Universitatea ”Petre Andrei” din IașiFacultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei

REFERAT

Disciplina: Introducere în psihoterapie

Titlul: Studiu de caz şi analiza unei metode psihoterapeutice (Rolul terapiei cognitiv-comportamentale în ameliorarea anxietăţii la toxicomani)

Titular de disciplină: Lect.univ.dr. Monica Mihăilă

Autor: Gabor Gabriel Anul de studiu: III E-mail: gabrielgabor1@yahoo.com

Iași, ianuarie 2013

0

Cuprins:

I. Introducere ................................................................................................. 2

II. Orientări în psihoterapie............................................................................. 3

III. Forme şi intervenţii .................................................................................. 4

IV. Psihoterapia cognitiv-comportamentală .................................................... 6

V. Studiu de caz: Rolul terapiei cognitiv-comportamentale în ameliorarea anxietăţii la toxicomani ............................................................................. 9

1. Obiective ..................................................................................... 92. Ipoteze ......................................................................................... 93. Subiecţii participanţi la cercetare ................................................ 94. Metode şi tehnici utilizate ........................................................... 95. Studiu de caz ............................................................................. 106. Interpretarea datelor .................................................................. 367. Concluzii ................................................................................... 37

Bibliografie ........................................................................................................ 38

1

I. Introducere

Psihoterapia este un domeniu interdisciplinar, situat la granița dintre medicină și psihologie. Este o modalitate de tratament cuprinzător, deliberat și planificat, prin mijloace și metodologii științifice, având un cadru clinic și teoretic, centrată pe reducerea sau eliminarea unor simptome, tulburări mintale sau stări de suferință psihosociale și/sau psihosomatice și comportamente disfuncționale. (definiția dată psihoterapiei de către FRP- Federația Română de Psihoterapie). Respectiv psihoterapia este o relație interpersonală intenționată utilizată de un psihoterapeut cu formare de specialitate cu scopul de a ajuta un client sau pacient privitor la problemele sale de viață.

Cuvântul psihoterapie provine din greaca veche- psychē, însemnând spirit, suflet sau răsuflare și therapeia sau therapeuein, a vindeca sau a îngriji. Cuvântul psihoterapie a fost utilizat pentru prima oară în jurul anului 1890. Psihoterapia era definită în acea epocă ca ameliorare a distresului sau dizabilității unei persoane de către o alta prin folosirea unei abordări bazate pe o teorie sau o paradigmă anume.

În psihoterapie se utilizează o gamă largă de tehnici, dar indiferent de tehnicile utilizate, se consideră (Dafinoiu,I, 2000) că cel mai important element în psihoterapie la ora actuală este relația terapeutică - factor comun în toate orientările terapeutice.În lume, psihoterapia este practicată de psihologi, medici, psihiatri, asistenți sociali, teologi, consilieri sau absolvenți de alte studii superioare și care au formare în psihoterapie. În România, psihoterapeuții sunt psihologi, medici, psihopedagogi și asistenți sociali cu formare într-o anumită școală sau metodă de psihoterapie.

Cei mai mulți autori (Dafinoiu, I, 2000) consideră că psihoterapia ar putea fi mai bine definită folosind termenul psihoterapii, datorită multiplelor orientări teoretice existente la ora actuală în lume. Tocmai din acest motiv în prezent se încearca integrarea în psihoterapie, pornind de la ceea ce se numește factorii comuni. Termenul de "psihoterapii" este utilizat deoarece fiecare tehnică în parte se revendică teoretic de la una din numeroasele școli și orientări din psihologie. Cele mai cunoscute orientări (European Psychotherapy Association- EAP)sunt:

psihanaliza (la rândul ei de mai multe orientări- freudiană, jungiană, etc), psihoterapia adleriană (care-și are inspirația în scrierile teoretice ale medicului Alfred

Adler), psihoterapia non-directivă sau centrată pe persoană/client (Carl Rogers), terapia comportamentala (Skinner), terapiile cognitiv/comportamentale (Aaron T. Beck, Albert Ellis), hipnoterapia (Milton H. Erickson), psihodrama (Jacob Levi Moreno, psihoterapeut de origine română), programarea neurolingvistică sau NLP (Richard Bandler, John Grinder), psihoterapia transpersonală (Stanislav Grof), psihoterapia expresivă (incluzând art-terapia, terapia prin dans și mișcare, drama

terapia, meloterapia), psihoterapia narativă (Michael White, David Epston),

2

psihoterapia dafinoica (John Dafinoiu, Glaciel si Celalalt) psihoterapia gestalt (Frederick și Laura Perls).

De la jumătatea secolului al XX-lea și până în prezent, diversitatea orientărilor în psihoterapie a crescut foarte mult. Oricum, fiecare tehnică în parte vizează dezvoltarea armonioasă a persoanei și își propune să contribuie la ușurarea suferinței psihice. Psihoterapia este un domeniu interdisciplinar și este situată la granița dintre practică și teorie, în prezent preferându-se de cele mai multe ori conceptul de ”cercetător practician” cu referire la psihoterapeut.

Ca metodă de tratament, psihoterapia este o intervenție psihologică asupra persoanei realizată prin mijloace și metodologii specifice ce țin de un cadru clinic și teoretic și care urmărește diminuarea sau înlăturarea unor simptome sau comportamente maladaptative și reechilibrarea prin modificarea cauzelor acestor simpome/tulburări și/sau uneori prin restructurarea personalității.În psihoterapie, se utilizează o gamă variată de tehnici: discuții (care respectă o anumită tehnică), hipnoză, sugestie, restructurare cognitivă, etc.

II. Orientări în psihoterapie

Psihanaliza a fost prima formă de psihoterapie cunoscută. Psihanaliza se distinge prin faptul că încurajează verbalizarea gândurilor pacienților, incluzând asociațiile libere, fanteziile și visele din care analistul interpretează natura conflictelor inconștiente care produc simptomele pacienților.

Psihoterapia cognitiv-comportamentală caută prin diverse metode să identifice și să modifice cognițiile maladaptative, credințele și comportamentele cu scopul de a influența emoțiile negative distructive și comportamentele disfuncționale problematice.

Psihoterapia psihodinamică se centrează pe relevarea conținutului inconștient al psihismului clientului cu scopul de ameliorare a tensiunii psihice. Deși rădăcinile sale se află în psihanaliză, psihoterapia psihodinamică tinde să fie de mai scurtă durată și este mai puțin intensivă comparativ cu psihanaliza tradițională.

Psihoterapia existențială se bazează pe credința existențială că ființele umane sunt singure în lume. Această izolare conduce la sentimentul lipsei de sens care poate fi depășit numai prin crearea valorilor și înțelesurilor proprii.

Psihoterapia umanistă a apărut ca reacție la behaviorism și psihanaliză și este ca urmare cunoscută sub numele de A Treia Forță în dezvoltarea psihologiei. Psihoterapia umanistă se ocupă de contextul uman al dezvoltării individului subliniind înțelesul subiectiv, respingând determinismul și preocupându-se de creșterea pozitivă mai degrabă decât de patologie. Scopul acestei psihoterapii este de a crea un mediu relațional în care persoana să poată prospera.

Psihoterapia” de scurtă durată” este un termen generic pentru o varietate de abordări în psihoterapie. Diferă de alte școli de terapie prin faptul că subliniază centrarea pe o anumită problemă și intervenția directă. Este bazată pe soluții și nu orientată pe problemă. Scopul nu este atât de a vedea cum a apărut problema ci ce anume împiedică schimbarea.

Psihoterapia sistemică se adresează oamenilor în relație, respectiv are de-a face cu interacțiunile de grup. Include terapia familială și consilierea maritală.

3

Psihoterapia transpersonală se adresează clientului în contextul unei înțelegeri spirituale a conștienței.La ora actuală în lume există sute de orientări în psihoterapie.

III. Forme și intervenții

Cele mai multe forme de psihoterapie folosesc conversația ca mod de abordare a clientului/pacientului, dar există și forme de psihoterapie care utilizează alte modalități de comunicare cum sunt cuvântul scris, lucrările de artă, teatrul, poveștile, jocul (mai ales în psihoterapia copilului), desenul, dansul și mișcarea, sculptura, filmele.

În timp ce unele intervenții psihoterapeutice tratează clientul/ pacientul folosind modelul medical, multe abordări terapeutice nu aderă la modelul bazat pe simptom de tipul ”boală/ vindecare”. Modelul medical este însă folosit de cele mai multe ori în cercetarea în psihoterapie, cuprinzând atât analiza cantitativă cât și analiza calitativă.

Disputele existente între diferitele orientări psihoterapeutice se referă în primul rând la importanța modificării comportamentale (terapia cognitiv-comportamentală) versus importanța insight-ului (psihoterapiile de orientare psihodinamică). Cercetările recente arată însă că o combinație a celor două este cea mai eficace în tratament și că aderarea terapeuților la una sau alta din cele două orientări depinde în mare măsură de modul în care psihoterapeutul însuși se descurcă cu anxietatea. Terapeuții care preferă aplicarea intervențiilor de tip comportamental sunt cei care își reprimă sau neagă sentimentele, in timp ce terapeuții care preferă aplicarea intervențiilor orientate spre insight au tendința de intelectualizare. Acesta este motivul pentru care psihoterapia integrativă recomandă calea de mijloc în intervențiile terapeutice.

Psihoterapia poate fi individuală (obiectul intervenției este individul), în grup (obiectul intervenției este individul inserat într-un grup terapeutic) sau de grup (obiectul intervenției este grupul, spre exemplu, cuplu, familie etc.). Pentru simplificarea limbajului, sintagma „de grup” se utilizează adesea și cu referire la psihoterapia „în grup”.

Este evident faptul că intervenția psihologică este ghidată de mecanismele presupuse a fi implicate în stările de sănătate și de boală. Așadar, în funcție de aceste mecanisme, dar mai ales legat de ambiția a numeroși psihologi/psihiatri de a deveni îmtemeietori de școalǎ, avem mai multe orientări (paradigme) psihoterapeutice.

Aceste orientǎri, după felul abordǎrii, se clasificǎ:a) Activ-Directive:

1. tehnici de relaxare;2. sugestia și hipnoza;3. abordarea cognitiv-comportamentală;4. abordarea umanist-existențial-experiențială;5. psihoterapia adleriană.

În cadrul acestor orientări există diverse școli, fiecare cu particularități teoretico-procedurale specifice. Se estimează (Bergin și Garfield, 1994) că există aproximativ 200 de școli de psihoterapie și peste 600 de tehnici de intervenție.

b) Holistice, orientate către:

4

- subiect ca entitate complexă și irepetabilă, trăitoare într-un univers infinit, dar într-un ambient microsocial cu o specificitate unică;- dezvǎluirea conflictelor intrapsihice și reducera lor în scopul obținerii unei mai bune adaptări și - în acest fel - a stării de echilibru psihic.În această categorie se încadrează:

1. abordările dinamice (freudiană, junghiană);2. abordarea non-directivǎ - Carl Rogers;3. abordarea abreactivă, care dezvoltă tehnici verbale de stimulare a dezvăluirii de sine în

vederea depǎșirii blocajelor ce stau la baza dezorganizărilor psihice generate de sentimente și atitudini negative de vinovăție, frustrare, ură, revoltă etc. - aceastǎ metodǎ reprezintă o perfecționare, pe baza unui paradigme teoretice mai avansate, a abordării rogersiene.

Pentru unele școli psihoterapeutice se pot evidenția câteva etape comune în procesul terapeutic, care se presupune că ar avea o contribuție la promovarea sănătății mintale și la diminuarea/înlăturarea manifestărilor clinice:

contactul cu pacientul și stabilirea, de comun acord, a termenilor relației de sprijin psihologic;

evaluarea clinică și psihodiagnosticul; conceptualizarea clinică; aplicarea tehnicilor de intervenție psihoterapeutică (inclusiv următirea evoluției

pacientului și rezultatele demersului terapeutic) ; sevrajul - sprijinirea pacientului pentru a avea o viață independentă, pentru a se

desprinde de terapeut, pentru a ieși, netraumatic și conservându-și noul echilibru, din relația psihoterapeutică.

În unele abordări non-directive și abreactive, atât "evaluarea clinică" (în forma evaluării psihiatrice/psihologice de tip categorial-DSM) cât și "conceptualizarea clinică" (asociată diagnosticului categorial DSM) nu numai că nu sunt necesare, ci sunt chiar contraproductive deoarece duc la "etichetări" generatoare de prejudecăți conceptuale de natură să îngreuneze sau chiar să compromită procesul terapeutic.

De aceea Carl Roges a evitat "diagnosticele clinice", considerându-le procustiene, și chiar termenul de psihoterapie - pentru el, între "psiholog" și "client" se naște o relație de ajutor psihologic în care o persoană, aflată în stare de echilibru psihic mai bun, ajută, printr-o atitudine de acceptare cvasi-necondiționată, o altă persoană, aflată în dificultate, să atingă parametrii psihici necesari unei bune adaptări; chiar și în aceste condiții însă "evaluarea non-categorială" (care este starea inițială; ce probleme sunt?) și "conceptualizarea non-categorială" (cum s-au dezvoltat aceste probleme) sunt componente importante ale demersului terapeutic.

5

IV. Psihoterapia cognitiv-comportamentală

Terapia cognitiv-comportamentalǎ reprezintǎ un ansamblu de tehnici bazate pe teoriile învǎţǎrii şi pe descoperirile psihopatologiei cognitive. Ea este “o terapie de scurtǎ duratǎ, focalizatǎ pe rezolvarea problemelor, cu rezultate evidente, centrate pe ameliorarea sau vindecarea unor simptome neuropsihice sau psihosomatice” (Holdevici, I., 2005, p. 10). În acest domeniu existǎ mai multe orientǎri şi cadre teoretice care împǎrtǎşesc câteva afirmaţii esenţiale ce justificǎ gruparea lor sub aceeaşi denumire. În concepţia cognitv-comportamentaliştilor toate comportamentele, adaptative sau neadaptative sunt rezultatul unor scheme implicite care sunt mai mult sau mai puţin conştiente şi înglobeazǎ structuri cognitive şi sisteme de prelucrare a informaţiilor. Termenul de cogniţie se referǎ la idei, semnificaţii, credinţe, gânduri, inferenţe, expectaţii, afirmaţii, atribuiri, acestea mediind comportamentul şi manifestǎrile emoţionale în mod direct şi reprezentând obiectivul major al schimbǎrii terapeutice. Terapia cognitiv-comportamentalǎ a apǎrut în urma fuziunii dintre conceptele cognitiviştilor şi experimentele riguroase şi exerciţiile în plan comportamental.

Terapia comportamentalǎ sau behavioristǎ a apǎrut la mijlocul secolului trecut datoritǎ contribuţiilor teoretice majore aduse de Skinner (1953), Wolpe (1958) şi Eysenck (1962) care au dezvoltat strategii terapeutice ce au valorificat rezultatele cercetǎtorilor (I. Pavlov, J. B. Watson, E. L. Thorndike, E. C. Tolman, C. L. Hull, J. Dollard, N. E. Miller) privind condiţionarea şi învǎţarea. Behavioriştii considerǎ cǎ, la naştere, fiinţa umanǎ este un fel de “tabula rasa”, iar “istoria” scrisǎ pe aceasta este determinatǎ îndeosebi de condiţiile de mediu, deci personalitatate este vǎzutǎ în primul rând ca funcţie a stimulilor din mediul extern, a interacţiunilor şi rolurilor sociale. Fiinţele umane sunt vǎzute ca produse ale proceselor de condiţionare în care s-au angajat. Paradigma stimul-rǎspuns este structura fundamentalǎ a oricǎrui proces de învǎţare. Oamenii reacţioneazǎ într-o manierǎ predictibilǎ la un anumit stimul în funcţie de ceea ce au învǎţat în trecut. Astfel, comportamentele nevrotice (cuvinte, acţiuni, stǎri emoţionale neadaptative şi indezirabile) de care persoana doreşte sǎ scape sunt învǎţate. Rǎspunsurile comportamentale neadcevate au fost învǎţate, în primul rând, pentru cǎ întrecut i-au permis persoanei sǎ evite experienţe dureroase. Ele au devenit simptome de care pacientul încearcǎ sǎ se debareseze deoarece în prezent acestea au tendinţa de a-i invada aproape toatǎ existenţa. Eliminarea acestor rǎspunsuri comportamentale indezirabile devine obiectivul principal al psihoterapiei. Terapeuţii comportamentişti definesc psihoterapia ca proces de eliminare a simptomelor şi învǎţare a unor rǎspunsuri comportamentale mai adaptative. L. J. Reyna spune cǎ “psihoterapia poate fi consideratǎ ca un set de proceduri destinate sǎ elimine o varietate de rǎspunsuri cu efecte emoţionale negative, precum şi comportamente indezirabile şi nefolositoare şi sǎ creeze comportamente mai eficiente pentru controlul şi adaptarea la anumite sarcini cotidiene, persoane şi situaţii” (Reyna, 1964, p. 169).Terapia comportamentalǎ este un proces de reeducare-reînvǎţare: comportamentul adaptativ este întǎrit, în timp ce comportamentul neadaptativ este eliminat. Tot mai mulţi cercetǎtori în domeniul terapiei comportamentale au încercat sǎ depǎşeascǎ noţiunile “mecaniciste” deoarece considerau cǎ tratamentele comportamentale nu mai pot fi

6

conceptualizate doar în termenii teoriei învǎţǎrii. Astfel, ei au adoptat un demers eclectic care a favorizat adǎugarea la tehnicile comportamentale existente a unor componente cognitive.

Terapia cognitivǎ în opinia lui A. Beck este o sintezǎ a unor aspecte ale psihanalizei şi terapiei comportamentale. Influenţa psihanalizei se exprimǎ prin accentul pus pe identificarea temelor importante şi latente ale gândirii pacientului (scheme cognitive), precum şi prin evidenţierea interrelaţiilor subtile dintre gândire, sentiment şi comportament. Influenţa terapiei comportamentale se regǎ seşte în structurarea sistematicǎ a interviului terapeutic, în definirea scopurilor şi a proceselor care permit atingerea acestora, în operaţionalizarea tehnicilor terapeutice şi a evaluǎrilor. Într-o lucrare recentǎ, Beck rezumǎ terapia cognitivǎ astfel: “Terapia cognitivǎ se bazeazǎ pe o teorie a personalitǎtii care afirmǎ cǎ felul în care cineva gândeşte determinǎ în mare mǎsurǎ felul în care simte şi se comportǎ. Terapia este un proces colaborativ, între terapeut şi pacient, de cercetare empiricǎ, testare a realitǎţii şi rezolvare de probleme. Interpretǎrile şi concluziile neadaptative ale pacientului sunt considerate ipoteze testabile. Pentru examinarea unor interpretǎri alternative şi generarea unor argumente contrare ce stimuleazǎ credinţe mai adaptative şi conduc la schimbare terapeuticǎ sunt utilizate experimente comportamentale şi proceduri verbale.” (Beck, Weishaar, 1995, apud I. Dafinoiu, 2005, p. 21). Obiectivul terapeutului cognitivist este de a-l ajuta pe subiect sǎ-şi corecteze ideile distorsionate şi sǎ-şi îmbunǎtǎţeascǎ maniera de procesare informaţionalǎ şi de gândire. Procesele terapiei sunt structurate şi limitate în timp, recunosc legǎturile dintre cogniţie şi afect, iar pentru a fi eficientǎ trebuie sǎ se strângǎ dovezi împotriva cogniţiilor disfuncţionale şi sǎ le înlocuiascǎ cu gânduri mai realiste şi mai adaptative.

