View
2
Download
0
Category
Preview:
Citation preview
1
Proiect
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
Hotărâre nr.
din __________________
Chişinău
pentru aprobarea proiectului de Lege cu privire la protecţia plantelor şi
carantina fitosanitară
Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:
Se aprobă proiectul de Lege pentru cu privire la protecţia plantelor şi carantina
fitosanitară şi se prezintă Parlamentului spre examinare.
Prim-ministru Vladimir FILAT
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
ministrul economiei Valeriu LAZAR
Ministrul agriculturii
şi industriei alimentare Valeriu COSARCIUC
Ministrul finanţelor Veaceslav NEGRUŢA
Ministrul justiţiei Alexandu TANASE
2
proiect
Legea cu privire la protecţia plantelor şi carantina
fitosanitară
Parlamentul adoptă prezenta lege organică. Prezenta lege este
armonizată cu Directiva 2000/29/CE a Consiliului din 8 mai 2000
privind măsurile de protecţie împotriva introducerii în Comunitate a
unor organisme dăunătoare plantelor sau produselor vegetale şi
împotriva răspândirii lor în Comunitate, publicată în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene JOCE.
CAPITOLUL I. DISPOZIŢII GENERALE
Articolul 1. Obiectul de reglementare şi sfera de aplicare a
legii
(1) Prezenta lege reglementează organizarea şi desfăşurarea
activităţilor privind protecţia plantelor şi carantina fitosanitară pe
teritoriul Republicii Moldova.
(2) Prezenta lege reglementează, de asemenea, măsurile şi
activităţile de protecţie împotriva apariţiei sau introducerii organismelor
dăunătoare plantelor sau produselor vegetale, inclusiv a bunurilor
conexe supuse regimului fitosanitar, pe teritoriul Republicii Moldova
din state străine.
(3) Prezenta lege reglementează relaţiile cu privire la măsurile
de protecţie împotriva răspîndirii în ţară a organismelor dăunătoare
plantelor sau produselor vegetale prin mijloace legate de
comercializarea plantelor, produselor vegetale şi a bunurilor conexe
supuse regimului fitosanitar în perimetrul frontierei de stat a Republicii
Moldova.
(4) Prezenta lege se aplică în relaţiile autorităţilor administraţiei
publice centrale şi locale, persoanelor juridice de drept public sau
privat, persoanelor fizice, rezidente şi nerezidente, indiferent de forma
de proprietate şi statutul juridic al acestora, implicate în activităţi ce ţin
producerea, păstrarea, transportarea, comercializarea plantelor, părţilor
vii ale plantelor, seminţelor şi produselor vegetale, bunurilor conexe
supuse regimului fitosanitar, precum şi în relaţiile ce apar în procesul
exercitării supravegherii şi controlului de stat al acestor activităţi.
(5) Cu excepţia cazului în care o altfel de menţiune este făcută
în mod expres, prezenta lege se aplică şi în cazul lemnului şi produselor
din lemn.
Articolul 2. Noţiuni principale
În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni principale
semnifică:
bunuri conexe supuse regimului fitosanitar - orice spaţiu de
depozitare, mijloc de transport, container sau orice alt obiect ori
material susceptibil de a purta şi de a răspîndi organisme de carantina,
în special transportul internaţional;
carantină fitosanitară - regim juridic special ce cuprinde un
complex de măsuri imperative, menite să prevină introducerea şi/sau
răspândirea organismelor de carantină, localizarea, combaterea şi
lichidarea acestora în scopul protecţiei plantelor şi produselor vegetale;
certificat fitosanitar - document oficial, conform tipizatei din
Convenţia internaţională pentru protecţia plantelor, întocmit şi eliberat
în modul stabilit prin prezenta lege;
certificare fitosanitară – utilizarea metodelor fitosanitare
(inspecţii, analiză, prospectări sau tratamente) care permit eliberarea
certificatelor fitosanitare;
control fitosanitar - control oficial al plantelor, produselor
vegetale şi al bunurilor conexe pentru a se determina prezenţa sau
absenţa organismelor dăunătoare şi/sau pentru a se asigura respectarea
normelor fitosanitare de către persoanele fizice şi juridice;
controlul primar – controlul producţiei, materialelor şi
obiectelor supuse carantinei şi destinate importului, efectuat la punctele
de trecere a frontierei de stat;
3
controlul secundar – controlul producţiei, materialelor şi
obiectelor supuse carantinei şi destinate importului, efectuat la locurile
de descărcare a acestora;
domeniu de protecţie a plantelor - sferă de activitate ce
cuprinde exercitarea unui complex de măsuri de protecţie a solurilor,
pădurilor, vegetaţiei, materialului semincer şi săditor, precum şi a
recoltelor aflate la păstrare, de organismele dăunătoare, precum şi
monitorizarea, prognoza fitosanitară, supravegherea şi controlul de stat;
focar - populaţie recent detectată a unui organism dăunător,
inclusiv în caz de incursiune sau de proliferare rapidă şi importantă a
unei populaţii deja stabilite într-o anumită zonă;
legislaţie fitosanitară – lege, regulament, altă decizie
administrativă de bază care formulează reglementări în domeniul
fitosanitar;
lemn şi produse din lemn - produsele în care lemnul îşi
păstrează total sau parţial suprafaţa rotundă naturală, cu sau fără
scoarţă, sau sub formă de aşchii, particule, rumeguş, deşeuri din lemn,
precum şi produsele sub formă de dunaje, distanţiere, palete sau
material de ambalaj, care sînt folosite pentru transportul obiectelor de
orice fel, în cazul în care acestea prezintă un risc fitosanitar;
măsură fitosanitară – acţiune, activitate şi/sau metodă oficială
de protecţie a plantelor, de prevenire a introducerii şi/sau diseminării
organismelor de carantină sau limitare a incidenţei economice a
organismelor şi combatere a organismelor dăunătoare;
mic producător sau prelucrător de plante şi produse vegetale –
persoană fizică, a cărei producţie şi/sau de vînzare de plante şi produse
vegetale sînt destinate consumului propriu sau pieţei locale, pentru
utilizare de către persoane care nu sînt implicate profesional în
producerea de seminţe, material de înmulţire şi săditor, destinate
multiplicării;
mijloace de protecţie a plantelor – produse de uz fitosanitar,
maşini şi aparate folosite pentru protecţia plantelor;
monitorizare fitosanitară – supraveghere asupra stabilirii
nivelului de răspîndire a organismelor dăunătoare, precum şi a
antagoniştilor lor fireşti, a intensităţii de dezvoltare a acestora şi a
mărimii daunelor aduse;
norme fitosanitare – totalitate de norme tehnice şi uzuale,
menite să prevină introducerea şi/sau răspîndirea organismelor de
carantină, aplicate în procesul supravegherii şi controlului fitosanitar de
stat asupra producerii, depozitării, transportării, comercializării,
păstrării şi folosirii plantelor, părţilor vii ale plantelor, seminţelor şi
produselor vegetale, bunurilor conexe supuse regimului fitosanitar;
organism (obiect) de carantină – organism dăunător, agent
patogen al plantelor şi produselor vegetale sau buruienile neatestate, a
căror arie de răspîndire pe teritoriul ţării este limitată şi care pot
provoca daune economiei naţionale, unei regiuni de dezvoltare sau unei
localităţi, este sau nu este prezent într-o zonă ameninţată, dar puţin
diseminat şi care face obiectul prevenirii şi combaterii oficiale;
organism dăunător – orice specie, sursă sau biotip de origine
vegetală ori animală sau orice alt agent patogen dăunător plantelor sau
produselor vegetale, inclusiv viruşi, mioplasme sau alţi patogeni,
dăunători plantelor şi produselor vegetale, ce aduce prejudiciu
economic;
organism dăunător extrem de periculos - organism capabil să-
şi mărească rapid efectivul populaţiei şi să prejudicieze solul, pădurile,
vegetaţia, materialul semincer şi săditor, precum şi recoltele aflate la
păstrare;
paşaport fitosanitar - eticheta oficială, întocmită şi eliberată, în
modul stabilit prin prezenta lege, de autoritatea publică competentă,
care însoţeşte plantele şi produsele vegetale pe teritoriul ţării şi care
atestă că normele şi standardele fitosanitare au fost respectate;
părţile vii ale plantelor - fructele, din punct de vedere botanic,
altele decît cele păstrate prin congelare, legumele, altele decît cele
păstrate prin congelare, tuberculii, bulbii, rizomii, florile tăiate,
ramurile cu frunze, pomii tăiaţi cu frunze, culturile de ţesut vegetal,
polen viu, altoi şi ramuri altoite, precum şi cu alte părţi ale plantelor;
permis fitosanitar de import - document oficial prin care se
autorizează importul unei mărfi în conformitate cu cerinţele fitosanitare
de import specificate în Standardul internaţional pentru măsuri
4
fitosanitare nr. 5, elaborat de Organizaţia Europeană şi Mediteraneană
pentru Protecţia Plantelor (OEPP);
plante - plante vii şi părţile vii ale acestora, inclusiv seminţele
destinate însămînţării;
plante destinate plantării - plantele care sînt deja plantate şi
care urmează să rămînă plantate sau să fie replantate după ce au fost
introduse sau plantele care nu sînt plantate la data introducerii, însă care
vor fi plantate ulterior;
prognoză fitosanitară - previziune, fundamentată ştiinţific,
privind apariţia, răspîndirea, parametrii cantitativi, intensitatea
dezvoltării şi mărimea daunelor aduse de organismele dăunătoare şi a
antagoniştilor lor fireşti;
producţie supusă carantinei, materiale şi bunuri conexe
supuse carantinei - producţia, materialul şi bunurile conexe supuse
regimului fitosanitar care pot contribui la răspîndirea obiectelor de
carantină sau prin intermediul cărora ele pot fi răspîndite;
produse vegetale - produse de origine vegetală neprelucrate sau
care au fost supuse unei prelucrări simple astfel încît acestea nu mai sînt
plante;
sistem integrat de protecţie a plantelor - sistem de combatere a
organismelor dăunătoare pentru plante, caracterizat prin aplicarea
raţională a unei combinaţii de măsuri biologice, biotehnologice,
chimice, fizice, informaţionale sau referitoare la selecţia plantelor, în
cadrul căreia produsele de uz fitosanitar sînt limitate la strictul necesar
pentru a menţine prezenţa organismelor dăunătoare sub limita de la care
apar daune sau pierderi economice inacceptabile;
stare fitosanitară - stare a solurilor, pădurilor şi vegetaţiei,
determinată de numărul de dăunători ai plantelor, de răspîndirea bolilor
de plante şi de existenţa buruienilor;
supraveghere fitosanitară – totalitatea activităţilor în domeniul
protecţiei şi carantinei plantelor efectuate de inspectorii fitosanitari de
stat;
unitate agricolă – întreprindere agricolă, activitatea căreia ţine
de producerea, păstrarea, transportarea, comercializarea plantelor,
părţilor vii ale plantelor, seminţelor şi produselor vegetale, bunurilor
conexe supuse regimului fitosanitar, utilizarea produselor de uz
fitosanitar şi a fertilizanţilor;
zonă ameninţată – teritoriu în hotarul căruia condiţiile sînt
favorabile stabilirii unui organism de carantină a cărui prezenţă poate
atrage pierderi economice considerabile;
zonă de carantină - teritoriul în a cărui limită este stabilit un
regim de carantină special în perimetrul căruia este prezent un organism
de carantină şi care face obiectul combaterii şi lichidării.
Articolul 3. Scopul legii
Scopul legii îl constituie consolidarea cadrului juridic şi
instituţional, crearea condiţiilor economico-juridice adecvate
organizării şi desfăşurării protecţiei plantelor şi carantinei fitosanitare,
care să asigure:
a) protecţia teritoriului ţării împotriva introducerii, răspîndirii
şi/sau aducerii, inclusiv din alte state, pe teritoriul Republicii Moldova
a organismelor de carantină dăunătoare plantelor sau produselor
vegetale;
b) preîntîmpinarea răspîndirii în masă a organismelor
dăunătoare, evitarea pierderilor recoltei şi obţinerea unei producţii
agricole ecologic pure;
c) instituirea unui cadru juridic şi regulatoriu de carantină
fitosanitară şi protecţie a plantelor uniform pe întreg teritoriul ţării;
d) exercitarea supravegherii şi controlului de stat în domeniul
producerii, păstrării, prelucrării, folosirii, transportării, circulaţiei
plantelor, părţilor vii ale plantelor, seminţelor şi produselor vegetale,
inclusiv cu element de extraneitate;
e) organizarea instituţională şi administrarea activităţilor ce ţin
de organizarea şi desfăşurarea activităţii de carantină fitosanitară şi
protecţie a plantelor în procesul producerii, păstrării, transportării,
folosirii şi circulaţiei plantelor, părţilor vii ale plantelor, seminţelor şi
produselor vegetale, inclusiv cu element de extraneitate.
Articolul 4. Sistemul integrat de protecţie a plantelor
5
(1) Protecţia plantelor şi a altor forme de vegetaţie, precum şi a
produselor vegetale împotriva organismelor dăunătoare este o activitate
de interes naţional şi constituie o funcţie de bază a autorităţilor
administraţiei publice centrale şi locale, o obligaţie a tuturor
persoanelor fizice şi juridice
(2) Protecţia plantelor şi produselor vegetale împotriva
organismelor dăunătoare se va efectua nu doar pentru a evita
diminuarea producţiei agricole, dar şi pentru a spori productivitatea în
sectorul agricol şi calitatea produselor agricole.
