Universitatea “ Dimitrie Cantemir ” Târgu-Mureş

Facultatea de Ştiinţe Economice

Specializarea Finanţe-Bănci

Proiect: Drept Comercial

Legislaţia privind spălarea banilor

Îndrumător:

Titular disciplină: Lect. univ. drd. Augustin Vasile Farcaş

Asis. univ. Nicoleta Fărcaş

Student:

FB. anul III

Târgu-Mureş

-2008-

Cuprins

Introducere...................................................................................................................3

Capitolul 1.....................................................................................................................4

Secţiunea 1.1 Scurt istoric al spălării baniilor................................................................................4

Secţiunea 1.2 Necesitatea de a combate spălarea banilor.............................................................5

Capitolul 2.....................................................................................................................5

Secţiunea 2.1 Ce este spălarea banilor?.........................................................................................6

Secţiunea 2.2 Etapele procesului de spălarea banilor...................................................................7

Secţiunea 2.3 Metodele de spălare a banilor..................................................................................9

Subsecţiunea 2.3.1. Reguli de bază ale spălării banilor................................................................9

Subsecţiunea 2.3.2. Tehnici de disimulare a originii ilicite a veniturilor....................................10

Subsecţiunea 2.3.3. Sisteme utilizate în spălarea banilor............................................................11

Secţiunea 2.4. Subiectul spălării banilor.......................................................................................14

Capitolul 3...................................................................................................................15

Secţiunea 3.1 Măsuri luate la nivel internaţional.........................................................................15

Secţiunea 3.2 Legislaţia românească referitoare la spălarea banilor.............................................17

Concluzii......................................................................................................................19

Bibliografie..................................................................................................................20

2

Introducere

Bani „murdari” – o notiune pe cât de inovatoare, pe atât de neclara. În principal, acestia sunt

utilizaţi de către organizaţiile criminale, fie de către alţi subiecţi, ca o modalitate de obţinere a unor

venituri şi de neplată a impozitelor. Este dificil a depista banii „murdari”, din considerentul că

aceştia îmbracă diferite forme, iar forţa distrugătoare a circuitului banilor „murdari” o constituie

fapta numită spălarea banilor.

Însăşi noţiunea „spălarea banilor” este relativ recentă în vocabularul juridic, dar necesitatea

de a ascunde natura sau existenţa unor venituri criminale sau, cel puţin, dubioase apare deja în

secolul al XX-lea.

Spălarea banilor include metode şi procedee ce permit obţinerea în urma activitaţii ilegale a

unor mijloace băneşti sau a altor bunuri şi tăinuirea, deghizarea originii lor, fie acordarea unui aspect

aparent legal sursei acestora. Fapta în cauză devine una dintre cele mai raspândite tipuri de

infracţiuni economice, atât în plan naţional, cât şi internaţional.

Banii „murdari” distrug businessul onest, corup instituţiile statului, constituie un mediu

favorabil dezvoltării corupţiei şi criminalităţii organizate, punând astfel în pericol întregul sistem

economic al statului.

Problema spălării banilor a fost abordată, în mod organizat, în conţinutul Convenţiei

Naţiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, care a fost adoptată

la data de 20 decembrie 1988, la Viena, în contextul sensibilizării comunităţii internaţionale pentru

combaterea traficului de droguri1. Părţile semnatare acestei convenţii, fiind conştiente că traficul

ilicit reprezintă o sursă de câştiguri financiare considerabile, care permit organizaţiile criminale

transnaţionale să penetreze şi să corupă structurile de stat, activităţile comerciale şi financiare

legitime, cât şi societatea la toate nivelurile sale, au adoptat primele măsuri de împiedicare a

acţiunilor de reciclare a fondurilor provenite din comerţul cu droguri.

În foarte scurt timp, sursele de bani murdari, la fel şi posibilitatea de reciclare a acestora,

s-au extins şi astfel importante venituri provenind în principal din activităţi componente ale

economiei subterane sunt infiltrate prin diverse metode în economia reală.

1 Dr. Florescu Viorel, Drept bancar şi valutar, Bucureşti, 20063

Capitolul 1

Secţiunea 1.1 Scurt istoric al spălării baniilor

Desigur, „spălarea banilor”, nu este o activitate nouă, tendinţa de a ascunde originea ilicită a

unor sume şi de a conferii acestora o aparentă legalitate şi implicit onestitate şi respectabilitate

posesorilor acestor sume, are origini vechi. Pot fi amintiţi, în acest context, negustorii şi cămătarii

din Evul Mediu care, pentru a ascunde dobânzile primite pentru împrumuturile ce le atribuiau, în

condiţiile în care biserica catolică interzisese cămătăria, apelau la o gamă variată de trucuri

financiare, care corespund în mare parte şi azi tehnicilor de reciclare a fondurilor.

Termenul de spălare a banilor a început să fie folosit în anii 1920, când în SUA unele grupuri

infracţionale (foarte cunoscuţi ar fi Al Capone şi Bugsy Moran) au deschis spălătorii, fie auto, fie

rufe, care aveau rolul de a spăla „bani murdari”, în fapt să-şi justifice banii proveniţi din diverse

activităţi criminale. Probabil, de la aceste activităţi a rămas şi denumirea de „money laudering”

(spălarea banilor) care în timp a căpătat şi o consacrare juridică.

Descriind pericolul spălării banilor, unii metaforizau cum că aceasta ar fi inima crimei

organizate, adică ceea ce o face să existe.2

În zilele noastre, acestui scop îi folosesc restaurantele fast-food, cazinourile şi societăţile

comerciale ce au la bază numerarul.

