Curs Materii Prime Vegetale Partea II Tppa Anul II Muste Sevastita

MATERII PRIME VEGETALE SEVASTIŢA MUSTE

1

C U P R I N S

Cap.1. SPECII LEGUMICOLE………………………………….. 31.1. Legume solano-fructoase……………………………... 3

1.1.1. Tomatele……………………………………… 31.1.2. Ardeiul………………………………………... 81.1.3. Pătlăgele vinete……………………………….. 11

1.2. Legume cucurbitaceae………………………………... 131.2.1. Castraveţi……………………………………... 131.2.2. Dovlecelul comun…………………………….. 151.2.3. Pepenele galben………………………………. 161.2.4. Pepenele verde………………………………... 17

1.3. Legume rădăcinoase…………………………………... 191.3.1. Morcovul……………………………………... 191.3.2. Pătrunjelul……………………………………. 211.3.3. Ţelina de rădăcină……………………………. 221.3.4. Păstârnacul……………………………………. 231.3.5. Ridichile…………………………………….... 24

1.4. Legume din grupa verzei……………………………... 261.4.1. Varza albă……………………………………. 261.4.2. Varza roşie……………………………………. 281.4.3. Conopida……………………………………... 291.4.4. Gulia………………………………………….. 30

1.5. Legume bulbifere……………………………………... 321.5.1. Ceapa…………………………………………. 321.5.2. Usturoiul……………………………………… 34

1.6. Legume perene şi condimentare……………………… 361.6.1. Reventul………………………………………. 361.6.2 Sparanghelul………………………………….. 371.6.3. Hreanul……………………………………….. 381.6.4. Leuşteanul……………………………………. 391.6.5. Măcrişul………………………………………. 401.6.6. Mărarul……………………………………….. 411.6.7. Rozmarinul…………………………………… 421.6.8. Cimbrul de cultura……………………………. 431.6.9. Asmăţuiul…………………………………….. 43

Cap.2. SPECII POMICOLE……………………………………… 452. 1. Mărul………………………………………………… 452. 2. Părul…………………………………………………. 47


2

2. 3. Prunul………………………………………………... 492. 4. Caisul………………………………………………... 552. 5. Piersicul……………………………………………… 582. 6. Cireşul……………………………………………….. 632. 7. Vişinul……………………………………………….. 672. 8. Nucul………………………………………………… 702. 9. Alunul……………………………………………….. 762.10. Căpşunul…………………………………………….. 792.11. Zmeurul şi murul…………………………………….. 812.12. Coacăzul……………………………………………... 842.13. Afinul………………………………………………... 862.14. Cătina albă…………………………………………… 87

Cap.3. VIŢA DE VIE……………………………………………… 903.1. Soiuri de struguri pentru vin……………………... 903.2. Soiuri de struguri pentru vinuri albe de consum curent.. 91

3.3. Soiuri de struguri pentru vinuri albe de calitate supe-rioară………………………………………………… 92

3.4. Soiuri de struguri pentru vinuri roşii de consum curent.. 94

3.5. Soiuri de struguri pentru vinuri roşii de calitate supe-rioară………………………………………………… 95

3.6. Soiuri de struguri pentru vinuri aromate…………….. 963.7. Soiuri pentru sucuri de struguri……………………… 963.8. Soiuri de struguri pentru vinuri spumante…………... 963.9. Soiuri de struguri pentru vermut……………….……. 97

3.10. Soiuri de struguri pentru distilate învechite…………. 97BIBLIOGRAFIE………………………………………………………… 98


3

C a p i t o l u l 1

SPECII LEGUMICOLE

1.1. LEGUME SOLANO-FRUCTOASE

1.1.1. Tomatele - Solanum lycopersicum L., sin.Lycopersicum esculentum Mill., Fam. Solanaceae

Importanţă. Fructele de tomate prezintă importanţă economică şi alimentară nuatât prin conţinutul în elemente energetice cât prin conţinutul ridicat în vitamine, săruriminerale şi acizi organici

Utilizate la început numai ca plante ornamentale, tomatele au fost consideratelegume în jurul anului 1870 în Franţa şi mult mai târziu în Germania şi Elveţia(MAIER, 1969).

Fructul, o bacă, este format din epicarp (pieliţa), mezocarp (pulpa) şi ţesutplacentar cu seminţe. Culoarea fructului imatur verde devine la maturitatea de consumdupă soi roşie, zmeurie, portocalie sau galbenă.

Starea de dezvoltare a fructului la încetarea creşterii după care, în general, au locmodificări de pigmentaţie mai este denumită şi maturitate verde. O caracteristicăimportantă pentru valorificarea tomatelor este capa-citatea lor de a se matura dupărecoltare (posmaturare), începând cu o anumită stare de dezvoltare.

Este o plantă originală din climatul cald Peru şi Mexic, adaptându-se destul deuşor şi la temperaturi mai scăzute, putând fi cultivate în climatul temperat, din luna maipână în octombrie, în câmp.

Eşalonarea în timp, alături de suprafeţele mari de cultură, produc-ţiile mereu încreştere prin soiuri noi şi tehnologii perfecţionate reflectă importanţa tomatelor care,comparativ cu alte specii de legume, sunt con-sumate în cele mai mari cantităţi.

Însuşirile organoleptice ale fructelor cu gust specific dulce - acrişor, forma şiculoarea atrăgătoare explică marele lor consum, în primul rând în stare proaspătă şi caadaos la majoritatea preparatelor culinare.

Fructele de tomate pot fi conservate sub diferite forme şi anume suc, pastă, fructeîntregi coapte, depelate, murături (fructele verzi). Bulio-nul se foloseşte ca adaus laprepararea altor tipuri de conserve.

Principala însuşire sub aspectul nutriţional a tomatelor trebuie con-siderată a ficonţinutul în acid ascorbic şi substanţe minerale, aport a cărui importanţă se amplifică caurmare a cantităţilor mari în care se practică consumul, mai ales în stare proaspătă.

Compoziţia chimică. Fructele de tomate conţin 93,5% apă şi 6,5% substanţăuscată. Din totalul de substanţă uscată conţinută 50% o reprezintă zaharurile (3,4%),proteina brută 1,11%, celuloza 0,68%, acizii organici, 0,97%. Tomatele reprezintă un


4

ţesut de rezervă de tip glucidic. Zaharurile sunt alcătuite predominant din glucoză şifructoză, repartizate neuniform în interiorul fructelor. Pericarpul conţine cu 20% maimulte zaharuri reducă-toare (glucoză cu 30%), decât ţesutul locular.

Amidonul, în cantitate maximă de 1% în fructele necoapte, se reduce după coacerela mai puţin de 0,15%.

În compoziţia pereţilor celulari intră următoarele poliglucide: celuloză,hemiceluloze şi pectine.

Protidele se găsesc în cantităţi reduse, fructele ferme conţin în can-titate mairidicată, fată de cele moi, dintre aminoacizii predomină: acidul glutamic, aspartic, valină,leucină, serină, tirozină, lizină, etc.

Lipidele însumează 0,21%. Acizii graşi constituie 75% din lipidele totale şi suntreprezentaţi de acizii linoleic, oleic, stearic, palmitic şi miristic.

Acizii organici neazotaţi sunt reprezentaţi prin acidul citric şi malic. Repartizareaacizilor în fruct nu este uniformă. Cantitatea cea mai mare a totalului acizilor şi a aciduluicitric se găseşte în spaţiul locular din jurul seminţelor.

Carotenoidele, principalii pigmenţi ai fructelor coapte, diferă în funcţie de soi; lasoiurile cu o coloraţie normală denumite şi standard polie-nele sunt alcătuite în cea maimare proporţie din licopen, pigmentul princi-pal, urmat în ordinea descreşterii cantităţii,de β-caroten; în grupa xantofi-telor predomină luteina. Repartizarea pigmenţilorcarotenoizi în fructe este neuniformă şi legată de factori morfo-anatomici. Astfelcantitatea cea mai mare de pigmenţi se găsesc în pericarpul exterior (42-54%), înpericarpul interior (25-38%) iar cel mai puţin în ţesutul locular (17-24%).

Uleiurile eterice sunt cele care imprimă aroma specifică, la acesta contribuind înspecial: cis-3-hexen-1,01; n-hexenal, 2-izobutil-tiazol.

Vitaminele. Conţinutul în acid ascorbic, vitamină predominantă, puternicinfluenţată de soi, perioada şi modul de cultură, este cuprins între 15-25 mg/100 g p.p.Necesarul zilnic de vitamina C este de 50mg, putând fi acoperit de consumul a 2-3 fructede circa 100 g. Dată fiind importanţa tomatelor pentru aportul de acid ascorbic, precum şidependenţa lor de multiplii factori, se recomandă folosirea acestora în stare proaspătă.

Fitohormonii principali prezenţi in fructele de tomate sunt auxinele, giberelinele,citochininele.

Enzimele. Din grupa oxidoreductazelor cea mai studiată a fost pero-xidaza,gluconaza cu rol asupra glucanilor, modificând textura fructelor la maturare.

Ca o concluzie în ce priveşte compoziţia chimică a fructelor s-au desprins niştecorelaţii pozitive între conţinutul substanţei uscate în proteină brută şi cenuşă, proteinăbrută şi carotenoide totale, proteină brută şi acizi liberi, pe când între proteină brută şizaharuri, proteină brută şi acid ascor-bic, acid malic şi citric, corelaţiile sunt negative(BODEA, 1984).

Particularităţi biologice. Tomatele sunt plante anuale în condiţii de climattemperat iar în climatul tropical sunt plante perene.

Sistemul radicular este de tip pivotant la culturile semănate direct în câmp şifascicular la cele înfiinţate prin răsad.

Tulpina este erectă de înălţimi diferite în funcţie de varietate, soi, astfel, lavarietăţile cu creştere nederminată înălţimea acesteia poate să ajungă la 2-3 m. Tulpinaare o creştere simpodială, dat fiind faptul că, după apariţia unei inflorescenţe în vârfultulpinii, creşterea în înălţime este con-tinuată de lăstarul aflat la baza frunzei din imediataapropiere a acesteia. Soiurile care aparţin varietăţilor cu creştere determinată au înălţimeade 30-100 cm, menţinându-se în poziţie verticală până la apariţia fructelor când datorităgreutăţii acestora se lasă pe sol, în lipsa unui sistem de susţinere. Pe tulpină, la baza


5

frunzelor se formează lăstarii care au capacitate mare de fructificare dar care la soiurilecu creştere nedeterminată prin lucrarea de copilit din timpul creşterii lăstarilor se asigurăformarea de fructe mari pe tulpina principalăFrunzele sunt imparipenat sectate, cu foliole de mărimi diferite, netede sau gofrate.

Florile sunt pe tipul cinci, au petale galbene, cu stamine concrescute la bază cutubul corolei, ceea ce uşurează lucrarea de castrat necesare în procesul de producere aseminţelor hibride. Florile sunt grupate în inflores-cenţă de tip cimă. Polenizarea esteautogamă.

Fructul este de tip bacă cărnoasă de formă, mărime şi culoare în funcţie de soi. Însecţiune fructul prezintă un număr diferit de lojii seminale în care sunt dispuse seminţele.Cu cât numărul lojilor este mai mare cu atât fructele sunt mai cărnoase şi mai bunepentru consumul în stare proaspătă.

Seminţele sunt oval-rotunjite, turtite, acoperite cu perişori, albi-argintii.Sistematică şi soiuri. Tomatele fac parte din familia Solanaceae, genul Solanum,

specia Solanum lycopersicum. Soiurile de tomate răspândite în cultură se clasifică în funcţie de perioada devegetaţie, de modul de multiplicare, de tipul de cultură şi de destinaţia culturii în:

a) Soiuri şi hibrizi timpurii:Ø cu creştere nedeterminată:- consum în stare proaspătă: Export II F1, Ioana F1, Işalniţa 50 F1;Ø cu creştere determinată:- cu folosire mixtă: Precoce de Someşeni, Cluj-80 F1;- pentru industrializare: Monor, Sincron, Vitamina, Brăila 405,

Ferma, Primadon F1, Diablo.b) Soiuri şi hibrizi semitimpurii:

Ø cu creştere determinată:- cu folosire mixtă: Mariana, Minerva, Argeş 428, Roxana, Unirea.- pentru industrializare: Buzău 47, Fakel, Vidra 533, Pavio, Ronco,

Misouri;Ø cu creştere nedeterminată:

- cu folosire mixtă: Ace Royal, Buzău 22, Diana.- pentru industrializare: Dacia, Roma, VF, Romec 554, Nematride.

c) Hibrizi pentru cultura în solarii:- ciclul scurt: Export II, Işalniţa 50, Ioana;- ciclul prelungit: Lucia, Solara, Savon;

d) Hibrizi pentru cultura în sere: Gloria, Berdy, Elena, Apollo, Romatos, Diva,Nemarom, Resyset, Splendid, Vemone, Falcato, Marfa, Matador

Factorii biologici care influenţează calitatea fructelorSoiul sau hibridul este factorul genetic care asigură stabilitatea carac-terelor

ereditare a materialului folosit pentru înmulţire. Sub aspectul calităţii fructelor în cadrulsoiurilor şi hibrizilor folosiţi în cultură există diferenţe, acesta fiind unul din criteriile destabilire a destinaţiei care i se dă.

În urma studiilor întreprinse la noi în ţara pe 9 soiuri (BODEA, 1984), s-a constatatdiferenţe în ce priveşte conţinutul în zaharuri, aciditate, conţinutul în acid ascorbic şicarotenoide. Se remarcă la cele mai multe soiuri corelaţia negativă între nivelul ridicat alconţinutului în substanţa uscată, zaharuri, sau acid ascorbic şi greutatea fructelor.

Obiectivele biochimice ale ameliorării constau în mărirea conţinu-tului însubstanţă uscată, zaharuri, pigmenţi, sau echilibrarea acidităţii fruc-telor alături deobiectivul productivitate.


6

Ritmul de creştere şi dezvoltare a plantelor are determinare fizio-logică şibiochimică. Studiile efectuate au arătat că în perioada răsărire-înflorire, conţinutul înauxine libere este mai ridicat în organele soiurilor timpurii.

Compoziţia chimică a fructelor se modifică atât ca urmare a creş-terii şi maturăriilor, cât şi în perioada de producţie în funcţie de poziţia inflorescenţei şi de vârsta plantei.Din punct de vedere fiziologic faza de coacere a fructelor este caracterizată prin respiraţiecrescută, care marchează terminarea maturării şi începerea senescenţei, însoţită de tulburăride culoare. În perioada maturării fructele au un conţinut mai scăzut în apă, înainteamaturităţii de consum şi mai mare la supracoacere. În fructele verzi se găsesc cantităţi maimari de N, P, K, iar în cele coapte, mai multă cenuşă, K, Mg, Fe şi B. Un element legat dematurare este P al cărui conţinut nu variază mult la fructe între patru şi zece săptămâni dela legare (maturitate tehnologică).

Conţinutul în zaharuri al fructelor în perioada de coacere creşte treptat astfel încâtsuma glucoză-fructoză ajunge în final la 50% din subs-tanţa uscată. Raportul glucoză-fructoză în primele stadii de dezvoltare al fructelor indică o cantitate dublă de glucozăfaţă de fructoză, pentru ca în apropierea coacerii valoarea acestuia să devină subunitară.

Conţinutul în amidon al fructelor tinere este corelat pozitiv cu acele în substanţăuscată al fructelor coapte. Amidonul se acumulează în fructe până în apropiereamaturităţii verzi apoi scade rapid.

Conţinutul în protide având valori ridicate la fructele verzi mici, se micşoreazăpână la maturitatea verde, creşte la coacere şi scade din nou la supramaturare.

O importanţă deosebită privind urmărirea procesului de maturare a fructelor aavut-o evoluţia acizilor organici neazotaţi a căror cantitate se micşorează cu coacereacontribuind la gustul specific al fructelor la matu-ritatea de consum. În acest sens s-auevidenţiat trei perioade: perioada1, iniţială, valorile sunt mai mari pentru aciditatea totală,liberă şi legată; perioada a II înainte de pârgă aciditatea totală este maximă, pentru ca înperioada a III-a (pârgă), să scadă aciditatea totală.

Modificarea pigmenţilor în perioada de maturare a fructelor începe cu dispariţiaclorofilelor, evoluţia pigmenţilor carotenoidici începe o dată cu maturarea în verde afructelor.

Un alt component a cărei acumulare în fructe se intensifică cu apro-pierea coaceriieste uleiul eteric. Astfel, în primele faze de maturare s-au identificat în fructe acetatullinalolului, la supramaturare conţinutul în alcool, aldehide, cetone. Solanina scade cumaturarea fructelor.

Vitaminele, în special acidul ascorbic, în fructele mici conţinutul este scăzut,începe să se mărească şi ajunge la valori maxime la maturitatea tehnologică, pentru ca săscadă uşor la maturitatea de consum şi puternic la supramaturare.

Factorii ecologici care influenţează calitatea fructelorTemperatura reprezintă o condiţie esenţială pentru funcţiile meta-bolice şi celulare

ale plantelor. Creşterile plantelor ca şi funcţiile reproduc-tive pot fi puternic modificate detemperatură, singură sau în conjuncţie cu alţi factori ca lumina, compoziţia gazelor,umiditate şi elemente nutritive minerale. Creşterea plantelor ca şi funcţiile reproductive potfi puternic modi-ficate de temperatură în combinaţie cu alţi factori de vegetaţie (lumina,compoziţia gazelor, umiditate şi elementele nutritive minerale). Cerinţele fată detemperatură este în funcţie de faza de vegetaţie.

Temperatura minimă de germinaţie a seminţelor este de 10ºC, cele optime sunt de24ºC.

Numărul, dimensiunea, vigoarea şi creşterea lăstarilor laterali diferă, de asemenea, înfuncţie de temperatură, cultivar, nutrienţi minerali, foto-perioadă şi umiditate.


7

Temperaturi de 14ºC, în contrast cu cele de 25ºC şi 30ºC produc o creştere a numărului deflori în inflorescenţă.

Lumina. Tomatele au cerinţe mari faţă de intensitatea luminii, având un roldeosebit în procesele de creştere, diferenţierea organelor, fructificare şi coacerea fructelor.Influenţa regimului de lumină asupra compoziţiei chimice a fructelor are repercusiuniasupra acumulării β-carotenului com-parativ cu fructele maturate în condiţii de întuneric.

Cercetări asupra efectului maturării fructelor din acelaşi ciorchine, unele la luminăşi altele la întuneric, au arătat că fructele expuse la lumină au un conţinut mai ridicat înclorofilă, caroten şi luteină, iar fructele matu-rate la întuneric sunt mai bogate în licopen.

Umiditatea atmosferică şi precipitaţiile. La umiditate atmosferică ridi-cată de peste95% fructele conţin mai puţin calciu, abundenţa precipita-ţiilor, scade conţinutul însubstanţă uscată a fructelor, paralel cu creşterea producţiei.

Durata perioadei de vegetaţie. Fructele obţinute din culturile tim-purii auconţinutul în acid malic mai ridicat decât la culturile tardive, în schimb acidul citric seacumulează mai bine la culturile tardive. De aseme-nea, fructele obţinute de la culturiletardive au conţinutul ridicat în s.u. zaharuri, acizi şi proteină brută dacă recoltarea se faceîn octombrie, şi au mai multa apă, cenuşă, celuloză şi acid ascorbic dacă recoltarea s-afăcut în noiembrie, temperaturile scăzute din noiembrie defavorizând acumulareazaharurilor.

Fructele de seră se caracterizează, în general, prin conţinut mai redus în acizi,zaharuri, uleiuri eterice comparativ cu cele obţinute în câmp (gust fad).

Factorii tehnologici care influenţează calitatea fructelorPentru asigurarea consumului de tomate o perioadă cât mai lungă de timp se

practică cultura în seră, solarii şi câmp.Înfiinţarea culturilor de tomate se face prin răsad, produs în răsad-niţe începând

din luna februarie, repicatul şi plantarea acestuia în câmp în perioada aprilie-mai, înfuncţie de zona de cultură

Prin multiplele verigi, tehnica modernă de cultură constituie un factor importantasupra compoziţiei chimice a plantelor.

Nutriţia minerală şi fertilizarea, elemente de bază care influenţează calitatearecoltelor.

Azotul, element important pentru creşterea plantelor şi fructificare, este necesar maiales, în perioada creşterii fructelor. În primele faze de vegetaţie, azotul în exces poateproduce o creştere luxuriantă a plantelor, în detrimentul fructificării, mai ales în condiţiide lumină redusă

Fosforul este consumat în cantităţi mici dar este important în asimilarea azotului,la stimularea înfloritului şi la fructificare.

Potasiul se consumă în cantităţi mari, contribuind la formarea şi transportulhidraţilor de carbon şi a acidului ascorbic în fructe. Tomatele reacţionează bine laaplicarea microelementelor (Ca, B, Mn, Fe, Mo).

Regimul de apă se reflectă în compoziţia chimică a plantelor adeseori maipronunţat decât fertilizarea.

În cazul umidităţii solului de 70% din capacitatea de câmp, şi fertilizare cu NP,frunzele tinere au un conţinut maxim de clorofilă, iar cu aceeaşi umiditate dar cuadministrare de NK, frunzele acumulează cantităţi maxime de carotenoide.

În perioada de maturare a fructelor irigarea trebuie făcută cu cantităţi moderate deapă, pentru a nu se micşora acumularea substanţei uscate solubile şi a acidului ascorbic.

Urmărindu-se un complex de factori ca soiul, locul de cultură, so-lul, clima, stareade maturare, fertilizarea, aplicarea de erbicide, se poate concluziona: administrarea de


8

îngrăşăminte şi irigarea duce la creşterea producţiei de fructe, dar calitatea acestora subaspectul acumulării de compuşi nutriţionali este adesea defavorizată. Factorii ecologici potavea o influenţă mai mare decât cei genetici asupra variabilităţii compoziţiei chimice afruc-telor, în verile reci variabilitatea compuşilor chimici ai fructelor şi acumu-larea lorsunt mai reduse decât în verile calde.

Recoltarea primelor fructe de tomate începe din ultima decadă a lunii iunie şicontinuă până în august. Fructele se recoltează la coacerea deplină dacă se valorificăimediat sau în stadiul de pârgă pentru transport la distanţe mai mari.

1.1.2. ARDEIUL - Capsicum annum, Fam. Solanaceae

Importanţă. Original din Mexic, Guatemala şi Peru ardeiul a fost adus mai întâi înSpania şi răspândit în alte ţări europene încă din secolul XVI.

Fructul, o bacă de forme şi mărimi variabile care constituie cri-teriile clasificăriisoiurilor şi grupărilor lor în varietăţi Cele mai importante varietăţi sunt: grosum (ardeigras); longum (ardeiul lung şi de boia) şi acuminatum (ardeiul iute) (MAIER, 1969, citat deAPAHIDEAN, 2001).

Fructele sunt utilizate în două stări de maturare: tehnologică şi fiziologică. Lamaturitatea tehnologică fructele ajung la mărimea soiului de culoare verde sau gălbuiede intensitate variabilă, sunt necoapte (fructe verzi). La maturitate fiziologică stare lacare seminţele pot germina, fruc-tele au culoarea roşie, mai rar portocalie (fructe roşiisau coapte).

Gustul fructelor este pungent (iute) la varietatea acuminatum şi mai rar la celelaltevarietăţi. Fructele se pot matura după recoltare (postmatu-rare), începând de la o anumităstare de dezvoltare. Fructele tuturor varie-tăţilor se consumă crude, constituind o sursăimportantă de vitamina C, în preparate culinare după fierbere şi în stare conservată, însoluţii de sare, în oţet sau sub formă de bulion. Din ardeiul de boia se fabrică boiaua dulcesau iute.

Cultura poate fi în câmp, spaţii protejate (sere sau solarii). Valoarea nutritivă ridicatăa fructelor, cantităţile mari în care se consumă, stau la baza importanţei economicemari a acestei specii şi justifică extinderea suprafeţele cultivate în câmp sau protejat.

Compoziţia chimică. Fructele prin conţinutul ridicat în acid ascor-bic, prinprezenţa capsicinei şi diversitatea gamei de carotenoide, caractere de specie, prin valoareanutritivă ridicată, au constituit elemente de studiu pentru numeroşi cercetători.

Substanţa uscată reprezintă 7% şi 93% apă la fructele verzi, în schimb la celecoapte substanţa uscată este de 8,47% iar conţinutul în apă este de 90,38%. Din substanţauscată cantitatea cea mai mare revine zaha-rurilor 3,06% şi proteinelor 1,06%.

Glucidele. Predomină zaharurile alcătuite din: glucoză (7,33%), fructoză (1,99%)şi zaharoză (0,34%) prezente în fructele verzi.

Protidele. Din totalul protidelor , care exprimat în proteină brută nu depăşeşte 1%,o cantitate de 39-66% revine proteinelor.

Dintre aminoacizi predomină acizii aspartic, glutamic şi prolina.Lipide. Pericarpul este sărac în lipide. Dintre acizii graşi predomină acizii oleic,

linoleic şi palmitic.Acizii organici neazotaţi sunt reprezentaţi prin acizii citric, malic, oxalic, gliceric.

În fructele verzi la 100 grame s-au evidenţiat 73-157 mg acid malic, 3-7 mg acid citric.


9

Clorofila. Dintre compuşii responsabili de pigmentaţia fructelor verzi, clorofila,puternic dependentă de soi, se găseşte în cantităţi în jur de 9 mg la ardeiul gras şi lung şinumai de 4% la ardeiul gogoşar.

Carotenoidele constituie principalii pigmenţi galbeni şi roşii ai fructelor coapte. Încazul ardeiului gras roşu, totalul carotenoidelor este cuprins între 127 şi 284 mg/kg s.p.,predomină capsantina şi ß-carotenul. Boiaua obţinută din fructele coapte ale ardeilor deboia conţine cantităţi mari de carotenoide, comparativ cu cea din pericarpul proaspăt.

Vitamine. Acidul ascorbic prezent în cantităţi mari, fiind dependent în primul rândde soi şi de starea de maturare a fructelor, depăşeşte la fruc-tele verzi 100 mg% de p.p. Lafructele coapte roşii acumularea în acid ascorbic este mult mai mare (211-300 mg% gp.p). Alte vitamine impor-tante care se găsesc în fructele de ardei sunt: vitaminele B1,B2,vitamina PP şi vitamina E. Fructele roşii au un conţinut în vitamina E uşor mai ridicat, iarîn vitamina B1, B2 şi PP aproape dublu comparativ cu fructele verzi.

Capsicina. Substanţe pungente responsabil de gustul iute al ardeilor a căruiconţinut variază mult în funcţie de soi între 0,27-1,12 mg/100 g p.p. Cantităţi foarte micide capsicine sunt prezente şi în fructele dulci (0,059 mg/100) s.u.

Particularităţi biologice (fig.58). Ardeiul în climatul temperat este plantă anuală.Sistemul radicular este pivotant, majoritatea rădăcinilor au tendinţa să se dezvolte

pe orizontală, majoritatea fiind răspândite în stratul superficial al solului.Tulpina este ramificată simpodial, datorită faptului că după apariţia unei

inflorescenţe în vârful tulpinii, creşterea în înălţime este continuată de lăstarul aflat labaza frunzei din imediata apropiere a acesteia. La bază este lignificată, rezistentă, în timpce ramificaţiile tulpinii, lăstarii, sunt fragili şi se rup uşor mai ales la recoltarea fructelor.Înălţimea tulpinii 40-70 cm.Frunzele sunt simple, peţiolate cu limbul cordiform la varietăţile cu fruct mare şilanceolate la cele cu fructe mici. Sunt lucioase pe ambele feţe şi au culoarea verde cunuanţe diferite.

Florile, sunt hermafrodite, de tipul cinci, dispuse câte una sau două la locul deramificare a tulpinii. Polenizarea este autogamă.

Fructul este o bacă, de forme, mărimi şi culori diferite, în funcţie de soi. Lamaturitatea de consum pot fi cu nuanţe de galben-verzui, până la verde închis iar lamaturitatea fiziologică au culoarea roşie sau portocalie.

Seminţele sunt dispuse în interiorul fructului, pe un receptacul căr-nos, au formărotund-turtită, culoare galbenă.

Soiuri şi hibrizi. Soiurile care se găsesc în cultură fac parte din subspecii şiconvarietăţi diferite:

· ssp. macrocarpum (ardei dulce) care cuprinde convar. grossum, (ardei gras),conv. tetragonum (ardei gogoşar), conv. longum (ardei lung).

· ssp. microcarpum (ardei iute) din care fac parte conv. acuminatum (fructe cu vârfascuţit) şi conv. cerasiforme (fructe în formă de cireaşă).

Soiurile şi hibrizii sunt prezentaţi în tabelul 1.1.Evoluţia acumulării substanţelor chimice în timpul perioadei de vegetaţie. În

primele faze de creştere a fructelor conţinutul în carotenoide, clorofilă şi capsicină atingemaximum de acumulare la 40 de zile de la înflo-rire. În ultimele faze de dezvoltare afructului care preced maturarea, prio-ritatea la fructele coapte o are acidul citric îndefavoarea celui malic care la fructele verzi avea întâietate.

În ce priveşte evoluţia lipidelor, spre maturitatea tehnologică se remarcăîmbogăţirea pericarpului în lipide, scăderea proporţiei de glico- şi fosfolipide, acumulareamaximă de acid nicotinic. Prin posmaturarea fruc-telor are loc scăderea conţinutului în


10

toate formele de zaharuri, a aminoaci-zilor, lipidelor şi hidroxiacizi şi o creştere aconţinutului în capsicină şi compuşi de tip ligninic.

Tabelul 1.1.Soiurile şi hibrizii de ardei cultivaţi în România

(Monitorul oficial cu soiurile cultivate 2004)

Convarietatea Perioada devegetaţie (zile) Soiul, hibridul

100-110 De Siria, Miniş 27, Ceres, Denis F1, Delta F1

111-125 Aroma, Export, Cristal, Galben superiorArdei gras(grosum )

126-140 Mihaela, Opal, Uriaş de California

140-150 Simultan, Splendid, Superb, Cornel, Rubin,Globus, GranatArdei gogoşar

(tetragonum) 151-160 Mădălin, Splendid, Superb, Titan130-140 Kapia de Kurtovo, Siret, Oranj, Zlaten medalArdei lung

(longum) 141-150 Lung de Işalniţa, CosminArdei boia 130-145 Arad 5, Arad 6, Silvia, CarmenArdei iute(microcarpum) 90-100 De Arad, Picant, Arădean, Portocaliu

100-110 Bruisma, Wonder F1, Flamingo F1Ardei gras pentruculturi în sere şisolarii 140-160 Atlas F1, Sonar

Influenţa factorilor ecologici asupra calităţii fructelor de ardei.Lumina şi temperatura. Lumina solară integrală favorizează numai sinteza de acid

ascorbic nu şi acea a capsicinei. Conţinutul în substanţă uscată şi carotenoide a fructeloreste superior în cultura prin răsad la care factorii climatici au fost dirijaţi mai favorabil(intensitatea luminii şi tem-peraturi mai mari), decât la cele semănate direct în câmp, deasemenea conţinutul în acid ascorbic şi de s.u. este mai mare la cele obţinute din cul-turade câmp comparativ cu cele obţinute în seră.

Regimul de apă al solului cel mai favorabil este la 50% din inter-valulumidităţii active, umiditatea prea mare a solului defavorizează, în general, acumulareacompuşilor chimici în plante.

Influenţa factorilor tehnologici asupra calităţii fructelor de ardei.În asolament, ardeiul poate urma după leguminoase, bulboase, văr-zoase,

rădăcinoase sau cereale. În acelaşi an, înaintea culturilor de ardei se pot realiza culturi delegume verdeţuri: salată, ceapă verde, spanac, ridichi care se recoltează până în luna mai,când se plantează ardeiul.

Cultura de ardei se fertilizează cu 30-40 t/ha gunoi de grajd, în special peterenurile uşoare, 300-400 kg/ha superfosfat şi 100-150 kg/ha sulfat de potasiu care seîncorporează în sol prin arătura adâncă.


11

Cultura de ardei se înfiinţează prin răsad, produs în răsadniţe sau solarii calde,unde se seamănă în luna februarie, pentru culturile timpurii de ardei gras şi în lunamartie pentru culturile de vară-toamnă.

Plantarea răsadurilor are loc în perioada aprilie-mai, în funcţie de zonă. Înmomentul plantării, temperatura solului trebuie să fie de 14-15°C. Se plantează ladistanţa de 70-75 cm între rânduri şi 25-30 cm între plante pe rând, la ardeiul gras,gogoşar şi ardeiul lung, iar la ardeiul iute şi cel pentru boia distanţa de plantare este de15-20 cm. Pe suprafeţe mici, unde se lucrează mecanizat la întreţinerea culturii se potmicşora distanţele dintre rânduri la 50-60 cm iar pe rând se plantează la 30-40 cm.

Lucrările de întreţinere ale culturilor de ardei constau în comple-tareagolurilor, 3-4 praşile mecanice şi 2-3 manuale, 2-3 fertilizări faziale cu 100-150 kgazotat de amoniu la interval de 3-4 săptămâni, începând cu apariţia primelor frunze.După plantare răsadurile se udă pentru a asigura prinderea acestora, iar în timpulperioadei de vegetaţie se fac 10-12 udări cu norme de 400-500 m3 apă/ha.

Recoltarea se face manual, eşalonat, cu grijă pentru a preveni rupe-realăstarilor, care sunt foarte fragili. Ardeiul gras şi iute se recoltează la maturitateatehnică, iar ardeiul gogoşar, ardeiul lung şi cel pentru boia, la maturitatea fiziologică.Înaintea primelor brume se recoltează şi fructele verzi, care nu au ajuns la maturitateade consum.

Producţia este de 15-30 t/ha la ardeiul gras, lung şi gogoşar, 8-15 t/ha laardeiul pentru boia şi 5-6 t/ha la ardeiul iute.

1.1.3. PĂTLĂGELE VINETE - Solanum melongena L.Fam. Solanaceae

Importanţă. Pătlăgelele vinete provin din India. Cultura este foarte răspândită înestul Asiei. La noi în ţară a intrat în cultură în secolul XVIII, în zonele mai calde.

Fructul este o bacă de dimensiuni foarte mari, ovoidală sau sferică, alungită cupojghiţă de culoare violet închis, albă sau verde deschis, cu pulpa comestibilă de culoarealb verzuie ce conţine multe seminţe.

Compoziţia chimică a fructelor: substanţa anorganică: apa 91-93% şi s.u. 7-9%;compuşi organici: glucide (glucoză, fructoză, zaharoză: 2,33-4%); protide (azot total0,87-1,27% din care proteina reprezintă 60-80%); aminoacizi (predomină acidul glutamic,aspartic); lipide (în cantităţi foarte mici de cca. 0,1-0,2%).

Acizii organici neazotaţi 0,1-0,27% exprimat în acid malic. Din grupaglicoalcaloizilor, solanina alături de solanidina liberă contribuie la gustul amar al fructelormai ales în partea din jurul seminţelor.

Compuşi fenolici: conţinutul total în polifenoli (exprimaţi în tanin 0,51-0,25%)Vitamine: cantităţi mai reduse comparativ cu alte specii de legume. Conţinutul în

acid ascorbic între 1-5,7 mg/100 g p.p., vitamina B1, B2 şi PP 0,03, 0,04, 0,05 mg/100 gp.p.

Enzime: oxidoreductaze în special polifenoloxidaza, responsabilă de brunificareapulpei fructelor ca urmare a prezenţei fenolilor şi taninurilor.

Particularităţi biologice (fig.59). În condiţiile din ţara noastră este plantă anuală.Sistemul radicular este fasciculat, puţin ramificat, se dez-voltă mai mult lateral şi

mai puţin în profunzime. Tulpina este erectă, ramificată şi cu o porţiune lignificată la


12

bază. Scoarţa tul-pinii este subţire, verde sau antocianică, cu ramificaţii monopodiale cu8-12 etaje.Frunzele sunt mari, 10-20 cm, peţio-late, cu marginea întreagă dispusă altern. Parteasuperioară a limbului este acoperită de perişori fini iar cea inferioară este glabră.Florile sunt mari de culoare violacee, solitare, pe tipul cinci, poleni-zarea este autogamă.Fructul este o bacă, de dimensiuni mari, de formă ovală, piriformă, de culoarea neagră,violacee sau galben maroniu.

Soiuri şi hibrizi. Soiurile din sortimentul de cultură în câmp şi protejată suntredate în tabelul 1.2.

Tabelul 1.2.Soiuri de vinete cultivate în România (2004)

Destinaţia Perioada devegetaţie (zile) Soiuri sau hibrizi

110-120 Narcisa F1, Drăgaica

121-130 Amurg, Bucureştene, Pana Corbului, Contesa,Lucia, Lidia F1

Culturi încâmp

131-140 Viorica110-120 Rima F1, Narcisa F1Culturi în sere

şi solarii 121-130 Lidia F1, Lucia

Factorii care influenţează calitatea fructelora) Factorii biologici. Soiul. Soiurile prezintă diferenţe în ce priveşte conţinutul în

celuloză şi tanin, natura pigmenţilor antocianici din coaja fructelor. La tipurile de fructecu coaja albă, verzuie şi violetă se constată că la cele cu fructe cu coaja de culoare albă seîntâlneşte o acumulare mai mare de substanţă uscată, celuloză, Al, şi mai mică de N, Fe,Mn, Zn.

Corelaţia între însuşirile morfologice şi biochimice ale fructelor, studiate lagrupele de soiuri cu fructe lungi, rotunde şi ovale este eviden-ţiată prin conţinutul mairidicat în proteină, glicoalcaloizi şi fenoli la fruc-tele lungi iar în zaharuri la fructeleovale.

b) Factorii ecologici. Lumina influenţează creşterea conţinutului în zaharoză,temperatura ridicată şi uscăciunea atmosferică se manifestă prin inhibarea creşteriifructelor. Ca efect al complexului de factori climatici compoziţia chimică a fructelor deseră este mai bună, printr-un conţinut mai ridicat în s.u., zaharuri, cenuşă, proteină şi acidascorbic şi mai scăzut în cenuşă comparativ cu culturile de câmp.

Compoziţia chimică a fructelor în timpul creşterii şi dezvoltării acestora estediferită. Paralel cu creşterea fructelor, conţinutul acestora în s.u., proteină brută, taninurişi acizi se reduce pe când acela în zaharuri creşte. Conţinutul fructelor în acid ascorbicscade pe măsură ce fructele se apropie de maturitatea tehnologică. Compoziţia chimicăinfluenţată şi de perioada de recoltare. Astfel, fructele recoltate mai timpuriu conţin laaceeaşi stare de maturare mai puţină substanţă uscată şi zaharuri dar mai mult acidascorbic decât cele recoltate mai târziu

c) Factorii tehnologici. Solul - influenţează compoziţia chimică a fructelor maiales prin aportul de elemente chimice cu N, P, K. Comparativ cu cultura pe sol, la culturaîn sere sau solarii pe baloţi de paie, conţinutul frunzelor în N, P, K, la înflorire este mairidicat, iar acele de Ca şi Mg mai scăzut. Fructele de vinete reacţionează foarte bine laaplicarea îngrăşămin-telor mai ales la cele organice, de asemenea reacţionează pozitiv laapli-carea îngrăşămintelor foliare cu microelemente.

Recoltarea începe în iunie până toamna târziu, obţinându-se 30-40 t/ha.


13

1.2. LEGUME CUCURBITACEAE

Acestei grupe de legume aparţin şase specii şi anume:Ø Castravetele Cucumis sativusØ Pepenele galben Cucumis melo L.Ø Dovlecelul Cucurbita pepa L. var. oblongaØ Dovlecelul patison Cucurbita pepo var. radiataØ Pepenele verde Citrullus lanatus L.Ø Dovleacul comestibil Cucurbita maxima

Caracteristici comune: sunt plante anuale ierboase, cu tulpini târâ-toare; prezintăflori unisexuate, plantele fiind monoice cu polenizare ento-mofilă; sunt pretenţioase saufoarte pretenţioase la căldură şi pretenţioase la lumină; tehnologia de cultură este foartesimplă; realizează producţii relativ mari la unitatea de suprafaţă.

1.2.1. Castraveţi - Cucumis sativus, Fam. Cucurbitaceae

Importanţă. Este una din cele mai vechi legume, cultivat în India cu 3000 de aniîn urmă, fiind menţionat şi în surse de informaţii romane şi ale Egiptului antic.

Fructul este o melonidă (bacă falsă), de formă alungită, de culoare verde cuintensităţi şi nuanţe diferite la starea de maturitate la care se consumă şi galben lamaturitatea fiziologică. În secţiune apare coaja colo-rată pulpa alb verzuie şi placenta cuseminţe plasate în loji.

Cultura este extinsă pe toată perioada anului, în câmp, de primăvara până toamna,iar în sere si solarii în celelalte anotimpuri. Pentru fiecare tip de cultură există soiuri şihibrizi proprii, iar în seră s-au creat soiuri partenocarpice (fără sămânţă). Fructele seconsumă în cantităţi mari atât în stare proaspătă ca salată cât şi conservate (murături).

Fructele de castraveţi la maturitate tehnologică sunt apreciate pentru însuşirile şiconţinutul diversificat de principii active cât şi cu efect terapeutic.

Valoarea alimentară este redusă cu un aport caloric de 19 cal/100 g p.p. datorităconţinutului scăzut de substanţă uscată şi care variază între anumite limite în funcţie demărimea fructului la recoltare.

Conţinutul fructului în substanţe proteice este de 0,7-1,1%, săruri minerale 0,44-0,57% (predomină K cu rol alcalinizant în regimul nutriţio-nal), conţinutul în vitamineeste ridicat, mai ales în acid ascorbic (14,5 mg/100 g p.p.), urmat de vitamina PP,complexul de vitamine B1, B2, B6 (0,02-0,03-0,04 mg/100 g p.p.); conţinutul în zaharuri(1,2-2,64%), glu-coza, fructoza şi zaharoza se găsesc în cele mai mari cantităţi, conţinutulîn zaharuri este mai ridicat la fructele cu diametrul mare faţă de cele subţiri, de asemeneaîn ţesutul lacunar conţinutul este mai ridicat decât în pereţii laterali.

Lipidele în cantitate de 0,1%, predomină acizii graşi linoleic şi lino-lenic. Uleiuleteric este cel care imprimă aroma specifică fructelor.

Sucul de castraveţi are acţiune diuretică, ajută la creşterea părului şi tonificareaunghiilor, iar din seminţe se prepară diferite produse folosite în tratarea bolilor de piele.Se mai folosesc în cosmetică pentru pregătirea preparatelor emoliente de întreţinereatenului.

Particularităţi biologice Castravetele este o plantă anuală, erbacee. Sistemulradicular este ramificat, slab dezvoltat.


14

Tulpina este erbacee, ramificată acoperită cu perişori aspri şi este prevăzută cucârcei, poate ajunge la o lungime de 2,5-3 m iar în contact cu solul, în condiţii deumiditate ridicată emite rădăcini adventive. Pe tulpină, la subsuoara frunzelor formeazălăstari.Frunzele sunt mari, pentagonale, dinţate pe margini, acoperite cu peri-şori asprii. Florilesunt unisexuat monoice, dispuse 3-5 la subsuoara frunzelor, sunt mari, de culoare gal-benă şi au formă de pâlnie. Florile femele se recunosc uşor după ovarul inferior dezvoltat.Există în prezent în cultură hibrizi ginoici care for-mează numai flori femele, inclusiv petulpina principală (hibridul Leon).Polenizarea florilor este entomo-filă. La hibrizii ginoici florile se for-mează prinpartenocarpie. Fructul este de tip melonidă, de forme şi mă-rimi diferite în funcţie de soi,cu su-prafaţa netedă sau prevăzută cu ridi-cături semisferice, broboane sau cu ţepi.Seminţele sunt alungit-ovoidale turtite, ascuţite la extremităţi, de cu-loare albă, sau alb-gălbuie, de mări-me mijlocie.

Specia are două forme cultivate, una cu fructe mici, numită şi cor-nişon, folosităîn principal pentru conserve şi o formă cu fructe lungi sau semilungi, care se consumă înstare proaspătă.

Soiuri şi hibrizia) După modul de repartizare a sexelor există trei tipuri de soiuri:

· monoice: pe axul principal apar la început florile mascule care alter-nează cu puţineflori femele. Pe ramificaţii apar flori femele în proporţie de 40-50%;

· ginoice: planta are numai flori femele, fructele se dezvoltă prin partenocarpie;· andromonoice: pe aceeaşi plantă există flori mascule şi hermafrodite.b) După locul de cultură şi mărimea fructelor:

Ø soiuri pentru câmp şi solarii cu fruct lung: Topaz, Magic, Astra F1, Select;Ø soiuri pentru câmp şi solarii cu fruct de tip cornişon:

- timpurii: Regal F1, Renato F1, Adonis, Alaska F1, Mathilde F1,Mirinda, Cornişa, Mondial, Obelisk, Parker F1, Premier F1.