(3) Acţiunile de eradicare a organismelor dăunătoare, stabilite
prin regimul fitosanitar aplicabil pe teritoriul Republicii Moldova, vor
fi aplicate în strînsă concordanţă şi simultan cu măsurile de protecţie
împotriva introducerii acestora în ţară din străinătate.
(4) Regimul fitosanitar ce se impune, măsurile de siguranţă şi
prevenire a pericolului introducerii sau răspîndirii organismelor
dăunătoare vor fi aplicate în egală măsură atît în relaţiile comerciale
interstatale, cît şi în relaţiile comerciale interne.
(5) Regimul fitosanitar naţional va fi aplicat uniform pe întreg
teritoriul ţării, avînd în vedere diferenţa dintre cerinţele ce se aplică
produselor naţionale, pe de o parte, şi cele care se aplică importurilor
din statele alte state, pe de altă parte.
(6) Protecţia plantelor se realizează în cadrul sistemului integrat
de protecţie a plantelor.
(7) Protecţia plantelor se realizează prin:
a) elaborarea şi realizarea programelor complexe de stat,
ştiinţific fundamentate, de prevenire şi lichidare a organismelor
dăunătoare, în special a celor extrem de periculoase;
b) organizarea de cercetări ştiinţifice, elaborarea şi aplicarea
unor sisteme integrate de protecţie a plantelor, capabile să prevină
înmulţirea în masă şi răspîndirea dăunătorilor, bolilor şi buruienilor;
c) constituirea unui sistem integral de pregătire şi reciclare a
specialiştilor în domeniul protecţiei plantelor;
d) crearea fondului de rezervă al produselor de uz fitosanitar,
destinat protecţiei plantelor în situaţii excepţionale;
e) monitorizarea şi prognoza fitosanitară.
(8) Sistemul integrat de protecţie a plantelor include:
a) măsuri de prevenire şi combatere a organismelor dăunătoare;
b) îmbinarea raţională a mijloacelor chimice cu cele biologice,
folosirea metodelor fizico-mecanice şi aplicarea întregului complex de
măsuri agrofitotehnice în procesul prevenirii şi combaterii organismelor
dăunătoare;
c) extinderea si generalizarea cultivării unor soiuri si hibrizi
rezistenţi la atacul organismelor dăunătoare;
d) generalizarea tratării seminţelor si a materialului săditor
pentru toate culturile;
e) respectarea rotaţiei culturilor, în cadrul organizării
asolamentelor;
f) administrarea uniformă şi echilibrată a fertilizanţilor naturali
şi chimici;
g) executarea lucrărilor agrotehnice în condiţii care să asigure
distrugerea resturilor vegetale din sol, diminuarea surselor de agenţi
patogeni şi dăunători, crearea condiţiilor optime pentru creşterea şi
dezvoltarea plantelor;
h) asigurarea densităţii optime a plantelor cultivate, în vederea
folosirii eficiente a tratamentelor de combatere a organismelor
dăunătoare;
i) extinderea metodelor fizice şi biologice de combatere a
organismelor dăunătoare, bolilor şi buruienilor;
j) limitarea utilizării produselor chimice şi interzicerea celor
dăunătoare pentru om sau care au efecte negative asupra mediului şi a
echilibrului biologic în natură, prin acumularea de reziduuri în sol, în
produsele agroalimentare şi în organismul uman;
k) perfecţionarea şi generalizarea sistemelor de prognoză a
atacurilor şi de avertizare a tratamentelor împotriva organismelor
dăunătoare şi bolilor, precum şi a cartării buruienilor, în vederea
raţionalizării şi diminuării numărului de tratamente chimice, a creşterii
eficienţei acestora.
(9) Aplicarea tratamentelor cu insecticide ale plantelor în
perioada înfloririi se va face în condiţii care să asigure protecţia
albinelor, prin folosirea unor produse selective, inofensive pentru
6
acestea, prevenirea din timp a apicultorilor asupra tratamentelor ce se
vor aplica şi alte măsuri de protecţie.
(10) In cadrul sistemului integrat de protecţie a plantelor,
tratamentele chimice vor fi aplicate, de regulă, în perioadele anterioare
apariţiei fructelor şi a altor părţi ale plantelor, folosite în alimentaţia
omului sau în furajarea animalelor.
(11) In scopul sporirii eficienţei economice a măsurilor de
protecţie a plantelor, a activităţii de cercetare ştiinţifică, de producţie şi
de utilizare a mijloacelor de combatere a organismelor dăunătoare,
bolilor şi buruienilor se va urmări:
a) dezvoltarea cercetărilor privind biologia dăunătorilor,
agenţilor patogeni şi a buruienilor, în vederea creării unor preparate
biologice eficiente, a perfecţionării tehnologiilor de producere şi
utilizare a acestora, precum şi a reducerii numărului de tratamente
chimice în măsurile de protecţie;
b) extinderea utilizării produselor de uz fitosanitar concomitent
cu semănatul, aplicarea îngrăşămintelor, irigarea, întreţinerea culturilor
şi cu alte lucrări agrotehnice, în vederea reducerii tasării solului si
călcării culturilor, a diminuării consumului de carburanţi şi lubrifianţi, a
economisirii forţei de muncă;
c) asigurarea cu echipamente multifuncţionale, care să permită
efectuarea lucrărilor de protecţie a plantelor.
Articolul 5. Sistemul măsurilor de protecţie a plantelor,
inclusiv în cadrul regimului de carantină fitosanitară
Sistemul măsurilor de protecţie a plantelor, inclusiv în cadrul
regimului de carantină fitosanitară, include:
a) elaborarea şi aplicarea acţiunilor de protecţie a teritoriului
ţării împotriva pătrunderii sau aducerii din alte state a obiectelor de
carantină;
b) depistarea, localizarea şi organizarea lichidării la timp a
obiectelor de carantină;
c) exercitarea supravegherii şi controlului de stat privind
carantina fitosanitară la producerea, achiziţionarea, transportarea,
păstrarea, prelucrarea, comercializarea şi folosirea producţiei supuse
carantinei fitosanitare;
d) aprobarea şi respectarea regulilor şi instrucţiunilor în
domeniul carantinei fitosanitare şi al dezinfectării materialelor şi
obiectelor supuse carantinei;
e) aprobarea listelor obiectelor de carantină, precizarea
nomenclatorului speciilor de dăunători, agenţi patogeni ai plantelor sau
a căror arie de răspîndire pe teritoriul ţării este limitată;
f) exercitarea supravegherii şi controlului de carantină
fitosanitară asupra producţiei supuse carantinei, importate şi exportate
din ţară, inclusiv a conţinutului vegetal al coletelor poştale, bagajelor de
mînă, altor bagaje, precum şi a ambalajului, materialelor pentru
ambalare, mijloacelor de transport;
g) organizarea şi efectuarea dezinfestării producţiei agricole,
seminţelor, materialului săditor, ambalajului, materialelor pentru
ambalare, mijloacelor de transport, altor materiale şi obiecte de
carantină în conformitate cu regimul de carantină fitosanitară stabilit;
h) exercitarea controlului asupra activităţii pepinierelor,
parcelelor experimentale pentru încercarea soiurilor, serelor care
colectează seminţe, material săditor, alt material importat, precum şi
asupra îndeplinirii măsurilor de carantină fitosanitară de către
autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, persoanele juridice
şi fizice implicate în astfel de activităţi;
i) eliberarea certificatelor fitosanitare şi permiselor fitosanitare
de carantină pentru import al producţiei vegetale şi al altor încărcături
supuse carantinei fitosanitare;
j) instituirea regimului de carantină fitosanitară;
k) reprezentarea şi apărarea intereselor Republicii Moldova
privind carantina fitosanitară în organizaţiile de profil regionale şi
internaţionale;
l) aplicarea măsurilor fitosanitare în comun cu alte ţări în baza
acordurilor internaţionale la care Republica Moldova este parte.
CAPITOLUL II. ORGANIZAREA INSTITUŢIONALĂ ŞI
ATRIBUŢIILE AUTORITĂŢILOR ADMINISTRAŢIEI
7
PUBLICE ÎN DOMENIUL CARANTINEI FITOSANITARE ŞI
PROTECŢIEI PLANTELOR
Articolul 6. Atribuţiile autorităţii publice centrale în
domeniul agriculturii
Autoritatea publică centrală în domeniul agriculturii
1) elaborează şi promovează politica unică de stat în domeniul
protecţiei plantelor şi carantinei fitosanitare;
2) propune Guvernului pentru examinare, aprobare sau
adoptare:
a) listele organismelor dăunătoare, plantelor, produselor
vegetale şi altor obiecte, a căror introducere şi răspîndire în ţară este
interzisă,
b) lista plantelor, produselor vegetale şi altor obiecte de
carantină originare din ţară, supuse inspecţiei fitosanitare la locul de
producţie înainte de a fi exportate;
c) proiecte de hotărîri privind instituirea carantinei fitosanitare,
regimului de zonă protejată sau de zonă ameninţată în ţară sau într-o
regiune de dezvoltare, asigurînd finanţarea activităţilor de protecţie a
plantelor şi carantină fitosanitară, de supraveghere şi control fitosanitar
de stat;
d) măsuri de prevenire şi combatere a dăunătorilor, bolilor şi
buruienilor în procesul comercializării plantelor şi produselor vegetale;
3) stabileşte, în caz de pericol fitosanitar eminent, cu informarea
Guvernului, cerinţe suplimentare în domeniul protecţiei plantelor şi
produselor vegetale, precum şi măsuri de limitare sau interzicere a
comercializării şi importului anumitor tipuri de plante, produse
vegetale, lemn şi produse din lemn, care provin din zone contaminate
din alte state;
4) în vederea prevenirii introducerii şi răspîndirii pe teritoriul
Republicii Moldova a organismelor dăunătoare:
a) interzice introducerea în ţară a anumitor organisme
dăunătoare, plante şi produse vegetale;
b) pune în aplicare cerinţe speciale pentru introducerea şi
circulaţia plantelor, produselor vegetale şi a altor obiecte de carantină
pe teritoriul ţări;
c) solicită în mod expres efectuarea unor controale fitosanitare
speciale în statele producătoare şi/sau exportatoare;
4) asigură colaborarea Republicii Moldova în domeniul
protecţiei plantelor şi carantinei fitosanitare cu autorităţile publice de
profil ale statelor străine.
5) asigură promovarea politicii de stat privind:
a) armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitară în
domeniul carantinei fitosanitare şi protecţiei plantelor;
b) cercetările ştiinţifice în domeniul protecţiei plantelor şi
carantinei fitosanitare, pregătirea şi perfecţionarea cadrelor în domeniu;
5) controlează activitatea organului de control fitosanitar,
coordonează şi asigură controlul utilizării mijloacelor tehnico-materiale
de protecţie a plantelor;
Articolul 7. Atribuţiile organului de supraveghere şi control
fitosanitar
(1) Organul de supraveghere şi control fitosanitar este
autoritatea statului în domeniul carantinei fitosanitare şi protecţiei
plantelor, subordonată autorităţii publice centrale în domeniul
agriculturii;
(2) Organul de supraveghere şi control fitosanitar dispune de
subdiviziuni teritoriale - direcţiile de supraveghere fitosanitară şi
control semincer raionale/municipale.
(3) Organul de supraveghere şi control fitosanitar
interacţionează în chestiunile carantinei fitosanitare şi protecţiei
plantelor cu autorităţile publice centrale şi locale, Academia de Ştiinţe a
Moldovei şi alte instituţii de cercetări ştiinţifice, cu instituţiile de
învăţămînt şi asociaţiile obşteşti de profil, cu alte autorităţi publice şi
private, după caz.
