Colecþie coordonatã de Simona Reghintovschi...542 Strategii psihoterapeutice 557 Epilog 559 Note [011_Irvin D Yalom - Psihoterapia existentiala CRISTI 608p..qxp 9/7/2010 1:13 PM

Colecþie coordonatã deSimona Reghintovschi

[011_Irvin D Yalom - Psihoterapia existentiala CRISTI 608p..qxp 9/7/2010 1:13 PM Page 1

IRVIN D. YALOM

Traducere din engleză deBogdan Boghiţoi

Psihoterapiaexistenþialã


Editori:SILVIU DRAGOMIRVASILE DEM. ZAMFIRESCU

Director editorial:MAGDALENA MÃRCULESCU

Coperta:FABER STUDIO (S. Olteanu, D. Dumbrãvician)

Redactor:VICTOR POPESCU

Director producþie:CRISTIAN CLAUDIU COBAN

Dtp:MARIAN CONSTANTIN

Corecturã:ELENA BIÞU, EUGENIA URSU

Titlul original: EXISTENTIAL PSYCHOTHERAPYAutor: Irvin D. Yalom

Copyright © 1980 by Yalom Family TrustFirst published in the United States by Basic Books, a member of The Perseus Books Group

Copyright © Editura Trei, 2010pentru prezenta ediþie

C.P. 27-0490, BucureºtiTel./Fax: +4 021 300 60 90e-mail: [email protected]

ISBN 978-973-707-400-3

Descrierea CIP a Bibliotecii Naþionale a RomânieiYALOM, IRVIN D.

Psihoterapia existenþialã / Irvin D. Yalom ; trad.: Bogdan Boghiþoi. - Bucureºti : Editura Trei, 2010

ISBN 978-973-707-400-3

I. Boghiþoi, Bogdan (trad.)

615.851


Psihoterapia existenþialã � Cuprins

Cuprins

9 Mulţumiri

11 Introducere14 Psihoterapia existenţială: o terapie dinamică20 Orientarea existenţială: stranie, dar ciudat de familiară23 Domeniul psihoterapiei existenţiale31 Psihoterapia existenţială și comunitatea academică

39 Moartea43 Viaţa, moartea și angoasa43 Interdependenţa viaţă-moarte56 Moarte și angoasă71 Neglijarea morţii în teoria și practica psihoterapeutică77 Freud: angoasă fără moarte95 Conceptul morţii la copii96 Caracterul pervaziv al îngrijorărilor copiilor legate de moarte98 Conceptul morţii: stadii ale dezvoltării127 Angoasa de moarte și dezvoltarea psihopatologiei131 Educaţia copiilor cu privire la moarte 135 Moartea și psihopatologia137 Angoasa de moarte: o paradigmă psihopatologică143 Statutul special156 Salvatorul suprem169 Către o perspectivă integrată asupra psihopatologiei177 Schizofrenia și frica de moarte182 O paradigmă existenţială a psihopatologiei: date empirice190 Moartea și psihoterapia190 Moartea ca situaţie-limită221 Moartea ca principală sursă de angoasă239 Probleme de psihoterapie


IRVIN D. YALOM

6 243 Satisfacţia vieţii și angoasa de moarte: un început pentru terapie247 Desensibilizarea la moarte

251 Libertatea257 Responsabilitatea257 Responsabilitatea în calitate de grijă existenţială262 Evitarea responsabilităţii: manifestări clinice271 Asumarea responsabilităţii și psihoterapia297 Conștientizarea responsabilităţii în stil american sau cum să îţi iei viaţa în mâini,

să te mobilizezi, să îţi urmărești interesul și să reușești306 Responsabilitate și psihoterapie: date empirice314 Limitele responsabilităţii319 Maladia fizică323 Responsabilitate și vinovăţie existenţială335 Voinţa343 Către o înţelegere clinică a voinţei: Rank, Farber și May351 Voinţa și activitatea clinică353 Dorinţa366 Decizie – Alegere401 Trecutul și viitorul în psihoterapie

407 Izolarea409 Izolarea existenţială411 Ce este izolarea existenţială?420 Izolare și relaţionare433 Izolarea existenţială și psihopatologia interpersonală433 Izolarea existenţială și psihoterapia455 Un ghid de înţelegere a relaţiilor interpersonale460 Confruntarea pacientului cu izolarea465 Izolarea și întâlnirea pacient–terapeut

483 Lipsa de sens485 Lipsa de sens488 Problema sensului489 Sensul vieţii516 Pierderea sensului: implicaţii clinice525 Cercetarea clinică532 Lipsa de sens și psihoterapia533 De ce avem nevoie de sens?542 Strategii psihoterapeutice557 Epilog559 Note


Pentru Marilyn, dintr-o mie de motive.


