Upload
catttyy
View
69
Download
6
Embed Size (px)
Citation preview
Odaie Gabriel Clasa a XI a F
I. CADRUL ISTORIC
Perioada paşoptistă (aprox. 1830-1860) are ca nucleu Revoluţia de la 1848.
Paşoptismul este mişcarea politică şi culturală ale cărei obiective social-politice sunt
modernizarea societăţii romaneşti şi emanciparea naţională: independenţa politică, libertatea naţională,
unirea provinciilor romaneşti. Aceste obiective sunt puse in practică de oameni de cultură şi scriitori
care se implică activ in viaţa socială (mulţi participă la revoluţie) şi culturală, iar in acelaşi timp,
alcătuiesc prima generaţie a literaturii noastre moderne.
Caracterizata printr-o puternica manifestare a constiintei nationale in toate provinciile
romanesti, epoca pasoptista delimiteaza o epoca distincta in evolutia istorica a literaturii romane. In
aceasta perioada s-au pus bazele unei adevarate renasteri culturale românesti.
Scriitorii paşoptişti devin promotorii renaşterii naţionale atat prin mesajul creaţiei literare, cat şi
prin implicarea lor activă in viaţa politică. Plini de elan, ei incearcă pentru prima dată o sincronizare cu
Europa Occidentală. Aceasta sincronizare ce se manifesta prin faptul ca intreaga literatura pasoptista
va fi creata in spiritul esteticii romantice, adica in spiritul curentului literar dominant in Europa acelor
ani.
Ca prima generatie romantica si prima generatie a literaturii noastre moderne, scriitotii
pasoptisti au creat – din multe puncte de vedere – o literatura substantial noua fata de epocile
anterioare: de aceea, ei au jucat rolul unor inovatori, chiar rolul unor pionieri in variate zone ale
literaturii.
Această epocă inţeleasă in sens larg se poate imparţii in trei perioade:
Prima perioadă: Prepaşoptismul - 1830-1840;
A doua periadă: Paşoptismul – 1840-1860;
A treia periadă: Postpaşoptismul - 1860-1870;
Pasoptismul nu trebuie inteles doar ca o perioada literara, ci mult mai larg ca o perioada de
avant cultural in care cultura romaneasca se deschide catre valorile occidentale. Aceasta revolutie
culturala nu ar fi fost insa posibila fara niste transformari cum ar fi:
1863 Al. Ioan Cuza da o lege prin care invatamantul primar devine gratuit si obligatoriu
1860 Apare prima universitate romaneasca, universitatea de la Iasi
1864 Apare universitatea Bucuresti
1816 Prima reprezentatie de teatru la Iasi
1829 Apar primele ziare romanesti:
o Tara Romaneasca Curierul romanesc, cu suplimentul Curier de ambe sexe
o Moldova Albina romaneasca cu suplimentul Alauta romaneasca
o Transilvania Gazeta de Transilvania cu suplimentul Foaie pentru minte, inima si
literature
STUDIU DE CAZROLUL LITERATURII IN PERIOADA PASOPTISTA
Odaie Gabriel Clasa a XI a F
Adevarata revolutie apare nu insa cu ziarele ci cu aparitia primelor reviste literare:
1840 Dacia literara
1844 Propasirea
1855 Romania literara
Într-o primă etapă, de efervescenţă creatoare, corespunzătoare primei generaţii paşoptiste,
acest rol îi revine lui Ion Heliade-Rădulescu prin articolele din ziarul Curierul românesc, apărut la
Bucureşti, începând cu 1829, căruia îi adaugă din 1837 suplimentul literar Curierul de ambe sexe. Este
faza entuziastă şi oarecum „naivă" a romantismului paşoptist, când distincţia între opera originală şi
prelucrarea unui model străin aproape că nu se făcea. Datorită îndemnurilor adresate tinerilor
scriitori: ,Nu e vreme de critică, copii; e vreme de scris; să scrieţi cât veţi putea şi cum veţi putea", a
fost posibil debutul unei întregi generaţii, între 1830 şi 1840: Vasile Cârlova, Gr. Alexandrescu,
Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac ş.a. Prin promovarea literaturii, fie traduceri, fie scrieri originale,
presa indeplineşte o funcţie culturală in toate provinciile romane (Gheorghe Asachi editează la laşi
Albina romanească, in 1829, cu suplimentul cultural şi literar Alăuta romanească, iar George Bariţiu
editează la Braşov Gazeta de Transilvania, in 1837, cu suplimentul Foaie pentru minte, inimă şi
literatură). In
această etapă se creează climatul cultural necesar pentru formarea unei literature şi a unei limbi
comune pentru toţi romanii, deziderat formulat clar la 1840 de Mihail Kogălniceanu.
In a doua etapă, de aşezare a fenomenului literar, Mihail Kogălniceanu impune spiritul critic.
El este redactorul primei reviste exclusiv literare, Dacia literară, de la Iaşi. in cele trei numere apărute,
se publică opere ale celor mai valoroşi scriitori ai vremii (C. Negruzzi, Vasile Alecsandri, Grigore
Alexandrescu ş.a.), iar direcţia imprimată se reflectă in toată literatura epocii.
Constituirea deplină a romantismului paşoptist a fost marcată de programul teoretic Introducţie,
redactat de Mihail Kogălniceanu şi publicat in primul număr al revistei, in 1840. La inceputul
articolului axat pe evidenţierea necesităţii unei literature originale şi naţionale, Kogălniceanu prezintă
activitatea gazetelor romaneşti apărute anterior, faţă de care Dacia literară urmăreşte să aducă un suflu
nou, sugerat şi de titlul revistei. Se respinge coloratura locală şi amestecul politicului, revista
adresandu-se scriitorilor romani de pretutindeni pentru a publica scrieri originale.
Cele patru puncte ale articolului-program sunt:
intemeierea spiritului critic in literatura romană pe principiul estetic: „Critica noastră va
fi nepărtinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana."
Afirmarea idealului de realizare a unităţii limbii şi a literaturii romane: „ţălul nostrum
este realizarea dorinţii ca romanii să aibă o limbă şi o literatură comună pentru toţi."
Combaterea imitaţiilor şi a traducerilor mediocre: „Dorul imitaţiei s-a făcut la noi o
manie primejdioasă, pentru că omoară in noi duhul naţional. Această manie este mai ales covarşitoare
in literatură. [...] Traducţiile insă nu fac o literatură."
STUDIU DE CAZROLUL LITERATURII IN PERIOADA PASOPTISTA
Odaie Gabriel Clasa a XI a F
Promovarea unei literaturi originale, prin indicarea unor surse de inspiraţie in
conformitate cu specificul naţional şi cu estetica romantică: Istoria noastră are destule fapte eroice,
frumoasele noastre ţări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoreşti şi de poetice
pentru ca să putem găsi şi la noi sujeturi de scris, fără să avem pentru aceasta trebuinţă să ne
imprumutăm de la alte naţii."
Primii noştri scriitori moderni se afirmă in cadrul curentului naţional de la Dacia literară. Ideile
enunţate in articolul-program şi promovate de revistă se reflectă in literatura romană de la mijlocul
secolului al XlX-lea, in scrieri din toate provinciile romaneşti. Prin precizarea surselor de inspiraţie, a
temelor literare in ultimul punct al articolului, dar şi prin diversele trimiteri spre trăsăturile
romantismului (aspiraţia spre originalitate, refugiul in trecutul istoric, aprecierea valorilor naţionale şi
a folclorului, imbogăţirea limbii literare prin termeni populari, arhaici sau regionali), acesta devine un
manifest literar al romantismului romanesc.
