1

ROMÂNIA MINISTERUL APĂRĂRII

Statul Major al Forţelor Navale

BULETINUL

FORŢELOR NAVALE

NR. 6/2007 – SERIE NOUĂ –

BUCUREŞTI – 2007 –

2

COLEGIUL DE REDACŢIE Preşedintele colegiului de redacţie: Contraamiral de flotilă Gheorghe PETRIA Membri:

Contraamiral de flotilă Mircea RUSMĂNICĂ Contraamiral de flotilă Dan POPESCU Comandor dr. Niculae VÂLSAN Comandor dr. Vergil MORARU Comandor Gicu ZAHARCU Comandor Cristea CUCOŞEL Comandor Romulus HÂLDAN

Redactor responsabil: Căpitan comandor Vasile GHIŢĂ

safn@anmb.ro Tehnoredactare computerizată:

Căpitan Cornel ABAGIU

Tehnoredactare realizată la Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Navale

TIPOGRAFIA STATULUI MAJOR AL FORŢELOR NAVALE

CONSTANŢA

B.______ comanda___/2007

1

CUPRINS

SUCCESUL SUMMIT-ULUI DE LA RIGA - Semnificaţia strategică a transformării NATO ............................................................................................. 5

Contraamiral de flotilă dr. Cornel MIHAI

ANGAJAREA UNIUNII EUROPENE ÎN BALCANII DE VEST - Reconfigurarea angajamentului operaţional în Bosnia - Herţegovina şi pregătirea pentru o prezenţă viitoare în Kosovo ............................................... 12

Contraamiral de flotilă dr. Cornel MIHAI

CONSIDERAŢII PRIVIND PARTICIPAREA FORŢELOR NAVALE ROMÂNE LA PROMOVAREA SECURITĂŢII ŞI STABILITĂŢII ÎN REGIUNEA MĂRII NEGRE .............................................................................. 18

Comandor dr. Niculae VÂLSAN

PREZENTAREA SISTEMULUI DE INSTRUIRE A FORŢELOR NAVALE ALE UNUI STAT NATO.................................................................... 23

Comandor Adrian FILIP Căpitan comandor Tiberiu ISTRATE

PUBLICAŢII NATO............................................................................................. 37 Căpitan comandor Marian SĂVULESCU

COOPERAREA FORŢELOR NAVALE CU POLIŢIA DE FRONTIERĂ, FORŢELE AERIENE, AUTORITATEA NAVALA ROMÂNĂ ŞI CĂPITĂNIILE PORTURILOR PENTRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA ACŢIUNILOR ASIMETRICE ŞI A TERORISMULUI NAVAL.................................................................................. 40

Comandor dr. Corneliu BOCAI

ROLUL ŞI IMPORTANŢA PREGĂTIRII ÎN COMUN A FORŢELOR ŞI MIJLOACELOR IMPLICATE ÎN ACŢIUNI ASIMETRICE................... 47

Comandor dr. Corneliu BOCAI

CONCEPŢIA FOLOSIRII ÎN LUPTĂ A AVIAŢIEI ÎMBARCATE – Controlul elicopterelor –.................................................................................... 50

Căpitan Radu-Mihai RĂILEANU

2

METODELE DE FUNDAMENTARE A DECIZIILOR – INSTRUMENTE UTILE ÎN ABORDAREA ACTIVITĂŢILOR STANDARD DE INSTRUIRE ŞI EVALUARE (ASIE) DE LUARE A DECIZIILOR LA COMANDAMENTE............................................................. 53

Locotenent comandor ing. Victor Cicerone NICHIFOR

LECŢII ÎNVĂŢATE PE TIMPUL EXERCIŢIILOR INTERNAŢIONALE ............................................................................................ 63

Căpitan Decebal CIOBĂNIŢĂ

DESPRE RĂZBOI ÎN EPOCA INFORMAŢIONALĂ - Războiul bazat pe reţea - ................................................................................................................. 66

Comandor (r) dr. ing. Traian MOŞOIU

RĂZBOIUL ELECTRONIC ÎN OPERAŢIILE NAVALE MODERNE........ 78 Căpitan Dan PANAIT

RĂZBOI ELECTRONIC ..................................................................................... 87 Căpitan Edith-Marian RADA

CONFIGURAREA INSTITUŢIILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN FORŢELE NAVALE ÎNTR-O PLATFORMĂ INTEGRATĂ DE FORMARE ŞI PERFECŢIONARE A PERSONALULUI............................... 90

Comandor dr. Marian SÂRBU

IMPLICAŢIILE PROCESULUI DE LA BOLOGNA ASUPRA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI MILITAR DIN ACADEMIA NAVALĂ „Mircea cel Bătrân” .............................................................................................. 104

Căpitan comandor conf. dr. ing. Vasile DOBREF

NECESITATEA SPECIALIZĂRII OFIŢERULUI ŞI ÎN ALTE DOMENII DE ACTIVITATE, ÎNCĂ DE PE BĂNCILE ŞCOLII...................................... 110

Locotenent inginer Serhan CHIAZIM

PRIMA MISIUNE INTERNAŢIONALĂ DIN PERSPECTIVA TÂNĂRULUI OFIŢER ........................................................................................ 113

Aspirant Georgiana MARIN

CORVETA DIN CLASA K 130 – O FREGATĂ ÎN MINIATURĂ ................ 115 Comandor Vasile CHIRILĂ

LECŢII ÎNVĂŢATE PE TIMPUL EXERCIŢIILOR MULTINAŢIONALE – Suportul logistic – ............................................................................................... 119

Căpitan Dănuţ BUTNARU

CALITĂŢILE DEFINITORII ALE TÂNĂRULUI OFIŢER.......................... 122 Aspirant Alexandru DOBRE

3

TRANSFERUL DE CĂLDURĂ PRIN CĂILE RESPIRATORII ÎN ACTIVITATEA DE SCUFUNDARE.................................................................. 125

Conferenţiar dr. ing. Anca CONSTANTIN PC Tamara STANCIU C.S. III ing.

EXERCIŢII PENTRU NAVIGATORI – Rezolvarea exerciţiilor pentru navigatori propuse în Buletinul Forţelor Navale Nr. 5/2006 – ......................... 130

Căpitan Cornel ABAGIU

CLARIFICĂRI CONCEPTUALE Mission/Misiune - Task/Sarcină/Cerinţă ............................................................ 135

Comandor Vasile CHIRILĂ

PREMIILE ,,CLUBULUI AMIRALILOR”....................................................... 137 Comandor dr. Marian MOŞNEAGU

4

5

SUCCESUL SUMMIT-ULUI DE LA RIGA - Semnificaţia strategică a transformării NATO

Contraamiral de flotilă dr. Cornel MIHAI, Locţiitorul Şefului Departamentului pentru Politica de Apărare şi Planificare

În mod evident, sfârşitul anului 2006 şi începutul anului 2007 au reprezentat

pentru societatea românească realizarea unuia din obiectivele sale strategice fundamentale, respectiv aderarea, la termen, la Uniunea Europeană.

Cu toate aceste, ar fi nepotrivit să neglijăm şi impactul pe care celălalt mare obiectiv strategic românesc, respectiv apartenenţa la cea mai longevivă şi de succes alianţă politico-militară, îl are asupra contextului de securitate românesc.

În ceea ce priveşte prezentarea mea, aşa cum se poate vedea şi din cuprins, aş dori să nu mă refer neapărat la o enumerare simplă a poziţiei României în interiorul NATO, ci aş dori să fixez din punct de vedere logic şi cronologic, evoluţia a ceea aş numi „transformările” NATO după Războiul Rece. Aceasta pentru o mai bună înţelegere a actualului concept de transformare al Alianţei, reliefat în deciziile majore ale Summit-ul de la Riga.

Mai mult, în ceea ce priveşte transformarea NATO, voi încerca să ating câteva repere de ordin strategic al acestui concept, de multe ori criticat şi contestat, încercând să ofer o perspectivă de istorie recentă, mai largă, de factură managerial-strategică.

Ulterior, evident, voi prezenta pe scurt câteva din realizările majore ale Summit-ului, precum şi modul în care interesele României şi-au regăsit exprimarea în deciziile consensuale aliate.

1. „Transformările” NATO după 1990

Poate de prea multe ori atunci când încercăm să înţelegem importanţa apartenenţei la NATO, neglijăm momentele cu adevărat dramatice parcurse de continentul european într-o perioadă foarte scurtă, respectiv între 1989 (prăbuşirea regimurilor comuniste în Europa de Est) şi 1991 (colapsul URSS).

Astfel, dacă până în 1991 NATO fusese percepută mai mult ca o alianţă militară defensivă, la sfârşitul Războiului Rece Alianţa se vedea pusă în faţa unei decizii cu adevărat strategice, aş spune o veritabilă dilemă. Cu alte cuvinte, dilema era următoarea: trebuie o alianţă militară victorioasă să supravieţuiască propriei victorii, o dată ce inamicul pentru care fusese creată nu mai există?

6

Sau, chiar mai mult decât atât: poate o Alianţă militară defensivă să se reinventeze în cadrele unei organizaţii internaţionale solide, politico-militare, să se adapteze unui mediu de securitate complet modificat?

Evident, răspunsul a stat în voinţa politică a actorilor componenţi (statele membre), capacitatea de auto-adaptare instituţională, precum şi transformarea dintr-o alianţă militară într-o structură organizaţională flexibilă, regenerabilă şi pliabilă în faţa unui mediu de securitate extrem de fluid.

Răspunsul pozitiv la această dilemă fundamentală a existenţei Alianţei din perioada 1989-1991 ne arată faptul că, mult înainte chiar de evenimentele de la 11 Septembrie 2001, NATO a parcurs, cu mare succes chiar, primul proces de transformare, dacă nu chiar de reconfigurare radicală.

De fapt, dilema fundamentală în faţa căreia se găseau liderii aliaţi la începutul ultimului deceniu al secolului XX (etichetat de un renumit istoric, Eric Hobsbawm drept „secolul extremelor”) nu avea doar conotaţii de factură geostrategică şi geopolitică.

De altfel, dacă în acea perioadă plină de incertitudini, s-ar fi căutat doar răspunsuri ambiţioase la proiecte gândite exclusiv în parametrii geostrategici, răspunsul referitor la întrebarea asupra relevanţei NATO ar fi putut fi chiar negativ.

Dilema viitorului NATO într-o Europă ieşită din Războiul Rece a fost însă mult mai bine rezolvată prin căutarea unui răspuns pragmatic, desprins din cadrele realpolitik-ului clasic, şi anume dacă sau nu a transforma o organizaţie internaţională existentă şi de succes nu cumva implică nişte costuri mai reduse decât desfiinţarea şi, ulterior, înlocuirea sa cu o structură complet nouă.

Pentru cei cu aplecări spre studiul organizaţiilor internaţionale, nu pot decât să recomand excelentul studiu „Institutional Assets and Adaptability: NATO after the Cold War”, publicat de profesorul american Celeste Wallander în anul 2000 în celebrul jurnal International Organization.

Pot doar să afirm că acest articol anticipa cumva momentele prin care avea să treacă Alianţa exact un an mai târziu, după 11 septembrie 2001. Pentru cei care au citit acest articol în 2000, procesul de transformare al NATO după 11 Septembrie a fost mult mai uşor de înţeles.

Aşadar, mult înainte de Summit-ul de la Riga, Alianţa a parcurs într-o perioadă extrem de scurtă, de numai 15 ani, câteva procese de transformare radicală şi care i-au oferit o configuraţie organizaţională de nerecunoscut faţă de perioada Războiului Rece.

Cu toate acestea, şi acest lucru trebuie subliniat permanent, „transformările” NATO au fost operate în caracterul Alianţei (structura organizaţională), nu în natura sa (organizaţie de apărare colectivă), în forma sa, nu în fondul său.

De pildă, începând cu anul 1991, Alianţa s-a transformat într-o structură capabilă să ofere răspunsuri noilor provocări de securitate survenite în Estul Europei.

Crearea unor formate de consultări politico-militare de parteneriat, mai întâi sub forma NACC, apoi din 1994 PfP şi EAPC, oferirea unei finalităţi a acestor procese sub forma posibilităţii primirii de noi membri, precum şi crearea de noi

7

parteneriate, cum ar fi Dialogul Mediteranean, relaţiile speciale cu Rusia (NRC) şi Ucraina (NUC) sunt doar câteva exemple.

Totodată, nu trebuie uitată transformarea semnificativă operată în modul de planificare şi desfăşurare a operaţiunilor militare aliate, aşa cum s-a văzut în cazul intervenţiilor din fosta Iugoslavie.

Noile tipuri de misiuni ale Alianţei au ridicat, în paralel cu transformarea sa accelerată, o altă întrebare fundamentală: care este aria geografică maximă până la care NATO poate opera, înainte de a deveni altceva? Ce înseamnă „out of area”?

Ca o primă concluzie, şi pentru a părăsi aspectele legate de ceea ce numesc aici „transformările” NATO din perioada 1991-2001, aş vrea să subliniez principalele câştiguri rezultate din evoluţiile post-Război Rece ale NATO:

1) Lansarea şi consolidarea parteneriatelor, care datorită succesului imens de care s-au bucurat în rândul destinatarilor, respectiv statele post-comuniste din Europa Centrală şi de Est, au contribuit enorm la conservarea securităţii şi stabilităţii pe continentul european, facilitând enorm procesele conexe de la nivelul Uniunii Europene.

2) Lansarea şi consolidarea politicii „uşilor deschise” – practic oferirea unei finalităţi şi recompense clare, solide, ţărilor ce şi-au asumat obiectivele strategice ale Parteneriatului pentru Pace.

3) Reconfigurarea dimensiunii operaţionale. Aşa cum spuneam, misiunile în sprijinul păcii din Balcani, au deschis o nouă întrebare fundamentală asupra rolului NATO, respectiv până unde pot fi extinse, mai ales geografic, obiectivele şi misiunile NATO.

Această întrebare s-a dovedit una retorică şi chiar desuetă la 11 Septembrie 2001, deşi unii au spus „out of area or out of business”. Devenea atunci evident faptul că, fără a avea ambiţiile unui jandarm mondial, NATO trebuie să îşi gândească misiunile la nivel global, deoarece noul tip de ameninţări avea ramificaţii globale.

2. Transformarea - viziune strategică O altă concluzie, sau lecţie ce o putem învăţa atunci când privim la

„transformările” NATO din perioada 1991-2001, este însă mult mai subtilă şi de ordin strategic.

Astfel, dacă înţelegem evoluţia NATO post-Război Rece ca un lanţ de încercări, adaptări şi transformări, concluzia evidentă este că nu putem vorbi de transformare ca şi despre un simplu fapt, sau ca şi despre un obiectiv la care te raportezi şi poţi afirma la un moment dat că l-ai atins.

Premisa fundamentală, de ordin strategic, este că transformarea este un proces continuu.

Mai mult, transformarea unei alianţe politico-militare, se traduce în capacitatea sa de a-şi menţine gradul de flexibilitate şi adaptabilitate la mediul internaţional de securitate în interiorul căruia operează.

8

Cu alte cuvinte, strategic vorbind, cu cât gradul de incertitudine şi intensitatea ameninţărilor creşte, cu atât transformarea trebuie înţeleasă ca un proces, nu ca un obiectiv ce poate fi atins la un moment dat.

Una din regulile de bază ale managementului strategic spune că, odată ce ai enunţat premisa fundamentală, în cazul nostru faptul că transformarea este un proces continuu, nu un obiectiv în sine, trebuie să îţi defineşti premisele particulare, respectiv cadrul strategic din care să îţi poţi construi direcţiile de acţiune şi răspunsurile la întrebările ce apar:

1) În cazul NATO, principala condiţie a procesului de transformare este dată de existenţa unui sentiment al necesităţii transformării, capabil să genereze consensul politic între statele membre. Activarea art. 5 în urma atentatelor de la 11 Septembrie defineşte probabil cel mai bine existenţa acestei condiţii fundamentale.

2) În al doilea rând este vorba de crearea unei coaliţii permanente de sprijin în ceea ce priveşte asigurarea faptului că transformarea reprezintă un proces continuu, nu un simplu obiectiv de moment. De exemplu, deciziile majore luate de NATO la Summit-urile de la Praga, Istanbul şi Riga, în amănuntele cărora nu mai intru, dovedesc cât se poate de clar acest lucru.

3) În al treilea rând, în baza condiţiilor de mai sus, este evident că procesul de transformare are nevoie de o viziune de ordin strategic, respectiv are nevoie de un contur al unei finalităţi clare. Progresele înregistrate la Summit-ul de la Riga dovedesc şi acest lucru.

4) Nu în ultimul rând, a patra premisă, la fel de importantă ca şi celelalte, dar care de obicei nu primeşte suficientă atenţie, este comunicarea. Transformarea ca proces riscă, chiar şi în condiţii de implementare excepţionale, să nu fie transpusă în mesaje publice coerente, şi astfel să fie prost înţeleasă, sau chiar să nu fie înţeleasă deloc.

În baza acestor premise, respectiv premisa fundamentală şi premisele de lucru (sau particulare), era evident că Alianţa avea nevoie să-şi definească obiectivele majore ale transformării. Le-am grupat în număr de 3, astfel încât ele să includă şi obiectivele politicii româneşti de apărare, ca stat nou membru NATO.

1) În primul rând, noile ameninţări şi riscuri, brutal relevate începând cu 11 Septembrie 2001, solicită definirea, trasarea şi implementarea de noi misiuni la nivelul NATO, precum şi la nivelul forţelor armate ale statelor membre. Prezenţa forţelor NATO în Afganistan, Irak, Balcani sau Africa (Darfur) sunt grăitoare în ceea ce priveşte profilul operaţional al NATO.

2) Ca un corolar, noile misiuni, derivate din noile ameninţări şi riscuri, necesită noi capacităţi militare. Astfel, este imposibil să gândeşti noi misiuni pentru forţele armate în lipsa unor capacităţi vitale, aşa cum ar fi transportul strategic, mobilitatea, capacitatea de auto-susţinere în teatru, logistica.

3) Nu în ultimul rând, ar fi greu de gândit cum noile tipuri de misiuni şi capacităţile aferente lor ar fi operabile în lipsa unor mecanisme de coordonare, în lansarea unor noi formule flexibile de parteneriat şi dialog, sau a unor acorduri şi aranjamente la nivel militar. Astfel, lansarea Iniţiativei de Cooperare de la Istanbul cu statele din Golful Persic sau a Parteneriatului Global cu ţări aflate

9

mult în afara ariei euro-atlantice, dar care împărtăşesc valorile şi obiectivele Alianţei, sunt doar două exemple.

3. Summit-ul de la Riga Iată-ne ajunşi şi la momentul Summit-ului de la Riga şi a importanţei acestuia. Aşa cum spuneam încă de la începutul articolului, am dorit să ofer o

perspectivă nedecupată, netrunchiată a ceea ce înseamnă „transformările” NATO în perioada post-Război Rece.

Tocmai de aceea, am preferat această metodă logică şi cronologică, care să ofere o înţelegere mai profundă a ceea ce azi toată lumea numeşte TRANFORMAREA NATO.

Summit-ul de la Riga şi provocările ce stau în faţa Alianţei în perioada post-Riga, ar fi mult mai greu de înţeles, fără o minimală explicaţie istorică (transformarea ca proces) şi strategică (logica transformării). Să le luăm pe rând.

3.1. Misiuni În ceea ce priveşte noile misiuni, faţă de perioada sfârşitului anilor 1990, atunci

când apăruse pentru prima oară întrebarea referitoare la până unde se poate extinde, geografic şi funcţional, spectrul misiunilor aliate, forţele militare aliate desfăşoară acum operaţiuni:

- pe trei continente (Asia, Africa, Europa) şi în Marea Mediterană; - cu un spectru de acţiuni diversificat, mergând de la apărare colectivă

(Active Endeavour) la stabilizare şi reconstrucţie (Afganistan), stabilizare post-conflict (Kosovo), asistenţă şi instruire (Iraq şi Africa).

Acestea sunt performanţele cele mai notabile în domeniul operaţional, ale căror progrese au fost evidenţiate la summit-ul de la Riga, şi asupra cărora se concentrează majoritatea eforturilor militare şi diplomatice la nivel NATO şi la nivelul fiecărui stat membru. Contribuţia României la operaţiunile NATO (ISAF-Afghanistan, KFOR-Kosovo, NTM-I-Irak, Active Endeavour-Mediterana si Darfur-Sudan) este de 1100 militari in prezent.

3.2. Capacităţi În al doilea rând, în ceea ce priveşte domeniul noilor capacităţi necesare

desfăşurării noilor tipuri de misiuni şi operaţiuni, summit-ul de la Riga a adus următoarele progrese:

- declararea capacităţii operaţionale depline a Forţei de Răspuns NATO – catalizatorul procesului de transformare la nivelul capacităţilor;

- lansarea iniţiativei de transport strategic aerian C-17 – extrem de necesară în contextul unei alonje operaţionale pe 3 continente (la care România participă cu cca 180 de ore zbor);

- lansarea iniţiativei privind forţele speciale, apărarea anti-rachetă.

10

3.3. Parteneriate Nu în ultimul rând, aşa cum spuneam anterior, noile misiuni şi capacităţile

necesare lor, ar fi imposibile de gândit în absenţa unor formule înnoite şi extinse de parteneriate. Astfel, la Summit-ul de la Riga s-au luat următoarele decizii:

- invitarea Serbiei, Muntenegrului şi Bosniei în Parteneriatul pentru Pace, eveniment ce asigură premisa finală a stabilităţii pe termen lung şi a integrării regiunii Balcanilor în structurile euro-atlantice.

- oficializarea unor formule de parteneriat speciale, sub forma Dialogului Intensificat, cu Georgia şi Ucraina, instrumente decisive de asigurare a stabilităţii într-una din ariile de interes strategic major ale României, respectiv Marea Neagră.

- lansarea Parteneriatului Global cu acele state din afara ariei euro-atlantice, cum ar fi Coreea de Sud, Australia, Japonia, Noua Zeelandă. Aceste state, care împărtăşesc valorile euro-atlantice şi care participă în multe din operaţiunile majore ale NATO (ISAF) au acum un mecanism de consultare instituţionalizat cu NATO.

- lansarea Iniţiativei de Training în domeniul securităţii pentru statele participante la Dialogul Mediteranean, proces ce va contribui, pe termen lung la o mai strânsă cooperare în domeniul militar, în special în combaterea terorismului.

4. Priorităţi ale României la Summit Înainte de a încheia, aş dori să prezint şi câteva din obiectivele pe care

România, în baza propriilor interese de securitate, şi le-a fixat pentru Summit-ul de la Riga. Aş dori ca, în baza unui exerciţiu, mai ales prin prisma a ceea ce am prezentat până aici, să deduceţi dumneavoastră, dacă sau nu, Summit-ul de la Riga a reprezentat un succes din perspectiva intereselor României, ca stat membru NATO.

În primul rând, aşa cum ştiţi, România manifestă un interes strategic particular în cadrul NATO faţă de regiunea Balcanilor şi a Mării Negre. Lansarea PfP cu Serbia, Muntenegru şi Bosnia, continuarea unei prezenţe robuste a NATO în Kosovo după anunţarea statutului final al provinciei, Dialogul Intensificat cu Ucraina şi Georgia, menţionarea explicită a regiunii Mării Negre în textul Declaraţiei Finale a Summit-ului sunt atât succese ale NATO, cât şi ale promovării intereselor României.

În al doilea rând, prin deciziile referitoare la o mai mare flexibilitate operaţională în Afganistan (acoperirea unor deficite de capacităţi şi ridicarea unor limitări operaţionale incomode), NATO şi-a crescut simţitor posibilitatea unui succes durabil (ar fi o premieră istorică) în Afganistan. Gândindu-ne că România are acum cei mai mulţi soldaţi desfăşuraţi sub comanda misiunii ISAF din Afganistan, cu o concentrare aproape exclusivă în zona cea mai periculoasă din sudul ţării, se poate deduce şi de aici că succesul summit-ului este un succes şi pentru România.

Nu în ultimul rând, lansarea unor iniţiative în domeniul capacităţilor la nivel NATO, şi în care România a investit şi va investi resurse, este un alt exemplu grăitor al succesului al promovării intereselor naţionale în cadrul NATO.

11

5. Concluzie În final, aş dori să-mi închei articolul asupra transformării NATO,

parafrazându-l pe Robert Cooper, autorul unei cărţi mult citate în mediul euro-atlantic (The Breaking of Nations), a cărei traducere urmează să apară şi în România.

Vorbind despre regulile diplomaţiei în contextul noilor provocări de securitate, Cooper afirmă că atunci când ai o problemă, e bine să lărgeşti contextul.

Dacă ne uităm la „transformările” NATO de după 1991, vom vedea că acest principiu a fost urmat până acum cu mare succes.

Gândindu-ne la implicaţiile deciziilor summit-ului de la Riga, cred că această propoziţie descrie foarte bine actualul curs al evoluţiilor la nivelul Alianţei Nord Atlantice. Astfel:

- din 1999 până acum, NATO şi-a lărgit numărul de membri cu 10, iar politica uşilor deschise rămâne valabilă, aşadar NATO îşi va lărgi din nou contextul cu noi membri;

- după 11 Septembrie 2001, NATO şi-a lărgit amprenta operaţională atât din punct de vedere geografic, cât şi din punct de vedere al numărului de militari;

- în al treilea rând, Alianţa şi-a lărgit reţeaua de parteneri, atât din punct de vedere al numărului acestora, cât şi din punct de vedere al locaţiei lor geografice, sau chiar şi din punct de vedere al problemelor ce fac subiectul acestor parteneriate.

12

ANGAJAREA UNIUNII EUROPENE ÎN BALCANII DE VEST Reconfigurarea angajamentului operaţional în Bosnia - Herţegovina şi

pregătirea pentru o prezenţă viitoare în Kosovo

Contraamiral de flotilă dr. Cornel MIHAI, Locţiitorul Şefului Departamentului pentru Politica de Apărare şi Planificare

1. Introducere. Evoluţia PESA - scurt istoric

Politica Europeană de Securitate şi Apărare a cunoscut în ultimii ani o evoluţie rapidă, favorizată de emergenţa unui consens politic cu privire la necesitatea conturării unei dimensiuni proprii de securitate şi apărare la nivelul Uniunii Europene. Lansată în urmă cu şapte ani, cu prilejul Consiliului European de la Helsinki (decembrie 1999), Politica Europeană de Securitate şi Apărare a reuşit să se impună într-un interval relativ limitat de timp ca una dintre dimensiunile importante ale Uniunii şi, în egală măsură, ca fiind una dintre cele mai dinamice politici ale Uniunii Europene. Adoptarea Strategiei de Securitate a Uniunii Europene (decembrie 2003), lansarea unui număr impresionant de operaţii militare şi civile sub egida sa (care acoperă, practic, o arie geografică extinsă la 3 continente – Asia, Europa, Africa) sunt repere importante ale unui demers consolidat al Uniunii Europene în asumarea unui rol mult mai pronunţat în gestionarea actualului mediu de securitate.

Uniunea Europeană se află în acest moment într-un amplu proces de adaptare la nivelul căruia dezvoltarea componentei de securitate şi apărare este orientată în susţinerea profilului său strategic, în conformitate cu obiectivele Strategiei de Securitate asumată de statele membre în decembrie 2004.

2. Implicarea UE în stabilizarea Balcanilor de Vest Încă de la constituirea sa, Uniunea Europeană şi-a stabilit ca prioritate

asigurarea stabilităţii şi prosperităţii întregului continent european. Importanţa şi necesitatea implicării UE în zona Balcanilor au devenit evidente la începutul anilor ’90, odată cu evenimentele ce au dus la destrămarea fostei Iugoslavii, moment în care s-a demonstrat că o criză apărută oriunde pe continentul european va avea repercusiuni la nivelul securităţii întregii Europe. În plus, decizia luată în cadrul Consiliului European de la Helsinki din decembrie 1999, de extindere a UE (prin deschiderea negocierilor cu încă 6 state, inclusiv România şi Bulgaria, precum şi prin recunoaşterea statutului de candidat oficial pentru Turcia), a făcut ca stabilitatea

13

Balcanilor să capete o şi mai mare relevanţă pentru agenda UE. Perspectiva integrării statelor din vecinătatea apropiată a UE la organizaţie avea un dublu impact şi relevanţă: atât la nivelul ţărilor din regiune, cât şi pentru statele deja membre. Devenea evident faptul că odată apărută această perspectivă, Balcanii încetau, după secole de conflicte, să devină o zonă cu probleme, ţările respective având, pentru prima dată, alternativa reală a unui viitor în cadrul Uniunii Europene.

Toate aceste elemente au fost în măsură să demonstreze cu prisosinţă faptul că „Europa” şi „Balcanii” nu mai puteau fi considerate şi abordate ca două zone distincte. Prezenţa UE în zonă, care a constat în iniţiative economice1, financiare dar şi diplomatice, a demonstrat voinţa acesteia de a extinde către vecinătatea imediată principiile păcii, stabilităţii, prosperităţii şi libertăţii care au făcut din Uniune un real model.

Implicarea Europei în regiune s-a derulat gradual, în etape distincte. Dacă la început demersul s-a focalizat mai degrabă asupra aplicării unor instrumente de management al crizelor şi de reconstrucţie (adaptate la nevoile imediate şi specifice fiecărei ţări), ulterior au fost lansate programe ample de asistenţă, precum Pactul de Stabilitate2 şi Procesul de Stabilizare şi Asociere3 (pentru Bosnia-Herţegovina, Croaţia, RF Iugoslavia, Macedonia şi Albania), formule de cooperare4 ce abordau zona în ansamblul său, consfinţind astfel noţiunea de „regional approach” a UE.

Dacă din punct de vedere economic şi financiar prezenţa Uniunii în regiune a fost una însemnată încă de la debutul crizelor, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre latura militară. Motivele principale care au stat la baza unei prezenţe militare, iniţial limitate, au fost:

- o anumită lipsă de încredere în capacitatea Uniunii Europene de a acţiona militar decisiv pentru restabilirea ordinii, în special datorită faptului că la sfârşitul anilor ’90 forţele europene erau percepute ca fiind mai potrivite pentru aşa numitele misiuni din domeniul securităţii „soft”, spre deosebire de cele NATO;

- persistenţa în rândul statelor UE a unor divergenţe în ceea ce priveşte limita până la care Uniunea ar fi trebuit să se implice militar;

- lipsa de experienţă a unei implicări militare a statelor europene sub comanda UE.

Ulterior însă, a avut loc o schimbare majoră de optică referitoare la prezenţa Uniunii Europene în regiune. Această situaţie a fost generată atât de o anumită dezangajare a SUA din Balcani, în urma evenimentelor din septembrie 2001, cât şi de declararea PESA ca operaţională, în 2003. Definirea unei politici de apărare credibile şi eficiente conferea Uniunii capacitatea de a se transforma dintr-un actor preponderent economic într-unul politic, în condiţiile în care aceasta beneficia deja de

1 UE este cel mai important contributor în zona Balcanilor: timp de 10 ani, între 1991-2001, programele de ajutor

au însumat circa 6 mlrd. USD. 2 Lansat de UE şi adoptat de către Consiliul European de la Köln, în 10 iunie 1999. A reprezentat prima tentativă a

comunităţii internaţionale de înlocuire a politicii de intervenţie la crize cu o strategie generală, pe termen lung, de prevenire a conflictelor (comprehensive long-term conflict prevention strategy).

3 Propunere a Comisiei Europene, mai 1999. 4 Aceste formate au avut un caracter provizoriu, de pregătire în vederea dobândirii calităţii de membru al UE şi nu

de înlocuire a procesului în sine.

14

o largă paletă de instrumente destinate prevenirii conflictelor, managementului crizelor şi reconstrucţiei post-conflict.

2.1. Angajamentul operaţional al Uniunii Europene. Implicarea UE pe dimensiunea Politicii Europene de Securitate şi Apărare în

stabilizarea Balcanilor a fost concepută şi demarată ca o completare la angajamentul economic al Uniunii, furnizat deja, pentru dezvoltarea şi prosperitatea regională.

Începând cu anul 2003, considerat momentul de referinţă pentru operaţionalizarea PESA, UE a avut o abordare graduală în implicarea sa în operaţii: prima operaţie PESA a fost o misiune de poliţie într-un mediu stabil (EUPM), urmată de o misiune de gestionare a crizelor ce a recurs la mijloace NATO în baza acordului Berlin Plus şi desfăşurată în imediata vecinătate (CONCORDIA - Macedonia).

Operaţiile conduse de UE în Balcani au fost în primul rând utile pentru testarea procedurilor existente, în special a procesului de analiză şi luare a deciziilor. De exemplu, CONCORDIA a reprezentat un succes al implementării acordului Berlin Plus, iar succesoarea sa PROXIMA a demonstrat capacitatea UE de a se adapta la cerinţele operaţionale din teatru (tranziţia de la o misiune militară la una de poliţie), în timp ce în cazul misiunilor EUPM (European Union Police Mission în Bosnia şi Herţegovina) şi CONCORDIA, UE a preluat cu succes responsabilităţile altor organisme (ONU şi NATO).

EUPM. La 1 ianuarie 2003 a debutat prima misiune PESA de gestionare a crizelor –

EUPM (European Union Police Mission) în BH. Preluând mandatul de la forţa ONU - IPTF (International Police Task Force), ce-şi începuse misiunea în decembrie 1995, operaţia a avut ca rol instaurarea legii şi ordinii prin mijloace specifice, în vederea stabilizării regiunii. La această misiune au participat exclusiv poliţişti (80% provenind din ţările membre ale UE), care au desfăşurat misiuni de monitorizare, instruire şi activităţi de inspecţie.

CONCORDIA. CONCORDIA a reprezentat prima operaţie militară desfăşurată de către UE

(EUFOR). Declanşată la solicitarea preşedintelui macedonean şi bazată pe rezoluţia Consiliului de Securitate ONU, aceasta a urmat misiunii Allied Harmony condusă de NATO. Misiunea Concordiei, având ca scop sprijinirea implementării acordului cadru de la Ohrid (august 2001), a fost de a „asigura o prezenţă militară vizibilă”, îndeosebi în zonele cu potenţial de instabilitate şi tensiuni interetnice, pentru a sprijini aplicarea unor măsuri de stabilitate şi creştere a încrederii şi de a asigura legătura dintre organismele internaţionale implicate în procesul de monitorizare şi autorităţile macedonene, liderii locali şi populaţia din zonă.

CONCORDIA a fost totodată şi prima operaţie a UE desfăşurată în baza Acordurilor „Berlin Plus”, prin care mijloacele şi capabilităţile NATO au fost puse la dispoziţia UE.

15

ALTHEA. În conformitate cu „Concepţia privind Tranziţia EUFOR în vederea finalizării

operaţiei Althea”, UE a decis, la 27 februarie redimensionarea prezenţei sale militare în BH în cursul anului 2007, în sensul unei reduceri graduale a efectivelor militare pentru obţinerea unei forţe mai suple, adaptate noului mediu de securitate.

UE va reduce dimensiunile EUFOR, dar va păstra o prezenţă militară robustă adecvată, ca parte a angajamentului său total în BH, contribuind la menţinerea unui ambient de siguranţă şi securitate.

Conform planului de tranziţie, în 2007 forţa UE (EUFOR) va menţine aproximativ 2500 militari în BH, ce vor fi capabili de ripostă, în cazul în care situaţia securităţii ar cere-o. Un batalion multinaţional de manevră va fi dislocat în Sarajevo şi, în plus, EUFOR îşi va menţine prezenţa în ţară prin echipele de legătură şi observaţie (Liason and observation teams/LOTs). EUFOR îşi va menţine capacitatea de a reacţiona, pe teritoriul ţării, la orice posibile provocări, şi va recurge, la nevoie, la forţele păstrate în rezervă.

Parametrii operaţiunii: - decizia de a lansa operaţiunea ALTHEA a urmat hotărârii luate de NATO

de a-şi încheia operaţiunea SFOR, şi adoptării, de către Consiliul Naţiunilor Unite, a rezoluţiei 1575 care autoriza punerea în acţiune a unei forţe robuste (EUFOR) în BH (7000 militari), conform Cap. VII al Cartei Naţiunilor Unite. Operaţiunea ALTHEA este pusă în practică recurgându-se la fonduri şi capacităţi NATO, sub aranjamentele cunoscute drept „Berlin Plus”. Operaţiunea include şi o componentă de poliţie - IPU/Integrated Police Unit);

- principalele obiective ale operaţiunii ALTHEA sunt: • menţinerea unui climat de siguranţă în BH şi asigurarea unei

concordanţe continue cu Acordul Dayton/Paris (General Framework Agreement for Peace/GFAP);

• de a susţine pe Înalţii Reprezentanţi ai comunităţii internaţionale/Reprezentanţi Speciali UE pentru BH şi autorităţile locale în lupta împotriva crimei organizate;

• asigurarea sprijinului pentru ICTY şi autorităţilor locale, inclusiv pentru detenţia persoanelor condamnate pentru crime de război;

- comandantul operaţiunii este Generalul Sir John Reith (Marea Britanie); - cartierul general al Forţelor ALTHEA este situat în Sarajevo (Tabăra

Butmir). Comandantul Forţelor UE curente este Rear Admiral Hans-Jochen Witthauer (Germania);

- Comitetul Politic şi de Securitate al UE exercită controlul politic şi direcţia strategică a operaţiunii, sub responsabilitatea Consiliului UE;

- costurile comune ale operaţiunii ALTHEA sunt plătite prin contribuţiile Statelor Membre prin intermediul mecanismului financiar («Athena»);

- forţa UE (EUFOR) însumează în prezent, în perioada pre-tranziţie, 6200 militari şi operează în baza unui mandat ONU, definit prin rezoluţiile: 1575 (2004), 1639 (2005) şi 1722 (2006) ale Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite. Include militari din 24 state membre UE. Albania, Argentina, Canada, Chile, Maroc, Noua Zeelandă, Norvegia, Suedia şi Turcia participă de asemenea la operaţiune.

16

Realizări la zi: Operaţiunea ALTHEA a asigurat, cu succes, concordanţa cu acordul Dayton şi

a contribuit la menţinerea climatului de siguranţa în BH, prin descurajare şi diminuarea riscurilor.

Descurajarea este asigurată prin afişarea prezenţei, prin vizibilitate, robusteţe şi prin autoritate. În acest context, EUFOR continuă în mod regulat să colecteze armele din ţară, şi efectuează cercetări la companiile suspectate de a derula activităţi ce contravin GFAP şi sprijină, de asemenea, operaţiunea de înlăturare a minelor.

2.2. Pregătirea pentru o prezenţă viitoare a comunităţii internaţionale şi a UE în Kosovo.

Este unanim recunoscut că 2007 va fi anul statutului pentru Kosovo, dar va fi, de asemenea, şi un an de mari responsabilităţi.

Comunitatea Europeană şi UE sunt angajate în procesul de definire a statutului provinciei şi se pregătesc să joace un rol important în implementarea statutului care va fi agreat şi adoptat de comunitatea internaţională. Javier SOLANA, Înalt Reprezentant UE pentru Politica Externă şi de Securitate Comună, şi-a exprimat, la 2 februarie 2007, aprecierea pentru eforturile Trimisului Special ONU Martti Ahtisaari de întocmire a unui proiect privind statutul viitor al provinciei Kosovo.

Rolul viitor al comunităţii internaţionale şi al UE se va reflecta în constituirea unui Oficiu Internaţional Civil (International Civilian Office/ICO) şi a unei Misiuni UE în domeniul aplicării legii, derulată sub auspiciile PESA. Aceste aranjamente sunt pregătite de 2 structuri: Echipa de Pregătire ICO-EUSR (EU Special Representative) şi Echipa de Planificare pentru Kosovo a UE (EUPT).

Scopul Echipei de Pregătire ICO-EUSR este de a pregăti viitorul Oficiu Internaţional Civil, condus de un Reprezentant Civil Internaţional, cu dublă denumire de Reprezentant Civil Internaţional şi Reprezentant Special UE (ICR/EUSR). ICR-ul va supraveghea implementarea programului, având câteva puteri executive bine definite: de a institui anumite posturi în sfera economică; de a investiga şi acuza legal crimele grave, în cooperare cu autorităţile din Kosovo sau independent; de a anula decizii luate sau legi adoptate de instituţii guvernamentale sau de Adunări (la nivel central şi local), care contravin legii sau spiritului Statutului; de a sancţiona sau, în caz extrem, de a înlătura din poziţii oficiale indivizi care se consideră că ar acţiona contrar implementării Statutului.

ICO va avea aproximativ 70 de cadre internaţionale, şi va fi bazat la Pristina. Reprezentantul civil internaţional va acţiona ca:

- ICR, în probleme privind supravegherea implementării statutului pentru Kosovo;

- EUSR, privind mandatul UE anticipat, în probleme referitoare la guvernarea legii.

Foarte probabil persoana ICR-ului să fie un cetăţean UE, desemnat de un Grup Internaţional în conformitate cu consultările din interiorul UE.

17

În ceea ce priveşte EUPT, sarcina acestuia este de a planifica viitoarea misiune ESDP, care:

- va sprijini autorităţile din Kosovo prin monitorizare, ghidare şi consiliere în toate domeniile aflate în legătură cu guvernarea legii, mai ales în domeniul judiciar, politic, vamal şi corecţional;

- se va asigura, în strânsă cooperare cu autorităţile din Kosovo, că infracţiunile grave sunt corect investigate şi judecate.

Misiunea UE pentru Kosovo va avea 1300-1500 funcţionari internaţionali (poliţişti, judecători, procurori, vameşi), care vor fi bazaţi în Comandamentul din Pristina. Conducerea misiunii ESDP va fi instituită de Consiliul UE, iar Comitetul Politic şi de Securitate (PSC) va asigura controlul politic şi direcţia strategică a misiunii ESDP.

Principii directoare pentru prezenţa internaţională/UE în Kosovo: - acţiunile UE se bazează pe faptul că, după implementarea statutului,

guvernul Kosovo va fi în mâinile poporului sau şi ale autorităţilor alese de acesta. Aceasta implică o migrare majoră a guvernării internaţionale către guvernarea din Kosovo;

- printr-un set de puteri executive clar definite viitoarea prezenţă internaţională va dispune de instrumentele necesare pentru implementarea statutului stabilit.

Viitoarea prezenţă intenţională în Kosovo va include, alături de Oficiul Internaţional Civil (ICO) şi Misiunea condusă de UE în domeniul guvernării legii şi o prezenţă militară internaţională oferită de NATO.

