Microsoft Word - Sbornicul - Culegere despre Rugaciunea lui Iisus.doc1
CULEGERE DESPRE RUGCIUNEA LUI IISUS VOL.I Lucrarea minii DESPRE RUGCIUNEA LUI IISUS Culegere din învturile Sfinilor Prini i din îndrumrile oamenilor încercai, care au pus rugciunea în lucrare. S SE ÎNDREPTEZE RUGCIUNEA MEA, CA TMÂIA ÎNAINTEA TA! În momentele sfinte, când lumina blând a serii ptrunde tainic prin vitralii în biserici, învluindu- ne într-o atmosfer de tain i har, sufletul ni se îndreapt ctre Dumnezeu, folosindu-se de cuvintele Proorocului David: "S se îndrepteze rugciunea mea, ca tmâia înaintea Ta..." (Ps. 140, 2). Întrebarea este de ce cerem s se îndrepteze rugciunea noastr ctre Dumnezeu, tiind c prin definiie rugciunea este "plugria sufletului"; este, dup însuirea ei, "însoirea i unirea omului i a lui Dumnezeu, iar dup lucrare susintoarea lumii"; s-ar putea atunci îndrepta ea i în alt parte? Da! Rugciunea s-ar putea, de proast calitate fiind, s nu se îndrepteze înspre cer, ca tmâia bine mirositoare, ci s rmân fr putere, neroditoare i moart; ba, în cel mai nefericit caz, s se prefac în pcat. De aceea avem nevoie de o cluz, care s ne învee cum s ne rugm i în ce stare trebuie s fim cu sufletul i cu trupul pentru a face o rugciune bun. "Când porneti s te înfiezi înaintea Domnului, spune Sfântul Ioan Scrarul, s-i fie haina sufletului esut întreag din firele nepomenirii rului"; sau în alt loc acelai sfânt printe zice: "toi cei ce se duc la Împratul ca s primeasc iertarea datoriilor, au nevoie de o zdrobire a inimii negrit..." Însi rugciunea trebuie s aib anumite caliti pentru a fi primit de Dumnezeu i nu cumva în locul miresmei celei plcute a credinei i dragostei, s rspândeasc în jur putoarea mândriei, rutii i iubirii de avuie. "Îndulcesc bucatele undelemnul i sarea; înaripeaz rugciunea smerenia i lacrima". Este o realitate faptul c noi nu tim s ne rugm (Romani 8, 26), c de obicei rugciunile noastre sunt lumeti i necurate, c în ele sunt amestecate dorine trupeti a cror împlinire ne-ar aduce vtmare. Rugciunile noastre chiar în forma lor curat, în cea mai mare parte sunt slabe, lipsite de via i prin urmare i fr efect.
2
Cum pot deveni rugciunile noastre puternice i pline de via? Cum se poate reaprinde focul în cdelnia sufletului nostru i cum suflarea de sus a harului dumnezeiesc menine aprins acest foc? Toate aceste lucruri încearc s ni le deslueasc lucrarea de fa, pe care o editm în dou volume, i o numim Sbornic. Culegere bogat de texte, alctuit prin anii 1936 de egumenul Hariton, ne aduce în fa mulime de prini tritori ai rugciunii din mediul slav, dar nu lipsesc nici nevoitori celebri din spaiul românesc, cum ar fi Sfântul Paisie de la Neam sau Cuviosul Vasile de la Poiana Mrului. În centrul preocuprilor fiind mai ales rugciunea atât de cunoscut: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiete-m pe mine pctosul", precum i diferite tehnici ale practicrii ei, le dm o ans i celor ce sunt ispitii s peasc pe lâng adevr, apelând la diferite sisteme necretine orientale, în mod special la yoga. Ndjduim ca alturi de Pateric i Limonar, Sbornicul s fie o desftare sufleteasc pentru toi cei care doresc s se ridice mai presus de nimicnicia clipei de fa. † ANDREI Arhiepiscopul Alba Iuliei CÂTEVA CUVINTE ALE ALCTUITORULUI ACESTEI CULEGERI "Ce este rugciunea? În ce anume st fiina ei cea adevrat? Cum o putem înva? De ce fel de simire e încercat duhul cretinului care se roag cu smerenie? Întrebri de felul acestora ar trebui s fie îndeletnicirea neîntrerupt pentru mintea i inima omului credincios, fiindc în vremea rugciunii omul st de vorb cu Dumnezeu, intr într-o legtur haric cu El, i triete întru Domnul. Atât Sfinii Prini, cât i dasclii Bisericii, ne rspund la toate aceste întrebri prin cuvinte întemeiate pe o luminare a harului; pe aceasta ei au dobândit-o ca pe un rod al rugciunii, la care pot ajunge, deopotriv, atât omul simplu, cât i cel înelept" (Ep. Nicom.). "Cretinul nu trebuie s uite vreodat, c îi este de trebuin s se uneasc în întreaga lui fiin, cu Domnul i Mântuitorul Hristos. Noi trebuie, într-adevr, s-I facem loc, pentru ca El s se slluiasc în mintea i inima noastr, iar pentru o astfel de unire cu Domnul, cel mai bun i mai plin de ndejde mijloc, dup împrtirea cea cu Trupul i cu Sângele Lui, este Rugciunea lui Iisus fcut cu mintea. Dar oare Rugciunea lui Iisus este poruncit i mirenilor? Fr îndoial; este de nelipsit, pentru c, dup cum s-a spus mai sus, tot cretinul trebuie s se uneasc în inima lui cu Domnul, iar ctre aceast unire, Rugciunea lui Iisus este mijlocul cel mai desvârit" (Ep. Iustin). Iar clugrul, din chiar clipa, în care este tuns în monahism, odat cu înmânarea metaniilor, - care se numesc i sabie duhovniceasc -, primete, ca pe o motenire, Rugciunea lui Iisus, pe care e dator s o svâreasc necurmat, ziua i noaptea.
3
Din clipa în care am pit în mnstire, am fost prins de o râvn pentru aceast motenire clugreasc, i am avut pova în lucrarea ei de la stareul meu A., care-mi dezlega toate nedesluirile întâlnite în svârirea rugciunii. Dar, dup moartea stareului, pentru a-mi lmuri aceste nedumeriri, m-am aflat nevoit s cercetez scrierile Prinilor celor prea plini de dumnezeiasc înelepciune. Din acestea culegând eu cele mai de miez învturi în legtur cu Rugciunea lui Iisus, le-am trecut în scris pe toate într-un caiet i, în acest chip cu timpul, mi-am aflat alctuit cu timpul o culegere despre rugciune. Cuprinsul culegerii a crescut an de an, i de aceia nu este aezat într-o orânduire prea riguroas, nici potrivit desfurrii subiectelor; culegerea nu mi-a slujit pân acum doar mie, ca un îndreptar. Acum îns mi-a venit gândul s-mi tipresc culegerea sau dreptarul rugciunii, în ndejdea c, va fi poate, de ajutor vreunuia dintre aceia care îi caut povuitor pentru desvârirea vieii celei dinluntru, duhovniceti; de asemeni, c sfaturile înelepte, ale Sfinilor Prini ca i ale nevoitorilor din vremea noastr, pe care le-am strâns în aceast culegere, îi vor înlesni în bunele lor nzuine. În aceast culegere se întâlnesc lucruri care se repet; aceasta s-a întâmplat din dorina mea adânc de a întipri cât mai puternic în minte ceea ce este scris. Tot ce mi s-a predat dintr-o încredinare pornit din inim, trebuie s afle la noi cea mai vie luare aminte. De asemenea lucrare cu atât mai mult avem nevoie, cu cât pretutindeni ni se descoper srcia ce mai cumplit în sârguinele de pe trâmul vieii duhovniceti. Astfel, scopul tipririi culegerii noastre este s lmurim, prin felurite mijloace i prin numeroase repetri, tocmai metoda de propire în Rugciunea lui Iisus, s artm cât de mare trebuin este de aceast rugciune în lucrarea duhovniceasc, de slujire a lui Dumnezeu. Într-un cuvânt s amintim atât monahilor, cât i tuturor celorlali râvnitori despre însemntatea mântuirii sufletului, despre învtura cea veche a Prinilor în lucrarea minii, i despre lupta cu patimile, i aceasta cu atât mai mult cu cât astzi, dup cuvintele Ep. Ignatie, "oamenii au de cele mai multe ori, o prere foarte nelmurit i neîntemeiat despre Rugciunea lui Iisus. i unii, ce se cred cu darul înelegerii duhovniceti, fiind socotii astfel i de muli dintre prietenii lor, se tem totui de aceast rugciune ca de o boal molipsitoare, vorbind de "înelarea" cea care ar cltori ca o nedesprit tovare cu toi cei ce se îndeletnicesc cu Rugciunea lui Iisus. În chipul acesta, ei înii se abat de la ea, ba îi mai înva i pe alii s fug de aceast lucrare mântuitoare". Mai departe Ep. Ignatie adaog: "Nscocitorul unei astfel de învturi, dup prerea mea nu este decât diavolul, care urte numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca Unul, care sfrâm puterea lui întreag; el se cutremur într- adevr de acest Nume atotputernic, i de aceea îl clevetete fa de cretinii cei muli, pentru ca ei s lepede urma de foc, înspimânttoare pentru cel vrjma, i mântuitoare pentru cei ce cred în Adevr. De acest lucru a fost îndemnat cel ce a alctuit cartea de fa, s adune toate învturile de trebuin, pentru lmurirea acestei lucrri duhovniceti, precum i a tuturor acelor nedumeriri, care-i întâmpin pe cei ce cltoresc pe calea aceasta. Cât despre cugettor, care nici mcar s cugete nu cuteaz, c el s-ar putea numi pe sine un om "care svârete rugciunea minii", i-a luat totui îndrzneala s scoat din comorile Sfinilor Prini sfaturile lor pline de înelepciune dumnezeiasc
4
despre neîncetata rugciune, sfaturile ce sunt de trebuin, precum e aerul pentru a noastr rsuflare, nou tuturor ce avem râvn deplin pentru mântuire. În culegerea de fa, privitoare la lucrarea minii în rugciune, au intrat aproape patru sute de cuvinte luate de la Sf. Prini, i de la nevoitori din zilele noastre i, în afar de aceasta, învturi întregi luate de la cugettori prea încercai în lucrarea rugciunii, cum sunt: Sfinitul Dimitrie al Rostovului, Arhimandritul Paisie Velicicovschi, Stareul schimonah Vasilie, precum i de la ali lucrtori ai Sfintei Rugciuni a lui Iisus. La sfâritul acestei cri este pus sub luare-aminte a cititorului, o înirare de titluri sub care am aflat cuvintele Prinilor cuprinse aici, cu artarea autorilor i a crilor de unde au fost împrumutate aceste cuvinte, i cu trimiteri la paginile culegerii de fa. Valaam, 27 iulie 1936 Igumenul Hariton CULEGERE DESPRE RUGCIUNEA LUI IISUS Lucrarea minii PARTEA I DESPRE RUGCIUNEA OMULUI CARE S-A ÎNSINGURAT ÎN CMARA INIMII SALE, ÎNVÂNDU-SE I RUGÂNDU-SE ÎN TAIN Cuvânt înainte Printre dvs. se afl muli, care nu tiu în ce anume st lucrarea cea luntric a omului cugettor de Dumnezeu precum nu îneleg nici ce este cugetarea de Dumnezeu. Acetia nu tiu nimic despre rugciunea ce se face cu mintea, socotind c se cuvine s ne rugm numai cu acele rugciuni care se afl scrise în crile bisericeti. Cât despre tainica vorbire pe care o svârete omul cu Dumnezeu în adâncul inimii sale i despre foloasele care decurg dintr-însa, acetia, câtui de puin nu le cunosc i nici n-au gustat aceast dulcea duhovniceasc. Precum este un orb din natere care doar aude despre lumina soarelui, dar nu tie ce anume este aceast lumin, asemenea sunt i cei care numai aud despre învturile cele cugettoare de Dumnezeu i despre rugciune, dar de îneles nu le îneleg. Din pricina grosimii simirii lor, ei se lipsesc de multe bunti duhovniceti i rmân în urm pe calea acestor fapte bune, care duc spre o stare desvârit, bineplcut lui Dumnezeu. De aceea, spre îndrumarea celor simpli, înfim aici câteva lmuriri despre învtura luntric i despre rugciunea cea cugettoare de Dumnezeu, pentru ca doritorul unor asemenea lucruri s înceap, cu ajutorul Celui Prea Înalt, s le învee, fie câtui de puin.
