Argument

Prezentul suport de curs este destinat în exclusivitate studenţilor anului IV, al Facultăţii de Drept şi cuprinde rezumatul schematizat al cursului de Drept procesual civil, urmând a fi considerat un material orientativ în vederea pregăririi examenului la această disciplină.

Lucrarea reprezintă un punct de plecare de la care profesorul împreună cu studenţii să pornească în căutarea şi aprofundarea instituţiilor prezentate pe scurt în acest material.

Demersul necesită o incursiune didactică de mare anvergură, dublată de activităţi şi exerciţii practice şi, nu în ultimul rând, de un asiduu studiu individual.

Asimilând cu răbdare şi interes instituţiile în ordinea prezentării lor, dincolo de aspectul formal şi, aparent abstract, studentul va descoperi viaţa intimă a procesului civil, va înţelege aparentele sale contradicţii, « va învăţa să descopere în fiecare formă şi în fiecare instituţie secretul utilităţii sale »…şi pentru că legile care constituie materia schematizată în cele ce urmează sunt, cu siguranţă, perfectibile, îmi exprim speranţa că, la finele anului…studenţii vor putea discuta critic şi argumentativ despre principalele instituţii ale dreptului procesual civil.

Şi acum, un ultim cuvânt adresat tot studenţilor, care vine de la o depărtare de aproape optzeci de ani, dar rămâne veşnic actual  « (orice carte de Drept procesual civil –n.n.) nu poate fi de folos decât celor care caută spiritul instituţiilor procedurale şi sensul funcţiei lor ;(cartea –n-n) oferă material de gândire, de studiu, de orientare, iar nu formule şi clişee adaptabile automatic speţelor concrete ».(E.Herovanu)

CURS I

NOŢIUNI GENERALE CU PRIVIRE LA DREPTUL PROCESUAL CIVIL ŞI LA PROCESUL CIVIL

I. Noţiuni introductive1. Consideraţii generale privind justiţia şi sarcinile acesteia

1

2. Conceptul de jurisdicţie.Activitatea de jurisdicţie.Actul jurisdicţional

II. Procesul civil – mijloc de realizare a justiţiei în cauzele civile1. Noţiune, definiţie2. Sistemul procesului civil

III. Consideraţii generale asupra dreptului procesual civil1. Noţiune2. Caracterele dreptului procesual civil3. Obiectul dreptului procesual civil4. Sistem dreptului procesual civl

IV.Legătura dreptului procesual civil cu celelate ramuri de drept1. Dreptul procesual civil şi dreptul civil2. Legătura cu dreptul constituţional3. Legătura cu dreptul procesual penal4. Dreptul procesual civl – drept administrativ.Drept financiar

V.Izvoarele dreptului procesual civilVI.Normele de drept procesual civil

1. Clasificare2. Acţiunea normelor de procedură în timp3. Acţiunea normelor de procedură în spaţiu4. Acţiunea normelor de procedură asupra persoanelor

I.Noţiuni introductive

1. Consideraţii generale privind justiţia şi sarcinile acesteia

2

Legile de drept material civil recunosc persoanelor fizice şi juridice drepturi subiective civile cărora le corespund obligaţii corelative. Pornind de la definiţia dată dreptului subiectiv civil ca fiind: « puterea (prerogativa) recunoscută de dreptul obiectiv persoanelor fizice sau juridice de a săvârşi anumite acţiuni, de a pretinde subiectelor pasive să săvârşească sau să se abţină de la săvârşirea unei acţiuni, apelând la nevoie la forţa de constrângere a statului”, se poate observa că atât în realitatea socială cât şi în concepţia doctrinei juridice are întâietate aspectul de conformare, necontencios al raporturilor juridice civile. Astfel, de obicei, regulile de drept sunt respectate iar obligaţiile îndeplinite fără necesitatea de a se recurge la constrângere.

Se întâmplă însă de multe ori ca regulile dreptului obiectiv să nu fie respectate, drepturile subiective civile să nu fie satisfăcute ori obligaţiile să nu fie îndeplinite astfel încât « atunci când se produc asemenea incidente şi când voinţa titularului dreptului se manifestă pentru a lupta contra lor, dreptul capătă un caracter nou, specific, el devine pretenţie » (E.Herovanu).

Această pretenţie trebuie rezolvată şi, pe cale de consecinţă, ordinea circuitului civil va fi restabilită cu ajutorul organelor de stat competente care desfăşoară o activitate special reglementată în vederea realizării scopului pentru care dreptul subiectiv a fost recunoscut titluarului său.Aceste organe menţionate, potrivit art. 25 din Constituţie sunt : Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege », curţile de apel, tribunalele şi judecătoriile.

Prin urmare, cum este şi firesc, în statul nostru de drept nimeni nu-şi poate face singur dreptate, titularii drepturilor civile încălcate sau nerecunoscute având cuprinsă în chiar conţinutul acestor drepturi prerogativa de a se adresa în calitate de reclamanţi instanţei de judecată. Pe de altă parte, accesul la justiţie în statul nostru este liber, şi consfinţit ca drept de sine stătător în Constituţia României, potrivit cu care «  orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime, nici o lege neputând îngrădi acest drept ».

2. Conceptul de jurisdicţie.Activitatea de jurisdicţie. Actul jurisdicţional

2.1. Conceptul de jurisdicţie

Pornind de la conţinutul art. 21 din Constituţie este deosebit de important să precizăm înţelesul noţiunii de justiţie ( este folosită cu acelaşi înţeles noţiunea de jurisdicţie).

În literatura şi practica judiciară au fost consactate în principal trei sensuri : - cel literal, de virtute, echitate - în sens restrâns prin jusitiţie se înţelege ansamblul instiuţiuilor prin mijlocirea cărora funcţia judiciară se poate exercita : instanţele, magistraţii, auxiliarii jusitiţiei - cel tehnic, potrivit cu care jusitiţia este o funcţie, funcţia de a judeca.Sunt însă numeroşi autori care atrag atenţia asupra faptului că instanţele de judecată au atribuţii care exced acestei funcţii, existând numeroase cereri soluţionate de judecători în cadrul procedurii necontencioase sau în alte materii (de exemplu : procedura declarării judecătoreşti a dispariţiei şi a morţii, adopţia, procedura punerii sub interdicţie etc).

