of 86 /86
UMILITI SI OBIDITI De F.M.DOSTOIEVSKI (personaje inspirate dupa romanul “Umiliti si obiditi”de F.M.Dostoievski) DECORUL: Scena reprezinta un spatiu gol,larg, cu strictul necesar de elemente care va fi folosit pe principiul scenei elisabetane. INTUNERICUL SI LUMINA: joaca un rol deosebit de important.Spectacolul incepe in intuneric deplin.Daca regia considera necesar, putem asculta pe intuneric , muzica si poezia: “…Si ce viata am si eu! E sumbra, cam micsoara, Trage de la ferestra …in camara e numai alean; Creste numai un singur visin afara, Si nici el nu se vede pe inghetatul geam…” Dar indiferent daca se foloseste sau nu poezia,trebuie sa auzim pe intuneric, precipitandu-se, in soapta si apoi din ce in ce mai tare zvonurile cucoanelor si apoi, treptat, sa intervinalumina.Procedeul e valabil pentru intregul spectacol si pentru fiecare scena in parte, cand este posibil. Spectatorul trebuie sa ramana cu senzatia ca glasurile, vorbele nasc imaginea.Acolo unde nu este posibil , scenele trebuie sa se succeada rapid, chiar sa se suprapuna. Ritmul: Are o functie capital.Dialogul si monoloagele , ca si actiunile si miscarea , trebuie sa fie deosebit de alerte, vii, grabite, precipitate chiar.Pauzele, cat mai rare trebuie ,trebuie sa sporesca tensiunea si suspanul. ATENTIE: In timpul lucrului se pot adauga si alte scene de legatura…

Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Embed Size (px)

DESCRIPTION

umiliti si obiditi

Citation preview

Page 1: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

UMILITI SI OBIDITI

De F.M.DOSTOIEVSKI

(personaje inspirate dupa romanul “Umiliti si obiditi”de F.M.Dostoievski)

DECORUL: Scena reprezinta un spatiu gol,larg, cu strictul necesar de elemente care va fi folosit pe principiul scenei elisabetane.

INTUNERICUL SI LUMINA: joaca un rol deosebit de important.Spectacolul incepe in intuneric deplin.Daca regia considera necesar, putem asculta pe intuneric , muzica si poezia:

“…Si ce viata am si eu! E sumbra, cam micsoara,

Trage de la ferestra …in camara e numai alean;

Creste numai un singur visin afara,

Si nici el nu se vede pe inghetatul geam…”

Dar indiferent daca se foloseste sau nu poezia,trebuie sa auzim pe intuneric, precipitandu-se, in soapta si apoi din ce in ce mai tare zvonurile cucoanelor si apoi, treptat, sa intervinalumina.Procedeul e valabil pentru intregul spectacol si pentru fiecare scena in parte, cand este posibil. Spectatorul trebuie sa ramana cu senzatia ca glasurile, vorbele nasc imaginea.Acolo unde nu este posibil , scenele trebuie sa se succeada rapid, chiar sa se suprapuna.

Ritmul: Are o functie capital.Dialogul si monoloagele , ca si actiunile si miscarea , trebuie sa fie deosebit de alerte, vii, grabite, precipitate chiar.Pauzele, cat mai rare trebuie ,trebuie sa sporesca tensiunea si suspanul.

ATENTIE: In timpul lucrului se pot adauga si alte scene de legatura…

Page 2: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Personaje:

Nikolai Sergheici-administrator mosie-Paul

Ivan Petrovici-SCRIITORUL, fiul vitreg- Cristi

Natasa- Fiica lui Nikolai-Anda

Ivanovna-fiica lui Nikolai, dusmanca Natasei-Oana

Ana Andreevna- sotia lui Nikolai- Ana Badilas

Printul Piotr Aleksandrovici-tatal lui Aliosa-Madalin

Aliosa- fiul Printului- Vlad

Nina - o femeie trecuta de 35 de ani- sotia lui Printul Piotr Aleksandrovici, nebuna si alcoolica- Anne

Eularia- fiica vitrega a Elenei, prostituata.Mai tarziu, intalneste dragostea si viata ei se schimba- Alina Turcitu

Olga- sora vitrega a Eulariei-Diana

Barbatul ghebos- tiranul Olgai-Madalin

Tatiana Zarescina- o femeie pasionala, tanara amanta Printului Piotr Aleksandrovici- Alina

3 pitipoance

Page 3: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

PARTEA I

SCENA 1

Cucoanele

INT. SUFRAGERIE

Trei cucoane stau la un ceai, la o mica barfa…

C1: S-a intors scriitorasul.

C2: Cine?

C3: Ivan Petrovici…

C2:E…Care?

Page 4: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

C1:E, cum care? Ala care a fost abadonat de parintii lui inca din copilarie si a crescut in casa lui Nikolai Sergheici Ihmenev, mosierul ala marunt.

C3: Avea o singura fiica, pe Natasa si au crescut impreuna ca doi frati.

C1: A, Nikolai era administrator la Vasilievskoe…

C2 si 3: Exact!

C3: Nu stiti ca Natasa spunea despre el ca era un caraghios, desirat si toti care se uitau la el incepeau sa rada?...

C1: A, da, da…Se zice…ca in clipa cand s-a despartit de ea a vrut sa-I zica ceva important , dar limba parca ii amortise dintr-o data…Cica, a plans amar si a plecat fara sa spuna nimic.

C3: S-au revazut dupa multa vreme la Petersburg.

C2: Aaaa, asta acum 2 ani…

C1: Da, pentru ca batranul Ihmenev a venit aici pentru niste treburi legate de un proces si scriitorasul tocmai intrase in randul literatilor…

(Celelalte cucoane dau din cap ca si cum actiunea ar continua…)

SCENA 2

Nikolai Sergheici

Natasa

Ana Andreevna

Ivan Petrovici

INT. SUFRAGERIE Fam. Ihmenev

Ivan sta pe un fotoloiu cu romanul deschis…

Ana si Natasa stau pe canapea.Nikolai sta pe celalt fotoliu.

Page 5: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Ivan(citeste ultimile fraze din roman):”..Dar cine stie, imi spusei, poate ca cineva o sa se intereseze de batran…De fapt, trecura déjà 5 zile de cand murise si inca nu venise nimeni…”(Inchide romanul zambind.)

Natasa este extrem de emotionata.

Nikolai: Hm! Uite, ce entuziasmata mai e!Asta nu-I nimic , de fapt, asta e bine, e bine, e o pornire nobila. E o fata buna.

M-ai alinat asa de tare incat nu ma asteptam.Nu e ceva maret, asta se vede.Uite, tocmai pentru asta te iubesc, ca e mai clar.E mai apropiat cumva; de parca toate astea mi s-au intamplat mie.Ca altfel, ce-ar fi fost daca era inalt?Nici n-as fi inteles nimic.Eu as mai fi indreptat stilul: te laud, dar orice mi-ai spune, aici sunt prea putine lucruri inaltatoare….Ei, dar acum e tarziu, a fost tiparit.Poate in editia a doua?...Atunci, din nou bani…

Anna: Si chiar ati primit atatia bani, Ivan Petrovici?Va privesc si nu-mi vine sac red.Doamne, uite pentru ce incep sa-ti dea bani!

Nikolai: Stii, Vania, desi nu e o slujba e o cariera.O sa citeasca si personae importante.Uite, dar, cine stie poate o sa ajungi la curte…

Anna: Ei, acum, si la curte.

Ivan: Inca putin si o sa ma faceti general.

Nikolai: Excelenta voastra, nu doriti sa mancati ceva?

Natasa(se ridica insufletita): Bunul meu tatic!

Nikolai e tulburat.

(se duc spre masa. Natasa pune in farfuri supa. Ceilalti se aseaza.)

Nikolai(continua): General, negeneral, sa ne asezam la masa.(catre Natasa) Ah, ce sensibila mai esti.(catre Vania) Vania, ti-am spus-o din dragoste.Totusi, esti o persoana cunoscuta, un condeier.

Natasa: Azi, taticule, se spune scriitor.

Nikolai: Nu condeier? Nu stiam. Ei, sa spunem, fie si scriitor ;dar uite ce voiam sa spun: sambelan, desigur,n-o sa te faca pentru ca ai scris un roman, dar te pot trimite in Italia pentru a-ti indrepta sanatatea sau pentru a te perfectiona in domeniul stiintelor, nu?O sa te ajute cu bani.Se intelege, trebuie sa fii cat mai nobil, sa primesti bani si onoruri pentru treaba, treaba adevarata, nu asa, pentru mai stiu eu ce, prin protectie.

Anna: Si atunci sa nu ti se urce la cap, Ivan Petrovici.

Page 6: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Natasa: Dar mai bine ar primi cat mai repede o medalie, taticule!

Nikolai: Si asta tot rade de mine!Dar…stii Vania…numai ma uit la tine: ce simplu mai esti tu.

Natasa: Ah, doamne! Dar cum ar trebui sa fie , taticule?

Nikolai: Vania, ai asa o fata…adica nu arati deloc a poet…Asa, stii, niste ochi tristi se spune ca au poetii, ei, si cu parul asa, si ochi asa, ceva…Ei, cum sa fie fata asta, nu e o mare problema fata; pentru mine si fata ta e buna si-mi place…dar nu de asta spun…Dar numai sa fii onest, Vania, asta e cel mai important;sa traiesti cinstit, sa nu-ti faci prea multe visuri!Ai in fata un drum lung.Sa-ti slujesti cu onestitate cauza; uite ce voiam sa-ti spun, asta voiam sa-ti spun!

Anna: Uite, e bine ca ai noroc, Ivan Petrovici. Dar daca deodata nu mai ai noroc deloc, ce va fi atunci? Macar sa fi avut o slujba undeva…

Nikolai(vazand cum se privesc Ivan si Natasa):Uite ce-ti spun eu, Vania…Am vazut si eu asta, am observat si, recunosc, chiar m-am bucurat ca tu si Natasa…ei, dar ce spun eu…Vezi, Vania, amadoi sunteti foarte tineri, si Anna Adreevna mea are dreptate.Sa mai asteptam putin…Sa zicem ca esti un talent, dar amandoi sunteti saraci. Sa mai asteptam un anisor asa si jumatate; daca mergi bine, daca te afirmi tare pe drumul tau, Natasa e a ta; daca nu reusesti , judeca si tu…Esti un om cintit…Gandeste-te putin…

(Natasa se uita fix in ochii lui Ivan.)

SCENA 3

Cucoanele

INT. SUFRAGERIE

Cuconele se aprind in discutie…

C1:Dar ce e cu Printul?

C2: A, am auzit ca acum, ceva timp…a aparut la mosia vecina, satul Vasilievskoe, Printul Piotr Aleksandrovici Valkovski…

C3: A venit de la Petersburg.

C2: Da, da…Cica l-a vizitat pe Nikolai Sergheici…

C1: Si?

C2: A aparut in casa Ihmenevilor. A produs o impresie puternica.

Page 7: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

C1: Dar de ce a venit draga?

C2: Printul venise pentru a-si alunga administratorul, un neamt ratacitor, un om ambitios, agronom. Cica a torturat niste tarani si a fost alungat.

C3: Si atunci Printul l-a ales ca administrator pe Nikoai Sergheici.Au trecut multi ani, Mosia Printului a inflorit…

C1: Si?

C3: Stai ca e mult de povestit…Printul era vaduv…S-a casatorit in prima tinerete pentru bani.Dupa primul an de casatorie isi lasa sotia care ii daruise un fiu.

C1: E, nu ma-nebuni!

C3: Stai sa vezi! Printul i-a scris la un moment dat lui Nikolai…Zicea ca il intristeaza purtarea urata a fiului sau si ca sa-l pedepseaca l-a trimis la batranul Ihmenev…SiNikolai Sergheici ihmenev il indragi indata…

C2: Aliosa…

C3: Si apoi, sa vedeti! Piotr Alexandrovici se schimbase mult in atitudine fata de Nikolai.Devenise extrem de carcotas fata de Nikolai Sergheici. Manisfesta o aviditate exagearata pentru verificarea soctotelilor la mosie.

C1: Nu inteleg…De ce?

C2: Stiu eu povestea…S-au raspandit peste tot barfe…Cica, Nikolai Sergeici dupa ce intuit caracterul tanarului Print Aliosa , avea intentia de a-I folosi toate neajunsurile in interes propriu, ca fata lui, Natasa(care pe atunci avea 17 ani) cutezase sa se indragostesca de acesta.Natasa il fermecase.

C3: Da, se mai spune ca tinerii déjà se hotarasera sa se logodesca…

C2: Si asta nu e tot! …

C1: Stai se spun! Oamenii servili nu dormeau.Aparusera denuntatori si martori care reusira in cele din urma sa-l convinga pe print ca administrarea indelungata a lui Nikolai Sergheici la mosia Vasilievskoe nu se distinsese in niciun caz printr-o cinste ireprosabila.

C3: Si asta nu e tot! Se zice ca acum trei ani, de exemplu, la vanzarea Crangului, Nikolai Sergheici daduse deoparte in folos propriu 12 mii ruble de argint.

C2: pai, asta ar putea constitui cea mai clara dovada in fata judecatii, mai ales ca pentru vanzarea Crangului nu avusese de la print niciun fel de imputernicire legala.

Page 8: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

C1:Dar, Nikolai auzind toate aceste acuzatii incepu procesul.

C2: Da, da, da…Nikolai Sergieici, pentru ca nu avea nu stiu ce hartii, si, neavad nici protector, nici experienta in aceste chestiuni, imediat pierdu procesul. I se puse sechestru pe mosie.

C3: Si cand s-a enervat batranul renunta la tot si decisese sa se mute la Petersburg, pentru a se implica personal in process.

C2: Si nu mai stiu de aici…

C1: Spun eu! Se zice ca Printul in cele din urma incepu sa inteleaga ca-l jignise in zadar pe Ihmenev.

C3: Da, dar uite ca jignirea din ambele parti era asa de puternica, incat nu mai era niciun cuvant de impacare.

(Cucoanele stau ca si cum discutia continua…)

SCENA 4

Ivan Petrovici, Nikolai, Anna, apoi Natasa

INT. SUFRAGERIE Fam. Ihmenev

Anna ii da o cana de ceai lui ivan…

Anna: Tare bolnav mai sunteti…

Nikolai: Ai fost cumva bolnav? De ce nu ai venit atata timp?Sunt vinovat fata de tine; de mult voiam sa te vizitez dar totul a fost cam…

Ivan: Am fost bolnav…Cum se simte Natalia Nikolaevna?E acasa?

Anna: E acasa, maica, e casa. O sa iasa acum chiar ea sa va vada…E gluma? De 3 saptamani nu v-ati vazut!Nici nu-ti dai seama ce e cu ea…E sanatoasa, e bolnava, Dumnezeu mai stie…

Nikolai: Dar ce? Nu-I nimic cu ea.E sanatoasa!Asa, acum a ajuns fata mare , nu mai e un copil asta e tot.Cine mai stie toate capriciile si tristetile astea de fata mare.?

Anna: Ei, acum si capricii!

Page 9: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Usa se deschide. Intra Natasa.

Se aude un sunet puternic de clopot. Ea tresare. Batrana isi face semnul cruncii.

Anna: Te-ai pregatit pentru vecernie, Natasa?Se aud déjà clopotele…Du-te, Natasenka, du-te , roag-te, din fericire e aproape!Si te mai si plimbi putin.Ce stai asa incuitata?Uite ce palida esti, parca te-a deocheat cineva…

Natasa(fara glas): Eu…poate…nu ma duc azi…Nu ma simt prea bine…

Anna: Mai bine te duci, Natasa; doar mai inainte ai vrut si, uite, ti-ai adus si palaria. Roaga-te, Natasenka, roaga-te, sa-ti dea Dumnezeu sanatate!

Nikolai: Ei, da; du-te;si te mai plimbi putin. Uite, o sa te conduca Vania!

Natasa(zambeste amar): Ramaneti cu bine…

Anna:Ei, ingerul meu, cum sa ne luam ramas-bun, doar nu pleci la drum? Macar iei o gura de aer; uite ce palida esti!Ah! Dar chiar am uitat(mereu uit!), am terminat de cusut saculetul cu tamaie , am cusut in el o rugaciune, ingerul meu;S-o pui, Natasa. Poate o sa-ti trimita Domnul dumnezeu sanatate.Numai pe tine te avem.(Ii da o cruciulita de aur si saculetul.) Sa-l porti sanatoasa!(Ii face semnul crucii) Candva iti faceam mereu semnul crucii inainte de culcare, citeam o rugaciune, iar tu o repetai dupa mine.Iar acum nu mai esti asa, si nu-ti mai da Dumnezeu liniste sufletesca. Ah,Natasa, nu te mai ajuta nici rugaciunile mele de mama.(Plange.)

(Natasa ii saruta mana. Face un pas spre usa; se intoarce repede la batran.)Natasa: Taticule! Faceti si dmneavoastra semnul crucii…asupra fiicei dumneavoastra.(Se lasa in genunchi.)

Nikolai(cu lacrimi): Natasenka, copila mea,fata mea, draga mea, ce e cu tine?De ce esti asa de trista?De ce plangi zi si noapte?Doar vad tot; nu dorm noptile, ma ridic si aud la usa camerei tale!...Spune-mi tot, Natasa, deschideti sufletul in fata mea; batranul tau tata si noi…(O ridica. O imbratiseaza.)

Natasa: Nu-I nimic, nu-I nimic, numai asa…nu ma simt bine…

Nikolai: Sa te binecuvanteze dumnezeu cum te binecuvantez eu, copilul meu drag! Sa-ti trimita mereu pace sufletesca si sa te apere de orice durere!

