CAPITOLUL 1CAPITOLUL 1

ELEMENTE DE BAZĂ PRIVIND MANAGEMENTULELEMENTE DE BAZĂ PRIVIND MANAGEMENTUL

PROTOFOLIULUIPROTOFOLIULUI

1.1. Etapele managementului portofoliului1.1. Etapele managementului portofoliului

Teoriile moderne ale portofoliului se bazează pe un management al acestuia de sus în jos.

Managementul orientat de sus în jos permite identificarea deciziilor care să genereze creşterea

performanţei portofoliului şi îmbunătăţirea ulterioară a managementului acestuia.

Procesul de management al portofoliului implică cinci paşi:

stabilirea obiectivelor de investiţii;

fixarea politicii de investiţii;

selectarea strategiei de investiţii;

construirea portofoliului;

evaluarea performanţei portofoliului.

Stabilirea obiectivelor de investiţii constă în analiza obiectivelor de investiţii pentru

fiecare entitate ale cărei fonduri sunt investite. Entităţile se clasifică în:

investitori individuali;

investitori instituţionali.

Obiectivele investitorilor individuali pot consta în acumularea de fonduri pentru

achiziţionarea unor active reale (casă), asigurarea şcolarizării copiilor sau cumpărarea unor

active financiare (acţiuni, obligaţiuni).

Investitorii instituţionali (fonduri de pensii, fonduri mutuale, companii de asigurări, etc.)

se clasifică în două categorii, în funcţie de natura obiectivelor:

instituţii ale căror obiective derivă din obligaţiile contractuale (companii de

asigurări);

instituţii ale căror obiective derivă din propriile responsabilităţi.

Stabilirea politicii de investiţii se referă la identificarea modalităţilor în care investitorii

îşi repartizează fondurile disponibile între diverse active (de exemplu clase de acţiuni).

Decizia de alocare a fondurilor are la bază analiza randamentului şi riscului asociat

fiecărui activ. Aceste două mărimi sunt corelate cu constrângerile la care sunt supuşi investitorii:

constrângerile clientului;

constrângerile legii;

constrângerile datorate evidenţei contabile şi regimului fiscal.

Alegerea strategiei de management a portofoliului urmează după stabilirea obiectivelor

şi politicii de investiţii. Investitorii aleg strategia în funcţie de aşteptările privind eficienţa pieţei.

Ei au posibilitatea să aleagă strategia activă sau pasivă sau care combină elemente din cele două.

Strategia activă este preferată de către investitorii care nu anticipează o piaţă eficientă. În

acest caz, ei manifestă aşteptări privind performanţele activelor din portofoliu. Pentru acţiuni,

strategia activă include previziuni legate de evoluţia preţului de piaţă, a dividendului şi PER-ului.

Pentru obligaţiuni, previziunile privesc nivelul ratei dobânzii şi evoluţia primei de risc. Deci, în

strategia activă, deciziile sunt rezultatul previziunilor legate de anumite mărimi specifice

fiecărui activ. Portofoliul format, ca o consecinţă a acestei strategii, trebuie să bată piaţa, să fie

mai performant decât indicele bursier (portofoliul de piaţă).

Strategia pasivă recomandă constituirea portofoliului în structura apropiată de cea a

indicelui reprezentativ al pieţei. Investitorii care preferă această strategie au încredere că o clasă

de active este eficient evaluată de piaţă. Portofoliul rezultat prezintă cel mult performanţă egală

cu cea a indicelui pieţei.

Construirea portofoliului este pasul care urmează după alegerea strategiei. Pentru a

forma portofoliul, investitorii, direct sau prin companii de investiţii, evaluează fiecare activ. În

funcţie de strategia aleasă, portofoliul rezultat în urma construcţiei poate fi de tip indice sau

activ.

Portofoliul de tip indice este construit după evaluarea activelor care compun indicele

reprezentativ al pieţei. Acest portofoliu este consecinţa adoptării strategiei pasive. Formarea

acestui portofoliu reclamă costuri mari din partea investitorilor, fie ei şi instituţionali.

Portofoliul activ, rezultat din adoptarea strategiei active, este administrat (gestionat) în

funcţie de atitudinea faţă de risc a fiecărui investitor. Prin construirea acestui portofoliu se

urmăreşte depăşirea performanţei portofoliului de piaţă.

