ŞCOALA NAŢIONALĂ DE STUDII POLITICE ŞI ADMINISTRATIVE

FACULTATEA DE COMUNICARE ŞI RELAŢII PUBLICE

LUCRARE DE LICENŢĂ

Analiza imaginii induse a Ministerului Culturii şi Cultelor

prin intermediul “Adevărul”, “Evenimentul zilei”şi “Jurnalul Naţional”

în anul 2007

Coordonator ştiinţific Student

conf. univ. dr. Ion Chiciudean Georgiana Florentina Codrescu

BUCUREŞTI

IUNIE 2008

2

Cuprins

Introducere.................................................................................................3

1. Metodologie

1.1 Imaginea instituţiilor publice.........................................................5

1.2 Instrumente de lucru în “Analiza imaginii organizaţiilor”.......... 16

2. Prezentarea actorului social analizat...................................................21

3. Critica surselor

3.1 „Adevărul”..................................................................................24

3.2 „Jurnalul Naţional”.....................................................................26

3.3 „Evenimentul zilei”.....................................................................26

4. Contextul evenimential...................................................................... 28

5. Orizontul de aşteptare al publicului şi imaginea dezirabilă................36

6. Interpretarea profilurilor de imagine

6.1 Identificarea aspectelor generale.................................................37

6.2 Stabilirea caracterului imaginii...................................................39

6.3 Stabilirea conexiunilor specifice.................................................41

6.4 Stabilirea vulnerabilitatilor şi evaluarea riscurilor..................... 42

6.5 Profilurile mass-media................................................................46

6.6 Diagramele dinamică..................................................................47

Concluzii şi propuneri..............................................................................48

Bibliografie..............................................................................................51

Anexe.......................................................................................................53

3

Introducere

Ministerul Culturii şi Cultelor este o instituţie publică, astfel, un actor social ce are o

identitate proprie şi o imagine transmisă publicurilor sale. Identitatea sa este compusă din

scop, obiective, structură, personal şi cultură organizaţională, iar imaginea acestora ca

întreg este transmisă prin comunicare. Ministerul generează politici în domeniul culturii

şi cultelor, stabileşte programe şi susţine proiecte. Prin toate aceste activităţi el comunică

faptul că este o organizaţie eficientă, prin realizările la care ajunge că are în componenţă

o echipă managerială, o echipă de conducere politică şi resurse umane competente, iar

prin proiectele pe care le face, comunică gradul de implicare în societate. Mai mult decât

atât, în afara acestor activităţi pe care le întreprinde şi care vorbesc de la sine, actorul

social, a cărui imagine va fi analizată în lucrarea de faţă, transmite mesaje prin

intermediul presei. Acest lucru se realizează prin comunicate de presă sau articole pe care

departamentul de relaţii publice al Ministerului le redactează.

Pentru ca Ministerul Culturii şi Cultelor să aibă vizibilitate, acesta trebuie să pună în

aplicare cât mai multe activităţi din programele pe care le stabileşte în fiecare an şi să se

implice cât mai mult în societate, prin proiecte. Apoi, să transmită mesaje în legătură cu

toate acestea prin intermediul presei, aceasta urmând să difuzeze imaginea către

publicuri, imagine care trebuie să fie în primul rând coerentă. Astfel, prin determinarea

vizibilităţii şi prin construirea unei imagini coerente, Ministerul Culturii şi Cultelor a va

parcurge jumătate din drumul necesar ce trebuie urmat pentru realizarea unei imagini

favorabile, în acord cu cea dezirabilă pe care îşi propune să o obţină. Cealaltă jumătate,

va fi constituită din realizările la care a ajuns şi prin transparenţa de care a dat dovadă. În

lucrarea de faţă se va întocmi graficul unei imagini dezirabile a actorului social analizat,

imagine ce va fi comparată apoi cu cea indusă prin mass-media, în anul 2007, în

„Adevărul”, „Evenimentul zilei” şi „Jurnalul Naţional”. Prin urmare, comparând cele

două imagini, dezirabilă şi mass-media, se va putea observa compatibilitatea dintre cele

acestea, coerenţa de care a dat dovadă Ministerul Culturii şi Cultelor în acest an. Mai

mult decât atât, se va putea observa şi vizibilitatea fiecărui palier de imagine pe care ar fi

trebuit să comunice, şi de asemenea, dimensiunea pozitivă sau negativă a acestora.

4

Am ales ministerul Culturii şi Cultelor deoarece 2007 a fost anul aderării la

Uniunea Europeană, ceea ce ne-a adus mai aproape de statele vecine, vizibilitatea noastră

crescând inevitabil. De aceea, construirea unei imagini de ţară favorabile a devenit un

imperativ. Iar acest lucru se poate realiza în principal prin promovarea Culturii. Cultura

este cea care defineşte un popor, il diferenţiază de celelalte şi îl face vizibil atat pe plan

intern, pentru a asigura conştiinţa naţională, cât şi pe plan extern pentru a asigura

deschiderea spre parteneriate şi investiţii. Orice relaţie dintre doi actori sociali se

fundamentează pe încredere. Iar aceasta nu poate surveni decât în urma cunoaşterii. Cu

cât cultura este mai vizibilă, cu atât devine mai aproape de oameni şi astfel gradul de

încredere creşte. Atunci cand ea este comunicată bine, pe plan intern se conturează

sentimente patriotice, iar pe plan extern sentimente de apreciere.

Aşadar, folosind teoria specifică ştiinţelor comunicării şi instrumetele “Analizei

de Imagine”, în urma monitorizării celor trei ziare pe întreg anul 2007, se vor realiza şi

interpreta profilurile de imagine rezultate, se vor compara cu imaginea dezirabilă, iar apoi

se va stabili caracterul imaginii Ministerului Culturii şi Cultelor. În final, se vor face

propuneri către departamentul său de relaţii publice în vederea ameliorării

vulnerabilităţilor şi transformării riscurilor în oportunităţi.

5

1. Metodologie

Preliminar analizei de imagine a Ministerului Culturii şi Cultelor, ce constituie miza

lucrării de faţă, se vor defini conceptele ce stau la baza construirii imaginii şi

instrumentele necesare analizei propriu-zise.

1.1. Imaginea instituţiilor publice

Instituţiile publice sunt organizaţii, astfel, sisteme sociale orientate spre realizarea de

obiective, deliberat structurate şi cu “hotare” identificabile1. Din punctul de vedere al

managementului, acestea sunt organizaţii normative, centralizate, ce îşi desfăşoară

activitatea în plan formal. Termenul de instituţie provine din limba latină unde însemna a

întemeia, a aşeza, însă şi regulă de purtare. De aceea, instituţiile au un statut şi reguli

prescrise de funcţionare, modele stabilite de organizare şi control, mesajele fiind

transmise de obicei pe verticală, deoarece exista o ierarhizare piramidală a

departamentelor. Ministerul Culturii şi Cultelor este o instituţie cu caracter social,

deoarece are vocaţie naţională şi răspunde unor nevoi sociale, în cazul de faţă culturale.

Orice instituţie socială presupune existenţa unor relaţii sociale, valori comune şi

instrumente sau comportamente prestabilite ale unei comunităţi. În cazul de faţă, relaţiile

sociale sunt determinate de apartenenţa la acelaşi stat, stutul român, iar valorile comune

au fost create şi se crează continuu chiar prin cultură. Din punctul de vedere al

poziţionării lor, instituţiile publice sunt instituţii ale statului, de tip birocratic ce se

caracterizează printr-o diviziune strictă a muncii, prin ierarhizarea posturilor,

formalizarea regulilor şi prin relaţionare de tip impersonal. Pentru mediul extern,

instituţiile publice sunt un un principal furnizor de informaţii, jurnaliştii căutând să scrie

cât mai multe articole despre ele, deoarece acestea reprezentă statul. De aceea, instituţiile

publice caută să aibă o abordare cât mai sistematică a procesului de gestionare a relaţiei

cu mediul lor exterior.

Instituţiile publice, în calitate de organizaţii, au o identitate şi o imagine. Identitatea

reprezintă acele atribute fixe exprimate prin scop, obiective, structură, personal şi cultură

1 Dumitru Iacob, Diana-Maria Cismaru, Organizaţia inteligentă. 10 teme de managementul organizaţiilor,

Bucureşti, Editura comunicare.ro, 2002, p.12

6

organizaţională. Identitatea este ceea ce deţine organizaţia, imaginea fiind ceea ce se

consideră că aceasta deţine, împreună cu valorile pe care doreşte să le transmită.

Identitatea este acea “proprietate a unui obiect de a fi şi a rămâne, cel puţin un anumit

timp, ceea ce este, calitatea de a-şi păstra un anumit timp caracteristicile fundamentale.”1

Astfel, mai mult decât expresia calităţilor fundamentale, identitatea trebuie să aibă şi o

constanţă în timp, pentru a putea caracteriza o instituţie, pentru a-i deveni proprie.

Imaginea este proiectarea identităţii în imaginarul publicului, iar buna funcţionare

a instituţiei este influenţată de mediul extern. “Imaginea unei instituţii este patrimoniu, fie

că este moştenită, fie că este inclusă în totalitatea bunurilor instituţiei, fie că este apreciată

ca o dimensiune subiectivă.”. Aceasta are o calitate esenţială, aceea de a influenţa

desfăşurarea activităţilor instituţiei prin proiectarea încrederii publicului asupra ei. Astfel,

dacă imaginea este pozitivă, acest lucru poate determina succesul organizaţiei, iar

dimpotrivă, dacă este negativă, poate afecta uneori grav credibilitatea acesteia şi deci

buna sa funcţionare. Imaginea instituţiilor publice este cu atât mai influenţată de

încrederea publicului lor, cu acesta este format din întreaga populaţie a unei ţări.

Instituţiile pot fi percepute ca “parteneri viabili, de încredere, sau neviabili, care irosesc

resursele societăţii”2. Iar fiindcă bugetul instituţiei este alocat din bugetul statului,

volumul acestuia va depinde şi de încrederea care se construieşte în legătură cu

competenţa ei de a le gestiona eficient. Pe plan internaţional, imaginea instituţiilor

publice sunt parte componentă a imaginii de ţară pe care au datoria de a o promova. Iar

imaginea de ţară, la rândul ei, poate influenţa deciziile politice pe care le iau celelalte

state în legătură cu ea.

O componentă importantă a imaginii instituţiilor publice mai este transparenţa

acestora. Conform legii numărul 544 din 12/10/2001 privind liberul acces la informaţiile

de interes public, „Art. 1 Accesul liber şi neîngrădit al persoanei la orice informaţii de

interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile

fundamentale ale relaţiilor dintre persoane şi autorităţi publice, în conformitate cu

Constituţia României şi cu documentele internaţionale ratificate de Parlamentul

României.”3. Câteva dintre caracteristicile acestei transparenţe prin intermediul legii

menţionate, sunt asigurarea accesului la informaţiile de interes public din oficiu sau la

1 Dicţionar de Filozofie, Editura Politică, Bucureşti, 1978, p. 340

2 Ion Chiciudean, Valeriu Ţoneş, Gestionarea crizelor de imagine, Bucureşti, Comunicare.ro, 2004, p.10

3 Monitorul Oficial, Partea I nr. 663 din 23/10/2001

7

cerere, obligaţia ca instituţiile să răspundă în scris într-un termen de timp prevăzut şi

garantarea accesului la informaţiile de interes public mass-mediei.

O altă lege ce vine în sprijinul realizării principiului vizibilităţii, este Legea

numărul 52 din 21/01/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică.1

Aceasta are ca scop sporirea gradului de responsabilitate a administraţiei publice faţă de

cetăţean, ca beneficiar al deciziei administrative, stimularea participării active a

cetăţenilor în procesul de luare a deciziilor administrative şi în procesul de elaborare a

actelor normative şi sporirea gradului de transparenţă la nivelul întregii administraţii

publice.

Imaginea unei instituţii publice poate determina, cum s-a văzut, succesul acesteia.

Pentru a fi eficientă s-a ajuns la concluzia că “trebuie să evoce ceva, să spună ceva, să

invite, în esenţă la un posibil şi permanent dialog. În acest sens, în imagine ca atare vor fi

incluse un număr mare de mesaje având în vedere principiul de bază care spune că atenţia

este foarte greu de menţinut pe timp îndelungat, iar pe timpul în care ai câştigat-o, trebuie

să transmiţi maximum de informaţie.”2 Transmiterea imaginii crează astfel vizibilitate

instituţiei, iar atunci când este favorabilă determină credibilitatea atât de necesară bunei

sale relaţionări cu mediul extern şi corelativ, funcţionări interne.

„Prin imagine se înţelege reprezentarea care s-a format ca o sumă de credinţe,

cerinţe, atitudini, opinii, ipoteze, mentalităţi, prejudecăţi, experienţe, presupuneri

(aşteptări) la grupuri de persoane sau în cadrul opiniei publice, asupra unei persoane,

instituţii sau oricăror fenomene sau obiecte”3. Astfel, imaginea este rezultatul unui proces

de continuă adăugire a noilor elemente pe care le percepem în legătură cu o anume

persoană, instituţie, cu un anume fenomen sau obiect, elemente ce sunt trecute prin

experienţa personală şi prin sistemul propriu de valori. Atitudinile, opiniile, ipotezele şi

aşteptările sunt uşor de înfluenţat faţă de celelalte variabile ce trebuie luate în considerare

atunci când se construieşte imaginea. De aceea, atunci când se gândeşte o strategie pentru

realizarea unei imagini pozitive, se porneşte de la cercetarea opiniilor şi aşteptărilor

publicului. În cazul în care opiniile sunt negative, se vor modifica acele aspecte ale

1 Monitorul Oficial, Partea I nr. 70 din 03/02/2003

2 Bogdan Teodorescu, Dorina Guţu, Radu Enache, Cea mai bună dintre lumile posibile. Marketingul politic

în România, Bucureşti, Editura comunicare.ro, 2005, p. 117 3 Bogdan Teodorescu, Dorina Guţu, Radu Enache, Cea mai bună dintre lumile posibile. Marketingul politic

în România, Bucureşti, Editura comunicare.ro, 2005, p. 176

8

imaginii care au fost determinante pentru această poziţie, iar, în caz contrar, imaginea va

fi consolidată.

Conform lui Mircea Eliade, imaginile sunt „un fascicol de semnificaţii”1. Acestea

sunt o proiecţie construită din mai multe semnificaţii ale experienţelor anterioare şi a

interpretărilor pe care observatorul le-a dat.

Din perspectiva concepţiei procesual-organice, imaginea este „acea interpretare-

cadru implicită ce se formează de la sine, prin procesări care rămân neconştientizate şi

care se exprimă sub forma opiniilor, atitudinilor, convingerilor, credinţelor, mentalităţilor

sau simbolurilor socio-culturale”2. Într-o manieră asemănătoare, doar cu accent pe

cauzalitate, consideră şi psihologia generală imaginea, mai precis în acord cu „procesul

atitudunal-volitiv: percepţie-evaluare-opinie-convingere-atitudine”3.

Imaginea poate fi individuală, a unui singur om faţă de un subiect anume, sau

socială, comună majorităţii unei societăţi, aceştia fiind expuşi, într-un anumit context, la

aceiaşi stimuli. Iar fiindca instituţiile publice au ca public întreaga societate a unei ţări,

acestea generează imagini sociale. Pe de altă parte, imaginile care se formează la nivel

individual depind de imaginile sociale care se constituie a fi şi grile de interpretare a

realităţii prin cultura şi normele sociale conţinute. Imaginile sociale sunt „ansambluri de

criterii, reguli şi interpretări implicite, care se formează de-a lungul timpului de la sine,

moştenite şi transmise prin tradiţie şi cultură, modificate şi îmbogăţite succesiv cu

elemente noi, acceptate şi asimilate de grup, în funcţie de context, în modalităţi ce nu pot

fi transparente pentru oamenii implicaţi.” Astfel, imaginile se formează în timp şi în chip

iraţional, în urma asocierii elementelor moştenite cu cele datorate expunerii la mesajele

transmise de subiect, în prezent.

