Upload
andrei-andreievo
View
144
Download
1
Embed Size (px)
Actuala criza mondiala, o sansa pentru economia romaneasca
Nu ma indoiesc ca toata lumea a auzit de criza
mondiala actuala si probabil cu totii ne intrebam ce impact
va avea aceasta asupra economiei romanesti. Pana acum,
efectele negative s-au manifestat in principal pe bursa, unde
indicii au scazut pana la nivelele de acum 4-5 ani dar si pe
piata bancara unde bancile au crescut dobanzile, atat cele
pasive (platite deponentilor) cat mai ales cele active
(dobanzile la credite).Insa in acest articol nu mi-am propus
vorbesc despre impactul negatival acestei crize cat despre
oportunitatile pe care aceasta criza o ofera unei economii
emergente, asa cum este cea a Romaniei.
Este evident faptul ca tendinta care se va manifesta in
toate domeniile economice este aceea de a oferi
produse/servicii mai bune la costuri mai mici. Producatorii nu
pot oferi aceste produse fara sa aiba un control foarte bun al
costurilor in sensul scaderii lor la minimul posibil, iar cand
vorbim de costuri de productie mici, ne gandim in primul
rand la estul Europei, zona din care si Romania face parte.
In acest moment, companiile mari se confrunta pe
propriile piete (SUA, Vestul Europei) cu stagnarea sau chiar
cu restrangerea afacerilor datorita recesiunii si vor fi fi
nevoite sa gasesca noi piete de desfacere si/sau sa isi
extinda afacerile pe pe pietele in dezvoltare pe care sunt
deja prezente.
Daca viitorul guvern va avea a atitudine “corecta” in
ceea ce priveste atragerea investitiilor straine (un cadru
fiscal mai stabil, o justitie mai independenta, scaderea
birocratiei…etc), probabil vom fi surprinsi sa vedem ca
marile firme multinationale, aflate in cautare de locatii de
productie care sa ofere costuri mici, vor pune Romania pe
lista lor.
De ce aceste firme ar alege Romania? Facem parte din
NATO si UE (deci riscurile militare sunt 0 iar economia
romaneasca are suportul Uniunii Europene), avem o piata de
20 milioane de consumatori care le-ar cumpara produsele,
piata este departe de a fi suprasaturata, indiferent despre ce
produse sau servicii vorbim; companiile aflate deja aici obtin
rate ale profiturilor pe care nici nu viseaza sa le obtina pe
pietele mature; avem salarii mici iar forta de munca este
calificata; criza nu va genera recesiune in Romania ci doar o
reducere a ritmului de crestere economica; UE va “arunca”
in noi cu bani in urmatorii 3-4 ani (€3-4Mld/an) iar acesti bani
se vor duce in investitii….si enumerarea avantajelor poate
continua.
Este adevarat ca investitiile in Romania presupun un risc
investitional superior altor tari dar, din punctul meu de
vedere, raportul risc/castig este unul acceptabil avand in
vedere oportunitatile pe care Romania le ofera.
Vom vedea in urmatorii doi ani cum vor sta lucrurile si daca
suntem in stare sa profitam sau nu de pe urma acestei
crize .
CONCLUZIE
“Prostul invata din greselile lui isr Desteptul invata din greselile
altora!”Cum ar fi sa ne uitam la ce s-a intamplat cu Romania in ultimii 19
ani?Intai au venit “investitorii”arabi si chinezi care ne ofereau la preturi
romanesti produse pe care le vedeam la televizor, la sarbi (ma rog aproape ,
… ca nu erau Nike erau Mike si nici Adidas ci Adibas).