Evaluarea performanţei este o activitate periodică efectuată de investitori sau companii

de investiţii (plasament). Cea mai simplă evaluare are ca obiect determinarea randamentului

fiecărui portofoliu şi compararea acestuia cu randamentul portofoliului de piaţă. Alte metode

recomandă evaluarea performanţei prin raportarea randamentului la riscul acceptat în momentul

fixării politicii de investiţii. Evaluarea performanţei permite reluarea procesului investiţional,

dacă performanţa nu este cea aşteptată sau continuarea acestuia, dacă performanţa corespunde

aşteptărilor.

Cei mai importanţi paşi în managementul portofoliului se referă la fixarea politicii de

investiţii, construirea portofoliului şi evaluarea performanţei.

1.2. Definiţia portofoliului şi tipuri de portofolii1.2. Definiţia portofoliului şi tipuri de portofolii

2

Portofoliul reprezintă o combinaţie de active financiare, deţinută de un investitor

individual sau instituţional cu scopul reducerii riscului prin diversificare1. În sens restrâns,

noţiunea de portofoliu se utilizează numai pentru combinaţiile de valori mobiliare (titluri

financiare în terminologia anglo-saxonă) sau active(instrumente)de capital.

Portofoliile sunt de variate tipuri cu respectarea unor criterii.

1. În funcţie de natura pieţei care oferă active pentru portofoliu sunt:

portofolii pe piaţa financiară care includ active financiare diverse, de la depozite în

moneda naţională, certificate de trezorerie, valute, până la opţiuni şi indici bursieri;

portofolii pe piaţa monetară care se constituie din titluri de credit pe termen scurt, de

exemplu certificate de trezorerie, înscrisuri cambiale, depozite la termen;

portofolii pe piaţa valutară formate din depozite în diferite valute;

portofolii pe piaţa de capital care conţin active de capital primare (acţiuni,

obligaţiuni), derivate (opţiuni, futures) şi sintetice (indici bursieri).

2. Natura activului financiar determină existenţa următoarelor tipuri de portofolii:

portofolii de devize constituite numai din depozite în valute;

portofolii de acţiuni care includ acţiuni ordinare emise de societăţi pe acţiuni;

portofolii de obligaţiuni formate din obligaţiuni emise pe termen lung de către stat şi

municipalităţi;

portofolii de opţiuni formate din opţiuni call şi put, având ca suport diverse active

financiare (valute, acţiuni, obligaţiuni, indici bursieri);

portofolii de indici bursieri constituit din indici aparţinând burselor de valori dintr-o

anumită ţară;

portofolii mixte care conţin în anumite proporţii două sau mai multe categorii de

titluri financiare (acţiuni şi obligaţiuni etc.).

3. Deţinerea într-un portofoliu de active financiare naţionale sau internaţionale

determină tipurile:

portofolii naţionale formate din active financiare emise şi tranzacţionate în moneda

naţională pe pieţe financiare naţionale;

portofolii internaţionale compuse din active financiare internaţionale, de exemplu

euroobligaţiuni, obligaţiuni străine.

4. În funcţie de modelul adoptat pentru administrarea unui portofoliu se disting:

1 John Downs, Jordan Elliot Goodman – Dictionary of Finance and Investment Terms, Barron’s Educational Series, Inc., New York, 1995, p.425

3

portofolii individuale administrate de investitorii individuali care alocă o parte din

timp pentru a lua decizii de cumpărare sau vânzare a unor categorii sau clase de

active financiare;

portofolii colective numite fonduri mutuale sau fonduri deschise de investiţii

cumpărate sub forma unităţilor de fond de către investitori şi administrate de

companii de management;

portofolii de mandat administrate de către specialişti în schimbul unui comision

suportat de investitori.

5. Etapele principale respectate în administrarea portofoliului determină tipurile:

portofolii posibile formate în etapa de constituire şi aflate într-un număr foarte mare

în funcţie de ponderea fiecărui activ;

portofolii eficiente selectate din cele posibile în etapa de selectare în funcţie de

teorema setului eficient;

portofoliul model care frecvent coincide cu portofoliul de piaţă dat de indicele

reprezentativ al pieţei financiare şi stă la baza cumpărării portofoliilor posibile,

eficiente şi optim;

portofoliul optim selectat din cele eficiente în funcţie de obiectivul investitorilor,

măsurat prin rentabilitate şi risc.

