1

ACADEMIA DE POLIŢIE „ALEXANDRU IOAN CUZA”

FACULTATEA DE DREPT

TEZĂ DE DOCTORAT

(REZUMAT)

SPĂLAREA BANILOR, MIJLOC DE REINSERŢIE A

FONDURILOR FINANCIARE ILICITE ÎN CIRCUITUL

COMERCIAL LEGAL

CONDUCĂTOR DE DOCTORAT

PROF.UNIV.DR. FLORIN SANDU

DOCTORAND

NICOLESCU (BICA) ALINA MIHAELA

BUCUREŞTI 2010

2

CUPRINS

CAPITOLUL I

PIAŢA FINANCIARĂ VERSUS SPĂLAREA BANILOR ŞI CRIMA

ORGANIZATĂ ÎN SOCIETATEA CONTEMPORANĂ

1. Aspecte generale privind pieţele financiare ca punct de atracţie pentru activitatea

de spălare de bani şi de crima organizată

2. Spălarea de bani şi crima organizată în contextul globalizării

2.1. Fenomenul spălării banilor şi legătura sa cu crima organizată transnaţională

2.2. Instrumente juridice de prevenire şi combatere a spălării banilor şi a crimei

organizate

3. Organismele internaţionale cu atribuţii în materia prevenirii şi combaterii

spălării banilor

3.1. Grupul 10 BASEL – declaraţii şi principii

3.2. FATF (Grupul de Acţiune Financiară Internaţională)

3.3. Preocupări ale Comisiei Europene – Directiva referitoare la prevenirea folosirii

sistemelor financiare în scopul spălării banilor

3.4. Comitetul Selectat de Experţi pentru Evaluarea Măsurilor de Combatere a Spălării

Banilor – MONEYVAL

4. Conexiunile dintre crima organizată şi spălarea banilor

4.1. Crima organizată orientată spre profit

4.2 Economia subterană

4.3. Spălarea banilor proces indispensabil al crimei organizate

CAPITOLUL II

LOCUL ŞI ROLUL PIEŢELOR DE CAPITAL ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ

1. Piaţa de capital - componentă principală a pieţei financiare

1.1 Tipurile şi caracteristicile pieţei de capital

1.2. Pieţele financiare internaţionale

1.3. Structura pieţei de capital

2. Necesitatea existenţei pieţelor bursiere

2.1. Rolul şi funcţiile pieţelor bursiere

2.2. Funcţionalitatea pieţelor intra-dealeri

3. Valorile mobiliare cotate si negociate la bursa

3.1. Admiterea valorilor mobiliare la bursa

3.2. Principalele categorii de tranzacţii bursiere

3

CAPITOLUL III

SPĂLAREA BANILOR, MIJLOC DE REINSERŢIE A FONDURILOR

FINANCIARE ILICITE ÎN CIRCUITUL FINANCIAR LEGAL

1. Consideraţii generale privind activitatea de spălare a banilor

1.1. Evoluţia noţiunii de „spălare a banilor”

1.2. Spălarea banilor şi evoluţia cadrului legislativ

1.3. Etapele procesului de spălare a banilor

1.4. Necesitatea combaterii fenomenului de spălare a banilor

2. Tiparul psihocomportamental şi regulile de bază ale spălătorilor de bani

2.1. Comportări atipice dezvăluirii intenţiei de spălare a banilor

2.2. Reguli de bază ale spălării banilor.

3. Măsuri pentru prevenirea fenomenului spălării banilor in piaţa financiară

3.1. Stabilirea unor obligaţii administrative pentru instituţiile financiare

(CDD–cunoaşterea clientelei, păstrarea documentelor tranzacţiilor efectuate, etc.)

3.2. Instrumente utilizate în activitatea de spălare a banilor

3.3. EGMONT GROUP – necesitatea de a avea reglementată o unitate financiară de

analiză relaţionată dezideratului de prevenire şi combatere a spălării banilor

4. Tipologii de spălare a banilor

4.1. Tipologii de spălarea banilor în lumea contemporană

4.2. Fraude financiar – bancare generatoare de fonduri financiare ilicite

4.3. Tipologii de spălare a banilor constatate în practică judiciară a DIICOT

CAPITOLUL IV

ABODRAREA JURIDICA A INFRACTIUNILOR FINANCIARE

GENERATOARE DE BANI MURDARI SI A INFRACTIUNII DE SPALARE A

BANILOR

1. Infracţiunea de spălare a banilor

1.1. Definiţie, caracterizare şi situaţie premisă

1.2. Condiţiile preexistente ale infracţiunii de spălare a banilor

1.3. Conţinutul constitutiv al infracţiunii de spălare a banilor

1.4. Formele, modalităţile şi sancţiunile infracţiunii de spălare a banilor

1.5. Infracţiunea prevăzută de articolul 24 al Legii nr.656/2002

2. Infracţiunile de evaziune fiscală

2.1. Aspecte metodologice privind infracţiunea de evaziune fiscală

2.2. Analiza infracţiunilor de evaziune fiscală

2.3. Fraudele financiar-fiscale

3.Infracţiunile privind piaţa de capital

3.1. Aspecte metodologice referitoare la infracţiunile privitoare la piaţa de capital

3.2. Analiza infracţiunilor privind piaţa de capital

4

3.3. Tipuri de fraude financiare săvârşite pe piaţa de capital, generatoare de fonduri

financiare ilicite

4.Infracţiunile privind instituţiile de credit şi adecvare a capitalului

4.1. Infracţiuni prevăzute de OUG nr. 99/2006

4.2. Infracţiuni prevăzute de Codul penal

4.3. Infracţiuni prevăzute de Legea nr.59/1934 privind regimul juridic al cecului, cambiei

şi biletului la ordin

5. Infracţiunile privind regimul vamal

5.1. Cadrul general al reglementării

5.2. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României

6. Aspecte de drept comparat.

6.1. Franţa

6.2. Germania

6.3. Italia

6.4. Spania

6.5. Rusia

6.6. Elveţia

6.7. Anglia.

6.8. Statele Unite ale Americii

6.9. Columbia

6.10. Canada

6.11. Belgia

6.12. Isle of Man

CAPITOLUL V

ACTIVITĂŢI DESFAŞURATE DE INSTITUŢIILE DE APLICARE A LEGII

PENTRU PROBAREA INFRACŢIUNII DE SPĂLARE A BANILOR

1. Aspecte de drept procesual penal specifice infracţiunii de spălare a banilor

1.1. Competenţa cercetării infracţiunii de spălare a banilor

1.2. Procedura administrativă şi judiciară în cazul infracţiunii de spălare a banilor

2. Metode şi tehnici de investigare a infracţiunii de spălare a banilor

2.1. Culegerea de informaţii, analiza şi valorificarea acestora, investigarea înscrisurilor

2.2. Accesarea sistemelor informatice, punerea sub supraveghere, interceptarea sau

înregistrarea comunicaţiilor

2.3. Activităţile de informaţii şi investigaţii desfăşurate de investigatorul sub acoperire

2.4. Folosirea martorului protejat şi a investigatorului specializat

2.5. Controlul financiar-fiscal şi supravegherea conturilor bancare şi/sau asimilate

acestora

2.6. Livrarea supravegheată a sumelor de bani

3. Dificultăţi în activitatea de cercetare a cauzelor privind spălarea banilor

CAPITOLUL VI.

MANAGEMENTUL STRATEGIC ŞI OPERAŢIONAL AL PREVENIRII ŞI

COMBATERII SPĂLARII BANILOR

5

1. Managementul strategic al prevenirii şi combaterii spălării banilor

1.1. Consideraţii generale privind managementul strategic al României în domeniul

prevenirii şi combaterii spălării banilor

1.2. Analiza strategică efectuată de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării

Banilor

2. Managementul operaţional al prevenirii şi combaterii spălării banilor

1.1. Analiza tactică a situaţiei financiare a persoanelor fizice şi juridice implicate în

operaţiuni de spălare a banilor

1.2. Managementul investigativ al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de

Criminalitate Organizată şi Terorism

CAPITOLUL VII

ANALIZA CRIMINOLOGICĂ A FENOMENULUI DE SPĂLARE A BANILOR

1. Condiţii favorizatoare şi cauze generatoare spălării banilor

1.1. Factori criminogeni

1.2. Personalitatea infractorului specializat în operaţiuni de spălare a banilor

2. Dimensiunea statistică a spălării banilor în România

2.1. Statistica ONPCSB

2.2. Statistica DIICOT şi a Ministerului Justiţiei

CAPITOLUL VIII.

CONCLUZII ŞI PROPUNERI PRIVIND PREVENIREA ŞI COMBATEREA

SPĂLĂRII BANILOR

1. Piaţa de capital.

2. Activitatea de monitorizare, prevenire şi combatere a spălării banilor

3. Crima organizată

4. Sistemul investigativ şi de cooperare pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor

5. Metode şi tehnici de investigare a infracţiunilor de spălare a banilor

6. Managementul strategic si operaţional al investigării infracţiunii de spălare a banilor

7. Abordarea criminologică a infracţiunilor de spălare a banilor

BIBLIOGRAFIE

I. Acte normative

a) Naţionale

b) Internaţionale

II. Tratate, Cursuri, Monografii

a) Autori români

b) Autori străini

III. Articole, Studii, Note

IV. Site-uri

6

CUVINTE CHEIE Spălarea banilor reprezintă orice acţiune de ascundere, disimulare, achiziţie, posesie,

folosire, investire, mişcare, păstrare sau transfer de proprietate, căreia legea îi conferă, în mod expres, statut de infracţiune şi care se referă la câştigurile provenite din alte infracţiuni.

Bunuri noţiunea se referă la orice bunuri corporale sau necorporale, mobile sau imobile, precum şi actele juridice sau documentele care atestă un titlu ori un drept cu privire la acestea.

Tranzacţie suspectă se înţelege operaţiunea care aparent nu are un scop economic sau legal ori care, prin natura ei si/sau caracterul neobişnuit în raport cu activităţile clientului trezeşte suspiciunea de spălare a banilor sau de finanţare a actelor de terorism.

Operaţiuni ce par a avea o legătură între ele se circumscriu operaţiunilor aferente unei singure tranzacţii decurgând dintr-un singur contract comercial sau înţelegere de orice natură între aceleaşi părţi şi a căror valoare este fragmentată în tranşe mai mici de 15.000 euro ori echivalentul în lei, atunci când acestea sunt efectuate în cursul aceleiaşi zile bancare, în scopul evitării cerinţelor legale.

Economia ilegală reprezintă acea componentă a activităţilor comerciale care generează venituri ilicite datorită faptului că încalcă regulile şi formele legitime de comerţ.

Economia neraportată se circumscrie acelor activităţi comerciale care eludează normele fiscale ce instituie obligaţia de raportare şi evidenţiere a veniturilor realizate, iar consecinţa acestui fenomen este reprezentată de apariţia deficitelor bugetare, a datoriilor externe, a incapacităţii de identificare şi colectare a veniturilor bugetare.

Economia informală este alcătuită din acea sumă de activităţi comerciale prin care se evită costurile şi se exclud obligaţiile şi drepturile care rezidă din reglementările legale şi administrative, referitoare la licenţe comerciale, contracte de muncă, credite, sistemul asigurărilor sociale etc.

Piaţa de capital reprezintă ansamblul relaţiilor şi mecanismelor prin care capitalurile disponibile si dispersate din economie sunt dirijate către orice entităţi publice şi private solicitatoare de fonduri. Aceasta are o structură complexă care cuprinde: piaţa monetară, piaţa ipotecară şi piaţa financiară

Piaţa monetară se referă la piaţa capitalurilor pe termen scurt şi mediu, fiind reprezentată pe piaţa interbancară şi de piaţa titlurilor de creanţă negociabile.

Piaţa ipotecară este o piaţă specifică finanţării construcţiei de locuinţe, pe care acţionează organismele care acordă împrumuturi sub forma creditului imobiliar.

Piaţa financiară este piaţa de capital specializată în tranzacţionarea de active financiare cu scadenţă pe termene lungi, având menirea de a dirija disponibilităţile de capitaluri, atât din piaţa internă, cât şi de pe pieţele altor ţări, către agenţi economici care, de regulă, depăşesc necesităţile pe un an.

Piaţa primară asigură emisiunea şi prima vânzare-cumpărare a titlurilor financiare (spre exemplu, când o societate emite acţiuni la constituire), permițând finanţarea activităţii agenţilor economici prin atragerea capitalurilor financiare disponibile.

Piaţa secundară este piaţa pe care investitorii şi întreprinzătorii cumpără şi vând valorile mobiliare emise şi puse în circulaţie pe piaţa primară.

Piaţa de acţiuni este piaţa de tranzacţionare a acţiunilor comune şi a celor preferenţiale, precum şi a altor tipuri de acţiuni ce acordă drepturi reziduale asupra veniturilor emitenţilor.

Piaţa obligaţiunilor este piaţa de tranzacţionare a oricărei creanţe ce presupune plăţi periodice ale cupoanelor şi rambursarea fondului de împrumut la data scadentă.

7

Piaţa „Over the Counter” (piaţa inter-dealeri) este piaţa constituită din birourile dealerilor, brokerilor şi ale emitenţilor de titluri secundare (bănci comerciale, companii de asigurări), fiind, în principal, piaţă de negociere pentru obligaţiuni care reprezintă obiectul principal al tranzacţiilor.

Piaţa anticipată (forward) este principala piaţă ce permite cele mai diverse tranzacţii cu titluri; caracteristica sa majoră este constituită de faptul că operaţiile de vânzare-cumpărare sunt achitate o dată pe lună, în ziua de lichidare, iar tranzacţiile sunt efectuate pentru un anumit volum de titluri, numit cotaţie.

Piaţa “futures” este piaţa în cadrul căreia titlurile sunt comercializate în vederea unor livrări şi plăţi viitoare, iar instrumental comercial se numeşte „futures”; titlurile comercializate ce sunt stipulate în contract pot fi deja în circulaţie sau pot fi emise înainte de data scadentă menţionată în contract.

Piaţa de opţiune (options) este piaţa în cadrul căreia sunt tranzacţionate titluri cu livrare ulterioară, condiţionată de prevenirea riscului de investiţie, iar instrumentul comercial se numeşte contract de opţiune.

Tranzacţii „on margin” (în marjă sau în cont de siguranţă) sunt acelea în care investitorul poate obţine din partea societăţii de brokeraj sau a băncii de investiţii cu care lucrează împrumuturi în vederea încheierii şi executării operaţiilor de bursă.

Tranzacţii în contul de siguranţă de „tip M” sunt acelea care se efectuează pe piaţa în creştere generând în acest fel profituri.

Tranzacţii în contul de siguranţă de „tip V” (short margin account) sunt acelea care se efectuează pe o piaţă în scădere.

Mafia reprezintă o expresie curentă, folosită pentru a desemna un grup de indivizi aroganţi şi violenţi, uniţi între ei prin raporturi secrete şi de temut, aflaţi la originea unor acţiuni criminale. Specialiştii apreciază că acestui concept i se circumscrie acel segment infracţional la care se raportează activităţi ilegale deosebit de periculoase, desfăşurate prin metode agresive de asociaţii de indivizi cu o structură organizatorică ierarhizată şi un lider autoritar, având la bază un cod de conduită obligatoriu, ritualuri de admitere a membrilor şi o lege a tăcerii, în scopul instituirii controlului asupra unor sectoare ale economiei sau chiar asupra unor niveluri de decizie ale societăţii şi a obţinerii de câştiguri fabuloase.

Terorismul reprezintă o formă de manifestare a violenţei, respectiv folosirea deliberată şi sistematică a unor mijloace de natură să provoace teroare în scopul atingerii unor interese criminale.

Organizaţie criminală reprezintă o asociaţie formată din cel puţin două persoane, care acţionează în comun pentru a săvârşi acte infracţionale, în principal, trafic de droguri, de fiinţe umane, spălare de bani, infracţiuni financiare inclusiv prin mijloace electronice, precum şi activităţi de terorism sau de corupţie, acestea din urmă înţelese ca influenţare a reprezentanţilor unor instituţii importante, pentru a tolera sau facilita comiterea acelor infracţiuni,

Crima organizată transfrontalieră reprezintă ansamblul acţiunilor întreprinse de grupuri de infractor pe teritoriul mai multor state, structurate în ideea înfăptuirii unor acţiuni ilegale conspirate, având drept scop, obţinerea de profituri ilicite la cote ridicate.

8

INTRODUCERE Una din problemele majore care preocupă comunitatea internaţională, în general şi

statele, în special, vizează noţiunile de „tranzacţii comerciale legale – buna credinţă - resurse financiare licite versus spălare de bani - resurse financiare ilicite”, toate privite din perspectiva prestabilirii şi determinării condiţiilor care impun adoptarea unor strategii şi a unor reguli general – aplicabile, pentru ca principiile valorilor democratice, ale drepturilor omului şi a respectului culturilor şi civilizaţiilor planetei să fie apărate şi recunoscute.

S-a constatat în ultimele două decenii că umanitatea a fost confruntată din ce în ce mai mult cu intensificarea activităţilor infracţionale circumscrise domeniului financiar, desfăşurate atât la nivel naţional cât şi internaţional, grupările infracţionale utilizând avantajele tehnologiei moderne în favoarea lor, motiv pentru care în prezent „criminalitatea afacerilor” a devenit corelativă sectoarelor economice aferente ramurilor de industrie naţională, manifestându-se fie prin adjudecarea frauduloasă a unor oferte de achiziţii publice, prin deturnarea de fonduri bancare, prin manipularea pieţelor de capital sau prin „evazionarea” unor domenii fiscalizate prin proceduri speciale etc.

În toată această ecuaţie constatăm faptul că în ansamblul său activităţile financiare ilicite sunt întâlnite adeseori ca o articulaţie sau o prelungire a puterii, acestea adaptându-şi comportamentul şi întinderea în raport cu reacţiile autorităţilor judiciare din fiecare stat, ale administraţiei publice, ale autorităţilor de control de pe piaţa bancară, piaţa asigurărilor şi piaţa

de capital, precum şi cu ale instituţiilor Uniunii Europene.1 Tendinţele de globalizare, mobilitatea populaţiei, precum şi dispariţia graniţelor

financiare ar fi trebuit să ajute la o mai buna dezvoltare a economiei mondiale şi la o circulaţie mai eficientă a resurselor financiare. Şi poate că, din această perspectivă anumite progrese s-au înregistrat, însă în acelaşi timp nu putem nega faptul că în paralel s-au dezvoltat noi forme sofisticate de săvârşire a anumitor categorii de activităţi infracţionale. Ca atare, din acest punct de vedere, investigarea infracţiunilor în domeniul financiar, în general, şi al spălării banilor, în special, se conturează ca fiind una din cele mai mari provocări adresate organelor judiciare, cu precădere celor aparţinând statelor est-europene, între care se află şi România.

Independent de această viziune şi de necesitatea de armonizare a înţelegerii naturii şi aspectelor generale ale situaţiei expuse mai sus, comunitatea internaţională nu a reuşit încă să acceptate unanim o definiţie a ceea ce înseamnă, în esenţă, activităţile de „spălare a banilor” şi de „crima organizată”.

Dificultatea rezidă nu numai din particularităţile legislaţiilor naţionale, dar şi din modurile şi modalităţile variate în care grupările de crimă organizată înţeleg să-şi desfăşoare activitatea infracţională şi să obţină resursele financiare ilicite necesare în viitor pentru „dezvoltarea” grupării de crimă organizată, aspect care include ca ratione materiae şi domeniul spălării banilor.

În aceste condiţii în absenţa unor definiţii unice şi unanim acceptate, şi a unei legislaţii internaţionale armonizate, singura posibilitate de luptă, împotriva unor astfel de activităţi ilicite, pe care comunitatea internaţională a identificat-o constă în elaborarea unor principii de politică internaţională şi a unor metodologii de analizare, identificare, prevenire şi combatere a cauzelor şi a modului de desfăşurare a infracţiunilor preconizate de grupare.

Considerăm că o astfel de abordare va permite identificarea tipologiilor folosite în vederea realizării activităţii de spălare a banilor, a metodelor pe care sistemul financiar le poate utiliza pentru a prevenii săvârşirea unor astfel de activităţi ilicite, precum şi a mijloacelor

1 L. Albu s.a., “Economia subterana in Romania”, Centrul roman de politici economice, Bucuresti 2001,

pag. 46-48.

9

investigative pe care autorităţile judiciare de aplicare a legii le pot folosii pentru combaterea eficientă a acestui fenomen.

Un alt aspect pe care dorim să-l subliniem este dat de faptul că, de regulă în literatura de specialitate, infracţiunea de spălare a banilor este circumscrisă dreptului penal al afacerilor, pe considerentul că aceasta prin natura sa juridică fiind o infracţiune subsecventă infracţiunilor predicat generatoare de fonduri ilicite, trebuie tratată în acest domeniu generos şi larg.

Deşi pare o abordare corectă din punct de vedere al calificării sale, în realitate trebuie observat că obiectul juridic al acestei infracţiunii speciale este mult mai larg, deoarece şi alte infracţiuni care nu sunt relaţionate domeniului afacerilor pot genera importante fonduri ilicite, care să se circumscrie laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor, cum ar fi: infracţiunile de tâlhărie, omor calificat, lipsire de libertate în formă calificată, piraterie, infracţiuni informatice etc.

În concluzie, ca un corolar al tuturor aspectelor menţionate până în prezent, putem afirma că activitatea de „spălare a banilor este partea financiară de facto a tuturor infracţiunilor

prin care se obţine profit”2, fiind procesul prin care infractorii încearcă să ascundă originea şi

posesia reală a veniturilor provenind din activităţile lor criminale. Este evident că pentru a se bucura de roadele infracţiunilor săvârşite, fie că este vorba

de trafic cu droguri, trafic de arme, contrabandă, infracţiuni de corupţie sau înşelăciune în domeniul financiar-bancar, „spălătorii de bani” trebuie să găsească o cale pentru a disimula natura ilicită a câştigurilor realizate şi a le atrage în fluxul afacerilor legitime, deoarece odată încununată cu succes, această activitate va permite menţinerea controlului asupra acestor venituri şi, în ultimă instanţă, le va conferii acoperirea legitimă de care au nevoie.

În aceste condiţii, având în vedere toate aceste argumente putem afirma că activitatea de „spălare a banilor” nu se înscrie ca sferă de aplicabilitate doar în ramura dreptului penal, aceasta având implicaţii şi efecte mult mai largi, afectând deopotrivă şi domeniul bancar, al asigurărilor, pieţei de capital şi al dreptului comercial în general.

Aceasta este raţiunea pentru care autorităţile de supraveghere şi control nu se pot limita, ca politică instituţională şi de supraveghere, doar la identificarea şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni, ci acestea sunt obligate să analizeze şi efectele pe care asemenea activităţi ilicite le generează deopotrivă atât sfera economică cât şi în cea socială.

Este justificată o astfel de abordare, privită macro-instituţional, deoarece succesul de lungă durată şi stabilitatea oricărei instituţii economice depinde de atragerea şi reţinerea fondurilor câştigate în mod legitim. Ori în ipoteza în care „buna reputaţie” a acestor persoane juridice este pusă la îndoială, fiind suspicionată că având rădăcini ilicite, toate mecanismele de dezvoltare şi implicare a acestora, în viitoare tranzacţii comerciale, sunt afectate.

Aceeaşi abordare cu privire la „buna reputaţie” de care trebuie să se bucure orice instituţie financiară/economică o regăsim consfinţită şi în documentele internaţionale. În acest

sens FATF3 a precizat, cu titlu de exemplu, că o posibilă situaţie de „spălare a fondurilor financiare ilicite” obţinute din activităţi infracţionale, este mai uşor de realizat în cadrul unei entităţi din sectorul privat deoarece, fie angajaţii acesteia sau directorii au primit mită, fie

2 Slagjana Taseva - „Money laundering”, Akademski Pecat, Macedonia 2007, pag. 27

3 FATF este un organism multi-disciplinar care duce o politica comuna de dominaţie a legii si de

implementare legislativa si financiara de către experţii statelor membre. Grupul monitorizează progresul in

implementarea masurilor de combatere a spălării banilor; reevaluează si raportează evoluţiile, tehnicile si

contra-masurile privind spălarea banilor; promovează adoptarea si implementarea standardelor globale

FATF privind combaterea spălării banilor.

