aCuprins

Capitolul 1. Datoria publică- delimitări conceptuale................................................2

1.1. Aspecte generale privind datoria publică...............................................................................2

1.2. Datoria publică în România.....................................................................................................3

Capitolul 2. Delimitări și interdependențe între Trezoreria statului și datoria publică......................................................................................................................3

2.1. Trezoreria și gestiunea datoriei publice.......................................................................................3

2.2. Trezoreria și datoria publică în România și alte țări.....................................................................3

2.2.1. România- analiză..................................................................................................................3

2.2.2. Comparaţii internaţionale a datoriei publice........................................................................3

Concluzii...................................................................................................................3

Bibliografie.........................................................................................................................................3

Anexe.................................................................................................................................................3

1 | P a g e

Capitolul 1. Datoria publică- delimitări conceptuale

1.1. Aspecte generale privind datoria publică

Datoria publică cuprinde totalitatea obligaţiilor financiare interne şi externe ale

statului, la un moment dat, ce provenin din împrumuturi contractate direct sau garantate de

Guvern, prin Ministerul Finanţelor Publice, sau de autorităţile administraţiei publice locale de

la diverşi creditori, persoane fizice sau juridice rezidente sau nerezidente.

Obligaţiile reprezintă angajamente ce decurg din contractarea împrumuturilor, şi

anume: rambursarea împrumutului, plata dobânzilor, a comisioanelor, a unor avantaje speciale

acordate creditorilor. Datoria publică se stabileşte şi se gestionează în mod distinct pe cele

două forme ale ei: datoria publică guvernamentală şi datoria publică locală.

În ceea ce privește formele datoriei publice, menționate anterior, acestea se prezintă

astfel:1

datoria publică guvernamentală, reprezintă totalitatea obligațiilor financiare

interne și externe ale statului, la un moment dat, provenind din împrumuturile contractate

direct sau garantate de Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, în numele țării, de pe

piețele financiare;

datoria publică locală, reprezintă totalitatea obligațiilor financiare interne și

externe ale autorităților administrației publice locale, la un moment dat, provenind din

împrumuturi contractate direct sau garantate de acestea de pe piețele financiare.

În concepția lui Iulian Văcărel, datoria publică cuprinde „totalitatea sumelor

împrumutate de autoritățile publice centrale, de unitățile administrativ-teritoriale și de alte

entități publice, de la persoane fizice sau juridice pe piața internă și în străinătate și rămase

de rambursat la un moment dat2”. O altă accepțiune dată datoriei publice de literatura de

specialitate este: „totalitatea obligațiilor bănești pe care statul le are la un moment dat față de

creditorii interni și externi, rezultate din împrumuturi din moneda națională și în valută, pe

termen scurt, mediu și lung, contractate de stat în mod direct sau garantate de către acesta,

inclusiv obligațiile față de trezoreria proprie, pentru sumele avansate temporar sau acoperirea

deficitelor bugetului de stat3”.

1 Tatiana Moșteanu, ș.a., Buget și trezorerie publică, Editura Universitară, București 2008, pag 2532 Iulian Văcărel, Finanțe publice, , Editura Didactică și Pedagogica, Bucuresti, 2006, pag. 4633 Narcisa Roxana Moșteanu, Finanțe publice, concepte cheie, aplicatii practice, teste grila, Editura Universitară, Bucuresti, 2004, pag. 294

2 | P a g e

Așadar, datoria publică semnifică totalitatea datoriilor statului față de creditorii săi

externi și interni la un moment dat. Se întâlnesc mai multe forme ale datoriei publice, după

cum se va constata și în cele ce urmează.

Datoria publică internă, contituie o obligație irevocabilă și necondiționată a statului

de a rambursa împrumuturile contractate în moneda națională, de a plăti dobânzile,

câștigurile și alte costuri aferente, fiind reprezentată de împrumuturi la care subscriu creditori

de pe propria piață.

Datoria publică internă, este determinată de:

împrumuturile pe termen scurt, contractate de stat, de la Banca Națională,

pentru echilibrarea bugetului de stat și care se rambursează în cursul anului;

emisiunea de bonuri de tezaur în scopul echilibrării bugetului de stat,

rambursabile din resurse bugetare până la finele anului;

plasarea de înscrisuri, prin subscripție publică, pe termen mediu și lung, în

scopul procurării resurselor bănești necesare pentru acoperirea deficitului bugetar anual;

garanțiile care se acordă de stat pentru credite bancare interne primite de

anumite unități economice și administrativ teritoriale în scopul satisfacerii unor nevoi de

dezvoltare economică;

utilizarea pe termen scurt a disponibilităților din conturile Trezoreriei.

De asemenea, pentru a stabili în ce măsură economia unei țări va fi afectată de un

nivel ridicat al îndatorării, în cazul manifestării unor șocuri economice și financiare externe,

s-au elaborat o serie de indicatori, numiți indicatori de apreciere a datoriei publice.

Acești indicatori de apreciere a datoriei publice interne sunt dați de4:

gradul de îndatorare a statului, ce se determină ca raport procentual între

cuantumul datoriei publice și PIB, iar cu cât acest indicator are o valoare mai mare, cu atât

țara este mai îndatorată;

datoria publică internă angajată, ca totalitate a obligațiilor asumate de stat față

de creditorii interni și nerambursate în momentul realizării analizei;

datoria publică angajată pe locuitor, văzută ca raport între mărimea absolută a

acesteia și numărul locuitorilor unei țări;

serviciul datoriei publice interne în mărime absolută;

ponderea seriviciului datoriei publice interne în PIB sau în totalul cheltuielilor

bugetare;

4 Dan Moraru, Mihai Nedelescu ș.a, Finanțe publice, Editura Economică, București, 2007, pag. 402

3 | P a g e

Datoria publică guvernamentală internă efectivă, este o parte a datoriei publice

guvernamentale interne, deoarece ea evidențiază obligațiile directe și indirecte ale statului

față de creditorii interni, alții decât Trezoreria Statului. Așadar aceasta nu include

împrumuturile temporare din disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei Statului.

Datoria publică guvernamentală externă este partea din datoria publică

guvernamentală formată din împrumuturi contractate de stat de la bănci cu sediul în alte țări

și instituții financiar ebancare regionale și internaționale, de la guvernele altor state, precum

și de pe piața internațională de capital, caz în care se plasează obligațiunile în valută la burse

cu sediul în alte țări.

Datoria publică locală reprezintă totalitatea obligațiilor de plată, interne și externe,

ale autorității administrației publice locale, într-un anumit moment, ce provin din

împrumuturi contractate sau garantate de aceasta de pe piața internă și externă de capital. La

nivelul autorităților publice locale, datoria publică locală este limitată.

Instrumentele datoriei publice locale sunt reprezentate de:

titlurile de valoare (obligațiunile municipale);

împrumuturile de la societățile comerciale bancare sau de la alte instituții de credit;

împrumuturile temporare din disponibilitățile contului curent general al Trezoreriei

Statului;

garanții acordate de autoritățile administrației publice locale;

creditele furnizor;

leasing-ul financiar.

De asemenea, datoria publică în funcţie de termen se clasifică astfel: datorie publică pe

termen scurt (flotantă); datorie publică pe termen mediu şi lung (consolidată).

Datoria publică se poate prezenta şi în funcţie de înscrisurile emise sau alte modalităţi de

gestionare, precum şi pe categorii de creditori (în cazul datoriei externe).

În funcţie de calitatea creditorilor, datoria publică poate fi: datorie publică brută, fiind

dată de valoarea totală a împrumuturilor, indiferent unde sunt plasate acestea; datorie publică

netă, în care nu intră valoarea împrumuturilor plasate la instituţiile statului.