Spălarea banilor este un proces complicat care parcurge mai multe etape şi implică multe

persoane şi instituţii. Reciclarea fondurilor este un rpoces complex prin care veniturile provenite

dintr-o activitate infracţională sunt transportate, transferate, transformate sau amestecate cu fonduri

legitime, în scopul de a ascunde provenienţa sau dreptul de proprietate asupra pofiturilor respective3.

Necesitate a de a recicla banii decurge din dorinţa de a ascunde o activitate infracţională. Este cea

mai periculoasă componentă a economiei subterane şi cuprinde: activităţile de producţie, distribuţie

şi consum de droguri, traficul de arme, traficul de materiale nucleare, furtul de automobile,

prostituţia, traficul de carne vie, corupţia, şantajul, falsificarea de monede sau alte valori,

contrabandă, etc.

Activităţile criminale, precum traficul de droguri, de armament, de material nuclear, sunt o

realitate pe care o sesizăm destul de des prin intermeiul unor ştiri de senzaţie, dar în spatele acestor

activităţi circulă sume uriaşe, generatoare de adevărate fluxuri economice financiare.

2 Rancé Pierre, de baynast Olivier, L’Europe judiciaire. Enjeux et perspectives, Paris, Dalloz, 2001, p. 893 Nicolae Cristis, Evaziune fiscală şi spălarea banilor, ed. Hamangiu, 2006

4

Secţiunea 1.2 Necesitatea de a combate spălarea banilor

În ultimii ani a survenit o recunoaştere din ce în ce mai mare a faptului că este esenţial să se

lupte împotriva crimei organizate, că infractorii trebuie opriţi, ori de câte ori este posibil, din a

legitimiza rezultatele activităţilor lor criminale prin transformarea fondurilor din „murdare” în

fonduri „curate”.

Abilitatea de a spăla rezultatele activităţii criminale prin sistemul financiar – bancar este

vitală pentru succesul operaţiilor criminale. Cei implicaţi în astfel de activităţi au nevoie să

exploateze facilităţile oferite de sectorul financiar mondial dacă vor să beneficieze de rezultatele

activităţilor lor. Utilizarea, în scopul spălării banilor, a sistemelor financiar – bancare conduce la

subminarea instituţilor financiare individuale şi, în final, a întregului sistem financiar – bancar. În

acelaşi timp, integrarea crescută a sistemelor financiare mondiale şi îndepărtarea barierelor puse în

faţa mişcării libere a capitalului au crescut uşurinţa cu care banii negri pot fi spălaţi şi complică

procesul de urmărire.

Succesul şi stabilitatea pe termen lung al oricărei instituţii financiare depinde de atragerea şi

păstrarea fondurilor câştigate în mod legitim.

Banii câştigaţi în mod fraudulos au, invariabil, o natură tranzitorie. Ei strică reputaţia şi

descurajează pe investitorul cinstit. Instituţia financiară care este implicat într-un scandal de spălare

de bani va risca acuzarea în instanţă şi pierderea bunei reputaţii pe piaţă.

Spălarea banilor reprezintă un factor major de contaminare a întregii economii. Acest

fenomen poate eroda integritatea instituţiilor financiare ale unei ţări prin influenţarea cererii de

numerar, prin influenţarea nivelului ratei dobânzii şi ratei de schimb valutar şi, în acelaşi timp, poate

genera inflaţia.

Capitolul 2 Termenul de „spălarea banilor”

Atât actele normative naţionale, cât şi cele internaţionale, au păstrat termenul „spălarea

banilor”, acesta fiind mai des utilizat decât expresia „legalizarea veniturilor obţinute pe căi ilegale”.

În acest sens, „spălarea banilor” nu este decât un jargon4 folosit nu doar în limbajul uzual, ci

şi în cel juridic. Ca atare, nu trebuie făcută o interpretare directă a termenului, în sensul că pot fi

4 Mutu Maria , Spălarea banilor – aspecte juridico – penale (teză de doctorat), Chişinău, 20055

legalizaţi doar banii, fapt ce a impus unele state să prevadă în legislaţiile lor naţionale sintagma

„legalizărea veniturilor obţinute pe căi ilegale”. Pentru a nu ajunge la confuzii, expresiile „spălarea

banilor” şi „spălarea veniturilor prin infracţiune” urmează a fi considerate sinonime. Fiecare lege (ca

de altfel şi oricare act normativ) trebuie să aibă un titlu ce ar permite din start stabilirea obiectului

sau şi a relaţiilor pe care le reglementează. Pe lânga aceasta, denumirea legii trebuie să fie formulată

cât mai succint pentru a exprima laconic conţinutul său. Evident, există cazuri în care o denumire

mai lungă este inevitabilă şi atunci se va recurge la utilizarea unor expresii, de exemplu a

jargoanelor. De fapt, regulile enunţate sunt aplicabile nu doar titlului actului normativ, dar şi însuşi

textului legii.

Secţiunea 2.1 Ce este spălarea banilor?

„Prin spălarea banilor se înţelege mascarea provenienţei ilegale a unor sume de bani sau a

altor câştiguri prin activităţi de crimă organizată în circuitul financiar – economic. Scopul spălării de

bani este secretizarea sursei propriu-zise a câştigurilor din comerţul ilicit, în aşa fel încât terţul

beneficiar să pară „curat”, neafectat de activităţile anterioare.”5

Spălare banilor este procesul sau complexul de acţiuni prin care infractorii încearcă şi uneori

reuşesc să ascundă originea şi posesia reală a veniturilor ce provin din activităţile lor ilegale.