3

2.2 Activitatea de jurisdicţie

Definiţie Activitatea organelor judiciare, desfăşurată în vederea rezolvării cauzelor civile este

o activitate de jurisdicţie, adică puterea de a judeca şi de a aplica legea printr-o hotărâre care va fi dusă la îndeplinire, eventual, prin contrângere.

Aşadar, conceptul de jurisdicţie implică, nu doar rostirea dreptului - iuris/dictio (activitatea de judecată), ci şi posibilitatea efectivă de valorificare a acelor statuate de judecător prin hotărâre – imperium (executarea silită).

2.2. Actul jurisdicţional

Definiţie:Actele jurisdicţionale sunt considerate manifestări de voinţă prin care un organ

cu independenţă funcţională soluţionează, cu putere de lucru judecat, după o procedură bazată pe principiul contradictorialităţii, litigii juridice, creând, modificând sau desfiinţând drepturi şi obligaţii pentru părţi precum şi pentru organele de punere în executare.

Pornind de la acest înţeles dat actelor jurisdicţionale remarcăm fără dificultate că în sfera lui semantică se circumscrie specificul activităţii judecătorului.

Judecătorul însă, în activitatea sa, întocmeşte sau pronunţă acte care exced definiţiei actului jurisdicţional, îmbrăcând o natură mixtă, ceea ce ne determină să punctăm cu claritate trăsăturile actului jurisdicţional:

a) orice act jurisdicţional emană de la un judecător independent şi care se supune numai legii;

b) activitatea de jurisdicţie se desfăşoară cu respectarea riguroasă a formelor şi regulilor procedurale prestabilite de lege;

c) soluţiile pronunţate de judecători sunt date cu putere de lucru judecat (relativă sau absolută), prin urmare asupra a ceea ce s-a judecat într-o cauză nu se mai poate reveni, odată ce hotărârea a rămas definitivă şi irevocabilă;

În concluzie, trebuie să reţinem că toate actele care emană de la un judecător aflat în exerciţiul funţiunii îmbarcă un caracter jurisdicţional, chiar dacă unele dintre ele nu se încadrează în definiţia clasică dată actului jurisdicţional, îmbăcând o natură mixtă, fie administrativă, fie contractuală.

II. Procesul civil – mijloc de realizare a justiţiei în pricinile civile

1. Noţiune. DefiniţiePersoana ale cărei drepturi civile nu sunt recunoscute ori a fost tulburată în

exercitarea lor se poate adresa instanţei de judecată competentă, pentru a restabili situaţia de drept.

De asemenea, persoana interesată se poate adresa instanţei de judecată şi pentru valorificarea unor drepturi sau interese legitime (cererea de adopţie, punere sub interdicţie, declararea dispariţiei şi a morţii).

4

Sesizarea organului de judecată competent se face prin cererea de chemare în judecată. Pentru a putea soluţiona litigiul este chemat în faţa instanţei şi pârâtul (cel despre care reclamanutl pretinde că i-a încălcat sau nesocotit dreptul).

După stabilirea împrejurărilor în care s-au săvârşit faptele, pe bază de probe administrate direct şi nemijlocit în faţa instanţei, aceasta se retrage pentru deliberare (chibzuire). În urma analizei probelor şi a coroborării situaţiei de fapt cu normele legale aplicabile în speţă, judecătorul pronunţă o hotărâre.

Dacă una din părţi nu este mulţumită de soluţia dată prin hotărâre, aceasta poate fi atacată prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.

Hotărârile definitive şi irevocabile pot fi puse în executare silită (dacă sunt susceptibile de executare) în cazul în care debitorul nu-şi îndeplineşte de bună voie obligaţia.

Această schemă sumară descrisă mai sus ascunde o activitate deosebit de complexă desfăşurată de organele de jurisdicţie, dar presupune cu necesitate şi prezenţa altor organe sau persoane (martori, experţi, interpreţi, organe de executare) chemate să contribuie la rezolvarea conflictelor. În cadrul acestei activităţi, pe de altă parte, între participanţii la proces se stabilesc anumite raporturi procesuale, acestea dând naştere, de fapt, procesului civil.

Prin urmare, putem defini procesul civil ca fiind activitatea desfăşurată de instanţă, părţi, organe de executare şi alte organe sau persoane care participă la înfăptuirea justiţiei în cauzele civile, precum şi raporturile dintre aceşti participanţi, în vederea realizării sau stabilirii drepturilor ori intereselor civile deduse judecăţii şi executării silite a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii, conform procedurilor stabilite de lege.

2. Sistemul procesului civil

În principiu, procesul civil parcurge două mari faze:a) faza judecăţii propriu-zise (cognito) – care se desfăşoară în faţa instanţelor de

judecată, de fond, şi se finalizează prin deliberare şi pronunţarea hotărârii, urmată de judecată în căile ordinare de atac (apel, urmat de recurs, cale extraordinară de atac) etapă după care hotărârea rămâne definitivă sau/şi irevobilă;

b) faza executării silite (executio) – etapă care include activitatea instanţei de executare şi a executorului judecătoresc (care îşi îndeplineşte atribuţiile sub controlul instanţei), activitate în cadrul căreia hotărârea definitivă (definitivă şi irevocabilă) este adusă la îndeplinire de către organul de executare, din ordinul şi sub controlul instanţei de judecată.

Faza judecăţii propriu-zise poate avea, la rândul său, mai multe etape. Astfel, procesul civil începe întotdeauna cu o etapă prealabilă, procedura scrisă, în

care părţile îşi comunică reciproc (prin cuprinsul cererii de chemare în judecată, întâmpinare şi reconvenţională) pretenţiile şi apărările. Urmează apoi etapa dezbaterilor în şedinţă de judecată, în cadrul căreia se administrează probele şi se pun cuncluzii pe fondul cauzei cu privire la pretenţiile şi apărările formulate. Faza judecăţii se termină, în sfârşit, cu deliberarea şi pronunţarea hotărârii.

Dacă se exercită o cale de atac se trece în faza controlului judiciar, ordinar şi extraordinar, care urmează în linii mare aceleaşi etape.

