UNVIVERSITATEA: VALAHIAFACULTATEA: TEOLOGIE ORTODOXA SI STIINTELE EDUCATIEISPECIALIZAREA: PEDAGOGIA INV. PRIMAR SI PRESCOLAR

EDUCATIE INTERCULTURALA

PROF. AS. : RAMONA LUPU STUDENTI: ANANUTA DENIS-EMANUELA

POPA GABRIELA-CORNELIAANUL: III

2

TARGOVISTE, 2012

PRIETENII. CASATORII MIXTE

Piaţa maritală:Obiective:După parcurgerea acestui capitol veţi inţelege:- Ce schimbare fundamentală s-a produs in ce priveşte instanţa care alege viitorul partener conjugal al unui tanăr/tanără;- care sunt factorii socio-demografici care s-au dovedit (statistic) semnificativi pentru alegereapartenerului de cuplu;- ce mecanisme psihosociale intervin in selecţia viitorului partener;- unde işi etalează calităţile cei ce doresc să-şi găsească un partener;- de ce căsătoria este un proces multifactorial.

Oamenii sunt fiinţe sociale programate genetic pentru afilierea cu ceilalţi. Ei incep cuataşamentul faţă de părinţi, continuă cu prietenia şi dragostea, cu intemeierea unei relaţii stabile cu un bărbat/femeie.

3.1. Dragostea şi căsătoria. De la opţiunea altora la opţiunea proprie.Dragostea romantică.

O mare parte din iubirile şi coabitările premaritale se finalizează in căsătorii, altele nu. In legătură cu raportul dintre dragoste şi căsătorie pot fi intalnite două afirmaţii:1. E greu de conceput o iubire adevărată fără măcar gandul la căsătorie.2. Un mariaj neintemeiat pe dragoste este ceva aproape imoral.

Prima afirmaţie a pierdut teren, in timp ce a doua s-a consolidat in toate culturile incepand cu deceniul şapte al secolului trecut.

Conţinutul transformărilor radicale produse in alegerea partenerului de la societăţiletradiţionale la cele moderne şi post - moderne este subsumat expresiei „ de la opţiunea altora la opţiunea proprie”. In societăţile moderne familia nucleară este mai puţin puternică şi pragmatică decat in societăţile bazate pe grupuri domestice extinse. Pe măsură ce familia şi-a pierdut din relevanţa economică, politică, religioasă şi de instruire profesională, controlul celor mai in varstă asupra tinerilor a devenit mai puţin apăsător.

Dacă in societăţile arhaice şi tradiţionale căsătoria era o chestiune ce privea interesele prozaice ale „clanului”, astăzi alegerea partenerului conjugal, este tot mai mult o problemă a individului in cauză. S-a trecut de la căsătoria aranjată de părinţi şi rude la căsătoria bazată pe alegere liberă a persoanei. Această modificare a fost determinată şi de schimbarea funcţiei dominante a familiei: de la cea instrumental - economică la cea expresiv – emoţională. Formula maritală dezirabilă a devenit familia nucleară intemeiată pe sentimente pozitive, pe dragoste romantică.

Sintagma „dragoste romantică” s-a impus pe teritoriul nord – american pentru a sublinia adaosul de idealizare, sentimentalism ce intervine intr-o iubirea autentică spre deosebire de simpla sexualitate. In accepţia americană prin „dragoste romantică” se inţelege iubirea adevărată, dezinteresată, bazată pe ataşament reciproc, in centrul căreia se află atracţia puternică a unuia faţă de celălalt. Aceasta nu numai că nu exclude relaţiile sexuale dar, de cateva decenii aproape că le presupune.

W. Goode in 1959 descria sindromul dragostei romantice in următorii termeni: idealizarea celui iubit (uneori pană la „orbire”); concepţia că unul (una) şi numai unul (una) este marea iubire, aceasta insemnand credinţă pană la moarte; dragostea le invinge pe toate;

3

lăsarea in voie a emoţiilor personale; aproape totul in comportament este colorat de haloul marii pasiuni; de regulă „dragostea romantică” este asociată cu dragostea la prima vedere (după P. Iluţ, 2005, p. 100)

3.2. Determinări socio - demografice ale alegerii partenerului conjugal;homogamie şi heterogamie

Alegerea liberă a partenerului bazată pe dragoste romantică este o realitate a timpului nostru. Dar, dincolo de ea, operează o gamă largă de factori care fac din respectiva alegere una nu atat de liberă, iar căsniciile astfel intemeiate să nu fie atat de trainice.

