Mereu Actuala

  • View
    36

  • Download
    4

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Mereu Actuala

Text of Mereu Actuala

MEREU ACTUALA ETICA VANATOREASCA( publicata in VPS nr 1/1989)

Azi, mai mult ca oricand, pentru mentinerea si marirea efectivelor de vanat la capacitatea optima a terenurilor de vanatoare, pe langa obisnuitele masuri de paza si ocrotire se impune din ce in ce mai mult necesitatea aplicarii interventiei omului atat prin populari de vanat, prin cultura intensiva a cestuia cat si practicarea unei vanatori rationale, pe deplin corecte. In aceasta ide, deci a vanatorii corecte si in limita spatiului afectat, voi incerca sa punctez principalele reguli de comportament si corectitudine vanatoreasca, cunoscute sub denumirea generica de etica vanatoreasca. Nu este vorba de legi sau decrete, ci de reguli nescrise, pe care vanatorii demni de acest nume si le impugn, si le respecta cu multa constiinciozitate in toate imprejurarile, fara ca pentru incalcarea lor sa fie prevazute sanctiuni. Desigur, legislatia vanatoreasca in vigoare mult prea blanda, dupa parerea mea prevede si astfel de sanctiuni pentru abaterile mai grave, asa cum adesea sunt prezentate diversele cazuri in paginile revistei noastre la rubrica Litera si spiritual legii. In esenta, etica, deci regulile vanatoresti, au menirea de a opri vanatorii de la orice actiune care ar constitui atat o incalcare a drepturilor celorlalti vanatori, cat si suprimarea fizica a cestora ori a altor persoane sau care ar duce la inutila distrugere a vanatului. Incercand o sistematizare a principiilor de etica vanatoreasca, acestea pot fi grupate dupa cum urmeaza;1. Atitudinea pe care trebuie sa o aiba vanatorul zilelor noastre fata de ceilalti vanatori, dar si fata de cetateni nevanatori.2. Comportamentul vanatorului corect fata de animalele care constituie obiectul vanatorii, fata de vanat, deci fata de animalele care il ajuta in practicarea acestui sport, fata de cainii de vanatoare.Sa vedem in continuare, concret, despre ce este vorba.Practicand vanatoarea colectiva, mult generalizata in zilele noastre, vanatorul este dator sa respecte cu strictete drepturile tovarasilor de breasla, din care amintesc cele mai importante:-in toate actiunile vanatoresti punctualitatea sa constituie trasatura de capetenie, vanatorul trebuind sa fie la ora fixate la locul de intalnire;-- san u traga in vanatul care se indreapta spre vecinul sau de stand, decat dup ace acesta a tras, fara rezultat, ambele focuri;-Daca vecinul doar a ranit piesa, il poate ajuta tragand focul de gratie, dandu-i insa cat mai curand sa inteleaga ca a intentionat sa-l ajute, nu sa-i ia vanatul;-La goanele de camp nu va parasi linia vanatorilor, mergand intre bataiasi si nici nu va vana pe sarite, pe cont propriu;-La vanatorile cu bataiasi in padure, va ocupa pe linie sau pe drum locul ce i s-a destinat, cat mai apropape de marginea padurii, deci de partea de unde vine goana;-In timpul goanei nu va parasi sub nici un motiv locul sau pentru a ridica vanatul impuscat sau pentru a urmari piesa ranita, aceste operatiuni facandu-se numai dupa terminarea goanei;-Dupa ce gonacii s-au apropiat de linia vanatorilor pana la bataia eficace a armei, se trage numai in spate, spre a evita ranirea bataiasilor;-Vanatul impuscat se depune in totalitate la locul indicat de organizator;-La impartirea vanatului, vanatorul nu trebuie sa se repeada pentru a alege piesele cele mai frumoase, fiind dator sa astepte ca organizatorul sa-i distribuie partea ce i se cuvine;-Vanatorul trebuie sa respecte toate dispozitiile organizatorului vanatorii, fara a critica masurile luate de acesta, fiind singurul raspunzator de rezultatul vanatorii;La practicarea vanatorii individuale, etica vanatoreasca imprima urmatoarele indatoriri:-vanatorul care vaneaza la sarite sau dibuit nu se cade sa o ia inaintea altui vanator pe care l-a observat ca se indreapta spre aceleasi locuri;-daca vanatorul se aseaza la panda, nu va alege astfel locul incat sa taie calea vanatului ce s-ar indrepta spre tovarasul care s-a asezat inaintea luiIndiferentde metoda de vanatoare practicata, etica vanatoreasca nu permite laudarosenia, socotite cu totul nedemne de vanatorul nou. Laudandu-se cu fapte si rezultate inchipuite, nascocind aparitia altor salbaticiuni pe care in realitate nu le-a vazut sau atribuindu-le comportari ciudate, face un deserviciu realitatii si, uneori stiintei, punandu-i pe cercetatorii din acest domeniu pe piste false.De asemenea, la inceperea si in timpul vanatorii nu este permis sub nici un motiv consumul de bauturi alcoolice.Tot etica vanatoreasca obliga pe vanator sa respecte cu strictete regulile de manipulare a armei si munitiei de vantoare, astfel:-in timpul deplasarii de acasa pana la terenul de vanatoare, arma de vanatoare se poarta in tocul ei;-arma de vanatoare trebuie intretinuta in stare perfecta, nefiind admisa folosirea armelor degradate, care pericliteaza viata vanatorului si a tovarasilor de vanatoare-arma nu se indreapta asupra altor persoane, nici cand nu este incarcata, sub nici un pretext;-arma de vanatoare se incarca numai dupa asezarea in stand (la vanatoarea colectiva) sau dupa intrarea in terenul de vanatoare (in cazul vanatorii individuale) si se descarca inainte de parasirea standului sau, respectiv a terenului de vanatoare. In restul timpului arma se poarta franta, iar cea cu tevi fixe, cu inchizatorul deschis;-nu este permis a se trage cu arma pe linia standurilor sau cand vanatul se afla in dreptul altui vanator, nici urmarirea vanatului cu pusca, in directiile mentionate;-cu arma se trage numai dupa identificarea exacta a piesei respective, dupa asigurarea ca in directia traiectoriei nu exist om, animal domestic sau casa;Bunul simt si omenia il obliga pe vanator sa aiba mila de vanat.A pricinui spaima si dureri peste ceea ce este strict necesar pentru a-l recolta constituie o barbarie, o fapta categoric condamnata de etica vanatoreasca. Deci, vanatorul va evita a se trage asa-zise focuri la noroc. Vanatorul corect trage numai cu cartusul potrivit speciei, la distanta reglementara si numai atunci cand exista toate conditiile pentru a lovi mortal. Daca se intampla ca totusi, vanatorul sa raneasca o piesa, acesta are datoria de a nu-si precupeti fortele si timpul spre a o cauta si a o scapa de chinuri. Greseste foarte mult fata de etica vanatoreasca si impotriva intereselor economice, cel care prefera sa plece mai departe spre a impusca o alta piesa in locul celei ranite si negasite. Vanatoarea de azi, practicata de vanatorul civilizat si corect, care cauta nu atat prada, cat refacerea fortelor fizice si psihice, trebuie sa confere partidei un caracter de lupta dreapta. Astfel, vanatorul nu trage intr-un vanat care nu se fereste de om, nu se apara. Nu va trage in gugustiucul de la marginea satului sau orasului, nu va trage in iepurele pitit in brazda, nici in stolul de potarnichi care s-a adapostit sub sira de paie cautand cateva graunte, nici in fazanul urcat in arbore sau in cel infanterist si nici in rata asezata pe apa. De asemenea, nu va trage in vanatul vanit la hranitori, locuri de dapat si sararii. Corectitudinea, randamentul si sportivitatea vanatorii sunt simtitor ridicate de utilizarea cainelui de vanatoare. De aici, necesitatea ca fiecare vanator sa aiba intotdeauna, alaturi, cainele de vanatoare potrivit. Vanatorul este dator, insa, sa-si ingrijeasca si sa-si hraneasca cainele de vanatoare tot timpul, si atunci cand nu vaneaza cu el, iar daca in timpul vanatorii acesta este ranit de vanat sau de focul imprudent al vanatorului, este obligat sa-i acorde ajutorul cuvenit. Imi exprim speranta ca randurile scrise vor contribui la reamintirea unor lucruri cunoscute vanatorilor mai varstnici si un imbold pentru vanatorii tineri, atat in vederea prevenirii posibilelor litigii dintre vanatori, pentru evitarea si reducerea la minimum a accidentelor de vanatoare, cat si din dorinta mentinerii bogatiei noastre cinegetice. Publicat destravoiu nicolaela02:17Niciun comentariu:Trimitei prin e-mailPostai pe blog!Distribuii pe TwitterDistribuii pe Facebook

