Curs Masaj Somatic

SUBIECTELE PENTRU EXAMEN

1. Masajul – definiţie, explicaţii, criterii de sistematizare ale masajului;2. Contraindicaţiile masajului;3. Indicaţiile masajului pe grupe de afecţiuni, semne, simptome;4. Igiena spaţiului de masaj şi a subiectului5. Igiena maseurului – atitudine, pregătire, aptitudini, igiena propriu-zisă6. Reguli metodice de aplicare a masajului igienic şi terapeutic7. Exerciţiile pregătitoare pentru masaj şi mijloacele ajutătoare8. Pielea – generalităţi, definiţie, grosime, pliuri, pori9. Structura pielii şi descrierea structurii epidermului10. Structura dermului11. Organele anexe ale dermului12. Vasomotricitatea pielii13. Funcţiile pielii14. Netezirea – definiţie, criterii de clasificare15. Netezirea – efecte mecanice16. Netezirea – efecte reflexe17. Fricţiunea – definiţie, clasificare18. Fricţiunea – efecte19. Frământatul – definiţie, clasificare20. Frământatul – efecte21. Tapotamentul – definiţie, clasificare22. Tapotementul – efecte, reguli metodice, indicaţii, contraindicaţii23. Vibraţiile24. Procedeele secundare de masaj, definiţie, efecte25. Procedee secundare de masaj aplicabile la nivelul spatelui, definiţie, efecte26. Masajul înainte de antrenament27. Masajul după antrenament28. Masajul în perioade de tranziţie / de repaus activ şi pasiv29. Masajul precompetiţional (cele 3 tipologii)30. Masajul de refacere, aplicaţiile lui după tipuri diferite de efort31. Efectele masajului asupra organismului sistematizat după căile prin care se instalează32. Efectele masajului sistematizat după aria de influenta, interval de timp privind reacţia de răspuns33. Efectele masajului asupra pielii34. Efectele masajului asupra musculaturii35. Efectele masajului asupra tendoanelor şi articulaţiilor36. Masajul periostal al sistemului vascular periferic şi al nervilor periferici37. Masajul în plăgi38. Masajul în contuzii superficiale39. Masajul în contuzii profunde40. Masajul în leziunile muşchilor41. Masajul în leziunile tendinoase şi al aparatului de inserţie42. Masajul în fracturi43. Masajul în entorse44. Masajul în recuperarea neuromotorie45. Masajul special – hidromasaj şi crioterapia46. Masajul special – instrumental şi limfatic

1

CENTRUL DE FORMARE SI RECONVERSIE PROFESIONALA

Bd. Regina Elisabeta 73, ap. 3, sector 5, BucurestiTel/fax 021.315.74.71,021.307.92.46,0788.438.030, e-mail :[email protected]

MIOLOGIE GENERALĂ

Miologia se ocupă cu studiul muşchilor şi a tuturor formaţiunilor anexe lor.Muşchii sunt formaţi din muşchiul propriu-zis şi tendoane prin care forţa muşchilor se transmite oaselor.CLASIFICARE:- după formă: lungi – membre, laţi – contribuie la formarea marilor cavităţi, scurţi – intervertebrali şi ai spatelui, orbiculari – înconjoară diferite orificii cu rol în închiderea lor- după numărul capetelor de origine: biceps, triceps, cvadriceps- după modul de grupare a fasciculelor faţă de tendoane: fascicule musculare ce se continuă cu cele ale tendonului – laţi ai abdomenului, fasciculele musculare se inseră oblic pe tendon- după aşezare: superficiali – direct sub piele, profunzi – sub fascia segmentului- după numărul articulaţiilor peste care trec: uniarticulari, biarticulari – extensori şi flexori ai genunchiului

MODUL DE FIXARE AL MUŞCHILOR

Se fixează cu ajutorul tendonului pe oase şi pe piele, membrane fibroase.Din cele două capete de fixare ale muşchiului unul este considerat convenţional ca origine, iar celălalt terminal ca inserţie. Originea este aşezată proximal, iar inserţia distal.

RAPORTUL MUŞCHILORSe aşează unul lângă altul sau se suprapun pe planuri. În interstiţiile (spaţii) dintre ei se găsesc fascii (înveliş membranos) care conţin vase şi nervi.Muşchii profunzi acoperă articulaţiile, muşchii superficiali vin în raport cu pielea prin intermediul fasciei de înveliş a segmentului respectiv. Unii muşchi însoţesc în mod constant anumite vase sanguine având cu ele raporturi precise. Alţii sunt muşchi sateliţi ai vaselor respective: croitor este satelitul arterei femurale.

ANEXELE MUŞCHILORSunt formaţiuni auxiliare cu rol de protecţie şi de uşurare a funcţiilor musculare:1. FASCIILE MUSCULARE – formaţiuni conjunctive care învelesc muşchii individual în grup muscular şi totalitatea muşchilor unui segment corporal.Rol: membrană de protecţie pentru unul sau mai mulţi muşchi, opunându-se deplasării muşchilor în timpul contracţiei suprafaţă de inserţie pentru muşchi ajută la alunecarea muşchiului în timpul contracţiei menţinerea unui calibru normal al venelor în timpul contracţiei delimitează hemoragiile de la nivelul muşchilor2. RETINACULELE – îngroşări fibroase sub formă de panglică ale fasciilor de înveliş. După aşezarea lor au fost numite şi ligamente inelare.- menţin tendoanele învelite de tecile lor sinoviale în locul unde îşi schimbă direcţia

3. TECILE SINOVIALE – formaţiuni ce au rolul de a favoriza alunecarea tendoanelor în interiorul canalelor osteofibroase. O teacă sinovială are forma unui tub cilindric format din două foiţe: una parietală şi alta ce se lipeşte pe suprafaţa tendonului. Se poate compara cu un sac dublu fără deschidere. Foiţa parietală tapetează canalul osteofibros. Între cele două foiţe se delimitează o cavitate capilară în care se află un strat de lichid de alunecare.4. BURSELE SINOVIALE – saci conjunctivi dezvoltaţi la nivelul tendoanelor şi al muşchilor în acele locuri unde aceştia sunt expuşi unor presiuni. Rol de protecţie, funcţionând ca perne cu apă ce distribuie presiunea uniform. La interior au un aspect neted şi lucios conţinând o cantitate mică de lichid. Bursele iau naştere acolo unde tendonul, muşchiul sau pielea lunecă pe un plan dur adiacent. După localizare pot fi: subcutanate, subfasciale, subtendinoase, submusculare.5. TROHLEE MUSCULARE (SCRIPETELE DE REFLEXIUNE) – inele fibroase complete sau incomplete prin care trec anumite tendoane schimbându-le direcţia. Acelaşi rol pot să-l aibă şi proeminenţele osoase servind ca punct de sprijin dar şi de schimbare de direcţie a unor tendoane.

2



MUŞCHIUL ŞI TENDONUL CA ORGANE

În structura muşchiului intră: fibra musculară striată, ţesutul conjunctiv al muşchiului, tendonul, vasele muşchiului şi inervaţia muşchiului.

FIBRA MUSCULARĂ STRIATĂ:Reprezintă unitatea structurală şi elementul specific al muşchiului având înalt grad de diferenţiere în vederea contractilităţii. Substratul structural al fibrei musculare striate este format din miofilamente (10-20 milioane într-o singură fibră).După compoziţie, culoare şi proprietăţi funcţionale sunt:- fibre roşii – bogate în mioglobină şi sarcoplasmă, sărace în miofibrile. Se caracterizează prin contracţie lentă şi persistentă. Se găsesc în număr mai mare în muşchii extrinseci ai ochiului, diafragmului şi maseter- fibre albe – sărace în sarcoplasmă, bogate în miofibrile. Au o contracţie rapidă, dar obosesc repede. Predomină în muşchii flexori şi temporal.Cele două categorii de fibre sunt amestecate în cadrul aceluiaşi muşchi.

ŢESUTUL CONJUNCTIVEste reprezentat de fibre conjunctive.

TENDONULAre structură de organ. Este ţesut tendinos grupat cu ajutorul unui ţesut conjunctiv în fascicule tendinoase de diferite ordine de mărime după acelaşi mod ca şi la muşchi.

VASELE MUŞCHILORVascularizaţia muşchilor este foarte bogată din cauza metabolismului său intens. Ramura arterială destinată unui muşchi însoţită de două vene şi un nerv pătrunde la nivelul hilului neurovascular în muşchi şi se răspândeşte de-a lungul perimisiului (tesut conjunctiv care înconjoarã fibrele musculare) intern. Dispoziţia vaselor în interiorul muşchilor se caracterizează printr-o mare regularitate. Arterele mici sunt aşezate în ţesutul conjunctiv şi au orientare longitudinală în direcţia fibrelor musculare. Ele emit în unghi drept arteriole ce trec perpendicular pe fibrele musculare prezentând vase terminale. Fiecare arteriolă dă naştere unei reţele capilare. Capilarele muşchilor sunt dintre cele mai fine din corp. Venele muşchilor sunt prevăzute cu mici valvule. Limfaticele sunt rare şi însoţesc vasele sanguine. Vascularizaţia tendonului este slabă.

INERVAŢIA MUŞCHIULUIUn muşchi este inervat de regulă de un singur ram nervos ce pătrunde împreună cu vasele la nivelul hilului neurovascular. Fibrele nervoase sunt: motoare, senzitive şi vegetative.

NOŢIUNI DE ANATOMIE

I. OASELESunt scurte, lungi şi plate, în număr de 206.Oasele lungi – se găsesc la nivelul membrelor superioare şi inferioare.Oasele scurte – se găsesc la nivelul mâinilor, picioarelor şi coloanei vertebrale.Oasele plate – se găsesc la nivelul craniului si toracelui (omoplat, stern).Osul este constituit dintr-un ţesut compact şi spongios, acoperit de o membrană fibroasă (periost – lipseşte în locurile în care se inseră tendoanele şi unde oasele se articulează între ele).II. ARTICULAŢIILESunt formaţiuni prin care se leagă 2 sau mai multe oase. Sunt fixe (suturile oaselor craniene), semi-mobile (tarsiene, carpiene) şi mobile.Capetele oaselor articulaţiilor mobile sunt tapetate cu un cartilaj: fin suplu şi rezistent (cartilaj articular). Aceste oase sunt menţinute în contact unele cu altele printr-un manşon fibros, numit capsulă articulară şi de muşchii înconjurători.