Revista a fost interzisă de cenzură, dar spiritul ei a fost continuat de revistele Arhiva
romanească şi Propăşirea, avandu-l ca principal animator pe Mihail Kogălniceanu.
II. ROMANTISMUL PASOPTIST
2.1. A. Romantismul este o miscare artistica si filozofica aparuta in ultimele decenii ale
secolului XVIII in Europa, care a durat mare parte din secolul XIX . A fost o miscare contra
rationalismului care marcase perioada neoclasica, ce se va pierde la aparitia spiritului romantic. Initial,
doar o atitundine, o stare de spirit, romantismul va lua mai tarziu forma unei miscari. Autorii romantici
au scris din ce in ce mai mult despre propriile lor sentimente, subliniind drama umana, iubirea tragica,
ideile utopice. Daca secolul XVIII a fost marcat de obiectivitate si ratiune, inceputul secolului XIX va fi
marcat de subiectivitate, de emotie si de eul interior.In literatura romana, romantismul se face simtit
prin intermediul scriitorilor pasoptisti si persista mult timp dupa declinul curentului in culturile vest-
europene.
Romantismul romanesc poate fi delimitat in trei etape: preromantica, pasoptista si
postpasoptista. Momentul pasoptist propriu-zis, aduce o poezie lirica, militanta, patriotica si vizionara,
de evocare istorica, cu radacini adanci in bogatul filon folcloric, asa cum apare la scriitori ca Balcescu,
Bolintineanu, Alexandrescu, Russo, Kogalniceanu, Alecsandri sau la ardeleanul Andrei Muresanu.
Principalele caracteristici ale romantismului romanesc pasoptist raman patriotismul si lupta pentru
realizarea idealului national, o constiinta militara cetateneasca, o inimoasa daruire si slujire a
poporului.
B. Ca orientare literara, in cuprinsul literaturii pasoptiste predomina romantismul care va atinge
apogeul abia cu M. Eminescu, considerat ultimul mare romantic european. Dar elemente romantice
sunt detectabile inca in poezia lui Al. Hrisoverghi, V. Carlova, I. Heliade-Radulescu, adica in opera
celor care au cultivat motivul ruinelor si al mormintelor, tema trecerii timpului, solitudinea si peisajul
STUDIU DE CAZROLUL LITERATURII IN PERIOADA PASOPTISTA
Odaie Gabriel Clasa a XI a F
nocturn. In aceasta ipostaza romantismul se va imbina cu iluminismul si clasicismul. Grigore
Alexandrescu, de exemplu, este un scriitor clasic prin cultivarea unor specii literare apartinand acestui
curent, fabula, satira, epistola, dar si un scriitor romantic, prin elegie, prin meditatia istorica, prin cultul
trecutului. Totodata, insa, elementele romantice se vor prelungi si in epoca post-eminesciana,
coexistand cu elementele samanatoriste si simboliste. In acest context, ideea specificului national in
cultura si arta, anuntata de Dacia literara, va fi preluata de revista Samanatorul, la inceputul secolului
al XX-lea, care va promova o literatura inspirata din realitatile nationale, in pofida orientarilor
moderniste ale epocii. Preocuparile scriitorilor pasoptisti pentru istoria nationala, pentru limba si
imbogatirea ei, pentru educarea poporului sunt de atitudine romantica, dar se vor altoi pe dimensiuni
clasice indiscutabile, tinand de rigoare, limpezime, norma. Asadar, romantismul nu constituie singura
caracteristica fundamentala a perioadei pasoptiste, in limitele acesteia se remarca si existenta altor
metode de creatie. Astfel, in sanul epocii se depisteaza si elementele realiste, intrucat reflectarea
problemelor sociale si satirizarea viciilor oranduirii feudale, erau trasaturi esentiale, promovate de
scriitorii perioadei, desi curentul realist se va constitui in literatura romana abia in a doua jumatate a
secolului al XIX-lea. Dealtfel, cum sustine academicianul H. Corbu, „romantismul si realismul aveau
un punct de plecare comun: destramarea oranduirii feudale…”. Deosebirea dintre aceste doua metode
de creatie consta in faptul ca romanticii „vedeau in mediu mai mult un ornament, menit a imprima o
anumita culoare locala cadrului actiunii si personajelor zugravite, realistii considera mediul ca unul
din momentele determinante ale operei literare” .
Romantismul, in tara noastra, este stimulatorul luptei pentru eliberare si al desteptarii
constiintei nationale. Literatura romantica din perioada pasoptista nu se pierde in zugravirea
zbuciumului si a cautarilor intime, ea este o literatura angajata, pusa in slujba idealului national.
Romantismul romanesc apare ca o miscare unitara, cu un program bine definit, care ridica literatura
noastra de la incercarile minore ale Vacarestilor, la geniul universal al lui Eminescu.
Faptul ca literatura romana a pasit pe calea „europenizarii” cu intarziere a exercitat o influenta
vadita asupra ritmului de dezvoltare si asupra cautarilor ei ideatico-artistice. Orientarea spre innoiri
radicale, tendinta de sincronizare la toate nivelurile cu tarile dezvoltate din punct de vedere economic
si cultural constituie caracteristica principala a pasoptismului.
M. Kogalniceanu indica asupra celor trei surse de inspiratie: istoria patriei, natura si
pitorescul obiceiurilor populare, care de cele mai multe ori se intersecteaza, se interpatrund, in aceasta
epoca. M. Kogalniceanu publica, pentru prima data, cronicile moldovenesti, iar N. Balcescu pe cele
muntenesti, precum si nenumarate studii despre trecutul istoric al romanilor. Astfel si istoria, alaturi de
folclor, capata o puternica conotatie artistica anume in creatia scriitorilor generatiei de la 1848.
„Artele si literatura […], spune M. Kogalniceanu in Prefata la Letopisetele Tarii Moldovei, n-au
speranta de viata decat acolo unde ele isi trag originea din insasi tulpina popoarelor. Altmintrelea, ele
nu sunt decat niste plante exotice pe care cel dintai vant le ingheata si le usuca”. „Tulpina popoarelor”
STUDIU DE CAZROLUL LITERATURII IN PERIOADA PASOPTISTA
Odaie Gabriel Clasa a XI a F
o constituie tocmai acele obiceiuri, dansuri, cantece, „suvenire stramosesti” istorice si folclorice. De
aici, statutul privilegiat pe care-l cunoaste traditia in literatura vremii, conceptul de specific national,
atat de frecvent in epoca, bazandu-se anume pe traditie: cea populara si cea istorica.
Vorbind, deci, despre inspiratia istorica in domeniul literaturii artistice, am putea atesta
„doua varste” ale acesteia, ele fiind legate de doua perioade definitorii ale epocii pasoptiste. Prima
cuprinde anii 1830-1840, reprezentata fiind de I. Heliade-Radulescu, Gh. Asachi, V. Carlova, Al.
Hrisoverghi s.a. E vorba de o generatie legata puternic de luminism si clasicism, si pentru care
apelarea la trecut avea doar rostul de a pune in fata prezentului imaginea exaltata a unor fapte glorioase
si a unor eroi neinfricati. Aceasta istorie reprezinta un model suficient pentru poetizare si resuscitare a
vremurilor stralucite ale lui Mircea, Stefan, Mihai. Era calea cea mai sigura pentru a pune in fata
contemporanilor imaginea vie a unui ideal si deci a unui viitor de libertate. Literatura artistica se afla
abia in faza unui romantism incipient. Cea de a doua perioada cuprinde cronologic anii 1840-1860 si
este marcata de aparitia Daciei literare care a declansat fundamentale modificari in fizionomia
spirituala a neamului. Interesul revistei pentru reevaluarea trecutului nu se limita doar la modul de
interpretare expus mai sus, ci urmarea scopul sa sugereze si o interpretare democratica a istoriei
nationale. Aceste etape sunt evidentiate si de catre Dumitru Micu: cea de pana la aparitia Daciei
literare, o etapa „mai putin individualizata national” si, cea de a doua, in care „reflectarea specificului
autohton devine orientare programatica”.