Psihoterapia existenþialã �Mulþumiri

Mulþumiri

În munca mea, am fost ajutat de multă lume, dar nu pot să le mulţumesctuturor: această carte a fost scrisă pe parcursul a mai mulţi ani, iar memoriamea nu mai reţine numele tuturor celor cărora le sunt îndatorat. Rollo Mayși Dagfinn Follesdal au fost profesori și îndrumători extrem de importanţi.Mulţi colegi au citit și au adus critici întregului manuscris sau unor părţi dinel: Jerome Frank, Julius Heuscher, Kent Bach, David Spiegel, Alex Comfort,James Bugental, Marguerite Lederberg, Michael Bratman, Mitchell Hall, Al-berta Siegel, Alvin Rosenfeld, Herbert Leiderman, Michael Norden și nume-roși medici psihiatri rezidenţi de la Stanford. Le sunt recunoscător tuturor.

Sunt îndatorat lui Gardner Lindzey și Centrului pentru Studii Avansateîn Știinţele Comportamentale pentru că în perioada 1977-1978, când am ac-tivat aici, mi-au oferit un cadru ideal pentru activităţile academice. Sunt pro-fund recunoscător Universităţii Stanford, care mi-a furnizat pe durata în-tregii cariere instrumentarul necesar vieţii academice: libertate intelectuală,susţinere materială și colegi de catedră de cel mai înalt nivel. Sunt, de ase-menea, recunoscător lui Thomas Gonda, conducătorul departamentului depsihiatrie, pentru că m-a ocrotit atunci când a venit vorba de corvezi admi-nistrative, și lui Marjorie Crosby, pentru susţinere financiară și încurajări.Phoebe Hoss mi-a oferit un ajutor editorial minunat. Este o carte lungă șifiecare cuvânt din fiecare versiune preliminară, de la primele însemnăripână la manuscrisul final, a fost dactilografiat de secretara mea, Bea Mit-chell, ale cărei răbdare, exuberanţă și asiduitate au scăzut doar arareori peparcursul a mulţi ani, cât am lucrat împreună. Marilyn, soţia mea, mi-a ofe-rit nu doar o susţinere nesfârșită, dar și sfaturi nepreţuite cu privire la con-ţinut și la editare, cum a făcut și în cazul tuturor cărţilor mele anterioare.


Psihoterapia existenþialã � Introducere

1

Introducere

Cândva, în urmă cu câţiva ani, m-am înscris împreună cu prietenii laniște cursuri de gătit oferite de o venerabilă bătrână de origine armeanăși de ajutorul său la fel de în vârstă. Deoarece ei nu vorbeau engleză, iarnoi nu vorbeam armeană, comunicarea nu a fost ușoară. Preda demon-strându-ne cum se face, iar noi o urmăream cum pregătește un șir minu-nat de mâncăruri de vinete sau miel și încercam să stabilim silitori canti-tăţile necesare reţetelor. Însă reţetele noastre erau imperfecte și, oricâtne-am fi străduit, nu puteam reproduce modul cum îi ieșeau mâncăruri-le. „Ce anume dă bucătăriei ei acea notă specială?“, mă întrebam. Răspun-sul mi-a scăpat până în ziua în care, extrem de zelos să urmăresc gesturi-le din bucătărie, am observat atent cum, cu multă demnitate și deliberândasupra a ce urma să facă, gătea un fel. I l-a înmânat ajutorului său, carel-a dus tăcut în bucătărie la cuptor și, din mers, a aruncat în compoziţiecâteva mâini de mirodenii asortate. Sunt convins că tocmai aceste adao-suri misterioase au făcut întreaga diferenţă.

Aceste cursuri de gătit îmi vin în minte frecvent când mă gândesc lapsihoterapie, mai ales când reflectez la ingredientele critice pentru o tera-pie de succes. Textele formale, articolele și conferinţele portretizează tera-pia ca fiind precisă și sistematică, cu etape grijuliu delimitate, intervenţiitehnice strategice, analize ale relaţiilor de obiect și ca posedând un pro-gram raţional de interpretări revelatoare. Totuși, cred cu tărie că, tocmaiatunci când nimeni nu bagă de seamă, terapeutul aruncă în joc „ingre-dientul esenţial“.

Însă ce reprezintă aceste „adaosuri“, aceste suplimente „neoficiale“? Elevieţuiesc în afara teoriei oficiale, despre ele nu se scrie și nici nu sunt te-


IRVIN D. YALOM

12 matizate distinct. Adesea, terapeuţii nici nu își dau seama de ele; și totușiorice terapeut știe că nu poate explica evoluţia pozitivă a multor pacienţi.Ingredientele critice sunt greu de descris și încă mai greu de definit. E oareposibilă definirea și învăţarea unor calităţi precum compasiunea, „dispo-nibilitatea“, grija, interesul pentru celălalt, faptul de a atinge pacientul laun nivel profund sau – cea mai subtilă – înţelepciunea?