Apoi au venit Shell-ul care ne-a invatat sa cumparam in shopuri stralucitoare
de benzinarii, carburant de F1 si alte alea…Au venit apoi italienii cu
croitoriile lor ambulante, noi punand la dispozitie croitorese harnice…
Ne-au primit in NATO, desi armamentul si dotarea armatei noastre era
incompatibil dpdv tehnic cu al NATO. (dar am indreptat repede acest
inconvenient, cumparand Apache, Piranya, Fspe, Motorola, etc).Ne-au
primit si in UE, aliniind legislatia (pe ici pe colo prin partile
esentale).Libertatea circulatiei marfurilor si persoanelor ne-a adus beneficii
si noua romanilor si europenilor.Romania este o piata atractiva pentru toti
producatorii, de orice. Romanii au bani si multi dintre ei vor sa epateze. Hai
sa-i ajutam!Dar iata ca a venit crizaaa…Cum globalizarea ne-a dus pe toti pe
culmile propasirii, tot globalizarea ne duce pe toti si pe culmile prabusirii si
a disperarii!Iar aici desteptul vine si pune in practica invataturile trase din
greselile celor patiti:Scapa cine poate! Spiritul de turma si inertia nu ajuta in
situatii de criza. Inventivitatea, creativitatea, experienta anterioara, munca -
Da!In lipsa comenzilor din Europa si mai ales a banilor din Europa, ce
putem face? Putem cauta o piata de desfacere, care sa poata prelua surplusul.
(Am tinut mama Rusia pe mancare timp de 60 de ani. De ce nu putem sa ne
intoarcem fata catre Ursul de la Rasarit? Din mandrie? Hai atunci sa murim
din mandrie de foame, caci banii Ursului nu sunt buni! Priviti la tari care au
fondat UE, care nu au nici o urma de falsa mandrie si care isi vad
interesul:Germania, Austria, Franta, s.a, toate fac afaceri cu Rusia!
Romania ar putea profita de pe urma crizei financiare mondiale
Romania ar putea sa aiba mai mult de castigat decat de
pierdut din criza financiara internationala, in conditiile in
care aceasta ar contribui la temperarea ritmului de crestere
a creditarii si la restrangerea deficitului de cont curent.
"Sunt tentat sa afirm ca impactul crizei financiare
internationale asupra economiei romanesti a fost mai
degraba unul pozitiv. In cazul in care criza persista, riscul ar
fi sa se tempereze prea mult cresterea economica, insa, din
ce am vazut pana acum, nu sunt semne de incetinire", a
spus Isarescu, la Forumul Financiar Central si Est-European,
informeaza NewsIn.
Guvernatorul a precizat ca principalii factori pe care ii
urmareste sunt calitatea portofoliului bancilor - care au fost
tentate pana in prezent sa dea mai usor credite, avand in
vedere excesul de lichiditate - si sustenabilitatea cresterii
economice, care a fost stimulata prea mult de majorarea
cererii si nu de avansul productivitatii.
Criza financiara la nivel mondial a inceput in august
2007 si a fost generata de criza creditelor ipotecare cu risc
ridicat (subprime) din Statele Unite.
Efectul principal al crizei a fost reducerea accesului la
lichiditati, ca urmare a lipsei de informatii asupra expunerilor
jucatorilor pe active perdante.
Multe banci mari, mai ales din Statele Unite si Europa, au
afisat, de altfel, deprecieri masive de active dupa debutul
crizei.
In ciuda crizei financiare la nivel mondial si a scumpirii
creditului in lei, dupa majorarea cu 2,75 puncte procentuale
a dobanzii de politica monetara a BNR, creditul
neguvernamental a continuat sa creasca intr-un ritm
sustinut in Romania, cu rate anuale de peste 60% in primele
luni ale acestui an, potrivit statisticilor bancii central
Isarescu a spus ca spera ca, in conditiile in care nu apar
presiuni suplimentare dinspre cresterea salariilor, inflatia sa
se tempereze spre 6% la sfarsitul acestui an si sa reintre in
coridorul tintit de BNR pana la finalul lui 2009.
"Nu sunt optimist in privinta inflatiei, dar cred ca avem
in continuare sanse de temperare pana la 6% la sfarsitul
anului si, daca presiunile pe partea de salarii nu se
accentueaza, inflatia ar trebui sa revina in coridorul tintit in
2009", a declarat Isarescu.
In ultimul raport trimestrial asupra inflatiei, prezentat la
inceputul lunii mai, BNR si-a revizuit in usoara urcare
prognoza de inflatie pentru finalul acestui an, de la 5,9% la
6%, in conditiile in care si-a fixat o tinta de inflatie de 3,8%
plus sau minus 1% pentru decembrie 2008.
