sau internaţional privind problematica ISD ori s-a numărat printre invitaţii unor asemenea manifestări.

Începând cu 1997 asistăm la o perioadă de confuzie legislativă şi de dezorganizare instituţională. Astfel, în scopul modificării şi completării legislaţiei existente, a început un lung şir de legi şi ordonanţe de urgenţă privind regimul ISD care, nu numai că nu a venit în sprijinul investitorilor străini ci, dimpotrivă, a creat un cadru legal confuz şi greoi. La aceasta s-a adăugat reducerea stimulentelor şi facilităţilor acordate investitorilor străini pe fondul acordării regimului tratamentului naţional prin O.U.G. nr. 92/1997.

Desfiinţarea în 1997 a Agenţiei Române de Dezvoltare a contribuit la declinul şi mai accentuat al afluxurilor de ISD în România, la care s-a adăugat un rating de ţară nefavorabil acordat de agenţiile specializate internaţionale. Valorile ISD înregistrate în această perioadă situează România pe unul din ultimele locuri în cadrul ţărilor Europei Centrale şi de Est. Prin O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea, ARD este transformată în Departamentul pentru promovarea investiţiilor străine din cadrul Ministerului Privatizării. Trebuie să precizăm că şi Fondul Proprietăţii de Stat (FPS) avea ca atribuţii atragerea şi promovarea investiţiilor străine concomitent cu ARD, aspect stipulat prin O.U.G. nr. 31/1997.

Desfiinţarea Agenţiei Române de Dezvoltare a avut, evident, consecinţe nefaste asupra climatului investiţional din ţara noastră. Nu numai că s-a creat neîncredere şi confuzie în rândul investitorilor străini, dar, prin această măsură, România s-a exclus singură de la fondurile acordate de UE în scopul promovării investiţiilor străine. Ca urmare, fondurile au fost reorientate către ţările din regiune cu care România se afla în competiţie privind atragerea de ISD. Totodată, România şi-a creat o imagine negativă, fiind singura ţară din Europa şi printre puţinele din lume care nu aveau o instituţie de profil afiliată la WAIPA.

Hotărârea de Guvern nr. 977/1998 modificată şi completată prin H.G. nr.130/1999 legiferează din nou Agenţia Română de Dezvoltare ca instituţie guvernamentală cu activitate în domeniul ISD, acţiune, considerăm noi, salutară pentru evoluţia volumului de investiţii străine atrase de România. Rezultatul reînfiinţării ARD s-a reflectat imediat în cifrele statistice:

Tabel 9. Evoluţia investiţiilor străine în România în perioada 1991-2005Anul ISD (mii euro)1991 809.741,001992 468.391,30

21

1993 320.786,901994 707.661,801995 183.553,701996 424.861,001997 293.274,601998 656.027,801999 1557.097,802000 627.052,302001 169.159,102002 738.278,002003 1.169.805,302004 2.451.601,102005 2.618.009,00

Sursa: INS, Anuarul statistic, Buletin statistic lunar nr. 12/2005

Tabelul oglindeşte foarte clar impactul produs de desfiinţarea ARD în anul 1997 asupra mediului de afaceri din România, reflectat în reducerea la aproape jumătate a volumului de investiţii străine la nivelul aceluiaşi an. De asemenea, se poate observa efectul produs de reînfiinţarea Agenţiei reflectat de dinamica fluxurilor de ISD înregistrate la nivelul anilor următori, 1998 şi 1999.

Demonstrând încă o dată inconstanţă în abordarea unui domeniu atât de important, statul român desfiinţează ARD prin O.U. nr. 48/2000 privind comasarea Agenţiei Române de Dezvoltare şi a Agenţiei Naţionale pentru Întreprinzătorii Mici şi Mijlocii cu Agenţia Naţională de Dezvoltare Regională (ANDR)48. ANDR avea, prin urmare, pe lângă atribuţiile aferente domeniului său, şi obiective privind atragerea şi promovarea investiţiilor străine, tematica privatizării, cât şi încurajarea, crearea şi monitorizarea IMM- urilor.