Unul dintre primele cazuri documentate de psihoterapia modernă esteextrem de grăitor pentru modul în care terapeuţii omit selectiv aceste su-plimente.1 (Descrieri ulterioare ale curelor sunt mai puţin folositoare dinacest punct de vedere, deoarece psihiatria a devenit atât de doctrinară înceea ce privește modul în care trebuie realizată terapia, încât manevrele„neoficiale“ au fost trecute sub tăcere în relatările cazurilor.) În 1892, Sig-mund Freud a tratat-o cu succes pe domnișoara Elisabeth von R., o tână-ră care suferea de greutăţi în deplasare de natură psihogenă. Freud a pussuccesul terapeutic doar pe seama tehnicii abreacţiei, a eliminării refulă-rii unor dorinţe și gânduri nocive. Totuși, dacă studiem notiţele lui Freud,vom fi frapaţi de numărul mare de alte activităţi terapeutice. Spre exem-plu, a trimis-o pe Elisabeth să viziteze mormântul surorii sale și pe un tâ-năr pe care ea îl găsea atrăgător. A ajutat-o „îngrijindu-mă prietenește desituaţia ei actuală“2, interacţionând cu familia în numele pacientului: adiscutat cu mama ei și „a implorat-o“ să deschidă canale de comunicarecu pacienta pentru a-i oferi astfel o posibilitate de reducere a poverii psi-hologice. Auzind de la mamă că Elisabeth nu avea nicio perspectivă săse mărite cu fostul soţ al surorii sale decedate, i-a comunicat informaţiapacientei. A dat o mână de ajutor pentru ca familia să își rezolve proble-mele financiare. Cu alte ocazii, Freud i-a cerut lui Elisabeth să înfruntecu calm ideea că, pentru oricine, viitorul e inevitabil incert. A consolat-oîn mod repetat, asigurând-o că nu era responsabilă de anumite sentimen-te nedorite și a subliniat că vinovăţia și regretul deosebite pe care le re-simţea din cauza acestor sentimente reprezentau o dovadă puternică pen-tru caracterul ei moral deosebit. În fine, după terminarea terapiei, cânda auzit că Elisabeth va merge la un bal privat, Freud și-a procurat o invi-taţie astfel încât să o vadă „zburând în ritmul dansului sprinten“. Nu poţisă nu te întrebi ce anume a ajutat-o pe domnișoara von R. Ingredientelelui Freud, nu am nicio îndoială, au reprezentat intervenţii de efect; a leexclude din teorie înseamnă a cocheta cu eroarea.



13Mi-am propus ca, în această carte, să explic o anumită abordare a psiho-terapiei – o structură teoretică și seria de tehnici care decurg din ea – de na-tură să furnizeze cadrul pentru multe din ingredientele terapiei. Etichetaatașată acestei abordări – „psihoterapie existenţială“ – rezistă definirii fu-gare, deoarece fundamentele tendinţei existenţiale nu sunt empirice, ci pro-fund intuitive. Voi începe prin a oferi o definiţie formală pe care, pe parcur-sul cărţii, o voi clarifica: psihoterapia existenţială reprezintă o abordare dinamicăa terapiei care se concentrează pe grijile înrădăcinate în existenţa individului.

Opinia mea e că vasta majoritate a terapeuţilor cu experienţă, indife-rent de școala ideologică de care aparţin, folosesc multe din elementele pecare le voi expune în cele ce urmează. Marea majoritate a terapeuţilor re-alizează, de pildă, că înţelegerea propriei finitudini poate fi adesea catali-zatorul pentru o schimbare de perspectivă interioară, că relaţia este ceacare tămăduiește, că alegerea torturează pacienţii, că terapeutul trebuie săcatalizeze „voinţa“ de a acţiona a pacientului sau că majoritatea pacienţi-lor sunt chinuiţi de lipsa de sens din vieţile lor.

Însă orientarea existenţială înseamnă mai mult decât un accent subtilori o perspectivă implicită la care recurg terapeuţii fără să își dea seama.De-a lungul ultimilor ani, cu ocazia conferinţelor pe care le-am ţinut în faţapsihoterapeuţilor pe cele mai variate teme, am întrebat: „Care dintre voivă consideraţi ca aparţinând orientării existenţiale?“ O proporţie semnifi-cativă, în general peste 50 la sută, răspunde afirmativ. Însă acelorași le vinegreu să răspundă atunci când sunt întrebaţi: „În ce constă abordarea exis-tenţială?“ Limbajul folosit de terapeuţi pentru a-și descrie abordările, ori-care ar fi ele, nu a fost niciodată lăudat pentru distincţia și limpezimea sa;însă, dintre toate vocabularele terapeutice, niciunul nu rivalizează cu celexistenţial în materie de vag și confuzie. Terapeuţii asociază abordarea exis-tenţială cu un număr de termeni funciar impreciși și în aparenţă fără legă-tură între ei cum ar fi „autenticitate“, „întâlnire“, „responsabilitate“, „ale-gere“, „umanist“, „autoactualizare“, „centrare“, „sartrean“ și „heideggerian“;mulţi specialiști din domeniul sănătăţii mentale au considerat-o o orienta-re confuză, fără rigoare, iraţională și romantică, văzând în ea mai puţin o„abordare“ cât un prilej pentru improvizaţie, pentru ca terapeuţii încâlciţisă „își facă numărul“. Sper să demonstrez că astfel de concluzii sunt neîn-temeiate, iar abordarea existenţială e o paradigmă terapeutică valoroasă șieficace, la fel de raţională și coerentă ca oricare alta.


