Cospia Cdojuhari Teor Economiddddd

8/19/2019 Cospia Cdojuhari Teor Economiddddd

1/416

0

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

Andrei Cojuhari, Valentina Childescu

TEORIE E ONOMI Ă

(Curs de prelegeri)

Chişinău 2012

ally signed byary TUMson: I attest to theuracy and integrityis document


2/416

1

UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

FACULTATEA INGINERIE ECONOMICĂ ŞI BUSINESS

CATEDRA TEORIE ECONOMICĂ ŞI BUSINESS

Andrei Cojuhari, Valentina Childescu

TEORIE E ONOMI Ă

Curs de prelegeri

Chişinău U.T.M.

2012


3/416

2

CZU 330.1(075.8)

C 61

Cursul de prelegeri „Teorie Economică” este aprobat desenatul U.T.M. şi recomandat pentru publicare (proces-verbal nr.2din 25 octombrie 2011).

Recenzenţi: prof. univ.,dr. hab., UTM, Tatiana Manole

conf. univ.,dr., şef. cat. USM, Capsîzu Valeriu

DESCRIEREA CIP A CAMEREI NAŢIONALE A CĂRŢII

Cojuhari, Andrei

Teorie economică: (curs de prelegeri) /Andrei Cojuhari,Valentina Childescu; Univ. Tehn. a Moldovei. – Ch.: UTM, 2012. – 416 p.

Bibliogr. la sfârşitul temelor. – 150 ex.ISBN 978-9975-45-184-0.

330.1(075.8)

C 61

© A. CojuhariV.Childescu

ISBN 978-9975-45-184-0


4/416

3

CUPRINS

Prefaţă………………………………………………………… ..………..8

Secţiunea I. Întroducere în teoria economică

Tema 1. Economia şi ştiinţa economică

1.1. Esenţa şi structura economiei .................................................……...101.2. Etapele de dezvoltare a ştiinţei economice ......................... ...............151.3. Metodologia ştiinţei economice ........................................................181.4. Funcţiile teoriei economice şi politica economică ............................23

Tema 2. Activitatea economică, resursele şi bunurile economice

2.1. Nevoile umane şi clasificarea lor. Legea creşteriinevoilor umane..........................................................................................282.2. Resursele economice. Legea rarităţii resurseloreconomice şi problema alegerii raţionale..................................................312.3.Bunurile economice şi formele lor. Marfa şi proprietăţile…………..342.4. Conţinutul şi fazele activităţii economice..........................................39

Tema 3. Evoluţia formelor de organizare a activităţii economice 3.1. Proprietatea – baza activităţii economice. Agenţii economici casubiecţi ai proprietăţii...............................................................................443.2. Economia naturală şi economia de schimb .......................................503.3. Banii şi funcţiile lor. Teoriile banilor ................................................53

Tema 4. Sistemele economice şi caracteristicile lor

4.1. Esenţa şi trăsăturile sistemului economic...........................................59

4.2. Sistemul economiei de piaţă bazat pe libera concurenţă....................624.3. Sistemul economiei mixte şi modelele ei...........................................644.4. Sistemul economiei tradiţionale şi a economiei de comandă……….70


5/416

4

Sectiunea II. Microeconomie

Tema 5. Piaţa şi mecanismele ei de funcţionare

5.1. Piaţa: esenţa, funcţiile, trăsăturile.......................................................755.2. Tipuri şi forme ale pieţei....................................................................795.3. Infrastructura pieţei contemporane…………....….............................80

Tema 6. Piaţa bunurilor de consum

6.1. Cererea: esenţa, legea, formele, factorii, elasticitatea…....................846.2. Oferta: esenţa, legea, formele, factorii, elasticitatea..........................906.3. Echilibrul şi dezechilibrul pieţei. Preţul de echilibru……………….94

Tema 7. Concurenţa şi preţul

7.1. Concurenţa şi rolul ei în economia de piaţă.......................................987.2.Protejarea concurenţei şi limitarea activităţii monopolistice.............1047.3.Mecanismele de formare şi reglementare a preţurilor.......................108

Tema 8. Teoria consumatorului

8.1.Esenţa şi tipologia consumatorului. Preferinţele consumatorului….1138.2. Constrângerea bugetară. Echilibrul consumatorului........................1188.3. Protecţia drepturilor consumatorului................................................121

Tema 9. Teoria producătorului şi activitatea de antreprenoriat

9.1. Esenţa întreprinderii şi caracteristicile ei. Funcţiile întreprinderii...1289.2. Criteriile de clasificare a întreprinderilor. Rolul ÎMM în activitatea

economică................................................................................................1309.3.Indicatorii de bază ai activităţii întreprinderii. Sursele de finanţare aafacerilor ................................................................................................139

Tema 10. Factorii şi costurile de productie

10.1. Caracteristicile factorilor de producţie tradiţionalişi aneofactorilor............................................................................................144


6/416

5

10.2.Combinarea şi substituirea factorilor de producţie. Productivitatea şirentabilitatea factorilor de producţie.......................................................15210.3. Costurile de producţie şi tipologia lor. Căile dereducere acosturilor de producţie...................................................................158

Tema 11. Piaţa factorilor de producţie şi formarea veniturilorfactoriale

11.1. Piaţa muncii şi salariul...................................................................165

11.2. Piaţa capitalului real şi dobânda.....................................................17111.3. Piaţa funciară şi renta.....................................................................17411.4.Profitul ca recompensă a activităţii antreprenoriale........................176

Secţiunea III. Macroeconomie

Tema 12. Economia naţională

12.1. Macroeconomia şi economia naţională. Economia tenebră...........184

12.2. Avuţia naţională şi potenţialul economic.......................................18912.3. Produsul naţional şi indicatorii lui de bază. Metodele de estimare a

produsului intern brut. Sistemul conturilor naţionale……………..........19212.4.Consumul, economiile şi investiţiile...............................................195 12.5. Mecanismele de reglare a economiei naţionale..............................202

Tema 13. Echilibrul şi dezechilibrele economice

13.1. Echilibrul economic general şi parţial. Formele dezechilibruluieconomic..................................................................................................20713.2.Cererea şi oferta agregată. Modelele AD-AS şi IS-LM…………..20913.3. Şomajul şi formele lui de manifestare. Măsuri de reducere aşomajului.................................................................................................21513.4.Inflaţia şi consecinţele ei. Politici antiinflaţioniste..........................220

Tema 14.Creşterea economică şi ciclurile economice

14.1. Creşterea economică: esenţă, factori, politici................................226


7/416

6

14.2. Tipurile şi modelele de creştere economică...................................23014.3. Fluctuaţiile creşterii economice. Ciclurile economice şicaracteristicile lor....................................................................................23414.4.Crizele economice şi particularităţile lor în R.Moldova.................237

Tema 15. Interacţiunea dezvoltării economice şi sociale

15.1. Direcţiile politicii sociale ale statului.............................................24215.2.Calitatea vieţii şi nivelul de trai al populaţiei..................................24515.3. Inegalitatea economică şi sărăcia...................................................25015.4.Impactul dezvoltării economice asupra mediului ambiant..............254

Tema 16. Finanţele publice

16.1. Finanţele publice şi bugetul naţional. Deficitul bugetar şi datoria publică.....................................................................................................26116.2. Sistemul bancar şi funcţiile lui.......................................................26516.3. Creditul şi politica monetar -creditară.............................................268

16.4. Sistemul fiscal şi funcţiile lui.........................................................272

Tema 17. Piaţa resurselor financiare

17.1. Piaţa monetară. Cererea şi oferta agregată de monedă...................28017.2. Piaţa financiară şi structura ei........................................................28417.3. Piaţa valutară şi cursul de schimb valutar......................................289

Secţiunea IV. Mondoeconomie

Tema 18. Economia mondială şi structura ei

18.1. Conţinutul şi strustura economiei mondiale...................................29518.2. Diviziunea muncii şi specializarea internaţională..........................29818.3.Circuitul economic mondial şi fluxurile economiceinternaţionale...........................................................................................305

18.4.Globalizarea: esenţa, trăsăturile, formele, consecinţele..................307


8/416

7

Tema 19. Relaţiile economice internaţionale

19.1. Comerţul internaţional şi politici comerciale externe. Balanţacomercială şi de plaţi externe..................................................................313

19.2. Sistemul Monetar Internaţional şi funcţiile lui...............................32019.3. Migrarea internaţională a forţei de munca şi particularităţile ei înR.Moldova...............................................................................................326

Tema 20. Cooperarea şi integrarea economică regională

20.1. Cooperarea economică internaţională şi f ormele ei.......................33320.2.Necesitatea, etapele şi formele integrării economice regionale.....33620.3.Avantajele şi dezavantajele integrării economice regionale..........344

SecţiuneaV. Uniunea Europeană

Tema 21. Conţinutul şi evoluţia Uniunii Europene

21.1. Evoluţia procesului de formare a Uniunii Europene......................34921.2. Constituirea Uniunii Vamale..........................................................35621.3. Piaţa Unică/Internă a Uniunii Europene.........................................35921.4. Formarea Uniunii Economice şi Monetare....................................364

Tema 22. Instituţiile şi politicile comunitare ale Uniunii Europene

22.1. Cadrul instituţional al Uniunii Europene şi funcţiile lui................37222.2. Procesul decizional în UE..............................................................37922.3. Tipologia şi conţinutul politicilor comunitare................................38222.4. Criteriile de aderare la Uniunea Europeană. Extinderea UE..........391

Tema 23. Particularităţile integrării R.Moldova în UniuneaEuropeană

23.1. Necesitatea, evoluţia, avantajele şi dezavantajele integrăriiR.Moldova în UE.....................................................................................39723.2. Procedurile de aderare a R. Moldova la U.E. Acordul de Parteneriatşi Cooperare............................................................................................40123.3. Politica Europeană de Vecinătate. Planul de Acţiune U.E. – R. Moldova.........................................................................................404

23.4. Acordul de Asociere a R. Moldova la U.E....................................409


9/416

8

Prefaţă

Actualul curs de prelegeri „Teorie Economică” este destinatstudenţilor de la specialităţile inginereşti şi urmăreşte scopul săcontribuie la aprofundarea cunoştinţelor şi aptitudinilor practice îndomeniul problemelor economice complicate cu care se confruntăactualemente societatea. Ca obiectiv principal al lucrării estefamilizarea studenţilor cu noţiunile de bază ale economiei generale,cu problemele de ordin micro, macro, mondoeconomic şi deintegrare în Uniunea Europeană.

