ARGUMENT

Calitatea reprezintă un important element determinând competitivitatea produselor / serviciilor pe piaţă.

Importanţa calităţii produselor/serviciilor este cu atât mai mare în perioada actuala cu cat clientul face din calitate principalul criteriu de cumpărare,fiind un factor important de reglare a pieţei. Acesta are dreptul de alegere libera, adică îşi poate alege din varietatea sortimentala existenta pe piaţă produsele/serviciile care corespund cel mai bine nevoilor si aşteptărilor sale. Pe de alta parte,nevoia de calitate este determinata de mondializarea pieţelor,de complexitatea tehnologica a produselor serviciilor , de evoluţiile culturale,de criza energetica.

In condiţiile concurentei puternice existente pe piaţă,firmele trebuie să se adapteze,să abordeze o politică a calităţii care să le permită sa vândă mai mult pe baza unei producţii de calitate superioara,adaptată la nevoile clienţilor. Pentru aceasta firmele trebuie să promoveze ideea că fiecare individ are rolul sau în obţinerea calităţii,dar trebuie sa înveţe să lucreze si în echipa („ Calitatea e problema tuturor si a fiecăruia „).

In condiţiile concurentei globale,multe firme au trecut la obţinerea calităţii totale,ca singurul mod de supravieţuire. Termenul „calitate” îşi are originea in cuvântul latinesc „ qualitas „ derivat din „qualis ” (care ?,de ce natura ?)cu semnificaţia de „ atribut, caracteristică, proprietate, fel de a fi „. Conceptul general de „ calitate „ are largă utilizare în diverse domenii: filozofie , discipline , economie . În economie , termenul a avut iniţial semnificaţia de „ frumuseţe artistică” , apoi de „ lucru bine făcut” . Dezvoltarea producţiei industriale a dus la apariţia termenului de „conformitate”(definită în raport cu un referenţial,standard),apoi de „calitate a ofertei(definită în raport cu cerinţele clientului). În perioada actuală,calitatea poate avea următoarele semnificaţii:1satisfacerea cerinţelor clientului;2disponibilitatea produsului;3conformitatea cu specificaţiile;4corespunzător pentru utilizare;5zero defecte;6corect de la prima încercare;7gradul de utilitate;

8aptitudinea de utilizare;9un demers sistematic spre excelenţă;

CAPITOLUL IIMPORTANŢA RECEPŢIEI MĂRFURILOR

Recepţia reprezintă operaţia complexă de verificare calitativă şi cantitativă a loturilor de mărfuri de către beneficiar, prin care se urmăreşte stabilirea unei concordanţe între calitatea furnizată şi calitatea contractă. Prin procesul de recepţie are loc un schimb de proprietate între furnizor şi beneficiar. O dată cu realizarea acestui transfer,apar şi cele două riscuri specifice de calitate:- furnizorul îşi asumă răspunderea pentru defectele ascunse care apar în timpul păstrării sau exploatării la beneficiar – risc de ordinul I ; - beneficiarul îşi asumă răspunderea pentru defectele aparente care apar în timpul păstrării sau exploatării , identificabile prin metode simple – risc de ordinul II.

Locul recepţiei calitative este , în general ,sediul furnizorului . Aceasta pentru a se putea evita un transport inutil al produsului atunci când, prin diverse metode de control , s-a hotărât respingerea . În unele cazuri, recepţia calitativă poate avea loc şi la sediul beneficiarului , verificarea calităţii făcându-se de către o comisie întocmită de acesta. Dacă se ia hotărârea de respingere ,lotul este ţinut în custodie până soseşte delegatul furnizorului, în prezenţa căruia se reface operaţia de verificare, abia atunci luându-se hotărârea finală de acceptare sau de respingere. Esenţială în controlul recepţiei este noţiunea de lot care reprezintă o mulţime de produse cu un grad sporit de omogenitate. Niciodată, însă, în constituirea unui lot nu se poate atinge o omogenitate perfectă, în caz în care ar fi suficientă analizarea unui singur element al său pentru a se desprinde concluzii precise despre calitatea pe ansamblu. Lotul real este caracterizat de o omogenitate relativă, în sensul că la constituirea lui s-au eliminat toate cauzele cunoscute ale neregularităţilor. Oricât de mult s-a înaintat în cunoaşterea surselor de variabilitate în cadrul unui proces,eliminarea totală a acestora este imposibilă. Prin urmare, în limita informaţiilor existente asupra procesului de producţie ,loturile de produse sunt formate astfel încât să li se asigure o omogenitate cât mai ridicată. Este cazul loturilor fizice, constituite din totalitatea produselor ce sunt supuse simultan unei anumite operaţii tehnologice sau al loturilor convenţionale care cuprind producţia realizată într-un anumit interval de timp, în care se poate admite păstrarea relativ

2

constantă a tuturor condiţiilor de fabricaţie.Atunci când iau decizia de cumpărare a unui produs, majoritatea

consumatorilor nu cunosc toate caracteristicile de calitate si performantele acestuia si ca urmare, pot face o alegere greşită , bazându-se pe indicaţiile comerciantului sau pe o reclama înşelătoare.

La evitarea acestor situaţii contribuie activitatea de recepţie a produselor, însoţită de certificarea conformităţii acestora.

Certificarea reprezintă pentru consumatori garanţia ca produsele nu le vor afecta sănătatea, securitatea sau viata.

Recepţia răspunde intereselor consumatorilor prin reflectarea principalelor drepturi ale acestora.

Dreptul la securitate – este garantat de acele specificaţii din standarde legate de siguranţa consumatorilor, specificaţii ce

3

Dreptul la securitate

Dreptul la alegere

Drepturile consumatorilor

Dreptul la cuvânt

Dreptul la informare

asigura protecţia acestora împotriva pericolelor ce vizează sănătatea si securitatea lor.