Integrând procesele cognitive interne în schema behavioristǎ clasicǎ stimul-reacţie, terapia comportamentalǎ contemporanǎ gǎseşte din ce în ce mai multe elemente comune cu terapia cognitivǎ încât sintagma “terapie cognitiv-comportamentalǎ” este tot mai frecventǎ în vocabularul psihoterapeuţilor. Elementul cheie al acestei terapii este faptul cǎ oamenii nu sunt perturbaţi de împrejurǎri, ci de modul în care le interpreteazǎ (mai mult sau mai puţin corect). Astfel, dacǎ oamenii nutresc gânduri şi convingeri nerealiste cu privire la ei înşişi, ei vor dezvolta stǎri afective de tip autoperturbator. Terapeuţii cognitiv-comportamentalişti disting douǎ forme de gândire care reprezintǎ obiectul intervenţiei psihologice: gânduri şi imagini obişnuite (gânduri negative automate) care se declanşeazǎ spontan şi au un caracter involuntar, neconştientizat; convingeri şi supoziţii disfuncţionale (credinţe iraţionale) care stau la baza celor anterioare, având conţinut evaluativ, caracter nociv întrucât cei care le nutresc devin atât de perturbaţi când comit o greşealǎ, încât evitǎ sǎ acţioneze în anumite situaţii.

Aceste convingeri se formeazǎ în ontogenezǎ, reflectǎ patternul educaţional, sunt foarte bine fixate şi au un grad mare de stabilitate. Ellis şi Bernard sunt de pǎrere cǎ ele conduc la gânduri perturbatoare de tipul “Sunt lipsit de valoare pentru cǎ...”; “Este îngrozitor sǎ...”; “Nu pot suporta asta pentru cǎ...”.

Princiipiile terapiei cognitiv-comportamentale sunt: a) stǎrile emoţionale şi comportamentul sunt determinate de modul nostru de a gândi;b) tulburǎrile emoţionale reprezintǎ o consecinţǎ a modului negativ şi nerealist de a gândi;

7

c) tulburǎrile emoţionale pot fi ameliorate şi vindecate prin intermediul modificǎrii stilului nerealist de a gândi.

Obiectivele generale ale terapiei cognitiv-comportamentale sunt:a) monitorizarea stǎrilor emoţionale disfuncţionale şi a evenimentelor activatoare;b) identificarea gândurilor şi convingerilor negative, dezadaptative;c) identificarea conexiunilor dintre gând, emoţie şi comportament, testarea gradului de veridicitate a convingerilor şi gândurilor prin adunare de dovezi pro şi contra şi substituirea modului negativ de a gândi cu unul mai realist.

Relaţia terapeuticǎ dezvoltatǎ în cadrul psihoterapiei cognitiv-comportamentale este directivǎ, de ghidare deoarece terapeutul ajutǎ pacientul sǎ ia anumite decizii, nu hotǎrǎşte în locul lui, rolul sǎu implicând în egalǎ mǎsurǎ orientarea, ghidarea, colaborarea şi parteneriatul. Terapeutul dǎ explicaţii cu privire la dobândirea rǎspunsurilor şi a comportamentelor inadecvate, la menţinerea acestora, dar şi la tehnicile terapeutice care pot fi utilizate pentru schimbarea lor. Astfel clientul înţelege demersul terapeutic, se simte securizat cu privire la viitor şi este deculpabilizat. Explicaţiile terapeutului reiau într-un limaj coerent, comprehensibil experienţele comportamentale şi emoţionale trǎite pânǎ atunci ca iraţionale; permit numirea acestor experienţe, evidenţierea unor relaţii cauzale şi stimuleazǎ la pacient sentimentul controlului, favorizeazǎ intrarea în terapie şi creşte încrederea în terapeut. Se formeazǎ astfel o relaţie de parteneriat între pacient şi terapeut.

8

V. Studiu de caz: Rolul terapiei cognitiv-comportamentale în

ameliorarea anxietăţii la toxicomani

1. Obiective

O1 – ameliorarea stǎrilor de anxietate în urma şedinţelor de terapie cognitiv-comportamentalǎ;O2 – observarea relaţiei dintre anxietate şi toxicomanie;

2. Ipoteze

I1 – dacǎ subiectul este toxicodependent, atunci are stǎri de anxietate;I2 – dacǎ toxicomanului aflat în cura de dezintoxicare i se aplicǎ terapie cognitiv-comportamentalǎ, stǎrile de anxietate sunt ameliorate;I3 – dacǎ pacientul îşi însuşeşte modelul ABC, şansele de recidivǎ scad.

3. Subiecţii participanţi la cercetare

Pentru cercetare au fost selectaţi 10 pacienţi heroinomani aflaţi în cura de dezintoxicare din cadrul secţiei XVII Psihiatrie de la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Alexandru Obregia”. Subiecţii au fost selectaţi după următoarele criterii: vârstă cronologică cuprinsă între 17 şi 30 de ani, să aibă un istoric de consum de maxim 4 ani, să fie internaţi pentru prima dată într-o clinică de dezintoxicare, să nu fie diagnosticaţi cu boli cronice. Nu m-au interesat în mod evident sexul, nivelul educaţional sau cel economic al subiecţilor întrucât aceste date nu se leagă de ipotezele pe care le-am propus.

4. Metode şi tehnici utilizate

Pentru a vedea cât mai exact dacă se verifică ipotezele pe care le-am stabilit am folosit următoarele metode, tehnici şi instrumente de lucru: studiul de caz, interviul, chestionarul BAI, tehnica terapeutică „modelul ABC”. Astfel am folosit studiul de caz care este o metodă calitativă pentru a ajunge la o imagine cât mai holistică posibil despre stările de anxietate resimţite de toxicomanii aflaţi în cura de dezintoxicare. În cadrul studiului fiecărui caz în parte am folosit metoda observaţiei şi interviul. Am utilizat atât interviul semistructurat cât şi nestructurat pentru a obţine o imagine de ansamblu despre pacienţii: date biografice, statutul socio-profesional, relaţii interpersonale, problemele cu care se confruntă, istoricul bolii. Chestionarul BAI m-a ajutat să demonstrez că pacienţii toxicomani prezintă stări de anxietate şi să identific gradul acestei tulburări şi simptomele resimţite de subiecţi. Utilizarea tehnicii „modelul ABC” a fost utilă pentru a verifica ipoteza conform căreia stările de

9

anxietate ale toxicomanilor aflaţi în cura de dezintoxicare sunt ameliorate cu ajutorul terapiei cognitiv-comportamentale.

5. Studiu de caz

Pacientul 1 Interviul preliminar :

Acesta a constat într-o discuţie cu pacientul referitoare la problemele cu care se confruntǎ, istoricul bolii, relaţiile interpersonale, statutul socio-profesional, date biografice. Tot acum s-a creat alianţa terapeuticǎ.

Pacientul 1 este toxicoman de sex masculin, are 23 de ani, este absolvent de liceu fǎrǎ bacalaureat, meseria lui fiind cea de şofer de tir. Locuieşte singur în apartament, proprietate personalǎ, este în relaţii bune cu pǎrinţii care sunt divorţaţi. A început sǎ consume heroinǎ în urmǎ cu patru ani sub formǎ injectabilǎ, din curiozitate, fiind influenţat de anturaj. Se droga împreunǎ cu prietenii lui acasǎ la el; la început îşi administra o bilǎ pe zi, iar dupǎ un timp, deoarece a crescut toleranţa, a ajuns sǎ consume şase bile pe zi. Dacǎ la început îi ajungeau banii câştigaţi din salariu, mai apoi, pentru a-şi putea procura droguri, vindea produse contrafǎcute. Ceea ce l-a condus la dependenţǎ este faptul cǎ heroina i-a creat stǎri euforice, îl fǎcea sǎ se simtǎ mai puternic, „credea cǎ e buricul pǎmântului”, „simţea cǎ are lumea la degetul mic”. Odatǎ cu trecerea timpului, aceste stǎri şi-au diminuat intensitatea, instalându-se toleranţa şi dependenţa şi au fost înlocuite cu „stǎri de rǎu”, dureri musculare, cefalee, întreaga lui viaţǎ transformându-se într-o luptǎ continuǎ pentru achiziţionarea drogurilor. A apelat la programul de dezintoxicare pentru cǎ vrea sǎ renunţe la consumul de droguri deoarece acesta începuse sǎ-i afecteze atât viaţa personalǎ cât şi cea profesionalǎ (s-a despǎrţit de iubita sa şi nu mai dǎdea randament la serviciu). Starea sa de sǎnǎtate este bunǎ, nu suferǎ de boli cronice. Şi-a luat concediu medical pentru a se putea interna şi este sprijinit de familia sa, mai mult de mamǎ care îl viziteazǎ zilnic şi doreşte sǎ se mute cu el când va fi externat. Dorinţa sa cea mai mare este de a se putea bucura de viaţǎ fǎrǎ droguri.

Interviul preliminar s-a desfǎşurat pe parcursul primelor douǎ şedinţe. Pacientul s-a arǎtat interesat de terapie.

Interviul de evaluare (a treia şedinţǎ): I-am dat chestionarul BAI (Beck Anxiety Inventory) la care a obţinut scorul 26, ceea ce

relevǎ faptul cǎ are un grad de anxietate moderat, simptomele evidente fiind: tremor, instabilitate, palpitaţii, indigestie, transpiraţii, neputinţa de a se relaxa, teama de pierdere a controlului, frica de moarte, frica de ce se poate întâmpla. Dupǎ ce a completat chestionarul, am discutat cu pacientul pe baza rǎspunsurilor sale, referitoare la momentul în care s-au declanşat aceste stǎri, dacǎ sunt persistente, cât de mult îl afecteazǎ. Astfel, el a relatat cǎ simptomele sunt prezente de ceva timp (cam un an), cǎ se manifestau imediat ce efectul heroinei dispǎrea. Pe perioada sevrajului aceste simptome au avut o intensitate mare. În urma discuţiilor, l-am solicitat sǎ enumere stǎrile sale de anxietate, apoi l-am rugat sǎ scoreze fiecare stare de anxietate menţionatǎ anterior pe o scalǎ de la 0 la 10, unde 0 reprezintǎ gradul de intensitate cel mai mic, iar 10, gradul de intensitate cel mai mare. Stǎrile de anxietate prezente la acest subiect au fost: teama de recidivǎ (a scorat-o cu 7), teama de singurǎtate (a

10

scorat-o cu 8), teama cǎ va fi concediat de la locul de muncǎ (a scorat-o cu 5), teama de moarte (a scorat-o cu 4), teama de boli transmisibile, cronice (a scorat-o cu 4), teama cǎ nu-şi va putea întemeia o familie(a scorat-o cu 7).

În urma acestei autoevaluǎri am stabilit obiectivele terapiei, numǎrul de şedinţe, intervalul de timp dintre şedinţe şi i-am explicat pacientului cǎ va avea şi teme care vor consta în completarea unui tabel pe care i-l voi explica în şedinţa urmǎtoare. Aceastǎ autoevaluare este reţinutǎ pânǎ la sfârşitul terapiei.

A patra şedinţǎ. Am reluat discuţia despre temerile pe care le-a prezentat în şedinţa anterioarǎ. Pentru a-i explica modelul ABC (tehnica pe care o utilizez în aceastǎ terapie) m-am folosit de exemplificare. Astfel am luat în consideraţie temerea cu cel mai mare scor, care este de altfel şi temerea/problema prioritarǎ (teama de singurǎtate). Dupǎ ce a fost dezbǎtutǎ în detaliu, problema a fost trecutǎ în termenii ABC. I-am explicat pacientului cǎ la C se noteazǎ consecinţele în plan emoţional şi comportamental, adicǎ anxietatea pe care el o resimte. Astfel, la C am notat împreunǎ anxietatea şi simptomele ei: somn intermitent, agitaţie psihomotorie, palpitaţii, coşmaruri; iar apoi consecinţa în plan comportamental şi anume faptul cǎ îşi petrece mult timp singur („mi-e fricǎ sǎ nu fiu respins de ceilalţi”). L-am întrebat când are aceste simptome, el spunând cǎ le are atunci când se gândeşte la singurǎtate; am notat în coloana A singurǎtatea, care reprezintǎ momentul declanşator al anxietǎţii

Dupǎ ce au fost identificate A şi C, l-am întrebat pe pacient la ce se gândeşte când spune cǎ îi este teamǎ de singurǎtate, el rǎspunzându-mi: „Voi fi singur toatǎ viaţa”. I-am explicat cǎ acesta este un gând negativ automat şi cǎ este nerealist pentru cǎ la baza acestuia stǎ o distorsiune cognitivǎ şi anume o gândire prin care el prezice viitorul, acest lucru nefiind posibil. Am notat acest gând în coloana B care este rezervatǎ gândurilor negative automate. Apoi l-am rugat pe pacient sǎ mai identifice şi alte gânduri negative pe care le are în legǎturǎ cu aceastǎ temere şi sǎ le noteze în coloana B, acestea au fost: „Nimeni nu-şi doreşte un prieten toxicoman”(i-am explicat cǎ distorsiunea constǎ în generalizare, în desprinderea unor concluzii pripite, deoarece nu are suficiente date care sǎ verifice acest lucru), „Nu voi mai avea nici un prieten”.

Pacientul a fost cooperant şi a prezentat interes pe parcursul şedinţei, de aceea i-am dat ca temǎ pentru acasǎ sarcina de a nota pe o scalǎ de la 0-100 cât de mult crede în adevǎrul acestor gânduri negative.

A cincea şedinţǎ. Am verificat tema pentru acasa şi am observat cǎ fiecǎrui gând identificat în şedinţa anterioarǎ, pacientul i-a dat nota 7. Am trecut la construirea de gânduri alternative, mai realiste, adresându-i întrebǎri provocatoare, cerându-i argumente care sǎ verifice veridicitatea acestor gânduri. Astfel, l-am întrebat ce îl determinǎ sǎ creadǎ cǎ nu va mai avea nici un prieten, de unde ştie cǎ nimeni nu-şi doreşte un prieten toxicoman, care este dovada cǎ va fi singur toatǎ viaţa. Neputând sǎ aducǎ nişte argumente solide în susţinirea acestor gânduri, a observat cǎ modul lui de gândire este distorsionat. În urma unei discuţii referitoare la distorsiunile cognitive, pacientul este solicitat sǎ renunţe la acest mod de gândire şi totodatǎ sǎ înlocuiascǎ convingerile negative cu unele mai realiste, ţinând seama de faptul cǎ beneficiazǎ de sprijinul familiei şi ca orice om are şi calitǎţi şi defecte. Astfel, gândurile realiste gǎsite de el au fost: „Este posibil sǎ am prieteni”, „Poate cǎ sunt persoane care sǎ mǎ accepte aşa cum sunt”, „Existǎ şanse sǎ nu fiu singur toatǎ viaţa”. L-am întrebat cât de mult

11

crede în aceste gânduri iar rǎspunsul lui a fost 4. L-am rugat sǎ reflecteze asupra acestor gânduri alternative, sǎ observe cǎ sunt mult mai realiste decât cele anterioare.

A şasea şedinţǎ. La începutul acestei şedinţe am readus în discuţie gândurile alternative notate la întâlnirea trecutǎ. L-am rugat sǎ le mai scoreze o datǎ dupǎ ce mi-a relatat cǎ a meditat asupra lor şi cǎ a realizat cǎ sunt mai realiste.

Astfel, de aceastǎ datǎ le-a notat cu 6 şi gândul la singurǎtate nu îi mai provoacǎ aceeaşi anxietate ca înainte. Acest fapt m-a determinat sǎ trec la altǎ stare de anxietate şi anume la teama cǎ nu-şi va putea întemeia o familie. Am utilizat aceeaşi tehnicǎ, modelul ABC, notând împreunǎ cu subiectul în coloana C anxietate (coşmaruri, frica de ce se poate întâmpla), în coloana A-întemeierea unei familii, iar în coloana B gândurile negative care au fost asemǎnǎtoare cu cele identificate la temerea anterioarǎ: „nu voi mai avea niciodatǎ o iubitǎ”, „nici o femeie nu îşi doreşte un soţ toxicoman”, „nu voi avea niciodatǎ o familie”. Distorsiunile cognitive au fost identificate destul de uşor, deoarece pacientul a învǎţat sǎ le recunoascǎ şi mai ales cǎ aveau aceeaşi formǎ ca şi celelalte. Am discutat despre aceste aspecte, le-a scorat în funcţie de cât de mult crede în ele pe o scalǎ de la 0 la 10 cu 5 şi apoi am trecut la înlocuirea lor cu gânduri mai realiste, spunându-i sǎ ţinǎ cont de faptul cǎ este tânǎr, cǎ are un aspect fizic plǎcut, cǎ are o situaţie materialǎ stabilǎ,cǎ a mai avut iubite chiar şi atunci când consuma heroinǎ. Astfel el a gǎsit urmǎtoarele gânduri alternative: „este posibil sǎ îmi gǎsesc o iubitǎ”, „este posibil ca o femeie din lumea asta sǎ mǎ vrea”, „existǎ posibilitatea de a-mi întemeia o familie”. Primele douǎ au fost scorate cu 5, iar ultimul cu 3 argumentând cǎ este destul de dificil sǎ-şi gǎseascǎ o iubitǎ care sǎ-l accepte cu toate defectele lui, „dar o soţie?”. Pentru a-i înlǎtura aceastǎ credinţǎ am discutat cu el despre ultima lui relaţie de cuplu şi i-am readus aminte cǎ acea femeie a trǎit alǎturi de el (chiar dacǎ era toxicoman) pentru cǎ are calitǎţi care nu pot fi minimalizate.

A şaptea şedinţǎ. Am discutat despre starile de anxietate pe care am lucrat în şedinţele anterioare, el spunându-mi cǎ s-a gândit mai mult la ceea ce am discutat pânǎ acum şi a ajuns la concluzia cǎ „Trebuie sǎ existe cineva care sǎ mǎ iubeascǎ şi pe mine”. L-am întrebat cât de mult crede în aceastǎ afirmaţie şi a rǎspuns cǎ 8. Am readus în discuţie temerile care îl supǎrǎ, cele pe care le-a menţionat în interviul de evaluare, hotǎrând împreunǎ sǎ ne oprim la teama de recidivǎ, la teama cǎ atunci când se va externa nu va putea rezista tentaţiei de a consuma heroinǎ. Problema a fost trecutǎ în termenii ABC, ca şi celelalte de pânǎ acum, în urma unei discuţii dirijate. Pacientul a identificat simptomele generate de aceastǎ teamǎ (frica de ce se poate întâmpla, coşmaruri, somn intermitent, palpitaţii, instabilitate, irascibilitate, comportament de evitare- nu vrea sǎ se externeze), gândurile negative („Voi fi sunat de dealeri şi nu cred cǎ o sǎ rezist sǎ spun nu”, „Toatǎ lumea o sǎ mǎ instige la consum”, „Voi consuma iar pentru cǎ şi alţi drogaţi au fost internaţi şi când au ieşit s-au reapucat”), iar mai apoi, tot dirijat prin întrebǎri specifice, a identificat distorsiunile cognitive care stau la baza acestei gândiri nerealiste: desprinderea de concluzii pripite, suprageneralizarea, filtrarea mentalǎ cu concentrare asupra negativului. S-au scorat aceste gânduri în funcţie de cât de mult crede în ele astfel: 8, 8, 9. Am discutat despre aceste note, l-am rugat sǎ-mi aducǎ argumente solide pentru ele şi apoi am adus împreunǎ contraargumente, spunând cǎ dacǎ era atât de sigur cǎ se va reapuca şi el la fel cum au fǎcut şi alţi drogaţi, nu se mai interna; de asemenea, nu poate afirma cǎ toatǎ lumea îl instigǎ la consum deoarece colegii de serviciu, pǎrinţii, cunoscuţii nu sunt consumatori şi cu siguranţǎ nu îl vor instiga sǎ consume, deci nu poate generaliza, spunând „toatǎ lumea”. Ca temǎ pentru acasǎ l-am rugat

12

sǎ noteze în modelul ABC gândurile alternative realiste pentru gândurile negative pe care le are în legǎturǎ cu temerea cǎ va recidiva.

