of 12/12
1 Denumirea programului de studii Limba şi literatura română Ciclul II, Licenţă Denumirea cursului Istoria Literaturii Universale Facultatea/catedra responsabilă de curs Facultatea de filologie, Catedra de istorie și teorie literară Titular de curs dr.conf. Victoria Baraga, conf. dr. Viorica Zaharia Cadre didactice implicate dr.conf. Victoria Baraga, conf. dr. Viorica Zaharia e-mail [email protected] [email protected] Codul cursului Număr de credite ECTS Anul Semestrul Total ore Total ore contact direct studiu indivi- dual U.03.O.031 6 II III 180 90 90 Descriere succintă a integrării cursului în programul de studii Descriere succintă a corelării/integrării cursului cu/în programul de studii Cursul universitar Istoria Literaturii Universale constituie o introducere în istoria fenomenului literar mondial, fiind destinat studenţilor filologi, interesaţi de o pregătire riguroasă şi de atingere de performanţe maxime atât în procesul de învăţare, cât și în activitatea pedagogică. Disciplina face tandem cu celelalte ramuri ale științei literare Teoria și Critica Literară, Poetica și Retorica, Semiotica și Stilistica. În același timp, Istoria Literaturii Universale se întegrează în mai vastele discipline Istoria Culturii și Civilizației și Estetica Conţinutul cursului constituie o sinteză coerentă şi unitară, cu funcţionalitate teoretică şi practică, a concepţiei asupra fenomenului literar mondial. Atenţia se concentrează asupra problemelor fundamentale din aria fenomenului literar universal. Algoritmii preconizaţi pentru analiza literară iau în consideraţie stadiul investigaţiilor specializate, achiziţiile teoretice şi metodologice în vederea surprinderii cât mai reuşite a miracolului fiecărei creaţii şi a semnalării inefabilului caracteristic textului literar. Studenţii trebuie să obţină pe final capacitatea de a combina observaţiile critice cu uneloe comentarii filozofice şi psihologice, să emită judecăţi axiologice şi metaliterare, având conştiinţa faptului că literatura fa ce parte dintr-un complex cultural indivizibil. Cursul presupune şi cunoaşterea literaturii critice la temă și cuprinde întreaga perioadă a istoriei literaturii universale. Competenţe dezvoltate în cadrul cursului - Competenţe cognitive: cunoaşterea obiectului de studiu al disciplinei; identificarea metodelor de cercetare în domeniu; determinarea particularităţilor fenomenului literar postmodern.universal . - Competenţe de învăţare: capacitatea de a însuşi şi a analiza informaţii; de a efectua analize literare pe textele reprezentative pentru diferite estetici literare; de a exemplifica adecvat temele și motivele literare specifice uneia sau alteia dintre mișcările literare. - Competenţe de aplicare: capacitatea de a opera cu conceptele de literatură universală, generală și mondială; de a identifica particularitățile literaturii realiste și a celei simboliste; de a discrimina între realism și modernism; de a integra sau diferenția avangarda în /de modernism; de a identifica însemnele postmodernismului în fenomenul cultural şi în textul artistic; - Competenţe de analiză: capacitatea de analiză comparativă, de explicare a noutăţii de viziune a operelor semnificative din literatura universală; de a identifica temele, motivele și particularitățile specifice anumitor epoci, curente, fenomene, scriitori, opere literare. - Competenţe de comunicare: se demonstrează în practica de analiză a fenomenului literar, atât în cadrul orelor, cât şi în cel al evenimentelor literare sau culturale. Dezvoltarea culturii teoretice de a dialoga polemic cu oponenţii. Stabilirea de corespondențe între literatura română și cea universală. - Competenţe la nivel de integrare: conceperea fenomenului literar ca parte integrant ă a unui sistem cultural; aprecierea importanţei cunoaşterii literaturii în formarea personalită ții; determinarea nivelului de sincronizare a literaturii române cu fenomenul literar universal, Proiectarea unor cercetări interdisciplinare în diversele ramuri ale ştiinţei literaturii în vederea integrării socio-culturale; lărgirea

Istoria Literaturii Universale Istoria Literaturii Universale

  • View
    33

  • Download
    2

Embed Size (px)