Potrivit Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi

pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism ,6 prin

spălarea banilor se înţelege:

 “ a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni,

în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta

persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată

sau executarea pedepsei;

   b) ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a

circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin

din săvârşirea de infracţiuni;

   c) dobândirea, deţinerea sau folosirea de bunuri, cunoscând că acestea provin din

săvârşirea de infracţiuni” (art.23).

5 Mihai Pârâianu – Piaţa paralelă a muncii, Bucureşti, ed. Expert, 2003, p. 656 Publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 904 din 12 decembrie 2002.

6

Pentru a se bucura de roadele infracţiunilor lor, fie că este vorba de trafic cu droguri, trafic

de arme, contabandă, bancrută frauduloasă sau înşelăciune în domeniul financiar – bancar,

infractorii trebuie să găsească o cale pentru a disimula natura ilicită a câştigurilor lor şi a le insera pe

fluxul afacerilor legitime.

Dacă este încununată cu succes, această activitate permite menţinerea controlului asupra

acestor venituri şi, în ultimă instanţă, va oferi o acoperire legitimă pentru sursa de venituri.

Spălarea banilor este un proces prin care se dă o aparenţă de legalitate unor profituri obţinute

ilegal de infractori care, fără a fi compromişi, beneficiază ulterior de sumele obţinute.

Este un proces dinamic, în trei etape, care necesită în primul rând mişcarea fondurilor

obţinute în mod direct din infracţiuni; în al doilea rând ascunderea urmelor pentru a evita urmărirea;

în al treilea rând a face banii folositori pentru infractori ascunzându-se din nou originea ocupaţională

şi geografică a fondurilor.

Secţiunea 2.2 Etapele procesului de spălarea banilor

Nu există o singură metodă de spălare a banilor. Metodele pot varia de la cumpărarea şi

vinderea unui obiect de lux (de exepmlu o maşină sau o bijuterie) până la trecerea banilor printr-o

reţea complexă, internaţională, de afaceri legale şi companii „scoică” (companii care există în

primul rând numai ca entităţi legale fără să desfăşoare activităţi de afaceri sau comerciale). Iniţial, în

cazul traficului de droguri şi altor infracţiuni, cum ar fi contrabanda, furtul, şantajul, etc., fondurile

rezultate i-au în mod curent forma banilor lichizi care trebuie să intre printr-o metodă oarecare în

sistemul financiar7.

Operaţiunile bancare tradiţionale de constituire a depozitelor, precum şi sistemele de transfer

a banilor şi creditare oferă un mecanism vital pentru spălarea banilor, mai ales în faza iniţială de

introducere a numerarului în sistemul bancar.

Cea mai concludentă prezentare a fenomenului spălării de bani se realizează cu ajutorul unui

model în trei timpi. Conform acestuia, spălarea banilor se subdivizează în plasare, stratificare

(mascarea, ştergerea urmelor) şi integrare.

7 Ghidul de tranzacţii suspecte – Oficiul national de prevenire si combatere a spalarii banilor p. 77

1. Plasarea8

reprezintă „scăparea”, la propriu, de numerar

îndepărtarea fizică a veniturilor iniţiale derivate în activitatea ilegală.

2. Stratificarea9

este procesul de mişcare a fondurilor între diferite conturi pentru a le ascunde

originea

separarea veniturilor ilicite de sursa lor prin crearea unor straturi complexe de

tranzacţii financiare proiectate pentru a înşela organele de control şi pentru a asigura

anonimatul

3. Integrarea10

mişcarea fondurilor astfel spălate prin intermediul organizaţiilor legale

furnizarea unei legalităţi aparente bogăţiei acumulate în mod criminal.

Dacă procesul de stratificare are succes, schemele de integrare vor aşeza rezultatele spălării

la loc în economie în aşa fel încât ele vor reintra în sistemul financiar apărând ca fonduri normale şi

„curate” de afaceri.

Cei trei paşi de bază se pot constitui în faze separate şi distincte. Ei pot apăra însă şi simultan

sau, mai obişnuit, se pot suprapune. Felul în care sunt folosiţi paşii de bază depinde de mecanismele

de spălare la dispoziţie şi de cerinţele organizaţiilor criminale.

În cadrul procesului de spălare a banilor s-au identificat anumite puncte vulnerabile, puncte

dificil de evitat de către cel care spală banii şi în consecinţă uşor de recunoscut, respectiv:

intrarea numerarului în sistemul financiar

trecerea numerarului peste frontiere

transferurile în cadrul şi dinspre sistemul financiar.

8Idem, p. 89 Ibidem10 Ibidem

8

Secţiunea 2.3 Metodele de spălare a banilor

Subsecţiunea 2.3.1. Reguli de bază ale spălării banilor.

a) Anonimatul11- este una din regulile spălării banilor prin care tranzacţia cu valori obţinute

din infracţiuni trebuie să fie asemănătoare altor tranzacţii legale din mediul sau locul unde acestea

au loc. În esenţă, numerarul nu trebuie să lase nici o pistă care să conducă la originea sa. În

economiile în care se foloseşte des numerarul pentru achiziţii de mai mică sau mai mare valoare,

dispunerea de acesta nu reprezintă niciun risc pentru infractor. Totuşi, în majoritatea ţărilor, aproape

toate tranzacţiile cu sume mari sunt realizate nu cash, ci prin utilizarea altor mijloace de plată

(cecuri, poliţe bancare, cărţi de credit), de aceea cheltuirea sau depozitarea unor sume mari de bani

în numerar creează suspiciuni.

