Tipuri de Ambaje Si Ambalarea Produselor Nealimentare - Copy

Noi tipuri de ambalaje şi metode de ambalare la produsele nealimentare

CUPRINS

Pag.OPORTUNITATEA ALEGERII TEMEI……………………………… 5

CAPITOLUL ICONCEPTUL DE AMBALAJ........................................................ 81.1 Conceptul modern de ambalaj……………………………………………….1.2 Design-ul ambalajelor……………………………………………………….

813

1.3 Clasificarea ambalajelor.................................................................................. 261.4 Funcţiile ambalajului....................................................................................... 281.5 Tipuri de materiale folosite în confecţionarea ambalajelor............................. 34

1.5.1 Ambalaje din materiale plastice............................................................ 341.5.2 Ambalaje din sticlă............................................................................... 381.5.3 Ambalaje din materiale celulozice........................................................ 391.5.4 Alte materiale folosite pentru ambalaje................................................ 41

CAPITOLUL IICONCEPTUL DE AMBALARE..................................................... 432.1 Conceptul modern de ambalare....................................................................... 432.2 Metode de ambalare a mărfurilor.................................................................... 46

2.2.1 Ambalarea colectivă şi porţionată......................................................... 472.2.2 Ambalarea în folii contractabile............................................................ 472.2.3 Ambalarea de tip aerosol...................................................................... 482.2.4 Ambalarea aseptică............................................................................... 50

CAPITOLUL IIIVALORIFICAREA AMBALAJELOR ÎN RELAŢIA PRODUS

– AMBALAJ – MEDIU ÎNCONJURĂTOR............................................. 513.1 Dimensiunea ecologică a ambalajului............................................................. 513.2 Factori de poluare în relaţia ambalaj-mediu înconjurător............................... 563.3 Căi de reducere a poluării provocate de ambalaje.......................................... 593.4 Relaţia sistem de ambalare – produs............................................................... 60

CAPITOLUL IVAMBALAREA MĂRFURILOR NEALIMENTARESTUDIU DE CAZ: AMBALAREA MĂRFURILOR

CERAMICE LA S.C. CERSANIT S.A..................................................... 654.1 Rolul mărfurilor nealimentare în satisfacerea necesităţilor de consum.......... 654.2 Mărfurile ceramice.......................................................................................... 67

4.2.1 Ceramica sau frumuseţea pământului ars............................................. 674.2.2 Sortimentul şi caracteristicile de calitate ale mărfurilor ceramice........ 70

5


4.3 Prezentarea firmei S.C. CERSANIT S.A........................................................ 764.4 Mărfurile ceramice la S.C. CERSANIT S.A.................................................. 80

4.4.1 Procesul de fabricaţie a mărfurilor ceramice........................................ 804.4.2 Produse ceramice obţinute.................................................................... 82

4.5 Ambalarea produselor ceramice la S.C. CERSANIT S.A.............................. 85

CONCLUZII ŞI PROPUNERI.................................................................. 88

BIBLIOGRAFIE......................................................................................... 90

ANEXA 1 - PRODUSE CERAMICE SANITARE…………………….. 91ANEXA 2 - MOBILIER DE BAIE……………………………………… 92ANEXA 3 - CĂZI DE ACRIL.................................................................... 93ANEXA 4 - CABINE ŞI CĂDIŢE DE DUŞ.............................................. 94ANEXA 5 - PLĂCI CERAMICE............................................................... 95ANEXA 6 - GRESSE PORCELLANATO……………………………… 96ANEXA 7 - PLĂCI DE BUCĂTĂRIE………………………………….. 97ANEXA 8 - MODELE CUTII CARTON PENTRU AMBALAJ……... 98

6


OPORTUNITATEA ALEGERII TEMEI

Se pare că una din primele preocupări referitoare la încercarea de conservare a

alimentelor a fost legată de necesitatea de aprovizionare a armatelor. La începutul

secolului al XIX – lea, Napoleon a constatat că acest lucru este dificil de realizat.

Napoleon avea nevoie de alimente ambalate care să poată fi luate de armatele sale

oriunde ar fi mărşăluit, astfel că a oferit un premiu de 12.000 franci pentru o metodă de

conservare corespunzătoare. Acest premiu a fost câştigat de Nicolas Appert pentru

realizarea procesului de conservare în recipiente care, umplute cu produse şi închise,

rezistau la căldură şi la presiune. Procesul a primit denumirea de “appertizare”, după

numele autorului, iar mai târziu, de pasteurizare, după numele savantului Pasteur.

Tot în secolul al XIX – lea, în America a avut loc expansiunea spre vest.

Supravieţuirea până la prima recoltă, a pionierilor răspândiţi de-a latul continentului,

călătorind în căruţe cu coviltir, a fost mai uşoară pentru cei care s-au aprovizionat la

plecare cu alimente uscate şi conservate în cutii. Industria americană de conserve s-a

dezvoltat repede pentru a răspunde cerinţelor, dar şi pentru a aproviziona forţele rivale în

timpul războiului civil american.

Aceste exemple ale primelor utilizări ale alimentelor ambalate, deşi reflectă

principiile de bază ale ambalării, au avut ca principal scop supravieţuirea. Ulterior,

ambalarea a fost privită ca având un rol decisiv în realizarea obiectivelor legate de

siguranţa şi protecţia alimentelor, ca o măsură de prevenire a deteriorării acestora sub

acţiunea factorilor de mediu şi a rozătoarelor, dar şi ca o măsură de prevenire a

acumulărilor deşeurilor alimentare. Cu toate acestea, mult timp producătorii de alimente

au privit ambalarea ca un adaos, ca ceva care trebuie îndeplinit în modul cel mai ieftin cu

putinţă.

În opoziţie cu această atitudine, producătorii de ambalaje au privit industria

alimentară ca principalul consumator de ambalaje de pe piaţă. În ultimile decenii s-a

ajuns la un numitor comun: produsul şi ambalajul trebuie considerate împreună, această

interpretare fiind în avantajul consumatorilor de produse alimentare ambalate.

7


În economia de piaţă, decizia consumatorului are un rol preponderent în formarea

cererii, iar ambalajul a devenit un factor important de competitivitate, atât pe piaţa

internă, cât şi pe cea internaţională.

Evoluţia industriilor prelucrătoare în a doua jumătate a secolului nostru, potenţată

de progresul ştiinţific şi tehnic, de costurile în general ridicate ale materiilor prime şi de

expansiunea impetuoasă a industriei de ambalaje, în special în ţările dezvoltate, au

modificat imaginea produsului bicomponent (produs + ambalaj), strategia ambalării

reunind trei componente şi anume: materiale de ambalaje, accesoriile ambalajelor şi

produsul de ambalaj.

Cercetarea sistemului produs-ambalaj relevă tot mai mult necesitatea asigurării

unei cât mai înalte protecţii faţă de agenţii mediului înconjurător pe tot parcursul

circulaţiei tehnice, un design cât mai atractiv şi veridic şi un mesaj informaţional bine

pus la punct. Ambalajul modern reprezintă astfel, un tot integrat de componente

interconectabile, un set organizat de cunoştinţe şi concepţii, un mod ordonat de acţiune,

care pune în mişcare maşini şi oameni, idei şi invenţii, în vederea realizării optime a unor

obiective economice specifice. Prin urmare, crearea unor noi tipuri de ambalaje

reprezintă un proces de mare complexitate.

Lucrarea de faţă abordează problematica ambalării mărfurilor, prin prisma locului

ambalajului în economia contemporană, funcţiilor acestuia, a impactului asupra

mediului, a factorilor care influenţează producerea şi utilizarea tipurilor de ambalaje, iar

ca studiu de caz este abordată problematica ambalării mărfurilor alimentare.

Lucrarea este structurată pe patru capitole.

Primul capitol, “Conceptul de ambalaj”, prezintă noţiunile de bază privind

ambalajul în esenţa sa, cu toate elementele sale caracteristice: concept, design,

caracteristici, funcţii îndeplinite.

Capitolul doi, “Conceptul de ambalare”, cuprinde caracterizarea metodelor

moderne de ambalare: ambalarea colectivă şi porţionată, ambalarea în folii contractabile,

ambalarea de tip aerosol şi ambalarea aseptică.

Capitolul trei, “Valorificarea ambalajelor în relaţia produs-ambalaj-mediu

înconjurător”, caracterizează impactul major al ambalajelor asupra mediului înconjurător

şi problemele poluării provocate de ambalajele negestionate corespunzător.

Sunt prezentate normele adoptate de ţara noastră şi de Uniunea Europeană în ceea

ce priveşte căile şi metodele de reducere a poluării provocate de ambalaje; ştim cu toţii

8


că poluarea distruge, fapt pentru care se recomndă fabricarea unor ambalaje şi etichete

biodegradabile.

Capitolul patru, “Ambalarea mărfurilor nealimentare”, cu aplicaţie pe firma

CERSANIT S.A., firmă producătoare de obiecte ceramice, cuprinde caracterizarea

sortimentului de mărfuri ceramice fabricate de firmă şi modalităţile de ambalare a

acestora, în ambalaje noi şi moderne.

Decizia de alegere a ambalajelor trebuie să fie fundamentată ştiinţific, să

corespundă obiectivelor fabricării produselor şi caracteristicilor lor tehnico-funcţionale-

economice, preţului şi distribuţiei. Dintre factorii care influenţează şi determină decizia

de alegere a ambalajelor se reţin: natura produsului şi compatibilitatea lui cu ambalajul,

în strânsă corelaţie cu caracteristicile materialului de confecţionare, accesibilitatea

materiilor prime şi tehnologiilor; destinaţia ambalajului, sistemul de distribuire al

mărfurilor; costuri.

Ambalajul este o componentă esenţială a activităţii comerciale, fiind subordonat

mărfii şi deservind consumatorul. Sortimentele de produse nou apărute pe piaţă,

modernizarea concepţiei şi a tehnicilor comerciale aduc în discuţie diversificarea

ambalajelor în paralel cu creşterea exigenţelor faţă de acesta.

9


CAPITOLUL I

CONCEPTUL DE AMBALAJ

1.1 Conceptul modern de ambalaj

Din punct de vedere etimologic, cuvântul “ambalaj” vine de la prefixul francez

“en” şi de la cuvântul “balle”, al cărui sens este de “a strânge în balot”.

În practică, dar şi în multe lucrări de specialitate, se regăsesc trei termeni,

aproape sinonimi: condiţionare, ambalare şi packaging. Unii autori utilizează de

preferinţă termenul de packaging apreciind că, spre deosebire de primii doi termeni,

acesta nu evocă doar aspecte fizice şi funcţionale ale învelişului produselor ci,

deopotrivă, şi aspectele decorative care sunt de asemenea importante în politica de

produs. În această accepţiune, se poate defini packaging-ul ca fiind “ansamblul

elementelor materiale care, fără să facă parte din produsul însuşi, sunt vândute împreună

cu el pentru a facilita protecţia sa, transportul său, stocajul, prezentarea în linearul de

vânzare din magazin, identificarea şi utilizarea sa de către consumatori”1.

Alţi autori, printre care şi Ph. Kotler şi B. Debois, consideră condiţionarea şi

packaging-ul termeni sinonimi, primul fiind versiunea cea mai utilizată în limba

franceză, al doilea reprezentând termenul în limba engleză. Ca termen potrivit pentru

versiunea în limba română, este conceptul de condiţionare atunci când se doreşte să se

integreze acest ansamblu de activităţi legate de proiectarea şi fabricarea ambalajului

produsului în politica de produs de ansamblu.

1 Frăţilă R,. Scorţar L., “Problematica valorificării deşeurilor din ambalaje în ţările Uniunii Europene în calitatea şi dezvoltarea durabilă din perspectiva integrării în Uniunea Europeană”, Editurac ASE, Bucureşti, 2002

10


În evoluţia lui, ambalajul a fost caracterizat ptin numeroase definiţii şi sensuri,

fiecare dorindu-se cât mai completă şi corectă.

În anul 1962, în revista “Neue Verpacking” se defineşte ambalajul ca fiind “o

învelitoare completă sau parţială a mărfii în scopul protejării acesteia în timpul

transportului şi depozitării, precum şi de a prezenta marfa beneficiarului în mod

adecvat”.

În anul 1970, la Varşovia apare lucrarea “Economia ambalajelor”, în care

autoarea Yadwiga Szymczac încearcă să cuprindă într-un tot definitoriu principalele

caracteristici ale ambalajului şi consecinţele acestora pentru comerţ. Ea consideră că

“ambalajul asigură protejarea produsului în timpul depozitării, transportului şi utilizării

iar, în unele cazuri, protejarea mediului înconjurător faţă de eventualele influenţe nocive

ale produsului; înlesneşte depozitarea, vânzarea şi utilizarea produsului; prezintă optim

produsul şi prin acesta stimulează politica de vânzări”.

O definiţie complexă a ambalajului este enunţată de “Institutul Francez al

Ambalajului şi Ambalării”, în “Petit glossaire de l’emballage”: “Ambalajul este obiectul

destinat să învelească sau să conţină temporar un produs sau un ansamblu de produse pe

parcursul manevrării, transportului, depozitării sau prezentării, în vederea protejării

acestora sau facilitării acestor operatii”.

Sintetizând definiţiile existente în literatura de specialitate şi valorificând

rezultatele cercetărilor proprii, colectivul Catedrei de Merceologie din cadrul Academiei

de Studii Economice Bucureşti a definit ambalajul ca fiind “un sistem care însoţeşte

produsul în toate fazele circulaţiei sale, de la producător la consumator sau numai în

unele dintre aceste faze, îndeplinind funcţii legate de manipularea, protejarea,

consumarea şi desfacerea produsului”.

Conform STAS 5845/1-1986, ambalajul reprezintă un mijloc (sau ansamblu de

mijloace) destinat să cuprindă sau să învelească un produs sau un ansamblu de produse

pentru a le asigura protecţie temporară din punct de vedere fizic, chimic, mecanic,

biologic, în scopul menţinerii calităţii şi integrităţii acestora în starea de livrare, în

decursul manipulării, transportului, depozitării şi desfacerii, până la consumare sau până

la expirarea termenului de garanţie.

Una din definiţiile mai cuprinzătoare consideră că ambalajul este un sistem

fizico-chimic complex, cu funcţii multiple care asigură menţinerea sau, în unele cazuri,

ameliorarea calităţii produsului căruia îi este destinat, favorizând identificarea acestuia,

înlesnind atragerea de cumpărători potenţiali pe care îi învaţă cum să folosească, să

11


păstreze produsul şi cum să apere mediul înconjurător de poluarea produsă de ambalajele

uzate sau de componenţii de descompunere ai acestora.

Îmbogăţirea definirii ambalajului este ilustrată de schema evoluţiei ambalajului

(figut 1.1.1), în care se observă distinct etapele parcurse de un ambalaj pentru a ajunge la

ceea ce se consideră acum a fi un ambalaj total.

Figura 1.1.1 – Evoluţia noţiunii de ambalaj

Un ambalaj trebuie să îndeplinească în principal următoarele cerinţe:

să aibă masă şi volum propriu reduse

să nu fie toxic nici pentru produs, nici pentru mediul extern

să fie compatibil cu produsul căruia îi este destinat

să nu prezinte miros şi gust propriu

să posede o rezistenţă mecanică cât mai ridicată

să fie etanş faţă de gaze, praf, grăsimi

să prezinte sau nu permeabilitate faţă de radiaţiile luminoase

să aibă formă, culoare, grafică atractive.

În acelaşi timp, ambalajului i se impun şi alte condiţii, el trebuind să fie tot mai

uşor, mai simplu, recuperabil, reciclabil, înzestrat cu virtuţi ecologice. Nu putem

considera ambalajul fiind independent de alţi factori care intervin într-o strategie

comercială, dimpotrivă. El este unul din elementele importante ale sistemului global al

distribuţiei. Ambalajul îşi poate îndeplini rolul care a fost creat decât dacă modelul în

care este definit răspunde unei strategii globale care regrupează atât calitatea produselor

transportate, cât şi circuitele de distribuţie. Altfel spus, ambalajul ales trebuie să fie pe

cât posibil adaptat produsului, mijloacelor de transport şi pieţelor. Aceasta, în condiţiile

12

Ambalaj-marketingComunicare prin imagine

Ambalaj-serviciuPăstrarea, depozitarea produsului

Comoditate în folosire

Ambalaj industrialProtecţia conţinutului

Ambalaj total

Ambalaj socialCompatibilitate ambientală


în care toate produsele în stare naturală sau manufacturate trebuie să fie transportate de

la locul fabricării până la cel al utilizării sau până la consumatorul final, în condiţii de

menţinere a calităţii şi integrităţii lor. În alţi termeni, apare necesitatea menţinerii calităţii

intrinseci a produselor.

Ambalajul optim presupune ca produsul şi ambalajul său, să fie privite ca un tot

unitar, luând în considerare următoarele aspecte: ca sprijin reciproc pentru îndeplinirea

cerinţelor consumatorilor, ca o prezentare integrată a funcţiilor pentru consumator, ca un

element optim integrabil a lanţului logistic. Această unitate se bazează întotdeauna pe

efectul de interschimbare produs-ambalaj; spre exemplu, convenienţa în utilizarea

produsului care oferă o anumită conformaţie a ambalajului să influenteze în aceeaşi

masură succesul precum gustul sau culoarea produsului însuşi.

Pe lângă criteriile de apreciere deja cunoscute pentru ambalaje, cum sunt: efectul

de protecţie, aptitudinea logistică şi eficacitatea publicitară, în ultimii ani au fost luate în

considerare punctele de vedere ecologice privind caracterizarea ambalajelor, respectiv

întocmirea ecobilanţurilor referitoare la ambalaje. În economia de piaţă se impune

elaborarea unui concept de estimare şi de apreciere a compatibilităţii ambalajelor cu

mediul înconjurător. Cunoaşterea ecobilanţurilor este de aceea o condiţie necesară.

Ecobilanţul unui ambalaj se compune din descrierea ciclului de viaţă al

ambalajului şi o analiză a efectelor asupra mediului înconjurător în totalitatea secvenţelor

sale.

Ciclul de viaţă începe odată cu extragerea materiilor prime şi se încheie odată cu

valorificarea deşeurilor provenite din ambalaje. Este necesară găsirea unui ambalaj

individual optim pentru fiecare produs în parte. Acesta se dovedeşte a fi un element de

legatură integral pentru organizarea produsului şi pentru un marketing de succes al

produsului. De asemenea, organizarea sistemului produs – ambalaj necesită o gândire

complexă precum şi utlizarea unor metode sistematice, inovative şi orientate.

Cercetătorii au descoperit că circa 50% din totalul cumpărăturilor în magazinele

cu autoservire se fac pe baza unor impulsuri provocate de ambalaje. Afirmaţia, cred eu

că este cât se poate de relevantă în ceea ce priveşte importanţa ambalajului şi mesajul

transmis de acesta.

La prima vedere, pentru un cumpărător oarecare, ambalajul nu reprezintă mare

lucru. El uremează a fi oricum îndepărtat după folosirea produsului. Dar, de fapt lucrurile

nu stau de loc aşa, ci, fără a exagera, lucrurile stau cu totul invers. De foarte multe ori

ambalajul este ales, el oferă informaţii despre produsul pe care îl conţine, el ne oferă

13


confortul utilizării produsului, el ne oferă o garanţie a calităţii (de exemplu: sunt

considerate mai de calitate băuturile îmbuteliate în sticlă, decât cele în PET). În spatele

producerii unui ambalaj viabil stau numeoase elemente de estetică şi design care sunt

deosebit de importante.

Ambalajele de prezentare şi desfacere a produselor, inclusiv ambalarea, constitue

în condiţiile actuale un factor important în diversificarea sortimentală, contribuie la

aprecierea calitativă a produselor şi stimularea vânzărilor.

Forma ambalajelor are în vedere cerinţe de varietate sortimentală, dozarea şi

proporţionarea produselor conform cererii pe piaţă, eliminând în final uniforminatea şi

monotonia sortimentală.

Culoarea ambalajului, stabilită în strânsă legătură cu forma produsului, are ca

obiective:

stimularea vânzărilor

conţinutul şi ambianţa estetica a spaţiilor comerciale

personalitatea produselor

promovarea unor elemente cu specific naţional sau zonal

crearea din punct de vederea psihologic a unui climat comercial

contribuţia directă la crearea unei tradiţii a produselor, întreprinderii etc.

Grafica adânceşte aspectele legate de individualitatea bunurilor de consum, în

raport cu destinaţia acestora, alături de celelalte elemente de estetică, fiind o contribuţie

importantă la creşterea desfaceriilor de mărfuri, stimulând concurenţa în condiţii optime,

sporind cracteristicile merceologice ale măfurilor.

Culoarea si grafica reprezintă calităţi estetice proprii ambalajului.

Caracteristicile estetice ale ambalajelor au o mare importanţă în actul de vânzare;

ele trebuie să-i convingă pe consumatori de calitatea produselor.

Forma de prezentare contează aproape în aceeaşi măsură ca şi produsul în sine.

De aceea, ambalajul trebuie să creeze imaginea calităţii produsului conferită de

soliditate, greutate redusă, durabilitate şi eficienţă în utilizare, iar concepţia estetică de

ansamblu să promoveze produsul, să pună în valoare marca, să permită o rapidă şi

corectă citire, fără să dea naştere la confuzii.

Alături de caracteristicile funcţionale, care asigură păstrarea calitativă şi

cantitativă a produselor, ambalajul trebuie să corespundă şi din punct de vedere

economic.

14


Sub aspect economic, ambalajul poate fi apreciat ca un produs finit oarecare, cu o

anumită destinaţie, în care s-au investit importante cheltuieli materiale şi de producţie.

În concluzie, un ambalaj ideal trebuie să protejeze bine produsul, să fie uşor şi

ieftin, iar caracteristicile sale tehnice trebuie să faciliteze operaţiile de manipulare,

transport şi stocare şi totodată să reprezinte, prin modul în care este conceput, un

instrument eficient de marketing.

Conjunctura actuală a influenţat şi tendinţele în dezvoltarea ambalajelor. Astfel,

se tinde spre simplificarea acestora şi ameliorarea calităţii, determinate de criza de

materii prime, energie şi materiale, de problemele ecologice şi exigenţele

consumatorilor.

În ţările dezvoltate, cu tradiţie îndelungată în producerea ambalajelor, ambalajul

este considerat ca o parte integrantă a produselor de înaltă calitate. Consumatorii sunt

dispuşi să plătească mai mult pentru a avea un produs mai bun, pentru un asemenea

produs, modul de ambalare, ambalajul în sine, având o importanţă deosebită. De altfel, în

costul produsului ambalat, costul ambalajului variază de la mai puţin de 5% din valoarea

produsului până la 6…10% sau chiar 15% din acesta. Excepţie fac produsele de lux, la

care costul ambalajului se poate ridica la 30…50% din costul produsului.

Realizarea unui ambalaj presupune efectuarea unor cheltuieli directe (proiectare,

crearea funcţiilor estetice, materiale, manopera şi utilaje), cât şi cheltuieli indirecte

(transport, manipulare, depozitare). Ca în orice altă activitate, şi în fabricarea ambalajelor

se urmăreşte obţinerea unei eficienţe tehnice, economice şi sociale cât mai ridicate, mai

ales în condiţiile în care ambalajul a devenit el însuşi un produs ca atare.

Schimbările în structurile de distribuţie, dezvoltarea autoservirii, deplasarea către

zonele periferice ale oraşelor, logistica informaţiei au ajutat nu numai la îmbunătăţirea

funcţiei tehnologice a ambalajului, dar au întărit funcţiile comerciale şi de marketing.

Ambalajul şi-a dezvoltat propria retorică, multiplicând semnele de recunoaştere

pentru a convinge consumatorul într-un timp extrem de scurt că produsul respectiv este

mai bun decât cel al concurenţei.

1.2 Desing-ul ambalajelor

Denumirea de „design” acoperă o gamă largă de activităţi, care implică

vizualizarea creativă a conceptelor, planurilor, ideilor şi producerea schiţelor, modelelor

15


sau a altor reprezentări ale acestor idei, având ca scop furnizarea de instrucţiuni pentru a

face ceva (un lucru) care nu a mai existat niciodată sau care nu a mai existat în forma

respectivă.

Deşi preocupările pentru design au însoţit dintotdeauna munca omului, se poate

spune că design –ul industrial a început să se dezvolte cu adevărat spre sfârşitul secolului

al XIX-lea, în Europa.

Chiar de la apariţia design-ului industrial (termenul de „design industrial” a fost

folosit pentru prima dată, în mod oficial în anul 1913, când Oficiul American de

Protecţie Industrială propunea modificarea reglementărilor în vederea protejării design-

ului industrial) s-a creat o diferenţiere între concepţiile europene şi cele americane de

design.

În concepţia europeană accentul este pus pe simplitatea funcţională (conform

principiului forma urmează funcţia), pe când în SUA , accentul s-a pus, în primul rând,

pe aspectul exterior, utilizând design-ul ca un mijloc al stilismului aservit publicităţii şi

vânzării.