A opta şedinţǎ. Am discutat despre gândurile alternative pe care le-a gǎsit („Poate cǎ dealerii nu mai au numǎrul meu de telefon”, „Vor fi persoane care o sǎ încerce sǎ mǎ corupǎ, dar sunt şi persoane care îmi vor binele şi nu mǎ vor instiga la consum”, „Pentru cǎ fac un tratament, existǎ posibilitatea sǎ nu mai simt nevoia sǎ-mi bag heroinǎ”), le-a şi scorat fǎrǎ ca eu sǎ-i fi cerut asta cu 6, 9 şi respectiv, 4. Am avut o conversaţie cu privire la dependenţǎ şi, prin tehnica cazului similar, am combǎtut gândurile negative. De asemenea i-am adus argumente la gândurile sale realiste spunându-i cǎ fǎcând pasul cǎtre internare (care denotǎ dorinţa sa de a renunţa la acest viciu) şi cǎ având un sprijin familial, singurul lucru cu care trebuie sǎ se lupte este voinţa, cǎ totul depinde de el, nu de ceea ce vor face alţii. I-am explicat cǎ datoritǎ acestor gânduri ale sale referitoare la recidivǎ are şi celelalte stǎri de anxietate, anume teama de boli, teama de moarte, teama de singurǎtate, teama cǎ va fi concediat. De aceea i-am dat ca temǎ pentru acasǎ sǎ treacǎ în termenii modelului ABC teama de boli.

A noua şedinţǎ. Am verificat tema pentru acasǎ, a fost fǎcutǎ bine, ceea ce mi-a demonstrat cǎ pacientul a înţeles şi şi-a însuşit aceastǎ tehnicǎ terapeuticǎ şi totodatǎ cǎ s-a implicat în terapie, implicit cǎ doreşte sǎ se vindece. Am discutat pe baza acestui model realizat de el, am observat schimbǎri, chiar dacǎ mici, în modul lui de gândire şi i-am recomandat sǎ foloseascǎ acest model pentru fiecare problemǎ cu care se va confrunta la un moment dat. Am discutat şi despre teama de moarte, de faptul cǎ orice om se teme de moarte, cǎ o astfel de temere este normalǎ dacǎ nu devine o obsesie, concluzionând cǎ dacǎ nu va mai consuma, riscul de a se îmbolnǎvi cronic şi riscul unei morţi iminente sunt reduse, pentru cǎ nu va mai folosi acele altor consumatori, va fi lucid tot timpul şi responsabil pentru acţiunile sale. I-am dat ca temǎ sarcina de a nota în tabelul ABC gândurile negative, distorsiuni cognitive şi gânduri mai realiste pentru teama lui cǎ va fi concediat.

A zecea şedinţǎ. Am verificat tema, am discutat pe marginea ei, l-am lǎudat şi l-am încurajat deoarece mi-a demonstrat cǎ este conştiincios. Mi-a relatat cǎ aceastǎ temere nu-i mai creeazǎ un discofort atât de mare ca la începutul terapiei deoarece „M-am gândit mai bine şi nu prea am de unde sǎ ştiu ce se va întâmpla, este posibil sǎ fiu, dar este posibil şi sǎ nu fiu concediat. La fel şi cu celelalte, n-am de unde sǎ ştiu ce-o sǎ se întâmple. Nu ştiu dacǎ voi reuşi sǎ renunţ la consum, dar ştiu cǎ îmi doresc foarte mult acest lucru”. I-am dat BAI-ul, a obţinut scorul 19, i-am spus cǎ se observǎ o ameliorare, cǎ ar fi bine sǎ continue sǎ foloseascǎ tehnica de terapie însuşitǎ ori de câte ori va simţi nevoia.

Pacientul 2 Interviul preliminar :

Acesta a constat într-o discuţie cu pacientul referitoare la problemele cu care se confruntǎ, istoricul bolii, relaţiile interpersonale, statutul socio-profesional, date biografice. Tot acum s-a creat alianţa terapeuticǎ.

Pacientul 2 este femeie, are 30 de ani, absolventǎ a douǎsprezece clase, casnicǎ. Locuieşte împreunǎ cu concubinul şi cu copilul lor care are vârsta de 5 ani. Concubinul este consumator, pacienta spunând cǎ din cauza lui s-a „apucat de droguri”, cǎ nu mai suporta sǎ-l

13

vadǎ cum se distruge şi a crezut cǎ dacǎ el o va vedea pe ea în aceeaşi stare, acest lucru îl va determina sǎ renunţe. Nu s-a întâmplat aşa, ea a început sǎ consume heroinǎ în urmǎ cu doi ani. iniţial la ţigarǎ câte o bilǎ pe zi. S-a instalat dependenţa şi totodatǎ toleranţa şi au ajuns sǎ consume amândoi injectabil câte trei bile pe zi.

Deoarece erau preocupaţi numai „sǎ facǎ rost de bani ca sǎ-şi cumpere droguri”, au lǎsat copilul în grija bunicilor materni. Pentru a-şi procura banii necesari pentru cumpǎrarea drogurilor, concubinul fura; acesta a fost prins şi ulterior condamnat. Pacienta s-a hotǎrât sǎ se interneze, având sprijinul pǎrinţilor şi al concubinului. Starea de sǎnǎtate este bunǎ, nu este diagnosticatǎ cu boli cronice. Îşi doreşte sǎ renunţe la consumul de droguri pentru a-şi putea creşte şi educa copiii.

Interviul preliminar a avut loc pe parcursul a douǎ şedinţe. Interviul de evaluare (a treia şedinţǎ):

I s-a dat chestionarul BAI (Beck Anxiety Inventory) la care a obţinut scorul 28, ceea ce relevǎ faptul cǎ are un grad de anxietate moderat, simptomele evidente fiind: transpiraţii, indigestie, se simte slǎbitǎ, are palpitaţii, prezintǎ ameţeli, instabilitate, nu se poate relaxa, îi este teamǎ de ceea ce se poate întâmpla, este speriatǎ, îi este fricǎ de moarte şi cǎ îşi va pierde controlul. Dupǎ ce a completat chestionarul, am discutat cu pacienta, pe baza rǎspunsurilor sale, referitoare la momentul în care s-au declanşat aceste stǎri, dacǎ sunt persistente, cât de mult îl afecteazǎ. Astfel, ea a relatat cǎ simptomele sunt prezente de aproximativ doi ani, cǎ se manifestau imediat dupǎ ce efectul heroinei dispǎrea. În urma discuţiilor, am rugat-o sǎ enumere stǎrile sale de anxietate, apoi sǎ le scoreze pe o scalǎ de la 0 la 10, unde 0 reprezintǎ gradul de intensitate cel mai mic, iar 10, gradul de intensitate cel mai mare. Stǎrile de anxietate prezente la acest subiect au fost: teama de recidivǎ (a scorat-o cu 7), teama cǎ îşi va pierde familia (a scorat-o cu 8), teama cǎ nu va fi în stare sǎ-şi îngrijeascǎ copilul (a scorat-o cu 8), teama cǎ nu se va putea angaja (a scorat-o cu 6), teama de moarte (a scorat-o cu 6).

În urma acestei autoevaluǎri s-au stabilit obiectivele terapiei, numǎrul de şedinţe, intervalul de timp dintre şedinţe şi i-am explicat pacientei cǎ va avea şi teme pentru acasǎ care vor consta în completarea unui tabel pe care i-l voi explica în şedinţa urmǎtoare.

A patra şedinţǎ. Am reluat discuţia despre temerile pe care le-a prezentat în şedinţa anterioarǎ. Pentru a-i explica modelul ABC (tehnicǎ pe care o utilizez în aceastǎ terapie) am procedat la fel ca în cazul precedent. Astfel am luat în consideraţie temerea cu cel mai mare scor, care este de altfel şi temerea/problema prioritarǎ (teama cǎ îşi va pierde familia). Dupǎ ce a fost dezbǎtutǎ în detaliu, problema a fost trecutǎ în termenii ABC. Astfel la A am trecut „pierderea familiei”, la C am notat „ coşmaruri, somn intermitent, tensiune, irascibilitate, îşi roade unghiile”. Apoi am identificat gândurile negative pe care le-am trecut în coloana B: „nu sunt o soţie bunǎ”, „sunt o mamǎ rea”, „soţul mǎ va pǎrǎsi pentru cǎ eu sunt vinovatǎ de tot ce s-a întâmplat”. Apoi i-am explicat cǎ la baza acestor gânduri stau nişte distorsiuni cognitive pe care a reuşit sǎ le identifice dupǎ ce am învǎţat-o sǎ facǎ acest lucru. A realizat cǎ se concentreazǎ numai asupra pǎrţilor negative, cǎ îşi minimalizeazǎ calitǎţile fapt ce o determinǎ sǎ gândeascǎ distorsionat şi nerealist. Am combǎtut aceste gânduri şi le-am înlocuit cu unele mai realiste, cum ar fi: „aş putea fi o soţie mai bunǎ”, „poate cǎ nu sunt o mamǎ rea”, „am şi eu partea mea de vinǎ pentru tot ce s-a întamplat”, „existǎ o micǎ posibilitate ca familia mea sǎ nu se destrame”. Tema pentru acasǎ a constat în gǎsirea unor argumente pentru gândurile realiste.

14

A cincea şedinţǎ. Am discutat pe baza argumentelor gǎsite de ea, pǎrea mai optimistǎ în ceea ce priveşte relaţia maritalǎ, însǎ referitor la statutul de mamǎ se temea cǎ nu-şi va putea îngriji copilul. Am cǎzut de comun acord sǎ vorbim despre aceastǎ problemǎ tot în termenii modelului ABC.

Pe parcursul acestei şedinţe am observat cǎ pacienta a înţeles aceastǎ tehnicǎ terapeuticǎ, dar cǎ mai este nevoie de repetiţie pentru a-şi forma deprinderea de a gândi în acest mod. Astfel , în coloana A am trecut „neputinţa de a-şi îngriji copilul”, la C „tensiune, somn intermitent, uneori plânge, agitaţie, apetit crescut- mǎnâncǎ multe dulciuri”. Deoarece aceastǎ temere este strâns legatǎ de cea discutatǎ în şedinţa precedntǎ, pacienta a identificat gândurile negative mai uşor, însǎ a fost mai greu sǎ le gǎseascǎ gânduri alternative realiste. La B am notat „N-am avut grijǎ de el niciodatǎ”, „O sǎ-i fie ruşine cu o asemena mamǎ”, „Nu pot sǎ am grijǎ de mine, dar de copil?”, apoi am identificat distorsiunile cognitive: concentrarea asupra negativului, suprageneralizarea (nu poţi afirma cǎ nu ai avut niciodatǎ grijǎ de el), predicţia, iar în cele din urmǎ am formulat gândurile realiste: „Au fost şi dǎţi când am avut grijǎ de el” (înainte sǎ fiu toxicomanǎ; când eram consumatoare l-am dus la pǎrinţii mei ca sǎ nu ne vadǎ în ce stare eram amândoi), „Este posibil sǎ nu-i fie ruşine cǎ-i sunt mamǎ”, „Aş putea avea grijǎ de copil deoarece îl iubesc”. Ca temǎ pentru acasǎ i-am dat sarcinǎ de a gǎsi mai multe argumente la gândurile alternative pe care le-a identificat. Prin aceste teme am urmǎrit ca pacienta sǎ se concentreze mai mult asupra calitǎţilor ei pe care le-am descoperit în timpul şedinţelor.

A şasea şedinţǎ. Pacienta şi-a fǎcut tema şi mi-a spus cǎ realizeazǎ nerealismul gândurilor care o frǎmântǎ. Am discutat despre acest aspect şi am ajuns la concluzia cǎ aceste gânduri nu sunt constructive. I-am recomandat sǎ gândeascǎ în termenii acestui model de fiecare datǎ când simte ceva în neregulǎ cu privire la comportamentul sau la gândurile sale, sǎ verifice veridicitatea acestora. Am observat cǎ este o persoanǎ care îşi doreşte sǎ se schimbe deoarece se implicǎ în terapie. Am abordat urmǎtoarea stare de anxietate (teama de recidivǎ), am discutat pe aceastǎ temǎ în mod dirijat, în termenii modelului ABC, astfel la A am notat recidiva, la C anxietatea (coşmaruri, palpitaţii, mâncǎrimi, agitaţie, dureri de cap, ştergerea din memoria telefonului a tuturor numerelor). Am identificat gândurile negative: „La primul obstacol, o sǎ mǎ apuc iarǎşi de droguri”, „Nu voi fi în stare sǎ rezist tentaţiilor”, „Heroina mǎ face sǎ mǎ simt puternicǎ şi plinǎ de energie, sǎ uit de probleme”, apoi distorsiunile care stau la baza acestor gânduri desprinderea de concluzii pripite. Apoi pacienta a înlocuit aceste gânduri cu unele mai realiste pe baza întrebǎrilor specifice: „Ce te determinǎ sǎ afirmi asta?”, „Ce te face sǎ crezi asta?”, „Ai vreo dovadǎ cǎ se va întâmpla aşa?”. Gândurile realiste gǎsite sunt: „Existǎ persoane care mǎ pot ajuta sǎ depǎşesc problemele cu care mǎ confrunt”, „Este posibil sǎ pot rezista tentaţiilor, pentru cǎ mǎ voi gândi la copil”, „Heroina mǎ ajutǎ sǎ uit de probleme, dar pentru puţin timp”. Am discutat despre efectul heroinei, mai ales de ultima perioadǎ în care consuma şi mi-a spus cǎ nu o mai consuma pentru a obţine plǎcere, ci doar pentru a scǎpa de durerile fizice. Am rugat-o sǎ reflecteze asupra acestor lucruri, asupra efectelor negative pe care le are consumul de heroinǎ.

A şaptea şedinţǎ. Am reluat discuţia pe care am avut-o în şedinţa anterioarǎ şi astfel am ajuns la teama de moarte, moartea fiind o consecinţǎ negativǎ a consumului de heroinǎ. Mi-a relatat cǎ resimte anxietate când se gândeşte la moarte, când se gândeşte cǎ nu va putea sǎ-şi vadǎ copilul crescând şi a înţeles cǎ multe din temerile sale au mare legǎturǎ cu gândul

15

cǎ va recidiva. Am discutat despre aceastǎ temere în termenii modelului ABC, iar completarea tabelului a constituit tema pentru acasǎ.

Am recurs la aceastǎ metodǎ pentru a verifica dacǎ pacienta şi-a însuşit câtuşi de puţin acest stil de a gândi: sǎ porneascǎ de la identificarea situaţiei care îi provoacǎ anxietate, sǎ observe cum este resimţitǎ pe plan emoţional şi comportamental aceastǎ stare, sǎ gǎseascǎ gândurile negative şi distorsiunile cognitive care stau la baza acestora şi în final sǎ le înlocuiascǎ cu unele mai realiste.

A opta şedinţǎ. Am verificat tabelul completat de pacientǎ, relatase aproape toatǎ discuţia noastrǎ, ba chiar a mai adǎugat alte gânduri alternative, realiste pe care le-a şi argumentat, ceea ce mi-a demonstrat cǎ a înţeles modelul ABC. I-am explicat cǎ este benefic sǎ gândeascǎ astfel şi am reuşit sǎ o conving de acest lucru. Dupǎ o discuţie amǎnunţitǎ legatǎ de temerea de moarte, i-am dat ca temǎ pentru acasǎ sǎ realizeze un tabel pentru teama cǎ nu-şi va gǎsi un loc de muncǎ.

A noua şedinţǎ. Pacienta şi-a fǎcut tema, dar deoarece nu a gǎsit suficiente gânduri alternative mai realiste pentru convingerile negative, am reluat întreaga problemǎ şi am discutat-o detaliat. Am lǎudat-o pentru ceea ce a realizat şi pentru faptul cǎ s-a implicat în terapie, pentru noua atitudine pe care o are vis-a-vis de confruntarea cu situaţiile dificile de viaţǎ şi am rugat-o sǎ gǎseascǎ avantajele şi dezavantajele menţinerii stilului de gândire mai realist.

A zecea şedinţǎ. Am discutat despre tema ei, a realizat cǎ o astfel de gândire este mult mai beneficǎ şi cǎ gândind astfel poate sǎ scape şi de acel disconfort generat de temerile şi implicit de gândirea negativǎ. Am rugat-o apoi sǎ scoreze temerile prezentate în interviul de evaluare pe o scalǎ de la 0-10, şi a dat urmǎtoarele note: teama de recidivǎ (a scorat-o cu 4), teama cǎ îşi va pierde familia (a scorat-o cu 3), teama cǎ nu va fi în stare sǎ-şi îngrijeascǎ copilul (a scorat-o cu 3), teama cǎ nu se va putea angaja (a scorat-o cu 2), teama de moarte (a scorat-o cu 3). I-am dat sǎ completeze BAI-ul la care o obţinut scorul 20, ceea ce demonstreazǎ cǎ anxietatea a fost amelioratǎ în urma psihoterapiei.

Pacientul 3 Interviul preliminar :

Acesta a constat într-o discuţie cu pacientul referitoare la problemele cu care se confruntǎ, istoricul bolii, relaţiile interpersonale, statutul socio-profesional, date biografice. Tot acum s-a creat alianţa terapeuticǎ.

Pacientul 3 este de sex feminin, are 20 de ani. A abandonat şcoala la începutul clasei a XI-a datoritǎ faptului cǎ a început sǎ consume heroinǎ. Nu are loc de muncǎ, locuieşte împreunǎ cu familia ei (mama- cântǎreaţǎ de muzicǎ popularǎ, tatǎl- şofer de tir, sora- absolventǎ a Facultǎţii de Drept). A început sǎ consume heroinǎ în urmǎ cu patru ani, injectabil, datoritǎ curiozitǎţii şi a anturajului, prietenul ei fiind şi el consumator de heroinǎ. La început îşi administra o bilǎ pe zi injectabil, ajungând sǎ consume, înainte sǎ se interneze, 13 bile pe zi singurǎ. Fura bani pentru a-şi putea procura droguri de la oamenii care circulau cu mijloacele de transport în comun. A fost prinsǎ de poliţie când fura şi a fost închisǎ pentru o perioadǎ scurtǎ de timp. Dupǎ ce a fost pronunţatǎ sentinţa de nevinovǎţie, pǎrinţii au sechestrat-o, dar ea a reuşit în cele din urmǎ sǎ fugǎ la prietenul ei. S-a reapucat de consum,

16

de furat, în cele din urmǎ însǎ a realizat şi a conştientizat cǎ s-a instalat dependenţa şi a hotǎrât sǎ se despartǎ de prietenul ei şi sǎ se interneze. În urma examenelor medicale s-a constatat cǎ nu are probleme de sǎnǎtate. Pǎrinţii o sprijinǎ şi o viziteazǎ. Îşi doreşte sǎ renunţe la consumul de droguri, sǎ-şi reia studiile şi sǎ-şi facǎ pǎrinţii sǎ fie mândri de ea.

Interviul preliminar a avut loc pe parcursul a douǎ şedinţe, la început pacienta nu a fost foarte comunicativǎ, însǎ pe parcurs, vǎzând cǎ este ascultatǎ fǎrǎ a fi criticatǎ sau judecatǎ, s-a destins şi a vorbit deschis despre problemele ei.

