REFERAT DREPTUL EUROPAN AL MUNCII

PROTECŢIA TINERILOR ÎN MUNCĂ

CHIOREAN ALEXANDRA, DREPT ANU 4 IFR

1/14/2014

PROTECŢIA TINERILOR ÎN MUNCĂ

Imbunătăţirea condiţiilor de lucru şi a respectării drepturilor muncitorilor, sunt unele din cele mai importante obiective ale Uniunii, prin care aceasta urmareşte ca dezvoltarea pieţei unice să nu fie insoţită de scăderea standardelor de lucru şi de distorsiuni. Priorităţile Comunităţii în domeniul legislaţiei muncii se îndreaptă spre definirea cerinţelor minime de lucru prin intermediul legislaţiilor naţionale.

La protejarea angajaţilor au contribuit directivele adoptate referitoare la concedierile colective de personal (Directiva nr. 98/59/CEE), transferul intreprinderilor (Directiva nr. 2001/23/CEE), protecţia femeilor însărcinate (Directiva nr. 92/85/CEE), a protecţiei tinerilor angajaţi (Directiva nr. 94/33/CEE), etc.

Consiliul Uniunii Europene a adoptat Directiva 94/33/CEE referitoare la protecţia tinerilor în muncă, directivă care reglementează aspectele legate de definirea conceptelor de tânăr, copil, adolescent, munci uşoare, timp de lucru şi perioadă de repaos, interdicţia munci copilului şi derogări posibile de la această interdicţie, obligaţii generale ale angajatorilor referitor la angajarea tinerilor, în special în ceea ce priveşte normele de securitate şi sănătate în muncă, timpul de lucru, munca de noapte, repausul legal, activităţi care implică expunerea tinerilor la factori nocivi din punct de vedere chimic, biologic, fizic.1

În dreptul comunitar, cea mai importantă directivă privind protecţia tinerilor în procesul muncii este Directiva nr. 94/33/CE. Aceasta distinge între „copil”, ca fiind orice tânăr care nu a atins vârsta de 15 ani şi „adolescent”–orice tânăr în vârstă de la 15 până la 18 ani neîmpliniţi şi „tânăr”-orice persoană în vârsta de până la 18 de ani.2

Conform Directivei, [art. 1 pct. 3 alin. (2)], statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru interzicerea muncii copiilor, munca adolescenţilor să fie strict reglementată şi protejată, iar tinerii trebuie protejaţi împotriva oricăror munci care ar putea să dăuneze securităţii, sănătăţii sau dezvoltării acestora.3

Romania a adoptat o serie de legi relevante în domeniul muncii, prin care se realizează transpunerea unor directive în legislaţia naţională. Astfel prin adoptarea

1O.TINCA, Drept social comunitar, Ed. Lumina Lez, Bucuresti 20052 Idem3 Idem

Legii nr. 203/15.11.2000 pentru rectificarea Convenţiei Organizaţiei Internationale a Muncii nr. 182/1999 privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor se realizează transpunerea Directivei nr. 94/33/CEE din 22.06.1994 referitoare la protecţia tinerilor în muncă.4

Directiva 94/33/CEE a Consiliului din 22 iunie 1994 privind protecţia tinerilor la locul de muncă este aplicabilă tinerilor sub 18 ani. Directiva include prevederi legate de:

Obligaţiile generale ale angajatorilor, cum sunt protejarea sănătăţii şi securităţii tinerilor, evaluarea riscurilor asociate cu munca tinerilor, evaluarea şi supravegherea stării de sănătate a tinerilor, informarea tinerilor şi a reprezentanţilor legali ai acestora privind riscurile posibile pentru sănătatea şi securitatea lor;

Tipurile de ocupaţii care nu sunt corespunzătoare pentru tineri cum sunt activităţile care depăşesc capacitatea fizică sau mentală a tinerilor, munca ce implica expunerea la substanţe periculoase;

Programul de lucru, munca de noapte, perioadele de odihna, concediile anuale şi pauzele.