Pentru sfarsitul lui 2009, BNR a anuntat o tinta de
inflatie de 3,5%, incadrata intr-un culoar de plus/minus 1%.
Care vor fi efectele actualei crize mondiale asupra economiei romanesti
Avand in vedere discutiile aprinse din presa legate de
impactul pe care actuala criza mondiala il va avea (sau nu)
asupra economiei romanesti, m-am gandit ca ar fi util sa va
spun cum stau lucrurile si din punctul meu de vedere. Voi
analiza acest impact in primul rand la nivel
macroeconomic (PIB, inflatie, cont curent,…etc) dar voi
spune si cateva cuvinte despre impactul la
nivel microeconomic,despre modul in care va fi afectata
viata fiecaruia dintre noi. Datorita lungimii articolului, il voi
publica in doua parti, prima parte astazi iar a doua parte
vineri.
Impactul Macroeconomic
1.1. Situatia actuala
Conform datelor care exista pana in acest moment, 2008 va
aduce o crestere record a economiei romanesti (8-9% - un
ritm nesustenabil si nesanatos), ponderea deficitului de cont
curent in PIB (un indicator foarte urmarit de catre Agentiile
de Rating) va scadea de la 14% la 13%, inflatia se va domoli
undeva pe la 6.5% iar rata somajului va fi cea mai scazuta
din ultimii 19 ani.
1.2. Ce ne va aduce anul 2009?
Opinia mea este ca anul 2009 va fi cel mai greu an din
ultimii 10 avand in vedere ca efectele negative ale acestei
crize mondiale se vor vedea in economie cu o intarziere de
6-9 luni (respectiv in T1 si T2 2009) comparativ cu efectele
asupra bursei de ex, efecte care s-au manifestat extrem de
rapid.
In ceea ce priveste Produsului Intern Brut, proiectia
Comisiei Nationale de Prognoza pentru anul viitor indica o
crestere de 6% iar a BNR-ului de 5.5%, ambele proiectii
indicand o scadere semnifictiva comparativ cu 2008, cand
cresterea va depasi 8%. Aceasta reducere a ritmului de
crestre este influentata de incetinirea activitatii in toate
sectoarele majore care contribuie la formarea PIB (servicii,
industrie, constructii si agricultura – voi oferii detalii in a
doua parte a articolului). Investitiile private in economie vor
scadea (datorita climatului economic extrem de instabil,
companiile private isi vor anula/amana o parte din investitiile
programate pentru 2009) insa investitiile guvernamentale
vor creste si vor fi directionate in special in infrastructura. In
ceea ce priveste investitiile in economie, avem un avantaj
urias dat pe faptul ca, in perioada 2007-2013, Uniunea
Europeana va aloca fonduri structurale in valoare de 20
miliarde de euro, respectiv € 2-3 miliarde/an dar depinde de
viitorul guvern daca va fi sau nu in stare sa cheltuie acesti
bani (in paranteza fie spus, doar aceste fonduri pot adauga
1-1.5%/an la cresterea PIB).