18

CONSIDERAŢII PRIVIND PARTICIPAREA FORŢELOR NAVALE ROMÂNE LA PROMOVAREA SECURITĂŢII ŞI STABILITĂŢII ÎN

REGIUNEA MĂRII NEGRE

Comandor dr. Niculae VÂLSAN, Şeful Instrucţiei şi Doctrinei din Statul Major al Forţelor Navale

1. Regiunea Mării Negre - zonă strategică de interes major În contextul priorităţilor de politică externă ale României, se acordă o atenţie

deosebită problematicii Mării Negre, considerată ca fiind o chestiune vitală, de importanţă deosebită.

Regiunea Mării Negre este o arie geopolitică importantă ce cuprinde şi statele situate în jurul sau în proximitatea acesteia. Ea reclamă o adevărată strategie euro-atlantică menită, pe de o parte, să asigure stabilitatea democratică, securitatea şi prosperitatea, şi - pe de altă parte - să alimenteze corespunzător dinamismul proceselor de transformare democratică. În fundamentarea unei astfel de strategii trebuie pornit de la realităţile zonei, dar şi de la modul în care această zonă se articulează cu procesele globale.

Elementele care caracterizează situaţia din regiune sunt următoarele: - statele din zonă sunt unite în jurul unor valori şi interese fundamentale:

democraţia, respectarea drepturilor omului, economia liberă şi lupta împotriva terorismului;

- racordarea statelor din zonă la arhitectura de securitate euro-atlantică. În raport cu NATO sunt state membre ale Alianţei, state membre ale Parteneriatului pentru Pace şi state care dezvoltă parteneriate speciale cu NATO;

- dezvoltarea regiunii Mării Negre ca o verigă majoră care realizează legătura între arealul strategic euro-atlantic şi cel care cuprinde Orientul Mijlociu, Marea Caspică şi Asia Centrală şi ca punct nodal al celor două fluxuri strategice majore situate pe acelaşi traiect: fluxul între producătorul de energie şi consumatorul de energie şi fluxul dintre producătorul de securitate şi consumatorul de securitate.

În ultima perioadă, cu toate că riscurile de natură militară şi ameninţările la adresa securităţii regionale s-au diminuat, continuă să rămână riscuri de natură asimetrică, transnaţională care pot afecta stabilitatea regională sau prin propagare şi pe cea a altor zone de pe glob.

Noul statut al României, de membru NATO şi viitor membru al UE, presupune în afara preocupării privind securitatea proprie şi responsabilităţi privind generarea stabilităţii/securităţii regionale şi europene.

19

Ministerele apărării şi armatele ţărilor riverane Mării Negre cooperează în bune condiţii pentru a asigura un climat favorabil stării de încredere şi stabilitate în regiune şi au în Forţele Navale un instrument important în realizarea obiectivelor comune. Activitatea specifică Forţelor Navale poate fi folosită în dezvoltarea cooperării cu scopul creşterii încrederii şi stabilităţii.

Importanţa crescândă a regiunii Mării Negre în contextul geopolitic de la acest început de mileniu III, este dată de necesitatea realizării fluxului de materii prime strategice, de cooperarea economică şi militară şi de implicarea crescândă a marilor puteri şi organismelor internaţionale în problematica generală a regiunii. Pacea, stabilitatea şi securitatea în regiunea Mării Negre trebuie să fie suportul pentru realizarea proiectelor politice, economice, de infrastructură energetică şi rutieră, financiare, educaţionale, culturale şi militare, care au ca obiectiv democratizarea şi prosperitatea ţărilor din regiune.

2. Contribuţii ale Forţelor Navale Române la promovarea încrederii şi securităţii în regiunea Mării Negre

2.1. Capabilităţi navale ale României necesare la soluţionarea crizelor

din regiunea Mării Negre şi din afara acesteia Începând cu 1990, Armata României a intrat într-un amplu proces de reformă.

Acest proces de lungă durată şi costisitor a fost şi este sprijinit de Guvernul României, astfel încât statul român să deţină o forţă armată capabilă să răspundă ameninţărilor de orice natură la adresa siguranţei şi suveranităţii naţionale.

În acest context general, Forţele Navale au trecut prin procesul de reformă, proces care a dus la transformarea acestei categorii de forţe într-o forţă mai flexibilă, mai puternică, care în prezent se află în plin proces al modernizării conceptuale, structurale şi acţionale.

Activitatea prezentă şi de perspectivă a Forţelor Navale este orientată spre crearea unei structuri de forţe capabilă să răspundă riscurilor şi ameninţărilor caracteristice noului mediu de securitate din regiunea Mării Negre, care în acelaşi timp să fie interoperabilă cu structurile militare maritime ale Alianţei Nord-Atlantice.

Pentru a răspunde cerinţelor ce se impun în această regiune, România face paşi hotărâţi pentru a deţine o flotă capabilă să îndeplinească toate misiunile la care va participa. Astfel, pe lângă fregata Mărăşeşti, în anul 2004 şi respectiv în 2005, ţara noastră a achiziţionat 2 fregate moderne, care au sporit considerabil capacitatea operativă a Forţelor Navale. De asemenea, unităţile de corvete şi de dragoare maritime au fost apreciate, datorită participării cu succes la multe exerciţii navale multinaţionale. Unitatea de scafandri de luptă ocupă un loc deosebit de important în componenţa Forţelor Navale, datorită destinaţiei speciale pe care o are acest gen de forţe. Unitate de elită, scafandri de luptă îndeplinesc misiuni care au un impact major în cadrul unui teatru de operaţii. Scafandri români au participat la exerciţii în Marea Neagră şi Marea Mediterană, dovedindu-şi din plin profesionalismul.

Statul român, bazându-se pe Forţele Navale, îşi continuă politica consecventă de impunere a intereselor sale maritime în regiunea Mării Negre şi are ca obiectiv să

20

rămână un partener credibil în cadrul Alianţei, capabil să răspundă ameninţărilor de orice fel la adresa stabilităţii regionale şi globale. Prin participarea cu fregata „Regele Ferdinand” la operaţia Active Endeavour s-a dovedit atât disponibilitatea de a contribui la îndeplinirea misiunilor Alianţei cât şi posibilitatea de a apăra interesele navale româneşti şi pe alte teatre de acţiuni maritime. Forţele Navale dovedesc astfel că flota militară s-a transformat dintr-o forţă costieră într-una care se poate disloca şi autosusţine departe de bazele navale proprii.

Aşa cum am afirmat anterior, regiunea Mării Negre este o importantă placă turnantă a traseului energetic mondial. Considerăm că trebuie întreprinse măsuri ferme pentru a întări siguranţa rutelor comerciale şi a conductelor petroliere din regiune. Astfel, Forţele Navale Române devin o componentă de bază ce va fi folosită pentru îndeplinirea acestor deziderate

Politica externă românească are priorităţi care „intră la categoria zero”. Prima dintre acestea este integrarea în Uniunea Europeană. A doua „prioritate zero” este consolidarea poziţiei României în interiorul NATO. În acest cadru se înscrie şi zona extinsă a Mării Negre, unde România are „obligaţia să nu fie doar un consumator de securitate, ci să fie şi un furnizor de securitate”.

Strategia de dezvoltare şi înzestrare a Forţelor Navale pe termen mediu şi lung are în vedere programe de achiziţii şi modernizări ale căror finalitate o reprezintă crearea unei structuri echilibrate de capabilităţi moderne necesare îndeplinirii noilor misiuni. Acestea vor asigura deplină interoperabilitate cu cele ale statelor membre ale Alianţei, vor fi apte să execute un spectru larg de acţiuni navale, atât independent cât şi împreună cu alte categorii de forţe.

Forţele Navale ale României pot să acorde asistenţa autorităţilor civile naţionale sau străine. Asistenţa umanitară internaţională se desfăşoară în sprijinul păcii, pentru a reduce consecinţele dezastrelor naturale ori ale celor produse de om. Aceste acţiuni presupun înlăturarea sau ameliorarea condiţiilor care reprezintă o ameninţare a vieţii şi a pierderii proprietăţii.

În cazul dezastrelor naturale sau al apariţiei unor situaţii de criză, unităţile de nave ale Forţelor Navale Române pot asigura evacuarea populaţiei civile şi a personalului necombatant. De asemenea, Forţele Navale pot asigura ajutor în domeniile medical şi al infrastructurii.

2.2. Cooperarea în domeniul naval, factor prioritar pentru promovarea încrederii şi securităţii în bazinul Mării Negre

În ultimii 15 ani, efective din Forţele Navale au participat în cadrul Parteneriatului pentru Pace şi – în ultimul an – în cadrul NATO la exerciţii militare în regiunea Mării Negre şi a Mării Mediterane. Exerciţiile multinaţionale la care acestea au participat au vizat întărirea cooperării cu forţele navale din statele NATO, precum şi din cadrul Parteneriatului pentru Pace. Dintre exerciţiile desfăşurate în Marea Neagră, amintim aici COOPERATIVE PARTNER, BLACK SEA PARTNERSHIP, exerciţii bilaterale, precum şi activările anuale ale BLACKSEAFOR.

Prin participarea la activităţile din cadrul Grupului Naval BLACKSEAFOR, Forţele Navale Române îndeplinesc misiuni, în principal, cu caracter umanitar şi de căutare-salvare. Contribuţia Forţelor Navale ale României în domeniul asigurării

21

stabilităţii regionale poate fi evaluată şi prin adoptarea „Documentului privind măsurile de creştere a încrederii şi securităţii în domeniul naval la Marea Neagră”, care este rezultatul negocierilor ce au avut loc între toate cele şase state riverane.

În acelaşi context se înscrie cooperarea şi participarea Forţelor Navale Române la combaterea terorismului naval ori la preîntâmpinarea altor riscuri şi ameninţări la adresa securităţii cum ar fi: lupta împotriva crimei organizate, a traficului de droguri, a traficului ilegal de arme, precum şi a pescuitului ilegal.

România va participa în continuare la dezvoltarea a numeroase iniţiative lansate în diverse domenii ale cooperării militare europene: Tratatul Forţelor Convenţionale (CFE), Parteneriatul pentru Pace al NATO, Cer Deschis, SEEBRIG, BLACKSEAFOR, CSBM.

Contactele în domeniul naval vor viza: schimbul de vizite ale experţilor navali; contacte între instituţiile navale; invitarea navelor în porturi şi baze navale; schimbul de programe pentru ofiţeri şi subofiţeri de marină; participarea la evenimente culturale şi sportive.

De asemenea, fiecare stat riveran trebuie să invite o dată la 6 ani reprezentanţi ai tuturor celorlalte state semnatare ale Documentului referitor la creşterea încrederii şi securităţii în regiunea Mării Negre (CSBM), la una din bazele sale navale pentru informare cu privire la acţiunile şi activităţile desfăşurate. Foarte important pentru creşterea încrederii şi securităţii este schimbul de informaţii în domeniul naval. Astfel, statele riverane vor trebui să se informeze reciproc în legătură cu numărul total al navelor de luptă de suprafaţă având deplasamentul cu încărcătura maximă de 400 tone şi mai mare, submarinelor cu un deplasament în imersiune de 50 tone şi mai mare, navelor amfibii şi personalului naval autorizat pe timp de pace, dislocat în zona de aplicare (apele teritoriale ale statelor riverane la Marea Neagră şi dincolo de această limită, după caz, ca şi bazele navale şi bazele navale auxiliare). Statele riverane Mării Negre vor transmite, de asemenea, anual informaţiile disponibile cu privire la perioada, scopul şi zona de desfăşurare, numărul navelor de luptă, şi după caz, numărul total de trupe participante pentru cel puţin două activităţi naţionale semnificative, planificate în apele lor teritoriale.

Evoluţia dezvoltării elementelor constitutive ale puterii maritime a statelor şi a soluţionării situaţiilor de criză şi conflict din ultimii ani evidenţiază o deplasare a centrului de greutate al acţiunilor vizând securitatea şi apărarea, dinspre uscat spre mare.

Prin poziţia sa geografică şi oportunităţile oferite, zona Mării Negre atrage tot mai mult interesul organizaţiilor europene şi transatlantice, determinând, totodată, o abordare mai atentă a problemelor din acest spaţiu, atât de către statele riverane, cât şi de altele. Se constată, în acest sens, o creştere a intereselor statelor riverane pentru crearea unui sistem adecvat în ce priveşte securitatea regională. Ca stat riveran la Marea Neagră, faţă în faţă sau vecin cu state de mărimea Federaţiei Ruse, Ucrainei şi Turciei, ROMÂNIA dispune de o forţă navală credibilă şi bine structurată, cu o putere combativă pe măsura responsabilităţilor ce-i revin la mare, cu nave moderne şi universale, a căror tehnică de luptă asigură interoperabilitatea cu flotele statelor membre NATO şi îndeplinirea noilor misiuni alături de acestea.

22

3. Concluzii

Atât României, cât şi celorlalte state riverane le revin responsabilităţi sporite în ceea ce priveşte securitatea şi stabilitatea în regiunea Mării Negre.

Fără îndoială, preocupările privind securitatea zonei nu se rezumă numai la aspectele care au fost prezentate. În momentul actual se află în derulare o serie de proiecte vizând diferite domenii de cooperare politică, parlamentară, economică sau bancară, de cooperare în domeniul mediului sau în cel militar. Unele sunt rodul unor iniţiative individuale sau bilaterale, altele vizează toate sau aproape toate statele din zonă. E limpede însă că noile realităţi politice şi de securitate, ne obligă la o reevaluare a situaţiei, la un efort suplimentar de armonizare şi eficientizare a acestuia sau la încercarea de a găsi noi formule de acţiune capabile să valorifice mai bine oportunităţile, să răspundă cu adevărat riscurilor şi să asigure participarea eficientă a instituţiilor euroatlantice, a statelor care doresc să se implice.

Cooperarea navală regională trebuie să devină factorul cel mai important pentru consolidarea stabilităţii, securităţii şi păcii statelor riverane regiunii Mării Negre, precum şi un instrument eficient în combaterea activităţilor ilicite, prin prezenţa activă a navelor pe mare.

Regiunea Mării Negre este locul unde se întâlnesc interesele comune ale ţărilor riverane. Toţi vrem să protejăm mediul, să oprim traficul ilegal, să descurajăm activităţile teroriste. Naţiunile noastre au nevoie de Marea Neagră pentru a participa la comerţul mondial. Prin desfăşurarea în siguranţă acesta îşi poate aduce contribuţia la dezvoltarea economică a ţărilor riverane.

Scopul nostru este de a contribui la întărirea prieteniei, bunelor relaţii şi încrederii reciproce între ţările noastre, precum şi de a promova pacea şi stabilitatea în regiune, prin intensificarea cooperării şi îmbunătăţirea gradului de interoperabilitate între marinele militare ale ţărilor noastre.

23

PREZENTAREA SISTEMULUI DE INSTRUIRE A FORŢELOR NAVALE ALE UNUI STAT NATO

Comandor Adrian FILIP, Şeful Centrului de Instruire, Simulare şi Evaluare

Căpitan comandor Tiberiu ISTRATE, Şeful Secţiei Instruire prin Simulare din Centrul de Instruire, Simulare şi

Evaluare

În urma pregătirii executate la Centrul de Instruire al Navelor de Suprafaţă, al unui stat NATO, vă prezint:

1. Ciclul de generare – regenerare a forţelor în cadrul Forţelor Navale; 2. Modulul instrucţiei de Bază din cadrul etapei Instrucţiei de

Reîmprospătare; 3. Rolul, locul, misiunile şi sistemul de pregătire în cadrul unui Centru de

Instruire al Navelor de Suprafaţă (Naval Surface Training Centre). Cele trei domenii prezentate corespund 85% cu sistemele de instrucţie a

statelor NATO.

1. Ciclul de generare – regenerare

1.1. Structura ciclului de generare - regenerare Ciclul de generare – regenerare al forţelor din cadrul Forţelor Navale are următoarea structură:

- pentru fregate:

Mentenanţă Instrucţie de reîmprospătare

Gata de luptă (pentru orice tip de misiuni) Instrucţie de menţinere anuală

6 luni 1/2 ani

3 luni ¼ ani

69 luni (5 ani şi 9 luni)

Ciclul de generare – regenerare al unei Fregate: 6,5 – 7 ani

- pentru NPR, Cvt., NMD:

Mentenanţă Instrucţie de reîmprospătare

Gata de luptă (pentru orice tip de misiuni) Instrucţie de menţinere anuală

4 luni 1/3 ani

2 luni 1/6 ani

46 luni (3 ani şi 10 luni)

Ciclul de generare – regenerare a NPR, NMD: 4,5 ani

24

Durata unui ciclu de generare – regenerare este determinată de: - durata medie normată de executare a reparaţiilor la motoare/turbine, datorită

epuizării motoresursei şi a unor reparaţii majore la instalaţii, înlocuirii unor senzori şi armamente;

- durata statistică după care se consideră că echipajul şi-a pierdut abilităţile de autoinstruire, datorată:

• înlocuirii unei majorităţi a elementelor de bază a echipajului; • pierderii în timp a deprinderilor de execuţie la un nivel bun a

procedurilor de luptă şi marinărie (seamanship: RAS, SAR, towing,...);

• schimbării modului de executare a procedurilor, datorită unor schimbări în folosirea în luptă a navei.

1.1.1. Mentenanţa Mentenanţa navelor se execută, de regulă, în şantiere şi are următoarele

obiective: - verificarea şi repararea sistemelor de propulsie; - verificarea şi repararea sistemelor de guvernare; - modernizarea senzorilor şi armamentelor; - lucrări la corp, puntea eliport etc.;

Durata lucrărilor este în general: - 4 luni la NPR, NMD, Cvt; - 6 luni la fregate.

La sfârşitul perioadei de mentenanţă, nava: - trebuie să aibă reparaţiile executate complet; - pregătirea individuală (executată prin cursuri), trebuie să fie terminată, iar

echipajul trebuie să fie pregătit să intre în serviciu; - echipajul trebuie să fie complet.

1.1.1.1. Ieşirea din reparaţii Înainte de ieşirea din reparaţii Centrul de Instruire al Navelor de Suprafaţă

(NSTC), execută două inspecţii de evaluare/evaluări, numite „Pre Staf Sea Check”. Pre Staf Sea Check 1

Prima fază: cu 6 săptămâni înainte de data planificată pentru ieşirea navei din şantier NSTC verifică pe durata unei zile:

- existenţa standardelor minime pentru navigaţie; - nivelul execuţiei lucrărilor de şantier; - verificarea existenţei şi funcţionalităţii rolurilor şi organizarea navei; - nivelul de instruire al echipajului; - pregătirea navei şi echipajului pentru trecerea la „Etapa de instruire de

reîmprospătare”. La terminarea evaluării, echipa NSTC face un raport constatator pe care îl

trimite către: - Statul Major al Forţelor Navale; - Comandantul Flotei.

25

Pre Staf Sea Check 2 A doua fază se execută cu o săptămână înainte de ieşirea din şantier şi durează

2 zile (una la cheu, una în mare). Pe timpul acestei etape este verificat: - personalul; - materialele; - nivelul de instruire. Pentru a vedea dacă nava îndeplineşte standardele de navigaţie în siguranţă

sunt verificate: - cunoaşterea rolurilor şi existenţa materialelor pentru:

• manevre; • SPL-1 (Battle Station); • SPL-2 (Defence Station); • stările de urgenţă (Emergency Station); • activitatea echipei de navigaţie pe tipuri de roluri.

- toate echipamentele necesare pentru navigaţia în siguranţă; - lucrările găsite neterminate la Pre Staf Sea Check 1. Cu două săptămâni înainte de terminarea mentenanţei: - se pun la punct toate deficienţele constatate la Pre Staf Sea Check 1; - se fac toate plinurile de muniţie, combustibili, lubrefianţi; - se execută etalonarea senzorilor; - se execută calibrarea armamentului; - se verifică toate echipamentele; - se verifică câmpurile magnetice ale navei; - se determină eroarea compasurilor; - nava se pregăteşte pentru modulul de instruire bază. În condiţiile în care NSTC consideră că lucrările sunt terminate şi nivelul de

pregătire al navei este acceptabil conform standardelor acceptate, prin raportul pe care îl încheie îşi dă avizul pentru trecerea în etapa instrucţiei de reîmprospătare (Refreshment Training Phase), iar etapa de mentenanţă este oficial încheiată.

1.1.1.2. Instrucţia preliminară de siguranţă (Preliminary Safety Training) Este un tip de instrucţie specială care se execută de către echipajele navelor

nou construite, după ieşirea din şantiere. Se execută câte 2 săptămâni (1 săptămână la cheu, 1 săptămână pe mare)

pentru navele construite în şantierele proprii şi câte 3 săptămâni pentru navele construite în şantierele străine (1 săptămână la cheu, 2 săptămâni pe mare) (durata de ieşire pe mare nu este continuă).

În port se execută: - exerciţii de vitalitate; - instruire de navigaţie; - organizarea rolurilor pentru toate stările de pregătire; - instruire la maşini. În mare se execută: - navigaţie;

26

- proceduri de marinărie (RAS, SAR, remorcaj); - exerciţii de vitalitate; - antrenamente la maşini.

1.1.2. Etapa instrucţiei de reîmprospătare Această etapă este organizată pe trei module: - modulul de bază:

• este condus de către Centrul de Instruire şi Evaluare (NSTC); • se execută cu ajutorul instructorilor din Centrul de Instruire şi

Evaluare (NSTC); • responsabilitatea pregătirii este a Centrului (NSTC).

- modulele intermediar şi avansat: • sunt conduse de către comandantul navei şi al grupului de nave; • se execută cu ajutorul instructorilor de la navă; • responsabilitatea pregătirii este a comandantului navei.

1.1.2.1. Instrucţia de bază Primul pas al procesului este modulul instrucţiei de bază, în care echipajul este

instruit de către instructorii Centrului, în scopul de a-şi însuşi un nivel acceptabil de pregătire pentru navigaţie şi luptă.

Durata acestui modul variază de la 2 săptămâni pentru nave mici, 4 săptămâni (pentru NPR, NMD, Cvt.), la 6 săptămâni (pentru fregate). Din această perioadă, jumătate se execută la cheu, jumătate pe mare.

În general ieşirile au o durată de la o zi la mai multe zile, iar pregătirea se execută modular pe câteva proceduri.

Instrucţia de bază se execută: - la toate navele care au fost scoase din serviciu pentru reparaţii majore, mai

mult de 3 luni (după care pot trece direct în etapa Gata de luptă); - la navele la care în urma evaluărilor (executate din 2 în 2 ani) se constată că

nivelul instruirii este SUB STANDARD (lucru extrem de rar întâlnit); - la cererea comandantului navei (lucru rar întâlnit). Instrucţia de reîmprospătare începe cu evaluarea nivelului de pregătire a navei

şi echipajului „Staff Sea Check” care se desfăşoară în două faze: în port şi în mare. Pentru navele mici activitatea durează o zi, pentru navele mari, 2 zile. În port se evaluează: - cunoştinţele personalului; - materialele necesare activităţilor; - rolurile; - organizarea de luptă. În mare se evaluează: - nivelul de pregătire al personalului pe proceduri; - funcţionarea tuturor echipamentelor de la bord; - mijloacele de propulsie (inclusiv la viteză maximă).

27

Dacă la sfârşitul evaluării se constată că nava este la nivelul de executare a navigaţiei în siguranţă şi este pregătită pentru instruire va începe Instrucţia de Reîmprospătare.

Modulul de bază standard pentru fregate are 3 săptămâni instrucţie în port, 3 săptămâni în mare.

La sfârşitul modulului de bază Centrul de Pregătire va executa o evaluare.

1.1.2.2. Instrucţia intermediară şi avansată Se desfăşoară pe o durată de 2 la 6 săptămâni în funcţie de tipul navei (4 pentru

NPR, Cvt., NMD, 6 pentru fregate) şi se desfăşoară sub comanda comandantului navei.

Instrucţia intermediară Scopul instrucţiei intermediare este de a completa instrucţia pentru operaţiuni

de luptă a navei înainte de perioada de a intra în serviciu. Instrucţia Intermediară pe perioada executării procedurilor împreună cu alte

nave, se desfăşoară sub supravegherea Comandantului Grupului de Fregate. Pe timpul modulului intermediar, la cheu se folosesc toate facilităţile

simulatoarelor de la uscat. Instrucţia avansată Scopul instrucţiei Avansate este acela de a dezvolta aptitudinile necesare

echipajului pe timpul etapei „Gata de luptă”. Pe durata acestui modul se execută exerciţii pe echipe de luptă şi cu întreg echipajul.

La cheu se execută exerciţii de luptă la bord, la simulatoare şi poligonul de vitalitate.

Pe mare se execută: - trageri reale; - operaţiuni de combatere a ameninţărilor multiple; - exerciţii de tip „Joint”. La sfârşitul modulului de instrucţie avansată, Centrul de Pregătire execută

evaluarea navei pentru a certifica dacă nava este pregătită sau nu, pentru a intra în etapa „Gata de luptă”.

Această evaluare acoperă toate aspectele cu care se poate întâlni nava pe timp de pace sau război.

1.1.3. Etapa „Gata de luptă” sau „Nava în serviciu” (DUTY PHASE) După evaluare, nava va intra în etapa „Gata de luptă” pe o durată de 7 ani

pentru fregate, 4,5 ani pentru NPR, NMD, Cvt. şi perioade mai mici pentru nave mici.

Pe timpul etapei „Gata de luptă” nava execută o „Instrucţie de Menţinere” care se desfăşoară cu ajutorul instructorilor bordului, după un ciclu anual.

În etapa „Gata de luptă” nava execută scurte perioade de mentenanţă pentru a-şi menţine echipamentele în funcţiune la standardele cerute.

O dată la 2 ani nava va fi supusă unei evaluări a Centrului de Pregătire al Navelor de Suprafaţă (NSTC).

28

Prioritatea activităţilor în etapa „Gata de luptă” din punct de vedere al instrucţiei, este menţinerea abilităţilor de luptă câştigate în etapa instrucţiei de reîmprospătare.

Observaţii. Pe timpul în care nava este „În serviciu” sau „Gata de luptă” (Duty Phase) echipajul poate urma cursuri, dar într-o măsură mai redusă şi îşi ia normal concediile după planificarea anuală.

2. Instrucţia de reîmprospătare de bază

Instrucţia de reîmprospătare de bază a fost amintită succint în prima parte a prezentării. În continuare aceasta va fi dezvoltată fiind considerată cea mai importantă etapă de pregătire.

Instrucţia de reîmprospătare de bază se referă la activitatea de pregătire a navei şi echipajului pentru a intra în serviciul de luptă.

Înainte ca nava să înceapă Etapa Instrucţiei de Reîmprospătare echipa NSTC execută o Evaluare („Staff Sea Check”) (aceeaşi denumire am întâlnit-o şi în documentaţiile americane şi engleze) a nivelului de pregătire a navei şi echipajului, pe durata a două zile, o zi la cheu, o zi în mare.

La cheu este evaluat: - personalul; - materialele de la bord; - documentele de organizare ale navei pentru luptă,

pe baza unor liste de verificare (check list). Pe mare sunt verificate: - toate echipamentele, senzorii şi armamentul; - sistemul propulsor, inclusiv la viteză maximă. - sistemul de guvernare; - sistemul de ancorare; - sistemul de remorcaj; - procedura de navigaţie în ape periculoase. La sosirea în port echipa de evaluare face un debriefing cu echipele navei care

au fost evaluate, unde se scot în evidenţă elementele pozitive şi negative din pregătirea navei şi echipajului.

Dacă evaluarea a avut rezultate pozitive (peste Acceptabil) („Satisfactory”) nava va intra în etapa Instrucţiei de Reîmprospătare, modulul de Bază.

Modulul de Bază la fregate se desfăşoară pe durata a 6 săptămâni, din care 3 săptămâni în port, 3 săptămâni pe mare.

Obiectivul principal al modulului pregătirii în port este ca echipajul să obţină asemenea deprinderi, într-un termen scurt, astfel încât la trecerea în etapa instrucţiei pe mare să se obţină un maximum de eficienţă.

De asemenea, în etapa instrucţiei în port se remediază deficienţele constatate pe timpul Staff Sea Check-ului.

În principiu în etapa instrucţiei de împrospătare din port, săptămâna de pregătire are următoarea structură:

29

Săptămâna I (în port) În primele 2 zile ale primei săptămâni de pregătire în port are loc coordonarea programului de pregătire al echipajului în funcţie de nevoile de instruire şi nivelul de pregătire constatat de către instructorii - evaluatori pe timpul Staff Sea Check-ului. În următoarele 3 zile se execută:

- pregătire de vitalitate; - pregătire în conducerea luptei pentru vitalitate; - proceduri de marinărie (RAS, SAR, remorcaj). Săptămâna a II-a (în port)

Cuprinde pregătire teoretică şi practică aplicativă cum ar fi: - organizarea şi funcţionarea CIC; - instruire teoretică privind procedee şi moduri de acţiune pentru combaterea

ţintelor în cele trei medii de ameninţare; - exerciţii de vitalitate; - instruire practică privind lupta pentru vitalitatea navei; - instruirea echipei navigatorului şef privind:

• navigaţia în ape puţin adânci şi periculoase; • navigaţie în condiţii de vizibilitate redusă; • manevră „Om la apă”; • manevra navei în diferite situaţii (căderea sistemului de guvernare,

propulsie, s-au mixtă); • controlul navigaţiei în câmp minat.

- instrucţie pe linie de comunicaţii; - instruire la nivel de bază pentru linia ducerii luptei AAW, ASmW, ASW; - instruire pe linia reaprovizionării cu materiale uşoare în mare; - transfer de personal în mare; - remorcaj; - caracteristici şi ce materiale şi ce echipamente sunt necesare acestor

manevre (RAS, TOW etc.); - instrucţia ofiţerilor cu lupta ai navei în cadrul echipei CIC; - instruire privind măsurile de siguranţă şi de securitate a navei. Săptămâna a III-a (în port)

Se continuă programul de pregătire şi antrenamente în următoarele domenii: - luptă ASW (nivel bază); - luptă pentru vitalitatea navei; - luptă AAW şi ASuW (bază); - navigaţie şi manevra navei (RAS, TOW); - organizarea CIC în SPL-1 (Battle Station); - organizarea CIC în SPL-2 (Defence Station); - coordonarea acţiunilor de luptă; - antrenamente în trecerea de la SPL-2 la SPL-1 (Defence Station → Battle

Station); - antrenamente în scoaterea/introducerea elicopterului în hangar; - antrenamente în alimentarea elicopterului cu combustibil pe punte;

30

- exerciţii de vitalitate: prăbuşirea elicopterului pe puntea de zbor; - antrenamente în pregătirea mesei şi servitul acesteia în SPL-1 (Battle

Station); - antrenamente la maşini; - instruire privind executarea tragerilor cu armamentul din dotarea navei.

La sfârşitul primei săptămâni de pregătire ce urmează Evaluării Iniţiale (Staff Sea Check) echipa de instructori – evaluatori ai NSTC, susţine debriefingul cu echipele echipajului, scoţând în evidenţă reacţia echipajului cu diferite situaţii, pe următoarele proceduri:

- pregătire de luptă în CIC; - navigaţia în condiţii de siguranţă; - lupta pentru vitalitatea navei; - manevra navei; - marinărie. Pe durata săptămânilor următoare, instruirea teoretică va intra în detaliile

procedurilor, iar instruirea practică se va accentua crescând complexitatea exerciţiilor, în scopul pregătirii echipajului pentru navigaţia în condiţii complexe ale luptei reale.

Instrucţia în port cuprinde următoarele tipuri de instruiri şi exerciţii: 1. Instruire privind organizarea CIC Personalul din compunerea CIC este instruit de către echipele instructorilor

evaluatori din Centrul de Pregătire asupra cerinţelor minimale ale structurii de organizare a CIC pentru conducerea acţiunilor de luptă în cele trei medii conform standardelor.

1.1. Instruire privind ducerea luptei de suprafaţă Sunt prezentate modul de identificare şi alocare a ţintelor de suprafaţă în

concordanţă cu criteriile de ducere a luptei de suprafaţă, puncte importante în algoritmul de descoperire, identificare, clasificare şi prelucrare a unei ţinte de suprafaţă, explicându-se în detaliu ofiţerului cu lupta de suprafaţă şi operatorilor principiile de acţiune necesare ducerii luptei şi sunt subliniate referinţe de unde se pot studia detaliile.

1.2. Instruire privind ducerea luptei antisubmarin Sunt prezentate modul de identificare şi alocare a ţintelor submarine în

concordanţă cu criteriile de ducere a luptei de antisubmarin, puncte importante în algoritmul de descoperire, identificare, clasificare şi prelucrare a unei ţinte de submarine.

1.3. Instruire privind ducerea luptei antiaeriene Sunt prezentate modul de identificare şi alocare a ţintelor aeriene în

concordanţă cu criteriile de ducere a luptei antiaeriene, puncte importante în algoritmul de descoperire, identificare, clasificare şi prelucrare a unei ţinte aeriene.

2. Instruire privind modul de pornire şi verificare a aparaturii şi sistemelor

Operatorii de pe toate sistemele de senzori şi antrenament precum şi cei care deservesc echipamentele electronice ale navei sunt instruiţi asupra modului corect de

31

utilizare a acestora, verificări obligatoriu de executat astfel încât la plecarea din port aceştia să aibă deprinderi corecte de exploatare a aparaturii pe care o deservesc.

Înainte de plecarea din port sunt verificate în mod obişnuit performanţele tuturor echipamentelor.

3. Instruire pe linie de navigaţie Instruirea pe această linie presupune predare de cunoştinţe privind manevra

unei nave pe timp de pace şi de război, executarea navigaţiei în condiţii de siguranţă, în situaţii de urgenţă (ape nesigure, pericol de mină, canal dragat etc.) proceduri şi metode de executare a navigaţiei şi alte activităţi legate cu acestea) folosirea mijloacelor şi instrumentelor de navigaţie, comunicaţii vizuale şi pregătirea pentru navigaţie a navei.

Examinare COLREG Sunt testaţi toţi ofiţerii de punte şi MM din echipa de navigaţie asupra regulilor

de prevenire a abordajelor şi coliziunilor pe mare. 4. Instruirea operatorilor de zbor şi operatorilor

Instruirea presupune împrospătarea cunoştinţelor de zbor privind operarea zborului elicopterului în condiţii de urgenţă, controlul şi proceduri de operare a elicopterului.

5. Instruire privind lupta cu focul (FF) Sunt prezentate proceduri de luptă cu focul, prima intervenţie (atacul focului) împiedicarea extinderii şi apărarea împotriva focului cu scopul de a creşte nivelul de cunoştinţe şi capabilităţi ale întregului echipaj şi în special echipelor permanente organizate conform rolurilor (echipa de reparaţii, echipa de vitalitate din port).

6. Controlul şi gestionarea avariilor (Damage Control) Instruirea cuprinde adoptarea celei mai adecvate organizări celor mai adecvate proceduri pentru ţinerea sub control a avariilor funcţie de tipul navei, la nivelul echipei de conducere a vitalităţii, echipa de reparaţii, echipa de vitalitate din port.

În general instruirea conţine: - introducere privind echipamentul de intervenţie la lupta cu focul sau

menţinerea vitalităţii navei şi procedura de acţiune; - atribuţiile echipei de reparaţii a navei şi organizarea ei la nivel avansat

pentru intervenţii în caz de incendiu sau găuri de apă; - proceduri de marcare şi evidenţă a incendiilor apărute; - sistemul electric şi proceduri de intervenţii/reparaţii; - sistemul de plotare al avariilor şi acţiunilor întreprinse de către echipaj; 7. Echipa de prim ajutor Instruirea cuprinde exerciţii de prim ajutor, care se vor aplica în următoarele

săptămâni şi echipamentele folosite. 8. Măsuri de securitate la nivelul navei Scopul acestei instruiri este ca echipele de la bord să cunoască şi aplice

măsurile de securitate la bord, să scoată în evidenţă pericolele de explozie de la bord datorate muniţiilor şi armamentului din dotare.

32

9. Verificarea reducerii zgomotelor la bord Micşorarea zgomotelor de la bord duce la mărirea posibilităţilor de acţiune a

sonarului. Echipajul trebuie pregătit şi educat pentru reducerea zgomotelor la bord, iar zgomotul navei trebuie verificat, pentru a fi redus la un nivel acceptabil.

10. Ordinea interioară, igiena şi respectarea regulilor de siguranţă Sunt controlate: - amararea obiectelor de la bord pentru (SPL-1) Battle Station; - ordinea interioară a navei; - păstrarea echipamentului şi a obiectelor personale în locurile special

destinate. Pe timpul instruirii în port şi pe mare, în scopul menţinerii unei stări de igienă

şi sănătate corespunzătoare, se vor controla: - bucătăriile; - spălătoarele de vase; - bufetele; - spălătoria navei; - cabinele de duş; - WC-urile; - cabinele echipajului; - frigiderele; - careurile pentru servitul meselor. 11. Exerciţiile de vitalitate în port Pe timpul pregătirii în port, săptămânal se execută 2 exerciţii generale de

vitalitate la care participă tot echipajul, pe baza unui scenariu care să cuprindă elementele unei situaţii reale.

12. Exerciţiile de luptă simulate În scopul de a completa pregătirea individuală a echipajului, se va lucra la

nivelul coordonării echipelor, se vor executa exerciţii simulate care să acopere toate aspectele situaţiilor de luptă posibile, pentru utilizarea senzorilor, armamentului, începând cu recunoaşterea, identificarea şi angajarea ţintelor, conform scenariului.

13. Războiul săptămânal Săptămânal, (joi) se execută de către toate navele aflate pe mare sau în port un

exerciţiu numit „Războiul săptămânal”. Acest exerciţiu se execută pe baza unui scenariu fictiv, în scopul: - dezvoltării abilităţilor de luptă, într-un mediu cu ameninţări multiple; - dezvoltării abilităţilor de luptă în comun cu alte nave; - dezvoltării capabilităţilor echipelor de conducere a vitalităţii navelor. 14. Exerciţii de evacuare a navei Se verifică procedura de evacuare a navei în cazul unei avarii care nu mai

poate fi controlată. Condiţiile exerciţiului trebuie să fie cât mai aproape de realitate, pentru ca echipajul să fie pregătit pentru executarea procedurii de evacuare în condiţii critice.

La sfârşitul celor 3 săptămâni ale instrucţiei de bază executate în port, nava este pregătită pentru executarea în siguranţă a instrucţiei pe mare.

33

Instrucţia pe mare începe cu manevra de plecare din port, şi continuă în primele zile cu:

- navigaţia în ape puţin adânci şi canale înguste; - proceduri de luptă; - navigaţie; - marinărie; - conducerea elicopterului la apuntare. Toate exerciţiile sunt executate având grade de dificultate crescătoare în mod

progresiv. În a doua şi a treia zi se execută exerciţii de luptă în cele trei medii succesiv,

vitalitate şi exerciţii la maşini. A patra zi se execută lupta în cazul unor ameninţări multiple. Programul general al exerciţiilor executate în mare cuprinde următoarele

proceduri, pe zile: Săptămâna I Luni: - navigaţia în ape puţin adânci şi canale înguste; - navigaţia în condiţii de vizibilitate redusă; - navigaţia în condiţii de cădere a cârmei; - om la apă; - ancoraj; - acostare la geamandură. Marţi: - navigaţie estimată; - exerciţii la maşini; - navigaţia în ape puţin adânci şi canale înguste; - vitalitate. Miercuri: - navigaţia în ape puţin adânci şi canale înguste; - navigaţia în condiţii de cădere a cârmei; - om la apă; - control de zbor al elicopterului; - metode de urgenţă - elicopter; - antrenamente în scoaterea/introducerea elicopterului în hangar; - antrenamente în alimentarea elicopterului cu combustibil pe punte, - exerciţii de vitalitate: prăbuşirea elicopterului pe puntea de zbor; - alimentarea elicopterului în aer, la verticala punţii de zbor; - încărcarea muniţiei în elicopter; - lupta cu ameninţări asimetrice (un RHIB). Joi: - navigaţie estimată; - navigaţia în ape puţin adânci şi canale înguste; - ASuW, AAW, exerciţii de bază cu 2 avioane; - ASW, exerciţii simulate (CASEX A-3); - navigaţie sub dragă;

34

- lupta cu ameninţări asimetrice (un RHIB); - acostare la geamandură. Vineri: - exerciţii de coordonare a activităţilor în CIC; - vitalitate; - exerciţii la maşini; - pregătirea şi servirea prânzului în SPL-1 (Battle Station); - lupta cu ameninţări multiple (1 elicopter, 2 avioane, 1 fregată). Săptămâna a II-a Luni: - navigaţia în ape puţin adânci şi canale înguste; - navigaţia în condiţii de vizibilitate redusă; - RAS – transfer de materiale uşoare (1 fregată); - remorcaj; - lupta cu ameninţări asimetrice (un RHIB). Marţi: - navigaţie estimată; - ASuW, AAW, exerciţii de bază cu 2 avioane; - ASW exerciţiu de bază (CASEX E 1) cu un submarin; - RAS. Miercuri: - navigaţia în ape puţin adânci şi canale înguste; - vitalitate; - remorcaj. Joi : - exerciţii de coordonare a activităţilor în CIC, vitalitate şi maşini (1

elicopter, 2 avioane, 1 fregată); - pregătirea şi servirea prânzului în SPL-1 (Battle Station). Vineri: - navigaţia în condiţii de vizibilitate redusă; - comunicaţii cu uscatul şi o fregată; - exerciţii cu LINK 11; - navigaţia în condiţii de cădere a cârmei; - ancoraj; - acostare la geamandură; - om la apă; - navigaţie sub dragă; - navigaţie în condiţiile aparaturii giro defecte. Săptămâna a III-a Luni: - navigaţia în ape puţin adânci şi canale înguste; - navigaţie în condiţiile aparaturii giro defecte; - AAW (ADEX 320) cu un avion cu reacţie; - exerciţiu cu instalaţiile de bruiaj pasiv; - trageri simulate asupra ţintelor de uscat;

35

- comunicaţii. Marţi: - calibrarea armamentului; - observarea ţintelor aeriene; - trageri rapide AA; - trageri simulate asupra ţintelor de uscat; - navigaţia în ape puţin adânci şi canale înguste. Miercuri: - SURFEX 428 (1 elicopter, 2 avioane, 1 fregată); - ASW (CASEX A 4) (1 submarin, 1 fregată, 1 elicopter); - boarding; - RAS (1 RM). Joi: - evaluare pe mare (1 elicopter, 2 avioane, 1 fregată, 1 submarin, 1 NPR, 1

RHIB). Vineri: - evaluare în port; - debriefing cu echipajul. Evaluarea în port şi pe mare va acoperi toate procedurile exersate pe parcursul

celor 6 săptămâni, în port şi pe mare. Instrucţia dobândită în etapa Instrucţiei de Bază este considerată esenţială

pentru procesul de instruire şi menţinerea navelor într-o stare de pregătire avansată. După evaluarea nivelului de pregătire al echipajului şi navei pentru misiuni,

nava va trece la modulul de instrucţie de reîmprospătare faza intermediară şi avansată, sub conducerea comandantului navei, cu ajutorul instructorilor bordului.