Deseori, riscurile fiziologice sunt aceleaşi pentru adulţi şi tineri. Totuşi, există anumite domenii în care tinerii lucrători au nevoie de o protecţie mai mare decât adulţii din cauza diferenţelor fiziologice.

Conform legii fiecare loc de munca trebuie să aibă un sistem adecvat de management al sănătăţii şi siguranţei, oferind protecţie oricui.

Responsabilităţile angajatorilor: efectuarea evaluării riscurilor înainte ca angajaţii tineri să-şi înceapă

activitatea (inclusiv în cazul angajaţilor ocazionali, precum şi în cazul training-ului profesional sau a plasărilor bazat pe experienţa profesională);

luarea de măsuri privind siguranţa tinerilor, bazate pe evaluarea riscului; asigurarea că angajaţii tineri au supravegherea de care au nevoie; decizia că există nevoia ca tinerii să fie preveniţi de a efectua anumite

activităţi la locul de muncă sau accesul în anumite zone; furnizarea de informaţii privind riscurile la care tinerii pot fi expuşi în

timpul activităţii şi luarea masurilor de soluţionare; efectuarea instructajului de care au nevoie angajaţii tineri pentru

îndeplinirea în siguranţă a atribuţiilor (inclusiv instructajul în identificarea şi soluţionarea cazurilor de risc, precum şi ce trebuie să facă în cazurile de urgenţă).5

În ţara noastră, necesitatea şi obligativitatea existenţei reglementărilor în ceea ce priveste protecţia tinerilor la locul de muncă constituie o prioritate, avand în vedere condiţiile de desfasurare a proceselor de muncă de către acest sector al populaţiei, sub aspectul protejării tinerilor faţă de orice muncă susceptibilă să

4 O.TINCA, Drept social comunitar, Ed. Lumina Lez, Bucuresti 20055 www.europa.eu

dăuneze securităţii, sănătăţii sau dezvoltării lor fizice, psihologice, morale sau sociale, sau să le pericliteze educaţia. În condiţiile actuale se impune adaptarea întregului sistem legislativ, inclusiv cel privind securitatea şi sănătatea în muncă a tinerilor la cerinţele reglementărilor Uniunii Europene.

Prevederile se aplică persoanelor în vârstă de pana la 18 ani care au încheiat un contract individual de muncă în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Potrivit actului normativ, încadrarea în muncă a copiilor este interzisă. Copilul este definit ca orice persoană cu varstă de până la 15 ani sau orice tânăr cu vârstă între 15 ani, cel puţin, şi 18 ani, cel mult, care face obiectul şcolarizării obligatorii pe bază de program integral, stabilit de lege.

Prin derogare, copiii în vârstă de cel puţin 16 ani pot încheia un contract individual de muncă în calitate de salariat pentru desfăsurarea de munci usoare. Munca usoară este reprezentată de activitţăi care, prin natura sarcinilor pe care le presupun şi a condiţiilor în care sunt efectuate, nu pot prejudicia securitatea, sănătatea sau dezvoltarea copilului şi a tânărului şi nu sunt de natură să prejudicieze frecvenţa şcolară, participarea la programe de orientare sau formare profesională sau capacitatea acestora de a beneficia de instruirea primită.

Copilul care face obiectul şcolarizării obligatorii poate încheia un contract individual de muncă şi la împlinirea vârstei de 15 ani, cu acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali, pentru desfăşurarea de activităţi potrivite cu dezvoltarea fizică, aptitudinile şi cunoştinţele sale, dacă astfel nu îi sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea şi pregătirea profesională.

Hotărârea stabileşte că angajatorul este obligat să ia măsurile necesare pentru asigurarea securităţii şi protejarea sănătăţii tinerilor, ţinând seama, în special, de riscurile specifice care rezultă din lipsa de experienţă, din conştientizarea insuficientă a riscurilor existente sau potenţiale, sau din faptul că tinerii sunt încă în dezvoltare.