5

Nu este obligatoriu însă ca fiecare proces civil să parcurgă toate aceste etape. Spre exemplu, este posibil ca procesul să se termine fără o judecată propriu-zisă dacă participanţii renunţă la acţiune sau la drept, tranzacţionează ori lasă în mod copulativ pricina în nelucrare.

Faza executării silite poate cuprinde şi ea mai multe etape.

III. Consideraţii generale asupra dreptului procesual civil

1. Noţiune Dreptul procesual civil reprezintă ansamblul normelor juridice care reglementează

modul de judecată de către instanţele judecătoreşti a pricinilor privitoare la drepturile civile ori la interesele legitime care se pot realiza numai pe calea justiţiei precum şi modul de executare silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii.

Referindu-ne la drepturile subiective civile, avem în vedere nu numai drepturile recunoscute de leagea civilă, ci şi pe cele care intră în conţinutul raporturilor de drept comercial, al familiei, al muncii etc.

Pe de altă parte, trebuie luate în considerare nu numai situaţiile în care se încearcă valorificarea unui drept subiectiv, ci şi acele situaţii prevăzute de lege, în care se urmăreşte pe calea justiţiei, realizarea sau apărarea unui interes . De exemplu, posesia ca stare de fapt este apărată prin intermediul acţiunii posesorilor (art. 674-676 C. proc. civ.).

2. Caracterele dreptului procesual civila) Caracterul sancţionar b) Caracterul reglementar c) Caracterul formalist d) Caracterul de drept comun

3. Obiectul dreptului procesual civil îl formează raporturile juridice ce se stabilesc între participanţii la proces, în cadrul activităţii de examinare şi soluţionare a cauzelor civile.

Aceste raporturi procesuale sunt multiple şi variate. Desigur, dintre ele, raporturile dintre părţi şi instanţa de judecată sunt guvernate de cele mai numeroase reguli.

Pornind de la asemenea considerente, materia dreptului procesual civil a fost structurată în trei părţi:

- Jurisdicţia - cuprinde regulile ce guvernează organizarea judecătorească şi competenţa instanţelor de judecată.

- teoria acţiunii civile – arată condiţiile în care o persoană poate obţine recunoaşterea sau stabilirea drepturilor şi intereselor sale. Acţiunea civilă, aşa cum se va vedea pe parcursul studiului nostru, constituie principalul element de legătură dintre dreptul substanţial şi dreptul procesual, reprezentând, în acelaşi timp, în cadrul procesului civil, punctul de trecere între jurisdicţie şi procedura civilă.

- procedura civilă este cea de-a treia parte a dreptului procesual civil şi conţine regulile după care se desfăşoară judecata şi executarea silită.

4. Sistemul dreptului procesual civil poate fi, de asemena, împărţit în trei părţi:

6

- partea I – „Noţiuni şi instituţii generale” – tratează problemaitica principiilor şi instituţiilor comune tuturor fazelor procesului civil;

- partea a doua – „Judecata” – tratează aspecte concrete privind desfăşurarea ficcărei faze procedurale, precum şi cele care derogă de la procedura de drept comun şi formează calificări procedurale speciale;

- partea a treia – „Executarea silită” – analizează instituţiile şi formele procesuale prin care se aduc la îndeplinire, în caz de nevoie, dispoziţiile ce decurg din diverse titluri executorii.

IV. Legătura dreptului procesual civil cu celelalte ramuri de drept

În ştiinţa dreptului contemporan nu se mai contestă caracterul de sine stătător, independent, al dreptului procesual civil. Pe de altă parte însă, dreptul procesual civil nu constituie o ramură a siatemului juridc „izolată într-un turn de fildeş”, existând o interdependenţă deosebit de accentuată între dreptul prcesual civil şi alte ramuri de drept.

1. Drept procesual civil – drept civil Corelaţia dintre cele două ramuri de drept dă expresie legăturii dintre formă şi

conţinut. Astfel, dreptul procesual civil este tocmai „mijlocul tehnic” prin care se poate ajunge la protejarea drepturilor subiective recunoscute de ordinea juridică. Pe de altă parte, fără existenţa dreptului civil, norma de drept procesual civil ar fi lipsită de obiect.

Norma procesuală este menită să ofere căile cele mai potrivite pentru realizarea drepturilor subiective consacrate de dreptul material, ea fiind necesară pentru ca dreptul substanţial să se poată realiza în integritatea sa.

2. Legătura cu dreptul constituţional

Dreptul Constituţional conţine norme cu valoare de principiu pentru toate celelalte ramuri de drept, consacrând chiar un capitol distinct autorităţii judecătoreşti (cap. IV). În această parte, Constituţia determină pricipiile fumndamentale ale activităţii judiciare: principiul independenţei judecătorilor, art. 124 alin.1 arată că: „Justiţia se înfăptuieşte în numele legii”, iar alin.2 că: „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”, inamovibilitatea, publicitatea şedinţelor de judecată, dreptul la apărare, desfăşurarea şedinţei în limba română, legalitatea.

3. Legătura cu dreptul procesual penal

Legătura celor două ramuri de drept este determinată, în principal, de obiectul lor de reglementare: modul în care se realizează activitatea judiciară.

Prin urmare, între cele două ramuri de drept există asemănări semnificative, dar şi deosebiri de esenţă.

4. Drept Procesual Civil – Drept administrativ. Drept Financiar

7

În ţara noastră nu există o „justiţie administrativă”; aşadar, procesele privind raporturile juridice administrative se soluţionează după regulile procedurii civile, de către instanţele de judecată competente.

Aceleaşi considerente pot fi reţinute şi în ceea ce priveşte dreptul financiar, mai ales în lumina actualelor reglementări care au transferat în competenţa tribunalelor specializate litigiile financiare, anterior aflate în competenţa sistemului Curţii de Conturi.

V. Izvoarele dreptului procesual civil

Noţiunea de izvor de drept poate fi analizată în două accepţiuni:În sens material, prin izvor de drept se înţelege condiţiile socio-economice ce

impun crearea unui ansamblu de norme, iar în sens juridic (formal) tocmai aceste norme, mijloace specifice, puse la dispoziţia organelor specializate ale statului, exprimate prin acte normative, care să apere relaţiile economice şi sociale.