IRVIN D. YALOM

14 Psihoterapia existenþialã: o terapie dinamicãPsihoterapia existenţială este o formă de psihoterapie dinamică. „Dina-

mic“ este un termen frecvent folosit în domeniul sănătăţii mentale – deexemplu, în interiorul lui „psihodinamic“; iar dacă este să înţelegem unadintre trăsăturile esenţiale ale abordării existenţiale, va trebui să fim edifi-caţi cu privire la sensul terapiei dinamice. „Dinamic“ are un sens profan șiunul tehnic. În sensul profan, dinamic (provenind din grecescul dynasthi –„a avea tărie sau putere“) evocă mișcarea și energia (un fotbalist sau poli-tician „dinamic“, „dinam“, „dinamită“); însă nu același este sensul său teh-nic, deoarece care terapeut s-ar recunoaște ca fiind nedinamic, adică lent,indolent, stagnant, inert? Nu, conceptul are o folosire tehnică specifică carese raportează la conceptul de „forţă“. Contribuţia majoră a lui Freud la în-ţelegerea fiinţei omenești constă în modelul său dinamic al funcţionăriiminţii – un model care susţine că există forţe aflate în conflict în interiorulindividului și că gândirea, emoţiile și comportamentele, atât cele adapta-tive, cât și cele psihopatologice, sunt rezultatul acestor forţe în conflict. Înplus, fapt important, aceste forţe există pe varii paliere de conștientizare, unelefiind, de fapt, inconștiente.

Astfel, psihodinamica unui individ include varii forţe, motive și temeriinconștiente și conștiente care operează în interiorul său. Psihoterapiile di-namice sunt terapii bazate pe acest model dinamic al funcţionării minţii.

Până aici, toate bune. Terapia existenţială, după cum voi arăta, se înscrielimpede în categoria terapiilor dinamice. Însă ce se întâmplă dacă ne între-băm ce forţe (adică, ce temeri și motive) sunt în conflict? Care este conţinu-tul acestei lupte interne conștiente și inconștiente? E punctul în care terapiadinamică existenţială se desparte de restul terapiilor dinamice. Terapia exis-tenţială este bazată pe o perspectivă radical diferită asupra genului de for-ţe, motivelor și temerilor care interacţionează înlăuntrul individului.

Natura precisă a celor mai adânci conflicte interne nu este niciodată ușorde identificat. Clinicianul care lucrează cu pacientul suferind este arareoricapabil să examineze conflictele primare într-o formă nemodificată. Înschimb, pacientul adăpostește un extrem de complex set de griji: grijile pri-mare sunt adânc îngropate, înfășurate strat după strat de refulare, negare,deplasare și simbolizare. Cercetătorul în domeniul clinic trebuie să descur-ce iţele bine încurcate ale acestui tablou clinic. Pentru a identifica respecti-



15vele conflicte primare, va trebui să se recurgă la mai multe căi de acces –meditaţia profundă, visele, coșmarurile, străfulgerările experienţelor cru-ciale și intuiţiilor profunde, vorbirea psihotică sau studiul copiilor. Voi ex-plora la vremea lor aceste opţiuni, însă, pentru moment, pare suficientă oprezentare schematică. O scurtă trecere în revistă a trei viziuni contrastan-te asupra conflictului intrapsihic prototipic – freudiană, neofreudiană și exis-tenţială – va lămuri graţie contrastului perspectiva existenţială asupra psi-hodinamicii.

Psihodinamica freudianã

Potrivit lui Freud, copilul este guvernat de forţe instinctuale înnăscu-te și, ca frunza unei ferigi, se desface pe parcursul unui ciclu de dezvolta-re psihosexual. Avem de-a face cu conflicte ce se desfășoară pe mai mul-te fronturi: cel al instinctelor duale (instinctele eului contra celor libidinalesau, în a doua teorie, Eros contra Thanatos) ce se opun unele altora; al in-stinctelor care se lovesc de solicitările mediului și, mai târziu, de cerinţe-le mediului internalizat – Supraeul, copilului cerându-i-se să navighezeîntre presiunea internă în direcţia gratificaţiei imediate și principiul reali-tăţii, care cere amânarea gratificaţiei. Individul condus de instincte esteastfel în război cu lumea, care împiedică satisfacerea poftelor înnăscuteagresive și sexuale.