- semitimpurii: Asterisc F1, Cornişon F1, Levina F1, Cornibac F1Record, Rita F1, Octopus F1, Partha F1

- semitârzii: Alibi F1, Meresta F1, Rozal F1;Ø hibrizi pentru seră cu fruct lung:

- timpurii: Famosa, Floriade, Farbio, Tyria, Preferex, Pyralis, Sombrero, Nevada, Pietroso;

- semitimpurii: Elka, Fitnes, Kamaron, Dalibor, Favorit;- semitârzii: Mustang, Jazer;

Ø hibrizi pentru seră tip cornişon: - semitimpurii: Campion- timpurii: Meteor, Panadena, Pasanonte, Ophix, Selena;

Factorii care influenţează calitatea fructelora) Factorii biologici. Soiul. Un factor important în ameliorarea soiu-rilor de

castraveţi îl constituie posibilitatea de control al sexului florilor. Pentru mărireanumărului de fructe este necesar să se mărească procentul florilor femele pe plantă,castravetele fiind o plantă unisexuat monoică. Flo-rile femeieşti se recunosc uşor dupăovarul inferior care îmbracă forma vii-torului fruct. Florile bărbăteşti sunt lungpedunculată, cu corola mai mare apar întotdeauna înaintea celor femeieşti şi în număr maimare pe tulpina principală. Fructele partenocarpice cultivate în seră au un conţinut maiscă-zut în s.u., zaharuri şi acid ascorbic.


15

b) Factorii ecologici. Căldura este unul dintre factorii de primă impor-tanţă pentruobţinerea de producţii mari şi de calitate. Creşterea plantelor în condiţii de temperaturăscăzută (5ºC), duce la întârzieri mari de creştere şi obţinerea de fructe puţine şi netipice.Trecerea plantelor la temperaturi de 25ºC readuce procesele le normal.

Lumina cu o intensitate de 12-15000 de lucşi influenţează favorabil proceselefiziologice, castraveţii fiind plante de zi scurtă (12 ore lumină), dar având nevoie deintensitate ridicată.

Umiditatea. Atât în sol cât şi în atmosferă trebuie menţinută la un nivel de 75-85%în sol şi 85-95% în aer. Insuficienţa apei în sol şi aer influenţează negativ creştereaplantelor determinând apariţia unui număr mai mare de flori mascule şi deformareafructelor.

c) Factorii tehnologici. Elementele nutritive sunt necesare să fie din abundenţă însol deşi ele extrag cantităţi mici, reacţionează bine la îngrăşarea organică (gunoi de grajd).Administrate în cantităţi mari, unele elemente devin toxice, tulburând activitateaenzimatică.

Solul, preferă soluri uşoare revene, afânate, permeabile, bogate în humus, cureacţie neutră sau slab acidă cu textură luto-nisipoasă, granulată.

În timpul creşterii şi dezvoltării fructelor totalul acizilor prezintă o creşteremai mare (de 5-6 ori). Privitor la evoluţia compuşilor cu azot ai fructelor, conţinutul înazot total sporeşte gradat până la maturitatea şi îmbă-trânirea, odată cu clorofila şiacidul ascorbic.

Producţia obţinută este de 200-300 t/ha pentru culturile din sere şi 30-40 t/hapentru cele din câmp.

1.2.2. Dovlecelul comun - Cucurbita pepo L., var. oblonga,Fam. Cucurbitaceae

Importanţă. Provine dintr-o specie aflată în New Mexico şi în vestul S.U.A.Se consumă în stare imatură numai după fierbere sau sub formă de murătură. Este oplantă anuală cu creştere rapidă, flori unisexuat monoice de culoare galbenă.

Compoziţia chimică. Dovlecelul are un conţinut mare de apă 93-98,4%, s.u.2,47-4,77%, microelemente Ca (15-39 mg), P (0,5 mg), Fe (57 mg), K (90 mg), vitamine:acid ascorbic (9,6-39,4 mg%), B1, B2, PP sub 1 mg%.

Particularităţi biologice. Rădăcina este pivotantă, bine ramificată.

Tulpina este scurtă la majoritatea soiurilor actuale, planta creşte sub for-mă de tufă.Frunze mari, pentalobate cu peţiol lung şi gol în interior, cu perişori aspri rigizi. Florile,unisexuat monoice, mari, galbene. Polenizarea este entomo-filă, alogamă. Fructul (fig.61)este o melonidă cu formă alungită pigmentată în diverse nuanţe de verde deschis cu saufără desene. Seminţele au culoare alb-gălbuie, mărime mijlocie şi formă oval-turtită.Soiuri cultivate: Dana, Fără vrej, Opal, Arlika.Factorii ecologici care influenţează calitatea fructelor.Dovlecelul are cerinţe moderate faţă de căldură. Temperatura minimă de germinaţie este de12-14°C (14-16 zile) iar cea optimă de 20-25°C (6 zile). Temperatura optimă de vegetaţieeste de 25-28°C, cu minime de 15-16°C şi maxime de 30-35°C. Plantele nu rezistă laîngheţ. Faţă de lumină dovlecelul are cerinţe ridicate. Umiditatea. Din cauza sistemuluiradicular mai bine dezvoltat, plantele rezistă mai bine la secetă. Până la fructificare,plantele necesită o umiditate în sol de 65-70% din capacitatea de câmp, iar în perioada defructificare 70-75%.


16

Solurile, favorabile culturii dovlecelului sunt cele mijlocii sau uşoare, afânate,bogate în humus, cu reacţie neutră şi pH = 6,5-7,5.

Nutriţia minerală. Consumul specific este de 4,0 kg N, 1,5 kg P2O5 şi 3,5 kg K2Ola o tonă produs comercial.

Factorii tehnologici care influenţează calitatea fructelorDovlecelul se cultivă în câmp atât ca o cultură principală cât şi suc-cesiv după alte

legume timpurii. Pentru obţinerea de producţii timpurii, dovlecelul se cultivă şi în solarii.Cultura dovlecelului în câmp poate urma, în asolament, după legu-minoase anuale

sau perene precum şi după rădăcinoase, solano-fructoase şi bulboase. Culturile succesivepot urma după legume verdeţuri sau după cartofi timpurii, varză timpurie, mazăre.

Cultura se fertilizează cu 30-40 t/ha gunoi de grajd, 350-400 kg/ha superfosfat şi200-225 kg/ha sare potasică, care se încorporează prin ară-tura adâncă la 28-30 cm.Primăvara, după grăparea arăturii, se aplică 150-200 kg/ha azotat de amoniu, se pregăteştepatul germinativ cu grapa cu discuri, ocazie cu care se poate erbicida cu Balan 6-8 litri/ha,cu 6-8 zile înainte de semănat. Pentru culturile succesive, se face o arătură de vară şi sefertilizează cu 250-300 kg/ha Complex III, urmând apoi pregătirea patu-lui germinativ.

Înfiinţarea culturii se face de obicei prin semănat direct, începând din luna aprilie,pentru culturile timpurii şi în iunie-iulie pentru culturile succesive.

Recoltarea se face manual, eşalonat, când fructele au ajuns la matu-ritatea tehnică.Fructele se recoltează când au 6-10 cm şi floarea nu s-a scuturat sau când fructele au 15-20 cm lungime şi 6-12 cm în diametru, în funcţie de destinaţia producţiei.

Producţia este de 6-10 t/ha şi 20-30 t/ha, în funcţie de mărimea fructelor larecoltare.

1.2.3. Pepenele galben - Cucumis melo, Fam. Cucurbitaceae

Importanţa. Este foarte vechi în cultură apreciat pentru aroma, gustul, parfumul darşi pentru valoarea sa nutritivă Se consumă în stare proaspătă, la maturitatea fiziologicădar şi în salate de fructe în cofetărie, fructe gla-sate, dulceţuri, marmelade şi sucuri.

Compoziţie chimică. Fructele bogate în zahăr 4,5-14%, proteine 0,5 g/100 g, Ca,K, P, Fe, vitamina C 50-60 mg/100g, vitamina B1, B2, B6, caroten (ß-carotenul), la pepeniicu miezul portocaliu, uleiuri eterice (în cantităţi mai mari acetatul de etil, dar responsabilde aroma specifică este nonadienolul).

Acumularea substanţelor chimice în fructe are loc începând cu legarea lor, creşteprogresiv până în a 42-a zi conţinutul în amidon şi celu-loză, după care conţinutul înzaharuri reducătoare descreşte în favoarea zaharozei, aceasta fiind predominantă înţesuturile de rezervă din fructele coapte. Cu 10 zile înainte de maturare are loc oacumulare importantă de carotenoide colorate.

Particularităţi biologice. Este o plantă anuală, erbacee.Sistemul radicular se dezvoltă repede, după germinarea seminţelor pătrunzând

până la 1 m adâncime în sol. Tulpina este târâtoare, ramificată, viguroasă, ajungând pânăla 4-5 m lungime. Pe suprafaţa sa sunt perişori fini si este prevăzută cu cârcei. Frunzelesunt lung peţiolate, simple, penta-lobate. Florile sunt mari, galbene, unisexuat monoicesau hermafrodite, cu cinci petale concrescute. Florile mascule apar mai devreme, lasubsuoara frunzelor câte 3-5 la un loc, se deschid după 10 zile şi rămân deschise 1-2 zile.Florile femele apar pe lăstarii secundari, solitare, se deschid după 2-3 zile după apariţie,rămân deschise o zi după care se ofilesc. Se polenizează entomofil.Fructul (fig.62) este de tip melonidă, de formă, mărime şi culoare diferită în funcţie desoi. Pot fi cu suprafaţa netedă sau costată. Mie-zul are culoarea galbenă verzuie, alb-


17

gălbuie, sau portocalie, este suculent dulce şi aromat. Seminţele se găsesc într-un ţesutplacentar dis-puse în mijlocul fructului, cu extremităţile rotunjite.

Sistematică şi soiuri. Pepenele galben face parte din familia Cucur-bitaceae, genulcucumis, specia melo. Soiuri cultivate:

- timpurii: Ica, Roger, Templar F1, Turkestan, Fondant;- semitimpurii: Cantalup, Creso F1, Ogen, Titus;- semitârzii: Comoara Ungariei, Delicios.

Factorii care influenţează compoziţia chimică a fructelora) Factorii genetici. Compoziţia chimică a fructelor diferă în func-ţie de soi sub

aspectul tuturor compuşilor chimici, dar mai ales privind conţinutul în substanţe volatileşi caroteni datorită specificului de soi.

b) Factorii ecologici. Factorii climatici caracteristici modului de cultură suntresponsabilii principali ai diferenţelor înregistrate în compozi-ţia chimică a fructelor.Fructele produse în seră au un conţinut mai ridicat în toate componentele chimice, cuexcepţia carotenoidelor şi un conţinut mai scăzut în apă.

Are cerinţe mari faţă de căldură, germinează la 14-15oC, temperatura optimă asolului 20-25oC, are rezistenţă destul de mare la secetă datorită sistemului radicular binedezvoltat, cerinţe ridicate faţă de lumină.

c) Factorii tehnologici. O importanţă deosebită revine regimului de nutriţie şifertilizării. Fertilizarea cu N200P200K100 kg/ha, favorizează acumularea de substanţă uscată,zaharuri în fructe, iar de P în frunze şi fructe.

Conţinutul fructelor în substanţă uscată ß-caroten, şi zaharoză este strâns corelatnegativ cu umiditatea solului.

Influenţa tratamentului cu regulatori de creştere, folosiţi în scopul grăbiriimaturării şi îmbunătăţirii calităţii fructelor, nu favorizează nici viteza şi nici nivelul deacumulare al substanţelor hidrosolubile în fructe.

Recoltarea fructelor începe din luna iulie şi durează până în sep-tembrie. Fructelese recoltează eşalonat, la maturitatea fiziologică, când au culoarea caracteristică soiului,coaja fiind mai deschisă la culoare, crapă uşor în zona pedunculului şi devine moale înzona pistilară.

Producţia este de 20-25 t/ha.

1.2.4. Pepenele verde - Citrullus lanatus Mansf.Fam. Cucurbitaceae

Importanţa. Pepenii verzi prezintă o cultură importantă economic şi foarteapreciată de consumatori datorită gustului echilibrat, dulce, fin şi plăcut având o pondereînsemnată între fructele consumate în stare proas-pătă. Având o mare capacitate depăstrare (30 de zile) şi prezentând o bună rezistenţă la transport pot fi transportaţi ladistanţe mari mai nordice unde lipsa de fructe îi face foarte căutaţi.

Fructul este o melonidă mare cu coaja groasă, netedă şi lucioasă, colorată în verdecu diferite nuanţe şi desene. Miezul este zemos, colorat în roşu, roz, galben, sauportocaliu. Există în cultură hibrizi triploizi fără seminţe, cele mai multe soiuri şi hibriziconţin seminţe aşezate pe mai multe linii de la vârful fructului la peduncul.

Compoziţia chimică. Fructele au un conţinut ridicat în zaharuri (până la 11%).Deşi conţin 89-94% apă, fructele conţin 0,5g proteină, 0,2g lipide, vit. A, B1, B2, B6, vit.C, H, PP, B5, acizi organici 0,2%, K 2,5 mg, P 12 mg, Ca 7 mg, Fe 0,2mg.


18

Particularităţi biologice (fig.63). Sistemul radicular bine dezvoltat, rădăcinaprincipală ajunge până la 1,5 m. Tulpina este erbacee, bine ramifi-cată, târâtoare, esteacoperită de perişori.

Frunzele, sunt adânc sectate, cu lobi inegali şi rotunjiţi, acoperite de perişori alb-cenuşii. La subsuoara frunzelor se formează florile şi câte un cârcel ramificat. Florile suntunisexuat monoice. Pe tulpina principală sunt florile mascule, iar cele femele apar pelăstarii secundari, sunt mici, de culoare galbenă, cu polenizare entomofilă.

Fructul este de tip melonidă, mari, sferice sau alungite, cu coaja groasă, de culoareverde închis sau deschis unele cu desene specifice soiului. Miezul fructului este zemos,dulce, roşu cu nuanţe diferite. Semin-ţele mijlocii ca mărime, oval turtite, negre, maro saupestriţe.Sistematică soiuri. Pepenele verde face parte din familia Cucurbitaceae genul citrulus,specia lanatus.Soiuri cultivate:

· timpurii: Sugar baby, Timpuriu de Canada.· semitimpurii: Crimson, Sweet. Dochiţa.· semitârzii: De Dăbuleni, Paradise F1, De Miniş.· târzii: Charleston Gray, Favorit,

Lovrin 532.

Factorii genetici şi climatici care influenţează calitatea fructelora) Factorii genetici. În procesul de ameliorare s-a urmărit obţinerea de hibrizi cu

conţinut ridicat în substanţă uscată, în carotenoide şi acid ascorbic care să depăşeascăsoiurile existente în cultură. Urmărindu-se 30 de soiuri de diferite provenienţe s-aconstatat că fructele soiurilor timpurii conţin mai puţină substanţă uscată şi mai multăzaharoză decât soiurile mai tardive (ENĂCHESCU, 1984).

În ce priveşte evoluţia substanţelor chimice în fructe, în timpul maturăriiconţinutul în substanţă uscată, solubilă şi carotenoide se măreşte, nu se modificăconţinutul în substanţe pectice, iar acumularea maximă de s.u. are loc după a 40-a zi de lalegare, iar în zaharuri după a 32-a zi.

b) Factorii ecologici. Este o plantă pretenţioasă faţă de căldură, germinează la 14-15oC, temperatura optimă este de 20-30oC, cerinţe mari faţă de lumină, faţă de apă cerinţemari, preferă soluri nisipoase, uşoare, luto-nisipoase

În ceea ce priveşte efectul îngrăşămintelor chimice asupra calităţii fructelor, seconstată că adăugând azot în soluţia nutritivă, se măreşte con-ţinutul în zaharurireducătoare, iar prin adăugare de potasiu conţinutul în zaharoză.

Factorii tehnologici care influenţează calitatea fructelorCultura se amplasează pe terenuri plane, cu expoziţie sudică, adă-postite de

vânturi deoarece plantele reacţionează nefavorabil la întoarcerea frunzelor şi vrejilor.Bune premergătoare sunt lucerna, trifoiul, mazărea, fasolea, vărzoasele şi rădăcinoasele.

Cultura se fertilizează din toamnă cu 20-30 t/ha gunoi de grajd, pe terenurilenisipoase sau când nu urmează după leguminoase, 400-500 kg/ha superfosfat şi 200-250kg/ha sulfat de potasiu care se încorporează prin arătura adâncă. Primăvara seadministrează 150-200 kg/ha azotat de amo-niu, se erbicidează cu Balan 6-8 litri/ha şi sepregăteşte patul germinativ.

Cultura se înfiinţează prin semănat direct la sfârşitul lunii aprilie începutul luniimai, folosind 3-4 kg sămânţă/ha. Distanţa de semănat este de 140-150 cm între rânduri,40 cm între plante pe rând, iar adâncimea de semănat este de 3-4 cm.


19

Recoltarea fructelor are loc la maturitatea fiziologică, eşalonat, în perioada iulie-septembrie. Momentul optim de recoltare se poate stabili ţinând cont de următoarelecriterii:

- cârcelul de pe vreji corespunzător fructului copt, se usucă începâ-nd de la vârf;- pe fructele mature, dimineaţa devreme se formează mai puţină rouă;- scoarţa zgâriată cu unghia este albicioasă şi nu verde ca la fructele necoapte;- partea fructului care stă pe sol şi unde nu este clorofilă, se îngăl-beneşte.Producţia este de 25-30 t/ha.

1.3. LEGUME RĂDĂCINOASE

Din această grupă fac parte un număr mare de specii care aparţin la familiibotanice diferite:

Ø Apiaceae (Umbelifere): morcovul, pătrunjelul, păstârnacul, ţelina;Ø Chenopodiaceae: sfecla roşie;Ø Brasicaceae (Crucifere): ridichile;Ø Asteraceae: scorţonera şi barba caprei.Legumele din această grupă au o caracteristică comună şi anume: în cursul

procesului de îngroşare secundara a rădăcinii şi a axului hipocotil acesta se tuberizeazăprin depozitarea în ţesutul parenchimatic lemnos şi liberian a unor cantităţi însemnate desubstanţă de rezervă în special glu-cide, dar şi de alte substanţe energetice sau bioactivecu rol important în alimentaţie.

Legumele rădăcinoase sunt plante bienale, cu excepţia ridichilor de lună şi a unorsoiuri de ridichi de vară care sunt anuale.

În această grupă intră plantele regiunilor umede şi răcoroase fapt ce permitecultivarea lor până la altitudinea de 1000-1500 m. Cele mai favora-bile zone pentruplantele rădăcinoase sunt luncile şi văile din Câmpia de Vest, Transilvania, Câmpia şizona subcarpatică din sudul ţării, Moldova. Ponderea cea mai mare în producerearădăcinoaselor comestibile o au jude-ţele Timiş, Cluj, Arad, Giurgiu, Bihor şi Braşov.

1.3.1. Morcovul - Daucus carota L., Fam. Umbeliferae

Importanţa. Cultura morcovului este foarte veche cu mult înainte de 3000-4000î.e.n. Rădăcinile tuberizate de morcov se utilizează în hrana oamenilor atât în stareproaspătă, crudă, preparată, sub formă deshidratată, de conserve de sucuri, acesta dinurmă intrând în hrana copiilor încă din primele luni de viaţă.

Partea comestibilă a plantei, rădăcina, alungită, are în general formă tronconică,cilindrică sau rotundă (carote). În anumite condiţii de sol şi cul-tură rădăcina se poateramifica. Culoarea rădăcinii este portocalie de dife-rite intensităţi.

În secţiune transversală rădăcina are la exterior peridermul subţire, parţialsuberificat şi un parenchim bine dezvoltat care reprezintă liberul secundar, cu puţine vaseşi fibre. În interior se găseşte cilindrul central for-mat din lemn secundar, mai puţindezvoltat având în centru două fascicole lemnoase, lemnul primar, de la care pornesc razemedulare. Cilindrul cen-tral, în general, sărac în substanţe de rezervă şi mai alescarotenoide, este mult mai puţin dezvoltat, la soiurile valoroase şi în condiţii agropedo-climatice favorabile.

Sub aspect nutriţional morcovul are o deosebită importanţă ca sursă principală deprovitamina A, accesibilă tot timpul anului, vara din culturi, iarna din depozitele depăstrare, precum si ca aliment dietetic. Ţesutul celu-lozic fin, prezenţa substanţelorpectice, fac morcovul de neînlocuit în afec-ţiunile gastrointestinale. În stare conservată


20

morcovul se găseşte sub formă de murătură, pireuri dietetice şi deshidratat. La preparareamurăturilor se utilizează şi umbelele cu seminţe uscate după maturare, datorită uleiuluieteric plăcut aromat pe care îl conţin.

Compoziţia chimică. Rădăcinile de morcov conţin: apă: 86-88%, glucide 6-9%,protide: 0,7-1,5%, lipide precum şi o mare varietate de substanţe bioactive: vitamine,săruri minerale, substanţe volatile. Morcovul are conţinut ridicat de caroten (provitaminaA) între 5-24 mg/100 g p.p.; vit. C, E, B1, B2, iar din substanţe minerale: K, Fe, uleiurieterice (ß-carofilenul şi linalolul).

Particularităţi biologice (fig.64). Morcovul este o plantă bienală care în primulan de cultură formează rădăcini tuberizate şi rozeta de frunze şi în anul al II-lea tulpinafloriferă, florile şi seminţele.

Sistemul radicular bine dezvoltat, pătrunde în sol până la 50-60 cm, după răsărireîncepe fenomenul de îngroşare secundară şi durează 90-120 zile. Forma rădăciniituberizate este în funcţie de soi, de asemenea intensi-tatea culorii cilindrului central suntindicatori ai calităţii, respectiv cu cât este mai redus şi mai intens colorat cu atât cu atâtcalitatea este mai bună.Rozeta de frunze formată din 8-14 frunze, lung peţiolate, cu lobi penatifidaţi, uşorpubescente. În anul doi de vegetaţie mugurele central emite tulpina floriferă, înaltă de 150cm, striată, ramifi-cată, prevăzută cu perişori. În vârful ramificaţiilor se formeazăinflorescenţele tip umbelă compusă, formată din flori mici, albe de tipul cinci.Fructul este o dicariopsă de formă elipsoi-dală sau ovoidală, cu patru creste pe partea dor-sală şi laterală.Sistematică şi soiuri. Morcovul face parte din familia Umbelifere, genul daucus, speciaculti-vată Daucus carota.

Soiurile din cultură sunt grupate astfel:

· cu rădăcina lungă cu destinaţia pentru industrializare şi păstrare în silozuri: BauerKiler Rote Herz, Uriaş de Berlicum

· cu rădăcina semilungă, cilindrice pentru consumul în stare proaspătă: Danvers126, Nantes.

· cu rădăcini semiscurte: Chantenay.· cu rădăcini scurte: Carote de Paris.

Influenţa factorilor ecologici asupra calităţii rădăcinilor

Faţă de temperatură morcovul are cerinţe moderate, temperatura minimă degerminaţie este de 4-5oC când germinaţia se realizează după 30-50 zile, iar cea optimă degerminaţie este de 20-25oC când răsărirea du-rează numai 10-12 zile.

Cerinţele faţă de apă sunt mari în faza de germinare şi cea de for-mare arădăcinilor tuberizate.

Are cerinţe moderate faţă de lumină, preferă solurile mijlocii sau uşoare bineaprovizionate cu humus.

Datorită temperaturilor mai ridicate în perioada vegetaţiei, acumu-larea în rădăcinia carotenoidelor este favorizată la culturile de primăvară comparativ cu cele târzii detoamnă. Aceeaşi comportare o are şi în cazul provitaminei A. Conţinutul în proteină esteînsă mai ridicat în cultura de toamna. Conţinutul în ulei eteric al rădăcinilor variază înfuncţie de con-diţiile climatice ale anului de cultură.

Specificul factorilor climatici din diferite regiuni ale globului se reflectă deasemenea în compoziţia chimică a rădăcinilor. Astfel, în regiunile polare, mărireaconţinutului în substanţă uscată a rădăcinilor are loc în toată perioada de vegetaţie dar înspecial în ultimele două săptămâni.


21

Temperaturile ridicate din perioada de vară determină un conţinut mai ridicat înzaharuri al rădăcinilor. Conţinutul în acid ascorbic este favo-rizat la culturile de primăvarădin răsadniţe.

Influenţa factorilor tehnologici asupra calităţii rădăcinilorÎn asolament, morcovul urmează după plante care eliberează terenul toamna

devreme. Bune premergătoare sunt solano-fructoasele, bostănoasele, care au fost fertilizatecu îngrăşăminte organice şi care lasă terenul curat de buruieni.

Cultura morcovului se amplasează pe terenuri nivelate, irigabile. Culturile târzii demorcov, pot urma după salată, spanac, ceapă verde.

Toamna, cultura se fertilizează cu 300-500 kg/ha superfosfat şi 100-150 kg/ha sarepotasică care se încorporează în sol prin arătura adâncă. Primăvara devreme, imediat cesolul s-a zvântat, urmează pregătirea patului germinativ, cu combinatorul. Se fertilizeazăcu 150-200 kg/ha azotat de amoniu. Pentru combaterea buruienilor se poate erbicida lapregătirea patului germinativ cu Treflan 4-5 litri/ha sau Dual 3-4 litri/ha.

Densitatea de semănat este de 140-160 plante/m2 la culturile de vară şi 70-140plante/m2 la cele de toamnă. Semănatul se face în patru rânduri pe un strat după formula60+30+30+30 cm sau 66+15+44+15 cm. În unele ţări, se seamănă în benzi cu lăţimea de7-10 cm, cu seminţe dispersate iar între aceste benzi 45 cm. Cantitatea de sămânţă la haeste de 3,5-4 kg. Adâncimea de semănat este de 2,5-3 cm pe solurile mijlocii şi 2-2,5 cmpe solurile semigrele.

În ce priveşte regimul de nutriţie şi fertilizare, aplicarea îngrăşămin-telor poateintensifica acumularea de macroelemente în rădăcini şi în frunze.

Conţinutul în nitraţi poate să crească la valori de 5-8 ori mai mari decât normal, lao agrotehnică necorespunzătoare, ceea ce reprezintă un pericol real în alimentaţie mai alespentru copii.

Conţinutul în caroten la diferite soiuri de morcov este determinat genetic, darinfluenţat favorabil de o fertilizare uniformă şi mai abundentă cu K, Mg, B şi Zn şiinfluenţat nefavorabil de irigare. Seceta asociată cu temperaturi ridicate, prelungite,opreşte vegetaţia, determină lignificarea şi sporirea conţinutului în uleiuri eterice înrădăcini imprimându-le un gust neplăcut. Alternarea perioadelor de secetă cu cele deumiditate determină crăparea rădăcinilor deoarece ţesuturile interne se umplu cu apă şiîmpreună cu ţesuturile nou formate prin reluarea activităţii cambiale exercită o pre-siuneputernică asupra scoarţei care crapă.

Recoltarea. Modul în care se dezvoltă vegetativ plantele este hotă-râtor pentruposibilitatea de acumulare a unor cantităţi ridicate de zaharuri în rădăcini. La recoltareamai timpurie a rădăcinilor se realizează un conţi-nut mai ridicat în acid ascorbic, iar larecoltarea mai târzie a fost mai mare acumularea de zaharuri şi carotenoide.

Pentru consumul de vară, recoltarea se realizează prin smulgere sau dislocare,începând din luna iunie când rădăcinile au grosimea de 1,5-2 cm şi se valorifică înlegături de câte 5-10 bucăţi. Cultura de toamnă se recol-tează după căderea primelorbrume, în septembrie-octombrie, semimecani-zat, cu dislocatorul DLR-4. După dislocare,morcovii se smulg din pământ, se curăţă şi se rup frunzele. Dacă cultura a fostîmburuienată, pentru uşurarea dislocării, cu 2-3 săptămâni înainte de recoltare se coseşteurmând ca până la recoltare plantele să mai formeze câteva frunze care permit iden-tificarea rândurilor.

Producţia este de 15-20 t/ha la cultura de vară şi 25-35 t/ha la cea de toamnă.

1.3.2. Pătrunjelul - Petroselinum crispum Miller


22

Fam. Apiaceae (Umbeliferae)

Importanţă. Se cultivă pentru rădăcinile tuberizate şi frunzele care se folosesc laprepararea şi aromatizarea mâncărurilor, la fabricarea conser-velor şi a supelorconcentrate. Se poate consuma proaspăt sau congelat.

Compoziţie chimică. Rădăcinile conţin 14-15% s.u. din care: glucide: 6-9%, protide:1,5%, vitamine: B1, B2 şi C, săruri minerale: Ca, Mg, K, Fe.

Particularităţi biologice . Este plantă bienală.Rădăcina este pivotantă, de culoare albă, sucu-lentă, cu diametru în partea superioară de 3-5 cm.Rozeta de frunze formată din frunze trifidate, glabre, de culoare verde închis, lungpeţiolate.Tulpinile florifere care se formează numai în anul II de cultură, sunt ramificate, înalte de0,8-1 m.Florile mici, alb-verzui, grupate în inflores-cenţă tip umbelă compusă. Polenizarea estealo-gamă, entomofilă.Fructul este o dicariopsă, fără perişori brun-verzuie, foarte mică.Soiuri cultivate: Zaharat.Influenţa factorilor de vegetaţie asupra calităţii rădăcinii

Temperatura minimă de germinaţie este de 3-4oC, iar cea optimă 20-25oC. Arecerinţe moderate faţă de apă, preferă umiditate constantă în perioada de îngroşare arădăcinii. Faţă de lumină nu are pretenţii mari, plantele suportă şi o uşoară umbrire.Preferă soluri mijlocii, luto-nisipoase sau lutoase, consum specific moderat de elementenutritive

Influenţa factorilor tehnologici asupra calităţii rădăciniiLocul în asolament, fertilizarea şi pregătirea terenului sunt asemă-nătoare cu cele

prezentate la cultura morcovului. De altfel, pătrunjelul ocu-pă de obicei, sola legumelorrădăcinoase alături de morcov, păstârnac etc.

Semănatul se face primăvara devreme, în luna martie, până cel târ-ziu în aprilie.Pe suprafeţe mici se poate semăna încă din toamnă. Adânci-mea de semănat este de 2-3cm. Pentru semănat se folosesc 4-5 kg sămânţă la hectar.

Recoltarea se poate face în timpul verii, pentru consumul curent, începând dinmomentul în care rădăcinile au 0,5-1 cm diametru. În acest caz se valorifică la legătură.Pentru păstrare peste iarnă se recoltează toamna, după căderea primelor brume, înoctombrie, semimecanizat cu DLR-4. După dislocare, se rup frunzele care se potvalorifica separat, iar rădăcinile sunt destinate păstrării peste iarnă. În cazul în care nusunt asigurate condi-ţii pentru valorificare sau pentru păstrare, recoltarea se poate face înprimă-vara anului următor deoarece rădăcinile rezistă la temperaturile scăzute din timpuliernii.

Producţia de rădăcini este de 15-20 t/ha.

1.3.3. Ţelina de rădăcină - Apium graveolens L., var. rapaceum,Fam. Apiaceae (Umbeliferae)

Importanţă. Se foloseşte în alimentaţie la prepararea mâncărurilor, salatelor,murăturilor, conservelor datorită aromei specifice pe care o are.

Compoziţia chimică. Rădăcinile conţin: 9-12% s.u., glucide: 5-8%, protide: 1,5%,lipide: 0,3%, vitamine: caroten, B1, B2, B6, PP şi C, săruri minerale: Ca, K, Mg, Fe, P.

Particularităţi biologice (fig.66). Este o specie bienală.


23

Sistemul radicular este ramificat, cu numeroase rădăcini care pătrund în sol laadâncimea de 50 cm. Tuberizarea se realizează la nivelul axului epicotil, hipocotil şipartea superioară a rădăcinii. Are formă sferică, glo-buloasă sau tronconică cu numeroaserădăcini secundare, cărnoase, la partea inferioară.

În anul al doilea se dezvoltă tulpina floriferă, de 1,2 m ramificată şi striată.Florile sunt mici, albe, grupate în inflorescenţă tip umbelă. Polenizarea este alogamă.Fructul este dicariopsă brună-verzuie, foarte mică (un gram conţine 2500-2800 seminţe).Soiuri cultivate: Alabaster, Victoria.

Factorii ecologici şi tehnologici care influen-ţează calitatea ţelinei. Are cerinţemoderate faţă de căldură, germinează la 4-5oC, tempera-tura optimă este de 20-25oC. Faţăde apă are cerinţe ridicate, necesită udări în perioadele de secetă. Are cerinţe moderatefaţă de lumină. Preferă soluri mijlocii sau compacte cu o bună capacitate de reţinere aapei, bogate în humus.În asolament, ţelina ocupă sola ferti-lizată cu gunoi de grajd. Bune premergătoare suntleguminoasele anuale, solano-fructoasele. Cultura de ţelină poate să urmeze, în acelaşi an,după spanac, salată, ridichi de lună sau după mazăre.Cultura se fertilizează din toamnă cu 30-40 t/ha gunoi de grajd, 300-400 kg/ha superfosfatşi 100-150 kg/ha sare potasică, care se încorpo-rează în sol prin arătură adâncă. Primăvarase fertilizează cu 150-200 kg/ha azotat de amoniu şi se erbicidează cu Treflan 3-4 litri/hasau Dual 3-4 litri/ha. Se pregăteşte patul germinativ cu grapa cu discuri sau combinatorul.

În ce priveşte nutriţia minerală, ţelina este foarte sensibilă la carenţa în magneziuşi bor.

Recoltarea. Ţelina pentru rădăcină se recoltează începând din tim-pul verii,pentru consumul curent când după dislocare, plantele se faso-nează prin îndepărtarearădăcinilor secundare, valorificându-se cu frunze. Culturile de toamnă se recoltează în lunaoctombrie, înainte de venirea înghe-ţului. În acest caz frunzele din rozetă se îndepărtează,prin tăiere lăsând aproximativ 1 cm din peţiol.


1.3.4. Păstârnacul - Pastinaca sativa L., convar. hortensis Ehrh.Apiaceae (Umbeliferae)

Importanţă. Păstârnacul se cultivă pentru rădăcini, care se utili-zează la preparareadiferitelor mâncăruri şi în industria conservelor, împreună cu alte legume. Au un conţinutridicat de substanţă uscată, 17-19%, repre-zentată de glucide 9-12%, protide 1-1,5%.Conţine, de asemenea, vitami-nele C (17-30 mg), B1, PP şi săruri minerale: calciu, fosfor,magneziu. Rădăcinile conţin substanţe volatile care imprimă acestora gustul şi aromaspecifică.

Particularităţi biologice Păstârnacul este o plantă bienală, care în primul anformează în sol o rădăcină pivotantă. Porţiunea îngroşată poate avea formă conic-alungităsau sferică, în funcţie de soi. Are pulpa gălbuie, suculentă şi aromă caracteristică. Spredeosebire de pătrunjel, cilindrul central este mai mic.Frunzele sunt peţiolate, pubescente, penat sectate, cu 2-7 perechi de foliole, cea termi-nalăfiind trilobată.În anul al doilea de vegetaţie formează tulpinile florale, ramificate, striate, care ajung pânăla 150-200 cm. Florile sunt mici, gal-bene, grupate în inflorescenţe de tip umbelăcompusă. Polenizarea este alogamă.


24

Fructele dicariopse, sunt de mărime mij-locie, rotund-turtite, cu marginile aripate, deculoare cafenie şi cu viabilitate redusă (facul-tatea germinativă se menţine cel mult 2 anide zile).Soiuri cultivate: Semilung, Alb lung.

Factorii ecologici care influenţează calitatea rădăcinilorFaţă de temperatură are cerinţe moderate. Temperatura minimă de germinaţie este

de 2-3°C, iar cea optimă de 15-25°C. Plantele tinere rezistă până la -5°C iar cele maturepână la -8…-10°C, astfel că pot ierna în câmp. Temperatura optimă de vegetaţie este de15-25°C.

Are cerinţe moderate faţă de umiditate, datorită înrădăcinării pro-funde, darreacţionează favorabil la o umiditate relativ ridicată în sol, de 75-80% din capacitatea decâmp.

Păstârnacul suportă o uşoară umbrire, neavând cerinţe mari faţă de lumină.Preferă solurile mijlocii, lutoase sau luto-nisipoase, adânci, fertile, bogate în

humus, cu reacţie neutră.Factorii tehnologici care influenţează calitatea rădăcinilorCultura de păstârnac se fertilizează cu 30-40 t/ha gunoi de grajd, 300-500 kg/ha

superfosfat şi 100-150 kg/ha sare potasică. Arătura adâncă de toamnă (28-30 cm), semărunţeşte primăvara devreme cu combinatorul. Se aplică 150 kg/ha azotat de amoniusau 200 kg/ha Complex III şi se erbicidează cu Treflan sau Dual 3-5 litri/ha.

Semănatul se face primăvara devreme (februarie-martie), în rânduri echidistante la40-50 cm pe teren nemodelat sau în benzi de câte 3 rânduri pe strat, la 40 cm între rândurişi 70 cm între benzi. Adâncimea de semănat este de 3-3,5 cm pe soluri mai uşoare şi de 2-2,5 cm pe solurile mijlocii.

Recoltarea se face toamna târziu, după căderea primelor brume, prin dislocare cuDLR-4. Se curăţă apoi de pământ şi frunze, se sortează şi se poate păstra peste iarnă înpivniţe, şanţuri sau depozite.

Când nu există posibilităţi de valorificare sau păstrare peste iarnă, păstârnaculpoate rămâne în câmp şi se poate recolta primăvara în martie-aprilie.


1.3.5. Ridichi - Raphanus sativus L., Fam. Cruciferaeconvar. niger - soiuri de iarnă şi varăconvar. sativus - soiuri de primăvară

Importanţă. Partea comestibilă a plantei este rădăcina îngroşată şi anumehipocotilul, porţiunea superioară a îngroşării, deoarece pe hipocotil nu cresc rădăcinisecundare. Hipocotilul îngroşat este constituit dintr-un ţesut parenchimatic, cu puţine vaselemnoase în perioada consumului, dar mai târziu prin mărirea spaţiului celular şi alignificării devine neconsuma-bil. La unele soiuri de ridichi de lună coaja şi interiorulrădăcinii sunt pig-mentate în roşu, iar coaja rădăcinii la ridichile de iarnă poate aveaculoa-rea neagră sau albă.

Cultura este bienală la varietatea niger şi anuală la varietatea radicula. Cea mairăspândită la noi în ţară este cultura ridichilor de lună efectuată în câmp, precum şi înspaţii protejate, mai ales solarii.


25

Sub aspect nutriţional, importanţa ridichilor constă în consumul rădăcinilor exclusivîn stare proaspătă ca salată, mai ales la începutul pri-măverii, datorită posibilităţii uneiculturi foarte timpurii, chiar în câmp.

În timpul iernii se consumă rădăcinile ridichilor de iarnă păstrate în depozite. Înmod restrâns se consumă şi frunzele pentru salată. Rădăcinile sunt folosite şi în scopmedicinal.

Compoziţia chimică. Apa: 86-94%; glucide: 1,6-8,4% (glucoză, fructoză şizaharoză), protide 0,6-1,9%, din care 50-55% proteine, lipide în cantităţi foarte mici0,1%, vitamine: acid ascorbic 15-29 mg%, B1, B2, B6, PP şi acidul pantotenic.

Particularităţi biologice (fig.68). Ridichea de lună este o plantă anuală iar cea devară-iarnă bienală.

Rădăcina, la cele de lună dezvoltă porţiunea tuberizată de sub axul hipocotil, iar lasoiurile alungite pe lângă hipocotil se îngroaşă şi partea superioară a rădăcinii. Areculoarea albă, roz, roşie, neagră sau bicoloră.

Frunzele cotiledonale sunt cordiforme, pubescente, rozeta de frunze cuprinde 5-8frunze lirate sau penat sectate acoperite cu perişori.

Tulpina floriferă are 50-100 cm, ramificată cu flori grupate în inflo-rescenţă de tipracem terminal, albe sau violacei.

Fructul este o silicvă indehiscentă în care se formează seminţele ovoidale, deculoare cafenie.

Soiurile cultivate· Ridichea de lună: Rotunde timpurii, Roşii cu vârful alb, Redo, Ilka, De Blaj,

Ţepuşe de Gheaţă;· Ridichi de vară: Albe Japoneze, De Dumbrăveni, De Iernut;· Ridichi de toamnă: Bere de Munchen;· Ridichi de iarnă: Negre rotunde.Factorii genetici şi ecologici care influenţează calitatea ridichilora) Factorii genetici. Soiul. În lucrările de ameliorare se are în vedere obţinerea de

soiuri cu conţinut mai scăzut în tioglicozizi al rădăcinilor, iar prin genetica biochimică seurmăreşte stabilirea determinării genetice a unor compuşi care să fie utilizată şi pentrucaracterizarea sau diferenţierea unor soiuri.

b) Factorii ecologici. Lumina. Urmărindu-se influenţa iluminării suplimentareasupra unor compuşi chimici ai plantelor s-a înregistrat mări-rea conţinutului în glucide şiscăderea aceluia în proteină brută din rădăcini cu intensificarea iluminării. În aceleaşicondiţii însă, proteina brută creşte în frunze, invers decât în rădăcini.

Temperatura din timpul creşterii rădăcinilor influenţează compoziţia lor chimică,cel mai scăzut conţinut în substanţe nutritive se înregistrează în jur de 30 iulie, cândtemperatura medie zilnică este mai ridicată, precum şi prin cultivarea pe teren argiloscomparativ cu solul organic.

Factorii tehnologici care influenţează calitatea ridichilorInfluenţa nutriţiei minerale a fost cercetată prin acumularea de azot în frunze şi

rădăcini în condiţii de fertilizare cu P şi K la care s-a adăugat Mo. Adausul de N are efectpozitiv asupra conţinutului în N al ambelor organe (frunze şi rădăcini) pe când acela în Monu a dat rezultate concludente.

Ridichile se cultivă în principal în câmp, dar ridichea de lună se cultivă şi în spaţiiprotejate.

Ridichile de lună se seamănă primăvara devreme sau pentru cultura de toamnă înperioada august-septembrie. Se seamănă în benzi de 6 rânduri (65+15 cm x 5), folosind


26

15-20 kg sămânţă/ha. Ridichea de vară se sea-mănă în martie, câte 4 rânduri pe stratfolosind 10-12 kg sămânţă/ha. Ridi-chile de toamnă-iarnă se seamănă începând de lasfârşitul lunii mai până în 10-15 iulie, câte trei rânduri pe strat (70+40+40 cm).Adâncimea de semă-nat este de 2-2,5 cm. Semănatul mai adânc, în special la soiurile deridichi de lună având formă sferică, determină deformarea porţiunii îngroşate.

Recoltarea pentru ridichile de lună şi de vară se face manual, prin smulgere, în 2-3 etape pe măsură ce rădăcinile s-au dezvoltat suficient şi se leagă în legături de câte 5-8bucăţi, la ridichea de lună şi 2-5 la cea de vară.

Ridichea de toamnă şi de iarnă se recoltează după căderea primelor brume,semimecanizat cu DLR-4, apoi se curăţă de pământ şi se rup frun-zele. Producţia este de8-10 t/ha la ridichea de lună, 15-20 t/ha la ridichea de vară şi 20-30 t/ha la cele detoamnă-iarnă.

1.4. LEGUME DIN GRUPA VERZEI

1.4.1. Varza albă - Brassica oleraceae, Fam. Cruciferae

Importanţa. Partea comestibilă o reprezintă căpăţâna care se con-sumă în tottimpul anului, în stare proaspătă, murată, deshidratată, sau con-gelată. Valoarea alimentarăa verzei este dată de conţinutul ridicat în hidraţi de carbon, săruri minerale şi vitamine,utilizate aproape integral de orga-nismul uman.

Organul comestibil, căpăţâna este format din frunze aşezate una peste altadeasupra mugurelui central. Căpăţâna are la exterior câteva frunze de culoare verde maiînchis cu rol în asimilaţia clorofiliană, necomestibile. Frunzele, care sunt din ce în ce maidecolorate spre interior împreună cu coceanul (tulpina) constituie locul de acumulare asubstanţelor de rezervă. Forma căpăţânilor este sferică, turtită, alungită, sau conică înfuncţie de soi. Varza este o plantă bienală din climatul temperat, dar suportă şi tempera-turi mai ridicate. Culturile în câmp timpurii şi tar-dive sau în sere şi solarii, fac posibilconsumul în stare proaspătă tot timpul anului.

Sub aspect nutriţional importanţa verzei constă în primul rând în aportul învitamina C pe care îl asigură iarna şi primăvara, prin consum în stare crudă ca salată, saudupă murare, stare în care mare parte din vitamina C conţinută se păstrează.

Particularităţi biologice. Varza albă este o specie bienală, care în primul an devegetaţie formează în sol o rădăcină ramificată iar la suprafaţă o tulpină scurtă (cocean)pe care sunt dispuse frunzele.

Rădăcina este pivotantă şi bine ramificată. La culturile înfiinţate prin semănatdirect, acestea pătrund în sol până la 120-150 cm, marea majori-tate a acestora fiindrăspândite până la 30-40 cm adâncime. La culturile înfiinţate prin răsad, datorită ruperiivârfului rădăcinii principale, în momen-tul repicării răsadului sau la plantare, sistemulradicular se ramifică şi nu mai pătrunde în profunzime. Din această cauză culturileînfiinţate prin răsad necesită mai multe udări, comparativ cu cele semănate direct.