În procesul de creare a imaginii două concepte corelative au un rol definitoriu,

percepţia şi reprezentarea. Percepţia este „o formă superioară a cunoaşterii senzoriale”4

care ne dă posibilitatea de a cunoaşte un lucru, atunci când intrăm în contact cu el, ca un

tot unitar. Percepţia este automată, selectivă, contextuală şi creativă5, putem completa

1 Mircea Eliade, Imagini şi Simboluri, Bucureşti, Editura Humanitas, 1994, p.19

2 Ion Chiciudean, Bogdan-Alexandru Halic, Imagologie. Imagologie Istorica, Bucureşti, Editura

comunicare.ro, 2003, p.32 3 Neculai Bălan, Condiţionarea psihologică a comportamentului uman, Psihologie şi pedagogie militară,

Bucureşti, Editura Militară, 1992 apud Ion Chiciudean, Valeriu Ţoneş, op.cit., p. 11 4 Mielu Zlate, Psihologia mecanismelor cognitive, Iaşi, Editura Polirom, 2006, p.85

5 Ibidem, p. 86

9

elementele lipsă dacă „percepem” destul de multe încât să putem identifica subiectul în

cauză. Percepţia, spre deosebire de senzaţie, „nu este un simplu răspuns determinat de

stimulare, deoarece ea pune în joc procesele active de organizare, de construcţii

perceptive, implicând intenţionalitatea subiectului.”1 Astfel, primul pas spre construirea

unei imagini este percepţia, acel cumul de senzaţii ce ne dă posibilitatea de a identifica un

anumit lucru.

Reprezentarea este al doilea pas şi este considerată a fi „capacitatea organismului

de a avea o experienţă psihică în lipsa contactului actual cu obiectul”2. Este vorba despre

un mecanism psihic care „permite reflectarea şi cunoaşterea obiectului în absenţa lui, dar

cu condiţia ca acesta să fi acţionat cândva asupra organelor de simţ”3. Iar imaginea este

acea reprezentare pe care o avem despre un anumit lucru, formată din elemente asimilate

în timp şi în continuă schimbare.

S-a putut observa cum imaginea se formează în urma percepţiei şi apoi a

reprezentării ca paşi ce sunt urmaţi la nivel psihic. S-a văzut ce este imaginea şi de ce este

ea importantă mai ales pentru o instituţie publică ce determină o imagine socială care

trebuie să fie pozitivă pentru a favoriza succesul acesteia. Noţiunile asociate imaginii

unei organizaţii în general, respectiv a unei instituţii în particular, sunt prestigiul,

renumele, reputaţia şi consideraţia. Acestea pot fi văzute şi ca nişte scopuri de atins, în

urma gestionării eficiente a imaginii de către departamentele de relaţii publice ca funcţie

managerială. Pentru ca acestea să poată fi obţinute, să constituie coordonate ale imaginii

favorabile, este nevoie, după cum s-a putut observa, de vizibilitate şi credibilitate pentru

instituţia în cauză. Credibilitatea este „aprecierea subiectivă pe care o persoană sau un

grup de persoane o acordă ca încredere”4 unui anume actor social în funcţie de mesajele

pe care acesta le transmite iar vizibilitatea acea calitate de a fi prezent şi identificabil în

spaţiul public.

Mesajele pe care o instituţie le poate transmite pot lua diferite forme, de la

activităţile pe care aceasta le desfăşoară, la nivel practic, până la valorile pe care le

afişează, la nivel simbolic. Toate acestea pot fi transmise prin diferite mijloace de

informare cum sunt simbolurile, ce pot fi constituite din nume, logo sau culori, presa

1 J. D. Bagot, Information, sensation and perception, Paris, Armand Colin, 1996, p.15 apud Mielu Zlate,

op.cit., p.86 2 Mielu Zlate, op.cit., p.184

3 Idem

4 Bogdan Teodorescu, Dorina Guţu, Radu Enache, op.cit., p. 177

10

scrisă şi mijloacele de informare în masă, atmosfera, mai precis spaţiul în care instituţia

îşi desfăşoară activitatea, evenimentele, relaţiile cu publicul, rapoartele anuale,

publicaţiile interne, atitudinea administraţiei faţă de salariaţi, activităţi de

responsabilitate socială, publicitatea, sugestia de prestigiu, analiza mediului intern şi

extern.1

Imaginile sociale se construiesc pe baza comunicării inevitabile datorată relaţiilor

sociale formate şi de aceea, se consideră că mentalitatea joacă un rol fundamental în

această construcţie. Mentalitatea poate fi înţeleasă doar raportată la alte două concepte

corelative, cele de opinie şi credinţă. Opinia este o „receptare sau descriere necritică a

realităţii, încredere, adeziune spontană sau empirică a subiectului faţă de o anumită

situaţie, concepţie, plan de acţiune”2. Credinţa este de asemenea un răspuns subiectiv la o

situaţie dată, însă care, mai mult decât în cazul opiniei, „ne sileşte să admitem în bloc o

idee, o explicaţie, o doctrină”3. Credinţa este o certitudine despre un anumit discurs care

este admis în mod iraţional. Credinţa formează şi orientează prejudecăţile, dându-le acea

forţă specifică emoţionalului. Prejudecata este un „mod de gândire marcat de factori

emoţionali care se produce înainte şi în afara cunoaşterii obiective a realităţii date”4. Ea

este o „generalizare neverificată şi neverificabilă”5. Astfel, ea determină o reprezentare

simplificată, un stereotip. Conform lui Walter Lippman, stereotipul este o imagine

„simplificatoare, uniform fixată şi apriori oricărei judecăţi profunde şi obiective asupra

grupului sau a unor persoane ori procese sociale.”6 Este astfel o imagine construită pe

baza unor prejudecăţi. Lippman mai consideră că „suntem determinaţi să funcţionăm pe

baza unor imagini din mintea noastră, a unor generalizări abuzive, a unor pierderi de

memorie”7. Prin urmare, am funcţiona în principal pe baza stereotipurilor care filtrează

informaţiile şi care le conferă o etichetă categorială. La el, „imaginile din mintea noastră”

se fundamentează pe un principiu central concepţiei sale care spune că „percepem ceea ce

suntem pregătiţi să percepem”8. Prin urmare, având în minte categorii deja formate,

1 Ibidem, p.178-179

2 Dicţionar de filozofie, Bucureşti, Editura Politică, 1978, p.512

3 Gustave Le Bon, Opiniile şi Credinţele, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1995, p.9

4 Dicţionar de psihologie socială, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981, p.196 apud Ion

Chiciudean, Bogdan-Alexandru Halic, op cit., p.66 5 Idem

6 Walter Lippman, Public Opinion, Transaction Publishers, New Brunswick, 1991, p.23

7 Ibidem, p.24

8 Ibidem, p.18

11

atunci când intrăm în contact cu o realitate, încercăm să o atribuim uneia dintre acele

categorii, sau, în cazul în care este cu totul deosebită, o respingem inconştient până la

punctul de a nu o mai percepe sau o percepem ca pe ceva nou.1

Având definite toate aceste concepte corelative, de opinie, credinţă, prejudecată şi

stereotip, se va putea defini acum mentalitatea, concept integrator. Mentalitatea este un

„ansamblu al modurilor de a percepe, judeca, acţiona, caracteristic <spiritului> unui grup,

a unei epoci”2. Este un „ansamblu de obiceiuri intelectuale, credinţe, convingeri,

comportamente, opinii, prejudecăţi, care influenţează gândirea indivizilor, grupurilor,

popoarelor”3. Un alt nume pentru mentalitatea colectivă, metalitatea comună unei

societăţi, mai este cel de paradigma. Acesta este specifică unei anumite epoci, unei

comunităţi ştiinţifice sau oricărui grup ce împărtăşeşte un anumit domeniu de interes.

Paradigma a fost definită conform lui Thomas Khun drept o „constelaţie de valori,

credinţe, metode şi tehnici de problematizare împărtăşite la un moment dat de membri

unei comunităţi.”4

Cel mai important mijloc de comunicare a imaginii sociale ce influenţează şi este

influenţată de mentalitatea colectivă, sunt mijloacele de comunicare în masă. Mass-media

execută acelaşi procedeu urmat şi de mintea umană atunci când intră în contact cu o

realitate şi, de aceea, sunt la fel de puţin obiective, redând o imagine deja interpretată.

Chiar atunci când nu folosesc judecăţi de valoare sau tehnici discursive ce fac apel la

emoţional, prin faptul că aleg să prezinte anumite subiecte într-o anumită ordine, punând

accent pe elementele pozitive sau negative, mijloacele de comunicare în masă transmit o

imagine a realităţii pe care o difuzează apoi către societate.

În legătură cu mass-media au fost generate mai multe teorii, despre funcţiile sale,

modul de transmitere a mesajelor sau impactul pe care îl pot avea. Înainte de a le defini

pe cele mai relevante analizei de faţă, se va defini mai întâi conceptul de opinie publică,

fără de care un studiu al mass-mediei ar fi irelevant, cele două raportându-se constant una

la cealaltă. Rolul mass-mediei este acela de a contribui la “cristalizarea şi, apoi, la

promovarea unor orientări, curente dominante, preocupări ale opiniei publice“5. Opinia

1 Mielu Zlate, op.cit., p. 86

2 Dicţionar de filozofie, Bucureşti, Editura Politică, 1978, p.453

3 Dicţionar de psihologie socială, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1981, p.139 apud Ion

Chiciudean, Bogdan-Alexandru Halic, op cit., p.61 4 Dumitru Borţun, Semiotică. Limbaj şi comunicare, Bucureşti, Editura comunicare.ro, 2001, p.77

5 Paul Dobrescu, Alina Bârgăoanu, Mass-media şi societatea, Bucureşti, Editura comunicare.ro, 2003, p. 15

12

publică este în acest caz mai mult decât suma opiniilor individuale, care, după cum am

văzut, reprezintă judecăţi necritice şi adeziuni spontane, este mai curând rezultatul unui

proces de dezbatere a unui anumit subiect. Traseul ar putea fi descris în felul următor:

subiectul dezbaterii este lansat de mass-media, membrii societăţii care captează acele

informaţii intră în procesul de dezbatere, rezultatul dezbaterii se concretizează în opinii

individuale, care, apoi, în momentul în care formează o majoritate, iau forma opiniei

publice. Totuşi, conceptul de majoritate poate deveni mai puţin important atunci când

este studiată opinia publică, deoarece la un moment dat o minoritate poate ţine frâiele

curentului dominant. Şi, atunci, conceptul cheie este cel de vizibilitate. Acest proces este

tratat de teoria “Spirala tăcerii” care va fi definită ulterior. Mai întâi, se va vedea cum a

fost definită opinia publică de cei patru mari gânditori ai ei. În primul rând Gabriel Tarde

apreciază opinia publică ca fiind la nivel social ceea ce este liderul la nivel de grup. Ea

este văzută ca judecată, voinţă, tradiţie, raţiune produsă de presă şi propagată prin

conversaţie. Este “o grupare efemeră, mai mult sau mai puţin logică de judecăţi care

răspund la probleme ridicate de presă şi care este apoi reprodusă, multiplicată”1.

Ferdinand Tönnies face distincţia între o opinie, definită ca opinia individuală pe

care am definit-o mai sus, opinia publică, care este opinia oamenilor de rând şi Opinia

Publică, proprie elitelor. Opinia oamenilor de rând este schimbătoare, pripită,

superficială, necritică, uşor de manipulat, cu prejudecăţi şi emotivă, pe când opinia scrisă

cu litere mari este o formă de vointă raţională. La Walter Lippman opinia publică este o

sumă de impresii, trăiri, reacţii amatoare, subiective deoarece mass-media sunt

manipulatoare2. Soluţia lui în acest caz este instaurarea tehnocraţiei, sistem de conducere

susţinut de experţi care să informeze publicul mai corect, utilizând de fiecare dată

instrumente ştiinţifice de cercetare.

John Dewey se situează la polul opus lui Lippman şi spune că o tehnocraţie nu

este altceva decât o oligarhie şi singura soluţie pentru realizarea unei opinii publice mai

sănătoase este “mai multă democraţie”. El spune că ar trebui realizată o alianţă între

ştiinţele sociale, colectarea eficientă a ştirilor şi prezentarea lor convingătoare, alianţă ce

ar duce la îmbunătăţirea nivelului cultural şi dezvoltarea capacităţii de analiză3.

Capacitatea de analiză este extrem de importantă în viziunea sa deoarece, spune el,

1 Gabriel Tarde, Legile Sociale, Bucureşti, Editura Cultura Naţională, 1984, p. 22

2 Walter Lippman, op. cit., p.29

3 John Dewey, The Public and Its Problems, Swallow Press, New York, 1927, p.46

13

judecata socială ce formează o opinie publică sănătoasă poate funcţiona doar atunci când

există dezbatere. Astfel, sfatul pe care îl dă el presei este să stimuleze mai mult

conversaţia şi dialogul1.

S-a definit Opinia publică şi s-a văzut cum a fost ea reprezentată de fiecare dintre

cei patru autori, s-a ajuns la concluzia că înţelegerea ei este imperativă în studiul mass-

mediei deoarece există o relaţie de interdependenţă între cele două, în continuare, se vor

defini cele mai importante teorii enunţate în acest domeniu.

Prima teorie relevantă analizei de faţă este cea denumită “Spirala tăcerii”. Această

teorie a fost elaborată de Elisabeth Noelle-Neumann în anul 1974 şi se bazează pe trei

principii: “oamenii sunt înzestraţi cu abilitatea specială de a percepe climatul opiniei, de a

simţi care opinie devine majoritară şi care minoritară”; “reacţiile la climatul opiniei

modelează comportamentul, duc fie la o mai mare încredere în a vorbi şi a te exprima

public, fie, dimpotrivă la tăcere”; “oamenii împărtăşesc punctul de vedere dominant

(prezentat şi susţinut de mass-media) vorbesc despre el, îl susţin public, în timp ce alţii,

care au o opinie diferită, păstrează tăcerea de teama de a nu deveni <nepopulari>, de a nu

fi izolaţi, sancţionaţi în mod public.”2 Astfel, teama de izolare duce la acceptarea opiniei

majoritare care se formează prin discurs public. Această opinie poate fi impusă şi de o

minoritate dacă ea devine foarte vizibilă prin exprimare, în acest caz creându-se

fenomenul de spiralare, minoritatea devenind majoritate.

Pornind de aici şi având în vedere Analiza imaginii organizaţiilor, trebuie să fie

reţinut faptul că vizibilitatea accentuată realizată prin transmiterea de mesaje face ca

opinia comunicată să devină opinie majoritară.

O altă teorie cu privire la mass-media este “Fluxul comunicării în doi paşi”. Paul

Lazarsfeld identifică primul pas ca fiind cel de la sursa de comunicare către grup. Apoi,

începând un proces de prelucrare de către grup, prin intermediul interacţiunilor multiple

ce se stabilesc în interior, liderii sunt cei care preiau mesajul, îl interpretează şi îl transmit

apoi celorlalţi făcând astfel al doilea pas3. Prin urmare, interesul Mass-media ar trebui să

se orienteze în principal către liderii de opinie deoarece şi ei au rolul de “gate keeper” în

transferul informaţiei, în urma jurnaliştilor. Dacă ei au fost ţintiţi, atunci mesajul cu

1 Ibidem, p. 50

2 Paul Dobrescu, Alina Bârgăoanu, op. cit., p.254

3 Paul Dobrescu, Alina Bârgăoanu, op. cit., p. 187

14

siguranţă va ajunge la public, public ce îl va accepta mai uşor, venind din partea unei

autorităţi informale.