3



În interiorul capsulei articulare se găseşte lichidul sinovial secretat de membrana sinovială ce căptuşeşte la interior capsula articulară. Acest lichid lubrifiază suprafeţele articulare.ARTICULAŢIILE – permit, în funcţie de forma lor, următoarele tipuri de mişcări.1. flexia – mişcarea prin care cele două segmente articulare se apropie intre ele;2. extensia – mişcarea opusă flexiei;Axul flexiei şi extensiei este transversal.3. adducţia – membrele sau segmentele se apropie de corp; (planul medio-sagital)4. abducţia – mişcarea opusă adducţiei;Adducţia şi abducţia sunt mişcări de lateralitate. Axul lor este sagital (antero-posterior);5. circumducţia – mişcarea complexă care le totalizează pe cele de mai sus şi le asociază cu rotaţia6. Rotaţia laterală şi medială – se face în jurul unui ax vertical, rotind în afară sau înăuntru un segment, membrele sau trunchiul.7. pronaţia – mişcarea de rotaţie prin care policele, halucele, antebraţul, planta se rotesc medial în jurul axului longitudinal.8. supinaţia – mişcarea opusă pronaţiei. Permite în funcţie de gradul de libertate următoarele: genunchiul (gradul 1 de libertate), umărul (gradul 3).III. TENDOANELESunt fascicule subţiri, fibroase de culoare albă, formate din ţesut conjunctiv foarte rezistent. Cu ajutorul lor muşchii sunt legaţi de oase. Ele fac posibilă contractarea muşchilor şi mişcarea segmentului respectiv. Unele tendoane se găsesc direct sub piele.La nivelul tendoanelor se pot produce unele modificări, ele având diverse cauze: Inactivitatea Lubrifierea insuficientă Aderenţe Iritaţii Inflamaţii CongestiiIV. MUŞCHIISunt organe active ale mişcării datorită proprietăţii lor de a se contracta. Din punct de vedere histologic şi funcţional există trei categorii de muşchi: striaţi, netezi şi cardiac.Muşchii striaţi (scheletici) – reprezintă 40% din greutatea corpului. Sunt legaţi direct de oase prin intermediul tendoanelor şi aponevrozelor.Muşchii netezi – intră în alcătuirea viscerelor sau organelor interne, vaselor sanguine şi a pielii.V. NERVIISunt compuşi din fibre nervoase ce pleacă din creier şi măduva spinării, făcând legătura cu întreg organismul. Au la bază funcţia reflexă – asigură legătura organismului cu mediul în care acesta trăieşte şi se dezvoltă. Coordonează activitatea organismului (tuturor organelor şi a aparatelor corpului).După funcţie nervii sunt:

simpatici – aparţin SNV (Sistem Nervos Vegetativ) parasimpatici – aparţin SNV motorii – primesc impuls de la creier pentru a face o mişcare senzitivi – transmit stimulul către creier mixti – transmit informaţia şi execută mişcarea.

Nervii cranieni sunt nervi ce au originea în creier şi sunt în număr de 12 perechi.Nervii din măduva spinării – sunt nervi spinali sau rahidieni. Sunt în număr de 31 de perechi: 8 cervicali, 12 toracali, 5 lombari, 5 sacrali şi 1 coccigian.

REGIUNILE ANATOMICE

Masajul poate fi aplicat pe întreg corpul (masaj general) sau numai pe anumite segmente ale corpului (masaj parţial).Maseurul trebuie să cunoască bine topografia acelei regiuni.

4

Suferinţele tendoanelor se pot manifesta prin tumefacţie locale şi dureri



A. FAŢA cuprinde toate cavităţile ce adăpostesc organe de simţ: ochi, nas, urechi, limbă;

pielea feţei este bine vascularizată; muşchii feţei sunt mici şi numeroşi, unii fiind dispuşi în jurul orificiilor (ochi, gură, nas);Principalii nervi ai feţei sunt: nervi faciali – comandă muşchii feţei; nervii trigemeni – cu cele 3 ramuri ale sale care enervează ochiul, nasul, dinţii, limba.

B. GÂTUL ceafa ce se întinde de la marginea osului occipital până la scobiturile supraclaviculare şi umeri; muşchii sunt numeroşi fiind dispuşi în 4 planuri; ceafa este inervată de ramurile nervilor cervicali; regiunea anterioară se întinde de la osul hioid (situat între baza limbii şi laringe până la furculiţa sternală); aici se află cartilajul tiroidian (mărul lui Adam) bine dezvoltat la bărbaţi, glanda tiroidă, artera carotidă, primitivă, venele jugulare interne; regiunile laterale sunt încrucişate de muşchiul sternocleidomastoidian. Pe aici trece artera carotidă, vena jugulară, nervul hipoglos (comandă mişcările limbii), nervul vag (reglează activitatea plămânilor – stomac – inimă). Această regiune este mai puţin abordată.

C. SPATELEEste regiunea din dreptul coloanei vertebrale, de o parte şi de alta. În partea superioară se găsesc muşchii marele dorsal şi trapez, iar în profunzime muşchiul paravertebral şi vertebral. Regiunea lombosacrată este masată împreună cu spatele.

D. TORACELEEste format din stern, coaste, coloana vertebrală cervicodorsală. El este separat de abdomen de muşchiul diafragm. În cutia toracică se află inima şi plămânii.

E. ABDOMENULEste mai puţin abordabil în timpul masajului general, dacă există contraindicaţii . În cavitatea abdominală se găsesc organele interne (ficat, stomac, pancreas, rinichi, intestinul gros).

F.FESELESunt formate din 3 muşchi fesieri: mare, mijlociu şi mic. Această regiune e abordabilă atât în masajul general cât şi în cel segmentar.

G. MEMBRUL SUPERIOREste alcătuit din umăr, omoplat, humerus, claviculă. Este învelit de un manşon gros format din ligamente şi muşchiul deltoid care are formă triunghiulară. Ridică braţul lateral înainte şi înapoi până la orizontală.

H. BRAŢULOsul humerus învelit de muşchi.

I. ANTEBRAŢULRadius şi cubitus

J. ARTICULAŢIA PUMNULUIRadius, cubitus, oase carpiene.

K. MÂNACarpiene, metacarpiene, falange.

L. MEMBRUL INFERIOR- şoldul este format din osul coxal ce se articulează posterior cu osul sacru şi lateral cu femurul;

- coapsa e formată din osul femural învelit de muşchi: cvadriceps, croitor, abductori;- genunchi – femur, tibia, rotulă, ligamente;

5



- gamba – tibia şi peroneul învelit de muşchii gemeni, peronieri, gambieri;

- glezna – articulaţie formată din oasele tibia, peroneu, astragal;- piciorul – tarsiene, metatarsiene, falange;

MUŞCHII:Trapez, deltoid, pectoral, biceps brahial, triceps, oblic, croitor, peronier lateral, gambier anterior, geamăn intern, marele adductor, vast intern, sternocleidomastoidian, micul şi marele rotund, marele dorsal, marele fesier, tensorul fascia lata, biceps crural, semitendinos, semimembranos, drepţi abdominali.

MASAJUL SOMATIC

DEFINIŢIE:Masajul constă în prelucrarea, metodică şi mecanică a părţilor moi ale corpului prin procedee manuale şi instrumentale în scop fiziologic, profilactic şi terapeutic.1. SCOPUL FIZIOLOGIC – vizează îmbunătăţirea proprietăţilor fizice ale ţesuturilor şi stimularea funcţiilor importante ale organismului (circulaţia). Din această cauză masajul a devenit o metodă curentă de refacere a sportivilor.2. SCOPUL PROFILACTIC (DE PREVENIRE) – se referă la menţinerea stării de sănătate, creşterea rezistenţei organismului la oboseală.3. SCOPUL TERAPEUTIC – masajul este folosit în tratamentul complex al diverselor boli.Masajul este mijloc pasiv de recuperare (pacientul nu este solicitat) şi mijloc specific al recuperării medicale.

CLASIFICARE:

A. DUPĂ POSIBILITĂŢILE TEHNICE DE EXECUŢIE

1. MASAJ MANUAL (AUTOMASAJUL) – cea mai răspândită formă de masaj şi cea mai veche.

DEZAVANTAJE: se limitează la anumite regiuni; presupune cunoştinţe în domeniu.

2. MASAJUL INSTRUMENTAL se execută cu aparate sau instrumente acţionate cu mâna sau cu diverse surse de energie. Exemple: vibratorul cu chingă, aparat cu dispozitiv tip ventuze (LPG / CeluM6), aparat cu manşoane de presiune pozitivă (executa compresii succesive).DEZAVANTAJE:

sunt costisitoare; nu toate dispozitivele se adaptează perfect particularităţilor anatomice ale subiectului.

B. DUPĂ PROFUNZIMEA STRUCTURILOR CĂRORA SE ADRESEAZĂ.

1. MASAJUL SOMATIC (PERIFERIC) – se adresează părţilor moi de la suprafaţa corpului care sunt mai sensibile la acţiunea directă a procedeului de masaj.2. MASAJUL PROFUND – se adresează ţesuturilor şi organelor din interiorul cavităţilor la care efectele manevrelor se răsfrâng direct.

C. DUPĂ ARIA DE ÎNTINDERE ŞI DURATA DE PRELUCRARE.

1. MASAJUL SOMATIC GENERAL – constă în prelucrarea întregii suprafeţe a corpului şi are două forme: extins (60 – 90min.), redus (30 – 45min.).Reducerea la jumătate se realizează astfel:

se scade numărul de repetări al manevrelor; se exclud manevrele secundare de masaj; se combină manevrele principale cu aceleaşi efecte.

2. MASAJUL PARŢIAL

6



Masajul parţial regional (20 – 25min.) – spate sau abdomen. Masajul parţial segmentar (10 – 12min.) - acesta se poate adresa unor segmente (gambă, coapsă, braţ, antebraţ).

Masajul parţial local (5 – 6min.) – se adresează unor zone.D. Din punct de vedere al mijloacelor folosite pentru a facilita executarea masajului

pe piele umedă (creme); pe piele uscată (pudră de talc); pe piele normală.