În ceea ce priveşte materia Dreptului Procesual Civil aceste acte normative sunt, în special:

1.Constituţia2. LegileLegea care formează dreptul comun în materie este Codul de Procedură Civilă,

intrat în vigoare la 1 dec. 1865 şi care, de-a lungul timpului a suferit numeroase modificări.

Norme cu caracter procedural se întâlnesc chiar în alte legi, ca, spre exemplu: Codul Familiei, Codul Muncii, Codul Comercial.

Un izvor foarte important de drept procesal îl constituie totodată Lg. 304/2004, republicatăpentru organizarea judecătorească, Lg. 303/2004 privind statutul magistraţilor, republicată, Lg. 317/2004, republicată privind Consiliul Superior al Magistraturii etc.

Alte legi care pot fi considerate izvor de Drept Procesual Civil sunt: Lg. 18/1991 privind Fondul Funciar,Lg. 1/2000, republicate; Lg. 554/2004 a Contenciosului Administrativ; Lg. 31/1990 privind Societăţile Comerciale, republicată; Lg. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale; Lg. 26/1990 privind Registrul Comerţului; Lg. 15/1991 privind brevetele de invenţii; Lg. 36/1995 privind notarii publici şi activitatea notarială; Lg. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesie de avocat; Lg. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului; Lg. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară etc.

3. Actele normative subordonate legiiÎn această categorie se includ decretele şi ordonanţele de guvern.4.Jurisprudenţa. Tratatele şi convenţiile internaţionaleÎn literatura juridică din ţara noastră, cu mici excepţii, practicii judiciare nu i se

recunoaşte caracterul de izvor de drept. În categoria derogărilor intră totuşi deciziile Curţii Constituţionale. Astfel, potrivit art. 145 alin. ultim Constituţie: „deciziile Curţii constituţionale sunt obligatorii şi au putere numai pentru viitor”.

Nu în ultima instanţă, în categoria izvoarelor de Drept Procesual Civil trebuie să includem şi tratatele şi convenţiile internaţionale care conţin reguli de procedură şi sunt ratificate de Parlamentul României, în conformitate cu art. 11 alin. (2) şi art. 20 alin. (1) din Constituţie.

VI. Normele de drept procesual civil

8

1. Clasificare

Normele Dreptului procesual civil reglementează aşa cum am arătat, modul de judecare a cauzelor civile şi cel privind punerea în executare silită a hotărilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii.

1.1. După obiectul lor, normele procedurale se împart în: - norme de organizare judecătorească - norme de competenţă - norme de procedură propriu-zisă

Aceste norme pot fi, la rândul lor, clasificate în:- norme de procedură contencioasă - norme de procedură necontencioasă - norme de executare silită 1.2.În funcţie de întinderea câmpului de aplicare:Normele generale (de procedură) reglementează raporturile aplicabile în orice

materie, cu excepţia acelora pentru care s-a instituit o procedură specialăNorme speciale de procedură sunt acelea care prescriu reguli de urmat numai într-

o anumită materie, derogând de la dreptul comun.1.3.După caracterul conduitei pe care o prescriu: - Norme procesuale imperative prescriu o conduită de la care părţile nu pot

deroga. Norme procesuale dispozitive (permisive, supletive) impun o conduită de la care

părţile pot conveni să se abată

2.Acţiunea legilor de procedură civilă

Normele de procedură civilă se aplică în timp, spaţiu şi asupra persoanelor.

2.1. Acţiunea legilor de procedură civilă în timp

Leagea procesuală civilă produce efectele pentru care a fost edictată în tot intervalul de timp de la intrarea şi vigoare şi până la abrogare. Aşa, fiind, actele şi faptele ce se produc între momentul intrării în vigoare şi abrogare vor fi supuse legii respective (tempus regit actum). Legea procedurală nu are putere retroactivă, principiu înscris în art. 15 alin. (2) Constituţie potrivt cu care: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale mai favorabile”. Acţiunea normelor de procedură civilă în timp prezintă anumite particularităţi în privinţa normelor de organizare judecătorească, de competenţă şi de procedură propriu-zisă.

2.2.Acţiunea normelor de procedura civila in spatiu

Actiunea legilor de procedura civila in spatiu este guvernata de principiul teritorialitatii, in sensul ca legile romane se aplica pe intreg teritoriul tarii.

2.3. Actiunea legilor de procedura civila asupra persoanelor

9

Consacrarea în Constituţie a principiului egalităţii cetăţenilor „în faţa legii şi a autoritatilor publice, fără privilegii şi fără discriminari” (art.16 alin.1) face ca acţiunea legilor de procedura civila asupra persoanelor să nu ridice probleme deosebite.

TEME DE VERIFICARE

1.Explicitaţi înţelesul noţiunilor de jurisdicţie şi activitate jurisdicţională;2. Dezvoltaţi noţiunea de act jurisdicţional;3. Definiţi dreptul procesual civil;4. Dreptul procesual civil aparţine dreptului public sau dreptului privat?Argumentaţi.5. Clasificaţi normele de drept procesual civil. Dezvoltaţi această clasificare.6. Dezvoltaţi particularităţile acţiunii normelor de drept procesual civil în timp.

SPEŢE

1. P.F. a chemat În judecată pe P.H. pentru ca prin hotărârea ce se va ponunţa să se dispună sistarea stării de indiviziune asupra unei locuinţe din Iaşi.

Judecatoria Iaşi a admis în parte acţiunea, soluţie împotriva căreia a declarat apel P.F.

Tribunalul Iaşi a admis apelul şi a schimbat hotărârea atacată în sensul admiterii în întregime a acţiunii.

Hotărârea tribunalului a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de P.H.

Împotriva deciziei instanţei de recurs a declarat contestaţie în anulare P.H., cu motivarea că în soluţionarea recursului, completul a fost alcătuit cu încălcarea normelor referitoare la incompatibilitate deoarece unul dintre judecătorii care au luat parte la judecata apelului a luat parte şi la judecata recursului.

Contestaţia în anulare a fost admisă cu motivarea că dispoziţiile legale referitoare la incompatibilitate sunt instituite sub sancţiunea nulităţii absolute, fiind aplicabile disp.art.317 pct.2 C.proc.civ., potrivit cărora hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestatie în anulare dacă hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică referitoare la competenţă.