Angajatorul este obligat să informeze tinerii, în scris, asupra eventualelor riscuri şi asupra tuturor măsurilor luate în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea lor. De asemenea, este obligat să informeze, în scris, părinţii sau reprezentanţii legali ai copiilor angajaţi asupra tuturor acestor măsuri. 6

Potrivit noului act normativ, este interzisă angajarea tinerilor pentru activităţi care depăşesc în mod evident capacităţile lor fizice sau psihologice; care implică o expunere nocivă la agenţi toxici, cancerigeni care determina modificări genetice ereditare, având efecte nocive pentru făt pe durata gravidităţii sau având orice alt efect nociv cronic asupra fiinţei umane; care implică o expunere nocivă la radiaţii; care prezintă riscuri de accidentare, pe care se presupune că tinerii nu le pot identifica sau preveni, din cauza atenţiei insuficiente pe care o acordă securităţii în muncă, a lipsei lor de experienţă ori de pregătire; care pun în pericol sănătatea

6 www.europa.eu

acestora din cauza frigului ori căldurii extreme sau din cauza zgomotului ori a vibraţiilor.

Conform actului normativ, printre activităţile şi procedeele care sunt susceptibile să antreneze riscuri specifice pentru tineri se numără, în special, activităţile care implică o expunere nocivă la agenţii fizici, biologici şi chimici.

Hotărârea precizează faptul că, în cazul tinerilor, durata timpului de muncă este de maximum 6 ore/zi şi 30 de ore/săptămână. În situaţia în care tânărul cumulează mai multe funcţii în baza unor contracte individuale de muncă, timpul de muncă efectuat se însumează şi nu poate depăşi, cumulat, această durată. De asemenea, tinerii nu pot presta munca suplimentară şi munca de noapte, iar copiii angajaţi nu pot presta munca între orele 20.00 şi 6.00.

Tinerii beneficiază de o pauză de masă de cel puţin 30 de minute consecutive, în cazul în care durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 4 ore şi jumătate, între doua zile de muncă, tinerii beneficiază de o perioadă minimă de repaus de 12 ore consecutive. Între doua zile de munca, copiii incadraţi în muncă beneficiază de o perioadă minimă de repaus de 14 ore consecutive. Tinerii beneficiază de o perioadă de repaus săptămânal de două zile consecutive, de regulă sâmbăta şi duminica. De asemenea, ei beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de cel puţin 3 zile lucrătoare.

Hotărârea transpune în totalitate prevederile Directivei 94/33/CEE referitoare la protecţia tinerilor în muncă, care are ca scop asigurarea protecţiei tinerilor împotriva exploatării economice şi împotriva oricărei munci care poate să dăuneze securităţii, sănătăţii sau dezvoltării lor fizice, psihologice, morale sau sociale sau să compromită educaţia acestora.7

Dispoziţiile care reglementează protecţia copiilor şi tinerilor în muncă în cadrul legislaţiei române a muncii sunt cuprinse în următoarele acte normative:

a) Constituţia României, art. 41 - munca şi protecţia socială a muncii care, pe un fond general, se referă expres la măsuri de protecţie sociale specifice regimului de muncă al tinerilor şi art. 49 consacrat exclusiv protecţiei copiilor şi tinerilor.

Cel de-al doilea text constituţional stabileşte, în perspectiva încadrării în muncă, următoarele:

- alin. 3 „Exploatarea minorilor, folosirea lor în activităţi care le-ar dăuna sănătăţii, moralităţii sau care le-ar pune în primejdie viaţa ori dezvoltarea normală sunt interzise”;

- alin. 4 „Minorii sub vârsta de 15 ani nu pot fi angajaţi ca salariaţi.”8

b) Codul muncii, respectiv:- art. 13 alin. 5 (interdicţia încadrării tinerilor sub 18 ani în locuri de muncă

grele, vătămătoare sau periculoase);