Tulpina în primul an de vegetaţie, este scurtă şi îngroşată. Pe ea sunt inseratefrunzele din rozetă şi cele care formează căpăţâna. În vârful tulpinii şi la baza frunzelor segăsesc mugurii, care în anul al doilea, for-mează tulpinile florifere.Frunzele din rozetă sunt scurt sau lung peţiolate cu limbul de formă diferită în funcţie desoi (rotund, obovat, lirat) şi sunt acoperite cu un strat de pruină care la unele soiuriimprimă o culoare verde-albăstruie. Frunzele din interiorul căpăţânii sunt etiolate, albe saugălbui şi în ele se depozitează substanţele de rezervă.


27

Căpăţâna (fig.69) este formată din 60-75 frunze şi reprezintă 70-80% din greu-tateaplantei. Ele au formă diferită: sferică, rotund-turtită, ovală şi pot avea în medie 0,5-1 kg lasoiurile timpurii şi 2-4 kg la cele tardive.

În anul al doilea, după parcurgerea perioadei de vernalizare apar tulpinile floriferepe care sunt frunze mici, sesile. Tulpinile florifere sunt ramificate, ajung la o înălţime de100-150 cm.

Florile sunt galbene, pe tipul 4. În urma polenizării alogame se for-mează fructede tip silicvă în care se găsesc 20-30 seminţe mici, sferice, de culoare maro închis.

Soiuri cultivate. În cultură se găsesc soiuri cu perioadă de vege-taţie diferită carese cultivă în câmp, sere sau solarii, pentru obţinerea de producţii timpurii, de vară şi detoamnă (tab. 1.3).

Tabelul 1.3.Soiuri de varză albă

Soiul sau hibridul Perioada de vegetaţie (zile) Forma căpăţâniiDittmark 95-105 sferică

Timpurie de Vidra 90-100 sfericăGloria 120-135 sferică, uşor turtită

Lena F1 120-130 sferică, uşor turtităDe Buzău 140-155 rotund-turtităLicurişcă 140-155 rotund, uşor turtită

Braunschweig 155-165 rotund-turtităAmager 155-165 conic-inversăMocira 150-165 rotund-turtităLares 160-180 ovală

Compoziţia chimică. Varza conţine cca. 90-92% apă şi 8-10% s.u. Din substanţauscată: glucide 4,4%, acid malic 0,15%, cenuşă 0,62%, proteină 1,83%, celuloză 1,12% şiacid ascorbic 43 mg/100 g p.p., com-plexul de vitamine B, PP, E şi K (2,8% s.u.).

Sursa cea mai importantă de vitamina C, sub formă de acid ascorbic 35-55 mgcare scade de la interiorul la exteriorul căpăţânii, acid dehidro-ascorbic până la 7,4 mg% gp.p. şi ascorbigen.

Factorii genetici şi ecologici care influenţează calitatea căpăţânilor de varzăa) Factorii genetici. Urmărindu-se conţinutul în substanţe chimice a trei soiuri de

vară şi alte trei de toamnă s-au remarcat diferenţe în ce priveşte conţinutul în zaharuri şisubstanţe proteice (la soiurile de vară este mai scăzut comparativ cu cele de toamnăacelaşi lucru se remarcă şi în ce priveşte conţinutul în proteine. Prin ameliorarea soiurilorexistente în cul-tură se are în vedere obţinerea de soiuri cu un conţinut mai ridicat în zaha-ruri şi acid ascorbic.

În ce priveşte acumularea în dinamică a elementelor chimice în special cele cu N,P, K, din frunzele rozetei în perioada de vegetaţie, se constată o scădere progresivă pânăla recoltare, la fel se întâmplă şi cu Mg şi Ca sau cu zaharurile, regăsindu-se în cantităţiapreciabile în frunzele din interiorul căpăţânii. Modificarea compoziţiei chimice aplantelor în ontoge-neză variază în funcţie de organ. Ritmul de acumulare a fosforului şiacidu-lui ascorbic în perioada de maturare a căpăţânii este mai mare în coceanul interiordecât în frunzele exterioare.

b) Factorii climatici. Perioada de cultură este caracterizată climatic printr-unansamblu de factori sub influenţa cărora se creează diferenţe în compoziţia chimică aplantelor. În condiţiile ţării noastre, în cultura de toamnă căpăţânile au un conţinut mairidicat în s.u. şi în principalii com-puşi chimici, dar mai mic în acid ascorbic decâtcăpăţânile produse în cultură timpurie de vară.


28

Din alt studiu rezultă acumularea mai mare de zaharuri şi zaharoză în detrimentulzaharurilor reducătoare din frunze în anotimpul cu tempera-turi mai scăzute comparativcu anotimpul mai cald.

Factorii tehnologici care influenţează calitatea căpăţânilor de varză. Cultura verzeise amplasează pe terenuri nivelate, irigabile, cu soluri mijlocii spre uşoare (culturatimpurie) sau mijlocii spre compacte (culturile de vară-toamnă), fertile (3-4% humus), cureacţie neutră spre uşor alcalină. Pe acelaşi teren sau după alte crucifere, poate urma după3-4 ani.

În asolament varza poate urma după leguminoase anuale sau perene, după solano-fructoase sau bostănoase. Bune premergătoare sunt şi culturile de rădăcinoase şi bulboase.

Cultura se fertilizează toamna cu 20-30 t/ha gunoi de grajd, bine descompus, 300-400kg/ha superfosfat şi 100-150 kg/ha sare potasică, care se încorporează în sol odată cuarătura adâncă la 28-30 cm.

Cultura se înfiinţează prin răsad produs în răsadniţe calde. Semă-natul se face înultima decadă a lunii ianuarie până la începutul lunii februarie, folosind 400-600 gsămânţă pentru răsadul necesar la un hectar de cultură. Se poate semăna şi în sereînmulţitor, dar repicatul se va exe-cuta în răsadniţe sau solarii cu pat de biocombustibil.Când plantele au 1-2 frunze adevărate se repică în ghivece sau cuburi nutritive de 5 x 5cm. În perioada de producere a răsadurilor acestea se udă cu cantităţi moderate de apă, seface aerisirea frecventă, o fertilizare cu soluţii de îngrăşăminte com-plexe şi 2-3tratamente cu Orthocid sau Dithane pentru a preveni putrezirea plăntuţelor şi mana. Cu 2-3 săptămâni înainte de plantare, răsadurile se călesc, prin descoperirea completă în timpulzilei şi în nopţile fără îngheţ.

Plantarea răsadurilor se realizează în luna martie până la începutul lunii aprilie,când în sol se înregistrează 8°C şi pentru 2-3 zile nu se prevăd îngheţuri. Pe terennemodelat se plantează la distanţe de 50-60 cm între rânduri şi 30 cm între plante pe rândiar pe teren modelat la 70-75/25 cm.

Regimul de nutriţie. La administrarea de NH4NO3, înlocuirea pota-siului cu gunoide grajd intensifică acumularea elementelor N, P, K. Îngră-şarea complexă sub arătură şifazial în timpul vegetaţiei asigură un con-ţinut mai ridicat al căpăţânilor în azot şi datnumai sub arătură se intensi-fică absorbţia de fosfor.

Efectul diferitelor formule de fertilizare asupra compuşilor organici ai căpăţânilora făcut posibilă stabilirea dozelor optime de azot pentru acumularea de substanţe proteiceşi acid ascorbic, a dozelor de microele-mente (Mn) asupra conţinutului de substanţăuscată sau de borului asupra acumulării acidului ascorbic.

O importanţă deosebită pentru compoziţia chimică a plantelor o pre-zintă naturasolului. Pe soluri podzolice, sărăturate se realizează la căpăţână o creştere a cantităţii des.u. prin administrarea de P şi K.

Recoltarea începe în ultima decadă a lunii mai, în zonele de câm-pie şi laînceputul lunii iunie, în celelalte regiuni. Se recoltează manual, prin 2-3 treceri, printăierea căpăţânilor, când acestea au ajuns la maturi-tatea tehnică. Producţiile obţinute 20-30 t/ha.

1.4.2. Varza roşie - Brassica oleraceae L, var. capitata f. rubraFam. Cruciferae

Importanţa. Cultivată pe suprafeţe relativ restrânse, fiind utilizată în stare crudăca salată, având conţinut ridicat în acid ascorbic, varza roşie are o importanţă insuficient


29

recunoscută mai ales că şi în stare conservată prin murare sau în oţet se păstrează o mareparte din acidul ascorbic prezent.

Particularităţi biologice. Particularităţile biologice ale verzei roşii sunt, îngeneral, asemănătoare cu cele ale verzei albe, dar se deosebeşte de aceasta prin culoarearoşie-violacee, datorită pigmenţilor antocianici care se găsesc în stratul de celule de lasuprafaţă.

Frunzele sunt pieloase, plantele formează căpăţâni mai mici şi mai îndesate.Culoarea caracteristică, roşie-violacee, permite deosebirea de cele-lalte varietăţi de varzăalbă, încă din faza de răsad.

Compoziţia chimică a căpăţânii. Varza roşie conţine apă 91-92%; zaharuri 3,3-4,75% reprezentată prin glucoză, fructoză şi galactoză; celu-loză 0,7-1%; lipideneînsemnate cantitativ; vitamina C (33-35 mg% de g p.p.) sursă importantă de vitamină.

Soiuri cultivate. Comparativ cu varza albă sortimentul de soiuri este mai redus,mai răspândite fiind în prezent soiurile Roşie de Argeş şi Cap de negru.

Factorii care influenţează calitatea căpăţânilora) Factori ecologici. Varza roşie are cerinţe asemănătoare cu ale verzei albe. Are

rezistenţă mai bună faţă de temperaturile scăzute, în faza de căpăţână suportândtemperaturi negative de -3…-5°C până la -8°C.

b) Factori tehnologici. Tehnologia de cultură este asemănătoare cu a verzei albe.Deoarece varza roşie este solicitată pe piaţă în perioada de vară-toamnă se practică numaiculturi de vară sau de toamnă, în câmp. În ambele situaţii se produce răsad nerepicat, înrăsadniţe semicalde sau sola-rii, pentru cultura de vară şi pe strat pentru cea de toamnă.Sunt necesare 300-350 g seminţe pentru asigurarea răsadului unui hectar de cultură.

Lucrările de întreţinere ale culturii sunt asemănătoare ce cele de la varza albă.Recoltarea are loc în perioada iulie-august, pentru cultura de vară şi septembrie-

noiembrie, pentru cea de toamnă. Producţia este de 25-40 t/ha.

10.4.3. Conopida - Brassica oleracea L., var. botrytis L.Fam. Brassicaceae

Importanţă. Originală din Egipt, conopida a fost introdusă în cul-tură în secolulXVI. De la plante se utilizează inflorescenţa care se dezvoltă în vârful tulpinii sub formaunei mase de culoare albă, cu aspect de căpă-ţână formată prin îngroşarea pedicelelorflorale. Falsa căpăţână este acope-rită la unele soiuri de frunze scurte. Conopida seconsumă numai după fierbere iar în stare conservată sub formă de murături sau în soluţiislab alcaline constituind un important aport de proteine şi vitamine.

Cultura timpurie şi mai ales cea de toamnă în câmp este răspândită în toată ţaranoastră. Pe suprafeţe mai restrânse conopida se cultivă în sere şi solarii.

Particularităţi biologice (fig.70). Conopida se comportă în cultură ca o plantăanuală.

Rădăcina este pivotantă, ramificaţiile secundare fiind în stratul de sol de până la25-40 cm adâncime. Axul hipocotil are culoare violacee.

Frunzele cotiledonale sunt cordiforme. Frunzele din rozetă sunt peţiolate, deformă oval-alungită şi marginea frunzelor fin-dinţată.

În mijlocul rozetei de frunze, apar după 60-80 zile de la semănat inflorescenţamodificată, formată la început din lăstari scurţi, cărnoşi, etiolaţi. Inflorescenţa apare cândplanta a format 9-12 frunze, sub forma primordiilor ramificaţiilor de ordinul 1, 2, 3. Cele deordinul 4, 5, 6 apar când planta are 15-16 frunze. În final o inflorescenţă cuprindeaproximativ 2000 ramificaţii, care au fiecare un diametru de 1-3 cm.


30

La unele soiuri inflorescenţa este protejată de frunzele din rozetă şi astfel va avea oculoare albă. Când nu este protejată, sub influenţa luminii capătă o culoare alb-gălbuie.

După 10-20 zile de la formarea inflorescenţelor cărnoase, acestea se desfac,pedicelii florali se alungesc, se lignifică şi se înverzesc formându-se astfel lăstari floriferi.

Fructul este de tip silicvă în care se formează seminţele mici, cu diametrul de 2-2,5 mm, sferice, de culoare brun-închis. Facultatea germi-nativă se păstrează 5-6 ani.

Compoziţia chimică. Conţinutul în apă 90-94%, s.u. 4,6-9,7%, glucide 1,54-2,30%, glucoza în proporţie mai mare decât fructoza, proteina brută 2,2-2,8%, lipide 0,1-0,3%, conţinut ridicat în vitamina C 59-135 mg% g p.p., vitaminele B1, B2,, PP şi B6 încantităţi mult mai reduse, vitamina K (sub 4 mg/%).

Soiuri cultivate. Soiurile de conopidă cultivate se grupează după durata perioadeide vegetaţie în:

- soiuri timpurii (100-120 zile): Alto, Fortados, Paloma, Timpurie de Bacău,Veralto;

- soiuri semitârzii (120-140 zile): Bulgăre de zăpadă, Suprimax.Pe plan mondial sunt răspândite în cultură şi soiuri de tip “Roma-nesco”, cu

inflorescenţe colorate, de formă piramidală.Factorii care influenţează compoziţia chimică a conopideia) Factori genetici. Soiul. Luându-se în observaţie patru soiuri diferite, s-au

constatat diferenţe relativ mici în ce priveşte conţinutul în apă şi acid ascorbic. Conţinutulîn proteină atât în frunze cât şi în inflorescenţe este mai ridicat la începutul creşteriiplantelor decât la faza de maturare pentru consum a inflorescenţei.

b) Factori pedoclimatici. Într-un studiu făcut asupra plantelor ţinute şapte zile lalumină la temperatura de 5ºC şi cu suplimentare de CO2 frunzele plantelor au acumulatzaharuri şi amidon de aproximativ trei ori mai mult decât acelea ţinute la întuneric.Aportul de CO2 a dus la dublarea conţinutului de zaharuri şi amidon.

Temperatura solului măreşte capacitatea de absorbţie a rădăcinilor, se intensificăabsorbţia P, K şi Ca.

Comparând culturile din seră, solarii şi câmp ordinea crescătoare a valorilorpentru conţinutul în s.u. şi acid ascorbic al inflorescenţelor este: seră, solarii şi câmpexplicaţia rezidă în faptul că lumina din seră insufi-cientă este factorul limitativ.

c) Factori tehnologici. Conopida se cultivă în câmp, primăvara sau toamna şi însere, solarii pentru obţinerea producţiilor extratimpurii. În asolament, conopida ocupă solalegumelor vărzoase. Pregătirea terenului se face ca pentru cultura de varză.

Producerea răsadurilor are loc în răsadniţe calde. Se seamănă în luna februarie,400-500 g sămânţă. În faza de 1-2 frunze adevărate, răsadul se repică în cuburi nutritivede 5 x 5 cm. Plantarea răsadurilor se face în luna martie. Distanţele de plantare sunt de70-75/20-25 cm pentru suprafeţe mari sau de 70+40+40/30-35 cm pe suprafeţe mai miciunde întreţinerea culturii se execută manual.

Recoltarea inflorescenţelor se face manual prin 2-3 treceri succesive şi tăierea cuun cuţit sub inflorescenţă, lăsându-se şi câteva frunze protec-toare al căror limb sescurtează, deasupra părţii superioare a inflorescenţei, în vederea protejării acestora întimpul manipulării. Perioada de recoltat este din luna mai până în octombrie. Producţiaeste de 15-20 t/ha.

10.4.4. Gulia - Brassica oleraeae L., var. gongylodes,Fam. Brassicaceae


31

Importanţă. Se cultivă pentru tulpinile tuberizate care se utilizează în stareproaspătă, în arta culinară.

Compoziţia chimică. Tulpinile tuberizate conţin 11-14% substanţă uscată, 4-7%glucide, 1,5-2,5% protide precum şi vitamine: C (50-80 mg), B1, B2, caroten (0,2 mg),săruri minerale: potasiu (344 mg), fosfor (80 mg), calciu (75 mg) la 100 g produsproaspăt.

Particularităţi biologice (fig.71). Gulia este o plantă bienală care în primul anformează tulpina tuberizată iar în anul al doilea înfloreşte şi fructifică.

Sistemul radicular este puţin dezvoltat comparativ cu varza, rădăci-nile fiindrăspândite în stratul de sol până la 30-35 cm. Tulpina în primul an de vegetaţie este scurtăşi după aproximativ 40-50 zile după răsărire începe să se îngroaşe formând o porţiunetube-rizată, la majoritatea soiurilor fiind sferică sau rotund-turtită, de culoare diferită (alb-verzui, roşu-violaceu). Tulpina tuberizată este fragedă la înce-put, apoi ţesuturile selignifică, începând din partea bazală şi devine impro-prie pentru consum.

Frunzele sunt lung peţiolate, de formă ovală, cu marginea crestată fiind dispuse petulpina îngroşată sub formă de spirală. La unele soiuri, peţiolul şi nervurile au culoarealbastră-violacee.

În anul al doilea, după vernalizare, tulpina îngroşată se alungeşte şi se subţiază lavârf iar din mugurii existenţi la subsuoara frunzelor apar lăs-tarii floriferi.

Florile sunt galbene, pe tipul 4, polenizarea este alogamă, fructul de tip silicvă iarseminţele sunt puţin mai mari faţă de cele de varză, au formă ovoidală şi culoare cafenie.

Soiuri cultivate. După perioada de vegetaţie, soiurile de gulie cul-tivate în prezentsunt: Dworski, Trero, Kupa (timpurii, 70-80 zile) şi Goliat alb, Goliat albastru (târzii,130-140 zile).

Factorii care influenţează calitatea guliilora) Factori climatici. Temperatura optimă de vegetaţie este de 18-20°C.

temperaturile scăzute (sub 5°C) în faza de răsad pot determina ver-nalizarea plantelor,ceea ce provoacă pornirea prematură a lăstarilor flori-feri, în detrimentul formării tulpiniituberizate.

Cerinţele faţă de apă sunt mai mari, comparativ cu varza datorită sistemuluiradicular mai slab dezvoltat. Insuficienţa apei în sol, în perioada formării tulpiniituberizate, determină lignificarea ţesuturilor şi reducerea producţiei, iar alternanţaperioadelor cu umiditate diferită duce la crăparea părţii comestibile. Umiditatea soluluitrebuie menţinută la valori de 70-75% din capacitatea de câmp.

Faţă de lumină are cerinţe moderate. În locuri umbrite însă se dez-voltă prea multaparatul foliar în detrimentul părţii comestibile.

Gulia preferă soluri fertile, fără exces de azot, cu pH 6,5-7,5. Pen-tru culturiletimpurii sunt mai favorabile solurile uşoare, nisipo-lutoase, iar pentru cele de toamnăsolurile mai compacte, semigrele, luto-argiloase.

b) Factori tehnologici. Gulia se cultivă în câmp pentru obţinerea de producţiitimpurii sau târzie, precum şi în sere şi solarii. În cultură pro-tejată, de obicei, gulia secultivă intercalată printre rândurile speciilor de bază (tomate, castraveţi) folosind astfelterenul mai intensiv.

Pentru cultura în câmp, gulia poate fi amplasată în sola ocupată de celelaltelegume vărzoase. Pregătirea terenului se face ca şi la cultura ver-zei. Înfiinţarea culturii seface prin răsad produs în răsadniţe calde, semă-natul făcându-se la începutul lunii aprilie,folosind 0,8-1 kg sămânţă pentru un hectar de cultură. Plantarea răsadurilor are loc înultima decadă a lunii martie până în prima decadă a lunii aprilie. Se plantează câte 5


32

rânduri pe un strat după schema 50+25+25+25+25/20 cm sau în patru rânduri, 66+27+27+27/18-20 cm, realizând o desime de 130-160 mii plante/ha.

Recoltarea se face eşalonat pe măsură ce tulpina îngroşată ajunge la un diametrude 5-10 cm, începând din luna mai (pentru cultura timpurie în câmp) sau toamna, înoctombrie (pentru cultura de toamnă). Planta se taie sub tulpina îngroşată, se îndepărteazăfrunzele de la bază, lăsând 3-4 frunze în vârful tulpinii şi dacă este cazul, pentruvalorificare se leagă câte 3-4 bucăţi/legătură.

Producţia este de 15-20 t/ha la cultura timpurie şi 30-40 t/ha la cultura de toamnă.

1.5. LEGUME BULBIFERE

10.5.1. Ceapa - Allium cepa L., Fam. Liliaceae

Importanţă. Cultivată din cele mai vechi timpuri, primele culturi în China, Iran,astăzi se cultivă pe tot globul.

Valoarea nutriţională a cepei constă în primul rând în posibilitatea de a ficonsumată crudă, atât frunze verzi cât şi bulbul într-o perioadă deficientă de legumeproaspete. Însuşirile ei condimentare fac să treacă pe primul loc utilizarea ca adaus lamajoritatea preparatelor culinare, inclusiv conservele. De asemenea ceapa deshidratatăsau conservele de bulbi mici întregi produse de soiuri speciale au tot mai multă extindere.

Compoziţia chimică. Conţinutul în apă 87%, macroelemente, N, P, K, Ca, Mg,între 0,7 şi 1,3 mg/100 g s.u., microelemente: Mn, Fe, Zn, Cu, Al, Mo, glucide (zaharoza4,3 mg, fructoza 1,9 mg), protide: cea mai mare parte a compuşilor cu azot suntneproteici, lipide se găsesc în cantităţi mici 0,25 mg la 100 g s.p, vitamina C 1-3 mg la100 g p. p.

Particularităţi biologice. La ceapă, ciclul de viaţă durează doi ani când sepractică cultura prin semănat direct şi răsad sau trei ani, în cazul cultivării prin arpagic.Ceapa este o plantă de zi lungă, datorită faptului că formarea bulbului se declanşează la odurată de 14-16 ore iluminare zilnic. Datorită acestei particularităţi fiziologice se potobţine bulbi pentru consum într-un singur an.

Principalele faze pe care le parcurg plantele în primul an de vege-taţie şi durata lorsunt următoarele: în timpul germinaţiei şi răsării apare mai întâi radicela şi apoi frunzacotiledonală care străbate stratul de pământ având forma de cot, datorită unei zone foarteactive de creştere deasupra muguraşului şi alta înspre vârful frunzei cotiledonale, cu unritm de creş-tere mai redus. Diferenţa dintre ritmurile de creştere ale celor două zone faceca vârful frunzelor cotiledonale şi tegumentul seminţei să iasă la suprafaţa solului.

Rădăcina este fasciculată. După germinarea seminţelor se formează o rădăcinăprimară care trăieşte până la apariţia primelor frunze adevărate, timp în care se formeazăşi tulpina adevărată, sub forma unui disc. În continuare încep să apară noi rădăciniadventive, iar rădăcina primară se usucă şi piere. Numărul de rădăcini care se formează înprimul an variază între 30 şi 70. După intrarea în repaus a bulbului aceste rădăcini mor şiîn primăvara anului următor, din partea inferioară a discului apar altele, în număr de 70-120. Înrădăcinarea este superficială, cea mai mare parte din rădăcini fiind răspândite pânăla 18-20 cm.

Bulbul de ceapă (fig.72), are formă apropiată de cea sferică, fiind alcătuit dinfrunze modificate, îngroşate şi suprapuse, frunze care pornesc din discul aflat la parteainferioară a bulbului şi care reprezintă adevărata tulpină a plantei. La partea inferioară adiscului cresc rădăcinile, iar la partea superioară, central, mugurii acoperiţi de frunze maipuţin îngroşate cu care formează conuri. Deasupra conurilor se dezvoltă suprapus frunzelegroase ale bulbului, organe de rezervă.


33

Frunzele bulbului cresc deasupra solului tot suprapuse, au culoarea albă (falsătulpină) la partea inferioară, se separă şi sunt verzi la partea superioară a plantei, sediulfotosintezei şi al biosintezei glucidelor de rezervă. În faza de maturare a bulbilor frunzeleverzi încep să se usuce de la vârf. La exterior bulbii maturi au o pojghiţă alcătuită dinfrunze subţiri, uscate de culoare şi formă în funcţie de soi.Inflorescenţa este o umbelă globuloasă alcă-tuită din 300-800 flori care se formează învârful tulpinii florale, care este fistuloasă, fusiformă cu înălţimi 0,8-1,5 m. Inflorescenţaeste protejată la început de o membrană de culoare alb-verzuie care crapă şi se desfaceînaintea înfloririi apoi se usucă şi cade.Fructul este o capsulă triloculară, având în fiecare lojă maxim două seminţe. Seminţelesunt mici, de culoare neagră, au formă triedrică cu tegu-mentul tare şi zbârcit. Facultateagerminativă se păstrează 3-4 ani.Soiuri cultivate. La noi în ţară se cultivă în principal soiuri care au bulbul de culoaregalben-maronie sau roşie-violacee.

Principalele soiuri cultivate prin arpagic sunt: Zittau, De Stutgart, De Macău.Soiuri cultivate prin semănat direct: Wolska, Diamant, Roşie de Făgăraş, Roşie de

Turda, Ana, Ariana, Banko, Luciana, Roşie de Arad şi hibrizii Copra, Daitona, Django,Pacific, Romito, Spirit.

Pentru industrializare ca ceapă deshidrată se recomandă soiul Wolska.Pentru cultura prin răsad se recomandă soiul Aurie de Buzău.Factorii genetici şi climatici care influenţează calitatea bulbilora) Factorii genetici. Diferenţele cele mai mari între soiuri apar în ceea ce priveşte

conţinutul în acid ascorbic, iar cele mai mici în ce priveşte conţinutul în uleiuri eterice(factor lacrimogen, compusul tiopropanol-S-oxid 12-62 mg).

b) Factorii climatici. Temperatura reacţionează diferit pe faze feno-logice,maturizarea bulbilor favorizată de temperaturi ridicate din iulie.

Ceapa reacţionează ca plantă de zonă nordică fiind prin excelenţă plantă de zilungă. Formarea bulbilor mari şi calitativi superiori este strict condiţionată de durataprelungită a fazei de lumină zilnică.

În ce priveşte umiditatea, prin semănat şi plantat primăvara timpu-riu sau toamnatârziu se asigură încadrarea favorabilă a culturii în raport cu regimul umidităţii ridicate însol.

Ceapa are nevoie de cantităţi relativ ridicate de îngrăşăminte în perioada iulie-septembrie aplicarea fracţionată favorizează obţinerea de recolte mari şi acumulare de s.u.Gunoiul de grajd la culturile premer-gătoare, nu se recomandă la cultura cepei.Reacţionează foarte bine la îngrăşarea foliară cu Mn, Bo, Zn.

Factorii tehnologici care influenţează calitatea bulbilorCeapa, datorită rezistenţei la păstrare a bulbilor pe o perioadă lungă de timp se

cultivă numai în câmp. Pentru obţinerea de ceapă verde, des-tinată consumului în stareproaspătă se practică şi cultura protejată.

Cultura cepei pentru obţinerea de bulbi se poate realiza prin arpa-gic, prin semănatdirect sau prin răsad. Dintre aceste metode de cultură cea mai avantajoasă din punct devedere economic este cea prin semănat direct.

Producerea arpagicului. Semănatul are loc în luna martie, folo-sind 100-120 kgsămânţă/ha. Adâncimea de semănat este de 2-3 cm. Se seamănă la 15 cm între rânduri,câte 6 rânduri pe un strat şi 75 cm între straturi, utilizând formula 75+15 cm x 5. Pesuprafeţe mari semănatul se execută cu SUP-21 iar pe suprafeţe mici, manual, în rigoledeschise cu săpăliga.


34

După semănat, pentru combaterea buruienilor se erbicidează cu Ramrod 6-8 kg/haaplicat la maxim 3-4 zile de la data semănatului. Dacă nu se erbicidează sunt necesarepliviri repetate, ceea ce determină creşterea preţului de cost al arpagicului. În perioadelesecetoase sunt necesare 1-2 udări, cu norme de 250-300 m3/ha.

Recoltarea arpagicului are loc în perioada iulie-august. Momentul optim derecoltare este atunci când tulpina falsă s-a înmuiat la bază, la majoritatea plantelor şifrunzele s-au îngălbenit la vârf. Se recoltează manual, prin smulgere, apoi se lasă 4-5 zile lasoare pentru uscare după care se îndepărtează frunzele uscate şi se sortează pe calităţi:

- calitatea I: bulbi cu diametrul de 7-20 mm, care se vor utiliza pen-tru obţinereade bulbi pentru consum;

- calitatea II: bulbi cu diametrul peste 20 mm, care se pot folosi nu-mai pentruobţinerea de ceapă verde deoarece plantele vor emite tulpini florifere.

Obţinerea bulbilor de ceapă pentru consum. Cultura se ampla-sează pe terenuriplane, irigabile, cu un grad redus de îmburuienare. Plan-tarea arpagicului se faceprimăvara devreme, în martie. Se foloseşte arpa-gic de calitatea I, cu diametrul între 7-20mm. Înainte de plantare arpagicul se poate trata cu Germisan 30-50 g/kg arpagic. Pentruprevenirea formării tulpinilor florifere se poate face un tratament termic timp de 10-15zile la 25-35°C şi apoi 6-8 ore la 40°C.

Distanţele de plantare sunt de 60+30+30+30 cm sau în benzi de câte două rânduri,folosind formula 66+20+44+20 cm. Între plante pe rând se asigură 3-4 cm. Adâncimea deplantare este de 4-5 cm. Pentru un hectar de cultură este necesară o cantitate de 600-700kg arpagic.

Recoltarea bulbilor se execută la sfârşitul lunii iulie, începutul lunii august. Pentruconsumul curent se poate recolta începând din luna iunie. Momentul optim de recoltareeste atunci când la aproximativ 80% din plante, tulpina falsă s-a înmuiat la bază şirozetele de frunze s-au culcat la sol. Se recoltează manual, prin smulgere, pe suprafeţemici iar după recol-tare se lasă pe sol 4-5 zile pentru uscare. Pe suprafeţe mari se poaterecolta cu MRC-1,4. Pentru recoltare printr-o singură fază, cu 2 săptămâni înainte se faceun tratament cu Reglone, 4 litri/ha, care determină uscarea frun-zelor. Producţia de bulbieste de 20-25 t/ha.

1.5.2. Usturoiul - Allium sativum, Fam. Liliaceae

Importanţa. Usturoiul se cultivă pentru bulbi, tulpina falsă şi frun-ze verzi,care se consumă în stare proaspătă sau pentru condimentarea unor preparate culinare,a mezelurilor, conservelor şi în industria farmaceutică.

Compoziţie chimică. Bulbul conţine 25-30% substanţă uscată. Are un conţinutridicat în glucide 20-26%, protide 6-7%, vitamina C 10-20 mg, vitaminele B1, B2, E şisăruri minerale: calciu, fosfor, potasiu, 540 mg la 100 g substanţă proaspătă. Conţine şicantităţi mari de fitoncide cu acţiune bactericidă având proprietăţi tonificante şiantiseptice.

Particularităţi biologice. Usturoiul este o plantă bulboasă care şi-a pierdut îndecursul timpului posibilitatea de a produce flori fertile. Din această cauză se înmulţeştenumai vegetativ, prin bulbili.

Sistemul radicular este slab dezvoltat, rădăcinile fasciculate se dez-voltă până laadâncimea de 10-20 cm.În sol se dezvoltă bulbul sau căpăţâna de usturoi (fig.73) care este formată din 10-20bulbili. De obicei cei situaţi în interiorul căpăţânii sunt de dimensiuni mai mici. La


35

exterior fiecare bulbil este protejat de tunici subţiri translucide, de culoare albă sau roz. Îninteriorul fiecărui bulbil se află câte un mugure. Partea bazală a bulbililor diferenţiază oserie de rădăcini adventive care se dezvoltă atunci când, după detaşare este amplasat încondiţii de germinare.Bulbilii sunt fixaţi cu partea bazală pe tulpina propriu-zisă sub formă de disc turtit. Eisunt protejaţi, toţi împreună de câte 3-4 foi perga-mentoase de culoare alb-argintie, alb-gălbuie sau cu nuanţe de roz.

Frunzele în număr de 8-15, sunt liniare, lanceolate şi prin supra-punere formează otulpină falsă.

Soiuri cultivate. În funcţie de perioada de înfiinţare a culturilor:- soiuri de primăvară: De Cenad, De Dărăşti;- soiuri de toamnă: De Cioroiu, Dărăşti-Ilfov, De Moldova, Favorit, Record.Influenţa factorilor de vegetaţie asupra calităţii bulbilor de usturoi. Faţă de

temperatură are cerinţe moderate. Temperatura optimă de vegetaţie este de 18-20°C,minimă 3-4°C şi maximă 25-30°C. Bulbii înrădă-cinaţi rezistă iarna până la -25°C, iar înperioada de repaus până la -15°C. Formarea bulbilor este favorizată de temperaturi de 18-20°C şi zile lungi.

Usturoiul are pretenţii ridicate faţă de lumină. Cultivat în locuri umbrite nuformează bulbi.

Faţă de apă are cerinţe mai mari datorită sistemului radicular super-ficial.Umiditatea solului trebuie să fie 70-75% din capacitatea de câmp până la formareabulbului şi 60-65% în perioada de maturizare a acestora.

Rezultate bune de producţie se obţin numai pe soluri uşoare spre mijlocii, fertile,cu reacţie neutră sau slab alcalină, pH = 6,5-7,5.

Influenţa factorilor tehnologici asupra calităţii bulbilor de usturoi. Usturoiulse cultivă în câmp pe terenuri plane sau uşor înclinate, însorite şi irigabile. Bunepremergătoare sunt leguminoasele anuale şi sola-no-fructoasele. În asolament poatereveni pe acelaşi teren sau după alte bulboase, numai după 4-5 ani pentru a preveni ataculde nematozi.

Cultura se fertilizează din toamnă cu 300-350 kg/ha superfosfat şi 100-150 kg/hasulfat de potasiu care se încorporează în sol prin arătura adâncă. Pentru plantările detoamnă se continuă mărunţirea arăturii, cu grapa cu discuri, prin treceri repetate, pentrupregătirea patului germinativ. În cazul plantărilor de primăvară, după zvântarea arăturii seaplică 150 kg/ha azotat de amoniu şi se erbicidează cu Treflan, 3-5 litri/ha sau Dual 3-4litri/ha care se încorporează în sol cu grapa cu discuri sau combinatorul.

Cultura se înfiinţează toamna, cu 3-4 săptămâni înainte de venirea îngheţuluipentru a se realiza înrădăcinarea bulbililor sau primăvara devreme, în martie. Se folosesc600-800 kg de bulbili la soiurile cu bulbi de mărime mijlocie până la 1000-1200 kg/ha lacele cu bulbili mari, realizând 70-80 plante/m2. Se plantează câte patru rânduri pe un stratla distanţe de 30 cm sau în benzi de câte două rânduri, folosind formula 66+20+44+20cm. Între plante pe rând se asigură 3-4 cm. Adâncimea de plantat este de 4-5 cm toamnaşi 3-4 cm la plantările de primăvară.

Recoltarea poate să înceapă din aprilie-mai, pentru consumul curent, când sevalorifică la legătură câte 4-5 plante/legătură.

Pentru consumul de vară-toamnă şi pentru păstrare, momentul optim de recoltareeste atunci când tulpina falsă s-a înmuiat la bază şi se lasă pe sol, la majoritatea plantelor.Se recoltează prin smulgere apoi plantele se lasă pe sol câteva zile pentru uscare.

Usturoiul de toamnă de recoltează în luna iunie, iar cel de pri-măvară în iulie.Producţia este de 8-12 t/ha.


36

1.6. LEGUME PERENE ŞI CONDIMENTARE

1.6.1. Reventul - Rheum rhabarbarum L., Fam. Polygonaceae

Importanţă. Originală din China şi S-E Siberiei, în prezent supra-feţe mari învestul Europei. La noi în ţară se cultivă în Transilvania şi nor-dul Moldovei.

Reventul este cultivat pentru peţiolul frunzelor care este folosit la preparareacompoturilor şi a unor produse de cofetărie.

Sub aspect nutriţional, peţiolul de revent prezintă importanţă îngră-dită însă, deconţinutul ridicat de acid oxalic.

Particularităţi biologice (fig.74). Reventul este o plantă perenă, erbacee, organulcomestibil îl reprezintă peţiolul frunzelor care este foarte dezvoltat, lung de 40-60 cm,gros de 4-5 cm.Peţiolii frunzelor sunt cărnoşi, sucu-lenţi, uşor muchiaţi pe partea dorsală şi au culoareroz, roşie sau violacee în partea bazală în funcţie de soi. Rizomii sunt utili-zaţi în industriafarmaceutică. Începând din anul al doilea de cultură, fiecare plantă emite 1-3 tulpiniflorale, înalte de 2-3 m, goale în interior.Florile sunt mici, de culoare alb-ver-zuie, grupate în inflorescenţe de tip panicul.Fructele de tip achenă, triaripate, de culoare brun-roşcată şi conţin o singură sămânţă.Facultatea germinativă este de 70-80% şi se păstrează 2-3 ani.Compoziţia chimică: apă 92-95%, macroelemente K (230-236 mg%), Ca (40-130 mg%),microelemente, Fe (0,6-0,7%), Mn (0,13 mg%), zaha-ruri 0,2-5,6%, protide 0,3-1%,lipide (0,1-0,6).

Soiuri cultivate. În prezent se cultivă soiul de revent De Ardeal.Factorii care influenţează calitatea culturii de reventa) Factorii ecologici. Reventul are cerinţe moderate faţă de tempe-ratură. Plantele

se dezvoltă bine la temperaturi de 18-20°C. Rezistă până la -10…-18°C, fapt ce permiteiernarea plantelor în câmp, fără protejare.

Faţă de umiditate pretenţiile sunt moderate, dar lipsa apei determină reducereasuculenţei peţiolilor.

Este puţin pretenţios faţă de lumină astfel că se poate cultiva şi în locuri maiumbrite.

Preferă soluri mijlocii spre grele, lutoase sau luto-argiloase, dar profunde şi binestructurate, cu reacţie neutră sau slab acidă.

b) Factorii tehnologici. Cultura reventului se realizează prin des-părţirea tufelorsau pe suprafeţe mici prin producerea puieţilor care se obţin din seminţe. Tufele de reventse pot despărţi toamna, în septembrie-octom-brie. Pentru aceasta, tufele de 4-5 ani sedespart în porţiuni de 200-250 g, fiecare având 1-2 muguri şi câteva rădăcini, care setransplantează la locul de cultură. Plantele astfel obţinute vor asigura producţie încă dinprimul an după plantare.

Pentru cultura reventului pot fi folosite şi terenuri relativ umbrite. Bunepremergătoare sunt leguminoasele anuale sau perene, bulboasele, vărzoasele sau solano-fructoasele.

Recoltarea. Peţiolurile se recoltează manual, începând din anul al doilea decultură. Perioada de recoltat este aprilie-iunie. Lucrarea se exe-cută odată sau de două oripe săptămână, recoltându-se cel mult patru frunze de la fiecare plantă. După recoltare se


37

îndepărtează limbul frunzelor, apoi peţiolurile se fasonează la 35-40 cm lungime şi seleagă în mănun-chiuri de până la 5 kg.

În primul an de recoltare producţia este de 4-5 t/ha ajungând la 20-30 t/ha după 7-8 ani, după care începe să scadă.

1.6.2. Sparanghelul - Asparagus officinalis L., Fam. Liliaceae

Importanţa şi compoziţia chimică. Plantă spontană în centrul Euro-pei, în Africa,V Siberiei, se consumă tulpinile (lăstarii), dezvoltaţi sub-teran din rădăcini şi etiolate(fragezi faţă de cei verzi tari), care se utili-zează în diferite preparate culinare.

Valoarea nutritivă este asigurată de conţinutul în glucide, proteine, lipide,vitaminele C, A, PP, B şi săruri minerale (Ca, Fe, P, K).

Cultura sparanghelului este economică datorită faptului că durează 10-15 ani,planta este mai puţin atacată de boli şi dăunători şi se poate valorifica la preţuri marideoarece cultura este mai puţin răspândită la noi în ţară.

În timpul verii, tulpinile verzi se pot utiliza în buchete şi aranja-mente florale.Rizomii şi lăstarii folosiţi în industria farmaceutică, fiind cunoscut pentru efectul diureticşi afrodisiac.

Particularităţi biologice Plantă perenă, care formează în sol un rizom puternic,pe care apar rădăcini adventive lungi de 40-50 cm, cărnoase, de formă cilindrică. Înfiecare an, rădăcinile mai bătrâne mor şi se formează altele noi de la baza mugurilorvegetativi care sunt în partea superioară a rizomului. În felul acesta există tendinţa carizomul să iasă din sol, ceea ce face necesară plantarea mai adâncă a puieţilor.Din mugurii vegetativi, în fiecare an se formează lăstari care sunt fragezi şi su-culenţipână când ies afară din pământ, constituind partea comestibilă. În partea superioarălăstarii sunt acoperiţi cu solzi membranoşi, triunghiulari iar la baza lor sunt muguri dincare se dezvoltă ramifica-ţiile tulpinii aeriene. Pe măsură ce se apro-pie de parteasuperioară a solului, lăstarii capătă o nuanţă roz, datorită pigmenţilor antocianici. Dacălăstarii nu sunt recoltaţi, aceştia se alungesc foarte repede, ţesuturile se lignifică, devintari, se ramifică, formând tufe cu înălţimea de 1-1,5 cm.Ultimele ramificaţii ale tulpinii sunt scurte, liniare şi se numesc clatode, având rol deasimilaţie clorofiliană, îndeplinind astfel rolul frun-zelor. Frunzele propriu-zise se găsescla baza clatodelor, sunt mici, solzi-forme, fără clorofilă.

Sparanghelul este o plantă unisexuat dioică, plantele mascule fiind mai timpurii şimai productive decât cele femele. Florile sunt mici, de culoare alb-verzuie, dispuse labaza clatodelor. Florile femele sunt mai mici decât cele mascule. Polenizarea estealogamă, entomofilă.

Fructul este o bacă sferică, mică de culoare verde la început care se colorează înroşu la maturitatea fiziologică. Seminţele sunt de mărime mijlocie, semisferice, de culoareneagră, cu suprafaţa lucioasă.

Factorii care influenţează cultura sparangheluluia) Factorii ecologici. Plantele de sparanghel suportă temperaturile scăzute din

timpul iernii, dar şi căldurile din zonele cu climat tropical. Germinaţia seminţelor începela 15°C. Plantele intră în activitate începând de la temperaturi în sol de 10-12°C. Vitezade creştere a lăstarilor este pro-porţională cu temperatura. Creşterea normală a acestoraare loc la tem-peratura de 16-23°C. Temperaturile ridicate determină intensificarea rit-mului de creştere al lăstarilor în detrimentul producţiei cantitative. În faza de repausgerminativ, rizomii rezistă la temperaturile scăzute din timpul iernii.


38

Faţă de lumină are cerinţe mari în timpul perioadei de vegetaţie. Pe terenuriînsorite acumulează cantităţi mari de substanţe nutritive în rizomi ceea ce va asiguraobţinerea în anul următor a unor producţii bune de lăs-tari. La majoritatea soiurilor,lăstarii comestibili se obţin în lipsa luminii, prin bilonarea plantelor.

Faţă de umiditate are cerinţe moderate, excesul de apă determinând putrezirearizomilor şi lăstarilor.

Sparanghelul are cerinţe ridicate faţă de sol, necesitând soluri pro-funde, drenate,bine structurate, uşoare spre mijlocii. Solurile compacte, grele se încălzesc încet şiîngreunează dezvoltarea lăstarilor.

b) Factorii tehnologici. Tehnologia de cultură a sparanghelului pre-supune douăetape: producerea materialului săditor şi cultura propriu-zisă.

Puieţii de sparanghel se produc în câmp. Semănatul se face în mar-tie-aprilie, câte3-4 rânduri pe strat, la 25-30 cm. Adâncimea de semănat este de 2-5 cm în funcţie destructura solului. După răsărire cultura se men-ţine curată de buruieni, se irigă pe timpsecetos şi se fertilizează fazial cu 50-70 kg/ha azotat de amoniu. Toamna tulpinile secosesc la 3-4 cm dea-supra solului şi înainte de venirea îngheţului se protejează cu paiesau frunze. Primăvara, înainte de plantare, se scot puieţii din pepinieră, prin dislocare cuDLR-4 sau cu cazmaua. Pentru plantare se folosesc puieţi bine dezvoltaţi şi viguroşi. Sescurtează rădăcinile prea lungi apoi se aşază pe muşuroaiele făcute în şanţuri şi se acoperăcu un strat de pământ de 10 cm grosime. Puieţii buni de plantat trebuie să aibă o greutatede 30-50 g şi să prezinte 2-3 muguri şi rădăcini cărnoase, suficient de lungi.

Recoltarea lăstarilor începe din anul al treilea de cultură şi durează 10-15 ani.Perioada de recoltare este din luna aprilie până în iunie. În primul an de recoltare de lafiecare plantă se vor recolta 2-3 lăstari, numă-rul crescând în anii următori, după ceplantele s-au fortificat. Recoltarea se face dimineaţa sau seara când lăstarii suntturgescenţi, la interval de 2-3 zile sau chiar zilnic în perioadele călduroase.

