24
DECORAT CU ORDINUL „MERITUL CULTURAL” ÎN GRAD DE CAVALER Observatorul militar FONDAT LA 23 IULIE 1859 ANUL XXIV NR. 28 (1.314) 22 – 28 IULIE 2015 24 PAGINI 1,20 LEI EDITOR: MINISTERUL AP~R~RII NA}IONALE OBSERVATORULMILITAR www.presamil.ro MAPN.RO www.mapn.ro 23 IULIE – ZIUA PRESEI MILITARE 6-7 Foto: Cosmin Purtan M ilitari şi nave ale Forţelor Navale române des- făşoară în Marea Neagră, în perioada 20-24 iulie, exerciţiul multinaţional Sea Shield 15. La activităţile de instruire participă şi Gruparea navală a NATO, SNMG-1 (Standing NATO Maritime Group 1), aflată în misiune în Marea Neagră. Antrenamentele se execută cu opt nave militare şi trei aeronave româneşti, un submarin, cinci aeronave şi şase nave militare străine, deservite de aproximativ 2.000 de militari din opt state (Bulgaria, Grecia, Olanda, Portugalia, România, Statele Unite ale Americii, Turcia şi Ucraina). La sfârşitul săptămânii trecute, cinci nave militare străine, participante la exerciţiu, au acostat în Portul Constanţa. Vineri, 17 iulie, comandantul SNMG-1, con- Sea Shield 2015 traamiralul portughez Alberto Manuel Silvestre Correia, a susţinut o conferinţă de presă la bordul fregatei portughe- ze Dom Francisco de Almeida (F-334). Din partea Forţelor Navale române a participat contraamiralul de flotilă Gigi- Cristinel Uce, şeful Instrucţiei şi Doctrinei din Statul Major al Forţelor Navale. Sea Shield 15 este un exerciţiu multinaţional de luptă împotriva submarinelor, organizat de Forţele Navale ro- mâne, având ca obiectiv dezvoltarea cooperării internaţi- onale în domeniul apărării cu structuri similare din statele membre şi partenere ale NATO, în vederea consolidării şi dezvoltării procedurilor comune de luptă. Exerciţiul este cuprins în Planul de Activităţi al Forţelor Navale române pentru 2015. 11 15 R ecent, la Cincu, militarii dejeni au reprodus întocmai condiţiile teatrului de operaţii din Afganistan, unde urmează să-şi desfăşoare misiunea. Militarii au desfăşurat mai multe tipuri de exerciţii, în care s-au antrenat să răspundă la principalele ameninţări de pe pământ afgan. ZIUA AVIAŢIEI ROMÂNE ŞI A FORŢELOR AERIENE Test la cald Un alt început de drum L a Batalionul 147 Război Electronic a so- sit o nouă serie de militari profesionişti. Colectivul mic dar unit al structurii militare i-a primit cu inima deschisă. Soldaţii au venit în batalion cu emoţia unui nou început, cu gânduri şi speranţe de reuşită în carieră. 12-13 Tremorul din pânză A lbin Stănescu iubeşte pictura suprarealistă, dar, mai ales, istorică. Bătălia este crâncenă. Groază sau curaj, îndârjire şi durere se disting pe chipuri. Caii cad contorsionaţi. Musculatura le este încor- dată. Tensiune şi ţărână se amestecă în văzduh... 16 P rin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M 57/2015, au fost modificate unele prevederi din Instrucţiunile privind recrutarea, selecţia, for- marea profesională şi evoluţia în cariera militară în Armata României. Modificările s-au realizat ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 82/2015, care stabileşte că limita maximă de vârstă până la care pot fi menţinuţi în activitate soldaţii şi gra- daţii profesionişti din MApN este de 55 de ani. Criterii specifice de recrutare pentru formarea cadrelor militare

ZIUA AVIAŢIEI ROMÂNE ŞI A FORŢELOR AERIENE Test la cald Un

Embed Size (px)

Citation preview

DECORAT CU ORDINUL „MERITUL CULTURAL” ÎN GRAD DE CAVALER

Observatorul militarFONDAT LA 23 IULIE 1859

ANUL XXIV NR. 28 (1.314) 22 – 28 IULIE 2015 24 PAGINI 1,20 LEI EDITOR:

MINISTERUL AP~R~RII NA}IONALEOBSERVATORULMILITAR

www.presamil.ro

MAPN.RO

www.mapn.ro

23 IULIE – ZIUA PRESEI MILITARE

6-7

Foto

: Cos

min

Pur

tan

Militari şi nave ale Forţelor Navale române des-făşoară în Marea Neagră, în perioada 20-24 iulie, exerciţiul multinaţional Sea Shield 15. La

activităţile de instruire participă şi Gruparea navală a NATO, SNMG-1 (Standing NATO Maritime Group 1), aflată în misiune în Marea Neagră.

Antrenamentele se execută cu opt nave militare şi trei aeronave româneşti, un submarin, cinci aeronave şi şase nave militare străine, deservite de aproximativ 2.000 de militari din opt state (Bulgaria, Grecia, Olanda, Portugalia, România, Statele Unite ale Americii, Turcia şi Ucraina).

La sfârşitul săptămânii trecute, cinci nave militare străine, participante la exerciţiu, au acostat în Portul Constanţa. Vineri, 17 iulie, comandantul SNMG-1, con-

Sea Shield 2015traamiralul portughez Alberto Manuel Silvestre Correia, a susţinut o conferinţă de presă la bordul fregatei portughe-ze Dom Francisco de Almeida (F-334). Din partea Forţelor Navale române a participat contraamiralul de flotilă Gigi- Cristinel Uce, şeful Instrucţiei şi Doctrinei din Statul Major al Forţelor Navale.

Sea Shield 15 este un exerciţiu multinaţional de luptă împotriva submarinelor, organizat de Forţele Navale ro-mâne, având ca obiectiv dezvoltarea cooperării internaţi-onale în domeniul apărării cu structuri similare din statele membre şi partenere ale NATO, în vederea consolidării şi dezvoltării procedurilor comune de luptă.

Exerciţiul este cuprins în Planul de Activităţi al Forţelor Navale române pentru 2015.

11

15

Recent, la Cincu, militarii dejeni au reprodus întocmai condiţiile teatrului de operaţii din

Afganistan, unde urmează să-şi desfăşoare misiunea. Militarii au desfăşurat mai multe tipuri de exerciţii, în care s-au antrenat să răspundă la principalele ameninţări de pe pământ afgan.

ZIUA AVIAŢIEI ROMÂNE

ŞI A FORŢELOR AERIENE

Test la cald

Un alt început de drum

La Batalionul 147 Război Electronic a so-sit o nouă serie de militari profesionişti.

Colectivul mic dar unit al structurii militare i-a primit cu inima deschisă. Soldaţii au venit în batalion cu emoţia unui nou început, cu gânduri şi speranţe de reuşită în carieră.

12-13

Tremorul din pânzăAlbin Stănescu iubeşte pictura suprarealistă, dar,

mai ales, istorică. Bătălia este crâncenă. Groază sau curaj, îndârjire şi durere se disting pe chipuri. Caii cad contorsionaţi. Musculatura le este încor-dată. Tensiune şi ţărână se amestecă în văzduh...

16

Prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M 57/2015, au fost modificate unele prevederi

din Instrucţiunile privind recrutarea, selecţia, for-marea profesională şi evoluţia în cariera militară în Armata României. Modificările s-au realizat ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 82/2015, care stabileşte că limita maximă de vârstă până la care pot fi menţinuţi în activitate soldaţii şi gra-daţii profesionişti din MApN este de 55 de ani.

Criterii specifice de recrutare pentru

formarea cadrelor militare

Observatorul militar Nr. 28 / 22 – 28 iulie 20152

EVENIMENTu Proiect integrat. Universitatea Româno-Ger-

mană, din Sibiu, în parteneriat cu Academia Forţelor Terestre Nicolae Bălcescu derulează, în perioada 1 iulie-31 decembrie, proiectul Te implici, înveţi, câştigi prin stagii de practică! Cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Investeşte în oameni! şi cu o asistenţă nerambursabilă în valoare

de 897.234 lei, proiectul vizează facilitarea tranziţiei de la şcoală la viaţa activă a unui număr de 270 stu-denţi din Sistemul Naţional de Învăţământ, Regiunea Centru, din cadrul Universităţii Româno-Germane, din Sibiu, şi a Academiei Forţelor Terestre Nicolae Bălcescu. Astfel, studenţii înscrişi în proiect vor obţine un pachet integrat de consiliere şi orientare în carieră, formare şi consolidare a abilităţilor personale relevante, men-torat, stagii de practică şi oportunităţi sporite pentru participarea pe piaţa muncii.

u Medalii pentru sportivii stelişti. Weekendul trecut, sportivii stelişti au cucerit numerose medalii la diferite concursuri interne şi internaţionale. Astfel, judoka Violeta Dumitru a cucerit medalia de bronz la Cupa Europei de la Sindelfingen (Germania), la categoria 48 kg. De asemenea, luptătoarele Alina Vuc (48 kg) şi Elena Scărlătescu (55 kg) au fost medaliate cu argint la Turneul internaţional Ion Cornianu şi Ladislau Simon, desfăşurat la Sala Polivalentă din Bucureşti. La ediţia din acest an au luat startul 400 de luptători din 22 de ţări, printre care medaliaţi olimpici, mondiali şi euro-peni. Competiţia a reprezentat un bun prilej de verificare înaintea Campionatului Mondial de la Las Vegas, din luna septembrie, unde sportivii noştri vor lupta pentru obţinerea calificării la Jocurile Olimpice de la Rio 2016. Rezultate remarcabile au avut şi săritorii stelişti, care au dominat Campionatele naţionale de juniori C şi D, de la Bacău. Ei au reuşit să cucerească, în total, 16 medalii, din care 7 de aur, 5 de argint şi 4 de bronz.

u Concurs. La Batalionul 32 Infanterie Mircea s-a desfăşurat, de curând, competiţia Subofiţerul şi soldatul anului, etapa pe Brigada 18 Infanterie Banat. Probele au fost diverse, de la teste de cunoştinţe militare gene-rale şi de specialitate, pregătire fizică până la şedinţe de tragere speciale cu armamentul de infanterie. Din

concurs nu a lipsit proba-surpriză. Aceasta a constat în trecerea cronometrată a unui traseu complex de orientare în teren, descoperirea unor indicii de minare în câmpul tactic, trecerea unor obstacole şi aruncarea grenadelor. (Maior Laurenţiu Cristian Andruşco)

GARNIZOANA ROMÂNIA

FOTOGRAFIA SĂPTĂMÂNII

DIXI !În perioada 2014-2015 am alocat un buget mai mare Forţelor Aeriene române şi astfel am finalizat programul de înzestrare cu avioane C-27J Spartan. Am achiziţionat prima escadrilă de avioane multirol şi demarăm procedurile pentru achiziţia celei de a doua. De asemenea, am alocat bani pentru înzestrarea şi modernizarea sistemelor de supraveghere aeriană.

Foto

: mai

or P

etre

Luc

a

Oficialul român a remarcat excelenta colaborare între cele două armate. În acest sens, cei doi mi-niştri au convenit înfiinţarea unui grup de lucru

format din specialişti din ministerele român şi portughez ale apărării  care să identifice noi domenii de cooperare atât în cadrul unor proiecte comune, cât şi în ceea ce priveşte participarea la misiuni NATO sau obiective comune în cadrul Politicii de Securitate şi Apărare Comună a Uniunii Europene. Impulsionarea relaţiilor militare bilaterale va contribui, în acelaşi timp, la consolidarea contribuţiei celor două ţări la eforturile de stabilizare şi securizare a spaţiului euroatlantic şi a vecinătăţii sale.

În cadrul întâlnirii cu omologul său, José Pedro Aguiar-Branco, ministrul Mircea Duşa a mulţumit partenerului por-tughez pentru modul coerent în care se derulează programul strategic de înzestrare cu aeronave F-16 Fighting Falcon, neexistând întârzieri sau restanţe în îndeplinirea obligaţiilor asumate. Apreciez standardele înalte de pregătire din armata portugheză, precum şi profesionalismul instructorilor care contribuie în mod hotărâtor la asigurarea calităţii pregătirii piloţilor români, creând şi premisele unei colaborări bilaterale pe termen lung, în special la nivelul Forţelor Aeriene, a spus ministrul român.

Vizită în Republica PortughezăMinistrul apărării naţionale, Mircea Duşa, a efectuat, în zilele de 20 şi 21 iulie, o vizită în Portugalia.

Un detaşament de militari din Batalionul 151 Infan-terie Războieni participă, în perioada 19-25 iulie,

la exerciţiul multinaţional Efort comun – 2015, care se des-făşoară în Republica Moldova, la Centrul de instruire din localitatea Bălţi.

La exerciţiu se vor instrui, în comun, aproximativ 800 de militari din Georgia, Polonia, Republica Moldova, România şi Statele Unite ale Americii.

Creşterea nivelului de interoperabilitate şi a capacităţii de acţiune întrunită a structurilor participante, precum şi îmbunătăţirea procesului de planificare a operaţiilor militare în cadru multinaţional reprezintă scopurile acestui exerciţiu.

Antrenamentele includ activităţi practice în punctele de control staţionare şi mobile, executarea patrulelor pe jos şi îmbarcat, evacuare medicală, acţiuni specifice forţelor de reacţie rapidă, precum şi de căutare şi scotocire. n

Locotenent-colonel Romeo Feraru

Un detaşament format din 70 de militari din

comandamentul Brigăzii 15 Mecanizată Podu Înalt şi Bata-lionul 634 Infanterie Petrodava participă, în perioada 18-31 iulie, la exerciţiul multinaţional Saber Guardian/Rapid Trident 2015, care se desfăşoară în Ucraina.

Aproximativ 1.800 de mi-litari din 18 state membre ale NATO şi ale Parteneriatului pentru Pace (PfP) se instruiesc

Remarcând contribuţia Portugaliei la întărirea misiunilor de poliţie aeriană ale NATO, ministrul apărării naţionale a exprimat întreaga apreciere pentru maniera exemplară în care s-a desfăşu-rat, pe teritoriul ţării noastre, misiunea comună a Forţelor Aeriene Române şi a detaşamentului Forţelor Aeriene portugheze, con-stituit din patru aeronave F-16 Fighting Falcon şi 95 de militari.

Acţiune întrunită Antrenamente în Ucraina

Foto

: mai

or L

aure

nţiu

Cris

tian

Andr

uşco

Mircea DuşaMinistrul apărării naţionale

Sursa: Mediafax

u Bucureşti. Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene a fost salutată de echipa Invictus

România a Bazei 90 Transport Aerian „Gheorghe Bănciules-

cu”, din Otopeni (compusă din Ion Pupăză, Raluca Chiriloaia,

Adrian Ceptureanu, Dragoş Jipa şi Nicu Iftimovici), care a

alergat, cu drapelul României, de la Monumentul Eroilor

Aerului până la cazarma Bazei 90. Colonelul Florin Şperlea,

redactor-şef al săptămânalului „Obsevatorul militar”, a răs-

puns provocării „Pentru eroul meu!” şi a pedalat, alături de

alergători, pe întregul traseu.

Locotenent Marius Mocanu

la Centrul Internaţional PfP din Starischi, regiunea Yavoriv.

Exerciţiul are ca scop antre-narea militarilor în desfăşurarea acţiunilor defensive şi a celor de menţinere a păcii, realizarea capacităţii de acţiune întrunită, îmbunătăţirea procesului de planificare a operaţiilor mili-tare în mediul multinaţional, precum şi creşterea nivelului de interoperabilitate între structu-rile participante.n

Locotenent-colonel Romeo Feraru

3Observatorul militarNr. 28 / 22 – 28 iulie 2015

GARNIZOANA ROMÂNIA

Foto

: plu

toni

er-a

djut

ant V

alen

tin C

iobî

rcă

u Concert la Piatra Neamţ. Muzica Militară a garni-zoanei Iaşi a participat, recent, la Festivalul Internaţional Vacanţe Muzicale la Piatra Neamţ, eveniment ajuns la a 42-a ediţie. Sub bagheta locotenentului Gil Negrei şi plutonierului-adjutant principal Marius Chiriac, instru-

mentiştii în uniformă au susţinut la Turnul lui Ştefan cel Mare – Platoul Curtea Domnească, în faţa a câteva sute de spectatori, un concert de muzică de fanfară, care a inclus compoziţii ale lui Iosif Ivanovici, Ionel Croitoru şi Horia Ar-deleanu, dar şi piese celebre din repertoriul internaţional. Activitatea a fost posibilă datorită bunei colaborări între Cercul Militar Piatra Neamţ, Batalionul 634 Infanterie Pe-trodava şi Centrul pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare Neamţ, cu sprijinul conducerii Brigăzii 15 Mecanizată Podu Înalt, din Iaşi. (Plutonier-adjutant Vasile Vânău)

u Comemorare. Eroii de la Mărăşti căzuţi pe câmpul de glorie în Primul Război Mondial au fost omagiaţi de militarii garnizoanei Focşani şi de militari americani din cadrul Black Sea Area Support Team – Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu, luni, 20 iulie, la Mausoleul de la Mărăşti. În prezenţa oficialităţilor locale şi a asistenţei numeroase, un sobor de preoţi, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, a oficiat o slujbă de pomenire pentru toţi cei ce s-au jertfit pentru păstrarea integrităţii naţionale şi teritoriale a României. Comandantul garnizoanei, general de brigadă Virgil Ovidiu Pop, a dat citire mesajului viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, adresat cu ocazia acestui eveniment. În urmă cu 98 de ani, aici a început ofensiva Armatei Ro-mâne, iar victoria repurtată de Armata a II-a, condusă de Mareşalul Averescu, a determinat succesul operaţiunilor militare, care au avut loc, ulterior, la Mărăşeşti, pe 6 august 1917. (Plutonier-major Alina-Sonia Raicu)

u Omagiu. Militarii Batalionului 814 Tancuri Mihai Vodă au cinstit, de curând, memoria eroului nostru na-ţional Avram Iancu, în cadrul ceremoniei de dezvelire a monumentului Crăişorului Munţilor, desfăşurată în loca-litatea Izvoarele, din judeţul Alba.

u Recunoştinţă. Joi, 16 iulie, locotenent-colonelul Ion-Nicolae Popescu, locţiitorul comandantului Batali-onului 22 Vânători de Munte Cireşoaia şi colonelul (ret) Ioachim Grigorescu,  preşedintele Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, filiala Covasna, alături de un grup de militari l-au felicitat pe locotenentul în retragere, vete-

ran de război  Alexandru Banciu, la împlinirea venerabilei vârste de 100 de ani. Pentru participarea la acţiunile de luptă din timpul războiului a fost decorat cu medaliile Dreptate şi Credinţă cu spade, clasa a III-a şi Virtutea Milita-ră. Tot ca o recunoaştere a meritelor, venerabilul veteran de război a fost trecut în corpul ofiţerilor. În cadrul acţiu-nilor aniversare, i-a fost înmânat mesajul de felicitare din partea ministrului apărării naţionale, precum şi  diplome de onoare,  plachete aniversare din partea Batalionului 22 Vânători de Munte Cireşoaia, Centrului Militar Judeţean Covasna şi a celorlalte oficialităţi participante. (Plutonier-adjutant Ionel Dănăilă)

Vizită în Republica Portugheză

Vineri, 17 iulie, în pre-zenţa ministrului apă-

rării naţionale, Mircea Duşa, a avut loc festivitatea de absolvire a promoţiei Regele

Militari români din Elementul Naţional de Sprijin şi Batalio-

nul de Infanterie Protecţia Forţei KAF au participat miercuri, 15 iulie, la cere-monia prilejuită de transferul de auto-ritate între Batalionul 2-327 Paraşutişti No Slack şi Batalionul 4-31 Infanterie Polar Bears, ambele din Armata Statelor Unite ale Americii.

Activitatea s-a desfăşurat în prezenţa comandantului TAAC-South, general de brigadă Paul Bontrager, Seniorului Naţional al României, co-lonel Victor Moldoveanu, locţiitorului comandantului Combined Task Force No Slack – Posada, locotenent-colonel

Ministrul Duşa a făcut cunoscut, de asemenea, faptul că acordul politic încheiat în România referitor la creşterea treptată a finanţării pen-

tru apărare până la nivelul de 2 la sută din Produsul Intern Brut, pentru o perioadă de zece ani, începând din anul 2017, va permite continuarea implementării Concepţiei

de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului Avion multirol al Forţelor Aeriene. În acest moment, în plan intern, la nivelul instituţiilor impli-cate se derulează un proces de analiză privind opţiunile şi variantele de continuare şi dezvoltare a programului avion multirol, a precizat Mircea Duşa.

Pe timpul discuţiilor, cei doi oficiali au abordat şi cooperarea în contextul Politicii de Securitate şi Apărare Comună a Uniunii Europene, ministrul Duşa precizând că participarea la dezvoltarea securităţii şi apărării UE continuă să reprezinte una dintre priorităţile politicii de apărare a României.

Referitor la colaborarea în cadrul Alianţei Nord-Atlan-tice, ministrul Duşa a reiterat satisfacţia autorităţilor române pentru reconfirmarea în cadrul Reuniunii de la sfârşitul lunii iunie, de la Bruxelles, a sprijinului pentru apărarea colectivă a aliaţilor din flancurile estic şi sudic ale NATO, în actuala realitate strategică tot mai complicată.

În acelaşi context, oficialul român a subliniat importan-ţa susţinerii continue a procesului general de adaptare a Alianţei la evoluţiile actuale şi preconizate din mediul de securitate, în special prin implementarea Planului de acţiune pentru creşterea capacităţii operaţionale a NATO, precum şi prin lansarea procesului de adaptare strategică a orga-nizaţiei pe termen lung. Ministrul Mircea Duşa a reafirmat hotărârea României de a continua participarea la misiunile şi operaţiile aliate, conform angajamentelor asumate.

