Banca Mondială între tradiţie şi modernitate

Introducere……………………………………………………………………………...…….3

Cap. I CONSIDERENTE TEORETICE PRIVIND CONTEXTUL CONSTITUIRII BĂNCII

MONDIALE............................................................................................................................5

1.1. Înfiinţare şi structură.........................................................................................................5

1.2. Obiectivele Băncii Mondiale.............................................................................................8

1.3. Destinaţiile împrumuturilor acordate de către Banca Mondială.......................................9

1.4. Atragerea de fonduri…………………………………………………………………...10

1.5. Aprovizionarea si finanţarea proiectelor........................................................................11

1.6. Drepturile şi obligaţiile ţărilor member………………………………………………..12

1.7.Grupul Băncii Mondiale – Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi

Dezvoltare..............................................................................................................................12

1.8. Corporaţia Financiară Internaţională..............................................................................17

Cap. II OBIECTIVELE ACTUALE ALE BĂNCII MONDIALE.......................................22

2.1. Rolul Băncii Mondiale în secolul XXI...........................................................................22

2.1.1. Strategii de ajutor acordat ţărilor……………………………………….24

2.1.2. Strategii de reducere a săraciei...............................................................25

2.1.3. Cadrul general de Dezvoltare…………………………………………..30

2.1.4. Strategii de dezvoltare Comunitară Driven..............................................31

2.Rolul 3.Băncii Mondiale in sistemul de pensii....................................................................38

Cap. III ANALIZA RELAŢIEI BĂNCII MONDIALE CU ALTE INSTITUŢII

1

INTERNAŢIONALE............................................................................................................40

3.1. Relaţia cu Fondul Monetar Internaţional.......................................................................40

3.1.1. Functiile si obiectivele…………………………………………………40

3.1.2. Consiliul de Guvernatorilor şi direcţiunea..............................................42

3.1.3. Organizarea departamentală a Fondului Monetar Internaţional..............43

3.1.4. Resursele Fondului Monetar Internaţional..............................................45

3.2. Relaţia cu Banca Centrală Europeană............................................................................46

3.2.1. Sediul, componenţa şi organizarea sarcinilor..........................................47

3.2.2. Rolul Băncii Centrale Europene………………………………………..48

3.2.3. Consiliul de guvernatori şi direcţiunea...................................................49

3.3. Banca Europeană de Investiţii ......................................................................................53

3.3.1. Organizarea şi funcţionarea Băncii Europene de Investiţii………….. . 53

3.3.2. Misiunea şi rolul său................................................................................56

3.3.3. Partenerii Băncii Europene de Investiţii….......................................................58

Cap. IV RELAŢIA ROMÂNIEI CU BANCA MONDIALĂ…………………………………….61

4.1. Relaţiile actuale ale României cu Banca Mondială…………………………………………62

4.2. Partenerii Băncii Mondiale în România……………………………………………………..65

4.3. Paerteneriatul pentru Dezvoltarea Strategică României…………………………………….67

4.4. Colaboroarea Fondului Monetra Internaţional cu Banca Mondială ăn domenii concrete….68

Concluzii şi propuneri……………………………………………………………………………69

Bibliografie……………………………………………………………………………………….71

2

Introducere

Am ales ca temă a lucrării de licenţă ,,Banca Mondială între tradiţie şi modernitate” datorită

multiplelor posibilităţi de abordare pe care le oferă şi a interesului pe care îl poate genera această

instituţie complexă, care alături de Fondul Monetar Internaţional, fac parte ca instituţii specializate

din Organizaţia Naţiunilor Unite.

Această lucrare are ca rol punerea în valoare a scopului pe care îl urmăreşte Banca Mondială

prin toate cele cinci instituţii ale sale: Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare,

Coropraţia Financiară Internaţională, Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (AID), Agenţia

Multilaterală pentru Garantarea Investiţiilor (AMGI) şi Centrul Internaţional pentru Soluţionarea

Disputelor privind Investiţiile (ICSID).

Principalul său scop este acela de a ajuta cele mai sărace ţări ale lumii, să-şi îmbunătăţească

nivelul de trai pentru cetăţenii lor, în special prin: acordarea de sprijin financiar (acordarea de

împrumuturi pe termene foarte lungi), asistenţă tehnică şi consultanţă.

Lucrarea de faţă este structurată în patru capitole, în primul capitol am prezentat Banca

Mondială cu originea, structura, obiectivele şi instituţiile din care este formată.

În cel de-al doilea capitol am prezentat obiectivele actuale ale Băncii Mondiale cu Rolul

Băncii Mondiale în secolul XXI, Strategiile de reducerea a sărăciei si Rolul Băncii Mondiale în

sistemul de pensii.

În capitolul trei am prezentat relatia Băncii Mondiale cu cele mai importante instituţii

financiare internaţionale: Fondul Monetar Internaţional, Banca Centrală Europeană şi Banca

Europeană de Investiţii.

Ultimul capitol este dedicat studierii Relaţiei Băncii Mondiale cu România, care a devenit

membră a Grupului Băncii Mondiale prin aderare la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi

Dezvoltare în decembrie 1972, cu o subscripţie de 162,1 miliarde de dolari, aceasta reprezentând, în

1982, 0,41% din totalul fondurilor Băncii, fiindu-i atribuite 0,43% din voturi şi plasându –se între

primele 50 de state membre ale Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvolltare, în funcţie

de mărimea fondurilor subscrise.

3

După schimbarea regimului politic din 1989, România a avut cu o totul altă abordare a

situaţiei pe plan internnaţional, portofoliul operaţiunilor Băncii în ţara noastră crescând în mod

evident.

4

Cap. I CONSIDERENTE TEORETICE PRIVIND CONTEXTUL CONSTITUIRII

BĂNCII MONDIALE

1.1. Înfiinţare şi structură

Banca Mondială a fost înfiinţată la 1 iulie 1944 în urma conferinţei de la Bretton Woods,

SUA, odată cu Fondul Monetar Internaţional.

Banca Mondială reuneşte 187de ţări membre, responsabile de modul în care este finanţată

instituţia şi de alocarea fondurilor.

Sediul Băncii Mondiale este la Washington D.C., iar preşedintele instituţiei este Robert

Zoellick, SUA, care a preluat mandatul la 1 iunie 2007.

Are peste 10.000 de angajaţi în mai mult de 100 de birouri în întreaga lume. Ca urmare a unui

efort de a promova relații de lucru mai strânse cu țările gazdă, peste 3.000 de angajați îşi au reședința

și lucrează acum la nivel de țară. Peste 60% din personal este din țările în dezvoltare care

promovează o cultură internațională puternică la Banca Mondială. Personalul Băncii provine dintr-o

varietate de domenii academice precum: economie, inginerie, științe sociale, finanțe, dezvoltare

rurală, științele mediului, administrație.

Banca Mondială a fost iniţial creată pentru a sprijini reconstrucţia Europei dupa cel de-al

doilea Război Mondial, dar s-a abătut de la misiunea sa iniţială şi a extins operaţiunile sale atât

geogrfic cât şi substanţiale

Banca Mondială este una dintre principalele surse de asistenţă în domeniul dezvoltării pentru

ţările lumii. Astăzi, misiunea ei este cea de reducere a sărăciei şi îmbunătăţirea standardului de viaţă

al populaţiei din ţările în dezvoltare. Este o bancă de dezvoltare care acordă împrumuturi cu dobândă

redusă, credite fără dobândă şi grant-uri (credite nerambursabile) ţărilor în dezvoltare.

De asemenea, Banca Mondială este una din cele mai mari organisme internaţionale de

5

finanţare a programelor în domeniile sănătăţii, învăţământului, luptei împotriva HIV/SIDA, protecţia

mediului şi a programelor de reducere a datoriei ţărilor sărace.

Banca Mondială este un sistem bancar format în principal din următoarele instituţii:

Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) a fost înfiinţată în 1945,

deseori numită şi Banca Mondială, principala agenţie de finanţare, cu sediul central la Washington.

Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (AID) a fost înfiinţată în 1960, debitorii

acesteia sunt ţările cele mai sărace, care nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a obţine sprijinul

Băncii Mondiale; aceasta împrumută pe termene lungi, care se pot extinde pe 30-40 ani.

Corporaţia Financiară Internaţionala (CFI) a fost înfiinţată în 1956, se ocupă cu

creditarea comercială cu scop lucrativ şi investiţii de capital. Banca Internaţională pentru

Reconstrucţie şi Dezvoltare finanţează reconstrucţia ţărilor europene prăbuşite după cel de-al doilea

Război Mondial, ulterior atunci când economiile acestor state s-au refăcut, Banca Internaţională

pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi-a reorientat activitatea şi către ţările în dezvoltare.

Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor (AGMI ) oferă garanţii în sprijinul

investiţiilor străine din ţările dezvoltate.

Scopul tuturor acestor instituţii este acela de a contribui la propăşirea economică a ţărilor în

dezvoltare prin finanţarea unor proiecte din sectorul public şi privat al acestor ţări prin acordarea de

asistenţă tehnică şi economică.

La începutul anului 2000 Banca Mondială avea 181 de membri.

Organul suprem de conducere al Băncii Mondiale este Consiliul Guvernatorilor format dintr-un

reprezentat al fiecărui stat membru care, de regulă, este ministrul finanţelor. Acest organism se

întruneşte în şedinţă cel puţin odată pe an, când are loc o şedinţă comună cu cea a Consiliului

Guvernatorilor FMI.

Conducerea curentă a Băncii revine unui Consiliu de Administraţie numit şi Consiliul

Directorilor Executivi format din 24 de membri.

Consiliul de Administraţie conduce şi instituţiile financiare afiliate (CFI, AID). Acesta este

format din reprezentanţii Statelor Unite ale Americii, Franţei, Marii Britanii, Germaniei, Japoniei şi

din 19 directori reprezentând grupurile de state. Conducerea Consiliului revine unui preşedinte ales

6

pe 5 ani, care conduce şi administraţia băncii. De regulă, preşedintele băncii este un reprezentant al

SUA. Votul în cadrul organismelor de conducere este proporţional cu cota de participare la Banca.

Elaborarea politicii Băncii revine unui Comitet de Dezvoltare (care nu este

instituţionalizat), format din miniştrii de finanţe ai ţărilor care au reprezentanţi în Consiliul

Directorilor Executivi.

Comitetul de Dezvoltare se întâlneşte în şedinţă de 2 ori pe an, una din şedinţe

desfăşurându-se înaintea întrunirii Consiliul Guvernatorilor şi urmărind să stabilească volumul

transferului de resurse către ţările în dezvoltare.

Banca Mondială are de trei ori mai multi angaja ţi decât Fondul Monetar Internaţional,

aceştia desfăşurându-şi activitatea atât la sediul central, cât şi la reprezentanţele deschise în întreaga

lume (la mijlocul anilor 1990 existau circa 40 de reprezentanţe).

Tabel cronologic prvind Banca Mondială Tabel nr.1.1

1944 Înfiinţarea Băncii Mondiale la Bretton Woods

1946 Începerea activităţii

1956 Înfiinţarea Corporaţiei Financiare Internaţionale

1960 Înfiinţarea Asociaţiei pentru Dezvoltare Internaţională

1966 Înfiinţarea Centrului Internaţional pentru Reglementarea Disputelor privind Investiţiile

1980 Facilitatea Asociaţiei de Garantare Multilaterală a Investiţiilor (AGMI)

1990 Înfiinţarea Facilitaţii Ecologice Globale (FEG), administrată in colaborare cu Programul

Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD)

1.2. Obiectivele Băncii Mondiale

Banca Mondială acordă împrumuturi guvernelor şi agenţiilor guvernamentale care pot

obţine garanţii solide din partea statului. Printre acestea se pot numara oricare din cele 187 de ţări

membere care înregistrează un venit anual pe cap de locuitor sub pragul minim de creditare.

7

Acordarea de împrumuturi statelor membere – Împrumuturile sunt destinate finanţarii

unor proiecte ce duc la dezvlotarea economică, rezulatele proiectului dând posibilitatea rambursării

creditului. Banca oferă valută doar pentru finantarea proiectului, componenţa internă a investiţiei –

salariile, consumurile, intermediare fiind finanţate din resursele financiare ale ţării beneficiare.

Împrumuturile acordate de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie si Dezvoltare revin, de regula,

direct guvernelor ţărilor beneficiare iar, atunci când se finanţează proiecte private, este obligatorie

garanţia guvernamentală.

Intermedierea financiară – În sensul că acţionează pentru găsirea de noi resurse sau

încurajarea unor bănci comerciale ori grupuri financiare de a participa la cofinanţarea

împrumuturilor băncii.

Acordă asistenţă şi consultanţă ţărilor membere – Astfel, Banca Internaţională pentru

Reconstrucţie si Dezvoltare elaborează proiecte de asistenţă tehnică pentru infrastructură sau pentru

dezvlotarea capacitaţilor manageriale. De asemenea acordă consultanţă în implementarea unor

proiecte în domeniul privatizării, dezvlotării pieţei de capital.

Resursele Băncii Mondiale sunt formate din participaţiile statelor membere la capitalul

Băncii, care este majorat periodic. Din contribuţia statelor membere, numai 6 % se varsă, rămâne în

permanenţă la dispoziţia ei, putând fi solicitat în orice moment. Aceasta este una din condiţiile ce

stau la baza credibilitaţii Băncii, a doua condiţie fiind aceea că împrumuturile nu pot depăşi capitalul

subscris de membri, la care se adaugă rezervele. Cota de participare vărsată, în moneda natională a

ţărilor membere, are o pondere redusă în totalul resurselor Băncii.

Principala resursă de finanţare o formează lichidităţile obţinute de Bancă pe piaţa

internaţională de capital, aceasta reprezentând 85% din totalul pasivului Băncii.

Resursele de pe pieţele internaţionale se atrag prin emisiunea de obligaţiuni pe termen mediu

si lung si plasarea hârtiilor de valoare pe termen scurt guvernelor, băncilor centrale sau comerciale.

De menţionat că 50% din resursele împrumutate colectate de Banca Mondială provin din lansarea de

titluri pe termen scurt, aspect riscant în vedere că creditele acordate sunt pe termen lung. Astfel pot

să apară neconcordanţe la scandenţă, precum şi diferenţe de dobanzi ce pot afecta profitul Băncii.

8

1.3. Destinaţiile împrumuturilor acordate de către Banca Mondială

Finanţarea proiectelor în domeniul infrastructurii, trasporturilor, a procedurii şi

distribuirii energiei electrice

Finanţarea proiectelor de investiţii în acest domeniu a fost specifică primilor 20 de ani de

activitate ai băncii, pornindu-se de la ideea că dezvlotarea acestor sectoare economice sunt benefice

pentru stimularea afacerilor în general. In anii ’70, se făcea finanţarea unor proiecte tot mai rar,

motivandu-se ca ele duceau la crearea unor zone de modernism într-o ţară săracă.

Finanţarea unor proiecte de combatere a săraciei şi de realizare a unei mai bune

distribuţii a venitului naţional

Finanţarea unor astfel de proiecte a avut loc pe la începutul anilor ’70 şi a vizat îndeosebi

agricultura şi dezvoltarea rurală. Ulterior spectrul programelor de finanţare a fost lărgit spre sectorul

social – educaţia, sănatatea, controlul natalităţii, alimenţia – cu alte cuvinte, creditarea unor proiecte

cu efecte directe asupra populaţiei sărace.

Trebuie spus că finanţarea unor astfel de proiecte s-a lovit de critici puternice, prin care se

sustinea că acestea sunt costisitoare, componenta valutară este majoritară si nu se avantajează

sectorul particular.

Împrumuturile pentru ajustare structurală şi sectorială

Acestea au fost iniţiate la începutul anilor ’80, ca urmare a recesiunii cu care se confruntau

ţările dezvlotate şi a crizei datoriilor ce afecta ţările în dezvlotare. Împrumuturile de ajustare

structurală aveau şi continua sa aibă ca scop consolidarea mecanismelor de funcţionare a economiei

si a creşterii ca volum, a exporturilor, urmarindu-se echilibrarea balanţei de plaţi pe termen lung.

Având în vedere că Fondul Monetar Internaţional pusese la punct o facilitare de ajustare, în

aceeaşi perioadă, deducem o colaborare strânsă a celor două organisme în acest domeniu. În ceea ce

priveşţe împrumuturile de ajustare sectorială, ele vizau aprovizionarea cu resurse din import pentru a

se putea restructura sectorul privat din economie.

Împrumuturi pentru reducerea datoriei unor ţări faţă de creditorii lor, băncile

9

comerciale

Aceste împrumuturi au apărut tot în anii ’80, mulţi analişti incluzându-le în împrumuturile

de ajustare structurală. Aceste împrumturi se bazează pe filosofia că, odata ce datoria publică a

statului se afla în scădere, se eliberează fonduri ce pot fi utilizate pentru investiţii şi dezvoltare.

Banca Mondială acordă consultanţă statelor membre pe durata negocierii datoriei şi işi

foloseşte solvabilitatea pentru a da încredere şi siguranţă procesului.

Împrumuturi de protecţie a mediului – denumite ,, facilitatea ecologică globală’’ , ce

sunt destinate finanţării unor proiecte de îmbunataţire a calităţii apei, de reducere a efectului de seră.