10

instituţia respectivă închide ochii în faţa naturii ilicite a unor astfel de fonduri, deoarece se capitalizează sau obţine noi beneficii financiare.

Situaţia se schimbă dacă evidenţa unei astfel de complicităţi este relaţionată pieţei financiare naţionale/internaţionale şi autorităţilor de supraveghere, deoarece va avea efecte vădit dăunătoare asupra întregului sistem afectând deopotrivă intermediarii financiari şi autorităţile de reglementare, în principal, dar şi clienţilor lor obişnuiţi, în secundar, prin atragere involuntară în activitatea de „albire” a resurselor financiare ilicite.

Conform unui punct de vedere exprimat de doctrină,4 în practică s-a constatat că

autorităţile manifestă o reţinere în a căuta şi dezvălui adevăratele dimensiuni ale crimei organizate şi a fondurilor financiare ilicite reintroduse în economia naţională licită, deoarece, în marea majoritate a cazurilor, fiecare nouă guvernare este interesată, în principal, să dovedească conexiunile realizate cu mediile de afaceri ilicite de vechea guvernare, refuzând să accepte, că prin neimplementarea unor măsuri eficiente de combatere şi monitorizare a tranzacţiilor financiare, acordă nejustificat grupărilor infracţionale posibilitatea prelungirii şi intensificării acestora şi în cursul propriului mandat.

Practic, analizând modul de funcţionare şi organizare a pieţelor financiare contemporane, am constatat că, reţelele crimei organizate „se transformă în adevărate holdinguri de întreprinderi productive”, o asemenea „vocaţie de întreprinzător” fiind

puternic motivată de necesitatea de a recicla banii iliciţi5 obţinuţi din desfăşurarea de activităţi nelegale, această „vocaţie” fiind favorizată, în unele situaţii şi de o „administraţie publică

decăzută şi coruptă”.6 Studiile realizate în Statele Unite ale Americii au enumerat criminalitatea organizată în

materie financiară şi activitatea infracţională de spălare a banilor, printre ameninţările la adresa

siguranţei naţionale7, în condiţiile în care s-a constatat că săvârşirea acestui gen de fapte a cauzat prejudicii semnificative economiei americane, în special, şi economiei mondiale, în general.

Referitor la aceeaşi situaţie, constatăm că strategia de securitate a României a reliefat o stare de incapacitate a autorităţilor statului în a intervenii pe componenta prevenirii fenomenului de criminalitate economico-financiară şi de spălare a banilor, în condiţiile acutizării acestuia, pe fondul accentuării corupţiei şi proliferării economiei subterane. Toate aceste aspecte au fost catalogate, drept vulnerabilităţi în situaţia internă a ţării, cu impact asupra

securităţii naţionale.8 Desigur că odată conferită aparenţa de legalitate cu privire la fondurile financiare ilicite,

menţionate mai sus, grupările de interese si-au reconfigurat câmpul de acţiune şi au constatat că şi piaţa de capital oferă, la rândul său, modalităţi de obţinere a unor asemenea resurse

4 C. Voicu, “Criminalitatea Afacerilor”, IGP., Bucuresti 1997, pag. 8.

5 Al. Silj,” Raportul Comisiei Antimafia din decembrie 1993”, Editura Nemira, Bucuresti, 1998, pag.430.

6 “Mafia constituie o lume logica, rationala si implacabila. Mai mult logica, mai rationala si mai

implacabila si mai rationala decat statul. Mafia este o articulatie a puterii, o metafora a puterii, dar si o

patologie a puterii. Mafia este un sistem economic, o componenta obligatorie a sistemului economic global.

Mafia se dezvolta datorita statului si isi adapteaza comportamentul in functie de acesta.”( Giovanni

Falcone). 7 Raportul prezentat de Luis Freeh, Director al FBI. în octombrie 1997 în faţa Congresului SUA., a relevat

că organizaţiile criminale sunt deosebit de periculoase deoarece se implica în domeniul informaticii,

tehnicii de criptare şi structurilor de spălare a banilor pentru reciclarea a sute de milioane de dolari. In

opinia sa, grupurile crimei organizate care opereaza in SUA vin din Rusia, Europa Centrala si Orientala,

Asia, Africa şi alte zone ale lumii. Conseil de l’Europe doc. 7971/22.12.1997, 8 Raport al Serviciului Canadian de Securitate (SCRS) noiembrie 1998, document accesat pe Internet.

11

financiare, fie prin realizarea unor activităţi de achiziţie de acţiuni, fie prin activităţi de atragere a capitalului, toate acestea fiind diferite de tranzacţiile specifice sistemului bancar.

Din analiza mecanismelor care operează pe piaţa de capital a rezultat că prin multiplele posibilităţi pe care aceasta le conferă plasamentelor financiare indiferent de sursă, pieţele financiare, în general, sunt cele care hotărăsc dacă politicile economice naţionale sunt bune sau

se impun modificarea lor, în funcţie de anumiţi parametrii macro-economici.9

Atâta timp, cât piaţa financiară internaţională a fost gândită ca mecanism cu posibilităţi de autoreglare, este evident că autorităţile naţionale nu pot face mare lucru pentru a se apăra împotriva speculaţiilor, care de cele mai multe ori îmbracă aspecte de natură legală, dar vădit imorale.

Un alt aspect care se impune a fi avut în vedere şi analizat este dat de faptul că principala caracteristică a operaţiunilor realizate pe pieţele financiare o constituie caracterul negociabil al titlurilor care fac obiectul acestor tranzacţii. Din această cauză, marea majoritate a acestor operaţiuni permit o „asociere“ mai mult sau mai puţin legală a celor care au un singur scop: acumularea, pe orice căi, a cât mai mult capital, astfel încât poziţia dobândită să le permită să deţină controlul pe un anumit domeniu economic, unde pot impune politica pe care o doresc.

Datorită caracterului „internaţional” pe care piaţa financiară tinde să-l revendice din ce în ce mai mult, în detrimentul celui naţional, nu s-a putut aprecia în mod exact cantitatea de câştiguri „criminale” care, anual, se vehiculează în circuitele economice.

Dar nu numai caracterul „internaţional” al tranzacţiilor financiare a stat la baza „succeselor” obţinute de fraudatori, ci şi faptul că aceştia se folosesc în activitatea infracţională pe care o desfăşoară, pe de o parte de legislaţia ce reglementează domeniile financiare şi bancare la nivel internaţional, iar pe de altă parte de un număr mare de persoane cu un statul special: avocaţi, notari, înalţi funcţionari financiari, consilieri în materie de piaţă bancară, de capital, auditori financiari.

Din analiza cazurilor practice, pe care le-am avut în vedere, am constatat că, de regulă, fraudatorii financiari îşi împart munca în structuri asemănătoare activităţilor din domeniul afacerilor, tocmai pentru a crea o aparenţă de legalitate cu privire la tranzacţiile financiare ilicite pe care le desfăşoară, aspect care constituie o caracteristică a crimei organizate.

Constatăm deci, că noul mileniu a adus o accentuată globalizare a pieţelor lumii, dar şi o amplificare fără precedent a interdependenţelor existente între economiile naţionale, împrejurare ce a impus crearea unor mecanisme de analiză şi monitorizare a modului de constituire şi transfer a „maselor monetare” la nivel internaţional.

Este evident, că aceste procese de „internaţionalizare” a pieţelor financiare au favorizat dezvoltarea economiei mondiale, dar şi a crimei organizate transnaţionale şi a fenomenului spălării banilor, deoarece prin crearea acestora puterea de reacţie şi intervenţie a autorităţilor naţionale a scăzut proporţional cu gradul de rapiditate în transfer a sumelor de bani.

Majorarea neîncetata a volumului capitalurilor financiare obţinute în urma activităţilor specifice crimei organizate a determinat o creştere a necesităţii reintroducerii în circuitele financiare legale a acestor fonduri ilicit obţinute, astfel încât s-a ajuns la situaţia îngrijorătoare şi periculoasă pentru stat şi ordinea de drept dată de faptul că liderii lumii interlope şi operatorii implicaţi în activităţile de spălare de bani au ajuns în postura de a putea controla şi influenţa în unele ţări ale lumii sectoare importante din economie, finanţe, politică şi administraţie.

Astfel, dacă în anul 1996, sumele de bani „spălate” la nivel internaţional reprezentau circa 2% din PIB-ul existent la nivel mondial, potrivit unui studiu efectuat de către Fondul Monetar Internaţional, în anul 2006, fondurile supuse reciclării se situau la sume cuprinse între 1000 miliarde şi 1500 miliarde de dolari americani.

9 C. Voicu -„Investigarea criminalităţii financiare”, Editura POLIPRESS, Bucureşti 2003, pag. 7 – 10.

12

Însă cu toate acestea, având în vedere toate aspectele menţionate mai sus, putem afirma că globalizarea financiară consacră supremaţia forţelor pieţei asupra politicilor

economice10

. CAPITOLUL I PIAŢA FINANCIAR VERSUS SPĂLAREA DE BANI ŞI CRIMA ORGANIZATĂ ÎN SOCIETATEA

CONTEMPORANĂ Secţiunea I. Aspecte generale privind pieţele financiare ca punct de atracţie pentru

activitatea de spălare de bani şi de crimă organizată I. Piaţa de capital Viitorul nu poate fi prevăzut. Acesta este nesigur şi nimeni nu a avut întotdeauna succes

în prognozarea rezultatelor care se pot obţine pe piaţa de capital, în estimarea certă a evoluţiei ratelor de schimb sau de credit sau în „prezicerea” evenimentelor cu un puternic impact financiar.

Din această perspectivă piaţa de capital apare ca fiind ansamblul relaţiilor şi mecanismelor prin care „capitalurile disponibile si dispersate din economie sunt dirijate către

orice entităţi publice şi private solicitatoare de fonduri”.11

Am constatat că în mod frecvent, în literatura de specialitate12, principalele caracteristici ce sunt atribuite şi recunoscute pieţei de capital sunt acelea de colector şi distribuitor în alocarea deţinerilor de capitaluri, indiferent că este vorba de plasamente financiare licite sau ilicite. Ceea ce contează, cu precădere, pentru analistul financiar sau economic este potenţialul de absorbţie pe care acest domeniu îl prezintă, indiferent de gradul de risc pe care, teoretic, îl prezintă.

Aceasta deoarece, în prezent, riscul financiar care rezultă din caracteristica de incertitudine specifică pieţei de capital poate fi prevenit şi manageriat, mulţi din economiştii de marcă având abilitatea de a-l identifica, măsura, de a-i aprecia consecinţele şi de a propune măsurile adecvate pentru securizarea tranzacţiilor, cum ar fi transferarea gradului de risc sau diminuarea acestuia.

În economia financiară, circuitul activelor financiare are loc între mulţimea ofertanţilor de fonduri ( investitori ) şi mulţimea utilizatorilor acestora, în vederea realizării unicului scop: satisfacerea nevoii economice, a cărei finalizare este profitul.

Referitor la ceea ce reprezintă şi caracterizează piaţa de capital în literatura de specialitate s-au structurat şi recunoscut două concepţii:

concepţia anglo-saxonă care consideră că piaţa de capital formează împreună cu piaţa monetară aşa numita piaţa financiară, sens în care piaţa de capital este sinonimă cu piaţa valorilor mobiliare ( securities market ) şi asigură investiţia capitalurilor pe termen mediu şi lung.

concepţia continental-europeană, care este de sorginte franceză13, în conformitate cu care piaţa de capital are o structură mai complexă care cuprinde: piaţa monetară, piaţa ipotecară şi piaţa financiară.

10

T. Barbu-Vâlcu -„Pieţe de capital. Evaluarea şi gestionarea valorilor mobiliare”, Editura Fundaţiei

„România de Mâine”, Bucureşti 1998, pag. 58 – 60. 11

Gabriela Anghelache – „Piaţa de capital – caracteristici, evoluţii, tranzacţii”, Ed. Economică, 2004,

pag.13. 12

Bogdan Dima, Aurora Murgea, Marilena Pirtea – „Eficienţa pieţelor emergente de capital: cazul

României”, Piaţa de capital, Articole şi Studii, Ed. Universităţii de Vest, 2005, pag. 49-50 13

B. Ghilic - Micu - „Bursa de valori”, Editura Economică, Bucureşti 1997, pag. 5 – 10.

13

Piaţa monetară este recunoscută drept piața capitalurilor pe termen scurt şi foarte scurt, fiind reprezentată pe piaţa interbancară şi de piaţa titlurilor de creanţă negociabile. Un aspect important ce caracterizează această piaţă este dat de faptul că ea nu este o piaţa localizată, tranzacţiile sale încheindu-se prin telefon, telex, fax, etc., derulându-se în principal la băncile care creează moneda, de la care se pot procura disponibilităţile necesare pentru a face fata fluxurilor de plăţi.

Piaţa ipotecară este o piaţă specifică finanţării construcţiei de locuinţe, pe care acţionează, de regulă, organismele care acordă împrumuturi sub forma creditului imobiliar. Astfel casele de refinanţare emit bilete ipotecare a căror valoare nominală este egală cu mărimea împrumutului acordat persoanelor particulare ce solicită creditul.

Piaţa financiară, este piaţa de capital specializată în tranzacţionarea de active financiare cu scadenţă pe termene lungi, fiind direct legată de nevoia de investiţii productive. Investitorii de pe această piaţă, atât persoane fizice cât şi persoane juridice, au cu totul alte intenţii şi interese decât beneficiarii de credite; totodată băncile comerciale au pe piaţa financiară un rol secundar (minor). Uneori sunt chiar ocolite de anumite segmente ale pieţei financiare unde rolul preponderent este deţinut de alte instituţii publice şi/sau private.

Practica din România pune în evidenţă opţiunea pentru concepţia anglo-saxonă, potrivit căreia piaţa de capital este o componentă a pieţei financiare.14

II. - Piaţa bancară Băncile, în calitatea lor de furnizori ai unei game largi de servicii de transfer de fonduri şi

de creditare, pot fi utilizate în toate etapele activităţilor de spălare a banilor de la plasare, la stratificare şi integrare. Sistemele electronice de transfer al fondurilor permit transferul rapid al acestora între conturi sub nume şi jurisdicţii diferite, aspect care poate îngreuna supravegherea şi intervenţia autorităţilor statului atunci când sunt utilizate fonduri financiare ilicite.

Economia de piaţă presupune existenţa unei pieţe bancare şi a unui sistem bancar care să asigure mobilizarea disponibilităţilor monetare ale economiei şi orientarea lor spre desfăşurarea unor activităţi economice eficiente, activitate ce este riguros reglementată şi supravegheată prudenţial sub aspectul prevenirii şi combaterii infracţiunii de spălare de bani.

Aceasta deoarece într-o economie de piaţă, piaţa bancară îndeplineşte funcţia de atragere şi concentrare a economiilor societăţii şi de canalizare a acestora, printr-un proces obiectiv şi imparţial de alocare a creditului, către cele mai eficiente investiţii, fără a lăsa impresia ca distinge foarte bine între fondurile financiare licite şi cele ilicite.

Această aparentă de lipsă de supraveghere a tranzacţiilor bancare este infirmată de faptul că în îndeplinirea acestei prime funcţii, băncile, ca verigi de bază ale sistemului, urmăresc modul în care debitorii utilizează resursele împrumutate conform scopurilor pe care le-au declarat. Practic, băncile asigură şi facilitează efectuarea plăţilor, oferă servicii de gestionare a riscului şi reprezintă principalul canal de transmisie în implementarea politicii monetare, fiind în acelaşi timp una din componentele fundamentale ale sistemului de raportare către autorităţile de control a tranzacţiilor financiare suspecte.

Organizarea sistemului bancar, ca parte componentă a sistemului financiar, se realizează pe baza unor principii definitorii specifice economiei de piaţă:

construcţia duală a sistemului bancar, în sensul delimitării instituţiilor de reglementare şi de control, respectiv Banca Centrala, de entităţile bancare operative ce operează propriu-zis pe piaţa bancară în relaţiile cu terţii;

asigurarea autonomiei de acţiune a entităţilor bancare într-un cadru reglementat unitar la nivel naţional şi relativ armonizat, la nivel internaţional;

14

I. Stancu - „Finanţe. Teoria pieţelor financiare” Editura Economică, Bucureşti 1997, pag. 163 – 166.

14

constituirea unui cadru organizatoric unitar, cu reguli de monitorizare şi acţiune prudenţială, menite a prevenii şi combate circulaţia şi re-inserţia fondurilor financiare ilicite obţinute din săvârşirea de infracţiuni;

promovarea diferenţierii şi specializării instituţiilor bancare. Analizând retrospectiv „spectaculoasele falimente” care s-au înregistrat în România, din

1990 până în prezent, s-a constatat că principala deficienţă la nivelul acestei pieţe nu a reprezentat-o modul de organizare propriu-zisă a pieţei bancare în ansamblul său, ci modul de supraveghere a tranzacţiilor care s-au efectuat în cadrul acesteia.

Un moment important legat de modul de desfăşurare şi monitorizare a activităţilor bancare din România l-a reprezentat emiterea de către Banca Naţională a Normelor nr.3/2002 privind „standardele de cunoaştere a clientelei”, al cărei scop l-a reprezentat asigurarea desfăşurării activităţii bancare, în conformitate cu standardele internaţionale legale, inclusiv cu legislaţia privind prevenirea şi sancţionarea spălării banilor şi regulile bancare prudente şi oneste.

Există un paradox la nivelul jurisprudenţei din România, în sensul că sunt asimilate fraudelor bancare, infracţiuni care se referă la activitatea economică desfăşurată de societăţi comerciale, în general, fără ca acestea să prezinte vreo legătură cu un grup criminal organizat şi/sau cu legislaţia bancară.

Criminalitatea bancară, ce poate constitui faptă predicat pentru infracţiunea de spălare a banilor are două componente:

prima vizează infracţiuni comise de persoanele din afara băncii, iar banca este victima manoperelor frauduloase utilizate de făptuitori şi este implicit prejudiciată de activitatea infracţională, fiind ţintă pentru persoanele care au plănuit săvârşirea infracţiunilor;

a doua vizează infracţiunile care se comit în interiorul băncilor de către personalul angajat al acestora, fără complicitatea unor persoane din exteriorul băncilor, activitatea infracţională desfăşurată de făptuitori fiind relaţionată infracţiunilor de abuz în serviciu.

III. Piaţa asigurărilor Nu doar băncile pot reprezenta singurele mecanisme şi instrumente prin intermediul

cărora se pot spăla banii, deoarece aşa cum am precizat anterior „piaţa financiară” în ansamblul său prezintă mai multe categorii de pieţe reglementate şi organizate, care pot permite utilizarea şi „albirea” fondurilor financiare ilicit obţinute.

În acest context se poate constata că numeroşi intermediari financiari furnizează servicii care sunt similare cu cele tradiţionale oferite de bănci, astfel că, în vederea ocolirii masurilor de combatere a spălării banilor, aceste persoane, dorind să creeze aparenţa de legalitate dorită veniturilor ilicit obţinute, îşi pot concerta eforturile spre exploatarea sectorului non-bancar, utilizând alte instituţii financiare, cum ar fi: fonduri de investiţii, societăţi de valori mobiliare, companii de asigurări, case de schimb, precum şi instituţii non-financiare, respectiv: cazinouri, agenţii de valori imobiliare.

Astfel putem definii piaţa de asigurare ca reprezentând cadrul în care se desfăşoară operaţiuni de asigurare numai pe baze contractuale, fiind locul în care se întâlneşte cererea de asigurare venită din partea persoanelor fizice şi juridice care doresc să încheie diferite tipuri de asigurări şi oferta de asigurare, ce vine din partea persoanelor juridice şi anume organizaţii, societăţi specializate, care sunt autorizate să funcţioneze în domeniul asigurărilor şi să desfăşoare o astfel de activitate.

Denumirea de piaţă este valabilă atât pentru ţările în care funcţionează mai multe organizaţii de asigurare, fiind o piaţă concurenţială, dar şi pentru ţările unde există doar o astfel de organizaţie, existând o singură ofertă de asigurare.

15

Dezvoltarea unei pieţe europene unice a asigurărilor a fost un proces gradual care a durat mai mulţi ani, Directivele Uniunii Europene referitoare la asigurări reprezentând principiile general acceptate la nivelul Comunităţii Europene cu scopul de a uniformiza normele de asigurări şi de facilita comerţul internaţional.

În prezent nu există cu adevărat o piaţă europeană omogenă a asigurărilor, deşi Franţa, Germania şi Anglia continuă să domine acest sector atât din punct de vedere al numărului companiilor de asigurare, cât şi a veniturilor obţinute din prime de asigurare. Nu se poate vorbi nici de o uniformizare a cadrului legislativ, la acest moment, la nivelul Uniunii Europene, deoarece atât ţările membre, cât şi cele care doresc să adere îşi menţin unele legi cu caracter naţional, care depind de cultura şi de pieţele financiare ale ţării respective.

Piaţa paneuropeană respectă principiile de bază ale „Tratatului de la Roma” şi anume libera circulaţie a oamenilor, a bunurilor, a serviciilor şi a capitalului între statele membre.

Piaţa asigurărilor din România este considerata a fi încă în formare, evoluţia sa fiind legată de evoluţia schimbărilor structurale ale mediului economic şi social românesc, deşi tendinţa generală semnalată în ultimii ani a fost de dezvoltare a asigurărilor pentru autoturisme şi a asigurărilor de bunuri, mai ales în sectorul privat.

Conform Legii 32/2000 reprezintă frauda în asigurări orice acţiune îndreptată împotriva unei societăţi de asigurare sau a unui beneficiar al asigurării, în scopul obţinerii de avantaje financiare necuvenite. Aceasta apare în procesul de completare a poliţei de asigurare sau ulterior.

Frauda în asigurări fiind o infracţiune generatoare de fonduri financiare ilicite, această piaţă a devenit atractivă pentru „spălători de bani”, astfel că au fost identificate tipologii care permit spălarea banilor prin societăţi de asigurare, un exemplu în acest sens fiind activitatea de cumpărarea de poliţe de asigurare de viaţă care necesită plata unor prime mari, fiind utilizate în acest sens resurse financiare obţinute din săvârşirea de infracţiuni, în condiţiile în care situaţia economică a clientului nu confirmă existenţa resurselor financiare licite.

Secţiunea II. Spălarea de bani şi crima organizată în contextul globalizării În societatea de astăzi se vorbeşte tot timpul despre lege şi drept, despre Stat, despre

naţiune şi internaţionalizare, despre opinie publică şi puterea publică a autorităţilor într-un stat de drept, despre sisteme financiare şi mecanisme de monitorizare financiar-bancară, dar şi despre reconstrucţia sistemului economic global, toate aceste aspecte impunând, în acest context, crearea cadrului juridic adecvat şi a instituţiilor prin care să se verifice şi să se impună respectarea principiilor, a normelor şi a regulilor adoptate pe plan internaţional.

În mod unanim, specialiştii şi analiştii din diverse domenii care aparţin, prin structură şi mod de abordare a unor problematici, de ştiinţele sociale, au apreciat şi constatat că indiferent de motive, metode şi accepţiuni, „crima organizată şi spălarea de bani”, ca instrumente de

finanţare a „luptei politice, economice sau sociale”, sunt inacceptabile15. S-a mai constatat, de asemenea, că de obicei „grupurile de crimă organizată” care deţin

o oarecare „putere de a influenţa politicul” prin fondurile financiare importante pe care le obţin, nu sunt alcătuite din oameni violenţi, cu tulburări psihice sau de personalitate, care folosesc intimidarea civililor şi violenţa ca armă pentru a-şi atinge scopurile, ci s-a constatat că aceste persoane dispun de o pregătire profesională deosebită, precum şi de aportul unor specialişti recunoscuţi în domeniile financiare, bancare, ale pieţei de capital, etc. şi s-a acceptat, în acelaşi

15

Costică Voicu, Florin Sandu, Alex. Boroi şi Ioan Molnar – „Drept penal al afacerilor”, Ed. ALL Beck,

Bucureşti, 2003, pag.1.

16

timp, că rămân necunoscute raţiunile şi motivele care leagă şi determină anumite grupuri de persoane să urmărească realizarea diferitelor scopuri, indiferent de consecinţe16.