5
Învtura duhovniceasc a omului celui dinluntru începe cu urmtoarele cuvinte ale lui Hristos: "Tu îns, când te rogi, intr în cmara ta i închizând ua ta, roag-te Tatlui tu Celui într-ascuns" (Mat. VI, 6). CAPITOLUL I DESPRE ÎNDOITUL ÎNELES AL OMULUI, AL ÎNVTURII, AL RUGCIUNII I AL CMRII Omul este o doime: cel din afar i cel luntric, al trupului i al duhului. Cel din afar este vzut, trupesc, iar cel luntric este nevzut, duhovnicesc sau potrivit cuvântului Apostolului Petru: "omul cel ascuns al inimii, întru nestriccioas podoab a duhului blând i linitit" (I Petru 3, 4). i Sfântul Pavel lmurete îndoita fire omeneasc, spunând: "cu toate c omul nostru cel dinafar se stric, omul nostru cel dinluntru se înnoiete zi de zi" (II Cor. 4,16). Aici Apostolul vorbete lmurit despre omul cel dinafar i cel dinluntru. Astfel, omul cel dinafar se întocmete din mai multe mdulare, pe cât vreme cel luntric ajunge la desvârire prin minte, prin luarea aminte la sine, prin frica lui Dumnezeu i prin darul Domnului. Faptele omului cel dinafar sunt vzute, iar cele ale celui dinluntru rmân nevzute; potrivit Psalmistului: "o prpastie este luntrul i inima omului!" (Psalm 63, 7). Tot astfel vorbete i Apostolul: "cine dintre oameni tie ale omului, fr numai duhul omului care este întru el?" (I Cor. 2,11). Singur doar Cela ce ispitete inima i rrunchii, cunoate toate tainele omului luntric. De aceea i învtura este o doime; cea dinafar i cea luntric întru cugetarea de Dumnezeu; de afar în înfloriturile meteugului vorbirii, dinluntru în rugciuni; dinafar în minte ascuit, dinluntru în focul duhului, de afar în lucrri iscusite ale frumuseii, dinluntru în privirea celor nevzute; de afar cunotina care îngâmf (I Cor. 8, 1), pe cînd dinluntru cea care se smerete; într-adevr, cunotina cea dinafar este iscoditoare, vrând s afle toate, pe când cea luntric ia aminte de sine i nimic altceva nu dorete, decât s-L cunoasc pe Dumnezeu, Cruia poate s-I spun ca David: "ie inima mea pururea i-a vorbit; pentru Tine cuta-tu-te-a faa mea; faa Ta, Doamne neîncetat o caut" {Psalm 26, 13). i apoi: "precum cerboaica dorete apa izvoarelor, tot aa Te dorete sufletul meu pe Tine, Dumnezeule!" (Psalm 41,1). Rugciunea de asemenea este o doime - dinafar i luntric; cea care se face la artare i cea care se face în tain; cea care se svârete în adunare i cea care se rostete în singurtate; rugciunea fcut ca o îndatorire i rugciunea svârit de bunvoie. Cea care este îndeplinit ca o rânduial i se va face în chip vzut, dup tipicul bisericesc, rugciunea cea obteasc îi are timpurile ei: miezonoptica, utrenia, ceasurile, liturghia, vecernia i pavecernia, rugciuni la care oamenii sunt chemai de sunetul clopotelor, fiindc ei trebuie s le duc în fiecare zi Împratului Ceresc, ca pe o cuvenit danie. Pe când rugciunea care se face în tain, de bunvoie, se svârete uneori fr s aibe nevoie de o vreme anumit, ci dup voia fecruia, fr nici un fel de chemare, ci numai din
6
imboldul duhului însui. Cea dintâi, adic rugciunea bisericeasc, cuprinde un anumit numr de psalmi, de tropare, de canoane i de alte cântri i de lucrri preoeti, pe când cealalt (cea tainic, cea de bunvoie), aa cum nu ine seam de o vreme anumit, tot aa nu-i hotrte nici numrul rugciunilor, ci fiecare se roag atât cât vrea, uneori mai puin, alteori mai mult. Cea dintâi este rostit în auzul tuturor, cu gura i cu glas tare, pe cât vreme ceade a doua se svârete numai cu mintea. Întâia se rostete în picioare, iar cea de a doua nu numai stând sau mergând, ci chiar odihnindu-te în pat; - într-un cuvînt: întotdeauna, oricînd i s-ar întîmpla s ridici mintea ctre Dumnezeu. Întâia, cea obteasc, se svârete în templul Domnului, în biseric, sau, în anumite împrejurri, într-o cas oarecare, în care se adun mai muli credincioi, pe când cea de a doua, cea însingurat, se svârete într-o încpere încuiat, potrivit cuvîntului Domnului: "când te rogi, intr în cmara ta i, închizând ua ta, roag-te Tatlui tu Celui într-ascuns" (Mat. 6, 6). Tot astfel cmara este i ea o doime; una din afar i alta luntric, material i duhovniceasc; cea material este lucrat din lemn sau din piatr, iar cea duhovniceasc este inima sau mintea; sau, dup cuvintele Sfântului Teofilact gândul cel tainic. Acestea sunt unul i acelai lucru (Coment. la Matei, cap. 6). De aceea, cmara cea material st într-un singur loc, pe când cea duhovniceasc este pretutindeai purtat împreun cu omul; oriunde s-ar afla omul, se afl cu el i inima lui întotdeauna, iar înluntrul inimii sale el se poate încuia cu mintea, adunându-i gândurile i se poate ruga lui Dumnezeu în tain - fie aflându-se în mijlocul oamenilor, fie chiar stând de vorb cu ei. Rugciunea luntric, când se întîmpl ca cineva, în vreme ce se afl în mijlocul oamenilor, s fie micat de Duhul spre svârirea ei, nu are nevoie nici dc gur, nici de slov tiprit, nu se folosete de micarea limbii, nici de glasul gâtlejului (dei aceasta se întîmpl uneori i în singurtate), ci doar numai de ridicarea mâinii spre Dumnezeu i de adâncirea omului în sine însui, lucrare ce se poate împlini în orice loc. Cmara material, a omului ce se linitete într-însa, închide o singur fiin, pe când cea luntric, cea duhovniceasc, îi face loc i lui Dumnezeu i întregii împrii Cereti, potrivit cuvintelor evanghelice ale lui Hristos însui: "Împria lui Dumnezeu este înluntrul vostru" (Luca 17, 21). Acest text este astfel lmurit în cuvintele Sf. Macarie Egipteanul: "inima este un prea mic vas, dar într-însa sunt îngerii, este viaa i împria, într-însa sunt ceretile ceti, într-însa sunt toate comorile harului". În încperea luntric, în cmara inimii, omul trebuie mai des s se închid, decât între pereii cei vzui i, adunându-i acolo toate gândurile, s-i înfieze mintea înaintea lui Dumnezeu, s se roage Lui în tain, cu toat cldura duhului i cu credin vie, iar odat cu acestea, s se învee întru cugetarea de Dumnezeu, pentru ca astfel s poat crete pân la statura brbatului desvârit. CAPITOLUL II DESPRE RUGCIUNEA CARE ÎL ÎNCLZETE PE OM I ÎL UNETE CU DUMNEZEU ÎN DRAGOSTE
7
Înainte de toate trebuie s se tie c orice cretin - dar mai ales o fa duhovniceasc- trebuie, dup datoria chemrii sale, s se îngrijeasc prin orice mijloc i întotdeauna, s se uneasc cu Dumnezeu Ziditorul, Cel plin de dragoste; Fctorul de bine, i cel mai mare Bun al su, de care i pentru care a fost zidit, cci sufletul fcut de Dumnezeu, nimic altceva nu se cuvine s aib în miezul cugetului su, adic în elul su cel din urm, decât pe Dumnezeu Însui, de la care i-a primit el viaa i firea i pentru care de-a pururi trebuie s triasc, fiindc tot ce se vede pe pmânt, tot ce este îndrgit i dorit de oameni: bogia, slava, soia, copiii - într-un cuvânt, toate cele frumoase, dulci i iubite în lumea aceasta, nu sunt proprii duhului, ci numai trupului i, fiind artri vremelnice, repede vor trece ca o umbr. Pe cât vreme duhul, ca unul ce dup a sa fire este venic, îi poate gsi o pace venic numai într-unul Venic Dumnezeu, ca întru bunul cel mai înalt al su, mai frumos decît frumuseile, mai dulce i mai iubit decât toate cele dulci i iubite, întocmai ca în locul firesc, de unde a purces i unde iari trebuie s se întoarc. Cci precum trupul; venind din pmânt, în pmânt iari se întoarce, tot aa i duhul, venind de la Dumnezeu, la Dumnezeu se întoarce i întru El petrece, fiindc tocmai de aceea a i fost creat de Dumnezeu, ca de-a pururi s petreac în Dumnezeu. i noi de aceea, în aceast vremelnic via, cu sârguin trebuie s cutm unirea cu Dumnezeu, ca s ne învrednicim s fim cu El i acum i în viaa viitoare, în veci. Dar nimeni nu poate s ne uneasc cu El decât numai prin dragostea care izvorând din inim, îi merge drumul ei pân la capt. Cci i femeia pctoas din Evanghelie, tocmai de aceea a i primit de la Domnul atâta covâritoare mil spre iertarea pcatelor i unire neclintit cu El "pentru c mult a iubit" (Luca 7, 47). El îi iubete pe cei ce-L iubesc, se alipete de cei ce se alipesc de El, st de fa înaintea celor ce-L caut i revars îmbelugat dulcea asupra celor dornici a se desfta de dragostea Lui. Pentru ca omul s poat trezi în inima sa atâta dragoste spre a se uni cu Domnul în nedesprita unire a dragostei, omul are nevoie s împlineasc lucrarea rugciunii cât mai adeseori, ridicându-i mereu mintea la Dumnezeu. Cci aa cum o flacr se mrete pe msur ce mai adesea punem lemne pe foc, tot aa i rugciunea ce des se svârete cu adâncirea minii în Dumnezeu, trezete în inim dumnezeiasc dragoste care înflcrându-se, va înfierbânta omul luntric în întregime, îl va lumina i-l va înva. Ea îi va arta tot ce îi este necunoscut i tainic în adâncul înelepciunii i-l va face asemenea unui înflcrat serafim de foc, neîncetat stând cu duhul în faa lui Dumnezeu, privind la El cu mintea i astfel sorbind o negrit dulcea dumnezeiasc. CAPITOLUL III RUGCIUNEA ROSTIT CU GURA, DAR FR LUAREA AMINTE A MINII, ESTE ZADARNIC Ar fi nimerit s amintim aici câteva texte apostolice despre rugciunea cea fcut cu duhul i cu mintea, ce nu sunt aa de lmurit înelese, iar prin aceasta s punem început bun în adâncirea acestei învturi.