Libertatea de alegere a consumatorului – este asigurată prin armonizarea internaţională a specificaţiilor de produse, ceea ce permite compararea caracteristicilor fundamentale ale produselor, consumatorii având acces la o gamă largă de produse de calitate, la preţuri diferite.

Dreptul la informare – informarea corectă, completă şi precisă a consumatorilor asupra calităţii si securităţii produselor este necesară pentru a asigura luarea unei decizii de cumpărare pe baza cunoaşterii tuturor elementelor ( preţ , calitate , securitate ). Dreptul la informare este asigurat prin accesul liber la standardele de produse, la specificaţiile tehnice din aceste recepţii.

Dreptul la cuvânt – este asigurat prin participarea consumatorilor la activităţile de recepţionare prin implicarea lor în elaborarea standardelor.Această posibilitate se concretizeaza prin existenta la nivel European si internaţional a ANEC si COPOLCO, iar la nivel naţional, a Colegiului Consumatorilor.

In societatea actuală, în care oferta de produse este bogată si diversificată, este dificila pentru consumatori, selecţia acelor produse care le satisfac pe deplin trebuinţele.

Priorităţile consumatorilor referitoare la calitatea produselor vizează :- performanţele si aptitudinea de utilizare a produselor;- protecţia sănătăţii, securitatea si protecţia mediului;- costuri de achiziţie, de transport, de utilizare, de mentenanţă .

4

CAPITOLUL IITIPURILE RECEPŢIEI MĂRFURILOR

Recepţia mărfurilor are loc o dată cu trecerea mărfurilor din proprietatea furnizorului ( întreprinderea producătoare )în proprietatea beneficiarului (întreprinderea comercială ) .

Recepţia mărfurilor este de două feluri :• RECEPŢIE CANTITATIVĂ – presupune preluarea mărfurilor prin cântărire , măsurare , numărare • RECEPŢIE CALITATIVĂ – presupune verificarea proprietăţilor produselor prin metoda organoleptică şi prin metode de laborator

2.1. Scopul şi obiectivele recepţiei mărfurilor

Scopul recepţiei mărfurilor este :

1. Verificarea modului în care furnizorii mărfurilor îşi îndeplinesc obligaţiile asumate prin contractul de furnizare, în ceea ce priveşte cantitatea, calitatea, sortimentul, ambalarea,etc. 2. Verificarea măsuri în care organele de transport şi-au respectat obligaţiile asumate cu privire la menţinerea cantităţii şi calităţii mărfurilor pe parcursul efectuării transportului.

Obiectivele recepţiei mărfurilor sunt următoarele :

1. Evitarea pătrunderii în reţeaua comercială a mărfurilor necorespunzătoare calitativ sau din punct de vedere al sortimentului.2. Evitarea formării, pe canale de distribuţie, a stocurilor supranormative, care generează imobilizări de fonduri, cu efecte negative asupra eficienţei

3. Influenţarea directă a organizaţiilor producătoare , în scopul producerii de mărfuri în conformitate cu standardele şi normele tehnice

4. Stabilirea răspunderii materiale pentru pagubele înregistrate ca urmare a recepţionării mărfurilor care nu corespund calitativ şi cantitativ

5

2.2. Obligaţiile şi răspunderile părţilor implicate în procesul de distribuţie

Obligaţiile şi răspunderile ce revin părţilor care participă la procesul circulaţiei mărfurilor – furnizor – cărăuş - destinatar - sunt determinate prin acte normative, care conţin reglementări privind operaţiunile specifice fiecărei etape parcurse de mărfuri în cadrul circuitului lor tehnico-economic, norme menite, în final, să asigure integritatea calitativă şi cantitativă a acestora.

2.2.1. Obligaţiile şi răspunderile furnizorului

Dintre obligaţiile ce revin furnizorului se pot menţiona: - pregătirea corespunzătoare a loturilor de mărfuri în vederea livrării; - întocmirea documentelor de transport; - expedierea mărfurilor conform clauzelor contractuale (dacă părţile, prin contract, nu au convenit asupra altor modalităţi).

Obligaţiile unităţii furnizoare de a livra a mărfurile contractate constituie o activitate complexă, care impune o serie întreagă de operaţiuni distincte şi anume:

programarea operativă a transporturilor de mărfuri; �ambalarea corespunzătoare a mărfurilor destinate transportului în aşa fel�

încât acestea să reziste condiţiilor de transport în raport cu specificul lor (fragilitate, higroscopicitate, volatilitate etc.). Ambalarea mărfurilor trebuie efectuată în conformitate cu prevederile legale şi cu alte dispoziţii privind ambalajul şi ambalarea, marcarea, etichetarea, ştanţarea etc. Furnizorul este scutit de obligaţia de ambalare a mărfurilor care, prin natura lor, pot fi expediate în vrac;

verificarea mijlocului de transport pus la dispoziţie pentru a constata dacă� este apt pentru încărcarea mărfii respective; în caz contrar, obiecţiile furnizorului vor fi transmise cărăuşului care dacă menţine mijlocul de transport, preia răspunderea pentru eventualele degradări, pierderi sau sustrageri ce pot apărea în timpul transportului;

emiterea documentelor de transport constituie, de asemenea, o altă� îndatorire a expeditorului.

În cadrul acestor documente (scrisoarea de trăsură - pentru transportul feroviar, foaia de parcurs, pentru cel rutier şi conosamentul, pentru

6

transportul pe apă) furnizorul este obligat să precizeze natura mărfii care se expediază, însuşirile produselor şi starea în care acestea au fost predate;

încărcarea mărfurilor în mijloacele de transport cade deseori în sarcina� furnizorului. La încărcarea mărfurilor trebuie să se respecte normele tehnice stabilite atât pentru folosirea raţională a mijlocului de transport, cât şi pentru a asigura integritatea mărfii pe toată durata transportului, ferind-o de degradări. O încărcare corect efectuată are în vedere nu numai simpla aşezare ordonată a mărfurilor în mijlocul de transport, ci şi fixarea lor prin ancorare, legare, împănare etc.;

expedierea mărfurilor la adresa indicată de destinatar constituie o altă� obligaţie importantă a organizaţiei furnizoare. Indicarea exactă şi desluşită a adresei de destinaţie în documentul de transport constituie una dintre îndatoririle a cărei nerespectare provoacă întârzieri în executarea deplasării mărfurilor, conducând la plata de locaţii.