Această lucrare diferă substanţial de cursul de prelegeri

„Teorie economică”, editată în cadrul U.T.M. în a. 2004, atât princonţinutul temelor şi aparatului statistic şi factologic reînnoit, cât şi prin noua structură a cursului care cuprinde un nou compartiment – „Uniunea Europeană”, care reflectă o prezentare generală adezvoltării Uniunii Europene şi de funcţionare a instituţiiloracesteia.

În conformitate cu noul program analitic (pentru ciclul I delicenţă), cursul de prelegeri cuprinde cinci secţiuni structurate în 23

teme: prima secţiune – „ Introducere în teoria economică” (temele1-4), a doua secţiune – „Microeconomie” (temele 5-11), a treiasecţiune – „Macroeconomie” (temele 12-17), a patra secţiune – „Mondoeconomie” (temele 18-20), a cincea secţiune – „Uniunea Europeană”(temele 21-23). Prin conţinutul problemelor abordatecursul de prelegeri are o structură comparabilă cu cea a„Economix”-urilor occidentale.

Fiecare temă a cursului de prelegeri debutează cu enunţarea planului, scopului urmărit şi obiectivele de studii pe care studenţiitrebuie să le posede şi finalizează cu rezumat şi bibliografie, astfelîncât să ajute studentul la însuşirea materialului respectiv şi la pregătirea pentru susţinerea examenului la disciplina dată. Fiecareîntrebare din temă include un răspuns scurt, care constituie pentrustudent un posibil model de abordare a problemei în cauză. Desigur,în procesul studierii literaturii recomandate studentul poate apela şi

la alte variante de răspuns.


10/416

9

La elaborarea cursului de prelegeri „Teoria Economică” au participat: prof. univ. dr. hab. Andrei Cojuhari (Introducere şitemele 1-4, 12-17), conf. univ., dr. Valentina Childescu (temele 5-

11). Temele 18 – 23 au fost elaborate de V. Childescu şi A.Cohuhari cu participarea conf. univ., dr. Andrei Gangan. Laoformarea tehnică a lucrării a participat lect. univ. Mariana Tertiuc.

Aducem sincere mulţumir i recenzenţilor, colectivului deredactare şi editare al U.T.M. şi tuturor acelora care, direct sauindirect, au contribuit la realizarea acestei lucrării didactice.


11/416

10

Secţiunea I Întroducere în teoria economică

Prima secţiune a cursului de prelegeri cuprinde patru capitole şi

urmăreşte scopul de a familiariza studenţii cu: noţiunile de bază aleeconomiei şi ştiinţei economice; categoriile, legile şi metodele decercetare economică; rolul şi funcţiile teoriei economice; conţinutul şifazele activităţii economice; conţinutul şi formele relaţiilor de proprietate;evoluţia formelor de organizare a activităţii economice; sistemeleeconomice şi în special – sistemul economiei de piaţă real mixt.

Tema 1. Economia şi ştiinţa economică

1.1. Esenţa şi structura economiei.1.2. Etapele de dezvoltare a ştiinţei economice.1.3. Metodologia ştiinţei economice.1.4. Funcţiile teoriei economice şi politica economică.

Scopul temei: Studierea naturii şi domeniul economiei ca ansamblude activităţi economice şi a proceselor de constituire şi dezvoltare aştiinţei economice.

Obiectivele temei: După studierea acestei teme ar trebui să fiţicapabili: să definiţi noţiunea de „Economie” şi structura ei; să identificaţi problemele fundamentale ale economiei; să explicaţi etapele evoluţiei ştiinţei economice; să cunoaşteţi categoriile şi legile economice; să cunoaşteţi metodele de cercetare economică; să explicaţi funcţiile teoriei economice; să apreciaţi impactul teoriei economice asupra politicii

economice; să determinaţi şi să explicaţi locul teoriei economice în

sistemul ştiinţelor economice.

1.1. Esenţa şi structura economiei

Ce reprezintă economia?Economia reprezintă un ansamblu deactivităţi umane legate de procesul de producţie, schimb, repartiţie şiconsum al bunurilor economice. La baza întregii economii se află bogăţia


12/416

11

şi bunăstarea. Bogăţia unei ţări constă în stocul de resurse şi bunuri care pot fi folosite pentru a satisface nevoile umane. Bunăstarea reflectănivelul de satisfacţie pe care o persoană sau societatea în ansamblu oobţine din consumul bunurilor şi serviciilor disponibile. Economia poate fi

privită în două aspecte: tehnologic şi social-economic.Economia privită în aspect tehnologic se manifestă în trei forme:

a) economia resurselor , care reprezintă un proces de transformare aresurselor de care dispune societatea în anumite produse necesare pentruîndestularea nevoilor umane;

b) economia reproductivă, care reflectă interacţiunea celor patrufaze ale reproducţiei (producţia, repartiţia, schimbul, consumul) şireprezintă o încrucişare a circuitelor mijloacelor de producţie, obiectelor

de consum, resurselor naturale, financiare şi a forţei de muncă; c) ec onomia naţională, care îşi găseşte expresia în economia

ramurilor (economia industriei, complexului agroindustrial, transportuluietc.), economia sferelor de activitate (sfera materială şi sfera nematerială),economia regională (economia zonei de Nord, Centru, de Sud a RepubliciiMoldova), economia întreprinderii (firmei).

Economia privită în aspect social-economicreprezintă unitateaforţelor de producţie şi a relaţiilor de producţie. Forţele de producţie

reprezintă un raport dintre oameni şi natură. Forţele de producţie includ:mijloacele de producţie, forţa de muncă şi ştiinţa, care contribuie ladezvoltarea şi perfecţionarea atât a mijloacelor de producţie, cât şi forţeide muncă. Relaţiile de producţie reprezinţă relaţiile economice dintreoameni care apar în procesul de producţie, indiferent de dorinţa sau voinţalor. Relaţiile de producţie au următoarele trăsături: au caracter obiectiv şiistoric; servesc ca motor în dezvoltarea forţelor de producţie; constituie

baza economică a societăţii; determină structura socială în orice ţară.Principalele relaţii economice sunt relaţiile de proprietate.

Economia cuprinde o gamă largă de probleme cu care se confruntăsocietatea în procesul administrării resurselor relativ limitate pentrusatisfacerea nevoilor nelimitate. Printre astfel de probleme pot fimenţionate:

dinamica şi sistemul de preţuri şi rolul intervenţiei statului îneconomie;

determinarea preţului şi producţiei de bunuri şi servicii pe pieţele concurenţiale şi monopoliste;

impactul producţiei şi consumului asupra poluării mediului;


13/416

12

dezavantajele şomajului şi a inflaţiei şi rolul statului înabordarea acestor probleme;

modalităţile de distribuţie a veniturilor şi bogăţiei şi cauzelesărăciei.

Care este problema fundamentală a economiei? Problema fundamentală (generală) a organizării oricărei economii

este utilizarea raţională a resurselor în scopul satisfacerii nevoilor umane.Economistul american P.Samuelson, Laureat al premiului Nobel, aformulat trei întrebări care reflectă problema fundamentală a economiei:

1) Ce şi cât să se producă?Prima întrebare solicită un răspuns cu privire la volumul de bunuri care pot fi produse în baza stocurilor de produse disponibile în societate.

2) Cum să se producă?A doua întrebare prevede selectareaformelor, metodelor, tehnicilor şi tehnologiilor necesare pentru a produce

bunurile solicitate.3) Pentru cine să se producă?A treia întrebare se referă la modul şi

criteriile de distribuire a bunurilor economice între membrii societăţii. În dependenţă de felul în care s-a reacţionat la întrebările sus-

menţionate, economiile s-au delimitat în diferite sisteme şi forme concretede existenţă la care ne vom oferi în temele următoare.

Care este structura economiei?Structura economiei reflectăelementele ei componente, natura şi însuşirile acestora, poziţia lor încadrul întregului şi rolul pe care î-l joacă fiecare element, precum şilegăturile reciproce. Sunt cunoscute următoarele tipuri de structuri aleeconomiei naţionale:

- structura materială – reflectă compartimentul activităţilorcorespunzător specializării producţiei în cadrul societăţii;

- structura tehnică – completează structura materială, caracterizândnivelul tehnicii existent pe ramuri de activitate;

- structura demoeconomică – pune în evidenţă gruparea populaţiei

active sau ocupate pe ramuri şi sectoare de activitate; - structura organizaţională – grupează activităţile pe domenii mari

de activitate, constituindu-se în subsisteme ale economiei naţionale (deexemplu, subsistemul productiv, neproductiv, comercial, monetar etc);

- structura teritorială – reflectă compartimentul economieinaţionale pe zone şi regiuni economice ca părţi ale teritoriului ţăriirespective;


14/416

13

- structura de proprietate,care pune în evidenţă structura economieinaţionale în dependenţă de forma de pro prietate (sectorul public, privat,mixt).

Economia, ca unitate complexă, este structurată şi abordată camicroeconomie, mezoeconomie, macroeconomie, mondoeconomie şiextraeconomie.

Microeconomia constă din procesele, faptele, actele şicomportamentele participanţilor individuali la activitatea economică(firme, gospodării individuale, bănci etc.).

Mezoeconomia constă din procesele, faptele, actele şicomportamentele care se referă la sectoarele de activitate economică(primar, secundar, terţiar), la ramurile activităţii economice (industrie,

agricultură, transport, unităţile administrativ-teritoriale).Macroeconomia reprezintă procesele, faptele, actele şi

comportamentele economice referitoare la întreaga economie privite caagregate economice (produs intern brut, venit naţional, şomaj, inflaţie,

balanţă de plăţi externe etc.). Mondoeconomia constă din procesele, faptele, actele şi

comportamentele subiecţilor economici şi ale comunităţii internaţionale privite atât prin prisma legăturilor economice dintre economiile naţionale,

cât şi ca întreg considerat la scară planetară sau zonal-internaţională(globalizarea economică, relaţiile economice internaţionale, fluxurileeconomice internaţionale, companiile transnaţionale, instituţiileeconomice internaţionale etc.).