Începând cu anul 2001 atribuţiile privind regimul investiţiilor străine în România se împart între mai multe instituţii49: Ministerul pentru IMM-uri se ocupa de proiectele de investiţii mici, sub 1 milion $, Ministerul Dezvoltării şi Prognozei gestiona proiectele cuprinse între 1 şi 10 milioane $, Departamentul pentru Relaţii cu Investitorii Străini din cadrul Guvernului avea ca obiectiv atragerea de investiţii mari, de peste 10 milioane $, Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiunilor Statului (APAPS) informa investitorii despre oportunităţile oferite de privatizarea societăţilor comerciale de stat, iar Centrul Român de Comerţ Exterior ţinea legătura cu investitorii sau cu potenţialii investitori străini.

Este inutil să mai comentăm lipsa de eficienţă a politicilor de atragere şi promovare a ISD în România în asemenea condiţii.

Analizând starea economică a ţării noastre şi situaţia creată la nivelul strategiilor de atragere a ISD, în anul 2001 consultanţii de specialitate din cadrul MIGA au recomandat României înfiinţarea unei instituţii cu atribuţii clare în domeniul atragerii şi promovării de ISD, căreia să-i fie alocat un buget adecvat de către guvern şi care să fie afiliată la MIGA şi la WAIPA.

Aceasta a luat fiinţă în 2002 sub numele de Agenţia Română pentru Investiţii Străine (ARIS) prin Legea nr. 390/2002, ca organ de specialitate în subordinea Guvernului României, cu scopul clar de a aplica politica de atragere şi promovare a investiţiilor străine şi de a furniza

48 ONG nr. 48/ 5 mai 2000 şi HG nr. 382/ mai 2000.49 Mirela Matei, op. cit., p. 112.

22

asistenţă de specialitate investitorilor străini în legătură cu oportunităţile oferite de mediul investiţional românesc. Înfiinţarea ARIS se reflectă foarte evident în cifrele furnizate de statistică ce arată valori din ce în ce mai mari ale fluxurilor de ISD atrase de România.

ARIS avea la constituire ca prioritare următoarele obiective: 1. Continuarea activităţilor de promovare şi de atragere de noi investitori în România prin crearea unei imagini pozitive la nivel de ţară, regiune administrativă şi de ramură economică,2. Oferirea de servicii de asistenţă profesională investitorilor străini la cele mai înalte standarde internaţionale în toate cele trei faze ale investiţiei: faza de decizie, faza de proiect, faza de exploatare.

Menţionăm aici că, în baza unui program de specialitate finanţat de Departamentul de Comerţ Exterior al SUA, ARIS a beneficiat începând din anul 2003 de sprijinul unor experţi americani în marketing, management de proiect, studiul analizelor de piaţă, programe de instruire de personal, negocieri de afaceri. De asemenea, Centrul European de Afaceri, Marsh Romania şi Banca Română de Dezvoltare ofereau sprijin logistic în activitatea de promovare a mediului de afaceri din ţara noastră. 3. Creşterea volumului de ISD în România în următorii ani comparativ cu anii precedenţi.

La acestea s-au adăugat unele obiective noi având în vedere perspectiva integrării în UE: stabilirea unui portofoliu anual de proiecte de investiţii cu impact semnificativ asupra economiei româneşti; colaborarea cu autorităţile locale şi regionale în favoarea inventarierii ofertelor de la toate nivelele, care să cuprindă toată gama de informaţii necesare: resurse umane, utilităţi, spaţii productive, terenuri, infrastructură; colaborarea strânsă cu Ambasadele şi Consulatele României pentru ca ofertele româneşti să ajungă pe cale directă la investitorii străini; întărirea legăturilor cu instituţiile de profil din UE şi necesitatea colaborării cu Agenţiile responsabile de ISD din ţările unde politicile în domeniu au avut succes. În acest sens s-a avut în vedere colaborarea în cadrul Proiectului „Modelul Irlandez” pus în practică cu sprijinul USAID având ca scop preluarea modelului de excelenţă irlandez bazat pe „o dezvoltare exponenţială a investiţiilor străine, în cascadă, în primul rând în industrii moderne precum componentele auto, domeniul electronicilor, farmaceuticilor, servicii sau IT&C”50; realizarea unei reţele de colaborare la nivel naţional între sectorul public şi cel privat în scopul promovării ISD şi a rezolvării oportune a problemelor cu care se confruntă investitorii la nivel local; participarea ARIS la implementarea Politicii industriale a Guvernului României; participarea la cât mai multe conferinţe, seminarii şi dezbateri internaţionale având ca temă atragerea şi promovarea investiţiilor străine directe; contribuţia la procesul de integrare europeană a României prin realizarea responsabilităţilor asumate în cadrul Planului de măsuri prioritare pentru integrarea europeană: Capitolul 4 ”Libera circulaţie a capitalurilor”, Capitolul 15 „Politica industrială” şi Priorităţile 2.1 „Consolidarea economiei de piaţă funcţională”.Tot aici merită menţionat faptul că, la propunerea conducerii OCDE, ARIS a deţinut pe