In opţiunea indivizilor pentru un partener nu se manifestă indiferenţa faţă de criterii precum varsta, profesia, statutul social, etnia, religia.

La scară statistică mariajele se dovedesc puternic homogamice (proporţional , se căsătoresc intre ei mai mulţi cei de aceeaşi etnie, cu acelaşi statut social, de varstă apropiată ).

Mariajele heterogame( intre persoane cu statute socio – demografice diferite).Deoarece unul şi acelaşi individ are mai multe statusuri (etnic, religios, profesional, etc.)homogamia / heterogamiile sunt parţiale.

3.2.1. Vârsta este un exemplu elocvent pentru relativitatea disocierii intre homogamie şiheterogamie. In cultura euro – americană oamenii se căsătoresc in general cu parteneri de aceeaşi varstă sau de varstă apropiată. Există totuşi o abatere sistematică spre o varstă mai mare a bărbatului la căsătorie decat a partenerei sale. In SUA, in medie, băraţii se căsătoresc cu femei avand cu 2,5 ani mai puţin decat ei. In Romania diferenţa medie este de 3-4 ani. Respectiva medie se diferenţiază destul de mult in funcţie de varsta la căsătorie a bărbatului. Cu cat aceasta e mai mare, diferenţa de varstă intreel şi partenera aleasă creşte. Ex: dacă bărbaţii de 20 se căsătoresc cu fete a căror medie de varstă este de 19 ani, cei de 30 de ani işi iau soţii cu varsta medie de 25 de ani.

In ţările occidentale, cu diferenţe importante de la o ţară la alta, varsta la prima căsătorie a crescut semnificativ in secolul al XIX-lea, a scăzut uşor după al doilea război mondial, acum inregistrează o creştere uşoară.

La nivel naţional, in Romania anului 2000, varsta medie la prima căsătorie era de 23,6 ani la femei şi 26,9 ani la bărbaţi, valori foarte apropiate de media din ţările Europei Centrale şi de Est, dar in continuare mai mici decat media din ţările uniunii Europene de la acea data (in jur de 25 de ani la femei şi de 28 de ani la bărbaţi).

O problemă aparte pentru ţara noastră o constituie numărul mare al născuţilor din anii 1967- 1968, ca urmare a decretului din 1966 care interzicea intreruperile de sarcină. Luaţi impreună anii ’67- ’68 au dat cu 500 de mii nou născuţi mai mult decat in mod obişnuit. După 1968 situaţia a revenit la „ normal” din punctul de vedere al natalităţii. In cele două cohorte numărul fetelor este aproximativ egal cu al băieţilor. Intrucat diferenţa medie de varstă la căsătorie este de 2- 3 ani, la un moment dat fetele au fost lipsite de potenţiali parteneri, iar cu trei ani mai tarziu băieţii. Această asimetrie pe piaţa maritală a dus la un număr mult mai mare de căsătorii intre parteneri aparţinand acestor cohorte.

3.2.2. Statutul socioprofesionalCuplurile conjugale nu se formează intamplător nici din acest punct de vedere.

Homogamia socioprofesională : indivizii tind să se grupeze marital intre ei in acordcu clasa, statutul social sau categoria socioprofesională din care fac parte şi cu nivelul de şcolaritate. E mult mai slabă homogamia pe profesii specifice (medic cu medic).

Homogamia operează atat pentru statutul socioprofesional al partenerilor cat şi pentrucel al părinţilor. In cercetările efectuate in ţara noastră pană in decembrie 1989, ca şi in primii ani de după au confirmat cat este de prezentă selectivitatea socioprofesională in alegerea

4

partenerului. S-a operat cu aceeaşi categorizare socioprofesională: muncitori, ţărani, intelectuali, funcţionari. Trecerea tot mai substanţială a Romaniei la economia de piaţă va conduce la restructurări profunde in registrul socioprofesional şi, in consecinţă, in modelele maritale. Diferenţele mult mai mari in proprietate şi avere decat cele existente in regimul socialist vor aduce şi la noi schimbări in configuraţia socioprofesională. Următoarele mecanisme majore sunt de luat in consideraţie:

- polarizarea in ceea ce priveşte averea, calitatea vieţii şi statutul social (marginalizare, chiar excludere socială a unor categorii), acest criteriu pare a avea tendinţa să-l transgreseze pe cel al şcolarităţii;

