1. Gândirea

Definiţie (succesiune de operaţii) – dezvoltarea unor aspecte importante ale realităţii şi rezolvarea de probleme.I. Caracteristicile gândirii (9 caracteristici de bază):

caracterul informaţional – operaţional; caracterul mijlocit; caracterul mijlocitor; caracterul generalizat şi abstractizat; caracterul procesual; caracterul pragmatic; desfăşurarea formal-logică a activităţii gândirii; caracterul multidirecţional; caracterul sistemic.

Caracteristici esenţiale (2): operarea cu simboluri generale şi abstracte (noţiuni); efectuarea unor acţiuni şi operaţii complexe (inducţii, deducţii, analogii).

Definiţie complexă – proces psihic intelectiv complex, mediat de limbaj şi de alte semne şi simboluri, care, utilizând operaţii de abstractizare şi generalizare se exprimă prin activităţi cognitive specifice (formarea conceptelor, înţelegerea, rezolvarea de probleme, raţionamentul).

II. Operaţiile gândirii :

1

a) fundamentale (6): analiza; sinteza; comparaţia; concretizarea (particularizarea); abstractizarea; generalizarea.

b) instrumentale (procedeele algoritmice şi strategiile euristice/imaginative) a se defini procedeele algoritmice şi strategiile euristice; definiţia algoritmului; caracteristică de bază a strategiilor euristice.

Proprietăţi ale operaţiilor gândirii (4 proprietăţi): autoreglabilitatea (input, output); reversibilitatea; generalitatea; capacitatea de combinare.

III. Formarea noţiunilor proces specific gândirii; rolul cuvintelor (limbajului); noţiunea – conceptul; definiţia noţiunii; redare trăsături definitorii, esenţiale; oferă posibilitatea formulării a numeroase judecăţi; raporturile de subordonare, ordonare şi supraordonare între noţiuni.

2

Clasificare:a) după gradul de abstractizare – noţiuni concrete; noţiuni abstracte.b) după modul de formare – empirice; ştiinţifice (la acestea se ajunge inductiv şi deductiv; combinerea inducţiei şi deducţiei în formarea noţiunilor – părerea lui P. Janet, Henri Wallon, J. Piage; trecerea de la acţiunile exterioare cu obiectele la acţiunile interne, mentale).

Etapele formării şi maturizării operaţiilor de abstractizare şi generalizare după P. Golperin 3: operare materială (acţiuni practice); acţiunea pe plan verbal (voce tare); etapa operării în plan mental (limbaj intern).

IV. Teoria lui Piaget privind dezvoltarea gândirii: plasticitatea gândirii (asigurată de grupările operatorii); stadii

senzorio-motor: 0-2 ani; gândire simbolică: 2-4 ani; preoperaţional: 4-7 ani; operaţii concrete: 7-11/12 ani; operaţii formale: 11/12-...).

3

V. Întelegerea şi rezolvarea de problemeA. Definiţia înţelegerii (activitate analitico–sintetică complexă implicată în procesul de relevare a esenţialului din obiectele/fenomenele realităţii şi a legăturilor ce există între acestea). rolul experienţei anterioare rolul memoriei rolul selecţiei în activarea vechilor informaţii şi a trierii celor noi

Forme prin care se realizează înţelegerea: spontan – teoriile gestaltiste; discursiv (imediat).Alte forme ale înţelegerii: empatică; contextuală; socială (abilitate socială).Factori care facilitează înţelegerea:

particularitatea structurilor cognitive; particularităţile noului material (asociativitatea, substanţialitatea, structura logică, consistenţa); prezenţa intenţiei de a raporta noile informaţii la cele noi.

B. Rezolvarea de probleme Definiţia problemei (obstacol/dificultate în calea activităţii practice de cunoaştere).Caracteristici:

gradul de date cunoscute şi necunoscute, între care există relaţii; întrebare la care să se răspundă; dificultatea (numărul de necunoscute);

4

dificultatea mai depinde şi de specificul persoanei.Categorii:

probleme bine definite (care se pretează la o rezolvare algoritmică); probleme slab definite şi structurate (ambigue).

Etape ale rezolvării problemelor (5): descrierea şi formularea precisă a problemei; emiterea judecăţilor – ipoteze; formularea unor posibile strategii de rezolvare; aplicarea metodei (strategiei) alese; verificarea rezultatelor.