6. Obiectivul principal al investitorului în administrarea portofoliului determină diferite

tipuri2:

portofolii cu securitate maximă care vizează protejarea capitalului investit prin

asigurarea unei rentabilităţi sigure;

portofolii cu rentabilitate regulată constituite din obligaţiuni cu dobândă fixă,

certificate de trezorerie;

portofolii prudente care asigură valorificarea capitalului investit printr-o rentabilitate

sigură într-un anumit interval de timp, scurt sau lung;

portofolii de creştere aparţinând investitorilor care îşi fixează ca obiectiv câştig mare,

acceptând şi un grad de risc mare pe termen mediu;

portofolii clasice care pe termen mediu valorifică capitalul investit peste nivelul pieţei

(să bată piaţa) în condiţiile unui risc cunoscut;

portofolii ofensive care vizează obţinerea de câştiguri mari în condiţiile unui risc

ridicat pe termen mediu;

portofolii speculative care aduc investitorilor pe termen scurt sau mediu câştiguri

rapide cu un risc destul de important.

1.3. Organizarea constituirii portofoliului1.3. Organizarea constituirii portofoliului

2 S. Peryrard – La Bourse, 2e edition, Vuibert Entreprise, Paris, 1993, pp.214-216

4

Managerii de portofoliu

Tehnicieni

RAPOARTE

Economişti

Experţii pieţei

Analiştii detitluri financiare

Comitetul de plasament

Aprobarea listelor

Stabilirea portofoliului model

Constituirea portofoliului este una din etapele importante în managementul protofoliului.

Construirea portofoliului are la bază principii, metode, operaţiuni.

Principiile construirii portofoliilor sunt:

nu cumpăra prea scump;

diversificarea portofoliului.

Principiul nu cumpăra prea scump constă în achiziţionarea unui număr de instrumente

de capital, de clase sau tipuri diferite, care să satisfacă obiectivul sau obiectivele investitorului.

În acest stadiu, investitorul trebuie să cunoască rapid preţul unui activ de capital şi tendinţa

acestuia. El se informează direct din rapoartele emitenţilor, din analizele publicate în presa

financiară sau indirect, apelând la profesionişti (analişti financiari).

Principiul diversificarea portofoliului constă în minimizarea riscului prin modificarea

structurii portofoliului.

Metodele de construire a portofoliului se referă la instrumente de analiză a

instrumentelor de capital, modele econometrice de determinare a rentabilităţilor şi riscurilor

acestora. De exemplu, modelul Markowitz este utilizat în construirea portofoliului de acţiuni.

Operaţiunile care stau la baza constituirii portofoliului şi selectării celui optim sunt

tranzacţiile specifice bursei de valori: cumpărare (vânzare) de instrumente financiare primare

sau derivate la vedere sau la termen.Cumpararile reprezinta intrari in portofoliu,iar vinzarile,

iesiri din portofoliu.

Organizarea constituirii portofoliului respectă cele două principii de bază, alege modelul

şi efectuează operaţiuni cu titluri financiare. Modelele şi operaţiunile sunt alese în aşa fel încât să

respecte obiectivul investitorului (preferinţele risc-câştig). Schematic organizarea constituirii

portofoliului este prezentată în figura 1.

Figura 1. Organizarea constituirii portofoliului

5

Economiştii, tehnicienii şi experţii pieţei grupaţi într-o companie de management a

portofoliului sau liber profesionişti efectuează prognoze privind economia, pieţele de capital.

Aceste prognoze se materializează în rapoarte, trimise analiştilor de titluri financiare.

Analiştii de titluri financiare fac previziuni asupra titlurilor financiare. Fiecare analist

răspunde de o categorie de titluri, aparţinând emitenţilor dintr-una sau mai multe ramuri ale

economiei. Din acest motiv sunt denumiţi specialişti de ramură. Previziunile analiştilor rareori

specifică rentabilitatea sperată (aşteptată a câştigului) şi perioada după care performanţele

estimate se vor realiza. Analiştii de titluri financiare transmit previziunile codificate şi însoţite de

rapoarte Comitetului de plasament.