2.2 Speciile literare cultivate in aceasta perioada sunt: elegia ("Miezul noptei", Grigore
Alexandrescu, "O fata tanara pe patul mortii", D. Bolintineanu), epopeea istorica ("Mihaiada", I.
Heliade-Radulescu), epopeea cosmogonica ("Anatolida", I. Heliade- Radulescu), epistola ("Epistola
domnului Iancu Vacarescu", Grigore Alexandrescu), oda ("Oda lui Schiller", I. Heliade-Radulescu),
balada istorica ("Muma lui Stefan cel Mare", D. Bolintineanu), balada fantastica ("Mihnea si baba", D.
Bolintineanu), meditatia ("Umbra lui Mircea la Cozia", Grigore Alexandrescu), satira ("Satira. Duhului
meu", Grigore Alexandrescu), fabula ("Toporul si padurea", "Cainele si catelul", "Dreptatea leului",
Grigore Alexandrescu). Nuvela istorica – specie literara noua in epoca – a fost cultivata in Moldova
cu mult inaintea aparitiei acesteia in Muntenia si Transilvania. Cele doua naratiuni sau „scene istorice”
ale lui Al. Odobescu: “Mihnea-voda cel Rau” (1857) si “Doamna Chiajna” (1860) au ca model
compozitional nuvela negruzziana “Alexandru Lapusneanul”. Si in una, si in alta sunt evocate cu talent
narativ si descriptiv domniile celor doi despoti din secolul al XVI-lea. Nuvelele pastreaza valoarea
documentara si culoarea locala, specifice romantismului pasoptist.
2.3 A. Prin urmare, speciile si temele literare se diversifica: sunt abordate momente din istoria
poporului roman, in "Romanii supt Minai-Voievod Viteazul", de Nicolae Balcescu; sunt satirizate
aspecte din viata sociala, in "Fiziologia provintialului", de Costache Negruzzi; proza devine lirica, prin
"Cantarea Romaniei", de Alecu Russo; apar romane cu teme romantice: "Tainele inimii", de Mihail
Kogalniceanu, "Manoil" si "Elena", de Dimitrie Bolintineanu; "Calatorie in Africa", de Vasile
STUDIU DE CAZROLUL LITERATURII IN PERIOADA PASOPTISTA
Odaie Gabriel Clasa a XI a F
Alecsandri, este un "sistem narativ pe principiul «Decameronului»", dupa cum il caracterizeaza
George Calinescu, iar "Romanii supt Minai-Voievod Viteazul" este, in aprecierea aceluiasi critic
literar, "descrierea religios inspaimantata a unei Romanii de o maretie salbatica". Potrivit lui Paul
Cornea, "Alexandru Lapusneanul", de Costache Negruzzi, prezinta "destinul unui domnitor infernal ca
Richard al III-lea".
B. Spre deosebire de semnificatia temei ruinelor in literatura occidentala, unde cea care
emotioneaza in ruine este imaginea timpului care trece si macina infaptuirile omului, in literatura
romana se remarca mai ales valoarea instructiva a ruinelor.,aceasta afirmatie fiind valabila pentru toti
cantaretii ruinelor din aceasta epoca: Gr. Alexandrescu, I. Heliade- Radulescu, D. Bolintineanu (in una
din putinele sale poezii cu aceasta tema: Ruinele cetatii lui Tepes), Al. Hrisoverghi s.a. Astfel, tema
preromantica a ruinelor, cu motivele melancoliei, evocarii istoriei si, implicit, a scurgerii timpului, in
literatura romana este convertita treptat in noi intelesuri pe care aceasta le capata in conditiile unei
atmosfere de avant revolutionar, de optimism politic general. Melancolia fireasca pe care o trezesc
orice vestigii ale trecutului devine un element secundar, care cedeaza prim-planul sentimentului
mandriei de a fi urmasii unor atat de gloriosi strabuni. Romantismul european de tip depresiv, strabatut
de nostalgie pentru un trecut ireversibil, apare doar ca o etapa in drumul creator al unor scriitori
romani, depasita fiind odata cu maturizarea lor literara. Nota intima, melancolica si induiosatoare va
aparea partial dupa infrangerea revolutiei de la 1848, dar fara ca aceasta sa alunece in disperare si
pesimism atotcuprinzator. Asadar, motivul „ruinelor” in poezia pasoptista se situeaza in temei pe linia
unui lirism de tip meditativ, dar combativ.
C. Conditiile social-politice din prima jumatate a secolului al XIX-lea si idealurile de care erau
animati toti romanii, respectiv libertatea sociala si unitatea nationala au favorizat abordarea tematicii
istorice drept una predilecta. Literatura de inspiratie istorica va capata o puternica inflorire indeosebi la
scriitorii generatiei pasoptiste. Istoria a fost fructificata pentru ca trecutul sa dea pilda prezentului
decazut, modele insufletitoare, demne de urmat. Astfel literatura se constituie printr-o comunicare
permanenta cu istoria. Cercetarea trecutului devine la ei o cauza a educarii nationale. Asa cum afirma
B. Tincu: „Principiul esential, dominant al ideologiei literaturii pasoptiste e cel national” . Aceasta este
temelia intregii activitati literare a scriitorilor perioadei. In numele inaltarii nationale se combate
oprimarea otomana, se critica degradarea prezentului, se evoca originea romana si trecutul istoric
glorios, se fortifica increderea in viitor. Pasoptistii au optat pentru valorile ce au condus spre inflorirea
si prosperarea culturii nationale. Acest drum, in conceptia lor, trece prin folclor, prin istorie si
cultivarea limbii nationale. Suportul teoretic-ideologic al interesului pasoptistilor pentru istoria
neamului apare clar si concis formulata de catre M. Kogalniceanu: „Inima mi se bate cand auz rostind
numele lui Alexandru cel Bun, lui Stefan cel Mare, lui Mihai Viteazul […] si nu ma rusinez a va zice
ca acesti barbati, pentru mine, sunt mai mult decat Annibal, decat Cezar; acestia sunt eroii lumii, in loc
ca cei dintai sunt eroii patriei mele. Pentru mine, batalia de la Razboieni are mai mare interes decat
STUDIU DE CAZROLUL LITERATURII IN PERIOADA PASOPTISTA
Odaie Gabriel Clasa a XI a F
lupta de la Termopile, izbanzile de la Racova si de la Calugareni imi par mai stralucite decat acele de
la Maraton si Salamina, pentru ca sunt castigate de catre romani!”. Interpretarea artistica a istoriei
corespundea nu numai programului “Daciei literare”, dar si sensibilitatii romantice, curent dominant in
acea epoca. Ideea de glorificare ca atare a trecutului pornea, insa, din clasicism. Dar, daca clasicismul
recomanda ca zona de inspiratie istorica antichitatea, atunci romantismul apela cu tot dinadinsul la
istoria nationala. Tentatia evocarii istoriei cu mijloace literare o au cea mai mare parte a scriitorilor de
la 1848. In sirul prozatorilor de seama, pentru care tema istorica este prioritara, trebuie mentionat si N.
Balcescu. Opera sa neterminata “Romanii sub Mihai Voda Viteazul”, scrisa in exil, intre 1849 si 1852,
si publicata postum de catre A.Odobescu, il aseaza pe N. Balcescu printre cei mai de seama scriitori
din epoca pasoptista. Desi conceputa ca o poema istorica, autorul expune faptele cu rigoare stiintifica,
cu obiectivitate, calauzindu-se dupa izvoare.