La finalul instrucţiei de reîmprospătare faza avansată, echipele Centrului de Pregătire şi Evaluare (NSTC), vor evalua nava şi echipajul, executându-se toate procedurile la fel ca la evaluarea modulului de bază, dar cu un nivel mai complex al situaţiilor (mai multe ţinte în acelaşi timp, cu situaţii mai dificile), pe baza unui scenariu complex.

După evaluarea finală, în condiţiile în care aceasta obţine calificative pozitive la toate procedurile evaluate, nava este considerată aptă pentru a trece în faza „Gata de luptă” sau ,,În serviciu” (Duty Phase).

Pe timpul în care nava este „În serviciu” aceasta nu va mai executa nici o evaluare înainte de executarea misiunilor naţionale sau internaţionale, nici chiar la detaşarea în teatrul acţiunilor de luptă, în afară de evaluarea din plan, care se execută o dată la 2 ani.

3. Rolul, misiunile şi sistemul de instruire desfăşurat în cadrul unui centru de instruire al navelor de suprafaţă (Naval Surface Training Centre)

Centrul de pregătire al navelor de suprafaţă (NSTC) a fost constituit cu scopul

de executa instruirea şi evaluarea echipajelor navelor pe timpul instrucţiei de

36

reîmprospătare, modulul de bază, cu scopul de a putea menţine un nivel ridicat de instrucţie în Flotă.

Misiunile NSTC: - de a instrui echipajele navelor, pe timpul instrucţiei de reîmprospătare,

modulul de bază; - de a executa evaluarea nivelului de performanţă a instrucţiei echipajelor şi

pregătirea navelor pentru misiune: • înainte cu 6, respectiv 1 săptămână înainte de ieşirea navei din

reparaţii; • la sfârşitul modulului bază a instrucţiei de reîmprospătare; • la sfârşitul modulului avansat a instrucţiei de reîmprospătare; • din 2 în 2 ani pe timpul cât nava este „În serviciu”.

- de a executa instrucţia prin simulare cu echipajele navelor; - de a executa antrenamentul cu echipele de vitalitate la poligon şi la nave; - de a pregăti echipele de luptă sau manevră ale navei în:

• proceduri de luptă în cele trei medii; • marinărie; • comandă control.

37

PUBLICAŢII NATO

Căpitan comandor Marian SĂVULESCU, Comandantul Fregatei „Regele Ferdinand”

Odată cu aderarea României la NATO, prezenţa trupelor româneşti în cadrul unor teatre de operaţii a devenit o chestiune de actualitate. În majoritatea lor multinaţionale, operaţiunile la care au participat forţele navale române de la aderare până în prezent sunt numeroase şi cu un nivel de complexitate ridicat. Aceste operaţiuni, precum şi activităţile de rutină din cadrul alianţei sunt reglementate prin intermediul unor publicaţii NATO. Reglementând acţiunile forţelor sub egida NATO în aproape orice domeniu, acestea devin „cărţi de căpătâi” pentru forţele implicate. Seria EXTAC 1000, introdusă ca un element de noutate odată semnarea de către România a iniţiativei PfP (Partnership for Peace) a constituit, pentru o lungă perioadă de timp, singura modalitate de comunicare şi operare cu forţele NATO şi NATO/PfP. Aceasta serie, reprezentând o versiune redusă, şi cu un nivel de clasificare minim (NATO/PfP UNCLASSIFIED) a publicaţiilor NATO existente la acea vreme în cadrul alianţei, a permis un nivel de interoperabilitate satisfăcător între forţele implicate. Seria EXTAC 1000 (Experimental Tactics 1000) a fost un rezumat al câtorva documente NATO ce priveau activităţile maritime militare, cu un nivel de clasificare minim, pentru a permite larga distribuţie şi diseminare în cadrul noilor membri PfP. Scopul acestora era stabilirea unui limbaj comun între membrii NATO cu „state vechi” şi semnatarii tratatului PfP. EXTAC-urile – de la EXTAC 1000 până la EXTAC 1015 – acopereau o gama generală de problematici, de la manevre şi evoluţii, semnale şi comunicaţii voce, modalităţi de realimentare pe mare, ducerea unor operaţiuni de embargo pe mare în comun cu forţe NATO, operaţiuni cu elicoptere, precum şi abrevieri şi seturi de mesaje tipizate.

Acest set de documente a familiarizat personalul din cadrul forţelor navale a statelor PfP cu o mică parte din doctrina NATO, deschizând calea pentru ceea ce avea să urmeze.

Odată cu creşterea numărului de activităţi desfăşurate în comun de către NATO cu ţările PfP, complexitatea acestor activităţi a făcut ca mica serie EXTAC să devină puţin cuprinzătoare. Pe măsură ce eforturile comune deveneau din ce în ce mai complexe, a apărut şi nevoia unor documente mai detaliate, dar care să păstreze totuşi secretul acţiunilor duse de către NATO. Pe cale de consecinţă au fost editate MTP-urile (Multinational Tactical Publications), acestea fiind de fapt variante „declasificate” ale unor publicaţii NATO deja existente. MTP-urile au servit – şi servesc în continuare – la ducerea activităţilor comune NATO/PfP.

38

După aderarea României la NATO, întregul spectru de documente NATO a devenit disponibil. Numărul de documente NATO acum accesibile (şi implicit necesar de implementat) este mare şi, oarecum, „intimidant”, dat fiind faptul că impune un număr semnificativ de modificări ale doctrinelor naţionale deja existente, şi un efort extrem de susţinut de corelare a activităţilor duse în cadrul diferitelor departamente şi direcţii. Aducând cu sine experienţa şi know-how-ul statelor membre NATO, acestea acoperă toată gama de activităţi ce se desfăşoară în comun în cadrul alianţei. Este un pas mult mai complex, ce trece de la relativ simplele EXTAC-uri, prin intermediul mai elaboratelor MTP-uri, la toată gama de publicaţii NATO. Abordând problematici diverse şi introducând conceptele NATO în ducerea operaţiilor şi administrarea acestora, de la nivel navă în sus, acestea devin imediat un standard de adoptat. Standarde ce la rândul lor au fost dezbătute şi convenite la nivelul ţărilor membre. STANAG-urile reprezintă acorduri realizate la nivel alianţă în diferite domenii ce stabilesc standarde comune la care trebuie să adere întreaga comunitate, pentru uşurinţa lucrului în comun şi realizarea unui climat de încredere reciprocă, atât la nivelul tacticilor şi procedurilor, cât şi la nivelul materialelor şi echipamentelor. Impunând un limbaj comun, bazat pe „mutual understanding”, acestea fac lucrul în cadrul alianţei mult mai uşor de realizat şi de desfăşurat, dat fiind faptul ca toate statele sunt implicate în procesul de elaborare şi promulgare a documentelor.

Pe baza unor proceduri deja bine fundamentate, toate documentele NATO sunt ratificate de fiecare ţară membră în parte, gradual, după calendarul stabilit.

Experienţa Forţelor Navale Române în lucrul cu aceste documente, deşi nu este una vastă, nu este totuşi de neglijat. Implementarea cât mai rapidă a tuturor documentelor necesare (în măsura în care acestea sunt relevante) este deja o prioritate la nivelul Statului Major al Forţelor Navale. Modul de implementare trebuie să fie cât mai lipsit de echivoc şi armonizat cu celelalte documente naţionale ce reglementează aceleaşi probleme. Fiind o activitate aflată încă la început, nu este lipsită încă de stângăciile inerente (vezi unele traduceri mai mult decât aproximative), însă este în plină desfăşurare, încercând realizarea unui climat coerent în cadrul Forţelor Navale şi în cadrul activităţilor desfăşurate de acestea în cadrul operaţiunilor sub egida NATO. Documentele NATO aduc un aport de „aer proaspăt” într-un domeniu (Regulamente şi Dispoziţiuni) care este tradiţionalist prin esenţă. Contribuţia acestora la dezvoltarea ulterioară atât în cadrul alianţei cât şi naţională a Forţelor Navale este una deosebit de importantă, şi nu trebuie deloc neglijată. Coerenţa eforturilor depuse în acest domeniu se va reflecta în activitatea ulterioară a forţelor navale. Publicaţiile NATO în acest moment trasează linii directoare şi practic creează istorie. Prezentăm, mai jos, câteva abrevieri devenite deja comune în vocabularul marinarilor militari români implicaţi în acţiuni NATO, pentru referinţe viitoare:

- Standardisation Agreement – STANAG - Allied Acquisition Practices Publications – AACP - Allied Administrative Publications – AAP - Allied Environmental Conditions and Test Publications – AECTP - Allied Engineering Documentation Publication – AEDP

39

- Allied Joint Publications – AJP - Allied Ordnance Publications – AOP - Allied Quality Assurance Publications – AQAP - Allied Tactical Publications – ATP - Allied Data Procedure – ADatP - Allied Logistic Publication – ALP - Allied Medical Publication – AMedP - Allied Communication Publication – ACP - Experimental Tactics – EXTAC - Multinational Tactical Publication – MTP

40

COOPERAREA FORŢELOR NAVALE CU POLIŢIA DE FRONTIERĂ, FORŢELE AERIENE, AUTORITATEA NAVALA ROMÂNĂ ŞI

CĂPITĂNIILE PORTURILOR PENTRU PREVENIREA ŞI COMBATEREA ACŢIUNILOR ASIMETRICE ŞI A TERORISMULUI NAVAL

Comandor dr. Corneliu BOCAI, Comandantul Divizionului 50 Corvete

Acţiunile navale asimetrice au devenit o ameninţare la adresa unor state cu flote militare si comerciale, dar şi un pericol grav pentru ţările în care comerţul maritim reprezintă o sursă de venituri. Pentru desfăşurarea în condiţii normale a activităţilor, acestea au nave destinate securităţii rutelor comerciale, a locurilor de bazare, ancorare, staţionare. Pe de altă parte, unele din acţiunile asimetrice ar putea provoca într-o bună zi o adevărată catastrofă ecologică, atunci când s-ar produce pe o rută comercială frecventată, într-un bazin portuar sau într-o radă portuară aglomerată.

Responsabilitatea intervenţiei în prevenirea, contracararea şi combaterea unor acţiuni şi ameninţări cum ar fi atacul unor nave militare şi civile, a unor instalaţii portuare, împotriva traficului de armament, a materialelor periculoase, împotriva actelor de terorism şi piraterie revine printr-o cooperare eficientă (Figura nr. 1) forţelor Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Ministerului Apărării, Autorităţii Navale Române şi căpităniilor porturilor.

Acţiunile desfăşurate de aceste instituţii sunt uneori limitate şi nu au rezultatul scontat din următoarele cauze:

- lipsa unei cooperări eficiente între forţele instituţiilor participante; - capacităţile reduse ale unor componente din cadrul acestor forţe în a

descoperi şi monitoriza acţiuni suspecte; - dificultatea în obţinerea datelor şi informaţiilor despre posibilele acţiuni şi

autorii acestora; - fluxul informaţional deficitar între forţele care cooperează.

1. Cooperarea Forţelor Navale cu Poliţia de Frontieră

Cooperarea dintre Forţele Navale şi Poliţia de Frontieră se desfăşoară deocamdată, în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă nr. 104 din 02.06.2001. În cazul unor acţiuni comune, maritime sau fluviale ale Poliţiei de Frontieră cu cele ale Forţelor Navale, acestea din urmă vor arbora pavilionul distinctiv al Poliţiei de Frontieră. În aceste situaţii navelor aparţinând Forţelor Navale li se conferă

41

autoritatea şi drepturile Poliţiei de Frontieră pe perioada respectivă şi în consecinţă vor acţiona exact cum ar face-o navele Poliţiei de Frontieră.

În afară de această formă directă de cooperare între cele două ministere se mai pot întâlni şi alte forme de cooperare indirectă prin intermediul ciclului comenzii şi controlului cum ar fi:

- schimbul reciproc de informaţii, referitoare la situaţia maritimă în general sau la o anumită zonă din mare sau raion fluvial;

- furnizarea de către Forţele Navale Poliţiei de Frontieră a datelor despre anumite nave sau ambarcaţiuni suspecte şi care intenţionează să pătrundă în apele teritoriale;

- preluarea de la Poliţia de Frontieră a unor nave şi ambarcaţiuni suspecte şi urmărirea acestora în afara apelor teritoriale;

- transmiterea unor semnale de reţinere a unor ambarcaţiuni suspecte care au părăsit în grabă şi în mod suspect portul sau radele anumitor porturi;

- navele suspecte descoperite sunt însoţite şi predate Poliţiei de Frontieră pentru aplicarea prevederilor legale.

Navele din Forţele Navale dacă nu au la bord un ofiţer din cadrul Poliţiei de Frontieră şi nu au autoritatea şi dreptul acestuia nu pot deschide focul asupra unei ambarcaţiuni suspecte aşa cum o pot face navele Poliţiei de Frontieră.

În anumite zone maritime unde capabilitatea navelor Poliţiei de Frontieră nu le pot permite să ajungă şi o fac navele Forţelor Navale, acestea pot sechestra o navă sau ambarcaţiune suspectă în apele naţionale, în apele maritime interioare în zona contiguă, în zona economică exclusivă, precum şi în marea liberă în condiţiile prevăzute de legile statului şi în conformitate cu dreptul maritim internaţional. După sechestrare nava este condusă sau i se indică portul unde va merge şi se va preda Poliţiei de Frontieră.

În conformitate cu articolul 25 din Ordonanţă prin cooperare cu Poliţia de Frontieră se mai pot executa oprirea sau reţinerea navelor sau ambarcaţiunilor, executarea focului cu armamentul de la bord cu somaţie sau fără somaţie, executarea focului de avertisment şi în plin.

În contextul actual, când se constată o avalanşă a încălcărilor regimului de frontieră se impune intensificarea şi diversificarea colaborării între cele două ministere de care aparţin Forţele Navale şi Poliţia de Frontieră în ceea ce priveşte comanda şi controlul forţelor destinate acţiunilor, procedurile de acţiune, modalităţile de intervenţie, schimbul de informaţii. În acest sens se impune elaborarea unei legislaţii mai permisivă şi pe deplin aplicabilă având în vedere multitudinea şi complexitatea situaţiilor ce pot apărea.

2. Cooperarea dintre Forţele Navale şi Forţele Aeriene

Această formă de cooperare este una dintre cele mai larg folosite, mai ales pe mare datorită capabilităţilor şi posibilităţilor aviaţiei de a furniza în timp real date despre o anumită zonă maritimă.

42

În mod normal toate platformele aeriene şi sistemele special destinate pot culege date, care sunt transmise direct la beneficiari adică şi la Forţele Navale, sau sunt prelucrate şi apoi aduse la cunoştinţa factorilor de decizie şi a utilizatorilor.

Cercetarea spaţiului maritim trebuie să se execute în scopul procurării şi colectării prin observare vizuală şi de la senzorii de la bordul aeronavelor (avioane, elicoptere) a datelor de pe suprafaţa maritimă (şi nu numai) şi transmiterea acestora categoriei de forţe armate, respectiv Forţelor Navale prin sistemul de comandă şi control.

Datele pe care avioanele, cu sau fără pilot şi elicopterele le pot obţine dintr-o zonă maritimă, în principiu ar trebui să se refere la:

- prezenţa unor nave şi ambarcaţiuni cu caracter suspect într-o anumită zonă maritimă sau în apropierea unor obiective economice (platforme de foraj, de extracţie) fără nicio justificare;

- intenţiile probabile ale unor astfel de ambarcaţiuni sau nave (direcţii de deplasare, viteza de deplasare);

- tipul şi unele caracteristici ale acestor ambarcaţiuni, legate de mărime, aspect, număr de persoane, eventual încărcături suspecte pe punte, activităţi suspecte la bordul acestora (pregătirea unor operaţiuni, intenţia de fotografiere sau filmare a unor obiective economice sau militare);

- lansarea unor obiecte suspecte, necunoscute de la bordul acestora; - apropierea cu intenţie vădită de a merge la impact cu o navă militară, civilă

sau alte obiective; - pregătirea în porturi a unor activităţi cu caracter terorist. Aceste date în principiu pot fi obţinute prin misiuni de cercetare a spaţiului

maritim executate de aviaţia de cercetare în cadrul misiunilor lor, prin zboruri de rutină ale aviaţiei când execută supravegherea sistematică a spaţiului aerian şi maritim, şi în situaţia când Forţele Navale solicită în mod deosebit sprijinul Forţelor Aeriene în obţinerea unor date absolut necesare prevenirii unor diverse acţiuni cu caracter terorist.

Cooperarea cu Forţele Aeriene are o eficienţă mare deoarece aceasta oferă date despre ambarcaţiuni (posibil a fi suspecte) de la distanţe foarte mari ceea ce face ca timpul de pregătire a Forţelor Navale pentru prevenire şi intervenţie să fie suficient de mare ducând la o contracarare eficientă; datele culese ajung într-un timp destul de scurt la beneficiar, respectiv la Forţele Navale. Pentru ca o astfel de cooperare să devină şi mai eficientă se impune existenţa unui plan de cooperare la nivelul celor două State Majore ale categoriilor de forţe şi care să cuprindă elemente legate de:

- formele de cooperare - directă între Forţele Aeriene aflate în serviciul de poliţie aeriană şi navele din serviciul de gardă cu nave şi indirectă prin intermediul Statului Major al Forţelor Navale;

- datele necesare a fi furnizate de aviaţie (dintr-o zonă maritimă stabilită anterior) despre ambarcaţiuni posibil suspecte sau care se apropie de anumite obiective economice, militare fără să aibă aprobarea necesară;

- modul de transmitere a datelor şi informaţiilor, în clar sau codificat; - posibilitatea intervenţiei în comun pentru contracararea sau combaterea

unor ambarcaţiuni sau nave periculoase (sau ordinea în care se poate interveni);

43

- mijloacele puse la dispoziţie de forţele aeriene pentru o intervenţie în comun.

Existenţa aviaţiei maritime se dovedeşte a fi o soluţie deosebit de eficientă şi utilă. Elicopterele îmbarcate la bordul navelor de tip fregată sunt deosebit de eficiente în efectuarea cercetării navale şi transmiterii la nave a datelor dintr-o anumită zonă maritimă. Mai mult, acestea pot interveni efectiv realizând „boardingul” la navele sau ambarcaţiunile considerate suspecte, iar în situaţii deosebite pot chiar interveni cu armamentul de la bord, în limitele legale, asupra celor care ripostează.

3. Cooperarea Forţelor Navale cu Autoritatea Navală Română şi

Căpităniile Porturilor

Protecţia obiectivelor economice, de la litoral dar şi de la mare, a navelor militare şi comerciale împotriva acţiunilor asimetrice trebuie să implice şi colaborarea cu instituţii civile precum Autoritatea Navală Română, Căpităniile Porturilor, Asociaţia Patronilor de Nave. Datorită faptului că Forţele Navale au capabilităţi sporite în asigurarea securităţii navelor şi a obiectivelor economice, comparativ cu celelalte forţe care ar putea fi angrenate, rezultă că acestora le revine principalul rol în îndeplinirea acestei misiuni. Pentru realizarea acestei securităţi este nevoie să existe un schimb de informaţii în ambele sensuri între instituţiile amintite şi Forţele Navale. Localizarea navelor, sub forma unei situaţii, ar trebui ţinută la Statul major al Forţelor Navale, la Autoritatea Navală, Administraţia Portuară sau chiar la o navă de luptă aflată în mare, într-o zonă cu trafic intens. Locul unde s-ar afla navele româneşti la un moment dat le-ar permite autorităţilor militare şi civile să:

- anunţe zonele ameninţate; - furnizeze date sau să transmită informări spre zonele de exerciţii sau

operaţii militare pentru intensificarea protecţiei în vecinătatea zonelor ameninţate; - ofere asistenţă militară completă şi directă prin prezenţa navelor militare

care ar putea escorta, însoţi şi chiar convoia anumite nave în funcţie de situaţie. Sistemul de comunicaţii şi mesaje între autorităţile militare, civile şi nave trebuie să fie bine dezvoltat şi să funcţioneze neîntrerupt. Actualizarea şi ţinerea la zi a mesajelor trebuie să reflecte schimbările survenite în zona respectivă şi să poată evita declanşarea unor atacuri asupra navelor sau a unor crize internaţionale. În ultimul timp s-a dezvoltat masiv utilizarea automată a sistemului de transferare a informaţiilor. Toate comunicaţiile recepţionate de la navele militare şi comerciale, trebuie să conţină informaţii despre poziţionarea, transportul şi intenţiile trecerii prin anumite zone. Sistemul de comunicaţii trebuie să asigure comunicarea optimă şi eficientă în şi din orice loc de pe glob între autorităţile implicate în managementul situaţiilor şi navele comerciale, indiferent de zona în care se află. Cooperarea dintre Forţele Navale, Autoritatea Navală Română şi Căpităniile Porturilor ar trebui să se materializeze prin:

- informarea Forţelor Navale de către Autoritatea Navală despre sosirea navelor în porturi, părăsirea porturilor şi intenţiile acestora pentru a putea monitoriza orice navă sau ambarcaţiune posibil a fi suspectă sau care se abate de la drum;

44

- stabilirea în apropierea rutelor comerciale unde s-ar afla cel mai frecvent navele româneşti a unei „CELULE” unde se vor raporta toate datele şi informaţiile. Această „celulă” poate fi o navă militară dislocată în acea zonă (sau o navă logistică) care va prelua toate informaţiile primite de la navele comerciale pe care le va raporta în ţară sau va interveni în sprijinul acestora;

- dislocarea unei echipe de Coordonare Navală şi Conducerea Navigaţiei în cel mai apropiat port din zona de interes pentru a avea o imagine cuprinzătoare a navelor care operează în acea zonă şi care să fie în măsură să transmită Forţelor Navale o situaţie completă şi eşalonată a principalelor evenimente ce au avut sau au loc (plecări, sosiri de nave suspecte);

- un schimb permanent de informaţii între Forţele Navale şi Departamentul Transporturi, proprietarii de companii asupra amplasării bazelor permanente şi a facilităţilor pe care acestea le oferă.

Unul din sistemele cel mai des utilizat pentru realizarea unor comunicări şi informări este sistemul GMDSS (Sistem Maritim Global de Pericol şi Siguranţă). Acest sistem se poate utiliza pentru a alerta navele militare, dar în special pe cele comerciale într-o anumită zonă de risc, prin emiterea unor avertismente de navigaţie sau cu caracter terorist cu oricare din următoarele mijloace:

- prin INMARSAT C - reţeaua de securitate (fiind principalul mijloc de comunicare);

- prin NAVTEX – pentru nave în cadrul ariei de acoperire a sistemului; - prin Serviciul Vamal - pentru navele comerciale în porturi (atunci când

reţeaua NET este închisă sau indisponibilă); - prin canalele proprietarilor de companii de navigaţie (dacă posedă aşa

ceva). Organizarea funcţionării comerţului maritim trebuie să încorporeze variante şi

diferite grade de cooperare între Forţele Navale, Ministerul Transporturilor, Companiile de Navigaţie în scopul îmbunătăţirii protecţiei navelor. Această cooperare trebuie să fie prezentă încă din timp de pace, pentru ca avantajele ei să se poată materializa şi în perioada de tensiune, criză sau conflict. În orice situaţie s-ar afla navele comerciale, trebuie să informeze, în mod regulat, autorităţile despre poziţia lor. Frecvenţa rapoartelor va fi dictată de situaţia operaţională curentă întocmindu-se o situaţie a trecerilor ce va fi actualizată în permanenţă. Un astfel de RAPORT DE TRECERE printr-o anumită zonă de interes va trebui să cuprindă următoarele elemente:

- denumirea internaţională a navei, numele navei, natura şi numărul IMO; - poziţia şi momentul intrării în zona de interes; - ruta de urmat prin zona de interes; - viteza de deplasare prin zonă; - următorul port de vizitat; - INMARSAT, nr. de telefon, telex, fax; - număr de persoane la bord.

Dacă după raportare mai apar şi alte detalii sau mai precis modificări, se întocmeşte un amendament la raportul de trecere.

Respectându-se aceste proceduri, se poate:

45

- monitoriza situaţia ştiindu-se în orice moment unde se află navele proprii; - forma o imagine globală asupra traficului în anumite zone de interes şi a

pericolelor celor mai probabile; - crea posibilitatea unei intervenţii cu nave militare la solicitarea celor

comerciale pentru acordarea de ajutor sau pentru rezolvarea unor probleme curente. Toate aceste informaţii şi rapoarte ar trebui să se centralizeze şi la Statul Major al Forţelor Navale, la serviciul „Supravegherea traficului naval”. În acelaşi context pot exista situaţii, atât pe timp de pace dar mai ales în situaţii de tensiune, criză sau conflict când anumite transporturi efectuate de navele comerciale trebuie să fie însoţite de navele militare pe unele itinerarii considerate periculoase (expuse la atacuri asimetrice). În felul acesta putem proteja atât transporturile în sine, adică marfa, dar şi echipajul şi nava respectivă indiferent de armator.

Pe viitor, accentul în monitorizarea acţiunilor navale se va pune tot mai mult pe riscurile, pericolele şi ameninţările non-militare şi mai puţin pe cele militare. Ameninţările care vor favoriza acţiunile asimetrice vor fi legate de expansiunea reţelelor teroriste, de atacul reţelelor de calculatoare, de pătrunderea în sistemul de comandă şi control al adversarului precum şi de traficul de materiale explozive.

Înţelegerea caracterului asimetric al acţiunilor navale prezente şi viitoare reprezintă premisa de la care trebuie să se pornească atât în elaborarea prognozelor şi a scenariilor de securitate cât şi într-o cooperare a tuturor factorilor de răspundere în ceea ce priveşte comanda şi controlul acţiunilor navale, planificarea acestora, prevenirea şi combaterea la timp a oricăror posibile acţiuni asimetrice.

46

47

ROLUL ŞI IMPORTANŢA PREGĂTIRII ÎN COMUN A FORŢELOR ŞI MIJLOACELOR IMPLICATE ÎN ACŢIUNI ASIMETRICE

Comandor dr. Corneliu BOCAI, Comandantul Divizionului 50 Corvete

Planificarea acţiunilor pentru situaţii de criză, prevede, înainte de toate, constituirea unui „grup de comandă în situaţii de criză” caracterizat printr-un înalt profesionalism, o bună dotare tehnico-militară şi capacitatea de a acţiona cu fermitate în condiţiile respectării legilor în vigoare.

Cea mai mare parte a acţiunilor de prevenire şi combatere trebuie să fie executate de către forţe specializate, instruite şi pregătite în acest sens. Dar acestea nu pot acţiona izolat şi singure ci în cooperare cu forţele aparţinând atât celorlalte categorii ale armatei (Forţele Aeriene, Forţele Terestre, Forţele Navale) cât şi cele din Ministerul Administraţiei şi Internelor sau Autorităţii Navale Române. Pentru realizarea unei acţiuni eficiente şi oportune este nevoie de o pregătire în comun prin care să se identifice:

- capabilităţile fiecăreia, cu părţile tari dar şi cu vulnerabilităţile lor; modalităţile de ripostă în comun, în cazul unor atacuri, sau modalităţile de prevenire a unor acţiuni asimetrice;

- limitele (de spaţiu şi timp) până la care pot acţiona eficient şi oportun; - modul de acţiune a teroriştilor pe mare; - identificarea cu precizie a situaţiilor de pericol; - cunoaşterea reciprocă a performanţelor în combaterea unor acţiuni cu

caracter asimetric; - modalităţi de neutralizare în comun a unor acţiuni teroriste; - forme de cooperare privind comanda şi controlul forţelor precum şi fluxul

informaţional. Nevoia de pregătire în comun este dictată şi de implicaţiile legislative care sunt

posibile în astfel de acţiuni şi rezultate din legislaţia internă dar şi din prevederile dreptului mării în jurisdicţia internaţională.

Modalităţile de pregătire în comun a Forţelor Navale, ca participante la acţiuni de prevenire şi contracarare a unor acţiuni asimetrice, cu forţe aparţinând celorlalte structuri (Forţele Aeriene, Forţele Terestre, Ministerul Administraţiei şi Internelor, Autoritatea Navală Română) s-ar putea concretiza în:

- stabilirea în comun a unor tematici de antrenamente de stat major sau situaţii tactice legate strict de planificarea şi conducerea acţiunilor de combatere a terorismului naval;

48

- înfiinţarea unor cursuri de perfecţionare a ofiţerilor de comandă din categoriile şi ministerele menţionate cu tematici specifice luptei împotriva terorismului naval şi prevenirii acţiunilor asimetrice;

- desfăşurarea unor exerciţii pe hartă şi apoi pe mare cu participarea unor ofiţeri din celelalte structuri, pe baza unor scenarii cât mai aproape de realitate;

- pregătirea unor ofiţeri de legătură care vor asigura coordonarea acţiunilor executate în cooperare cu unităţi din celelalte categorii de forţe sau aparţinând altor ministere;

- schimb de experienţă între categorii de forţe prin participarea unor ofiţeri aparţinând acestora la activităţi desfăşurate în Forţele Navale cu tematici adecvate luptei antiteroriste;

- însuşirea şi aplicarea tuturor standardelor NATO privind operaţiile de interdicţie maritimă, boarding, proceduri de stat major, etc.;

- încheierea unui protocol între reprezentanţii tuturor structurilor participante în care să se prevadă elemente concrete de cooperare pe misiuni, obiective în spaţiu şi timp.

Tot ca o formă de pregătire se înscriu şi exerciţiile desfăşurate în comun de Forţele Navale în cadrul NATO pe baza unor scenarii credibile, conforme cu realitatea. Una din formele cele mai bune de instruire împotriva unor acţiuni teroriste o constituie participarea navelor româneşti (începând cu decembrie 2005) la acţiunile de interdicţie maritimă „ACTIVE ENDEAVOUR”. Aceasta este o operaţie de supraveghere a traficului navelor comerciale în Marea Mediterană şi de escortă (în portul cel mai apropriat) după caz, a transporturilor maritime suspecte.

În general, pregătirea unei operaţii în comun presupune timp, profesionalism şi metode moderne de instruire şi simulare cum ar fi:

- executarea şi completarea studiului de situaţie locală, de zonă, localitate şi obiectiv în perimetrul de responsabilitate;

- stabilirea competenţelor fiecărei structuri implicate în conformitate cu Protocolul general de organizare şi funcţionare a Sistemului Naţional de prevenire şi combatere a terorismului, dar şi a Programelor speciale interdepartamentale privind cooperarea aprofundată şi activă în perspectiva problematicii abordate;

- stabilirea şi cunoaşterea obiectivelor militare, economice din zona de interes şi în temei legal a responsabilităţilor fiecăruia;

- dotarea personalului selecţionat din toate ministerele şi instituţiile cu tehnică şi echipamente compatibile şi specifice luptei antiteroriste (pe mare şi fluviu în primul rând dar şi în porturi şi zona de litoral);

- organizarea unei baze de date unice la nivelul fiecărui minister care să cuprindă:

• fenomenul terorist; • modul de acţiune pe mare, fluviu, în porturi, pe litoral, la obiective

economice, obiectivele cu schiţe şi planuri; • asigurarea unei echipări informatice corespunzătoare şi asigurarea

unui flux informaţional dezvoltat între structurile implicate având în vedere că informaţia a fost, este şi va fi una din cele mai puternice „arme”.

49

- specializarea prin cursuri intensive a personalului destinat a face parte din echipele de boarding în executarea controlului la bordul navelor civile pentru descoperirea materialelor transportate ilicit, a armamentului sau persoanelor suspecte;

- întocmirea şi parcurgerea unor programe speciale de instrucţie a structurilor nominalizate pentru acţiuni de combatere a terorismului naval şi alocarea bugetului de timp şi a resurselor financiare necesare executării reale a instrucţiei pe mare, fluviu şi pe litoral;

- întocmirea unui plan de cooperare între instituţiile menţionate şi distribuirea acestuia la forţele participante;

- verificarea viabilităţii acestui plan în cadrul exerciţiilor planificate şi executate în comun conform planificării lunare sau anuale;

- constituirea unui „grup de comandă în situaţii de criză” format din ofiţeri cu experienţă din cadrul instituţiilor şi ministerelor nominalizate şi activarea acestuia la fiecare exerciţiu desfăşurat în comun;

- desfăşurarea şi prezentarea de exerciţii demonstrative în faţa forţelor din instituţiile menţionate şi destinate să participe la combaterea acţiunilor asimetrice;

- informarea reciprocă despre tehnica nou apărută în domeniul luptei antiteroriste şi modalităţile de întrebuinţare a acesteia;

- organizarea şi desfăşurarea activităţii de evaluare a nivelului de instruire desfăşurat în comun cu celelalte categorii de forţe şi ministere.

La toate aceste măsuri se vor adăuga permanent cele din evoluţia ulterioară a situaţiei în acest domeniu şi care pot contribui la crearea condiţiilor necesare îndeplinirii de către Forţele Navale, în comun cu celelalte forţe, a acestui tip de misiuni.

Pregătirea în comun a Forţelor Navale cu celelalte forţe destinate luptei împotriva tuturor acţiunilor asimetrice trebuie să le determine să fie capabile să transforme oportun şi operativ informaţiile în capacitate de luptă crescută şi în eficacitate sporită a misiunilor prin superioritatea deciziei, prin efecte operaţionale, curente, precise, flexibile şi rapide.

Prin mărirea numărului de exerciţii şi aplicaţii desfăşurate, Forţele Navale îşi consolidează rolul determinant în ceea ce priveşte contribuţia la prevenirea, contracararea şi combaterea acţiunilor asimetrice în cooperare cu celelalte categorii de forţe.

50

CONCEPŢIA FOLOSIRII ÎN LUPTĂ A AVIAŢIEI ÎMBARCATE – Controlul elicopterelor –

Căpitan Radu-Mihai RĂILEANU, Fregata „Regele Ferdinand”

1. Introducere

Operarea elicopterelor de pe nave implică o foarte bună planificare şi pregătire pentru ca aceasta să se poată face în siguranţă. Ca la toate operaţiunile de zbor siguranţa echipajului şi a aeronavei trebuie să fie primordiale. Cel mai sigur mod de a evita şi preveni accidentele este acela de a avea un set de reguli de siguranţă la care să adere toate aeronavele şi, respectiv, navele de pe care se operează.

2. Îndatoririle şi responsabilităţile unui Controlor Aerian NATO Îndatoririle şi responsabilităţile sunt următoarele:

- siguranţa aeronavei – cât este sub controlul său; - aducerea la bază şi controlul apropierii la cerere; - luarea reacţiei de răspuns corectă la o situaţie de urgenţă creată; - monitorizarea timpului de zbor; - monitorizarea desfăşurării operaţiunii şi consilierea comenzii întregii

operaţiuni; - menţinerea tacticii planificate; - acţionarea – ca şi Consilier al Comandantului – în operaţiuni cu elicoptere; - informarea coordonatorului luptei la suprafaţă despre poziţia elicopterului

propriu; - pregătirea şi furnizarea briefingului de dinaintea zborului; - ţinerea legăturii cu controlorul de zbor, coordonatorul luptei la suprafaţă

pentru controlul şi avertizarea asupra situaţiilor periculoase.

3. Coordonarea aeronavelor

Coordonarea aeronavelor implică exploatarea aeronavei în siguranţă şi coordonarea folosirii aero-spaţiului cu alţi utilizatori.

51

4. Responsabilitatea OTC

Pe timpul operaţiunilor cu elicopterul/elicopterele OTC are/au responsabilitatea tuturor aeronavelor îmbarcate pe navele grupării, precum şi a tuturor aeronavelor destinate grupării în control sau comandă tactică, din momentul stabilirii legăturii radio duplex cu fiecare aeronavă din grupare.

5. Zonele

Marile aeroporturi au Zonă de Control (CTZ) în jur pentru a creşte siguranţa aeronavelor în timpul lansărilor si aterizărilor. Zona de Control (CTZ) este definită ca fiind „controlul aerospaţiului extins de la suprafaţa Pământului până la limita superioară specificată”. Dimensiunile ei pot fi găsite pe harta de zbor, harta care este furnizată de serviciul specializat de navigaţie aeriană.

Zona de Trafic Aerian Militară (MATZ) este stabilită pentru a furniza protecţie sporită aeronavelor militare pe timpul circulaţiei, lansărilor şi recuperărilor.

6. Suprafeţele

Suprafeţele sunt de două tipuri: - Aria de Control (CAS) extinsă în sus faţă de limita maximă specificată. Nu

există limită superioară daca nu se specifică altfel. - culoar de zbor: o arie de control în formă de coridor, echipată cu mijloace

de radionavigaţie, având, în general 10 mile marine lăţime; - aria de control a terminalului (TCA/TMA): o porţiune din CAS în mod

normal situată la intersecţia culoarelor de zbor în apropierea unuia sau mai multor aeroporturi mari.

7. Folosirea culoarelor de zbor

Marea parte a traficului aerian este sub o forma de control unde sunt permise zboruri dirijate în spaţiul culoarelor de zbor. Transporturile civile regulate tind să zboare în culoare de zbor dirijate (controlate) pentru siguranţa pasagerilor în timp ce aeronavele militare preferă să acţioneze în afara culoarelor de zbor pentru a avea deplină libertate a manevrelor tactice. Când aeronave militare operează în interiorul culoarelor de zbor dirijate ele trebuie să se conformeze regulilor Autorităţii de Control căreia îi aparţine coridorul. În coridoare de zbor nedirijate Serviciul de Dirijare Trafic este furnizat în general de radarele de supraveghere militare.

52

8. Controlul Culoarelor de Zbor şi Culoarele de Zbor Rezervate

Dacă nu au autorizarea expresă a unei autorităţi competente controlorilor nu le este permis să dirijeze aeronavele într-un coridor de zbor. Le este permisă doar dirijarea aeronavelor în Zona de Pericol notificată ca fiind în vigoare când folosirea acestei zone a fost alocată aeronavei. Controlorii care furnizează servicii radar sunt responsabili de a avertiza piloţii când sunt în apropierea Coridorului de zbor dirijat sau rezervat şi a le furniza informaţii privitoare la drum (direcţie) ce le permit să evite o pătrundere neautorizată în acest culoar de zbor.

9. Restricţiile Culoarului de Zbor

PROHIBITED AREA (Zonă Interzisă): culoar de dimensiuni definite deasupra uscatului sau apelor teritoriale ale unui stat în care zborul este interzis.

RESTRICTED AREA (Zonă Restricţionată): culoar de dimensiuni definite deasupra uscatului sau apelor teritoriale ale unui stat în care zborul aeronavelor este restricţionat în conformitate cu anumite condiţii specificate.

DANGER AREA (Zonă de Pericol): culoar de dimensiuni definite în vecinătatea activităţilor periculoase pentru zbor care pot exista în intervale orare specificate.

Observaţie: Aeronavele pot zbura pe deasupra zonelor de pericol (Danger Area) când este posibil, dar este bine să ţină o distanţă minimă de 150 m între înălţimea de zbor la care operează şi înălţimea de bază a zonei de pericol.

10. Regulile de dirijare NATO

POSITIVE: serviciul de siguranţă radar în care unitatea de control este responsabilă pentru evitarea coliziunilor ordonând schimbări de altitudine, drum şi viteză pentru pentru a menţine separarea minimă permisă între aeronave.

ADVISORY: serviciul de siguranţă radar unde unitatea de control va furniza avertismente pericolelor care pot afecta siguranţa aeronava dar unde comandantul aeronavei este responsabil pentru navigaţia proprie şi evitarea coliziunii.

BROADCAST: dacă nu se specifică strict este o misiune de control care are elemente de siguranţă incluse şi care este definită ca un Advisory Control de mai sus, dar aplicabilă doar dacă este posibil. NATO Broadcast este un serviciu de dirijare non-radar.

53

METODELE DE FUNDAMENTARE A DECIZIILOR – INSTRUMENTE UTILE ÎN ABORDAREA ACTIVITĂŢILOR STANDARD DE INSTRUIRE ŞI

EVALUARE (ASIE) DE LUARE A DECIZIILOR LA COMANDAMENTE

Locotenent comandor ing. Victor Cicerone NICHIFOR, Ofiţer 3 planificare, coordonare acţiuni Forţe Navale la şeful operaţiilor

din Statul Major al Forţelor Navale

1. Aspecte generale privind rezolvarea ASIE de luare a deciziei

Asigurarea unei calităţi superioare în activitatea de conducere, în general, şi în activitatea de fundamentare a deciziilor, în special, presupune folosirea în cadrul fiecărei etape a procesului decizional a unor metode adecvate situaţiei concrete decizionale. În acest sens, un rol important îl au metodele utilizate pentru alegerea variantei optime.

Utilizarea metodelor de cercetare operaţională în raţionalizarea deciziilor în cadrul ASIE executate la comandamente presupune ca ofiţerii de stat major, în primul rând să fie familiarizaţi cu elementele de bază ale Teoriei deciziei şi Teoriei jocurilor de război şi în al doilea rând, să fie în măsură să cerceteze situaţia decizională pentru a o încadra într-un model clasic, ori pornind de la situaţia concretă să studieze posibilitatea creării unor modele noi.

Astfel, primele întrebări la care ofiţerul de stat major trebuie să îşi răspundă, în abordarea unor probleme de decizie, în general, şi în executarea unei ASIE de acest gen, în particular, sunt următoarele: Ce este decizia? Cine ia decizia? Cum se ia decizia? Ce metode utilizăm pentru luarea deciziilor? Care sunt condiţiile de executare a unei ASIE de luare a deciziei? Putem încadra ASIE într-un model consacrat sau concepem unul nou?

Decizia reprezintă hotărârea de a alege o anumită variantă de acţiune din mai multe posibile, în raport cu anumite criterii ataşate unui anumit proces sau fenomen. Din punct de vedere al numărului de decidenţi, decizia poate fi unipersonală, atunci când aceasta aparţine comandantului şi respectiv, decizie colectivă, atunci când un grup de persoane participă la luarea deciziei. Din punctul de vedere al decidenţilor, decizia reprezintă cea mai bună varianta aleasă, adică varianta optimă. Deciziile se pot lua în următoarele condiţii:

- în condiţii de certitudine, atunci când există probabilitate maximă de producere a acţiunilor;

- în condiţii de risc, atunci când există o probabilitate de întâmplare a mai multor stări;

54

- în condiţii de incertitudine, atunci când nu există informaţii suficiente pentru a fundamenta decizia.

Metodele de luare a deciziei pot fi pe de o parte, analitice, bazate pe algoritme de calcul şi de existenţa unei soluţii optime, sau pe de altă parte, metode euristice, subiective şi expeditive, bazate pe considerente insuficient exprimate analitic, dar care şi-au dovedit valabilitatea practică.