E.Din punct de vedere al scopului urmărit fiziologic; profilactic; terapeutic.

TEHNICA PROCEDEELOR DE MASAJ

În funcţie de efectele asupra organismului procedeele de masaj au fost împărţite în:1. Principale (fundamentale)2. Secundare (sau ajutătoare) de completare a efectelor celor principaleProcedeele principale nu pot lipsi din nici o şedinţă de masaj. În funcţie de specificul fiecărei regiuni, zone, le putem aplica pe toate sau doar pe unele dintre ele.În funcţie de profunzimea structurilor anatomice asupra cărora se acţionează metodic se folosesc:1. Netezirea sau efleuraje2. Fricţiunea3. Frământatul sau petrisajul4. Tapotamentul sau baterea5. Vibraţiile

NETEZIREA

DEFINIŢIE:Se adresează tegumentelor şi constă în alunecări ritmice şi uşoare executate cu diferite părţi ale mâinilor în sensul circulaţiei de întoarcere (venoase şi limfatice).Mişcarea constă în acţiunea de împingere şi tragere a mâinilor cu o anumită apăsare în funcţie de scopul urmărit.CLASIFICAREA NETEZIRILOR:1. Când acţionăm superficial se fac neteziri cu vârful degetelor, cu faţa palmară sau cu cea dorsală. Presiunea manevrelor va fi răsfrântă strict asupra pielii.2. Când acţionăm mai profund avem neteziri cu marginea cubitală, cu rădăcina mâinii, cu pumnul palmar sau cubital. În timpul netezirilor intensitatea apăsărilor va alterna ritmic şi la distanţe egale pentru a nu stânjenii circulaţia din artere.A. DIN PUNCT DE VEDERE AL MODULUI DE LUCRU AL MÂINILOR:- neteziri simultane- neteziri alternativeB. DIN PUNCT DE VEDERE AL DIRECŢIEI NETEZIRILOR: pe direcţie longitudinală a segmentului:

simultane lungi alternative lungi

pe direcţie oblică: simultane medii alternative medii

pe direcţie transversală: simultane scurte

7



alternative scurteManevrele lungi pierd din viteză şi presiune în timp ce manevrele scurte devin din ce în ce mai rapide, au ritm vioi şi presiune crescută.

C. DIN PUNCT DE VEDERE METODIC. netezire introductivă netezire finală (de încheiere)

NETEZIREA INTRODUCTIVĂ are loc în orice şedinţă, orice regiune, segment sau zonă.Tipuri:

1. simultane lungi2. alternative lungi3. simultane medii4. alternative medii5. simultane scurte6. alternative scurte

Ritmul şi intensitatea manevrelor vor creşte în mod treptat, deoarece se urmăreşte obţinerea încălzirii subiectului pentru următoarele tehnici şi obţinerea acomodării subiectului cu maseurul.NETEZIREA FINALĂ. Succesiunea manevrelor este invers ca la cea introductivă. Manevrele vor scădea treptat în ritm şi intensitate.Sensul netezirilor este pentru membre de la segmentul distal la cel proximal.D. DIN PUNCT DE VEDERE AL SPECIFICULUI REGIUNII:- neteziri pentru regiuni cu pilozitate crescută – hipertricoză, neteziri în perie cu degetele în semiflexie- neteziri pentru regiuni liniare (tendoane, degete), neteziri în cleşte- Neteziri pentru segmentele circulare, tronconice (braţe, gambe, antebraţe), neteziri în brăţară , se realizează sacadat. Se prinde segmentul în priză circulară cu policele unul înaintea celuilalt şi se deplasează cu o mişcare sacadată.

FRICŢIUNEA

Se adresează ţesuturilor subcutanate reprezentate de hipoderm. În unele regiuni hipodermul este foarte subţire (gâtul).Efectele fricţiunii se răsfrâng asupra muşchilor şi constau în presarea ţesutului moale subcutanat pe ţesuturile profunde sau planurile dure (os sau cartilaj articular) şi deplasarea lor în limita elasticităţii.Mişcarea de fricţiune nu se execută din loc în loc pe sărite deoarece nu se obţin efectele scontate. Nu se ia mâna de pe pacient niciodată.

CLASIFICARE:

A. DIN PUNCT DE VEDERE TEHNICSe execută cu vârful degetelor, marginea cubitală, rădăcina mâinii, proeminenţa tenară şi hipotenară, faţa palmară, faţa dorsală, pumnul palmar, pumnul dorsal. La acestea se va apela în funcţie de sensibilitate. Pe zonele sensibile fizic se va executa cu partea cărnoasă, iar pe zonele mai voluminoase, mai pline se va executa cu pumnul.În funcţie de suprafaţă: în zonele mici cu degetele, în zonele mari cu toată mâna, în zonele foarte mari cu ambele mâini. Sensul este adaptat particularităţilor anatomice ale regiunilor respective.Pentru regiunile întinse se fac fricţiuni circulare concentrice şi excentrice. Cele concentrice aduc energie, iar cele excentrice sunt pentru relaxare.Pentru ligamente, spaţii interosoase, spaţii intermusculare, degete, tendoane se execută liniar şi longitudinal; pentru articulaţii interfalangiene şi pentru unele tendoane (tendonul lui Ahile) se execută transversal cu vârful degetelor sau cu marginea cubitală a mâinii.După specificul regiunii avem:

fricţiuni în cleşte pentru tendonul lui Ahile fricţiuni în zig-zag pentru coloana vertebrală de sus în jos

Prin fricţiune putem acţiona profund sau superficial mărind presiunea cu care se execută manevra şi unghiul cu care degetele se aplică pe tegument. Cu cât presiunea este mai mare şi unghiul este mai mic cu atât manevrele sunt mai profunde.

B. DIN PUNCT DE VEDERE METODICFricţiunea este simplă sau combinată.Fricţiunea simplă – când se execută cu unul din elementele tehnice (vârful degetelor, marginea cubitală, etc.)Fricţiunea combinată conţine mai multe elemente tehnice.

8



Fricţiunea combinată cu alte procedee de masaj: cu frământatul.

FRĂMÂNTATUL (Petrisajul )

FRĂMÂNTATUL (Petrisajul )Constă în prinderea muşchilor sau altor ţesuturi profunde, ridicarea cât permite elasticitatea proprie şi stoarcerea prin :

comprimare între degete între degete şi rădăcina mâinilor presarea pe un plan profund.

CLASIFICARE:Din punct de vedere tehnic şi în funcţie de particularităţile regiunii avem:1. FRĂMÂNTATUL ÎN CUTĂ – se aplică tuturor regiunilor, insa diferă priza în funcţie de grosimea stratului de prelucrat.

a. Priză mică – se realizează între police şi index;b. Priză medie – se realizează între degetele 2, 3, 4, 5 şi rădăcina mâinii;c. Priză mare – se realizează cu vârful tuturor degetelor inclusiv policele.

2. FRĂMÂNTATUL ÎN VAL SAU ÎN CUTĂ DEPLASABILĂ – se execută dacă elasticitatea pielii o permite. Sensul este longitudinal şi transversal.

FORME SPECIALE:Se aplică pe segmentele circulare tronconice.

FRĂMÂNTATUL CIRCULAR – segmentul se prinde cu priză circulară. Policele sunt orientate unul în faţa celuilalt, muşchii sunt între degete şi palme şi sunt presaţi pe planul de sprijin

FRĂMÂNTATUL ŞERPUIT – priza este tot circulară. Policele sunt paralele, iar muşchii sunt presaţi alternativ de mâna dreaptă şi mâna stângă. Sensul manevrelor este de jos în sus. FRĂMÂNTATUL ÎNTRE MARGINILE CUBITALE – se execută pe fereastra abdominală. FRĂMÂNTATUL CU PUMNUL – pentru fese şi coapse. Se execută cu pumnul cubital sau palmar.

TAPOPAMENTUL(Baterea)

Definitie : Constă în aplicarea unor lovituri ritmice şi uşoare, executate cu diverse părţi ale mâinii.

CLASIFICARE:Din punct de vedere tehnic:1. Manevre de tocat cu vârful degetelor tangenţial. Se aplică la nivelul feţei sau la nivel abdominal, fiind o manevră de suprafaţă. Caracteristici ale poziţiei maseurului:

Coatele sunt apropiate de trunchi; Palmele în poziţie intermediară (pronosupinaţie); Vârful degetelor loveşte tangenţial suprafaţa pielii.

în mănunchi de nuiele:Caracteristici ale poziţiei maseurului:

coatele se depărtează uşor de trunchi; degetele sunt uşor flectate şi cad pe piele la distanţe foarte mici unele de altele; ritmul este vioi; degetele lovesc cu partea latero-dorsală.

în picături de ploaie:Caracteristici ale poziţiei maseurului:

degetele lovesc cu partea latero-palmară;

9



se aplică pe regiuni fine.

cu marginea cubitalăCaracteristici ale poziţiei maseurului:

coatele sunt apropiate de trunchiAceastă variantă este dură, dar poate fi „îndulcită ’’‚cu tocat cubito-dorsal sau cubito-palmar. cu treimea inferioară a antebraţului

pentru musculatura fesieră.

2. Manevre de bătătorit cu palma în cupă sau ventuză; cu pumnul cubital sau palmar; cu pumnii complet închişi sau parţial.

3. Manevre de plescăit, lipăit Se execută cu faţa palmară a mâinilor şi a degetelor. Intensitatea depinde de greutatea mâinilor şi înălţimea de la care cad.

4. Percutatul se execută cu vârful degetelor uşor flectate; palmele sunt îndreptate spre regiunea pe care o masăm; se execută simetric sau alternativ, rar, urmată de o alunecare scurtă sub formă de periaj sau de o alunecare puternica sub

forma de râcâit.

INDICAŢII METODICE:Manevrele de tapotament vor fi intercalate obligatoriu cu manevre de netezire.Formele din clasificare se execută de-a lungul fibrei musculare.Se va evita:

regiunea lombară (rinichii); plica poplitee; axila; plica inghinală; triunghiul lui Scarpa.

Toate manevre se execută din poanier.Tapotamentul se execută în lungul fibrei musculare.La fiecare ciclu de tapotament se execută o netezire.