Scriitorul si folcloristul P. Ispirescu in “Istoria lui Stefan cel Mare si Bun” propune o alta
viziune asupra valorificarii istoriei. Scrierea e mai degraba un basm, aproape de traditia populara, dar
care contine multe amanunte istorice. Fondul moralizator, tonalitatea romantica, datele istorico-
documentare, toate aceste caracteristici ale operei date o plaseaza in cercuri de scrieri pasoptiste de
orientare istorica. Intelegerea rolului poporului in istorie este principala deosebire dintre conceptia
istorica cronicareasca si cea a scriitorilor epocii pasoptiste.
2.4 A. In poezie evocarea trecutului istoric dobandeste un larg orizont, o diversificare tematica,
o accentuata semnificatie majora. Se canta, inainte de toate, ruinele vechilor cetati de scaun ale
vitejilor voievozi romani, vazute ca marturii ale unui trecut de glorie si care servesc drept pilde date
prezentului in scopul reinvierii si perpetuarii faptelor de vitejie si eroism ale strabunilor.
Cel dintai poet modern roman, cantaret romantic al vestigiilor istorice este V. Carlova.
Versurile din “Ruinurile Targovistii” transmit admiratie si incredere in faptele istorice, aduse in
contemporanitate, pentru valoarea lor exemplara. Poezia lui V.Carlova anunta acea atmosfera
sufleteasca ce avea sa marcheze poetii din prima jumatate a secolului al XIX-lea.
Reflectarea istoriei nationale in poezia de la 1840 urmeaza stilistic doua linii: una lirica, in
centrul careia se afla simbolul ruinelor, si alta epica, ce renaste scene si subiecte istorice, mai mult sau
mai putin veridice, demne de urmat. Uneori, ca in cazul lui C. Stamati, poezia de inspiratie istorica
imbina aspectul liric cu cel epic. E important sa retinem ca anume ultimele doua tipuri de poezie, adica
cel epic si epicoliric, vor servi numeroaselor incercari ale pasoptistilor de creare a unei epopei
nationale, specie in care clasicismul se imbina organic cu romantismul.
B. In proza naratia alterneaza cu descrierea de peisaj, dupa modelul clasic, constituind unul din
aspectele specifice ale receptarii naturii in cadrul romantismului pasoptist. Dealtfel, raportarea
concomitenta la cele doua elemente, peisajul si istoria, indisolubil legate unul de altul, devine
caracteristica pentru o buna parte din lucrarile in proza ale scriitorilor pasoptisti, in special pentru
proza de calatorie. Spre exemplu, digresiunile, comentariile asupra diverselor personaje si situatii
STUDIU DE CAZROLUL LITERATURII IN PERIOADA PASOPTISTA
Odaie Gabriel Clasa a XI a F
istorice, cu numeroasele citate si indicarea stiintifica a sursei, ocupa un loc imens in notele de calatorie
ale lui D. Bolintineanu. Dar frecventa uneori batatoare la ochi a referintelor istorice incluse sau
asociate descrierilor de natura nu ne surprinde, intr-o perioada ca aceea a pasoptistilor, caci dincolo de
valorile intrinseci ale peisajului, ale sentimentelor asociate acestuia, descrierea naturii meleagurilor
natale implica unele valori social-patriotice, usor depistabile, expresie a insasi angajarii autorilor lor
sub semnul marilor evenimente ale epocii. E vorba de „un stil al participarii la istorie, o forma
exemplara a patriotismului”. Astfel, spiritul pasoptist si-a pus si aici pecetea.
Al. Russo inaugureaza in literatura romana poemul in proza. Acesta se adreseaza generatiei
sale, pentru a atrage atentia asupra meleagurilor patriei, asociand frumusetile naturii marturiilor unei
istorii stravechi.
Dealtfel, pasoptistii valorifica istoria si legenda nu atat (sau nu numai) pentru
pitorescul ei, cat pentru rezonanta ei patriotica, in conformitate cu directiva “Daciei literare”.
Legendele lui I. Neculce (publicate in “O sama de cuvinte”), reprezinta punctul de pornire a
numeroaselor lucrari ce apartin epocii si tematicii pasoptiste.
In legende, inclusiv in acele inspirate din traditia neculceana, accentul cade pe discursul
romantic care reprezinta esenta patriotismului pasoptist. De aceea este inutil de a cauta conflicte bine
conduse, tensiune, atmosfera ori psihologie intr-o specie de clasicitate formala perfecta si care, daca a
devenit memorabila, a devenit chiar prin aceasta exemplaritate a ideii. Legendele istorice ocupa – si ca
volum, si ca semnificatie artistica – un loc aparte in creatia lui V. Alecsandri.
Legendele lui V. Alecsandri, ca si cele ale lui D. Bolintineanu, exprimau in mod vadit
sentimentul national si, concomitent, purtau pecetea unei creatii artistice, la baza careia stau studierea
si valorificarea istoriei si a folclorului. Interpatrunderea evenimentelor istorice cu motivele folclorice,
in opera pasoptistilor, contribuie la sporirea perfectiunii artistice. Pentru a comunica dinamismul
istoriei, pe de o parte, si pentru a prezenta aspectele fundamentale ale unei epoci pline de neliniste,
zbucium si maretie, pe de alta parte, poetii si-au ales drept modalitate de expresie artistica legenda –
specie literara plina de patos si de evocare.
La modul general, s-ar putea constata ca proza ca gen, ca si poezia, se axeaza pe doua izvoare
de inspiratie ce se interpatrund si se completeaza reciproc: cronicile si documentele istorice, pe de o
parte, si traditia populara, pe de alta parte.
C. Dramaturgia este reprezentata de Vasile Alecsandri, prin "Iorgu de la Sadagura", scriitorul
ironizand tendinta de a imita Occidentul, prin ciclul "Chiritelor", in care micul provincial este satirizat
intr-o maniera ce-1 precede pe Caragiale, sau prin "Despot-Voda", o drama istorica.
In general, incercarile „dramatice” ale epocii (multe dintre ele ramase nepublicate, dar si cele
ale lui N. Istrati, Al. Pelimon, C. Halepliu, I. Dumitrescu, G. Baronzi, V. Maniu, Al. Deparateanu, C.
D. Aricescu, chiar si cele ale lui D. Bolintineanu etc.) sunt putin valoroase din punct de vedere artistic,
STUDIU DE CAZROLUL LITERATURII IN PERIOADA PASOPTISTA
Odaie Gabriel Clasa a XI a F
dar ele prezinta interes pentru istoria constituirii acestui gen in literatura romana si au meritul de a fi
veritabile documente si marturii ale vremurilor trecute.
2.5 Literatura de inspiratie istorica se afirma paralel cu literatura de inspiratie populara,
stimulata in buna parte de M. Kogalniceanu. Pentru unii scriitori istoria este un cadru larg de actiune
din care-si extrag subiectele si eroii; pentru altii, aceasta este doar un sentiment al trecutului. Pentru
unele lucrari literare istoria e un pretext, in altele – izvoarele sunt urmate cu exactitate, ele fiind
transpuse, desigur, intr-un limbaj mai mult sau mai putin artistic.