Faţă de cele menţionate anterior, ASIE de luare a deciziilor prezintă şi alte condiţii de executare comune şi specifice. Astfel, pe de o parte, caracterul comun al acestor decizii îl reprezintă faptul că statul major al comandamentului se află în plin proces de planificare a acţiunilor militare. A parcurs etapele de iniţiere, de orientare şi elaborarea cursului de acţiune (COA), privit ca variantă optimă în cadrul procesului de planificare. Participanţii au întocmite documentele stabilite până la începerea acestor ASIE, lista COA proprii împotriva COA inamice cel mai probabil şi cel mai periculos şi lista evenimentelor critice.

Pe de altă parte, există anumite elemente specifice executării ASIE de conducere cu risc. Astfel, statul major parcurge ASIE C.5044 – Elaborarea iniţială a cursurilor acţiunii (COA), C.5045 - Elaborarea graficului şi descrierii COA, C.5046 – Pregătirea prezentării COA. Verificarea conformităţii cu calităţile stabilite pentru COA, sau elaborează datele necesare expeditiv, pe timpul desfăşurării activităţilor specifice în punctul de comandă.

De asemenea, din studiul preocupărilor specialiştilor militari de a modela lupta armată la diferite eşaloane, rezultă importanţa întrebuinţării unor noţiuni, precum utilitate, capacitate sau potenţial de luptă, ca unitate de măsură numerică, adimensională, care ponderează global caracteristicile calitative ale tehnicii de luptă. Folosirea acestor elemente de cuantificare se justifică prin necesitatea de evaluare cât mai corectă a posibilităţilor de luptă ale forţelor proprii şi inamice şi de prevedere a evoluţiei luptei.

În exemplul următor, voi prezenta modul de rezolvare a unei ASIE complexe de luare a deciziilor, în condiţii de certitudine, cu mai mulţi decidenţi, folosind atât metode analitice cât şi euristice.

2. Rezolvarea unei ASIE de luare a deciziei

STRUCTURA MILITARĂ: Comandament. CERINŢA: Desfăşurarea jocurilor de război. Simularea luptei şi evaluarea rezultatelor. (C.5047); (FN-2/2005). REPETĂRI: 1 2 3 4 5 P ÎNCERCUIEŞTE. APRECIEREA COMANDANTULUI: I S N ÎNCERCUIEŞTE. CONDIŢIILE: Statul major al comandamentului se află în plin proces de planificare a acţiunilor militare. A parcurs etapele de iniţiere, de orientare şi elaborarea cursului de acţiune din cadrul procesului de planificare. Statul major al comandamentului a întocmit lista cursurilor de acţiune proprii împotriva cursurilor de acţiune inamice cel mai probabil şi cel mai periculos, lista evenimentelor critice şi criteriile de evaluare în funcţie de etapa acţiunii, obţinute în urma parcurgerii pasului 3: elaborarea COA din

55

etapa a III-a - elaborarea concepţiei din cadrul procesului de planificare a acţiunilor militare, astfel:

- efectuând ASIE C.5044 – Elaborarea iniţială al cursurilor de acţiune, C.5045 – Elaborarea graficului şi descrierii cursului de acţiune şi C.5046 – Pregătirea prezentării cursurilor de acţiune. Verificarea conformităţii cu calităţile stabilite pentru cursurile de acţiune, sau

- expeditiv, pe timpul desfăşurării activităţilor specifice în punctul de comandă. STANDARDELE CERINŢEI: Structurile comandamentului sunt în măsură ca printr-o metodă intuitivă şi numerică, în baremul de timp stabilit, să compare cursurile de acţiune proprii împotriva cursurilor de acţiune inamice cel mai probabil şi cel mai periculos, şi să evalueze rezultatele. Nr. crt.

ETAPELE DE ÎNDEPLINIRE A CERINŢEI ŞI NIVELURILE DE PERFORMANŢĂ APT INAPT

1.

Completarea fişei de lucru tip notă–schiţă:

EVENIMENTUL CRITIC 1:

Nr. crt.

Acţiune

Contra-acţiune

Mijloace

Timp

Punct

decizional

Cereri de informaţii

importante ale comandantului

Măsuri de

control OBS

1

2.

Simularea luptei: a) anticiparea dinamicii acţiunilor, reacţiunilor şi

contra-acţiunilor din desfăşurarea luptei; b) compararea cursurilor de acţiune proprii împotriva

cursurilor de acţiune inamice cel mai probabil şi cel mai periculos pe baza criteriilor de evaluare legate de posibilităţile sistemelor de armament şi efectele focului, pentru fiecare curs al acţiunii.

3. Completarea fişei de lucru tip matrice de sincronizare cu câştigurile cuantificate ale COA proprii faţă de COA inamice.

4. Determinarea COA propriu care asigură câştigul maxim faţă de COA inamice cele mai probabil şi cel mai periculos în funcţie de etapa acţiunii.

PERFORMANŢA REALIZATĂ/CENTRALIZATORUL DE EVALUARE

REPETĂRI 1 2 3 4 5 P TOTALTOTAL ETAPE EVALUATE TOTAL ETAPE „APT” TOTAL ETAPE „APT/INAPT”

CERINŢE INDIVIDUALE DE ÎNDEPLINIT: NU

56

CERINŢE COLECTIVE COMPLEMENTARE: Comandamentul se împarte în două echipe, astfel:

FORŢELE RED FORŢELE BLUE

- personalul N2 - 1 ofiţer N3 - 1 ofiţer N4 - 1 ofiţer N6

Ceilalţi membri ai comandamentului

Membrii celor două echipe adverse, în urma înţelegerii comune şi unitare

privind cursurile de acţiune proprii, în raport de cele probabile şi periculoase ale inamicului, determină principalii indicatori de descriere a superiorităţii navale: raportul cantitativ şi calitativ al forţelor navale.

- raportul de forţe cantitativ (Rcant = N1/N2), unde N1 reprezintă numărul de nave de luptă al forţelor proprii, iar N2 reprezintă numărul de nave de luptă al forţelor inamice.

• dacă Rcant >1, superioritatea aparţine grupării navale proprii; • dacă Rcant <1, superioritatea aparţine grupării navale inamice. COA inamice

COA proprii

COA inamic cel mai probabil

COA inamic cel mai periculos

Etapa acţiunii

COA propriu 1 5/4=1,2 5/5=1 COA propriu 2 4/4=1 4/5=0,8 I

COA propriu 1 6/5=1,2 6/6=1 COA propriu 2 4/5=0,8 4/6=0,6 II

Interpretarea rezultatelor datelor obţinute pentru etapa I a acţiunii se realizează

astfel: • COA propriu 1 devine COA optim întrucât asigură maximul de forţe

faţă de cele două COA inamice; • COA propriu 2 devine COA nefavorabil întrucât asigură minimul de

forţe faţă de cele două COA inamice. - raportul de forţe calitativ (Rcal = (N1/N2)x 2/1 PP ), unde N1 reprezintă

numărul de nave de luptă al forţelor proprii, N2 reprezintă numărul de nave de luptă al forţelor inamice, P1 reprezintă potenţialul de luptă sau de foc al forţelor proprii, iar P2 reprezintă potenţialul de luptă sau de foc al forţelor inamice (ecuaţiile lui Lanchester ale dinamicii luptei).

• dacă Rcal>1, gruparea de forţe 1 este superioară grupării de forţe 2; • dacă Rcal<1, gruparea de forţe 2 este superioară grupării de forţe 1; • dacă Rcal=1, cele două grupări de forţe 1 sunt echivalente din punct de

vedere al capacităţii de luptă. Potenţialul de luptă sau de foc al unei grupări navale se determină prin relaţia:

57

P = ∑ UarmNarm * , unde Narm şi Uarm reprezintă cantitatea numerică, respectiv utilitatea armamentului din dotarea grupării de nave.

Utilitatea armamentului se poate determina prin următoarea metodă de calcul (algoritmul Newmann-Morgenstern):

- se întocmeşte o matrice de lucru care cuprinde pe linii categoriile (i) de armament, iar pe coloane caracteristicile (j) reprezentative sau cele mai importante ale armamentului luat în considerare.

Exemplu pentru două grupări ale căror nave sunt dotate cu următoarele categorii de armament: 2 tunuri cal. 30 mm şi 1 tun cal. 76 mm:

Caract. Categ. armam.

Bătaie (m)

Cadenţă (lov/min)

Unitate foc (nr. lov.)

Împrăştiere (mp.)

Tun 30 mm 4000 1000 1000 5 Tun 76 mm 11000 90 500 50 Cond. optim max. max. max. min.

- se stabileşte condiţia de optim pentru fiecare criteriu, respectiv de

maximizare sau minimizare. - se calculează utilitatea folosind relaţia:

U = Cij/max.Cij, în situaţie în care condiţia de optim este de maxim; U = min.Cij/Cij, în situaţie în care condiţia de optim este de minim.

Caract. Categ. armam.

Bătaie (m)

Cadenţă (lov/min)

Unitate foc (nr. lov.)

Împrăştiere (mp.)

Utilitate armament

Tun 30 mm 4000/11000 = 0,36

1000/1000 = 1

1000/1000 = 1 5/5 = 1

0,036x0,5+1x 0,06+1x0,25+1x

0,12=0,45

Tun 76 mm 11000/11000 = 1

90/1000 = 0,09

500/1000 = 0,5 5/50 = 0,1

1x0,5+0,09x 0,06+0,5x0,25+ 0,1x0,12=0,64

Cond. optim max. max. max. min. Coef.pondere 1/21= 0,5 1/24= 0,06 1/22= 0,25 1/23= 0,12

- se determină coeficienţii de pondere pentru fiecare criteriu, folosind

următoarea formulă (metoda Onicescu): p = 1/2k, unde k = 1,2,3,… (1 pentru cel mai important criteriu, ş.a.m.d.). În

acest scop, mai întâi se află coeficienţii de importanţă a criteriilor, folosind următoarea metodă subiectivă şi expeditivă de raţionalizare a deciziilor de grup:

• pentru fiecare criteriu membrii statului major acordă punctaje de importanţă, de la 1 la 4 (câte variante sunt în total), în ordinea creşterii importanţei acestora:

58

Decidenţi Variante D1 D2 D3 Utilitate globală

Bătaie 4 2 4 4+2+2=10 Cadenţă 1 3 1 1+3+1=5 Unitate foc 3 4 2 3+4+2=9 Împrăştiere 2 1 3 2+1+3=6

• coeficienţii de importanţă a criteriilor (utilitatea globală) se calculează

ca o compunere de utilităţi individuale: (Bătaie=10)>(Unitate foc=9)>(Împrăştiere=6)>(Cadenţă=5), de unde rezultă kbătaie=1, kunitatefoc=2, kîmprăştiere=3, kcadenţă=4.

- se calculează utilitatea fiecărei categorii de armament prin însumarea produselor dintre utilitatea parţială a fiecărui tip de armament şi coeficienţii de pondere pentru fiecare caracteristică.

Potenţialul de luptă sau de foc al celor două grupări navale se determină prin formula de la punctul. b), respectiv P = ∑ UarmNarm * , completând următorul tabel, în care cantitatea de armament de un anumit tip pentru o grupare navală se determină prin înmulţirea numărului de nave N cu numărul de arme de acelaşi tip de la bordul unei nave.

- se calculează Potenţialul de luptă COA inamic:

COA inamice

COA proprii

Potenţial de foc COA inamic

cel mai probabil

Potenţial de foc COA inamic

cel mai periculos

Etapa acţiunii

COA propriu 1 4 nave x 2 tun 30 x0,45 + 4 nave x 1 tun 76 x 0,64 =6,16

5 nave x 2 tun 30 x0,45 + 5 nave x 1 tun 76 x 0,64=7,7

COA propriu 2 4 nave x 2 tun 30 x0,45 + 4 nave x 1 tun 76 x 0,64=6,16

5 nave x 2 tun 30 x0,45 + 5 nave x 1 tun 76 x0,64=7,7

I

COA propriu 1 5 nave x 2 tun 30 x0,45 + 5 nave x 1 tun 76 x 0,64=7,7

6 nave x 2 tun 30 x0,45 + 6 nave x 1 tun 76 x 0,64=9,24

COA propriu 2 5 nave x 2 tun 30 x0,45 + 5 nave x 1 tun 76 x0,64=7,7

6 nave x 2 tun 30 x0,45 + 6 nave x 1 tun 76 x0,64=9,24

II

59

- se calculează Potenţialul de luptă COA propriu:

COA inamice

COA proprii

COA inamic cel mai probabil

COA inamic cel mai periculos

Etapa acţiunii

Potenţial de foc COA propriu 1

5 nave x 2 tun 30 x0,45 + 5 nave x 1 tun 76 x 0,64=7,7

5 nave x 2 tun 30 x0,45 + 5 nave x 1 tun 76 x 0,64=7,7

Potenţial de foc COA propriu 2

4 nave x 2 tun 30 x0,45 + 4 nave x 1 tun 76 x 0,64 =6,16

4 nave x 2 tun 30x0,45 + 4 nave x 1 tun 76 x 0,64 =6,16

I

Potenţial de foc COA propriu 1

6 nave x 2 tun 30 x0,45 + 6 nave x 1 tun 76 x 0,64=9,24

6 nave x 2 tun 30 x0,45 + 6 nave x 1 tun 76 x 0,64=9,24

Potenţial de foc COA propriu 2

4 nave x 2 tun 30 x0,45 + 4 nave x 1 tun 76 x 0,64 =6,16

4 nave x 2 tun 30 x0,45 + 4 nave x 1 tun 76 x 0,64 =6,16

II

- se calculează raportul calitativ al forţelor (Rcal = (N1/N2)x 2/1 PP ):

COA inamice

COA proprii

COA inamic cel mai probabil

COA inamic cel mai periculos Etapa acţiunii

COA propriu 1 1,2x 16,6/7,7 =1,34 1x 7,7/7,7 =1 COA propriu 2 1x 16,6/16,6 =1 0,8x 7,7/16,6 =0,71

I

COA propriu 1 1,2x 7,7/24,9 =1,31 1x 24,9/24,9 =1 COA propriu 2 0,8x 7,7/16,6 =0,71 0,6x 24,9/16,6 =0,49

II

Interpretarea rezultatelor obţinute pentru etapa I a acţiunii se realizează astfel

(conform Teoriei jocurilor de război): - pe baza tabelului de mai sus se întocmeşte matricea jocului de război.

60

COA inamice

COA pr.

COA inamic cel mai probabil

COA inamic cel mai periculos COA propriu Etapa

acţiunii

COA propriu 1 1,34 1 Min. (1,34; 1)=1

COA propriu 2 1 0,71 Min. (1;

0,71)=0,71 COA

inamic Max. (1,34;

1)=1,34 Max. (1; 0,71)=1 1

I

COA propriu 1 1,31 1 Min. (1,31; 1)=1

COA propriu 2 0,71 0,49 Min. (0,71;

0,49)=0,49 COA

inamic Max.

(1,31;0,71)=1,31 Max. (1; 0,49)=1 1

II

- Pentru etapa I a acţiunii:

• COA propriu optim = max. (min.), respectiv max. (1;0,71)=1; • COA inamic optim = min. (max.), respectiv min. (1,34;1)=1;

Forţele proprii vor alege COA propriu 1 dacă inamicul acţionează conform COA periculos şi COA propriu 2 dacă inamicul acţionează conform COA cel mai probabil. - Pentru etapa a II-a a acţiunii:

• COA propriu optim = max. (min.), respectiv max. (1;0,49)=1; • COA inamic optim = min. (max.), respectiv min. (1,31;1)=1;

Forţele proprii vor alege COA propriu 1 dacă inamicul acţionează conform COA periculos şi COA propriu 2 dacă inamicul acţionează conform COA cel mai probabil.

ADVERSARUL: NU CERINŢA: NU CONDIŢII: NU STANDARDE: NU

3. Concluzii rezultate din abordarea rezolvării ASIE prin metodele de fundamentare a deciziei

În mod similar exemplului ales, se pot rezolva şi alte ASIE de luare a deciziei,

precum: - luarea deciziei (C.5031);

61

- conducerea cu risc. Gestionarea riscului (C.5041); - compararea cursurilor de acţiune şi luarea deciziilor (C.5048). Desigur că pentru uşurinţa urmăririi algoritmilor secvenţiali de rezolvare a

activităţii, elementele de intrare din acest exemplu au fost mult simplificate. Însă, pentru determinarea cât mai exactă a potenţialelor de luptă ale grupărilor de forţe se pot lua în calcul nu numai utilităţile principalelor categorii de armament, dar şi ale celorlalte categorii de tehnică de luptă, ale navelor ca vectori ai principalilor senzori, şi alţi factori importanţi, precum factorul de vreme, starea mării sau starea moralului echipajelor, care intervin ca elemente de corecţie la definitivarea deciziei. De asemenea, se pot introduce în calcule şi potenţialele de luptă ale grupărilor de forţe aeriene din sprijinul celor navale.

Totodată, în scopul aprecierii superiorităţii navale în dinamica desfăşurării acţiunilor de luptă şi pentru compararea exactă a celor două părţi aflate în conflict, pe lângă cei doi indicatori numerici, respectiv raportul de forţe cantitativ şi cel calitativ, trebuie să se ţină cont şi de alţi indicatori, precum cel al pierderilor sau de viteza de creştere a acestora. Astfel, prin calcule specifice, superioritatea navală se poate aprecia ca fiind nu prea mare, considerabilă sau covârşitoare.

Metodele de luare a deciziei sunt eficiente în situaţia în care statul major cunoaşte nu numai algoritmul specific de calcul, dar şi prevederile manualelor de folosire în luptă a diferitelor tipuri de nave, în sensul utilizării oportune şi cu precizie a principalelor caracteristici tehnico-tactice ale acestora.

De asemenea, utilizarea tehnicii de calcul reprezintă un alt factor important în rezolvarea rapidă şi cu acurateţe a acestui tip de probleme de decizie. Însă, posibilitatea rezolvării unor probleme de conducere pe calculator nu trebuie să conducă la concluzia că în unele cazuri statul major sau comandantul ar putea fi înlocuit cu acesta. Dimpotrivă, el poate fi doar un instrument util, care, datorită vitezei mari de prelucrare a datelor, poate furniza în timp util comandantului sau statului major informaţiile necesare luării deciziei.

În concluzie, putem afirma că un rol major în elaborarea deciziilor pe timpul ASIE, alături de vasta experienţă a statului major al comandamentului îl constituie capacitatea acestuia de a cuantifica elementele câmpului de luptă şi de a aplica metode corespunzătoare de analiză numerică a acestora.

Bibliografie 1. Statul Major al Forţelor Navale, Doctrina pentru operaţii a Forţelor Navale,

FN-1; 2. Statul Major al Forţelor Navale, Manualul pentru organizarea activităţii de

stat major în Forţele Navale, FN-2; 3. Comandor (r) Iuliu Sâncrăian, Automatizarea conducerii acţiunilor militare

în Forţele Navale; 4. Colonel, doctor, Victor CEPAN, Contribuţii la abordarea conceptuală

privind utilitatea mijloacelor de luptă, capacitatea de luptă şi potenţialul de luptă, Revista Trupelor de Uscat nr. 2/1998;

62

5. Colonel, doctor, Victor CEPAN, Calculul utilităţii pentru armamentul antitanc şi armamentul de artilerie din dotarea unităţilor şi marilor unităţi, Revista Trupelor de Uscat nr. 6/1999;

6. Colonel, doctor, Victor CEPAN, Calculul utilităţii pentru tancurile şi transportoarele amfibii blindate din dotarea unităţilor şi marilor unităţi mecanizate, Revista Trupelor de Uscat nr. 1/2000;

7. Maior, Teodor FRUNZETI, Corelaţia dintre raportul de forţe şi ritmul de ofensivă, Revista Trupelor de Uscat nr. 1/1994;

8. ****, Modelarea matematică a acţiunilor de luptă, 1983.

63

LECŢII ÎNVĂŢATE PE TIMPUL EXERCIŢIILOR INTERNAŢIONALE

Căpitan Decebal CIOBĂNIŢĂ, Ofiţer 4 în biroul N3 Operaţii la Divizionul Nave Minare Deminare

Divizionul 146 Nave Minare Deminare a promovat imaginea şi interesele României şi a sprijinit efortul de aderare a României la organizaţia nord-atlantică NATO prin participarea la diferite exerciţii internaţionale (în special exerciţii NATO/Pfp), cum ar fi: Rescue Eagle 2000, Cooperative Partner 2002, 2003, 2004, Blackseafor 2002, Cooperative Engagement 2005, Livex 2005, 2006 (exerciţiu binaţional bulgaro-român), Cooperative Mako 2006, Turkish Minex 2006. Printre acestea s-au evidenţiat Cooperative Partner 2003 şi 2004, pe timpul cărora două Dragoare Maritime româneşti au fost evaluate privind nivelul de interoperabilitate cu navele NATO de către comisii NATO obţinând rezultate foarte bune. Turkish Minex 2006 a fost primul exerciţiu la care dragoarele maritime româneşti au participat alături numai de forţe ale statelor membre NATO. De regulă etapele acestor exerciţii internaţionale sunt următoarele:

1. programarea; 2. planificarea; 3. desfăşurarea; 4. evaluarea.

1. Programarea este efectuată de către OSE (ofiţerul care planifică exerciţiul); acesta este autoritatea care propune desfăşurarea unui exerciţiu şi o introduce în planul de pregătire.

2. Procesul de planificare se întinde pe o perioadă cuprinsă între 1-3 ani în funcţie de gradul şi complexitatea exerciţiului internaţional. Procesul de planificare este marcat de şedinţele de planificare care de obicei sunt în număr de patru, dar în funcţie de timpul avut la dispoziţie şi de posibilităţile de participare a naţiunilor invitate acest număr poate fi micşorat. Şedinţa preiniţială de planificare (PRE IPC) la care participă reprezentanţi ai OSE, OCE (ofiţerul care conduce exerciţiul) şi ai naţiunii gazdă, are ca scop stabilirea locurilor şi perioadelor de desfăşurare a şedinţelor următoare, schiţarea EXPEC (specificaţiile exerciţiului) şi stabilirea responsabilităţilor şi a punctelor de contact. Şedinţa iniţială de planificare (IPC) la care participă reprezentanţi ai OSE, OCE, ai naţiunii gazdă şi ai naţiunilor participante la exerciţiu, se desfăşoară de regulă cu 15 luni înainte de exerciţiu şi are ca scop discutarea cerinţelor şi compunerii echipei de planificare, întocmirea primei liste cu forţele participante şi începerea procesului operaţional de planificare. Şedinţa principală de planificare (MPC) ce se desfăşoară de regulă cu opt luni înainte de

64

exerciţiu are ca scop schiţarea EXOPLAN (plan de acţiune), stabilirea forţelor participante, a regulilor de angajare, a aspectelor logistice, de comandă, comunicaţii, informaţii publice, programul observatorilor şi vizitatorilor şi finalizarea Statului Major Director (DISTAFF). Şedinţa finală de planificare (FPC) desfăşurată în ţara gazdă, e regulă cu trei luni înainte de exerciţiu, urmăreşte finalizarea EXOPLAN şi a celorlalte documente de desfăşurare a exerciţiului.

3. Exerciţiul internaţional se desfăşoară de regulă în patru etape: - sosirea forţelor şi trecerea sub comanda operaţională a OCE; - pregătirea ce are loc în port, este coordonată de DISTAFF şi cuprinde

şedinţa de coordonare, exerciţii de comunicaţii, exerciţii de cooperare civilo-militare, schimburi de experienţă care au ca scop înţelegerea EXOPLAN-ului, activităţi sociale şi şedinţa de discutare a exerciţiului de antrenament pe mare (PSC);

- desfăşurarea propriu-zisă constă în desfăşurarea exerciţiilor tactice pe mare;

- ENDEX (sfârşitul exerciţiului) ce constă intr-o şedinţă post exerciţiu. 4. Evaluarea este un proces care are menirea de a obţine avantaje maxime din

cheltuielile făcute, de a trage concluziile şi învăţămintele necesare, de a analiza nivelul de pregătire al participanţilor şi de a direcţiona activităţile viitoare prin elaborarea unor recomandări specifice. Acest proces se bazează pe rapoartele FIR ale comandanţilor de nave şi comandanţilor grupărilor de nave şi documentele de tip FORMEX şi poate dura de la una la doua luni.

Participarea unui dragor maritim la un exerciţiu internaţional implică: - pregătirea teoretică şi practică a echipajului privind:

• procedurile de ducere a luptei contra minelor (dragajului) NATO în conformitate cu publicaţiile ATP 6 (C) VOL I – Naval Minewarfare Principles (Principiile Minării Deminării Navale), ATP 6 (C) VOL II - MCM Operations Planning and evaluation (Operaţiuni de luptă contra minelor planificare şi evaluare) şi ATP 24 VOL I - Naval MCM tactics and execution (Lupta contra minelor marine tactici şi execuţie);

• procedurile de reaprovizionare pe mare conform ATP 16 – Replenishment at sea;

• procedurile de remorcaj conform ATP 43 – Towing; • procedurile de comunicaţii conform publicaţiilor tip ACP; • mesajele structurate şi formatate conform APP 11- NATO Message

Catalogue (Catalogul de mesaje NATO); • semnalele tactice conform ATP 1 Volumul II Allied Maritime

Tactical Signal And Manoeuvering Book (Manualul semnalelor tactice şi manevrelor);

• procedurile de executare a căutării şi salvării pe mare conform ATP 10 Search and rescue;

• procedurile de raportare a ţintelor conform publicaţiilor tip APP; • procedurile de executare a diferitelor exerciţii de tragere de

artilerie, de apărare navală şi antiaeriană conform AXP 2.

65

Deşi pregătirea se desfăşoară de-a lungul întregului an de instrucţie, aceasta se intensifică după primirea EXOPLAN-ului de regulă cu trei luni înaintea exerciţiului, prin activităţi incluse în planul de instrucţie şi prin exerciţii de antrenament pe mare.

- instruirea lingvistică a echipajului care se realizează prin studiu individual inclus în planul de instrucţie, cât şi prin cursuri organizate la Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Navale;

- lucrări de mentenanţă executate de baza navală şi echipaj atât pe timpul perioadei de mentenanţă, cât şi înainte de participarea la exerciţiu dacă este cazul;

- lucrări de modernizare, cum ar fi achiziţionarea de noi sisteme de navigaţie şi comunicaţie;

- elaborarea documentelor de conducere necesare: planul marşului, dispoziţiunea de comunicaţii, planul de activităţi pentru perioada desfăşurării exerciţiului conform EXOPLAN-ului, planul de protecţie a informaţiilor clasificate şi planul de vizită;

- asigurarea cu documente nautice necesare, publicaţii NATO clasificate, carburanţi, lubrefianţi, materiale de întreţinere şi medicamente;

- rezolvarea problemelor vamale şi instruirea privind modul de comportare în porturile străine, când este cazul;

- stabilirea modului în care se face asigurarea logistică de către ţara gazdă pe durată exerciţiului, dacă este cazul;

- asigurarea financiară şi asigurarea tehnică cu piese de schimb; - obţinerea informaţiilor cu caracter politic, militar, economic, social,

geografic, istoric despre ţara în care se va desfăşura exerciţiul; - asigurarea materialelor pentru protocol şi activităţi sociale; - elaborarea documentelor specifice de participare la exerciţiu (TABORD-

uri); - elaborarea rapoartelor post exerciţiu FIR şi FORMEX; - întocmirea raportului privind participarea şi îndeplinirea misiunii.

Exerciţiile internaţionale au reprezentat şi vor reprezenta o bună oportunitate de sporire a interoperabilităţii cu ţările participante din toate punctele de vedere (comandă, control, comunicaţii, proceduri, echipament etc.), de îmbunătăţire a cunoaşterii diferitelor proceduri de ducere a luptei NATO, de raportare a stadiului de dezvoltare a tehnicii de luptă româneşti, de antrenament şi de experimentare a unor noi tactici de luptă. De asemenea experienţa acumulată prin participarea atât cu nave cât şi la nivel de stat major la exerciţiile internaţionale poate duce la îmbunătăţirea planificării şi conducerii exerciţiilor naţionale.

66

MOTTO: RBR nu este IW, nici EW1. RBR este concepţia SUA despre război în epoca informaţională, a cunoaşterii ştiinţifice. RBR este, pentru acţiunea militară, ceea ce comerţul

electronic este pentru afaceri.

DESPRE RĂZBOI ÎN EPOCA INFORMAŢIONALĂ - Războiul bazat pe reţea -

Comandor (r) dr. ing. Traian MOŞOIU, Profesor asociat la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”

Facultatea de Marină Militară, Catedra electrotehnică, comunicaţii şi armament naval

REZUMAT Se argumentează că războiul/conflictul armat/conflictualitatea socială, în general, se cere

evaluată în raport cu principalele caracteristici ale societăţii/comunităţii, ale modului de generare a bogăţiei (şi deci a puterii) şi ale nivelului cultural al acesteia.

Se prezintă concepţia SUA despre război în epoca informaţională deplină - epoca cunoaşterii ştiinţifice şi se enumeră modalităţile de aplicare a conceptului în Armata României.

1. O primă preluare de la societatea civilă Societatea civilă modernă a începutului de secol XXI este deja familiarizată cu

noţiuni precum „e-business”, „e-economy”, „e-comerce” – termeni ce referă calea interconectării electronice (Internet) pentru conducerea afacerilor cu viteză, inovativ, mai ales pentru crearea unei noi valori organizaţionale [3].

Societatea civilă a preluat în timp din domeniul militar modele de conducere consacrate drept foarte eficiente (exemplu: strategia, structura ierarhică a companiilor multinaţionale, a afacerilor complexe de succes ş.a.). În prezent, asistăm la o premieră: armata preia „E-Business” şi o transformă în „E-Defence” – interconectarea electronică a afacerilor militare/activităţilor forţelor armate, inclusiv a luptei/operaţiei cu scopul precis al creării unei noi capacităţi operative [4].

2. Despre război ca oglindă a epocii sale [1][2][3][4] Războiul2, ca orice activitate umană semnificativă, este un „produs” al

1 IW, război informaţional; EW, război electronic; RBR, război bazat pe reţea. 2 Definiţia cea mai acceptată referă războiul drept forma cea mai violentă a conflictului social dintre grupuri

mari de oameni, organizate militar, care folosesc lupta armată pentru atingerea scopurilor politice, naţionale,

67

societăţii, al suprastructurii şi al modului de producţie ale acesteia; totodată este şi o oglindă a epocii în care se desfăşoară pentru că, din motive de maximizare a eficacităţii acţiunii militare, în ducerea lui se folosesc cele mai moderne instrumente pe care ştiinţele tehnice şi sociale le dezvoltă în etapa respectivă.

În epoca agricolă, în care sursa existenţei, bogăţiei şi puterii era lucrarea solului: armele erau (precum uneltele) inferioare, procedeul de luptă corp la corp reflecta mâna de lucru agrară, comunicaţiile erau primitive (ordinele şi rapoartele se transmiteau oral), bătăliile se dădeau între conducători.

În epoca industrială, în care izvorul bogăţiei este producţia de masă: războaiele se duc între popoare, distrugerile sunt masificate, armata se profesionalizează şi se standardizează (doctrina, organizarea, instrucţia, armamentul) – structuri specializate formulează politici, planifică operaţii, colectează informaţii despre adversar – caracteristici ale armatei profesioniste. Producţia maşinistă dezvoltă armamentul mecanizat, noile generaţii de arme impun tactici adecvate. Industrializarea a îmbunătăţit semnificativ infrastructura transporturilor, a produs suficientă energie electrică şi a dezvoltat comunicaţiile/transmisiunile. Este stadiul în care Carl von Clausewitz (1780-1831) defineşte războiul ca o extensie a politicii şi vede armata ca pe un instrument al strategiei politice. Erich Ludendorff (1865-1937) teoretizează „războiul total” inducând ideea că „războiul pentru a fi total, însuşi ordinea politică trebuie subordonată armatei”, întreaga societate fiind convertită într-un arsenal; astfel, raţionalizarea industrială a împins violenţa armată până la extrem (holocaust), concepţia strategică generală planificând distrugerea forţelor inamice pe câmpul de luptă.

Societatea postindustrială este incipient-informaţională1 prin ascendentul luat de informaţie asupra energiei în modul de producţie, prefigurându-se ca o tranziţie spre epoca epistemologică, a cunoaşterii ştiinţifice, în care economia continuă exploatarea resurselor agricole şi producţia industrială dar prin dezvoltarea inteligenţei artificiale, materia primă principală devine informaţia, iar procesul de producţie principal – cunoaşterea2.

Tranziţia postindustrială dezvoltă conceptul de trecere „Lupta Aero-Terestră”3, războiul din Golf (1991-1992) reprezentând sfârşitul epocii industriale şi începutul erei informaţionale în domeniul luptei armate4, evidenţiind fără echivoc rolul excepţional al cunoaşterii în rezolvarea conflictului armat, acordând credit ideii că victoria se poate obţine mai facil prin neutralizarea fluxului informaţional al confesionale.

Lupta armată – forma violentă a acţiunii militare – numeşte angajarea violentă a forţelor armate – organizate, instruite şi înzestrate pentru luptă – pe baza principiilor, regulamentelor şi normelor Artei militare în ducerea unor campanii, operaţii, bătălii, lupte şi toate consecinţele desfăşurării acestora.

1 Societatea incipient – informaţională îşi are originea în era industrială, începe prin integrarea comunicaţiilor (C) cu informatica (I) şi se dezvoltă generalizând C&I spre globalizare.

2 Informaţia fiind pentru cunoaştere, ceea ce energia este pentru mişcarea fizică. Mai mult, „ informaţia, respectiv cunoaşterea, ca resurse strategice, au astăzi o poziţie valorică asemănătoare… muncii şi capitalului în faza incipientă a epocii industriale” [7].

3 Esenţa doctrinei americane „LA–T” priveşte coordonarea strânsă între forţele aeriene (FA) şi forţele terestre (FT) şi se bazează pe loviturile în profunzime, mai ales pe folosirea tehnologiilor inteligenţei artificiale pentru a lovi ţintele periculoase şi, ori de câte ori este posibil, a componentelor de suport ale conducerii [4] .

4 Războiul din Golf „… a reprezentat sfârşitul epocii industriale şi începutul războiului epocii informaţionale”.[3]

68

sistemelor de comandă-control (C2) decât prin nimicirea forţelor adversarului pe câmpul de luptă. La un an după încheierea operaţiei „Furtuna deşertului” pentru eliberarea Kuveitului, DoD1 definea războiul informaţional (IW) drept acţiunea militară împotriva sistemului de conducere a luptei armate, primul concept despre război în care nimicirea forţei vii trece pe plan secundar.

Concepţia IW2 presupune: imperative precum distruge punctele de comandă, întrerupe comunicaţiile3, ia iniţiativa, loveşte în adâncime4, integrează operaţiile categoriilor de forţe, sincronizează operaţiile combinate, evită atacul frontal împotriva punctelor forte, cercetează adversarul şi împiedică-l să afle despre forţele proprii ş.a.; un suport informaţional semnificativ5; trecerea inteligenţei naturale a luptătorilor pe primul loc al valorilor militare6; generalizarea elementelor sistemelor C4I2SR7 destinate conducerii forţelor8.

Societatea deplin–informaţională, epistemologică sau a cunoaşterii ştiinţifice presupune generalizarea aplicaţiilor inteligenţei artificiale şi globalizarea comunicaţiilor informatice, sursele de informaţii generând bogăţie pentru societatea civilă şi putere de luptă pentru armată9.

Caracteristici ale războiului erei informaţionale: demasificarea armatelor, înlocuirea războaielor între superputeri cu conflicte armate locale, „de mişe”10; luptătorii selecţionaţi după inteligenţă, motivaţie şi iniţiativă individuală, instrucţia cu accent pe rezistenţă fizică, coeziune şi legături emoţionale puternice între membrii subunităţii (indiferent de grad), forţele dedicate pe operaţiuni speciale; generalizarea roboţilor militari şi a sistemelor expert, a maşinilor de luptă telecomandate, înlocuirea armelor clasice („tâmpe”) cu sisteme de arme automatizate (inteligente) ca urmare a dezvoltării exponenţiale a microelectronicii şi integrării până la identitate cu informatica [3]; dezvoltarea doctrinei IW („info–doctrinei”) ş.a.

Societatea cunoaşterii ştiinţifice11, bazată pe înalta tehnologie „solicită” un

1 Department of Defence, Ministerul Apărării al SUA. 2 Propusă de generalii americani Morelly şi Starry în anii 1980. 3 Spre a opri fluxul informaţional senzori – decidenţi – luptători – decidenţi. 4 Spre a împiedica eşaloanelor de sprijin să intre în acţiune. 5 La sfârşitul conflictului (ianuarie 1992), în zona de război existau 3000 calculatoare cuplate la computere din

SUA, acţiunile militare erau simulate cu software specializat, informaţiile logistice şi de resurse umane erau compilate şi etalate pe tabele computerizate ş.a.

6 „Supremaţia Vestului nu se datorează atât echipamentelor de luptă (inteligente, n.n.), cât faptului că bazele sale militare sunt adevărate laboratoare, iar ofiţerii sunt creiere, armate de cercetători şi ingineri” – conf. Mernisi Fatima sociolog marocan în [3].

7 C4I2SR = Comandă – Control, Comunicaţii, Calculatoare, Informaţii, Interoperabilitate, Supraveghere, Recunoaştere.

8 Comunicaţiile au vehiculat zilnic în medie 700.000 convorbiri telefonice şi 150.000 de mesaje, utilizând peste 30.000 de frecvenţe radio etc.

9 „O revoluţie militară, în cel mai deplin sens al cuvântului, se produce atunci când se iveşte o nouă civilizaţie spre a o sfida pe cea veche, când o întreagă societate se transformă pe sine însăşi, silindu-şi serviciile armate să se schimbe la toate nivelurile simultan – de la tehnologie şi cultură, până la organizare, strategie, tactică, instrucţie, doctrină şi logistică. Când se întâmplă acest lucru, relaţia dintre armată, economie şi societate se metamorfozează, iar echilibrul militar al puterii pe Pământ se spulberă [2].

10 Care, în condiţiile globalizării, devin factori de influenţă, perturbatori pentru securitatea internaţională. 11 „Înţelegem prin societate epistemologică acel tip de societate a viitorului care se va baza pe cunoaşterea

ştiinţifică. Termenul de societate de tip informaţional nu este suficient. Nici cel de societate a cunoaşterii nu exprimă pe deplin realitatea viitorului tip de societate. Informaţia este doar un instrument sau o entitate a cunoaşterii, inclusiv a cunoaşterii comune. Cunoaşterea ştiinţifică este specifică acelui tip de comunitate în care fiecare om devine un mic savant. Dezvoltarea fără precedent a reţelelor de informaţii, a accesului neîngrădit la cultură şi la informaţie face din

69

nou tip de război, al erei informaţionale depline, „umanizat” de înalta cultură (fără a miza pe distrugere şi nimicire), cu instrumente de luptă bazate pe informaţie - „războiul fără morţi” [4]. Războiul erei cunoaşterii utilizează înalta tehnologie informaţională (informatică şi de comunicaţii integrate, ITI&C) spre a economisi timp şi resurse, „economii” convertite în efecte benefice şi putere de luptă. Sistemele informaţionale evoluate – „unelte de producţie în era cunoaşterii” – impun „transformarea” în comportamentul indivizilor şi al organizaţiilor.1 Aşa cum în secolul XV artileria a revoluţionat războiul, cum armele epocii industriale – tancurile, avioanele, portavioanele şi submarinele – au transformat lupta armată în sec. XX, înalta tehnologie a calculatoarelor, comunicaţiilor şi senzorilor impune schimbări radicale în fizionomia acţiunii militare la început de secol XXI.

3. Despre războiul bazat pe reţea [5][6][7][8]

Războaiele s-au dus întotdeauna cu informaţii (cercetarea fiind principala formă de asigurare a acţiunilor şi de protecţie a forţelor) dar, în etapa postindustrială, informaţia capătă o asemenea pondere în societate încât, avantajul informaţional produce bogăţie în afacerile civile, iar în afacerile militare generează putere de luptă.

3.1. Originile conceptului „Războiul Bazat pe Reţea” (RBR) numeşte concepţia SUA despre conflictul

militar specific civilizaţiei fundamentate pe cunoaştere, lansată prin lucrarea „Network Centric Warfare: Its Origine and Future”2 (NCW, 1998), caracterizat drept „o nouă eră în arta militară”, canalizată pe înalta tehnologie (H.Tch.), de la IW la NCW ajungându-se prin trei „treceri” succesive: de la platformă la reţea; de la entitate la element sistemic; de la informaţie la cunoaştere.

Fundamentele ştiinţifice ale teoriei RBR/NCW s-au pus prin cartea „Network Centric Warfare: Developing and Leveranging Information Superiority”3 (1999), unde NCW este definit drept modalitatea de a genera putere de luptă prin integrarea în reţea informaţională (unică, mare, n.n.) a senzorilor, decidenţilor şi executanţilor, în scopul cunoaşterii (exhaustive şi permanente, n.n.) spaţiului luptei, măririi

fiecare membru al societăţii un foarte bun cunoscător al proceselor şi fenomenelor care însoţesc acea societate. Numai în societatea epistemologică, omenirea va deveni pe deplin conştientă de sine şi capabilă să-şi anticipeze şi să-şi proiecteze viitorul. Abia în acel moment se va realiza materializarea, la nivelul omenirii, a ceea ce Hegel numea conştiinţa de sine” [6] pag. 6.

1 „ Ne îndreptăm spre războiul cunoaşterii şi strategia trebuie revizuită. Ţelul este de a deveni competitivi pe tărâmul cunoaşterii şi al culturii.

Substanţa explozivă va fi cunoaşterea. Este necesar să ne schimbăm modul de gândire strategică pentru a putea valorifica toate elementele caracteristice celui de al treilea val de civilizaţie.

Cunoaşterea este un factor de producţie cu posibilităţi nelimitate, nu numai în domeniul economic, dar şi în cel al apărării.

Fără a exagera, lipsa de resurse (naturale, n.n) a unei ţări poate fi compensată de cunoaştere, de informaţii” – Amiral Christos Liberis, Strategia naţională şi gestionarea crizelor, Grecia, pag. 7-9, în [12] pag. 15.

2 Autori: ViceAmiral Cebrowski K. Arthur şi Garstka J. John – Director pentru Concepţii şi Operaţii DoD, SUA. 3 Autori: Garstka J.John, Alberts David şi Stein P. Frederick, ultimii doi participanţi la programul Cercetări pentru

Comandă şi Control, DoD, SUA.

70

eficienţei conducerii (prin viteză, stabilitate şi forţă nou creată, n.n.), accelerării dinamicii operaţiilor (prin ritm, intensitate şi densitate, n.n.), intensificării efectelor letale (prin realizarea sinergiei consecinţelor planificate pe obiective, n.n.), accentuării protecţiei (prin sporirea viabilităţii forţelor proprii, n.n.) şi obţinerii unui anumit grad de autosincronizare acţională.