- migraţia externă definitivă sau pendulatorie care poate fi şi un factor compendator faţă de primul mecanism;

- gradul general de şcolaritate, in special de pregătire universitară aflat in creştere, - polarizarea in ce priveşte şcolaritatea , care va face ca un segment semnificativ al

populaţiei să rămană fără şanse de integrare profesională.La intersecţia acestor mecanisme consensuale sau de sens contrar, homogamia

socioprofesională se prefigurează deja ca fiind mult mai nuanţată decat in urmă cu 15 ani. Este una din provocările majore ce stau in faţa sociopsihologilor romani.

3.2.3. Rasă, etnie şi religieHomogamia este mult mai vizibilă şi mai pronunţată cand este vorba de rasă. Pană in

1967 in SUA existau incă state in care căsătoria inter rasială era prohibită. Dar, chiar după interzicerea legală a acestei prohibiţii in deceniul IX al secolului trecut doar 2% din totalul mariajelor din SUA erau rasial mixte. Procentul căsătoriilor inter rasiale din totalul căsătoriile incheiate a evoluat astfel: 2,6% in 1970, 6,6% 1980, 12,1 % 1993. Creşterii ponderii rasial mixte are drept cauză mărirea segmentului clasei de mijloc in randul afro – americanilor.

Tipul cel mai frecvent de căsătorie este intre femeia albă şi bărbatul negru. Femeile afro – americane continuă să fie dezavantajate inclusiv de bărbaţii de această rasă.

Chiar daca principiile homogamice nu sunt atat de severe pentru etnie, cum sunt cele de rasă, studiile au arătat cat de operante sunt ele incă. Cercetarea efectuată de Catedra de Sociologie din Universitatea Babeş – Bolyai, pe registrele matrimoniale ale Consiliului Popular Cluj – Napoca ce a urmărit şi căsătoriile intra – inter etnice in perioada 1980 – 1985, au indicat o centrare etnică limpede in cazul romanilor şi maghiarilor : romanii căsătoriţi cu romance reprezentau aproape 96% iar ungurii căsătoriţi cu unguroaice reprezentau 74 %.

La nivel global, configuraţia căsătoriilor mixte dintre romani şi maghiari arătau in 1992 astfel: din totalul de 407.509 de familii in care capul de familie era maghiar, 45.444 erau căsătoriţi cu o romancă iar din totalul unguroaicelor căsătorite 48.969 aveau soţi romani. In 2002 cifrele nu diferă prea mult. Dar dincolo de cifre se pune intrebarea fundamentală: in ce măsură astfel de combinaţii slăbesc identitatea etnică prin asimilarea de către majoritate.

Discuţia raportului minoritate – majoritate etnică trebuie plasată intr-un context istoric dar mai ales al perspectivei asupra respectivului raport: astăzi, modelul asimilator este tot mai mult inlocuit cu cel multiculturalist.

Apartenenţa religioasă este in mare măsură asociată cu cea rasială şi etnică. Studiile americane care au izolat doar determinările variabilei „religie” in alegerea maritală relevă că homogamia e mai puţin intensă decat cea rasială dar incă marcantă.

Atitudinile şi comportamentele faţă de mariajele inter – religioase diferă substanţial de la o religie la alta: iudeii şi catolicii sunt mult mai intoleranţi decat protestanţii.Şi exigenţele s-au schimbat de - a lungul timpului. Biserica Catolică, de ex., a renunţat in 1970 la cerinţa ca partenerul noncatolic dintr-un mariaj să promită că va creşte copii in religia catolică.

Totuşi liderii religioşi au rezerve serioase faţă de căsătoriile religios mixte:

5

- unii pretind că astfel unul sau ambii parteneri sunt pierduţi pentru o anumită religie;- alţii subliniază faptul că mariajele inter religioase ar fi mai puţin durabile.

Cercetările nu confirmă o legătură simplă şi neechivocă intre homogamia religioasă şi stabilitatea mariajului şi nici convertirea religioasă reciprocă intre soţi.

3.2.4. Homogamie spaţio – geografică. Proximitate şi selectivitate.O condiţie prealabilă in cristalizarea de prietenii, iubiri şi căsătorii este intalnirea

respectivei persoane. Este evident aşadar rolul proximităţii spaţiale in conjuncţia maritală.In societăţile tradiţionale, acesta este un dat cu valoarea cvasiaxiomatică.