Anna(plangand): Si a mea, si benecuvantarea mea!

Natasa(soptit): Ramaneti cu bine!(Se opreste la usa, mai priveste o data spre ei, mai vrea sa spuna ceva, dar nu poate si iese repede din camera.Vania fuge dupa ea.)

Page 10: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

SCENA 5

Vania, Natasa, apoi Aliosa

Scena goala. Undeva pe chei…

(Natasa intra in fuga. Vania dupa ea. O prinde de umar.)

Vania: Intoarce-te, Natasa!

Natasa: Tu nu vezi, Vania, ca am plecat de tot , ca am plecat de la ei si nu ma mai intorc niciodata?

Vania: Nu, dar…nu cred; nu se poate asa ceva!...

Natasa: Nu, Vania, dar asa este! Am plecat de la ei si nu stiu ce se va intampla cu ei…nu stiu ce se va intampla cu mine!

Vania: Te duci la el, Natasa?Da?

Natasa: Da!

Vania: Dar asta nu se poate!Doar stii ca e imposibil, Natasa, sarmana mea! Asta e o nebunie!Doar o sa-I distrugi si o sa te distrugi si pe tine! Stii asta?

Natasa: Stiu; dar ce sa fac, nu e vointa mea!Il iubesc mai presus de orice, mai presus de mine insami.

Vania: Dar el nu e pentru tine, Natasa! Tatal tau n-o sa fie de acord niciodata cu relatia voastra.

Natasa: Nu ma intereseaza, Vania! In momentul asta nu pot sa mai gandesc nimic…Stiu doar ca nu pot trai fara Aliosa.Sunt in stare sa ma lupt cu oricine pentru el: cu parintii mei, cu tatal lui si cu tine…

Aliosa(intra fericit si o imbratiseaza pe Natasa): Natasa!

Natasa(fericita): Aliosa, dragul meu!

Aliosa(dand mana cu Vania): Vania, frate, ma bucur ca esti alalturi de noi in situatia asta.Nimeni nu ne intelege dragostea. Singurul sprijin esti tu.

Vania(zambind amar): Am alta solutie?...Sper doar sa o faci fericita, pentru ca ea chiar te iubeste.Si-a parasit parintii pentru tine, sa stii…

Aliosa: Stiu, dragul meu…Am sa fac tot ce-mi sta in putiinta sa nu te dezamagesc nici pe tine, nici pe ea.Acum, va trebui sa o luam pe drumul nostru.

Page 11: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Natasa(catre Aliosa): Dragul meu, tatal tau stie ca ne vom muta impreuna?

Aliosa: Doamne fereste! Vrei sa ma spintece? Nu e cazul sa-I spun pentru ca ar fi in stare de orice.Ne vom lua un apartament cu chirie si vom astepta sa se termine conflictul dintre parintii nostri.

Natasa(cu durere): Aliosa…(incepe sa planga) ma simt atat de vinovata fata de parintii mei…(In timpul acesta Ivanovna sta si asculta conversatia ascunsa dupa un stalp.)Mi-a fost foarte greu, dar iata ca a trebuit sa aleg iubirea.

Aliosa(imbratisand-o din nou): Promit ca o sa te protejez si am sa fiu langa tine…Eu tot mai cred ca parintii nostrii se vor impaca si ne vor da binecuvantarea lor.

Vania: Cred ca ar fi cazul sa plecati mai repede…Sa aveti grija de voi!

Natasa(imbratisandu-l): Fratiorul meu drag…Ce m-as face fara tine…Am sa te anunt unde stau si o sa te rog sa ne vizitezi pentru ca avem nevoie de tine…

Aliosa(da mana cu Vania): Dumnezeu sa te binecuvanteze! Pe curand!

(Natasa si Aliosa ies in graba)

Ivanovna(iese tafnoasa catre Vania): Esti o vulpe batrana! Stiam eu ca tu si cei doi coaceti ceva!

Vania(surprins): Ivanovna!

Ivanovna(cu sila): Ce-o sa zica tata cand o sa afle ca tu esti complice la fuga Natasei cu Aliosa?

Vania: N-o sa-I spui!

Ivanovna(cu ura): Nu-ti promit nimic! Blestemata de Natasa imi datoreaza foarte multe si trebuie sa mi le platesca!

Vania(Luand-o brutal de brate): Nu vorbi asa de sora ta!

Ivanovna: Ba vorbesc cum vreau eu, micutule orfan!Nu stiu de ce tii tu asa de mult la Natasa cand nici macar nu suntetm frati! Sau ai uitat ca ai fost luat de mila din gramada de gunoi din coltul strazii?...De unde atata dragoste pentru Natasa? Nici macar n-aveti acelasi sange.

Vania: Nu sangele conteaza, ci omenia! Dar nu ai cum sa intelgi tu toate astea…

Ivanovna: Minti, prapaditule! Minti de ingheata apele!De ce nu recunoasti?...

Vania: Ce sa recunosc!

Ivanovna: Ca o iubesti!

Vania: O iubesc ca pe o sora!

Page 12: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Ivanovna: O iubesti ca pe o femeie! Recunoaste!Ii spui “sora”, dar tanjesti sa o tavalesti putin prin asternuturile tale !

Vania(ridica mana asupra ei, se abtine)

Ivanovna(cu rautate): Stiu, stiu…adevarul doare…Se vede, Vania…Se vede dupa felul cum o privesti, cum o atingi, cum…

Vania(cu vocea ridicata): Inceteaza!

Ivanovna(cu vocea ridicata): Ba nu incetez! Recunoaste ca esti un ratat, Vania! Ca o iubesti si ea il iubeste pe Aliosa! Nu esti destul de puternic sa lupti pentru sentimentele tale! Esti slab! Nu esti barbat! In locul tau m-as ambitiona si as lupta pana la sange pentru EA. Si sa nu-mi vii acum, cu baliverne:”Am crescut impreuna toti patru si nu e firesc sa ne iubim !” E, cu asta nu sunt de acord! Pana la urma, tu si Aliosa nu sunteti fratii nostrii: tu esti un biet orfan care nu si-a cunoscut niciodata adevaratii parintii, pentru ca ai fost gasit de tata langa un morman de gunoi, iar Aliosa este fiul Printului care se saturase sa-I poarte de grija si l-a trimis la tata. Deci, nu ne leaga nimic, Vania! N-avem acelasi sange!Eu dintotdeauna am fost indragostita de Aliosa, dar din nefericire, el o prefera pe Natasa! Cu toate astea eu sunt capabila de orice ca sa-I despart! Stiu ca Aliosa nu ma vrea, dar daca e asa, atunci nu va fi nici cu Natasa! Jur pe ce-am mai sfant ca Natasa nu va fi a lui Aliosa!

Vania: Tu n-ai nimic sfant! Esti o fiinta plina de ura.

Iovanovna: .Fii realist, Vania! Viata trece pe langa tine si o sa-ti para rau ca n-ai facut ce trebuia la timpul potrivit! Cucereste-o pe Natasa!

Vania: Eu nu sunt tu, Iovanovna. Mie mi-e bine asa cum sunt. Ma multumesc cu faptul ca Natasa este fericita alaturi de Aliosa.

Iovanovna: Intotdeauna ai fost un om slab si prost, Vania! Niciodata n-ai stiut sa te impui si sa ai o atitudine de invingator. Mereu te-ai multumit cu firimituri. Esti demn de mila. Vreau sa te asigur ca eu n-o sa am liniste pana nu-I distrug!

Vania(infuriate, o ia de brate): Asculta bine, Iovanovna! Daca indraznesti sa le faci vreun rau, o sa dai de mine si te asigur ca vei cunoaste un Vania mult mai mai rau decat esti tu in prezent!

Iovanovna(smulgandu-se): Nu mi-e teama de tine, ratatule! Pentru mine esti un mediocru peste care pot trece foarte usor…Fereste-te sa-mi stai in cale, pentru ca sunt capabila sa te ucid fara nici o teama.Ai grija!(Iese furioasa.)

(Vania isi aprinde o tigara nervos. In timpul acesta intra Eularia imbracata strident si vulgar.)

Eularia(apropiindu-se languros de Vania): Tristetea e sora cu moartea uneori…(Vania o observa.) Dumneata esti scriitorasul…Ivan Petrovici.

Page 13: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Vania(surprins de aparitia feminine): Eu…

Eularia(zambind amar): Se scrie mult de dumneata in ziare…Esti talentat…Doamne, cum se vede meseria pe om. Se vede de la o posta ca esti scriitor: calm, pierdut, singur si trist…Imi dai o tigara?

Vania(ii da o tigara):

Eularia(cochetand): Poti sa mi-o si aprinzi, te rog!

Vania(ii aprinde tigara)

Eularia: Interesant…Nu ma gandeam ca o sa te intalnesc vreodata…Trebuie sa ma simt importanta, nu-I asa?

Vania: Trebuie sa te simti asa cum…vrei…Pentru mine nu e asa de important ca sunt scriitor…

Eularia:Modest…Modestia este o caracteristica a oamenilor buni…Unii o considerea chiar prostie. Iarta-ma, te retin?

Vania: Nu, deloc! Purtam o conversatie…

Eularia: esti prea dragut…Ce proasta sunt! Nu m-am prezentat! Eu sunt Eularia…

Vania(zambind): Imi pare bine…

Eularia(intristandu-se): Stii esti primul barbat care se poarta frumos cu mine. Toti cand ma vad pe strada ma vor doar pentru placerile carnale si atat…Ma bucur ca mai exista si barbarti care vor doar sa…poarte o conversatie…Desi te cunosc doar de un minut simt ca imi esti prieten…

Vania: Vad in tine o faptura gingasa in pofida exteriorului tau…

Eularia: Multumesc, Ivan Petrovici! Esti un gentil…Te sperie exteriorul meu, asa-i?

Vania: Nu ma sperie, ci mai mult ma…intristeaza…

Eularia(curgandu-I lacrimile): Nu vreau sa fiu asa…Viata m-a facut asa.…Oamenii…Nu stiu de ce in seara asta am o pofta nebuna sa vorbesc despre mine…Stii, eu sunt o prostituata cu suflet…(Zambeste amar) Ha, ha…Se spune despre noi, femeile usoare, ca avem o inima mare…Pai, nu-I asa? Ce femeie normala poate sa iubesca pe seara zece barbati deodata sau pe rand?...Crede-ma, iti trebuie un suflet mare sa daruiesti atata dragoste…Stii…voi barbatii sunteti niste fiinite stranii…Desi aratati singuranta si va dati cocosi in fond sunteti niste firi slabe si dornice de iubire…

Vania: Nu te contrazic deloc. Ai perfecta dreptate!

Page 14: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Eularia(amuzandu-se): Chiar esti simpatic! Esti un barbat admirabil…Repet: esti singurul barbat care nu ma priveste ca pe un obiect …Stii cata nevoie am de un barbat care sa vorbesca normal cu mine si sa ma privesca asa frumos ca dumneata?...E o binecuvantare ca te-am cunoscut…Unii, de obicei aceia care nu cunosc privilegiul, numesc binecuvantarea, un blestem.Vai lor!

Vania: Privindu-te imi vine sa te intreb ceva…

Eularia: Intreaba-ma fara jena…De fapt, intuiesc…Vrei sa stii de ce am ajuns in fond in starea asta…De ce sunt o prostituata? De ce sunt un nimeni?...

Vania: Nu te vorbi niciodata de rau pe tine insati.Vei fi crezut instantantaneu iar spusele tale amplificate de numerosi interesati sa te compromita ireversibil.

Eularia: Nu ma vorbesc de rau, ci doar incerc sa fiu realista…Sunt o depravata, pentru ca asa am crescut. Am fost crescuta special pentru a fi sclava barbatilor. Eu le fac placerile, iar ei ma platesc pentru asta. Simplu, nu?

Vania: Tie iti place viata asta?

Eularia(cu lacrimi in ochi):Nu e vorba de placut…Asa am fost crescuta, dragul meu…M-am obisnuit, m-am conformat…

Olga(striga din Off): Du-te mai departe, idioato! Vorbesti de o ora cu el! Du-te ca te omor!

Eularia(speriata): Trebuie sa te parasesc!(Spune fugind) Te astept sa mai vorbim. Strada Solionil, 14!(Iese)

Vania priveste consternat…

SCENA 6

Interiorul apartamentului lui Piotr

Piotr, Tatiana, Nina, Servitoarea si Iovanovna

Piotr si Tatiana stau pe canapea si se saruta.

Nina(striga din dormitor, batand in usa): Da-mi drumul, criminalule! O sa te ucid cu mana mea! (tot zice pe parcursul replicilor urmatoare: “Te omor! “”Bestie!”

Tatiana(amuzandu-se): Tu esti nebun? Ai inchis-o in camara?

Piotr: Prefer sa o tin inchisa decat sa umble pe aici.

Tatiana: Totusi, mi se pare nefiresc.

Page 15: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Piotr: E nebuna si nu mai pot sa scap de ea…

Tatiana: Nu exista asa ceva…Divorteaza . Mi-ai promis…Noi ne iubim, dragul meu si nu e normal sa ne impiedicam de Nina. Doar n-o sa te oblige sa stai cu ea daca nu o mai iubesti…

Piotr: Vedem, draga mea…(Se saruta.)

Nina(striga): Sa nu crezi ca sunt proasta, Piotr!!! Stiu ca esti cu o usuratica in sufragerie! O simt! Va aud! Va omooor pe amandoi, nenorocitilor! Indraznesti sa faci asta sub ochii mei, canalie?!! Ai uitat de tot dragostea noastra?! N-o sa scapi de mine, jur!!! JUR!!!

Tatiana(se ridica putin speriata):Dragul meu, eu déjà nu mai suport situatia si nu rezist sa aud atatea tipete…Nu stiu, fa-I ceva, vorbeste cu ea, lamureste-o ca trebuie sa va despartiti…Nu e normal ce se intampla…

Piotr: Mai stai, Tatiana!

Tatiana: Nu am venit la spectacol, Piotr. Rezolva-ti problemele conjugale si vorbim mai in colo. (il saruta. Iese.)

Piotr(se duce spre dormitor, la usa): Nina, inainte de a-ti deschide o sa te rog dinainte sa avem o dicutie serioasa pe un ton civilizat despre noi doi.

Nina: Bine…

(Piotr deschide.)

Nina(intra in sufragerie ca o furtuna, cautand-o pe Tatiana disperata prin sufragerie): Unde esti, desfranato?! Arata-te ca daca nu, te omor! Jupoi pielea de pe tine!(catre Piotr): Unde ai ascuns-o, monstrule?! Unde e?! Unde e?!Piotr(furios o ia de brate): Potoleste-te odata ca dau cu tine de pamant!(O arunca pe canapea.)

Nina(plangand): De ce te porti asa cu mine, Piotr? Ti-am dat toata dragostea mea! Ti-am oferit totul!!!(se aseaza in genunchi) De ce nu ma mai iubesti? De ce ma inseli?!

Piotr(strangand din dinti): Din cauza ta! Esti o femeie isterica si nebuna pe care n-o mai vreau langa mine! Simt ca daca mai stau alaturi de tine, o iau razna si eu!

Nina(se ridica): Eu nu te dau altei femei, Piotr! Tu esti al meu si nu scapi de mine cu una cu doua! Prefer sa te omor cu mana mea decat sa te stiu departe de mine!

Piotr: Nu intelegi ca nu te mai suport, ca mi-e greata de tine? Tu m-ai indepartat din cauza caracteului tau! Esti rea, nebuna si haotica! Nu pot sa mai traiesc alaturi de o femeie care nu e in toate mintile! De ce sa ne facem rau?! Vreau sa divortam!

Page 16: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Nina(cu rautate): Nici moarta nu-ti voi acorda divortul! Nu vreau! Nu pot! Ti-ai gasit pe alta, asa-i?! Am auzit-o!A fost aici! Ii simt parfumul ieftin in toata camera! E o usuratica!

Piotr: Masoarati cuvintele, Nina!

Nina: Nu masor nimic! Cum poti sa iubesti o femeie care nu e sotia ta? Eu ti-am daruit cei mai frumosi ani din viata mea. Am fost alaturi de tine in toate momentele dificile. Asta mi-e raspalata??? Ma parasesti pentru o…

Piotr: Daca indraznesti sa mai scoti un cuvant vulgar din gura, nu raspund de faptele mele.

Nina: O iubesti?

Piotr: Da, o iubesc!

Nina(mai aprinsa): Innebuneeesc!!! Spune-mi ca e o gluma, te rog!

Piotr: Nu e nicio gluma! O iubesc din toata inima, pentru ca stie sa se poarte in lume, stie sa fie o doamna, stie sa fie tandra…

Nina(pune mainile la urechi): Nu vreau sa aud!

Piotr: Ba trebuie sa auzi!(O bruscheaza si o priveste direct in ochi): Stie sa faca dragoste cu mine cum tu n-o sa poti sa faci niciodata in viata ta, pentru ca esti Nebuna!!!

Nina(din ce, in ce mai aprinsa): Ah, nemernicule!!! O sa regreti amarnic toate cuvintele astea!!! O sa mai ai pe constiinta!(Cauta disperata in sertar in timp ce vorbeste.) O sa fiu umbra ta si dupa moartea mea!!!(Scoate din sertar niste foarfece.)

Piotr(se sperie un pic, dar incerca sa stea calm): Nina, calmeaza-te!

Nina(posedata): Am sa ma omor aici, in fata ta…(Piotr se apropie un pic de ea) Nu te apropia!(Piotr sta neclintit.) Priveste-ma in ochi si spune-mi ca nu ma mai iubesti!

Piotr(cu usoara teama): Nu te mai iubesc!