7 www.infoeuropa.ro8 www.http://legeaz.net

- art. 109 alin. 2 (durata timpului de lucru al tinerilor - de 6 ore pe zi şi de 30 de ore pe săptămână);

- art. 121 (interdicţia de a se presta ore suplimentare);- art. 130 alin. 2 (pauza de masă de cel puţin 30 de minute dacă durata timpului

de lucru este mai mare de 4 ore şi jumătate);- art. 142 (acordarea, anual, a concediului suplimentar de cel puţin 3 zile

lucrătoare);- art. 280' (încriminarea încadrării în muncă a minorilor fără respectarea

condiţiilor legale).9

c) Legea securităţii şi sănătăţii in muncă nr. 319/2006 care statorniceşte, în art. 35, de principiu, că grupurile sensibile la riscuri specifice - între care sunt enumeraţi tinerii (alături de femeile gravide, leuze, femei care alăptează, persoane cu dizabilităţi) - trebuie protejate împotriva pericolelor care le afectează în muncă.

d) Hotărârea Guvernului nr. 600/2007 privind protecţia tinerilor în muncă, hotărâre care transpune Directiva 94/3 3/CE.

e) Hotărârea Guvernului nr. 867/2009 privind interzicerea muncilor periculoase pentru copii, hotărâre care transpune Convenţia O.I.M. nr. 182 (1999).

f) Contractul colectiv de muncă unic la nivel naţional pe anii 2007-2010 în care, pe de o parte, sunt reluate identic - şi, evident, inutil - o serie de norme din Codul muncii (durata timpului zilnic de lucru; interdicţia muncii de noapte). Pe de altă parte, se precizează, în art. 33 alin. 1, că „Părţile vor asigura un regim de protecţie specială a muncii femeilor şi tinerilor în vârstă de până la 18 ani, cel puţin la nivelul drepturilor specifice reglementate de legislaţia muncii şi de prevederile prezentului contract”. Aşadar, în acest caz, este inserat în contract un text inconsistent, pur şi simplu declarativ, inconsistent şi lipsit de eficienţă.

Singura clauză care apare drept profitabilă tinerilor este stipulată în art. 56, alin. 2, lit. a) potrivit căreia tinerii au dreptul la un concediu de odihnă, anual, plătit, de 24 de zile lucrătoare (faţă de 21 de zile lucrătoare pentru ceilalţi salariaţi art. 56 alin. 1).10

Normele constituţionale, cele din Codul muncii, normele cuprinse în hotărârile Guvernului şi cele negociate la nivel naţional statornicesc regimul juridic al protecţiei copiilor şi tinerilor în muncă în România. Datorită gradului său de cuprindere, s-ar putea afirma că în România există un inedit „Cod al muncii copiilor şi tinerilor”.

Fundamental este că normele de drept intern al muncii în materia regimului aplicabil muncii tinerilor, sunt, în ansamblu, concordante cu normele internaţionale (Convenţia O.I.M. nr. 138 (1973) privind vârsta minimă de încadrare în muncă şi

9 http://legeaz.net10 http://eur_lexeuropa.eu

Convenţia O.I.M. nr. 182 (1999) privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor şi acţiunea imediată în vederea eliminării lor) şi europene (Carta socială europeană revizuită şi Directiva 94/33/CE referitoare la protecţia tinerilor în muncă).

Obiectul de reglementare al celor două hotărâri ale Guvernului este parţial diferit în timp ce Hotărârea Guvernului nr. 600/2007 se aplică, potrivit art. 2, tuturor angajatorilor cu privire la tinerii salariaţi, Hotărârea Guvernului nr. 867/2000 se aplică, în conformitate cu art. 1 alin. 2 coroborat cu art. 2 lit. d) şi e), angajatorilor persoane fizice, dar, nu numai tinerilor salariaţi, ci - în sectorul formal - şi persoanelor care lucrează pe bază de contracte civile [art. 2 lit. d)] ori - în sectorul informal - chiar şi celor care lucrează fără nicio formă contractuală reglementată de lege [art. 2 lit. e)].