Psihodinamica neofreudianã (interpersonalã)

Neofreudienii – în special Harry Stack Sullivan, Karen Horney și ErichFromm – oferă o altă viziune asupra conflictelor fundamentale ale indivi-dului. Copilul, în loc să fie animat de instincte și preprogramat, este o fiin-ţă care, dincolo de calităţile înnăscute neutre precum temperamentul și ni-velul de creativitate, este în întregime modelat de mediul cultural șiinterpersonal. Nevoia de bază a copilului este cea de siguranţă – de accep-tare interpersonală și aprobare –, iar calitatea interacţiunii cu adulţii sem-nificativi în furnizarea de siguranţă îi determină structura caracterului. Deșinu e pus în mișcare de instincte, copilul are totuși o energie înnăscută, ocuriozitate și o inocenţă a corpului, un potenţial de dezvoltare și o dorin-ţă de posesie exclusivă a adulţilor iubiţi. Aceste atribute nu sunt întotdea-


IRVIN D. YALOM

16 una consonante cu cerinţele adulţilor semnificativi din preajmă, iar con-flictul central este între dezvoltarea naturală a înclinaţiilor și nevoia copi-lului de siguranţă și aprobare. Conflictul apare când un copil are destulghinion încât să posede părinţi într-atât de prinși în conflictele lor nevro-tice, încât să nu îi poată oferi atenţia cuvenită și nici încurajarea necesarăpentru dezvoltarea autonomă. O astfel de încleștare compromite întotdea-una dezvoltarea.

Psihodinamica existenþialã

Perspectiva existenţială subliniază o formă diferită de conflict funda-mental: nu e un conflict cu tendinţele instinctuale reprimate și nici unulcu adulţii semnificativi internalizaţi, ci un conflict care decurge din confrun-tarea individuală cu datul existenţei. Prin „datul existenţei“ înţeleg anumitegriji fundamentale, anumite proprietăţi intrinseci ce sunt parte, și încă unainevitabilă, a existenţei fiinţelor umane în lume.

Cum anume este descoperită natura acestui dat? Într-un anumit sens, sar-cina nu e una dificilă. Metoda constă într-o reflecţie personală profundă. Con-diţiile sunt simple: e nevoie de singurătate, tăcere, timp și eliberarea de dis-tracţiile cotidiene cu care fiecare dintre noi ne umplem lumea experienţială.Dacă am putea da deoparte sau „pune între paranteze“ lumea cotidiană, dacăam reflecta profund asupra propriei „situaţii“ în lume, asupra propriei exis-tenţe, asupra limitelor, asupra posibilităţilor, dacă am ajunge la temeiurile ul-time, ne-am confrunta invariabil cu datul existenţei, cu „structurile de pro-funzime“, pe care de acum încolo le voi numi „griji fundamentale“. Procesulde reflecţie este adesea catalizat de anumite experienţe cruciale. Aceste situa-ţii „la limită“ sau „extreme“, după cum sunt adesea numite, includ experien-ţe precum confruntarea cu propria moarte, anumite decizii ireversibile sauprăbușirea anumitor eșafodaje ce furnizau un sens vieţii noastre.

Această carte se va ocupa de patru „griji fundamentale“: moartea, libertatea,izolarea și lipsa sensului. Confruntarea individului cu fiecare din aceste com-ponente inevitabile ale vieţii constituie conţinutul conflictului dinamicexistenţial.

Moartea. Cea mai evidentă grijă fundamentală, cea mai ușor de sesizat,este moartea. Acum existăm, însă, într-o zi, vom înceta să mai fim. Moar-tea va veni, și nu e nicio scăpare. Este un adevăr teribil căruia îi răspun-



17dem înfricoșaţi. În cuvintele lui Spinoza, „fiecare lucru încearcă să perse-vereze în fiinţarea sa“3; iar nucleul conflictului existenţial constă în ten-siunea dintre sesizarea inevitabilităţii morţii și dorinţa de a continua săexiști.

Libertatea. O altă grijă fundamentală, dar mult mai puţin accesibilă, estelibertatea. De obicei, ne gândim la libertate ca la un concept în mod uni-voc pozitiv. Căci n-a luptat oare omul de-a lungul întregii istorii pentrulibertatea sa? Totuși, libertatea privită din punctul de vedere al temeiuri-lor ultime e acompaniată de spaimă. În sensul său existenţial, „libertatea“se referă la absenţa unei structuri externe. Contrar a ce ne lasă să credemexperienţa cotidiană, fiinţa umană nu intră (și nici nu părăsește) într-ununivers cu o structură internă definită. Mai degrabă, individul este în în-tregime responsabil, în calitate de autor, pentru propria lume, pentru cumîși orânduiește viaţa, pentru propriile alegeri și acţiuni. Astfel înţeleasă,„libertatea“ posedă o implicaţie teribilă: înseamnă că sub noi nu se găseș-te niciun temei, ci ne rezemăm pe nimic, pe abis, pe vid. De aceea, con-fruntarea între lipsa de temei și dorinţa noastră de temei și structură va fio dinamică pivotală.