Nina(ii sticlesc ochii): Ca nu sunt singura femeie din viata ta!

Piotr: Pai, nu esti…

Nina(apropie foarfeca de incheietura mainii stangi): Blestematule!!!(Se taie.)

Piotr(striga): Nina!

(Nina isi priveste rana si incepe sa rada isteric. Piotr se duce spre ea.)

Nina(lasa sa cada forfecele si continua sa rada): Piotr…

Page 17: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Servitoarea(intra, vede se sperie): Doamne fereste!!!

Piotr: E doar o zgarietura. Ia-o si ingrijeste-o, te rog!

Servitoarea(o ia): Haideti, domnita!

Nina(rade in hohote): N-am murit! Respir!(Se aude inca din culise.) Eu vreau sa mor, dar nu ma ia, Doamne-Doamne…Mai intai trebuie sa o gasesc pe nenorocita care mi-a furat iubirea!...(se pierde glasul…)

Piotr(se agita prin camera nervos, da sa iasa, dar intra Iovanovna): Tu ce cauti aici?

Iovanovna: Buna seara…Am…

Piotr(intrerupand-o):Iesi imediat din casa mea! Nu vreau ca niciun membru al familiei Ihmenev sa-mi spurce casa prin prezenta lor!

Iovanovna(amabila): Daca n-ati fi atata de brutal, poate ati avea ragaz sa ascultati ce va spun si sa aflati motivul pentru care am venit la dumneavoastra in vizita.

Piotr: Fetito, nu intelegi ca nu vreau sa am de a face cu familia ta! Tatal tau m-a furat in timp ce a fost administrator la mosia mea, ba mai mult a facut in asa fel ca fii-sa, Natasa sa se indragostesca de fiul meu, pentru a pune mana pe averea mea.

Iovanovna: Exact despre asta vreau sa vorbim. Stiti ca Aliosa s-a mutat impreuna cu Natasa intr-un apartament?

Piotr(revolatat): Poftim?!

Iovanovna: Ei spun ca se iubesc mult si ca nu mai suporta acesta situatie creata intre familiile noastre si prefera sa stea singuri si ascunsi de lume…

Piotr: De unde stii toate astea?

Iovanovna: I-am vazut cand au plecat impreuna…I-am urmarit si am aflat unde stau…(Scoate din geanta o foaie cu adresa. I-o da.)

Piotr(fierbe): Nu stiu ce interes ai tu, dar iti multumesc pentru gest.(Se uita la adresa.)Iovanovna(zambind): Sa aveti o seara buna…(iese)

(Piotr se aseaza pe marginea canapelei.)

Page 18: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

SCENA 7

Dupa o vreme…

Nikolai, Anna , Vania si Ivanovna

INT. Ihimeni…Se aude ploaia…

(Vania si Anna sunt asezati la masa. Discuta…)

Nikolai(intra ud): Sunt ud pana la piele. O sa ma duc la mine, iar tu, Vania, stai uite, aici.(Se duce in camera lui.)

Anna: Uite ce om este, in ultima vreme renuntand in fata mea la tonul afectat si la orice rezerva, mereu e asa cu mine; dar uite, stie ca noi ne dam seama de siretlicurile lui…Ce rost are sa faca mutrele astea in fata mea? Ce-I sunt o straina pentru el?Asa se poarta si cu fata.Dar ar fi trebuit sa o ierte. Noaptea plange , chir eu am auzit.Dar in exterior se tine tare.Mandria lui l-a innebunit. Spune-mi ce s-a mai intamplat cu fata mea?Ei, ce-o, o lasa nemernicul ala pe Natasa? E un baiat fara caracter.Si nici nu a putut sa fie educat, asa, a iesit un zvanturat:o arunca pentru asemenea iubire, Doamne dumnezeul meu!Ce se va intampla cu ea, saracuta!

Vania: Am auzit eu ca logodnica asta e o fata fermecatoare, si Natalia spunea despre ea.

Anna: Pentru voi condeierii, oricare femeie e incantatoare, numai sa-I salte fusta…Daca s-ar linisti macar asta al meu, daca ar ierta-o pe porumbita mea si ar aduce-o aici.A slabit?

Vania: A slabit.

Nikolai(intra): Ce-I cu samovarul. Nici pana acum nu l-a putut aduce?

Anna: il adduce acum…

Vania(se aseaza): Am fost cu treburi…Mare mizerie mai este.Ma acuza acum de tot.Cica nu am niun fel de dovezi; nu am hartiile necesare…

Anna: Dragul meu, nu vrei…sa o ierti pe Natasa si sa se intoarca la noi? Nu ti-e mila de ea?

Nikolai: Nu mi-e mila!(Tremura) Nu mi-e mila pentru ca nici altora nu le e mila de mine!Pentru ca in casa mea se fac comploturi impotriva capului meu facut de rusine, din cauza fiicei mele desfranate, demna de blestem si de toate pedepsele.

Anna: Nikolai, n-o blestema!Spune tot ce vrei numai nu-ti blestema fiica.

Nikolai(mai tare): O blestem!Pentru ca asta se asteapta de la mine, cel ocarat, ca sa ma duc la blestemata asta sis a-I cer iertare!Priveste, Vania!(Scoate din buzunar niste hartii.) Din procesul asta reiese acum ca sunt hot, ca sunt insulator, ca l-am furat pe binefacatorul meu! Sunt defaimat

Page 19: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

din cauza ei!(Incepe sa scoata hartii din buzunare. E nervos. Cade ceva greu din buzunar. E medalionul Natasei.)

Anna(cu lacrimi in ochi): Dragul meu, deci o iubesti!(Ia medalionul.)

Nikolai(ii smulge medalionul si-l calca in picioare.): In veci sa fie blestemata!

Anna(striga): Doamne! Pe Natasa mea! Fetisoara ei o calca in picioare! Iart-o! Iart-o!

Nikolai(plangand): Nu! Nu! Pentru nimic in lume!(Cade in genunchi)Niciodata! Niciodata!

Ivanovna(intra cu o pelerine de ploaie): Vai de mine ce s-a intamplat? A murit Natasa?

Anna(furioasa ii da o palma Ivanovnei): Cum poti sa vorbesti asa despre sora ta?

Ivanovna(plange): Am pus doar o intrebare, mama! Am crezut ca s-a intamplat ceva cu Natasa!

Anna: Una e sa intrebi daca I s-a intamplat ceva si alta e sa zici despre ea ca a murit!

Nikolai(se ridica abatut, se aseaza): Pentru mine e ca si moarta!

Anna(continua indurerata catre Nikolai): Te gandesti numai la orgoliul tau prostesc in loc sa te gandesti la fiica ta! Iti blestemi fiica in momentul cand are nevoie de intelegere si compasiune! (Plange) Ce greseala a facut in afara faptului ca iubeste pe fiul dusmanului tau?! Orgoliul tau este mai presus de fericirea Natasei!

Ivanovna: Tata are dreptate, mama!

Anna: Tu sa taci! Ai semanat leita lui taica-tu! Acelasi egoism si mandrie care nu fac altceva decat sa inrautatesca situatia! Uite ce e, Nikolai! Eu n-am sa-mi las fata sa sufere! Eu o sustin in alegerea facuta! Daca ea crede ca fericirea ei este Aliosa, ce rost are sa ma opun eu?! Cine sunt, Dumnezeu sa iau decizii in numele ei?

Nikolai: Esti proasta!

Vania: Tata…

Anna(striga): Prefer sa fiu proasta decat sa fiu mandra! Mandria este arma diavolului, iar eu nu vreau sa ma dau pe mana lui!

Iovanovna: Nu esti chiar proasta…Esti doar naiva!

Anna: Obraznico! Ce tot indrugi tu acolo? De unde atata ura fata de sora ta? Dintotdeauna ai persecutat-o!

Ivanovna(se infurie): Pentru ca merita! Pentru ca intotdeauna a luat tot ce a fost mai bun de la viata! Inca din copilarie ea era cea mai iubita, cea mai cocolosita de voi toti, pe cand eu trebuia

Page 20: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

sa ma multumesc cu firimiturile ei! Acum se intampla la fel!(Izbucneste in plans)Ea este cu barbatul pe care eu il iubesc!

Anna si Nikolai raman inmarmuriti.

Anna: Tu-l iubesti pe Aliosa?

Ivanovna: Dintotdeauna! Dar nemernica de sora-mea mi l-a luat.

Anna: Nu ti-a luat nimeni nimic! Aliosa o iubeste pe ea!

Ivanovna: Da, stiu! Lucrul asta imi usuca sufletul in fiecare zi! Crede-ma, mama, imi doresc sa moara!

Anna(ridica mana asupra ei): Taci! Nu mai spune asta!

Ivanovna(posedata): Ba da! Ba da! O urasc din tot sufletul meu si sunt in stare sa-mi dau sufletul diavolului ca sa o vad rapusa!

Nikolai(grav): Copil prost ce esti! Nu poti sa-I doresti moartea surorii tale doar pentru ca este iubita de Aliosa…

Ivanovna: Nu ma intelegeti niciunul! Dar o sa vedeti ca nu o sa stau cu mainile incrtisate!(Fuge spre dormitor plangand.)

Nikolai: Casa asta a devenit un iad…

SCENA 8

Apartament saracacios…

Eularia, Olga si Vania

(Olga se agita prin camera. Nu-si gaseste linistea.Eularia intra grabita.Olga se ascunde si o urmareste. Eularia scoate din geanta niste bani si ascunde intr-o cutie aflata dupa un paravan.)

Olga(iese malitioasa): Ce tot ascunzi tu acolo? (Eularia tresare.)

Eularia(incurcata): Nu…

Olga: Minti! Ascunzi bani de mine, tampito?!

Elena(amenintatoare): Stii ce urmeaza daca se dovedeste ca m-ai mintit?...(Se indreapta spre locul cu pricina.Ia banii. Ii indeasa in san.) D-aia nu mai aduci tu bani multi acasa!Ii pastrezi pentru tine, ticaloaso!

Page 21: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Eularia: Dar…mi se pare firesc sa-mi pun bani de o parte, pentru ca eu…muncesc!

Olga(o ia de par cu brutalitate si o ingenucheaza): Ah, tu, blestemato, plosnita, paduche ce esti! Asta e recunostiintata pentru grija mea!

Eularia(cu duere): Ma doare…Te rog, lasa-ma!

Olga( o tranteste cu capul de scaun): De ce ma minti, putregai de balta ce esti? Ascunzi bani de mine!

Eularia(plange): Cu ce te-am necajit?...

Olga(cu scarba): Maica-ta a crapat, ai ramas singura cuc si a uitat ca mama te-a crescut, sa-I fie tarana usoara! Esti un sarpe!

Mi-ai supt sangele, mi-a mancat tot trupul si ea uite cum ma raspalteste, lipitoarea!Satana incapatanata!

Eularia(ridicandu-se): Stii bine ca nu ai dreptate, Olga! Mama ta m-a crescut ca apoi sa ma vinda barbatilor ca sa traiti voi bine!

Olga: Mai ai gura sa vorbesti, nerecunoscatoareo!Drept cine ma iei, monstru ce esti? Ar trebui sa-I fi spalat picioarele si sa bei apa dupa aceea! Ai fi crapat fara ea!

Ce protector ti-ai mai gasit? Ce, eu n-am fost binefacatoarea ta, dupa ce a murit mama, ducea-tea-I sa-I incalzesti picioarele!Si pe mama ta pagana am iertat-o de 14 ruble de argint datorie, am ingropat-o pe socoteala mea.Cui te plangi, samanta de urzica, cui m-ai parat? Spune, tiganco, masca de peste mari! Spune!(Se napusteste asupra ei.)

Vania(intra furtunos si o prinde pe femeie): Cum indrazniti sa va purtati asa cu sarmana fata?

Olga(mirata): Ce-I asta? Da’ cine mai esti si tu? Ce doriti in casa mea?

Vania: Doresc sa fiti mai miloasa.Cum puteti sa o tiranizati asa?Nu e sora dumneavoastra , am auzit si eu ca e numai un copil de suflet.

Olga(mirata): Doamne Isuse! Da’ ce te bagi tu, frumoasule? Ce-I cu ea? Sunteti prieteni?Cine mai esti si tu? Ai venit in casa straina sa faci pe nebunul?(Se napusteste asupra lui cu pumnii, el se fereste, ea se calmeaza si-l adulmeca): Vai, ce bine mirosi, dragule!

Vania: Domnisoara, te rog sa incetezi!(O ia pe Eularia de mana) Eularia, trebuie sa parasesti imediat casa asta! Nu-ti face bine deloc!

Olga: Ba nu pleaca nicaieri, domnule!

Page 22: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Eularia(speriata): Vania, te rog sa pleci! N-are rost sa-ti faci probleme din cauza mea! O sa ma descurc…Vezi-ti de ale tale!

Vania: Dar e un non-sens…

Eularia: Te rog!

Vania: Mai stau!

Olga(zambind): Esti de pe aici?

Vania:Da, stau in zona…

Olga(apropiindu-se de el, lipita): Imm, esti un barbat viril…

Vania(o indeparteaza): Domnisoara!

Olga: Timidule! Sa stii ca eu sunt libera…Daca vrei sa stam la un pahar de vin Rosu, te astept. In fiecare seara dupa cina…(zambind)Ca sa va iert pentru interventia dumneavoastra, imi dati niste bani si eu va ofer prilejul de a avea o noapte in intimitate cu Eularia!

Vania(furios): Eularia nu este o marfa de vanzare! Incetati sa mai traiti de pe urma acestor lucruri murdare!

Eularia: Multumesc, Vania pentru tot, dart e rog sa ma lasi singura cu aceste domnite!

Olga: Ha, a prins curaj scorpia!

Eularia: Pleaca, te rog!

Vania: Plec doar pentru ca ma rogi tu, sa stii…(Catre femei) Aveti grija cum va purtati cu ea! Sunt cu ochii pe voi!(iese.)

Olga: Deci, el este protectorul tau, scarba ce esti!

Eularia(infruntand-o): El este doar un prieten, infecto!

Olga(mirata): Mi-ai zis infecta?!(ii da o palma.)

Eularia(ii da si ea o palma)

Olga(revoltata):Dai in mine, cretino?!(Se napusteste asupra ei.)

Eularia(o ia de par si o priveste drept in ochi): Din momentul asta tu, nu o sa ma mai atingi cu un deget! S-a terminat cu tirania!

Olga: Da-mI drumul!

Page 23: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Eularia(o tranteste la pamant): Daca mai indraznesti sa dai in mine, te sfasii de vie si te arunc la caini, rama ce esti!

Elena ramane inmarmurita.

SCENA 9

Natasa, Vania, Aliosa, apoi Piotr.

Apartamentul Natasei…

Vania si Natasa stau la masa, la lumina lumarailor…

Natasa(cu tristete recita)”Si ce viata am eu!/E sumbra, cam micsorata,/Trage de la ferestra…in camara e numai alean;/Creste numai un singur visin afara,/Si nici el nu se vede pe inghetatul geam…”Doamne, ce frumos e!...Of, sarmanii mei parinti…

Vania: Natasa, sa mergem la ei…

Natasa: Dragul meu, e mai bines a nu mai vorbim despre asta…

Vania: Cat va mai tine vrajba asta?Tu esti asa de mandra ca nu vrei sa faci primul pas?Poate ca tatal tau numai atat asteapta pentru a te ierta…

Natasa: Nu, prietene, nu se poate.Chiar daca o sa incerc o sa-I inversunez si mai tare impotriva mea…Vania, eu te-am chemat pentru un motiv…

Vania: Care-I situatia?

Natasa: Ma despart de el.

Vania: te-ai despartit sau te desparti?

Natasa: Trebuie sa termin cu viata asta.

Vania: Natasa, am auzit de o mie de ori chestia asta de la tine.Legatura voastra este atat de ciudata, nu aveti nimic in comun.

Natasa: Il iubesc infinit.Dar el nu se poate casatori cu mine, nu are forta sa se ridice impotriva tatalui sau.Nici nu vreau sa-l leg.Si de aceea sunt bucuroasa ca s-a indragostit de logodnica lui.O sa-I fie mai usor sa se desparta de mine.Trebuie sa o fac.Este o datorie! Nu-I asa?

Vania: Dar n-o sa-l convingi.

Natasa: Nici n-o sa-l conving.

Page 24: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Vania: Exista o singura modalitate: sa nu-l mai iubesti deloc si sa iubesti pe altul.

Natasa: De ce nu-l iubesti, Vania?

Vania: Eu?

Natasa: Da, tu, tu.

Vania: Sa lasam discutia asta, Natasa…

(Din culise se aude Aliosa, cetandu-se cu servitoarea, in timpul acesta Natasa se ascunde parca cu teama.):”S: De unde ai mai aparut?Unde ai tot gonit? Du-te, du-te!/ Aliosa: nu mi-e frica de nimeni! O sa intru!/ S: Tare iute mai esti!/

Aliosa(intra furtunos): Esti aici!Ce bine ca sunteti aici!(Nu avanseaza prea mult.)

Vania:Intra. De ce ti-e frica?

Aliosa: nu mi-e frica de nimic va asigur, pentru ca eu nu sunt vinovat.crezi ca eu sunt vinovat?Chiar acum o sa ma justific.(O cauta pe Ntasa prin camera. O gaseste ascunsa dupa o perdea.)Natasa, ce-I cu tine?

Natasa:Ei, ce sa fie…Nu-I nimic.(Se ridica.) Tu vrei ceai?

(Se duce spre masa.)

