CAP. I INTRODUCERE. REPERE ISTORICE

1. INTRODUCERE

Originea cuvântului masaj poate fi atribuit termenului mass care în arabă înseamnă a pipăi, grecescului massein prin care se înţelege a frământa, în timp ce cuvântul din ebraică maşeş defineşte o tehnică de apăsare. Termenul de masaj a fost folosit pentru prima dată în vorbirea curentă în anul 1813, odată cu publicarea lucrării lui Lapge, Cercetări istorice asupra medicinii chineze.

Ca metodă terapeutică apartinătoare culturii fizice medicale, cuprinzând un sistem variat de manipulări ale corpului cu ajutorul mâinilor sau a unor instrumente speciale aplicate în scop profilactic, terapeutic sau estetic, masajul are un rol important în a îndepărta stările de oboseală, de a menţine şi de a îmbunătăţi starea psihosomatică si/sau somatopsihică, precum si de a echiliba şi armoniza drenajul energetic.

Supus probei timpului, masjul reprezintă un atribut valoros al profilaxiei. Această terapie a beneficiat şi continuă să beneficieze de rezultate uimitoare în ceea ce priveşte prevenirea îmbolnăvirii organismului, vindecarea sau ameliorarea unor afecţiuni, rezultatele sale fiind obţinute într-o singură şedinţă sau în mai multe şedinţe derulate pe o anumită perioadă de timp.

2. REPERE ISTORICE

Originea masajului se pierde undeva în trecutul îndepărtat al existenţei umane. Dacă întâiul gest terapeutic al omului a fost acoperirea sau frecarea zonelor dureroase cu mâna, înseamnă ca la început masajul s-a manifestat instinctiv. Tehnicile de masaj cunoscute astăzi îşi au originea în formele de masaj empirice care, dacă în trecut se limitau numai la alinarea durerilor, în prezent ele urmăresc să amelioreze, să vindece şi să armonizeze fiinţa umană atât din punct de vedere fizic, biologic si psihologic, cât şi energo-informational. De-a lungul timpului, masajul a reprezentat una dintre tehnicile primare de îngrijire a sănătăţii, mergând de la introspecţie până la acţiune.

Primele înscrisuri care descriu sistematic formele masajului au fost descoperite în manuscrisul Kong-fou, apărut în jurul anului 3000 î.e.n. Informaţii preţioase despre masaj au fost semnalate în Huoang-Ti Nei King Sou-Wen (Clasic al medicinii interne al Împăratului Galben), considerat cel mai vechi tratat de medicină internă din lume, care a fost scris în China, în jurul anului 2000 i.e.n., precum şi în tratatele ayurvedice din India care datează din aceeaşi perioadă. Deşi în China masajul s-a bazat pe ştiinţa meridianelor şi a punctelor energetice de pe traiectul acestora, nu lipsesc informaţiile care descriu masajul ca pe o metodă terapeutică al cărui scop urmărea activarea circulaţiei sanguine şi a umorilor din corp, calmarea şi stimularea nervilor. Conform Nei – King, masajul era executat cu mişcări simple, lente şi stăruitoare pentru a reactiva circulaţia sanguină şi umorile organismului, pentru stimularea sau liniştirea nervilor, ca şi pentru a vindeca unele tulburări sau boli cronice.

În Tonei-Na Pik-Kiue (Secretele masajului), masajul se limita la două manevre fundamentale: Ngam-Na sau a calma cu mâna aplicată pentru a calma durerile şi Tonei-Na sau a pune în mişcare pentru a obține efecte stimulatoare, tonifiante. La scurt timp după aceste manevre s-a dezvoltat o nouă metodă, numită Tao-Inn, care se bazează pe baterea sau lovirea cu mâna sau cu instrumente speciale.

1

În India virtuţile masajului profilactic şi terapeutic se păstrează intacte până în prezent. Din literatura ayurvedică ne survin date importante despre masajul cu uleiuri aromatice naturale, numit Abhyananga, ca şi despre masajul uscat, denumit Garshana. În această parte a lumii, masajul era considerat o componentă importantă sau o condiţie de bază în menţinerea stării de sănătate. El era practicat mai ales în scop igienic după nişte reguli care vizau deja indicaţii şi contraindicaţii, manevrele cele mai uzitate fiind netezirile, presiunile, ciupiturile şi frământările.

Descoperind binefacerile masajului în timpul cuceririlor care l-au dus până în Persia şi India, Alexandru cel Mare (356 – 323 î.e.n.) îl introduce în lumea greacă. La început grecii au folosit masajul alături de gimnastică în scopuri militare pentru a dezvolta şi întreţine condiţia fizică a soldaţilor.

Constant preocupată de practicarea exerciţiilor fizice, civilizaţia greacă instituie în anul 776 î.e.n. Jocurile Olimpice. Odată cu această atitudine nouă privind educarea şi perfecţionarea corpului, masajul cunoaşte o nouă etapă evolutivă în care sau perfecţionat principalele manevre de masaj cum ar fi: fricţiunea, frământatul, bătătoritul (tapotamentul) si stoarcerile. Gimnaziul reprezenta cea mai importantă instituţie pentru educarea şi formarea tineretului, dar şi un loc de întâlnire şi de destindere accesibilă tuturor cetăţenilor, un loc privilegiat pentru contactele umane şi pentru răspândirea culturii. Alcătuit dintr-un ansamblu de clădiri care cuprindea palestra, vestiare, săli de antrenament, o pistă de alergare lungă de un stadiu (190 m) si sală de baie, gimnaziul crea mediul şi echilibrul fericit dintre dezvoltarea armonioasă a corpului fizic şi îmbogăţirea spiritului prin literatură, retorică şi filozofie. În acest context, masajul era o prezenţă firească.

De pregătirea fizică a elevilor începători se ocupau instructorii, numiţi paidotribes, iar de cei avansaţi se îngrijeau antrenorii, numiţi gymnastes. Masajul era practicat de către specialişti, numiţi aliptes, fiind considerat o metodă de pregătire a atleţilor (pselafia) asociată întotdeauna cu antrenamentul. El era executat pe uscat cu pulberi speciale sau cu uleiuri care apoi se îndepărtau cu ajutorul unor instrumente speciale, numite strigile. Participarea la viaţa gimnaziului însemna a te număra printre aceia care se ung cu ulei, iar automasajul era cunoscut de fiecare atlet.

În dialogul dintre Anacharsis şi Solon, redat de Philostratos în Despre gimnastică, Solon – care îşi exprima grija pentru oamenii cetăţii sale pe care şi-i dorea să aibă un suflet bine rânduit, cu un trup plin de putere – relatează următoarele: cât despre trupuri, iată cum le exersăm. Îi punem să se dezbrace, cum ţi-am spus, când încetează de a fi plăpânzi şi fără putere. Scopul nostru este să-I depreindem cu aerul, să-I obişnuim cu toate anotimpurile, ca să nu fie nici supăraţi de căldură, nici sensibili la excesele frigului. Îi ungem cu undelemn şi îi fricţionăm, ca să le întindem muşchii mai bine. Tot în acest discurs, Philostratos relatează câteva sfaturi legate de dietă şi întreţinerea atleţilor în care masajul ocupa un loc important. El spunea că atleţii se foloseau de pâinea de orz şi de pâinea nedospită de făină de tărâţe de grâu…şi se ungeau cu untdelemn de măslin sălbatic şi de oleandru, iar în ceea ce priveşte excesul antrenamentului la vârste mici, el înţelege mişcarea pasivă a picioarelor ca la masajul blând şi a braţelor ca la masajul tare.

În Este igiena de domeniul medicinei sau a gimnasticii ?, Galenus relatează următoarele: cel ce cunoaşte toate exerciţiile de palestră şi toate felurile de masaje, ca şi rosturile lor speciale, e analog cu brutarul, bucătarul şi antreprenorul, care ştie să facă pâine, bucate şi case, dar nu ştie ce este folositor şi nefolositor în aceste lucruri şi ce influenţă are fiecare dintre acestea asupra sănătăţii. Importanţa şi complexitatea masajului a impus practicarea lui numai de către cei special instruiţi şi cu experienţă. Paidotribai (antrenorii), întruneau calităţile unor igenişti, maseuri şi

2

dieticieni. Ei erau investiţi cu capacitatea de a sfătui atleţii asupra celui mai bun regim de urmat, să facă masaje, să reducă fracturile, entorsele şi luxaţiile.

Herodicos din Lentini (428 – 347 î.e.n.) este un exemplu de paidotribes care, datorită nefericitei întâmplări de a fi devenit infirm, s-a făcut medic. Considerat părintele gimnasticii medicale şi masajului, el prescria pacienţilor săi exerciţii fizice şi masajul asociate cu regimul alimentar dietetic pentru menţinerea stării de sănătate, prelungirea vieţii, ameliorarea şi vindecarea unor afecţiuni.

Hipocrate (460 – 377 î.e.n.), considerat Prometeul medicinii ştiinţifice, care a făcut trecerea de la explicaţia magico-religioasă la explicaţia raţională a sănătăţii şi bolilor, privea organismul uman ca un tot unitar cu posibile reacţii la fenomenele mediului înconjurător. El a căutat să reducă simptomele prevestitoare ale bolilor printr-o terapie dietetică şi printr-o medicină naturală care includea şi masajul. De asemenea, Hipocrate a desfăşurat o cercetare atentă asupra efectelor fiziologice ale masajului şi a gimnasticii asupra organismului, definind starea de sănătate ca un echilibru între exerciţiile corporale şi alimentaţie. El era de părere că practicarea exerciţiilor fizice şi aplicarea masajului influenţează favorabil circulaţia, respiraţia şi metabolismul general, relaxează sau tonifică musculatura şi echilibrează activitatea sistemului nervos. În acest context, el a descris efectele fiziologice ale masajului asupra organismului nostru, insistând asupra prudenţei în ceea ce priveşte uzanţa lui în bolile evolutive.

Pselafia (denumirea masajului în greaca veche), spunea Hipocrate, întăreşte corpul şi slăbeşte omul gras, iar medicul trebuie să aibă experienţă în multe lucruri, dar cel mai bine trebuie să stăpânească tehnica fricţiunii. Opera lui medicală a fost continuată de Galian (130 – 200 î.e.n.), care şi-a început cariera ca medic sportiv în oraşul Pergam din Asia Mică, în jurul anului 163. Personalitate de primă mărime a medicinii universale, Galian a adunat cunoştinţele disciplinelor medicale într-un sistem unitar. Tot el a analizat sistematic procedurile de masaj cunoscute sub denumirea de neteziri, fricţiuni, frământări, stoarceri, bătătorit cu băşici de porc umplute cu aer sau cu lopăţele din lemn numite palmule.

În perioada de expansiune a Imperiului Roman, elementele de masaj sunt preluate de către romani şi folosite pe scară largă în scop igienic, profilactic şi terapeutic. Asclepiade, fostul elev al lui Hipocrate, spunea că medicul trebuie să cunoască multe lucruri, iar masajul este unul dintre ele. Practicant al medicinii la Roma, Asclepiade credea că masajul este un mijloc important pentru dezvoltarea unui trup seducător şi sănătos.

Arabii au adus masajului o nouă strălucire. Ei practicau masajul atât pentru tratarea unor afecţiuni, cât şi pentru relaxare, aplicîndu-l pe scară largă în cadrul vestitelor băi de aburi (hammam). În Cartea legilor medicinii, Avicena (980 – 1037) sistematizează cunoştinţele masajului, descriindu-l amănunţit şi asociîndu-l cu băile şi cu regimul alimentar în cadrul unei concepții filozofice complete despre sănătate şi viaţă.

În Evul Mediu, masajul a supravieţuit sub forme mai mult sau mai puţin folclorice. Binefacerile lui nu mai erau cunoscute, întrucât preocupările pentru îngrijirea corpului erau desconsiderate de către biserică care interzicea practicarea terapiilor neconvenţionale şi a unor practici igienice. Secolul al XVI-lea şi al XVII-lea au fost nefaste masajului, chiar dacă au mai existat unele tendinţe de a-l readuce în viaţa curentă.

Epoca renascentistă, care a adus un suflu nou ştiinţelor şi medicinii, repune în drepturi masajul. Într-un astfel de context, alături de practicarea exerciţiului fizic a apărut necesitatea aplicării masajului, mai ales că în acelați timp igiena devenise şi ea o componentă importantă în profilaxie.

3

În De arte gymnastica, tipărită la Veneţia în 1569, Hyeronimus Mercurialis (1530 – 1606) relatează că practicarea masajului se asocia cu exerciţiile fizice şi cu băile. Din acel moment, masajul se extinde progresiv în Europa Occidentală, fiind aplicat din ce în ce mai mult în medicină, educaţie fizică şi sport.

Sistematizarea masajului pe continentul nostru datează din sec. al XIX-lea, când suedezul Peter Henric Ling (1776 – 1839) împreună cu medicul Gustof Zander a adunat o mare parte din cunoştinţele occidentale şi orientale despre masaj într-un tratat în care îşi au originea aproape toate tehnicile occidentale cunoscute în prezent. Această cercetare a elaborat, experimentat și perfecţionat o nouă tehnică de masaj, numită masajul suedez care s-a răspândit cu repeziciune în întreaga Europă. Pe lângă scopul igienic, profilactic, terapeutic şi estetic, masajul a devenit şi un mijloc privilegiat al comunicării între oameni, o deschidere spre o lume nouă fără nici un fel de obstacole.

Secolul al XIX-lea şi secolul XX au reprezentat perioada de vârf în ceea ce privește cercetările în domeniul masajului. În prezent masoterapia parcurge o nouă etapă evolutivă prin care s-a dovedit a fi o componentă importantă a culturii fizice medicale, contribuind cu succes la tratarea unor afecţiuni absolut sau relativ curabile, precum şi la ameliorarea bolilor relativ sau absolut incurabile.

Pe teritoriul ţării noastre masajul s-a practicat empiric încă de pe vremea sciţilor, dacilor şi geţilor. Prima carte despre masaj apărută în ţara noastră, Masajul, istoricul, manipulaţiile, acţiunea fiziologică şi tratamentul câtorva maladii prin acest remediu (1885), aparţine lui R. P. Manga. În această carte sunt prezentate tehnica şi efectele masajului în tratamentul reumatismului, artritelor, anchilozelor fibroase şi nevralgiilor.

N. Halmagiu a publicat în anul 1889, Masajul practic şi teoretic ca tratament în unele fracturi. Acestei cărți i-a urmat Masajul practic şi teoretic general şi parţial – o carte pentru uzul personalului sanitar auxiliar, tradusă şi prelucrată de Theodora Athanasiu după M. Frumerie şi Elemente de masaj şi gimnastică medicală de dr. Valentina Roşca.

Personalitate notabilă a ştiinţei româneşti, părintele masajului modern şi al gimnasticii medicale din ţara noastră, prof. dr. doc. Adrian N. Ionescu este autorul a numeroase lucrări de specialitate. În anul 1940, el publică Masajul, iar în 1948 publică în Revista de Cultură Fizică lucrarea Masajul în sporturi, urmată în 1950 de Automasajul. Un an mai târziu Editura de Cultură Fizică îi publică volumul Masajul în sport, iar în anul 1970, Editura Stadion îi publică ultima sa carte, Masajul – procedee tehnice, metode, efecte, aplicaţii în sport.

4

CAP. II DEFINIŢIE. EFECTELE MASAJULUI

1. DEFINIŢIE

Considerat o metodă naturală de tratament şi o metodă aplicată a ştiinţei medicale, masajul urmăreşte să echilibreze fiinţa umană la nivelul tuturor structurilor sale. Plăcut şi reconfortant, relaxant şi energizant, masajul constituie o metodă benefică de întreţinere a sănătăţii, de ameliorare şi vindecare a unor afecțiuni.

Fundamentarea ştiinţifică a masajului, răspândirea lui pe o scară tot mai largă, asocierea cu alte terapii, cuantificarea metodologică şi tehnică justifică asimilarea denumirii de masoterapie. Sufixul terapie aşează masajul alături de alte terapii ale recuperării medicale, cum ar fi: kinetoterapia, reflexoterapia, hidroterapia, talazoterapia, electroterapia, magnetoterapia etc.