Deficitul de cont curent (iesiri - intrari de valuta),
desi in scadere ca pondere in PIB (de la 14 la 13%), va
continua sa se situeze mult peste nivelul general acceptat de
5-6% din PIB. Acum, acest deficit este finantat in proportie
de 60-65% de investitiile straine la care se adauga cele 6-7
miliarde de euro trimisi in Romania de catre romanii care
lucreaza in strainatate. Avand in vedere ca aproximativ 70%
din comertul exterior se realizeaza cu tari membre ale UE,
este de asteptat ca aceasta criza sa duca la temperarea
cresterii importurilor si exporturilor (cu un usor avantaj in
favoarea exporturilor in sensul ca ritmul de crestere va fi mai
mare pentru exporturi) dar ramane de vazut cum vor evolua
investitiile straine si cati bani vor mai trimite acasa cei care
lucreaza in strainatate (cei mai multi muncitori sunt in
Spania iar aceasta este tara mambra UE cea mai lovita de
criza). Marimea acestui deficit de cont curent a fost una din
cauzele scaderii ratingului de tara de catre Standard &
Poor`s iar logica este simpla. Tarile cu un deficit excesiv
depind de finantarea externa care acum este si scumpa si
greu de obtinut iar daca intrarile de valuta vor scadea, acest
lucru va pune presiune pe leu care se va deprecia, aceasta
depreciere va duce la cresterea preturilor deci inflatie (nu
doresc acum sa intru in speculatii legate de motivele pentru
care S&P a redus ratingul de tara si daca aceasta scadere
are sau nu legatura cu atacul esuat asupra leului dar, cel
putin din punctul meu de vedere, aceasta scadere este
nemeritata avand in vedere ca sunt tari care stau mult mai
prost macroeconomic dar au ratinguri mai bune)
In ceea ce priveste somajul, nu cred ca vor fi probleme
foarte mari. Conform INS, in fiecare trimestru sunt
disponibile peste 100.000 de locuri de munca iar lipsa fortei
de munca in Romania a ajuns un subiect “de cosmar” pentru
toate companiile de plasare a fortei de munca. Unele
industrii vor face disponibilizari masive, in special cele care
vand forta de munca ieftina si valoare adaugata mica:
outsurcingul de productie, industria mobilei, o parte a
industriei auto si lohn-ul din industria textila dar este foarte
probabil ca aceasta forta de munca sa fie absorbita de alte
industrii in care cererea este acum nesatisfacuta.
Efectele asupra inflatiei si a cursului de
schimb. Pentru 2009, obiectivul BNR este o inflatie de 4.5%
(±1%) iar indeplinirea acestui obiectiv depinde de mai multi
factori dintre care, in opinia mea, patru sunt decisivi:
preturile la energie (petrol, gaze), evolutia agriculturii, a
cursului de schimb si cresterile salariale. Din punctul meu de
vedere, pretul petrolului va fluctua anul viitor intre
$50-70/baril luand in considerare recesiunea din SUA si
scaderea ritmului de crestere a Chinei; evolutia agriculturii
nu poate fi prevazuta iar cursul de schimb va fi destul de
volatil si ca medie se va situa la 3.7 lei/€. Evolutia cursului
de schimb depinde foarte mult de nivelul investitiilor straine
care, daca vor scadea semnificativ vor pune o presiune
suplimentara pe leu si nu este exclus ca, accidental, sa
vedem si un curs de 4 ron/€. Pe termen lung insa (pana la
adoptarea EURO in 2014, tendinta monedei nationale
comparativ cu euro va fi de apreciere in termeni reali). Cat
priveste evolutia salariilor, voi detalia problema mai jos in
capitolul pe care l-am alocat pietei fortei de munca. Legat de
nivelul inflatiei, daca ar fi sa speculez, eu cred ca anul viitor
inflatia se va situa la limita superioara a intervalului
mentionat de BNR, respectiv 5.5%.
Influenta crizei pe sectoare
Sectorul Imobiliar si de Retail
Pana in 2007 inclusiv, Romania a fost un El Dorado din
punct de vedere imobiliar, iar aceasta criza va aduce, pentru
prima data in ultimii 10 ani, o reasezare a pietei.
Speculatorii, care pana acum au dominat tranzactiile, vor iesi
din piata si vor lasa locul dezvoltatorilor imobiliari puternici
care vor accepta o rata a profitului mai mica (15-20%) in
schimbul ramanerii in piata. Preturile apartamentelor vechi
va scadea (in medie, pretul nu va mai trece de
€900-1000/m2) iar cel al apartamentelor noi va stagna sau
se va reduce foarte putin (nu vom vedea ieftiniri
semnificative avand in vedere cresterile costurilor materiilor
prime si a fortei de munca, insa constructorii vor creste
calitatea pastrand pretul neschimbat). Motivul pentru care
preturile imobilelor nu va scadea semnificativ este cererea
foarte mare, cerere care, desi in mare parte nesolvabila
acum, va continua sa sustina aceste preturi mari.