Aliosa(dupa ea): Poate tu esti convinsa ca eu sunt vinovat.Uite, sa vezi… sa-ti povestesc acum…

Natasa: Dar de ce? Mai bine da-mi mana si gata…ca de obicei…

Aliosa(cu entuziasm): Doamne, daca as fi fost vinovat nici nu as fi indraznit sa-I arunc o privire!Uite: ea ma crede vinovat, totul e impotriva mea. De 5 zile n-am venit.Sunt zvonuri ca sunt la logodnica mea, si ce sa vezi? Ea déjà ma iarta. Ea spune: da-mi mana si gata!Natasa, draga mea! Nu sunt vinovat si stii asta.

Natasa se aseaza indurerata.

Aliosa(continua):Sa va povestesc… Acum, o luna, am primit de la tata o scrisoare uriasa si am ascuns asta de voi amandoi.In scrisoare imi spune direct si simplu , pe un ton serios, ca m-am si speriat, mi-a declarat treaba cu petitul meu déjà s-a incheiat, ca logodnica mea e perfectiunea intruchipata, ca n-o merit dar trebuie neaparat sa ma insor cu ea.(Ii da scrisoarea Natasei) Uite, scrisoarea asta am ascuns-o de voi.

Natasa: N-ai ascuns-o deloc.Uite cu ce se lauda el! Ne-ai povestit imediat totul.Ei, povesteste, de ce trebuia sa o ascunzi de mine?

Page 25: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Aliosa: Pai, sa nu te sperii! Dupa scrisoarea asta, au inceput si chinurile mele.M-am pregatit sa-I raspund ferm tatalui, dar nu reuseam deloc.Si el nici nu ma intreba, smecherul!Dimpotriva, avea o infatisare de parca lucrrile erau rezolvate si ca intre noi nu putea fi nicio disputa. Incepuse sa fie asa balnd cu mine…Pur si simplu eram uimit.

Natasa: Si tu ce i-ai spus?

Aliosa: Ca nu vreau o alta logodnica, ca eu o am pe a mea, adica, tu.Adica chiar asa inca nu i-am spus, dar am pregatit terenul, iar maine o sa-I spun; asa am decis.Mai intai am inceput sa-I spun ca mariajul pentru bani e rusinos si lipsit de noblete si ca este o prostie sa ne consideram niste aristocrati. Dupa acea, i-am spus ca eu ma mandresc ca seman cu toti si nu vreau sa ma diferentiez de ei.Vorbeam patimas, pasionant.Chiar eu ma minunam de mine.N-a protestat deloc, pur si simplu a inceput sa-mi reproseze ca am parasit casa contelui Nainski, iar mai apoi a spus ca trebuie sa ma daupe langa printesa K, nasa mea, si daca printesa K o sa ma primesca bine, atunci inseamna ca voi fi primit peste tot si-mi voi face o cariera, si da-I, da-I cu scrisul!

Natasa: Aliosa, asculta, treci la obiect. Credeam ca o sa povestesti ceva de treaba noastra, iar tu vrei sa povestesti numai despre cum te-ai evidentiat in fata contelui Nainski.Ce ma priveste pe mine contele tau!

Aliosa: Ce te priveste? Asculta, Ivan Petrovici, ce o priveste!Va asigur ca am dat dovada de multa viclenie si in cele din urma chiar de inteligenta; asa ca mi-am zis ca o sa fiti bucurosi ca eu nu sunt mereu asa neinteligent.

Natasa: Ajunge, Aliosa! Povesteste de printesa aia.

Aliosa: Ne-am dus noi la printesa si am inceput prin ai face curte lui Mimi.Mimi acesta e o catelusa batrana, vai de ea, cea mai uracioasa, si este si incapatanata si musca.Printesa e nebuna dupa ea.Am inceput pin a-I da bomboane lui Mimi si cam in zece minute am invatat-o sa-mi dea laba, lucru pe care o viata intreaga nu l-a putut invata.Printesa era in extraz; mai ca nu plangea de bucurie.

Natasa: Vorbeste-mi despre Katia!

Aliosa: I-am spus printesei ca desi vor sa ne petesca, casatoria noastra e imposibila.Imagineaza-ti nu stie nimic despre povestea noastra, de mine si de tine, Natasa.Daca ai fi putut vedea ce miscata a fost; mai intai chiar s-a speriat. A palit toata.I-am povestit despre povestea noastra:cum ti-ai lasat pentru mine familia, cum am trait singuri, cum ne-am chinuit acum…Natasa, ce incantata ar fi daca te-ar vedea.Dar stii ca te iubesc mai mult, mai mult ca pe ea.Tu esti totul pentru mine.Ma tot gandeam la amandoua,va tot comparam una cu alta.

Natasa: Si care a iesit cel mai bine?

Aliosa: O data tu, alta data ea.Dar tu ai ramas cel mai bine.

Page 26: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Natasa: Si nu-ti pare rau de ea?

Aliosa: Imi pare rau, Natasa! Dar o sa ne iubim toti trei unul pe altul…

(Apare in parag PIOTR.)

Piotr: Buna seara! Sosirea mea la dumneavoastra la o ora asa de tarzie si fara a fi anuntat e ciudata si contrar regulilor de cuviinta, dar sper ca voi fi scuzat pentru ca, cel putin, pot sa-mi recunosc excentricitatea gestului.Stiu ca sunteti patrunzatoare si cu suflet mare.Daruiti-mi numai 10 minute si sper ca o sa ma intelegeti si o sa-mi dati dreptate.

Natasa: Luati loc.

Piotr(se aseaza): Aliosa, abia plecasesi, fara sa ma astepti si chiar fara sa-ti iei la revedere de la noi, cand contesa a fost anuntata de fiica ei, Katerina Fiodorovna, se simte rau.Ne-a spus direct ca nu poate fi sotia ta.A mai spus ca se va duce la manastire, ca tu i-ai cerut sprijinul si ca ai recunoscut in fata ei ca o iubesti pe Natasa.(Catre Natasa) O sa va spun acum, dar va rog dinainte sa nu fiti uimita de o anumita duritate a explicatiei mele.Totul e asa de neasteptat…

Natasa: Sper ca voi intelege cum se cuvine.

Piotr: Va stiu de mult, in pofida faptului ca odinioara am fost asa nedrept si sunt vinovat fata de dumneavoastra.Stiti ca intre mine si tatal dumneavoastra sunt neplaceri vechi.Nu ma justific; poate ca sunt mult mai vinovat fata de el decat am banuit pana acum.Dar daca e asa, si eu am fost mintit.Sunt suspicios si recunosc asta.Am crezut in toate uneltirile si cand i-ati parasit pe parintii dumneavoastra m-m ingrozit pentru Aliosa.Informatiile adunate de mine putin cate putin m-au incurajat.Am observant, am studiat si in cele din urma m-am convins ca suspiciunile mele sunt intemeiate. Am aflat ca v-ati cetat cu familia dumneavoastra, stiu, deaseamenea, ca tatal dumneavoastra a fost din toate puterile impotriva casatoriei dumneavoastra cu fiul meu.Si numai faptul ca dumneavoastra, avand o asemenea influenta , se poate spune, o putere asupra lui Aliosa, nu ati folosit-o si nu l-ati obligat sa se casatoresca cu dumneavoastra. Am inteles ca nici dumneavoastra nu doreati casatoria inainte de incheierea neplacerilor noastre de familie; nu ati dorit sa incalcati acordul dintre Aliosa si mine , pentru ca niciodata nu i-as fi iertat casatoria cu dumneavoastra;nu ati fi vrut, de asemenea, sa se spuna despre dumneavoastra ca ati cautat un logodnic print si legatri cu familia noastra.N-o sa incerc sa ma justific: nu sunteti de familie buna si nici bogata.Desi eu am avere, avem nevoie de mai mult.Numele nostru este in declin. Avem nevoie de relatii si bani. Puteti sa va imaginati cat m-am bucurat cand am gasit la Katerina Fiodorovna(Katia) idealul de fata pe care as fi dorit-o ca sotie pentru fiul meu.V-am zis ca sunt sincer.Cand am intrat aici, totul era déjà chibzuit. Dar simt ca va trebui sa astept mult pentru a va convinge de sinceritatea mea. Am venit pentru a-mi indeplini datoria fata de dumneavoastra si, in mod solemn, impreuna cu respectul meu, sa va rog sa-l fericiti pe fiul meu si sa-I dati mana.

Page 27: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Aliosa(exclama): Ce ti-am zis, Natasa! Nu m-ai crezut! Nu m-ai crezut ca e cel mai nobil tata din lume!Vezi, vezi, si tu!

Piotr: Ajunge, plec. V-am cerut numai 10 minute, dar am stat o ora. O sa-mi permiteti sa va vizitez mai des?

Natasa: Da, da…Vreau cat mai repede…sa va indragesc.

Piotr: Ce sincera sunteti!

Natasa: Nu ma mai laudati…

Piotr(ii saruta mana): O seara buna!(Iese)

Natasa(catre Aliosa): Dragul meu, du-te chiar maine la Katerina Fiodorovna.

Aliosa: Si eu m-am gandit…

Natasa: Dar cred ca e greu sa te vada…

Aliosa: M-am gandit la asta…O sa vad si o sa hotarasc.Dar, ce spui Natasa, acum totul s-a schimbat la noi…

Natalia: Tatal tau e un delicat.A vazut ce apartament saracacios am si nu a spus nici un cuvant.

Aliosa: Si cum te-a mai laudat…Doar ti-am spus , el poate sa inteleaga si sa simta tot.

Natasa(ganditoare): Da, e un nou inceput…

Sfarsitul Primei parti…

PARTEA aII-a

SCENA 10

Int. Sufragerie Piotr

Tatiana, Servitoarea, Nina si Piotr

Tatiana este condusa de servitoare in sufragerie…

Servitoarea: Luati loc, va rog. Sa va aduc un ceai?

Tatiana(asezandu-se): Da, te rog…Multumesc…(Se uita stingherita prin sufragerie. Isi scoate din geanta oglinda si rujul. Se aranjeaza. In timpul acesta vine din spate Nina usor pe varfuri.)

Page 28: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Tatiana(o vede prin oglinda si tresare)

Nina(copilaroasa): Bau! Te-am speriat?...

Tatiana: Da…

Nina(se aseaza pe un scaun): Nu-ti fac nimic..(O tintuieste cu privirea.) Nu te musc! Ham!(rade ca un copil)

Tatiana o ignora…

Nina: Cine esti tu?...

Tatiana(incurcata): O…

Servitoarea(intra cu ceaiul): Poftiti ceaiul…Il pune pe masa. Catre Nina) Dumneavoastra doriti ceva?

Nina(zambind): O vodka, draguto!

Servitoarea(iese): Imediat.

Nina: Esti cam speriata, draga mea!Stii, familia noastra stie sa primesca musafiri…Vrei sa-ti spun poezii?

Tatiana tace.

Nina(tare): Vrei sa-ti spun o poezie?

Tatiana: Daca vrei…te ascult…

Nina(copilaroasa): Bine…Asculta:”Nu spune niciodata-“ Vai, cat de ghinionist sunt”.Cauta sa deslusesti in orice dificultate perechea de aripi pe care aceasta e gata sa ti le daruiasca.” Ti-a placut?

Tatiana: Da, sigur…Dar asta e poezie?

Nina: Suna ca o poezie…

Pauza ciudata…

Tatiana bea din ceai…

Nina(striga): Ham!!!

Tatiana(varsa ceai pe rochie): Ars!(scoate repede servetel si se sterge.Nina rade cu pofta.)

Nina(catre servitoare): Hai, draga odata cu vodka aia!

Page 29: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Servitoarea(intra in graba cu sticla de vodka.I-o da Ninei.): Poftiti!(iese)

(Nina bea cu pofta din vodka.Tatiana o priveste cu groaza.)

Nina(punandu-si sticla intre picioare): Si…cum o duci cu sanatatea…

Tatiana: Bine…

Nina: Nu prea ai chef de vorba…(Bea.) Cum te numesti?

Tatiana: Tatiana…

Nina: Si atat?

Tatiana: Zarescinaia…

Nina: Mda…Si ce cauti aici?...

Pauza…

Nina(mai tare): Ce cauti aici?

Tatiana(cu teama): Am venit in vizita…

Nina(ironica): Ce dragut?...Ai venit sa ma vizitezi pe mine?...

Tatiana(se ridica): Cred ca o sa plec.

Nina(usor): Stai jos!

Tatiana(se duce spre usa): La revedere!

Nina(se aseaza in fata ei): Stai!(Zambeste ca o nebuna) De ce fugi, draga mea? Nu-ti place compania mea?(Bea.)

Tatiana: Nu e vorba de asta…

Nina(o ia prieteneste de mana): Hai, aseaza-te.(O duce din nou pe canapea.)Asa, draga de tine…

Tatiana nu reuseste sa o privesca in ochi. Nina se aseaza si ii zambeste tamp.

Nina: Esti o femeie…frumoasa…N-are gusturi rele sotul meu…Zii, draga, cum e sa fii pe locul doi, cum e sa fii amanta?

Tatiana(moderat): Nina…

Nina(amuzandu-se): Ha, ha, ha! Vad ca stii si cum ma cheama! Interesant!...

Page 30: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Tatiana: Da, stiu totul despre tine si Piotr. Ma bucur intr-un fel ca ne-am intalnit si imi doresc sa purtam o discutie civilizata…

Nina(rade copios): Dar sunt o doamna, scumpo! Stiu sa ma port in societate: cant la pian, recit, scriu poezii…si pot deasemenea sa…injur porcos…(Cu zambetul pe buze.) Pot sa-ti spun, de exemplu, ca esti o usuratica!

Tatiana(se ridica): Nu-ti permit sa-mi vorbesti astfel!

Nina(tranteste sticla pe masa si incepe sa se transforme): Ba sa-mi permiti, nemernico! Mi-ai furat barbatul prin viclesuguri!

Tatiana: Eu nu ti-am furat nimic, Nina! Tu l-ai pierdut pe Piotr din cauza felului tau de a fi!

Nina(isterica): Ce ii dai tu si nu ii dau eu?!

Tatiana: Iubire…Il respect si-l iubesc pentru ceea ce e…Piotr are nevoie de tandrete si intelegere!

Nina(nebuna): Taci! Taci! Ce stii tu ce inseamna iubirea! Eu il iubesc pe Piotr! Eu am fost langa el in mometele lui grele. Tu ai aparut din senin si vrei sa mi-l rapesti, scorpie!

Tatiana(da a plece): Discutia asta nu duce nicaieri.

Nina(luand-o de brat): Nu pleci pana nu te lamuresc, nesimtito! Lasa-ma sa fiu fericita! Du-te! Dispari din viata lui! El trebuie sa ma iubesca pe mine, ca-I sunt sotie!

Tatiana(smulgandu-se si incercand sa o infrunte): Nu conteaza faptul ca ii esti sotie. Important este ca el nu te mai vrea si se va casatori cu mine!

Nina(ca o salbatica o apuca de par si o tavaleste): Niciodata! Niciodata!(In timpul asta Tatiana se zbate si tipa) Tu nu-mi iei mie barbatul!!!(Se aseaza peste ea si o ia de gat, sugrumand-o) Te omooor! Priveste-ma bine in ochi si vezi-ti moartea! Sangele o sa-ti curga pe nas si pe gura, pentru ca ai indraznit sa te pui cu mine! Sunt in stare sa te jupoi de vie si pilea ta s-o dau cainilor sa o manance! Mori! Mori!

Piotr(intra ca furtuna): Nina!!!(O smulge de pe Tatiana. Tatiana e in stare de soc.)

Nina(isterica): O sa-ti scot ochii, vipera!!!

Piotr(o ia pe sus si o inchide in dormitor)Nina(lung): Da-mi drumuuuul!(Bate in usa disperata)

Piotr(o ia in brate pe Tatiana): Esti bine, iubito?

Page 31: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Tatiana(plangand): Femeia asta e nebuna de legat!(Il imbratiseaza strans) Daca nu veneai, ma omora, Piotr!

Piotr(calmand-o): Linisteste-te, gata…Gata…

Un timp mai tarziu…

SCENA 11

NUNTA Natasei cu Aliosa

Personajele: Nikolai Sergheici, Anna, Ivan Petrovici(Vania), Natasa,Iovanovna, Piotr, Aliosa, Nina, ,Eularia, Olga si Tatiana

(Atmosfera eleganta de nunta. Pe o masa lunga se afla bucate alese si sampanie. Muzica de fundal…Lumea(figuratie) se serveste, bea…Deocamdata pe scena sunt: Nikolai, Anna, Piotr, Tatiana, Vania, Eularia, Natasa, Aliosa si alti invitati.Toti zambesc, danseaza, doar Nikolai sta tantosi, privind spre Piotr.

PLAN A: Natasa si Aliosa- beau din sampanie si danseaza.

Aliosa: …Cuvintele ar fi prea putine sa-ti spun cat de frumoasa esti!

Natasa: Printul meu!(il saruta)

Aliosa: Ma rog la dumnezeu sa fim asa cum suntem in clipa asta: ochi in ochi, mereu aproape si increzatori…

Natasa: Romanticule!

PLAN B: Nikolai, Anna, Vania si Eularia…

Anna(cu lacrimi in ochi): Uite-I ce frumosi sunt…Parca sunt niste ingerasi…(se sterge cu batista…)

Nikolai(barbat): Ce-ai , draga, plangi?

Anna: Normal ca plang! E ziua nuntii fiicei mele…Uita-te la ea…

Tu stai ca un bat si nu te emotionezi deloc. Ce stai asa de parca ai avea un tarus infipt in spate?

Eularia si Vania se amuza

Nikolai(zambind): Anna asa a fost dintotdeauna. A gandit mai mult cu sufletul decat cu mintea.

Anna: Ma faci si proasta acum.

Page 32: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Vania: D-asta ai si iubit-o…Anna e un om bland si curat…

Anna:Vezi ce frumos se exprima el?...