În cadrul vizitei în Republica Portugheză, ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, s-a întâlnit cu personalul militar român dislocat la Baza Aeriană Monte Real şi a vizitat Comandamentul Forţelor Terestre, precum şi două centre de excelenţă în domeniul cercetării-dezvoltării, din Porto. n

Festivitate de absolvireFerdinand - 150 a Universităţii Naţionale de Apărare Carol I .

Cei 172 de absolvenţi ai Facultăţii de Comandă şi Stat Major, Facultăţii de Securitate şi Apărare şi ai Co-legiului Naţional de Apărare au încheiat cu succes studiile

Foto

: Nic

uşor

Con

stan

tines

cu

Locotenent Marius Mocanu

Transfer de autoritate în AfganistanÎn cadrul aceleiaşi ceremonii,

colonelul Victor Moldoveanu a con-ferit, din partea şefului Statului Major General, Emblema de Onoare a SMG locotenent-colonelului Hossfeld şi consilierului acestuia, CSM Benjamin Jones, iar locţiitorul comandantului Combined Task Force Polar Bears – Posada, locotenent-colonel Florin-Corneliu Şoltuz, a conferit, din partea şefului Statului Major al Forţelor Terestre, Emblema de merit Partener pentru Apărare, pentru şapte ofiţeri din acelaşi batalion. n

Căpitan Ovidiu Ciobanu

Foto

: plu

toni

er-a

djut

ant I

onel

Dăn

ăilă

Florin-Corneliu Şoltuz, şi a comandan-tului Elementului Naţional de Sprijin, colonel Alexandru Alexandroaia. La eveniment au participat şi militari din cele două batalioane americane.

Cu această ocazie, locotenent-colonelul Christopher Hossfeld, comandantul Batalionului 2-327 Paraşutişti No Slack a predat ştafeta locotenent-colonelului Christopher Landers, comandantul Batalionului 4-31 Infanterie Polar Bears, gruparea de forţe destinată protecţiei forţei Ba-zei Militare Kandahar schimbându-şi, astfel, denumirea în Combined Task Force Polar Bears – Posada.

rării Naţionale (Universita-tea Naţională de Apărare Carol I, Academia Forţelor Terestre Nicolae Bălcescu, Aca-demia Forţelor Aeriene Henri Coandă, Academia Navală Mircea cel Bătrân şi Academia Tehnică Militară) au semnat, în prezenţa ministrului apărării naţionale, actul de constitu-ire a Consorţiului universitar al instituţiilor de învăţământ superior militar. n

la prestigioasa instituţie de învăţământ, şeful de promo-ţiei fiind desemnat maiorul Traian Maghercă.

După ceremonie, coman-danţii (rectorii) celor cinci instituţii de învăţământ su-perior din Ministerul Apă-

Observatorul militar4LINIA ÎNTÂI

Nr. 28 / 22 – 28 iulie 2015

Militarii români din Compania 4 Protecţie Forţă (Control Acces),

aflată în subordinea Batalionului de Infanterie Protecţia Forţei KAF Posada, dislocaţi în Afganistan din luna martie a acestui an, îndepli-nesc o multitudine de misiuni. Printre acestea se află controlul ac-cesului în Baza Militară Kandahar.

Tact şi siguranţăVIP-urile afgane şi contractorii civili sunt verificaţi, cu tact, de militarii români, la tranzitarea bazei din Kandahar.

Căpitan Ovidiu Ciobanu

Nu avem voie să greşim. Peri-colul poate fi atât din exterior, cât şi din interior. Orice autove-hicul sau persoană care aşteap-tă să intre în bază reprezintă un potenţial pericol. Abia după ce se face scanarea cu raze X şi mai apoi verificarea antibombă şi antidrog, răsuflăm uşuraţi. În plus, militarii din subordinea mea au sarcina de a face verifi-carea şi celor care ies din bază. Pe lângă materialele aprobate pentru a fi scoase din bază, diverşi contractori încearcă să scoată şi altele, în vederea comercializării ulterioare a acestora. Pentru a ne fi mai uşor, am fost nevoiţi să învăţăm foarte multe expresii în pashto sau dari, dialectele vorbite de majoritatea celor de aici.

Activitatea se desfăşoară pe trei schimburi, presupune verifi-carea tuturor autovehiculelor şi persoanelor care solicită accesul în baza militară şi este organizată pe posturi fixe şi mobile de control, cu sarcini specifice pentru fiecare post. Acestea presupun aspectarea persoanelor şi autovehiculelor, veri-ficarea documentelor de identitate personală şi auto, de acces şi de însoţire a materialelor, scanarea cu aparatură performantă, verificarea corporală, reţinerea şi returnarea la ieşirea din bază a aparaturii electro-nice cu posibilităţi de filmare, foto-grafiere şi înregistrare, coordonarea deplasării în interiorul punctului de acces, precum şi supravegherea persoanelor ce urmează a fi însoţite de escorte.

Componenta cea mai im-portantă a misiunii o constituie

Afganistan, nu este deloc uşor să-i iei arma unui militar aparţinând altei ţări şi să-i înmânezi un tichet în schimb. Trebuie să le explici regulile şi să-i faci să le înţeleagă în acelaşi timp, a afirmat şeful de stat major al batalionului, maior Constantin Cîrjan, responsabil cu protecţia interioară a bazei militare Kandahar.

La toate aceste măsuri con-cură structurile de contrainfor-maţii specializate în identificarea documentelor de acces false sau a persoanelor care au un trecut îndoielnic în baza de date existentă.

Importanţa misiunii este confirmată de consilierul comandantului Batalionu-

lui de Infanterie Protecţia Forţei KAF Posada pentru probleme

de maiştri militari şi subofiţeri, plutonier-adjutant principal Lucian Talpazan: O singură gre-şeală poate să conducă la cursul cel mai periculos de acţiune al insurgenţilor şi anume atacul din interior, care poate produce efecte majore asupra militarilor cartiruiţi şi un impact evident asupra îndeplinirii misiunii Resolute Support, în partea de sud a Afganistanului.

Ca toate aceste activităţi să se desfăşoare în ritmul impus de importanţa misiunii, militarii Companiei 4 Protecţie Forţă (Control Acces) asigură, prin rotaţie, liniştea şi protecţia punctului de acces, prin exe-cutarea serviciului de pază în turnurile de protecţie, amena-jate şi dispuse în aşa fel încât să permită vizibilitate maximă, ziua şi noaptea, spre zona din afara bazei militare. n

identificarea de substanţe şi ma-teriale interzise ce pot fi utilizate la confecţionarea dispozitivelor explozive improvizate.

În sprijinul militarilor români acţionează, în acest sens, o echipă specializată, dotată cu câini bine antrenaţi, care răspunde perma-nent solicitărilor, cel mai des la ve-rificarea autovehiculelor de mare tonaj, încărcate cu mărfuri.

Printre cei care tranzitează poarta de acces principală se află reprezentanţi ai Guvernului Afganistanului, lideri şi seniori din Forţele de Securitate afgane, per-soane considerate VIP-uri. Militarii Forţelor de Securitate afgane se supun aceloraşi reguli de verifica-re, nefiind permis accesul în baza militară cu armamentul din dotare. Acest aspect presupune mult tact din partea noastră, întrucât aici, în

Locotenent Gabriel Ion, comandantul companiei 4

Protecţie Forţă (Control Acces)

Observatorul militar 5Nr. 28 / 22 – 28 iulie 2015

CORESPONDENŢĂ

Prin apele Mediteranei

Marşul Navei-şcoală Mircea continuă pe apele Mării Mediterane, cu acostări în marile porturi ale Europei.

Locotenent-colonel Daniel Oaie

Odată ajunşi în apele italiene, am coborât ancora în Civitavecchia, un oraş al provinciei Roma şi

port la Marea Tireniană, întemeiat în secolul al II-lea de împăratul roman Traian.

Prima zi pe pământ italian a fost dedicată vizitelor oficiale. O delegaţie a bordului, formată din comandorii Dan Ciontoiu, comandantul marşului, Gabriel Moise, comandantul navei, şi Ionel Popa, şeful practicii, a efectuat vizite protocolare la comandantul Căpităniei portului şi al Gărzii de coastă, la Centrul de simulare şi evaluare a armatei italiene, din oraş, dar şi la primăria localităţii.

În cele trei zile am fost acostaţi la cheul numărul şapte, în ceea ce se numeşte Marina di Roma, în inima portului istoric de la Civitavecchia, o zonă exclusivistă, plină de iahturi, chiar lângă fortul Michelangelo. Din păcate, accesul era restricţionat, ceea ce a făcut ca, în prima zi a şederii noastre, numărul vizitatorilor să fie foarte mic. Lucrurile s-au schimbat a doua zi şi, până la plecare, am avut peste 600 de vizitatori,

predominant români veniţi şi de la peste 200 de kilometri distanţă. Din păcate, pu-ţini localnici au fost interesaţi de vizitarea navei, poate şi datorită temperaturilor foarte ridicate, aproape caniculare.

Cum era de aşteptat, evenimentul cel mai important al acestei escale tehnice a fost cocktailul organizat de navă, la care au participat Excelenţa Sa Dana Constantinescu, ambasadorul extraordi-nar şi plenipotenţiar al României în Italia, reprezentanţi ai corpului diplomatic, ai Marinei Militare italiene şi Gărzii de Coastă, viceprimarul oraşului şi ataşaţi militari. La eveniment au mai participat şi generalul de brigadă Marian Damian şi căpitan-comandorul Sorin Cucu, reprezentanţi ai României la Comandamentul Aliat, de la Napoli.

Ce au făcut cadeţii şi echipajul în cele trei zile ale escalei? Au vizitat, prin rotaţie, Roma, capitala Italiei. Deşi suntem într-un marş de instrucţie, pentru fiecare dintre noi, vizitarea Romei a reprezentat o experi-enţă culturală şi vizuală de neuitat. Ar fi mai multe de spus despre fosta capi-tală a Imperiului Roman, dar... Arrivederci Roma! Arrivederci Civitavecchia!

Abia ieşiţi din port, comandantul navei a ordonat desfăşurarea velelor şi timp de aproape opt

ore am navigat astfel, deşi vântul a fost capricios, iar viteza navei nu a depăşit do-uă-trei noduri. La apus, când am revenit la navigaţia cu motor, am realizat că nu am parcurs mai mult de 20 de mile. Dar eram în grafic, pentru că această etapă de marş are o durată de numai trei zile şi doar 564 de mile marine de parcurs. La bord viaţa îşi continuă cursul, unii îşi sărbătoresc ziua de naştere pe mare, aşa cum stă bine marinarilor şi cum a fost cazul căpitan-comandorului Neculai Tătaru, ofiţerul secund al navei.

Poate că unii dintre cei de acasă ne invidiază pentru faptul că vedem zilnic prin hubloul cabinei albastrul Mediteranei, dar vă asigur că, dimineaţa, nu ne trezeşte pe fiecare în parte vreo sirenă din spuma mării, ci soneriile stridente ale navei. Suntem într-un marş de instrucţie cu obiective de practică bine precizate. Între timp, am trecut şi prin Strâmtoarea Bonifacio, care desparte Sardinia de Corsica. O zonă deosebită pentru navi-gaţie, în care am fost depăşiţi tot timpul de nave uriaşe de pasageri şi feriboturi, admirate cu coada ochiului de cadeţii care parcurg şcoala nodurilor marinăreşti. Continuăm să navigăm pe o mare uşor agitată, cu un tangaj pronunţat care nu ne dă pace, în nordul Mării Balearelor şi în aşteptarea Barcelonei. n

Nr. 28 / 22 – 28 iulie 2015 6 Observatorul militar

INSTRUCŢIE

Test la caldRecent, la Cincu, militarii dejeni au reprodus întocmai condiţiile teatrului de operaţii din Afganistan, unde urmează să-şi desfăşoare misiunea.

Maior Mihai PintiliciucMaistru militar clasa I Radu Mureşan

Foto: maior Mihai Pintiliciuc

Instruieşte-te aşa cum vei lupta sau O zi de instrucţie în Cincu este o zi de misiune în Afganistan sunt două mottouri ce descriu foarte bine starea de spirit a militarilor Batalionului 811 Infanterie Protecţia Forţei Dragonii Transilvani, care s-au aflat, până la sfârşitul săptămânii trecute, la Centrul de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre Getica. Aici, au parcurs ultima etapă a pregătirii pentru misiunea Resolute Support, din Afganistan.

Militarii dejeni au desfăşurat mai mul-te tipuri de exerciţii, în care s-au antrenat să răspundă la principalele ameninţări ale teatrului de operaţii din Afganistan. Exer-ciţiile STX (Simulation Training Exercise) au constat în replicarea în teren a unor situaţii reale din mediul operaţional şi au avut ca scop verificarea şi perfecţionarea modului de implementare a procedurilor standard de operare în cazul diferite-lor incidente. Atacurile cu dispozitive explozive improvizate, arme de calibru mic, foc indirect, precum şi cele cu maşini capcană au fost câteva dintre acestea.

Pentru a da antrenamentelor o notă cât mai apropiată de mediul din teatrul de operaţii din Afganistan, instruirea s-a desfăşurat cu dublă partidă, în sensul existenţei celor două părţi beligerante şi, evident, a partenerilor din Forţele de securitate afgane. Jucătorii de rol şi observatorii-controlori au fost desemnaţi din rândul militarilor întorşi recent din Afganistan, tocmai pentru a folosi la maximum cunoştinţele, experienţa şi expertiza acestora. Militari ai Companiei KAF-GDA, din Batalionul 812 Infanterie Bistriţa, au pregătit, împreună cu perso-nalul Centrului de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre, scenarii care au reprodus întocmai condiţiile mediului în care urmează să-şi desfăşoare misiunea.

În paralel, personalul din comanda-mentul batalionului a executat CAX (com-puter assisted exercise), specific structurilor de conducere. Acesta a urmărit verificarea modului de implementare a procedurilor de lucru în punctul de comandă, forma-rea şi închegarea relaţiilor din interiorul comandamentului, precum şi a celor cu structurile de comandă superioare. A fost o bună oportunitate pentru punerea în aplicare a tuturor procedurilor cunoscute şi ajustarea lor în concordanţă cu noile provocări ale mediului operaţional.

Perioada de pregătire din Cincu s-a încheiat cu executarea LFX (live fire exercise), care a constat în trageri cu toate tipurile de armament din dotarea batalionului, un excelent test la cald pentru toţi militarii. n

Misiune de patrulare pe itinerar stabilit.

Verificare minuţioasă a persoanelor care intră în baza de operaţii.

Observatorul militar 7Nr. 28 / 22 – 28 iulie 2015

Chiar dacă perioada de pregăti-re a fost relativ scurtă, mă bazez pe experienţa militarilor din batalion, cei mai mulţi dintre ei participând, până acum, la mai multe misiuni de acest gen.

Locotenent-colonel Adrian Costaru,

comandantul Batalionului 811 Infanterie

Protecţia Forţei Dragonii Transilvani

Evacuarea cu succes a unui rănit.

Unul dintre insurgenţi a

fost capturat.

Stabilirea ultimelor detalii ale misiunii.

Centrul de operaţii tactice coordonează activ exerciţiul executat în teren.

Nr. 28 / 22 – 28 iulie 2015 8 Observatorul militar

INSTRUCŢIE

Premieră la Capu Midia

Locotenent Narcis Ră[email protected]

Militarii din Batalionul 184 Apărare Antiaeriană Timiş au executat, pentru prima dată, trageri de noapte cu tunul antiaerian calibru 2x30 mm.

Timp de trei săptămâni, artileriştii antiaerieni din unitatea subordonată

Brigăzii 18 Infanterie Banat au desfăşurat, în Tabăra de Instrucţie şi Poligonul de Trageri Sol-Aer General de brigadă Ion Bungescu, de la Capu Midia, o intensă pregătire, încheiată cu trageri de luptă cu muniţie reală atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte.

Prezente ca un element de noutate, dată fiind scurta istorie a batalionului şi faptul că doar un singur militar din unitate avea o astfel de experienţă, tragerile de noapte cu secţia au constituit un pilon important al activităţii care a avut loc la malul mării, după cum recunoaşte şi comandantul bateriei de artilerie antiaeriană, locote-nent Alexandru Bîzoi: Tragerea de noapte cu secţia a fost o premieră pentru batalion şi, implicit, pentru subunitatea pe care o conduc. A fost, de asemenea, o reuşită totală

şi ţin să încredinţez tot meritul subordonaţilor mei pentru efortul depus şi pentru modul în care s-au mobilizat. Timpul pe care l-am avut la dispoziţie pentru pregătire a fost limitat, instrucţia a fost scurtă, dar la obiect.

Sunt bucuros deoarece, chiar dacă o treime din militarii batali-onului care au participat la acest exerciţiu se află aici pentru prima dată, am reuşit să diversificăm pro-blemele de tragere, astfel încât să putem progresa. Sunt mândru pen-tru că efortul pe care l-au depus în scurta pregătire s-a concretizat aici în rezultate foarte bune, poate cele

Unul dintre lucrurile benefice de la Capu Midia este acela că acum avem un moment unic, pe tot parcursul anului de instruire, când comandantul de subunitate poate sta alături de toţi subordonaţii lui şi poate executa numai activităţi de instrucţie.

Colonel Daniel Ştir, comandantul Batalionului 184 Apărare Antiaeriană Timiş

Locotenent Alexandru Bîzoi, comandant de baterie

Suntem militari şi am înţeles atât noi, cât şi familiile noastre că o astfel de meserie se face cu sacrificii.

mai bune de când batem drumurile poligonului, afirmă comandantul batalionului, colonel Daniel Ştir.

Trebuie remarcat şi faptul că tinereţea militarilor a reprezentat, de această

dată, un avantaj, pentru că au reuşit să înlocuiască lipsa de expe-rienţă prin dăruire şi curiozitate. În cazarmă nu au avut posibilitatea să se antreneze pe timp de noap-te, doar au pregătit tehnica cu instalaţii de iluminat şi au lucrat la partea de teorie.

Durata exerciţiului şi izolarea faţă de facilităţile urbane nu au pus probleme artileriştilor antiae-rieni, la fel cum nici temperaturile ridicate sau zilele cu ploaie nu au făcut-o. Vremea nu ne-a împiedicat şi nu o să ne împiedice nici de acum încolo să ne facem treaba, spune locotenentul Bîzoi. Cât despre condiţiile din poligon, acestea s-au îmbunătăţit de la un an la altul şi nimic nu ne îndreptăţeşte să ne plângem de ceva. n

Observatorul militar 9Nr. 28 / 22 – 28 iulie 2015

INSTRUCŢIE

Vânătoarele mariCheul stâncos al Mangaliei adăposteşte, de aproape 60 de ani, cea mai galonată unita-te a marinei militare: Divizionul 50 Corvete.

Maistru militar clasa a II-a Florin Bodea

Când privesc siluetele plumburii ale corvetelor aliniate la cheu, revăd

cu ochii minţii şi simt emoţiile pe care le trăiam pe vremea când ur-măream filme cu bătăliile navale din Al Doilea Război Mondial. Par-că aud şi acum sunetul acela spart al sirenelor care anunţau iminenţa morţii. Lupta cu submarinele germane, apariţii nălucitoare şi devastatoare, mi se părea atunci oarecum inegală, nedreaptă. Marinarii se aruncau spre postu-rile de luptă, tăcerea sonarului însemnând cea mai morbidă linişte auzită vreodată. Torpilele antisubmarin, odată lansate, făceau loc unei aşteptări care separa viaţa de moarte, dâra de petrol adusă de mare la suprafaţă, după explozia lor, însemnând încă o bătălie câştigată.

Divizionul 50 Corvete, din Mangalia, la cârma căruia se află, în prezent, comandorul Ion Condur, pare, la o primă vedere, o unitate mică. Asta doar în apa-renţă, pentru că puterea de foc a navelor din componenţa acestuia este devastatoare. La începutul anilor ’80, divizionul avea în dota-re nave vechi, care nu mai cores-pundeau noilor cerinţe ale luptei antisubmarin. Începând cu 1983, navele de tip Tetal, de concepţie românească, au adus un suflu nou în flotă, datorită armamentului şi facilităţilor existente la bord. Mai mici decât o fregată, dar capabile să execute acelaşi gen de misiuni, corvetele au două sisteme de de-tecţie şi urmărire a submarinelor,

Chiar dacă marinăria impune absenţa de acasă perioade destul de lungi de timp, fa-milia a fost mereu aproape de mine, iar eu am căutat ca atunci când am fost acasă, să fiu cât mai aproape de ei.

Încerc să fiu apropiat de subordonaţi, pentru că numai înţelegându-le pro-blemele pot crea echipajul sudat pe care mi-l doresc.

Pescăruşii ştiu cât de periculoa-să este marea şi cât de înfiorătoare este furtuna, dar ei nu au consi-derat vreodată aceste lucruri ca fiind îndeajuns pentru a-i face să rămână la ţărm, spunea marele pictor Vincent Van Gogh. Aceste cuvinte descriu foarte bine destinul şi, mai ales, dragostea comandantului acestei unităţi, comandor Ion Condur, pentru mare.

Am ales profesia de marinar în ultimul an al ciclului gimnazial, iar când am optat pentru liceul militar am ales Constanţa, în loc de Câmpulung Moldovenesc, chiar dacă acest oraş era foarte apropiat de locul în care m-am născut. Din 1978, de când a început cariera mea, dragostea pentru mare şi profesia de marinar m-au deter-minat tot timpul să mă întorc pe mare, acolo unde simţi, cu ade-vărat, vraja acestei meserii. Acest lucru înseamnă că nu am agreat niciodată confortul unui birou, spune nostalgic ofiţerul.

În 2009, am devenit coman-dantul Divizionului 50 Corvete, cea mai mare unitate a Forţelor Na-vale, care, anul acesta, împlineşte, la 10 noiembrie, 60 de ani de la înfiinţare. Am găsit aici un colectiv de oameni minunaţi, cu dragoste faţă de mare şi de nave, cu care am executat un număr impresionant de misiuni interne şi internaţio-nale, obţinând, în toţi aceşti ani, numai calificative foarte bune. Fără gradaţii voluntari, maiştrii militari şi ofiţerii din această unitate, care au muncit aşa cum le-am cerut, nu aş fi putut obţine performanţă, şi le mulţumesc.