Ultima teorie este “Agenda-setting”, formulată în anii ’60. Conform acestei teorii,

mass-media „îndreaptă atenţia spre anumite lucruri, construiesc imaginea publică a

oamenilor politici, îi transmit individului mesaje în mod constant, sugerându-i la ce să se

gândească, ce să cunoască şi în legătură cu ce să aibă sentimente, emoţii”1. Cu alte

cuvinte, „mass-media nu reuşesc întotdeauna să ne dicteze opiniile personale, dar reuşesc

foarte bine să ne spună în legătură cu ce să avem opinii”.2 O concluzie importantă ce se

desprinde din această teorie este faptul că “mass-media au capacitatea de a forma opinia

publică, chiar dacă direcţia în care se îndreaptă această opinie nu este neapărat cea

indicată de presă”3. La fel ca în cazul “Spiralei tăcerii”, şi pentru această ultimă teorie

prezentată, cuvântul cheie este vizibilitate. Cu cât un subiect este mai vizibil, cu atât el

devine mai repede o prioritate pe agenda cetăţenilor, este dezbătut şi generează opinie

publică. Consecinţele acestui fenomen se va observa mai amănunţit atunci când se va

analiza imaginea instituţiei alese, rezultată în urma comunicării pe care a iniţiat-o.

S-a văzut în ce constau teoriile „Spirala tăcerii”, „Fluxul comunicării în doi paşi”

şi „Agenda-setting”, cât este de important rolul mass-mediei în formarea opiniei publice.

Mai mult decât atât, trebuie să existe conştiinţa faptului că la fel de important este şi rolul

opiniei publice asupra actorilor sociali care comunică, deoarece ea este o componentă

fundamentală a imaginii socială, iar aceasta concură cu imaginea de sine a actorilor

respectivi şi cu imaginea pe care doresc să o aibă. Atunci când există mari discrepanţe

între imaginile menţionate, întreaga activitate a actorilor are de suferit. Pentru

preîntâmpinarea acestor discrepanţe sau pentru micşorarea lor atunci când apar, s-a

născut alt domeniu al comunicării, Relaţiile Publice.

Relaţiile Publice reprezintă “funcţia managerială distinctă care ajută la stabilirea

şi menţinerea unor limite reciproce de comunicare, la acceptarea reciprocă şi la

cooperarea dintre organizaţie şi publicul ei; ele implică managementul problemelor,

ajutându-i pe manageri să fie informaţi asupra opiniei publice şi să răspundă cererilor

opiniei publice; ele definesc ca principale instrumente de lucru cercetarea şi comunicarea

1 Paul Dobrescu, Alina Bârgăoanu, op. cit., p.219

2 Idem

3 Paul Dobrescu, Alina Bârgăoanu, op. cit., p.220

15

bazate pe principii etice”1. În completare, mai se poate adăuga că Relaţiile Publice

“înseamnă reputaţie, respectiv rezultatul a ceea ce facem, a ceea ce spunem şi ce spun

alţii despre noi. Practica relaţiilor publice este disciplina care caută să obţină reputaţie cu

scopul de a câştiga înţelegere şi sprijin şi de a influenţa opinia şi comportamentul

publicului”2. Pentru mai multă concizie, se pot surprinde esenţa Relaţiilor Publice prin

contopirea termenilor de înţelegere şi sprijin în cel de încredere, concept în jurul căruia

se construieşte întreaga activitate specifică domeniului.

Rolul departamentului de relaţii publice este cel de a comunica publicurilor pe

care le identifică, angajaţi, clienţi, concurenţă, Guvern, ONG-uri, mass-media, informaţii

anume alese pentru a determina o imagine pozitivă despre persoana sau organizaţia pe

care o reprezintă. De asemenea, importanta este şi vizibilitatea obţinută în urma

comunicării, deoarece dacă o persoană publică sau o organizaţie este vizibilă, atunci ea

va fi prezentă în imaginarul colectiv, ceea ce are efecte pe termen lung.

În continuare se va putea observa cum trebuie să fie comunicarea în perioade de

echilibru, gestionate de un departament de relaţii publice pentru a nu se ajunge la crize şi

care sunt activităţile ce pot fi desfăşurate. În primul rând, trebuie să se cunoască publicul

către care mesajul va fi îndreptat. Trebuie să se cerceteze care este opinia acestuia,

expresie a imaginii pe care o are în legătură cu actorul reprezentat şi nevoile sale, pentru

a putea răspunde apoi la ele. Prin urmare, un concept important aici este cel de feed-back.

Publicul trebuie să fie încurajat să-şi comunice interesele în legătură cu actorul respectiv,

pentru ca acestea să poată fi puse în balanţă cu interesele lui şi căutată o soluţie de

conciliere a celor două3. În al doilea rând, departamentul de relaţii publice trebuie să

comunice cu onestitate pentru a-şi îndeplini obiectivele pe termen lung, pentru a obţine

încredere. Etica în acest domeniu este destul de controversată pentru că nu se poate şti

care sunt graniţele dintre persuasiune şi manipulare. Totuşi, se poate face diferenţa la

nivelul scopurilor, dacă se doreşte un rezultat “câştig-câştig” sau un rezultat favorabil în

principal pentru cel care comunică.

Acţiunile pe care le poate desfăşura departamentul de relaţii publice sunt de două

feluri: emiterea de materiale scrise şi organizarea de evenimente specifice. Astfel, în

1 Harlow (1976). Building a Public Relations Definition, Public Relations Review, p.36 apud Remus

Pricopie, Relaţiile Publice. Evoluţie şi Perspective, Bucureşti, Editura Tritonic, 2005, p.27 2 Newsom, Turk, Kruckeberg (2004). This is PR. Belmont, California: Wadsworth Thomson Learning , p. 2

apud Remus Pricopie, op.cit., p.33 3 Remus Pricopie, op. cit., p. 39

16

prima categorie intră materialele clasice, cum sunt: ştiriea de presă, comunicatul de presă,

articolul de presă, articolul de atracţie, scrisoarea-cârlig, biografia, publicaţiile sau

dosarele de presă1. Toate acestea sunt clasice datorită faptului că sunt adresate mass-

mediei care apoi le prelucrează şi le face cunoscute publicului, îndeplinindu-şi astfel rolul

de “gate-keeper”. Recent însă, au apărut şi aşa-numitele new media, prin care

departamentul de relaţii publice poate comunica direct cu publicul său. Suportul pentru

această comunicare este internetul şi tocmai de aceea publicul la care se poate ajunge nu

mai este unul atât de larg şi general, ci restrâns şi specializat, un public care poate fi mai

uşor cunoscut, pentru care se pot emite mesaje mai personale, deci mai eficiente.

Cel mai important instrument new media este blogul2, instrument ce poate fi

folosit de departamentul de relaţii publice pentru a comunica cu publicul instituţiei şi

pentru a primi feed-back din partea lui. Acesta permite o comunicare directă şi personală,

poate deveni un spaţiu al dialogului, importanţa lui devenind din ce în ce mai

conştientizată. În cazul actorilor sociali, blogul poate fi unul de companie, scris de cineva

de la departamentul de relaţii publice, sau personal, al unuia dintre angajaţi, despre

activitatea sa profesională sau personală. În acest ultim caz, blogul poate avea conţinut

general sau particular, atunci când tratează o anumită temă (politică, educaţie, cultură,

etc.). Chiar dacă ne referim la instituţiile publice, care nu sunt obişnuite să comunice

direct şi personal, şi nu se pot spune dacă acest lucru este bine sau rău căci standardele

sunt în continuă schimbare, şi ele nu au un blog, atunci este imperios necesar ca ele să

aibă un site pe care să îl actualizeze des. Prin acesta instituţiile publice au datoria de a

informa cu privire la acţiunile întreprinse. Astfel, acestea vor da dovadă de o comunicare

transparentă şi ar avea vizibilitate.

În cea de-a doua categorie de acţiuni ce pot fi înfăptuite de departamentul de

relaţii publice, anume organizarea de evenimente specifice, intră acţiuni precum

conferinţa de presă, briefingul de presă, interviurile, discursurile publice3, lansările de

produs, sau alte evenimente la care poate fi invitaţi jurnalişti. Acestea se adresează din

nou exclusiv mass-mediei, generând apariţii în presă, la radio şi televizor. Şi cum un

slogan central în studiul comunicării este “the media is the message”, aşa şi aceste canale

reci de comunicare transmit ceva prin ele însele, diferit. Astfel, este bine ca mesajele să

1 Mircea Dan, Tehnici de Relaţii Publice, Bucureşti, Editura comunicare.ro, 2004, p. 3

2 Dorina Guţu, New Media, Bucureşti, Editura Tritonic, 2007, p.29

3 Mircea Dan, op. cit., p. 3

17

fie transmise pe toate canalele pentru pentru a se crea o vizibilitate favorabilă, pentru a se

construi o imagine socială complexă în legătură cu respectivul actor.

Până acum, s-a făcut o incursiune în imaginarul instituţional pentru a vedea ce

conţine şi care sunt procesele prin care imaginile se construiesc, s-a văzut care sunt

teoriile privitoare la mass-media relevante lucrării de faţă, s-a văzut şi cum poate

comunica un actor social cu publicul său în vederea obţinerii celei mai importante resurse

care este încrederea. Alte concepte fundamentale pe care le-am mai identificat sunt

vizibilitatea, feed-back-ul şi onestitatea.

Relaţia dintre cele patru ar putea fi formulată astfel: un actor social poate obţine

încrederea publicului său atâta timp cât este vizibil, comunică onest, conform feed-back-

ului pe care-l primeşte.

1.2 Instrumente de lucru în “Analiza imaginii organizaţiilor”

În continuare se vor pune în evidenţă instrumentele următorului domeniu al

comunicării consultat, “Analiza imaginii organizaţiilor”. Pentru că înainte de a face o

strategie de imagine pentru o organizaţia, este nevoie să fie cunoscut care este la

momentul actual imaginea transmisă, cea care este difuzată de mass-media, cea care este

reflectată de public şi nu în ultimul rând, imaginea care se doreşte a fi construită în

imaginarul social. Prin urmare, imaginea, din perspectiva acestui domeniu, este de trei

feluri în funcţie de poziţia în actul comunicării: indusă, difuzată şi reflectată1. În primul

caz emiţătorul este chiar organizaţia, în al doilea Mass-media şi în al treilea, după cum s-

a menţionat deja, publicul care eventual comunică şi el la rândul lui.

În funcţie de sursa, imaginea socială care se creează, denumită imagine globală,

este compusă din mai multe imagini: barometru, obţinută din sondajele de opinie;

document, obţinută prin analiza documentelor oficiale emise de organizaţie; putere, din

analiza declaraţiilor publice ale liderilor; extra-putere, din declaraţiile altor actori; mass-

media, din analiza articolelor; liderilor de opinie, din analiza opiniilor acestora şi

autoimaginea, din analiza mesajului pe care organizaţia îl transmite2. Dintre categoriile

de mai sus, cele mai des întâlnite analize de imagine sunt cele ale imaginii induse şi

1 Bogdan Alexandru Halic, Ion Chiciudean, Analiza Imaginii Organizaţiilor, Bucureşti, Editura

comunicare.ro, 2004, p. 24 2 Ibidem, p.24-25

18

difuzate, deoarece arareori se poate cuprinde ceea ce publicul a scris despre organizaţie,

mai ales la momentul actual, în era internetului. Apoi, din cea de-a doua tipologie, analiza

imaginii mass-media este cea mai întâlnită, analiză care va fi întreprinsă şi aici.

Paşii care trebuie urmaţi în Analiza imaginii organizaţiilor pornesc de la

obiectivele care sunt evidenţiate de către imaginea dezirabilă, trec prin prezentarea

actorului social analizat şi conturarea contextului în care acesta activează, ajung apoi la

analiza documentelor, în cazul nostru a articolelor de presă, la interpretarea acestora şi, în

final, la formularea concluziilor, punct de pornire în conceperea strategiei de imagine.

Pentru a stabili obiectivele la care vrem să ajungem şi să se analizeze documentele, este

necesar să construim un sistem de indicatori de imagine. Indicatorii sunt “elemente de

structură ale imaginii care o definesc, o particularizează şi, în egală măsură, permit

investigarea acesteia”1. De cele mai multe ori indicatorii de imagine sunt “eficacitatea

organizaţiei”, “competenţa manageriatului”, “competenţa personalului” şi “implicarea în

societate”2. Totuşi, în funcţie de actorul analizat, aceşti indicatori pot varia.

Atât indicatorii cât şi subindicatorii trebuie să fie măsurabili în sistem de

cuantificare binar, să fie formulaţi pozitiv şi să conţină o valoare ce se vrea obţinută,

ţinând cont în mod evident şi de realitate. De asemenea, ei trebuie să se circumscrie

problematicii indicatorului de imagine în structura căruia intră şi să se refere la o singură

dimensiune a imaginii3. Folosind sistemul indicatorilor de imagine, se va putea trece apoi

la analiza articolelor, pentru imaginea mass-media. Astfel, se vor căuta “referinţele” la

subindicatorii pe care au fost stabiliţi, care vor primi de fiecare dată un semn pozitiv sau

negativ, în funcţie de conţinutul acestora. În continuare, referinţele vor deveni valori

calculate prin raportare la totalul lor, valori cu care vom opera în vederea realizării

profilurilor de imagine. Acestea din urmă pot fi dihotomice sau cumulative, primare sau

ponderate, binare, structurale, mass-media sau de tip diagrame dinamice.

Profilurile cumulative4, aşa cum le spune şi numele, sunt acele profiluri care

evidenţiază valorile cumulate, pozitive şi negative pentru fiecare indicator sau

subindicator. Deductiv, profilurile dihotomice5 sunt acele profiluri care evidenţiază

1 Bogdan Alexandru Halic, Ion Chiciudean, Analiza Imaginii Organizaţiilor, Bucureşti, Editura

comunicare.ro, 2004, p. 27 2 Ibidem, p. 28

3 Ibidem, p. 29

4 Ibidem, p. 48

5 Ibidem, p. 47

19

aceleaşi valori, însă diferenţiate în valori pozitive sau negative pentru fiecare palier de

imagine. Profilurile primare1 sunt acele profiluri care se construiesc în funcţie de valorile

calculate ale referirilor pentru fiecare indicator sau subindicator de imagine. Pentru mai

multă exactitate totuşi, se vor analiza profilurile ponderate2 care ilustrează imaginea

ajunsă la publicul mass-media, care relevă ponderea impactului prognozat3.

Profilurile binare4 pot fi dihotomice, primare sau ponderate şi se construiesc

asemenea acestora din urmă doar că ponderea referirilor, respectiv a scorului de impact,

se raportează la totalul fiecărui indicator sau subindicator de imagine.

Profilurile mass-media se construiesc pentru fiecare sursa în parte, raportându-se

toate valorile obţinute la totalul canalului respectiv. Acestea semnifică importanţa

atribuită de fiecare sursă actorului social analizat şi pot fi cumulative, dihotomice,

primare, ponderate şi binare. Profilurile de tip diagrama dinamică sunt acele profiluri care

evidenţiază valorile obţinute în urma monitorizării pe fiecare lună a anului, atunci când

folosim aceste unităţi de măsură. În afară de aceste profiluri se mai pot calcula şi indicii

de tendinţă, indici care semnalează tendinţa referirilor, respectiv a impactului prognozat

pe o unitate de timp, de cele mai multe ori pe lună.