Interviul de evaluare (a treia şedinţǎ): I-am dat chestionarul BAI (Beck Anxiety Inventory) la care a obţinut scorul 32, ceea

ce relevǎ faptul cǎ are un grad de anxietate moderat, simptomele evidente fiind: ameţealǎ, palpitaţii, instabilitate, transpiraţii, incapacitatea de a se relaxa, frica de ce se poate întâmpla, frica de a-şi pierde controlul, indigestie, frica. Dupǎ ce a completat chestionarul, am avut o discuţie cu pacienta referitoare la momentul în care s-au declanşat aceste stǎri, dacǎ sunt persistente, cât de mult îi afecteazǎ viaţa. Astfel, ea a relatat cǎ simptomele sunt prezente cam de doi ani, cǎ se manifestau imediat ce efectul heroinei dispǎrea. Pe perioada sevrajului aceste simptome au avut o intensitate mare. În urma discuţiilor, am solicitat-o sǎ enumere stǎrile sale de anxietate, apoi am rugat-o sǎ scoreze fiecare stare de anxietate menţionatǎ anterior pe o scalǎ de la 0 la 10, unde 0 reprezintǎ anxietatea cea mai micǎ, iar 10, anxietatea cea mai mare. Stǎrile de anxietate prezente la acest subiect au fost: teama cǎ nu-şi va putea continua studiile (a scorat-o cu 9), teama cǎ nu-şi va putea întemeia o familie (a scorat-o cu 6), teama cǎ se va reapuca de consum (a scorat-o cu 9), teama cǎ pǎrinţii nu o mai iubesc (a scorat-o cu 8), teama cǎ se va îngrǎşa (a scorat-o cu 5). În urma acestui interviu am stabilit obiectivele terapiei, numǎrul de şedinţe, intervalul de timp dintre şedinţe şi i-am explicat pacientei cǎ va avea şi teme pentru acasǎ care vor consta în completarea unui tabel pe care i-l voi explica în şedinţa urmǎtoare. Aceastǎ autoevaluare este reţinutǎ pânǎ la sfârşitul terapiei.

A patra şedinţǎ. Am reluat discuţia despre temerile menţionate în şedinţa precedentǎ şi am cǎzut de comun acord ca prima problemǎ dezbǎtutǎ sǎ fie teama cǎ pǎrinţii nu o mai iubesc. Dupǎ ce am discutat despre toate frǎmântǎrile legate de aceastǎ problemǎ, i-am explicat modelul ABC trecând totodatǎ şi la completarea acestuia. Astfel la A am trecut sentimentele pǎrinţilor, la C anxietatea resimţitǎ prin agitaţie, iritabilitate, apatie, iar la B am notat urmǎtoarele gânduri iraţionale: „sunt o ratatǎ”, „nu sunt bunǎ de nimic”, „aduc numai necazuri”, „le este ruşine cu mine”. I-am explicat cǎ la baza acestor gânduri stau nişte distorsiuni cognitive, termen pe care i l-am explicat. Pentrul gândul negativ „sunt o ratatǎ” i-am explicat cǎ atunci când afirmǎ acest lucru ea nu se gândeşte şi la pǎrţile bune pe care le are, ci ia în considerare doar ceea ce e rǎu, vede doar partea ei negativǎ. Asfel am avut o discuţie pe aceastǎ temǎ, i-am pus o serie de întrebǎri, iar din rǎspunsurile date de ea a realizat cǎ modul în care gândeşte este distorsionat. Pentru celelalte gânduri nerealiste am procedat în acelaşi mod. În continuare am rugat-o sǎ se gândeascǎ la convingeri mai realiste, iar cu ajutorul întrebǎrilor mele a notat: „am şi pǎrţi bune şi pǎrţi rele”, „am creat multe probleme pǎrinţilor, dar şi câteva bucurii”, „poate cǎ nu le este ruşine cu mine”. Ca temǎ am rugat-o sǎ se gândeascǎ la convingerile realiste pe care le-am identificat împreunǎ şi sǎ le scoreze pe o scalǎ de la 0 la 10 în funcţie de cât de mult crede în ele.

A cincea şedinţǎ. Am discutat despre scala pe care a completat-o şi, deoarece a dat scoruri foarte mari gândurilor realiste, i-am cerut sǎ mai aducǎ argumente în favoarea acestora. Spre uimirea mea a fǎcut acest lucru şi de aceea am hotǎrât sǎ dezbatem o altǎ

17

temere şi anume teama cǎ nu îşi va putea continua studiile. Dupǎ ce am identificat A (continuarea studiilor) şi C (insomnii, nervozitate, agitaţie, incapacitatea de a se concentra) am gǎsit împreunǎ gândurile negative care genereazǎ aceastǎ teamǎ , respectiv: „nu mǎ vor primi la şcoalǎ ”, „nu mai sunt în stare sǎ învǎţ”, „sunt proastǎ”.

Am întrebat-o dacǎ existǎ vreo distorsiune cognitivǎ la baza acestor gânduri, nu a ştiut ce sǎ rǎspundǎ de aceea am dirijat-o sǎ le gǎseascǎ cu întrebǎrilor. Am ajuns la concluzia cǎ existǎ urmǎtoarele distorsiuni: desprinderea de concluzii pripite, prezicerea viitorului. Gândurile alternative mai realiste gǎsite sunt: „nu existǎ o lege care sǎ-mi interzicǎ sǎ merg la şcoalǎ”, „dacǎ mǎ strǎduiesc voi putea sǎ învǎţ”, „sunt capabilǎ sǎ gândesc”. Pentru a înţelege acest tip de terapie mai bine i-am dat ca temǎ sǎ citeascǎ o carte de specialitate.

A şasea şedinţǎ. Am discutat despre tema avutǎ, mi-a spus cǎ a reuşit sǎ citeascǎ o parte, cǎ i se pare interesantǎ şi cǎ a vorbit cu pǎrinţii ei care au asigurat-o de faptul cǎ o iubesc şi cǎ va avea sprijinul lor în tot ceea ce va dori sǎ facǎ mai departe. În continuare am discutat despre teama cǎ se va reapuca de consum când se va externa. Am notat la A recidiva, la C anxietatea (nervozitate, palpitaţii, plânge, comportament de evitare- evitǎ sǎ rosteascǎ cuvântul heroinǎ), iar la B „fostul meu prieten mǎ va cǎuta şi mǎ va corupe”, „voi rezista tentaţiei doar dacǎ stau în casǎ”, „îmi va sta gândul numai la substanţǎ”, „sunt slabǎ, nu am puterea sǎ spun nu”. Am rugat-o sǎ identifice ea distorsiunile cognitive punându-şi întrebǎri asemǎnǎtoare cu cele pe care i le-am adresat eu în şedinţele anterioare. A reuşit sǎ facǎ acest lucru, însǎ cu puţin ajutor din partea mea şi a notat: prezicerea viitorului fǎrǎ a avea dovezi în sensul acesta, concentrarea asupra negativului. Dupǎ o discuţie în care am combǎtut aceste gânduri negative, a reuşit sǎ gǎseascǎ convingerile alternative mai realiste: „chiar dacǎ mǎ va cǎuta poate nu va încerca sǎ mǎ corupǎ”, „la început voi putea ieşi afarǎ doar însoţitǎ”, „cred cǎ existǎ ceva care va putea sǎ-mi distragǎ atenţia de la substanţǎ”, „poate cǎ nu sunt chiar atât de slabǎ, am avut puterea sǎ cer ajutor şi sǎ rezist sevrajului”. Am rugat-o ca pânǎ la urmǎtoarea întâlnire sǎ se gândeascǎ mai mult la veridicitatea acestor gânduri realiste şi sǎ le scoreze şi de asemenea sǎ continue sǎ citeascǎ cartea.

A şaptea şedinţǎ. Am discutat despre scorurile date de ea, le-am argumentat, am vorbit despre faptul cǎ de la aceastǎ temere de recidivǎ pornesc şi alte stǎri de anxietate. Am abordat în continuare teama cǎ nu-şi va putea întemeia o familie, am notat A şi C, dupǎ care a identificat urmǎtoarele gânduri negative: „nimeni nu îşi doreşte o soţie care a consumat substanţǎ”, „nu mǎ va iubi nici un bǎrbat”, „trecutul meu este dezastruos”, „nici un bǎrbat nu îşi doreşte ca mamǎ pentru copilul lui o fostǎ toxicomanǎ”. Am rugat-o sǎ-mi aducǎ argumente pentru aceste gânduri şi, prin contraargumentele date de mine, a conştientizat cǎ existǎ urmǎtoarele distorsiuni cognitive: suprageneralizarea, citirea gândurilor, desprinderea de concluzii pripite fǎrǎ a avea dovezi în acest sens, centrarea asupra negativului excluzând pozitivul. Am rugat-o, dupǎ o discuţie, sǎ identifice gânduri mai realiste care sǎ le înlocuiascǎ pe cele negative. Astfel am notat: „este posibil sǎ existe un bǎrbat care sǎ mǎ accepte aşa cum sunt”, „o exista un bǎrbat şi pentru mine”, „am şi pǎrţi bune şi pǎrţi rele, la fel şi trecutul meu”, „faptul cǎ sunt sau am fost toxicomanǎ nu înseamnǎ cǎ voi fi o mamǎ rea”. I-am dat ca temǎ pentru sǎ mai caute argumente pentru afirmaţiile realiste.

A opta şedinţǎ. Deoarece argumentele gǎsite nu erau foarte convingǎtoare pentru ea, am insistat asupra lor pânǎ când aceasta a ajuns sǎ creadǎ în veridicitatea lor. Pe parcursul conversaţiei, pacienta a adus în discuţie temerea cǎ se va îngrǎşa, unul din gândurile care o conduceau cǎtre convingerea cǎ nu o va mai iubi nici un bǎrbat, cǎ nu va mai fi atrǎgǎtoare.

18

Am vorbit un pic despre aceastǎ fricǎ şi am rugat-o sǎ o aprofundeze ea în termenii modelului ABC pânǎ la urmǎtoarea întâlnire.

A noua şedinţǎ. Am discutat pe seama tabelului completat de ea, a identificat tot ceea ce era necesar, spunându-mi cǎ a ajutat-o şi cartea pe care a terminat-o de citit.

Aceastǎ temere nu îi mai creeazǎ un disconfort atât de mare ca la început deoarece, zice ea, „chiar dacǎ o sǎ mǎ îngraş o sǎ ţin curǎ de slǎbire”. Am observat cǎ şi-a însuşit aceastǎ tehnicǎ terapeuticǎ şi am încurajat-o sǎ o foloseascǎ ori de câte ori va simţi nevoia.

A zecea şedinţǎ. I-am dat lista cu temerile pe care le-a prezentat în interviul de evaluare şi am rugat-o sǎ le scoreze din nou. Asfel teama cǎ nu-şi va putea continua studiile a scorat-o cu 4, teama cǎ nu-şi va putea întemeia o familie a scorat-o cu 3, teama cǎ se va reapuca de consum a scorat-o cu 5, teama cǎ pǎrinţii nu o mai iubesc a scorat-o cu 2, teama cǎ se va îngrǎşa a scorat-o cu 3. apoi i-am dat sǎ completeze BAI la care a obţinut scorul 21, ceea ce denotǎ o ameliorare a stǎrilor de anxietate.

Pacientul 4 Interviul preliminar :

Acesta a constat într-o discuţie cu pacientul referitoare la problemele cu care se confruntǎ, istoricul bolii, relaţiile interpersonale, statutul socio-profesional, date biografice. Tot acum s-a creat alianţa terapeuticǎ.

Pacientul 4, este bǎrbat, are 27 de ani, are studii medii (a absolvit liceul) şi nu are un loc de muncǎ. Locuieşte împreunǎ cu mama sa, tatǎl fiind decedat. A început sǎ consume heroinǎ acum trei ani datoritǎ curiozitǎţii şi faptului cǎ prietenii lui se drogau. La început inhala o bilǎ pe zi, dupǎ un timp ajungând sǎ-şi administreze injectabil 7 bile pe zi. A lucrat la o benzinǎrie, dar pentru cǎ banii din salariu nu-i ajungeau pentru doza zilnicǎ necesarǎ, a recurs la furt din magazine. A fost concediat de la locul de muncǎ deoarece întârzia tot timpul şi nu se mai conforma regulamentului intern (se certa atât cu colegii, cât şi cu clienţii). Dacǎ prima bilǎ şi-a administrat-o din curiozitate, iar urmǎtoarele din plǎcere, mai apoi consuma heroinǎ pentru „a scǎpa de stǎrile de rǎu”. S-a internat în urma unui eveniment tragic din viaţa lui şi anume moartea unui prieten datoratǎ unei supradoze. În urma acestui eveniment i s-a fǎcut fricǎ de ceea ce i se poate întâmpla şi s-a hotǎrât sǎ cearǎ ajutor de specialitate.În urma examenului medical s-a constatat cǎ nu suferǎ de boli cronice. Mama lui îi este alǎturi, îl sprijinǎ, îl viziteazǎ aproape zilnic. Îşi doreşte sǎ renunţe la consumul de heroinǎ, sǎ fie independent, sǎ se angajeze pentru a putea sǎ o ajute pe mama lui, sǎ intre în rând cu lumea.

Interviul preliminar a avut loc pe parcursul a douǎ şedinţe, pacientul a fost deschis şi comunicativ şi a fost entuziasmat cǎ va beneficia şi de psihoterapie.

Interviul de evaluare (a treia şedinţǎ): I-am dat chestionarul BAI (Beck Anxiety Inventory) la care a obţinut scorul 26, ceea ce

relevǎ faptul cǎ are un grad de anxietate moderat, simptomele evidente fiind: palpitaţii, transpiraţii, tremor, instabilitate, îngrozit, speriat, nervozitate, incapacitate de relaxare, fricǎ de ceea ce se poate întâmpla, frica de moarte. Dupǎ ce a completat chestionarul, am discutat cu pacientul pe baza rǎspunsurilor sale, referitoare la momentul în care s-au declanşat aceste stǎri, dacǎ sunt persistente, cât de mult îl afecteazǎ. Astfel, el a relatat cǎ simptomele sunt prezente de aproximativ un an cǎ se manifestau imediat ce efectul heroinei dispǎrea, iar frica de ceea ce se poate întâmpla şi frica de moarte au apǎrut dupǎ moartea prietenului sǎu. Pe perioada sevrajului aceste simptome au avut o intensitate mare. În urma discuţiilor, l-am rugat

19

sǎ enumere stǎrile sale de anxietate, apoi sǎ le scoreze pe o scalǎ de la 0 la 10, unde 0 reprezintǎ gradul de intensitate cel mai mic, iar 10, gradul de intensitate cel mai mare.

Stǎrile de anxietate prezente la acest subiect au fost: teama de singurǎtate (a scorat-o cu 6), teama de moarte (a scorat-o cu 8), teama cǎ nu va avea o familie (a scorat-o cu 6), teama cǎ nu-şi va gǎsi un serviciu (a scorat-o cu 7), teama „cǎ o îmbolnǎvesc pe mama” (a scorat-o cu 9).

În urma acestei autoevaluǎri s-au stabilit obiectivele terapiei, numǎrul de şedinţe, intervalul de timp dintre şedinţe şi pacientului i s-a explicat cǎ va avea şi teme pentru acasǎ care vor consta în completarea unui tabel ce îi va fi explicat în şedinţa urmǎtoare şi pe care va trebui sǎ şi-l însuşeascǎ. Aceastǎ autoevaluare a fost reţinutǎ pânǎ la sfârşitul terapiei.

A patra şedinţǎ. Am reluat discuţia despre temerile pe care le-a prezentat în şedinţa anterioarǎ. Pentru a-i explica modelul ABC (tehnica pe care o utilizez în aceastǎ terapie) m-am folosit de exemplificare. Am hotǎrât împreunǎ ca prima temere despre care vom discuta sǎ fie teama „cǎ o îmbolnǎvesc pe mama” , sintagmǎ care mi-a fost explicatǎ în prealabil. Prin ea pacientul înţelege cǎ din cauza lui, a faptelor şi comportamentelor sale, cǎ nu este un om realizat pe nici un plan (profesional, familial, social) mama sa se va îmbolnǎvi. Am trecut problema în termenii ABC astfel: la A am notat îmbolnǎvirea mamei, la C anxietatea resimţitǎ prin palpitaţii, transpiraţii, nervozitate, sentiment de culpabilitate, agitaţie, hiperprotectivitate faţǎ de mamǎ, insomnii. L-am învǎţat sǎ identifice gândurile negative, nerealiste, gǎsind: „i-am fǎcut mamei mele numai necazuri”, „nici un om nu poate rezista atâtor supǎrǎri”, „se va îmbolnǎvi de inimǎ”. Am discutat despre aceste gânduri, cu ajutorul întrebǎrilor dirijate şi-a dat seama cǎ nu sunt nişte gânduri realiste şi i-am explicat cǎ la baza lor stau nişte distorsiuni cognitive ce constau în suprageneralizare, centrare asupra negativului şi excluderea pozitivului, desprinderea de concluzii pripite, prezicerea viitorului. În urma identificǎrii distorsiunilor l-am rugat sǎ înlocuiascǎ aceste gânduri cu unele mai realiste, nu pozitive, astfel am gǎsit: „i-am fǎcut mamei mele multe necazuri”, „sunt oameni care au rezistat multor necazuri”, „este posibil sǎ se îmbolnǎveascǎ”. L-am rugat ca pânǎ la urmǎtoarea întâlnire sǎ mai gǎseascǎ şi alte gânduri realiste.

A cincea şedinţǎ. Am verificat tema şi pacientul a reuşit sǎ gǎseascǎ alte câteva gânduri alternative realiste, sǎ aducǎ argumente în favoarea acestora dupǎ care am discutat despre urmǎtoarea stare de anxietate şi anume teama de moarte. Am lucrat în termenii modelului ABC, pe tabel, astfel la A am identificat mortea, la C anxietatea resimţitǎ prin coşmaruri (îşi viseazǎ adesea prietenul care a murit datoritǎ unei supradoze), transpiraţii, dureri de cap, apatie. Am trecut la identificarea gândurilor negative care îi menţin aceastǎ temere, astfel am notat la B: „Cum a murit prietenul meu pot muri şi eu”, „Amândoi eram drogaţi, puteam fi eu în locul lui”, „Cu siguranţǎ drogurile m-au afectat şi poate voi muri”. L-am rugat sǎ se gândeascǎ ce distorsiuni cognitive crede cǎ stau la baza acestor gânduri şi, cu ajutorul întrebǎrilor provocatoare, a identificat: catastrofizarea, suprageneralizarea, desprinderea de concluzii pripite. În continuare am înlocuit aceste gânduri cu: „Eu nu mǎ mai droghez, deci nu am cum sǎ mor ca pritenul meu, din supradozǎ”, „Sunt tânǎr, nu am nici o boalǎ cronicǎ, deci şansele mele de a muri sunt egale cu a celorlalţi oameni de vârsta mea”, „Poate voi muri, dar nu datoritǎ drogurilor”, am adus argumente în favoarea acestora şi pacientul a început sǎ nu mai creadǎ atât de mult în gândurile negative.