Băiatul meu nu a ales ma-rinăria, deşi tare mi-aş fi dorit, ci a devenit inginer în domeniul construcţiilor. A fost decizia lui şi o respect. Sper ca, peste ani, unul din nepoţi să ducă mai departe ce am început eu la vârsta de 15 ani, adaugă comandantul.

Căpitan-comandorul Ştefan Bucur se află la comanda Corvetei 264

Contraamiral Eustaţiu Sebastian din 2013, an în care a şi ajuns în această unitate. Am găsit aici profesionişti cu o bogată experi-enţă, existând, totodată, o mare dorinţă de afirmare în rândul celor tineri, spune ofiţerul. Parcă mă

văd pe mine când, tânăr locotenent fiind, la repartiţie, m-am aflat în faţa primei provocări majore din viaţa mea. Aceleaşi emoţii le observ acum în ochii tinerilor aflaţi sub comanda mea, aşa că-i înţeleg pe deplin. Profesia de marinar nu este uşoară. Ea are ecou şi în viaţa per-sonală, uneori, chiar destrămând familii, mai adaugă ofiţerul. Mă

bucur că am un nucleu de maiştri militari cu multă experienţă şi foar-te bine pregătiţi, care îmi este de mare ajutor. În prezent, tocmai ne-am întors din misiunea Black Sea Resolve Event, de creştere a stabilităţii în Marea Neagră, executată în colaborare cu militari americani. La aceasta a participat doar nava comandată de mine îm-preună cu distrugătorul american DDG 58 USS Laboon. Am executat exerciţii de luptă antisubmarin la suprafaţă şi antiaerian, de salvare, interdicţie maritimă, boarding şi antrenamente la bordul navei mele, efectuate în comun cu grupa de bordaj a echipajului american, precizează comandantul navei.

După terminarea exerciţiului, comandantul distrugătorului USS Laboon, comandor Christopher McCallum, spunea: Echipajul nos-tru a acumulat o bogată experienţă pe parcursul exerciţiilor executate alături de aliaţii noştri. Ei şi-au dez-voltat atât abilităţile profesionale, cât şi cele personale, datorită bunei relaţionări cu partenerii români. n

lansatoare de grenade, bombe, torpile, tunuri şi mitraliere. Cunos-cute şi drept vânătoare mari, aces-tea au o lungime de aproape 100 de metri şi armament suficient pentru a distruge orice submarin din Marea Neagră.

Comandor Ion Condur, comandantul Divizionului 50

Corvete

Căpitan-comandor Ştefan Bucur, comandantul Corvetei 264

Contraamiral Eustaţiu Sebastian

Nr. 28 / 22 – 28 iulie 2015 10 Observatorul militar

AZIMUT

Vacanţă în mozaic

Foto

: plu

toni

er-m

ajor

Alin

a-So

nia

Raic

u

11 elevi vrânceni au devenit cercetaşi pentru trei zile.

Recent, cercetaşii Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată Unirea Principatelor au devenit colegi,

pentru câteva zile, cu 11 elevi vrânceni (trei fete şi opt băieţi), dornici să îşi petreacă o parte din vacanţa de vară îmbrăcaţi în uniformă mozaic. Viitorii cercetaşi, cu vârste cuprinse între 11 şi 19 ani, au fost repede captivaţi de traiul la cort şi de timpul pe-trecut la instrucţie, unde le-au fost dezvă-luite o parte din secretele supravieţuirii în sălbăticie. Tabăra de cercetare la apă de lângă localitatea Pădureni, judeţul Vrancea, a fost mediul în care copiii au învăţat cum se foloseşte o busolă, cum se aprinde focul sau se filtrează apa. Au dormit în corturi, au mâncat în aer liber şi s-au încadrat în program, asemeni oricărui militar.

Sunt foarte multe lucruri pe care le-am învăţat şi le pot folosi şi cu altă ocazie, a spus Irina Militaru (11 ani).

Cu o zi înainte de marea lor aventură alături de cercetaşi, copiii au fost echipaţi aşa cum trebuie – costum mozaic, bocanci şi berete. Au fost învăţaţi cum se poartă corect uniforma şi cum se pot feri de bătă-turi. Însă nimic nu a fost atât de interesant ca purtatul vestei antiglonţ şi a căştii kevlar. În plus, micilor cercetaşi le-a fost prezentat şi armamentul aflat în dotarea unei grupe de infanterie.

Înainte de a se instala în tabără, le-a fost pregătit un moment tactic surpriză. Blindatele cu care erau transportaţi au fost atacate de insurgenţi şi a fost deschis foc cu muniţie de manevră.

Este altceva să simţi pe pielea ta ceea ce, până acum, vedeai doar la televizor, a spus Alexandru Dobre (19 ani).

Plutonier-major Alina-Sonia Raicu Pentru a le antrena spiritul de echipă şi de competiţie, cei 11 au fost împărţiţi în trei grupe: Alfa, Bravo şi Charlie.

După două zile, auzindu-şi numele gru-pului, copiii reacţionau, iar asta mi s-a părut a fi extraordinar! Am dat timpul înapoi şi ne-am amintintit de noi la începutul carierei, atunci când ne erau predate noţiunile de bază, a spus plutonierul-major Marius Ursulică, comandantul grupului Bravo.

Aş vrea să putem păstra în noi această parte de copil şi să fim mai relaxaţi, mergând însă pe linia profesionalismului. Am admirat că au devenit repede o echipă, că sunt foarte inteligenţi şi că au prins imediat tot ceea ce le-am prezentat.

Locotenent Andrei Dobrea, comandantul celor trei grupe de tineri cercetaşi

Responsabilităţile sunt multiple pentru că sunt copii şi nu sunt obişnuiţi cu rigorile militare. Însă au făcut faţă şi, totodată, ne-au antrenat şi pe noi.

Plutonier Laurenţiu Marin, comandantul grupului Alfa

Aceşti copii ne-au amintit de vremurile de ucenicie, când alţii ne învăţau pe noi. Ne-au demon-strat că ştiu multe lucruri din emisiuni de televiziune şi au dovedit că ţin la grupul lor, luându-şi indicativele în serios.

Plutonier-major Gabriel Ghiurcă, comandantul grupului Charlie

Fiecare zi a avut un program foarte strict de urmat, iar orice lecţie întârziată însemna pierderea unui

alt moment frumos şi antrenant, aşa cum a fost plimbarea cu bărcile de asalt de pe Siret. Copiii au redescoperit jocul în aer liber, uitând de tablete şi telefoane mobile. S-au jucat cu mingea, au participat la între-ceri, au jucat şah şi au ascultat muzică. n

Antrenamentele şi-au avut partea lor de ludic.

Observatorul militar 11Nr. 28 / 22 – 28 iulie 2015

VĂ INTERESEAZĂ!

l

u

l

l

l

Irina-Mihaela [email protected]

Prin Ordinul ministrului apărării na-ţionale nr. M.57/2015, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 434 din

18 iunie 2015, au fost modificate şi completate instrucţiunile privind recrutarea şi selecţia candidaţilor pentru profesia militară, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.30/2012, şi cele de aplicare a prevederilor Legii nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.39/2010, cu modificările şi completările ulterioare. Modificarea unor prevederi din ultimul ordin menţionat s-a impus ca urmare a intrării in vigoare a Legii nr. 82/2015, care stabileşte că limita maximă de vârstă până la care pot fi menţinuţi în activitate soldaţii şi gradaţii profesionişti din MApN este de 55 de ani.

În Instrucţiunile privind recrutarea, se-lecţia, formarea profesională şi evoluţia în cariera militară în Armata României,

aprobate prin Ordinul ministrului apărării na-ţionale nr.M.30/2012, au fost introduse unele prevederi noi. Astfel, elevii colegiilor naţionale militare din ultimul an de învăţământ nu mai participă la selecţia organizată în centrele zonale de selecţie şi orientare. Specialiştii din Direcţia management resurse umane, care au elaborat noile reglementări, precizează că această modificare este argumentată prin faptul că probele din cadrul selecţiei se regă-sesc în evaluările organizate periodic la nivelul instituţiilor militare de învăţământ liceal, iar rezultatele bune şi foarte bune înregistrate de fiecare dată atestă nivelul ridicat al pregătirii fizice a elevilor, astfel că nu este necesară re-luarea acestor probe la finalul studiilor liceale. O altă noutate este aceea că, prin abrogarea prevederilor art. 44, un candidat poate să participe de mai multe ori, în cursul unui an de recrutare, pe baza aceluiaşi dosar, la procesul de selecţie şi orientare profesională pentru aceeaşi categorie de personal, acelaşi tip de instituţie de învăţământ militar/program de formare/instruire.

Prin noile reglementări s-au adus modifi-cări articolelor în care sunt menţionate criteri-ile specifice de recrutare a candidaţilor pentru formarea cadrelor militare, pe filiera directă şi indirectă. Pentru o mai bună înţelegere, vom relua aceste articole în întregime, noile prevederi fiind diferenţiate prin altă culoare.

Criterii specifice de recrutare pentru formarea pe filiera directă a ofiţerilor în activitate (prevăzute la art.13):  a)

să aibă vârsta de cel mult 26 de ani – 24 de ani pentru aviaţie-naviganţi – împliniţi în anul organizării concursului de admitere; b) să fie absolvenţi ai învăţământului liceal cu diplomă de bacalaureat sau să facă dovada promovării examenului de bacalaureat până la data concursului de admitere; c) să nu fi parcurs un program de studii universitare de licenţă cu finanţare de la bugetul de stat, iar, în cazul în care a absolvit un astfel de program de studii, să menţioneze în cererea de înscriere

Criterii specifice de recrutare pentru formarea cadrelor militareAu fost modificate unele prevederi din Instrucţiuni-le privind recrutarea, selecţia, formarea profesiona-lă şi evoluţia în cariera militară în Armata României.

Criterii specifice de recrutare a candidaţilor pentru formarea soldaţilor şi gradaţilor profesionişti (prevăzute la art.19):

a) să aibă vârsta între 18 ani, împliniţi până la data începerii programului de instruire, şi cel mult 50 de ani, împliniţi până la data încheierii primului contract de angajare; b) să fie absolvenţi cel puţin ai învăţământului general obligatoriu sau să facă dovada absolvirii acestuia, până la data începerii programului de instruire; c) să posede permis de conducere auto categoriile B şi C - numai candidaţii care optează pen-tru arma «auto», iar pentru arma «geniu» doar pentru specialităţile militare care necesită conducerea tehnicii specifice auto; d) să fie de acord să renunţe la gradul dobândit anterior şi deţinut ca rezervist, după angajarea în armată; e) să deţină diplomă de absolvire a şcolii sanitare postliceale – numai candidaţii care optează pentru profesia de soldat şi gradat profesionist în arma «aviaţie», specialitatea «însoţitor de bord-paramedic».

l

Alte modificări s-au adus şi articolului 22 din instrucţiuni, în care sunt prevăzute documentele ce trebuie depuse în dosarul de candidat. n

despre aceasta, urmând ca până la data înma-triculării să facă dovada achitării, integral sau parţial, a contravalorii serviciilor de şcolarizare de care a beneficiat anterior cu finanţare de la bugetul de stat.

Articolul 14 Criterii specifice de recrutare a candida-

ţilor pentru formarea pe filiera indirectă a ofiţerilor în activitate: ldin rândul ofiţerilor în rezervă (prevăzute la alin.2): a) să aibă vârsta de cel mult 40 de ani împliniţi în anul desfă-şurării concursului de admitere la cursul de formare; b) să fie absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ universitar acreditate, cu diplomă de licenţă, cu profil corespunzător armelor sau serviciilor şi specialităţilor militare pentru care se organizează cursul de formare, conform reglementărilor în vigoare, sau să facă dovada promovării examenului de licenţă până la data concursului de admitere la cursul de formare;

l din rândul maiştrilor militari şi subofiţe-rilor în activitate (prevăzute la alin.3): a) să aibă vârsta de cel mult 35 de ani împliniţi la data acordării gradului; b) să fie absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ universitar acreditate, cu diplomă de licenţă, cu profil corespunzător armelor sau serviciilor şi spe-cialităţilor militare pentru care se organizează cursul de formare, conform reglementărilor în vigoare, ori să îşi fi desfăşurat activitatea ca maiştri militari/subofiţeri cel puţin 3 ani în arma pentru care candidează şi să fi absolvit o instituţie de învăţământ universitar, indife-rent de profil, sau să facă dovada promovării examenului de licenţă, până la data concur-sului de admitere la cursul de formare; pentru specialitatea management financiar-contabil sunt obligatorii studii universitare de licenţă în domeniul financiar-contabil; c) să aibă cel puţin 3 ani vechime în serviciu ca maiştri militari/subofiţeri în activitate, calculată de la data primirii primului grad şi pânã la data începerii cursului de formare ca ofiţer; d) să aibă în aprecierea de serviciu din ultimii 3 ani calificativul cel puţin «Foarte bun»; ldin rândul civililor din cadrul şi din afara Ministerului Apărării Naţionale (prevăzute la alin.4): a) să aibă vârsta de cel mult 40 de ani împliniţi în anul desfăşurării concursului

de admitere la cursul de formare; b) să fie absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ universitar acreditate, cu diploma de licenţă, cu profil corespunzător armelor sau servici-ilor şi specialităţilor militare pentru care se organizează cursul de formare sau să facă dovada promovării examenului de licenţă, până la data concursului de admitere la cursul de formare.

Articolul 16 Criterii specifice de recrutare a candidaţilor

pentru formarea pe filiera directă a: umaiştri-lor militari în activitate (prevăzute la alin.1):  a) să aibă vârsta de cel mult 28 de ani împliniţi în anul organizării concursului de admitere; b) să fie absolvenţi ai învăţământului liceal, mi-litar sau civil, cu diplomă de bacalaureat sau să facă dovada promovării examenului de baca-laureat până la data concursului de admitere; u subofiţerilor în activitate (prevăzute la alin.2):  a) să fie soldaţi/gradaţi profesio-nişti; b) să aibă vârsta de cel mult 35 de ani împliniţi în anul organizării concursului de admitere; c) să fie absolvenţi ai învăţămân-tului liceal cu diplomă de bacalaureat sau să facă dovada promovării examenului de baca-laureat până la data concursului de admitere; d) să aibă cel puţin 3 ani vechime în serviciu ca soldaţi/gradaţi profesionişti, calculată de la data finalizării programului de instruire şi până la data începerii cursului de formare pe filiera directă a subofiţerilor în activitate; e) să aibă în aprecierea de serviciu din ultimii 3 ani calificativul cel puţin «Foarte bun».

Articolul 18Criterii specifice de recrutare a candidaţilor

pentru formarea pe filiera indirectă a subofi-ţerilor în activitate: u din rândul soldaţilor şi

gradaţilor profesionişti în activitate, (prevă-zute la alin.1): a) să aibă cel mult vârsta de 45 de ani împliniţi la data acordării gradului; b) să fie absolvenţi ai învăţământului liceal cu diplomă de bacalaureat sau să facă dovada promovării examenului de bacalaureat până la data concursului de admitere; c) să aibă studii/competenţe profesionale corespunză-toare armelor sau serviciilor şi specialităţilor militare pentru care se organizează cursul de formare, conform reglementărilor în vigoare; d) pentru serviciul medical – să fie absolvenţi ai învăţământului liceal/postliceal sau uni-versitar de specialitate, cu certificat/diplomă de absolvire a instituţiei de învăţământ, şi să deţină certificatul de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România; lit. e) se abrogă;  f) să aibă cel puţin 3 ani vechime în serviciu ca soldaţi/gradaţi profesionişti, calculată de la data finalizării programului de instruire şi până la data începerii cursului de formare pe filiera indirectă a subofiţerilor în activitate; g) să fie confirmaţi în arma sau serviciul militar pentru care se organizează concursul de admitere la cursul de formare pe filiera indirectă a subofiţerilor în activitate; h) excepţie de la prevederile lit. g) fac candidaţii pentru armele «auto» şi «geniu», care trebuie să posede permis de conducere, categoriile B si C, precum şi cei pentru serviciul muzici militare şi serviciul medical; i) să aibă în apre-cierea de serviciu din ultimul an calificativul cel puţin «Foarte bun»; u din rândul subo-fiţerilor în rezervă (prevăzute la alin.2): a) să aibă vârsta de cel mult 40 de ani împliniţi în anul organizării concursului de admitere; b) să fie absolvenţi ai învăţământului liceal cu diplomă de bacalaureat sau să facă dovada promovării examenului de bacalaureat până la data concursului de admitere;  c) să aibă studii/competenţe profesionale, corespunză-toare armelor sau serviciilor şi specialităţilor militare pentru care se organizează cursul de formare; d) pentru serviciul medical - să fie absolvenţi ai învăţământului liceal/postliceal sau universitar de specialitate, cu diplomă sau certificat de absolvire/de competenţă profesională pentru specialitatea de asistent medical generalist;   lit. e) se abrogă;  f) să posede permis de conducere auto catego-riile B şi C – numai pentru candidaţii care optează pentru armele «auto», «geniu» şi «tancuri»; u din rândul civililor din cadrul şi din afara Ministerului Apărării Naţionale (prevăzute la alin.3): a) să aibă vârsta de cel mult 40 de ani împliniţi în anul desfăşurării concursului de admitere la cursul de formare; b) să fie absolvenţi ai învăţământului liceal cu diplomă de bacalaureat sau să facă dovada promovării examenului de bacalaureat până la data concursului de admitere; c) pentru serviciul medical – să fie absolvenţi ai învăţă-mântului liceal/postliceal sau universitar de specialitate, cu diplomă sau certificat de ab-solvire/de competenţă profesională pentru specialitatea de asistent medical generalist; lit. d) se abrogă; e) să aibă studii/competenţe profesionale corespunzătoare armelor sau serviciilor şi specialităţilor militare pentru care se organizează cursul de formare, con-form reglementărilor în vigoare; f) să posede permis de conducere auto categoriile B şi C – numai pentru candidaţii care optează pentru armele «auto», «geniu» şi «tancuri».

Observatorul militar12

FOTOREPORTAJ

Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

În Bucureşti, festivităţile au început la Muzeul Naţional al Aviaţiei Române, unde marţi, 14 iulie, s-a deschis expoziţia Arta în aviaţie, cu lucrări ale personalităţilor care şi-au pus amprenta asupra zborului,

precum Doru Davidovici, Gheorghe Mociorniţă şi Horia Agarici. Expoziţia surprinde pasiunea dezvăluită prin artă a unei frumoase îndeletniciri: zborul.

Ceremonia de conferire a Emblemelor de Onoare ale SMG, SMFT şi SMFN Statului Major al Forţelor Aeriene a avut loc joi, 16 iulie. Cu acest prilej, şeful Statului Major General, general-locotenent Nicolae-Ionel Ciucă, locţiitorul şefului Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Ion Ungureanu, şi şeful Statului Major al Forţelor Navele, contraamiral Alexandru Mîrşu, au fixat panglicile cu emblemele de onoare pe lancea Drapelului de Luptă al SMFA şi au înmânat atestatele şefului Statului Major al Forţelor Aeriene, general-maior Laurian Anastasof.

Sâmbătă, 18 iulie, la Baza 90 Transport Aerian Gheorghe Bănciules-cu, de la Otopeni, a avut loc Ziua Porţilor Deschise. Deschiderea a fost marcată de trecerea la verticală a trei elicoptere IAR – 330 Puma, care au purtat drapelele României, UE şi NATO. Cu această ocazie, vizitatorii au putut asista la evoluţia avioanelor de tip IAR-99 Şoim, aeronavelor C-27J Spartan, C-130 Hercules şi Antonov AN-30. Apoi, militari ai Regimentului 30 Gardă Mihai Viteazul au susţinut exerciţii de mânuire a armelor (drill-team). Cei prezenţi au avut ocazia de a zbura cu aeronavele militare de transport C-27J Spartan şi C-130 Hercules.

În aceeaşi zi, şi pe Aerodromul Giarmata, din judeţul Timiş, a fost organizată Ziua Porţilor Deschise. Prilej pentru sute de timişoreni de a urmări zborurile spectaculoase ale elicopterelor IAR-330 Puma, ale avioa-nelor de luptă MiG-21 LanceR şi aeronavelor de transport C-27J Spartan.

Manifestările dedicatei Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene au continuat duminică, 19 iulie, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Avi-atorilor, din Bucureşti, cu o ceremonie militară şi religioasă cu depuneri de coroane de flori. La activitate au participat ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, şeful Statului Major General, general-locotenent Nicolae-Io-nel Ciucă, şefii categoriilor de forţe ale armatei, reprezentanţi ai autori-tăţilor publice centrale şi locale, cadre militare în activitate, în rezervă şi în retragere, veterani de război, dar şi un public numeros care a dorit să fie alături de aviatorii români la ceas aniversar. Pe timpul evenimentului, cerul a fost survolat de aeronave aparţinând MApN, MAI, SRI, Aeroclubu-lui României, Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă şi companiei TAROM. Cu acest prilej, Drapelul de Luptă al Statului Major al Forţelor Aeriene a fost decorat cu Ordinul Virtutea Aeronautică în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari.

Tot duminică, la Câmpia Turzii, mii de oameni i-au aplaudat pe piloţii militari şi civili care şi-au demonstrat măiestria în zbor, cu ocazia Zilei Porţilor Deschise la Baza 71 Aeriană General Emanoil Ionescu. Curiozitatea spectatorilor a fost răsplătită, pentru început, de frumoase demonstraţii de paraşutism şi parapantă. Au urmat zboruri demonstrative cu aeronave ultrauşoare. Apoi, au intrat în rol piloţii militari, care au oferit un show aviatic total, aplaudat minute bune de cei prezenţi aici. Pe timpul desfăşu-rării activităţii a fost organizată şi o expoziţie statică ce a cuprins, pe lângă aeronave militare şi civile, şi complexul de radiolocaţie Gap Filler, comple-xul de rachete antiaeriene OSA-AKM, complexul Radio Tehnic de tragere şi tunul antiaerian calibru 57 mm, Humvee-uri, armament individual, dar şi complexul de apărare antiaeriană Ghepard.

