CAPITOLUL I

CONCEPTUL DE AMBALAJ

1.1 Conceptul modern de ambalaj

Din punct de vedere etimologic, cuvântul “ambalaj” vine de la prefixul francez

“en” şi de la cuvântul “balle”, al cărui sens este de “a strânge în balot”.

În practică, dar şi în multe lucrări de specialitate, se regăsesc trei termeni,

aproape sinonimi: condiţionare, ambalare şi packaging. Unii autori utilizează de

preferinţă termenul de packaging apreciind că, spre deosebire de primii doi termeni,

acesta nu evocă doar aspecte fizice şi funcţionale ale învelişului produselor ci,

deopotrivă, şi aspectele decorative care sunt de asemenea importante în politica de

produs. În această accepţiune, se poate defini packaging-ul ca fiind “ansamblul

elementelor materiale care, fără să facă parte din produsul însuşi, sunt vândute împreună

cu el pentru a facilita protecţia sa, transportul său, stocajul, prezentarea în linearul de

vânzare din magazin, identificarea şi utilizarea sa de către consumatori”1.

O definiţie complexă a ambalajului este enunţată de “Institutul Francez al

Ambalajului şi Ambalării”, în “Petit glossaire de l’emballage”: “Ambalajul este obiectul

destinat să învelească sau să conţină temporar un produs sau un ansamblu de produse pe

parcursul manevrării, transportului, depozitării sau prezentării, în vederea protejării

acestora sau facilitării acestor operaţii”.

Sintetizând definiţiile existente în literatura de specialitate şi valorificând

rezultatele cercetărilor proprii, colectivul Catedrei de Merceologie din cadrul Academiei

de Studii Economice Bucureşti a definit ambalajul ca fiind “un sistem care însoţeşte

produsul în toate fazele circulaţiei sale, de la producător la consumator sau numai în

unele dintre aceste faze, îndeplinind funcţii legate de manipularea, protejarea,

consumarea şi desfacerea produsului”.

Conform STAS 5845/1-1986, ambalajul reprezintă un mijloc (sau ansamblu de

mijloace) destinat să cuprindă sau să învelească un produs sau un ansamblu de produse

pentru a le asigura protecţie temporară din punct de vedere fizic, chimic, mecanic,

biologic, în scopul menţinerii calităţii şi integrităţii acestora în starea de livrare, în

decursul manipulării, transportului, depozitării şi desfacerii, până la consumare sau până

la expirarea termenului de garanţie.

1

1

Una din definiţiile mai cuprinzătoare consideră că ambalajul este un sistem

fizico-chimic complex, cu funcţii multiple care asigură menţinerea sau, în unele cazuri,

ameliorarea calităţii produsului căruia îi este destinat, favorizând identificarea acestuia,

înlesnind atragerea de cumpărători potenţiali pe care îi învaţă cum să folosească, să

păstreze produsul şi cum să apere mediul înconjurător de poluarea produsă de ambalajele

uzate sau de componenţii de descompunere ai acestora.

Îmbogăţirea definirii ambalajului este ilustrată de schema evoluţiei ambalajului

(figut 1.1.1), în care se observă distinct etapele parcurse de un ambalaj pentru a ajunge la

ceea ce se consideră acum a fi un ambalaj total.

Figura 1.1.1 – Evoluţia noţiunii de ambalaj

Un ambalaj trebuie să îndeplinească în principal următoarele cerinţe:

Ø să aibă masă şi volum propriu reduse

Ø să nu fie toxic nici pentru produs, nici pentru mediul extern

Ø să fie compatibil cu produsul căruia îi este destinat

Ø să nu prezinte miros şi gust propriu

Ø să posede o rezistenţă mecanică cât mai ridicată

Ø să fie etanş faţă de gaze, praf, grăsimi

Ø să prezinte sau nu permeabilitate faţă de radiaţiile luminoase

Ø să aibă formă, culoare, grafică atractive.

Ambalajul optim presupune că produsul şi ambalajul său, să fie privite ca un tot

unitar, luând în considerare următoarele aspecte: ca sprijin reciproc pentru îndeplinirea

cerinţelor consumatorilor, ca o prezentare integrată a funcţiilor pentru consumator, ca un

element optim integrabil a lanţului logistic. Această unitate se bazează întotdeauna pe

2

efectul de interschimbare produs-ambalaj; spre exemplu, convenienţa în utilizarea

produsului care oferă o anumită conformaţie a ambalajului să influenţeze în aceeaşi

măsură succesul precum gustul sau culoarea produsului însuşi.