Masajul este un mijloc de bază al culturii fizice medicale ce constă din prelucrarea metodică şi sistematică a ţesuturilor corpului prin procedee manuale şi/sau instrumentale (mecanice, electrice, hidrice etc.) aplicate în scopul obţinerii unor efecte fiziologice, curativo-profilactice, regenerative, sportive şi estetice.

► Țesuturile asupra cărora acționează masajul:˃ pielea și mucoasele;˃ ţesutul celular subcutanat;˃ muşchi;˃ tendoane și ligamente;˃ vase limfatice şi sanguine;˃ nervi;˃ țesuturi articulare și periarticulare;˃ organe interne.

► Scopul fiziologic: optimizarea funcțională a viscerelor, aparatelor și sistemelor organismului → acțiunea curativă și profilactică;► Scopul regenerativ: combate îmbătrânirea prin aducerea corpului într-o formă fizică și psihică foarte bună;► Scopul estetic: remodelează corpul prin reducerea depunerilor de grăsime și acționază favorabil asupra zonelor afectate de celulită;► În cazul sportivilor: ajută organismul să facă față efortului fizic și să se refacă după acesta → creșterea randamentului sportiv.

5

2. EFECTELE MASAJULUI: A. efecte specifice;B. efecte asupra țesuturilor corpului;C. efecte psiho-mentale;D. efecte energetice.

A. EFECTELE SPECIFICE:

efecte directe – produse de acţiunea mecanică a manevrelor (masajul somatic); efecte indirecte – reprezintă rezultatul acţiunilor reflexe transmise în profunzimea organismului, pe membrul opus sau la distanţă; efecte stimulante/excitante – obţinute prin aplicarea manevrelor scurte, energice şi rapide; efecte calmante/relaxante/liniştitoare – rezultate prin aplicarea manevrelor lungi, executate cu un ritm şi o intensitate scăzută; efecte parţiale/locale cum ar fi: hiperemie locală datorită îmbunătăţirea circulaţiei locale, îndepărtarea stazelor, accelerarea proceselor de

resorbţie, calmarea durerii; efecte generale care se manifestă prin stimularea funcţiilor aparatului circulator, respirator, digestiv, excretor, stimularea metabolismului

general, reglarea somnului, îndepărtarea oboselii etc; efecte imediate care depind de suprafaţa şi sensibilitatea ţesuturilor masate şi mai ales de durata, frecvența şi intensitatea unei manevre

sau tehnici aplicate; efecte tardive care se instalează pe cale reflexă și sunt de lungă durată; efecte obiective sunt cele monitorizate de maseur în timpul şi după şedinţa de masaj (hiperemie și/sau hipertermie cutanată, contractură

musculară etc.); efecte subiective sunt cele declarate de către pacient atât în timpul cât și după ședința de masaj (relaxare, încordare, hipersensibilitate,

apariţia unei dureri etc).

B. EFECTELE ASUPRA ȚESUTURILOR CORPULUI

Efectele masajului asupra pieli: îmbunătăţirea calităţilor fizice ale pielii: consistenţa, elasticitatea şi mobilitatea; descuamarea şi curăţarea pielii de impurităţi, stimulând creşterea de celule tinere;

6

deschiderea canalelor de excreţie a porilor şi pătrunderea în corp a unor ingrediente terapeutice (preparate farmaceutice, uleiuri cu proprietăți curative, unguente, macerate etc);

intensificarea proceselor de eliminare a rezidurilor toxice prin intermediul glandelor sudoripare şi sebacee, favorizând penetraţia substanţelor grăsoase şi respiraţia pielii;

echilibrarea circulaţiei sangvine periferice şi profunde, îmbunătăţind schimburile nutritive, oxigenarea şi evacuarea rezidurilor metabolice acumulate la acest nivel (prin dilatarea capilarelor sângele din profunzime este adus la suprafaţă);

stimularea şi reglarea circulaţiei limfatice şi umorilor; îmbunătățirea funcţiilor secretorii interne şi externe ale pielii; creşterea pragului de recepţie al terminaţiilor nervoase; influenţarea pe cale reflexă a mecanismului de termoreglare; influenţarea pe cale reflexă a funcţiilor organelor profunde prin intermediul zonelor reflexogene situate îndeosebi la nivelul spatelui,

coloanei vertebrale, capului, picioarelor şi mâinilor.

Efectele masajului asupra ţesutului conjunctiv: activarea funcţiilor mecanice, fiziologice şi profilactice (de apărare împotriva agenţilor patogeni); activarea circulaţiei sangvine şi limfatice care prin fenomenul de vasoconstricţie şi vasodilataţie stimulează schimburile nutritive locale şi

favorizează evacuarea rezidurilor metabolice acumulate; refacerea, întreţinerea supleţei şi rezistenţei fibrelor conjunctive şi elastice, asigurând funcţiile de protecţie și mişcare, precum și funcțiile

vasculare şi hormonale; stimularea regenerării celulelor, influenţând favorabil procesele de vindecare ale cicatricelor; combaterea retracţiilor şi nodozităţilor prin activarea resorbţiei infiltratelor sau a depozitelor patologice (celulite, noduli fibroşi sau

scleroşi etc.); influenţarea pe cale reflexă a circulaţiei sângelui şi limfei, a schimburilor metabolice şi a excreţiei, a funcţiilor hormonale şi reacţiilor

neurovegetative, precum şi a funcţiei organelor profunde prin intermediul zonelor reflexe Head, Dicke, McKenzie.

Efectele masajului asupra elementelor aparatului de susţinere şi mişcare: îmbunătăţirea proprietăţilor fundamentale ale mușchilor: elasticitatea, excitabilitatea, conductibilitatea, contractilitatea, extensibilitatea şi

tonicitatea; creşterea rezistenţei musculare la efort prin hiperemie şi deschiderea capilarelor; activarea circulaţiei în capilarele şi venele din reţeaua vasculară sangvină şi limfatică, intensificând procesele metabolice din muşchi;

7

stimularea încărcării muşchilor cu substanţe nutritive şi oxigen, precum şi curăţarea lor de produsele reziduale catabolice (acid lactic, peroxizi lipidici etc.) → refacerae muşchiului obosit;

regenerarea, stimularea şi/sau relaxarea muşchilorr atrofiaţi, traumatizaţi, paralizaţi sau contracturaţi; stimularea mecanică a nervilor şi a terminaţiilor nervoase din ţesutul muscular prin care se obţin efecte calmante, liniştitoare, relaxatoare

sau efecte stimulatoare, de creştere a tonusului muscular în funcţie de intensitatea, frecvența și durata manevrelor; combaterea stazelor şi infiltratelor locale musculare; dezvoltarea supleţei şi rezistenţei tendoanelor pentru o mai bună funcţionare articulară; favorizarea resorbţiei lichidelor seroase care stagnează în articulaţii și prevenirea rigidizării mobilității lor; combaterea aderenţelor, retracţiilor, depozitelor patologice periarticulare, cicatricelor, sechelelor artritei şi periartritei, inflamaţiilor şi

traumatismelor ligamentelor capsulei şi cartilagiului articular după entorse, luxaţii şi fracturi articulare; îmbunătăţirea circulaţiei sanguine şi nutriţiei din interiorul osului (masajul muşchilor, aflaţi în legătură funcţională cu oasele prin reţeaua

comună de vase şi nervi, determină efecte benefice asupra ţesutului osos).

Efectele masajului asupra circulaţiei sângelui şi limfei: activarea circulaţiei din întregul corp, accelerând scurgerea sângelui din vene şi capilare, golind lichidele din vasele limfatice şi din

spaţiile intercelulare, diminuând stazele şi tensiunea din ţesuturi, uşurând circulaţia din artere cu diminuarea efortului cordului; optimizarea funcțională a sistemului circulator prin care se asigură irigarea cu sânge proaspăt a tuturor ţesuturilor şi organelor interne; echilibrarea circulaţiei periferice şi profunde prin declanşarea reacţiilor de reglare biochimică şi nervoasă care măresc secreţiile hormonale

din epidermă şi ţesuturile subcutanate; stimularea circulaţiei capilare prin deschiderea capilarelor închise (vasomotricitate) printr-un mecanism mecanic, neural şi eliberarea de

mediatori chimici; îmbunătăţirea circulaţiei arteriolare prin creşterea fluxului sanguin şi mobilizarea rezervelor de sânge din organe; optimizarea funcțională a cordului; favorizarea creşterii numărului de globule roşii (hematii), albe şi a hemoglobinei prin stimularea reflexă a organelor hematopoetice; mobilizarea masei sanguine, activarea volumelor sanguine periferice stagnante, accelerarea circulaţiei sanguine şi vasodilataţia capilară,

drenajul şi resorbţia cu ameliorarea secundară a troficităţii celulare.

Efectele masajului asupra sistemului nervos:

8

transmiterea excitațiilor terminaţiilor nervoase ale aparatului exteroceptor cutanat şi subcutanat, aparatului proprioceptor din muşchi, tendoane şi articulaţii sub forma influxului nervos, pe calea aferentă, centrilor nervoşi intermediari şi superiori de unde, pe cale reflexă efectoare, se răsfrâng asupra funcţiilor ţesuturilor şi organelor;

aplicarea manevrelor executate într-un ritm vioi și energic produc efecte stimulatoare la nivelul sistemului nervos, mărind sensibilitatea, conductibilitatea şi reactivitatea nervilor, în timp ce manevrele executate lent şi uşor produc efecte calmante, relaxante şi liniştitoare, încetinind sau chiar inhibând funcţiile ţesuturilor şi organelor;

provocarea efectelor subiective caracterizate printr-o stare de bună dispoziţie, de creştere a energiei și tonusului când masajul a fost stimulant, şi printr-o stare de relaxare, destindere, deconectare când masajul a fost executat în scop liniştitor/neuro-sedativ;

atenuarea intensității durerilor prin stimularea terminaţiilor nervilor periferici; producerea la nivel local a unui reflex de axon cu vasodilataţie secundară; influenţarea activităţii viscerale datorită reflexelor segmentare (prin interesarea segmentului medular şi a arcurilor reflexe) la care se

asociază efectul reflex nesegmentar realizat prin acţiunea asupra zonelor reflexogene cutanate, subcutanate (Dicke) şi musculare (McKenzie);

apariţia unor efecte sedativ-relaxante şi chiar hipnotice printr-un mecanism suprasegmentar de transmisie la nivel subcortical şi cortical.

Efectele masajului asupra funcțiilor organelor, sitemelor sau aparatelor► Efectele masajului capului: descongestionarea, liniştirea centrilor şi căilor nervoase superioare; activarea şi îmbunătăţirea circulaţiei sanguine şi limfatice în ţesuturile dintre piele şi craniu; optimizarea mecanismelor funcționale a organelor din cavitatea craniană; îmbunătăţirea funcţiilor vegetative ale creierului și obținerea pe cale reflexă a unei stări descongestionante/ calmante la nivelul sistemului

nervos central; îmbunătățirea tonicității, troficității ţesuturilor viscerocraniului.► Efectele masajului spatelui, toracelui și abdomenului: ameliorarea funcţiilor respiratorii, cardiace, digestivă și excretorii; optimizarea funcţiei circulatorie şi respiratorie prin asigurarea schimburilor nutritive la nivelul pulmonului şi miocardului, masajul toracic

fiind eficient în stări de oboseală, palpitaţii, tahicardie şi insuficienţă respiratorie; normalizarea circulaţiei intraabdominale, stimulând funcţiile şi secreţiile viscerale, mărirea peristaltismului, reglarea tranzitului

gastrointestinal, creşterea apetitului, îmbunătăţirea digestiei, absorbţiei şi evacuărilor; reglarea temperaturii corpului;

9

îmbunătăţirea funcţiilor hormonale; îmbunătăţirea funcţiilor de nutriţie şi excreţie, respectiv eliminarea substanțelor de dezasimilaţie prin stimularea diurezei, a evacuărilor

intestinale şi sudorale cutanate.

C. EFECTELE PSIHICE ŞI MENTALE ALE MASAJULUI

Masajul are influenţe asupra funcţiilor autonome ale organismului. El nu este o tehnică amorfă, ci dimpotrivă un procedeu complex atât în ceea ce priveşte acţiunea, cât şi modalitatea de aplicare. În cazul tulburărilor psihice, aplicarea masajului declanşează mecanismele fiziologice care reglează sistemul hormonal şi nervos. Considerat un factor important în terapia prin atingere cu mâna, masajul este capabil să deblocheze probleme cu ecouri psihice dintre cele mai variate, începând de la mătreaţă până la frigiditate şi impotenţă. Practicarea masajului înseamnă stabilirea unui contact fizic între terapeut (donator) şi pacient (receptor), persoane foarte diferite din punct de vedere al vârstei, sexului, constituţiei morfologice şi funcţionale şi al sensibilităţii. Contactul fizic are un rol important din punct de vedere psihologic. John Bowlby, unul dintre cei mai celebrii psihiatrii americani, menţiona că lipsa acestui contact la mamă şi copil poate duce la manifestări comportamentale anormale, la boli psiho-somatice sau, chiar, la deces. Copilul respectiv va manifesta un comportament antisocial lipsit de amplitudinea simţului etic şi estetic, caracterizat de tendinţe agresive.

Studiile efectuate în domeniul masajului au evidenţiat faptul că simplul contact fizic nu poate fi decât benefic atât pentru cei care îl practică, cât şi pentru pacienţi, deoarece el permite comunicarea între două fiinţe. Novalis spunea: Nu există decât un templu în univers şi acela este corpul omenesc. Nimic nu este mai sacru decât acest obiect sfânt. Atunci când punem mâna pe trupul unui om atingem cerul.

Masajul permite pacienţilor să se elibereze progresiv de tensiunile dăunătoare, de încordările fizice şi psihice. Masajul îndepărtează barierele dintre oameni, dinamizând şi echilibrând structura fizică, psihică şi mentală. Pe lângă atitudinea exprimată asupra corpului omenesc, masajul conferă omului şi atitudinea interioară a unui spirit liber, independent şi deschis spre viaţă.

Prin rolul său de a modela, dinamiza şi armoniza structurile fizice, psihice şi mentale, masajul urmăreşte eliberarea progresivă a tensiunilor şi încordărilor. Tensiunea nu este numai de natură fizică, ci şi de natură mentală. Relaţia strânsă între cele două este reciprocă. Astfel, acolo unde se acumulează o tensiune fizică există repercusiuni asupra psihicului şi invers. Persistenţa acestor factori perturbatori pot declanşa o serie de probleme: irascibilitate, susceptibilitate, scăderea imunităţii, migrene, rinite, alergii, impotenţă etc.. Acestui tablou i se alătură confruntările zilnice cu probleme dintre cele mai diverse ce decurg de la simple frământări până la tensiuni psihice majore generate de lipsuri, de climatul negativ al bârfelor, clevetirilor şi zânzaniei, de poluarea mediului înconjurător, precum şi de acumularea unor nemulţumiri sociale, familiare etc., denumite generic factori de stres, care pot determina uzura populaţiei umane. Studiile în acest domeniu au evidenţiat că peste 80 % din bolile cotidiene sunt imputabile stresului. În Cartea medicinei, Wiliam Collinge spune: Reacţia la stres reprezintă un set de schimbări ale trupului datorate unor experienţe ce ameninţă sănătatea trupului.

10

D. EFECTELE ENERGETICE

Mâna omului îndeplineşte un important rol în transmiterea şi acumularea unor mari rezerve de energie vitală, răspunzând cererii celulelor receptorului de recuperare a forţelor cheltuite în timpul eforturilor. Masajul manual reprezintă o formă eficientă de prelucrare a ţesuturilor, întrucât mâna omului dispune de multiple posibilităţi în ceea ce priveşte adaptarea şi perfecţionarea mişcărilor. Ea se mulează foarte bine pe topografia segmentelor masate, simţind perfect gradarea şi dozarea manevrelor. Mâna este o reală sursă de sănătate. Funcţionând ca un filtru, ea oferă persoanelor epuizate, dezechilibrate sau carenţate energetic un supliment de energie. Acest fenomen se reflectă printr-o stare bună de sănătate, un psihic echilibrat şi optimizarea activităţii energetice a receptorului. În acest sens, masajul nu se rezumă a fi numai o simplă procedură terapeutică prin care sunt prelucrate metodic anumite segmente şi ţesuturi. El a devenit o tehnică prin care se completează deficitul energetic sau prin care se uniformizează surplusul ei, realizând echilibrarea energetică a întregului organism.