Membrii grupului Invictus România au organizat un stand unde au adunat fonduri pentru ca cel puţin un militar român, rănit în teatrele de operaţii din Afganistan sau Irak, să poată participa la ediţia din 2016 a jocurilor paralimpice Invictus.

Prezent la Ziua Porţilor Deschise de la Câmpia Turzii, ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, le-a promis piloţilor militari că nu mai au mult de aşteptat până vor putea să zboare cu F16. Am reuşit să achiziţionăm prima escadrilă de avioane multirol şi suntem în negocieri pentru achiziţia celei de-a doua escadrile, a afirmat ministrul Duşa. n

Locotenent Narcis Ră[email protected]

Foto

: Val

enti

n Ci

obîr

CÂMPIA TURZII

Am reuşit să achiziţionăm prima escadrilă de avioane multirol şi suntem în negocieri pentru achiziţia celei de-a doua escadrile.

Foto

: Pet

rică

Mih

alac

he

Foto

: Cos

min

Pur

tan

Mircea Duşa, ministrul apărării naţionale

BUCUREŞTI

BUCUREŞTI

Foto

: Adr

ian

Sult

ănoi

u

Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, la 20 iulie, pe teritoriul ţării au avut loc o serie de manifestări aniversare.

Observatorul militar 13Nr. 28/ 22 – 28 iulie 2015

Foto

: Lau

renţ

iu C

ăpăţ

ână

Foto

: Mir

cea

Bara

c

BUCUREŞTI

OTOPENI

OTOPENIFo

to: P

etri

că M

ihal

ache

CÂMPIA TURZII

Observatorul militar14

ALMA MATER

Nr. 28 / 22 –28 iulie 2015

În urmă cu patru ani, Andrei Pop, absolvent al Cole-giului Militar Liceal Mihai

Viteazul, din Alba Iulia, şi proaspăt student la Academia Forţelor Terestre Nicolae Bălcescu (AFT), de la Sibiu, avea şansa de a concura pentru a obţine o bursă de studii la cea mai bună şcoală de lideri din lume: Academia Militară West Point, din Statele Unite ale Ame-ricii. La finalul testelor şi interviu-rilor, ca urmare a clasării sale pe primul loc, a plecat în SUA, pentru o perioadă de patru ani.

Pentru el, experienţa de la West Point a fost una foarte plă-cută, deoarece a avut oportunita-tea să crească. În primul rând, în plan profesional a ales ingineria, un domeniu academic ce i-a fost total inconfortabil, pentru că, în mod natural, este pasionat de materiile umane. Trebuia să ies din zona de confort, pentru a putea să mă dezvolt, explică Andrei.

Din punct de vedere militar şi social, a avut ocazia să expe-rimenteze concepţiile formate până atunci, interacţionând cu oameni care aveau o cultură total diferită. Un lucru care i s-a părut util a fost că cel puţin o dată pe semestru li se cerea să facă o prezentare în public, astfel fiind forţaţi să se expună şi să vorbeas-că în faţa unui auditoriu. Totodată, primeau şi un feedback la finalul activităţii, care i-a ajutat să-şi dezvolte calităţile de orator. Practic, este vorba des-pre anumite tehnici de vorbire în public, utile oricărui lider şi mai ales ofiţerilor.

Ofiţer şi gentleman

Sublocotenentul Andrei Pop, proaspăt absolvent al celei mai bune şcoli de lideri din lume, dezvăluie reţeta formării ofiţerilor de succes.

Locotenent Marius [email protected]

Părerea mea este că un ofiţer trebuie să fie capabil să se arunce în nămol şi să meargă târâş pe sub sârmă ghimpată, dar şi să îmbrace o uniformă de gală şi să se comporte ca un gentleman. Trebuie să conştientizăm că putem aduce mari beneficii organizaţiei prin comportamentul nostru.

Am venit de la West Point cu o altă perspec-tivă, pe care ar fi foarte util să o analizaţi, să vedeţi ce se potriveşte şi ce nu la sistemul nostru.

A avut ocazia să întâlnească foarte mulţi oameni diferiţi în gândire şi comportament: atei, pioşi, lesbiene şi homosexuali. A învăţat să fie mult mai deschis şi să accepte oamenii aşa cum sunt. Din punctul lui de vedere, dacă un lider nu este de acord cu principiile sau alegerile pe care colegii le fac, trebuie să înveţe măcar să le tolereze, pentru a putea lucra cu ei fără probleme.

La finalul studiilor la West Point, un absolvent dobândeşte un set de

aptitudini de bază în ceea ce pri-veşte tactica de infanterie la nivel de pluton. Aptitudinile militare de specialitate sunt dobândite în şcolile de aplicaţie sau cursurile de pregătire pentru ofiţerii inferiori. Cursul de Rangers, spre exemplu, este obligatoriu pentru ofiţerii de infanterie, pentru că le oferă o anumită credibilitate în faţa subor-donaţilor. Americanii conştienti-zează că un proaspăt sublocote-nent nu o să aibă aptitudinile unui militar cu experienţă, de aceea, rolul pe care îl oferă acestuia, la început, este de manager de resurse şi responsabil cu suportul moral al subordonaţilor. De la

Andrei am mai aflat că, la West Point, se urmăreşte ca absolvenţii să devină problem solvers (rezolva-tori de probleme). Aşa se întâmplă cu ofiţerii proaspăt ajunşi în unităţi. Comandanţii de companii le dau probleme şi se aşteaptă ca individul să facă tot posibilul să le rezolve. Practic, ei doresc ca, odată ieşit de pe băncile şcolii, să fii un lider proac-tiv şi nu unul reactiv. Nu toţi ajung să fie aşa, dar asta se urmăreşte şi, în mare parte, se obţine, a precizat sublocotenentul.

La West Point, există un cod de onoare pentru cadeţi, care constă într-un set de reguli respectate cu stricteţe. De pildă, toate exame-nele se desfăşoară fără suprave-gherea profesorilor. Prin acest cod, dacă un student observă că un coleg trişează, este obligat să anunţe consiliul de onoare, care va analiza cazul. Încălcarea acestor re-guli poate aduce îndepărtarea din academie, cu plata cheltuielilor de şcolarizare. De altfel, la finalul fiecărui an universitar, există un număr de absolvenţi care nu sunt avansaţi la primul grad de ofiţer datorită faptului că sunt investi-gaţi în probleme de onoare. Este drept că abia la finalul studiilor în

academie, cei mai mulţi reuşesc să îşi însuşească acest cod şi să nu rămână doar un set de reguli impuse de alţii.

Mai există o alternativă prin care studentul este introdus într-un program de mentorat. Practic, este scos pentru o perioa-dă de un an sau doi din academie şi mutat într-o unitate militară ca simplu soldat. Activitatea lui este supravegheată de un mentor, care la final va stabili dacă indi-vidul este reabilitat din punctul de vedere al onoarei şi poate să reia cursurile academiei, de unde le-a întrerupt. Au fost şi cazuri în care cadeţii suspendaţi au plecat în teatrele de operaţii, cât timp se aflau în acel program de reabilitare, povesteşte Andrei. Acest sistem a fost creat pentru că statul ameri-can a realizat că studenţii militari reprezintă o investiţie de care trebuie să profite până la capăt.

Un principiu care face parte din cultura cadeţilor este work hard, play hard (munceşte şi distrează-te la maximum). Ideea de bază este că se cere seriozitate la muncă, dar asta nu înseamnă că se ignoră umorul.

Totodată, Andrei a cunoscut în cei patru ani de academie şi conceptul de ofiţer gentleman. Studenţii au avut cursuri de etichetă, prin care li s-a explicat ce înseamnă să vorbeşti în public, cum să te comporţi în diferite si-tuaţii, până la cele mai mici detalii, pornind de la ideea că ofiţerul reprezintă imaginea organizaţiei din care face parte.

Prin prisma experienţei pe care a avut-o, Andrei Pop le reco-mandă absolvenţilor instituţiilor militare de învăţământ superior să aibă o minte deschisă, să accepte faptul că oamenii sunt diferiţi şi să încerce să obţină maximum de la

fiecare. Ei trebuie să conştientizeze că majoritatea problemelor nu sunt cauzate de lipsa resurselor, ci de cultura organizaţională. De multe ori, nu este o problemă de logisti-că, ci de mentalitate şi atitudine a oamenilor, a menţionat subloco-tenentul.

Acesta a mai insistat asupra faptului că studenţii academiei din

Sibiu trebuie să aibă viziune. Dacă ajungi în anul trei şi nu ştii nici mă-car, în mare, ce o să faci peste zece ani, ai greşit. În funcţie de viziune, îţi dezvolţi anumite standarde şi obiective pe perioade mai mici, a completat Andrei. Din punctul lui de vedere, diferenţa de percepţie dintre AFT şi West Point este că americanii nu o să spună vreodată că academia formează ofiţeri, ci că este cea mai bună şcoală de lideri din lume. Percepţia societăţii este că plătitorii de taxe investesc în aceşti oameni pentru a munci atât în sistemul militar, cât şi în afara lui. Ei sunt conştienţi de faptul că nu toţi sublocotenenţii vor ajunge generali. Drept urmare, pentru a maximiza performanţa, au decis să creeze lideri care să fie capabili să facă faţă şi în viaţa civilă, dacă vor ieşi din sistemul militar. În consecinţă, absolvenţii de West Point sunt urmăriţi şi curtaţi de companiile civile pentru faptul că au credibilitate ca lideri de organizaţie.

După întoarcerea din Statele Unite, Andrei şi-a propus să urme-ze o carieră axată pe relaţii inter-naţionale şi diplomaţie, chiar dacă, în prezent, îndeplineşte funcţia de comandant de pluton la Batali-onul 2 Infanterie Călugăreni. El consideră că în acest domeniu ar putea fi mult mai util organizaţiei militare. n

Sublocotenent Andrei Pop

Sublocotenent Andrei PopMinistrul apărării naţionale, Mircea Duşa, îi acordă gradul de sublocotenent lui Andrei Pop.

La Batalionul 147 Război Electronic a sosit o nouă serie de militari profe-

sionişti. Colectivul mic, dar unit al structurii militare i-a primit cu inima deschisă. Soldaţii au venit în batalion cu emoţia unui nou început, cu gânduri şi speranţe de reuşită în carieră.

La ceremonia de primire a ar-mei, am descoperit militari hotărâţi. S-au informat, în amănunt, despre ce le poate oferi viaţa militară şi s-au hotărât să vină în armată, chiar dacă unii dintre ei au lăsat locuri de muncă mai bine plătite, dar oa-recum nesigure. Alţii şi-au dorit de mult timp să îmbrace haina militară şi acum au reuşit.

Soldatul Dragoş Barcan este de o jumătate de an în armată. A făcut cursul de bază la Craiova şi este specialist în comunicaţii şi informa-tică, după ce a absolvit Facultatea de Economie a Afacerilor, speciali-zarea marketing. A vrut şi la liceul militar, dar nu l-au lăsat părinţii. De altfel, şi acum a primit sfaturi să nu vină, dar crede că acesta este locul pentru el. Are bunici veterani de război, este pasionat de istorie şi crede că armata, prin tradiţiile ei, are multe legături cu acest dome-niu.

La cei 28 de ani ai mei, armata a fost o opţiune de luat în seamă, a spus Dragoş. Contactul cu Forţele Aeriene este plăcut. Toţi, când vor-besc de armată, se referă la infante-rie, tancuri sau artilerie, dar ce am

Observatorul militar 15

CARIERE ÎN UNIFORMĂ

Nr. 28 / 22 –28 iulie 2015

Soldaţii de la Batalionul 147 Război Electronic privesc spre viitor cu speranţă.

SoldatCristian Croitoru

SoldatDaniel NideleaSoldat

Dragoş Barcan

Această perioadă de pregătire este foarte bună, te face mai puternic, mai responsabil. Vreau să rămân aici, în această unitate. Despre viitor, aş spune că îl văd strălucit. Sper să fiu sănătos şi să fie totul bine.

Ştiam condiţiile serviciului militar, dar am hotărât să vin aici pentru siguranţa locului de muncă, mai ales că sunt căsătorit. Nu regret deloc pasul făcut.

Când primeşti arma de la comandanţii tăi, sigur te emoţionezi. Este a ta. Îţi creează o răspundere imensă, trebuie să ai grijă de ea. Va fi cea mai bună prietenă, cât eşti militar. Sincer, vreau să înţeleg foarte bine ce se întâmplă aici, apoi să avansez în carieră.

Foto

: plu

toni

er-a

djut

ant L

ucia

n Iri

mia

Plutonier-adjutant Lucian [email protected]

ales eu, comunicaţii şi informatică, este un pic altfel. Aici, la război electronic, este ceva cu adevărat provocator pentru mine.

Soldatul Cristian Croitoru a mai încercat să vină în armată la 18 ani, după ce a terminat liceul, dar nu l-a ajutat media totală pentru ad-mitere. A lucrat o perioadă şi şi-a propus să încerce din nou. La 25 de ani, a reuşit. În prima sa zi de ar-mată a avut emoţii, pe care nu are cuvinte să le descrie, iar în privinţa perioadei de pregătire, apreciază că a fost frumoasă, parţial dură şi, în anumite momente, chiar stresantă. Acum se simte diferit, îl încearcă alte sentimente, mai ales faţă de fostul loc de muncă.

Soldatul Ionuţ Mîrzan, 23 de ani, este mulţumit de unitatea în care a ajuns. I-au plăcut de la început colectivul şi modul cum au fost primiţi el şi colegii lui. A venit în sistemul militar pentru siguran-ţa locului de muncă. De altfel, ştia câte ceva despre sistemul militar de la fratele său, gradat profesio-nist cu o misiune în Afganistan.

A mai încercat de două ori să vină în armată, iar a treia încerca-re a fost cu succes. Până acum, a trecut prin multe greutăţi. A avut alte slujbe şi i-a fost dat să vadă multe şi să îndure. Nici în armată nu este uşor, crede el, însă unifor-ma şi respectarea de către toţi a unor regulamente creează o altă imagine.

Am lucrat la patron şi am aflat spre sfârşitul contractului că nu am fost asigurat, a declarat Ionuţ. Aici, de bine, de rău, ai asigurare şi, când

vine ziua de salariu, îţi sunt viraţi banii. Nu stai să te milogeşti pentru drepturile tale. Nu o să fie uşor, dar am speranţe.

Soldatul Daniel Nidelea este absolvent de studii superioare. A lucrat o perioadă în domeniul pe care l-a studiat în facultate, dar nu a fost mulţumit. A avut toate datele despre cum o să fie în armată, pen-tru că are rude care l-au informat despre viaţa militară. Consideră că perioada de pregătire iniţială este necesară fiecărui militar. A apro-fundat cunoştinţe, care la început i se păreau dificile şi stranii. Când a terminat cursul de bază de la Craiova, a ştiut despre ce este vorba în specializarea pe care o are acum. Vrea să urmeze o carieră militară, aşa că a luat-o de jos, de la soldat, şi uşor, va urca în ierarhie. Peste ceva timp, se vede subofiţer, poate chiar în aceeaşi unitate.

Cei mai în vârstă m-au încurajat enorm să vin, tineretul mai puţin. Poate depinde şi de caracterul fiecă-ruia. Aici avem duritate, regulamen-te, program strict, disciplină. Aşa că fiecare îşi alege drumul dorit. n

Un alt început de drum

Nr. 28 / 22 – 28 iulie 2015 16 Observatorul militar

ARTĂ

Tremorul din pânză

Căpitan Cornelia Mihăilăcornelia.mihăilă@presamil.ro

Albin Stănescu iubeşte pictura suprarealistă, dar, mai ales, istorică.

Bătălia este crâncenă. Groază sau curaj, îndârjire şi durere se

disting pe chipuri. Caii cad con-torsionaţi. Musculatura le este încordată. Tensiune şi ţărână se amestecă în văzduh... Locote-nente, de zece minute nu te-ai clintit din faţa tabloului. Câtă forţă, domnule maior! Privirea alunecă în colţul de jos al ta-bloului. Citeşte: Albin Stănescu, 1980. Aţi auzit de Albin Stănescu? Maiorul nu răspunde. Colbul ridicat în luptă îl îneacă...

Era prin 1980. Venisem de doi ani la Studioul de Arte Plastice al Armatei. Am avut, pur şi simpu, chef să desenez scena de luptă de la Posada. Cronicarii o descriu extraordinar. La un moment dat, se aminteşte: Ei picau ca valurile apei mării. Şi atunci când este înghesuială mare, chiar aşa se întâmplă. Şi eu am avut plăcerea să desenez, păstrând drama-tismul de pe feţele oamenilor. Nevrând să insist, însă, foarte mult pe chipurile umane, am virat dramatismul şi groaza aceea pe înfăţişarea cailor, prin felul în care sunt prinşi în mişcare, prin aspectul lor, prin privire..., ne spune Albin Stănescu.

A luat o pânză pe care o avea în atelier, nu foarte potrivită pentru bătălia de la Posada. Era prea mică pentru a reprezenta

versanţii foarte înalţi de pe care au avut loc atacurile. Un coleg care a văzut spectaculoasa lucrare abia creionată l-a sfătuit să o termine pentru expoziţia anuală de la Sala Dalles. Mai ră-măseseră nouă zile. Am lucrat ca un fanatic, ziua şi noaptea, fără oprire. Şi acum mai fac aşa, mai stau câte două nopţi la rând, fără să dorm, dar pe atunci legam, în mod obişnuit, câte trei nopţi fără somn. Este bine într-un fel să lucrezi aşa, pentru că atunci când

La Studioul de Arte Plastice al Armatei abordăm şi teme liber alese, nu doar istorice. Mult mai importante, aş zice, pentru deconectarea militarului. Acum, el nu trebuie să aibă doar scene de luptă şi armament în faţa ochilor permanent. Din contră.

din vremea lui Ştefan cel Mare, îşi aminteşte artistul, a fost, de exemplu, o altă temă primită. Pre-supunea cunoaştere amănunţită: cum erau dispuşi artileriştii, cum erau îmbrăcaţi, de unde prove-neau armele, de unde le cumpăra Ştefan cel Mare. În plus, în lucrare intrau artilerişti, cavalerişti şi pedestrime.

Doar patru luni de armată a făcut, în studenţie. Dar strate-gie militară cunoaşte bine, din

documentarea pe care a fost nevoit să o facă pentru picturile sale istorice: Trebuie neapărat să te documentezi deosebit de sârguincios, pentru că oricând te pot ataca istoricii, în acest gen de pictură, că ai făcut poezie acolo, că eşti amator.

Albin Stănescu este un pictor al detaliilor. Nu e uşor. Este de pă-

rere, însă, că, la un moment dat, suporţi rigorile celorlalţi, care nu au făcut sinteze. Şi constaţi că cel care nu a umblat cu sinteze şi cu pretenţii d-astea este mult mai bun şi mult mai consistent. O fi, dar tocmai aceste pretenţii artistice îl disting pe Albin Stă-nescu dintre mulţi alţii. Pentru că este un artist al detaliului. Altfel, pictura sa nu ar fi ajuns şi apreciată tocmai în Japonia, un popor renumit pentru arta plastică miniaturală. Compoziţi-

ile suprarealiste au fost cele mai apreciate. Le preferă şi pictorul, pentru că, pe reperele luate din realitate, suprapui ceva ce ţine de invenţia ta. Deoarece, înainte de a veni la studio, a făcut multă ilustraţie de carte, de revistă, bandă desenată, gravură în special afiş de film, de reclamă, este obişnuit să lucreze şi la dimensiuni foarte mici: Cele mai dificil de realizat sunt portretele miniaturale. Am realizat unele mai mici decât unghia degetului mic de la mână.

Pictorii hiperrealişti, ne mai spune Albin Stănescu, îşi aleg tot

felul de elemente, care compun tabloul, foarte dificil de realizat. Până şi praful de pe o suprafaţă încearcă să-l redea. Dacă vopsea-ua dată pe o cercevea de geam s-a cojit, ei cojiturile acelea le fac. Adică este o reprezentaţie de virtuozitate, de stăpânire a tehnicii, de măiestrie, ne mai spune artistul, în timp ce pri-vim portretele soţiei şi fiicei sale, tot prin ’80, respectiv ’82 pictate. Faldurile îmbrăcăminţii au atitudi-ne proprie, de necontrolat. Parcă ies din constrângerea pânzei.

Rămâne o mare durere pentru artist. Multe dintre picturi au fost deteriorate, unele pur şi simplu tăiate sau rătăcite în perioadele de mutare ale unităţilor militare. Tablouri nu pictate, ci trăite. Fără odihnă. Ca-n zilele de foc ale lup-tei. La Posada, făcut în nouă zile cu nouă nopţi, îmi spunea o colegă: Dar lasă-l măi, că eşti albastru de oboseală, nu vezi? Lucram la or-namentul din fir de aur de la gâtul calului. Eu mă refac repede după nopţi nedormite. Din anii facultăţii şi până acum mi-am furat ani de zile de la somn. Lucru care se vede pe paloarea pielii. Albin Stănescu este un om înalt, cu trup subţire şi tenul aproape alb. Trăieşte prin pictură şi aceasta pare că înţelege. Şi-l consumă, parcă, după bunul plac.

...Pe holurile unităţii, militarii trec grăbiţi. Poartă hârtii în mâini sau anunţă câte ceva. Pe un pere-te, timpul este oprit brusc: ostaşi înmărmuriţi într-o trăire, cu mâna ridicată, în atac sau în cădere. Col-bul ridicat este vizibil. În aceeaşi secvenţă, luptătorii stau şi se mişcă atemporal. Agăţaţi de perete. Nu au mai dormit nici ei de zeci, poate sute de ani... n

intri într-o anumită stare, într-o anumită atmosferă, şi nu faci pauze, pictura prinde o anumită frumuseţe, un tonus al ei. Devine mult mai frumoasă.