VIBRAŢIILE

Imprimare în ţesut al unui număr cât mai mare de mişcări oscilatorii, într-o unitate de timp cât mai mică.Mişcările se aseamănă cu un tremurat continuu şi rezultă din contracţia alternativă a muşchilor antagonişti ai degetelor şi ai mâinii (antebraţ). De aceea ele sunt foarte obositoare.VIBRAŢIILE:Sunt manuale şi mecanice. Ele se completează reciproc şi este ideal să se aplice alternativ.

1. VIBRAŢIILE MANUALE:Se pot adapta particularităţilor anatomice ale subiectului, îşi pot modifica ritmul, amplitudinea în funcţie de regiunea şi toleranţa subiectului.

2. VIBRAŢIILE MECANICE:Nu întotdeauna se pot adapta formei regiunii masate, dar sunt mai rapide şi mai uniforme.Din punct de vedere tehnic:Vibraţiile se execută cu vârful degetelor, faţa palmară, podul palmei sau rădăcina mâinii şi pumnul.

10



MANEVRELE SECUNDARE

1. Rulatul şi cernutul;2. Tracţiunile, tensiunile şi scuturările;3. Presiuni;4. Ciupiri şi pensări.

RULATULSe aplică segmentelor circulare, între feţele palmare cu menţinerea degetelor în extensie. Mâinile se deplasează ritmic, alternativ, de jos în sus, anterior şi posterior sau invers, feţele palmare lucrând în permanenţă în planuri paralele.

CERNUTULSe prinde masa musculară cu vârful degetelor, uşor flectate, sau între feţele palmare cu degetele întrepătrunse şi se deplasează în sens lateral de jos în sus prin ridicări şi presiuni alternative.

TENSIUNILESunt mişcări pasive executate pe planurile şi axele de mişcare ale articulaţiei respective.

SCUTURĂRILEMişcări oscilatorii ample executate la nivelul membrelor sau segmentului de membru. Se execută prin prinderea segmentului respectiv cu priză mică sau mare.

TRACŢIUNILESe realizează în axul longitudinal al segmentului (trageri).

PRESIUNILEConstau într-o apăsare superficială sau profundă. Se aplică în diverse moduri: presiuni simple; presiuni vibrante; presiuni asociate cu mişcări respiratorii. Acestea se aplică în ritmul frecvenţei respiratorii (16-18 resp./min.).

CIUPITURILE ŞI PENSĂRILESe aplică pe porţiunile musculare şi diferă prin priza cu care se execută. Ciupiturile au priză mică, iar pensările priză medie sau mare. Corectitudinea manevrelor este dată de zgomotul fâşâit.

Rulatul şi cernutul se fac înaintea manevrelor de frământat.Ciupiturile şi pensările se executa înaintea tapotamentului.Presiunile nu se fac niciodată direct pe os, se fac paravertebral.Tensiunile, scuturările, tracţiunile se aplica după netezirea finală.

INDICAŢII ŞI CONTRAINDICAŢII ALE MASAJULUI

Indicaţiile se prescriu în funcţie de scopul fiziologic, profilactic şi terapeutic, şi sunt date de medic.

INDICAŢII PE SEMNE ŞI SIMPTOME

1. EDEME (umflături)Se aplică manevre de netezire efectuate în sensul circulaţiei de întoarcere şi fricţiune cu vârful degetelor.2. NODULI SUBCUTANAŢI (induraţii)

11



Apar în nevralgii (ex.: nevralgia sciatică). Se aplică fricţiuni circulare care se execută de la periferia zonei afectate către centru.3. CRAMPE ŞI CONTRACTURI MUSCULARENeteziri lungi cu ritm şi intensitate scăzută.4. HIPERTONII MUSCULARE (paralizii spastice)Masajul este contraindicat pe muşchiul afectat (muşchiul agonist – care face mişcarea). Manevrele se vor executa pe musculatura antagonistă, efectele inducându-se reflex pe musculatura afectată.5. TULBURĂRI TROFICE (escarele, cicatricele cu substanţă în exces – cheloide)Se indică mobilizări puternice ale planului profund (frământat în cută cu prize mici) şi masaj cu gheaţă pentru escare (crioterapie). Escarele se formează la persoanele care sunt imobilizate mai mult timp.

CONTRAINDICAŢII

Au cauze ce ţin de deficienţe ale tehnicii şi metodicii. Pot fi totale sau parţiale, permanente, definitive şi temporare.

12



Contraindicaţii

Totale definitive Temporare Parţial temporareParţial

definitiveLegate de tehnică

şi metodicăNu le facem

masaj în nici un caz în:- psihopatii- tumori maligne generalizate- osteoporoză (oase de sticlă)- fragilitate vasculară

- boli neuropsihice (meningoencefalită)- accidente vasculare cerebrale în fază acută. După faza acută masajul este indicat.- boli acute ale aparatului respirator: pleurezii, pneumonii, tuberculoză- boli cardiovasculare: infarctul acut, tulburări severe de ritm cardiac, hipertensiune stadiul 2 şi 3, endocardite- boli de sânge: leucemie acută, hemofilia- boli ale aparatului digestiv: hemoragii digestive, perforaţii, pancreatite, colecistite acute, hepatită virală- boli ale aparatului urogenital: glomerulonefită acută, anexite, hematurie (prezenţa sângelui în urină)- infecţii generalizate: septicemie.

Nu se face masaj temporar.- boli de piele: eczeme, micoze, psoriazis- boli ale structurilor anatomice subtegumentare: rupturi sau hematoame musculare, artrite, osteite, varice voluminoase şi inflamate.

În toate aceste situaţii se poate aplica masaj pe regiunile sănătoase. Abordarea zonelor afectate se poate realiza după depăşirea perioadei acute a bolii când masajul devine indicaţie majoră.

Petele pigmentare pot fi constituţionale sau dobândite.

Sunt legate de subiecţii cărora contactul cu mâna maseurului le declanşează o incomoditate reflexă, fie hipersensibilitate (gâdilat). În funcţie de intensitatea acestor reacţii se renunţă la masaj sau se adaptează masajul.



13

CONDIŢIILE MATERIALE ŞI REGULI DE PRACTICARE A MASAJULUI

Acestea sunt legate de igiena spaţiului de masaj, igiena maseurului, igiena subiectului, practicarea unor exerciţii pregătitoare de către maseur, respectarea unor reguli metodice, folosirea unor mijloace ajutătoare.

A. IGIENA SPAŢIULUI DE MASAJSala trebuie să aibă temperatură do confort (20-24°C). pentru a nu declanşa reacţii adaptative de tip termogenic (frisoane) sau termolitic (transpiraţie).Pereţii trebuie să fie placaţi cu faianţă, podelele cu gresie sau marmură pentru a putea fi spălate frecvent. După ultimele norme podeaua nu trebuie să aibă inserţii (între plăcile de gresie) si sa fie dintr-o singura suprafaţa. Mobilierul trebuie să fie redus şi alcătuit din câteva banchete şi scaune.Spaţiul trebuie prevăzut cu vestiar, sală de aşteptare, cameră de odihnă, sală de duş, instalaţii sanitare aferente.

B. IGIENA MASEURULUI1. Aptitudini, pregătire specială, atitudine

Maseurul trebuie să fie: sănătos rezistent la oboseală să aibă constituţia robustă (puternic şi rezistent) simţ tactil bine dezvoltat auz fin vedere bună aptitudini fizice deosebite abilitate manuală naturală ce se va desăvârşi prin exerciţii mâinile trebuie să fie largi şi cărnoase, nu lungi şi osoase, pielea de pe palme caldă, moale, uscată şi netedă maseurul trebuie să posede cunoştinţe de anatomie, biochimie şi biomecanică, cunoştinţe de fiziologie să cunoască cele mai importante semne de diagnostic ale unor boli (vezi capitolul de contraindicaţii) maseurul trebuie să aibă un simţ de autoconservare, să execute corect manevrele cu calm, fără grabă, cu intercalarea unor pauze maseurul trebuie să aibă o atitudine controlată şi o comportare corectă, respectând principiul moralităţii, deoarece el vine în contact cu

persoane diferite ca vârstă şi sex, dar şi sensibilitate.

CONTRAINDICAŢII ÎN EXECUTAREA PROFESIUNII MASEURULUI persoane cu asimetrii faciale persoane cu deformaţii deformaţii ale capului, gâtului, coloanei vertebrale, toracelui persoane cu deficienţe ale membrelor superioare şi inferioare persoane anemice şi obeze persoane cu afecţiuni ale sistemului nervos şi a organelor de simţ persoane care au ticuri, tremurături, deficienţe de vedere, defecte de vorbire persoane cu afecţiuni ale aparatului respirator (bronşita cronică) persoane cu afecţiuni ale aparatului cardiovascular (hipertensiune arterială, varice, insuficienţă cardiacă) persoane cu deficienţe digestive (ulcer în fază acută).



2. IGIENA PROPRIU-ZISĂ echipament simplu şi lejer spălare pe mâini înainte şi după fiecare masaj efectuat unghii tăiate şi pilite maseurul nu trebuie să aibă bijuterii nu va folosi parfumuri, uleiuri cu mirosuri puternice nu va fuma în sala de masaj

C. IGIENA SUBIECTULUISe adresează igienei corporale şi îmbrăcămintei.Subiectul se va dezbrăca doar la nivelul regiunii ce urmează a fi masată pentru a menaja sentimentul de pudoare şi pentru a nu declanşa reacţii termogenice. Subiecţii se vor dispensa de hainele ce stânjenesc respiraţia, circulaţia, mişcările segmentelor. Se va acoperii cu un prosop regiunea masată dacă se execută un masaj general sau se va acoperii regiunea care nu este încă masată. Subiectul este obligat să facă duş atât înainte cât şi după şedinţa de masaj.

EXERCIŢII PREGĂTITOAREEste obligatoriu şi se consideră etapă de încălzire a maseurului înainte de efectuarea propriu-zisă a şedinţei de masaj.