PLAN C: Piotr si Tatiana

Tatiana: Piotr, cand divortezi de Nina?

Piotr: Draga mea, e ziua nuntii fiului meu si nu vreau sa vorbim despre asta, te rog.

Tatiana: Cum de nu e prezenta si ea aici?

Piotr: Am inchis-o in dormitor…

Amandoi se amuza…

Incepe un vals inaltator…Aliosa si Natasa pornesc valsul. La un moment dat toti cei prezenti incep sa valseze. Aliosa si Natasa sunt in centru, iar ceilalti valseaza pe langa ei.

In timpul acesta intra in scena Iovanovna cu o cutie mare in brate ambalata frumos. Priveste momentul cu ura.

La finalul valsului toata lumea aplauda furtunos. Barbatii saruta mainile doamnelor.

Iovanovna(pune cutia pe mijlocul scenei si striga cu un zambet rautacios): Felicitari, tinerilor casatoriti! Sa aveti parte de o casnicie asa cum o meritati!

Aliosa si Natasa: Multumim!

Iovanovna(tare): Natasa, am un cadou pentru voi! Sunt bucuroasa ca pot sa va incununez fericirea cu el!

Natasa(se apropie de cutie): Nu trebuia sa te deranjezi…

Iovanovna: Deschide-l, te rog! E un cadou de la sora mai mare, cea care te iubeste in ciuda tuturor lucrurilor care ne despart.(Natasa da sa deschida.) Lasa-ma pe mine sa nu-ti sifonezi frumusete de rochie…(Deschide cutia. Brusc scoate din ea o gaina neagra plina de sange si o arunca pe rochia alba a Natasei. Natasa e in stare de soc. Aliosa vine si o strange in brate.Toata lumea e ingrozita.)

Anna(incremenita): Iovanovna!!!

Iovanovna(posedata, malefic, ia gaina neagra in mana si o ridica asemenea unui trofeu, zicand): Natasa, iti doresc din tot sufletul meu sa ai o nunta insangerata! Cand iti va fi mai greu sa-ti aduci aminte de momentul asta! Te blestem sa nu ai parte de fericire alaturi de Aliosa, sa nasti copii morti asemenea gainii pline de sange! Te blestem, pentru ca ai avut parte de mangaierile si sarutarile lui Aliosa pe care eu, eu(plangand) l-am iubit ca o nebuna de copila! Nu i-am spus-o

Page 33: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

niciodata, dar e timpul sa afle! El a fost si este idolul meu! Voiam sa fie al meu, dar tu l-ai acaparat cu falsitatea ta, cu gingasia ta enervanta! Te urasc!!!Te urasc! Vreau sa te vad moarta!!!Ghinionul sa te urmaresca pe tine si pe cine iubesti! Tot ce atingi sa distrugi!

Anna(cu vocea ridicata, cu lacrimi pe obraz): Terminaaa! Ajunge cu atata rautate, suflet de demon ce esti!(Se apropie de ea.)

Iovanovna(cu ura): Ba nu termin, mama nenorocita ce esti!...(In timpul acesta intra si Nina.Piotr si Tatiana se ingrozesc.Nina incremeneste pe loc si observa scena.)Tu, tu, esti o vipera!!! Intotdeauna ai iubit-o pe ea mai mult decat pe mine! Ea era printesa, iar eu fata rea! Tu ne-ai invrajbit si mai tare!(Arunca gaina) Mori si tu!

Anna(dandu-I o pama): Nerecunoscatoareo!

Iovanovna(o palmuieste pe Ana): N-ai dreptul sa ma atingi! Nu meriti respectul meu!

Nikolai(vine si o ia de maneca, ducand-o spre iesire): Hai!

Iovanovna(striga pana afara): Te blestem! Va blestem pe toti!

Anna(incepe sa planga): Doamne,Dumnezeule!

Vania(vine si o imbratiseaza): A trecut, mama!...Gata…

Natasa(plange): Nu pot sa cred ca s-a intamplat asta…Nu pot sa cred ca ma uraste atat de mult…Nu mai am chef de nimic!

Aliosa: Iubito, trebuie sa treci peste asta! Nu trebuie sa-I dai satisfactie Iovanovnei si sa te intristezi. Hai, petrecerea d-abea a inceput.

Natasa: Dar, uite cum arat! Sunt plina de sange…Ma duc sa ma schimb…

Eularia(o ia de brat): Vin cu tine Natasa…

(Cele doua ies)

Piotr se apropie de Aliosa.

Nina o tintuieste cu privirea pe Tatiana.

Nina(catre Anna): Draga Anna, ce placere sa te vad dupa atata vreme…Nu inteleg ce s-a intamplat aici?...De ce ati taiat gaina?(Intre timp vine un om de servici curate si strange mizeria.)

Anna: Nina, te rog, inceteaza cu prostiile…Nu s-a taiat nicio o gaina…

Nina: Atunci…

Anna: Lasa-ma, te rog…N-am chef sa discut cu tine pe tema asta…

Page 34: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Nina(zambind): Esti foarte draguta ca intotdeauna!(Se indeparteaza. Se duce la masa si isi toarna bautura. Bea cu pofta…)

Anna(catre Vania): Doamne, s-a tampit femeia asta…Stii ce-am auzit? Cica, a luat-o razna rau de tot, iar Piotr vrea chiar sa-I ceara divortul si sa se casatoresca cu Tatiana Zarescinaia.

Vania: Sper sa nu mai iasa alt scandal…Dupa momentul asta…

Piotr(catre Aliosa): Ma sperie gandul ca Nina este aici. Uite, a inceput sa bea!

Aliosa: Nu va mai intelegeti deloc, nu?

Piotr: N-o mai iubesc, pentru ca…priveste-o!(Tatiana se apropie speriata de Piotr si Aliosa)

Tatiana: Piotr, imi vine sa plec…

Piotr: Calmeaza-te, iubito!Nina o sa plece imediat!(Se duce spre Nina) Nina, te rog sa pleci acasa! Nu vreau sa te dai in spectacol aici!

Nina(draguta): Vai, scumpul de tine…Ce e , draga, sunt sperietoarea ta de ciori? Crezi ca musc din voi? HAM!(se amuza) Hai, du-te la tarfulita ta si lasa-ma pe mine. Ma descurc si singurica…Sunt fata mare!

Piotr: Esti nebuna!

Eularia si Natasa(schimbata in alta rochie) vin in scena. Se apropie de Aliosa.

Aliosa(o ia in brate pe Natasa): Esti superba!

Nina(tare): Natasaaa!!!(se apropie de ea) Doamne, ce frumoasa te-ai facut! Si ce rochie interesanta! Asta e rochia ta de mireasa?

Natasa(nu stie cum sa reactioneze): E…

Nina(o intrerupe): A, vai de mine, daca nu ai rochie alba inseamna ca n-ai fost fata cuminte. Adica…vreau sa zic, fecioara!

Piotr: Stapaneste-te!

Anna(furioasa vine spre Nina): Daca nu te potolesti, uit ca sunt in public si matur cu tine pe aici!

Nina(rade): Hai, ca esti comica! M-ai facut sa rad! Tot la fel de serioasa ai ramas, Anna! Iti iei fata de maicuta si faci pe neprihanita! Hai, ca m-ai facut sa rad!(Se duce din nou la masa sa bea.)

Aliosa: Eu zic sa ne calmam cu totii si sa ne distram! (Tare) Toata lumea la dans!(Creste muzica.Toti incep sa danseze mai putin Anna care isi priveste fiica cu drag. Nina danseaza singura intr-un ritm nebunesc, facand niste jocuri cu sticla.)

Page 35: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

(Intra Nikolai si se apropie de Anna. O imbratiseaza. Vorbesc ceva.)

(La un moment dat, Nina se incinge in dans alaturi de cativa barbati. Se saruta cu ei. E in exataz.Toata lumea e socata.)

Anna(catre Nikolai): E nebuna de legat!

Nikolai(mirat) Asta e Nina sotia lui Piotr!

Anna: Uite ce a ajuns!

(Nina ajunge pe masa. Danseaza. Se dezechilibreaza si o prind barbatii. Rade cu pofta. Continua dansul. Piotr da sa se duca la ea, dar e oprit de Tatiana.)

(In scena intra si Olga. E imbracat extrem de vulgar. Olga se impiedica.)

Eularia(traznita): Ce cauta femeia astea aici?!

Vania: I-ai spus sa vina?

Eularia: Doamne fereste!

(Muzica se diminueaza.)

Olga( spre mireasa): Dumneata trebuie sa fii mireasa! Sa-ti dea dumnezeu sanatate tie si sotului tau! Esti tare frumoasa!

Eu sunt vecina de strada cu dumneata! Sunt sora vitrega a Eulariei! Vai de capul si de zilele mele cat am tras cu ea! Am crescut-o ca pe fiica mea dupa ce muma-sa, odihnesca-se-n pace a dat ortul popii! Vreti sa-ti povestesc tot?...Stai…

Natasa(draguta):Imi puteti povestii alta data. Acum, sunteti invitata sa va simtiti bine. Beti ceva, luati o gustare…

Olga(cu chef): Ca bine zici, n-am mancat nimic astazi…Vai de capul meu…(Se duce repede spre masa sa infulece.(Cu un carnat in mana sspre Eularia.) Surioara mea draga! Ce bine ai arati! Parca esti o printesa nu alta! Arati si tu ca o doamna. Nici nu zici ca ai fost o…

Eularia(strangand din dinti): Te rog sa incetezi, Olga! Nu stiu cum dracu ai aparut aici si cine te-a invitat!

Olga: Pai, ce trebuia sa ma invite cineva? Asta-I buna, ha, ha. ! M-am invitat singura! Am auzit ca este nunta Printlui si am zis sa ma prezint si eu. Ce nu e voie?

Vania(catre Natasa): Draga mea, sa o invitam sa servesca ceva!...

Olga: Ca bine zici. N-am mai mancat de aseara!(Se duce manance si sa bea. Se indoapa.)

Page 36: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Nina(ametita, merge cu greu, e beata, are privirea tintuita spre Tatiana, ia un cutit in mana de pe masa, asigurandu-se ca n-o vede nimeni, se apropie usor de aceasta, tipa, radicand cutitul asupra Tatianei, dar este prinsa de mana de Piotr.)

(Lumea e socata.)

Piotr(luptandu-se cu ea): Femeie nebuna! Ce vrei sa faci?! Vrei sa ajungi la puscarie?(Reuseste sa-I dea cutitul din mana.)

Nina(isterica): Da-mi drumul sa o ucid pe ticaloasa!!! Da-mi drumul!(Tatiana e trasfigurata.) De ce ma lasi sa-I iau beregatile?! (Catre Tatiana) Usuratico!!! Mi-ai furat tot ce aveam mai scump! (Se smulge din mainile lui Piotr. Se adreseaza multimii) O sa va spun cine este stimabilul PRINT PIOTR ALEXANDROVICI! Este un barbat josnic, lipsit de scrupule, fara inima, care isi inchide sotia in dormitor si isi adduce amantele, culcadu-se cu ele sub ochii mei! El m-a innebunit prin felul lui de a fi! Acum, ma face pe mine nebuna, ca din cauza mea nu ma mai iubeste! Minte! Minte! El m-a adus in prgaul nebuniei!(Catre Tatiana) Priviti-o pe femeia asta, Tatiana Zarescinaia, fiinta asta nenorocita care vine in casa mea si se culca fara nicio retinere sau bun simt cu barbatul meu! Serpoaica asta l-a zapacit si am s-o ucid cu mana mea! O sa-mi manjesc mainile si tot trupul cu sangele tau!

Piotr(furios): Nina, te rog sa pleci in momentul asta! Nu vreau ca situatia sa degenereze!

Nina(mai tare): Ti-e frica de mine, Printule! Ti-e frica! Vad cum privirea ti-e tulbure! Nu-ti vine sa crezi ca vorbesc! Eu am sa plec, dar promit in fata tuturor ca va distrug pe amandoi, pentru ca ati indraznit sa va bateti joc de sentimentele mele!!! JUR!(Iese furtunos.)

(Lumea incepe sa susotesca.)

Tatiana(speriata): Piotr, eu nu stiu ce sa mai gandesc! Mi-e frica! Te rog, fa ceva cu femeia asta pana nu ne omoara pe amandoi!

Piotr: O sa inaintez formele de divort! Acum, linisteste-te!

Anna(catre Nikolai): Doamne Dumnezeule, Nina a luat-o pe aratura. La inceput am crezut ca e doar o impresie, dar se pare ca m-am inselat.

Nikolai: Iubirea ei e prea mare…

Anna: Da, de aceea se spune ca trebuie sa fim cumpatati in tot. Ce e mult strica…

Natasa(catre Aliosa): Dragul meu, sper…ca in seara asta sa nu se mai intample nimic rau…Parca e un blestem…

Aliosa(o saruta): Totul va fi bine…Totul va fi bine…

(Olga este in stare de ebrietate avasata. Bea dintr-o sticla de vin.)

Page 37: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Eularia(se apropie de ea): Poti, te rog, sa nu te mai dai in spectacol? De cand ai venit nu ai plecat de la masa si ai baut intr-una! Ne vede lumea!

Olga: Da’ ce-am facut? Beau, mananc si dantuiesc! E o crima? Uite ce a facut aia care tocmai a plecat; era sa omoare pe domnita! Eu nu fac asa ceva.Sunt o doamna!

(Eularia isi da ochii peste cap si le paraseste.)

(La un moment dat incepe un cantec de dragoste. Lumea aplauda…Printul Aliosa canta pentru Natasa si pentru Toti invitati. Lumea asculta cu interes…)

(Se termina cantecul…Se aud aplauzele oamenilor…Lumina se lasa usor, incepe sa se auda o alta muzica pe fundal, se ridica din nou lumina si ii vedem pe Natasa si Aliosa pe mijlocul scenei imbratisati, miscandu-se pe muzica…In salon nu mai sunt invitati…)

Natasa: Ah, Doamne, e asa de bine…

Aliosa: Suntem doar noi doi, in sfarsit…Pentru totdeauna…

SCENA 12

Anna, si Iovanovna

INT. SUFRAGERIE Ihmenev

(Anna se roaga in genunhi in fata candelei.)Anna: “Doamne, fă din familia noastră

Un instrument al păcii tale,

Unde este egoism, să aducem iubire,

Unde este violenţă, să aducem înţelegere,

Unde este ură, să aducem împăcare…

(Rugaciunea ii este intrerupta de O PISICA NEAGRA. Aceasta intra din senin, scotand un mieunat ingrozitor.)

Anna(tresare): Piei satana! Pe unde ai intrat!

Page 38: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Jovanovna(intra incet, imbracata in negru): Ce e, mama? Ti-e teama de o pisica? Nu te speria e prietena mea, Zoika…(Se aseaza…O cheama…O atrage cu o bucatica de carne. Pisica se aseaza in poala ei.)Anna(speriata): Iovanovna, draga mea, ce se intampla cu tine?…Esti parca din alta lume…Mi-e teama ca ti-ai dat sufletul diavolului…

Iovanovna(ironica): Da? Si cum ti-ai dat seama?...

Anna: Mi-am dat seama la nunta surorii tale…Ai venit cu o gaina neagra si stiu ca se foloseste la vraji…

Iovanovna(malefic): “Luna, regina noptii, Da-mi puterea ta.Si ajuta-ma sa-l revad pe AliosaCaci dorul ma mistuie Si viata mea nu mai este ca inainte.Inlesneste, Zeita, intalnirea noastra. Si lumineaza-ne drumurile si sufletele.Multumesc, Luna".

Anna(isi astupa urechile): Ti-ai vandut sufletul diavolului! Sa te pazesca Dumnezeu de ganduri negre!

Iovanovna: Nu-l amesteca pe Dumnezeu in treburile mele, mama! El nu m-a ajutat niciodata, in schimb Satan intotdeauna mi-a ascultat dorintele.

Anna: Dar e absurd ce spui, fata mea! Nu te auzi? De ce ravnesti la sotul surorii tale? De ce nu accepti situatia si vrei sa fii nefericita!

Iovanovna: Pentru ca nu accept sa pierd! Vreau sa fac tot ce este posibil sa-mi ating scopul, iar daca Aliosa nu este al meu nu va fi nici al Natasei!

Anna: Ce suflet poti sa ai in tine sa-I doresti raul surorii tale? Cum de ai inima impietrita in asemena hal?…

Iovanovna: Mama, scumpa mea mama, ma iriti cu bunatatea ta! Te gandesti numai la fericirea Natasei. La mine de ce nu te gandesti?

Anna: Dar ce vorba e asta, Iovanovna? Sigur ca ma gandesc si la fericirea ta. Uite, poti sa te casatoresti cu fiul mosierului Karamazov.

Iovanovna: E un prost! Nu-l vreau! Eu il vreau pe Aliosa! Ce nu intelegi?

Anna: Pentru Dumnezeu, lasa-I sa fie fericiti!

Iovanovna: N-o sa fie niciodata! Deja calvarul lor incepe…Nenorocirile se vor abate in curand pe capul lor! Am eu grija de asta…

Anna(speriata): Dumnezeu sa te lumineze si sa-ti arate calea cea buna! (Se inchina si iese, pentru ca nu mai suporta sa o auda pe Iovanovna.)

Page 39: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Iovanovna(iese din scena cu pisica razand diabolic)

SCENA 13

Actiunea se muta in Apartamentul Natasei…

Vania, Natasa, Piotr si Aliosa

Piotr intra nerabdator, asteptand-o pe Natasa.

Vania si Natasa intra undeva in antreu , vorbind…

Natasa: Credeam ca daca m-am casatorit cu el o sa-si revina…

Vania: Deci, Aliosa nu e aici?