CAP. III ANAMNEZA. INDICAŢII. CONTRAINDICAŢII

1. ANAMNEZA

Din punct de vedere etimologic, anamneza provine din grecescul ana cu înţelesul din, prin şi mnesis tradus memorie. Ea reprezintă totalitatea informaţiilor obţinute de terapeut în urma unei discuţii deschise cu bolnavul. Aşadar, prima etapă a relaţiei dintre terapeut şi pacient o reprezintă realizarea unui contact interuman de care depinde într-o mare măsură rezolvarea cu succes a problemelor pentru care pacientul solicită ajutorul.

Anamneza reprezintă o importantă sursă de date subiective (simptome) despre boala sau bolile de care suferă pacientul, dar şi date despre fondul său biologic, situaţia socială şi profesională, despre starea sa psihică și emoțională etc. În timpul discuţiei libere, între bolnav şi terapeut se stabileşte o relaţie psihologică importantă, prin care pacientului îi este transmisă încrederea în terapeut şi în mijloacele terapeutice alese de acesta pentru a-i rezolva problemele legate de starea lui de sănătate. În cadrul acestui proces bolnavul poate fi conştientizat de aspectele bolii sale, de semnificaţia şi corelaţia bolii cu anumite etape ale vieţii sale. De asemenea, el poate fi corectat, îndrumat sau chiar se pot forma atitudini pozitive faţă de particularitățile patologiei sale.

Discuţia cu bolnavul urmăreşte, printre altele, planificarea şi explicarea măsurilor privind investigaţiile şi tratamentul cu care acesta trebuie să fie de acord. Acest aspect nu este socotit un moment delimitat în timp, ci el are loc pe toată perioada relaţiei terapeut – pacient. Nefiind numai o discuţie cu scop informativ, de culegere a datelor, anamneza are printre altele un obiectiv psihologic, de stabilire a unei relaţii de încredere între parteneri, un obiectiv formativ, educativ pentru bolnav şi, bineînțeles, un obiectiv terapeutic.

Anamneza are şi o valoare diagnostică, întrucât culegerea şi interpretarea datelor de la bolnav ajută terapeutul să stabilească o prezumţie de diagnostic, de la care pornesc următoarele investigaţii ce vor ajuta la stabilirea diagnosticului final.

11

Condiţiile de realizare a anamnezei. Întrucât discuţia cu bolnavul este un act confidenţial, acest moment trebuie să fie privat, adică să se desfăşoare numai între terapeut şi bolnav. Participarea unei terţe sau a mai multor persoane la anamneză, chiar dacă sunt membrii ai familiei, nu se face decât cu acordul bolnavului. Bolnavul se simte stânjenit la mărturisirea unor fapte sau întâmplări din viaţa sa trecută sau din prezent. Din aceste considerente, anamneza trebuie să se desfăşoare într-o încăpere în care nu se mai află şi alte persoane sau se derulează şi alte activităţi. De asemenea, în timpul anamnezei nu trebuie să existe întreruperi, zgomote sau alte activităţi care să distragă atenţia pacientului sau să-i dea impresia că nu este ascultat.

Discuţia cu pacientul trebuie purtată în condiţii confortabile, pacientul şezând în faţa terapeutului pe scaun sau, după o diagnosticare, pe marginea patului (în nici un caz culcat când se creează o dominare nefirească asupra sa).

Atitudinea terapeutului. În cadrul anamnezei, terapeutul trebuie să fie: atent la relatările bolnavului, interesat de tot ce spune bolnavul; binevoitor faţă de bolnav, ascultându-l cu căldură şi cu dorinţa de a-l ajuta; neutru faţă de relatările bolnavului sau faţă de unele situaţii ale acestuia în ceea ce priveşte faptele sale, boala sa; neutru de reacţia psihologică faţă de bolnav, care poate fi de simpatie sau antipatie; un conducător abil al discuţiei, manifestând flexibilitate şi supleţe faţă de relatările bolnavului şi adaptând discuţia situaţiilor ce se ivesc

pe parcurs.Tehnica anamnezei. Din punct de vedere tehnic, anamneza – ca rezultat al unei discuţii – cunoaşte două modele: discuţia liberă şi

chestionarul.a. Discuţia liberă admite ca pacientul să relateze fără constrângeri, în ritmul şi în stilul propriu senzaţiile şi sentimentele sale, atitudinea şi o

serie de date care nu privesc numai boala sau suferinţele sale, ci şi alte evenimente care au legătură cu ele. Această metodă permite terapeutului să adopte o atitudine neutră, pasivă în raport cu bolnavul, necesitând doar o ascultare atentă şi interesată. Naraţiunea bolnavului este modulată uneori de intervenţia terapeutului pentru a evita riscul relatărilor care nu au nici o legătură cu boala sau care au concurat la îmbolnăvirea pacientului, dar şi pentru a împiedica pierderea timpului în faţa unor pacienţi logoreici. Totodată, intervenţia terapeutului este necesară în situaţia bolnavilor care se exprimă foarte greu sau care au probleme de memorie, existând riscul să nu prezinte toate datele sau informaţiile importante pentru o interpretare justă a factorilor care au determinat boala.

Anamneza, care începe cu o discuţie liberă continuă cu o discuţie orientată prin care terapeutul urmăreşte obţinerea unor date clare, descriptive privind simptomele bolii, precum şi al unor informaţii privind fondul biologic, psihic şi social al bolnavului.

b. Chestionarul este o metodă din ce în ce mai folosită deoarece permite, într-un timp scurt, acoperirea unei suprafeţe mari de informaţii pe care bolnavul le-ar putea ocoli sau uita într-o discuţie sau care, din motive emoţionale, le-ar evita sau i-ar crea o stare de indispoziţie dacă ar fi totuşi constrâns de prezenţa unei alte persoane. Întrucât chestionarul nu necesită contactul uman, obligând bolnavul să se încadreze în limitele unor întrebări fără o descriere amănunţită a factorilor care au dus la boală, valoarea informaţională este redusă, motiv pentru care el nu este folosit decât în studii populaţionale şi nu în terapiile complementare sau în medicina clasică.

12

Informaţiile primite în cadrul anamnezei vor fi structurate corect pentru a vedea dacă pacientul nu prezintă contraindicaţii în aplicarea terapiei, pentru stabilirea procedeului terapeutic corespunzător, pentru stabilirea compatibilităţii cu alte tratamente urmate de pacient, precum şi pentru stabilirea programărilor. De asemenea este indicat să se transmită receptorului informaţii despre terapia pe care urmează să o aplicaţi, despre efectele ei imediate/tardive, locale/generale şi despre eventualele simtome ce pot să apară în timpul tratamentului.

2. INDICAŢII

afecţiuni ortopedice, sechele posttraumatice (fracturi, luxaţii, uşurează vindecarea în cicatrici); boli de nutriţie (obezitate, celulită); afecţiuni reumatice; afecţiuni vasculare (edeme cronice); tulburări neurologice (paralizie, hipotrofie şi atrofie musculară); tulburări trofice; stres (scade tensiunea musculară şi anxietatea); depresie; optimizarea formei sportive; menţinerea unei stări fiziologice normale, a formei fizice şi psihice; sindromul de decondiţionare (hipomobilitate = sedentarism, creşterea în greutate = obezitate, scăderea capacităţii de adaptare a

termoreglării la rece); profilaxia primară; profilaxia secundară; diabet (masajul înainte de culcare scade nivelul glicemiei); astm (îmbunătăţeşte funcţia pulmonară scăzând crizele);

3. CONTRAINDICAŢII

Contraindicaţiile masajului se împart în: generale sau parțiale, definitive sau temporale. 1. contraindicaţiile generale : interzicerea aplicării oricărui procedeu de masaj pe oricare parte a corpului;

13

2. contraindica ț iile par ț iale : - restrângerea manevrelor de masaj la cele mai bine tolerate și excluderea celorlalte;- administrarea masajului numai pe părțile sănătoase și interzicerea aplicării lui pe părțile bolnave.

3. contraindica ț iile definitive: - îmbolnăvirile maligne sau cu potenţial de malignizare;- bolile cronice incurabile care se pot agrava prin aplicarea masajului;- boli psihice cu caracter excitativ și confuzional;

4. contraindicaţiile temporare = determinate de boli, tulburări/leziuni uşoare şi trecătoare, care în urma vindecării vor permite reluarea/aplicarea masajului; ele vizează:

starea pielii care nu trebuie să prezinte zone înroşite, inflamate sau infectate; masajul este interzis pe pielea care prezintă boli de natură parazitară, eczeme, erupții, plăgi, arsuri, procese inflamatorii profunde (colectări purulente, abcese, furuncule, flegmoane, artrite supurate, osetite și osteomielite) sau alte manifestări patologice care se pot extinde sau agrava prin masaj → masajul nu se poate aplica decât pe pielea perfect sănătoasă;

stările patologice cu caracter general însoțite de febră și agitație; stările de oboseală acută; bolile infectocontagioase; inflamațiile centrilor nervoși; infecţiile acute şi procesele inflamatorii ale oaselor şi articulaţiilor (artrite, oteomielită, gută etc.); hemoragiile cerebrale recente, boli sau leziuni cu caracter hemoragic; bolile de cord şi de vase în stadiu avansat (hipertensiune arterială, infarct miocardic, miocardita, endocardita, embolii, angină pectorală,

anevrismele aortei, flebite și perifeblite în evoluție, varice pronunţate şi inflamate, ulcer varicos, hemofilia, leucemiile etc); bolile acute ale apratului respirator (pneumonii, pleurezii purulente, abcese pulmonare, tuberculoză, hemoptizie, dar mai ales în abcesele

pulmonare și în pleureziile purulente); inflamațiile acute și cronice sau orice boală a organelor abdominale, în tulburările digestive, în tot ce poate constitui o suferință acută,

dureroasă, hemorargică, inflamatorie și altele care caracterizează abdomenul acut (aceste contraindicații sunt caracteristice mai ales masajului abdominal);

unele boli și tulburări sau leziuni ale sistemului endocrin și nervos, și chiar ale aparatului locomotor, care nu permit aplicarea masajului decât după vindecare;

stările de ebrietate.

14

În practică, contraindicațiile generale sau parțiale pot fi în același timp definitive sau temporare, condiționând aplicarea masajului de sănătatea deplină și stabilă a celui pe care dorim să-l masăm.

CAP. IV CONDIŢIILE PRACTICĂRII MASAJULUI. EXERCIȚII PREGĂTITOAREREGULI ȘI CONDIȚII PENTRU APLICAREA MASAJULUI

1. CONDIŢIILE PE CARE TREBUIE SĂ LE ÎNDEPLINEASCĂ MASEURUL

˃ să fie sănătos și să-și verifice periodic starea de sănătate (profesiunea de maseur nu este compatibilă persoanelor cu anumite deficienţe fizice, organice şi psihice cum ar fi: asimetriile faciale, deviaţii ale capului, gâtului, toracelui, coloanei vertebrale, deficienţe ale membrelor, anemie, boli ale sistemului nervos manifestate prin ticuri, tremurături, deficienţe de vorbire, boli ale aparatului respirator, cardio-vascular, digestiv şi renal, boli cronice ale pielii şi hiperhidroză palmară);

˃ să posede forță, rezistenţă, supleţe, îndemânare și sensibilitate manuală;˃ să-și dezvolte mobilitatea articulară, abilitatea manuală și simțul tactil pentru aprecierea intensităţii şi ritmului manevrelor în raport cu

volumul ţesuturilor lucrate şi sensibilitatea pacientului;˃ să-și dozeze efortul pe parcursul ședinței de masaj;˃ să se adapteze cu ușurință la particularitățile fizico-psihologice ale fiecărui pacient în vederea stabilirii unei relații de încredere și

comunicare cu acesta;˃ să fie pasionat de meseria sa, fiind permanent preocupat de învățarea, consolidarea şi perfecţionarea tehnicilor de masaj;˃ să dobândească competenţe suplimentare privind aplicarea masajului terapeutic, reflexogen, drenajului limfatic, precum şi a altor forme sau

tehnici pe care, la nevoie şi în funcţie de scopul urmărit, le poate asocia pentru a obţine rezultate cât mai bune într-un timp cât mai scurt și de durată;

˃ să urmărească coroborarea abilităţilor practice dobândite cu cea a cunoştinţelor de anatomie, fiziologie şi patologie clinică;˃ să-și educe calităţile profesionale: sensibilitatea, spontaneitatea, corectitudinea, calmul/răbdarea, respectul, promtitudinea, responsabilitatea,

receptivitatea, intuiţia, adaptabilitatea, atenţia distributivă, optimismul, disponibilităţi de comunicare;˃ să acorde o atenţie deosebită igienei corporale şi vestimentare (să poarte pantaloni lungi şi o bluză cu mâneci scurte, lejere, pentru o mai

bună libertate a mişcărilor; să-și spele mâinile înainte şi după fiecare şedinţă de masaj; să-și îngrijească unghiile pe care le va tăia şi pili pentru a nu leza pielea subiectului şi pentru a evita transmiterea infecţiilor; în timpul tratamentului se va debarasa de inele, ceasuri, brăţări sau alte podoabe care îl pot stânjeni sau răni pielea pacientului);

15

˃ să nu fumeze, să nu consume băuturi alcoolice sau alimente cu miros puternic care să deranjeze pacientul;˃ să evite folosirea deodorantelor sau a unor parfumuri cu miros puternic;˃ să nu aplice tratamentul dacă este supărat, nervos sau nu se simte bine;˃ să acorde întreaga atenție pacientului, conversația cu acesta fiind condusă şi orientată numai în vederea atingerii scopului masajului; ˃ să răspundă împrejurărilor, îndeplinind exigenţele unei şedinţe de masaj (acest aspect nu se oglindeşte numai în realizarea masajului printr-o

tehnică foarte bună, ci şi printr-o atitudine corporală controlată şi o moralitate impecabilă);˃ să dea dovadă de multă înţelegere, tact şi seriozitate în cadrul relaţiilor stabilite cu pacientul în timpul terapiei; ˃ să fie bine dispus, comunicativ, cuvincios şi discret;˃ să mențină curățenia cabinetului prin igienizarea zilnică cu ajutorul materialelor de îndepărtare a murdăriei, dezinfectante şi dezodorizante

pentru a preveni transmiterea infecţiilor cutanate şi pentru a păstra un climat plăcut şi sănătos.

2. EXERCIŢII PREGĂTITOARE PENTRU MASEUR

Punerea în practică a exerciţiilor pregătitoare constituie o etapă de încălzire înainte de a începe ședințele de masaj. Constând din mobilizări active sau auto-pasive ale extremităţilor membrelor superioare, aceste exerciţii urmăresc creşterea supleţei şi a forţei mâinilor, creşterea rezistenţei la oboseală şi o adaptabilitate la manevrele de masaj.

Exerciţiile pregătitoare se grupează în:► exerciţii pentru degete:

˃ mișcări active și pasive ale fiecărui deget în toate sensurile;˃ flexia, întinderea și depărtarea degetelor;˃ extensia fiecărui deget și extensia simultană a degetelor cu palma în sprijin pe o suprafață plană;˃ extensii prin ducerea palmelor înainte și întinderea coatelor;˃ flexia și extensia, abducția și adducția, circumducția și mișcarea de opoziție a degetului mare față de celelalte degete;

► exerciții pentru pumn: ˃ îndoirea laterală a palmelor în sens cubital și radial într-un ritm din ce în ce mai viu;˃ circumducția pumnilor cu degetele întinse sau îndoite;˃ flexia și extensia pumnului executată activ, simultan și alternativ, într-un ritm din ce în ce mai rapid;˃ extensia accentuată a pumnului din poziția cu palmele față în față lipite, degetele în sus;˃ mâinile lipite pe partea lor dorsală, ținute în plan orizontal, degetele înainte, coatele depărtate la maximum, execută mișcări simultane

sau alternative în ambele sensuri;

16

˃ cu mâinile flexate din articulația pumnului, ducerea lor în afară și revenirea cu tensiuni finale;► exerciţii pentru antebraţe şi articulaţia cotului:

˃ pronația și supinația activă a antebrațelor executate simultan sau alternativ cu degetele întinse sau strânse în pumn; pot fi combinate cu îndoirea și întinderea coatelor;

˃ flexiea şi extensia coatelor, simultane sau alternative, cu degetele strânse sau întinse.Exercițiile se pot executa cu îngreuiere prin autorezistență, cu obiecte portative, cu haltere mici sau bastoane. Se pune accent și pe mișcările

moi și suple, cu mare mobilitate articulară exexutate cu minimă încordare musculară, lăsând să acționeze mai mult gravitația decât acțiunea voluntară.