Important de precizat este și faptul că, scopurile principale pentru care se apelează la

contractarea împrumuturilor de stat sunt: finanţarea deficitului bugetului de stat şi a deficitelor

temporare ale bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale de stat, refinanţarea şi

rambursarea anticipată a datoriei publice guvernamentale, finanţarea unor proiecte/programe

pentru dezvoltarea sectoarelor prioritare ale economiei, finanţarea restructurării economiei5.

5 Gh.Matei, Marcel Dracea, Finanțele publice – teorie, grille, aplicații, Editura Sitech, Craiova, 2007, pag. 299

4 | P a g e

Aceste activităţi sunt generatoare de datorie publică, şi gestionarea acesteia se exercită în

cazul României de către Guvern, prin intermediul Ministerului Finanţelor Publice, în limita

autorizaţiei date de Parlament.

1.2. Datoria publică în România

Datoria publică a României, în perioada interbelică era structurată pe două mari

componente: datoria statului faţă de Banca Naţională (datoria publică internă) şi datoria

României faţă de străinătate, impusă prin tratatele de pace (datoria publică externă).

Factorii endogeni care au alimentat în permanenţă creşterea datoriei publice interne au

fost reprezentaţi de unificarea monetară şi cea bugetară, înfăptuirea reformei fiscale,

mobilizarea unor resurse financiare adecvate pe plan intern, stabilirea cu prioritate şi eficienţă

a resurselor bugetare, în conformitate cu noile cerinţe ale economiei din acea perioadă.

Factorii exogeni care au afectat grav bugetul ţării noastre în perioada postbelică au fost

reprezentaţi de prejudiciile materiale cauzate particulariilor, departamentelor, oraşelor,

comunelor şi statului rezultate din război, datoriile externe către aliaţi, obligaţiile impuse

României prin tratatele de pace şi obligaţii ale statului român către persoanele fizice sau

juridice prejudiciate în urma războiului.

În general, datoria publică a unei ţări poate avea una sau mai multe cauze, printre care:

războaiele, lucrările publice, statul bunăstării, naţionalizarea unei părţi a sectorului privat,

deficitele bugetare, crize ale balanţei de plăţi.

Așadar, resursele din care statul îşi finanţează cheltuielile provin din colectarea

impozitelor şi taxelor şi din împrumuturi publice. Iar atunci când cheltuielile totale ale statului

nu pot fi acoperite pe seama resurselor fiscale, apare deficitul bugetar, care trebuie acoperit

prin apelul la împrumuturi.

Indiferent de gradul de dezvoltare al unei ţări, majoritatea acestora se confruntă cu

probleme de dezechilibru bugetar.

În concluzie, datoria publică este strâns legată de evoluţia deficitelor bugetare care au

determinat apariţia acesteia. Analiza datoriei publice nu poate să evite problemele economice

generate de măsurile de politică monetară şi bugetară care într-o mare sau mică măsură au

determinat apariţia datoriei. Cu cât un stat înregistrează deficite bugetare în creştere, cu atât

nivelul datoriei publice va fi mai mare, şi în consecinţă, serviciul datoriei publice va fi mai

dificil de suportat.

Stabilirea raportului dintre datoria publică şi PIB are anumite implicaţii asupra

nivelului la care statul are capacitatea să menţină datoria publică, deficitul bugetar, veniturile 5 | P a g e

şi cheltuielile. Acest lucru implică două condiţii: creşterea economică echilibrată şi reducerea

deficitului bugetar. De asemeni, datoria publică contractată nu contribuie la creşterea

veniturilor în raport cu PIB. Fondurile provenite din contractarea de împrumuturi nu sunt

utilizate preponderent pentru realizarea de investiţii, ci în mare parte pentru consum, astfel nu

se constată o îmbunătăţire a performanţelor economiei româneşti pe măsura creşterii stocului

datoriei publice. Împrumuturile contractate atât pe plan intern, cât şi pe plan extern sunt

utilizate pentru rambursarea ratelor şi a dobânzilor scadente la împrumuturile deja contractate.

Acest lucru face ca împrumuturile, în loc să reducă masa totală a datoriei, să crească

obligaţiile cu plata dobânzilor de la an la an.

Datoria publică a României, după al doilea război mondial s-a format treptat, până la

începutul anilor 80, moment în care s-a luat decizia rambursării anticipate a datoriei externe.

Factorii exogeni care au alimentat creşterea datoriei publice au fost reprezentaţi de

majorările succesive ale preţului ţiţeiului, din anii 1973 şi 1979 – 1980, nivelul ridicat al

dobânzilor percepute la creditele externe, politica bugetară expansionistă a SUA, greşelile

săvârşite în orientarea politicilor economice şi financiare, acordarea fără discernământ de

credite de către băncile private, în ani 70 – 80.

Factorii esenţiali care au alimentat datoria publică a României, după 1990, au fost reprezentați

de finanţarea deficitului bugetar consolidat, finanţarea datoriei publice interne directe generate

de activele neperformante preluate de stat la datoria publică pe bază de legi speciale,

finanţarea proiectelor sau activităţilor de importanţă prioritară pentru România sau pentru alte

destinaţii stabilite şi aprobate de Guvern, prin emiterea garanţiilor pentru împrumuturi interne

acordate de stat în baza legilor speciale şi a garanţiilor de stat pentru creditele interne

contractate în lei şi în valută, finanţarea deficitului balanţei de plăţi externe, consolidarea

rezervei valutare a statului, finanţarea unor proiecte social – economice, sau a altor necesităţi,

din surse externe, aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Și în cazul României, mecanismul formării datoriei publice este următorul: deficitul

bugetar generat de costurile acţiunilor economice şi sociale ale guvernului şi instituţiilor

publice în creştere, precum şi deficitul balanţei de plăţi externe – cauzat, în principal, de

dezechilibrul balanţei comerciale, constiute principalele cauze generatoare de datorie publică.

Obligaţiile statului rezultate din împrumuturile contractate şi garantate de stat pe o

perioadă de un an sunt limitate de plafonul de îndatorare publică stabilit anual prin lege.

Plafonul de îndatorare publică, respectiv totalitatea obligaţiilor financiare pe care le

pot contracta şi garanta autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pe o perioadă de 1

an, care este stabilit anual prin lege. Acesta cuprinde plafonul de îndatorare publică internă şi

plafonul de îndatorare publică externă.

6 | P a g e

Plafonul de îndatorare publică internă reprezintă suma maximă a împrumuturilor

contractate şi garantate de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale de pe piaţa

internă, pe o perioadă de un an. Împrumuturile de stat interne sunt acele împrumuturi

contractate de Guvern numai prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, de pe piaţa financiară

internă, din contul curent general al Trezoreriei Statului, cu BNR, de la bănci comerciale sau

de la alte instituţii de credit româneşti, în condiţii rezultate în urma negocierilor.

Plafonul de îndatorare publică externă reprezintă suma maximă a împrumuturilor

externe contractate şi garantate de autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pe o

perioadă de un an. Împrumuturile de stat externe directe sunt obligaţii generate de un contract

prin care statul, în calitate de împrumutat, obţine fonduri financiare de la o persoană fizică sau

juridică, creditori din străinătate, şi se angajează să le ramburseze, împreună cu dobânda şi

alte costuri aferente într-o perioadă specificată.

De asemenea, valoarea totală a datoriei publice este înscrisă în “Registrul datoriei

publice”. În acest Registru al datoriei publice, se evidenţiază situaţia datoriei publice în ordine

cronologică, având patru componente, și anume6:

Subregistrul datoriei publice guvernamentale interne;

Subregistrul datoriei publice guvernamentale externe;

Subregistrul datoriei publice locale interne;

Subregistrul datoriei publice locale externe.