parcursul anului 2004 preşedinţia Mesei Rotunde Regionale pentru Promovarea Investiţiilor în Europa de Sud-Est (South-Est Europe Regional Roundtable for Investment Promotiom) ce reprezintă un parteneriat regional asociat Pactului de Stabilitate.

50 Alexandru Popa, fost preşedinte ARIS, în Adevărul economic nr. 1 din 12-18 ianuarie 2005.

23

Legea nr. 332/2001 privind promovarea investiţiilor directe cu impact semnificativ în economie prevedea un set de facilităţi acordate investitorilor. Acest tip de investiţie trebuia să aibă o valoare de minim 1 milion dolari SUA, să fie realizate în conformitate cu prevederile legii şi să contribuie la dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii economice a României, inclusiv prin crearea de locuri de muncă.

În conformitate cu Legea nr. 332/2001 investiţiile cu o valoare mai mare de 1 milion $ SUA beneficiau de mai multe facilităţi, printre care amintim51: 1. exceptarea de la plata TVA a importului de maşini şi utilaje industriale şi tehnologice,

echipamente şi o diversificat gamă de instalaţii destinate realizării de investiţii;2. deducerea unei cote de 20% din valoarea ISD cu o valoare minimă de 1 milion dolari SUA

realizate până la 31 decembrie 2006; 3. exceptarea de la plata TVA a importului de materii prime şi materiale consumabile care nu se

produc in România, destinate activităţii economice a investitorului străin;4. exceptarea de la plata taxelor vamale a echipamentelor tehnologice, utilajelor şi instalaţiilor,

produselor software de import neutilizate şi cu o vechime mai mică de un an;5. posibilitatea utilizării amortizării accelerate pentru investiţiile realizate.

Legea nr. 332/2001 prevedea, totodată, necesitatea ca investiţiile realizate să fie menţinute cel puţin 10 ani şi interdicţia înstrăinării de către investitor a bunurilor pentru care a beneficiat de scutirea taxelor vamale într-un interval mai mic de 2 ani de la importul acestora. În caz contrar legea stipulează penalităţi52 pentru investitori, printre care menţionăm: obligativitatea plăţii impozitelor pentru întreaga durată de funcţionare a investiţiei, în primul caz, şi obligativitatea plăţii contravalorii facilităţilor de care a beneficiat firma investitoare, inclusiv majorările de întârziere aferente, în cel de-al doilea caz.

În concluzie, legislaţia română cu privire la atragerea investiţiilor străine a urmat un drum sinuos, fiind caracterizată de multă confuzie, având multe goluri pe acest domeniu, sau de existenţa unor legi neadecvate perioadei de tranziţie prin care a trecut România după 1990 şi, totodată, neadecvate mersului economiei mondiale. Cadrul instituţional nu a fost lipsit, la rândul lui, de numeroase frământări, astfel că, coroborate, au condus la un număr mic sau oscilant de investiţii atrase de ţara noastră, în condiţii în care beneficia de multe avantaje comparative faţă de celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est cu care România era în competiţie: resurse naturale, mână de lucru ieftină şi calificată, infrastructură, poziţie geografică şi strategică etc. O dată cu înfiinţarea ARIS în 2002 şi cu modificările şi completările legislative ce au avut loc pe parcursul anilor următori constatăm un trend crescător al investiţiilor străine, ceea ce demonstrează faptul că există o corelaţie directă şi foarte strânsă între cadrul instituţional şi legislativ, pe de o parte, şi volumul investiţiilor străine atrase.