Extraeconomia constă din procesele de utilizare a resurselorobţinute de la studierea cosmosului (economia cosmosului), studiereafundului mărilor şi oceanelor, cât şi a utilizării nanotehnologiilorcontemporane.

Care sunt sectoarele economice?Economia ca unitate integralăîntruneşte mai multe sectoare funcţionale:

sectorul economic primar, care include:agricultura,

silvicultura, industria extractivă, pescuitul; sectorul economic secundar, care include:industria

prelucrătoare, construcţiile, lucrăr ile publice; sectorul economic terţiar, care include:serviciile bancare,

asigurări, transport etc.; sectorul economic cuaternar, care include: serviciile de

informatică, învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi tehnologică.


15/416

14

În funcţie de relaţiile de proprietate economia la fel include:sectorul privat (ansamblul întreprinderilor şi societăţilor private),sectorul public (ansamblul întreprinderilor şi asociaţiilor şi organizaţiilordirijate de către stat), sectorul mixt (ansamblul de întreprinderi constituite

în baza alocării capitalului privat şi celui public).Noţiunea „Economie” nutrebuie confundată cu noţiunea „Ştiinţa economică”.

„Ştiinţa economică” analizează ideile, teoriile, doctrinele şi procesele economice, care se desfăşoară în societate. Ştiinţa economicăare următoarele caracteristici:

este o ştiinţă care se autonomizează prin modul său deabordare a activităţii economice, prin premisele adoptate şi princoncluziile pe care le formează;

constituie un ansamblu de cunoştinţe despre realitateaeconomică, o reflectare universalizată şi generalizată a acestei realităţi. Eanu se confruntă nici cu istoria economică, nici cu politica economică şinici cu istoria gândirii economice. Ştiinţa economică exercită o analiză

profundă (logică şi istorică) a esenţei faptelor, actelor şi comportamenteloreconomice;

este bazată pe criteriul raţionalităţii şi eficienţei economice. Atât producătorii, cât şi consumatorii se conduc în activitatea sa de

obţinerea rezultatelor eficiente; cercetează unitatea economică în ansambu, unele problemefiind abordate din punct de vedere microeconomic, altele din cel

macroeconomic.

Care sunt principiile ştiinţei economice? Ştiinţa economică eîntemeiată pe trei principii:

Primul – interacţiunea dintre teorie şi practică. Teoria serveşte cacondiţie de elaborare a unor decizii referitor la dezvoltarea economiei, iar

practica determină adevărul teoretic, confirmă sau respinge teoria;aldoilea – unitatea dintre analiza micro şi macroeconomică, care reflectăcele trei probleme fundamentale: ce de produs? cum de produs? pentru

cine de produs?; al treilea – istorismul real. Ştiinţa economică trebuie săse bazeze pe situaţia economică reală, să ţină cont de condiţiile istoricespecifice ale ţării respective.

Din punct de vedere al modului în care societatea rezolvă sau artrebui să rezolve problemele economice ştiinţa economică poate fidivizată în economie pozitivă şi economie normativă.


16/416

15

Ştiinţa economia pozitivă evidenţiază ceea ce este în economie şiceea ce se poate întâmpla, dacă se vor produce anumite acte şi proceseeconomice (ea determină diagnosticul situaţiei economice şi prognozeazădezvoltarea ei viitoare cu ajutorul instrumentelor de analiză economică).

Ştiinţa economia normativă arată cum ar fi bine să se desfăşoareactivităţile economice şi ce ar trebui de făcut pentru ca proceseleeconomice să se încadreze în normalitate.

1.2. Etapele de dezvoltare a ştiinţei economice

Ştiinţa economică are o istorie relativ îndelungată. Ea a evoluatîncepând din Antichitate şi până în zilele noastre şi a trecut prin

următoarele etape: 1. Etapa antică, care cuprinde perioada până la mijlocul sec. V

e.n. În această perioadă au apărut primele idei economice referitor la proprietate, impozite, preţuri, arendă, credit. De ex., în Grecia antică principala formă de proprietate era considerată cea colectivă (a claselornobile); în India veche erau reglementate relaţiile de credit şi arendă; înChina veche erau reglementate preţurile la pâine şi sare. Cei mai de seamăreprezentanţi ai acestei etape pot fi numiţi Xenofon, Platon şi Aristotel.

Xenofon a fost primul din gânditorii antici, care a introdus termenul de„economie” ca ştiinţă ce studiază căile de îmbogăţire. Platon a determinatmodelul „statului ideal” şi structura lui. Aristotel primul a determinatutilitatea şi valoarea mărfii şi funcţiile banilor.

2. Etapa medievală, care cuprinde perioada între sec. V şi XV.Ideile economice în Evul Mediu s-au aflat sub influenţa bisericii.Canoniştii şi scolasticii medievali au formulat două idei fundamentale:ideea, că unicul izvor de existenţă este munca personală, considerată camuncă sfântă; ideea că rezultatele muncii individuale trebuie împărţite cucei apropiaţi prin intermediul binefacerii. Ca reprezentant vestit al acesteietape este considerat Toma d’Aquino, care în lucrarea sa „SumaTeologică” a formulat conceptele despre proprietatea privată, dobândă,„preţul just”, „salariul just” ş. a.

3. Etapa mercantilistă, care cuprinde perioada dintre anii 1450 – 1750. La această etapă au apărut idei şi teorii economice prezentate deT.Mun, A.Montchrestien, J.Colbert ş.a., care afirmau, că principala

bogăţie a societăţii sunt banii confecţionaţi din aur şi argint, că la baza

activităţii economice se află comerţul. Anume la această etapă în anul


17/416

16

1615 a apărut lucrarea mercantilistului francez Antoine Montchrestien cutitlul „Tratat de Economie Politică”, în care erau descrise relaţiile decomerţ.

4. Etapa fiziocrată, care cuprinde a doua jumătate a secoluluiXVIII. La această etapă centrul de studiere a activităţii economice a fosttransferat din sfera de circulaţie în sfera de producţie, în special înagricultură. Anume agricultura era considerată principala ramură unde secreează produsul net. Anume la această etapă au fost puse bazele teorieide reproducţie şi circuit economic de fiziocratul francez Fr.Quesnay înlucrarea sa celebră „Tabloul economic” (1758) şi fiziocratul englez W.Petty în lucrarea „Aritmetica politică” (1681).

5. Etapa liberalismului economic clasic, care cuprinde perioada

între sfârşitul sec. XVIII şi începutul ultimei treimi a sec. XIX. La aceastăetapă apar lucr ările economice celebre ale lui A.Smith „Avuţianaţiunilor” (1776) considerat ca părinte al ştiinţei economice, T.Malthus„Eseu asupra principiului populaţiei”(1798), D.Ricardo „Despre

pr incipiile economiei politice şi impunerii”(1817), J.B.Say „Curs completde economie politică” (1823), J. St. Mill „Principii de economie politică”(1848) şi altele. Anume la această etapă au fost puse bazele analizeicategoriilor economice: munca, valoarea, preţul, salariul, capitalul, banii,

dobânda, profitul, renta ş.a., care au valoare şi în zilele noastre. Înviziunea liberalilor clasici obiectul de studiu al ştiinţei economice estestudierea căilor de îmbogăţire a naţiunilor.

6. Etapa naţionalismului economic, care cuprinde perioada din prima jumătate a sec. XIX. Unul din reprezentanţii principali ainaţionalismului economic a fost F.List, care în lucrarea „Sistemul naţionalde economie politică”(1841) afirma, că ştiinţa economică trebuie săstudieze nu individul ca atare, ci particularităţile naţionale ale ţării şi peaceastă bază să propună sfaturi concrete şi realiste.

7. Etapa marxistă, care cuprinde a doua jumătate a sec. XIX şi

începutul sec. XX. Această etapă este re prezentată de K.Marx, consideratca fondator al unei noi paradigme economice. În opera sa fundamentală „Capitalul” (1867, primul volum) K.Marx, de pe poziţii de clasă, adeterminat obiectul de studiu al ştiinţei economice – studierea relaţiilor de

producţie care apar dintre burghezie şi proletariat. K.Marx a formulat unset de categorii economice noi, cum ar fi: munca concretă, muncaabstractă, plusvaloare absolută şi relativă, compoziţia organică a

capitalului, preţul de producţie ş. a.


18/416

17

8. Etapa neoclasică, care cuprinde perioada dintre anii '70 aisecolului XIX şi anii '30 ai secolului XX. La această etapă ştiinţaeconomică a fost aşezată pe fundamente noi. Reprezentanţii acestei etape(K.Menger, E.Böhm-Bawerk, L.Walras, V.Pareto, St. Jevons, A.Marshall

ş. a.) au formulat teoria valoare-utilitate, teoria echilibrului economicgeneral, teoria preţurilor. Ca obiect al ştiinţei economice era consideratstudierea relaţiilor de circulaţie şi de consum.

9. Etapa keynesiană, care se încadrează între anii '30 şi '70 aisecolului XX. Această etapă este marcată pregnant de J.M.Keynes şi deopera sa fundamentală „Teoria generală a ocupării mâinii de lucru, adobânzii şi a banilor” (1936), care a dat un puternic impuls ştiinţeieconomice în general. J.M.Keynes a formulat următoarele probleme: a)

necesitatea intervenţiei statului în activitatea economică şi elaborarea programelor anticriză; b) stimularea cererii agregate pe baza extinderiiconsumului şi investiţiilor de capital; c) reducerea şomajului pe bazacreării noilor locuri de muncă; d) analiza macroeconomică a proceselor şifenomenelor economice.