Răspunderea furnizorului pentru integritatea mărfii diferă în funcţie de momentul predării acesteia. În practică se disting următoarele situaţii în care răspunderea furnizorului poate fi angajată: □ până în momentul predării către cărăuş, când: • livrarea mărfurilor s-a făcut prin recepţie sau autorecepţie la furnizor şi expedierea lor cade în sarcina acestuia; • în urma recepţiei sau autorecepţiei la furnizor, mărfurile rămân în custodia acestuia şi expedierea lor cade în sarcina furnizorului. □ până în momentul predării efective către beneficiar, când: • recepţia se face la furnizor şi beneficiarul ridică mărfurile direct de la furnizor sau expediţia cade în sarcina beneficiarului; • mărfurile au rămas, în urma recepţiei făcute la furnizor, în custodia acestuia şi ridicarea sau expedierea lor cade în sarcina beneficiarului; • recepţia se face la beneficiar iar mărfurile au fost transportate la locul recepţiei de către furnizor.

Potrivit legislaţiei în vigoare, furnizorul răspunde pentru lipsurile calitative sau cantitative ale mărfurilor, dacă acestea sunt cauzate de încălcarea obligaţiilor ce-i revin. Astfel, avariile, vicierile sau lipsurile apărute în timpul transportului cad în răspunderea furnizorului când s-au folosit pentru ambalare materiale necorespunzătoare, nu s-au respectat normele tehnice de ambalare, încărcare, manipulare şi fixare în mijlocul de transport, când nu s-au aplicat sigiliile corespunzătoare pe mijloacele de transport închise (dacă acestea sunt folosite în întregime de către expeditor).

7

De asemenea, unitatea furnizoare răspunde şi pentru completarea greşită a documentelor de transport, prin înscrierea unor declaraţii inexacte, incomplete sau scrise în alte locuri decât cele rezervate pentru fiecare, şi pentru declararea greşită a masei produselor.

Un aspect de importanţă deosebită privind obligaţiile şi răspunderile furnizorului îl constituie respectarea riguroasă a calităţii produselor livrate.

Încălcarea prescripţiilor calitative stabilite prin contract se consideră drept livrare necorespunzătoare calitativ, cu consecinţe de natură să angajeze răspunderea furnizorului pentru daunele provocate.

Livrarea de produse necorespunzătoare calitativ creează obligaţia furnizorului de înlocuire sau recondiţionare a produselor respective, care izvorăşte din conţinutul obligaţiilor sale de garanţie. Pe lângă acestea, în sarcina furnizorului poate cădea şi obligaţia plăţii unor penalităţi de întârziere şi daune, ca forme ale răspunderii sale pentru executarea necorespunzătoare a obligaţiilor asumate contractual . .

2.2.2. Obligaţiile şi răspunderile cărăuşului

Obligaţiile şi răspunderile cărăuşului se referă la: preluarea mărfurilor; �executarea transportului; �eliberarea (predarea) lotului de marfa la destinaţie. �

Cărăuşul este obligat să primească mărfurile spre transport conform contractului de transport existent, care materializează obligaţia ce o are de a accepta cererile de transport adresate de către unităţile economice expeditoare.

Calitatea de cărăuş are o dublă accepţiune. În primul rând, cărăuşul este acel profesionist care realizează efectiv deplasarea mărfurilor cu mijloace proprii, împrumutate sau închiriate. Tot cărăuş este şi acea persoană care se obligă să facă tot ceea ce este necesar pentru ca transportul mărfii să se realizeze cu mijloacele altuia, dar în numele şi pe răspunderea sa şi care întruneşte de fapt condiţiile unui comisionar de transport.

Contractul de transport implică predarea efectivă a mărfurilor de către expeditor şi preluarea acestora de către cărăuş.

Operaţiunea de predare-preluare a mărfii are drept consecinţă obligaţia cărăuşului de a transporta mărfurile la destinaţie, potrivit clauzelor stabilite prin contract.

O importanţă deosebită pentru asigurarea integrităţii mărfii în timpul transportului o are stabilirea momentului în care mărfurile sunt preluate de

8

către societatea de transport, din acest moment începând să curgă răspunderea acestuia. În mod obişnuit, acest moment este marcat de operaţiunea aplicării ştampilei unităţii de cărăuşie pe documentul de transport, având un dublu efect şi anume:

- constituie dovada primirii mărfurilor; - stabileşte data la care începe să opereze răspunderea cărăuşului.

Din punct de vedere al expertizei merceologice şi al sarcinilor pe care le are de îndeplinit expertul merceolog în activitatea de depistare, localizare şi elucidare a cauzelor care au condus la degradarea calitativă a mărfii, cunoaşterea exactă a timpului cât marfa s-a aflat sub răspunderea uneia sau alteia dintre părţile angajate în circuitul tehnico-economic al mărfurilor, are o importanţă deosebită.

Preluarea mărfurilor de la furnizor spre a fi transportate constituie o sarcină distinctă a cărăuşului, iar timpul necesar executării acestei operaţiuni nu va afecta pe acela necesar operaţiunilor de încărcare.

Cărăuşul este obligat să verifice, la primire, natura mărfurilor, numărul coletelor sau cantitatea de produse, precum şi sigiliile aplicate. El are datoria să refuze primirea spre a fi transportate a mărfurilor ambalate necorespunzător, când nu se respectă tehnica de încărcare şi fixare a mărfurilor în mijlocul de transport sau când sunt predate spre transport mărfuri interzise.