3. REGULI ŞI CONDIŢII PENTRU EFECTUAREA MASAJULUI

Amenajarea spaţiului˃ elementele naturale crează un spaţiu plăcut şi deconectant: plantele ornamentale, curăţenia, aerisirea şi iluminarea (pe cât posibil

naturală) constituie elementele care creează o ambianţă relaxatoare;˃ muzica de relaxare şi aromatizarea spaţiului cu miresme naturale pot aduce un plus de armonie şi înţelegere, stimulând sensibilitatea și

starea psihosomatică a pacientului;˃ mobilierul trebuie să fie simplu şi ales cu bun gust:

- bancheta de tratament (L = 2 m; l = 70 cm; î = 70 – 75 cm);- măsuţa pentru ingredientele de tratament;- cel mult două scaune;- etajeră pentru prosoape, cearceafuri și produse de masaj;

˃ sală de aşteptare, vestiar, cameră de odihnă, grup sanitar şi duşuri amenajate în nuanțe cât mai naturale pentru a crea o ambianţă plăcută şi confortabilă;

˃ temperatura ambientală: în jur de 20˚ C;˃ lumină naturală – la ore târzii lumina va fi difuză și emisă din lateral pentru a nu provoca disconfort.

Ingrediente pentru masaj► recomandări metodice:

˃ masajul uscat nu se aplică decât în anumite situaţii şi împrejurări (hiperhidroză etc);˃ pentru a împiedica efectele neplăcute rezultate din frecarea şi iritarea pielii, masajul se aplică cu ajutorul ingredientelor care permit o

alunecare bună şi obţinerea unor efecte terapeutice însumate;

17

˃ alegerea ingredientului de masaj urmărește anumiți factori ce țin de natura pielii, patologia pacientului şi starea pe care dorim s-o inducem celui pe care-l masăm (relaxare, tonifiere, stimulare etc).

► ingrediente: ˃ pudrele:

- praful de talc este utilizat în masajul uscat pe suprafeţe reduse;- praful de talc este contraindicat datorită reacţiilor alergice pe care le poate provoca la nivelul pielii și căilor respiratorii, dar și

datorită riscului de a infecta plăgile recente și rădăcina firelor de păr.˃ cremele:

- nu sunt indicate pentru masajul suprafeţelor păroase;- sunt indicate cremele cu o formulă simplă fără ingrediente sintetice care ar putea produce iritarea sau reacţii alergice ale ţesutului

cutanat;- sunt amestecuri de grăsimi minerale, vegetale sau animale cu soluţii apoase la care se adaugă diferite substanţe active sau pudre în

proporţie de 10 – 20% cu efect: calmant, emoliant şi răcoritor:- efectul emoliant îl au cremele sau soluţiilor grase recomandate pacienţilor cu piele uscată şi crăpată, dar şi celor cu piele normală,

mai ales după baie, datorită produselor de toaletă care degresează pielea;- din această categorie nu este recomandă folosirea produselor pe bază de petrol care usucă pielea şi au efect cancerigen.

˃ oţetul din vin natural sau oţetul de mere, combinat cu camforul în proporţie de 2g la 100 ml pot fi folosite în răceli, dureri musculare și osoase, precum şi unele patologii ale piele (eritem, urticarie etc).˃ alcoolul şi soluţiile hidroalcolice (tincturile):

- alcoolul obţinut prin distilare din fructe sau cereale în amestec cu sarea de bucătărie este utilizat în tratamentul răcelilor, gripei, dureri musculare, dureri articulare etc;

- tincturile obţinute din plante medicinale şi/sau aromatice prin extracţie în alcool au efecte terapeutice deosebite, totuși aplicarea lor poate afecta metabolismul local şi pot deranja sistemele naturale de autoapărare, mai ales acolo unde pielea este uscată şi prezintă tendinţe de crăpare sau manifestă o sensibilitate mărită → se utilizează la pacienţii cu o piele grasă, cu mult sebum, în rest ele se aplică cu moderaţie, diluţia lor la o concentraţie de 20% făcându-le permisibile masjului.

˃ uleiurile: - lubrefiează suprafețele masate, permiţând o alunecare mai bună şi implicit efectuarea manevrelor în condiţii optime;- sunt folosite datorită calităţilor şi efectelor terapeutice;- sunt absorbite uşor de piele şi conţin multe vitamine (cele mai eficiente sunt: uleiul de migdale, de soia, de măsline şi sâmburi de

struguri obţinute prin presare la rece);

18

- uleiurile volatile au proprietăţi odorizante şi se evaporă uşor în contact cu aerul datorită conţinutului de alcool şi aldehide; aplicarea lor directă pe piele provocă iritare sau chiar arsuri → folosirea lor la masaj este posibilă numai după ce în prealabil au fost combinate cu o bază (15 – 30 picături la 50 ml de bază).

˃ sucuri şi extracte: - efect tonic de creştere al rezistenţei pielii faţă de agenţii externi (ex: sucul de lămâie, grepfruit, mere, cătină etc.);- efect de estompare a vergeturile (ex: sucul din rădăcină de angelică şi/sau leuştean);- combaterea celulitei (ex: extracte de iederă, coada calului, lemn câinesc, creţişoară, salvie etc.).

CAP. V PRINCIPALELE FORME DE MASAJ

1. masajul manual;2. masajul mecanic;3. masajul umed.

1. MASAJUL MANUAL

A. masajul european tradiţional;B. masajul occidental contemporan; C. tehnici orientale; D. tehnici energetice.

A. MASAJUL EUROPEAN TRADIŢIONAL

Acest tip de masaj este constituit din tehnicile bazate pe conceptul convenţional de anatomie, fiziologie şi manipulare tisulară. Principalele tehnici: efleurajul/netezirea, fricţiunea, petrisajul/frământatul, tapotamentul şi vibraţiile.

Masajul suedez reprezintă poate cel mai elocvent exemplu al masajului tradiţional european. Această metodă a fost stabilită, dezvoltată şi perfecţionată în anul 1830 de către suedezul Peter Henrik Ling, folosind un sistem alcătuit din:

- neteziri lungi şi fricţiuni exercitate asupra stratului superficial al ţesuturilor, executate în direcţia circulaţiei venoase (dinspre extremităţi spre inimă);

- compresiuni superficiale;- mișcări pasive și active.

19

Aceste manevre sunt facilitate de aplicarea unui lubrifiant, de obicei un ulei cu proprietăţi terapeutice cu efect stimulant asupra proceselor metabolice şi circulaţiei. Mişcările pasive și active ale articulaţiilor au rolul de a îmbunătăţi circulaţia la nivelul ţesuturilor articulare şi periarticulare, precum şi raza de mişcare şi eliminare a tensiunii musculare. Această tehnică promovează o relaxare generală.

B. MASAJUL OCCIDENTAL CONTEMPORAN

Masajul occidental contemporan cunoaşte mai multe tipuri de manipulari grupate în manevre principale și manevre secundare, precum şi alte tehnici speciale aplicate în scop igienic, profilactic, curativ, estetic. În cadrul masajului occidental contemporan, masajul somatic este foarte important deoarece implică prelucrarea manuală a tuturor țesuturilor somatice ale corpului omenesc.

Masajul somatic abordează metodic şi sistematic prelucrarea ţesuturilor de la periferie în profunzime pe fiecare segment sau regiune a corpului. După dinamica mişcărilor, ca şi după influenţele pe care le exercită asupra organismului, manevrele masajului somatic se împart în două grupe: (1) manevre principale şi (2) manevre ajutătoare/secundare.

(1) MANEVRELE PRINCIPALE

Manevrele principale/operaţiunile de bază sunt nelipsite din cadrul unei şedinţe de masaj somatic, cu excepția tapotamentului a cărui aplicare necesită o adaptare foarte bună la particularitățile anatofiziologice și patologice ale pacienților, motiv pentru care, de foarte multe ori, el nu poate sau nu este indicat a fi aplicat.

Manevrele principale sunt: b) netezirea (efleurajul);c) fricţiunea; d) frământatul (petrisajul); e) tapotamentul;f) vibraţiile. După etapele desfășurării masajului pe fiecare suprafață corporală, aceste manevre se grupează în:- procedee introductive (netezirea, fricțiunea) → efecte descongestionante, circulatorii, de încălzire a țesuturilor periferice, pregătind

organismul pentru manevrele fundamentale cu intensitate mai mare; - procedee fundamentale (frământatul, tapotamentul) → efecte circulatorii profunde, tonificante, stimulante;- procedee de încheiere (vibraţiile, netezirile) → efecte calmante, relaxante, liniștitoare.

20

a) NETEZIREA/EFLEURAJUL - manevră introductivă, când începe orice şedinţă de masaj → efect ușor stimulant;- manevră de încheiere, când încheie masajul pe orice suprafață a corpului → efect relaxant/calmant;- manevră de trecere/intermediară, când face trecerea de la o manevră la alta. ► constă din alunecări manuale uşoare şi ritmice aplicate sub forma unor acţiuni de împingere şi de tragere a pielii și ţesutului subcutanat,

caracterizate printr-o întindere executată cu o apăsare variabilă, cu un sens şi o cu frecvență bine determinate în funcție de scopul și efectele care se doresc a fi obținute;

► intensitate: ˃ mică/medie → efleurajul superficial;˃ mare → efleurajul profund;

► sensul aplicării: ˃ dinspre extremităţile distale spre extremitatea proximală, către partea superioară a corpului, către cord;˃ dinspre extremitatea proximală spre cea distală.

► frecvență:˃ execuțiile lente cu o intensitate mică/medie → efecte neurosedative;˃ execuțiile într-un ritm vioi cu o intensitate mare → efecte tonifiante, excitante, stimulante.

► tehnici: ˃ suprafaţa palmară a vârfurilor degetelor (cu distala policelui, cu vârful indexului și/sau mediusului pe suprafeţe mici, în spaţiile interosoase de pe faţa dorsală a mâinilor şi a picioarelor);˃ faţa palmară a degetelor/falangelor apropiate sau îndepărtate;˃ suprafaţa palmară când se masează suprafeţe mai întinse (spate, torace, abdomen etc);˃ rădăcina mâinilor: muşchii tenari şi hipotenari;˃ fața cubitopalmară și cubitodorsală;˃ faţa dorsală a degetelor/mâini;˃ feţele pumnului;˃ în brăţară prin alunecare simplă sau sacadată;˃ mâinile flexate (capac);˃ antebrațul.

► clasificare:˃ lungi;

21

˃ medii; ˃ scurte;˃ simultane/simetrice;˃ alternative/asimetrice;˃ mână după mână;

► reguli/cerințe metodico-aplicative:˃ mâinile trebuie să fie relaxate şi într-un permanent contact cu pielea;˃ netezirile lungi, medii, scurte trebuie adaptate permanent la întinderea regiunii sau segmentului masat:

o stimularea țesuturilor periferice recurge la succesiunea netezirilor scurte executate într-un ritm vioi;o calmarea/relaxarea/decontracturarea profundă impune aplicarea netezirilor lungi într-un ritm lent;o presiunea cu care se execută trebuie să crească progresiv dinspre extremitatea distală spre cea proximală;o se aplică fără întreruperi (fără a ridica mâinile).

► efectele netezirilor: ˃ creşterea temperaturii locale;˃ scăderea presiunii sanguine şi tisulare;˃ diminuarea contracturii ţesuturilor;˃ diminuarea durerilor (se aplică 3-5 minute cu presiune mică în jurul sau mai sus de zona dureroasă);˃ activarea circulației superficiale (capilare și limfatice);˃ stimularea/calmarea nervilor și mușchilor periferici.

b) FRICȚIUNEA► constă din apăsarea și deplasarea pielii, țesuturilor celulare subcutanate pe țesuturile profunde, muscular sau osos, precum și a structurilor periarticulare în limita elasticității proprii; ► se aplică după netezire sau se combină cu aceasta;► sensul execuției:

˃ circular/arciform;˃ liniar;˃ în clește;˃ în brățară;˃ în zig-zag (ferăstrău);

22

► clasificare:

˃ simultane/simetrice;˃ alternative/asimetrice.

► tehnici: ˃ vârful degetelor (liniar în lungul spațiilor interosoase, tendoanelor și mușchilor = geluire);

˃ faţa palmară a falangelor;˃ fața volară;˃ rădăcina mâini;˃ muşchii tenari şi hipotenari;˃ muchia cubitlă/radială a indexului;˃ fețele pumnului;˃ antebraţul.

► intensitatea: ˃ superficială;˃ profundă.În funcţie de forța de pătrundere, unghiul cu care mâna vine în contact cu tegumentul poate fi între 30 – 70

grade, presiunea crescând proporțional cu mărimea unghiului de incidență.► frecvență:

˃ lent, ușor → relaxant, calmant;˃ vioi, energic → excitant, stimulant.

► efecte: ˃ în patologia musculară;˃ în tratamentul sechelelor posttraumatice şi postoperatorii;˃ influenţează mobilitatea, rezistenţa şi elasticitatea articulaţiilor;˃ ajută la regenerarea ţesuturilor lezate şi la stimularea nutriţiei locale;˃ ameliorarea durerilor tisulare;˃ reduc starea de hiperexcitabilitate a nervilor;˃ accelerează circulația locală;˃ trofice și circulatorii → calmare nervoasă și relaxare musculară;

23

˃ îndepărtarea rezervelor lipidice și a rezidurilor infiltrate;˃ îmbunătățirea elasticității și supleței pielii.

c) FRĂMÂNTATUL/PETRISAJUL► se adresează, în special, ţesuturilor musculare;► se execută cu o mână sau cu ambele mâini prin mişcări ondulatorii ritmice bine legate între ele în patru timpi: prinderea în cută a mușchilor, ridicarea, stoarcerea şi presarea lor pe planul de sprijin osos.► sensul:

˃ longitudinal ascendent/descendent;˃ transversal;˃ oblic/zig-zag;˃ circular.

► tehnici: ˃ cută şerpuită;˃ în val;˃ rularea pumnilor;˃ cu o singură mână;˃ în brăţară/prin stoarcere;˃ vârfurile degetelor (segmentar).

► cerințe aplicative:˃ priză mică, între police și index (masajul tendoanelor şi muşchilor subţiri);˃ priză medie, între police, index și medius (masajul maselor musculare cu dezvoltare medie);˃ priză mare, între police și degetele opozante (masajul grupelor musculare sau țesuturilor abundente); ˃ ridicarea țesuturilor tegumentare și musculare urmate de exercitarea unor compresiuni pentru a le îmbunătăţi elasticitatea şi contractilitatea.

