Constantin Preda - Acolo Unde Moartea Nu Ajunge VOL I_TIPAR

8/16/2019 Constantin Preda - Acolo Unde Moartea Nu Ajunge VOL I_TIPAR

1/535

Constann Preda

Acolo unde moartea nu ajunge

I


2/535

tehnoredactare şi corectură: daniel predadtp & design: mihai băileşteanu

coperta IV: fotograa autorului – paul buciuta

Descrierea CIP a Bibliotecii Naionale a RomânieiPREDA, CONSTANTIN

Acolo unde moartea nu ajunge / Constann Preda. -Craiova : Autograf MJM, 2016 ISBN 978-606-709-070-3 Vol. I

821.135.1-92


3/535

Constantin Preda

2016

Acolo unde moartea nu ajunge I

Antologie

(în trei volume)

Antologia de faţă cuprinde poeme scrise în perioada 1983–2016

şi publicate în volumele: „Sora mea, înserarea”, „Fiecare cu steaua lui”, „Fire de poet”, „Oare acesta să fie sufletul?”, „Teama de a te pierde”,

„Fantasme cu mirese zburând”, „Fruntea mea, în cătarea puştii”, „Lacrima Ana”, „Eşti cea mai frumoasă femeie/ care m-a iubit vreodată”, „Karenina, Anna lui Constantin. Istoria sărutului”, „Aş veni să daunume de flori genunchilor tăi”, „Cea mai frumoasă icoană? Cerul privit pe sub rochia ta”, „Am fost cândva egalul zeilor”, „Iertaţi-mi mâinilenăuce,/ Nu ştiu să mai coboare de pe cruce”, „Didahiile de la Craiova”, „Celălalt Constantin”, „Clopotarul”, „Floare de ginere”, „Nimeni nu vaavea o iubire mai frumoasă ca a noastră”, „Aș muri dacă n-aș scrie”,

„Când se desprinde sufletul de trup”, „Carte de rugăciuni”, „Împart cu poezia aceeași inimă”.

Antologia mai include 54 de poeme inedite.


4/535

Soţiei mele, ANA,şi fiilor noştri,

CONSTANTIN-ROMULUS şi DANIEL


5/535

5


Prefaţă

Constantin Preda şi poetica visului

Constantin Preda profesează o poetică a visului.

Romanticii chiar credeau că visul şi poezia au o esenţăcomună, se întrepătrund şi se intercondiţionează şi considerau că visul este “poezie involuntară”. Cele două ipostaze fundamentaleale visului sunt visul în somn şi visul în stare de veghe. Romantismul a cultivat, mai ales, visul nocturn, ca omodalitate de investigare a subconştientului, deschizând, astfel, caleapsihanalizei moderne.

Un motiv lozoc, frecvent în romantism, este motivullumii ca vis. Novalis spunea, în celebrele sale imnuri către noapte,că visul este o lume, iar lumea este un vis. Eminescu mergea şi maideparte, armând că viaţa întregii lumi nu este decât un “vis almorţii eterne”. Poezia lui Constantin Preda capătă o tot mai evidentă şipregnantă dimensiune metazică, ind marcată tot mai mult de

obsesia morţii şi a plânsului, ca stare ontologică, denitorie, ainţei umane, ceea ce nu trebuie să ne surprindă, pentru că, înfond, confruntarea cu moartea şi cu timpul rămâne marea temă aliteraturii şi losoei universale.

Poezia capricorn însingurat este un fel de “ars poetica” a dureriişi a suferinţei: «cuvânt lângă cuvânt, lacrimă lângă lacrimă / mormântlângă mormânt (cruce lângă cruce) / Versul–încleştarea în care seleagănă Snxul». Realitatea interioară i se pare mult mai bogată şi


6/535

6

Constann Preda

insondabilă: “ştim atât de puţin despre noi / cum corăbiile încărcatecu aur / despre munţii de pe fundul mării”. La capătul călătoriei prin bolgiile infernului interior,

Constantin Preda descoperă esenţa tragicului care străbate adânculinţei umane şi care ne marchează, vrând-nevrând, existenţa.

OVIDIU GHIDIRMIC


7/535

SORA MEA, ÎNSERAREA(1984)


8/535


9/535

9


taniua

se însereazăca anul trecut când taniua a spart farfuria cu viineera într-o vineri i amurgul picura linit

peste grădina năpădită de ierburicineva deschisese o fereastră i scutura realitatea în cealaltă parte a zileiera într-o vineri taniua i-a schimbat rochiaapoi a plânsneputând înţelege tristeţea câineluiadormit sub sva de lemne


10/535

10

Constann Preda

melopee pentru oarea-vinului

duminici fonind în galbenul fum al indiferenţeii-un camion de cherestea acoperit de ninsoarela marginea câmpului

târziu când vântul aprinde panglica înserării

când maiestuoi sunt uturii retrai în acordeoanecu burdufurile spartei negura e ica unui lampagiu îmbătat de mirosul zăpeziicând ecare fântână părăsită pare un străfund de cer

i solemnă e doar sperietoarea de ciorilăsată în capul viei printre aracii putrezicând tulbure e oarea-vinului pentru sărindare uitatei gerul bate cuie în uă oricărei tresăriricând ninge surd i leprosi tu cheltui până i arvuna acestui început de fericire

p.s.cine e ( în aceste clipe ) duioia meaeste luată drept coroanăde un oarece într-o magazie vecheprintre ori de scrum


11/535

11


şi cum vă spuneam

i cum vă spuneamdă năvală uneori iarna în câmpie fără vesteaa sunt prins de nămeţi

ateptând să-mi bată careva în poartăi satul pare un atelaj împins de îngeri în respiraţia de argint a zăpeziise-aude ca prin vis scârţâitul unei porţi, unui lanţ de fântânăninsoarea nu poate decât ecoul unei mirări

smint este de-acum ginerele spânzuratde-o gură de podastupată cu snopi de secară


12/535

12

Constann Preda

deşi port la gât medalionul zăpezii

dei port la gât medalionul zăpeziisunt săptămâni întregi când nu primesc niciun răspuns de la nimenifac inventarul proviziilor

terg luneta de praf i alerg în dreptul ferestreidar casele stau neclintevântul întoarce cheile nepăsării în porţi într-un jilţ cu păsări ascult murmurul plopilor fragilpe-o asel de vreme viaţa oricărei femeie un mic roman cit la gura sobeitristeţea visează picioare de melc

de aceea înclin să cred că focul ascundeo mare înţelepciune în această duminică de iarnă nesfârităi singura mea preocupare importantă rămânetăcerea cu care coboară înserarea


13/535

13


fata în rubaşcă

oricât a vrut venea toamnai ea era ca o rază aurind frunza

în paii ei dormeau plopii i văile din împrejurimi

venea toamna i vesel alergam peste dealuricu un stol de vrăbii în degeteprintre lacrimi îi opteam: soră a mea,o, soră a mea

seara (cuprins de o imensă fericire)ascultam câmpul revărsat în odaie


14/535

14

Constann Preda

partea mea de vină

în odăi de mireasmă hârbuitecu pleoapa miezul nopţii îl îndurcând spaima mică-n ceasurile-nţepenite

o patrie de linite fără contur

e toamna grea ca o ispităcu sânii grei ciudat de greifemeie tristă despletă mi-e fricăzău i dorm pe oldul ei

ajută-mi, doamne, să-nţelegcăci nu-mi văd partea mea de vinărăzvrăt cum sunt adorm în mugurii uit că venicia ţine de lumină


15/535

15


să crezi

să lupţi împotriva tristeţii hulubăriilor de la marginea oraului împotriva iluziei că zilnic te visează o femeiesă crezi în discursurile roste la căderea ploii

în sporovăiala sacagiilor de la băile publice în metazica aburului de ceai în autul i piersica roie ale amantului în gloria acestui septembrie – ţinut fabulos înţesat de dulcegării, burguri de auroră i trăsături de chenaf,arămari de frunze i fanaragii, samsari de caii cava, ducese de var, pâlnii de carton, iubiri

învechite-n consignaţii, coletării sigilate de brumă,târguri de fete i zara

să crezi în bucuria soldatului adormit în turncăruia regina i-a pus în ţeava pui o crizantemă în mai multe culori cine e soldatul? cine e regina?