3.2. Ideile principale ale RBR/NCW În spaţiul acţiunii militare de interes/ de responsabilitate sau al luptei armate1

(SLA) sunt dezvoltate trei reţele specializate sau grile interconectate într-o reţea mare printr-un flux informaţional polivalent unic: (1) reţeaua/grila senzorilor; (2) reţeaua/grila decidenţilor (regizorilor); (3) reţeaua/grila executanţilor (actorilor).

Senzorii (detectorii) – oameni, structuri, echipamente etc. – destinaţi descoperirii, înregistrării şi transmiterii realităţilor fizice, evenimentelor, fenomenelor din SLA în reţeaua mare sub formă de date, formează reţeaua/grila senzorilor. Datele (despre evenimentele din SLA) procesate (analizate, sintetizate) automat devin informaţii generatoare a cunoaşterii situaţiei din arealul de interes în timp real.

Decidenţii (regizorii) – oameni, structuri, suport tehnic – de la toate nivelurile ierarhice sunt entităţile care îndeplinesc funcţiile proceselor Comandă-Control (C2) şi ansamblul lor constituie reţeaua/grila de conducere.

Luptătorii (actorii) – oameni, structuri, forţe, inclusiv armamentul – indiferent de categoria de forţe a armatei, sunt entităţi generatoare a valorii putere de luptă, de acţiune militară în general şi, interconectaţi informaţional, formează grila de execuţie.

Reţeaua (mare) – ansamblul celor trei reţele specializate/grilelor senzorilor, decidenţilor şi actorilor, interconectate pe baza înaltei tehnologii a informaţiei şi comunicaţiilor (Information Technology and Communication, IT&C), integrate pentru diseminarea2 informaţiei – generează efecte sinergice3, constituie infostructura RBR/NCW şi transformă SLA în infosferă. Reţeaua, cu dispunere omnidirecţională, acoperă SLA şi este adaptabilă în funcţie de criterii de operaţionalizare. De asemenea, este superioară platformei4 prin eliminarea delimitărilor spaţiale şi reducerea celor temporale, mai ales prin infostructura dedicată gestionării fluxului informaţional; drept urmare, generează sinergia efectelor, relaţii în timp real, autosincronizare.

1 Într-o lume, în care oamenii se deplasează cu viteze supersonice, iar capitalurile se transferă electronic (prin

teletransmiteri de date), frontierele temporale dintre riscuri–ameninţări–ţinte sunt eliminate, acţiunile militare propriu-zise şi asociate capătă caracteristici dimensionale amplificate – ceea ce explică trecerea de la „câmp de luptă” (battle field) la „spaţiul luptei armate” (battle space).

2 Difuziune, împrăştiere, dispersie, răspândire. 3 Sinergie, asociere a mai multor entităţi spre îndeplinirea aceleiaşi funcţii. 4 Platforma de luptă (exemplu: nava militară): modalitate de combinare a senzorilor şi armamentului, prin C2, într-

o structură capabilă să acţioneze cvasiindependent; puterea de luptă este generată numai dacă senzorii asigură datele necesare angajării luptătorilor, iar ţinta se încadrează în capabilităţile elementelor de lovire cu foc; dezavantajul principal constă în inferioritatea bătăii armelor faţă de distanţele de achiziţionare a ţintei de către senzori; eficienţa platformei depinde de mai mulţi factori: mişcarea ţintei (fixă, mobilă), duratele transmiterii–procesării datelor în informaţii şi ciclului decizional, folosirea sau nu a contramăsurilor etc. [7].

71

Reţeaua, în condiţiile diversificării şi înmulţirii misiunilor, facilitează reducerea efectivelor forţelor armate în limite acceptabile din punct de vedere politic şi economic.

3.3. Concepte cheie ale RBR/NCW Concepţia RBR/NCW ţine de comportamentele uman şi organizaţional şi este

generată de un model de gândire nou, ce exprimă abilitatea de a conduce într-un sistem al cărui suport tehnic – o reţea informaţională cvasiautomatizată - asigură cunoaşterea exhaustivă a mediului, mijlocind autosincronizarea acţională a forţelor în executarea hotărârii decidentului.

Tehnologiile erei informaţionale eliberează sursa puterii de luptă de locaţie şi de centrul de conducere: executanţii îşi sporesc eficienţa prin mişcare, mijlocind „trecerea” de la masarea forţelor la concentrarea efectelor.

Trei ar fi conceptele/reperele cheie ale concepţiei RBR/NCW. Forţele dispersate geografic au eliberat luptătorii de constrângerile locaţiei

(pot acţiona adecvat, deplasa rapid şi menţine coeziunea) prin schimbarea modului de gândire: planificarea sinergiei efectelor în locul masării forţelor; protecţie sporită, prin poziţionarea forţelor în afara bătăii armelor adversarului; reducerea nevoilor de transport, prin angajarea pe obiective diferite fără redislocare de senzori sau de elemente de execuţie.

Omniştienţa forţelor creează condiţii pentru autosincronizarea luptătorilor, deveniţi mai eficienţi decât la operarea autonomă şi mai bine mascaţi. Consacrarea prin standardizare a principalelor proceduri de stat major facilitează executanţilor intuirea deciziilor comandanţilor – acestea presupunând acurateţe şi oportunitate pentru date, capacitate de procesare pentru transformarea datelor în informaţii, nivel de experienţă suficient pentru convertirea informaţiilor în cunoştinţe.

Legăturile eficiente – între entităţile amice din SLA, în grilele specializate şi între acestea prin reţea – sunt asigurate de o infostructura comunicaţională bazată pe un sistem de comunicaţii manageriat informatic, fiabil şi sigur.

4. Conceptul FORCEnet al USNavy1

Procesul de modernizare impus de NCW în USNavy a evidenţiat trei necesităţi esenţiale: reţea dezvoltată pentru C3I; instrumente noi pentru gestionarea cunoaşterii, care să asigure acţiuni asupra informaţiei, precum şi colaborarea pe verticală şi pe orizontală; tehnologii fără fir pentru lărgirea benzii2.

Proiectul noii arhitecturi informaţionale va servi viziunii operaţionale Seapower 21, va realiza o asociere între ONR, OPNAV, NETWARCOM, SPAWAR,

1 http://www.onr.navy.mil, Apporter de bataille la largeur de band au champ. 2 Principala caracteristică tehnică a reţelei, determină cantitatea de date purtate de semnale electrice ce se pot

transfera/transmite între două dispozitive electronice (echipamente de comutaţie sau terminale de abonat/utilizator). Un studiu al Rand Co. estimează pentru aplicaţii militare o bandă de circa 50 ori mai mare ca cea utilizată în Irak (2003), în termeni de hacker „încărcarea a trei filme fiecare a 1000 de MB pe secundă”. „… nu vor exista probabil niciodată resurse suficiente pentru a realiza o reţea de comunicaţii completă şi funcţională, cu dislocare de senzori şi sisteme de lovire oriunde în lume …”[5]

72

NWDC şi utilizatorii Flotei navale. Toate serviciile îşi vor conecta sistemele C3 într-o reţea de luptă, de mare distanţă.

Comanda USNavy din Pacific a început desfăşurarea IFFWARNET: împreună cu SPAWAR şi biroul OpNav FORCEnet, au integrat IFF cu INFOTECH 21 (Tehnologia informaţiei 21) şi EC4G (C4 a Forţei expediţionare) cu alte concepte ale Marinei, spre a crea o reţea radio de grup intra-operaţie; astfel, reţeaua: mijloceşte acţiunea unitară a grupului, chiar dacă elementele îi sunt separate de sute de mile; furnizează date dincolo de orizont, favorizând manevra şi poziţionarea forţelor.

Sistemul de comandă al Marinei (GCCS - M), prin iniţiativele SPAWAR şi NETWARCOM, a atins un înalt nivel de funcţionalitate, de care beneficiază şi Infanteria marină.

Conceptul FORCEnet, ce ţine de tehnologie (ştiinţă tehnică + inginerie), se află în centrul strategiei Seapower 21 şi asigură implementarea noilor tehnologii informaţionale în Forţele Navale şi Infanteria Marină, prin trepte succesive (step by step). FORCEnet asigură supremaţia informaţională, la fiecare nivel al luptei armate, prin cunoaşterea superioară a spaţiului luptei (indiferent de dimensiunile acestuia, precum Pacificul), ceea ce mijloceşte acţiuni mai rapide şi mai eficiente, apărând ca multiplicator de forţe.

Flota Pacificului: - are în responsabilitate un areal de peste 102 milioane mile pătrate, pentru o

forţă navală compusă din circa 190 nave de luptă, de suprafaţă şi submarine, 1400 avioane, 190.000 marinari şi infanterişti marini, 30.000 civili1;

- participă activ la operaţiile din Afganistan şi Irak; - se află într-un amplu proces de transformare: personalul de specialitate

recepţionează tehnica NCW şi se antrenează pentru operare; comandanţii se antrenează pe nave mai rapide; structurile de acţiune şi de reacţie se adaptează (grupuri expediţionare mai suple şi mai rapide, pentru sprijinul unor forţe exterioare);

- sprijină acţiunile războiului global împotriva terorismului, operând transformările specifice NCW pentru a spori eficacitatea;

- grupul de lucru întrunit JFF 519, cu un personal de luptă (Warfighting) în totalitate desfăşurabil în Pacific (şi nu numai) şi circa 150 de forturi (locaţii), este folosit pentru control-relaţii-verificări, reţele Internet, e-mail, reţele telefonice şi de televideoconferinţă.

JFF 519 dă comandanţilor decizional şi combatant mai multă flexibilitate, în sensul de a rezolva un evantai mai larg de crize, de la cele de mică amploare (locale) la conflictul armat regional.

Se dezvoltă noi tehnologii de antene, „lărgirea benzii” ţintind capacitatea reţelei de a asigura informaţii detaliate şi viteze de transmitere mai mari.

1 http://www.military-information-tehnology.com.

73

5. RBR în NATO şi UE [6][7] 5.1. În NATO Efectele semnificative ale globalizării – apărute în mediile economic, social,

politic şi de securitate ale statelor dezvoltate – constituie pentru NATO provocări ale capacităţii de răspuns la orice evenimente şi ameninţări în derulare.

„Capacităţi NATO Facilitate de Reţea” (NATO Network Enabled Capability, NNEC) numeşte strategia de dezvoltare şi integrare a capacităţilor pe baza principiilor definite în cadrul teoriei „Operaţii bazate pe reţea” (Network Centric Operations, NCO) – denumiri ce reflectă aprecierea de către Alianţă a teoriei reţelei în lupta armată a SUA.

NNEC – conceptul promovat de Alianţă – identifică soluţia integrării instrumentelor militare şi politice, adoptarea unor noi metode şi structuri organizaţionale capabile să asigure rezultate rapide şi decisive la nivelele operativ şi strategic, în afara zonelor tradiţionale de responsabilitate (acoperite de Tratatul de la Washington).

Comandamentul Aliat pentru Transformare (Allied Command Transformation, ACT) este structura responsabilă cu planificarea şi derularea procesului reţelizării („networking”), în sensul că asigură finanţarea eforturilor de cercetare - dezvoltare de concept, de experimentare şi implementare.

„The Military Challenge” este documentul ce prezintă viziunea (comună celor doi comandanţi strategici ai NATO) asupra viitoarelor operaţii ale Alianţei care „vor avea un preponderent caracter expediţionar şi vor angaja toate dimensiunile spaţiului de luptă, cu orientarea clară spre efecte”.

Principiile NNEC, pentru implementarea unitară a conceptului NCO sunt: - interconectarea multiplă a componentelor forţei determină perfecţionarea

schimbului de informaţii; - schimbul determină perfecţionarea calitativă a distribuirii informaţiilor; - distribuţia informaţiilor facilitează colaborarea, determină creşterea

vitezei de decizie, amplifică efectul multiplicator al forţei şi, pe cale de consecinţă, facilitează supremaţia;

- supremaţia informaţională se dobândeşte prin capacităţi de vizualizare a potenţialului adversarului;

- superioritatea cunoaşterii determină înţelegerea rapidă a intenţiilor adversarului şi monitorizarea situaţiei din spaţiul acţiunilor militare;

- superioritatea decizională presupune: existenţa cadrelor legislativ şi regulamentar (standarde, proceduri etc.), folosirea tehnologiei VTC şi aplicarea principiului enunţării clare a stării de finalitate şi a intenţiei comandantului decident;

- superioritatea acţionărilor – prin aplicarea principiilor operaţiilor bazate pe efecte şi al acţiunii decisive pentru obţinerea de efecte superioare;

- capacităţi de simulare şi de distribuţie a acestora la distanţă, cu rezultate spectaculoase în domeniile interoperabilităţii şi uniformizării instrucţiei.

74

5.2. RBR în UE În Europa, desfăşurarea operaţională a NCW/NCO aproape că nu există,

(micile excepţii fiind Marea Britanie şi Suedia), dar se consideră prioritate identificarea modalităţilor de aplicare a conceptului SUA/NATO în propriul spaţiu sau în cel de interes, prin concentrarea asupra segmentelor strategice (îndeosebi a celor existente), urmând ca celelalte să fie realizate treptat.

Europa – parte a elitei tehnologice a lumii – optează pentru un „model european” al NCW/NCO, compatibil cu dimensiunea euro-atlantică deja existentă şi eficientă şi care să-i fortifice tendinţa de direcţionare a globalizării.

NCW/NCO nu poate fi implementat în orice ţară. În Marea Britanie1 şi în Suedia2 există anticipări semnificative, datorită atât tehnologiei, îndeosebi TC&I, cât şi flexibilităţii economice.

Preocupări există şi în Franţa, armata Germaniei având deja sisteme de transmiteri date pentru obuziere, tancuri, maşini şi aviaţie, cu interfeţe ce corespund RBR.

Cu siguranţă şi în Rusia există preocupări pentru cibernetizarea spaţiului luptei armate.

Organizaţia de Cooperare în domeniul Armamentelor (compusă din 7 ţări: Franţa, Germania, Marea Britanie, Spania, Belgia, Luxemburg, Turcia) urmează a achiziţiona, până în 2022 (de la Airbus Military S.L.) 180 de avioane A400M de transport strategic, echipate fiecare cu câte 4 sisteme de radiocomunicaţii VHF/UHF, ce vor putea fi utilizate în spaţiul aerian internaţional în cadrul conceptului RBR/NCW. Sistemele de radio Rohde&Schwartz de ultimă generaţie utilizează protocoalele de comunicaţii standardizate NATO, furnizând capacităţi cu salt de frecvenţă rapidă şi alte funcţii prin facilităţile de teledescărcare de noi programe.

6. Standardizarea NCO în folosul societăţii civile [6][7][8]

NCOIC (Network Centric Operations Industry Consortium)3 grupează 28 societăţi civile într-un mediu ce facilitează colaborarea – pentru diferite sisteme, platforme, proceduri şi mijloace de comunicaţii – direcţionată de standardizare şi interoperabilitate.

NCOIC apare ca o transpunere a conceptului NCO din domeniul militar „E-Defence” în societatea civilă „E-Bussines” – al doilea mare transfer (primul fiind cel al strategiei) – mai interesate fiind departamentele pentru securitate internă, ministerele transportului, agriculturii, mai ales cel al comunicaţiilor.

1 În lucrarea „Network Enabled Capability – NEC. An Introduction” editată de M.Ap. al Marii Britanii, NEC se

defineşte drept modalitatea de integrare coerentă şi eficientă a senzorilor, armelor, decizenţilor şi logisticii pentru a obţine efecte rapide şi precise.

2 Viziunea Suediei asupra NCW „Network Based Defence”, NBD – Apărarea bazată pe Reţea pune accentul pe interoperabilitate într-o viitoare coaliţie, principalul beneficiu al dezvoltării conceptului fiind restructurarea forţelor armate de nivel tactic-operativ spre a deveni mai mobile, mai informate, mai eficiente.

3 Inteligence Online, Nr. 485, 8 oct. 2004.

75

Principiile NCO sunt aplicabile sectorului industrial mai ales în ceea ce priveşte conducerea şi logistica.

7. Concluzii [4][5][6][7][8]

RBR/NCW este un „produs” al revoluţiei în domeniul militar (Revolution of Military Affairs, RMA) care, pe lângă generalizarea noilor tehnologii de comunicaţii şi informatice, transformă structurile şi dezvoltă strategii adecvate societăţii informaţionale.

RBR/NCW este filozofia războiului modern în sensul că, ca niciodată până acum:

- integrează informaţional antenele C4I2SR cu reţele senzorilor şi platformelor de luptă realizând, prin diseminarea informaţiilor, omniştienţa forţei şi înlocuirea masării forţei cu sinergia efectelor;

- se bazează pe înalta tehnologie a comunicaţiilor şi a informaţiei, pe sisteme de armament performante şi capabilităţi tehnice de vârf;

- scurtează semnificativ ciclul de conducere (minimizează intervalul dintre captarea datelor, achiziţia obiectivului şi lovire), stimulând o reacţie instantanee, generată de înalta tehnologie supervizată de om.

Esenţa RBR o reprezintă comunicarea complexă în reţea, simultană, selectivă şi direcţională, în timp real şi în funcţie de cerinţele concrete ale misiunii.

Reţeaua are rolul integrator: interconectează electronic componentele spaţiului luptei armate (C2, senzorii, luptătorii şi mediul) făcând posibilă funcţionarea acestora ca un întreg1.

Transformarea este cuvântul de ordine: - ecranele să furnizeze, în timp real, imagini pentru cunoaşterea rapidă şi

completă a situaţiei tactic-operative; - colaborarea să asigurare creşterea vitezei de execuţie, de sesizare a

evenimentelor şi de răspuns la ameninţări; - capacitatea de supraveghere se dezvoltă până la eliminarea surprinderii şi

maximizarea efectelor. RBR/NCW are la origine preluarea în domeniul militar a „e-bussines”,

stimulând la rându-i cel de al doilea mare transfer către societatea civilă - NCO (primul fiind strategia).

Introducerea tehnologiilor şi aplicarea strategiilor specifice RBR/NCW se realizează printr-un proces neliniar, prin metodologia paşilor mărunţi, dar şi prin salturi spectaculoase şi ascensiuni accelerate, priorităţile fiind: integrarea reţelelor de comunicaţii şi informatice; lărgirea benzii de reţea (pentru creşterea semnificativă a capacităţii şi vitezei de transmitere); echiparea reţelei cu hardware şi software compatibile RBR; operaţionalizarea bazelor de date specifice RBR; interconectarea în reţea a senzorilor şi surselor I2SR2; structurarea comandamentelor operaţionale şi a

1 „Întregul este mai mult decât suma părţilor”, Aristotel (384-322 î.e.n.) – savant şi filozof grec ale cărui logică şi intuiţii îşi păstrează actualitatea.

2 I2SRA, Integrated Intelligence Surveillance and Reconnaissance Architecture, Supravegherea Integrată a

76

unităţilor de luptă astfel încât să poată opera în reţele reale şi virtuale; producerea sistemelor de arme compatibile cu filosofia RBR şi/sau adaptarea celor existente exigenţelor războiului în epoca informaţională deplină.

NATO şi UE dezvoltă filosofia RBR/NCW, situându-se în avangarda tehnologică, doctrinară şi strategică a politicii militare, războiului şi luptei armate moderne.

Armata României, prin Directiva Ministerială NATO, a iniţiat procesul de transformare (sub asistenţa unor specialişti în domeniul implementării RBR) pornind de la priorităţile specifice: structura forţelor, integrarea RTP/STAR în NGCS şi crearea RMNC1, finalizarea sistemelor C4I2SR, strategia de înzestrare.

Forţele Navale prin realizarea SICIFN2, achiziţionarea de nave de luptă moderne şi formarea propriilor specialişti în RBR/NCW se menţin în avangarda procesului de transformare.

Responsabilităţile privind elaborarea concepţiei şi a strategiei de implementare a conceptului RBR sunt [7]:

- pentru CFA şi comandamentele operaţionale: identificarea elementelor proprii ce se pot folosi în procesul de implementare; desfăşurarea programelor şi planurilor de implementare; realizarea digitalizării platformelor şi reţelelor fizice existente.

- pentru instituţiile de învăţământ militar: introducerea etapizată în planurile de învăţământ a temelor necesare şi modelarea permanentă a conceptului (pe baza concepţiei şi strategiei de implementare); organizarea de cursuri pentru instruire şi evaluare, în viziune RBR, a ofiţerilor şi subofiţerilor; simulare şi modelare pentru RBR; dotarea cu tehnologii informatice compatibile RBR pentru instruire.

În societatea cunoaşterii ştiinţifice, chiar dacă armatele sunt profesioniste, responsabilitatea domeniului apărării şi securităţii, a înzestrării cu mijloace specifice RBR/NCW revine întregii societăţi.

Bibliografie 1. Toffler Alvin – Al treilea val, Editura Politică, 1983. 2. Toffler Alvin şi Heidi:

– Război şi antirăzboi, Editura Antet, 1995. – Puterea în mişcare, Editura Antet, 2001.

3. Filip Gh. Fl. (coordonator) – Societatea informaţională, societatea cunoaşterii, Editura Expert, 2001.

4. Arădăvoaicei Gh., Stancu Val. – Războaiele de azi şi de mâine, Editura Militară, 1999.

5. Dumitru Cristea, Roceanu Ion – Războiul bazat pe reţea. Provocarea erei informaţionale în spaţiul de luptă, Editura Universităţii de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2005.

Informaţiilor şi Arhitectura Recunoaşterii.

1 RTP, Reţeaua de transmisiuni permanentă; NGCS, Sistemul de Comunicaţii General NATO; RMNC, Reţeaua Militară Naţională de Comunicaţii.

2 SICIFN, Sistemul Integrat de Comunicaţii şi Informatică al Forţelor Navale.

77

6. Văduva Gh. – Războiul bazat pe reţea în fizionomia noilor conflicte militare, Editura U.N.Ap., 2005.

7. *** – Aspecte teoretico-metodologice şi modalităţi practice de aplicare a conceptului „RĂZBOI BAZAT PE REŢEA” în ARMATA ROMÂNIEI, corespunzător „STRUCTURII de FORŢE 2007”, M.Ap.N., S.M.G., Centrul de Studii Strategice de Securitate, Bucureşti, 2007.

8. *** – Războiul bazat pe reţea şi viitorul acţiunilor militare, Seminar ştiinţific, Centrul de Studii Strategice de Securitate şi Apărare, Editura U.N.Ap., Bucureşti, 26.05.2005.

9. Roceanu Ion – Fundamente ale sistemelor C4I, Bucureşti, Editura U.N.Ap., 2004.

10. Dumitru Cristea: – Sistemul informatic integrat al MAp, Comunicare ştiinţifică, Centrul

de Studii Strategice de Securitate şi Apărare, Editura U.N.Ap., Bucureşti, 2005.

– Comanda şi controlul RBR, Comunicare ştiinţifică, U.N.Ap., Bucureşti, 2005.

– Sistemele de comunicaţii şi informatic ale Armatei României, Sibiu, Revista Comunicaţiilor şi Informaticii, Nr.4/2004 şi Nr.5/2005.

11. Mureşan Mircea (ş.a) – Tehnologiile de vârf şi domeniul militar, Editura Militară, 1995.

12. Nicolaescu Gh., Simileanu V. – Războiul informaţional, Editura TopForm, Bucureşti, 2004.

13. Ionescu Aurelian – Războiul Bazat pe Reţea, Observatorul Militar, Nr. 15 (14 – 20 aprilie) 2005.

14. Viceamiral Cebrowski K. Arthur, Garstka J. John – Network Centric Warfare: Its Origin and Future, www.usni.org/Proceedings/Articles98/ARO Cebrowski.htm...

15. Kishore Sengupta, Carl R. Jones – Created Structures for Network – Centric Warfare: Perspectives from Organization Theory, www.dodccrp.org/1999CCRTS/pdf_files/track_4/017sengu.pdf.

16. Tibil George – O perspectivă instituţională asupra viitorului Politicii Europene de Securitate şi Apărare, Observatorul Militar, Nr. 9 (7 – 13 martie 2007).

78

RĂZBOIUL ELECTRONIC ÎN OPERAŢIILE NAVALE MODERNE

Căpitan Dan PANAIT, Centrul Radioelectronic şi Observare

1. Locul şi rolul războiului electronic în conflictele armate moderne

Folosirea intensă şi neîntreruptă a mijloacelor şi forţelor de război electronic în cadrul ultimelor confruntări armate, dar şi evoluţia situaţiei politico-militare din ultimul deceniu, au produs mutaţii de fond în concepţiile doctrinar-strategice ale marilor puteri, influenţate şi de revoluţia în domeniul tehnologiei informatice, care a dus la informatizarea şi electronizarea rapidă a societăţii.

Dacă în perioada „războiului rece” elementul central al doctrinelor militare ale marilor puteri militare era varianta războiului neconvenţional, în special cel nuclear, în prezent asistăm la o reevaluare a acestor concepte, prin diminuarea rolului componentei nucleare, la care însă nu s-a renunţat definitiv, în favoarea formelor şi metodelor de război clasic, cu folosirea armamentului de mare precizie şi a sistemelor electronice, în condiţiile în care unele elemente ale războiului informaţional sunt utilizate tot mai insistent, încă din timp de pace, pentru promovarea intereselor politice, economice sau de securitate. In acest context, războiului electronic i-au revenit sarcini noi, pe plan mondial, deoarece prezintă avantajul obţinerii, cu maximă operativitate şi pe mari adâncimi, a unor efecte comparabile cu războiul clasic şi care exclud totodată urmările secundare, catastrofale ale unui eventual conflict militar.

Dezvoltarea rapidă a industriei electronice, roboticii, ciberneticii şi informaticii a pus la dispoziţia forţelor armate o cantitate mare şi diversă de mijloace electronice, capabile să satisfacă cerinţele militare de conducere, control, comunicaţii şi informatică. În aceste condiţii, cunoaşterea şi stăpânirea situaţiei electronice în ducerea războiului a devenit un factor deosebit de important în obţinerea victoriei. Alături de perfecţionarea echipamentelor electronice pentru descoperirea, identificarea, urmărirea obiectivelor si conducerea focului, un loc important l-a ocupat şi realizarea sistemelor de atac electronic, din ce în mai mult cibernetizate, care utilizează pe scară largă componente optoelectronice pe bază de laser, radiaţii în infraroşu şi microunde. De altfel, din desfăşurarea ultimelor confruntări armate a reieşit că este de neconceput să se planifice o operaţie aeriană, maritimă sau terestră fără aplicarea măsurilor de război electronic.

Deşi războiul electronic este parte integrantă a unei campanii militare, acţiunile de sprijin electronic se desfăşoară permanent, încă din perioada de pace, asupra adversarilor potenţiali, cu ajutorul sateliţilor, avioanelor şi navelor de cercetare,

79

posturilor terestre de supraveghere, dar şi prin serviciile de informaţii, în scopul descoperirii şi localizării mijloacelor de comunicaţii şi de radiolocaţie, pentru stabilirea modurilor de lucru şi a parametrilor tehnico-tactici ai acestora, în scopul realizării băncilor de date necesare organizării şi executării atacului şi protecţiei electronice, dar şi a dezvoltării unor noi sisteme.

Astfel, războiul electronic trebuie să se reaşeze într-un cadru mai vast de acţiuni, înglobând spaţiile fizice (la suprafaţa solului sau a apei, în atmosferă, în cosmos şi sub apă), pe cel al undelor electromagnetice şi acustice, prin intermediul cunoaşterii mediului electromagnetic şi informaţional. Toate aceste deziderate se pot realiza numai printr-o vastă activitate de culegerea a informaţiilor pentru cunoaşterea situaţiei, cerinţă specifică tuturor componentelor de acţiune a unei forţe militare.

Prin aplicarea corectă a măsurilor specifice războiului electronic se va evita degradarea sau neutralizarea sistemelor proprii de comandă, control şi informaţii, a altor sisteme de senzori utilizaţi în sprijinul luptei, precum şi a sistemelor de descoperire, interceptare, identificare, monitorizare şi localizare, inclusiv de conducere a navigaţiei aeriene sau maritime, concomitent cu evitarea manevrelor de dezinformare electronică executate de inamic.

Aşa cum reiese din cele prezentate, realizarea supremaţiei în „cea de-a cincia dimensiune” a spaţiului de luptă, cea electronică (celelalte patru fiind lungimea, lăţimea, înălţimea şi adâncimea), constituie o funcţie permanentă şi activă executată încă din timp de pace, fapt care necesită un management adecvat care să preceadă angajarea forţei, ducerea acţiunilor de luptă şi asigură ieşirea acesteia din situaţia de criză.

80

2. Locul şi rolul războiului electronic în operaţiile forţelor navale

Spaţiul maritim în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea forţele navale este multidimensional şi complex. El cuprinde spaţiul aerian şi cosmic, pe cel de la suprafaţa apei, şi de sub apă, precum şi pe cel terestru de la litoral. Din această cauză, controlul unei părţi din spaţiul maritim presupune şi posibilitatea de a acţiona în toate aceste medii. Mediul care le întrepătrunde şi care permite libera circulaţie a informaţiei este cel electronic, în spectrul undelor electromagnetice şi hidroacustice. Pe baza undelor se poate realiza cercetarea, descoperirea şi monitorizarea acţiunilor mijloacelor electronice, avertizarea asupra unor ameninţări electronice, executarea atacului electronic, neutralizarea lucrului acestora, precum şi dezinformarea conducerii adversarului sau a sistemelor de armament, prin acţiuni de interceptare, bruiaj, mascare sau dezinformare electronică.

Echipamentele militare utilizate în operaţii de către forţele navale şi nu numai, prin funcţionarea lor, generează în unele spectre de frecvenţe unde electromagnetice şi acustice, fapt ce le individualizează putând fi relativ uşor de recunoscut după „amprenta” creată. În urma „citirii” acesteia, specialiştii militari în domeniu pot să interpreteze situaţia tactică şi operativă curentă. Proprietatea fundamentală a undelor electromagnetice şi acustice o reprezintă capacitatea de a se propaga directiv în spaţiu sub formă de radiaţii. În funcţie de parametrii acestor radiaţii, mediul natural poate acţiona într-o proporţie mai mică sau mai mare asupra lor, producându-le deformarea direcţiei de propagare (prin reflexie, refracţie, respingere magnetică – acţionarea asupra componentei magnetice a undelor electromagnetice, medii ionizate etc.) sau prin absorbţia acestora (în condiţiile propagării prin medii bogate în oxigen – ceaţă, fum, nori etc.). Aceste însuşiri sunt folosite de către armele şi dispozitivele electronice instalate pe platformele navale în două modalităţi: fie pentru transmiterea şi prelucrarea informaţiilor, în conformitate cu destinaţia aparaturii respective, fie distructiv, prin utilizarea de energii concentrate în factori de neutralizare a capacităţilor funcţionale ale dispozitivelor precedente, regăsite sub clasa echipamentelor de război electronic.

Importanţa războiului electronic pentru forţele navale a fost conştientizată începând cu primele încercări de blocare a traficului radio al forţelor armate ale adversarului, atestată de istorie pe timpul războiului ruso-japonez, când s-a executat prima acţiune de bruiaj radio în comunicaţiile realizate de forţele japoneze. În anul 1905, operatorii ruşi îmbarcaţi pe crucişătorul Ural, după ce au interceptat unele comunicări radio, au emis pe aceeaşi frecvenţă, reuşind astfel să neutralizeze comunicaţiile radio între navele militare japoneze.

Pentru forţele navale, importanţa aplicării măsurilor de război electronic s-a conturat pe timpul acţiunilor militare desfăşurate în războaiele contemporane. Astfel au fost obţinute performanţe notabile în cadrul războiului din Vietnam (folosirea pe scară largă a bruiajului ochit, radio şi radar, în sprijinul forţelor navale care au participat la acţiuni de minare), în timpul conflictului din Liban (aplicarea masivă şi concentrată a bruiajului şi dezinformării radar pentru distrugerea unei mari unităţi de rachete antiaeriene libaneze), în conflictul din insulele Malvine, din anul 1982 (pentru neutralizarea legăturilor radio de conducere pe UUS a aviaţiei argentiniene).

81

Operaţia multinaţională „Furtună în Deşert”, din anul 1991, poate fi considerată momentul de cotitură în schimbarea viziunii asupra importanţei războiului electronic în asigurarea sprijinului de luptă pe timpul operaţiilor aeriene şi navale.

Loviturile aeriene, lansate de pe cele şase portavioane americane, au fost executate numai pe fondul măsurilor intense de bruiaj radio şi radar. În acest conflict, pierderile forţelor navale americane au fost considerate nule în raport cu importanţa misiunii.

Pe baza experienţei dobândite, în cadrul loviturilor aeriene asupra unor obiective terestre executate de pe platformele navale, în conflictele militare din Iugoslavia, Afganistan şi Irak (2003) s-au perfecţionat măsurile de atac şi protecţie electronică, ceea ce a condus la concluzia că războiul electronic a devenit parte integrantă a oricărei activităţi militare, ce implică folosirea forţei, „cheia” asigurării superiorităţii militare în condiţiile războiului asimetric contemporan.

Războiul electronic reprezintă, prin urmare, o componentă activă a operaţiilor navale. Putem defini că războiul electronic cu specific naval reprezintă acţiunea militară care, prin măsuri specializate şi prin alte măsuri aferente, bazate pe utilizarea energiei undelor electromagnetice şi acustice, va interzice folosirea spectrelor de frecvenţă absolut utile în funcţionarea sistemelor de conducere şi de arme ale inamicului şi care va asigura protecţia echipamentelor electronice proprii pe timpul exploatării acestora. Războiul electronic naval este parte importantă a unei concepţii militare şi contribuie substanţial la micşorarea posibilităţilor de realizare a surprinderii propriilor forţe navale de către un agresor aero-naval, prin identificarea poziţiei acestuia şi scoaterea din funcţiune sau neutralizarea sistemelor sale electronice, favorizând astfel libertatea de acţiune în luptă. Războiul electronic naval furnizează informaţii despre dispunerea, organizarea şi intenţiile unui adversar naval aflat în zona de interes sau de responsabilitate, pe timp de pace şi în situaţii de criză, precum şi despre inamic în timp de război.

În conformitate cu prevederile Strategiei de securitate naţională, a Concepţiei războiului electronic în Armata României (2002) şi Doctrinei pentru războiul electronic (2003), principalul rol al acţiunilor de război electronic este acela de a câştiga confruntarea în spaţiul electromagnetic, cu sistemele electronice a căror activitate poate fi, după caz, potenţial ostilă sau ostilă. Pentru Armata României, războiul electronic constituie un „ansamblu de acţiuni militare, care implică utilizarea energiei electromagnetice, executate cu scopul de a determina, exploata, contracara, reduce şi preveni acţiunile ostile în spaţiul electromagnetic, precum şi măsurile care asigură desfăşurarea în siguranţă a acţiunilor trupelor proprii şi/sau aliate”.

În cadrul forţelor navale, războiul electronic oferă o gamă de facilităţi care contribuie substanţial la eficientizarea operaţiilor întrunite aero-navale şi de litoral. Executarea oportună şi corectă a acţiunilor specifice războiului electronic în contextul desfăşurării operaţiilor unei forţe navale conduce spre satisfacerea cerinţelor şi condiţiilor predeterminate (prin acţiunea acestuia numai în spectrul undelor electromagnetice şi hidroacustice), sau se poate constitui, în acelaşi timp, în mijloc activ pentru îndeplinirea unor scopuri previzionate, cu efect deosebit asupra sistemului de comandă şi control inamic.

Considerăm că rolul războiului electronic naval este să influenţeze fluxul informaţional al comenzii şi controlului formaţiilor navale şi mijloacelor de luptă ale

82

inamicului, prin neutralizarea parametrilor necesari propagării undelor sau distrugerea fizică a echipamentelor generatoare de unde şi prin aceasta îngreunarea sau împiedicarea procesului de generare a deciziei, precum şi să degradeze fluxurile informaţionale ale sistemelor electronice de cercetare, ochire, achiziţionare de ţinte, recunoaştere de tip amic-inamic etc., independente sau dispuse pe arme, amplasate atât pe nave cât şi pe litoral, precum şi ale sistemelor de propagandă radio şi TV ale inamicului. Prin aceasta, rolul războiului electronic naval se individualizează de cel al altor forme de desfăşurare a războiului informaţional, care îşi propun să acţioneze asupra informaţiei în mod general, fără a fi capabile să acţioneze distructiv asupra informaţiilor utile pentru inamic.

3. Componentele războiului electronic în operaţiile forţelor navale Prin numărul mare şi prin importanţa deosebită în operaţiile navale moderne,

sistemele electronice instalate la bordul navelor de luptă au transformat războiul naval într-o problemă de electronică. Din punct de vedere teoretic, războiul electronic în domeniul naval este format din trei componente:

- sprijinul electronic; - atacul electronic; - protecţia electronică. Sprijinul electronic pentru operaţiile navale reprezintă ansamblul activităţilor

de detectare, interceptare, identificare, localizare a tuturor surselor de radiaţii ale inamicului, precum şi analiza emisiunilor, în scopul recunoaşterii imediate a ameninţărilor şi riscurilor din spaţiul electromagnetic şi hidroacustic, precum şi avertizarea forţelor proprii. Sprijinul electronic se constituie ca fiind sursa de informaţii pentru întocmirea situaţiei electronice şi stabileşte cerinţele pentru realizarea deciziei de război electronic naval al componentelor de atac electronic, protecţie electronică şi a altor acţiuni tactice, însumând astfel efortul cercetării tuturor dispozitivelor de avertizare asupra iradierii incluse în sistemele de armă, a receptoarelor specializate în identificarea şi analiza emisiunilor interceptate, precum şi a sistemelor electronice destinate pentru identificarea şi evaluarea vulnerabilităţilor electronice proprii.

În cadrul forţelor navale, măsurile de sprijin electronic (ESM) au ca suport tehnic sistemele de cercetare terestre, aeriene, navale şi cosmice asupra semnalelor electromagnetice sau hidroacustice, sistemele de avertizare la iradiere, aparatura telemetrică sau de goniometrare pentru localizarea surselor de radiaţii, precum şi aparatura de comandă-control-corecţie automată a bruiajului electronic.

La bordul navelor de luptă mai mari sunt instalate mai multe tipuri de sisteme şi senzori de sprijin electronic (ESM) pentru interceptarea emisiilor radar, supravegherea şi identificarea radar, localizarea în scopul recunoaşterii ameninţării şi pentru obţinerea de informaţii prin cercetarea semnalelor (SIGINT), respectiv prin mijloace de cercetare a semnalelor de comunicaţii (COMINT) şi de cercetare a amprentei semnalului (ELINT).

De asemenea, în cadrul măsurilor de sprijin electronic, la bordul navelor de luptă sunt instalate sisteme pentru cercetarea semnalelor din spectrul optoelectronic

83

(OPTINT – Optical Intelligence), cercetarea semnalelor în spectrul hidroacustic (ACOUSTINT), cercetarea surselor de radiaţie (RINT – Radiation Intelligence/Radar Intelligence) şi analiza amprentei electromagnetice şi hidroacustice (MASINT – Measurement and Signature Intelligence). Analiza amprentelor electromagnetice şi hidroacustice include activităţi de interceptare, selectare, prelucrare, identificare şi ierarhizare în funcţie de pericolul pe care-l reprezintă vectorul purtător al emiţătorului de radiaţii electromagnetice şi hidroacustice. În funcţie de importanţa şi misiunile de îndeplinit, la bordul navelor pot fi ambarcate o serie de echipamente specializate, produse inclusiv în sistem modular, pentru obţinerea de informaţii prin:

- cercetarea radar (Radar Intelligence – RADINT); - cercetarea acustică (Acoustic Intelligence – ACOUSTINT); - cercetarea în domeniul undelor nucleare (Nuclear Intelligence – NUCINT); - cercetarea semnalelor radio, cu emisie continuă şi în impulsuri (Radio

Frequency/Electromagnetic Pulse Intelligence – RF/EMPINT); - cercetarea optoelectronică (Electro-optical Intelligence – ELECTRO-

OPTINT); - cercetarea laser (Laser Intelligence – LASINT); - cercetarea caracteristicilor de reflexie a materialelor (Materials

Intelligence); - cercetarea radiaţiilor neintenţionate (Unintentional Radiation Intelligence –

URINT); - cercetarea radiaţiilor emise de diverse componente chimice şi biologice

(Chemical and Biological Intelligence – CBINT); - cercetarea armelor cu energie direcţionată (Directed Energy Weapons

Intelligence – DEWINT). Avertizarea electronică pentru forţele navale constă în asigurarea prevenirii

navelor, a grupărilor navale sau aero-navale, asupra iradierii realizată cu dispozitivele active de autodirijare radar, laser sau hidroacustic instalate pe sistemele de armament inamice, respectiv pe rachetele şi torpile cu sisteme active de dirijare şi autodirijare. Astfel, aceste sisteme descoperă prezenţa fizică a mijloacelor de luptă inamice, determină tipul echipamentului radiant, distanţa până la acesta, viteza de deplasare şi traiectoria, datele fiind trimise pentru estimarea momentului optim de respingere a atacului electronic inamic.

Echipamentele folosite pentru avertizarea electronică (RWR – Radar Warning Receiver), sunt clasificate în funcţie de benzile de frecvenţă pe care lucrează, în receptoare de avertizare împotriva iradierii cu unde laser, specifice domeniului optoelectronic (IR/optical/UV Warning), a iradierii cu unde radio specifice sistemelor de armă (pentru identificarea sursei de iradiere – Target Location Identification, avertizarea asupra atacului inamic cu rachete – Missile Warning), precum şi de avertizare sonică împotriva atacului cu torpile.

Atacul electronic în cadrul forţelor navale presupune un ansamblu de acţiuni non-letale şi distructive executate, care implică utilizarea energiei electromagnetice şi hidroacustice, sau a armelor antiradiaţii, pentru obţinerea supremaţiei în spaţiul electromagnetic sau amplificarea efectelor negative asupra mijloacelor electronice

84

identificate în dispozitivul acţional al inamicului. În acţiunile de atac electronic din dotarea forţelor navale se utilizează deliberat energia pentru blocarea funcţionării sistemelor electronice sau pentru distrugerea fizică a acestora prin aplicaţii cu energie direcţionată şi cu sisteme de arme care se direcţionează/autodirijează pe radiaţia electromagnetică sau hidroacustică, cu intenţia de a afecta capacitatea sa de luptă. Atacul electronic este considerat un procedeu de lovire şi se utilizează în combinaţie cu alte procedee de distrugere, cu foc sau prin acţiuni de luptă, în dinamica desfăşurării operaţiilor navale.