Momentul următor în dezvoltarea design-ului l-a reprezentat integrarea acestuia

într-o concepţie unitară în procesul de concepere, producere şi vânzarea produselor. Se

redefineşte design-ul ca o strategie globală despre nevoia de armonie, stil, eficienţă şi

expresivitate a lumii de obiecte, pe care o făurim, o perspectivă sistemică asupra

colaborării armonioase între funcţional şi estetic.

Design-ul este, în prezent, un instrument care conferă distincţie produselor, dar şi

un mijloc deosebit de eficace în condiţiile concurenţei tot mai accentuate, manifestate pe

plan atât naţional, cât mai ales pe plan internaţional.

În anul 1988, Consiliul Britanic de Design a formulat următoarea clasificare a

activităţii de design pe profesiuni şi specializări:

design-ul de produs;

design-ul grafic (acoperind tot, de la elemente care dau identitate firmei până la

ambalaje, afişe, reviste, filme);

design-ul de interior (incluzând magazine, clădiri, expoziţii);

fashion design (include confecţiile, textilele, bijuteriile).

Design-ul ambalajelor este considerat un instrument care conferă distincţie

produselor şi un mijloc eficace de comunicare a imaginii produselor. Comunicarea este

asigurată de forma, culoarea, grafica, materialul ambalajului, elemente care sunt strâns

legate şi care trebuie bine coordonate pentru a asigura eficienţa mesajului informaţional.

16


Design-ul ambalajului trebuie să fie rezultatul preocupărilor unor colective de

specialişti din diferite domenii: estetică, merceologie, marketing, economie, ingineria

calităţii, sociologie, psihologie ş.a.

Elementele de bază ale design-ului ambalajului sunt: forma, culoarea, grafica şi

mesajul informaţional transmis.

Natura produsului pe care îl conţine

Culorile trebuie alese astfel încât să favorizeze asocieri pozitive, să trezească

asociaţia ideii de calitate esenţială a produsului şi să se evite crearea de imagini derutante

sau inacceptabile.

La alegerea culorii ambalajului trebuie să se aibă în vedere influenţa pe care

acesta o are asupra culorii produsului. Acest fenomen se poate produce şi la alte produse

a căror culoare naturală, prin interferare cu culoarea ambalajului, poate duce la imagini

nefavorabile.

Corelaţia culoarea ambalajului – caracteristicile consumatorilor

Influenţa culorii asupra persoanelor diferă foarte mult în funcţie de sex, vârstă,

clasă socială, naţionalitate, cultură sau loc geografic.

Statisticile arată că între bărbaţi şi femei sunt diferenţe în privinţa ordinei

preferinţei şi respingerii culorilor.

S-a constatat că persoanele cu o cultură minoră preferă culorile vii. Persoanele cu

pregătire de nivel mediu sunt atrase de culorile simple şi pure, iar cele cu pregătire

intelectual-culturală superioară preferă combinaţiile de nuanţe cromatice fine şi

sofisticate.

Paleta coloristică a ambalajelor destinate exportului va fi saturată cu culori

atractive şi contrastante mediului regional, tocmai pentru că ambianţa reclamă astfel de

culori şi nuanţe. Astfel, verdele luncilor şi pădurilor sau albul zăpezilor face contrast

plăcut cu nuanţele galben- roşii ale deşerturilor.

Culoarea ambalajului şi reacţiile psihologice

Culorile şi nuanţele lor provoacă diverse reacţii psihologice, legându-se, în

imaginaţia oamenilor, de anumite interpretări. Tocmai aceste reacţii psihologice stau la

baza impulsionării vânzărilor.

Roşu: Efecte psihologice

17


culoare foarte caldă;

stimulator general;

irită;

provoacă;

incită la acţiune, îndeosebi în plan psihomotor;

stimulator intellectual;

senzaţie de apropiere în spaţiu;

aprindere;

însufleţire;

activare;

mobilizare;

facilitează asociaţiile mintale de idei.

Galben: Efecte psihologice

căldură;

intimidate;

satisfacţie;

admiraţie;

înviorare;

culoare caldă şi dinamică;

culoarea cea mai veselă;

stimulează vederea;

senzaţie de apropiere în spaţiu;

stimulează şi întreţine starea de vigilenţă;

sporeşte capacitatea de mobilizare şi concentrare a atenţiei;

predispune la comunicativitate.

Albastru: Efecte psihologice:

culoare foarte rece;

odihnitoare şi liniştitoare;

îndeamnă la calm şi reverie;

predispoziţie la concentrare şi linişte interioară;

în exces conduce la depresie, seriozitate, tendinţă spre evocare, spaţialitate;

senzaţie de depărtare în spaţiu, distanţă, infinit şi meditaţie.

Negru: Efecte psihologice:

reţinere;

18


nelinişte;

depresie;

interiorizare;

impresie de adâncime;

greutate.

Alb: Efecte psihologice:

expansivitate;

uşurinţă;

suavitate;

robusteţe;

puritate.

Principiile de armonie şi contrast

Armonia este o categorie estetică, care exprimă coeziunea, concordanţa

elementelor componente ale unui întreg, unitatea conţinutului şi a formei. Armonia

cromatică poate fi policromă (combinatii de mai multe culori) sau monocromă

(combinaţii de nuanţe diferite ale aceleiaşi culori).

Se numesc armonice acele culori care se află într-un raport strict determinat. În

acest scop se utilizează pentru evidenţiere practică reprezentarea spectrului coloristic

(afară de alb şi negru ) printr-un cerc împărţit în 12 părţi egale şi la care notarea culorilor

se face în ordinea redată în fig.1.2.1

19

Violet

Roşu

Oranj

Galben

Verde

Albastru

Figura 1.2.1 Împărţirea cercului spectrului coloristic în 12 părţi egale


După regula triunghiului echilateral sunt armonice culorile: galben, roşu,

albastru; violet, oranj, verde; roşu-oranj, galben-verde, albastru-violet etc.

După regula triunghiului isoscel vor fi armonice culorile: galben, albastru-violet,

roşu-violet; violet, galben-verde, galben-oranj; verde, albastru, roşu-oranj etc.

După regula dreptunghiului sunt armonice grupele de culori: galben-verde, roşu-

oranj, roşu-violet, verde-albastru; galben, verde, roşu, violet; galben-oranj, roşu-oranj,

albastru-violet, verde-albastru etc.

Al doilea principiu de bază al ştiinţei coloristice care se utilizează la crearea

ambalajelor este legea contrastului. Contrastul este deosebirea exercitată de efectul unei

culori faţă de o alta şi ea este cu atât mai mare cu cât cele două culori contrastante sunt

plasate mai spre antipozii cercului spectrului coloristic (spre 180°).

Există şapte posibilităţi de contrastare coloristică:

1. Contrastul culorii în sine

Culorile de ordinul I dau contrastul cel mai puternic, acestea fiind: galben, roşu,

albastru. Contrastul dintre asemenea culori este puternic evidenţiat atunci când culorile

respective sunt plasate pe un fond negru, sau când au contururi întărite, ori înconjurate de

un chenar negru.

Fondul alb sau chenarul alb contribuie la crearea unui efect invers, de atenuare a

contrastului dintre culorile alese.

2. Contrastul luminos-întunecos

În figura 1.2.2 se poate observa că, cu cât coborâm pe circumferinţa cercului

spectrului coloristic de la galben spre celălalt pol – violetul – cu atât culoarea aleasă are

o nuanţă mai slab luminoasă, adică un echivalent de cenuşiu din ce în ce mai pronunţat.

20

VioletÎNTUNECOS

Roşu – oranjCALD

LUMINOSGalben

Verde – albastruRECE

Figura 1.2.2 Polii căldurii şi luminozităţii


3. Contrastul cald- rece

Unele culori pot provoca senzaţia contrastantă de căldură şi răceală. Maximum-ul

îl reprezintă culorile roşu-oranj, care furnizează impresia de căldură şi cea antipodică,

verde-albastru, care dă impresia de răceală. Din figura 1.4. se observă că aceşti poli ai

temperaturii sunt plasaţi perpendicular pe polii luminii. Astfel, plecând de la roşu-oranj

spre verde- albastru pe ramura superioară a cercului, ajungem de la polul cald la polul

rece, trecând prin polul intensităţii luminoase a culorii, respectiv galbenul (aflat la

jumătatea distanţei), care este o culoare termică neutră, nici caldă, nici rece. Dacă, în

alegerea culorilor, plecăm de la culoarea roşu-oranj, polul cald, pe ramura inferioară a

cercului spectral spre polul rece (verde-albastru), trecem prin violet, care este polul

întunericului, acesta fiind neutru din punct de vedere termic. În mod practic, atunci când

se doreşte modularea nuanţării căldurii unei culori, aceasta se poate face prin utilizara

unei game de culori plasate în zona culorilor luminoase sau întunecoase; după cum

atunci când dorim modularea unei culori luminoase, o putem varia cu nuanţe calde sau

cu nuanţe reci.

4. Contrastul complementar

Ochiul omenesc cere ca la o anumită culoare intensă să se ataşeze o altă culoare

de antipod, denumită culoare complementară. Aceasta este necesară pentru menţinerea

echilibrului necesar pentru liniştirea ochiului. În acelaşi timp se creează senzaţia de

liniştire, de aspect static. Aceste culori se află pe puncte diametral opuse de pe cercul

spectrului coloristic. Exemplu: culoarea galbenă şi cea violetă sunt complementare;

culoarea roşu-oranj este complementară cu culoarea verde –albastru.

Astfel de perechi de culori posedă simultan şi alte proprietăţi pe lângă cele de

complementaritate, producând şi alte contraste.

Contrastul complementar este foarte mult utilizat, în grafica ambalajelor, însă se

apelează la un corectiv şi anume: culoarea dominantă se alege ceva mai închisă decât

complementara ei, deoarece aceasta din urmă produce efectul de vibraţie şi care reclamă

acest procedeu.

21


5. Contrastul simultan

Reacţia ochilor face să se nască necesitatea simultană pentru apariţia unei alte

culori, respectiv complementare. Efectul contrastului de simultaneitate apare nu numai la

prezenţa unor culori complementare sau în prezenţa unui cenuşiu neutru, ci şi la culori

necomplementare, la care, absenţa culorii armonice sau contrastante conduce la un efect

dinamic, provocat de constrângerea ochiului de a alerga în direcţia culorilor

complementare. Acest efect poate fi sporit sau atenuat printr-o corectă utilizare a

cunoştinţelor fenomenelor de contraste.

6. Contrast de calitate

Esenţa acestui contrast constă în efectul contrar produs de culorile curate, pline şi

luminoase şi rezidă din culori tulburi, şterse, murdare.

În creaţia ambalajelor joacă un rol mai mic, de multe ori, chiar negativ.

7. Contrastul de cantitate

Raportul de mărime dintre suprafeţele colorate şi petele de culoare joacă un rol

deosebit pentru efectul estetic, ca şi pentru împărţirea suprafeţelor colorate destinate

desenelor abstracte sau motivelor simbolice. Printr-o cantitate corespunzătoare de

culoare se ajunge la o stare de echilibru. Prin cantităţi armonice se va neutraliza efectul

de contrast şi se obţine impresia de linişte.

Relaţia culoare-lumină

Culoarea este elementul plastic cel mai relativ, deoarece ochiul omenesc nu

percepe niciodată culorile aşa cum sunt în realitate, pentru că ele se schimbă în funcţie de

lumină şi de fond.

De aceea, în alegerea culorilor trebuie să se ţină seama de efectul lor în condiţiile

de lumină şi spaţiu oferite de sălile de vânzare.

Relaţia culoare-lumină are o importanţă deosebită în ceea ce priveşte iluminarea,

la care va fi expus ambalajul, intensitatea, culoarea luminii, dacă provine de la lămpi cu

neon sau cu incandescenţă, sub ce unghi va cădea asupra ambalajului.

Aceasta înseamnă că este de mare importanţă natura izvorului luminos care cade

asupra ambalajelor. De aceea, altfel apare un ambalaj care este privit la lumina artificială

a unui magazin decât acelaşi ambalaj privit la lumina soarelui într-un chioşc. De

asemenea coloritul va apărea diferit nuanţat când este privit iarna, din umbră, ziua ori

noaptea.

22


Lumina artificială de orice natură ar fi ea, spre deosebire de cea naturală, de la

soare, nu cuprinde în componenţa ei toate culorile spectrului în aceleaşi proporţii. În

această situaţie, culorile nu sunt redate sub incidenţa acestei lumini ca ziua la lumina

naturală. În general lumina emisă prin incandescenţă, datorită existenţei unei cantităţi

mai mici de violet şi mai mult de roşu şi galben, apare colorată în galben-roşiatic în

raport cu lumina zilei. De aceea, sub incidenţa luminii incandescente obiectele de culoare

violet vor căpăta o nuanţă maronie iar cele de culoare albastră vor apărea albăstrui-gri.

Lumina naturală prezintă nuanţe de albastru înspre prânz sau vara după o ploaie

abundentă, iar dimineaţa, seara şi în general iarna este într-o anumită măsură roşiatică.

Condiţiile atmosferice influenţează în mare măsură structura spectrală a luminii.

Lumina lunii este de un albastru sidefiu. Cea a surselor artificiale (foc, lumânare,

bec incandescent) este galbenă. Iluminatul fluorescent emite o lumină cu diverse nuanţe

de culoare, oferindu-ne posibilitatea să o alegem pe cea mai eficentă.

Pentru o orientare mai bună în acest sens prezentăm, sub formă de tabel (tabelul

1.2.1) transformările pe care le suferă culorile obiectelor când sunt luminate cu diferite

intensităţi şi culori luminoase. În acest caz culorile de bază sunt considerate în lumina de

soare indirectă din luna iunie.

Sursa de luminăCuloare

Lumina zi, neon,Tub

Lumina albă,neon, tub

Lumina caldă,Neon

Becuri 100W

Ocru galbentonul soarelui

Puţin mai palidşi mai cenuşiu

Puţin mai galben

Ceva maiProfund

Mai slab

Portocaliu deschis-caisă

Puţin mai deschisşi rece

Mai mult mat Uşor roşcat Mai galben

Trandafiriu somon Mai rece Mai cald Mai viu Portocaliu-deschis

Galben lămâie Neschimbat Mai viu Mai profund Albicios

Roşu carmin Neschimbat Mai puţin cald Mai viu Bate în cinabru

Albastru violet Intens Viu Puţin schimbat Grizat

Verde albăstruipastel şi albastru

deschis

Neschimbat Puţin mai surd Mai surd Înverzit-grizat

Verde gălbuiPastel

Mai proaspăt Abia schimbat Mai surd şi mai galben

Mai palid şi mai ocru

Tabelul 1.2.1 - Schimbarea culorii în funcţie de intensitatea luminii

23


Dar putem schimba culoarea şi cu ajutorul luminii incidente.

Tabelul prezentat în continuare ne arată tocmai acest lucru, indicându-ne,

totodată, şi ce culoare a luminii incidentale să folosim pentru a obţine efectele dorite

(tabelul 1.2.2).

Culoarea proprie a

Obiectului

Culoarea luminii incidenteRoşie Portocalie Galbenă Verde Albastră Violetă

Culoarea obiectului iluminatAlb Roşu Portocaliu Galben Verde Albastru Violet

Negru Negru-purpuriu

Castaniu Măsliniu Verde-cafeniu închis

Albastru-înnegrit

Negru violaceu

Roşu Roşu intens

Stacojiu Portocaliu Cafeniu închis Violet Purpuriu

Portocaliu Roşu intens

Portocaliu Galben intens

Galben Cafeniu închis

Roşu

Galben Portocaliu Portocaliu Galben aprins

Verde-gălbui Verde Cafeniu închis

Verde Cenuşiu sau negru

Galben-verzui

Verde-gălbui

Verde-aprins Albastru-verzui

Purpuriu

Albastru Violet Cenuşiu Ca ardezia Albastru-verzui

Albastru aprins

Albastru violaceu

Violet Purpuriu Roşu-castaniu

Galben- castaniu

Cafeniu închis verzui

Albastru-violet

Violet

Tabelul 1.2.2 - Schimbarea culorii în funcţie de schimbarea luminii incidente

Grafica

Elementul principal în formarea imaginii estetice a unui ambalaj îl reprezintă

grafica. Grafica ambalajului cuprinde totalitatea fotografiilor, desenelor, sloganurilor şi

simbolurilor.

Cerinţele unui comerţ modern impun o grafică sintetică şi expresivă care se poate

grupa in următoarele stiluri de grafică:

grafica comercială, care prezintă produsul prin fotografii, desene şi diferite

combinaţii figurative cu compoziţie şi policromie de efect;

24


grafica intelectuală sau sintetică, neîncărcată cromatic, cu simboluri vizuale

foarte uşor de descifrat;

grafica umoristică care prin caricaturi sau alte elemente similare apropie produsul

de consumator. Acest tip de grafică se foloseşte mai ales la produsele pentru

copii.

Tendinţa actuală în conceperea ambalajelor produselor, se caracterizează printr-o

grafică simplă, dar expresivă, de regulă prin fotografii color fidele. Ea trebuie să

stimuleze imaginaţia, să prezinte produsul într-o formă atrăgătoare, statică sau dinamică,

cu efect imediat, astfel încât produsul să fie remarcat, individualizat şi dorit de

consumator. Ilustraţia grafică trebuie să aibă legătură strânsă cu produsul, fie prin

înfăţişarea imaginii lui, fie prin sugerarea întrebuinţării sau provenienţei.

În cazul produselor alimentare poate domina imaginea unuia sau a mai multor

ingrediente ale acestora. Când folosirea produsului este legată de alte produse inexistente

în ambalaj se poate recurge la imaginea acestora (de exemplu la paste făinoase se poate

asocia imaginea roşiilor sugerând sosul de tomate, la carne şi preparate de carne se pot

asocia unele zarzavaturi, orez etc.).

Organizarea suprafeţelor grafice ale ambalajelor

Forma suprafeţei ambalajelor care urmeză a fi organizată grafic determină efectul

creaţiei şi chiar creaţia în sine. În principal este vorba despre dreptunghi. Chiar

desfăşurata unui cilindru reprezintă tot un dreptunghi; iar pătratul este un caz particular

al dreptunghiului. În practică sunt mai rare romburile, trapezurile, triunghiurile, cercul,

elipsa, etc. Fiecare din aceste forme de suprafaţă posedă o valoare proprie de expresie

denumită „gestică a formei”.

Împărţirea unei suprafeţe se poate face în orice raport numeric, totuşi trebuie să

corespundă proporţiilor formei generale ale ambalajului şi se poate acţiona estetic printr-

un contrast judicios ales.

Împărţirea în raporturi de numere simple şi întregi este relativ uşoară, esenţial

este ceea ce se va poza pe aceste suprafeţe. Important este dacă se urmăreşte obţinerea

unei împărţiri funcţionale sau decorative. Exemplu de împărţire simplă figura 1.2.3;

împărţirile în alte raporturi care duc la o împărţire mai decorativă a suprafeţelor fig. 1.2.4

şi 1.2.5.

25

Figura 1.2.3 Împărţirea unei suprafeţe în patru părţi egale


În afară de raporturile de mărimi, o importanţă deosebită o joacă şi poziţia

elementelor de suprafaţă în cadrul suprafeţei generale a ambalajului, precum şi numărul

de elemente de suprafaţă. Mai mult de trei suprafeţe ordonate succesiv pe suprafaţa de

bază vor fi percepute cu greutate.

26

Figura 1.2.4 Împărţirea suprafeţelor dreptunghiulareStânga: împărţirea liniară a unei suprafeţe în raport 1:2

Dreapta: împărţirea ritmică a unei suprafeţe în dreptunghi

Figura 1.2.6 Împărţirea unei suprafeţe după secţiunea de aur

c

b a

Figura 1.2.5 Efecte deosebite produse de dreptunghiuri asemenea dispuse simetric axial

Stânga: echilibru optic între cadru şi suprafaţa grafică

Mijloc: accentuarea caracterului de ramă

Dreapta: preponderenţa suprafeţei exterioare


Orienterea şi perceperea pot fi uşurate prin simetrie. Se deosebeşte o simetrie

centrală şi una axială. Simetria acţionează static, liniştitor, ajungând până la oboseală

prin monotonie. De aceea, se va evita utilizarea rigidă a acestei simetrii, atunci când într-

o compoziţie se urmăreşte obţinerea unei senzaţii de mişcare, de tensiune, de viaţă (fig

1.2.6).

Un alt mijloc important de creare este contrastul. Contrastele nu trebuie să

conducă la o evidenţiere singulară, ci ele trebuie subordonate, ca toate elementele de

creare.

La contrastele de direcţie avem cazuri de coordonate asemenea sau sisteme de

coordonate diferite. Un exemplu al celor două sisteme de coordonate în unghiuri drepte îl

reprezintă modelele din fig. 1.2.8 şi 1.2.9.

27

Figura 1.2.8 Forme speciale de contrast de direcţie înalt pe transversal

Figura 1.2.9 Contrast de direcţie. Împărţirea suprafeţei prin două linii intersectate în unghi drept

Figura 1.2.7 Exemplu de împărţire a suprafeţei prin contrastul formelor


Contrastele de formă rezultă din îmbinarea a două caractere de forme diferite, de

exemplu, pătrat şi cerc, triunghi şi pătrat. În general, contrastul de formă se poate realiza

şi prin combinarea de forme simple cu cele de forme neregulate (fig.1.2.9).

Aşa-numitele suprafeţe de linişte (denumite şi forme negative) nu trebuie lăsate la

întâmplare. Prin controlul creator se elimină elementele care pot declanşa efecte nedorite

şi care ar dăuna concepţiei armonice generale.

Se vor evita intersectări nedorite de suprafeţe, mai ales la marginile ambalajului.

Ele trebuie să fie preîntâmpinate cu grijă pentru a nu se ajunge la o greşită reprezentare.

Asemenea cazuri se produc atunci când liniile de contur se ating sau se află la prea mică

distanţă, ori chiar se intersectează puţin cu suprafeţele înscrise.

1.3 Clasificarea ambalajelor

În ultimele decenii ambalajele s-au diversificat mult, atât din punct de vedere al

materialelor din care acestea sunt făcute, cât şi din punct de vedere funcţional.

Ambalajele se clasifică în funcţie de mai multe criterii, astfel:

1. După materialul folosit în confecţionarea ambalajelor:

ambalaje din hârtie şi carton;

ambalaje din sticlă;

ambalaje din metal;

ambalaje din materiale plastice;

ambalaje din lemn, înlocuitori din lemn şi împletituri;

ambalaje din materiale textile;

ambalaje din materiale complexe.

2. După sistemul de confecţionare:

ambalaje fixe;

28


ambalaje demontabile;

ambalaje pliabile.

3. După tip:

plicuri;

pungi;

plase;

lăzi;

cutii;

flacoane;

borcane etc.

4. După domeniul de utilizare:

ambalaje de transport;

ambalaje de desfacere şi prezentare.

5. După specificul produsului ambalat:

ambalaje pentru produse alimentare;

ambalaje pentru produse nealimentare;

ambalaje pentru produse periculoase;

ambalaje individuale;

ambalaje colective.

6. După gradul de rigiditate:

ambalaje rigide;

ambalaje semirigide;

ambalaje suple.

7. După modul de circulaţie al ambalajului:

ambalaje refolosibile;

ambalaje nerefolosibile – tip pierdut.

8. După sistemul de circulaţie:

sistem de restituire a ambalajelor;

sistem de vânzare – cumpărare a ambalajelor.

9. După sistemul de confecţionare:

ambalaje fixe;

ambalaje demontabile;

ambalaje pliante.

10. După căile de transport:

29


ambalaje pentru transport terestru;

ambalaje pentru transport fluvial-maritim;

ambalaje pentru transport aerian.

11. După destinaţie:

ambalaje pentru piaţa externă;

ambalaje pentru piaţa internă.

În ceea ce priveşte ambalarea mărfurilor, practicile comerciale internaţionale au

consacrat anumite tipuri de ambalaj, destinate să corespundă unor anumite nevoi, care cu

timpul au devenit uzanţe internaţionale. Dintre acestea menţionez:

1. S.W.P. (seaworthy packing): ambalaj corespunzător mărfurilor transportate pe

mare (lăzi din cherestea geluită, fără noduri, marfa trebuie să fie gresată sau învelită în

hârtie cerată, iar lăzile se căptuşesc cu hârtie gudronată)

2. C.P. (continental packing): ambalaj destinat transportului de mărfuri pe

continent

Normele tehnice prevăd lăzi bune din lemn sănătos.

3. M.P. (machine packing): ambalaj executat cu maşini speciale care

confecţionează colete, saci sau baloturi cusute

4. F.P. (fit packing): ambalaj realizat cu ajutorul unor utilaje care fixează un strat

protector ce se mulează după forma produsului

5. S.P.P. (special packing paid): ambalaj, mai scump, realizat la cererea expresă a

cumpărătorului

6. R.C. (resistance controlled): ambalaj a cărui rezistenţă se controlează prin

încercări de presiune, zguduire, umiditate, rezultatele fiind consemnate într-un înscris

după norme internaţionale de control a ambalajelor

7. S.C.P. (strict confidential packing): ambalaj strict confidenţial – lăzile, sacii,

coletele sunt marcate cu date cifrate, în scopul de a nu se divulga cine este exportatorul şi

implicit ţara de origine. De regulă este utilizat în cazul reexporturilor.