16/535

16

Constann Preda

să i atacat, noaptea, la drumul mare

serile când secerătorii de grâu se împucă cu maci albi jgheaburile fântânii tresarse clană temelia casei

mirosul de pâine vine plca o dropie învinsă de somnse-aterne în postăvuri înnse i adâncii explodează, vai, explodeazăcând mâna mamei alintă miritea

să i atacat, noaptea, la drumul mare

de o mirite cu dropiideparte, departe, în poiana cu alunio ciocârlie subţire o rază de lună


17/535

17


gură de oşancă

când plouă fetele se lăţesc în oldurisă te dedai pe-o asel de vreme ispiteisă-ţi irose averea pe poele cui?

gură spartă este teiul măreţ de altădată

potcovărie cu geamuri mici găzduind înserarea în patul băietanilor strălucete de ecare dată o pereche de cerceiploaia snge putregaiul din magaziiah, năframa galbenă cu bănuţ de argint în colţ

dar cui îi pasă de frunze?

sub pragul casei răsfoiete vremea un zeucel mai frumos vers al tău constann predastă nescris în desfătarea femeii în septembriecând vântul, bruma sng lămpile din porţii, doamne, doamne, luna privită peste dealuridintre dărâmăturie lacom de frumoasă ca o gură de oancă


18/535

18

Constann Preda

iar plouă

iar plouăi nu mai u dacă am suet

trebuie să cred ploaia un nume de fată înserarea fumegă-n arbori ca o întâlnire târzieluna cade oarbă de cântecul mierleicineva îmi iartă tâmpla cu o oare de tei

ce pasăre doarme într-o îmbrăţiare?of, gura mea – gura ta, toamnă lungă, solie,

brumă i alte oapte de aur


19/535

19


îmbrăişare ponosită

vine iarnavoi uita fără îndoială gloria mixandrelorvoi lăsa la o parte atâtea lucruri primordiale

de-acum voi purta cămaa aureolei borealevoi robo însingurat în jurul svei de lemneunde altădată creteau fragi i se ascundeau dihoriivine iarna, aţi lăsat totul în seama gutuilorcerul e de-acum o îmbrăţiare ponosită

ieri am trecut pe la taniua i îngrozit

i-am spus vine iarna. ei, ce să-i faci, apoia ridicat neutoare din umeri


20/535

20

Constann Preda

scripet de aur

ei, aăcă n-am muritdei plecarea ta a însemnat încă un bazon

pus pe raniţa cu aminri încă o fereastră topită în umbra puse a înserării

pe-aici mirarea suă în goarna zăpeziiun stol de vrăbii saltă în văzduh blândeţea cerdacului de rufeodaia mea e o trăsură cu roţile topite în zidi puteam să jur că viaţa e o rufă scrobită cu sunetele

orbitoare ale unui cor de nere călugăriţeo tejghea burduită cu săcuţi de lămâi

c-un scripet de aur voi ridica tristeţea pe butucul călăului


21/535

21


tablou de iarnă

ningei tristeţea umblă cu pai de fecioară în odaia parfumată cu aduceri-aminte

ningeun car cu mere se mistuie în culoarea putredă a serii

ninge în zgomotul duios al râniţei din bucătărie

ningeindiferent dacă acum câteva secole prinţesa heleonoraa fost surprinsă (goală) la ieirea din baie

ningeei bine, ninge, au mai spus-o atâţiai-atâţia


22/535

22

Constann Preda

pe atunci nu existau înserări

ningeai aerul parcă era o nuntăpe atunci nu existau înserări i casele se desprindeau

singure de pământ i pluteaupe atunci cerul era doar o linie nesfârităcopacii erau cu totul altcevadecât ceea ce sunt acum – puncteoamenii pe atunci erau de fapt nite sunetefelul în care ningea nu mai are nicio importanţă

ningeai aerul parcă era o nuntă

ningeade parcă cineva ar trecut tăiulzileipeste un cântec de pasăre


23/535

23


azi-noapte a nins

azi-noapte a ninsi casele, toate, s-au prăbuit în memoria copiilorcâinii au lătrat sterpi până dinspre ziuă

pufoaica tatei mirosind a ger peste soba rbă de cărămidăazi-noapte a ninsi poate m-a trezit clopot sau plug, vale sau dealdacă nu m-ar visat o femeiedespre care bătrânele satului spun că ar rămas greai puţin mp după aceea a plecatneindu-i-se de urmă


24/535


25/535

FIECARE CU STEAUA LUI(1985)

Moo:

sora mea, înserarea

mi-a aşezat în dreptul ferestrei – mirarea voastrăca pe o creangă cu albine

de mi-aş îneca plânsul

aş adormi fericit


26/535


27/535


28/535

28

Constann Preda

melopee cu o oare-n colţul gurii

aniţei

mai ţii minte zece culmistăteau trânte sub ulmi

jucau leapa pe o frunzăinimă de foc i spuză

apte vipere pe-un dealţineau luna sub un al

amiaza dădea-n cărareca-ntr-un plâns de bocitoare

aveai umeri mici de fatăpoala gurii tămâiată

au, au, au, ce chip sublimdoamne, ce era să m


29/535

29


adio frumoase şaruri nupiale

ploaia ca-ntr-o logodnă secretăi oglinzile mai adânci decât moartea

în odăi copilele par nite ori desenate pe-un ceainictremură chipul toamnei lipit de obloanetotul despre inimă, domnioarăprescura i noroacele nereţelor mele adiovoi frumoase aruri nupţialezmeul i zâna, schitul i frunza, măi, măi

septembrie-nvechitulbogat în săruturi i semne ceree învoire generală la schituricu miri desenaţi pe coperţile de cafeacin’ să mai aprindă putregaiul din lampădar uturele zburat de sub peceţi?


30/535

30

Constann Preda

oraie de nuntă

dea domnul dea să-mi fac o casăsă-i pun acoperi de lumânărisă-mi toarne vinul o mireasă

din dulce palavre i ocări

(nafură de primăvarăori de prun la căpătâical cu aripa amarăi o copită de gutui)

cinteză ba nu troiţăda-mi-ar domnul i-o fântânăgărgărea sau gărgăriţăpleoapă rea de tot nebună

dea domnul dea să mă însorfrumos cu o mirea’ la scăpătatmaica mea, nu grâu, mohorarde-n mine ne-ncetat


31/535

31


spune-mi, arthur rimbaud

a cui armă este ploaia ce snge aurora brânduelor din tresi?gloria ţine de cenuă?sublimul trage după el un cătun de lacrimi?

câtă vreme port la ureche cercelul poezieicâtă vreme port oarea de tei ca emblemă la marile întâlniri cu îngerii

câtă vreme u că ecare înserare se termină într-un zbor de pasărecâtă vreme proslăvesc avântul negoţului cu mărgele de sclă

trimiterea la mituri o las pe seama:

celor care confundă vioiciunea cu apocalipsacelor care nu căinează esenţa unui măr căzutcelor care u că trua promite-n stângai-n dreapta locuri de veci mai însoritepe colinele elocinţei

a cui răzvrăre sunt eu searacând mă desprind de propriul meu trupi, respirând, ang talpa zeilor?


32/535


33/535

33


litanie dinspre ziuă

inima mea i poate o pamă marete-atept la capătul ogrăzii-ntr-o coare

undeva o toacă batede vin ninsorile pe brânci, pe coate

i parcă latră câinele sub svăluna pare-un măr pus pe colivă

ce iarnă grea, te-atept ca un smint

cu mâna oare pe cuţit

i ninge-al dracului pe dealam aruncat i uba peste cal


34/535

34

Constann Preda

zi fericită ziua de mire

zi fericită ziua de mirecând sora ta mai mare e oarea de teii toamna pe o lacră subţire

e scrisă cu lacrimi i nume de zei


35/535

35


serile

serile-acelea când coboram cu tata la râugrăbiţi de parcă nu u cine ne-ar luat-o înainteninsorile lunii săpau adânc în cai sub frâu

poteci către o rarite erbinte

coboram, doamne, tata cernea pietre în râueu scuturam un măr în pajitea erbintedormeam în snopi, pluteam, nici nu mai ude râul curgea înapoi sau tot înainte

pluteam agăţat de secera luniiţineam în dinţi frâiele cailor sfârtecate de macitata trăgea de razele lunii cu funii înfăurându-le pe un cătun de-araci


36/535

36

Constann Preda

mai ii minte aminul frumoasei primăveri?

mai ţii minte aminul frumoasei primăveri?

i ramura băietană sărutându-ţi genunchii

i mărul paji valea cu iezere i piculine (să te apuce paradisul)

rochia ta avea un nasture – împărati o cheutoare – ulicioarăce ducea spre hanul cu tei

noaptealuam pe umeri vrăbiile adormite i-ntre malurivisam o lună frumoasă cu pietre i valuri


37/535

37


melopee la douăzeci şi patru de ani

eu am douăzeci i patru de anii un nume frumos ascuns în ferpareport apte cuţite înpte în ei

iar despre mine numai cântececare să suie pe cer luna

eu am douăzeci i patru de anii o moarte frumoasă în trup (lai-lai)i-un prag de minavetă


38/535

38

Constann Preda

nişte rudari

să batem pari la gura podului. i, mamă,nite rudari aseară-au spart o moarăfemeile au hohot cărunt

i-au văruit ferestrele cu ceară

crete-o ăcăruie în ţărânăbate-amiaza cu mpanul într-un paro femeie cu basmaua-n mânăuuie din lanuri cinteze de var

puterea ploii stă în muuroaiemi-e inima cât o zăbală spartăpeste tarlaua galbenă de paieplutete hohond un trup de moartă


39/535

39


car împodobit

eu vin din sud i trag după mine câmpiaam un frate-acolo i un loc înns de casămama într-un car împodobit

pipăie lumina pe un vârf de coasă

e un sat acolo cu nedreptatea pe-un talerdin când în când un prun înală câte-o fată uiedar toate casele au uile în ceri ferestruicile cât o gutuie

de sora tatei ne despart doar trei ulucile-a cumpărat bătrânul loc să-i e mai aproapecând i-o striga la miezul nopţii în răscrucipe calea laptelui cu boii să-l îngroape

i când ninsoarea dă, cu plugul pus în carsă pierd părinţii dincolo de orice zarese duc, u ei în vise un hotarsă are-adânc i vremea-n calendare

când în cer o stea se clanăzăpezile domol încep să se atearnămama-i mai frumoasă ca o dană în lumina tulbure de iarnă