Fiecare din cele patru subregistre au două poziţii distincte, respectiv pentru datoria

publică directă şi datoria publică garantată.

La sfârşitul anului datoria publică angajată este evidenţiată în documentul numit

“contul general al datoriei publice”. Acesta este însoţit de un raport în care se analizează

principalele probleme legate de nivelul datoriei publice, de serviciul datoriei publice, precum

şi de garanţiile statului pentru creditele contractate de agenţii economici.

Valoarea totală a datoriei contractate de autoritatea administraţiei publice locale este

interzisă în registrul de evidenţă a datoriei publice locale al acestei autorităţi şi se raportează

anual prin situaţiile financiare. Acest registru include informaţii care să specifice suma totală

a datoriilor şi alte informaţii stabilite prin norme metodologice privind registrul de evidenţă a

datoriei publice locale, emise de Ministerul Finanţelor Publice.

Totodată, valoarea totală a garanţiilor emise de autoritatea administraţiei publice

locale se înscrie în registrul garanţiilor locale al acestei autorităţi şi se raportează anual prin

situaţiile financiare. Acest registru cuprinde informaţii care să specifice suma totală a

garanţiilor emise de autoritatea administraţiei publice locale, precum şi detalierea garanţiilor

6 Tatiana Moșteanu, ș.a., Buget și trezorerie publică, Editura Universitară, București 2008, pag 254

7 | P a g e

şi alte informaţii stabilite prin norme metodologice privind registrul de evidenţă a garanţiilor

locale, emise de Ministerul Finanţelor Publice.

Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a transmite Ministerului

Finanţelor Publice, în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a contractului de

împrumut, copii de pe fiecare document primar care atestă:

contractarea/garantarea împrumutului;

actul adiţional la contractul/acordul de împrumut/garantare, dacă au fost aduse

modificări la acesta, cu respectarea clauzelor contractuale.

Pe perioada utilizării şi rambursării împrumutului contractat/garantat, raportat la

Ministerul Finanţelor Publice a datelor privind datoria publică locală se efectuează lunar, în

termen de 20 de zile de la sfârşitul perioadei de raportare.

În scopul evaluării datorie publice locale, orice obligaţie de plată, exprimată în altă

monedă decât cea naţională, este calculată în moneda naţională, utilizându-se cursul de

schimb valutar comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi din perioada la

care se face raportarea. Serviciul datoriei publice locale nu reprezintă obligaţii sau răspunderi

ale Guvernului şi acesta va fi plătit din bugetele locale şi din împrumuturi pentru refinanţarea

datoriei publice locale.

Cadrul instituţional privind administrarea datoriei publice curpinde: la nivel central -

Ministerul Economiei şi Finanţelor, ce are ca obiectiv asigurarea necesităţilor de finanţare

guvernamentală în condiţiile minimizării costurilor pe termen lung şi limitării riscurilor

implicate, iar la nivel local - Consiliile locale, judeţene şi Consiliul General al Municipiului

Bucureşti, care pot aproba contractarea sau garantarea de împrumuturi interne sau externe pe

termen scurt, mediu şi lung, pentru realizarea de investiţii publice de interes local, precum şi

pentru refinanţarea datoriei publice locale.

8 | P a g e

Capitolul 2. Delimitări i interdependenș țe între Trezoreria statului iș datoria publică

2.1. Trezoreria i gestiunea datoriei publiceș

Trezoreria Statului este concepută ca o instituție financiară prin care sectorul public

își efectuează operațiunile de încasări și plăți asupra cărora Ministerul Finanțelor Publice

exercită controlul fiscal și financiar preventiv, în baza legilor și a normelor metodologice

emise de acesta. În baza legii contabilității Ministerul Economiei și Finantelor este autorizat

să organizeze contabilitatea Trezoreriei Statului privind execuția de casă a bugetului de stat,

bugetelor locale, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului fondului național de

sănătate, bugetului fondului de șomaj, constituirea și utilizarea mijloacelor extrabugetare și a

fondurilor cu destinație specială, gestiunea datoriei publice interne și externe, precum și alte

operațiuni financiare efectuate în contul instituțiilor publice.

De asemenea Trezoreria permite mobilizarea resurselor financiare din economie

pentru acoperirea deficitului bugetar şi pentru serviciul datoriei publice. Deci, Trezoreria

Statului este instituția prin care se gestionează datoria publică, asigurându-se refinanțarea

deficitului bugetar, lansarea împrumuturilor de stat și plasarea disponibilităților sectorului

public și rambursarea ratelor exigibile în contul serviciului datoriei publice.

Trezoreria statului este definită de asemenea ca un sistem unitar și integrat prin care

statul asigură efectuarea operațiunilor de încasări și plăți privind fonduri publice, inclusiv

cele privind datoria publică, și a altor operațiuni ale statului, în condiții de siguranță și în

conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.

Prin Trezoreria Statului se derulează operațiunile de încasări și plăți privind fonduri

publice care privesc, după caz, fără a se limita la acestea:

veniturile și cheltuielile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat,

bugetelor locale, bugetului trezoreriei statului;

veniturile și cheltuielile bugetelor fondurilor speciale, care se constituie și se

utilizează potrivit reglementărilor legale;

veniturile și cheltuielile bugetelor instituțiilor publice;

răscumpărarea certificatelor de trezorerie pentru populație, transformate în

certificate de depozit;

datoria publică în lei și valută, inclusiv serviciul datoriei publice;

9 | P a g e

alte venituri și cheltuieli privind fonduri publice, reglementate prin dispoziții

legale, inclusiv drepturile de încasat și obligațiile de plată ale statului, la baza cărora stau

acorduri și convenții guvernamentale și comerciale.

Disponibilitățile contului curent general al trezoreriei statului se pot utiliza pentru

finanțarea temporară a deficitelor din anii precedenți ale bugetului de stat, nefinanțate prin

împrumuturi de stat; finanțarea temporară a deficitelor din anii precedenți ale bugetului

asigurărilor sociale de stat, până la alocarea de sume cu această destinație; finanțarea

deficitelor temporare ale bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat și bugetului

trezoreriei statului din exercițiul curent. Disponibilitățile rămase neangajate în contul curent

general al trezoreriei statului, după finanțarea deficitelor bugetare prevăzute anterior pot fi

utilizate pentru7:

o acordarea de împrumuturi pentru răscumpărarea la scadență sau înainte de

scadență, după caz, a împrumuturilor de stat emise pentru finanțarea sau refinanțarea

datoriei publice, cu condiția asigurării disponibilităților necesare pentru efectuarea

cheltuielilor aprobate potrivit legii;

o acordarea de împrumuturi pentru acoperirea golurilor temporare de casă, ca

urmare a decalajului dintre veniturile și cheltuielile bugetelor locale, precum și ale bugetelor

fondurilor speciale, cu termen de rambursare în cursul aceluiași exercițiu bugetar;

o efectuarea de plasamente prin operațiuni specifice la instituții de credit și alte

instituții financiare autorizate să efectueze astfel de operațiuni, garantate de acestea cu active

eligibile, fără a fi afectate obiectivele politicii monetare adoptate de Banca Națională a

României.

De asemenea, operațiunile de încasări și plăți în valută pot fi efectuate prin contul

curent în valută deschis la Banca Națională sau prin conturi corespondente în valută deschise

la instituții de credit, pe bază de convenții încheiate între părți. Selectarea instituțiilor de

credit se efectuează prin licitație, în baza legislației în vigoare. Deci, prin conturile prevăzute

se pot efectua, fără a se limita la acestea, operațiuni privind datoria publică guvernamentală și

fonduri externe nerambursabile.