20

A şasea şedinţǎ. Am discutat despre relaţiile sale interpersonale, despre prietenii lui şi despre viaţa sa amoroasǎ; mi-a relata cǎ pânǎ acum nu a avut „timp de relaţii”, era preocupat doar de procurarea drogurilor, dar cǎ atunci când va trece peste aceastǎ perioadǎ îşi doreşte sǎ aibǎ o iubitǎ, stabilitate, deoarece considerǎ cǎ asta e normal pentru un bǎrbat de vârsta lui. Am abordat aceastǎ temere, cǎ nu va putea avea o familie, am trecut-o în termenii modelului ABC, la A am identificat viaţa de familie, la C am notat frica pe care nu a putut sǎ o descrie, comportament de evitare. La B am identificat urmǎtoarele gânduri negative: „Orice femeie mǎ va pǎrǎsi când va afla de trecutul meu”, „Nici nu mai ştiu sǎ mǎ comport cu o femeie”, „Nici o femeie care nu s-a drogat nu m-ar putea înţelege şi nu m-ar accepta”, „N-o sǎ fiu un tatǎ bun”, dupǎ care am stabilit care sunt distorsiunile care stau la baza acestor gânduri: prezicerea viitorului, catastrofizarea, suprageneralizarea, concentrarea asupra negativului şi excluderea pozitivului. Apoi l-am rugat pe el sǎ gǎseascǎ nişte gânduri mai realiste pentru cele pe care le-a menţionat anterior, astfel a gǎsit: „Poate va exista o femeie care sǎ nu mǎ pǎrǎseascǎ”, „Am un trecut varzǎ, dar îmi doresc o schimbare, acum sunt altfel sau cel puţin lupt pentru asta”, „Înainte mǎ purtam bine cu femeile”, „Pentru cǎ nu voi mai fi consumator, existǎ posibilitatea sǎ ma accepte cineva”, „Nu am de unde sǎ ştiu ce fel de tatǎ voi fi”. I-am dat tema sǎ gǎseascǎ mai multe argumente pentru aceste gânduri realiste, aceasta pentru a-l stimula sǎ-şi vadǎ şi pǎrţile bune, sǎ nu le mai minimalizeze.

A şaptea şedinţǎ. Am discutat despre argumentele notate de el în caietul destinat şedinţelor de terapie şi pe parcursul conversaţiei am ajuns la o altǎ temere de-a sa şi anume la temerea cǎ nu-şi va gǎsi un loc de muncǎ, temere care reprezintǎ şi un gând negativ în cadrul fricii cǎ nu va putea sǎ-şi întemeieze o familie. Am trecut-o în tabel, la A am notat serviciu, la C tensiune, incapacitatea de relaxare, frustrare, iar la B: „Nu ştiu sǎ fac nimic”, „Nu inspir încredere”, „Nu am o calificare”. Am identificat distorsiunile cognitive: concentrarea asupra negativului, catastrofizarea, desprinderea de concluzii pripite. Apoi am trecut la înlocuirea acestora cu gânduri mai realiste prin tehnica cazului similar. Astfel a identificat urmǎtoarele convingeri alternative: „Sunt câteva lucruri la care mǎ pricep” , „Nu se citeşte pe faţa mea cǎ sunt fost consumator, încrederea se capǎtǎ în timp”, „Mulţi oameni nu au calificare, dar au un loc de muncǎ”. L-am rugat sǎ se gândeascǎ la teama de singurǎtate şi sǎ încerce sǎ o treacǎ într-un tabel similar cu cele fǎcute împreunǎ în timpul şedinţelor de pânǎ acum.

A opta şedinţǎ. Am discutat pe seama tabelului realizat de pacient, am observat cǎ a început sǎ-şi restructureze modul de gândire şi mi-a relatat cǎ aceastǎ temere nu-l mai afecteazǎ aşa de mult ca la începutul terapiei. A realizat cǎ nu este singur, cǎ o are pe mama lui alǎturi, dar mi-a spus cǎ îi este teamǎ cǎ nu îşi va putea face prieteni, temere pe care am abordat-o în termenii ABC. Dupǎ ce a m combǎtut gândurile negative şi le-am înlocuit cu unele mai realiste, pacientul a realizat cǎ îşi va face noi prieteni dacǎ se va angaja. De aceea este şi mai motivat în a-şi cǎuta un serviciu şi vrea sǎ treacǎ peste stǎrile sale de anxietate. Sperǎ ca la un moment dat (dupǎ ce se va angaja, dupǎ ce îşi va face noi prieteni, îşi va ajuta mama) sǎ se ierte pentru greşelile fǎcute şi crede cǎ atunci va putea avea o viaţǎ normalǎ. I-am dat temǎ sǎ se gândeascǎ la calitǎţile sale şi cum, în ce mod le poate valorifica.

A noua şedinţǎ. Pacientul şi-a fǎcut o listǎ care cuprindea calitǎţi ce îl pot ajuta atât pentru gǎsirea unui serviciu, cât şi în relaţiile interpersonale: loial, perseverent, sincer, ambiţios, iubitor, grijuliu, supus. Mi-a relatat cǎ înainte de a începe sǎ consume era

21

caracterizat ca având aceste calitǎţi, însǎ pe parcursul celor trei ani de dependenţǎ, heroina l-a schimbat şi a ajuns aproape contrariul a ceea ce era.

Nu şi-a notat însǎ cum şi-ar putea valorifica aceste calitǎţi, de aceea am vorbit despre acest lucru şi am identificat mai multe situaţii în care aceste atribute sunt apreciate. Acest exerciţiu a avut drept scop restructurarea gândirii, pacientul sǎ se poatǎ autoevalua corect şi realist. Acest obiectiv a fost atins.

A zecea şedinţǎ. I-am dat lista cu temerile pe care le-a prezentat în interviul de evaluare şi l-am rugat sǎ le scoreze din nou. Asfel teama de singurǎtate a scorat-o cu 1, teama de moarte a scorat-o cu 3, teama cǎ nu va avea o familie a scorat-o cu 3, teama cǎ nu-şi va gǎsi un serviciu a scorat-o cu 2, teama „cǎ o îmbolnǎvesc pe mama” a scorat-o cu 2. Apoi i-am dat sǎ completeze BAI la care a obţinut scorul 19, ceea ce denotǎ o ameliorare a stǎrilor de anxietate.

Pacientul 5 Interviul preliminar :

Acesta a constat într-o discuţie cu pacientul referitoare la problemele cu care se confruntǎ, istoricul bolii, relaţiile interpersonale, statutul socio-profesional, date biografice. Tot acum s-a creat alianţa terapeuticǎ.

Pacientul 5, este bǎrbat, are 19 ani, a terminat liceul şi nu are un loc de muncǎ. Locuieşte împreunǎ cu pǎrinţii şi cu sora lui mai micǎ, având o situaţie materialǎ bunǎ. A început sǎ consume în urmǎ cu doi ani heroinǎ la folie, din curiozitate şi datoritǎ anturajului. Înainte de internare ajunsese sǎ îşi admnistreze patru bile pe zi. La început îi ajungeau banii de la pǎrinţi, apoi a început sǎ fure bani de la pǎrinţi pentru a-şi putea procura doza necesarǎ de droguri. Se droga împreunǎ cu alţi doi colegi de liceu, nu mai frecventa orele de curs, de aceea ajunsese în pragul exmatriculǎrii, însǎ au intervenit pǎrinţii şi într-un final a terminat liceul. Pǎrinţii au observat un comportament bizar, însǎ au crezut cǎ e datoritǎ vârstei, de aceea şi-au dat seama foarte târziu cǎ se droga, mai ales cǎ nu avea înţepǎturi pe corp. Când au aflat, au discutat cu el şi au hotǎrât cǎ soluţia cea mai bunǎ pentru a putea scǎpa de acest viciu înainte sǎ fie prea târziu este internarea într-un centru de dezintoxicare. La început, pacientul a refuzat, dar când a vǎzut cǎ nu poate renunţa la droguri şi cǎ nu mai are bani, a realizat cǎ este dependent şi cǎ pǎrinţii îi vor binele, astfel s-a internat. Starea sa de sǎnǎtate este bunǎ, nu are boli cronice şi îşi doreşte sǎ fie independent, sǎ urmeze studii superioare şi sǎ aibǎ propria afacere.

Interviul preliminar a avut loc pe parcursul a douǎ şedinţe, pacientul a fost deschis şi comunicativ.

Interviul de evaluare (a treia şedinţǎ): I-am dat chestionarul BAI (Beck Anxiety Inventory) la care a obţinut scorul 24, ceea ce

relevǎ faptul cǎ are un grad de anxietate moderat, simptomele evidente fiind: palpitaţii, transpiraţii, tremor, instabilitate, nervozitate, incapacitate de relaxare, fricǎ de ceea ce se poate întâmpla. Dupǎ ce a completat chestionarul, am discutat cu pacientul pe baza rǎspunsurilor sale, referitoare la momentul în care s-au declanşat aceste stǎri, dacǎ sunt persistente, cât de mult îl afecteazǎ. Astfel, el a relatat cǎ simptomele sunt prezente de aproximativ jumǎtate de an, cǎ se manifestau imediat ce efectul heroinei dispǎrea. Pe perioada sevrajului aceste simptome au avut o intensitate mare. În urma discuţiilor, l-am rugat sǎ enumere stǎrile sale de

22

anxietate, apoi sǎ le scoreze pe o scalǎ de la 0 la 10, unde 0 reprezintǎ gradul de intensitate cel mai mic, iar 10, gradul de intensitate cel mai mare.

Stǎrile de anxietate prezente la acest subiect au fost: teama de recidivǎ (a scorat-o cu 7), teama cǎ pǎrinţii îşi vor schimba comportamentul faţǎ de el (a scorat-o cu 8), teama cǎ nu va mai avea prieteni (a scorat-o cu 7).

În urma acestei autoevaluǎri s-au stabilit obiectivele terapiei, numǎrul de şedinţe, intervalul de timp dintre şedinţe şi pacientului i s-a explicat cǎ va avea şi teme pentru acasǎ care vor consta în completarea unui tabel ce îi va fi explicat în şedinţa urmǎtoare şi pe care va trebui sǎ şi-l însuşeascǎ. Aceastǎ autoevaluare a fost reţinutǎ pânǎ la sfârşitul terapiei.

A patra şedinţǎ. Am reluat discuţia despre temerile pe care le-a prezentat în şedinţa anterioarǎ. I-am explicat în ce constǎ modelul ABC (tehnica pe care o utilizez în aceastǎ terapie) şi pentru a-l face sǎ-l înţeleagǎ m-am folosit de exemplificare. Am hotǎrât împreunǎ ca prima temere despre care vom discuta sǎ fie teama cǎ pǎrinţii îşi vor schimba comportamentul faţǎ de el. La A am notat comportamentul pǎrinţilor vis-a-vis de pacient, la C anxietatea pe care o resimte când se gândeşte la acest lucru, fricǎ, panicǎ, descurajare, agitaţie, tensiune. Am discutat despre gândurile negative automate datoritǎ cǎrora se menţin aceste simptome, dupǎ care le-am notat în coloana B: „Nu vor mai avea niciodatǎ încredere în mine”, „Nu mǎ mai iubesc”, „N-o sǎ mǎ mai considere bǎiatul lor”, „Mǎ vor trata ca pe un strǎin”, „O sǎ le fie ruşine cǎ au un asemenea fiu”. I-am explicat cǎ la baza acestor gânduri stau nişte distorsiuni cognitive pe care le-am identificat împreunǎ: desprinderea de concluzii pripite, catastrofizarea, prezicerea viitorului, centrarea asupra negativului şi excluderea pozitivului. Dupǎ discutarea detaliatǎ a fiecǎrui gând negativ, l-am rugat sǎ gǎseascǎ alte gânduri, mai realiste. Astfel, am notat: „Poate le voi recǎpǎta încrederea”, „Mǎ viziteazǎ zilnic, deci poate cǎ mǎ iubesc un pic”, „Dacǎ o sǎ fiu un om normal, este posibil sǎ nu mǎ renege”, „Cât am fost consumator, nu m-au tratat ca pe un strǎin, deci existǎ posibilitatea ca nici de acum încolo sǎ nu mǎ trateze aşa”. L-am rugat ca pânǎ la urmǎtoarea şedinţǎ sǎ se mai gândeascǎ asupra acestor afirmaţii şi sǎ aducǎ cât mai multe argumente în favoarea lor.

A cincea şedinţǎ. Am reluat discuţia despre convingerile alternative şi pacientul mi-a relatat cǎ nu a gǎsit prea multe argumente în favoarea acestora, de aceea am fǎcut acest lucru împreunǎ. L-am sfǎtuit sǎ vorbeascǎ şi cu pǎrinţii lui despre aceastǎ temere, deoarece din relatǎrile lui despre relaţia parentalǎ reiese cǎ gândurile sale negative nu sunt fondate. Pacientul mi-a spus cǎ va încerca sǎ discute cu pǎrinţii deoarece îşi doreşte sǎ se apropie mai mult de ei pentru cǎ sunt persoanele cele mai importante din viaţa sa şi îi iubeşte foarte mult.

A şasea şedinţǎ. Pacientul mi-a povestit discuţia pe care a avut-o cu pǎrinţii spunându-mi cǎ gândurile sale erau nefondate într-adevǎr, cǎ pǎrinţii sǎi nu numai cǎ îl iubesc, dar i-au şi demonstrat acest lucru. L-am rugat sǎ îmi scoreze gândurile negative pe care le-am identificat şi apoi pe cele realiste, cele din urmǎ având note considerabil mai mari. Am hotǎrât împreunǎ sǎ abordǎm tot în termenii modelului ABC şi teama de recidivǎ. Astfel, la A am notat reluarea consumului de heroinǎ, la C, anxietatea resimţitǎ prin palpitaţii, coşmaruri, tensiune psihicǎ şi fizicǎ, agitaţie, comportament de evitare cu privire la externare. Am identificat apoi gândurile negative: „Îmi plǎcea sǎ mǎ droghez, nu o sǎ pot sǎ spun nu dacǎ mi se oferǎ”, „Mulţi au încercat sǎ se lase şi nu au reuşit, deci nici eu nu voi reuşi”, „Mulţi oameni nu se pot lǎsa de fumat, da’ eu, de droguri?”, „Confruntarea cu un obstacol mǎ va duce cu mintea la heroinǎ”. Am identificat distorsiunile cognitive care stau la baza acestor gânduri (prezicerea viitorului, suprageneralizarea, minimalizarea voinţei).

23

Deoarece am insistat mult pe gândurile alternative în şedinţele precedente, i-am dat ca temǎ sǎ gǎseascǎ convingeri mai realiste pentru cele negative pe care le-a identificat în legǎturǎ cu teama de recidivǎ.

A şaptea şedinţǎ. Am discutat despre gândurile alternative realiste gǎsite de el: „Îmi plǎcea sǎ mǎ droghez, dar am suferit din cauza asta, deci o sǎ mǎ gândesc de douǎ ori înainte de a da un rǎspuns cuiva care îmi oferǎ”, „Sunt oameni care au încercat sǎ se lase şi au reuşit, doar cǎ sunt puţini”, „Sunt şanse sǎ mǎ las, chiar dacǎ mici”, „Heroina nu e singura soluţie la orice problemǎ pe care aş avea-o”. De asemenea, a adus argumente pentru susţinerea acestor afirmaţii, dar şi contraargumente, de aceea a fost necesarǎ o analizǎ a costurilor şi a beneficiilor. Astfel, l-am rugat pe pacient sǎ împartǎ o foaie în douǎ, în prima parte sǎ treacǎ beneficiile consumului de heoinǎ, iar în a doua dezavantajele acestuia. Astfel, ca şi beneficii, subiectul a notat: plǎcere, putere, siguranţǎ de sine, dezinhibiţie, iar la costuri: distrugerea sǎnǎtǎţii, lipsa banilor, datorii, certuri cu familia, boli cronice (hepatitǎ, sida), supradoza, moartea, marginalizare. În urma acestui exerciţiu pacientul a realizat cǎ dezavantajele consumului de heroinǎ sunt mai numeroase decât avantajele. Apoi am discutat despre avantajele identificate de el şi împreunǎ am gǎsit alte modalitǎţi, mai puţin disfuncţionale de a obţine aceste avantaje dorite. Ca temǎ i-am dat sǎ citeascǎ un material din care sǎ se informeze mai mult despre consecinţele nefaste pe care le are consumul de droguri.

A opta şedinţǎ. La începutul şedinţei ne-am centrat pe detalierea dezavantajelor pe care le are consumul de droguri. Pacientul mi-a relatat cǎ ştia de majoritatea consecinţelor pe care le are consumul de heroinǎ, însǎ nu ştia cǎ drogurile afecteazǎ şi sistemul psihic. Am discutat apoi despre teama cǎ va mai avea prieteni, însǎ nu am notat nimic deoarece am vrut sǎ verific dacǎ poate face acest lucru singur. Astfel i-am dat ca temǎ sǎ treacǎ aceastǎ temere în termenii modelului ABC.

A noua şedinţǎ. Am discutat pe marginea tabelului realizat de subiect şi am constatat cǎ pacientul a înţeles paşii pe care trebuie sǎ-i facǎ pentru a-şi restructura modul de gândire, importanţa acestui tip de gândire, precumşi utilitatea acesteia în problemele cu care se confruntǎ.

A zecea şedinţǎ. I-am dat lista cu temerile pe care le-a prezentat în interviul de evaluare şi l-am rugat sǎ le scoreze din nou. Asfel teama teama de recidivǎ a scorat-o cu 4, teama cǎ pǎrinţii îşi vor schimba comportamentul faţǎ de el a scorat-o cu 2, teama cǎ nu va mai avea prieteni a scorat-o cu 2.

Apoi i-am dat sǎ completeze BAI la care a obţinut scorul 16, ceea ce denotǎ o ameliorare a stǎrilor de anxietate.

Pacientul 6 Interviul preliminar :

Acesta a constat într-o discuţie cu pacientul referitoare la problemele cu care se confruntǎ, istoricul bolii, relaţiile interpersonale, statutul socio-profesional, date biografice. Tot acum s-a creat alianţa terapeuticǎ.

Pacientul 6 este de sex feminin, are 23 de ani, a terminat 11 clase şi lucreazǎ la o croitorie unde este apreciatǎ de şefa ei (ştie de problema pacientei şi o sprijinǎ) pentru dǎruirea şi profesionalismul de care dǎ dovadǎ. Locuieşte împreunǎ cu pǎrinţii şi sora ei şi se aflǎ în relaţii bune cu aceştia, primind vizite zilnice. A început să consume heroinǎ în urmă cu trei ani.

24

La început îşi administra 1-2 bile pe zi prin inhalare (la folie şi la ţigarǎ), ulterior prin injectare ajungând să consume şase bile pe zi. A început sǎ consume din curiozitate, datoritǎ surorii şi iubitului acesteia, care se drogau de şase ani acasǎ. Sora ei a început tratamentul de dezintoxicare singurǎ, acasǎ, cu blegomazin şi diazepam, dar nu a putut să renunţe la consum. Deoarece banii din salariu nu îi mai ajungeau pentru a-şi procura doza necesară a început să fure din magazine. A hotǎrât sǎ se interneze deoarece nu mai dădea randament la locul de muncă şi nu dorea să-şi dezamăgească şefa. Aceasta a afla de problema pacientei, dar nu a concediat-o, ba dimpotrivă a discutat cu ea şi a reuşit să o convingă să se interneze, asigurând-o că o va primi înapoi după externare. Nu mai vrea sǎ aibǎ de-a face cu drogurile, îşi doreşte sǎ-şi termine liceul şi sǎ se întoarcǎ la lucru. Starea de sǎnǎtate este bună, nu a fost diagnosticată cu boli cronice.

Interviul preliminar a avut loc pe parcursul a douǎ şedinţe, pacienta a fost deschisă şi comunicativă.