40/535

40

Constann Preda

i dacă-n paii mei duc pacea din câmpieprecum ţăranii iarba cerului în furci

iar am băut un nor, sunt numai poeziei suferinţa-i iarba binelui crescută-n lunci

i dacă vin din câmpie nu e nici o tainăpruncii văd lumina zilei în arie pe snopibucuria poţi s-o-mbraci ca pe o hainăi să uieri luna tolănită între plopi


41/535

41


cred în steaua mea

cred în steaua mea i nu e o-ntâmplarecum crede toamna într-o patrie de fagii parcă-s beat dar sângele-i în oare

când bat în voi cu degetele de magi

sunt dator cu o nemoarte, ucum aurora blândei emisfereorice mire tânăr e zidit de viutoamna, într-o caldă-njunghiere

când plâng sunt ca un mugur de curati ca o rază sunt de-atâta mersam de-acuma partea mea de vină-n sati-o stea cu întâmplări în univers


42/535

42

Constann Preda

să punem lauri s-aşteptăm ninsoarea

s-a dus i vara cu caii să se scalde îmi torn biciuca în pahar i-o beaupe trupu-ţi fumegând a ierburi calde

septembrie bălăngăne de-un leau

prea mi se pare toamna asta micăun fel de asnţit cu uile de vintristeţe cu picioare de pisicăi lumânare-aprinsă-n gura unui crin

plouă în răscruciuri cu basmaletoamnă uie cu o mânecă de zarcerul a însovonit o valecu o stea pe plugul aezat în car

să punem laţuri, s-ateptăm ninsoareai lămpile să cadă brusc în noiiubita mea cosită cum e oareavinului în serile de joi


43/535

43


taniuşa

dacă-ntr-o seară ai să viifără să u, fără să i

dezmecită-abia de copilăriemiresucă-a palnului din câmpie

să-ţi acopăr trupul cu săruturi arsesărbătoarea orii-i asnţită-n coapse

să te afunzi apoi într-un adânc suspin

ca tulbure păcatul fânului în vin

of, lămâioasă, fragedă i-a cerului minunetoţi prietenii, dumanii, să mă caute, să tune

cu văpăi pe limbă, cu pumnale-ascunse’n ori de fân, în cântece de frăgezime-albastră-aprinse

tu să-mi boce aievea, cast i senzualprecum valea înverzită către-un deal

gura ta e-o denie în maifrunză verde, rază i ţurai


44/535

44

Constann Preda

să plângi

să-ţi iei aerul ca zid de apărarei-o stea să-ţi iei apoi s-o faci femeia tacu ochii unui arbore într-o-nserare

să plângi de parcă ai -nmormântat pe cineva


45/535

45


constann

casa noastră este aezată pe un dâmbi toamna când colinele se pun pe plâns înveliţi afară în foi de porumb

adânc părinţii dorm cu feţele în sus

i uită-o clipă rostul lor i trag în rădăcini lumina pe o roatăacolo-i iarnă limpede demultzăpada-i aer respirat de fată

să vii la noi în sat odată toamnala ecare poartă dacă baţi e nuntălebădă ţi se preface palmai-n univers nemărginirea toată cântă

în ece ogradă pe-nseratpruncii toţi au straiul prins de vindintre toţi mai plâns i vinovatde lumină pare constann


46/535

46

Constann Preda

sora mea, înserarea

tu să crezi că înserarea este o-ntâmplare?un râu în care paii zilei pier?ca-ntr-un sfârit de sărbătoare

ase văi cu plopi s-au risipit la cer

înserarea poate nesfâritul hotarunde lumina e păscută de neute turmeuturi moi cu aripe de var într-o întoarcere fără de urme


47/535

47


de sărbători

vin sărbătorile i-ntârziem plmai înnoptăm din când în când pe la vreun vărmâini geruite de copil

un drum, o sorcovă i-un măr

vin sărbătorile, de sărbători întregul sat se trece-n venicietrag clopotele, doamne, nite călătorii laviţa miroase a copilărie

vin sărbătorile i-n ecare casăla ecare geam, sub ecare căpătâifrumoasă mână mamei ne aazăo noapte nouă luminată de gutui


48/535

48

Constann Preda

zăpezi înalte au sns lămpile din pori

la noi în sat s-a mai furat o mireasăzăpezi înalte au sns lămpile din porţis-au subţiat pereţii de la ecare casă

i-am auzit cum plânge întunericul din morţi

câinii au zburat neutori din cotloaneprin guri de pod c-atât au mai rămasuturi buimaci au curs din obloanepeste bătaia limbilor de ceas

ce straniu, domnii mei, parcă aud i-acum cum pe olaneuvoaie reci bolborosesc pe-un vas


49/535

49


oare trasă de boi mici

oare trasă de boi micicu soarele pe opinci

s-a deschis cerul azi-noaptei m-am speriat de moarte

anu-i copac, ziua o frunzădesenaţi pe nicio pânză

ce spaimă, numai o clipită

am fost i piatră i copită


50/535

50

Constann Preda

dacă te strigă cineva pe nume

vara, casele sunt pusiecare ne tragem răsuarea în arii, în cer, oriunde

i-n plină zi dacă te strigăcineva pe nume în locul tău răspunde o piatrăapoi cine e o coamă de cale aternută-n universsă doarmă pe ea zeul bătrâni-atât de simplu e martor

când o minune se depune în lucruri

iarnacând ne întâlnim în uliţibătrânine-acoperim feţele cu întâmplări


51/535

51


p.s.

ăsta sunt eu jumătate lebădă – jumătate auti trece îngerul în ecare seară călare

pe-o rază de aur i nani, nani îmi aază pe frunte coroana

adorm cu capul pe butucul călăuluii butucul înverzete


52/535

52

Constann Preda

dragul nostru*

mai deunăzi noi am slobozit fântânai-am chemat în sat arţarii ca la nuntăi-am omenit cu vin i de atunci întruna

trei zile plâng i-o săptămână cântă

o altă întâmplare, dar să tacivecinii toţi mai sunt cu frica-n oase într-o noapte-ncet a curs din sacigrâul i-a-ngropat câteva case

i-n ecare zi ne-apasă-o-ntâmplarepeste livezi colina parcă e însărcinată în grinda cerului bălăngăne-o spânzurătoarei-un trup necredincios i auriu de fată

*scrisoare de la părinţi


53/535

FIRE DE POET(1988)

Moo:

Sunt cel mai frumos din oraşul acestaPe străzile pline când ies n-am pereche,

Atât de graţios port inelu-n urecheŞi atât de-norite cravata şi vesta

Sunt cel mai frumos din oraşul acesta.

Radu Stanca – Corydon


54/535


55/535

PARTEA MEA DE VINĂ


56/535


57/535

57


scrisoare mamei

bună seara, mamă, locuiesc o zodie calmăcalea lactee mi-e linia din palmă

mi-e mâna făclie i părul de grâuam râsul limpede ca un pârâu

sunt macul umil i rou compendiucu inima-n nouri sălbac incendiu


58/535

58

Constann Preda

lumina cutează

cal ciulindlumina cuteazăun brad i-un colind

i suetul ce scânteiază

un cal pe care-n loc de apun ţundra mea ca să-l ferească de ninsoarecu zece chingi za lângă zastrunesc un bividiu care-a fugit pe mare

are fântâni legate la piciorcu ecare nechez mai adâncim-aplec pe coama lui de parcă în cădereun pas cu pânze s-ar izbi de stânci


59/535

59


vară la sadova

vacanţă petrecută la câmpieun staul, o cergă i-un pec de vie

c-un asin vom urca pe dealuri la schitacolo e raiul, e fructul oprit

acolo la miezuri de noapte drumeţifac focuri vrăjite s-alunge mistreţi

iar ciobanii sub cojoacese cred în ui de conace

acolo juca-vom epc cu bouaruldin frunză de viţă: valetul eptarul

adio tristeţe i patru pereţiadio voi foruri i neam de poeţi

în jgheaburi ascunse o sclă la rece

o să ne-astupe gurile zevzece

de prin ziare-n linitea vitalăs-aăm ce-i vechi în lume, ce-i nou în capitală

uitată sub opru i-acum mai fumegă pipa în vin e căderea, în noi e risipa


60/535


61/535

61


roua din palme fragede de miri

e-o primăvară dulce, zeul stă să soarbăroua din palme fragede de mirica vinul scurs din candela din barbă

zăpezi la streini picură subţiri

e-o dulce primăvară cu aburi de omăti-un damf de veche iarnă peste rea noastrăa înfrunzit bodega i-n depărtare hătrul de grâu deschide o fereastră

e-o primăvară nouă, zeul stă să moarăde prin viroage-i trage ulma suareun armăsar cu suetul doboarăo primăvară i mai dulce-n calendare

a venit lumina, tutuie pândariimuguru-n tăcere dă din viţă pintenivăile-n ardoare cheamă armăsariigata de rupt munţii, luminoi i sprinteni

a plesnit lumina, cântă pivniceriisânge-adevărat de iepure îţi varsă-n căniclopotul vestete noaptea învieriighiocei i rouă îmi aez pe răni