Împrumuturile acordate de Banca Mondială vizează perioade lungi de timp de 15-20 ani,

debitorii beneficiând de un termen de graţie în rambursare a creditului, de 3-5 ani. În ceea ce priveste

dobânda, ea este egală cu cea plătită de Bancă la resursele care se finanţează, colectate de pe piaţa de

capital, la care se adaugă o marjă de 0.5% pentru acoperirea cheltuielilor de gestiune ale Băncii.

1.4. Atragerea de fonduri

Banca Modială colectează fonduri prin emisiuni de obligaţiuni cu rating AAA, dând apoi cu

împrumut încasările în condiţiile unei rate a dobânzii cu o jumatate de punct procentual peste costul

mediu al fondurilor extrase. În orice moment, Banca Mondială are în finanţare circa 2.000 de

proiecte şi aprobă aproximativ 200 noi împrumuturi anual.

Banca Mondială finanţează numai costul în valută al proiectelor, de regulă în limita a 30-

40% din costurile totale ale unui proiect, ceea ce ridică împrumuturile acordate de Banca Modială la

circa 15 miliarde de dolari anual, la care se adaugă 5 miliarde de dolari credite acordate de Asociația

Internaţională pentru Dezvoltare (AID).

Creditele se acordă de regulă pe perioade de 12-15 ani, având perioada de gratie 3-5 ani.

1.5. Aprovizionarea si finanţarea proiectelor

10

Înțelegând nevoile de finanţare a proiectelor, furnizorii pot identifica oportunitaţile de afaceri

în domeniul vânzării de bunuri, echipamente, servicii si consultanţă.

Propunerea de noi proiecte trebuie adresată Băncii Mondiale chiar de către solicitanţii

guvernamentali. Companiile nu pot solicita pur şi simplu Băncii Mondiale finanțarea de proiecte,

însă, în realitate, iniţiative pot avea terţe părţi interesate de succesul unei asocieri și care pot face

propuneri şi sugestii potenţialilor solicitanți de fonduri. Aceste terţe părti pot fi consultanţi, firme de

construcţii, alte societăţi comerciale si bănci.

După aceaste etape, solicitanţii de fonduri prezinta Băncii Mondiale proiectele pentru a fi

evaluate. De multe ori, disponibilitatea potenţială a împrumuturilor, fondurilor cash, asistenţei

financiare, creditelor de export sau a unei structuri financiare funcţionale reprezintă o condiţie

esenţială a reuşitei unui proiect.

Deseori proiectele sunt cofinanţate prin diferite forme de sprijin guvernamental bilateral care

s-a susținut că determină apariţia ,,elefantilor albi’’, supradimensionaţi fie din punct de vedere al

dimensiunii, fie din cel al tehnologiei. De altfel, acesta este un subiect intens dezbătut.

Pentru ca proiectele să fie aprobate si finanţate, cineva trebuie să preia iniţiative şi să se

ocupe de schimbul comercial iniţial, acestea trebuie să aibă si experienţa şi abilitaţile necesare pentru

a obţine finanţarea. În ultimă instantă, oamenii sunt cei care promoveaza proiectele, mai degrabă

decât guvernele sau organismele multilaterale.

1.6. Drepturile şi obligaţiile ţărilor membre

Drepturile ţărilor membre ala Băncii Mondiale sunt:

Contractarea de împrimuturi pentru investiţii;

Contractarea de împrumuturi pentru finanţarea pe bază de program;

Participarea la licitaţiile internaţionale organizate de Banca Mondială pentru adjudecarea

lucrarilor finanţate de aceasta;

11

Obţinerea de asistenţă tehnică pentru anumite lucrări de specialitate ;

Termene maxime de până la 20 de ani;

Obligaţiile pe care trebuie să şi le asume statele membre sunt:

Aderarea prealabilă la F.M.I.

Participarea la capitolul pe acţiuni ale băncii

Furnizarea de informaţii şi date privind situaţia economic şi financiară a ţării, în vederea

fundamentarii politicii de împrumuturi a băncii, faţă de ţara respectivă.

1.7. Grupul Băncii Mondiale

Concomitent cu înfinţarea în 1944, la Bretton Woods a Fondului Monetar Internaţional s-a

decis şi creearea unei bănci internaţionale care să se axeze pe finanţarea şi reconstrucaţia

economiilor europene, slăbite în timpul celui de-al doilea Razboi Mondial: Banca Internaţională

pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (IBRD / BIRD).

Sfera de acţiune s-a mutat spre ţările în dezvoltare, mai ales atunci cand Planul Marshall a

dus la creeare unui fulx constant de capital spre Europa, fără a implica Banca Internaţională pentru

Reconstrucţie şi Dezvoltare care este în general cunoscută sub numele de Banca Mondială şi acest

termen generic include şi instituţiile înrudite, înfiinţate ulterior şi având funcţii specifice: Corporaţia

Financiară Internaţională (IFC/CFI) şi Asociaţia pentru Dezvoltarea Internaţională (IDA/ADI).

Scopul principal al tuturor acestor instituţii este acelaşi: promovarea procesului economic şi

social în ţările în dezvolatare, prin creşterea productivităţii economice. În acest sens, instituţiile

menţionate acordă credite şi împrumuturi şi oferă consultanţă tehnică şi economică în sectorul public

şi privat din ţările în dezvoltare.

De asemenea, instituţiile din Grupul Băncii Mondiale acţionează ca un catalizator în

stimularea fluxului de capital privat din aceste ţări. Banca Mondială îşi are sediul central la

Washington , vizavi de clădirea Fondului Monetar Internaţional şi foarte aproape de Casa Albă.

12

Strucutra

Ţările care doresc să adere la Banca Mondială trebuie să fie mai întai membre ale Fondului

Monetar Internaţional.

Din cei aproximativ 180 de membrii ai Băncii Mondiale, aproape toţi sunt şi mermbri

Corporaţiei Financiare Internaţionale şi Asociaţiei pentru Dezvoltarea Internaţională. Structura

Băncii Mondiale este similară cu cea a Fondului Monetar Internaţional. Autoritatea cea mai înalta a

Băncii Mondiale este Consiliul Guvernatorilor.

Fiecare ţară membră a Băncii numeşte un guvernator din un membru supleant în acest

Consiliu, de obicei ministrul de finanţe, ministrul planificării şi conducătorul Băncii Centrale.

Consiliul se întruneşte o dată pe an, de obicei în septembrie sau octombrie, cand are loc şi o şedinţă

comună cu Consiliul Guvernatorilor Fondului Monetar Internaţional.

Conducerea efectivă a Băncii Mondiale se află în mainile Consiliului Directorilor Executivi

(Consiliul de Administraţie) care conduce toate instituţiile membre ale Grupului: Băncii

Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, Corporaţia Financiară Intrnaţională, Asociaţia

pentru Dezvoltare Internaţională.

Primii 5 acţionari (Statele Unite, Japonia, Marea Britanie, Germania şi Franţa) numesc câte

un director executiv, ceilalţi 19 directori reprezintă fiecare câte un grup de ţări.

La fel ca şi la Fondul Monetar Internaţional, drepturile de vot sunt proporţionale cu capitalul

investit. De aceea, Banca este considerată de ţările bogate drept o cale convenabilă pentru a acorda

ajutorul altor ţări în vederea dezvoltării.

Consiliul Directorilor Executiv este condus de un preşedinte, numit pe 5 ani, care este

totodată şi şeful întregului personal. Preşedinţia Băncii Mondiale este rezervată, prin tradiţie, unui

american: din anul 1995, în această funcţie se află James Wolfensehn, fost director de bancă.

Consiliul Directorilor Executivi se întruneşte, de obicei, de 2 ori pe săptămână. Poziţia

acestui Consiliu în probleme de plitică monetară este mai putin fermă în comparaţie cu cea a

consiliului Fondului Monetar Internaţional, în principal din cauza sferi de acţiune a Băncii Mondiale,

constând din zone microeconomice specializate, al căror management este deseori departe de

13

domeniul ei tehnic de lucru. În practică, o mare parte din activitate este transferată angajatilor.

Spre deosebire de Banca Mondială, sfera de acţiune a Fondului Monetar Internaţional este,

cu precădere, macroeconomică: implicaţiile politice şi econmice ale activităţii acestuia sunt mult mai

importante şi există o mai mare dorinţă de a avea controlul asupra lor.

Comitetul de Dezvoltare a fost creeat în acelaşi timp cu Comitetul Interimar, în 1974; este un

organism ministerial, din care fac parte guvernatorii Fondului Monetar Internaţional şi cei ai Băncii

Mondiale. Regulile sunt similare celor ale Comitetului Interimar: fiecare ţară cu propriul său director

executiv şi grup poate numi numai un membru.

Comitetul se întruneşte de 2 ori pe an, primăvara şi toamna iar şedinţele coincid cu şedinţa anuală a

guvernatorilor. Comitetului de Dezvoltare ia revenit sarcina de a superviza transferul resurselor reale

spre ţările în dezvoltare. Această responsabilitate nu a fost clar revendicată nici de Fondul Monetar

Internaţional, nici de Banca Mondială.

Comitetul a avut propriul secretariat, dar după câţiva ani s-a constatat că este necesar să fie

integrat pentru structura institutionalizată, pentru a avea rezultate concrete.

În 1978, munca de pregatire în vederea integrării a fost impărţită între angajatii Fondului Monetar

Internaşional şi cei ai Băncii Mondiale, iar organizarea şedinţelor revenea celor două consilii

executive (de Administratie). În prezent comitetul se axează cu precădere pe probleme de politică a

Băncii Mondiale, dar nu a reusit să-şi câştige statutul de organism de elaborare a politicilor

economice, în aceeaşi masură ca şi Comitetul Interimar.

Înfiinţat ca un far politic pe probleme de dezvoltare, Comitetul a devenit un fel de seminar, la care

multi miniştrii de finanţe îşi trimit reprezentanţii. Acest fapt a dus la fuzionarea Comitetului de

Dezvoltare cu Comitetul Interimar.

Grupul Băncii Mondiale are aproximativ 6400 de angajaţi fiind aproape de trei ori mai mare

decât Fondul Monetar Internaţional. Majoritatea funcţionarilor lucreză la Washington, dar există şi

alte 40 de reprezentanţe în întreaga lume, unde lucrează aproximativ 5% din personalul Băncii

Mondiale. Funcţionarii au o pregatire diversă: de la agronomi la manageri şi de la experti în

telecomunicaţii la specialişti în medicină.

14

Mărimea Băncii Mondiale şi diversitatea activităţilor sale impun standarde ridicate în ceea ce

priveşte managementul. În timpul mandatului preşedintelui Barber Conable (1986-1991) a avut loc o

amaplă reorganizare de personal, care a costat 150 milioane dolari; unul din scopuri era

îmbunătaţirea flexibilităţii personalului, pentru a răspunde rapid schimbărilor survenite. Succesul nu

a fost deplin în a înlatura impresia că uneori, managementul Băncii Mondiale nu are un control

adecvat asupra activităţilor funcţionarilor săi.

Influenţa Trezoreriei SUA asupra politicii Băncii Mondiale se simte din plin, spre regretul

europenilor în special, care cred că nu sunt suficient de bine reprezentaţi la nivel înalt în cadrul

organizaţiei.

Funcţii

Facilităţile de creditare oferite de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

cunoscute ca împrumuturi ale Băncii Mondiale diferite de creditele Asociaţiei pentru Dezvoltarea

Internaţională sunt destinate finanţării proiectelor sau programelor de înaltă calitate, care duc la

dezvoltare economică, dar pentru că nu există finanţare din surse private, în condiţii satisfăcătoare.

Această calitate şi o analiză solidă a rezultatelor proiectului să ofere certitudinea returnării creditului

la termenele stabilite.

În acest sens, Banca Mondială funcţionează ca o bancă de investiţii, deşi criteriile sale sunt

într-un fel mai blânde şi în unele cazuri, amânările sunt similare celor practicate de băncile

comerciale. În principal, banca oferă valuta necesară proiectului cu condiţia ca, ţara respectivă să

finanţeze din resurse proprii componenţa internă în principiu, dar in general, banca nu poate fi unicul

finanţator al proiectului. De aceea, este dificil să se găsească proiecte corespunzătoare acestor cerinţe

în ţările în care lipsesc mijloacele financiare interne de susţinere a proiectului.

Toate împrumuturile Băncii Mondiale sunt acordate guvernelor sau instituţiilor care prezintă

garanţii guvernamentale. Ca agenţie de împrumut la nivel guvernamental, Banca Mondială este o

instituţie interguvernamentală.

Pe de altă parte- şi aici diferă esenţial de Fondul Monetar Internaţional- capitalul privat

15

reprezintă sursa cea mai importantă a finanţării împrumuturilor acordate de Banca Mondială.

În acelaşi timp, finanţarea privată este unul din atuurile care conferă o poziţie independentă a

funcţionărilor executivi ai Băncii Mondiale în raport cu Consiliul Executiv numit de ţările membre.

Guvernul Statelor Unite ar dori ca Banca Mondială să poată acorda împrumuturi direct către

sectorul privat, fără a mai cere garanţii guvernamentale. Astfel, participarea Statelor Unite la ultima

majorare de capital a Corporaţiei Financiare Internaţionale a fost condiţionată de cerinţa ca, în timp,

jumatate din activităţile Grupului Bancii Mondiale să se îndrepte spre sectorul privat. Cu toate

acestea, majoritatea membrilor Băncii au respins această cerere, din dorinţa de a păstra echilibrul

existent în repartizarea funcţiilor între Banca Mondială si Corporaţia Financiară Internaţională.

În cele din urmă, americanii au renunţat la cererea lor, care să susţină reformele structurale necesate

îmbunătăţirii climatului de afaceri. Banca ajută ţările în dezvoltare în elaborarea programelor de

investiţii şi în alcătuirea unor proiecte specifice.

Deoarece împrumuturile pentru proiecte se fac în valută, se analizează cu atenţie statutul de datornic

al ţării respective, pentru a se stabili dacă aceasta poate face faţă obligaţiilor ce-i revin.

Cadrul general de politică economică şi financiară în care activează ţările în dezvoltare a

devenit tot mai important, fapt dovedit şi de experienţa ultimilor decenii. Astfel, proiectele de

dezvoltare evoluează mai greu în cazul în care pieţele interne nu funcţionează corespunzător şi nu

există o simulare economică adecvată, care să mărească productivitatea.

În astfel de cazuri, Banca joacă un rol activ în acordarea de consultanţă, mai ales pentru ţările care au

dificultăţi din cauza poverii datoriei. Banca încearcă să acţioneze ca un catalizator în gasirea de noi

resurse de finanţare, prin încurajarea instituţiilor oficiale şi a băncilor comerciale în ceea ce priveşte

cofinanţarea împrumuturilor băncii.

În 1988, în scopul stimularii interesului Occidentului, a fost înfiinţată o organizaţie numită

Asociaţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor (AGMI/MIGA), care încurajează investiţiile

directe în ţările în dezvoltare prin numirea de antreprenori ce oferă asigurări pentru riscurile politice.1

1 A.F.P. Bakker – “Instituţii financiare internaţionale”,Editura Antet 1996.

16

1.8. Corporaţia Financiară Internaţională

În anul 1956 a fost înfiinţată Corporaţia Financiară Internaţionlă (CFI/IFC), cu scopul de a

dezvolta sectorul privat în ţările în dezvoltare, completând activităţile Băncii Internaționale pentru

Reconstrucție și Dezvoltare care se desfăşoară cu precadere la nivel guvernamental. Un alt motiv a

fost acela că afacerile din sectorul privat nu se află sub supravegherea şi supervizarea guvernului, aşa

cum se mai întâmplă în cazul împrumuturilor acordate de Banca Mondială care, conform statului,

trebuie garantate de guvernele naţionale.

Promovând investiţiile private, Corporaţia Financiară Internaţională stimulează creşterea

economică în ţările în dezvoltare. Corporaţia Financiară Internaţională împrumută şi, în acelaşi timp,

dobândeşte o participare directă la capitalul social al firmelor în ţările în dezvoltare, fără a cere

garanţii guvernamentale.

Totuşi, Corporaţia Financiară Internaţională nu poate prelua majoritatea acţiunilor în cadrul firmelor:

ia se limitează la a asigura finanţarea a 25% din costul proiectului. Dar pentru a sprijini ţările sărace

din Africa Subsahariană este de dorit ca partea de finanţare preluată de Corporaţia Financiară

Internaţională să fie mai mare, ajungând până la 35%. Condiţiile de finanţare impuse de Corporaţia

Financiară Internaţională sunt corelate cu condiţiile de piaţă şi de aceea ele sunt mai dure decât cele

ale Băncii Mondiale.

Activitatea Corporaţiei Financiare Internaţionale este condusă de acelaşi Consiliu Executiv

ca şi Banca Mondială, sub preşedinţia norvegianului Jannik Lindbaek, fostul preşedinte al Băncii

Nordice de Investiţii.

Capitalul Corporaţiei Financiare Internaţionale este evaluat la un total de 2,3 miliarde de

dolari şi este un capital achitat integral; Corporaţia Financiară Internaţională nu are capital garantat.

Din anul 1984, Corporaţia Financiară Internaţională a putut împrumuta de pe pieţele

internaţionale de capital şi de la băncile comerciale. În anul 1989 a avut loc prima cotaţie, care a

obţinut calificativul triplu A.