Comitetul de plasament (investiţii) reprezintă conducerea superioară a companiei de

investiţii şi are un rol esenţial în construirea portofoliului.

Activitatea Comitetului se finalizează cu: lista aprobată a instrumentelor de capital care

fac obiectul constituirii portofoliului şi „portofoliului model”. Titlurile de pe listă pot fi

achiziţionate, în timp ce acelea care nu figurează pe listă, trebuie păstrate sau vândute.

„Portofoliul model” indică aprecierile conducerii faţă de unele titluri care să corespundă

strategiei adoptate.

Managerii de portofoliu primesc lista titlurilor avizate şi modelul de portofoliu. La

companiile de plasament specializate, managerii de portofoliu sunt şi analiştii de titluri, evitând

astfel Comitetul de plasament. Această libertate decizională a managerilor este discutabilă sub

aspectul performanţei portofoliilor administrate.

6

CAPITOLUL 2CAPITOLUL 2

FIXAREA POLITICII DE INVESTIŢII FIXAREA POLITICII DE INVESTIŢII

2.1. Funcţia de utilitate şi proprietăţile acesteia2.1. Funcţia de utilitate şi proprietăţile acesteia

Fixarea politicii de investiţii în portofolii constă în identificarea de către managerii de

portofolii a atitudinii investitorilor faţă de risc şi a dorinţei acestora privind rentabilitatea.

Investitorii stabilesc politicile în condiţii de risc şi rentabilitate estimată şi trebuie să

aleagă în condiţii de incertitudine. Specialiştii în managementul portofoliului apelează la funcţia

de utilitate.

Funcţia de utilitate este forma cea mai uşor de utilizat în alegerea din mai multe

posibilităţi oferite. Conform teoriei utilităţii elementul ales de un investitor este cel mai util din

ansamblul alegerilor posibile.

Dintre teoreticienii funcţiei de utilitate cei mai reprezentativi sunt:

Daniel Bernoulli în 1738 demonstrează că într-o economie incertă funcţia de utilitate

specifică este funcţia speranţei utilitate;

Neumann şi Morgenstern în 1947 construiesc funcţia de utilitate şi prezintă axiomele

acesteia;

Debreu în 1959 elaborează teoria alegerii în condiţii de incertitudine care se aplică şi

în universul cert.

Pentru un investitor în portofolii, utilitatea reprezintă maximizarea câştigurilor viitoare în

condiţiile prezenţei riscului.

Funcţia de utilitate adaptată pentru un portofoliu se prezintă astfel:

Un=f (Cn)unde: Un- funcţia de utilitate a speranţei obţinerii unui câştig;

Cn- capitalul investit în portofoliu.

Portofoliul este o investiţie riscantă pentru investitori. Pentru fiecare investitor se poate

construi propria funcţie de utilitate plecând de la axiomele de raţionament aplicabile investiţiilor

riscante.

Axiomele fundamentale care permit construirea funcţie de utilitate sunt: comparativitatea,

tranzitivitatea, continuitatea, independenţa şi monotonia.

7

Comparativitatea permite investitorilor ca între două titluri financiare sau două portofolii

sigure şi riscante să prefere întotdeauna A lui B, dacă A>B, B lui A dacă B>A sau să fie

indiferent dacă A=B unde A şi B reprezintă rentabilităţile (de exemplu) a două clase de acţiuni

sau două portofolii.

Tranzitivitatea face posibilă alegerea între trei titluri financiare sau trei portofolii. De

exemplu întotdeauna investitorul preferă A lui B şi lui C, dacă A>B şi B>C deoarece A>C.

Investitorul este indiferent dacă A=B şi B=C deoarece şi A=C.

Continuitatea permite investitorului să găsească un alt titlu financiar sau să constituie un

alt portofoliu D dacă A>B>C şi există probabilitatea p pentru A, 1-p pentru C. Portofoliul D, de

exemplu, este format din A şi C, are probabilitatea 1 (p+1-p) şi D=B.