Pe lângă gestionarea datoriei publice guvernamentale, în atribuțiile Trezoreriei intră

şi gestionarea instrumentelor datoriei publice guvernamentale.

În primul rând, gestiunea datoriei publice presupune elaborarea unei strategii de

adminstrare a datoriei autorităților administrației publice capabile să mobilizeze necesarul

dorit de finanțat, să realizeze obiectivele privind costul și riscul, dar și lte obiective ce vizau

7 O.U.G., Nr. 146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului

10 | P a g e

gestiunea datoriei, pe care autoritățile administrației publice le pot stabili, ca de exemplu

dezoltarea si menținerea unei piețe perforormante a titlurilor de stat.8

De asemenea statul trebuie să vegheze ca atât nivelul cât și ritmul de creștere a

datoriei publice să fie suportabile, și totodată trebuie să asigure și serviciul datoriei publice în

situații diferite cu condiția respectării obiectivelor de risc și cost.

Drept urmare gestiunea datoriei publice implică atât atenția funcționarilor publici din

domeniul bugetar, să mențină îndatorarea sectorului public la un nivel sustenabil, precum și

elaborarea unei strategii credibile pentru reducerea datoriei publice în cazul în care aceasta a

atins un nivel ridicat. Deci, nevoile de finanțat și nivelul datoriei publice acționează asupra

costului împrumuturilor contractate de autoritățile administrației publice.

Numeroase crize intervenite pe piața datoriei au evidențiat atât importanța unei

gestiuni sănătoase a datoriei publice cât și necesitatea unei piețe de capital performante.

Indiferent de faptul că politicile macroeconomice sunt corelate corespunzător, practicile

riscante ale gestiunii datoriei publice cresc vulnerabilitatea economiei la șocurile economice

și financiare. Așadar, chiar dacă șocurile financiare își au originea în sectorul financiar intern

sau provin din contagiunea financiară internțională, realizarea unei politici prudente a

gestiunii datoriei publice, asociată unei politici macroeconomice sănătoasă, este

indispensabilă pentru limitarea costului al cărui rezultat se observă atât pe plan uman cât și al

producției.

Gestiunea datoriei publice vizează atât obligațiile financiare interne ale statului, dar și

cele externe, urmărindu-se așadar și identificarea domeniilor în cadrul cărora există un

consens larg asupra ceea ce constituie în general punerea în practică a obiectivelor gestiunii

datoriei publice. Totodată aceasta urmărește identificarea principiilor aplicabile diverselor

țări aflate în diferite stadii de dezvoltare și cu o structură instituțională variată de gestionare a

datoriei.

Ținând cont de condițiile de piață, însă, se are în vedere în procesul gestionării

datoriei publice guvernamentale ca și obiectiv optimizarea cheltuielilor bugetare cu datoria

publică. Deci, Ministerul Finanțelor Publice este singurul contractant și gestionar al datoriei

publice guvernamenentale, directe și garantate, în ceea ce privește cazul României, iar pentru

a îndeplini acest scop, acesta are autoritatea de a întreprinde următoarele acțiuni:

estimează necesarul de lichiditate pentru realizarea cheltuielilor sectorului

bugetar;

8 Tatiana Moșteanu (coord.), Delia Florina Cataramă, Emilia Mioara Câmpeanu, Gestiunea datoriei publice, Editura Universitară, București, 2005

11 | P a g e

contractează direct, în numele statului, administrează și rambursează

împrumuturile de stat și costurile aferente;

stabilește în condițiile pieței, termenii pentru finanțarea și refinanțarea

datoriei publice și au grijă ca noile împrumuturi se încadrează în plafonul anual de îndatorare

publică;

efectuează operațiuni în scopul administrării riscurilor asociate portofoliului

datoriei publice guvernamentale, etc.

Obiectivul principal al gestiunii datoriei publice, este reprezentat de satisfacerea

necesarului de finanțare a statului și a obligațiilor sale de plată cât mai puțin costisitoare, pe

termen mediu și lung, menținând riscul la un nivel prudent. Astfel o gestiune prudentă a

riscului, are în vedere evitarea structurilor și strategiilor de împrumut periculoase, în special

prin finanțarea monetară a deficitului, atenuarea gravelor consecințe macroeconomice ce sunt

antrenate de încetarea plăților și amplitudinea pierderilor de producție, dar și a costurilor

asociate datoriei publice. Pierderile rezultate pot duce la falimente ale întreprinderilor,

băncilor, dar și la pierderea credibilității și a capacității administrației de a mobiliza resurse

interne și externe.

Statul are datoria de a încerca reducerea la minim a costurilor previzibile ale

serviciului datoriei și costul deținerii de active lichide sub rezerva unui nivel acceptabil al

riscului în funcție de orizontul de timp. Tranzacțiile ce au tendința teoretic, de a reduce

costurile serviciului datoriei, conduc deobicei la riscuri semnificative pentru stat și pot

restrânge capacitatea sa de rambursare. Frecvent, țările dezvoltate, unde piețele titlurilor

publice sunt active și lichide, se preocupă de riscul de piață care poate fi măsurat prin

combinarea de teste și modele perfecționate. În țările în curs de dezvoltare însă, unde piața

datoriei interne este subdezvoltată, trebuie să se acorde importanță riscului de refinanțare.

În concluzie gestiunea datoriei publice trebuie să se înscrie într-un cadru

macroeconomic clar astfel încât autoritățile să urmărească și să asigure menținerea volumului

și ritmului de creștere datoriei publice la un nivel suportabil.

2.2. Trezoreria i datoria publică în România i alte ș ș țări

În România, gestiunea datoriei publice, se realizează de către Ministerul Finanțelor

Publice, în cadrul căruia sunt organizate departamente în acest scop, autoritățile

administrației publice locale, ce au în răspunderea sa datoria locală, împreună cu Banca

Națională, ce îndeplinește calitatea de agent al statului, unitățile Trezoreriei Statului și alte

12 | P a g e

instituții financiare interne. Banca Națională a României sau altă instituție financiară, poate

exercita însă funcția de agent de înregistrare a datoriei publice interne sau a unor componente

ale acesteia, dar și activitățile privind organizarea licitațiilor de titluri de stat pe piața internă.

De asemenea, autoritățile administrației publice locale au ca și competențe și

responsabilități în ceea ce privește datoria locală următoarele:

contractarea directă sau indirectă (cu ajutorul unor agenții sau altor instituții

specializate) de împrumuturi interne și externe pe termen scurt, mediu și lung, precum și

urmărirea achitării la scadență a obligațiilor de plată rezultate din acestea;

garantarea de împrumuturi interne și externe, pe termen scurt, mediu și lung și

urmărirea achitării la scadență a obligațiilor de plată rezultate de împrumuturile respective de

către beneficiari;

informarea periodică a Ministerului Finabțelor Publice asupra împrumuturilor

contractate sau garantate de autoritățile administrației publice locale;

raportarea lunară Ministerului Finanșelor Publice a informațiilor privind

datoria publică locală.

Reparizarea responsabilităților între ministerul de finanțe, banca centrală, autoritățile

administrației publice centrale și locale ce au ca scop oferirea de consiliere strategică în

gestiunea datoriei și lansarea de noi emisiuni de titluri, contractarea de noi împrumuturi,

organizarea pieței secundare pentru derularea tranzacțiilor cu titlurile de stat deja emise

trebuie să facă obiectul unei difuzări publice. Pot interveni conflicte între gestionrii datoriei

publice și responsabiliipoliticii bugetare legate de fluxurile de trezorerie inerente unei

anumite structuri a datoriei, ca de exemplu emisiunea de împrumuturi fără cupon ce transferă

povara datoriei asupra generațiilor viitoare. Este necesar așadar, ca obiectivele gestiunii

datoriei publice să fie clar definite, deoarece o definire inexactă poate conduce la decizii

incorecte asupra gestiunii datoriei publice cât și asupra instrumentelor utilizate, în special în

perioadele de instabilitate a piețelor, efectul fiind un portofoliu riscant și costisitor al datoriei

publice, dar și vulnerabil la crize.