Există între cele două hotărâri şi o anumită complementaritate, şi anume: pentru tinerii salariaţi încadraţi în sectorul formal dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 600/2007 se completează cu prevederile Hotărârii nr. 867/2009, o soluţie hibridă, care trădează o viziune insuficient de unitară, dificil de receptat în activitatea practică.11

Analiza atentă, comparativă, a ambelor hotărâri ale Guvernului, în legătura dintre ele, pune în evidenţă că nu s-au transpus, totuşi, cu deplină fidelitate, normele internaţionale şi europene ale muncii în domeniul protecţiei copiilor şi tinerilor în muncă. Reţine atenţia, îndeosebi faptul că, legiuitorul a omis să se prevaleze de reglementările de excepţie pe care le avansează, ca soluţii flexibile, normele în cauză. Astfel:

a) Nu a făcut uz, potrivit art. 2 pct. 2 din Directiva 94/33/CE, de opţiunea de a stabili că normele sale nu se aplică:

- serviciului casnic intr-o gospodărie particulară;- serviciului în întreprinderile familiale (dacă munca este nevătămătoare,

nedăunătoare şi fără pericole).b) Nu a precizat, conform art. 7 pct. 3 din Directiva 94/33/CE, derogările de la

interdicţia muncii vulnerabile, dacă sunt determinate de cerinţe indispensabile pentru formarea profesională a tinerilor, urmând ca, în acest caz, protecţia securităţii şi sănătăţii acestora să se realizeze sub supravegherea unei persoane competente (anume desemnată potrivit criteriilor şi procedurii care trebuiau prescrise de lege).

c) Nu a statornicit, potrivit art. 13 din Directiva 94/33/CE, condiţiile în care, prin derogare de la interdicţia muncii suplimentare, tinerii între 15 şi 18 ani pot să presteze o astfel de muncă în ipoteza forţei majore sau a cazului fortuit, respectiv munca să fie:

- de scurtă durată;

11 http://eur_lexeuropa.eu

- să nu sufere nicio întârziere;- să nu fie disponibili lucrători adulţi;- să li se acorde celor în cauză repaus compensator în următoarele 3 săptămâni.d) Nu a stabilit suficient de cuprinzător şi concret, conform art. 4 pct. 1 din

Convenţia O.I.M. nr. 182 (1999), toate tipurile de muncă reprezentând, potrivit art. 3 din aceeaşi convenţie, cele mai grave forme ale muncii copiilor.

Cele două anexe la hotărârile Guvernului - care cuprind aceste tipuri de muncă şi care ar fi trebuit, potrivit intenţiei legiuitorului, să fie distincte sub aspectul conţinutului - sunt incomplete şi, în plus, în mare măsură identice, modalitate de reglementare care creează confuzii în practică.

Adevărul este că, în anul 2003, la intrarea în vigoare a Codului muncii, atunci când România nu era încă membră a Uniunii Europene, legiuitorul nu a receptat integral cerinţele Cartei Sociale Europene revizuite şi nici pe cele ale Directivei 94/33/CE privind protecţia tinerilor la locul de muncă. Ca urmare, aşa cum am arătat, transpunerea acestei Directive în legislaţia internă s-a realizat, ulterior, prin Hotărârea Guvernului nr. 600/2007. De această dată, au fost reluate, fără argumente raţionale, reglementările deja existente în Codul muncii, neoperându-se concretizările adecvate - singurele care ar fi justificat o asemenea tehnică legislativă. într-adevăr, art. 10 (durata zilnică redusă a timpului de lucru), art. 11 (interdicţia de a se presta ore suplimentare), art. 12 (interdicţia de a se presta muncă de noapte), art. 13 (durata pauzei de masă), art. 15 (concediul suplimentar de cel puţin 3 zile lucrătoare), din această hotărâre reproduc identic textele corespunzătoare din Codul muncii.12