Interpretarea profilurilor de imagine se compune din cinci etape. Prima etapă

vizează identificarea aspectelor generale, aceasta dezvăluie interesul surselor

monitorizate pentru actorul social analizat şi identifică structura imaginii care a ajuns la

publicul ţintă. Cea de-a doua etapă reprezintă stabilirea caracterului imaginii5, în urma

căreia se poate determina dacă imaginea este puternic pozitivă, preponderent pozitivă,

uşor pozitivă, ambiguă, uşor negativă, preponderent negativă sau puternic negativă.

Următoare etapă este stabilirea conexiunilor specifice6, conexiunile stabilindu-se între

subindicatori, ei putându-se potenţa pozitiv, negativ sau mixt ori afla într-o situaţie de

divergenţă atunci când există elemente contradictorii, ceea ce determină o imagine

difuză. A patra etapă este identificarea vulnerabilităţilor7, care evidenţiază acei

subindicatori cu pondere negativă exagerat de mare, subindicatori care conferă o

1 Bogdan Alexandru Halic, Ion Chiciudean, op. cit., p. 52

2 Ibidem, p. 59

3 Ibidem, p. 43

4 Ibidem, p. 48

5 Ibidem, p. 88

6 Ibidem, p. 85

7 Idem

20

pronunţată componentă negativă palierului de imagine respectiv, dacă există o pondere

mică la unui palier de imagine semnificativ, sau dacă există locuri în care vizibilitatea

lipseşte, amândouă ducând la manipularea profilului într-un sens nedorit. Tot aici, se pot

observa dacă există o pondere exagerată pentru un palier de imagine cu relevanţă scăzută,

aceasta fiind o vulnerabilitate deoarece distorsionează imaginea. Ultima etapă din cele

cinci, corelată cu cea anterioară, este evaluarea riscurilor imagologice. Riscurile sunt

obiectivarea vulnerabilităţilor în funcţie de context, conform orizontului de aşteptare şi

interpretare a publicului ţintă, ele fiind şi cele care, împreună cu toate vulnerabilităţile,

determină trasarea concluziilor.

Imaginea unei organizaţii trebuie să fie în mod prioritar coerentă. Iar această

coerenţă este determinată de “compatibilitatea relativă dintre imaginea mass-media şi

autoimagine”1. Relativă, deoarece niciodată cele două imagini nu se vor putea suprapune

perfect, însă trebuie ca mereu să tindă spre acest lucru. Astfel, având mereu în vedere

acest obiectiv, de a realiza compatitibilitatea dintre cele două imagini, vom construi o

autoimagine şi vom trece prin paşii descrişi mai sus pentru a stabili care este şi imaginea

mass-media. La final, evaluând vulnerabilităţile şi riscurile identificate, trasând

concluziile, vom începe a gândi strategia de imagine. Strategia de imagine este

“concepţia-cadru pentru gestionarea imaginii organizaţiei. Ea este utilizată, în egală

măsură de către personalul de specialitate şi de întregul persona, pentru desfăşurarea

activităţii de relaţii publice în interiorul organizaţiei, ca şi în promovarea relaţiilor cu

societatea”2. Aceasta este o strategie de comunicare în acord cu strategia de dezvoltare a

organizaţiei, ce vizează neutralizarea sau pozitivarea vulnerabilităţilor şi transformarea

riscurilor în oportunităţi. Ea îşi propune construirea unei imagini cât mai apropiate de cea

dezirabilă. Ulterior acestei strategii ce cuprinde în principal obiective, public-ţintă,

evaluarea resurselor, stabilirea măsurilor care se impun pentru atingerea parametrilor de

imagine şi a canalelor mediatice, şi a responsabilităţilor, se va elabora un Plan al

acţiunilor imagologice3 ce vizează modalităţile concrete de atingere a obiectivelor

strategiei.

1 Ibidem, p.121

2 Bogdan Alexandru Halic, Ion Chiciudean, op. cit., p. 122

3 Ibidem, p. 127

21

2. Prezentarea actorului social analizat

În regulamentul de organizare şi funcţionare1 a actorului social analizat este

menţionat: “Ministerul Culturii şi Cultelor este organ de specialitate al administraţiei

publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care elaborează şi

asigură aplicarea strategiei şi politicilor în domeniile culturii şi artei, cultelor şi

cinematografiei, şi care elaborează, în colaborare cu Consiliul Naţional al

Audiovizualului, strategia în domeniul audiovizualului.”

Se poate observa aşadar care este relaţia sa cu structurile superioare (administraţie

publică, Guvern) şi cu cele aliate (Consiliul Audio Vizualului). De asemenea şi care este

domeniul de interes (domeniul culturii şi artei, cultelor şi cinematografiei).

Cinematografia, deşi este o arta, este trecută separat deoarece Ministerul se afla în

colaborare directă, în mod special, cu CNC (Centrul Naţional de Cinematografie),

instituţie subordonată.

Structurile dependente de Ministerului Culturii şi Cultelor sunt organe de

specialitate şi instituţii publice complet subvenţionate de la stat, cum sunt Directiile

judeţene pentru cultură, culte şi patrimoniul cultural naţional, respectiv a municipiului

Bucureşti, Biblioteca Naţională a României şi Oficiul Român pentru Drepturile de Autor.

Există şi organe de specialitate şi instituţii publice parţial subvenţionate, cum sunt

Institutul Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, Institutul Naţional pentru

studierea Holocaustului din România, Centrul Naţional de Cinematografie, toate muzeele

şi teatrele naţionale, centre culturale şi de cercetare.

În subordinea Ministerului mai sunt şi instituţii publice finanţate exclusiv din

venituri proprii, cum sunt Institutul de Memorie Culturală, ARTEXIM (Impresariat

Artistic), Centrul de Pregătire Profesională în Cultură.

A fost menţionat la fiecare grupă de unităţi în ce măsură acesta este subvenţionată

de la stat pentru a putea delimita responsabilitatea pe care o are acesta în desfăşurarea

activităţii fiecăreia. De asemenea, pentru a evidenţia şi interesul pe care îl are în

promovarea lor. Unităţile complet sau parţial subvenţionate ar trebui să fie mai puternice,

pentru că nu s-ar mai concentra pe partea financiară şi ar avea toată disponibilitatea

pentru realizarea unei organizări şi a unei comunicări cât mai bune. Însă, pe de altă parte,

1 http://www.cultura.ro/Documents.aspx?ID=153

22

neconcentrându-se pe promovare şi atragerea de fonduri, atunci nici nu mai are exerciţiul

câştigării vizibilităţii. Pe lângă acestea, Ministerul mai are în subordinea sa mai şi câteva

publicaţii, dintre care cele mai cunoscute, “Contemporanul” şi “Literatorul”.

Ministerul mai are şi câteva unităţi care nu sunt subordonate, dar care

funcţionează sub autoritatea sa, cum sunt edituri sau regii autonome de distribuţie şi

exploatare a filmelor. În cazul acestora din urmă ar fi interesant de observat în ce măsură

au autoritate în domeniul lor, pentru ca asociate cu Ministerul Culturii şi Cultelor, să se

potenţeze reciproc. Acestea sunt toate organele de specialitate, instituţiile şi unităţile ce se

află în subordinea Ministerului sau sub autoritatea sa.

În continuare, structura internă se poate observa analizând organigrama1.

Ministerul Culturii şi Cultelor are ca piloni de susţinere patru persoane de decizie, care

sunt Ministrul, la acest moment în persoana lui Adrian Iorgulescu, doi Secretari de Stat,

Andras Istvan Demeter, respectiv Gigel Sorinel Ştirbu şi un Secretar General, Virgil

Ştefan Nişulescu, fiecare cu câte un cabinet executiv.

În rest, există o structură piramidală cu doua compartimente la vârf, unul de

comunicare internaţională, de informare publică şi legislaţie şi celălalt de audit public

intern, serviciu juridic şi control. Prin urmare, un compartiment de comunicare externă,

reglementată legislativ şi una de comunicare internă reglementată juridic.

S-a putut observa care sunt organele de specialitate subordonate Ministerului

Culturii şi Cultelor, cum arată şi structura interioară a acestuia, în continuare, se va vedea

care sunt oamenii pe care se bazează, care este personalul. În primul rând, cel care este

reprezentantul şi imaginea Ministerului este Ministrul Adrian Iorgulescu2. Acesta a fost

ales în funcţie în anul 2005 în locul Monei Muscă ce tocmai demisionase. La momentul

acela era directorul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, funcţie din

care a demisionat pentru a nu intra în discordanţă cu noua funcţie3.

Pe plan politic este membru în Partidul Naţional Liberal, din 2003 până în

prezent.. Între anii 1996 şi 2000 a ocupat şi funcţia de deputat de Bucureşti, membru în

Comisia pentru Cultură, Arte şi Mass-media. Astfel, chiar dacă vine din lumea

compozitorilor, fiind doctor în muzicologie şi estetică muzicală, are şi o importantă

experienţă managerială.

1 Anexa 2

2 Anexa 3

3 http://www.9am.ro/stiri-revista-presei/Politica/15764/Adrian-Iorgulescu-ii-ia-locul-Monei-Musca-la-Cultura

23

Următoarele persoane de decizie, alături de Ministru, sunt Secretarii de Stat şi

Secretarul General. În acest an, 2007, datorită situaţiei speciale prin care se realizează

transformarea Sibiului în Capitală Culturală Europeană, o persoană de decizie importantă

a fost şi Comisarul pentru programul „Sibiu – Capitală Europeană”, Sergiu Nistor. În

afară de aceşti reprezentanţi, personalul Ministerului poate cuprinde un numar maxim de

177 de posturi, în afara demnitarilor şi cabinetului Ministrului.

S-a putut observa până acum care este scopul Ministerului Culturii şi pe ce se

sprijină el din punct de vedere material (instituţii, structuri) şi uman (personalităţi,

personal). În continuare, se vor enumera obiectivele are în vedere, în slujba cărora se vor

folosi resursele enumerate pentru atingerea scopului.

Politica în domeniul culturii

“Rolul ministerului şi al instituţiilor publice în domeniu este de a asigura

condiţiile favorabile creaţiei culturale şi protejării patrimoniului cultural. Guvernul

României va avea ca principal obiectiv îmbunătăţirea constantă a cadrului legislativ,

instituţional şi de finanţare a domeniului cultural.”1

Politica în domeniul cultelor

„În modelul său social şi comunitar, guvernarea acordă Bisericii un rol deosebit.

În aspiraţia sa de a lega tradiţia naţională şi creştină cu modelul european de dezvoltare

capitalistă şi modernizare instituţională, Guvernul are în vedere, pe de o parte, morala

creştină, ca miez al conduitei morale, iar pe de altă parte, rolul social al Bisericii.

Guvernul României susţine libertatea de exprimare religioasă. Nimeni nu trebuie

persecutat în vreun fel din cauza credinţei sale. Guvernul crede în utilitatea unei mişcări

ecumenice creştine neideologizate şi crede în necesitatea dialogului dintre religii, fie ele

creştine sau necreştine.

Ca garant al drepturilor fundamentale ale omului, între care la loc de frunte este

cel al libertăţii religioase, Statul trebuie să sprijine Bisericile în îndeplinirea menirii lor.

Ceea ce presupune un sprijin constant pe care instituţiile statului trebuie să îl acorde

acestora, fără discriminări.”2

1 http://www.cultura.ro/Documents.aspx?ID=39

2 http://www.cultura.ro/Documents.aspx?ID=38

24

Despre cultura organizaţională nu sunt prea multe lucruri de menţionat, doar site-

ul Ministerului care este un instrument de comunicare foarte bun deoarece este unul bine

îngrijit, actualizat des, ce oferă suport informaţional de calitate. Culoarea folosită, cea cu

care este asociat Ministerul, este culoarea portocaliu. Conform studiilor psihologice,

portocaliul este o culoare caldă ce stimulează comunicarea, ce transmite deschidere către

comunicare. Astfel, la acest nivel simbolic, imaginea care se transmite este coerentă,

favorabilă, va mai trebui însă susţinută şi de celelalte niveluri cu caracter practic.

25

3. Critica surselor

Materialul analizei de imagine a fost rezultat din totalitatea referirilor la fiecare

subindicator de imagine apărute în sursele monitorizate, “Adevărul”, “Jurnalul Naţional”

şi “Evenimentul Zilei” în anul 2007. Totalitatea referirilor a determinat realizarea

profilurilor de imagine primare, iar ponderarea acestora cu coeficientul specific de

ponderare al fiecărei surse, profilurile ponderate. De aceea, constituind materia primă

pentru analiza de imagine, se impune o critică obiectivă a surselor care le-au generat.

3.3 „Adevărul”1

Fondat pe data de 25 decembrie 1989, “Adevărul” este un cotidian naţional de

informare generală, independent editorial. Editura Adevărul mai deţine „Adevărul Ghid

TV”. „Adevărul” a avut un tiraj mediu, în anul 2007, de 23.884 de exemplare difuzate pe

lună, cu un vârf de 31.623 în luna iunie şi un minim de 22.919 în ianuarie. Numărul de

apariţii, de asemenea în anul 2007, au fost în medie de 25,5 pe lună, cu fluctuaţii între 24

şi 27, rezultând astfel un total de 308 de apariţii.

Tirajul brut a fost de 13.349.132 exemplare din care totalul vânzărilor a însemnat

4.125.849, la care se adaugă exemplarele gratuite pentru abonamente 172.187, la cerere

133.935 şi cele obţinute în regim promoţional 670. Astfel, totalul de exemplare difuzate a

fost de 8.380.958, numărul de retururi atingând cifra de 4.959.984 exemplare care nu şi-

au atins publicul. Cota de piaţă este de 7,10 puncte procentuale.

Media lunară de copii difuzate pe apariţie este în general de 87.000 exemplare.

Publicul ţintă este format din persoane cu vârsta cuprinsă între 25 - 45 ani, cu

venituri medii spre mari şi cu studii medii.2

O editie a cotidianului „Adevărul” este citită în medie de 361.000 persoane.

Din punct de vedere politic este perceput ca favorizând Partidul Naţional Liberal.

1 http://www.brat.ro/index.php?page=publications&id=11&index=0

2 http://www.adevarul.ro/index.php?section=publicitate_tiparita&screen=index

26

3.2. „Jurnalul Naţional”1

Fondat pe data de 7 iulie 1993, “Jurnalul Naţional” este un cotidian naţional,

deţinut de Editura Intact. Sub numele acestei edituri se află toate publicaţiile de tip

Jurnalul: Casei Mele, de Bucătărie, de Sănătate, Naţional de Duminică, Naţional Ediţie de

Colecţie şi Naţional Ghid TV.

„Jurnalul Naţional” ” a avut un tiraj mediu, în anul 2007 de 82.814 de exemplare

difuzate pe lună, cu un vârf de 101.281 în luna aprilie şi un minim de 71.216 în

septembrie.

Numărul de apariţii, de asemenea în anul 2007, au fost în medie de 25,1 pe lună,

cu fluctuaţii între 22 şi 27, rezultând astfel un total de 304 de apariţii.

Tirajul brut a fost de 31.274.643 exemplare din care totalul vânzărilor a însemnat

23.919.607, la care se adaugă exemplarele gratuite pentru abonamente 126.632 şi cele

obţinute în regim promoţional 278.708. Astfel, totalul de exemplare difuzate a fost de

24.332.045, numărul de retururi atingând cifra de 6.942.598 exemplare care nu şi-au atins

publicul. Cota de piaţă este de 11,5 puncte procentuale.