1.4 Funcţiile ambalajului

Considerat timp îndelungat ca un simplu accesoriu al produselor pe piaţă,

aproape lipsit de importanţă economică, ambalajul a evoluat necontenit, cumulând

funcţii noi şi devenind în prezent un element component al mărfii.

30


Dacă iniţial ambalarea produselor a pornit din necesitatea măririi duratei de

conservare şi a reducerii pierderilor inerente păstrării-manipulării produselor, în ultimă

perioadă, pe măsura modernizării şi perfecţionării formelor de comerţ şi datorită apariţiei

necesităţii obiective ca produsele să fie consumate la orice depărtare de locul producţiei,

funcţiile ambalajului s au multiplicat. Concepţia nouă despre ambalaje, manifestă concret

după cel de al doilea război mondial şi acceptă unanim în ultimele două decenii, este

orientată de noile condiţii în care se desfăşoară activităţile economice în societatea

modernă.

Dezvoltarea spectaculoasă a ambalajului, legată de evoluţia modurilor de viaţă şi

consum pe tehnologiile de vârf, este însoţită de costuri ridicate asociate fazei de după

utilizare, de un multiplu impact asupra mediului şi uneori chiar de contestarea lui datorită

risipei înregistrate.

În societatea de azi, ambalarea este atotpătrunzătoare şi esenţială. Fără ambalare

materialele ar fi în dezordine şi ineficiente. În ciuda importanţei şi rolului cheie pe care

ambalajele îl joacă, ele sunt considerate adesea un rău necesar sau un cost nedorit. În

plus, ele sunt considerate de unii consumatori drept ceva inutil, o pierdere serioasă de

resurse şi o ameninţare pentru mediu. Asemenea puncte de vedere apar deoarece funcţiile

pe care ambalajul trebuie să le îndeplinească ori nu sunt cunoscute, ori nu sunt complet

considerate.

Indiferent de gradul de dezvoltare a unei ţări, mărfurile produse şi comercializate

sunt de neconceput fără ambalaj. În momentul de faţă, la nivel mondial aproximativ 99%

din producţia de mărfuri este ambalată. Considerat mult timp ca un simplu obiect utilitar,

concepţia despre ambalaj s-a modificat considerabil, el fiind cel care permite circulaţia

produselor din momentul fabricaţiei până la consumatorul final.

Importanţa ambalajului, considerat parte integrantă a unui sistem, este evidenţiată

de principalele funcţii pe care ambalajul trebuie să le îndeplinească.

Acestea sunt: funcţia de conservare şi protecţie a produselor, funcţia de

manipulare, depozitare şi transport, funcţia de informare şi promovare a produselor.

Funcţia de conservare şi protecţie a produselor

Considerată funcţie elementară a ambalajului, aceasta constă în protejarea

conţinutului de efectele mediului extern, în cazul în care există o corelare perfectă între

ambalaj -produs - metodă de conservare.

31


Astfel, putem vorbi despre următoarele tipuri de protecţie pe care trebuie să le

asigure ambalajul:

Împotriva factorilor fizici (acţiuni mecanisme, lumină, temperatură, presiune)

Împotriva factorilor chimici şi fizico-chimici (aer, apă, vapori, oxigen, dioxid de

sulf (SO2), dioxid de carbon (CO2))

Împotriva factorilor biologici (microorganisme, insecte etc).

Dintre factori fizici, solicitările mecanice la care sunt supuse produselor ambalate

au efecte variabile. Trepidaţiile din timpul transportului influenţează atât produsul, cât şi

ambalajul. Ele pot comprima, tasa produsul în interiorul ambalajului, formându-se astfel

spaţiu liber care compromite protecţia oferită de ambalaj împotriva şocurilor ulterioare.

Lumina este un factor fizic care produce decolorări şi degradări profunde ale

mărfurilor. Numeroase produse sunt sensibile la lumină care are rolul de a iniţia reacţii

fotochimice, responsabile de a altera culorii, pierderea vitaminelor. Rolul ambalajelor în

acest caz este fie de a filtra lumina de undă care produc deprecierea produselor, fie de a

opri pătrunderea luminii în interiorul ambalajului.

În vederea conservării, numeroase produse necesită o stabilitate relativă la

temperatură. Ambalajul trebuie să protejeze produsul de impactul cu temperaturi ridicate,

deoarece o temperatură mai mare de 400C, poate provoca deformarea produselor, sau

stimulează reacţii chimice care duc la descompunerea produsului, modificarea gustului

sau mirosului. În acest scop se utilizează ambalaje din materiale plastice, lemn sau

protecţii suplimentare cu rumeguş, fibre de bumbac, folii de aluminiu. Protecţia chimică

trebuie să răspundă unor produse de a nu veni în contact cu anumite substanţe chimice.

În vederea conservării, numeroase produse necesită o stabilitate relativă la

temperatură. Ambalajul trebuie să protejeze produsul de impactul cu temperaturi ridicate,

deoarece o temperatură mai mare de 40o C, pateu provoca deformarea produselor, sau

stimulează reacţii chimice care duc la descompunerea produsului, modificarea gustului

sau mirosului. În acest scop se utilizează ambalaje din materiale plastice, lemn sau

protecţii suplimentare ca rumeguş, fibre de bumbac, folii de aluminiu.

Protecţia chimică trebuie să răspundă necesităţii unor produse de a nu veni în

contact cu anumite substanţe chimice agresive: H2, NH2, SO2, CO2. În acest scop

ambalajul joacă mai multe roluri:

Rolul de barieră la transferul de gaze din exterior către interiorul ambalajului;

Rolul de barieră la oxigen şi vapori de apă pentru protecţia produselor sensibile la

oxigen (riscul dezvoltării mucegaiurilor sau bacteriilor aerobe; riscuri datorate

32


oxidării produselor, riscul formării de soluţii saturate cu produse zaharoase sau

sărate;

Rolul de barieră împotriva tuturor substanţelor volatile prezente în mediu

(hidrocarburi, fum, parfumuri)susceptibile de a antrena alterarea proprietăţilor

organoleptice (gust, miros) ale produselor;

Rolul de barieră la transferul gazos din interior către exterior, pentru a evita:

Pierderea aromelor specifice produsului;

Deshidratarea produsului;

Pierderea gazelor sau amestecului gazos care a fost introdus în interiorul

ambalajului în scopul conservării produsului (CO2, N2, vapori de alcool).

Prin protecţia fizico - chimică se protejează mărfurile ambalate de acţiunea

mediului extern (aer, umiditate, lumină). Calitatea protecţiei fizico – chimice depinde de

materialele utilizate în confecţionarea ambalajelor, fiecare material, având o anumită

permiabilitate care depinde de caracteristicile structurii.

Protecţia împotriva factorilor biologici are drept scop menţinerea calităţii igienice

şi microbiologice a produselor alimentare. Astfel, rolul ambalajului este:

De a realiza o barieră fizică între microorganismele prezente în atmosferă şi

produsele ambalate, împiedicând astfel recontaminarea sau supracontaminarea

acestora;

De a limita sau împiedica schimburile gazoase susceptibile de apariţia şi

dezvoltarea germenilor patogeni;

De a asigura o etanşeitate perfectă la toţi germenii microbieni şi de a suporta

condiţii de sterilizare în cazul produselor care necesită acest tratament;

De a împiedica un contact direct între produsele sterile: pâine, zahăr, paste etc. şi

persoanele care le manipulează;

De a evita riscurile de intoxicaţie alimentară produsă de flora microbiană

patogenă conţinută în produsele ne – sterilizate: carne, peşte.

Protecţia şi rezistenţa termică a ambalajelor ţine seama de faptul că numeroase

produse necesită, în vederea conservării o stabilitate relativă într-un anumit domeniu de

temperatură. În acest sens ambalajul contribuie la conservarea produselor congelate şi

trebuie să aibă o rezistenţă termică bună, ţinând seama de următori factori:

Rezistenţa la şocuri termice;

Rezistenţa la căldură, dacă produsul necesită sterilizare;

33


Rezistenţă la temperaturi scăzute, atunci când condiţiile de conservare a

produsului necesită temperaturi scăzute sau dacă produsul este comercializat în

ţări unde temperatura exterioară atinge valori foarte scăzute (de exemplu,

anumiţi polimeri devin fragili la temperaturi joase, cum ar fi policlorura de vinil

(PVC) la o temperatură de – 10o C.

Funcţia de manipulare, depozitare şi transport

Această funcţie este legată de funcţia de protecţie deoarece pe parcursul

operaţiilor de manipulare – depozitare – transport, produsele ambalate sunt supuse unor

solicitări mecanice, care le pot deteriora.

Funcţia de manipulare

Ambalajul secundar facilitează manevrarea produsului prin forma sa,

volumul,greutatea, prezenţa unor orificii în scopul prinderii sale cu mână sau cu un utilaj.

Trebuie să asigure o securitate maximă pentru operatori, garantând în acelaşi timp o bună

stabilitate a încărcării

Funcţia de depozitare

În timpul depozitării, ambalajul este acela care preia presiunea rezultată în urma

operaţiei de stivuire a produselor. De aceea, cerinţele faţă de ambalaj, ţin seama de

următorii factori:

ambalajul să fie uşor de aranjat în stivă;

să fie precizate condiţiile în care poate fi depozitat şi eventualele precauţii

în manipulare;

să reziste la variaţii de temperatură şi umiditate atunci când depozitarea

are loc în spaţii deschise.

Utilizarea raţională a spaţiilor de depozitare, ca şi cerinţele consumatorilor

necesită fie divizarea cantităţilor mari de produse în unităţi mici, fie gruparea cantităţilor

mici în unităţi mari.

Toate aceste cerinţe sunt posibile numai prin fabricarea unor ambalaje

corespunzătoare, care să poată fi preluate de mecanisme speciale fără a suferi deteriorări

sau să poarte pe suprafaţa lor semne avertizoare cu privire la indicaţiile de stivuire.

Funcţia de transport

Transportul este prezent în toate etapele vieţii ambalajului.

Pentru cvasi – totalitatea mărfurilor nu există transport fără ambalaj. Produsele

sunt transportate pe căi rutiere, feroviare, pe calea aerului sau pe mare. Fiecare mod de

34


transport are un impact mai mult sau mai puţin important asupra mediului, prin tipul de

combustibil utilizat şi necesitatea existenţei unei infrastructuri.

Cerinţele faţă de ambalajul de transport sunt axate pe:

1. Necesitatea adoptării ambalajului la norme le de transport

2. Optimizarea raportului volum/greutate:

produsul trebuie să fie conţinut într-un volum standard pentru a

beneficia de un tarif avantajos şi condiţii mai bune de transport;

greutatea mai mică a ambalajului corespunde unei taxe mici;

posibilitatea de adaptare a ambalajului la unităţile de încărcare utilizate

uzual în transportul principal şi secundar (palete, vagoane de cale ferată, camioane etc.).

Funcţia de promovare a mărfurilor

Ambalajul este o interfaţă, un mediu, între produs şi utilizator. Rolul său nu se

limitează numai la acela de a conţine şi proteja produsul, ci şi de a facilita vânzarea

acestuia prin declanşarea actului de cumpărare.

Ambalajul prezintă produsul şi contribuie substanţial la vânzarea acestuia.

Adevărat „vânzător mut” al produsului, informează şu „seduce” consumatorul.

Elementele definitorii ale funcţiei de promovare a produsului, cuprinde:

Identificarea şi prezentarea produsului;

Informarea cumpărătorilor;

Crearea unei atitudinii pozitive faţă de produs;

Modificări în mentalitatea şi obiceiurile cumpărătorului;

Comunicarea cu clientul.

Elementele prin care un ambalaj poate atrage atenţia cumpărătorului asupra unui

produs, sunt: modul de realizare al ambalajului, eticheta, marca de fabrică sau de comerţ,

estetica ambalajului.

Informaţiile pe care le conţine ambalajul permit:

1. Identificarea produsului, prezentarea caracteristicilor sale şi a condiţiilor de

utilizare, cum ar fi: denumire, marcă, provenienţă, mod de utilizare, compoziţie, durata

de conservare, toxicitate, impactul asupra mediului înconjurător.

Informaţiile pot fi prezentate sub diferite forme: texte, etichete, pictograme, şi

coduri de bare.

Tendinţa generală în privinţa formei vizează simplitatea pentru o percepţie mai

uşoară şi cu valoare informaţională maximă. Forma aleasă pentru ambalaj trebuie să ţină

35


seama de ambianţa, locul şi modul de utilizare al produselor, condiţiile de păstrare,

modul de recuperare al ambalajului.

Alt element important este culoarea. Prin caracteristicile sale, culoarea permite

identificarea uşoară a produsului ambalat. Atracţia exercitată de culoare depinde de

psihicul cumpărătorului. S-a demonstrat practic, că, în momentul vizualizării produsului,

cumpărătorul sesizează mai întâi culoarea, apoi desenul şi marca.

Grafica este un alt element important în realizarea ambalajului. Pentru ambalaje

se impune o grafică simplă, expresivă, iar ilustraţia oferită trebuie să fie compatibilă cu

produsul ambalat.

Comunicarea cu consumatorul se realizează în următoarele direcţii:

Identificarea rapidă a produsului

Ambalajul trebuie să conţină informaţii cu privire la: marcă, compoziţia, condiţii

sau sugestii de utilizare, garantarea calităţii, data limită de vânzare pentru

produsele perisabile.

1.5 Tipuri de materiale folosite în confecţionarea ambalajelor

Activitatea axată pe alegerea materialelor de ambalare şi conceperea ambalajelor

trebuie să aibă în vedere toate etapele prin care va trece produsul, din momentul

producerii până la destinaţia finală, consumatorul, unde trebuie să ajungă în condiţii

optime.

Materialele din care se obţin ambalajele constituie obiectul unor preocupări

permanente de cercetare şi perfecţionare, care să conducă la realizarea unor ambalaje

uşoare, simple, recuperabile, reciclabile şi care să răspundă cerinţelor ecologice de

protecţie a mediului.

Performanţele materialelor de ambalaj se concretizează în asigurarea maximă a

protecţiei produsului ambalat, într-un volum cât mai redus şi cu greutate minimă, pentru

a limita cheltuielile de transport.

1.5.1 Ambalaje din materiale plastice

Materialele plastice au introdus o adevărată revoluţie în domeniul ambalajelor, pe

de o parte pentru că oferă posibilităţi funcţionale noi comparativ cu materialele

36


considerate tradiţionale, pe de altă parte, prin ideea de cercetare şi competitivitate pe care

au introdus-o pe piaţa ambalajelor.

Dicţionarul Oxford defineşte cuvântul „plastic” ca fiind „un grup de răşini

sintetice sau alte substanţe care pot fi modelate în orice formă”.

Materialele plastice sunt materiale constituite din macromolecule înlănţuite,

liniare, ramificate, grupuri laterale de molecule sau grupuri tridimensionale de

monomeri, motive structurale repetitive ataşate unor legături chimice.

După originea şi modul de sinteză ale substanţelor macromoleculare, materialele

plastice se clasifică în următoarele grupe:

Substanţe naturale, nemodificate, compuse din polimeri naturali;

Substanţe artificiale, obţinute prin modificarea substanţelor naturale provenite

din vegetale şi polimerizate natural. Este cazul plasticelor celulozice, sau mai

rar proveniţi din carbon.

Utilizarea materialelor plastice este greu de contestat, iar utilizarea lor ţine

seama de tipul şi caracteristicile ambalajului.

Principalele produse obţinute din materiale plastice destinate sectorului de

ambalare, sunt: filme, folii sau materiale complexe:

Filmele flexibile, din care se obţin saci, pungi sunt utilizate la anvelopare

sau supraanvelopare;

Foliile rigide permit realizarea de pahare, tăviţe sau platouri;

Materialele complexe, provenite din filme sau folii care servesc drept

barieră la gaz sau umiditate în procesul ambalării.

Elementul de bază în obţinerea acestor tipuri de semiproduse, îl constituie

granulele de material cu diametrul de 2mm care servesc direct şi la elaborarea formelor

tridimensionale ale corpurilor pentru butelii, flacoane, bidoane.

Filmele utilizate în procesul ambalării, sunt livrate în bobine şi au grăsimi

maxime de 120 microni (cele mai mici grosimi ale filmului se obţin din polimeri cu

proprietăţi mecanice foarte bune)

Ambalajele flexibile din PE (polietilenă), PP (polipropilenă), PVC (policlorură

de vinil), PET (polietilenă tereftalat), PA (poliamidă) sunt utilizate în principal sub formă

de straturi barieră sau lianţi în materialele complexe de ambalare.

Acest tip de filme de ambalare au următoarele proprietăţi:

37


Impermeabilitatea sau permeabilitate în conservarea conţinutului; cele mai bune

materiale utilizate ca suport flexibil, sunt: PP, PE, PVCv, faţă de umiditate şi

PET, PA, PVCr, faţă de gaz;

Să fie retractabile; în acest caz sunt utilizate filme din PEbd (polietilenă de joasă

densitate) şi PVCs; să posede stabilitate dimensională; această proprietate este

importantă pentru menţinerea aspectului vizual al conţinutului sau pentru tipărire şi este

direct legată de absorbţia apei. Cele mai bune materiale utilizate în acest scop sunt PET

şi PP.

Foliile utilizate în ambalare au următoarele caracteristici:

Grosimi cuprinse între 0,5 până la 2,5 mm;

Pot fi livrate în bobine sau sub formă plată;

Caracterizează ambalajul rigid, din PVCs, PS, PP, PET;

Proprietăţile cerute acestui tip de material, sunt: rigiditate şi capacitate de

formare la cald.

Proprietăţi particulare cerute de foliile şi filmele de ambalaj sunt: transparenţă

pentru conţinuturi ce necesită vizualizare, strălucire, rezistenţă la radiaţii ultraviolete şi

infraroşii, stabilitate şi posibilitate de lipire, posibilităţi de imprimare.

Produsele din materiale complexe sunt utilizate în special în sectorul băuturilor

alimentare. Prin asamblarea mai multor tipuri de materiale, se obţin produse noi cu

caracteristici superioare care răspund unor nevoi specifice. Astfel se disting următoarele

tipuri de materiale complexe în funcţie de natura produsului:

Complexe uşoare (plastic uşor/plastic uşor);

Semirigide (plastic uşor/hârtie sau aluminiu);

Rigide (plastic uşor/carton sau plastic rigid între cele două straturi);

Suport:în această categorie intră PEbd, PEhd, PP, PVC, PS;

Liant: de exemplu materiale ca EVA (etilen vinil acetat) şi IO (ionomer) se

pretează cel mai bine acestei funcţii;

Materialele complexe permit: ambalarea în vid, ambalarea în gaz inert,

ambalarea produselor supracongelate.

Dezavantajele utilizării acestor cutii constau în preţul ridicat, durata de viaţă de

12 luni poate fi garantată numai pentru anumite produse, rezistenţă mecanică mai

scăzută.

Aluminiul

38


Aluminiul pur (tipurile 1100 şi 1050) este utilizat pentru producerea foilor şi

containerelor extrudate.

Foliile de aluminiu sunt folosite în special la ambalarea alimentelor sensibile care

absorb arome din mediul exterior, sau mirosul din hârtia de ambalaj, de ex. batoane de

ciocolată.

În alegerea ambalajului din tablă de aluminiu, trebuie să se ţină seama de:

Caracteristicile produsului: valoarea Ph-ului, greutatea şi volumul produsului

densitate, mărime, durata de conservare;

Metoda de asamblare incluzând tipul de maşină şi caracteristicile acesteia.

Alte cerinţe de calitate se referă la produsele puternic acide la care folia de

aluminiu trebuie lăcuită.

Foliile pentru tabla de aluminiu pot fi acoperite cu materiale plastice, ca:

polietilenă de joasă densitate (PEhd) sau polipropilenă (PP), aceasta din urmă când este

necesar să suporte temperaturi de aproximativ 1200C sau operaţia de vidare.

Avantajele utilizării foliile de aluminiu sunt:

Proprietăţi barieră foarte bune;

Posibilităţi de tipărire;

Nu este toxică şi poate veni în contact cu produsele alimentare.

Folia de aluminiu este unul din componentele principale ale cutiilor laminate.

Caracteristicile foliei sunt:

Grosimea utilizată la produsele caşurate este de 7,9 şi 12 microni;

Nu este toxică şi poate veni în contact cu alimentele;

Se asociază cu produsele flexibile în special când se cer proprietăţi deosebite:

barieră la umiditate şi aromă (cafea, supe concentrate etc.);

Principalele tehnici de utilizare a acestor materiale sunt:

Laminarea (caşurarea) prin care trec cele două sau mai multe materiale plastice

(până la 5) prin extrudare;

Coextrudare este o metodă de combinare a două sau mai multe materiale plastice

(până la 5) prin extrudare.

Combinaţiile de materiale utilizate în mod curent la confecţionarea ambalajelor

sunt:

Hârtie/polietilenă de joasă densitate pentru pungi individuale destinate ambalării

zahărului;

Hârtie Kraft albită sau satinată/folie de aluminiu/polietilenă de joasă densitate;

39


Tereflatat de polietilenă/clorură de polivinilden/polietilenă pentru pungi în care se

ambalează produsele de panificaţie.

1.5.2 Ambalaje din sticlă

Formula generală a sticlei este SiO (Na ) (CaO) .

Sticla are o bună conductibilitate termică şi rezistă la şoc termic (maximum 35

C).

Sticla este un material care deţine o pondere importantă în sectorul ambalajelor

fiind utilizată cu precădere la ambalarea produselor lichide sau păstoase.

Deşi este puternic concurentă de materiale plastice, materialele celulozice şi cele

metalice, în ultima perioadă sticla este privită din nou ca un material de perspectivă.

Datorită structurii sale amorfe sticla este fragilă şi se sparge în urma aplicării unei

forţe exterioare.

Sticla are o structură cristalină, proprietăţile optice se referă la gradul de

penetrare al luminii şi efectul transmisiei acesteia în funcţie de lungimea de undă.

Transmisia luminii poate fi controlată prin adăugarea aditivilor de colorare în compoziţia

sticlei.

Ca aspect, sticla este din material amorf, transparent, dar deşi la temperatură

ambiantă are caracteristcile unui solid, aceasta este un material vâscos suprarăcit.

Sticla este utilizată pe scară largă în domeniul alimentar, dar şi în industria

farmaceutică, la ambalarea produselor chimice etc.

Ca material de ambalaj, sticla prezintă multe avantaje:

Material barieră excepţional la gaze, vapori, lichide;

Inertă din punct de vedere chimic faţă de lichide şi produse alimentare şi nu pune

probleme de compatibilitate cu produsul ambalat;

Este un material igienic, uşor de spălat şi care suportă sterilizarea;

Nu are miros, nu transmite şi nu modifică gustul alimentelor (garantează

menţinerea proprietăţilor organoleptice şi a aromei alimentare);

40


Este transparentă, ceea ce permite controlul vizual al produsului de către

consumator;

Poate fi colorată, aducând astfel o protecţie suplimentară a produsului împotriva

radiaţiilor ultraviolete;

Este un material rigid care poate fi utilizat în forme variate;

Are o bună rezistenţă la presiuni interne ridicate, fiind utilizată la ambalarea unor

băuturi ca : şampanie, cidru etc;

Are o rezistenţă mecanică suficient de mare pentru a suporta şocuri externe;

Este un material economic, produs în cantităţi mari şi care nu încetează să se

perfecţioneze;

Este un material reciclabil;

Utilizarea sticlei ca material de ambalaj prezintă şi dezavantajele legate de:

Fragilitate, crapă sub acţiunea şocurilor mecanice sau termice;

Greutatea care o face dificil de manevrat şi ridică cheltuielile de transport;

Depozitare dificilă;

Îmbătrânire sub acţiunea agenţilor atmosferici (formare de depuneri albicioase);

regenerarea se produce prin clătire cu o soluţie 1-2% HCl.

Având în vedere faptul că sticla intră în contact direct cu mărfurile alimentare,

ambalajele din sticlă fac subiectul unor prevederi obligatorii în vederea protecţiei

sănătăţii consumatorilor.

1.5.3 Ambalaje din materiale celulozice

Hârtia şi cartonul ocupă primul loc în materie de ambalaje celulozice, cu un

consum pe plan european de 40 kg/locuitor/an, iar în SUA depăşeşte 140 kg/locuitor/an.

Hârtia este definită ca fiind un ansamblu de materiale fabricate prin depunerea

fibrelor vegetale provenite din lemn.

Hârtiile utilizate în domeniul ambalajelor se pot clasifica după: gramaj,

compoziţie, destinaţie.

Se disting trei categorii de materiale de bază destinate fabricării ambalajelor din

hârtie-carton: hârtia pentru ambalajul, cartonul plat, cartonul ondulat.