Şi in societatea modernă criteriul geografic este incă relevant, deşi a pierdut din importanţă. O anchetă efectuată in Franţa, in 1977, arată că 26 % dintre cuplurile interogate au declarat că soţul şi soţia s-au născut in aceeaşi comună, iar 71 % in acelaşi departament, iar copii lor (căsătoriţi) au dat pentru prima situaţie 18%, iar pentru cea de-a doua 55%.

Proximitatea spaţială are valoare in incheierea unei căsătorii deoarece cumulează şi alte criterii homogamice (etnie, statut sociocultural, profesional, religie, varstă).Proximitatea de diferite genuri: rezidenţială, şcolară, de petrecere a timpului liber, de mentalităţi (sistemul valorico - atitudinal) conduce in final la o înaltă selectivitate socioculturală(homogamie multicriterială).

Acestei tendinţe i se opune incrucişarea criteriilor. In ce constă aceasta: deoarece in procesul de selecţie a partenerului e greu de găsit o persoană concretă care să indeplinească toate condiţiile de homogamie socioculturală este necesară intervenţia unor variabile şi mecanisme psihologice care dau „greutate” mai mare unora dintre criteriile homogamice.

Procesul globalizării informaţionale şi comunicaţionale, in special prin internet, mobilitatea educaţională, piaţa muncii, turismul, slăbesc forţa proximităţii spaţiale in alegerea partenerului conjugal. Dar toate aceste facilităţi oferite de civilizaţie sunt mai intai premise şi apoi instrumente pregătitoare pentru intalniri „faţă in faţă” suficient de numeroase care să permită cristalizarea şi stabilitatea unor relaţii autentice de prietenie şi dragoste.

3.3.1. Efectul familiarităţiiLa baza acestui efect se află ideea că in faţa unei persoane necunoscute reacţia firească

este de oarecare disconfort, prudenţă, reţinere. Pe măsură ce contactul cu persoana-stimul se repetă anxietatea dispare. Cand persoana respectivă iţi devine familiară, creşte probabilitatea de a o plăcea, de a se infiripa prietenia, chiar dragostea.

Legătura dintre expunerea la un stimul şi creşterea evaluării sale pozitive in cazul persoanelor a fost pusă in evidenţă experimental folosindu-se mai intai fotografii care au fost arătate unui grup de studenţi de un număr diferit de ori. Cu cat o poză a fost văzută de mai multe ori gradul de „plăcut” a fost mai mare. Intr-un experiment ulterior s-a făcut expunerea de un număr diferit de ori la persoane reale şi in context natural (la un curs). Rezultatul a fost acelaşi.

3.3.2. Atractivitatea fizicăFelul cum arată semenii este foarte important in dragoste şi căsătorie. Experimente cu

intalniri pe „neve” au evidenţiat că atractivitatea fizică a fost singurul factor semnificativ in aprecierea a cat de mult le-a plăcut prima intalnire.

Oamenii sunt atraşi de frumuseţea fizică, dar intrucat aceasta nu este distribuită uniform indivizii vor tinde să se grupeze in iubire şi căsătorie şi după acest criteriu: cei „bine” intre ei, „cei mai puţin bine”, la fel. Aceasta inseamnă că indivizii ţin seama de propriul statut de atractivitate fizică. Este ipoteza potrivirii fizice. Studiile intreprinse au demonstrat deopotrivă interesul pentru persoane foarte atractive, dar şi realismul in alegerea partenerului in funcţie de imaginea de sine.

6

Conţinutul atractivităţii fizice se referă la:- caracteristici faciale (faţă de copil sau de matur)- inălţime, constituţie corporală (ex. forma de clepsidră a trupului feminin);- popularitatea, abilitatea de a comunica, preţuirea de sine;- aparenţa personală: bunul sau prostul gust in imbrăcăminte, coafură, machiaj,

accesorii vestimentare, capacitatea de aşi pune in valoare personalitatea fără a fi stridentă.- toate acestea pot fi completate sau parţial substituite de: inteligenţă, caracter, mod de

comportare, onestitate, capacitatea de ai inţelege pe semeni, in sinteză de a fi demn de incredere.