Pe lângă criteriile de apreciere deja cunoscute pentru ambalaje, cum sunt: efectul

de protecţie, aptitudinea logistică şi eficacitatea publicitară, în ultimii ani au fost luate în

considerare punctele de vedere ecologice privind caracterizarea ambalajelor, respectiv

întocmirea ecobilanţurilor referitoare la ambalaje. În economia de piaţă se impune

elaborarea unui concept de estimare şi de apreciere a compatibilităţii ambalajelor cu

mediul înconjurător. Cunoaşterea ecobilanţurilor este de aceea o condiţie necesară.

Ambalajele de prezentare şi desfacere a produselor, inclusiv ambalarea, constitue

în condiţiile actuale un factor important în diversificarea sortimentală, contribuie la

aprecierea calitativă a produselor şi stimularea vânzărilor.

Forma ambalajelor are în vedere cerinţe de varietate sortimentală, dozarea şi

proporţionarea produselor conform cererii pe piaţă, eliminând în final uniforminatea şi

monotonia sortimentală.

Culoarea ambalajului, stabilită în strânsă legătură cu forma produsului, are ca

obiective:

Ø stimularea vânzărilor

Ø conţinutul şi ambianţa estetică a spaţiilor comerciale

Ø personalitatea produselor

Ø promovarea unor elemente cu specific naţional sau zonal

Ø crearea din punct de vederea psihologic a unui climat comercial

Ø contribuţia directă la crearea unei tradiţii a produselor, întreprinderii etc.

Grafica adânceşte aspectele legate de individualitatea bunurilor de consum, în

raport cu destinaţia acestora, alături de celelalte elemente de estetică, fiind o contribuţie

importantă la creşterea desfaceriilor de mărfuri, stimulând concurenţa în condiţii optime,

sporind cracteristicile merceologice ale măfurilor.

Culoarea şi grafica reprezintă calităţi estetice proprii ambalajului.

Caracteristicile estetice ale ambalajelor au o mare importanţă în actul de vânzare;

ele trebuie să-i convingă pe consumatori de calitatea produselor.

Forma de prezentare contează aproape în aceeaşi măsură ca şi produsul în sine.

De aceea, ambalajul trebuie să creeze imaginea calităţii produsului conferită de

soliditate, greutate redusă, durabilitate şi eficienţă în utilizare, iar concepţia estetică de

3

ansamblu să promoveze produsul, să pună în valoare marca, să permită o rapidă şi

corectă citire, fără să dea naştere la confuzii.

Alături de caracteristicile funcţionale, care asigură păstrarea calitativă şi

cantitativă a produselor, ambalajul trebuie să corespundă şi din punct de vedere

economic.

În concluzie, un ambalaj ideal trebuie să protejeze bine produsul, să fie uşor şi

ieftin, iar caracteristicile sale tehnice trebuie să faciliteze operaţiile de manipulare,

transport şi stocare şi totodată să reprezinte, prin modul în care este conceput, un

instrument eficient de marketing.

1.2 Desing-ul ambalajelor

Denumirea de „design” acoperă o gamă largă de activităţi, care implică

vizualizarea creativă a conceptelor, planurilor, ideilor şi producerea schiţelor, modelelor

sau a altor reprezentări ale acestor idei, având ca scop furnizarea de instrucţiuni pentru a

face ceva (un lucru) care nu a mai existat niciodată sau care nu a mai existat în forma

respectivă.

Design-ul este, în prezent, un instrument care conferă distincţie produselor, dar şi

un mijloc deosebit de eficace în condiţiile concurenţei tot mai accentuate, manifestate pe

plan atât naţional, cât mai ales pe plan internaţional.

În anul 1988, Consiliul Britanic de Design a formulat următoarea clasificare a

activităţii de design pe profesiuni şi specializări:

Ø design-ul de produs;

Ø design-ul grafic (acoperind tot, de la elemente care dau identitate firmei până la

ambalaje, afişe, reviste, filme);

Ø design-ul de interior (incluzând magazine, clădiri, expoziţii);

Ø fashion design (include confecţiile, textilele, bijuteriile).

Design-ul ambalajelor este considerat un instrument care conferă distincţie

produselor şi un mijloc eficace de comunicare a imaginii produselor. Comunicarea este

asigurată de formă, culoarea, grafica, materialul ambalajului, elemente care sunt strâns

legate şi care trebuie bine coordonate pentru a asigura eficienţa mesajului informaţional.