Abordand tematica istorica, scriitorii epocii au contribuit la afirmarea ideilor progresiste,
revolutionare ale vremii, actul lor creator mergand, de cele mai multe ori, in pas cu evenimentul
istoric, dandu-i relief social-politic si conotatie literar-artistica, intretinand deopotriva sentimentul si
ideea. Pasoptismul revolutionar nu neaga mostenirea iluminismului, ci doar situeaza pe o treapta
superioara lupta pentru emancipare nationala si dreptate sociala. Ei nu au facut decat sa amplifice si sa
intregeasca, sa contureze si sa finalizeze principiile unei ideologii sub semnul careia a luptat si a creat
prima generatie de pasoptisti.Multitudinea de tendinte si curente in faza de statornicire a literaturii
romane moderne dovedeste stradania scriitorilor de la 1848 de a incetateni diverse genuri si specii
literare, de a ridica nivelul literaturii nationale la scara valorilor literaturii universale. S-a produs,
numai intr-o jumatate de secol, miracolul trecerii de la incercarile modeste si dispersate ale catorva
boieri luminati la o veritabila literatura, situata sincron fata de Europa, posedand toate genurile si
capabila sa furnizeze modele.
III. REPREZENTANTI AI LITERATURII IN PERIOADA PASOPTISTA
Specii clasice (fabula, satira, epistola, imnul, oda, poemul eroic, comedia) coexistă cu cele
romantice (meditaţia, elegia, poemul filozofic, nuvela istorică şi fantastică, apariţia dramei), uneori in
opera aceluiaşi scriitor sau chiar in acelaşi text. Fondul romantic (teme, motive, atitudini) este uneori
turnat in tipare ale secolului precedent, pentru că literatura noastră nu a avut un clasicism
individualizat, iar paşoptismul a recuperat simultan experienţe literare manifestate succesiv in alte
literaturi.
1.Poezia paşoptistă
Poezia paşoptistă pune bazele liricii moderne romaneşti. Tematica se lărgeşte enorm faţă de
epoca premodernă. După anul 1830, melancolia adancă , organică, va invălui versurile tuturor poeţilor.
Se cultivă specii clasice: epistola, satira, fabula (Gr. Alexandrescu), oda, imnul (Gh. Asachi, C.
Bolliac, A. Mureşanu); specii romantice: meditaţia (Vasile Carlova, D. Bolintineanu, Gr.
Alexandrescu), elegia (D. Bolintineanu), legenda cultă (D. Bolintineanu, Vasile Alecsandri), balada
(Ion Heliade-Rădulescu, D. Bolintineanu).
Vasile Cârlova (1809-1831) este primul poet roman modern. Cele cinci poezii publicate
anunţă, prin sensibilitate, prin nota meditativă şi eroică, generaţia de la 1848. In Ruinurile Tărgoviştei,
STUDIU DE CAZROLUL LITERATURII IN PERIOADA PASOPTISTA
Odaie Gabriel Clasa a XI a F
evocă in manieră preromantică trecutul eroic in opoziţie cu prezentul lipsit de glorie şi inaugurează la
noi motivul ruinelor, ca vestigii ale slavei strămoşilor: „O, ziduri intristate! O, monument slăvit!/In ce
mărire naltă şi voi aţi strălucit...". Poeziile erotice (Păstorul intristat, Inserarea) au o notă elegiacă in
maniera poeziei pastorale:Incet-incet şi luna, vremelnică stăpană,/Se urcă pe-orizon campiile albind...".
Andrei Mureşanu (1816-1863) a participat activ la Revoluţia de la 1848 din Transilvania şi a
propagat in presa vremii idei social-politice avansate. A scris un volum de poezii, avand accente
revoluţionare in acord cu idealurile epocii. Din lirica sa patriotică, poezia Un răsunet a devenit un
adevărat imn la 1848, fiind pusă pe note de Anton Pann. Retorismul versurilor ample, cu exclamaţii şi
invocaţii, exprimă direct idealurile revoluţiei democrate, de emancipare naţională: independenţa
politică, libertatea naţională, unirea provinciilor romaneşti: priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan,
Corvine Romana naţiune, ai voştri strănepoţi,/ Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,/ ≪Viaţă-n
libertate, ori moarte!≫, strigă toţi!". Denumită ulterior Deşteaptă-te, romane, poezia a dăinuit prin
vigoarea patriotismului, prin tonul puternic mobilizator al chemării la luptă.
Grigore Alexandrescu (18107-1885) este unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai
ideologiei şi ai literaturii paşoptiste in Muntenia.
Debutează la Curierul romanesc al lui I.H. Rădulescu, traduce din literature franceză şi publică
mai multe volume de poezii. Ultimul, Meditaţii, elegii, epistole, satire şi fabule (1863), are ca titlu
enumerarea unor specii romantice şi clasice, ceea ce sintetizează şi atitudinea estetică a scriitorului:
„un elegiac de tipul romantic şi in acelaşi timp un moralist la modul clasic".(G. Călinescu).
Motivul ruinelor şi meditaţia de tip romantic asupra istoriei neamului il apropie de Vasile
Carlova, de care se detaşează prin „reflexivitatea sa autentică, profund. Poezia Umbra lui Mircea. La
Cozia, publicată in 1844, in revista Propăşirea, a fost inspirată de impresiile dintr-o călătorie făcută cu
prietenul său, Ion Ghica, in 1842, la mănăstirile din Oltenia. Poezia ilustrează romantismul, avand o
serie de trăsături specifice evoluţiei acestui curent in literatura romană: tema istorică, motivele
preromantice (al umbrelor, al zidurilor, al mormintelor, nocturnul, fantoma), imbinarea diferitelor
specii lirice (meditaţie cu elemente de elegie, de odă şi de pastel), antiteza trecut-prezent,
particularităţile stilului rhetoric (invocaţia şi exclamaţia retorică, gradarea, hiperbola). „Evocarea are
drept scop să trezească din amorţire contemporaneitatea prin exaltarea vechilor virtuţi"(Al. Piru,
“Istoria literaturii romane de la origini pană azi”), prin valoarea de model pentru tanăra generaţie a
domnitorului Mircea cel Bătran (figură exemplară şi pentru Mihai Eminescu in Scrisoarea III): „Noi
citim luptele voastre, cum privim vechea armură/ Ce un uriaş odată in războaie a purtat/ [...]/ Ne-
ndoim dac-aşa oameni intru adevăr au stat".
In Prefaţa volumului din 1847, autorul işi mărturiseşte convingerile literare, rolul educativ al
poeziei, valoarea estetică şi inălţarea impersonală (katharsis): „eu sunt din numărul acelora care cred că
poezia, pe langă neapărata condiţie de a plăcea, condiţie a existenţei sale, este datoare să exprime
STUDIU DE CAZROLUL LITERATURII IN PERIOADA PASOPTISTA
Odaie Gabriel Clasa a XI a F
trebuinţele societăţii şi să deştepte sinţiminte frumoase şi nobile care inalţă sufletul prin idei morale şi
divine...”.
Ion Heliade-Rădulescu (1802-1872) - Scriitor, filolog şi indrumător literar, Ion Heliade-
Rădulescu a fost o personalitate enciclopedică, fiind considerat un deschizător de drumuri in cultura
romană. A fost implicat in evenimentele de la 1848, participand la redactarea Proclamaţiei de la Islaz.
Impreună cu Dinicu Golescu infiinţează Societatea literară (1827), care promovează ideile iluministe:
dezvoltarea şcolii romaneşti, crearea unui teatru naţional, publicarea de gazete, de traduceri şi de opere
originale. Indrumă teatrul şi participă la infiinţarea Societăţii filarmonice (1833).
Are o contribuţie importantă la dezvoltarea literaturii romane moderne: infiinţează reviste
(Curierul romanesc, prima gazetă romanească, in 1829, urmată de Curierul de ambe sexe, Gazeta
Teatrului Naţional etc), tipăreşte un număr impresionant de opere din literatura universală, multe
traduse chiar de el, incurajează şi publică primele creaţii ale unor scriitori mai tineri, publică propriile
lucrări literare sau de teorie şi critică literară.