Subcomponentele atacului electronic pentru forţele navale sunt: distrugerea apărării electronice, bruiajul electronic şi dezinformarea sistemelor electronice navale.

Distrugerea apărării electronice, numită în regulamentele NATO „neutralizarea electronică”, reprezintă acţiunea distructivă de război electronic ce presupune angajarea armamentelor care folosesc energie directă sau armament dirijat pe fascicul electromagnetic. Armele de acest gen se utilizează în acţiuni navale, concomitent cu acţiunile de bruiaj şi dezinformare electronică. În funcţie de destinaţia lor, forţele navale sau aeronavale pot utiliza, în spectrul undelor electromagnetice:

- rachete antiradiaţie (ARM – Anti-Radiation Missile); - arme cu microunde de mare putere (HPM – High Power Microwave); - arme cu laser (destinate neutralizării senzorilor dispozitivelor

optoelectronice); - arme radionice pentru neutralizarea personalului.

De asemenea, în spectrul undelor hidroacustice se utilizează o serie de echipamente specifice, inclusiv torpile cu cap de autodirijare pasiv pe unda hidroacustică.

Bruiajul electronic reprezintă acţiunea nonletală de război electronic, bazată pe radiaţia, re-radiaţia sau reflexia energiei electromagnetice,pentru a preveni sau a reduce folosirea eficientă a spectrului electromagnetic şi hidroacustic de către inamic, în scopul diminuării sau neutralizării capabilităţilor de luptă ale acestuia, prin îngreunarea sau neutralizarea funcţionării sistemelor electronice ale inamicului, respectiv prin saturarea canalului de recepţie al echipamentului respectiv.

Acţiunile de bruiaj pot fi executat, prim metode diverse, de pe platforme navale, aeriene sau terestre. Bruiajul este detectabil şi odată radiat acesta poate fi clasificat, iar sursa de bruiaj localizată. Printr-o folosire neadecvată, fără să se ţină cont de principiile realizării compatibilităţii electromagnetice, bruiajul poate induce interferenţe în cadrul sistemelor electronice similare, proprii sau amice.

Bruiajul electronic activ, atât electromagnetic cât şi acustic, acţionează asupra aparaturii de recepţie a inamicului, denaturează semnalele sau imaginile înregistrate în aparatura terminală de reprezentare, perturbă sau împiedică separarea informaţiei utile din totalitatea semnalelor recepţionate, de comunicaţii sau de non-comunicaţii, reduce distanţa de descoperire, acţiune şi precizia sistemelor automatizate şi de control, inducând în eroare pe operatori.

Bruiajul electronic pasiv presupune adoptarea de măsuri perturbatoare directe asupra undelor reflectate intenţionat prin utilizarea de obiecte naturale şi artificiale

85

sau a condiţiilor naturale generate prin schimbarea mediului electronic ambiant şi influenţarea mijloacelor electronice ale adversarului, a căror funcţionare se bazează pe recepţia şi prelucrarea semnalelor electromagnetice. Astfel, se creează situaţii electronice false, care vor îngreuna observarea şi identificarea obiectivelor electronice reale. Aceste „ţinte false”, în funcţie de spectrul pe care-l afectează pot fi:

- nori reflectorizanţi creaţi prin diferite pulberi, ionizări, suspensii de aerosoli sau vapori de apă;

- centroide de reflexie create cu reflectori dipoli pentru undele radar; - ţinte false luminoase şi termice pentru aparatura optoelectronică; - emiţătoare de unde electromagnetice sau hidroacustice, remorcate, în

derivă, ancorate sau paraşutate; - capcane hidroacustice pentru torpile cu bule de aer, etc. Dezinformarea electronică în cadrul operaţiilor navale, reprezintă acţiunea

non-letală de război electronic bazată pe radierea, re-radierea, alterarea, absorbţia sau reflexia energiei electromagnetice, desfăşurată cu scopul de a degrada sau îngreuna folosirea informaţiilor recepţionate şi/sau funcţionarea sistemelor electronice ale inamicului, de a-i crea stări de confuzie, abatere sau atragere pe alte obiective a adversarului sau a sistemelor sale electronice. Această subcomponentă ia următoarele forme:

- dezinformarea electronică prin simulare; - dezinformarea electronică prin manipulare; - dezinformarea electronică prin imitare. În funcţie de domeniul spectrelor unde se execută, se poate clasifica în

dezinformare radio, dezinformare radar, dezinformare optoelectronică şi dezinformare acustică. Dezinformarea electronică se realizează prin utilizarea de:

- generatoare de emisiuni pentru realizarea ţintelor false cu intermitenţă, cu repetiţie sau permanente;

- tehnici imitative realizate prin crearea unor emisiuni false utilizate în sistemele radar, de navigaţie sau comunicaţii;

- capcane sau alte materiale care pot crea ţinte false; - materiale absorbante de energie electromagnetică şi hidroacustică; - complete de protecţie antiradar în scopul reducerii contrastului radar, pe

fondul mediului ambiant; - alte materiale absorbante sau disipante de energie; - complete şi echipamente de protecţie pentru reducerea amprentei în

domeniul infraroşu. Protecţia electronică în cadrul operaţiilor navale reprezintă un cumul de

acţiuni ce se desfăşoară cu scopul de asigurare a securităţii electronice a personalului şi a platformelor navale de luptă (nave, aeronave, staţii, vehicule), faţă de acţiunile de sprijin şi atac electronic duse de forţele navale inamice, precum şi de apărare electronică împotriva atacului electronic inamic.

Protecţia electronică la bordul navelor se realizează prin măsuri pasive, active şi de control al emisiunilor. Măsurile de protecţie electronică pasive sunt considerate ca fiind nedectabile şi includ proceduri şi tehnici specifice protecţiei echipamentelor împotriva unor interferenţe ale dispozitivelor proprii care radiază energie. Măsurile

86

de protecţie electronică active sunt detectabile de senzorii inamicului prin faptul că se realizează prin emisiuni care vor altera parametrii necesari funcţionării sistemelor inamice, în scopul asigurării unor posibilităţi efective de lucru a forţelor navale proprii şi aliate.

Securitatea comunicaţiilor (COMSEC) şi securitatea semnalelor non-comunicaţii (ELSEC), reprezintă o activitate de bază specifică protecţiei electronice. Securitatea comunicaţiilor se realizează prin metode „soft”, cu program informatic specializat, care va realiza criptarea informaţiei transmise, şi „hard”, prin metode de emisie cu salt în frecvenţă şi spectru împrăştiat. De altfel, securitatea semnalelor non-comunicaţii implică menţinerea unui nivel minim al radiaţiei secundare şi utile, atât a emisiunii respective cât şi a echipamentului generator de radiaţii electromagnetice, astfel încât să nu poată fi interceptat şi analizat în scopul monitorizării sau distrugerii sistemului.

Aşadar, fiecare componentă a războiului electronic contribuie, prin capabilităţile sale, la realizarea obiectivelor întregii operaţii navale întrunite. Componenta navală a unei forţe întrunite are un rol deosebit de important în ducerea acţiunilor specifice de război electronic şi a operaţiilor informaţionale şi va contribui, cu echipamentele de sprijin şi atac electronic îmbarcate la bordul navelor, la creşterea eficienţei acţiunilor duse în spaţiul aerian şi maritim, dar şi în spaţiul terestru adiacent zonelor de litoral, prin acţiuni conjugate cu alte forţe care aparţin componentelor terestre şi aeriene.

Bibliografie 1. Concepţia războiului electronic în Armata României, ediţie 2002; 2. Doctrina pentru război electronic, S.M.G., 2003; 3. Management pentru război electronic, Cpt. cdor. dr. Sorin Topor, 2005; 4. Războiul electronic naval, Cpt. cdor. dr. Sorin Topor, 2005.

87

RĂZBOI ELECTRONIC

Căpitan Edith-Marian RADA, Fregata „Regele Ferdinand”

1. Determinarea poziţiei

În prima parte vă prezentăm câteva principii generale despre ESM (Electronic Support Measures).

1.1. Procesul de determinare a unei surse de emisie şi interceptarea emisiei ESM este definit ca fiind totalitatea acţiunilor luate pentru interceptarea,

determinarea poziţiei, analiza, clasificarea şi înregistrarea radiaţiilor electromagnetice în scopul exploatării acestor emisii. Aşadar ESM asigură o sursă de informaţii pentru determinarea prezenţei şi identificării inamicului, localizarea în relevment, analizarea parametrilor emisiei, înregistrarea datelor şi clasificarea ţintelor. Utilizarea ESM este pur pasivă fiind nedetectabilă pentru inamic. ESM poate acoperi tot spectrul electromagnetic, dar războiul electronic este în general concentrat pe interceptarea emisiilor radar.

1.1.1. Obiectivele ESM: - reperarea adversarului prin metode pasive; - asigurarea informaţiilor despre sistemul electronic al adversarului necesar

pentru determinarea tipului de emiţător, tipului de platformă sau chiar numele platformei dacă există într-o bază de date;

- asigurarea prin metode pasive a culegerii, prelucrării parţiale şi înregistrarea datelor despre ţintă;

- asigurarea unei baze de date pentru conducerea contramăsurilor electronice (ECM – Electronic Counter Measures);

- monitorizarea surselor proprii de emisie.

1.1.2. ESM. Acţiuni defăşurate pentru obţinerea de informaţii 1. CERCETAREA/INTERCEPTAREA Cercetarea spectrului de frecvenţă determină existenţa emisiilor electronice şi

asigură avertizarea asupra ameninţărilor. 2. LOCALIZAREA Procesul determinării sursei şi interceptarea emisiei. ESM nu poate determina

poziţia sau distanţa până la o sursă de emisie, dar determină relevmentul.

88

3. ANALIZA Procesul de măsurare a caracteristicilor emiţătorilor, determinarea valorilor

parametrilor primari (frecvenţă, PRF, PD, tipul de scanare şi perioada de scanare) şi a parametrilor secundari (schimbarea frecvenţei, schimbarea PRF, modulaţia în puls).

4. CLASIFICAREA În urma procesului de analiză se poate determina ce fel de emiţător s-a detectat,

platforma pe care este emiţătorul, identitatea platformei şi desigur tipurile de vectori posibili de pe platforma respectivă.

5. ÎNREGISTRAREA Procesul de culegere a caracteristicilor emiţătorilor pentru folosirea ulterioară,

analizarea detaliată de către structuri specializate şi constituirea Bazei de date a emiţătorilor (Emitter Data Base).

Informaţii obţinute din interceptare: - prezenţă; - identitate; - relevment şi poziţie; - compunerea forţelor; - posibilele intenţii şi mişcări; - caracteristicile tehnico-tactice ale platformei.

Avantajele ESM: - ESM detectează emisiile radar înainte ca radarul să poată detecta platforma

ESM; - ESM este complet pasiv, deci nedetectabil; - ESM poate identifica ţinta şi vectorii posibili prin analiza parametrilor

emiţătorului; - ESM poate asigura o posibilă intenţie a inamicului.

În continuare se prezintă posibilităţile de determinare a poziţiei unei surse de emisie.

Determinarea poziţiei unui emiţător/ platformă, poate fi realizată prin diferite metode. Două din cele mai utilizate metode sunt:

- triangulaţia – se realizează cu mai multe platforme proprii - determinarea poziţiei ţintei cu relevmente succesive – se realizează cu o

singură platformă

Triangulaţia Două sau mai multe platforme proprii determină relevmente simultan la

emiţător, în acelaşi timp înregistrând propria poziţie. Aceste poziţii şi relevmentele vor fi plotate şi se va obţine poziţia emiţătorului.

Acurateţea determinării poziţiei depinde de mai mulţi factori: acurateţea sistemului ESM folosit, metoda de corelare folosită la relevare, metoda de determinare a poziţiei proprii etc. Pentru determinarea elementelor evolutive ale emiţătorului se repetă triangulaţia la anumite perioade de timp.

89

Determinarea poziţiei ţintei cu relevmente succesive Se iau o serie de relevmente la emiţător după anumite perioade de timp în timp

ce platforma proprie se mişcă/navigă pe un drum constant, cu poziţia cunoscută şi înregistrată în acelaşi timp luându-se relevmentele la emiţător. Determinarea poziţiei emiţătorului este posibilă numai dacă emiţătorul este fix (de exemplu o staţie de coastă). Acurateţea determinării poziţiei depinde de mai mulţi factori: acurateţea sistemului ESM folosit, metoda de corelare folosită la relevare, metoda de determinare a poziţiei proprii etc.

90

CONFIGURAREA INSTITUŢIILOR DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN FORŢELE NAVALE ÎNTR-O PLATFORMĂ INTEGRATĂ DE FORMARE ŞI

PERFECŢIONARE A PERSONALULUI

Comandor dr. Marian SÂRBU, Ofiţer 1 în Compartimentul Standardizare din Statul Major al Forţelor Navale

1. Introducere

Din punct de vedere etimologic, termenul „educaţie” poate fi dedus din latinescul educo – educare (a alimenta, a îngriji, a creşte – plante sau animale). Cu înţelesuri similare întâlnim, la francezi, în secolul al XVI-lea, termenul „education”, din care va deriva şi cel românesc „educaţie”.

Ca un corolar putem observa că educaţia poate fi considerată drept condiţie a accesului şi integrării individului într-un anume mediu socio-cultural şi de muncă. Din însăşi definirea educaţiei ca „activitate, sistem de acţiuni de formare-dezvoltare a personalităţii educatului, de influenţare conştientă, orientată şi reglată către anumite finalităţi”, rezultă necesitatea existenţei unei abordări explicite a conceperii, organizării, coordonării, evaluării, optimizării continue a elementelor procesului educaţional. Acesta devine chiar domeniul de studiu al managementului educaţional, văzut şi ca teorie, şi ca practică, ca ştiinţă şi artă. Căci însăşi educaţia este tot astfel concepută şi realizată. Noile provocări puse în faţa şcolii sunt următoarele:

1. Şcoala de care avem nevoie trebuie să furnizeze o alfabetizare universală de cel mai înalt grad, cu mult peste ceea ce înseamnă „alfabetizare” astăzi. Acest deziderat cere ca şcoala – în special şcoala începătorilor – să subordoneze totul dobândirii unei pregătiri de bază. Această pregătire însă, nu se mai rezumă la conceptul tradiţional de alfabetizare adică citirea, scrisul, aritmetica. Alfabetizarea trebuie să treacă cu mult peste aceste fundamente. Noua alfabetizare cere o înţelegere de bază a ştiinţei şi a dinamicii tehnologiei, o familiarizare cu limbile străine. Ea mai cere, de asemenea, să înveţi cum să fii eficient ca membru al unei organizaţii, ca un angajat.

2. Şcoala trebuie să ofere elevilor (studenţilor) de la toate nivelurile motivaţia de a învăţa şi disciplina învăţării continue, cere ca învăţarea să se deruleze pe tot parcursul vieţii, şi din acest motiv, şcoala trebuie să ofere elevilor motivaţia de a face asta. Şcoala va continua să-i înveţe pe tineri, dar o dată ce procesul învăţării devine o activitate pe viaţă mai degrabă decât ceva care încetează o dată ce devenim

91

„adulţi”, şcolile vor trebui să fie organizate pentru învăţarea pe întreaga durată a vieţii.

3. Şcoala trebuie să fie un sistem deschis, accesibil atât persoanelor cu instruire superioară cât şi persoanelor care, din diverse motive, nu au dobândit acces la educaţie avansată în primii lor ani de viaţă. Aproape pretutindeni organizarea şcolilor se bazează pe presupunerea că elevul trebuie să intre în fiecare stadiu la o anumită vârstă, cu o pregătire prescrisă şi standardizată. Acest mod de organizare a procesului educaţional devine incompatibil cu necesităţile societăţii bazate pe cunoştinţe.

4. Şcoala trebuie să împărtăşească cunoştinţele atât ca substanţă cât şi ca proces. În societatea bazată pe cunoştinţe, oamenii trebuie să înveţe cum să înveţe. Noile tehnologii ar putea avea cel mai greu cuvânt de spus în acest sens. Ele eliberează profesorii de sarcina de a petrece majoritatea timpului cu învăţarea de rutină, învăţarea corectivă, învăţarea repetitivă. În sistemul tradiţional, profesorii îşi petreceau timpul cu activităţi de „urmărire”, erau „asistenţi” ai învăţării. Acum însă acest lucru poate fi făcut de computer mai bine decât de o fiinţă umană. Profesorii, vor putea avea astfel din ce în ce mai mult timp pentru a identifica, a discerne capacităţile indivizilor, pentru a se concentra asupra lor şi pentru a-i îndruma pe elevi; altfel spus, vor avea mai mult timp pentru a preda.

5. Educaţia, în societatea informaţiei nu mai este un monopol al şcolilor, ea pătrunde în întreaga societate. Organizaţiile angajatoare de orice fel – întreprinderi, agenţii guvernamentale, organizaţii non-profit – trebuie să devină şi ele instituţii de învăţare şi de predare. Şcolile, din ce în ce mai mult, trebuie să lucreze în parteneriat cu angajatorii şi organizaţiile angajatoare. În mod tradiţional, şcoala a fost locul în care oamenii învaţă, în timp ce locul de muncă reprezintă locul unde oamenii muncesc. Treptat, linia de demarcaţie dintre cele două va deveni neclară. Din ce în ce mai mult, şcoala va fi locul unde adulţii continuă să înveţe chiar dacă muncesc. În acelaşi timp, în mod egal, locul de muncă va fi locul unde adulţii continuă să înveţe. Astfel, şcolile şi instituţiile angajatoare vor trebui să înveţe tot mai mult să lucreze împreună.

Desigur, sisteme de şcolarizare diferite vor reacţiona diferit la toate aceste provocări. Ce anume se va preda şi se va învăţa; cum anume se va preda şi învăţa; cine se va folosi de şcolarizare; poziţia şcolii în societate – toate acestea se vor schimba în următoarele decenii. Într-adevăr, nici o altă instituţie nu are în faţa sa încercări atât de radicale cum sunt cele care vor transforma şcoala.

Dar cea mai mare schimbare, este aceea că furnizorul de educaţie va trebui să se angajeze şi să dea rezultate. El va trebui să stabilească performanţa pentru care ar trebui să fie responsabilă, şi pentru care este plătită. Altfel spus, şcoala va deveni în sfârşit responsabilă. Organizarea şcolii în condiţiile societăţii post-industriale vizează „personalitatea viitorului”, care angajează „un nou mod de a creşte tânăra generaţie” bazat pe următoarele ipoteze metodologice:

- se va învăţa mai mult decât acum în afara clasei şi mai puţin în clasă; - învăţământul se va întrepătrunde şi împleti cu munca şi se va repartiza mai

echilibrat pe parcursul vieţii individului;

92

- performerii zilei de mâine se vor maturiza mai repede graţie responsabilităţilor primite de timpuriu în cadrul clasei electronice.

Printre criticile care au fost aduse şcolii tradiţionale şi care în opinia mea se pot reitera şi procesului educativ din instituţiile militare de învăţământ se numără următoarele:

- şcoala nu mai pregăteşte pentru viaţă, ci, dimpotrivă, izolează de viaţă; prin dominantele sale – autoritarismul, intelectualismul şi verbalismul - şcoala tradiţională ale cărei caracteristici sunt păstrate de multe cadre didactice provoacă alterarea contactelor cu mediul, natural şi familial, al existenţei studentului sau elevului, ducând la inadaptare;

- explicaţia în exces, lecţia permanentă în care vocea profesorului reprezintă instrumentul major al vieţii şcolare suprimă şi înlocuiesc raţionamentul şi acţiunea studentului sau elevului, sărăcind şcoala, reducând-o la lecţii, teme şi manuale;

- în concepţia multor cadre didactice la baza demersului educativ se află prezumţiile că „profesorul ştie sau ar trebui să ştie tot” şi că „studentul sau elevul se consideră a nu şti nimic”.

„Noul spirit al timpului” are deja consecinţe concrete şi esenţiale la nivelul învăţământului superior. Preocupările în sfera informaţiei devin esenţiale fiind obiectivul central al diferitelor oferte de educaţie. În aceste condiţii universităţile se transformă treptat în „şcoli de masă”, iar creaţia se instituţionalizează şi accelerează, constituind o componentă esenţială a forţei de muncă. Pe acest teren au apărut şi continuă să apară marile probleme şi dileme ale perspectivelor adaptării educaţiei la o societate, o civilizaţie şi o „lume” în continuă şi din ce în ce mai rapidă şi mai inedită schimbare şi dezvoltare. Consecinţele sunt numeroase şi câteva concepte le rezumă sintetic: „schimbare de paradigmă în învăţământul superior”, „societatea cunoaşterii”, „învăţământul – vârf de lance al dezvoltării întregii societăţi”, etc. Este pentru prima dată când la nivelul Ministerului Educaţiei şi Cercetării se propune ca obiectiv major, supra-şcolarizarea, îmbunătăţirea calităţii învăţământului, reciclarea şi formarea continuă a forţei de muncă aflându-se în centrul preocupărilor noilor economii.

2. Modul de configurare a platformei integrate de învăţământ de marină

În concepţia Statului Major al Forţelor Navale învăţământul de marină trebuie să se desfăşoare într-o platformă integrată de învăţământ, cu instituţii de formare şi de perfecţionare a personalului. Instituţiile de formare a personalului Forţelor Navale sunt: Academia Navală Mircea cel Bătrân (studii universitare de licenţă, masterat şi doctorat şi cursuri de formare continuă) şi Şcoala Militară de Maiştri a Forţelor Navale (învăţământ postliceal de formare şi cursuri de formare continuă), iar Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Navale pentru perfecţionarea personalului, realizându-se astfel, o platformă integrată de învăţământ.

Actuala structură integrată de învăţământ şi instrucţie a Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” cuprinde:

93

- învăţământ universitar de licenţă, pentru formarea ofiţerilor pentru marina militară şi pentru marina civilă, în cadrul a doua facultăţi (Facultatea de Marină Militară şi Facultatea de Marină Civilă);

- învăţământ universitar de licenţă de masterat; - cursuri postuniversitare în cadrul celor două facultăţi menţionate mai sus; - învăţământ postliceal pentru formarea maiştrilor militari, în cadrul Şcolii

Militare de Maiştri a Forţelor Navale; - învăţământ de perfecţionare şi specializare pentru ofiţeri şi maiştri militari

în cadrul Şcolii de Aplicaţie a Forţelor Navale; - învăţământ de specializare pentru soldaţi şi gradaţi voluntari în cadrul

Centrului de Instrucţie al Forţelor Navale. Actuala organigramă (vezi Anexa nr. 1) care reuneşte instituţional, funcţional

şi educaţional întregul proces de formare a personalului de marină, se bazează pe următoarele argumente:

1. Valorificarea experienţei acumulate în cei peste 133 de ani de existenţă neîntreruptă a învăţământului de marină desfăşurat printr-o coordonare unitară a întregului sistem de formare, perfecţionare şi specializare a personalului destinat Forţelor Navale şi Marinei Civile.

2. Reducerea substanţială a cheltuielilor generate de pregătirea personalului din marină în instituţii separate.

3. Asigurarea unui raport optim între numărul de studenţi şi cursanţi şi numărul de cadre didactice şi instructori militari. Spre exemplu, în anul universitar 2005-2006 în cadrul celor 3 entităţi de învăţământ ale Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” au fost educaţi şi instruiţi 3234 de studenţi şi cursanţi de către un corp profesoral format din 177 cadre didactice şi instructori militari. În baza acestor date rezultă un raport de 18/1 studenţi şi cursanţi/cadre didactice şi instructori.

4. Folosirea intensivă şi în comun a bazei materiale şi a facilităţilor logistice existente în cadrul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, îmbinată cu valorificarea optimă a pregătirii profesionale şi de specialitate a corpului didactic din cele trei instituţii; Folosirea în comun a bazei materiale s-a concretizat astfel:

- studenţii de la Facultatea de Marina Militară din Academia Navală au desfăşurat lecţii vizită şi unele şedinţe practice la cabinetele din dotarea catedrei Navigaţie şi arme de marină din Şcoala Militară de Maiştri a Forţelor Navale (cabinetul de artilerie şi muniţie, cabinetul de rachete, cabinetul de arme sub apă, cabinetul de hidrolocaţie);

- cursurile de carieră atât pentru ofiţeri cât şi pentru maiştri militari organizate de Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Navale s-au desfăşurat folosindu-se baza materială şi sălile de specialitate de la Şcoala de Maiştri Militari a Forţelor Navale (poligon de vitalitate, cabinet de marinărie, sala de specialitate motoare şi maşini navale);

- atât elevii/cursanţii cât şi cadrele didactice din Şcoala Militară de Maiştri şi Şcoala de Aplicaţie au folosit baza materială a Academiei Navale pentru executarea orelor de pregătire fizică şi prevenirea şi stingerea incendiilor (bazinul de înot, poligonul de vitalitate);

94

- unele utilităţi ale platformei de învăţământ sunt folosite şi de echipajele unităţilor de nave (bazinul de înot, poligonul de vitalitate al Academiei Navale, ambarcaţiunile din dotarea Centrului de Pregătire Marinărească şi sporturi nautice Palazu Mare);

- punctul de informare – documentare NATO existent la Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Navale este consultat şi de cadrele didactice de la Academia Navală şi Şcoala Militară de Maiştri, iar unele standarde au fost implementate în programele analitice;

- elevii seriei 2004-2006 ai Şcolii Militare de Maiştri au fost testaţi la limba engleză la cabinetele de limbi străine din dotarea Departamentului de limbi străine din Academia Navală.

Există în cadrul Şcolii Militare de Maiştri de Marină şi în Academia Navală unele cabinete cu denumiri similare (cabinet de artilerie şi muniţii, cabinet de rachete, cabinet de arme sub apă, cabinet de hidrolocaţie), dar destinaţia şi dotarea acestora este diferită. Cabinetele din Academia Navală sunt organizate în vederea desfăşurării învăţământului universitar de formare, răspunzând cerinţelor generale de prezentare a sistemelor de armament sau instalaţii şi mai puţin pe detalierea componentelor, aspect pe care îl rezolvă cabinetele de la Şcoala de Maiştri.

La ambele instituţii există câte un poligon de vitalitate, dar acestea au destinaţii diferite. Poligonul de vitalitate de la Şcoala de Maiştri este destinat formării deprinderilor de acţiune la lupta cu apa şi focul individual şi cu grupa, iar cel de la Academia Navală este destinat pentru formarea deprinderilor colective de luptă cu apa şi focul, la nivelul echipajului navei.

5. Realizarea unei compatibilităţi educaţionale şi de instruire cu sistemele de pregătire ale unor instituţii de învăţământ similare celor din statele membre NATO .

6. Posibilitatea asigurării unei colaborări didactice între catedrele celor trei instituţii de pe platformă. În Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Şcoala Militară de Maiştri a Forţelor Navale şi Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Navale trebuie să existe catedre distincte, acestea având misiuni diferite. (vezi Anexa nr. 2):

- la Academia Navală învăţământul se poate asigura cu cadre didactice universitare, militare şi civile şi cu instructori militari, în special la disciplinele militare de specialitate;

- la Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Navale activitatea didactică de perfecţionare se poate desfăşura cu instructori militari;

- la Şcoala Militară de Maiştri procesul de învăţământ se poate desfăşura cu instructori militari şi profesori civili - de nivel liceal.

Se poate asigura la nivelul celor trei instituţii o activitate de colaborare didactică în următoarele domenii:

- folosirea în comun a bazei materiale existente la nivelul celor trei instituţii - cabinete, laboratoare, pe baza unei planificări iniţiale;

- colaborarea cadrelor didactice din cele trei instituţii pentru realizarea în comun a unor manuale, note de curs, cărţi de specialitate etc;

95

- cadrele didactice de limbi străine din Şcoala Militară de Maiştri pot participa la sesiunile de evaluare STANAG organizate de Academia Navală, tot pe baza unei planificări iniţiale;

- cadrele didactice din Academia Navală pot fi cooptate în comisiile de examene de absolvire la Şcoala Militară de Maiştri;

- cadrele didactice din cele trei instituţii pot fi cooptate în colective de cercetare a unor granturi câştigate pe bază de competiţie;

- desfăşurarea unor activităţi în comun de genul simpozioane, mese rotunde, workshopuri etc.

3. Cursuri posibile de acţiune privind formarea ofiţerilor pe filiera directă şi indirectă, cu avantaje, dezavantaje

Proiectarea învăţământului militar pentru formarea, specializarea şi dezvoltarea

profesională a ofiţerilor în Forţele Navale este redată în Anexa nr. 3. Considerăm că actuala modalitate de pregătire a ofiţerilor de marină pe filiera

directă este cea mai viabilă modalitate de pregătire parcurgând următoarele cicluri (vezi Anexa nr. 4):

- studiile universitare de licenţă în domeniul Inginerie navală şi navigaţie cu cele două specializări: Navigaţie, hidrografie şi echipamente navale şi Electromecanică navală;

- cursul de bază organizat în Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Navale, cu durata de 6 luni, în vederea pregătirii pentru a ocupa prima funcţie pe navale din organica unităţilor Forţelor Navale;

- urmarea cursurilor de carieră care permit ocuparea funcţiilor de căpitan şi locotenent comandor;

- posibilitatea urmării cursurilor universitare de masterat în cadrul Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” sau a unor facultăţi civile;

- posibilitatea urmării cursurilor de masterat din Universitatea Naţională de Apărare care îi vor da competenţe de a încadra o funcţie de stat major;

- posibilitatea urmării cursurilor universitare de doctorat din Academia Navală sau din alte instituţii de învăţământ superior, inclusiv din Universitatea Naţională de Apărare.

- posibilitatea de a urma cursuri postuniversitare de pregătire din Academia Navală sau Universitatea Naţională de Apărare.

1. Formarea ofiţerilor de marină pe filiera directă oferă următoarele: - avantaje:

• motivaţie pentru activitatea care se desfăşoară în Forţele Navale; • iniţierea studiilor în cadrul Academiei Navale care este o instituţie

acreditată de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării; • folosirea bazei materiale existente în cadrul Academiei Navale; • folosirea experienţei didactice a corpului profesoral care este

acreditat conform normelor Ministerului Educaţiei şi Cercetării;

96

• având în vedere că arma marină este o armă tehnică, urmarea ciclului universitar de licenţă în domeniul fundamental al ingineriei le acordă absolvenţilor cunoştinţele generale şi de specialitate necesare pentru încadrarea pe funcţiile navelor marinei militare şi civile;

• ofiţerii cunosc încă din timpul facultăţii specificul activităţii din Forţele Navale şi îşi asumă responsabilităţile, riscurile şi dificultăţile din acest mediu;

• posibilitatea de urmare a traseului în carieră după finalizarea studiilor universitare de licenţă tot în cadrul Academiei Navale;

• recunoaşterea calificării obţinute în Academia Navală în cei patru ani de studii în viaţa civilă;

• formarea după ciclul de studii universitare de licenţă, a deprinderilor de bază, de luptător profesionist al armei marină.

- dezavantaje: • demisii din sistemul militar.

2. Formarea ofiţerilor de marină pe filiera indirectă poate oferi următoarele: - avantaje:

• costuri mai mici pentru formarea iniţială/student. - dezavantaje:

• lipsa motivaţiei pentru specificul Forţelor Navale; • posibile costuri suplimentare pentru formarea altor ofiţeri ca

urmare a renunţării la serviciul în Forţele Navale.

4. Cursuri posibile de acţiune privind formarea iniţială şi continuă a personalului militar în cadrul şcolilor de aplicaţie sau în afara acestora;

avantaje, dezavantaje

Considerăm că actuala structură a Şcolii de Aplicaţie a Forţelor Navale, de perfecţionare a pregătirii pentru toate categoriile de personal, pe filiera directă răspunde priorităţilor şi necesităţilor Forţelor Navale, şi anume: specializarea şi dezvoltarea profesională a personalului din unităţile de nave şi cele de uscat ale Forţelor Navale, capabil să asigure, potrivit funcţiilor pentru care se pregătesc, managementul îndeplinirii de către structurile militare pe care le conduc, a misiunilor specifice în timp de pace şi la război. Pe grade militare, perfecţionarea pregătirii se poate configura astfel:

Pentru ofiţeri: - curs de bază până la 6 luni în vederea specializării în armă a ofiţerilor şi

pregătirea acestora pentru prima funcţie din cariera militară; - perfecţionarea graduală a pregătirii profesionale prin cursuri de carieră (curs

avansat – până la 10 săptămâni şi curs de stat major - până la 10 săptămâni) pentru încadrarea unor funcţii de comandă, stat major sau logistice în structurile Forţelor Navale;

97

- specializarea ulterioară a ofiţerilor pentru îndeplinirea altor funcţii decât cele de bază, prin cursuri de nivel.

Pentru maiştri militari: - curs de bază în Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Navale în vederea

specializării în armă a maiştrilor militari şi pregătirea acestora pentru prima funcţie din cariera militară;

- perfecţionarea graduală a pregătirii profesionale prin cursuri de carieră: • curs avansat; • curs pentru maiştri militari clasa a II-a; • curs pentru maiştri militari clasa I; • curs pentru maistru militar principal.

Pentru soldaţi şi gradaţi voluntari: - curs de bază de 8 săptămâni:

• modulul I - instruire individuală • modulul II - perfecţionarea instruirii de specialitate.

Printre avantajele pregătirii în cadrul Şcolii de Aplicaţie a personalului militar necesar pentru încadrarea unităţilor Forţelor navale putem enumera:

- continuitatea pregătirii desfăşurată în cadrul celorlalte instituţii de formare - Academia Navală şi Şcoala Militară de Maiştri a Forţelor Navale;

- existenţa unui corp de instructori militari de calitate; - posibilitatea îmbinării instrucţiei cu activitatea practică desfăşurată la

bordul navelor militare; - posibilitatea utilizării bazei materiale existente la nivelul platformei de

învăţământ;

5. Eficientizarea învăţământului de formare a maiştrilor militari de marină

Considerăm că actuala modalitate de formare a maiştrilor militari de marină pe filiera directă este deocamdată cea mai viabilă. Şcoala de Maiştri Militari a Forţelor Navale „Amiral Murgescu” are misiunea de a organiza şi desfăşura procesul de formare a cadrelor cu studii medii pentru necesităţile Forţelor Navale prin învăţământ postliceal.

Pe timpul celor doi ani de pregătire obiectivele actului didactic sunt: însuşirea cunoştinţelor specifice de bază, de cultură militară şi de specialitate necesară evoluţiei maiştrilor militari în carieră; formarea deprinderilor necesare deservirii tehnicii din dotarea navelor.

Ulterior, pentru dezvoltarea carierei, maiştri militari au posibilitatea de a urma cele 4 cursuri de carieră (curs avansat; curs pentru maiştri militari clasa a II-a; curs pentru maiştri militari clasa I; curs pentru maiştri militari principali) din Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Navale sau cursurile altor instituţii de învăţământ superior civile sau militare.

Şcoala Militară de Maiştri a Forţelor Navale dispune de un corp de instructori militari şi cadre didactice civile cu un înalt nivel de pregătire ştiinţifică şi

98

psihopedagogică, capabil să asigure desfăşurarea procesului de formare a maiştrilor militari de marină ca luptători şi conducători de microgrupuri militare, buni specialişti în armă.

Baza materială a şcolii, în continuă modernizare, precum şi activităţile practice desfăşurate la bordul navelor asigură formarea deprinderilor de a exploata, întreţine şi menţine în stare de operativitate armamentul şi tehnica de luptă din dotarea acestora.

În vederea eficientizării învăţământului de formare a maiştrilor militari de marină, pentru activitatea viitoare trebuie să se acţioneze în următoarele direcţii:

- creşterea ponderii practic aplicative a învăţământului (reducerea duratei de pregătire în Şcoala de Maiştri Militari a Forţelor Navale de la 2 ani la un an şi jumătate şi continuarea pregătirii în Şcoala de Aplicaţie timp de 6 luni);

- revederea ariei curiculare şi introducerea în cadrul programelor analitice a tehnicii de la bordul navelor nou intrate în dotarea Forţelor Navale;

- asigurarea complementarităţii bazei materiale a învăţământului din Şcoala de Maiştri Militari a Forţelor Navale cu cea din Academia Navală „Mircea cel Bătrân”;

- ridicarea nivelului de pregătire a corpului instructorilor militari prin efectuarea de către aceştia a unui stagiu de ambarcare de până la trei luni pe nave ale Forţelor Navale;

- ridicarea nivelului de pregătire psihopedagogică a corpului instructorilor militari prin participarea acestora la unele cursuri ţinute de cadre didactice din Academia Navală „Mircea cel Bătrân”;

- modernizarea şi completarea bazei materiale a învăţământului. Desigur, toate instituţiile de învăţământ militar trebuie să se alinieze cerinţelor

modernizării învăţământului românesc pentru a face faţă integrării în spaţiul european. În opinia noastră, principala direcţie de acţiune pentru sistemul de învăţământ militar considerăm a fi reorganizarea sistemului educaţional militar şi adaptarea principiilor managementului educaţional la actualele condiţii. Cerinţele care se impun în acest sens instituţiilor de pe platforma integrată de învăţământ sunt:

- armonizarea programelor de studii din cadrul Academiei Navale, în vederea facilitării mobilităţii internaţionale a studenţilor şi absolvenţilor şi a facilitării echivalării şi recunoaşterii diplomelor şi certificatelor de studii;

- multi-nivelarea sistemului educaţional din Academie Navală, prin ciclurile postliceal, de licenţă, masterat, şi eventual doctorat, astfel încât să fie asigurat un sistem educaţional flexibil tinerilor, dându-li-se posibilitatea să-şi construiască propria „rută academică” în funcţie de aptitudinile personale şi de cerinţele de pe piaţa muncii;

- profesionalizarea managementului academic; - diversificarea şi dezvoltarea relaţiilor academiei cu mediul academic din

ţară şi din spaţiul european dar şi cu mediul economic şi social.

99

100

101

102

103

104

IMPLICAŢIILE PROCESULUI DE LA BOLOGNA ASUPRA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI MILITAR DIN ACADEMIA NAVALĂ

„Mircea cel Bătrân”

Căpitan comandor conf. dr. ing. Vasile DOBREF, Decanul Facultăţii de Marină Militară din Academia Navală

„Mircea cel Bătrân”

Procesul Bologna urmăreşte armonizarea sistemelor de învăţământ superior pentru a realiza, pană în anul 2010, un Spaţiu European al Învăţământului Superior. Începând cu 1999, miniştrii educaţiei din Europa se întâlnesc la fiecare doi ani pentru a evalua progresul făcut şi pentru a stabili noi măsuri concrete. Reuniunile de până acum au avut loc la: Bologna (1999), Praga (2001), Berlin (2003), Bergen (2005) şi Londra (2007). Liniile de acţiune ale Procesului Bologna conturează Spaţiul European al Învăţământului Superior. În acest spaţiu diplomele sunt recunoscute în toată Europa, învăţământul este centrat pe student şi cursurile sunt definite printr-un sistem de credite. Creditele facilitează mobilitatea studenţilor în instituţie şi între instituţii, flexibilitate în învăţare, dar şi introducerea unor metode moderne de predare-învăţare.

În viziunea Procesului Bologna, învăţământul este bun şi responsabilitate publică, iar studenţii sunt parteneri în luarea tuturor deciziilor în învăţământul superior, la orice nivel (facultate, universitate, minister, etc.). Calitatea este responsabilitatea fiecărei instituţii care trebuie să aibă un sistem de management al calităţii, dar aceasta este evaluată din exterior cu ajutorul sistemelor naţionale de asigurare a calităţii, conectate şi ele la nivel european.

1. Liniile de acţiune ale Procesului Bologna. Adoptarea unui sistem de 3 cicluri de studii: licenţă, master, doctorat

Reforma cel mai frecvent asociată cu Procesul Bologna este trecerea la noul sistem pe 3 cicluri: licenţă, master, doctorat. Începând cu declaraţia de la Bologna, miniştrii educaţiei au hotărât trecerea la sistemul pe cicluri:

- licenţă: cel puţin 180 de credite (echivalent cu 3 ani de studiu); - master: cel puţin 60 de credite (1 an de studiu); - doctorat: perioada nespecificată (3 – 4 ani).

105

Accesul într-un ciclu superior este posibil doar după absolvirea ciclului inferior. Avantajele noului sistem sunt multiple. Unul dintre ele este faptul că oferă ocazia de a regândi vechile programe de studii într-o formă mai flexibilă. Acest avantaj se transformă însă în neajuns atunci când în loc să fie regândite programele de studii acestea reprezintă transformarea care cerea cel mai puţin efort de la programele vechi la cele noi, mai scurte. Un exemplu ar fi încercarea de a introduce majoritatea disciplinelor din programul vechi în cel nou.

2. Ce este Procesul Bologna?

Procesul de la Bologna este un proces de compatibilizare a sistemelor de învăţământ superior din ţările europene. Declaraţia de la Bologna (1999), semnată de miniştri ai educaţiei din ţările europene, între care şi România, prevede crearea Spaţiului European al Învăţământului Superior, până în anul 2010.

Pentru asigurarea cooperării şi armonizării studiilor universitare efectuate în diferite ţări europene, inclusiv recunoaşterea diplomelor şi a calificărilor, au fost stabilite o serie de obiective generale, de repere comune:

- asigurarea calităţii învăţământului; - adoptarea unui sistem bazat pe trei cicluri de studii (licenţă, masterat,

doctorat); - promovarea mobilităţii studenţilor, a personalului academic şi

administrativ; - implementarea sistemului de credite; - recunoaşterea diplomelor: adoptarea unui sistem de diplome comparabile şi

bine definite; - promovarea dimensiunii europene în învăţământul superior. Referitor la cele de mai sus, putem menţiona că în Academia Navală „Mircea

cel Bătrân” sunt în curs de implementare Planul de Management al calităţii învăţământului, în timp ce organizarea sistemului de studii pe trei cicluri se reflectă, deocamdată, în trecerea începând cu anul universitar 2005 – 2006 la învăţământul de licenţă pe durata a 4 ani. Remarcăm de asemenea că Academia Navală „Mircea cel Bătrân” promovează cu regularitate mobilitatea studenţilor în cadrul programelor de practică şi stagiu cu ţări ca Italia, Grecia, Turcia, prin trimiterea anuală a unor studenţi sau cadeţi la practică şi stagiu pe navele străine, dar şi prin primirea la bordul navelor Forţelor Navale, pentru efectuarea practicii şi stagiului, a unor studenţi şi cadeţi din ţările menţionate.

3. Ce înseamnă reforma învăţământului superior românesc?

Reforma în învăţământul superior românesc se concentrează, în special, pe transpunerea în practică a obiectivelor formulate prin Declaraţia de la Bologna privind crearea Spaţiului European al Învăţământului Superior, precum şi pe

106

aplicarea Convenţiei de la Lisabona (propusă în comun de către UNESCO şi Consiliul Europei în anul 2000) privind recunoaşterea europeană a calificărilor.