(4) Organului de supraveghere şi control fitosanitar:
8
a) elaborează şi asigură implementarea sistemului integrat de
protecţie a plantelor şi produselor vegetale de organisme dăunătoare,
boli şi buruieni;
b) exercită supravegherea, controlul de stat şi monitorizarea
sistematică a organismelor de carantină, bolilor, dăunătorilor şi
buruienilor de carantină;
c) efectuează organizarea şi coordonarea măsurilor de protecţie
a plantelor şi produselor vegetale de organisme dăunătoare, boli şi
buruieni, în scopul sporirii productivităţii şi calităţii culturilor agricole
şi silvice;
d) organizează, dirijează şi coordonează activităţile de carantină
fitosanitară şi protecţie a plantelor, asigură menţinerea echilibrului
ecologic şi ameliorarea stării fitosanitare pe întreg teritoriul ţării;
e) elaborează, aprobă şi implementează programe speciale de
pronosticare, prevenire, combatere şi lichidare a focarelor de organisme
dăunătoare şi de carantină;
f) organizează lucrările de depistare şi lichidare promptă a
focarelor de organisme dăunătoare extrem de periculoase;
g) dispune luarea măsurilor de urgenţă pentru lichidarea
promptă a focarelor şi/sau a invaziilor de organisme dăunătoare, bolilor
şi buruienilor;
h) asigură aplicarea măsurilor fitosanitare, ce se impun de
situaţia fitosanitară, în toată ţara, în unele localităţi sau regiuni de
dezvoltare, în alte state, din care produsul respectiv provine şi/sau în
statele, pentru care acest produs este destinat;
i) coordonează procedurile de eliberare a certificatului
fitosanitar şi a paşaportului fitosanitar, de evidenţă a producătorilor,
exportatorilor, importatorilor, centrelor de expediere şi depozitelor
colective de plante şi produse vegetale, gestionează filierele de risc pe
sectoare de producţie;
j) întocmeşte procese verbale de constatare a contravenţiilor
administrative în domeniul protecţiei plantelor şi carantinei fitosanitare
şi transmite dosarele instanţelor judecătoreşti competente;
k) elaborează şi prezintă autorităţii publice centrale în domeniul
agriculturii propuneri privind necesarul de mijloace financiare pentru
acţiunile de protecţie a plantelor şi carantină fitosanitară finanţate de la
bugetul de stat;
l) exercită controlul de carantină fitosanitară asupra producţiei
supuse carantinei, importate şi exportate din ţară, inclusiv a conţinutului
vegetal al coletelor poştale, bagajelor de mînă, altor bagaje, precum şi a
ambalajului, materialelor pentru ambalare, mijloacelor de transport şi
altor bunuri conexe supuse regimului în condiţiile prezentei legi;
m) dispune efectuarea expertizei de laborator a plantelor şi
produselor vegetale, altor bunuri conexe supuse regimului fitosanitar,
importate în şi exportate din ţară;
n) organizează şi efectuează dezinfestarea producţiei agricole,
seminţelor, materialului săditor, ambalajului, materialelor pentru
ambalare, mijloacelor de transport, altor materiale şi obiecte supuse
carantinei;
o) eliberează paşapoarte fitosanitare, certificate fitosanitare,
precum şi permise fitosanitare de carantină pentru importul plantelor,
produselor vegetale, lemnului şi produselor din lemn, altor materiale şi
obiecte supuse carantinei în condiţiile prezentei legi;
p) aprobă şi pune în aplicare măsuri, cerinţe, condiţii şi activităţi
speciale de protecţie a plantelor şi produselor vegetale;
q) recunoaşte măsurile fitosanitare aplicate în cadrul statelor-
membre ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului, ca fiind echivalente,
în cazul în care acestea diferă de cele naţionale;
r) asigură realizarea măsurilor fitosanitare în Republica
Moldova, precum şi în statele membre ale Organizaţiei Mondiale a
Comerţului, unde există condiţii similare, în modul în care acestea să nu
creeze discriminare între statele-membre şi obstacole camuflate pentru
comerţul internaţional;
s) propune Guvernului, prin intermediul autorităţii publice
centrale în domeniul agriculturii, sau al autorităţilor administraţiei
publice locale, instituirea şi ridicarea carantinei fitosanitare, regimului
fitosanitar de zonă protejată sau de zonă ameninţată;
t) exercită activitatea de inspecţie fitosanitară în condiţiile
prezentei legi;
9
u) limitează introducerea de plante şi produse vegetale originare
din state străine în cazul în care există indicii clare că una dintre
normele şi standardele fitosanitare nu a fost respectată.
(5) Organul de supraveghere şi control fitosanitar, în procesul
comercializării plantelor şi produselor vegetale, supune controlului:
a) prezenţa licenţei în cazul producerii şi/sau comercializării
seminţelor, materialului de înmulţire şi săditor;
b) prezenţa paşaportului fitosanitar, în cazul comercializării
plantelor şi produselor vegetale pe piaţa internă;
c) prezenţa certificatului fitosanitar, în cazul operaţiunilor de
import, export, reexport şi tranzitare a plantelor şi produselor vegetale;
d) prezenţa permisului fitosanitar de carantină pentru import al
producţiei vegetale şi al altor încărcături supuse carantinei fitosanitare;
e) modul în care sînt respectate normele şi standardele
fitosanitare în procesul producerii, comercializării şi utilizării plantelor
şi produselor vegetale.
(6) În procesul operaţiunilor de export al plantelor şi produselor
vegetale, organul de supraveghere şi control fitosanitar va efectua
periodic, cel puţin o dată în trimestru, controale fitosanitare la locul de
producere a plantelor şi produselor vegetale.
Articolul 8. Atribuţiile autorităţilor administraţiei publice
locale
Autorităţile administraţiei publice locale:
a) la propunerea organului de supraveghere şi control
fitosanitar, iau decizii privind instituirea carantinei fitosanitare,
regimului de zonă protejată sau de zonă ameninţată în raion, unitatea
teritorială autonomă Găgăuzia, municipiu, oraş, comună, sat.
b) colaborează şi coordonează măsurile fitosanitare ce se impun
în localităţile din subordine cu direcţiile de supraveghere fitosanitară şi
control semincer raionale/municipale;
Articolul 9. Asociaţiile profesionale ale specialiştilor în
domeniul carantinei fitosanitare şi protecţiei plantelor
(1) Înfiinţarea, înregistrarea de stat şi funcţionarea asociaţiilor
obşteşti naţionale şi locale ale specialiştilor în domeniul carantinei
fitosanitare şi protecţiei plantelor se efectuează în condiţiile legii.
(2) Asociaţia locală întruneşte persoanele din una sau mai multe
localităţi învecinate.
(3) Asociaţia raională întruneşte persoanele (reprezentanţii) din
majoritatea localităţilor raionului.
(4) Asociaţia Naţională a specialiştilor în domeniul protecţiei
plantelor întruneşte asociaţiile raionale din majoritatea raioanelor ţării.
(5) Pe teritoriul Republicii Moldova pot fi constituite mai multe
asociaţii locale, raionale sau naţionale, precum şi asociaţii profesionale
independente de cele structurale după criteriul regional, în dependenţă
de interesele şi genurile de activitate ale asociaţiilor acestora, în modul
stabilit de lege
(6) Asociaţiile profesionale ale specialiştilor în domeniul
carantinei fitosanitare şi protecţiei plantelor:
a) contribuie la dezvoltarea ştiinţei în domeniul protecţiei
plantelor şi produselor vegetale, la ameliorarea şi ridicarea calităţii
serviciilor prestate în domeniu;
b) organizează cursuri de ridicare a nivelului de calificare al
specialiştilor din domeniul protecţiei plantelor;
c) reprezintă drepturile şi interesele legitime ale membrilor săi
în relaţiile cu autorităţile publice la nivel naţional şi local;
d) pot fi consultate în procesul elaborării documentelor de
politici şi proiectelor de acte normative în domeniul protecţiei plantelor
şi carantinei fitosanitare;
e) contribuie la protecţia juridică şi socială a membrilor săi;
f) colaborează cu asociaţii similare din state străine;
g) exercită alte activităţi social-utile în domeniul carantinei
fitosanitare şi protecţiei plantelor.
CAPITOLUL III. SUPRAVEGHEREA ŞI CONTROLUL
FITOSANITAR DE STAT. CARANTINA FITOSANITARĂ
Articolul 10. Supravegherea şi controlul fitosanitar de stat
10
(1) Supravegherea şi controlul fitosanitar de stat se efectuează în
modul stabilit de prezenta lege.
(2) Supravegherea şi controlul fitosanitar de stat în domeniul
producerii, comercializării şi utilizării plantelor şi produselor vegetale,
inclusiv în cadrul schimburilor interstatale şi operaţiunilor de import-
export al acestora sînt exercitate de către conducătorii şi colaboratorii
organului de supraveghere şi control fitosanitar şi direcţiile de
supraveghere fitosanitară şi control semincer raionale/municipale ale
acesteia în modul şi limitele stabilite de prezenta lege.
(3) Controlul fitosanitar se va efectua în mod obligatoriu la
locul de producţie şi se aplică în cazul tuturor plantelor şi produselor
vegetale care sînt cultivate, produse, folosite sau altfel prezente în
perimetrul spaţiilor de producţie, dar şi asupra mediului de creştere
folosit în spaţiul respectiv.
(4) Supravegherea şi controlul fitosanitar de stat include:
a) controlul asupra realizării măsurilor economico-
organizatorice, agrotehnice, biologice şi chimice de protecţie a
plantelor, asupra respectării normelor de utilizare, păstrare şi
transportare a mijloacelor de protecţie a plantelor de către persoanele
juridice de drept public sau privat şi persoanele fizice, indiferent de
forma de proprietate şi statutul juridic al acestora;
b) controlul aplicării şi respectării prezentei legi şi normelor
tehnice privind protecţia plantelor şi carantinei fitosanitare, producerea,
achiziţionarea, transportarea, păstrarea, prelucrarea, comercializarea şi
folosirea plantelor şi produselor vegetale, precum şi a produselor de uz
fitosanitar de către persoanele fizice şi juridice, indiferent de forma de
proprietate şi statutul juridic al acestora;
c) depistarea şi stabilirea cauzelor şi condiţiilor apariţiei şi
răspîndirii organismelor dăunătoare şi de carantină, precum şi
determinarea complexului de măsuri de combatere a acestora;
d) stabilirea modului de utilizare a produselor de uz fitosanitar
şi de altă natură pentru protecţia plantelor, produselor vegetale şi
produselor din lemn;
e) asigurarea controlului oficial al reziduurilor de produse de uz
fitosanitar din plante şi produse vegetale, în cadrul siguranţei
alimentare, prin laboratoarele de control toxicologic;
f) asigurarea controlului postomologare al calităţii produselor
pentru protecţia plantelor prin laboratoarele de control toxicologic şi
controlul utilizării acestor produse de persoanele juridice şi fizice;
g) controlul de carantină fitosanitară şi expertiza de laborator a
producţiei supuse carantinei, importate sau exportate din ţară, inclusiv a
conţinutului vegetal al coletelor poştale, bagajelor de mînă, altor bagaje,
precum şi a ambalajului, materialelor pentru ambalare, mijloacelor de
transport;
h) controlul asupra activităţii pepinierelor de carantină
introductivă, altor pepiniere, parcelelor experimentale pentru încercarea
soiurilor, serelor care primesc seminţe, material săditor, alt material
importat;
i) prevenirea şi contracararea acţiunilor sau inacţiunilor ce
contravin prevederilor prezentei legi şi tragerea la răspundere, în
conformitate cu legea, a persoanelor vinovate de comiterea acestora.
(5) Controalele şi inspecţiile fitosanitare:
a) se extind asupra plantelor şi produselor vegetale cultivate,
produse sau folosite de producător sau prezente într-o altă formă la
sediul sau locul de producţie a acestuia, precum şi în mediul de cultură
folosit în acel loc;
b) se efectuează la locul de producţie;
c) se efectuează în mod frecvent la intervale de timp
corespunzătoare, cel puţin o dată pe an şi cel puţin prin observare
vizuală.
d) alte măsuri de protecţie şi prevenire prevăzute de prezenta
lege
(6) Autorităţile publice, persoanele juridice de drept public sau
privat, precum şi persoanele fizice, indiferent de forma de proprietate şi
statutul juridic, în scopul prevenirii şi eradicării organismelor de
carantină, sînt obligate să asigure:
a) cercetarea sistematică a semănăturilor şi plantaţiilor, controlul
producţiei vegetale în scopul depistării la timp a obiectelor de carantină;
11
b) realizarea măsurilor de profilaxie şi nimicire a obiectelor de
carantină, orientate spre prevenirea răspîndirii lor;
c) întreţinerea într-o stare fitosanitară adecvată a încăperilor
unde se păstrează şi se prelucrează producţia supusă carantinei.
(7) Seminţele, materialul săditor, altă producţie vegetală şi
ambalajele destinate comercializării, precum şi bunurile conexe supuse
regimului fitosanitar, trebuie să fie dezinfectate, iar seminţele, în caz de
necesitate, trebuie curăţate de buruieni.
(8) În cazul pericolului iminent al introducerii sau răspîndirii
organismelor dăunătoare, măsurile de siguranţă provizorii şi de
prevenire vor fi aplicate imediat în cazul în care apare şi este declarat
regimul fitosanitar respectiv, în funcţie de situaţia apărută.
Articolul 11. Obiectele supravegherii şi controlului de
carantină fitosanitară
(1) Supravegherea şi controlul de carantină fitosanitară se extind
asupra:
a) seminţelor şi materialului săditor de culturi agricole, plantelor
şi părţilor acestora (lăstarilor, bulbilor, tuberculilor, fructelor), precum
şi asupra oricăror altor produse vegetale, care pot fi purtătoare de
obiecte de carantină;
b) bunurilor conexe supuse regimului fitosanitar;
c) culturilor de ciuperci vii, bacterii, viruşi, nematozi, acarieni şi
insecte;
d) colecţiilor de insecte, agenţilor patogeni ai bolilor plantelor şi
mostrelor de deteriorări provocate de ei, precum şi asupra ierbarelor şi
colecţiilor de seminţe;
e) maşinilor agricole şi uneltelor de lucrare a pămîntului,
mijloacelor de transport, tuturor tipurilor de ambalaj, materialelor
pentru ambalare, mărfurilor industriale şi articolelor din materiale
vegetale care pot fi purtătoare de obiecte de carantină, monoliţilor şi
mostrelor de sol;
f) teritoriilor şi încăperilor unităţilor agricole şi altor agenţi
economici, care achiziţionează, depozitează, prelucrează şi
comercializează plante şi/sau produse vegetale;
g) terenurilor agricole şi silvice, loturilor de pe lîngă casă şi din
cadrul întovărăşirilor pomicole, terenurilor utilizate în alt scop decît cel
agricol, inclusiv asupra benzilor de separaţie a drumurilor şi linilor de
transmisie a energiei electrice.