Izolarea existenţială. Cea de-a treia grijă fundamentală este izolarea – nuizolarea interpersonală cu al său companion, solitudinea, și nici intraperso-nală (izolarea de unele părţi din sine), ci o singurătate fundamentală – oizolare atât faţă de creaturi, cât și faţă de lume – subiacentă celorlaltor for-me de izolare. Indiferent de cât ne apropiem de ceilalţi, întotdeauna vaexista o prăpastie de netrecut: fiecare intră în existenţă singur și o pără-sește singur. Conflictul existenţial provine deci din tensiunea dintre con-știentizarea singurătăţii absolute și dorinţa de contact, protecţie, dorinţade a fi parte a unui întreg mai vast.

Lipsa de sens. O a patra grijă fundamentală sau dat al existenţei este lip-sa de sens. Dacă va trebui să murim, să ne construim propria lume, dacăfiecare este până la urmă singur într-un univers indiferent, atunci ce sensmai are viaţa? De ce trăim? Cum trebuie să trăim? Dacă nu există niciunproiect prestabilit, atunci trebuie să ne construim fiecare propriile sensuriîn viaţă. Și totuși, poate un sens creat de cineva să fie suficient de solid în-cât să-i conducă în spate întreaga viaţă? Conflictul dinamic existenţial pro-vine din dilema unei creaturi ce caută sensul, dar care este aruncată în-tr-un univers lipsit de sens.


IRVIN D. YALOM

18 Psihodinamica existenþialã: caracteristici generale

„Psihodinamica existenţială“ se referă așadar la aceste patru daturi, grijifundamentale, precum și la temerile și motivele conștiente și inconștiente ge-nerate de fiecare. Perspectiva dinamică existenţială păstrează structura dina-mică fundamentală descrisă de Freud, însă îi modifică în mod radical conţi-nutul. Vechea formulă:

PULSIUNE → ANGOASĂ → MECANISME DE APĂRARE*este înlocuită deCONȘTIINŢA GRIJII FUNDAMENTALE → ANGOASĂ → MECA-

NISM DE APĂRARE**Ambele formule presupun că angoasa e cea care alimentează psiho-

patologia: că procesele psihologice – unele conștiente, iar altele incon-știente – se constituie pentru a gestiona angoasa; că aceste procese psi-hologice (mecanisme de apărare) generează psihopatologia; și că, deșifurnizează siguranţă, în general, pun piedici creșterii și experienţei. Odiferenţă importantă între cele două abordări dinamice este că Freudpune la începutul funcţionării mecanismului său „pulsiunea“, în vremece constructul existenţial pleacă de la percepţia individului și de la tea-mă. După cum o știa și Otto Rank6, terapeutul are mult mai mult spaţiude manevră dacă vede individul înainte de toate ca pe o fiinţă care seteme și suferă decât ca pe una animată de instincte.

Aceste patru griji fundamentale – moartea, libertatea, izolarea și lipsade sens – constituie psihodinamica existenţială. Ele joacă un rol extraor-dinar de important la orice nivel al organizării psihice a individului și auo semnificaţie enormă în domeniul clinic. Tot ele furnizează un principiude organizare; fiecare din cele patru secţiuni ale cărţii se vor concentra,

* Angoasa este consideratã aici cu sensul de semnal de pericol, care se manifestã într-o formã deplasatã,sublimatã sau simbolicã. Cu alte cuvinte, dacã pulsiunile instinctuale nu sunt înfrânte, organismul estepus în pericol, pentru cã eul va fi coplseºit, iar pedeapsa (abandonul - castrarea) va fi inevitabilã. Înacelaºi timp, mecanismele de apãrare restricþioneazã gratificarea imediatã a pulsiunii directe, darpermit exprimarea ei indirectã.

** Aici, angoasa izvorãºte din frica de moarte, lipsa de temei, izolare ºi lipsa de sens, iar mecanismele de apãraresunt de douã tipuri: (1) mecanismele convenþionale de apãrare, care au fost descrise în amãnunt de Freud, AnnaFreud4 ºi Sullivan5, cele care apãrã individul de angoasã în general, indiferent de sursa acesteia; ºi (2) mecanis-mele specifice de apãrare, pe care le vom discuta imediat, care se nasc cu funcþia precisã de a gestiona fiecare dintemerile existenþiale în parte.



19rând pe rând, asupra câte unei dintre preocupările ultime, explorându-iimplicaţiile filosofice, psihopatologice și terapeutice.