8
În Epistola ctre Efeseni, Sf. Apostol Pavel ne sftuiete s ne rugm cu duhul: "facei în toat vremea - spune el - întru Duhul, tot felul de rugciuni i de cereri" (Efes. 6,18). Acelai Apostol în Epistola I ctre Corinteni spune: "duhul mi-e în rugciune, dar mintea mea este neroditoare" (I Cor.14,14). Îns cum se întîmpl oare, c omul se roag cu duhul, dar mintea lui rmâne neroditoare? Cuvântul "duh" este îneles în Sfânta Scriptur în felurite chipuri. Uneori el se întrebuineaz în locul respirrii, alteori în locul sufletului sau chiar în locul unei dorini oarecare, sau al unui alt gând de început bun sau ru, precum, de asemenea, în locul vreunei virtui sau al vreunui viciu, cum sunt: duhul smereniei, duhul dragostei, duhul milosârdiei i cele potrivnice lor: duhul mîndriei, duhul urii, duhul iubirii de argini i altele. Alteori, iari cuvântul "duh" este pus în locul vreunui dar oarecare al Sfântului Duh, ca de pild: duhul înelepciunii, duhul înelegerii, duhul vederii i altele. Iar uneori, chiar în locul minii, precum st scris la acelai Apostol: "s v primenii - zice el - în duhul cugetului vostru" (Efes. 4, 23). Sftuindu-i pe efeseni s se roage cu duhul, în locul duhului apostolul pune însi mintea pe care omul ce se roag trebuie s-o îndrepte ctre Dumnezeu. Scriindu-le îns corintenilor, când le vorbete de duhul celor ce se roag i de mintea ce rmâne neroditoare - în acest loc el pune cuvântul "duh" în locul glasului i al rsuflrii omului, ca i cum ar spune ctre ei: ce folos avei voi, corintenilor, dac v rugai numai cu glasul rsuflrii voastre, iar mintea nu v ia aminte la rugciune, ci îi închipuie felurite lucruri? Ce folos avei dac vorbii multe cu limba, iar cu mintea nu luai aminte la cele ce grii? Chiar dac ai rosti mii de cuvinte cu limba, ce folos vei trage, o, omule! i dacvei cânta din toat puterea gâtlejului, atât cât îi va îngdui rsuflarea, iar mintea nu va sta înaintea lui Dumnezeu i nu-L va vedea, ci gândurile ei altundeva o vor abate? O asemenea rugciune nu-i va fi de nici un folos, nici de Dumnezeu nu va fi auzit i va rmâne neroditoare. Prea bine a judecat Sf. Ciprian, când a spus: "cum vrei oare s fii auzit de Dumnezeu, când tu nu te auzi nici pe tine însui? Vrei ca Domnul s-i aduc aminte de tine când te rogi, dar tu nu-i aduci aminte nici de fiina ta însi?" Apostolul ne aduce drept pild corintenilor i totodat i nou tuturor, când spune: "m voi ruga cu duhul, dar m voi ruga i cu mintea; voi cânta cu duhul, dar voi cânta i cu mintea" (I Cor.,14,15). Când m rog deci cu limba i cu glasul, vrea s le spun el acestora, care iese din rsuflarea mea, atunci neaprat trebuie s m rog i cu mintea. CAPITOLUL IV RUGCIUNEA SCURT DAR ADESEORI FCUT E MAI DE FOLOS DECÂT CEA LUNG Cu privire la rugciunea fcut de minte în inim, am aflat de la cei iscusii în cugetarea de Dumnezeu c e mai înflcrat i mai de folos rugciunea scurt, dar lucrat ades, decît cea lung.
9
De altminteri i rugciunea lung e foarte folositoare, dar numai pentru cei desvârii, iar nicidecum pentru cei începtori. Mintea omului, care nu e deprins cu ea, nu poate rmâne mult vreme în rugciune lung în faa lui Dumnezeu, ci omul e biruit de obicei de neputina nestatorniciei minii, este risipit între cele din afar i de aceea într-însul repede se rcete cldura duhului. O astfel de rugciune nu mai este rugciune, ci numai tulburare a minii, ce se nate de pe urma abaterii gândurilor când într-o parte când într-alta; i aceasta se întâmpl adeseori la cântrile bisericeti de obte cât i în pravilele ce se citesc îndelung prin chiliile clugrilor. Pe cât vreme rugciunea cea scurt, dar ades fcut, este mult mai statornic, fiindc mintea, aducându-se pentru mult vreme în Dumnezeu, o poate svâri cu mare cldur. De aceea i Domnul spune: "când v rugai nu grii multe" (Matei, 6, 7), cci nu dup mulimea cuvintelor voastre vei fi auzii. i Sf. Ioan Scrarul înva: "nu încercai s spunei multe, ca s nu vi se împrtie mintea în cutarea cuvintelor. Un singur cuvânt al vameului a atras mila lui Dumnezeu i un singur cuvânt rostit cu credin l-a mântuit pe tâlhar. O poliloghie, adic zicerea de rnulte cuvinte, când este întins peste msur într-o rugciune risipete mintea în închipuiri, pe cât vreme monologhia, zicerea unui singur cuvânt, ajut minii s se adune". Dar va întreba cineva: pentru ce, în Epistola ctre Tesaloniceni, Apostolul spune: "neîncetat rugai- v"! (I Tes. 5,17). În Scriptur despre un lucru ce se face ades se zice de obicei c e svârit necurmat. Astfel, de pild: "preoii intr pururea în cea dintâi a templului, svârind slujbele dumnezeieti (Evrei, 9, 6), asta înseamn în toate ceasurile hotrâte pentru ele, iar nu chiar neîncetat; ziua i noaptea cât de des, dar nu fr nici o ieire. Iar dac preoii petreceau fr ieire în biseric, pzind focul ce se pogora din cer i punând mereu lemne dedesubt, ca s nu se sting, totui, ei nu fceau aceasta cu toii deodat împreun, ci schimbându-i cetele, precum se scrie i de Sf. Zaharia: "svârea înaintea lui Dumnezeu cele preoeti în rândul cetei sale" (Luca 1, 8). Tot astfel trebuie s cugetm i despre rugciune, despre care Apostolul poruncete s se fac neîncetat, fiindc îi este cu neputin unui om s petreac în rugciune aa fel, încât s n-o întrerup nici ziua, nici noaptea. El are nevoie de vreme i pentru alte lucruri, pentru îndeletnicirile trebuincioase casei, vreme de lucru, vreme pentru convorbiri, vreme s mnânce i s bea, vreme de odihn i de somn. Cum am putea, prin urmare, s ne rugm neîncetat, altminteri decât printr-o deas rugciune? Iar o rugciune ades fcut se schimb într-o rugciune neîncetat. Astfel îngrijete-te ca rugciunea ta deas, dar scurt, s nu sporeasc prin cuvinte de prisos, aa cum înva i Sfinii Prini despre aceasta. Sf. Teofilact, în tâlcuirea Evangheliei de la Matei, scrie: "nu se cuvine s lungim rugciunile, ci mai bine este s ne rugm puin, dar des" (Cap. VI). Iar la Sf. Ioan Gur de Aur, în omiliile asupra epistolelor Sf. Pavel, st scris astfel: "cine rostete lucruri de prisos în rugciune, acela nu se roag, ci griete în deert." (Sf. Ioan Gur de Aur, Ep. ctre Ef. VI omilia 24). Afar de aceasta, tot în tâlcuirea aceluiai loc din Evanghelie, Teofilact spune: "orice vorb de prisos este grire în deert". Precum a spus Apostolul: "mai bine vreau s rostesc cinci cuvinte cu înelegere, decât zece mii într-o minte risipit" (I Cor. 14, 19). E mai bine deci s înal ctre Dumnezeu o rugciune scurt, dar cu luare aminte, decât s rostesc nenumrate cuvinte la care nu iau seama i s umplu în zadar vzduhul cu vorbele i cu glasul meu.