Cărăuşul este obligat să ia măsuri de asigurare a integrităţii mărfurilor pe parcursul transportului.

Nerespectarea de către cărăuş a obligaţiei de a asigura integritatea cantitativă şi calitativă a mărfii în timpul transportului poate avea drept consecinţă pierderea (totală sau parţială) sau avarierea mărfii. În ambele situaţii, poate fi angajată răspunderea cărăuşului pentru eventualele daune.

Cărăuşul poate fi absolvit de răspundere pentru degradarea totală sau parţială a mărfurilor, dacă acestea s-au produs:

□ din cauze de forţă majoră; □ dacă prejudiciul provine din culpa furnizorului sau a destinatarului; □ dacă prejudiciul a fost cauzat de unele însuşiri proprii naturii

mărfurilor care au provocat spargerea, sfărâmarea, alterarea sau alte fenomene asemănătoare;

□ din cauze naturale inerente transportului în mijloace de transport deschise, dacă acestea sunt considerate drept corespunzătoare cu dispoziţiile în vigoare;

□ dacă pe durata transportului mărfurile au fost însoţite de delegaţi ai furnizorului sau beneficiarului, care nu au luat măsuri pentru

9

asigurarea integrităţii mărfurilor; □ dacă prejudiciul a fost cauzat de unele defecţiuni ale ambalajului

care nu au putut fi observate la primirea mărfurilor pentru transport (vicii ascunse);

□ dacă expeditorul a predat produse excluse la transport sub denumire falsă, inexactă sau incompletă sau dacă nu a indicat în

documentele de transport particularităţile specifice produselor care necesită condiţii speciale în timpul transportului;

□ dacă scăderea masei produselor s-a datorat însuşirilor naturale ale acestora (perisabilităţi).

Primirea mărfurilor de către cărăuş spre transport fără nici o obiecţie constituie o prezumţie că s-au respectat condiţiile prevăzute de lege, inclusiv sub aspectul verificărilor obligatorii.

Neîndeplinirea obligaţiilor de verificare de către cărăuş poate avea consecinţe negative pentru acesta. La examinarea cauzelor care au provocat anumite deficienţe pe parcursul transportului mărfii poate fi angajată răspunderea organizaţiei de transport, care răspunde de integritatea mărfii transportate din momentul primirii şi până la eliberarea către destinatar.

În momentul predării mărfurilor la destinaţie, cărăuşul este obligat ca, împreună cu destinatarul, să procedeze la verificarea sigiliilor, a semnelor şi marcajelor de pe mijlocul de transport sau de pe colete, cât şi la verificarea conţinutului. Dacă totul este găsit „în ordine" se face menţiunea pe documentul de transport „predat fără urme de violare". În cazul în care, cu ocazia acestei verificări, se constată urme de violare, pierderi, avarii, scurgeri etc. se va opri descărcarea, chemându-se la faţa locului şeful organizaţiei de cărăuşie sau reprezentantul acestuia, care este obligat să se prezinte pentru a constata eventualele daune. Cu această ocazie se întocmeşte un proces-verbal de constatare.

2.2.3. Obligaţiile şi răspunderile beneficiarului Principalele obligaţii ce revin beneficiarului sunt:

verificarea identităţii mărfurilor; �verificarea cantitativă; �verificarea calitativă a mărfurilor primite. �

Beneficiarul indicat în documentul de transport este singurul îndreptăţit să primească încărcătura de marfă, obiect al transportului. Unitatea destinatară are obligaţia legală de a primi mărfurile de la cărăuş şi de a le transporta la locul corespunzător. Cărăuşul este răspunzător faţă de

destinatarul legitim în ipoteza în care marfa a fost eliberată din culpa sa unei

10

alte unităţi.

Obligaţia primirii şi preluării mărfurilor de către destinatar are un dublu aspect juridic şi anume:

1 întreprinderea de cărăuşie este interesată să se elibereze de� răspunderea privind integritatea mărfii transportate, imediat ce aceasta a sosit la destinaţie, eliberându-şi simultan şi mijlocul de transport;

2 beneficiarul este interesat să intre cât mai repede în posesia� mărfii, în vederea realizării în timp a obiectivelor economice specifice.

Primirea mărfurilor de către destinatar este o sarcină complexă, care presupune îndeplinirea unor activităţi distincte, şi anume: • executarea formalităţilor prealabile preluării încărcăturii de marfă (primirea documentelor de transport); • examinarea stării exterioare a mijlocului de transport; • cercetarea şi ridicarea sigiliilor de pe mijlocul de transport; • verificarea conţinutului mijlocului de transport.

De asemenea, unitatea destinatară are obligaţia să controleze modul în care se execută descărcarea mărfurilor, transportarea şi introducerea lor în depozit.

Toate aceste operaţiuni presupun o atenţie deosebită în timpul executării lor, deoarece fiecare dintre ele poate avea implicaţii asupra integrităţii mărfii şi deci, a securităţii acestora.

Pe traseul cuprins de la locul de descărcare a mărfurilor la cel de depozitare pot apărea împrejurări de natură să conducă la lipsuri sau degradări; în această etapă, integritatea mărfurilor este asigurată de organizaţia destinatară, mărfurile aflându-se sub controlul unic al acesteia.

Primirea mărfurilor de către destinatar şi atestarea scrisă a acestei operaţiuni, îl eliberează pe cărăuş de obligaţia asumată privind aducerea mărfurilor la destinaţie în bune condiţii .