(2) Producătorii şi oricare alt deţinător de plante şi/sau de
produse vegetale sînt obligaţi să anunţe imediat organul de
supraveghere şi control fitosanitar şi/sau direcţiile de supraveghere
fitosanitară şi control semincer raionale/municipale despre orice
prezenţă neobişnuită de organisme dăunătoare, simptoame sau orice
alte anomalii ale plantelor şi produselor vegetale.
Articolul 12. Procedura controlului de carantină fitosanitară
(1) Controlul de carantină fitosanitară impune examinarea
documentelor însoţitoare ale unei încărcături, verificarea identităţii şi
integrităţii încărcăturii, examinarea vizuală pentru identificarea
obiectelor de carantină şi respectarea altor cerinţe fitosanitare.
(2) Documentele pentru export, import şi tranzit sînt verificate
pentru a stabili dacă acestea sînt complete, exacte, valabile şi
nefrauduloase.
(3) Verificarea identităţii şi integrităţii încărcăturii stabileşte
dacă încărcătura este descrisă exact în documentele de însoţire, dacă
tipul producţiei, materialelor sau obiectelor corespunde certificatului
fitosanitar primit sau care urmează a fi eliberat. În timpul verificării
integrităţii încărcăturii se examinează dacă aceasta este clar
identificabilă, iar cantitatea şi natura mărfii corespunde celor declarate
în certificatul fitosanitar primit sau care urmează a fi eliberat.
(4) Examinarea vizuală serveşte la identificarea dăunătorilor şi
verificarea respectării cerinţelor fitosanitare. De la fiecare partidă de
încărcătură se prelevă mostre pentru a se determina prezenţa sau lipsa
obiectelor de carantină sau periculoase, care sînt supuse analizelor de
laborator.
(5) Respectarea cerinţelor fitosanitare include verificarea
încărcăturii în scopul constatării nivelului de prelucrare, dezinfectării,
stabilirii contaminanţilor (frunze, sol), absenţei încărcăturilor
neautorizate, stabilirii respectării cerinţelor în timpul ambalării sau
12
transportării încărcăturii, a cerinţelor legate de originea încărcăturii şi
de punctul de intrare, precum şi de marcarea materialelor de ambalaj
din lemn.
(6) În cazul importului şi/sau exportului plantelor, produselor
vegetale şi a altor obiecte de carantină, ambalajul, precum şi mijloacele
de transport al acestora, se inspectează meticulos, fie în întregime, fie
pe baza unor probe reprezentative, pentru a se asigura că acestea nu sînt
contaminate cu organismele dăunătoare.
(7) Controlul de carantină se finalizează cu perfectarea actului
controlului fitosanitar al producţiei, materialelor şi obiectelor supuse
carantinei, actului controlului fitosanitar al locului de unde a fost
produsă şi încărcată marfa şi cu luarea deciziei referitor la modul în
care încărcătura corespunde cerinţelor fitosanitare.
(8) În cazul în care cerinţele fitosanitare sînt satisfăcute, se
permite exportul încărcăturilor şi se eliberează certificatul fitosanitar,
iar încărcăturilor importate sau tranzitate li se permite introducerea pe
teritoriul Republicii Moldova sau tranzitul lor pe teritoriul ţării.
(9) În cazul în care cerinţele fitosanitare nu sînt satisfăcute,
încărcăturile destinate exportului sau reexportului nu se certifică pînă la
luarea măsurilor în vederea respectării cerinţelor fitosanitare, iar
încărcăturile importate sau tranzitate, în funcţie de nivelul de risc, sînt
returnate în ţara exportatoare sau nimicite.
(10) Organizarea controalelor şi inspecţiilor fitosanitare se
efectuează fără nici o discriminare, inclusiv:
a) controale ocazionale, la orice oră şi în orice loc în care sînt
deplasate plantele, produsele vegetale sau alte obiecte;
b) controale ocazionale la locul în care sînt cultivate, stocate sau
scoase la vînzare plantele, produsele vegetale sau alte obiecte, precum
şi la sediul producătorilor şi/sau cumpărătorilor;
c) controale ocazionale concomitent cu orice altă verificare a
documentelor efectuată din alte motive decît cele legate de sănătatea
plantelor.
(11) Controalele trebuie să aibă loc în mod regulat la locul de
producţie al persoanelor fizice sau juridice implicate în activităţi ce ţin
de producerea, transportarea, utilizarea şi circulaţia plantelor,
produselor vegetale şi bunurilor conexe supuse regimului fitosanitar.
Controalele pot avea anumite ţinte în cazul în care există prezumţia că
una sau mai multe prevederi legale nu au fost respectate.
(12) Producătorii şi alţi deţinători de plante, produse vegetale şi
bunuri conexe supuse regimului fitosanitar vor păstra paşapoartele
fitosanitare cel puţin un an de zile din data eliberării şi vor înregistra în
registrele lor de evidenţă principalele date din acestea.
(13) Inspectorii fitosanitari au acces la plante, produse vegetale
sau alte obiecte în orice etapă a producţiei sau a circulaţiei acestora în
scopul comercializării, precum şi dreptul de a efectua orice investigaţie
necesară pentru controalele oficiale, inclusiv cele ce ţin de
paşapoartele/certificatele fitosanitare sau de registrele oficiale.
(14) Controalele oficiale pot fi asistate de către experţi
independenţi.
(15) Sunt scutiţi de controlul oficial pentru depistarea
organismelor dăunătoare din plante în cazul circulaţiei unor cantităţi
mici de plante, produse vegetale, alimente sau hrană pentru animale, în
cazul în care se intenţionează folosirea lor de către proprietar sau
destinatar în scopuri neindustriale şi necomerciale cu condiţia că nu
există riscul răspîndirii organismelor dăunătoare.
Articolul 13. Decontaminarea producţiei, materialelor şi
obiectelor supuse carantinei
(1) Decontaminarea producţiei, materialelor şi obiectelor supuse
carantinei, importate în şi exportate din Republica Moldova se
efectuează de către subdiviziunea respectivă a organului de
supraveghere şi control fitosanitar.
(2) Cheltuielile legate de dezinfectarea producţiei, materialelor
şi obiectelor supuse carantinei se acoperă din contul posesorului sau
destinatarului încărcăturii.
(3) Pepinierele de carantină introductivă şi oranjeriile se
organizează în cadrul instituţiilor de cercetări ştiinţifice, grădinilor
botanice şi în cadrul altor instituţii, iar parcelele experimentale de
carantină pentru cercetarea-testarea-experimentarea soiurilor – în cadrul
organizaţiilor şi întreprinderilor de stat pentru încercarea soiurilor.
13
Articolul 14. Instituirea şi ridicarea regimului de carantină
fitosanitară, zonă protejată sau zonă ameninţată
(1) La depistarea obiectelor de carantină, Guvernul, autorităţile
administraţiei publice locale, la propunerea organului de supraveghere
şi control fitosanitar, iau decizia privind instituirea carantinei
fitosanitare în ţară, raion, unitatea teritorială autonomă Găgăuzia,
municipiu, oraş, comună, sat, fie de zonă protejată sau de zonă
ameninţată şi întreprind măsuri imediate de localizare şi lichidare a
focarelor.
(2) După luarea deciziei privind instituirea regimului de
carantină fitosanitară, de zonă protejată sau de zonă ameninţată, organul
de supraveghere şi control fitosanitar şi direcţiile de supraveghere
fitosanitară şi control semincer raionale/municipale, aduc la cunoştinţa
persoanelor juridice şi fizice implicate aplicarea restricţiilor de
carantină şi necesitatea efectuării măsurilor de lichidare a focarelor
obiectelor de carantină.
(3) În teritoriul unde s-a instituit regimul de carantină
fitosanitară, de zonă ameninţată sau de zonă protejată are loc limitarea
intrării şi ieşirii mijloacelor de transport, altor bunuri conexe supuse
regimului fitosanitar, supravegherea, monitorizarea şi controlul
acestora, interzicerea intrării şi ieşirii producţiei supuse carantinei,
bunurilor conexe supuse regimului fitosanitar, dezinfectarea
materialelor, obiectelor şi bunurilor conexe supuse carantinei,
prelucrarea tehnică sau nimicirea lor.
(4) Producţia supusă carantinei, după caz, bunurile conexe
supuse regimului fitosanitar, scoase din zona în care au fost stabilite
restricţii de carantină fără permisiunea organului de supraveghere şi
control fitosanitar, urmează a fi restituită, dezinfectată, rechiziţionată,
confiscată şi transmisă societăţilor comerciale sau de prelucrare
respective, fie nimicită, după caz.
(5) Organul de supraveghere şi control fitosanitar şi direcţiile de
supraveghere fitosanitară şi control semincer raionale/municipale,
efectuează controale privind respectarea regimului de carantină
fitosanitară, de zonă protejată sau de zonă ameninţată, fără nici o
discriminare în ceea ce priveşte originea plantelor, produselor vegetale
şi/sau a bunurilor conexe supuse regimului fitosanitar.
(6) Carantina fitosanitară, regimul de zonă protejată sau de zonă
ameninţată se ridică, la propunerea organului de supraveghere şi control
fitosanitar, de către organele care au instituit-o, după efectuarea
măsurilor de carantină şi după lichidarea totală a focarelor depistate de
obiecte de carantină.
Articolul 15. Zona protejată şi monitorizarea acesteia
(1) Zonă protejată este teritoriul:
a) în care unul sau mai multe organisme dăunătoare, care s-au
stabilit în una sau mai multe localităţi din ţară, nu sînt endemice sau nu
s-au stabilit în ciuda condiţiilor favorabile pentru stabilirea lor în acel
loc;
b) în care există pericolul stabilirii anumitor organisme
dăunătoare, date fiind condiţiile ecologice favorabile pentru anumite
culturi, în ciuda faptului că aceste organisme nu sînt endemice sau nu s-
au stabilit în ţară; şi
c) care, în rezultatul monitorizării şi controalelor fitosanitare
efectuate, a fost declarată ca atare de către organul de supraveghere şi
control fitosanitar, la demersul direcţiilor de supraveghere fitosanitară
şi control semincer raionale/municipale, autorităţilor administraţiei
publice locale, instituţiilor ştiinţifice şi asociaţiilor obşteşti de profil,
altor persoane juridice de drept public sau privat competente.
(2) În cazul în care instituirea zonei protejate se face în baza
prevederilor de la lit. b) a alin. (1), monitorizarea şi controalele
fitosanitare sînt la latitudinea organului de supraveghere şi control
fitosanitar.
(3) Se consideră că un organism dăunător s-a stabilit într-o
anumită zonă:
a) în cazul în care se ştie apriori de existenţa lui acolo;
b) nu s-a luat nici o măsură oficială pentru eradicarea acestuia;
şi
c) măsurile aplicate s-au dovedit ineficiente pentru o perioadă
de cel puţin doi ani consecutivi.
14
(4) Organul de supraveghere şi control fitosanitar va efectua
controale şi monitorizări oficiale frecvente şi sistematice asupra
prezenţei organismelor respective în zona protejată.
(5) Riscul prezentat de identificarea organismelor dăunătoare se
analizează de către organul de supraveghere şi control fitosanitar şi se
iau măsurile corespunzătoare în conformitate cu prezenta lege.
(6) Numărul şi calitatea controalelor şi monitorizărilor efectuate
se stabilesc în funcţie de principiile ştiinţifice şi statistice unanim
acceptate la nivel naţional şi/sau internaţional.
(7) Rezultatele controalelor se aduc la cunoştinţă autorităţii
publice centrale în domeniul agriculturii şi Guvernului, care, în
conformitate cu acordurile internaţionale, la care Republica Moldova
este parte, se transmit statelor vecine şi altor state interesate.