10
Afar de aceasta, cuvintele Apostolului mai sus pomenite: "neîncetat v rugai" (I Tes. 5, 17) trebuiesc tâlcuite în înelesul rugciunii celei svârite cu mintea, fiindc mintea într-adevr poate fi totdeauna îndreptat spre Dumnezeu i I se poate ruga Lui neîncetat. Astfel începe acum, omule, s te îndeletniceti cu rgaz de învtura ce i s-a artat în numele Domnului începe, potrivit îndemnului Apostolului care spune aa: "orice svârii cu cuvîntul sau cu lucrul, pe toate întru numele Domnului Iisus s le facei" (Col. 3,17). Aceasta este ca i cum s-ar spune: facei totul în cuget bun i nu atât din dorina de a avea folos voi îniv, chiar dac acest folos ar fi el duhovnicesc, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca în toate cuvintele, faptele i gândurile voastre, numele Domnului Iisus Hristos, Mântuitorul nostru s se proslveasc. Dar mai întâi de toate, tu lmurete ie însui printr-o scurt tâlcuire: despre ce anume este aceast rugciune? Rugciunea este suirea minii i a gândurilor Ia Dumnezeu. S te rogi, înseamn s te înfiezi în duh înaintea lui Dumnezeu, s priveti la El cu ochii minii fr abatere i de vorb s stai cu e1, într-o team plin de evlavie i încredere. Adun-i astfel toate gândurile i lepdând toat grija vieii celei din afar, îndreapt mintea ta ctre Dumnezeu. RUGCIUNEA I. Rugciunea îi are treptele ei. Treapta întâi este rugciunea trupului, cea a cititorilor fcut în picioare i a metaniilor. Mintea se împrtie, inima nu încearc nici un simmânt, nici o bucurie: omul are nevoie aici de rbdare, de trud, de sudoare. Totui, fr s ii seam de toate acestea, hotrte-i anumite msuri i roag-te. Treapta a doua este rugciunea cugetrii: mintea s-a deprins s se reculeag în ceasul rugciunii, pe care o rostete în întregimea ei, fr risipiri. Mintea se topete laolalt cu slova scris i o rostete ca i cum ar fi cugetat-o ea însi. Treapta cea de a treia este rugciunea simirii: prin luarea-aminte, inima se înclzete i ceea ce adineauri era gând, ajunge aici simire, îns aici - simirea ca nevoie i cerin. Cine a ajuns la simire, acela se roag fr cuvinte, fiindc Dumnezeu este un Dumnezeu al inimii. De aceea, abia de aici începe hotarul sporirii întru cele ale rugciunii, pentru ca, stând la rugciune - s treci din simire în simire. Pe aceast treapt citirea poate s înceteze, precum i struina gândului, dar s se pstreze petrecerea în aceast simire, cu semnele proprii ale rugciunii. Când simirea rugciunii va ajunge la starea de rostire neîncetat atunci va începe rugciunea cea duhovniceasc, care este un dar al Duhului de la Dumnezeu, ce se roag El pentru noi întru noi. Aceasta este cea din urm treapt pe care o poate atinge rugciunea, dei se spune c mai este o rugciune la care poate ajunge duhul nostru i care trece dincolo de hotarele strilor cunoscute cugetrii, precum se afl scris la Sf. Isaac Sirul. Cel mai înlesnit mijloc de suire înspre aceast stare de rugciune este acela de a ne însui rugciunea lui Iisus prin câtigarea deprinderii ei i înrdcinarea ei în adâncul fiinei noastre. Brbaii cei mai încercai în viaa duhovniceasc înelepii de Dumnezeu, au aflat acest unic mijloc simplu i totodat atotlucrtor, în stare de a trece sub pecetea duhului toate lucrrile noastre
11
luntrice i întreaga noastr via de nevoin duhovniceasc. Ei au lsat, în îndrumrile lor, rânduieli pân la amnunit cu privire la aceast rugciune. Ostenindu-ne i aflându-ne nevoina (asceza) noi cutm curirea inimii i reîntemeierea duhului. Spre inta aceasta duc dou ci: calea cea lucrtoare, adic umblarea potrivit nevoinelor amintite, precum i calea cea vztoare, adic a reîntoarcerii minii la Dumnezeu. Într-una, sufletul se cur pe sine i-L primete pe Dumnezeu; în cealalt, Dumnezeu, care potrivit cu ochiul inimii, arde orice necurenie i vine s se slluiasc în acest suflet ajuns fr de prihan. Iar aceast cale din urm rmâne numai la rugciunea lui Iisus, despre care Sf. Grigorie Sinaitul spune: "pe Dumnezeu îl dobândim ori prin fapte lucrtoare i strdanie, ori prin chemarea cu meteug a numelui lui Iisus", i apoi c "întâia cale mai lung este decât cea de a doua, care e mai grabnic i aductoare de rod". De aceea, unii au ajuns s dea rugciunii lui Iisus o întâietate fa de toate celelalte nevoine. Ea ne aduce, într-adevr, luminarea, întrirea, împrosptarea, îi biruie pe toi vrjmaii vzui i nevzui i îl ridic pe om la Dumnezeu. Iat cât de atotputernic i de atotlucrtoare este, iar numele Domnului Iisus este visteria tuturor darurilor celor bune, a puterilor i a vieii celei din duh. Urmeaz de aici, în chip firesc, c oricare dintre cei ce au aflat pocin sau doar au început s-L caute pe Dumnezeu, pot i înc trebuie s primeasc, chiar de îndat o îndrumare desvârit pentru svârirea rugciunii lui Iisus, iar odat cu ea s fie îndrumai i în toate celelalte lucrri, pentru c pe calea aceasta noi putem mai repede s ajungem puternici i mai repede s ajungem a vedea duhovnicete i s ptrundem pân la lumea luntric. Pentru c nu tim nimic despre tria aceleia, unii sau chiar cei mai muli se opresc la lucrrile trupului i ale sufletului, irosindu-i aproape fr de vreun folos, ostenelile i vremea. Lucrarea aceasta se numete "cea meteugit" sau a "miestriei" i este foarte simpl. Stând cu trezvia minii i cu întreaga luare aminte în inim, tu rostete neîncetat: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiete-m" i aceasta fr nici un fel de plsmuire a vreunui chip sau artri, potrivit credinei c, Domnul te vede i El este cu luare aminte la tine. Trebuie neaprat s pstrm toat puterea minii în inim i în tot timpul lucrrii s oprim puin i rsuflarea, vdind astfel încordarea vrerii noastre. Dar cerina cea mai de seam este credina c Dumnezeu ne st aproape i ne aude pe noi. Astfel, spune-i tu rugciunea în ascuimea auzului suprafiresc al lui Dumnezeu. La început rugciunea aceasta mult vreme rmâne numai în starea lucrtoare, ca o lucrare oarecare din afara ta, apoi trece în starea minii i, în sfârit, se înrdcineaz în inim. Se petrec uneori adevrate rtciri de la calea cea dreapt a acestei rugciuni. De aceea, trebuie s o învm de la cel ce o cunoate cu adevrat. Rtcirile in mai mult de locul în care ni se oprete luarea aminte - în cap sau în piept. Cine a ajuns s aib luarea aminte înfipt în inim, e în afar de primejdie. Dar înc mai ferit de primejdie este acela care cade cu durere la faa lui Dumnezeu în fiecare clip cu zdrobirea inimii i cu rugciunea care se face mereu pentru izbvirea de tot felul de înelri. 2. Cine nu are rugciunea luntric, rugciunea minii, acela nu are nici un fel de rugciune, fiindc numai rugciunea luntriceste adevrat rugciune, bine plcut i bine primit de Dumnezeu. Ea trebuie s ajung s fie sufletul cuvintelor ce se rostesc în închinarea cea din cmara noastr sau la
12
biseric; aa c, atâta vreme cât ea nu se afl în aceste cuvinte, închinrile cele din afar au o înfiare de rugciune, dar nu sunt însi rugciunea. Deoarece rugciunea, ce este oare? Rugciunea este suirea minii i a inimii la Dumnezeu, spre proslvirea i mulumita lui Dumnezeu, precum este i cererea bunurilor sufleteti i trupeti ce ne sunt de trebuin. Esena rugciunii este, prin urmare, aceast suire, care începe din adâncul inimii, i merge cu mintea pân la Dumnezeu. Dac mintea st treaz în inim, înaintea feei lui Dumnezeu i, umplându-se de evlavia cuvenit, începe s-i reverse inima în faa Lui. Iat c s-a i svârit rugciunea minii! i aa, orice rugciune trebuie s fie. Rugile din afar ce se desfoar prin cuvinte, cele ce se citesc acas sau la biseric, îi dau numai vorba sau forma; pe cât vreme duhul sau fiina rugciunii este purtat de fiecare în sinea lui însi, în mintea i în inima lui. Toat rânduiala noastr de rugciuni bisericeti, toate rugciunile orânduite spre întrebuinare în casa omului, au însuirea de a întoarce mintea ctre Dumnezeu. Cel care le svârete, chiar dac nu este atât de atent, nu poate s nu se întoarc cu gândul la Dumnezeu, afar doar de nu este cu totul nebgtor de seam la lucrarea ce o svârete. 3. Nimeni nu poate ocoli rugciunea minii. Noi nu putem s nu ne înlm cu rugciunea la Dumnezeu, fiindc aceasta o cere firea noastr gânditoare. Iar noi nu ne putem ridica la Dumnezeu altfel decât prin lucrarea minii; fiindc Dumnezeu este o fiin cugettoare. Este într-adevr, o rugciune a minii care se face prin cuvinte sau din afar - în cas sau în biseric - i este o rugciune a minii în ea însi fr nici o form sau de stare trupeasc dar oricum ar fi amândou, fiina rugciunii este una i aceeai. Atât în forma cea dintâi cât i în cea de a doua, ea este aezat cu porunc i pentru mireni. Mântuitorul a poruncit s intrm în cmara noastr i s ne rugm acolo lui Dumnezeu Tatl, în tain. Aceast cmar, dup cum o tâlcuiete Sf. Dimitrie al Rostovului, înseamn inima. Drept urmare, cuvântul Domnului ne d porunc s ne rugm în tain, cu mintea, lui Dumnezeu. Aceast porunc se întinde asupra tuturor cretinilor. Iat ce poruncete i Apostolul Pavel, când spune: "svârii în tot timpul, în duhul, toat felurimea de rugciuni i de cereri" (Efes. 6,18). El ne d porunc s facem rugciunea minii - rugciunea duhovniceasc- i poruncete aceasta tuturor cretinilor s se roage neîncetat (I Tes. 5,17) Iar ca s te rogi neîncetat, nu poi altfel decât cu rugciunea minii în inim... Când ne sculm dimineaa, s ne întemeiem înc mai puternic în inima noastr fa cu Dumnezeu prin rugciunea dimineii i dup aceea s ne vedem de lucrul nostru - care de Dumnezeu ni s-a hotrât - dar fr s rupem firul simirii i lurii aminte ce ne leag de El. 4. "Cântai în inimile voastre lui Dumnezeu, mulumindu-I în psalmi, în laude i cântri duhovniceti" arat rugciunea rostit cu glas ce se face prin cuvinte, iar cuvintele: "cântai în inima voastr lui Dumnezeu" arat rugciunea luntric ce se face cu mintea în inim. Psalmii, cântrile, laudele, imnele, odele, sunt denumirile felurite ce se dau cântrilor bisericeti. E foarte greu s ari deosebirile dintre ele, pentru c atât dup cuprins cât i dup form, ele se aseamn foarte mult. Toate sunt rodiri ale duhului de rugciune. Nevoindu-te în rugciune, duhul îl proslvete pe Dumnezeu, îi mulumete i înal ctre El cererile sale. Toate aceste desfurri ale duhului de rugciune nu sunt desprite în duh i nu se ivesc unele fr altele. Rugciunea când este pus în micare, trece dintr-o form într-alta, câteodat de mai multe ori, în vremea când cineva se
13
roag. Dac o vei rosti tare prin cuvinte, se va vdi ca o rugciune glsuit, dac se va numi psalm, imn sau od - se va numi aa i rugciunea ta. De aceea, nu ne vom sili s intuim vreo deosebire dup denumiri. Prin ele Apostolul a vrut numai s cuprind toate felurimea rugciunilor care se rostesc prin cuvânt. Sub denumirile lor ar intra i toate rugciunile ce se întrebuineaz acum la noi. La noi sunt în folosin, în afar de Psaltire, cântrile bisericeti cu stihoavnele, acatistele i rugile de tot felul, ce sunt cuprinse în crile de rugciuni. Dar nu vei grei dac, citind cuvintele Apostolului despre rugciunea glsuit, vei înelege sub numele lor i aceste rugciuni cu glas care sunt întrebuinate la noi. Puterea nu st în cutare sau cutare rugciune glsuit, ci în felul cum se svârete. Cum trebuie svârite rugciunile cu glas, Apostolul o arat în cuvîntul "duhovniceti". Rugciunile sunt duhovniceti pentru c ele se nasc i rodesc dintru început în duh i din duh se revars. i se numesc înc mai mult duhovniceti pentru c se nasc i rodesc prin darul Sfântului Duh. Atât Psaltirea cât i toate celelalte rugciuni glsuite n-au fost dintru început astfel. Ci la început ele au fost curat duhovniceti, apoi au fost îmbrcate în cuvânt i au ajuns rostite în afar. Dar cuvântul ce le-a învetmântat, n-a îndeprtat duhovnicescul din ele. i acum ele sunt glas numai la artare, dar în ceea ce privete puterea lor, ele sunt duhovniceti... Din astfel de lmurire se vede c dac noi vom voi s tragem o învtur din cuvântul Apostolului despre rugciunea rostit cu glas tare, atunci iat ce vom primi: tu s intri în duhul rugciunilor pe care le auzi i le citeti i; zmislindu-le din nou în inima ta, de acolo înal-le lui Dumnezeu, ca i cum ele ar fi nscute din inima ta, sub înrâurirea darului Duhului Sfânt. Aceasta este o lege care limpezete hotrât fiina rugciunii spus tare, aa cum e plcut lui Dumnezeu, dar cum poi ajunge la ea? Cuprinde cu înelegerea, îmbrieaz cu simirea, înva chiar pe de rost rugciunile pe care vrei s le citeti în rugile tale rostite cu glas. Numai aa, când te vei aeza la rugciune, nu vei rosti ceva strin, ci ceea ce se afl chiar în inima ta, întru a sa desvârit simire. 5. "Vorbii între voi în psalmi i în laude i în cântri duhovniceti, ludând i cântând Domnului în inimile voastre" (Efes. 5,19). În ce legtur de idei am putea primi aceste cuvinte? Oare în înelesul c numai atunci s cântai cu gura i cu inima când v vei umple de Duh? Sau în înelesul c dac voii s v umplei de Duhul, atunci s cântai? Cântarea cu gura împreun cu inima este socotit oare ca urmarea preaumplerii de Duhul sau se arat ca un mijloc ce duce spre aceast umplere? Coborârea Duhului nu st în puterea noastr, ea vine aa cum binevoiete Duhul însui. Iar când vine, pricinuiete marea trezire a puterilor duhului nostru însui. Atunci, lauda lui Dumnezeu se împlinete de la sine. Libertatea noastr este cu putin s se vad întrucât este vorba s îngduim lauda aceasta s ne cânte în inim, sau s-o destinuim i cu limba spre auzul tuturor. Cuvintele acestea de mai sus, prin urmare, trebuiesc luate nu în întâiul, ci în al doilea îneles. De voii s v umplei cu Duhul, atunci, cântai! Cântarea va trezi duhul tu care va pregti calea pentru primirea Duhului sau te va pune în starea de a simi lucrarea lui. Fericitul Teodorit spune c Apostolul introduce o duhovniceasc încântare, când spune: "umplei-v de Duhul", i arat cum trebuie s ajungem acolo i anume: "neîncetat cântând lui Dumnezeu adâncindu-v în voi îniv i deteptând pururea cugetul vostru. E ca i cum ai aduga: prin mijlocirea cântrii celei cu limba i cu inima.