Interviul de evaluare (a treia şedinţǎ): I-am dat chestionarul BAI (Beck Anxiety Inventory) la care a obţinut scorul 25, ceea ce

relevǎ faptul cǎ are un grad de anxietate moderat, simptomele evidente fiind: palpitaţii, transpiraţii, tremor, instabilitate, incapacitate de relaxare, fricǎ de ceea ce se poate întâmpla. Dupǎ ce a completat chestionarul, am discutat cu pacientua pe baza rǎspunsurilor sale, referitoare la momentul în care s-au declanşat aceste stǎri, dacǎ sunt persistente, cât de mult o afecteazǎ. Astfel, ea a relatat cǎ simptomele sunt prezente de aproximativ un an, cǎ se manifestau imediat ce efectul heroinei dispǎrea. Pe perioada sevrajului aceste simptome au avut o intensitate mare. În urma discuţiilor, am rugat-o sǎ se gândească de ce anume îi este ei frică, care sunt temerile ei cele mai mari şi apoi să enumere aceste stǎri de anxietate. După ce le-a notat pe o foaie am rugat-o sǎ le scoreze pe o scalǎ de la 0 la 10, unde 0 reprezintǎ gradul de intensitate cel mai mic, iar 10, gradul de intensitate cel mai mare. Stǎrile de anxietate prezente la acestă pacientă au fost: teama de recidivǎ (a scorat-o cu 9), teama de boli (a scorat-o cu 8), teama că prietenele de la seviciu o vor respinge (a scorat-o cu 6).

În urma acestei autoevaluǎri s-au stabilit obiectivele terapiei, numǎrul de şedinţe, intervalul de timp dintre şedinţe şi i-am explicat pacientei cǎ va avea şi teme pentru acasǎ care vor consta în completarea unui tabel pe care i-l voi explica în şedinţa urmǎtoare şi pe care va trebui sǎ şi-l însuşeascǎ. Aceastǎ autoevaluare a fost reţinutǎ pânǎ la sfârşitul terapiei.

A patra şedinţǎ şi a cincea şedinţă. Am reluat discuţia despre temerile pe care le-a prezentat în şedinţa anterioarǎ. I-am explicat în ce constǎ modelul ABC (tehnica pe care o utilizez în aceastǎ terapie) şi pentru a o face sǎ-l înţeleagǎ m-am folosit de exemplificare. Am hotǎrât împreunǎ ca prima temere despre care vom discuta sǎ fie teama de recidivă. Am întrebat-o de când a început să-i fie teamă că se va reapuca de droguri, ce simte când se gândeşte la acest lucru, dacă ştie care sunt efectele negative ale consumului de droguri. După ce am vorbit despre aceste lucruri i-am explicat că la A vom trece recidiva, la C stările pe care mi le-a menţionat şi anume: insomnie, coşmaruri, groază, frică, transpiraţii, palpitaţii, agitaţie, descurajare, iritabilitate. Apoi i-am spus că la B vom nota gândurile negative pe care le vom identifica împreună. Asfel după o discuţie amăunţită, am notat: „sora mea se va injecta în faţa mea şi nu voi rezista”, „aproape toţi care au încercat să se lase nu au putut, deci nici eu nu voi putea”, „sunt o ratată pentru că nu o să pot spune nu”.

25

I-am explicat că o astfel de gândire este negativă şi ireală pentru că nu are de unde să ştie ce se va întâmpla în viitor, dacă sora ei o să cosume de faţă cu ea şi că există şi persoane care au reuşit să renunţe, că nu poate să spună că toţi care au încercat au eşuat. Am rugat-o să-mi aducă argumente în favoarea celor afirmate de ea. După aceste discuţii am identificat distorsiunile cognitive, şi anume: suprageneralizarea, filtrarea mentală cu concentrare asupra negativului, desprinderea de concluzii pripite-ghicirea viitorului, etichetarea.

A şasea şi a şaptea şedinţă. Am reluat discuţia despre gândurile negative şi despre distorsiunile cognitive pe care le-am identificat. Apoi le-am înlocuit cu următoarele gânduri mai realiste: „poate sora mea nu se va injecta în faţa mea ”, „nu am de unde să ştiu dacă voi rezista”, „s-ar putea să existe oameni care au reuşit să renunţe la consum”, „dacă acum rezist fără droguri, poate voi rezista şi mai încolo”, „pot spune nu”, „mulţi oameni nu pot refuza anumite lucruri, dar nu sunt rataţi”. Am mai realizat apoi un tabel: cu gândurile negative şi am rugat-o să aprecieze pe o scală de la 0 la 100 cât de mult crede în ele, distorsiunile cognitive identificate anterior şi cu gândurile mai realiste pe care de asemenea am rugat-o să le aprecieze pe o scală de la 0 la 100 în funcţie de cât de mult crede în ele. Am observat că scorurile gândurilor alternative erau mai mari decât cele ale gândurilor negative.

A opta şedinţă. Am hotărât împreună cu pacienta să vorbim despre altă teamă ce îi creează disconfort şi anume despre teama de boli pe care o vom trece în tabelul aferent modelului ABC. Am discutat cu pacienta şi mi-a sps că îi este frică să nu facă şi ea hepatita C, sau SIDA pentru că a auzit la mulţi drogaţi că au făcut. Am trecut la A boli cronice, iar la C anxietate resimţită prin coşmaruri, nervozitate, iritabilitate, evitare. Am identificat gândurile negative : „mulţi drogaţi sunt bolnavi, deci şi eu mă voi îmbolnăvi”, „poate m-am îmbolnăvit deja, nici nu ştiu”. Am rugat-o să-mi aducă dovezi sau argumente în favoarea acestor gânduri şi pentru că nu a putut am discutat despre examenele medicale care i s-au făcut la internare şi în urma cărora reiese că nu suferă de nici o boală. Am idenificat distorsiunile cognitive - suprageneralizarea, desprinderea de concluzii pripite, ghicirea viitorului. Am trecut la înlocuirea acestor gânduri negative cu altele mai realiste, astfel am notat: „nu am fost diagnosticată cu nici o boală cronică”, „poate nu mă voi îmbolnăvi”, „fiindcă în ultima lună nu am mai consumat droguri, nu am avut de unde să iau o boală”. Am rugat-o ca până la următoarea întâlnire să facă şi ea un tabel la fel cum am făcut împreună în toate şedinţele şi să treacă în termenii modelului ABC teama ei că prietenele de la servicu o vor respinge.

A noua şedinţă. Am verificat tema şi am discutat despre tot ceea ce notase pacienta în tabel. După cele expuse am observat că aceasta şi-a însuşit modelul ABC, că a început să gândească mai realist vizavi de temerile ei. Era entuziasmată căci o vizitase şefa ei. I-am dat să citească câteva broşuri despre efectele negative pe care le are consumul de droguri, aceasta pentru a se informa mai bine privitor la bolile cronice cauzate de droguri.

A zecea şedinţă. Mi-a spus că se simte norocoasă că nu are nici o boală pentru că a folosit şi ea de câteva ori seringa surori ei.

I-am dat lista cu temerile pe care le-a prezentat în interviul de evaluare şi am rugat-o sǎ le scoreze din nou. Astfel teama de recidivǎ a scorat-o cu 5, teama de boli a scorat-o cu 2, iar teama că prietenele de la serviciu o vor respinge a scorat-o cu 2. Apoi i-am dat sǎ completeze BAI-ul la care a obţinut scorul 16, ceea ce denotǎ o ameliorare a stǎrilor de anxietate.

26

Pacientul 7 Interviul preliminar :

Acesta a constat într-o discuţie cu pacientul referitoare la problemele cu care se confruntǎ, istoricul bolii, relaţiile interpersonale, statutul socio-profesional, date biografice. Tot acum s-a creat alianţa terapeuticǎ.

Pacientul 7 este de sex feminin, are 18 ani, absolventǎ a 8 clase şi-a abandonat studiile în primul an de liceu deoarece a fugit de acasǎ la iubitul ei care era consumator, astfel având primul contact direct cu drogurile. Înainte de a pleca de acasǎ locuia împreunǎ cu mama ei, (tatǎl fiind decedat de cinci ani) pe care o acuza cǎ nu îi oferǎ destulǎ libertate. A început sǎ consume din cauza iubitului, la insistenţele acestuia. La început consuma o bilǎ pe zi, injectabil, dar apoi, pentru a obţine aceleaşi stǎri, senzaţii de euforie a crescut doza ajungând sǎ consume patru bile pe zi, injectabil. Pentru a-şi procura banii necesari dozei zilnice fura din magazine, atât ea cât şi prietenul ei. Nu a avut probleme cu poliţia. Mama ei a încercat sǎ o convingǎ sǎ se întoarcǎ acasǎ, dar nu a reuşit; totuşi au pǎstrat legǎtura (mai trecea pe acasǎ de douǎ ori pe sǎptǎmânǎ). De aproximativ un an, relaţia cu prietenul ei s-a deteriorat, certându-se chiar şi de la heroinǎ. Pacienta s-a hotǎrât sǎ se întoarcǎ acasǎ la mama ei şi sǎ renunţe la consum. Observând cǎ nu poate face acest lucru singurǎ, s-a internat. Mama ei o sprijinǎ şi o viziteazǎ zilnic. Îşi doreşte sǎ renunţe la droguri pentru a avea o viaţǎ normalǎ, pentru a-şi termina liceul, pentru a fi alǎturi de mama ei. Starea de sǎnǎtate este bunǎ, nu este diagnosticatǎ cu boli cronice.

Interviul preliminar a avut loc pe parcursul a douǎ şedinţe, pacienta a fost deschisă şi comunicativă.

Interviul de evaluare (a treia şedinţǎ): I-am dat chestionarul BAI (Beck Anxiety Inventory) la care a obţinut scorul 26, ceea ce

relevǎ faptul cǎ are un grad de anxietate moderat, simptomele evidente fiind: palpitaţii, transpiraţii, tremor, instabilitate, incapacitate de relaxare, fricǎ de ceea ce se poate întâmpla, frica de moarte. Dupǎ ce a completat chestionarul, am discutat cu pacienta pe baza rǎspunsurilor sale, referitoare la momentul în care s-au declanşat aceste stǎri, dacǎ sunt persistente, cât de mult o afecteazǎ. Astfel, ea a relatat cǎ simptomele sunt prezente de aproximativ şase luni, cǎ se manifestau atunci când nu avea heroinǎ şi nici bani pentru a o cumpǎra. Pe perioada sevrajului aceste simptome au avut o intensitate mare. În urma discuţiilor, am rugat-o sǎ se gândească de ce anume îi este ei frică, care sunt temerile ei cele mai mari şi apoi să enumere aceste stǎri de anxietate. După ce le-a notat pe o foaie am rugat-o sǎ le scoreze pe o scalǎ de la 0 la 10, unde 0 reprezintǎ gradul de intensitate cel mai mic, iar 10, gradul de intensitate cel mai mare. Stǎrile de anxietate prezente la acestă pacientă au fost: teama de recidivǎ (a scorat-o cu 9), teama de moarte (a scorat-o cu 6), teama cǎ va fi marginalizatǎ (a scorat-o 8).

În urma acestei autoevaluǎri s-au stabilit obiectivele terapiei, numǎrul de şedinţe, intervalul de timp dintre şedinţe şi i-am explicat pacientei cǎ va avea şi teme pentru acasǎ care vor consta în completarea unui tabel pe care i-l voi explica în şedinţa urmǎtoare şi pe care va trebui sǎ şi-l însuşeascǎ. Aceastǎ autoevaluare a fost reţinutǎ pânǎ la sfârşitul terapiei.

A patra şi a cincea şedinţă. Am reluat discuţia despre temerile pe care le-a prezentat în şedinţa anterioarǎ. I-am explicat în ce constǎ modelul ABC (tehnica pe care o utilizez în aceastǎ terapie) şi pentru a o face sǎ-l înţeleagǎ m-am folosit de exemplificare. Am hotǎrât împreunǎ ca prima temere despre care vom discuta sǎ fie teama de recidivă.

27

Dupǎ o amplǎ conversaţie care a constat în descrierea: momentului declanşator al acestei temeri, a stǎrilor pe care le are când se gândeşte la revenirea la consum, a gândurilor care o conduc la aceastǎ temere, am notat la A recidiva, la C anxietatea resimţitǎ prin incapacitatea de relaxare, nervozitate, agitaţie, dureri de cap, somn intermitent iar în coloana B gândurile negative automate: „nu ştiu sǎ fac altceva decât sǎ mǎ droghez”, „pânǎ acum mintea mi-a stat numai la heroinǎ şi sigur nu o sǎ pot sǎ mi-o scot din cap”, „heroina mi-a ţinut loc de toate: şi de mamǎ, şi de tatǎ, şi de foame, şi de sete, de toate”, „nu cred cǎ pot sǎ mǎ las”, „îţi trebuie multǎ voinţǎ pentru asta, iar eu nu am deloc”. Am analizat împreunǎ fiecare gând în parte, i-am spus cǎ acestea sunt gânduri nerealiste şi cǎ la baza acestora stau nişte distorsiuni cognitive pe care i le-am explicat: minimalizarea calitǎţilor, desprinderea de concluzii pripite- ghicirea viitorului, supraestimarea efectelor pozitive ale heroinei şi neluarea în considerare a consecinţelor negative. Am discutat despre avantajele şi dezavantajele consumului de droguri, am rugat-o sǎ-mi spunǎ ce dovezi are cǎ aşa vor sta lucrurile dupǎ externare şi pentru cǎ nu a adus argumente suficiente i-am cerut sǎ gǎseascǎ gânduri alternative mai realiste. Astfel am notat: „mai sunt şi alte lucruri pe care ştiu sǎ le fac (sǎ spǎl, sǎ gǎtesc, sǎ cânt, sǎ fac curat)”, „poate voi avea o ocupaţie şi nu mǎ voi gândi chiar tot timpul la heroinǎ”, „heroina are pǎrţi bune, dar are mult mai multe pǎrţi rele”, „cred cǎ am şi eu puţinǎ voinţǎ pentru cǎ am venit la dezintoxicare”, „existǎ posibilitatea sǎ nu mai consum”. I-am dat sǎ citeascǎ câteva broşuri care conţin informaţii referitoare la consecinţele consumului de droguri.

A şasea şi a şaptea şedinţǎ. Am discutat despre ceea ce a citit acasǎ, dupǎ care am cǎzut de comun acord sǎ vorbim despre altǎ teamǎ de a ei şi anume despre teama cǎ va fi marginalizatǎ. Mi-a spus cǎ ea se simte foarte rǎu când se gândeşte cǎ nu are prieteni decât drogaţi, cǎ a rupt legǎtura cu toate fetele cu care ieşea înainte sǎ consume, cǎ acestea nu o vor mai bǎga în seamǎ pentru cǎ este o drogatǎ, cǎ dacǎ va merge la şcoalǎ toţi o vor ocoli pentru cǎ este ce este. Am rugat-o sǎ trecem tot ce am discutat în tabelul aferent modelului ABC, la fel cum am procedat şi în şedinţele anterioare. Astfel, am notat la A marginalizarea, la C anxietatea resimţitǎ prin nelinişte, instabilitate, descurajare, fricǎ, iar la B urmǎtoarele gânduri negative: „nimeni nu o sǎ mǎ mai bage în seamǎ”, „toţi mǎ vor ocoli”, „nu o sǎ mai am nici o prietenǎ”, „nimeni nu o sǎ mai aibǎ încredere în mine”. Am identificat apoi distorsiunile cognitive care stau la baza acestor gânduri: suprageneralizarea, catastrofizarea, desprinderea de concluzii pripite-ghicirea viitorului. Dupǎ aceea am înlocuit aceste convingeri negative cu gânduri mai realiste: „poate or sǎ fie câteva persoane din lumea asta care vor vorbi cu mine”, „nu sunt doar o drogatǎ, am şi calitǎti şi defecte ca orice om, deci s-ar pute sǎ am şi eu prieteni”, „cu timpul poate voi câştiga încrederea cuiva”. Deoarce pentru toxicomani suportul celor din jur este esenţial pentru recuperarea şi reintegrarea lor socialǎ, am pus mult mai mare accent pe rezolvarea acestei probleme.

A opta şedinţǎ. În aceastǎ şedinţǎ am discutat despre teama de moarte în termenii modelului ABC şi pentru a verifica dacǎ pacienta şi-a însuşit aceastǎ tehnicǎ terapeuticǎ i-am dat ca temǎ sǎ completeze tabelul pe baza conversaţiei avute în timpul şedinţei.

A noua şedinţǎ. Am analizat tabelul completat de pacientǎ, apoi am discutat pe marginea acestuia şi am observat cǎ şi-a însuşit aceastǎ tehnicǎ terapeuticǎ, cǎ reuşeşte sǎ verifice validitatea şi veridicitatea gândurilor negative prin întrebǎri specifice, cǎ poate sǎ identifice distorsiunile cognitive şi de asemenea cǎ poate sǎ înlocuiascǎ gândurile nerealiste cu altele mai realiste.

28

A zecea şedinţǎ. I-am dat lista cu temerile pe care le-a prezentat în interviul de evaluare şi am rugat-o sǎ le scoreze din nou. Asfel teama de recidivǎ a scorat-o cu 5, teama de moarte scorat-o cu 3, iar teama cǎ va fi marginalizatǎ a scorat-o cu 4. Apoi i-am dat sǎ completeze BAI-ul la care a obţinut scorul 18, ceea ce denotǎ o ameliorare a stǎrilor de anxietate.

Pacientul 8 Interviul preliminar :

Acesta a constat într-o discuţie cu pacientul referitoare la problemele cu care se confruntǎ, istoricul bolii, relaţiile interpersonale, statutul socio-profesional, date biografice. Tot acum s-a creat alianţa terapeuticǎ.

Pacientul 8 este bǎrbat, are 22 de ani, absolvent de liceu şi nu a lucrat niciodatǎ. Locuieşte împreunǎ cu pǎrinţii care sunt oameni de afaceri. A început sǎ consume heroinǎ de curiozitate în urmǎ cu trei ani, administrându-şi la început o bilǎ pe zi, injectabil, iar mai apoi câte patru bile pe zi, injectabil. Se droga împreunǎ cu un bun prieten, acasǎ la el sau în cluburi, este o persoanǎ sociabilǎ. Relaţia cu pǎrinţii este bunǎ, dar datoritǎ ocupaţiei aceştia nu au foarte mult timp liber, nu stau prea mult timp acasǎ şi de aceea au aflat târziu de problema fiului lor (i-au gǎsit în camerǎ droguri). Au discutat despre acest lucru şi au încercat sǎ gǎseascǎ împreunǎ un mod de a rezolva aceastǎ problemǎ: mama lui a renunţat sǎ se mai implice în afacere pentru o perioadǎ pentru a-i fi alǎturi. La început pacientul refuza sǎ creadǎ cǎ e dependent, dar când a încercat sǎ-i demonstreze acest lucru mamei sale, a realizat cǎ nu poate rezista fǎrǎ heroinǎ, s-a speriat şi a cerut sprijinul pǎrinţilor. Aceştia au angajat o asistentǎ la domiciliu, dar subiectul nu a putut face faţǎ sevrajului şi de aceea au hotǎrât de comun acord cǎ cea mai bunǎ soluţie este internarea într-o clinicǎ de dezintoxicare. Datoritǎ situaţiei materiale bune nu a furat niciodatǎ. Starea de sǎnǎtate este bunǎ. Vrea sǎ renunţe la droguri şi sǎ urmeze studii superioare, având suportul pǎrinţilor care îl viziteazǎ zilnic.

Interviul preliminar a avut loc pe parcursul a douǎ şedinţe, pacientul a fost deschis şi comunicativ.