Publicul ţintă este format din persoane cu vârsta cuprinsă între 20-40 ani, cu

venituri şi studii peste medie.2

Din punct de vedere politic este perceput ca un ziar ce critica partidele aflate la

putere.

3.1. „Evenimentul Zilei”3

Ziarul a fost fondat pe data de 22 iunie 1992. Acesta este un cotidian naţional

deţinut de trustul de presă Ringier România. Trustul mai are în componenţă şi alte

publicaţii precum „300 cei mai bogaţi români”, „Bravo”, „Capital”, „Compact”,

„Libertatea”, „Lumea Femeilor”, „Pro Sport” şi „Unica”.

„Evenimentul Zilei” este ziarul care a avut în anul 2007 un tiraj mediu de 66.957

exemplare difuzate pe lună, cu un vârf de 66.957 în luna ianuarie şi un minim de 56.997

1 http://www.brat.ro/index.php?page=publications&id=67&index=0

2 http://ro.wikipedia.org/wiki/Jurnalul_Na puncte procentualeC5 puncte procentualeA3ional

3 http://www.brat.ro/index.php?page=publications&id=3&index=0

27

în luna iulie. Numărul de apariţii, de asemenea în anul 2007, au fost în medie de 25,5 pe

lună, cu fluctuaţii între 24 şi 27, rezultând astfel un total de 308 de apariţii.

Tirajul brut a fost de 25.024.211 exemplare din care totalul vânzărilor a însemnat

18.453.067, la care se adaugă exemplarele gratuite pentru abonamente 38.413, la cerere

285.835 şi obţinute în regim promoţional 7.260. Astfel, totalul de exemplare difuzate a

fost de 18.784.575, numărul de retururi atingând cifra de 6.777.434 exemplare care nu şi-

au atins publicul. Cota de piaţă este de 10,9 puncte procentuale.

Din punct de vedere politic este perceput ca fiind împotriva Partidului Social-

Democrat.

28

4. Contextul evenimential1

În anul 2007, Ministerul Culturii şi Cultelor a comunicat în legătură cu patru

evenimente importante: Reapatrierea a cinci brăţări dacice, deschiderea Sibiului, noua

Capitală Culturală Europeană a anului, alături de Luxemburg, retrocedarea castelului

Bran şi redarea către minister a unei viori Stradivarius care aparţinuse lui Ion Voicu.

Sibiu Capitală Europeană

Anul 2007 a fost anul European pentru Sibiu, oraş desemnat, alături de ducatul de

Luxemburg, să fie Capitală Europeană.

În acest an, Programul Sibiu a fost cel mai important proiect cultural organizat şi

derulat în România, prin dimensiune, perioada de desfãşurare, impact de comunicare

publică. Acesta este un program prioritar al Ministerului Culturii şi Cultelor, pentru a

cãrui bunã organizare MCC a propus guvernului desemnarea prin Hotãrârea de Guvern

77/2005 a unor structuri operaţionale care sã asigure promovarea, planificarea şi

sprijinirea activitãţilor culturale şi conexe ale Sibiului în 2007.2

Dat fiind semnificaţia specialã a anului 2007 pentru integrarea României în UE,

sprijinirea Asociaţiei Sibiu - capitală culturală europeanã 2007 şi a municipalitãţii

Sibiului pentru organizarea şi desfãşurarea în bune condiţii şi cu rezultate deosebite a

programului cultural al anului 2007 este un obiectiv pe care Ministerul Culturii şi

Cultelor îl considerã onorant şi care trebuie sã devinã un program de importanţã

naţionalã.

Bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor a avut 2 milioane de Euro în buget, bani

destinati cheltuielilor materiale aferente pregãtirii programului Sibiu 2007. Acesta a

asigurat cadrul de selecţie a proiectelor propuse de organizaţii, instituţii şi alţi actori

culturali, prin mecanismele şi procedurile instituite, cu respectarea principiilor de

funcţionare a competiţiei culturale.

Sub sloganul “Un oraş al culturii – un oraş al culturilor”, proiectul Sibiu –

Capitală Culturală Europeană 2007 a fost realizat de Asociaţia Sibiu Capitală Culturală

Europeană 2007, în colaborare cu Primăria Municipiului Sibiu, Ministerul Culturii şi

1 Informaţiile au fost extrase din sursele monitorizate

2 http://www.cultura.ro/Documents.aspx?ID=22

29

Cultelor şi Consiliul Judeţean Sibiu, cu sprijinul primului-ministru al României şi al

Comisiei Europene.

În cadrul programului au fost oferite publicului larg aproximativ 350 de proiecte,

evenimente care au făcut parte dintr-o gamă largă de genuri artistice, de la film, teatru,

dans, muzică, literatură, artă contemporană etc. Sloganul “Un oraş al culturii – un oraş al

culturilor” a reflectat caracterul multicultural şi multilingvistic al oraşului, iar par-

teneriatul cu Marele Ducat al Luxemburgului a “întregit” nota europeană a programului.

Nu mai puţin de 40 de proiecte au fost comune între Sibiu şi Luxemburg.

Cel mai important câştig al Sibiului, după acest an, a fost vizibilitatea de care a

beneficiat. Oraşul a ajuns într-un timp foarte scurt “celebru”, poate cea mai cunoscută

localitate din ţară, după Bucureşti.

Proiectul Sibiu – Capitală Culturală Europeană 2007 a luat naştere în anul 2004,

atunci când oraşul a fost desemnat oficial. Astfel, Sibiul a fost primul oraş din România

care a “ocupat” această titulatură. Din 2004 şi până în 2007 s-au făcut numeroase

investiţii, pe lângă cele de natură culturală, şi în infrastructură, mai ales în partea centrală

a municipiului. Însă anul de vârf pentru investiţiile în infrastructură a fost 2006, când a

fost alocată din bugetul local suma de 80 de milioane de RON, din aceasta, aproximativ

50 de milioane fiind obţinute dintr-un împrumut contractat de la BERD – Banca

Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Totodată, acest program cultural a reprezentat pentru Sibiu o adevărată relansare a

industriei turismului din zonă.

Programul de deschidere a Sibiului – Capitală Europeană a coincis cu Revelionul

2007 şi a cuprins în noaptea dintre cei doi ani un concert de orgă la Biserica Evanghelică,

un concert Pheonix, focuri de artificii. Iar a doua zi, pe data de 1 ianuarie, a avut loc un

concert extraordinar al Philarmonie der Nationen din Berlin şi inaugurarea oficială a

Sibiului în noua calitate a sa de Capitală Culturală Europeană, inaugurare ce a fost

marcată de un spectacol impresionant de lumini denumit Noaptea Cometelor, alaturi de

un concert cu invitaţi speciali.

Între evenimentele desfăşurate s-au numărat expoziţii la Muzeul Bruckental,

proiecţii de filme artistice şi documentare, concerte de filarmonică şi muzică de cameră,

recitale de pian, spectacole de teatru şi operă, vernisaje şi multe altele.

30

Brăţările Dacice

Chiar la începutul anului 2007, pe data de 8 ianuarie, au fost aduse în ţară patru

brăţări geto-dacice din aur răscumpărate de Statul Român. Acestea se aflau în Statele

Unite la un cumpărător care susţinea că nu ştie de unde provin. Astfel, ele au fost

răscumpărate la preţul plătit de cumpărător pentru ele. În urma anchetelor s-a mai

descoperit o brăţară de aur din aceeaşi perioadă a epocii geto-dacice clasice (sec. II î.Hr.

– I d.Hr.), în Franţa, la cineva care ştia că a fost furată.

Aceste brăţări fac parte dintr-un număr de 15 obiecte ce au fost sustrase prin

braconaj de la Sarmisegetuza Regia şi care au fost date în urmărire internaţională,

cercetarile în acest caz fiind facute de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Alba Iulia, cu

cu implicarea Poliţiei Române - Serviciul pentru Protejarea Patrimoniului Cultural

Naţional din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei, Parchetului General şi Ministerul

Culturii şi Cultelor, în colaborare cu autorităţile ţărilor respective.

Potrivit legii Statul Român are obligaţia de a cere oricărui stat efectuarea de

cercetări în vederea descoperirii locului unde se află, precum şi a identificării posesorului

sau a deţinătorului unui bun cultural determinat care a părăsit ilegal teritoriul României.

Recuperarea bunului cultural astfel identificat se realizează conform procedurilor legale

convenite între părţi.

Conform unor statistici, numărul total de obiecte din argint (piese de port şi

podoabă, vase) descoperite în spaţiul locuit de către geto-daci, care, în linii mari, coincide

cu teritoriul de astăzi al României, este de 822. Din acestea, doar 27 piese sunt din aur,

provenind din 14 locuri de descoperire. Cu atât mai importantă este descoperirea şi

recuperarea acestor obiecte.

Astfel, Muzeul Naţional de Istorie a României are încă o dată ocazia să îşi

deschidă porţile pentru a prezenta publicului - în premieră absolută - o importantă

categorie de mărturii arheologice care fac parte din patrimoniul cultural naţional al ţării,

cât şi din cel universal.

Prezentarea pieselor pentru publicul larg a avut loc la sediul Muzeului Naţional de

Istorie a României pe data de 22 ianuarie 2007, evenimentul fiind precedat de o

conferinţă de presă.

31

Retrocedarea Castelului Bran

La sfârşitul anului 2006 s-a dat dispoziţia de retrocedare a castelului Bran de către

Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor moştenitorilor principesei Ileana

Hohenzollern-Sigmaringen, conform testamentului acesteia. Dominic Habsburg-

Lothringen fiind fiul acesteia şi nepotul reginei Maria, şi-a revendicat drepturile în

legătură cu luarea în posesie a castelului. Conform legii, castelul trebuie să rămână

muzeu în următorii trei ani de la retrocedare, în cazul în care moştenitorul legitim nu-l

vinde înapoi statului român.

Castelul Bran - a cărui prima atestare documentară datează din noiembrie 1377 -

este situat la 30 de kilometri de Braşov, fiind un important monument istoric şi turistic

din România. În 1920, Consiliul oraşenesc Braşov a donat Castelul Bran Reginei Maria a

României, în semn de recunoştinţă faţă de contribuţia sa la înfăptuirea Marii Uniri de la 1

Decembrie 1918.

După aproape şase luni de negocieri, castelul a fost retrocedat pe data de 25 mai

2007, totuşi "În următorii trei ani Dominic Habsburg nu va putea efectua nici o schimbare

în cadrul domeniului. Ulterior, orice schimbare se va putea face numai în condiţiile

impuse de Comisia Naţională a Monumentelor Istorice", apreciază Secretarul General al

Ministerului, Virgil Ştefan Niţulescu.

Vioara Stradivarius

Pe data de 27 martie 2007, Ministerul Culturii şi Cultelor anunţă constituirea unei

comisii care să identifice a fi un Stradivarius autentic, vioara predată de către Fundaţia

Internaţională „Ion Voicu” Muzeului Naţional de Artă al României. Aceasta fusese

achiziţionată de statul român în anul 1956 şi dată în folosinţă violonistului Ion Voicu,

conform spuselor Ministrului. Totuşi, Mădălin Voicu, fiul marelui violonist, susţine că

această vioară aparţine familiei Voicu, fiind achiziţionată de aceasta, el încredinţând-o

acum statului doar din dorinţa tatălui său, care îi va şi da numele său.

Stradivarius Elder-Voicu este unică în Romania, fiind una dintre ultimele 10-13

viori din lume semnate de Stradivarius şi aflate încă în stare de funcţionare. Vioara la

care maestrul Ion Voicu a cântat vreme de 40 de ani a fost realizată în 1702.

În urma expertizei, vioara a fost validată şi, ulterior, a fost demarată organizarea

unui concurs naţional pentru darea acesteia în folosinţă, pe o perioadă de cinci-şapte ani,

32

unui tânăr violonist român. Câştigătorul concursului a fost anunţat în luna septembrie,

acesta fiind un tânăr violonist din Oradea, Alexandru Tomescu.

Vioara va fi păstrată sub pază în incinta unei instituţii unde violonistul va putea

practica. Ea a fost estimata la suma de 1,2 dolari şi va fi asigurată de statul român.

Consiliul National al Cinematografelor

Concursul de proiecte desfăşurat în 2006 a fost urmat de numeroase critici către

Ministerul Culturii şi Cultelor căruia i se cerea schimbarea regulamentului. Toţi regizorii

mari din industria filmului au protestat faţă de decizia de finanţare a unor producţii ce nu

şi-au dovedit viabilitatea în trecut. Mai mult decât atât, spre exemplu, filmul „Moartea

domnului Lăzărescu” a fost depunctat drastic de juriu, şi tot el a devenit apoi cel mai

premiat film românesc până la acea dată. Regizorul acestui film consideră că „ar trebui să

se renunţe la evaluarea proiectelor fără ca juriul să ştie dinainte cine este autorul lor, iar

cei care au luat deja premii importante să aibă prioritate la finanţare.” 1

La începutul anului 2007, a fost semnată o scrisoare deschisă către Ministrul

Adrian Iorgulescu care cuprindea soluţii pentru îmbunătăţirea sistemului de jurizare ale

CNC, spre exemplu; „criteriile de selecţie şi evaluare ale proiectelor să fie transparente,

în sprijinul creatorilor care şi-au demonstrat valoarea”, iar “cei care sunt aleşi ca membri

ai juriului să fie oameni care şi-au dovedit abilităţile în prezent, care au expertiza în

domeniu, oameni competenţi, obiectivi.”2

Ministrul a fost de acord şi a spus că în termen de trei luni va apărea în Monitorul

Oficial noua legislaţie cu privire la acest concurs de proiecte. Apoi, într-o conferinţă de

presă, pe data de 20 martie, acesta a revenind anunţând şi că vor exista două concursuri

într-un an, unul în primăvară, celălalt în toamnă, „la prima sesiune fiind alocate circa 10

milioane lei pentru proiecte de fictiune, documentar si animatie”3.

Evenimente culturale s-au mai desfăşurat, colateral, ca în fiecare perioadă a

anului, însă, au fost evenimente ce au avut doar un impact local şi de scurtă durată.

Printre acestea, în care s-a implicat şi Ministerul Culturii, s-au numărat:

Sărbătorirea a 148 de ani de la realizarea Unirii Principatelor Române a avut

loc în Complexul Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi în zilele de 23 şi 24 ianuarie, la care

1 http://www.gardianul.ro/2007/01/15/media_cultura-c20/puiu_mic_nu_rastoarna_dinozaurul_mare.html

2 http://www.petitiononline.com/prcnc/petition.html

3 http://www.gardianul.ro/2007/05/03/media_cultura-c20/concurs_cnc_regulament_monitorul_oficial.html

33

au fost prezentate lucrările de restaurare a primei reşedinţe a Principelui Alexandru Ioan

Cuza, reşedinţă ce găzduieşte astăzi Muzeul Unirii.

Vernisajul “Epoca de Aur. Între propagandă şi realitate”, a avut loc pe data

de 26 ianuarie şi a fost realizat într-un parteneriat cu Civic Media. La acesta a fost

prezentat aparatul de propagandă al regimului comunist: presa scrisă, presa radio-tv,

odele dedicate conducerii Partidului Comunist Român de către o parte a oamenilor de

cultură ai vremii. Au fost evidenţiate mijloacele de represiune şi de control ale Partidului

Comunist şi ale Securităţii şi Ministrul Adrian Iorgulescu a ţinut să a atragă atenţia asupra

faptului că proiectul a fost gândit din perspectiva unui antidot împotriva amneziei şi a

dezinteresului care ar putea afecta, malign, memoria României.