Bătălia de la Posada, pictată de Albin Stănescu, face parte dintre primele lucrări realizate la Studioul de Arte Plastice al Armatei. Unde a venit special pentru a aprofunda pictura cu subiect istoric – una dintre cele mai dificile tematici. Artileristul

Albin Stănescu

Bătălia de la Posada. Dacii. Portret al fiicei. Soţia.

Observatorul militar 17Nr. 28 / 22 – 28 iulie 2015

Este de aşteptat ca submarinele din clasa Yasen să fie dintre cele mai greu detec-tabile din lume, fiind chiar mai silenţioase decât submari-nele americane din clasa Seawolf.

LUMEA DE AZI

Pagină realizată de Silvia Mircea

Pagina „Lumea de azi” utilizează informaţii preluate de la agenţii de presă şi din publicaţii de specialitate care apar în întreaga lume.

Categoriile de forţe ale arma-tei americane se mândresc

cu trupele pentru operaţii speciale pe care le au în compunere. Forţele Terestre au Green Berets, Forţele Navale sunt cunoscute pentru SEALs, iar Infanteria Marină doreşte să îşi denumească propriile Forţe pentru Operaţii Speciale Raiders, potrivit unei informaţii publicate de military.com. Prin această decizie, se reînvie tradiţia unor trupe care au cunoscut gloria în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, când au executat misiuni riscante.

Marine Raiders au fost pionierii tacticilor folosite astăzi de Forţele pentru Operaţii Speciale. De asemenea, au fost şi subiectul unor cărţi cum ar fi Gung Ho, în 1943, sau Marine Raiders, în 1944. Numele menţionat va conferi identitate unică acestei compo-nente a infanteriei marine în cadrul Comandamentului pentru Operaţii Speciale (US Special Operations Command), care include trupe pentru operaţii speciale din Forţele Terestre, Forţele Navale, Forţele Aeriene şi Infanteria Marină.

În structura infanteriei marine exista deja un comandament pentru operaţii speciale, denumit MARSOC (Marines’ Special Operations Command), înfiinţat odată cu declanşarea războiului împotriva terorismului. Urmează ca, începând cu această decizie, numele formale a opt unităţi, care au efective de aproximativ 2.700 de militari, să includă şi denumirea Marine Raiders. n

Marine Raiders

Legătura cu forţele de rezervăRecent, armata finlandeză a anunţat că lucrează la un sistem mai rapid de

anunţare a rezerviştilor în condiţiile crizei din Ucraina şi a schimbării mediului de securitate în regiunea din jurul ţării, potrivit AFP. Armata a început un proces de interogare a rezerviştilor, dacă aceştia ar fi gata să se alăture forţelor armate într-un interval mai scurt decât cel prevăzut de lege, care este, în prezent, de trei luni. De altfel, în luna mai, armata finlandeză a trimis scrisori la aproximativ un milion de rezervişti, dar a negat că această acţiune ar fi fost motivată de noul mediu de securitate, afirmând în schimb că a urmărit îmbunătăţirea sistemului de comunicare.

Finlanda are o graniţă de 1.340 de kilometri cu Rusia şi a observat, în ultima pe-rioadă, o intensificare a activităţii militare a Rusiei în regiunea Mării Baltice, inclusiv câteva violări ale spaţiului aerian finlandez de avioane de luptă ruse, care aveau transponderele de identificare oprite. n

Tunisia, aliat non-NATO al SUAConform unui comunicat al Departamentului de Stat american, a fost aprobat

statutul Tunisiei de aliat non-NATO (MNNA-Major Non-NATO Ally) al SUA, fapt care creează condiţiile pentru o cooperare militară extinsă între cele două ţări. Acest statut transmite un semnal puternic în ceea ce priveşte sprijinul pe care SUA îl vor acorda Tunisiei, a spus purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, John Kirby.

Decizia americană vine în urma învestirii lui Beji Caid Essebsi în funcţia de pre-şedinte prin alegeri democratice, pentru prima dată în istoria de 60 de ani a statului tunisian. Kirby a mai spus că acest statut oferă Tunisiei o serie de privilegii concrete, inclusiv eligibilitatea pentru instruiri, împrumuturi de echipamente sau finanţări pentru leasingul a diferite articole din domeniul apărării.

Tunisia este cel de al 16-lea stat care capătă acest statut din partea SUA. Unul dintre scopurile acordării acestui statut este şi acela de a întări securitatea Tunisiei în

faţa ameninţării grupuri-lor jihadiste din regiune. La 26 iunie un extremist a ucis 38 de turişti pe o plajă din Tunisia, atac care vine după un altul care a avut loc în martie, când doi jihadişti au ucis 21 de turişti şi un poliţist la Muzeul Naţional Bardo din Tunis. Ambele atacuri au fost revendicate de Statul Islamic. n

Femeile în unităţi luptătoareFuncţiile de militari din unităţile luptătoare din armata americană vor fi accesibile şi femeilor.

Oficialii militari nu se aşteaptă însă la un nivel prea ridicat al cererilor în acest

sens. În ianuarie 2013, la solicitarea preşedin-telui american Barack Obama, Pentagonul a luat o decizie istorică, ordonând tuturor cate-goriilor de forţe să ia măsuri pentru a permite accesul femeilor la funcţii din unităţile luptă-toare, până în 2016. Generalul David Perkins, şeful Comandamentului pentru Doctrină şi Instrucţie din Forţele Terestre, a concluzionat recent că, potrivit studiilor efectuate de spe-cialişti şi analizând experienţa Canadei, care a adoptat această politică de mai mulţi ani, nu foarte multe femei au optat să facă parte din unităţile luptătoare.

Decizia Pentagonului de a permite accesul femeilor în unităţile de luptă a anulat o regle-mentare mai veche, din 1994, care interzicea acestora să fie încadrate în unităţi care aveau un rol de luptă terestră directă cu inamicul. Această reglementare a fost des invocată ca fiind cauza obstrucţionării accesului femeilor la grade şi funcţii înalte, având în vedere că pentru a promova experienţa de luptă este o condiţie esenţială. Susţinătorii înlăturării acestei interdicţii au argumentat că femeile din armată sunt oricum supuse la pericole în condiţiile războiului modern. De la ridicarea acestei interdicţii au fost deschise pentru femei 91.000 de funcţii în unităţi luptătoare, dintr-un total de peste 300.000 de funcţii la care femeile nu aveau acces anterior. Categoriile de forţe pot, însă, să ceară ca femeile să fie excluse de la ocuparea anumitor poziţii, dar asemenea solicitări trebuie bine argumentate.

În prezent, femeile reprezintă 15% din efectivele armatei americane. În general, fe-

meile sunt mai puţin înclinate către alegerea unităţilor de infanterie, blindate sau artilerie. O problemă rămâne posibilitatea de a trece testele fizice pentru încadrarea în funcţii din unităţi luptătoare. Până acum, nicio femeie nu a reuşit să treacă testele pentru ofiţerii de infanterie marină şi doar trei femei au reuşit la a doua încercare să acceadă în faza a doua a cursului Army Ranger School. În armata canadi-ană, unde interdicţia pentru femei de a ocupa funcţii luptătoare a fost ridicată încă din 1989, numărul lor rămâne redus. În prezent, femeile canadiene reprezintă 0,5% din efectivele de infanterie, 2% din cele de blindate şi 4% din cele de artilerie. n

Submarine de generaţia a cinceaFederaţia Rusă construieşte un nou submarin de generaţia a cincea, potrivit unui articol din The Diplomat.

Comandantul Forţelor Navale ruse, amiral Viktor Chirkov, a confirmat acest lucru cu ocazia forumului

internaţional militar şi tehnologic de la Moscova. Finalizarea noului submarin ar putea dura mai mult timp. La jumătatea anului trecut, submarinele multirol de generaţia a patra, din clasa Yasen, au început să intre în dotarea Forţelor Navale ruse. Universalitatea este una dintre caracteristicile submarinelor Yasen. Principala armă a acestor submarine este racheta su-personică antinavă 3M55 Oniks (Yakhont), cu o rază de acţiune de până la 350 de kilometri. De asemenea, submarinele ruseşti din această clasă sunt echipate cu rachete de croazieră de tip Granat, care au o rază de acţiune de până la 3.000 de kilometri, şi sunt echivalentul rachetelor americane Tomahawk.

Noul submarin de generaţia a cincea se pare că va avea 118 metri lungime, 13,5 metri diametru şi o greutate de aproximativ 14.000 tone. Viteza maximă prognozată a fi atinsă este 31 de noduri în submersie şi 16 noduri la suprafaţă. Coca submarinelor va fi construită din oţel slab magnetic şi va fi dotată cu un sistem de sonare sferic, un sistem de torpile de 533 de milimetri şi opt sisteme verticale de lansare a rachetelor de croazieră.

Viitorul submarin rusesc va avea un echipaj de 90 de persoane, ceea ce sugerează un înalt nivel de automatizare al diferitelor sisteme componente. Prin comparaţie, un submarin de atac american din clasa Virginia are un echipaj de 134 de oameni. n

Observatorul militar18CULTURĂ

Nr. 28 / 22 – 28 iulie 2015

Limba românĂ este patria mea.

NICHITA STĂNESCU

Aurelia Nă[email protected]

Cercul Militar Naţional

Căpitan Mircea Petala

Frica în război, Iaşi,1937,

pag. 94

LA PRIMA LECTURĂCARTEA DE ALTĂDATĂ

Religia şi frica

De nevoie, cei care elaborează legi şi stabilesc reguli recurg şi la cuvinte pe care lexicologii nu le iau în seamă pentru a le introduce în dicţionare.

Astfel, verbul „a faza” a fost preluat din limbajul specialişti-lor în aparate electrice şi utilizat în texte ale unor legi sau regulamente: „Maşinile din această categorie constau […] utilizate pentru a transforma natura curentului […] sau pen-tru a-i modifica anumite caracteristici, cum sunt potenţialul, frecvenţa sau fazarea …” („Monitorul oficial”, nr. 12 bis, 14 ian. 2000, legislatie.just.ro); „fazaţi la tensiunea de utilizare de 230 V, prin intermediul unui transformator monofazat” (osim.ro/publicatii/brevete). Verbul face parte din limba-jul tehnicienilor, care îl folosesc din plin: „puteţi conecta transformatoarele în serie, fazând corect înfăşurările aces-tora” (elforum.ro); „nu a fazat corespunzător […] schimbă fazele între ele până când […] obţii ceea ce doreşti” (ibid.); „e obligatoriu să fazezi difuzoarele” (daciaclub.ro).

În prezent, „fazarea”, forma lungă de infinitiv a verbului „a faza”, şi alte forme ale lui circulă, în afara jargonului tehnic menţionat, ca metafore: „optimizăm utilizarea fondurilor […] prin fazarea proiectelor în cazul cărora există riscul să nu fie finalizate până la sfârşitul acestui an” (agerpres.ro). Aşadar, dacă se consideră că înţelesul tehnic al verbului „a faza” este cel propriu, atunci s-ar putea conveni că, în limbajul administrativ, politic, social, acesta este utilizat în sens figurat: „fazăm, dar aceia care fazează să fie traşi la răspundere pentru nerealizări (economie.hotnews.ro/stiri-

Octavian Mihalcea

Deschisă între 6 şi 23 iulie la Galeria Artelor a Cercului Militar Naţional, expoziţia de

pictură şi desen a lui Gheorghe Ioniţă ne pro-pune o serie de tablouri, care respiră în zodia serenităţii, atmosferă propice reconfortantelor elanuri ale meditaţiei. Un foarte important rol îl are natura, impresiile peisagistice determinând stări de echilibru şi pace interioară. Fiecare ipos-tază surprinsă, întindere acvatică şi areal deluros poartă cu ea o anumită conotaţie apolinică, tribut adus elementelor naturale. Din această gamă a peisajelor nu lipsesc particularizările citadine. Atât de subtilul parfum caracteristic

zonelor istorice ale oraşelor poate fi regăsit şi în unele tablouri semnate Gheorghe Ioniţă. Întâlnim aici clădiri atemporale, parcă situate sub acea inefabilă pecete a tainei. Curţile Vechi vor fascina mereu publicul calofil, aflat în că-utarea decriptării misterelor. Regăsim printre pânzele pictorului şi tema marilor plecări pe apă, atitudine proprie, cândva, şcolii simboliste. Reperele fluide se împletesc cu speciala tendinţă umană spre aventură şi cunoaştere. Trecând la altă latură a creaţiei lui Gheorghe Ioniţă, merită amintite deosebit de expresivele naturi statice cu flori, stabilind deosebite relaţii cu publicul. Sunt reprezentări coloristice încadrabile în paradigma estetizantă, sub egida căreia ar putea fi situată această foarte reuşită expoziţie. n

„Fazarea”

eurofonduri); „ne va trimite metodologia după care se vor faza proiectele” (cursdeguvernare.ro); „autorităţile au fazat proiectul şi astfel autostrada […] va lua [mai puţine] milioane de euro din actualul exerciţiu financiar” (m.hotnews.ro).

Totuşi, ce înseamnă „fazarea”? Verbul s-a format prin derivare de la substantivul „fază”, care, în limbajul tehnici-enilor deja menţionaţi, se referă la „fiecare dintre circuitele componente ale unui sistem de circuite electrice”. Dar, po-trivit lexicologiei academice, acest cuvânt înseamnă „fiecare dintre etapele distincte din evoluţia unui proces din natură sau din societate”; „fiecare dintre stările succesive ale unei

transformări”, „fiecare dintre aspectele succesive pe care le iau Luna şi unele planete, determinate de orientarea pe care o au faţă de Pământ părţile din suprafaţa lor iluminate de Soare” („Dicţionarul explicativ al limbii române”, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti“, Editura Univers Enciclopedic Gold, Bucureşti, 2012 / DEX).

În conformitate cu definiţii vechi, „faza” este una din „feţele diferite ce prezintă luna într’un period de 29½ zile”, „o schimbare succesivă” „fazele boalei” (Lazăr Şăineanu, „Dicţionar universal al limbii române”, ediţia a VI-a, Editura

„Scrisul românesc S.A.”, fost „Samitca”, Craiova, 1929) sau „unul din aspectele pe care le prezentă o planetă în timpu revoluţiunii”, precum „fazele lunii” sau, la figurat, „schimbare succesivă”: „fazele istoriei unui popor”, „fazele unei boli (August Scriban, „Dicţionarul limbii româneşti”, Institutul de Arte Grafice „Presa Bună, 1939).

În dicţionarele în care nu este de găsit „a faza”, a fost con-semnat verbul „a defaza”, care înseamnă „a realiza un defa-zaj” adică „diferenţa dintre fazele a două mărimi sinusoidale de aceeaşi frecvenţă” (DEX): „din regim de motor în regim de generator, curentul se defazează” (scritub.com/tehnica-mecanica). Unii comentatori politici au recurs la verbul „a defaza” dându-i o formă reflexivă aparent sinonimă cu „a se desprinde”: „s-a crezut atunci că, dacă se defazează alegerile parlamentare de cele prezidenţiale, alegerile prezidenţiale nu vor mai avea miză politică” (arhiva.gov.ro). S-a lăsat tentat de acest cuvânt şi un comentator literar: „opţiunea […] de a-şi goli poezia de orice substrat «real» poate părea uşor defazată în raport cu volumele publicate recent de tineri poeţi” („România literară, nr.6, 2015, romlit.ro).

„A defaza” şi „defazaj” sunt neologisme provenite din franceză, unde se referă la acţiunea de „a produce o dife-renţă de fază” şi, la figurat, la aceea de pierdere a legăturii cu lumea reală, precum şi la rezultatul ei, ca „diferenţă de fază între două fenomene alternative de aceeaşi frecvenţă” (cnrtl.fr/lexicographie). n

General-maior (r) Mihai Chiriac, general-maior (r) dr. Ion Ganea,

general-maior (r) ing. Vasile Domnu,Sub tricolorul patriei

Editura Medro,Bucureşti, 2015

Memorii subiective

General de brigadă (r) dr. Gheorghe creţu

Sub tricolorul patriei este o carte care contribuie, alături de multe alte lucrări apă-rute în ultimii 20-25 de ani, la îmbogăţirea patrimoniului memorialistic militar, pentru perioada 1945-1989. O replică, pe de o parte, la tendinţele denigratoare

la adresa armatei, apărute şi întreţinute tendenţios în mass-media, iar pe de altă parte pentru a evidenţia valorile pe care organismul militar românesc le-a promovat, în acest interval de timp, deosebit de greu şi foarte controversat.

Iniţiativa elaborării acestei lucrări aparţine generalilor-maiori (r) Mihai Chiriac, Ion Ganea şi Vasile Domnu, care şi-au asumat responsabilitatea de a fi şi autorii ei. Cele 37 de memorii inserate între coperţile cărţii, pe care şi-au pus semnătura tot atâţia generali şi ofiţeri în rezervă şi în retragere, aduc în prim-plan atât aspecte de ordin autobiografic, cât mai ales imagini dintre cele mai diferite şi, în acelaşi timp, inedite din viaţa armatei în ansamblu, cu accent deosebit pe anumite sectoare şi activităţi concrete, bine conturate şi cu un anume rol în angrenajul militar.

Ideea de bază a cărţii este aceea că în ciuda tuturor greutăţilor cărora au trebuit să le facă faţă în perioada 1945-1989, cadrele militare şi-au pus în slujba armatei, a statului român priceperea şi nu mai puţin spiritul patriotic. Ele conştientizau că de calitatea pregătirii subunităţilor, unităţilor şi marilor unităţi depindea tăria armatei în apărarea independenţei, suveranităţii şi unităţii ţării.

Mai adăugăm că armata participa la lucrări în economia naţională (agricultură, industrie, construcţii), precum şi la intervenţii majore la calamităţi naturale şi dezastre. Rămân mărturii peste timp: canalul Dunăre-Marea Neagră, Transfăgărăşanul, sistemele de irigaţii (astăzi, în mare parte distruse), zecile de întreprinderi şi blocuri de locuinţe, intervenţiile în urma cutremurului din 1977 şi a marilor inundaţii din Transilvania şi Câmpia Română etc.

Plecând de la locul şi rolul literaturii memorialistice, cei trei autori au acordat o atenţie deosebită confruntării datelor şi informaţiilor, conştienţi de faptul că numai prin respectarea adevărului memoriile devin viabile şi credibile pentru cititor.

Pentru o mai bună înţelegere şi o mai uşoară parcurgere a memoriilor inserate în cuprinsul lucrării de faţă, acestea au fost ordonate în ordinea eşaloanelor şi a specificităţii domeniului abordat.

Cartea a apărut sub egida Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, cu o prefaţă semnată de generalul (ret) Marin Badea Dragnea, care subliniază că volumul este rodul străduinţei unor generali şi ofiţeri în rezervă şi în retragere cu posibilităţi şi cu talent de a fi utili mereu armatei, pe care au slujit-o sub Drapelul Tricolor, cu pasiune, dăruire şi devotament. n

În Evul Mediu, spiritul care conducea arma-tele era credinţa religioasă. Cruciadele erau rezultatele acestei credinţe; pentru cruce

luptătorii se lăsau omorâţi.Religia a jucat un important rol stimulator şi mai

târziu, în special în armatele turceşti, ai căror soldaţi erau fericiţi să moară pentru Allah. Religia, în cazurile acelea, era o frână puternică a fricei. Şi nici azi nu putem desconsidera acest factor.

Nu se observă oare o trezire a sentimentului religios, ori de câte ori omul se află într-un mare pericol ? „Se ruga, zice Tolstoi în «Război şi pace», ca aceia care se roagă, sub influenţa unei emoţii violente, mărturisindu-şi nimicnicia obiectului rugei lor”.

Chiar când pleacă la război, ostaşul primeşte de la cei dragi o iconiţă, un lucru sfinţit, alt obiect

care să-l apere. Credinţa, superstiţia intervin aici cu deosebire, căci omul caută în ele un tonic care să-l întărească contra pericolului; şi cu cât perico-lul este mai mare, cu cât frica este mai accentu-ată, cu atât el cheamă mai stăruitor divinitatea. În privinţa acestor talismane, care, în fond, sunt expresia unor superstiţii, unei credinţe în puterile supranaturale, să ne gândim numai la războiul din 1914-1918, când în toate armatele existau astfel de talismane, individuale şi colective. Regimente care aveau berbeci, berze etc., aviatori cu fel de fel de talismane, toate dovedeau încrederea în forţele neînţelese, supranaturale. n

Observatorul militar 19ARMA CONDEIULUI

Nr. 28 / 22 – 28 iulie 2015

PE LOC, REPAUS

DREPTUL LA ZÂMBET

Desen realizat de locotenent-colonel (r) Cristi Vecerdea - Criv

General-maior (r) dr. Maricel D. Popa

...Atât le-a trebuit ziariştilor! Când ne-au văzut cu bateriile în braţe au înţeles imediat că era ploconul pentru ca reportajul să iasă bine. Au sărit ca arşi şi s-au supărat foc!