Cu ocazia primirii mărfurilor de la cărăuş, destinatarul este obligat să efectueze recepţia cantitativă şi calitativă a mărfurilor primite în termenul stabilit. În cazul constatării la destinaţie a unor deficienţe cantitative şi calitative faţă de cele prevăzute în contract sau în actele de livrare, beneficiarul este obligat a-1 înştiinţa pe furnizor pentru a trimite un delegat care să participe la verificarea lotului de produse. Dacă se consideră că unele lipsuri pot fi imputate cărăuşului, destinatarul este obligat ca odată cu

11

sesizarea furnizorului să-1 înştiinţeze şi pe cărăuş, invitându-1 să trimită un reprezentant care să participe la constatarea lipsurilor, la termenul fixat. În aceste condiţii, constatarea este opozabilă atât furnizorului, cât şi cărăuşului.

12

CAPITOLUL IIITEHNOLOGIA REALIZĂRII PROCESULUI

DE RECEPŢIE

3.1. . Etapele procesului de recepţie

Comisiile de recepţie se constituie pe unităţi sau secţii formate din 3-5 membrii şi parcurg în efectuarea recepţiei mai multe etape:

- stabilirea metodei de verificare a calităţii;- verificarea stării mijlocului de transport din punctul de vedere al integrităţii sigiliului aplicat de furnizor, sistemul de închidere a uşilor, containerelor sau ambalajelor;

- verificarea documentaţiei însoţitoare(buletine de analiză, certificat de calitate şi confruntarea acestora cu clauzele contractuale);- controlul calităţii produselor din lot , fie prin controlul total , fie prin eşantionare;- identificarea parametrilor statistici de control total ,stabiliţi prin standard sau contract;- prelevarea eşantioanelor printr-o metodă standardizată;- interpretarea rezultatelor şi luarea hotărârii de acceptare sau respingere a lotului controlat;

Procesul de recepţie a mărfurilor se realizează de către beneficiar (unitatea comercială cu ridicata sau cu amănuntul), cu sau fără participarea furnizorului (producătorului de mărfuri).

Locul efectuării recepţiei: - poate fi sediul beneficiarului sau sediul furnizorului; - la sediul furnizorului este necesară prezenţa ambelor părţi;

- se alege sediul furnizorului , în cazul mărfurilor cu grad ridicat de complexitate, deoarece furnizorul dispune de aparatură complexă,necesară verificării calitative, sau în cazul în care se livrează cantităţi mari de mărfuri la intervale scurte de timp;

Tehnologia realizării procesului de recepţie cuprinde 4 categorii de operaţiuni :1. Verificarea integrităţii şi stării igienico-sanitare a mijlocului de transport

( prezenţa sigiliilor, eventualele avarii, salubritatea acestuia, documente care prescriu calitatea mărfurilor);

2. Verificarea documentelor ( documente de contractare, documente care însoţesc lotul de marfă);

3. Identificarea lotului de marfă şi verificarea cantitativă a acestuia;4. Verificarea calitativă a lotului de marfă .

1. Extragerea probelor elementare;Alte operaţiuni care 2. Mânuirea, pregătirea şi analiza probelor;au loc simultan cu 3. Întocmirea documentelor recepţiei;recepţia: 4. Acceptarea sau respingerea lotului de mărfuri;

Recepţia mărfurilor este efectuată de către o comisie de recepţie. Comisia de recepţie formată din 3-5 membrii,care are următoarele atribuţii:

- efectuează recepţia cantitativă şi calitativă a mărfurilor:- urmăreşte evoluţia calităţii mărfurilor recepţionate pe toată perioada depozitării .

3.2. Verificarea documentelor

Documentele care sunt verificate sunt :1. documente de contractare : contractul , anexele la contract , graficele de livrări , specificaţiile .2. documentele de însoţire a lotului :- documente de livrare : factură , aviz de expediţie - documente de transport : conosament , scrisoare de trăsură , foaie de parcurs - documente de certificare a calităţii : certificat de calitate , certificat de conformitate , declaraţie de conformitate , buletin de analiză , certificat de garanţie

Certificarea produselor reprezintă atestarea, de către organismul de certificare, a conformităţii acestora cu un anumit standard sau cu un alt document normativ. Certificarea produselor prezintă mai multe avantaje : - oferă un avantaj comercial, contribuind la promovarea produselor; - reprezintă o dovadă obiectivă că sunt respectate caracteristicile de calitate menţionate în standardul de referinţă, facilitând orientarea consumatorilor în alegerea produselor şi serviciilor. - permite, în acelaşi timp, eliminarea încercărilor multiple şi costisitoare efectuate atât de producător, cât şi de diverşi beneficiari sau intermediari ;

Certificatul de analiză este un document eliberat de furnizor , prin care se dovedeşte calitatea produsului ; în acesta se menţionează încercările şi probele la care a fost supus produsul , în conformitate cu standardele , normele tehnice sau alte clauze prevăzute în contract .

Certificatul de conformitate este un document eliberat conform regulilor unui sistem de certificare , ce indică faptul că produsul îndeplineşte condiţiile stabilite printr-un standard sau alte documente normative date .

Declaraţia de conformitate este declaraţia făcută de furnizor , prin care garantează că produsul corespunde unui nivel calitativ stabilit printr-un document normativ .

Buletinul de analiză se eliberează pentru produsele alimentare , chimice şi cuprinde nivelul caracteristicilor de calitate .Este un document important prin care fabrica certifică calitatea produsului , garantându-l pentru o anumită perioadă de timp . De aceea , în conţinutul său sunt înscrise condiţiile tehnice stabilite de STAS pe baza căruia a fost fabricat produsul , ca şi condiţiile întrunite în momentul predării .

CAPITOLUL IVVERIFICAREA CALITĂŢII MĂRFURILOR

ALIMENTARE

Recunoscându-se necesitatea unor mutaţii profunde în modul de abordare a aspectelor referitoare la calitate, în România asistăm, în ultimii ani, la intensificarea preocupărilor în domeniul calităţii ,atât la nivelul agenţilor economici, cât şi la nivelul unor organisme guvernamentale şi neguvernamentale , asociaţii , firme de consultanţă.