In acest moment, chiar luand in considerare ieftinirile
din ultimile luni, apartamentele (atat cele noi cat si cele
vechi) raman extrem de scumpe, iar parerile conform carora
avem de a face cu un bubble imobiliar care se va sparge
anul viitor pot avea o anumita doza de credibilitate. In tarile
Europei de Vest si in SUA, exista doi indicatori de baza dupa
care este evaluata piata imobiliara: primul este legat de
numarul de salarii medii de care un angajat are nevoie
pentru a cumpara o casa, iar cifra considerata optima este
cuprinsa intre 180 si 220 de salarii (15-18 ani de munca) – in
Romania aceasta cifra depaseste 400 de salarii (respectiv
30-35 de ani). Al doilea indicator este reprezentat de
raportul dintre valoarea imobilului si chiria care se poate
incasa daca acest imobil este inchiriat. In SUA, chiria lunara
reprezinta aprox 1% din valoarea imobilului, in Romania ea
nu depaseste 0.5% ceea ce inseamna ca ori chiriile sunt prea
mici ori pretul imobilelor este prea ridicat. Eu sustin a doua
varianta.
Terenurile se vor ieftini si ele ceea ce va duce la
continuarea expansiunii retailerilor (centre comerciale, super
si hipermarketuri), in special a marilor companii
multinationale gen Metro, Real, Kaufland sau Carrefour (care
a anuntat ca nu este afectat de criza si prin urmare nu isi va
schimba planurile de investitii programate pentru 2009).
Firma de consultanta si cercetare PMR prognozeaza pentru
anul viitor deschiderea a peste 25 de centre comerciale la
nivel national, cu o valoare cumulata de circa doua miliarde
de euro, volum superior investitiilor cumulate din Ungaria,
Bulgaria si Cehia. Motivul acestei expansiuni este dat de
structura consumului in Romania, structura care este destul
de inelastica la fluctuatiile venitului (in sensul ca ponderea
produselor de baza in structura consumului este foart
ridicata). Consumul va continua a creasca si in 2009, chiar
daca ritmul de crestre va incetini vizibil.
Sectorul Bancar si politica monetara a BNR
Dupa cum stiti, sectorul bancar american a stat la baza
acestei crize prin faptul ca, in goana lor dupa profit, bancile
au acordat credite si persoanelor care in mod normal nu
indeplineau criteriile de eligibilitate, persoane care, la un
moment dat, au ajuns sa nu isi mai poata plati ratele, iar
bancile au inceput sa execute garantiile (garantii care, de
multe ori erau supraevaluate). Astfel, s-a ajuns la o
supraoferta de imobile pe piata ceea ce a dus la prabusirea
preturilor.
S-a discutat mult despre sectorul bancar romanesc si
soliditatea acestuia; punctul meu de vedere este acela ca
acest sistem este solid, iar bancile sunt bine capitalizate. Nici
o banca romaneasca nu are investitii in afara tarii, deci nu
exista riscul pierderilor din reevaluarea unor active si in plus
mai sunt rezervele minime obligatorii pe care toate bancile
le au la BNR. Aceste rezerve reprezinta garantiile pe care
fiecare banca este obligata sa le depuna la BNR pentru toate
creditele pe care le ofera (18% in cazul creditelor in lei si
40% in valuta) si reprezinta o rezerva importanta de bani pe
care bancile o au la BNR si pe care Banca Centrala o poate
introduce in sistem in caz de nevoie. Noile norme BNR
intrate in vigoare incepand cu 1 octombrie vor incetini
semnificativ creditarea, iar ritmul de crestere al acesteia se
va diminua de la 50% in acest an la 25-35% anul viitor.
Totusi, bancile vor continua sa acorde credite, insa la
dobanzi mai mari si cu garantii mai multe, iar multi dintre cei
care erau eligibili pentru un credit, acum nu va mai fi, ceea
ce va genera multe nemultumiri si frustrari romanului mare
amator de cumparaturi pe credit.
Politica monetara a BNR va ramane restrictiva, iar
dobanda de referinta, acum la 10.25% este foarte posibil sa
scada incepand cu primul trimestru al anul viitor, avand in
vedere foarte probabila reducere a ritmului de crestere a PIB
si, de asemenea, continuarea tendintei de reducere a
inflatiei. In ceea ce priveste rezervele minime obligatorii,
acestea vor fi pastrate la un nivel inalt cu cat mai mult cu
cat incertitudinea pietelor internationale este maxima.