Din nefericire, la acelaşi moment, al intrării in vigoare a Codului muncii şi Convenţia O.I.M. nr. 182 (1999) privind interzicerea celor mai grave forme ale muncii copiilor şi acţiunea imediată în vederea eliminării lor a fost avută în vedere tot numai intr-o măsură incompletă. In atare condiţii, s-a adoptat Hotărârea Guvernului nr. 867/2009 având ca scop evidenţiat expres în preambulul ei, transpunerea in legislaţia internă a acestei convenţii. De această dată, aşa cum am arătat, fără a se asigura corelaţiile de fond strict necesare, s-a stabilit că Hotărârea Guvernului nr. 600/2007 se completează cu dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 867/2009 (doar în situaţia tinerilor salariaţi din sectorul formal).13

Având în vedere evoluţia reglementărilor normative în domeniul muncii copiilor şi tinerilor se pot constata, în concluzie, următoarele:

a) Codul muncii, ca lege organică de bază în materia raporturilor de muncă, nu cuprinde toate normele care ar fi fost necesar şi normal să fie preluate, cu particularizările necesare, din reglementările internaţionale şi europene referitoare la

12 http://legeaz.net13 Idem

protecţia muncii copiilor şi tinerilor. De aceea, legiuitorul ar trebui să procedeze în consecinţă, urmând să se includă în Codul muncii nucleul de norme esenţiale referitoare la munca prestată de copii şi tineri.

Pentru concretizările necesare ar urma să se adopte o singură hotărâre a Guvernului, îndeosebi cu privire la locurile de muncă periculoase şi, respectiv, intolerabile pentru lucrătorii aparţinând acestor categorii de vârstă.

b) Deoarece legislaţia actuală a muncii cuprinde norme adecvate cu privire la examenul medical, în general şi în acest cadru, la examenul medical pentru copii şi tineri (care se încadrează în muncă), apare ca posibilă, fără modificări legislative suplimentare, ratificarea de către România a Convenţiei nr. 77 (1946), Convenţiei nr. 78 (1946) şi Convenţiei nr. 124 (1965) - toate referitoare la examenul medical al adolescenţilor.

c) In situaţiile evidenţiate la pct. 6 lit. a)-d) nu este vorba de o încălcare propriu-zisă a normelor internaţionale şi europene, ci, aşa cum am arătat, de nefructificarea, în spiritul nevoilor practicii, a posibilităţilor lăsate la latitudinea statelor de a reglementa excepţii de la regimul general - obligatoriu - al muncii copiilor şi tinerilor. Aşa fiind, normele in cauză, din legislaţia internă a muncii, sunt destul de rigide.

In viitor, s-ar impune reglementarea expresă a tuturor acelor derogări, permise de normele internaţionale şi europene, care ar răspunde atât cerinţelor angajatorilor şi ale tinerilor, cât şi exigenţelor impuse de principiile flexisecurităţii adoptate de Consiliul European în decembrie 2007.

d) Aşa cum am arătat, în sistemul reglementării succesive, în cascadă, nociv pentru activitatea practică, s-au adoptat hotărârile Guvernului la care ne-am referit pe parcurs, hotărâri care, la rândul lor:

- preiau în formulări identice şi, deci, inutil, norme cuprinse în Codul muncii;- în mare măsură, se suprapun, între ele, sub aspectul enumerării locurilor de

muncă de natură să antreneze riscuri specifice pentru munca tinerilor.Rezultă că respectivele hotărâri ale Guvernului încalcă flagrant o serie de reguli

imperative stabilite prin Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Astfel, art. 13 alin. 1 din această lege dispune că „reglementările de acelaşi nivel şi având acelaşi obiect se cuprind, de regulă, intr-un singur act normativ” pentru ca, art. 15 alin. 1 fraza întâi, să statueze că „în procesul de legiferare este interzisă instituirea aceloraşi reglementări ... în două sau mai multe acte normative”. în sfârşit, art. 15 alin. 4 precizează că „într-un act normativ emis pe baza şi în executarea altui act normativ de nivel superior nu se utilizează reproducerea unor dispoziţii din actul superior”.14