Constă în mişcări active şi pasive ale extremităţilor membrelor.Mişcări pentru degete:

de flexie, extensie, adducţie, abducţie şi circumducţiiMişcări pentru pumn:

flexie, extensie, adducţie, abducţie şi circumducţiiMişcări pentru coate:

flexie, extensie, pronaţie, supinaţie.Scopul acestor exerciţii este:

creşterea forţei şi supleţei în mâini creşterea rezistenţei la oboseală creşterea sensibilităţii maseurului la manevrele de masaj

D. RESPECTAREA REGULILOR METODICESubiectul va fi plasat în poziţii comode relaxante. Se va evita încordarea fizică şi psihică.Maseurul va adopta poziţii comode pentru abordarea corectă a segmentelor, a regiunilor şi pentru a induce efecte specifice fiecărei zone.Procedeele se vor adapta caracteristicilor anatomice şi funcţionale ale fiecărei părţi a corpului. Se va începe cu manevre simple cu ritm şi intensitate crescândă până se atinge intensitatea dorită şi se încheie cu manevre lungi liniştitoare. Ritmul, intensitatea şi numărul de repetări depind de sensibilitatea subiectului. Orice jenă locală (durere, contractură, semne de nelinişte, încordare) necesită o redozare a intensităţii şi ritmului de execuţie sau oprirea masajului pentru că fie tehnica este inadecvată, fie subiectul prezintă afecţiuni ce contraindică masajul. Durata şedinţei de masaj este valabilă după preferinţe şi necesităţi terapeutice.Efectele manevrelor sunt diferite, şi anume:

manevrele lungi, lente, prelungesc durata de masaj şi induc un efect calmant, liniştitor. După o astfel de şedinţă trebuie menţinută starea de relaxare de la câteva minute până la o jumătate de oră

manevrele scurte, vii, cu ritm şi intensitate crescută, scurtează durata unei şedinţe de masaj şi induc efecte excitante stimulanteDupă o astfel de şedinţă subiectul execută exerciţii de respiraţie şi câteva exerciţii de gimnastică, după care poate relua imediat activitatea fizică intelectuală. Efectele masajului se resimt imediat, dar slăbesc treptat şi dispar după câteva ore.

REGULI METODICE LEGATE DE FORMELE MASAJULUIMasajul igienic se face dimineaţa, masajul terapeutic se face atât dimineaţa cât şi pe parcursul zilei cu respectarea condiţiilor: fie la 2-3 ore după masă, fie înainte de masă cu o jumătate de oră.



Ambele forme de masaj se execută după golirea vezicii urinare şi dacă este posibil şi a colonului.Masajul terapeutic trebuie să inducă efecte de durată. De aceea se execută în serii de o jumătate de oră câte 10-12 şedinţe fiecare serie. Numărul şedinţelor, spaţierea lor şi posibilitatea înlocuirii masajului cu automasajul ţin de competenţa medicului.Dacă pacientul are indicaţie de a efectua două serii, cel puţin o serie trebuie executată de acelaşi maseur care cunoaşte cazul şi s-a adaptat particularităţilor şi necesităţilor lui.Masajul poate fi executat de doi maseuri în acelaşi timp, încă ei trebuie să execute simultan manevrele. Vor fi egale ca amplitudine, sens, intensitate, ritm.

E. FOLOSIREA UNOR MIJLOACE AJUTĂTOAREMijlocele ajutătoare facilitează efectele masajului şi sunt reprezentate de creme, pulberi, pomezi.Talcul este de origine minerală, nu atacă ţesutul, nu se combină cu alte substanţe, absoarbe secreţia glandelor sebacee şi sudoripare. Favorizează detaşarea celulelor stratului cornos al pielii. Este iritant pentru căile respiratorii. Nu se aplică în plăgi deschise.Cremele sunt grăsimi minerale, vegetale, animale plus apă. Acţionează superficial, sunt calmante, emoliente şi răcoritoare prin evaporarea apei.Pomezile au consistenţă moale şi conţin pe lângă grăsimi, substanţe medicamentoase active. Ele scad evaporarea apei, produc vasodilataţie cu posibilitatea ca medicamentul încorporat să acţioneze mai profund.

PIELEA

Este învelişul exterior al corpului omenesc care se continuă cu mucoasele cavităţilor. Este un ţesut membrano-conjunctivo-epitelial. Grosimea pielii variază după regiunea anatomică, sex, vârstă, profesie etc.În funcţie de regiunea anatomică avem:

- planta şi palma, cu grosimea pielii de 5mm;- pleoape şi prepuţ, 0,2mm.

Copiii, femeile şi bătrânii au pielea mai subţire.Suprafaţa pielii este de 1,50 – 1,80m2. Este catifelată, uşor umedă şi brăzdată de două tipuri de depresiuni: pliuri (cute) şi pori.

1. PLIURILESunt: profunde – submamare, interfesiere, inghinogenitale mai discrete – situate la nivelul feţelor de flexie ale genunchiului, cotului, axilei foarte fine – sunt cele mai numeroase şi sunt pe toată suprafaţa corpului. Sunt fine, scurte, puţin profunde mici regulate – separate de şanţuri, curbe se află la nivelul degetelor şi formează un desen caracteristic fiecărui individ, amprentele dermatoglife.

2. PORIICorespund orificiilor glandelor sudoripare sau folicului pilosebaceu.

STRUCTURA PIELII1. EPIDERM

Este epiteliu pavimentos stratificat compus dintr-o serie de straturi de celule numite cheratinocite.Din profunzime spre suprafaţă se descriu straturile: bazal (germinativ) – conţine celule melanocite (celula a pielii care contine melanina şi asigura protectia organelor interne contra

radiatiilor solare) care secretă pigmentul melanic mucos al lui Malpighi granulos formează stratul precornos lucidum cornos – este constituit din celule plate anucleate, iar partea lui cea mai exterioară este structură disjunctivă format din celule izolate

care se desprind spontan sau la cel mai mic traumatism.



Procesul de desprindere al stratului disjunctiv poartă numele de exfoliere. Celulele cornoase desprinse pot rămâne intacte până la 6 luni.Epidermul se află într-o continuă schimbare, proces denumit TURN OVER. Timpul reînnoirii epidermului este cuprins între 26 – 42 de zile.

Cu cât se face masaj cu atât pielea este mai proaspătă.

2. DERMSe află sub epiderm şi este despărţit de acesta printr-o membrană bazală.Structura: schelet fibrilar – alcătuit din fibre de colagen, elastice şi de reticulină. Fibrele de colagen sunt dispuse paralel, cantitatea variază cu vârsta. Creşte la vârsta adultă şi scade progresiv mai ales la femei. Fibrele elastice sunt dispuse perpendicular pe suprafaţa pielii şi joacă un rol important în elasticitatea pielii care descreşte cu vârsta, dispărând complet la bătrâni datorită impregnării cu ioni de calciu. Fibrele de reticulină sunt fibre colagene nepolimerizate. Apar primele în procesul de cicatrizare al plăgilor şi odată cu înaintarea în vârstă se transformă în fibre de colagen. celule proprii – sunt fibroblaste, histocite şi mastocite. Celulele fibroblaste sunt celule fundamentale care sintetizează fibrele de colagen şi care pe măsura înaintării în vârstă îşi pierd capacitatea secretorie. Histocitele au mare mobilitate şi intervin în apărarea pielii,

înglobarea de bacterii, corpi străini, lipide. Mastocitele sunt în număr redus, dar intervin în secreţia unor amine cu acţiune de vasoactivare (serotonina, histamina). celule migrate – sunt leucocite, monocite, limfocite substanţă fundamentală. – umple spaţiile dintre fibre şi celule şi are următoarele roluri:

o integrează pielea în fiziologia organismului favorizând fuziunea substanţelor din metabolismul general către ţesutul conjunctiv cutanat;

o intervine în metabolismul apei, conţine o zecime din totalul apei din organism;o participă la procesele de apărare a corpului, deoarece conţine proteine plastice ce acţionează ca anticorpi.

3. HIPODERMEste format dintr-un ţesut fibros specializat în sinteza şi depozitarea grăsimilor. Grosimea variază în funcţie de regiunea anatomică, vârsta, sexul şi rasă.Elementele celulare dominante sunt lipocitele care se află într-un continuu proces de mobilizare şi depozitare, proces ce se desfăşoară sub influenţa unor factori lipolitici sau lipogenetici.

ANEXELE PIELII1. GLANDELE SUDORIPARE . Sunt de două tipuri: glande apocrine – localizate la nivelul pliurilor (interfesieri, inghinogenitali, axilă, labii, regiunea perigenitală şi la nivelul feţelor de flexie) secreţia lor este corelată cu cea a gonadelorCanalul excretor se deschide în partea superioară a unui folicul pilos sau în apropierea lui glandele ecrine sunt dispuse pe toată suprafaţa corpului şi se deschid la nivelul epitelial prin pori. Secreţia zilnică este de 800ml de sudoare şi poate ajunge la 10l în eforturi intense. Sunt bogat reprezentate pe palme, la nivelul pulpelor, degetelor. Lipsesc din partea roşie a buzelor. Sudoarea conţine:

o clorură de sodiu – 400mg la 100mlo acid lactico acid urico amoniaco creatinăo glucozăo vitamine

2. GLANDELE SEBACEESunt dispuse în special la nivelul zonelor cu pilozităţi, dar numărul celulelor este mai mare la nivelul scalpului, bărbiei şi jumătăţii superioare a toracelui.



Secreţia lor este continuă şi are variaţii legate de vârstă. Este redusă la copii. Creşte mai mult spre pubertate, se menţine constant o perioadă şi apoi scade lent. Secreţia glandelor sebacee se numeşte sebum.Sebumul împreună cu sudoarea formează filmul lipidic acid de suprafaţă care are rol în apărarea microbiană şi antiparazitară.3. SISTEMUL PILARDensitatea variază în funcţie de vârstă, sex şi regiunea anatomică. Pilozitatea crescută se numeşte hipertricoză. Părul alb este păr cu bule de aer. Părul împreună cu glandele sebacee formează aparatul pilosebaceu.4. UNGHIILE

VASOMOTRICITATEA PIELIICirculaţia cutanată are mare capacitate de adaptare la nevoile organismului.Poate creşte de 10 ori la suprafaţa tegumentului şi de 100 de ori la nivelul degetului.Controlul vasomotricităţii este realizat de următorii factori: NERVOŞI CENTRALIsunt localizaţi în măduva spinării – reflexul de vasoconstricţie împotriva frigului.