În România, în cadrul Ministerului Finanțelor Publice funcționează direcții și

compartimente cu activități adiacente ce intersectează, în multe privințe, problematica

Trezoreriei Statului, prin intermediul cărora are loc un schimb frecvent de informații și date

referitore la indicatori specifici privind constituirea și utilizarea fondurilor publice.

Trezoreria generală, prin intermediul Direcției Generale a Contabilității Publice și Unitatea

de Management a Trezoreriei Statului, îndeplinește și atribuții legate de evidențierea

operațiunilor externe în valută privind plata datoriei publice.

13 | P a g e

Unitatea de management a Trezoreriei Statului și Direcția Generală a Contabilității

Publice, ca organe centrale ale Trezoreriei Statului în România, îndeplinesc un rol important

în coordonarea întregii activități cu privire la constituirea și utilizarea fondurilor publice pe

plan național, cu referire în special și la organizarea și coordonarea activității de emisiune a

certificatelor de trezorerie și a titlurilor de stat în vederea finanțării deficitului bugetar și

refinanțării datoriei publice.9

De asemenea, până în prezent, în România, instrumentele de credit utilizate pentru

finanțarea și refinanțarea deficitelor bugetare și a datoriei publice, au fost în număr mai

restrâns și puțin variate ca produse, din punctul de vedere al avantajelor și facilităților

creditorilor.

Astfel, instrumentele financiare care au fost folosite sau care pot fi folosite în

continuare pentru finanțarea și refinanțarea deficitului bugetar și al datoriei publice, pot fi

grupate astfel:

împrumuturi bancare de la Banca Națională a României, acordate potrivit legii;

împrumuturile de stat de la băncile comerciale din România;

împrumuturile de stat de la alte instituții financiare din România și de la

agenții guvernamentale.

Împrumuturile de stat exprimate în monedă națională pot fi emise pe termen scurt,

mediu și lung. Cele pe termen scurt sunt date de bonurile de tezaur și certificatele de

trezorerie, fie purtătoare de dobândă, fie cu discount. Titlurile de stat pe termen mediu și lung

se prezintă sub forma obligațiunilor de stat cu o scadență de peste un an și maximum 5 ani de

la emisiune respectiv de peste 5 ani de la emisiunea, fie purtătoare de dobândă, fie cu

discount.

În cazul datoriei publice locale a unităților administrativ-teritoriale, instrumentele care

pot fi folosite sunt titlurile de valoare și împrumuturile de stat de la băncile comerciale sau de

la alte instituții de credite sau de la populație. În cazul autorităților publice locale, emiterea și

lansarea titlurilor de valoare se poate realiza direct de către acestea, sau prin intermediul unor

agenții sau a altor instituții specializate, pe baza votului a cel puțin două treimi din numărul

consilierilor.

Împrumuturile la datoria publică locală pe care le pot contracta consiliile locale,

județene nu pot depăși 20% din totalul veniturilor proprii curente ale bugetului local, inclusiv

cotele defalcate din impozitul pe venit.

9 Pavel Belean, Gabriela Anghelache, Trezoreria Statului, Editura Economică, București, 2004, pag 46

14 | P a g e

În cazuri deosebite, statul poate apela pentru finanțarea deficitelor bugetare și a

datoriei publice și la împrumuturi externe în valută, ce pot fi obținute prin:

titluri de stat în valută emise pe piețele financiare externe;

împrumuturi de la guvernele străine, agenții guvernamentale străine;

instituții financiare multilaterale sau de la alte organizații internaționale;

împrumuturi sindicalizate pe termen scurt, mediu sau lung;

împrumuturi de la băncile străine sau de la companii străine.

În concluzie, pentru finanțarea și refinanțarea deficitului bugetar și datoriei publice, se

folosește un număr restrâns de instrumente, hârtii de valoare.

2.2.1. România- analiză

Datoria publică guvernamentală la sfârşitul anului 2007 a reprezentat 18,8 % din PIB, din

care: datoria contractată direct de stat reprezenta 88,2 %, în timp ce garanţiile reprezentau

doar 11,8%. Structura portofoliului datoriei publice guvernamentale este prezentată astfel:

Figura nr. 1 - Datoria publică guvernamentală (după tipul datoriei) în România, în

perioada 2002-2007

Sursa: Strategia privind administrarea datoriei publice guvernamentale, 2008-2010, Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția Generală de Trezorerie și datorie publică, publicat pe http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buletin/executii/STRATEGIE.pdf, pag.20

Soldul datoriei publice garantate la sfârşitul anului 2007, în valoare de 9.366,4 milioane lei,

era format din:

− garanţii pentru sectorul bancar emise în baza legilor speciale de 1.387,4 milioane lei,

− garanţii pentru împrumuturi contractate de operatorii economici de 7.084,9 milioane lei

15 | P a g e

− pentru împrumuturi ale autorităţile administraţiei publice locale de 314,0 milioane lei.

În anul 2008 și 2009, structura datoriei publice guvernamentale după tipul datoriei

arată că datoria publică guvernamentală contractată direct de stat la sfârşitul lunii decembrie

2009 a reprezentat 92,7 % din total datorie publică guvernamentală, iar datoria publică

guvernamentală garantată de stat a reprezentat 7,3% din această datorie.(figura nr.2)

Figura nr.2 - Datoria publică guvernamentală după tipul datoriei

Sursa: Ministerul Finanţelor Publice, Raport privind administrarea datoriei publice guvernamentale

la 31 decembrie 2009, publicat pe

http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buletin/executii/Rap_admin_datguv31122010.pdf , pag. 23

Datoria guvernamentală directă a crescut cu 7,9% în PIB faţă de sfârşitul anului 2008

ca urmare a finanţării în proporţie de cca 67% a deficitului bugetar prin titluri de stat de pe

piața internă, dar și ca urmare a tragerilor efectuate din pachetul financiar extern cu aceasta

destinație.

Având în vedere efectele crizei financiare globale asupra accesului, termenilor şi condiţiilor

de împrumut pentru companiile care implementează proiecte de interes strategic, cu efect

multiplicator în economie, în anul 2009 Ministerul Finanţelor Publice a avut în vedere

acordarea de garanţii de stat pentru atragerea de resurse financiare pentru astfel de proiecte.

În anul 2009, așa cum se poate observa și în figura nr. 3, are loc o creşterea datoriei

publice faţă de datoria înregistrată la sfârşitul anului 2008 (cu 37,5 mld. lei), creștere

determinată de contractarea de împrumuturi pentru finanţarea deficitului bugetar şi

refinanţarea datoriei publice, precum şi datorită emiterii de garanţii în cadrul programului

guvernamental “Prima Casă” implementat în România.

16 | P a g e

Figura nr. 3 - Evoluția datoriei publice, 2008 vs 2009

Sursa: Ministerul Finanţelor Publice, Raport privind administrarea datoriei publice guvernamentale

la 31 decembrie 2009, publicat pe

http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buletin/executii/Rap_admin_datguv31122010.pdf

Se observă că la sfârşitul anului 2009, datoria guvernamentală calculată conform

metodologiei UE 11(SEC 95) a reprezentat 23,7 % din PIB, nivel net inferior plafonului de

60% stabilit prin Tratatul de la Maastricht.