Conform statului există o limită a creditului acordat, care nu poate depăşi de patru ori capitalul

(inclusiv venitul acumulat). Pentru a-şi proteja poziţia de pe piaţa internaţională de capital limita

17

practicată este de 3,3. Împrumuturile de la Banca Mondială reprezintă ultima sursă de finanţare,

totalizând până în prezent 0,9 miliarde de dolari. La sfarşitul anului 1991 valoarea acumulată a

împrumuturilor şi a cotelor de participare ale Corporaţia Financiară Internaţională totaliza 9 miliarde

de dolari și se raporta la 1300 de întreprinderi.

Corporaţia Financiară Internaţională urmează o procedură foarte atentă în evaluarea

potenţialelor împrumuturi şi participaţii. Aceasta ia în consideratie atât veniturile financiare normale,

cat şi efectele economice asupra venitului naţional din ţara respectivă.

Având în vedere faptul că, în ţările în dezvoltare sistemul de preţuri este distorsionat de numeroasele

protecţii şi subvenţionări, pentru a cuantifica efectele economice cât mai obiectiv posibil se folosesc

preţuri artificiale (shadow prices) calculate pe baza preţurilor de pe piaţa mondială.

Un studiu efactuat pentru 60 de participaţii a arătat că după aplicarea corecţiei inflaţiei,

beneficiul mediu a fost de 7% cu un cost real de 5%. Beneficiul economic mediu, luând în

consideraţie efectele indirecte asupra venitului naţional a fost de 10%.

Participarea Coropraţiei Financiare Internaţionale consolidează statutul firmei respective. Ea

oferă încredere altor posibili investitori acţionând ca un catalizator în obţinerea de capital pentru

firmele private. Corporaţia însăşi depune un efort susţinut pentru a obţine resurse din trei locuri sub

formă de investiţii, co-finanţări şi subscripţii.

În anul financiar 1994-1995, au fost aprobate împrumuturi şi cote de participare în valoare de

3 miliarde de dolari, la care s-au adăugat încă 16.5 miliarde de dolari; raportul propus pentru anii

1990 este de 1:6.

Corporaţia Financiară Internaţională a ajutat la înfiinţarea a numeroase instituţii naţionale de

dezvoltare, în ţările în dezvoltare. Aceste instituţii, din care uneori Corporaţia Financiară

Internațională deține temporar o cotă, pot asigura finanțarea unor afaceri și proiecte, care sunt prea

mici pentru a face obiectul finanțării Băncii Mondiale. Se acordă prioritate întreprinderilor în curs de

privatizare.

De asemenea prin intermediul Departamentului „Piețe de capital”, Corporația Financiară

Internațională promovează dezvoltarea piețelor financiare și preia temporar o cotă din noile instituții

financiare.

18

Corporaţia Financiară Internaţională a înființat mai multe fonduri de investiție, la care deține

acțiuni și care sunt folosite pentru a dobândi participare la întreprinderi. Aceste fonduri sunt folosite

şi pentru a susține dezvoltarea burselor în ţările în dezvoltare mai avansate.

Corporația Financiară Internațională nu se implică activ în managementul afacerilor, dar

deține un loc în Consiliul de Administarție. În concordanță cu obiectivul de a deține numai temporar

o cotă de capital din firmele private, Corporația Financiară Internațională vinde acțiunile pe care le

deține, de îndată ce firma respectivă este sufficient de solidă pentru a se descurca singură. Vânzarea

se face adesea cu un beneficiu pentru corporație.

Corporația Financiară Internațională caută, pe cât posibil să vândă acțiunile pe care le deține unor

cetățeni din țara respectivă, susținând astfel consolidarea sectorului privat în țările în dezvoltare.

Corporația Financiară Internațională s-a implicat activ în procesul de privatizare din țările

Europei de Est și din fosta Uniune Sovietică. În acest sens, în cooperare cu autoritățile, Corporația

Financiară Internațională organizează licitații, la care cetățenii țării respective și deseori firmele

străine pot cumpăra diverse firme.

Activitățile Corporației Financiare Internaționale pot fi comparate, la o scară redusă, cu cele

ale Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare și ale Asociației pentru Dezvoltare

Internațională, în principal datorită faptului că Corporația Financiară Internațională se ocupă de

proiectele private pentru care nu se găsește o finanțare suficientă și în termeni acceptabili.

În același timp însă, proiectele cu finanțare trebuie să aibă co-finanțare din fonduri private.

În realitate, această cerintă poate fi îndeplinită cu success în cazul unor proiecte foarte atent

selecționate, din care banii sunt returnați rapid. Sectoarele în care Corporația Financiară

Internațională s-a implicat cel mai mult sunt industria materialelor de construcții, în special a

cimentului și industria fierului și oțelului.

Acțiunile în țările cu un venit scăzut au fost în ultimii ani în jur de 25%. Această cifră nu

demonstrează o lipsă de interes, ci arată cât de greu se poate găsi un proiect solid în aceste țări, mai

ales în Africa Subsahariană.

Pentru Africa Subsahariană au fost înființate diverse fonduri, inclusiv Compania Africană de

19

Management, care este axată pe îmbunătățirea calității managementului în afaceri, în această regiune.

Prioritățile Corporației Financiare Internaționale în viitor sunt: dezvoltarea piețelor interne de

capital în țările în dezvoltare, restructurarea și privatizarea sectorului de stat și dezvoltarea firmelor

mici și mijlocii.2

Cap. II OBIECTIVELE ACTUALE ALE BĂNCII MONDIALE

Obiectivul Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare este reducerea sărăciei în

2 A. F. P. Bakker – „Instituții financiare internaționale”, Editura Antet 1996

20

ţările în curs de dezvoltare, solvabile şi cu venituri medii, promovând dezvoltarea durabilă, prin

împrumuturi, garanţii şi servicii de analiză şi consultanţă. Împrumuturile se acordă guvernelor sau

instituţiilor publice din ţările în curs de dezvoltare, cu garanţii guvernamentale .

Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare obţine fondurile în special de pe

pieţele financiare internaţionale. Cu o cotă de solvabilitate maximă, Banca Internaţională pentru

Reconstrucţie şi Dezvoltare emite obligaţiuni şi transmite clienţilor săi beneficiul dobânzilor mici.

Proiectele sunt evaluate de Bancă prin prisma capacităţii ţării beneficiare de a-şi plăti datoriile.

Banca Mondiala acordă împrumuturi guvernelor şi agenţiilor guvernamentale care pot obţine

garanţii solide din partea statului. Printre acestea se pot număra oricare din cele 187 de ţări membre

care înregistrează un venit anual pe cap de locuitor sub pragul minim de creditare.

Acordarea de împrumuturi statelor membre – Împrumuturile sunt destinate finanţării unor

proiecte ce duc la dezvoltarea economică, rezultatele proiectului dând posibilitatea rambursării

creditului. Banca oferă valută doar pentru finanţarea proiectului, componenţa internă a investiţiei –

salariile, consumurile, intermediare fiind finanţate din resursele financiare ale ţării beneficiare.

Împrumuturile acordate de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare revin, de regulă,

direct guvernelor ţărilor beneficiare iar, atunci când se finanţează proiecte private, este obligatorie

garanţia guvernamentală.

2.1. Rolul Băncii Mondiale în secolul XXI

Banca Mondială şi-a proclamat de mult visul unei “lumi libere de sărăcie”. Analog Fondul

Monetar Internaţional şi-ar dori o “lume liberă de crize financiare”. Obiectivele cruciale şi

provocatoare, da repere prea înguste pntru secolul XXI.

Aşa cum mulţi au ajuns să conştientizeze, Fondul Monetar Internaţional ar trebuie să privească mai

departe de simpla gestionare a crizelor financiare şi să se preocupe şi de comporatemetele economice

necooperative în special în domeniul monetar. Comunitatea internaţională ar avea doar de câştigat

dacă Fondul Monetar Internaţional devine centru de monitorizare şi dialog permanent între naţiunile

unite bogate, cele sărace şi cele emergente. Dar, în acest scop, ţările din ultimile două categorii

trebuie să capete un cuvânt mai greu. Din fericire, asemenea teme reformiste se află, în sfârşit, pe

agenda discuţiilor.

21

Întâlnirile comune dintre Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială din toamna trecută

au consacrat o creştere a cotelor de votare pentru unele din cele mai subreprezentate economii în

plină dezvoltare : China, Mexic, Coreea de Sud, Turcia. O a doua rundă de ajustare va trebui să

implice alte economii emergente, fără a pune în claus pe cele mai sărace. La randul ei, nu atât Banca

Mondială, în special, cât întreaga industrie a asistenţei pentru dezvoltare, în general, ar avea nevoie

de o repoziţionare în sensul înrădăcinării mai profunde în statele emergente. Comunitatea

internaţională trebuie să reziste apelurilor mioape de a se retrage din economiile medii de dezvoltare,

pe moriv că acestea s-ar putea acum “descurca şi singure”.

În ceea ce priveşte guvernanaţa globală, bolile contagioase, schimbările climatice sau

ameninţările la adresa bidiversificăţii, importanţa acestor ţări nu poate fi subestimată, aici trăiesc

44% din perosanele infectate cu HIV/SIDA, aici se generează 47% din emisiile mondiale de CO2.

Comunitatea internaţională pur şi simplu nu are voie să abandoneze aceste state în asemenea

probleme cruciale fară a risca propiul viitor. Combaterea sărăciei este un obiectiv non-negociabil.

Dar acesta nu poate fi singurul obiectiv al asistenţei internaţionale sau al Băncii Mondiale. De fapt,

un veritabil anagajament în reducerea sărăciei chiar presupune o conlucrare cu ţările în cauză. Ele

adăpostesc 70% din populaţia ce supravieţuieşte cu mai puţin de 2 dolari pe zi, şi care se confruntă

cu şomaj masiv şi o proununţată inechitate socială, cu lipsa de infrastructură, decalaje regionale şi o

întreagă listă de alte provocări.

Împrumuturile acordate de către Banca Mondială au scăzut sub nivelul mediu de la mijlocul

deceniului nouă, volumul lor creşte din nou şi reflectă expansiunea băncilor regionale multilaterale,

dar şi reorientarea către proiecte de infrastructură cu finanţare publică. Nu înseamnă însă că Banca

Mondială trebuie să se culce pe lauri în prezent. Produsele ei au nevoie de adaptare. O dată cu

descentralizarea din mai multe economii emergente, autorităţile să poată lucra cu aceiaşi actori în

lipsa unor garanţii ale suveranităţii, şi să ofere împrumuturi în moneda naţională.

2.1.1. Strategii de ajutor acordat ţărilor

Strategia Băncii de ajutorare a ţărilor (CAS), care să sprijine evaluarea, făcută de instituţie a

priorităţilor, a rezultatelor anterioare ale portofoliului şi a cotei de credit a ţării membre, determină

22

nivelul şi compoziţia ajutorului financiar şi tehnic pe care il va furniza acesteia. Efectiv dacă trebuie

să fie stăpână pe viziune şi pe programul de dezvoltare, Banca trebuie la rândul ei, să-şi asume

responsabilitatea diagnosticului şi a programelor care le sprijină şi să îi ţină la curent pe acţionari.

CAS, care prevede de obicei intervenţii ale Băncii pe o perioadă de trei ani, este stabilită în

colaborare cu guvernul şi, adesea, cu societatea civilă. Strategiile de ajutorare a ţărilor de talie mare

sunt revăzute şi actualizate mai frecvent, uneori în fiecare an. Toate strategiile de ajutorare a ţărilor

sunt supuse examinării Consiliului administratorilor Băncii.

Începând cu 1998, Banca publică o notă informativă, adresată publicului, asupra strategiilor de

ajutorare a ţărilor examinate de Consiliu. Guvernul are puterea de a cere ca textul integral a strategiei

de ajutor acordat ţării să fie Scut public.

Strategii tematice şi pe sectoare

Strategiile tematice şi pe sectoare ale Băncii vizează reducerea strategiei sub aceste

multiple aspecte. Ele abordează subiecte care acoperă mai multe sectoare precum HIV/SIDA,

mediul înconjurător şi rolul participării şi descentralizării în dezvoltare.

Strategiile tematice şi pe sectoare serveau la început la evaluarea temeiului şi impactului

politicilor aplicate de Bancă. Cu timpul, s-au revelat a fi şi un bun mijloc de a face să

conveargă punctele de vedere în sânul Băncii şi să strângă legăturile cu partenerii exteriori.

Banca şi-a finalizat primele strategii tematice şi pe sectoare: Dezvoltare rurală şi

Sănătate, nutriţie şi populaţie în 1997. Aceste strategii făceau sinteza rezultatelor obţinute

până atunci de Bancă, integrau învăţătura trasă din concluziile OED (Departamentul de

Evaluare a Operaţiunilor) şi a altor evaluări şi defineau o viziune destinată să ghideze

activităţile viitoare ale Băncii în sector.

Strategiile tematice şi pe sectoare sunt actualizate pe parcurs din trei în trei ani. Cu ocazia

23

aceasta, Banca porneşte vaste consultări cu o întreagă gamă de părţi participante. Banca

examinează în prezent strategiile de protecţie a mediului, de transport urban şi de dezvoltare

rurală.

2.1.2 Strategii de reducere a sărăciei

Problema reducerii sărăciei şi a realizării Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului este

enormă.

În ciuda progreselor mari realizate în reducerea sărăciei în ultimele două decenii, sărăcia a

scăzut cu 200 milioane de oameni. Pe parcursul următorilor 50 de ani, se prevede o creştere a

populaţiei lumii de la şase la nouă miliarde, aproape 95% din acea creştere fiind în ţările în curs de

dezvoltare.

Obiective:

Întrunirea la Nivel Înalt pentru Mileniu a Naţiunilor Unite din 2002, reprezintă un nivel de

Obiective de Dezvoltare ale Mileniului (MDG) stabilite de 189 de naţiuni în înţelegere fără

precedent în ceea ce priveşte cerinţele unei reduceri de durată a sărăciei. Obiectivele stabilesc ţinte

specifice pentru atingere cărora întreaga comunitate de dezvoltare va depune eforturi, atât donatorii

cat şi beneficiarii:

1. Eradicarea sărăciei crunte şi a foamei;

2. Realizarea învăţământului primar universal;

3. Promovarea egalităţii între sexe şi emanciparea femeii;

4. Reducerea mortalităţii infantile;

5. Îmbunătăţirea sănătăţii mentale;

24

6. Combaterea HIV/SIDA, a malariei şi a altor boli;

7. Asigurarea unui mediu înconjurătordurabil;

8. Dezvoltarea unui parteneriat global pentru dezvoltare.

În momentul de faţă, se pare că primul obiectiv, acela de a reduce la jumătate numărul

populaţiei care trăieşte într-o sărăcie cruntă între 1990 şi 2015 şi îmbunătăţirea accesului la apă

potabilă va fi realizat. Dar aceste date reflectă mediile globale, rezultatele reale fiind inegale la nivel

mondial şi extrem de slabe în Africa.

Ultimul obiectiv defineşte printre altele rolul donatorilor şi al beneficiarilor. Întrunirile

mondiale la nivel înalt recente, inclusiv Conferinţa Internaţională pentru Finanţarea Dezvoltării din

Monterrey din 2002 şi Întrunirea Mondială la Nivel Înalt pentru Dezvoltare de Durată din

Johannesburg au evidenţiat apariţia unei noi paradigme, prin care ţările dezvoltate au recunoscut

nevoia reducerii barierelor comerciale, a creşterii asistenţei şi a uşurării poverii datoriilor.

Atingerea obiectivelor va necesita, de asemenea, acţiuni autentice ale multor ţări în curs de

dezvoltare în direcţia instituirii unor politici economice sănătoase, fără corupţie şi a administrării cu

eficacitate a sectorului public, precum şi un mediu care să stimuleze investiţiile private.

Strategia de reducere a sărăciei a Băncii Mondiale este bazată pe construirea unui

climat de investiţii şi pe investiţii în cei săraci

  O Lucrare Cadru Strategic din 2001 identifica cei doi poli în jurul cărora îşi va orienta Banca

activităţile de împrumuturi, de asistenţă şi de creare a competenţelor în scopul atingerii MDG-urilor:

construirea unui climat orientat spre investiţii, locuri de muncă şi creştere de durată, precum şi

investirea în cei săraci şi împuternicirea lor pentru a participa la dezvoltare.

Primul pol este bazat pe dovezi potrivit cărora dezvoltarea cu cel mai mare succes este cea

condusă de sectorul privat, dar facilitată de un tip de guvernare care creează un mediu propice

25

activităţii întreprinzătorilor şi activităţilor economice şi care oferă infrastructură, capital uman,

precum şi un sistem juridic şi judiciar adecvat.

Al doilea pol reflectă importanţa sănătăţii şi a învăţământului şi a reducerii vulnerabilităţii la

şocuri atunci cand săracii iau parte şi contribuie la crearea oportunităţilor economice. Şapte zone

cheie. La inceputul lui 2003, managementul Băncii a specificat şapte zone de concentrare specială:

Învăţământ pentru toţi, HIV/SIDA, sănătatea mamei şi a copilului, sursele de apă şi canalizarea,

climatul de investiţii şi finanţe, comerţul şi durabilitatea mediului înconjurător.

Aceste zone - definite ca având o importanţă critică în toate regiunile care primesc finanţarea

Băncii sunt cele în care Banca încearcă să îşi mărească impactul în viitorul apropriat. Această

înseamnă mai multe programe de creare a competenţelor şi mai multe procese cu desfăşurare mai

rapidă, precum şi finanţarea tradiţională şi acordarea de subvenţii. Cand a fost fondată Banca

Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în 1944, "dezvoltarea" se afla oarecum în planul

îndepărtat. Principala funcţie de atunci a Băncii era reconstrucţia Europei după război.