În bulb se realizează controlul tonusului vascular. În hipotalamus se realizează termoreglarea. În cortex se realizează vasomotricitatea emoţională.

Toţi aceşti centri induc numai acţiune de vasoconstricţie. NERVOŞI LOCALI

au efect vasodilatator declanşat prin reflexul axonic de către masaj. Impulsul nervos ce se propagă într-un mod cu totul particular, rezultând la nivelul vaselor cutanate o eliberare de mediator chimic cu efect vasodilatator care se evidenţiază prin hiperemia locală, rezultată în urma fricţiunilor.

HORMONALI - sunt reprezentaţi de vasopresină şi catecolamine. Au efect vasoconstrictor. UMORALI - reprezentaţi de histamină, prostaglandine, tiroxină. Au efecte vasodilatatoare. TISULARI ŞI MIOGENI - au un rol redus în menţinerea tonusului pereţilor vasculari.

FUNCŢIILE PIELII1. PROTECŢIERealizată de procesele de cheratinizare şi melanogeneză.Cheratinizarea este capacitatea de a produce şi stoca cheratine. Melanogeneza este capacitatea melanocitelor de a produce şi stoca pigment melanic cu rol în fotoprotecţie.2. SECRETORIE a glandelor sebacee şi sudoripareFormează filmul acid lipidic de suprafaţă.3. BARIERA SEMIPERMEABILA – asigurata de stratul cornos, creeaza pielii posibilitatea de a fi traversata de substante active medicamentuoase4. PILOGENEZA5. APĂRAREA antimicrobiană, antibacteriană, antiparazitară, antifungică. Se realizează prin descuamarea continuă a stratului cornos şi prin prezenţa unui PH acid la nivelul epidermului.6. TERMOREGLAREAPielea se comportă ca un intermediar al schimburilor de căldură dintre organism şi mediu având şi capacitatea de a înmagazina căldura. Temperatura nu este constantă, cea mai ridicată fiind în regiunea frunţii şi în regiunea prehepatică. Cea mai scăzută temperatură este la nivelul extremităţilor.7. EXTEROCEPŢIEDe a sesiza senzaţiile de tact, frig, căldură, durere, presiune.

APLICAŢIILE MASAJULUI ÎN SPORT

Masajul în antrenamentul sportiv



I. ÎNAINTE DE ANTRENAMENTSubiectul care nu a practicat decât sporadic exerciţii fizice trebuie supus unor metode combinate de gimnastică respiratorie, musculară şi masaj.Masajul va stimula funcţiile nutritive energetice şi va creşte amplitudinea mişcărilor respiratorii.Se va face un masaj stimulat pentru a creşte tonicitatea fibrelor musculare inactive anterior, acestea vor consta dintr-o netezire executată cu ritm şi intensitate crescândă aplicată diverselor grupe musculare ale membrelor superioare şi inferioare.Se va continua cu fricţiuni energice, profunde executate cu vârful degetelor sub un unghi de 30°.Urmează frământatul în cută cu priză mare, iar apoi se va executa un tapotament pornind de la extremitatea distală către cea proximală (spre inimă).Frământatul tendoanelor – urmează masajul muşchilor şi se aplică tendoanelor ce vor fi supuse efortului respectiv.Masajul articulaţiilor se execută prin presiuni viguroase şi progresiv crescânde periarticular şi mai ales pe ligamente.Se execută apoi mobilizări pasive cu tensiuni finale la nivelul articulaţiilor ce vor fi solicitate.Masajul toracelui – se va insista pe principalele grupe musculare (muşchii pectorali şi marele dorsal – „latisimus dorsi”).Prin manevre de netezire şi frământat masajul abdominal nu este indispensabil, dar se practică la indivizi ce vor face sporturi cauzatoare de tulburări digestive funcţionale (ciclism, probele de fond, maratonul).

Fricţiunea generală se face la sfârşit fie cu un prosop rugos sau cu o mănuşă din păr de cal îmbibată în alcool, camfor sau apă de colonie pentru a îndepărta de pe tegument produşii toxici de metabolism şi pudra de talc folosită.II. DUPĂ ANTRENAMENTUtilizează procedee principale şi secundare. În cazul sportivilor, manevrele de masaj trebuie să fie selecţionate în funcţie de următorii factori:

nivelul de pregătire fizică al sportivului testarea psihologică efectele pe care trebuie să le inducă

Aceste realităţi se găsesc atât în masajul de antrenament cât şi în masajul competiţional. Masajul de după antrenament are un efect incontestabil indiferent de nivelul de pregătire al sportivilor.

ANTRENAMENTUL SPORTIV

Este procesul inductiv-educaţional ce se desfăşoară la diverse nivele de pregătire începând cu copii şi juniori şi terminând cu sportivi de performanţă. Din aceasta rezultă că indicaţiile masajului sunt variate:1. La începători, copii şi juniori:- masajul se efectuează pentru scăderea stării de hipertonie (creşterea excesivă a tonusului ţesuturilor) musculare ce se instalează în prima etapă a formării deprinderilor motrice, se contractă inutil anumite grupe musculare ceea ce imprimă mişcării un caracter sacadat; această stare de încordări psihica se menţine mult timp după încheierea antrenamentului sportiv.2. La sportivii consacraţi:

masajul are ca scop înlăturarea stării de oboseală fizică şi psihică indusă de antrenamentul sportiv – în cadrul microciclurilor curente

dacă antrenamentul sportiv se efectuează în vederea pregătirii unei competiţii apropiate, masajul îşi va propune înlăturarea stării puternice de stres indusă de conştientizarea riscului competiţional sau subestimării posibilităţilor proprii prin supramotivaţieAplicarea masajului după antrenament impune următoarele reguli:

nu se va aplica niciodată imediat după efort deoarece sportivul este obosit şi nervos, iar oboseala se manifestă prin contracturi musculare ce induc mialgii (dureri musculare)

un duş călduţ cu scop decontracturant, miorelaxant abia după 3-4 ore de la încetarea efortului când este depăşită faza acută a oboselii se poate aplica masajul cu rezultate bune.

Intervalul de timp este lung şi în general nu se poate respecta, rezultă din aceasta că masajul poate fi aplicat la o oră sau o jumătate de oră. În condiţii de antrenament se respectă intervalul de 3-4 ore.

Masajul după antrenament se poate executa în două variante:



A. FORMA CLASICĂRecomandă abordarea grupelor musculare ce au fost implicate în efortul specific. Acestea vor fi beneficiarele unor manevre blânde, liniştitoare (neteziri cu ritm şi intensitate scăzută, fricţiuni vibrante sub un unghi de 90°, vibraţii simple cu ritm şi intensitate scăzută sau însoţite de presiuni, rulat şi cernut cu ritm şi intensitate scăzută centripet sau centrifug). Acestea au avantajul că pot fi aplicate peste trening, direct pe terenul de sport.Se va acorda o atenţie deosebită tendoanelor şi spaţiilor dintre muşchii ce vor beneficia de manevrele de fricţiune vibrantă.

B. FORMA MODERNĂEvidenţiază că refacerea după solicitări neuropsihomotrice se realizează mult mai rapid, nu prin masaj direct ţintit pe grupele musculare antrenate în efortul respectiv, ci indirect stimulând unul din următoarele trei reflexe:

Reflexul de simetrie – e stimulat când efortul specific a fost depus de un membru, iar refacerea e mai evidentă dacă se va masa membrul pereche (ex.: suliţă, handbal. Volei, bilă, etc.)

Reflexul la distanţă – e declanşat prin masarea unor grupe musculare mari, situate la distanţă de muşchiul solicitat în efort (ex.: masajul abdominal – când sunt solicitate membrele inferioare; masajul toracelui – când sunt solicitate membrele superioare)

Reflexul de suprafaţă – recomandă masarea unor suprafeţe întinse; varianta modernă recomandă manevre viguroase constând din fricţiuni profunde, executate sub un unghi de 30°, frământat şi tapotament (tocat, lipăit, plescăit)

Antrenamentul specific – se desfăşoară în micro, macro şi mezocicluri.Masajul într-un microciclu săptămânal include două masaje parţiale şi două generale, şi anume:

Zi de antrenament

1 2 3 4 5 6 7

Tipul de masaj

Parţial - General - Parţial - General

După un antrenament sportiv subiectul va beneficia de un masaj parţial (se apreciază că încă nu s-a instalat starea de oboseală generală), în ziua a doua nu se face masaj, se constată că s-au păstrat unele efecte ale masajului din prima zi; în ziua a treia masaj general (fie extins 60-90 min. fie redus 30-40 min. Se vor aplica manevre viguroase ce vor viza structurile profunde; în ziua a patra nu se aplică masaj, dar uneori se poate aplica pe unele segmente solicitate mai mult; în următoarele zile conform tabelului. În zilele de pauză se mai pot aplica şi alte tehnici de refacere în afara masajului.

Indicaţii metodice ale masajului general1. nu se va aplica cu mai puţin de 10-12 ore înainte de următoarea şedinţă de antrenament sportiv2. trebuie urmat de o perioadă de repaus cu o durată de 20min/o oră3. dacă subiectul nu poate respecta ultima indicaţie trebuie să execute după şedinţa de masaj exerciţii de gimnastică cu caracter general ce vor impune şi exerciţii de gimnastică respiratorie.

MASAJUL ÎN PERIOADA DE TRANZIŢIE

În unele sporturi (patinaj, schi, bob) desfăşurarea antrenamentului specific este dependentă de factorul climă. Acest neajuns a fost astăzi depăşit prin:

crearea de condiţii specifice de pregătire (condiţii artificiale); mutarea antrenamentelor în zone geografice unde pot fi valorificate aspecte locale ale climei.

Ambele măsuri impun cheltuieli mari. De aceste condiţii pot beneficia doar sportivii de înaltă performanţă.