10. Etapa neoliberală, care a început din anii '70 ai sec. XX şiderulează până în prezent. Principalii reprezentanţi al acestei etape sunt:W.Eucken, L.Mises, F.Hayek şi M.Friedman, care formează nucleul cel

mai activ al ştiinţei economice din ultimele decenii. Ideile principale aleacestor savanţi ai ştiinţei economice constau în următoarele: a) limitareaintervenţiei statului în activitatea economică; b) stimularea ofertei pe bazareducerii nivelului de impozitare; c) reglarea sistemului monetar prinintervenţia Băncii Centrale şi reglarea ratei dobânzii; d) elaborarea

programelor de combatere a inflaţiei şi protecţiei sociale a populaţiei. Aşadar, obiectul de studiu al ştiinţei economice (Teoriei

economice) a evoluat pe parcursul istoriei gândirii economice şi poate fiformulat astfel:

a) studierea relaţiilor economice şi comportarea omului în procesele de producţie, schimb, repartiţie şi consum al resurselor limitate;

b) studierea categoriilor şi legilor economice, care funcţionează însocietate;

c) studierea diferitor modele şi sisteme economice, care aufuncţionat în economia modernă şi funcţionează în economiacontemporană.


19/416

18

1.3. Metodologia ştiinţei economice

Metodologia ştiinţei economicereprezintă ansambul metodelor, proceselor şi instrumentelor de cercetare în vederea cunoaşterii

fenomenelor şi proceselor economice. Economista engleză J. Robinson a asociat metodologia cu o ladă de

instrumente cu care operează cercetătorul. În literatura economică sunt larg utilizate noţiunile de fenomen

economic, proces economic, categorie economică, lege economică,metodă de cercetare economică. Vom analiza succint aceste noţiuni.

Fenomenul economic reprezintă forma exterioară a activităţiieconomice, respectiv, acele aspecte şi acte economice care apar şi se

manifestă la suprafaţa acestei activităţi şi pot fi cunoscute de oameni înmod direct (de ex., creşterea preţurilor, sporirea profiturilor, actele devânzare-cumpărare a mărfurilor etc.). Fenomenele economice includ mai multe tipuri de legături, cum ar fi:

a) legături cauzale, în care un fenomen A, numit cauză, stă la bazăşi determină apariţia şi evoluţia altui fenomen B, numit efect;

b) legături de interdependenţă, de tipul conexiunii inverse, în careun anumit fenomen, de exemplu preţul influenţează evoluţia altor

fenomene cum sunt cererea şi oferta, care la rândul lor, modificându-se,vor determina schimbarea preţului; c) legături funcţionale de covariaţie (pozitivă şi negativă, liniară şi

neliniară, singulară şi multiplă), în baza cărora modificarea unui anumitfenomen A exercită influenţe diverse asupra altui sau altor fenomene.

Procesul economic exprimă transformările cantitative, structurale şi calitative în starea activităţii economice, care evidenţiază desfăşurareaacesteia în timp şi spaţiu (de ex., privatizarea patrimoniului de stat,modificarea cererii şi ofertei de bunuri şi servicii într -un interval de timpsau într -o anumită localitate).

Categoria economică reprezintă o abstracţie ştiinţifică, carereflectă una din componentele relaţiilor economice. Ştiinţa economicăutilizează astfel de categorii economice cum ar fi: marfă, valoare, capital,salariu, inflaţie, şomaj, preţ, profit, bani etc. Categoriile economice pot fidivizate în trei grupe: prima – categorii economice imanente tuturormodurilor (sistemelor) de producţie (producţie, repartiţie, consum, muncăetc.); a doua – categorii economice care funcţionează în unele moduri de

producţie (marfă, bani, dobândă, rentă); a treia – categorii economice care


20/416

19

funcţionează numai în unele moduri de producţie bazate pe relaţii de piaţă(concurenţă, şomaj, inflaţie).

Legea economică reflectă legăturile generale, esenţiale, necesare,repetabile şi relativ stabile ale fenomenelor şi proceselor economice.

Legile economice nu pot fi confundate cu legile juridice: primele aucaracter obiectiv şi funcţionează indiferent de voinţa oamenilor (de ex.,legea valorii), pe când legile juridice au caracter subiectiv şi sunt adoptatede organele legislative (de ex., legea despre proprietate adoptată de către

parlament).

Legile economice diferă şi de legile naturii:1. legile economice funcţionează numai prin intermediul activităţii

oamenilor (de ex., legea cererii, legea ofertei, legea concurenţei), pe când

legile naturii funcţionează indiferent de activitatea umană (de ex., legeaschimbului anotimpurilor, legea atracţiei);

2. legile economice au caracter istoric. Ele apar la o anumitătreaptă istorică şi dispar odată cu schimbarea condiţiilor respective, pecând legile naturii au caracter etern şi universal şi acţionează indiferent detimp şi spaţiu.

Legile economice, la fel ca şi categoriile economice, pot fi divizateîn trei grupe mari: legile economice generale comune tuturor sistemelor

economice (de ex., legea economiei muncii, legea consumului şi altele);legile economice imanente numai unor moduri de producţie (de ex., legeacererii, legea ofertei, legea valorii etc.); legile economice specifice unui

anumit sistem economic (de ex., legea concurenţei, legea acumulării decapital şi altele).

Cunoaşterea legilor economice permite formularea şi adoptareadeciziilor economice potrivite pentru asigurarea raţionalităţii activităţiieconomice, care presupune în esenţă obţinerea unui efect util cât mai marecu un efort cât mai mic. Nerespectarea sau ignorarea legilor economiceduce la deformări substanţiale în societate şi la pierderi de resursemateriale, financiare şi umane colosale. De ex., ignorarea legilor cererii şiofertei în sistemul economiei de comandă au dus la dezechilibrueconomic, care a avut un impact negativ asupra nivelului de trai în ţărileexsocialiste.

O importanţă deosebită în ştiinţa economică le revin metodelor decercetare. Metoda prin care se realizează cunoaşterea economică ştiinţificăreprezintă ansamblul modalităţilor de abordare, de principii, procedee şi

tehnici de analiză a fenomenelor şi proceselor economice, de expunere a


21/416

20

rezultatelor cercetării. Ştiinţa economică aplică atât metode generale, câtşi metode specifice de cercetare. Totalitatea metodelor, procedeelor,regulilor şi postulatelor utilizate în procesul cercetării ştiinţifice constituiemetodologia cercetării economice. În ansamblul metodelor şi procedeelor

utilizate în ştiinţa economică se includ: inducţia şi deducţia, abstracţiaştiinţifică, analiza şi sinteza, metoda istorică şi logică, dialectică, metodacomparaţiei, analogiei, de experiment, modelarea economico-matematică.Vom analiza succint metodele sus-menţionate.

Metoda inducţie – deducţie. Inducţia presu pune trecerea de lacercetarea faptelor unice la concluzii generale (de la particular lageneral). Metoda inductivă constă deci în desprinderea concluziilor,

principiilor, regulilor din analiza cazurilor concrete, particulare, evoluţia

cercetării deplasându-se de la cunoaşterea particularului concr et spreevidenţierea conceptelor, teoriilor şi ipotezelor cu caracter de generalitate.

Deducţia presupune trecerea de la generalizări comune la concluzii particulare de la general la particular, de la teorie – la fapte concrete.Metoda deductivă este un tip de raţionament, potrivit căruia se realizeazădemersul de la general la particular, în sensul că se aplică teoriile dejadescoperite la analiza faptelor, exprimate concret în timp şi spaţiu, subforma fenomenelor şi proceselor economice reale. Cercetarea economică

ştiinţifică presupune folosirea concomitent a inducţiei şi deducţiei, care secompletează reciproc. Metoda abstracţiei ştiinţifice, ca componentă a metodologiei

ştiinţei economice, reflectă cercetarea unei laturi esenţiale a procesului sau fenomenului economic, făcând abstracţie de celelalte laturi relativneesenţiale ale acestora. Metoda de abstracţie urmăreşte să se elimineceea ce este neesenţial, irelevant şi întâmplător şi să se desprindă ceea ceeste esenţial, general şi relevant pentru caracteristica fenomenului sau

procesului economic respectiv, sub formă de concepte, principii, ipoteze,teorii şi legi economice. Orice abstracţie ştiinţifică reflectă în conştiinţaomului realităţi obiective. De ex., valoarea mărfii este o abstracţie, însă eaexprimă realităţi concrete (cheltuieli de muncă, capital, resurse materialeetc.).

Metoda de analiză şi sinteză. Analiza este o metodă generală decercetare a realităţii, bazată pe divizarea unui proces sau fenomeneconomic în elementele lui componente şi studierea în parte a fiecăruiadintre acestea. Analiza economică se manifestă în următoarele forme: a)

analiza calitativă – reflectă conţinutul fenomenului sau procesului


22/416

21

economic (de ex., analiza procesului de privatizare care reflectăschimbarea relaţiilor de proprietate în societate); b) analiza cantitativă – reflectă măsura de desfaşurare a fenomenelor economice (de ex., salariulmediu lunar al unui salariat din R. Moldova în a. 2006 a constituit 1697,1

lei, iar în a. 2010 – 2971,7 lei ); c) analiza statică – reflectă realitateaeconomică la un moment dat (de ex., rata şomajului în R. Moldova aconstituit în a. 2010 – 6,4% ); d) analiza dinamică – reflectă schimbărilesurvenite în procesele şi fenomenele economice într -o anumită perioadăde timp (de ex., Produsul Intern Brut a crescut în R. Moldova de la44,7mlrd. lei în 2006 la 71,8 mlrd. lei în a. 2010); e) analizamicroeconomică – reflectă studierea fenomenelor şi proceselor economicela nivelul unităţilor economice, la nivelul firmei; f) analiza

macroeconomică – reflectă cercetarea fenomenelor şi proceseloreconomice la nivelul societăţii.

Metoda sintezei economice presupune unirea elementelor analizate separat în cadrul întregului unitar, legat prin resorturi interne cauzale şi funcţionale. De ex., analizând scăderea volumului de producţie dinindustrie, agricultură, transport, construcţii şi din alte ramuri aleeconomiei naţionale, care a avut loc în R.Moldova în a. 2010, s-a trasconcluzia că economia republicii se află în recesiune profundă. În timp ce

analiza începe procesul cunoaşterii până la un punct, sinteza continuăacest proces desăvârşindu-l din punct de vedere al funcţionalităţiiîntregului. Astfel, analiza pregăteşte declanşarea sintezei, iar sinteza mutăanaliza în faza sa finală.