Articolul 16. Verificarea executării măsurilor fitosanitare
(1) Organul de supraveghere şi control fitosanitar, la verificarea
executării măsurilor fitosanitare stabilite, în termen de pînă la 7 zile
calendaristice, asigură:
a) efectuarea procedurilor stabilite fără întîrziere şi în condiţii
nu mai puţin favorabile pentru producţia importată în comparaţie cu
producţia autohtonă similară;
b) publicarea sau comunicarea din timp a informaţiei privind
perioada de desfăşurare a fiecărei proceduri, la cererea solicitantului,
prompt şi în volum deplin, vizînd toate neajunsurile, pentru ca
solicitantul să aibă posibilitatea de a le lichida. Orice întîrziere a
comunicării va fi însoţită de explicaţiile necesare;
c) motivarea solicitării informaţiei necesare pentru efectuarea
procedurilor privind controlul şi inspectarea ;
d) respectarea confidenţialităţii informaţiei privind producţia
importată, care derivă din necesitatea efectuării controlului, inspectării
sau aprobării, în condiţii nu mai puţin favorabile decît pentru producţia
autohtonă şi astfel încît să fie protejate interesele comerciale legitime;
e) limitarea solicitării de mostre ale unui produs în scopul
efectuării controlului, inspectării sau aprobării, ţinîndu-se cont de
oportunitate şi necesitate;
f) echivalarea tarifelor pentru proceduri la produsele importate
cu tarifele pentru proceduri la produsele autohtone, făcîndu-le similare
sau aceleaşi cu cele din ţările membre ale Organizaţiei Mondiale a
Comerţului şi care să nu depăşească costul lucrărilor efectuate;
g) utilizarea criteriilor similare celor utilizate pentru produsele
autohtone, la efectuarea procedurilor respective şi la selectarea
mostrelor produselor importate, astfel încît să se reducă la maximum
inconvenienţele provocate solicitanţilor, importatorilor, exportatorilor
sau agenţilor acestora;
h) limitarea procedurii în toate cazurile de modificare a
specificaţiei unui produs, după efectuarea controlului şi inspectării, în
conformitate cu regulile stabilite, fapt necesar pentru a se convinge pe
deplin că produsul corespunde normelor fitosanitare;
i) respectarea procedurii de examinare a plîngerilor asupra
efectuării unor astfel de proceduri şi de corectare atunci cînd plîngerea
este justificată;
j) acordarea asistenţei necesare pentru facilitarea controlului.
(2) Anumite plante, produse vegetale şi alte bunuri conexe
supuse regimului fitosanitar, dacă este necesar, la decizia organului de
supraveghere şi control fitosanitar şi/sau a direcţiilor de supraveghere
fitosanitară şi control semincer raionale/municipale, pot fi verificate
pînă la origine, în funcţie de natura producţiei, condiţiile de producere
şi de comercializare.
(3) În cazul în care răspîndirea organismelor dăunătoare nu
reprezintă un pericol pentru vecini, micii producători sau prelucrători cu
statut de persoană fizică, neimplicaţi profesional în producţia de plante,
şi a căror producţie de plante, produse vegetale şi alte obiecte în
totalitate sînt destinate folosirii finale pe piaţa locală, se scutesc de
inspecţia fitosanitară, dar o astfel de scutire, în funcţie de situaţia
fitosanitară concretă, poate fi revizuită de către organul de supraveghere
şi control fitosanitar şi/sau direcţiile de supraveghere fitosanitară şi
control semincer raionale/municipale.
(4) Transporturile originare din alte state, declarate că nu conţin
plante, produse vegetale şi alte obiecte de carantină, sînt inspectate în
cazul în care există temei că sînt încălcate cerinţele în această privinţă.
15
Articolul 17. Riscul fitosanitar
(1) Riscul pătrunderii şi răspîndirii obiectelor de carantină se
determină în baza tehnicii determinării riscului, elaborate de
organismele internaţionale competente.
(2) La determinarea riscului se iau în considerare dovezile
ştiinţifice existente, metodele şi procedeele de producţie, inspectările,
mostrele de producţie, răspîndirea bolilor, dăunătorilor plantelor şi
buruienilor, existenţa anumitor zone unde nu apar obiecte de carantină,
condiţiile ecologice ale mediului înconjurător, regimurile de carantină
etc.
(3) În procesul determinării riscului contaminării plantelor cu
obiecte de carantină şi al elaborării măsurilor pentru atingerea nivelului
corespunzător de protecţie fitosanitară contra riscului menţionat, se iau
în considerare pierderile potenţiale din diminuarea recoltei sau a
volumelor de vînzare a producţiei agricole, ca urmare a pătrunderii sau
răspîndirii obiectelor de carantină, cheltuielile suportate la desfăşurarea
acţiunilor pentru combaterea obiectelor de carantină şi eficienţa relativă
a cheltuielilor aferente realizării măsurilor pentru minimalizarea
riscului.
(4) Analiza riscului fitosanitar se efectuează în trei etape:
a) la etapa întîi se identifică obiectele de carantină şi căile de
pătrundere a acestora pe teritoriul Republicii Moldova;
b) la etapa a doua se efectuează clasificarea obiectelor de
carantină în scopul determinării criteriilor de combatere a dăunătorilor
puşi sub carantină, se evaluează probabilitatea de pătrundere, stabilire şi
răspîndire a obiectelor de carantină, precum şi se prognozează
potenţialele lor consecinţe economice şi impactul asupra mediului.
c) la etapa a treia se determină ansamblul măsurilor de control
în scopul reducerii riscului identificat în etapa a doua.
Articolul 18. Acţiunile organului de supraveghere şi control
fitosanitar în cazul lipsei reglementărilor naţionale şi internaţionale
în domeniul carantinei fitosanitare
În cazul unor situaţii fitosanitare în care lipsesc reglementări,
standarde şi norme fitosanitare naţionale sau internaţionale, sau dacă
conţinutul acestora ori recomandările propuse nu corespund
reglementărilor, standardelor şi normelor fitosanitare internaţionale,
fapt ce poate avea un efect semnificativ asupra comerţului interstatal,
organul de supraveghere şi control fitosanitar:
a) publică din timp un aviz privind modificarea stării
fitosanitare, care să permită autorităţilor publice competente din alte
state să ia cunoştinţă de schimbările parvenite şi de reglementările
propuse;
b) notifică autorităţilor publice competente din alte state despre
modificările efectuate împreună cu o succintă descriere (argumentare) a
reglementării propuse. Asemenea notificări se prezintă cu condiţia că
în termene rezonabile pot fi modificate sau completate, avînd în vedere
comentariile parvenite;
c) prezintă, la solicitare, altor state interesate, copii ale
recomandărilor propuse, identificînd elementele care diferă în fond de
reglementările, standardele şi normele fitosanitare internaţionale;
d) prezintă, la solicitare, altor state interesate, comentarii în scris
şi ţine evidenţa rezultatelor examinărilor;
e) elaborează şi stabileşte măsuri fitosanitare în baza
recunoaşterii şi aplicării de măsuri fitosanitare cu statele membre ale
Organizaţiei Mondiale a Comerţului, precum şi în baza recunoaşterii şi
aplicării de măsuri fitosanitare cu statele membre ale acesteia, inclusiv
în baza rezultatelor confruntării circumstanţelor corespunzătoare legate
de riscul pătrunderii şi răspîndirii organismelor de carantină, agenţilor
patogeni ai bolilor de carantină a plantelor, dăunătorilor şi buruienilor
de carantină.
CAPITOLUL IV. MIJLOACELE DE PROTECŢIE A
PLANTELOR
Articolul 19. Mijloacele de protecţie a plantelor
Pentru protecţia plantelor şi produselor vegetale contra
organismelor dăunătoare, bolilor şi buruienilor, se aplică produse de uz
fitosanitar omologate, care au trecut cercetarea-testarea-experimentarea
16
obligatorie de stat şi sînt recomandate spre aplicare de către instituţiile
specializate de cercetări ştiinţifice, permise pentru producere,
comercializare, import şi utilizare în conformitate cu Legea nr. 119-XV
din 22.04.2004 cu privire la produsele de uz fitosanitar şi la fertilizanţi
(Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr. 100-103, art. 510)
şi sînt incluse în Registrul de stat al produselor de uz fitosanitar şi al
fertilizanţilor, permise pentru utilizare în Republica Moldova.
Articolul 20. Cercetarea-testarea-experimentarea de stat şi
omologarea produselor de uz fitosanitar
Cercetarea-testarea-experimentarea de stat şi omologarea
produselor de uz fitosanitar se efectuează în modul stabilit de Legea cu
privire la produsele de uz fitosanitar şi la fertilizanţi nr.119-XV din 22
aprilie 2004.
CAPITOLUL V. PRODUCEREA, COMERCIALIZAREA
ŞI UTILIZAREA PLANTELOR ŞI PRODUSELOR VEGETALE
Articolul 21. Licenţierea activităţilor în domeniul producerii
şi/sau comercializării seminţelor, materialului de înmulţire şi
săditor
Producerea şi/sau comercializarea seminţelor, materialului de
înmulţire şi săditor se efectuează pe bază de licenţă, eliberată în modul
stabilit de Legea nr. 451-XIV din 30 iulie 2001 privind reglementarea
prin licenţiere a activităţii de întreprinzător, Legea nr. 659-XIV din 29
octombrie 1999 despre seminţe şi Legea nr. 728-XIII din 6 februarie
1996 cu privire la pomicultură.
Articolul 22. Comercializarea plantelor şi produselor
vegetale pe piaţa internă
(1) Comercializarea plantelor şi produselor vegetale pe piaţa
internă se efectuează în baza:
a) paşaportului fitosanitar, cu excepţia cazului prevăzut la alin.
(2).
b) licenţei, pentru dreptul de comercializare a seminţelor,
materialului de înmulţire şi săditor;
c) contractului de vînzare-cumpărare sau altui contract de
înstrăinare a plantelor şi produselor vegetale.
(2) Obţinerea paşaportului fitosanitar nu este obligatorie pentru
micii producători sau prelucrători de plante şi produse vegetale, cu
excepţia cazului în care direcţiile de supraveghere fitosanitară şi control
semincer raionale/municipale stabilesc apariţia şi/sau existenţa
pericolului răspîndirii organismelor de carantină în procesul activităţilor
comerciale ale acestora.
Articolul 23. Exportul şi reexportul plantelor, produselor
vegetale şi altor obiecte de carantină
(1) Plantele, produsele vegetale şi alte obiecte de carantină,
destinate exportului şi/sau reexportului sînt însoţite, în mod obligatoriu,
de certificat fitosanitar respectiv.
(2) În scopul prevenirii apariţiei şi răspîndirii organismelor
dăunătoare, exportul anumitor plante, produse vegetale şi altor obiecte
de carantină se permite doar în cazul în care înainte de a fi exportate au
fost supuse inspecţiei fitosanitare la locul de producţie.
(3) Se interzice solicitarea unor declaraţii suplimentare în cazul
în care plantele şi/sau produsele vegetale sînt însoţite de certificat
fitosanitar.
Articolul 24. Importul şi tranzitul plantelor, produselor
vegetale şi altor obiecte supuse carantinei
(1) Se interzice introducerea în şi tranzitul pe teritoriului ţării a
plantelor, produselor vegetale şi altor obiecte supuse carantinei dacă nu
sînt însoţite de un certificat fitosanitar.
(2) În scopul prevenirii apariţiei şi răspîndirii organismelor
dăunătoare, importul anumitor plante, produse vegetale şi altor obiecte
de carantină se permite doar în cazul în care înainte de a fi importate şi
introduse pe teritoriul ţării au fost supuse inspecţiei fitosanitare la locul
de producţie în statul de origine.
17
(3) Importul/tranzitul plantelor, produselor vegetale şi altor
obiecte supuse carantinei fitosanitare se efectuează numai prin punctele
de trecere a frontierei de stat a Republicii Moldova indicate în permisul
fitosanitar de carantină pentru import (tranzit) respectiv.
(4) Importul şi/sau tranzitul pe teritoriul Republicii Moldova a
plantelor, produselor vegetale şi altor obiecte de carantină, se admite
numai la prezentarea permisului fitosanitar de carantină pentru
import/tranzit, eliberat de organizaţia naţională de protecţia plantelor şi
carantina fitosanitară, în care se indică condiţiile de import şi de
utilizare a producţiei, şi a certificatului fitosanitar, eliberat de către
autorităţile competente de carantină fitosanitară ale statului exportator
(expeditor), care certifică starea de carantină fitosanitară a fiecărei
partide de producţie (încărcături) şi bunuri supuse carantinei
fitosanitare.
(5) În cazul în care rezultatele controalelor sînt satisfăcătoare,
pentru plantele şi produsele vegetale importate se va elibera un paşaport
fitosanitar în condiţiile art. 34 şi 35 ale prezentei legi care să asigure
libera circulaţie a acestora pe teritoriul Republicii Moldova.
(6) În cazul în care se constată că o parte din lotul de plante,
produse vegetale sau alte obiecte supuse carantinei sînt contaminate cu
organismele dăunătoare, introducerea altor loturi/părţi ale acestora se
admite cu condiţia să nu existe pericolul unei contaminări şi să nu
existe posibilitatea răspîndirii organismelor dăunătoare.
(7) În cazul în care se constată că nu au fost îndeplinite cerinţele
fitosanitare imediat se iau una sau mai multe dintre următoarele măsuri:
a) tratament corespunzător în cazul în care se consideră că, în
urma inspecţiei, cerinţele au fost îndeplinite;
b) eliminarea din lot a produselor infectate/infestate;
c) impunerea unei perioade de carantină pînă la obţinerea
rezultatelor examinărilor sau ale testelor oficiale;
d) refuzul permisiunii de a importa sau de a trimite produsele la
o destinaţie în afara ţării;
e) distrugerea plantelor şi alte măsuri prevăzute de legislaţie.
(8) În cazul aplicării măsurilor indicate la alin. (7) lit. c) sau a
refuzului indicat la lit. d), certificatele fitosanitare sau certificatele
fitosanitare de reexpediţie prezentate în cazul în care plantele, produsele
vegetale şi alte obiecte sînt prezentate să intre pe teritoriul ţării, sînt
anulate de către organul de supraveghere şi control fitosanitar. În
momentul anulării, pe certificatul menţionat se aplică pe faţă şi într-un
loc vizibil o ştampilă triunghiulară, de culoare roşie, cu marca "intrare
interzisă", aplicată de către o persoană responsabilă a organului de
supraveghere şi control fitosanitar, în care se indică numele şi
prenumele acestuia, ora şi data refuzului, cu litere mari şi cel puţin în
una din limbile de circulaţie internaţională.