Pentru copii şi juniori se impune scăderea sau încetarea temporară a activităţii fizice cu caracter de antrenament. Menţinerea unei condiţii fizice cel puţin staţionare şi prevenirea efectelor negative ale inactivităţii prelungite se obţin prin masaj, automasaj şi gimnastică.Efecte ale inactivităţii fizice

creşterea ponderală; modificările compoziţiei corporale; scăderea capacităţii de adaptare la efort;



scăderea calităţilor motrice.Masajul se va efectua de 2-3 ori pe săptămână sub formă generală sau parţială. Automasajul se aplică zilnic şi este cel mai bun, deoarece oferă posibilitatea dozării şi gradării procedeelor în funcţie de necesităţi şi de sensibilitatea subiectului.Gimnastica de întreţinere se efectuează zilnic. Astfel, reluarea antrenamentelor îl găseşte pe sportiv într-o condiţie fizică bună şi organismul se poate adapta uşor şi rapid la eforturi intense.

MASAJUL PRECOMPETIŢIONAL

Înaintea startului, tipologia subiecţilor îmbracă una din următoarele forme:1. Unii au „bariere” psihice, urmate de bariere motrice, manifestate prin apariţie, inerţie evidenţiată

prin discordanţa dintre efortul de voinţă şi lentoarea răspunsului muscular.Acestea se datorează:

a. nivelului ridicat de aspiraţii – supramotivaţie;b. frica de eşec sau accident;c. condiţiile variate ale terenurilor;d. valoarea concurenţilor şi numărul concurenţilor;e. condiţii meteorologice.

Toate acestea scad capacitatea funcţională fizică şi psihică a sportivului şi impune prezenţa unei asistenţe medico-psihologice.Se aplică un masaj constând din procese stimulative:

fricţiuni sau neteziri cu ritm şi intensitate crescută; frământat şi tapotament.

Durata şedinţei va fi redusă, manevrele se vor limita la suprafeţe mici ale corpului (pe grupe musculare).2. Unii sportivi sunt nervoşi, agitaţi (febra de start).Masajul cuprinde manevre uşoare, superficiale cu ritm şi intensitate scăzută, pe o suprafaţă de corp întinsă.Efectele sunt:

calmante – asupra sistemului nervos central; relaxante, decontracturante – pentru muşchi

3. Unii sportivi sunt normali (gata de luptă), sunt echilibraţi psihic.Masajul este uşor excitant, cu scopul de a menţine organismul în stare optimă.Masajul precompetiţional este întotdeauna parţial. Înainte de competiţie cu 20-21 de ore, masajul general (forma extinsă sau redusă) va fi obligatoriu oprit.După masaj, sportivul, fie încep excitaţiile pregătitoare pentru competiţie, fie intră, după o scurtă pauză, direct în competiţie.Pentru ramurile sportive în care competiţia se desfăşoară în serii sau probe eliminatorii, se recomandă aplicarea masajului cu dublu scop:

refacerea organismului;pregătirea pentru efortul pe care urmează să-l depună.

Masajul trebuie individualizat. Se va adapta fiecărui individ.

MASAJUL DE REFACERE DUPĂ ANTRENAMENT, PROBE, COMPETIŢII

Refacerea se adresează unor organisme integre din punct de vedere morfologic şi funcţional. Pentru acesta se folosesc în mod raţional şi dirijat mijloace naturale anterioare efortului sau depăşesc acest nivel, realizând supracompensarea funcţională.Mijloace:

balneofizioterapie; farmacologie; dietetice; psihice.

Ele se adresează sferelor neuromusculare endocrinometabolice şi cardiorespiratorii.Scopul masajului constă în:



înlăturarea stării de oboseală fizică şi psihică; tratarea unor leziuni produse.

O refacere promptă, corectă şi individualizată reprezintă prima măsură de pregătire a concursului următor.Indicaţie metodică:Masajul nu se aplică în ziua încheierii competiţiei, ci a doua zi când indicii fiziologici au revenit la valorile de repaus.

APLICAŢIILE MASAJULUI ÎN DIFERITE TIPURI DE EFORT

1. Sistematizarea sporturilor în funcţie de sistemele biologice solicitate:a) sporturi predominant neuromusculare (gimnastică, haltere, judo, rugby, tenis de masă, atletism, semifond);b) sporturi neuropsihice (jocuri sportive, handbal, şah, baschet, volei, bob, schi, tir);c) sporturi endocrinometabolice (tenis de câmp, canotaj, înot);d) sporturi cardiorespiratorii (caiac-canoe).

Solicitările acestora se întrepătrund.2. Sistematizarea sportului în funcţie de sursele energetice necesare susţinerii efortului fizic.

a) Efortul anaerob

Până la 2 minute utilizează ca surse de energie ATP şi CP din rezerve. Solicitările organismului din punct de vedere neuropsihic, neuromuscular, endocrinometabolic.Masajul se aplică pe o durată de 15 minute în cazul formei instrumentale (vibromasaj, presomasaj).Se preferă masajul manual care se execută o dată pe zi, cu efect calmant, sedativ, miorelaxant analgezic, decontracturant care asigură ameliorarea circulaţiei în muşchi, creşterea metabolismului la nivelul fibrei musculare, eliminarea produşilor toxici de metabolism.Se aplică şi masaj reflexosegmentar, masaj pe grupe musculare simetrice, grupe musculare supraadiacente, grupe musculare antagoniste.

b) Eforturi aerobePeste 5 minute utilizează ca surse de energie ATP rezultat din fosforilare oxidată a glucidelor şi lipidelor. Solicită organismul din punct de vedere al sferelor musculare endocrinometabolice, cardiorespiratorii.Masajul se va aplica 10 minute în forma normală, manuală şi 6 minute în forma instrumentală. Se va aplica zilnic de 2 ori pe săptămână, iar durata va creşte la 20 de minute masajul manual şi la 10 minute cel instrumental.Se vor aplica manevre cu efect stimulant şi excitant.

c) Eforturi mixteÎntre 40-45 minute utilizând ca substrat energetic toate sursele primase ATP, fosfocreatina, glicogen.Solicită organismul din punct de vedere al celor pentru sfere.

EFECTELE MANEVRELOR DE MASAJ

NETEZIREAEfectele se instalează pe cale reflexă şi mecanică.EFECTELE MECANICE se răsfrâng asupra:

1. circulaţiei acţionează direct asupra circulaţiei venoase superficiale, împingând sângele venos în sensul curgerii normale; acţionează asupra circulaţiei profunde pentru regiuni plane şi întinse. Efectul se produce când netezirea se execută simultan şi cu presiune; pentru regiunile circulare efectele sunt induse prin manevra superficială, netezirea sacadată în brăţară, deoarece priza circulară simulează contracţia fibrei musculare netede ce intră în alcătuirea tunicii medii a venelor dispuse sub formă de inele. La venele de calibru mai mare, pe lângă aceste inele de fibre este prezent un rând de fibre circulare longitudinale. Efectele netezirii sacadate sunt amplificate de formele tradiţionale de netezire;



creşterea circulaţiei de întoarcere uşurează travaliul cardiac, contracţiile sistolice sunt mai ample şi mai rare, astfel creşte volumul sistolic (circulaţie mai eficientă)

2. sferei neuropsihice realizează acomodarea subiectului cu maseurul, inducând efect psihoterapeutic de relaxare.

3. pielii determină exfolierea celulelor cornoase de la nivelul stratului disjunct stimulând noi diferenţieri bazale, rezultă scurtarea timpului reînnoirii epidermului; împiedică încărcarea progresivă a fibrelor elastice cu ioni de calciu prevenind îmbătrânirea pielii; activează secreţia de sebum şi sudoare care intră în componenţa filmului lipidic, acid de suprafaţă cu rol antimicrobian, antifungic şi antiparazitar; stimulează deschiderea canalelor glandelor sudoripare; favorizează pierderea de căldură prin transpiraţie, deci intervine în termoreglare; prin sudoare se elimină şi produşi toxici de metabolism (azotaţii, nonazotaţii); favorizează detoxifierea organismului după eforturi intense, prevenind instalarea oboselii.

EFECTELE PE CALE REFLEXĂSe excită receptori senzitivo-senzoriali, extero-, proprio, interoceptorii, iar ecoul pentru fiecare receptor este diferit.NETEZIRI LUNGI

efectuate cu ritm şi intensitate scăzută induc un efect calmant, liniştitor la nivelul sistemului nervos central şi efect relaxant decontracturant asupra musculaturii striate;scad sensibilitatea conductibilităţii şi reactivitatea nervoasă.NETEZIRI SCURTEefectuate cu ritm şi intensitate crescută au efecte excitante;se induc efecte asupra circulaţiei arteriale vasodilatante, hiperemie cutanată persistentă;efectele sunt induse prin reflex axonic antidromic; temperatura pielii este incriminată în perceperea senzaţiei dureroase, astfel temperatura scăzută scade percepţia durerii, rezultă aplicaţiile masajului cu gheaţă în diverse algii.

FRICŢIUNEASe adresează ţesutului subcutanat reprezentat de hipoderm.

EFECTELE MECANICEmobilizează ţesuturile (hipoderm, epiderm, derm), le măreşte supleţea redându-le elasticitatea;previne şi înlătură tendinţele fiziologice de hipermineralizare a fibrelor elastice din structura dermului; înclină balanţa între factorii lipolitici şi lipogenetici, rezultă scăderea stratului adipos;activează circulaţia locală care la rândul ei produce următoarele efecte:

o accelerează procesul de cicatrizare şi regenerare mai ales la persoanele în vârstă la care aceste procese sunt de cinci ori mai scãzute;

o stimulează penetrabilitatea cutanată pentru diverse medicamente;o intervine în menţinerea supleţei şi rezistenţei structurilor articulare şi periarticulare;o previne staza sanguină şi limfatică;o previne întinderile şi smulgerile de fibre care apar la nivelul joncţiunii dintre tendon şi muşchi

Indicaţii metodice:se contraindică în procese inflamatorii, în septicemii, în procese hemoragice (produce ruperea vaselor sanguine locale şi

continuarea hemoragiei).

EFECTELE PE CALE REFLEXĂ



stimulează prin reflex axonic antidromic eliberarea de hormoni (histamina, bradichinina) care produc vasodilataţie locală exteriorizată prin hiperemie persistentă;creşterea afluxului de sânge către piele. Aceasta explică mecanismul de asuplizare a acesteia în toate condiţiile în care supleţea este redusă sau pierdută (înaintarea în vârstă sau tendinţa la formarea de cicatrice cu exces de material fibros);manevrele ample executate cu ritm şi intensitate scăzută induc efecte de scădere a intensităţii locale producând relaxarea musculară (în hipertonii – muşchii sunt contractaţi);manevrele scurte executate cu ritm şi intensitate crescută au efecte inverse;manevrele ample fără viteză produc relaxare musculară şi se folosesc în hipotonii.