Design-ul ambalajului trebuie să fie rezultatul preocupărilor unor colective de

specialişti din diferite domenii: estetică, merceologie, marketing, economie, ingineria

calităţii, sociologie, psihologie ş.a.

4

Elementele de bază ale design-ului ambalajului sunt: forma, culoarea, grafică şi

mesajul informaţional transmis.

Natura produsului pe care îl conţine

Culorile trebuie alese astfel încât să favorizeze asocieri pozitive, să trezească

asociaţia ideii de calitate esenţială a produsului şi să se evite crearea de imagini derutante

sau inacceptabile.

La alegerea culorii ambalajului trebuie să se aibă în vedere influenţa pe care

acesta o are asupra culorii produsului. Acest fenomen se poate produce şi la alte produse

a căror culoare naturală, prin interferare cu culoarea ambalajului, poate duce la imagini

nefavorabile.

Corelaţia culoarea ambalajului – caracteristicile consumatorilor

Influenţa culorii asupra persoanelor diferă foarte mult în funcţie de sex, vârstă,

clasă socială, naţionalitate, cultură sau loc geografic.

Statisticile arată că între bărbaţi şi femei sunt diferenţe în privinţa ordinei

preferinţei şi respingerii culorilor.

S-a constatat că persoanele cu o cultură minoră preferă culorile vii. Persoanele cu

pregătire de nivel mediu sunt atrase de culorile simple şi pure, iar cele cu pregătire

intelectual-culturală superioară preferă combinaţiile de nuanţe cromatice fine şi

sofisticate.

Paleta coloristică a ambalajelor destinate exportului va fi saturată cu culori

atractive şi contrastante mediului regional, tocmai pentru că ambianţa reclamă astfel de

culori şi nuanţe. Astfel, verdele luncilor şi pădurilor sau albul zăpezilor face contrast

plăcut cu nuanţele galben- roşii ale deşerturilor.

Culoarea ambalajului şi reacţiile psihologice

Culorile şi nuanţele lor provoacă diverse reacţii psihologice, legându-se, în

imaginaţia oamenilor, de anumite interpretări. Tocmai aceste reacţii psihologice stau la

baza impulsionării vânzărilor.

Roşu: Efecte psihologice : culoare foarte caldă,stimulator general, irită,provoacă,

incită la acţiune, îndeosebi în plan psihomotor, stimulator intellectual,senzaţie de

apropiere în spaţiu,aprindere,însufleţire,activare,mobilizare,facilitează asociaţiile mintale

de idei.

5

Galben: Efecte psihologice : căldură, intimidate, satisfacţie, admiraţie, înviorare,

culoare caldă şi dinamică, culoarea cea mai veselă,stimulează vederea,senzaţie de

apropiere în spaţiu, stimulează şi întreţine starea de vigilenţă,sporeşte capacitatea de

mobilizare şi concentrare a atenţiei,predispune la comunicativitate.

Albastru: Efecte psihologice: culoare foarte rece, odihnitoare şi liniştitoare,

îndeamnă la calm şi reverie, predispoziţie la concentrare şi linişte interioară, în exces

conduce la depresie, seriozitate, tendinţă spre evocare, spaţialitate, senzaţie de depărtare

în spaţiu, distanţă, infinit şi meditaţie.

Negru: Efecte psihologice: reţinere, nelinişte, depresie, interiorizare, impresie de

adâncime, greutate.

Alb: Efecte psihologice: expansivitate, uşurinţă, suavitate, robusteţe, puritate.

Principiile de armonie şi contrast

Armonia este o categorie estetică, care exprimă coeziunea, concordanţa

elementelor componente ale unui întreg, unitatea conţinutului şi a formei. Armonia

cromatică poate fi policromă (combinaţii de mai multe culori) sau monocromă

(combinaţii de nuanţe diferite ale aceleiaşi culori).

Se numesc armonice acele culori care se află într-un raport strict determinat. În

acest scop se utilizează pentru evidenţiere practică reprezentarea spectrului coloristic

(afară de alb şi negru ) printr-un cerc împărţit în 12 părţi egale şi la care notarea culorilor

se face în ordinea redată.

După regulă triunghiului echilateral sunt armonice culorile: galben, roşu, albastru;

violet, oranj, verde; roşu-oranj, galben-verde, albastru-violet etc.

După regulă triunghiului isoscel vor fi armonice culorile: galben, albastru-violet,

roşu-violet; violet, galben-verde, galben-oranj; verde, albastru, roşu-oranj etc.