Acest proces va fi facilitat de preocupările actuale din România privind perfecţionarea cadrului legal şi instituţional al evaluării conformităţii şi a celui referitor la standardizare.

De asemenea, se recunoaşte necesitatea elaborării unei politici naţionale coerente referitoare la calitate , în programul guvernului fiind prevăzut că “guvernul va elabora o Strategie Naţională a Calităţii, prin care sunt stimulate transferul tehnologic şi inovarea, ca bază a creşterii capacităţii concurenţiale pe pieţe globale în condiţiile corelării politicilor guvernamentale în domeniul protecţiei consumatorului , cu cele din domeniul infrastructurilor calităţii şi armonizării acestora cu politicile practicate de Piaţa Unică Europeană”.

Se apreciază că această legislaţie contribuie la asigurarea premiselor necesare pentru acceptarea României ca partener în vederea încheierii Acordului European de Evaluare a Conformităţii , din cel puţin următoarele considerente:

asigură separarea funcţiilor de reglementare, acreditare, standardizare şi certificare a produselor. Astfel, pentru acreditare s-a creat un organism independent de cel de standardizare, acesta din urmă păstrându-şi atribuţiile referitoare la activitatea de standardizare şi cele privind certificarea conformităţii produselor cu standardele române, gestionând, mărcile de conformitate cu aceste standarde ;

stabileşte caracterul voluntar al tuturor standardelor naţionale. Aplicareaunui standard naţional poate deveni obligatorie, în totalitate sau parţial, numai printr-o reglementare tehnică ;

stabileşte un nou cadru instituţional pentru activitatea de standardizare naţională. Spre deosebire de situaţia anterioară, când organismul naţional de standardizare era un organism guvernamental ,acesta devine o asociaţie de drept privat ,fără scop lucrative. Această soluţie asigură o mai bună reprezentare a tuturor părţilor interesante în activitatea de standardizare naţională .

stabileşte principiile de bază ale acreditării organismelor şi laboratoarelor în România, în acord cu tendinţele actuale pe plan mondial şi în UE.

Aprecierea calităţii unui produs se face în scopul de a constata modul cum sunt respectate cerinţele prescrise de standarde şi în dorinţa de a găsi căi de perfecţionare a acestora .

Verificarea calităţii se face în spaţii special amenajate numite „laboratoare” care permit aplicarea diferitelor metode şi tehnici de analiză .

Organizarea şi amenajarea laboratoarelor se efectuează în funcţie de specificul grupelor de mărfuri . Acestea au în comun condiţii legate de asigurarea temperaturii optime , a luminozităţii , prezenţa instalaţiilor de apă , gaz , reţea electrică de forţă etc. De asemenea , sunt necesare ustensile şi aparate specifice de lucru .

Verificarea calităţii se face pe un lot de marfă . Prin lot de marfă înţelegem cantitatea de produs de acelaşi fel , având aceeaşi formă de ambalaj şi aceeaşi dată de fabricaţie . Mărimea lotului este stabilită cantitativ de standard în capitolul „Reguli pentru verificarea calităţii „ . Aceste reguli precizează ordinea analizei unui lot , şi anume :

- verificarea ambalajului de transport şi de desfacere- verificarea marcării - recoltarea probelor medii pentru analiză - analiza organoleptică şi de laborator .

Verificarea ambalării , marcării , examenul organoleptic se fac luând la întâmplare 5-10% din numărul de ambalaje de transport care constituie lotul , dar nu mai puţin de două ambalaje .

Pentru examenul de laborator se formează proba medie din produsele examinate organoleptic . Proba medie reprezintă cantitatea de produs recoltată prin sondaj din diferite puncte ale produsului sau lotului . Mărimea probei , exprimată în grame , este prevăzută în STAS . Proba obţinută se împarte în părţi egale şi se ambalează în borcane de sticlă sau alte ambalaje impermeabile . O parte de probă se trimite la laboratorul de analiză al întreprinderii , cea de-a doua parte se păstrează în acelaşi loc , în aceleaşi condiţii ca lotul primit . Probele vor fi sigilate şi etichetate cu : denumirea fabricii producătoare , denumirea produsului , data fabricării şi luării probelor , numele şi semnătura persoanei care a luat proba .

În caz de litigiu , o parte din probă se trimite spre analiză unui laborator neutru , corespunzător tipului de produs .

Pentru verificarea calităţii produsului se folosesc diferite metode şi anume : - metoda organoleptică - metode de laborator Fiecare metodă are o tehnică proprie care cuprinde etape distincte care

trebuie respectate pentru a se obţine rezultate corecte .

Metoda organoleptică stabileşte anumite proprietăţi ale produselor cu ajutorul organelor de simţ . Este o metodă rapidă , uşoară , dar poate fi

subiectivă depinzând de acurateţea simţurilor şi de pregătirea persoanelor implicate în efectuarea ei . Trebuie să se desfăşoare în condiţii optime şi să respecte o anumită ordine în stabilirea proprietăţilor .

Metodele de laborator stabilesc proprietăţi fizico – chimice , microbiologice , în funcţie de produsul analizat . Sunt efectuate în condiţii de muncă corespunzătoare , cu aparate specifice , de cadre cu pregătire specială . rezultatele obţinute reprezintă media aritmetică a două determinări de acelaşi fel efectuate în acelaşi timp , între care se mai admit mici diferenţe .

Fiecare metodă de laborator este bine justificată printr-un scop bine precizat . De asemenea , în normele speciale se indică aparatele sau reactivii folosiţi la determinare , precum şi modul de lucru şi de stabilire a rezultatului .