Metoda dialectică – contribuie la descoperirea cauzelor şiconsecinţelor dezvoltării vieţii economice. Ea reflectă examinareafenomenelor, categoriilor şi legilor economice în procesul apariţiei,dezvoltării, modificării şi dispariţiei lor istorice (de ex., studierea cauzelorşi a condiţiilor de apariţie, dezvoltare şi dispariţie a sistemului economieide comandă).

Metoda istorică şi logică. Metoda istorică reflectă descrierea şi fixarea faptelor şi evenimentelor aşa cum s-au petrecut ele în timp.Metoda istorică îşi găseşte expresie în analiza fenomenelor şi proceseloreconomice de la cele mai simple la cele mai complexe, în evoluţia lorfirească în timp şi spaţiu. Prin folosirea metodei istorice putem săexplicăm dinamica fenomenelor şi proceselor economice din evoluţiavieţii economice. Metoda logică reflectă trecerea de la abstract la

concret, preluând din procesul istoric real numai ceea ce este esenţial şi


23/416

22

constituie verigi esenţiale. Cercetarea logică este istoria degajată deelementele întâmplătoare, fără a fi ruptă de realul economiei. Orice processau fenomen economic trebuie studiat atât în aspect istoric, cât şi în aspectlogic. De ex., din punct de vedere istoric şi logic trebuie mai întâi să fie

analizată categoria marfă, iar apoi – banii, deoarece banii sunt un produsal schimbului de mărfuri.

Metoda matematică – constă în reproducere schematică a unui proces economic sub forma unui sistem liniar sau analog, în scopul studierii modului de desfăşurare a procesului şi fenomenului real. Metodamatematică constituie o treaptă importantă în trecerea de la abstract laconcret în cercetarea fenomenelor şi proceselor economice. Aceastămetodă, de regulă, este aplicată în procesul de analiză şi prognozare a

dezvoltării economiei naţionale. Modelarea economico-matematică – reflectă analiza diferitor

tipuri de existenţă a vieţ ii economice sub forma unor construcţii logico-matematice care permit testarea evoluţiei unor parametri de optimizare, înanumite condiţii de spaţiu şi timp. Modelul economico-matematic este oconstrucţie logică, rezultat al unei abstracţii ştiinţifice ce esenţializeazăviaţa economică reală sub forma unor relaţii funcţionale între paramentriide bază ce caracterizează fenomenul sau procesul cercetat. În funcţie de

criteriile alese, deosebim: modele deterministe şi probabilistice, modelestatice şi modele dinamice, modele numerice, modele grafice şi modeleanalitice, modele explicative şi modele normative.

Metoda statistică – reflectă un ansamblu de procedee prin care seobservă fenomenele şi procesele vieţii economice, se înregistreazăinformaţiile necesare, se realizează compararea şi gruparea indicatoriloreconomici, elaborarea tabelelor şi a graficelor statistice, în veder eaevidenţierii tendinţelor care se manifestă.

Metoda comparaţiei – reflectă cel mai general procedeu logic princare se cercetează esenţa unor fenomene şi procese economice, apelând laelementele cunoscute, care pot pune în evidenţă evoluţia lor. Princomparaţie se pot caracteriza ţările lumii, ca nivel de dezvoltareeconomică, se pot evidenţia genul de relaţii, asemănările şi deosebiriledintre fenomene şi procese.

Metoda analogiei – înseamnă un procedeu prin care se transferăînsuşirile unui obiect al cunoaşterii la un alt obiect care este supusanalizei, în scopul obţinerii unor concluzii, cu un grad mai ridicat sau mai

scăzut de probabilitate, în funcţie de numărul şi esenţa trăsăturilor


24/416

23

asemănătoare. Veridicitatea acestor concluzii presupune confruntarea lorcu realitatea, ca şi cu concluziile desprinse din f olosirea altor metode decercetare, cum sunt inducţia şi deducţia, comparaţia etc. Metoda analogieia avut un rol important în fundamentarea de către F. Quesnay a lucrăriisale celebre „Tabloul economic”, în care este analizat procesul dereproducţie la nivel macroeconomic.

Metoda de experiment.Ştiinţa economică, ca şi alte ştiinţe, se bazează pe fapte, prosese economice, legităţi care sunt verificate de practică. Metoda de experiment presupune intervenţia conştientă în viaţaeconomică reală prin diferite acţiuni cu scopul de a verifica oportunitatea

şi de a lua deciziile respective. Practica este criteriul suprem al adevărului.De ex., practica a confirmat eficienţa economiei de piaţă şi a respins

economia de comandă bazată pe sistemul proprietăţii de stat şi planificăriicentralizate.

În procesul studierii fenomenelor economice trebuie şă fie evitateerorile şi cursele economice. Eroarea poate fi de tip cauzal sau decompoziţie. Eroarea de cauzalitate apare atunci când o variabilăindependentă este considerată ca o variabilă dependentă sau când seconfundă cauza cu consecinţele fenomenului. De ex., cauza inflaţiei nueste majorarea preţurilor, ci dezechilibrul economic. Creşterea preţurilor

este o consecinţă a inflaţiei. Eroarea de compoziţie poate să apară atunci,când trăsăturile unei părţi a unui întreg sunt atribuite automat şi întregului.De ex., prezintă o eroare sintagma „ceea ce e convinabil lucrătorului econvinabil şi societăţii”. Această afirmare este greşită, deoarece majorareasalariului unui lucrător este convenabilă pentru el, însă dacă se va majoraconcomitent salariul tuturor lucrătorilor (fără a ţine cont de creşterea

productivităţii muncii), aceasta va duce la apariţia proceselor inflaţioniste,care vor influenţa negativ asupra tuturor lucrătorilor.

1.4.

Funcţiile teoriei economice şi politica economică

Teoria economică formează trunchiul de bază al ştiinţei economice.Teoria economică îndeplineşte următoarele funcţii:

1. Funcţia cognitivă sau de cunoaştere a fenomenelor şiproceselor economice, care prevede studierea, cunoaşterea, explicarea şicercetarea fenomenelor economice, determinarea legităţilor economice şiformularea legilor economice. Teoria economică trebuie să dea răspuns lamodul de realizare a problemelor fundamentale ale economiei (Ce să


25/416

24

producem? Cum să producem? Pentru cine să producem?), să explicecauzele şi consecinţele crizei economice, şomajului, inflaţiei, deficitului

bugetar şi altor fenome negative cu care se confruntă actualmenteeconomia naţională.

2.

Funcţia metodologică.Teoria economică constituie bazateoretico-metodologică a tuturor disciplinelor economice. Ea elaboreazăaparatul categorial pentru toate disciplinele economice. După expresia luiP.Samuelson, „teoria economică este regina ştiinţelor ecomomice fiindştiinţa celor mai generale legi ale întregii vieţi economice”.Teoriaeconomică şi alte disipline economice luate în ansamblu formează

sistemul ştiinţelor economice. Sistemul ştiinţelor economice include:ştiinţele economice fundamentale, ştiinţele economice teoretico-aplicative

şi ştiinţele economice de frontieră.

Figura 1.1.Locul teoriei economice în sistemul ştiinţelor economice.

3. Funcţia practică.Teoria economică serveşte ca bază înelaborarea politicii economice reale. În baza teoriei economicesuntdeterminate principlale scopuri ale societăţii în domeniul economic:asigurarea creşterii economice durabile şi ridicarea nivelului de trai al

populaţiei; asigurarea ocupării depline a forţei de muncă şi cu locuri de

Stiinţeeconomice

fundamentale

Doctrineeconomice

Istoria gândiriieconomice

Economia

mondială Contabilitate

Statistică ş.a.

Ştiinţe economice teoretico-aplicative:

Finanţe, monedă, credit Management

Marketing

Economia muncii

Economia agriculturii

Economia industriei

Economia comer ţuluiEconomia firmei ş.a.

Teoria

Economic ă

Ştiinte economicede frontieră: Geografia

economică

EconometriaCibernetica

economică Sociologia

economică Economia

mediului

Psihologia

economică ş.a.


26/416

25

muncă a tuturora care doresc şi dispun de capaciţăţi de muncă; sporireaeficienţei economice şi obţinerea rezultatelor maxime cu cheltuieli demuncă minime; stabilizarea nivelului de preţuri şi reducerea proceselorinflaţioniste; asigurarea libertăţii economice antreprenorilor, salariaţilor şi

consumatorilor în activitatea sa; repartiţia echitabilă a veniturilor însocietate în aşa fel încât nici o grupă socială a populaţiei să nu devinăsăracă; asigurarea socială a celora care au pierdut capacitatea de muncă (a

pensionarilor, invalizilor etc.); asigurarea unei balanţe active comerciale şia unei balanţe de plăţi externe pozitive. Aceste scopuri stau în faţa oricăreiţări din lume.

Teoria economică nu trebuie confundată cu politica economică.Politica economică – reprezintă acţiunea conştientă a puterii publice,

care presupune definirea ştiinţifică a obiectivelor economice şi sociale ale statului pe o anumită perioadă de timp şi punerea în aplicare al acestorobiective, ţinând cont de condiţiile existente şi de utilizarea mijloacelormateriale, financiare şi umane de care dispune statul. Politicile economiceale statului pot fi grupate în dependenţă de următoarele criterii:

a) în funcţie de nivelul obiectivelor majore politicile economice potfi grupate în: politici economice naţionale, regionale, mondiale;

b) în funcţie de obiectivele finale politicile economice şi sociale pot

fi divizate în: politici de creştere economică, politici de dezvoltare socialădurabilă, politici de ocupare deplină a forţei de muncă şi de reducere aşomajului, politici anticriză, politici antiinflaţioniste etc.;

c) în funcţie de dimensiunile obiectivelor politicile economice şisociale pot fi grupate în: politici bugetare, politicile privind protecţiamediului, politici de programare macroeconomică şi politici sectoriale;

d) în funcţie de orizontul de timp politicile economice pot fidivizate în: politici conjuncturale, politici de relansare economică şi derestructurare durabilă a aparatului tehnic de producţie, politici derecesiune etc.;

e) în funcţie de modul de influenţă a participanţilor la viaţaeconomică politicile economice pot fi grupate în: politici restricţioniste, delimitare şi restrîngere a unora sau altora din activităţi, politici de incitare,stimulare a agenţilor economici etc.;

f) în funcţie de orientarea doctrinară politicile economice sedivizează în: politici liberale, politici neoliberale, politici keynesiene,

politici neodirijiste şi altele;


27/416

26

g) în funcţie de instrumentele folosite politicile economice pot figrupate în: politici fiscale directe şi politici fiscale indirecte.