Caracteristici pentru o strategie rezolutivă eficientă: economicitate; posibilitatea mai multor încercări; rezultate inteligibile. Gândirea convergentă – rezultate algoritmice Gândirea divergentă – rezultate euristice

2. Memoria

I. Definiţii II. Caracteristici:

mijlocită (instrumente pentru memorat); caracter inteligibil; selectivă (particularităţile stimului, particularităţile persoanei); în strânsă legătură cu toate procesele psihice.

- caracter necesar (Lange – „Viaţa psihică a omului fără memorie este doar un ghem de impresii senzitive, adică un prezent fără trecut, dar şi fără viitor”).

III. Procesele memoriei : 1. Memorarea (întipărirea, engramarea); 2. Păstrarea (reţinerea, stocarea); 3. Reactivarea (reactualizarea): recunoaşterea, reamintirea voluntară sau involuntară.

1) Memorarea: intenţionată/voluntară sau spontană/involuntară; mecanică sau logică.Factori care facilitează memorarea:a) legaţi de particularităţile materialului (natura, gradul de organizare, omogenitatea/heterogenitatea, volumul, familiaritatea, caracterul agreabil/dezagreabil, semnificaţia în raport cu nevoile subiectului);b) legaţi de particularităţile subiectului care memorează (motivaţia, structura temperamentală, gradul de implicare, modul de învăţare, nivelul reactivităţii sistemului nervos, repetiţia, cât este de important şi ce semnificaţie are materialul pentru subiect).

2) Păstrarea informaţiilor. Fenomenul uitării- ordonarea şi restructurarea materialului memorat (ierarhizarea valorică);- păstrarea contribuie la sporirea eficienţei actului memorării;Durata şi calitatea păstrării depinde de:a) condiţiile psihice în care se realizează memorareab) particularităţile materialului de memorat

5

Rolul uitării – fenomen pozitiv (evită supraîncărcarea memoriei).Clasificarea uitării:

totală, parţială (lacunară), reproduceri eronate/inadecvate.

Curba uitării depinde de: natura materialului; volumul materialului; importanţa pentru subiect; potenţialul mnezic (determinat de vârstă, de ereditate).

3) Reactualizarea recunoaşterea mai simplă decât reproducerea; calitatea reproducerii depinde de: promtitudinea; exactitatea (fidelitatea); volumul şi

supleţea.

Creşterea performanţelor în reproducere depinde de: a) apelul la mnemoscheme; b) starea afectivă (gradul de motivare a persoanei); c) fenomenele de interferenţă.

IV . Formele memoriei (4 forme): 1) Senzorială (ecoică, ionică);

2) a. Cognitivă (intuitiv-plastică, verbal-abstractă); b. Afectivă (se exteriorizează prin expresii emoţionale – mimica, postura, gesturile, modulaţiile vocii, etc.); c. Motorie (formarea priceperilor, deprinderilor).

3) În funcţie de durata stocajului a) de foarte scurtă durată (aprox. 0.5-1 sec) – stocaj senzorial (necesar pentru procesul perceptiv);b) de scurtă durată (câteva sec., 1-2min.) – memorie operaţională, de lucru, instrumentală (informaţia este filtrată şi folosită în sarcini concrete);c) de lungă durată:

semantică (informaţii abstracte); nesemantică (explicarea senzaţiilor concrete). are caracter procedural (datele conţinute sunt însoţite de un mod de utilizare a lor în

vederea dobândirii de noi informaţii şi deprinderi); implicită (indirectă); explicită (directă).

4. a) Memoria senzorio-motorie sau biologică (reflexele) – capacitatea de a reţine şi de a reactualiza senzaţiile şi mişcările;

6

b) Memoria socială – informaţii cu privire la evenimentele care s-au petrecut în jurul nostru fără să fim participanţi direcţi la acţiune;c) Memoria autistică – se manifestă în somn sau în unele afecţiuni sub forma visului şi delirului.

3. Afectivitatea

I. Specific acelaşi conţinut senzorial, perceptiv sau conceptual poate declanşa reacţii afective

variate la persoane diferite sau la una şi aceeaşi persoană; procesele afective – foarte subiective (combinarea factorilor externi cu cei interni); trăirile afective reflectă atitudinile subiectului în raport cu un obiect; caracter indirect (mijlocit); raritatea manifestărilor pure, lipsite de conţinut cognitiv; se exprimă prin trăiri interioare specifice.

Definiţie – relaţie dinamică şi valorică între un individ şi un obiect, fenomen sau eveniment; valoarea este dată de măsura în care aceste elemente răspund dorinţelor şi aşteptărilor noastre.Perceperea şi evaluarea situaţiilor/evenimentelor afectogene depinde de:a) corectitudinea (obiectivitatea) imaginii;b) gradul de toleranţă (rezistenţa la situaţiile conflictuale, stresante, frustrante).