Aceste produse se pot asocia între ele sau cu alte materiale în vederea realizării

ambalajelor complexe. Principalele tipuri de cartoane utilizate în ambalarea mărfurilor

sunt:

41


Cartonul duplex, format din minimum două straturi diferite de material fibros,

unite prin presare în stare umedă;

Cartonul triplex, format din minimum trei straturi diferite de material fibros unite

prin presare în stare umedă;

Cartonul ondulat, format din unul până la patru straturi netede şi unul sau trei

straturi ondulate din hârtie interioară sau superioară de ambalaj, unite între ele

printru-un adeziv. Cartonul ondulat poate fi combinat cu diferite materiale (lemn,

materiale plastice) în scopul obţinerii unor tipuri constructive de ambalaje mai

eficiente şi cu priorităţile mult îmbunătăţite.

Calitatea cartonului ondulat este definită în funcţie de calitatea sortimentelor de

hârtie care intră în componenţa straturilor, de rezistenţa la compresiune, străpungere,

plesnire şi tracţiune, gramaj, grosime etc.

Cartonul ondulat este utilizat la:

Ambalarea produselor care necesită protecţie împotriva şocurilor şi presiuni

exterioare;

Confecţionarea cutiilor cu microcaneluri la nivelul ambalajelor primare;

Ambalajele secundare sub formă de cutii, cutii de prezentare;

Ambalajele terţiare sub forma învelişurilor de protecţie în jurul paletelor

încărcate.

Cartonul ondulat se caracterizează printr-o structură celulară care îi conferă o

înaltă rezistenţă la compresiune şi greutate relativ mare.

Acoperirea şi laminarea conferă cartonului proprietăţi de „barieră”. Astfel,

laminarea cu parafină asigură barieră împotriva umezelii, căptuşirea cu sticlă asigură

rezistenţă la grăsimi, acoperirea cu plastic îmbunătăţeşte proprietăţile de barieră la

grăsimi. Cartoanele pentru lichidele închise ermetic sunt cele mai răspândite şi utilizate

în prezent, la ambalarea unei game largi de produse alimentare lichide.

Hârtia şi cartonul au caracteristici identice, multe dintre ele putând fi îmbunătăţite

prin tratamente specifice. Pentru a concluziona, caracteristicile hârtiei şi cartonul sunt:

Masa volumică cuprinsă între 0,8-1,2 g/m2 pentru hârtia de ambalaj, şi maximum

1 g/m2 pentru cartonul ondulat;

Sunt apte pentru contactul cu alimentele;

Sunt inodore şi insipide;

Hârtia pergament are o permeabilitate scăzută;

Hârtia tip mătase, are o permeabilitate la aer foarte ridicată.

42


Proprietăţile hârtiei şi cartonului obţinute ca urmare a tratamentelor aplicate, sunt:

rezistenţă la ulei, gaze şi hidrocarburi, rezistenţă la alcooli, eteri, hidrocarburi clorurate,

esteri şi cetone, rezistenţă la soluţii apoase, acizi slabi şi alcali, sigilare la cald, barieră la

radiaţii U.V., rezistenţă la uleiuri şi grăsimi, barieră la mirosuri şi vapori de apă,

anticoroziune, barieră la aer şi gaze (O2, CO2 ETC), barieră la arome.

1.5.4 Alte materiale folosite pentru ambalaje

Lemnul este puternic concurent de cartonul ondulat şi materialele plastice. În

compoziţia sa există o serie de substanţe organice şi anorganice (răşini, substanţe

tanante, uleiuri eterice) care pot influenţa caracteristicile organoleptice ale produselor

ambalate.

Datorită compoziţiei şi umidităţii, ambalajele din lemn constituie un mediu

prielnic dezvoltării microorganismelor şi pătrunderii insectelor. Principalele caracteristici

ale materialului lemnos sunt:

Rezistenţă bună la solicitări mecanice;

Rezistenţă bună la uzură;

Conductibilitate electrică foarte bună;

Este un material ecologic;

Lemnul este utilizat în special la confecţionarea ambalajului de transport.

Ambalajele din materiale textile se utilizează la obţinerea sacilor textili şi pentru

căptuşirea ambalajelor din lemn sau carton.

Se caracterizează prin:

Sarcină de rupere de 42-120 daN/cm2;

Absorb umiditatea;

Sunt permeabile la aer, apă, vapori;

Constituie un mediu prielnic dezvoltării microorganismelor;

Sunt atacate de rozătoare, insecte şi nu rezistă la foc.

Acest tip de material are o aplicabilitate restrânsă în domeniul ambalării

mărfurilor.

Ultimii cincizeci de ani, s-au caracterizat prin apariţia pe piaţa ambalajelor a unor

produse obţinute prin asocierea materialelor uşoare în cantitate şi calitatea dorită în

43


scopul obţinerii, prin însumarea caracteristicilor lor individuale a complexului specific

adaptat la exigenţe particulare.

Calitatea esenţială a unui material complex este impermeabilitatea sa la vapori de

apă şi la diferite gaze.

Alte proprietăţi importante sunt transparenţa şi sudabilitatea.

Materialul complex utilizat pentru obţinerea celor mai bune suduri este

copolimerul cunoscut sub numele de EVA: etilen/vinil/acetat.

Cerinţele de calitate pentru foliile complexe sunt: rezistenţă mecanică, protecţie

împotriva luminii, rezistenţă la acţiunea produselor agresive, rezistenţă la temperaturi

ridicate, etanşeitate.

În funcţie de natura materialului suport, foliile complexe se pot clasifica în:

Materiale complexe pe bază de aluminiu;

Materiale complexe pe bază de hârtie şi carton;

Complexe pe bază de materiale plastice.

Foliile complexe de aluminiu, folosesc drept strat intern polietilena de joasă

densitate şi ocazional, polietilena de joasă densitate şi polipropilena.

44


CAPITOLUL II

CONCEPTUL DE AMBALARE

2.1 Conceptul modern de ambalare

Primul produs de ambalat ce s-a impus pe piaţă a fost cartonul ondulat. Istoria

cartonului ondulat se întinde pe o perioadă de peste 100 de ani, iar apariţia acestui

material a fost impulsionată de nevoia unui nou tip de ambalaj superior celor existente

până atunci.

Hârtia ondulată mecanic, între două valţuri canelate, a fost obţinută prima dată

în Anglia, în anul 1856 şi a fost utilizată în premieră ca ambalaj de către un american,

în 1871. Cartonul ondulat propriu-zis a apărut în 1874, în America, când s-a adăugat,

prin lipire, un strat neted de hârtie peste hârtia ondulată.

La începutul secolului XX, apar primele maşini de carton ondulat, iar acest

produs se impune în industria ambalajelor din America şi Europa. În timp, producţia

de carton ondulat şi ambalaje se dezvoltă în ritm alert, lărgindu-se gama sortimentală

şi îmbunătăţindu-se calitatea acestui produs.

În ţara noastră, cartonul ondulat s-a produs prima oară în anul 1957, în fabrica

existentă la Ghimbav, localitate aflatã la 10 km de municipiul Braşov. În anii

următori, acest sector a cunoscut o dezvoltare importantã, cererea acestui produs pe

piaţă fiind în continuă creştere.

Odată cu dezvoltarea şi diversificarea producţiei de bunuri concomitent cu

dezvoltarea comerţului, are loc şi diversificarea şi dezvoltarea activităţilor de

45


ambalare şi implicit a producţiei de ambalaje. La nivelul întregii planete, se consideră

că aproximativ 99% din producţia de mărfuri se tranzacţionează în stare ambalată.

Ambalarea este definită pe numeroase căi. O sursă Americană de referinţă

defineşte ambalarea ca o tehnică industrială şi comercială pentru protecţia,

identificarea şi facilitatea vânzării şi distribuirii produselor agricole, industriale şi de

consum.

Institutul Internaţional de Ambalare (P.I.I.) defineşte ambalarea ca operaţie

de închidere a produselor, articolelor sau pachetelor introduse în saci, pungi, borcane,

cutii, tăvi, bidoane, tuburi, sticle sau alte forme de conteinere care să îndeplinească

funcţii cum ar fi: protecţie şi/sau conservare, funcţie informaţională şi utilitate sau

performanţă.

Institutul de Ambalare din Anglia furnizează trei definiţii ale ambalării:

1.Ssistem coordonat de pregătire a bunurilor pentru transport, distribuţie,

depozitare, vânzare cu amănuntul şi, în final, consum;

2. Cale de asigurare a distribuţiei la consumatorul final în condiţii optime şi cu

costuri minime;

3. Funcţia tehnico-economică care urmăreşte minimizarea costurilor la livrare în

timp ce vânzările sunt maxime.

Este important însă să facem o distincţie între ambalarea definită mai sus îi

ambalajul care poate fi definit ca element de închidere a unui articol individual (sau a

câtorva articole) într-un conteiner, utilizat de obicei pentru vânzare sau distribuţie.

În conformitate cu STAS 5845/1-86, ambalarea este definită ca fiind „operaţie,

procedeu sau metodă, prin care se asigură cu ajutorul ambalajului, protecţia temporară a

produsului, în decursul manipulării, transportului, depozitării, vânzării, contribuind şi la

înlesnirea acestora până la consumare sau până la expirarea termenului de garanţie”.

Trebuie, de asemenea, să se facă distincţie între diversele niveluri de ambalare:

Ambalarea elementară este cea care vine în contact cu produsul. Ea furnizează

protecţia iniţială a produsului (exemplu de ambalaje elementare: bidoane din metal, sticle

şi saci din plastic).

Ambalarea secundară conţine un anumit număr de ambalări elementare. Este o

susţinătoare a distribuţiei fizice şi poate fi folosită pe piaţa de desfacere cu amănuntul

pentru expunerea ambalajelor elementare.

46


Ambalarea terţiară cuprinde un număr de ambalări secundare (exemplu: strech-

wrappead pallet of corrugated cases = ambalaj colectiv din carton ondulat în care

produsele sunt izolate între ele cu paie/talaş/resturi de mucava).

Ambalarea cuaternară este frecvent utilizată în comerţul internaţional şi în cel

dintre statele americane cu scopul de a facilita manevrarea ambalajelor terţiare. Ea se

realizează cu ajutorul conteinerelor de metal, verticale, de 12 metri lungime în care se

încarcă cu macaraua mai multe palete sau containere metalice. Ele pot fi transferate de la

sau către vapoare, trenuri, platforme, cu macarale gigantice. Desigur, este posibilă

obţinerea temperaturii, umidităţii şi a atmosferei gazoase controlate, iar acestea sunt

necesare în situaţii particulare cum ar fi transportul alimentelor îngheţate sau al

legumelor şi fructelor proaspete.

În contextul ambalării se folosesc o serie de termeni, dintre care amintim

materialul de ambalare, materialul de ambalaj, mediu de ambalare, produs de ambalat,

ambalaj preconfecţionat, accesorii de ambalaj.

Prin material de ambalare se înţelege un sistem material destinat învelirii

temporare a produselor ce se ambalează. Este cazul hârtiei de împachetat, a celofanului,

a peliculelor plastice etc.

Materialul de ambalaj este un sistem fizico-chimic unitar sau multicomponent

utilizat pentru confecţionarea ambalajelor sau pentru producerea accesoriilor de

ambalaje. Ca materiale de ambalaj se utilizează hârtia, cartonul, materialele plastice,

materialele metalice, lemnul, sticla, materialele textile, singure sau în combinaţie.

Mediu de ambalare poate fi orice sistem fizico-chimic, capabil ca împreună cu

ambalajul să asigure deplina protecţie a produsului faţă de orice factor modificator al

calităţii acestuia. Cel mai răspândit mediu de ambalare este cel gazos (aer, gaze inerte,

atmosfera modificată sub presiune, vid etc.).

Produsul de ambalat – pregătit prin curăţire, dozare, rulare, compactare – este

bunul ce necesită protecţie temporară sau de lungă durată de la locul de producţie la locul

de consum şi pentru care manipularea, transportul, depozitarea, desfacerea, impun

prezenţa ambalajului.

Ambalajul preconfecţionat se realizează din material de ambalaj într-o formă şi

cu caracteristici fizice, chimice, microbiologice, ecologice corespunzătoare cerinţelor

impuse de produsul ce urmează a fi ambalat.

De regulă, ambalajul preconfecţionat, este întregit de unul sau mai multe

accesorii de ambalaj (materiale, dispozitive, piese) care ajută la închiderea, etanşeizarea,

47


imobilizarea conţinutului, amortizarea şocurilor, consolidarea şi identificarea

ambalajului. Printre accesoriile de ambalaj se pot include: dopurile, capsulele, benzile

adezive, benzile de oţel, cuiele, agrafele, sârmele, talaşul, vata de celuloză, saltele de

amortizare poliuretanice, PVC expandat, etichetele.

Procesul, operaţia sau metoda prin care produsul de ambalat este introdus sau

cuprins în ambalaj, venind în contact cu acesta, reprezintă ambalarea. Pentru realizarea

ambalării, atât ambalajul cât şi produsul pot suferi unele operaţii auxiliare, ca de

exemplu: depliere, căptuşire, recondiţionare, etichetare (în cazul ambalajului) sau dozare,

porţionare, curăţire, rulare etc. (în cazul produsului).

Importanţa problematicii axată pe ambalaje şi metode de ambalare face obiectul

preocupării unor organizaţii naţionale şi chiar europene, precum Federaţia Europeană a

Ambalajelor. Pentru stimularea cercetărilor în acest domeniu, Institutul Italian de

Ambalaje organizează anual concursul „Du Pont” pentru inovaţie şi acordă premiul

Oscar pentru inovaţie şi originalitate.

În prezent, în lume funcţionează un număr mare de institute şi organisme

specializate în domeniul ambalajelor. Organizaţia pentru Ambalaje (W.P.O.) are ca

obiectiv principal soluţionarea problemelor privind ambalarea, conservarea şi distribuirea

bunurilor de consum.

Organizaţia Internaţională de Standardizare şi Federaţia Europeană pentru

Ambalaje sunt preocupate de perfecţionarea şi adaptarea continuă a producţiei de

ambalaje, a tehnologiilor pe baza unor soluţii economice adaptate la cerinţele impuse de

progresul tehnic.

Anual şi semestrial au loc numeroase manifestări, conferinţe, congrese,

simpozioane, pe plan intern, de modernizare a ambalajelor şi preambalării produselor.

2.2 Metode de ambalare a mărfurilor

Odată cu dezvoltarea societăţii şi implicit a proceselor de producţie s-a

dezvoltat şi industria de ambalaje. Se caută ca prin procedee noi să se ajungă la o mai

bună realizare a funcţiilor ambalajelor. Totodată, se urmăreşte creşterea productivităţii

muncii, atât la confecţionarea ambalajelor, cât şi la ambalarea produselor.

48


Ambalarea se poate face pe linii semiautomate sau automate de mare

productivitate, ce pot realiza formarea ambalajelor, desfacerea lor, umplerea şi

închiderea lor.

Ambalarea mărfurilor ţine seama de caracteristicile actuale şi tendinţele de viitor

în ceea ce priveşte producţia şi circulaţia mărfurilor. Ambalajul şi produsul, formează un

sistem, care presupune o relaţie specifică între elementele sale componente. Obiectivele

la care trebuie să se raporteze actuale tehnici de ambalare, trebuie să răspundă unor

probleme legate de:

Reducerea consumului de materii prime, materiale şi energie;

Creşterea duratei de conservare a produsului;

Combinarea anumitor materiale în scopul creşterii performanţei ambalajului ;

Reconstituirea relaţiei produs – ambalaj – mediu înconjurător.

2.2.1 Ambalarea colectivă şi porţionată

Ambalarea colectivă, este metoda care permite gruparea într-o singură unitate de

vânzare a mai multor produse. Această metodă uşurează mult manipulare şi transport

produselor, ajutând la paletizarea acestora.

Materialele utilizate sunt: carton, folii contractabile sau hârtie.

Ambalarea colectivă se poate realiza şi prin gruparea produselor preambalate în

hârtie Kraft, celofan sudabil etc., obţinându-se pachete paralepipedice paletizate. Acest

procedeu, denumit fardelare este aplicat la ambalare colectivă a unor produse ca: zahăr,

făină, orez, mălai etc.

Ambalarea porţionată - ambalajul porţionat este acela al cărui conţinut se

consumă o singură dată.

Produsele destinate ambalării porţionate pot fi grupate astfel;

Produse neperisabile (zahăr, biscuiţi, sare, cafea etc) care impun ambalajului să

păstreze gustul şi aroma produsului şi să asigure protecţiei împotriva umidităţii şi

aerului;

Produse perisabile, cele care se degradează în timp, de exemplu brânzeturi

fermentate, untul.

Pentru ambalarea proporţionată pot fi folosite : folii contractabile, folii

termosudabile din aluminiu sau hârtii metalizate.

49


2.2.2 Ambalarea în folii contractabile

Acesta este un procedeu de ambalare a produselor în bucăţi mici, uniforme, prin

aşezarea lor pe o placă suport, având alveole termoformate, urmată de încheiere prin

acoperirea cu folie şi termosudare.

Prin folie contractabilă se înţelege o folie din material plastic, etirată în momentul

fabricării sale, cu tensiuni interne fixate prin răcire şi care în momentul încălzirii revine

la poziţia iniţială.

Materialele întrebuinţate sunt : polietilenă termoconductibilă, policlorură de vinil,

policlorură de vinilden, polipropilenă etc.

Ambalarea tip „skin”, este un procedeu de ambalare sub vid a produselor, prin

aşezarea lor cu bucata sau grupat pe o placă suport plană, urmată de deschidere

prin acoperire cu folie transparentă şi termosudare.

Ambalarea tip „skin”, este , deci un procedeu de prezentare a produselor, în folii

contractabile utilizat în domeniul industriei alimentare şi pentru ambalarea mărfurilor

industriale. La produsele alimentare se urmăreşte obţinerea unei permeabilităţi ridicate

faţă de oxigen, ceea ce permite de exemplu păstrarea aspectului cărnii prin formarea

oximioglobinei.

Ambalarea în folii contractabile îşi găseşte o largă utilizare la prezentarea unor

obiecte cu dimensiuni mici, din domeniul produselor cosmetice, jucării, medicamente,

obiecte din sticlă sau porţelan.

Acest sistem se caracterizează prin uşurinţa în manipularea având un impact

pozitiv asupra consumatorului.

Ambalarea tip „blister”, este un procedeu de ambalare a produselor prin

aşezarea lor cu bucata sau grupate pe o placă suport plană, urmată de închidere

prin folie transparentă, având alveole termoformate şi închidere prin termosudare

lipire sau capsare.

Ambalare alveolară, este procedeul de ambalare a produselor sub formă de

bucăţi mici uniforme prin aşezarea lor pe o placă suport, având alveole

termoformate, urmată de închidere prin acoperire cu folie şi termosudare.

2.2.3 Ambalarea de tip aerosol

50


În sens “clasic”, noţiunea de aerosol se referă la o dispersie de particule solide

sau lichide foarte fine, susceptibile de a rămâne timp îndelungată în suspensie în

atmosferă.

Ambalajul tip „aerosol”, este un recipient rezistent la o presiune interioară dată,

prevăzut cu o deschidere în care se montează „o valvă” care asigură etanşeitatea şi

distribuirea produsului conţinut.

În conformitate cu Directiva Europeană, prin generator de aerosol se înţelege un

ansamblu construit dintr-un recipient nereutilizabil, din metal, sticlă, material plastic,

care conţine un gaz comprimat, lichefiat şi prevăzut cu dispozitiv ce permite ieşirea

conţinutului sub formă de particule solide sau lichide aflate în suspensie într-un gaz sub

formă de spumă, pastă, pudră sau în stare lichidă.

Acest tip de ambalare este utilizată în domeniul alimentar, al produselor

farmaceutice şi în industrie.

Un ambalaj tip aerosol constă din: un recipient de presiune, o valvă comandată

de un buton, agent propulsor, produsul activ

Recipienţii se confecţionează din: tablă cositorită, aluminiu, sticlă şi materiale

plastice.

Recipienţii din aluminiu sunt cei mai utilizaţi cu capacităţi care variază între 10-

30 cm3 până la 1000 cm3 şi rezistenţă la presiune în jur de 30 Kgf/cm2.

Gazul propulsor utilizat trebuie să fie compatibil cu produsul, să nu fie

inflamabil, să nu prezinte riscul unei explozii şi să nu intre pielea sau mucoasele.

Gazul propulsor se poate prezenta fie sub formă lichefiată sau sub formă

comprimată.

În cazul gazelor comprimate, se utilizează :

Azotul, care este un gaz inert faţă de majoritatea substanţelor farmaceutice şi

alimentare este incolor, netoxic, insolubil, neinflamabil, inodor;

Dioxidul de carbon, care este un un bun agent propulsor, netoxic, neinflamabil,

protejează produsele contra oxidării, este bacteriostatic;

Butanul şi propanul, sunt netoxice, se combină uşor cu hidrocarburile lichefiate,

dar sunt inflamabile şi devin toxice.

Există mai multe sisteme de umplere cum ar fi :

Umplere la temperatură scăzută;

Umplere la presiune şi temperatură normală;

Procedeu de umplere automatizat.

51


Noile tendinţe în domeniul ambalării tip aerosol se axează pe următoarele

direcţii :

1. Sterilizarea accesoriilor de ambalare înaintea operaţiei de umplere care elimină

o posibilă recontaminare în timpul ambalării

2. Iniţierea unei concepţii funcţionale cu privire la distribuţia mărfurilor.

Sterilizarea accesoriilor de ambalare se realizează cu aport de căldură şi radiaţii

gamma. Prima metodă are inconvenientul că poate determina coroziunea recipientului

datorită apariţiei unor posibile fenomen de conducere în timpul transportului.

Tratamentul de sterilizare cu radiaţii gamma este mai costisitor, dar are avantajul

etanşeităţii unităţii de transport.

Durata sterilizării cu radiaţii 9999999 se stabileşte în funcţie de dozarea şi

dimensiunea recipientului de expediţie, ca fiind de aproximativ patru ore.

Concepţia funcţională a unităţii de distribuţie compusă din valvă şi pulverizator

depinde de însuşi caracteristice produsului (vâscozitatea, solubilitatea azotului), de

presiunea internă şi concepţia pulverizatorului.

2.2.4 Ambalarea aseptică

Ambalarea aseptică poate fi definită ca umplerea unui produs steril comercial în

recipiente sterile în condiţii aseptice şi închiderea recipientelor astfel încât reinfecţia este

prevenită, cu alte cuvinte o închidere ermetică.

Termenul aseptic implică absenţa sau eliminarea oricărui organism nedorit din

produs, ambalaj sau alte zone specifice, în timp ce termenul ermetic este folosit pentru a

indica proprietăţi mecanice corespunzătoare excluderii pătrunderii microorganismelor

într-un ambalaj şi a gazelor sau vaporilor de apă în şi din ambalaj.

Termenul steril comercial a fost definit ca absenţa microorganismelor capabile de

reproducere în alimente în condiţii de depozitare şi distribuţie fără refrigerare, aceasta

însemnând că absenţa absolută a tuturor microorganismelor nu este obţinută practic.

Există două domenii specifice de aplicare a ambalării aseptice:

– ambalarea produselor presterilizate şi sterile;

– ambalarea produselor nesterile pentru a evita infectarea cu microorganisme.

Ambalarea aseptică se foloseşte din următoarele motive:

– folosirea recipientelor nepotrivite pentru sterilizare în ambalaj;

52


– folosirea avantajului oferit de procesele de sterilizare HTST care sunt eficiente

termic şi, în general, permit obţinerea de produse calitativ superioare în comparaţie cu

cele prelucrate la temperaturi mai scăzute timp îndelungat;

– prelungirea duratei de valabilitate a produselor la temperaturi normale.

Printre primele aplicaţii ale ambalării aseptice se numără laptele şi produsele

lactate la care s-au adăugat ulterior alte produse: sucuri de fructe şi legume, produse cu

particule (compoturi), supe, budinci, deserturi etc.

CAPITOLUL III

VALORIFICAREA AMBALAJELOR ÎN RELAŢIA

PRODUS – AMBALAJ – MEDIU ÎNCONJURĂTOR

3.1 Dimensiunea ecologică a ambalajului

În abordarea mecanismului schimbării necesare, pe plan mondial, clarificării şi

rezolvării vastei problematici se impune a se ţine cont de faptul că punctele de referinţă

sunt aceleaşi indiferent de nivelul la care se ia decizia (guvernamental, de strategie a

firmei, de cetăţean), ceea ce presupune o largă implicare în acest proces, succesul

depinzând de eliminarea barierei imaginare care separă spectatorii de participanţii

direcţii, spectatorii devenind şi ei, depăşind inerţia, participanţii direcţi.

Neacceptând principiul suveranităţii consumatorului, ecologiştii se plâng astfel de

excesul de ambalare a produselor, iar tot mai multe firme, anticipând la rândul lor

viitorul, recurg la măsuri în concordanţă cu aşteptările mişcările ecologice. În Franţa spre

exemplu, firma „Lever” printre asemenea măsuri, a editat o cărticică destinată clienţilor

săi, denumită „Ecologia la domiciliu”.

Tot mai multe firme încep să-şi pună întrebarea dacă există un loc pentru

produsele lor într-o economie bazată pe ecologie. În împrejurările actuale se pune

problema în ce măsură se împletesc interesele firmelor şi supravieţuirii civilizaţiei astfel

încât aceste firme care îşi asumă o responsabilitate ecologică majoră pot să obţină

53


beneficii economice numai datorită faptului că acţiunile lor răspund unei îngrijorări

publice acute în privinţa viitorului.