62/535

62

Constann Preda

peisaj cu igara

călător de noapte rătăcit în anu mai e nici vin, nici camfor în oca

stau înns pe-o sarică de oaievechi e trosnetul de butură-n odaie

apare-un păianjen, mă fac alb ca varulferit de primejdii ascult samovarul

scriu la peisaje i eu cu ţigara

dei-i căruntă barba, dei-a trecut i vara


63/535

63


septembrie e oaspetele

septembrie e oaspetelepe care cred că-l atepţiclipa dusă e cina

nubila ţine oglindaatletului ce iese din ăcărileului ce sare prin cerc

focul arde fără graiceasornicul arată numai sutele

de ani


64/535

64

Constann Preda

litanie dinspre ziuă

inima mea i poate o pamă marete-atept la capătul ogrăzii-ntr-o coare

undeva o toacă batede vin ninsorile pe brânci, pe coate

i parcă latră câinele sub svăluna pare-un măr pus pe colivă

ce iarnă grea, te-atept ca un smint

cu mâna oare pe cuţit

i ninge-al dracului pe dealam aruncat i uba de pe cal


65/535


66/535

66

Constann Preda

mamă,

fără vorba ta sunt mai săracmă las pradă serilor viranecruce tânără de mac

răsărită pe olane

vin dieci să cânte brumape sub care-ai să-nnoptezibată viscolul de-acumasub copite mici de iezi

las jos mâna, vinovatamicătoarele nisipurizău i mama, zău i tata îmi răspund sub alte chipuri

să ai inimă de brazii copil să-nveţi colindeunde e copilul azi?semne îngerilor vinde


67/535

67


ceainic pe foc

cade iarna pe hârii de mieldeci pe cumele date pe spatefulgii fac cinel, cinel

pe la casele-nnoptate

acum îmi place s-aud cum toarce pisicaacum mi-e austrul văr i proorocdispar pe rând femeia i fricai plin sunt de nimb i noroc

simte-te ca la ne acasă în această zare sub pământnumai barba, o să-ţi crească barbaalbă ca ninsorile în vânt


68/535

68

Constann Preda

singur sunt de sărbători

singur sunt de sărbătorica sfoara din lumânări

ua mi-e tot încuiatăfericit ca o pomneată

răsaie, doamne,-n luminălujer rou de mezină

i o împodobită lumânare

să-mi încălzească steaua la culcare


69/535

PATERĂ-N FLĂCĂRI


70/535


71/535

71


iulie

de la genunchi în sus e iulie toatăde la genunchi în sus e numai urme de fragimiez de vară tras pe roată

stea aprinsă-n cer de magi

de la genunchi în sus e numai iulieochii tăi au cel mai palid misterde la genunchi în sus – cerească abulieave purpură de făclier

lasă-mă să u gleznei tale ramul de mirtlasă-mă să u gleznei tale mac i crăiţăcând sub o bluză uoară ca praful de spirto să-mi arăţi cea mai sfântă troiţă


72/535

72

Constann Preda

opai

sărac cu duhul, n-am o leţcaiesă-mi cumpăr pe la hanuri o odaie

doar o garoafă pentru pităi aia-n slovă risipită

septembrie mi-e martor i vă poate spunecă am desagii plini de rune

doar o femeie grea ca mierea

îmi mai culege-ntârzierea


73/535

73


de ce eş trist nu mai scufunzi corăbii?

de ce e trist, nu mai scufunzi corăbii?strâmtorile din cer sunt de ajuns de păzite?nebunule, ce porţi pe cretet vrăbii

pâlcuri de ori vara-ţi trimite

recruţi ce duc soarele-n raniţii-aprind copilăria c-un chibritvoioase fete cu picioare-n varniţispun nu dar sânii lor promit

cum vara nu e-o pajite eternăveri zahărul în grajd la caipărul iubitei răsrat pe pernăe valul care leagă porţile la rai

uite lumina-i leapădă sletuli praporul petala în tărielângă trăsură-i scutură valetulmănua de pulberărie


74/535

74

Constann Preda

blues la temple

bucle mângâiate de degete sureblues la temple cu madona prietenului baldung grienadolescent cu rioare de podval pe haine

spui predicie anul de graţie cândpe-aceeai melodiezeul coboară în trup


75/535

75


ne salutăm cu ori pe zăvoare, secret

fum i căinţi într-o casă cu putregai luminatăcu mănui scutur zăpada din frescene salutăm cu ori pe zăvoare, secret

i muzici pe bucle pe anteriul de doliutot mai blând se desface lumina-n ungherefanfare i clopote-n nemărginirea formeicupe ciocnite ireal mai mult pentru înţelepciune

pentru ne tăcerea mării utură un steagpentru mine sngher crete păpădia-n cornie


76/535


77/535

77


noaptea mea e mai mult zi

soldă risipită prin taverne mici jumătate lapoviţă, jumătate bici

tristeţea dă cu banu-n suse pajură sau chipul meu bălai apus?

e întuneric vinovatca-n vatra snsă dintr-o margine de sat

precum la nunţile din costorari

oale pusi bălăngăne în pari

vin vechi căzut pe gândurie cuiul ce unete patru scânduri

iubesc emoţia ca pe un al înzăpezit în albul vechi natal

nu uit, n-am cum să uit cenuade care plină mi-e mănua


78/535

78

Constann Preda

nevinovat ca toamna de copil în care vremea-aprinse un l

zău, mamă, vin păresimile inoaptea mea e mai mult zi

i-ncet din ecare calendarcoboară carele cu var

ceasornic vechi, atâta suntcu minutare de pământ


79/535

79


jurnal

old subţire i puber precum în rouă gazelafrumos ca aurul mesageriilor toamnaastru de pus pe medalii

simbol al bluesuluicod suveran ca o tăbliţă de legi/ înţelegi?ţărm pierdut în tropicele rochieivelociped pentru uturi i aezi?

primul „jur că” spus în toiul adolescenţei


80/535

80

Constann Preda

felinar albastru cu pifani

felinar albastru cu pifani într-o gară mică din balcani

i o caterincă tristă, tristădin oarea vremii paopstă

i o fulguire peste munţi pribegidin cofe milenare de monegi

într-o sâmbătă cu ceasuri rele

cu zaplaz i conci de lele

lângă-o lampă snsă cu colniciubire cu licăr mic


81/535


82/535

82

Constann Preda

cuib de iulii pe-o stradă veche cu orgă şi tei

cuib de iulii pe-o stradă veche cu orgă i teipai de gimnaste pe dale, pateră-n ăcăriun nebun îndoaie oţeluri i mâna sa e unsă cu mir

la o lumină afuzalie citete bertold brechti-o muzică asiacă face să se ridice-n văzduh dirijabile

ave boruri sub care aici am fredonat rozele vinuriplângeţi sâni – feudele mele mici dintr-o zi de miercuriadio cergă rozalie


83/535

83


vicleim

brăduţi cu stea noaptea-n odăizăpezi îndoliatecerbi mari trag anul vechi prin văi

cu suete de chidă încărcate

năluciri sclipind între hulubece alb străvechi iubita meatrec vizii bătrâni în ubecu ciucuri galbeni i nuia

e-atâta alb, nu poţi cuprindegloburile bat în eimiez de noapte i colindepeste guler am polei

pune vemânt pe sânii tăi melozieu am să ies pân’ la răscrucepe drum de car an vechi se duceplin de zăpadă i irozi


84/535

84

Constann Preda

cine-o să-mi culeagă roua de pe gene/prin tainie subpământene?

tânăr motenitoral subpământenei izbânzi

într-o toamnă roie îmi voi alinta părinţiicu semnul nopţii pe buze


85/535

85


trebuie să treacă o vreme

trebuie să treacă o vremeca septembrie să adoarmă-n biserici(plopi luminaţi de inele, miri luminaţi de inele)

risipei să-i scriicând băută e toamna de moartei năfrămi o mie

seara, în cătune pline de muzicanţia armoniuluicând cocorul e un ordin de graţiei veselia o mănuă trasă peste degete plânse

de aceea

las să fumege buchetul uitat în trăsurăscrisoarea sădită în garăinelul rost ieri


86/535

86

Constann Preda

cişmea subire

toamne melancolice cu erbirouă i-o cimea subţiredealuri mici trase de cerbi

numai ipot i iubire

crepuscul mov pentru cei duiun fulger a împrejmuit grădinacaut lăcriţa cu mănuidin care-a izbucnit lumina

trec generali cu pipe lungi de lutprin vechea i cereasca garăi-n semn de ave sau salut începe blând să ningă-afară

i e o lună rară, rară(cu raze liliput)i-o burniţă sumarăcu lepuri mici pe prut


87/535

87


seri diamanne ca-n anii uceniciei

seri diamanne ca-n anii ucenicieiţinând după umăr aneauape strada ce duce spre mausolee

ce zeu sau viin tânăr îţi poate aducepe tavă grandoarea? între ori i fanfare mica plăcere de a înger(reverenţă)cum cade podul palmei pe taliisingure, triste

clipele măriivin


88/535

88

Constann Preda

cel mai frumos se moare-n septembrie

cel mai frumos se moare-n septembrienici ninsori, nici prieteni să te răsfeţepuţin vicleug noaptea i arama ce adie în frunze

stau în genunchi i-mi pieptăn barba(profet răsgnit în picătura de ploaie)

vântul îmi aază mâinile pe pieptsomnul cui cu ce ori să-l detept?