Totodată, România s-a situat pe locul 412 între statele membre ale Uniunii Europene

cu cel mai scăzut nivel de îndatorare în 2009, după Estonia (7,2%), Luxemburg (14,5%) şi

Bulgaria (14,8%), lucru ce se poate observa și în figura de mai jos.

Figura nr.4 - Datoria guvernamentală (% PIB) la sfârșitul anului 2008 vs 2009

Sursa: Ministerul Finanţelor Publice, Raport privind administrarea datoriei publice guvernamentale

la 31 decembrie 2009, publicat pe

http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buletin/executii/Rap_admin_datguv31122010.pdf, pag. 22

17 | P a g e

De asemenea, datoria publică guvernamentală la 31 decembrie 2009 a fost în valoare de

136,5 mld. lei, reprezentând 27,8% din PIB , în creştere cu 8,3% din PIB faţă de sfârşitul

anului 2008.

La sfârşitul anului 2009, datoria tranzacţionabilă (titluri de stat) reprezenta 40,8 % din

totalul datoriei publice guvernamentale, din care 34,1 % erau titluri de stat emise pe piaţa

internă, în creştere cu 14,8% faţă de 2008. (figura nr.5)

Figura nr. 5 - Structura datoriei publice guvernamentale pe tipuri de instrumente la

finele anului 2009

Sursa: Ministerul Finanţelor Publice, Raport privind administrarea datoriei publice guvernamentale

la 31 decembrie 2009, publicat pe

http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buletin/executii/Rap_admin_datguv31122010.pdf, pag.21

Se observă deci, că în anul 2009, împrumuturile din disponibilităţile contului curent general al

trezoreriei statului au scăzut cu 11,5 mld lei faţă de sfârşitul anului 2008, până la nivelul de

28,1 mld. lei datorită reducerii randamentelor titlurilor de stat în 2009 şi utilizării acestora ca

principal instrument de finanţare.

Din structura pe instrumente de datorie (figura nr.6) se poate observă că datoria

negociabilă reprezintă 22,8 %, din care:

a) certificatele de trezorerie reprezintă 3,3 % din total datorie publică guvernamentală;

b) obligaţiunile de stat emise pe piaţa internă reprezintă 10,0 %, si

c) emisiunile de Euroobligatiuni lansate pe pietele externe de capital, in valoare de 2

miliarde Euro, reprezentă 9,5 % în total datorie, în scădere faţă de anii anteriori, ţinând cont

ca în perioada 2004-2007 nu au mai fost lansate astfel de emisiuni, deşi condiţiile aferente

pieţelor externe au fost favorabile.

18 | P a g e

Figura nr. 6 - Structura datoriei publice guvernamentale pe tipuri de instrumente de

datorie, la data 31 decembrie 2007

Sursa: Strategia privind administrarea datoriei publice guvernamentale, 2008-2010, Ministerul

Economiei și Finanțelor, Direcția Generală de Trezorerie și datorie publică, publicat pe

http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buletin/executii/STRATEGIE.pdf

Împrumuturile de stat au înregistrat o tendinţă descrescătoare ca pondere în total datorie,

reprezentând la sfârşitul anului 2007 38,2%, în timp ce finanţarea temporară din

disponibilităţile contului curent general al trezoreriei statului a înregistrat la sfârşitul lui 2007

o creştere semnificativă, ajungând la 38,6 % în total datorie publica guvernamentală. Astfel,

în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.146/2002 privind

formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, cu modificările şi

completările ulterioare, din disponibilităţile contului curent general al trezoreriei statului s-au

finanţat prin împrumuturi temporare, deficite bugetare în suma totală de 29.407,8 milioane lei.

În consecinţă, utilizarea acestui instrument de datorie determină cresterea riscului de

refinanţare şi de lichiditate având un impact negativ asupra managementului datoriei publice

guvernamentale, în special în contextul actual caracterizat de o volatilitate crescută cu impact

asupra condiţiilor de lichiditate din piaţa monetară.

În ceea ce priveste serviciul datoriei publice guvernamentale în România, plaţile de

dobânzi şi comisioane aferente datoriei publice guvernamentale în PIB au scăzut de la 2,6 %

în 2002 la 0,7 % în anul 2007, aceeaşi tendinţă înregistrându-se şi cu serviciul datoriei publice

guvernamentale, (include ratele de capital) care a scăzut de la 9,6 % în PIB în 2002 la 2,7 %

în 2007, atât ca urmare a creşterii economice susţinute realizată în aceasta perioadă, cât şi

extinderii maturitaţii titlurilor de stat şi implicit a diminuării volumului titlurilor de stat de

refinantat în perioada de referinţă.

19 | P a g e

2.2.2. Comparaţii internaţionale a datoriei publice

În 2009, deficitul guvernamental şi datoria guvernamentală din cele două zone euro

(EA16) şi UE-27 a crescut comparativ cu anul 2008, în timp ce PIB-ul a scăzut. În zona euro

(EA16), deficitul guvernamental public ca procent în PIB a crescut de la 2,0% în 2008 la

6.3% în 2009, iar în UE-27 de la 2,3% la 6,8.

De asemenea, în zona euro, datoria publică ca procent în PIB a crescut de la 69,4% la

sfârşitul anului 2008 la 78,7% la sfârşitul anului 2009, iar în UE-27 de la 61,6% la 73,6%, așa

cum se poaate observa și în tabelul de mi jos.

Tabelul nr.1 - Evoluția deficitului guvernamental și a datoriei publice, în cele

două zone euro

Sursa: Provision of deficit and debt data for 2009 - first notification, aprilie 2010, publicat pe

http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/2-22042010-BP/EN/2-22042010-BP-EN.PDF

În 2009, conform anexelor, cele mai mari deficite guvernamentale ca procent din PIB

au fost înregistrate de Irlanda (-14,3%), Grecia (-13,6%), Marea Britanie (-11,5%), Spania (-

11,2 %), Portugalia (-9,4%), Letonia (-9,0%), Lituania (-8,9%), România (-8,3%), Franţa (-

7,5%) şi Polonia (-7,1%). Niciun stat membru nu a înregistrat un excedent bugetar în 2009,

însă cele mai mici deficite au fost înregistrate de Suedia (-0,5%), Luxemburg (-0,7%) şi

Estonia (-1,7%). În total cele 25 de state membre au înregistrat o agravare în soldul

guvernamental în raport cu PIB în 2009 comparativ cu 2008, şi două țări (Estonia şi Malta),

au înregistrat o îmbunătăţire.

20 | P a g e

La sfârşitul anului 2009, cele mai mici rate ale datoriei guvernamentale în raport cu

PIB au fost înregistrate în Estonia (7,2%), Luxemburg (14,5%), Bulgaria (14,8%), România

(23,7%), Lituania (29,3%) şi Republica Cehă (35,4%). Douăsprezece state membre au avut

rate ale datoriei publice mai mari de 60% din PIB în 2009: Italia (115.8%), Grecia (115.1%),

Belgia (96,7%), Ungaria (78,3%), Franţa (77,6%), Portugalia (76,8% ), Germania (73,2%),

Malta (69,1%), Marea Britanie (68,1%), Austria (66,5%), Irlanda (64,0%) şi Olanda (60,9%).

Figura nr.7- Comparații privind datoria brută şi poziţia datoriei netă în sectorului guvernamental general, din G-7 ţări, în anul 2008 (% PIB)

Sursa: Katrina Di Marco, Mitchell Pirie and Wilson Au-Yeung, A history of public debt in

Australia, publicat pe http://www.treasury.gov.au/documents/1496/PDF/01_Debt.pdf

Mărimea datoriei brute, în cazul Japonia, este de 173 % din PIB, și pare a fi cel mai

înalt nivel al datoriei din cele șapte țări analizate în figură. De asemenea aceasta se situează

mult peste nivelul datoriei din Italia. Însă în cazul datoriei netă (folosită), Japonia şi Italia au

un nivel al datoriei nete similare. În mod similar Canada, care are o sumă comparabilă al

datoriei brute cu Franţa, Germania şi SUA, are un nivel semnificativ mai mic al datoriei nete

decât aceste ţări.