Spălarea banilor orientează banii din economia ilegală şi îi plasează, prin investiţii, în economia legală bazându-se pe capacitatea şi performanţa sistemului financiar naţional şi internaţional de a transfera capital şi active în cantităţi mari şi în timp scurt.

Neelaborarea unor strategii de prevenire şi combatere a spălării banilor şi a crimei organizate induc riscul, deloc neglijabil, ca banii spălaţi să devină „motorul” economiei şi să-şi impună propriile „reguli” ceea ce înseamnă de fapt subminarea sau chiar desfiinţarea autorităţii statale şi impunerea unei guvernări de tip mafiot17.

Întreaga problematică privită din acest punct de vedere conduce la concluzia că de fapt, fraudele financiare reprezintă o sursă tradiţională de venituri ilicite, obţinute de regulă din exploatarea legislaţiei sau din a inexistenţei sistemului de control. Aceste activităţi tradiţionale ilicite nu sunt desfăşurate numai de anumiţi agenţi economici dornici să acumuleze capital, dar şi de reţele complexe ale crimei organizate, care efectuează tranzacţii financiare frauduloase.

2.1. Fenomenul spălării banilor şi legătura sa cu crima organizată transnaţională Crima organizată transfrontalieră reprezintă poate cea mai puternică ameninţare

contemporană la adresa securităţii statelor lumii, iar reţelele infracţionale care premeditează şi acţionează la nivel transnaţional nu pot fi destructurate fără elaborarea şi adoptarea unor măsuri unitare din partea tuturor organismelor statale specializate în ofensiva antiinfracţională.

Deşi cauzele „dezvoltării şi amplificării” violenţei şi crimei organizate sunt dificil de identificat şi explicat datorită existenţei unor diferenţe sensibile în ceea ce priveşte amploarea şi intensitatea lor de la o ţară la alta, majoritatea specialiştilor consideră că sursele acestor fenomene sunt strâns legate de menţinerea şi exploatarea unor structuri economice şi normative deficitare, cu unica raţiune şi justificare dată de dorinţa obţinerii de „profit”.

Asistăm la o aşa numită „internaţionalizare” a crimei organizate şi a activităţilor de spălare de bani la nivelul diferitelor societăţi, state şi naţiuni prin apariţia şi proliferarea unor noi tipuri de delicte şi crime, ce impun adoptarea şi implementarea de noi forme de prevenire, combatere şi neutralizare a acestor categorii de infracţiuni la nivel naţional şi internaţional.

Definirea noţiunii de crimă organizată şi mai ales delimitarea acesteia în structura de

ansamblu a criminalităţii, au constituit şi constituie obiectul a numeroase studii18

, iar în prezent chiar dacă nu există o unitate de reglementare juridică cu privire la concept, există o unitate de accepţie cu privire la elementele care compun şi definesc această infracţiune.

Cu toate acestea „putem defini crima organizată transfrontalieră ca ansamblul acţiunilor întreprinse de grupuri de infractor pe teritoriul mai multor state, structurate în ideea înfăptuirii unor acţiuni ilegale conspirate, având drept scop, obţinerea de profituri ilicite la cote ridicate”.

Este indiscutabil faptul că, de regulă, deţinătorii importantelor resurse financiare într-un stat (persoane fizice, partide politice, holding-uri, societăţi financiare internaţionale, etc.) sunt cei care hotărăsc politicile economice şi comerciale pe care statul respectiv urmează să le promoveze. Aceşti deţinători de capitaluri19 reuşesc să impună o anumită stare de fapt şi ordine socială, prin promovarea unor persoane în funcţii importante, menite a le permite să le reprezinte interesele.

16

Costică Voicu, Georgeta Ungureanu, Adriana Voicu – „Globalizarea şi criminalitatea financiară,

bancară”, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2005, p.7-10; 17

Thiery Cretin – „Mafia mondială. Organizaţii criminale transnaţionale. Actualităţi şi perspective”, P.U.F.

Paris, 2002, p.20. 18

George Antoniu - „Reflecţii asupra crimei organizate” în R.D.P. nr. 3/1997, pag. 36; Constantin Păun -

„Legea penală română şi crima organizată” în R.D.P. nr. 3/1997, pag. 47. 19

Toma Gheorghe şi colectiv – „Strategia apărării totale”, Bucureşti, Editura AMPRINT, 1998, pag.52-53

17

Desigur că această împrejurare nu este vătămătoare pentru stat şi valorile pe care acesta le promovează, atâta timp cât politicile respective converg spre interesul societăţii, respectă principiile democraţiei şi nu promovează interese de grup.

Dar, în momentul în care se constată că sursele de finanţare sunt ilicite, provenite din activităţi de crimă organizată elaborate sau din activităţi financiare ilicite, atunci metodele, reacţiile şi acţiunile autorităţilor statului faţă de aceste grupuri de interese, trebuie să fie alese cu mare atenţie şi implementate într-o durată foarte scurtă de timp, pentru ca reacţia să fie eficientă şi ordinea de drept să fie restabilită.

2.2. Instrumente juridice de prevenire şi combatere a spălării banilor şi a crimei

organizate A. Convenţii internaţionale Convenţia ONU privind traficul ilicit de droguri si de substanţe psihotrope – 1988, Viena -

este documentul prin care, în materia prevenirii şi combaterii spălării banilor, au fost definite pentru prima dată noţiunile de: „spălare a banilor”, „identificarea şi urmărirea veniturilor obţinute din infracţiuni”, „blocarea si sechestrarea bunurilor relaţionate activităţii de spălare a banilor”, „înregistrări financiare”, „secretul bancar neopozabil faţă de norme speciale în material spălării banilor”, „sarcina probei revine acuzatului”; în acest fel organismele internaţionale au avut un punct de plecare cu privire la ceea ce ar trebui să cuprindă şi să definească standardele internaţionale în material prevenirii, monitorizării şi combaterii spălării banilor;

Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate Palermo 2000 - este de departe cel mai important document pentru comunitatea internaţională, şi implicit pentru România relaţionat activităţii de prevenire şi combatere a criminalităţii organizate transnaţionale şi a spălării banilor, deoarece convenţia defineşte sintagmele de: „grup infracţional organizat", „infracţiune gravă", „grup structurat", „bunuri", „produs al crimei", „blocare" sau „sechestru", „confiscare", „infracţiune principală", „livrare supravegheată" şi „organizaţie regională de integrare economică "; de asemenea se instituie un regim reglementat pentru bănci, instituţii financiare non-bancare şi alte organisme susceptibile de spălare a banilor, care include reguli de identificare a clientului (CDD), obligaţia de păstrare a evidenţelor şi obligaţia de raportare a tranzacţiilor suspecte;

Convenţia Consiliului Europei nr.141 privind spălarea, cercetarea, sechestrarea şi confiscarea veniturilor obţinute din infracţiuni - Strasbourg, 8 Noiembrie 1990 - defineşte faptul că infracţiunea de spălare a banilor este comisă şi dacă infracţiunea predicat se realizează in străinătate, că se poate săvârşii infracţiunea de spălare a banilor şi din culpă, se întăreşte şi clarifică regimul juridic al confiscării şi a măsurilor asiguratorii şi cooperarea juridica şi asistenţa tehnică;

Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului adoptată la Varşovia la 16 mai 2005;

Convenţia penală privind corupţia, adoptată de Sesiunea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei desfăşurată la Strasbourg – aceasta tratează problemele de cooperare internaţională în materia prevenirii şi combaterii infracţiunilor de corupţie, prezentând modul de aplicare a masurilor de întrajutorare, extrădare şi comunicare de informaţii spontane pe acest domeniu.

B. Comunitatea europeana Directiva Consiliului Uniunii Europene pentru prevenirea utilizării sistemului financiar în

scopul spălării banilor -91/308/EEC – Bruxelles, 10 Iunie 1991 – modificata de Directiva

18

2001/97/EC a Parlamentului si a Consiliului European - 4 Decembrie 2001 - defineşte infracţiunea de spălare a banilor;

Directiva 205/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 octombrie 2005 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi a finanţării terorismului – defineşte categoriile de tranzacţii financiare şi bancare cu grad ridicat, mediu şi redus de risc, necesitatea identificării clientului şi a sursei fondurilor financiare utilizate;

Directiva 206/70/CE a Comisiei din 01 august 2006 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a Directivei 205/60/CE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte definiţia „persoanelor expuse politic”şi criteriile tehnice de aplicare a procedurilor simplificate de precauţie a identificării clientelei;

Regulamentul (CE) nr.1889/2005 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 octombrie 2005 privind controlul numerarului la intrarea şi la ieşirea din Comunitate;

Regulamentul (CE) nr.1781/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 noiembrie 2006 cu privire la informaţiile privind plătitorul, care însoţesc transferurile de fonduri;

Secţiunea III. Organismele internaţionale cu atribuţii în materia prevenirii şi

combaterii spălării banilor 3.1. Grupul 10 BASEL – declaraţii şi principii Comitetul de la Basel pentru Supraveghere Bancară (Comisia de la Basel) al Băncii

Reglementărilor Internaţionale (BRI) este format din reglementatori bancari din ţările din Grupul celor 10 (G-10), elaborând cele mai bune practici de reglementare bancară, coordonând în acelaşi timp şi activităţile reglementatorilor bancari din ţările din Grupul celor 10, Spania şi Luxemburg.

Primul Acord de Capital Basel (Basel I) a fost publicat în 1988 pentru a oferi băncilor active pe plan internaţional din ţările membre ale Grupul celor 10 un teren de acţiune echilibrat cu privire la standardele de capital şi pentru a se asigura că băncile au un nivel stabil al capitalului. Acesta cerea instituţiilor financiare participante să menţină un raport de 8% între capital şi activele ponderate în funcţie de risc.

Basel I a fost implementat în peste 100 de ţări şi aplicat atât băncilor mari cât şi celor mici şi mai multor mişcări ale caselor de ajutor reciproc. Întrucât reglementarea industriei financiare a fost consolidată în multe ţări, casele de ajutor reciproc au început să se supună din ce în ce mai mult standardelor de capital ale BRI.

Mişcările caselor de ajutor reciproc din Australia, Ecuador, Bolivia, Republica Dominicană şi patru provincii din Canada au fost supuse unui standard de capital în funcţie de risc care se bazează pe Basel I de mulţi ani şi multe bănci cooperatiste europene, care sunt precursoare ale caselor de ajutor reciproc, au funcţionat conform prevederilor Basel I de mai bine de un deceniu.

Din 2000 până la 2004 Comitetul de la Basel a lucrat pentru a crea un standard care să corespundă mai bine dispoziţiilor Acordului de a crea cerinţe de capital pertinente.

3.2. FATF ( Grupul de Acţiune Financiară Internaţională) A fost înfiinţat cu ocazia desfăşurării Summit-ului G7 de la Paris, în anul 1989, fiind

conceput şi structurat ca un organism inter-guvernamental menit a stabilii anumite standarde internaţionale de implementare a unor politici de combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului. În acest sens s-a încercat crearea unor mecanisme de monitorizare a pieţei financiare, pe toate cele trei componente ale sale, bancă, asigurări şi piaţa de capital, astfel încât să se reducă cuantumul fondurilor financiare ilicite în tranzacțiile comerciale licite.

Totodată s-a mai convenit ca FATF să monitorizeze, printr-un grup de experţi, progresul înregistrat de membrii săi în implementarea măsurilor necesare pentru atingerea obiectivelor de

19

politică în combaterea infracţiunilor de spălare a banilor şi finanţare a terorismului. Dată fiind „evoluţia” metodelor de „spălare” a fondurilor financiare ilicite acest organism revizuieşte periodic „tehnicile de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului” impunând adoptarea la nivel naţional pentru statele membre a măsurilor de combatere adecvate.

In prezent, FATF include 34 membri, respectiv 32 ţări şi guverne, două organizaţii internaţionale, şi mai mult de 20 de observatori, din care cinci organisme regionale „tip FATF” şi peste 15 alte organizaţii sau organisme internaţionale. Până în prezent a elaborat 40 + 9 Recomandări care formează cadrul internaţional al luptei împotriva spălării banilor şi finanţării terorismului.

3.3. Preocupări ale Comisiei Europene – Directiva referitoare la prevenirea folosirii

sistemelor financiare în scopul spălării banilor Comunitatea Europeană a considerat adecvat să adopte o politică preventivă pentru

sistemul financiar, având în vedere faptul că încrederea în stabilitatea sistemului financiar a fost periclitată prin numeroase activităţi infracţionale, soldate cu prejudicierea unor importante instituţii financiare bancare şi non-bancare şi, implicit, cu „spălarea fondurilor financiare” ilicit obținute.

Această politică preventivă a fost iniţiată în anul 1991, odată cu adoptarea Directivei 91/308/EEC privind prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul spălării banilor.

Ulterior, Directiva 97/2001/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 4 decembrie 2001 a modificat Directiva 91/308/CEE a Consiliului referitoare la prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor.

Această Directivă a fost abrogată în mod oficial odată cu intrarea în vigoare a Directivei 2005/60/EC a Parlamentului European şi a Consiliului, pentru prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi a finanţării terorismului.

Scopul acestor reglementări a fost să solicite sectorului financiar identificarea clienţilor lor, să raporteze suspiciunile de spălare a banilor (ulterior, de finanţare a terorismului) autorităţilor şi să stabilească proceduri adecvate interne în scopul prevenirii şi combaterii spălării banilor şi a finanţării terorismului.

În conformitate cu prevederile Directivei 2005/60/EC a Parlamentului European şi a Consiliului privind prevenirea folosirii sistemului financiar în scopul spălării

banilor şi al finanţării terorismului, adoptata în data de 26 octombrie 2005 (Directiva a III-a), Comisia Europeană este „împuternicită să adopte măsuri de implementare, cum ar fi anumite criterii pentru identificarea situaţiilor de risc înalt sau scăzut în care ar fi suficientă diligenţa simplificată sau ar fi necesară diligenţa sporită, cu condiţia să nu modifice elementele esenţiale ale acestei Directive şi să acţioneze, după consultarea cu noul Comitet de Prevenire a Spălării Banilor şi a Finanţării Terorismului, care a înlocuit Comitetul de contact privind spălarea banilor înfiinţat prin Directiva 91/308/EEC”.

Comitetul de Prevenire a Spălării Banilor şi a Finanţării Terorismului este un comitet de reglementare compus din reprezentanţii Statelor Membre şi prezidat de către Comisia Europeana. Rolul principal al Comitetului de Prevenire a Spălării Banilor şi Finanţării Terorismului, prin activitatea membrilor săi, este de a furniza informaţii complete şi consistente privind implementarea celei de a treia Directive de către Statele Membre ale Uniunii Europene.

3.4. Comitetul Selectat de Experţi pentru Evaluarea Măsurilor de Combatere a Spălării

Banilor – MONEYVAL A fost înfiinţat în anul 1997 scopul său fiind acela de a se asigura ca statele au sisteme

eficiente de combatere a spălării banilor si finanţarea terorismului în vigoare şi acestea sunt în conformitate cu standardele internaţionale relevante în acest domeniu.

20

Astfel de standarde includ, de exemplu: cele 40 Recomandări FATF (Grupul de Acţiune Financiara Internaţionala), precum şi cele 9 Recomandări Speciale FATF, Convenţia ONU privind traficul ilicit de narcotice, droguri şi substanţe psihotrope, adoptata la Viena, în anul 1988, Convenţia ONU privind criminalitatea organizata transfrontalieră, adoptata la Palermo, în anul 2000, Directivele relevante ale Uniunii Europene privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor şi finanţării terorismului si Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, depistarea, blocarea şi confiscarea bunurilor provenite din infracţiuni, adoptata la Varşovia, în anul 2005.

Rapoartele de evaluare furnizează recomandări detaliate privind modul de îmbunătăţire a eficientei sistemului naţional de combatere a spălării banilor şi a finanţării terorismului, precum şi a capacităţii statelor de a coopera la nivel internaţional în acest domeniu.

MONEYVAL are 28 membrii permanenţi, printre care şi România, doi membrii temporari si observatori.

Secţiunea VI. Conexiunile dintre crima organizată şi spălarea banilor La începutul acestui mileniu se constată tendinţa organizaţiilor criminale de a reinvesti

profiturile realizate cu prioritate prin intermediul sistemului bancar, în achiziţionarea de imobile, spaţii comerciale (restaurante, baruri, cazinouri), societăţi de transporturi de mărfuri (rutier şi maritim), servicii portuare şi aeroportuare, societăţi comerciale de import-export, autoturisme şi bunuri de lux.

Spălarea banilor ca activitate esenţială a grupurilor criminalităţii organizate reprezintă semnul cel mai revelator al puterii acestora, precum şi o etapă obligatorie prin care se face posibilă trecerea în economia legală a fondurilor rezultate din activitatea infracţională.

„Spălarea banilor este un element fundamental al strategiei financiare globale ale grupurilor criminale care vizează asigurarea celor mai bune plasamente şi justificări a produsului financiar rezultat din afaceri murdare. Acest lucru confirmă interpenetrarea puternică între

economia criminală şi economia legală”.20 Urmare a mecanismelor de monitorizare a tranzacţiilor financiare implementate la

nivelul Uniunii Europene s-a constatat că sistemul economic şi financiar al acesteia este contaminat de banii murdari rezultaţi din afacerile de mare calibru realizate de grupurile criminale. Sistemele naţionale şi cel al Uniunii Europene de luptă împotriva spălării banilor fac faţă cu greutate în ceea ce priveşte identificarea şi sechestrarea produselor obţinute prin săvârșirea de infracţiuni, iar o lipsă de reacţie adecvată din partea statelor ar putea duce la „legitimarea” acestor categorii de resurse care tind să fie integrate sistemului.

Datorită gradului de generalitate, care tinde să o caracterizeze activitatea de spălare a banilor tinde să fie considerată ca o meserie ca oricare alta, exercitată de un mare număr de prestatori de servicii financiare, instalaţii în paradisurile financiare, gata să răspundă la solicitările clienţilor.

4.1. Crima organizată orientată spre profit Dată fiind specializarea tot mai accentuată pe care autorităţile judiciare naţională o

imprimă luptei împotriva fenomenului de crimă organizată şi spălare de bani, grupurile crimei organizate au început să dezvolte un management special în privinţa structurii interne. Astfel, au fost create filiale autonome, care departe fiind de centrele de decizie din organigrama centrală a

20

Ph.Broyer – „La nouvelle economie criminelle” în volumul „Criminalitatea financiară”, Ed.

D’Organisation Paris, 2002, pag.7.

21

grupului criminal, nu cunosc celelalte paliere sau componente ale organizaţiei şi nici structura financiară de ansamblu a grupării.

S-a constatat că această ermetizare poate împiedica autorităţile de investigare şi cercetare să pătrundă şi să cunoască în amănunt substanţa activităţilor infracţionale pentru a destructura organizaţia respectivă. Este aplicat şi respectat foarte riguros sistemul fragmentării sarcinilor şi activităţilor, utilizarea societăţilor – paravan, precum şi a paradisurilor fiscale.

În acest context activitatea de spălare a banilor ca activitate esenţială a grupurilor criminalităţii organizate reprezintă semnul cel mai revelator al puterii acestora, precum şi o etapă obligatorie prin care se face posibilă trecerea în economia legală a fondurilor rezultate din activitatea infracţională.

„Succesul” marilor operaţiuni de spălare a banilor, ce se derulează prin utilizarea băncilor, instituţiilor financiare nebancare, precum şi a întreprinderilor nefinanciare, este asigurat de îndeplinirea a trei condiţii, aparent contradictorii:

identificarea vulnerabilităţilor la nivel legislativ, planificarea şi punerea în executare cu maximă rapiditate a unor tipologii de spălare a banilor;

interferarea permanentă şi discretă în tranzacțiile comerciale desfăşurate a capitalurilor ilicite cu cele legitimate din punct de vedere legal, pentru a avea asigurat integrarea acestora în economia legală şi pentru a se crea aparenţa de legalitate pentru întreaga operaţiune desfăşurată;

păstrarea unui număr relativ redus de persoane care să cunoască şi să poată relaţiona întreaga structurare financiară realizată, astfel încât să se asigurare securitatea depline a persoanelor şi entităţilor angajate în activitatea de spălare a banilor.

Adevărata dimensiune a criminalităţii economico-financiare, respectiv magnitudinea acesteia, preocupă în egală măsură organele de aplicare a legii, precum şi cercetători din domeniul criminologiei, sociologiei juridice, economiei şi managementul organizaţional.

Dificultatea formulării unor concluzii certe asupra fenomenului de criminalitate economico-financiară derivă din marea diversitate a definiţiilor date fenomenului.

4.2 Economia subterană Definită în diverse moduri, cum ar fi „economia subterană”, „neoficială”, „invizibilă”,

„gri” sau „ocultă”, „economie ascunsă”, „neobservată” sau „necontabilizată” – lumea afacerilor subterane, intrată în vocabularul specialiştilor sub denumirea de economie subterană, desemnează ansamblul activităţilor de natură economică şi financiară ilegale, de natură infracţională, prin care se urmăreşte obţinerea de avantaje şi profituri materiale.

Din cauza complexităţii fenomenului în literatura de specializate nu s-a putut ajunge la conturarea unui concept de sine stătător, deoarece numeroasele faţete pe care le prezintă nu permite trasarea cu exactitate a unor caracteristici care să indice fără dubiu că o anumită activitate comercială se circumscrie acestui domeniu.

Dificultăţi există nu numai în definirea economiei subterane, ci şi în evaluarea acesteia, în cuantificare ei, domeniu în care s-au exprimat opinii nefondate ştiinţific, astfel că întreaga literatură economică este de acord că, cel puţin până în prezent, nu a fost stabilită o metodă perfectă de evaluare şi de măsurare a economiei subterane.

Ca şi în cazul fenomenului criminalităţii21, unde se operează cu termenii de „criminalitate reală” (totalitatea faptelor penale săvârşite pe un anumit teritoriu, într-o perioadă de timp determinată), „criminalitate aparentă” (totalitatea infracţiunilor sesizate justiţiei), „criminalitate legală” (totalitatea faptelor penale pentru care s-au pronunţat hotărâri de condamnare rămase definitive), precum şi cel de „cifra neagră” a criminalităţii (faptele penale

21

G. Ştefania Ungureanu – Criminologie, Ed. TIMPOLIS, 2004, pag.17

22

care rămân necunoscute organelor legale), considerăm că în privinţa întinderii reale a economiei subterane, trebuie să se opereze cu indicatori care să fixeze, evident cu aproximaţia inevitabilă, ponderea acesteia.

În componenţa economiei noastre subterane se identifică, uneori cu uşurinţă, două componente distincte: componenta banilor negri, care provin din activităţi legale, dar care nu sunt declaraţi şi înregistraţi oficial şi componenta banilor murdari, care provin din activităţi ilegale şi infracţionale. Aceste două componente trebuie avute în vedere la construirea strategiei de limitare a economiei subterane.

4.3. Spălarea banilor proces indispensabil al crimei organizate Una dintre trăsăturile fundamentale ale criminalităţii organizate constă în preocuparea

pentru disimularea provenienţei ilicite a sumelor imense de bani pe care activităţile infracţionale desfăşurate în cadrul său le produc. Ea este o activitate criminală deosebit de complexă, ce presupun cunoştinţe de specialitate relaţionate modului în care evoluează şi funcţionează piaţa financiară, astfel că aceste genuri de activităţi se realizează de către experţi financiari ce lucrează în serviciul organizaţiei.

Datorită modului de constituire şi stratificare, pe care îl întâlnim la nivelul grupărilor de crimă organizată, este posibil ca în cadrul acestora să se comită foarte multe dintre infracţiunile grave care pot constitui infracţiunea principală (predicat) pentru infracţiunea de spălare a banilor, şi tot prin ea să se producă şi această disimulare a originii ilicite a bunurilor provenite din fapta principală.

Activitatea de spălare a banilor este un proces prin care resursele financiare ilicite obţinute ca urmare a săvârşirii mai multe infracţiuni sau fapte ilicite sunt transformate în scopul ascunderii sau mascării originilor ilicite. Acest lucru este necesar pentru a rupe legătura dintre procesul criminal iniţial şi rezultatele criminalităţii. Se pot identifica anumiţi factori comuni cum sunt: conversia sau transferul de proprietăţi sau bunuri, ascunderea sau mascarea sursei bunului şi nevoia de a recâştiga accesul la bani, etc.