Sectorul Auto
As dori sa impart piata auto in doua: pe de o parte,
producatorii de autoturisme (Dacia si Ford), iar pe de alta
parte producatorii de subansambe. Piata automobilelor noi
va scadea in 2009 cu 10% de la 330.000 de unitati anul
acesta la maxim 300.000 anul viitor revenind practic la
nivelul din 2006. Motivele acestei scaderi sunt determinate
atat de actuala criza economica (criza care a scumpit
creditele, deci se vor vinde mai putine masini pe credit si in
leasing) cat si de explozia importului de masini second hand
(300k in 2008 si pana la 500k in 2009). Dacia a anuntat
reducerea targetului de productie pentru 2008 de la 310.000
la 270.000 de unitati, iar Ford a anuntat ca investitiile
programate pentru 2008 si 2009 nu vor fi afectate de
aceasta criza, deci planurile initiale vor fi respectate.
In ceea ce priveste producatorii de subansamble,
acestia vor fi si cei mai loviti de criza. In Romania activeaza
atat producatori de rangul 1 (furnizori directi ai
producatorilor de automobile) cele mai multe dintre acestea
fiind companii multinationale care exporta componente in
SUA si/sau Europa – acestea vor fi nevoite sa isi restranga
activitatea sau, in cel mai bun caz, sa stopeze angajarile -
cat si furnizori de rangul 2 si 3 (furnizorii furnizorilor de
rangul 1) – acestia vand in principal forta de munca ieftina –
majoritatea acestor companii fiind de tip IMM, iar multe
dintre ele isi vor inchide portile in lipsa comenzilor si a
finantarii. Probabil la acest nivel vom vedea multe
preluari/asocieri intre firme in scopul supravietuirii pe piata.
O nota de optimism este data de faptul ca Ford, va
aduce multi furnizori in Romania, iar noua fabrica Daimler
din Ungaria (investitie pe care Romania a ratat-o) poate
aduce pe plan local proiectele furnizorilor directi. Agentia
Romana pentru Investitii Straine monitorizeaza in total 40 de
proiecte straine, a caror valoare insumeaza 2 miliarde de
euro si care vor fi atrase ca si pana acum de zona de vest a
tarii, care a concentrat cea mai mare parte a activitatii de
productie a sectorului automotive.
Piata fortei de munca si cresterile salariale
Un lucru este sigur: in 2009, salariile vor creste cu un
ritm mult mai mic decat in 2008 - anul acesta ritmul de
crestere va depasi 20% dar anul viitor nu va trece de 10-
12%. Companiile vor fi mult mai atente la costuri, este foarte
probabil ca primele si bonusurile sa nu mai fie acordate la fel
de usor ca si pana acum. Vom vedea o reduce a fluctuatiei
de personal (avand in vedere reducerea oportunitatilor pe
piata), iar firmele se vor concentra pe retentia angajatilor.
Companiile, care se bazeaza in principal pe utilizarea fortei
de munca ieftine si care genereaza si o valoare adaugata
mica, vor face si cele mai multe concedieri, dar rata
somajului nu va creste semnificativ avand in vedere ca sunt
industrii, care acum se confrunta cu un deficit de forta de
munca (in special constructiile) si care vor absorbi, cel putin
in parte, acesti someri.
La final
Cum va fi resimtita aceasta criza la nivelul omului de
rand? Vom cumpara mai putine masini si produse elctronice,
creditele vor fi mai scumpe si greu accesibile, in lipsa
finantarii, multe IMM-uri vor da faliment (sectorul IMM va fi
de departe cel mai lovit de criza avand in vedere, pe de o
parte, managementul slab ce caracterizeaza acest sector cat
si faptul ca productivitatea este foarte mica). Ceea ce sigur
nu vom vedea vor fi urmatoarele: recesiune, falimente
bancare sau reducerea consumului.