Din această cauză, infractorii au creat tehnici şi metode variate de inserare a numerarului în

sistemul financiar, şi anume:

- structurarea, adică divizarea sumelor mari în sume mai mici şi depunerea acestora de către

mai multe persoane în diverse conturi bancare sau utilizarea sumelor respective în vederea

achiziţionării altor instrumente de plată, cum ar fi titlurile la purtător sau ordinele de plată;

- contrabanda cu numerar, prin simpla scoatere ilegala din ţară a unei cantităţi de bani în

numerar şi introducerea acesteia într-o altă ţară, în general cu reguli mai puţin stricte, de obicei prin

curieri sau prin ascunderea cantităţii pe vase cargo;

- amestecul fondurilor ilegale cu cele care provin dintr-o afacere legală cu numerar, sume

care apoi sunt depozitate împreună.

b) Viteza12 - circulaţia rapidă a valorilor, pentru a nu putea fi detectate. Odată ce numerarul a

intrat în sistemul financiar, fie că se află sau nu în ţara de origine, spălătorul poate utiliza avantajele

create de progresele informatice (IT), metodele moderne de transmitere a banilor, pentru a-i pune

rapid în circulaţie. Transferurile bancare electronice pot mişca sume mari de bani aproape oriunde în

lume în doar câteva minute, fără ca deţinătorul lor să fie nevoit să treacă pe la bancă sau să implice

angajaţii băncii.

c) Complexitatea. Prin împărţirea fondurilor sale în mai multe tranzacţii si viteza acestor

operatiuni, spălătorul face dificilă şi uneori imposibilă munca investigatorilor de a reconstitui

11 dr. Nicolae Lupulescu, Spălarea banilor şi finanţarea terorismului, p. 912 Idem

9

drumul banilor. Transferurile dintr-un cont în mai multe conturi aflate în alte ţări şi redirecţionarea

ulterioară dinspre acele ţări creează un circuit complex multinaţional electronic, care face dificilă

urmărirea lor de către organele de cercetare.

d) Secretul. În ciuda faptului că secretul bancar are un scop legitim şi o justificarea

comercială, acesta poate conduce la apariţia unor paradisuri financiare, ce oferă protecţie

infractorilor, la nivel mondial existând aproximativ un million de corporaţii anonime, ce impun un

secret financiar strict şi apără investitorii străini de investigaţii şi anchete judiciare.

Subsecţiunea 2.3.2. Tehnici de disimulare a originii ilicite a veniturilor:

- supraevaluarea preţului unui bun printr-o factură de valoare mai mare decât valoarea sa

reală sau printr-o factură partial sau în totalitate falsă;

- tranzacţii comerciale false inserate în cadrul unei afaceri legale prin: tranzacţii cu numerar

dintr-o valută în alta în mod repetat şi rapid, folosirea unor conturi bancare multiple, deschiderea şi

închiderea repetată a acestora, transferuri electronice bancare din contul unor persoane juridice în

contul unor persoane fizice, efectuarea de transferuri externe a unor valori mari folosind multiple

instrumente monetare, cecuri bancare sau de călătorie, operaţiuni de credit, investiţii, constituirea de

garanţii fictive, etc;

- metoda împrumutului returnat. O parte din fondurile transferate pe căi ilicite în

străinătate revin sub formă de împrumut infractorului sau firmei pe care o controlează. Această

operaţiune este urmată apoi de returnarea sumei împrumutate, la care se adaugă dobânzile convenite

de parti şi eventual penalităţi de intarziere, ce conduc la sume din ce în ce mai mari, care intra astfel

in circuitul legal;

- poliţele de asigurare, prin schimbări frecvente ale beneficiarilor, plata unor prime mai

mari decât cele normal datorate şi solicitarea ulterioară ca rambursarea să fie făcută către o terţă

persoană, recepţionarea primelor de asigurare prin brokeri sau intermediari financiari din centre

offshore care nu respectă regulile de publicitate sau evidenţă, la care de fapt intentionat nici nu sunt

obligati contractual.

Subsecţiunea 2.3.3. Sisteme utilizate în spălarea banilor.

10

a) Destinaţiile off-shore13. Paradisurile offshore sunt ţări sau teritorii, adesea insule sau grup

de insule, care acceptă implantări fictive de companii, utilizate ca simple cutii poştale, zone cu

reglementări elastice privind controlul schimburilor valutare şi mari libertăţi privind impozitele şi

care oferă, în acelaşi timp, aproape fără excepţie, un secret bancar impenetrabil şi multe drepturi în

acest sens companiilor private.

În momentul în care banii sunt transformaţi într-o formă care poate fi transferată sau cu care

se poate face contrabandă, cel mai adesea aceştia iau calea unui centru offshore.

Acest sistem oferă reale avantaje practice pe care infractorii le cunosc. În primul rând ,

fondurile sunt plasate în zonele geografice protejate de jurisdicţii ce nu admit influenţa jurisdicţiilor

în care s-a obţinut profitul. Prin implicarea unei alte jurisdicţii, apar mai multe bariere legale şi

financiare în calea organelor de investigaţie, atât sub aspectul obţinerii, cât şi al conservării ori

valorificării probei care să poată fi admisă în instanţă. În al doilea rând, sunt încă multe ţări care

facilitează primirea banilor din exterior indiferent de sursa acestora sau a modului de transmitere,

bani ce pot intra direct şi discret în sistemul bancar convenţional, întrucât nu există nicio obligaţie

de plată a taxelor, nu există o dovadă a capitalului social, niciun acord de dublă impunere, nicio

obligaţie de a ţine registre contabile, nu există administratori sau acţionari înregistraţi, nu se cunosc

persoanele care deţin puterea de decizie în companie, nu se cunoaşte identitatea adevăratului

beneficiar, etc. De obicei, proprietarii companiilor nu au reşedinţa în ţările unde şi-au înfiinţat

societatile, aceste persoane fiind reprezentate prin împuterniciţi, care primesc dispoziţii prin

mijloace codificate convenite anterior.