Verificarea calităţii produselor se poate realiza astfel : a) Verificarea prin atribute - se examinează unele caracteristici

psihosenzoriale ale produselor, determinând împărţirea produselor în două categorii:

- corespunzătoare, deci acceptate;- necorespunzătoare, deci respinse;În urma verificării, se obţin rezultate exprimate fie în număr de defecte în

întregul lot , fie în procente. Această metodă prezintă următoarele avantaje:- este simplă, fără a implica o aparatură de măsură şi control sofisticată;- este economică în cazul produselor pentru care caracteristicile psihosenzoriale sunt determinate ;Presupune constatarea prezenţei sau absenţei caracteristicilor

organoleptice la fiecare produs analizat.De asemenea , presupune stabilirea numărului de produse din eşantion

care posedă sau nu caracteristica organoleptică respectivă şi împărţirea produselor în corespunzătoare şi necorespunzătoare .

Metoda organoleptică stabileşte cu ajutorul organelor de simţ proprietăţile organoleptice ale produselor ( aspect , culoare , miros, gust etc. ) .

Este o metodă rapidă , uşoară , dar prezintă dezavantajul că este subiectivă, deoarece rezultatele obţinute depind de acurateţea simţurilor persoanelor care fac verificarea calităţii şi de pregătirea profesională a acestora .

b) Verificarea calităţii prin intermediul caracteristicilor variabile - se efectuează măsurători asupra unor caracteristici şi proprietăţi ale produselor, rezultatele transpunându-se asupra mediei şi dispersiei caracteristici măsurabile. Avantajul metodei constă în exactitate , permiţând calcularea unor indicatori statistici şi aplicarea unor coeficienţi de corecţie, dar este mai complexă decât verificarea prin atribute, necesitând personal calificat şi o aparatură de măsură şi control mai pretenţioasă şi mai scumpă.

Este însă foarte des utilizată în industria chimică şi industria

electrotehnică şi electronică.

Sisteme de control al calităţii :

a) Control integral(sau 100% sau bucată cu bucată) constă în verificarea tuturor componentelor loturilor de produse. Este un sistem mai greoi, dar necesar în cazul în care produsele din lot sunt de valoare ridicată, acceptarea unui defect implicând pierderi considerabile sau când loturile au dimensiuni reduse. Nu se aplică atunci când determinările unor caracteristici presupun şi distrugerea produselor.

b) Controlul prin eşantionare reprezintă procesul de evaluare a calităţii unei părţi reduse a produselor dintr-un lot,în vederea acceptării sau respingerii întregului lot, adică pentru a stabili dacă lotul corespunde sau nu unei anumite specificaţii de calitate. Ca metode de aplicare, poate fi folosită atât cea prin atribute cât şi cea prin variabile.

CAPITOLUL V PROCESUL - VERBAL DE RECEPŢIE

Constatările în legătură cu cantitatea şi calitatea lotului de marfă examinat sunt consemnate într-un proces verbal de recepţie . Aceasta prezintă calitatea reală a mărfurilor .

Pe baza procesului verbal de recepţie , calitatea reală a mărfurilor poate fi comparată cu calitatea prescrisă sau contractată , putând fi inferioară sau uneori chiar superioară acestora .

Procesul –verbal reprezintă dovada constatărilor făcute de comisia recepţie şi poate fi invocat de furnizor , de beneficiar sau de transportator . El este deci un mijloc de probă .

Procesul –verbal cuprinde următoarele elemente : data şi locul efectuării recepţiei componenţa comisiei de recepţie metodologia de verificare a calităţii lotului deficienţele calitative constatate cauzele deficienţelor constatate urmele de distrugeri de sigilii , spargeri , sustrageri ,scurgeri

În situaţia în care lotul de marfă este găsit necorespunzător , comisia de recepţie înştiinţează furnizorul .

Se stabileşte una din situaţiile următoare : returnarea lotului de marfă furnizorului , în vederea înlocuirii acestuia cu

altul corespunzător . recondiţionarea lotului , cu suportarea cheltuielilor de către partea aflată

în culpă . resortarea mărfurilor şi trecerea lor la o calitate inferioară , cu reducerea

preţului de vânzare la furnizor refuzarea mărfurilor, când acestea nu corespund calitativ şi furnizorul nu

acceptă înlocuirea lor .

CAPITOLUL VI EFECTELE JURIDICE ŞI ECONOMICE ALE

RECEPŢIEI MĂRFURILOR

Efectele juridice sunt următoarele : se constată dacă furnizorul şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale cu

privire la cantitate , calitate , sortiment , termene de livrare ; confirmarea livrării mărfurilor contractate ; stabilirea momentului trecerii mărfurilor din proprietatea furnizorului în

cea a beneficiarului ; stabilirea momentului în care este angajată răspunderea furnizorului

pentru nelivrarea mărfurilor sau livrarea cu întârziere a acestora , sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale ;

evidenţierea datei de la care începe să curgă termenul de garanţie pentru unele categorii de mărfuri ;

stabilirea datei la care ia naştere obligaţia de plată a valorii mărfii de către beneficiar;

eliberarea transportatorului de obligaţia asumată prin contractul de transport .

Efectele economice sunt următoarele :

PENTRU COMERŢ : evitarea pătrunderii în sfera comerţului a mărfurilor necorespunzătoare

din punct de vedere calitativ evitarea formării stocurilor supranormative care generează imobilizări de

fonduri , încetinirea vitezei de circulaţie a mărfurilor , creşterea cheltuielilor şi deci reducerea rentabilităţii

asigurarea gestiunii corecte a produselor

PENTRU PRODUCŢIE : stimularea producătorilor pentru a obţine produse de calitate superioară ,

corespunzătoare prescripţiilor standardelor , normelor tehnice

PENTRU CONSUMATOR : beneficiarul îşi asumă riscul pentru viciile aparente , iar furnizorul pentru

viciile ascunse se asigură protecţia consumatorilor prin respectarea drepturilor acestora :

- dreptul de a fi protejaţi

- dreptul de a fi informaţi corect- dreptul de alegere liberă a mărfurilor dintr-o gamă variată de produse

CAPITOLUL VIINORME DE PROTECŢIE A MUNCII

Activitatea de comerţ presupune desfăşurarea unor procese de muncă prin care personalul comercial este supus unui efort fizic şi psihic susţinut , dar este şi predispus la o serie de accidente care îi pot determina incapacitatea temporară sau permanentă de muncă .