Tehnicile utilizate pentru activitatea de spălare a banilor sunt variate şi este de presupus că unele dintre ele sunt necunoscute specialiştilor din instituţiile de control financiare şi judiciare. Din acest considerent la nivelul autorităţilor de supraveghere şi control, naţionale şi internaţionale, în mod frecvent se realizează analize de evoluţie a modului de desfăşurare a tranzacţiilor financiare pe piaţa financiară.

Metodele de spălare a banilor sunt legate de tipul de infracţiune care generează fondurile destinate a fi reciclate şi pot fi identificate doar dacă este reglementată în mod clar o metodologie de investigare a acestor categorii de infracţiuni.

Astfel, în literatura de specialitate sunt prezentate mai multe metode prin care „spălătorii de bani” facilitează integrarea fondurilor obţinute ilicit în sfera economiei legale:

filiera „PIZZA” acţiune ce constă în transferarea banilor lichizi proveniţi din droguri în afara ţării în conturi bancare ale unor societăţi „paravan” acţiune care are drept scop transformarea sumelor cash în moneda financiară;

tehnica dublei facturări, tipologie care se aplică în situaţia în care făptuitorii operează pe teritoriul mai multor state, situaţie în care o societate controlată de aceştia cumpără la preţuri supraevaluate bunuri şi servicii ale unei societăţi instalată într-o altă ţară, devenită refugiu fiscal;

specularea imobiliară simulată constă în achiziţionarea unui bun imobiliar prin subevaluarea lui iniţială, şi revânzarea acestuia la o valoare mai mare care să cuprindă şi diferenţe de preţ plătite „cash pe sub mână”;

tehnica aplicaţiei este o metodă folosită în vânzările de acţiuni la bursa de valori, fiind considerată una din cele mai evaluate metode de reciclare a banilor;

23

metoda HAWALA - folosită în special în zona Orientului Mijlociu şi se bazează pe sisteme bancare clandestine create în paralel, din cauza lipsei de încredere în sistemul bancar tradiţional. Principiul, care constă în depozitare fondurilor la un particular din ţara sa şi recuperarea fondurilor de la o persoană dintr-o altă ţară, este folosit în special de comercianţi; el se bazează pe încredere reciprocă şi nu lasă „urme contabile”;

CAPITOLUL II LOCUL ŞI ROLUL PIEŢELOR DE CAPITAL ÎN ECONOMIA DE PIAŢĂ Secţiunea I. Piaţa de capital - componentă principală a pieţei financiare 1.1 Tipurile şi caracteristicile pieţei de capital Piaţa financiară este formată din două mari sectoare: sectorul bancar (sau piaţa

creditului) şi sectorul titlurilor financiare (sau piaţa financiară în sens restrâns). Piaţa bancară (piaţa creditului) priveşte relaţia de credit având la bază active financiare

fără caracter negociabil, respectiv disponibilităţile băneşti sunt atrase la bănci şi apoi utilizate de către acestea pentru creditarea celor în căutare de fonduri (finanţare indirectă).

Piaţa financiară, în sens restrâns, denumită şi piaţa titlurilor financiare, este structurată în piaţa monetară şi piaţa de capital.

Pieţele monetare sunt specializate în tranzacţii cu titluri pe termen scurt (pana la 1 an) cum ar fi: depozite bancare, cecuri, bilete la ordin, certificate de depozit, cambii si altele. Preţul dreptului de a utiliza fondurile oferite astfel pe piaţa monetară este reprezentat în principal de dobânda.

Pieţele de capital sunt specializate în domeniul tranzacțiilor cu active financiare pe termen mediu si lung. Aceste titluri financiare sunt reprezentate în principal de acţiuni şi obligaţiuni. Piaţa de capital este structurată în două segmente diferite, dar interdependente:

piaţa primară - asigură emisiunea şi prima vânzare-cumpărare a titlurilor financiare (de pildă în situaţia în care o societate emite acţiuni la constituire), permițând finanţarea activităţii agenţilor economici prin atragerea capitalurilor financiare disponibile;

piaţa secundară - este cea pe care investitorii şi întreprinzătorii cumpără şi vând valorile mobiliare emise şi puse în circulaţie pe piaţa primară.

Pieţele de capital pot fi grupate în funcţie de anumite criterii, după cum urmează22

:

după nivelul de tranzacţionare: piaţa primară, piaţa secundară, a treia piaţă, a patra piaţă;

după tipul de hârtii de valoare tranzacţionate: piaţa de acţiuni, piaţa de obligaţiuni şi piaţa titlurilor de stat;

după procedurile de schimb utilizate – piaţa de licitaţie şi piaţa de negociere;

după localizarea fizică a pieţei – piaţă organizată şi piaţa Over the Counter ( piaţa inter-dealeri);

după dinamica şi riscul tranzacţiilor - piaţa anticipată (forward), piaţa “futures” şi piaţa de opţiune (options);

după intensitatea zilnică a tranzacţiilor - piaţa permanentă şi piaţa de apel;

după modul în care se procură şi se tranzacţionează banii - piaţa de datorie şi piaţa de titluri de valoare.

22

Nicolae Ghinea, Investigarea fraudelor-curs universitar,Ed. Sitech, Craiova,2008

24

Pentru a analiza în mod pertinent modul de acţiune şi supraveghere a diferitelor tipuri de pieţe se impune a se constata care sunt principalele caracteristici ale acestora, respectiv: negociabilitatea, finanţarea nebancară, termenul de scadenţă şi instrumente financiare constând în acţiuni şi obligaţiuni care sunt emise cu respectarea anumitor proceduri şi criterii riguros stabilite.

1.2. Pieţele financiare internaţionale Dezvoltarea pieţei financiare internaţionale constituie o consecinţă a necesităţilor

manifestate de investitori şi de cei care doresc să-şi plaseze capitalul financiar şi în altă parte decât pe teritoriul statului unde îşi are reşedinţa sau domiciliul, motiv pentru care băncile internaţionale au un rol important în dezvoltarea acesteia şi a procedeelor de emisiune.

Pieţele financiare internaţionale cuprind două componente:

ansamblul pieţelor financiare ale ţărilor care aprobă, sub rezerva unor reglementări specifice la nivel naţional, emisiuni de titluri financiare străine, ca şi tranzacţii cu titluri financiare străine

piaţa euro-capitalului, pe care împrumuturile pe termen mijlociu şi lung sunt eliberate într-o monedă care nu este obligatoriu să fie cea a împrumutătorului şi nici a celui care se împrumută.

Doctrina economică contemporană subliniază nu numai în teorie ci şi în practică, existenţa unei acumulări de experienţă cu privire la proiectarea şi evaluarea diverselor teorii legate de fenomenele şi procesele economice, de modul în care poate fi evaluată şi monitorizată piaţa financiară internaţională.

Ca atare putem constata că piaţa financiară (a capitalurilor) nu a apărut odată cu celelalte segmente de piaţă (de exemplu odată cu pieţele bunurilor de consum neproductiv) şi mai mult, chiar şi azi literatura de specialitate aduce argumente prin care se susţine unitatea, care este esenţială, dintre piaţa monetară, piaţa financiară şi piaţa valutară.

1.3. Structura pieţei de capital În economia de piaţă schimburile comerciale s-au concentrat pe două mari pieţe : piaţa

de mărfuri - unde se tranzacţionează bunuri şi servicii şi piaţa de valori - unde se tranzacţionează titluri rezultate din operaţiuni financiare.

Analizând atât legislaţia naţională aplicabilă pieţei de capital din România, dar pe legislaţie comparată putem afirma că structura pieţei de capital se prezintă astfel:

emitenţi de valori mobiliare sau utilizatori de fonduri;

investitori sau deţinători de fonduri excedentare;

intermediari de valori mobiliare;

autoritatea naţională care supraveghează funcţionarea pieţei titlurilor financiare şi asigură protecţia investitorilor.

Având în vedere actorii care operează pe acest segment special de piaţă este evident că instrumentele financiare proprii care se tranzacţionează pe aceasta vor avea un rol important în ecuaţia care calculează şi ţine cont de creşterea economică pe care o înregistrează un stat. Ne referim, aici, la titlurile de valoare (titlurile mobiliare) cunoscute în teoria şi practica economică sub numele de acţiuni şi obligaţiuni.

Secţiunea II. Necesitatea existenţei pieţelor bursiere 2.1. Rolul şi funcţiile pieţelor bursiere Bursele au apărut ca o necesitate stringenta urmare a dezvoltării relaţiilor de schimb şi

implicit a economiei în ansamblu, evoluţia şi performanţele pieţei financiare şi a instituţiilor sale

25

de specialitate reprezentând un semnal al gardului de dezvoltare şi maturitate a economiei de piaţă, al performanţelor sale în ansamblu.

Teoria economică asociază mecanismul de funcţionare al burselor de valori cu modelul de economie cu concurenţa pura şi perfectă.

Bursa de Valori prin mecanismul sau de funcţionare asigură transformarea rapida a capitalului bănesc în capital real (şi invers), mobilizând, într-un timp rapid, resurse importante necesare pentru investiţii.

În egală măsură însă Bursa de Valori poate genera sustragerea unor mari fonduri financiare de la capitaluri reale prin intermediul “banilor fierbinţi”, aşa numitele capitaluri speculative. Prin mecanismul său de funcţionare orientează tranzacţiile comerciale pentru anumite pieţe, deoarece preţul bursei reprezintă un adevărat barometru al preţurilor pieţei.

Semnalul bursei dat de scăderea/creşterea cursului este un semnal al declanşării unei crize sau al unui reviriment pe piaţă.

Din toate aceste aspecte rezultă clar rolul principal al pieţelor bursiere şi anume acela de

finanţare a economiei (în speţă a agenţilor economici) prin mobilizarea capitalurilor pe termen mediu şi lung. De asemenea, un alt rol important al bursei este acela ca aceasta înlesneşte circulaţia capitalurilor, titlurile financiare putând fi uşor transformate în lichidităţi sau schimbate în alte titluri, prin vânzarea sau revânzarea lor pe aceasta piaţă.

Dar cea mai importanta funcţie a bursei este aceea ca aici se efectuează tranzacţiile cu hârtiile de valoare, emise şi plasate iniţial pe piaţa primara de capital. După ce titlurile au fost emise si plasate la investitori, acestea pot fi tranzacţionate liber la bursa datorita caracterului lor negociabil.

2.2. Funcţionalitatea pieţelor intra-dealeri Pentru a atrage la tranzacţionare valorile mobiliare de la cât mai multe firme şi mai ales

ale celor care nu satisfac criteriile pentru a fi cotate la bursele tradiţionale, în multe ţări au fost create ceea ce numim pieţele inter-dealeri sau OTC (Over the Counter Markets).

Aceste pieţe, care au cunoscut o dezvoltare deosebita în SUA sau Japonia, sunt o structură tehnică informatizată bazată pe un sistem electronic de tranzacţionare, sunt create de societăţile financiare - care acţionează ca dealeri - aflate in concurenta. Aici reglementarea tranzacţiilor este mai puţin fermă şi cuprinzătoare şi ea este făcută de asociaţiile societăţilor financiare (dealeri) implicate pe aceasta piaţă.

În ceea ce priveşte rolul pieţelor inter-dealeri, pentru unele companii acestea reprezintă doar o etapa intermediara pentru accesul la bursele de valori oficiale. Cu toate acestea importanţa pieţelor OTC nu trebuie redusă doar la rolul de "trambulină" pentru bursele de valori. Pieţele OTC cotează de regula un număr mult mai mare de companii decât bursele de valori clasice, sunt foarte "prietenoase" atât pentru companiile care listează cât şi pentru investitori, iar pentru multe companii acestea reprezintă segmentul pieţei bursiere care li se potriveşte cel mai bine.

Secţiunea III. Valorile mobiliare cotate si negociate la bursa Valorile mobiliare fac obiectul tranzacţiilor efectuate pe pieţele bursiere. Aceste valori

mobiliare sunt titluri de proprietate sau de creanţă care confirmă faptul că cel care le are în posesie este titularul unor anumite drepturi: dreptul asupra unei părţi din capitalul emitentului, dreptul de a obţine o parte din veniturile viitoare ale emitentului, dreptul de a participa la procesul de conducere sau alte drepturi prevăzute de lege.

26

În literatura de specialitate titlurile financiare ce sunt tranzacţionate la bursă au fost împărţite în trei mari categorii:

primare - sunt reprezentate de acţiuni şi obligaţiuni;

derivate - sunt reprezentate de contractele „futures” şi contractele pe „optiuni” (options);

sintetice - rezultă din diverse combinaţii ale caracteristicilor diferitelor titluri financiare primare sau derivate.

3.1. Admiterea valorilor mobiliare la bursa Introducerea la bursă a valorilor mobiliare ale unui emitent reprezintă un moment

deosebit pentru acesta şi, o astfel de operaţiune presupune parcurgerea mai multor paşi şi îndeplinirea câtorva condiţii. Există o serie de reguli şi regulamente ale pieţei bursiere cărora emitentul trebuie să li se supună.

Etapele care trebuie parcurse şi condiţiile ce trebuie îndeplinite sunt mai stricte şi mai exigente, pentru listarea la bursele de valori tradiţionale şi mai permisive în cazul pieţelor bursiere de tip OTC.

În cazul burselor de valori procedura şi condiţiile de admitere la cotare diferă de la ţară la ţară şi chiar în cazul aceleaşi burse în funcţie de categoria la care se solicită listarea, însă cu toate acestea se pot indica orientativ următoarele condiţii:

întocmirea unui un dosar de admitere;

titlurile care se doresc a fi listate trebuie să fie liber transferabile;

societatea care solicită listarea trebuie să pună la dispoziţia pieţei în vederea tranzacţionării un anumit procent din totalul titlurilor chiar de la început;

societatea respectivă să existe de cel puţin câţiva ani (de regula 3-5 ani);

societatea să fi înregistrat în ultimii ani profituri;

să existe un număr minim specificat de titluri emise;

activele societăţii sau, după caz, capitalul social să fie peste o anumită sumă minimă cerută.

3.2. Principalele categorii de tranzacţii bursiere De regulă, tranzacţia este definită ca o convenţie între două sau mai multe părţi, prin

care se transmit anumite drepturi, respectiv se face un schimb comercial. Prin tranzacţii bursiere înţelegem contractele de vânzare-cumpărare de titluri şi alte

active financiare, care se realizează pe piaţa secundară de capital cu mijlocirea agenţilor de bursă, respectiv a societăţilor de intermediere financiară autorizate.

În prezent pe pieţe de capital există o mare varietate de tipuri de tranzacţii bursiere datorită schimbărilor pe care acestea le-au înregistrat în ultimii ani, pe fondul internaţionalizării pieţelor financiare şi a inovaţiilor financiare înregistrate în domeniu. Indiferent de natura lor, tehnica tranzacţiilor este marcată de modalitatea de lichidare şi de cursul la care se realizează aceasta.

Astfel există două mari categorii de tranzacţii: la vedere şi la termen. În funcţie de obiectul lor tranzacţiile bursiere se împart în:

tranzacţii cu titluri financiare primare - de tip american, respectiv: „for cash”, „for cash” şi „short selling”, şi de tip european, respectiv: „au comptant”, „au reglement mensuel” şi „a prime”;

tranzacţii cu derivate financiare – sunt contractele futures şi contractele cu opţiuni pe instrumente financiare.

27

CAPITOLUL III SPĂLAREA BANILOR, MIJLOC DE REINSERŢIE A FONDURILOR FINANCIARE ILICITE ÎN

CIRCUITUL FINANCIAR LEGAL Secţiunea I. Consideraţii generale privind activitatea de spălare a banilor 1.1. Evoluţia noţiunii de „spălare a banilor” Trecerea la societatea informatizată, printr-o expansiune fără precedent a sistemelor

informatice, a constituit o premisă importantă, care a favorizat circulaţia capitalurilor, practic nemaiexistând limite geografice, astfel că orice operator a putut obţine informaţii referitoare la cotaţiile valutare sau fluctuaţiile preţurilor pe marile pieţe de capital, putând comanda prin intermediul reţelelor informatice orice operaţii şi tranzacţii, din diverse zone ale lumii.

Practic odată cu fenomenul de globalizare, cu amplificarea gradului de internaţionalizare a pieţelor economice şi cu dezvoltarea societăţilor comerciale transnaţionale, au crescut şansele ca structurile şi entităţile financiare să fie utilizate în scopul săvârşirii unor activităţi infracţionale. Centrele off-shores, caracterizare ca zone cu under-Regulated and non-cooperative

juridictions23

, au fost utilizate intens de către societăţi care au desfăşurat activităţi infracţionale,

în scopul spălării banilor24. Termenul de „spălare a banilor” îşi are originea, conform anumitor afirmaţii ale unor

analişti judiciari în anii 1920, când comercianţi de succes ai vremii au deschis spălătorii în Chicago pentru a-şi spăla „banii murdari”. În zilele noastre, acestui scop îi servesc restaurantele fast-food, cazinourile şi alte tipuri de societăţi comerciale care au la bază operaţiunile cu numerar.

Reciclarea fondurilor financiare ilicite este un proces complex prin care veniturile despre care se crede că provin dintr-o activitate infracţională sunt transportate, transferate, transformate sau amalgamate cu fonduri având un caracter legitim, în scopul de a ascunde sau disimula adevărata natură, provenienţa, dispunerea, deplasarea sau dreptul de proprietate asupra profiturilor respective.

Scopul procesului de spălare a banilor este acela de a face ca fondurile derivate sau asociate cu o activitate ilicită să pară legitime, iar necesitatea de a recicla banii izvorăşte din dorinţa de a ascunde o activitate infracţională.

Având în vedere cele menţionate anterior, activitatea de spălare a banilor se poate defini ca fiind orice acţiune de ascundere, disimulare, achiziţie, posesie, folosire, investire, mişcare, păstrare sau transfer de proprietate, căreia legea îi conferă, în mod expres, statut de infracţiune şi care se referă la câştigurile provenite din alte infracţiuni.

Practic, cele două elemente majore ale procesului de reciclare de fonduri sunt: ascunderea veniturilor ilicite şi convertirea lor în bani, în scopul de a le disimula provenienţa.

1.2. Spălarea banilor şi evoluţia cadrului legislativ În legislaţia română, termenul de „spălare a banilor” a fost consacrat de dispoziţiile Legii

nr. 21/1999, act normativ care se înscria, la timpul respectiv, în ampla acţiune de armonizare a legislaţiei naţionale cu legislaţia Uniunii Europene.

23

„Under-regulated juridictions” se referă la sistemele juridice în care reglementarea normativă în una sau

mai multe din următoarele domenii-drept financiar, fiscal, dreptul societăţilor comerciale, drept valutar,

penal, administrativ – nu atinge standardele prevăzute de instrumentele juridice internaţionale în vederea

protejării integrităţii sistemelor financiare.

„Non co-operative jurisdictions” – are în vedere sistemele care nu răspund cerinţelor de cooperare juridică

internaţională, nesemnând sau neratificând instrumentele de cooperare internaţională elaborate de ONU,

CONSILIUL EUROPEI, OECD, ş.a. 24

Anca Jurma, Răspunderea penală a persoanei juridice, R.D.P. nr.1/2003, pag.99

28

Legea nr. 21/1999 a fost abrogată la data de 7 decembrie 2002, când Parlamentul României a adoptat Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de

terorism 25. Legea nr. 656/2002 a fost modificată şi completată succesiv prin Legea nr. 39/2003

privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate26; Legea nr. 230/200527, Legea nr.

36/200628 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 135/2005 privind modificarea Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism; Legea nr. 306/2007 privind salarizarea personalului ONPCSB; Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 53/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 656/2002.

De asemenea, activitatea de funcţionare a ONPCSB, ca autoritate de reglementare şi control, a fost stabilită prin Hotărârea Guvernului nr. 594/2008 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a prevederilor Legii nr.656/2002 şi Hotărârea Guvernului nr.

531/200629 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

1.3. Etapele procesului de spălare a banilor În literatura de specialitate s-a demonstrat că procedeele folosite în vederea spălării

banilor şi a punerii în circulaţie a valorilor aşa-zis curate parcurg trei etape (plasarea valorilor, stratificarea şi integrarea acestora) şi presupun deseori elemente de extraneitate, fie printr-o entitate fizică sau juridică comercială, fie printr-o instituţie financiară.

Astfel:

plasarea valorilor - presupune deplasarea fizică a profiturilor în numerar. Necesitatea plasării derivă din faptul că este posibilă supravegherea de către organele de aplicare a legii a surselor de obţinere ilicită a numerarului şi, ca o măsură de prevedere, făptuitorii trebuie să transporte numerarul obţinut ilicit în afara spaţiului controlat, pentru a nu putea fi depistat şi, eventual, confiscat.

stratificarea - presupune separarea veniturilor ilicite de sursa lor, prin crearea unor complexe tranzacţii financiare, concepute spre a anihila orice posibilitate de control asupra bunurilor ilegal dobândite.

integrarea - prin aceasta operaţiune se caută să se dea aparenţă de legitimitate asupra bunurilor dobândite în mod ilegal.

Referitor la etapele procesului de spălare a banilor, cazuistica instrumentată de procurorii DIICOT şi ofiţerii de poliţie, evidenţiază că nu în mod obligatoriu procesul de spălare a banilor parcurge cele trei etape descrise, în unele cazuri etapa stratificării fiind eliminată, comprimând procesul în scopul reducerii costurilor şi creşterii vitezei de reciclare.

1.4. Necesitatea combaterii fenomenului de spălare a banilor Abilitatea de a spăla şi de a crea aparenţa de legalitate necesară rezultatelor activităţii

criminale, activitate realizată atât prin intermediul sistemului financiar bancar, cât şi cel non-financiar este vitală pentru succesul operaţiunilor infracţionale şi pentru asigurarea viitoarelor resurse de dezvoltare a grupării de crimă organizată.

25

Publicată în Monitorul Oficial P.1, nr. 904/12.12.2002. 26

Publicată în Monitorul Oficial, P.1, nr. 50/29.01.2003. 27

Publicată în Monitorul Oficial, P.1, nr. 618/15.07.2005. 28

Publicată în Monitorul Oficial P.1, nr. 200/03.03.2006. 29

Publicată în Monitorul Oficial P.1, nr. 392/08.05.2006.

29

Este evident că succesul şi stabilitatea pe termen lung ale oricărei instituţii financiare depind de atragerea şi păstrarea fondurilor câştigate în mod legitim, iar banii câştigaţi în mod fraudulos, au, invariabil, o natură tranzitorie, descurajând investitorii cinstiţi.

Dacă o instituţie financiară este implicată într-un scandal de spălare a banilor va risca acuzarea în instanţă şi pierderea bunei reputaţii pe piaţă, iar reputaţia privind integritatea este una din valorile cele mai importante ale unei entităţi financiare fără de care aceasta nu-şi mai poate exercita abilitatea supremă, aceea de a atrage capitaluri.

În acest context devine mai mult decât evident faptul că, dacă nu este controlat, procesul de spălare a banilor poate submina eforturile depuse pentru existenţa unor pieţe libere şi competitive şi afectează dezvoltarea unei economii sănătoase, inducând în mod automat stări de tensiune socială.

Într-o economie în care tehnologia avansată şi globalizarea permit transferul rapid de fonduri, necontrolarea fenomenului spălării banilor poate submina stabilitatea financiară. Mai mult, într-o ţară cu o sănătate financiară precară, scoaterea a milioane şi chiar miliarde de dolari anual din fluxul economico-financiar reprezintă un real pericol pentru stabilitatea economică, socială şi politică şi chiar pentru ordinea corelativ determină şi o creştere a criminalităţii în ansamblul ei.

În consecinţă se impune luarea de măsuri ferme şi colaborarea strânsă a organelor şi organismelor abilitate să lupte împotriva tuturor persoanelor fizice/juridice sau instituţiilor financiare care aleg să săvârşească infracţiuni, în vederea obţinerii de resurse financiare ilicite pentru prevenirea generalizării fenomenului de spălare a banilor. În caz contrar, există riscul, deloc neglijabil, ca banii spălaţi să devină “motorul” economiei şi să-şi impună propriile “reguli”, ceea ce înseamnă de fapt subminarea sau chiar desfiinţarea autorităţilor statale şi domnia arbitrarului de tip mafiot.