21 | P a g e

Totodată, Australia a avut un nivel scăzut al datoriei nete în ultimele două decenii, în

comparaţie cu economiile din cele țapte țări, analizate anterior. Astfel, șa începutul anilor

1990, Australia, împreună cu marile economii, s-a confruntat cu o creştere a datoriei nete într-

o măsură seminificativă, creștere datorată recesiunii globale. Dar, în contrast cu alte

economii, după 1995, Australia a cunoscut o scădere semnificativă a datoriei sale nete, după

cum se poate observa și în figura nr. 8.

Figura nr. 8- Evoluția datoriei publice nete din cele șapte țări a G-7 (% PIB), în perioada 1992-2010

Sursa: Katrina Di Marco, Mitchell Pirie and Wilson Au-Yeung, A history of public debt in Australia, publicat pe http://www.treasury.gov.au/documents/1496/PDF/01_Debt.pdf

În perioada următoare, poziţiile datoriei nete din cadrul economiilor aferente țărilor

din OECD, inclusiv Australia, sunt de aşteptat să crească din nou, ca urmare a deteriorării

perspectivelor economice mondiale şi necesitatea de a introduce semnificative măsuri de

stimulare fiscală. Capacitatea guvernelor pentru a răspunde perspectivei globale economice în

deteriorare, vor fi diferite. Aceste diferenţe provin în mare măsură din diferenţele în puterea

finanţelor publice şi de diferenţele din capacitatea economiei să crească.

Din figură se poate observa și faptul că în comprație cu celelalte țări, Australia are un

nivel semnificativ mai mic al datorii nete, chiar şi după introducerea unor măsuri de stimulare.

Astfel că în anul 2010, în Australia poziţia datoriei nete, a fost estimată la 1 % din PIB, faţă

de 48 % din PIB pentru țările OECD.

22 | P a g e

De asemenea, în anul 2009, 12 state membre au avut rate ale datoriei publice mai mare de 60% din PIB, lucru ce poate fi observat în cele ce urmează,

astfel:

Figura nr.9 - Datoria publică la sfârşitul anului 2008 şi 2009 (% din PIB)

Sursa: Eurostat- S t a t i s t i c a l b o o k s, European economic statistics, 2010, publicat pe http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-GK-10-001/EN/KS-

GK-10-001-EN.PDF, pag. 68

23 | P a g e

24 | P a g e

După cum se poate observa, în anul 2009, ratele datoriei publice ca procent din PIB au

fost: Italia (115.8%), Grecia (115.1%), Belgia (96,7%), Ungaria (78,3%), Franţa (77,6%),

Portugalia (76,8%), Germania (73,2%), Malta (69,1%), Regatul Unit (68,1%), Austria

(66,5%), Irlanda (64,0%) şi Olanda (60,9%).

La sfârşitul anului 2009, cele mai mici rate ale datoriei guvernamentale ca procent în

PIB au fost în Estonia (7,2%), Luxemburg (14,5%), Bulgaria (14,8%), România (23,7%) şi

Lituania (29,3%). De asemenea, în toate cele 27 de state membre ratele datoriei publice, a

crescut între 2008 şi 2009. Cele mai mari creşteri (peste 13 puncte procentuale din PIB) s-au

înregistrat în Irlanda (20,1), Letonia (16,6), Marea Britanie (16,1), Grecia (15,9), Lituania

(13,7) şi Spania (13,6).

Cincisprezece state membre au raportat o rată a datoriei publice sub 60% din PIB în

2009, faţă de 18 în 2008. În Norvegia, datoriei publică guvernamentală la sfârşitul anului

2009 a fost de 44% din PIB, uşor în scădere față de anul 2008, atunci când aceasta a fost de

50% din PIB.

În timp ce deficitul public/surplusul explică în mod normal, cele mai multe dintre

variaţiile datoriei publice guvernamentale, există şi alţi factori care contribuie la aceasta.

Diferenţa dintre variaţia datoriei publice şi deficitul public/surplusul pentru o anumită

perioadă de timp se numeşte "stoc-flux de ajustare".

Acesta este format din 15 elemente diferite ce încorporează trei grupe principale:

"achiziţia netă de active financiare", inclusiv tranzacţii financiare, care nu contribuie la

deficit, însă doar la schimbări în ceea ce privește datoria, "nașterea de pasive nete în

instrumentele financiare derivate şi în alte pasive", care sunt pasive excluse din datoria

Maastricht, şi un al treilea grup cu privire la efectele de evaluare, aprecierea / deprecierea

datoriei în valută, alte modificări de volum (cum ar fi reclasificare a unităţilor în afara sau în

interiorul guvernului, etc) şi discrepanţele statistice, ce reflectă diferenţele care rezultă din

diversitatea surselor de date.

Majoritatea guvernelor statelor membre UE finanţează activităţile lor prin emiterea de

titluri de valoare, altele decât acţiunile (titluri de stat, bonuri de tezaur, etc), mai degrabă decât

prin împrumuturi directe. În anul 2009, titluri de valoare, altele decât acţiunile au constituit

aproape 82% din datoria publică a UE şi a zonei euro, în timp ce creditele au reprezentat mai

puțin de 14%. În plus, guvernele tind să se bazeze tiluri pe termen lung (scadenţă de peste un

an), mai degrabă decât finanţarea pe baz tilurilor pe termen scurt.

Astfel, la sfârşitul anului 2009 doar Bulgaria şi Luxemburg nu au emis titluri pe

termen scurt, altele decât acţiuni. Statele membre care se bazează mai mult pe împrumuturi

decât titlurile de creanţă sunt Estonia (76% din totalul datoriei publice brute consolidate),

25 | P a g e

Letonia (67,7%) şi Luxemburg (59,8%). În Bulgaria, Germania, Cipru, Ungaria şi România,

ponderea împrumuturilor în datoria publice este, de asemenea, relativ ridicat (peste 25%).

De asemenea, ponderea mondei și a depozitelor în datoria publică din Uniunea Europeană a

scăzut uşor până la 4,2%, iar în zona euro a devenit de asemenea destul de mică (3,1%). Cu

toate acestea, în unele state membre ale UE ponderea depozitelor și a emisuunii de monedă

este situată și sub 10%: în Irlanda şi Portugalia, unde aceasta a reprezentat 9,8% din total

datorie guvernamentală în 2009, în timp ce în Marea Britanie, aceasta a ajuns la 9,7%.

26 | P a g e

Concluzii

Trezoreria statului este așadar definită ca un sistem unitar și integrat prin care statul

asigură efectuarea operațiunilor de încasări și plăți privind fondurile publice, inclusiv cele

privind datoria publică, și a altor operațiuni ale statului, în condiții de siguranță și în

conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.

Trezoreria permite mobilizarea resurselor financiare din economie pentru acoperirea

deficitului bugetar şi pentru serviciul datoriei publice. Deci, Trezoreria Statului este instituția

prin care se gestionează datoria publică, asigurându-se refinanțarea deficitului bugetar,

lansarea împrumuturilor de stat și plasarea disponibilităților sectorului public și rambursarea

ratelor exigibile în contul serviciului datoriei publice.