După regulă dreptunghiului sunt armonice grupele de culori: galben-verde, roşu-

oranj, roşu-violet, verde-albastru; galben, verde, roşu, violet; galben-oranj, roşu-oranj,

albastru-violet, verde-albastru etc.

Al doilea principiu de bază al ştiinţei coloristice care se utilizează la crearea

ambalajelor este legea contrastului. Contrastul este deosebirea exercitată de efectul unei

culori faţă de o alta şi ea este cu atât mai mare cu cât cele două culori contrastante sunt

plasate mai spre antipozii cercului spectrului coloristic (spre 180°).

6

Relaţia culoare-lumină

Culoarea este elementul plastic cel mai relativ, deoarece ochiul omenesc nu

percepe niciodată culorile aşa cum sunt în realitate, pentru că ele se schimbă în funcţie de

lumină şi de fond.

De aceea, în alegerea culorilor trebuie să se ţină seama de efectul lor în condiţiile

de lumină şi spaţiu oferite de sălile de vânzare.Relaţia culoare-lumină are o importanţă

deosebită în ceea ce priveşte iluminarea, la care va fi expus ambalajul, intensitatea,

culoarea luminii, dacă provine de la lămpi cu neon sau cu incandescenţă, sub ce unghi va

cădea asupra ambalajului.

Aceasta înseamnă că este de mare importanţă natura izvorului luminos care cade

asupra ambalajelor. De aceea, altfel apare un ambalaj care este privit la lumina artificială

a unui magazin decât acelaşi ambalaj privit la lumina soarelui într-un chioşc. De

asemenea coloritul va apărea diferit nuanţat când este privit iarna, din umbră, ziua ori

noaptea.

Grafica

Elementul principal în formarea imaginii estetice a unui ambalaj îl reprezintă

grafica. Grafica ambalajului cuprinde totalitatea fotografiilor, desenelor, sloganurilor şi

simbolurilor.

Cerinţele unui comerţ modern impun o grafică sintetică şi expresivă care se poate

grupa în următoarele stiluri de grafică:

Ø grafica comercială, care prezintă produsul prin fotografii, desene şi diferite

combinaţii figurative cu compoziţie şi policromie de efect;

Ø grafica intelectuală sau sintetică, neîncărcată cromatic, cu simboluri vizuale

foarte uşor de descifrat;

Ø grafica umoristică care prin caricaturi sau alte elemente similare apropie produsul

de consumator. Acest tip de grafică se foloseşte mai ales la produsele pentru

copii.

Tendinţa actuală în conceperea ambalajelor produselor, se caracterizează printr-o

grafică simplă, dar expresivă, de regulă prin fotografii color fidele. Ea trebuie să

stimuleze imaginaţia, să prezinte produsul într-o formă atrăgătoare, statică sau dinamică,

cu efect imediat, astfel încât produsul să fie remarcat, individualizat şi dorit de

consumator. Ilustraţia grafică trebuie să aibă legătură strânsă cu produsul, fie prin

înfăţişarea imaginii lui, fie prin sugerarea întrebuinţării sau provenienţei.

7

Un alt mijloc important de creare este contrastul. Contrastele nu trebuie să

conducă la o evidenţiere singulară, ci ele trebuie subordonate, ca toate elementele de

creare.

La contrastele de direcţie avem cazuri de coordonate asemenea sau sisteme de

coordonate diferite.

Contrastele de formă rezultă din îmbinarea a două caractere de forme diferite, de

exemplu, pătrat şi cerc, triunghi şi pătrat. În general, contrastul de formă se poate realiza

şi prin combinarea de forme simple cu cele de forme neregulate.

Aşa-numitele suprafeţe de linişte (denumite şi forme negative) nu trebuie lăsate la

întâmplare. Prin controlul creator se elimină elementele care pot declanşa efecte nedorite

şi care ar dăuna concepţiei armonice generale.

Se vor evita intersectări nedorite de suprafeţe, mai ales la marginile ambalajului.

Ele trebuie să fie preîntâmpinate cu grijă pentru a nu se ajunge la o greşită reprezentare.

Asemenea cazuri se produc atunci când liniile de contur se ating sau se află la prea mică

distanţă, ori chiar se intersectează puţin cu suprafeţele înscrise.

1.3 Clasificarea ambalajelor

În ultimele decenii ambalajele s-au diversificat mult, atât din punct de vedere al

materialelor din care acestea sunt făcute, cât şi din punct de vedere funcţional.