Secţiunea II. Tiparul psihocomportamental şi regulile de bază ale spălătorilor de bani 2.1. Comportări atipice dezvăluirii intenţiei de spălare a banilor Analizarea şi evaluarea în vederea prevenirii şi combaterii activităţii de prevenire şi

combatere a spălării banilor presupune nu numai analiza obiectivă a condiţiilor şi împrejurărilor ce determină săvârşirea anumitor categorii de activităţi infracţionale, ci şi studierea laturii subiective a acesteia, deoarece poziţia „spălătorului de bani” în raport cu valorile sociale încălcate, oferă întreaga imagine vizând partea de monitorizare şi prevenţie în acest domeniu.

Ca atare, în practica instituţiilor financiare au fost identificate mai multe elemente menite a caracteriza comportări anormale sau atipice ale clienţilor, din care autorităţile au putut desprinde caracterul dubios al tranzacţiei şi intenţia clientului de a efectua prin asemenea operaţii spălarea banilor de provenienţă ilegală.

Tipologii de comportări anormale care trezesc suspiciuni ar putea fi catalogate cu titlu de exemplu următoarele atitudini:

clientul nu doreşte să ofere informaţii despre trecutul său atunci când deschide un cont sau când procură instrumente monetare, peste o anumită valoare;

când clientul refuză să specifice scopul împrumutului sau sursa rambursării acestuia;

când clientul începe să desfăşoare activităţi neobişnuite care nu sunt conforme cu natura obiectului de activitate de până atunci;

clientul efectuează frecvent tranzacţii cu sume mari;

clientul îl grăbeşte pe angajatul băncii să încheie rapid şi fără formalităţi o tranzacţie, neexplicând motivul unei astfel de precipitări.

30

2.2. Reguli de bază ale spălării banilor. Activitatea de spălare a banilor presupune realizarea unui complex de acţiuni specifice

fiecărei categorii de infracţiuni predicat, motiv pentru care, dată fiind varietatea modului de săvârşire a acestei infracţiuni, în literatura de specialitate s-a căutat a se stabili anumite reguli de bază pe care le urmăresc persoanele implicate în operaţiuni de spălare a banilor şi care pot ajuta la stabilirea laturii obiective.

Exemplificăm în acest sens:

regula flexibilităţii acţiunii de spălarea banilor;

regula proporţionalităţii procesului de spălare;

regula utilizării a cât mai multe din posibilităţile pe care le oferă domeniul economic.

Secţiunea III. Măsuri pentru prevenirea fenomenului spălării banilor in piaţa financiară 3.1. Stabilirea unor obligaţii administrative pentru instituţiile financiar ( CDD –

cunoaşterea clientelei, păstrarea documentelor tranzacţiilor efectuate, etc.) În mod tradiţional, eforturile de combatere a activităţilor de spălare a banilor s-au

concentrat în mare măsură asupra procedurilor de constituire a unor depozite de către instituţiile din sectorul financiar, deoarece spălarea banilor prin această metodă este uşor de recunoscut.

Făptuitorii au răspuns rapid măsurilor luate de sectorul financiar în ultimii ani, recunoscând faptul că plăţile în numerar făcute în cadrul sectorului financiar pot da naştere ulterior la suspiciuni din partea autorităţilor de supraveghere referitor la legitimitatea fondurilor financiare utilizate. Ca atare, au fost căutate noi mijloace pentru transformarea banilor câştigaţi ilegal şi combinarea lor cu fondurile legitime înainte de a le introduce în sistemul financiar, făcând astfel mai dificilă detectarea tranzacţiilor financiare nelegale în etapa plasării.

În acest context, identificarea şi verificarea clientului şi al beneficiarului real al tranzacţiilor financiare care se realizează prin sistemul bancar, cunoaşterea clientului, la fel ca şi păstrarea tuturor datelor relevante referitoare la aceasta reprezintă elementele esenţiale a ceea ce înseamnă „procesul de cunoaştere a clientelei – CDD” şi constituie vârful de lance al autorităţilor în lupta cu fenomenul spălării banilor.

În acest context, constatăm că acest proces reprezintă elementul principal al mecanismelor de prevenire şi combatere a activităţilor de spălare a banilor şi de protejare a investitorilor de bună credinţă. Aceasta deoarece asigurarea cu privire la existenţa unei pieţe curate, eficiente şi transparente, pe de o parte, respectiv realizarea unei activităţi de prevenţie cu privire la utilizarea fondurilor financiare ilicite, pe de altă parte, nu pot fi realizate decât prin implementarea unui set de măsuri menite a crea certitudine cu privire la identitatea jucătorilor şi a sursei fondurilor financiare utilizate.

Procesul de cunoaştere a clienţilor trebuie efectuat continuu atât ca cerinţă a unei bune practici bancare cât şi în vederea identificării tranzacţiilor care pot fi legate de activităţi ilicite. În acest sens este necesară adaptarea normelor interne şi ajustarea procedurilor de operare şi control pentru o evaluare mult mai atentă a tranzacţiilor şi a relaţiei cu clienţii.

În România Normele de cunoaştere a clientelei băncilor sunt prevăzute în Regulamentul nr. 9/2008 emis de Banca Naţională a României şi au ca scop stabilirea unui cadru juridic care să prevină spălarea banilor şi finanţarea terorismului.

Normele sunt stabilite de fiecare instituţie financiară în parte şi trebuie adaptate atât la gradul de risc asociat categoriilor de clienţi, pentru care instituţia prestează servicii financiar-bancare cât şi la gradul de risc al produselor/serviciilor oferite.

Normele de cunoaştere a clientelei trebuie să includă cel puţin următoarele aspecte:

31

politică de acceptare a clienţilor, prin care să se stabilească cel puţin categoriile de clientelă pe care instituţia îşi propune să le atragă, nivelul ierarhic de aprobare a acceptării clienţilor în funcţie de gradul de risc asociat categoriei în care sunt încadraţi;

proceduri de identificare şi de monitorizare permanenta a clienţilor pentru a se putea constata în timp real dacă clientul îşi menţine încadrarea în categoria în care a fost inclus iniţial;

proceduri de monitorizare permanenta a operaţiunilor derulate de clienţi în scopul detectării tranzacţiilor neobişnuite şi a tranzacţiilor suspecte;

stabilirea unor proceduri de abordare a tranzacţiilor şi a clienţilor în şi/sau din jurisdicţiile care nu impun aplicarea de proceduri de cunoaştere a clientelei şi de păstrare a evidenţelor referitoare la aceasta, echivalente cu cele prevăzute de Legea nr. 656/2002 şi de Hotărârea Guvernului nr. 594/2008;

stabilirea unor proceduri de raportare interna şi de raportare către autorităţile competente.

3.2. Instrumente utilizate în activitatea de spălare a banilor După ce activitatea infracţională generatoare de resurse financiare a fost finalizată,

începe practic procesul de re-inserţie a acestor fonduri ilicit obţinute în tranzacţii comerciale legale. Practic, în momentul în care banii sunt transformaţi într-o formă care poate fi transferată, cel mai adesea fondurile iau calea unui centru offshore.

Exista anumite avantaje practice în această operaţiune, iar rezultatele „mulţumitoare” obţinute de grupările infracţionale specializate în spălarea banilor, le determină s-şi asume eventualele riscuri de raportare din partea entităţilor raportoare şi eventualele măsuri de suspendare a efectuării tranzacţiei şi în final a confiscării sumei respective.

Un prim avantaj este dat de faptul că în termeni practici, fondurile sunt plasate astfel încât să nu poată fi atinse de autorităţile din jurisdicţia unde activitatea infracţională prin care s-a obţinut profitul ilicit a avut loc.

Chiar daca legislația ţării respective este guvernată de principiul aplicării extrateritoriale a legii, procedurile de identificare a resurselor financiare ilicite, de sechestrare a acestora, de obţinere a documentelor bancare sunt foarte greoaie şi timpul lucrează în favoarea fraudatorului.

Realitatea a demonstrat că există anumite jurisdicţii care aşteaptă să-şi ofere facilităţile bancare sau de alt mod, pe baza secretului pe care îl pot asigura şi din păcate, există ţări care sunt pregătite ca să faciliteze primirea banilor, indiferent de sursa licită sau ilicită a acestora.

Din instrumentele ce ar putea fi folosite în activitatea de spălare a banilor enumerăm, cu titlu exemplificativ următoarele:

paradisurile fiscale - sunt ţări şi teritorii, adesea insule sau grup de insule, care furnizează libertatea unei game largi de impozite, a controalelor asupra schimbului valutar şi oferă, aproape fără excepţie, un secret bancar impenetrabil.

societăţile comerciale - sunt persoane juridice prin intermediul cărora este realizata o gamă variată de activităţi comerciale, fiind la baza marii majorităţi a activităţilor comerciale şi antreprenoriale din economiile de piaţă. În ciuda rolului important şi legal pe care societăţile comerciale îl joaca în sistemul economic global, aceste entităţi pot fi, în anumite condiţii, utilizate în scopuri ilicite, inclusiv pentru spălarea banilor, mita/corupţie, implicare inadecvata în contractări, practici fiscale ilegale. Utilizarea societăților comerciale drept pârghii de implicare în activităţi ilegale a constituit o activitate atractivă pentru grupările infracţionale, deoarece în acest fel reuşeau să se ascundă în spatele unei alte entităţi legale ce prezenta în piață un comportament cu aparentă faţă de legalitate.

32

companiile scoică – sunt descrise drept companii care nu au active independente sau operaţiuni proprii şi care sunt utilizate de către proprietarii acestora pentru a derula o serie de tranzacţii comerciale proprii sau pentru a menţine controlul asupra altei entităţi legale. Aceasta este înregistrată în ţara unde a fost înfiinţată, dar nu este tranzacţionată pe piaţa de capital şi nu operează de sine stătător, şi pentru că acestea prin natura lor juridică nu sunt ilegale spălătorii de bani sau fraudatorii financiari le utilizează ca mijloace de ascundere a provenienţei bunurilor şi fondurilor ilicite obţinute.

societăţi cu titluri nominale sau la purtător;

liberii profesionişti şi spălarea banilor – experienţa a arătat adesea că profesioniştii care oferă servicii financiare sunt implicaţi în mod semnificativ în fenomene conexe infracţiunilor comerciale sau în legătură cu crima organizată. Datorită faptului că esenţa activităţii de spălare a banilor este reprezentată de ascunderea originii fondurilor, este uşor să presupunem că liberii profesionişti financiari şi brokerii, au abilitatea să stabilească tehnici ce pot favoriza activitatea de conferire a aparenţei de legalitate specifice activităţilor de spălare de bani, aspect care îi poate face util pentru infractori, în vederea transformării profiturilor ilegale în bunuri legale.

sistemele alternative de transmitere de bani;

cazinourile;

utilitatea internetului – în ultimii ani mai multe instituţii financiare au oferit facilităţi „on-line banking”, iar gama de servicii oferite prin aceste sisteme a crescut în mod progresiv. De exemplu băncile oferă următoarele servicii în acest mod: conturi, servicii de plată, facturi electronice şi de girant electronic, comerţ electronic, împrumuturi, tranzacţionare acţiuni, consiliere etc. Este evident că toate aceste oferte pot ajuta la un moment dat grupările de crimă organizată în activitatea lor de plasare a fondurilor financiare ilicite;

3.3. EGMONT GROUP – necesitatea de a avea reglementată o unitate financiară de

analiză relaţionată dezideratului de prevenire şi combatere a spălării banilor Este o organizaţie internaţională a Unităţilor de Informaţii Financiare (FIU), creată în

anul 1995, având ca scop îmbunătăţirea interacţiunii între acestea în domeniul comunicaţiilor, al schimbului de informaţii şi al coordonării activităţilor de instruire atât a propriilor angajaţi, cât şi ai entităţilor raportoare.

Grupul Egmont se implică în combaterea spălării banilor şi a finanţării terorismului prin:

extinderea şi sistematizarea schimbului de informaţii financiare;

încurajarea dezvoltării FIU-rilor şi a cooperării dintre acestea prin îmbunătăţirea aptitudinilor şi pregătirii personalului din aceste agenţii;

dezvoltarea reţelei tehnice pentru schimbul de informaţii prin crearea unui sistem de comunicare mai bun între FIU-ri, punând în practică tehnologii specifice (Reţeaua Securizată Egmont);

sprijinirea unor forme de cooperare internaţională, regională şi bilaterală între FIU-ri;

activităţi comune cu organizaţii internaţionale (GAFI/FATF, FMI, Banca Mondială, ONU ş.a.).

Secţiunea VI. Tipologii de spălare a banilor 4.1. Tipologii de spălarea banilor în lumea contemporană Modalităţile concrete de spălare a banilor şi de denaturare a circuitelor economice sunt

variate şi aproape imposibil de inventariat, deoarece numărul mare de operaţiuni financiare care se pot desfăşura pe piaţa financiară face aproape imposibilă o asemenea enumerare. Mai

33

mult decât atât se constată că asemenea operaţiuni sunt desfăşurate nu numai de autorii infracţiunilor predicat, generatoare de fonduri ilicite, dar şi de anumite organizaţii specializate „spălătorii profesioniste” care folosesc mijloace din ce în ce mai subtile şi mai sofisticate pentru a satisface solicitările clienţilor lor de creare a aparenţei de legalitate cu privire la fondurile financiare ilicit dobândite.

Din experienţa de până acum a organelor judiciare din ţările care au elaborat şi implementat mecanismele de prevenire şi combatere a activităţilor de spălare de bani, de o perioadă mai lingă de timp, s-au conturat o serie de metode de spălare a banilor şi de denaturare, pe această cale, a circuitelor economice premergătoare utilizării fondurilor ilicite.

În acest sens indicăm cu titlu de exemplu următoarele activităţi:

spălarea banilor prin intermediul tranzacţiilor monetare fiind vorba de o activitate de schimbare unor sume mari de bani în valută fără nici un scop economic evident, în special atunci când acest lucru se face frecvent;

spălarea banilor prin intermediul conturilor bancare fiind vorba de o activitate ce constă în realizarea de operaţii referitoare la folosirea unor conturi care nu reflectă activităţi bancare sau comerciale normale, ci sunt utilizate doar pentru depuneri sau retrageri efectuate mai mult în numerar decât prin cec-uri;

spălarea banilor folosind transferurile electronice bancare are la bază operaţii cum ar fi: transferuri frecvente din contul unei persoane juridice în contul unei persoane fizice fără vreo referire la natura transferurilor;

spălarea banilor prin realizarea de operaţiuni externe presupune următoarele operaţiuni: folosirea liniilor de credit şi a altor metode de finanţare pentru efectuarea transferurilor externe când tranzacţia nu este justificată de activitatea obişnuită a clientului, constituirea de solduri mari, nepotrivite cu rulajul cunoscut al afacerii clientului, urmată de transferuri ulterioare în conturile din străinătate, tranzacţii nejustificate de activitatea clientului cu filiale ale instituţiilor financiare localizate în ţări cunoscute pentru traficul de droguri;

spălarea banilor prin intermediul operaţiilor de credit presupune realizarea unor operaţiuni ca: rambursarea neaşteptată a unor împrumuturi cu fonduri de surse necunoscute, neprecizarea scopului împrumutului, clientul preferând să depună o garanţie în numerar în locul precizării scopului, solicitarea unui credit deşi din analiza documentelor economico-financiare nu rezultă necesitatea unui credit, etc.

4.2. Fraude financiar – bancare generatoare de fonduri financiare ilicite Desigur că existenţa unor tipologii atât de complexe şi variate relaţionate infracţiunii de

spălare de bani, a impus „o dezvoltare” similară şi tipologiilor care pot fi utilizate pentru a obţine fondurile financiare ilicite a căror disimulare se cere.

În acest sens putem enumera câteva, din cele mai cunoscute şi uzitate, forme de fraudare ce au fost folosite pe piaţa financiară internaţională şi care au generat importante fonduri ilicite şi prejudicii importante pentru părţile vătămate vizate:

Frauda privind plata în avans pentru încheierea unei afaceri – mai este denumită şi „frauda cameleon” deoarece ea se referă la o promisiune necinstită şi deliberată din partea fraudatorului de încheiere a unei afaceri rentabile, solicitând să i se plătească în avans, efectuarea a unor potenţiale cheltuieli, ştiind că tranzacţia nu va avea loc niciodată;

Lichidarea împrumutului prin el însuşi – este situaţia conform căreia fraudatorul, sub faţada unui credit avantajos, alcătuit din două părţi: o parte reprezentând investiţia cu o dobândă foarte ridicată, iar cealaltă parte a acestuia reprezentând o fracţie din suma împrumutată ce urmează a fi reinvestită, determină victima să plătească în realitate o sumă de

34

cel puţin două ori mai mare decât cea discutată prin contractul de creditare, fără ca aceasta să realizeze dimensiunea pierderilor;

Înşelăciunea prin bonduri - constă în aceea că infractorul financiar va pretinde în faţa victimei că aceste bonduri vor acoperi capitalul de care are nevoie, omiţând să spună persoanei neiniţiate, faptul că, valoarea curentă este mult mai mică decât cea a valorii nominale;

Schimbul de fonduri colaterale – aceste tip de fraudă implica schimbul de capital contra acreditivelor standby;

Finanţarea de stat - se oferă instituţii financiare sau bancare contracte financiare complexe prin care se solicită sau se oferă credite, vizând sume foarte mari, garantate de bănci din paradisuri fiscale în schimbul unui aval din partea băncii naţionale interesate. După încheierea tranzacţiei instituţia fraudată constată că banca, care urma să acorde creditul nu există, dar avalul acordat funcţionează şi mai constată, de asemenea, că are de plătit o cambie, conform semnăturii prin care a avalizat;

Frauda cu plata în avans – este situaţia în care infractorul financiar convinge victima, ca pentru câteva zile să-şi pună contul de afaceri la dispoziţia acestuia, în vederea unui transfer de devize, adică, a mai multor milioane de dolari sau euro, convingând-o că acest capital urmează să fie transferat în conturi din străinătate, iar banca va înregistra şi ea o tranzacţie importantă. Al doilea pas, constă în înştiinţarea de către fraudator, a băncii, despre transferul de valută, folosind un preaviz fals, iar aceasta cade în capcană, expediază banii pentru comision, însă transferul nu mai are loc;

Frauda bancară propriu – zisă. 4.3. Tipologii de spălare a banilor constatate în practică judiciară a DIICOT Investigarea şi cercetarea infracţiunilor de spălare a banilor se realizează în funcţie de

formele concrete de manifestare a acestui complex de infracţiuni, iar din practica judiciară au rezultat următoarele tipologii:

Spălarea banilor proveniţi din contrabandă şi evaziune fiscală

Transferarea succesivă a unor mari sume de bani din conturile curente ale firmelor ce desfăşoară activităţi aparent legale în contul unor firme fantomă pe baza unor operaţiuni comerciale fictive, diminuând astfel baza impozabilă şi generând fictiv TVA deductibil;

Crearea de circuite financiare şi comerciale fictive prin folosirea de firme fantomă în scopul obţinerii de rambursări ilegale de T.V.A.

Spălarea banilor proveniţi din evaziune fiscală prin intermediul unor circuite financiare;

Spălarea banilor proveniţi din obţinerea de credite şi evaziune fiscală prin achiziţionarea de acţiuni la companii de stat ce detin proprietăţi imobiliare importante;

Spălarea banilor proveniţi din contrafacerea şi comercializarea băuturilor alcoolice;

Spălarea banilor proveniţi din încheierea şi derularea în mod fraudulos a unor contracte de leasing având drept obiect achiziţionarea şi utilizarea unor mijloace fixe fictive (maşini şi utilaje folosite în special în domeniul construcţiilor).

35

CAPITOLUL IV ABODRAREA JURIDICA A INFRACTIUNILOR FINANCIARE GENERATOARE DE BANI

MURDARI SI A INFRACTIUNII DE SPALARE A BANILOR Secţiunea I. Infracţiunea de spălare a banilor

1.1. Definiţie, caracterizare şi situaţie premisă Infracţiunea de spălare a banilor este incriminată în art. 23 alin.1 din Legea nr.656/2002

în trei variante de săvârşire:

prima variantă este prevăzută de art. 23 alin.1 lit. a şi constă în „schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau a disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau in scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau de la executarea pedepsei”.

a doua variantă este prevăzută în art. 23 alin.1 lit. b şi constă în „ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni”.

a treia variantă este prevăzută în art. 23 alin.1 lit. c şi constă în „dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni”.

După cum se observă, este vorba despre o infracţiune care poate fi comisă prin adoptarea oricăreia dintre comportamentele descrise de norma de incriminare, acestea având caracter alternativ, o acţiune adoptată de făptuitor neexcluzându-le pe celelalte, motiv pentru care ele se pot afla la un moment dat în concurs real sau ideal.

Referitor la existenţa situaţiei premisă anterioară săvârşirii infracţiunii de spălare a banilor, distingem două situaţii:

standardele internaţionale ce reglementează această materie recunosc caracterul de „stand alone crime” pe care infracţiunea de spălare de bani îl poate avea, în sensul că nu este necesară constatarea vreunei situaţii premisă generatoare de fonduri ilicite, fiind suficientă imposibilitatea făptuitorului de a justifica provenienţa fondurilor financiare sau a bunurilor aflate în proprietatea sa;

în legislaţia românească infracţiunea de spălare a banilor impune existenţa unei situaţii premisă care constă în comiterea anterioară a unei infracţiuni principale din care să fi rezultat anumite sume de bani sau bunuri. Tocmai acestea sunt valorile care vor deveni obiect material al spălării banilor.

1.2. Condiţiile preexistente ale infracţiunii de spălare a banilor

Identificarea şi stabilirea cu certitudine a obiectului juridic generic al infracţiunii de spălare a banilor a ocazionat o aprinsă controversă în literatura de specialitate deoarece o parte din doctrină a opinat că acesta este reprezentat de „relaţiile sociale prin ocrotirea cărora este

apărată circulaţia corectă a banilor şi operaţiunilor financiar-bancare”30. Într-o altă opinie s-a precizat că acesta este comun cu cel al altor infracţiuni, cum ar fi cele de corupţie, trafic de arme, contrabandă etc.

Având, însă, în vedere faptul că infracţiunea pe care o analizăm a fost identificată ca

făcând parte din segmentul de criminalitate în domeniul afacerilor31 care formează obiectul de

studiu al dreptului penal al afacerilor32, în accepţiunea sa extinsă33, apreciem că obiectul său

30

I. Poiană, I. Lascu – „Incriminarea penală a unor fapte de spălare a banilor” – R.D., nr.5/1999, pag.11 31

C. Voicu şi colaboratorii, op.cit., pag.172 şi următoarele 32

Lavinia Lefterache – „Dreptul penal al afacerilor – o provocare pentru sistemul de drept”, în R.D.P.

nr.2/2002, pag.52 şi următoarele

36

juridic trebuie să o poziţioneze în acest cadru mai larg, el constituind, de altfel, criteriul de sistematizare a părţii speciale a dreptului penal.

În consecinţă, obiectul juridic generic al infracţiunii de spălare a banilor este reprezentat de relaţiile sociale care se formează şi evoluează în legătură cu iniţierea şi derularea, în condiţii de legalitate, a activităţilor comerciale şi financiare specifice domeniului afacerilor.

În conformitate cu dispoziţiile Legii 656/2002 dat fiind faptul că este necesară, ca şi condiţie de legalitate, relaţionarea infracţiunii predicat de infracţiunea de spălare de bani, constatarea produsului infracţional se poate face numai concomitent sau ulterior constatării infracţiunilor principale al căror resurse financiare sau bunuri ilicit obţinute se spală.

În aceste condiţii condamnarea pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani nu se poate face decât:

concomitent, adică trimiterea în judecată, cercetarea şi judecătorească şi condamnarea se realizează concomitent atât pentru infracţiunea predicat, cât şi pentru infracţiunea subsecventă de spălare a banilor;

ulterioară, pentru infracţiunile reglementate de art.23, numai dacă există, cel puţin în primă instanţă o condamnare pentru o infracţiune prin care se realizează sau din care

provine produsul infracţiunii care s-a „spălat”34.