Paradisurile fiscale reprezintă una din cele mai comune şi utilizate proceduri pentru fraudă şi

evaziune fiscală la nivel internaţional.

b) Companiile scoică. În esenţă, companiile scoică sunt acelea care există doar pe hârtie.

Documentele de înfiinţare ale companiei pot cuprinde un cont bancar valid şi ceva mai mult decât

numele sau adresa avocatului sau agentului care se ocupă cu înfiinţarea companiei, împuternicit şi

poate câţiva acţionari.

Sunt acele companii care nu au active independente sau operaţiuni comerciale proprii si care

sunt utilizate de proprietarii acestora pentru a-şi desfăşura afacerile sau pentru a menţine controlul

asupra altor companii. O companie scoică este inregistrata în ţara în care este înfiinţată, dar nu este

tranzacţionată pe piaţa de capital şi nu operează de sine stătător. Întrucât companiile scoică nu sunt

ilegale, spălătorii de bani, evazioniştii şi finanţatorii terorismului le pot relativ usor converti si

13 Idem, p. 1011

utiliza pentru ascunderea provenienţei ilicite a veniturilor. Aceste companii sunt uşor de înfiinţat şi

pot fi conectate cu alte companii scoică din lume. Dacă o companie scoică este înfiinţată într-o

jurisdicţie cu o legislaţie strictă sub aspectul protejării secretului bancar, este aproape imposibil să se

identifice adevaratii proprietari sau administratori ai societăţii şi, de aceea, este imposibil să se

urmărească fondurile ilicite care sunt returnate către beneficiarul real.

O tehnică folosită cu succes de infractori este înfiinţarea de companii scoică pentru a le

putea vinde acţiunile „investitorilor externi”. Aceşti „investitori externi” sunt de fapt intermediari

folosiţi de spălătorii de bani. Achiziţionarea acţiunilor se face cu documentaţia legală necesară şi

banii intră astfel în mod legal în posesia infractorilor.

De obicei, înfiinţarea companiilor scoică se face nu de proprietari, ci de agenţi, care

selectează jurisdicţiile ce oferă avantajele unei înfiinţări rapide, costuri mici de înmatriculare,

clauze minime sau care caută acele zone geografice care facilitează apariţia companiilor „pe ţeavă”,

locaţii unde nu se solicită informaţii despre proprietari sau care interzic dezvăluirea unor astfel de

informaţii.

c) Folosirea liber-profesioniştilor. Avocaţii, notarii, contabilii şi alti liber-profesionisti

realizează un număr semnificativ de activitati în sprijinul clienţilor lor, organizând şi

administrându-le afacerile financiare si comerciale. Înainte de toate, ei acordă asistenţă persoanelor

fizice şi juridice în domenii precum investiţiile, înfiinţări de companii, administrare, management,

optimizarea situaţiei lor fiscale şi alte operatiuni legale. În plus, consultanţii legali pregătesc şi, dacă

este necesar, strâng documentaţia necesară pentru înfiinţarea de societăţi comerciale. În multe

situatii, pentru beneficii materiale substantiale, astfel de profesionişti pot fi direct implicaţi în

desfăşurarea de tipuri specifice de tranzacţii financiare, de exemplu, păstrarea fondurilor sau plata

preţului de achiziţionare sau vânzarea de bunuri imobiliare. Unii din aceşti liber-profesionişti ajung

să se specializeze în identificarea unor societăţi comerciale sau locaţii offshore pentru utilizarea lor

în scheme de spălare a banilor, producând toată documentaţia de specialitate necesară, ce oferă o

aparenţă de legalitate afacerilor.

În esenţă, liber-profesioniştii folosiţi ca intermediari deţin cunoştinţe şi competenţe ce pot fi

utilizate de infractori pentru transformarea profiturilor ilegale în venituri legale.

12

d) Sistemele alternative de transmitere a banilor14. Sistemele alternative de transmitere

rapidã a banilor (SAT) permit ca banii sã circule în jurul lumii fãrã a utiliza sistemul bancar

conventional. SAT poate fi utilizat în scopuri legale si ilegale si poate exista în forme diverse. De

obicei sunt pãstrate evidente ale tuturor tranzactiilor, dar acestea pot fi fãcute în dialect, prescurtate

sau printr-un limbaj nefamiliar investigatorilor si de aceea poate fi dificil sau imposibil de

interpretat.

Din motive evidente, SAT este un sistem atractiv si folosit pe scarã largã de cãtre reţelele

crimei organizate si infractorii periculosi. SAT este utilizat nu numai pentru a spãla veniturile

obtinute din infractiuni, dar si pentru a evita taxele fiscale si obligatiile vamale. Existã si o

îngrijorare la nivel international asupra faptului cã SAT poate fi folosit usor în finantarea

terorismului. Se estimeazã faptul cã existã în Europa mii de bancheri SAT, majoritatea aparţinând

comunitãtilor asiatice, iar clientii lor sunt persoane fizice obisnuite si nu infractori.

e) Cazinourile si Internetul15. Un cazino este un club comercial de jocuri care ofera mai

multe tipuri de jocuri, de exemplu jocuri mecanice, care solicitã monezi sau jetoane pentru a fi

activat.