Pentru a promova o politică economică raţională este necesară utilizarea acelor analize economice care ne permit să determinăm care

seturi de scopuri se bazează pe compatibilitatea reciprocă şi care nu, în cecondiţii de timp şi spaţiu scopurile acţiunilor noastre sunt reciproccompatibile.

Rezumat

1. Economia reprezintă un ansamblu de activităţi legate de procesul de producţie, schimb, repartiţie şi consum a bunurilor economice.Problemele fundamentale ale economiei sunt: Ce să producem? Cum să

producem? Pentru cine să producem? 2. Economia, ca unitate complexă include: microeconomia,

mezoeconomia, macroeconomia, mondoeconomia, extraeconomia.

Sectoarele funcţionale ale economiei sunt: sectorul primar, secundar,terţiar, cuaternar, privat, public, mixt.

3. Economia nu trebuie confundată cu ştiinţa economică. Ştiinţaeconomică analizează procesele economice care parcurg în societate.Principiile ştiinţei economice: interacţiunea dintre teorie şi practică;

unitatea dintre analiză micro şi macroeconomică, istorismul real. Ştiinţaeconomică poate fi privită în aspect pozitiv şi normativ. 4. Ştiinţa economică (Teoria Economică) a evoluat prin mai

multe etape: etapa antică, medievală, mercantilistă, fiziocrată, clasică,marxistă, neoclasică, keynesiană, neoliberală.

5. Metodologia ştiinţei economice reprezintă ansamblulmetodelor, procedeelor şi instrumentelor de cercetare în vedereacunoaşterii fenomenelor, proceselor, categoriilor şi legilor economice.Principalele metode utilizate în cercetările economice sunt: inducţia şideducţia, analiza şi sinteza, abstracţia ştiinţifică, istorică şi logică,dialectică, metoda comparaţiei şi analizei, metoda modelării economico-matematice, metoda de experiment.

6. Principalele funcţii ale teoriei economice sunt: funcţiacognitivă sau de cunoaştere a fenomenelor şi proceselor economice,funcţia metodologică şi funcţia practică. Teoria economică joacă roluldeterminant în sistemul ştiinţelor economice. Sistemul ştiinţeloreconomice include: ştiinţele economice fundamentale, teoretico-aplicative

şi ştiinţelor de frontieră.


28/416

27

7. În baza teoriei economice sunt elaborate diferite politicieconomice: de dezvoltare social-economică durabilă, de ocupare deplină aforţei de muncă şi de reducere a şomajului, de stabilire a preţurilor şi dereducere a inflaţiei, de stimulare a întreprinderilor mici şi mijlocii, de

protecţie a mediului ambiant şi altele.8. Importanţa studierii „Teoriei economice” constă în

următoarele: a înarma populaţia cu cunoştinţe necesare pentru a lua decizii juste în anumite situaţii economice; a argumenta şi a recomanda o anumită politică economică; a formula legile economice pentru a prevedeaconsecinţele acţiunilor oamenilor; a elabora unele recomandări oamenilorde afaceri cu privire la activitatea de antreprenoriat.

Bibliografie

Niţă Dobrotă. Economie politică. Bucureşti. Editura Economică,1997, p. 31-48.

Dicţionar de Economie. Coordonator: Niţă Dobrotă. Bucureşti.Editura economică. 1999, p. 32, 189, 299-301, 356.

A. Cojuhari, T. Manole, T. Grunzu. Teorie Economică.

Chişinău. U.T.M., 2004, p. 7-16. Dumitru Moldovanu. Curs de teorie economică. Editura ARC.Chişinău, 2006, p. 11-27.

Feuraş Eugenia. Teorie Economică (micro-macroeconomie).Editura ASEM. Chişinău, 2007, p.7-14.

Philip Hardwick, John Langmead, Bahadur Khan. Întroducere îneconomia politică modernă. POLIROM, Iaşi, 2002, p.19 -39.

Andrei Cojuhari, Tatiana Lâsâi. Întroducere în obiectul de studiu al teoriei economice. U.T.M. Chişinău, 2007, p. 3-45.


29/416

28

Tema 2. Activitatea economică, resursele şi bunurile economice

2.1. Nevoile umane şi clasificarea lor. Legea creşterii nevoilorumane

2.2. Resursele economice. Legea rarităţii resurselor economice şiproblema alegerii raţionale.2.3. Bunurile economice şi formele lor. Marfa şi proprietăţile ei. 2.4. Conţinutul şi fazele activităţii economice.

Scopul temei:analiza nevoilor umane, resurselor şi bunuriloreconomice şi a fazelor activităţii economice.

Obiectivele temei: După studierea acestei teme ar trebui să fiţi

capabili: să analizaţi trăsăturile nevoilor umane şi a legii creşterii nevoilor

umane; să explicaţi structura piramidei lui A.Maslow referitor la nevoile

umane;

să analizaţi resursele economice şi legea rarităţii resurseloreconomice;

să explicaţi problema alegerii raţionale şi a costului de

oportunitate; să determinaţi clasificarea bunurilor economice; să analizaţi utilizarea şi valoarea mărfii; să analizaţi fazele activităţii economice; să explicaţi importanţa curbei posibilităţilor de producţie.

2.1. Nevoile umane şi clasificarea lor. Legea creşterii nevoilor umane

Scopul final a oricărei activităţi economice este îndestulareanevoilor umane. Oamenii, pentru a exista şi funcţiona, au nevoie de bunurimateriale şi servicii: obiecte de consum, lociunţă, şcoală, spital, mijloacede producţie etc.

Nevoile umane reprezinţă cerinţele materiale, economice, sociale şispirituale ale vieţii şi activităţii oamenilor. Nevoile umane pot aveacaracter subiectiv sau obiectiv. Nevoile umane care apar sub formă dedorinţe, aşteptări, aspiraţii ale oamenilor poartă caracter subiectiv, iarnevoile fixate în conştiinţa oamenilor şi intrate în obiceiurile lor capătă uncaracter obiectiv. Nevoile umane devin efective, în funcţie de condiţiile


30/416

29

de producţie existente la momentul dat, precum şi de nivelul de cultură şicivilizaţie al popoarelor şi indivizilor.Pentru ca nevoile să devină nevoieconomice este necesar să se respecte trei condiţii: să existe bunuridisponibile şi accesibile; bunurile să fie relativ rare; existenţa unei pieţe de

confruntare a cererii şi ofertei. Care sunt trăsăturile nevoilor umane? Multiplicitatea şi diversitatea nevoilor umane. Nevoile umane

sunt nelimitate la număr. Odată cu creşterea progresului tehnico-ştiinţificapar noi nevoi umane. De regulă, nevoile umane sunt reproductibile,deoarece satisfacerea uneia dă naştere altora. Creşterea şi diversificareaîncontinuu a nevoilor umane reprezintă o lege economică generală.

Intensitatea şi ierarhia nevoilor umane. Nevoile umane au diferită

intensitate, iar ierarhia nevoilor umane oscilează de la un individ la altul şide la o persoană la alta la acelaşi individ.

Stabilirea sau limitarea în capacitate a nevoilor umane. Nevoileumane sunt limitate în volum. Intensitatea unor nevoi descreşte pe măsură ce sunt satisfăcute (de ex., cele fiziologice), altele rămân stabile (de ex.,nevoile de caracter estetic, cum ar fi: literatura, arta, muzica etc.).

Interdependenţa nevoilor umane. Unele nevoi suntcomplementare, adică evoluează în sensuri identice, altele sunt

substituibile (de ex., cafeaua naturală poate fi substituită cu cafea solubilăsau invers). Stingerea nevoii umane prin satisfacere. Nevoile satisfăcute pot

să renască din nou, deoarece se fixează în obiceiuri şi tradiţii de consum. Nevoile umane pot fi clasificate (grupate) în funcţie de mai multe

criterii.În funcţie de fiinţa umană tridimensională (biologică, socială,raţională) nevoile umane se clasifică în:nevoi naturale sau fiziologice,care sunt necesare oricărui individ (aer, apă, hrană, îmbrăcăminte);nevoisociale, de grup, care sunt resimţite de oameni, ca membri ai diferitorsocio-grupuri şi care pot fi satisfăcute prin acţiunea lor comună (nevoi decomunicare, convieţuire în societate, de organizare socială);nevoiraţionale, spiritual-psihologice(nevoi legate de formarea şi

perfecţionarea profesională a oamenilor, de educaţie, cultură etc.). În funcţie de importanţa nevoilor economistul englez A.Marshall

divizează nevoile în:nevoi inferioare şi superioare (inferioare – asigurarea cu hrană, îmbrăcăminte, locuinţă; superioare – instruire,cultură);nevoi absolute şi relative(absolute – aer, apă; relative – studierea

şi cucerirea spaţiului cosmic);nevoi directe şi indirecte (directe –


31/416

30

asigurarea cu locuinţă; indirecte – frecventarea teatrului);nevoi actuale şiviitoare(actuale – primirea la timp a salariului, frecventarea permanentăde către studenţi a cursurilor şi seminar elor; viitoare – zborul spre planetaVenera sau nevoia de a termina universitatea cu diplomă de menţiune).

În funcţie de prioritate şi etapele de realizare economistul americanA. Maslow divizează nevoile umane în 5 categorii (figura 2.1).

Figura 2.1. Piramida lui A. Maslow cu privire la divizarea nevoilor

umane.