Cerinţe:1. Cum se clasifica normele de competenta in functie de obiectul lor de

reglementare?2. Este legala solutia de admitere a contestatiei in anulare?

2. L.I.şi L.P. au chemat în judecata pe N.P. într-o acţiune posesorie.Acţiunea a fost respinsă ca nefondată. împotriva hotărârii au declarat apel reclamanţii. Instanţa de apel, în compunere de

trei judecători, a admis apelul şi a schimbat hotărârea, în sensul admiterii acţiunii.

10

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs N.P., motivând că, potrivit prevederilor art.105 alin.1 şi art. 108 C.proc.civ., actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule, ori apelul se judecă de către doi judecatori.

Cerinţe:1.Cum se clasifica normele de procedura dupa conduita impusa partilor?2.Ce ar trebui sa decida instanta de recurs si cum isi va motiva solutia?

3. P.F., domiciliat în municipiul Bacău, prin acţiunea introdusa la Judecatoria Bacău, unde soţii au avut ultimul domiciliu, a chemat în judecată pe soţia sa P.E., domiciliată în Zimnicea, judeţul Teleorman, cerând să se dispună desfacerea căsătoriei dintre ei întrucât soţia a părăsit domiciliul conjugal.

Judecătoria Bacău a admis acţiunea şi a declarat desfăcută căsătoria din vina soţiei pârâte.

Împotriva hotărârii a declarat apel procurorul cu motivarea că hotărârea a fost pronunţată de o instanţă necompetentă teritorial, deoarece la data introducerii acţiunii nici unul dintre soţi nu mai avea domiciliul în raza judecătoriei Bacău.

Cerinţe:1. Cum se clasifica normele de procedura dupa intinderea cdampului de

aplicare?2. Care este corelatia dintre normele generale si cele speciale?3. Ce a decis instanta de apel? (vezi art. 5 alin., teza1 si art.607)

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. V.M.CIOBANU – Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol.I – Teoria generală, Editura Naţional, Bucureşti, 1999, p. 8-31;123-195;

2. I.LEŞ – Tratat de drept procesual civil, Editura All Beck, 2001, p. 3-31;3. FL. MĂGUREANU - Drept procesual civil, Editura All Beck, ediţia a VII-a, p.1-

27;4. I. DELEANU – Tratat de procedură civilă, vol.I, Editura Servo-Sat, Arad, 2000,

p. 11-31;5. G.BOROI, D.RĂDESCU – Codul de procedură civilă comentat şi adnotat,

Editura All, ediţia aII-a, Bucureşti, 1996,p.5-10;6. D.RADU, GHE.DURAC – Drept procesual civil, Editura Junimea, Iaşi, 2001, p.

7-30;7. M.TĂBÂRCĂ –Drept procesual civil, vol.I, Editura Global Lex, Bucureşti, 2004;

p. 7-32;8. L.DĂNILĂ, CL.ROŞU – Drept procesual civil, ediţia a IV-a, Editura All Beck,

Bucureşti, 2004, p.1-23;9. I.STOENESCU, S.ZILBERNSTEIN – Drept procesual civil.Teoria

generală.Judecata la prima instanţă.Hotărârea – Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983, p. 21-86;

10. E.HEROVANU – Principiile procedurei judiciare, vol. I, Institutul de Arte Grafice “Lupta” N.Stroilă, Bucureşti, 1932, p. 303-331.

11

CURS II

PRINCIPIILE DREPTULUI PROCESUAL CIVlL

I. Notiuni introductive. Definitie. Importanta

12

II. Analiza principiilor

1. Principiul legalitatii2. Principiul independentei judecatorilor si supunerii lor numai legii3. Principiul aflarii adevarului4. Principiul disponibilitatii5. Principiul rolului activ al judecatorului6. Principiul egalitatii7. Principiul dreptului la aparare8. Principiul contradictorialitatii9. Principiile publicitatii, oralitatii, nemijlocirii si continuitatii10. Limba oficiala

I. Notiuni introductive. Definitie. Importanta

Principiile fundamentale ale Dreptului Procesual Civil reprezintă reguli esenţiale ce dermină structura procesului şi guvernează întreaga activitate judiciară.

Ele prezintă nu numai o importanţă teoretică, ci şi una de politică legislativă şi, nu în ultimul rând, o importanţă practică, înţelegerea lor ajutând la fundamentarea structurii şi mecanismelor intime de funcţionare ale procesului civil.

II. Analiza principiilor

1. Principiul legalitatii

Principiu fundamental al activităţii tuturor organelor statului chemate să asigure respectarea legilor şi a prevederilor cerinţelor democratice, legalitatea este cu atât mai mult o cerinţă fundamentală a activităţii instanţelor judecătoreşti.

Principiul îşi are consacrarea în primul rând în Constituţia României, fiind de aplicaţie generală în toate domeniile dreptului.

Aşadar, ceea ce este hotărâtor pentru realizarea legalităţii în desfăşurarea procesului civil se poate exprima succint prin următoarele cerinţe:

- activitatea judiciară- de judecată şi de control - trebuie să se înfăptuiască de către organele jurisdicţionale prevăzute de lege, în compunerea şi potrivit competenţei stabilite;

- respectarea strictă a formelor şi condiţiilor pe care legea le prevede cu privire la întocmirea sau aducerea la îndeplinire a actelor de procedura;

- urmărirea realizării scopului final al procesului – descoperirea adevărului şi aplicarea corectă a legii.

13

Trebuie să menţionăm că principiul legalităţii se bucură, în vederea realizării lui, de numeroase garanţii juridice .

2. Independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii

Potrivit art.124 alin. 3 Constituţie: „ judecătorii sunt independenţişi se supun numai legii şi trebuie să fie imparţiali”. Acest text este reluat în art.1 alin.3 din Lg. Nr.303/2004 (r) privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

În general, problema independenţei judecătorului se analizează din punct de vedere didactic, sub două aspecte : independenţa funcţională şi independenţa personală.

Independenţa funcţională presupune, pe de o parte, ca organele care judecă să fie adecvate acestei funcţii, adică să nu aparţină executivului sau legislativului, iar, pe de altă parte, ca organele care judecă să fie independente în exercitarea funcţiilor lor, deci să nu fie supuse ingerinţelor din partea puterii legislative,executive sau părţilor.