După cel de-al doilea Război Mondial, a fost transpus în practică principiul ca ţările bogate să

acţioneze pentru îmbunătăţirea standardelor de viaţă în ţările sărace. În deceniile care au urmat,

înţelegerea comunităţii internaţionale a interdependenţei dintre reducerea sărăciei şi creşterea

economică a evoluat, incluzand parteneriate între sectorul public şi cel privat, participare,

împuternicire şi guvernare.

Ceea ce este fundamental este evidenţa faptului că doar creşterea economică singură nu

reduce neapărat sărăcia

În 2000, Banca Mondială a publicat un studiu fără precedent asupra sărăciei, Vocile Săracilor,

care încearcă să dezvăluie cauzele şi efectele sărăciei globale luând legătura cu săracii înşişi: 60.000

de bărbaţi şi femei din 60 de ţări au oferit mărturii personale detaliate asupra realităţilor traiului în

sărăcie şi a nevoilor celor săraci pentru a-şi îmbunătăţi viaţa. Studiul a arătat în ce măsură este

corelată sărăcia cu alte componente ale dezvoltării umane - sănătatea, învăţămantul, participarea la

guvernare, pentru a numi doar cateva - şi ce rol joacă corupţia şi programele publice ineficiente.

26

Studiul pentru Vocile Săracilor a fost făcut pentru a sprijini Raportul de Dezvoltare Mondială

din 2000 / 2001 al Băncii asupra "Asaltului împotriva Sărăciei" şi a influenţat multe dintre

schimbările recente ale modului în care Banca Mondială îşi abordează operaţiunile. În acest raport se

descrie noua agendă de lucru privind asaltul împotriva sărăciei:

Creşterea oportunităţilor, ceea ce înseamnă sprijinirea unei creşteri economice echitabile, accesul

la piaţă şi la servicii sociale oferite celor săraci.

Împuternicirea, care înseamnă includerea şi participarea celor săraci şi asumarea răspunderii de

către guvern şi transparenţa sa.

Siguranţa, care implică reducerea riscurilor cu care se confruntă populaţia săracă, fie că este

vorba de şoc economic, boală, dezastre naturale sau violenţă.

Dezvoltarea susţinută de comunitate. Una dintre concluziile cele mai importante ale

studiului a fost că sărăcia înseamnă mult mai mult decat lipsa unui venit. Sărăcia înseamnă a nu avea

o "voce" în influenţarea deciziilor cheie care afectează vieţile săracilor sau reprezentare în instituţiile

politice de stat şi naţionale.

Aceasta a avut ca rezultat creşterea atenţiei acordate "dezvoltării susţinute de comunitate":

proiecte care acordă grupurilor comunitare mai multă autoritate şi mai mult control asupra alocării

naţionale a banilor şi a resurselor, veghind astfel împotriva corupţiei şi o "voce" mai puternică în

cadrul instituţiilor. Exemplele includ:

Finanţarea comitetelor de învăţământ comunitar în zonele rurale din El Salvador, Guatemala şi

Honduras, unde părinţii înşişi administrează fondurile şcolii, asigură prezenţa elevilor, angajează

profesorii şi le supraveghează performanţa profesională.

Un program de curăţare a mahalalelor în patru oraşe din America Latină - Guatemala City,

Caracas, Sao Paulo şi Recife - unde asociaţii de cartier, organizaţii ale societăţii civile,

administraţiile locale şi firmele comerciale îmbunătăţesc locuinţele şi serviciile locale pentru a

asigura ameliorarea sănătăţii comunităţii şi reducerrea delicvenţei.

Dezvoltarea şi creşterea investiţiilor publice şi private, inclusiv investiţiile în infrastructură,

rămân critice pentru reducerea sărăciei. În general, accesul la servicii de infrastructură moderne şi

27

îmbunătăţite sporeşte direct rezultatele sănătăţii şi ale învăţământului, reducând nivelele mortalităţii

infantile determinate de boli transmise prin apă şi de boli respiratorii şi permiţând un acces sporit la

şcoli şi clinici.

Progresul depinde de acţiunile simultane din diverse sectoare:

În Peru, creşterea venitului din gospodăriile cu acces la infrastructură este cu 45% mai mare

decat cel din gospodăriile cărora le lipsesc astfel de servicii;

În zona urbană din Nicaragua, în comunităţile unde s-a îmbunătăţit accesul la canalizare,

mortalitatea infantilă a scăzut cu 50%;

În Maroc, prezenţa fetelor la şcoală a crescut mai mult decat dublu în zonele cu drumuri pavate.

Dată fiind scara largă a nevoilor şi cantitatea limitată de resurse de care dispune Banca,

problema este angajarea tuturor surselor de finanţare. Prin concentrarea asupra reformelor politice, a

creării competenţelor şi asupra operaţiunilor de investiţii selectate, creşte potenţialul obţinerii altor

tipuri de finanţare.

2.1.3. Cadrul General de Dezvoltare (CDF)

Selectivitatea în cadrul ţărilor este bazată în mare măsură pe priorităţile de dezvoltare ale

fiecărei ţări. Conceptul de cadrul general de dezvoltare, definit de Bancă şi îmbrăţişat din ce în ce

mai mult de întreaga comunitate de dezvoltare, stă la baza tuturor operaţiunilor.

Principiile de bază ale Cadrului General de Dezvoltare sunt controlul ţării, o viziune şi o

strategie pe termen lung şi de ansamblu, parteneriate strategice între entităţile interesate şi

concentrarea asupra asumării răspunderii cu privire la rezultatele dezvoltării.

Indiferent dacă este vorba de modalitatea de investire în cei săraci şi de împuternicirea lor

pentru a participa la dezvoltare sau de modalitatea de creare a climatului pentru investiţii, de locuri

de muncă şi creştere de durată, cel mai mare succes este de aşteptat atunci când ţările beneficiare îşi

28

asumă răspunderea folosirii eficiente a asistenţei străine. Astăzi debitorii şi nu Banca stabilesc

obiectivele de dezvoltare, în timp ce Banca îndeplineşte un rol de consultant.

Cadrul General de Dezvoltare orientează programul de dezvoltare al fiecărei ţări, ţinând cont

de toate aspectele dezvoltării: social, structural, uman, de guvernare şi mediu înconjurător, împreună

cu cel economic şi financiar. Programele trebuie să aibă sprijinul tuturor entităţilor interesate -

societatea civilă şi sectorul privat, precum şi guvernele şi donatorii.

Pentru Bancă, Cadrul General de Dezvoltare permite operaţiunile care sunt selectate pentru a

avea un impact maxim şi furnizează cadrul pentru Strategiile de Asistenţă pe Ţară. Aceste strategii,

care de obicei acoperă o perioadă de trei ani, definesc programul Băncii legat şi nelegat de

împrumuturi din fiecare ţară. În cazul ţărilor celor mai sărace, CAS şi intreaga asistenţă, inclusiv

ajutorul pentru reducerea datoriei, atunci când există această opţiune, este condiţionat acum de

pregătirea, de către guvernele beneficiare, a Documentelor Strategiei de Reducere a Sărăciei, care

trebuie să fie ample, să se concentreze asupra sărăciei şi să implice participare.

2.1.4. Strategii dev dezvoltare Comunitară Driven

Strategiile Sectoriale

Un cadru orientativ pentru asistenţă se aplică nu numai de la o ţară la alta, ci şi de la sector la

sector. Strategiile sectoriale ajută la definirea abordării şi activităţilor Băncii într-un sector sau într-o

zonă tematică dată, identificând aspectele de performanţă relativ scăzută pe ţară pentru a li se acorda

o atenţie prioritară. Ele sunt completate şi revizuite din trei in trei ani, după o consultare amplă,

deschisă din ce în ce mai mult participării prin Internet.

Transportul Urban este în curs de analiză la ora actuală

Banca a emis recent noi strategii de sector asupra Pădurilor, Resurselor de Apă, Dezvoltării

Rurale, Mediului Înconjurător, Tehnologiilor de Comunicare si Informare şi a Dezvoltarii Sectorului

Privat.

29

Mai există şi alte Strategii Sectoriale privitoare la:

Anticorupţie;

Învăţământ;

Reforma Metodelor de Guvernare şi a Sectorului Public;

Sănătate, Nutriţie şi Populaţie;

Minerit (Strategii Regionale);

Administraţii Urbane şi Locale;

Administrarea Resurselor de Apă;

Colaborarea cu partenerii:

Banca este angajată în 236 de parteneriate regionale şi globale.

Multe dintre problemele cu care se confruntă azi ţările nu cunosc limite. Din acest motiv,

comunitatea internaţională a intreprins acţiuni concentrate împotriva bolilor, a degradării mediului

înconjurător, a barierelor comerciale şi a obstacolelor în calea cunoaşterii.

Selectivitatea la nivel global reflectă priorităţile globale ale Băncii în privinţa bunurilor

publice: bolile transmisibile, mediul înconjurător, comerţul şi integrarea, informarea şi cunoaşterea,

precum şi structura financiară internaţională. Banca Mondială activează, atât la nivel naţional, cât şi

la nivel regional sau global, alături de alte instituţii internaţionale şi de alţi donatori, de sectorul

privat, societatea civilă şi asociaţiile profesionale şi universitare.

Parteneriate Globale

Programul de Control al Oncocercozei (OCP) este considerat a fi unul dintre

parteneriatele multi-donator cele mai reuşite din scurta istorie a dezvoltării.

30

Programul de Control al Oncocercozei a oprit cu succes transmiterea şi a eliminat practic

orbirea prin oncocercoză într-o regiune cu 11 ţări şi 35 milioane de oameni. Programul de Control al

Oncocercozei, care este un parteneriat larg creat în 1974, cuprinde astăzi reprezentanţi a circa 30 de

ţări africane, compania farmaceutică Merck şi alte companii particulare, 12 organizaţii non-

guvernamentale, 27 de donatori şi agenţii de sponsorizare - Banca Mondială, Organizaţia Mondială a

Sănătăţii (OMS), Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi Organizaţia pentru

Alimentaţie şi Agricultură (FAO). Nu numai că Programul de Control al Oncocercozei a prevenit

circa 600.000 de cazuri de orbire, dar a şi dat în folosire mii de hectare de teren arabil.

Un alt exemplu de acţiune globală comună este Grupul Consultativ de Cercetări Internaţionale

în Agricultură (CGIAR), o reţea de centre de cercetare care a creat şi promovat îmbunătăţirea

recoltelor în ţările în curs de dezvoltare pe parcursul ultimilor 30 de ani, cu efecte pe termen lung

asupra nutriţiei şi a sărăciei rurale. Aceste centre au produs peste 500 de varietăţi de cereale care sunt

cultivate acum în ţările sărace şi au contribuit la creşterea recoltelor medii la cerealele ţintă cu 75%

pe parcursul a trei decenii.

Alte parteneriate majore sunt:

Fondul pentru Mediul Înconjurător Mondial (GEF);

Parteneriatul Global pentru Apă (GWP);

Fondul Prototip pentru Carbon;

Alianţa globală pentru Vaccinuri şi Imunizare (GAVI);

Programul Comun al Naţiunilor Unite pentru HIV/SIDA (UNAIDS);

Reducerea Malariei.

Adoptarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (MDG) în 2000 a solidificat unul dintre

cele mai largi parteneriate globale ale tuturor timpurilor, concentrat asupra atingerii a şapte obiective

specifice pentru a reduce sărăcia, foamea, bolile şi analfabetismul. Al optulea obiectiv - "Dezvoltarea

unui parteneriat global pentru dezvoltare" defineşte mijloacele de a atinge celelalte şapte obiective.

31

La conferinţa Finanţare pentru Dezvoltare ţinută la Monterrey, în Mexic în martie 2002, s-a

ajuns la un consens în jurul unui nou parteneriat între ţările dezvoltate şi în dezvoltare: ţările în

dezvoltare îţi asumă răspunderea pentru propriile lor programe de dezvoltare şi pun în funcţiune

politicile care le înscriu pe calea atingerii MDG-urilor, iar agenţiile bilaterale şi multilaterale

lucrează împreună pentru a le susţine şi pentru a crea o atmosferă globală propice reducerii sărăciei

şi creşterii economice.

Banca Mondială face parte din parteneriatul Învăţământ pentru Toţi

Printre iniţiativele globale apărute în jurul MDG-urilor se numără Învăţământul pentru Toţi

(EFA), un angajament asumat de comunitatea internaţională la Forumul Mondial pentru Învăţământ,

care a avut loc în Senegal, în aprilie 2000, de a obţine învăţământ "pentru fiecare cetăţean al fiecărei

societăţi". În noiembrie 2002, donatorii au căzut de acord să ajute şapte ţări în dezvoltare din Africa

şi America Latină - Burkina Faso, Guineea, Guyana, Honduras, Mauritania, Nicaragua şi Niger, să-şi

transforme planurile de învăţământ în realitate. Se continuă acum colaborarea cu aceste ţări pentru a

crea competenţele necesare şi pentru a elimina decalajul de finanţare, estimat în prezent la circa 400

milioane dolari pentru următorii trei ani (2003-2005). Aceste ţări reprezintă primul grup de ţări în

curs de dezvoltare care beneficiază de Iniţiativa Accelerată Învăţământ pentru Toţi.

Finanţarea pentru primul val de şapte ţări va ajuta la instruirea a circa 4 milioane de fete şi de

băieţi care în momentul de faţă nu pot urma cursurile şcolii primare. În plus, mulţi alţii care ar fi

renunţat altfel la şcoală vor avea acum ocazia să-şi termine studiile de bază. Finanţarea va folosi şi la

pregătirea noilor profesori, va plăti salariile profesorilor, va construi noi şcoli, va ajuta sistemele de

învăţământ să răspundă la HIV/SIDA şi va implementa alte măsuri de asigurare a unui învăţământ

primar de calitate pentru toţi copiii. Parteneriatul Învăţământ pentru Toţi este o coaliţie largă de

guverne naţionale, grupuri ale societăţii civile şi organizaţii cum ar fi UNESCO şi Banca Mondială.

Coordonarea Asistenţei:

32

Banca Mondială colaborează cu alţi donatori multilaterali şi bilaterali şi cu un mic grup de

ţări în dezvoltare la îmbunătăţirea coordonării politicilor şi practicilor de asistenţă.

Există peste 63.000 de proiecte de dezvoltare finanţate de donatori în întreaga lume, fiecare

din ele guvernat de nenumărate cerinţe, norme şi proceduri concepute pentru a proteja proiectul şi a

garanta că asistenţa ajunge la cei săraci.

Totuşi cerinţele de a produce rapoarte multiple legate de mediul înconjurător, proiecte de

audit şi evaluări de achiziţionare pentru fiecare donator poate copleşi guvernele ţărilor ale căror

resurse sunt deja folosite la maximum. De exemplu;

Într-un proiect forestier din Vietnam, le-au trebuit donatorilor 18 luni şi 150 de lucrători

guvernamentali pentru a cumpăra cinci vehicule, datorită diferenţelor dintre agenţiile de asistenţă

în privinţa politicilor de achiziţionare.

În Bolivia, cinci donatori au sprijinit un sondaj de evaluare a schimbărilor survenite în sărăcia

gospodăriilor, dar fiecare solicită rapoarte financiare şi tehnice separate. Persoana oficială din

guvern care se ocupa de proiect a constatat că işi petrecea aproape jumătate din timp ocupându-se

de cerinţele donatorilor în loc să realizeze sondajul în sine.

În Tanzania, persoanele oficiale din domeniul sănătăţii au constatat că numai numărul de proiecte

şi cerinţele aferente acestora de a găzdui misiuni şi de a pregăti rapoarte depăşesc pur şi simplu

capacitatea lor administrativă.

Experienţa a arătat că se poate îmbunătăţi şi întări rapid capacitatea ţărilor în

dezvoltare, atunci când donatorii îşi coordonează mai bine activităţile şi îşi armonizează procedurile.

Programe pilot au fost lansate în Jamaica, Etiopia şi Vietnam.

Banca Mondială lucrează în parteneriat mai mult ca oricând

Pe parcursul ultimilor şase ani, Banca Mondială s-a alăturat unui grup larg de parteneri în

lupta la nivel global împotriva sărăciei: de exemplu, cu World Wildlife Fund (Fondul Mondial pentru

Fauna şi Flora Sălbatică) pentru protejarea pădurilor şi cu sectoarele public şi privat pentru a lansa

33

Prototype Carbon Fund (Fondul Prototip pentru Carbon) pentru a contribui la reducerea efectelor

încălzirii globale. Banca are, de asemenea, un parteneriat cu Organizaţia pentru Alimentaţie şi

Agricultură (FAO) şi cu Programul de Dezvoltare al Naţiunilor Unite (UNPD) pentru a susţine

renumitul Grup Consultativ pentru Cercetare Internaţională în Agricultură, care canalizează

descoperiri ştiinţifice de ultimă oră pentru a reduce foametea şi sărăcia, pentru a îmbunătăţi nutriţia

umană şi sănătatea şi pentru a proteja mediul înconjurător.

Prin Grupul Consultativ pentru Asistenţa Celor Mai Săraci (CGAP), Banca lucrează cu

donatori şi cu instituţii financiare multilaterale pentru a îmbunătăţi capacitatea instituţiilor de

microfinanţare de a furniza servicii financiare celor mai săraci oameni. Un parteneriat împotriva

orbirii prin oncocercoză a prevenit cu succes peste 600.000 de cazuri de orbire, a redat agriculturii 25

milioane de hectare pentru culturi şi tratează anual peste 22 milioane de persoane care suferă de

această boală.