Interviul de evaluare (a treia şedinţǎ): I-am dat chestionarul BAI (Beck Anxiety Inventory) la care a obţinut scorul 23, ceea

ce relevǎ faptul cǎ are un grad de anxietate moderat, simptomele evidente fiind: palpitaţii, transpiraţii, tremor, instabilitate, incapacitate de relaxare, fricǎ de ceea ce se poate întâmpla, fricǎ, amorţealǎ. Dupǎ ce a completat chestionarul, am discutat cu el pe baza rǎspunsurilor sale, referitoare la momentul în care s-au declanşat aceste stǎri, dacǎ sunt persistente, cât de mult îl afecteazǎ. Astfel, a relatat cǎ simptomele sunt prezente de aproximativ douǎ luni, cǎ se manifestǎ de când au aflat pǎrinţii şi de când a conştientizat cǎ este dependent. Pe perioada sevrajului aceste simptome au avut o intensitate mare. În urma discuţiilor, l-am rugat sǎ se gândească de ce anume îi este frică, care sunt temerile lui cele mai mari şi apoi să enumere aceste stǎri de anxietate. După ce le-a notat pe o foaie l-am rugat sǎ le scoreze pe o scalǎ de la 0 la 10, unde 0 reprezintǎ gradul de intensitate cel mai mic, iar 10, gradul de intensitate cel mai mare. Stǎrile de anxietate prezente la acest pacient au fost: teama de recidivǎ (a scorat-o cu 8), teama cǎ-şi va pierde cel mai bun prieten (a scorat-o cu 9), teama cǎ nu va mai fi o companie plǎcutǎ pentru ceilalţi (a scorat-o 8).

29

În urma acestei autoevaluǎri s-au stabilit obiectivele terapiei, numǎrul de şedinţe, intervalul de timp dintre şedinţe şi i-am explicat pacientului cǎ va avea şi teme pentru acasǎ care vor consta în completarea unui tabel pe care i-l voi explica în şedinţa urmǎtoare şi pe care va trebui sǎ şi-l însuşeascǎ. Aceastǎ autoevaluare a fost reţinutǎ pânǎ la sfârşitul terapiei.

A patra şi a cincea şedinţǎ. Am hotǎrât împreunǎ ca prima temere pe care o vom aborda sǎ fie teama cǎ îşi va pierde cel mai bun prieten. Astfel pacientul mi-a relatat cǎ atunci când pǎrinţii sǎi au aflat cǎ este consumator, el a fost nevoit sǎ le spunǎ cǎ se droga cu cel mai bun prieten al sǎu, iar când a realizat cǎ este dependent şi cǎ se confruntǎ cu o problemǎ majorǎ, a hotǎrât sǎ îi înştiinţeze pe pǎrinţii prietenului sǎu. A fǎcut acest lucru înainte sǎ se interneze pentru cǎ îi doreşte binele prietenului sǎu care nu realizase cât de gravǎ este „distracţia lor”. De atunci nu au mai luat legǎtura În timpul discuţiei am observat cǎ aceastǎ temere îi creeazǎ pacientului un disconfort major, cǎ este menţinutǎ de gânduri negative şi nerealiste. De aceea am trecut problema în termenii modelului ABC. Am notat la A pierderea celui mai bun prieten, la C anxietatea resimţitǎ prin insomnii, tremor, incapacitatea de relaxare, palpitaţii, nervozitate, iar la B urmǎtoarele gânduri negative: „nu o sǎ mai vrea sǎ vorbeascǎ niciodatǎ cu mine”, „sigur a înţeles greşit ceea ce am fǎcut”, „mǎ crede duşmanul lui”. Prin întrebǎri specifice l-am fǎcut sǎ înţeleagǎ cǎ aceste gânduri sunt nerealiste (deoarece nu are de unde sǎ ştie cǎ aşa stau lucrurile pentru cǎ nu a discutat cu prietenul sǎu despre acestea), cǎ la baza lor stau nişte distorsiuni cognitive (desprinderea de concluzii pripite-ghicirea viitorului, suprageneralizarea, catastrofizarea, centrarea asupra negativului). Apoi am înlocuit aceste gânduri negative cu altele mai realiste: „poate va vorbi vreodatǎ cu mine”, „şansele ca el sǎ fi înţeles cǎ i-am vrut binele sunt mici”, „poate va realiza vreodatǎ cǎ i-am vrut binele”, „existǎ posibilitatea sǎ mǎ considere duşmanul lui”. L-am rugat ca pânǎ la urmǎtoarea întâlnire sǎ scoreze aceste gânduri mai realiste pe o scalǎ de la 0 la 100 în funcţie de cât de mult crede în ele.

A şasea şi a şaptea şedinţǎ. Deoarece scorase gândurile alternative cu note mari, am abordat o altǎ teamǎ de-a sa şi anume teama cǎ nu va mai fi o companie plǎcutǎ pentru ceilalţi. Am trecut şi aceastǎ problemǎ în termenii modelului ABC, notând la A prezenţa lui în societate, la C stǎrile emoţionale şi comportamentele determinate de acest gând (fricǎ, coşmaruri, agitaţie), la B „voi fi supǎrat tot timpul”, „nimeni nu mǎ va mai bǎga în seamǎ”, „toţi vor spune cǎ eram mai plǎcut când mǎ drogam”, „nimeni nu o sǎ mǎ mai placǎ”. Am identificat împreunǎ distorsiunile cognitive (desprinderea de concluzii pripite-ghicirea viitorului, suprageneralizarea, desconsiderarea pozitivului) şi apoi am înlocuit gândurile negative cu altele mai realiste („sunt lucruri care mǎ pot bucura şi de acum înainte”, „nu mǎ va bǎga toatǎ lumea în seamǎ”, „unii vor spune cǎ eram mai plǎcut când mǎ drogam”, „nu am cum sǎ mǎ fac plǎcut de toatǎ lumea”). Am observat cǎ pentru pacient consumul de droguri reprezintǎ o modalitate de a se integra în societate mult mai uşor şi mai bine, un factor ce îl ajutǎ sǎ scape de anumite inhibiţii şi sǎ adopte un anumit comportament care dupǎ pǎrerea lui este mai bine vǎzut de societate. De aceea am discutat despre calitǎţile lui, despre comportamentul şi relaţiile interpersonale pe care îl avea înainte sǎ fie toxicoman. L-am rugat sǎ se gândeascǎ la calitǎţile pe care el le apreciazǎ la ceilalţi oameni.

A opta şedinţǎ. Am discutat despre calitǎţile pe care pacientul le apreciazǎ la ceilalţi oameni şi apoi l-am rugat sǎ-mi spunǎ dacǎ aceste calitǎţi le regǎseşte şi la el. Deoarece a conştientizat cǎ şi el deţine multe din aceste calitǎţi, a ajuns la concluzia cǎ nu drogurile sunt cele care îl pot integra în societate, ci tocmai atributele pe care le-a menţionat.

30

Am abordat urmǎtoarea temere şi anume teama de recidivǎ tot în termenii modelului ABC, însǎ nu am notat nimic deoarece aceasta a constituit tema sa.

A noua şedinţǎ. Am reluat discuţia despre teama de recidivǎ pe baza tabelului realizat de pacient şi în urma acesteia am observat cǎ şi-a însuşit acest mod de gândire, cǎ a reuşit sǎ identifice gândurile negative, distorsiunile cognitive şi apoi sǎ le înlocuiascǎ cu gânduri mai realiste.

A zecea şedinţǎ. I-am dat lista cu temerile pe care le-a prezentat în interviul de evaluare şi l-am rugat sǎ le scoreze din nou. Asfel teama de recidivǎ a scorat-o cu 5, teama cǎ-şi va pierde cel mai bun prieten a scorat-o cu 5, teama cǎ nu va mai fi o companie plǎcutǎ pentru ceilalţi a scorat-o 3. Apoi i-am dat sǎ completeze BAI-ul la care a obţinut scorul 16, ceea ce denotǎ o ameliorare a stǎrilor de anxietate.

Pacientul 9 Interviul preliminar :

Acesta a constat într-o discuţie cu pacientul referitoare la problemele cu care se confruntǎ, istoricul bolii, relaţiile interpersonale, statutul socio-profesional, date biografice. Tot acum s-a creat alianţa terapeuticǎ.

Pacientul 9 este femeie, are 25 de ani, este absolventǎ a Facultǎţii de Litere, nu a lucrat niciodatǎ. Locuieşte împreunǎ cu mama ei care o sprijinǎ în aceastǎ problemǎ. A început sǎ consume heroinǎ în urmǎ cu doi ani, din curiozitate, împreunǎ cu doi foşti colegi de facultate. Îşi adiministrau doza necesarǎ în apartamentul acestora care este închiriat deoarece ei sunt din provincie. La început consumau prin inhalare, doar în weekend, câte o bilǎ, cu timpul au ajuns la trei bile pe zi injectabil. Deoarece familia ei cât şi a celorlaţi doi colegi au o situaţie materialǎ bunǎ, nu au fost nevoiţi sǎ lucreze sau sǎ comitǎ infracţiuni pentru a avea banii necesari procurǎrii drogurilor. Pacienta a început sǎ cearǎ tot mai mulţi bani de la mama ei, sǎ lipseascǎ foarte des de acasǎ, nu se mai întorcea cu zilele, sǎ-şi mintǎ mama care a bǎnuit cǎ ceva este în neregulǎ. Au avut o ceartǎ aprinsǎ, mama ei a vrut sǎ o pedepseascǎ (nu o mai lǎsa sǎ iasǎ din casǎ) şi atunci pacienta i-a mǎrturisit cǎ se drogheazǎ. Dupǎ aproximativ o lunǎ, timp în care au avut mai multe discuţii, pacienta a încercat sǎ renunţe la consum şi a realizat cǎ este dependentǎ, au ajuns la concluzia cǎ cea mai bunǎ soluţie este sǎ urmeze o curǎ de dezintoxicare. Nu a fost diagnosticatǎ cu boli cronice, îşi doreşte sǎ renunţe la droguri, pentru a avea o viaţǎ normalǎ, pentru a nu-şi pierde relaţia pe care a avut-o cu mama ei, pentru a nu-şi pune viaţa în pericol.

Interviul preliminar a avut loc pe parcursul a douǎ şedinţe, pacienta a fost deschisă şi comunicativă.

Interviul de evaluare (a treia şedinţǎ): I-am dat chestionarul BAI (Beck Anxiety Inventory) la care a obţinut scorul 24, ceea

ce relevǎ faptul cǎ are un grad de anxietate moderat, simptomele evidente fiind: palpitaţii, transpiraţii, tremor, instabilitate, incapacitate de relaxare, fricǎ de ceea ce se poate întâmpla, fricǎ. Dupǎ ce a completat chestionarul, am discutat cu ea pe baza rǎspunsurilor sale, referitoare la momentul în care s-au declanşat aceste stǎri, dacǎ sunt persistente, cât de mult o afecteazǎ. Astfel, a relatat cǎ simptomele sunt prezente de aproximativ trei luni, cǎ se manifestǎ de când a aflat mama ei şi de când a conştientizat cǎ este dependentǎ. Pe perioada sevrajului aceste simptome au avut o intensitate mare.

31

În urma discuţiilor, am rugat-o sǎ se gândească care sunt temerile ei cele mai mari şi apoi să enumere aceste stǎri de anxietate. După ce le-a notat pe o foaie am rugat-o sǎ le scoreze pe o scalǎ de la 0 la 10, unde 0 reprezintǎ gradul de intensitate cel mai mic, iar 10, gradul de intensitate cel mai mare. Stǎrile de anxietate prezente la acest pacient au fost: teama de recidivǎ (a scorat-o cu 7), teama de singurǎtate (a scorat-o cu 8), teama cǎ mama sa nu o va mai iubi (a scorat-o 9), teama cǎ nu-şi va gǎsi o slujbǎ (a scorat-o cu 7).

În urma acestei autoevaluǎri s-au stabilit obiectivele terapiei, numǎrul de şedinţe, intervalul de timp dintre şedinţe şi i-am explicat pacientei cǎ va avea şi teme pentru acasǎ care vor consta în completarea unui tabel pe care i-l voi explica în şedinţa urmǎtoare şi pe care va trebui sǎ şi-l însuşeascǎ. Aceastǎ autoevaluare a fost reţinutǎ pânǎ la sfârşitul terapiei.

A patra şi a cincea şedinţǎ. Am discutat despre temerile pe care le-a acuzat în şedinţa precedentǎ şi am stabilit de comun acord ca prima pe care o vom aborda în termenii modelului ABC sǎ fie teama cǎ mama sa nu o va mai iubi. I-am explicat în ce constǎ aceastǎ tehnicǎ terapeuticǎ, am vorbit despre aceastǎ temere, dupǎ care am notat la A iubirea mamei, la C anxietatea resimţitǎ prin palpitaţii, nervozitate, tremor, prurit, agitaţie („Mǎ plimb de colo-colo, nu-mi gǎsesc locul”), iar la B gândurile negative automate: „Am dezamǎgit-o şi nu mai are cum sǎ mǎ mai iubeascǎ”, „Am minţit-o şi pentru cǎ mama nu suportǎ minciuna, n-o sǎ mǎ mai suporte nici pe mine”, „Nu merit sǎ mǎ mai iubeascǎ”, „I-am fǎcut cel mai mare rǎu pe care poate sǎ-l facǎ un copil pǎrintelui sǎu”. Dupǎ ce am identificat aceste gânduri, i-am explicat cǎ la baza lor stau nişte distorsiuni cognitive şi am discutat pe marginea convingerii „Am minţit-o şi pentru cǎ mama nu suportǎ minciuna n-o sǎ mǎ mai suporte nici pe mine”, astfel i-am arǎtat cǎ trage concluzii fǎrǎ a avea dovezi în acest sens, catastrofizeazǎ. Am procedat la fel şi cu celelalte gânduri şi am gǎsit urmǎtoarele distorsiuni: desprinderea de concluzii pripite, prezicerea viitorului, centrarea asupra negativului şi excluderea pozitivului, catastrofizarea. Am înlocuit aceste convingeri cu gânduri mai realiste: „Este adevǎrat cǎ am dezamǎgit-o, dar poate o sǎ ma ierte şi o sǎ mǎ iubeascǎ iar”, „Am mai minţit-o şi altǎ datǎ şi dupǎ ce a aflat adevǎrul m-a iubit în continuare”, „Este rǎu ceea ce am fǎcut, dar sunt lucruri şi mai rele”, „Poate cǎ merit sǎ mǎ mai iubeascǎ pentru cǎ i-am adus şi bucurii”. I-am dat ca temǎ sǎ scoreze în funcţie de cât de mult crede în ele, atât gândurile negative, cât şi pe cele mai realiste.

A şasea şi a şaptea şedinţǎ. Am discutat despre tema avutǎ şi am observat cǎ a scorat cu note mai mari gândurile mai realiste, acest lucru demonstrând cǎ modul ei de gândire cu privire la aceastǎ temere a cǎpǎtat o notǎ de realism. Mi-a zis cǎ acest lucru s-a datorat şi faptului cǎ a discutat despre aceastǎ teamǎ cu mama ei care o viziteazǎ zilnic. Am abordat urmǎtoarea temere, şi anume cea de recidivǎ, am trecut-o în termenii modelului ABC, astfel la A am notat recidiva, la C anxietatea resimţitǎ prin palpitaţii, senzaţia de înǎbuşealǎ, uscǎciunea gurii, coşmaruri, fricǎ, iar la B „am auzit cǎ mulţi au încercat sǎ se lase şi nu au reuşit, deci nici eu nu o sǎ reuşesc”, „vreau sǎ mǎ vindec, dar când o sǎ mǎ externez sigur o sǎ-mi stea gândul doar la heroinǎ ”, „nu o sǎ mai am nici o plǎcere fǎrǎ heroinǎ”.Am rugat-o sǎ se gândeascǎ dacǎ la baza acestor gânduri se aflǎ distorsiuni cognitive şi a jdentificat: suprageneralizarea, desprinderea de concluzii pripite, ghicirea viitorului. Am combǎtut aceste gânduri,dupǎ care le-a înlocuit cu altele mai realiste, cum ar fi: „sunt totuşi toxicomani care au renunţat la heroinǎ, poate o sǎ mǎ numǎr şi eu printre ei”, „existǎ posibilitatea sǎ mǎ gândesc şi la alte lucruri în afarǎ de heroinǎ”, „poate voi gǎsi şi alte activitǎţi care sǎ mǎ satisfacǎ”.

32

Am discutat despre avantajele şi dezavantajele consumului de droguri, pacienta a constatat cǎ efectele negative au o pondere mai mare şi cǎ avantajele obţinute în urma consumului sunt pe termen scurt.

A opta şedinţǎ. Am discutat despre relaţiile sale interpersonale, mi-a spus cǎ are câţiva prieteni cu care nu s-a mai întâlnit de ceva timp pentru cǎ ea era preocupatǎ de procurarea şi administrarea drogurilor şi nici nu dorea ca aceştia sǎ o vadǎ sub influenţa substanţelor. Am hotǎrât sǎ vorbim despre teama de singurǎtate dupǎ care sǎ completǎm tabelul. Astfel am notat la A singurǎtatea, la C anxietatea resimţitǎ (nervozitate, agitaţie, fricǎ,), iar la B gândurile negative: „toţi prietenii or sǎ mǎ evite”, „dacǎ umblǎ cu mine o sǎ fie catalogaţi ca fiind şi ei drogaţi”, „nu voi mai inspira încredere”, „nimeni nu-şi doreşte o prietenǎ toxicomanǎ”. Apoi am rugat-o sǎ identifice distorsiunile cognitive şi am notat: suprageneralizarea, desprinderea de concluzii pripite-ghicirea viitorului, etichetarea, amplificarea, centrarea asupra defectelor şi neluarea în considerare a calitǎţilor. Am înlocuit apoi gândurile negative cu altele mai realiste cum ar fi: „unii or sǎ mǎ evite, dar e posibil ca unii sǎ mǎ accepte”, „este posibil ca cineva sǎ-mi accepte trecutul”, „poate cu timpul voi câştiga încrederea cuiva”, „am şi câteva calitǎţi şi poate vor ţine seamǎ şi de ele nu doar de faptul cǎ sunt o toxicomanǎ”. Deoarece am observat cǎ şi-a însuşit cât de cât aceastǎ tehnicǎ terapeuticǎ i-am dat ca temǎ sǎ trateze teama cǎ nu-şi va gǎsi o slujbǎ în termenii modelului ABC.

A noua şedinţǎ. pacienta şi-a fǎcut tema, am discutat pe seama tabelului realizat de ea şi astfel mi-a confirmat cǎ şi-a însuşit tehnica modelului ABC. I-am sugerat ca de acum înainte, atunci când o vor invada gândurile negative, când va avea stǎri de anxietate sǎ se foloseascǎ de ceea ce a învǎţat în timpul şedinţelor de psihoterapie.

A zecea şedinţǎ. I-am dat lista cu temerile pe care le-a prezentat în interviul de evaluare şi am rugat-o sǎ le scoreze din nou. Asfel teama de recidivǎ a scorat-o cu 4, teama de singurǎtate a scorat-o cu 4, teama cǎ mama sa nu o va mai iubi a scorat-o 2, teama cǎ nu-şi va gǎsi o slujbǎ a scorat-o cu 2. Apoi i-am dat sǎ completeze BAI-ul la care a obţinut scorul 17, ceea ce denotǎ o ameliorare a stǎrilor de anxietate.

Pacientul 10 Este bǎrbat, are 25 de ani, a renunţat la Facultatea de Automaticǎ şi Calculatoare în

anul II de studiu, nu lucreazǎ. Locuieşte împreunǎ cu pǎrinţii care sunt avocaţi. A început sǎ consume heroinǎ în urmă cu doi ani, injectabil, datoritǎ curiozitǎţii, împreunǎ cu prietenii săi, în diverse locaţii. La început consuma o bilă pe zi, în ultima perioadǎ ajungând să consume patru bile pe zi. Datoritǎ situaţiei materiale bune a pǎrinţilor nu a fost nevoit sǎ fure, dar în schimb vindea lucruri din casǎ. Acesta a fost şi motivul pentru care părinţii au început să bănuiască că este ceva în neregulă cu fiul lor. L-au urmărit şi au aflat că este consumator de heroină, pacientul a recunoscut acest lucru, dar le-a spus că ar vrea să se lase, dar nu poate pentru că „drogurile sunt mai puternice decât el”. Pentru a-l ajuta, părinţii s-au informat cu privire la tratamentul necesar în astfel de situaţii, l-au determinat pe fiul lor să-l încerce, însă deoarece nu a suportat sevrajul, a continuat să se drogheze. Observând că problema devine din ce în ce mai serioasă, au convenit de comun acord ca acesta să primească ajutor de specialitate, să fie internat într-o clinică de dezintoxicare. Starea de sǎnǎtate a pacientului este bună, nu suferă de boli cronice.