Marcarea acologică în România

Scopul introducerii etichetei ecologice este de a promova produsele care au un

impact redus asupra mediului, pe parcursul întregului lor ciclu de viaţă, în comparaţie cu

alte produse aparţinând aceluiaşi grup de produse.

Schema etichetei ecologice din România cuprinde două rubrici:

- Rubrica 1 cuprinde simbolul etichetei ecologice. Acesta este o floare pe fond

alb cu şase petale, sub formă de cercuri colorate, alternativ în roşu, galben şi albastru, şi

frunze colorate în verde, în centru fiind scrise iniţialele „RO”.

Componentele R şi O trebuie să aibe aceeaşi dimensiune pe verticală care nu

trebuie să fie mai mică de 3 mm, diametrele celor 6 cercuri trebuie sa aibe aceeaşi

dimensiune care nu trebuie să fie mai mică de 5 mm. Lungimea simbolului este de 40 de

mm iar lăţimea de 30 de mm.

- Rubrica 2 cuprinde textul descriptiv, care va fi scris integral cu negru cu font

Times New Roman 12, fondul trebuie să aibe obligatoriu culoarea albă.

Figura 3.1.1 - Marca ecologică din România

Eticheta ecologică este realizată de către Imprimeria Naţională şi prezintă

următoarele elemente de securizare:

54


este autocolantă;

conţine modele grafice constituite din curbe aparent întâmplătoare, generate după

modele matematice calculate conform unor formule speciale, generate de un soft;

cerneluri speciale de mare securitate;

autodistrugere la rupere.

În România, autoritatea care acordă eticheta ecologică este Ministerul Mediului.

Eticheta ecologică este o marcă a Uniunii Europene de recunoaştere a produselor

ecologice, iar procedura de obţinere este destul de complexă. Condiţia de bază pentru

procesul de acceptare a mărcii este implementarea sistemului de management de mediu,

conform standardului ISO 14.001. Există un ghid informativ despre ecoetichetare,

realizat cu finanţare Phare Fondul Europa 2004.

Obţinerea etichetei ecologice este supusă unor taxe şi tarife de 500 lei (cheltuieli

pentru procesarea solicitării de obţinere a etichetării ecologice), indiferent de numărul de

produse care vor beneficia de această etichetă. În cazul întreprinderilor mici şi mijlocii,

tariful se reduce cu 25%. La cei 500 lei se adaugă costurile legate de testarea şi

verificarea produselor.

Potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii Agenţiei Regionale pentru

Protecţia Mediului Craiova, la nivelul UE, costurile pentru obţinerea şi afişarea etichetei

ecologice sunt ceva mai mari (taxa de procesare între 300 şi 1.300 de euro, la care se

adaugă 0,15% din volumul anual al vânzărilor produsului pe piaţa UE). IMM-urile

beneficiază, de asemenea, de o reducere de 25%. De reducere (15%) beneficiază şi

companiile care au implementat sistemul de management de mediu certificat pe baza

ISO 14001.

Principalele modalităţi de promovare şi mediatizare a etichetei ecologice în

rândul agenţilor economici sint:

Seminarii de informare – instruire referitoare la aplicarea etichetei ecologice în

România, la sistemul de etichetare ecologică. Pentru realizarea seminariilor sunt

necesare: - manuale, pliante, broşuri

- cursuri

- şedintele de informare

- buletin informativ

- suport electronic de instruire

Publicarea şi distribuirea gratuită a unor broşuri cu informaţii despre etichetea

ecologică, broşuri care să conţină toate informaţiile necesare agenţilor economici

55


Crearea de website-uri şi promovarea lor în rândul agenţilor economici.

Broşura Eticheta Ecologică – broşură informativă pentru agenţii economici,

cuprinde informaţii privind: eticheta ecologică, etapele necesare pentru obţinerea

etichetei ecologice, avantajele etichetei ecologice, costurile solicitării etichetei ecologice

şi posibilităţile de finanţare pentru obţinerea etichetei ecologice, cadrul legislativ existent

în România în domeniul acordării etichetei ecologice, institutele acreditate recomandate

de autoritatea competentă pentru acordarea etichetei, prezentarea pe scurt a etichetei

ecologice comunitare, precum şi prezentarea celor mai cunoscute etichete ecologice

utilizate în Europa.

Mijloacele de mediatizare a etichetei ecologice identificate la nivelul

consumatorului sunt:

Prezenţa “pe mari suprafeţe”: promovarea etichetei ecologice în magazine,

supermarket-uri sau alte puncte de vânzare care deţin produse etichetate, prin

distribuirea de pliante, broşuri informative, etc. Pliantele, broşurile informative,

pot fi oferite la intrarea în magazine, la casele de marcat sau în cadrul raioanelor;

Crearea de website-uri este un mijloc de mediatizare care, deşi nu este un mijloc

de comunicare la scară largă, oferă rezultate incontestabile;

Televiziunea este modalitatea cea mai bună pentru a atrage atenţia, aceasta având

avantajul de a obţine, prin audienţă, o atenţie asemănătoare cu cea existentă în

timpul dialogului între două persoane fizice. În plus, are avantajul sunetului şi

culorilor, fiind astfel mult mai aptă să “atingă” consumatorii;

Presa scrisă este o altă modalitate care poate fi utilizată pentru eticheta ecologică,

mai ales că aceasta se adresează marelui public. Informaţia poate apărea în ziare,

reviste dar şi în presa specializată

În general, presa scrisă oferă posibilitatea de a furniza mai multă informaţie, iar

pentru mediatizarea etichetei ecologice informarea este cel mai important aspect;

Afişele însoţite şi de alte tipuri de comunicare;

Anunţuri publicate în principalele ziare şi reviste care apar zilnic;

Publicitatea la radio;

Participarea ONG-urilor cu activitate în domeniul protecţiei mediului la campania

de sensibilizare a populaţiei

Participarea şcolilor la mediatizarea etichetei ecologice prin cursuri informative:

concursuri cu premii, jocuri, prezentări video, etc.

56


Broşura denumită “Eticheta ecologică - Ghidul consumatorilor” cuprinde

informaţii privind generalităţi asupra etichetei ecologice în România: definiţie, simbol,

forma etichetei ecologice, grupurile de produse pentru care se poate acorda eticheta

ecologică, motivele alegerii produselor care poartă eticheta ecologică, prezentarea

sistemului de acordare a etichetei ecologice în România, fişe de prezentare a criteriilor de

acordare a etichetei ecologice şi a motivelor acordării etichetelor ecologice pentru toate

grupurile de produse vizate, informaţii utile despre cum se poate recunoaşte eticheta

ecologică pe un produs, adrese de web.

Marcarea ecologică în Uniunea Europeană

Eticheta ecologică a Uniuni Europene (Floarea Europeană), a fost creată de

Comisia Europeană în 1993 şi este o schemă unică de certificare pentru a ajuta

consumatorii să distingă produsele şi serviciile verzi, care nu afectează mediul.

Eticheta ecologică comunitară nu se acordă pentru alimente şi produse medicale.

Este o schemă facultativă, concepută să încurajeze afaceriştii să comercializeze bunuri şi

servicii care au un impact redus asupra mediului iar consumatorii europeni, inclusiv

cumpărătorii publici şi privati, să le identifice usor.

Floarea se poate găsi în toată Europa precum şi în Norvegia, Liechtenstein şi

Islanda.

Eticheta ecologică europeană are un “paşaport” care autorizează libera circulaţie

a produselor pe teritoriul european; acesata este obligatorie în cazul vânzării de produse

în Europa, precum şi în cazul exporturilor de produse către Europa.

Toate statele Uniunii Europene au adoptat eticheta ecologică, avantajul principal

al acesteia fiind dimensiunea sa europeană; produsele care au atribuită eticheta ecologică

de către un stat membru al Uniuni Europene poate fi folosit în toate celelalte state

membre.

Schema de etichetă ecologică europeană are 2 ţinte:

- De a oferi consumatorilor o evaluare de încredere şi independenţă a impactului

asupra mediului şi a produselor;

- De a promova producţia şi utilizarea produselor care au un impact redus asupra

mediului.

57


Figura 3.1.2 Marca ecologică europeană

3.2 Factori de poluare în relaţia ambalaj-mediu înconjurător

După cum era de aşteptat, imperativul luării în considerare a problematicii

ecologice a atins şi domeniul complex al relaţiei ambalaj – produs.

Puternica densitate demografică, nivelul de industrializare, situaţia din Europa

Centrală şi dependenţa Germaniei în ceea ce priveşte combustibilii fosili pentru

aprovizionarea cu energie electrică, au plasat în centrul preocupărilor specialiştilor şi al

consumatorilor protecţia mediului.

Tipuri de poluare a mediului

În decursul ultimelor două decenii a fost identificat un număr important de

probleme legate de mediul înconjurător, cum ar fi: poluanţii emişi de surse fixe, ca

oxidul de sulf, particule şi anumite metale grele emise de instalaţii industriale şi centrale

termice, eliminarea apelor uzate industriale şi menajere, ca şi problemele deşeurilor

urbane.

Se disting astfel patru tipuri de poluare a mediului înconjurător: poluarea

atmosferică, poluarea apei şi a solului şi poluarea fonică.

În cadrul poluării atmosferice se cuvine a lua în considerare ciclul CO2, care pune

climatul în pericol, ca şi emisia unor gaza, cum ar fi SO2.

Anumite probleme de poluare atmosferică au condus la apariţia unor norme sau

obiective ale calităţii mediului ambiant pentru produse potenţial cancerigene, ozon

troposferic, soluri şi ape dulci acidificate, ca şi pentru ecosisteme vulnerabile, cum ar fi

pădurile.

58


O altă problemă deosebit de gravă la ora actuală este eliminarea deşeurilor. În

Germania, de exemplu, în cadrul preocupărilor pe linia managementului deşeurilor,

eforturile au fost îndreptate către realizarea a trei mari obiective:

1. Asigurarea transportului deşeurilor până la un punct final al eliminării lor în

aşa fel încât să nu se producă afectarea mediului

2. Evitarea sau reducerea producerii de deşeuri

3. Dezvoltarea recuperării, reutilizării şi reciclării deşeurilor.

Au fost redublate eforturile în vederea recuperării deşeurilor, făcându-se apel la

etichetarea ecologică „Blaue Engel”.

În anul 1991, guvernul german a elaborat o ordonanţă care interzice ambalajele

inutile, stabiliind că ambalajele necesare să fie fabricate din materiale ce nu sunt nocive

pentru mediu.

În Elveţia există, de asemenea, baza juridică care permite evotarea deşeurilor

inutile, într-o manieră asemănătoare cu cea din Germania.

În general, în identificarea problematicii ecologice, a cauzelor acesteia şi în

formularea soluţiilor adecvate nu s-a reuşit a se ţine pasul cu evoluţia dinamică a poluării

mediului înconjurător. De aici şi necesitatea promovării corelaţiilor ecologice, a

îmbunătăţirii sistematice a compatibilităţii activităţilor umane cu mediul înconjurător şi a

prevenirii acţiunilor negative.

O mare problemă o ridică tratamentul reziduurilor. Producerea de rezuduuri nu

este specifică doar materialelor plastice; dacă aceste materiale nu s-ar fi dezvoltat, ar fi

avut loc o creştere a ambalajelor din metal sau din sticlă care ar fi poluat considerabil

mediul. De altfel, în cazul reziduurilor, materialele plastice au o pondere de aproximativ

2%, faţă de 20% cât revine materialului şi sticlei şi 35% hârtiei şi cartonului.

Pe de altă parte, nici contaminarea atmosferei nu este rezultatul descompunerii

prin incinerare a materialelor plastice.

Opus materialului plastic este hârtia, aducându-se ca argument faptul că aceasta

este biodegradabilă, ceea ce este adevărat. Pentru a produce hârtia, însă, se distrug arbori,

care împreună cu plantele sunt sursă de echilibru a aerului.

Materialelor plastice li se mai reproşează faptul că provoacă incendii; majoritatea

polimerilor sunt inflamabili, dar şi hârtia împreună cu cartonul sunt materiale

inflamabile.

Poluarea atmosferică este cauzată în principal producerii de energie necesară

atât pentru fabricarea ambalajelor, cât şi pentru a le transporta pline sau goale.

59


Poluarea apei: produşii organici rezultă în principal de la fabricarea cartonului

care este realizat în mare măsură în circuit închis, substanţele chimice fiind recuperate şi

apa reciclată înaintea evacuării sale.

Poluarea cauzată de materiile prime

Impactul ambalajelor asupra mediului este de fapt, impactul materialelor de

ambalare asupra mediului înconjurător.

Hârtia şi cartonul sunt privite de consumatorii ca materiale „ecologice”. Este

satisfăcător în acest sens faptul că 85% din producţia actuală de hârtie şi carton din

Germania se face plecând de la materiale reciclate.

Cartonul este fie un complex constituit din 2/3 carton neprelucrat şi 1/3 carton

albit, fie carton în întregime neprelucrat, uns cu caolin. Cartonul provine din lemn, care

este o materie primă ce poate fi reînnoită prin regenerarea copacilor din patrimoniu

forestier.

Ambalajele care au la bază carton nu figurează printre principalele cauze ce

determină probleme care afectează mediul înconjurător. Important este însă de a

economisi energie şi materii prime care nu se mai pot reînnoi şi de a alege ambalajele

care afectează cel mai puţin mediul.

Aluminiul este extras din bauxită, unul din minereurile cele mai răspândite în

lume.

Reciclarea recipientelor de aluminiu diminuează cu 90% cantitatea de energie

necesară pentru fabricarea aceluiaşi produs din alumină (bauxită prelucrată).

Recipientele din aluminiu pot fi uşor refolosite, pentru că constau dintr-o

combinaţie de aliaje similare pe care producătorul le poate identifica şi separa foarte

uşor.

Recipientele din aluminiu sunt cele mai valoroase produse din deşeuri. Singura

barieră la creşterea continuă a pieţei de recipiente recuperate este o aşteptată scădere a

ofertei dozelor de băuturi, datorită concurenţei crescânde a materialelor plastice.

Consumatorii nu cer recipiente din aluminiu. Ei caută conţinutul. Pentru a-şi

putea proteja cota de piaţă, producătorii de recipiente din aluminiu caută noi produse ce

pot fi introduse în recipientele lor (de exemplu mâncare pentru câini şi pisici). Cu toate

acestea, dozele de băuturi reprezintă o parte a pieţei unde cererea şi oferta sunt puternice

şi vor rămâne aşa.

60


Cantitatea de energie necesara pentru producerea fiecărei tone de aluminiu de

primă fuziune a fost redusă progresiv cu 30% în decursul ultimelor decenii. Pe de altă

parte, ultimele tehnologii permit să se lamineze foaia de aluminiu până la 0,006 mm

grosime, fiind deci consumată mai puţină energie pe unitatea de ambalaj.

Marele avantaj al acestui metal derivă din faptul că în stadiul de deşeu el poate fi

reciclat la nesfârşit şi că, în cursul transformării sale, el consumă cu 90% mai puţină

energie în raport cu producerea aluminiului plecând de la minereu.

Polietilena este un derivat din petrol sau din gaz. Numai o infimă fracţiune din

această materie primă este folosită ca materie de ambalaj.

Singurele materiale plastice cu valoare demonstrată ca material reciclabil sunt

polietilena de înaltă densitate (HDPE) folosită la ambalarea laptelui şi polietilena-

tereflatat (PET), în care sunt ambalate băuturile carbogazoase.

Lemnul a fost şi rămâne încă puternic, pentru ca în stadiul de ambalaj din lemn,

el prezintă un ecobilant favorabil. Avantajul specific şi cel mai important al lemnului ca

material de ambalare ţine de faptul că lemnul este o materie primă care se reînnoieşte şi a

cărei creştere nu poluează mediul, ci dimportivă, îi regenerează.

În general însă, în identificarea problematicii ecologice, a cauzelor acesteia şi în

formularea soluţiilor adecvate nu s-a reuşit a se ţine pasul cu evoluţia dinamică a poluării

mediului înconjurător. De aici şi necesitatea promovării corelaţiei ecologice,

îmbunătăţirii sistematice a compatibilităţii activităţilor umane cu mediul înconjurător şi

prevenirii acţiunilor negative.

3.3 Căi de reducere a poluării provocate de ambalaje

În trecut, materialele pentru ambalaje erau judecate numai după gradul de

satisfacere a cerinţelor consumatorilor privind calitatea, siguranţa, costul şi comoditatea.

În zilele noastre însă, materialele de ambalare sunt judecate în funcţie de efectul lor

asupra mediului, în special impactul lor asupra deşeurilor solide. Pentru a fi considerat

cel mai bun, un ambalaj trebuie să satisfacă nu numai nevoile alimentare şi de

comoditate ale consumatorilor, ci şi dorinţa lor de a avea un mediu mai curat.

Pentru a limita răspândirea ambalajelor nerecuerabile s-a impus ca acestea să fie

produse cu o taxă, fondurile rezultate urmând să fie folosite pentru procurarea şi

61


exploatarea mijloacelor de colectare şi de tratare a resturilor menajere care conţin

ambalaje pierdute.

O politică de management în domeniul protecţiei mediului înconjurător

presupune funcţionarea unor mecanisme garante ale produselor şi activităţilor care nu

aduc prejudicii inacceptabile mediului înconjurător, spre deosebire, de exemplu, de

evaluarea impactului asupra mediului – Enviromental Impact Assessment, care ia în

considerare efectele potenţiale în timpul fazei de planning; printre acţiunile de control

sistematic al activităţilor operaţionale se numără şi auditul în domeniul mediului

înconjurător (Environmental Auditing). Această acţiune responsabilă, voluntară vizează

o evaluare periodică pertinentă a modalităţlor de organizare de protecţie a madiului

înconjurător. Pe această linie, Camera Internaţională de Comerţ sprijină şi încurajează

programele de Environmental Auditing.

În viziunea Agenţiei pentru Protecţia Mediului Înconjurător din SUA, obiectivele

ecologice trebuie să includă estimarea conformităţii cu legile de protecţie a mediului, cu

reglementările şi procedurile şi cu programul de antrenament al personalului, program

asigurator al conformităţii continue. Procesul de aplicare practică a unui Environmental

Auditing presupune revizuirea periodică a preciziei şi integrităţii formaţiilor şi

mijloacelor utilizate pentru a le identifica, măsura, clasifica, raporta, permitând

rezolvarea problemelor identificate.

Operaţionalizarea modalităţilor de protecţie a mediului înconjurător necesită

adoptarea unei strategii de armonizare a relaţiei dintre, pe de o parte, cuplul utilizare a

resurselor – creştere economică şi pe de altă parte conservarea mediului. Generarea

responsabilităţii şi toleranţei în raport cu mediul înconjurător presupune şi operarea cu

componentele strategice care sunt recuperarea şi reciclarea produselor ieşite din uz şi a

deşeurilor rezultate din procesele de producţie şi consum.

Efectele fluxurilor de reintroducere a materialelor recuperate în ciclul producţie –

consum (efecte concretizate în conservarea resurselor de materii prime, energie şi muncă

încorporate în procesele primare din care rezultă produsele şi reducerea reziduurilor

deversate în mediul înconjurător) eficientizează strategia de armonizare menţionată, ceea

ce explică largul interes de care se bucură problematica recuperării atât pe plan naţional,

cât şi internaţional. Aceasta, cu atât mai mult cu cât produselor de consum le revine un

rol deosebit în optimizarea relaţiei creştere economică – creştere a calităţii vieţii.

62


3.4 Relaţia sistem de ambalare – produs

Un nou sistem de ambalare presupune fie introducerea unor ambalaje noi în

procesul de expediţie a mărfurilor, fie un nou sistem de realizare a ambalării. Ambalajele

noi sunt cele nou proiectate sau cele existente, dar neutilizate încă, adaptarea lor de către

firma respectivă situându-le în postura de ambalaje noi.

Lansarea noului sistem de ambalare necesită parcurgerea a trei etape: concepţia,

dezvoltarea şi comercializarea noilor sisteme, fiecare etapă cuprinzând numeroase

operaţiuni şi faze care conferă procesului un caracter de activitate originală, complexă.

Dezvoltarea sistemului strategic nou introdus presupune, la rândul său, mai întâi

cercetarea pieţei şi a ambalajului, apoi elaborarea noului sistem de ambalare.

Un producător, prin compartimentul specializat în problematica ambalării, trebuie

să identifice la timp produsele ce necesită o dezvoltare a ambalajului ca urmare a

modificărilor intervenite în: ciclul de viaţă al produsului; reglementările tehnice,

standardele, prescripţiile în domeniul ambalării, marcării şi etichetării, metodele de

certificare a conformităţii; forma produsului; logistica de marketing; merchandising etc.

După cum este cunoscut, în ultimele două decenii a fost mai mult decât evident

faptul că înnoirea ambalajelor întrece ca frecvenţă înnoirea produselor. De multe ori

chiar, modernizarea produselor se referă la modificări de ambalaj de natură să

influenţeze sensibil piaţa, asigurând produselor un întreg lanţ mai eficient de manipulări,

transport, depozitare.

Investigaţiile ample ce vizează cerinţele în materie de ambalare, reacţiile

utilizatorilor, frecvenţa livrărilor şi vânzărilor etc. Asigură suport de informaţii necesare

direcţionării creaţiei de ambalaje. Concretizat în prototipul noului produs, acest suport de

informaţii este completat, prelucrat şi transpus într-o altă serie de investigaţii sub forma

testelor de accesibilitate. Problematica ambalajului nou furnizează marketingului un larg

câmp de investigaţie şi aplicativ, în acelaşi timp.

Evoluţia rapidă a psihologiei consumatorului impune ca, la conceperea noului

ambalaj, o atenţie deosebită să se acorde designului, componentă importantă a procesului

tehnologic d elaborare a produsului şi care contribuie chiar la anticiparea poziţiei

ambalajului în desfacerea produsului. Mai mult chiar, orice program de design structural

este grevat de acerba concurenţă internaţională în domeniul ambalajelor, care obligă la o

adaptare permanentă în raport cu cerinţele în evoluţie. Această adaptare trebuie să se

manifeste incluzive în cazul relaţiei materie primă-echipament de prelucrare a procesului

63


de fabricaţie a noului ambalaj; ambalajului colectiv cu impact asupra manipulării şi

transportului; capacităţii estetice a ambalajului; creării unei super grafici.

Concept ca un proces de atribute concrete şi abstracte incluzând ambalajul,

culoarea, prestigiul producătorului, preţul, serviciile post vânzare ş.a., produsul este

afectat de orice schimbare a unei caracteristici fizice, ceea ce de altfel generează un nou

produs. În contextual relaţiei complexe produs-ambalaj, pe parcursul cercetării -

proiectării - testării sistemului produs - ambalaj, ambalajul se adaptează la produs, dar,

pe de altă parte, apar numeroase noi produse ca urmare a transformărilor impuse de

ambalaj.

Principalele avantaje ale acestor sisteme optice erau considerate, iniţial,

îmbunătăţirea productivităţii la standul de verificare şi o mai bună servire a

consumatorilor. La aceste avantaje se mai adaugă: o mai mare exactitate la standul de

verificare, obţinerea de date supra mişcării produselor, controlul îmbunătăţit al stocului.

Sistemele optice de explorare secvenţială sunt conectate la minicalculatorul din

magazin, care transmite informaţiile (înregistrate ca urmare a vânzărilor realizate), prin

linii telefonice normale, computerul central de la sediul firmei, permiţând astfel lansarea

automată de comenzi.

Cu toate că detailiştii au căutat şi elaborat metode mai eficiente de aprovizionare

prin folosirea calculatoarelor, asigurând astfel un sistem mai bun de administrare a

stocului, progresele realizate au fost anihilate de numărul crescând de noi produse

comercializate.

Indiferent de metoda aleasă pentru prezentarea noului produs, aceasta este

influenţată atât de caracteristicile noului articol, cât şi de programul de marketing care

susţine noul produs. Un stimulent utilizat în mod obişnuit de producători este aşa-

numitul “pachet premiu”, prin care se oferă două sau mai multe produse la preţ de

special, fie la un preţ ataşat sau inclus în produsul promovat. Scopul acestor pachete este

încurajarea consumatorului în a-şi face provizii, respective determinarea consumatorului

de a testa produsul.

Un tip aparte de promovare utilizat de producători este oferirea gratuită a unui

produs complet diferit pentru fiecare achiziţionare a unui produs complet diferit, ceea ce

este cunoscut sub denumirea de “Near pack” (de exemplu, la cumpărarea unui pachet de

detergent la preţul obişnuit se oferă gratuit un alt produs). Cât priveşte promovarea prin

recurgerea la eticheta “bani economisiţi”, detailiştii îi reproşează faptul că mai degrabă

64


permite favorizarea consumatorilor actuali ai produsului decât încurajarea de noi clienţi

în a testa produsul.

Există multe alte tipuri de promovare, cum ar fi, de exemplu, promovarea prin

utilizarea cupoanelor ca mijloc de reducere temporară a preţului unui produs specific la

consumator (care are în vedere îndeplinirea unei serii întregi de obiective comerciale).