Momentul optim de recoltare este atunci când lăstarii ajung la supra-faţa bilonului.Lăstarii recoltaţi se zvântă, se periază sau se spală, se sor-tează în funcţie de lungime şigrosime şi se leagă în mănunchiuri de 0,5-1 kg.

Producţia este de 2-3 t/ha în anul al treilea de cultură, ajungând la 6-8 t/ha înurmătorii 5-10 ani, după care producţia începe să scadă.

1.6.3. Hreanul - Armoracia lapathifolia Gilb., fam. Brassicaceae

Importanţa şi compoziţia chimică. Hreanul se cultivă pentru rădă-cinileîngroşate, cu pulpa albă, gust picant, utilizate ca şi condiment în arta culinară, laprepararea murăturilor sau în industria conservelor.

Rădăcinile de hrean conţin 23-27% substanţă uscată, reprezentată de glucide 10-17%, proteine 1,5-2,7%, vitamine (vitamina C 70-80 mg) şi săruri minerale (K, Mg, Ca,Fe). Conţine cantităţi mari de uleiuri volatile, care imprimă gustul caracteristic precum şifitoncide care determină o serie de proprietăţi terapeutice: stimulent al nutriţiei,antiscorbutic, expectorant, diuretic etc.

Particularităţi biologice Hreanul este o specie perenă care formează în sol orădăcină bine dezvoltată, ramificată, pătrunzând până la 60-70 cm adâncime. Rădăcinaprincipală are o grosime de 3-4 cm, la exterior are culoare galben-cenuşie, iar la interiorpulpa este albă. În partea apicală, rădăcina are 5-8 muguri vegetativi şi prezintă pe toatălungimea muguri dorminzi.Frunzele sunt lung peţiolate, dispuse în rozetă, au dimensiuni mari, ajungând la peste 30cm lungime, au forma oval-alungită, cu marginea fin dinţată sau crestată.


39

Florile sunt mici, albe grupate în inflorescenţe de tip racem.Fructele, silicve, sunt mici, fără seminţe sau cu seminţe sterile, motiv pentru care

hreanul se înmulţeşte vegetativ.Soiuri cultivate. În prezent se cultivă soiul De Vidra.Factorii care influenţează calitatea rădăcinilora) Factori climatici. Faţă de temperatură, este puţin pretenţioasă, plantele rezistă

la temperaturi de până la -20°C, iernând astfel în câmp.Are cerinţe moderate faţă de lumină, suportând locurile umbrite.Datorită sistemului radicular bine dezvoltat, cerinţele faţă de umidi-tate sunt

moderate. În condiţii de secetă, rădăcinile se lignifică, sunt mai puţin suculente,diminuându-se calitatea comercială a acestora. Excesul de apă determină putrezirearădăcinilor.

Preferă solurile fertile, bogate în humus, profunde, mijlocii, luto-nisipoase, cureacţie neutră, pH = 6,7-7,5. Pe soluri grele, argiloase, rădă-cinile se ramifică şi se rup larecoltare.

b) Factori tehnologici. În asolament, hreanul poate să urmeze după solano-fructoase, mazăre sau fasole de grădină. După hrean se amplasează specii prăşitoare.

Terenul se fertilizează din toamnă cu gunoi de grajd, superfosfat şi sare potasicăcare se încorporează în sol prin arătura adâncă la 30-40 cm. Primăvara solul se fertilizeazăcu azotat de amoniu.

Cultura se înfiinţează prin butaşi de rădăcină care se obţin din rădă-cininecorespunzătoare valorificării. Butaşii au 10-15 cm lungime şi 1-2 cm grosime.Plantarea butaşilor se execută primăvara devreme, martie-aprilie, în rânduri distanţate la70-80 cm şi 35-40 cm între plante pe rând. În funcţie de mărimea butaşilor este necesară ocantitate de 370-400 kg/ha, când au 5 cm şi 1200-1800 kg/ha în cazul butaşilor de 10-15cm.

Recoltarea rădăcinilor se realizează de obicei în perioada de toam-nă, cândcererea este mai mare. Se recoltează semimecanizat prin dislocare cu DLR-4. Plantelefasonate se leagă în pachete de 5-6 bucăţi. Peste iarnă hreanul poate fi păstrat în pivniţestratificat.

Producţia este de 15-20 t/ha în primul an ajungând la 30-40 t/ha în anul doi sautrei de cultură.

1.6.4. Leuşteanul - Levisticum officinale Koch.Fam Umbelliferae

Importanţa culturii. Leuşteanul este original din regiunea Mării Mediterane,cunoscut din antichitate în sudul Europei. La noi în ţară îl întâlnim în toate regiunile tăriipe suprafeţe restrânse mai ales în gospodă-riile ţărăneşti.

Leuşteanul se cultivă pentru frunzele folosite la aromatizarea unor preparateculinare. Rădăcinile de leuştean pot fi folosite şi la fabricarea unor medicamente. Uleiul(esenţa) de leuştean are acţiune diuretică şi hipoten-sivă. Ceaiul din sămânţă, se utilizeazăîn bolile de stomac iar decoctul din frunze are efect diuretic.

Particularităţi biologice Leuşteanul este o plantă perenă, cu creştere viguroasă.În sol formează un sistem radicular bine dezvoltat, pivotant, profund, cu rădăcinicărnoase.Frunzele sunt glabre, lucioase, dublu penat sectate, iar cele de pe tulpina floriferă suntsimplu sectate. Tulpina floriferă înaltă de 100-150 cm, dreaptă, fistuloasă, ramificată înpartea superioară şi apare începând din anul al doilea de vegetaţie.


40

Florile sunt mici, de culoare galbenă, grupate în inflorescenţe de tip umbelă compusă.Fructele, impropriu numite seminţe, sunt dicariopse, lenticular ovale, cu coaste ari-pate,cafenii, mici (400-500/g).Factorii care influenţează cultura leuşteanuluia) Factori climatici. Leuşteanul are pretenţii reduse faţă de temperatură, supor-tândgerurile din timpul iernii. Plantele vege-tează bine la temperaturi de 15-20°C. Nu estepretenţioasă faţă de lumină, plantele suportând şi locurile umbrite. Plantele au cerinţe maimari faţă de umiditate. Preferă solurile semi-grele, aprovizionate în substanţe minerale.b) Factori tehnologici. Cultura se poate înfiinţa prin despărţirea tufelor sau prin semănatdirect. Despărţirea tufelor se poate face toamna sau primăvara devreme. tufele suntsecţionate astfel încât fiecare porţiune să prezinte câteva rădăcini şi 2-3 muguri vegetativi.Imediat după secţio-nare se realizează plantarea acestora pe un strat pregătitcorespunzător, la distanţe de 60-70/30-40 cm.

Toamna se administrează 30-40 t/ha gunoi de grajd, 300-500 kg/ha superfosfat şi150-200 kg/ha sare potasică, încorporate odată cu arătura adâncă la 28-30 cm.

Cultura se menţine curată de buruieni şi afânată prin praşile ma-nuale şi mecanice.Recoltarea frunzelor începe primăvara devreme şi durează până toamna târziu, e

măsură ce acestea ajung la dimensiuni normale. Lucrarea se face manual prin rupere sautăiere.

Producţia anuală este de 20-30 t/ha, iar culturile sunt rentabile 10-12 ani.

1.6.5. Măcrişul - Rumex acetosa L., Fam Polygonaceae

Importanţă. Măcrişul se cultivă pentru frunzele sale bogate în fier, vitamine şiacid oxalic care se utilizează la prepararea ciorbelor, pireurilor sau chiar în salateîmpreună cu alte legume.

Frunzele se pot recolta începând de primăvara de-vreme, când sortimentul delegume este mai puţin diver-sificat. Are conţinutul cel mai ridicat în acid oxalic, dintrelegumele verdeţuri, 5,27% din s.u., comparativ cu spa-nacul care conţine 3,63%. Dinpunct de vedere medicinal, datorită gustului acrişor are acţiune emolientă fiind un diureticşi laxativ uşor.

Particularităţi biologice (fig.78). Este o specie perenă, care în sol formează orădăcină pivotantă, iar la suprafaţa solului o rozetă de frunze. Frunzele sunt peţio-late,lanceolate, glabre, crestate la bază. Tulpinile florifere sunt striate, uneori cu nuanţeroşiatice, cu înălţime de 50-100 cm. Este o plantă dioică, cu flori unisexuate, mici dispuseîn inflorescenţe de tip panicul. Înflorirea are loc în mai-iunie.

Fructul este o nuculă, cu o singură sămânţă în in-terior, de culoare brun-închis, deformă triedică, lucioasă. Seminţele sunt mici, au facultatea germinativă de 85-90% şi sepăstrează 3-4 ani.

Influenţa factorilor climatici asupra calităţii măcrişuluiAre cerinţe moderate faţă de condiţiile de mediu. Rezistă la tem-peraturile scăzute

din timpul iernii iar pentru creşterea frunzelor preferă temperaturi moderate. Este o plantăpuţin pretenţioasă faţă de lumină, supor-tând bine şi locurile umbrite. Nu are cerinţe marifaţă de umiditate dar în condiţii de secetă, producţia de frunze este mult diminuată şiacestea sunt mai puţin fragede. Preferă solurile adânci, fertile, cu reacţie uşor acidă sauneutră.

Factorii tehnologici care influenţează cultura măcrişului


41

Cultura se poate înfiinţa prin despărţirea tufelor, pe suprafeţe mici sau prinsemănat direct. Despărţirea tufelor se poate face toamna sau primăvara devreme. Tufelemari sunt secţionate în aşa fel încât fiecare por-ţiune să aibă câteva rădăcini şi mugurivegetativi. Acestea se plantează pe un teren pregătit corespunzător şi apoi se udă.

Cultura prin semănat direct se înfiinţează primăvara devreme, pe un teren binepregătit din toamnă. Semănatul are loc după ce arătura a fost bine mărunţită, la distanţe de25-30 cm între rânduri, câte trei rânduri pe un strat. Adâncimea de semănat este de 1-2 cmşi se folosesc 2-3 kg de sămânţă/ha. După răsărire plantele se răresc la 10-15 cm. Culturase men-ţine curată de buruieni prin praşile mecanice şi manuale, iar în perioadelesecetoase se udă. În timpul verii se elimină tulpinile florifere, pentru a stimula formareade frunze noi.

Recoltarea frunzelor se face manual, eşalonat, începând din luna martie-apriliesau în primul an de vegetaţie după aproximativ 3 luni după semănat. În primul anproducţia de frunze este de 5-6 t/ha, iar în anii urmă-tori poate să ajungă la 15-20 t/ha.

1.6.6. Mărarul - Anethum graveolens L., Fam. Apiaceae

Importanţa. Mărarul se utilizează sub formă de frunze crude sau uscate pentruaromatizarea salatelor sau a diverselor preparate culinare precum şi plante întregi cuseminţe, care se folosesc la prepararea conser-velor de legume şi a murăturilor.

Frunzele de mărar au următoarea structură chimică: protide 1,8 g/100 g produsproaspăt; glucide 5,6 g/100 g produs proaspăt; celuloză: 2,7 mg/100 g produs proaspăt;vitamine: A (8 g/100 g p.p.); B1 (0,14 g/100 g p.p.); C (170 mg/100g p.p.).

Uleiul volatil de mărar care-i imprimă aroma specifică, conţine: carvon, d-limonem, filandren, terpinen, hidrocarburi şi un rest parafinos.

Originea şi aria de răspândire. Mărarul este original din sudul Europei şi Asia desud-est. A fost cultivat încă din antichitate pentru calităţile sale culinare şi terapeutice. Înprezent este răspândit în toate zonele de pe glob. În ţara noastră se cultivă pe suprafeţereduse în toate judeţele în sis-tem grădinăresc.

Particularităţi biologice şi ecologice (fig.79). Este o plantă anuală.Rădăcina principală este pivotantă, subţire, slab dezvoltată.Tulpina floriferă, înaltă de 0,7-1,3 m, este erectă, cilindrică, fistuloasă, striată.

Frunzele sunt tripenat-sectate, cu foliole subţiri, filiforme.Florile mici, de culoare gălbuie-ver-zuie şi sunt dispuse în umbele com-puse.

Polenizarea este alogamă ento-mofilă.Fructele pseudo-achene, au forma oval-eliptică şi culoare cafenie. Facul-tatea

germinativă variază între 45-50% şi se păstrează 2-3 ani.Ecologie Mărarul, faţă de factorii de mediu se comportă ca o plantă rus-tică.

Seminţele germinează la 3°C, iar temperatura optimă de creştere este de 16-18°C.Este o plantă de zi lungă. La lumină de intensitate slabă se produce alungirea plantelor,scăderea producţiei şi reducerea conţinutului în ulei volatil. Nu suportă excesul deumiditate şi necesită un sol bogat în subs-tanţe nutritive.

Se cultivă un soi local şi anume “mărarul comun”.Frunzele se recoltează în mod obişnuit după 5-6 săptămâni de la răsărire, când

plantele au circa 10-15 cm înălţime, iar tulpinile plantelor după 9-10 săptămâni. Serecoltează prin tăiere, în mai multe reprize, fără a distruge mugurele terminal. Dupărecoltare, frunzele se leagă în legături mici apoi în snopi mari şi se valorifică imediat,acesta făcând parte din grupa plantelor horticole excesiv de perisabile În vederea păstrăriimăraru-lui timp mai îndelungat, se usucă în condiţii de umbră şi aerare continuă, atât cafrunze cât şi ca plantă întreagă (la începutul înfloritului sau la înce-perea maturării


42

seminţelor), prin tăierea lor de la bază după care se leagă în snopi de 2-5 kg greutate, şi selivrează la beneficiar. Producţia 6-10 t/ha frunze verzi şi 12-15 t/ha tulpini în fazaînfloririi sau maturării fructelor.

10.6.7. Rozmarinul - Rosmarinus officinalis L., Fam. Labiatae

Importanţă, compoziţie chimică, răspândire. Frunzele de rozmarin au o largă utilizareîn medicina empirică, fiind folosite la boli de stomac şi intestine, stimulent aromatic,diuretic, vermifug, condiment. Extern ca insec-ticid (îndepărtarea moliilor), în obţinereaspirtului camforat, ca analgezic în durerile reumatice şi nevralgii. Este component al“Balsamului Opodeldoch”, utilizat în trecut în tratamentul reumatismului. Astăzi esteconfirmată acţiu-nea colagogă colerică, stimulent aromatic, bacteriostatic, având însăutili-zări terapeutice mai reduse. Frunzele sunt mult apreciate ca şi condiment. Uleiulvolatil, extras din întreaga plantă sau frunze, este mult folosit în cos-metică şi parfumerie.

Întreaga plantă conţine ulei volatil. Însă numai cel din frunze este considerat decalitate mai bună, având un miros mai plăcut. Conţinutul în ulei volatil în herba proaspătăşi frunze este de 0,22-1,30%, în cele uscate de 1-2% iar în flori de cca. 1,4%. Dupăcomponentul care predomină se disting trei tipuri de ulei volatil de rozmarin:

· tipul cineol (Italia, Maroc, Tunisia);· tipul camfor-bornel (Spania);· tipul α-pinen-verbenonă (Corsica).

În frunzele de rozmarin se găseşte acid ros-marinic, izolat mai întâi din aceastăplantă. Planta mai conţine: flavonoide, flavone, acidul carnosic, o diterpenoidă, derivat alferuginolului (imprimă acţiunea antioxidantă a frunzelor), rosmaricina, izo-rosmaricina, oserie se triterpene, tanin, vitamine. Ca specie mediteraneană se cultivă în gră-dini, sere, locuinţe. Se poate încercaintroducerea în cultură în zonele cu ierni mai moderate şi veri calde din Banat şi Oltenia,în Câmpia Timişului, Jud. Constanţa. Particularităţi biologice (fig.80). Rozma-rinul este un arbust, cu tulpina înaltă de30-50 cm, la bază cu scoarţa exfoliată, în partea superioară în patru muchii şi păroasă. Frunzele opuse, sesile, liniare, cu marginea revolută, pe partea inferioarăalburii, cu lungimea de 15-35 cm şi lăţimea de 1,05-3 cm.

Florile sunt dispuse în pseudo-verticile situate la subsuoara frun-zelor superioare.Florile sunt formate dintr-un caliciu şi o corolă bilabiată, aceasta de culoare albastră, pânăla albastră violacee, rar albă, din patru stamine din care două rudimentare şi un ovarsuperior.

Fructele sunt nucule brune, ovate, cu lungimea de 1,5-2,5 mm, si-tuate câte patruîn caliciu persistent. Înfloreşte din aprilie până in iunie.

Influenţa factorilor ecologici şi tehnologici asupra culturii. Specie iubitoare decăldură, de lumină, fiind foarte sensibilă la ger şi curenţi de aer reci. Merge foarte bine încondiţii de soluri profunde, uşoare, drenate, care se încălzesc uşor,

Cultura durează mai mulţi ani, revenirea pe acelaşi teren nu va fi la mai puţin de7-8 ani. Recoltarea începe din anul al treilea de cultură, prin tăierea vârfurile florale, cusecera sau foarfeca de vie, când plantele sunt în plină floare. Anual se recoltează de douăori iar produsul se livrează proas-păt la staţiile de distilare.

Producţia obţinută este de 25-30 q/ha, în stare proaspătă.


43

1.6.8. Cimbrul de cultura - Satureja hortensis L., Fam. Labiatae

Importanţă, compoziţie chimică, răspândire. Compuşii din herba au efectexpectorant, diuretic, coleretic-colagog (principiul amar), antihel-mintic şi antiseptic.Ceaiul are proprietăţi expectorante, calmând spasmele căilor respiratorii, fiind folosit latratarea tusei convulsive, bronşitei şi răgu-şelii. Uleiul volatil se foloseşte ca aromatizant şidezinfectat (ape de gură, gargarisme, paste de dinţi), în parfumerie, cosmetică (loţiuni cuefect anti-septic). În formă uscată planta de cimbrişor se foloseşte la prepararea con-servelor (datorită mirosului plăcut) şi condiment la prepararea unor pro-duse alimentare.Cimbrişorul este apreciat ca plantă meliferă şi ornamen-tală, putându-se cultiva şi în acestscop.

Părţile aeriene conţin cel puţin 1% ulei volatil, format din: compuşi fenolici 25%din care cel mai important este timolul, un alcool aromatic.

Specie mediteraneană, cultivată la noi prin grădini.Particularităţi biologice (fig.81). Subarbust, în primul an de vege-taţie cu

rădăcină pivotantă, lungă de cca. 20 cm, lemnoasă, bogat ramifi-cată; în anii următorirădăcina pivotantă este înlocuită de un sistem radi-cular bine dezvoltat de la care pornescmai multe tulpini, lemnoase în par-tea inferioară şi verzi în cea superioară, cu grosimea de1-1,5 mm.

Frunzele sunt opuse, lungi de cca. 1 cm, alungit romboidale, lan-ceolate sau ovate.Florile mici de culoare violaceu-roz formează inflorescenţe în vârful tulpinilor.

Înfloreşte în mai-iulie.Influenţa factorilor ecologici asupra cul-turii. Este o plantă iubitoare de căldură şi

mai ales de lumină. Plăntuţele au o dezvoltare lentă şi nu suportă umbra. Specia esterezistentă la secetă, cere umiditate în sol în timpul răsă-ririi, ulterior nu suportă excesul deumiditate.

Influenţa factorilor tehnologici asupra culturii. Cultura se înfiinţeazăprimăvara din luna aprilie. Se seamănă câte trei rânduri pe un strat, la 35-40 cm,urmând ca după răsărire să se rărească la 20-25 cm între plante pe rând. Se folosesc 4-5kg seminţe la hectar.

Plantele rezultate din rărit se pot folosi pentru înfiinţarea de noi culturi sau dacăsunt suficient de mari se pot valorifica.

Cultura se poate înfiinţa şi prin răsad care se produce în răsadniţe semicalde. Seseamănă în luna martie câte 3-5 g sămânţă la m2. Plantarea răsadurilor are loc în luna mai.Recoltarea se face la deschiderea primelor flori, pe timp însorit şi după ce s-a ridicatroua. Producţia este de 10-15 t/ha plante verzi sau 3-4 t/ha plante uscate.

1.6.9. Asmăţuiul - Anthiriscum cerefolium L. Fam. Umbelliferae

Importanţă. Asmăţuiul se cultivă pentru frunze, care sunt puternic aromate şi seutilizează la prepararea salatelor, sosurilor picante şi pentru condimentarea altor preparateculinare. Se foloseşte şi în industria farma-ceutică.

Particularităţi biologice (fig.82). Asmăţuiul este o plantă anuală, care formează otulpină înaltă de 50-70 cm, acoperită cu perişor. Frunzele sunt tripenat-sectate cusuprafaţa netedă sau gofrată. Florile sunt grupate în inflorescenţe de tip umbelă compusăşi au culoare albă. Fructele sunt alun-gite şi ascuţite la capete, au suprafaţa netedă şiculoare brun-negricioasă.


44

Influenţa factorilor ecologici asupra culturii. Este o specie cu ce-rinţe moderatefaţă de temperatură şi lumină. Din această cauză se poate cultiva şi pe terenuri umbritedar mai umede. Lumina intensă, asociată cu temperaturi ridicate, determină emitereaprematură a tulpinilor florifere.

Influenţa factorilor tehnologici asupra culturii. Cultura se înfiin-ţează prinsemănat direct începând din martie până în septembrie, înainte de culturile principale. Seseamănă câte 4-5 rânduri pe strat la 20-25 cm între rânduri.

Recoltarea frunzelor începe după 30-35 zile după răsărire şi se re-petă la intervalde 2-3 săptămâni. La recoltare se rup frunzele de la exte-riorul rozetei.


45

C a p i t o l u l 2

SPECII POMICOLE

2.1. MĂRUL - Malus domestica Bakh,Fam. Rosaceae, Subfam. Pomoidae

Importanţă. Mărul este cea mai importanţă specie pomicolă, ocupă locul III dupăbananier şi portocal în ceea ce priveşte importanţa econo-mică, alimentară şi terapeutică.

Se consumă în special în stare proaspătă, dar şi sub formă de mân-căruri gătite(sosuri, sucuri, nectaruri), în patiserie, industria farmaceutică şi cosmetică, intrând încompoziţia unor săpunuri, şampoane, creme. Mărul este utilizat atât în hrana omuluisănătos cât şi cu caracter terapeutic. Este un bun deconstipant, folosit în prevenireacancerului intestinului gros. La nivelul intestinului gros, mărul manifestă o mare puteredesorbantă a toxi-nelor, dă rezultate bune în tratamente împotriva diareei infantile. Mărulfavorizează diareea şi eliminarea acidului uric, fiind recomandat artriticilor, obezilor şireumaticilor.

Fiind o plantă relativ rustică, cu o mare putere de adaptabilitate în diferite zone,numărul mare de soiuri existente în cultură, pretabile la cele mai diversificate sistemede cultură şi forme de conducere, permite eşalo-narea consumului de fructe proaspetepe tot parcursul anului.

Există soiuri de vară care se coc în luna august (Clark alb, Melba), soiuri detoamnă a cără fructe se maturează începând din septembrie până în noiembrie (JamesGrive, Parmen auriu) şi soiuri de iarnă a căror perioa-dă de consum durează dindecembrie până în aprilie (Jonathan, Delicious auriu).

Compoziţie chimică. Fructele de măr conţin (RADU, 1985): apă: 77,8-88,5; zahărtotal: 7,5-16,4 g/100 g p.p.; aciditate totală (exprimată în acid malic) 0,16-1,27; g/100 gp.p. substanţe tanoide: 0,06-1,31 g/100 g p.p.; substanţe pectice: 0,33-1,14 g/100 g p.p.;proteine brute: 0,18-0,72 g/100 g propus proaspăt; substanţe minerale: 0,1-0,42 g/100 gp.p.; acid ascorbic: 1-47 mg/100 g p.p.; valoarea energetică 46-84,4 calorii.

Particularităţi biologice (fig.83). Pomul are vigoare şi longevitate mare(înălţimea 5-12 m şi diametrul coroanei de până la 7-8 m), durata de viaţă este de 50-70ani. Intrarea pe rod a merilor se face după 5-6 ani de la plantare, merii pitici rodesc înanul II sau III de la plantare.Mărul este o specie perenă cu o du-rată de viaţă de 35-40 ani, altoit pe por-taltoi viguroşipoate depăşi 50 ani.Marea masă a rădăcinilor sunt repar-tizate în sol între 15 şi 80 cm adâncime, la proiecţiacoroanei depăşind uneori raza proiecţiei de 2-3 ori.Forma coroanei este caracteristică soiului, acesta putând fi: sferică (Creţesc, Pătul,Jonathan), sferic turtită (Domnesc, Banana de iarnă), larg piramidală (Starking, delicious),invers piramidală (Parmen auriu, Wagner premiat), îngust piramidală (Sari-sipan) şiplângătoare (Frumuseţea Romei, Granny Smith).

Vigoarea pomilor poate fi:Ø slabă: Starkrimson, Golden spur, Renet ananas, Wagner;Ø submijlocie: Renet portocaliu, London Pepping;Ø mijlocie: Jonathan, Delicious auriu, Parmen auriu;Ø mare: Delicious roşu, Starking delicious;


46

Ø foarte mare: Renet de Canada, Frumos de Boskop.Mărul poate avea o ramificare slabă, formând coroane rare (Parmen auriu, Wagner

premiat) sau medie (Jonathan, Golden delicious).Polenizarea la măr este încrucişată, din numărul total de flori, cele legate reprezintă

5-10% care asigură o producţie mare.Căderea fiziologică la măr loc în două etape: la două săptămâni de la fecundare şi la

începutul lunii iunie, când fructele au mărimea unei alune.Sortimentul de soiuri. Soiurile cultivate în plantaţiile pomicole din ţara noastră

sunt prezentate în tabelul 11.1.Influenţa factorilor de vegetaţie asupra calităţii măruluiTemperatura. Mărul creşte şi fructifică normal în condiţii de tem-peratură

cuprinsă între 7,5-11oC, partea aeriană, inclusiv mugurii de rod rezistă în timpul iernii latemperaturi de -35oC, optimul termic din perioada de vegetaţie este de 15oC realizată întreînflorire şi maturitatea fructelor (130-160 zile). Temperaturile ridicate din timpul veriisunt nedorite deoa-rece grăbesc maturarea fructelor, scăzând calitatea şi durata depăstrare.

Tabelul 2.1Principalele soiuri de măr cultivate (2004)

Soiul Vigoareasoiului

Epoca de coacere afructelor

Potenţialproductiv Culoarea fructelor

Close mare început iulie mediu aproape în întregime roşu

Stark Earliest mijlocie iulie foarte bun roşie aprinsă pe 2/3 dinsuprafaţă

Aromat devară supramijlocie început de august foarte bun roşie aprinsă

Red Melba mare august foarte bun roşu intensWagnerpremiat submijlocie decembrie aprilie bun galben auriu rumenit cu

roşuFrumos deBoskoop

mare, foartemare noiembrie-martie foarte bun galben, cărămiziu,

ruginiuIdared mijlocie noiembrie-aprilie bun roşu pătat de galbenGrany Smith mare martie-aprilie foarte bun verde galben verzuiFrumos deVoineşti mijlocie septembrie

decembrie foarte bun roşu portocaliu

Delicious deVoineşti mijlocie octombrie-

decembrie bun roşu pe majoritateasuprafeţei

Jonatan mijlocie noiembrie aprilie bun roşu sângeriu aprins,pătat cu galben

Deliciousauriu mijlocie octombrie-martie foarte bun galben, slab rumenit cu

portocaliu

Parmen auriu mijlocie octombrie-decembrie foarte bun galben portocaliu,

rumenit şi striat cu roşu

Mutsu Mare octombrie-martie bun galben, slab rumenit cuportocaliu

Starkrimson submijlocie decembrie-februarie foarte bun roşu încă de la legarea

fructelorFrumuseţeaRomei mijlocie noiembrie-martie bun roşu, vişiniu închis

Umiditatea optimă reprezintă 70-75% din capacitatea de câmp a solului. Nusuportă stagnarea apei şi nici seceta. Precipitaţiile optime pentru cultura mărului trebuiesă fie de 650-700 mm anual. Perioadele de secetă şi excesul de apă sunt greu suportate demăr, umiditatea atmosferică în jur de 70-80% favorizează calitatea recoltei.


47

Mărul preferă soluri fertile, bogate în calciu, magneziu, bor, zinc. Reuşeşte binepe soluri luto-argiloase, luto-nisipoase, podzolice, soluri negre de pădure,cernoziomice.

Plantaţiile de măr necesită o aprovizionare medie cu azot (20-60 kg/ha), fosfor(20-40 kg/ha) şi potasiu (20-60 kg/ha), microelemente cu magneziu 0,5 mg/litru, zincsolubil 3,5-3,7 mg/litru şi sub 15% calciu.

Influenţa factorilor tehnologici asupra calităţii măruluiPlantaţiile de măr sunt amplasate în sistem intensiv şi superintensiv în vederea

mecanizării totale a culturii mărului. Amplasarea plantaţiilor se face pe terenuri plane saucu pante mici până la 15% începând cu parce-larea, trasarea şi amenajarea drumurilor,amplasarea centrului gospodăresc, stabilirea sortimentului de soiuri şi amplasarea lor peteren.

În timpul vegetaţiei se face tăieri de formare a coroanei şi apoi în anii III şi IV devegetaţie tăieri de întreţinere, rărire chimică sau manuală a fructelor în scopulîmbunătăţirii dimensiunii, culorii şi gustului fructelor, combaterea căderii premature amerelor. Acest fenomen apare cu 2-3 săptă-mâni înainte de recoltare. Se înlătură printratamente chimice cu acid alfa-naftil-acetic (2,4 D).

Recoltarea. Momentul optim de recoltare se determină după urmă-toarele criteriipractice: uşurinţa cu care merele se desprind de pe ramuri, primele semne de îngălbenireuşoară a pieliţei (virarea culorii de la verde la galben) şi tăria pulpei care se determină cupenetrometrul.

Soiurile de mere de vară se recoltează cu 5-6 zile înainte coacerea deplină, deregulă la virarea culorii, cele de toamnă şi iarnă în săptămâna 2-4 a lunii octombrie. Dupărecoltare merele se sortează pe două calităţi la soiurile de vară şi trei calităţi la soiurile detoamnă-iarnă.

Ambalarea în vederea comercializării se face în lădiţe sau săculeţi din fibre textile.Producţia obţinută de la un pom în plină rodire este de 30-70 kg, ceea ce

reprezintă 8-30 t/ha. La o cultură de pomi pitici producţia obţinută poate să ajungă până la80 t/ha.

2.2. PĂRUL - Pyrus sativa Lam. et DCFam. Rosaceae, Subfam. Pomoidae

Importanţă. Părul este o specie pomicolă apreciată pentru calitatea fructelor carese consumă în stare proaspătă, sub formă de sucuri, des-hidratate, congelate, sub formă decidru sau distilate. Cea mai mare can-titate de pere se obţine pe continentul european,Italia fiind ţara cu produc-ţiile cele mai mari. La noi în ţară se cultivă în toate regiunilefiind mai puţin răspândit decât mărul.

Compoziţie chimică. Perele conţin: 8-15% glucide; 0,140,71% substanţe pectice;0,24-0,65% proteine brute; 0,12-0,5% acid malic; 0,06-0,24% substanţe minerale (P, Fe,K, Mn, Cl, S); 3-12% vitamina C; 0,1-0,3% vitamina PP; 0,02-0,04% provitamina A;0,01-0,05% vitamina B.

Particularităţi biologice (fig.84). Pomul se caracterizează printr-o vigoare şilongevitate mare, formează o coroană înaltă de 7-8 m, durata de viaţă 40-80 ani. Altoit pegutui vigoarea coroanei este mai mică (2-6 m) şi longevitatea 30-35 ani. Părul intră maitârziu pe rod ca mărul (4-5 ani).


48

Sistemul radicular este dependent de portaltoi. Părul altoit pe săl-batic şi franc dezvoltăun sistem radicular puternic care depăşeşte de 1,5 ori proiecţia coroanei şi pătrunde în solpână la 4-5 m adâncime. Altoit pe gutui, părul formează sistem radicular superficial, cumulte rădăcini ori-zontale situate la adâncimea de 20-40 cm.

Partea aeriană, tulpina este sub forma unui trunchi drept, cilindric, sau uşorrăsucit. Forma coroanei este dependentă de soi, şi poate fi îngust piramidală (PasseCrassane), piramidală (Untoasă Hardy, Untoasă Liegel), larg piramidală (Contesa deParis, Untoasă Giffard), invers piramidală (Decana comisiei).

Pomii pot avea:· vigoare mare: Cure, Untoasă Hardy, Contesa de Paris;· vigoare mijlocie: Untoasă Bosc, Abatele Fetel, Williams;· vigoare slabă: Dr. J. Guyot;· vigoare foarte slabă: Passe Crassane.

Soiurile de păr înfloresc primăvara când 61-67 zile consecutiv sunt temperaturipozitive. Polenizarea este entomofilă, majoritatea soiurilor sunt androsterile. Unele soiuripot fructifica partenocarpic mai ales în primăve-rile reci şi ploioase. Potenţialul productival părului este mare şi constant.

Soiuri cultivate. Sortimentul de soiuri de pere cultivate în România sunt redate întabelul 2.2.

Tabelul 2.2Sortimentul de soiuri de păr cultivate în România (2004)

Soiul Epoca de recoltare Forma şi culoarea fructului Calitatea

Trivale iulie conic, galben pai, cu roşu la soare f. bună,semifondant

Triumf iulie galben cu roşu la soare f. bunăAromată deBistriţa

iulie scurt piriform, verde-gălbui, curoşu rubiniu

f. bună,aromă de muscat

Favorita luiClapp iulie-august scurt piriform, roşu cărămiziu f. bună, intensă,

fără sclereideUntoasăprecoceMorettini

august piriform, galben pai cu roşu lasoare

f. bună,aromă intensă

Timpurii deDâmboviţa august scurt piriform, 2/3 roşu aprins foarte bună

Napoca a doua jumătate alunii august

piriform, galben-pai, rumen lasoare

aromă fină,calitate bună

Williams a treia decadă alunii august roşu intens aromă fină,

calitate f. bunăUntoasă deGeoagiu

a doua decadă alunii sept. bergamotiform, verde-gălbui foarte bună

Untoasă Bosc a treia decadă alunii sept. piriform, cărămiziu foarte bună

Abatele Fetel a treia decadă alunii sept. piriform lung, verde gălbui pulpa fondantă şi

aromată

Republica octombrie bergamotiform, verde-gălbui aromă fină,calitate f. bună

Contesa de Paris octombrie piriform, verde gălbui calitate bună,aromă fină

Cure octombrie piriform lung, verde gălbuiconsistenţămediocră, lipsăaromă


49

Influenţa factorilor ecologici asupra calităţii perelorTemperatura. Părul necesită mai multă căldură în timpul perioadei de vegetaţie

decât mărul, fiind mai puţin rezistent la temperaturile scăzute care limitează arealulplantaţiilor comerciale de păr. Creşte şi fructifică bine în zonele unde temperaturile mediianuale sunt cuprinse între 9,5-10,5oC, temperatura medie a perioadei de vegetaţie este de14-16oC, limita de rezis-tenţă a părului la îngheţ este de -26…-30oC, rădăcina rezistă la -7.…-11°C. La formarea petalelor (bobocii roşii) suportă temperaturi de -3,9°C, în plinăînflorire -2,2°C şi fructe legate de câteva zile -1,1°C.

Umiditatea. Cultura părului reuşeşte în general la un regim de pre-cipitaţii de 600-650 mm anual. Perioada de secetă şi excesul de apă sunt mai bine suportate de părcomparativ cu părul dar o puternică reacţie nega-tivă asupra calităţii recoltei. Părul altoitpe păr franc creşte şi fructifică bine în zonele cu precipitaţii medii lunare de 600-700 mmanual şi o umiditate relativă a aerului de 70-80%.

Părul este mai pretenţios faţă de lumină decât mărul, reuşeşte pe terenuri cuexpoziţie sudică, sud-estică şi sud-vestică. Nevoia maximă faţă de lumină este în faza deînflorit şi în perioada de legare a fructelor.

Părul este exigent faţă de sol mai ales dacă este altoit pe gutui. Pre-ferăterenuri cu textură mijlocie, profunde, fertile, suficient de umede, terenuri aluviale şinisipuri solificate, revene, bine drenate. Este mai puţin pretenţios faţă de reacţiasolului.

Influenţa factorilor tehnologici asupra calităţii perelorAmplasarea livezilor de păr se face în zonele umede, pe terenuri care nu sunt

expuse vânturilor reci de iarnă şi cu temperaturi de -28°C, în treimea inferioară şimijlocie a versanţilor cu pante mici.

Aplicarea îngrăşămintelor cu gunoi de grajd se va face în cantităţi moderate.Rodirea periodică la păr este mai puţin accentuată ca la măr, volumul tăierilor înperioada de rodire este mai mic decât la măr, nu formează coroane dese, iar rărireamanuală se face în măsură mai restrânsă.

Recoltarea. Momentul optim de recoltare a perelor este în funcţie decaracteristicile morfologice şi gustative ale fructelor mai exact când culoarea de fond apieliţei virează de la verde spre o nuanţă mai deschisă, amidonul din zona camereiseminale începe să se hidrolizeze, iar fermitatea pulpei scade începând din zonapedunculului.

Potenţialul productiv al părului este la fel de mare ca al mărului, pomul în rodiredă în medie 30-60 kg putând ajunge la 150-180 kg, la hectar se obţine 15-25 tone.

11.3. PRUNUL - Prunus domestica L.,Fam. Rosaceae, subfam. Prunoideae

Importanţă. Prunul este o specie pomicolă dominantă în arealul pomicol din ţaranoastră datorită utilizărilor sale extrem de complexe: va-loarea alimentară ridicată,producţii mari pe unitatea de suprafaţă, rustici-tatea speciei, respectiv, cerinţe reduse faţăde factorii de vegetaţie, înmul-ţirea uşoară prin altoire, perioada lungă de valorificare afructelor, diversi-tatea formei, culorii şi gustului fructelor care satisface pretenţiile uneilargi game de consumatori, valorificarea superioară a fructelor (gem, dulceaţă, magiun,compot, distilate, prune deshidratate, consum în stare proaspătă), rezistente la scuturare,


50

din miez se extrage un ulei cu calităţi asemănătoare cu cel de migdal, lemnul de prun estefolosit în industria creioanelor şi combustibil.

Compoziţie chimică. Compoziţia chimică complexă a fructelor de prun suntredate în tabelul 2.3.

Tabelul 2.3Valoarea nutritivă a 100 g prune proaspete şi deshidratate

(valori medii) (COCIU, 1997)

Elementul Prune proaspeteApă 85,200

Calorii 55,000Proteine (N x 6,25) 0,790

Lipide (total) 0,620Hidraţi de carbon (g total) 13,010

Celuloză (fibre) g 0,600Substanţe minerale

Ca 4,000Fe 0,100P 10,000

Mg 7,000K 172,000Na 0

Zn 0,100Cu 0,043Mn 0,049

VitamineA 32,000

Acid ascorbic (mg %) 3,300Tiamină (mg) 0,430

Riboflavină (mg) 0,096Niacin 0,500

Acid pantotenic (mg) 0,182Vitamina B6 (mg) 0,081

Folacin (mg) 2,200

Particularităţi biologice La pomii pe rădăcini proprii (obţinuţi din drajoni, dinbutaşi sau din seminţe) sistemul radicular repre-zintă 25-40% din greutatea totală apomului, având o dezvoltare superfi-cială, trasantă.

Multe soiuri autohtone cum ar fi Tuleu gras, Bistriţene, Goldane, formeazădrajoni.

În cazul pomilor altoiţi, arhitectonica şi ritmul de dezvoltare a sis-temuluiradicular depinde de portaltoi dar şi de soi, natura solului şi modu-lui de lucrare a solului.

Astfel, la pomii altoiţi pe corcoduş din soiul Vinete de Italia la Staţiunea Bistriţamajoritatea rădăcinilor (57,2% din total rădăcini) au fost amplasate între 30-60 cm şinumai 4,1% au pătrunderea între 60-100 cm adâncime (MODORAN, 1962, citat de MITRE,2002).

În ceea ce priveşte deplasarea pe orizontală rădăcinile aceluiaşi soi altoit pecorcoduş au ajuns la 7,7 m de trunchi pe când ale soiului Renclod verde la 8,25 m.

La prunii altoiţi pe prun franc sistemul radicular este mai superficial, marea masăa rădăcinilor fiind amplasată în sol între 10 şi 50 cm. Majoritatea por-taltoilor franc de


51

prun emit drajoni care trebuie îndepărtaţi în fiecare an fiind consumatori inutili îneconomia pomului.

Trunchiul creşte drept şi cu riti-dom neted (Anna Spath, Renclod verde) sautorsionat (Roşior văratic, Montford). La soiurile Rivers timpuriu, Agen, trun-chiulprezintă nişte coaste evidente. Vigoarea pomilor. În tinereţe, pru-nul creşte repede, formând lăstari lungi şisubţiri. În pepinieră creşterile pot ajunge până la 2-3 m iar în livadă 2-2,5 m. Dupăintrarea pe rod creşterea pomilor se tem-perează, coroana atingând dimensiuni de 4-7 mîn înălţime şi diametru, vigoarea şi forma coroanei fiind caractere de soi.Coroana poate fi: fusiformă (Eric, Simon), piramidală (Tuleu gras, Tuleu timpuriu, DeBistriţa), invers piramidală (Anna Spath, Pêche), globuloasă (Agen, Vinete de Italia),turtită (Montford, Renclod verde).

Tot caracter de soi este şi capacitatea de ramificare: ramifică slab soiurile RenclodAlthan, Vinete de Italia, Pêche, Tuleu timpuriu) şi bene-ficiază de o bună capacitate deramificare Agen, Minerva, mirabellele, corcoduşii, porumbarul.

Prunul înfloreşte după cais şi aproape concomitent cu unele soiuri de cireş, vişin şipiersic. Înfloritul are loc înainte de înfrunzit la Nectarină roşie, Stanley, Silvia,concomitent cu înfrunzitul la Vinete de Italia sau după înfrunzit (Vinete româneşti,Centenar).

În ceea ce priveşte timpurietatea înfloririi deosebim:Ø soiuri cu înflorire extratimpurie: Burbank;Ø soiuri cu înflorire timpurie: Grase româneşti;Ø soiuri cu înflorire mijlocie: Pêche, Stanley;Ø soiuri cu înflorire târzie: Tuleu gras, Vinete româneşti,

Vinete de Italia.La prun polenizarea este entomofilă. În funcţie de modul de com-portare în

procesul polenizării şi fecundării soiurile de prun se grupează în:· soiuri autofertile: Anna Spath, Stanley, Vinete româneşti;· soiuri parţial autofertile: Agen, Vinete de Italia, Grase româneşti;· soiuri autosterile: Tuleu gras şi descendenţele lui, Early

Rivers, Pêche, RenclodAutosterilitatea unor soiuri de prun se datorează androsterilităţii (antere fără polen

fertil).La prun nu se cunosc perechi de soiuri intersterile aşa că gruparea soiurilor în

parcele se face cu uşurinţă. Dacă 20% din florile de pe pom sunt fecundate iar din acesteadacă 20-30%, adică 4-6% din numărul florilor vor rămâne fructe producţia la pom va fifoarte bună. Căderea ovarelor şi fruc-telor poate fi redusă ca intensitate prin măsuriagrotehnice specifice ca asi-gurarea polenizării cu albine, fertilizări foliare cu bor.

Vârsta intrării pe rod. Prunii intră în mod normal după 5-6 ani de la plantare.Unele soiuri încep să rodească de la 3-4 ani. Portaltoii viguroşi cum este corcoduşulîntârzie rodirea cu 1-2 ani faţă de porumbar sau Voi-neşti B (COCIU, 1977, citat de MITRE,2002).

Începând cu anul III înfloresc şi leagă soiurile Tuleu timpuriu, Anna Spath, Stanley,Pêche, Renclod, Centenar, Carpatin atât altoiţi cât şi pe rădăcini proprii. Intră târziu perod: Vinete româneşti, Vinete de Italia, Gras ameliorat, Bosniace. Potenţialul productiv laprun poate fi mare sau foarte mare în funcţie de soi sau chiar la acelaşi soi în funcţie dezonă, de tehno-logia aplicată, dacă pomii sunt altoiţi sau sunt pe rădăcini proprii. Prunul pro-duce 10-25 t/ha în funcţie de soi. Cele mai productive sunt soiurile Anna Spath, Stanley,Centenar, Tuleu gras.


52

Longevitatea prunului este de aproape două ori mai mică decât a mărului şipărului. Majoritatea soiurilor altoite pe corcoduş trăiesc de regulă 25-30 de ani în zonefoarte favorabile chiar 40 de ani. Perioada de creştere durează 3-7 ani, cea de început derodire 4-6 ani, rodire maximă 10-12 ani după care recolta scade treptat, pomii intrând înperioada de declin.

Sortimentul de soiuri la cultura prunului. În plantaţiile vechi sorti-mentul estereprezentat de soiuri autohtone şi străine validate în cultura pru-nului (Tuleu gras, Vineteromâneşti, Grase româneşti, Early Rivers, Anna Spath, Pêche etc.).

Pe plan mondial există în prezent peste 2500 de soiuri. Dintre aces-tea multe aufost încercate în ţara noastră. Principalele soiuri recomandate la înmulţire în ţara noastrăsunt prezentate în tabelul 2.4.