► intensitate:˃ mică → superficial: vizează țesuturile mai puțin abundente și mai sensibile;˃ mare → profund: prelucrează masele musculare dezvoltate/țesuturile abundente cu sensibilitate mai mică;

► frecvență:˃ se execută în ritm lent → calmant, descongestionant, decontracturant, relaxant;

24

˃ se execută în ritm vioi, energic → tonifiant, vitalizant, stimulant. ► reguli/cerițe metodico-aplicative:

˃ se execută cu o mână sau cu ambele mâini prin mișcării ondulatorii, ritmice și legate între ele;˃ se evită manevrele bruște, răsucirea mușchiului sau provocarea durerilor;˃ pe membre presiunea este orientată în sensul circulației de întoarcere a sângelui și limfei: distal → proximal;˃ tehnica variază după particularitățile anatomofiziologice și patologice a regiunii sau segmentului masat;

► efecte:˃ acţionează asupra vaselor limfatice şi sanguine mari → optimizarea circulației sangvine și limfatice;˃ dezvoltă mecanic elasticitatea și stimulează fiziologic excitabilitatea, conductibilitatea și contractilitatea musculară;˃ stimulează nutriţia ţesuturilor și sporesc eliminările;˃ neutralizează elementele de descompunere şi ajută la eliminarea toxinelor sau a altor produse de dezasimilație sau inflamatorii din fasciculele musculare ˃ în atonie, atrofie şi insuficienţă musculară produse de imobilizarea prelungită, de traumatisme sau afecțiuni musculare;˃ stimularea şi refacerea funcţiilor musculare, mărind puterea de contracţie a fibrelor musculare şi, implicit, capacitatea de muncă a maselor musculare → uzitat în masajul sportiv și în recuperarea leziunilor musculare;˃ stimulează pe cale nervoasă funcțiile mușchilor;˃ activează circulația și troficitatea regiunilor masate;˃ refacerea, recuperarea medicală;˃ îmbunătățirea mobilității tendoanelor, întinderea fasciilor.

d) TAPOTAMENTUL:► vizează ţesuturile superficiale, ţesuturilor profunde şi terminaţiile nervoase;► constă din aplicarea unor lovituri scurte şi ritmice, executate cu ambele mâini ușor depărtate între ele, cu o intensitate adapatată la particularitățile anatomofiziologice a suprafețelor masate;► contraindicații:

˃ copii și vârstnici;˃ pacienți subponderali;˃ pacienți cu operații recente;

25

˃ pe regiunile cu sensibilitate crescută;˃ în regiunea lombară şi/sau în lojile renale;˃ asupra articulațiilor;˃ asupra coloanei vertebrale;˃ pe abdomen;˃ în patologii inflamatorii, calculi renali/biliari;˃ în afecţiunile dureroase;˃ contracturi și spasme musculare;˃ oboseală musculară.

► intensitatea: ˃ obţinută prin căderea moale a mâinilor şi a degetelor, amplitudinea ei raportându-se particularităților anatomofiziologice ale țesuturilor masate;˃ se execută mai mult din articulaţia radiocarpiană pentru a evita efectele şi disconfortul loviturilor dure şi dureroase, mişcările anevoioase şi oboseala braţelor;˃ mică pe țesuturi sensibile;˃ medie/mare pe mase mari de mușchi/straturi groase de țesuturi.

► frecvența:˃ loviturile ușoare și ritmice, cu intensitate mică:

- stimulează proprietățile fiziologice specifice a mușchilor, sporindu-le funcționalitatea;- produce vaso-constricție;

˃ loviturile rapide și ritmice, cu intensitate mare:- acționează asupra nervilor vasomotori, provocând un aflux crescut de sânge în regiunea masată;- provoacă vaso-dilatație.

► clasificarea tehnicilor:˃ percutatul;˃ plescăitul;˃ tocatul;˃ bătătoritul.

♦ Percutatul:

26

- se execută prin căderea perpendiculară a degetelor îndoite şi îndepărtate pe suprafeţele plane (spate/torace) și pe regiunile cu țesuturi sensibile, urmând sensul ascendent şi descendent;

- se poate executa tangențial pe feţele laterale și/sau mediale ale coapselor, în talie unde ţesuturile sunt mai sensibile, dar şi sub formă de pianotare (facial, bustul superior etc) sau în picătură de ploaie (neurocraniu etc).

♦ Plescăitul:- se execută prin lovirea suplă şi rapidă cu suprafaţa palmară a falangelor, cu suprafaţa palmară și cu suprafaţa dorsală a mâinilor;- beneficiază de variante tangenţiale executate într-un ritm vioi, precum şi de o mişcare alunecată executată pe segmentele cu ţesuturi mai

sensibile, fiind indicat în masajul excitant al regiunilor întinse şi cu o sensibilitate redusă.♦ Tocatul:- se aplică mai mult în masajul spatelui şi membrelor inferioare;- prezintă o variantă fermă execută cu muchia cubitală şi cu degetele lipite, precum şi o variantă ușoară în mănunchi de nuiele execută cu

palmele apropiate, faţă în faţă, coatele uşor depărtate, degetele uşor îndoite şi îndepărtate;- variantele tangenţiale se execută cu faţa cubitopalmară (cu mâinile înclinate spre interior) şi cubitodorsală (cu mâinile înclinate spre

exterior);- se execută numai în lungul fibrei musculare. ♦ Bătătoritul:- bătătoritul cu palmele întinse și încordate;- bătătoritul în cupă/în ventuză executat cu mâinile flexate, formând o adâncitură palmară;- bătătoritul cu suprafețele pumnului se aplică pe regiuni cu o musculatură foarte dezvoltată şi mai puţin sensibile.► efecte:

˃ excitante → se execută după ce țesuturile au fost pregătite prin manevrele precedente;˃ asupra ramurilor periferice ale nervilor senzitivi în sensul reducerii sensibilității;˃ tratamentul atoniei, atrofiei şi insuficienţei musculare;˃ vasodilatator (la nivelul pielii și țesutului conjunctiv);˃ hipertermie;˃ modificări favorabile ale tensiunii arteriale;˃ influențează ritmul cardiac, rărește pulsul și corectează aritmia;˃ acționează asupra sistemului neurovegetativ simpatic;˃ încălzirea şi recondiţionarea fizică a sportivilor, datorită creşterii excitabilităţii neuromotorii a muşchilor şi

27

tendoanelor.

e) VIBRAȚIILE► nelipsite din cadrul unei şedinţe de masaj;► constau din mişcări oscilatorii ritmice cu o deplasare mică a tegumentelor şi a ţesuturilor subcutanate în plan orizontal sau din presiuni

intermitente executate cu o frecvență mare și uniformă;► sunt realizate cu un consum energetic sporit datorită contracţiilor izometrice ale muşchilor mâinii, antebraţului şi chiar a braţului:

˃ uneori sunt exercitate cu ajutorul unor instrumente sau aparate vibratorii, mai mult sau mai puţin adaptabile zonelor pe care le masăm;˃ efectele obținute manual sunt mult mai plăcute, rapide și durabile în comparație cu cele instrumentale, deoarece mâinile terapeutului

sunt moi, calde şi perfect adaptabile suprafeţelor tratate în ceea ce privește amplitudinea, ritmul și presiunea mișcărilor;► tehnici:

˃ suprafaţa palmară a vârfurilor degetelor;˃ faţa palmară a degetelor; ˃ suprafaţa volară cu degetele orientate în direcţia alunecării;˃ rădăcina mâinilor (muşchii tenari şi hipotenari);˃ cu toate suprafețele pumnului;˃ suprafața dorsală a mâinilor;˃ antebraţele.

► reguli aplicative:˃ se execută pe o durată scurtă, medie sau lungă;˃ se exercită pe suprafeţele restrânse sau întinse, de-a lungul unui nerv, muşchi, pe traiectul tendino-muscular, pe inserția unui mușchi sau

tendon, în jurul articulaţiilor, combinându-se cu netezirile, fricţiunile şi chiar cu frământatul;˃ nu se combină niciodată cu tapotamentul;˃ mişcările vibratorii cu amplitudine şi intensitate mare = trepidaţii;˃ trepidațiile se aplică pe spate şi torace asociate cu mişcările respiratorii:

→ în profunzime pe expirație;→ superficial pe timpul inspirației;→ pe regiunile antero-laterale spre sfârşitul expirului şi în pauza respiratorie.

► efecte: ˃ tratamentul afecţiunilor dureroase şi congestive ale organelor interne;

28

˃ hipotrofiile musculare;˃ tratamentul contracturilor musculare şi încordării psihice;˃ tratamentul parezelor, artrozelor cervicale şi lombare;˃ combaterea oboselii musculare;˃ tratamentul leziunilor accidentale.

(2) OPERAŢIUNILE SECUNDARE / MANEVRELE AJUTĂTOARE Manevrele secundare se intercalează cu manevrele fundamentale pentru a le completa efectele, dar şi pentru a îmbogăţi tehnica masajului.

Cele mai uzitate manevre secundare sunt: ciupiturile şi pensările, stoarcerile şi ridicările de muşchi, cernutul şi rulatul, tracţiunile, elongaţiile şi scuturările, presiunile, tensiunile şi mobilizările. Unele dintre manevrele secundare derivă direct din cele principale, în timp ce altele posedă o tehnică proprie, aplicate independent, ca manevre de sine stătătoare.

CIUPITURI. PENSĂRICiupiturile se aplică pe suprafeţele bogate în ţesuturi cărnoase, dar şi pe segmente mici cu volum redus. Ele se realizează în patru timpi:

apucarea sau prinderea ţesuturilor sub forma unei cute, stoarcerea, ridicarea cutei respective în limita elasticităţii şi eliberarea bruscă dintre degete. În funcție de abundența țesuturilot masate, ciupiturile se execută cu:

priză mică, între police şi index; priză medie, între police, index şi medius; priză mare, între police şi degetele opozante.Executarea ciupirilor într-un ritm vioi, stimulează tonusul muscular şi îmbunătăţeşte circulaţia sanguină, favorizează schimburile nutritive și

eliminarea rezidurilor catabolismului muscular, întreține și măreşte elasticitatea și supleţea ţesuturilor. Pensările se execută energic, zmulgînd cuta de ţesuturi printr-o supinaţie a mâinii și antebraţului. Ele se aplică pe regiunile cu o musculatură

bine reprezentată (ţesuturile moi ale membrelor şi părţile laterale ale taliei). Efectele pensărilor sunt mai profunde decât ciupiturile. Ele îmbunătăţesc proprietăţile funcţionale ale musculaturii, circulaţia sanguină şi ameliorează schimburilor nutritive și eliminarea substanțelor reziduale.

STOARCERI. RIDICAREA MUȘCHILORStoarcerile constau din prinderea, stoarcerea şi eliberarea ţesutului. Ele se execută prin mai multe tehnici:

29

- între police și degetele opozante;- între muchiile cubitale sau radiale a indexului;- între suprafețele pumnilor;- între fețele palmare ale degetelor;- cu rădăcina mâinilor;- în brăţară.Efectele lor principale se manifestă în combaterea stazelor circulatorii sanguine şi limfatice. Ridicarea muşchilor este o manevră energică, aplicată în scop excitant sau stimulant, constând din prinderea cu putere între degete şi palmă a

unei cute de piele, de ţesuturi subcutanate şi de muşchi urmată de tragerea ei în direcţii diferite, ca şi când am dori să o desprindem de pe planul profund.

CERNUT. RULAT Cernutul şi rulatul sunt manevre inseparabile aplicate în masajul segmentar, cel al membrelor superioare şi inferioare. În general aceste

manevre se execută în partea a doua a şedinţelor de masaj, după tapotament, însă în masajul neurosedativ cu efect calmant, liniştitor, ele se aplică după netezire şi fricţiune.

Cernutul se execută cu mâinile aplicate de-o parte şi de alta a segmentului masat, cu degetele uşor flectate, deplasându-le într-un ritm vioi din aproape în aproape, în sus şi în jos, mişcarea obţinută semănând foarte mult cu cernutul printr-o sită. De asemenea, această manevră se aplică din flexia membrului inferior, când se abordează partea anterioară a acestuia, prin ridicarea masei musculare cu ambele mâini sau cu o singură mână între police şi degetele opozante pe segmentele membrelor superioare.

Rulatul se execută cu mâinile aşezate cu degetele întinse pe părţile laterale ale segmentului masat. Suprafaţa palmară efectuează mai întâi o apăsare a masei musculare urmată de o rulare într-un ritm viu în toate sensurile şi în limita elasticităţii proprii a ţesuturilor. Această manevră acţionează în mod egal asupra ţesuturilor. Ea începe de la extremitatea distală a membrelor şi înaintează din aproape în aproape până la rădăcina lor și invers.

Cernutul şi rulatul au efecte relaxatoare asupra muşchilor, redau şi măresc supleţea ţesuturilor, scad încordarea nervoasă, descongestionează şi calmează regiunea masată, activează funcţiile locale circulatorii şi trofice. Aceste manevre au rezultate excelente în masajul medical recuperator după accidente sau îmbolnăviri musculo-articulare.

TRACȚIUNI. ELONGAȚII. SCUTURĂRITracţiunile fac parte din terapia manipulară, acţionând îndeosebi asupra articulaţiilor şi ţesuturilor periarticulare, îmbunătăţind mobilitatea

acestora. Ele se aplică aproape de sfârşitul şedinţelor de masaj articular sau segmentar, urmărind realizarea unei întinderi, a unei alungiri în limitele fiziologice a elementelor articulare şi periarticulare. Această manevră se execută cu ambele mâini, una aşezată deasupra, iar cealaltă sub

30

articulaţia vizată, tracţiunea propriu-zisă făcându-se întotdeauna în axul longitudinal al segmentelor distal și proximal articulației masate. Ea este asociată cu scuturările. Tracţiunile se execută cu blândeţe şi cu prudenţă, evitându-se apariţia senzaţiilor dureroase care impun întreruperea procedurii.

Elongaţiile vertebrale reprezintă tracţiunea în ax a regiunilor coloanei vertebrale cu scopul de a îndepărta vertebrele între ele, reducând leziunile discale sau pentru a favoriza procesul de acomodare a aparatului disco-ligamento-radicular. Elongaţiile manuale ale coloanei cervicale se fac când pacientul este în decubit dorsal cu capul în uşoară flexie, printr-o priză pe regiunea occipitală şi una pe menton, urmată de un ciclu de tracţiuni (fază activă) de 6-8 secunde şi o pauză (fază pasivă) de 8-12 secunde, timp de 30 minute.

Scuturările se aplică membrelor inferioare şi superioare, toracelui şi întregului corp, executarea lor ritmică variind în raport cu regiunea masată şi cu scopul urmărit. Ele sunt mişcări oscilatorii ritmice şi ample executate asupra membrelor, degetelor, toracelui sau întregului corp.

Scuturatul segmentar sau global se face după ce s-au terminat toate manevrele de masaj sau înaintea manevrelor de încheiere. Mâinile se prind de degete, iar picioarele de calcaneu după care vor fi scuturate energic în plan vertical şi orizontal, exercitând uşoare tracţiuni în sensul lungimii membrelor, cerând pacientului să-şi menţină musculatura relaxată.

Tracţiunile, elongaţiile şi scuturările executate cu blândeţe au efecte relaxatoare şi liniştitoare, iar dacă sunt executate într-un ritm mai energic devin stimulatoare şi înviorătoare.

PRESIUNIPresiunile constau din apăsări pe porţiuni mai reduse sau mai întinse ale corpului. Ele completează acţiunea netezirilor, fricţiunilor şi

frământatului. Aplicate cu suprafaţa palmară a distalei policelui, cu palmele sau cu pumnul, în timpul sau la sfârşitul şedinţei de masaj, pentru a nu întrerupe fluiditatea manevrelor care ar duce la instaurarea unei stări de disconfort, presiunile devin mai eficiente dacă sunt însoţite de trepidaţii sau vibraţii. Ele sunt recomandate persoanelor sănătoase, robuste şi mai puţin copiilor, bătrânilor la care există riscul producerii fisurilor osoase. Tehnica presiunilor diferă în funcție de particularităţile anatomo-fiziologice ale regiunilor pe care se aplică. Astfel, pe regiunea spatelui, presiunile se aplică de-o parte şi de alta a coloanei vertebrale. Pentru a nu folosi contracţia musculară, care ar obosi acţiunile terapeutului, presiunile se execută cu membrele superioare în extensie, folosind propria greutate a trunchiului.

Periostul beneficiează de presiuni continue sau intermitente, de intensitate medie sau mare, alternate cu neteziri sau vibraţii locale cu acţiune locală şi reflexă. Ele produc creşterea sensibilităţii, o ischemie locală trecătoare, urmate de scăderea sensibilităţii, hiperemie persistentă, relaxare musculară şi sedare generală.