Aceste cerinţe se regăsesc consacrate în art.124 alin 1 şi 3 şi art.125 alin.1 şi 3 din Constituţie.

Independenţa personală se realizează prin consacrarea şi respectarea unor garanţii precum:

- Inamovibilitatea judecătorilor numiţi de Preşedintele Romaniei. Potrivit art.125 alin.1 Constituţie şi art. 2 alin.1 Lg.303/2004(r): „Judecătorii

numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, în condiţiile legii”, prin inamovibilitate înţelegându-se dreptul pe care îl au persoanele care deţin această funcţie de a fi protejate faţă de orice măsură arbitrară care priveşte îndepărtarea lor din funcţie, retrogradarea, transferarea sau chiar promovarea, fără consimţământul lor. Regulile privind inamovibilitatea judecătorilor sunt stabilite de Lg.303/2004(r), toate măsurile amintite anterior putând fi dispuse de către o autoritate distinctă faţă de cea administrativă (Ministerul Justiţiei), Consiliul Superior al Magistraturii.

- Modul de recrutare al judecătorilor Dupa cu am menţionat deja, în România judecătorii sunt numiţi de către

Preşedintele ţării, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Numirea de către Preşedinte are, în fapt, un caracter formal, selectţa făcându-se în concret printr-un examen organizat şi validat de către Consiliul Superior al Magistraturii, lista cu propuneri cuprinzându-i pe cei care au promovat examenul, în limita locurilor disponibile.

- Durata numirii . În realizarea principiului independenţei, judecatorii sunt menţinuţi în funcţie până

la împlinirea vârstei de pensionare, dacă nu intervine vreao altă cauză de încetarea a funcţiei, potrivit art. 65 Lg. 303/2004 (r).

- Colegialitatea Anonomatul deciziei constituie o protecţie pentru magistrat contra intrigilor,

ameninţărilor şi temerilor. Sistemul judecăţii colegiale se realizează însă, în prezent, doar în gaţa instanţelor de control judiciar, prin intermediul căilor de atac al apelului

14

şi recursului (art.54 alin.2 Lg. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată) ori în cadrul competelor specializate, cum este, spre exemplu, cel care judecă litigiile de muncă (art. 55 alin.1 Lg. 304/2004).

- Fixarea salariului magistratilor Salariile magistratilor sunt fixate (?) intr-un cuantum adecvat cu starea, demnitatea

si responsabilitatea functiei lor;

- Incompatibilitatile Neavând posibilitatea de a îndeplini nici o alta funcţie cu excepţia celei didactice

din învăţământul superior (art.125 alin.3 Constituţie) , judecătorul este pus la adăpostul pronunţării unor hotărâri bazate pe subiectivism, restrângându-se totodată sfera posibilelor influenţe din exterior.

3. Principiul aflarii adevarului

Potrivit art.129 alin.5 C.proc.civ.: „ judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale”.

Principiul aflării adevărului implică astfel cerinţa ca toate împrejurările de fapt ale cauzei să fie stabilite de către instanţă în deplină concordanţă cu realitatea, judecătorului punându-i-se la dispoziţie o serie de mijloace adecvate, printre care şi posibilitatea de a administra probe din oficiu: „el va putea ordona administrarea probelor necesare chiar dacă părţile se împotrivesc”.

4. Disponibilitatea partilor in procesul civil

Spre deosebire de procesul penal care este guvernat de principiul oficialităţii, procesul civil este caracterizat de disponibilitate, părţile putând dispune de obiectul procesului şi de mijloacele procesuale acordate de lege.

În conţinutul său, principiul disponibilităţii cuprinde următoarele drepturi:

- Dreptul persoanei interesate de a porni sau nu procesul civil;

- Dreptul de a determina limitele cererii de chemare în judecată sau ale apărării;

- Dreptul de a face acte de dispoziţie;

- Dreptul de a ataca sau nu hotărârea şi de a stărui sau nu în calea de atac exercitată;

- Dreptul de a cere executarea hotărârilor judecătoreşti.

15

5. Principiul rolului activ al judecatorului

Principiul rolului activ al judecătorului ar putea fi redat ca fiind o regulă care reflectă, ca drept recunoscut si obligaţie impusă prin lege, iniţiativa şi autonomia judecătorului în tot ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii judiciare în pricinile civile. Chiar dacă procesul civil apără interese particulare, rolul activ al judecătorului, mai diminuat decât în procesul penal, se impune cu necesitate, întrucât tinde să atenueze diferenţele de ordin social şi economic dintre părţi, să asigure un echilibru procesual şi prin aceasta principiul egalităţii.

Potrivit art.129alin.2,4,5 C.proc.civ.: „Judecătorul va pune în vedere părţilor drepturile şi obligaţiile ce le revin în calitatea lor în proces şi va stărui, în toate fazele procesuale, pentru soluţionarea amiabilă a cauzei;

Cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare.

Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc”.

Rolul activ al judecătorului în procesul civil este concretizat şi în numeroase alte dispoziţii cuprinse în C.proc. civ.

6. Principiul egalităţii părţilor în faţa justiţiei

Principiul egalităţii, consacrat în art.16 alin.1 Constituţie: „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice , fără privilegii şi fără discriminări”, se înfăţisează ca o regulă esenţială pentru toate societăţile moderne şi democratice.

Particularizând, art.10 D.U.D.O. precizează că: „orice persoană are dreptul în deplină egalitate, ca litigiul său să fie examinat în mod echitabil şi în mod public de un tribunal independent şi imparţial

7. Principiul dreptului la apărare

Fiind strâns legat de principiul contradictorialităţii, dreptul la apărare este consacrat în mod distinct ca principiu constituţional.

16

Potrivit art.24 alin.1 Constituţie: „ dreptul la apărare este garantat”, iar alin.2 prevede că: „ în tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu”. Principiu iţi găseşte consacrarea şi în art. 15 Lg.304/2004(r).

În literatura de specialitate se arată că dreptul la apărare are doua sensuri:

- ansamblul drepturilor şi garanţiilor procesuale puse la îndemana tuturor părţilor din proces pentru a li se asigura susţinerea şi valorificarea în justiţie a intereselor lor legitime

-dreptul părţilor din proces de a fi asistate sau reprezentate de un avocat sau juristconsult.