Independenţa asigură investitorului integrarea a două titluri financiare sau portofolii

egale cu aceeaşi probabilitate cu alt titlu financiar sau portofoliu, obţinând în final alte portofolii

(de exemplu). Deci dacă A=B cu probabilitatea p, există C cu probabilitatea 1-p care împreună

cu A sau B să formeze portofoliul D sau E, cu probabilitatea 1 şi echivalente D=E.

Monotonia permite investitorului să constituie portofoliile iniţiale A şi B, să prefere unul

dintre acestea combinând două titluri financiare sau portofolii C şi D (C>D) cu probabilitatea p şi

q (p>q). Rezultatul este A>B şi investitorul preferă A.

Cele cinci axiome permit construirea funcţiei de utilitate asociată sumei de bani investită

în titluri financiare sau portofolii.

2.2. Atitudinile faţă de risc ale investitorilor2.2. Atitudinile faţă de risc ale investitorilor

Relaţia dintre utilitate şi capitalul investit în portofoliu exprimă atitudinea investitorului

faţă de risc. Această atitudine poate fi una din următoarele33:

aversiune faţă de risc;

indiferenţă faţă de risc;

acceptarea riscului.

Pentru aversiunea faţă de risc, funcţia de utilitate are reprezentarea din figura 2.1 şi

forma U =a−b⋅c2, unde a>0 şi b>0 .

3 Robert A. Haugen – Modern Investment Theory, Prentice Hall Inc., New Jersey, 1997, pp. 134-140

8

Figura 2.1. Utilitatea şi aversiunea faţă de risc

Din grafic se constată următoarele:

utilitatea creşte la o creştere în timp a capitalului investit;

rata de creştere la un anumit nivel al capitalului este mai mică decât rata de creştere a

nivelurilor care-l preced;

utilitatea marginală descreşte.

Reacţia investitorilor faţă de rezultatele utilităţii sperate privită ca o speculaţie (joc),

vizavi de cele a rezultatelor certe, califică atitudinea faţă de risc.

Presupunem că simbolurile din figura 2.1 au pentru investitor semnificaţiile:

utilitatea marginală este un „joc” (speculaţie) între nivelurile C1 şi C2;

câştigul sperat este p1C1 + p2C2 unde p1 = p2 şi p1 + p2 = 1;

utilitatea fiecărui rezultat este U1 şi U2;

capitalul sperat este C s=

C1+C2

2 şi grafic este reprezentată prin punctul care se află

în mijlocul dreptei AB cu A = f(U1) şi B = f(U2).

Utilitatea sperată pentru U(Cs) este Us. Pentru a determina utilitatea asociată unui capital

cert Cc se duce o paralelă prin punctul D la axa orizontală şi punctul unde intersectează axa

orizontală este Uc. Se constată că utilitatea sperată asociată speculaţiei (incertitudinii) este întotdeauna mai mică decât cea asociată certitudinii (Us < Uc).

În concluzie, aversiunea faţă de risc este specifică investitorilor care acceptă

echivalenţele certe a speculaţiilor mai mici decât valorile sperate (Cc < Cs).

Indiferenţa faţă de risc este o funcţie liniară de forma U=a+b⋅C , cu a>0 şi b>0

(figura 2.2). Creşterea în utilitate este constantă pentru fiecare creştere succesivă a capitatului.

9

Figura 2.2. Utilitatea şi indiferenţa faţă de risc

Indiferenţa faţă de risc se caracterizează prin:

utilitatea marginală a investitorului constantă;

echivalentul cert al speculaţiei egal cu valoarea sperată;

utilitatea marginală creşte.

Acceptarea riscului nu este o funcţie liniară, ci are forma U =a+b⋅c2 cu a>0 şi

b>0 (figura 2.3). Creşterile succesive a capitalului determină creşteri cu o rată mai mare a

utilităţii.

Figura 2.3. Utilitatea şi acceptarea riscului

În figura 2.3 se observă că nivelul aversiunii faţă de risc a investitorului este determinat

de natura funcţiei de utilitate.

Acceptarea riscului se caracterizează prin:

utilitatea creşte la o creştere a capitalului investit;

echivalentul cert al speculaţiei este deseori mai mare decât valoarea sperată;

se plăteşte o primă direct proporţională cu mărimea speculaţiei.