89/535

89


tristeea cântă la această cină

tristeţea cântă la această cinăcu toasturi vechi i ori de gineriiubito-n cer la sfânta vineri

într-un castel mai mult ruină

unchii mei i verii-mpart cocardee doar toamna castelor iubiritremură lumina, vechiul sfenic ardelăutarii dau semnal de musari

a-ncolţit i luna, cred, în mieidin cumpeni fac dulgherii căpriorinu u ce-mi miroase inima a teitrunchi frumos mi-e trupul pân’ la subţiori

pesemne lăutarii sunt de vinăcă n-ai venit, iubita mea, la cină


90/535

90

Constann Preda

iarnă

opaiţe vechi arată drumul celui predesnat singur în alcooluri secrete-i dispută miresele fraţiiprincipele coase ori pe steaguri

peisaj cu fete albe de secuiamforă aezată pe-un alb clavecincimea cu gură de ceainiccel mai frumos idiom

iarnăcu iubite înnse pe sarici de oaie

iarnăcând dumnezeu îi scutură barba albă de ori


91/535

91


în burg, prin mansarde

în burg, prin mansardesă beau ceaiuri amăruiadulţii-au cocarde

din ori de gutui

ferestre vecinece dau să regreteadulţi i virginesub calde carpete

storuri albe, vinovatela-nceput de melodie în ferestre cine bate?vântul. mit i pandalie

ce burg pusudoar trec sacalei plopii ucă-i mov i jale


92/535

92

Constann Preda

pictură pe lemn de tei

dunaaceastade

nisipsunteu înloculguriiamo

oare


93/535


94/535


95/535

95


cântec despre frumoasa inimii trecere

partea cea mai frumoasă a inimiie orizontulpe care o mulţime de îngeri veghează

toamnă în oarebacul de aur al morţii în numele cui prin nouri plutete?

vârsta cărui crin albecou în lacrimi atern

noaptea târziu când singură-n lumeinima mea bate pusu i etern?


96/535

96

Constann Preda

nereea ta întâmplată

nereţea ta întâmplatăcum mirosul de tuie vara trecutăpresari peste aminri polen i silistru

invoci catedrala din mare (iube sau nu vestea datăde crainici)fecioara i pruncul au trecut deja lizierapregăte vinul cu pucioasăaezi tainul cu licurici i te pierzispre vizuina ce duce spre templesă-ţi prime oaspeţii cum se cuvine

copilcu gluga căptuită de vântdemult n-ai mai întârziatla cină


97/535

97


roşie ceara ce ascunde suspinul doamnei

vietate de xilofonaminnd de mana altor muziciroie ceara ce ascunde suspinul doamnei

(hieroglifă în bucla de ceai)animal tânăr adulmecând pradadin goblenuri cu nori i gazelelumina pleacă din geneca sabia din teaca celui mai vest samurai


98/535

98

Constann Preda

toamnă cu idol feminin

oricum menhirul acesta cu aer feminina trezit cândva elogiimirtul devenit pe dinăuntru (mărturie)

din rădăcinile căror muzici, oranjurii caravanseraiuri?

lăcaul serii se desfacedin el zburând pamapăcatde soţie rodind peste milenii

preţ de câte selinebănuit cu diamante la urechinebunul în bătaia tobelor?


99/535

99


la marginea lumii cu toiagul în trepte

la marginea lumii cu toiagul în treptesihastrul bateprin opaiţe suind o poruncă

dulce fonetul de joagări pasul fecioarei spre schit

cinst e să nu crezi în frumoasele zile de exilpreotul cu suetul vestete păpădiaclipele-n surtuce asprespre centrul pământului cată

nu u ce mă face să cred că în mâna cu care scriuvisează argila


100/535

100

Constann Preda

larmonici pe delee

aprind foc în vârful colineii semnul încrederii-l atept

de aici încolo n-am teamăi treaptă cu treaptă scara în stâncă o tai

vreun ciclist oprit la jumătatea curseipoate îi îndreaptă fularul

nimic în capcane, burniţa se-nteţete mult

i-ascult clopotele cum zuruie-n munţi

larmonici pe delee cu amuri bogate i-n grotepe blănuri de urs plete răvăite i ceramici cu tărie

nici nu simt când vântul i plânsultaie panglica fragedului surâs de copil


101/535

101


stăruitor ca niciodată inelul pe deget

vântul împarte plicuri în palmă îi pune suetul ploaia

puca o încarc cu alicei din nouri iese stolul de aur

stăruitor ca niciodată inelul pe degetseptembrie îi înalţă coliba din zile

o, de-a putea

în grădina puse ieziisă-i întorccu fragedul arc de copil


102/535

102

Constann Preda

mariaj iarna

n-am să pot face niciodată casă bună cu eade la zei primete daruriseara cade ca o za

de argint în valuri

cu atrii discută de la egal la egalsemn de mare putere sau fricănu-i scapă gavotă sau balnici trupul meu la o adică

dei e ca zăpada de neansădei îmi poartă numele tristă i receaez viaţa mea sub ecare arc de triumf pe sub care clipă de clipă ea trece


103/535

103


eşafod de logodnă

îmi obinuiesc numelecu tăcerea

i ce văd eu în valea oglinzii?un eafod de logodnăo copilă cu trup ajuns la jurământatept vremea – vidrăi amurgul cu pirostriapentru trecerea lor nicio răspâneadânc în ceremonie albul lucrează


104/535


105/535

OARE ACESTA SĂ FIE SUFLETUL?(1990)

Moo:

„O mare parte din viaţa mea nu-mi seamănă.Simt intens că trec necontenit alături de cel

care aş vrut să u, şi, într-un fel, omul acela există, se aă acolo şi-i trist, iar tristeţea

lui este şi a mea.”

Julien Green – Jurnal


106/535


107/535

107


scrisoare pentru o cheie pierdută

dei sunt departe, dei sunt provincialsunt parmen-auriu de fraged, port teacă i pumnalpe-aici e viaţa aspră, mai merg la câte-un bali-ades îmi pipăi cizma i dau cu ghes la cal

drumurile-s rare, prieteni tot mai rarisunt vecin cu noaptea i câţiva zlătarimai lipesc bancnote pe frunţi de cobzarii-am o vie mică de vreo câţiva ari

viaţa mi-e chiar moartea, pufnită în râsparcă sunt un bob de rouă căptuit cu plânsmi-e dor de o grotă i-o blană de ursla căderea toamnei în ţara de sus

pentru mine fericirea poartă tocuri prea înaltenici n-a vrea la dânsa viaţa să mă salteeu îmi văd de toate celelaltei mă mai gândesc la planta-aceea care-i zice moarte

ţii minte primii pai prin herăstrău?

în ece mesteacăn visa un dumnezeucredeam să roua este trupul tăueram mid i-mi părea rău

pe-aici tristeţea-i mare, mai cade câte-o nucămai bat un cui în cană i altu-n vreo ulucăi mă apucă-aa un dor de ducă în negura nespus de dulce a lui orin pucă


108/535

108

Constann Preda

iarnă la sadova

vin vechi cu camfor mult i scorţioarăsub streini mici ca-n „fraţii văcăre” la ţară

vin ert cu miezuri mici de nucăi-un călător înzăpezit ce-n poezia mea apucă

ţăranii dând gură la lupidin colbul strâns pe mpul verii-n stupi

totu-i ceresc, doar un lătrat de câini

vii mai spre foc cu biblia în mâini

zâmbe discret, mai spui câte-o trăsnaiepentru tablourile din odaie

vin ert cu camfor mult i scorţioarăsub streini mici la sadova la ţară

iubita mea cu sânii mari cât nucao să-mi dărâmi căţuia asta, bojdeuca


109/535

109


serac cum sunt

serac cum suntpădurea îi scutură lelee-o mamă de vânt

ce-mi tremură zilele

e-o vreme sacră de ceaisă-ţi inviţi prietenii, să cânţie doar tânăr i bălaifrumos cum cerbul carpan din munţi

ai la gât o monedă romanăi soarele-aprins pe umerii nerii-un drum istoric într-o zi de vineriprin peisaju-acesta de icoană

când septembrie doarme-n patul femeiii toamna mai ascunde posade de oriiar muzica din răsucitul cheiie pravilă la zborul de cocori


110/535

110

Constann Preda

cât de nebuni, cât de reş

cât de nebuni, cât de reprin mahalalele cere

credeam că niciodată n-o să mglose-norite într-un ţinrim

cât de nebuni i genialiai întrebărilor egali

deja celebri prin iscălituri

cum ghioceii iarna în păduri

o zi a întrebărilor acerbeprin care iată: trecem în proverbe


111/535

111


nu mai mi-e teamă c-am să mor de tânăr

sunt lene fără de perechen-am mai aternut de cine e când un versport peste umăr o sumană veche

i-un guler de lalea răsfrânt în univers

nu mai mi-e teamă c-am să mor de tânărgura mea face vinul mai rarconsider muntele o margine de umări toamna lă galbenă-ntr-un calendar

ce mare ispravă faptul că scriumai presus de toate mirosul de mere vara pe dealurisclipirile de i noaptea la balurisau zborul vulturului cenuiu

ce mare ispravă faptul că scriumai bine-un vin adânc să mă-noareca sânii primelor fecioarelângă-un opaiţ trandariu