Introducerea autoservirii a determinat o schimbare în modul în care consumatorii

iau deciziile de cumpărare. Produsele, cu ambalajele lor atractive, au devenit adevăraţi

reprezentanţi comerciali, contactul direct dintre vânzător şi marfa expusă fiind eliminat.

Comercializarea cu amănuntul s-a maturizat sub forma supermarket-urilor, clientul

acestora fiind astăzi individul cu cel mai studiat comportament comercial.

Multe tipuri de supermarket au inclus în strategia lor de comercializare

conceptual expunerii eficiente, cu costuri scăzute. Astfel, acestea primesc frecvent

transporturi de marfă direct de la producători (DSD), rolul ambalajului în manipularea

eficientă a produselor fiind deosebit de important.

Atractivitatea, pentru consumator, a ambalajului produsului este esenţială în

stabilirea spaţiului pe raft alocat uni produs în încercarea de a influenţa cererea de

consum. Studii de specialitate arată că există o relaţie directă între numărul de

“FACINGS” (numărul articolelor de acelaşi fel expuse linear pe raft) al unui produs şi

vânzarea acestui articol. Vânzările cresc pe măsură ce se măreşte şi spaţiul alocat sau în

funcţie de modificarea poziţiei pe verticală a produsului pe raft. Articolele expuse cel

mai aproape de nivelul ochilor sunt avantajate din punct de vedere al volumului

vânzărilor comparativ cu produsele situate la nivelul taliei sau cele aflate la nivelul

podelei.

Atractivitatea nu poate fi însă separată de competitivitate, mai exact de costurile

cerute de aducerea produsului în spaţiul alocat pe raft. Institutul de marketing alimentar

din capitala SUA a introdus în acest sens conceptual articolelor individuale. Prin

aplicarea conceptului PDP, costurile se împart în trei categorii principale: costul de

manipulare; costul de inventar (al stocului); costul spaţiului.

Într-adevăr, în contextual “nevrozei inovaţiei”, consumatorul este foarte sensibil

la echilibrul care trebuie să se stabilească între ambalaj şi produs. Ca factor inovator,

ambalajul este perceput în mod divers de consumator în funcţie de costul, natura şi

gradul de inovaţie sau chiar de diferenţierea produsului.

Imaginea produsului din punct de vedere al inovaţiei şi al costului determină

aşteptările consumatorului în materie de ambalare, noutatea ambalajului fiind practic un

65


semnal (prin formă, material, culoare, ilustrate, inscripţionare etc.) Pentru consumator în

ceea ce priveşte: preocuparea pentru echilibrul dintre produs şi ambalaj; grija pentru un

aspect cât mai funcţional posibil: preocuparea estetică în creştere; dorinţa de a fi cât mai

bine informat: preocuparea pentru echilibrul ecologic; traducerea în realităţi concrete şi

accesibile a progresului ştiinţific şi chiar tehnic; rolul privilegiat acordat mărcii de

calitate în lansarea noului produs; formulele “multi-packs”, “in-packs premiums”, ‘on-

packs premiums”, “coupon plans”, “self liquidators” ş.a.; fidelitatea faţă de punctual de

vânzare şi faţă de marcă etc.

Interacţiunea ambalaj nou-produs nou constituie un adevărat factor accelerator al

evoluţiei pozitive pe linia tendinţelor de consum. Acest lucru a fost reliefat şi de ultimele

ediţii ale Salonului Internaţional Alimentar (S.I.A.L.), desfăşurate în luna octombrie, din

doi în doi ani, la Paris, adevărate vitrine de prestigiu pentru produsele noi, cu deschidere

asupra unei lumi profesionale în progres rapid, oglindă pentru tendinţele de consum.

Colocviile şi seminariale au evidenţiat că, deşi în prezent nu se poate spune că există un

consumator European (deoarece fiecare naţionalitate îşi păstrează caracteristicile), există

însă şi puncte comune, care evoluează, în pofida specificului cutumelor naţionale şi chiar

regionale.

S.I.A.L. ’92, de exemplu, a permis evidenţierea câtorva mari orientări, cum sunt:

anul 1992 a fost anul ecoproduselor (produse “bio” în ambalaje “bio’), cu un anumit

avans pentru America de Nord şi cu o percepţie mai puţin favorabilă a publicului

european; creşterea cererii de produse individuale vândute în ambalaje care servesc şi ca

veselă, chiar dacă sunt în contradicţie cu cerinţele ecologiei; modificarea largă a tendinţei

“nutriţionale”, respectiv pierdere de viteză cu mici excepţii pentru produsele “fără”

(sare, grăsimi, colesterol etc.), creşterea pentru produsele “plus'” (bogate în vitamine,

proteine, fibre etc.), referitor la tendinţa “nutriţională” dezbaterile reliefând că ambalajele

pentru produsele care o urmează se disting prin culori calde, tonuri însorite, iar copiii

impun “noul” în familie, inovaţiile mergând în sensul gusturilor lor (inclusiv, de

exemplu, ambalajul în formă de joc).

66


CAPITOLUL IV

AMBALAREA MĂRFURILOR NEALIMENTARE

STUDIU DE CAZ: AMBALAREA MĂRFURILOR CERAMICE

LA S.C. CERSANIT S.A.

4.1 Rolul mărfurilor nealimentare în satisfacerea necesităţilor de consum

Pentru satisfacerea tuturor necesităţilor pe care le au, oamenii folosesc o mulţime

de produse alimentare şi nealimentare.

Produsele alimentare prezintă o importanţă deosebită, asigurând satisfacerea

necestăţilor de hrană ale oamenilor. Un rol la fel de mare îl au şi produsele nealimentare,

care satisfac necesităţi variate, de ordin fiziologic, social cultural şi de confort.

Plecând de la criteriul locului pe care îl ocupă aceste produse în consumul

populaţiei, mărfurile nealimentare se pot grupa astfel:

1. Bunuri de primă necesitate destinate, în special, satisfacerii nevoilor fiziologice

ale populaţiei: îmbrăcăminte, încălţăminte, locuinţă

2. Bunuri de necesitate medie destinate satisfacerii nevoilor de confort, petrecerii

timpului liber, întreţinerii sănătăţii

3. Bunuri de lux, care au mai mult o semnificaţie socială, preocuparea lor

producând o satisfacţie mai puţin practică.

Bunurile de primă necesitate şi de necesitate medie satisfac nevoi esenţiale ale

populaţiei.

Mărfurile textile, prin varietatea lor, satisfac necesităţi privind vestimentaţia,

constituind un factor al calităţii vieţii, atât sub aspect material, cât şi spiritual.

67


Mărfurile chimice de larg consum asigură satisfacerea necesităţilor de igienă

(agenţi de spălare), de confort (produse pentru curăţirea locuinţei şi a obiectelor casnice),

estetice şi de protecţie a diferitelor materiale (produse peliculogene).

Igiena şi cosmetica sunt laturi inseparabile ale acţiunilor de asigurare a sănătăţii

şi frumuseţii oamenilor. Mărfurile cosmetice satisfac aceste necesităţi de întreţinere şi

înfrumuseţare.

Sticla şi produsele ceramice ocupă un loc important în cadrul bunurilor de

consum, ţara noastră având o bogată tradiţie, mai ales în producerea mărfurilor ceramice.

Din sticlă se obţin articole de menaj, geamuri etc.

Materialele ceramice sunt folosite în construcţii, la obţinerea unor articole de

menaj, decorative etc.

Lemnul reprezintă o materie primă importantă pentru industria textilă, industria

mobilei, construcţii, pentru obţinerea hârtiei, a cartonului etc.

Mărfurile electrotehnice şi electrocasnice uşurează desfăşurarea unor activităţi în

gospodărie şi creează condiţii superioare de lucru. De asemenea, aparatele electrice ajută

la efectuarea unor activităţi din domeniul casnic mai rapid şi mai sigur.

O tendinţă importantă care se manifestă în realizarea produselor din aceste grupe

o constituie polifuncţionalitatea lor. Astfel, aspiratorul, pe lângă funcţia de aspirare a

prafului, poate îndeplini şi alte funcţii, cum ar fi: spălarea covoarelor, pulverizarea de

substanţe odorizante etc. Maşinile de spălat pot efectua o serie întreagă de operaţii,

mergând până la apretarea şi uscarea rufelor.

Progresul tehnic a creat posibilitatea îmbunătăţirii şi perfecţionării aparatelor

electrocasnice şi electronice, ceea ce permite uşurarea muncii, economisirea timpului,

îmbunătăţirea calităţii vieţii. Astfel au fost create frigidere la care caracteristicile de

funcţionare se autoreglează în funcţie de cantitatea de alimente şi de condiţiile de mediu

(temperatură, în principal).

Studiind consumul populaţiei şi structura acestuia, se observă preponderenţa

consumului de bunuri în defavoarea serviciilor, în primul plan situându-se bunurile

alimentare, cu o pondere de 68,90% la nivelul anului 2006. La aceeaşi dată, ponderea

mărfurilor nealimentare în consumul populaţiei era 28,90%.

O creştere a nivelului de trai, a veniturilor populaţiei va duce la modificarea

structurii consumului, în sensul creşterii ponderii mărfurilor nealimentare.

Sfera de cuprindere a produselor nealimentare este foarte largă şi diversificată şi

cuprinde următoarele grupe:

68


1. Produse textile: fibre textile, fire textile, ţesături, tricoturi, confecţii din ţesături

şi tricoturi, textile neţesute, articole de galanterie şi pasmanterie

2. Produse din piele şi înlocuitori: articole de încălţăminte, articole de

marochinărie, articole din blană şi înlocuitori

3. Jucării

4. Produse sport, pentru voiaj şi turism

5. Bijuterii, ceasuri şi articole de gablonz

6. Produse de papetărie

7. Produse chimice: produse de uz casnic pentru spălat şi curăţat, produse

colorante, produse peliculogene, produse din cauciuc, produse din materiale plastice,

îngrăşăminte chimice

8. Produse cosmetice

9. Produse din sticlă

10. Produse ceramice

11. Produse din lemn

12. Produse metalice

13. Materiale pentru construcţii şi instalaţii tehnico-sanitare

14. Produse electrotehnice pentru instalaţii electrice şi de iluminat

15. Produse electrocasnice

16. Produse electronice

17. Produse birotice şi informatice

18. Produse auto-moto-velo

19. Produse foto

20. Instrumente muzicale

4.2 Mărfurile ceramice

Mărfurile ceramice prezintă o importanţă deosebită pentru articolele de menaj,

articole decorative, obiecte de ceramică sanitară, materiale de construcţie (cărămizi),

ceramică tehnică. Aceste produse alături din cele din sticlă ocupă un loc important în

cadrul bunurilor de consum, atât pe piaţa internă, cât şi pe cea internaţională.

4.2.1 Ceramica sau frumuseţea pământului ars

69


Argilă, pământ, noroi, sau ţărână, început umil din care omul a creat un imperiu.

Din cărămizile de pământ au construit case, acoperiş din ţiglă şi pavaje. Din pământ s-au

născut farfurii, viscere, ghivece de flori şi containere de toate formele şi mărimile pentru

păstrarea hranei, apei şi a diferitelor bunuri. Cuptoarele de pământ au avut dublu rol, de a

găti şi de a da căldura.

Omul însuşi se spune că ar fi creat din pământ. Creştinismul, Islamul, Grecii,

Africanii, şi multe alte mitologii atribuie originile omului pământului înmuiat cu apă. Nu

este de mirare atunci, că din moment ce omul s-a născut din pământ, argila să fie unul

dintre primele materiale care a fost transformat de mâinile ingenioase ale acestuia.

Transformarea a fost una dramatică. Din ţărâna obişnuită la chipuri de înger,

omul a manipulat argila într-o asemenea măsură încât a creat forme artistice vii. Multe

sculpturi cioplite în piatră mai târziu sau acoperite în bronz şi-au aflat începuturile în

argilă.

Astfel în anul 2800 înaintea erei noastre, în Mesopotamia, cărămizile din

ceramică şi cahlele erau fabricate cu scopul de a fi folosite la construcţia zidurilor de

apărare a oraşelor, pentru pardoseli şi pentru decorarea pereţilor mormintelor

personalităţilor importante ale vieţii publice.

Anumiţi arheologi cred că invenţia sobelor din cahle şi alte forme de artă care au

la baza ceramică au aparut simultan în China şi la sumerienii din Mesopotamia (regiune

cunoscută astăzi ca Iraq). In Grecia Antică, ceramica a câştigat importanţă prima dată ca

şi material arhitectural în preajma anului 1200 înaintea erei noastre, atunci când templele

şi alte structuri erau îmbogăţite cu acoperişuri din ţiglă, pavaje şi decoraţiuni de perete.

Începând cu anul 575 înaintea erei noastre, materialele ceramice erau folosite cu

generozitate în Imperiul Roman, începând de la structurile de rezistenţă ale clădirilor şi a

elementelor arhitecturale decorative la pardoseli şi pereţi de ţiglă şi vase de băut. Până şi

cuvântul „ceramică” provine din Italia şi este universal recunoscut ca fiind sinonimul

pentru pământ ars. Nu este de mirare atunci că în Italia sunt găzduite unele dintre cele

mai fantastice sculpturi din ceramică. Câteva exemplare minunate de sculpturi din

ceramică au fost lăsate posterităţii de sculptorul veneţian Antonio Canova.

Interpretarea lui Canova a celebrului episod din mitologia greacă care îi implică

pe Cupidon şi Psyche este una dintre cele mai celebre lucrări ale sale. In această lucrare

este întruchipat minunatul Cupidon înaripat ridicând-o delicat pe adormita Psyche pentru

a o trezi cu sărutul său. In îmbrăţişarea sa braţele ei se întind poetic pentru al găsi, părul

70


ei căzând delicat în jos, faţa ei întoarsă în sus în căutarea buzelor lui. Majoritatea dintre

noi sunt familiari cu finalul minunatei legende. Finalul său plăcut şi delicat prinde un

contur impresionant în viziunea romantică a lui Canova. Interpretarile în ceramică ale lui

Cupidon şi Psyche făcute de Canova scot în evidenţă o pasiune de nestăvilit care va fi

imposibil de duplicat într-o versiune ulterioară indiferent de materialul din care a fost

fabricată. Aceasta este puterea ceramicii.

Când considerăm ceramica ca şi formă a artei nu putem conteni în a oferi

numeroase exemple de ceramică fină veche care există şi astăzi. Asemenea vase,

decorate cu minuţiozitate şi profund detaliate (decoruri minuţioase şi profund detaliate),

aveau adesea scop decorativ sau ceremonial. Datorită conotaţiei lor ceremoniale statutul

lor de lucrări de artă nu poate fi contestat. Frumoase lucrări rafinate, cum ar fi Kylixul

Etrusc (kylix se refera la o cupă de băut care se ţine cu ambele mâini, puţin adâncă, cu

picior din Grecia) este datată între 360 şi 380 înaintea erei noastre. Influenţa greacă poate

fi văzută în prezentul plin de fantezie. Această veselă este reprezentativă unui tip de

ceramică numita ceramică roşie. Când argila conţine mari cantităţi de oxid de fier are o

culoare roşie care a fost preţuită foarte tare pentru ceramica greacă şi etruscă. Este o

adaptabilitate şi disponibilitate a ceramicii care a făcut un mediu favorabil pentru multi

artişti.

De asemenea teracota se regăseşte în multe decoruri arhitecturale. Odată limitată

la relieful de bază şi decoraţiile utilizarea teracotei s-a extins la decoraţiunile moderne cu

repeziciune. Şemineele lui Sergio Valenti imită apariţia lemnului cioplit si a pietrei

concomitent reţinând căldura teracotei tradiţionale.

Epoca de Aur a ceramicii a început în jurul anului 1460 în Italia când italienii au

început să dezvolte un stil bazat pe observarea "tuturor Anticilor". Incepând din acest

moment Renaşterea artei şi frumosului începe, lăsând în urmă negura Erei Medievale.

Mulţumită comercianţilor toscani care şi-au creat legături comerciale cu aproape

îintreaga Europăa, răspândirea (propagarea) artei şi frumosului bazate pe estetica greacă

şi romană sau împrăştiat cu repeziciune.

Fabricarea şi pictarea manuală a cahlelor de teracotă au devenit o afacere

înfloritoare - de la teracotă în Italia la faianţă în Franţa şi Germania, la porţelan în

Olanda.

În anii 1770, deşi majoritatea coloniilor Nord Americane îşi câştigaseră

independenţa politică de sub dominaţia Marii Britanii, americanii erau încă dornici,

pasionaţi să dezvolte ţara lor nouă prin mijloacele europene tradiţionale, care includeau

71


alături de alte lucruri folosirea materialelor ceramice la construirea caselor, la decorarea

acestora precum şi încălzirea lor.

Nici un alt mediu artistic nu s-a bucurat de asemenea aplicaţii multilaterale ca

teracota. De la începuturile sale umile cum este olaritul ea a evoluat la sculptură şi

arhitectură. Ea a atins aproape fiecare colţ al lumii artei şi şi-a creat drum de la simplele

mărfuri ale casei la magnfice piese de muzeu. Se regăseşte în toate culturile de pe planetă

şi a fost folosită într-un moment sau altul de fiecare civilizatie. Este greu să spunem ce a

atras oamenii spre teracotă. Poate a fost aleasă datorită naturaleţei, uşurinţei în

manipulare, datorită durabilităţii sau poate seducţia (ispita) teracotei este prin sine un

paradox înnăscut.

Azi, ceramica s-a dezvoltat intr-o adevarata industrie care raspunde diverselor

cerinte ale clientilor. Toate aceste cerinte sunt astfel materializate in produse speciale,

apoape de gustul si nevoile clientilor.

4.2.2 Sortimentul şi caracteristicile de calitate ale mărfurilor ceramice

Produsele ceramice sunt produse cu structură policristalină, formate din particule

aglomerate, unite între ele, ca urmare a fenomenelor fizico-chimice de sinterizare şi

vitrifiere. Sinterizarea este procesul de aderare a particulelor prin încălzire la temperaturi

inferioare temperaturii de topire, având ca urmare înmuierea lor superficială şi apariţia

unor noi cristale la limita dintre particulele înmuiate. Vitrifierea este procesul de unire a

particulelor solide datorită apariţiei unei faze lichide (sticloase) şi a separării unei faze

cristaline noi cu micşorarea porozităţii produsului ceramic.

Materiile prime folosite pentru obţinerea produselor ceramice

Pentru obţinerea produselor ceramice se folosesc materii prime principale,

auxiliare şi pentru glazură şi decor.

I. Materiile prime principale au rolul cel mai important în formarea

proprietăţilor masei ceramice. Pentru obţinerea produsului ceramic brut se folosesc

materiale plastice şi materiale neplastice.

1. Materialele plastice constituie partea principală a masei ceramice care

realizează legătura între toţi constituenţii acesteia. Din această grupă fac parte: argila şi

caolinurile.

72


a. Argilele sunt materiale plastice care cu apa formează o masă ce se poate

fasona, prin uscare îşi păstrează forma, iar prin ardere se durifică.

b. Caolinurile sunt materiale plastice mai pure, cu o structură cristalină mai

pronunţată, dar cu o plasticitate mai redusa.

2. Materialele neplastice au rolul de a diminua unele efecte negative ale

materialelor argiloase, de a îmbunătăţi proprietăţile produselor finite. Dintre acestea fac

parte: fondanţii, materialele degresante şi refractare.

a. Fondanţii au rolul de a micşora temperatura de formare a fazei topite, formând

totodată prin topire o compactizare şi conferind transluciditate produselor finite. Ei sunt

foarte importanţi şi în funcţie de natura primă folosită, produsul ceramic îi poartă

denumirea (exemplu: porţelan fosfatic, faianţa feldspatică). Se utilizează feldspaţi

(folosiţi in general la ceramica fină), fosfaţi, dolomita, calcarul.

b. Materiale degresante şi refractare conferă o rezistenţă înaltă (peste 1500 oC)

şi participă la formarea ciobului ceramic. Ele au rolul de a mări plasticitatea masei

ceramice şi contracţia la uscare. În afară de aceste proprietăţi măresc rezistenţa

mecanică, rezistenţa la uzură, rezistenţa faţă de agenţii corozivi a produselor ceramice

tehnice şi de menaj. Se utilizează cuarţul, alumina, nisipurile cuarţoase.

II. Materiile prime auxiliare au rolul de a îmbunătăţi unele proprietăţi ale

maselor ceramice.

1. Plastifianţii (parafina, dextrina) îmbunătăţesc prelucrabilitatea şi măresc

rezistenţa mecanică a produselor nearse.

2. Lubrifianţii (motorina, stearaţii de bariu, magneziu, zinc, petrolul lampant)

facilitează fasonarea prin presarea masei ceramice datorită acţiunilor de lubrifiere.

3. Fluidizanţii (carbonatul de sodiu, silicatul de sodiu) contribuie la stabilizarea

barbotinelor ceramice cu un conţinut redus de apă.

III. Materiile prime pentru glazură şi decor

1. Glazurile sunt sticle uşor fuzibile, depuse în straturi subţiri pe suprafaţa

produselor ceramice. Rolul lor este de a asigura o impermeabilizare a produselor faţă de

lichide şi gaze, de a contribui în acelaşi timp la îmbunătăţirea aspectului, conferind unele

caracteristici de ordin estetic, in special prin luciu, netezime, culoare. Glazurile pot fi

transparente, opace sau colorate şi compoziţia lor chimică este cea a unei sticle. Glazurile

sunt obţinute din silice combinate cu oxizi alcalini, alcalino-pământoşi, oxizi de plumb,

alumină etc.

73


Materiile prime pentru decorare sunt în special oxizi sau combinaţii ale metalelor

grele numiţi pigmenţi ceramici. Aplicarea acestora se poate face pe glazură şi sub

glazură. Pigmenţii aplicaţi pe glazură trebuie să aibă proprietatea de a pătrunde în

glazură fără a se descompune la ardere şi să-şi păstreze nuanţa. Pigmenţii folosiţi sub

glazură (sunt puţini) trebuie să reziste la temperatura de ardere a produsului ceramic de

până la 1400 oC. Se utilizează diferiţi compuşi în acest scop, pentru colorarea în: albastru

- compuşi de cobalt, verde - compuşi ai cromului, roşu închis şi brun - compuşi ai

fierului, brun-violet, violet - compuşi de mangan, galben, negru, portocaliu: compuşi de

uraniu.

2. Opacizanţii sunt substanţe care rămân sub formă de particule fine, uniform

dispersate în masa glazurii, pe care o opacizează sau pot produce bule de gaz nedizolvate

în glazură, conferindu-i acesteia un aspect lăptos. Se utilizează în acest scop: oxizi de

staniu, oxid de titan, oxid de zirconiu şi oxid de stibiu.

Tipuri de produse ceramice

1. Porţelanul

După fondantul principal care intră în compoziţie deosebim porţelanuri moi şi

porţelanuri tari.

Porţelanurile moi necesită o temperatură de ardere relativ joasă, sub 1300 oC;

glazura este puţin dură, putând fi zgâriată cu un vârf de oţel; au o transparenţă deosebită

şi sunt utilizate în principal pentru articolele decorative şi articolele de lux.

După fondantul principal pot fi: porţelanuri fosfatice, cunoscute sub denumirea de

porţelanuri englezeşti sau de oase (fosfat tricalcic obţinut prin calcinarea oaselor);

porţelanuri de frită sau porţelanuri artificiale, în compoziţia cărora intră frita (un silicat

alcalin greu fuzibil), după ardere prezintă transparenţa unei sticle opale; porţelanuri moi

feldspatice (Seger), care conţin 30-60 % feldspat, ceea ce permite vitrificarea la

temperaturi joase.

Porţelanurile tari se caracterizează prin temperaturi înalte de ardere 1300-1450 oC; glazura este dură; gradul de alb este de 65-75 %; transluciditate bună şi foarte bună;

capacitatea de absorbţie a apei este de maximum 0,5 %; au bună stabilitate termică.

După fondantul utilizat, deosebim: porţelan fedspatic, care are drept agent de

vitrificare feldspatul; porţelan felspato-calcic, care conţine minerale calciu, asociate cu

feldspatul; porţelan magnezic, ce conţine ca fondant steatitul şi o glazură feldspatică.

2. Semiporţelanul

74


Este o masă ceramică fină, cu caracteristici intermediare între faianţa şi porţelan,

aspectul lui apropiindu-l mai mult de faianţă.

Semiporţelanul se caracterizează prin: ciob alb sau gri, semivitrificat, absorbţia

apei este de maximum 5 %, rezistenţa mecanică mai ridicată decât la faianţă, arderea se

face la 1230-1300 oC, glazurarea cu glazuri transparente sau opacizate, ce se ard la

temperaturi mai scăzute decât biscuitul.

3. Faianţa

Este o masă ceramică obţinută din caolin, cuarţ, calcar, argilă, dolomită, feldspat.

Se caracterizează prin: ciob alb-gălbui, porozitate mare (absorbţia apei 8-16 %); este

permeabil pentru lichide şi apă; temperatura de ardere 850.1250 oC.