Ion Heliade-Rădulescu şi-a adunat opera literară in volumul Culegeri din scrierile lui I. Eliad
de proze şi de poezie. Este autor de elegii, sonete, meditaţii şi ode care pornesc de la motive romantice.
Capodopera sa este poemul Zburătorul (1844), prima expresie artistică reuşită in literatura noastră a
acestui mit folcloric. „Descoperirea" folclorului este datorată scriitorilor romantici in Europa şi
constituie una dintre sursele literaturii cu specific naţional din paşoptism.
In concepţie populară, zburătorul este o apariţie onirică şi malefică, provocand suferinţa
tinerelor fete. Literatura romantică ii păstrează semnificaţia erotică, dar il valorizează pozitiv ca făptură
miraculoasă, superioară, venită din altă lume la tanăra care tanjeşte (ca in Călin - file din poveste sau
Luceafărul). Ion Heliade-Rădulescu iniţiază această modificare a semnificaţiei mitului.
Ca specie literară Zburătorul este o baladă cultă, care infăţişează apariţia primilor fiori ai
dragostei: „invaziunea misterioasă a dragostei [...] in plină agresiune. Fata in criză de pubertate e
doborată de o boală necunoscută, explicabilă mitologic şi curabilă magic" .
Dimitrie Bolintineanu(1825/1819 - 1872)
Poet, prozator, publicist, om politic, participant entuziast la Revoluţia de la 1848 şi diplomat,
Dimitrie Bolintineanu (1825/1819? - 1872) debutează in literature cu elegia „O fată tanără pe patul
morţii”, publicată de I.H. Rădulescu in Curierul de ambe sexe, in 1842. Opera lui intinsă, dar inegală
ca valoare se compune din legend istorice, elegii, balade fantastice, satire, romane, literatură de
călătorie, drame istorice, biografii romanţate etc. Romanele de tip sentimental Manoil şi Elena sunt
dintre primele opere reprezentative pentru această specie in literatura romană.
Lirica sa reprezintă imaginea fidelă a inceputurilor romantismului romanesc şi a formelor lui in
paşoptism, cand literatura avea funcţie militantă. El a introdus şi a consacrat in literatura romană o
serie de specii noi, cum sunt legenda istorică (de exemplu: Muma lui Ştefan cel Mare, Cea de pe
STUDIU DE CAZROLUL LITERATURII IN PERIOADA PASOPTISTA
Odaie Gabriel Clasa a XI a F
urmă noapte a lui Mihai cel Mare), prin care urmărea să trezească patriotismul contemporanilor, şi
poemul de dimensiuni mari epico-liric.
Poemul Mihnea şi baba este o baladă fantastică cu accente romantice, pe baza unui motiv
folcloric (pactul cu diavolul). Atmosfera macabră, „un tumult de monştri", „o sarabandă de duhuri" (G.
Călinescu) se realizează atat plastic, vizual, cat şi auditiv, cu valorificarea efectelor trecerii de la
amfibrah la iamb şi la dactil, atingand virtuozitatea onomatopeică: „Mihnea incalecă, calul său
tropotă,/ Fuge ca vantul;/ Sună pădurile, faşaie frunzele,/ Geme pămantul;/ Fug legioanele, zbor cu
cavalele,/ Luna dispare".
Un rol important a avut D. Bolintineanu in dezvoltarea simţului muzical in poezie, prin tehnica
sa prozodică, prin elementele care conferă sonoritate şi ritmicitate.
Cezar Bolliac(1813-1881)
Poet, publicist, promotor al studiilor arheologice, Cezar Bolliac (1813-1881) este unul dintre
fruntaşii Revoluţiei de la 1848 (secretarul guvernului provizoriu), susţinător al Unirii Principatelor şi al
reformei agrare din 1864; a călătorit mult şi a avut numeroase funcţii culturale; a colaborat cu
publicaţii precum: Romanul, Naţionalul, Damboviţa, Reforma etc.
In literatură, debutează cu un volum de Meditaţii, după modelul romanticului francez
Lamartine. Ulterior, creaţia sa se orientează spre lirica socială cu puternice accente mesianice. Versul
eminescian din Epigonii - ,Bolliac canta iobagul ş-a lui lanţuri de aramă" - reflectă militantismul liricii
sale sau tema socială a unor poezii precum Clăcaşul. Importante sunt şi articolele sale de teorie
literară: Către scriitorii noştri, Poezia, Răspuns la articolul „Poezie", prin care se afiliază la doctrina
romanticilor francezi.
2. Proza
Proza vremii cuprinde scrierile de inspiraţie istorică (C. Negruzzi, Nicolae Bălcescu, Alecu
Russo), insemnări de călătorie (Vasile Alecsandri, Ion Ghica, Gr. Alexandrescu), fiziologia satirică
(Ion Heliade-Rădulescu, C. Negruzzi), scrieri memorialistice (C. Negruzzi), nuvele romantice (C.
Negruzzi, Vasile Alecsandri, Gr. Alexandrescu), incercări de roman (Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica)
sau romane propriu-zise (Dimitrie Bolintineanu, Nicolae Filimon).
Alecu Russo (1819-1859) scrie in limba romană şi in limba franceză Amintiri - volum
autobiografic, Cântarea României -poem in proză, Iaşii şi locuitorii lui în 1840, apoi Piatra teiului
şi Stânca corbului - pagini de călătorie in care inserează două legende populare, dar şi două piese de
teatru care nu ni s-au păstrat. Din cauza mesajului revoluţionar al teatrului său este surghiunit la
Mănăstirea Soveja, unde descoperă balada populară Mioriţa. Principala sa operă, Cantarea Romaniei,
un amplu poem in proză, aduce in atenţie mitul dacic, in care autorul vede specificul spiritualităţii
romaneşti. Poemul evocă, intrun stil retoric cu accente profetice, istoria noastră şi exprimă ideea
demnităţii naţionale,.,
STUDIU DE CAZROLUL LITERATURII IN PERIOADA PASOPTISTA
Odaie Gabriel Clasa a XI a F
Nicolae Bălcescu (1819-1852), istoric şi prozator,, a intemeiat societatea secretă Frăţia (1843),
impreună cu Ion Ghica şi Christian Tell, fiind unul dintre principalii organizatori ai Revoluţiei de la
1848 in Ţara Romanească. Membru al guvernului provizoriu, el a susţinut cu consecvenţă
revendicările democratice ale mişcării, iar in străinătate a pledat pentru obţinerea recunoaşterii
internaţionale a drepturilor romanilor.
Istoric erudit, este, alături de Mihail Kogălniceanu, intemeietor al istoriografiei naţionale moderne,
fiind influenţat de istoricii romantici francezi (J.Michelet). Astfel, realizează o lărgire a orizontului de
studiu, ingloband istoria instituţiilor sociale, economice, politice, dar şi o sinteză a ştiinţei cu
sensibilitatea artistică, ceea ce face să fie revendicat in egală măsură de istoria literară. In 1845,
editează prima revistă istorică romanească: Magazin istoric pentru Dacia.
Opera sa capitală, Romanii supt Mihai- Voievod Viteazul (publicată postum, in 1878), imbină
documentarea riguroasă a istoricului cu expresia inflăcărată, ceea ce il integrează in galeria maeştrilor
prozei romaneşti.