14
Nu e mai greu de îneles, c în lucrarea aceasta lucrul de cpetenie nu mai e sunetul dulce al cântrii, ci cuprinsul celei cântate. Puterea ei de înrâurire e asemenea unei cuvântri scrise cu înflcrare, care îl înflcreaz pe cititor. Tot aa se petrece i cu cântrile bisericeti. Psalmii, imnurile i odele - pesnele bisericeti sunt în firea lor revrsri de simiri evlavioase ctre Dumnezeu care ne mic cugetul. Duhul lui Dumnezeu i-a umput pe aleii Si i ei i-au rostit plintatea simmintelor lor în cântri. Cel ce le cânt cum trebuie, poate, pe o cale rsturnat s ajung la simmintele destinuite de ele i prealipindu-se cu ele, s se apropie de starea vrednic s primeasc lucrarea Sfântului Duh, sau s-i fac potrivit duhului lui la aceast lucrare. i aceasta este tocmai însemntatea cântrilor bisericeti, ca prin mijlocirea lor s încingem i s înflcrm scânteia cea de dar, care st ascuns în noi. Scânteia aceasta ne este druit prin Sfintele Taine. Pentru ca s-o aprindem i s-o preschimbm în flacr s-au rînduit psalmi, cântri, imne i ode duhovniceti. Ele lucreaz asupra acestei scântei a darului în acelai chip cum lucreazi vântul asupra oricrei scântei, care s-a cuibrit într-o materie ce poate s ia foc. Dar s ne dm seama, c o astfel de lucrare nu poate fi a cântrilor decât numai dac odat cu folosirea lor se întovrete curia inimii, aa cum spune Sf. Ioan Gur de Aur, cluzit în cuvântul acesta de chiar Sf. Apostol Pavel. Dar i alte condiiuni sunt artate la acelai loc i anume: întâia cere s fie duhovniceti cântrile i a doua ca s nu se cânte numai cu limba, ci i cu inima. Aa, psalmodia bisericeasc pentru ca s duc la preaumplerea cu duhul, Apostolul cere ca aceste cântri s fie duhovniceti, cuvânt sub care trebuiete îneles nu numai c acestora li se cere s fie duhovniceti dup cuprinsul lor, ci s fie mictoare de Duh; s fie ele singure un rod al Duhului, sau ele s se reverse din inimi pline de Duh. În alt chip ele nu pot duce spre umplerea cu Duhul. Este potrivit legii care spune, c ceea ce s-a spus în cântare, aceia se d celui care cânt. Cerina apostolic cea de a doua spune, c aceste psalmodii s se cânte nu numai cu limba ci i cu inima. Se cere prin urmare, nu numai s înelegem cântarea, ci înc s intrm în aceiai simire cu ea sau s primim în inim cuprinsul ei i s-o cântm în aa fel ca i cum ar izvorî din chiar inima noastr. Iar în apropierea acestui loc citat cu înc altele ni se descoper c în vremurile apostolice nu cântau decât numai aceia care se aflau într-o stare sufleteasc, ceilali intrau dup aceasta i ei într-o stare asemntoare cu a lor - i aa întreaga adunare bisericeasc cânta i luda pe Domnul nu în alt chip, decât în inim. Ce poate fi de mirare, dac în urma acestor cântri toat adunarea se i umplea de Duhul? Ce comori se ascund în comorile bisericeti, dac ele se svâresc cum trebuie? Sfântul Ioan Gur de Aur se întreba: "ce înseamn cuvintele acestea": "cântând în inimile voastre Domnului?" Asta se tâlcuiete: începe aceast lucrare în luare aminte, cci cei care nu au luare aminte de sine, cânt fr folos, rostind numai vorbele, în timp ce inima lor le rtcete în alt parte". Fericitul Teodoret adaug la acestea: "acela cânt cu inima care nu îi pune numai limba în micare, ci îi trezete i mintea spre înelegerea celor rostite". Ali Sfini Prini, scriind despre întoarcerea ctre Dumnezeu prin rugciune, socot c ea se svârete în cel mai bun chip, când se face cu mintea statornic în inim. Iar ceea ce s-a spus aci, despre adunarea din biseric, se potrivete i pentru cântarea în psalmi, când se face de fiecare în parte i pe care o poate svâri fiecare deosebit în cmara sa. Rodul acestei
15
cântri poate fi asemntor, când ele sunt zise aa cum trebuie, adic cu luare aminte, cu înelegere, cu simire, din inim. i s ne dm seama iari, c dei cuvintele Apostolului vorbesc despre cântare, totui gândul lui ne îndreapt spre întoarcerea la Dumnezeu prin rugciune. i ea este propriu zis detepttoarea Duhului. 6. Al doilea chip de rugciune este cel ce se face cu mintea i cu inima. i cel dintâi, de altminteri, e dat s fie i el tot aa. Îns acela se nate sub înrâurirea cuvintelor care se gsesc în rugciunea scris gata; pe când aceasta se nate de-a dreptul în inim i de aici se înal spre Dumnezeu. Rugciunea lui Moise în faa Mrii Roii a fost în felul acesta. Iar Apostolul ne înva în felul acesta prin cuvintele: "întru Duhul cântând în inimile voastre Domnului". i când zice: "Cântai din darul Duhului - adic nu numai simplu cu gura, ci i cu luare-aminte, stând în chip cugettor în faa lui Dumnezeu întru adâncul inimilor voastre". Fiindc numai aceasta înseamn s cântm lui Dumnezeu, pe când cellalt fel se duce în vânt, aa cum glasul singur se risipete în aer. "Nu cânta, zice, ca s te vdeti. Chiar de vei fi într-o pia de negutori, totui poi ste îndrepi ctre Dumnezeu dinluntru i s câni fr s fii auzit de cineva. Nu i-e spre pagub s te rogi chiar i pe drum i cu inima ta s fii sus" (Sf. Ioan Gur de Aur). Numai o astfel de rugciune este o rugciune adevrat. i rugciunea rostit tare, numai într-atât este rugciune, întrucât în timpul ei se roag i mintea i inima. În inim se zidete ea prin darul Sfântului Duh. Cei ce se îndreapt ctre Domnul i se sfinesc prin Sfintele Taine, de îndat sunt druii în fiina lor cu o anume simire ctre Dumnezeu, care din clipa aceea chiar prinde s se trezeasc în inima lor imboldul de a se ridica ctre cele de sus. Cel ce nu va înbui acest simmânt prin vreo fapt nepotrivit, va vedea cu bucurie cum, cu timpul, starea aceasta neîncetat i strduina îl prefac într-o flacr. Dar acela care îl va înbui prin ceva necuviincios, dei nu-i va fi închis calea ce, apropie de Dumnezeu i de împcarea cu El, totui acea simire nu i se va da aa, deodat, i fr plat. Pe un astfel de om îl ateapt sudoarea cutrii i cererii lui întru osteneal. Dar nimeni nu se va întoarce în deert. Cci toi au darul, iar ceea ce ne rmîne de fcut, este s facem loc lucrrii lui. Darul anume îi face loc pe msur ce se tocete în noi eul nostru i sunt dezrdcinate patimile. Msura de curire a inimii este msura de izbucnire a simirii ctre Dumnezeu. Când inima se va curi, atunci se va înflcra simirea ctre Dumnezeu. Simirea lui Dumnezeu chiar i în ceilali ia natere cu mult înainte de o deplin curire de patimi, dar rmâne, deocamdat, ca o smân, sau ca o scânteie. Când omul se nate din nou, ea crete i se aprinde; dar nu st pururea aa, ci ori izbucnete, ori se stinge; i chiar când prinde via bun, nu lucreaz cu aceeai putere. Dar la orice msur ar izbucni ea, întotdeauna ctre Dumnezeu se înal i-I cânt o cîntare. Totul este zidit de darul Sfântului Duh, fiindc darul li se d întotdeauna preaîmbelugat credincioilor. Cei ce i s-au druit Lui fr de întoarcere, sunt cluzii de El; i El singur îi zidete aa cum tie. 7. Simirea lui Dumnezeu este o rugciune chiar dac nu se rostete prin cuvinte. Cuvântul întreine i - uneori - adâncete simirea. 8. Pstrai acest dar ca pe unul ce ne este dat de mila lui Dumnezeu. Cum? Înainte de orice, s recunoatem cu smerenie c tot ce este bun în noi vine din darul Sfântului Duh, iar cu vrednicia
16
noastr nimic bun nu împlinim. Fiindc de îndat ce cumpna gândului nostru va înclina spre vrednicia noastr, darul se va micora i dac nu ne vom trezi, va înceta cu desvârire s lucreze; atunci vom plânge i ne vom vita mult. Apoi, simindu-ne pmânt i cenu, s fim aa cum suntem acum, adic s nu ne îndreptm spre nimic fr o trebuin, nici cu gândul, nici cu inima. S fie mereu cu Domnul. De se va micora cât de puin aprinderea luntric, s ne grbim s o cretem îndat la loc, la obinuita ei putere. i ctre Domnul de ne vom întoarce cu durere în suflet i cu fric, vom primi îndat ajutor. 9. Rugciunea este piatra de încercare a tuturor lucrurilor; rugciunea este izvorul tuturor faptelor bune; rugciunea este puterea ce pune în micare toate virtuile; rugciunea este povuitorul tuturor pornirilor bune. În msura în care rugciunea merge bine, în aceeai msur toate vor merge bine. Cci ea nu îngduie ca ceva din cele luntrice s se poticneasc. 10. Rugciunea este tot ce poate fi mai de seam în viaa noastr moral i religioas. Rdcina acestei viei se întemeiaz pe legtura liber i contient cu Dumnezeu, care mai târziu ne trece i toate faptele noastre spre cele de sus. Mediul în care se dezvluie i se pornete, aceast lucrare este rugciunea îneleas ca o legtur de amândou prile; ea este i trâmul în care ni se dezvluiesc legturile morale cu semenii notri; iar nevoina este trâmul unde ni se descoper legturile morale cu noi înine. În ce chip ne este legtura cu Dumnezeu, în acelai chip ne este i rugciunea; i de asemenea, cum este i rugciunea, tot aa i felul legturii noastre cu Dumnezeu. Cum îns aceste chipuri de a ne lega nu sunt asemntoare la toi, nici chipul rugciunii, prin urmare, nu este asemntor. Altfel, se aeaz fa de Dumnezeu un om care nu se îngrijete de mântuire; altfel, cel ce s-a lepdat de pcate i e plin de râvn pentru virtute, dar n-a intrat înc înuntrul fiinei sale, i lucreaz pentru Domnul din afar; astfel, în sfârit, cel ce a intrat înluntru i-L poart pe Domnul în inima lui i st în faa Lui. Cel dintâi, aa cum nu se îngrijete de via, tot astfel n-are grij nici de rugciune, pe care o svârete în biseric, acas, dup datinile motenite, fr luare aminte i lipsit de simire. Al doilea citete multe rugciuni i merge adesea la biseric, se strduiete totodat s-i pstreze luarea aminte i s-i potriveasc simirea cu rugciunile citite, cu toate c aceasta se întâmpl foarte rar. Al treilea, concentrându-se cu toat fptura lui înluntrul su, st cu mintea în faa lui Dumnezeu i se roag Lui în inim, fr risipire, fr multe cuvinte, în rugciunea lui, chiar atunci când st mult la rugciune în cmara lui sau în biseric. Dac celui de al doilea îi vei scoate cuvintele din rugciune, atunci vei scoate dintr-însul însi rugciunea; dar dac la rugciunea celui de al treilea vei aduga multe cuvinte, îi vei stinge rugciunea, cu vârtejul vorbirii. Orice categorie de oameni sau orice treapt a apropierii de Dumnezeu, îi are rugciunea ei i regulile proprii pentru desvârirea ei. Cât de scumpe sunt îndrumrile oamenilor încercai i cât de ru poate pricinui o rânduial fcut dup cum îl taie capul pe fiecare! CE ESTE RUGCIUNEA I CARE ESTE LEGTURA RUGCIUNII LUI IISUS CU RUGCIUNEA DE OBTE