Pe punctele de miogeloză (musculatură tensionată) se aplică presiunile cu palmele şi degetele întinse aşezate de o parte şi de alta a coloanei vertebrale. Pentru creşterea eficienţei, ca şi pentru a obţine o relaxare locală şi generală, palmele se deplasează simultan sau alternativ de-a lungul coloanei vertebrale, presiunile fiind asociate cu vibraţii sau trepidaţii. Acţiunea presiunilor este reflexă, sensibilitatea scăzând până la anestezie urmată de relaxarea secundară a muşchilor.

31

TENSIUNITensiunile se adresează articulaţiilor, constând din mobilizarea pasivă sau activo – pasivă blândă, progresivă și insistentă în sensul

amplificării mişcării normale a segmentului distal pe segmentul proximal al articulaţiei, cu creşterea sau scăderea presiunii intraarticulare. Aceste manevre urmăresc realizarea unor mişcări cu amplitudine cât mai mare, fără a depăşi pragul de confort, care ar impune întreruperea masajului. Ele generează o senzaţie locală plăcută, creşterea supleţei structurilor articulare şi periarticulare, îmbunătăţirea circulaţiei locale, înlăturarea infiltratelor intra şi periarticulare, îmbunătăţind funcţia articulaţiilor. Tensiunile se folosesc în scopul recuperării mobilităţii, în tratamentul redorilor articulare apărute după traumatisme ale aparatului locomotor.

(3) REGULI METODICE

SUCCESIUNEA MANEVRELOR DE MASAJ

˃ manevrele principale şi secundare respecă următoarea succesiune: efleurajul introductiv; fricţiunea; frământatul; ciupituri, pensări, stoarceri şi ridicări de muşchi; tapotamentul; cernutul şi rulatul; presiuni şi tensiuni; tracţiuni, scuturări şi elongaţii; vibraţii; efleurajul de încheiere.

˃ masajul începe cu manevre simple, suple şi uşoare. Ele progresează încet, ca amplitudine şi ritm, până ce ating intensitatea maximă, după care scad treptat, şedinţa încheindu-se cu manevrele lungi şi liniştitoare;

˃ atât procedeele principale, cât şi cele secundare se adaptează permanent patologiei, caracteristicilor anatomice şi funcţionale ale fiecărui pacient;

˃ intensitatea, ritmul şi numărul de repetări depinde de parcularitățile anatomofiziologice ale suprafețelor masate, de scopul masajului și de efectele pe care dorim să le obținem;

˃ aplicarea incorectă a manevrelor de masaj, precum şi nerespectarea succesiunii lor induce apariţia unor dureri locale, a echimozelor şi a unor semne de nelinişte din partea pacientului =˃ ședinţele de masaj nu trebuie să fie o corvoadă pentru pacient, chiar dacă este vorba de un masaj anticelulitic;

32

˃ secvenţa mişcărilor, continuitatea şi combinarea lor fără întreruperi, într-un flux continuu, reprezintă succesul şi atingerea scopului terapiei prin masaj.

ORDINEA DE APLICARE

˃ în timpul masajului, pacientul adoptă următoarele poziţii: culcat în decubit dorsal, când se lucrează partea anterioară; culcat în decubit ventral, când se masează faţa posterioară;˃ masajul somatic general urmăreşte prelucrarea tuturor ţesuturilor într-o ordine bine definită, de la suprafaţă în profunzime, şi prelucrarea

succesivă regională şi segmentară;˃ după metodele clasice, masajul somatic general începe cu prelucrarea membrelor superioare (Kleen) sau a celor inferioare (Arvedson),

urmate de regiunea spatelui, abdomenului şi toracelui, însă există şi alte posibilităţi:

I. - viscerocraniu; II. - spate - membrele superioare; - membre inferioare; - torace; - peretele abdominal; - abdomen; - peretele toracic;

- membrele inferioare; - membre superioare; - spatele; - cap. - ceafa şi gâtul;

- neurocraniul.

˃ masajul somatic general se aplică după orice schemă, iar părţile corporale pot fi prelucrate în orice ordine, fără ca aceasta să reprezinte o greşeală =˃ formula cea mai bună este cea care permite prelucrarea regiunilor sau segmentelor anatomice după o anumită logică, fără schimbarea frecventă a poziţiei pacientului;

˃ în timpul terapiei, pacientul va fi sfătuit să-şi relaxeze musculatura şi să evite orice încordare fizică sau psihică. Practicarea corectă a masajului, impune alegerea unei poziţii cât mai favorabile atât pentru pacient cât şi pentru maseur.

DETERMINAREA CRONOLOGICĂ A MASAJULUI

˃ prelucrarea metodică a părţilor moi de la suprafaţa în profunzime, după o succesiune bine stabilită, constituie masajul somatic general;

33

˃ când se aplică toate manevrele de masaj se obţine masajul somatic general extins şi masajul somatic redus, când timpul de aplicare se scurtează;

˃ scurtarea timpului de masaj se realizează prin excluderea regiunilor sau segmentelor care nu participă direct la susţinerea efortului fizic, micşorând numărul de repetări a tehnicilor şi/sau combinând segmentele învecinate şi tehnicile de masaj.

˃ determinat cronologic, masajul somatic se clasifică în: masaj general extins: 90 minute; masaj general: 45-60 minute; masaj general redus/restrâns: 30 minute; pentru sporirea eficienţei masajului general redus este recomandat să nu se abuzeze de extinderea

regiunilor sau manevrelor, combinarea acestora fiind mai eficientă; masaj parţial poartă denumirea regiunilor, segmentelor sau zonelor pe care se aplică:- masajul regional: 15 – 20 minute (ex: spate, torace, abdomen etc.);- masajul segmentar: 10 – 15 minute (ex: mână, antebraţ, braţ, picior, gambă, coapsă);- masajul local: 5 – 10 minute (executat pe suprafeţe reduse de piele şi ţesuturi subcutanate, pe grupe de muşchi, articulaţii şi degete).˃ manevrele lente şi uşoare prelungesc durata masajului. Ele au efecte calmante, liniştitoare, relaxatoare care, după încheierea terapiei,

necesită un repaos de la câteva minute până la o jumătate de oră sau chiar mai mult;˃ manevrele scurte, energice, executate cu intensitate crescută scurtează terapia, având efecte excitante, stimulatorii, motiv pentru care ele

sunt urmate de exerciţii fizice şi respiratorii, permiţând reluarea oricărei activităţi fizice sau intelectuale.

FRECVENŢA APLICĂRII MASAJULUI

˃ frecvenţa aplicării masajului depinde de scopul, afecţiunea şi stadiul bolii pacientului;˃ masajul se execută în scop stimulant dimineaţa şi relaxant după-amiază spre seară;˃ când se aplică în scop terapeutic, numărul şedinţelor şi spaţierea lor este făcută de către medic:- masajul de relaxare poate fi reluat la un interval de câteva zile sau de câte ori este nevoie;- la masajul curativ numărul de şedinţe diferă de la caz la caz:

o una sau două serii a câte 10 – 12 şedinţe (o cură nu trebuie să depăşească 20 – 30 de şedinţe);o dacă este necesară continuarea tratamentului, reluarea lui se face după o pauză variabilă, de la câteva zile la câteva săptămâni,

tratamentul fiind ajustat după nevoia pacientului;o spre sfârşitul curelor şedinţele se vor rări.

˃ este recomandat ca terapia să fie execută de aceeaşi persoană care cunoaşte patologia pacientului şi s-a adaptat particularităţilor lui anatomofiziologice.

34

(4) MASAJUL SOMATIC REGIONAL ŞI SEGMENTAR

MASAJUL MEMBRELOR INFERIOARE

Masajul piciorului şi articulaţiei piciorului˃ masajul piciorului se aplică pe:- fața anterioară;- fața plantară;Masajul feţei anterioare:˃ poziționarea pacientului: - în decubit dorsal;- membrul inferior (aflat în lucru) ușor flexat cu ajutorul unui rulou;˃ începe de la degete spre maleole, fără a neglija părţile anterolaterale;˃ manevre: netezire, fricţiune, frământat însoţite de mişcările articulare;˃ execuția se face cu o mână sau cu ambele mâini, urmărind:- execuţia corectă a manevrelor;- dozarea efortului pentru a nu obosi încă de la începutul terapiei;- succesiunea manevrelor:

o efleuraj scurt executat cu policele, cu vârful și suprafaţa palmară a degetelor şi mâinii;o fricţiune circulară și liniară (geluire) aplicată cu vârful degetelor sau numai cu degetul axial în spaţiile interosoase şi pe feţele

anterolaterale;o frământatul muşchilor din spaţiile interosoase prin mișcarea fetelor laterale simultan și asimetric;o trecerea spre regiunea maleolară, masată prin neteziri şi fricţiuni circulare executate cu regiunea palmară a degetelor sau cu

porţiunea tenară şi hipotenară a mâinii;

35

o boltiri dorsale și plantare;o tracţiunea şi scuturarea spaţiilor interosoase şi a degetelor;o vibrații și neteziri de încheiere.

Masajul suprafeței plantare - respectă următoarea ordine:

o efleurajul scurt cu podul palmei, cu rădăcina mâinii sau cu pumnul;o fricţiunile cu faţa palmară a policelui şi a degetelor, cu nodozitățile degetelor sau cu pumnul;o frământatul musculaturii interosoase;o tapotamentul se aplică printr-un:

plescăit cu fața palmară și dorsală; tocat cu degetele uşor îndepărtate în mănunchi de nuiele și/sau cu muchia cubitală a mâinii; bătătorit cu pumnul.

Articulaţia tibio-tarsiană:˃ se masează pornind de pe tendonul lui Achile, pe sub maleola externă până pe faţa dorsală (se pătrunde între tendoane), apoi, pe sub

maleola internă, se revine la tendon;˃ după câteva neteziri se trece la mişcările activo-pasive:- flexie dorsală;- flexie plantară;- pronaţie;- supinaţie;- mişcări de rotaţie.Masajul gambei˃ se aplică pe toate fețele ei conform succesiunii manevrelor;- pe faţa anterioară şi anterolaterală netezirea şi fricţiunea au rolul de a activa muşchiul pielos al tibiei;- presiunile se exercită asupra tibiei şi membranei tibioperoniene;- grupul muşchilor peronieni se masează plasând policele în şanţul de lângă tibie se pleacă de la maleola externă către condilul extern al

femurului în timp ce degetele opozante parcurg şanţul dintre peronier şi muşchii posteriori; - faţa postero – exterioară se masează prin neteziri şi fricţiuni, plecând cu policele de la maleola externă, între peronier şi muşchii

posteriori și cu degetele opozante poziţionate în interstiţiul dintre mușchii gemeni;

36

- frământatul şerpuit se execută cu policele pe tibie alunecând în sus şi în jos în timp ce degetele opozante cuprind faţa externă a muşchilor posteriori şi grupul peronienilor; frământatul șerpuit se asociează cu frământatul în val;

- tendonul lui Achile se frământă cu multă suplețe în cută șerpuită cu priză mică și medie;- ciupiturile se aplică combinate cu pensările și cu stoarcerile;- tapotamentul se aplică prin tehnica percutatului, plescăitului și tocatului executate tangențial și perpendicular pe musculatura

posterioară, laterală, mediană și evitând fața anterioară reprezentată de structura osoasă a tibiei;- cernutul și rulatul se execută pe suprafețele laterală, medială și posterioară;- vibrațiile și netezirile de încheiere vizează toată suprafața gambei.Masajul genunchiului:˃ este adresat ţesuturilor periarticulare şi articulare care uneşte: femurul, tibia, peroneul şi patela/rotula;˃ începe cu neteziri pe segmentul distal și proximal al articulației, executate prin neteziri lungi, medii și din ce în ce mai scurte până se

ajunge la încadrarea articulației;˃ netezirile asupra genunchiului se fac în spic, de pe capătul proximal al tibiei și de pe muşchiul cvadriceps spre fețele anterolaterale ale

articulației, alternând diferite tehnici executate liniar, circular, în capac sau în stea; ˃ fricţiunile se execută în acelaşi sens cu netezirile pe suprafețele sacului capsular, insistând prin tehnica policelui și fârfurilor digitale,

fețelor palmare și tenare=˃ fața palmară a vârfului mediusului şi indexului pătrund în profunzime pe lângă tendoanele muşchilor flexori, fricţionând orizontal,

vertical şi circular;=˃ spaţiul popliteu, datorită caracteristicilor anatomice și fiziologice, se masează întotdeauna superficial numai prin aplicarea tehnicilor

de netezire și ușoare presiuni;˃ frământatul se execută în cută șerpuită și în val;˃ ciupiturile, pensările și stoarcerile se execută în serii scurte și numai dacă particularitățile patologice și anatomofiziologice sunt permisive;˃ tapotamentul nu este indicat decât asupra țesuturilor sănătoase; în situația aplicării se uzitează numai de tehnicile executate tangențial și

ușor perpendicular (glisaj, periat etc.), evitând rotula;˃ mobilizarea rotulei în limitele fiziologice redau suplețea și elasticitatea structurilor aferente;˃ vibrațiile și netezirile încheie masajul articular. Masajul coapsei˃ muşchii coapsei se împart în trei regiuni: - mușchii regiunii anterioare (tensorul fascia lata, croitorul și cvadricepsul);- muşchii regiunii mediale: adductori, gracilis și pectineu;

37

- muşchii regiunii posterioare: semimembranos, semitendinos și biceps femural. Masajul grupului mușchilor regiunii anterioare:˃ se aplică mâna dreaptă sub articulaţia genunchiului şi se execută o netezire cu toată suprafaţa palmară, trecând peste rotulă astfel încât policele să alunece ascendent de la marginea internă a rotulei de-a lungul marginii interne a muşchilor adductori către spina iliacă antero-superioară;˃ netezirile fac trecerea la fricţiuni şi frământat care se vor executa cu fermitate şi prin tehnici variate, întrucât pe coapsa anterioară musculatura este puternică şi bine conturată;˃ tapotamentul se aplică prin tehnicile plescăitului, tocatului și bătătoritului;˃ cernutul și rulatul se aplică viguros sau mai lent în funcție de efectele dorite;˃ vibrațiile și netezirile vor încheia masajul anterior al coapsei.Masajul regiunii mediale:˃ netezirea se aplică cu toată suprafaţa palmară şi cu policele uşor îndepărtat, urmând linia marginii interne a rotulei şi a cvadricepsului în

timp ce degetele opozante vor cuprinde partea internă a musculaturii coapsei până în plica inghino-crurală;˃ celelalte manevre vor fi executae amplu, energic şi profund, evitând tehnicile puternice şi dure deoarece prin această regiune trec marile

vase sanguine ale membrului inferior, iar pielea este foarte sensibilă. Masajul posterior al coapsei:˃ poziționare:- pacientul adoptă poziţia culcat în decubit ventral;- se asigură articulația piciorului prin aplicarea unui rulou;˃ netezirile:- se execută cu suprafaţa palmară a mâinilor pe întreaga regiune posterioară, începând de la fosa poplitee până la plica fesieră prin mișcări

simultane, alternative sau mână după mână;- se extind pe jumătatea postero-laterală, alunecând cu policele din fosa poplitee pe linia mediană a coapsei, de-a lungul nervului sciatic,

iar cu celelalte degete pe marele trohaner;- regiunea postero-medială se prelucrează cu neteziri astfel încât policele să urmeze linia mediană a coapsei, iar degetele opozante să

cuprindă musculatura internă;˃ întrucât acest segment abundă în ţesuturi musculare se aplică toate manevrele, respectând succesiune și adaptarea permanentă a intensității și frecvenței lor. Masajul regiunii fesiere:

38

˃ netezirile se aplică ferm prin mișcări simultane, alternative şi mână după mână executate cu toată suprafaţa palmară, cu rădăcina mâinilor, cu pumnii închişi etc:

- netezirile simultane și alternativeMişcările pornesc din plica fesieră, alunecă peste masa musculară fesieră spre regiunea lombară, iar apoi lateral spre şolduri;

- netezirile mână după mână se aplică de sub trohanterul mare astfel încât policele urmeză marginea marelui fesier spre coccis, iar degetele opozante spre spina iliacă postero-superioară;

˃ fricţiunile se execută ca și netezirile prin tehnici diferite, începând din plica fesieră până în regiunea lombară și laterală; ˃ frământatul aplicat energic cu ambele mâini se execută în cută şerpuită, în val și prin rularea pumnilor;˃ stoarcerile combinate în permanenţă cu fricţiunile, ciupiturile şi pensările se aplică în scop tonificant;˃ tapotamentul, cu excepția percutatului, uzitează de toate celelalte tehnici; ˃ cernutul face trecerea la manevrele de încheiere: vibrațiile și netezirile.Masajul articulaţiei coxo-femurale˃ este preferabil să se facă din decubit ventral prin tehnicile netezirilor, fricţiunilor şi presiunilor vibrate;˃ este mai dificil datorită musculaturii abundente din această regiune (mai ales la femei);˃ punctele de acces ale aceastei articulaţii sunt cele situate:- la inserţia croitorului unde se pătrunde pe partea lui internă prin apăsare şi vibraţie;- între trohanter şi tuberozitatea ischiatică unde pătrunderea se face aşezând genunchiul pacientului în flexie şi articulaţia coxofemurală în

uşoară abducţie. ► la încheierea masajului membrelor inferioare, înaintea vibrațiilor și netezirilor sau chiar după acestea, se execută tracțiunile însoţite de

scuturări parţiale (numai la nivelul unei articulaţii) sau pe lungimea întregului membru inferior.