Colonel Florin Ş[email protected]

Din înălţimi, se văd uşor depărtările. Din înălţimea spiritului, se poa-te vedea uşor viitorul. • Respectă natura şi lecţiile ei. Este cea mai

simplă cale către înţelepciune. • Nu puţinătatea cunoştinţelor, ci mărimea pretenţiilor lui îl fac pe prost să fie ceea ce este. • A fi darnic, cu adevărat, nu înseamnă a oferi foarte mult şi foarte multe. Ci a oferi ceea ce trebuie, ceea ce este necesar, atunci când trebuie. • Compătimiţii-i pe cei din jur, atunci când este cazul. Dar cel mai bine este ca să le sari în ajutor. • Sufletul omului trebuie să fie mlădios. Atunci când el este prea dur, prea fix, prea rigid, se poate frânge uşor. • Fiecare om are dreptul de a spera că va ajunge, repede şi bine, la o destinaţie pe care şi-o propune. Peste asta sunt necesari doi paşi: a stabili destinaţia şi a porni către ea. • Un om nu este calm cu adevărat, decât dacă poate rămâne calm în faţa celor recalcitranţi. În ciuda aparenţelor, este o probă de foc. Fiecare om are dreptul de a spera că va ajunge, repede şi bine, la o destinaţie pe care şi-o propune. Peste asta sunt necesari doi paşi: a stabili destinaţia şi a porni către ea. • O parte din oamenii care îşi pierd reputaţia n-au avut-o, de fapt, cu adevărat, niciodată. Fiecare om are dreptul de a spera că va ajunge, repede şi bine, la o destinaţie pe care şi-o propune. Peste asta sunt necesari doi paşi: a stabili destinaţia şi a porni către ea. • Oriunde ne-am pierde paşii prin această lume, întotdeauna vom fi urmaţi de cel mai credincios însoţitor posibil: conştiinţa noastră. Să avem mare încredere în ea, fiind oglinda care ne spune adevărul. Fiecare om are dreptul de a spera că va ajunge, repede şi bine, la o destinaţie pe care şi-o propune. Peste asta sunt necesari doi paşi: a stabili destinaţia şi a porni către ea. • Un om poate fi un cineva în foarte multe împrejurări. Dar el nu poate fi un om de valoare decât dacă este la locul lui. Fiecare om are dreptul de a spera că va ajunge, repede şi bine, la o destinaţie pe care şi-o propune. Peste asta sunt necesari doi paşi: a stabili destinaţia şi a porni către ea. • Se spune că mielul blând suge la două oi. Dar îl pândeşte şi riscul de a fi slugă la doi berbeci stăpâni... Fiecare om are dreptul de a spera că va ajunge, repede şi bine, la o destinaţie pe care şi-o propune. Peste asta sunt necesari doi paşi: a stabili destinaţia şi a porni către ea. • Daţi la o parte aurul, pietrele preţioase, averile... Ce suflete de tinichea se ascund sub ele... • Prietenii pe care ţi-i asigură puterea şi averea sunt falşi, în comparaţie cu prietenii pe care ţi-i aduce bunătatea şi bunăvoinţa ta. • A ierta este modalitatea simplă şi eficientă prin care un om îşi poate vindeca singur rănile pe care i le-au făcut alţii. • Prostul se dă uşor de gol: el vorbeşte mai mult şi mai tare decât cel care înţelege. • În mijloacele de transport ale viitorului, implicit ale istoriei, locurile din faţă sunt rezervate celor pe ale căror bilete de acces scrie caracter. • Fiecare om dispune în inima sa de venin de viperă sau de scorpion. Numai că unii au puterea de a-l transforma în miere. • Un nume bun se aseamănă foarte mult cu un tezaur: atunci când sunt pierdute li se înţelege adevărata lor valoare. • Minţile şi sufletele josnice nu pot fi înălţate cu nimic. Dimpotrivă, ele se afundă cu atât mai mult, cu cât piedestalul ifoselor, aroganţelor şi bo-găţiilor nemeritate este mai mare, mai înalt. • Valoarea oamenilor este dată de caracterul lor. Valoarea lucrurilor este asigurată de nişte criterii mult mai simple. • Vorba dulce mult aduce. Şi niciodată nu duce la diabet. • Oamenii au înţeles de mult că cel mai simplu semn de superioritate este bunătatea. Acesta este şi motivul pentru care a crescut numărul cabotinilor, pentru că în privinţa asta se joacă mult teatru. • Suntem, de multe ori, simplificatori, lipsiţi de profunzime: îi judecăm pe cei din jurul nostru prin ceea ce au, ignorând faptul că esenţial poate fi ceea ce le lipseşte... n

Fiecare om are dreptul de a spera că va ajun-ge, repede şi bine, la o destinaţie pe care şi-o propune. Peste asta sunt necesari doi paşi: a stabili destinaţia şi a porni către ea.

ComandorAlexandru [email protected]

Undeva, prin anii ’80, eram la Valea Călugărească, la

munci agricole. Reveniţi din vacanţa de vară, mergeam şi noi, liceenii militari, să adunăm bob cu bob nec-tarul zeilor, din viile patriei! Când se crăpa de ziuă, ne şi apucam de cules. Local-nicii apăreau şi ei liniştiţi, pe la nouă, nouă şi ceva, că deh!, avea cine să le strângă roadele, militarii şi studenţii! Ne bătea soarele în cap toată ziua. Făceam bătături de la cosoare şi ne opinteam cu nişte coşuri mari, din nuiele, pline cu ciorchini, pe care le răsturnam în bene uriaşe...

Tot cu ochii în struguri, ne lăsa gura apă numai gândul la o cană cu vin. Eram tineri! Uneori, mai primeam câte o bărdacă, de la vreun localnic mai milos, care îşi amintea de stagiul militar sau avea vreun flăcău prin armată. La cantină, mânca-rea era mai mereu proastă şi întotdeauna puţină. Nu prea ne ajungea.

Într-o bună zi, ne-am pomenit în sala cu mese cu doi ofiţeri îmbrăcaţi frumos. Parcă şi uniformele le strălu-ceau. Ale noastre erau oricum de instrucţie, deja decolorate de soare şi pătate de must. Un maior şi un căpitan, de la... presa militară. Am rămas toţi cu ochii pironiţi la ei şi cu gura căscată! Maiorul avea un microfon în mână şi un

La 23 iulie, se împlinesc 156 de ani de la apariţia primului număr al publicaţiei „Observatorul mili-tar”, o iniţiativă privată a unor ofiţeri „în demisie”,

aşa cum se poate citi pe frontispiciul ziarului, care, în zorii creării statului român modern, era o fericită racordare la ceea ce se întâmpla în spaţiul european occidental, când publicul, începând cu Războiul Crimeii, este, graţie corespondenţilor de presă, la curent cu cele ce se petrec pe câmpuri de luptă îndepărtate.

Presa militară, la noi, are tradiţii frumoase, care coboară adânc în timp, iar grija contemporanilor este – sau ar trebui să fie – aceea de a le prezerva şi de a le transmite noilor generaţii, indiferent de suportul pe care tehnologia tot mai sofisticată îl pune la dispoziţie. O veche şi ofertantă întru dezbatere dilemă este aceea a raportului dintre om şi tehnică, pentru că nu de puţine ori am auzit falşi profeţi propovăduind chiar de mâine sfârşitul printului în bene-ficiul produsului jurnalistic exclusiv online, tocmai pentru că rapidele schimbări tehnologice ne-ar impune o nouă abordare a demersului nostru profesional. Într-un alt ritm de lucru, poate, însumând complicate cunoştinţe tehnice, desigur, dar rămânând fideli unor principii esenţiale (poate cea mai sintetică formulă îi aparţine lui Tudor Arghezi: „Cin-ste şi gramatică!”) şi preocupării de a-i informa pe ceilalţi.

Omul, de aceea, în opinia mea, rămâne cel mai im-portant. Am păşit pragul Trustului de Presă al MApN, în urmă cu aproape 20 de ani, cunoscând – deşi procesul de editare a publicaţiei săptămânale a armatei era de ceva vreme realizat integral computerizat –, înainte de toate oameni şi nu „maşini de editare”. Am întâlnit jurnalişti de prestigiu, a căror scriitură mă acapara, mă convingea.

Elixirul zeilor şi Vocea Armateimagnetofon agăţat de umăr. Era de la radio. Peste mai bine de 10 ani, am avut şansa să îi ajung coleg în redacţia Ora armatei şi să învăţ meserie de la acest om de o genero-zitate cum rar mi-a fost dat să întâlnesc! Căpitanul era de la săptămânalul La datorie, unde aveam să poposesc, imediat după ’90, în primii paşi într-ale gazetăriei.

Ei bine, cei doi jurnalişti militari, cu delicateţe şi price-pere, s-au insinuat printre noi şi au început să ne întrebe: cum e cu munca la vie, cu dorul de casă, cu cazarea, cu mâncarea, cum se poartă co-mandanţii cu noi, în fine, să îşi facă meseria, adică reportajul sau ancheta jurnalistică. La un moment dat, unul dintre co-mandanţi ne-a făcut un semn discret să îl urmăm. Împreună cu un tehnician, am mers la o magazie din spatele cantinei, de unde am luat câteva cutii cu Fetească regală. Ce vor-beşti, ce minunăţie! Şi acum îmi plouă în gură...

Cum spuneam, am luat baxurile şi am pornit-o apoi către un ARO staţionat lângă intrare, cel venit de la Bucureşti. Ei bine, atât le-a trebuit ziariştilor! Când ne-au văzut cu bateriile în braţe, au înţeles imediat că era ploconul pentru ca repor-tajul să iasă bine. Au sărit ca arşi şi s-au supărat foc! Spre cinstea lor, a ieşit un întreg tămbălău. Ca la un semn,

noi elevii, am făcut stânga-mprejur cu elixirul zeilor şi am fugit ca potârnichile, înapoi, la magazie. Pentru noi nu a fost rău – am învăţat drumul către sursa viitoarelor desfă-tări! Bieţii noştri comandanţi însă, nu au mai ştiut pe unde să scoată cămaşa...

Multă vreme am pomenit de întâmplarea de atunci. Ce ne-am mai amuzat, dar şi cât i-am mai admirat pe ziariştii militari! Poate că drumul meu în viaţă a fost influenţat, în bună măsură, şi de acel gest, de atitudinea lor corectă. Destinul mi-a oferit şansa să îi cunosc, ulterior, pe cei doi: erau oameni de viaţă, nu s-ar fi dat niciodată deoparte de la un pahar cu vin bun! Erau însă şi oameni verticali, care şi-au făcut mereu corect şi profesionist meseria! Mihai Macuc avea să mă impresioneze şi peste ani, cu acurateţea scriiturii sale, în Revista de istorie militară. Iar George Florin Cozma avea să îmi pună foarfeca în mână pentru tă-iat banda audio şi fonotecat şi să îmi destupe mintea şi mai ales inima pentru radiofonie.

Deloc întâmplător, studi-oul de radio-pilot, pe internet, Vocea Armatei, amenajat recent la sediul Trustului de Presă al MApN, poartă nu-mele celui care a fost poetul George Florin Cozma! n

Observatorul militar – 156 de ani

Care îmi spuneau că această meserie se face cu dragoste pentru oameni, în beneficiul lor, deşi am aflat de îndată şi servituţile presei departamentale! Mai mult, colonelul Dumitru Roman, pe vremea aceea redactor-şef la „Spirit militar modern”, mă instruise să descopăr „sufletul” fiecărei unităţi, specificitatea sa, pentru a putea produce articole de calitate. Ştiu sigur că nu am reuşit întotdeauna. Suntem subiectivi şi rezonăm diferit la ceea ce ne înconjoară. Dar am întâlnit oameni minunaţi despre care m-am bucurat să scriu, convins că eforturile lor profesionale merită a fi cunoscute şi de alţii. În prima mea misiune jurnalistică, la Cluj-Napoca, locotenent fiind, neştiind practica plăţilor la căminele de garnizoană, îmi număram cu grijă ultimii bani pentru a fi sigur că nu rămân în vreun fel dator. Eram împreună cu colonelul Vasile Stan, un spirit elevat, dublat de o admirabilă vocaţie de dascăl, iar formula sa, atunci când i-am împărtăşit temerile mele financiare, m-a con-vins că pot deprinde, în cadrul Trustului, nu doar meseria de jurnalist, ci şi grija şi respectul faţă de celălalt, mai ales atunci când celălalt este (mult) mai mic în grad: „Şperlea – mi-a spus colonelul Stan – când eşti în misiune, căminul de garnizoană nu se plăteşte, dar când eşti cu un colonel al armatei române, nu ai a-ţi face griji!”

Cornel Popa, tehnoredactor la Trustul de Presă al MApN mai bine de 40 de ani, şi-a început cariera în tipogra-fii duduind de utilaje cu plumb pentru a ieşi la pensie, anul trecut, din faţa unui computer sofisticat, îndesat de softuri complicate pe care le stăpânea ca nimeni altul. Dar omul Cornel Popa s-a dovedit a fi mult mai important pentru mine decât programele computerizate. Şi aşa a rămas!

Aşa încât privesc spre cei 156 de ani de istorie a presei militare şi, dincolo de coperte, frontispicii, colontitluri, hârtie îngălbenită, rânduri şi coloane frumos aşezate, fotografii vesele sau sobre, gândul mă poartă cu recu-noştinţă spre cei dinaintea noastră. Condeie inspirate, modele profesionale, oameni minunaţi. Deşi sunt „născut” în această meserie în era digitală, pentru mine jurnalistul nu va fi niciodată prelungirea neinteresantă a unui aparat sofisticat, ci gândul inteligent, rostit sau scris, în cuvinte care fac istorie şi conştiinţa vie a epocii căreia îi aparţine. n

Gândul mă poartă cu recunoştinţă spre cei dinaintea noastră.

Observatorul militar Nr. 28 / 22 – 28 iulie 201520

IMPACT

Mirela Mereşanu, de 33 de ani, a cunoscut suferinţa din copilărie, când, la 13 ani, a trebuit să înceapă şedinţele de dializă. A fost supusă unui transplant renal, dar, în urmă cu cinci ani, a intrat din nou în dializă. Din luna februarie a.c., a fost înscrisă pe lista de aşteptare în vederea efectuării unui nou transplant. Tatăl său, maistru militar (r) Romică Mereşanu, s-a adresat conducerii ministerului, în vederea obţinerii unui sprijin financiar din partea foştilor săi camarazi. Cei care doresc să ajute familia Mereşa-nu o pot face depunând orice sumă doresc în conturile: lei – RO48BR-DE140SV42514931400; euro – RO90BRDE140SV42515061400.

ANUNŢ UMANITAR

PROMOŢII

DECESE

ANIVERSĂRIFUNCŢII SCOASE LA CONCURS

Asociaţia Română pentru Propagandă şi Istoria Aeronauticii, filiala Focşani, asi-

gură sprijinul pentru desfăşurarea, în data de 6 august, a ediţiei a V-a a maratonului Pe aici nu se trece!, dedicat eroilor soldaţi ai Armatei Ro-mâniei, care şi-au pierdut viaţa în Primul Război Mondial. Competiţia va cuprinde cinci probe:

1. Proba de supermaraton: 46 km – se va desfăşura joi 6 august, cu startul la ora 6.00. Startul va fi dat din faţa Mausoleului Eroilor din Războiul de Întregire Naţională de la Mărăşeşti şi traseul va continua prin faţa Monumentului Victoriei, de la Tişiţa, pe care se află înscrisul Pe aici nu se trece!, Monumentului Soldatului Necunoscut, din Panciu, a monumentului închinat Ecaterinei Teodoroiu de la Străoane,

Contractul de asociere între Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război (ANVR) şi Asociaţia Comitetul

Român pentru Cinstirea Eroilor (CRCE) şi-a consumat man-datul, iar obiectivul central Proiect de susţinere naţională în vederea realizării Monumentului simbol al Marii Uniri de la 1918 în Piaţa Alba Iulia, din Bucureşti, nu s-a materializat.

Începând cu 1 august, asocierea ANVR cu CRCE înce-tează, iar preşedintele ANVR, general (ret) Marin Dragnea, nu mai îndeplineşte şi funcţia de preşedinte de onoare al Comitetului Român pentru Cinstirea Eroilor. n

A apărut un nou număr al revistei Cer Senin, publicaţie editată de Forţele Aeriene Române. Sumarul ediţiei conţine o paletă largă de articole, reportaje, in-terviuri din spectaculoasa lume aviatică.

În cele aproximativ 90 de pagini puteţi citi despre bilanţul pe anul trecut al categoriei de armă, un inte-resant interviu realizat de comando-rul Bogdan Silviu Răducan cu cei trei piloţi români care execută trecerea pe avionul multirol F-16 Fighting Falcon, în Baza a 5-a Aeriană Monte Real din Portugalia, şi anume căpi-tan-comandorul Constantin Andrei, căpitan-comandorul Cătălin Micloş şi locotenent-comandorul Mihăiţă Marin, dar şi un interviu cu şeful Instrucţiei şi Doctrinei din Statul Major al Forţelor Aeriene, general de flotilă aeriană Neculai-Florentin Brătulescu.

Personalul Agenţiei Militare pentru Managementul Frec-venţelor Radio este alături de generalul de brigadă Radu Pop şi îşi exprimă întreaga compa-siune în aceste momente grele pricinuite de trecerea în nefiinţă a mamei sale. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu s-o odihnească în pace! Cu profund regret, personalul Comandamentului comunicaţiilor şi informaticii îşi exprimă întreaga compasiune şi este alături de loco-tenent-colonel Liliana Ene în aces-te clipe de mare tristeţe pricinuite de trecerea în nefiinţă a tatălui său, ENE TUDOR. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Unitatea militară 02414 Bu-cureşti organizează concurs pentru ocuparea următoarelor posturi vacante de personal civil contractual: a) 1 post vacant de conducere „Contabil şef gr. II”, în cadrul microstructurii Contabil şef; nivelul studiilor: superioare; vechime: minimum opt ani în domeniul contabilitate bugeta-ră; minim doi ani în specialitatea studiilor absolvite. Data şi locul de desfăşurare a primei probe de concurs: 18 august 2015, la sediul U.M. 02414, str. Mircea Vulcănescu, nr. 88, sector 1, Bucureşti; b) 1 post vacant de execuţie „Contabil debutant”, în cadrul microstructurii Contabil şef; nivelul studiilor: medii. Data şi locul de desfăşurare a primei probe de concurs: 17 august 2015, la sediul U.M. 02414, str. Mircea Vulcănescu, nr. 88, sector 1, Bucureşti. Data limită până la care se pot depune dosarele pentru ambele posturi vacante: 6 august 2015, ora 14.30. Detalii privind condiţiile generale şi specifice pentru ocuparea postului, tipul pro-belor de concurs, locul şi ora desfăşurării acestora, tematica şi bibliografia de concurs se pot obţine la telefon 021 317 68 32 sau la sediul U.M. 02414, strada Mircea Vulcănescu, nr. 88, sector 1 Bucureşti, persoană de contact Daniela Tabarcia.

262 – Gheorghe Ciocoiu, 0736 721 706 – Vasile Popescu. Contribuţia finan ciară se va depune în contul ban-car RO46INGB0000999901082700, deschis de Ion Georgescu la ING Bank.

Promoţia 1985 a Liceului Militar Tudor Vladimirescu organizează la Craiova, în zilele de 1 şi 2 august, întâlnirea de  30 ani de la absolvire. Persoane de contact: A. Dragoş Zăinescu, tel. 0722 504 320; B. Valentin Pasăre, tel. 0723 594 873; C. Valentin Dragomirescu, tel. 0745 582 656; D. Badea Corcău, tel. 0740 149 092; E. Nicolae Munteanu, tel. 0727 878 308; F. Valentin Uşurelu, tel. 0736 366 069.

Promoţia 1985 de ofiţeri a Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de Geniu, Construcţii şi Căi Ferate Râmnicu Vâlcea va sărbători împlinirea a 30 de ani de la absolvire la 8 august, la sediul Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD şi apărare CBRN Panait Donici din Râmnicu Vâlcea. Pentru toţi ofiţerii din armele geniu, con-strucţii şi căi ferate promoţia 1985, care doresc să participe la această aniversare, comitetul de organizare adresează rugămintea de a se adre-sa următoarelor persoane de con-tact: Dan Marin, tel. 0740 153 723, STAR 5049/110, Adrian Săvulescu, tel. 0745 642 290, STAR 5049/173, şi Ion Bălaşa, tel. 0746 630 012.

Promoţia 1985 a Şcolii militare de ofiţeri activi de artilerie şi rachete AA şi radiolocaţie Leontin Sălăjan organizează întâlnirea de 30 de ani la Braşov, la sediul instituţiei, în perioada 7-9.08.2015. Puncte de contact: George Enache, tel 0724 099 937, Valentin Ioniţă, tel. 0732 531 653, Florin Dinu, tel. 0749 100 673 şi Facebook - Braşov 1985.

Promoţia 1985 a Liceului militar Dimitrie Cantemir organizează la Breaza, la 29 august, întâlnirea de 30 de ani de la absolvire. Persoane de contact: Virgil Vînătoru, tel. 0744 957 768, şi Romeo Dincă, tel. 0744 898 939. Contribuţia financiară se va depune în contul bancar: RO-66BPOS70606879763RON03, des-chis de Vînătoru Virgil la Bancpost, Sucursala Universitate, Bucureşti.

Promoţia 1990 de subofiţeri auto a Şcolii Militare de Ofiţeri Activi Tancuri şi Auto Mihai Viteazul din Piteşti serbează, în perioada 28-30 august, 25 de ani de la absolvirea şcolii. Întâl-nirea va avea loc la localul 2 Auto, iar evenimentul festiv la restaurantul Monte Carlo din Piteşti. Persoană de contact pentru detalii suplimentare şi confirmarea participării este maistrul militar principal Ionel Tănase, tel. 0769 219 585.

Promoţia 1990 a Liceului Militar Dimitrie Cantemir organizează la Breaza şi Sinaia, în perioada 5-6 septembrie 2015, întâlnirea de 25 de ani de la absolvire. Persoană de contact: Pilică Claudiu, telefon: 0724663889.

În ziua de 29 august, orele 9.30, la Academia Forţelor Aeriene Henri Coandă, din Braşov, are loc întâl-nirea de 60 de ani de la absolvire a promoţiei 1955 a Şcolii Militare de Ofiţeri de Artilerie, Rachete A.A. şi Radiolocaţie. Persoane de contact: Bucureşti - colonel ing. (ret) Ion Constantin (0213214174); Braşov - colonel (ret) Loghin Cos-tache (0368804820); Ploieşti - colonel (ret) Poleucă Constantin (0244552052).