17
11. A svâri rugciunea înseamn s stai în faa lui Dumnezeu, cu mintea întru inim, unde se aduc proslviri, mulumiri, cereri i pocin deplin, înfrânat. Aici totul este lucru duhovnicesc. Rdcina tuturor este frica lui Dumnezeu cea plin de evlavie, din care rsare credina în Dumnezeu, închinarea vieii la picioarele Domnului, ndejdea, lipirea de Dumnezeu cu simmântul dragostei care uit toate cele ce stau în legtur cu fptura. Când rugciunea se face cu putere, atunci toate aceste simiri i micri duhovniceti se arat în inim cu aceeai putere cu care i rugciunea se face. Dar în ce fel de legturi st rugciunea lui Iisus cu tot acest întreg de stri duhovniceti? E acelai fel de legtur pe care-l are i cldura care se revars sporind înluntrul inimii i împrejurul ei din lucrarea acestei rugciuni. Deprinderea în ale rugciunii nu se statornicete deodat, ci cere o munc îndelungat i o osteneal, care pân întru sfirit, trebuie s biruie firea noastr. i iat c tocmai în aceast trud de întemeiere a deprinderii noastre pentru nevoina rugciunii, ne ajut mai bine decât orice mijloc - rugciunea lui Iisus i cldura care o însoete. Bag de seam îns, c acestea sunt mijloace, iar nu însui lucrul. E cu putin s ai rugciunea lui Iisus s ai i cldura, i totui s n-ai adevrata rugciune. Aa este, oricât ar fi de ciudat! Când ne rugm trebuie s stm cu mintea înaintea lui Dumnezeu i numai la El s ne gândim. Cu toate acestea în capul nostru se ciocnesc diferite gânduri ce abat mintea de la Dumnezeu. Astfel pentru ca s învm mintea s stea într-un singur loc, Sfinii Prini înva folosirea unor rugciuni scurte, pe care ei se deprindeau s le rosteasc neîncetat. Aceast neîncetat repetare a unor rugciuni scurte pstreaz, pe de o parte mintea în gândirea de Dumnezeu i, pe de alt parte, împrtie toate gândurile lturalnice. Aceste rugciuni mici i scurte erau felurite. La noi s-a statornicit în chip deosebit i a devenit o predanie de obte rugciunea lui Iisus: "Doamne Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiete-m pe mine pctosul"! Iat, prin urmare, ce este rugciunea lui Iisus. Ea este una din rugciunile mici i scurte ce se rostesc prin cuvinte ca i toate celelalte rugciuni mici i scurte. Prinii îns ne înva c, în svârirea ei, s ne pstrm mintea doar într-Unul Dumnezeu. Dac ne deprindem cu aceast rugciune i dac o lucrm cum trebuie, mintea se afl într-adevr cu gândul neîncetat numai la Dumnezeu. Cum îns, pomenirea lui Dumnezeu într-o inim sincer i credincioas este în chip firesc însoit de simiri bogate în evlavie, în ndejde, în mulumire, în credincioie i druire de la sine la voia lui Dumnezeu i alte simiri duhovniceti, atunci noi numim rugciunea lui Iisus - care nate i pstreaz amintirea lui Dumnezeu - rugciune duhovniceasc. i asta pe bun dreptate când ea este însoit de aceste simminte duhovniceti. Dar când nu se însolete de astfel de lucrri, atunci ea rmâne o vorbrie pe din afar; ca orice alt rugciune asemntoare. Aa trebuie s le înelegem cele despre rugciunea lui Iisus. i acum ce însemneaz cldura de care este însoit îndeletnicirea cu aceast rugciune?
18
Pentru ca mintea s se statorniceasc într-un singur loc prin folosirea unei rugciuni scurte, trebuie s-o coborâm cu mare purtare de grij în inim; fiindc dac rmâne în cap, unde se perind atîtea gânduri potrivnice, mintea nu va izbuti s se adune la un loc. Când îns luarea aminte se va coborî în inim, atunci ea va trage acolo, într-un singur punct, toate puterile sufletului i ale trupului. Aceast concentrare a întregii viei omeneti într-un singur loc trezete acolo o simire deosebit, i aceast simire este chiar începutul viitoarei clduri. Simirea aceasta, care la început este uoar, abia ca o adiere, sporete mereu, se împuternicete, ptrunde în adânc i din rece cum era la început, trece într-o simire cald, prinzându-ne întreaga luare aminte într-însa. i de aceea, la început, se întâmpl c luarea aminte nu poate fi inut în inim decât prin încordarea voinei, dar mai târziu aceast putere a ateniei nate în suflet o cldur care ne ine apoi luarea aminte, fr o deosebit încordare a voinei. Dup aceasta, ele se sprijin una de alta i trebuie s se petreac nedesprite, fiindc împrtierea minii rcete cldura, iar micorarea cldurii slbete luarea aminte. De aici legea vieii duhovniceti: pstreaz-i inima întru simirea de Dumnezeu i vei avea totdeauna cu tine aducerea aminte de Dumnezeu. Aceasta a spus-o undeva Sf. Ioan Scrarul. Acum nate întrebarea: cldura aceasta este oare duhovniceasc? Nu, nu este duhovniceasc, ci e fireasc, e legat de sângele nostru. Dar întrucât ea ne pstreaz mintea în inim, i, prin aceasta, mijlocete acolo sporirea micrii artate mai sus, se numete duhovniceasc - dar numai atunci când nu se însoete cu o dulcea a simirilor, oricât ar fi ea de uoar, ci ine sufletul i trupul într- o stare de trezvie. De aici urmeaz: atâta timp cât cldura, care întovrete rugciunea lui Iisus, nu este însoit i de simmintele duhovniceti, nu trebuie s-o numim duhovniceasc, ci s-o socotim doar drept cldura ce vine din firea sângelui. Aa fiind, ea nu este totui rea, dac nu are legtur cu acea dulcea a simirilor, oricât de uoar ar fi ea; dar dac are, atunci ea este rea, i trebuie s fie alungat. O astfel de lucrare nepotrivit se întâmpl numai atunci când cldura coboar mai jos de inim. Iar o a doua lucrare nepotrivit se face când cineva, îndrgind cldura, aceasta îi oprete dintre toate numai pe ea, fr s se mai îngrijeasc de simirile duhovniceti i chiar de aducerea aminte de Dumnezeu, ci numai s-i fie lui aceast cldur; ispita aceasta este cu putin, dei nu li se întîmpl tuturor i nici întotdeauna, ci doar la anumite rstimpuri. Trebuie s observm aceasta i s-o îndeprtm cci altfel nu va rmâne decât o cldur venit din sânge, întru totul animalic. În nici un chip nu trebuie s socotim c aceast cldur este duhovniceasc sau haric. Duhovniceasc nu poate fi numit cldura aceasta decât atunci când este însoit de micri duhovniceti, înrudite cu rugciunea. Cine o numete duhovniceasc, fr s aib aceste simminte, acela îngduie nedreptatea. Iar cine o numete haric este i mai nedrept. Cldura darului este cu totul altceva i este cu adevrat duhovniceasc. Ea e dezlegat de trup i nu pricinuiete în trup schimbri, ce pot fi aflate prin simurile trupeti, ci se învedereaz printr-o simire dulce, duhovniceasc. Dup asemenea simire, oricine poate uor hotrî, deslui cldura... Asta trebuie s-o fac fiecare; tot ce este în afar de cldura cu adevrat duhovniceasc nu-i are locul i întrebuinarea aici.
19
12. Avem îns o rugciune pe care omul o face de la sine i avem o rugciune pe care omul o aduce în dar Celui ce se roag (I Regi, 2, 9). Cine n-o cunoate pe cea dintâi? Trebuie s fie cunoscut însi cea din urm, mcar întru începuturile ei. Când cineva începe s se apropie de Domnul, cea dintâi lucrare - pe care o face - este rugciunea. El începe s se duc la biseric, iar acas se roag dup crticica lui de rugciuni, sau fr ea; dar gândurile îi fug mereu. Nu le poate stpâni deloc. Dar pe msur ce îi d osteneala în rugciune, gândurile mai mult i se linitesc i rugciunea ajunge mai curat. Totui, vzduhurile sufletului nu se cur pân nu se încinge în suflet focul cel duhovnicesc. Acest foc, mic de tot la început, este lucrarea darului dumnezeiesc, dar nu a unui dar deosebit, ci a unuia de obte, pentru toi: El se descoper ca o urmare a unei anumite curiri ce se împlinete în toat aezarea normal a omului ce râvnete la el. Când se va încinge acest mic foc, adic se va statornici o cldur neîntrerupt în inim, atunci viforul gândurilor se va curma. i se întâmpl atunci cu sufletul ceea ce s-a întâmplat cu femeia ce avea pierdere de sânge: "pierderea sângelui ei a stat" (Luca 8, 44). Aceast treapt a rugciunii este întrucâtva mai apropiat de rugciunea neîncetat. Iar drept lucrare mijlocitoare îi slujete rugciunea lui Iisus. i aici ajungem hotarul pân la care poate ajunge rugciunea fcut din propriile puteri ale omului. Cred c toate acestea v sunt foarte lmurite. Dincolo de treapta aceasta, avem rugciunea cea care se afl în ea, iar nu cea care se va face de ctre omul singur: Pe om îl afl duhul rugciunii i îl trage înluntrul inimii. E ca i cum cineva ar lua pe altul i l-ar trage cu putere dintr-o încpere în alta. Aici sufletul este legat de o putere din afar i se ine cu plcere înluntru atâta timp cât asupra lui st duhul care l-a aflat. Cunosc dou trepte ale acestei aflri. La întâia sufletul vede tot, îi d seama de sine însui, cât i de starea lui din afar i poate s judece toate i s cluzeasc liber i poate chiar s curme aceast stare, când vrea. i asta trebuie s fie de îneles. La Sfinii Prini îns, i mai ales la Sfântul Isaac Sirul, mai este înc o a doua treapt a rugciunii, care ni se d sau se afl în noi. Mai presus de treapta ce am artat, la el se gsete i rugciunea pe care dânsul o numete extazul sau rpirea. i aici de asemenea duhul rugciunii îl afl pe om dar sufletul, care este tras, intr în astfel de vederi ale descoperitorilor, încât îi uit starea lui din afar, nu mai cuget, ci numai contempleaz i nu mai are putina s se cluzeasc liber sau s-i curme aceast stare. Iat, aceasta este rugciunea, din vremea rpirii sau contemplrii. La unii ea este însoit de luminarea feii, de o lumin ce îi cuprinde de jur împrejur, iar la alii de înlarea trupului în aer. În aceaststare Sf. Apostol Pavel a fost rpit în rai. i Sf. Prooroci se aflau în aceaststare, când îi ridica Duhul. Uimirea v va cuprinde când vei vedea cât de mare e mila lui Dumnezeu pentru noi, pctoii. Pentru puina noastr osteneal, iat cu ce alese daruri suntem învrednicii! Oricrui ostenitor îi putem spune cu îndrzneal: ostenete-te c ai pentru ce! 13. Cea mai uoar cale de înlare spre rugciunea neîntrerupt este deprinderea rugciunii lui Iisus i înrdcinarea ei în adâncul fiinei noastre. Brbaii cei mai încercai în viaa duhovniceasc, înlelepii de Dumnezeu, au aflat aceast cale unic i simpl - care este totodat a toate lucrtoare - spre întrirea duhului în toate faptele duhovniceti, precum i în toat viaa de nevoin duhovniceasc. Iar în îndrumrile lor, ei ne-au lsat rânduieli amnunite asupr-i.