Proiectul European “Apa şi utilizările acesteia” este un proiect ce a fost supus

atenţiei Comisiei Europene. În cadrul acestuia au fost incluse muzeele care au în imediata

apropiere sau care adăpostesc mori de apă, apeducte, baraje sau instituţiile muzeale a

căror activitate s-ar putea încadra în profilul proiectului. Acest proiect a fost început pe

data de 28 februarie 2007 şi este prevăzut pe o perioadă de doi ani.

Obiectivele sale sunt: justificarea şi sublinierea legăturii care există între oameni

şi apele care îi înconjoară, cu scopul de a crea o arhivă a patrimoniului intangibil, care

altfel se va pierde; elaborarea unor strategii eficace pentru managementul şi dezvoltarea

resurselor de apă, în spiritul valorilor care îi leagă pe oameni de apele înconjurătoare;

promovarea rezultatelor în rândul şcolilor şi cercurilor ştiinţifice, pentru o mai bună

conştientizare a managementului resurselor de apă; crearea unei reţele de muzee care sunt

strâns legate de apele înconjurătoare.

Ateneul Român, primul monument român înscris pe lista Patrimoniului

European, în ziua de 21 martie 2007, cu prilejul marcării, în România, a aniversării a 50

de ani de la semnarea, la Roma, la 25 martie 1957, a Tratatului care a instituit

Comunitatea Economică Europeană, pe zidul Ateneului Român a fost aşezată placa ce

exprimă includerea acestui monument pe lista Patrimoniului European.

În următoarele luni, în România, plăci care să exprime înscrierea în lista

Patrimoniului European, au mai fost aşezate la Calea Eroilor, monumentul creat de

Constantin Brâncuşi la Târgu Jiu, la Palatul Cantacuzino din Bucureşti (care găzduieşte

Muzeul Naţional „George Enescu“) şi la Cetatea Histria.

34

“Promenada Operei” a fost numele primului concert în aer liber al Operei

Naţionale Bucureşti, realizat pe data de 25 august 2007. Acesta a deschis o serie de

manifestări similare ale instituţiei, în fiecare an. Acesta a fost un concert gratuit,

desfăşurat pe esplanada din faţa clădirii Operei.

Festivalul George Enescu din 1 - 23 septembrie anul 2007 a fost considerat cea

mai bună ediţie, de către Ministrul Adrian Iorgulescu. „Spectacolul a fost susţinut de o

serie de 15 solişti români de operă, de renume internaţional, alături de Orchestra Operei

Naţionale Bucureşti”1. În ediţia din 19 septembrie, cotidianul britanic „The Guardian”

publică o amplă relatare despre viaţa culturală a Bucureştiului în contextul Festivalului şi

Concursului Internaţional „George Enescu”. Aici se face elogiul calităţii acestuia, se

enumeră câteva dintre personalităţile de mare prestigiu ale lumii muzicale internaţionale,

prezente în aceste zile la Bucureşti, vorbeşte se despre „formidabila reputaţie”2 a

directorului artistic, Ioan Holender şi despre Bucureşti ca despre o posibilă destinaţie de

turism cultural.

Târgul de carte de la Frankfurt s-a desfăşurat în luna octombrie, iar prezenţa

României la eveniment, cel mai mare din lume pe acest profil adunând 283.000 de

vizitatori numai în acest an, a fost pregătită de Ministerul Culturii şi Cultelor. Aici au

ajuns circa 1000 de titluri de carte românească de la 34 de edituri şi s-au încheiat

pateneriate între agenţii literare şi contracte de achiziţionare ale drepturilor de autor.

Acestea au fost cele mai importante evenimentele despre care Ministerul Culturii

şi Cultelor a comunicat sau în care doar s-a implicat. Vizibilitatea lor în presă a fost însă

una scăzută, pentru că alte evenimente ce au fost prioritare pe ordinea de zi a cetăţenilor

s-au întâmplat. În principal de pe scena politică, au eclipsat ştirile cu privire chiar la cel

mai important eveniment, Sibiul - Capitală Culturală. Deaceea, se poate considera

contextul evenimenţial mai larg şi în afara graniţelor trasate de cultură.

Prin urmare, dintre evenimentele ce au avut o vizibilitate maximă în anul 2007,

amintim Aderarea României la Uniunea Europeană (1 ianuarie); Demiterea lui Traian

Băsescu (de la începutul anului până la referendumul din 19 mai); La Palatul Victoria s-a

semnat un memorandum privind retrocedarea domeniului Peleş prin care familia regală

intră oficial în posesia Castelelor Peleş şi Pelişor şi a terenurilor aferente (20 martie);

1 http://www.mediafax.ro/cultura-media/festivalul-enescu-2007-una-dintre-cele-bune-editii.html

2 http://www.cultura.ro/DosarPresa.aspx?ID=191

35

Ploile au afectat 200 de case şi gospodării din 10 judeţe (24 martie); Festivalul

Internaţional de Film Transilvania (1 iunie - 10 iunie); Mitropolitul Daniel Ciobotea al

Moldovei şi Bucovinei a fost ales noul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (12

septembrie); TVR1 difuzează o înregistrare video cu momentul în care ministrul

Agriculturii, Decebal Traian Remeş, primeşte de la fostul ministru al Agriculturii, Ioan

Avram Mureşan, plicul în care procurorii susţin că s-ar afla cei 15.000 de euro mita de la

omul de afaceri Gheorghe Ciorbă. Remeş va demisiona a doua zi (10 octombrie); Alegeri

parlamentare şi referendum pentru alegerea sistemului de vot în România (25 noiembrie).

Cam acestea au fost titlurile care sub diverse forme au ţinut primele pagini ale

ziarelor în anul 2007. Acestea au fost şi cele care au eclipsat mai mult sau mai puţin

imaginea Ministerului Culturii, concentrarea atenţiei focalizându-se pe evoluţia lor.

36

5. Orizontul de aşteptare al publicului şi imaginea dezirabilă

Orizontul de aşteptare este acea paletă de dorinţe exprimate sau neexprimate pe

care un public le poate avea faţă de un actor social. Acest orizont poate cuprinde nevoi,

ipoteze, presupuneri, previziuni asupra comportamentului viitor al actorului social, toate

bazate pe experienţa anterioară, rezultate în urma mesajelor comunicate ce au ajuns la ei.

Astfel, rezultate din imaginea pe care publicul o are despre respectiva instituţie publică,

în cazul nostru despre Ministerul Culturii şi Cultelor. Dacă aşteptările sunt pozitive şi în

concordanţă perpetuă cu activitatea instituţiei, înseamnă că s-a realizat încrederea.

“Există două tipuri de aşteptări esenţiale pentru apariţia încrederii: aşteptări de fond,

respectiv simboluri, valori de la sine înţelese, împărtăşite de întreaga comunitate, şi

aşteptări constitutive, reguli ce definesc situaţia, specificând setul de acţiuni alternative,

neorientate spre satisfacerea unui interes personal, care sunt sonsiderate valide.”1. În

principal al doilea tip de aşteptări corespunde instituţiilor. Important este ca aceste

aşteptări să se împlineasca, pentru a se determina încrederea ce favorizează succesul.

În România, încrederea în instituţii este diferenţiată mult între instituţiile

tradiţionale, cum sunt Biserica şi Armata, faţă de care se manifestă o încredere accentuată

şi celelalte instituţiile cu vocaţie naţională, unde încrederea depinde de poziţia liderilor.

Şi în cazul de faţă, în urma analizei imaginii mass-media a Ministerului Culturii şi

Cultelor se observă o atenţie deosebită acordată Ministrului, în detrimentul instituţiei în

sine. Astfel, imaginea Ministerului a fost eclipsată, orizontul de aşteptare raliindu-se şi el

la această situaţie de fapt, vizând în principal activitatea Ministrului. Imaginea dezirabilă

a acestuia este cea care trebuie transmisă pentru a genera aşteptări pozitive pe care le

poate satisface. Această imagine se construieşte în funcţie de scopurile şi obiectivele

propuse. În cazul de faţă, am construit o imagine dezirabilă ce pune accent în principal pe

“Eficacitatea organizaţiei”, 30 de puncte procentuale, pe “Implicarea în societate”, 25 de

puncte procentuale, şi mai puţin pe ceilalţi indicatori “Echipa de conducere politica” 20

de puncte procentuale, “Competenţa managerială”, 15 puncte procentuale şi “Competenţa

personalului” 10 puncte procentuale. Se va observa în continuare dacă imaginea indusă

de către Minister prin intermediul mass-media se apropie de aceste valori.

1 Bogdan Teodorescu, Dorina Guţu, Radu Enache, op.cit.,p.180

37

6. Profilurile de imagine şi interpretarea lor

Am realizat profiluri primare – cumulative, dihotomice şi binare, profiluri

ponderate – cumulative, dihotomice şi binare pentru cei cinci indicatori (Eficacitatea

organizaţiei, Echipa de conducere politică, Competenţa managerială, Competenţa

personalului şi Implicarea in societate) şi pentru fiecare indicator în parte1.

6.1 Identificarea aspectelor generale

Indicatorii care au fost cei mai vizaţi de sursele mass-media au fost “Echipa de

conducere politică”, ce a acumulat mai mult de jumătate din totalul referirilor, însumând

54,27 puncte procentuale, urmat de “Competenţa managerială” cu 17,52 puncte

procentuale şi “Eficienţa organizaţiei” cu 18,38 puncte procentuale. Astfel, ceilalţi doi

indicatori aproape că au fost ignoraţi de sursele monitorizate, pentru “Competenţa

personalului” înregistrându-se doar 7 referiri pe întreg anul 2007, ceea ce înseamnă o

pondere de 2.99 de puncte procentuale, iar pentru “Implicarea în societate” 16 referiri,

ceea ce înseamnă 6.84 de puncte procentuale. Comparând profilul cumulativ al imaginii

dezirabile cu profilul primar pe indicatori al imaginii induse prin intermediul mass-media,

observăm o discrepanţă majoră în cazul indicatorului “Echipa de conducere politică” ce

este mult supraevaluat, şi în cazul indicatorilor “Eficacitatea organizaţiei” şi “Implicarea

în societate” care sunt, dimpotrivă, subevaluaţi. Doar în cazul la “Competenţa

managerială” ponderile sunt aproximativ asemănătoare. Aceste lucruri denotă interesul

exagerat al surselor pentru activitatea Ministrului şi mai puţin pentru cea a Ministerului, a

cărui imagine este direct dependentă de cea a conducătorului său.

Comparând profilurile primare cu cele ponderate se pot da seama de interesul

surselor pentru un anumit palier de imagine în detrimentul altora. Astfel, în cazul

indicatorului “Eficacitatea organizaţiei” se observă un interes scăzut al surselor cu cota de

piaţă mare – 18,38 puncte procentuale primar faţă de 16,90 puncte procentuale ponderat,

la fel ca şi în cazul “Implicării în societate” unde diferenţa este de 0,25 puncte

1 Anexa 3

38

procentuale sau a “Competenţei manageriale” unde diferenţa este de 0,86 puncte

procentuale.

Pe cealaltă parte, se constată că sursele cu cotă de piaţă importantă (“Jurnalul

Naţional” şi “Evenimentul Zilei”) au fost interesate în mod special de indicatorii “Echipa

de conducere politică”, cu o diferenţă în plus la profilurile ponderate de 2,46 puncte

procentuale. Şi într-adevăr, ziarele de largă circulaţie au fost în principal interesate de

activitatea Ministrului Adrian Iorgulescu şi de competenţa personalului Ministerului

Culturii şi Cultelor.

Privind profilurile dihotomice, se pot observa faptul că la nivelul indicatorilor,

există o diferenţă pronunţată între valoarea calculată a referirilor şi valoarea impactului

prognozat, deci, între ceea ce ministerul a comunicat prin intermediul celor trei ziare şi

ceea ce a ajuns la publicul lor. Tot acum, se pot determina şi interesul pentru dimensiunea

pozitivă sau negativă a unui indicator. Mai exact, în cazul “Eficaciţăţii organizaţiei”, s-a

realizat de către ziarele cu cotă de piaţă mare o diminuare a mesajului atât pozitiv cât şi

negativ proporţională, pe când în cazul “Echipei de conducere politică” s-a amplificat

mesajul pozitiv cu o diferenţă de 2,55 puncte procentuale, faţă de diminuarea dimensiunii

negative cu doar 0.3 puncte procentuale.

Un fenomen asemănător, doar că de semn contrar, s-a întâmplat şi în cazul

indicatorului “Competenţa personalului” când sursele ce au dat un impact prognozat mare

au amplificat dimensiunea negativă de această dată, cu o diferenţă de 0,21 puncte

procentuale faţă de dimensiunea pozitivă care a fost chiar diminuată cu 0,09 puncte

procentuale.

Luând acum fiecare indicator în parte, se pot aprecia interesul surselor cu cotă de

piaţă semnificativă pentru un anume subindicator urmărind diferenţa de valoare

procentuală, amplificarea pe care a realizat-o.

După cum am arătat mai sus, în cadrul indicatorului “Eficacitatea organizaţiei”,

vizibilitatea a fost diminuată de către sursele cu cotă de piaţă mare, cea mai mare

diferenţă remarcânduse pe subindicatorul “Gestionarea eficientă a resurselor materiale”,

la care s-a înregistrat o diferenţă de 0,33 puncte procentuale în minus.

În cazul indicatorului “Echipa de conducere politică”, vizibilitatea a fost

amplificată de sursele cu impact prognozat mare, diferenţe notabile observându-se pe

palierul “Cunoaşterea situaţiei actuale”, cu o diferenţă de 1,05 puncte procentuale în plus,

39

pe palierul “Profesionalism în exercitarea atribuţiilor”, cu 0,65 puncte procentuale sau pe

“Capacitate de gestionare a crizelor” cu 0,30 puncte procentuale.

Indicatorul “Competenţa managerială” a avut şi el o importanţă scăzută pentru

sursele cu cotă de piaţă ridicată astfel că la nivelul subindicatorilor s-a înregistrat de

asemenea o diminuare a vizibilităţii în aceste surse, excepţie făcând “Profesionalism în

exercitarea atribuţiilor” şi “Capacitatea de gestionare a crizelor” pentru care s-a arătat un

interes mai crescut însă doar cu câteva zecimi.

Pentru “Competenţa personalului” s-a arătat o atenţie mai mare, chiar dacă în

principal pe dimensiunea negativă a palierelor. Vizibilitatea a fost amplificate, de către

ziarele cu impact prognozat mare, pe toate palierele, în special pe “Nivel corespunzător

de calificare profesională” şi pe “Profesionalism în exercitarea atriuţiilor” cu o diferenţă

de 0,7 puncte procentuale în plus, la amândouă.

În cadrul indicatorului “Implicarea în societate” s-a văzut din nou un interes

scăzut, din partea celor două surse cu cotă de piaţă semnificativă. Diferenţele în acest caz

au fost de 0,34 puncte procentuale în minus pentru “Organizarea unor activităţi

culturale”, şi de 0,07 puncte procentuale în minus pentru “Bună relaţie cu ONG-uri” şi

“Informarea cetăţenilor cu privire la măsurile luate de minister în problemele cu care se

confruntă”. Totuşi, înregistrăm şi o excepţie în cazul subindicatorului “Sprijinirea unor

activităţi culturale”, unde s-a realizat o amplificare de 0,5 puncte procentuale.

S-a putut observa care sunt aspectele generale legate de interesul surselor

monitorizate pentru un anume indicator sau subindicator, care sunt diferenţele dintre

imaginea indusă şi imaginea care a ajuns la publicul ţintă, s-a evaluat astfel distribuţia

valorilor calculate pe cele două tipuri de profiluri – primare şi ponderate.