Natasa(soptit): Nu a venit…

(Pasesc in camera si-l gasesc pe Piotr)

Piotr(prietenos):Iarta-ma, m-am intors numai de cateva ore.(Ii saruta mana) O sa vorbim pe saturate!In primul rand, zvanturatul meu, care, vad ca nu e aici…

Natasa: Dati-mi voie , printe…Trebuie sa spun cateva vorbe lui Ivan Petrovici.(Il ia de mana si-l duce intr-un colt)Vania, o sa ma ierti sau nu?

Vania: Natasa, ce spui?

Natasa: Nu, nu, Vania, m-ai iertat prea mult, dar exista o limita a rabdarii.Mereu o sa ma iubesti chiar daca acum, esti cu Eularia.

Vania: Ajunge, Natasa…Prietena mea draga, stiu ce se intampla acum in sufletul tau.

Natasa: Trebuie sa-ti spun multe, Vania, dar acum, sa mergem la el.(Se duc la Print.)

Piotr: Vorbeam despre zvapaiatul meu,Natalia Nikolaevna, eu sunt vinovat ca n-a trecut la dumneavoastra.Nu puteam sa ma duc eu la contesa si l-am trimis pe el.

Natasa: V-a promis ca v-a veni azi?

Piotr: Doamne, cum sa nu vina doar sunteti sot si sotie!Inteleg, sunteti suparata pe el.Intr-adevar, e nepoliticos sa vin eu inaintea lui.Nu va suparati pe el.El e usuratic,un zvanturat; nu-I iau apararea, dar unele situatii speciale impun sa n-o parasesca acum pe contesa , si anumite alte lucruri, ci, dimpotriva, sa se duca cat mai des acolo.Sunt sigur ca n-a mai trecut niciodata pe la printesa K din seara aceea si imi pare rau ca nu am apucat mai devvreme sa-l intreb!

Natasa: Si dumneavoastra chiar nu stiati ca n-a fost la mine zilele astea?

Page 40: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Piotr: Cum? N-a fost niciodata?

Natasa: Dupa nunta nu l-am mai vazut deloc!

Piotr: Dar asta e incredibil!

Natasa: Totusi, e adevarat, mare pacat.Dar o sa fie chiar acum aici!

Piotr: Nu se poate sa te comporti asa, aici trebuie sa fie ceva, si imediat ce va veni o sa-l pun sa explice despre ce este vorba.Natasa, vad ca sunteti foarte suparata pe el si nu inteleg!

Natasa: Vreti sa-mi demonstrati ca sunteti direct si sincer cu mine?

Piotr:Da!

Natasa: Daca e asa, indepliniti-mi o rugaminte!

Piotr: Imi dau cuvantul dinainte.

Natasa: Sa nu-l deranjati pe Aliosa cu nici un cuvant, nici o aluzie referitoare la mine, nici un repros ca m-a uitat, nici o piedica.Vreau sa-l intampin asa ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat intre noi, sa nu poata observa nimic. E sotul meu si-l iubesc asa cum e.Imi dati cuvantul?

Piotr: Cu cea mai mare placere!

Aliosa(intra cu gura mare): Uite-ma! Cel care trebuia sa vina inaintea tututor. Dar acum o sa aflati tot! (O ia in brate, o saruta): Natasa, draga mea, buna seara, ingerul meu! Ce ti-am dus dorul zilele astea!Draga mea, parca ai slabit, ai devenit palida!

Natasa: Unde ai fost atatea zile?

Aliosa: Sunt vinovat fata de tine! Katia e bucuroasa ca ne-am casatorit!

Natasa: Doamne, ce se intampla cu tine, Aliosa?

Aliosa: Trebuie sa ma ierti…Am fost cu prietenii, am trecut pe laKatia s-o linistesc si…

Natasa: Ssst…Nu trebuie sa te explicit, dragule…Nu uita ca esti casatorit…atata tot…Acum esti casatorit…

Piotr: Ma iertati eu am plecat…O seara buna!

Vania(catre Piotr): Vin si eu…Buna seara!

(Cei doi ies.)

Page 41: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Natasa(lunadu-I obrajii in palme): Esti inca un copil si eu trebuie sa am rabdare cu tine…Te inteleg, pentru ca te iubesc…Si poate asa te potolesti cand iti voi da urmatoarea veste.

Aliosa: Despre ce e vorba?

Natasa(cu lacrimi in ochi): O sa fii…tatic! Sunt insarcinata!Aliosa(fericit, o ia in brate): Iubita mea! Ingerul meu!!! Este cea mai buna veste de pana acum!O sa avem un copilas! Tu si eu! Doamne, cata fericire! Trebuie sa sarbatorim! Sa mergem!(O ia pe brate.)

(Natasa rade de fericire.)

SCENA 14

Vania, Eularia si Olga.

Actiunea se muta in aparatmentul lui Vania. Eularia intra cu matura si niste asternuturi, Schimba asternuturile. Incepe sa mature prin camera.

Vania(intra):Eularia, te rog, nu matura! Nu esti servitoare!

Eularia: Pai, cine sa mature aici podeaua?

Vania: Dar nu te-am luat sa faci treaba!Ce, te temi ca o sa-ti reprosez ca traiesti degeaba la mine cum facea Elena? Si de unde e matura asta mizerabila?

Eularia: E matura mea!

Vania: Uite, ti-ai murdarit rochia cu matura asta!

(Batai in usa..)

Eularia(surprinsa): Astepti pe cineva?

Vania: Nu. Se duce si deshide.

(Intra Olga cu doua geamantate, bocind.)

(Eularia nu stie cum sa reactioneze.)

Olga(disperata): Ajuta-ma!

Eularia: Doamne, ce e cu tine?

Olga(plangand): Surioara draga, tu esti singura mea salvare! Numai tu ma poti ajuta!

Page 42: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Vania: Daca urli in halul asta n-o sa ne intelegem!

Olga (se aseaza in genunchi): Sunt amarata, vai de capul meu!(Catre Olga)

Eularia: O sa te rog sa te ridici si sa iesi in momentul asta afara!!!

Olga(tare): Nuuuu!!!

Vania: Calmeaza-te pentru numele lui Dumnezeu! Ce se intampla?

Olga: Eularia, scumpa mea surioara , dupa plecarea ta, necazurile s-au napustit asupra mea. M-am ingropat in datorii si am fost nevoita sa vand casa. Am ramas fara niciun ban. Am ramas pe strazi cao ultima cersetoare!

Eularia: Imi pare rau, dar nu pot sa te ajut!

Olga:Te rog , surioara, ai mila de mine! Eu sunt sora ta mai mica…

Vania o ia pe Eularia si o duce intr-un colt…

Vania: Ce facem, Eularia?

Eularia: Vania, stiu ca tu ai un suflet bun si ti-e mila de ea, dar eu nu pot sa o ajut avand in vedere raul pe care mi l-a facut…

Vania: Hai…sa ii dam o sansa si poate se va schimba…

Eularia: Pe propria ta raspundere…

(Se intorc la Olga.)

Eularia: Bine…O sa stai un timp la noi pana ce va vei gasi un alt loc de adapost!

Olga (se ridica fericita)

Olga(ii pupa mana): Sa-ti dea Dumnezeu sanatate, surioara! Stiam eu ca nu ma urasti! Te iubesc mult, surioara! Ai o inima mare!

Vania(luandu-le geamantanele): Vino cu mine sa-ti arat camera ta…

Olga merge dupa Vania…

Eularia(iese dupa ei, strigand): Lucrurile din geamantan le puneti in sifonierul negru!

SCENA 15

Anna , Iovanovna si Nikolai

Page 43: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Int. Ihmenev

Semi intuneric. Iovanovna vine obosita si se aseazape canapea. O ia somnul.

Anna intra cu o lumarare aprinsa. Se apropie de ea.

Ii spune o rugaciune in soapta”

Anna(cu grija si dragoste):” Doamne, eu voiesc ceea ce voiesti Tu, pentru ca Tu voiesti sa ma supun voii Tale si fagaduiesc sa fac ceea ce voiesti Tu. Te rog cu umilinta, lumineaza-mi mintea, oteleste-mi voia, curateste-mi trupul si-mi sfinteste sufletul!Dumnezeule preabun, ajuta-ma sa ma curatesc de gresalele trecute, sa biruiesc ispitele viitoare si sa lucrez cuvintele virtutii. Umple inima mea de dragoste pentru bunatatea Ta…”

(In timpul rugaciunii Iovanovna incepe sa scoata niste sunete ciudate si sa aibe spasme puternice. La finalul rugaciunii, ajunge pe podea si incepe sa se zvarcolesca. Anna incepe sa planga disperata. Lasa lumanarea si incerca sa o imbratiseze.)

Iovanovna(o tranteste la pamant cu o forta imensa, vocea o are groasa): Lasa-ma!!!

Anna(disperata): Pocaieste-te, mama!(Pe tot parcursul actiunii Iovanovna se zvarcoleste si scoate sunete grave.) Mai ai o sansa, scumpo! Fata mea!(Iovanovna face din ce, in ce mai rau.) Doamne, pazeste-mi fata! Scap-o de chin!

Iovanovna(Cu vocea schimbata): Nu!Nu!

Anna(plangand): “În ziua necazului meu, caut pe Domnul; noaptea, mâinile îmi stau întinse fără curmare; sufletul meu nu vrea nici o mângâiere. Mi-aduc aminte de Dumnezeu, şi gem; mă gândesc adânc în mine, şi mi se mâhneşte duhul. - Tu îmi ţii pleoapele deschise; şi, de mult ce mă frământ, nu pot vorbi.”Doamne Dumnezeul meu, nu-mi lua copilul! Salveaza-I sufletul!

Iovanovna(tipa): Nu vreau sa ma salvez!

Anna(striga disperata): Nikoali! Vino, Nikolai!

Iovanovna(zvarcolindu-se): Moarte! Moarte! Moarte!

Nikolai(vine grabit, ramane inmarmurit): Doamne!

Anna(il ia in brate): Nikolai, fa ceva! Fata noastra nu e bine!

Nikolai(da sa o ridice, dar este strafulgerat de o miscare de-a Iovanovnei.)

Iovanovna: Lasati-ma! Sunteti dusmanii mei!(se ridica)

Nikolai(transfigurat): Iovanoovnaaa!!! Linsteste-te, scumpo! Suntem noi parintii tai!(Da sa o ia in brate si este lovit de acesta..)

Page 44: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

(Iovanovna fuge.)Anna(disperata): Sa mergem dupa ea, Nikolai!

(Anna si Nikolai fug dupa Iovanovna.)

SCENA 16

Aliosa si Natasa…

Apartament Natasa

Aliosa o aduce pe Natasa in brate(fericit), o aseaza pe canapéa si o saruta pasional…

Muzica creste…La un moment dat, se fileaza muzica…

Aliosa: Stii de ce imi amintesc acum…

Natasa: De ce?...

Aliosa: De copilaria noastra…Eram atat de mici si naivi. Mai tii minte cand ne ascundeam de mama si tata sus, in podul casei ca sa ne sarutam?…

Natasa(amuzandu-se): A, da, si stateam acolo ore intregi…sa ne privim…Pe atunci asta credeam ca este dragostea: sa ne privim…Ha, ha, ha! Eram mici…

Aliosa: Copii…Iar acum…suntem impreuna, ne iubim si…(punand mana pe burta ei) vom avea un ingeras…

Natasa: Da, copilul nostru…Un Aliosa mai mic…

Aliosa: Sau o Natasa. Ha, ha, mi se pare atat de nostim! Nu credeam ca o sa avem un copil asa curand…

Natasa(amuzata): Mi se pare firesc, gandindu-ma la mintea ta care zboara din floare-n floare…

Aliosa: Natasa, stiu cum sunt, stiu tot ceea ce sunt, dar nu vreau sa-ti promit sau sa-ti jur ceva…vreau doar sa crezi in iubirea mea…Faptul ca stiu ca sunt tata m-a facut sa ma gandesc mai mult la comportamentul meu si purtatrea mea fata de tine…

Natasa: Dragul meu…

Aliosa: Chiar vreau sa-mi cer iertare…

Natasa(intrerupandu-l): Te rog…

Page 45: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Aliosa: Stiu ca tu esti o draguta si nu vrei sa vorbim despre asta , dar e de datoria mea sa-mi spun pacatele si sa-ti cer iertare pentru toate nazbatiile mele!

Natasa: Aliosa, ce-a fost a fost…A trecut…

Aliosa: Totusi, mai am o durere?

Natasa: Ia, zii, ce mai e?

Aliosa: Ai observant la nunta pe tatii nostrii ca n-au vorbit deloc. Se priveau si atat.

Natasa: Stiu, am vazut si eu…Sunt amandoi orgoliosi…Amandoi sunt constienti ca nu mai are rost sa fie suparati unul pe celalt, dar Mandria lor e prea mare si…

Aliosa: Mandria e un pacat…

Natasa: Sunt si ei niste oameni…Unii isi dau seama ca gresesc mai devreme, altii niciodata…

Aliosa: Asa e…

Natasa: Toate bune si frumoase, dar mi s-a facut foame…

Aliosa(zambind): Si mie…Pregatim ceva?(Se ridica amandoi si vorbesc cu pofta despre niste feluri de mancare.

SCENA 17

Vania, Eularia si Nikolai

Apartament Vania

DUEL

Vania si Nikolai intra…

Nikolai: Uite, ce e , Vania…Am venit la tine cu o mare rugaminte, dar mai inainte sa-ti explic o situatie.Ei, dar ce sa-ti mai explic…Pur si simplu, il provoc pe Print la duel, iar pe tine te rog sa aranjezi sa fii martorul meu.

(Eularia le aduce ceai. Se retrage,)

Vania: Nikoali Serghievici care e motivul, care e rostul?

Nikolai: Motivul! Scopul!

Vania: Ce rost are fapta dumneavoastra? Ce solutie ofera duelul?Recunosc, nu inteleg nimic.

Page 46: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Nikolai: Stiam eu ca n-o sa intelegi nimic.Asculta: procesul nostru s-a incheiat(adica o sa se incheie zilele astea; raman numnai formalitatile simple);sunt condamanat.Trebuie sa platesc cam zece mii; atat m-au condamnat.Pentru ei este sechestrata Ihmenevka.Prin urmare, aces om josnic si-a facut acum rost de bani , iar eu, oferindu-I Ihmenenevka , am platit si devin un strain.Si in momentul asta imi ridic capul. Asa si asa, onorat Print, m-ati jignit timp de doi ani , mi-ati facut de rusine numele , onoarea familiei mele, iar eu a trebuit sa indur toate astea.Atunci nu puteam sa va provoc la duel . Atunci mi-ati fi spus drept in fata:”Om viclean ce esti,vrei sa ma omori pentru a nu-mi plati banii pe care presimti ca te vor condamna sa mi-I platesti, mai devreme sau mai tarziu! Nu, mai intai, sa vedem cum se va decide procesul , si, dupa aceea sa ma provoci.”Acum, onorate Print,procesul e terminat , dumneavoastra sunteti asigurat, prin urmare nu mai e nicio piedica si de aceea ar fi bine sa veniti aici, la bariera.Uite, asta-I treaba. Ce-I , dupa tine nu am dreptul, in cele din urma, sa ma razbun pentru tot, pentru tot?

Vania: Ati putea fi total sincer cu mine?

Nikolai: Pot!

Vania: Atunci, spuneti-mi drept: numai sentimentul razbunarii v-a facut sa-l provocati sau aveti si alte scopuri?Nikolai: Stii ca nu permit ca in discutiile cu mine sa atinga anumite puncte; Scopul acesta este sa-mi salvez fiica pierduta si s-o scap de drumul primejdios pe care o imping acum ultimile intamplari.

Vania: Nu inteleg…Dar, ea e casatorita cu Aliosa. Il iubeste.Cum s-o salvezi prin duel?

Nikolai:Vreau sa impiedic tot ce se pune la cale.Sa nu crezi ca vorbeste in mine nu stiu ce tandrete parintesca.Toate acestea sunt prostii!Nu arat nimanui interiorul inimii mele.Nici tu nu-l stii.Fata m-a parasit, a plecat din casa mea cu actualul ei sot si eu am smuls-o din inima mea chiar daca am iertat-o.In fine…Nu pot sa trec la actiune direct, dar indirect prin duel,pot.

Vania: Ce va spune inalta societate despre toate astea?

Nikolai: Dar putin imi pasa de opiniile inaltei societati, asa ar trebui sa gandesca si ea.Ea trebuie sa-si dea seama ca rusinea cea mai mare consta in aceasta casatorie, si anume tocmai in legatura cu acesti doi oameni josnici , cu societatea asta jalnica.Mandria nobila,iata care este raspunsul ei dat societatii.Atunci, poate o sa fiu de acord sa-I intend mana si o sa vedem cine va indrazni sa-mi mai faca de rusine copilul!

Vania: Este mult prea idealist, prin urmare si aspru. Ii cereti forta pe care poate nici nu i-ai dat-o de la nastere.Credeti ca ea s-a casatorit doar sa fie printesa?Doar ea iubeste, asta-I pasiune.Si, in cele din urma, ii cereti sa dispretuiasca opinia publica, dar chiar dumneavoastra va supuneti ei.Printul v-a jignit , v-a suspecatat in public de intentia josnica de a va inrudi prin inselaciune, cu casa lui nobiliara, si uite, acum rationati. Va da ghes sa-I faceti de ras, sa va razbunati pe el si de aceea sacrificati fericirea fiicei dumneavoastra. Sunteti egoist!