Tabelul 2.4.Soiuri de prun cultivate în România (2000)

SoiulLuna/decada

maturăriifructului

Principalele însuşiri agroproductive

EarlyRivers VII/1

Viguros; produce moderat; fructele mijlocii, de calitate medio-cră, cad la maturitate şi trebuie recoltate în 2-3 reprize

Ialomiţa VII/2Vigoare mijlocie; fructifică pe formaţiuni scurte şi mijlocii;tolerant la plum-pox; productiv (15-18 t/ha); fructe mijlocii decalitate

Carpatin VII/3-VIII/1 Vigoare mică-mijlocie; auto-steril; precoce; foarte productiv(20-25 t/ha); fructe de calitate

Tuleutimpuriu VII/3-VIII/1

Vigoare supramijlocie; precoce; rezistent la ger, secetă şi boli;androsteril; produce moderat (7-10 t/ha); fructe de foarte bunăcalitate

Piteştean VII/3-VIII/1 Vigoare redusă; fructificare spur; productiv (24 t/ha); auto-steril; fructe de calitate

Minerva VIII/1

Vigoare mică-mijlocie; precoce; fructifică pe buchete de maişi ramuri mixte; foarte productiv (27-28 t/ha); rezistent la ger,secetă şi boli; tolerant la plum-pox; auto-steril; fructe mijlociisau mari, de calitate

RenclodAlthan VIII/3 Vigoare mare; rodeşte pe buchete şi ramuri mijlocii; foarte

productiv; fructe de calitate

Tuleu gras VIII/3 Vigoare mare; rodeşte pe ramuri mixte; lemn fragil; foarteproductiv, cu fructe de calitate

Dâmboviţa VIII/3Vigoare supramijlocie; fructifică pe ramuri scurte şi mijlocii;androsteril; foarte productiv (27-30 t/ha); cu fructe mari, decalitate

Albatros VII/3-IX/1 Vigoare mare; fructifică pe formaţiuni lungi şi mijlocii; andro-steril; productiv (27 t/ha); fructe mari de calitate

Record IX/1 Vigoare mijlocie; fructificare spur; fructe foarte mari, aspec-tuoase şi de calitate

D'Agen IX/1-2 Vigoare mijlocie; rodire spur; productiv

Stanley IX/2-3 Vigoare milocie; fructificare spur; autofertil; tolerant la viroze;foarte productiv

Grasameliorat IX/1-2 Vigoare mare; fructifică pe ramuri mijlocii şi lungi; auto-

fertil; tardiv; foarte productiv

Vineteromâneşti IX/2

Vigoare mijlocie; rustic; rezistenţă mijlocie la boli; rodeşte peramuri mijlocii; autofertil; productivitate mijlocie; fructe micidar de foarte bună calitate

Vinete deItalia IX/2-3

Vigoare mijlocie; pretenţios la climă şi sol; rezistent la ger şiboli, dar sensibil la secetă; autofertil; potenţial productiv scă-zut; fructe aspectuoase şi de calitate


53

În funcţie de momentul maturării, soiurile de prun se împart în:Ø foarte timpurii (înainte de 15.VII);Ø timpurii (16.VII-15.VIII);Ø mijlocii (16.VIII-15.IX);Ø târzii (16.IX-15.X).După modul de valorificare soiurile se grupează în:· soiuri pentru consum în stare proaspătă;· soiuri pentru deshidratare;· soiuri pentru dulceaţă, gem, magiun, compoturi, siropuri, nectar, distilateCalitatea bună a fructelor se realizează doar în zonele călduroase.Cel mai ridicat nivel de acumulare a pruinei se realizează în zonele în care

diferenţa de temperatură dintre zi şi noapte este mare.Orientarea de perspectivă în sortimentul de soiuri de prun este de creştere a

cantităţilor de prune industrializate sub formă de compot, dulce-ţuri, gemuri în defavoareacelor de distilare şi creşterea ponderii în sorti-ment a fructelor consumate în stareproaspătă.

Influenţa factorilor climatici asupra calităţii prunelor. Cerinţe faţă detemperatură. Izotermele favorabile culturii prunului sunt 8,5-11°C, în funcţie de soi 8-9,5°C: Vinete româneşti, Tuleu gras, Grase româneşti; 10-11°C: Stanley, Renclod Althan,Agen, Silvia. Cerinţele soiurilor faţă de temperatură depind de speciile din care provin.Limita superioară de rezis-tenţă la ger este de -50…-55°C

Cu o rezistenţă mai bună la ger sunt soiurile Stanley, Anna Spath, Roşioarevăratice (COCIU, 1997). Gerurile de revenire din februarie scad rezistenţa la ger cu câtevagrade, iar în unii ani pot provoca căderea mugu-rilor floriferi.

Pragul biologic la care prunul porneşte în vegetaţie este de +5°C. De la acest pragnecesarul temperaturilor active pentru declanşarea înflori-tului este de 321°C, pentrumaturarea fructelor 2000-2200°C la soiurile timpurii (Rivers timpuriu, Ruth Gerotetler,Diana, Ialomiţa, Minerva) şi de 3200-3500°C pentru soiurile târzii (Gras românesc,Record, Gras ameliorat etc.) (COCIU, 1997).

Pentru o bună fecundare a florilor prunul pretinde temperaturi de 10-25°C înperioada înfloririi.

În ceea ce priveşte durata strălucirii soarelui optimă pentru prun, este nevoie de2100-2200 de ore de strălucire a soarelui şi 100-110 zile cu cer senin. Media maximelortrebuie să fie +16°C, +17°C iar media minimelor +3,2...+4,4°C.

Fiind o specie cu înflorire timpurie mugurii florali şi florile sunt sensibile lagerurile târzii de primăvară. Astfel, florile în fază de boboc, rezistă până la -3,9...-4,9°C;florile deschise, rezistă până la -2,2...-3,2°C. Rezistenţa florilor creşte până la -5...-6°Cdacă înainte de înflorire au fost câteva zile cu temperaturi scăzute (CONTARCEANU, 1953).Cel mai sensibil organ al florii este pistilul apoi ovarul. Fructele legate, sunt distruse latemperaturi de -1,1°C.

Excesul de căldură însoţit de secetă şi vânturi uscate nu este favo-rabil culturiiprunului.

Cerinţele faţă de apă. Soiurile europene sunt destul de pretenţioase faţă de apă,dovadă zonarea lor naturală în regiunile deluroase sau în văile largi ale râurilor mari şiumiditate suficientă în sol (COCIU, 1997). Cea mai mare densitate de pruni se găseşte înzonele în care cad 700-800 mm preci-pitaţii anual, din care minim 100-120 mm în lunaaugust.


54

În ceea ce priveşte umiditatea atmosferică, prunul cere valori ale umidităţiirelative cuprinse între 68 şi 72% iar în iulie 56-64%. Unde nu se poate asigura apanecesară din precipitaţii se impune irigarea.

Cerinţele faţă de apă sunt influenţate pe lângă alţi factori de portal-toi şi de soi.Pomii altoiţi pe prun franc au cerinţe mari faţă de apă, cei altoiţi pe corcoduş cerinţemijlocii iar cei altoiţi pe zarzăr sau pe piersic au cerinţe minime.

Prunul nu suportă nici excesul de umiditate din sol (mai greu de suportat când estealtoit pe zarzăr şi mai uşor când este altoit pe franc) nici cel din atmosferă.

Ploile reci din perioada înfloritului împiedică polenizarea şi fecun-darea,favorizează atacul de Monilinia laxa putând compromite recolta.

Lipsa apei se manifestă, mai ales la soiurile sensibile, prin căderea frunzelor,încetarea creşterii lăstarilor, diferenţierea incompletă a mugurilor de rod şi la secetăprelungită chiar uscarea pomilor.

Cerinţe faţă de lumină. Deşi prunul face parte din grupa speciilor cu cerinţemijlocii faţă de lumină, nevoile faţă de acest factor climatic fiind satisfăcute în toatezonele pomicole, totuşi prunul preferă expoziţii sudice, sud-estice şi sud-vestice.

Lipsa luminii determină degarnisirea bazei şarpantelor, tendinţa de înălţare acoroanelor, uscarea ramurilor din zonele umbrite. Cultivaţi pe versanţi mai puţin însoriţipomii produc fructe mai mici, slab colorate, cu un conţinut redus în zaharuri şi cu gustmediocru. Chiar când expoziţia este bună lumina poate deveni insuficientă în plantaţiileprea dese sau cu forme de coroană inadecvate speciei.

Cerinţele faţă de sol la prun sunt moderate datorită sistemului radi-cular trasantcare explorează un volum mare de sol. S-ar putea practic spune că solul nu este oproblemă pentru cultura prunului mai ales datorită portaltoilor (corcoduş, prun franc) careau mare capacitate de adaptare la diferite tipuri de sol.

Tipurile de sol favorabile culturii prunului sunt solurile brune, pod-zolite, brun-roşcate de pădure, podzoluri. Prunul este sensibil la aeraţia solului, nu suportă scădereaconţinutului de oxigen.

Prunul creşte bine numai în solurile în care volumul de sol neafectat de proceselede reducţie (gleizare) la dispoziţia sistemului radicular este de minim 30%. Aceasta este ocondiţie obligatorie pe toate tipurile de sol indiferent de alte însuşiri fizice sau chimice(COCIU, 1997).

Influenţa factorilor climatici asupra calităţii prunelor.Prunul se cultivă în sistem de cultură pură, clasic, intensiv, super-intensiv cu

densităţi de până la 2222 pomi/ha, densitatea optimă pentru soiurile aflate în cultură estede 500-600 pomi/ha.

Solul în plantaţiile tinere se menţine în sistem de ogor negru sau înierbarea întrerânduri şi ogor pe rând. Fertilizarea se face în funcţie de gradul de aprovizionare al soluluicu elemente nutritive, conţinutul solului în argilă, de consumul specific al prunului,precipitaţiile anuale şi producţia planificată. La un hectar plantaţie de prun cu un numărde 200 pomi, la o producţie de 15 t/ha se extrag anual din sol 36 kg N s.a., 11 kg P2O5s.a., 50 kg K2O s.a. şi 22 kg CaO s.a., dozele de s. a. recomandate la hectar sunt de 120 kgN, 70-80 kg P2O5 şi 120 K2O. Se fac tăieri de formare în tine-reţe, de rărire şi fructificareîn perioada de vegetaţie şi de regenerare în perioada de declin.

Recoltarea prunelor se face în funcţie de modul de valorificare al fructelor. Astfelpentru consumul în stare proaspătă, prunele se recoltează la maturitatea de consum cândsunt destinate consumului intern şi cu 2-5 zile mai repede pentru cele destinate exportuluişi cele care se transportă la distanţe mari.


55

11.4. CAISUL - Armeniaca vulgaris Lam.Fam. Rosaceae, subfam. Prunoideae

Importanţă. Caisele fac parte din grupa fructelor cele mai apreciate de consumatori.Cererea mare de caise este determinată de însuşirile calita-tive şi tehnologice a acestora:fineţea pulpei, aroma specifică, conţinutul bogat în zaharuri, aciditate şi alte substanţespecifice, utile organismului.

După RADU (1985), caisele conţin: apă 79-88%, zahăr total 8,40-15,20%, aciditatetitrabilă 0,56-1,86%, proteine 0,73%, pectine 0,30-0,88%, substanţe tanoide 0,03-26%,cenuşă 0,28-0,93%, raportul zahăr-aciditate 8,40-23,70% şi o valoare energetică de 21-77cal.%; conţinutul în vita-mine: 7 mg vitamina A; 10 mg vitamina C; 0,06 mg vitamina B1;0,3 mg vitamina B2; 6 mg vitamina PP; săruri minerale: K, 300 mg; P, 23 mg; Ca 15 mg;Mg, 11 mg; S, 6 mg; Na, 5 mg (RANDORNI, citat de MITRE, 2002).

Caisele se folosesc pentru consum în stare proaspătă sau pentru industrializare:sucuri, nectaruri, compoturi, fructe congelate şi deshidratate, gemuri, dulceţuri, băuturialcoolice, distilate. Practica medicală scoate în evidenţă efectul pozitiv al consumului decaise proaspete în digestie (prin reacţia alcalină a sucului), refacerea hemoglobinei,anemiei etc.

Extinderea caisului în cultură este argumentată şi de precocitatea, timpurietatea şiproductivitatea sa.

Pe plan mondial producţia totală de caise a fost în anul 2002 de 2.670 mii tone dincare în Asia 1358 mii tone, Europa 796 mii tone (Franţa, Germania, Italia, Spania,Turcia). Cea mai mare ţară producătoare de caise este Turcia cu 538 mii tone.

În România, producţia de caise a anului 1998 a fost de 37 mii tone. Suprafaţaapreciată ca fiind ocupată de cais este de cca. 10 mii hectare, cu un total de 3 milioanepomi. Principalele zone de cultură a caisului sunt cele din vestul şi sud-vestul ţării,inclusiv nisipurile din sudul Olteniei, respectiv sudul şi sud-estul ţării.

Particularităţi biologice Altoit pe prunul buburuz, caisul are un sistem radicularmai profund decât în cazul altoirii pe corcoduş. PRICĂ (1971), citat de MITRE (2002)constată că marea masă a rădăcinilor la caisul altoit pe corcoduş se situează în sol la 24cm adâncime.

Vigoarea coroanei. În primii ani de viaţă, ritmul de creştere a pomi-lor este foarterapid, înregistrându-se creşteri anuale de 80-120 cm cu nume-roşi lăstari anticipaţi, 2-3valuri de creştere în aceeaşi perioadă de vegetaţie. Pomii ajung repede la 4-6 m şi la undiametru al coroanei de 6-8 m.

Forma coroanei la cais este specifică soiului putând fi globuloasă (Tivoli), sfericturtită (Umberto), larg piramidală (Mari de Cenad), invers piramidală (Royal). Dupăintrarea pe rod coroanele devin rare.

Modul de fructificare. La începutul rodirii toate soiurile de cais fructifică peramuri lungi, mijlocii şi anticipate. Mai târziu soiurile Selena, Sulmona, Mari de Cenad,Timpurii de Arad, Royal rodesc pe ramuri buchet iar soiurile Timpurii de Chişinău şi DeOlanda pe ramuri mijlocii. Alături de ramurile mijlocii şi ramurile buchet caisul rodeşte şipe ramuri mixte cu lungimi variabile între 30-70 cm, cu potenţial ridicat de rodire. Acesteramuri în anul următor rodirii devin purtătoare de ramuri buchet.

Vârsta intrării pe rod. Caisul este o specie precoce care formează muguri floriferiîncă din pepinieră. Majoritatea soiurilor însă, încep să fruc-tifice din anul III-IV de laplantare, iar producţii economice realizează în anii V-VI.


56

Comportarea în procesul polenizării. Majoritatea soiurilor de cais sunt autofertile. Spredeosebire de cireş şi prun, la care lipsa albinelor com-promite recolta, caisul leagă uneorichiar şi fără prezenţa albinelor, fapt ce se explică prin conformaţia organelor florale: lacais înainte de deschiderea florii, pistilul este strâns între stamine, a căror antere crapă şiproiectează polen pe stigmat, asigurând astfel autopolenizarea înainte de fenofaza opti-măînfloritului (COCIU, 1993).

Potenţialul productiv. Caisul poate produce mult încă din primii ani de rodire,putându-se ajunge la producţii de 50-70 kg/pom.

Longevitatea economică la cais este de 15-20 ani. Altoit pe prun şi încadrat într-otehnologie adecvată de cultură poate avea o longevitate eco-nomică mai mare cu 5-10 ani.

Sortimentul de soiuri la cultura caisului. Principalele soiuri de cais avizate laînmulţire sunt prezentate în tabelul 11.5.

Influenţa factorilor climatici asupra calităţii caiselor.Temperatura. Caisul este o specie pretenţioasă faţă de temperatură. Pomii intră în

vegetaţie după 7-10 zile cu temperaturi în aer mai mari de 6ºC. Fenofazele de înflorire,fecundare, legare se desfăşoară când tempera-tura aerului depăşeşte 10-12ºC, iar în timpulvegetaţie preferă temperaturi medii de 20ºC.

Tabelul 2.5.Soiuri de cais cultivate în România (2000)

SoiulEpoca derecoltat

luna/decada

Greutateamedie a

fructelor (g)Culoarea fructelor

Timpurii de Chişinău VI/3 45 galbenăRoyal VII/1 55 portocalieCea mai bună de Ungaria VII/2 65 galben-portocalieMari de Cenad VII/2 80 portocaliePaviot VII/3 60 galben-roşiaticăDe Olanda VII/3 60 portocalie-roşiaticăMamaia VII/2 50 portocalie-roşiatică

Luizet VII/2 75 galben deschis cupuncte roşii-violacee

Cais trandafiriu VII/3 70 Roşie-vişinieUmberto VII/3 55 portocalie-violacee

Temperatura medie anuală optimă culturii caisului este de 9,5-11ºC.Caisul nu suportă temperaturile excesive din timpul verii mai ales dacă sunt

asociate cu lipsa de apă.Factorii limitativi ai culturii caisului în ţara noastră îi constituie temperaturile

scăzute din timpul iernii, gerurile de revenire şi temperaturile scăzute din perioada deînflorire, fecundare şi legare.

Rezistenţa caisului la temperaturile scăzute din timpul iernii depinde de soi, vârstă,amplitudinile de temperatură, momentul ieşirii din repausul obligatoriu de iarnă. Dacăpomii au trecut printr-un an normal şi sunt bine căliţi, muguri de rod rezistă până la -20...-22ºC. Dacă după ieşirea din repausul obligatoriu survin zile calde urmate de geruri derevenire, acestea provoacă pierderea mugurilor de rod. Rezistenţa mugurilor la ger scadecu apropierea primăverii, suferind la -10...-12ºC. Rezistenţa la ger a mugurilor de rodvariază şi în funcţie de formaţiunile fructifere pe care se găsesc şi poziţia acestora încoroană. Mugurii din partea inferioară a coroanei şi cei de pe buchetele de mai sunt maisensibili la ger în timp ce mugurii de pe ramurile lungi şi mai viguroase şi cei de pe valul


57

al doilea de creştere, rezistă mai bine la temperaturi scăzute, chiar în fenofaze critice(COCIU, 1993).

Rezistenţa la ger este determinată şi de agrotehnica aplicată. Astfel, irigareaprelungită, fertilizarea excesivă cu azot, amplasarea pomilor la baza pantei sau peterenuri plane, fără drenaj aerian accentuează efectul negativ al temperaturilor scăzute.

Umiditatea. Originar din ţările calde, cu lipsă de umiditate, caisul este una dinspeciile pomicole rezistente la secetă. Datorită acestei însuşiri caisul reuşeşte bine înzonele de silvostepă şi stepă unde cad cantităţi reduse de precipitaţii în jur de 400-600mm anual, suficiente dacă sunt bine repartizate în timp.

În faza de coacere, excesul de apă duce la deprecierea calităţii pro-ducţiei, fructelenemaiputând fi valorificate corespunzător deoarece crapă. Sistemul radicular nu suportăexcesul de apă din sol chiar dacă este tem-porar. De asemenea, nu suportă apa freatică înapropierea rădăcinilor, aceste cauze determinând pieirea prematură a pomilor.

Deşi este cunoscută ca o specie rezistentă la secetă, caisul răspunde bine la irigatmai ales atunci când se urmăresc obţinerea de producţii mari de fructe şi de calitate.Nevoia de apă la cais se resimte puternic şi după recoltarea fructelor când se urmăreştestimularea creşterilor, inducţia şi diferenţierea mugurilor de rod.

Lumina. Caisul este cunoscut ca o specie cu cerinţe deosebite pentru lumină, caurmare a centrului său genetic în care s-a format. De aceea ampla-sarea plantaţiilor se vaface pe expoziţii sudice sau sud-estice.

De asemenea, la înfiinţarea plantaţiilor se vor folosi forme de co-roană şi distanţede plantare care să permită asigurarea unei bune lumino-zităţi pentru întreaga coroană, întot cursul zilei.

Insuficienţa luminii determină uscarea ramurilor de rod, degarnisi-rea semi-scheletului, reducerea diferenţierii mugurilor de rod şi maturării lemnului.

Solul. Caisul reuşeşte pe soluri mijlocii sau uşoare, lutoase sau luto-argiloase,nisipuri în diferite stadii de solificare. De asemenea, preferă solurile adânci cu fertilitateridicată, bogate în fosfor şi potasiu, permeabile pentru apă şi aer, cu reacţie neutră saualcalină.

Altoit pe zarzăr se comportă bine chiar şi pe nisipuri irigate sau neirigate. Solurilegrele şi reci, cu slabă permeabilitate pentru apă şi aer, precum şi cele pietroase, cuconţinut ridicat în săruri, cu apă stagnantă sau cu apă freatică la mai puţin de 1,5-2,0 madâncime, sunt improprii culturii caisului. Pe asemenea soluri pomii vegetează slab şi pierprematur.

Altoiţi pe corcoduş, pomii tolerează oarecum şi astfel de soluri.Împotriva evitării apariţiei fenomenului de pieire prematură a caisu-lui se poate

interveni prin măsuri preventive cum sunt:- amplasarea plantaţiilor de cais pe terenuri uşoare, drenate, în zonele cele mai

favorabile sub aspect climatic;- alegerea portaltoilor adecvaţi în funcţie de soi şi mediul edafic;- utilizarea prunului ca intermediar;- obţinerea unor portaltoi noi între cais şi prun;- asigurarea unui regim optim de fertilizare şi irigare;- normarea producţiei în perioadele de ger;- efectuarea cu rigurozitate a tratamentelor fitosanitare;- scoaterea şi arderea ramurilor şi pomilor afectaţi de apoplexie.Influenţa factorilor tehnologici asupra calităţii caiselor.Zonele cele mai favorabile pentru cultura caisului sunt acelea unde temperaturile

în timpul iernii nu scad sub -25°C. Plantaţiile de cais sunt înfiinţate în sistem clasic (333


58

pomi/ha, la distanţa de 6/5,5 m), intensiv (571 pomi/ha, 5/3,5 m). În primii ani devegetaţie se fac tăieri de formare a coroanei, după intrarea pe rod se fac tăieri defructificare şi curăţire de ramuri uscate, bolnave şi rupte. Întreţinerea solului se face însistem ogor negru sau combinat cu îngrăşăminte verzi. Caisul reacţionează pozitiv laaplicarea îngrăşămintelor organice şi chimice. Pentru un hectar plantaţie se recomandăurmătoarele cantităţi de substanţă activă: 100-120 kg N, 80-100 kg P2O5 şi 80-100 kgK2O. În timpul formării fructelor se recomandă aplicarea a 4-7 udări cu norme de 400-700m3/ha în funcţie de tipul solului. Pieirea prematură a caisului (apoplexia) este un sindromextrem de pericu-los, simptomatic pomul prezintă aspect clorotic, fructe mici, creşterireduse, uscări de şarpante şi în final uscarea întregului pom. Acest sindrom este generat deurmătoarele cauze: atac de virusuri, bacterii sau ciuperci şi dege-nerarea scoarţeitrunchiului pomilor datorită gerurilor.

Recoltarea fructelor. Perioada de maturare a caiselor este în general scurtă, coacerease realizează uniform, permiţând recoltarea integrală. Pentru consum în stare proaspătăcaisele se recoltează când fructele au atins mărimea, forma şi culoarea caracteristicesoiului, pulpa este încă fermă, iar aroma specifică soiului se manifestă intens; trebuiereţinut că, procesul de maturare nu mai continuă după maturarea fructelor, ceea ce face cafructele recoltate prea devreme să fie fade.

Fructele destinate transformării în dulceţuri de caise verzi vor fi recoltate înaintede întărirea sâmburelui, iar cele destinate industrializării la completa maturitate.

În plantaţiile moderne de cais vor trebui asigurate spaţii de răcire în carecaisele vor fi depozitate provizoriu înainte de a fi transportate cu mijloace adecvatecătre pieţele de desfacere.

2.5. PIERSICUL - Persica vulgaris Mill.Fam. Rosaceae, subfam. Prunoideae

Importanţă. Piersicul este o specie pomicolă valoroasă datorităparticularităţilor biologice ale pomilor şi însuşirilor terapeutice şi tehnolo-gice alefructelor. Fructele pot fi consumate în stare proaspătă sau prelu-crată sub formă de gem,compot, nectar, fructe deshidratate, băuturi răcori-toare, distilate.

După RADU (1985) fructele conţin 82-91% apă, 17-18 g substanţă uscată, 5-12 gzahăr total, 0,3-1,4 g aciditate titrabilă, exprimată în acid malic, 0,4-1,3 g proteine, 0,2-0,7g pectine, 0,02-0,4 g tanoide, 0,3-0,7 g cenuşă. Dintre glucide conţine: glucoză 1,47%,fructoză 1,0%, zaharoză 6,6%. Conţinutul în vitamine este reprezentat de acid ascorbic 5-8 mg/100 g, vitamina B1 (0,03), B2 (0,05), B6 (0,90), A (0,30), E (0,43) mg/100 g.

Dintre elementele minerale, după RANDOIN conţine 230 mg/100 g K; 22 mg/100 gP; 10 mg/100 g Mg; 8 mg/100 g Ca; 2 mg/100 g Na; 0,6 mg/100 g Mn; 0,4 mg/100 g Fe;0,05 mg/100 g Cu; 0,02 mg/100 g Zn.

Valoarea energetică este de 29,0-64,0 cal%.Piersicile sunt recomandate în alimentaţia bolnavilor de ficat, rini-chi,

arteroscleroză şi obezitate.Piersicul are şi alte avantaje care justifică extinderea lui în cultură cum sunt: pomii

intră repede pe rod, produc mult şi constant an de an, iar în caz de accidente climatice serefac uşor.

Pe plan mondial se cultivă patru categorii de piersici:· piersici propriu-zise cu pieliţa pubescentă şi pulpa neaderentă la sâmbure;· pavii, cu pieliţa pubescentă şi pulpa aderentă la sâmbure;· nectarine, cu pieliţa nepubescentă şi pulpa neaderentă la sâmbure;


59

· brugnone, cu pieliţa nepubescentă şi pulpa aderentă la sâmbure.În ultimul timp se constată o creştere a cererii de nectarine pe plan mondial.

În ţara noastră piersicul este răspândit în judeţele Constanţa, Bihor, Dolj, Timiş,Arad, zona municipiului Bucureşti, Satu Mare.

Particularităţi biologice Sistemul radicular. Piersicul altoit pe piersic francformează un sistem radicular bogat, bine ramificat care depăşeşte de 1,7-2 ori razaproiecţiei coroanei şi amplasat la adâncimea de 15-80 cm. Piersicul altoit pe migdal areun sistem radicular mai puţin dez-voltat dar mai profund decât cel altoit pe piersic franc.

Vigoarea pomilor şi habitusul coroanei. În primii ani de viaţă pier-sicul creştefoarte viguros. dacă nu se fac intervenţii de tăiere pomii se degarnisesc şi se epuizeazărepede producând fructe puţine şi de calitate slabă. Tăiat an de an piersicul îşi menţinepermanent echilibrul între creş-tere şi fructificare pe toată durata vieţii.

Capacitatea de lăstărire anticipată. Piersicul deţine după migdal locul doi în ceeace priveşte capacitatea de lăstărire anticipată formând mai ales la pomii tineri 1-2 serii delăstari anticipaţi pe vară.

O pondere prea mare de lăstari anticipaţi în coroana pomilor indică fie oîncărcătură mică de fructe în anul respectiv fie o tăiere prea severă.Specificul fructificării. Ramura de rod de bază la piersic este ramura mixtă. Alături deaceasta piersicul mai rodeşte pe ramuri salbe, buchete de mai şi ramuri anticipate. Larândul lor ramurile anticipate, pot fi mixte anticipate, salbe anticipate, buchete anticipate.Ramurile salbe şi ramurile buchet se întâlnesc mai ales la pomii debili intraţi în declin,suferinzi sau supraîncărcaţi cu rod.

Înfloritul. Piersicul înfloreşte timpuriu, la cca. 12 zile după cais şi concomitent cuunele soiuri de migdal, cireş, vişin, prun şi păr. În cadrul soiului deschiderea florilor seeşalonează pe o perioadă de 5-7 zile (POPESCU şi colab., 1982).

Polenizarea şi fecundarea. Majoritatea soiurilor de piersic sunt auto-fertile.Polenizarea se face deseori în cadrul aceleiaşi flori, înainte de des-chiderea ei. Florilefecundează în proporţie de 59-90% în funcţie de soi, vârsta pomilor, condiţiile de climă.Din fructele legate cad fiziologic 30-40%.

Ritmul şi durata creşterii fructelor. În primele 4 săptămâni după legat piersicilecresc lent 0,7-1,12 g/zi iar în etapa întăririi sâmburilor creş-terea fructelor se reduce şimai mult 0,31-0,66 g/zi. După ce se întăresc sâmburii ritmul creşterii fructelor devine cuatât mai accentuat cu cât epoca de coacere a fructelor este mai timpurie.

Ciclul anual. Piersicul are o perioadă de vegetaţie lungă. Frunzele lui cad în a 2-ajumătate a lunii octombrie şi în noiembrie.

Precocitatea. Piersicul începe să formeze primele fructe în anul al 2-lea de laplantare dar producţii economice se obţin începând cu anul IV. Această specie nu arealternanţă de rodire.

Potenţialul productiv la piersic este foarte mare. În livezi intensive irigate se potobţine 20-25 t/ha fructe. O condiţie de bază este realizarea de plantaţii încheiate fără goluri.Completarea golurilor se face în primii ani deoarece în plantaţii de peste 8-10 anicompletarea golurilor nu mai este rentabilă.

Fenomenul crăpării sâmburilor apare cu frecvenţă mare la soiurile cu coaceretimpurie şi extratimpurie: Madeleine, Pouyet, Mayflower, Blazing gold, Cardinal,Springtime etc. şi în anii cu primăveri reci. Fenomenul se amplifică dacă se udă abundentîn perioada de la începutul întăririi sâmbu-rilor. Când pomii au multe fructe, puţine dintreacestea au sâmburii crăpaţi (MONET citat de M.POPESCU şi colab., 1993).

O rărire timpurie şi intensă a fructelor accentuează fenomenul de crăpare.


60

Gomoza (apariţia scurgerilor de clei) este determinată de ger, atac de insecte şiboli, lovituri de grindină, răni accidentale. Când scurgerile sunt sporadice şi de micăintensitate nu sunt necesare intervenţii tehnolo-gice. Dacă însă, scurgerile iauamploare acestea trebuie curăţite până la lemn sănătos, dezinfectate cu sulfat de cupru3-5% şi acoperite cu mastic.

Longevitatea pomilor. În cazul altoirii pe portaltoi franc plantaţiile de piersicproduc economic 14-16 ani. În zone cu favorabilitate ajunge până la 18-21 ani.Soiuri de piersici. Principalele soiuri de piersici, nectarine şi pavii cultivate în Româniasunt redate în tabelul 11.6.

Influenţa factorilor climatici asupra calităţii piersicilor.Temperatura. Fiind originar din zonele calde ale Asiei Centrale, piersicul

manifestă cerinţe mari faţă de căldură fiind depăşit în această pri-vinţă doar de cais şimigdal. El creşte şi fructifică bine în zonele cu veri călduroase şi ierni blânde din arealulpodgoriilor, cu temperaturi medii anuale de 10-11,5ºC.

Pragul biologic pentru umflarea mugurilor este de 6,5ºC iar pentru deschidereaflorilor de 10,5ºC, optimul termic pentru înflorit fiind de 13-16ºC. Dacă anul climaticeste normal şi gerurile vin treptat mugurii flori-feri ai piersicului rezistă până la -23...-25ºC, dacă gerul survine brusc, după o perioadă relativ călduroasă, temperaturi de -10...-12ºC pot afecta mugurii de rod. Perioada critică este, de altfel ca la majoritateamugurilor pomilor fructiferi, primăvara după pornirea în vegetaţie, când pragul derezistenţă la piersic este de -4,9ºC în fenofaza de buton roz -3,8ºC la înflorirea deplinăşi -2,1ºC după legarea fructelor.

Tabelul 2.6.Soiuri de piersici nectarine şi pavii(POPESCU şi ELENA VOICA, 1993)

Soiul Greutatea mediea fructelor (g)

Culoareapulpei Sâmburele

Madeleine Pouyet 85 albă aderentSprintime 110 albă aderentSpringold 115 galbenă aderentMaycrest 130 galbenă aderentSprincrest 120 galbenă aderentBlazingold 150 galbenă aderentcardinale 160 galbenă aderentDixired 160 galbenă aderentColins 145 galbenă semiaderentEarly Redhaven 150 galbenă semiaderentJerseyland 170 galbenă semiaderentRedhaven 150 galbenă neaderentCompact Redhaven 155 galbenă neaderentRed top 150 galbenă neaderentSouthland 200 galbenă neaderentHalehaven 170 galbenă neaderentVedete 170 galbenă neaderentRedskin 165 galbenă neaderentI.H.Hale 200 galbenă neaderentElberta 170 galbenă neaderentFlacăra 200 galbenă neaderentLoadel 140 galbenă aderent


61

Soiul Greutatea mediea fructelor (g)

Culoareapulpei Sâmburele

Fortuna 145 galbenă semiaderentBabigold 5 140 galbenă aderentVivian 140 galbenă aderentAndras 170 galbenă aderentBabigold 7 185 galbenă aderentBabigold 9 170 galbenă aderent

Nevoia de frig a piersicului este de 750-1200 ore (în funcţie de soi) cu temperaturiinferioare pragului biologic (POPESCU şi colab., 1993).

În timpul perioadei de vegetaţie piersicul necesită 1200ºC pentru maturareasoiurilor timpurii, 3000ºC pentru maturarea soiurilor târzii şi o temperatură medie de16ºC.

Printre soiurile mai rezistente la ger se numără soiurile de pavii: Babygold 7,Vivian, Fortuna şi Vesuvio; soiurile de nectarine: Nectared 4, Nectared 6; soiurile depiersic: Redhaven şi Halehave.

Creşterea rădăcinilor începe cu 3-4 săptămâni înainte de înflorit şi înregistreazădouă maxime: unul primăvara (mai-iunie) şi altul toamna (octombrie-noiembrie).

Lumina. Nevoia de lumină a piersicului este mai mare decât a majo-rităţii speciilorpomicole cultivate în ţara noastră, fiind depăşit din acest punct de vedere de migdal şismochin.

Cercetările făcute la soiul Elberta arată că în interiorul coroanei, cantitatea delumină este de 4 ori mai mică decât în câmp. De altfel, lipsa luminii în coroană este primacauză care duce la degarnisirea ei şi duce la obţinerea de fructe de slabă calitate. Prinurmare plantele de piersic vor fi amplasate pe expoziţii sudice, sud-estice şi sud-vestice şise vor folosi distanţe de plantare şi forme de coroană care folosesc la maxim lumina.

Umiditatea. Alături de cais şi migdal, piersicul este o specie rezis-tentă la secetă,putând fi cultivat fără irigare în zone cu precipitaţii peste 550-700 mm anual. Insuficienţaapei are repercusiuni negative asupra po-milor şi anume, fructele rămân mici, alungite,turtite lateral cu pubescenţă şi pieliţă grosieră, fără suculenţă, astringente (Elberta) şi curaport nefavo-rabil între pulpă şi sâmbure. De aceea în zonele cu precipitaţii insuficientese impune irigarea, la care, piersicul răspunde bine. Excesul de umiditate este şi eldăunător, determinând asfixierea rădăcinilor (la o durată mai mare de două săptămâni)sensibilizând pomii la atacul bolilor criptogamice. Un timp răcoros şi umed accentueazăcăderea fiziologică accentuată a fructelor.

Solul. Piersicul necesită soluri fertile, profunde, bine drenate, fiind sensibil laasfixierea radiculară, cu un pH cuprins între 5,5 şi 7,5.

Conţinutul în calcar activ nu va trebui să depăşească 7% în cazul altoirii pe piersicfranc şi 15% în cazul altoirii pe migdal.

Ca tipuri de sol piersicul preferă solul brun roşcat de pădure, cerno-ziomuri,nisipuri şi soluri nisipoase. Indiferent de tipul de sol pânza de apă freatică va trebui să fiesub adâncimea de 2 m.

Influenţa factorilor tehnologici asupra calităţii piersicilor.Piersicul se va amplasa pe soluri uşoare, nisipoase, cu fertilitate mij-locie pe treimea

mijlocie şi superioară a pantelor. Zona favorabilă culturii este zona podgoriilor cualtitudine de 300-400 m. Piersicul nu suportă să fie cultivat după el însuşi decât dupătrecerea unei perioade de 18-20 ani de la defrişarea plantaţiei precedente, aceasta datorităfenomenului de obo-seală a solului. Acest fenomen are mai multe cauze:

- înrăutăţirea proprietăţilor fizice a solului;


62

- tulburări de nutriţie, consum unilateral de macro- şi microelemente;- acţiunea toxinelor produse de sistemul radicular (amigdalină bogată în acid

cianhidric);- dezvoltarea unei microflore şi microfaune dăunătoare.Înainte de desfundat se execută fertilizarea de bază cu 30-40 t/ha gunoi de grajd,

600-800 kg/ha superfosfat şi 150-200 kg/ha sare potasică. Desfundatul se realizează la 60-80 cm cu două luni înainte de plantare. Urmează celelalte lucrări specifice înfiinţării uneiplantaţii pomicole. Se vor evita terenurile infestate cu nematozi iar în caz contrar se vatrata cu nema-tocide specifice.

Principalele sisteme de întreţinere ale solului sunt ogor negru, ogor cultivat, ogorerbicidat.

Piersicul consumă cantităţi mari de elemente nutritive, în special N şi K. Raportuloptim dintre macroelemente N:P:K este de 1:0,25:0,8-1. După TROCMÉ şi GROS citaţi dePOPESCU şi colab. (1993), consumul anual de elemente fertilizante la piersic este de 144kg/ha azot, 32 kg/ha fosfor şi 131 kg/ha potasiu la care se adaugă un consum ridicat decalciu şi magneziu respectiv 152 kg/ha şi 31 kg/ha.

Consumul de microelemente este şi el ridicat. Astfel, după MME HUGUET (citat dePOPESCU şi colab., 1993), este de 521 g/ha fier, 213 g/ha magneziu, 247 g/ha zinc şi 138g/ha bor.

POPESCU şi colab. (1982, 1993) recomandă următoarele norme de administrare aîngrăşămintelor:

- încorporarea cu 2-3 luni înainte de plantare odată cu desfundatul, a unei cantităţide 40-60 t îngrăşăminte organice şi câte 100 kg s.a. P2O5 şi K2O la ha;

- în plantaţiile tinere: 5 kg gunoi de grajd + 16 g N, 12 g P2O5, 8 g K2O la m2 s.a.;- în plantaţiile pe rod, administrarea la intervale de 4 ani a 30-40 t/ha îngrăşăminte

organice, iar anual 120-150 kg N, 50-60 kg P2O5 şi 90-120 kg K2O s.a./ha.În zonele unde nivelul precipitaţiilor este sub 550 mm se recomandă irigarea

plantaţiilor de piersic. Această lucrare poate aduce un spor de producţie cu 30-50%.Momentele optime de udat sunt cu 2 săptămâni înainte de înflorit, în perioada

întăririi sâmburilor, la intrarea fructelor în pârgă (la soiurile timpurii şi semitimpurii) şiîncă 1-2 udări în august.

Udările din cursul perioadei de vegetaţie se vor face la plafonul de 273 dinintervalul umidităţii active pe o adâncime de 100 cm în cazul cerno-ziomurilor şi solurilorbrune şi 150 cm pentru solurile nisipoase sau nisipuri solificate.

Recoltarea piersicilor. Momentul de recoltare a fructelor se face în funcţie dedistanţele la care urmează să fie valorificate acestea. Dacă trebuie transportate la distanţemari recoltarea se face în faza de pârgă. Aceasta corespunde cu schimbarea culorii pieliţeidin verde în galben şi când pulpa pierde din tărie. Recoltarea în această fază se face în 2-3reprize deoarece fructele se maturează eşalonat pe pom. Recoltarea fructelor trebuie să sefacă cu mare atenţie pentru că loviturile pieliţei duc la lemnificarea pulpei.

Recoltarea se face în lădiţe, coşuri, găleţi şi se transportă la halele de sortare-ambalare. Ambalarea piersicilor pentru piaţă se face în lădiţe de diferite tipuri: de lemn,material plastic sau carton.

De asemenea, se folosesc mai ales pentru export unele materiale auxiliare cumsunt: platouri alveolare din policlorură de vinil sau polis-tiren, hârtie pelur pentrucapitonarea lăzilor, etichete, banderole.

Transportul piersicilor trebuie făcut cu mare grijă pentru a nu rea-liza pierderi.Astfel, se iau măsuri pentru a fixa ambalajele, încărcătura să fie astfel făcută încât să


63

permită circulaţia aerului în toată masa de fructe. În ultimii ani, transportul piersicilordestinate exportului se face cu mij-loace de transport frigorifice.

Dacă fructele sunt destinate consumului imediat recoltarea se face la maturitateade consum. Dacă temperatura aerului depăşeşte 25-30ºC este necesară prerăcirea fructelorînainte de recoltare.

Temperatura de transport va fi de până la 3ºC. La -1...-1,5ºC fruc-tele îngheaţă.Pentru păstrarea temporară, în depozit se va asigura o tempe-ratură de -0,5...+1,5ºC, oumiditate a aerului de 85%. Durata de păstrare este de 40-50 zile în condiţii de 3% O2, 5%CO2 şi 92% azot.

2.6. CIREŞUL - Cerasus avium L.Fam. Rosaceae, subfam. Prunoideae

Importanţă. Cultura cireşului prezintă o importanţă deosebită dato-ritătimpurietăţii, valorii alimentare, terapeutice şi comerciale a fructelor. Tehnologia decultură este relativ simplă, costurile moderate, elemente ce justifică cultura din punct devedere economic.

Valoarea alimentară ridicată este dată de compoziţia chimică a fructelor. Eleconţin 7,7-18,8% zahăr total, 0,49-1,37% acizi organici, 0,06-0,39% substanţe pectice,0,54-1,63% proteine brute, vitamine (C, B1, B2, E, provitamina A), săruri minerale de Ca,Fe, K, P, apă 75,4-89,2.

Cireşele se pot consuma în stare proaspătă sau prelucrată (dulceaţă, compoturi,gemuri, fructe confiate, jeleuri, siropuri, lichioruri, produse de cofetărie etc.). Cura decireşe timp de o lună de zile ajută la slăbirea obe-zilor. Datorită portului înalt şi aspectuluidecorativ, cireşul se pretează în plantaţii de aliniament.

Cireşul este o specie foarte veche, cunoscută în China şi Europa de peste 5000 deani. În cultură a fost introdus în urmă cu 2500 de ani, mai întâi în Asia, apoi în Europa decătre romani. În SUA a fost introdus la mijlocul secolului al XVII-lea.

După date medii FAO producţia mondială de cireşe este de apro-ximativ1.500.000 tone din care peste 60% se realizează în Europa, cca. 15% în America de Nord,10% în Asia şi aproximativ 1% în America de Sud. Principalele ţări producătoare dinEuropa sunt: Italia, Germania, Spa-nia, Bulgaria, Franţa, Iugoslavia, România etc.

În ţara noastră suprafaţa ocupată cu cireş reprezintă aproximativ 3% din suprafaţapomicolă. Cele cca. 4 milioane de pomi se cultivă în judeţele Iaşi, Vaslui, Botoşani,Neamţ, Vrancea, Cluj, Argeş.

Particularităţi biologice Sistemul radicular. Arhitectonica sistemului radiculardepinde în mare măsură de modul de ramificare al soiului şi de portaltoi. CIREAŞĂ (1974),găseşte că la soiurile cu coroană piramidală, altoite pe mahaleb, sistemul radicular este maiprofund respectiv mai superficial la soiurile cu coroană globuloasă altoite pe cireşsălbatic. Sistemul radicular la cireş este relativ superficial, peste 70% din rădăcinigăsindu-se la adâncimea de 0-40 cm. Raza sistemului radicular depăşeşte de 2,5-3 ori razaproiecţiei coroanei. Rădăcinile înregistrează două valuri de creştere: primul în aprilie-maişi al doilea în octombrie-noiembrie.

Partea aeriană. După plantare, în primii ani de viaţă, cireşul are o creştere lentădupă care se comportă ca o specie cu creştere viguroasă. Majoritatea soiurilor au laînceput un port dresat care după intrarea pe rod se deschide coroanele devenind inverspiramidale sau chiar pletoase (Oliva Ramon). Ramificarea la cireş este de intensitateredusă, caracteristic acestei specii fiind fenomenul de etajare naturală.


64

Specificul fructificării. În cadrul acestei specii există soiuri care fruc-tificăpreponderent pe buchete de mai (Van, Cerna, Bigarreau Morreau), însă majoritateasoiurilor fructifică atât pe buchete de mai cât şi pe ramuri mijlocii şi lungi.

Mugurii floriferi se formează în procent de 75% pe ramurile buchet şi numai 25%pe ramuri mijlocii sau lungi (ROŞU, citat de POPESCU şi colab., 1993).

Înfloritul. Cireşul înfloreşte după migdal, cais şi piersic şi aproape în acelaşi timpcu majoritatea soiurilor de prun şi păr. Din fiecare mugur florifer se formează oinflorescenţă cu 2-4 flori. Înfloritul durează cca. două săptămâni, iar în perioadele maireci chiar trei.