33

Îşi doreşte sǎ renunţe la droguri pentru a-şi continua studiile, „pentru a avea un rost în viaţă”, pentru a fi independent. Beneficiazǎ de sprijinul familiei şi al iubitei sale care nu este toxicomană.

Interviul preliminar a avut loc pe parcursul a douǎ şedinţe, pacientul a fost deschis şi comunicativ.

Interviul de evaluare (a treia şedinţǎ): I-am dat chestionarul BAI (Beck Anxiety Inventory) la care a obţinut scorul 25, ceea

ce relevǎ faptul cǎ are un grad de anxietate moderat, simptomele evidente fiind: palpitaţii, transpiraţii, tremor, instabilitate, incapacitate de relaxare, fricǎ de ceea ce se poate întâmpla, fricǎ, îngrijorare. Dupǎ ce a completat chestionarul, am discutat cu el pe baza rǎspunsurilor sale, referitoare la momentul în care s-au declanşat aceste stǎri, dacǎ sunt persistente, cât de mult îl afecteazǎ. Astfel, a relatat cǎ simptomele sunt prezente de câteva luni, cǎ se manifestǎ de când iubita lui l-a ameninţat că-l va părăsi, de când a conştientizat cǎ este dependent. Pe perioada sevrajului aceste simptome au avut o intensitate mare. În urma discuţiilor, l-am rugat sǎ se gândească la temerile lui cele mai mari şi apoi să enumere aceste stǎri de anxietate. După ce le-a notat pe o foaie l-am rugat sǎ le scoreze pe o scalǎ de la 0 la 10, unde 0 reprezintǎ gradul de intensitate cel mai mic, iar 10, gradul de intensitate cel mai mare. Stǎrile de anxietate prezente la acest subiect au fost: teama de recidivǎ (a scorat-o cu 8), teama că îl va părăsi prietena (a scorat-o cu 6), teama cǎ nu-şi va putea continua studiile (a scorat-o 6), teama de etichetare (a scorat-o cu 9).

În urma acestei autoevaluǎri s-au stabilit obiectivele terapiei, numǎrul de şedinţe, intervalul de timp dintre şedinţe şi i-am explicat pacientului cǎ va avea şi teme pentru acasǎ care vor consta în completarea unui tabel pe care i-l voi explica în şedinţa urmǎtoare şi pe care va trebui sǎ şi-l însuşeascǎ. Aceastǎ autoevaluare a fost reţinutǎ pânǎ la sfârşitul terapiei.

A patra şedinţă. Am vorbit despre temerile sale şi am căzut de comun acord să discutăm despre cea pe care a scorat-o cu nota cea mai mare, teama de etichetare. Mi-a relatat că îi este frică să se externeze deoarece atunci când va ieşi toată lumea îl va cataloga tot un drogat deşi el va face tot posibilul să se schimbe. Când se gândeşte la acest lucru, se simte neputincios, este încordat, irascibil, dezamăgit, îi este teamă de ce îl aşteaptă, este agitat şi totodată se gândeşte că nu va scăpa niciodată de această etichetă, orice ar face. După această discuţie i-am ewxplicat că are o gândire negativă, că este nevoie de o schimbare în stilul său de gândire şi că de aceea ne vom folosi de modelul ABC. După ce i-am explicat această tehnică terapeutică şi m-am asigurat că a înţeles despre ce este vorba, am notat la A etichetarea, la C anxietatea resimţită de el prin simptomele menţionate de el, comportamentul de evitare, iar la B „Toţi vor vedea în mine doar un drogat, că de fapt asta sunt”, „Nu voi putea niciodată să scap de eticheta asta”, „Pe lângă faptul că vor spune că sunt un drogat vor spune că sunt şi nebun fiindcă am fost internat la psihiatrie”. I-am explicat că la baza acestor convingeri stau nişte distorsiuni cognitive: suprageneralizarea, prezicerea viitorului, desprinderea de concluzii pripite, amplificarea defectelor şi minimalizarea calităţilor, catastrofizarea. Apoi am înlocuit gândurile negative cu unele mai realiste: „Majoritatea vor vedea în mine doar un drogat, dar dacă mă las, lucrurile s-ar putea schimba”, „Nu voi scăpa prea curând de eticheta asta”, „Unii oameni ştiu că la psihiatrie nu sunt internaţi doar nebuni”. L-am rugat ca până la următoarea întâlnire să mai găsească şi alte gânduri mai realiste.

A cincea şi a şasea şedinţă. Am vorbit despre gândurile alternative pe care le-a găsit şi despre argumentele aduse în favoarea acestora.

34

Am observat o schimbare în gândirea sa. Am trecut la teama de recidivă, după o detaliere a acestei probleme, am trecut-o în termenii modelului ABC astfel, la A am notat recidiva, la C am notat anxietatea resimţită prin palpitaţii, tensiune, agitaţie, frică, somn neodihnitor, iar la B convingerile negative automate: „Am mai încercat să mă las o dată şi n-am reuşit, deci niciodată nu voi reuşi”, „Prietenii mă vor căuta şi sunt sigur că mă vor corupe”, „Nu voi avea puterea să mă abţin”. L-am rugat să identifice distorsiunile cognitive şi cu puţin ajutor a reuşit, astfel a identificat suprageneralizarea, filtrarea mentală asupra negativului, desprinderea de concluzii pripite-ghicirea viitorului. Apoi i-am spus să înlocuiască aceste convingeri cu unele mai realiste, astfel s-a gândit că „Acum am reuşit să trec peste sevraj, deci este posibil să pot renunţa la consum”, „Este posibil ca ei să mă caute şi să nu încerce să mă corupă”, „Poate voi găsi puterea să mă abţin”. Am mai discutat apoi cât de mult crede în acestea, despre efectele pozitive şi negative ale consumului de droguri.

A şaptea şi a opta şedinţă. Am discutat despre relaţia de cuplu în care este implicat, mi-a relatat că este împreună cu iubita sa de un an jumate, că aceasta a aflat că este consumator pe parcursul relaţiei, acesta fiind momentul în care au început să apară certuri, nemulţumiri şi reproşuri din partea ei. Totuşi, deoarece îl iubeşte aceasta a rămas alături de el doar cu condiţia ca el să renunţe la heroină. Teama sa constă în faptul că iubita lui îl va părăsi deoarece i-a făcut mult rău şi a dezamăgit-o. Am trecut problema în termenii modelului ABC notând la A gândul că prietena îl va părăsi, la C anxietatea resimţită prin palpitaţii, somn intermitent, dureri de cap, tensiune, frică, comportament de evitare (evită să discute cu prietena lui despre acest aspect), iar la B gândurile negative automate „Lângă mine a avut parte numai de suferinţe”, „Sunt sigur că este alături de mine doar din compasiune, nu că m-ar iubi”, „Nimeni nu poate iubi un asemenea om”, „nici o femeie nu-şi poate dori un viitor lângă un asemenea bărbat”. L-am solicitat să îmi aducă argumente şi/sau dovezi care să demonstreze, să susţină cele spuse de el. Am identificat distorsiunile cognitive care stau la baza acestor gânduri (filtrarea mentală a negativului şi excluderea pozitivului, desprinderea de concluzii pripite-citirea gândurilor, suprageneralizarea) şi apoi l-am rugat să scoreze gândurile negative pe o scală de la 0 la 100 în funcţie de cât de mult crede în ele. Am trecut la găsirea unor gânduri alternative mai realiste şi am notat: „lângă mine a avut parte de multe suferinţe, dar au fost şi câteva clipe fericite”, „poate că ţine la mine, alt fel m-ar fi părăsit de mult”, „pot fi iubiţi şi toxicomanii”, „sunt femei care trăiesc alături de toxicomani”. L-am solicitat să scoreze şi aceste gânduri mai realiste pe o scală de la 0 la 100 în funcţie de cât de mult crede că aşa stau lucrurile. Deoarece nu exista o diferenţă netă între scorurile date gândurilor negative şi celor mai realiste, i-am dat ca temă să găsească mai multe argumente în favoarea convingerilor alternative.

A noua şedinţă. Am discutat despre argumentele pe care le-a identificat şi apoi am vorbit despre o altă teamă menţionată de el în interviul de evaluare şi anume teama că nu-şi va putea continua studiile. Am dezbătut această problemă în detaliu, însă nu am notat nimic pentru că l-am rugat pe el ca până data viitoare să facă acest lucru folosind modelul ABC. Am procedat astfel pentru a verifica dacă subiectul şi-a însuşit această tehnică terapeutică.

A zecea şedinţă. Am discutat pe baza tabelului realizat de pacient şi am observat că şi-a însuşit tehnica modelului ABC, a identificat mai întâi gândurile negative, apoi distorsiunile cognitive şi în final le-a înlocuit cu unele mai realiste.

35

I-am dat lista cu temerile pe care le-a prezentat în interviul de evaluare şi l-am rugat sǎ le scoreze din nou, astfel teama de recidivǎ a scorat-o cu 5, teama că îl va părăsi prietena a scorat-o cu 3, teama cǎ nu-şi va putea continua studiile a scorat-o 3, teama de etichetare a scorat-o cu 5.Apoi i-am dat sǎ completeze BAI-ul la care a obţinut scorul 18, ceea ce denotǎ o ameliorare a stǎrilor de anxietate.

În urma acestor şedinţe pacienţilor li s-a spus că vor fi contactaţi telefonic după cincisprezece zile pentru a verifica dacă au reuşit sau nu să treacă de perioada critică.

6. Interpretarea datelor

În urma studiului de caz la care au participat 10 toxicomani aflaţi în cura de dezintoxicare se observă că deşi provin din medii sociale diferite, au un nivel de instruire diferit, toţi se confruntă cu aceeaşi problemă şi anume dependenţa de heroină. Fiecare dintre ei îşi doreşte să renunţe la consum şi conştientizează că au de dus o luptă dificilă în acest sens. Tocmai acest lucru a dus la implicarea lor directă în terapie, toţi şi-au rezolvat sarcinile pe care le-au avut de îndeplinit, au comunicat deschis. În interviul de evaluare am demonstrat cu ajutorul chestionarului BAI că toţi cei zece pacienţi toxicomani prezintă stări de anxietate, această afirmaţie având drept fundament faptul că toţi au obţinut scoruri cuprinse între 22 şi 35, scoruri ce indică un grad de anxietate moderată. De asemenea se observă că aceştia au atât temeri comune cum ar fi teama că vor recidiva, cât şi temeri ce ţin de particularităţile fiecărui individ în parte, existând totuşi acelaşi factor declanşator şi anume consumul de heroină. În urma şedinţelor de psihoterapie disconfortul determinat de stările de anxietate a fost diminuat, acestea fiind resimţite la o intensitate mai mică.

Din primele şedinţe reiese că stările de anxietate sunt întreţinute de o gândire negativă, distorsionată, care duce la un comportament dezadaptativ, dar şi la apariţia şi menţinerea problemei. În urma explicării acestor lucruri cu ajutorul modelului ABC se observă că toţi subiecţii au învăţat să identifice distorsiunile cognitive, au început să gândească mai realist, s-au convins că prin schimbarea stilului negativ de gândire pot fi modificate, ameliorate sau chiar vindecate tulburările emoţionale şi comportamentele dezadaptative. Însuşindu-şi modelul ABC pacienţii au învăţat cum pot fi combătute gândurile negative formându-şi deprinderea de a gândi mai realist.

Din reevaluarea făcută în a zecea şedinţă cu acelaşi chestionar BAI se observă că scorurile obţinute de pacienţi sunt semnificativ mai mici. Acest lucru demonstrează că tehnica modelul ABC a fost eficientă, i-a ajutat pe aceşti toxicomani să-şi restructureze modul de gândire, deci a contribuit la ameliorarea stărilor de anxietate. Deoarece după cele cincisprezece zile de la externare pacienţii au relatat că au depăşit perioada critică, cǎ nu au recidivat, se observă că tratamentul terapeutic a fost eficient.

BAI

2628

32

2624 25 26

23 24 25

19 20 2119

16 1618

16 17 18

0

5

10

15

20

25

30

35

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

SUBIECTI

SC

OR

UL

O

BT

INU

T

Series1

Series2

36

Series 1- scorul obţinut de subiecţi la chestionarul BAI în interviul de evaluare;Series 2- scorul obţinut de subiecţi la chestionarul BAI în ultima şedinţǎ de terapie când s-a fǎcut reevaluarea.

BAI

2628

32

2624 25 26

23 24 25

19 20 2119

16 1618

16 17 18

0

5

10

15

20

25

30

35

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

SUBIECTI

SC

OR

UL

O

BT

INU

T

Series1

Series2

Series 1 – reprezintǎ scorurile obţinute de cei 10 pacienţi la chestionarul BAI în interviul de evaluare, scoruri ce reprezintǎ un grad moderat de anxietate;Series 2 – reprezintǎ scorurile obţinute de cei 10 pacienţi la chestionarul BAI în ultima şedinţǎ de terapie când s-a fǎcut reevaluarea. Aceste scoruri reprezintǎ un grad scǎzut de anxiettate.

7. Concluzii

Consumul de droguri poate avea un rol foarte important în apariţia şi dezvoltarea unor stări nevrotice. Astfel, cu ajutorul chestionarului BAI s-a demonstrat prima ipoteză potrivit căreia toxicomanii prezintă stări de anxietate. Acest lucru nu poate fi generalizat deoarece la acest studiu au participat 10 subiecţi instituţionalizaţi într-un centru de dezintoxicare, diagnosticaţi cu toxicodependenţă.

S-a putut trece la demonstrarea celei de-a doua ipoteze care presupunea că stările de anxietate ale pacienţilor toxicomani pot fi ameliorate cu ajutorul terapiei cognitiv-comportamentale, a tehnicii modelului ABC. Prin reevaluarea stărilor de anxietate făcută în ultima şedinţă de terapie atât cu ajutorul scalei de autoevaluare, cât şi cu chestionarul BAI, se observă că stările de anxietate au fost ameliorate. Deci se poate spune că şi această ipoteză a fost confirmată.

Pentru a putea fi validată şi cea de a treia ipoteză a fost necesară o constatare a eficienţei tratamentului aplicat. De aceea fiecare pacient a fost intervievat telefonic după cincisprezece zile de la externare, acest interval de timp constituind cea mai dificilă perioadă în sensul recăderii. Toţi subiecţii au depăşit această perioadă nerecidivând, dat fiind că au beneficiat de sprijinul apropiaţilor, dar şi că în momentele de cumpănă au recurs la ceea ce şi-au însuşit în timpul terapiei.

Deoarece această cercetare s-a realizat pe baza unor metode calitative pornind de la o bază teoretică, validitatea rezultatelor obţinute e parţială. Astfel, acest studiu poate fi un reper pentru o lucrare mai amplă care să abordeze această temă atât din punct de vedere calitativ, cât şi cantitativ pentru a verifica dacă aceste concluzii pot fi generalizate.

37

Bibliografie:

1. Chiriţă, R. şi V.; Papari, A. – Manual de psihiatrie clinică şi psihologie medicală, Ed. Fundaţiei Andrei Şaguna; Constanţa, 1992;

2. Cristea, D. – Tratat de psihologie socială, Ed. Pro Transilvania, Bucureşti, 2001; 3. Dafinoiu, I. – Sugestie şi hipnoză, Ed. Ştiinţifică şi Tehnică, Bucureşti, 1996;4. Dafinoiu, I.; Vargha, J.L. – Psihoterapii scurte, Editura Polirom, Iaş, 2005;5. Enăchescu, C. – Tratat de psihopatologie, Editura Tehnică, Bucureşti, 2001;6. Freud, S. – Introducere în psihanaliză. Prelegeri de psihanaliză. Psihopatologia vieţii

cotidiene, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980;7. Golu, M. – Dinamica personalităţii, Editura Geneze, Bucureşti 1993;8. Golu, M. – Bazele psihologiei generale, Editura Universitară, Bucureşti, 2002;9. Holdevici, I.; Vasilescu, I. P. – Hipnoza şi forţele nelimitate ale psihismului uman,

Editura Aldomars, Bucureşti, 1991; 10. Holdevici, I. – Psihoterapia – un tratament fără medicament, Editura Ceres, 1993;11. Holdevici, I. – Sugestiologie şi terapie sugestivă, Ed. Victor, Bucureşti, 1995;12. Holdevici, I. – Autosugestie şi relaxare, Ed. Ceres, Bucureşti, 1995;13. Holdevici, I. – Elemente de psihoterapie, Ed. a III-a revizuită şi adăugită, Editura All,

Bucureşti, 1997;14. Holdevici, I. – Psihoterapia Tulburărilor anxioase, Editura Ceres, Bucureşti, 2000;15. Holdevici, I. – Ameliorarea performanţelor îndividuale prin tehnici de psihoterapie, Ed.

Orizonturi, Bucureşti, 2000;16. Holdevici, I. – Psihoterapia anxietăţii, Ed. Dual Tech, Bucureşti, 2000;17. Holdevici, I. – Psihoterapia cazurilor dificile; Abordări cognitiv-comportamentale, Ed.

Dual Tech, Bucureşti, 2003;18. Holdevici, I. – Psihoterapia cognitiv-comportamentală. Managementul stresului pentru

un stil de viaţă optim, Ed. Ştiinţelor Medicale, Bucureşti, 2005;19. Iamandescu, I. B. – Manual de psihologie medicală, Ed. Infomedica, Bucureşti, 1995;20. I.C.D. 10 – Clasificarea tulburărilor mentale si de comportament, Editura ALL, 199421. Iluţ, P. – Abordarea calitativă a socioumanului, Ed. Polirom, Iaşi, 1997;22. Ionescu, G. – Psihoterapia, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1990;23. Ionescu, G. – Tratat de psihologie medicală şi psihoterapie, Ed. Asclepios, Bucureşti,

1995; 24. Iovu, M. – Droguri legale, Ed. Monitorul Oficial, Bucureşti, 2003;25. Mihai, S. L. – 14 paşi în lumea drogurilor, Ed. Universităţii Bucureşti, Bucureşti, 2005;26. Popescu-Neveanu, V. – Dicţionar de psihologie, Ed. Albatros, Bucureşti, 1981;27. Porot, A. şi M. – Toxicomaniile, Ed. Ştiinţifică , Bucureşti, 1999;28. Postel, J. – Dicţionar de psihiatrie şi de psihopatologie clinică, Ed. Univers Enciclopedic,

1998, Bucureşti, trad. Leonard Gavriliu;29. Predescu, V. – Psihiatrie, Ed. Medicală, volumul I şi II, Bucureşti, 1989-1997;30. Prelipceanu, D. – Psihiatrie-note de curs, Ed. Info Medica, Bucureşti, 2003;31. Răşcanu, R. – Psihologia comportamentului deviant, Ed. Universitară, Bucureşti, 1994;32. 33. Răşcanu, R. – Elemente de psihologie a comunicării, Ed. Universitară, Bucureşti, 1995;34. Răşcanu, R. – Alcool şi droguri-virtuţi şi capcane pentru tineri, Ed. Universităţii,

38