Ambalajele se clasifică în funcţie de mai multe criterii, astfel:

1. După materialul folosit în confecţionarea ambalajelor:ambalaje din hârtie şi

carton,ambalaje din sticlă,ambalaje din metal,ambalaje din materiale plastice,ambalaje

din lemn, înlocuitori din lemn şi împletituri,ambalaje din materiale textile,ambalaje din

materiale complexe.

2. După sistemul de confecţionare: ambalaje fixe,ambalaje

demontabile,ambalaje pliabile.

3. După ţip: plicuri,pungi,plase,lăzi,cutii,flacoane,borcane etc.

4. După domeniul de utilizare: ambalaje de transport,ambalaje de desfacere şi

prezentare.

5. După specificul produsului ambalat: ambalaje pentru produse alimentare,

ambalaje pentru produse nealimentare,ambalaje pentru produse periculoase, ambalaje

individuale, ambalaje colective.

6. După gradul de rigiditate: ambalaje rigide,ambalaje semirigide,ambalaje

suple.

8

7. După modul de circulaţie al ambalajului: ambalaje refolosibile, ambalaje

nerefolosibile – tip pierdut.

8. După sistemul de circulaţie:sistem de restituire a ambalajelor; sistem de

vânzare – cumpărare a ambalajelor.

9. După sistemul de confecţionare:ambalaje fixe,ambalaje demontabile,

ambalaje pliante.

10. După căile de transport: ambalaje pentru transport terestru, ambalaje

pentru transport fluvial-maritim, ambalaje pentru transport aerian.

11. După destinaţie: ambalaje pentru piaţa externă, ambalaje pentru piaţa

internă.

1.4 Funcţiile ambalajului

Considerat timp îndelungat ca un simplu accesoriu al produselor pe piaţă,

aproape lipsit de importanţă economică, ambalajul a evoluat necontenit, cumulând

funcţii noi şi devenind în prezent un element component al mărfii.

Dacă iniţial ambalarea produselor a pornit din necesitatea măririi duratei de

conservare şi a reducerii pierderilor inerente păstrării-manipulării produselor, în ultimă

perioadă, pe măsura modernizării şi perfecţionării formelor de comerţ şi datorită apariţiei

necesităţii obiective ca produsele să fie consumate la orice depărtare de locul producţiei,

funcţiile ambalajului s au multiplicat. Concepţia nouă despre ambalaje, manifestă concret

după cel de al doilea război mondial şi acceptă unanim în ultimele două decenii, este

orientată de noile condiţii în care se desfăşoară activităţile economice în societatea

modernă.

Indiferent de gradul de dezvoltare a unei ţări, mărfurile produse şi comercializate

sunt de neconceput fără ambalaj. În momentul de faţă, la nivel mondial aproximativ 99%

din producţia de mărfuri este ambalată. Considerat mult timp ca un simplu obiect utilitar,

concepţia despre ambalaj s-a modificat considerabil, el fiind cel care permite circulaţia

produselor din momentul fabricaţiei până la consumatorul final.

Importanţa ambalajului, considerat parte integrantă a unui sistem, este evidenţiată

de principalele funcţii pe care ambalajul trebuie să le îndeplinească.

Acestea sunt: funcţia de conservare şi protecţie a produselor, funcţia de

manipulare, depozitare şi transport, funcţia de informare şi promovare a produselor.

9

Funcţia de conservare şi protecţie a produselor

Considerată funcţie elementară a ambalajului, aceasta constă în protejarea

conţinutului de efectele mediului extern, în cazul în care există o corelare perfectă între

ambalaj -produs - metodă de conservare.

Astfel, putem vorbi despre următoarele tipuri de protecţie pe care trebuie să le

asigure ambalajul:

Ø Împotriva factorilor fizici (acţiuni mecanisme, lumină, temperatură, presiune)

Ø Împotriva factorilor chimici şi fizico-chimici (aer, apă, vapori, oxigen, dioxid de

sulf (ŞO2), dioxid de carbon (CO2))

Ø Împotriva factorilor biologici (microorganisme, insecte etc).

Dintre factori fizici, solicitările mecanice la care sunt supuse produselor ambalate

au efecte variabile. Trepidaţiile din timpul transportului influenţează atât produsul, cât şi

ambalajul. Ele pot comprima, tasa produsul în interiorul ambalajului, formându-se astfel

spaţiu liber care compromite protecţia oferită de ambalaj împotriva şocurilor ulterioare.