Banca Mondială este un lider în lupta împotriva corupţiei din întreaga lume

Corupţia este un obstacol în calea dezvoltării: îi afectează pe oamenii săraci prin faptul că

deviază resursele publice de la aceia care au cea mai mare nevoie de ele.

Din 1966, Banca a lansat peste 600 de programe anticorupţie şi iniţiative guvernamentale în

aproape 100 de ţări cliente. Iniţiativele se desfăşoară pe o arie largă, de la dezvăluirea averii

persoanelor aflate în funcţii oficiale, până la pregătirea judecătorilor şi instruirea ziariştilor în metode

de jurnalism de investigaţie. Aproape un sfert din noile proiecte includ acum componente de

cheltuieli din banii publici şi de reformă financiară. Şi mai important decât atât, angajamentul Băncii

de a elimina corupţia a contribuit la formarea unei reacţii cu adevărat globale la această problemă.

Banca Mondială face eforturi de a integra complet măsuri de guvernare şi de anticorupţie în

activitatea sa de planificare şi operaţională. Banca se angajează, de asemenea, să garanteze că

proiectele pe care le finanţează sunt lipsite de corupţie.

În ultimii patru ani, Banca a instaurat reguli severe asupra achiziţionării şi anticorupţiei şi a înfiinţat

34

o linie telefonică permanentă, unde se primesc plingeri anonime asupra corupţiei. Începând cu iulie

2002, Banca a declarat 77 de firme şi persoane ca fiind ineligibile pentru a primi contracte finanţate

de Bancă.

Societatea civilă joacă un rol din ce în ce mai important în activitatea Băncii

Peste două treimi din proiectele de dezvoltare aprobate de Bancă pe parcursul ultimului an

fiscal au implicat participarea activă a organizaţiilor non-guvernamentale (ONG-uri) la

implementarea lor şi majoritatea strategiilor sale pe ţară au beneficiat de consultări cu societatea

civilă.

Banca are acum personal care lucrează în 70 de birouri naţionale din lumea întreagă, care

stabilesc legături şi colaborează cu ONG-uri în diverse sectoare, de la învăţământ şi SIDA până la

mediul înconjurător. În Asia de Sud, Banca se consultă cu societatea civilă asupra strategiilor

referitoare la sexe, în Europa de Est asupra problemelor postconflictuale şi de guvernământ, iar în

America Latină asupra împuternicirii membrilor societăţii şi a impactului social al reformei.

Un exemplu bun al participării societăţii civile la proiectele Băncii este acela din Timorul de

Est, unde un Proiect de Împuternicire a Comunităţii şi Guvernare Locală susţine consiliile comunale

alese în mod democratic, care sunt compuse din tineri, femei, grupuri reprezentind Biserica şi pe

ţărani în acţiunea lor de a repara drumuri, de a furniza apă potabilă şi de a relansa activităţile

economice prin proiecte comunitare.

 

Banca Mondială ajută ţările ieşite dintr-un conflict

În prezent, Banca lucrează în 40 de ţări care au fost afectate de conflicte, sprijinând eforturile

internaţionale de a asista populaţiile sfişiate de război, de a relua dezvoltarea paşnică şi de a preveni

întoarcerea la violenţă. Activitatea Băncii abordează o varietate de nevoi, inclusiv relansarea

economiei, investiţiile în regiuni afectate de război, repararea infrastructurii afectate de război şi

canalizarea de programe spre grupuri vulnerabile, cum ar fi văduvele şi copiii. De asemenea, Banca

35

susţine dezarmarea, demobilizarea şi reintegrarea foştilor combatanţi, ca şi iniţiativele pentru

detectarea minelor şi pentru a atrage atenţia asupra acestei probleme.

Printre proiectele inovatoare şi de largă deschidere susţinute de Bancă se numără

reconstruirea infrastructurii şi împuternicirea comunităţii din Afganistan, reabilitarea copiilor străzii

din Republica Democrată Congo, activităţi de dezvoltare locală în Serbia de Sud, instruirea noilor

funcţionari guvernamentali în Timorul de Est şi consensul naţional precum şi programele de

participare a cetăţenilor în Haiti.

3.2. Rolul Băncii Mondiale în sistemul de pensii

Începând cu anul 1984, Banca Mondială s-a implicat activ în înlaturarea acestor dezechilibre,

susţinând financiar un număr de 68 de ţări pentru reformarea sistemelor naţionale de pensii.

Obiectivele urmărite de Banca Mondială au fost:

Obiective primare:

creşterea veniturilor pensionarilor;

echilibrarea consumului pe perioada vieţii active.

Obiective secundare:

creşterea procesului de economisire la nivel naţional;

dezvoltarea pieţei de capital;

stimularea populaţiei active.

Percepţia actuală asupra sistemului de pensii derivă dintr-un raport al Băncii Mondiale din

1994. Astfel, se disting trei piloni:

pensia non-contributorie (pensia de bază);

36

pensia contributorie (obligatorie);

pensia contributorie (facultativă).

Conform acestui raport, în condiţiile unei pensii de bază care asigură un nivel satisfăcător de

trai, nu se impune existenţa pilonului 2.

Cap. III ANALIZA RELAŢIEI BĂNCII MONDIALE CU ALTE

INSTITUŢII INTERNAŢIONALE

4.1 Relația cu Fondul Monetar Internațional

Fondul Monetar Internaţional (FMI) este o organizaţie internaţională care are 186 de state

membre şi are ca scop principal promovarea cooperării monetare internaţionale, garantarea

stabilităţii financiare, facilitatea comerţului internaţional, contribuirea la un nivel înalt de ocupare a

forţei de muncă, la stabilitate economică şi combaterea sărăciei.

A fost constituit prin Tratatul de la Bretton Woods în anul 1944, având ca scop principal

promovarea unei economii mondiale sănătoase.

Pe 22 Iulie 1944 a avut loc Conferinţa de la Bretton Woods, pentru restructurarea relaţiilor

37

internaţionale monetare şi financiare. Peste 40 de ţări au participat la semnarea Acordului de la

Bretton Woods care prevedea proceduri şi reguli care vor guverna economia mondială. Acest acord a

dus la înfiinţarea Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi a Fondulu Monetar

Internaţional. Sistemul Bretton Woods prevedea o rată de schimb valutar stabilă, având ca referinţă

standard aurul, iar dolarul era singura monedă convertibilă în aur.

4.1.1 Funcţiile şi obiectivele

Funcţii :

Funcţia financiară reprezintă mobilizarea resurselor de la membrii fondului sau de pe piaţa

financiară internaţională, adică redistribuirea acestor fonduri către statele membre care se

confruntă cu dificultăţi temporare, pentru susţinerea dezvoltării schimburilor internaţionale şi

diminuarea sau eliminarea deficitului balanţei de plăti externe;

Funcţia consultativă se realizează prin consultările anuale dintre statele membre si Fondul

Monetar Internaţional pe tema evoluţiei politicii lor economice;

Funcţia de reglementare şi supraveghere a sistemului monetar internaţional se realizează

prin formularea principiilor ce trebuie urmate de statele membre în derularea schimburilor

internaţionale şi în întocmirea situaţiilor financiare internaţionale.

Obiective principale :

Asigurarea cooperării monetare şi financiare dintre ţările membre;

Stimularea creşterii economice;

Asigurarea unui nivel înalt de ocupare a forţei de muncă;

Facilitaea expansiunii şi a creşterii echilibrate a comerţului internaţional;

Promovarea stabilităţii cursului valutar si evitarea deprecierii monedei în scopuri competitive;

Susţinerea creării şi dezvoltării unui sistem de plăţi multilateral, utilizat în tranzacţiile curente;

Caştigarea încrederii statelor membre prin punerea la dispoziţia acestora a resurselor Fondului

Monetar Internaţional în schimbul unor garanţii, pentru eliminarea deficitelor balanţelor de plăîti

externe;

38

Susţinerea eforturilor statelor membre în reducerea duratei şi măririi deficitelor balanţelor lor de

plăţi externe.

Fondul Monetar Internaţional desfăşoară trei tipuri de activităţi:

Acordă ajutor financiar sub forma creditelor şi împrumuturilor;

Acordă asistenţă tehnică în ceea ce priveşte;

Elaborarea şi aplicarea politicii monetare şi bugetare;

Consolidarea rolului instituţiilor publice;

Colectarea şi prelucrarea datelor statistice;

Formarea personalului Fondului Monetar Internaţional în cadrul Institutului Fondului Monetar

Internaţional;

Realizează supravegherea modului de utilizare a resurselor alocate statelor membre sub forma

împrumuturilor, tragerilor sau creditelor propriu-zise.

4.1.2. Consiliul de guvernatori şi direcţiunea

Consiliul Guvernatorilor este organul suprem de decizie al Fondului Monetar Internaţional şi

este compus dintr-un guvernator şi un guvernator supleant pentru fiecare ţară membră. Guvernatorul

este numit de către o ţară terţă şi este, de obicei ministrul finanţelor sau guvernatorul băncii centrale.

Consiliul Guvernatorilor alege sau numeşte directorii executivi şi este arbitrul final cu privire

la aspectele de interpretarea articolelor Fondului Monetar Internaţional. Deciziile Consiliului

Guvernatorilor sunt luate cu majoritate calificată.

O dată pe an, de obicei în septembrie sau octombrie, guvernatorii se întrunesc într-o şedinţă

generală, la Washington, care se ţine concomitent cu cea a Băncii Mondiale.

Deciziile, care trebuie luate în afara şedinţei anuale, se iau în urma unor rapoarte scrise.

39

Reuniunile anuale de obicei include două zile de sesiuni plenare, în decursul cărora

guvernatorii se consultă unul cu altul şi prezintă opiniile ţărilor privind problemele actuale în

economie şi finanţele internaţionale. În timpul reuniunilor, se examinează activităţile Fondului

Monetar Internaţional şi se adoptă decizii importante, cum ar fi revizuirea Statutului, sau admiterea

de noi ţări membre şi se aprobă măsurile corespunzătoare.

Reuniunile anuale sunt prezidate de un guvernator al Băncii Mondiale şi Fondului Monetar

Internaţional, preşedinţia având loc prin rotaţie în râdul membrilor în fiecare an. La fiecare doi ani, în

momentul reuniunilor generale, a guvernatorilor băncilor şi a Fondului, se aleg Directorii pentru

Consiliul Executiv.

Consiliul Executiv

Consiliul Executiv, în calitate de organ de decizie, răspunde de conducerea activităţii

Fondului Monetar Internaţional şi exercită atribuţiile delegate de Consiliul Guvernatorilor.

Cei 24 de membri ai Consiliului Executiv au grijă de activităţile zilnice ale Fondului Monetar

Internaţional, reprezentând împreună cele toate 186 de ţări. Economiile mari, cum ar fi Statele Unite,

Marea Britanie, Franţa, Germania, Japonia, au dreptul să-şi aleagă un director executiv. Cele mai

multe ţări sunt grupate în circumscripţii, reprezentând 4 sau mai multe ţări. Cea mai mare

circumscripţie electoralăncuprinde 24 de tări.

În cadrul Fondului Monetar Internaţional, România face parte din grupa de ţări care cuprinde:

Olanda, Ucraina, Israel, Cipru, Moldova, Georgia, Armenia, Bulgaria, Bosnia Herţegovina, Croaţia,

Macedonia, Muntenegru. Grupa de ţări este reprezentată în Consiliul executiv al Fondului Monetar

Internaţional de un director executiv olandez, domnul Age Bakker. În cadrul biroului directorului

executiv, România are un reprezentant care îndeplineşte funcţia de consilier al acestuia.

Consiliul discută toate aspectele operaţionale, adoptă decizii în problemele curente, referitoare

la supravegherea politicilor de schimb, la acordarea de sprijin financiar, la consultările cu statele

membre, la evoluţia aranjamentelor şi normelor, sau la problemele administrative şi bugetare.

În mod normal, Consiliul Executiv, ia decizii pe bază de consens, dar uneori sunt luate decizii

40

şi pe bază de vot formal. Totodată, Consiliul Executiv al Fondului Monetar Internaţional, dispune de

două organisme consultative: Comitetul Financiar şi Monetar Internaţional (IMFC), şi Comitetul

Dezvoltării.

4.1.3. Organizarea departamentală a Fondului Monetar Internaţional

Fondul Monetar Internaţional are opt departamente funcţionale în ccadrul căreia realizează

politica sa, activităţile analitice şi tehnice, precum şi gestionarea resurselor sale financiare.

1. Departamentul de Finanţe: mobilizează, gestionează, precum şi adoptă măsuri de protecţie a

resurselor financiare ale Fondului Monetar Internaţional;

2. Departamentul Afacerilor Fiscale: oferă strategii şi consultanţă tehnică în domeniul finanţelor

publice în ţările membre;

3. Departamentul Monetar şi de Schimb: monitorizează sectoarele financiare şi pieţe de capital,

sistemele monetare şi de schimb valutar, aranjamentele şi operaţiunile. Pregăteşte Raportul

Stabilităţii Financiare Globale,

4. Departamentul Juridic: consultă echipa de management, Consiliul Executiv, precum şi

personalul cu privire la normele aplicabile de drept. Pregăteşte deciziile şi alte instrumente

juridice şi oferă asistenţă tehnică ţărilor membre;

5. Departamentul de Strategie, Politică şi Examinare: construieşte, implementează şi evaluează

politicile Fondului Monetar Internaţional privind supravegherea şi utilizarea resurselor sale

financiare;

6. Departamentul de cercetare: monitorizează economia mondială, economiile şi politicile

ţărilor membre şi preia cercetarea problemelor relevante pentru Fondul Monetar

Internaţional;

7. Departamentul de Statistică:dezvoltă metodologii acceptate la nivelul standardelor

internaţionale. Oferă asistenţă tehnică şi formare profesională pentru a promova cele mai

bune practici în difuzarea de statistici economice şi financiare;

41

8. Institutul Fondului Monetar Internaţional: oferă cursuri de formare în analiza politicilor

macroeconomice şi pentru funcţionarii din ţările membre a Fondului Monetar Internaţional.

Cele cinci zone ale Fondului Monetar Internaţional sau Departamentele zonale sunt

responsabile de consilierea ţărilor membre privind politicile macroeconomice şi sectorul financiar,

precum si pentru a stabili, când este necesar, aranjamentele financiare pentru a sprijini programele de

reformă economică.

Departamentul African - 44 de ţări, Departamentul Asia şi Pacific - 33 de ţări, Departamentul

European - 46 de ţări, dintre care 44 sunt membre ale Fondului Monetar Internaţional,

Departamentul Orientului Mijlociu şi al Asiei Centrale - 31 de ţări, Departamentul Emisferei de Vest

- 34 de ţări.

4.1.4 Resursele Fondului Monetar Internaţional

Resursele Fondului sunt asigurate din contribuţia statelor membre, prin plata unor cote în

funcţie de puterea economică a fiecărei ţări.

Fiecare ţară achită cota sa la Fond în proporţie de 25% într-una dintre valutele acceptate pe

plan internaţional sau în DST (drepturile speciale de tragere), iar restul de 75% în moneda naţională.

Cotele sunt revizuite la fiecare 5 ani.

În urma unei majorări cu 45 % a cotei de subscriere începând cu 22 ianuarie 1999, totalul

acestor cote se ridică în prezent la aproximativ 311 miliarde dolari SUA. Puterea de vot a fiecărei ţări

este proporţională cu cota subscrisă.

Fondul Monetar Internaţional răspunde în faţa guvernelor din ţările membre. Organismele

de conducere sunt: Consiliul Guvernatorilor, Comitetul Financiar şi Monetar Internaţional şi

Consiliul Director.

În vârful structurii organizaţionale se află Consiliul Guvernatorilor, format din guvernatorii

băncilor centrale sau miniştrii de finanţe din fiecare dintre cele 184 de state membre. Toţi

guvernatorii se întâlnesc o dată pe an în cadrul Întâlnirii Anuale a Fondului Monetar Internaţional şi

a Băncii Mondiale. Consiliul Director este format din 24 de membri şi conduce activităţile curente.

42

Tabel cronologic al Directorilor FMI Tabel nr. 4.1

PERIOADA NUME

1946-1951 Camille Gutt

1951-1956 Ivar Rooth

1956-1963 Per Jacobsson

1963-1973 Pierre-Paul Schweitzer

1973-1978 Johan Witteveen

1978-1987 Jacques de Larosiere

1987-2000 Michel Camdessus

2000-2004 Horst Kohler

2004-2007 Rodrigo de Rato

2007-2011 Dominique Strauss-Kahn

2011 John Lipsky (interimar)

2011-prezent Christine Lagarde

Oferind o mare varietate de facilităţi de finanţare, Fondul Monetar Internaţional rămâne

pilonul de bază al Sistemului Monetar Internaţional actual. Nu sunt puţine cazurile în care însă

recomandările sau politice "impuse" de Fondul Monetar Internaţional ca o condiţie prealabilă

acordării fondurilor solicitate s-au dovedit a avea efecte contrare asupra economiilor vizate,

adâncând şi mai mult criza acestora.

Există în ultima perioadă tot mai multe voci care susţin reformarea acestei instituţii şi

adaptarea ei la noile condiţii din economia mondială.