(9) Importatorii care încheie contracte şi angajamente
comerciale de livrare în Republica Moldova din alte state a produselor
supuse carantinei sînt obligaţi:
a) să stipuleze în contracte (angajamente comerciale) condiţiile
fitosanitare de conformitate a producţiei ce urmează a fi importată şi să
asigure cu rigurozitate executarea întocmai de către exportator a acestor
condiţii;
b) la procurarea din alte ţări a unor loturi mari de seminţe,
plante şi de producţie de origine vegetală, să detaşeze, dacă va fi
necesar, specialişti pentru carantina fitosanitară în scopul investigării
stării fitosanitare a semănăturilor şi plantaţiilor de culturi agricole din
alte ţări.
(10) Producţia supusă carantinei intrată în Republica Moldova
din alte state în punctele de trecere a frontierei de stat este supusă
controlului primar de carantină, expertizei de laborator şi, în caz de
necesitate, dezinfectării. Controlul secundar va fi efectuat la locul de
descărcare şi depozitare a producţiei supuse carantinei fitosanitare
(11) Pentru introducerea pe teritoriul ţării a oricăror plante sau
produse vegetale, precum şi a ambalajului acestora sau a mijloacelor de
transport, vor fi luate măsuri fitosanitare speciale împotriva
organismelor dăunătoare care atacă plantele sau produsele vegetale
depozitate.
(12) Organul de supraveghere şi control fitosanitar, în
conformitate cu acordurile internaţionale, la care Republica Moldova
este parte, va informa autorităţile publice pentru protecţia plantelor din
statul expeditor despre toate cazurile în care plantele, produsele
18
vegetale şi/sau alte obiecte care provin din statul respectiv au fost
interceptate ca fiind supuse interdicţiilor sau restricţiilor fitosanitare.
(13) Informaţia va fi transmisă imediat astfel încît autorităţile
publice pentru protecţia plantelor din alte state să poată examina cazul,
în special pentru a lua măsurile necesare în vederea prevenirii unor alte
cazuri similare şi, după caz şi în măsura în care se poate, a luării de
măsuri cu privire la transportul interceptat, în conformitate cu gradul de
risc al cazului dat.
(14) Prezentarea informaţiei conform alin. (8) nu exclude
aplicarea măsurilor pe care organul de supraveghere şi control
fitosanitar le consideră necesare cu privire la lotul interceptat.
Articolul 25. Cerinţe speciale de protecţie a anumitor plante
şi produse vegetale în cadrul operaţiunilor de import
(1) În scopul prevenirii apariţiei şi răspîndirii organismelor
dăunătoare, introducerea şi circulaţia pe teritoriul ţării a anumitor
plante, produse vegetale şi a altor obiecte incluse în Lista plantelor,
produselor vegetale şi altor obiecte a căror introducere în Republica
Moldova este interzisă, precum şi în Lista plantelor, produselor
vegetale şi altor obiecte a căror introducere în anumite zone protejate se
permite doar în cazul în care sînt îndeplinite Cerinţele speciale pentru
introducerea şi circulaţia plantelor, a produselor vegetale şi altor obiecte
pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi Cerinţele speciale pentru
introducerea şi circulaţia plantelor, a produselor vegetale şi altor obiecte
pe teritoriul anumitor zone protejate, aprobate de Guvern.
(2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul comercializării
plantelor, produselor vegetale şi altor obiecte pe piaţa internă a ţării, cu
excepţia cazului de comercializare a unor cantităţi mici de plante,
produse vegetale, alimente sau hrană pentru animale, dacă acestea se
folosesc în scopuri neindustriale şi necomerciale sau pentru consum pe
parcursul transportului, cu condiţia să nu existe riscul răspîndirii
organismelor dăunătoare.
(3) Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul în care acestea sînt
folosite în scopuri experimentale sau ştiinţifice, inclusiv pentru selecţii
varietale.
(4) Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul în care nu există
nici un risc al răspîndirii organismelor dăunătoare, dacă plantele şi
produsele vegetale sînt folosite sau introduse pentru utilizare în cazuri
individuale în apropierea zonei de frontieră, caz în care se va specifică
locul şi numele persoanei care foloseşte planta sau produsul respectiv,
cu actualizarea datelor şi informarea permanentă a organului de
supraveghere şi control fitosanitar. În acest caz, plantele, produsele
vegetale şi obiectele respective vor fi însoţite, în mod obligatoriu, de
documente oficiale care să ateste localitatea (regiunea de dezvoltare) şi
statul din care provin.
Articolul 26. Interdicţii privind introducerea în ţară a
anumitor organisme dăunătoare
(1) În scopul prevenirii apariţiei şi răspîndirii organismelor
dăunătoare se interzice introducerea şi răspîndirea în ţară a anumitor
organisme dăunătoare incluse în Lista organismelor dăunătoare ale
căror introducere şi răspîndire în Republica Moldova este interzisă,
precum şi în Lista organismelor dăunătoare a căror introducere şi
răspîndire în Republica Moldova este interzisă în cazul în care acestea
sînt prezente la anumite plante sau produse vegetale, aprobate de
Guvern.
(2) Organismele dăunătoare se divizează după cum urmează:
a) organisme dăunătoare, a căror apariţie nu s-a constatat în nici
o localitate (regiune de dezvoltare) din ţară, dar care sînt relevante
pentru întreaga ţară;
b) organisme dăunătoare a căror apariţie în ţară este cunoscută,
dar care nu sînt endemice sau nu s-au stabilit în întreaga ţară, dar care
sînt relevante pentru întreaga ţară;
c) celelalte organisme dăunătoare, relevante pentru zona
protejată;
d) organisme dăunătoare endemice sau stabilite într-una sau mai
multe localităţi (regiuni de dezvoltare) din ţară, cu excepţia celor
menţionate la lit. b) şi c).
19
Articolul 27. Interdicţii privind importul anumitor plante,
produse vegetale şi altor obiecte de carantină
(1) În scopul prevenirii apariţiei şi răspîndirii organismelor
dăunătoare se interzice importul unor plante, produse vegetale,
agenţilor patogeni ai plantelor, culturilor de ciuperci vii, bacteriilor,
virusurilor, precum şi ai insectelor, acarinelor şi nematodelor şi a altor
obiecte incluse în Lista plantelor, produselor vegetale şi altor obiecte a
căror introducere în Republica Moldova este interzisă, precum şi în
Lista plantelor, produselor vegetale şi altor obiecte a căror introducere
în anumite zone protejate este interzisă, aprobate de Guvern, precum şi
a seminţelor şi materialului săditor în colete poştale, în bagaje de mînă
şi în alte bagaje ale pasagerilor, echipajelor şi personalului deservent
ale navelor, aeronavelor şi altor tipuri de transport şi a solurilor,
plantelor vii înrădăcinate şi părţilor subterane ale acestora, prelevate
împreună cu sol
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în cazul în care acestea se
folosesc în scopuri experimentale, ştiinţifice sau pentru selecţii
varietale.
(3) În cazul în care nu există riscul răspîndirii organismelor
dăunătoare, alin. (1) nu se aplică, cu titlu de excepţie, în cazuri
individuale specifice, plantelor, produselor vegetale şi altor obiecte care
sînt cultivate, produse sau folosite în apropierea zonei de frontieră, dacă
sînt introduse pentru a fi folosite în locuri din apropierea zonei de
frontieră de pe teritoriul ţării. În acest caz se va specifica locul şi
numele persoanei fizice sau juridice care foloseşte planta sau produsul
respectiv, cu actualizarea sistematică a datelor şi informarea imediată a
organului de supraveghere şi control fitosanitar.
(4) Plantele, produsele vegetale şi alte obiecte indicate la
alin.(3) vor fi însoţite de documente care să ateste locul (localitatea) şi
statul din care provin acestea.
Articolul 28. Evidenţa producătorilor, importatorilor şi
exportatorilor de plante şi produse vegetale
(1) Organul de supraveghere şi control fitosanitar, prin direcţiile
de supraveghere fitosanitară şi control semincer raionale/municipale,
ţine evidenţa producătorilor, importatorilor şi exportatorilor de plante,
produse vegetale, inclusiv a titularilor de licenţă cu drept de practicare a
activităţilor în domeniul producerii şi/sau comercializări seminţelor,
materialului de înmulţire şi săditor în modul stabilit prin ordinul
ministrului agriculturii si industriei alimentare.
(2) Evidenţa nu este obligatorie pentru micii producători sau
prelucrători de plante şi produse vegetale.
Articolul 29. Utilizarea plantelor şi produselor vegetale
(1) Plantele şi produsele vegetale, seminţele, materialul de
înmulţire şi săditor, se folosesc în activităţi economice, inclusiv pentru
proiectarea şi crearea plantaţiilor pomicole, bacifere şi viticole, în alte
activităţi de întreprinzător.
(2) Se interzice utilizarea plantelor şi produselor vegetale,
seminţelor, materialului de înmulţire şi săditor, care nu au fost supuse
controlului fitosanitar şi/sau care, în procesul exploatării, au devenit
purtătoare de obiecte de carantină, fapt despre care, agenţii economici
sau alţi deţinători ai acestora, vor informa organul de supraveghere şi
control fitosanitar şi/sau direcţiile de supraveghere fitosanitară şi
control semincer raionale/municipale ale acesteia.
(3) Utilizarea plantelor şi produselor vegetale în scopul creării
de noi soiuri de plante şi comercializării acestora se efectuează în
cadrul instituţiilor ştiinţifice şi celor de învăţămînt de profil, al
întreprinderilor de stat, municipale sau private specializate, cu excepţia
cazului prevăzut la alin. (4).
(4) Se permite utilizarea plantelor şi produselor vegetale în
scopul creării de noi soiuri de plante de către micii producători sau
prelucrători de plante şi produse vegetale, cu excepţia cazurilor în care
direcţiile de supraveghere fitosanitară şi control semincer
raionale/municipale stabilesc apariţia şi/sau existenţa pericolului
răspîndirii organismelor de carantină în activităţile acestora.
CAPITOLUL VI. CERTIFICATUL FITOSANITAR,
PAŞAPORTUL FITOSANITAR ŞI PERMISUL FITOSANITAR
DE CARANTINĂ PENTRU IMPORT (TRANZIT)
20
Articolul 30. Certificatul fitosanitar
(1) Certificatul fitosanitar este un document oficial, conform
certificatului-model din Convenţia internaţională pentru protecţia
plantelor, întocmit şi eliberat în modul stabilit de prezenta lege, care
certifică faptul că producţia, materialele şi alte obiecte supuse
carantinei, destinate exportului şi/sau reexportului, corespund cerinţelor
fitosanitare.
(2) Forma certificatului fitosanitar se stabileşte de Guvern.
(3) Certificatul fitosanitar se eliberează exportatorului de către
direcţia de supraveghere fitosanitară şi control semincer
raională/municipală în raza de acţiune a căreia sînt produse materialele
şi obiectele supuse carantinei este expediată şi/sau reexpediată
încărcătura pentru a fi prezentat reprezentanţilor organizaţiei naţionale
în domeniul protecţiei plantelor şi carantinei fitosanitare din statul
importator.
(4) Organul de supraveghere şi control fitosanitar eliberează
certificate fitosanitare în cazul în care statele importatoare impun aşa o
cerinţă.
(5) Pentru obţinerea certificatului fitosanitar pentru export şi/sau
reexport, exportatorul prezintă, în termen de cel puţin 24 ore înainte de
expediere, direcţiei de supraveghere fitosanitară şi control semincer
raională/municipală respective:
a) cererea persoanei fizice sau juridice privind eliberarea
certificatului fitosanitar pentru export şi/sau reexport;
b) certificatul privind utilizarea produselor de uz fitosanitar;
c) certificatul de origine a plantelor şi/sau a produselor vegetale;
d) licenţa pentru dreptul de producere şi/sau comercializare a
seminţelor, materialului de înmulţire şi săditor, în cazul comercializării
acestora;
e) certificatul de expertiză de carantină al încărcăturii care
urmează să fie exportată, eliberat de laboratorul de carantină
fitosanitară respectiv.
f) copia contractului de vînzare-cumpărare sau altui act juridic
civil în baza căruia se efectuează exportul sau reexportul producţiei şi
bunurilor supuse carantinei fitosanitare;
g) copia facturii fiscale sau a facturii de expediţie pentru
încărcătura respectivă.
k) actul privind efectuarea controlului fitosanitar al unităţilor de
transport şi al producţiei, materialelor şi obiectelor supuse carantinei;
l) ambalajele din lemn vor purta o marcare specială în
corespundere cu cerinţele internaţionale
(6) Termenul de valabilitate al certificatului fitosanitar
constituie 14 zile din data eliberării.
Articolul 31. Întocmirea certificatului fitosanitar
(1) În cazul în care, în rezultatul inspecţiilor fitosanitare se
constată că au fost îndeplinite cerinţele fitosanitare, se eliberează
certificatul fitosanitar pentru plantele, produsele vegetale şi alte obiecte
supuse carantinei în termen de pînă la 10 zile.