10

2.3. Măsurarea aversiunii faţă de risc2.3. Măsurarea aversiunii faţă de risc

În figurile 2.4 şi 2.5 sunt prezentate curbele pentru funcţiile de utilitate care definesc

aversiunea faţă de risc la nivele diferite.

În figura 2.4 concavitatea funcţiei este mică şi echivalenţa certă pentru capitalul speculat

Cs (jucat) este Cd.

Figura 2.4. Aversiune mică faţă de risc

Figura 2.5. Aversiunei mare faţă de risc

În figura 2.5 concavitatea funcţiei este mai mare şi echivalenţa certă pentru capitalul

speculat Cs este Cd.

Dată plata pentru o speculaţie de Cs se poate calcula rentabilitatea sperată a investiţiei. O

aversiune mai mare faţă de risc are un preţ mai mic , decât o aversiune mai mică faţă de risc .

11

Rata rentabilităţii se calculează după relaţia:

r=

C s

Cd−1

unde: r - rata rentabilităţii capitalului investit;

C s - rezultatul sperat al investiţiei;

Cd - mărimea investiţiei.

Este evident că funcţia de utilitate cu concavitatea mai mare caracterizează investitorii

care au aversiunea mai mare faţă de risc. Pentru a obţine gradul aversiunii faţă de risc trebuie

măsurată concavitatea funcţiei de utilitate. Aversiunea faţă de risc se măsoară în mărime absolută

şi mărime relativă.

2.3.1. Indicatorii de măsurare a aversiunii faţă de risc2.3.1. Indicatorii de măsurare a aversiunii faţă de risc

Aversiunea faţă de risc în mărime absolută măsoară reacţia investitorului la

incertitudinea schimbărilor în capitalul care-l deţine. Pentru un nivel particular a capitalului, sau

punct de pe curba utilităţii, mărimea absolută a aversiunii faţă de risc se măsoară prin schimbarea

relativă care are loc la panta funcţiei în punctul respectiv.

ARA=−f \( U \) } over {f' \( U \) } } } { ¿¿¿ unde: ARA – mărimea absolută a aversiunii faţă de risc;

f ' (U ) - derivata întâi a funcţiei de utilitate în punctul de pe curba utilităţii corespunzător

unui nivel al capitalului investit;

f left (U right )} { ¿ - derivata a doua a aceleiaşi funcţii de utilitate.

Mărimea relativă a aversiunii faţă de risc măsoară în procente incertitudinea la

schimbările în capital.

RRA=− C⋅f \( U \) } over {f' \( U \) } } `````` sau} {} # size 12{ ital RRA=`C cdot ital ARA } {} } } { ¿¿ ¿¿

¿

unde: RRA - mărimea relativă a aversiunii faţă de C;

C – capitalul investit.

În concluzie, dacă investitorii se caracterizează prin diminuarea mărimii absolute a

aversiunii faţă de risc, se pot aştepta să obţină un câştig mai mare la capitalul investit. Dacă se

diminuează mărimea relativă a aversiunii faţă de risc, se poate aştepta un procent mai mare la

investiţia riscantă.

12

2.3.2. Chestionar de apreciere a atitudinii faţă de risc a investitorilor2.3.2. Chestionar de apreciere a atitudinii faţă de risc a investitorilor

1. În ce categorie de vârstă te încadrezi?a) mai puţin de 30 anib) între 31 şi 44 anic) între 45 şi 54 anid) între 55 şi 64 anie) peste 65 ani

2. Care este orizontul de timp investiţional – pentru ce perioadă eşti dispus să investeşti?a) mai mult de 20 anib) între 15 şi 20 anic) între 10 şi 14 anid) între 5 şi 9 anie) sub 5 ani

3. Care a fost perioada cea mai lungă în care ai investit în fonduri mutuale sau direct în acţiuni şi obligaţiuni?

a) mai mult de 10 anib) între 5 şi 10 anic) între 3 şi 4 anid) între 1 şi 2 anie) mai puţin de 1 an

4. În ce categorie te încadrezi din punctul de vedere al veniturilor anuale?a) mai mult de 2500 RONb) între 1771 şi 2500 RONc) între 1111 şi 1770 RONd) între 441 şi 1110 RONe) mai puţin de 440 RON