14 Idem

(A) O problemă aparte - care comportă o gravitate reală în plan social - o constituie nereglementarea până în momentul de faţă a muncii copiilor sub 15 ani. Fireşte, nu ne referim la activităţi care pot fi prestate în baza unor contracte civile ce se pot încheia şi în prezent, în numele minorului, de către reprezentanţii săi legali, potrivit reglementărilor cuprinse în Codul civil.

Logica normelor internaţionale şi europene ale muncii în această materie este cu totul alta. Ele vizează - toate - adoptarea de reglementări speciale, stabilirea de condiţii particulare - prin derogare expresă de la normele dreptului comun - pentru a se admite munca persoanelor sub 15 ani. Este ceea ce rezultă cu certitudine dintr-o simplă trecere în revistă a normelor internaţionale şi europene. Astfel:

- art. 7, pct. 1 din Convenţia O.I.M. nr. 138 (1973) privind vârsta minimă de încadrare în muncă dispune: „Legislaţia naţională poate autoriza încadrarea în munci uşoare a persoanelor între 13-15 ani sau executarea de către aceste persoane a unor astfel de munci cu condiţia ca muncile respective:

a) să nu fie susceptibile de a le prejudicia sănătatea sau dezvoltarea;b) să nu fie de natură a le prejudicia: interesul pentru şcoală, participarea la

programele de orientare şi formare profesională aprobate de autoritatea competentă, posibilitatea de a beneficia de instruirea pe care o primeşte.”

- art. 7 din Carta socială europeană revizuită stabileşte: „în vederea asigurării exercitării efective a dreptului copiilor şi tinerilor la protecţie, părţile se angajează:

(1) să fixeze la 15 ani vârsta minimă de angajare, derogări fiind totuşi admise pentru copii angajaţi în muncă uşoare, determinate, care nu riscă să aducă atingere sănătăţii, moralităţii sau educaţiei acestora ...”

- art. 4 şi art. 5 din Directiva 94/33/CE prescriu posibilitatea reglementării anumitor derogări pentru copii între 14-15 ani sau chiar cu o vârstă mai mică de 14 ani, pentru:

a) activităţi de natură culturală, artistică, sportivă, publicitară sau de modeling cu condiţia de a se obţine, în prealabil, o autorizaţie individuală;

b) activităţi uşoare, altele decât cele precizate la pct. a) determinate de legislaţia naţională şi doar pentru un număr limitat de ore de lucru săptămânal;

c) activităţi de formare profesională în alternanţă sau prin stagii în întreprindere, atâta timp cât ele se desfăşoară conform condiţiilor prescrise de autoritatea competentă.

în concluzie, normele internaţionale şi europene ale muncii instituie următoarele reguli:

- sunt permise reglementări de excepţie cu privire la prestarea muncii de către copiii sub 15 ani, de regulă, până la 13 ani, dar chiar şi sub această limită de vârstă;

- domeniile admisibile în care copiii pot presta munca sunt: cultural, artistic, sportiv, de publicitate, de modeling, alte munci uşoare prescrise legal - concret şi limitativ - şi, în sfârşit, activităţi din sfera formării (practicii) profesionale;

- astfel de reglementări sunt concepute, prioritar, ca derogări de la normele de drept comun ale legislaţiei muncii referitoare la contractele individuale de muncă (din punct de vedere al condiţiilor de muncă şi al limitelor în care munca poate fi prestată), fără a se exclude, ca alternativă, contractele civile.