Page 47: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Nikolai: Esti nedrept cu mine, Vania!Nu pot sa-mi intorc pe dos sufletul in fata ta, dar sa lasam asta! Ai vorbit de fericirea fiicei mele. Nu cred in aceasta fericire.In mod clar, nu cred in aceasta fericire, mai mult, acesta casatorie e un esec.

Vania:Cum asa?

Nikolai: Aliosa nu e in stare sa iubesca. E un zanatec…In fine…Da-mi cuvantul tau de onoare ca Annei Andreevna n-o sa-I spui nimic despre discutia noastra!

Vania: Iti dau cuvantul.

Nikolai:Poate te plictisesti la noi, dar viziteaza-ne mai des, daca poti.Sarmana mea Anna Andreevna te iubeste asa de mult si…si…si se plictiseste asa de tare fara tine, intelegi, Vania?...(Vania da din cap.) Altceva: ai bani?

Vania: Bani!

Nikolai:Ma uit cum stai si ma gandesc ca ai si alte cheltuieli urgente..si uite…150 de ruble pentru inceput…(ii da bani)

Vania(zambind): Multumesc!

Nikolai: Ramai cu bine!

Vania: Te conduc…

(Ies amandoi, vorbind in continuare: Nikaolai: Am incredere ca o sa ramana intre noi ce am discutat!/ Vania: Sa n-ai nicio grija! Nu suflu o vorba!...

*

Din acest moment actiunea se precipita…Nimeni nu sta pe ganduri…Toata lumea intra in alerta…

SCENA 18

Aliosa si Natasa

Apartament Natasa

Aliosa intra furtunos cu un buchet de flori in mana.

Aliosa(fericit): Iubito! Natasa, ingerul meu!

Natasa(intra cu o tava de prajituri): Ce strigi, dragule?(Vede florile)Vai, ce frumos din partea ta!

Aliosa(se aseaza in genunchi): Flori pentru cea mai frumoasa mama din lumea! Poftim!

Page 48: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Natasa(zambind): Ha, ha! Daca as avea trei maini…

Aliosa(ridicandu-se): Ha, ha! Da, ce tampit sunt! Da-mi mie tava!(Das a ia tava, face un gest si ii cade pe jos.) Dar chiar sunt tampi!(Aduna prajiturile.)

Natasa(ia florile razand):Doamne, ce caraghis esti! Lasa, dragule, le iau eu! Oricum, mai avem in bucutarie…

Aliosa(strange): Sunt un neindemantatic!

Natasa: Tocmai pentru asta te iubesc! Esti un copil zapacit!

Aliosa: Si chiar voiam sa manac niste prajituri…

Natasa: Ti-am zis ca mai avem in bucatarie…

Aliosa: Ai dreptate…

Natasa: Hai sa mancam!

(Ies si vorbesc in drum: Aliosa: Stii, mergand pe strada m-am gandit ce nume sa-I dam baietelului nostru!/ Natasa: Nu mai spune! De unde stii ca e baiat? Poate e fetita!/Aliosa: E, asa cred eu…Uite, daca va fi baiat il vom numi Rasputin!/ Natasa(razand): Rasputin!Ha! Ha!...

SCENA 19

Fam. Ihmenev

Nikolai, Piotr si Anna

Anna intra agitate in camera. Aprinde candela si se roaga…

Nikolai intra si o vede pe Anna.

Nikolai: Stii ceva de Iovanovna?

Anna: Nu stiu nimic, Nikolai! Sunt foarte ingrijorata! Mi-e teama sa nu faca vreo nenorocire! Iovanovna e orbita de ura…

Nikolai:Nu stiu cu ce am gresit Lui Dumnezeu de suntem asa de napastuiti…Ma uit la tine ca te rogi zi si noapte si parca e in van.

Anna: Nu fi pagan!Dumnezeu n-are nicio o vina ca noi nu stim sa-I urmam calea…

(In prag apare Piotr.)

Page 49: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Anna(transformata): Printe!

Nikolai(transfigurat): Cum indraznesti?!...

Piotr: Vin in sol de pace si as vrea sa vorbim cat se poate de civizlizat. Ma primesti?

Anna il priveste pe Nikolai. Nikolai ii face semn sa iasa. Anna iese.

Nikolai: Spune ce ai de spus si dupa aceea esti liber sa pleci!

Piotr: Am venit sa vorbim despre scrisoarea pe care mi-ai trimis-o azi dimineata prin care imi spui ca ma provoci la duel. Si…

Nikolai: Te astept maine, la bariera…Acesta e ultimul meu cuvant…

Piotr: Totusi…eu…

Nikolai: Nu vreau sa stau la discutii cu dumneata, Printe! Maine, va fi duelul si astfel onoarea familiei mele va fi curata!

Piotr: Eu venisem sa ne impacam!

Nikolai(rade nervos): Sa ne impacam?! Niciodata!!! Acum, te rog, Printe sa iesi din aceasta casa!(Tare) Iesi!!!

Piotr iese grabit.

Anna(intra plangand): Omule, de ce faci asta? Esti nebun?Vrei sa mori!

Nikolai(spre iesire): Lasa-ma si tu, Anna! Maine o sa spal onoarea familiei mele!

Anna(iese dupa el): Dar n-are rost, Nikolai!E o nebunie!...

SCENA 20

Olga

Apartament Vania

Olga intra usor in camera, cu teama, se apropie cu tava pe care se afla o cana cu cei. O pune pe masa. Se asigura ca nu e vazuta de nimeni. Scoate din san STICLUTA CU SOMNIFER…Pune cateva picaturi din sticluta…(Aude un zgomot, se sperie si ii cade sticluta din mana .) I-am pus toata sticluta in ceai!(cu rautate): Foarte bine!...Planul meu trebuie sa functioneze…Nesuferita de Eularia o sa vada cu cine s-a pus! Nu suport ca ea sa aibe noroc si eu nu!Uite, ce barbat frumos si-a gasit… Femeile de moravuri usoare intotdeauna au noroc de barbati frumosi…

Page 50: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

(Se aud pasi de afara…)Olga(Se ascunde dupa o perdea.)

SCENA 21

Vania

Vania intra in graba in camera cu multe foi in mana, citind…Se apropie de masa, se aseaza. Este concentrat pe citit…La un moment dat, bea din ceai…Continua sa citesca…Mai bea din ceai…Citeste…Se simte molesit…Mai bea din ceai…Incepe sa caste…Se ridica de la masa, se duce spre pat si cade lat.

SCENA 22

Vania, Olga, si Eularia

si Olga iese de sub perdea.

Olga(malitiosa): Incepe spectacolul… Dar nu stiu ce sa fac! Sa tip?... Cum sa tip, fara motiv?(Isi da doua palme puternice peste fata si incepe sa planga instantaneu): Au! Ca totul sa fie cat mai real trebuie sa plang si sa am urme de violenta! ( incepe sa-si ciufulesca parul.)Trebuie sa o anihilez pe Eularia! Totul trebuie sa fie foarte real! De-abea astept sa-I vad fata disperata a paduchioasei!(Isi rupe si fusta, tragand-o ca o nebuna.) Dar arat groaznic! Si inca mai trebuie!(Scoate din san o sticluta ce contine sange de iepure.)Ne trebuie si sange. Aici am sange de iepure…(Isi da prin jurul nasului si prin coltul gurii.)Mai trebuie sa-l rezolv si pe el.(Se duce spre Vania care doarme bustean.Il descheie la camasa, ii desface cureaua si ii lasa panatalonii pana in vine. ) Bun! Greu e sa dezbraci un barbat!...Acum, trebuie sa ma bag intr-un colt, de preferat langa pat si incep sa zbier ca o apucata.(se duce intr-un colt langa pat inghemuita si incepe sa tipe):Ajutati-ma, va roog!!! Auuu!!!...Ma doare…Ma doare tot corpul .Eulariaaa!!!...Sunt distrusa!!!Nimeni nu ma aude???Doamne, de ce ai lasat sa mi se intample asta?!...Vania este un nenorocit! Au!!!...Nu mai pooot!!!...M-a violat nemernicul…Ajutoooor!!!

Eularia(intra , se ingrozeste, se repede sa o ajute pe Olga): Ce s-a intamplat?...

Olga(plangand): Ajuta-ma, Eularia! Sora mea draga!

Eularia(il vede pe Vania intins): Nu!Nu! Ce s-a intamplat aici?

Olga(suspinand): Eularia, iarta-ma! Vania, iubitul tau Vania, m-a…violaaat!!!

Page 51: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Eularia(isi pune mana la gura nevenindu-I sa creada): E de neconceput asa ceva! Nu cred! Nu cred!

Olga: Ba sa crezi, surioara mea! Sa vezi: eu am venit sa-I aduc ceaiul lui Vania si deodata s-a napustit asupra mea si a inceput sa ma pipaie, eu m-am opus cu vehementa, el s-a enervat, a inceput sa ma bata si…m-a batjocorit!

Eularia(cade traznita pe scaun cu lacrimi): Vania nu e in stare de asa ceva! Vania e un…cavaler! Eu m-am indragostit de el tocmai pentru ca e un om minunat…

Olga: Asa credeam si eu, dar uite ce mi s-a intamplat! Sunt distrusa!

Eularia(se ridica): Simt ca nu e real! Nu e adevarat ce mi se intampla!

Elena(intra in goana): Ce s-a intamplat?(O vede pe Olga, o imbratiseaza.) Fata mea, scumpa mea!

Olga(disperata): Vania m-a violat, mama!

Elena(cu lacrimi):Doamne! Cum s-a putut intampla asa ceva?!(Catre Eularia)Eularia, spune-mi ca e un cosmar ce se intampla in momentul asta! Fata mea a fost violata de iubitul tau?! A fost Vania in stare de asa ceva?

Eularia(se apropie nervoasa de Vania): Trezeste-te , Vania! Imi esti dator cu explicatie! Trezeste-te in momentul asta, am spus!!! Trezeste-te, nenorocitule!

(Vania se trezeste cu greu. E buimac.Se vede dezbracat. Se grabeste, dar greu sa se inchida la pantaloni. Se ridica.)

Vania(cu ochii intre deschisi): Nu inteleg nimic…Ce e cu voi!

Elena(revoltata): Te faci ca nu intelegi?Te faci ca nu stii?! M-ai distrus , canalie! Mi-ai batjocoit!

Vania(ingrozit): Dar e absurd! Nu am facut asa ceva!(Catre Eularia): Eularia, tu trebuie sa ma crezi! Stii bine ca eu nu sunt asa! Cum sa batjocoresc eu un copil?!

Eularia(revoltata): Si ce vrei sa cred, Vania? Ce vrei sa cred cand intru in camera: o vad pe Olga batuta, pe tine dezbracat?!Pot sa-mi imaginez ca ati spus rugaciuni impreuna!

Vania: Iti spun eu ca e o minciuna! Olga a inscenat toata chestia asta, sunt sigur!

Olga(mai revoltata): Nesimtitule! Neobrazatule! Crezi ca mie imi sta mintea sa fac scenarii? Om fara inima! N-ai simt! Esti un salbatic!(In timpul acesta Eularia observa sticluta de somnifere. Se apleaca si o ia. O studiaza.) Am fost fecioara. Numai eu stiu cat mi-am dorit sa mi-o pastrez pentru barbatul inimii mele, iar tu mi-ai luat-o si va trebui sa dai socoteala pentru marsavia ta!

Eularia(fierbe): Poate sa-mi spuna cineva ce cauta sticluta asta in camera?

Page 52: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Olga tace…

Eularia(catre si Olga): Cu tine vorbesc, doamna! Din cate stiu asta e un medicament care provoaca somnolenta. Eu si Vania nu tinem asa ceva in casa…

Olga: Ce stiu eu ce aveti voi in casa?

Eularia(se apropie Olga apparent calma): Vreti sa te mai intreb o data sau…incerci sa fii sincera cu mine…

Olga(tantosa): Dar eu sunt sincera…Vania a violat-o pe Olga…

Eularia: Repet: ce stii de sticluta asta? Cum a aparut sticluta asta la noi in casa si de ce?

Olga: Hai, ca esti culmea! N-am de unde sa stiu eu ce medicamente aveti in casa. E o intrebare ciudata…

Eularia: Si de ce tremuri acum cand te intreb? Nu cumva imi ascundeti ceva…

Olga: Olga? Eu nu-ti ascund nimic…

Eularia: Nimic...De ce oare n-am incredere in tine?...Oare nu I pus la cale toata nebunia asta ca sa-mi faceti rau? (furiosa):Spuneti tot, nenorocito! Esti o ordinara! Ti-am dat o mana de ajutor, iar tu asa ma rasplatiti?! Mi-a fost mila, te-am primit in casa si tu ca o serpoaica incerci sa imi distrugeti fericirea! De ce ai facut asta?Elena(cu ura): Pentru ca nu te suport!

Eularia(o tranteste pe Olga): Nespalato!

Vania(impaciuitor): Eularia, te cobori la nivelul ei?

Olga(se ridica): Dai in mine, sarpe ce esti?!

Vania: Linisteste-te, iubito!

Eularia: Nu ma linistesc deloc! Nu meriti nici un pic de mila! Am tinut in casa o zgripturoaica!!! In momentul asta vreau sa-ti iei bagajele si sa pleci darcului, sa nu va mai vad!

Olga: Si daca nu vreau sa plec, ce faci?

Eularia: Dar, chiar esti nesimtita! Am zis sa -ti iei bagajele si sa pleci pana nu te scot eu!

Olga:Uite, ca nu plec!

Eularia(o ia ): Ba o sa pleci , cersetoareo!(O duce spre iesire. Vania dupa ele incerca sa aplaneze situatia, sa nu iasa scandal. Se aud pe fundal: Olga: Blestemato! O sa te vada Dumnezeu si o sa-ti primesti pedeapsa cuvenita!/Olga: Vania: Eularia, fara scandal, te rog!/Eularia: Nemernico!...

Page 53: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

SCENA 23

Nina si Servitoarea

Apartament Piotr…

Nina intra grabita cu o funie in mana…

Servitoarea(intra): M-ati chemat?

Nina: Da, spune-mi daca stii ceva de Piotr!

Servitoarea: Din cate stiu azi, e ziua duelului…Se dueleaza cu Nikolai Serghievici!

Nina(cu lacrimi): Dumnezeule!...Bine, bine…Te rog, fa in asa fel sa nu intre nimeni la mine in dormitor. Am multa treaba…Ma pregatesc sa devin inger…Sa-mi aduci o sticla de vodka, te rog!(Se duce in dormitor.)Servitoarea(iese): Ciudata fiinta!

Heblu

SCENA 24

Nikolai, Piotr si Vania…Ziua Duelului…

Se ridica lumina…Muzica tensionata…Ii vedem pe Nikolai si Piotr spate in spate cu pistoalele pregatite.Vania supravegheaza…Cei doi merg 10 pasi.Se intorc fata in fata. Piotr reuseste sa traga primul. Nikolai este doborat la pamant…E mort…Muzica creste…

Heblu usor…

Page 54: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Dupa o vreme…

SCENA 25

Olga intra in scena cu geamantanul dupa ea. Plange…Se aseaza intr-un colt…E pierduta…Plange amarnic…Cu ciuda…Dupa o vreme trece un Ins si ii arunca o moneda, trece mai departe. Ea ia moneda, se bucura…O baga in buzunar…Isi plange de mila.La un moment dat, intra Barbatul ghebos, beat, cu o sticla de bautura. Nu-I vedem fata deloc pe tot parcursul interventiilor lui in piesa…O vede…Se apropie de ea…

Barbabtul Ghebos: Te-a lasat barbatul?

Olga(se ridica speriata si das a plece)

B.Ghebos(o apuca de mana): Stai, nu pleca! Nu te mananc! Nu-ti fac nici un rau…(Ii intinde sticla) Vrei?

Olga(da din cap negativ)

B. Ghebos: Dar, ce ai, esti muta?...Vorbeste!

Olga: Nu sunt muta!

B.Ghebos(bucuros): Aha, ai limba!...Ia spune, tu lui taticu ce ai?...Sa nu-ti fie teama de mine…

Olga: Mie nu mi-e teama de nimeni!

B.Ghebos: Oho, fata curajoasa…Si…ce faci tu aici singurica?

Olga: Treaba mea!

B.Ghebos(enervat): Cam artagoasa…Eu vreau sa fim prieteni, iar tu te ratoiesti la mine…Nu e de bine…(Bea )

Olga: Eu nu vreau sa fiu prietena ta, uratule!

B.Ghebos: Ai grija…

Olga: Domnule, dar nu vrei sa-ti vezi de drumul tau si sa ma lasi in pace? Ce te legi de mine?

B.Ghebos(o apuca de mana strans): Am zis sa ai grija…Ai grija cum imi vorbesti…Nu ma cunosti…

Olga(nervoasa): Da-mi drumul, Bestie! Ce treaba am eu cu tine?!

B.Ghebos(incercand sa se linistesca):…Ia si bea…poate iti trec nervii…

Olga: Nu vreau sa beau!

Page 55: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

B.Ghebos(calm): Bea…

Olga: Nu vreau!

B.Ghebos: Bea, am zis!

Olga: Du-te dracu!

(Barbabtul Ghebos se napusteste asupra ei, se aseaza peste ea si ii torna bautura pe gat, ii da palme, ea se vaita si tipa…)

Se lasa usor lumina…

SCENA 26

Nina, Tatiana si servitoarea…

Se aprinde usor lumina…

Nina intra cu privirea pierduta…Isi taie parul cu o foarfeca. Se aseaza pe canapéa.

Tatiana intra si observa. O priveste cu teama…Se opreste in loc…O studiaza…

Nina(fara sa se uite la ea): Stiu ca esti aici…Poti sa vii mai aproape ca nu-ti fac nici un rau!...