În spiritul acestei reforme se acţionează în prezent pentru crearea unui „cod de bună conduită

economică" agreat de toate cele 181 de ţări membre care să includă o serie de angajamente din partea

acestora în vederea crearea unui mediu economic favorabil economiilor sectorului privat, reducerea

inflaţiei, pornind de la credibilitatea acceptată dificil în materie de politică monetară restrictivă,

încurajarea trecerii la convertibilitatea monedelor şi la libera circulaţie a capitalurilor, adoptarea unei

gestiuni sănătoase a sectorului public, respectându-se legea şi lupta contra corupţiei sau întărirea

supravegherii sistemului bancar, pentru a controla şi elimina riscurile şi a lupta contra falsificării

43

banilor.

4.2. Relatia cu Banca Centrală Europeană

Banca Centrală Europeană este cea mai nouă instituție a Uniunii Europene și reprezintă

pilonul central al Uniunii Ecomomice și Monetare. A fost înființată oficial la data de 1.06.1998.

Împreună cu băncile centrale ale celor 15 state membre Uuniunii Europene, Banca Centrală

Europeană face parte din Sistemul European de Bănci Centrale (SEBC), al cărui obiectiv principal

este menținerea stabilității prețurilor.

4.2.1. Sediul, componența și organizarea sarcinilor

Principalele sarcini ale Băncii Centrale Europene includ:

Definirea și punerea în practică a politicii monetare pentru zona Euro;

Realizarea de tranzacții internaționale în devize;

Păstrarea și administrarea rezervelo valutare ale statelor membre;

Promovarea utilizării eficiente a sistemelor de plată;

Contribuie la activitatea autorităților naționale cu atribuții sistemului financiar.

Băncile centrale din statele neparticipante la zona Euro au un statut special ce le permite a

avea o politică monetară comunitară sau de punerea lor în practică pentru zona Euro. Banca Centrală

Europeană trebuie analizată prin prisma a două caracteristici de bază: pe de o parte ca fiind o bancă

centrală, deoarece:

După 1 ianuarie 1999 are obligația de a administra sistemul monetar în euro;

Joacă un rol important în conducerea politicii economice;

Poate să se implice în menținerea stabilitații prețurilor și a resurselor umane;

44

iar pe de altă parte, ca o instituție supranațională, deoarece:

Organizează relațiile monetare între statele membre, ca sistem monetar european care a fost creat

în 1979 și care s-a menținut până la apariția euro;

Este o bancă centrală compusă din statele membre ale Uniunii Europene;

Este o instanță federală în Uniunea Europeană.

Banca Centrală Europeană și băncile centrale naționale sunt pe deplin independente față de

instituțiile politice și private ale statelor membre, precum și față de cele comunitare. Banca Cntrală

Europeană raportează Consiliului European și Parlamentului European asupra activităților sale.

Parlamentul poate chiar să invite membri ai Comitetului Executiv să dea explicații asupra deciziilor

de politică monetară ale BCE.

Banca Centrală Europeană reprezintă o instituție singurală (nici o altă bancă centrală

modernă nu a mai fost creată prin voința politică a 15 state dezvoltate în cadrul unui tratat) și

complexă (datorită faptului că reprezintă vârful SEBC, care influențează băncile centrale naționale)

ce veghează ca sarcinile încredințate SEBC să fie îndeplinite prin propriile sale activități, în

conformitate cu statutul său, sau de băncile centrale naționale.

Sediul Băncii Centrale Europene a fost stabilit la Frankfurt (Germania), iar președintele ei

este din 1 ianuarie 2003 Jean-Claude Trichet.3

4.2.2. Rolul Băncii Centrale Europene

Banca Centrală Europeană este una din instituțiile Uniunii Europene, iar scopul său este:

Să mențină stabilitatea prețurilor (adică să țină inflația sub control), mai ales în țările care

utilizează euro;

Să mențină stabilitatea sistemului financiar, asigurându-se că piețele și institușiile sunt

supravegheate corespunzător.3 Cristina Bălăceanu – “Instituţii financiare internaţionale”, Editia a 2-a revăzută şi adăugită, Editura ProUniversitaria, Bucureşti 2010.

45

Banca Centrală Europeană colaborează cu băncile centrale din toate cele 27 de state membre

și împreună formează Sistemul European al Băncilor Centrale.

De asemenea, Banca Centrală Europeană stabilește cadrul cooperării dintre băncile centrale

ale celor 17 state membre care au adoptat moneda unică și alcătuiesc împreună zona euro.

Cooperarea existentă la nivelul acestui grup restrâns poartă numele de “eurosistem”.

4.2.3. Consiliul de guvernatori și direcțiunea

Organele de decizie ale Băncii Centrale Europene sunt Consiliul Guvernatorilor și Comitetul

director (Directoratul), conform art.106 paragraful 3 din Tratatul Uniunii Europene.

Consiliul General constituie un al treilea organ de decizie al Băncii Centrale Europene deoarece

reunește statele membre care încă nu au adoptat moneda unică.

Consiliul Guvernatorilor

Este un oragan suprem al Băncii Centrale Europene ce este compus din membrii Comitetului

director și guvernatorilorii băncilor centrale naționale. Consiliul operează pe baza majorității de vot,

cel decisiv aparținând președintele Băncii.

Reuniunile sunt confidențiale, membrii consiliului întrunindu-se de cel putin zece ori pe an

iar volumul necesar este de 2/3 din numărul membrilor. Consiliul guvernatorilor poate decide să facă

public rezultatul deliberărilor sale. Deciziile consiliului sunt anticipate puternic de piețele financiare

globale. Periodic, Consiliul Guvernatorilor se mai întalnește în sesiuni speciale care îi includ pe șefii

băncilor centrale din cele patru state membre ale UE care nu participă la zona Euro.

Reglementările stabilesc dreptul membrilor de a vota prin teleconferință, atunci când nu sunt

prezenți, sau de a fi desemnat de un membru supleant, în cazul în care un membru este împiedicat să

voteze o perioadă îndelungată. Fiecare membru dispune de un vot, iar deciziile se adoptă prin

majoritate simplă.

Responsabilitățile principale Cosiliului Guvernatorilor constau în:

Consolidarea orientărilor și luarea deciziilor necesare pentru îndeplinirea misiunilor

46

încredințate Eurosistemului. Astfel, Consiliul Guvernator:

Definește politica monetară a Eurosistemului;

Ia decizii privind obiectivele monetare intermediare și a aprovizionărilor în rezerve ale

Eurosistemului.

Definirea politicii monetare a zonei Euro și a deciziilor privind obiectivele monetare

intermediare, ratele directoare ale dobânzilor și aprovizionarea cu rezerve în interiorul

Eurosostemului. În acest sens, Consiliul Guvernatorilor:

Decide restul de alte metode operaționale de control monetar;

Reglează limita rezervelor obligatorii;

Autorizează emisiunea de bilete de bancă în Euro a volumului acestuia.

Consolidarea orientărilor necesare pentru execuția lor. Astfel:

Decide asupra regulilor contabile și de informație ale operațiunilor băncilor centrale

naționale;

Adoptă regulamentul interior al Băncii Centrale Europene și al organelor de decizie.

Comitetul Director

În conformitate cu articolul 109 A, paragraful 2, litera a) din Tratatul CE, comitetul director

se compune din președinte, vicepreședinte și alți membri. Comitetul este responsabil pentru

gestiunea curentă a Băncii Centrale Europene.

Articolul 112 prevede că președintele, vicepreședintele și ceilalți membri ai Comitetului

director sunt numiți de comun acord de guvernele statelor membre la nivelul șefilor de stat sau de

guvern, la recomandarea Consiliului și dupa consultarea Parlamentului European și al Consiliului

guvernatorilor, dintre persoane a căror activitate și experiență profesională în domeniul monetar sau

bancar sunt recunoscute. Mandatul acestora are o perioadă de 8 ani și nu poate fi reînoit pentru a

garanta astfel independența lor, iar responsabilitatea lor constă în gestionarea curentă a Băncii

Centrale Europene.

47

Activitatea membrilor este cu normă întreagă, iar votul lor este decis în condițiile în care

hotarârile se iau prin majoritate simplă a voturilor exprimate. Doar cetațenii statelor membre ale

Uniunii Europene pot fi membri ai Comitetului director.

Comitetul director implementează politica monetară în conformitate cu orientările și deciziile

adoptate de Consiliul Guvernatorilor. În acest cadru, Comitetul director împarte sancțiunile necesare

băncilor centrale naționale.

În afară de aceasta, Comitetului director îi pot fi delegate anumite puteri prin decizia Consiliului

Guvernatorilor cum ar fi: pregătește întrunirea Consiliului Guvernatorilor, are responsabilitatea

afacerilor curente ale Băncii Centrale Europene.

Consiliul General

Consiliul General este format din președintele și vicepreședintele Băncii Centrale Europene,

din guvernatorii băncilor centrale naționale ale statelor membre.

Atribuțiile Cosiliului General sunt limitate la domeniul stabilirii acordurilor de schimb între

euro și monedele țărilor participante.

Consiliul General execută atribuțiile pe care Banca Centrală Europeană le-a preluat de la Institutul

Monetar european și care, din punctul de vedere al derogării al cărui abiect îl fac mai mult statele

membre, trebuie să fie îndeplinite pe parcursul fazei a III-a a UEM.

Alte sarcini ale Consiliului General se referă la:

Funcțiile consultative ale Băncii Centrale Europene;

Colectarea informațiilor statistice;

Stabilirea raporturilor anuale ale Băncii Centrale Europene;

Consolidarea regulilor necesare pentru normalizarea procedurilor;

Luarea măsurilor, altele decât cele prevazute deaja în tratat, privitoare la definirea cheii de

reparație pentru subscrierea de capital al Băncii Centrale Europene;

48

Definirea condițiilor angajării de personal al Băncii Centrale Europene;

Pregătirea necesară fixării irevocabile a taxelor de schimb monetar ale statelor membre

făcând obiectul unei derogrări prin raport euro.

Președintele

Președintele Băncii Centrale Europene sau vicepreședintele conduce Consiliul

Guvernatorilor si Comitetul Director, având rolul de a reprezenta Banca Centrală Europeană în

exterior.

Funcțiile Băncii Centrale Europene:

Supraveghere a sistemelor bancare naționale, inclusiv a piețelor financiare;

Trezorier al administrației publice; astfel, băncile naționale administrare a patriomonului

imobiliar și de gestionare a fondurilor de pensie ale personalului Băncii;

Triărire și emitere a noilor bancnote Euro;

Obligația de a aduna date și informații și de a elabora, pe baza acestora, statistici monetare și

financiare;

Emit și implementează regulamentele de funcționare a băncilor.

4.3. Relația cu Banca Europeană de Investiții

Banca Europeană de Investiții (BEI) este instituția financiară a Uniunii Europene,

înființată în 1958 prin Tratatul de la Roma4, ca o instituţie non-profit, menită să sprijine procesul de

integrare europeană, prin finanţarea anumitor tipuri de proiecte de investiţii. Din anul 1994, odată cu

crearea Fondului European de Investiţii, devine acţionar majoritar al acestuia iar din acest moment se

4 Tratatul de la Roma se referă la tratatul prin care a fost instituită Comunitatea Economică Europeană (EEC) şi a fost semnat de Franța, Germania de Vest, Italia, Belgia si Luxemburg la 25 martie 1957. Inițial, numele complet al tratatului era Tratat de instituire a Comunitații Economice Europene.

49

vorbeşte şi de Grupul Banca Europeană de Investiţii5.

Banca Europeană de Investiţii are personalitate juridică şi autonomie financiară, iar prin

promovarea unei dezvoltări echilibrate a întregului spaţiu comunitar contribuie la coeziunea

economică, socială şi teritorială a Uniunii Europene. Sediul Băncii este stabilit de comun acord de

către guvernele statelor membre6, în Luxemburg.

Resursele Băncii Europene de Investiţii pentru activitatea de creditare provin într-o mică

măsură din contribuţia ţărilor membre la capitalul social şi în completare, din emisiuni de titluri pe

piaţa financiară internaţională, rating-ul excelent dat de încrederea publicului în acţionarii săi, statele

Uniunii Europene, permiţându-i să se împrumute la un cost capitalului redus, inaccesibil clienţilor

săi.

4.3.1. Organizarea şi funcţionarea Băncii Europene de Investiţii

Acţionarii băncii sunt state membre ale Uniunii Europene. Contribuţia fiecărui stat membru

la capitalul băncii este calculată în funcţie de PIB.

Principalul organism de conducere al băncii este Consiliul Guvernatorilor, format din

miniştrii desemnaţi de fiecare dintre statele membre (27 de membrii), de regulă miniştrii de finanţe.

Consiliul stabileşte politicile de creditare, aprobă bilanţul şi raportul anual, autorizează operaţiunile

de finanţare în afara Uniunii şi ia decizii cu privire la majorările de capital. De asemenea, numeşte

membrii Consiliului Director, ai Comitetului de administraţie şi ai Comitetului de Audit. Deciziile

Consiliului Guvernatorilor sunt adoptate cu o majoritate de voturi reprezentand cel puţin 50% din

capitalul subscris, dar pentru câteva decizii importante este cerută unanimitate de voturi.

Consiliul Directorilor, prezidat de preşedintele Băncii Europene de Investiţii, este compus

din 28 de administratori, câte unul din fiecare stat membru7 şi reprezentant al Comisiei şi 18 membrii

5 Stoica O. – „Integrare financiar-monetară europeană”, Curs Jean Monnet, Editura Junimea, 2007, pag. 38.

6 Banca Europeană de Investiţii are sediul în Luxemburg în conformitate cu Protocolul Nr. 8 privind stabilirea sediilor instituţiilor şi anumitor organe, oficii, agenţii şi servicii ale Comunităţilor Europene.

7 Înainte de anul 2004, câte trei din Germania, Franța, Italia şi Marea Britanie, câte doi din Spania şi unul în cazul celorlalte țări.

50

supleanţi, numiţi pentru 5 ani de către Consiliul Guvernatorilor, cu posibilitatea reînoirii mandatului

şi 6 experţi (3 directori si 3 supleanţi) fară drept de vot. Aceştia iau decizii cu privire la creditele,

împrumuturile şi garanţiile pe care le acordă banca.

Membrii nu primesc o renumeraţie din partea băncii. Pentru fiecare întalnire a Consiliului (în mod

normal 10 pe an) aceştia primesc o renumeraţie de 600 EUR.

Comitetul de Administraţie este format din 9 membri şi este principalul organism de

execuţie al Băncii.

Statele membre desemnează 27 de directori şi 15 membri supleanţi iar Comisia Europeană

este reprezentată printr-un director şi un membru supleant.

Comitetul de Management, organ executiv colegial, controleaza toate operaţiunile curente, face

recomandări Directorilor cu privire la hotărârile pe care urmează să le adopte şi răsupnde de

aplicarea acestora. Preşedintele Băncii conduce şedinţele Comitetului de Management sau, in lipsa

sa, unul dintre Vice-Preşedinţi.

Comitetul de Direcţie este format dintr-un preşedinte şi opt vicepreşedinţi, numiţi de

Consiliul Guvernatorilor pentru şase ani (cu posibilitatea reînnoirii mandatului), la propunerea

Consiliului Directorilor. Rolul său este de a asigura administrarea ordinară (zilnică) a băncii,

pregătind deciziile Consiliului Directorilor şi formând avize în cazul acordării creditelor şi

garanţiilor sau al proiectelor de împrumuturi.

Conform protocolului asupra Statului Banca Europeană de Investiţii, conducerea revine

Consiliului Guvernatorilor, Consiliului Directorilor şi Comitetului de Direcţie. Pe langă aceste

organe de conducere, art.14 din Statutul Băncii Europene de Investiţii face referire la un comitet de

audit, format din trei membrii şi trei observatori, numiţi de Consiliului Guvernatorilor pe o perioadă

de trei ani, care verifică anual regularitatea operaţiunilor şi registrele băncii, confirmând bilanţul şi

contul de profit şi pierderi.

Începând cu 1 mai 2004, deciziile au fost luate cu o majoritate compusă din cel puţin o treime a

membrilor cu drept de vot şi reprezentând cel putin 50% din capitalul subscris.

Departamentele Băncii:

Evaluează, aprobă şi finanţează proiectele;

51

Se preocupă cu procurarea resurselor de pe pieţele de capital şi administrează disponibilul de

lichidităţi;

Administrează riscurile asociate operaţiunilor efectuate de bancă

Evidenţiază particularităţile studiilor mediilor economice şi financiare.

Structura organizaţională a Băncii Europene de Investiţii este compusă din următoarele

departamente şi consilii de administraţie:

Secretariat General, Afaceri Legale şi Resurse Umane;

Centrul Corporativ şi de Direcţie;

Consiliul de Administraţie al operaţiunilor din Uniunea Europeană şi din ţările candidate;

Consiliul de Administraţie al operaţiunilor din afara Uniunii Europene şi din ţările candidate.

Direcţia financiară:

Consiliul de Administraţie al proiectelor;

Direcţia de management al riscurilor;

Inspectoratul General;

Biroul conciliant al Grupului Băncii Europene de Investiţii;

Reprezentanţii consiliului Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Ca organe de evaluare şi control au fost create urmatoarele:

Comitetul de audit

Auditul extern

Auditul intern

Controlul financiar

Riscul creditului

Evaluarea operaţiunilor

52

4.3.3. Misiunea şi rolul său

Banca contribuie la realizarea obiectivelor Uniunii Europene prin acordarea de finanţări pe

termen lung pentru proiecte specifice respectând reglementările prudenţiale bancare.