FRĂMÂNTATULEfectele se instalează concomitent pe cale mecanică şi reflexă. Ele nu pot fi atât de net diferenţiate, deoarece masele musculare au o dispoziţie profundă.

Frământatul stimulează deschiderea unor capilare de rezervă favorizând circulaţia profundă şi eliminarea produşilor toxici de metabolism.Stimulează proprietăţile fizice ale muşchilor, şi anume:

Troficitatea – menţine muşchii în stare trofică normală împiedicând apariţia atrofiilor (după imobilizări în aparat gipsat sau alte afecţiuni specifice);

Elasticitatea – creşterea elasticităţii prin stoarcere previne apariţia rupturilor musculare, secundare unor contracţii bruşte;Excitabilitatea – este stimulată prin tapotament fiind concretizată prin posibilitatea executării unui efort prelungit şi

susţinut datorită împingerii barierelor de instalare a oboselii;Contractilitatea – frământatul creşte forţa de contracţie a muşchilor prin ameliorarea sincronizării şi mobilizării unităţilor

motorii.

TAPOTAMENTUL

Efectele pe cale mecanică: mobilizează adipocitele din stratul adipos. Rezultă rolul estetic al acestei manevre; Efectele pe cale reflexa: acţionează asupra nervilor vasomori crescând afluxul de sânge către zona masată. Rezultă hiperemie (înroşirea şi încălzirea

pielii); acţionează asupra nervilor senzitivi scăzând sensibilitatea dureroasă; acţionează asupra fibrelor musculare propriu-zise determinând creşterea tonusului muscular. Gradul de contracţie

musculară depinde de ritmul şi intensitatea cu care se aplică manevra. Astfel avem:o loviri aplicate cu ritm şi intensitate scăzută produc contracţii parţiale;o loviri aplicate cu ritm şi intensitate crescută produc contracţii totale, dar fără efect mecanic;o stimulează proprietăţile muşchilor (excitabilitatea şi contractibilitatea) cu condiţia aplicării de-a lungul fibrei.

Tapotamentul este recomandat în automasaj pentru că manevrele pot fi bine dozate. Se recomandă ca masaj pregătitor pentru competiţiile sportive de iarnă, în tratamentul atoniei (diminuare a elasticităţii ţesuturilor; lipsă de vitalitate) şi atrofiei (reducere a volumului şi puterii unui ţesut cauzată de inactivitate sau de tulburări de nutriţie) musculare.Se contraindică în oboseală, în contracturi şi alergii.

VIBRAŢIILE

Mai ales pe cale reflexă:



manevrele fine şi prelungite sunt calmante, liniştitoare pentru sistemul nervos central; produc scăderea sensibilităţii pielii şi a ţesuturilor superficiale, producând senzaţie de amorţire, încălzire şi relaxare; manevrele ample şi puternice produc activarea circulaţiei, efect de hiperemie.

Netezirile, fricţiunile, frământatul şi vibraţiile executate cu ritm şi intensitate scăzută au acţiune calmantă, relaxantă decongestivă.INDICAŢII:În afecţiuni dureroase congestive ale organelor interne, în afecţiuni de contracţii musculare, în afecţiuni psihice: vibraţiile mecanice executate cu ritm şi intensitate crescută au un rol estetic.Efectele procedeelor secundare de masaj

CERNUTUL ŞI RULATUL

Se adresează segmentelor tronconice şi induc următoarele efecte: relaxare asupra sistemului nervos central şi al muşchilor; decongestie; redau supleţea tegumentelor.

Sportivii apelează la ele după eforturi intense având avantajul că se pot aplica peste îmbrăcăminte în pauzele dintre probe şi după competiţii.

PRESIUNILEEfectele sunt relaxante prin asociere cu vibraţiile.TRACŢIUNILE, TENSIUNILELa nivelul articulaţiilor efectele sunt senzaţie de uşurinţă funcţională similară întinderii. Tensiunile redobândesc mobilitatea articulaţiilor după imobilizări în aparat gipsat.SCUTURĂRILESe adresează membrelor. Efectele depind de ritmul cu care sunt executate: ritm viu are efecte locale şi generale; ritm lent are efecte relaxante.CIUPIRILE ŞI PENSĂRILEAu efect excitant când se execută cu ritm viu, produc o scădere a sensibilităţii locale pentru manevrele de tapotament.

EFECTELE MASAJULUI ASUPRA ORGANISMULUI

Sunt sistematizate după căile prin care se instalează şi avem:EFECTE DIRECTESe instalează pe cale mecanică. Se produc ca urmare a proprietăţilor fizico chimice ale pielii (tensiune cutanată, elasticitate, contractilitate şi rezistenţă).

menţinerea echilibrului între circulaţia periferică şi cea profundă; favorizarea circulaţiei de întoarcere; favorizarea resorbţiei limfei.

EFECTE INDIRECTESe instalează pe cale reflexă. Se simt în profunzime sau la distanţă. Substratul anatomo-funcţional este reprezentat de metamer (teritoriul de influenţă a unui nerv rahidian de la emergenţă, din gaura de conjugare, până la nivelul zonei pe care o inervează). Acest traseu este alcătuit din dermatom (porţiunea care este în derm), miotom (porţiunea care este în muşchi), angiotom (porţiunea care este în vasele de sânge), sclerotom (periost, oase), viscerotom (viscere), neurotom.Prin aceasta se influenţează circulaţia, funcţia unui muşchi sau a unor viscere. Anestezia într-o zonă fiind semn că acel nerv nu mai inervează acea regiune.Energia diferitelor manevre de masaj se transformă în contact cu diferitele tipuri de receptori în excitaţie nervoasă, producând un lanţ de reacţii directe (mecanice) şi indirecte (reflexe).

EFECTELE MASAJULUI DUPĂ ARIA DE INFLUENŢĂ



EFECTE LOCALESecundar manevrelor mecanice producând schimbarea metabolismului local şi evacuarea produşilor toxici de metabolism prin glandele sudoripare şi sebacee.Efectele locale trebuie extinse deoarece sunt greu de departajat prin faptul că au o influenţă mare asupra întregului organism.

EFECTE GENERALESurvin în urma unor acţiuni complexe întinse ca suprafaţă şi penetrabilitate.

EFECTE DUPĂ UN INTERVAL DE TIMP

EFECTE IMEDIATESurvin la 15 minute pe cale mecanică şi depind de:

sensibilitatea şi suprafaţa ţesutului; procedeele de masaj, ritmul şi intensitatea; grosimea stratului adipos; durata şi timp.

EFECTE TARDIVEIntervin pe cale reflexă, sunt mai lente şi durabile în timp, deoarece trebuie să intre în acţiune sistemul neurohormonal ca reacţie de răspuns.

EFECTE DUPĂ INTERPRETAREA REACŢIEI DE RĂSPUNS

EFECTE SUBIECTIVERelaxare înviorare, durere, încordare, gâdilare.

EFECTE OBIECTIVEHiperemie, contractură musculară. La persoanele slabe putem observa deplasarea valului de sânge la netezire.

EFECTELE MASAJULUI ASUPRA PIELII

Acţionează asupra celor 3 funcţii principale ale pielii.1. EXCREŢIAEliminarea produşilor de metabolism prin transpiraţie şi glandele sebacee.Manevrele care contribuie la acest efect este fricţiunea generală sau cu un prosop rugos îmbibat în alcool2. TERMOREGLAREAEste asigurată prin vasomotricitatea cutanată.Masajul este reprezentat de fricţiune energică care comprimă şi decomprimă vasele sanguine stimulând contractilitatea pereţilor.3. RECEPŢIASe face prin terminaţiile nervoase libere sau prin receptori speciali.În algii dacă masajul este mai lung durerea dispare.Se fac fricţiuni circulare concentrice care epuizează la nivelul sinapselor depozitele de mediatori chimici, astfel durerea se micşorează şi apoi dispare.Se fac fricţiuni cu toată palma, la început pe zona dureroasă şi fără o presiune prea mare, după care se creşte progresiv presiunea.

EFECTELE MASAJULUI ASUPRA MUŞCHILOR

Sunt stimulante, decongestive şi calmante.

STIMULANTE



Se aplică muşchilor inactivi sau neantrenaţiSe execută: neteziri cu presiuni crescând progresiv; manevrele speciale: se instalează degetele în spaţii intermusculare în timp ce palmele alunecă proximo distal – se foloseşte în recuperare la sportivi; frământatul în priză medie; tapotamentul – tocat, activează circulaţia, nutriţia şi secundar contracţia musculară.

DECONGESTIVEDupă efort intens:

neteziri active în sens centripet; mâinile prind masele musculare expulzând conţinutul lichidian de jos în sus.

Efecte: activarea circulaţiei profunde cu creşterea eliminării toxinelor.

CALMANTESe folosesc la sportivii cu hiperexcitabilitate musculară.

neteziri fără presiuni; fricţiuni superficiale

EFECTELE MASAJULUI ASUPRA TENDOANELOR ŞI ARTICULAŢIILOR

TENDOANE

Sunt stimulante şi decongestive1. STIMULANTE

se izolează tendonul; se face netezire în cleşte energic; fricţiuni liniare, în fierăstrău; frământat cu priză mică; tapotament cu vârful degetelor.

2. DECONGESTIVELa sportivii din probele de alergări se face pe tendonul lui Ahile, iar la cei din ciclism pe tendonul rotulian.

neteziri moderate cu indexul şi policele sau cu rădăcina mâinii.

ARTICULATIILa articulaţii în special la cele superficiale, dar se face şi la şold şi umăr unde nu se abordează regiunile interioare.

1. EFECTE STIMULANTEDupă inactivitate sau sedentarism.

netezire cu faţa palmară cu presiune uşor crescândă; fricţiuni cu vârful degetelor periarticular.

2. EFECTE DECONGESTIVE imediat după efort se face netezire cu presiune medie urmat de frământat blând.



Documents

Curs Masaj Somatic