3.3.3. Transferul de excitabilitate nervoasă (arousal)Cercetări experimentale au arătat că in situaţii de excitabilitate, tensiune nervoasă,

provocate de frică, oboseală, alte imprejurări, dacă oamenii (mai ales tineri) au in preajma lor persoane atractive, au tendinţa de a interpreta acea stare (arousal) ca efect al indrăgostirii (experimentul cu cele două poduri).

In psihologia socială date de acest fel sunt interpretate, de regulă prin ipoteza atribuirii eronate a excitabilităţii. O stare mentală ambiguă duce frecvent la nevoia de fixare pe o persoană. Povestea cu podul poate fi luată ca o metaforă pentru cazurile de viaţă in care după incercări grele (inclusiv sentimentale oamenii au pornirea de a se ataşa repede şi intens de cel/cea care le iese in cale „la capătul podului”).

3.3.4. Efectul „Romeo şi Julieta”Cercetările au relevat că intervenţia de opoziţie a părinţilor in cristalizarea şi

sedimentarea unor prietenii, iubiri, chiar căsătorii are de multe ori rolul de a le consolida. Prin analogie cu povestea de dragoste „descrisă” de Shakespeare, efectul a fost numit Romeo şi Julieta.

Psihologii caută explicaţia creşterii intensităţii dragostei şi a dorinţei de a fi alături de celălalt atunci cand părinţii ridică obstacole in :

- teoria atribuirii eronate a excitabilităţii (amestecul continuu al părinţilor creează o stare de confuzie care este greşit atribuită indrăgostirii);

- explicaţia prin teoria frustrării şi a reacţiunii, care arată că există o relaţie directă intre opreliştile puse in faţa unei acţiuni şi dorinţa individului de a o realiza.

3.3.5. Efectul „greu de cucerit”Fenomenul „jocul de-a greu de cucerit” se inscrie in acelaşi areal explicativ ca cel

anterior. In conştiinţa comună circulă vorba că bărbaţii sunt atraşi de femei care dau impresia că sunt greu de cucerit. Experimentele nu o confirmă ca regularitate, deoarece intervine realismul perceptiv in alegeri(bărbaţii işi dau seama de riscul de a fi respinşi). E. Walster (1973) a constatat că varianta cea mai atractivă pentru un bărbat este dată de „femeia greu de cucerit care este interesată doar de el” (după P. Iluţ, 2005, p.113.).

Oamenii gandesc astfel: cu cat voi avea ceva care este greu de cucerit cu atat inseamnă că sunt mai valoros. Este un mecanism general uman prezent deci şi la bărbaţi şi la femei.Teoria costuri – beneficii explică acest efect astfel : cei ce afişează că sunt greu de cucerit suntefectiv greu accesibili pentru că se percep (şi sunt), valoroşi, iar fiind valoroşi devin atractivi.

3.3.6. Similaritate şi complementaritateDiferitele genuri de similaritate şi proximitate (etnică, religioasă, socioprofesională, de

varstă, rezidenţă, atractivitate fizică) nu lămureşte foarte clar in ce măsură aceşti factori arată preferinţa pentru similaritate.

7

Ne situăm mai aproape de atractivitate cand ne referim la similaritatea sistemelor valorico – atitudinale şi a trăsăturilor de personalitate.

Investigaţiile pe cupluri maritale au dovedit că:- există o corelaţie ridicată intre similaritatea axiologică şi de personalitate, pe de o

parte, şi fericirea in căsnicie.- se manifestă o corelaţie semnificativă intre satisfacţia in căsnicie şi similaritatea

reciproc percepută de cei doi soţi;- la cuplurile care se declară fericite, similaritatea atitudinală percepută este mai mare

decat cea reală;- in perioada „curţii ” şi hotărarii de căsătorie similaritatea s-a dovedit foarte

importantă pentru formarea cuplurilor.S-a impus atenţiei teza formulată de R. Winch (1958) că indivizii se selectează

reciproc in funcţie de nevoile complementare. Complementaritatea implică fie- diferite niveluri ale aceeaşi nevoi(ex. un bărbat cu o puternică nevoie de dominare va

selecta ca parteneră o femeie cu un nivel mai scăzut al respectivei nevoi);- niveluri inalte ale unor nevoi diferite care pot fi satisfăcute doar impreună (o femeie

cu inaltă nevoie de dependenţă va alege un bărbat cu o nevoie intensă de a fi ingrijit).Sunt cercetări care au infirmat această teză (ex. s-a constatat că bărbaţii cu nevoie

ridicată de dependenţă şi de ingrijire se căsătoresc cu femei ce au nevoi similare şi de intensităţi apropiate). In 1967 Winch propune o combinaţie între complementaritatea nevoilor şi a relaţiilor de rol.