Cazinourile sunt vulnerabile de a fi manipulate de cãtre spãlãtorii de bani datoritã vitezei si

naturii intensive a jocurilor cu numerar si datoritã faptului cã într-un numãr mare de tãri cazinourile

furnizeazã clientilor lor o gamã largă de servicii financiare. Acestea servicii disponibile la cazinouri

sunt similare, în multe cazuri cu cele furnizate de bãnci si pot include conturi de debit sau credit,

facilitãti pentru transmiterea sau primirea de fonduri direct de la alte institutii, precum si servicii de

schimb valutar si de încasare în numerar a cecurilor.

Cazinourile din România încã nu aplicã servicii formale financiare, dar nu putem exclude cã

acestea ar putea fi interesate în serviciile respective într-o scurtã perioadã de timp.

Riscul spãlãrii banilor este foarte mare datoritã faptului cã Internetul folosit în aceste cluburi

oferã accesul usor si aproape universal, eliminã contactul fatã-în-fatã si este extrem de rapid si

eficient în eliminarea frontierelor. Există trei caracteristici ale Internetului care împreună tind să

agraveze anumite riscuri convenţionale de spălare a banilor:

- accesul uşor prin Internet;

- contactul dintre client şi instituţie este unul depersonalizat;

- rapiditatea tranzacţiilor electronice.

14 Ibidem15 Ibidem

13

f) Societãtile cu titluri nominale si la purtãtor. Certificatele de acţionar sunt documente

care dovedesc dreptul de prioritate asupra companiei sau societăţii comerciale. În majoritatea tãrilor,

detinãtorul de actiuni este înregistrat si orice transfer de actiuni cãtre o altã persoanã trebuie sã fie

înregistrat într-un registru oficial. Totusi, unele jurisdictii oferã posibilitatea detinerii sau

transferului actiunilor într-o formã “la purtãtor”.

Aceste acţiuni la purtãtor conferã drepturi de proprietate asupra companiei mai mult decât

detinerea actualã a actiunilor. În cazul acestor actiuni “la purtãtor” nu existã nici o înregistrare cu

privire la actionar si cel care se aflã în posesia fizicã a certificatului de actionar este proprietarul unei

părţi corespunzătoare din societatea comercială. De aceea, este probabil ca adevãratul proprietar al

companiei sã nu aparã în nici o evidentã a companiilor sau in vreo statistica guvernamentalã. Atunci

când identitatea actionarilor nu este înregistratã la emiterea si transferarea unei actiuni, dreptul de

proprietate este anonim. Astfel de companii reprezintã mijloace excelente pentru primirea, detinerea

si transferul averii în mod anonim, la adăpostul controlului financiar sau al organelor judiciare.

g) Folosirea organizaţiilor non-profit. Organizaţiile non-profit adună sute de miliarde de

dolari anual de la donatori si distribuie acesti bani -după plata costurilor lor administrative- către

beneficiari. Atât cheltuielile lor administrative, cât şi cuantumul şi necesitatea cheltuielilor

beneficiarilor pot fi exagerate şi dificil de apreciat utilitatea lor. Folosirea cu rea-credintã a

organizatiilor non-profit pentru spălarea banilor şi finantarea terorismului este o modalitate frecvent

folosită de reţelele crimei organizate, de multe ori aceste entităţi fiind create special în astfel de

scopuri. Problema aceasta a captat antenţia GAFI16, G8 şi Naţiunilor Unite, precum şi a autoritãţilor

naţionale din mai multe regiuni.

Secţiunea 2.4. Subiectul spălării banilor17

Subiectul infracţiunii spălării banilor poate fi persoana fizică responsabilă care la momentul

săvârşirii acţiunii avea atinsă vârsta de 16 ani, precum şi persoanele juridice care desfăşoară

activitatea de întreprinzător.

În doctrină, există opinii contrare în ce priveşte vârsta subiectului spălării banilor. De

exemplu, autorul I. Ivanov susţine că subiect al infracţiunii spălării banilor poate fi doar persoana

care are atinsă vârsta de 18 ani. Se mai opiniază că, în virtutea diferitelor împrejurări, sunt posibile

cazurile când subiectul, în urma abuzului de substanţe narcotice sau alcool, este limitat în

capacitatea de exerciţiu. În acest caz, persoana nu ar putea fi subiect al infracţiunii. În cazul

16 Grupul de Actiune Financiara Internationala .17 Mutu, Maria, Op. Cit., p 111

14

încheierii unei convenţii de către o persoană limitată în capacitatea de exerciţiu va survenii nulitatea

acesteia, iar persoana nu va putea fi trasă la răspundere. Mai mult ca atât, datorită faptului survenirii

restituţiei ca urmare a nulităţii convenţiei, nu va exista nici faptul legalizării, deoarece astfel

operaţiunile vor pierde caracterul lor legal. I. Ivanov, cel căruia îi aparţine această opinie, admite şi

excepţia prin care subiect poate fi şi persoana având atinsă vârsta de 16 ani, cu condiţia că ea a fost

emancipată.

Subiect al infracţiunii poate fi persoana care acordă consultaţii în vederea legalizării

veniturilor, cum ar fi lucrătorul bancar, juristul, etc. În acelaşi timp, fiecare dintre aceştia va

răspunde pentru spălarea banilor doar dacă cunoşteau cu certitudine originea ilegală a banilor sau a

bunurilor.

Poate să apară ca subiect al spălării banilor şi colaboratorul organului înregistrării de stat, din

considerentul că documentul ce confirmă înregistrarea este un act juridic ce conferă un drept,

apariţia, modificarea sau stingerea acestuia.