Promoţia 1995 a Institutului de Artilerie şi Rachete Antiaeriene

Absolvenţii Şcolii Militare de Ofiţeri Activi Nicolae Bălcescu (infan-terie, intendenţă şi finanţe), precum şi cei ai Şcolii Militare de Ofiţeri de Artilerie, promoţia 1960, sunt rugaţi să participe la întâlnirea de 55 de ani de la terminarea cursurilor. Activita-tea se va desfăşura în zilele de 28, 29 şi 30 august, la Academia Forţelor Terestre Nicolae Bălcescu, din Sibiu. Persoane de contact: general (r) Gheorghe Popa, telefon: 0746 821 704, general de brigadă (r) Porfir Nicolae Buşilă, telefon: 0731 188 413, coloneii (r) Dumitru Mocanu, telefon: 0771 419 913 şi 031 410 62 78, Soare Nedelcu, telefon: 0721 117 328 şi 021 413 39 58.

Promoţia 1975 a Şcolii Militare de Ofiţeri Activi de Artilerie Antiaeriană şi Radiolocaţie organizează întâlnirea festivă dedicată împlinirii a 40 de ani de la absolvire, în perioada 20-23 august, la sediul Academiei Forţelor Aeriene Henri Coandă din Braşov. Rugăm confirmaţi participarea la următoarele numere de telefon: 0723 924 513 – Ion Georgescu, 0724 692 706 – Gheorghe Iancu, 0723 506

General Bungescu vă invită să participaţi la întrunirea prilejui-tă de aniversarea a 20 de ani de la absolvire, la sediul Academiei Forţelor Aeriene Henri Coandă, din Braşov, în perioada 18-20 septembrie. Vă rugăm să con-firmaţi participarea la următoa-rele numere de contact: 0751 120 142 – locotenent-colonel Mihăiţă Pătru; 0722 561 538 - locotenent-colonel Cristian Ene; 0722 198 201 - locotenent-colonel Sorin Nistor. Contribuţia financiară, în valoare de 180 lei, se va depune în contul RO02INGB0000999900573660, deschis la Banca ING, pe numele Sorin-Nicolae Nistor, până la 16 septembrie 2015. Detalii suplimentare, pe pagina de Facebook - Promoţia 1995 de ofiţeri de Artilerie şi Rachete Antiaeriene Călugăreni 400 - Braşov.

Asociaţia Cadrelor de Chimie Militară în Rezervă şi în Retragere Costin D. Neniţescu, în parteneriat cu Universitatea Naţională de Apă-rare Carol I, invită cadrele didactice şi absolvenţii AMG/AISM/UNAp, studii universitare de licenţă/mas-terat în conducere interarme Forţe Terestre, în specialitate, să participe la festivitatea ocazionată de sărbă-torirea a 60 de ani de la înfiinţarea Catedrei de Tactica Trupelor Chi-mice, la 24.09.2015, orele 8.30, la Universitatea Naţională de Apărare Carol l. Confirmarea participării, transmiterea datelor de identificare şi plata contribuţiei băneşti – 70 RON – (cazarea şi micul dejun se achită separat) până la 1.09.2015. Cont: RO 68 RNCB 0318027595840001 - Turel Anorocioaie, tel. 0724 323 249, [email protected]. Prezentarea partici-panţilor, pe 23.09.2015, orele 17.00. Contact: M. Asimionesei, tel. 0764 428 898, 0318 044 995, [email protected], şi C. Gheorghiu, tel. 0755 104 648, [email protected].

Consiliul Director al Asociaţiei Casei de Ajutor Reciproc a Cadrelor Militare din municipiul Bucureşti adresează familiei colonelului (r) Vetu şi Melania Bourceanu La mulţi ani, multă sănătate, viaţă lungă şi satisfacţii, alături de familie şi cei dragi, care, în acest an, la 15 iulie, au sărbătorit 50 de ani de la căsătorie (nunta de aur). Se alătură sărbători-ţilor copiii Felicia Aurora (fiica), Dan Gabriel (fiu) şi cuscrii Nicolae şi Eu-genia Moisei, din Chişinău. Tuturor le dorim fericire, bucurii, împlinirea tuturor dorinţelor şi La mulţi ani!

În ziua de 23 iulie, Constantin Ion Stoian, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere ale Salariaţi-

lor Civili din unităţile Ministerului Apărării Naţionale aniversează împlinirea vârstei de 70 de ani. Cu această ocazie, Biroul Operativ al federaţiei îi urează multă sănătate, viaţă lungă alături de familie şi cei dragi, multă putere de muncă şi să promoveze cu aceeaşi competenţă profesională interesele personalului civil în rândurile căruia a funcţionat timp de 44 de ani în Statul Major al Forţelor Aeriene. Suntem convinşi, în continuare, că demersurile pe care le promovează în interesul per-sonalului civil din Armata României vor avea succesul scontat.

Invitaţie la maratona Monumentului Frăţiei de Arme Româno-Franceze de la Varniţa, comuna Răcoasa, şi se va încheia în incinta mausoleului Eroilor de la Mărăşti. După start, maratoniştii vor alerga pe E 85, până la Monumentul Victoriei, apoi se vor deplasa pe DN 2L către oraşul Panciu, comuna Străoane şi comuna Răcoasa, după care vor merge către satul Mărăşti, punctul de sosire fiind Mausoleul Eroilor.

2. Proba de maraton: 42 km – se va desfăşu-ra joi, 6 august, cu startul la ora 6.00. Startul va fi dat din faţa Mausoleului Eroilor de la Soveja şi traseul va continua pe DN 2L, prin comuna Soveja, apoi prin comuna Cîmpuri, la Casa Memorială a lui Moş Ion Roată, va trece prin faţa Monumentului Frăţiei de Arme Româno-

Franceze de la Varniţa, comuna Răcoasa şi va urma acelaşi traseu de întoarcere ca superma-ratonul, încheindu-se în incinta mausoleului Eroilor de la Mărăşti. După start, maratoniştii vor alerga pe DN 2L, trecând prin comunele Soveja şi Cîmpuri, la Casa Memorială a lui Moş Ion Roată, vor ajunge la Monumentul Frăţiei de Arme Româno-Franceze din localitatea Varniţa şi se vor întoarce, pe acelaşi traseu cu superma-ratonul, prin comuna Răcoasa, pe DN 2L, după care vor merge către satul Mărăşti, pe DJ 205K, vor trece pe sub Arcul de Triumf al satului Mă-răşti, punctul de sosire fiind Mausoleul Eroilor.

3. Proba de semimaraton: 21 km – se va des-făşura joi, 6 august, cu startul la ora 8.30. Startul va fi dat din faţa monumentului închinat Ecate-rinei Teodoroiu de la Străoane, va urma traseul supermaratonului pe DN 2L, va trece prin faţa Monumentului Frăţiei de Arme Româno-Fran-ceze din localitatea Varniţa, apoi, din comuna Răcoasa, va continua pe DJ 205K, pe sub Arcul de Triumf al satului Mărăşti şi se va încheia în incinta mausoleului Eroilor de la Mărăşti.

4. Proba de ştafetă-maraton şi supermara-ton – se va desfăşura joi, 6 august, cu startul la ora 6.00. Startul va fi dat în acelaşi timp cu probele de maraton şi supermaraton, din faţa Mausoleului de la Soveja, respectiv Mausoleul de la Mărăşti, şi va urma traseele stabilite pen-tru aceste probe, cu finish-ul la Mausoleul de la Mărăşti. Ştafeta va fi organizată cu elevi de la şcolile generale de pe raza localităţilor prin care trec competitorii, elevi care vor purta Tricolorul cu ştafeta, pe care îl vor preda din kilometru în kilometru, alergând alături de sportivii desemnaţi să ducă torţele aprinse la începutul curselor.

5. Proba In memoriam Eroina Măriuca Zaharia se va desfăşura joi, 6 august, cu startul la ora 11.30. Startul va fi dat din faţa Arcului de Triumf al Câmpului Istoric Mărăşti şi va urma drumul central comunal, până în incinta Mau-soleului Mărăşti. La această probă vor fi invitaţi să participe toţi copiii care au format ştafeta de maraton şi supermaraton. n

COMUNICATSEMNAL A apărut un nou număr al Re-vistei Infanteriei, editată de Centrul de instruire pentru infanterie şi vâ-nători de munte de la Făgăraş. Anul acesta, la 30 aprilie, s-au împlinit 185 de ani de infanterie modernă în ar-mata română, aşa că publicaţia oferă materiale ample despre istoricul, or-ganizarea şi obiectivele acestei arme.

Paginile acestei ediţii cuprind articole despre misiuni internaţio-nale, instrucţie, tradiţie, educaţie şi spiritualitate. Sunt detaliate exerci-ţiile din poligoanele Cincu şi Redea, precum şi rolul comunicaţiilor radio într-un batalion de infanterie. De asemenea, psihologul Cristina Aca-trinei descrie profilul psihologic al luptătorului modern şi importanţa disciplinei Pregătire psihică pentru luptă în instruirea militarilor şi în reuşita misiunilor. n

Nici eroii care au luptat în timpul celui de Al Doilea Război Mondial nu au fost uitaţi, ei fiind evocaţi cu prilejul împlinirii a 70 de ani de la terminarea conflagraţiei.

CORECTUR~

Oprina Melcioiu

DIFUZARE

Plutonier-adjutant Rodica Dinc`,

Ionel Tudor,

Costel B`lan, Anelia Pricop,

tel. 021/322.82.87 int. 160.

ÎN LUMINA ASTRELOR

Plutonier Elena-Irina Spilcă[email protected]

Observatorul militar 21

CALEIDOSCOP

Nr. 28 / 22 – 28 iulie 2015

|nchiderea edi]iei – luni,

ora 16.00

REDACTOR-{EF ADJUNCT

Colonel Gheorghe Vi[an,

tel. 021/322.82.87, int. 120.

REDACTOR-{EF ADJUNCT

PERIODICE

Locotenent-colonel

George Cosmin Lum\n r̀oiu,

tel. 021/322.82.87, int. 108.

SECRETAR DE REDAC}IE

Locotenent-colonel Viorel Amz`rescu,

tel. 021/322.82.87 int. 124.

REDACTORI

C`pitan Constantin Pi[tea,

c`pitan Cornelia Mih`il`,

c`pitan Bogdan Oproiu,

plutonier-adjutant Lucian Irimia,

Irina-Mihaela Nedelcu,

Silvia Mircea, Elena David

Taxele po[tale – achitate conform aprob`rii D.G.P.T.C nr.137/8598-1980.

Tiparul executat la GRUPUL DE PRES~ ROM@N

FOTOREPORTAJ

Plutonier-adjutant

Eugen Mihai, Petric` Mihalache

TEHNO REDACTARE

COMPUTERIZAT~

Maria-Ioana Gal,

plutonier-major C`t`lin Ovreiu

DIRECTOR Colonel Ion Ciontea

REDACTOR-{EF

Colonel Florin {perlea

tel. 021/322.66.34,

e-mail: [email protected]

Responsabil de num`r

Locotenent Marius Mocanu

ADRESA REDAC}IEI:

Bucure[ti, Bulevardul Unirii,

nr. 57, bloc E4, sector 3,

O.P. 4, C.P. 4-159, Cod 741382

Tel./fax 021/322.83.88

© M i n i s te r u l Ap ă ră r i i N aţ i o n a l e „Reproducerea de scurte extra se este permisă în condi ţiile prevă zute de art. 33 din Legea nr. 8/1996 privind drep tul de autor şi drep turile conexe.”

ABONAMENTE tel. 021.322.82.87, int. 160

Cont:RO56TREZ 70320360150XXXXX

ISSN1223-3641. 145

C.939/2015

Pe dosColonel (r) Teodor Amzoi

La lac (10,2,3,2,5)

Colonel (r) Teodor AmzoiCRIPTOGRAFIE

Pe flancuri a reuşit înaintarea o mare unitate.Dezlegare la criptografia Ofensivă (2,8,1,6,10,1,4,7) din Observatorul militar nr. 27/2015:

Dezlegare la careul Indicative din Observatorul militar nr.27 /2015

COGITO

Octavian Paler

TRUSTUL DE PRES~

AL MINISTERULUI

AP~R~RII

NA}IONALE

[email protected]

www.facebook.com/OBSERVATORULMILITAR

[email protected]

www.presamil.ro w

w

w

Foto

: Cos

min

Lum

înăr

oiu

Berbec (21 martie-20 aprilie): Gustaţi bucuria din ges-turile mărunte pe care le primiţi de la oamenii care vă

iubesc. Sunteţi pe cale să dezvoltaţi o pasiune în care nu aveaţi prea multă încredere şi să dobândiţi chiar foloase materiale în urma practicării ei.

Taur (21 aprilie-20 mai): Vă place să socializaţi în această perioadă şi vă invitaţi prietenii la petreceri şi revederi vese-

le. Pe plan profesional, aveţi o agendă încărcată cu evenimente, care vă oferă satisfacţii materiale deosebite.

Gemeni (21 mai-21 iunie): Trebuie să fiţi ponderat în trasarea unor concluzii, dacă nu aveţi suficiente date. În-

tâlnirile din cadrul familiei pot deprinde o conotaţie dramatică, în urma unor discuţii aprinse.

Rac (22 iunie-22 iulie): Demonstraţi, cu diferite prilejuri, că sunteţi un prieten demn de încredere. Vă place să con-

tribuiţi la construirea unui plan de afaceri sau a unui contract pe termen lung din care toate părţile au de câştigat.

Leu (23 iulie-22 august): Călătoriţi mult pentru a vă de-taşa de momentele stresante de la serviciu. Luaţi atitudine

atunci când cineva din familie încearcă să vă impună luarea unei decizii legate de o sumă de bani.

Fecioară (23 august-22 septembrie): Se întrezăresc momente plăcute petrecute în cadrul cuplului şi vă simţiţi

bine în ritmul alert pe care îl practicaţi de ceva timp. La serviciu, sunteţi luat în seamă atât de superiori, cât şi de colegi, care se oferă să vă sprijine.

O iubire pe care eşti nevoit să o păzeşti nu reprezintă nimic.

Balanţă (23 septembrie-22 octombrie): Perioada care urmează vă aduce o serie de momente tensionate, în care

vă vor fi testate cunoştinţele pentru a putea obţine o avansare pe plan profesional. Aveţi tot sprijinul familiei şi prieteni de nădejde.

Scorpion (23 octombrie-21 noiembrie): Încăpăţânarea vă este pusă la încercare. Va trebui să învăţaţi să fiţi mai

generos. Spre finalul săptămânii, obţineţi o aprobare pentru a intra în posesia unei sume de bani.

Săgetător (22 noiembrie-20 decembrie): Faceţi tot felul de cumpărături pentru a avea provizii pe termen mai lung.

Sunteţi copleşit de aflarea unor veşti referitoare la un membru al familiei. Lucrurile se precipită şi cu greu ţineţi pasul cu provocările.

Capricorn (21 decembrie-19 ianuarie): Dacă nu bateţi fierul cât e cald, aveţi posibilitatea să vă treziţi pe dinafară

în privinţa unui lucru pe care vi-l doriţi. La serviciu vă acomodaţi cu schimbările de decor sau cu eventuali noi colegi. Traversaţi o perioadă încărcată atât în plan emoţional, cât şi profesional.

Vărsător (20 ianuarie-18 februarie): Puneţi la punct aspectele care ţin de viaţa dumneavoastră sentimentală.

Luaţi decizii pe termen lung şi sunteţi cumpătat în afirmaţii. La serviciu aveţi mult de lucru şi, din păcate, nu vă puteţi gândi prea curând la concediu.

Peşti (19 februarie-20 martie): Vă îngrijiţi de rezolvarea unor acte pentru a putea finaliza un contract care nu vă

mai avantajează. Întâlnirile din familie sunt constructive şi vă ajută să vă reîncărcaţi bateriile. n

O cură cu delicioasele caise

Caisele scad colesterolul rău, responsabil cu apariţia bolilor de inimă, hipertensiunii şi a acciden-tului vascular. Sunt indicate pentru copii, deoarece combat anemia, apărută ca urmare a carenţei de fier. Bogate în fier şi cupru, ele participă la formarea hemoglobinei. Au un uşor efect laxativ şi asigură un tranzit normal datorită fibrelor pe care le conţin, sti-mulează regenerarea ficatului şi ajută la detoxifierea acestuia. Consumate în mod frecvent, caisele ajută la eliminarea toxinelor. Au un efect revigorant asupra organismului, combat astenia, oboseala şi insomniile. Prin conţinutul ridicat de betacaroten, caisele îmbu-nătăţesc vederea şi previn cataracta. De asemenea, sunt folosite, cu succes, inclusiv în tratamentele de înfrumuseţare. Bogate în vitamina A, aceste fructe protejează pielea şi o pregătesc pentru soare. Se folosesc în măşti pentru ten, amestecate cu miere sau iaurt. Şi sâmburii de caise au proprietatea de a combate celulele canceroase şi stimulează sistemul imunitar să le elimine din organism. Lecitina din mie-zul de caisă ajută la procesul de memorare şi reglează tensiunea. O caisă conţine 15-17 calorii, fiind ideală în cura de slăbire. n

Colonel (ret) ing. Petre G. Nicolae

VULNERABIL, INDATORIRE, CI, SILITOR, EVRICA, UN, AER, A, AMIC, MR, S, ZR, CO, ISTETIME, L, RARIT, ARSE, ALAC, STEAG, LESIN, ASCA.

Orizontal: 1) Cotit – Diferit. 2) E cu capu-n nori – E

ceva de la-nceput! 3) În mijlocul ecranului! – Îmi lipseşte – Nefolositor. 4) Nu sunt de încredere – Unde merge la-nceput! 5) Gata, s-a sfârşit! – În sfârşit, este salvat. 6) Vesel. 7) Răcoritor. 8) A fulgui – Un început de drum! 9) Drept – Salvări. 10) A tasa pămân-tul – Făcut la timp.

Vertical: 1) Defect – Cinstită. 2) A recunoaşte –

Des. 3) Răsăritul unei stele! – A nu gândi. 4) Câmpie – A se alia de la început! 5) Relaxate. 6) Antonim. 7) Cufăr – A linişti. 8) A uita – Afon în esenţă! 9) Altruistă – Maleabilă. 10) Flori pitice – Realitate. n

Precizare: Rezolvarea careului se face cu antonimele cuvântului care reiese din definiţie.

Observatorul militar22

FINANCIAR

Nr. 28 / 22 – 28 iulie 2015

Pagină realizată de colonel Gheorghe Vişan

Măsuri fiscal-bugetare

Statul reduce birocraţia şi facilitează comunicarea prin mijloace electronice.

Săptămâna trecută, Guver-nul a adoptat Ordonanţa

privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi mo-dificarea şi completarea unor acte normative. Potrivit acesteia, toţi contribuabilii care solicită Agenţiei Naţionale de Adminis-trare Fiscală (ANAF) eliberarea unor certificate, adeverinţe sau alte asemenea documente sunt scutiţi de la plata taxelor extra-judiciare de timbru. În prezent, sunt scutiţi de la plata taxelor extrajudiciare contribuabilii care solicită certificate necesare pentru obţinerea unor drepturi privind asistenţa, asigurările şi protecţia socială.

Potrivit legislaţiei în vigoare, certificatul de atestare fiscală sau adeverinţa de venit se poate solicita şi primi prin mijloace

electronice (prin intermediul Spa-ţiului Privat Virtual – platformă electronică a ANAF care facilitea-ză relaţia persoanelor cu organe-le fiscale). Însă, cel care are nevoie de un asemenea document trebuie să se deplaseze la oficiul poştal sau, după caz, la organul fiscal local/trezorerie/altă entitate autorizată  să încaseze impozite şi taxe, pentru achitarea taxei de timbru, care este de doi lei. Scutirea de la plata taxelor extra-judiciare de timbru va contribui la extinderea comunicării electro-nice între contribuabil şi ANAF, prin emiterea în format electronic a mai multor acte administrative fiscale şi procedurale.

De asemenea, actul norma-tiv elimină obligativitatea

aplicării ştampilei atât pe decla-raţiile, cererile şi alte documen-

tele depuse de persoane fizice, persoane juridice de drept privat, aşa cum sunt definite în Codul civil, precum şi de entităţile fără personalitate juridică, la instituţii sau autorităţi publice, cât şi pe documentele sau alte înscrisuri emise între aceste entităţi sau persoane, se arată într-un comu-nicat al Executivului. Regula nu este valabilă pentru persoanele juridice de drept public, care vor aplica, ca şi în prezent, ştampila pe documentele pe care le emit.

Totodată, ordonanţa aproba-tă de Guvern extinde garanţiile financiare cu un nou tip: poliţa de asigurare de garanţie. Modifica-rea va permite contribuabililor să depună scrisori de garanţie/poliţe de asigurare de garanţie emise nu doar de bănci, ci şi de alte instituţii de credit sau entităţi

financiare autorizate. De aseme-nea, se creează o regulă specială de aplicare a măsurilor de exe-cutare silită în cazul debitorilor care au de încasat de la autorităţi sau instituţii publice sume certe, lichide şi exigibile.

În astfel de situaţii, în baza documentelor furnizate de debitor, organul de executare va institui poprirea asupra sumelor datorate de aceste autorităţi sau instituţii publice. Modificarea legislativă are drept scop evitarea executărilor silite a sumelor din conturile bancare sau a bunurilor debitorilor, măsuri inechitabile în condiţiile în care debitorii au, în acelaşi timp, sume de încasat de la autorităţi sau instituţii publice, informează Executivul.