În vederea adoptării acquis-ului comunitar, în anul 2008 Guvernul României a emis o Ordonanţă de Urgenţă ce reglementează cadrul juridic general privind stimularea investiţiilor care prevede măsuri de sprijin din partea statului în scopul stimulării investiţiilor în România în acord cu principiile dezvoltării durabile.

OUG nr. 85/2008 abordează o nouă viziune atât cu privire la aria de cuprindere a noţiunii de investiţie şi investitor, cât şi la regimul acordării facilităţilor. Dacă în vechea reglementare se aveau în vedere doar „investiţiile cu impact semnificativ în economie” a căror valoare depăşea un milion dolari şi care se puteau realiza în orice sector de activitate, noul act normativ exclude

51 http://www.apitsiar.ro/ro/de-ce-romania/facilitati-pentru-investitori.52 Idem.

24

criteriul financiar şi stabileşte domeniile pentru care se acordă facilităţi pentru realizarea investiţiilor.

De asemenea, în noua lege facilităţile fiscale nu mai constau în scutiri şi deduceri de taxe şi impozite, ci în diferite scheme de ajutor de stat care se acordă doar pentru anumite activităţi ale economiei naţionale, avându-se în vedere orientarea investiţiilor către regiunile cu slabă dezvoltare economică caracterizate de un nivel al PIB-ului sub valoarea medie calculată la nivel naţional sau de o rată a şomajului mai mare decât rata şomajului înregistrată la nivel naţional.

Facilităţile de natura ajutorului de stat se acordă în conformitate cu respectarea criteriilor de transparenţă şi compatibilitate cu legislaţia comunitară în domeniul ajutorului de stat şi constau în acordarea de sume nerambursabile la achiziţionarea de active corporale şi necorporale, de susţineri financiare de la bugetul de stat pentru crearea de noi locuri de muncă şi de anumite bonificaţii de dobândă în cazul solicitării de credite pentru demararea unei investiţii sau extinderea uneia deja existente. Prin schemele de ajutor de stat se stabilesc sectoarele de activitate, categoriile de investiţii, valoarea acestora, tipurile de facilităţi corespunzătoare, condiţiile de menţinere a investiţiei, tipurile de investiţii care asigură crearea de locuri de muncă.

Prin noul cadru legislativ se acordă facilităţi pentru investiţiile care contribuie la realizarea următoarelor obiective:

- dezvoltarea regională, - protecţia şi reabilitarea mediului înconjurător, - creşterea eficienţei energetice şi producerea energiei din surse regenerabile, - cercetarea-dezvoltarea, inovarea şi utilizarea înaltelor tehnologii,- dezvoltarea resurselor umane şi promovarea incluziunii sociale prin derularea de

programe de formare şi perfecţionare profesională,- dezvoltarea acelor domenii de activitate care sunt prioritare în conformitate cu politicile

economico-sociale guvernamentale: activităţi de procesare agroindustrială, domeniile de cercetare ale industriei prelucrătoare, protecţia mediului, salubritate şi gestionarea deşeurilor, energiile regenerabile, domeniul informaticii şi al comunicaţiilor53.

Noua reglementare consfinţeşte, totodată, câteva principii abordate în actele normative din domeniul investiţiilor. În acest sens, Ordonanţa prevede ca stimularea investiţiilor în România să se realizeze în conformitate cu următoarele principii:

- tratamentul egal între investitorii români şi străini, respectiv, aplicarea în mod nediscriminatoriu a criteriilor de acordare de către statul român a facilităţilor de natura ajutorului de stat. Această prevedere a fost revendicată de-a lungul timpului de către oamenii de afaceri români, cerând suprimarea discriminărilor la care erau supuşi faţă de investitorii străini, prin acordarea unui tratament favorizant celor din urmă. În plus, vechea reglementare devenea perimată deoarece „oricum, după aderarea la Uniunea Europeană, străinii şi-au pierdut toate facilităţile legate de scutiri, deduceri şi amânări de taxe şi impozite. Chiar şi unele dispoziţii neabrogate până la intrarea în vigoare a noii legi erau practic nefuncţionale din cauza faptului că intrau în contradicţie cu legislaţia europeană”54;

- principiul transparenţei, respectiv informarea tuturor celor interesaţi a cu privire la procedurile de acordare a facilităţilor pentru investiţii. Acest aspect se concretizează în publicarea în Monitorul Oficial al României a tuturor măsurilor de ajutor din partea statului şi pe pagina web a furnizorului de ajutor de stat;

53 www.arisinvest.ro54 Monica Cercelescu, Noţiunea de investiţie îşi schimbă înţelesul, articol publicat în Săptămâna financiară online, citatul inclus în articol aparţine avocatului Dan Şova, www.sfin.ro, 4 iulie 2008.