După compoziţia masei ceramice, deosebim:

- faianţă silicoasă, care conţine 85-90% siliciu, arderea se face la 900-1000 oC;

- faianţă argiloasă poate fi calcaroasă, feldspatică sau mixtă (feldspat-calcaroasă)

şi se caracterizează printr-un conţinut ridicat de materiale argiloase, aspect neted, glazură

rezistentă.

4. Ceramica comună

Este o masă ceramică obţinută din argile comune, cu un conţinut ridicat de oxizi

de fier în amestec cu nisip şi calcar. Prezintă o culoare roşie sau neagră, iar structura este

granuloasă. Cuprinde trei tipuri: ceramica comună sau populară; ceramica comună

termorezistentă; majolica.

Ceramica comună se prezintă în două tipuri: ceramică roşie, de tradiţie romană,

obţinută printr-o ardere completă; ceramică neagră, de tradiţie dacică, obţinută printr-o

ardere incompletă.

Ceramica comună termorezistentă conţine în plus compuşi ce-i conferă

rezistenţă la foc, se foloseşte pentru vase de menaj.

Majolica după ardere se acoperă cu glazură opacă pe bază de plumb şi staniu, se

decorează după care se glazurează a doua oară, astfel desenul apare cu un contur

imprecis şi aspect specific, deoarece glazura a doua de obicei este fisurată. Se utilizează

pentru articole decorative, teracote.

Sortimentul mărfurilor ceramice pentru menaj

75


După destinaţie, mărfurile ceramice se clasifică astfel:

- Mărfuri ceramice pentru menaj;

- Mărfuri ceramice decorative;

- Mărfuri ceramice pentru construcţii;

- Mărfuri ceramice pentru uz industrial.

Grupa principală o formează mărfurile ceramice de menaj şi decorative.

Sortimentul cuprinde o gamă variată de produse diferenţiate între ele după mai

multe criterii; astfel deosebim:

După tipul de produs ceramic:

- Mărfuri ceramice din porţelan;

- Mărfuri ceramice din semiporţelan;

- Mărfuri ceramice din faianţă.

După modul de fasonare:

- Mărfuri ceramice strunjite;

- Mărfuri ceramice presate;

- Mărfuri ceramice din turnate.

După modul de decorare:

- Mărfuri ceramice pictate manual;

- Mărfuri ceramice obţinute prin pulverizare;

- Mărfuri ceramice obţinute prin imprimare;

- Mărfuri ceramice obţinute prin sitografie;

- Mărfuri ceramice obţinute prin ştampilare;

- Mărfuri ceramice cu benzi şi linii.

După destinaţie şi mod de comercializare:

- Mărfuri ceramice de menaj, din porţelan şi din faianţă;

- Mărfuri ceramice decorative, din porţelan şi din faianţă;

- Mărfuri din ceramică populară: ceramică roşie, ceramică neagră, ceramică

comună termorezistentă.

Calitatea mărfurilor ceramice

Calitatea articolelor ceramice pentru uz casnic este definită prin intermediul

următoarelor caracteristici:

1. Aspectul - este apreciat, în principal, în funcţie de următoarele defecte:

76


defecte de formă, de dimensiuni şi de masă: asimetrie, curbură, dimensiuni

necorespunzătoare, margini deformate, lipsa planeităţii etc.;

defecte de suprafaţă: bavuri, scurgeri de glazuri, valuri, înţepături;

discontinuităţi: lipsă de glazură, rugozitate, zgârieturi, fisuri, crăpături, exfolieri;

incluziuni: băşici, granule, grăunţe, proeminenţe, puncte colorate;

defecte de decorare: decor deplasat, decor neaderent, lipsă decor, pete de

colorant, scurgeri de colorant etc.

2. Transluciditatea - porţelanul este translucid până la o grosime de 3 mm, iar

faianţa este opacă.

3. Absorbţia de apă - este determinată de structura spărturii, deci de porozitate,

astfel obiectele de porţelan sunt impermeabile, iar cele din faianţă sunt permeabile

datorită porozităţii.

4. Rezistenţa la şoc termic - se exprimă prin absenţa sau prezenţa crăpăturilor şi

fisurilor obiectelor supuse la încălziri şi răciri bruşte în apă, în anumite condiţii.

5. Rezistenţa la acizi a glazurii - se prezintă convenţional prin pierderea în masă

exprimată la 1 dm3 a unei probe introduse într-o soluţie de HCl de 10 %, în anumite

condiţii.

6. Rezistenţa la ciobire - reprezintă rezistenţa obiectului la căderea de la înălţimea

de 2 metri de-a lungul unei suprafeţe de oţel înclinată la un unghi de 80o. Nu se admit

ciobiri.

7. Rezistenţa la spargere - reprezintă rezistenţa obiectului ceramic la căderea unei

greutăţi cu masa de 35 g de la înălţimea de 120 cm. Nu se admit spargeri.

Defectele provin de la diferite etape ale procesului tehnologic, precum şi de la

procesul de manipulare şi trasportare.

Defectele de topitură sunt:

- incluziuni de sticlă cauzate de neomogenitatea masei sticloase, care se prezintă

sub formă de aţe, vine, perle şi picături;

- incluziuni de gaze în sticlă cauzate de limpezirea incompletă, care se prezintă

sub formă de musculiţe şi băşicuţe;

- incluziuni de corpuri străine sub formă de noduri şi pietre;

- defecte de culoare.

Defectele de fasonare sunt:

- defecte de formă: conicitate, abateri de la verticalitatea produsului;

77


- defecte de integritate: zgârieturi, fisuri, crăpături, lipsuri din suprafaţa sau

marginile produsului, rizuri, bavuri.

Defectele de recoacere sunt:

- deformarea produsului;

- modificarea nuanţei.

Defectele de finisare sunt:

- perete străpuns din cauza şlefuirii prea adânci;

- asimetria semnelor de decorare;

- scurgeri de colorant;

- rugozitate.

Defectele de manipulare, transport şi depozitare sunt:

- crăpare;

- fisurare;

- spargere;

- voalarea suprafeţei din cauza umezelii.

4.3 Prezentarea firmei S.C CERSANIT. S.A.

S.C. CERSANIT S.A., este amplasată în oraşul Roman, oraş cu 80.000 locuitori,

situat la 350 km nord-est de Bucureşti, cu excelent acces pe şosea şi calea ferată (căi

principale).

Sediul social este în oraşul Roman, Strada Aleea Plopilor, Nr. 10 şi este

înregistrată la Registrul Comerţului cu numărul J/27/01/1991.

Societatea comercială şi-a început activitatea de producţie în anul 1955, sub

denumirea de “Fabrica de Cărămizi”. Din anul 1959 s-au pus în funcţiune liniile

tehnologice:

Linia de fabricare a blocurilor de zidărie cu agregate uşoare;

Linia de fabricare a bordurilor, dalelor şi tuburilor de canalizare;

Atelierul de producere a cahlelor de teracotă pentru sobe.

În anul 1969 s-a construit actuala secţie de fabricare a pieselor ceramice pentru

sobe, o secţie de tuburi premo pentru irigaţii şi o linie pentru producerea pieselor

ceramice pentru placări exterioare (placaje tip Bratca).

78


Începând cu anul 1978, prin dezafectarea secţiei de cărămizi, s-a început

construcţia secţiei de producere a obiectelor sanitare de porţelan, cu o capacitate de 2850

tone/an, care s-a dat în funcţiune în anul 1982. Tot în anii ’80, atelierul de producere a

placajelor ceramice şi a cărămizilor, a fost supus modernizării, răspunzând pentru o

perioadă de 15 ani cererilor de materiale de construcţie din zonă.

În anul 1990, prin preluarea patrimoniului întreprinderii de Produse Ceramice

Roman, ia fiinţă S.C. ROMANCERAM S.A., în baza H.G. 1176/02.11.1990, ajungându-

se în prezent la un capital social de 2.416.385 lei.

Din anul 1996, ca urmare a cererii crescânde de obiecte sanitare din porţelan, s-a

trecut la transformarea secţiei de plăci ceramice în secţie de producere a obiectelor

sanitare din porţelan, obiectiv terminat la 1 noiembrie 1997, cu atingerea parametrilor

proiectaţi în februarie 1998.

În anul 1997 secţia de obiecte sanitare şi-a mărit capacitatea de ardere şi cea de

turnare, prin cumpărarea unui cuptor cameră şi a trei linii de turnare mecanizată – import

Anglia – urmărind atât satisfacerea cererilor de produse pe piaţa internă şi externă, cât şi

îmbunătăţirea calităţii produselor sale.

La nivelul anului 2001, S.C. ROMANCERAM S.A. produce şi comercializează:

Obiecte sanitare din porţelan (seturi de baie şi piese dispersate) cu o capacitate de

4.800 tone/an;

Piese ceramice pentru sobe din teracotă cu o capacitate de 4.200 mii unităţi

echivalente/an (aproximativ 20.000 sobe pe an);

Cărămizi subţiri aferente sobelor;

Piese refractare pentru şeminee.

Producţia se desfăşoară într-un singur loc cu o suprafaţă de 265.000 mp, cele

două secţii de producţie principale fiind:

- Secţia de Obiecte sanitare care are două ateliere cu o capacitate totală, la nivelul

anului 2004 de 5.765,86 tone;

- Secţia de Teracotă cu o capacitate totală, pentru anul 2004, de 27.780 sobe şi

2224,99 mii cărămizi subţiri.

Anul 2005 reprezintă pentru ROMANCERAM un moment cheie; are loc

modernizarea secţiei de obiecte sanitare din porţelan, o investiţie de peste 6 milioane de

euro prin care se obţine o creştere a producţiei anuale cu 50 %, precum şi o creştere

a productivităţii muncii, toate acestea pe fondul creşterii calităţii produselor, ca urmare a

eforturilor organizaţiei de a se alinia standardelor europene. Mai mult, creşterea

79


eficienţei procesului, ridicarea nivelului calitativ al produselor vor face din

ROMANCERAM o organizaţie integrată în noile condiţii europene.

ROMANCERAM este o organizaţie care are în atenţie şi mediul social şi cel

înconjurător, conştientă fiind de faptul că activitatea sa este înscrisă în aceste coordonate.

De aceea, firma a sărit în ajutorul victimelor inundaţiilor din vara anului 2005, oferind

acestora materiale pentru construirea de noi sobe. Mediul înconjurător este o altă

preocupare a firmei; prin investiţia realizată se obţine şi o reducere a consumului de gaz

metan care – dincolo de economiile realizate – în cazul arderilor incomplete, poate fi

dăunător mediului înconjurător.

În luna octombrie a anului 2006, producătorul de obiecte sanitare CERSANIT

din Polonia a achiziţionat, un pachet de 77,85% din acţiunile companiei

ROMANCERAM, valoarea tranzacţiei fiind de 2,3 milioane euro. În plus, firma

poloneză majorează capitalul social al firmei cu circa doua milioane de euro.

Ulterior, grupul polonez a continuat să cumpere acţiunile ROMANCERAM de la

ceilalţi investitori, printre care un pachet de 20,30% din titluri, controlat de SIF

Muntenia, majorându-şi astfel participaţia la 99,36% din capitalul ROMANCERAM.

Titlurile CERSANIT România sunt listate pe piaţa RASDAQ a Bursei de Valori

Bucureşti.

CERSANIT S.A. este una dintre cele mai mari şi cele mai dinamice companii din

Polonia, lider necontestat în domeniul producerii echipamentelor complexe pentru

camerele de baie, care işi amplifică în mod intens scara activităţilor de export

(participarea exportului în veniturile din vânzările companiei depăşeşte 40%). Societatea

îşi desfăşoară activitatea în cadrul grupului de capital. Obiectul de activitate al Grupului

Cersanit constă în producerea şi desfacerea produselor ceramice sanitare, plăcilor

ceramice, cabinelor de duş, căzilor şi cădiţelor din acril, mobilierului de baie şi alte

articole pentru camere de baie.

Grupul Cersanit este alcătuit din:

Cersanit S.A. cu sediul în Kielce - societate-mamă, distribuitor, lider pe piaţa

polonă în domeniul echipamentelor complexe pentru camerele de baie;

Cersanit IV S.R.L. din Krasnystaw (subiect în 100% dependent de Cersanit S.A.)

- cel mai mare producător polon de Produse ceramice sanitare;

Cersanit II S.A. localiztă în Zona Economică Liberă din Starochowice (societate

în proporţie de 99,99% dependentă de Cersanit S.A.) - producător mobilier baie,

cabine de duş, cazi şi cădiţe din acril;

80


Cersanit III S.A. localizată în Zona Economică Liberă din Wałbrzych (societate

în proporţie de 99,99% dependentă de Cersanit S.A.) - una dintre cele mai mari şi

cele mai moderne fabrici de plăci ceramice şi gresie din Europa;

Opoczno S.A. cu sediul în Opoczno (Cersanit S.A. deţine 48,42% din acţiuni

Opoczno S.A.) - producător renumit de plăci ceramice şi gresie din Polonia;

Cersanit Romania S.A. cu sediul în oraşul Roman - societate în proporţie de

99,36% dependentă de Cersanit S.A. - unul dintre cei mai mari producători de

Produse ceramice sanitare din România;

Cersanit Luxemburg S.a.r.l. cu sediul în Luxemburg - societate în proporţie de

100% dependentă de Cersanit S.A.- desfăşoara activitatea de holding;

Cersanit Cyprus Limited cu sediul în Nicosia, Cipru - societate dependentă în

proporţie de 99,94% de Cersanit Luksembourg S.a.r.l. şi în 0,06% de Cersanit

S.A. - desfăşoară activitatea de holding;

Cersanit Invest S.R.L. cu sediul în Cijivka (Novograd-Volinsky, Ucraina) -

societate în proporţie de 100% dependentă de Cersanit Cyprus Limited - un

potenţial producător de echipamente pentru camerele de baie;

Cersanit Ucraina S.R.L. cu sediul în Cijivka (Novograd-Volinsky, Ucraina) -

societate în proporţie de 99,99% dependentă de Cersanit Invest S.R.L. - un

potenţial producător de echipamente pentru camerele de baie;

Cersanit UK Limited cu sediul în Londra (Marea Britanie) - societate în proporţie

de 100% dependentă de Cersanit S.A.- subiectul nu desfăşoară activitate

operaţională.

Cersanit pune la dispoziţie o gamă bogată şi atractivă de produse care se bucură

tot mai mult de recunoştinţa clienţilor. Dezvoltarea dinamică a societăţii în ţară şi pe

pieţele exterioare se întruneşte cu o apreciere înaltă din partea analiştilor financiari

precum şi din partea centrelor independente de monitorizare ale pieţii care plasează

compania CERSANIT pe locuri superiore în numeroasele top-uri. Poziţia înaltă pe piaţă

a companiei Cersanit şi perfecta situaţie financiară a Grupului constituie o bază solidă

pentru dezvoltarea dinamică pe viitor.

În anul 2008, veniturile firmei s-au majorat în primele şase luni, de la 19,1

miliarde lei la 23,8 miliarde lei, dinamică mai lentă faţă de ritmul de creştere al

cheltuielilor, care au urcat cu 35%, de la 21,8 miliarde lei la 29,5 miliarde lei, se arată în

raportul financiar semestrial al firmei. În acelaşi timp, cifra de afaceri a avansat cu 48%,

de la 14,6 miliarde lei la 21,7 miliarde lei.

81


Concurenţa

Concurenţii firmei CERSANIT sunt reprezentaţi atât de toţi producătorii de

ceramice din ţară cât şi de firmele importatoare de produse ceramice, dintre care:

AMFOCERAMIC S.R.L. - Producător de ceramică artizanală şi de uz casnic,

ceramică de grădină, de interior şi de uz casnic;

FAIMAR Baia Mare - Producător de articole decorative şi de menaj din faianţă

sau ceramică şi sticlă suflată la ţeavă (vaze, ghivece, farfurii, ceşti, platouri,

boluri, salatiere, căni); comercializează pe piaţa internă şi exportă toate articolele

produse;

NAOMI CERAMICA Bucureşti - Producător de gresie şi faianţă glazurată,

porţelanată şi porţelanată rectificată;

SARCOMEX - Importator şi distribuitor de gresie şi faianţă, membrane

bituminoase, bitum pentru mixturi asfaltice, materii prime pentru industria

ceramică şi metalurgică şi exportator de produse metalurgice, produse electrice,

utilaje, produse ceramice, cherestea şi diverse produse din lemn;

CESAROM – Bucuresti - Este unul dintre cei mai importanţi producători din

România de plăci ceramice pentru pardoseli (gresie), plăci ceramice pentru pereţi

(faianţă) şi obiecte sanitare.

Clienţii

Clienţii CERSANIT sunt atât persoane fizice cât şi persoane juridice, dar şi

magazinele de desfacere a produselor ceramice.

4.4 Mărfurile ceramice la S.C. CERSANIT S.A.

4.4.1 Procesul de fabricaţie a mărfurilor ceramice

S.C. CERSANIT S.A. produce mărfuri ceramice încă din anul 1955 păstrând

îndemânarea prelucrării argilei după procedee de fabricaţie foarte precise:

1. Pregătirea masei ceramice

Argilele sunt măcinate cu ajutorul unei mori cu capacitate 25.000 de litri până la

atingerea unor mărimi ale particulelor de 1m – 1mm, dimensiunea acestora având o

82

http://www.topbiz.ro/descriere.php?id=294




http://www.ghidafaceri.ro/sc/8992/NAOMI_CERAMICA

http://www.ghidafaceri.ro/sc/117019/AMFOCERAMIC_SRL


importanţă deosebită pentru viitorul produs finit, urmând apoi sitarea şi deferizarea

materiei prime.

Pentru păstrarea formei obiectului în timpul arderii, se adaugă nisip sau argilă

arsă pulverizată, îndepărtându-se însă impurităţile pentru obţinerea unor produse de

calitate. Sunt adăugaţi, conform reţetei, degresanţii, fondanţii şi materiile prime auxiliare

(caolin- pentru proprietăţile lui plastice şi lianţi) urmând omogenizarea amestecului şi

adăugarea unei cantităţi de apă de 24% - 35%, obţinându-se astfel pasta ceramică pentru

plăcile de teracotă şi masa ceramică sub forma de barbotină.

2. Fasonarea (modelarea) masei ceramice

Fasonarea se face prin presarea pastei ceramice într-o matriţă din ipsos

obţinându-se plăci ceramice necesare sobelor şi şemineelor din teracotă. Prin turnarea

barbotinei în forme de ipsos, apa din barbotină e absorbită de ipsos fomându-se un strat

parţial deshidratat; turnarea se realizează manual, în formă mecanizată şi la înaltă

presiune cu ajutorul a două masini: ALS 150 pentru vase, lavoare şi piedestale şi AVE

040 pentru vase closet.

3. Uscarea produselor ceramice fasonate pentru transformarea lor în formă rigidă

şi pentru a le creşte rezistenţa

Uscarea pieselor se realizează în uscătoare intermitente, până la 1% umiditate,

după care se vor transporta pe cărucioare la cabinele de inspecţie şi la instalaţiile de

glazurare.

4. Decorarea produselor ceramice

Pentru plăcile ceramice necesare sobelor şi şemineelor din teracota, decorarea se

face când argila este parţial uscată, pin presare cu diverese modele iar suprafeţele

plăcilor sunt lustruite astfel încât să devină netede şi lucioase.

Pentru obiectele sanitare decorarea se realizează prin angobe care se aplica prin

turnare şi trebuie să aibă aceeaşi caontracţie ca barbotina pentru a nu se desprinde de pe

aceasta, să ardă la aceeaşi temperatură şi acelaşi coeficient de dilatare ca masa ceramică.

5. Arderea I a produsului ceramic

Prima ardere se realizează în cuptoare tunel cu o capacitate de 850 000 piese/ an

la temperaturi de 1700 °C. În urma acestei arderi se obţine un produs cu o structură

internă compactă şi foarte dură.

6. Glazurarea produsului ceramic

83


Glazurarea robotizată a pieselor are o capacitate medie de 1.100 piese glazurate.

De aici rezultă un produs ceramic cu proprietăţi îmbunătăţite şi anume: luciul,

impermeabilitatea la apă şi gaze, proprietăţi mecanice şi chimice superioare.

7. Arderea a II a

A doua ardere se realizează într-un cuptor cameră, la temperaturi mai scăzute

decât la prima ardere, pentru fixarea emailului şi formarea unui strat neted şi lucios de

glazură.

4.4.2 Produse ceramice obţinute

I. Produse ceramice sanitare

II. Mobilier de baie

III. Căzi de acril

IV. Cabine şi cădiţe de duş

V. Plăci ceramice

VI. Gresie porcellanato

VII. Plăci de bucătărie

I. Produse ceramice sanitare

Arena: lavoar incorporabil în mobilier 80 ARENA, lavoar 50 ARENA, lavoar 55

ARENA, lavoar 60 ARENA, bideu stativ ARENA, bideu suspendat ARENA;

Deco: lavoar rotund 60 DECO, lavoar pătrat 60 DECO, lavoar rotund 70 DECO,

lavoar incorporabil în mobilier dublu 130 DECO, bideu suspendat DECO, WC

suspendat DECO;

Venezia: lavoar VENEZIA V 55, lavoar montat pe blat VENEZIA V 52, lavoar

de colţ VENEZIA V 80, bideu stativ VENEZIA, bideu suspendat VENEZIA,

WC suspendat VENEZIA;

Olimpia: lavoar 50 OLIMPIA, lavoar 55 OLIMPIA, lavoar 60 OLIMPIA, WC

suspendat OLIMPIA, bideu suspendat OLIMPIA, WC doubloc OLIMPIA 010;

Iryda: lavoar IRYDA I 50, lavoar IRYda I 55, lavoar IRYda I 60, WC doubloc

IRYDA I 010, WC doubloc IRYDA I 011, WC doubloc IRYDA I 020, WC

doubloc IRYDA I 021, WC suspendat IRYDA, bideu suspendat IRYDA;

84


Roma: lavoar ROMA R 35, lavoar ROMA NEW R 50, lavoar ROMA NEW R

55, lavoar ROMA NEW R 60, WC suspendat ROMA R 10, WC suspendat

ROMA R 20;

Family: vas WC FAMILY F 10, vas WC FAMILY F 20, set WC FAMILY F

010, set WC FAMILY F 020;

Anexa 1 – Produse ceramice sanitare

II. Mobilier de baie

Frida: oglindă FRIDA, dulăpior mediu FRIDA universal suspendat, dulăpior

lateral FRIDA universal înalt;

Vesta: dulăpior universal VESTA oglindă dreapta/stânga, dulăpior VESTA stativ;

Virtus: oglindă VIRTUS, dulăpior mediu VIRTUS universal suspendat, dulăpior

baie VIRTUS sub lavoar DECO 130;

Iryda: oglindă IRYDA, IRYDA oglindă cu iluminare, dulăpior baie IRYDA sub

lavoar IRYDA 50, 55, 60, dulăpior lateral IRYDA universal înalt;

Venezia: dulăpior VENEZIA suspendat, dulăpior VENEZIA stativ;

Sevilla: oglindă SEVILLA, dulăpior baie SEVILLA sub lavoar Libra 50, dulăpior

baie SEVILLA sun lavoar Aga, Canaria, Cremona 60;

Catania: oglindă CATANIA, dulăpior baie CATANIA sub lavoar Aga, Omega,

Cremona, dulăpior baie CATANIA sub lavoar Libra 50, 60, dulăpior baie

CATANIA sub lavoar ROMA;

Ibiza: dulăpior baie IBIZA sub lavoar Libra 50, dulăpior baie IBIZA sub lavoar

Libra 60, Cremona, Canaria, dulăpior baie IBIZA sub lavoar Aga, dulăpior baie

IBIZA sub lavoar Omega;

Classic: dulăpior baie CLASSIC sub lavoar Alfa, dulăpior baie Gamma, dulăpior

Lotos 55, dulăpior baie Omega, dulăpior baie Libra II L50, dulăpior baie Omega

II;

Anexa 2 – Mobilier de baie

III. Căzi de acril

85


Căzi de baie ovale: Nevada;

Căzi de baie dreptunghilare: Virgo, Sevilla, Santana, Selena, Tenera;

Căzi de baie simetrice: Aurora, Cersania, Galaxa, Galia, Carmen, Venus, Rexona;

Căzi de baie asimetrice: Euforia, Cariba, Alma, Olimpia, Adria, Sicilia, Edera,

Como;

Căzi cu hidromasaj: hydromatic, duomatic, hydromicrotronic, duomicrotronic.

Anexa 3 – Căzi de acril

IV. Cabine şi cădiţe de duş

Cădiţe de duş semirotunde;

Cădiţe de duş rotunde;

Cădiţe de duş sector circular;

Cădiţe de duş pătrate.