1.3. Conţinutul constitutiv al infracţiunii de spălare a banilor Elementul material al laturii obiective a acestei infracţiuni cunoaşte modalităţi diferite

de realizare sub aspectul condiţiilor esenţiale ce se impun a fi îndeplinite, astfel că în funcţie de varianta normativă avută în vedere, drept vom avea împrejurări diferite de realizare a urmării socialmente periculoase.

Astfel, în modalitatea prevăzută de art.23 alin.1 lit. a elementul material al infracţiunii îl constituie schimbarea sau transferul de bunuri, separat sau împreună, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite al acestora.

Varianta de la art.23 alin.1 lit. b din Legea nr.656/2002 are un element material ce constă în mod alternativ fie în ascunderea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea infracţiunii fie în disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni.

În modalitatea de la art.23 alin.1 lit. c elementul material este realizat de acţiunile de dobândire, deţinere sau folosire de bunuri despre care se cunoaşte că provin din comiterea unei infracţiuni.

1.4. Formele, modalităţile şi sancţiunile infracţiunii de spălare a banilor

În săvârşirii infracţiunii de spălare de bani tentativa este posibilă şi se pedepseşte în temeiul art.23 alin.2 din Legea nr.656/2002, astfel că simpla activitate de planificare şi preconstituire de documente operabile pe a anumită piaţă în vederea realizării uneia din acţiunile reglementate de lege este suficientă pentru reţinerea acestei forme de săvârşire a infracţiunii.

Ca modalităţi – infracţiunea prevăzută la art.23 - se poate săvârşi astfel: schimbarea, transferul, ascunderea, disimularea, dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri. În concret, în realizarea modalităţilor enumerate este posibilă existenţa unui număr foarte mare de modalităţi faptice, de căi concrete de realizare a conţinutului infracţiunii.

33

C. Voicu şi colaboratorii, op.cit., pag.13 34

V. Dabu, S. Cătineanu, op.cit., pag.134

37

Sancţiuni – infracţiunea de spălare de bani incriminată în art.23, alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002, se pedepseşte cu închisoare de la 3 - 12 ani.

1.5. Infracţiunea prevăzută de articolul 24 al Legii nr.656/2002 Art.24 incriminează fapta de nerespectare a obligaţiilor prevăzute în art.18, adică „de a

nu transmite informaţiile primite în timpul activităţii decât în condiţiile legii” (alin.1). Această obligaţie se menţine şi după încetarea funcţiei, pe o durată de 5 ani. Dacă în

timpul exercitării funcţiei, ori în termen de până la 5 ani după încetarea activităţii transmite informaţiile primite în realizarea atribuţiilor în cadrul Oficiului, intervine răspunderea penală.

Secţiunea II. Infracţiunile de evaziune fiscală 2.1. Aspecte metodologice privind infracţiunea de evaziune fiscală Efectuarea urmăririi penale în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală şi implicit de

spălare de bani, ca infracţiune relaţionată cu aceasta, presupune analizarea şi surprinderea mai multor aspecte ce sunt determinante în diferenţierea ilicitului comercial de ilicitul comercial penal.

Referitor la modul de „evoluţie” al activităţilor infracţionale trebuie remarcat faptul că în ultimii ani, faptele de natură economică au dobândit un caracter transnaţional, ori tocmai datorită caracterului „internaţional” pe care piaţa financiară tinde să-l revendice din ce în ce mai mult, în detrimentul celui naţional, nu s-a putut aprecia cu exactitate cantitatea de „câştiguri criminale” care, anual se vehiculează în circuitele economico-financiare.

Referitor la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, trebuie precizate următoarele aspecte importante ce ţin de metodologia de investigare, deoarece în cursul urmăririi penale procurorii trebuie să parcurgă mai multe etape în probarea activităţii infracţionale:

identificarea probelor privind existenţa unei activităţi ilegale, respectiv identificarea sursei ilicite a sumelor de bani utilizate sau a bunurilor ilegal obţinute;

identificarea înscrisurilor ce trebuie ridicate de la persoanele fizice, juridice sau alte instituţii, precum şi modalitatea de ridicare a acestora (prin percheziţie sau la simpla solicitare în temeiul C.p.p. sau a altor legi speciale);

stabilirea conturilor bancare utilizate de persoanele fizice sau juridice vizate şi aplicarea metodelor speciale de investigare prevăzute fie de Legea nr.39/2003, fie de Legea nr.656/2002, respectiv supravegherea conturilor bancare sau solicitarea rulajelor de cont.

Este important de precizat faptul că „supravegherea conturilor bancare” este o activitate investigativă ce se desfăşoară pentru prezent şi care permite procurorului să urmărească şi să identifice în timp real „partenerii de afaceri” ce furnizează sau beneficiază de resursele financiare ilicit obţinute.

Referitor la activitatea de investigare specială a „solicitării rulajelor de cont şi a dosarului de deschidere de cont” precizăm faptul că aceasta este o activitate investigativă ce se desfăşoară pentru trecut şi care permite procurorului să identifice creditările şi debitările operate pe conturi, ce prezintă aspecte de nelegale referitor la documentele justificative ce au fost folosite de persoana fizică sau juridică, client al băncii, pentru a se opera tranzacţia.

2.2. Analiza infracţiunilor de evaziune fiscală Multitudinea obligaţiilor pe care legile fiscale le impun contribuabililor, dar şi dorinţa

acestora de a desfăşura activităţi comerciale generatoare de profit fără a fi impozitate au făcut să stimuleze, în toate timpurile, ingeniozitatea agenţilor economici în a identifica şi „breveta” procedee diverse de eludare a obligaţiilor fiscale.

Comparativ cu Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale,

în noua Lege nr. 241/2005 se prevăd patru elemente principale de noutate:

38

se consacra, pentru prima dată în domeniu în România, faptul că noua lege stabileşte şi măsuri de prevenire a evaziunii fiscale;

s-au reglementat noi infracţiuni denumite „infracţiuni în legătură cu infracţiunile de evaziune fiscală”;

s-au încriminat mai multe fapte ca infracţiuni de pericol;

s-au definit mai mulţi termeni folosiţi în lege pentru o mai mare acurateţe în calificarea conduitelor deviante circumscrise acestei categorii de infracţiuni.

Ca trăsături generala infracţiunile de evaziune fiscală reglementate de Legea nr. 241/2005 prezintă următoarele aspecte:

obiectul material - este dat de documentele de evidenţă contabilă care prin activităţile financiare ilicite desfăşurate de contribuabil suferă modificări de substanţă sub aspectul realităţii şi conformităţii tranzacţiilor comerciale;

obiectul juridic este constituit din relaţiile sociale referitoare la circuitul financiar si fiscal şi protejarea bugetului general consolidat, a căror naştere şi dezvoltare este condiţionata de o comportare cinstita a contribuabililor în toate procedurile ce vizează taxele şi impozitele ce se impun a fi plătite la bugetul de stat.

subiecţii infracţiunii: - subiectul activ al infracţiuni poate fi orice persoana fizica responsabila penal, respectiv contribuabil în funcţie de categoria de valori sociale protejate, iar subiectul pasiv este statul, reprezentat de organele fiscale.

latura obiectiva - elementul material – este specifică pentru fiecare infracţiune de evaziune de fiscală în parte, aşa cum au fost ele reglementate de noua lege.

latura subiectiva - forma de vinovăţie cu care se săvârşesc infracţiunile ce fac obiectul de reglementare a Legii nr. 241/2005 este, în general, intenţia.

2.3. Fraudele financiar-fiscale Sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor bugetare se poate realiza prin interpretarea

legilor fiscale în favoarea contribuabilului, exploatarea insuficienţei legislative sau chiar posibilităţile lăsate de legiuitor cu anumite intenţii, caz în care avem de-a face cu evaziune fiscala legală (evaziune la adăpostul legii), care nu constituie infracţiune, dar şi prin procedee ilicite, caz în care avem de-a face cu evaziune fiscală frauduloasă (evaziune fiscală ilicita sau frauda fiscală).

Cu toate acestea, în realitate, operaţiunea de trasare a unei frontiere între evaziunea fiscală tolerată şi frauda fiscală este incertă, datorită intre-pătrunderii celor două fenomene şi se bazează, în special, pe interpretarea legalului şi a soluţiilor dreptului comparat.

Frauda fiscală se manifestă în numeroase forme deoarece reprezintă, în principiu, tot ce se desfăşoară dincolo de limita cadrului legal, cu acelaşi scop bine definit de a ocoli impunerea fiscală, adică infinite combinaţii de situaţii, fapte şi strategii ilegale.

Deşi personajele implicate cad sub incidenţa legii penale, totuşi mărimea sumelor implicate, lipsa de competitivitate a firmelor şi nevoia de surse băneşti îi determină pe administratorii firmelor să acţioneze dincolo de cadrul legal. Semnificative sunt modalităţile de fraudă fiscală după natura acestora

Secţiunea III. Infracţiunile privind piaţa de capital 3.1. Aspecte metodologice referitoare la infracţiunile privitoare la piaţa de capital Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital are ca obiect transpunerea integrală în

legislaţia naţională a prevederilor directivelor Uniunii Europene privind piaţa de capital şi asigură dezvoltarea cadrului legislativ necesar creării unor noi instituţii, accesul intermediarilor pieţei de capital din România pe piaţa unică europeană, precum şi formarea unei pieţe de capital viabilă

39

care să permită tranzacţionarea unor instrumente financiare moderne catalizatori ai re-finanţării economice.

Premisele apariţiei pieţei de capital în România au fost create odată cu promulgarea legii 31/1990 privind societăţile comerciale, reglementare care a asigurat cadrul legal pentru naşterea şi dezvoltarea societăţilor de capitaluri şi a instituit un cadrul clar pentru principalele produse utilizate pe piaţa de capital : acţiunile şi obligaţiunile.

Este evident, dat fiind specificul infracţiunilor săvârşite pe această piaţă, că metodologia de investigare a acestui gen de activităţi ilicite, este diferită de cea a infracţiunilor, recunoscute în literatura de specialitate drept „infracţiuni judiciare”, atât sub aspectul declanşării momentului operativ, cât şi al modalităţii de documentare, administrare de probe şi constatare a infracţiunilor.

Conform Legii 297/2004 autoritatea de supraveghere a pieţei de capital în România, este Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, care printre alte atribuţii trebuie să asigure protecţia operatorilor şi a investitorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive şi frauduloase. De asemenea trebuie să asigure promovarea funcţionării corecte şi transparente a pieţelor reglementate şi să prevină apariţia riscului sistemic în cadrul acestora. În situaţia în care această autoritate de control constată că anumite tranzacţii cu valori mobiliare sunt frauduloase şi mecanismul folosit atrage incidenţa legii penale, va sesiza organele de urmărire penală ale statului.

Din acest considerent apreciem că primul pas în activitatea de investigare a fraudelor săvârşite pe piaţa de capital constă în identificarea aspectelor specifice practicilor ilegale pe piaţa de capital.

Următoarea etapă în procesul de investigare, după apariţia tranzacţiei frauduloase, constă în identificarea aspectelor ilegale rezultate din actele contabile prezentate de societăţile de valori mobiliare către autoritatea de control.

3.2. Analiza infracţiunilor privind piaţa de capital Infracţiunile specifice acestui domeniu sunt reglementate de Legea nr.297/2004,

conform căruia constituie infracţiune săvârşirea cu intenţie a următoarelor fapte:

efectuarea de tranzacţii sau lansarea de ordine de tranzacţionare care dau sau sunt în măsură să dea informaţii false sau înşelătoare cu privire la oferta, cererea sau preţul instrumentelor financiare, sau care menţin prin acţiunea uneia sau mai multor persoane, preţul instrumentelor financiare la un nivel artificial, sau care folosesc alte mijloace fictive care încalcă normele oneste;

folosirea de informaţii prin orice mijloace care dau sau sunt în măsură să dea informaţii false sau înşelătoare cu privire la oferta, cererea sau preţul instrumentelor financiare;

să execute un ordin de la un investitor, cunoscând că nu va avea loc un transfer real al dreptului de proprietate sau că operaţiunea de cumpărare urmeaza să se perfecteze între acel investitor şi persoane afiliate lui, ori un angajat al acestuia, simultan cu o revânzare;

să execute un ordin de la un investitor privind negocierea vânzării unui pachet de valori, cunoscând ca o alta societate de valori mobiliare a primit simultan un ordin de la acelaşi investitor, privind achiziţia aceluiaşi pachet de valori mobiliare;

să pună în circulaţie informaţii despre un emitent, contrar datelor înscrise în rapoartele financiare ale acestuia;

achiziţionarea sau vânzarea de către orice deţinător de informaţii privilegiate, pentru sine sau pentru altul, direct sau indirect de valori mobilire, sau alte drepturi legate de acestea, ale emitentului, cu privire la care deţine informaţii privilegiate în orice alt mod, cât şi transmiterea sau facilitarea publicarii lor în avantajul propriu sau al unor terţi.

40

prestarea de servicii de investiţii financiare de către o persoană fizică, fără autorizarea emisă de C.N.V.M.

Infracţiunile constatate vizează de regulă infracţiuni de intermediere neautorizată de valori mobiliare, dar ele pot fi deseori în concurs cu alt gen de infracţiuni, cum ar fi: delapidarea, înşelăciunea, falsul, uzul de fals sau abuzul în serviciu, evaziunea fiscală şi spălarea de bani.

3.3. Tipuri de fraude financiare săvârşite pe piaţa de capital, generatoare de fonduri

financiare ilicite

Frauda prin constituirea şi funcţionarea unor Fonduri Deschise de Investiţii, Societăţi de Investiţii, Societăţi de Administrare a Investiţiilor, Societăţi de Depozitare, fără autorizarea autorităţii de control;

Frauda prin utilizarea nelegală de către angajaţii societăţilor, care operează în mod legal pe piaţa de capital, a fondurilor de valori mobiliare;

Frauda prin efectuarea de tranzacţii de către angajaţii, societăţilor care operează pe piaţa de capital, fără existenţa vreunei autorizaţii scrise sau verbale din partea clientului;

Efectuarea de către societăţile de valori mobiliare a unor tranzacţii pe bază de informaţii confidenţiale şi privilegiate;

Calcularea şi publicarea unor valori fictive a activelor de către societăţile de valori mobiliare, în scopul ascunderii pierderilor înregistrate şi atragerii de noi investitori;

Fraudarea investitorilor de la societăţile (deschise) deţinute public prin majorarea capitalului acestora cu active şi creanţe supraevaluate;

Frauda prin executarea de către societăţile de valori mobiliare a unor ordine ale investitorilor, privind negocierea unui pachet de valori mobiliare, cunoscând că o altă societate de valori mobiliare a primit simultan de la acelaşi investitor un ordin privind achiziţia aceluiaşi pachet de valori mobiliare.

Secţiunea VI. Infracţiunile privind instituţiile de credit şi adecvare a capitalului 4.1. Infracţiuni prevăzute de OUG nr. 99/2006 Raţiunea monopolului, ca şi a controlului de stat al activităţii bancare, este uşor de

înţeles. Atât interesul public cât şi interesul creditului impun ca aceste activităţi să poată fi exercitate numai de entităţi care oferă garanţii financiare, de competenţă şi morale, în scopul

protecţiei deponenţilor şi al asigurării controlului creditului35

. În conformitate cu prevederile ar. 410-413 din OUG nr. 99/2006 constituie infracţiuni

următoarele activităţi infracţionale, desfăşurate de diverse persoane în legătură cu instituţiile de credit şi de adecvare a capitalului:

desfăşurarea de activităţi interzise potrivit art. 536 de către o persoană pe cont propriu sau pe contul unei entităţi care nu este instituţie de credit.

35

I. Turcu, T. Boboc Enoiu – „Recenta reforma legislativă în domeniul activităţii bancare” (I), în R.D.C.

nr. 3/2004, p. 15-16. 36

Art. 5. - (1) Se interzice oricărei persoane fizice, juridice sau entitate fără personalitate juridică, ce nu

este instituţie de credit, să se angajeze într-o activitate de atragere de depozite sau de alte fonduri

rambursabile de la public, într-o activitate de emitere de monedă electronică ori într-o activitate de atragere

şi/sau gestionare de sume de bani provenite din contribuţiile membrilor unor grupuri de persoane

constituite în vederea acumulării de fonduri colective şi acordării de credite/împrumuturi din fondurile

astfel acumulate pentru achiziţionarea de bunuri şi/sau servicii de către membrii acestora.

(2) Interdicţia prevăzută la alin. (1) nu se aplică în cazul atragerii de depozite sau alte fonduri

rambursabile:

41

utilizarea neautorizată de către o persoană a unei denumiri specifice unei instituţii de credit, cu încălcarea dispoziţiilor art. 637; referitor la această infracţiune în practica judiciară se consideră că ea de faţă se află, cel mai adesea, în concurs cu infracţiunea de înşelăciune prevăzută de art. 215, alin. 2 C.pen şi ca atare dobândeşte implicit caracterul de potenţială faptă ilicită generatoare de fonduri financiare nelegale şi deci de infracţiune predicat la infracţiunea de spălare a banilor.

art. 412 din Ordonanţă reglementează două modalităţi de săvârşire a acestei infracţiuni, respectiv:

a)fapta unui administrator, director sau angajat al unei instituţii de credit care, cu rea-credinţa, inculcă dispoziţiile art. 171 sau obstrucționează în orice alt mod exercitarea supravegherii de către Banca Naţională a României;

b)fapta oricărei persoane care asigura conducerea operativa a unei societăţi financiare holding sau a unei societăţi holding cu activitate mixta de a obstrucţiona, în orice mod, exercitarea de către Banca Naţională a României a competentelor sale de supraveghere a instituţiilor de credit potrivit art. 166 şi art. 176-203 din lege.

deschiderea de conturi sub nume fictive. 4.2. Infracţiuni prevăzute de Codul penal În materia infracţiunilor cu potenţial de generare a unor fonduri financiare ilicite

importante Codul Penal reprezintă oferă cel mai cuprinzător sistem de încriminare a unor astfel

a) de către un stat membru ori de către administraţiile regionale sau autorităţile administraţiei publice locale

ale unui stat membru;

b) de către organisme publice internaţionale la care participă unul sau mai multe state membre;

c) în cazurile expres prevăzute de legislaţia românească sau de legislaţia naţională a altui stat membru ori

de legislaţia comunitară, cu condiţia ca aceste activităţi să fie reglementate şi supravegheate corespunzător,

în scopul protejării deponenţilor şi investitorilor.

(3) În aplicarea dispoziţiilor alin. (1) şi (2), o emisiune de obligaţiuni sau alte instrumente financiare

similare este considerată atragere de fonduri rambursabile de la public, dacă este îndeplinită cel puţin una

din următoarele condiţii:

a) constituie activitatea exclusivă sau principală a emitentului;

b) emitentul desfăşoară cu titlu profesional activitate de acordare de credite sau una ori mai multe din

activităţile prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. c)-l).

(4) Dispoziţiile alin. (3) nu sunt aplicabile în cazul în care emisiunea se adresează exclusiv investitorilor

calificaţi, în înţelesul legislaţiei privind piaţa de capital.

(5) Banca Naţională a României este abilitată să determine dacă o activitate reprezintă ori nu atragere de

depozite sau alte fonduri rambursabile de la public, activitate bancară, activitate de emitere de monedă

electronică ori activitate de atragere şi/sau gestionare de sume de bani provenite din contribuţiile membrilor

unor grupuri de persoane constituite în vederea acumulării de fonduri colective şi acordării de

credite/împrumuturi din fondurile astfel acumulate pentru achiziţionarea de bunuri şi/sau servicii de către

membrii acestora. Determinarea naturii activităţii, exprimată de Banca Naţională a României, este

obligatorie pentru părţile interesate. 37

Art. 6. - (1) Se interzice oricărei persoane, alta decât o instituţie de credit autorizată, să utilizeze

denumirea de "bancă" sau "organizaţie cooperatistă de credit", "cooperativă de credit", "casa centrală a

cooperativelor de credit", "bancă cooperatistă", "bancă centrală cooperatistă", "bancă ipotecară/bancă de

credit ipotecar", "bancă de economisire şi creditare în domeniul locativ", "instituţie emitentă de monedă

electronică" sau derivate ori traduceri ale acestor denumiri, în legătură cu o activitate, un produs sau un

serviciu, cu excepţia cazului în care această utilizare este stabilită sau recunoscută prin lege sau printr-un

acord internaţional, sau când, din contextul în care este utilizată denumirea respectivă, rezultă neîndoielnic

că nu este vorba despre desfăşurarea unei activităţi bancare.

(2) Filialele unei instituţii de credit care funcţionează în România pot utiliza în denumirea acestora

iniţialele, sigla, emblema, denumirea ori alte elemente de identificare ale instituţiei de credit-mamă.

42

de comportamente. Aşa cum am precizat anterior orice infracţiune de prejudiciu, reglementată de Codul Penal, se bucură de „prezumţia” de posibilă infracţiune predicat relaţionată infracţiunii de spălare a banilor.

În aceste condiţii vom analiza doar acele infracţiuni care pot genera importante fonduri financiare ilicite cu implicaţii directe în piaţa financiară naţională şi internaţională:

infracţiunea de înşelăciune;

infracţiunea de delapidare;

infracţiunile de abuz în serviciu; 4.3. Infracţiuni prevăzute de Legea nr.59/1934 privind regimul juridic al cecului,

cambiei şi biletului la ordin În conformitate cu prevederile ar. 84-85 şi 103 Legea nr.59/1934 constituie infracţiuni

următoarele activităţi infracţionale relaţionate instrumentelor de plată ce sunt tranzacţionate pe piaţa bancară:

emiterea unui cec fără a fi avut autorizarea trasului;

emiterea un cec fără a avea la tras disponibil suficient (CEC fără acoperire), sau, după ce a tras cecul şi mai înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, dispune astfel, în total sau în parte, de disponibilul avut;

emiterea un cec cu o dată falsă sau căruia îi lipseşte unul din elementele esenţiale cerute ele alineatele 1, 2, 3 şi 5 ale art. 1 şi art. 11.

emiterea un cec contrar dispoziţiei ultimului alineat al art. 6.

fapta persoanei care sesizează o creanţă în condiţiile prevăzute de art.1001 (modificat şi completat prin art. 15 din Legea nr.83/1994), ştiind că în momentul cesiunii nu există, în total sau în parte, creanţa cedată.

Secţiunea V. Infracţiunile privind regimul vamal 5.1. Cadrul general al reglementării Prin regim juridic vamal se înţelege ansamblul dispoziţiilor cuprinse în Codul vamal, în

Regulamentul de aplicare a acestuia, precum şi în alte acte normative interne şi internaţionale ratificate de statul nostru şi care cuprind prevederi referitoare la domeniul vamal. Aceste dispoziţii reglementează controlul vamal al mărfurilor şi mijloacelor de transport, impunerea vamală prin aplicarea tarifului vamal şi alte operaţiuni specifice activităţii de vămuire.

Ca atare, din această perspectivă, constatăm că Legea 86/2006 reprezintă dreptul comun în materie, cuprinzând principalele reglementări infracţionale în materie.

5.2. Infracţiunile prevăzute în Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României În cadrul art. 270 din legea 86/2006 legiuitorul defineşte infracţiunea de contrabandă, în

forma simplă, ca fiind trecerea peste frontieră prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal de mărfuri sau de alte bunuri.

Contrabanda calificată, conform prevederilor art. 271 constă în trecerea peste frontieră, fără autorizaţie, a armelor, muniţiilor, materiilor explozive sau radioactive, produselor şi substanţelor stupefiante şi psihotrope, precursorilor şi substanţelor chimice esenţiale, produselor şi substanţelor toxice .

Acestea sunt cele două forme ale contrabandei, considerate ca atare prin lege, în fapt nu sunt decât modalităţi de săvârşire a infracţiunii de contrabandă. Legea 86/2006 privind Codul vamal al României mai incriminează două infracţiuni vamale, dar sub alte denumiri decât aceea de contrabandă.