6.2 Stabilirea caracterului imaginii

Caracterul imaginii indicatorului “Eficacitatea organizaţiei” este preponderent

pozitiv cu un procent de 67,41 puncte procentuale referiri pozitive faţă de 32,59 puncte

procentuale referiri negative. Analizând în profunzime caracterul imaginii acestui

indicator, se observă că există în cadrul lui cinci subindicatori cu un caracter puternic

pozitiv, cu un procent de 100 puncte procentuale, doi subindicatori cu caracter puternic

negativ, de asemenea cu un procent de 100 puncte procentuale, un palier preponderent

40

negativ, “Bune relaţii cu structurile aflate în subordine”, un palier preponderent pozitiv,

“Gestionarea eficientă a resurselor financiare” şi un palier cu caracter ambiguu,

“Gestionarea eficientă a resurselor materiale”.

Caracterul imaginii indicatorului “Echipa de conducere politică” este unul

puternic pozitiv, cu un scor de 88,44 puncte procentuale referiri pozitive faţă de 11,56

puncte procentuale referiri negative.

Observând în continuare fiecare subindicator de imagine, se poate remarca faptul

că există unul cu caracter preponderent negativ, “Incoruptibilitate”, zece subindicatori cu

caracter puternic pozitiv, şi două cu caracter preponderent pozitiv, “Consecvenţă” şi

“Îndeplinirea eficientă a atribuţiilor funcţionale”.

Caracterul imaginii indicatorului „Competenţa Managerială” este unul puternic

pozitiv, cu un scor de 87,05 puncte procentuale referiri pozitive, faţă de 12,95 puncte

procentuale referiri negative.

Există subindicatori cu un caracter puternic negativ, „Neimplicarea în scandaluri

de corupţie a funcţionarilor publici” şi „Îndeplinirea atribuţiilor funcţionale”, cu caracter

puternic pozitiv „Finalizarea de proiecte”, „Experienţă de conducere”, „Transparenţa

actului decizional în condiţiile legii”, „Corectitudine”, „Capacitate de gestionare a

crizelor” şi cu caracter preponderent pozitiv, subindicatorul „Moralitate”.

Competenţa personalului este indicatorul cel mai afectat negativ însumând 82,93

puncte procentuale referiri negative şi doar 17,07 puncte procentuale pozitive, ceea ce îi

determină un caracter preponderent negativ.

La nivelul subindicatorilor întâlnim un caracter puternic negativ la „Nivel

corespunzător de calificare profesională” şi „Profesionalism în exercitarea atribuţiilor” şi

un preponderent negativ la „Experienţă profesională” cu 72,37 puncte procentuale referiri

negative.

Caracterul indicatorului „Implicarea în societate” este unul preponderent pozitiv

cu un scor de 73,31 puncte procentuale referiri pozitive faţă de 26,69 puncte procentuale

referiri negative. La nivelul subindicatorilor există un caracter puternic negativ în cazul

palierelor „Bună relaţie cu organizaţiile non-guvernamentale” şi „Informarea cetăţenilor

cu privire la măsurile luate de minister în problemele cu care se confruntă”, caracter

puternic pozitiv la „Organizarea unor activităţi culturale” şi „Sprijinirea unor activităţi

culturale”.

41

6.3 Stabilirea conexiunilor specifice

În cadrul indicatorului “Eficienţa organizaţiei” se constată formarea unei imagini

difuze datorită contrastului între palierul afectat puternic negativ, “Bune relaţii cu

structurile aflate în subordine”, şi palierul cu caracter puternic pozitiv “Concepţie

modernă de organizare”, concepţie ce ar fi trebuit să determine şi o relaţie bună cu

structurile subordonate, fiind de obicei caracterizată prin flexibilitate, descentralizare şi

accent pe comunicare.

La „Echipa de conducere politică” se observă că există mai multe elemente de

potenţare pozitivă între subindicatorii „Preocupare faţă de problemele cetăţenilor” şi

„Cunoaşterea situaţiei actuale”; între „Experienţa în funcţii de conducere” şi

„Profesionalism în exercitarea atribuţiilor”, iar acestea două potenţează pozitiv şi

„Capacitate de gestionare a crizelor”, sau se potenţează reciproc cu „Fermitate”.

O potenţare negativă s-ar putea realiza între componenta negativă a palierului

„Consecvenţă” ce valorează 1,40 puncte procentuale şi cea a palierului

„Incoruptibilitate”, 0,34 puncte procentuale. Deoarece acuzele de coruptibilitate pot fi

contracarate doar dacă comportamentul suspect, şi astfel reacţia celorlalţi, nu au o

constanţă care să transforme imaginea negativă într-o etichetă.

Datorită faptului că există în principal referinţe pozitive pentru acest indicator,

elementele negative existând într-un procent destul de mic, nu sesizăm alte elemente de

divergenţă, în afara celei menţionate, la nivelul exercitării funcţiei.

Luând în calcul caracterul puternic negativ al subindicatorului „Incoruptibilitate”

şi asociându-l cu caracterul de asemenea puternic negativ al subindicatorilor

„Profesionalism în exercitarea atribuţiilor” şi „Nivel corespunzător de calificare

profesională” din cadrul indicatorului „Competenţa personalului”, ne dăm seama că

acestea se potenţează negativ. Şi într-adevăr, referirile la palierul „Incoruptibilitate” au

evocat scandaluri ce aveau ca temă numirea nejustificată în funcţie, de către Ministrul

Iorgulescu. Prin urmare, acest lucru se constituie a fi un risc important, ce poate afecta

grav imaginea Ministerului, mai ales că aceasta este în principal susţinută de imaginea

Ministrului, indicator ce reprezintă după cum am arătat la început, 57,73 puncte

procentuale referiri.

42

Identic, o potenţare negativă există şi în cazul relaţiei dintre „Incoruptibilitate” şi

palierul de imagine al indicatorului „Competenţă managerială”, „Neimplicarea în

scandaluri de corupţie a funcţionarilor publici”.

Analizând profilurile dihotomice ale indicatorului Competenţa Managerială, se

remarcă o potenţare pozitivă între palierele „Experienţă de conducere” ce are o valoare de

2,08 puncte procentuale referiri pozitive şi „Profesionalism în exercitarea atribuţiilor”

care are 3,51 puncte procentuale referiri pozitive. Acestea se potenţează pozitiv şi cu

subindicatorul „Capacitate de gestionare a crizelor” sau cu „Finalizarea de proiecte”. Pe

cealaltă parte, se realizează şi o potenţare negativă, între componentele negative a

subindicatorilor „Corectitudine” şi „Neimplicarea în scandaluri de corupţie a

funcţionarilor publici”.

O potenţare pozitivă se mai realizează şi între subindicatorul „Organizarea unor

activităţi culturale” din cadrul indicatorului „Implicarea în societate” şi „Finalizarea de

proiecte” de aici. Pentru că singurele referiri la proiecte au fost în legătură cu activităţile

culturale, finalizarea acestora se potenţează fiind un criteriu inclus în organizarea lor

Analizând în continuare Competenţa personalului, se constată o potenţare

negativă ce se înfăptuieşte între subindicatorii „Profesionalism în exercitarea atribuţiilor”

şi „Nivel corespunzător de calificare profesională”, paliere de imagine interdependente,

ce au un caracter puternic negativ similar, cu 0,88 puncte procentuale referiri negative.

Corelar, o divergenţă se stabileşte între aceste două paliere şi componenta pozitivă a

palierului „Experienţă profesională” ceea ce determină o imagine difuză.

Un element de potenţare pozitivă la nivelul indicatorului Implicarea în societate

se întâlneşte între palierele „Sprijinirea unor activităţi culturale” şi „Organizarea unor

activităţi culturale” pentru că vorbeşte despre interesul Ministerului pentru activităţile

culturale.

6.4 Identificarea vulnerabilităţilor şi evaluarea riscurilor

În cadrul indicatorului Eficacitatea organizaţiei identificăm vulnerabilităţi la

nivelul palierelor “Relaţii eficiente de colaborare cu celelalte ministere” şi “Bună relaţie

cu sindicatele” unde s-a înregistrat o pondere negativă maximă. De asemenea o

43

vulnerabilitate se înregistrează şi în cazul palierului afectat preponderent negativ, ce

concură cu primele la realizarea unei componente negative pronunţate a imaginii pe

relaţia cu structurile externe (ministere, sindicate) sau interne.

Deoarece se observă o potenţare pozitivă între subindicatorii ce se referă la

resurse şi “Iniţierea de proiecte viabile”, categorii ce sunt interdependente. Însă, în acelaşi

timp se realizează şi o potenţare negativă între dimensiunea negativa a palierelor

“Gestionarea eficientă a resurselor financiare” şi “Gestionarea eficientă a resurselor

materiale” cu aceeaşi “Iniţiere de proiecte viabile”. Această potenţare pozitivă, şi în cele

două locuri negativă, ne arată faptul că Ministerul s-a implicat şi a comunicat despre

câteva proiecte, totuşi insuficiente, pe măsura capacităţilor instituţiei. Iar acesta este un

risc. Ministerul ar avea resursele necesare însă pe alocuri nu le gestionează eficient astfel

încât să se implice cât mai mult în iniţierea, susţinerea şi comunicarea lor.

Un element de divergenţă foarte pronunţat se realizează între palierele cu caracter

puternic pozitiv “Resurse financiare suficiente” şi “Resurse materiale suficiente” şi

palierele care se referă la gestionarea acestor resurse, paliere ce au o pronunţată

dimensiune negativă. Acest lucru determină o vulnerabilitate, faptul că există resurse însă

cei care le gestionează nu au competenţă în domeniu sau fraudează. Iar această

vulnerabilitate se poate transforma într-un risc dacă persistă, pentru că imaginea

Ministerului Culturii depinde într-o măsură decisivă de proiectele culturale în care

investeşte, proiecte care îi conferă vizibilitate.

Tot aici se mai realizează şi o divergenţă între dimensiunea pozitivă a

subindicatorului “Profesionalism în exercitarea atribuţiilor” şi componentele negative ale

capacităţii de “Gestionare eficientă a resurselor financiare” şi a “resurselor materiale”.

S-ar mai putea considera ca un act de divergenţă faptul că există o componentă

pozitivă importantă a palierului “Iniţerea de proiecte viabile” însă în cadrul indicatorului

“Implicarea în societate” nu există nici o referire la subindicatorul “Organizarea unor

acţiuni umanitare”. Astfel, subindicatorul “Eficacităţii organizaţiei” se potenţează pozitiv

cu “Organizarea unor activităţi culturale”, însă nu şi cu organizarea celuilalt tip de

activităţi, fapt ce s-ar putea transforma într-un risc.

Întorcându-ne strict la indicatorul “Eficacitatea organizaţiei”, se pot stabili câteva

vulnerabilităţi privind profilurile cumulative. În primul rând există două paliere de

44

imagine cu vizibilitate zero, şi anume “Iniţierea de acte normative în concordanţă cu cele

europene” şi “Protecţie socială pentru angajaţi”.

Despre aceste două subiecte Ministerul Culturii nu a comunicat, sau, să luăm în

calcul şi a doua variantă, a comunicat, însă sursele nu au difuzat informaţiile, nefiind

unele de interes public în general ori la acel moment.

Se mai poate considera o vulnerabilitate şi ponderea exagerată a palierului

“Gestionarea eficientă a resurselor financiare” faţă de “Gestionarea eficientă a resurselor

umane”, cu o diferenţă de 2.62 puncte procentuale.

În cadrul indicatorului Echipa de conducere politică se pot constata o

vulnerabilitate în cazul palierului „Incoruptibilitate”, cu 100 puncte procentuale referiri

negative, ceea ce dă o componentă negativă imaginii.

Se mai poate constata şi o uşoară imagine difuză, în urma divergenţei dintre

componenta negativă a subindicatorului „Îndeplinirea eficientă a atribuţiilor funcţionale”

şi componenta pozitivă a subindicatorilor „Profesionalism în exercitarea atribuţiilor” şi

„Experienţă în funcţiii de conducere”.

Se constată şi la nivelul acestui indicator vulnerabilităţi datorită a două paliere cu

vizibilitate zero, la fel ca la indicatorul precedent. În acest caz ele sunt „Politică de

personal coerentă” şi „Promotor al ideilor Guvernului” şi de asemenea, acest lucru se

datorează ori faptului că Ministerul nu a comunicat pe aceste două paliere, ori că sursele

nu au fost interesate de acest subiect.

Privind profilurile cumulative se mai constată o vulnerabilitate dată de ponderea

mică a unui subindicator de imagine semnificativ, „Îndeplinirea eficientă a atribuţiilor

funcţionale”. Iar acest lucru poate determina un risc, mai ales pus în contrapondere cu

vizibilitatea aproape excesivă a palierului „Profesionalism în exercitarea atribuţiilor”.

Pentru că dacă Ministrul Adrian Iorgulescu comunică profesionalism însă nu şi eficienţă,

s-ar putea crea o imagine contradictorie, incoerentă.

Pentru indicatorul Competenţa Managerială se pot constata o vulnerabilitate, o

imagine difuză din cauza divergenţei dintre componenta negativă a indicatorului

„Neimplicarea în scandaluri de corupţie a funcţionarilor publici” şi cea pozitivă a

palierului „Corectitudine” sau a palierului „Transparenţa actului decizional în condiţiile

legii”. Imagine difuză se realizează şi în urma contrapunerii subindicatorilor

45

„Îndeplinirea atribuţiilor funcţionale” care are puternic caracter negativ şi „Finalizarea de

proiecte” ce are un scor de 100 puncte procentuale referiri pozitive.

O altă vulnerabilitate există la nivelul palierului „Politică de personal coerentă”

unde vizibilitatea lipseşte, neavând nici o referire, ceea ce viciază profilul de imagine.

Se mai poate constata o vulnerabilitate şi la nivelul palierului „Îndeplinirea

atribuţiilor funcţionale” unde există doar 0,68 puncte procentuale referiri, deşi este un

palier important, cu o relevanţă ridicată.

Pentru că se înregistrează un caracter puternic pozitiv pentru acest indicator,

87.05 puncte procentuale referiri favorabile, vulnerabilităţile sunt mai puţin predispuse să

se transforme în riscuri, nefiind mult pronunţate.

În cadrul indicatorului Competenţa personalului, la subindicatorul,

„Corectitudine”, nu există nici o referire, astfel încât ne confruntăm cu o vulnerabilitate.

Iar în acest caz se pot vorbi cu siguranţă de apariţia unui risc, deoarece este mai puţin

probabil ca sursele să nu fie interesate de acest subiect, astfel rămând a doua variantă care

ne avertizează că Ministerul nu a comunicat. Prin urmare, pot apărea suspiciuni, mai ales

când asociem acest subindicator cu componenta negativă a palierelor „Incoruptibilitate”,

din cadrul indicatorului „Echipa de conducere politică” şi „Neimplicarea în scandaluri a

funcţionarilor publici” de la „Competenţa managerială”. Chiar dacă nivelurile sunt

diferite în ierarhie, aceste componente negative sau lipsa de vizibilitate pot ataşa cuvântul

„corupţie” Ministerului.

Datorită ponderii negative foarte mari a celor trei subindicatori la care am

înregistrat vizibilitate, identificăm o vulnerabilitate ce conferă o componentă negativă

imaginii generale.