Ion Ghica (1816-1897)
Ca mai toţi scriitorii din epoca paşoptistă, Ion Ghica (1816-1897) s-a format la şcoala franceză,
după ce a studiat in ţară la Liceul „Sf. Sava" din Bucureşti. Este profesor la Academia Mihăileană din
Iaşi, membru fondator al societăţii Frăţia, se implică in apariţia revistei Propăşirea, care continuă
programul Daciei literare. Ion Ghica rămane cel mai valoros reprezentant al scrierilor memorialistice
din epocă. In Scrisori către V. Alecsandri sunt prezentate cu un talent deosebit, intr-un stil familiar,
personalităţi ale epocii (portrete), amintiri, anecdote, dialoguri, intr-o atmosferă pitorească, adevărate
tablouri care surprind eterogenitatea societăţii noastre de la mijlocul secolului al XlX-lea. Criticul
Nicolae Manolescu consideră că: „...factura prozei lui Ghica este cat se poate de tipică pentru
romantismul Biedermeier, dacă avem in vedere combinaţia pe care acesta o realizează intre ştiinţă şi
ficţiune, istorie şi biografism".
Costache Negruzzi
Ceea ce a realizat Gr. Alexandrescu in domeniul poeziei, a reuşit C. Negruzzi pe tăramul
prozei: el depăşeşte faza traducerilor, fiind intemeietorul prozei romaneşti moderne printr-o operă
durabilă. Fără a fi un spirit revoluţionar, a pus in practică ideile culturale şi literare ale epocii.
Capodopera sa, nuvela istorică Alexandru Lăpuşneanul, apare in primul număr al revistei Dacia
literară, alături de articolul-program Introducţie (1840), pe care il iustrează. Impreună cu V. Alecsandri
şi M. Kogălniceanu participă la organizarea Teatrului Naţional din Iaşi şi la realizarea unui repertoriu
naţional (Muza de la Burdujeni, Carlanii). Teoretician al specificului naţional („fieştecare ţară are
cantecele sale, a căror muzică şi poezie sunt potrivite cu firea pămantului său şi caracterul locuitorilor
ei"), ca şi M. Kogălniceanu, in domeniul lingvistic respinge exagerările şi susţine unificarea limbii
literare, simplificarea ortografiei. Este preocupat de folclor.
STUDIU DE CAZROLUL LITERATURII IN PERIOADA PASOPTISTA
Odaie Gabriel Clasa a XI a F
In 1857, işi adună principalele scrieri literare in volumul Păcatele tinereţelor, organizat in patru
cicluri. Ciclul Amintiri de juneţe cuprinde proză memorialistică şi nuvelele romantice Zoe şi O
alergare de cai, cu puternice conflicte, personaje antitetice, deznodămant dramatic şi scene
melodramatice.
In ciclul Fragmente istorice, sunt incluse texte inspirate din cronici: poemul epic Aprodul
Purice, proză de inspiraţie istorică, precum Alexandru Lăpuşneanul, Sobieski şi romanii. Fiind scrisă
intr-o perioadă de efervescenţă revoluţionară, prima nuvelă istorică din literatura romană nu aduce in
faţa contemporanilor un model de patriotism şi nu idealizează trecutul, ci ilustrează o poziţie
antifeudală şi o opţiune politică (caracterul militant al literaturii). Alexandru Lăpuşneanul este şi o
nuvelă de factură romantică prin respectarea principiului enunţat in Introducţie la Dacia literară —
inspiraţia din istoria naţională (Evul Mediu), prin specie, temă, conflict (lupta pentru putere), personaje
excepţionale in situaţii excepţionale, personajul principal alcătuit din contraste, antiteza angelic-
demonic, culoarea epocii, spectaculosul gesturilor, al replicilor şi al scenelor, „liniaritate psihologică in
construcţia personajelor; intriga liniară şi previzibilă... denotă... artificialitate".(Nicolae Manolescu)
Coexistenţa elementelor romantice cu elemente clasice in aceeaşi opera literară este o trăsătură
a literaturii paşoptiste. Elemente clasice sunt: rigoarea şi echilibrul compoziţiei (patru capitole cu
mottouri semnificative), aspectul verosimil, credibil al faptelor, obiectivitatea naratorului, caracterul
aforistic al unor replici („proşti, dar mulţi"). Interesul romantic pentru specificul naţional şi culoarea
locală deschide drumul observaţiei realiste, prin tehnica detaliului semnificativ, prin caracterul pictural
al unor scene, prin surprinderea psihologiei mulţimii.
Prin cele treizeci de scrisori din ciclul intitulat Negru pe alb, C. Negruzzi introduce in literatura
noastră scrisoarea literară in proză, specie care aparţine clasicismului. Arta compoziţiei sobre,
atitudinea de moralist, intenţia de a instrui, surprinderea unor valori general-umane ţin de clasicism,
dar se regăsesc aici şi elemente romantice: evocările istorice, culoarea locală, intamplări
impresionante, preocuparea pentru folclor - in Scrisoarea XII (Păcală şi Tandală) -, cultivarea ironiei.
Realizează „fiziologii", prin prezentarea in manieră balzaciană a unor portrete şi tablouri de moravuri,
a unor tipuri sociale: Scrisoarea II (Reţetă), Scrisoarea IX (Fiziologia provinţia/ului) ş.a.
3. Teatru
Paşoptiştii au văzut in teatru un mijloc de propagare a ideilor politice şi culturale, iar eforturile
lor au vizat mai multe direcţii: infiinţarea de şcoli pentru pregătirea artiştilor dramatici (la Iaşi şi
Bucureşti), publicarea unor reviste şi articole despre teatru, traduceri şi adaptări in limba romană,
infiinţarea Teatrului Naţional de la Iaşi (1840), sub directoratul lui Kogălniceanu, Alecsandri şi C.
Negruzzi, care stimulează crearea unui repertoriu naţional cu piese de teatru variate, atat din filonul
comic al satirei sociale, de critică a moravurilor (Costache Faca, Matei Millo, Costache Caragiali,
Alecu Russo, Vasile Alecsandri), cat şi teatru cu subiect istoric (Gh. Asachi, Vasile Alecsandri, B.P.
Haşdeu).
STUDIU DE CAZROLUL LITERATURII IN PERIOADA PASOPTISTA
Odaie Gabriel Clasa a XI a F
Vasile Alecsandri
Ataşat idealurilor paşoptiste, Vasile Alecsandri a fost liderul mişcării literare a epocii, fiind un
deschizător de drumuri pentru diferite specii şi genuri literare.
Contribuţia sa la formarea şi dezvoltarea teatrului naţional a fost hotăratoare in crearea unui
repertoriu romanesc, dar şi in construcţia operei dramatice şi a limbajului specific.
Mare parte din piesele lui Alecsandri (comedii, vodeviluri, farse, „cantecele comice") au
caracter satiric şi critic impotriva moravurilor sociale şi politice ale vremii, impotriva stării pe loc, dar
şi a falsului progres, ridiculizand demagogia, snobismul şi parvenitismul: Iorgu de la Sadagura. Iaşii in
carnaval, Peatra din casă, ciclul Chiriţelor ş.a.
Chiriţa este un personaj feminin comic reprezentativ pentru epoca de după 1848, ridicol prin
contrastul intre ceea ce este şi ceea ce vrea să pară. Comportamentul Chiriţei ocazionează critica unor
moravuri din epocă: falsa cultură, imitarea cu orice preţ a modei occidentale, cosmopolitismul,
parvenitismul, snobismul, negarea tradiţiei.
In Chiriţa in provinţie, „comedie cu cantice, in 2 acte", reprezentată pe scenă in 1852, conflictul
dramatic opune concepţia conservatoare reprezentată de Barzoi, sau de fals progres, reprezentată de
Chiriţa, personaje zugrăvite caricatural, şi ideile noi, progresiste, reprezentate de Leonaş, un tanăr isteţ
şi cinstit, indrăgostit de Luluţa. Demascand corupţia lui Barzoi, Leonaş devine ispravnic in locul
acestuia şi se căsătoreşte cu Luluţa. Deznodămantul aduce Victoria reprezentantului ideilor noi,
Leonaş, adică a onestităţii şi a sentimentelor sincere, asupra moravurilor satirizate: parvenitismul,
snobismul şi corupţia.