112/535

112

Constann Preda

cinzeacă

sorbiri de-absint egii femininebătrâne, toate pentru ne

dăm peste cap câte-o cinzeacăne pipăim pumnalele din teacă

nu te-ntrista, căci zeii vor găsi o puntesă vină să-ţi culeagă roua de pe frunte

nu te-ntrista, căci zeii vor găsi o cale

să-nchine-n cinstea ta o mie de pocale

i zborurile-acestea de eretesunt pentru ne să te-mbete

nu dispera când lăcrimează via împărăţia ta, luminăţia


113/535


114/535

114

Constann Preda

câmp galben

cât de frumos poate varacând se coc pepenii i poţi prinde aripi de-atâta mireasmăpepenii galbeni ascuni în hambarele de grâu

în lădiţa căruţei sau în stogurile de lucernămici troiţe alături de care poţi să visezisau să-ţi înalţi suetul

cât de frumos poate varacând trenuri nesfâritetrec în drumul lor prin câmpie

( printre luminiuri clare i lanuri de grâu )când cale de-napoiere nu mai existăci doar prin zborte mai poţi întoarceacasă


115/535


116/535

116

Constann Preda

oare acesta să e suetul?

vara-i pe sfârite în munţipaii copilului ca un răpăit de mere pe dealuri

mari bivoli sfârâind cu coarnele în grânei săgeata fulgerului ce spre o inimă de ulm se îndreaptă

casele strânse pe rul unei ape(ca pentru slujbă)i putregaiul tras în aminre de cărăbui

se coc merele i fac lumina mai albă pe dealuri încât uneori stau i mă întreb: oareacesta să e suetul?


117/535

117


fagur

amurg nebun (dus de albine) în faguri cu războinici pui la uicu fresce’nalte bizanne

i raiuri mânuite de supui

pătrunzi în fagur ca-n veciee-un aer sacru zugrăvit cu snţiodaie albă de chilie în care ed la mese lungi părinţi

până să spui o vorbă cade searae drumul lung ca-n vechile colindeiubite citor, nu lua în seamă cearace-n moleeala sacră te cuprinde


118/535

118

Constann Preda

it

retras în sudul meu patriarhaldin tragica boemă în freamăt liric n-am rival

port iatagan cu ori i stemă

îmi omor mpul cu nervaliau totul în dilemăam devenit proverbialce mit i anatemă

vântu-mi numără bancnote în zgomotul cireziipetrec cu femei prin grote’mi cântă-n barbă huhurezii

retras în sudul meu patriarhalpublic colnice la jurnalam o telegă i un caldin joi în pa sunt genial


119/535

119


bătrâne,

hai să ne clăm ochiicu o lyră, cu un trup de femeiesau hai s-ascultăm clavecinul

prin marile mausolee

să ne umezim glezna-nferigile proaspăt aduse din munţii-n clarul lor de muţeniesă ne punem sceptre de snţi

să fumăm aloe din pipăsă curăţim ceramici cu zeivecia de-o clipăsau lamura ei

i cai la trap, cai la trap(ca-n ziua-ntâielor amoruri)visăm coroane mari pe capda-i soarele ce bate-n boruri


120/535

120

Constann Preda

ce onoare:

călăul să-ţi rostească numele-n somnsă i singur în mijlocul uraganelor de fragio doamnă frumoasă să-ţi tragă cizmele

(ca după marile cruciade)să ţi se ofere un drum care duce nicăierisă porţi mânui albe în mp ce afară înoare glicinasă faci dragoste i să ţi se spună pe un ton blajin: e teribilsă plouă mărunt din toate marginile lumiisă i singur în mijlocul unui basm

să i luat în considerare doar de cărăbui


121/535

121


pentru-ntâia oară clopotele bat

pentru-ntâia oară clopotele baturii mari duc toamna de căpestrela lumina fânului uscat

ne mutăm cu suet zare i ferestre

iarna – ca o lovitură de berbecemăicuţele terg praful prin chiliivinul – peste care nu se poate trecei sub care ca la lampă poţi ci

pentru-ntâia oară clopotele batninsoarea rupe lenee acordurifemei cu părul lung până la oldurite cheamă-n taină seara la iernat

cu voia lor peste coline ningesălbăciuni coboară către esi drept răspuns o stea în cer se sngeumplându-ţi suetul de înţeles

văzduhu’ îmbracă-n omături câmpiala gura sobei toate ţi se par eternedeparte-s colbul verii i cociáte ţii de pozne mici i baliverne


122/535


123/535

123


opai

înzăpezit e satul pân’ la chilimiivreme de sus cu troica-n sihăstrii

pe pragul casei dorm sălbăciunice mică noaptea ua din ţâţâni

ca să alunge gândurile negre, sfadaţăranii ies i mai rânesc zăpada

mi-ar trebui o pucă sau un arc

să mânii vietăţile din ţarc

i gerul parcă e o ctorie în depărtata noastră sihăstrie

retras aici atern o plângere i cer în fagurul zăpezilor să pier


124/535

124

Constann Preda

la capătul igării te aştept supus

la capătul ţigării te atept supuscum doar recruţii u s-atepte într-o garăc-o oare la rever i-n mână o chitară

când totul despre toamnă a fost spus

când trenuri de noapte pleacă spre munţii trenuri de ziuă vin spre câmpieo, voi fantasmagorice punţi între efemer i vecie

i când zăvorul verii a fost trasiar toamna ne îmbracă în zăbranice de ceaţăcând pân’ la cer mai e un pasi în căderea frunzelor un r de viaţă

la capătul ţigării te atept iar fumulce face halte mici spre cere viaţa-mi risipită cu duiumulsau zbor de heruvim într-un ungher

iubito, zeul a trimis în parc fanfarapeste poteci cad conuri mici de săce zici de ţi-a desface bluza-nchisăsă-ţi aminte pârâul cald i vara?


125/535

125


din pricină i presenment îţi sărut degetul mic(să mă ierte inelarul)din nu u ce move pică frunze calendarul

din nu u ce move plânge votca în ibric

dii, dulcele meu bividiudii, dulcele meu nenorocde la ’nălţimi cer aripă i focun ciob de har la versul care scriu


126/535

126

Constann Preda

regretul că nu poi face nimic

regretul că nu poţi face nimicdei se duce suetul toamnei (sus, sus)ca un silf care trage după el un zmeu

ca fumul dulce de zmeurăce susură din pipă

dei constaţi brusc căbarba îţi acoperă la la care vrei să ajungitocul a devenit crinviziul care te atepta în trăsură

a devenit totuna cu ninsoarea

iar tu scrii pe un scaun de cearăla o masă de cearăla numai doi pai de munteledupă care te ateaptăca pe o fericirefocul


127/535

127


o mie de-nelesuri

toamnă târzie. subţire cât o dungăfocu-n covergi aţâţă sfadao zi frumoasă din simţuri mă alungă

tălăngi pusi petrec cireada

toamnă târzie. aur în livezimi-e dor de-un vultur i-i pictez aripadirect în cosmos te aeziprin fumul ce-l trimite-n zare pipa

toamnă târzie. lumina vine lin pe esuriiar văile trase de bourise ’nalţă brusc până la nouripoate să aibă lucru-acesta o mie de-nţelesuri?

toamnă târzie. ţipăt de fazanicerul este-ntâia noastră gliecâmpulunguri cu mocanitrec prin cer către câmpie


128/535

128

Constann Preda

colb de la un capăt la altul

septembrie-n satcolb de la un capăt la altul

câinele orb de sub care a fugit ogradaocaua din care mai fură vântulrăscruciul tânăr înns pe veliţă

oamenii cu căciulile ridicate în mâiniţin de fapt în nouri câmpia

doar arpele mai mică ţestul caseidoar o fată nebună mai culcăotava


129/535

129


foc de buturugă mică

foc de buturugă micălângă-un ceaslov cu lele ce pică

austrul asmute dulăiispre negura din adâncimea văii

vrăbii ciripind pe-un gardţi se lumină faţa la plopii care ard

(scormoni tăciuni cu un vătrai

pui prepeliţe mici pe jerăgai)

de-un scrin uitat îţi scuturi pipaoimu-n tablou a desfăcut aripa

ninge târziu ca-n vechile potoapei clopotul îl rogi în sunet să te-ngroape

doar vântul mai deschide scorţioara în care se dezbracă domnioara


130/535

130

Constann Preda

se zbate între coarde vechi păcatul

se zbate între coarde vechi păcatulazi poartă suet blând de mielrăsare luna, cine-i vinovatul?