B) a) Timp de un deceniu, în mod inadmisibil, legiuitorul a rămas inert, nu a reglementat în niciun fel această zonă însemnată a relaţiilor sociale, a muncii copiilor aflaţi, ca vârstă, sub 15 ani. Târziu, extrem de târziu, art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 867/2009 precizează: „Reglementarea prestării de către copii de activităţi în domeniile cultural, artistic, sportiv, publicitar, de modeling, în sectorul formal, în baza contractelor civile, precum şi de activităţi în cadrul educaţiei tehnologice, instruirii practice, stagiului la operatori economici în vederea prevenirii muncilor periculoase, se aprobă prin hotărâre a Guvernului, adoptată în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri” (respectiv, până la 17 noiembrie 2009).

Reglementarea la care se referă art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 867/2009, constituţional, nu poate fi adoptată prin hotărâre a Guvernului ci numai prin lege. Sub acest aspect, trebuie ţinut seama că nicio lege nu a împuternicit Guvernul să adopte norme privind regimul special al activităţilor care ar urma să fie prestate de copiii sub 15 ani. or, după ce art. 108 alin. 1 din Constituţie dispune că Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe, alin. 2 din acelaşi text constituţional precizează categoric: „Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor."

Evidenţiem, în aceeaşi ordine de idei, că nici Convenţia O.I.M. nr. 182 (1999) nu împuterniceşte guvernele, prin nicio normă a sa, ca, după ratificare, să o transpună ele - guvernele - în viaţă. Rezultă că, şi din această perspectivă trebuie respectat parcursul constituţional normal.15

b) Legea care ar urma să fie adoptată trebuie să ţină seama de faptul că, în România, în temeiul art. 49 alin. 4 din Constituţie, este exclusă posibilitatea de a dobândi calitatea de salariat persoana sub 15 ani. Aşadar, forma juridică pentru activităţile prestate de copiii sub 15 ani poate fi numai aceea a contractelor civile.

Menţionăm însă, că art. 42 din Noul Cod Civil, dispune: „(1) Minorul care a împlinit vârsta de 15 ani poate să încheie acte juridice referitoare la muncă, la îndeletnicirile artistice sau sportive ori la profesia sa, cu încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui precum şi cu respectarea dispoziţiilor legii speciale, dacă este cazul.

(2) în acest caz, minorul exercită singur drepturile şi execută tot astfel obligaţiile izvorâte din aceste acte şi poate dispune singur de veniturile dobândite.”

15 http://eur_lexeuropa.eu

Aparent paradoxal, în ipoteza încheierii unor contracte civile „referitoare la muncă”, minorul cu vârsta între 15-18 ani trebuie să aibă încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui, în timp ce, dacă se încheie un contract individual de muncă, începând cu vârsta de 16 ani, minorul nu are nevoie de încuviinţarea reprezentanţilor săi legali. Soluţia legii este însă normală deoarece în cazul contractelor civile nu se asigură protecţia specială pe care legislaţia muncii o acordă salariaţilor tineri (sub 18 ani).

Art. 42 din noul cod civil ilustrează şi el că nu au fost avute în vedere întru-totul normele internaţionale şi europene, nefiind cuprinse niciun fel de reglementări speciale pentru contractele civile de prestări de servicii care s-ar încheia de către minorii având vârsta sub 15 ani.

Viitoarea reglementare la nivel de lege va trebui să deroge, sub aspectul vârstei, de la art. 42 din noul Cod civil. Tot astfel, vor trebui să fie instituite, cu rigurozitate, condiţiile şi limitele prescrise de normele internaţionale şi europene ale muncii. în concluzie, va fi necesar să apară şi să existe o categorie distinctă de contracte civile de prestări de servicii cu un regim derogatoriu faţă de normele de drept comun ale viitorului Cod civil în materie contractuală (art. 1166-1323) şi faţă de normele din Codul muncii referitoare la munca tinerilor sub 18 ani.16

16 http://eur_lexeuropa.eu

Bibliografie:

Ovidiu Tinca , Drept social comparat, Ed. Lumina Lex , Bucuresti , 2005.

www.europa.eu

www.infoeuropa.ro

http://eur_lexeuropa.eu

http://legeaz.net

13