NUMAI MITROPOLITII !(revista Bucuresti nr 1/1990)

Cerbul, ursul, lupul, vulpea, iepurele sunt vechi cunoscuti ai poporului nostru si ai romanilor de pretutindeni. Dar dropia/ acestui adevarat diamant al stepei fara hotar neamul nostru abia ii stie de existenta. Si i-ar sti inca si mai putin chiar vanatorii- daca Odobescu, Sadoveanu sau Cazaban nu ar fi cantat-o atat de frumos. Povestile cu ursul pacalit, cu vulpea bearca sau cu lupul cazut in groapa cu jaratic, rasuna de veacuri pe buzele tuturor. Povesti sau pilde cu dropii n-am auzit nici in copilarie, nici mai tarziu. Explicatia e simpla: neamul si limba noastra au luat fiinta la adapostul codrilor, al muntilor. In imparatia dropiei romanii nu au patruns decat mai tarziu si mai ales prin ciobani, care veneau aici spre a-si ierna turmele de oi. Iubitorul naturii slobode, pe care dorul de drumetie il va face sa cutreiere meleagurile baraganului, portiunile de stepa din Banat, mai cu seama primavara, va avea prilejul uneori, ce-i drept destul de rar ca atentia sa-i fie atrasa de un grup de puncte albe ce pistruiaza usor nesfarsitul covor verde al lanurilor. Cel deprins a scruta zarile, razabatand cu ochii prin inselatoarea perdea de pacla pe care caldura primaverii o flutura pe deasupra sesului incins, va intelege indata ca acele puncte se afla in continua miscare. Drumetul cu vederea mai slaba precum si cel mai putin obisnuit a distinge diferitele salbaticiuni pe care natura le ofera va fi nevoit sa duca binoclul la ochi. Daca omul nostru va incerca sa se apropie de locul curiozitatii sale, va avea prilejul sa se incredinteze ca punctele albe sunt, de fapt, niste vietati tare tematoare. Sunt atat de prudente incat pe data ce trecatorul face primii pasi spre ele, parasind drumul, isi iau zborul. Din comportamentul lor atat de circumspect, din felul greoi in care se ridica de la pamant, spre a pluti spre locuri mai linistite, drumetul va putea intelege ca a avut deosebitul noroc de a fi vazut cu ochii