Ca şi la indicatorul precedent, pentru indicatorului Implicarea în societate

înregistrăm vizibilitate zero, însă la două paliere de imagine, „Participarea la acţiuni

umanitare” şi „Organizarea unor acţiuni umanitare”. Şi la fel ca mai sus, această

vulnerabilitate ce manipulează profilul de imagine într-un sens nedorit, se transformă

uşor într-un risc deoarece pentru subiectele în cauză nu faptul că sursele nu au fost

interesate, ci faptul că Ministerul nu a comunicat, determină lipsa vizibilităţii. De obicei

aceste subiecte apar pe agenda publică şi prin urmare apar şi în mass-media.

Alte vulnerabilităţi se înregistrează datorită ponderii negative mari a

subindicatorilor „Bună relaţie cu organizaţiile nonguvernamentale” şi „Informarea

46

cetăţenilor cu privire la măsurile luate de minister în problemele cu care se confruntă”, cu

un procent de 100 puncte procentuale referiri negative, ceea ce conferă o pronunţată

componentă negativă imaginii. Iar datorită acestor vulnerabilităţi se pot spune că din nou

comunicarea externă este una precară, defavorizantă imaginii generale, la fel ca în cazul

subindicatorilor „Relaţii eficiente cu celelalte ministere” şi „Bună relaţie cu sindicatele”

ce au avut un caracter de asemenea puternic negativ. Dintr-o anumită perspectivă aceşti

subindicatori s-ar putea potenţa negativ şi vulnerabilităţile s-ar putea transforma în riscuri

în ceea ce priveşte comunicarea externă pe orizontală.

Aici apare totuşi şi o problemă, delimitată de faptul că deşi ponderile sunt cele

mai mari în interiorul indicatorului, există doar trei referiri pentru fiecare dintre cele două

paliere. Ceea ce în trei luni, pentru un Minister a cărui vocaţie este cultura pare puţin. De

aceea, se pot considera o vulnerabilitate acest lucru, având de a face cu două paliere de

imagine semnificative cu pondere mică, deşi este cea mai mare comparativ cu celelalte.

Trendul general al imaginii este unul foarte haotic, cu luni în care alternează

vizibilitatea zero cu indici total pozitivi, de valoare 1, sau în care alternează un indice de

valoare 1 cu un indice negativ de 0,43. Faptul că există mari diferenţe între luni

semnalează o vulnerabilitate ce în orice context se obiectivează în risc, deoarece acest

lucru dovedeşte inconstanţă şi astfel, incoerenţă în transmiterea mesajelor.

6.5. Profilurile mass-media

Comparând profilurile primare şi ponderate în cazul profilurilor Mass-media, se

observă o diferenţă semnificativă între totalul referirilor şi totalul impactului prognozat,

de 2.66 puncte procentuale valori pozitive diminuate de coeficientul specific de

ponderare şi tot 2.66 puncte procentuale valori negative, amplificate de această dată. Prin

urmare, ziarele cu cotă de piaţă ridicată au fost interesate de elementele negative ale

imaginii.

Pentru a avea o perspectivă asupra diferenţei dintre imaginea comunicată prin

intermediul unui ziar şi imaginea care a ajuns la publicul ei, în funcţie de aceeaşi cotă de

piaţă, se pot urmări diferenţele procentuale care s-au delimitat. Astfel, în Adevărul s-a

comunicat cel mai mult, însă având o cotă de piaţă scăzută, la public a ajuns informaţia

cu 11,21 puncte procentuale mai puţin. În schimb, la celelalte două ziare, datorită cotei de

47

piaţă ridicate, procentul s-a mărit cu 5,83 puncte procentuale pentru Evenimentul Zilei şi

5,38 puncte procentuale pentru Jurnalul Naţional.

Consultând şi profilurile Mass-media, se pot observa că există o imagine şi o

imagine puternic pozitivă transmisă de Jurnalul Naţional şi Evenimentul zilei şi una doar

preponderent pozitivă transmisă de Adevărul.

6.6. Diagramele dinamică

Diagramele dinamică ne dezvăluie cum a fost repartizată comunicarea pe luni.

Consultând profilurile, se pot observa o foarte mare discrepanţă între comunicarea din

primele două luni faţă de celelalte. În prima lună s-a comunicat cel mai mult, aproape

jumătate din mesajele anului 2007, transmise prin intermediul surselor monitorizate, şi în

cea de-a doua lună încă un sfert. Acest lucru este lesne de înţeles, mai ales că sunt apoi

patru luni în care nu a apărut nici un articol.

Pentru a identifica aspectele generale ale acestor profiluri, semnalăm o diferenţă

foarte mare în luna ianuarie, de 3,15 procente scăzute, ceea ce înseamnă că în această

lună a comunicat în principal acea sursă cu cotă de piaţă mică. Mai departe, există o

creştere procentuală pe Diagramele de dinamică a impactului, în luna februarie, cu 3,80

puncte procentuale, în iulie, cu 0,64 puncte procentuale şi în luna august, cu 0,40 puncte

procentuale.

Urmărind profilurile dihotomice ale aceloraşi Diagrame dinamică, se pot observa

faptul că în luna iunie, diferenţa dintre valoarea referirilor pozitive şi valoarea impactului

prognozat pozitiv este mai mare decât diferenţa între cele negative, ceea ce înseamnă că

aici sursele cu cotă de piaţă ridicate au fost interesate în principal de aspectele negative

ale imaginii.

Diagramele Dinamică ne dezvăluie caracterul imaginii în fiecare lună. Prin

urmare, se pot observa o imagine puternic pozitivă rezultată în cinci luni din doisprezece,

una preponderent pozitivă în august şi una preponderent negativă în octombrie.

48

Concluzii şi propuneri

S-a analizat identitatea Ministerului Culturii şi Cultelor, s-a analizat şi imaginea

sa aşa cum a reieşit în urma monitorizării pe care am făcut-o pe anul 2007 în cele trei

ziare, “Evenimentul zilei”, “Jurnalul Naţional” şi “Adevărul”, şi în urma calculării

valorilor pentru fiecare tip de profil. S-a putut observa în ultima parte în mod special care

sunt vulnerabilităţile şi riscurile pentru a putea în continuare să le gestionăm.

În concluzie, imaginea Ministerului este una puternic pozitivă, cu 80,92 puncte

procentuale referiri pozitive şi 82,57 puncte procentuale scor de impact pozitiv. În ciuda

acestui fapt, imaginea a prezentat, după cum s-a văzut, multiple vulnerabilităţi şi riscuri,

ce pot fi însă soluţionate. În primul rând, cea mai mare vulnerabilitate şi cel mai

important risc îl constituie lipsa vizibilităţii acţiunilor Ministerului Culturii. Atunci când

am descris contextul evenimenţial am început cu acele evenimente despre care Ministerul

a comunicat, care au apărut în presă şi care au fost numai două, faţă de celelalte în care s-

a mai implicat, un număr dublu. Şi totoşi, şase evenimente culturale, pentru un Minister

care ar trebui să se ocupe numai cu activităţi de acest gen, într-o perioadă de trei luni, este

puţin. Prin urmare, nu numai lipsa vizibilităţii pentru acţiunile întreprinse constituie o

vulnerabilitate şi un risc, dar şi lipsa acestor activităţi. Pentru a vedea cum toate acestea

pot fi soluţionate, se vor face propuneri pentru fiecare indicator de imagine în parte.

Eficacitatea organizaţiei

În cazul acestui indicator este nevoie de o creştere pozitivă pentru subindicatorii

puternic afectaţi la acest moment, “Relaţii eficiente în colaborarea cu celelalte ministere”,

“Bună relaţie cu sindicatele”, “Bună relaţie cu structurile aflate în subordine”. Propunerea

departamentului de relaţii publice ar fi ca în primul rând să se îmbunătăţească relaţia cu

structurile aflate în subordine, pentru a da coerenţă imaginii Ministerului, pentru a avea o

stabilitate interioară şi a fi perceput ca unitar. Iar apoi, când va fi perceput în acest fel, va

putea colabora uşor şi cu celelalte ministere pentru realizarea unor proiecte comune şi cu

sindicatele pentru rezolvarea oricăror probleme interne ce ar apărea.

Tot aici mai există o problemă la nivelul gestionării eficiente a resurselor

financiare sau materiale. În amândouă cazurile aceste resurse se alocă, însă nu suficient

pentru toate proiectele care ar merita investiţia. Mai ales luând în calcul faptul că aceste

49

resurse există şi sunt suficiente, din referirile pe care le-am găsit. Astfel, ar fi nevoie de

implicarea Ministerului în mai multe proiecte, aşa cum spuneam şi mai sus.

Se mai propune comunicarea în legătură cu palierele “Participarea la acţiuni

umanitare” şi “Organizarea unor acţiuni umanitare” pentru obţinerea vizibilităţii. Prin

urmare, ceea ce departamentul de relaţii publice propune este să ca Ministerul să se

implice şi în acest tip de acţiuni despre care să comunice apoi. De asemenea, şi pentru

palierele “Iniţierea de acte normative în concordanţă cu cele europene” şi “Protecţie

socială pentru angajaţi”. În primul caz este eficient să se comunice despre acest subiect

deoarece din ianuarie 2007 am aderat la Uniunea Europeană, ceea ce presupune

restructurări pentru adaptarea la noul context, instituţiile publice trebuind să fie în pas cu

acestea. În cel de-al doilea caz, Ministerul Culturii şi Cultelor trebuie să fie interesat în

primul rând de angajaţi, ei constituind şi primul public căruia i se adresează şi o resursă

importantă ce poartă capitalul de imagine în exterior.

Echipa de conducere politică

În principal, pentru acest indicator, este necesară o creştere pozitivă pe palierul

“Incoruptibilitate”. De asemenea, Există şi crearea vizibilităţii pentru palierele “Politică

de personal coerentă” şi “Promotor al ideilor Guvernului”. Şi pentru aceasta,

departamentul de relaţii publice ar trebui să ia măsuri în vederea comunicării politicii de

personal, deoarece coerenţa conferă eficienţă îndeplinirii atribuţiilor funcţionale. La fel,

trebuie să se comunice şi despre poziţionarea Ministerului ca Promotor al ideilor

Guvernului, el trebuind să fie parte integrantă a ansamblului de instituţii ce acoperă toate

domeniile vieţii sociale. Departamentul de relaţii publice mai propune să se comunice

mai mult şi în legătură cu eficienţa acţiunilor întreprinse, nu numai în legătură cu

calitatea exercitării atribuţiilor care poate fi excelentă dar ineficientă atâta timp cât nu

corespunde standardelor cantitative.

Competenţa managerială

Din nou, şi aici apare cuvântul “corupţie” alături de valori negative, ceea ce nu

este deloc favorabil imaginii Ministerului. Departamentul de relaţii publice trebuie să ia

măsuri cât mai urgente până nu se aplică eticheta de care cu mare greutate, poate chiar

deloc, se mai poate scăpa. La fel ca în cazul indicatorului precedent, există o divergenţă

50

între profesionalism şi îndeplinirea eficientă a atribuţiilor, vulnerabilitate pentru care se

pot oferi aceeaşi soluţie ca mai sus. Şi tot la fel ca mai sus, înregistram vizibilitate zero pe

palierul “Politică de personal coerentă”, fapt ce trebuie ameliorat.

Competenţa personalului

Acesta este indicatorul cu cele mai mari probleme. Departamentul de relaţii

publice trebuie să comunice cu departamentul de resurse umane sa vadă dacă sunt într-

adevăr probleme la nivelul profesionalismului personalului. Iar apoi, dacă aceste

probleme se vor conştientiza, se vor putea rezolva şi apoi se va induce o imagine

corespunzătoare, pozitivă în exterior pentru a o contracara pe cea existenta. De asemenea,

se doreşte crearea vizibilităţii pentru palierul “Corectitudine”.

Implicarea în societate

Departamentul de relaţii publice trebuie să propună un plan de comunicare cu

ONG-urile şi cu cetăţenii, amandouă publicuri importante şi cât mai mullte proiecte

susţinute sau iniţiate de către Minister.

Am luat fiecare indicator în parte din nou, după ce le-am analizat imaginea,

pentru a da acum răspunsuri la riscurile ce au apărut. Departamentul de relaţii publice a

primit sarcina să comunice mai mult despre proiectele desfăşurate, iar toate direcţiile

Ministerului sfatul să organizeze mai multe asemenea proiecte. Departamentul de relaţii

publice a mai primit sarcina de a comunica în vederea obţinerii încrederii şi de a stabili

relaţii bune cu toate publicurile sale.

Şi în final, un ultim sfat ar fi disocierea imaginii Ministrului de Minister pentru că

se observă o personalizare a instituţiei ceea ce nu este de dorit. Oamenii se schimbă însă

instituţiile rămân. Instituţiile rămân şi Cultura este ceea ce le uneşte.

51

Bibliografie

Borţun, Dumitru, Semiotică. Limbaj şi comunicare, Bucureşti, Editura comunicare.ro,

2001

Chiciudean Ion, Halic, Bogdan-Alexandru, Imagologie. Imagologie istorică,

Bucureşti, Editura Comunicare.ro, 2003

Chiciudean, Ion, Gestionarea Imaginii în procesul comunicării, Bucureşti, Editura

Licorna, 2000

Chiciudean, Ion, Ţoneş, Valeriu, Gestionarea crizelor de imagine, Bucureşti,

Comunicare.ro, 2004

Dewey, John, The Public and Its Problems, Swallow Press, New York, 1927

Dicţionar de filozofie, Bucureşti, Editura Politică, 1978

Dobrescu, Paul, Bărgăoanu, Alina, Mass-media şi societatea, Bucureşti, Editura

Comunicare.ro, 2003

Eco, Umberto, Cum se face o teză de licenţă, Iaşi, Editura Polirom, 2006

Guţu Dorina, New Media, Bucureşti, Editura Tritonic, 2007

Halic Bogdan-Alexandru, Chiciudean Ion, Analiza imaginii organizaţiilor, Bucureşti,

Editura Comunicare.ro, 2004

Iacob, Dumitru, Cismaru, Diana-Maria, Organizaţia inteligentă. 10 teme de

managementul organizaţiilor, Bucureşti, Editura comunicare.ro, 2002

Jung, Carl Gustav, Tipuri psihologice, Bucureşti, Editura Humanitas, 1997

Le Bon, Gustave, Opiniile şi Credinţele, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1995

Lippman, Walter, Public Opinion, Transaction Publishers, New Brunswick, 1991

Mircea, Dan, Relaţiile cu presa: ghid pentru ofiţerii de relaţii publice, Bucureşti, Editura

Militară, 2000

Pricopie, Remus, Relaţiile Publice. Evoluţie şi Perspective, Bucureşti, Editura Tritonic,

2005

Tarde, Gabriel, Legile Sociale, Bucureşti, Editura Cultura Naţională, 1984

Teodorescu, Bogdan, Guţu, Dorina, Enache, Radu, Cea mai bună dintre lumile

posibile. Marketingul politic în România, Bucureşti, Editura comunicare.ro, 2005

Zlate, Mielu, Psihologia mecanismelor cognitive, Iaşi, Editura Polirom, 2006

52

Surse monitorizate

„Adevărul”, Bucureşti, anul XVIII, 2007, numerele 5126 - 5433, 3 ianuarie - 30

decembrie

„Jurnalul Naţional”, Bucureşti, anul XV, 2007, numerele 4195 - 4545, 3 ianuarie - 28

decembrie

„Evenimentul Zilei", Bucureşti, anul XVI, 2007, numerele 4671 - 5033, 1 ianuarie - 30

decembrie

Surse Internet

www.adevarul.ro

www.brat.ro

www.cultura.ro

www.ro.wikipedia.ro

www.9am.ro

www.gardianul.ro

www.petitiononline.com

www.mediafax.ro

Alte surse

Monitorul Oficial