(2) Certificatul fitosanitar se întocmeşte în cel puţin o limbă de
circulaţie internaţională şi se completează, cu excepţia ştampilei şi a
semnăturii, fie în întregime cu majuscule, fie în întregime dactilografiat
în limba oficială a statului de destinaţie. Denumirea botanică a plantelor
se indică în limba latină. Modificările neautorizate sau ştersăturile atrag
după sine nulitatea certificatului.
(3) În cazul în care în cadrul tipizatei certificatului fitosanitar nu
există spaţiu suficient pentru toate declaraţiile suplimentare, textul
poate fi continuat pe versoul formularului.
(4) Certificatul fitosanitar nu poate fi întocmit cu mai mult de 14
zile înainte de data la care plantele, produsele vegetale sau alte obiecte
supuse regimului fitosanitar părăsesc statul exportator (expeditor).
(5) Certificarea electronică este admisă în cazul în care condiţiile
de aplicare adoptate sunt îndeplinite.
Articolul 32. Inspecţia suplimentară şi certificatul
fitosanitar de reexpediţie
21
(1) Plantele, produsele vegetale şi alte obiecte, introduse pe
teritoriul ţării dintr-un alt stat şi care urmează să fie introduse pe
teritoriul altui stat sînt scutite de o inspecţie suplimentară în cazul în
care sînt însoţite de un certificat fitosanitar.
(2) Plantele, produsele vegetale sau alte obiecte care au fost
separate, stocate sau schimbarea ambalajului lor pe teritoriul unui stat şi
introduse pe teritoriul altui stat, nu pot fi supuse obligatoriu unei noi
inspecţii dacă se declară în mod oficial că aceste produse nu au fost
expuse vreunui risc, care ar pune sub semnul întrebării starea
fitosanitară a produselor respective. În acest caz, se emite un certificat
fitosanitar de reexpediţie, într-un singur exemplar.
(3) Certificatul fitosanitar de reexpediţie se anexează la
certificatul fitosanitar emis de primul stat sau la o copie autentificată a
acestui certificat. Certificatul poate fi denumit "certificat fitosanitar
pentru reexport". Certificatul fitosanitar de reexpediţie nu poate fi
întocmit cu mai mult de 14 zile înainte de data în care plantele,
produsele vegetale sau alte obiecte părăsesc ţara reexpeditoare.
(4) Alin. (1) şi (2), în conformitate cu tratatele internaţionale, la
care este parte Republica Moldova, se aplică, de asemenea, în cazul în
care plantele, produsele vegetale şi alte obiecte sînt introduse succesiv
în mai multe state. Dacă, în acest caz, s-a emis mai mult de un singur
certificat de reexpediţie, produsele trebuie să fie însoţite de următoarele
documente:
a) ultimul certificat fitosanitar sau o copie autentificată a
acestuia,
b) ultimul certificat fitosanitar de reexpediţie,
c) certificatele fitosanitare de reexpediţie anterioare
certificatului menţionat la litera (b) sau copiile autentificate ale
acestora.
Articolul 33. Paşaportul fitosanitar (1) Paşaportul fitosanitar este eticheta oficială care însoţeşte
plantele si produsele vegetale pe teritoriul ţării şi care atestă că normele
şi standardele fitosanitare naţionale au fost respectate.
(2) Paşaportul fitosanitar este eliberat de către direcţiile de
supraveghere fitosanitară şi control semincer raionale/municipale şi este
valabil pe tot teritoriul tarii, pentru un anumit teritoriu (regiune de
dezvoltare) sau pentru o zonă protejată, cu condiţia că în urma
controlului fitosanitar efectuat s-a constatat că plantele, produsele
vegetale şi/sau bunurile conexe supuse regimului fitosanitar nu sînt
purtătoare de organisme (obiecte) de carantină.
(3) Forma paşaportului fitosanitar se stabilesc de Guvern.
(4) Paşaportul fitosanitar se completează de către direcţia de
supraveghere fitosanitară şi control semincer raională/municipală prin
imprimare sau dactilografiere şi conţine în mod obligatoriu informaţiile
de la a) la j):
a) Paşaport fitosanitar;
b) MD – codul ţării;
c) DSFCS - Direcţia de supraveghere fitosanitară şi control
semincer raională/municipală;
d) Numărul de înregistrare – numărul de înregistrare a
producătorului (numărul de identificare de stat-codul fiscal);
e) Numărul de identificare al lotului;
f) Denumirea botanică;
g) Cantitatea
h) ZP-zona protejată (unde este cazul)
i) PI- paşaport fitosanitar de înlocuire (unde este cazul)
j) Numele ţării de origine sau al ţării expeditoare pentru
produsele imporate.
Articolul 34. Înlocuirea certificatului fitosanitar cu
paşaportul fitosanitar
(1) În cazul în care în rezultatul inspecţiei fitosanitare se
consideră că au fost respectate cerinţele fitosanitare în locul
certificatului fitosanitar se emite un paşaport fitosanitar pentru a asigura
libera circulaţie a plantelor şi produselor vegetale importate pe teritoriul
ţării.
22
(2) Paşaportul fitosanitar poate fi înlocuit, la o dată ulterioară şi
în orice localitate sau regiune de dezvoltare, cu un alt paşaport, în
următoarele condiţii:
a) înlocuirea paşaportului fitosanitar poate avea loc numai în caz
de divizare pe loturi, de combinare a mai multor loturi sau a părţilor
acestora, de schimbare a statutului fitosanitar al loturilor, fără a se
aduce atingere cerinţelor speciale sau în alte cazuri în conformitate cu
lit. d);
b) înlocuirea poate avea loc numai la cererea în scris a
persoanelor fizice sau juridice interesate;
c) înlocuirea paşaportului poate fi autorizată numai de direcţia
de supraveghere fitosanitară şi control semincer raională/municipală,
responsabilă de zona în care se află sediul solicitantului şi numai dacă
se poate garanta identitatea produsului respectiv şi absenţa oricărui risc
de infectare provocat de organismele dăunătoare după ce acel produs a
fost expediat de către producător;
d) paşaportul de înlocuire va purta o marcă (etichetă) specială şi
va include numărul certificatului înregistrării de stat al producătorului
iniţial, numele şi prenumele persoanei responsabile care a efectuat
modificarea respectivă.
Articolul 35. Restricţii privind eliberarea paşaportului
fitosanitar
(1) În cazul în care, în rezultatul inspecţiilor efectuate se
consideră că nu au fost îndeplinite cerinţele fitosanitare, paşaportul
fitosanitar nu se eliberează, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (2).
(2) În cazuri speciale, dacă, în rezultatul inspecţiei, s-a stabilit,
că, o anumită parte din plante sau produse vegetale cultivate, produse
sau folosite de către producător sau prezente sub o altă formă la sediul
acestuia sau partea din mediul de cultură, folosit acolo, nu prezintă
riscul răspîndirii organismelor dăunătoare, prevederile alin. (1) nu se
aplică faţă de lotul şi persoana fizică sau juridică respectivă.
(3) În cazul în care se aplică alin. (1), faţă de plantele, produsele
vegetale sau mediul de cultură în cauză, se aplică una sau mai multe din
următoarele măsuri:
a) se aplică un tratament corespunzător, urmat de eliberarea
paşaportului fitosanitar, în cazul în care se consideră că, în urma
tratamentului, condiţiile au fost îndeplinite;
b) se emite un permis de circulaţie, sub control oficial, către
zonele în care acestea nu prezintă nici un risc suplimentar;
c) se emite un permis de circulaţie, sub control oficial, către
zonele unde are loc prelucrarea industrială;
d) distrugerea plantelor, produselor vegetale sau mediului de
cultură respectiv.
(4) În cazul în care se aplică alin. (1), activităţile producătorului
sînt suspendate parţial sau total la produsele respective importate, pînă
cînd se asigură eliminarea riscului de răspîndire a organismelor
dăunătoare.
Articolul 36. Permisul fitosanitar de carantină pentru
importul (tranzitul) a plantelor, produselor vegetale şi altor obiecte
supuse carantinei fitosanitare
(1) Permisul fitosanitar de carantină pentru import (tranzit)
certifică starea de carantină fitosanitară a fiecărei partide (încărcături)
de plante, produse vegetale şi/sau altor obiecte supuse carantinei
fitosanitare, conţine date privind condiţiile de importare şi de utilizare a
acestora.
(2) Permisului fitosanitar de carantină pentru import (tranzit)
este eliberat de organul de supraveghere şi control fitosanitar în baza
tipizatei, adoptate de Guvern.
(3) Pentru obţinerea permisului fitosanitar de carantină pentru
import (tranzit), posesorul încărcăturii, în termen de cel puţin 10 zile
înainte de import (tranzitare) prezintă organului de supraveghere şi
control fitosanitar:
a) cererea persoanei fizice sau juridice privind eliberarea
permisului fitosanitar de carantină pentru import (tranzit);
b) certificatul fitosanitar din statul exportator (expiditor). b)
actul controlului fitosanitar al încăperii în care urmează a fi depozitată
încărcătura importată;
23
c) copia licenţei pentru dreptul de comercializare a seminţelor,
materialului de înmulţire şi săditor, în cazul importului;
d) copia contractului de vînzare-cumpărare sau al altui act
juridic civil, în baza a căruia se efectuează importul şi/sau tranzitul
producţiei şi bunurilor supuse carantinei fitosanitare.
(4) Termenul de valabilitate al permisului fitosanitar de
carantină pentru import (tranzit) constituie 180 zile din data eliberării.
CAPITOLUL VII. FINANŢAREA ŞI ASIGURAREA
TEHNICO-MATERIALĂ A ORGANULUI DE
SUPRAVEGHERE ŞI CONTROL FITOSANITAR. PROTECŢIA
SOCIALĂ A COLABORATORILOR ORGANULUI DE
SUPRAVEGHERE ŞI CONTROL FITOSANITAR
Articolul 37. Finanţarea şi asigurarea tehnico-materială a
organului de supraveghere şi control fitosanitar şi a măsurilor
speciale de carantină fitosanitară
(1) Finanţarea organului de supraveghere şi control fitosanitar,
inclusiv a direcţiilor de supraveghere fitosanitară şi control semincer
raionale/municipale, se efectuează din contul mijloacelor bugetului de
stat şi mijloacelor speciale de la prestarea serviciilor cu plată, conform
anexelor nr. 1 şi 2.
(2) Măsurile şi activităţile de localizare şi lichidare a focarelor
de obiecte de carantină se realizează din contul mijloacelor
beneficiarilor funciari, iar dezinfectarea plantelor, produselor vegetale,
ambalajului şi bunurilor conexe supuse regimului fitosanitar - din
contul mijloacelor proprietarului.
(3) În cazul apariţiei organismelor dăunătoare şi altor obiecte de
carantină, care prin atacul lor pun în pericol producţia agricolă, atît din
punctul de vedere calitativ, cît şi cantitativ, acţiunile ce se impun pentru
combaterea acestora, în scopul achiziţionării produselor de uz
fitosanitar şi achitării costului lucrărilor de combatere a agenţilor
dăunători se finanţează din contul şi în limita alocaţiilor aprobate pentru
aceste scopuri în bugetul de stat
(4) Organismele dăunătoare şi alte obiecte de carantină,
activităţile de combatere a acestora ce se impun, precum şi mijloacele
financiare necesare în acest scop se nominalizează şi se stabilesc prin
ordinul ministrului agriculturii şi industriei alimentare în limitele
bugetului de stat aprobat pentru anul respectiv.
(5) Măsurile specifice de supraveghere şi control şi, după caz,
de eradicare a infecţiilor produse de organismele dăunătoare originare
din alte state, precum şi pentru repararea daunelor şi prejudiciilor
cauzate, vor fi finanţate din contul alocaţiilor prevăzute pentru acest
scop în bugetul de stat.
(6) În cazul unui pericol real sau posibil de apariţie, introducere
sau răspîndire a organismelor dăunătoare în ţară, organul de
supraveghere şi control fitosanitar poate beneficia de contribuţii
financiare pentru acoperirea cheltuielilor directe legate de măsurile
fitosanitare efectuate pentru combaterea organismelor dăunătoare
respective în scopul eradicării sau, după caz, al izolării acestora.
Articolul 38. Acoperirea financiară a controalelor şi
inspecţiilor fitosanitare suplimentare
În conformitate cu tratatele internaţionale la care Republica
Moldova este parte, organul de supraveghere şi control fitosanitar poate
solicita acoperirea parţială sau totală a cheltuielilor pentru combaterea
organismelor dăunătoare, eradicarea sau izolarea acestora din contul
importatorului, care s-a făcut vinovat de pătrunderea organismelor
dăunătoare pe teritoriul Republicii Moldova.
Articolul 39. Protecţia socială a specialiştilor şi altor
lucrători în domeniul carantinei fitosanitare şi protecţiei plantelor
(1) Protecţia muncii şi mediului înconjurător la aplicarea
produselor de uz fitosanitar se asigură prin mecanizarea şi
automatizarea maximă a procedeelor de muncă cu caracter nociv,
utilizarea tehnologiilor progresiste, precum şi a formelor preparative şi
metodelor moderne de aplicare a acestor produse, respectarea strictă a
regulilor în protecţia muncii, a normelor sanitare şi igienice.