Polenizarea şi fecundarea. Majoritatea soiurilor de cireş sunt auto-sterile (maipuţin soiul Stella) ceea ce obligă gruparea în parcele a 3-4 soiuri infertile cu aceeaşi epocăde înflorit. Realizarea unei recolte bune este determinată de polenizarea a 30-50% din flori(GOZOB, 1971; GROJER, 1976, citaţi de MITRE, 2002). La cireş polenizarea esteentomofilă.

Principalele soiuri de cireş cultivate în ţara noastră. Sortimentul cultivat înprezent în România asigură fructe proaspete pe o perioadă de 40-45 de zile. Cele maiimportante soiuri cultivate la noi sunt:

Früheste der Mark (Cea mai timpurie), soi originar din Franţa, ajunge lamaturitate la mijlocul lunii mai. Fruct mic sau mijlociu tronconic. Punct stilar aşezat într-o mică depresiune vizibilă. Culoarea roşie se inten-sifică la maturitatea până devineneagră. Pulpă roşie deschis, moale, sucu-lentă, destul de dulce, puţin acidulată şi cu urmede amăreală.

Bigarreau Moreau, soi viguros, productiv, timpuriu, cu maturare în prima decadăa lunii iunie. Fruct de formă sferică de culoare roşu închis, pulpă pietroasă, gust foartebun.

Ramon Oliva, are origine franceză. Pom de vigoare mijlocie cu coroană turtită,ramuri plete şi buchete alungite. Fructe mari cordiform-rotunjite, colorate în roşu închis.Pulpa este semipietroasă, roşie-roz, sucu-lentă, dulce, slab acidulată, plăcută la gust.

Negre de Bistriţa, soi creat la Staţiunea Bistriţa din încrucişarea soiurilorHedelfinger şi Germersdorf. Pomul este viguros, fructele de mări-me mijlocie, ovoidturtite, negre, cu pulpa semipietroasă, suculentă, dulce, foarte apreciate la consum.

Stella, soi autofertil, de origine Canadiană. Pomul este viguros, cu coroană conică,precoce, productiv, cere agrotehnică foarte bună. Fructul este sferic, de culoare roşie,mare, de calitate foarte bună.

Roşii de Bistriţa. Pomul de vigoare mijlocie cu coroană conică. Fructul este demărime mijlocie, tronconic, de culoare roşie, dulce, uşor acidulat. Se maturează în a 2-adecadă a lunii iunie.

Jubileu 30, soi obţinut din încrucişarea soiurilor Boambe de Cot-nari şi PietroaseNapolen. Pomul este de vigoare mijlocie, cu coroană sferică. Fructul este mare, sferic, deculoare roşie. Maturare în decada a 2-a şi a 3-a a lunii iunie.

Pietroase de Cotnari (Boambe de Cotnari), soi originar din centrul Cotnari (jud.Iaşi). Pomul este viguros, cu coroană sferică. Fructul este mare, sferic, uşor turtitdorsoventral, de culoare galbenă, acoperit cu roşu carmin. Pulpa, gălbuie-albicioasă,foarte dulce, uşor acidulat. Maturare în decadele 2 şi 3 ale lunii iunie.

Armonia, soi creat la Institutul Agronomic “N.Bălcescu” Bucureşti. Pomul esteviguros, cu coroană sferică uşor dresată. Fructul este mare, cordiform-rotunjit, culoare debază galben-cerat, iar cea de acoperire roşu aprins. Pulpa este albă-gălbuie, armoniosacidulată. Coacere în decada a 3-a a lunii iunie.


65

Germersdorf (Bigarreau Germersdorf), soi german. Este unul din-tre cele mairăspândite şi valoroase soiuri vechi. Pomul este viguros cu coroană sferică. Fructul estefoarte mare, cordiform, roşu închis cu nume-roase dunguliţe scurte de culoare gălbuiecare se observă prin transparenţă. La partea ventrală fructul are o teşitură evidentă careîncepe de la jumă-tatea lui spre vârf şi îl ascute ca o pană. Pulpa este pietroasă, gălbuie-albi-cioasă, dulce, uşor acidulată, cu gust excelent. Se maturează în decada întâi a luniiiulie.

Hedelfinger (Hedelfinger Riesenkirsche) soi german. Pomul este viguros, cucoroană sferică. Fructul este mare sau foarte mare, cordiform alungit rotunjit la vârf ca undeget, culoare roşu închis, la maturitate aproape negru. Pulpa pietroasă, foarte bună pentrumasă şi industrializare. Maturare concomitent cu Gemersdorf.

Pietroase galbene Dönssen (Bigarreau Jaune Dönssen), soi de origine germană.Pomul este de vigoare mijlocie, cu coroană sferică. Fruc-tul este mare, cordiform rotunjit,colorat în galben auriu. Pulpa, pieloasă, dulce, mediocră pentru masă, foarte bună pentrudulceaţă şi compot.

Uriaşe de Bistriţa. Pomul este destul de viguros, cu coroană larg conică. Fructuleste foarte mare, sferic trunchiat până la ovosferic bombat de culoare roşie negricioasă. Pepartea dorsală prezintă o brazdă largă şi superficială, iar pe partea ventrală de-a lungulcăreia există o linie de culoare mai închisă. Pulpa, crocantă, suculentă, dulce amăruie, decalitate foarte bună.

Vârsta intrării pomilor pe rod. Cireşul este o specie precoce, apa-riţia primelorfructe semnalându-se în anul III-IV de la plantare. Recolte economice se obţin însăîncepând din anul V (Van, Roşii de Bistriţa, Tim-purii de Bistriţa, Stella), anul VI (Uriaşede Bistriţa, Germesdorf, Jubileu 30).

Productivitatea este cuprinsă între 6-8 t/ha (Ramon Oliva, Armonia, Germesdorf),9-10 t/ha (Früheste der Mark, Bigarreau, Morreau) şi peste 11 t/ha (Timpurii de Bistriţa,Uriaşe de Bistriţa, Stella).

Longevitatea economică a soiurilor de cireş viguroase este de 30-40 de ani, iar acelor de vigoare mijlocie şi mică altoite pe portaltoi de vigoare medie este de 20-30 ani.

Influenţa factorilor climatici asupra calităţii fructelorTemperatura. Deşi este o specie relativ rustică, cireşul este preten-ţios faţă de

temperatură. Majoritatea autorilor apreciază că temperatura medie anuală, opti-mă culturii

cireşului este de 10,5ºC, iar zonele cele mai favorabile sunt cele cuprinse între izotermelede 14-16ºC în luna mai respectiv zona de deal cu altitudini de 200-500 m.

Cireşul nu suportă arşiţa verii. Faţă de ger are o rezistenţă mijlocie, muguriifloriferi rezistă până la -24ºC, iar trunchiul şi ramurile până la -30ºC dacă gerurilesurvin treptat şi pomii sunt pregătiţi pentru iernare.

Cireşul înfloreşte la 15-17 zile după ce temperatura aerului depă-şeşte 8ºC şi dupăce s-au acumulat cca. 320ºC. Temperatura medie zilnică necesară pentru desfăşurareanormală a înfloritului este de 10-14ºC.

Lumina. Cireşul este o specie foarte pretenţioasă faţă de lumină fapt demonstrat şide particularităţile sale de creştere (coroană rară, etajare natu-rală). Fructele obţinute îninteriorul coroanei deşi roşii sunt cele mai acide. Soiurile timpurii sunt cele maipretenţioase faţă de lumină. Insuficienţa luminii determină apariţia de scurgeri cleioase,boli criptogamice şi creş-terea este mult diminuată.

În cultură cireşul preferă expoziţii bine luminate, respectiv treimea mijlocie şisuperioară a pomilor.


66

Umiditatea. Cerinţele faţă de apă sunt moderate şi influenţate de portaltoi. Astfel,în cazul altoirii pe mahaleb, un nivel al precipitaţiilor anuale de 550 mm este suficientpentru aprovizionarea cu apă a cireşului. Altoit pe franc sau vegetativ, cireşul necesită unnivel al precipitaţiilor de 650-700 mm anual. Umiditatea atmosferică ridicată (peste 75%)în perioada maturării fructelor favorizează atacul ciupercilor Cocomyces hiemalis şiMonilinia laxa. Prima ciupercă, în cazul unor atacuri puternice, poate duce chiar la pieireapomilor. Precipitaţiile abundente în perioada coacerii fruc-telor determină crăpareaacestora, în special la soiurile târzii cu pulpa pie-troasă.

Această specie este, de asemenea, sensibilă la excesul de apă din sol care uneoriduce la reducerea excesivă a creşterii, scurgeri gomoase şi chiar uscarea pomilor. Acestfenomen este mai accentuat când cireşul este altoit pe mahaleb.

Solul. Cireşul manifestă pretenţii ridicate faţă de sol, evident în funcţie de soi şiportaltoi. În general, el preferă soluri mijlocii sau uşoare, revene, permeabile, profunde,calde, fertile, cu un conţinut de calciu de 4-6% şi cu apa freatică sub 1,5-2,0 m.

Influenţa factorilor tehnologici asupra calităţii fructelorCireşul nu se plantează după el însuşi decât după o perioadă mai lungă de timp,

datorită fenomenului de oboseală a solului.Terenul destinat plantaţiilor de cireş va fi pregătit după tehnica nor-mală pentru

înfiinţarea plantaţiilor pomicole cu aplicarea fertilizării de bază (60-70 t gunoi de grajd,300-400 kg P2O5, 200-300 kg K2O), desfun-dat, prelucrat teren desfundat, nivelat. Odatăcu fertilizarea, dacă sunt pro-bleme, se tratează solul contra dăunătorilor din sol şi seameliorează după caz cu amendamente (la pH sub 5 se aplică 10-20 t de amendamente decalcar).

Epoca cea mai bună de plantat este ca şi pentru celelalte specii pomicole toamna.Tăierile de formare a coroanelor se aplică începând din anul plan-tării prin

scurtarea verigilor la o înălţime dată de înălţimea trunchiului la care se adaugă distanţa peax între primele două şarpante corespunzătoare formei de coroană realizată. Detaliiprivind formarea fiecărui tip de co-roană sunt prezentate în lucrarea Pomicultură aplicată(MITRE, 2002).

În livezile tinere intensive, amplasate în zone plane sau cu pantă mică, cu până la550 mm precipitaţii, terenul se întreţine sub formă de ogor negru. În zonele cu precipitaţiipeste 600 mm se poate recurge la înierbarea alternativă a intervalelor cu prelucrarea soluluipe rândul de pomi. În zonele în care precipitaţiile depăşesc 700 mm şi pe terenuri în pantăse poate aplica înierbarea totală cu întreţinerea pomilor sub coroană în terase indi-viduale.

Cireşul este o specie pretenţioasă la aprovizionarea solului cu macro- şimicroelemente. Consumul specific al acestei specii este de 40 kg/ha azot, 11 kg/ha fosfor,30 kg/ha potasiu, 55 kg/ha calciu pentru o producţie de 14 t/ha (POPESCU şi colab., 1993).

În plantaţiile tinere se recomandă administrarea sub proiecţia coroanei a 5-6 kggunoi de grajd, 10-15 g/m2 N, 5-8 g/m2 P2O5, 5-8 g/m2 K2O.

În plantaţiile pe rod, în zonele cu precipitaţii sub 600 mm anual şi în culturăneirigată se administrează 20-30 t gunoi de grajd la 2-3 ani şi anual 80 kg N, 80 kg P2O5şi 60 kg K2O anual.

Pe solurile cu reacţie acidă pronunţată se aplică 120 kg de nitro-calcar (POPESCU şicolab., 1993).

Irigarea plantaţiilor, este necesară în anii secetoşi şi în zone cu mai puţin de 550mm precipitaţii anual.

Fazele critice pentru apă în cultura cireşului sunt: cu o săptămână înainte deînflorit, în perioada întăririi sâmburilor şi după recoltarea fruc-telor. În plantaţiile tinere se


67

recomandă 2-3 udări cu 200-250 m3/ha în lunile de vară. În plantaţiile pe rod serecomandă 4 udări cu 300-400 m3/ha

În plantaţiile de cireş se aplică tăieri de întreţinere, fructificare şi regenerare.Recoltarea fructelor este cea mai dificilă şi mai costisitoare lucrare din toată

tehnologia de cultură.În perioada de pârgă, cu 7-15 zile înainte de cules mărimea cire-şelor creşte cu 2-

5%, zahărul cu 2-3%, substanţele minerale cu 4-5% iar suculenţa cu 11% la soiulPietroase Napoleon (MITRE, 2002).

După recoltare la cireşe încetează procesul de maturare. De aceea cireşele se culegla maturitate deplină, eventual cu 2-3 zile înainte, cele destinate pentru transport pedistanţe lungi. Concomitent cu recoltarea se face şi presortarea fructelor, alegându-se dinpom doar cele care fac obiec-tul recoltării.

Recoltarea se efectuează în trei etape, la interval de câteva zile.Cireşele pentru consum în stare proaspătă se detaşează manual de pe ramuri prin

prinderea de peduncul şi răsucirea lui. Fructele pentru industrializare se pot recoltamecanizat prin scuturare pe prelate. Înainte de recoltare cu 10-15 zile se recomandăstropirea cu Ethrel (500 ppm) în amestec cu acid fosforic 85% (1600 ppm) (MITRE, 2002).

Ambalarea fructelor se face în lădiţe de 6-10 kg.Foarte sensibile la transport şi expunere solară sunt soiurile cu pieliţa deschisă la

culoare şi pulpa moale (2-3 zile). Soiurile cu pulpa pie-troasă sunt mai rezistente larecoltare, ambalare şi transport (5-6 zile). Temperatura optimă pentru transport şi păstrareeste de -0,5ºC. La această temperatură fructele rezistă 12-14 zile.

2.7. VIŞINUL - Cerasus vulgaris Mill.Fam. Rosaceae, subfam. Prunoideae

Importanţă. Importanţa culturii vişinului este dată de însuşirile alimentare,terapeutice şi tehnologice caracteristice fructelor sale.

Importanţa alimentară rezidă din compoziţia chimică a fructelor. Astfel, fructeleconţin 13,9-23,9% substanţă uscată; 5-19,4 mg% zaharuri; 0,94-1,9 mg% acizi organici;0,8-1,1 mg% proteine; 0,4-1 mg% pectine; 0,12-2,35 mg% substanţe tanoide; 46-92,5mg% potasiu; 21-26 mg% fosfor; 7-20 mg% magneziu; 3,8-19,3 mg% Ca; vitamine: PP(0,06-0,52 mg%), E (0,21-1,32 mg%), acid folic (0,04-0,5 mg%) B1, B2, caroten (0,15-0,95mg%). Valoarea energetică este ridicată (total 280,1 din care: glucide 251,2; lipide 13,8;proteine 15,1) (RADU, 1985, citat de MITRE, 2002).

Importanţa terapeutică: vişinele contribuie la întârzierea procesului de îmbătrânireprin îmbunătăţirea compoziţiei chimice a sângelui. Ceaiul din pedunculul fructelor, bogatîn potasiu este diuretic. Consumul de vişine participă la ameliorarea şi vindecarea bolilorrenale, cardiovasculare, diabe-tice, hepatice, şi la atenuarea stresului psihic şi anemiei.

Toate organele plantei (frunze, flori, fructe) având însuşiri antisep-tice suntfolosite în medicina populară şi în conservarea produselor alimen-tare (BĂDESCU şicolab., 1977, 1984, citat de MITRE, 2002).

Vişinul este o specie rustică cu tehnologie relativ simplă ce reuşeşte în toatezonele pomicole ale ţării. Este o plantă meliferă foarte bună. Prin-cipalul neajuns alacestei culturi este că în unii ani vişinul leagă puţine fructe şi dă recolte mici.

După recensământul din 1979, în ţara noastră, vişinul ocupă 4,2% din numărultotal de pomi, adică 6.320.000 vişini.


68

Ţări mari cultivatoare: Germania, Italia, Spania, Grecia, Turcia. După AnuarulStatistic din 1995, în România, vişinul împreună cu cireşul, ocupă 14.700 ha, cu oproducţie anuală de 40.000 tone.

În România, cele mai mari producătoare de vişine sunt judeţele: Iaşi (cca. 7000 tanual), Cluj, Mureş, Arad, Alba, Bistriţa, Vâlcea).

Particularităţi biologiceSistemul radicular. Altoit pe vişin comun vişinul dezvoltă un sistem radicular

superficial amplasat pe profilul între 15 şi 60 cm. Puţine rădăcini verticale pot pătrunde însol până la adân-cimea de 2-3 m. Raza sistemului radicular la pomii cu talie maximăpoate depăşi de două ori şi jumătate raza proiecţiei coroanei.

Altoit pe mahaleb vişinul se înrădăcinează mai profund, marea masă a rădăcinilorfiind si-tuată între 20 şi 65 cm adâncime. La pomii pe ră-dăcini proprii sistemul radiculareste trasant (până la 4 m distanţă de trunchi) şi superficial (rădăci-nile verticale ajung la 1-1,2 m). Aproximativ 70% din rădăcini sunt situate la adâncimea cuprinsă între 20 şi 30cm.

Sistemul radicular înregistrează două valuri de creştere, unul primăvara până laînceputul verii şi celălalt toamna, după căderea frunzelor.Partea aeriană. Vişinul creşte ca pom de talie mijlocie sau ca arbus-toid, cu capacitatemare de ramificare şi drajonare.

Datorită lăstăririi anticipate şi bunei capacităţi de ramificare, în primii ani de viaţăşi de rod coroana la vişin este relativ deasă. În coroanele dese apar formaţiuni fructifereslabe iar semischeletul se degarniseşte.

Precocitatea şi potenţialul productiv. Vişinul este o specie foarte pre-coce. Celemai multe soiuri de vişin încep să rodească din anul III sau IV de la plantare, dar laaceastă vârstă producţiile nu depăşesc 2-5 kg/pom. Producţii economice se obţin începânddin anul V de la plantare când se obţin producţii de 25-30 kg/pom. Longevitateaeconomică a soiurilor de vişin este de 25-30 de ani.

Soiuri foarte productive sunt: Schattenmorelle, Mocăneşti 16, Nana, Ilva.Principalele soiuri de vişin. Cele mai recomandate soiuri de vişin sunt 18, din

care 17 sunt noi (tabelul 2.7). Mai răspândite sunt: Nana, Morella neagră, Deva, Pitic deIaşi, Oblacinska (autofertile). Pentru unele soiuri valoroase, cum ar fi Crişana, Mocăneşti,este necesară polenizarea încrucişată (COCIU şi colab., 1987).

Tabelul 2.7.Principalele soiuri de vişin cultivate în România

(POPESCU şi colab., 1993)

FructulSoiul

Epocarecoltării

luna/decadamărimea (mm),forma, culoarea

Calităţi pentruconsum

Ţarina VI/1 18-20; tronconică; vişiniu consum; industrieTimpurii de Piteşti VI/1-2 18-20; sferică; roşu consum; industrieTimpurii de Cluj VI/1-2 21-22; sferică; vişiniu consum; industrieMari timpurii VI/1-2 21-22; sferică; vişiniu consum; industrieTimpurii de Tg.Jiu VI/3 18-20; sferică; vişiniu consum; industrieCrişana VI/3 21-22; sferică; vişiniu industrieDropia VI/3 16-18; sferică; vişiniu industrieMocăneşti VI/3 21-22; sferică; vişiniu industrieOblacinska VII/2 16-18; sferică; roşu industrieNana VII/2 20-21; sferică; roşu; vişiniu industrieIlva VII/2 20-21; sferică; vişiniu industrieScuturător VII/1 20-22; sferică; vişiniu consum; industrie


69

Vrâncean VII/2 18-20; tronconică; roşu consum; industrieSchattenmorelle VII/2 21-22; sferică; vişiniu industrieNefris VII/2 20-22; sferică; vişiniu industrieMeteor VII/2 18-20; tronconică; roşu industrieBucovina VII/3 18-20; sferică; roşu industriePitic de Iaşi VIII/1 16-18; sferică; roşu industrieInfluenţa factorilor climatici asupra calităţii fructelorFaţă de cireş, vişinul, fiind o specie mai rustică are o plasticitate ecologică mai

mare.Temperatura. Pragul biologic pentru pornirea în vegetaţie la vişin este de 8°C.

Dintre sâmburoase este specia cea mai rezistentă la ger, mugu-rii rezistând până la -30°C.În fenofaza de umflare a mugurilor rezistă până la -12°C, iar florile deschise şi fructelelegate rezistă până la -2,2°C. Rezis-tenţa la ger variază de la un soi la altul. Astfel, mairezistente sunt soiurile Morela neagră, Mocăneşti, Ţarina, Dropia, Ilva, Oblacinska, iarmai sensi-bile Crişana, Scuturător, Hortensia, Timpurii engleze.

Apa. Vişinul reuşeşte atât în zone cu precipitaţii de 400-500 mm aşa numitesecetoase cât şi în cele umede (700-800 mm precipitaţii anuale). Umiditatea atmosfericăridicată în perioada înfloritului favorizează atacul de Monilinia laxa. Pomii altoiţi pemahaleb reuşesc mai bine pe terenurile mai uscate decât cei altoiţi pe vişin sau pe rădăciniproprii.

Lumina. Vişinul are pretenţii moderate faţă de lumină putându-se cultiva chiar şipe expoziţii N-E sau N-V, mai ales în zonele secetoase. Diferenţierea optimă a mugurilorfloriferi s-a obţinut la 30.000 lucşi/oră/soi (TĂRÂŢĂ, citat de POPESCU şi colab., 1993).Soiurile arbustoide au preten-ţiile cele mai reduse faţă de lumină.

Solul. Dacă se alege în mod judicios portaltoiul, vişinul reuşeşte pe o gamă variatăde soluri, exceptând solurile grele, compacte, umede şi reci, precum şi solurile sărăturoaseîn care piere prematur. Având sistemul radi-cular mai superficial poate valorifica şi solurimai subţiri, scheletice, uşor alcaline. Plantaţiile intensive trebuie însă amplasate pe solurifertile, per-meabile, plane sau cu pantă mică. În sistem irigat se poate cultiva şi penisipuri.

Influenţa factorilor tehnologici asupra calităţii fructelorPlantaţiile de vişin, datorită rusticităţii speciei pot fi înfiinţate în majo-ritatea zonelor

pomicole ale ţării. Pentru a realiza culturi rentabile, vişinul trebuie cultivat în sistemulintensiv şi superintensiv. Vişinul se va amplasa pe terenuri mecanizabile în treimea mijlocieşi superioară a pantelor dacă solul are suficientă umiditate. Dimpotrivă, în regiunile sudiceşi mai secetoase se va amplasa spre baza pantei şi pe expoziţii NE-NV. Nu se vor amplasaplan-taţii de vişin pe văile unde stagnează apa, unde lipseşte drenajul şi curenţii reci de aersunt frecvenţi. Pentru valorificarea terenurilor cu pantă mai mare se pot înfiinţa plantaţiiclasice, cu condiţia ca panta să nu depăşească 25%.

Terenul destinat plantaţiilor de vişin va fi fertilizat cu 40-50 t/ha gunoi de grajd,120 kg s.a. N, 120 kg s.a. P2O5 şi 120 kg s.a. K2O. În vede-rea corectării reacţiei acide asolurilor se va aplica carbonat de calciu în cantitate variabilă (2-3 până la 5-6 t/ha), înfuncţie de valorile pH-ului.

În plantaţiile tinere de vişin şi în zonele cu suficiente precipitaţii solul se vaîntreţine ca ogor negru cu prelucrarea mecanică a solului pe intervalul dintre rânduri şimanual sau mecanic pe rând. Pentru o mai bună utilizare a terenului în primii ani dupăplantare se pot cultiva intercalat diferite plante cu condiţia să fie de talie joasă, să nu fieconcurente pentru pomi şi să nu acumuleze în organele comestibile pesticidele care sefolo-sesc pentru întreţinerea plantaţiilor de vişin.


70

După ce pomii intră pe rod, intervalul dintre rânduri se poate înierba, iar rândul sepoate întreţine erbicidat (Roundup, Glifogan, 3-4 litri/ha în 100 litri apă; Simazin 2,5-5kg/ha substanţă brută şi Gramoxone 3-4 litri/ha în 400-500 litri apă).

Pe terenurile în pantă şi cu suficiente precipitaţii se poate recurge la ţelină iarspaţiul de sub proiecţia coroanei să se prelucreze manual şi să se erbicideze.

La vişin se aplică tăieri de formare, de reducţie în semischelet, tăieri în verde dupărecoltarea fructelor şi tăieri de regenerare. Vişinul suportă tăierea mecanizată (de contur)în verde, imediat după recoltarea fructelor, anual sau periodic (CIREAŞĂ, citat de MITRE,2002).

În livezile tinere de vişin pentru fiecare m2 de teren se aplică 3-4 kg gunoi, odatăla 2-3 ani, înainte de arătura adâncă. De asemenea, se admi-nistrează anual la m2 4-5 g Niar la 2-3 ani 6-8 g P2O5, 6-8 g K2O odată cu arătura adâncă. În livezile pe rod, pe o starenormală de aprovizionare a solului se recomandă următoarele doze medii:

Ø în zonele cu suficiente precipitaţii: 20-30 t gunoi de grajd, odată la 2-3 ani,anual 80-120 kg N şi o dată la doi ani 50-70 kg P2O5 şi 50-70 kg K2O la hectar;

Ø în regiunile cu precipitaţii sub 600 mm anual şi în livezile neiri-gate se aplică20-30 t gunoi de grajd, o dată la doi ani; anual 60-80 kg N şi o dată la doi ani 40-60 kgP2O5 şi 40-60 kg K2O.

În livezile tinere, îngrăşămintele se administrează local, sub proiec-ţia coroanei,iar în livezile pe rod pe toată suprafaţa (ogor negru) sau pe zona prelucrată sau erbicidată(în cazul înierbării).

Cu toate că este o specie rezistentă la secetă, vişinul răspunde bine la irigare.Irigarea se recomandă în livezile tinere şi cele pe rod, în zone cu precipitaţii sub 550 mmanual. Momentele critice pentru apă sunt ca şi la cireş.

Recoltarea fructelor. Vişinele se coc mai eşalonat decât cireşele şi se ţin bine peramură până la maturitatea deplină, astfel încât pot fi recol-tate în mai multe reprize. Ca şicireşele, vişinele nu îşi continuă maturi-zarea după cules. Fructele se recoltează lamaturitatea deplină, iar cele des-tinate pentru transport pe distanţe lungi cu 2-3 zileînainte.

Pentru consum în stare proaspătă, fructele se recoltează manual, cu pedunculconcomitent făcându-se şi operaţia de presortare în lădiţe de 6-10 kg. Norma de recoltareeste de 30-50 kg/muncitor/zi.

Pentru industrializare fructele se recoltează mecanic prin scuturare cu vibratorul.Înainte de recoltare, cu 7-10 zile, pomii se stropesc cu acid 2-cloretilfosforic 500 ppm. Înacest fel aderenţa fructului la peduncul se reduce de aproximativ 2-3 ori.

Imediat după recoltare, fructele se introduc în vase cu apă rece (10-12°C) pentru anu li se păta pieliţa, unde se păstrează 6-9 ore şi apoi sunt supuse prelucrării.

2.8. NUCUL - Juglans regia, Fam. Juglandaceae

Importanţă. Nucul este o specie foarte valoroasă, fiind în acelaşi timp pomfructifer, plantă tehnică, plantă medicinală şi decorativă.

Nucul este important pentru fructele sale care reprezintă un aliment complex şicomplet. Miezul de nucă conţine: 52-77% substanţe grase, 12-25% substanţe proteice, 5-24% hidraţi de carbon, 1,3-2,5% săruri minerale (Cu, Zn, K, Mg, P, S, Fe, Ca), vitamineA, B1, B2, P şi îndeosebi vitamina C, 40-50 mg% (de 4 ori mai mult decât măceşele şi de40 de ori mai mult decât sucul de portocale). Sub raportul valorii energetice, 1 kg de miezde nuci echivalează cu 6500-7000 calorii. Substanţele grase au în componenţă în principal


71

acizi graşi nesaturaţi, iar proteinele conţin numeroşi aminoacizi esenţiali, substanţe cufuncţie foarte importantă în metabolismul organis-mului uman.

Nucul constituie materie primă pentru diverse ramuri industriale. Datorităînsuşirilor sale decorative şi fizico-mecanice, lemnul de nuc este folosit în industriamobilei, în industria avioanelor şi automobilelor. Din miezul de nucă se extrage un uleifin semisicativ, cu întrebuinţări multi-ple: alimentar, fabricarea cernelei tipografice,lacurilor şi vopselelor, pictură.

Turtele de nucă (produs secundar de la fabricarea uleiurilor) se folo-sesc laprepararea halvalei, produse de cofetărie sau în hrana animalelor.

Nucile verzi recoltate înainte de întărirea endocarpului se folosesc la preparareadulceţei sau lichiorului de nuci.

Mezocarpul, scoarţa, frunzele, ramurile, rădăcinile sunt materii prime valoroase învederea extragerii taninului şi unor coloranţi vegetali.

Endocarpul constituie materie primă pentru obţinerea cărbunelui activ, amestecurilorabrazive şi a linoleumurilor fine.

Nucul este folosit din vechime. în medicina tradiţională În prezent din nucileverzi şi frunzele de nuc se extrage iodul şi alte produse farma-ceutice recomandate contradispepsiilor cronice, avitaminozelor, dereglări ale aparatului digestiv, conjunctivite,rahitism (KOMĂNICI, citat de POPESCU şi colab., 1993).

Nucul este apreciat pentru portul său, frunzişul bogat şi mirosul plăcut pe care îlemană. Se utilizează în plantaţii de aliniament, solitar sau în pâlcuri ca plantă decorativă.

Particularităţi biologice (fig.90). Sistemul radicular. Deşi multă vreme s-a crezutcă nucul are sistem radicular pivotant care pătrunde până la 6-7 m adâncime, princercetările sale RUSU (1969) contrazice această afirmaţie prin următoarele:

Adâncimea maximă atinsă de rădăcinile nucului este de 140 cm pe nisipuri, 80cm pe podzoluri şi de 110 cm pe celelalte tipuri de sol. marea masă de rădăcini în şcoalade puieţi pe solurile brune atât pentru nucul comun cât şi pentru nucul negru este situatăîntre 10-40 cm, iar în câmpurile pepinierei între 15-60 cm. Solurile cu apă freaticăsuperficială din luncile râurilor fac ca adâncimea maximă atinsă de sistemul radicular sănu depăşească 28-30 cm adâncime. Creşterea se opreşte la o anumită distanţă de pânza deapă freatică (spaţiu de siguranţă care este de cca. 30-40 cm). Răspândirea superficială arădăcinilor pe terenurile în pantă are ca rezultat urnirea pantei în amonte şi în aval. Încazul pantelor foarte abrupte, rădăcinile din amonte prin alungirea lor puternică ajung sădepăşească ca înălţime pe cea a coroanei.

Pe toate tipurile de sol densitatea cea mai mare de rădăcini se întâl-neşte în primii2-4 m de la trunchi.

La nuc se înregistrează 3 valuri de creştere a sistemului radicular:► valul I - ianuarie - martie;► valul II - aprilie - august;► valul III - august - decembrie.

Când temperatura din sol scade sub -4°C, valul I de creştere nu mai are loc.Tulpina. Procesul de creştere la nuc este foarte lent mai ales în pri-mii ani de la

plantare, ulterior însă nucul depăşeşte prin talie toate celelalte specii pomicole. Trunchiulcreşte drept, scoarţa la început este netedă, iar mai târziu formează un ritidom gros carecrapă longitudinal.

Coroana este mare (20-25 m în diametru), globuloasă, rară. În pe-rioada detinereţe creşterile anuale ajung la 1-2 m, iar după intrarea pe rod se reduc la 10-15 cm.Ramurile anuale sunt groase, cu măduva lamelară.


72

Mugurii. Nucul este o specie unisexuat monoică care prezintă pe acelaşi pom treicategorii de muguri: vegetativi, de amenţi, micşti de flori femele. Mugurii sunt dispuşiserial. Pe ramuri mugurii de flori şi cei vege-tativi sunt dispuşi în treimea superioară iaramenţii spre bază.

Muguri vegetativi şi cei de amenţi se formează pe lăstari, primăvara în luna maiiar cei micşti de flori femele diferenţiază în iulie-august.

Frunzele la nuc sunt imparipenat compuse cu 5-9 foliole.Înflorirea, polenizarea şi fecundarea. Florile mascule sunt grupate în amenţi. Într-unament se găsesc de regulă 70-150 de flori, iar fiecare floare are între 2-32 de stamine. Unnuc matur produce 5-20 miliarde de grăunciori de polen. În condiţii normale, pe fiecaremm2 de teren cad în 24 de ore între 1 şi 8 grăunciori de polen După ieşirea din anteră,grăunciorii rămân viabili 2-3 zile.

Florile femele apar solitar sau grupate câte 2-3 sau chiar mai multe, apical pelăstarii fertili. La început sunt sferice, apoi la extremitatea lor apare stigmatul care esteformat din doi lobi. Aceşti lobi, în primele zile sunt paraleli, apoi ajung la 180° după carevârfurile lor încep să se recur-beze. Momentul de maximă receptivitate faţă de polen estede la începutul desfacerii lobilor până când ei ajung divergenţi.

La unele soiuri înfloresc mai întâi florile femeieşti (soiuri proto-gine): Geoagiu 65,Germisana, Orăştie, Novaci, la altele înfloresc mai întâi florile bărbăteşti (soiuriprotandre): Sibişel precoce T25, iar la alte soiuri (homogame) cele două categorii de florise deschid simultan: Productiv de Geoagiu, S44 etc.

Pe pom deschiderea florilor femeieşti durează cca. 12-18 zile, iar a amenţilor 5-6zile.

Având în vedere că producţia de fructe depinde de numărul de flori polenizate şifecundate este necesar ca la plantare pentru fiecare soi de bază să se intercaleze câte 2-3soiuri polenizatoare, a căror amenţi să-şi eşaloneze înflorirea pe întreaga perioadă deînflorire a florilor femeieşti. Majoritatea soiurilor de nuc sunt infertile, dar cercetărileefectuate de unii autori au evidenţiat că procentul de flori fecundate diferă în funcţie desoiul polenizator.

Ciclul anual. În comparaţie cu celelalte specii, nucul are o perioadă de repauslungă şi porneşte în vegetaţie printre ultimele specii pomicole. Repausul profund dureazăpână la începutul lunii noiembrie.

Caracteristic pentru nuc este faptul că în perioada repausului facul-tativ şi înprimele fenofaze de vegetaţie din rănile făcute cu ocazia tăierilor are loc o abundentăscurgere de sevă denumită ca şi la viţa de vie "plâns". Între intensitatea plânsului şirezistenţa la ger este o strânsă corelaţie, apa-riţia plânsului evidenţiind sfârşitul repausuluiprofund şi începutul repausu-lui facultativ (COCIU şi colab., 1983). Abundenţa de sevăîmpiedică cicatri-zarea rănilor, de aceea se recomandă evitarea tăierilor în perioadaplânsului.

Pornirea în vegetaţie are loc în aprilie, când temperatura medie zil-nică devineaproape constantă 16°C. Dezmuguritul, înfrunzitul şi înflorirea au loc după 15-20 zile dela umflarea mugurilor. Creşterea lăstarilor este maximă în mai. Încetinirea creşteriilăstarilor se realizează în ultima decadă din iunie.

În primele 30-40 de zile de la legare, fructele cresc în volum căpă-tând forma şidimensiunile normale. După încetinirea creşterii în volum are loc diferenţierea ţesuturilorşi acumularea miezului.

În condiţiile ţării noastre soiurile timpurii se maturează în august, cele cu maturaremijlocie în septembrie, iar cele târzii în octombrie.


73

Vigoarea. Nucul este o specie de vigoare mare. Pomii altoiţi au vi-goare mai micădecât cei din sămânţă. De asemenea, pomii altoiţi pe J. nigra au vigoare mai mică decâtcei altoiţi pe J.regia.

Longevitatea. În zonele cele mai favorabile, nucul poate trăi 200-400 de ani. Înţara noastră nucii din sămânţă trăiesc de regulă 100-150 ani, cei altoiţi pe J.regia 60-80 deani, iar cei altoiţi pe J.nigra 25-40 de ani.

Perioada de tinereţe durează 5-12 ani, creşterea şi rodirea 12-40 ani, maximum derodire situându-se de la 40-80 de ani, iar perioada de declin apare după 80 de ani.

Precocitatea. Nucul obţinut din sămânţă produce fructe după 10-15 ani, cei altoiţipe J.regia după 6-8 ani, iar cei altoiţi pe J.nigra după 5-6 ani. Există soiuri foarte precocecare produc fructe după 2 ani (Jupâneşti, R 3/3, Ideal etc.).

Soiuri cultivate. Principalele caracteristici ale soiurilor de nuc sunt redate întabelul 2.8.

Tabelul 2.8.Soiurile de nuc cultivate în România (2000)

Soiul Producţia Maturareafructelor

Greutateamedie (g) Forma fructului

Geoagiu 65 bună semitimpurie 14,0 alungităSibişel 44 bună semitimpurie. 14,0 alungităGermisara bună semitimpurie. 14,0 alungităOrăştie bună semitimpurie. 13,7 alungităSarmis bună semitimpurie. 12,0 alungităNovaci f. bună semitimpurie 11,7 ovoidăSuşiţa bună semitimpurie. 12,6 rotundăPeştişani f. bună semitimpurie. 10,6 ovoidăVictoria f. bună semitimpurie. 11,4 rotundăJupâneşti f. bună semitimpurie. 12,0 alungităBratia f. bună semitârzie 13,8 rotundăSoi ideal f. bună timpurie 13-16 rotund-ovoidă

Influenţa factorilor climatici asupra calităţii fructelorTemperatura. Nucul creşte şi rodeşte bine în zonele cu temperaturi medii anuale

cuprinse între 8-10°C, cu veri călduroase (temperatura medie din luna cea mai caldă de20-22°C), ierni blânde (temperatura medie cea mai scăzută -1...-3°C). Amplitudinilemedii anuale ale temperaturilor nu trebuie să depăşească 21-23°C. Temperaturile maimari de 35°C sunt dău-nătoare pentru nuc, acestea producând arsuri pe frunze, lăstari şifructe, debilitează pomii şi depreciază calitatea fructelor prin înnegrirea mezocar-pului şichiar a endocarpului şi tegumentului seminal (COCIU şi colab., 1983).

Mult mai dăunătoare pentru nuc sunt temperaturile scăzute din tim-pul iernii şiprimăverii. Limita de rezistenţă la ger variază în funcţie de tip între -25 şi -36°C şi chiar -40°C. Cei mai sensibili la ger sunt amenţii şi mugurii micşti de flori femele care degeră la-25...-27°C. Ramurile anuale degeră la -30...-36°C. Gerurile timpurii de toamnă şi cele derevenire primă-vara sunt foarte periculoase, amenţii putând fi afectaţi la -17...-18°C.

Dăunătoare pentru nuc sunt şi oscilaţiile de temperatură sub şi peste 0°C, oscilaţiicare duc la decălirea şi degerarea cambiului şi apariţia unor plăgi şi crăpături adânci petrunchi şi ramuri. După intrarea în vegetaţie rezistenţa nucului la ger scade considerabil,temperaturile mai mici de 0°C sunt dăunătoare. La -3°C sunt distruse atât florile cât şifrunzele şi lăstarii (POPESCU şi colab., 1993).


74

Lumina. Nucul face parte din grupa speciilor cu cele mai mari ce-rinţe faţă delumină, fapt justificat de modul lui de creştere şi ramificare şi de zona lui de origine.Insuficienţa luminii determină reducerea cantităţii de substanţă sintetizată de frunze caredetermină creşteri reduse, diferen-ţiere redusă de flori femeieşti, producţii scăzute şi decalitate slabă, rezis-tenţă scăzută la ger.

Insuficienţa luminii favorizează evoluţia agenţilor patogeni şi în special a unorbacterii care produc pagube însemnate. Astfel, este recoman-dat ca, în zonele de deal,nucul să fie amplasat numai pe expoziţii sudice, sud-estice şi sud-vestice. În zonele decâmpie pe expoziţii sudice tempera-tura se ridică uneori peste limita optimă pentrufotosinteză, de aceea în aceste zone plantaţiile se vor amplasa pe expoziţii nord-estice,nord-vestice.

Apa. Nucul are pretenţii moderate faţă de factorul apă. Zonele favo-rabile culturiinucului sunt cele care acumulează 600-700 mm precipitaţii anuale bine repartizate. Ceamai mare nevoie de apă la nuc se înregistrează în perioada creşterii intense a lăstarilor şifructelor, când suma precipita-ţiilor trebuie să ajungă la 100-200 l/m2 în fiecare lună. Înperioada matură-rii fructelor nucul cere 60-90 l/m2 lunar iar în perioada repausului estesufi-cient un nivel al precipitaţiilor de 40-50 l/m2/lună.

Pentru întreaga perioadă a creşterii şi maturării fructelor (mai- octombrie) s-astabilit că nucul are nevoie de 300-400 l/m2 apă (COCIU ş.a., 1983).

Nucului îi sunt dăunătoare atât insuficienţa apei cât şi excesul de umiditate.Excesul de apă din atmosferă favorizează atacul de antracnoză şi bacterioză. Drenajulnecorespunzător asociat cu excesul de apă din sol duce la debilitarea pomilor prinasfixierea rădăcinilor. Pânza de apă freatică tre-buie să fie situată la peste 2,5-3 madâncime în sol.

Solul. Această specie are pretenţii moderate faţă de sol, reuşind pe o gamă foartevariată de soluri. Pentru a realiza livezi reuşite cu producţii mari se cer soluri fertile,calde, permeabile pentru apă şi aer, profunde, cu textură uşoară sau mijlocie, cu reacţieneutră sau slab acidă (pH = 6-7), cu subsol permeabil.

În condiţii de fertilizare organo-minerală şi de irigare, nucul poate fi cultivat şi penisipuri. Contraindicate sunt solurile argiloase, grele, reci, compacte, impermeabile şi celescheletice, slab fertile.

Influenţa factorilor tehnologici asupra calităţii fructelorPlantaţiile de nuc sunt plantaţii de lungă durată, de aceea înainte de înfiinţarea lor

trebuie făcute studii pe o perioadă lungă de timp (20-30 ani) în vederea stabiliriioportunităţii înfiinţării plantaţiilor. Astfel, plantaţiile de nuc se vor înfiinţa în bazinele demaximă favorabilitate pentru nuc.

Sistemul radicular al nucului fiind sensibil la boli impune înfiin-ţarea de plantaţiipe terenuri care nu au fost ocupate cu specii lemnoase sau care au fost defrişate în urmăcu 5-6 ani şi cultivate apoi cu plante furajere sau agricole. Cele mai bune premergătoaresunt leguminoasele, apoi ierbu-rile perene, cereale şi prăşitoare. La fertilizarea de bazăorientativ pentru condiţiile din ţara noastră se recomandă ca înainte de desfundare să seadmi-nistreze 40-60 t/ha gunoi de grajd; 80-120 kg/ha P2O5 şi 120-150 kg/ha K2O (COCIUşi colab., 1983).

Gunoiul de grajd se foloseşte mai eficient dacă se distribuie în benzi late de 2-3 mde-a lungul viitoarelor rânduri de pomi înainte de desfundat.

Ogorul negru sau cultivat cu plante agroalimentare sau îngrăşăminte verzi este celmai bun sistem de întreţinere în plantaţiile tinere de nuc. Culturile intercalate nu trebuie săconcureze pomii pentru hrană şi apă iar solul se va menţine ca ogor lucrat pe o bandă de 2m de-a lungul rândului. După intrarea pe rod, pe solurile plane sau cu pantă mică se poate


75

menţine ogorul negru sau combinat cu îngrăşăminte verzi. Pe terenurile în pantă şi înzonele cu suficiente precipitaţii terenul se poate menţine înierbat parţial, provizoriu sautotal.

Pomii reacţionează bine şi la fertilizări foliare cu microelemente pe bază de Ca,Bo, Zn, Mg. Pe terenurile mai sărace în P şi K se pot admi-nistra toamna din 3 în 3 ani,sub coroana fiecărui pom 2-3 kg superfosfat şi 1-2 kg sare potasică.

În zonele în care în perioada de vegetaţie cad mai puţin de 100 litri pe m2

precipitaţii irigarea este obligatorie. La pomii tineri se fac 1-2 udări cu norme de 300-400m3/ha, iar la pomii maturi cu 1500-2000 m3/ha. Apa se poate administra prin udaremecanizată sau pe brazde.

La nuc se aplică tăieri de formare începând cu anul III de vegetaţie, tăieri deîntreţinere şi rodire prin eliminarea ramurilor lacome, concurente şi cu poziţiinecorespunzătoare şi de reîntinerire a nucilor bătrâni.

Recoltarea nucilor. Recoltarea nucilor se face în funcţie de modul de valorificare.Pentru dulceaţă de nuci verzi, recoltarea se face când fruc-tele au 1,5-2,0 cm în diametru.Pentru lichior, nucile se recoltează înainte de întărirea endocarpului iar pentru sămânţăcând epicarpul crapă.