Tot în calitate de subiect poate să apară şi notarul care autentifică o convenţie ce are ca

obiect bunuri dobândite vădit pe cale ilegală, fapt cunoscut acestuia.

Capitolul 3

Măsuri de protecţie împotriva fenomenului de spălare a banilor

Secţiunea 3.1 Măsuri luate la nivel internaţional

Cea mai eficientă soluţie în problema spălării banilor pe plan internaţional este în primul

rând cooperarea internaţională18 şi sisteme de control şi reglementări unitare în cadrul fiecărei ţări.

Spălarea internaţională a banilor se bazează pe exploatarea, prin operatori financiari subtili, a

diferenţelor dintre reglementările financiare şi bancare ale ţărilor de pe intreg globul.

Spălarea internaţională a banilor are efecte nocive considerabile asupra economiei mondiale

prin: deteriorarea operaţiunilor eficiente ale economiilor naţionale, coruperea lentă a pieţei

financiare şi reducerea încrederii publice în sistemul financiar internaţional, mărind riscurile şi

stabilitatea sistemului, ce duc toate, în final, la reducerea ritmului de creştere economică mondială.

Pentru contracararea fenomenului, s-au luat mai multe măsuri:

18 D. Daianu, R. Vranceanu, Romania si Uniunea Europeana, ed Polirom

15

Conventia Naţiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante şi substanţe

psihotrope, adoptată la 20 decembrie 1988 la Viena. Aceasta stipulează: confiscarea bunurilor

obţinute în urma unor infracţiuni, extrădarea autorilor infracţiunilor legate de traficul de stupefiante,

asistenţa juridică acordată reciproc de către ţările implicate, intensificarea formelor de cooperare

între state;

Convenţia Consiliului Europei cu privire la spălarea, urmărirea, reţinerea şi

confiscarea produselor provenite din infracţiuni19, deschisă spre semnare la 8 noiembrie 1990,

la Strasbourg;

Directiva Consiliului Comunităţii Europene cu privire la folosirea sistemului financiar

în scopul spălării banilor nr. 91/308/EEC, adoptată la Luxemburg la 10 iunie 1991; această

directivă reprezintă sursa de inspiraţie pentru legile de combatere a spălării banilor, care au fost

adoptate de aproape toate statele, indiferent că sunt membre ale Comunităţii Europene sau se află în

proceduri de aderare;

Grupul de acţiune financiară în domeniul spălării banilor (GAFI)20 este un organism

interguvernamental ce dezvoltă şi promovează politici de combatere a spălării banilor; în mod curent

este alcătuit din 26 ţări (ţări însemnate din punct de vedere financiar din Europa, America de Nord şi

Asia) şi 2 organisme internationale;

Grupul EGMOND (prima întâlnire a grupului în anul 1955 în palatul EGMOND –

Aremberg din Bruxelles la care au participat 24 de state şi 8 organizaţii internaţionale); în prezent

grupul numără 48 membri iar scopul său este cooperarea internaţională între agenţiile naţionale

specializate în lupta internaţională împotriva spălării banilor (între membrii grupului au loc schimb

de informaţii financiare legate de spălarea banilor, în baza unor memorandum-uri de înţelegere (bi

sau multilaterale).

 

Secţiunea 3.2 Legislaţia românească referitoare la spălarea banilor

19 Cartea alba 2002 –Ministerul finantelor publice20 Dan Drosu- Saguna, Tratat de drept financiar si fiscal, ed. All Beck SA

16

Trecerea după anul 1990 la economia de piaţă în România şi la multiplicarea relaţiilor

economice cu străinătatea a condus inerent la “importul” acestor noi tipuri de infracţiuni din lumea

occidentală, situaţie în care, fiind descoperiţi din punct de vedere legislative nu a existat o ripostă

din partea organelor de aplicare a legii. Astfel, prin sistemul financiar-bancar au avut loc activităţi

de spălare a banilor, având o provenienţă atât surse interne cât şi externe. În anul 2002 s-a adoptat de

către Parlamentul României Legea nr. 656 din 7 decembrie 2002 pentru prevenirea şi sancţionarea

spălării banilor.

Legea românească respectă reglementările în materie, stabilite de organismele internaţionale

iar în unele privinţe este chiar mai extinsă (ca în cazul includerii printre entităţile raportoare şi a

avocaţilor, respectiv a persoanelor fizice).

Pentru punerea în aplicare a legii s-a înfiinţat un organism specializat numit „Oficiul

Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor”, organ cu personalitate juridică, în

subordinea guvernului; în practica internaţională acest organism este subordonat la nivel ministerial

(Ministerului Finanţelor, Băncii Naţionale, Ministerului de Interne sau Ministerului de Justiţie),

astfel încât acest tip de subordonare este mai puţin obişnuit; o altă caracteristică este structura sa,

fiind alcătuit din câte un reprezentant al Ministerului Finanţelor, Băncii Naţionale, Ministerului de

Interne, Ministerului de Justiţie, Parchetului de pe lânga Curtea Supremă de Justiţie, Asociaţiei

Române a Băncilor şi Curţii de Conturi, numiţi în funcţii pe o perioada de 5 ani; o asemenea

structură şi subordonare subliniază importanţa pe care legiuitorul a acordat-o activităţii Oficiului şi

posibilităţii de cooperare între organismele pe care le reprezintă membrii Oficiului.

În exercitarea atribuţiilor sale, Oficiul adoptă decizii cu majoritate de voturi, ceea ce atestă

caracterul democratic al instituţiei, eliminând posibilitatea oricăror ingerinţe de ordin politic.