Dacă ne referim la cea de-a doua accepţiune a principiului trebuie să arătăm că în procesul civil asistenţa judiciară nu este obligatorie, părţile fiind libere să aprecieze cum pot fi mai bine apărate interesele lor legitime.

Pe de altă parte, potrivit art.74: „ cel care nu e în stare să facă faţă cheltuielilor unei judecăţi, fără a primejdui propria sa întreţinere sau a familiei sale poate solicita asistenţă judiciară”.

Din perspectiva principiului tratat, potrivit art.75 alin.1 pct.2 C.proc.civ, asistenţa judiciară cuprinde : „apărarea şi asistenţa gratuită, printr-un avocat delegat de baroul avocaţilor”.

Asistenţa judiciară gratuită se acordă, la cerere, de către instanţa învestită cu judecarea pricinii (art.76-79 C.proc.civ.), fiind asimilată asistenţei judiciare din oficiu acordată în procesul penal.

Dispoziţiile art.80-81 C.proc.civ. sunt, de asemenea, aplicabile.

8. Principiul contradictorialităţii

Contradictorialitatea desemnează posibilitatea acordată părţilor de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept care apare în cursul procesului civil, la iniţiativa lor sau a instanţei, ţn scopul pregătirii, pronunţării şi susţinerii hotărârii.

Aşadar, acest principiu fundamental al dreptului procesual civil dă posibilitatea părţilor aflate în litigiu să participe în mod activ la apărarea drepturilor şi pretenţiilor lor, la argumentarea şi probarea acestora , prin combaterea şi discutarea susţinerilor făcute de fiecare din părţi, precum şi cu privire la iniţiativele instanţei luate în exercitarea rolului său activ.

După cum se poate observa, contradictorialitatea guvernează atât raporturile dintre părţi, cât şi raporturile dintre părţi şi instanţă.

În unele cazuri justificate îndeosebi de urgenţa sau eficienţa măsurilor, legea îngaduie ca provizoriu contradictorialitatea să fie înlaturată, cum ar fi în cazul asigurării dovezilor, al sechestrului asigurător şi popririi asigurătorii şi în cazul ordonanţei preşedinţiale. Ulterior însş contradictorialitatea este restabilită, pentru că în toate aceste cazuri judecata în căile de atac se face cu citarea părţilor.

17

9. Principiul publicităţii

Potrivit art.127 din Constitutţe: „şedinţele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege”. Dispoziţii similare se găsesc înscrise şi în art.12 Lg.304/2004(r) precum şi în art.121 alin.1 C.proc.civ.

In vederea asigurarii publicitatii, sedintele se tin de regula, la sediul instantei – stabil si cunoscut –in zilele si la orele anume fixate, iar pentru fiecare sedinta se intocmeste, potrivit art.125 C.proc.civ., o lista cu procesele care se judeca in acea zi si care se afiseaza cu cel putin o ora ininte de inceperea sedintei.

Principiul publicitatii cunoaste însa şi excepţii, îngăduite chiar de textul constituţional. Ca, spre exemplu, cele prevăzute în art. 121 alin. 2 şi 3 C.proc.civ.

10. Principiul oralităţii dezbaterilor

Principiul oralităţii este consacrat în mod expres în art.127 C.proc.civ. potrivit cu care: „pricinile se dezbat verbal, dacă legea nu dispune altfel”, dar referiri la oralitate se fac şi în alte texte din Codul de procedură civilă precum: art.29 alin.1, 68 alin.2, 82 alin.2, 118 alin.3, 128 alin.2,3, 186 etc.

Acest principiu se leagă indisolubil de principiul publicităţii, cel din urmă neputând exista în absenţa celui dintâi. Prin urmare, în temeiul oralităţii, preşedintele completului are obligaţia , sub sancţiunea nulităţii hotărârii, de a da păţilor cuvântul pentru a-şi susţine oral pretenţiile, a discuta regularitatea actelor de procedură, a propune probe şi a formula concluzii.

11. Principiul nemijlocirii

Nemijlocirea este strâns legată de principiul aflării adevărului şi constă, pe de o parte, în obligaţia instanţei de a cerceta în mod direct toate elementele care interesează dezlegarea pricinii, iar pe de altă parte, implică cerinţa ca judecarea cauzei să se facă, pe cât posibil, de acelaşi complet de judecată şi într-o singură şedinţă, care să se încheie cu deliberarea şi pronunţarea hotărârii. Această din urmă cerinţă, nu poate fi de multe ori respectată în practică, întrucât administrarea unor probe presupune prin ea însaşi mai mute termene de judecată (de exemplu, proba cu expertiza).

Pentru anumite necesităţi, de cele mai multe ori preîntâmpinarea unor dificultăţi în administrarea sau conservarea unor probe, prin lege sunt reglementate şi excepţii de la principiu, precum cele prevăzute în : art.169, art.235 si urm, art.160, 254 alin.2, art.40 alin4 C.proc.civ.

18

12. Principiul continuităţii. Celeritatea în procesul civil

Principiul continuităţii implică soluţionarea întregului proces de către acelaşi complet, pe cât posibil într-o singură şedinţă de judecată, la sfârşitul căreia să aibă loc deliberarea şi pronunţarea hotărârii.

Aplicarea acestui principiu ar duce însă uneori la încălcarea altor principii, cum ar fi cel al dreptului la apărare în cazul în care una din părţi ar trebui să aducă noi dovezi pentru a se apara împotriva unor pretenţii ridicate de cealaltă parte în timpul dezbaterilor şi al contradictorialităţii.

Adeseori este necesară administrarea unor probe care parcurg mai multe termene procesuale (expertiza, cercetarea la faţa locului), perioadă în care judecătorii care au format completul sunt schimbaţi din motive obiective: deces, concediu de maternitate, promovare în funcţie, detaşare, delegare etc. Ca urmare, în fapt, aplicarea practică a acestui principiu este limitată la cerinţa ca hotărârea să fie pronunţată de aceeaşi judecători în faţa cărora s-au pus concluziile în fond (art.256, 304 pct.2 C.proc.civ.).