În ansambul nevoilor umane rolul principal îl ocupă nevoileeconomice: cerinţele de bunuri materiale şi servicii. Anume nevoileeconomice şi necesitatea satisfacerii lor servesc ca motiv de bază în

dezvoltarea producţiei. Nevoile umane se află într -o legătură reciprocă cuinteresele economice.Interesele economicereprezintă acele nevoi indirecte, imediate sau

relativ îndepărtate ale luptei oamenilor pentru existenţă, ale confruntării şicooperării lor în vederea dobândirii bunurilor necesare satisfaceriinevoilor. Deci, interesele reprezintă o formă de realizare a nevoilorumane. În funcţie de nivelul la care ele se manifestă şi de modul lor deexprimare, interesele economice pot fi clasificate în:


32/416

31

interese personale, care se manifestă la nivelul fiecărui individîn parte şi în legătură cu una din nevoile sale (de ex., interesul de majorarea salariului);

interesele de grup, care se manifestă la nivelul socio-grupurilor

constituite în conformitate cu legislaţia în vigoare (interesele ţăranilorfermieri, interesele micului business, interesele consumatorilor etc.);

interesele generale (publice), care se manifestă la nivelul populaţiei unei ţări (interesele de prosperare a economiei naţionale,interesele de reducere a şomajului, inflaţiei);

interesele private, care se manifestă la nivelul unei firme(interesul de reducere a costurilor de producţie şi majorare a profitului);

interesele determinate de timp la care se referă: interesele

curente, de perspectivă, periodice, permanente etc. O anumită persoană poate să se manifeste, concomitent, ca

purtătoare a mai multor interese: a intereselor sale individuale, ale socio-grupului căruia îi aparţine, ale unităţii economice în care activează, aleţării sale. În acelaşi timp, indivizii, firmele, grupurile sociale, unităţ ile deadministrare publică şi locală au interesele sale economice specifice.

2.2. Resursele economice. Legea rarităţii resurselor economice şi

problema alegerii raţionale

Orice activitate economică presupune utilizarea de resursespecifice, în cantităţi determinate şi de calitate respectivă (de ex., pentru aconstrui o uşă sau un geam tâmplarul are nevoie de lemn, sticlă şi altemateriale).

Resursele economice reprezintă totalitatea elementelor,condiţiilor, premiselor directe şi indirecte, reale şi monetare , care suntutilizabile şi pot fi atrase în producerea de noi bunuri în scopul

satisfacerii nevoilor umane. Principalul izvor de formare a resurseloreconomice este natura, care constituie cadrul de existenţă şi activitate aoamenilor. Resursele economice constituie potenţialul material şi spiritualal procesului de producţie şi reproducţie de bunuri materiale şi servicii.Resursele economice pot fi clasificate în resurse materiale, umane şiinformaţionale.

Resursele materiale includ:resursele naturale primare, care

cuprind: fondul funciar, forestier, apa, flora, fauna, aerul, bogăţiile


33/416

32

subterane pe care natura le-a creat sau le regenerează;resursele materialederivate (maşini, instalaţii, tehnologii etc).

În funcţie de caracterul utilizării, resursele economice naturale seclasifică în:

reproductibile sau regenerabile (fondul funciar, fondulforestier, apa);

nereproductibile sau neregenerabile care nu se reproduc

natural şi sunt epuizabile (zăcămintele de petrol, gaze, cărbune, minereurietc.).

În funcţie de volum resursele naturale se clasifică în:abundente (aer, lumina solară etc.) şi deficitare (aur, argint, cărbune etc.)

În funcţie de gradul de recuperare şi refolosire resursele naturale se

clasifică în resurse recuperabile, parţial recuperabile şi nerecuperabile.Resursele umanereprezintă potenţialul de muncă al unei ţări şi

includ:resursele umane primare ( populaţia aptă disponibilă, populaţiaactivă);resursele umane derivate (nivelul de instruire, starea de sănătate,

ponderea diferitor categorii profesionale, descoperirile ştiinţifice,inovaţionale etc.).

Resursele informaţionale 1 , prin conţinutul şi modul lor deorganizare, reprezintă informaţii utile şi disponibile pentru folosirea lor de

către factorul uman în scopuri de cunoaştere, de luare a deciziei sauacţiune. Resursele informaţionale se manifestă sub formă de fişiere pesuport clasic, magnetic sau electronooptic, baze de date şi bănci de dategestionate cu calculatorul, colecţii documentare, registre informaţionalecomputerizate, fonduri debrevete, proiecte şi patente, precum şiinformaţiile deţinute de subiecţii umani.

Constituirea şi utilizarea resurselor informaţionale pot fi consideratela nivel de organizaţie, de sector economic, de economie naţională,

precum şi la scară internaţională. La nivelul firmelor de afaceri resurseleinformaţionale reprezintă o sursă majoră de avantaj concurenţial, caredevine activă în funcţie de abilitatea cu care aceste resurse sunt gestionate

pentru promovarea obiectivelor strategice urmărite. Extinderea şi diversitatea nelimitată a nevoilor se confruntă cu

raritatea şi limitele fizice ale resurselor (limita terenurilor arabile, apei

1 Dicţionar de economie. Coordonator Niţă Dobrotă. Editura Economică.Bucureşti, 1999, p.403


34/416

33

potabile, zăcămintelor subterane şi altele). Raritatea resurselor şibunurilor economice devine o lege economică, o caracteristică generală aeconomiei.

Legea rarităţii resurselorconstă în aceea, că volumul, structura şicalitatea resurselor evoluează mai încet decât volumul, structura şiintensitatea nevoilor umane. Cu alte cuvinte, resursele (inclusiv bunurile

economice) sunt limitate în comparaţie cu nevoile nelimitate. Legeararităţii resurselor se manifestă cu intensităţi diferite în timp şi spaţiu

pentru diferite grupuri de agenţi economici. Gradul de intensitate şitensiuni nevoi-resurse depinde de nivelul de eficienţă economică.

Legea rarităţii se manifestă în următoarele forme specifice deraritate:

a) raritatea naturală, care ţine de vitregia naturii (de limita bogăţiilor subterane, de calitatea solului, de calamităţile naturale etc.);

b) raritate de penurie generată de scăderea accidentală a ofertei, caurmare a unor situaţii neanticipate de ordin social-economic şicomportamental;

c) raritate a pieţelor de desfacere (raritate relativă), care apare însituaţia când se înregistrează o creştere rapidă a cererii, iar oferta rămânela nivelul anterior;

d)

raritatea artificială (speculativă) generată de reducereavoluntară a ofertei de către producători pentru a obţine o creştere a preţurilor 2.

Legea rarităţii a generat o problemă de importanţă majoră de ordinmicro şi macr oeconomic – problema utilizării raţionale a resurseloreconomice limitate. Utilizarea raţională a resurselor înseamnă: obţinereade rezultate maxime cu cheltuieli minime de resurse la fiecare unitate de

produs. De ex., actualmente în R. Moldova la fiecare unitate de produs secheltuie resurse de materie primă şi surse energetice de 2-3 ori mai multdecât în ţările economic dezvoltate.

Raritatea resurselor face ca orice alegere raţională să însemne, înacelaşi timp, sacrificarea unor şanse potenţiale. De ex., dacă într -o familiese cheltuie mai multe resurse pentru hrană, atunci mai puţine resurserămân pentru îmbrăcăminte, instruire şi alte necesităţi. De aceea familiatrebuie să aleagă varianta cea mai potrivită.

2 Dicţionar de economie. Coordonator Niţă Dobrotă. Editura Economică.Bucureşti, 1999, p.275


35/416

34

Costul alegerii sau costul de oportunitateconstă în valoarea bunurilor alternative sacrificate pentru a alege un bun pentru consum.Pentru a alege o alternativă posibilă agenţii economici trebuie să ţină contde trei condiţii:de volumul de resurse de care dispune firma;de coraportuldintre cerere şi ofertă de piaţa respectivă;de rata profitului aşteptat.

2.3. Bunurile economice şi formele lor.Marfa şi proprietăţile ei

Resursele economice nu trebuie confundate cu noţiunea de bunurieconomice. Bunul economic este un rezultat al utilizării resurseloreconomice, care satisface o anumită nevoie individuală sau socială.

Bunurile pot fi clasificate în următoarele grupe: a) bunuri capital, care sunt utilizate în procesul de producţie şi se

compun din maşini, utilaj, instalaţii, clădiri, echipamente detelecomunicaţii etc.

b) bunuri colective, care pot fi utilizate de un număr mare deoameni (parcul public, iluminatul public, emisiunile de radio şi televiziuneetc.).

c) bunuri complementare, utilizarea cărora nu poate avea loc fără

consumul concomitent al altor bunuri (de ex., automobilul nu poate fiutilizat fără consumul de carburanţi). d) bunuri de consum, care includ: bunuri de consum a produselor

alimentare ce contribuie direct la satisfacerea nevoilor umane

(individuale, de grup, colective); bunuri de consum a produselornealimentare de uz personal. Bunurile de consum pot fi: de unică folosinţă (cele alimentare); de folosinţă curentă (îmbrăcăminte); defolosinţă îndelungată (locuinţă, mobilă, televizor etc.).

e) bunuri economice sunt bunurile care îndeplinesc cumulativ douăcondiţii: capacitatea indivizilor de a realiza o legătură între nevoia lor şi

bunul apt să o satisfacă; raritatea – cantitatea limitată, insuficientăcomparativ cu nevoile nelimitate. Bunurile economice pot fi clasificatedu pă mai multe criterii:

- după forma de existenţă bunurile economice pot fi divizate în bunuri materiale (numite bunuri corporale) şi bunuri nemateriale sau servicii;

- după forma de destinaţie bunurile economice pot fi grupate în bunuri de consum personal şi bunuri de consum productiv;


36/416

35

- după gradul de prelucrare bunurile economice se clasifică în: bunuri primare la care se referă bunurile desprinse din mediul natural(materia primă, energia solară); bunuri intermediare la care se referă

bunurile care au fost su puse unor transformări, dar se află în diferite etape

ale ciclului de producţie (făina pentru pâine, cimentul pentru construcţiietc.); bunuri finale la care se referă bunurile care intră în consum directfără a mai fi supuse prelucrării;

- după modul în care circulă în economie bunurile pot fi divizateîn: bunuri marfare (comerciale), cele care formează obiectul tranzacţiilor

bilaterale de piaţă şi trec de la un agent la altul prin vânzare-cumpărare; bunuri nonmarfare, cele care trec de la un agent economic la altul în modgratuit, fiind, de regulă, destinate autoconsumului;

- după forma de proprietate bunurile economice se divizează în: bunuri publice (apărarea naţională, protejarea mediului ambiant etc.);

private (firmele, instituţiile private); mixte (întreprinderile cu participareacapitalului străin).