5. Câte persoane ai în întreţinere, incluzând copii majori şi părinţi în vârstă care depind de asistenţa ta financiară?

a) nici unab) 1c) 2d) 3 sau 4e) 5 sau mai multe

13

6. Ce aşteptări ai în legătură cu salariul tău pentru următorii ani?a) Anticipez o creştere constantă a salariuluib) Mă aştept la un nivel corespunzător al salariuluic) Cred că va fluctua puternicd) Anticipez o scădere a salariuluie) Mă tem că s-ar putea să-mi pierd locul de muncă sau că mă voi pensiona

7. Care din propoziţiile de mai jos descrie cel mai bine cum intenţionezi să adaugi sau să retragi sume de bani din portofoliul tău de investiţii în viitorul apropiat?

a) Mă aştept să investesc o sumă considerabilă de bani în mod regulat în portofoliul meu

b) Cred că pot să investesc neregulat sume modeste de banic) Nu am în vedere să contribui cu alte sume de bani la portofoliul meu, dar, de

asemenea, nu anticipez nici retragerid) Voi retrage sume reduse din portofoliul meu în mod regulate) Trebuie să retrag sume considerabile de bani din portofoliul meu în mod regulat

8. Cum ai putea descrie rezervele tale financiare pentru a răspunde unor cerinţe urgente cum ar fi înlocuirea unui automobil furat sau unor cheltuieli majore cum ar fi avansul la cumpărarea unei locuinţe?

a) Mai mult decât corespunzătoare. Am resurse importante investite într-un fond monetar sau în alte investiţii pe termen scurt. S-ar putea să fiu asigurat chiar mai mult decât este necesar.

b) Corespunzătoare. Deţin importante active lichide. Sunt suficient de bine asigurat, iar obligaţiile mele lunare pot fi satisfăcute.

c) La limită. Nu deţin decât sume modeste de bani şi s-ar putea să fiu nevoit să renunţ la o parte din investiţiile mele sau să mă împrumut în caz de urgenţă

d) Necorespunzătoare. Rezervele mele sunt insuficiente în momentul de faţă.

9. Cât de important este pentru tine un beneficiu regulat asigurat de investiţii?a) Neimportant. Scopul meu este de a construi un fond de numerar văzut ca o

rezervă („nest egg”)b) Cât de cât important pentru liniştea sufletească. Prefer o mărime redusă a

beneficiului adus de portofoliul meu chiar dacă nu am nevoie de aceasta. Mă simt doar mai confortabil dacă am investiţii care aduc numerar

c) Important. Beneficiul din investiţiilor mă ajută să fac faţă obligaţiilor, dar nu depind în totalitate de el

d) Foarte important. Beneficiul din investiţii mă ajută la satisfacerea tuturor nevoilor mele. Am nevoie de investiţii care să aducă beneficii previzibile

14

10. Care este atitudinea ta vizavi de a te asigura?a) Nu cred că e nevoie să mă asigur mai mult decât este absolut necesarb) Sunt asigurat corespunzător, dar cumpăr poliţe de asigurare cu deduceri mari

pentru a reduce primelec) Sunt asigurat corespunzător şi deduceri mele sunt redused) Sunt foarte bine asigurat pentru că nu vreau să sufăr pierderi mari. Cheltuiesc

mult pentru poliţe cu deduceri mici pentru că vreau o acoperire deplină a riscului

11. Care din propoziţiile de mai jos descrie cel mai bine cunoştinţele tale despre investiţii?a) Foarte bun cunoscător. Înţeleg foarte bine cum funcţionează piaţa acţiunilor şi a

obligaţiunilor, şi sunt deosebit de interesat de informaţiile financiareb) Într-o anumită măsură cunoscător. Înţeleg destul de bine ce înseamnă investiţia,

dar aş vrea să ştiu mai multec) Cunoştinţe minime. Nu ştiu mare lucru despre lumea financiarăd) Neofit. Nu ştiu nimic despre investiţii şi nu consider subiectul prea interesant