Factorii care influenţează tonalitatea (pozitiv/negativ) şi caracterul (instinctual – afectele sau complex/elaborat – sentimentele) sunt:1) natura relaţiei individ – situaţie;2) impresionabilitatea şi sugestibilitatea (capacitatea afectivă) a subiectului;3) atitudinea persoanei faţă de sine;4) toleranţa subiectului la frustrare.- trăirile afective nu sunt reflectări pasive, ci au un rol energizant şi vectorial.

II. Caracteristicile trăirilor afective (7):1. Au valoare apreciativă (exprimă atitudini favorabile sau nu, aprecieri pozitive/negative) (a se comenta logica sentimentelor – Th. Ribot).2. Mobilitatea: exprimă fie posibilitatea trecerii rapide de la o fază la alta în interiorul aceleaşi trăiri afective (trecerea de la o trăire nespecifică/difuză, la o trăire specifică/adecvată), fie trecerea uşoară de la o stare afectivă la alta (posibilitatea schimbării în funcţie de necesităţi sau de schimbare a unei stări afective cu o alta, chiar de sens contrariu; instabilitate, rigiditate afectivă).3. Intensitatea depinde de: valoarea obiectului; particularităţile temperamentale; specificul situaţiei.4. Durata: emoţii acute (crizele isterice/nervoase), emoţii cronice (afecţiuni psihosomatice - ulcer).5. Polaritatea – tendinţa trăirilor afective de a evolua prin contrast, de a forma cupluri opuse; caracter plăcut/neplăcut.6. Caracterul energetic şi vectorial (influenţează conduita; a se comenta concepţia lui V. Pavelcu în legătură cu afectele,emoţiile, sentimentele, pasiunile).

7

7. Expresivitatea – comportamente motorii (gesturi, expresii faciale, vocale, mişcări/imobilitatea corpului); reacţii fiziologice însoţitoare (modificări în tabloul EEG, modificari a activităţii cardiace şi a sistemului circulator, a respiraţiei, schimbări în compoziţia chimică a sângelui: adrenalină, zahăr, colesterol).

a se comenta mijloacele de expunere a stărilor afective (poezia, dansul, artele plastice) şi semnificaţiile expresiilor emoţionale în funcţie de cultură.

rolul autocontrolului afectiv avantaje ale expresivităţii mimico-gestuale şi atitudinale (eliberarea de energii

negative, influenţarea conduitelor celorlalţi, comunicarea propriilor stări afective).III. Clasificarea trăirilor afective (6):1. Dispoziţiile organice (variabile ale stărilor fiziologice)2. Afectele (emoţiile şoc – W. James): pozitive (bucuria, euforia); negative (furia, teama, disperarea). - de comentat despre fiecare3. Emoţiile propriu-zise (dezgustul, ruşinea, nemulţumirea, regretul, indignarea, simpatia, antipatia, speranţa, mila, satisfacţia, mulţumirea, nehotărârea, indignarea, etc.) - sunt stări afective, de scurtă durată, care traduc un specific al relaţiilor personale cu un obiect sau o situaţie, având un caracter situaţional.Elemente componente:

perceperea stimulilor; sentimentul subiectiv; modificări fiziologice involuntare; modificări fiziologice externe; factori cognitivi (experienţe anterioare); consecinţele comportamentale.

Teorii explicative:a) Teoria James – Lange: modificările corporale (fuga) produc sentimente de emoţie (frica); limitele acestei teorii.b) Cannon – Bard (teoria centrală a emoţiilor): importanţă acordată SNC-ului.

sentimentul de emoţie şi pregătirea corpului pentru acţiune apar în acelaşi timp, dar în mod independent;

pentru emoţie responsabil este talamusul, iar reacţia de fugă sau luptă este legată de hipotalamus.

c) Teoria celor doi factori (Schachter şi Singer): experiment cu injectare de adrenalină; factor fiziologic şi cogniţia (modul în care subiecţii interpretează situaţia şi propria stare).d) Teoria cognitivă a lui Lazarus: experimentul cu circumcizia (Speisman, 1964); rolul proceselor cognitive; emoţia apare ca rezultat al evaluării situaţiei.e) Teoria socială (Averill): emoţiile – roluri sociale tranzitorii.f) Teoria atribuţională (Weiner): emoţiile sunt rezultatul atribuirilor cu privire la cauze.