CONCLUZIE
Parerea mea este ca, chiar daca ai un IMM ( asa cum
am si eu) trebuie sa fii flexibil oricand, adica sa fii in stare sa
reorientezi activitatea spre ceva care aduce un oarecare
profit ( chiar daca e mic) dar sa mentii firma pe linia de
plutire. Legat de banci nu inteleg cum poti sa dezvolti un
business fara banca, acest semn de intrebare planand
asupra afirmatiei ca Bancile nu mai crediteaza firmele,
facute de unii inconstienti din presa scrisa si vizuala.In rest
eu cred ca reculul economic nu va fi atat de mare asupra
noastra, decat in cazul in care facem in continuare jocul unor
asa zise agentii de evaluare tip Fitch si altele care urmaresc
sa slabeasca toate economiile care deranjeaza gigantii
internationali.
Europenii acuza guvernele pentru situatia economica nefavorabila
Pe fondul unei inmultiri a semnelor care indica
inrautatirea situatiei economiei europene, un sondaj de
opinie arata ca cetatenii din marile state membre ale Uniunii
Europene isi acuza in primul rand propriile guverne pentru
aceasta situatie, dar si Banca Centrala Europeana devine
tinta nemultumirilor, scrie EUObserver.
Se asteapta ca in raportul asupra economiei mondiale, ce va
fi publicat in octombrie, Fondul Monetar International sa
reduca estimarile pentru luna iunie in privinta cresterii
economice a zonei euro de la 1,7 la suta la 1,4 la suta, dupa
cum sustine un oficial citat de Reuters, iar previziunile
pentru anul 2009, de la 1,2 procente la 0,9 procente.
La nivel mondial, FMI preconizeaza ca economia
mondiala va fi caracterizata de o incetinire si in cea de-a
doua jumatate a anului 2008, urmand sa atinga o rata de
crestere de numai 3,9 la suta fata de 4,1 la suta, dupa cum
se anticipa.
Potrivit unui sondaj de opinie realizat de agentia Harris
pentru Financial Times si dat publicitatii la 26 august,
majoritatea covarsitoare a cetatenilor din tarile cele mai
afectate de incetinirea economica acuza pentru acest lucru
propriile guverne.Astfel, liderii germani au facut obiectul
celor mai dure critici, 74 la suta dintre subiectii germani
afirmand ca guvernul lor poarta o raspundere 'totala' sau o
raspundere 'mare'. Daca 63 la suta dintre britanici au
aceeasi opinie despre liderii lor politici, in Spania procentul
este mai mic, respectiv 53 la suta.
La nivelul Europei continentale, criticile se indreapta
insa si catre Banca Centrala Europeana, responsabila cu
politica monetara a celor 15 state apartinand zonei euro.
Doar cinci la suta dintre spanioli si opt la suta
dintre germani au afirmat ca BCE a reactionat in mod
corespunzator in fata inrautatirii situatiei economice, in timp
ce 56 la suta si respectiv 48 la suta dintre subiectii din cele
doua tari au opinat ca institutia respectiva nu a luat masurile
potrivite.
La nivel politic inalt, o mare parte a criticilor
indreptate impotriva Bancii Centrale Europene denota o
frustrare fata de deciziile privind mentinerea unui euro
puternic - in dauna exporturilor europene - si respectiv
cresterea nivelului ratei dobanzilor in pofida semnalelor
anuntand un iminent regres economic.
Dar sondajul Harris - realizat in perioada 30 iulie - 12
august pe un esantion de 6.134 de adulti din Franta,
Germania, Marea Britanie, Spania, Italia si SUA - arata
ca in Franta, unde politicienii au criticat cel mai aprig
politicile BCE, Banca Centrala Europeana pare sa se bucure
de un sprijin public ceva mai mare decat in Germania,
Spania sau Italia.Reprezentantii BCE si-au argumentat
deciziile afirmand ca prin intermediul lor s-a incercat
mentinerea sub control a inflatiei, a carei rata medie anuala
s-a situat in luna iulie la nivelul istoric de 4,1 la suta - dupa
cum indica estimarile Eurostat - in conditiile in care
obiectivul general al institutiei este ca nivelul sa se situeze in
jurul pragului de procente.
Obama fata cu recesiunea
In 1955, croitoreasa afro-americana Rosa Park a
devenit celebra cind a refuzat sa-i cedeze locul unui alb, intr-
un autobuz din Montgomery, Alabama. Ea a sfidat legile
existente la vremea respectiva, legi care prevedeau
separarea albilor de negri in locurile publice si ca urmare,
Rosa Parks avea sa fie arestata si amendata cu 14 dolari.