12. Care dintre propoziţiile de mai jos descrie cel mai bine experienţa ta investiţională?a) Vastă. Am investit într-o varietate de instrumente, precum acţiuni, obligaţiuni şi

fonduri mutuale. Sunt genul de investitor „fă-o pe cont propriu”. Am experimentat şi o piaţă în scădere sau două

b) Medie. Am ceva experienţă în fonduri mutuale şi acţiuni. Îmi fac propriile cercetări, dar uneori ascult şi sfatul altora

c) Limitată. Am investit în fonduri mutuale şi în câteva acţiuni, dar experienţa mea este limitată şi mă bazez pe profesioniştii pieţei financiare pentru a mă ghida

d) Neînsemnată. Adesea investesc în instrumente de economisire precum certificate de depozit, deşi recent am început să particip la un plan privat de pensii

e) Virtual nici una. Sunt nou în domeniul investiţiilor

13. Cum ai reacţiona dacă portofoliul tău de acţiuni ar scădea cu 30% pe o piaţă în scădere?a) Nu aş fi supărat pentru că a în vedere un orizont de timp îndelungat şi aş putea

folosi acest moment ca o oportunitate de a investi mai mult la preţuri mici (e chilipir)

b) Aş fi într-o anumită măsură preocupat deoarece o pierdere de 30% pe hârtie este substanţială. Nu aş „arunca însă prosopul” şi aş vinde

c) Nu m-aş simţi deloc confortabil în această situaţie. Nu sunt sigur ce aş faced) Probabil aş vinde înainte de a pierde şi alţi banie) Nu aş fi investit în acţiuni încă de la început deoarece nu pot tolera riscul

15

14. Care dintre propoziţiile de mai jos descrie cel mai bine filozofia ta investiţională?a) Îmi place să ţin pasul cu modalităţile de investire cele mai noi, în fiecare zi.

Acestea includ opţiuni, futures, oferte publice iniţiale şi fonduri mutuale volatile, şi îmi place să investesc utilizând bani împrumutaţi

b) Aştept ca investiţiile mele „să bată piaţa”. Managerii de fonduri buni nu ar trebui să aibă probleme în a fi mai performanţi ca reperele pieţei precum indicele BET, şi cred că pot face acelaşi lucru cumpărând acţiuni individuale

c) Recunosc că este dificil să „baţi” un indicator al pieţei în ansamblul ei precum indicele BET-C. Aş fi bucuros dacă investiţia mea în acţiuni ar avea acelaşi randament pe termen lung.

d) Filozofia mea este de „a juca precaut” cu fonduri ale pieţei monetare, obligaţiuni cu ratinguri ridicate, certificate de depozit şi obligaţiuni individuale. Acţiunile nu sunt pentru mine.

Acum calculează-ţi punctajul pe baza valorilor din tabelul de mai jos.

Toleranţa faţă de risc

Întrebarea A B C D E1 10 8 6 3 12 10 7 5 3 13 7 5 3 1 04 8 6 4 2 15 7 5 3 2 06 6 4 3 2 07 6 4 2 1 08 6 4 2 0 fr9 6 4 2 1 fr10 5 4 3 1 fr11 4 3 2 0 fr12 5 3 2 1 013 6 4 2 1 014 6 4 2 0 fr

TOTAL = ___ PUNCTE

16

Scorul obţinut poate fi interpretat după cum urmează:63-92 Toleranţă faţă de risc peste medie. Indivizii care s-au încadrat în partea de sus a

acestei categorii au o toleranţă faţă de risc sensibil mai mare decât cei din partea de jos, dar ambii ar trebui să pună la baza portofoliilor lor acţiuni.

38-62 Toleranţă medie faţă de risc. Din nou, există o mare diferenţă între persoanele de la capetele intervalului, dar toţi investitorii din a doua categorie ar trebui să facă apel la acţiuni.

12-37 Toleranţă scăzută faţă de risc. Mulţi din această categorie sunt persoane în vârstă cărora le lipsesc probabil resursele financiare adecvate sau experienţa investiţională. Dacă este posibil, ar trebui să menţină o parte din resurse în acţiuni în încercarea de a face faţă inflaţiei.

11 sau mai puţin

Intoleranţă faţă de risc. Persoanele care înregistrează un astfel de scor sunt probabil prea conservatoare pentru a intra pe piaţa de capital.

17