Premisele acestei schimbări sunt date de Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare şi de Hotărârea de Guvern nr. 88/2005 privind organizarea studiilor universitare de licenţă.

În cadrul Procesului Bologna, sistemul de învăţământ superior din România trece prin transformări majore, începând din anul universitar 2005 – 2006.

Principalele obiective ale reformei vizează: - creşterea răspunderii publice pentru oferta educaţională şi adaptarea

acesteia atât la evoluţiile din domeniul cunoaşterii, cât şi la cerinţele în schimbare ale societăţii;

- armonizarea europeană a învăţământului superior romanesc prin: • promovarea cooperării europene în domeniul asigurării calităţii

educaţiei; • transparenţa şi comparabilitatea studiilor absolvite în universităţile

româneşti, în raport cu cele oferite de statele membre ale Uniunii Europene;

- introducerea unui sistem bazat pe două cicluri principale (licenţă/bachelor + masterate şi doctorat);

- generalizarea aplicării Sistemului European de Credite Transferabile (ECTS);

- adoptarea de măsuri pentru facilitarea mobilităţii studenţilor şi a cadrelor didactice universitare.

4. Care sunt domeniile pentru studii universitare de licenţă?

Hotărârea de Guvern nr. 88/10 februarie 2005 privind organizarea studiilor universitare de licenţă cuprinde domeniile pentru studii universitare de licenţă, precum şi specializările reglementate sectorial în Uniunea Europeană. Pentru fiecare dintre ele, se precizează numărul de credite de studiu transferabile.

5. Care este diferenţa dintre domeniul de studiu şi specializare?

Un domeniu de studiu este definit prin cunoştinţe şi competente generale şi de specialitate. Domeniul cuprinde una sau mai multe specializări universitare, care sunt modalităţi alternative de a dobândi cunoştinţele şi competenţele definitorii pentru un domeniu de studiu. În Academia Navală „Mircea cel Bătrân” domeniile de studii în care se efectuează programe de studiu sunt: Inginerie navală şi navigaţie, Inginerie electrică, Inginerie şi management.

Pentru a sprijini studenţii în alegerea propriului traseu al formării universitare, universităţile pun la dispoziţia candidaţilor admişi în 2005, în mod gratuit, un ghid de studii şi înfiinţează centre de consiliere şi orientare în carieră, un

107

astfel de centru funcţionând şi în Academia Navală „Mircea cel Bătrân” începând cu luna noiembrie 2006.

Fiecărui absolvent de studii universitare de licenţă i se eliberează diploma de licenţă pe domeniul de studiu, precum şi un supliment la diplomă al cărui conţinut este în conformitate cu normele europene şi în care se va menţiona specializarea.

6. Ce înseamnă şi cum funcţionează la noi Sistemul European de Credite Transferabile (European Credit Transfer System – ECTS)?

Pentru a promova o anumită disciplină, studentul obţine nu numai o notă, ci şi

un număr de credite de studiu. Creditele de studiu reflectă cantitatea de muncă (workload) pe care o solicită pregătirea studentului pentru a promova o anumită disciplină. Cantitatea de muncă vizează nu doar orele de prezenţă fizică la cursuri, seminarii, laboratoare, ci şi orele de studiu individual, elaborarea de lucrări, cercetarea, activitatea de proiectare şi stagiile de practică.

Conform Sistemului European de Credite Transferabile, cele 60 de credite anuale reprezintă, de regulă, echivalentul numeric pentru cantitatea normală de muncă specifică unui an universitar.

Obţinerea de credite peste numărul normal alocat este posibilă prin frecventarea şi promovarea de discipline facultative cuprinse în planul de învăţământ al fiecărui an/semestru de studii universitare.

7. Ce este Suplimentul la Diplomă?

Suplimentul la Diplomă este un document care se va elibera de instituţiile de învăţământ superior, în mod obligatoriu şi gratuit, o dată cu diploma de studii universitare de licenţă, respectiv, de masterat, începând cu absolvenţii anului universitar 2005 – 2006.

Spre deosebire de Foaia matricolă, Suplimentul la Diplomă, este redactat bilingv (în limba română şi în limba engleză) şi are un conţinut complex, în conformitate cu normele europene. Cele opt secţiuni ale documentului oferă o descriere standardizată a studiilor universitare absolvite şi a rezultatelor obţinute de către titularul diplomei, ceea ce facilitează aprecierea corectă a calităţii şi a nivelului pregătirii titularului. Documentul sprijină titularul în continuarea studiilor, precum şi la angajare în ţară sau în străinătate. Precizăm că Academia Navală „Mircea cel Bătrân” acordă Suplimentul la Diplomă absolvenţilor începând cu anul 2006.

8. Ce avantaje aduce sistemul de studii licenţă+masterat?

Începând cu anul universitar 2005 – 2006, admiterea se organizează pe domenii de studiu de licenţă, care pot cuprinde una, două sau mai multe specializări.

108

Absolvenţii cu diplomă ai studiilor universitare de licenţă îşi pot exercita profesia, conform competenţelor şi drepturilor corespunzătoare diplomei dobândite, sau pot continua studiile universitare prin masterat. În prezent, Academia Navală „Mircea cel Bătrân” pregăteşte documentele de acreditare a studiilor de masterat, proces care impune definitivarea Planurilor de învăţământ şi a obiectivelor studiilor masterale. Direcţia de formare urmărită la acest nivel va fi orientată către Sistemele de comunicaţii şi informatice pentru comanda şi controlul navelor maritime.

9. Cât de necesară este continuarea studiilor universitare de licenţă cu un masterat?

Formarea universitară iniţială (de nivel licenţă) are ca principală finalitate

integrarea absolvenţilor în Forţele Navale, în activităţi care presupun calificare de nivel superior. Continuarea studiilor universitare de licenţă cu un masterat este necesară, deoarece studiile universitare de masterat sporesc competenţele absolvenţilor, prin specializare sau aprofundare, astfel că aceştia se pot angaja în activităţi de conducere, în funcţii de analiză-diagnoză şi de decizie. Pe de altă parte, masteratul deschide calea spre doctorat pentru cei mai performanţi studenţi.

Prin programele de masterat ce se vor oferi, prin posibilitatea accesării lor în diferite momente ale carierei profesionale, prin deschiderea accesului la programele de formare postlicenţă (cursuri de bază, nivel, carieră) se urmăreşte formarea continuă, pe tot parcursul vieţii, şi posibilitatea conversiei profesionale potrivit cerinţelor Forţelor Navale.

10. Cum se corelează sistemul de învăţământ superior din România

cu sistemele europene?

Corelarea (compatibilizarea sistemului de învăţământ superior din România cu sistemele europene) se va realiza prin reformarea planurilor de învăţământ, prin asigurarea calităţii programelor şi a activităţilor educaţionale, prin aplicarea generalizată, în toate instituţiile româneşti de învăţământ superior, a Sistemului European de Credite Transferabile (ECTS), prin eliberarea gratuită şi obligatorie, pentru fiecare absolvent, a Suplimentului la Diplomă, al cărui conţinut este în conformitate cu normele europene şi prin programele de studii integrate, oferite de universităţi, care conduc la obţinerea de diplome comune.

Menţionăm succint principalele direcţii introduse cronologic de Procesul Bologna:

- introduse în Declaraţia de la Bologna (1999): • adoptarea unui sistem de diplome uşor de citit şi comparat; • adoptarea unui sistem bazat pe două cicluri principale de studiu; • implementarea unui sistem de credite; • promovarea mobilităţii;

109

• promovarea cooperării în asigurarea calităţii; • promovarea dimensiunii europene a învăţământului superior.

- introduse în Comunicatul de la Praga (2001): • învăţarea pe tot parcursul vieţii; • studenţii şi instituţiile de învăţământ superior; • promovarea atractivităţii spaţiului european al învăţământului

superior; - introdusă la Berlin (2003):

• studiile doctorale, ca al treilea ciclu de studii şi sinergia dintre spaţiul european al învăţământului şi spaţiul european al cercetării.

11. Concluzii

Acţiunile demarate în Academia Navală „Mircea cel Bătrân” în sensul adaptării la cerinţele de transformare a învăţământului superior induse de Procesul Bologna trebuie susţinute în continuare, prin revederea programelor analitice şi a planurilor de învăţământ, în ansamblu, acordând o atenţie sporită doctrinei, strategiei şi întrebuinţării în luptă, în sensul armonizării şi adaptării la cerinţele transformării Forţelor Navale. Procesul de transformare a învăţământului militar, în spiritul Procesului Bologna, impune îmbunătăţirea continuă a calităţii educaţiei, alinierea acesteia la nivelul practicilor recunoscute pe plan naţional şi internaţional, adaptarea procesului de învăţământ la noile obiectivele şi tehnica nouă ce urmează să intre în dotare, astfel încât absolvenţii să fie capabili să se integreze cu eficienţă şi competenţă în unităţile Forţelor Navale, pentru a putea acţiona cu profesionalism în multiplele şi complexele misiuni naţionale şi internaţionale la care vor participa.

110

NECESITATEA SPECIALIZĂRII OFIŢERULUI ŞI ÎN ALTE DOMENII DE ACTIVITATE, ÎNCĂ DE PE BĂNCILE ŞCOLII

Locotenent inginer Serhan CHIAZIM, Centrul Radioelectronic şi Observare

În contextul integrării euro-atlantice, Armata Română, ca orice altă instituţie care concură la buna funcţionare a statului, stă sub imperativul reorganizării, restructurării şi modernizări tuturor structurilor. Acest imperativ are în atenţie pregătirea personalului pentru a putea răspunde noilor cerinţe în domeniul resurselor umane, respectiv pentru asigurarea de personal calificat în activităţile nou apărute prin participarea ţării la misiuni de menţinere a păcii sub egida ONU, NATO sau al Uniunii Europene.

De altfel, noile cerinţele in domeniul resurselor umane au o legătură directă cu misiunile asumate de România prin aderarea la Uniunea Europeană şi NATO, care presupune realizarea interoperabilităţii cu structurile similare euroatlantice.

O astfel de perspectivă presupune selecţionarea de tineri pentru şcolile militare cu aptitudini reale pentru a face faţă cerinţelor impuse prin integrarea cu structurile militare moderne euroatlantice. Acest fapt presupune creşterea calităţii tinerilor care participă la examenele de admitere în şcolile militare pentru a scurta ciclul de instruire în domeniul de specialitate şi al limbilor străine şi a evita, astfel, pregătirea unor cadre militare cu calităţi reduse calitativ pentru cariera militară.

Trecerea la noua calitate a ofiţerului român, de cadru militar cu veleităţi europene, presupune, ca o primă treaptă spre modernizare, selecţia riguroasă din punct de vedere fizic, psihic şi intelectual în rândul tinerilor, realizarea unei structuri de învăţământ ţinând cont de cerinţele de personal înalt calificat şi de modelarea tinerilor militari prin cursuri de pregătire în specialităţile militare pe care urmează să le încadreze ulterior.

Participarea unui cadru militar la cursuri presupune un mare efort financiar din partea instituţiei, precum şi un efort fizic din partea colegilor de serviciu, care trebuie să-l suplinească în funcţia, prin cumul. Participarea la cursuri de pregătire trebuie să fie în concordanţă cu nevoile de instruire de specialitate a personalului. În acest context, trebuie să existe şi o pârghie de control asupra personalului selectat, cel puţin pentru o anumită perioadă de timp, trebuie să existe sentimentul că participarea la curs, de carieră sau de nivel, este un mare câştig personal, în plan profesional, de care trebuie să beneficieze şi instituţia care l-a trimis la pregătire.

Realizarea cerinţelor de personal calificat trebuie concretizată chiar din prima etapă, care face posibilă modernizarea structurii în ansamblul ei, şi anume plecând de

111

la instituţiile care asigură pregătirea ofiţerilor de carieră care, la rândul lor, vor forma personalul militar. Prin urmare, una dintre cele mai semnificative transformări ale sistemului de învăţământ militar ar fi organizarea acestuia pe principii universitare şi integrarea academiilor militare în sistemul naţional al învăţământului superior. De asemenea, transformările ar trebui efectuate în concordanţă cu promovarea unei concepţii pragmatice de formare şi dezvoltare profesională a personalului militar, axată pe o comandă socială fermă şi clară, precum şi pe criterii şi standarde conforme tuturor condiţiilor de aderare la structurile de securitate euro-atlantice. Totodată, trebuie să se aibă în vedere atât raportul dintre sistemul de învăţământ al profesionalizării forţei de muncă şi procesele structurii sociale - mobilitatea şi stratificarea socială, cât şi reorganizarea sistemului învăţământului superior, mai exact reducerea duratei învăţământului superior.

În baza rezultatelor analizei specialiştilor, dar şi ca urmare a reducerii duratei procesului de învăţământ şi a schimbării modelului absolventului, mai exact a trecerii de la luptătorul polivalent la cel specializat, sunt necesare, în continuare, proiecte de ansamblu pentru un nou plan de învăţământ, care să răspundă noilor cerinţe. Această schimbare este caracteristică întregului sistem educaţional românesc, nu numai învăţământului militar. Dacă în anii anteriori universităţile aveau misiunea de formare şi difuzare a unui model general de viaţă, în contextul actual, universităţile sunt solicitate să furnizeze competenţe, care să se contribuie la performanţa sistemului social. Misiunea academiilor militare este de a asigura formarea iniţială a ofiţerilor prin învăţământ universitar de lungă durată, astfel încât fiecare absolvent să poată exercita, în strânsa lor conexiune, rolurile de luptător polivalent, conducător militar, educator şi cetăţean în serviciul naţiunii. Astfel, academia trebuie să asigure socializarea şi integrarea deplină a tânărului aspirant la cariera militară şi aşezarea pe fundamente solide a educaţiei sale, demers de natură a-i facilita autodezvoltarea progresivă în plan profesional şi social. Dar, odată cu aderarea la structurile de securitate euro-atlantice, trebuie să avem în vedere completarea modelului ofiţerului pentru a răspunde nu numai criteriilor naţionale, ci şi celor ale Alianţei, Armata României fiind chemată să îndeplinească o multitudine de misiuni caracterizate de un grad ridicat de complexitate şi dificultate, cel mai adesea, într-un mediu internaţional ce solicită competenţe pe măsură. Proiectul de pregătire a ofiţerilor configurează o arhitectură a formării iniţiale ai cărei piloni de susţinere sunt: educaţia universitară, pregătirea militară şi pregătirea fizică. Ele reprezintă cele trei dimensiuni majore ale procesului de formare, fiind complementare, indisociabile şi în permanente raporturi de conexiune. Cheia de boltă a acestui edificiu o reprezintă dezvoltarea caracterială, întemeiată pe etica profesională, forţa spirituală şi capacitate de integrare socială. Prin educaţia universitară se dezvoltă cultura generală şi progesională fără de care ofiţerul nu ar putea dobândi discernământul capacităţile depline pentru înfruntarea situaţiilor în globalitatea lor. Ea contribuie esenţial la ridicarea standardelor competenţelor profesionale la nivelul cerinţelor secolului XXI.

112

Educaţia universitară asigură transmiterea cunoştinţelor şi formarea deprinderilor necesare profesiei militare şi dezvoltarea progresivă în cariera de ofiţer. Prin programul academic, fiecare student militar îşi formează propria sa imagine asupra conceptului de profesie militară, dobândind competenţe, călindu-şi caracterul şi căpătând încrederea necesară de a acţiona în domenii specifice apărării naţionale.

Procesul educaţional, prin conţinutul său permite studenţilor militari să înţeleagă cele patru roluri pentru care sunt pregătiţi profesional – conducător militar, educator, luptător polivalent şi cetăţean în serviciul naţiunii – în strânsa lor conexiune şi să le integreze în propria lor identitate, aflată în prim proces de formare. Academia nu se poate rezuma la instruirea studenţilor militari pentru a gestiona cazuri şi situaţii pe care le pot întâlni în cariera de ofiţer. Mai degrabă trebuie să le ofere o educaţie, în sensul cel mai larg al termenului, care să constituie fundament pentru întreaga lor dezvoltare profesională de-a lungul carierei în instituţia militară. Prin urmare, academiile militare oferă şansa unui învăţământ pluridisciplinar, de natură a-i forma pe studenţi ca oameni de reflecţie şi de acţiune, gânditori creativi, cu spirit critic, capabili să găsească răspunsuri adecvate provocărilor cu care se vor confrunta de-a lungul carierei. Academiile militare oferă studenţilor o pregătire ştiinţifică fundamentală – ca bază a educaţiei universitare, o pregătire de profil şi de specialitate, care include discipline din domeniile recomandate de comisiile de specialitate ale Comisiei Naţionale de Evaluare şi Acreditare Academică. De asemenea, asigură o pregătire specializată în domeniul ştiinţei militare şi o pregătire suplimentară care vizează domenii de conţinut, prin care se asigură capacităţi menite să faciliteze exercitarea posibilelor funcţii succesive în cariera militară.

Întregul program academic asigură o educaţie universitară de calitate, orientată şi centrată pe specificul profesiunii armelor. Specializările universitare le permit studenţilor o înţelegere mai profundă a mediului social în continuă schimbare şi, în mod deosebit, a problemelor pe care le presupun conducerea organizaţiilor, cu particularizare pe cele din sistemul militar, funcţionarea instituţiei militare ca serviciu de administraţie publică, într-o societate democratică, cu gestionarea eficace a elementelor de natură economico-financiară ale unui serviciu public în contextul economiei de piaţă. Programele de specializare şi cele opţionale vor permite studenţilor militari să-şi dezvolte competenţele necesare pentru specializarea universitară pentru care au optat, pe de o parte şi pentru specializarea universitară, pe de altă parte.

Diferenţa majoră constă în faptul că programul universitar este condiţionat de avizul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului şi de standardele impuse de acesta, în timp ce disciplinele opţionale şi obligatorii necesare fundamentării pregătirii pentru specializări militare sunt concepute pe baza nevoilor stabilite de experţi militari, cu respectarea criteriilor şi standardelor universitare.

113

PRIMA MISIUNE INTERNAŢIONALĂ DIN PERSPECTIVA TÂNĂRULUI OFIŢER

Aspirant Georgiana MARIN, Comandant S.L. I, Dg.M. 29 din Divizionul Nave Minare Deminare

1. Impactul cu responsabilitatea

Tranziţia de la statutul de student la cel de tânăr ofiţer la bordul unei nave militare nu este un proces facil, iar impactul cu responsabilitatea, atât faţă de superiori, cât şi faţă de subordonaţi, poate fi destul de puternic.

Dacă pe timpul facultăţii se asimilează noţiunile teoretice referitoare la actul de conducere şi la utilizarea tehnicii în luptă, partea practică implică aplicarea fundamentelor teoretice, luând în considerare însă un număr mare de variabile de natură diferite, în cadrul cărora factorul uman joacă un rol deosebit de important.

Primele impresii Chiar şi după o perioadă relativ scurtă de activitate la bordul unei nave militare

operative NATO, cum sunt dragoarele maritime 29 şi 30 din cadrul divizionului 146, ajungi la concluzia că latura tehnică, indiferent de dificultăţile ce rezidă din uzura tehnică şi morală a tehnicii şi aparaturii, are un grad de dificultate relativ redus, în comparaţie cu latura umană şi caracterul imprevizibil al factorilor externi.

2. Prima misiune internaţională

2.1. Rigorile unei misiuni internaţionale O misiune internaţională se caracterizează printr-un nivel sporit de dificultate,

întrucât necesitatea alinierii la standardele de performanţă impuse de apartenenţa României şi, implicit, a Forţelor Navale Române la Alianţa Nord – Atlantică este accentuată de datoria morală a fiecărui membru al echipajului navei care participă la o astfel de misiune, de a depune eforturi pentru a depăşi aceste bareme şi de a contribui la stabilirea unui nivel de performanţă ridicat.

2.2. Turkish Minex 2006 În perioada 05 – 19 noiembrie 2006 Dragorul Maritim 29 „Lt. Dimitrie

Nicolescu” a participat la exerciţiul NATO „Turkish Minex 2006”, un exerciţiu complex, structurat pe patru etape. Amploarea acestui exerciţiu a fost demonstrată de

114

prezenţa unui număr mare de nave, dragoare şi vânătoare de mine, reprezentând diverse state membre NATO, cum ar fi: Germania, Marea Britanie, Spania etc.

Principala zonă de operaţii a fost Golful Saros din Marea Egee, în care s-au desfăşurat etapele esenţiale ale exerciţiului, în cadrul cărora s-au executat de către dragoarele maritime participante, următoarele misiuni:

- dragaj de cercetare mecanic, în formaţie, pe pasele de acces; - dragaj de distrugere mecanic cu nava izolată; - antrenamente de raportare şi respingere a atacului aerian şi al navelor de

suprafaţă. În perioadele dintre etapele de misiunile de deminare, locul de staţionare a fost

în portul Canakkale din Strâmtoarea Dardanele.

2.3. Ultima încercare Executarea unei misiuni depinde în mare parte şi de factorii de mediu, de

condiţiile hidrometeorologice. Dacă pe toată perioada desfăşurării exerciţiilor de minare în zona de operaţii condiţiile meteorologice au fost foarte bune, pe drumul de întoarcere Marea Neagră nu a fost primitoare, întâmpinându-ne cu o furtună de gradul 5-6, care a constituit „proba de foc” la care a fost supus echipajul. Nava a tranzitat strâmtorile Bosfor şi Dardanele fără pilot, însă nu a intervenit nici o problemă legată de regimul de navigaţie.

3. Lecţii învăţate

În ciuda condiţiilor destul de dificile şi a oboselii acumulate pe parcursul a două săptămâni de misiune, fără a lua în considerare perioada dedicată pregătirilor şi antrenamentelor intense pentru aceasta, echipajul Dragorului Maritim 29 a demonstrat că valoarea unei nave care nu este dotată cu tehnică de luptă de ultimă generaţie, este dată în primul rând de calitatea oamenilor, că nivelul pregătirii factorului uman este cel care dictează eficienţa factorului tehnic.

În concluzie, pentru un tânăr cadru militar, indiferent dacă este ofiţer sau maistru militar, o misiune internaţională alături de un echipaj sudat prin legături de respect reciproc şi apreciere profesională, este o reală oportunitate de ridicare a nivelului de cunoştinţe acumulate în instituţia de învăţământ respectivă şi de conştientizare a complexităţii activităţii specifice Marinei Militare Române.

115

CORVETA DIN CLASA K 130 – O FREGATĂ ÎN MINIATURĂ

Comandor Vasile CHIRILĂ, Şef Birou Forţe Navale din Statul Major General

1. Un nou tip de navă pentru Forţele Navale Germane

Corveta din clasa K 130 este un nou mijloc de luptă, calitativ superior pentru Forţele Navale Germane. Proiectarea acesteia a început deja la mijlocul anilor ’90, dar a fost în continuare dezvoltată şi adaptată pentru a face faţă schimbărilor impuse de noile ameninţări şi de noile misiuni, ajungând să aibă o configuraţie care face faţă

provocărilor puse în faţa Forţelor Navale Germane, în zonele costiere. Echipată cu senzori şi mijloace de luptă moderne, corveta va fi capabilă să constituie o importantă legătură în cadrul cooperării multinaţionale, pentru a sprijini operaţiile la nivele întrunit, cu efectul armamentului de pe nave asupra uscatului şi cu o considerabilă creştere a eficienţei acţiunilor maritime în reţea. După 3 ani de planificare şi pregătire,

contractul de achiziţie a fost semnat în decembrie 2001. Construcţia a fost încredinţată consorţiului ARGE K130 format din firmele Blohm&Voss, Friedr. Lürssen Werft (FLW) şi Şantierele Navale Nordseewerke Emden (NSWE).

2. Misiuni şi sarcini

Ca misiune principală corveta poate îndeplini sarcini în lupta la suprafaţă/ASuW, sprijinirea misiunilor de evacuare prin acordarea asistenţei pe mare. Cele mai importante misiuni ale corvetei K 130 sunt:

- menţinerea stării de operativitate – în funcţie de etapele de instrucţie dintr-un an calendaristic – pentru a participa la operaţii de răspuns la criză, sau în situaţii de conflict ce presupun folosirea forţei armate;

- acţiuni de supraveghere şi cercetare în zonele de litoral; - monitorizarea traficului naval pe rutele comerciale sau în zonele costiere; - coordonare, comanda şi controlul grupurilor de forţe de nivel tactic;

116

- integrarea şi participarea la acţiuni militare în cadrul grupurilor de forţe; - lupta împotriva ţintelor de suprafaţă în marea liberă şi în zonele costiere; - angajarea ţintelor de la litoral sau de pe uscat; - plantarea minelor, ca sarcină secundară.

3. Caracteristicile principale

Caracteristicile principale ale acestui tip de navă sunt următoarele: - deplasament: 1.840 t; - lungime: 88,8 m; - lăţime maximă: 13,2 m; - viteza: mai mare de 26 Nd; - raza de acţiune: 2500 Mm la 15 Nd. Fără realimentare corveta K 130 poate acţiona pe mare până la 7 zile, iar dacă

este realimentată poate acţiona până la 21 de zile.

4. Instalaţii de propulsie şi surse de energie

Propulsia navei este asigurată de două motoare diesel care acţionează două elice cu pas variabil. Puterea totală a celor două motoare, care sunt independente unul de celălalt, asigură o viteză maximă de 26 de noduri. Uzina electrică este alimentă de 4 diesel-generatoare a câte 550 kW fiecare. Uzina este în totalitate automatizată având un Sistem Integrat de Control şi Monitorizare/IMCS. Toate sistemele esenţiale ale navei au asigurată propria autonomie.

5. Sistemul de luptă

Sistemul de luptă al navei cuprinde: - subsistemul de conducere a luptei/CDS; - senzori şi armamente; - subsistemul de comunicaţii şi navigaţie. 5.1. Subsistemul de conducere a luptei Softul operaţional al CDS este bazat pe cel al fregatelor din clasa F 124, care a

fost adaptat la nevoile specifice ale armamentului şi senzorilor de pe corvetă. Cu ajutorul Data Link 11 şi 16 corveta poate face în timp real schimbul criptat de informaţii despre situaţie şi ţinte cu alte nave.

Pentru prima dată este utilizat la bord un sistem intranet care poate face legătura între diferite sisteme cum ar fi CDS, reţelele de comunicaţii, IMCS, logistic şi administraţie.

117

5.2. Senzori Principalul senzor al acestei navei este radarul de supraveghere tip TRS 3D/16

care poate localiza, identifica şi însoţi ţintele aeriene şi navale. Nava are instalate două sisteme electrono-optice tip MIRADOR care sunt echipate cu 2 camere TV, pentru distanţă scurtă şi lungă, respectiv una lucrând în infraroşu, iar cealaltă cu laser. Aceste două sisteme pot fi folosite la căutarea, însoţirea şi conducerea focului asupra ţintelor descoperite.

Sistemul UL5000K de producţie spaniolă, este folosit pentru: - detectarea emisiilor electromagnetice pe frecvenţele radar; - determinarea relevmentului; - analizarea semnalului; - monitorizarea şi înregistrarea informaţiilor despre semnal ca fiind al unei

anumite ţinte; - clasificarea şi angajarea cu foc a ţintei. Corveta are două sisteme de navigaţie radar tip PATHFINDER, unul pe puntea

de comandă şi celălalt pe catargul pupa. Navigaţia este executată pe baza unui sistem tip ECDIS cu hărţi electronice. 5.3. Armamentul Tunul navalizat calibru 76 mm de tip OTO Melara este destinat pentru

combaterea ţintelor navale şi terestre, precum şi a ţintelor aeriene cu viteză mică. De asemenea, tunul poate fi întrebuinţat pe timpul operaţiilor de răspuns la criză.

Cele două instalaţii de artilerie de tip MLG calibrul 27 mm. cu senzorul de conducere integrat sunt întrebuinţate la apărarea apropiată împotriva ţintelor mici şi rapide de suprafaţă care sunt descoperite mai târziu (din cauza dimensiunilor mici) şi care sunt

în raza directă de acţiune. Ţintele pot fi descoperite de senzorii integraţi sau pot fi repartizate de CDS.

Pentru apărarea antiaeriană nava are două lansatoare de rachete antiaeriene/RAM cu câte 21 de rachete fiecare. Acestea pot fi folosite şi pentru apărarea împotriva rachetelor inamice şi pentru combaterea altor ţinte aeriene (de exemplu elicoptere) şi a ţintelor navale aflate la distanţă mică.

Rachetele împotriva navelor de suprafaţă sunt lansate din 4 instalaţii tip RBS 15 Mk 3 şi sunt întrebuinţate pentru lovirea ţintelor navale aflate la distanţe medii şi mari. Rachetele au o bătaie mai mare de 200 Km. Se are în vedere dotarea cu capabilităţi de luptă împotriva ţintelor terestre.

Pentru devierea sau inducerea în eroare a rachetelor, nava este dotată cu 2 sisteme de lansare a ţintelor false/capcane tip MASS. Capcanele/ţintele false pot fi folosite atât împotriva rachetelor dirijate în infraroşu cât şi a celor cu autodirijare radar. Sistemul de contramăsuri electronice induce în eroare şi bruiază radarul inamic

118

şi în special capul de autodirijare radar al rachetelor printr-un bruiaj puternic al acestora.

6. Spaţii de locuit

În partea din prova a navei sunt spaţii de locuit pentru echipaj (atât femei cât şi bărbaţi) format din 65 de persoane. O atenţie deosebită s-a acordat standardelor înalte după care au fost concepute cabine de 6, 4 sau 2 persoane. Fiecare cabină dispune de grup sanitar şi baie, iar finisajele şi culorile au fost alese după criterii moderne ţinând cont de factorul uman.

7. Concluzii

Corvete din clasa K 130 reprezintă o nouă calitate a războiului naval pentru Forţele Navale Germane, reflectând un concept de securitate preventivă extinsă în acţiunile întrunite sau în cele multinaţionale.

Nava are calităţi nautice bune, o înaltă mobilitate, suficientă autonomie dată de posibilitatea de reaprovizionare, o bună dotare cu tehnică de cercetare şi capabilităţi de comunicaţii.

Primele 2 corvete din cele 5 planificate vor intra în serviciu Forţelor Navale Germane în cursul lunii mai 2007.

Dacă până acum prin corvete înţelegeam o navă destinată luptei antisubmarin şi siguranţei convoaielor vedem acum că singurul criteriu de stabilire a tipurilor de nave rămâne deplasamentul, iar corveta prezentată mai sus nu este dotată cu nici un tip de armament sau senzor pentru lupta sub apă.

119

LECŢII ÎNVĂŢATE PE TIMPUL EXERCIŢIILOR MULTINAŢIONALE – Suportul logistic –

Căpitan Dănuţ BUTNARU, Fregata „Regele Ferdinand”

Suportul logistic pe timpul exerciţiilor multinaţionale şi misiunilor, este un proces foarte complex, deoarece implică multe aspecte. Principalele lecţii învăţate pe timpul exerciţiilor multinaţionale şi misiunilor au fost:

- anterior plecării navei este imperios necesar ca aceasta să primească următoarele informaţii:

• porturile unde intră sau este posibil să intre pentru refacerea capacităţii de luptă;

• facilităţile Bazelor Navale militare din porturile respective privind posibilitatea asigurării unor servicii (apă, curent electric, pilotaj, remorcaj, evacuare gunoi, ape reziduale etc.);

• serviciile ce se asigură prin intermediul agenţiilor specializate pentru suport logistic şi mentenanţă;

• preţurile pe care agenţiile specializate pentru suport logistic şi mentenanţă le practică în diferitele porturi unde nava urmează să execute refacerea capacităţii de luptă (cel puţin pentru alimente, având în vedere că produsele normelor 2 şi 12);

• este foarte dificil pentru organul logistic al navei să afle preţurile pe care agenţiile specializate pentru suport logistic şi mentenanţă le practică în diferite porturi şi să trimită la timp LOGREQ – din cauză că lanţul de informare/aprobare a solicitărilor şi respectiv a furnizării serviciilor este următorul:

• LOGREQ navă agenţiile specializate pentru suport logistic şi mentenanţă cu informare privind materialele/alimentele necesare de asigurat;

• agenţiile specializate pentru suport logistic şi mentenanţă agenţi locali în portul de intrare al navei, care au nevoie de timp pentru studierea pieţii şi aflării preţurilor;

• agenţiile specializate pentru suport logistic şi mentenanţă navă cu răspunsul la cerere;

• navă SMFN pentru obţinerea aprobării; • SMFN navă cu lista aprobărilor;

120

• navă agenţiile specializate pentru suport logistic şi mentenanţă cu lista aprobată.

Acest lucru necesită foarte mult timp şi costurile sunt destul de mari (telefonia, faxul, serviciile de internet se efectuează prin INMARSAT pe timpul cât nava de află pe mare, acesta fiind sigurul mod de legătură cu agenţiile specializate pentru suport logistic şi mentenanţă)

În plus, se întâmplă frecvent ca pe timpul exerciţiilor multinaţionale nava să iasă pe mare în patrulare pe durata sfârşitului de săptămână şi se întâmpină dificultăţi privind contactarea persoanelor cu putere decizională asupra cererilor.

• punctele de contact în porturile în care nava ar putea intra, atât pe linie militară cât şi pe linia agenţiilor specializate pentru suport logistic şi mentenanţă;

• modalităţile de înaintare a cererilor logistice (LOGREQ), atât pe linie militară (prin mesaje signal pentru autorităţile bazelor navale) cât şi pe linie civilă (pentru agenţiile specializate pentru suport logistic şi mentenanţă);

• modurile de raportare a statusului navei pe timpul desfăşurării exerciţiilor multinaţionale – LOGSITREP, OPDEF, alte mesaje conform documentaţiei ce trebuie trimise de către navă către CTG;

• documentaţia pe care personalul din serviciul logistic (şeful logisticii şi ofiţerul 4 cu logistica) trebuie să o cunoască la plecarea în misiune.

- înainte de plecarea navei din ţară trebuie asigurate materialele necesare îndeplinirii exerciţiilor multinaţionale în bune condiţii;

- materialele de RAS, BOARDING, FORCE PROTECTION trebuie asigurate astfel încât pe durata exerciţiilor multinaţionale să se poată executa toate activităţile ordonate de CTG;

- materialele consumabile necesare procesului de mentenanţă a tehnicii militare trebuie aprovizionate până la plecarea din ţară, deoarece este foarte greu de aprovizionat aceste materiale prin intermediul agenţiilor specializate pentru suport logistic şi mentenanţă;

- lucrul cu cardurile în valută cu fonduri suplimentare (emise pe numele comandantului navei şi a şefului logisticii) a reprezentat un lucru deosebit de benefic pentru rezolvarea situaţiilor deosebite. Acestea şi-au dovedi pe deplin utilitatea acolo unde era nevoie de plata unor materiale sau a unor servicii din partea navei, care nu erau înscrise în planul de cheltuieli a exerciţiilor multinaţionale;

- s-au constatat întârzieri privind primirea rapoartelor pe linie logistică de la navă către eşaloanele superioare, chiar dacă de la navă au fost trimise la timp;

- lipsa unui cadru legislativ/procedură de acţiune pentru situaţii speciale – exemplu decesul unui militar pe timpul misiunii/eliberarea certificatului de deces/evacuarea din teatru, precum şi lipsa materialelor necesare pentru rezolvarea situaţiilor de acest tip atunci când nava este pe mare, la mare distanţă de orice port;

- este necesar ca timpul de aprobare a cererilor LOGREQ de către organul logistic al eşalonului să fie cât mai mic, pentru a putea permite navei să-l trimită către

121

agenţiile specializate pentru suport logistic şi mentenanţă, Bazele Navale (este nevoie de minim 48 de ore pentru ca agenţii să poată asigura materialele şi serviciile cerute).

Propuneri 1. Crearea unui cadru legislativ/procedură de acţiune pentru situaţii speciale:

• crearea lanţului de raportare; • modalităţi şi împuterniciri de executare a plăţilor serviciilor

speciale şi adiacente rezolvării acestor situaţii; • procedură de acţiune pentru diverse situaţii (nava la cheu – în ţară,

nava în marş în apele teritoriale, nava în marş în Marea Neagră, nava la cheu – în porturi străine, nava în marş în ape internaţionale, altele decât Marea Neagră).

2. Aprovizionarea cu materiale de propagandă a Forţelor Navale Române şi navei, lucru imperios necesar pentru vizitele oficiale la bordul navei efectuate de către reprezentanţii Forţelor Navale din alte ţări (activităţi de protocol unde nava a primit plachete din partea altor nave, dar nu a putut oferi nimic în schimb, situaţiile fiind stânjenitoare pentru comandantul navei).

122

CALITĂŢILE DEFINITORII ALE TÂNĂRULUI OFIŢER

Aspirant Alexandru DOBRE, Comandant serviciu de luptă electromecanic, Divizionul Nave Minare Deminare

1. Ce înseamnă a fi tânăr ofiţer

A fi tânăr ofiţer în armata română înseamnă înainte de toate a fi lider, şi de a avea iniţiativă. Leadershipul este dimensiunea definitorie a ofiţerului, indiferent de grad şi funcţie iar aceasta se concretizează în capacitatea de a lua decizii juste, de a-şi asuma răspunderea propriilor decizii, de a motiva şi coordona oamenii din subordine. Un tânăr ofiţer este întotdeauna apropiat de subordonaţi, într-o relaţie bazată pe respect reciproc. El va trebui să devină într-un timp cât mai scurt, un bun luptător, specialist şi instructor, să fie capabil să utilizeze corect şi să-i înveţe şi pe alţii cum să utilizeze tehnica specifică serviciului de luptă sau subunităţii din aria de responsabilitate. A fi, a şti şi a face! Acestea sunt componentele modelului de ofiţer, pe care se fundamentează întregul proces de pregătire şi de formare din instituţiile militare de învăţământ.

Tânărul ofiţer, indiferent de serviciul de luptă sau subunitatea pe care o conduce are datoria de a-şi îmbogăţi în permanenţă cunoştinţele de specialitate, de a şti să le aplice corect în exploatarea tehnicii, de a fi un exemplu pentru subordonaţi şi pentru cei din jur, prin competenţă profesională, prin atitudine şi comportament. Prin modul în care îşi conduce subordonaţii, prin deciziile pe care le ia, prin grija faţă de subordonaţi, implicarea în problemele acestora şi sprijinul acordat, tânărul ofiţer va trebui să înveţe să creeze la nivelul subunităţii pe care o conduce un climat adecvat, să ştie să fie autoritar dar în acelaşi timp un bun psiholog, un om pe care subordonaţii se pot baza oricând. Acesta va trebui să îşi cunoască îndeaproape subordonaţii, nivelul de pregătire al acestora, să-i trateze pe fiecare în mod adecvat, să-i stimuleze în desfăşurarea activităţilor specifice, în dezvoltarea competenţei profesionale şi a nivelului de pregătire, să abordeze un stil de lucru menit să preîntâmpine efectele stresului şi încordării psihice permanente atât cât va fi posibil.

Finalitatea ar fi o bună desfăşurare a activităţii în aria de responsabilitate a tânărului ofiţer şi la nivel teoretic sună foarte interesant mai ales pentru că această finalitate o caută fiecare ofiţer, indiferent de funcţia pe care o deţine.

Practic însă, tânărul ofiţer se vede confruntat cu o serie de probleme „mărunte” la prima vedere, ce se cer a fi rezolvate regulamentar, deoarece, în caz contrar, disfuncţiile în cadrul subunităţii pe care o comandă nu vor întârzia să apară. Desigur

123

că aceste probleme, indiferent de natura lor, pot fi rezolvate însă necesită răbdare, perseverenţă şi nu în ultimul rând, foarte important de altfel, experienţă.

Atunci, tânărul ofiţer va trebui să urmeze, ca oricare dintre noi, cursul firesc al vieţii, să fie conştient că experienţa şi stăpânirea de sine vor veni pe parcurs, mai devreme sau mai târziu, în funcţie de capacitatea şi viteza cu care fiecare se adaptează la mediul de lucru.

Aceste aspecte, fireşti de altfel, nu trebuie să afecteze sub nici o formă evoluţia şi activitatea sa. Ele nu trebuie considerate ca fiind carenţe la nivel de calităţi ce întrunesc în ansamblu imaginea şi personalitatea ofiţerului. Acestea trebuie sesizate, acceptate şi remediate în timp util. Încrederea în forţele proprii este aspectul cel mai important pe care tânărul ofiţer trebuie să-l aibă în vedere, pentru că-l va ajuta de fiecare dată să facă faţă cu succes oricărei provocări.

2. Câteva atribute ale personalităţii tânărului ofiţer

Particularizând, în funcţie de caracterul fiecăruia, de aptitudini şi deprinderi formate, ofiţerul îşi va alcătui un mod propriu de a analiza şi acţiona. Însă, ceea ce ar trebui să dobândească caracter de generalitate în rândul tinerilor ofiţeri ar fi un cumul de atribute dobândite pe parcurs sau existente încă de la începutul carierei, dintre care putem aminti:

- a fi cult; - a avea şi a dovedi prin atitudini, conduită, opinii, un larg orizont de cultură

generală, militară şi de specialitate; - a stăpâni solide cunoştinţe în domeniul specific de activitate; - prestanţă; - autoritate; - om de onoare; - concordanţă între vorbe şi fapte; - modestie; - apropiat dar nu familiar; - exigent dar nu dur; - încrezător în forţele proprii şi ale celorlalţi; - receptiv la preocupările şi greutăţile oamenilor; - înţelegător dar nu naiv; - cu opinii şi puncte de vedere proprii, exprimate deschis atât în faţa

subordonaţilor, cât şi a şefilor; - capacitatea de a recunoaşte sincer propriile greşeli; - strict în principii şi suplu în aplicarea lor.

Iată câteva dintre atributele definitorii ale ofiţerului care se regăsesc la nivel individual într-o măsură mai mare sau mică. De multe ori mândria nu ne lasă să recunoaştem, cel puţin în faţa celorlalţi anumite greşeli, slăbiciuni sau chiar deficienţe.

De aceea mândria trebuie lăsată deoparte şi nu trebuie să constituie un atribut caracteristic pentru un ofiţer.

124

Cel mai important lucru pe parcursul evoluţiei în carieră de care trebuie să ţină cont tânărul ofiţer este puterea de a lupta cu propriile slăbiciuni şi neajunsuri, de a le cunoaşte şi recunoaşte faţă de sine şi a le combate pentru că adevăratul învingător este acela care reuşeşte să se învingă pe sine.

3. Câteva din aspectele ce relevă absenţa unei personalităţi de ofiţer autentice

Aspectele ce urmează a fi enumerate nu constituie defecte individuale ale

unora sau altora. Ele sunt greşeli de care noi, tinerii ofiţeri trebuie să ţinem cont pe cât posibil să nu le facem deşi există situaţii în care putem greşi poate din lipsa experienţei sau a neatenţiei însă „cine se scuză se acuză”.