Ex. un mariaj intemeiat pe complementaritatea bărbatului dominant-femeia ascultătoare are mai multe şanse să fie armonice decat unul bazat pe complementaritatea inversă. Primul e consensual cu prescrierea societală tradiţională de rol.

A. Kerckooff (1974) propune integrarea similarităţii şi complementarităţii in descrierea şi explicarea alegerii partenerului: in prima etapă e mai importantă similaritatea valorilor şi atitudinilor, mai tarziu devine importantă complementaritatea nevoilor.

3.4. Piaţa maritală. Mariajul ca schimbDincolo de schimbările intervenite in alegerea partenerului conjugal analizate in

primul paragraf al acestui capitol, scopul alegerii a rămas acelaşi: să faci o opţiune cat mai bună.

Prin căsătorie oamenii fac schimb de bunuri şi servicii. Fiecare pretendent la căsătorie va incerca să-şi plaseze cat mai bine prin mariaj capitalul său monetar sau non monetar. Din perspectiva teoriei schimbului şi a paradigmei costuri - beneficii suntem indreptăţiţi să admitem existenţa unei pieţe maritale. Este „locul” in care participanţii işi etalează calităţile (avere, statut social, frumuseţe fizică, abilităţi intelectuale etc.). Ei oferă bunuri şi servicii şi aşteaptă bunuri şi servicii.

Caracteristicile acestei pieţe:- bunurile şi serviciile nu se pot doar inchiria. Ele devin operante numai prin unirea

partenerilor.- Este o piaţă mai difuză decat piaţa de mărfuri. Nu funcţionează in anumite locuri şi

momente.Locuri şi imprejurări care servesc drept ocazii de desfăşurare a virtuţilor (eventual de

ascundere a viciilor) sunt: mediile şcolare sau de muncă, cercuri de prieteni, discotecile, excursiile, mai nou agenţiile şi anunţurilor matrimoniale.

Scopul prezentării pe piaţă este să găseşti un partener cat mai plăcut, aşa cum e definit„plăcutul” de gusturile personale, normele culturale, intr-o anumită măsură de aşteptările părinţilor şi prietenilor. Valoarea de piaţă a unei persoane este dată de gradul in care deţine calităţi dorite de alţii.

8

In concepţia tradiţională a secolelor XIX şi XX bărbatul venea pe piaţă cu averea şi statutul social, iar femeia cu frumuseţea, tandreţea, posibilitatea de a-i naşte şi creşte urmaşi.

In ultimele decenii ale secolului XX se pretinde ca ambii parteneri să vină cu capital economic, social, cultural, emoţional-afectiv.

S-a transformat mecanismul schimbului, al evaluării costurilor şi beneficiilor implicate de mariaj şi anume:

- perioada premaritală , de curte este mai indelungată;- asumarea responsabilităţii alegerii partenerului conjugal inseamnă şi costuri mai mari

de timp, de bani, psihice şi informaţionale. Cel ce caută un partener de dragoste şi căsătorie trebuie să se intereseze unde poate găsi o piaţă mai bună, dar mai ales cine este persoana asupra căreia şi-a fixat atenţia, cine sunt părinţii ei, cum e văzută in cercul de prieteni.

Căsătoria bazate pe date sumare despre partener riscă să fie foarte costisitoare.Cei mai mulţi indivizi, mai ales tinerii, prospectează singuri piaţa maritală prin experienţădirectă (intalniri, dragoste romantică). Costurile nu sunt atat de ridicate, iar dragostea romantică aducea ea insăşi satisfacţii.

Persoanele mai in varstă au mai puţin timp, presiunile interne şi externe de a se căsători sunt mai mari. Ele recurg la agenţii matrimoniale, anunţuri matrimoniale din ziare şi site-uri pe Internet. S-au intreprins analize de conţinut pe anunţurile matrimoniale pentru a identifica acele calităţi pe care le solicită bărbaţii de la femei şi cele solicitate de la femei de la bărbaţi. S-a constat că cerinţele tradiţionale funcţionează incă. S-au produs doar uşoare modificări in ce priveşte poziţia acestora in ierarhie.