24
(2) Specialiştilor şi altor lucrători în domeniul carantinei
fitosanitare şi protecţiei plantelor, care lucrează nemijlocit cu produsele
de uz fitosanitar, li se acordă, în modul stabilit, înlesnirile prevăzute de
Codul muncii
(3) Persoanele implicate în activitatea cu produsele de uz
fitosanitar şi fertilizanţi sunt supuse în modul stabilit examenelor
medicale preventive şi periodice, precum şi instruirii igienice.
Organizarea şi responsabilitatea pentru prezentarea angajaţilor la
examenul medical şi instruirea igienică se pune în sarcina
conducătorului lucrărilor de protecţie a plantelor.
(4) Conducătorul unităţii agricole este obligat să asigure
angajaţii la muncă cu produsele de uz fitosanitar cu echipament de
protecţie şi produse de alimentaţie specială conform normelor în
vigoare.
CAPITOLUL VIII. OBLIGAŢII ŞI RESPONSABILITĂŢI.
SOLUŢIONAREA LITIGIILOR
Articolul 40. Obligaţiile autorităţilor publice centrale şi
locale, persoanelor juridice de drept public sau privat şi
persoanelor fizice în domeniul protecţiei plantelor şi carantinei
fitosanitare
(1) Camera de Licenţiere supune controlului modul în care
titularul de licenţă respectă condiţiile de licenţiere a activităţilor ce ţin
de producerea şi/sau comercializarea seminţelor, materialului de
înmulţire şi săditor.
(2) Autorităţile publice centrale şi locale, persoanele juridice de
drept public sau privat şi persoanele fizice, indiferent de statutul juridic
al acestora, sînt obligate să asigure:
a) cercetarea sistematică a semănăturilor şi plantaţiilor, controlul
producţiei vegetale în scopul depistării la timp a obiectelor de carantină;
b) realizarea măsurilor de profilaxie şi nimicire a obiectelor de
carantină, orientate spre prevenirea răspândirii lor;
c) întreţinerea într-o stare fitosanitară adecvată a încăperilor
unde se păstrează şi se prelucrează producţia supusă carantinei.
Articolul 41. Obligaţiile deţinătorilor de terenuri şi
unităţilor agricole în domeniul carantinei fitosanitare şi protecţiei
plantelor
În procesul de cultivare a plantelor şi de comercializare a lor,
deţinătorii de terenuri şi agenţii economici, indiferent de tipul de
proprietate şi forma juridică de organizare, sînt obligaţi:
a) să cerceteze sistematic terenurile agricole şi silvice în vederea
depistării organismelor dăunătoare;
b) să realizeze măsuri pentru protecţia plantelor în scopul
preîntîmpinării apariţiei şi răspîndirii dăunătorilor, bolilor şi
buruienilor;
c) să respecte cerinţele privind importul, stocarea, transportarea,
comercializarea şi utilizarea mijloacelor de protecţie a plantelor, să nu
admită poluarea cu aceste mijloace a mediului şi a producţiei agricole
sau acţiunea lor negativă asupra omului şi animalelor;
d) să prezinte, la cererea specialiştilor organului de
supraveghere şi control fitosanitar, informaţia necesară privind starea
fitosanitară a terenurilor agricole, derularea măsurilor de protecţie şi
aplicarea mijloacelor de protecţie a plantelor, stocarea şi
comercializarea produselor de uz fitosanitar.
e) să nu creeze obstacole pentru executarea prevederilor
prezentei legi de către colaboratorii organului de supraveghere şi
control fitosanitar;
f) să respecte, în cazul instituirii, regimul de zonă ameninţată,
zonă protejată sau de carantină fitosanitară, stabilit pentru localitatea şi
sau regiunea de dezvoltare respectivă;
g) să anunţe imediat organul de supraveghere şi control
fitosanitar, în termen de pînă la 7 zile calendaristice, despre orice
prezenţă neobişnuită de organisme dăunătoare, simptoame sau orice
alte anomalii ale plantelor.
25
Articolul 42. Răspunderea pentru încălcarea sau
nerespectarea prezentei legi
(1) Încălcarea sau nerespectarea prezentei legi atrage după sine
răspunderea disciplinară (inclusiv materială), civilă, administrativă şi
penală în conformitate cu legea.
(2) Aplicarea măsurilor de răspundere administrativă sau penală
nu exclude răspunderea civilă a persoanelor vinovate pentru cauzarea
de daune altor ţări, statului, autorităţilor publice centrale sau locale.
(3) Instituirea regimului de carantină fitosanitară, de zonă
ameninţată sau de zonă protejată fără just temei şi/sau efectuarea de
controale fitosanitare în scopul defavorizării sau favorizării unor sau
altor agenţi economici, ceea ce a atras după sine elemente de
concurenţă neloială, atrage după sine, în funcţie de consecinţe,
răspunderea civilă, administrativă sau penală, în conformitate cu legea,
cu compensarea prejudiciilor cauzate, inclusiv a venitului ratat.
Articolul 43. Soluţionarea litigiilor Litigiile apărute în legătură cu relaţiile privind protecţia
plantelor şi carantina fitosanitară se soluţionează pe cale amiabilă sau
de către instanţele judecătoreşti în modul stabilit de lege.
Articolul 44. Soluţionarea situaţiilor fitosanitare
excepţionale
(1) În cazul situaţiilor fitosanitare excepţionale, care necesită
implicarea autorităţii publice centrale în domeniul agriculturii sau a
Guvernului, directorul organului de supraveghere şi control fitosanitar
înaintează imediat autorităţii publice centrale în domeniul agriculturii
orice problemă stringentă, din proprie iniţiativă sau la cererea unui alt
stat.
(2) Organul de supraveghere şi control fitosanitar prezintă
autorităţii publice centrale în domeniul agriculturii un proiect de măsuri
care urmează să fie luate. Autoritatea publică centrală în domeniul
agriculturii, într-un termen rezonabil, în funcţie de gradul de urgenţă al
chestiunii, aprobă sau refuză aprobarea măsurilor propuse de organul de
supraveghere şi control fitosanitar, sau, în cazul în care este necesar, le
propune Guvernului spre aprobare.
(3) În cazul în care măsurile propuse sînt aprobate de către
autoritatea publică centrală în domeniul agriculturii, organul de
supraveghere şi control fitosanitar le aplică imediat.
(4) În cazul în care măsurile propuse de organul de
supraveghere şi control fitosanitar sînt refuzate de autoritatea publică
centrală în domeniul agriculturii, organul de supraveghere şi control
fitosanitar prezintă imediat autorităţii publice centrale în domeniul
agriculturii o nouă propunere privind măsurile care trebuie luate.
(5) În cazul în care, conform legislaţiei, măsurile propuse au
fost transmise Guvernului spre aprobare, se pun în aplicare măsurile
aprobate de Guvern.
CAPITOLUL IX. DISPOZIŢII FINALE ŞI TRANZITORII
Articolul 45. Intrarea în vigoare
Prezenta lege intră în vigoare la 6 luni de la data publicării
Articolul 46. Abrogarea unor acte legislative
La data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă:
a) Legea nr. 506-XIII din 22 iunie 1995 cu privire la carantina
fitosanitară (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1995, nr. 38-39,
art. 427), cu modificările ulterioare;
b) Legea nr. 612-XIV din 1 octombrie 1999 cu privire la
protecţia plantelor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1999, nr.
133-134, art. 651), cu modificările ulterioare.
PREŞEDINTELE PARLAMENTULUI MIHAI GHIMPU
26
Anexa nr. 1
la Legea cu privire la
carantina fitosanitară
şi protecţia plantelor
nr. _____din ______
Nomenclatorul certificatelor şi permiselor eliberate de către organul de supraveghere şi
control fitosanitar pentru practicarea activităţii antreprenoriale şi cuantumul plăţii pentru
documentul eliberat
1
.
Certificat fitosanitar pentru încărcăturile exportate supuse
carantinei fitosanitare (pentru fiecare unitate de transport):
Pentru o singură tranzacţie
(lei)
1.1 partidă pînă la:
10 kg, buc., set, m2, m 6
16 kg, buc., set, m2, m3 11
25 kg, buc., set, m2, m3 15
50 kg, buc., set, m2, m3 20
100 kg, buc., set, m2, m3 20
250 kg, buc., set, m2, m3 27
500 kg, buc., set, m2, m3 31
1000 kg, buc., set, m2, m3 38
1500 kg, buc., set, m2, m3 42
3000 kg, buc., set, m2, m3 46
5000 kg, buc., set, m2, m3 53
10000 kg, buc., set, m2, m3 77
20000 kg, buc., set, m2, m3 108
40000 kg, buc., set, m2, m3 123
70000 kg, buc., set, m2, m3 139
partidă peste 70000 kg, buc., set, m2, m3 185
1.2. A unei partide de fructe şi legume proaspete uşor alterabile: Pentru o singură tranzacţie
partidă pînă la:
250 kg, buc., set, m2, m3 9
500 kg, buc., set, m2, m3 14
500 kg, buc., set, m2, m3 18
1500 kg, buc., set, m2, m3 20
3000 kg, buc., set, m2, m3 21
5000 kg, buc., set, m2, m3 25
10000 kg, buc., set, m2, m3 36
20000 kg, buc., set, m2, m3 50
40000 kg, buc., set, m2, m3 57
70000 kg, buc., set, m2, m3 64
partidă peste 70000 kg, buc., set, m2, m3 85
1.3. Ambalaj utilizat pentru transportarea încărcăturilor
nesupuse carantinei fitosanitare (lăzi, cutii, coşuri şi alt ambalaj),
pentru o unitate de transport:
Pentru o singură tranzacţie
transport auto 34 lei
27
vagon 68 lei
2. Permis de import al încărcăturilor supuse carantinei fitosanitare: Pentru o singură tranzacţie
2.1. Examinarea încărcăturilor de materialului săditor şi semincer:
partidă pînă la:
100 kg, (buc) 2
500 kg, (buc) 4
900 kg, (buc) 5
partidă peste 900 kg, (buc.) şi pentru fiecare 1000 kg,
(buc.);
5
- ale încărcăturilor de produse alimentare, încărcăturilor
furajere şi altor încărcături:
1000 kg (buc.) 100 m2, 1 m3, 1 set; 7
inclusiv cereale alimentare
1000 kg (buc.) 100 m2, 1 m3, 1 set; 4
ale ambalajului utilizat pentru transportarea încărcăturilor
nesupuse carantinei fitosanitare (lăzi, cutii, coşuri şi alt ambalaj),
pentru o unitate de transport:
în vagon 74
în autocamion 37
în microautobuz 14
în autobuz (reutilat pentru încărcături) 29
în autocamion cu remorcă 51
2.2. Permis de import, cu examinarea secundară a încărcăturilor: Pentru o singură tranzacţie
Partidă pînă la:
10000 kg, 10000 buc., 1000 m2, 10 m3 94
25000 kg, 25000 buc., 2500 m2, 25 m3 169
50000 kg, 50000 buc., 5000 m2, 50 m3 284
100000 kg, 100000 buc., 10000 m2, 100 m3 483
200000 kg, 200000 buc., 20000 m2, 200 m3 688
partidă peste: 200000 kg, 200000 buc., 20000 m2, 200 m3 688 lei plus 2,30 lei
pentru fiecare t, 1000 buc.,
100 m2, 1 m
3
3. Permis de tranzit, cu determinarea (examinarea) stării fitosanitare
a încărcăturilor tranzitate, supuse carantinei fitosanitare:
Pentru o singură tranzacţie
partidă pînă la:
10000 kg, 10000 buc., 1000 m2, 10 m3 56
25000 kg, 25000 buc., 2500 m2, 25 m3 103
50000 kg, 50000 buc., 5000 m2, 50 m3 168
100000 kg, 100000 buc., 10000 m2, 100 m3 293
200000 kg, 200000 buc., 20000 m2, 200 m3 419
partidă peste: 200000 kg, 200000 buc., 20000 m2, 200 m3 419 lei plus 1,40 lei
pentru fiecare t, 1000 buc,
100 m2, 1 m
3
Anexa nr. 2
28
la Legea cu privire la
carantina fitosanitară
şi protecţia plantelor
nr. _____din ______
NOMENCLATORUL
lucrărilor executate şi serviciilor prestate, contra plată, de către organul de supraveghere şi
control fitosanitar
N
r.
d/o
Serviciul prestat Unitate
a de măsură
T
ariful,
în lei
Elaborarea şi editarea lunară a pronosticului şi a semnalizărilor de
avertizare
1 buc 7
6,00
Efectuarea încercărilor în condiţiile de producere a mijloacelor de
protecţie a plantelor publicitate şi folosirea lor în protecţie
1
324,00
Buletin de avertizare 1 buc 0
,95
Paşaportizarea depozitelor pentru păstrarea pesticidelor 1 buc 1
63,00
Expertiza fitosanitară a materialului de însămînţare (seminţe) - o probă 1 buc 8
,4
Publicitate în broşura „Pronosticul răspîndirii dăunătorilor principali şi a
bolilor plantelor agricole"
1 buc
a) fără culori 3
00,08
b) în culori (2-3 culori) 6
11,60
Recommended