Tatiana(ezita): Mi-e bine aici…

Nina: Daca ai avea constiinta curata, nu ti-ar fi teama de mine…Ce, crezi ca am sa te infig foarfeca asta in tine?...

Tatiana: Nu,dar…

Nina(zambind amar): Vezi ce frumoasa sunt? Sunt mai frumoasa ca tine!(Parul ei arata groaznic.)Nu stiu ce a vazut Piotr la tine…I-ai facut farmece?

Tatiana: Draga mea…

Nina: Nu sunt”draga ta”!

Tatiana: Nina, eu chiar nu am nici un resentiment fata de tine! Mi-e mila cand te vad ca suferi…

Nina: Sa nu-ti fie mila!De fapt, nu ti-e mila deloc de mine!Daca ti-ar fi, l-ai lasa pe Piotr in pace!

Tatiana: Dar il iubesc, Nina si el ma iubeste pe mine.

Nina: Ba pe mine ma iubeste! Dar ai aparut tu si l-ai zapacit! De ce dispari din viata lui?

Tatiana: Nu pot sa fac asta…Noi doi ne vom casatori.

Page 56: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Nina: Peste cadavrul meu!Cat timp sunt in viata tu si Piotr n-o sa fiti fericiti!

(Se ridica.) Acum, ma duc in camera mea sa ma fac mai frumnoasa. Sunt superba, nu-I asa?(Se duce in dormitor.)Servitoarea(intra): E din ce, in ce mai rau…Saraca…Veniti cu mine pana in bucatarie sa va pregatesc un ceai?Tatiana: Da, multumesc, cred ca am nevoie…(Ies mandoua…)

SCENA 27

Aliosa si Natasa

Apartament Natasa.

Natasa intra.E imbracata in negru. I se vede sarcina…E trista.

Aliosa(dupa ea): Natasa, cred ca e timpul sa-ti revii…

Natasa: Mi-e foarte greu, Aliosa…Tatal meu, scumpul meu tata, a fost omorat de tatal tau…Sarmanul a vrut sa salveze onoarea familiei si a facut-o cu pretul vietii lui…Ma simt vinovata fata de el…

Aliosa(o ia in brate): Dar tu nu ai nicio vina, ingerasule! Noi n-avem nicio vina ca s-au intamplat asemenea grozavii.Era o problema intre ei doi…

Asa a fost sa fie…

Natasa(plangand):Mi-a venit in gand din nou poezia. De cate ori sunt trista imi rasuna versurile in cap:”…Si ce viata am eu!E sumbra, cam micsoara,/Trage de la ferestra…in camara e numai alean;/Creste numai un singur visin afara,/Si nici el nu se vede pe inghetatul geam…”

Aliosa(ii sterge lacrimile): E greu…Stiu ca ti-e greu. Nici mie nu mi-e usor…Dar nu mai puteam face nimic…Viata e nedrepata…

Natasa: Viata e frumoasa, noi suntem rai…Oamenii sunt niste Animale…

Aliosa(inviorandu-se): Scumpo, hai sa incercam impreuna sa…trecem peste asta! Uite, in oras este balci si ne-ar prinde bine sa iesim un pic!

Natasa: Nu am putere sa dau ochii cu lumea…Ma simt…

Aliosa: Te rog! Hai, sunt sigur ca si micutul Aliosa s-ar simti foarte bines a asculte muzica, sa danseze…

Page 57: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Natasa(zambind amar): Aliosa…

Aliosa: Te rog…

Natasa: Fie! Nu pot sa-ti rezist!

Aliosa(o ia de brat si iese cu ea): O sa vezi ce bine o sa ne prinda! La balci lumea se distreaza! E minunat! Trebuie sa o vezi neaparat pe femeia cu Barba!...

SCENA 28

Piotr, Tatiana, Servitoarea si Nina

Apartament Piotr…

Piotr intra impreuna cu Tatiana.Are in mana o foaie si un ceva de scris…

Piotr: Sper sa inteleaga situatia si sa semeneze…

Tatiana: Mi-e teama de momentul asta, Piotr. Nina nu e in toate mintile si mi-e groaza de reactia ei…

Servitoarea: Printe, va aduc un ceai?

Piotr: Nu, multumesc! Poti doar sa o anunti pe Nina sa vina putin, te rog!

Servitoarea: Imediat…(Se duce in dormitor.)

Piotr: Nici mie nu mi-e usor, dar e mai bine pentru amandoi. Casnicia noastra nu mai are nici un rost…Trebuie sa divortam.

Nina(intra): M-ai chemat, Printe?

Piotr: Da, Nina…Trebuie sa punem punct casniciei noastre si ma gandesc ca e cea mai civilizata forma de a ne desparti.(Pune foaia pe masa si pixul…) Ai aici cererea de divort din partea mea…

Nina(parca spasita):Te-ai tinut de cuvant…(Se apropie de masa. Priveste foaia.)Deci…acesta e finalul nostru…(Calma) Piotr, sa stii ca te-am iubit si te iubesc ca o nebuna…Poate…a fost si vina mea ca n-am stiut sa fiu mai cumpatata…

Piotr: Sa stii ca nici mie nu mi-e usor, dar…

Nina: Te rog, nu scoate un cuvant…Am inteles…(Se duce spre dormitor.)

Piotr: Unde te duci?

Page 58: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Nina: Am nevoie de putina liniste…Vreau sa ma odihnesc putin inainte de…a-mi pune semnatura pe cererea de divort!

Piotr: Bine…Am incredere ca vei cugeta si vei face alegerea potrivita…

(Nina se duce in dormitor.)

Nina: Piotr, ma sperie calmul ei…Mi se pare foarte stranie…Ma asteptam sa reactioneze violent, dar mi s-a parut spasita, infrigurata si trista…

Piotr: Poate si-a dat si ea seama ca nu suntem fericiti…In fond, ea e o femeie buna numai ca cea fost inainte s-a stins incetul, cu incetul…

Servitoarea(vine): Printe, va spun sincer, doamna Nina s-a purtat foarte ciudata inca de dimineata…Are ceva…Vorbea singura, a inceput sa-si taie din par, se plimba cu o funie in mana…

Piotr(tresare): Funie?

Servitoarea: Da, o funie groasa…Ce voia sa faca cu ea, Dumnezeu stie!

Piotr(se duce spre dormitor, deschide si exclama): Nina!!!(Intra in dormitor.)

Servitoarea(intra si ea si tipa): A! Sfinte Hristoase! S-a spanzurat!

Tatiana(se duce ingrozita in dormitor sa vada ce s-a intamplat): Nu! Sarmana de ea!

(Din dormitor se aude doar pansul disperat al Servitoarei.)

SCENA 29

Anna singura

Scena goala…Anna intra pe o muzica trista…E imbracata in negru cu un sal pe cap. Plange…Se aseaza in genunchi…Se fileaza muzica…

Anna: Doamne, ce singura sunt…Am ramas singura pe pamant strain…Nu mai am nimic…Fetele mele s-au risipit, Nikolai a fost ucis, iar eu am ramas SINGURA cu umbra mea…Nici casa, nici masa, nici un capatai…Nimic…Blestematul de Piotr Alexandrovici mi-a luat tot ce aveam m-ai sfant: barabatul, pe Natasenka mea, mosia…Doamne!(Se ridica) Sa merg singura prin pustii? Sa nu mai am liniste? Sa nu mai am nici un trai?...Asta mi-e soarta?...Ajuta-ma, Doamne!...(Iese din scena, inganand o rugaciune:” Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca astăzi toată ziua să am grijă să mă leapăd de mine însami, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac, şi astfel, ţinând la mine, Te pierd pe Tine.”…)

*Un timp mai tarziu…

Page 59: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

SCENA 30

Olga este aruncata in scena de Barbabtul Ghebos. Ea este imbracata deocheat. Plange si vrea sa iasa.

B.Ghebos(o ia de par): Stai aici cand iti spun!

Olga(implorandu-l): Da-mi pace, te rog! Omoara-ma o data! Nu ma oblige sa fac asta!

B.Ghebos(o tranteste): Ba o sa faci! Nu uita ca toti banii mi-I aduci mie! O sa am grija sa ai tot ce-ti trebuie: haine, mancare si bani de buzunar…

Olga: Te blestem sa arzi in Infern!

B.Ghebos(rade): Acolo o sa arzi si tu cu mine, putregai ce esti!

Olga: Nu ma compara pe mine cu tine!

B.Ghebos: Suntem la fel de rai amandoi! Impreuna putem face multe lucruri…Dar, acum, tu muncesti pentru mine si o sa traim fericiti pana la adanci batraneti!

Olga: Nici moarta! Prefer sa cersesc decat sa-mi vad trupul! N-am sa fac asta niciodata!

B.Ghebos: Ba ai sa faci! N-ai sansa sa scapi de mine…Poate sa mor…

Olga: Te urasc, pocitanie! Imi doresc sa mori!

B.Ghebos(rade nervos): Calmeaza-te…Te agiti in zadar…Stai aici…Drumul tau e asta! Sunt cu ochii pe tine…Daca faci vreo miscare, iti iau gatul…(iese.)

Olga plange…(Iese pe cealalta parte a scenei)

SCENA 31

Page 60: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Piotr, Tatiana, Servitoarea si Anna

Apartament Piotr…

Piotr si Tatiana intra in camera vorbind…

Tatiana: Intr-un fel ma simt vinovata pentru tot ce s-a intamplat…Daca nu apaream eu in viata ta, Nina nu se sinucidea.

Piotr: Nu e vorba despre asta…Eu si cu Nina nu ne mai intelegeam de mult timp…Asta a fost sa fie…

Tatiana: Imi va fi foarte greu sa trec peste asta!...

(Se aude din culise vocea Annei catre Servitoare: “Lasa-ma sa intru!”)

Anna(intra furioasa in camera, se apropie de Piotr)

Servitoarea(intra speriata): Printe, imi cer iertare, n-am putut sa o opresc!

Anna(ii da printului o palma puternica): Asta este pentru Nikolai!(Ii maid a o palma) Asta e pentru ca ai reusit sa ne iei mosia!(Mai da o palma, plangand) Si asta e pentru tot raul pe care l-ai cauzat familiei mele!

Piotr(cu lacrimi in ochi): Eu n-am vrut sa-ti ucid barbatul!

Anna(furioasa, cu lacrimi): Nu mai conteaza ce-a fost! Ma doare tot trupul, sufletul, nu mai am lacrimi ca sa plang, sa scot amarul din suflet!Cu ce ti-am gresit noi? Cu ce? L-am crescut pe Aliosa ca si cum ar fi fost fiul meu! L-am ingrijit, l-am iubit, i-am dat toata dragostea pe care TU, om fara suflet, nu i-ai oferit-o niciodata, pentru ca nu aveai timp de el! Sa nu crezi ca vei scapa de pedeapsa divina! E acolo, si le vede pe toate! Cand iti va fi mai bine, el te va rasuci si te va dobori, blestematule…El, Domnul Nostru, nu tine cont de rang, pentru ca toti suntem egali in fata Lui!Nu te blestem pentru ca ar fi pacatul meu! Iti zic doar atat: Sa te binecuvanteze Dumnezeu asa cum i-ai binecuvantat tu pe cei din viata ta! Sa nu uiti cat o sa traiesti cuvintele pe care ti le-am rostit acum! (Iese.)(Piotr plange si tace…)

Tatiana(il ia de mana): Piotr, daca simti ca vrei sa plangi, fa-o!

Piotr:Aceasta femeie are dreptate…(Se duce teleghidat afara.)

(Tatiana dupa el.)

Servitoarea(dupa ei): Sa va aduc un ceai in dormitor?

Piotr: Nu, multumesc…

SCENA 32

Page 61: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Olga si Barbatul GHEBOS

(Olga intra imbracata deocheat…Priveste ca si cum ar astepta “o noua prada masculina”

Barbatul Ghebos(intra in graba): Cum merge treaba? Ai facut bani?

Olga: Merge binisor…Si da, am facut ceva banuti azi!

Barbatul Ghebos(bucuros): Da-I la nenea!

Olga: Nu-ti mai dau nicio rubla!

Barbabtul ghebos: Poftim?!

Olga: Am decis ca toti banii pe care ii fac sa-I strang pentru mine!

Barbatul Ghebos: Olga, termina cu prostiile!

Olga: Eu imi vand trupul, nu tu!

Barbabtul Ghebos(nervos): Ingrato! Ai uitat ca eu te-am ajutat de cand ti-a murit mama! Daca nu eram eu, erai mancata pana acum!

Olga: Lasa-ma sa-mi vad de viata mea!

Barbatul Ghebos(apucand-o de geanta): Nerecunoscatoareo!Da-mi banii ca te omor!(incepe o lupta pe geanta.) Ai uitat cate sacrificii am facut pentru tine!

Olga(isterica): Da-mi drumul ca nu stiu ce-ti fac! Nu intelegi ca nu-ti dau nimic! Du-te la munca, nu mai astepta de la altii! Nu primesti nici un ban de la mine!

Barbabtul Ghebos(ii ia geanta, ii ia banii): Uite ca primesc, pentru ca mi se cuvin!

Olga(transfigurata): Ah, te omor, scarba, suflet de gheata!!!(Ii ia geanta.) Da-mi banii inapoi! Am zis sa-mi dai banii!

Elena(rade cu pofta): Uite ca nu-ti dau nimic!

Olga(scoate un cutitas din geanta): Te urasc din tot sufletul! Tu nu meriti sa traiesti!(Ii infige Barbatului cutitasul in burta.Barbabtul cade secerata la pamant.)

Heblu…Muzica stranie…

SCENA 33

Page 62: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

Scena e impartita in doua cadre: Eularia si Vania pasesc in plan 1 si in acelasi timp, Aliosa si Natasa pasesc in plan 2, asezandu-se pe canapé dragastosi…

Lumina cade in Plan 1:

Eularia si Vania

Apartament Vania

Vania o aduce pe Eularia legata la ochi…

Eularia: Ce e cu misterul asta!

Vania: Hai ca mai avem un pic. (O aseaza pe scaun…)

Eularia: Vania, te rog, dezleaga-ma la ochi…E foarte ciudat sa nu vad nimic…Te rog…

(Vania scoate un inel din buzunar si-l tine in dinti.O dezleaga pe Eularia la ochi.)

Eularia(se amuza, vazandu-l pe Vania cu inelul intre dinti): Esti un caraghios!

Vania(introducandu-I inelul pe deget):

“Mi-aduc aminte clipa:Nainte-mi tu te-ai arătat,Vedenie ce pare-n pripa,Al frumuseţii duh curat.

Oriunde, trudnic, pus-am pasulÎn al vieţii vălmăşag,Eu auzeam sunîndu-ţi glasul,Vedeam în vis chipul tău drag.

Trecut-au anii. În furtunăS-a risipit visul senin,Uitat-am glasul tău cum sună, Uitat-am chipul tău divin.”

Eularia(il saruta cu lacrimi in ochi): Te iubesc, Vania!Vania(o imbratiseaza strans): Si eu te iubesc!(Se stinge usor lumina pe ei.Se aprinde usor lumina in Planul 2, iar in acest timp Vania si Eularia ies, tinandu-se de maini.)

Aliosa(tinand-o de maini pe Natasa):

Page 63: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala

“…În trist surghiun, în grea uitare,Priveam la zilele-mi ce mor,Lipsit de crezuri, de-nchinare,De viaţă, lacrimi şi amor.

Ci-n suflet raze se-nfiripă:Şi iarăşi nu te-ai arătat,Vedenie ce trece-n pripă,Al frumuseţii duh curat…

Natasa(cu dragoste): Frumos suna…Multumesc, Aliosa…Imi faci viata frumoasa…

Aliosa(pune capul pe burta Natasei): Cred ca i-a placut si lui…

Natasa: Sau poate ei…(Se amuza.)

Iovanovna(intra cu un aer demonic in camera): Sunteti fericiti?

Natasa si Aliosa se ingrozesc la aparitia Iovanovnei.

Natasa:Iovanovna, ce cauti aici!

Iovanovna: Am venit sa-mi iau revansa! Am venit chemata de Satan. El, stapanul meu, mi-a spus ca sunteti fericiti si e vremea sa va curm viata!

Aliosa: Iovanovna, rebuie sa intelegi ca nu te iubesc, ca nu te-am iubit niciodata si ca acum, sunt fericit alalturi de sora ta. In curand vom avea un copil!

Iovanovna(scoate pistolul): Taci! Nu vreau sa mai aud nici un cuvant despre cat de fericiti sunteti! N-o sa fiti niciodata impliniti si fericiti, pentru ca nu o sa permit eu acest lucru!(Posedata ridica pistolul asupra Natasei.) Natasa si pruncul vostru vor muri! Ha, ha! Pruncul vostru va muri inainte de a se naste!

Natasa(plangand): Iovanovna, te rog, pentru numele Lui Dumnezeu, lasa pistolul ala!!!Te implor!Aliosa: Lasa pistolul!

Iovanovna(mai disperata): Voi m-ati facut sa sufar si meritati sa suferiti! Si cum ati putea suferi mai mult decat omorand doua fiinite dintr-o singura impuscatura!(Rade diabolic.) Eu intotdeauna imi fac datoria! (Striga) Satan, primeste sangele lor drept multumire din partea mea! Tu mi-ai fost parinte si m-ai ajutat! Eu sunt a ta!!!(Trage spre Natasa, Aliosa se baga in fata ei. Aliosa a fost impuscat. Natasa da un zbierat de groaza…Bocet…)

HEBLU…Pe Heblu se aude un scancet de copil…Creste muzica…

SFARSIT…

Page 64: Umiliti Si Obiditi Varianta Finala