De aceea , pentru prevenirea acestor accidente care nu numai că afectează buna desfăşurare a activităţii comerciale , ci pot provoca şi o serie de neplăceri pentru persoanele accidentate , este necesară respectarea unor norme de protecţie a muncii , instituite la nivelul fiecărei unităţi comerciale în parte , care sunt aduse la cunoştinţa personalului comercial .

Protecţia muncii reprezintă un ansamblu de acţiuni şi măsuri ce au ca obiect cunoaşterea şi înlăturarea tuturor elementelor care pot apărea în procesul muncii , susceptibile să provoace accidente şi îmbolnăviri profesionale .

Orice activitate economică trebuie să aibă în vedere pe lângă cerinţele de productivitate şi pe cele de securitate a muncii .

Conducătorii şi organizatorii proceselor comerciale nu trebuie să neglijeze măsurile de protecţie , ci trebuie să le considere parte integrantă a întregii activităţi . Studiul protecţiei muncii trebuie să înceapă prin cunoaşterea problemelor generale de bază care pot cauza accidente şi îmbolnăviri profesionale , pentru a putea în primul rând să le prevină .

Lucrătorii care desfăşoară activităţi în comerţ trebuie să cunoască toate informaţiile cu privire la :

Riscurile la care sunt expuşi Părţile periculoase ale echipamentelor tehnice utilizate în funcţie de

specificul activităţii Dispozitivele de protecţie existente Mijloacele de protecţie Modul de intervenţie în caz de avarii sau accidente Sistemele de avertizare Dotarea cu echipamentul individual de protecţie şi alegerea acestuia în

funcţie de riscurile specifice fiecărui tip de activitate sau operaţie comercială se vor face conform Normativului – cadru de acordare şi utilizare a echipamentului individual de protecţie.

În zonele cu pericol potenţial de apariţie a electricităţii statice în mediul de muncă , îmbrăcămintea şi încălţămintea trebuie să fie antistatice şi se interzice

utilizarea îmbrăcămintei sintetice generatoare de sarcini electrice sau a încălţămintei cu accesorii metalice .

La casele de marcat , la instalaţiile care sunt conectate la sursele de energie electrică existente în unităţile comerciale , înaintea începerii programului de lucru va fi verificată legătura cu conductorul de nul şi integritatea cablurilor care le conectează .

Echipamentele tehnice utilizate pentru transportul loturilor la rampă de încărcare – descărcare , trebuie sa fie adecvate sarcinii de muncă sau adaptabile cu uşurinţă pentru îndeplinirea acesteia şi să poată fi utilizate de către angajaţi fără a prezenta riscuri pentru sănătatea şi siguranţa lor.

Pentru prevenirea accidentelor şi reducerea pagubelor provocate de deteriorarea mărfurilor sau ambalajelor , trebuie respectate anumite reguli privind manipularea şi transportul mărfurilor :

1. Evaluarea greutăţii obiectului şi pregătirea pentru a-l ridica se realizează prin următoarele operaţii :

Verificarea înălţimii şi lăţimii obiectului Împingerea obiectului cu piciorul pentru a estima greutatea

acestuia Aranjarea obiectului astfel încât să fie uşor de manevrat Îndepărtarea obstacolelor din drum

Operaţiile se desfăşoară cu respectarea următoarelor reguli :- nu se ridică obiectul dacă podeaua este udă sau alunecoasă- dacă obiectele sunt prea grele se apelează la mijloace de transport- înălţimea maximă până la care mărfurile pot fi preluate în condiţii de

siguranţă este de 1,60 m .- înălţimea maximă de ridicare manuală a mărfurilor este de 1,40 m - înălţimea maximă atinsă cu mâna este de 2 m .

2. Poziţionarea corpului se realizează prin următoarele operaţii : Plasarea unui picior pe una din laturile obiectului Poziţionarea celuilalt picior în spatele obiectului

3. Prinderea obiectului : Ţinerea obiectului aproape de corp când este ridicat Prinderea obiectului de marginile de jos

4. Alegerea poziţiei de ridicare : Îndoirea genunchilor pentru a ridica obiectul Ţinerea spatelui drept Nu se îndoaie şi nu se răsuceşte mijlocul

5. Ridicarea obiectului : nu se fac mişcări bruşte ridicarea treptată cu îndreptarea picioarelor nu se răsuceşte corpul

6. Evitarea accidentelor :

Se evită întinderile Nu se folosesc cutii pe post de scară Se folosesc mijloace de ridicare mecanizate

BIBLIOGRAFIE :

1. Vasile Bozgan ( coordonator ) , Comerţ şi Servicii – Manual pentru şcoala de arte şi meserii , nivel I , Editura Economică Preuniversitaria , 2002

2. Eugen Falniţă , Carmen Băbăiţă , Marius Bizerea , Merceologie , Editura Mirton , Timişoara , 2001

3. Tănţica Petre , Gabriela Iordache , Studiul Calităţii Produselor şi Serviciilor , manual pentru clasa a XI-a , Editura Niculescu ABC , 2004

4. Tănţica Petre , Gabriela Iordache , Studiul Calităţii Produselor şi Serviciilor , manual pentru clasa a XII-a , Editura Niculescu ABC , 2002

5. Ştefan Pece , Ştefan Silviu Mitrea , Protecţia muncii , manual pentru Învăţământul preuniversitar , Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti , 1998