Psihodinamica existenþialã: chestiunea profunzimii

O altă diferenţă importantă între dinamica existenţială și dinamicilefreudiene și neofreudiene provine din modul în care e definită „profun-zimea“. Pentru Freud, explorarea însemna întotdeauna excavare. Avândcumpănirea și răbdarea unui arheolog, el a degajat straturile multiple alepsihicului până a atins nivelul de bază, un nivel al unor conflicte funda-mentale ce sunt reziduul psihologic al întâmplărilor din zorii vieţii indivi-dului. Conflictul cel mai profund este conflictul cel mai vechi. Psihodina-mica lui Freud pornește de la procesele de dezvoltare, iar ceea ce e„fundamental“ sau „primar“ va trebui înţeles cronologic : este același lu-cru cu „primul“. De aceea, spre exemplu, sursele „fundamentale“ ale an-goasei vor fi considerate primele calamităţi psihosexuale: separaţia și cas-trarea.

Dinamica existenţială nu este dependentă de un anumit model al dez-voltării. Nu există niciun temei convingător pentru a presupune că „fun-damentalul“ (adică importantul, ceea ce este de bază) și „primul“ (adi-că lucrul care este cronologic primul) sunt concepte identice. A exploraîn adâncime din perspectivă existenţială nu înseamnă a explora trecu-tul; înseamnă mai degrabă a lăsa deoparte grijile cotidiene și a te gândiîn profunzime la situaţia existenţială. Aceasta înseamnă a gândi în afa-ra timpului, a gândi raportul pe care picioarele le au cu pământul, celîntre conștiinţă și spaţiul din jur; înseamnă a te gândi nu cum a ajuns săfie cineva ceea ce este, ci că este. Trecutul sau, mai precis, amintirile de-spre el sunt importante în măsura în care fac parte din existenţa actua-lă și contribuie la modul în care omul înfruntă grijile fundamentale; însănu e, după cum voi discuta mai jos, cel mai fructuos domeniu pentru ex-plorarea terapeutică. Viitorul-devenind-prezent este principalul timp alterapiei existenţiale.

Această distincţie nu înseamnă că factorii existenţiali nu pot fi cerce-taţi din punctul de vedere al psihologiei dezvoltării (iar capitolul 3 explo-rează în profunzime concepţia despre moarte a copilului); însă înseamnăcă problemele dezvoltării sunt irelevante atunci când cineva întreabă:


IRVIN D. YALOM

20 „Care sunt acum, la cele mai adânci niveluri ale fiinţei mele, cele mai im-portante surse ale angoasei?“ Cele mai timpurii experienţe ale individu-lui, deși, neîndoielnic, importante pentru viaţă, nu oferă răspunsul laaceastă întrebare capitală. De fapt, reziduul primelor momente ale vieţiicreează o barieră biologică de natură să oculteze răspunsul. Răspunsul laîntrebare este unul transpersonal. Este un răspuns care trece dincolo deistoria unei vieţi personale. Este un răspuns care se potrivește oricărei per-soane: el aparţine „situaţiei“ în care se găsește fiinţa umană în lume.

Această distincţie între modelele dezvoltării dinamic, analitic și cel ime-diat, anistoric, existenţial are mai mult decât un interes teoretic: după cumvoi arăta în capitolele ce vor urma, ea are consecinţe profunde asupra teh-nicii și terapeutului.

Orientarea existenþialã: stranie, dar ciudat de familiarã

O bună parte din materialul meu cu privire la grijile fundamentaleva părea straniu clinicianului dar, de o manieră ciudată, familiar. Ma-terialul va părea straniu pentru că abordarea existenţială intersectează,de o manieră nouă, categorii și tipuri de observaţii clinice comune. Maimult, mare parte din vocabular este diferită. Chiar dacă voi evita jargo-nul filosofului profesionist și voi folosi termeni de simţ comun pentrua descrie conceptele existenţiale, clinicianul îmi va găsi limbajul străindin punctul de vedere al psihologiei. În ce lexicon psihoterapeutic semai găsesc termeni precum „alegere“, „responsabilitate“, „libertate“,„izolare existenţială“, „mortalitate“, „scop în viaţă“, „voinţă“? Compu-terele bibliotecii medicale au chicotit atunci când le-am cerut să cautebibliografie cu aceste subiecte.

Și totuși, clinicianul va găsi în ele multe aspecte familiare. Cred că unclinician cu experienţă operează adesea de o manieră implicită într-un ca-dru existenţial: „în fibra sa“ el își dă seama de grijile pacientului și reac-ţionează pe măsură. Tocmai la această reacţie mă refeream adineauri cândvorbeam de acele „ingrediente“ cruciale. O sarcină importantă a cărţii vafi de a reorienta terapeutul astfel încât să ia în seamă aceste griji vitale șitranzacţiile care au loc în marginea terapiei formale, pentru a le așeza aco-lo unde le e locul – în centrul arenei terapeutice.