Datoria publică cuprinde ansamblul obligaţiilor financiare interne şi externe ale

statului, la un moment dat, ce provenin din împrumuturi contractate direct sau garantate de

Guvern, prin Ministerul Finanţelor Publice, sau de autorităţile administraţiei publice locale de

la diverşi creditori, persoane fizice sau juridice rezidente sau nerezidente. Obligaţiile

reprezintă angajamente ce decurg din contractarea împrumuturilor, şi anume: rambursarea

împrumutului, plata dobânzilor, a comisioanelor, a unor avantaje speciale acordate

creditorilor. De asemenea, gestionarea datoriei publice se realizează în mod distinct pe cele

două forme ale ei: datoria publică guvernamentală şi datoria publică locală.

În România, gestiunea datoriei publice, intră în competența Ministerului Finanțelor

Publice, în cadrul căruia sunt organizate departamente în acest scop, autoritățile

administrației publice locale, ce au în răspunderea sa datoria locală, împreună cu Banca

Națională, ce îndeplinește calitatea de agent al statului și unitățile Trezoreriei Statului și alte

instituții financiare interne.

În alte țări însă, gestiunea datoriei publice se întreprinde și de alte instituții publice, ca

de exemplu în: Grecia: Ministerul Economiei și Finanțelor și Agenția de gestionare a datoriei

publice, în Bulgaria: Ministerul Finanțelor (Trezoreria), în Irlanda: Trezoreria Națională, în

Polonia: serviciul datoriei publice face parte din Ministerul Finanţelor (Trezoreria), în

Slovenia: exista 3 servicii care se ocupă de gestionarea datoriei publice aflate în subordinea

Ministerului Finanţelor, în Suedia: Biroul datoriei naţionale înfiinţat încă din 1789,

funcţionează ca organism distinct din 1989, instituţia aflată până în acel moment în

subordinea Parlamentului a fost transformată în organism guvernamental, în Italia: Serviciul

27 | P a g e

datoriei publice se află în subordinea Ministerului Economiei şi Finanţelor (Trezoreria), în

Danemarca: Biroul de gestionare a datoriei se află începând din 1991, în subordinea Băncii

Centrale, în Marea Britanie: Biroul datoriei publice se afla în subordinea Ministerului

Tezaurului, în Australia: Trezoreria statului se ocupă de gestionarea datoriei publice, etc.

Din analiza realizată am constat că la finele anului 2009, datoria publică

guvernamentală a fost în valoare de 136,5 mld. lei, reprezentând 27,8% din PIB , în creştere

cu 8,3% din PIB faţă de sfârşitul anului 2008, încă cu un nivel net inferior plafonului de 60%

stabilit prin Tratatul de la Maastricht. Această creştere a datoriei publice (cu 37,5 mld. lei), a

fost determinată de contractarea de împrumuturi pentru finanţarea deficitului bugetar şi

refinanţarea datoriei publice, precum şi datorită emiterii de garanţii.

În zona euro, datoria publică ca procent în PIB a crescut de la 69,4% la sfârşitul anului

2008 la 78,7% la sfârşitul anului 2009, iar în UE-27 de la 61,6% la 73,6%. Ratele datoriei

publice ca procent din PIB înregistrate la nivelul câtorva țări au fost: Italia (115.8%), Grecia

(115.1%), Belgia (96,7%), Ungaria (78,3%), Franţa (77,6%), Portugalia (76,8%), Germania

(73,2%), Malta (69,1%), Regatul Unit (68,1%), Austria (66,5%), Irlanda (64,0%) şi Olanda

(60,9%). Cele mai mici rate ale datoriei guvernamentale ca procent în PIB au fost în Estonia,

Luxemburg, Bulgaria, România şi Lituania. Toate cele 27 de state membre au înregistrat rate

ale datoriei publice crescute între 2008 şi 2009. Cele mai mari creşteri (peste 13 puncte

procentuale din PIB) s-au înregistrat în Irlanda, Letonia, Marea Britanie, Grecia, Lituania şi

Spania.

De asemenea, România s-a situat pe locul 412 între statele membre ale Uniunii

Europene cu cel mai scăzut nivel de îndatorare în 2009, după Estonia (7,2%), Luxemburg

(14,5%) şi Bulgaria (14,8%).

Împrumuturile de stat, însă au înregistrat o tendinţă descrescătoare ca pondere în

totalul datoriei, reprezentând la sfârşitul anului 2007: 38,2%, în timp ce finanţarea temporară

din disponibilităţile contului curent general al trezoreriei statului a înregistrat la sfârşitul lui

2007 o creştere semnificativă, ajungând la 38,6 % în total datorie publica guvernamentală.

Statele membre ce se bazează mai mult pe împrumuturi de stat decât titluri de creanţă sunt

Estonia (76% din totalul datoriei publice brute consolidate), Letonia (67,7%) şi Luxemburg

(59,8%). În Bulgaria, Germania, Cipru, Ungaria şi România, ponderea împrumuturilor în

datoria publice este, de asemenea, relativ ridicat (peste 25%).

În concluzie, folosirea acestui instrument de datorie determină creșterea riscului de

refinanţare şi de lichiditate, cu consecințe negative asupra managementului datoriei publice

guvernamentale, în special în contextul actual caracterizat de o volatilitate crescută cu impact

asupra condiţiilor de lichiditate din piaţa monetară.28 | P a g e

Bibliografie

Cărți

1. Pavel Belean, Gabriela Anghelache, Trezoreria Statului, Editura Economică, București,

2004

2. Jack Forget, Géstion de trésorerie, Éditions d`organistaions, Paris, 2005

3. Marc Gaugain, Roselyne Sauvée-Crambert, Géstion de la Trésorerie, Editura Economică,

Paris, 2004

4. Dan Moraru, Mihai Nedelescu ș.a, Finanțe publice, Editura Economică, București, 2007

5. Gheorge Matei, Marcel Dracea, Finanțele publice – teorie, grille, aplicații, Editura

Sitech, Craiova, 2007

6. Tatiana Moșteanu, ș.a., Buget și trezorerie publică, Editura Universitară, București, 2008

7. Tatiana Moșteanu, ș.a., Finanțe – Buget, Editura Economică, București, 2001

8. Narcisa Roxana Moșteanu, Finanțe publice, concepte cheie, aplicatii practice, teste grila,

Editura Universitară, Bucuresti, 2004

9. Tatiana Moșteanu (coord.), Delia Florina Cataramă, Emilia Mioara Câmpeanu, Gestiunea

datoriei publice, Editura Universitară, București, 2005

10. Iulian Văcărel, Finanțe publice, , Editura Didactică și Pedagogica, Bucuresti, 2006

Legi

O.U.G., Nr. 146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului

Articole și rapoarte de specialitate

1. Strategia privind administrarea datoriei publice guvernamentale, 2008-2010,

Ministerul Economiei și Finanțelor

2. Ministerul Finanţelor Publice, Raport privind administrarea datoriei publice

guvernamentale la 31 decembrie 2009

3. Provision of deficit and debt data for 2009 - first notification, aprilie 2010

4. Di Marco, Mitchell Pirie and Wilson Au-Yeung, A history of public debt in

Australia

29 | P a g e

5. Eurostat- S t a t i s t i c a l b o o k s, European economic statistics, 2010

Webografie1. http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buletin/executii/STRATEGIE.pdf

2. http://discutii.mfinante.ro/static/10/Mfp/buletin/executii/

Rap_admin_datguv31122010.pdf

3. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_PUBLIC/2-22042010-BP/EN/2-

22042010-BP-EN.PDF

4. http://www.treasury.gov.au/documents/1496/PDF/01_Debt.pdf

5. http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-GK-10-001/EN/KS-GK-10-

001-EN.PDF

30 | P a g e

Anexe

Evoluția deficitului guvernamental/surplus și a datoriei publice în statele Uniunii Europene

31 | P a g e

32 | P a g e

33 | P a g e

34 | P a g e

35 | P a g e