43

Astfel, art. 272 dispune că folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale, de transport sau comerciale, care se referă la alte bunuri decât cele prezentate în vamă, constituie infracţiunea de folosire de acte nereale Art. 273 incriminează folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale, de transport sau comerciale falsificate care constituie infracţiunea de folosire de acte falsificate.

Secţiunea VI. Aspecte de drept comparat 7.1. Franţa - infracţiunea de spălare a banilor (blanchiment) ca fiind fapta de a înlesni

prin orice mijloace denaturarea adevărului, ascunderea originii bunurilor sau a foloaselor autorului unei crime sau delict din care acesta şi-a procurat un profit în mod direct sau indirect;

7.2. Germania – este incriminată fapta persoanei care ascunde un obiect care provine din săvârşirea uneia din faptele penale prevăzute de lege (toate crimele şi anumite delicte) disimulează provenienţa ori zădărniceşte sau periclitează aflarea provenienţei, găsirea, confiscarea, sechestrarea unui asemenea bun;

7.3. Italia - este incriminată fapta aceluia care, în afară de cazurile de participare la infracţiunea principală, substituie sau transferă bani, bunuri sau alte foloase provenite dintr-un delict intenţionat sau îndeplineşte în legătură cu acesta alte operaţiuni pentru a împiedica identificarea provenienţei lor delictuoase;

7.4. Spania - comite infracţiunea de spălare a banilor acela care dobândeşte, converteşte, transferă bunuri ştiind că provin dintr-o infracţiune gravă sau comite orice alt act pentru a ascunde originea lor ilegală sau ajută persoana care a participat la infracţiune de a eluda consecinţele legale a actelor sale. Pedeapsa este cu închisoarea între 6 luni şi 6 ani şi amendă de 3 ori valoarea bunurilor spălate;

7.5. Rusia - este incriminată fapta de spălare a banilor, valorilor monetare sau a bunurilor (mobile, imobile, înscrisuri) provenite din acţiuni ilegale (prin trafic de droguri, de armament, furt, jocuri de noroc, etc.);

7.6. Elveţia - incriminează fapta de spălare a banilor ca o infracţiune contra administrării justiţiei;

7.7. Anglia – este încriminată fapta de a acorda asistenţă unei persoane ca aceasta să poată profita de fonduri ştiind sau suspectând că ele pot proveni dintr-o infracţiune de trafic de droguri;

7.8. Statele Unite ale Americii – legislaţia şi politica lor în materie este articulată în jurul a două axe: identificarea şi confiscarea bunurilor (confiscarea civilă şi penală) pe de o parte iar pe de altă parte obţinerea de condamnări în cazurile de spălare de bani şi mai ales în cazurile de săvârşire a unei infracţiuni cu privire la obligativitatea declarării tranzacţiilor cu numerar;

7.9. Columbia - a lupta împotriva spălării banilor în această ţară înseamnă a lupta deci împotriva traficului de droguri

7.10. Canada – infracţiunea de spălare a banilor este reglementată de Codul Penal ca fiind acţiunile de folosire , de transfer sau de posesie, de trimitere, de livrare sau orice alte acţiuni ce vizează fonduri financiare sau bunuri ilicit obţinute, săvârşită de orice persoană care are cunoştinţă de originea ilicită a acestora.

7.11. Belgia – legislaţia în materia spălării banilor a început a fi implementată începând cu anul 1990, iar infracţiunea de spălare a banilor este definită ca fiind circumscrisă unei din următoarele acţiuni:

a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei;

44

b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni;

c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea de infracţiuni.

7.12. Isle of Man – deşi este recunoscu ca un teritoriu care se circumscrie paradisului fiscal, identificăm aici o riguroasă reglementare în materia prevenirii şi combaterii spălării banilor, care respectă toate standardele de încriminare prevăzute de reglementările internaţionale.

CAPITOLUL V. ACTIVITĂŢI DESFAŞURATE DE INSTITUŢIILE DE APLICARE A LEGII PENTRU PROBAREA

INFRACŢIUNII DE SPĂLARE A BANILOR Secţiunea I. Aspecte de drept procesual penal specifice infracţiunii de spălare a banilor 1.1. Competenţa cercetării infracţiunii de spălare a banilor Dimensiunile accentuate ale fenomenului infracţional, în special dezvoltarea

criminalităţii organizate, care reprezintă un risc la adresa asigurării unui climat de siguranţă şi securitate, au impus înfiinţarea unei formaţiuni specializate pentru combaterea formelor de manifestare a criminalităţii, mai ales sub aspectul său organizat.

Astfel, prin Legea nr. 508/17 noiembrie 2004 s-a înfiinţat Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție, prin reorganizarea Secţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog, ca structură specializată în combaterea şi investigarea infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism.

În situaţia în care sumele de bani supuse procesului de spălare provin din săvârşirea infracţiunilor de corupţie sau asimilate acestora, înșelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi evaziune fiscală, iar prejudiciul este mai mare decât echivalentul a 1.000.000 euro, competenţa de cercetare a infracţiunilor de spălare a banilor revine Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Odată cu înfiinţarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a apărut necesitatea compatibilizării structurilor poliţiei judiciare în raport cu noile competenţe conferite prin lege acestei instituţii, sens în care, la data de 01.08.2005 a fost înfiinţată Direcţia de Combatere a Marii Criminalităţi Economico – Financiare din cadrul Direcţiei Generale de Combatere a Criminalităţii Organizate, iar începând cu data de 01.08.2008 a fost reorganizată sub denumirea de Direcţia de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor

1.2. Procedura administrativă şi judiciară în cazul infracţiunii de spălare a banilor

procedura administrativă - în cazul infracţiunii de spălare a banilor există o procedură administrativă prealabilă în cazul căreia se procedează la identificarea clienţilor şi la prelucrarea informaţiilor referitore la comiterea faptei.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art.3 din Legea 656/2002 de îndată ce salariatul unei persoane juridice sau una dintre persoanele fizice prevăzute la art. 8 din lege, stabilite ca entităţi raportoare, are suspiciuni că o anumită operaţiune financiară ce urmează a se derula are ca scop realizarea unei activităţi de conferire a aspectului de legalitate, ce face parte integrantă din latura obiectivă a infracţiunii de spălare a banilor, va informa persoana desemnată conform art.14 alin.1 din cadrul instituţiei respective, iar aceasta la rândul său va sesiza imediat Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor.

45

Urmare a solicitării primite, dacă Oficiul consideră necesar şi in mod întemeiat identifică elemente specifice unei tipologii relaţionate activităţii de spălare a banilor, poate dispune, motivat, suspendarea efectuării respectivei tranzacţii pe o perioadă de 48 de ore.

Dacă după această perioadă de 48 de ore se consideră, de către aceeaşi instituţie că perioada de timp a fost insuficientă pentru efectuarea de verificări şi cercetări specializate poate solicita în mod motivat o singură dată, înainte de expirarea acestui termen, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prelungirea cu cel mult 72 de ore.

procedura judiciară – în momentul în care din datele existente în legătură cu o anumită tranzacţie se constată că există indicii temeinice referitoare la comiterea unei infracţiuni de spălare a banilor se trece la etapa jurisdicţională, respectiv sesizarea PÎCCJ, după caz a DNA, DIICOT sau a organului competent.

Infracţiunile prevăzute de Legea nr. 656/2002 se supun regulilor de procedură obişnuită de urmărire şi judecată, astfel că în materie se va aplica regula dreptului comun.

Secţiunea II. Metode şi tehnici de investigare a infracţiunii de spălare a banilor 2.1. Culegerea de informaţii, analiza şi valorificarea acestora, investigarea înscrisurilor Metodele, tehnicile, procedeele şi instrumentele folosite pentru culegerea, verificarea,

evaluarea şi valorificarea informaţiilor sunt într-o continuă perfecţionare şi adaptare în funcţie de evoluţia şi dinamica fenomenului infracţional.

Practica demonstrează că nu poate exista o organizaţie fără un minim necesar de informaţii, fără informarea membrilor săi şi că succesul demersurilor pe care le iniţiază depinde în primul rând de rezolvarea problemei informaţiilor. Informaţia facilitează accesul la cunoaşterea realităţii, fără cunoaşterea acesteia, acţiunile unei colectivități sunt sortite eşecului. Cunoaşterea înseamnă putere, iar persoana care deţine informaţii are un ascendent asupra celor pentru care datele respective sunt necesare.

Conform prevederilor art. 26 alin. 1 pct. 6 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi

funcţionarea Poliţiei Române38

, poliţia culege informaţii în vederea cunoaşterii, prevenirii şi combaterii infracţiunilor, precum şi altor fapte ilicite.

Luarea unei decizii trebuie să se întemeieze pe informaţi clare, complete şi verificate, în caz contrar decizia nu va conduce la atingerea obiectivului propus.

În ceea ce priveşte investigarea fraudei care prejudiciază bugetul comunitar, putem aprecia că succesul unor astfel de acţiuni depinde de valoarea şi consistenţa informaţiilor. Valoarea unei informaţii constă în veridicitatea ştirii sau comunicării furnizate despre realitatea ce ne interesează.

Activitatea de culegere a informaţiilor se desfăşoară de regulă în secret având scopul de a procura, verifica şi valorifica date şi informaţii necesare organelor competente în vederea prevenirii şi descoperirii infracţiunilor, ori pentru documentarea activităţii infracţionale a

persoanelor suspecte39. În domeniul criminalităţii specifice spălării banilor, informaţiile de interes operativ se

pot referii la: spălarea banilor proveniţi din contrabandă şi evaziune fiscală, spălarea banilor proveniţi din restituirile ilegale de TVA ca urmare a achiziţionării mijloacelor fixe, spălarea banilor proveniţi din restituirile ilegale de TVA ca urmare a operaţiunilor de export fictive etc.

Activitatea de analiză a informaţiilor se referă la culegerea şi utilizarea informaţiilor în scopul sprijinirii procesului de luare a deciziilor.

38

Publicată în M. Of. nr. 305 din 9 mai 2002 39

Persoanele despre care există date şi informaţii că pregătesc, comit sau au comis infracţiuni sau alte

fapte antisociale

46

Exploatarea, valorificarea sau folosirea informaţiilor reprezintă de fapt finalitatea întregii analize a informaţiilor. Acestea sunt culese, stocate şi procesate pentru rezolvarea problemelor, luarea deciziilor, pronosticare etc.

Activitatea de cercetare a înscrisurilor reprezintă un domeniu specific de activitate al experţilor criminalişti şi are drept scop depistarea contrafacerii de documente şi identificarea persoanelor după scris, deoarece de multe ori în practică autorităţile judiciare identifică asemenea categorii de înscrisuri c au fost folosite de fraudatori şi spălători de bani la „justificarea” şi crearea aparenţei de legalitate cu privire la resursele financiare sau bunurile deţinute.

2.2. Accesarea sistemelor informatice, punerea sub supraveghere, interceptarea sau

înregistrarea comunicaţiilor Înregistrările audio sau video, ca mijloc de acţiune în culegerea de informaţii şi

obţinerea de probe pentru combaterea infracţiunilor de spălarea banilor, dar nu numai pentru acest tip de infracţiuni, constituie un subiect de discuţii controversat, atât la nivel naţional cât şi internaţional.

În acelaşi timp înregistrările audio şi video sunt mijloace de probă facile şi relevante. Curtea Europeană de Justiţie, de regulă, în cazuistica soluţionată, atunci când au fost

utilizate aceste mijloace, de organele de stat, autorizate de factorii în drept, a relevat ca primordial, principiul respectării vieţii intime, de familie şi private.

Legiuitorul român, în consens cu legislaţia europeană în domeniu, abordează problema înregistrărilor audio şi video numai prin prisma obţinerii unor mijloace de probă de către organele abilitate de stat pentru a fi administrate în instanţă.40

Referitor la activitatea de accesare a sistemelor electronice de corespondenţă şi interceptarea mijloacelor de comunicare şi la condiţiile în care se poate aceasta realiza Codul de procedură penală reglementează în mod expres prin dispoziţiile art. 961 - . 966 modul în care această activitate se poate realiza în mod legal.

Interceptările şi înregistrările unor convorbiri sau comunicări, pe bandă magnetică sau pe orice alt tip de suport, sunt condiţionate, cumulativ, de:

autorizarea motivată a instanţei

durata măsurii – maximum 30 de zile, condiţiile în care poate fi prelungită – respectiv, generic, „motive temeinic justificate

40

Astfel, potrivit art.91 Cod proc. pen. privind înregistrarea convorbirilor, înregistrările pe bandă magnetică

a unor convorbiri, efectuate cu autorizarea motivată a procurorului desemnat de prim-procurorul

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel în cauzele şi în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau

indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infacţiuni pentru care urmărirea penală se face din

oficiu, iar interceptarea este utilă pentru aflarea adevărului, pot servi ca mijloc de probă, dacă din conţinutul

convorbirilor înregistrate rezultă fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului.

În alineatul 2 al aceluiaşi articol se arată durata pentru care se dă autorizarea, iar în alineatul următor

se precizează că înregistrările prevăzute la alin. 1 pot fi făcute şi la cererea motivată a persoanei vătămate

privind comunicările ce-i sunt adresate, cu autorizarea procurorului anume desemnat de procurorul general.

În art.91 Cod proc. pen. privind certificarea înregistrărilor se menţionează procedura de urmat de

către organul de urmărire penală în legătură cu aflarea adevărului.

Art.91 Cod proc. pen. referitor alte înregistrări precizează că modalităţile şi condiţiile de efectuare a

înregistrărilor arătate în alineatele precedente sunt aplicabile şi în cazul oricărei alte înregistrări a

convorbirilor pe bandă magnetică, autorizate conform legii. Înregistrările de imagini sunt reglementate de

art.91 Cod proc. pen., în care se arată că dispoziţiile art.91 sunt aplicabile şi în cazul înregistrării de

imagini, iar procedura de certificare a acestora este cea prevăzută de art.91, cu excepţia redării în formă

scrisă, după caz.

47

cazurile care permit luarea unei asemenea măsuri sunt prevăzute limitativ în Codul de procedură penală.

2.3. Activităţile de informaţii şi investigaţii desfăşurate de investigatorul sub acoperire Instituţia investigatorului sub acoperire a fost introdusă expres în legislaţia română prin

art.21 din Legea41nr.143 din 26 iulie 2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului42 nr.43 din 4 aprilie 2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie.

Această instituţie a fost preluata şi de alte legi speciale, cum ar fi Legea nr.78/200043privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, Legea nr.678/200144 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane, Legea nr.39/200345 privind prevenirea şi combaterea crimei organizate şi Legea nr.656/2002 cu modificările şi completările ulterioare.

Ulterior prin Legea nr.281/200346 şi Legea nr.356/200647 a fost modificat Codul de procedură penală, ocazie cu care au fost introduse art. 224, ind.1-224, ind.4 care reglementează instituţia investigatorului sub acoperire.

Agentul acoperit sau agentul provocator ori investigatorul acoperit, cum mai este desemnat în doctrina şi legislaţia penală, desemnează persoana care desfăşoară în mod conştient o acţiune de instigare spre a-l atrage în cursă pe cel instigat şi a dovedi că acesta este o persoană necinstită, oricând pretabilă la săvârşirea unei infracţiuni.

Investigatorii sub acoperire sunt lucrători operativi ai poliţiei judiciare si pot fi folosiţi numai pe o perioadă determinată.

Autorizarea folosirii investigatorului acoperit este de competenţa exclusivă a procurorului şi aceasta are loc numai în faza urmăririi penale, nu şi a judecaţii, scopul acesteia fiind identificarea autorilor şi obţinerea mijloacelor de probă.

2.4. Folosirea martorului protejat şi a investigatorului specializat Martorul protejat este martorul, membrii familiei sale ori persoanele apropiate acestuia

incluse în programul de protecţie a martorilor, conform legii48

.

41

Publicată în Monitorul Oficial nr.362 din 3 august 2000, cu modificările şi completările aduse de : Legea

nr.169 din 10 aprilie 2002, Legea nr.39 din 21 ianuarie 2003, Legea nr.522 din 24 noiembrie 2004. 42

Publicată în Monitorul Oficial nr.244 din 11 aprilie 2002 cu modificările şi completările aduse de : Legea

nr.503 din 11 iulie 2002, Legea nr.161 din 19 aprilie 2003, Ordonanţa de Urgenţă nr.102 din 24 octombrie

2003, Legea nr.26 din 05 martie 2004, Ordonanţa de Urgenţă nr.24 din 21 aprilie 2004, Ordonanţa de

Urgenţă nr.103 din 16 noiembrie 2004, Legea nr.601 din 16 decembrie 2004, Legea nr. 247 din 19 iulie

2005, Ordonanţa de Urgenţă nr.120 din 1 septembrie 2005, Ordonanţa de Urgenţă nr.134 din 29 septembrie

2005, Legea nr.383 din 16 decembrie 2005,Legea nr.35 din 1 martie 2006, Legea nr.54 din 9 martie 2006,

Ordonanţa de Urgenţă nr.27 din 29 martie 2006. 43

Publicată în Monitorul Oficial nr.219 din 18 mai 2000, cu modificările şi completările aduse de:

Ordonanţa de Urgenţă nr.83 din 29 august 2000, Ordonanţa de Urgenţă nr.43 din 4 aprilie 2002, Legea

nr.161 din 19 aprilie 2003, Legea nr.521 din 24 noiembrie 2004, Ordonanţa de Urgenţă nr.124 din 6

septembrie 2005. 44

Publicată în Monitorul Oficial nr.783 din 11 decembrie 2001, cu modificările şi completările aduse de:

Ordonanţa de Urgenţă nr.143 din 24 octombrie 2002, Legea nr.39 din 21 ianuarie 2003, Ordonanţa de

Urgenţă nr.79 din 14 iulie 2005, Legea nr.287 din 11 octombrie 2005. 45

Publicată în Monitorul Oficial nr.50 din 29 ianuarie 2003. 46

Publicată în Monitorul Oficial nr.468 din 1 iulie 2003. 47

Legea nr.356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală precum şi pentru

modificarea altor legi(M.Of.nr.677 din 7 august 2006) 48

Baza legală a instituirii martorului protejat se află în Legea nr. 682 din 19 decembrie 2002 publicată în

M.O. nr. 964 din 28 decembrie 2002 şi Legea nr. 565 din 16 octombrie 2002 privind ratificarea Convenţiei

48

Referitor la această categorie de subiecţii precizăm faptul că legiuitorul nu face distincţii privind calitatea procesuală potrivit legii române, incluzând în sfera martorului protejat, martorii, inculpați ori condamnaţi în altă cauză.

Condiţii: martorul, pentru a beneficia de Programul de protecţie trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:

să existe o acţiune judiciară indiferent de faza procesual (preventivă, acte premergătoare, urmărire penală, judecată);

să se fi comis o infracţiune gravă, să existe date certe că s-ar putea comite o astfel de faptă, să existe pericolul producerii unor prejudicii deosebite ori necesitatea recuperării acestora în cazul în care s-au produs;

martorul să fi furnizat astfel de informaţii sau date organelor judiciare ori să fie de acord să le furnizeze;

viaţa ori integritatea fizică a martorului, familiei sale ori persoanelor apropiate să fie puse în pericol urmare a depoziţiilor făcute sau ce urmează a fi făcute;

martorul să dea acordul scris, să nu emită pretenţii contrare legii şi să respecte Programul de protecţie;

magistratul să accepte solicitarea. 2.5. Controlul financiar-fiscal şi supravegherea conturilor bancare şi/sau asimilate

acestora În activitatea de investigare a infracţiunilor de spălare a banilor, controlul financiar-fiscal

şi exploatarea informaţiilor din documentele de expertiză financiar-contabilă şi tehnică, reprezintă activităţi de bază ale probatoriului în cauzele de acest gen. Putem vorbi de o conexitate obiectivă a acestor activităţi, de a cărei concretizare depinde încadrarea juridica a infracțiunilor ce se comit în acest domeniu.

Controlul economico-financiar şi expertiza contabilă asigură cunoaşterea temeinică şi detaliată a circuitelor financiare prin intermediul cărora reţelele specializate în spălarea banilor disimulează provenienţa ilicită a bunurilor supuse procesului de albire. Controlul economic-financiar şi expertiza contabilă trebuie să facă judecăţi de valoare sau de conformitate, interpretând stările de lucruri sau realităţile constatate, printr-o raportare continuă a acestora la normele juridice în vigoare, la obiectivele de atins, la metodologiile sau regulile de desfăşurare prestabilite.

Referitor la activitatea de supraveghere a conturilor bancare şi a conturilor asimilate acestora conform Legii nr. 656/2002 atunci când sunt indicii temeinice cu privire la săvârşirea uneia dintre infracţiunile prevăzute de lege, în scopul strângerii de probe sau al identificării făptuitorilor, procurorul poate dispune pentru o durată de cel mult 30 de zile punerea sub supraveghere a conturilor bancare.

Această activitate rezidă în comunicarea tuturor tranzacţiilor care au loc în conturile bancare, la societăţi de servicii de investiţii financiare sau la fondurile de investiţii.

Datele şi documentele primite de la instituțiile bancare sunt valorificate de procuror în activitatea de urmărire penala cu respectarea strictă a secretului profesional.

Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate publicată în M.O. nr. 813 din 8

noiembrie 2002.

49

2.6. Livrarea supravegheată a sumelor de bani Livrarea supravegheată a sumelor de bani se efectuează în conformitate cu prevederile

Legii nr. 656/2002, a Convenţiei Naţiunilor Unite din 1988, ratificată prin Legea nr. 118/1992 şi a Codului de Procedură Penală.

Livrarea supravegheată este o metodă conspirată folosită de instituţiile sau agenţiile de aplicare a legii abilitate în acest sens, cu autorizarea şi sub controlul procurorului, care constă în promiterea trecerii sau circulaţiei pe teritoriul ţării de sume de bani în scopul identificării circuitelor financiare şi a persoanelor implicate în asemenea operaţiuni în ţara de destinaţie, stabilite informativ sau prin surse oficiale.

Apreciem că livrarea supravegheată a sumelor de bani ca metodă investigativă,

poate fi folosită concomitent cu celelalte metode investigative prevăzute de Legea

nr.656/2002, respectiv: folosirea martorului protejat, a investigatorilor sub acoperire sau

cu identitate reală, a înregistrărilor audio, video şi a sistemelor de telecomunicaţii sau

informatice, precum şi supravegherea conturilor bancare şi conturilor asimilate acestora. Secţiunea III. Dificultăţi în activitatea de cercetare a cauzelor privind spălarea banilor Din actele premergătoare efectuate de ofiţerii de poliţie judiciară în cauzele de spălare a

banilor au rezultat o serie de aspecte care fac ca soluţionarea acestora să necesite un volum mare de activitate şi implicit o durată de timp mult mai mare decât în cauzele clasice.

În activitatea de cercetare penală se întâmpină dificultăţi cu privire la probarea infracţiunilor predicat şi a celor de spălare a banilor, fiind absolut necesar ca cercetarea acestui complex de infracţiuni să se facă simultan, având în vedere că acestea sunt conexe.

În ceea ce priveşte subiectul activ al infracţiunii de spălare a banilor, de cele mai multe ori nu se găseşte în situaţia de a fi şi autor al infracţiunii predicat, aflându-se în relaţii de asociere cu unul sau mai mulţi autori de infracţiuni generatoare de bani murdari, fapt ce necesită probarea înţelegerii dintre participanţii la întreg procesul de spălare a banilor

CAPITOLUL VI. MANAGEMENTUL STRATEGIC ŞI OPERAŢIONAL AL PREVENIRII ŞI COMBATERII

SPĂLARII BANILOR Secţiunea I. Managementul strategic al prevenirii şi combaterii spălării banilor 1.1. Consideraţii generale privind managementul strategic al României în domeniul

prevenirii şi combaterii spălării banilor În ţara noastră managementul este privit din perspectiva ştiinţei, artei şi stării de spirit.

Unii autori vorbesc de aceşti trei termeni ca fiind dimensiuni ale managementului. Noi am optat să definim aceşti termeni ca fiind abordări ale managementului (perspective din care managementul poate fi înţeles în întregul lui). În realitate nu putem separa aceste perspective unele de altele. Ele se prezintă ca un tot fără de care managementul nu ar fi complet.