21Un alt element familiar este dat de faptul că grijile existenţiale impor-tante au fost recunoscute și discutate de când oamenii au început să scrie,iar primatul lor a fost recunoscut de un șir neîntrerupt de filosofi, teologiși poeţi. Acest fapt ne poate contraria sentimentul de mândrie că suntemmoderni, cel al unui progres infinit; însă din alt punct de vedere, ne vomsimţi mai siguri pe un drum bătătorit, ce vine din negura timpurilor șieste jalonat de cei mai înţelepţi oameni.

Aceste surse existenţiale de teamă sunt familiare și pentru că sunt ex-perienţe ale terapeutului, care e și el un om ca oricare altul; ele nu suntîn niciun fel provincia exclusivă a individului cu tulburări mentale. Voisublinia în mod repetat că ele fac parte din condiţia umană. Ne putemtotuși întreba atunci cum poate o teorie psihopatologică* să fie construi-tă pornind de la factori experimentaţi de toţi indivizii? Desigur, răspun-sul e că fiecare experimentează stresul condiţiei umane de o manieră ex-trem de personală. Din acest punct de vedere, modelul existenţial nudiferă semnificativ de orice altă teorie importantă cu care se află în com-petiţie. Orice individ trece prin anumite faze de dezvoltare, fiecare cuangoasa care îi e caracteristică. Oricine trece prin conflictul oedipian,prin apariţia neliniștitoare a sentimentelor agresive și sexuale, prin an-goasa de castrare (cel puţin în cazul sexului masculin), prin durerea in-dividuării și separaţiei și prin multe alte schimbări adânci survenite caurmare a dezvoltării. Singurul model psihopatologic care nu e bazat pefactori universali din domeniul experienţei este cel fundamentat pe tra-uma acută. Totuși, nevrozele traumatice sunt rare. Imensa majoritate apacienţilor suferă de stres, care în varii grade e de regăsit în experienţaoricui.

Doar universalitatea suferinţei umane poate de fapt explica observaţiacomună că statutul de pacient este ubicuu. André Malraux, ca să citez oastfel de observaţie, a întrebat odată un paroh care era confesor de cinci-zeci de ani ce a învăţat despre om. Preotul a replicat: „În primul rând, oa-menii sunt mult mai nefericiţi decât credem… Iar faptul fundamental e cănu există adulţi“.7 Adesea, doar circumstanţele exterioare fac dintr-o anu-mită persoană un pacient: de pildă, resursele financiare, disponibilitatea

* În aceastã discuþie, ca pretutindeni în acest text, mã voi referi la tulburãrile de origine psihologicã, ºinu la psihozele grave, cauzate de factori biochimici.


/ColorImageDict > /JPEG2000ColorACSImageDict > /JPEG2000ColorImageDict > /AntiAliasGrayImages false /CropGrayImages true /GrayImageMinResolution 150 /GrayImageMinResolutionPolicy /OK /DownsampleGrayImages false /GrayImageDownsampleType /Bicubic /GrayImageResolution 300 /GrayImageDepth -1 /GrayImageMinDownsampleDepth 2 /GrayImageDownsampleThreshold 1.50000 /EncodeGrayImages false /GrayImageFilter /DCTEncode /AutoFilterGrayImages true /GrayImageAutoFilterStrategy /JPEG /GrayACSImageDict > /GrayImageDict > /JPEG2000GrayACSImageDict > /JPEG2000GrayImageDict > /AntiAliasMonoImages false /CropMonoImages true /MonoImageMinResolution 1200 /MonoImageMinResolutionPolicy /OK /DownsampleMonoImages false /MonoImageDownsampleType /Bicubic /MonoImageResolution 1200 /MonoImageDepth -1 /MonoImageDownsampleThreshold 1.50000 /EncodeMonoImages false /MonoImageFilter /CCITTFaxEncode /MonoImageDict > /AllowPSXObjects true /CheckCompliance [ /None ] /PDFX1aCheck false /PDFX3Check false /PDFXCompliantPDFOnly false /PDFXNoTrimBoxError true /PDFXTrimBoxToMediaBoxOffset [ 0.00000 0.00000 0.00000 0.00000 ] /PDFXSetBleedBoxToMediaBox true /PDFXBleedBoxToTrimBoxOffset [ 0.00000 0.00000 0.00000 0.00000 ] /PDFXOutputIntentProfile (None) /PDFXOutputConditionIdentifier () /PDFXOutputCondition () /PDFXRegistryName (http://www.color.org) /PDFXTrapped /Unknown

/CreateJDFFile false /Description >>> setdistillerparams> setpagedevice

Documents

Colecþie coordonatã de Simona Reghintovschi...542 Strategii psihoterapeutice 557 Epilog 559 Note [011_Irvin D Yalom - Psihoterapia existentiala CRISTI 608p..qxp 9/7/2010 1:13 PM