În condiţiile ţării noastre recoltarea se realizează în trei reprize: pri-ma când serecoltează circa 5-6% din producţie adunându-se fructele ata-cate de boli şi dăunători carese maturează mai repede. În a doua repriză se recoltează 70-80% din producţie. Învederea stabilirii momentului optim de cules, după ce pe majoritatea fructelor aparcrăpături în zona punctului stilar se recoltează din 2 în 2 zile câte 100 fructe care se ţin 24de ore în apă. Dacă după acest timp la 90-95% din fructe epicarpul se îndepărtează uşorrecoltarea poate începe. Cea de-a treia recoltare şi ultima se face la cca. 2 săptămâni dupăa 2-a când se adună cca. 10-15% din fructe care încă nu erau mature. Recoltarea se facemanual sau mecanizat. Recoltarea manuală se face prin scuturare cu prăjina sau cu funia.În acest scop de axul pomului se leagă un lemn gros care să depăşească înălţimea pomuluide vârful că-ruia se leagă o funie groasă cu care se lovesc ramurile de jur împrejur.

Recoltarea mecanizată se face cu vibratoare speciale care scutură fiecare şarpantă.Adunatul nucilor se face manual sau mecanic. După adunat nucile se separă. Cele

nedecojite se încarcă în lăzi grătar şi se introduc în camere închise ermetic într-o atmosferăde 1% etilen la temperatura de 21-27°C unde se ţin 12 ore. În lipsa acestor posibilităţinucile nedecojite se introduc în saci, se udă bine cu apă rece din oră în oră, timp de 12-24ore. Imediat după decojire fructele se spală în bazine speciale, se usucă până se reduceumiditatea de la 30-40% la 5-8%. Uscarea se face pe stelaje în locuri foarte bine aerisiteîn straturi de 8-10 cm lopătate de mai multe ori pe zi. După uscare nucile se sortează şi sealbesc.

Pentru cantităţi mai mici albirea se face astfel: se dizolvă separat 6 kg hipocloritde calciu şi 3,5 kg carbonat de sodiu în câte 10-15 l apă. Se toarnă apoi soluţia decarbonat peste cea de hipoclorit şi se completează cu apă până la 100 l. Se agită bine şi selasă la decantat 48 de ore. Se separă apoi soluţia limpede. Într-un vas de lemn se introducnucile uscate (cu maxim 8-10% umiditate). Peste ele se toarnă soluţie până le acoperăcomplet. Se agită cu un băţ timp de 3-5 minute. Dacă nu se obţine o albire bună, la fiecare20 l de soluţie se adaugă 0,5 l oţet şi se mai agită 1-2 minute. Nucile se scot şi se usucădin nou, fără a le spăla. Cu 100 l soluţie se pot albi 300-400 kg nuci (COCIU şi colab.,1983).

La umiditate de 5-8% fructele se pot păstra un an în locuri aerisite şi cutemperatura sub 10°C şi 2-3 ani la o temperatură de 0°C.


76

2.9. ALUNUL - Corylus avelana L., Fam. Betulaceae

Importanţa. Alunul este o plantă pomicolă importantă în primul rând datorităvalorii alimentare a fructelor sale. Alunele alături de nuci şi migdale conţin cantităţi maride proteine şi grăsimi.

Miezul de alune se poate consuma proaspăt, prăjit sau prelucrat în produse decofetărie (ciocolată, prăjituri, bomboane, creme, îngheţate, nuga). Făina de alune este unaliment hrănitor pentru copii. Din miezul de alune aflat în faza de întărire se extragelaptele de alune întrebuinţat în medicină. Uleiul de alune este foarte fin, aromat, gustos,dar râncezeşte repede. Con-sumat o lingură dimineaţa, timp de 15 zile, este un bun leaccontra teniei.

Fiind sicativ acest ulei este utilizat la fabricarea lacurilor industriale, săpunurilor,produselor farmaceutice, în ceasornicărie, ca lubrifiant în pictură deoarece nu denatureazăculorile. Turtele rămase se folosesc la fabricarea halvalei şi ciocolatei.

Ceaiul din frunze de alun are proprietăţi homeostatice (opreşte hemo-ragiile). Băiledin frunze de alun se folosesc în tratamentul varicelor.

Infuzia preparată din 1-2 linguriţe muguri de alun la o cană de 200 ml apăclocotită are acţiune antisclerozantă, restabilind elasticitatea ţesu-tului pulmonar. Deasemenea, infuzia tonifiază parenchimul hepatic; se folo-seşte în cazuri de insuficienţăhepatică, de hepatită endemică, de astm bron-şic, de emfizm pulmonar şi de silicoză,consumându-se câte două căni pe zi.

Miezul de alune se recomandă în alimentaţia vegetarienilor şi dia-beticilor, areacţiune vermifugă şi este indicat în colicile nefritice şi litiază urinară.

Având un sistem radicular bine ramificat alunul contribuie la fixa-rea solurilor înpantă.

Alunul îndeosebi cel cu frunze roşii, are aspect ornamental. Alunul este oimportantă plantă meliferă fiind printre primele plante care înfloreşte.

Scoarţa alunului, cupele, frunzele şi fructele conţin 8-15% tanin folosit în tăbăcitulşi vopsitul pieilor.

Alunul este originar din Asia Mică şi bazinul Mării Negre, de unde s-a extins apoiîn Peninsula Balcanică, Turcia, Grecia, Italia, Franţa, Spania, America de Nord ş.a. În ţaranoastră alunul este prezent ca specie spontană în poienile şi liziera pădurilor de foioase dinzona colinară şi deluroasă a ţării.

Compoziţie chimică. Conţinutul de substanţe proteice (12-28%), de glucide (12-22%), de săruri minerale (2-3,05%) plasează alunele înaintea nucilor, iar cel de grăsimi(52-69%) este mai mare decât al migdalelor (MIHĂIESCU, 1981).

Alunele, comparativ cu celelalte nucifere, conţin, de asemenea, săruri de potasiu,fosfor, magneziu, calciu cu rol esenţial în metabolismul uman.

Calciul împreună cu fosforul ajută la formarea şi menţinerea în bună stare aoaselor şi dinţilor. Potasiul intervine în menţinerea echilibrului acido-bazic alorganismului fiind component al unor sisteme tampon. Ală-turi de aminoacizii fosforici,potasiul intervine în alimentarea creierului cu oxigen. Magneziul şi manganul acţioneazădiverse enzime, participând la metabolismul intermediar al glucidelor, lipidelor şiprotidelor, ajută la asi-milarea vitaminelor C, E şi a celor din complexul B. Alunele suntmai bogate în vitaminele B1 şi B2 decât nucile, ele mai conţin vitaminele B5, E şi PP, acidpantotenic, acid folic ş.a.

Soiurile de alun recomandate pentru producţie în România sunt prezentate întabelul 11.9.


77

Tabelul 11.9.Principalele soiurilor de alun recomandate în ţara noastră

Principalele caracteristici ale:Soiul plantei fructului

RomavelVigoare mare, port erect, precoce,productiv, rezistent la bacterioză şipăianjeni

Maturitatea după 15.08; sunt mij-locii (2,7g); rotunde; uşor turtite labază; se sparg uşor; conţin 50-55%miez

Vâlcea 22Vigoare redusă, port etalat, precoce,productiv, se polenizează cu FertilaContard, Tombul, Tonda romana

Se maturează la început de septem-brie; sunt mari (3,5-4g); rotunde;au coaja subţire; conţin 45% miez

Tonda gentilledelle Langhe(Rotunde dePiemont, TGL)

Vigoare mijlocie, port semietalat,precoce şi productiv, polenizatori:Coxford, Camponica, Imperial deTrebizona

Se maturează la sfârşitul lui august;sunt mici sau mijlocii (2,3g); ro-tunde, conţin 45-52% miez; la matu-ritate se desprind uşor de involu-cru, care este puţin mai lung decâtfructul

Merveille deBolwieller(Uriaş de Halle)

Vigoare mare, port erect, precoce şiproductiv; polenizatori: Coxford,Davidiana, rezistent la bacterioză şialte boli

Se maturează târziu (sfârşit de sep-tembrie); sunt mari (3,6g) cu coajagroasă şi conţin 36-41% miez

Ennis

Vigoare mare; port erect; foarteproductiv; rezistent la ger; poleni-zatori: Butler, Uriaşe de Halle;rezistent la bacterioză, dar foartesensibil la acarieni

Se maturează tardiv; sunt foartemari (<4,5g); de formă rotundă, cuvârful conic; foarte aspectuoase;conţin 45-49% miez

Butler

Foarte viguros; cu port semierect;productiv; se polenizează cu Uriaşede Halle, Ennis, Fertilă de Coutard;rezistent la bacterioză, dar sensibilla acarieni

Se maturează târziu; sunt foartemari (peste 4,0g); conţin 47-49%miez

Particularităţi biologice (fig.91). Sistemul radicular la alun este bine ramificatdar superficial, majoritatea rădăcinilor dezvoltându-se pe profil între 5 şi 50 cm şidepăşeşte de 2,5 ori proiecţia coroanei. Unele rădăcini verticale mai ales pe soluri revenepot pătrunde pe profil până la 1,5 m.

Dacă temperatura solului nu scade sub +2°C, rădăcinile de alun cresc tot timpulanului. La fel ca la celelalte specii pomicole rădăcinile alunului înregistrează două valuride creştere, unul primăvara la începutul primăverii şi altul toamna, după cădereafrunzelor.

Partea aeriană. În mod natural alunul de aceeaşi vârstă sau de vârste diferitecreşte sub formă de tufă constituită din mai multe tulpini, cu o înălţime de 3-4 m.Tulpinile în vârstă de un an sunt ramificate şi au muguri vegetativi, câte unul la fiecarenod.

Polenizarea este anemofilă, majori-tatea soiurilor de alun fiind autosterile, motivpentru care se recomandă planta-rea în aceeaşi parcelă a 2-3 soiuri care se polenizeazăreciproc. Înflorirea la alun are loc primăvara devreme (februarie-martie) la o temperaturăde cel puţin 4°C. Polenul este transportat de vânt pe distanţe de 10-20 m.


78

Alunul produce fructe în anul al III-lea de la plantare dar recoltele devin eco-nomiceabia la vârsta de 6-7 ani. Cele mai precoce sunt soiurile: Mari de Piemont, Lungi de Spania Lambert roşu,Daviana, Rotunde de Roma. Soiu-rile Landsberg, Cosford, Furfulak, Lungi de intră pe rodmai târziu.

Influenţa factorilor climatici asupra fructelorTemperatura. Alunul are cerinţe reduse faţă de căldură. Dacă în cursul iernii

temperatura medie zilnică trece de 0°C mai mult de 20 de zile, alunul porneşte învegetaţie. Este o specie rezistentă la ger. Ramurile rezistă până la -25°C chiar -30°C daramenţii la soiurile sensibile (Rotunde de Roma, Mari de Piemont) pot degera.

În fenofaza de umflare a mugurilor rezistă până la -10°C. Declanşa-rea înflorituluise realizează la temperaturi de peste 4°C. În fenofaza de înflorire-legare, florile femelesuferă la -5°C. Iernile stabile, mai aspre şi lungi care întârzie înfloritul sunt mai favorabilepentru cultura alunului.

Lumina. Alunul preferă expoziţii cu insolaţie mijlocie manifestând pretenţii mediifaţă de lumină. Insolaţia puternică este nefavorabilă culturii alunului. Expoziţiile sudicegrăbind înfloritul, nu sunt reco-mandate pentru alun. În zonele colinare cele mai bunerezultate se obţin pe versanţi cu expoziţie sud-vestică sau sud estică. În zonele de stepăunde insolaţia este puternică se preferă expoziţii nord-estice, nord-vestice şi chiar nordice.

Cerinţe faţă de apă. Alunul necesită 700-1000 mm precipitaţii anuale din careminimum 300 în perioada aprilie-iulie.

Solul. Alunul cultivat în sistemul intensiv necesită terenuri fertile sau cu fertilitatemedie cu pH 5-7%, cu maximum 15% calcar activ şi cu pânza freatică sub adâncimea de1,5 m. El este sensibil la asfixiere radi-culară.

Influenţa factorilor tehnologici asupra fructelorPlantaţiile comerciale de alun necesită terenuri în pantă redusă, mecanizabile,

profunde şi bine drenate iar în zonele secetoase, irigabile.Alunul se poate cultiva după el însuşi deoarece nu este influenţat de fenomenul de

oboseală a solului.Înainte de plantare terenul se nivelează cât mai bine şi se pichetează la 4 m între

rânduri şi 2,5 m pe rând, când alunul se conduce aplatizat în gard fructifer şi 5 m întrerânduri respectiv 3 m pe rând când se conduce ca vas aplatizat. Forma de tufă nu esterecomandată pentru plantaţii intensive deoarece imprimă vigoare mult mai marecomparativ cu monotulpina.

Alunul poate fi condus cu monotulpină sau cu mai multe tulpini.Întreţinerea solului la alun dă rezultate bune în următoarele sisteme: ogor negru,

ogor erbicidat, ogor combinat cu îngrăşăminte verzi iar pe terenuri accidentate cusuficiente precipitaţii, ţelină cu prelucrarea solului sub coroana plantei. Prelucrareasolului se va face cât mai superficial 10-12 cm pentru a nu afecta sistemul radicular.

Pentru condiţiile ţării noastre POPESCU şi colab. (1993) recomandă anual ca dozeorientative 100-150 kg/ha N, 80-100 kg/ha P2O5, 100-120 kg/ha K2O şi la 3-4 ani odată30-40 t gunoi de grajd.

În sistem intensiv şi în zonele cu regim pluviometric deficitar iri-garea duce lacreşteri însemnate de producţie. Normele de udare respectiv norma de irigare se vorstabili astfel încât de-a lungul perioadei de vege-taţie umiditatea din sol să se menţină la70-80% din capacitatea de câmp pe o adâncime de 50-60 cm.

Recoltarea alunelor se face când fructele au ajuns la dimensiuni specifice soiuluiiar pelicula ce separă sămânţa de pericarp devine brun roşcată. Recoltarea se facemecanizat sau manual cu sau fără involucru. Recol-tarea cu involucru se face la pomii


79

tineri şi la cei situaţi pe pante şi pe teren înierbat. Îndepărtarea involucrului se faceimediat deoarece mai târziu se desprinde greu de fruct. Recoltarea fără involucru se facecând majoritatea fructelor au căzut pe sol de unde se adună manual sau mecanizat.

După recoltare alunele se expun 2-3 zile la soare, apoi se depozitează în încăperiaerisite, în straturi de cel mult 30 cm cu lopătarea zilnică în primele 2-3 săptămâni. Cuocazia condiţionării conţinutul în apă al alu-nelor trebuie redus la 5-6%. Astfelcondiţionate alunele se pot păstra un an în camere aerisite la temperatura de 21ºC şiumiditatea relativă de 65% sau timp de 2-3 ani la 2-4ºC şi umiditate relativă de 65%.

2.10. CĂPŞUNUL - Fragaria grandiflora Ehrh.Fam. Rosaceae, subfam. Rosoideae

Importanţă. Căpşunul se numără printre speciile pomicole de mare intereseconomic datorită timpurietăţii şi calităţii fructelor (ajung la maturi-tate în mai-iunie).Căpşunile se consumă în stare proaspătă, congelate sau prelucrate (dulceţuri, marmelade,gemuri, siropuri, jeleuri).

Căpşunul este o specie foarte precoce, producând fructe încă din primul an de laplantare, dacă stolonii se plantează în iulie. Neajunsurile acestei culturi sunt consumulridicat de forţă de muncă necesar la recoltare şi perisabilitatea fructelor.

După datele FAO 2002, producţia mondială de căpşuni a fost de 326.000 tone dincare în Europa 268.000 tone, America de nord 56.000 tone, America de Sud 38.000 tone.

Ţări mari producătoare sunt: Rusia 90.000 tone, Iugoslavia 40.000 tone, SUA 38.000tone, Cehia 45.000 tone şi Slovacia 35.000 tone.

Producţia anuală a României este de peste 30.000 tone din care circa 40% înjudeţul Satu Mare, 15% în jud. Vâlcea, restul în Dolj, Argeş, Gorj, Maramureş.

Compoziţie chimică. Căpşunile conţin 0,6-1,6% acizi organici, 41-87 mg%vitamina C, 0,24-0,74% săruri minerale (P, Fe, Ca etc.), 0,4-0,7% substanţe proteice şivitamine (în special vitamina C 33-98,28 mg%).

Soiuri. Soiurile de căpşun recomandate pentru producţie sunt prezentate în tabelul11.10.

Tabelul 2.10.

Soiurile de căpşun (Catalogul Oficial, 2002)Soiul

(originea) Coacerea Greutateamedie (g) Fructul Potenţial

productivMüncheberger

mai(prima decadă) 7-12 conic-alungit, roşu, aromă de

fragi de pădure mare

Regina mai(decada a 2-a) 6-8 conic-alungit, roşu, cu gât, aromă

de fragi mijlociu

Gorella mai(decada a 3-a) 10-19 conic, roşu, potrivit de aromat f. mare

Pocahontas iunie(prima decadă) 11-16 conic alungit, cu gât roşu-închis,

lucios, aromă slabă f. mare

SengaSengana

iunie(prima decadă) 10-12 scurt-conic, roşu închis, intens

aromat f. mare

Talisman mai(decada a 3-a) 11-14 conic, roşu, potrivit de intens

aromat mare

Red Gauntlet mai(sfârşitul lunii) 10-12 scurt-conic, roşu închis, potrivit

de aromat f. mare

Creastă decocoş

iunie(a 2-a decadă) 15-28 lăţit, în formă de creastă, roşu

cărămiziu, cu gol mare în centru mijlociu


80

Particularităţi biologice (fig.92). Căpşunul este o plantă semier-boasă cu creşteresub formă de tufă scundă. Plantele prezintă o tulpină subterană foarte scurtă (rizom) şimult ramificată care pe partea inferioară formează sistemul radicular, iar pe parteasuperioară aparatul foliar.

Tulpina ramifică astfel încât rami-ficaţiile tinere apar tot mai aproape desuprafaţa solului, ceea ce duce la scăderea rezistenţei la secetă pe măsura înaintării învârstă. Nu numai tulpina se ridică la suprafaţa solului ci şi sistemul radicular, ceea ceduce începând din anul al III-lea la scăderea puternică a rezistenţei la se-cetă. După 3-4 ani de viaţă, plantele intră într-un dezechilibru între partea subte-rană şi cea aerianăcu consecinţe negative asupra plantei, motiv pentru care nu se justifică menţinereaunei plantaţii de căp-şun pe o perioadă mai mare de 3 ani. În anul al IV-lea producţiade căpşuni se reduce cu aproximativ 50% comparativ cu anul precedent.Fig. 92. Căpşun (Fragaria grandiflora)

Frunzele căpşunului se reînnoiesc treptat, motiv pentru care plantele poartă tot timpulfrunze verzi chiar şi iarna sub stratul de zăpadă. Din mu-gurii vegetativi situaţi spre bazaramificaţiilor anuale ale tulpinii se formează stolonii în număr de 7-20 pe o plantă. Lafiecare nod, stolonii emit o rozetă de frunze în partea superioară şi rădăcini în parteainferioară. Vigoarea rozetelor descreşte de la bază spre vârful stolonului. Soiurile care nuemit stoloni se pot înmulţi prin despărţirea tufei sau prin seminţe. Numărul cel mai marede stoloni îl formează plantele de 2-3 ani.

Inflorescenţele căpşunului sunt cime pauciforme. Soiurile cultivate la noi, în generalau flori hermafrodite. Fructele la căpşun sunt nucule poli-achene dispuse la suprafaţapulpei şi denumite impropriu seminţe.

Partea comestibilă este de fapt un fruct fals provenit din îngroşarea receptacululuiflorii. Fructele se dezvoltă uniform dacă sunt fecundate cât mai multe pistile din cadrulaceleaşi flori. În caz contrar fructele sunt diforme.

Influenţa factorilor climatici asupra calităţiiTemperatura. Cerinţele căpşunului faţă de căldură sunt mici, de aceea cultura reuşeşte

în zone mai nordice. Căldurile mari de vară dimi-nuează considerabil recolta de căpşuni.Pragul biologic pentru pornirea în vegetaţie este de 5ºC. Înfloritul la căpşun începe dupăparcurgerea perioadei de 8-10 zile consecutive cu temperaturi peste 12ºC. Pentrumaturarea fruc-telor la soiurile timpurii sunt necesare minim 8 zile consecutive cu tempe-raturi peste 14-16ºC.

Faţă de ger, rezistenţa căpşunului este limitată şi dependentă de prezenţa stratuluide zăpadă. Sub -15...-18ºC fără stratul de zăpadă pot degera uneori până la jumătate dinplante în întregime. Sistemul radicular al căpşunului rezistă doar până la -8ºC. În prezenţaunui strat de zăpadă de 5-10 cm grosime, căpşunul rezistă până la -25ºC. Pentruprevenirea efec-telor negative ale gerurilor din timpul iernii se practică mulcirea cu paie,gunoi de grajd păios, pleavă, frunze.

Umiditatea. Faţă de umiditate căpşunul manifestă cerinţe destul de mari, datorităoriginii sale, pe de o parte (din zonele umede) iar pe de altă parte datorită specificului săumorfobiologic (sistem radicular superficial, frunziş foarte bogat).

În culturi neirigate, căpşunul asigură producţii economice în zone cu precipitaţiide 600-700 mm, bine repartizate în perioada de vegetaţie. Momentele critice pentru apă lacăpşun sunt: creşterea şi înrădăcinarea stolonilor, diferenţierea mugurilor de rod, legareafructelor. În zonele cu pre-cipitaţii anuale insuficiente şi neuniform repartizate, irigarea


81

este o verigă tehnologică obligatorie. În perioada înfloritului, creşterii şi coacerii fructelor,umiditatea în sol trebuie menţinută la 75-80% din capacitatea de câmp pentru apă.

Lumina. Faţă de lumină, căpşunul este relativ puţin pretenţios, suportă chiarsemiumbra. Manifestarea deplină a potenţialului productiv are loc în condiţii normale delumină.

Majoritatea soiurilor din cultură sunt de zi lungă. În privinţa luminii zilei se poatespune că cerinţele sunt diferite în funcţie de grupa soiurilor: de zi lungă, de zi scurtă sauindiferente faţă de durata zilei.

Solul. Cu privire la pretenţiile faţă de sol, se apreciază că soiurile de căpşunpreferă soluri cu textură mijlocie şi uşoare. Ca tipuri de sol, căpşunul reuşeşte pe aluviuni,cernoziomuri, soluri brun-roşcate de pădure, podzoluri. Căpşunul poate fi cultivat şi penisipuri, în condiţii de fertilizare organo-minerală şi irigare.

Influenţa factorilor tehnologici asupra calităţiiCăpşunul poate fi cultivat în câmp în cultură protejată şi în cultură forţată.

Cultura în câmp poate fi anuală sau multianuală.

Pentru înfiinţarea de culturi de căpşun se folosesc terenuri plane, permeabile,fertile, amenajate pentru irigarea pe brazde prin modelarea în biloane. Terenul destinatplantaţiilor de căpşun se tratează contra viermilor sârmă, larvelor cărăbuşului de maişi nematozilor cu produse specifice.

Fertilizarea presupune încorporarea în sol a cca. 40 t gunoi de grajd binedescompus la ha, 300-400 kg superfosfat, 200-250 kg sulfat de pota-siu (căpşunulfiind sensibil la cloruri).

Pregătirea stolonilor constă în mocirlirea sistemului radicular fără ca acesta săfie scurtat. Plantarea se va face astfel încât mugurele central al rozetei să se afle lanivelul solului. Plantarea se va face vara (iunie-iulie) utilizând stoloni refrigeraţi.

După plantare imediat se udă, iar după 2-3 zile se verifică plantarea,replantându-se rozetele aflate prea adânc sau prea la suprafaţă.

Recoltarea fructelor de căpşun se face în 5-6 reprize la intervale de 2-3 zile.Fructele de căpşun sunt foarte perisabile de aceea recoltarea, sortarea şi ambalarea sefac concomitent.

Fructele destinate consumului în stare proaspătă se culeg cu caliciu şi oporţiune de peduncul iar cele pentru industrializare fără caliciu. Canti-tatea de fructece poate fi recoltată zilnic de un muncitor este de 30-40 kg. Fructele se recolteazădirect în lădiţe sau în coşuleţe din plastic de 0,5-1 kg şi aşezate în lădiţe. Producţiilede fructe obţinute 15-25 t/ha.

2.11. ZMEURUL şi MURUL - Rubus ideaus L., Rubus caesius L.Fam. Rosaceae, subfam. Rosoideae

Importanţă. Fructele de zmeur şi de mur sunt foarte mult apreciate deconsumatori datorită calităţii şi compoziţiei chimice complexe a aces-tora. Zmeura şimurele se consumă în stare proaspătă şi prelucrată sub formă de sirop, suc, gem,dulceaţă, compot, produse de cofetărie, băuturi alcoolice, peltele, băuturi tonice.

Din frunze, vârfuri de lăstari şi fructe se prepară ceaiuri folosite în tratareainflamaţiilor gingiilor, gurii şi gâtului, gastroenteritelor, colitelor şi bolilor organelordigestive. Ambele specii se caracterizează prin precocitate, productivitate şi plasticitateecologică.


82

Având capacitate mare de drajonare, zmeurul se poate folosi pentru consolidarea şicombaterea eroziunii solului, iar murul pentru fixarea solu-rilor nisipoase. Zmeurul şimurul dau recolte sigure deoarece nu suferă din cauza îngheţurilor târzii de primăvară.Neajunsurile celor două specii sunt: perisabilitatea ridicată a fructelor şi consumul ridicatde forţă de muncă necesară pentru recoltarea fructelor.

Zmeurul îşi are originea în Europa, vestul Asiei şi partea de est a Americii de Nord,creşte spontan din zona deluroasă până în etajul alpin.

Producţia mondială de zmeură şi mure în anul 1998 a fost de 326 mii tone din care înEuropa, 268 mii tone. Principalele ţări producătoare din Europa sunt: Polonia, Iugoslavia,Ungaria, Germania, Bulgaria etc.

Compoziţie chimică. Fructele de zmeur conţin zaharuri 4,5-10,6 g%, acizi organici1,2-2,3 g%, pectine 0,45-2,8 g%, vitamina C 19,36 mg%, provitamina A, vitamina B,vitaminele D şi P, substanţe tanante, colorante, săruri minerale.

Fructele de mur conţin mai puţin zahăr (3,5-6,0%) sunt mai acide şi au un conţinutmai ridicat de vitamina C (28,61-40,75 mg%).

Soiuri cultivate. Principalele soiuri de zmeur şi mur cultivate în România suntprezentate în tabelul 2.11.

Tabelul 2.11.Principalele soiuri de zmeur şi mur cultivate în România

Soiul Forma fructului şimărimea lui Culoarea fructului

Epocarecoltării

(lună/decadă)ZMEUR

Cayuga sferică 15-20 mm roşu închis VI/3Malling Exploit conică 15-20 mm roşie VI/3De Prusia conică 15-20 mm roşie VII/1Englezesc conică 15-20 mm roşie VII/1Malborungh sferică 15-20 mm roşie VII/1-2Rubin conică 15-20 mm roşie VII/1-2De septembrie sferică 15-20 mm roşie VII/1-2Taylor conică 10-15 mm roşu intens VII/1-2Romy conică trunchiată roşu-violaceu VII/1Llyod George conică alungită roşie-închisă VII/2Golden Queen conică trunchiată galben portocalie aurie VII/3

MURThornless evergreen sferică sau conică neagră VII/1

Loganberry conică sau aproapecilindrică roşie spre purpurie VII/1

Smoothstem (SUA) sferic alungită neagră VIII/2-3

Thornfree (SUA) sferică, sfericăalungită sau conică neagră lucioasă VIII/2-3

Particularităţi biologice Sistemul radicular. Atât zmeurul cât şi murul suntsemiarbuşti cu partea subterană formată dintr-un rizom din care pornesc rădăciniadventive fibroase. Pe rădăcinile tinere şi pe rizom se formează în fiecare an numeroşimuguri adventivi, din care iau naştere drajoni. Drajonii în vârstă de un an se pot separa deplanta mamă în vederea înmulţirii lor deoarece îşi formează rădăcini proprii. Marea masă


83

a rădăcinilor la zmeur este răspândită în sol între 10-50 cm adâncime. O mică parte dinrădăcini pătrund până la 100 cm adâncime.

Tulpina. La zmeur, partea aeriană este formată din mai multe tul-pini. Fiecaretulpină în primul an creşte, în al 2-lea rodeşte şi se usucă în mod natural. La mur, tulpinilesunt lungi de 7-8 m sau târâtoare la unele soiuri purtătoare de ghimpi. Pe tulpinile anualese găsesc mugurii vegeta-tivi spre bază şi micşti spre mijlocul şi vârful tulpinii. Înprimăvara urmă-toare din mugurii micşti cresc lăstari pe care apar inflorescenţele. Lasoiu-rile neremontante de zmeur, o tulpină rodeşte o singură dată, în al 2-lea an de viaţă.

Florile sunt hermafrodite la ambele specii cu cime la zmeur şi co-rimbe la mur.Majoritatea soiurilor de zmeur şi mur sunt autofertile. Murul înfloreşte în acelaşi timp cuzmeurul (mai) sau chiar mai târziu.

Fructele sunt apocarpice, multiple, numite polidrupe. Polidrupele sunt formate dindrupeole aşezate în jurul unui receptacul conic care la maturitate se detaşează de fruct lazmeur, iar la mur se desprinde împreună cu fructul. Fiecare drupeolă din fruct conţine câteo sămânţă. Maturarea fruc-telor are loc în iulie-august.

Influenţa factorilor climatici asupra fructelorTemperatura. Zmeurul şi murul nu suportă temperaturile foarte scă-zute din

timpul iernii şi nici cele foarte ridicate din iulie-august. Zmeurul creşte şi fructifică binedacă temperatura medie a perioadei de vegetaţie este în jurul valorii de 17°C. Limita derezistenţă la ger este pentru drajoni -15°C, iar pentru lemnul bine copt -20°C. Soiurile cufructe galbene sunt mai sen-sibile la ger faţă de cele cu fructe roşii.

Murul suportă mai greu temperaturile scăzute. O parte din muguri pier la -12°C iarla -15°C pierderile sunt totale.

Umiditatea. Faţă de umiditate cerinţele zmeurului sunt mari, ele fiind satisfăcuteacolo unde se înregistrează 600-800 mm precipitaţii anuale. Murul, datorită sistemuluiradicular profund este mai puţin pretenţios faţă de umi-ditate, reuşind în zonele cu 550-600mm anual (mai ales murul de câmp). Seceta şi stagnarea prelungită a apei sunt dăunătoarepentru ambele specii.

Lumina. Zmeurul şi murul au cerinţe destul de ridicate faţă de lu-mină, acest lucrufiind evidenţiat de faptul că în flora spontană ele ocupă luminişurile şi liziera pădurilor.Insuficienţa luminii are influenţă negativă asupra plantei deoarece lemnul nu se coacesuficient, suferind de ger. Din această cauză zmeurul trebuie cultivat pe terenuri cuexpoziţii favorabile, sudice, sud-estice, sud-vestice, în zone deluroase şi muntoase,nordice şi nord-estice, în zonele de câmpie. Zmeurul suportă şi semiumbra, situaţie încare calităţile fructelor lasă de dorit.

Cerinţele murului faţă de lumină sunt şi mai ridicate decât ale zmeurului. Încondiţii de iluminare bună se obţin fructe de calitate, plantele diferenţiază muguri de rodpe toată lungimea tulpinii, maturarea lemnului este bună iar rezistenţa la ger mare.

Solul. Zmeurul şi murul dau rezultate bune pe soluri bogate în humus, cucapacitate bună de reţinere a apei, bine aerate. Murul este mai puţin pretenţios faţă de sol,reuşind şi pe soluri mai sărace.

Influenţa factorilor tehnologici asupra fructelorZmeurul trebuie cultivat numai în plantaţii pure. Nu se admite inter-calarea acestuia

în livezile tinere de pomi deoarece drajonând puternic inva-dează terenul împiedicândefectuarea lucrărilor de întreţinere. În afară de aceasta, zmeurul fiind o specie rapace,concură puternic pomii pentru apă şi hrană (MIHĂESCU, 1977).

Cel mai recomandat sistem de lucrare a solului în plantaţiile de zmeur este ogorulnegru. Se administrează 40-50 t/ha gunoi de grajd, 400 kg super-fosfat şi 300 kg sarepotasică, respectiv 200 kg azotat de amoniu, aplicat fazial (toamna după căderea frunzelor,


84

înainte de înflorit şi înainte de matu-rarea fructelor). La mur, azotul se aplică în 2 reprize:primăvara devreme şi în timpul înfloritului. În zonele cu precipitaţii insuficiente serecomandă 4-6 udări. La zmeur şi mur se face tăieri de formare şi de rodire.

Recoltarea fructelor. Maturarea fructelor se eşalonează pe o perioadă lungă de timp(20-40 zile în funcţie de soi), de aceea şi recoltarea se va face eşalonat, în 6-10 reprize.

Fructele destinate consumului în stare proaspătă se recoltează manual, direct înambalajul de transport de capacitate 200-400 g. Odată cu recol-tarea fructelor se executăşi sortarea lor. De regulă, zmeura se recoltează fără peduncul, dar la solicitareabeneficiarului se poate recolta cu peduncul, caz în care se păstrează mai bine şi setransportă mai uşor. Recoltarea meca-nizată se face cu maşini speciale care acţionează prinvibrare (500-1000 de vibraţii/minut) scuturând fructele.

Recoltarea se face dimineaţa pe răcoare pentru fructele destinate con-sumului în stareproaspătă şi pe tot parcursul zilei pentru fructele ce vor fi industrializate. Prerăcirea seface la 5-8°C, iar depozitarea la 0°C şi 90% umiditate relativă a aerului.

Zmeurul începe să fructifice din anul 2 de la plantare (1-2 t/ha), producţii de 5 t/haobţinându-se în anul 10-12 de la plantare.

Murul produce în medie 5-12 t/ha, fructificarea cea mai bună fiind până la 12-15ani.

2.12. COACĂZUL - Ribes nigrum L. (coacăz negru),Ribes rubrum L. (coacăz roşu)

Fam. Saxifragaceae, subfam. Ribesoideaea

Importanţă. Cocăzul se cultivă pentru fructele sale foarte valoroase din punct devedere alimentar şi terapeutic.

Fructele se consumă puţin în stare proaspătă, dar sunt foarte apreciate prelucratesub formă de produse cum sunt: sucuri, siropuri, lichioruri, compoturi, dulceţuri,marmelade, vinuri tonice.

Din frunze, vârfuri de lăstari şi fructe se prepară medicamente şi ceaiuri calmanterecomandate în afecţiuni ale inimii, afecţiuni gastro-intes-tinale şi hepatobiliare.

Coacăzul este o specie care creşte spontan în climat umed şi răcoros al zonelor demunte din Europa (Alpi, Carpaţi, Pirinei), Asia şi America de Nord. În prezent producţiamondială de coacăze este în medie de 500 mii tone anual.

Ţările mari producătoare din Europa sunt: Polonia, Germania, Cehia, Slovacia,Austria etc. (date FAO).

În România, în urma ultimului recensământ s-au evidenţiat 1388 ha în cultură purăşi 571 ha în cultură intercalată de coacăz negru şi roşu.

Compoziţie chimică. Astfel, fructele conţin: 7-10 g% zaharuri; 0,9 g% substanţeproteice; 1,2 –3,6 g% acizi organici; 0,4-1,1 g% substanţe pectice; săruri minerale,vitamina C (150 mg%), vitaminele B1, B2, B6, PP etc. (RADU, 1985, citat de MITRE,2002).

Principalele soiuri de coacăz recomandate în cultură sunt prezentate în tabelul2.12.


85

Tabelul 2.12.Principalele soiuri de coacăz negru şi roşu

Fructul:Soiul Aspectul

ciorchinelui Destinaţia

Epoca recoltăriişi producţia(lună/decadă)

1. Soiuri cu fructe negre

Negre mari mijlociu, lax cu8-11 bace

consum proaspătşi industrializare VI/2, 6-8

Record mijlociu, compactcu 7-8 bace


Costwald cross scurţi, grupaţi7-21 bace


Mendip cross mijlocii7-14 bace

consum proaspătşi industrializare VI/2-3, 6-10

Bogatîr mijlociu6-10 bace


Tinger mijlociu8-10 bace


2. Soiuri cu fructe roşii

Mărgăritar mijlociu9-16 bace


Roşu timpuriu mijlociu, compact10-12 bace industrializare VI/1, 10-12

Janker van Tets lung şi rar cu 6 bace industrializare VI/1, 14-16

Red Lake lung cu 15-20 bace consum proaspătşi industrializare VI/2-3, 15-16

Particularităţi biologice (fig.95). Coacăzul este un arbust cu 15-25 tulpini dediferite mărimi (4-7 ani) înalte de 1,0-1,5 m, cu sistem radicular superficial şi bineramificat. Tulpinile cresc viguros în primii ani după plan-tare, după care intensitateacreşterii se reduce treptat. Tulpinile trăiesc 10-20 ani dar durata de viaţă rentabilă este doarde 4-5 ani la coacăzul roşu şi de 3-4 ani la coacăzul negru. Inflorescenţa este un racem cu5-22 flori la coacă-zul roşu, respectiv cu 5-10 flori la coacăzul negru.

Fructul este o bacă neagră, albă sau roşie. Mărimea bacelor descreşte de la bazăspre vârful ciorchinelor.

Influenţa factorilor climatici asupra fructelorTemperatura. Coacăzul creşte şi fructifică în zonele cu temperatura media anuală

de 7,5-8,5ºC şi temperatura medie a perioadei de vegetaţie de 17-18ºC. În timpul ierniirezistă până la -30...-32ºC. Primăvara, porneşte în vegetaţie când temperatura mediezilnică trece de 6ºC şi înfloreşte la peste 12ºC.

Nu suportă temperaturi de 30ºC, motiv pentru care cultura nu s-a extins în sud.Soiurile cu fructe roşii se com-portă mai bine atât la temperaturi scă-zute cât şi latemperaturi ridicate.

Umiditatea. Coacăzul este o spe-cie iubitoare de umiditate, motiv pentru care secultivă în zone cu precipitaţii medii anuale ce depăşesc 750 mm şi sunt cât mai uniformrepartizate în timpul anului. Coacăzul este la fel de sensibil şi la excesul de apă caz încare plantele se opresc complet din vegeta-ţie, frunzele rămân mici, se îngălbe-nesc şiplantele se usucă.Spre deosebire de coacăzul negru, coacăzul roşu şi alb manifestă pretenţii mai reduse faţăde umiditate, aceasta datorită unui sistem radicular mai bine dezvoltat.


86

Lumina. Coacăzul este o plantă cu pretenţii moderate faţă de lumină suportândsemiumbra, dar potenţialul său biologic se manifestă în optim numai în condiţii deiluminare bună. Soiurile cu fructe roşii şi albe au pre-tenţii mai mari decât soiurile cufructe negre.

Solul. Coacăzul creşte şi fructifică bine pe soluri fertile, adânci, umede, cu texturăargilo-nisipoasă, argilo-lutoasă, bogate în humus şi un drenaj satisfăcător.

Influenţa factorilor tehnologici asupra fructelorFertilizarea de bază presupune administrarea a cca. 80-100 t/ha gunoi de grajd, 1000

kg/ha superfosfat şi 500 kg/ha sare potasică. La nevoie se face dezinfecţia solului cuinsecticide şi nematocide.

Terenul se desfundă la 40-60 cm, se discuieşte, se nivelează, se par-celează şi sepichetează la distanţe de 2,8-3,0 m/1,0-1,2 m, revenind la hectar 3000-3300 plante. Solulse întreţine sub formă de ogor negru sau ogor erbicidat. Se aplică odată la 3 ani 60 t/hagunoi de grajd, 600 kg/ha superfosfat, 500 kg/ha sare potasică şi an de an 300 kg/ha azotatde amoniu.

La coacăz se aplică tăieri de formare şi de fructificare.Irigarea se impune în zonele cu precipitaţii sub 600 mm anual cu norme de 300-

500 m3/ha înainte de înflorit, în timpul creşterii fructelor şi după recoltare.Recoltarea fructelor se face când bacele de la vârful ciorchinelui au ajuns în faza

de pârgă şi se va încheia în 6-7 zile. Recoltarea se face manual cu rahis, pe timp răcorosîn ambalaje de 5-6 kg sau 0,5-1 kg în funcţie de condiţiile de transport.

Coacăzul este o specie precoce (intră pe rod în anul II); dă producţii de 2,5-5 t/haîn anul III, iar din anul IV poate produce 7-8 t/ha la coacăzul negru şi 10-15 t/ha lacoacăzul roşu.

11.13. AFINUL - Vaccinium sp., L., Fam. Ericaceae

Importanţă. Afinele pot fi folosite pentru consum în stare proas-pătă saucongelate precum şi la industrializare pentru sucuri, siropuri, dulceţuri, jeleuri, afinată,lichioruri etc. Fructele uscate se folosesc pentru ceaiuri. Lăstarii, frunzele sunt utilizate înindustria medicamentelor, datorită conţinutului lor în substanţe tanante, hidrochinonă,vaccinină, arbutoză, care au efect similar cu insulina, de asemenea, dezinfectează căilebiliare fiind folosite în tratarea bolilor gastrice, a anemiilor etc.

Afinul ocupă suprafeţe întinse în Asia, Europa, America de Nord. este originar dinAmerica de Nord, unde ocupă peste 10.000 ha în Florida, Indiana, Carolina de Sud,Michigan. Pe plan mondial ţările mari cultiva-toare de afin sunt: SUA, Canada,Germania, apoi Anglia, Austria, Polonia, Olanda, Elveţia, Italia şi Franţa. În ţara noastrăeste răspândit în flora spon-tană dar se găseşte şi în cultură.

Compoziţie chimică. Afinele conţin: 83,4-88,6% apă; 7,14-15,1% zahăr; 0,302-0,474% substanţe tanoide; 0,80-1,12% subs-tanţe proteice; 0,350-0,440% substanţe pec-tice;săruri minerale de K, S, Ca, Fe, P, Cl, Mg, Mn, vitamina C, A, PP, B1, B2.

Particularităţi biologice (fig.96). În cultură afinul are înălţimi de 0,4-3,0 m şi seprezintă sub formă de tufă având mai multe tulpini ce cresc din zona coletului. Florilesunt grupate în raceme de culoare roz deschis sau albă. Înflorirea are loc în luna mai.Fructele ajung la maturitate după 2-3 luni de la înflorire. Fructul este o bacă de formăsferică cu diametrul de 10-25 mm, având greutate de 0,65-0,95 g, de culoare neagră,albastră-închis, brumat. Producţia de fructe este 2-3 kg/tufă. Fructifică timp de 15-20 ani.


87

Afinul fructifică încă din anul II de la plantare, dar producţii economice se obţin începândcu anul V de la plantare.

Influenţa factorilor climatici asupra fructelorTemperatura. Afinul dă rezultate bune în zonele cu temperaturi mo-derate, deci,

este o specie de climat umed şi răcoros. Rezistă în cursul iernii la temperaturi de -25ºC.Temperaturile ridicate în perioada de vegetaţie au influenţă negativă asupra producţiei.

Apa. În ceea ce priveşte apa, afinul se comportă bine în zonele cu precipitaţiimedii anuale între 800-1000 mm şi mai ales dacă acestea sunt repartizate uniform peparcursul perioadei de vegetaţie.

Lumina. Afinul fructifică bine pe versanţi cu expoziţie sudică, dar suportă bine şisemiumbra.

Solul. Afinul se comportă bine pe soluri acide cu pH 4,2-4,8, bine drenate.Influenţa factorilor tehnologici asupra fructelorTerenul destinat plantaţiilor de afin se fertilizează cu 40-50 t gunoi de grajd, 200

kg/ha azotat de amoniu, 300 kg/ha superfosfat şi 200 kg/ha sare potasică, după care sedesfundă solul la 50 cm. Sistemul cel mai apre-ciat este ogorul negru. Fertilizarea se faceanual cu îngrăşăminte chimice pe bază de N, P, K 500-600 kg/ha în raport de 1:2:1 şi 15-20t/ha îngrăşăminte organice bine fermentate. Irigarea se recomandă în zonele cu precipitaţiireduse în perioada de creştere a lăstarilor şi a fructelor cu 3-5 săptămâni înainte derecoltarea fructelor şi în perioada diferenţierii mugurilor de rod.

După anul V de la plantare, tăierile constau în îndepărtarea tulpini-lor mai bătrânede 5 ani şi a celor de vigoare slabă. La soiurile cu port erect se îndepărtează tulpinile dincentrul tufei iar la soiurile cu tufă răsfirată se înlătură cele ce atârnă sau sunt înclinate.

Recoltarea fructelor se face la 60-90 zile de la înflorit când au ajuns la maturitate80% din fructe. Recoltarea se face în 3-7 reprize la inter-vale de 5-7 zile pe parcursul a 3-7săptămâni. Afinul produce cca. 3-6 t/ha.

Pentru consum în stare proaspătă afinul se recoltează în recipienţi de 0,5 kg sau înlădiţe de 5-6 kg.

Recoltarea se poate face şi mecanizat cu ajutorul combinelor spe-ciale pentrurecoltat arbuşti. Afinele sunt fructe perisabile, de aceea recol-tarea, sortarea şi ambalareatrebuie făcute fără pauză între ele. Prerăcirea se face la 8ºC în spaţii frigorifice.