Noi considerăm ca managementul este o sinteză din cele trei perspective, în condiţiile în care stilurile de management sunt diferite şi chiar dacă majoritatea sunt eficiente. Poţi să atingi o eficienţă adoptând stiluri diferite, dar sinteza celor trei perspective construieşte managementul ca un „tot”.

Prin prisma investigării infracţiunilor de spălare a banilor, considerăm că managementul este arta şi ştiinţa de a-i face pe alţii să acţioneze în aşa fel încât să se atingă obiectivele unei organizaţii; este procesul de statuare şi îndeplinire a obiectivelor, prin realizarea unor funcţii de bază, specifice, în dirijarea şi utilizarea resurselor umane, materiale şi financiare ale organizaţiei.

Identificarea şi delimitarea funcţiilor managementului au o mare importanţă, atât teoretică cât şi practică, deoarece ansamblul integrat al acestora defineşte conţinutul procesului

50

managerial. Prin funcţie a managementului se înţelege un concept de bază elaborat de teoria managementului şi care include acţiuni care se succed într-o anumită ordine în timp relativ independente şi care pot fi grupate.

Pentru activitatea de investigare a infracţiunii de spălare a banilor, considerăm că principalele funcţii manageriale sunt: planificarea, organizarea, conducerea şi controlul.

Combaterea infracţiunilor de spălare, sub aspectul managementului strategic al României în domeniul de referință, este un obiectiv ce decurge din acţiunea complexă de combatere a criminalităţii organizate, fiind cuprins în strategiile naţionale de dezvoltare durabilă şi de securitate a României.

1.2. Analiza strategică efectuată de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a

Spălării Banilor Ca autoritate de supraveghere şi reglementare de Oficiul Naţional de Prevenire şi

Combatere a Spălării Banilor are ca principale obiective ale analizei financiare strategice în ceea ce priveşte fenomenul de spălare a banilor următoarele direcţii de acţiune:

realizarea de analize şi studii pentru a putea identifica metodele folosite şi tipologiile de spălare a banilor;

de a generaliza informaţiile referitoare la tipologiile de spălare a banilor şi tendinţele fenomenului atât agențiilor de aplicare a legii cât şi entităţilor raportoare şi autorităţilor de supraveghere prudenţială;

de a stabili domeniile şi zonele geografice vulnerabile activităţilor de spălare a banilor şi de a identifica infracţiunile generatoare de bani murdari specifice acestora;

oferirea de sprijin inițiativelor organizaţiilor internaţionale în legătură cu investigarea unor cauze complexe cu caracter transfrontalier;

Secţiunea II. Managementul operaţional al prevenirii şi combaterii spălării banilor 1.1. Analiza tactică a situaţiei financiare a persoanelor fizice şi juridice implicate în

operaţiuni de spălare a banilor Managementul operaţional al investigării spălării banilor nu poate fi asigurat în condiţii

corespunzătoare fără cunoaşterea sistematică a modului în care se desfăşoară întregul proces de analiză financiară şi cercetare penală din cadrul ONPCSB, respectiv al Parchetului şi Poliţiei. În acest fel, managerul poate aprecia, la perioade optime, modul în care se reflectă condiţiile, nivelurile şi criteriile specifice în procesul managerial al combaterii spălării banilor şi poate interveni la timp pentru prevenirea si combaterea fenomenului de spălare a banilor.

Întregul proces managerial al combaterii spălării banilor este un proces de însuşire, înţelegere şi transmitere a informaţiei financiare. Momentul central este decizia. Adoptarea deciziei generează dispoziţia, care se transmite la executanţi sub formă de planuri, sarcini, ordine şi le serveşte ca impuls spre acţiuni coordonate şi orientate spre scopuri manageriale precise.

Perfecţionarea sistemului informaţional referitor la managementul combaterii spălării banilor care prejudiciază bugetul consolidat al statului trebuie să fie o preocupare majoră. Acest fapt presupune renunţarea la metodele tradiţionale.

Considerăm necesar ca managerii să dobândească cunoştinţe despre organizarea şi funcţionarea sistemului informaţional îndeosebi cu privire la: definirea surselor de informaţii, sistemul, circuitul acestora între agenţiile de aplicare a legii cu atribuţii în domeniul combaterii spălării, mijloace tehnice folosite etc.

51

1.2. Managementul investigativ al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism

Aşa cum am precizat anterior, sistemul instituţional implicat în combaterea spălării banilor în România include organele judiciare cu competenţă în cercetarea, urmărirea penală şi judecarea cauzelor privind spălarea banilor (DIICOT; Direcţia Naţională Anticorupţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, parchetele ordinare de pe lângă instanţele competente), precum şi autorităţi implicate în lupta antifraudă (Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Garda Financiara, DLAF, Oficiul National pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, Banca Naţională a României).

În cazul infracţiunilor de spălare a banilor, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de procuror.

Specialiştii în domeniul investigării fraudelor financiare şi a activităţilor de spălare de bani recunosc dificultatea descoperirii şi investigării manoperelor frauduloase şi infracţiunilor grave care se petrec în sistemul pieţei financiare.

Toţi specialiştii recunosc dificultatea în a trasa anumite criterii de identificare a fraudei şi implicit a activităţilor de spălare de bani, în forma lor incipientă ca şi consecinţele deosebit de grave ale unor asemenea fapte asupra economiilor naţionale şi entităţilor prejudiciate.

O primă regulă este dată de necesitatea cooerării instituţionale între DIICOT, ca unitate de parchet specializată în investigarea acestor categorii de infracţiuni, şi celelate autorităţi ale statului cu atribuţii în domeniu:

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală de Inspecţie Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - pentru stabilirea legalităţii şi realităţii înregistrărilor în evidenţele contabile a veniturilor, cheltuielilor şi operaţiunilor comerciale în baza cărora s-a calculat plata taxelor şi impozitelor ori s-a solicitat şi restituit TVA;

Compania Naţională "Imprimeria Naţională" - pentru realizarea unor acţiuni comune de instruire a cadrelor proprii pentru depistarea cu operativitate a imprimatelor de marcare şi a documentelor financiar-contabile contrafăcute;

Autoritatea Naţională a Vămilor, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu privire la situaţia operaţiunilor de comerţ exterior ( când se impune vor fi ridicate documente atât de la organele vamale cât şi de la comisionarii vamali);

Direcția Generala de Tehnologie a Informaţiilor. Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Informaţii Externe - pentru realizarea

schimbului de informaţii referitor la fapte şi persoane care sunt implicate în operaţiuni de spălare a banilor şi finanţarea actelor de terorism şi care pot aduce atingere siguranţei naţionale;

Inspectoratul General pentru Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei; Banca Naţională a României etc. CAPITOLUL VII. ANALIZA CRIMINOLOGICĂ A FENOMENULUI DE SPĂLARE A BANILOR Secţiunea I. Condiţii favorizatoare şi cauze generatoare spălării banilor 1.1. Factori criminogeni În România, după o lunga perioada de timp de tranziţie la economia de piaţă şi

aderarea la Uniunea Europeana, simbioza mediul economic cu cel politic, generează condiţiile favorabile manifestării fenomenului spălării banilor. După această perioadă constatăm profesionalizarea infractorilor în domeniul criminalităţii economico-financiare, care dispun de resurse intelectuale, logistice şi economice pentru atingerea scopurilor infracţionale.

52

Investigarea şi cercetarea cazurilor de spălare a banilor în perioada ultimilor ani, evidenţiază repulsia reprezentanţilor sistemului economic şi politic din România faţă de acţiunile pozitive de construcţie normativă şi instituţională în scopul eficientizării organelor judiciare. Această stare de fapt este evidentă atunci când sunt anchetaţi demnitari sau alţi exponenți ai sistemului economic sau politic. Atât construcţia sistemului economic cât şi cel politic din România au aceiaşi temelie relaţională, girată de grupurile de interese economice. Problema incompatibilităţilor este formală deşi cuprinsă într-un tipar legal, dar numai pentru a corespunde şablonului scriptic european.

1.2. Personalitatea infractorului specializat în operaţiuni de spălare a banilor Persoanele fizice care au făcut obiectul unor investigaţii privind spălarea banilor sunt de

diverse naţionalităţi şi provin din majoritatea mediilor sociale (comunitatea oamenilor de afaceri, administraţia centrală/locală, societatea civilă etc).

Relevant este faptul că unii dintre aceştia au legături directe sau sunt interpuşi ai persoanelor cu funcţii decizionale sau executive din spectrul politico-instituţional central sau local implicat în gestionarea banilor publici.

Constatări similare se pot face în cazul acţionariatului persoanelor juridice la nivelul cărora s-a observat predilecţia pentru săvârşire de infracţiuni generatoare de bani murdari, în special prin intermediul societăţilor comerciale care funcţionează după principiul firmelor fantomă.

Infractorul financiar este o noţiune specie a noţiunii generice de infractor, diferenţa specifică fiind constituită din domeniul în care acţionează, respectiv sfera economică şi financiară, fiscală sau bancară prin care prejudiciază atât bugetul consolidat al statului cât şi

bugetul european. Scopul urmărit de el este obținerea ilegală de bunuri49, urmată de schimbarea sau transferul acestora, în vederea ascunderii adevăratei provenienţe a acestora.

Motivaţia acestui tip de infractor, cu totul special, se caracterizează în principal prin dorinţa de câştig, de obţinere a unor avantaje materiale cât mai mari.

Secţiunea II. Dimensiunea statistică a spălării banilor în România 2.1. Statistica ONPCSB ONPCSB este unitatea de informaţii financiare din România, care funcţionează in baza

Legii speciale 656/2002 pentru prevenirea si combaterea spălării banilor. De asemenea, Oficiul are atribuţiuni si pe linia combaterii finanţării terorismului.

Întreaga activitate a Oficiului este cuantificată în situațiile statistice întocmite sub monitorizarea Plenului Oficiului şi de care se ţine cont în inițiativele legislative ale Guvernului şi în politica de cooperare internaţională. Aceste statistici sunt asemănătoare statisticilor unui veritabil serviciu poliţienesc,cuprinzând evidente de la dinamica informaţiilor la concretizarea acestora în analize financiare care sunt utile în activitatea de cercetare penală a cauzelor de spălare a banilor.

Sub aspectul culegerii de informaţii, Oficiul, prin sistemul specific de organizare şi funcţionare primeşte în principal trei categorii de informaţii de la entităţile raportoare:

rapoarte privind operaţiunile cu numerar mai mari decât echivalentul a 15000

euro;50

rapoarte privind transferurile externe mai mari decât echivalentul a 15000 euro;

rapoarte de tranzacţii suspecte;

49

art.2.lit.b din Legea nr.656/2002,cu modificările şi completările ulterioare. 50

OUG.nr.53/2008 privind modificarea şi completarea Legii nr.656/2002

53

2.2. Statistica DIICOT şi a Ministerului Justiţiei Din analiza indicatorilor statistici aparţinând Ministerului Justiţiei şi Direcţiei de

Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, se poate observa o tendinţă de creştere, în special al numărului de rechizitorii întocmite în care s-a reţinut în sarcina inculpaţilor şi săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

În perioada 2000 – 2001, se poate observa că a fost întocmit un singur rechizitoriu, în care s-a obţinut condamnare un an mai târziu, aceste rezultate slabe datorându-se, în special faptului că O.N.P.C.S.B., deşi înfiinţat în anul 1999, a devenit operaţional abia la sfârşitul acelui an, când au fost întocmite şi primele sesizări cu privire la persoane suspecte a fi implicate în operaţiuni de spălare a banilor.

Din totalul sesizărilor făcute de parchete instanţelor de judecată, au fost condamnate definitiv pentru infracţiunea de spălare a banilor în această perioadă, un număr de 26 de persoane, din care 23 în anul 2003.

În perioada 2004 – 2006, pe fondul creşterii numărului de procurori şi poliţişti specializaţi în combaterea infracţiunilor de spălare a banilor la nivel naţional, s-a reuşit sesizarea instanţelor prin rechizitorii într-un număr de 61 de dosare penale complexe. Această creştere semnificativă a fost însă marcată de un regres considerabil în privinţa condamnărilor date de instanţele de judecată, numărul acestora fiind de 16.

În anul 2007, la nivelul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - din cadrul PICCJ, au fost soluţionate un număr total de 432 de cauze, ceea ce reprezintă o creştere de 141,3%, faţă de anul 2006 când au fost soluţionate un număr de 179 cauze. Dintre acestea au fost soluţionate cu rechizitoriu un număr de 22, dispunându-se trimiterea în judecată a unui număr de 85 inculpaţi din care 30 arestaţi în sarcina cărora s-a reţinut şi săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.

CAPITOLUL VIII. CONCLUZII ŞI PROPUNERI PRIVIND PREVENIREA ŞI COMBATEREA SPĂLĂRII BANILOR 1. Piaţa de capital. Imperfecţiunile identificate în sistemul actual de încriminare a infracţiunilor specifice

domeniului investigat sunt de natură a slăbi potenţialul instituţiilor abilitate sa le prevină şi să le combată.

De aceea, considerăm ca atenţia specialiştilor în domeniu ar trebui să vizeze următoarele modificări legislative:

transformarea unor fapte reglementate drept contravenţii în Legea 297/2004 în infracţiuni, deoarece gradul de pericol social pe care acestea îl prezintă nu justifică menţinerea unui asemenea grad de sancţionare;

clarificarea definirii unor termeni specifici tranzacţiilor ce se derulează pe piaţa de capital;

stabilirea cu mai multă claritate a rolului de autoritate de supraveghere şi control pentru Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare deoarece se poate constata că aceasta nu a reuşit până în prezent să stabilească un raport corespunzător între favorizarea pieţei şi protecţia investitorilor. Prudenţa excesivă manifestată în unele situaţii a frânat dezvoltarea în promovarea unor proiecte prin implementarea unor noi instrumente de tranzacţionare (ex.: warante, dreptul de subscriere, cambii, etc.) şi în campania de informare a populaţiei).

54

Reglementarea unui cadru legislativ care să permită cooperarea între structurile informative şi cele de investigaţii pentru documentarea afacerilor ilegale relaţionate pieţei de capital;

Reglementarea unui cadru legislativ care să permită o cooperare mult mai activă între structurile de investigaţii şi procurorii chemaţi să supravegheze activitatea de cercetare penală, încă din faza actelor premergătoare începerii urmăririi penale, în special în cauzele cu o complexitate deosebită;

2. Activitatea de monitorizare, prevenire şi combatere a spălării banilor Legislaţia româna a preluat dispoziţiile internaţionale privind cadrul general de

reglementare a combaterii finanţării terorismului şi spălării banilor. Astfel, infracţiunea de spălare a banilor este reglementată în forma prevăzută în a III-a Directivă a Parlamentului

European şi a Consiliului Uniunii Europene 2005/60/CE, precum şi în Convenţia de la Varşovia51 din 16 mai 2005-privind spălarea,descoperirea,sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului, însă în continuare se impune adoptarea măsurilor necesare pentru implementarea noilor reglementări adoptate.

Prin modificarea survenită odată cu apariţia Legii nr.656/2002, pentru existenţa infracţiunii de spălare a banilor a fost eliminată lista infracţiunilor predicat din care să provină banii sau bunurile a căror provenienţă trebuie disimulată, în sensul că orice infracţiune poate fi considerată faptă generatoare de bani murdari. De asemenea, în legislaţia română infracţiunea de spălare a banilor nu este condiţionată nici de prevederea existentă în alte legislaţii, ca infracţiunea predicat să fie o infracţiune gravă. Situaţia premisă în cazul infracţiunii de spălare a banilor este săvârşirea unei infracţiuni din care să provină bunurile care sunt supuse procesului de spălare.

3. Crima organizată La începutul mileniului III, după mai multe decenii de acumulări şi transformări, ţările

puternic dezvoltate construiesc cadrul social, economic, cultural şi politic al unei noi civilizaţii. În acelaşi timp, mai mult ca oricând, lumea de astăzi este confruntată cu un inamic nou,

„crima strategică”, care este o combinaţie de crimă organizată, trafic de droguri şi acte terorism, cu o întindere şi conţinut larg ce ameninţă grav puterea legitimă a statelor.

Exponenţii acestor activităţi criminale şi-au creat propriul lor imperiu fără graniţe, speculând cu tenacitate şi imaginaţie orice disfuncţie din interiorul statelor, fie ele bogate sau sărace. La nivel planetar se apreciază că se realizează, anual, afaceri ilicite al căror produs

financiar depăşeşte 1200 miliarde dolari52. În activitatea lor, organizaţiile criminale transnaţionale ameninţă suveranitatea

naţională şi autoritatea statelor, valorile democratice şi instituţiile publice, economiile naţionale şi procesele de democratizare din ţările aflate în plin proces de reconstrucţie a sistemului de valori sociale. Aceste organizaţii sunt flexibile, sofisticate, uşor adaptabile la orice situaţie şi acţionează după strategia companiilor multinaţionale, extinzându-şi permanent alianţele şi acordurile în scopul obţinerii unui acces mai larg la „know-how", a asigurării unei mai bune protecţii faţă de autorităţile naţionale, diminuării riscurilor şi creării de noi oportunităţi pentru activităţile lor ilegale.

Crima organizată transfrontalieră reprezintă poate cea mai puternică ameninţare contemporană la adresa securităţii statelor lumii, iar reţelele transnaţionale nu pot fi destructurate fără conjugarea unor măsuri unitare din partea tuturor autorităţilor specializate în ofensiva anti-infracţională.

51

ratificată de Parlamentul României prin Legea nr.420 din 22 noiembrie 2006 52

Informare G:A:F:I: 2006

55

Fenomenul criminalităţii are o dimensiune naţională (respectiv suma infracţiunilor ce se produc pe teritoriul unui stat şi nu comportă aspecte de cooperare infracţională transnaţională) şi o dimensiune transnaţională (respectiv suma infracţiunilor care se comit şi se consumă prin cooperarea dintre infractorii care acţionează pe teritoriul mai multor state).

4. Sistemul investigativ şi de cooperare pentru prevenirea şi combaterea spălării

banilor Având în vedere standardele internaţionale şi obligaţiile pe care România şi le-a asumat

odată cu adoptarea acestora, analiza situaţiei din România sub aspectul ameninţării reprezentate de fenomenul spălării banilor, opinăm că elementele componente ale Strategiei Naţionale pentru instituirea unui regim eficient de combatere a acestui fenomen, trebuie să se întemeieze pe experienţa internaţională şi să fie completate cu recomandări specifice referitoare la măsurile şi activităţile menite să asigure crearea unor sisteme operaţionale eficiente.

Principiile unei Strategii Naţionale de luptă împotriva spălării banilor ar trebui să vizeze următoarele elemente de bază:

- evitarea limitările impuse de comunitatea internaţională ca urmare a insuficienţei măsurilor luate pentru combaterea acestui fenomen, cu scopul de a crea un sistem eficient de protecţie naţională împotriva spălării banilor, ţinând cont particularităţile statului respectiv.

- măsura în care guvernele sunt pregătite pentru o adoptare completă sau secvenţială, care depinde de poziţia acestor guverne faţă de chestiuni ca : ameninţarea pe care o reprezintă acest fenomen, posibilitatea de a acţiona pe baza unor legi adoptate pe scară largă şi de a proteja interesul economic al ţării.

5. Metode şi tehnici de investigare a infracţiunilor de spălare a banilor Considerăm că la nivelul unităţilor din I.G.P.R., trebuie regândit sistemul de culegere a

informaţiilor prin stabilirea unor sarcini clare la nivel organizaţional şi punctarea acestora în grilele ocupaţionale ale ofiţerilor de poliţie judiciară, pe principiul specializării, în cazul nostru - domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor.

Deşii prevăzut în ordinele Ministerului Administraţiei şi Internelor, Planul de căutare a informaţiilor, la nivelul structurilor informative nu mai constituie instrumentul strategic de dinamizare a sistemului investigativ.

În opinia noastră, Planul de căutare a informaţiilor este justificat şi impus de realitatea operativă, dimensiunea reală a prejudiciilor produse atât prin săvârşirea infracţiunilor generatoare cât şi a infracţiunilor de spălare a banilor, fiind mult mai mare decât dimensiunea statistică. Se impune cu necesitate perfecţionarea metodelor de obţinere şi exploatare a informaţiilor de către structurile abilitate în acest domeniu.

Analiza informaţiilor care privesc în general fraudele economico-financiare, în opinia noastră, la nivelul IGPR trebuie efectuată de către specialişti din cadrul Direcţiei de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor şi Direcţiei de Investigare a Fraudelor, care să aibă conexiune on-line cu Unitatea Centrală de Analiză a Informaţiilor. Considerăm utilă în acest sens experienţa structurilor de prevenire şi combatere a criminalităţii economico-financiare din Austria şi Germania, care au în cadrul direcţiilor de profil servicii de analiză a informaţiilor.

Apreciem că livrarea supravegheată a sumelor de bani, poate fi folosită concomitent cu celelalte metode investigative prevăzute de Legea nr.656/2002, respectiv, folosirea martorului protejat, a investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală, a înregistrărilor audio, video şi a sistemelor de telecomunicaţii sau informatice, precum şi supravegherea conturilor bancare şi conturilor asimilate acestora.

56

6. Managementul strategic si operaţional al investigării infracţiunii de spălare a

banilor Dimensiunea strategică nouă este dată în domeniul spălării banilor de recentul Tratat de

Reformă de la Lisabona. Aspectele operaţionale decurg din cele strategice şi au în vedere cunoaşterea, gestionarea şi exploatarea oportunităţilor investigative la nivelul ONPCSB,DIICOT, IGPR, Ministerului Economiei şi Finanţelor, Direcţia Naţională Anticorupţie, Serviciile de Informaţii.

În concluzie, obţinerea efectului corespunzător în lupta împotriva spălării banilor depinde de capacitatea de implementare efectivă a dispoziţiilor în domeniu, dacă va fi dublată de o cooperare inter-instituţională, de specializarea şi perfecţionarea continuă a personalului implicat, soluţiile ce urmează a fi luate trebuind să aibă un impact semnificativ atât în ceea ce priveşte prevenirea, cât şi înlăturarea consecinţelor acţiunilor ilicite.

7. Abordarea criminologică a infracţiunilor de spălare a banilor În opinia noastră, structurile de specialitate, care funcţionează în cadrul Direcţiei de

Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor şi Direcţiei de Investigare a Fraudelor din IGPR, trebuie să aibă compartimente de analiză criminologică şi financiar-operativă, care să direcţioneze activităţile specifice şi de cercetare penală în domeniul investigării infracţiunilor de spălare a banilor.

Având în vedere procesul de integrare a României în Uniunea Europeană, cât şi tendinţa manifestă de a exploata oportunităţile informativ operative şi investigative ale serviciilor poliţieneşti din Statele Membre, dar şi la nivelul european prin desemnarea în Tratatul de la Lisabona a serviciului EUROPOL de a sprijini activităţile investigative şi de cercetare ale viitorului Parchet European în lupta împotriva spălării banilor propunem următoarele:

Reconsiderarea activităţilor investigative pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor, plecând de la aspectul că fenomenul spălării banilor reprezintă o problemă de credibilitate externă a României dar şi o problemă care poate constituii un risc la siguranţa naţională;

Adoptarea de măsuri concrete pentru prevenirea legăturilor simbiotice între mediul financiar-economic, lumea politică şi cea a administraţiei;

Reglementarea conceptului de parteneriat pubic-privat care să asigure schimbul de informaţii şi cooperarea în domeniul declanşării, efectuării şi finalizării de investigaţii şi anchete pe cazuri concrete în care esenţială este ideea de supremaţie a legii, în beneficiul public şi al celui privat. Astfel de parteneriate funcţionează cu succes în unele din Statele Membre UE;

Definirea controlului şi acţiunii poliţieneşti, prevăzute în Legea nr.218/2002 a Poliţiei Române, prin modificarea şi completarea acesteia, având în vedere complexitatea activităţilor specifice pe care le desfăşoară Poliţia Română în domeniul preveniri şi combaterii spălării banilor;

Reglementarea unor proceduri speciale de indisponibilizare a bunurilor spălătorilor de bani, încă din faza actelor premergătoare, pentru cauzele care privesc spălarea banilor şi finanţarea terorismului;

Înfiinţarea în cadrul ONPCSB a unor evidenţe-cazier cu persoanele fizice şi juridice implicate în operaţiuni de spălare a banilor;