cu o duminică aprinsă-n el

copiii tulbură culoareamai e puţin i vor ajunge snţi în trecere imită lumânareacu xe rădăcinile-n părinţi

tu n-ai spus totul cu această viaţălumina cea mai deasă zace în copilăriespre târguri vechi trec care cu ostreaţăi batem asnţiturile-n cuie

e rai adânc i poate vrei să fugimireaso, toţi vor hoho nebunio clipă toţi regii sunt slugiprofeţi ai unui sac de rugăciuni


131/535

131


fruct interzis

vine-o vreme când îmi mut odaia-n fructetrec berze pe deasupra casei iabat culori din orile defuncte

i negrul pentru noapte se preface-n zi

pun jurământ sub amura plebeee coaptă via i ateaptă căţelandriigenunchi pusi cu care râde o femeiedin ceruri unor băieţandri

amiaza-aază-n suete bătrânelumina din panere cu gutuiprin frunze trec lepuri cu grânei pruncii toamnei dezvelesc statui

să bănui de culori buchetulsub care mirele s-a sinucistrăiască vinul i valetulmireasa-i fructul interzis


132/535

132

Constann Preda

alint

truver imberb dar singur cuceu plâng la masa mea de nucsub cerul liber, în surtuc

nici nu u pe un’ s-apuc

i e o linite de birtpână i ceasornicele mintfumăm aloe tei sau mirtca-n „băutorii de absint”

s-au tras i ulmele storurisoldaţii cântă viaţa-n corurice arlerii i onorurimă-mbăt i paul verlaine mă cred sub boruri


133/535

133


daniel turcea merge cu o lampă aprinsă pe fundul mării

dei sunt departe în munţiaud clipocitul mării (daniel turcea mergecu o lampă aprinsă pe fundul mării)

mă legăn în ezlongi ascult vuietul mării albcandelabru de albcreste înzăpezite (câte o carte căzândsingură din rao dată la o sută de ani)singură

carteadeschizându-sela pagina în caredaniel turcea merge cu o lampă auriepe fundul mării


134/535

134

Constann Preda

naufragiu

naufragiu într-o zi linită de toamnă(tocmai când îţi pusesei în gând atâtea i-atâtea)

nu departe petera cu fagurii înţelepţii silabisind pe tăbliţe mici de lutnu departe cerul de ardeziepe care sălbacul săgetează ulii i oimi i porumbei

naufragiu într-o zi cenuie de toamnă:

butoaie cu pulbere plund linite pe valuri întunericul despărţind marea de uscatbaluri la bordul marilor corăbii dispărutemenuete pe valuri

naufragiupeste care nu se poate trecenaufragiu obligatoriucu condiţia să ai în mâna cu care scriifocul


135/535

135


cântec auzit toamna pe la hanuri

femei cu dor, femei cu părul lungla albul cărora nici îngerii n-ajung

femei cu părul lung păzit de pajifemei cu purpură i pară în obraji

femei cu gura caldă cum carminulfemei cu suetul mai tare decât vinul

femei a căror neprihană dor îngaimă

femei cu sânii mici piţi de spaimă

femei de fum, femei cu părul lungla albul cărora nici îngerii n-ajung


136/535

136

Constann Preda

stau orb şi plâng că nu şu ce e neaua

stau orb i plâng că nu u ce e neauadin cocuri cad gutuile-amăruiport peste umăr alul i aneaua

adolescent cu spaimă i pistrui

pinii fac zăpada bulgăritrec căruţe cu poleila chitară plâng călugăriglezna micilor femei

seară de basm. din arbori cad mărgelee tulbure de veciilumina-i bună pentru schii peisaje pe inele


137/535

137


litanie cu paul verlaine

stau în odaie i atept un trenodaia mea e peisaj i gară îl tot atept pe paul verlaine

i singurul bagaj i-e gerul de afară

ce ninge-aa de-i frig postumdin sobă sare o scânteie îmi potrivesc reverul la costumdar unde-ai pus paharele, femeie?

fulgii cad ca la bogate cinevremea-ateaptă i ea în toiagnu mă abţin i torn vinars pe inede ce n-ai mai venit, prieten drag


138/535

138

Constann Preda

singur, nici birt, nici cale ferată

ninge i ninge cu ori i căinţisingur, nici birt, nici cale feratăam cu mine aicea în munţi

o blană de urs i puca-ncărcată

ninge pusu când muntele plângebrazi îmbrăcaţi în suspiciuneprepelicari cu suete nătângece latră a sălbăciune

ninge i-nteţesc mai tare foculiubito, doar miros de cheresteavino să înndem peste munţi cojoculi să tragem iarna la rindea


139/535

139


somnul ca o binecuvântare

somnulca o binecuvântarezile întregi petrecute în larg

numai cer (cât vezi cu ochii)cu cât stăruim mai mult asupra luicu atât mai mult ne prăbuim în adâncurivăi de pastel (pe un străfund de mare)văd chiar o podoabă iluminând zareavechii greci au ieit să ne întâmpinecu cântece i daruri

sclav i stăpân în acelai car de luptă

ce spui, bătrâne?m atât de puţin despre noicum corăbiile încărcate cu aurdespre munţii de pe fundul mării


140/535

140

Constann Preda

semnul

în seara asta plâng ca pentru mineaplauzele vor veni în zoricând universul lăcrimând în sine

nu-i bine să-l străbaţi nici să-l măsori

e i aceasta poate semnulcă toamna îi trimite lacrimile sale în candeli când se varsă untdelemnulrosrii noastre ancestrale

tâmpla mea doare, mâna ta mintee-atâta aur, doamne, prin livezipeste tăcute ’naltele mormintedoar picuri mici i blagianul joc de iezi


141/535

141


pateră galbenă

toamnă – pateră galbenăprocesiune a vântului de a bate în ferestre(într-o lumină blândă de sepie)

alianţa atâtor suetehoţi schimbând iubitele-ntre ei

toamnă cu incunabule lanei-o bătaie de gater în munţi


142/535

142

Constann Preda

îngenunchezi în faa lumânării blând

adolescenţei mele i-a trecut mireasmanu sunt scut de lacrimi i corvezisoţ tânăr care-ai luat-o razna

prin birturi populare la amiezi

ninsoare sau căsătorie îngenunchezi în faţa lumânării blânddin trecători spre candeli suiepărul miresei hohond

dacă ghice drumul i înserareao să ai tot ce ţi se cuvineaa-mi zice i trece lumânarea între trupul ei fraged i mine


143/535

143


scribi tăcui sub mările somnului

a putea euai putea tuscribi tăcuţi sub mările somnului

ce poate să aducă i vântul acesta?prietenii notri ară adânc pe fundul mării întorc pe o parte i pe alta sămânţaputernic le e braţulce zilnic înalţă catargul la cer

stăm ascuni pe fundul măriii plânsulcum ne îneacă îl auzim


144/535


145/535

PLÂNSUL, FLOAREA SECRETĂ A MORŢII(1995)


146/535


147/535

CAPRICORN ÎNSINGURAT


148/535


149/535

149


să i mireasa unui plâns de tei

nu ţi-am mai scris, nu ţi-am mai scrisde prin zăpada altui vis

aveai pe-atunci pe buze plânsul unui crin(e cel mai tare i mai dulce strop de vin)

de ce nu vrei, frumoasa mea, nu vreisă i mireasa unui plâns de tei

hai, lasă-mă cu gura să-ţi sărutpe pântec orile cu iz de cer i lut

să-ţi beau tăria i apoi să-ţi artrupul mlădiu i sânii tăvăliţi prin jar

de unde să te prind, de unde să te prindca-n ţara celui mai frumos colind

de unde să te-ncep, de unde să te-ncep

asemeni unui beţivan ce dă la bui cep

să-ţi prind genunchii ca-ntr-un clete i apoi să vinsă-ţi bat în palme cuie de pelin

iubita mea, de când nu ţi-am mai scriscu lacrima din ochiul mirelui ucis


150/535

150

Constann Preda

moartea mea – bură de ploaie

moartea mea – bură de ploaie într-o duminicăla hotarul dintre prea mult i nimic

triste amiezelecare vor veni după minei zăpezile ce vor grăbi încolţirea seminţelor

sunt aedul ce duce-n neant istorii de mov(taina somnului biruind treptele imaginarelor piramide)

biblioteci (arzând) plund în văzduhcărţi fără de care lumeaar bâjbâit în întuneric

la opaiţulatâtor zori ucigai


151/535

151


întâmplări cu un zeu palid

întâlniri întâmplări cu un zeu palid(spaime, locuri, lacrimi, eclipse, mitologii)

o răcoare veche doarme în mâinile mele împreunatemucuri de lumânări vestesc primăvara în sfenic

al cui este duhulce lăcrimează seara

la lumina morţiica la lumina unui liliac alb?