MASAJUL SPATELUI

˃ datorită problemelor cotidiene cu care ne confruntăm zilnic, spatele este regiunea cea mai solicitată a corpului, suprafaţa dorso – lombară fiind cea mai expusă modificărilor patologice;

˃ poziționarea pacientului: culcat facial, cu braţele pe lângă corp;˃ se începe cu netezirile introductive executate paravertebral simultan, alternativ şi mână după mână, prin mișcări lungi, medii și scurte,

plecând de la creasta iliacă şi osul sacrat (de pe oasele bazinului sau de pe regiunea fesieră) spre regiunea cefalică:

39

- netezirile, aplicate din regiunea caudală până în cea cefalică, se extind pe toată musculatura spatelui, pe umeri și spre axile de unde vor coborâ pe părţile laterale până la poziţia iniţială;o limfa se împinge spre zonele inghinală şi axilară;

- alunecările laterale pot fi executate simultan cu mâna dreaptă spre flancul drept şi cu mâna stângă spre flancul stâng, închizând pumnii spre flancuri pentru a lucra mai bine cu eminenţele tenare;

- alunecările spre flancul drept, apoi spre flancul stâng se fac printr-o tehnică de împingere cu suprafaţa palmară, mână pe sub mână, începând din regiunea şoldului până în zona umărului;

- netezirile de ridicare/tragere dinspre flancuri spre coloana vertebrală, precum şi forma lungă a acestor manevre executate paravertebral completează paleta manevrelor de acoperire a spatelui;

- forma scurtă a netezirilor executate paravertebral adoptă tehnică diverse;- netezirile se execută în trei circuite complete ce pornesc din şold până la umăr prin mișcări liniare, șerpuite, în zig-zag, lemiscată fie

acoperind regiunea spatelui simultan, fie insistând pe un antimer, apoi pe celălalt; - după construcția bazei în sens cefalic, se poate trece și la o abordare în sens caudal;˃ fricţiunea urmează aceleași trasee cu netezirea, uzitând de majoritatea tehnicilor care se combină pe toată regiunea prin mișcări circulare arciforme, scurte liniare, şerpuite, în zig-zag:- la nivelul gîtului fricțiunile se execută în sens descendent; - geluirea se realizează prin apăsare cu vârfurile degetelor asupra tegumentului spațiilor intercostale;- fricțiunea ligamentelor interspinoase se execută cu policele de o parte şi de alta a apofizelor interspinoase; - coloana vertebrală se masează şerpuit în spaţiile intervertebrale cu un police sau cu ambele printr-o forfecare.- manevrele speciale de fricțiune a ţesuturile de sub omoplaţi se aplică ridicând umărul şi flexând membrul superior, astfel încât antebraţul

se va sprijini pe spate, iar cotul pe bancheta de tratament;- sunt eficiente fricţiunile presate sau întinderea ţesuturilor spatelui, executate cu suprafeţele palmare şi cu antebraţele în sens longitudinal,

transversal sau în diagonală. ˃ frământatul se aplică prin tehnica în cută şerpuită și în val: - frământatul se execută în trei cicluri pe fiecare parte a coloanei vertebrale, dinspre şolduri spre umeri, în partea superioară a muşchilor

trapezi combinat cu fricţiunile pentru a corecta deformările patologice ale coloanei vertebrale;- frământatul aplicat dinspre fețele laterale spre coloana vertebrală şi invers sunt eficiente la îndepărtarea ţesuturilor adipoase → se începe

de pe şolduri şi înaintează treptat spre umeri. ˃ stoarcerile, ciupiturile, pensprile și ridicarea muşchilor completează efectul frământatului și fac trecerea la tapotament;

40

˃ tapotamentul se execută mai mult pe regiunea toracală în lungul muşchilor paravertebrali, pe mușchiul dorsal, trapez și chiar pe deltoid, respectând succesiunea tehnicilor acestei manevre:

- se începe cu o intensitate mai mică printr-o tehnică mai ușoară, poate chiar una tangențială, după care intensitatea și frecvența execuției crește progresiv, aplicând serii scurte combinate cu manevre anterioare;

- tehnicile cele mai eficiente sunt plescăitul, tocatul și bătătoritul, care se pot combina în funcție de anatomia și particularitățile fiziologice ale regiunii, de scopul și efectele care se doresc a fi obținute;

- după tapotament nu se aplică niciodată vibrațiile, de aceea se recomandă manevrele anterioare sau masajul special al grupelor musculare cele mai solicitate sau care prezintă anumite patologi;

˃ presiunile paravertebrale sunt importante şi nelipsite din masajul spatelui pentru că ele eliberează coloana de tensiuni şi relaxează întreaga musculatură a spatelui și, în special, pe cea paravertebrală:

- tehnicile folosite sunt cele clasice occidentale sau cele împrumutate din terapiile asiatice (presopunctura, shiatsu şi yumeiho);- presiunile se execută paravertebral printr-o compresie executată cu fața palmară a distalei degetelor mari în spaţiul intervertebral,

pornind din partea cefalică, de la medula oblongata, spre cea caudală, până în dreptul ultimei vertebre coccigiene.˃ vibraţiile se execută în ambele sensuri cu o singură mâna sau cu ambele mâini pe toată suprafaţa spatelui;- se începe de pe muşchiul trapez şi se coboară din aproape în aproape până pe regiunea bazinului sau invers, de pe regiunea bazinului până pe

regiunea superioară a trapezului, mai întâi pe partea stângă a coloanei, apoi pe partea dreaptă, în cel mult trei cicluri pentru fiecare parte, insistând mai mult pe musculatura contracturată, dar şi pe coloana vertebrală.

˃ netezirile surte, medii, lungi executate cu o frecvență din ce în ce mai rară și cu o intensitate din ce în ce mai superficială încheie masajul spatelui.

Indicaţii: - oboseală generală;- oboseala muşchilor lombari;- combaterea atoniei sau insuficienţei musculare;- tratamentul deviaţiilor coloanei vertebrale; - tratamentul spondilozelor și/sau spondilitelor. ˃ masajul spaţiilor intercostale este indicat în stadiul cronic al nevralgiilor şi nevritelor intercostale; =˃ execuție: neteziri uşoare însoţite de vibraţii;˃ atrofiea musculară intercostală =˃ se execută frământarea cu buricele degetelor, în cută sau în val, precum şi fricţiunile cu unul sau cu două degete, mai ales în cazul durerilor şi spasmelor musculare; vibraţiile se aplică combinate mai mult cu netezirile.

41

˃ masajul regiunii lombo-sacrate şi al şoldurilor vizează muşchii: dorsalul mare, pătratul lombar, oblicul mare şi oblicul mic; durerile din această regiune se localizează în inserţia costală şi iliacă a pătratului lombar unde fricţiunea se face mai ferm sub formă de geluire cu baza mâinii, începând de la coloana vertebrală spre părțile laterale şi invers cu rădăcina mâinii pentru o prelucrare a muşchilor oblici şi muşchiul pătrat; în lungul crestei iliace, fricţiunea se aplică prin mişcări verticale şi orizontale combinate cu vibraţiile.

˃ osul sacrat prezintă pe faţa posterioară multe ligamente şi tendoane la nivelul cărora se localizează deseori nodulii reumatici =˃ asupra acestei regiuni se va acţiona palpând creasta iliacă şi fricţionând destul de puternic cu policele pe ambele margini până la coccis; datorită sensibilităţii acestei regiunii, masajul se începe cu precauţie prin neteziri superficiale, după care se trece gradual la fricţiuni executate cu suprafaţa palmară a policelui sau cu indexul şi mediusului; masajul regiunii se încheie mereu cu vibraţii şi neteziri uşoare.

MASAJUL PERETELUI TORACIC

˃ poziționarea pacientului: culcat pe spate (decubit dorsal);˃ la bărbaţi se aplică toate procedurile de masaj;˃ la femei manevrele și tehnicile de masaj sunt mai limitate datorită glandele mamare care nu pot fi tratate ca și ţesuturile musculare;˃ se desfăşoară pe următorii muşchi:- pectoralul mare;- dinţatul mare;- intercostali. ˃ netezirile:- se execută în forma lungă, medie şi scurtă, prin mișcări simultane, alternative sau mână după mână;- se aplică de pe muşchii costali spre stern, clavicule şi umeri după care se coboară pe părţile laterale până în regiunea intercostală de unde

traseul va fi reluat de două – trei ori;- pe mușchii pectorali se face în direcţia fibrelor musculare, plecând din capătul sternului spre claviculă, apoi spre umăr şi în final spre

axilă.˃ fricţiunile:- urmează, în general, acelaşi traseu cu al netezirilor, fiind executate cu palmele, cu regiunea palmară a degetelor sau cu rădăcina mâinilor;- pe aderenţele apărute după fracturile costale se aplică cu vârfurile degetelor de-a lungul spaţiului intercostal, urmate de mişcări circulare

concentrice cu deplasarea tegumentului, combinându-se eficient cu vibraţiile. ˃ frământatul:- datorită stratului subţire de muşchi, frământatul se execută prin mişcări lente;

42

- uzitează de tehnica în cută, combinată cu cea în val;˃ ciupiturile, pensările și stoarcerile se aplică numai bărbaților pe mușchii pectotali;˃ tapotamentul, deși nu prea se practică pe această regiune, la femei se poate totuși executa foarte ușor pe bustul superior printr-un percutat

în picătură de ploaie, iar la bărbați cu masă musculară dezvoltată printr-un plescăit și tocat în mănuchi de nuiele, evitând regiunea cordului şi a glandelor mamare.

˃ presiunile cu o palmă sau cu palmele suprapuse se exercită cu mare grijă pe stern în ritmul respiraţiei, alternând faza activă executată pe expiraţie cu faza pasivă pe inspiraţie;

˃ vibraţiile însoţite de netezirile de încheiere executate ca o mângâiere în succesiune inversă celor introductive încheie masajul peretelui toracic.

Indicații: - atrofie musculară;- insuficienţe respiratorii;- convalescenţă (după boli ale aparatului respirator);- anemie.

MASAJUL PERETELUI ABDOMINAL

˃ abdomenul reprezintă partea trunchiului interpusă între torace şi pelvis;˃ peretele abdominal este format din reţeaua celor trei grupe mari de muşchi: drepţi, oblici şi transverşi;˃ poziționarea pacientului: - în decubit dorsal cu genunchii flexați susținuți de un rulou mai mare; ⌠=˃ relaxarea mușchilor- capul ușor ridicat. ⌡ abdominali˃ netezirea:- este orientată după sensul circulaţiei de întoarcere venoase şi limfatice;- se execută simultan ascendent median din hipogastru sau din regiunea subombilicală spre epigastru, ocolind ombilicul, după care se

îndreaptă pe suprafețele subcostale spre fețele laterale, ridică talia, parcurge lungul şanţurilor iliace spre simfiza pubiană;- superficială începe din apropierea ombilicului după care se îndepărtează din ce în ce mai mult până la acoperirea în întregime a peretelui

abdominal, sensul mișcării fiind indicat de sensul orar;- mână după mână, uzitând de tehnici combinate, prelucrează amănunțit fiecare regiune a peretelui abdominal; de regulă, ele se aplică

respectând următorul traseu:

43

o flancul drept; o regiunea subcostală dreaptă;o epigastru;o regiunea subcostală stângă;o flancul stâng;o regiunea inghinală stângă;o regiunea subombilicală;o regiunea inghinală dreaptă.

˃ fricţiunea urmărește:- traseul în spirală;- trasee ascendente și descendente;- trasee arcuite din zona suprapubiană spre flancuri și epigastru;- traseul intestinului gros:

o colonul ascendent cu intensitate mare;o colonul transvers cu intensitate medie;o colonul descendent cu intensitate submedie;o colonul sigmoid cu intensitate mică.

˃ frământatul:- va fi evitat în apropierea axei mediane pentru a nu produce rupturi ale liniei albe sau al musculaturii abdominale, însă se poate aplica cu

o intensitate mai mică;- se execută mai ferm pe flancuri, intensitatea fiind permanent adaptată la sensibilitatea pacientului;- este o manevră de bază în masajul anticelulitic, aplicându-se tehnica în cută şi în val în sens longitudinal, transversal sau oblic.˃ stoarcerile combinate cu ciupiturile și pensările întregesc efectele frământatului;˃ pensările se aplică pe flancuri, în talie;˃ ciupiturile pot aborda țesuturile peretelui abdominal printr-o tehnică modificată, fiind executate foarte aproape de suparfața abdominală prin apucarea, stoarcerea, ridicarea, rularea sau răsucirea țesuturilor.˃ baleajul lent al conținutului abdominal se execută printr-o mișcare înainte cu podul palmei și înapoi cu fața palmară a degetelor atât în plan

medial, cât și în cel lateral;˃ vibraţiile şi netezirile uşoare încheie masajul peretelui abdominal.

44

Idicații:- stimularea musculaturii organelor abdominale;- congestia organelor abdominale;- atonia gastrointestinală;- constipaţii;- atrofia musculaturii abdominale;- periviscerite;- ptoza organelor abdominale.