25

- principiul eficienţei utilizării facilităţilor ce constă în aplicarea anumitor criterii de acordare a facilităţilor pentru investiţii şi de monitorizare a realizării lor care să reflecte contribuţia acestora la dezvoltarea durabilă a ţării pe toate cele trei componente: economic, social şi de mediu;

- principiul confidenţialităţii, respectiv garantarea protecţiei informaţiilor ce fac referire la drepturile de proprietate intelectuală ale investitorilor;

- principiul eligibilităţii proiectelor de investiţii.Prin OUG nr. 85/2008 se abrogă Legea nr. 332/2001 cu privire la promovarea investiţiilor

directe cu impact semnificativ în economie, ceea ce înseamnă că investitorii străini nu mai beneficiază de privilegiile ce le reveneau prin Articolul 10 al Legii nr. 332/2001 care le acorda atât dreptul de a transfera integral în străinătate veniturile obţinute în România, după plata taxelor şi a impozitelor datorate statului român, cât şi pe cel de a transfera sumele obţinute din vânzarea acţiunilor sau părţilor sociale ori cele rezultate în urma lichidării investiţiilor. Aceste dispoziţii intrau în contradicţie cu legislaţia UE.

Din vechea lege rămâne în vigoare doar Articolul 18 care stipulează că, în cazul în care o societate se lichidează voluntar în mai puţin de 10 ani de la înfiinţare şi a beneficiat de facilităţi pentru realizarea de investiţii directe cu impact semnificativ în economie, aceasta va fi obligată să plătească toate impozitele datorate statului român pentru întreaga perioadă de funcţionare a investiţiei, inclusiv majorări pentru întârzierea plăţii taxelor şi impozitelor care ar fi trebuit plătite în absenţa acordării facilităţilor.

La OUG nr. 85/2008 s-au adăugat ulterior alte Hotărâri de Guvern menite să întregească problematica actuală a susţinerii activităţii investiţionale în acord cu principiile dezvoltării durabile, dintre care menţionăm:

- HG nr. 718 din 14 iulie 2008 privind aprobarea schemei de ajutor de stat orizontal pentru dezvoltarea regională durabilă şi reducerea emisiilor. Are ca obiective realizarea coeziunii economice şi sociale atât între cele opt regiuni ale României, cât şi între România şi Uniunea Europeană prin promovarea investiţiilor în domenii prioritare din sfera dezvoltării durabile. Sprijinul financiar acordat prin diverse scheme de ajutoare de stat vizează realizarea de investiţii în toate sectoarele industriale şi în sectorul energetic, în scopul producerii energiei electrice şi termice, cu precădere din surse regenerabile;

- HG nr. 753 din 2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind dezvoltarea regională prin stimularea investiţiilor. Principalul obiectiv este acela de susţinere a dezvoltării regionale la nivelul tuturor celor opt regiuni ale României prin stimularea realizării de investiţii directe;

- HG nr. 1680 din 10 decembrie 2008 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat privind asigurarea dezvoltării economice durabile, având ca principal obiectiv crearea de noi locuri de muncă prin stimularea realizării de investiţii, cu scopul final de a contribui la dezvoltarea regională a ţării noastre.

La data de 10 decembrie 2009 a fost înfiinţat Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine (CRPCIS) prin comasarea Centrului Român pentru Promovarea Comerţului (CRPC) – având ca obiect principal de activitate promovarea exporturilor – cu Agenţia Română pentru Investiţii Străine (ARIS) ce avea ca principal obiect de activitate aplicarea politicii guvernului pentru promovarea şi atragerea de investiţii străine directe. Practic, prin această măsură, ARIS a fost desfiinţată. În decembrie 2012 Guvernul desfiinţează Centrul Român pentru Promovarea Comerţului şi Investiţiilor Străine, prin organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei. Efectul este vizibil prin volumul redus de investiţii străine directe atrase de România în ultimii ani.

26

27