Legile din România cu privire la infracţiunea de spălare a banilor:

17

1. Traficul de stupefiante – art. 312 C.P. – Producerea, obţinerea sau orice operaţiune privind

circulaţia produselor ori substanţelor stupefiante sau toxice, cultivarea în scop de prelucrare a

plantelor care conţin astfel de substanţe ori experimentarea produselor sau a substanţelor toxice;

Prescrierea de catre medic, fără a fi necesar, a produselor sau substanţelor stupefiante;

2. Nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor în formă agravantă – art. 279 C.P;

3. Nerespectarea regimului materialelor nucleare sau a altor materiale radioactive – art. 279 C.P.;

4. Nerespectarea regimului materiilor explozive – art. 280 C.P.;

5. Falsificarea de monede sau alte valori – art. 282 C.P.

6. Proxenetismul – art. 239 C.P.

7. Contrabanda – art. 175 si 176 Cod Vamal;

8. Şantajul – art. 194 C.P.

9. Lipsirea de libertate în mod ilegal – art. 189 C.P.

10. Înşelăciunea în domeniul bancar, financiar sau de asigurări – art. 215 C.P.

11. Bancruta frauduloasă – art. 276 – Legea nr. 31/1990;

12. Furtul şi tăinuirea de autovehicule – art. 208-209, 221 C.P.

13. Traficul de animale ocrotite în ţările lor ;

14. Comerţul cu ţesuturi şi organe umane – art. 17, Legea nr. 2/1998;

15. Infracţiunile săvârşite prin intermediul calculatoarelor (sistemul SWIFT);

16. Infracţiuni săvârşite cu cărţile de credit – art. 282 C.P.

17. Nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deseuri şi de reziduuri – art. 302 C.P.

18. Nerespectarea dispoziţiilor privind jocurile de noroc –art. 330 C.P.

18

Concluzii

În primul capitol am descris pe scurt originea infracţiunii spălării baniilor şi necesitatea de

combatere a acesteia. În al doilea capitol am arătat câteva generalităţi, precum ce este spălarea

banilor, etapele şi metodele acesteia şi posibilul subiect al infracţiunii. Iar în ultimul capitol am

enumerat posibilele măsuri de protecţie împotriva spălării banilor şi legile din România cu privire la

infracţiunea de spălare a banilor.

Evaziunea fiscală se „combină” cu operaţiunile de spălare a banilor nu numai în România. 21

Ţările dezvoltate din punct de vedere economic se confruntă cu astfel de probleme de ani de zile şi

nu întotdeauna fac faţă combaterii angrenajelor financiare şi fiscale: combinaţia dintre evaziunea

fiscală şi spălarea banilor sau alte acte de corupţie.

În plan mondial, guvernele sunt preocupate de cunoaşterea filierelor prin care se asigură

spălarea banilor, caută soluţii de anihilare şi îşi îmbunătăţesc sistemul legislativ, în funcţie de

evoluţia faptelor incriminate. Încrengăturile operaţiunilor de tip mafiot sunt atât de complexe încât,

lupta împotriva corupţiei în general şi a procedeelor de spălare a banilor în mod deosebit, trebuie să

fie un proces continuu.

Spălarea banilor murdari este ultima verigă a lanţului infracţional22 în care deţinătorii de

importante fonduri, obţinute prin fraudarea statului, a firmelor, instituţiilor publice sau cetăţenilor le

dau un caracter legal şi prin acest capital financiar creat intră în circuitul economic şi social, călcând

regulile şi principiile competiţiei, a democraţiei şi a statului de drept. Ea este o manevă frauduloasă

de deturnare a fondurilor societăţii de la rostul şi raţiunea lor economico – financiară, realizată prin

complicitate cu reprezentanţi ai instituţiilor publice, băncilor, firmelor sau a instituţiilor publice.

Spălarea banilor murdari se realizează prin operaţiuni sofisticate, folosindu-se instrumente şi

metode „performante”, specifice fenomenului globalizării, făcând dificile acţiunile de combatere a

ei.

21 Vasile Bîrlu, Evaziunea fiscală şi corupţia în sistemul fiscal, p. 206-20722 Viorel Beju, Evaziunea fiscal şi corupţia, p. 183-184

19

Bibliografie

1. Beju, Viorel – Resursele financiare publice. Evaziunea fiscală şi corupţia, Cluj – Npoca, ed.

Casa cărţii de ştiinţă, 2006

2. Bîrle, Vasile – Evaziunea fiscală şi corupţia în sistemul fiscal, Baia Mare, ed. Casei corpului

didactic, 2003

3. Craiu, Nicolae – Economia subterană între „Da” şi „Nu”, Bucureşti, ed. Economică, 2004

4. Cristis, Nicolae – Evaziune fiscală şi spălarea banilor, ed. Hamangiu, 2006

5. Dr. Florescu, Viorel – Drept bancar şi valutar, Bucureşti, 2006

6. Dr. Lupulescu, Nicolae (procuror) – Spălarea banilor şi finanţarea terorismului

7. Mutu, Maria – Spălarea banilor (aspecte juridico – penale, teză de doctorat), Chişinău, 2005

8. Pârâianu, Mihai – Piaţa paralelă a muncii, Bucureşti, ed. Expert, 2003

9. Rancé Pierre, de Baynast Olivier – L’Europe judiciaire. Enjeux et perspectives, Paris,

Dalloz, 2001

10. *** Activitatea instituţiilor de credit, Bucureşti, 2007

11. *** Codul penal

12. *** Ghidul de tranzacţii suspecte – Oficiul national de prevenire si combatere a spalarii

banilor

13. *** Legea 31 / 1990 privind societăţile comerciale

14. *** Legea 656 / 2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor

20