Lumina este un factor fizic care produce decolorări şi degradări profunde ale

mărfurilor. Numeroase produse sunt sensibile la lumină care are rolul de a iniţia reacţii

fotochimice, responsabile de a altera culorii, pierderea vitaminelor. Rolul ambalajelor în

acest caz este fie de a filtra lumina de undă care produc deprecierea produselor, fie de a

opri pătrunderea luminii în interiorul ambalajului.

În vederea conservării, numeroase produse necesită o stabilitate relativă la

temperatură. Ambalajul trebuie să protejeze produsul de impactul cu temperaturi ridicate,

deoarece o temperatură mai mare de 40o C, pateu provoca deformarea produselor, sau

stimulează reacţii chimice care duc la descompunerea produsului, modificarea gustului

său mirosului. În acest scop se utilizează ambalaje din materiale plastice, lemn sau

protecţii suplimentare ca rumeguş, fibre de bumbac, folii de aluminiu.

Protecţia chimică trebuie să răspundă necesităţii unor produse de a nu veni în

contact cu anumite substanţe chimice agresive: H2, NH2, ŞO2, CO2. În acest scop

ambalajul joacă mai multe roluri:

Ø Rolul de barieră la transferul de gaze din exterior către interiorul ambalajului;

Ø Rolul de barieră la oxigen şi vapori de apă pentru protecţia produselor sensibile la

oxigen (riscul dezvoltării mucegaiurilor sau bacteriilor aerobe; riscuri datorate

oxidării produselor, riscul formării de soluţii saturate cu produse zaharoase sau

sărate;

10

Ø Rolul de barieră împotriva tuturor substanţelor volatile prezente în mediu

(hidrocarburi, fum, parfumuri)susceptibile de a antrena alterarea proprietăţilor

organoleptice (gust, miros) ale produselor;

Ø Rolul de barieră la transferul gazos din interior către exterior, pentru a evita:

· Pierderea aromelor specifice produsului;

· Deshidratarea produsului;

· Pierderea gazelor sau amestecului gazos care a fost introdus în interiorul

ambalajului în scopul conservării produsului (CO2, N2, vapori de alcool).

Prin protecţia fizico - chimică se protejează mărfurile ambalate de acţiunea

mediului extern (aer, umiditate, lumină). Calitatea protecţiei fizico – chimice depinde de

materialele utilizate în confecţionarea ambalajelor, fiecare material, având o anumită

permiabilitate care depinde de caracteristicile structurii.

Protecţia împotriva factorilor biologici are drept scop menţinerea calităţii igienice

şi microbiologice a produselor alimentare. Astfel, rolul ambalajului este:

Ø De a realiza o barieră fizică între microorganismele prezente în atmosferă şi

produsele ambalate, împiedicând astfel recontaminarea sau supracontaminarea

acestora;

Ø De a limita sau împiedica schimburile gazoase susceptibile de apariţia şi

dezvoltarea germenilor patogeni;

Ø De a asigura o etanşeitate perfectă la toţi germenii microbieni şi de a suporta

condiţii de sterilizare în cazul produselor care necesită acest tratament;

Ø De a împiedica un contact direct între produsele sterile: pâine, zahăr, paste etc. şi

persoanele care le manipulează;

Ø De a evita riscurile de intoxicaţie alimentară produsă de flora microbiană

patogenă conţinută în produsele ne – sterilizate: carne, peşte.

Protecţia şi rezistenţa termică a ambalajelor ţine seama de faptul că numeroase

produse necesită, în vederea conservării o stabilitate relativă într-un anumit domeniu de

temperatură. În acest sens ambalajul contribuie la conservarea produselor congelate şi

trebuie să aibă o rezistenţă termică bună, ţinând seama de următori factori:

Ø Rezistenţa la şocuri termice;

Ø Rezistenţa la căldură, dacă produsul necesită sterilizare;

Ø Rezistenţă la temperaturi scăzute, atunci când condiţiile de conservare a

produsului necesită temperaturi scăzute sau dacă produsul este comercializat în

ţări unde temperatura exterioară atinge valori foarte scăzute (de exemplu,

11

anumiţi polimeri devin fragili la temperaturi joase, cum ar fi policlorura de vinil

(PVC) la o temperatură de – 10o C.

Funcţia de manipulare, depozitare şi transport

Această funcţie este legată de funcţia de protecţie deoarece pe parcursul

operaţiilor de manipulare – depozitare – transport, produsele ambalate sunt supuse unor

solicitări mecanice, care le pot deteriora.

Ø Funcţia de manipulare

Ambalajul secundar facilitează manevrarea produsului prin forma sa,

volumul,greutatea, prezenţa unor orificii în scopul prinderii sale cu mână sau cu un utilaj.