Dintr-o analiză a anunţurilor matrimoniale apărute in presa centrală romanească a ultimilor ani a rezultat că femeile cer de la bărbaţi o situaţie materială bună, apoi seriozitate. Aspectul fizic apare pe ultimele locuri. Bărbaţii cer de la femei calităţi estetice (de multe ori sunt menţionate pretenţii legate de varstă, să fie mai tinere), seriozitate, situaţie materială.

Există o ajustare destul de pronunţată intre „ce se cere” şi „ce se oferă” atat la femei cat şi la bărbaţi. Ex: cu cat se prezintă ca fiind mai valoroşi ca avere, cu atat cer mai insistent frumuseţe, drăgălăşenie, tinereţe. Analiza site-ului www.sentimente.ro duce la concluzii asemănătoare cu deosebirea că dimensiunea material-financiară, deşi foarte importantă atat in cererea femeilor cat şi in oferta bărbaţilor nu are aceeaşi intensitate ca in anunţurile din ziare.

Seriozitatea (fidelitatea) este menţionată insistent şi din partea femeilor şi a bărbaţilor; mai ales de la femei se cere lipsa viciilor. Concluziile formulate pe baza datelor oferite de anunţurile matrimoniale pot fi reprezentative doar pentru opţiunile celor ce le-au făcu, deci nu oferă imaginea reală a felului in care funcţionează cererea şi oferta pe piaţa maritală in intreaga ei complexitate. O mare parte din populaţie s-ar putea să difere semnificativ sub aspectul caracteristicilor socio-demografice şi psihosociale.

Internetul a mărit considerabil spaţiul de alegere, infruntand limitele proximităţii spaţiogeografice. In acest domeniu cercetările sunt abia la inceput.

3.5. Căsătoria ca proces multifactorialRealitatea de fiecare zi şi studiile sistematice arată că pentru cei mai mulţi tineri

prospectarea „pieţii”, cunoaşterea celuilalt nu sunt strategii deliberate in vederea mariajului. Ei nu se angajează in prietenii şi mari iubiri fiindcă vor să se căsătorească. Mai curand,se căsătoresc ca urmare a trăiri unor astfel de experienţe.

In acest spirit B. Murstein a dezvoltat un model a alegerilor maritale ca proces multifactorial ce cuprinde trei stadii principale premaritale:1. Centrarea partenerilor pe stimulii pe care ii prezintă fiecare: impresiile pe care partenerii şi le fac in legătură cu atractivitatea fizică, reputaţia, statutul lor social.2. Cand stimulii sunt similari sau in raport de schimb echitabil se trece la centrarea partenerilor pe compatibilitatea axiologică (valorică): işi compară interesele, atitudinile,

9

crezurile, nevoile şi văd in ce măsură sunt compatibile. Stimulii contribuie să fie prezenţi dar işi pierd din semnificaţie.3. Focalizarea pe compatibilitatea nevoilor de rol : fiecare se intreabă şi incercă să testeze in ce măsură celălalt ii poate satisface aspiraţia de a avea in el un iubit, un prieten, un bun părinte pentru copii săi.

Cand răspunsul la aceste intrebări este afirmativ urmează cu mare probabilitate căsătoria. De aceea demersul lui B. Murdock se mai numeşte şi teoria stimul – valoare - rol.Parcurgerea acestor etape inseamnă trecerea treptată de la aspecte exterioare la unele mult maiintime. Deşi secvenţa numită logodnă este astăzi mai rar intalnită fiind inlocuită de coabitare, pe măsură ce se intrevede căsătoria intalnirile dintre cei doi sunt tot mai dese şi mai lungi, cadourile ce se schimbă sunt tot mai valoroase, iar angajamentul in calitate de cuplu faţă de părinţi, prieteni, colegi este tot mai accentuat.

Teme de reflecţie1. Ce consecinţe are alegerea partenerului de cuplu de către persoana in cauză şi nu de cătrepărinţi sau alte rude.2.Identificaţi beneficiile căsătoriilor etnic mixte.3.Descrieţi, după caz, o persoană atractivă (bărbat / femeie).

10

BIBLIOGRAFIE:

Iluţ. Petru, (2005), Sociopsihologia şi antropologia familiei, Iaşi: Editura Polirom;

Ciupercă,Cristian (2000), Cuplul modern – între emancipare şi disoluţie ,Bucureşti:Editura Tipoalex;

www.sociologieromanească.ro