11.14. CĂTINA ALBĂ - Hippophaë rhamnoides L.Fam. Eleagnaceae

Importanţă. Cătina albă este un arbust din flora spontană. A fost introdusă în culturapomicolă la Institutul Agronomic din Iaşi. Cătina albă are importante însuşiriterapeutice, alimentare şi decorative.Datorită capacităţii extraordinare de drajonare, consolidează terenu-rile degradate.Fructele se folosesc în ameliorarea bolilor nervoase, diges-tive, dermatologice,urinare, hepatice etc. În Germania, uleiul de cătină se foloseşte contra leziunilorprovocate de iradiere, în boli ginecologice, zona zoster, eczeme, hipertensiune, stresintelectual, anemie, cataractă. Fiind o plantă bioprotectoare contra iradiaţiilor seplantează în jurul uzinelor ato-mice, ca cea de la Cernavodă.

Din cătină s-au obţinut primii aditivi furajeri româneşti. Folosită în agriculturămăreşte rezistenţa la iernat a albinelor. Preparatul “polivitarom” este un produs industrialobţinut la USAMV Cluj-Napoca.


88

Uleiul de cătină datorită serotinei pe care o conţine contribuie la regenerareaţesuturilor nervoase. În Elveţia a fost creat preparatul farma-ceutic “Hippophan” folosindreţeta prof. dr. doc. GRIGORESCU (IMF Iaşi). Fructele sunt adevărate polivitamine naturaleconţinând majoritatea vitami-nelor dar mai ales pe cele bioantioxidante (A, C, E) careprotejează orga-nis-mul uman contra agresiunii diferitelor boli. Cătina estebioprotectoare, contra pirenului (substanţă extrem de toxică), prezentă în fumul de ţigară.

Cătina se foloseşte în diferite produse industrializate (suc, sirop, nectar, gem,jeleu, băuturi slab alcoolice). Alături de valoarea alimentară şi terapeutică, cătina prezintăşi o valoare decorativă, datorită contrastului cromatic între argintiul frunzelor şiportocaliul fructelor. Datorită acestor efecte decorative este folosită şi în aranjamenteflorale (CIREAŞĂ, 1987).

Compoziţia chimică a fructelor este complexă, ele conţinând: zahăr total 8%, aciziorganici 1,4-4,25%, carotenoide 219-314%, substanţe grase 9,1-15,5%.

Conţinutul în vitamina A este acelaşi ca şi la morcov (8-9 mg%) iar conţinutul învitamina C depăşeşte de două ori pe cel al coacăzului negru şi de 10 ori pe cel din fructelecitrice. Astfel, fructele de culoare galbenă con-ţin 405-860 mg% iar cele portocalii 452-932 mg%. Conţinutul în vitamina E (140-200 mg%) este de 40 de ori mai mare decât altuturor speciilor pomi-cole (această vitamină frânează procesul de îmbătrânire aorganismului).

Principalele soiuri de cătină albă cultivate în ţara noastră sunt: Dobrogene, DeltaDunării, Prahovene, Buzoiene, Vrâncene, Buhuşene, De Copou, Oneştene, Nemţene.

Particularităţi biologice (fig.97). Cătina albă este un arbust unise-xuat dioic (2n= 24), înalt de 2-3 m, în condiţii favorabile 7-8 m, cu ramuri divergente brun roşcateînchis. Frunzele sunt lungi, lanceolate şi argintii pe faţa inferioară.Înfloreşte foartetimpuriu, luna martie şi este o importantă plantă meliferă. Fructele sunt bace false, mici(0,26-0,50 g), ovoide sau globuloase. Pulpa este galben-portocalie foarte suculentă, carelasă pete de ulei. Mirosul fructelor este plăcut, amintind de aroma de ananas. Seminţelesunt mici, tari, brune şi îşi menţin capacitatea de germinare timp de 2-3 ani.

Influenţa factorilor climatici asupra fructelorCătina albă are o mare plasticitate ecologică întâlnindu-se din munţii Vrancei până

în Delta Dunării şi chiar pe litoral. Cătina poate rezista la geruri care nu se întâlnesc înţara noastră (-50ºC) precum şi la arşiţele cele mai mari din timpul verii. Adaptarea lauscăciune este demonstrată de exis-tenţa ghimpilor şi forma îngustă a frunzelor. Rezistă şipreferă locuri bine însorite (unde acumulează maxim de vitamine). În condiţii desemiumbră se degarniseşte. Se adaptează şi la excesul temporar de apă, reuşeşte pe celemai diferite forme de relief fiind indiferentă faţă de soluri (nisipoase, argiloase,sărăturoase, gipsoase) acolo unde nu reuşeşte nici o altă specie pomicolă.

Influenţa factorilor tehnologici asupra fructelorCa material săditor se folosesc drajoni şi butaşi înrădăcinaţi şi forti-ficaţi în

pepinieră timp de 2-3 ani când se poate determina sexul.Plantarea puieţilor se face primăvara devreme pe terenul pregătit din toamnă.

Raportul dintre sexe trebuie să fie de 5-7 plante femele la 1-2 plante mascule.Pe terenuri în pantă trebuie să se facă înţelenirea intervalelor dintre rânduri

excepţie o fâşie lată de 0,75-1,0 m de fiecare parte a rândului, care se menţine ca ogorlucrat. O dată la 3 ani se recomandă 150-200 g/m2 super-fosfat şi 50 g/m2 sare potasică.

La tufele intrate pe rod se fac tăieri mai severe în lemn de 3 ani concomitent cusuprimarea ramurilor rupte şi uscate.


89

Recoltarea fructelor se face manual cu ajutorul unor pieptene, fur-culiţe de metal,foarfece etc. Cătina intră pe rod în anul 3 de la plantare. Maturarea fructelor începe înluna august.

La 7 ani de la plantare produce 10 t/ha iar la rodirea deplină (15-20 ani) poateajunge la 28 t/ha.


90

C a p i t o l u l 3

VIŢA DE VIE

3.1. SOIURI DE STRUGURI PENTRU VIN

Soiurile de struguri pentru vin au cerinţe mici faţă de căldură, apă şi nutriţie. Dinaceastă cauză arealul de cultură este destul de mare, plantaţiile viticole fiind amenajate peterenurile în pantă, pe nisipuri, soluri pietroase sau calcaroase. Sunt în general mairezistente la secetă şi ger, ceea ce per-mite extinderea culturii în condiţii de neirigare şi încultură protejată.

Maturarea strugurilor de vin se încadrează în intervalul 15 septem-brie - 15octombrie al fiecărui an.

Soiurile de struguri pentru vin, datorită consistenţei suculente a me-zocarpului, potacumula la maturare până la 240-260 g/litru zaharuri în must, iar aciditatea totală poateajunge până la 5-6 g/litru.

În ceea ce priveşte caracteristicile uvologice, compoziţia mecanică a strugurilorarată că, soiurile pentru vin deţin o cantitate mai mare de ciorchini, seminţe şi totaltescovină.

Soiurile de struguri pentru vin prezintă aptitudini enologice diferite. În general,orice soi aparţinând speciei Vitis vinifera, poate fi folosit în vinificaţie, însă numai celepentru vin permit obţinerea unui produs finit cu o compoziţie chimică armonioasă (întrealcool, aciditate totală, extract sec) şi cu însuşiri organoleptice pozitive. De aceea suntconsiderate pentru vin numai acele soiuri care datorită caracteristicilor lor tehnologicesunt folo-site la vinificarea cu mijloace obişnuite şi care generează în mod spontan ofermentaţie alcoolică.

La soiurile de struguri pentru vin producţia cantitativă şi concen-traţia în zaharurivariază în limite foarte largi de la 6-8 t/ha la 12-16 t/ha şi între 136-272 g/litru zahăr.Ţinând cont de acest aspect, soiurile de struguri pentru vin se împart în: soiuri de mareproducţie şi soiuri de calitate.

Soiurile de struguri pentru vinurile roşii se disting printr-un con-ţinut ridicat decompuşi fenolici (substanţe colorante din pieliţa boabelor), care au valori cuprinse între 1şi 10. Sub aspectul intensităţii coloraţiei, soiurile de struguri pentru vinuri roşii se împartîn: slab colorate, mijlociu colorate, intens colorate.

Grupa de soiuri pentru vin cuprinde şi soiuri cu un conţinut ridicat de arome înpieliţă, numite soiuri aromate. La aceste soiuri natura aro-melor este foarte diferită, de laaceea de “muscat” până la arome specifice. La acelaşi soi intensitatea aromei depinde devolumul producţiei de stru-guri, condiţiile anului de cultură, starea de sănătate a recoltei,momentul culesului.

Existenţa unor soiuri de struguri de mare producţie şi a altora de calitate, pe fondulcărora se suprapun soiurile colorate cât şi cele aromate, a permis împărţirea soiurilor destrugurilor de vin în următoarele direcţii de producţie:

· soiuri de struguri pentru vinuri albe sau roz de consum curent;· soiuri de struguri pentru vinuri roşii de consum curent;· soiuri de struguri pentru vinuri roşii de calitate superioară;· soiuri pentru vinuri aromate.


91

3.2. SOIURI DE STRUGURI PENTRU VINURI ALBE DE CONSUM CURENT

Peste 60% din suprafaţa cultivată cu struguri pentru vinuri albe de consum curentau producţii medii anuale de peste 15 t/ha. În vederea valo-rificării potenţialului deproducţie a acestor soiuri amplasarea culturii se va face pe soluri fertile cu 2-3%humus, iar în cazul plantaţiilor de pe terenu-rile nisipoase se va face fertilizareamasivă cu N300, P150, K150 şi aplicarea irigaţiilor.

Caracteristicile chimice variate ale mustului şi condiţiile climatice diferite decultură permit folosirea unor soiuri pentru vinuri albe de consum curent şi în alte direcţiide producţie cum sunt: obţinerea sucurilor de stru-guri, a vinurilor spumante, a distilatelorînvechite, a vermuturilor.

Principalele soiuri de struguri pentru vinurile albe de consum curent sunt:Galbenă de Odobeşti (fig.98). Este un soi românesc obţinut în podgoria

Odobeşti, cu frunza mare, întreagă, uşor trilobată, strugurii sunt aripaţi, cilindro-conici,boabele dese, rotunde, de mărime mijlocie şi de culoare galbenă, ruginii pe parteaînsorită.

Este un soi slab rezistent la ger, faţă de umiditate are pretenţii moderate, necesită osingură udare în faza de intrare a strugurilor în pârgă. Fertilizarea minerală anuală se facecu N100, P150, K75 kg/ha s.a.

Caracteristici tehnologice. La maturitatea deplină a boabelor con-centraţia înzaharuri este de 160-180 g/litru şi aciditatea totală între 3,9-4,2 H2SO4 g/litru. Este un soide mare producţie care asigură în medie 16,2 t/ha struguri.

Plăvaie (fig.99), soi autohton cultivat în Moldova, în podgoriile din Odobeşti şiPanciu. Are frunză mijlocie, întreagă sau uşor trilobată. Stru-gurii sunt cilindrici, cuboabe dese, uniforme, de culoare alb-verzui intens pruinate în alb.

Caracteristici tehnologice. Compoziţia mustului se caracterizează printr-un plusde aciditate totală, ceea ce permite folosirea vinurilor obţi-nute în diferite cupaje sau camaterie primă pentru distilate.

Zghihară de Huşi (Zghihară galbenă, Zghihară verde bătură), soi cu frunze mari,cu nervuri de culoare vineţie, cu marginile frunzei dinţate profund, strugurii au formarămuroasă, boabele sunt neuniforme ca mări-me, de culoare galbenă-verzuie.

Perioada de vegetaţie este mai scurtă ca la Galbenă de Odobeşti, rezistă relativbine la atacul putregaiului cenuşiu.

Caracteristici tehnologice. Producţia de struguri este mai mică cu cel puţin 2 t/hafaţă de Galbenă de Odobeşti, concentraţia în zahăr este de 170-190 g/litru.

Iordană, soi răspândit în Ardeal, are frunza mijlocie spre mare, strugurii suntcilindrici sau cilindro-conici, aripaţi, cu boabe dese, verzi-gălbui, uşor bronzate pe parteaînsorită. Bobul este sferic, de mărime mij-locie, marcat de un punct pistilar evident.

Are o perioadă lungă de vegetaţie (170-180 zile), maturitatea deplină a boabeloreste după 1 octombrie.

Caracteristici tehnologice. Conţinutul în zahăr a strugurilor la matu-ritatea deplinăeste relativ redus depăşind destul de rar 170-180 g/litru. Vinurile obţinute sunt slabalcoolice şi cu aciditate totală ridicată. Servesc la cupajarea cu alte vinuri sau ca materieprimă pentru vinurile spumante sau distilate învechite.

Ardeleancă, soi răspândit în judeţele Sălaj şi Bihor. Frunza este mijlocie, uşortrilobată, puternic pufoasă pe partea inferioară, strugurii sunt cilindro-conici, cu boaberare, sferice, de culoare verde-gălbui, pe care se suprapun pete mici suberificate şi marcatde un punct pistilar evident (fig. 100). Are perioada de vegetaţie lungă (170-180 zile),găseşte condiţii de vegetaţie bune numai în condiţii de deal.


92

Caracteristici tehnologice. Concentraţia în zaharuri este scăzută (170-180 g/litrumust), aciditate totală ridicată (6,9 g/litru). Vinurile obţi-nute sunt subţiri, fiind folositepentru consumul curent sau ca materie primă pentru vinurile spumante sau distilateînvechite. Producţiile obţinute sunt de 16-22 t/ha.

Roşioară întâlnit în sudul Olteniei. Frunza este mijlocie 5 lobată, subţire, uşorpufoasă pe partea inferioară. Strugurii sunt cilindrici, uneori aripaţi, cu boabe dese, demărime mijlocie, sferice, de culoare roz închis. Mustul cu tentă de roz. Este foarterezistent la secetă şi unul din cele mai rezistente soiuri la putregaiul cenuşiu.

Caracteristici tehnologice. Concentraţia zahărului din must la cules este în mediede 180 g/litru cu aciditatea totală medie de 3,9 g/litru. Vinu-rile obţinute sunt subţiri, deculoare roz, puţin armonice, uneori fade ca urmare a deficitului de aciditate. Producţiaobţinută este de 24 t/ha.

Majarcă albă, se cultivă în Banat. Frunza este mare, 5 lobată, sub-ţire, uşorpufoasă pe partea inferioară. Strugurii sunt cilindro-conici, ari-paţi, îndesaţi, cu boabeuşor ovoide, mijlocii, verzui cu pete ruginii.

Caracteristici tehnologice. Concentraţia de zahăr în struguri 180-190 g/litru,aciditate totală relativ scăzută (3,2 g/litru), maturitatea târzie, producţia de struguri 15t/ha.

Steinschiller roz (fig.102), soi de origine germană. Frunza este mijlocie, întreagă,strugurii cilindro-conici, cu boabe dese, mici, uniforme, sferice de culoare roz-roşiatică,intens pruinată. Rezistent la putregai, secetă şi ger, se cultivă atât în zona de deal cât şi încea de nisipuri.

Caracteristici tehnologice. Acumulează la coacerea deplină 180-190 g/litruzaharuri în must, cu o aciditate scăzută, în jur de 3 g/litru. Producţia de struguri estecuprinsă între 9 şi 15 t/ha.Aligote Frunza mijlocie, întreagă, de culoare verde închis, strugurii sunt mijlocii, cilindrici,uni- sau biaripaţi, cu axul recurbat, deşi, boabe mici, sferice, verzi-gălbui, ruginii în aniifoarte favorabili.

Caracteristici tehnologice. Este un soi rezistent la secetă, sensibil la mană şiputregaiul cenuşiu. La maturitatea deplină acumulează în must 190-210 g/litru zaharuri.Se pretează mai puţin la supramaturare, conţinutul în zahăr nedepăşind 220-230 g/litrumust. Vinurile obţinute din struguri sunt incluse în grupa vinurilor albe de consum curentcând provin din plan-taţii amplasate pe terenuri nisipoase şi vinuri albe de calitatesuperioară când strugurii provin din plantaţii amplasate pe terenuri colinare. Producţia destruguri obţinută nu depăşeşte 10-14 t/ha.

3.3. SOIURI DE STRUGURI PENTRU VINURI ALBE DE CALITATE SUPERIOARĂ

Aceste soiuri au aptitudini de creştere diferită, de la cele cu vigoare slabă(Traminer roz), la soiuri cu vigoare mijlocie (Risling italian), până la cele viguroase(Fetească albă).

Soiurile de struguri pentru vinuri albe de calitate superioară au capacitate diferităde supramaturare, aceasta fiind condiţia de bază în obţi-nerea vinurilor superioare.Supramaturarea este facilitată prin botritizare, desfrunzitul parţial aplicat la maturareaboabelor şi prin recoltatul selec-ţionat. Soiurile pentru vinuri albe superiore care posedăarome specifice sunt: Chardonay, Muscadelle, Petit Sauvignon, Gros Sauvignon, Traminerroz.

Cultivate în condiţii mai puţin favorabile din punct de vedere helio-termic, unelesoiuri se comportă ca şi cele de mare producţie.


93

Cultivate în areal ce oferă un plus de aciditate sunt folosite la obţi-nerea vinurilorspumante sau a distilatelor învechite.

Grasă de Cotnari (fig.104), soi autohton. Frunza mijlocie, struguri de mărimemijlocie, neomogeni, de culoare galben-verzui, cu pete ruginii pe partea inferioară.

Caracteristici tehnologice. La maturitatea deplină acumulează 200-220 g/litru şi oaciditate totală de cca. 5,5 g/litru. Are aptitudine mare la supramaturare, acumulând cca.240-270 g/litru must. Producţiile obţinute sunt mici, cu valori cuprinse între 5-7 t/ha.

Fetească albă (fig.105). Frunza mare, 3-5 lobată, strugurii sunt cilindro-conici, adeseauniaripaţi, cu boabe dese, mici, sferice, de culoare verde-gălbui.

Caracteristici tehnologice. La maturitatea tehnologică strugurii acu-mulează 200-210 g/litru zahăr în must şi un conţinut în aciditate totală de 4-5 g/litru. Se pretează lasupramaturare fără pierderi, producţiile obţinute sunt între 6-10 t/ha.

Risling italian Frunze de mărime mijlocie, 5 lobată, cu stru-gurii de formăcilindrică, prima ramificare a rahisului fiind o aripioară spe-cifică acestui soi, boabelesunt sferice, dese, mici, de culoare verde-gălbui, cu punct pistilar evident.

Caracteristici tehnologice. Acumulează la maturitate 210-220 g za-hăr/litru mustşi un conţinut în aciditate totală de 4,0 g/litru. Producţia normală la struguri variază între7,9 şi 15 t/ha.Pinot gris soi de origine franceză. Frunza mijlocie, 3 lobată, cu mezofilul gros, struguriisunt mici, cilindrici, uneori uniaripaţi cu boabe dese, sferice, uşor ovoide, adeseadeformate, datorită compactităţii de culoare gri, cu pieliţa subţire.

Caracteristici tehnologice. La maturitate acumulează 210-220 g/litru zahăr în must,este unul din soiurile care se pretează cel mai bine la supra-maturare, realizând 230-250g/litru zahăr şi o aciditate totală cuprinsă între 4,2-5,3 g/litru. Producţiile obţinute nudepăşesc 6-8 t/ha.

Chardonay (fig.108). Frunze mijlocii, întregi, de culoare verde închis, strugurii mici,cilindrici, uniaripaţi, cu boabe dese, mici, sferice, de culoare galben-verzui. Boabele aumici pete suberificate şu un punct pistilar evident.

Caracteristici tehnologice. Concentraţia de zahăr în must este de 200-210 g/litru,conţinutul în aciditate totală este de 4-5 g/litru, capacitatea de supramaturare este de pânăla 220-240 g/litru zahăr în must. Mustul este nearomat. Producţiile sunt în general mici, 6-7 t/ha.

Traminer roz Frunza mică, trilobată, pieloasă, puternic gofrată, spre punctulpistilar nervurile sunt colorate în roşu pe partea supe-rioară şi cea inferioară. Strugurii suntconici, uniaripaţi, cu boabe dese, mici, sferice, având pieliţa groasă, de culoare roz,acoperită cu multă pruină.

Caracteristici tehnologice. La maturitate strugurii acumulează cca. 200-210 g/litrumust, aciditatea totală este ridicată, 4,5-5,5 g/litru, la supra-maturare acumulează zahăr încantitate de 220-240 g/litru. Producţia obţi-nută este de 6-8 t/ha.

Neuburger soi de origine germană. Frunze mijlocii ca mă-rime, trilobate, cu limbulmat, neted, fin, scămos pe partea inferioară. Stru-gurii sunt mijlocii, cilindrici saucilindro-conici, uneori aripaţi, deşi, cu boabe rotunde, verzi-gălbui, acoperite cu pruină şi cupunctul pistilar evident.

Caracteristici tehnologice. Concentraţia zahărului din must ajunge la 200-220g/litru la maturitatea tehnologică, iar aciditatea la 4,0-5,2 g/litru. Producţia de strugurieste de 11-16 t/ha.

Furmint, întâlnit pe suprafeţe întinse în Transilvania. Frunza mijlo-cie spre mare,întreagă sau trilobată, cu sinusuri superficiale, strugurii sunt cilindrici, uniaripaţi şi lungi,


94

cu boabe mai dese sau mai rare, de mărimi diferite, boabele sunt uşor ovoide, cu pieliţacolorată în verde-gălbui, auriu pe partea însorită.

Caracteristici tehnologice. La maturitate strugurii acumulează 220-240 g/litruzahăr în must şi 4-65, g/litru aciditate totală, iar producţia de struguri este de 6-8 t/ha.

12.4. SOIURI DE STRUGURI PENTRU VINURI ROSII DE CONSUM CURENT

Băbească neagră este un soi vechi românesc întâlnit în majoritatea podgoriilorspecializate în producerea de vinuri roşii. Frunzele sunt mijlocii, asimetrice, cu cinci lobi,strugurii sunt mijlocii sau mari, rămu--roşi, conici, cu boabe rare, neomogene. Bobul estemijlociu, sferic sau uşor turtit, de culoare negru-albăstrui, mijlociu, pruinat.

Caracteristici tehnologice, strugurii obţinuţi în zonele de deal din soiul Băbeascăneagră produce vinuri de calitate superioară, intens colorate, catifelate şi armonice. Înzonele de şes se realizează vinuri de consum curent, slab colorate. La maturitate struguriiacumulează între 187-209 g/litru must, zaharuri şi o aciditate totală de 4,9-6 g/litru.Producţiile obţinute sunt cuprinse între 11 şi 16 t/ha.

Cadarcă soi cultivat în zona de vest a ţării, frunzele sunt mari, întregi sautrilobate, strugurii sunt mijlocii, cilindrici, cu boabe mij-locii neomogene, sferice, coloratenegru-violet, intens pruinate.

Caracteristici tehnologice. Are o maturitate neuniformă, potenţialul de acumularea zahărului foarte diferit, în funcţie de condiţiile de cultură. Astfel la maturitateatehnologică strugurii acumulează între 166 şi 222 g/litru zahăr şi aciditate în boabe depână la 4,9 g/litru. Producţia totală este între 6 şi 9 t/ha.

Oporto original din Europa centrală, frunze mijlocii, trilo-bată, strugurii suntmijlocii, cilindro-conici, cu boabe dese şi omogene, sferice, colorate în roşu violaceu maipuţin intens

Caracteristici tehnologice. Conţinutul mustului în zaharuri la matu-ritatea deplinăeste de 170-180 g/litru, aciditatea totală este destul de scă-zută, având valori cuprinseîntre 3 şi 3,5 g/litru.

Alicante Bouschet, frunză mijlocie întreagă, fiind un soi tinctorial frunzeleprezintă pete tinctoriale încă din timpul verii. Strugurii sunt mijlocii, tronconici, uni saubiaripaţi, cu boabele dese, mijlocii, sferice de culoare roşie violacee foarte închisă, intenspruinate, şi cu mustul colo-rat în roşu. Soi viguros cu o perioadă lungă de vegetaţie.

Caracteristici tehnologice. Strugurii acumulează la maturitatea de-plină 160-170g/l zaharuri în must, şi o aciditate totală de 3,5-4g/l. Fiind folosit la corectarea culoriiunor vinuri roşii de consum curent pentru a evita diminuarea intensităţii culorii, recoltarease face la maturitatea depli-nă. Producţia de soiuri este cuprinsă între 12-14t/ha.

Aramon, soi vechi original din sudul Franţei, frunza este mijlocie, întreagă,strugurii sunt mari, cilindro-conici, cu boabe rare, mari, uşor dis-coidale, de culoare roşieviolacee-deschis, intens pruinate.

Caracteristici tehnologice. La maturitate acumulează 150-160 g/litru zaharuri înmust, ca o caracteristică a acestui soi este cantitatea mare de aciditate totală de peste 7,5g/litru, pigmentaţia antocianică slabă

Are perioadă lungă de vegetaţie, potenţial productiv foarte ridicat 18-20 t/ha.


95

3.5. SOIURI DE STRUGURI PENTRU VINURI ROŞII DE CALITATE SUPERIOARĂ

Soiurile de struguri pentru vinuri roşii de calitate superioară conţin o cantitatemare de compuşi fenolici ceea ce asigură obţinerea an de an a unor vinuri normalcolorate. În condiţii ecologice mai puţin favorabile soiurile au un potenţial productiv mairidicat unde se obţin vinuri de con-sum curent.

Fetească neagră (fig.115), este soiul din care desprins Fetească albă, esteconsiderat un soi dacic datorită vechimii sale foarte mari.

Caracteristici tehnologice. La maturitatea deplină strugurii acumu-lează 200-220g/litru zaharuri în must, iar la supramaturare 220-240 g/litru putând ajunge până la 260g/litru. Aciditatea totală este ridicată (4,7 g/litru). Producţia obţinută este slabă, cu valoride până la 6-8 t/ha.

Pinot noir (fig.116), este considerat un soi galic (Franţa), Are frunza mijlocie,trilobată, adesea întreagă. Strugurii sunt cilindrici, sau cilindro-conici, uni ori biaripaţi, cuboabele dese, mici, sferice uşor ovoidale. Pieliţa este groasă, neagră-albăstruie şi intenspruinată. Are o perioadă scurtă de vegetaţie) (minimum 150-160 zile)

Caracteristici tehnologice, Cantitatea de zahăr care se acumulează în must este de210-220 g/litru la maturitatea tehnologică, se pretează cel mai uşor la supramaturare (240-260 g/litru).

Producţiile obţinute la ha sunt mici, cu valori cuprinse între 6 şi 8 t/ha.

Cabernet Sauvignon originar din Franţa, cu perioada de vegetaţie mijlocie (180-190 zile).

Caracteristici tehnologice. La maturitatea deplină acumulează în struguri 200-210g/litru zaharuri şi un conţinut în compuşi fenolici dintre cele mai mari. Datorită pieliţeidestul de groasă, supramaturarea boabelor este lentă ajungând la 220-240 g/litru zahăr.Producţiile sunt mici 6-8 t/ha.

Merlot soi originar din Franţa, frunza este mijlocie, cinci-lobată, gofrată, verde-închis, strugurii sunt lungi, conici sau cilindro-conici, cu primele două ramificaţii mai mari.Boabele mijlocii, dese, sferice, cu pieliţa colorată în albastru violaceu închis.

Caracteristici tehnologice. Strugurii acumulează la maturitatea de-plină 190-200g/litru zaharuri în must, şi o cantitate mare de substanţe colorante. La supramaturarerealizează 220-240 g/litru zaharuri.

Producţiile sunt mijlocii de până la 1012t/ha.Burgund mare, răspândit mai ales în Banat, are frunza mare, în-treagă sau uşor

trilobată, gofrată, de culoare verde-arămiu, cu perişori scurţi pe partea inferioară.Strugurii sunt mijlocii, uniaxiali, cilindro-conici, cu boabe mijlocii, dese, sferice, deculoare roşie-violacee închisă, dens pruinate.

Caracteristici tehnologice. Acumulează la maturitate în must 180-190 g/litruzahăr, pigmentaţia antocianică superioară.

Producţia de struguri obţinută la hectar este de 12-14 t/ha.

3.6. SOIURI DE STRUGURI PENTRU VINURI AROMATE

Soiurile pentru vinuri aromate au cerinţe ridicate faţă de factorii ecologici şitehnologici. Sunt soiuri sensibile la boli, secetă, cu nivele de producţie destul de scăzută.Vinurile obţinute din soiurile aromate sunt valorificate ca soiuri pure sau în cupaje cu altevinuri cărora le imprimă aroma şi gustul plăcut de „muscat” sau „tămâioasă”.


96

Tămâioasă românească, este un soi de origine greacă, cu o perioadă scurtă devegetaţie (160-170 zile), frunze mijlocii către mare, tri- sau cinci lobată, verde deschis,strugurii sunt mijlocii, cilindro-conici, cu tendinţă de uni sau biaripare, cu boabe, mijlocii,sferice, de culoare verde-deschisă, acoperite la maturitatea boabelor de galben, multă cearăşi puncte, cu miezul consistent şi gust aromat.

Caracteristici tehnologice, acumulează în struguri la maturitatea tehnologică 200-210 g/litru must, se pretează la supramaturare înregistrând la cules 250-270 g/litru cuaciditatea totală 4-5 g/litru.

Potenţialul de producţie este între 7 şi 12 t/ha.Din sortimentul Tămâioasă mai face parte şi soiul Tămâioasă roz care se

diferenţiază de Tămâioasă românească prin culoarea roz a boabelor.Muscat Ottonel, soi întâlnit în majoritatea podgoriilor din Moldova, Transilvania

şi Muntenia. Frunza este mijlocie, cinci lobată, boa-bele sunt mijlocii, sferice, uşordiscoidale, cu pieliţa galben verzuie şi aco-perită cu pruină intens albicioasă Miezul estesuculent iar guistul are aromă intensă de Muscat.

Caracteristici tehnologice: la maturitatea deplină mustul conţine 190-210 g/litruzaharuri şi 2,6-3,2 g/litru aciditate totală. Prezintă aptitudini sporite de supramaturarepână la concentraţii de 268 g/litru zaharuri în must. Producţiile obţinute: 11,8 t/ha.

Busuioacă de Bohotin face parte din acelaşi grup cu Tămâioasă românească, sedeosebeşte de aceasta prin dimensiunile strugurilor şi a boabelor care sunt mai miciprecum şi prin culoarea acestora care este violetă cu nuanţe vineţii.

3.7. SOIURI PENTRU SUCURI DE STRUGURI

Sucul de struguri este un produs nefermentat obţinut după o tehno-logie specificăde producere din mustul unor soiuri care corespund acestui scop. Sub denumirea generalăde suc de struguri există patru categorii de produse:

· suc de struguri natural, obţinut din anumite soiuri, fără a se inter-veni cucorecţii şi tratamente de natură chimică;

· suc de struguri rezultat din mustul suprasulfitat în vederea con-servării şi apoidesulfitat pentru a putea fi consumat.

· suc liofilizat, obţinut din sucul natural de struguri prin evaporare totală sub vidşi la temperatură scăzută;

· must de struguri concentrat realizat prin concentrarea sub pre-siune scăzută amustului proaspăt până la o densitate de cel puţin 1,24 şi care prin diluare serveşte laprepararea sucului de struguri.

Obţinerea sucurilor de struguri porneşte de la strugurii materie pri-mă cu oconcentraţie de zaharuri în must moderată (160-180 g/litru), o aci-ditate totală ridicată (5-6 g/litru) exprimată în acid sulfuric, o cantitate redusă de substanţe pectice (sub 500mg/litru) şi un grad ridicat de fructuo-zitate. O importanţă deosebită prezintă echilibrularmonios zahăr/aciditate ce rezultă din valorile indicelui glucoacidimetric de 2,0-2,8.Soiurile culti-vate în România şi corespund acestui scop sunt următoarele: Aligote,Fetească regală, Riesling italian, Chasselas dore.

3.8. SOIURI DE STRUGURI PENTRU VINURI SPUMANTE

Vinul spumant este acel vin care conţine bioxid de carbon de natură endogenărezultat în urma fermentaţiei naturale şi care la 20°C dezvoltă în sticla în care esteîmbuteliat o presiune de minim 3 atmosfere. Obţinerea vinurilor spumante porneşte de la


97

vinurile seci care au culoare alb-verzui, un grad alcoolic moderat (11,0% în volum), oaciditate totală ridicată (5-6 g/litru), un extras redus având valori moderate (18-20 g/litru)şi un grad ridicat de fructuozitate. Soiurile pentru vin care corespund acestor exigenţesunt: Iordană şi parţial Băbească neagră. Se mai folosesc soiurile Fetească albă şiFetească regală cultivate în climat mai răcoros. Băbească neagră şi Pinot noir servesc laprepararea vinurilor spumante de culoare roz iar Muscatul Ottonel la obţinerea vinurilorspumante aromate.

3.9. SOIURI DE STRUGURI PENTRU VERMUT

Vermutul este băutura rezultată din mustul fermentat în care se adaugă extractedin plante aromatizante, zaharoză şi alcool alimentar (până la tăria alcoolică de 16-18% învolum). Obţinerea unor vermuturi de cali-tate superioară reclamă folosirea ca materieprimă vinurile albe sau roşii cu grad alcoolic moderat (10-11% volum), puţin extractive(extras redus cca. 15 g/litru) şi un conţinut redus în aciditate totală (sub 3,5 g/litruH2SO4).

Soiurile de struguri recomandate pentru obţinerea vermuturilor sunt: Roşioară(pentru vermuturi albe) şi Oporto (pentru vermuturile roşii).

3.10. SOIURI DE STRUGURI PENTRU DISTILATE ÎNVECHITE

Distilatul învechit de tip cognac (vinars) este băutura ce rezultă prin învechirea înbutoaie de stejar a distilatului nou şi aducerea acestuia la tăria de comercializare (38-45%alcool în volum) după care se aplică unele tratamente şi practici autorizate. Distilatulînvechit de calitate superioară se obţine pornind de la vinurile albe seci, cu o concentraţiemică în alcool (8-9% în volum), o extractivitate redusă (15-18 g/litru) şi o aciditate totalăsporită (5-6 g/litru). Corespund acestor cerinţe soiurile de mare producţie (peste 15 t/ha)cu creştere viguroasă şi maturarea deplină a boabelor târzie, cum sunt: Fetească regală,Mustoasă de Măderat, Băbească gri, Zghihară de Huşi, St. Emilion.


98

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. APAHIDEAN, AL.S. şi colab., 1999, Legumicultură specială, Tipo Agronomia, Cluj-N.

2. APAHIDEAN, AL.S. şi colab., 2000, Legumicultură specială, vol. I, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca.

3. APAHIDEAN, AL.S. şi colab., 2001, Legumicultură specială, Ed. AcademicPres, Cluj-N.

4. APAHIDEAN, MARIA şi colab., 2000, Legumicultură specială, vol. II, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca.

5. BADEA, I. şi colab., 1975, Cultura orezului. Ed. Ceres, Bucureşti.

6. BÂLTEANU, GH., 1993, Fitotehnie, vol. II. Ed. Ceres, Bucureşti.

7. BÂLTEANU, GH., AL.SALONTAI, C.VASILICĂ, V.BÎRNAURE, I.BORCEANU, 1991, Fito-tehnie, Ed.Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

8. BÂLTEANU, GH., I.FAZECAŞ, AL.SALONTAI, C.VASILICĂ, V.BÎRNAURE, FL.CIOBANU, 1983,Fitotehnie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

9. BERINDEI, M., 1977, Zonarea producţiei de cartof, Ed. Ceres. Bucureşti.

10. BODEA, C. şi colab., 1982, Tratat de biochimie vegetală, Ed. Academiei Bucureşti.

11. BODEA, C. şi colab., 1982, Tratat de biochimie vegetală, Ed. Academiei Bucureşti.

12. BOGDAN, ILEANA, 2002, Agrotehnică diferenţiată, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca.

13. BOJOR, O. şi colab., 1983, Plante medicinale şi aromatice de la A la Z, Ed. Recoop, Bucureşti.

14. BORCEAN, I. şi colab., 1994, Cultura plantelor de câmp, Ed. de Vest, Timişoara.

15. BORCEAN, I. şi colab., 1996, Zonarea, cultivarea şi protecţia plantelor de câmp în Banat, Ed.Mirton, Timişoara,1996

16. BOTEZ, M., NICULINA BURLOI, 1977, Cultura caisului, Ed. Ceres, Bucureşti.

17. BUTNARIU, H. şi colab., 1992, Legumicultură, EDP, Bucureşti.

18. CERNEA, S., 1992, Studiul colecţiei de germoplasmă de hamei (Humulus lupulus), în vedereastabilirii genitorilor pentru procesul de ameliorare. Teză de doctorat.

19. CERNEA, S., 1995, Fitotehnie, Tipo Agronomia, Cluj-Napoca.

20. CERNEA, S., 1997, Fitotehnie, Ed. Genesis. Cluj-Napoca.

21. CERNEA, S., G.MORAR, M.DUDA, 1995, Lucrări practice de Fitotehnie partea I. TipoAgronomia. Cluj-Napoca.

22. CIOFU, RUXANDRA şi colab., 2003, Tratat de Legumicultură, Ed. Ceres, Bucureşti.

23. COCIU, V. şi colab., 1993, Caisul, Ed. Ceres, Bucureşti.

24. COCIU, V. şi colab., 1997, Prunul, Ed. Conphys.

25. COCIU, V., 1974, Nectarinele, Ed. Ceres, Bucureşti.

26. COSTIN, I., 1983, Tehnologii de prelucrare a cerealelor în industria morăritului, Ed. Tehnică,Bucureşti.

27. DENCESCU, ŞT. şi colab., 1977, Cultura soiei, Ed. Academiei, Bucureşti.

28. DRĂGICI, I. şi colab., 1975, Orzul. Ed. Academiei, Bucureşti.

29. DVORNIC, VALENTINA, 1976, Cercetări referitoare la rezistenţa la iernare a piersi-cului, Teză dedoctorat, Institutul Agronomic “Nicolae Bălcescu”, Bucureşti.

30. FALISSE, A., 1990, Cours de Phytotechnie. Facultate Science Agronomie Gembloux, Belgia.

31. FAZECAŞ, I., 1983, Sfecla pentru zahăr. Fitotehnie, EDP, Bucureşti.


99

32. GÂDEA, ŞTEFANIA, 2003, Fiziologie vegetală, Ed. AcademicPres Cluj-Napoca.

33. GHENA, N. şi colab., 1977, Pomicultură generală şi specială, EDP, Bucureşti.

34. GHERGHI, A. şi colab., 1973, Păstrarea şi valorificarea fructelor şi legumelor, Ed. Ceres,Bucureşti.

35. GHERGHI, A. şi colab., 1979, Menţinerea calităţii legumelor şi fructelor în stare proaspătă, Ed.Tehnică, Bucureşti.

36. GIOSAN, N. şi colab., 1986, Soia, Ed. Academiei, Bucureşti.

37. GUŞ, P. şi colab., 2004, Agrotehnică, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca.

38. HERA, CR., GH.SIN, I.TONCEA, 1989, Cultura florii soarelui, Ed. Ceres, Bucureşti.

39. INDREA, D. şi colab., 1983, Legumicultură, EDP, Bucureşti.

40. INDREA, D. şi colab, 1995, Ghid practic pentru cultura legumelor, Ed. Ceres, Bucureşti.

41. INDREA, D., şi colab., 1997, Cultura legumelor timpurii, Ed. Ceres, Bucureşti.

42. LAZĂR, A., 1973, Contribuţii privind cultura mărului pe terenurile nisipoase din sud-vestul ţării,Teză de doctorat, IANB, Bucureşti.

43. MARCA, GH., 2003, Tehnologi produselor horticole, Ed. AcademicPres, Cluj-N.

44. . MIHĂESCU, G., 1981, Pomicultura specială, Ed. Ceres, Bucureşti.

45. MILLIM, K., 1979, Tehnologia păstrării perelor în stare proaspătă, Teză de doctorat,Universitatea Craiova.

46. MITRE, V., 2002, Pomicultură specială, Ed. AcademicPres Cluj-Napoca

47. MORAR G., 1994, Contribuţii la studiul perfecţionării tehnologiei de cultivare a cartofului pentrusămânţă în afara zonelor închise. Teză de doctorat, USAMV Cluj-Napoca.

48. MORAR, G., 1999, Cultura cartofului, Ed. Risoprint Cluj-Napoca.

49. MUNTEAN, L.S., 1990, Plante medicinale şi aromatice cultivate în România, Ed. Dacia Cluj-Napoca.

50. MUNTEAN, L.S., 1993, Curs de Fitotehnie, vol. I şi II, Tipo Agronomia Cluj-Napoca.

51. MUNTEAN, L.S., 1995, Mic tratat de fitotehnie, vol. I, Ed. Ceres Bucureşti.

52. MUNTEAN, L.S., 1997, Mic tratat de fitotehnie, vol.II Ed. Ceres Bucureşti.

53. MUNTEAN, L.S., I.BORCEAN, M.AXINTE, GH.V.ROMAN, 1995, Fitotehnie, EDP, Bucureşti.

54. MUNTEAN, L.S., I.BORCEAN, M.AXINTE, GH.V.ROMAN, 2001, Fitotehnie, Ed. Ion Ionescu de laBrad.

55. MUNTEAN, L.S şi colab., 2003, Tehnologii în agricultura ecologică, Plante medici-nale şiaromatice, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca.

56. MUREŞAN, S.V. şi colab., 1987, Păstrarea cartofului în macrosilozuri, Cercetarea în sprijinulproducţiei, ASAS, Braşov.

57. MUSTE, SEVASTIŢA, 2001, Materii prime vegetale, vol.I. Ed. Risoprint, Cluj-Napoca.

58. MUSTE, SEVASTIŢA, 2002, Materii prime vegetale, vol.II, Ed.Risoprint, Cluj-Napoca.

59. NEGRILĂ, A. şi colab., 1980, Pomicultura şi viticultura, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.

60. OŞLOBEANU, M. şi colab., 1980, Viticultură generală şi specială, EDP, Bucureşti.

61. PARNIA, CORNELIA, 1978, Contribuţii la stabilirea factorilor ecologici, biologici şi agrotehnicicare condiţionează rodirea vişinului, Teză de doctorat, ASAS, Bucureşti.

62. PASC, I. şi colab., 1978, Fertilizarea livezilor, în Cercetarea în sprijinul producţiei, RPTA,Bucureşti.


100

63. PATRON, P., 1992, Legumicultură, Ed. Universitas, Chişinău.

64. POP, L., V.BÂRNAURE şi colab., 1984, Cultura alunelor de pământ, Ed. Ceres, Bucureşti.

65. POPESCU, M. şi colab., 1982, Pomicultură generală şi specială, EDP, Bucureşti.

66. POPESCU, M. şi colab., 1993, Pomicultură generală şi specială, EDP, Bucureşti.

67. POPESCU, M., I.GODEANU, 1975, Cercetări privind influenţa unor particularităţi biologice asuprapotenţialului productiv al nucului cultivat în masiv, Lucr. simp. şt. “Pelendava 1950”,Craiova.

68. POPESCU, V. şi colab., 1997, Grădina de legume, vol. I, II, Ed. Grand, Bucureşti.

69. ROPAN, G., 2000, Pomicultură generală, Ed. AcademicPres, Cluj-Napoca.

70. SALONTAI, AL., E.LUCA, MARIA LATEŞ, 1996, Hameiul, orzul şi berea, Ed. ICPIAF, Cluj-Napoca.

71. SALONTAI, AL., I.BOBEŞ, I.PERJU, 1983, Cultura hameiului, Ed. Ceres Bucureşti.

72. SALONTAI, AL., L.S.MUNTEAN, 1982, Curs de Fitotehnie, Tipo Agronomia Cluj-N.

73. SALONTAI, AL., M.SAVATTI, M.BÂRSAN, 1988, Certificarea şi controlul calităţii seminţelor laplantele de câmp, Ed. Dacia Cluj-Napoca.

74. SALONTAI, AL. şi colab., 2002, Hameiul, Ed. Risoprint, Cluj-Napoca.

75. STAN, T.N. şi colab., 1999, Legumicultură, vol. I, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iaşi.

76. STĂNESCU, Z. şi colab., 1976, Sfecla de zahăr, Ed. Ceres, Bucureşti.

77. TIANU, AL., AL.BUDE, 1985, Cultura orzului, Ed. Ceres, Bucureşti.

78. TODOR, I., 1968, Mic atlas de plante din flora RSR, EDP, Bucureşti.

79. VOICAN, V. şi colab., 1998, Cultura protejată a legumelor în sere şi solarii, Ed. Ceres, Bucureşti.

80. VRÎNCEANU, AL.V., 1974 - Floarea soarelui, Ed. Academiei, Bucureşti.

81. VRÎNCEANU, AL.V., 2000 - Floarea soarelui hibridă, Ed. Ceres, Bucureşti.

82. X X X, 1952-1976 - Flora României, vol. I-XIII, Ed. Academiei.

83. X X X, 2001, Lucrări ştiinţifice USAMV Cluj-Napoca.

84. X X X, 2002, Anuarul statistic al României.

85. X X X, 2002, Lista oficială a soiurilor şi hibrizilor cultivaţi în România.

86. X X X, 2004, Simpozion omagial “135 ani de învăţământ agronomic clujean”, Cluj-N.

87. X X X, 1999-2004, Colecţia reviste Hortinform, Societatea Horticultorilor din România, Bucureşti.

Documents

Curs Materii Prime Vegetale Partea II Tppa Anul II Muste Sevastita