O altă reglementare stipulată în actul normativ va da contribu-

abilului posibilitatea de a obţine suspendarea executării silite prin depunerea unei scrisori de garanţie bancară/poliţă de asigurare de garanţie şi pe parcursul soluţionării acţiunii în contencios administrativ. Totodată, în cazul popririi bancare, s-a prevăzut un termen de trei zile pentru ca băncile să plătească sumele indisponibilizate. Astfel, se creează premisele evitării situaţiilor de executări multiple, atunci când au fost poprite şi indisponibiliza-te sume existente în mai multe conturi bancare. În acest interval de timp, debitorul, după ce a fost informat de banca sa cu privire la popririle instituite, poate solicita organului fiscal menţinerea doar a uneia dintre popriri şi ridicarea celorlalte care depăşesc debitul înscris în titlul executoriu ce face obiectul popririi. n

u Stimulente financiare. Absolvenţii care au obţinut media 10 la Evaluarea Naţională şi în sesiunea iunie-iulie a  examenului de Bacalaure-at, în 2015, vor primi stimulente financiare, con-form unei Hotărârii aprobate recent de Guvern. Astfel, 88 de absolvenţi de liceu vor beneficia de câte un stimulent financiar în valoare de 3.000 de lei, iar 457 de absolvenţi de clasa a VIII-a vor fi recompensaţi cu 1.000 de lei fiecare. u Piaţă integrată a gazelor naturale în

Europa Centrală şi de Sud-Est. România este una dintre cele 15 ţări din UE şi din Comunita-tea Energiei din Europa Centrală şi de Sud-Est ce participă la iniţiativa de creare a unei pieţe integrate a gazelor naturale în regiune, infor-mează Reprezentanţa Comisiei Europene în ţara noastră. Memorandumul de înţelegere pentru lansarea oficială a acestei iniţiative a fost semnat recent la Dubrovnik, în Croaţia. Prin crearea unui cadru stabil de reglementare şi de piaţă, acordul va contribui la îmbunătăţirea climatului de investiţii în ţările şi teritoriile im-plicate. Activitatea comună în cadrul iniţiativei va pune accentul nu numai pe construirea de noi conducte de gaze, ci şi pe utilizarea optimă a infrastructurii existente, de exemplu prin permiterea fluxului invers.u Ajutor pentru Grecia. La începutul

săptămânii trecute, liderii zonei euro au ajuns la un acord cu privire la un nou program de asistenţă financiară ce va fi acordat Greciei de creditorii internaţionali (UE, BCE şi FMI). În schimb, Parlamentul elen a votat în favoarea unui pachet de măsuri de austeritate. În acest context, BCE a decis, joia trecută, să majoreze finanţarea de urgenţă pentru băncile greceşti cu 900 de milioane de euro. Băncile greceşti, care au fost închise mai bine de două săptă-mâni, depind de aceste fonduri pentru a nu se confrunta cu o criză de lichidităţi, pe fondul retragerilor masive de depozite din ultima lună. Până acum, BCE a menţinut plafonul finanţării de urgenţă destinată băncilor elene la 89 de miliarde de euro.

uComisia Europeană sprijină economia elenă. Conform mandatului conferit de summitul zonei euro din 12-13 iulie, Comisia Europea-nă va mobiliza, până în 2020, peste 35 de mi-liarde de euro pentru a veni în sprijinul economiei greceşti. Pachetul de măsuri privind crearea de locuri de muncă şi creşterea economică destinat Greciei însoţeşte un set cuprinzător de reforme ce va face parte dintr-un program creat în cadrul Mecanismului european de stabilitate. Acest program ur-mează a fi negociat de Grecia cu partenerii săi internaţionali în săptămânile următoare. Planul pentru locuri de muncă şi creştere economică îşi propune să ajute cetăţenii şi companiile greceşti să depăşească perioada dificilă de criză din ultimii ani şi să redea speranţa într-un viitor mai bun, în special tinerei generaţii. uElveţienii au cele mai mari salarii

din Europa. Potrivit unui studiu publicat de Oficiul federal de statistică din Elveţia (OFS), un angajat cu program normal de lucru în sectorul industrial sau al serviciilor din Elveţia a primit, în 2010, un salariu mediu brut anual de 63.549 euro, cel mai mare din Europa, transmite AFP. În clasamentul salariilor de pe bătrânul conti-nent, Elveţia este urmată de Norvegia (55.370

de euro) şi Danemarca (51.485 de euro). Din-tre statele membre UE, cel mai puţin câştigă salariaţii din România (6.048 euro) şi Bulgaria (4.618 euro). n

Euro, în scădereLeul a înregistrat noi aprecieri în raport cu euro şi francul elveţian.

În perioada 10-17 iulie,

moneda unică euro-peană s-a depreciat pe pieţele valutare internaţionale, paritatea euro/dolar tranzacţionându-se, vinerea trecută, sub nivelul de 1,09.

Pe plan local, leul a scăzut faţă de dolarul american şi lira sterlină, dar a crescut comparativ cu euro şi francul elveţian. La cursul BNR din 17 iulie, francul elveţian era cotat la 4,2391 lei (în scădere săptă-mânală cu 0,2%), iar lira sterlină la 6,3327 lei (în urcare săptămânală cu 2,6%). Totodată, gramul de aur a câştigat 20,56 de bani, până la valoarea de 149,0510 lei. n

Observatorul militar 23

SPORT

Nr. 28 / 22 – 28 iulie 2015

Spectacol total pe circuit

Asfaltul s-a încins la propriu şi la figurat în acest weekend, pe circuitul de la Adânca-ta, judeţul Ialomiţa. Temperaturile extrem de ridicate, prognozate de meteorologi, nu i-au ţinut departe pe iubitorii de cai putere pe două roţi, care au asistat la curse-

le programate în a doua etapă a Campionatului Naţional de motociclism viteză. Dacă termometrele au arătat 37 de grade Celsius la umbră, la nivelul asfaltului, s-au înre-

gistrat peste 50. Asta nu i-a împiedicat însă pe piloţi să facă spectacol la cea de-a doua etapă a Campionatului Naţional de motociclism viteză pe circuit.

Aşa cum era de aşteptat, steliştii au urcat, şi de această dată, pe podium. La Juniori I, Denis Pop (16 ani) s-a situat pe primul loc, urmat de coechipierul său Răzvan

Stănescu (15 ani). La clasa 85 cmc, Răzvan Mateş a trecut primul linia de sosire, stelistul reuşind acelaşi finish

şi la clasa 125 cmc sport. Podiumul a fost completat tot de sportivii noştri: David Cătană s-a clasat pe locul II, iar Denis Pop pe locul III.

A treia etapă a Campionatului Naţional de motociclism viteză este programată pe 22-23 august, tot pe circuitul de la Adâncata. n

Pagină realizată de căpitan Emilia Beciu

Argintul de la Mondiale – viză pentru Rio

Echipa de spadă a României, cu stelistele Ana-Maria Brânză, Simona Gherman şi Simona Pop titulare, a cucerit, recent, medalia de argint la Campio-natul Mondial.

Elevele antrenorilor Dan Podeanu şi George Epu-rescu au avut un parcurs

excelent la competiţia supremă a anului, desfăşurată săptămâna trecută la Moscova, în Rusia, eliminând din cursa pentru finală puternicele echipe ale Ungariei şi Ucrainei. Au cedat, însă, în ultimul act, în faţa Chinei.

Încă o dată, spadasinele au adus glorie scrimei româneşti. Delegaţia ţării noastre a ple-cat spre Moscova cu gândul la podium. O clasare cât mai bună aducea echipa României mai aproape de calificarea la Jocurile Olimpice de la Rio, din 2016, iar

elevele antrenorilor Dan Podeanu şi George Epurescu au confirmat, din nou, aşteptările.

În primul meci, spadasinele noastre au zdrobit echipa Turciei, cu 45-15, iar în al doilea au elimi-nat Elveţia cu 45-19. Următoarea întâlnire se anunţa una de foc, în compania puternicelor adversa-re din Ungaria. Partida a fost echilibrată, tricolorele reuşind să se desprindă abia în a opta confruntare, cea dintre Ana-Maria Brânză şi Dorina Budai, când, de la 7-7, scorul a devenit 10-8. Simona Gherman a închis întâlnirea în compania lui Emese Szasz, cu 22-13.

În semifinale au dat peste Ucraina, având-o titulară pe campioana olimpică

Yana Shemyakina. Din nou, un meci strâns, în care ambele echi-pe au condus la diferenţă de o singură tuşă, iar înaintea ultimei reprize, scorul era egal 20-20. Şi de această dată, antrenorii lotului nostru au decis ca Simona Gherman să încheie partida, în vreme ce ucrainenii au trimis-o pe planşă pe Yana Shemyakina. Arbitrii au întrerupt meciul pen-tru non-combat şi l-au trimis în prelungiri, cu aceleaşi sportive pe planşă. Campioana olimpică nu a reuşit să-i ţină piept Simonei,

care a închis tabela la 27-24, în minutul de aur.

Ultima confruntare a com-petiţiei s-a dus între România şi China. Asiaticele au început în forţă şi au reuşit să adune tuşă cu tuşă, distanţându-se, până la final, la 45-36.

Fetele noastre au câştigat de această dată argintul, o medalie care încheie un sezon competiţi-onal fantastic. Numai în ultimele cinci săptămâni, ele au cucerit şase medalii: titlul de campioane europene şi bronz la individual, obţinut de Simona Pop (Mon-treux, Elveţia), iar de la ediţia inaugurală a Jocurilor Europene

(Baku, Azerbaidjan) au adus încă trei medalii, două de aur, la echi-pe şi la individual, prin Ana-Maria Brânză, şi una de bronz, cucerită de Simona Gherman.

Toate aceste rezultate, dar mai ales clasarea pe locul II mondial, le aduce pe spadasinele noastre mai aproape de Jocurile Olimpice. În luna aprilie 2016, se vor desemna cele opt echipe care vor merge la Rio. Primele patru clasate la nivel mondial şi liderele din Europa, America, Africa şi Asia, cu condiţia să fie în top 16, vor prinde un bilet. România este, deocamdată, a doua în acest clasament, după China. n

Observatorul militar24

INTERVIU

Nr. 28 / 22 – 28 iulie 2015

Foto

: Pet

rică

Mih

alac

he

Domnule Vasile Anghelache, de când vă cunosc, mă gândesc tot timpul la Clavecinul bine temperat. Adică la acea minune spumoasă, dificilă ca redare, totuşi potrivită în canoane ferme. Cred că tocmai această împletire a rigorii cu nonconformismul ar fi o definiţie foarte bună a personalităţii dumneavoastră. Se pare că m-aţi citit bine, pentru că Bach

este compozitorul meu preferat şi chiar sunt fascinat de varietatea compoziţiilor lui, pentru că, dacă privim o partitură este aproape ma-tematică, aşezarea notelor însă de o varietate şi de o expresivitate ieşite din comun. Sper că m-am apropiat cât de cât de arta extraordina-ră a lui Bach. Este adevărat că nu poţi să faci artă fără un pic de rigoare, pentru că armonia este dată de număr, secţiunea de aur este un număr. Fără matematică, fără rigoare nu se poate, bineînţeles cu multă fantezie, cu crea-tivitate. Aş fi fericit dacă aş fi în stare sau dacă Dumnezeu mi-ar îngădui să merg pe drumul acesta al desăvârşirii cât mai mult.

Cum aţi ajuns la arte plastice?Prima dată am dat examen la arhitectură,

se întâmpla după ce am terminat armata. În troleibuz, citesc un afiş despre examen, era sesiunea de toamnă la o şcoală tehnică de arhitectură de pe strada Occidentului, şi m-am gândit să mă duc şi eu. Nu aveam scu-le, m-am dus cu un toc cu trei peniţe, am dat examen şi am intrat al treilea. Norocul meu a fost că am avut doar probe practice, doar desen, iar cea mai mare notă a fost la culoare. Nu aveam noţiuni, am avut colegi care au ter-minat Liceul de Arte Plastice Nicolae Tonitza, iar ei ştiau ce înseamnă compoziţia, ce în-seamnă să pui în pagină. Eu desenam la bunul simţ, cum mi-a dat Dumnezeu. Pe urmă m-au şlefuit şi, treptat, am luat contact cu artişti. La mine, totul a fost un fel de întâmplare.

Am fost remarcat de mari artişti, care m-au acceptat în atelierele lor, şi aşa am reuşit să pătrund în lumea artei. De arte plastice nu m-am dezlipit niciodată. La mine, a fost o întreagă aventură. După un an, am fost ex-matriculat de la arhitectură din cauza ideilor mele. Nu am vrut să fiu în comitetul UTC, am avut o dispută cu secretarul de partid, care era cât pe ce să fie violentă, normal că m-au dat afară, şi timp de trei ani, nu am putut să dau la nicio facultate.

Abia prin 1974 am reuşit să dau la pictură, iar în anul trei am fost arestat pentru prima oară de Securitate. Făcusem nişte desene cu tentă politică. La acea vreme, fiind tânăr, era o dovadă de teribilism, era probabil şi o revoltă, care zăcea în mine, ce mi se trage din familie. Fratele tatălui meu a stat 15 ani la Aiud, unul dintre verii mei a fost şi el arestat în liceu, tata a stat fugar pe dealuri luni întregi, ca să nu fie arestat, şi probabil eu a trebuit să închid plutonul.

V-aţi continuat studiile după acest episod cu Securitatea?Nu. Studiile, pot să zic, că le-am continuat

la Academia mea din Herăstrău, unde am găsit

Vasile Anghelache, pictor:

Aş fi fericit dacă Dumnezeu mi-ar îngădui

să merg cât mai mult pe drumul desăvârşirii

Interviu realizat de general de brigadă Răduţ Bîlbîie

S-a născut la 28 august 1950, la Roman. Studii începute la Institutul de Arte plastice din Bucureşti, însă este arestat de Securitate pentru temele compoziţiilor sale. Începe să expună din 1983 în saloanele regionale şi naţionale. Lucrări în muzee şi colecţii din ţară şi din străinătate, precum şi numeroase lucrări de artă monumentală religioasă.

doi copaci pe care i-am pictat timp de patru ani în toate ipostazele, vara, iarna, primăvara, pe ploaie, pe ninsoare. Într-o toamnă, se plim-ba pe acolo marele sculptor Vasile Gorduz, care şi-a aruncat un ochi pe tabloul meu şi m-a întrebat când am terminat facultatea. I-am spus că nu am terminat şi tot discutând una, alta, mi-a spus că pot să particip la expo-ziţii şi fără să am studiile terminate, că acolo este un juriu căruia o să-i arăt tabloul, iar dacă este bun o să fie admis. Aşa am participat, pentru prima dată, la un salon municipal cu un desen în peniţă, fiind primul meu desen din ciclul Tempus edax rerum – Timpul care înghite totul. Vreau să spun că desenul meu era pus la loc de cinste. M-am plimbat două ore prin expoziţie şi nu-mi venea să cred că eu sunt acolo şi că, pe lângă acest lucru, titlul era scris corect în latină. De atunci am fost re-marcat. A scris despre mine Dan Grigorescu, a urmat Virgil Mocanu, în general toţi marii critici ai epocii.

Aţi făcut armata în acelaşi regiment în care tatăl dumneavoastră a fost concentrat în timpul războiului. A venit să vă vadă?Da, a venit, şi culmea e că mai avea un

coleg care făcuse serviciul militar pe care l-am prins şi eu, plutonier-adjutant Pojar. Normal că şi el a fost cuprins de nostalgie, am făcut la o armă destul de dură, tancuri, unitatea era o şcoală regimentală. Am fost comandant de tanc. Mi-a prins bine, deoarece armata a fost, pentru mine, o şcoală a vieţii, am învăţat să fiu bărbat, să pot să depăşesc greutăţile atât fizice, cât şi de ordin moral.

Cred că sunteţi primul rebel care spune că armata a fost utilă...Niciodată nu am evitat instrucţia. Existau

momente când tot plutonul era pedepsit cu alergări, târâşuri, dar eu le priveam ca pe un antrenament. Am făcut mult sport, îmi plăcea gimnastica. Noi făceam cursuri ca la şcoală, şase ore pe zi, de la opt la unu... În fiecare pau-ză alergam câte 3.000 de metri în teren variat, fără să mă forţeze nimeni.

Aţi terminat armata cu gradul de ser-gent? Înseamnă că eraţi foarte bun!Da, pentru mine, motorul diesel al

tancului nu avea nicio taină, tata fiind mecanic auto, eu am stat de mic cu nasul în motoare. Chiar mi-a plăcut! Le-am făcut nişte hărţi, nişte planuri de luptă şi au vrut să mă ia furier şi să rămân în statul major. Am refuzat, mai bine m-am simţit lângă soldaţii mei că-rora le puteam transmite o parte din ceea ce ştiam. Să simt că ridic din grupa mea de zece oameni nişte militari demni care să privească adevărul în faţă, oamenii şi, de ce nu, fără cuvinte mari, să-şi apere ţara.

Aţi fost arestat a doua oară, v-au fost confiscate desenele, intrumentele de lucru şi aţi luat-o de la capăt.Aveam 32 de ani. Nu aveam încotro.

Le-am şi spus, în momentul în care mi-au confiscat toate plăcile de gravură, instrumen-te, o mică presă pe care o aveam în atelier, că

sunt mai tare decât ei, că pot să fac ce vreau pentru că îi am în vârful peniţei şi îi fac mari sau mici. Asta deoarece nu puteau să pă-trundă în spiritul meu. Puteau să-mi confişte atelierul, presa, materialele, însă dorinţa de a sluji adevărul, în definitiv, nu mi-o puteau lua. Cu desenele mele nu am dărâmat un regim, dar cred că am avut curajul de a spune ce vreau. Demnitatea ţine de felul tău de a fi şi, deşi putem să minţim o persoană, două, trei, în timp, totul va ieşi la iveală. Am vrut să am un nume cât se poate de curat.

După ce mi-au confiscat totul, în mai 1982, prima gravură la care am lucrat a fost inspirată de o carte despre viaţa lui Galileo Galilei, mai exact de un fragment care mi-a căzut sub ochi dintr-o scrisoare către Castelli, un bun prieten al lui, în care îi spune: Iată, aşa-dar, sub ce judecători suntem nevoiţi să trăim, să murim şi, ceea ce este mai rău, să tăcem. Era exact perioada pe care noi o trăiam. Acest text mi-a inspirat prima gravură din ciclul acesta „Despre cenzură”, a doua fiind inspirată din Juvenal: Dat veniam corvis, vexat censura columbas, apoi au mai urmat în jur de cinci gravuri pe aceeaşi temă. Bineînţeles că aspiraţia spre libertate şi adevăr se reflectă şi în alte cicluri de-ale mele, de exemplu, Turnul Babel sau Focul, care au nişte conotaţii filozo-fice extraordinare.

Aţi pictat 16 biserici, sunteţi pictorul bisericii Eroilor Revoluţiei de la Pieptă-nari. O pictură foarte frumoasă, spiritu-alizată, alături de Valentin Tănase care a realizat mozaicurile... Eu îl ştiam mai de mult pe Valentin, eram

în relaţii de prietenie şi a căzut bine că nume-le noastre sunt legate de aceeaşi biserică. Ea este foarte importantă pentru sufletul meu, sunt foarte legat de ea pentru că în timpul re-voluţiei aş fi putut şi eu să fiu în cimitir, alături de copiii care au murit. Dumnezeu m-a salvat.

A fost pentru mine ceva extraordinar să pot să-mi pun ideile în valoare pe 1.800 de metri pătraţi de frescă. Am vrut ca această pictură să fie ca o lumină în amintirea copiilor care au murit şi un fel de lumină care să mângâie sufletele părinţilor care vin trişti din cimitir, de la morminte, iar în momentul în care intră în Biserică să simtă căldură, să simtă că este cineva aproape de ei.

Când eram copii, bunicii ne spuneau că fiecare are un înger, că nu trebuie să-l supărăm. Vă mai vizitează îngerul ace-la, vă spune câte ceva de fiecare dată când pictaţi câte o biserică ?

Cred că mă vizitează şi cred că este important să te atingă îngerul cu aripa mai ales când lucrezi într-o biserică. Eu am un obicei, în momentul în care sunt în faţa peretelui alb spun rugăciunea inimii „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul”, pentru că doar aşa mă simt cât de cât pur în faţa purităţii albului şi se creează un fel de anvelopă în jurul meu care mă protejează de tot ce este nociv şi pot să fiu eu cu suprafaţa albă, cu Dumnezeu în inimă şi în minte şi mâna care aleargă pe su-prafaţa proaspătă a frescei. În acel moment, cred că inima şi spiritul intră în rezonanţă cu rugăciunea, iar linia capătă o anumită dinamică. Se transmite o anumită energie imaginii care sper eu că se poate transmite şi privitorului.

Pentru un artist, nu există îngrădire. Pentru mine, în momentul în care mi se dă un spaţiu unde sunt obligat să mă mişc, imaginaţia mea este stimulată să găsească noi mijloace de expresie. Sunt nişte reguli în toată arta, nu doar în cea bisericească. Nu poţi să colorezi oricum, trebuie să ştii să faci un acord cromatic, să pui în pagină, să respecţi ritmicitatea, că arta plastică are şi muzicalitate. Când pictez Liturghia îngereas-că, eu aranjez cortegiul de îngeri care se învârte, la baza turlei, ca notele pe un porta-tiv. Îţi dau senzaţia că se mişcă în ritmul unei litanii, a unei liturghii, a unei melodii. Acest lucru rupe din monotonia artei bizantine, pe care arta adevărată nu o are. Am avut ne-numărate experienţe de acest fel şi mă pot considera un artist fericit. De câte ori pictez o biserică, mă gândesc că am nişte prieteni care sunt în Ceruri, cum sunt George Astaloş, Valentin Popa... iar Sfântul al cărui nume îl poartă îl pictez cu toată dragostea.

Vedeţi, pentru mine există nişte principii pe care nu le negociez niciodată: familia, Ţara şi credinţa. Cred că ele trebuie să ne călăuzească. Dragostea de ţară este foarte importantă, fiindcă ne identifică aparţinerea la un popor cu trecut glorios şi ne ajută să nu ne uităm rădăcinile. Am avut experienţa de a călători prin străinătate şi peste tot am fost mândru să spun că sunt român. n

l

l

l

Interviul integral poate fi citit pe site-ul www. presamil.ro