152/535

152

Constann Preda

surioară, soioară

surioară, soţioarăcu mijloc de tămâioarăcu lacrimi de gheaţă-n vară

lasă-mă să-ţi u cărareprintr-un r de lumânarecare plânge în uitare

e-ţi milă nu sunt câinedoamna mea – abur de pâinecine-ţi râde-n suet mâine?

cine-ţi mai alină sânii?( ochii mei plâng ca nebunii)pe muchia săptămânii

iartă-mă, că u că poţinu mă pune cruce-n porţi

nu mă vinde ca pe hoţi

lasă-mă să-ţi u luminadin care-norete vina în mâna mea tremură na


153/535

153


capricorn însingurat

cuvânt lângă cuvânt, lacrimă lângă lacrimămormânt lângă mormânt(cruce lângă cruce)

versul – încletarea în care se leagănă snxul(mueţel, petunie, sălcioară)

somn de iezi friguroi (daniel turcea, dan david,aurel dumitracu, gabriela negreanu)pestestrigătul nopţii

cât Moartea


154/535

154

Constann Preda

catedrală mov

la lumina surâsului tăuclădesc o catedrală movun poem mov

o moarte mov

la lumina plânsului tău(ca la o răscruce)atept cuvintele să se atearnăsingure în albia celui mai frumos epitaf


155/535


156/535

156

Constann Preda

baladă la lumina unui bănu de argint

ce r de nisip îmi sărută gura?

ce mână nevăzută îmi năruie chipul?

ce oare de lotusse scutură i-mi curmă viaţa?


157/535

TEAMA DE A TE PIERDE(1997)

Moo:

„Când nu scriu sunt pierdut... Port în mine o lume nemaipomenită.Dar cum să mă eliberez şi cum s-o eliberez fără s-o sfâşii?

Şi, totuşi, e de o mie de ori mai bine s-o sfâşii decât s-o păstrezşi s-o înmormântez în mine.

Pentru asta trăiesc, iar acest lucru îmi este cît se poate de clar.”

(Franz Kaa, Jurnal)


158/535


159/535

159


poem scris din rotocoale de fumuri de igară la treizeci şi cinci de ani

cu miros de caise coapteţi-am jelit sânii azi-noapte

cu ce plâns i rugăciune

am crezut că-ngrop o lume

văicăreală de cătanăfără pic de-absint în cană

nu am ce se întâmplăcu un glonte tras în tâmplă

ghiocel de fum ţi-e trupulte pândete-n pusu lupul

cu miros de mure coapteţi-am visat sânii azi-noapte

tremurau ca doi arginţisfârcuri pictate de snţi

cu grijanie i vindintr-o ţară de pelin

dintr-o ţară cu mult soareah ce mure funerare

sânii tăi păziţi de îngerioare albă, de ce sângeri?


160/535

160

Constann Preda

săgeată erbinte în umărul meu tânăr

vine somnul (lin)mutul, palidul, divinuli-mi tulbură pacea de sub pleoape

(septembrie ca o săgeată erbinte în umărul meu tânăr)se clană ulmiii boncăluie cerbii în amurgul orb i fraged îngenuncheatfântâna coboarăi umbra coboară

mă furiez în suetul cald al celui mai bun prieten(care tocmai acum moare)ca-ntr-un vin vechi în care copiii i larii zileitrec la-nnoptat


161/535

161


ceara din inima lui constann

numai tu i cum macină somnulcum te înmoaie i îmbie în ceara lui erbintedin care numai dumnezeu (uneori) se mai poate întoarce

numai tu i pacea din limba clopotului mutnumai tu i muzica rostogolirii sfâritului unui mileniu în suetul începutului altui mileniunumai tu i ce a fost acără i ce este acum cenuănumai tu i că zeii zboară fără aripinumai tu cuno ţipătul iezilor în împărăţia rece a făgăduinţei

numai tu i numai tu(cu inima înorită de toporai)atepţicu sabia ridicată deasupra capuluisă ţi se facă dreptate


162/535

162

Constann Preda

derviş la carul soaei mele

dervi la carul soaţei melenici că-mi văd capul de jele

vântu’ suă-ncet în foaleboii trag în cer o vale

i e o iarnă aspră prin ulcelelegată-n funii i obiele

zăpada scârţâie sub cizmă

prin sate mici cu cerdării de izmă

vino tu i i umărul meumunte cu luminăţii de zeu

vino să i aerul meu azimunte cu dumnezeiri de brazi


163/535


164/535

164

Constann Preda

păcatul

de a mă născut (fericit)de a-ţi acoperi pântecul cu ghioceii care-mi incendiază gurade a ridica în văzduh (cu un sunet de trompetă albastră) dirijabile

de a face ocolul pământului în plânsetul unui zeude a mă ascunde în clipa târzie ce înconjoară grădinade a opri ceasornicul din bătaie cu o mireasmă de teide a înveseli întunericulde a avea un far aprins în suetul unui arca orbde a prinde aripi în prima zi în care dumnezeu pârguielivezile de cirei de pe deal

de a întâmpina în faţa oglinziiun străin

din care dorul, vinul i smirna în ţipătul astrelordemultau zburat


165/535

165


în cântec îngropat numele meu

în cântec îngropat numele meu. requiempentru soare, pentru zeul poeziei benedicn

câte o corabie înaintând pe bolta cerească(proxima centaura – vega – altaïr, ce porturi celeste)câte un val aducând lumea la mal

în cântec îngropat numele meu înfrăţit cu aurul, smirna i genţiana

în cântec i strălucirea sabieicare ajută la rostogolirea capuluicătre zorii unor zile mai bune


166/535

166

Constann Preda

în goană târziu noaptea-n câmpie

în goană târziu noaptea-n câmpiemaina torcând înghite oseauapuţină dojană puţină vecieţi-aezi mai stranic pe umeri aneua

înaintăm tăcuţi cu glugile ninsepe-un drum ut doar de vânt i mistreţiadio osea i faruri aprinsecine mai e de ce suntem vii sau nămeţi?

miez de iarnă târziu noaptea-n câmpiecerboaice-au ieit pe semănăturiave grâu tânăr ce crezi în veciealel cum te-ai jeri preafragedelor guri?

pădure de brazi bogată-n aho-uricâmpie de grâu bogată-n colindecarpaţi sub formă de ecourice poţi întâi cu suetul cuprinde?

înaintăm tăcuţi noaptea-n câmpie

lacăte grele pune gerul la uide parcă-n cer s-a spart o merăriede parcă n-am avea dulămi i mănui

i-n noaptea asta ca un semn de cartecojoace moi ai vrea să-ţi facă somnul lin pe săniida-mpucături răzleţe sperie dihăniideparte e de cer, dar i de Moarte


167/535


168/535


169/535

FANTASME CU MIRESE ZBURÂND(2001)


170/535


171/535

171


zbucium

ce zbucium e-n suetul poetului(ce răbdare de ascet)mii de le nescrise, milenii

de pagini

drum de mii de ani-luminănumai urcu

ajungi în vârf doar acolo sus (între creste alpine)

mai poţi întemeiaBucuria


172/535

172

Constann Preda

şcoala de poezie din rai

vermeer risipit în văzduhnorii se-aază cuminţi în tablouri (o împărăţiede nouri)

ce frumoasă e duminica în lumânăria noastrăcând aerul face cling-cling ca la coala de popii poeţii bat mingea pe valuri: virgil mazilescu,gheorghe pituţ, marius robescu, alexandru grigore,dan david, aurel dumitracu, gabriela negreanu,mircea ciobanu, ioanid romanescu, daniel turcea,

cezar baltag, dan laurenţiu, marin sorescu,leonid dimov, gheorghe tomozei i orin mugur

– echipa preferată a lui dumnezeu –

nichita conduce coala de poezie din raiplină-ochi de ucenici bălai

mâna sa dreaptă scrie cerul cu zbor de heruvimi

iar când citete (din psalre)lumina-i oarbă de iubire...


173/535

173


u de argilă

nici tu, mamă, n-ai crezutc-ai să-mi dai un chip de lut

nici tu, mamă, nu visaiceara-n părul meu bălai

cântă huhurezii-n grindăprin trup moartea îmi colindă

cântă cucii de tot cântă

cu steag funerar de nuntă

pe sub streaini, mamă, vinani de humă i pelin

buha suă-n sfenic cu milăatâta sunt: u de argilă


174/535

174

Constann Preda

pe rele de telegraf coboară vara

pe rele de telegraf coboară varase-aude-n depărtare tropot sns de caisuetul îţi e aprins ca para

peste guri de rai, bătrâne, hai

copil să i să te apuce ploaia într-un amurg cu tufe mici i jnepenicu licurici să-ţi luminezi odaiai să adormi pe braţe moi de pepeni

haide, bătrâne,-n taină la amiazăsub arcul de triumf al verii blândcând lângă suet vine i îngenuncheazăun cerb rănit i nu mai poţi să scrii un rând

pe rele de telegraf coboară varase-aude-n depărtare tropot sns de caisuetul îţi e aprins ca parapeste guri de rai, bătrâne, hai


175/535

175


maria

plânsul mariei toamna după ploaiecând sânii săi dau foc perdelei din odaie

când după oldu-i adormit în aternutplâng vinurile în carafe mici de lut

mere furate de la maria din sântrupul său ca arpele prin fân

maria-n paii ei ascunde bărăţii de ori

maria e o ţară de privighetori


176/535

176

Constann Preda

noiembrie-n depărtări

pe drumul subţire cât un r de luminădumnezeu trece zburând cu docarulvine omătul, începe pusul

o iarnă grea se aterne-n limba clopotului mut

cu capul pe sicriul mireseiscriu aceste versuricu faţa de îngeri lăcrimatăfocul joacă de jur-împrejur, întunericula

Documents

Constantin Preda - Acolo Unde Moartea Nu Ajunge VOL I_TIPAR