Banca Europeană de Investiţii urmăreşte şi îşi adaptează continuu activitatea la evoluţiile

recente ale politicilor comunitare.

Banca Europeană de Investiţii îşi desfăsoară activitatea în strânsă colaborare cu comunitatea

bancară, atât în ceea ce priveşte împrumuturile de pe pieţele de capiatl, cât şi finanţarea proiectelor

de capital.

Banca Europeană de Investiţii acordă credite din împrumuturile contractate, care împreună

cu fondurile proprii (capital şi rezerve), constituie resursele proprii. În afara Uniunii Europene,

operaţiunile de finanţare ale Băncii Europene de Investiţii sunt realizate în principal din resursele

proprii ale băncii, dar, de asemenea, prin mandat, din resursele bugetare ale statelor membre.

Rolul Băncii Europene de Investiţii este de a contribui la integrarea, dezvoltarea echilibrată

şi coeziunea economică şi socială a statelor membre. Pentru acest scpo, ea colectează de pe pieţele

financiare, volume substanţiale de fonduri pe care le orientează, în condiţii avantajoase, spre

finanţarea de proiecte importante, conform obiectivelor Uniunii Europene. În afara Uniunii

Europene, Banca Europeană de Investiţii implementează componentele financiare ale acordurilor

încheiate în cadrul politicilor de dezvoltare şi cooperare ale Uniunii Europene.

Grupul Banca Europeană de Investiţii asociază instrumentele Băncii Europene de Investiţii

cu cele ale Fondului European de Investiţii (FEI). Printre obiectivele primordiale pe care şi le-au

stabilit cele doua instituţii se numără întâlnirea performanţelor economice şi inovării în Europa.

Pentru realizarea acestui obiectiv, care constituie o contribuţie la Strategia Lisabona şi la Acţiunea

Europeană pentru Dezvoltare, vor fi mobilizate şi dezvoltate numeroase mecanisme corespunzătoare.

Iniţiativa Inovare 2010 constituie principala contribuţie a Băncii Europene de Investiţii la

procesul care urmăreşte să facă Europa mai inovatoare şi mai competitivă, cu obiectivul de a

împrumuta 50 de miliarde EUR în cursul acestui deceniu pentru susţinerea proiectelor de investiţii în

toată Europa în domeniile educaţiei şi formării, cercetării, dezvoltării şi inovării (CDI), tehnologiilor

informaţiei şi comunicaţiilor (TIC) avansate (inclusiv serviciile media audiovizuale şi conţinuturile

53

lor) şi serviciilor on-line.

4.3.4. Partenerii Băncii Europene de Investiţii

Ca instituţie a Uniunii Europene, Banca Europeană de Investiţii desfăşoară o activitate în

cadrul politicilor europene şi comunitare în parteneriat cu alte instituţii internaşionale.

Legăturile de cooperare pe care ea le are cu acestea îi permit să asigure o sinergie între creditele sale

şi instrumentele bugetare ale Uniunii şi să joace un rol de catalizator ăn jurul proiectelor pe care ia le

susţine. Putem grupa aceste parteneriate în trei direcţii:

● cu colectivitatea bancară;

● cu instituţiile Uniunii Europene;

● cu băncile multilaterale de dezvoltare sau instituţiile de credit internaţionale.

Parteneriatul cu colecativitatea bancară îmbină puterea financiară a Băncii Europene de

Investiţii cu experienţă în diferite domenii a băncilor având ca rezultat:

Optimizarea activităţii Băncii Europene de Investiţii pe pieţele de capital, asigurând reuşita

plasamentelor sale şi urmărirea acestora pe piaţă secundară prin intermediul băncilor specializate;

Finanţarea investiţiilor de mari dimensiuni prin punerea în aplicare a unei colecte mai largi de

fonduri, care să raspundă nevoilor proiectelor;

Amplificarea efectelor liniilor de credit pentru colectivităţi locale şi întreprinderi mici şi mijlocii

puse în practică de Banca Europeană de Investiţii prin intermediul creditelor globale;

Permite realizarea unor montaje financiare în cele mai bune condiţii de rată a dobânzii şi de

durată.

Cooperarea cu instituţiile europene se face în baza obiectivelor comunitare urmărite:

integrarea europeană şi dezvoltarea armonioasă a Uniunii şi sprijinirea politicii de ajutor la

dezvoltare fată de celelalte 140 de state ale lumii. Această cooperare permite Bancii Europene de

Investiţii în cadrul Uniunii Europene, să concentreze actiunile sale cu cele ale altor instituţii

comunitare, păstrându-şi autonomia şi puterea de decizie de care a beneficiat prin Tratatul care a dus

54

la înfiinţarea sa Banca Europeană de Investiţii are relaţii de cooperare cu 180 de bănci şi instituţii de

credit.

Relaţia Băncii Europene de Investiţii cu Parlamentul European este în primul rând o

relaţie de informare reciprocă, în condiţiile în care Banca realizează o dare de seamă anuală în

Parlament şi poate participa la lucrările mai multor comisii parlamentare ce tratează subiecte

referitoare la activitatea sa, iar Parlamentul informează Banca cu privire la orientările sale, în special

în Comitetul economic şi social şi Comitetul regiunilor europene şi ţine cont de impactul acţiunilor

Băncii Europene de Investiţii la orientarea politicilor comunitare.

De asemenea, Banca cooperează cu Consiliul de Miniştri privind evoluţia aplicării

politicilor comunitare din sfera sa de activitate. Preşedintele Băncii Europene de Investiţii participă

regulat la reuniuni ale Consiliului, unde el consiliază cu privire la unele subiecte tratate (finanţarea

reţelelor de transport europene, finanţarea aderării altor state).

Consiliul european este alcătuit din şefi de stat şi de guverne, trasează principalele orientări

de politică internă si externă ale Uniunii.

Banca Europeană de Investiţii participă la pregătirea lucrărilor Consiliului european, pe care îl

informează cu privire la contribuţia sa la punerea în practică a obiectivelor comunitare şi dezvoltarea

lor posibilă în funcţie de nevoile economiei.

Comisia europeană este principalul partener al Băncii Europene de Investiţii în sistemul

comunitar. Aceasta este reprezentată în Consiliul de administaţie şi permite o mai bună utilizare a

creditelor şi ajutoarelor bugetare comune.

Curtea de justiţie a Uniunii Europene se pronunţă în litigiile dintre bancă si statele membre,

dintre bancă si personalul său şi dintre bancă şi creditorii sau debitorii săi şi apreciază legalitatea

deciziilor organelor de conducere ale Băncii Europene de Investiţii. Relaţia vis-a-vis de Curtea de

conturi a Uniunii Europene este una mai largă, în măsura în care aceasta nu poate controla banca

decât daca administrează fonduri publice ale Uniunii.

Băncile multilaterale de dezvoltare sunt instituţii supranaţionale create de state suverane, care

sunt şi acţionarii acestora. Misiunea lor se înscrie în cadrul politicilor de cooperare şi de ajutor

trasate de aceste state. Băncile multilaterale de dezvoltare au în primul rând relaţii de cooperare

reciprocă la nivel instituţional şi operaţional, cu scopul de a asigura o repartiţie productivă a

55

activităţii în zona lor de acţiune.

În special prin acţiunile sale în afara Uniunii Europene, Bănca Europeană de Investiţii intră în

contact cu celelalte instituţii de credit internaţionale, în primul rând cu Banca Mondială şi cu Banca

Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. Această cooperare îşi gaseşte expresia în

schimburi de informaţii asupra priorităţilor şi planurilor de acţiune ale fiecărei bănci şi în realizarea

de operaţiuni financiare în comun şi evaluări asupra acestora.

56

Cap IV. RELAŢIILE ROMÂNIEI CU BANCA MONDIALĂ

Grupul Băncii Mondiale cuprinde Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare

(BIRD) şi Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare (AID). Acestora li se adugă încă două

organisme afiliate: Corporaţia Financiară Internaţională (CFI) şi Agenţia pentru Garantarea

Multilaterală a Investiţiilor (AGIM) care, din punct de vedere legal şi financiar, sunt entităţi separate.

România a aderat la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare în 1972, fiind

ca şi în cazul aderării la Fondul Monetar Internaţional, singura ţară din blocul răsăritean exceptând

Iugoslavia, care a întreprins la acea dată un asemenea pas.

În conformitate cu statutul Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, orice

stat care devine membru al acestui organism financiar internaţional şi subscrie acţiuni la capitalul

Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare are obligaţia să verse în contul acesteia 20%

din valoarea capitalului subscris din care 2% în aur sau dolari SUA, la Federal Rezerve Bank, New

York şi 18% în moneda naţională. Contul pentru cota din capital subscrisă în moneda naţională este

deschis la Banca Naţională a României. Cota de subscripţie, plătită în moneda naţională, face

obiectul menţinerii valorii. Astfel, ţara noastră efectuează începând cu anul 1992, operaţiunea de

menţinere a valorii cotei României subscrise în moenda naţională.

Obiectivul major urmărit în România, prin aderarea sa la Banca Internaţională pentru

Reconstrucţie şi Dezvoltare, este acela de atragere de resurse financiare necesare procesului general

de dezvoltare economică.

Condiţiile care trebuiau să fie îndeplinite de către România pentru a deveni membră a

Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare erau: aparenţa prealabilă la Fondul Monetar

Internaţional, această aparenţă constituia dovada că ţara membră acceptă o anumită disciplină în

relaţiile valutar-financiare internaţionale, necesare şi în relaţiile cu Banca Internaţională pentru

57

Reconstrucţie şi Dezvoltare, participarea la capitalul pe acţiuni la BIRD, furnizarea de date şi

informaţii.

România, ca ţară membră, furnizează Băncii informaţii şi date privind situaţia economică şi

financiară a ţării. În general, aceastea sunt aceleaşi ca şi cele comunicate la Fondul Monetar

Internaţional.

Ca membră a Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, România a beneficiat

şi beneficiază de o serie de drepturi ce decurg din această calitate. Astfel, ea a contactat de la Banca

Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare împrumuturi pentru dezvoltarea economică în

condiţii mult mai avantajoase decât pe piaţa capitalurilor.

Calitatea de membră asigură ţării noastre posibilitatea participării la licitaţiile organizate de

Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru realizarea proiectelor de investiţii

finanţate de Bancă. Pentru proiectele de investiţii care urmează să se realizeze în ţara noastră cu

împrumuturile Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, furnizorii români

beneficiază de o marjă de preferinţă de 15% faţă de preţul firmelor străine, mai avantajoase. Se

crează, astfel, condiţii propice, pentru promovarea exporturilor româneşti, în special cele de

tehnologie, asistenţă tehnică şi know-how.

În al treilea rând ţara noastră obţine asistenţă tehnică pentru lucrările de investiţii ce urmează

a se realiza (dacă această asistenţă se consideră utilă).

În al patrulea rând, România beneficiază de pregătire superioară, prin institutul propiu al

Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare al unor cadre româneşti.

Aderarea României la Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare face posibilă

obţinerea unor informaţii de foarte bună calitate privind economia mondială, comerţul internaţional,

ajutorul public pentru dezvoltare, datoria externă, informaţii care contribuie la mai buna participare a

României la diviziunea internaţională a muncii, la promovarea comerţului şi cooperării

internaţionale.

4.1. Relaţiile actuale ale României cu Banca Mondială

58

În cadrul Băncii Mondiale, relaţiile cu ţara noastră sunt coordonate de către doamna Orsalia

Kalantzopoulos (Grecia) care, începând cu 1 ianuarie 2008, a preluat funcţia de director al Grupului

de ţări recent înfiinţat care include Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia,

Republica Slovacă, Slovenia, Bulgaria, România şi Croaţia, reunite în cadrul Departamentului pentru

Europa Centrală şi Ţările Baltice.

Instituţia este reprezentată în România prin intermediul Biroului Băncii Mondiale în

România (director de ţară– François Rantrua) şi Biroului Corporaţiei Financiare Internaţionale

(director de ţară-Ana-Maria Mihăescu).

Banca Mondială a jucat un rol semnificativ în sprijinirea României în perioada de tranziţie

de la o economie centralizată către o economie de piaţă funcţională.

În perioada 1991-2008, Banca Mondială (prin BIRD) a aprobat 54 de operaţiuni finanţate în

România, cu un total al angajamentelor de aproximativ 5,5 miliarde USD.

Banca Mondială a sprijinit reformele structurale şi privatizarea în România prin programele

PSAL (Împrumut de ajustare structurala a sectorului privat – privatizarea şi restructurarea băncilor

de stat, întreprinderilor de stat şi utilităţilor, atenuarea impactului social al restructurărilor,

dezvoltarea sectorului privat) şi PAL (Împrumut pentru ajustarea sectorului public – reforma în

justiţie, reforma sănătăţii, reforma administraţiei publice, îmbunătăţirea mecanismelor de elaborare a

politicilor, precum şi eficientizarea sistemului de cheltuieli publice).

În plus, programele de dezvoltare rurală şi de reducere a sărăciei vizează îmbunătăţirea

infrastructurii rurale, inclusiv sistemele de irigaţii, serviciile sociale şi sistemul de finanţare rurală,

printr-un proces participativ. De asemenea, operaţiile băncii vizează îmbunătăţirea productivităţii

agricole şi forestiere.

România a fost inclusă în grupul pilot al ţărilor participante la iniţiativa Băncii Mondiale

denumită “Cadrul general de dezvoltare”, prin proiectul pilot pentru Valea Jiului, ca reacţie la slaba

activitate economică şi sărăcia accentuată din regiune. Alături de Guvern, autorităţile locale, sectorul

privat şi societatea civilă din regiune, Banca a întreprins servicii de asistenţă analiticã şi consiliere,

59

pentru a sprijini comunitatea locală în dezvoltarea unei strategii pe termen lung prin identificarea

cauzelor sărăciei şi a surselor de competitivitate.

În prezent, portofoliul Băncii în România cuprinde 16 operaţiuni active (inclusiv DPL1) în

valoare de 1,779 miliarde de dolari (în 2007 au fost aprobate proiecte în valoare de 349 milioane

USD, iar în 2008 de 138 milioane USD).

Principalele programe de investiţii în curs cu finanţare sunt: Reabilitarea şi modernizarea

infrastructurii transporturilor; Sprijinirea serviciilor municipale; Reforma sistemului judiciar în

România,; Reforma în sectorul sănătăţii; Incluziune socială; Economia bazată pe cunoaştere;

Modernizarea sistemelor de cunoaştere şi informare în agricultură; Închiderea minelor ineficiente şi

refacerea mediului ; Programul regional “Comunitatea Energetică a Europei de Sud-Est” (în valoare

totală de 1 miliard de USD, incluzând diferite proiecte în derulare în România). Alte proiecte sunt în

diferite stadii premergătoare aprobării, în special în domeniile agriculturii şi mediului.

În septembrie 2006, Banca a lansat, în premieră, la Bursa de Valori Bucureşti, obligaţiuni în

monedă naţională, în valoare de 525 milioane RON.

La 13 iunie 2006, Consiliul Directorilor Executivi al Băncii Mondiale a discutat Parteneriatul

Strategic al Băncii Mondiale pentru România pe perioada 2006-2009. Strategia, elaborată în strânsă

colaborare cu Guvernul României, reprezintă un ghid al asistenţei acordată ţării de către Banca

Mondială.

  Strategia de Asistenţă pentru România pentru perioada 2006 – 2009 prevede, în premieră, un

„parteneriat strategic de ţară” între Bancă şi Guvernul României, stabilind sprijinul acordat de către

Banca Mondială României pentru ca aceasta să îşi atingă obiectivele privind creşterea economică

susţinută şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă în contextul integrării şi armonizării cu Uniunea

Europeană. Strategia a vizat un program de împrumuturi în valoare de 450-550 milioane USD pe an,

împreună cu activităţi analitice şi servicii de consultanţă semnificative.

Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, România a devenit un stat donator în contextul

asistenţei pentru dezvoltare, iar în contextul colaborării cu Banca Mondială ţara noastră a participat

60

cu suma de 0,8 milioane EUR în cadrul a două fonduri administrate de către Banca Internaţională

pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi având ca scop combaterea HIV/SIDA, a tuberculozei şi a

malariei, precum şi accesul la educaţie în statele puţin dezvoltate.

De asemenea, se estimează o creştere a sumelor destinate proiectelor de asistenţă pentru dezvoltare

în următorii ani.

Din fondurile de asistenţă pentru dezvoltare gestionate de MAE, România a alocat prin Banca

Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare următoarele contribuţii:  

2007    

- 300.000 Euro pentru Fondul Global de Luptă împotriva SIDA, Tuberculozei şi Malariei;

- 300.000 Euro pentru Fondul Educaţie pentru Toţi.

2008    

- 50.000 Euro pentru Fondul Global de Luptă împotriva SIDA, Tuberculozei şi Malariei;

- 50.000 Euro pentru Fondul Educaţie pentru Toţi.

2009     

- 75.000 Euro pentru Fondul Global de Luptă împotriva SIDA, Tuberculozei şi Malariei.

4.2. Partenerii Băncii Mondiale în România 

Banca Mondială lucrează în strânsă colaborare cu membrii guvernului român, societatea

civilă, liderii comunităţilor şi alte organizaţii internaţionale pentru a asigura României cea mai

eficientă asistenţă. 