Arestarea ei a declansat un boicot de 381 de zile al
sistemului de transport local de catre populatia de culoare
din Montgomery iar protestul, condus de reverendul Martin
Luther King, avea sa duca la o ampla miscare nationala
incheiata prin abolirea segregarii rasiale in SUA. 53 de ani
mai tarziu, America si-a ales primul presedinte de culoare
din istorie, Barack Obama. Acest moment istoric a fost
dezbatut pe larg in presa noastra fapt pentru care ca nu
doresc sa insist si eu pe semnificatiile acestei alegeri. Ceea
ce vreau sa analizez in acest articol este momentul in care
Obama vine la Casa Alba si care sunt asteptarile pe care
americanii le au de la el. Economia americana se afla intr-o
situatie extrem de dificila (fiind practic in recesiune), iar
amploarea crizei este comparabila cu Marea Depresiune din
1929. Sa va dau cateva date: in ultimul an, sistemul bancar
american a inregistrat pierderi din reevaluari de active in
valoare de $500 miliarde (spre comparatie, PIB-ul Romaniei
este de $160 Mld) iar aceste pierderi vor urca la $700 Mld
anul viitor, rata somajului a urcat la 6.5% (1.2 milioane de
americani si-au pierdut slujba anul acesta), industria auto se
afla in pragul colapsului, PIB-ul a scazut in perioada Iulie-
Sept cu 0.3% iar bursa pierdut $6.000 Mld din capitalizare.
Nici una dintre marile companii americane nu a scapat
neafectata, mai mult decat atat, am vazut si nationalizari
(falimente) rasunatoare, AIG fiind doar un exemplu. In ciuda
acestor cifre extrem de nagative, parerea multor analisti
este ca ceea ce este mai rau nu a venit inca iar aceasta
criza, in toata amploarea sa, se va manifesta la inceputul
anului viitor.
Date fiind aceste dificultati, toti ochii sunt atintiti spre
Obama cu speranta ca acesta va lua masurile necesare
pentru o insanatosire rapida a economiei. In campanie, noul
presedinte american a promis reduceri de impozite pentru
95% dintre contribuabili (cei care castiga mai putin de
$250.000/an) plus un program de relansare economica in
valoare de $200 MLD. Economistii sunt de parere ca aceste
masuri nu sunt suficient de puternice pentru a avea un
impact semnificativ asupra economiei, in special in
stimularea consumului, care reprezinta 70% din PIB si
asteapta un plan mult mai puternic, plan pe care economistii
bancii Goldman Sachs il estimeaza la $300-500 Mld. De
asemenea, Obama „mosteneste” un alt plan, in valoare de
$700 Mld, aprobat deja de Congresul SUA si care da statului
mijloacele si autoritatea de a prelua activele neperformante
ale institutiilor financiare puse in dificultate de criza
imprumuturilor imobiliare cu risc, asa-numitele
„subprime”. Dar toate aceste masuri costa, iar banii pe care
statul american i-a cheltuit in combaterea crizei au dus la o
crestere semnificativa a datoriei publice, care acum se
situeaza la $9.000 Mld, respectiv 65% din PIB (spre
comparatie, acum 8 ani cand s-a instalat Administratia Bush,
datoria publica ajungea la $5.500 Mld)
Administratiei Obama nu i se va permite nici un pas
gresit avand in vedere ca de economia SUA depinde
economia mondiala (SUA genereaza aprox 20% din PIB-ul
mondial) iar daca luam in considerare faptul ca originile
acestei crize se afla in SUA, aceasta tara are datoria morala
de a repara ceea ce a stricat.
CONCLUZIE
De la americani vine criza si deci, de la ei trebuie sa vina si
solutia. Daca americanii nu isi vor rezolva problemele, toata
lumea va avea de suferit, indiferent de ceea ce vor face
guvernele in Europa.
Bibliografie
- Sursa www.9am.ro
- Sursa www.khris.ro
- Sursa forum.hotnews.ro
- Sursa www.ziua.net
Proiect la
Institutii Politice Europene
Student:
Tema: Criza mondiala in 2008-2009