Anexa 4 – Cabine şi cădiţe de duş

V. Plăci ceramice

Aurida: azul alfa, azul beta, azul gamma, beige alfa, beige beta, aurida beige;

Corta: corta bianco, corta beige, corta orange;

Costa: costa bianco, costa beige, costa metal, costa orange;

Iberia: iberia bianco, iberia beige, iberia siena, iberia brown, iberia brown

mozaika;

Olimpia: olimpia beige, olimpia citron, olimpia ciallo, olimpia brown, inserto

olipima, inserto olimpia citron, inserto olimpia citron kafel;

Rubid: rubid, cokot rubid;

Euforia: euforia beige, euforia blue, euforia giallo, euforia rosa, euforia verde,

euforia brown, euforia inserto kwiatek 3 bianco, euforia inserto kwiatek 2 bianco,

euforia inserto kwiatek 1 bianco, euforia inserto kwiatek 3 verde;

Anexa 5 – Plăci ceramice

VI. Gresse porcellanato

86


CERSANIT oferă 3 tipuri de gresie porcellanato.

Gresse glazurate îmbină eleganţa plăcii ceramice cu nivel performant al

parametrilor tehnici: absorbţie redusă de apă, clasă înaltă de abraziune şi

rezistenţă înaltă. Gresia poate fi folosită atât în interiorul cât si în exteriorul

clădirilor, atât în case cât şi în locuri publice cu trafic intens. Avantajul plăcilor

glazurate constă în cantitatea imensă a elementelor de decor care permit

amenajarea oricărei suprafeţe;

Gresse colorate în masă constituie chintesenţa luxului şi bunului gust. Efectul

vizual este îmbogăţit de culorile inspirate direct din natură - nuanţe de bej şi

maro, gri până la roşu superb. Aspectul constituie forţa lor, care înbinată cu

performante calităţi tehnice vă oferă un produs într-adevăr excepţional;

Gresse tehnice se caracterizează cu un preţ redus şi calităţi uzuale perfecte.

Absorbţie de apă apropiată practic de nivelul zero le determină o rezistenţă

integrală asupra influenţei condiţiilor atmosferice. Se amplasează pe terase, zone

de trafic, hale de producţie şi încăperi care trebuie să corespundă celor mai

exigente norme igienico-sanitare. Plăcile şlefuite se prezintă pefect în incăperi de

lux.

Anexa 6 – Gresse porcellanato

VII. Plăci de bucătărie

Villaggio placă mată, culori: beige, ciallo, ochra, verde;

Sagra placă structurată, culori: beige, ciallo, orange, noce;

Ariza placă mată, culori: beige, bianco, brown;

Cucina placă lucioasă, culori: beige, ochra.

Anexa 7 – Plăci de bucătărie

4.5 Ambalarea produselor ceramice la S.C. CERSANIT S.A.

Pentru a se realiza procedeul de ambalare în condiţii optime, se va face

verificarea calităţii produselor realizate.

Verificarea calităţii presupune urmărirea următoarelor criterii:

87


1. Verificarea aspectului produsului: se urmăreşte vizual şi tactil prezenţa

diferitelor tipuri de defecte şi se încadrează în funcţie de provenienţa lor

2. Verificarea culorii produsului: se realizează prin comparare cu mostra etlon de

culoare, iar determinarea gradului de alb la obiectele sanitare se realizează cu ajutorul

leucometrului Zeiss

3. Verificarea planităţii suprafeţei de sprijin prin aşezarea produsului pe o

suprafaţă perfect plană, procedeu prin care se urmăreşte gradul de balans; în cazul unui

produs corespunzător nu trebuie să existe balans

4. Verificarea rezistenţei la şocuri mecanice ceramic, se realizează prin lăsarea în

cădere liberă a unei greutăţi cu masa de 50g de la înălţimea de 120 cm. Nu se admit

spargeri.

5. Verificarea rezistenţei la şoc termic, procedeu prin care produsele sunt supuse

la 10 cicluri alternative de încălzire timp de 30 minute într-o etuvă la 100ºC şi de răcire

în bazine cu apă la 20 ºC.

6. Determinarea rezistenţei chimice a decorului şi a glazurii prin urmărirea

interacţiunii acestora cu substanţe de curăţare cu un caracter alcalin mai mare decât al

produselor de curăţat obişnuite, produsele trebuind să reziste la 100 de cicluri de curăţare

fără să prezinte decolorări ale decorului.

Marcarea calităţii se face numai prin ştampilare: roşu pentru calitatea I-a, verde

pentru calitatea a II-a şi albastru pentru calitatea a III-a.

Fiecare ambalaj trebuie să aibă o etichetă cu următoarele menţiuni:

- Denumirea produselor;

- Marca de fabrică;

- Calitatea;

- Modelul;

- Felul decorării;

- Numărul bucăţilor ambalate;

- Numărul lotului;

- Semnul avertizor pentru calitate.

Firma CERSANIT depune toate eforturile ca marca ei să fie identificată cu cea

mai înaltă calitate a produselor.

CERSANIT a fost unul din primii producători în domeniul industriei produselor

ceramice sanitare din Polonia care a implementat sistemul integrat de management din

88


care fac parte: Sistemul de management al calitaţii ISO 9001 şi Sistemul de management

al mediului ISO 14001.

În sistemul modern de management, care este implementat cu succes numai de

cei mai buni nu există loc pentru greşeli. Datorită acestui sistem pe rafturile magazinelor

şi la clienţi ajung produse ceramice sanitare perfect netede şi albe, plăci ceramice

fabricate conform celor mai moderne tehnologii, excelent executate, căzi acrilice şi

cabine de duş, care vor servi utilizatorilor timp de mulţi ani, decorând totodată interiorul

camerei de baie.

Produsele CERSANIT posedă toate semnele necesare de calitate: certificate

igienice ale Institutului Polon de Igienă, semne de siguranţă B, certificate de

conformitate cu normele ţărilor în care sunt vândute.

Certificate şi semne de calitate:

Cersanit IV S.R.L Krasnystaw ;

Cersanit II S.A. Starachowice ;

Cersanit III S.A. Wałbrzych .

Ambalarea se face cu grijă, folosind cutiile de carton duplex sau triplex,

protejând între articole cu hârtie de mătase, creponată, manşon din carton ondulat sau

polistiren.

Cutiile se lipesc cu bandă gumată.

Cutiile de carton sunt comandate de la firma TWO PACK S.R.L., cu sediul în

Timişoara şi de la firma BENINO S.R.L. cu sediul în Olteniţa.

Sunt folosite:

Baxuri carton pentru transport confecţionate din carton de cea mai bună calitate ;

Cutii din carton natur, microondulat, tip III sau tip V;

Cutii carton albe;

Cutii carton cu capac pentru piese fragile;

Cutii carton stanţate cu mânere sau găuri de aerisire din carton microondulat tip

III sau tip V, natur sau albit;

Cutii cu autoformare din carton duplex;

Carton duplex industrial;

Cutii şi separatoare industriale din carton ondulat, cu diferite forme şi

dimensiuni;

Folie LDPE şi HDPE.

Depozitarea se face în spaţii închise, curate şi ferite de umiditate.

89

http://www.old.cersanit.pl/content.php?mod=sub&cms_s_id=19&cms_id=270&lang=rom




Transportul trebuie făcut cu mijloace acoperite şi prevăzute cu semnele

avertizoare de fragilitate, respective simbolul “FRAGIL”.

Anexa 8 – Modele cutii carton pentru ambalaj

CONCLUZII ŞI PROPUNERI

În ultimii 10 ani, la CERSANIT S.A., s-a trecut cu paşi repezi de la Inspecţia de

calitate la Asigurarea acesteia, şi apoi, firesc, la Managementul calităţii – autoimpus ca o

cerinţă de neocolit, similară cu exigenţele Directivelor Europene sau cu marcajul CE.

Obţinerea Certificării Sistemului de Management al Calităţii, de către un reputat

Organism recunoscut în Europa, TUV - CERT, a marcat momentul cunoaşterii că firma

este capabilă să răspundă exigenţelor clienţilor.

S-a dovedit că acest succes nu a fost decât o etapă – permisiunea de a vinde pe

piaţa UE, obţinută prin convingerea autorităţilor statului că dacă respecţi cerinţele

esenţiale, nu înseamnă că şi vinzi! Mai trebuie convinşi clienţii, să aibă încredere în

firmă şi în faptul că li se vor furniza produse mereu mai bune şi că satisfacţia lor rămâne

obiectivul principal al organizaţiei.

De aceea sa utilizat Managementul Calităţii ca un mijloc eficace de comunicare

cu o Europă Unită, şi ca o operaţie de frânare a deprofesionalizării, a celor care au trecut

de la o falsă planificare, la auto-planificarea strategiei de afaceri şi de producţie.

A trebuit să învăţe adevărata “orientare spre client”, cu accentul pe calitatea în

marketing – proiectare - producţie-aprovizionare - vânzări, pentru a înţelege necesităţile

clienţilor şi a obţine de la ei imaginea precisă a caracteristicilor produsului pe care îl vor.

Acest efort conştient de realizare a calităţii, a trebuit să treacă prin diferite stadii de

maturizare şi îmbunătăţire continuă, până la momentul Retehnologizării în Secţia

de Obiecte Sanitare.

90


Pentru pregătirea investiţiei, au existat în proiect multiple strategii şi variante,

contacte cu fabricanţii de repere tehnologice, târguri de utilaje şi echipamente de profil,

audituri ale experţilor în tehnologii ceramice şi în marketing. Şi, la fel de importante,

discuţiile şi întrunirile cu staff-ul tehnologic şi de management al firmei.

Managementul firmei la cel mai înalt nivel - a participat la toate întrunirile

acestui comandament, implicaţi direct în analiza contractelor, graficele de eşalonare ale

lucrărilor, urmărirea producţiei. Acest fapt a fost – în sine - o provocare şi apoi o

performanţă.

Greutăţile au apărut din toate nodurile previzibile şi din altele, ascunse, şi au vizat

mai multe sectoare decât s-ar fi crezut. Şi când acest lucru se întâmpla, se pornea o

campanie “pro-calitate”, la toate nivelele secţiei, cu monitorizare şi măsurare “24 din 24”

– încât fiecare om putea să-ţi spună cu cât a crescut calitatea de la o zi la alta. Aşa s-a

reuşit implicarea personalului în calitate şi conştientizarea fiecăruia de a-şi pune talentul

şi interesul în jocul comun al performanţei.

Nevoia de publicitate este esenţială; dacă reclama este sufletul comerţului, nimic

nu se compară totuşi cu întâlnirea faţă în faţă cu viitorul client. Cel care cumpără marfa

vrea să ştie cu cine face afaceri şi să înceapă negocierile cât mai repede. În această idee

CERSANIT S.A. a participat în decursul anului 2008 la 8 târguri naţionale şi

internaţionale de materiale de construcţii şi instalaţii, dintre care 6 în cadrul reţelei

Camex şi 2 organizate de Camera de Comerţ şi Industrie Bacău respectiv Piatra Neamţ.

Prin intermediul acestor târguri echipa CERSANIT şi-a propus găsirea de noi

clienţi la nivelul ţării precum şi identificarea produselor societăţii ca un brand distinct

faţă de ceea ce exista pe piaţă. Aceste obiective au fost atinse, prin urmare, în prezent

produsele CERSANIT sunt prezente la nivelul întregii ţări printr-o reţea vastă de

colaboratori iar marca şi calitatea produselor sunt atuuri recunoscute de toţi cei care

folosesc produsele. CERSANIT a prezentat noile colecţii de obiecte sanitare şi modele

noi de plăci ceramice termice ce îmbină design-ul modern cu tehnologia de fabricaţie

ireproşabilă. Obiectele sanitare CERSANIT, ca formă şi utilitate, oferă soluţii complete

pentru amenajarea camerelor de baie şi încălzirea locuinţelor. Amplu, deschis, aerisit,

creativ, strălucitor şi întotdeauna plin de vizitatori, standul a demonstrat, că firma este un

jucător demn de luat în considerare atunci când vorbim despre producţia de obiecte

sanitare romanesti.

Ca unul dintre marii producători pe piaţa obiectelor sanitare din România,

CERSANIT asigură garanţie de 10 ani produselor sale. Înglobând experienţa românească

91


de 50 de ani cu tehnologia germană şi italiană, tendinţele coloristice şi de finisaj,

obiectele sanitare CERSANIT se remarcă prin durabilitate, funcţionalitate.

Şi pentru anul 2009 CERSANIT îşi propune o reorientare spre piaţa externă. În

acest sens firma va participa în luna aprilie la târgul de la Moscova.

Aşadar ceramica constituie o grupă importantă de mărfuri care cuprinde o gamă

largă de produse indispensabile decorării locuinţie, confortului şi care îndeplineşte

funcţii estetice.

BIBLIOGRAFIE

1. Diaconescu, I., Bazele merceologiei, Editura Uranus, Bucureşti, 2002

2. Dima, D., Pamfilie, R., “Marea confruntare: marfa versus piaţa” în “Calitate şi

dezvoltarea durabilă din perspectiva integrării în Uniunea Europeană”, Editura

ASE, Bucureşti, 2002

3. Eftimie, M., Ambalarea mărfurilor, Editura Universităţii din Ploieşti, 2003

4. Eftimie, M., Ene, C., “Apecte ale politicii de protecţie a consumatorilor” în

“Calitate şi dezvoltarea durabilă din perspectiva integrării în Uniunea

Europeană”, Editura ASE, Bucureşti, 2002

5. Frăţilă, R., Scorţar, L., “Problematica valorificării deşeurilor din ambalaje în

ţările Uniunii Europene” în “Calitate şi dezvoltarea durabilă din perspectiva

integrării în Uniunea Europeană”, Editura ASE, Bucureşti, 2002

6. Olaru, Marieta, Fundamentele ştiinţei mărfurilor, Editura Eficient, Bucureşti,

1999

7. Pamfilie, R., Procopie, R., Estetica mărfurilor, Editura ASE, Bucureşti, 2001

8. Păunescu, C., “Strategii de marcare, garantare şi eco-etichetare a produselor”

în “Calitate şi dezvoltarea durabilă din perspectiva integrării în Uniunea

Europeană”, Editura ASE, Bucureşti, 2002

9. Petrescu, V., Pâslaru, C., Sârbu, R., Expertiză merceologică, Editura ASE,

Bucureşti, 2000

10. Purcărea, A., “Relaţia produs-ambalaj şi mediul înconjurător” în “Marketing-

Management”, Nr. 3 – 4/1995

92


***www.cersanit.ro

***Legea 137/1995 a protecţiei mediului, Monitorul Oficial nr. 304/1995

***Ordonanţa de Guvern nr. 33/1995 privind măsurile de colectare, reciclare şi

reintroducere în circuitul productiv a deşeurilor refolosibile de orice fel, Monitorul

Oficial nr. 202/1995

ANEXA 1PRODUSE CERAMICE SANITARE

Lavoar incorporabil în Lavoar 50 ARENA Lavoar 55 ARENA mobilier 80 ARENA

Lavoar VENEZIA V 55 Bideu stativ VENEZIA WC suspendat VENEZIA

93

http://www.cersanit.ro/product.php?mod=detal&cms_id=4235&idz=7b75e3e4656962b58b5b8de525ed2dc0&prod_dzial_id=1&lang=rom



http://www.cersanit.ro/product.php?mod=detal&cms_id=1305&idz=d965dfe0ac82df370004a87c16f73ae5&prod_dzial_id=1&lang=rom




Lavoar 55 OLIMPIA Lavoar 60 OLIMPIA WC doubloc OLIMPIA 010

ANEXA 2MOBILIER DE BAIE

Oglindă FRIDA Dulăpior mediu FRIDA universal suspendat

IRYDA oglindă cu iluminare Dulăpior baie IRYDA sub lavoar IRYDA 50, 55, 60

94

http://www.cersanit.ro/product.php?mod=detal&cms_id=3457&idz=faa8522fc7dc198fa7436c64833503f8&prod_dzial_id=1&lang=rom



http://www.cersanit.ro/product.php?mod=detal&cms_id=4605&idz=f245edcf4dbb13ded4a11590f2f8d76e&prod_dzial_id=5&lang=rom

http://www.cersanit.ro/product.php?mod=detal&cms_id=4606&idz=f245edcf4dbb13ded4a11590f2f8d76e&prod_dzial_id=5&lang=rom

http://www.cersanit.ro/product.php?mod=detal&cms_id=2588&idz=d228491516362e240ce0752d9e1fbd5e&prod_dzial_id=5&lang=rom

http://www.cersanit.ro/product.php?mod=detal&cms_id=2589&idz=d228491516362e240ce0752d9e1fbd5e&prod_dzial_id=5&lang=rom


Dulăpior VENEZIA suspendat Dulăpior VENEZIA stativ

ANEXA 3CĂZI DE ACRIL

Căzi de baie dreptunghiluare

Căzi de baie asimetrice

Căzi de baie cu hidromasaj

95

http://www.cersanit.ro/product.php?mod=detal&cms_id=1720&idz=6b478356b394b61256c5894e8109b90b&prod_dzial_id=5&lang=rom

http://www.cersanit.ro/product.php?mod=detal&cms_id=1721&idz=6b478356b394b61256c5894e8109b90b&prod_dzial_id=5&lang=rom

http://www.cersanit.ro/product.php?mod=detal&cms_id=263&idz=bb7ac36222f6fec41240481cab86ee56&prod_dzial_id=8&lang=rom



http://www.cersanit.ro/product.php?mod=detal&cms_id=566&idz=aa5872bef655c0b3e643b9221011efe3&prod_dzial_id=8&lang=rom

http://www.cersanit.ro/product.php?mod=detal&cms_id=621&idz=aa5872bef655c0b3e643b9221011efe3&prod_dzial_id=8&lang=rom


ANEXA 4CABINE ŞI CĂDIŢE DE DUŞ

96

http://www.cersanit.ro/product.php?mod=detal&cms_id=662&idz=aac92366fb474ab607dc42ba2d641362&prod_dzial_id=8&lang=rom

http://www.cersanit.ro/product.php?mod=detal&cms_id=660&idz=aac92366fb474ab607dc42ba2d641362&prod_dzial_id=8&lang=rom

http://www.cersanit.ro/product.php?mod=s_prod&idz=31de09747b679f19b3288f7cbb75bc6b&prod_dzial_id=3&lang=rom

http://www.cersanit.ro/product.php?mod=s_prod&idz=e289707a88d03319f04d7f35f173bc90&prod_dzial_id=3&lang=rom

http://www.cersanit.ro/product.php?mod=detal&cms_id=3482&idz=3ea52974628a604f37a4fc09611d2336&prod_dzial_id=3&lang=rom

http://www.cersanit.ro/product.php?mod=detal&cms_id=2401&idz=04fabd94857ff79b184f916a172f16e7&prod_dzial_id=3&lang=rom


ANEXA 5PLĂCI CERAMICE

97

http://www.cersanit.ro/product.php?mod=detal&cms_id=1365&idz=dd6d8e991cef9d82f7e7a4a6b966ae91&prod_dzial_id=3&lang=rom

http://www.cersanit.ro/product_b.php?mod=detal&cms_id=4498&idz=35d041e134dc59894fbdd34e1485ac10&prod_dzial_id=6&lang=rom



http://www.cersanit.ro/product_b.php?mod=detal&cms_id=4513&idz=1dfdeb42754408637c89aebc8bb3d3b1&prod_dzial_id=6&lang=rom

http://www.cersanit.ro/product_b.php?mod=detal&cms_id=4514&idz=1dfdeb42754408637c89aebc8bb3d3b1&prod_dzial_id=6&lang=rom

http://www.cersanit.ro/product_b.php?mod=detal&cms_id=4549&idz=fc3342d050f1d14bb48731ca9e253011&prod_dzial_id=6&lang=rom


ANEXA 6GRESSE PORCELLANATO

Gresse glazurate

Gresse colorate

98

http://www.cersanit.ro/product_b.php?mod=detal&cms_id=102&idz=f568fdf0b869756b7fcc820554d632cb&prod_dzial_id=6&lang=rom

http://www.cersanit.ro/product_b.php?mod=detal&cms_id=3908&idz=9e0d9d033b84e65ee62adf47283b230d&prod_dzial_id=6&lang=rom

http://www.cersanit.ro/product_b.php?mod=detal&cms_id=3912&idz=9e0d9d033b84e65ee62adf47283b230d&prod_dzial_id=6&lang=rom

http://www.cersanit.ro/product_b.php?mod=detal&cms_id=1818&idz=786053f895915d10c357ddb13823d791&prod_dzial_id=6&lang=rom

http://www.cersanit.ro/product_b.php?mod=detal&cms_id=1821&idz=786053f895915d10c357ddb13823d791&prod_dzial_id=6&lang=rom

http://www.cersanit.ro/product_a.php?mod=detal&cms_id=4586&idz=2663decccd257052888699db09bb9a08&prod_dzial_id=2&lang=rom

http://www.cersanit.ro/product_a.php?mod=detal&cms_id=4487&idz=9a12c01ec9e57d00c2f7e447263c0c05&prod_dzial_id=2&lang=rom

http://www.cersanit.ro/product_a.php?mod=detal&cms_id=4418&idz=df963e845af10fba2fbc9eef6d3d8984&prod_dzial_id=2&lang=rom

http://www.cersanit.ro/product_a.php?mod=detal&cms_id=1961&idz=79f6049e48e16450fb7c0e927302be32&prod_dzial_id=2&lang=rom

http://www.cersanit.ro/product_a.php?mod=detal&cms_id=2030&idz=6a9eb40c9eae13a871b096c3ecfc9284&prod_dzial_id=2&lang=rom

http://www.old.cersanit.pl/product_a.php?mod=s_prod&idz=515adc63c781b2dfa3c08dabe688a703&prod_dzial_id=2&ig=1&k=5&lang=rom


Gresse tehnice

ANEXA 7PLĂCI DE BUCĂTĂRIE

Placă mată

Sagra placă structurată

Ariza placă mată

99

http://www.old.cersanit.pl/product_a.php?mod=s_prod&idz=515adc63c781b2dfa3c08dabe688a703&prod_dzial_id=2&ig=1&k=24&lang=rom

http://www.cersanit.ro/product_a.php?mod=detal&cms_id=4288&idz=179efc8b3c6b7db67a891cbd74132f02&prod_dzial_id=2&lang=rom

http://www.cersanit.ro/product_a.php?mod=detal&cms_id=640&idz=c21f19adcdcb17dc3c2666e1e5f5801f&prod_dzial_id=2&lang=rom

http://www.cersanit.ro/product_a.php?mod=detal&cms_id=642&idz=c21f19adcdcb17dc3c2666e1e5f5801f&prod_dzial_id=2&lang=rom

http://www.cersanit.kielce.com.pl/product_b.php?mod=s_prod&idz=8649295e703f7c21e1ff5b2823393f2e&prod_dzial_id=7&ig=1&k=7&lang=rom

http://www.cersanit.kielce.com.pl/product_b.php?mod=s_prod&idz=8649295e703f7c21e1ff5b2823393f2e&prod_dzial_id=7&ig=1&k=12&lang=rom

http://www.cersanit.kielce.com.pl/product_b.php?mod=s_prod&idz=2dd9f93bef0d4462864bd03ae1c4c95c&prod_dzial_id=7&ig=1&k=13&lang=rom

http://www.cersanit.kielce.com.pl/product_b.php?mod=s_prod&idz=2dd9f93bef0d4462864bd03ae1c4c95c&prod_dzial_id=7&ig=1&k=27&lang=rom


Cucina placă lucioasă

ANEXA 8 – MODELE CUTII CARTON PENTRU AMBALAJ

BAXURI CARTON CUTII CARTON NATUR

100

http://www.cersanit.kielce.com.pl/product_b.php?mod=s_prod&idz=7bdd4d26107e9a2528bfe1cb37776047&prod_dzial_id=7&ig=1&k=5&lang=rom

http://www.cersanit.kielce.com.pl/product_b.php?mod=s_prod&idz=7bdd4d26107e9a2528bfe1cb37776047&prod_dzial_id=7&ig=1&k=3&lang=rom

http://www.cersanit.kielce.com.pl/product_b.php?mod=s_prod&idz=f7758eeb3ce4513ba374d8fa6e578b99&prod_dzial_id=7&ig=1&k=2&lang=rom

http://www.cersanit.kielce.com.pl/product_b.php?mod=s_prod&idz=f7758eeb3ce4513ba374d8fa6e578b99&prod_dzial_id=7&ig=1&k=12&lang=rom


CUTII CARTON ALBE

CUTII CARTON CU CAPAC CUTII CARTON STANŢATE CU MÂNERE SAU GĂURI

CUTII CU AUTOFORMARE CARTON DUPLEX INDUSTRIAL DIN CARTON DUPLEX

101

http://www.twopack.bizoo.ro/vanzare/122863/img/Cutii-carton-piese-metalice#1

http://www.Benino.bizoo.ro/vanzare/66537/img/Cutii-cu-autoformare-din-carton-duplex#1

http://www.Benino.bizoo.ro/vanzare/66536/img/Carton-duplex-industrial#1


CUTII ŞI SEPARATOARE INDUSTIALE FOLIE LDPE ŞI HDPE DIN CARTON ONDULAT

102

http://www.Benino.bizoo.ro/vanzare/66535/img/Cutii-si-separatoare-industriale-din-carton-ondulat#1

http://www.Benino.bizoo.ro/vanzare/66544/img/Folie-LDPE-si-HDPE#1

Documents

Tipuri de Ambaje Si Ambalarea Produselor Nealimentare - Copy