Aşadar pe parcursul devenirii şi formării profesionale aceste aspecte trebuie evitate.

Iată câteva dintre ele: - neîncrederea în capacităţile proprii, ale subordonaţilor şi ale colectivului; - teama de a ne asuma răspunderi, de a lua o decizie; - tendinţa de a justifica neajunsurile sau insuccesele pe seama incompetenţei

şi lipsei de profesionalism a subordonaţilor; - lipsa punctului de vedere personal; - conformismul şi efortul de a afla mai întâi părerea şefilor pentru ca în raport

cu aceasta să ne-o spunem pe a noastră, fireşte susţinând-o pe cea a şefilor; - reţineri în a exprima direct părerea despre calităţile şi munca

subordonaţilor; - lauda în faţa subordonaţilor şi critica ulterioară a acestora la şefi sau critica

nefondată, (în ambele situaţii, schimbarea frecventă a deciziilor şi ordinelor privind modul de rezolvare a unor sarcini);

- ordine formulate ambiguu si contradictoriu; - pasivitatea şi lipsa de intervenţie fermă atunci când un subordonat al nostru

este nedrept învinuit; - acceptarea formală a unor lipsuri sau chiar merite ce ni se atribuie deşi

suntem convinşi că nu ne aparţin; - atitudini de servilism faţă de şefi; - asprime şi manifestări dure şi neîntemeiate faţă de subordonaţi, dincolo de

prescripţiile regulamentare. Ideea de bază a celor prezentate mai sus o constituie faptul că orice tânăr ofiţer

nu trebuie să împrumute, să adopte şi să copie părerile şi modul de acţiune al altora, el trebuie să aibă încredere în forţele proprii pentru a lua decizii corecte, să evolueze continuu pe linia profesională, să se adapteze în permanenţă la elementele cu caracter de noutate pe care sistemul le implementează în scopul creării unei armate moderne, să fie cinstit, demn şi curajos. Această idee o regăsim şi în spusele celui mai mare poet român, Mihai Eminescu: „Civilizaţia adevărată a unui popor consistă nu în adoptarea de legi, instituţii, etichete, haine străine. Ea consistă în dezvoltarea naturală, organică a propriilor puteri, a propriilor facultăţi ale sale”.

125

TRANSFERUL DE CĂLDURĂ PRIN CĂILE RESPIRATORII ÎN ACTIVITATEA DE SCUFUNDARE

Conferenţiar dr. ing. Anca CONSTANTIN, Universitatea Ovidius Constanţa

PC Tamara STANCIU C.S. III ing., Centrul de Scafandri Constanţa

1. Introducere

Activităţile scafandrilor militari se desfăşoară într-un mediu ostil omului, în apă de cele mai multe ori mult sub temperatura medie a organismului uman. După doar câteva minute de staţionare sub apă se fac resimţite limitele noastre fiziologice. Cu ajutorul tehnologiei, oamenii pot să-şi îndeplinească cu succes misiunile care trebuie să se desfăşoare sub apă. Efectele presiunii crescute asupra cavităţilor corpului şi gazele care se dizolvă în ţesuturi limitează adâncimea şi durata scufundărilor subacvatice.

Aparatele de respirat în circuit deschis asigură un bun confort respirator şi o mobilitate crescută a scafandrului. Echipamentul de scufundare în circuit deschis constă dintr-una sau două butelii cu gaz respirator purtate de către scafandru pe spatele său şi dintr-un regulator de presiune în două trepte care reduce presiunea gazului respirator până la presiunea mediului. Regulatorul (detentorul) controlează debitul gazului respirator astfel încât presiunea gazului inhalat egalează presiunea apei la adâncimea de scufundare. Detentorul este conceput să regleze rata debitului de gaz la nevoile scafandrului. Emile Gagnan şi Jacques Yves Cousteau au fost inventatorii detentorului şi a costumului de scufundare autonom.

Costumul de scufundare autonom protejează scafandrul împotriva frigului. Costumul este umed, făcut din neopren cu un coeficient de conductivitate termică scăzut. Odată cu coborârea scafandrului mai la adâncime, presiunea creşte şi costumul începe să se subţieze, pierzându-şi din rolul său de izolator. În ciuda scăderii grosimii sale, costumul oferă o bună protecţie termică până la adâncimea de 50 m., care este limita maximă recomandată pentru alimentarea cu aer respirator.

Pentru scafandru există două căi mai importante de pierdere a căldurii: - prin piele; - prin sistemul respirator. Căldura pierdută trebuie să nu depăşească căldura generată prin metabolism.

Când corpul pierde energie termică, temperatura lui scade. Ecuaţia de echilibru termic a ansamblului om-mediu, poate fi scrisă astfel:

126

srm QQQ...

+= (1)

unde: m

.Q – rata metabolică de căldură, [w];

r

.Q – fluxul termic pierdut prin gazul respirator, [w];

s

.Q – fluxul termic pierdut prin piele, [w].

Confortul termic al scafandrului este asigurat pe măsură ce această egalitate este asigurată.

Se urmăreşte componenta r

.Q , deci căldura pierdută prin evaporare şi prin

convecţie în gazul respirator. De obicei aceasta se consideră ca fiind 15-24% din totalul căldurii pierdute. Pentru a putea evalua pierderile de căldură de la nivelul respirator, se calculează mai precis valorile pierderilor prin gazul de alimentare.

Trebuie să se ţină cont de două aspecte: pe durata respiraţiei, gazul livrat de către detentor este în acelaşi timp încălzit la temperatura corpului de 37° C şi umezit până la starea de saturaţie.

Aerul este considerat gaz respirator. De asemenea sunt luate în considerare condiţiile termice din Marea Neagră, deoarece majoritatea misiunilor de luptă ale scafandrilor militari români se desfăşoară aici.

Figura 1. indică media temperaturilor de suprafaţă ca fiind în jur de 14°C în Marea Neagră.

În figura 2 se indică faptul că iarna, temperatura Mării Negre nu scade niciodată sub 7°C. În consecinţă se consideră corespunzător să se stabilească o variaţie de temperatură între 7-14°C în apele de coastă din Marea Neagră.

12.5

13

13.5

14

14.5

15

1966

1969

1972

1975

1978

1981

1984

1987

1990

1993

1996

1999

Ann

ual A

vera

ge T

empe

ratu

re, [

oC

Figura 1. Media temperaturilor apei de suprafaţă din Marea Neagră

127

0

5

10

15

20

25

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12

Months of the year

Tem

pera

ture

, [oC

]

Figura 2. Variaţia temperaturii apei în Marea Neagră

2. Variaţia căldurii pierdute prin umidificarea aerului respirator

Gazul comprimat din butelii este un gaz uscat. Umiditatea lui absolută poate fi considerată 0. La trecerea gazului prin sistemul respirator uman el câştigă umezeală prin evaporare. Aerul expirat poate fi considerat saturat, la temperatura corpului. Este un amestec între aerul uscat şi vaporii de apă. Pe măsură ce scafandrul merge mai la adâncime, detentorul livrează aer la o presiune crescută. Deşi aerul respirator saturat are o presiune crescândă, vaporii de apă rămân la o presiune constantă. Pe măsură ce presiunea creşte, căldura latentă pentru vaporizare descreşte. În figura 3. este figurat fluxul căldurii de evaporare latente, calculat pentru o adâncime cuprinsă între 0-45 m.

Fluxul termic necesar pentru umezirea aerului respirator este deci invers proporţional cu adâncimea.

Rata debitului masic de aer luat în calcul este cea dată de treapta a II-a a detentorului.

0

2

4

6

8

10

12

0 5 10 15 20 25 30 35 40 45

Depth, [m]

Ther

mal

flux

, [w

]

Figura 3. Căldura pierdută pentru umezirea aerului respirator

128

3. Căldura pierdută pentru încălzirea aerului respirator

Gazul respirator trecând prin cele două trepte de reducere a presiunii, se produce efectul Joule – Thompson, gazul fiind livrat la o temperatură mai mică decât cea din butelii. În figura 4. este reprezentată diferenţa teoretică dintre temperatura aerului din butelii (adică temperatura apei) şi cea a aerului livrat scafandrului, datorită căderii presiunii.

0

2

4

6

8

10

12

14

0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 50

Depth, [m]

Tem

pera

ture

diff

eren

tial,

[oC

]

Figura 4. Diferenţa teoretică dintre temperatura aerului din butelii şi cea livrată scafandrului, datorită căderii presiunii

Aerul respirator inhalat la o temperatură mai mică decât cea a apei, este încălzit

până la temperatura corpului care este 37° C. În figura 5. este reprezentat fluxul de căldură sensibil de care este nevoie

pentru a încălzi aerul respirator. Fluxul termic este calculat în acord cu rata debitului volumetric respirator determinată experimental. Rata debitului volumetric respirator fiind studiată într-o serie de scufundări simulate cu aer, la trei valori diferite ale adâncimii. Şirul acestei rate de debit se schimbă odată cu adâncimea astfel:

0

20

40

60

80

100

120

15 17.5 20 22.5 25 27.5 30

Breathing Volume Flow Rate, [l/min]

Flux

of S

ensi

ble

Hea

t, [w

] surface

24 m depth

51 m depth

Figura 5. Căldura pierdută pentru încălzirea aerului respirator

129

4. Concluzii

Căldura pierdută prin respiraţie variază cu rata debitului respirator, temperatura apei şi adâncimea, şi depinde de aparatul de respirat şi de gazul respirator utilizate de către scafandru. Studierea fenomenelor termice la respiraţia aerului, în condiţiile specifice de temperatură medie a apei din Marea Neagră, duce la câteva şiruri ale variaţiei pierderii de căldură, astfel:

- la suprafaţă, căldura pierdută la nivel respirator variază între 20 şi 30 W; - la 24 m., căldura pierdută la nivel respirator variază între 40 şi 75 W; - la 54 m., căldura pierdută la nivel respirator variază între 50 şi 110 W. Aceste valori adăugate căldurii pierdute prin piele dau o valoare considerabilă

a căldurii pierdute de către scafandru. La adâncimi mai mari de 20 m., confortul termic al scafandrului este considerabil redus. Durata expunerii a fost limitată chiar şi în ape cu temperaturi moderate. Ar trebui să ne gândim la managementul termic cu cel puţin tot atâta grijă pe care o acordăm managementului efortului făcut de scafandru în condiţii hiperbare.

Pentru reducerea impactului pierderilor de căldură la nivel respirator, la adâncimi mai mari de 120 m., este obligatorie utilizarea încălzitorului de amestec respirator, indiferent de temperatura apei.

Efectele pierderilor de căldură vor fi studiate mai aprofundat în cadrul proiectului „Influenţa mediului asupra sănătăţii scafandrului”, cuprins în Planul sectorial de cercetare-dezvoltare pentru tehnică şi tehnologii militare pe anul 2007 al Ministerului Apărării, proiect aprobat anul acesta pentru colectivul Laboratorului de cercetare al unităţii noastre. Rezultatele calculelor vor fi comparate cu valorile obţinute prin măsurători ale pierderilor termice la nivel respirator făcute în timpul scufundărilor. Ele vor fi folosite pentru întocmirea unei baze de date referitoare la transferurile termice specifice activităţii de scufundare, utilizând tipuri diferite de aparate de respirat şi de amestecuri respiratorii.

Bibliografie 1. BERDNICOV S.V. et. al. – „The Black Sea and Azov Sea Ecosystems

Description”, www.gis.rnd.runnet.ru.; 2. CONSTANTIN A. – „Termotehnică”, Ovidius University Press, Constanţa,

2002; 3. HALL A. – „Anaesthesia, Temperature and Heat Balance”,

www.nda.ox.ac.uk/wfsa/dl/html; 4. LEONĂCHESCU N. – „Termotehnica”, E.D.P., Bucharest, 1981.

130

Pe unde prova mea-ndrăznind despică Nu-i drum să-l facă vas ce şovăieşte şi nici vâslaş cui trudele-i fac frică

(Paradisul XXIII, 67-69)

EXERCIŢII PENTRU NAVIGATORI – Rezolvarea exerciţiilor pentru navigatori propuse în

Buletinul Forţelor Navale Nr. 5/2006 –

Căpitan Cornel ABAGIU, Ofiţer 4 în Biroul Reglementări în Armă din

Şcoala de Aplicaţie a Forţelor Navale EXERCIŢIUL 1:

a) pentru nava pichet B: - în punctul C2 corespunzător schimbării de drum de la ora 02.00 se trasează

poziţiile '1B şi viitoare B2;

131

- dreapta 2'1BB reprezintă DMR şi este paralelă cu drumul formaţiei de nave

şi de sens contrar acesteia; de aici rezultă că mişcarea navei pichet B şi a navei C este pe drumuri paralele şi de sens contrar;

- drumul adevărat de manevră al navei B este deci: DmB = 315°; - în B2 se trasează perpendicular pe DMR vectorul viteză de manevră; - în punctul '

1B se trasează vectorul viteză formaţie în sens opus vectorului viteză de manevră;

- prin unirea vârfurilor celor doi vectori viteză şi intersectarea DB2 se obţine punctul B1 care reprezintă punctul în care nava pichet B începe manevra pentru ocuparea poziţiei B2, lipsind minimum de timp din formaţie;

- prin B1 se trasează o paralelă la '12BC şi se obţine poziţia C1B la intersecţia

acestei paralele cu drumul navei directoare;

- durata manevrei se calculează cu relaţia m

mB

21 14V

BB= ;

- ora plecării din formaţie a navei B va fi 02.00-00.14=01.46.

a) pentru nava pichet T: - în punctul C2 corespunzător schimbării de drum de la ora 02.00 se trasează

poziţia '1T şi T2;

- dreapta 2'

1TT reprezintă DMR pentru nava T;

- în '1T se construieşte triunghiul vitezelor;

- prin punctul T2 se trasează o dreaptă paralelă cu vectorul VmT care va intersecta paralela la drumul formaţiei trasată prin '

1T în punctul T1; - drumul adevărat de manevră al navei pichet T va fi: DmT = 075.5°; - prin punctul T1 se duce o paralelă la '

12TC care intersectează drumul navei directoare în punctul C1T;

- durata manevrei se calculează cu relaţia m

mT

21 5,24V

TT= ;

- ora plecării din formaţie a navei T va fi 02.00-00.24,5=01.35.5.

EXERCIŢIUL 2: - prin punctul ZZ3 se trasează poziţiile A3, B3, C3, D3, corespunzătoare

distanţei de 50 cbl. şi înclinărilor RpTd = 45° pentru nava A, RpTd = 90° pentru nava B, RpBd = 45° pentru nava C şi RpBd = 90° pentru nava D;

132

- prin punctul ZZ3 se trasează poziţiile '2A , '

2B , '2C şi '

2D , corespunzătoare distanţei de 110 cbl. şi înclinărilor RpTd = 45° pentru nava A, RpTd = 90° pentru nava B, RpBd = 45° pentru nava C şi RpBd = 90° pentru nava D;

- segmentele 3'2AA , 3

'2BB , 3

'2CC şi 3

'2DD reprezintă DMR pentru cele 4

nave; - în punctul B3 se construieşte triunghiul vitezelor folosind viteza maximă de

manevră de 27 Nd şi se determină Dm2B =346°;

133

- prin B3 se duce o paralelă la vectorul Vm2B care intersectează paralela dusă prin '

2B la drumul convoiului în punctul B2;

- prin B2 se duce o paralelă la '23BZZ care intersectează drumul navei din

centrul convoiului în ZZ2;

- durata de manevră se calculează cu relaţia m

B2m

32 16V

BB= ;

- ora la care nava B începe manevra pentru ocuparea poziţiei B3 este 01.00 - 00.16 = 00.44, această oră reprezentând ora la care încep manevra toate cele 4 nave deoarece ocuparea poziţiilor trebuie să se facă simultan;

- se trasează un arc de cerc cu centrul în ZZ2 corespunzător distanţei de 110 cbl. şi se obţin poziţiile A2, C2 şi D2 la intersecţia cu relevmentele prova trasate prin ZZ2;

- prin unirea punctelor A2 cu A3, C2 cu C3 şi D2 cu D3 se determină drumurile adevărate de manevră pentru aceste 3 nave:

- Dm2A = 296°; - Dm2C = 143.5°; - Dm2D = 110°.

- având în vedere că cele 4 nave trebuie să ocupe simultan poziţiile corespunzătoare distanţei de 50 cbl., pentru determinarea vitezelor de manevră a navelor A, C şi D în punctele A3, C3 şi D3 se construiesc triunghiurile vitezelor cunoscând direcţiile vectorilor vitezei de manevră şi DMR şi se determină în urma construcţiei grafice:

- Vm2A = 16,3 Nd; - Vm2C = 16,4 Nd; - Vm2D = 23,7 Nd.

- prin poziţia ZZ2 se trasează poziţiile '1A , '

1B , '1C şi '

1D în RpBd = 45°, la distanţa de 240 cbl.;

- unind această poziţie cu B2 se determină DMR pentru toate cele 4 nave; - în B2 se construieşte triunghiul vitezelor folosind viteza maximă de

manevră de 27 Nd; - prin B2 se trasează o paralelă la vectorul V1mB care va intersecta în punctul

B1 paralela dusă prin '1B la drumul convoiului;

- prin B1 se duce o paralelă la '12BZZ care intersectează drumul navei din

centrul convoilui în punctul ZZ1; se scoate din hartă drumul adevărat de manevră al navei B: Dm1B = 142.5°;

- durata manevrei din B1 în B2 se determină cu relaţia: m

B1m

21 63V

BB= ;

134

- ora plecării celor 4 nave pentru ocuparea simultană a poziţiilor A2, B2, C2, D2 este aceeaşi şi se calculează cu relaţia: 00.46 - 01.03 = 23.43;

- prin unirea punctelor A1 cu A2, C1 cu C2 şi D1 cu D2 se determină drumurile adevărate de manevră:

- D1mA = 122°; - D1mC = 109°; - D1mD = 151°.

- având în vedere că cele 4 nave trebuie să ocupe simultan poziţiile corespunzătoare distanţei de 110 cbl., pentru determinarea vitezelor de manevră a navelor A, C şi D şi pentru a se evita încărcarea construcţiilor grafice se foloseşte

relaţia: D1m

21

C1m

21

B1m

21

A1m

21

VDD

VCC

VBB

VAA

=== ;

- spaţiile de manevră se scot din hartă, viteza Vm1B = 27 Nd şi rezultă vitezele de manevră:

- Vm1A = 23,8 Nd; - Vm1C = 9,4 Nd; - Vm1D = 6,3 Nd.

135

CLARIFICĂRI CONCEPTUALE Mission/Misiune - Task/Sarcină/Cerinţă

Comandor Vasile CHIRILĂ, Şeful Biroului Forţe Navale din Statul Major General

Deschid, începând cu acest număr al Buletinului Forţelor Navale, o nouă rubrică care urmează să clarifice anumite concepte doctrinare care nu sunt suficient de bine înţelese. La fel ca rubrica permanentă „Exerciţii pentru navigatori” şi aceasta se doreşte a fi deschisă participării cu articole tuturor ofiţerilor din Forţele Navale ce pot contribui la o mai bună înţelegere a termenilor sau sintagmelor implementate în doctrina Forţelor Navale odată cu amplul proces de aliniere la standardele şi publicaţiile Alianţei Nord Atlantice.

Pentru acest număr vă prezentăm conceptul de misiune/mission în relaţie strictă de interdependenţă cu cel de sarcină/task. Distincţia dintre mission/misiune şi task/sarcină/cerinţă este uneori neclară, iar în unele documente cei doi termeni sunt interşanjabili. Trebuie făcută o distincţie clară între misiune şi sarcină. Conform AAP-6/2006 NATO Glossary of Terms and Definitions (English and French) o misiune este o exprimare clară a sarcinilor şi scopului unui comandament, în timp ce o sarcină/task este o activitate sau o funcţiune desemnată unei unităţi subordonate, sau unui comandament, de către eşalonul superior.

Misiunea unui subordonat derivă dintr-o sarcină sau cerinţă încredinţată sau dedusă/implicită şi trebuie să includă obiectivul sau scopul pentru care se execută acea sarcină.

În concluzie, o misiune este o sarcină căreia i se stabileşte şi obiectivul sau scopul.

Formularea misiunii este o frază concisă, clară şi reprezintă rezultatul analizei misiunii din cadrul procesului de planificare al unei acţiuni militare şi rezultă din examinarea atentă a sarcinilor desemnate sau implicite a constrângerilor sau restricţiilor stabilite de eşalonul superior. Este menită să exprime clar şi detaliat cine va conduce acţiunea, ce este de făcut, când va avea loc, unde şi de ce (scopul operaţiei). Totuşi, formularea misiunii nu dă detalii despre cum se va desfăşura operaţia. Este destinată să identifice sarcinile esenţiale pentru misiune ale comandamentului, în scopul îndeplinirii obiectivelor autorităţii superioare şi finalităţii dorite de aceasta.

Sarcinile sunt acele acţiuni ale subordonaţilor ce trebuie desfăşurate în scopul îndeplinirii misiunii ordonate de comandantul superior. Sarcinile desemnate, sarcinile implicite, constrângerile şi restricţiile vor fi analizate prin prisma centrului de

136

greutate propriu şi al inamicului. Informaţiile referitoare la acestea trebuie aranjate într-o ordine de prioritate funcţie de importanţa fiecăreia în raport cu centrul de greutate propriu sau inamic.

Procesul de formulare a misiunii trebuie reluat continuu asupra fiecărui factor ce trebuie introdus sau scos, funcţie de valenţa sa în raport cu centrele de greutate. În final se revede formularea misiunii asigurându-se că aceasta duce la realizarea obiectivului final.

Comandantul trebuie să definească precis condiţiile militare sau starea finală ce echivalează cu îndeplinirea misiunii.

Un bun exemplu este furnizat de enunţul misiunii pentru Operaţia Overlord care prevedea debarcarea în Normandia în iunie 1944: „În ziua D la ora H, anul 1944 [CÂND] Forţa Exepediţionară Aliată [CINE] va debarca pe continentul european [UNDE] unde va angaja acţiuni militare orientate spre centrul Germaniei distrugându-i forţele [DE CE]. După ce căile de intrare în porturi vor fi fost securizate, acţiunile vor viza pregătirea zonelor în vederea facilitării operaţiilor aeriene şi terestre împotriva inamicului[CE]”

Prezint şi un exemplu pentru nivelul tactic de planificare a unei acţiuni militare: „În ziua D ora H [CÂND], comandantul TG-01 [CINE] îşi va disloca forţele în zona de acţiune [UNDE], ia comanda operaţională (OPCOM) şi controlul operaţional (OPCON) al forţelor primite în subordine şi conduce acţiunile desfăşurate în scopul interzicerii comunicaţiilor navale [DE CE] ale inamicului prin distrugerea navelor de transport şi la nevoie apărării împotriva grupurilor de acoperire inamice [CE]” În scopul clarificării diferenţei dintre sarcini şi misiuni, voi mai adăuga că în

formatul ordinului de operaţii conform STANAG 2014, la paragraful 2 este precizată misiunea eşalonului care emite ordinul, iar la subparagraful 3.c, se face alocarea sarcinilor fiecărei structuri imediat subordonate. Autoritatea superioară îşi verifică sarcinile ca o parte a procesului de planificare al unei acţiuni militare, stabileşte misiunea şi transmite sarcinile subordonaţilor. Comandantul subordonat îşi verifică sarcinile primite, îşi stabileşte misiunea şi transmite sarcini subordonaţilor.

Analiza misiunii este condusă de comandant şi trebuie să determine răspunsurile la următoarele întrebări: ce trebuie executat?; unde?; de cine?; de ce?; când?. Unul din rezultatele procesului de analiză a misiunii este misiunea reformulată. Analiza misiunii trebuie să ia în calcul: centrele de greutate; sarcinile desemnate şi implicite; constrângerile şi restricţiile; intenţia comandantului care a emis ordinul. Nu toate misiunile trebuie să aibă ca obiectiv centrul de greutate inamic, dar toate misiunile trebuie analizate în contextul relaţiei lor cu centrul de greutate inamic. Odată relaţia fiind stabilită, fiecare factor (sarcini, intenţii) este măsurat în raport cu centrul de greutate.

Eşalonul superior îşi verifică sarcinile ca o parte a procesului de planificare al unei acţiuni militare, stabileşte misiunea şi transmite sarcinile subordonaţilor. Comandantul subordonat îşi verifică sarcinile primite, îşi stabileşte misiunea şi transmite sarcini subordonaţilor.

137

PREMIILE ,,CLUBULUI AMIRALILOR”

Comandor dr. Marian MOŞNEAGU, Şeful Serviciului Istoric al Armatei

Înfiinţat la 16 martie 2004, CLUBUL AMIRALILOR îşi motivează constant

statutul de lider de opinie în rândul marinarilor, prin patronarea unor manifestări cultural-ştiinţifice elevate, cu implicaţii benefice în planul dezvoltării şi afirmării conştiinţei maritime şi al stimulării coeziunii personalului Forţelor Navale, activ, în rezervă sau în retragere.

De la stânga la dreapta: contraamiralul de flotilă Dorin Dănilă, şeful Statului Major al Forţelor Navale, viceamiralul (r) Constantin Iordache şi amiralul (rtg.) Gheorghe Anghelescu, preşedintele Clubului Amiralilor

Astfel, vineri, 16 februarie 2007, în Sala Bizantină a Cercului Militar Naţional

din Bucureşti a avut loc festivitatea de acordare a premiilor CLUBULUI AMIRALILOR pe anul 2006. Manifestarea a fost onorată de contraamiralul de flotilă Dorin Dănilă, şeful Statului Major al Forţelor Navale, comandorii dr. Nicolae Vâlsan, şeful Instrucţiei şi Doctrinei şi dr. Vergil Moraru, şeful Serviciului Doctrină din S.M.F.N., membri ai Ligii Navale Române şi Uniunii Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere, precum şi numeroşi invitaţi militari şi civili.

138

Participanţi la festivitatea decernării premiilor Clubului Amiralilor – ediţia 2006

CĂRŢILE ANULUI 2006

În deschiderea festivităţii, viceamiralul (r) Constantin Iordache a precizat

criteriile de evaluare a celor mai valoroase produse editoriale lansate în anul 2006: ,,Juriul care a selecţionat şi a propus pentru premiere cele mai importante lucrări cu tematică de marină, în scopul de a face cunoscute cât mai multe opere, a hotărât ca pentru fiecare domeniu să se acorde un premiu special şi mai multe premii. Premiul special a fost acordat cărţii pe care noi am considerat-o reprezentativă şi care prezintă cel mai mare interes în domeniul respectiv şi va fi înmânat primul. Deci, la fiecare din cele şase domenii, avem un premiu special şi două, trei, patru şi chiar cinci premii.”

De la stânga la dreapta: comandorul dr. Vergil Moraru, comandorul dr. Niculae Vâlsan şi viceamiralul (r) Ştefan Dinu

139

Astfel, premiul special ,,VICEAMIRAL IOAN BĂLĂNESCU” în domeniul Teorie şi Artă militară navală a fost acordat contraamiralului de flotilă prof. univ. dr. Marius Hanganu (Universitatea Naţională de Apărare ,,Carol I”) şi comandorului dr. Niculae Vâlsan (S.M.F.N.), pentru lucrarea ,,Forţele Navale – element esenţial al puterii maritime în Marea Neagră”.

Pentru acelaşi domeniu au mai fost premiate lucrările ,,Cinematică navală. Principii teoretice ale manevrei tactice a navei” – autor viceamiral (r) dr. Traian Atanasiu (A.N.M.B.), ,,Geopolitică şi geostrategie” – comandor dr. Marian Sârbu (S.M.F.N.) şi colonel (r) dr. Leonida Moise, ,,Forţele Navale în executarea operaţiilor maritime de stabilitate” – căpitan-comandor dr. Ion Chiorcea (U.N.Ap.), ,,Tradiţii şi actualitate în lupta contra minelor navale” – contraamiral de flotilă (r) prof. univ. dr. Marius Hanganu şi comandor dr. Vergil Moraru (S.M.F.N.) şi ,,Planificarea operaţiilor navale în conformitate cu standardele NATO” – comandor dr. Ştefan Georgescu (Flotila 56 Fregate).

Comandorul dr. Vergil Moraru, şeful Serviciului Doctrină din Statul Major al Forţelor Navale, felicitat de amiralul (rtg.) Gheorghe Anghelescu, preşedintele Clubului Amiralilor

140

Premiul special ,,VICEAMIRAL ING. GRIGORE MARTEŞ” în domeniul Ştiinţă şi tehnică de marină a revenit lucrării ,,Compatibilitate electromagnetică la bordul navei maritime militare” – autor comandor (r) dr. ing. Traian Moşoiu-Ioniţă (A.N.M.B.). Au mai fost premiate lucrările ,,Analiza asimptotică a unor probleme la limită singular perturbate” – Ion Colţescu, Dan Lascu (A.N.M.B.), ,,Radarul. Principii şi echipamente” – prof. univ. dr. Mariana Jurian, Dan Popa (U.M.C.) şi ,,Instalaţia de propulsie electrică a navei” – căpitan-comandor prof. univ. dr. Gheorghe Samoilescu (A.N.M.B.).

Căpitan – comandorul prof. univ. dr. ing. Gheorghe Samoilescu, felicitat de contraamiralul de flotilă Dorin Dănilă, şeful Statului Major al Forţelor Navale

141

Premiul special ,,VICEAMIRAL PREDA C. FUNDĂŢEANU” în domeniul Legislaţie maritimă şi fluvială a fost acordat lucrării ,,Regimul juridic al Dunării” – autor colonel (r) dr. Ion Teşa (A.N.M.B.). Un alt premiu a fost acordat comandorului (r) Constantin Manea pentru ,,Legislaţie maritimă” – supliment al revistei ,,Marea Noastră”.

Colonelul (r) dr. Ion Teşa, felicitat de contraamiralul de flotilă Dorin Dănilă, şeful Statului Major al Forţelor Navale

Premiul special ,,COLONEL DE MARINĂ MIHAIL DRĂGHICESCU” în

domeniul Istorie Navală şi Geografie maritimă şi fluvială a fost acordat căpitan-comandorului dr. Marian Moşneagu pentru monografia ,,Regele şi Regina Mării Negre. File din istoricul distrugătoarelor & fregatelor ,,REGELE FERDINAND” şi ,,REGINA MARIA”. La aceeaşi secţiune au mai fost premiate lucrările ,,Ofiţeri de marină eroi şi martiri ai României” – autor comandor (rtg.) Nicolae C. Petrescu, ,,Cu ,,MIRCEA” pe drumul lui Columb” – comandor (r) lector univ. dr. Ioan Damaschin

142

(Universitatea ,,Andrei Şaguna”), ,,Operaţiile aero-navale în anii celui de-al Doilea Război Mondial” – căpitan-comandor dr. Olimpiu-Manuel Glodarenco şi ,,Evoluţia navigaţiei la Dunărea de Jos şi Marea Neagră în Evul Mediu românesc” – muzeograf drd. Andreea Atanasiu-Găvan (Muzeul Marinei Române).

Premiul special ,,COMANDOR C.L.C. GHEORGHE BALABAN” în domeniul Navigaţie, Transport maritim şi activitate portuară a revenit lectorului univ. dr. Florin Iordănoaia (Universitatea Maritimă Constanţa) pentru lucrarea ,,Logistica în transportul maritim”. La acelaşi capitol au mai fost premiate lucrările ,,Cartea Pilot a Mării Negre” editată de Direcţia Hidrografică Maritimă (căpitan comandor Gheorghe Popa, Lt. cdor Dragoş Iordache, Pcc Lorena Cucui, Pcc Mirela Buzatu, Pcc Maria Ionescu), ,,Perspective privind evoluţia traficului de mărfuri în portul Constanţa în perioada 2006-2010” – Eugen Bârsan, Florin Iordănoaia, Paulică Arsene şi Ghiorghe Bătrânca (U.M.C.) şi ,,Evaluarea riscului producerii unor accidente maritime în portul Constanţa” – Eugen Bârsan, Dumitru Brânză, Paulică Arsene, Radu Hanzu-Pasara şi Codruţ Muntean (U.M.C.).

143

În sfârşit, premiul special ,,COMANDOR EUGENIU BOTEZ” în domeniul Enciclopedic şi Publicistică de marină a revenit comandorului (r) Anton Bejan, coordonatorul ,,Dicţionarului enciclopedic de marină”. De asemenea, a mai fost premiat colectivul de amirali şi ofiţeri care a redactat ,,Almanahul Forţelor Navale 2007”, Marian Ganea, redactorul-şef al revistei ,,Actualitatea pe Dunăre” şi ing. Silviu Morariu pentru articolul ,,Doi marinari originari din România ,,îşi încrucişează săbiile” şi ,,schimbă soarta lumii”, publicat în nr. 3 (60)/2006 al revistei ,,Marea Noastră”.

Comandorul (rtg.) Aurel Bejan, felicitat de contraamiralul de flotilă Dorin Dănilă, şeful Statului Major al Forţelor Navale

Subliniind semnificaţia acestui eveniment, preşedintele CLUBULUI

AMIRALILOR, amiralul (rtg.) Gheorghe Anghelescu a concluzionat: ,,Aş dori să încep alocuţiunea mea prin a aprecia implicarea asociaţiei Clubul Amiralilor în viaţa comunităţii locale, în promovarea spiritului marinăresc şi a respectului pentru nobila noastră profesie. Acţiunea de astăzi demonstrează determinarea cu care

144

Colegiul Director şi membrii asociaţiei noastre şi-au propus să evidenţieze eforturile celor care, dedicându-şi timpul studiului şi cercetării, au avut realizări remarcabile în domeniile abordate, materializate prin manuale, tratate, studii şi articole de specialitate, brevete de invenţii şi inovaţii, recunoscute ca atare de comunitatea academică şi ştiinţifică. Transformările politico-militare, dezvoltarea fără precedent a tehnicii şi tehnologiilor, toate survenite în ultimul deceniu, oferă un câmp larg de afirmare pentru toţi cei care doresc să studieze, să scrie şi să-şi publice realizările. În ceea ce priveşte Statul Major al Forţelor Navale, consider că principala noastră datorie este de a crea toate condiţiile materiale şi instituţionale pentru a stimula studiul, cercetarea ştiinţifică şi activitatea publicistică. În acest fel, sperăm să reuşim să punem ,,Clubul Amiralilor” în plăcuta dificultate de a alege dintr-un număr cât mai mare de lucrări de valoare.

De la stânga la dreapta: comandorul (rtg.) Aurel Bejan, viceamiralul (r)

Constantin Iordache, contraamiralul de flotilă Dorin Dănilă, şeful Statului Major al Forţelor Navale şi amiralul (rtg.) Gheorghe Anghelescu, preşedintele Clubului

Amiralilor

Doresc să felicit laureaţii anului 2006 în domeniul publicistic, precum şi pe comandorul Alexandru Mîrşu, desemnat ofiţerul anului. Amintesc aici şi prima femeie ofiţer din Forţele Navale, aspirantul Georgiana Marin, desemnată şef de promoţie la Academia Navală ,,Mircea cel Bătrân” şi premiată în luna iulie 2006 de CLUBUL AMIRALILOR.

Adresez pe această cale tuturor ofiţerilor de marină îndemnul de a-şi canaliza eforturile în sensul împlinirii lor profesionale şi ştiinţifice, astfel încât steaua sau stelele de amiral şi implicit pătrunderea în această selectă asociaţie să vină ca o încununare a eforturilor unei cariere cât mai prodigioase”.

145

OFIŢERUL ANULUI 2006

Iniţiativa „Clubului Amiralilor” de a desemna anual cel mai merituos ofiţer de marină, cu rezultate deosebite în activitatea de comandă şi performanţe notabile în întreaga sa carieră s-a transformat într-un real stimulent şi totodată o provocare adresată întregului personal, chemat să participe la o competiţie necesară şi firească în planul valorizării potenţialului creativ al corpului ofiţerilor. Totodată, recunoaşterea unanimă la nivelul Forţelor Navale a calităţilor individuale, precum şi a capabilităţilor manageriale şi eficienţei actului de conducere reprezintă o recompensă onorantă pentru orice lider militar, care îşi întemeiază autoritatea nu numai pe competenţa profesională ci şi pe consideraţia colaboratorilor şi subalternilor.

După ce prima distincţie de acest gen a „Clubului Amiralilor” a fost acordată anul trecut comandorului Sorin Learschi, comandantul fregatei Regele Ferdinand, iată că premiul „Ofiţerul Anului 2006” continuă să rămână în cadrul aceleeaşi mari unităţi. Astfel, cel de-al doilea premiu a fost acordat comandorului Alexandru Mîrşu, comandantul Flotilei 56 Fregate, pentru competenţa cu care a comandat Gruparea Navală de Cooperare în Marea Neagră BLACKSEAFOR şi merite deosebite în întreaga sa activitate.

Comandorul Alexandru Mîrşu, felicitat de contraamiralul de flotilă Dorin Dănilă, şeful Statului Major al Forţelor Navale

Comandorul Alexandru Mîrşu s-a născut la 17 iunie 1962 la Constanţa. A

absolvit Liceul Industrial nr. 2 Mangalia şi Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân” Facultatea Navigaţie (1984). Ulterior şi-a perfecţionat pregătirea profesională prin Cursul de specialişti divizioane de nave, respectiv Cursul de comandă a navelor vânătoare de submarine şi Cursul postuniversitar eşalon unitate de nave, ultimele în

146

Academia Navală „Mircea cel Bătrân”. În perioada 1997-1999 a absolvit Cursul intensiv de limbă engleză şi Facultatea Interarme în cadrul Academiei de Înalte Studii Militare Bucureşti.

În perioada 2000-2004 a urmat Şcoala de ofiţeri de comandă pentru lupta navală de suprafaţă la Newport – S.U.A., Cursul „Dimensiunea maritimă a operaţiilor pentru menţinerea păcii” la Centrul de Studii pentru Menţinerea Păcii „Pearson” din Canada, Cursul internaţional de orientare pentru ofiţeri de stat major la Colegiul de Apărare al Olandei, Cursul NATO pentru operaţii în sprijinul păcii la Şcoala NATO de la Oberamergau - Germania, Cursul avansat de comandă şi stat major la Colegiul Interarme de Comandă şi Stat Major din Shrivenham - Marea Britanie, Cursul postuniversitar de perfecţionare în conducerea marilor unităţi din Forţele Navale şi Cursul postuniversitar de conducere strategică la Colegiul de Război din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”.

Comandorul Alexandru Mîrşu, comandantul Flotilei 56 Fregate, cu diploma şi trofeul „Ofiţerul anului 2006”

În anul 2004 a absolvit cursurile de masterat la Colegiul Regal din Londra –

Marea Britanie. În prezent este doctorand în ştiinţe militare la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”.

A activat în calitate de comandant Unitate de luptă Arme sub apă la bordul vânătorului de submarine 33 din Divizionul 339 Vânătoare de Submarine (1984–1988), specialist Artilerie la Divizionul 146 Nave Dragoare şi Puitoare de Mine

147

(1988–1991), şeful Pregătirii pentru luptă la Divizionul 339 Vânătoare de Submarine (1991–1996), comandantul vânătorului de submarine 31 (1996–1997), comandantul dragorului maritim 29 (1999–2001), şef de stat major la Divizionul 146 Nave Dragoare şi Puitoare de Mine (2001–2004), locţiitor al comandantului Divizionului 146 Nave Minare-Deminare (2004), şeful Operaţiilor în cadrul Comandamentului Operaţional Naval (2005), şeful Operaţiilor în cadrul Statului Major al Forţelor Navale (2005-2006).

De la 21 noiembrie 2006 este comandantul Flotilei 56 Fregate. A participat activ la planificarea şi conducerea exerciţiilor multinaţionale

„RESCUE EAGLE 2000”, „COOPERATIVE POSEIDON 2000”, „COOPERATIVE ENGAGEMENT 2001”, „COOPERATIVE PARTNER 2002”, precum şi la planificarea şi comanda activităţilor celei de-a cincea activări a Grupării Navale de Cooperare Navală a Statelor Riverane Mării Negre – BLACKSEAFOR din perioada august 2005 – august 2006. Este membru al Ligii Ofiţerilor din Marina Militară (1999) şi al Clubului academic „Cormoranul” al Colegiului Interarme de Comandă şi Stat Major din Shrivenham – Marea Britanie.

Este căsătorit cu Mihaela-Dorina Boldea şi are o fiică, Oana.

Cu acest prilej, şeful Statului Major al Forţelor Navale, contraamiralul de flotilă Dorin Dănilă a configurat cadrul de desfăşurare a viitoarei ediţii: ,,Vreau să-i asigur pe distinşii mei foşti şefi că anul viitor intenţionez ca această activitate - şi sper să fie şi dânşii de acord - să o desfăşurăm de o amploare mai mare, în sensul de a reuni atât premiile Clubului Amiralilor, cât şi celelalte premii instituite de Liga Navală Română, Liga Ofiţerilor din Marina Militară şi Liga Maiştrilor Militari de Marină”.

148

ÎN ATENŢIA AUTORILOR ARTICOLELOR

Articolele vor avea un caracter ştiinţific, bazat pe o temeinică documentare din partea autorului. Autorul poartă întreaga răspundere privind originalitatea şi autenticitatea articolului pe care-l semnează.

Textele trimise redacţiei spre a fi publicate să fie însoţite de înregistrarea lor pe suport magnetic, să conţină maximum 8 pagini. Articolele se trimit pe adresa Şcolii de Aplicaţie a Forţelor Navale sau prin e-mail safn@anmb.ro.

Redacţia îşi rezervă dreptul de a corecta stilul şi gramatica manuscriselor şi de a interveni asupra dimensiunii acestora, dar nu va recurge la schimbări majore atât în forma, cât şi în fondul articolului fără a consulta autorul.

Am aprecia în mod deosebit solicitudinea autorilor articolelor dacă aceştia ar respecta următoarele norme de redactare:

- textele să fie redactate în Microsoft Office Word, cu font Times New Roman, mărimea 14, spaţiate la un rând, utilizând opţiunea justify;

- desenele şi imaginile vor fi în format JPEG, JPG sau GIF; - manuscrisele vor respecta normele academice, utilizându-se ortografia

Dicţionarului Ortografic, Ortoepic şi Morfologic al Limbii Române (Editura Univers Enciclopedic, 2005);

- bibliografia se trece la sfârşitul articolului în ordinea: autorul, titlul lucrării, editura, anul. În cazul lucrărilor scrise de un colectiv, în locul autorului vor apărea semnele ****.

Mulţumindu-vă pentru înţelegere, aşteptăm în continuare cu interes şi speranţă

articolele Dumneavoastră!

Redacţia