4. Sentimentele – structuri de tendinţe şi aspiraţii mai ample, relativ stabile şi care orientează conduita; se manifestă în funcţie de un sistem de valori; expresii condensate ale dinamicii vieţii sociale; în elaborarea lor sunt implicate şi procesele cognitive; caracterizate prin reflexivitate (reflectă valorizarea obiectului).

Etapele constituirii sentimentelor: a) cristalizarea (corespunde cu starea de a fi îndrăgostit); b) maturizarea sentimentelor (stabilitate emoţională); c) uzura până la dispariţia sentimentelor.

8

Tipologia lui E. Spranger (sentimentele - valori): 1) tipul teoretic (descoperirea adevărului); 2) t. economic (afaceristul); 3) t. estetic (forma şi armonia); 4) t. social (dragostea de oameni); 5) t. politic (interesat de putere); 6) t. religios (unitatea).

Sentimentele în plan relaţional pot fi: reciproce; contrare (respingere); unilaterale.5. Pasiunile (forme complexe de manifestare a afectivităţii, care combină intensitatea emoţiei cu durabilitatea sentimentelor): pozitive (iubirea, pasiunea artistică); negative (zgârcenia, dependenţele, etc.).6. Dispoziţiile globale integrate – fondul afectiv bazal pe care se manifestă situaţional trăirile afective şi actele de conduită; sinteză a experienţei de viaţă şi a concepţiei despre sine; dispoziţii globale homeostatice (generale) şi dispoziţii globale situaţionale.

IV. Funcţiile afectivităţii (V. Pavelcu):1) funcţia timică; 2) funcţia expresivă (trăirea afectivă – semn a ceva, simbol); 3) f. de reglare a conduitei (raportul EU – LUME; echilibrează organismul şi conduita); 4) f. de echilibrare interioară (câteodată tendinţele se pot echilibra, fiecare tendinţă rămânând încărcată cu cantitatea energetică iniţială); 5) f. de unificare a vieţii (atenţia, orientarea selectivă a activităţii, funcţia de unificare a conduitei, toate au la bază afectivitate); 6) f. de anticipare (trăirile afective sunt preludii ale acţiunilor, ele alimentează visurile şi planurile noastre de acţiune).

4. Motivaţia

I. Caracterizare generală a motivaţiei motivaţia, după Sillamy (de cautat); motivaţia transformă fiinţa umană într-un subiect activ şi selectiv, cu un

determinism intern propriu în alegerea şi declanşarea acţiunilor şi comportamentelor; relaţie dublă faţă de mediul ambiant (de independenţă, de depedendenţă); cauzalitate externă transpusă în plan intern; teorii explicative cu privire la natura motivaţiei (la baza motivaţiei ar sta un

principiu din biologie, cel al homeostaziei; la baza acesteia s-ar afla un deficit); Charlotte Bűhler: studii pe copii mici – activism – efectul unui surplus de energie,

nu al unui deficit; are o dublă natură: înnăscută şi dobândită; în cadrul SPU, motivaţia se evidenţiază prin două laturi: latura informaţională/de

conţinut şi latura dinamică; elementul constitutiv – central al motivaţiei este reprezentat de motiv (fenomen

psihic cu rol esenţial în declanşarea, orientarea şi modificarea conduitei; cauza internă a conduitei noastre)

9

Dimensiuni/caracteristici după care poate fi analizat motivul:1) conţinutul (se identifică şi se apreciază pe baza stării de necesitate pe care o reflectă motivul şi a valenţelor obiectuale sau comportamentale pe care le reclamă satisfacerea lui) – motive: fiziologice, psihologice şi cognitive;2) intenstatea (încărcătura energetică a motivului, se concretizează în forţa de presiune a lui asupra mecanismelor de decizie şi execuţie) – motivele pot fi: puternice, moderate şi slabe; condiţionată de: apartenenţa modală şi intervalul de timp;3) durata (timpul de menţinere în stare activă dominantă a motivului fără a fi satisfăcut);4) nivelul de integrare (posibilitatea de identificare şi exprimare verbală a motivului).Motivul - efect generalizat pentru întregul sistem al personalităţii; funcţii îndeplinite de către acesta: a) f. de declanşare; b) f. de orientare şi direcţionare; c) f. de susţinere şi energizare.