Neputându-se vorbi, astfel, de respectarea integrală a principiului continuităţii, şi pentru a asigura totuşi finalitatea principală a acestuia- soluţionarea rapidă a litigiilor deduse judecăţii, se cere respectat în corelaţie principiul celerităţii.

Celeritatea exprimă cerinţa desfăşurării ritmice, operative, dinamice a procesului civil, ceea ce asigură calitatea şi forţa persuasivă a actelor sale finalizatoare.

Codul de Procedură civilă, mai ales prin recentele sale modificări, oferă numeroase garanţii ale realizării acestui principiu. Mentionam cu titlu de exemplu, dispoziţiile înscrise în art.114¹ alin.3, art.581 alin.3, art.87 alin.1 pct.8, art.114¹ alin.4, art.282¹ C.proc.civ.

13. Principiul desfăşurării procedurii judiciare în limba română

Constituţia României consacră principiul potrivit cu care „ procedura judiciară se desfăşoară în limba română”, principiu reluat de art.14 alin.1 Lg. 304/2004 (r).

În concordanţă însă cu dispoziţiile art.6 alin.1 din Constituţie, care garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, precum şi cu principiul egalităţii tuturor cetăţenilor, art.128 alin.2 din Legea fundamentală instituie şi o importantă excepţie. Potrivit acestui text: „Cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi persoanele care nu înţeleg sau nu vorbesc limba româna au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanţă şi de a pune concluzii prin interpret.

19

TEME DE VERIFICARE

1. Explicitaţi noţiunile de control judiciar, control judecătoresc şi conntrol administrativ-jurisdicţional.Sesizaţi diferenţele;

2. Enumeraţi cel puţin cinci garanţii ale independenţei personalea magistraţilor;

3. Conţinutul inamovibilităţii;4. Analizând avantajele şi dezavantajele judecăţii colegiale, exprimaţi-vă

punctul de vedere cu privire la compunerea completelor de judecată în sistemul de drept actual;

5. Analizaţi în concret, în funcţie de fiecare mijloc de probă în parte, posibilitatea judecătorului de a administra probe din oficiu;

6. Dezvoltaţi conţinutul principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil;7. Conţinutul principiului dreptului la apărare;8. Aplicaţii ale principiului contradictorlalităţii conţiunute în normele de drept

procesual civil;9. Enunţati cel puţin cinci garanţii ale realizării principiului celerităţii în

procesul civil.

SPEŢE

1. La judecata în fond a unei pricini civile B, pîrăt, învederează instanţei că doreşte să-şi angajeze apărător.

Instanţa respinge cererea acestuia şi îi acordă cuvântul pe fond, ieşind în pronunţare.

20

Împotriva soluţiei pârâtul declarş apel, invocând încălcarea unui principiu de drept procesual civil.

Cerinţe:Care este acesta? Cum trebuia să procedeze judecătorul de la instanţa de fond?

2. N.S. a chemat în judecată pe T.D. pentru a-i restitui un videocasetofon “ Panasonic”. Judecatoria respinge acţiunea ca neântemeiată.

Reclamantul declară apel, solicitând casarea hotărârii primei instanţe întrucât nu a dat cuvântul pe fond pârâtului T.D.; ca atare, a fost încălcat un principiu fundamental al procesului civil.

Cerinţe:Care este acest principiu? Ce va decide tribunalul ?

3. A.M. a introdus acţiunea împotriva lui Ghe.Z., cerând ca prin hotărârea ce se va pronunţa acesta să fie obligat la plata unor sume de bani, reprezentând chiriile pentru folosinţa unui imobil, proprietatea lui A.M., pe care cu mult timp în urmă îl închiriase pârâtului.

După închiderea dezbaterilor, cu ocazia deliberării, instanţa, constatând că dreptul la acţiune este prescris şi făcând aplicaţia art.18 D.167/58, conform căruia instanţa este obligată să cerceteze din oficiu dacă dreptul la acţiune sau executare silită este prescris, a respins cererea lui A.M.

Cerinţe: Care ar fi motivele de apel şi ce hotărăşte instanţa ierarhic superioară?

4. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, respinge acţiunea în revendicare formulată de reclamanta A.I., împotriva pârâţilor B.E. şi B.R., considerând că reclamanta trebuie să formuleze acţiune şi îmotriva lui I.E., care este proprietarul unei jumătaţi din imobilul ce face obiectul acţiunii.

Hotărârea a fost criticată de către reclamantă pentru faptul că instanţa nu a pus în discuţie necesitatea chemării în judecată a coproprietarului I.E.

Cerinţe:Ce hotărăşte instanţa superioară şi cum motivează?

5. O.A. a chemat în judecată pe B.J. pentru ca prin hotărârea judecătorească să i se recunoască dreptul de proprietate asupra a 2/3 din imobilul înscris în Cartea Funciară a Comunei Avrig, judeţul Sibiu şi pentru a se dispune ieşirea din indiviziune a imobilului sus menţionat.

21

Judecătoria Sibiu prin încheiarea din 16.03.1994 a admis în principiu cererea de ieşire din indiviziune, a stabilit calitatea de copărtaş a reclamantului şi a pârâtei B.J. şi cotele de ¾ pentru primul şi ¼ pentru pârâta.

Apelul introdus de pârâtă ţn termen urmează să fie soluţionat de instanţa superioară.

Cerinţe:Există vreun motiv de apel?Ce a decis în speţă instanţa de apel şi cum şi-a motivat soluţia?

BIBLIOGRAFIE:

1.V.M.CIOBANU – Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol.I – Teoria generală, Editura Naţional, Bucureşti, 1999, p. 12-31;2.I.LEŞ – Tratat de drept procesual civil, Editura All Beck, 2001, p.33-53 ;3.FL. MĂGUREANU - Drept procesual civil, Editura All Beck, ediţia a VII-a, p.28-47;4.I. DELEANU – Tratat de procedură civilă, vol.I, Editura Servo-Sat, Arad, 2000, p.31-41;5.D.RADU, GHE.DURAC – Drept procesual civil, Editura Junimea, Iaşi, 2001, p.31-60;6.M.TĂBÂRCĂ –Drept procesual civil, vol.I, Editura Global Lex, Bucureşti, 2004; p.33-75;7.L.DĂNILĂ, CL.ROŞU – Drept procesual civil, ediţia a IV-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2004, p.24-40.

22