MASAJUL MEMBRRELOR SUPERIOARE

˃ poziționarea pacientului:- culcat în decubit dorsal;- șezând cu fruntea așezată pe fața dorsală a mîinilor sprijinite pe spătarul scaunului sau pe o banchetă.˃ se începe de la extremitatea dorsală spre cea proximală, prelucrând pe rând mâna, antebraţul, braţul şi umărul;

• Masalul mâiniiMasajul degetelor și articulaţiilor interfalangiene:˃ netezirile:- se aplică dinspre vârful degetelor spre articulaţia radio-carpiană;- se aplică pe fiecare deget în parte pe faţa anterioară, posterioară şi laterală printr-o priză în cleşte (între police şi index. ˃ fricţiunile vizează muşchii degetelor, articulaţiile interfalangiene şi metacarpo-falangiene unde exudatele intraarticulare proemină de obicei

dorsal şi lateral.˃ frământatul se execută cu priză mică prinzând şi comprimând între police şi index musculatura laterală a falangelor. ˃ tracțiunile se execută pe fiecare deget în parte;˃ vibraţiile și netezirile de încheiere se aplică pe toată suprafața degetelor.Masajul feţei dorsale a mâinii:˃ netezirile:- se aplică cu faţa palmară a vârfurilor degetelor, cu policele, cu suprafaţa palmară a degetelor sau chiar cu musculatura tenară

45

- se execută de la articulaţiiile metacarpo – falangiane spre faţa dorsală a antebraţului.˃ fricțiunile:- se aplică circular arciform cu policele, cu vârful degetelor și cu eminența tenară;- executate scurt liniar (geluire) în spațiile structurilor osoase urmăresc prelucrarea muşchilor interosoşi, unde se instalează frecvent atrofii

pronunţate.˃ frământatul musculaturii interosoase se face prin apucarea fețelor cubitală și radială cu ambele mâini, între police și degetele opozante, urmată de ridicarea și coborârea simultană și asimetrică a acestora;˃ vibrațiile și netezirile se execută cu o intensitate medie și mică.Masajul feţei palmare:˃ aponevrozelor palmare necesită un masaj amănunțit;˃ netezirea: se aplică din ce în ce mai apăsat mai ales pe eminența tenară și hipotenară;˃ fricţiunea se execută prin tehnici ferme dinspre rădăcina degetelor spre antebraţ;˃ frământarea se aplică ca și pe fața dorsală, dar și cu priză mică între police și index pe cele două eminențe, tenară şi hipotenară;˃ tapotamentul nu este obligatoriu însă, de multe ori, plescăitul și tocatul musculaturii palmare întregesc efectele celorlalte manevre;˃ presiunile palmare se aplică din flexia dorsală a mâinii;˃ tracțiunea și scuturarea degetelor urmate de o netezire uşoară şi calmantă pe ambele feţe ale mâinii vor încheia masajul acestui segment.• Masajul articulaţiei radio-carpiene:˃ se face cu neteziri scurte urmate de fricţiuni executate prin tehnica policelui sau în brăţară, după care mâna va fi susţinută în flexie dorsală

pentru a pătrunde cu uşurinţă în ţesuturile articulare, între apofiza stiloidă a radiusului şi cubitusului;˃ balansul mâinii este eficint în masarea formațiunilor anatomice articulare;˃ manevrele uzitate sunt netezirile combinate fricțiuni și vibraţii. • Masajul antebraţului:˃ se masează pe toată lungimea şi pe toate feţele, urmărind traiectul muşchilor extensori şi flexori;˃ netezirile:- constau din alunecări simultane, alternative şi mână după mână aplicate de la articulaţia radio-ulnară până deasupra cotului;- se execută prin tehnici diverse adaptate particularităților anatomice și fiziologice ale antebrațului;˃ fricţiunile se exercită circular şi liniar în lungul tendoanelor şi pe faţa cărnoasă;

46

˃ frământatul se raportează întotdeauna la structura şi sensibilitatea ţesuturilor, fiind executat cu vârfurile degetelor, în cută şerpuită sau circular cu o singură mână;

˃ stoarecerile combinate cu ciupiturile și pensările se execută uşor pe grupul de muşchi extensori şi flexori;˃ tapotamentul este mai redus, fiind aplicat numai pe fața exterioarp prin tehnica percutatului, plescăitului și rareori printr-un tocat în

mănuchi de nuiele;˃ rulatul şi cernutul sunt nelipsite din masajul antebraţului; el se execută din unghiuri diferite pentru a cuprinde toate suprafeţele antebraţului˃ vibrațiile și netezirile liniştitoare cu efect relaxator, calmant încheie masajul acestui segment.• Masajul articulaţiei cotului:˃ poziționare: în flexie;˃ netezirile: - se aplică ascendent dinspre regiunea cubitală spre umăr;- se execută circular cu policele, în stea, în cupă/capac etc.˃ fricțiunile:- se aplică pe faţa posterioară a capsulei articulare, pătrunzând spre interior cu faţa palmară a degetelor, de-a lungul epicondilului extern şi

intern;- cu policele aplicat pe marginile olecranului şi cu degetele opozante în plica cotului spre faţa externă şi internă;- pe faţa anterioară, fricţiunile cu policele pătrund în plica cotului printre tendoane.˃ vibrațiile și netezirile vor încheia masajul acestei regiuni.• Masajul braţului: ˃ interesează trei grupe de muşchi: bicepsul împreună cu brahialul anterior, tricepsul şi deltoidul˃ începe cu tricepsul, cel mai afectat în urma proceselor osoase inflamatorii, traumatismelor sau în urma inactivităţii care-l atrofiază;˃ netezirea:- maseurul susţine pe antebraţ membrul superior al pacientului aflat în flexie în timp ce cealaltă mână cuprinde masa musculară a

tricepsului, netezind cu policele şanţul bicipital extern, apoi pe marginea posterioară a deltoidului până la axilă, unde se întâlneşte cu celelalte degete care au parcurs şanţul bicipital intern;

- bicepsului se face cu suprafaţa palmară în timp ce policele va urma traiectul şanţului bicipital intern, iar degetele opozante traiectul şanţului bicipital extern, ascendent spre partea internă a umărului;

- urmează trecerea degetelor mari pe marginea anterioară a deltoidului spre axilă la întâlnire cu celelalte degetele;- după netezirile uşoare se trece la netezirile scurte şi apăsate pe muşchii biceps, triceps şi deltoid;- deltoidului a cărei masă musculară este împărţită printr-un interstiţiu în două părţi, externă şi internă, se face separat pe fiecare:

47

o partea internă se masează ascendent de la jumătatea braţului până la acromion, aplicând policele pe mijlocul muşchiului în timp ce degetele opozante vor masa partea anterioară;

o faţa externă se masează cu mâna stângă din treimea inferioară a muşchiului către scapulă.˃ fricţiunile:- se execută liniar prin geluire şi prin mişcări scurte circular-arciforme pe acelaşi traict cu netezirile;- combinate cu vibraţiile vor fi mai puţin dureroase şi vor genera efecte mai bune. ˃ frământatul:- început cu tricepsul şi cu bicepsul, extinzându-se mai întâi pe faţa internă, apoi pe cea externă a deltoidului;- este executat circular, între police şi degetele opozante, cu vârfurile degetelor, în cută şerpuită, în val sau chiar prin stoarcere.˃ tapotamentul:- evită fața anterioară/interioară a brațului;- se execută prin tehnica plescăitului, tocatului (mănuchi de nuiele) sau, dacă masa musculară este dezvoltată, prin bătătorit cu suprafața

palmară, ori în cupă. ˃ cernutul şi rulatul sunt manevre nelipsite din masajul segmentelor cilindrice; ele se aplică cu multă eleganţă, bine ritmate, fără ezitări şi

perfect adaptate topografiei braţului.˃ vibrațiile și netezirile uşoare mână după mână, alternative şi simultane vor încheia masajul.• Masajul umărului:˃ netezirile:- se aplică ascendent prin mișcări scurte şi dese, care vor contura muşchiul deltoid, prelungindu-se apoi pe clavicule spre torace, în sus

spre gât şi posterior spre omoplat;- evaluează musculatura împărţită în: muşchiul deltoid, muşchiul supraspinos/subspinos şi muşchiul pectoral:

o masarea muşchiului deltoid a fost deja prezentat la masajul braţului;o muşchiului supraspinos/subspinos începe cu netezirile executate cu vârfurile degetelor, făcând trecerea treptată la fricţiunile

circulare sau liniare (prin geluire);o frământatul se executată cu priză mică sau medie;o muşchii pectorali se masează prin neteziri şi fricţiuni caracterizate fie printr-o geluire scurtă cu suprafaţa palmară a degetelor, fie

prin mişcări circulare adaptate la topografia şi sensibilitatea lor.o frământatul musculaturii pectorale se face prin tehnica în cută şerpuită şi în val.

˃ Plescăitul cu faţa palmară a degetele, tocatul în mănunchi de nuiele se combină cu frământatul şi fricţiunile.˃ Vibraţiile şi netezirile uşoare vor încheia masajul umărului.

48

˃ la sfârşitul masajului membrelor superioare se execută, înaintea manevrelor de încheiere (vibrații și neteziri), tracțiunile globale sau, după caz, segmentare; aceste manipulări se fac în axul longitudinal, orizontal sau vertical al umerilor, ele fiind în măsură să conserve echilibrul funcţional al articulațiilor sau segmentelor membrului superior.

˃ dacă durata destinată masării membrului superior este scurtă, manevrele principale se vor aplica pe toată lungimea lui, iar la nevoie se va renunţa la prelucrarea amănunţită a degetelor şi mâinii.

MASAJUL CAPULUI

˃ pozițonarea pacientului:- culcat facial, când se aplică în masajul somatic general extins;- șezând pe scaun, când se aplică ca masaj special, pacientul sprijinindu-şi bărbia sau fruntea pe mâinile proprii sau pe un plan de sprijin

suficient de înalt sau chiar pe pieptul terapeutului;˃ netezirea:- se aplică pe toată întinderea craniului: pe frunte, pe creştet, pe feţele laterale şi pe regiunea posterioară, ţinând cont de particularităţile

anatomice precum şi de influenţele pe care dorim să le exercităm asupra organelor intracraniene; - se aplică alunecând din regiunea frunţii spre creştet sau ceafă şi pe părţile laterale:

o palmele se aşează pe frunte cu degetele orientate în sus, uşor îndoite şi depărtate, parcurgând în piaptăn o suprafaţă cât mai mare a craniului până la ceafă;

o poate fi execută din mijlocul frunţii spre tâmple, din creştet spre părţile laterale şi din creştet spre ceafă; =˃ o stare de linişte şi relaxare.

˃ fricţiunea:- se execută circular arciform sau în zig-zag cu faţa palmară a vârfurilor degetelor prin mişcări lente sau energice în limita elasticităţii

ţesuturilor subcutanate, presiunea pe planul osos cranian fiind moderată;- se începe de pe linia mediană a frunţii, iar după câteva execuţii locale, fricțiunile se extind treptat pe toată calota craniană.˃ tragerea uşoară a părului prin strângerea în pumn;˃ frământatul se aplică pavilionului extern al urechii;˃ percutatul prin pianotare sau în picătură de ploaie, executat cu vârfurile degetelor căzând lent, rar şi elastic, precum şi bătătoritul suplu cu

pumnul semiînchis din apropierea capului se aplică pe întreaga suprafaţă a capului;

49

˃ presiunile se exercită pe toată suprafaţa craniană;˃ vibrațiile și netezirile se execută la încheiere.Indicații:˃ stimulând circulaţia sanguină şi schimburile nutritive la nivel cranian are loc optimizarea funcţiilor organelor intracraniene =˃ în stările de nelinişte;

=˃ reduce încordarea nervoasă;=˃ în insomnii;=˃ în tratamentul durerilor cu caracter nevralgic sau migrenos;=˃ în afecțiuni congestive;=˃ în afecțiuni reumatice.

MASAJUL GÂTULUI ŞI CEFEI

˃ vizează cele două regiuni ale sale: anterioară şi posterioară;˃ masajul regiunii anterioară este mai delicat şi din acest motiv trebuie evitat.Masajul regiunii posterioare a gâtului:˃ poziționarea pacientului: - culcat facial, cu fruntea rezemată pe dosul mâinilor, pe un suport moale sau în degajarea specială a banchetei;- șezând pe scaun cu fruntea pe mâinile aflate în sprijin pe spătarul scaunului sau pe banchetă;˃ netezirea: se face prin alunecări uşoare simultane, alternative şi mână după mână, pornind din spatele urechii și de la nivelul inserţiei muşchilor cefei pe osul occipital de unde se coboară paravertebral la baza gâtului şi spre umeri, de unde se alunecă ascendent pe fe țele laterale ale gîtului în poziția inițială. ˃ fricţiunea:- se aplică pe toată întinderea cefei cu mişcări circulare/lineare executate cu policele, cu vârful degetelor, dar și cu alte suprafețe ale

mâinii. Pe regiunea mijlocie a cefei şi în partea inferioară, între omoplaţi şi umeri, se execută fricţiunile cu podul palmelor, cu rădăcina mâinilor şi cu pumnii; de regulă aceste mişcări se aplică în trei cicluri, însă – în funcţie de scopul urmărit – se poate insista mai mult;

- se aplică numai în sens descendent.˃ frământatul:- se aplică paravertebral pe partea superioară și mijlocie a mușchiului trapez, la baza câtului; - se uzitează de tehnica în cută şerpuită şi în val;

50

˃ stoarcerile asociate cu ciupiturile și pensările vizează musculatura trapezului; ˃ tapotamentul este reprezentat de: - percutatul tangenţial (glisaj) şi perpendicular;- plescăitul în formă tangențială și perpendiculară la baza gâtului;- tocatul în mănuchi de nuiele executat cu multă suplețe la baza gîtului.˃ tracţiunile sau elongaţiile cervivale se execută în limitele fiziologice ale coloanei vertebrale;˃ vibraţiile se execută acoperind toată regiunea;˃ netezirea mână după mână, alternative şi simultane încheie masajul acestei regiuniIndicații:- descongestionarea reflexă a creierului şi a cefei (datorată activării circulaţiei locale, venoase şi limfatice);- tratamentul nevralgiilor occipitale;- cefalee;- migrene; - dureri cervicale;- stres;- neuroastenie;- depresie;- hipertensiune arterială;- spondiloze și spondilite cervicale.

C. TEHNICI ORIENTALE

Fundamentarea metodelor orientale de masaj este făcută pe principiile medicinei chinezeşti, potrivit căreia energia chi circulă în corpat, atât în profunzime cât şi la suprafaţă, pe traiectul unor canale invizibile, numite meridiane.

În general tehnicile orientale nu uzitează de tehnicile masajului occidental, folosind mai mult presiunile aplicate cu degetele pe punctele determinante de pe traiectul meridianelor. Există peste zece tipuri de masaj oriental şi terapii bodywork, dintre care cele mai cunoscute sunt: presopunctura, shiatsu, Jin Shin Jzutsu, acupresura psihosomatică Jin Shin Do, Tao-Inn şi Do-In.

D. METODE ENERGETICE NEORIENTALE

51

Conform principiilor medicinei extrem orientale, omul este considerat un sistem energetic. Toate terapiile amintite anterior sunt metode energetice deoarece lucrează asupra energiei ce străbate corpul uman din creştetul capului până la extremităţile membrelor. Deficitele şi/sau excesele energetice din meridianele principale determină starea de sănătate sau de boală. Pentru echilibrarea energiei din sistemele de bază în corp există opt subsisteme dintre care Vasul de Concepţie şi Vasul Guvernor sunt foarte importante în controlul traseului energiei prin organism. Sistemele şi subsistemele transportă sângele şi energia prin corp.

Pe lângă metodele energetice orientale există și metode energetice care nu sunt fundamentate pe principiile medicinei clasice chinezeşti. Dintre acestea cele mai importante sunt: atingerea terapeutică, terapia prin polaritate şi Feeling.

2. MASAJUL MECANIC/INSTRUMENTAL

˃ se realizează cu ajutorul unor aparate şi dispozitive speciale;˃ aceste mecanisme, care oferă o gamă redusă de manevre, cunosc o mare varietate, însă ele nu pot înlocui mâna omului a cărei adaptabilitate

la sensibilitatea şi particularităţile anatomice ale ţesuturilor este inegalabilă;˃ avantajele masajului instrumental: - reglarea amplitudinii şi frecvenţei;- maseurul nu mai este solicitat de manevrele care se execută cu consum mare de energie (ex: vibraţiile)˃ cele mai folosite dispozitive sunt acelea care realizează masajul vibrator, micromasajul şi electromasajul local.

3. MASAJUL UMED

˃ datorită efectelor benefice ale factorului mecanic şi termic, masajul umed a devenit o metodă terapeutică aplicată tot mai mult;˃ deşi factorul mecanic al masajului umed are o intensitate mai mică decât al masajului manual, el are acelaşi efect;˃ coraborarea factorului mecanic cu cel termic şi chiar cu alţi factori adjuvanţi (ex: băi de plante etc.) îmbunătăţeşte randamentul masajului

umed atât în ceea ce priveşte rapiditatea instalării efectelor benefice şi persistenţa lor, cât şi reglarea imediată a disbalanţei organismului;˃ masajul umed poate fi precedat de cel somatic, efectele lor transmiţându-se în egală proporţie, însă efectele masajului umed constau în

special din evaluarea reacţiei dermo-vasculare aflate sub influenţa excitaţiilor termice şi mecanice specifice acestui masaj;˃ în ceea ce priveşte termoreglarea organismului, masajul umed prezintă două zone de reacţie fiziologică: - o zonă periferică cu caracter poikiloterm, care include tegumentul cu receptorii săi tactili şi termici, ţesutul adipos şi extremităţile;- o zonă centrală cu caracter homeoterm în care sunt incluse capul, toracele, abdomenul şi pelvisul.˃ metodologia masajului umed distinge: - masajul umed clasic;

52

- masajul umed special.

53