- după forma juridică bunurile economice se divizează în: bunurimobiliare (active monetare, financiare, alte categorii de bunuri marfare)care sunt tranzacţionate pe piaţă şi trec relativ uşor de la un posesor laaltul; bunuri imobiliare (clădiri în care sunt alocate investiţii etc.), bunuri

care sunt practic indivizibile în tranzacţii, iar trecerea de la un posesor laaltul se face fără modificarea locului geografic. f) bunurile libere sunt bunurile af late în cantităţi disponibile şi

corespunzătoare nevoilor umane. Bunurile libere sunt utile şiindispensabile omului (aer, lumina solară, apă etc.), dar nu au utilitate însens economic pentru că folosirea lor nu generează sacrificii pentruobţinerea satisfacţiei ce rezultă din folosirea lor.

g) bunurile substituibile sunt bunurile care se pot înlocui unul cualtul atât în consum, cât şi în activitatea economică. De ex., cafeaua şiceaiul sunt bunuri substituibile când este vorba despre consum;automobilul şi motocicleta sunt substituibile când apare problematransportului etc.

În economia de piaţă majoritatea bunurilor create sunt destinate pentru piaţă, pentru vânzare-cumpărare, primind forma de marfă. Marfareprezintă un bun economic care serveşte producţiei sau satisfaceriinevoilor umane creat în baza utilizării factorilor de producţie şi destinat

pentru realizarea prin mecanismul de vânzare-cumpărare.

Principalele categorii de mărfuri sunt:


37/416

36

- mărfuri corporale de consum personal (îmbrăcăminte, alimente,locuinţe) şi de consum productiv (maşini, utilaje, echipamente de

producţie); - mărfuri incorporale, servicii şi informaţii destinate consumului

personal şi productiv (servicii de instruire, asistenţă medicală, de poştă, detransport, de telefon);

- mărfuri în formă de capital real (utilaje, construcţii);- mărfuri în formă de resurse naturale (terenuri agricole, bogăţii

subterane);- mărfuri în formă de resurse de muncă (forţă de muncă); - mărfuri în formă de rezultate ale cercetărilor ştiinţifice (brevete,

patente de inovaţie, programe de calculator);

- mărfuri în formă de servicii manageriale şi de marketing ; - mărfuri în formă de monedă şi hârtii de valoare (valută, acţiuni,

obligaţiuni, cambii). Orice bun economic în formă de marfă are două proprietăţi (laturi)

– utilitate (valoare de întrebuinţare) şi valoare (valoare de schimb).Utilitatea mărfii reflectă capacitatea reală de a satisface o nevoie

umană prin folosirea sa în consumul personal sau productiv final.Utilitatea mărfii poate să satisfacă cerinţele omului în mod direct ca obiect

de consum (hrana, îmbrăcăminte) sau în mod indirect – ca mijloc de producţie (utilaj, instalaţii, maşini). Utilitatea mărfurilor are următoareletrăsături:

- utilitatea mărfurilor formează conţinutul material al avuţiei,indiferent de forma de dominanţă a relaţiilor de producţie (maşinile,utilajul, clădir ile, cerealele şi alte mărfuri utile formează bogăţia în oricesocietate umană);

- utilitatea mărfurilor poate fi realizată numai în procesul deconsum personal sau în procesul de producţie (consum productiv);

- utilitatea mărfii nu depinde de cantitatea de muncă sau de alţi factori de producţie încorporaţi în obiectul dat. De ex., o pereche de pantofi fabricaţi în condiţii de muncă colectivă sau individuală va conţinediferite cheltuieli de factori de producţie, însă acestea nu vor influenţadirect asupra utilităţii acestui bun;

- utilitatea mărfii depinde de calităţile naturale ale bunului. De ex., pâinea, carnea, fructele dispun de utilitate deoarece conţin în ele vitamine,grăsimi şi alte elemente naturale necesare vieţii omului;


38/416

37

- utilitatea mărfii are caracter istoric, deoarece rolul şi menirea eise schimbă în urma apariţiei condiţiilor noi economice. De ex., mult timp

petrolul era considerat numai ca combustibil, iar actualmente este folosit

pentru producerea diverselor produse;

- utilitatea unor mărfuri satisface cerinţele individuale ale omului (hrana, îmbrăcămintea, locuinţa), iar alte mărfuri – satisfac cerinţele

societăţii (protecţia mediului).Măsura în care utilitatea bunului cores punde nevoilor individuale

sau sociale reprezintă calitatea mărfii. Calitatea mărfii este determinată defactorii tehnico-economici, sociali, estetici, de gusturile şi preferinţeleconsumatorilor. Calitatea mărfii se află într -o legătură de interdependenţă cu utilitatea economică.

Utilitatea economică3

exprimă gradul, măsura în care consumareaunei cantităţi satisface una sau alta dintre nevoile umane. Utilitateaeconomică se manifestă în următoarele forme:

1) utilitatea unitară (individuală) este satisfacţia pe care o aduce o porţiune (doză) dintr -un bun consumat de către individ, acel segment alanumitei nevoi umane care poate fi acoperit şi satisfăcut prin consumareaunei cantităţi dintr -un bun (de ex., cantitatea de pâine consumată zilnic deo persoană);

2)

ut ilitatea totală este satisfacţia resimţită de un individ în urmaconsumului unor cantităţi succesive dintr -un bun într -o perioadă dată. Deex., dacă un consumator utilizează cinci doze dintr -un bun, iar utilitateaindividuală medie resimţită este de trei doze, atunci utilitatea totală vaconstitui 15 doze;

3) utilitatea marginală este satisfacţia adiţională pe care unconsumator dat o acordă unei unităţi suplimentare consumate dintr -un buneconomic (de ex., primul pahar de apă va avea o utilitate pentru omulînsetat mai mare decât al treilea pahar).

Utilitatea marginală are tendinţa să se reducă cu fiecare nouăutilitate consumată. La punctul de saturaţie, când nevoia pentru bunul dateste integral satisfăcută, utilitatea marginală devine nulă. Această tendinţăreflectă conţinutul legii utilităţii marginale descrescânde. Legea utilit ăţiimarginale descrescânde constă în următoarele: când cantitatea consumatădintr-un bun sporeşte, utilitatea marginală, adică utilitatea suplimentară

3Dicţionar de economie. Coordonator Niţă Dobrotă. Editura economică.

Bucureşti, 1999, p.482 – 483.


39/416

38

adăugată de ultima unitate consumată, tinde să se diminueze până la zerocorespunzător punctului de saturaţie, la care utilitatea marginală este nulă.

A doua proprietate (latură) a bunului economic ca marfă estevaloarea (valoarea de schimb). Valoarea de schimb reprezintă un raport

cantitativ, o proporţie dintre utilităţile mărfurilor care se schimbă între ele,raport care variază permanent în funcţie de timp şi spaţiu. Valoarea deschimb reflectă egalitatea mărfurilor ca produse ale realizării factorilor de

producţie. Exprimată în bani, valoarea de schimb devine preţ relativ.Valoarea de schimb bazată pe raportul dintre cerere şi ofertă poartădenumirea de valoare de piaţă.

Valoarea mărfii reprezintă cheltuirea factorilor de producţieîntruchipate în bunul respectiv. Valoarea mărfii are următoarele trăsături:

-valoarea este o însuşire a tuturor mărfurilor , car e se manifestă

numai în procesul schimbului acestora; - valoare pot avea numai bunurile care dispun de utilitate;- nu orice utilitate are valoare. Dacă în bunul economic n-au fost

întruchipaţi factori de producţie, atunci acesta nu dispune de valoare(aerul, apa din mări şi oceane etc.);

- în unele cazuri cheltuielile de factori de producţie nu reflecăvaloarea bunului (atunci când mărfurile nu corespund calităţii, modei sau

sunt produse pentru autoconsum); - valoarea exprimă relaţii economice nu între bunuri (obiecte), ci

între producătorii şi consumatorii acestor bunuri. În condiţiile economiei de piaţă marfă devin nu numai bunurile

materiale şi serviciile, ci şi forţa de muncă. Forţa de muncă reprezintătotalitatea capacităţilor fizice şi intelectuale ale lucrătorului, capacitatealui de a munci. Ca şi restul mărfurilor forţa de muncă dispune de valoareşi utilitate.

Valoarea forţei de muncă include: valoarea mijloacelor necesare pentru existenţa şi restabilirea fizică a lucrătorului (cheltuieli pentru hrană,îmbrăcăminte, spaţiu locativ etc.); valoarea mijloacelor necesare pentruîntreţinerea familiei lucrătorului; cheltuielile pentru perfecţionarea saureciclarea forţei de muncă; cheltuielile pentru dezvoltarea socială alucrătorului. Suma de bani necesară pentru reproducţia forţei de muncăconstituie preţul forţei de muncă. Preţul forţei de muncă oscilează înfuncţie de coraportul dintre cerere şi ofertă pe piaţa muncii.

Specificul utilităţii forţei de muncă constă în accea, că posesorul

ei (lucrătorul) are o capacitate de a crea o valoare mai mare, decât


40/416

39

valoarea forţei de muncă proprie. Acest surplus de valoare în cea maimare măsură este acumulată şi utilizată de societate şi de agenţiieconomici.

2.4. Conţinutul şi fazele activităţii economice

Activitatea economică reprezintă un complex de activităţi umane,care este orientat spre atragerea şi utilizarea resurselor economice limitateîn scopul satisfacerii nevoilor şi interesor umane.

Activitatea economică privită în ansamblu cuprinde: activităţile de producţie, de organizare a schimbului de mărfuri, de repartiţie a bunuriloreconomice, de organizare a consumului personal şi productiv, de cercetare

ştiinţifică, de protecţie şi ameliorare a mediului, de apărare naţională şialtele. În

Documents

Cospia Cdojuhari Teor Economiddddd