61

Corporaţia Financiară Internaţională a aprobat o serie de investiţii în sectorul

comunicaţiilor, infrastructură, industrie sau în sectorul sănătăţii, sprijinind în acelaşi timp

dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, precum şi a sectorului bancar din România.

Activitatea Corporaţiei Financiare Internaţionale pentru proiecte private, fără garanţie de

stat, reprezintă 60% din totalul creditelor preluate de România de la Banca Mondială. Cea mai

importantă investiţie a Corporaţiei Financiare Internationale în sectorul bancar din România constă

în acordarea unui împrumut în valoare de 75 milioane USD Băncii Comerciale Române şi

participarea la prima fază a privatizării BCR, prin achiziţionarea un pachet de 25% din acţiuni,

împreună cu Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

În perioada 2001-2008, Agenţia de Garantare Multilaterală a Investiţiilor a garantat în

România investiţii private de peste 100 milioane USD.

Analiza şi consultanţa sunt activităţi esenţiale în cadrul contribuţiei Băncii Mondiale la

eforturile de dezvoltare a României. Resursele pe care Banca Mondială le are în domeniul

dezvoltării, cercetării şi al asistenţei tehnice contribuie la identificarea domeniilor prioritare şi la

abordarea dificultăţilor din procesul de dezvoltare. 

Perspective:

Noul Parteneriat Strategic pentru România (Country Partnership Strategy – CPS)

2009-2013 are ca obiective sprijinirea României în vederea depăşirii crizei economice şi financiare şi

continuarea programului de reforme în vederea unei creşteri economice sustenabile şi echitabile.

Parteneriatul este mai flexibil şi capabil să răspundă mai bine decât precedentul la noile condiţii ale

pieţei şi mediului economic prin stabilirea de obiective clare şi pe bază de rezultate reflectând mai

bine priorităţile guvernului.

Programul de Împrumuturi pentru Politicile de Dezvoltare (DPL) se concentrează pe

managementul financiar al sectorului public, pe sectoarele sociale, precum şi pe sectorul financiar.

62

Seria de 3 împrumuturi pentru politicile de dezvoltare (DPL-uri) vor însuma 1 miliard de EURO cu

scopul de a sprijini guvernele în atingerea obiectivelor de convergenţă cu Uniunea Europeană. 

Primul împrumut pentru Politici de Dezvoltare (DPL1), în sumă de 300 milioane de EURO, a

fost aprobat de către Consiliul de Administraţie al Băncii la data de 16 iulie 2009, semnat la 1

septembrie 2009, fiind acordat la data de 20 octombrie 2009.

Agenda de reformă DPL sprijină măsurile, politicile şi reformele structurale menite să

asigure sustenabilitatea fiscală a României şi procesul de ieşire din criză, în completare programul

sprijinit de Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană. Urmare a dezvoltării economice se

preconizează că, în viitorul apropiat, România va trece la o nouă etapă a colaborării sale cu Banca

Mondială, moment din care ţara noastră nu va mai putea implementa proiecte ale instituţiei pe

teritoriul său, urmând să rămână în continuare membru în calitate de stat donator.

Ulterior, România va rămâne membru cu drepturi depline în cadrul Grupului Băncii

Mondiale, dar va dobândi un nou statut în cadrul comunităţii financiare internaţionale, compatibil cu

statutul de membru al Uniunii Europene şi de donator în cadrul politicii internaţionale de cooperare

pentru dezvoltare.

Banca va continua să ofere asistenţă tehnica şi analize macroeconomice contra cost, acces la

cursurile oferite de bancă şi posibilitatea prelungirii eligibilităţii pentru operaţiunile Corporaţiei

Financiare Internaţionale.

4.3. Parteneriatul pentru Dezvoltarea Strategicã a României

Autorităţile române urmează o strategie menită să menţină stabilitatea macroeconomică şi să

stabilească o creştere economică durabilă şi o reducere a sărăciei, îndreptându-se către ţelul final,

acela al aderării la Uniunea Europeană.

Elementele cheie ale acestei politici includ întărirea disciplinei plăţilor în întreaga economie,

în special în sectorul energetic, întărirea constrângerilor bugetare pentru întreprinderile de stat,

urmărind activ privatizarea şi restructurarea întreprinderilor şi a băncilor, consolidând protecţia şi

63

siguranţa socială. Pe termen mediu, continuarea redresării economice actuale va depinde în mare

măsură de menţinerea vitezei reformei şi de continuarea într-o manieră constantă a reformelor de

dezvoltare a sectorului privat.

Astfel de reforme ar sublinia transparenţa şi responsabilitatea guvernului, îmbunătăţirea

mediului de afaceri şi acţiunile de întărire a regulamentelor şi supravegherii pieţelor financiare şi de

capital.

Banca Mondială a devenit lider al dialogului asupra politicilor structurale, printre care

măsurile de reducere a sărăciei, dezvoltarea sectorului privat, dezvoltarea şi administrarea

instituţională.

Banca dispune de o gamă de instrumente cu ajutorul cărora conduce acest dialog, inclusiv

operaţiunile de acordare de împrumuturi pentru ajustarea sectorului privat cum ar fi PSAL 1 şi PSAL

2, o serie planificatã de Împrumuturi Programatice de Ajustare, câteva operaţiuni de investiţii

sectoriale şi de activitãţi economice, cum ar fi recent încheiată Revizuire a Cheltuielilor şi

Instituţiilor Publice (PEIR) şi planificatul Memorandum Economic de ţarã (CEM).

În unele domenii în care Banca este lider al dialogului, analiza pe care aceasta o efectuează

este împărtăşită şi de Fondul Monetar Internaţional şi este folosită ca bază pentru cadrul fiscal, însă

nu există puncte de referinţã structurale sau condiţii strategice corespunzãtoare în Acordul Stand-By

al Fondului Monetar Internaţional.

În alte domenii în care Banca este lider, ASB reflectã anumite elemente în condiţionalităţile

pe care le include. Acestea sunt în general măsuri de reformă structurală care au importante

implicaţii fiscale, cum ar fi reforma şi restructurarea sectorului energetic. Existã şi alte domenii de

responsabilitate comună cum ar fi Programul de Evaluare a Sectorului Financiar (FSAP).

Personalul Fondului Monetar Internaţional şi al Băncii Mondiale menţin o legătură strânsă de

colaborare în vederea sprijinirii programului de reformă al Guvernului şi îşi coordonează activităţile

de consultanţă strategică acordată autorităţilor române.

4.4. Colaborarea Fondului Monetar Internaţional cu Banca Mondialã în domenii concrete

Printre domeniile strategice în care Banca este lider şi care nu sunt direct incluse în

programul Fondului Monetar Internaţional sau în dialogul cu autorităţile se numără consolidarea

64

protecţiei şi siguranţei sociale, revitalizarea economiei în zonele rurale, dezvoltarea şi guvernarea

instituţională şi îmbunătăţirea mediului de afaceri.

Dialogul Băncii pe probleme de politici pentru consolidarea protecţiei sociale include

monitorizarea sărăciei, asistenţa socială, reforma pensiilor, reforma protecţiei copilului, reformele

din sectorul de sănătate şi instruirea şi redistribuirea forţei de muncă. Acestea au fost sprijinite de

Împrumutul Băncii pentru Protecţia Socială şi Forţa de Muncă, Împrumutul pentru Dezvoltarea

Sectorului Social, Fondul de Dezvoltare Socială şi Împrumutul pentru Închiderea

Minelor.

Aceste măsuri sunt în continuare sprijinite de activităţi economice cum ar fi recent încheiatul Profil

al Sărăciei şi Studiul asupra Furnizării de Servicii pe plan Local şi de următoarele studii economice

asupra sărăciei şi vulnerabilităţii, reformei pensiilor şi evaluării vârstei de pensionare pentru femei şi

bărbaţi.

Banca are o gamă de programe pentru revitalizarea economiei în zonele rurale. Acestea

includ Împrumutul de Finanţare Rurală care sprijină activităţile generatoare de venit şi care va fi

suplimentat de un studiu asupra legăturilor existente între creşterea ruralã / urbană care să

pregătească terenul pentru un Împrumut de Dezvoltare Rurală care să sprijine dezvoltarea

infrastructurii şi îmbunătăţirea administrării la nivelul comunitãţii.

Împrumutul pentru Reabilitarea Irigaţiilor sprijină reabilitarea infrastructurii şi reforma

instituţională. Alte activitãti de sprijin economic includ Studiul Legăturilor Sociale din cadrul

Comunităţii şi Studiul de Dezvoltare a Văii Jiului.

Banca are un program puternic de dezvoltare şi guvernare instituţională. Acest program

este construit în jurul recentelor reforme ce au avut loc în finanţele publice, impozitare şi

dezcentralizare.

Dialogul asupra politicilor a fost facilitat de recent încheiata Revizuire a Instituţiilor şi

Cheltuielilor Publice (PEIR) care au inclus analiza şi recomandările legate de:

1) îmbunătăţirea alocării resurselor în sectorul de sănătate;

2) furnizarea asistenţei sociale la nivel local;

3) reforma sistemului de pensii;

4) instituţiile de management al bugetului;

65

5) dezcentralizarea fiscalã;

6) reformele bugetare în domeniul juridic.

Dialogul politic va continua printr-o Evaluare a Responsabilităţii Financiare a ţării (CFAA)

care urmează a fi lansată în curând.

Banca a încheiat un Raport de Diagnostic al Corupţiei în România înainte ca Guvernul să

pregătească Programul Naţional de Prevenire a Corupţiei. Se începe acum lucrul asupra unei serii de

Împrumuturi de Ajustare Programatică (PAL), primul dintre ele urmând să se concentreze asupra

reformelor instituţionale şi de guvernare din cadrul serviciului public şi al sistemului juridic, precum

şi asupra administrării cheltuielilor publice. Acest program va fi sprijinit de un Împrumut de

Dezvoltare Instituţională a Sectorului Public şi Privat (PPIBL) în valoare de 18,6 milioane USD, care

va oferi asistenţă tehnică pentru aceste activităţi şi pentru activităţi legate de privatizare.

Alte mijloace de sprijinire a dezvoltării instituţionale sunt finanţarea unui proiect cadastral şi

de înregistrare a terenurilor, un proiect asupra aspectelor de mediu legate de închiderea minelor, un

proiect de reducere a riscurilor, co-finanţat de un grant GEF, care se concentreazã pe distrugerile

cauzate de cutremure, de deversarea deşeurilor toxice precum şi pe alte pericole existente în zone cu

risc ridicat, şi de un proiect regional asupra Facilitãrii Comerţului şi Transporturilor în Sud-Estul

Europei.

Banca a oferit sprijin şi consultanţă strategică, în mai multe zone, pentru reformele referitoare

la mediul de afaceri. Prin programele PSAL 1 şi PSAL 2, Banca şi-a concentrat atenţia asupra

reducerii barierelor ce stau în calea intrării societăţilor şi firmelor mixte, punând în aplicare

standarde de contabilitate recunoscute pe plan internaţional şi introducând proceduri îmbunătăţite de

faliment şi lichidare.

Programele PAL vor aborda, de asemenea, probleme legate de mediul de afaceri şi toate

aceste iniţiative vor fi sprijinite de asistenţa tehnică oferitã în cadrul PPIBL.

66

Concluzii

În eforturile ei de a sprijini democraţia şi buna guvernare, Banca Mondială trebuie să insiste

asupra celor mai înalte standarde procedurale.

Banca Mondială corectează şi distribuie o gamă largă de date privind măsurile sociale şi

economice în vederea dezvoltării, finanţează o multitudine de tipuri de proiecte în sectoare diferite.

Aşa cum sublinia şi David de Ferranti, unul dintre foştii vicepreşedinţi ai Bancii Mondiale, instituţia

ar trebui sa-şi extindă parteneriatele intelectuale şi să facă echipă cu experţii bine pregatiţi, firmele

de consultanţă şi instituţiile de cercetare, care prosperă acum în statele emergente. Banca Mondială

trebuie să îşi arate deschiderea faţă de investirea locală, dacă doreşte să fie acceptată de ţările

dezvoltate şi să rămână relevantă pentru ele.

Globalizarea, care determină un şoc de productivitate şi un semnificativ transfer de bogăţie la nivel

mondial, ridică şi noi provocări, care reclamă acţiuni coordonate la nivel mondial. Pentru unele din

aceste acţiuni, Banca Mondială are un rol de jucat în scopul realizării lor în ţările membre.

Banca Mondială este una dintre principalele surse de asistenţă în domeniul dezvoltării pentru

ţările lumii. Misiunea sa este erdicarea sărăciei şi îmbunătăţirea standardului de viaţă al populaţiei

din ţările în dezvoltare. Este o bancă de dezvoltare care acordă împrumuturi cu o dobândă redusă,

credite fără dobândă şi grant-uri (credite nerambursabile) ţărilor în dezvoltare. De asemenea, Banca

Mondială este una din cele mai mari organisme internaţionale de finanţare a programelor în

domeniile sănătăţii, învăţământului, luptei îmotriva HIV/SIDA, protecţia mediului şi a programelor

de reducere a datoriei ţărilor sărace.

67

Cu o activitate de mai bine de 16 ani în România în cea mai mare parte a programelor de

reformă şi în multe sectoare economice, Banca Mondială beneficiază de o cunoaştere deosebit de

largă şi aprofundată a României.

Finanţarea din partea Băncii Mondiale şi activităţile sale de consultanţă se axează în prezent pe

doua direcţii principale:

domeniile pe care Uniunea Europeană nu le finanţează, dar care au un rol important în procesul

de integrare şi convergenţă;

întărirea capacităţii de absorbţie a fondurilor structurale europene - a spus Benoit Blarel,

enumerând şi proiecte ale Băncii Mondiale care vin în sprijinul României.

Specialiştii Băncii Mondiale susţin că economia românească este mult mai vulnerabilă

comparativ cu cea a altor state în dezvoltare. Economiştii semnalează că deficitul de cont curent s-a

deteriorat semnificativ, într-o perioadă scurtă de timp. De asemenea, cei de la Banca Mondială atrag

atenţia că leul, spre deosebire de monedele altor state în dezvoltare, s-a depreciat constant.

În concluzie Banca Mondiala este instituţia care ajută ţările slab dezvoltate în vederea

îmbunătăţirii nivelului de tari şi de asemenea misiunea ei este lupta împotriva sărăciei şi a bolilor

HIV/SIDA.

68

Bibliografie

1. A.F. P. Bakker,-” Instituţii financiare internaţionale”, Editura Antet 1996.

2. Ascher W.,- “ New development approacher and the adaptability of international agencies. The

case of the World Bank”/ “Noile concepţii asupra dezvoltării şi adaptabilitatea agenţiilor

internaţionale: Cazul Băncii Mondiale” în „International Organization”, vara 1983.

3. Baum W.C.-“ The project cycle” /” Ciclul unui proiect “, Washington DC, 1982.

4. Baum W.C. and S.M. Tolbert,- “Investing in development: Lessons of World Bank experience” /

“Investind în dezvoltare: aspecte din experienţa Băncii Mondiale”, New York, 1985.

5. Bobrică A.,- “Economia serviciilor internaţionale”, Editura Economică, Bucureşti 2005.

6. Bran P.,-” Relaţii financiare şi monetare internaţionale”, Editura Economică, Bucureşti 1999

7. Chiţiba Constanţa, -”Economie internaţională”, Editura ProUniversitaria, Bucureşti 2011.

8. Ciochină I., -”Marile puteri şi forţe în economia mondială”, Editura Independenţa Economică,

Piteşti 2000.

9. Cristina Bălăceanu, -“Instituţii financiare internaţionale”, Editia a 2- a revazuta si adaugită,

Editura ProUniversitaria, Bucureşti 2010.

69

10. Cristina Bălăceanu,- ”Filozofiile FMI şi politicile de informatizare la economia de piaţă în Sud-

Estul Europei”, Editura ProUniversitaria, Bucureşti 2007.

11. Cristina Bălăceanu, Claudia Bentoiu, -“Macroeconomie”, Editura Beak , Bucureşti 2007.

12. Doltu C.,-” Sisteme monetare contemporane”, Editura Economică, Bucureşti 1977

13. Georgeta Ilie, Irina Tobosaru, -“Comerţ internaţional şi politici comerciale”, Editura

ProUniversiatria, Bucureşti 2008.

14. Mason Edwards S. and Robert E. Asher,- “The Word Bank since Bretton Woods “/ “Banca

Mondială începând de la Bretton Woods”, Washington DC, 1973.

15. Olaru Octavian Liviu,- “Cooperarea multilaterală interstatală prin organizaţii economice

internaţionale”, Editura ProUniversitaria, Bucureşti 2009.

16. Richardson Richard W. and Jonas H. Haralz,- “Moving to the market: The World Bank in

transition”/ „Drumul spre piaţă: Banca Mondială în tranziţie”, New York, 1944.

17. S. Dumitrescu, V. Gheorghiţă, G. Marin, O. Puiu, -“Economie mondială”, Editura Independenţa

economică 1988

18. Shihata Ibrahim F.I.,-” The World Bank in a changing world: Selected essays” / „Banca

Mondială într-o lume în schimbare: opinii selectate”, Dordrecht, 1991.

19. Stoica O.,-” Integrare financiar-monetară europeană”, Curs Jean Monnet, editura Junimea, 2007,

pag. 38

20. www.worldbank.org

70

71