Trebuie să asigure o securitate maximă pentru operatori, garantând în acelaşi timp o bună

stabilitate a încărcării

Ø Funcţia de depozitare

În timpul depozitării, ambalajul este acela care preia presiunea rezultată în urma

operaţiei de stivuire a produselor. De aceea, cerinţele faţă de ambalaj, ţin seama de

următorii factori:

· ambalajul să fie uşor de aranjat în stivă;

· să fie precizate condiţiile în care poate fi depozitat şi eventualele precauţii

în manipulare;

· să reziste la variaţii de temperatură şi umiditate atunci când depozitarea

are loc în spaţii deschise.

Utilizarea raţională a spaţiilor de depozitare, ca şi cerinţele consumatorilor

necesită fie divizarea cantităţilor mari de produse în unităţi mici, fie gruparea cantităţilor

mici în unităţi mari.

Toate aceste cerinţe sunt posibile numai prin fabricarea unor ambalaje

corespunzătoare, care să poată fi preluate de mecanisme speciale fără a suferi deteriorări

sau să poarte pe suprafaţa lor semne avertizoare cu privire la indicaţiile de stivuire.

Ø Funcţia de transport

Transportul este prezent în toate etapele vieţii ambalajului.

Pentru cvasi – totalitatea mărfurilor nu există transport fără ambalaj. Produsele

sunt transportate pe căi rutiere, feroviare, pe calea aerului sau pe mare. Fiecare mod de

transport are un impact mai mult sau mai puţin important asupra mediului, prin tipul de

combustibil utilizat şi necesitatea existenţei unei infrastructuri.

Cerinţele faţă de ambalajul de transport sunt axate pe:

12

1. Necesitatea adoptării ambalajului la norme le de transport

2. Optimizarea raportului volum/greutate:

· produsul trebuie să fie conţinut într-un volum standard pentru a

beneficia de un tarif avantajos şi condiţii mai bune de transport;

· greutatea mai mică a ambalajului corespunde unei taxe mici;

· posibilitatea de adaptare a ambalajului la unităţile de încărcare utilizate

uzual în transportul principal şi secundar (palete, vagoane de cale ferată, camioane etc.).

Funcţia de promovare a mărfurilor

Ambalajul este o interfaţă, un mediu, între produs şi utilizator. Rolul său nu se

limitează numai la acela de a conţine şi proteja produsul, ci şi de a facilita vânzarea

acestuia prin declanşarea actului de cumpărare.

Ambalajul prezintă produsul şi contribuie substanţial la vânzarea acestuia.

Adevărat „vânzător mut” al produsului, informează şu „seduce” consumatorul.

Elementele definitorii ale funcţiei de promovare a produsului, cuprinde:

Ø Identificarea şi prezentarea produsului;

Ø Informarea cumpărătorilor;

Ø Crearea unei atitudinii pozitive faţă de produs;

Ø Modificări în mentalitatea şi obiceiurile cumpărătorului;

Ø Comunicarea cu clientul.

Elementele prin care un ambalaj poate atrage atenţia cumpărătorului asupra unui

produs, sunt: modul de realizare al ambalajului, eticheta, marca de fabrică sau de comerţ,

estetica ambalajului.

Comunicarea cu consumatorul se realizează în următoarele direcţii:

Ø Identificarea rapidă a produsului

Ø Ambalajul trebuie să conţină informaţii cu privire la: marcă, compoziţia, condiţii

sau sugestii de utilizare, garantarea calităţii, data limită de vânzare pentru

produsele perisabile.

1.5. Cerinţele consumatorilor

Consumatorii vor în esenţă produsele şi îi interesează mai puţin ambalajul în

sine. Cu toate acestea, în multe cazuri satisfacţia care ar trebui să derive de la produsul

13

de serie depinde şi de ambalajul acestuia, consumatorii fiind receptivi atât la

îmbunătăţirile tehnice cât şi la cele estetice designului pachetului.

Multe produse nu sunt consumate imediat ce ambalajul este desfăcut, ci sunt

utilizate după o perioadă de timp. Pentru a împiedica deteriorarea, acestea trebuie

ambalate în recipiente care se vor închide din nou, cele mai populare fiind sticlele şi

borcanele cu capace ce se pot înşuruba şi conservele al căror capac se poate închide din

nou.