II. Forme şi structuri motivaţionaleI. din punct de vedere genetic 1) motivaţie înnăscută/primară – instinctul (baza materială a unui comportament).Caracteristici ale instinctului (H. Pieron): a) actul instinctiv e îngust; b) modalităţile de comportament instinctive sunt înscrise în bagajul ereditar al individului; c) odată declanşat, se derulează ca o activitate unitară.K. Lorenzo – orice activitate instinctuală poate fi descompusă în două verigi succesive: a) comportamentul de apetenţă – faza de căutare ce duce la găsirea declanşatorului; b) actul consumator sau actul efector instinctiv în sens strict.

devine socializată şi culturalizată numai sub aspectul modului de satisfacere; nu-şi modifică structura şi formele de manifestare în cursul evoluţiei istorice; nu prezintă variaţii semnificative de la un individ la altul

2) motivaţie dobândită/secundară - specifică omului şi se constituie pe parcursul dezvoltării sale ontogenetice.Factori: a) de ordin intern (legat de creşterea gradului de complexitate structural – funcţională a creierului); b) de ordin extern (complexitatea mediului social în care trăieşte şi se dezvoltă personalitatea umană).

socializată în însăşi structura şi conţinutul său intern; în evoluţie permanentă, dobândind conţinuturi şi forme noi, pe măsura diversificării

conţinuturilor mediului socio-cultural, a tipurilor de relaţii interpersonale, a formelor de activitate;

devine puternic personalizată, configuraţia şi modul său concret de integrare contribuind într-o măsură hotărâtoare la determinarea unicităţii persoanei.

Integrarea motivaţională se face după principiul ierarhizării (motivaţia primară se subordonează prin rang şi importanţă motivaţiei secundare), sub acest aspect avem clasificările:

10

- Clasificarea lui H. Murray (20 de trebuinţe fundamentale);- Clasificarea lui A. Maslow – modelul motivaţional „piramidal”: trebuinţe fiziologice; t. de securitate; t. sociale; t. afective; t. cognitive; t. estetice; t. de realizare şi autorealizare.

* prezentaţi teoria motivelor de deficit şi de creştere; meta-motivaţia/meta-patologia

II. după importanţa şi semnificaţia reglatorie 1. motive homeostatice (menţinerea unor echilibre fiziologice sau psihologice, atât la nivelul unor subsisteme particulare, cât şi la nivelul sistemului global al personalităţii; Cannon – „homeostatic”) – foamea declanşează comportamentul caracteristic: hrănirea.

1. m. de creştere şi dezvoltare: a) biologice (au caracter spontan, ele activându-se şi funcţionând la nivel inconştient); b) psihologice (la nivel conştient, ele elaborându-se cu implicarea directă a intenţionalităţii, autoevaluării şi efortului voluntar).

2. m. pozitive (satisfacerea lor au un efect reglator asupra echilibrului şi funcţionalităţii personalităţii, înlăturând sau diminuând stările perturbatoare).

3. m. negative (satisfacerea lor – efect adaptativ de moment, generează efecte perturbatoare; ex., trebuinţa de alcool, de droguri, etc.).

4. m. extrinseci (se efectuează sub semnul unei socilitări şi condiţionări externe, fără o plăcere interioară şi cu un efort intens de mobilizare voluntară).

5. m. intrinseci (curiozitatea; aspiraţia spre competenţă; dorinţa de a deveni un bun profesionst).

3. după gradul de structurare şi integrare 1. pulsiunile şi tendinţele (componenta energetică a oricăror feluri de motive –

inconştiente/conştiente, primare/secundare, deci pulsiunea nu este motiv).2. trebuinţele propriu-zise (reflectă latura trainică şi durabilă a subiectului cu anumite

obiecte din lumea externă şi cu anumite valenţe ale acestora; clasif. A. Maslow).3. interesele (componentă motivaţională a persoanei care se exprimă printr-o atitudine

activă, pozitivă şi persistentă faţă de anumite aspecte ale realităţii)4. convingerile (structuri motivaţionale complexe care îmbină armonios informaţiile

cognitive cu interesele, aspiraţiile şi sentimentele profunde faţă de anumite fapte, evenimente etc.; persoana în cauză se simte puternic angajată în promovarea ideilor sale; intră în funcţiune în situaţiile de conflict – valoric).

5. idealul (un model de perfecţiune umană, morală, estetică, socială sau de alt ordin la care subiectul sau o colectivitate aderă; structură: sensul,semnificaţia şi scopul vieţii şi modelul idealizat).

III. Motivele principale ale activităţii Foamea Setea Tendinţele de apărare – frică Agresivitatea Motivaţia erotică

11

Nivelul de aspiraţie Nivelul de expectaţie Nivelul de realizare

12