Unele piese de teatru abordează teme folclorice, dar au şi note de critică socială: Crai nou,
feeria Sanziana şi Pepelea.
In 1863 se retrage din arena politică. Dezgustul cauzat de pervertirea idealului se reflectă in
drame cu tematică socială, de o virulenţă polemică, precum Zgarcitul risipitor, Lipitorile satului.
Spre apusul creaţiei, Alecsandri realizează un surprinzător reviriment spre drama istorică in
versuri - Despot-vodă (1879) şi de inspiraţie clasică – Fantana Blanduziei (1883), Ovidiu (1884).
Mai redusă in raport cu poezia şi cu teatrul, proza lui V. Alecsandri este apreciată de G.
Călinescu drept „cea mai durabilă parte a operei" lui. De asemenea, criticul observă că „in substanţă
toate naraţiunile sale sunt jurnale de călătorie", gen la modă pe atunci, in care işi revarsă „toate
darurile: umor, pictură, inlesnire orientală de povestitor", subiectivitate, gustul pentru senzaţional şi
anecdotă, pentru pitoresc şi exotic.
Proza lui V. Alecsandri cuprinde jurnale sau memorii de călătorie (O primblare la munţi,
Călătorie in Africa), scrisori (Vasile Porojan) şi proză de ficţiune cu un punct de plecare memorialistic
(nuvela romantică Buchetiera de la Florenţa, prozele realiste Borsec, Iaşii in 1844, Balta-Albă,
inceputul de roman Dridri etc).
STUDIU DE CAZROLUL LITERATURII IN PERIOADA PASOPTISTA
Odaie Gabriel Clasa a XI a F
In povestirea Balta-Albă (publicată in 1848), tema civilizaţiei hibride, intalnită in diverse opere
ale lui Vasile Alecsandri şi ale scriitorilor paşoptişti, este realizată magistral: „Sinteza intre Occident şi
Orient, ce forma insăşi structura intimă a fiinţei sale, o face Alecsandri in spiritualul tablou al
civilizaţiei romane, aşa cum o vede un francez la Balta-Albă."(G. Călinescu)
Dacă din perspectiva cititorului de azi, lirismul lui Vasile Alecsandri nu şi-a păstrat
prospeţimea, din punct de vedere istoric al dezvoltării genului, el a fost pe bună dreptate numit „cap al
poeziei noastre''' (Titu Maiorescu).
După 1863, in etapa Junimii, poetul dă adevărata măsură a talentului său prin ciclul Pasteluri şi
prin Legende cu un conţinut variat: de inspiraţie folclorică, istorice (Dumbrava Roşie, Dan, căpitan de
plai ş.a.) şi orientale. Prin ciclul Pasteluri, publicat in 1868-1869, in revista Convorbiri literare, Vasile
Alecsandri impune o nouă specie in literatura romană şi realizează o operă de maturitate artistică. Cu
aceste „poezii ale senzorialităţii şi ale relaţiei nemijlocite cu natura”(Paul Cornea), se intoarce spre
clasicism prin viziunea asupra naturii, expresie (renunţă la complicaţiile prozodice, utilizează troheul
lung) şi echilibru compoziţional (alternanţa static-dinamic in cele patru catrene), prin impersonalitate
şi optimism cosmic. Diferenţa faţă de precursori in abordarea temei naturii reflectă diferenţa intre
romantism şi clasicism, intre proiecţia sensibilităţii in exterioritatea lumii şi inregistrarea obiectivă a
universului, cu armoniile, ritmurile şi dinamismul lui.
Militant activ al vieţii sociale şi politice din perioada paşoptistă şi postpaşoptistă, Vasile Alecsandri
işi desfăşoară activitatea literară timp de o jumătate de veac, intre anii 1840-1890. Opera este legată de
epoca sa pentru că se află la intretăierea romantismului cu clasicismul şi oglindeşte artistic principalele
evenimente sociale. „In ce stă valoarea unică a lui Alecsandri. In această totalitate a acţiunii sale
literare." (Titu Maiorescu, Poeţi şi critici)
IV. CONCLUZII
In perioada pasoptista se afirma primii nostri scriitori moderni in cadrul curentului national
popular, „Dacia literara”. Mihail Koganiceanu, in articolol-program al acestei reviste, subliniaza clar
ideile care vor sta la baza orientarii literaturii: combaterea imitatiei si a traducerilor mediocre;
necesitatea crearii unei litaraturi nationale prin stimularea scrierilor originale, inspirate din istoria
patriei, din frumusetea ei, din pitorescul obiceiurilor populare; realizarea unei limbi unitare si a unei
literature nationale. Mihai Kogalniceanu arata ca:
„Dorul imitatiei si-a facut o manie primejdioasa, prntru ca omoara in noi duhul national.
Aceasta manie este, mai ales, covarsitoare in luteratura. Mai in toate zilele ies de sub teasca cartii in
limba romaneasca. Dar ce folos! Ca sunt numai traductii din alte limbi si inca acelea de ar fi bune.
Traducerile insa nu fac o literatura. Noi vom prigoni cat vom putea aceasta manie ucigatoare a gustului
original, insusirea cea mai frumoasa a unei literaturi. Istoria noastra are destule fapte eroice, fumoasele
noastre tari sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitoresti si de poetice, pentru ca sa
STUDIU DE CAZROLUL LITERATURII IN PERIOADA PASOPTISTA
Odaie Gabriel Clasa a XI a F
putem gasi la noi sujeturi de scris, fara ca sa avem pentru aceasta trebuinta sa ne imprumutam de la
alte natii”
Aparand ideea de originalitate in literatura, mentorul generatiei pasoptiste dezvolta in acelasi
timp si spiritual critic, exercitand, in acest fel, o influenta hotaratoare asupra fizionomiei culturii
romanesti de la mijlocul secolului trecut. Critica noastra – spunea Mihail Kogalniceanu – va fi
nepartinitoare: „vom critica cartea, iar nu persoana”.
V. BIBLIOGRAFIE
CARTI:
1. „Poezie si istorie la 1848”, Editura Albatros, 1974
2. „Sinteze de literatura romana”, Editura didcatica si pedagogica, Bucuresti, 1981
3. Limba si litaratura romana (Manual pentru clasa aXIa), George Adreleanu, Matei Cerkez,
Nicolae Manolescu, Dumitria Stoica, Ioana Triculescu, Editura Sigma, bucuresti 2006
4. Tainele inimei-scrieri literare si istorice, Mihail Kogalniceanu, Editura Albatros, Bucuresti
1987
5. Reflectii, mihai Kogalniceanu, Editura Albatros, Bucuresti 1988
LINK-URI:
http://www.referate-romana.com/referate/Mihail-Kogalniceanu/MIHAIL-KOGALNICEANU--
Introductie-la-Dacia-Literara---re-rom.php
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/f/f6/Signature_of_Mihail_Kogalniceanu.png
http://ro.wikipedia.org/wiki/Dacia_literara
http://www.dacialiterara.ro/index.htm
http://www.e-referate.ro/referate/Pasoptismul2007- 06-22.html
http://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Balcescu
http://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Negruzzi
http://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_Muresanu
http://articole.famouswhy.ro/literatura_romana_in_perioa da_pasoptista
http://ro.wikipedia.org/wiki/Vasile_Alecsandri
http://ro.wikipedia.org/wiki/Alecu_Russo
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Heliade-Radulescu
http://ro.wikipedia.org/wiki/Grigore_Alexandrescu
STUDIU DE CAZROLUL LITERATURII IN PERIOADA PASOPTISTA