20
TREPTELE RUGCIUNII 14.1) Deprinderea dobândit din obinuitele rugciuni svârite cu glas tare în biseric i acas. 2) Înrudirea gândurilor i simmintelor nscute din rugciune, cu mintea i cu inima. 3) Rugciunea neîncetat. Rugciunea lui Iisus poate s se svâreasc pe toate treptele acestea, dar adevratul ei "loc" se afl în rugciunea neîncetat. Cea dintâi cerin pentru buna izbândire a unei rugciuni este curirea inimii de patimi i de orice alt legtur împtimit fa de toate cele simite. Fr aceasta, rugciunea va rmâne mereu pe treapta cea dintâi, pe treapta citirii. Pe msura curirii îns, rugciunea citit va trece într-o rugciune fcut cu mintea i cu inima. Iar când inima se va curi cu totul, atunci vor fi puse temeliile rugciunii neîncetate. Cum trebuie s lucrai? În biseric urmrii slujba i pstrai gândurile i simmintele, pe care ni le dau slujbele dumnezeieti. Acas trezii în sinea voastr gânduri i simminte în legtur cu rugciunea i întreinei-le în sufletul vostru cu ajutorul rugciunii lui Iisus. 15. Rugciunea are felurite trepte. La început este numai o rugciune vorbit; dar împreun cu ea trebuie s mearg rugciunea minii i a inimii, care trebuie s ajung s-i câtige cldura i s se sprijine pe cea citit. Numai dup aceasta, rugciunea minii dobândete o stare de neatârnare i ni se descoper, când lucrtoare, prin încordarea propriilor puteri, când de sine trezitoare de micri duhovniceti. În forma cea din urm, ea este totdeauna cu acele atrageri de care am vorbit i care ne trec înluntrul nostru la faa lui Dumnezeu; ea se svârete odat cu ele i sporete dintr-însele. Mai tîrziu, când starea în care se afl sufletul în timpul acestor atrageri, ajunge s fie statornic, atunci rugciunea fcut de minte i de inim, ajunge neîncetat în lucrarea ei. i înc mai mult, atragerile vremelnice de mai înainte se schimb în stri de contemplare, în timpul crora i din care se descoper i rugciunea contemplativ. Contemplarea este supunerea deplina minii i a întregii vederi luntrice unui subiect duhovnicesc cu atâta putere, încât tot ce se afl în afara lui este uitat, iese din contiin; mintea i contiina trec i intr în subiectul contemplrii în aa chip, încât ele parc nici n-ar fi în noi. 16. "Facei în toat vremea întru Duhul, tot felul de rugciuni i de cereri". (Efes. 6. 18). Artând trebuina rugciunii, Apostolul arat totdeauna cum se cuvine ca s fie rugciunea ascultat. Mai întâi, zice: "rugai-v cu toat felurimea rugciunilor i cererilor, cu toat osârdia, cu durere în inim, i cu o îndreptare înflcrat a duhului ctre Dumnezeu". Al doilea, zice: "rugai-v în toat vremea". Prin aceasta el poruncete s ne rugm fr s ne lsm biruii în faa încercrilor i fr s ne lsm prini de vraja somnului. Rugciunea nu trebuie s fie numai o îndeletnicire svârit la o anumit vreme ci o stare de totdeauna a sufletului nostru. Caut, zice Sf. Ioan Gur de Aur, i nu te mrgini numai cu un anumit timp din zi. Auzi ce griete! În orice vreme apuc-te de rugciune, dup cum spune i în alt parte: "Neîncetat v rugai" ( 1 Tes. 5,17). Iar al treilea, ne zice: "rugai-v întru Duhul", adic rugciunea nu trebuie s fie numai cea din afar ci i luntric, care se svârete de ctre minte în inim. În aceasta st fiina rugciunii, care este o trecere înalt a minii i inimii ctre Dumnezeu. Sfinii Prini deosebesc rugciunea fcut cu mintea i cu inima, de cea fcut întru Duhul. Prima se svârete printr-o lucrare pornit din voia celui ce se roag, cea de a doua îl afl ea pe om, cu toate c el îi d seama de ea, totui rugciunea lucreaz singur neatârnat
21
de strduinele celui ce se roag. Aceast rugciune este micat de Duhul. Pe aceasta din urm nu o putem avea la porunc, fiindc ea nu se afl în puterea noastr. Ea poate fi dorit, cutat i primit cu mulumire, dar nu svârit oricând, dup voie: De altminteri, oamenii curii de patimi, au în cea mai mare parte o rugciune micat de Duhul. De aceea trebuie s înelegem c Apostolul ne poruncete rugciunea cea cu mintea i cu inima s o svârim, atunci când spune: "rugai-v întru Duhul". Adic s-ar putea aduga: rugai-v cu mintea i cu inima, dar în dorina de a ajunge i la rugciunea cea duhovniceasc. O astfel de rugciune ine sufletul mereu treaz înaintea feei lui Dumnezeu, Care este pretutindeni. Trgând la sme i revrsând dintru sine dumnezeietile lumini, ea alung pe vrjmai. Se poate spune hotrât, c într-o asemenea stare, diavolii nu se pot apropia de suflet. Numai aa e cu putin s te rogi în orice vreme i în orice loc. 17. Cum a spus Apostolul: "vreau s spun cinci cuvinte cu mintea mea, decât mii cu limba". Urmeaz de aici mai întâi de toate, c prin aceste cinci cuvinte trebuie s ne curim mintea i inima, spunând neîncetat din adâncul inimii: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiete-m"! i astfel s ne ridicm pân la cântarea cea fcut numai cu mintea. Pentru c orice nou îceptor i supus patimilor poate lucra aceast rugciune prin paza inimii, pe cât vreme cântarea cea duhovniceasc n-o poate svâri de loc, dac nu va fi curit din vreme prin rugciunea minii. 18. Întrebarea ce se pune în legtur cu rugciunea: "Cum trebuie s ne rugm, cu gura sau cu mintea?" - este dezlegat prin cele dintâi cuvinte; "S ne rugm uneori cu cuvintele, alteori cu mintea". Deci trebuie s ne fie lmurit, c nu e cu putin s ne rugm cu mintea chiar fr cuvinte, ci doar c aceste cuvinte nu se aud, dar c acolo înluntru ele sunt rostite în tcerea cugetului. Aceasta se poate spune mai bine astfel: roag-te uneori prin cuvinte spuse în auz i alteori prin cuvinte care nu se aud. Trebuie s ne îngrijim doar, c atât rugciunea rostit în sus, cât i cea nerostit auzirii s porneasc din inim. 19. Lucrarea acestei rugciuni e simpl: stai cu mintea în inim în faa Domnului i cheam-L: Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiete-m, sau numai: Doamne miluiete-m... Milostive Doamne, miluiete-m pre mine pctosul... sau prin alte oricare cuvinte. Puterea nu st în cuvinte, ci în înelesuri i în simiri. 20. Rugciunea: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiete-m! este o rugciune vorbit ca oricare alta. Ea nu are îns nimic deosebit, ci îi trage puterea din felul i din starea în care se svârete. Toate metodele despre care se scrie (s te aezi, s te apleci), despre svârirea cu meteug a acestei rugciuni, nu sunt potrivite tuturor i fr un îndrumtor care s fie de fa, sunt primejdioase. De unul singur, e mai bine s te apuci decât de toate acestea. Singura metod ce se cere tuturor e: "s stai cu luare aminte în inim". Celelalte sunt lturalnice i nu aduc nici un adaus însemnat lucrrii. Despre rugciunea lui Iisus i roadele ei se mrturisete, c nu se afl în lume ceva mai înalt decât aceasta. Nu e spus c dup lege. Ci ca i cum s-ar fi aflat un talisman! Rugciunea luat ca o alctuire de cuvinte i ca o rostire nu d în nici un chip roade. Toate roadele pot fi primite i fr
22
aceast rugciune de cuvânt glsuit, ci numai printr-o simpl îndreptare a minii i a inimii ctre Dumnezeu. Fiina lucrrii este: "s ne statornicim întru pomenirea lui Dumnezeu i s umblm în prezena lui Dumnezeu". Putem spune oricui: "F cum vrei, numai caut s ajungi aici, ori f rugciunea lui Iisus, ori bate metanii, ori umbl la biseric, f ce vrei, numai caut s ajungi pân acolo, încât s-i aduci aminte necontenit de Dumnezeu. Îmi amintesc c m-am întâlnit la Kiev cu un om care spunea: "N-am folosit nici un fel de metod, n-am cunoscut nici rugciunea lui Iisus i cu toate acestea, toate ce scriu aici le-am dobândit i le am. Cum? Nici eu nu tiu. Dumnezeu mi le- a dat!... Faptul c Dumnezeu a dat, sau va da, trebuie luat în considerare ca un scop, pentru ca s nu- L amestecm cu darul Harului. Unii spun: dobândete rugciunea lui Iisus, adic rugciunea luntric. Rugciunea lui Iisus este un bun mijloc, care duce la rugciunea luntric, în timp ce ea în sinea ei, nu este o rugciune luntric, ci din afar. Cei ce o deprind fac foarte bine. Dar dac se vor opri numai la ea i nu vor merge mai departe, atunci ei se vor opri la mijlocul drumului... În timpul rugciunii lui Iisus e totui nevoie de cugetarea de Dumnezeu; altminteri aceasta ne va fi o hran uscat. Bine este aceluia cruia numele lui Iisus îi este legat de limb. Cu toate acestea, este cu putin ca în vremea acestei rostiri s nu-i aminteti deloc de Domnul i chiar s ai gânduri potrivnice Lui. Prin urmare, totul atârn de întoarcerea cu tot cugetul treaz i liber ctre Dumnezeu, precum i de osteneala noastr, în care trebuie s ne pstrm cu chibzuin. 21. Cugetarea de Dumnezeu poate fi înlcuit prin rugciunea lui Iisus. Dar este oare în aceast privin vreo nevoie de aceasta? Ele sunt una i aceeai. Cugetarea de Dumnezeu se petrece atunci când suim în lucrarea cugetului nostru un adevr oarecare dintre acestea: Întruparea, moartea pe Cruce, Învierea, însuirea lui Dumnezeu de a fi pretutindeni i altele, fr nici un fel anume de îndrumare a gândurilor. 22. Svârirea rugciunii lui Iisus e simpl; s stai cu luare aminte în inim înaintea feei lui Dumnezeu i s-L chemi: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiete-m!" Lucrarea nu st în cuvinte, ci în credin, în zdrobirea inimii i în druirea noastr în mâinile lui Dumnezeu. Cu asemenea simminte, dac stm în faa lui Dumnezeu, chiar fr cuvinte... asta înc va fi o rugciune. 23. Ostenii-v cu rugciunea lui Iisus. Dumnezeu v va binecuvânta. Dar, odat cu deprinderea gurii, de a rosti aceast rugciune, unii amintirea de Dumnezeu cu frica i cu evlavia. C mai întâi de toate e s umblm în faa Domnului sau sub privirea ochiului lui Dumnezeu, dându-ne bine seama c El ne cerceteaz, c vede pân în adâncul sufletului i inimii noastre tot ce se afl acolo. tiina despre aceasta este pârghia cea mai puternic, ce pune în micare viaa noastr luntric, duhovniceasc. 24. E bine s unii rugciunea lui Iisus cu rsuflarea voastr, aa cum facei. Asta s-a spus de cei din vechime. Rsuflarea ine locul metaniilor. 25. Adâncii-v în rugciunea lui Iisus, atât cât v st în puteri. Ea v va aduna, v va face s simii o putere întru Domnul, i s fii necurmat cu El împreun; printr-însa nu vei coborî din starea aceasta nici când vei fi singuri, nici când v vei afla printre oameni, nici când v vei îndeletnici cu treburile gospodreti, nici când vei citi sau v vei ruga. Puterea acestei rugciuni s n-o punei