Borcanele cu capac se folosesc de multă vreme pentru ambalarea produselor care

conţin zahăr (ca de exemplu, gemul), ce pot mucegăi în contact cu aerul. Totuşi capacele

din metal ieftin au pătruns recent pe piaţă ca închizătoare ale sticlelor în locul dopurilor.

Ultimele prezintă dezavantajul că sunt greu de deschis fără un deschizător special

şi nu pot fi refolosite doar dacă le este pus dop de plastic, ceea ce reduce mult avantajul

de cost al primelor. Conservele cu capac care se închid sunt utilizate pe larg pentru

ambalarea materialelor higroscopice, cum ar fi: laptele praf, ness-ul, cacaoa, sărurile

(medicinale), însă pierd teren în faţa celor din material plastic.

Aspectul vizual este şi el un element al designului unui ambalaj, în special în

cazul produselor de lux şi semi-lux, în care pachetul poate adăuga imaginii produsului

calitatea pe care fabricantul caută să o creeze. Unii critici argumentează că ambalajele

elaborate şi scumpe sunt folosite pentru a ascunde produse de calitate inferioară, ori

pentru a îngădui vânzătorului “să umfle” adevărata valoare a produsului. Se ştie însă că o

ambalare slabă este aproape întotdeauna un indicator al unui produs inferior, iar un

ambalaj atrăgător nu poate ascunde multă vreme slabă calitate a unui produs.

Metodele de ambalare folosite pentru mărfuri sunt:

a) ambalarea colectivă şi proporţionată;

b) ambalarea tip aerosol;

c) ambalarea în folii contractibile;

d) ambalarea aseptică;

e) ambalarea în vid;

f) ambalarea în atmosferă modificată.

Ambalajul trebuie să conţină informaţii cu privire la marcă, compoziţie, condiţii

sau sugestii de utilizare, garantarea calităţii, data limită de păstrarea pentru produsele

perisabile.

14

Relaţia ambalaj - mediu înconjurător

          Marcajele existente pentru protecţia consumatorilor dar şi a mediului indica faptul că ambalajul este reciclabil, reutilizabil, recuperabil. Realizarea ambalajelor nu mai trebuie să fie o problemă pentru mediul înconjurător şi pentru consumator. La nivelul UE se prevede:

      promovarea ambalajelor standard care pot fi reutilizate;      limitarea volumului şi masei ambalajelor;      eliminarea discriminărilor dintre ambalajele noi şi ambalaje reciclabile.

         Impactul serios asupra mediului şi necesitatea diminuării poluării a condus la utilizarea unor materiale de ambalaj de tipul:

      "lasting ware" - ambalaje cu durata de utilizare prelungită;      "earthedibile" - ambalaje biodegradabile, nepoluante;      "extremely easy to recicle" - uşurinţă în reciclare [4].

         Simbolul grafic folosit în mod frecvent, este bucla lui Möbius.

Fig   -  Simboluri pentru protecţia mediului înconjurător şi a consumatorului                         

         Sistemul de codificare aplicat pentru materialele plastice este de un real folos pentru cunoaşterea materiei prime din care este constituit ambalajul în vederea realizării cu uşurinţa  a  reciclării acestuia.

         Codificarea consta într-o săgeată închisa ce prezintă în centru un număr şi abrevierea pentru tipul de material considerat (1 PETE - polietilentereftalat, 2 HDPE - poletilena de înalta densitate, 3 V - vinil, 4 LDPE - polietilena de joasă densitate, 5 PP - polipropilena, 6PS - polistiren, 7 OTHER - alte materiale plastice, inclusiv materiale stratificate).

Fig. -  Codificarea specifica materialelor plastice

         În alegerea materialului de ambalare trebuie avut în vedere efectul acestuia asupra mediului înconjurător ceea ce presupune introducerea în circuit a unor ambalaje cât mai puţin poluante şi reducerea ponderii celor nerecuperabile.

15

         Ambalarea mărfurilor trebuie tratată cu seriozitate atât de către expeditor cât şi de către cărăuş pentru a se asigua o protecţie eficienta. De aceea la constatarea deficientei se examinează cu atenţie starea ambalajului deorece este posibil  ca acesta să fi cauzat pierderile sau degradările. Ambalaje realizate din materiale neadecvate pentru un anume tip de mărfuri poate provoca apariţia unui exces de umiditate şi pot duce la mucegăirea şi putrezirea produselor. Starea ambalajului da informaţii privind condiţiile de transport. Dacă condiţiile de transport au fost insalubre, ambalajul poate fi murdar sau chiar deteriorat ceea ce poate contribui la pierderi cantitative de produs.

16