23
îns în repetarea cuvintelor cunoscute, ci în îndreptarea minii i a inimii ctre Dumnezeu, care se face în timpul rostirii acestor cuvinte. Atât una cât i cealalt s mearg împreun. 26. Rugciunea lui Iisus este asemenea oricrei rugciuni. Ea e mai puternic totui decât toate celelalte rugciuni numai prin atotputericul Nume al lui Iisus, al Domnului, al Mântuitorului, când El este chemat cu credin deplin, fierbinte i necltinat; care tie c El este aproape, c vede i aude toate i c ia aminte din întreaga Lui fiin la cererile noastre, fiind gata s îndeplineasc i s ne dea toate cele pe care le cerem. O astfel de credin nu ne poate lsa de ruine. Dac uneori, rugciunile par c nu capt rspuns decât foarte anevoie, asta atârn mai cu seam de nepregtirea celui ce se roag de a primi cele cerut 27. Rugciunea care se face însoit de cugetarea asupra cuvintelor ce le rostim, este i ea tot o rugciune numai c e chioap de un picior, lipsindu-i simirea duhovniceasc a inimii. Rugciunea aceasta înceteaz de a mai fi rugciune de îndat ce luarea aminte fuge de la cuvintele rostite. Dac ajungem s ne inem cu trezvie în vremea rugciunii, rugciunea aceasta nu e mulumitoare. Simirea cea duhovniceasc va veni i ea, dar pentru aceasta trebuie s ne încordm toate puterile fiinei noastre. 28. Rugciunea lui Iisus nu este un dar, un oarecare talisman; puterea ei vine din credina în Domnul i dintr-o adânc unire cu El, ce se svârete cu inima i cu mintea. Într-o asemenea stare, Numele Domnului se dovedete mult lucrtor întru chemarea rugciunii. Dar repetarea cea din afar a cuvintelor nu înseamn i nu rodete nimic. 29. O temeinic împcare a gândurilor este un dar de la Dumnezeu; dar darul acesta nu se d fr osteneala unei lucrri proprii, plin de struin. Nici prin propriile voastre osteneli nu vei dobîndi nimic i nici Dumnezeu nu v va drui ceva, dac nu v vei strdui din toate puterile. Asta e o lege de neînlturat. 30. Cât despre felul de osteneal ce trebuie depus întru aceasta, am amintit-o de mai multe ori; s nu lsm gândurile s rtceasc dup bunul lor plac, iar când ele vor alerga de la noi fr voia noastr, noi vom trebui s le întoarcem îndat înapoi, învinuindu-ne în cugetul nostru cu durerea în suflet pentru aceast nestpînire. Sf. Ioan Scrarul spune în aceast privin, c "trebuie s ne închidem mintea cu struin în cuvintele rugciunii". 31. Niciodat nu trebuie s socotim c vreo lucrare oarecare duhovniceasc este desvârit statornicit în noi i cu atât mai puin s socotim aceast rugciune; ci trebuie s ne purtm întotdeauna în aa chip ca i cum pentru întîia oar am fi început s-o svârim. Ceea ce se face pentru întâia oar se svârete i cu osârdia cea dintâi. Dac atunci când vei începe rugciunea vei socoti c niciodat nu v-ai dat silina atât cât se cuvine i c vrei s facei acest lucru abia de acum pentru întâia oar, atunci vei svâri întotdeauna rugciunea cu osârdia cea dintâi. i ea va merge bine. i de nu vei propi întru rugciune, s nu v ateptai la vreo propire în nici una din celelalte fapte bune, fiindc ea e rdcina tuturor. 32. De pe urma cugetrii de Dumnezeu, un gând oarecare se va alipi mai tare decât toate celelalte de inima ta. Atunci, la sfâritul acestei îndeletniciri de cugetare e bine s te opreti asupra gândului
24
acela i s te hrneti din puterea înelesului lui vreme cât mai îndelungat. Prin aceasta se netezete calea spre rugciunea cea neîncetat. 33. Dac te înali cu mintea ctre Dumnezeu i spui cu zdrobire de inim: "Doamne miluiete! Doamne binecuvinteaz! Doamne ajut!" acesta este un strigt de rugciune; dar dac se zmislete i se aaz în inima ta simirea lui Dumnezeu, atunci aceasta este rugciunea cea neîncetat, care fr cuvinte i fr a avea nevoie s stm la rugciune, de la sine se îndeplinete. 34.1 Tesaloniceni 5,17: "Neîncetat v rugai". i în alte Epistole Sf. Pavel poruncete: "La rugciune, dai-v toat struina" (Rom,12,12) i: "Struii întru rugciune, fiii treji cu mintea" (Col. 4, 2). "Facei în toat vremea, întru Duhul, tot felul de rugciuni i de cereri" (Efes. 6, 18). Struina i neîntreruperea în rugciune, o înva însui Mântuitorul prin pilda vduvei, care datorit struinei ei i-a dobândit cele cerute de la judectorul cel nedrept (Luca,18,1 i urm.). Se vede, prin urmare, c rugciunea cea neîncetat nu este o hotrâre întâmpltoare, ci o trstur temeinic a duhului cretin. Viaa cretinului, dup Apostol "este ascuns cu Hristos în Dumnezeu" (Col. 3, 3). De aceea, el trebuie s petreac în chip nedesprit în Dumnezeu, cu luare aminte i cu simirea i aceasta este însi simirea neîncetat. Pe de alt parte, orice cretin este "biserica lui Dumnezeu", întru care "vieuiete Duhul lui Dumnezeu (1 Cor. 3,16; 6,19; Rom. 8, 9). i tocmai acest "Duh" care petrece totdeauna într-însul i care mijlocete pentru el, se i roag pentru el întotdeauna cu suspinuri negrite (Rom. 8, 26), învându-l i pe el rugciunea cea neîncetat. Cea dintâi lucrare svârit de darul cel dumnezeiesc, care-l întoarce ctre Dumnezeu pe omul cel pctos, se descoper prin aintirea minii i inimii la Dumnezeu. Iar mai târziu, când prin pocin i prin închinarea vieii sale Domnului, darul lui Dumnezeu, care lucreaz din afar prin Sfintele Taine, se va pogorî i va petrece întru el, atunci însi acea simire a minii i a inimii în Dumnezeu i din care e fcut fiina rugciunii, ajunge s fie neschimbat i neîncetat. El se descoper pe felurite trepte i, ca oricare alt dar, trebuie s fie aprins (înclzit) de ctre acela care-l primete (2 Tim. 1, 6). Darul acesta se aprinde (înclzete) îns într-un chip deosebit prin osteneala rugciunii i mai cu seam prin petrecerea rbdtoare i cu toat cuviina, în rugile bisericeti. Roag-te neîncetat, ostenete-te întru rugciune i vei dobândi rugciunea cea neîncetat, care va începe s se svâreasc singur în inima ta fr vreo încordare deosebit. Pentru oricine e limpede, c porunca dat de Apostol nu se îndeplinete numai din simpla svârire a rugciunilor rânduite la anumite ceasuri, ci aceasta cere s umbli pururea în faa lui Dumnezeu, Cel care vede toate i se afl peste tot i aceasta printr-o învpiere fierbinte, fcut prin întoarcerea minii în inim ctre ceruri. Viaa întreag, în toate amnunimile ei, trebuie s fie ptruns de rugciune. Iar taina acesteia se cuprinde toat în dragostea de Dumnezeu. Precum o mireas ce-i iubete mirele nu se desparte de el cu amintirea i cu simirea, tot astfel i sufletul, care s-a unit cu Domnul prin dragoste, petrece necontenit cu El, îndreptând spre El calde vorbiri din inim. "Cel ce se unete cu Domnul este un singur Duh cu El" ( 1 Cor. 6, 17). 35. Mi-aduc aminte c Sf. Vasile cel Mare, pus în faa întrebrii despre chipul în care au putut Apostolii s se roage neîncetat, d urmtoarea dezlegare: ei cugetau în toate lucrrile lor la Dumnezeu i triau într-o via neîncetat închinat Domnului. Aceast stare sufleteasc era pentru ei o rugciune neîncetat.
25
36. V pare ru c rugciunea lui Iisus nu este neîncetat - c nu o rostii neîncetat - dar nici nu se cere asta, ci ceea ce se cere este s avei o necurmat simire de Dumnezeu, care poate avea loc i în timpul vorbirii i în timpul citirii i în timpul observrii i cercetrii oricror lucruri. Cum îns rugciunea lui Iisus - atunci când v rugai cu ea, se face în chipul de mai sus, atunci urmai s lucrai în acest chip i rugciunea îi va lrgi câmpul. 37. Uneori se poate folosi toat vremea rânduit pentru pravil, în rostirea unui psalm pe de rost, alctuind din fiecare stih o rugciune deosebit. Mai mult: uneori se poate svâri întreagâ pravil, folosindu-ne de rugciunea lui Iisus fcut cu metanii. Iar câteodat se poate lua câte puin din toate acestea, atât din prima cât i din cea de a doua i din cea de a treia. Lui Dumnezeu îi trebuie inima (Pilde, 23, 26) i îi este de ajuns dac ea va sta cât mai grabnic cu evlavie în faa lui. Rugciunea neîncetat tocmai în aceasta st: s ne aflm întotdeauna cu evlavie în faa lui Dumnezeu. Iar peste aceast stare, pravila nu face decât s pun lemne pe foc, în cuptorul care trebuie înclzit cu puterea duhului. 38. Din rugciunea cea neîn