Text of Istoria Literaturii Universale Istoria Literaturii Universale

Denumirea programului de studiiCiclul II, Licen
Facultatea/catedra responsabil de curs Facultatea de filologie, Catedra de istorie i
teorie literar
conf. dr. Viorica Zaharia
conf. dr. Viorica Zaharia
contact
direct
studiu
indivi-
dual
Descriere succint a integrrii cursului în programul de studii
Descriere succint a corelrii/integrrii cursului cu/în programul de studii Cursul universitar Istoria Literaturii Universale constituie o introducere în istoria fenomenului literar
mondial, fiind destinat studenilor filologi, interesai de o pregtire riguroas i de atingere de performane
maxime atât în procesul de învare, cât i în activitatea pedagogic. Disciplina face tandem cu celelalte
ramuri ale tiinei literare Teoria i Critica Literar, Poetica i Retorica, Semiotica i Stilistica. În acelai timp, Istoria Literaturii Universale se întegreaz în mai vastele discipline Istoria Culturii i Civilizaiei i
Estetica Coninutul cursului constituie o sintez coerent i unitar, cu funcionalitate teoretic i practic, a concepiei asupra fenomenului literar mondial. Atenia se concentreaz asupra problemelor fundamentale
din aria fenomenului literar universal. Algoritmii preconizai pentru analiza literar iau în consideraie
stadiul investigaiilor specializate, achiziiile teoretice i metodologice în vederea surprinderii cât mai reuite a miracolului fiecrei creaii i a semnalrii inefabilului caracteristic textului literar. Studenii
trebuie s obin pe final capacitatea de a combina observaiile critice cu uneloe comentarii filozofice i
psihologice, s emit judeci axiologice i metaliterare, având contiina faptului c literatura face parte
dintr-un complex cultural indivizibil. Cursul presupune i cunoaterea literaturii critice la tem i cuprinde
întreaga perioad a istoriei literaturii universale.
Competene dezvoltate în cadrul cursului
- Competene cognitive: cunoaterea obiectului de studiu al disciplinei; identificarea metodelor de
cercetare în domeniu; determinarea particularitilor fenomenului literar postmodern.universal. - Competene de învare: capacitatea de a însui i a analiza informaii; de a efectua analize literare pe
textele reprezentative pentru diferite estetici literare; de a exemplifica adecvat temele i motivele literare
specifice uneia sau alteia dintre micrile literare.
- Competene de aplicare: capacitatea de a opera cu conceptele de literatur universal, general i mondial; de a identifica particularitile literaturii realiste i a celei simboliste; de a discrimina între
realism i modernism; de a integra sau diferenia avangarda în /de modernism; de a identifica însemnele
postmodernismului în fenomenul cultural i în textul artistic;
- Competene de analiz: capacitatea de analiz comparativ, de explicare a noutii de viziune a operelor
semnificative din literatura universal; de a identifica temele, motivele i particularitile specifice
anumitor epoci, curente, fenomene, scriitori, opere literare.
- Competene de comunicare: se demonstreaz în practica de analiz a fenomenului literar, atât în cadrul
orelor, cât i în cel al evenimentelor literare sau culturale. Dezvoltarea culturii teoretice de a dialoga
polemic cu oponenii. Stabilirea de corespondene între literatura român i cea universal.
- Competene la nivel de integrare: conceperea fenomenului literar ca parte integrant a unui sistem
cultural; aprecierea importanei cunoaterii literaturii în formarea personalitii; determinarea
nivelului de sincronizare a literaturii române cu fenomenul literar universal, Proiectarea unor cercetri
interdisciplinare în diversele ramuri ale tiinei literaturii în vederea integrrii socio-culturale; lrgirea
2
receptivitii fa de ideile teoretice deschiztoare de noi perspective pentru studiul literaturii; deschiderea
fa de schimbrile survenite pe plan literar în concordan cu ritmul dezvoltrii culturii generale.
Finaliti de studii
- S se orienteze cu lejeritate în materia nou a literaturii universale;
- S cunoasc epocile i curentele literare, scriitorii reprezentativi i operele acestora;
- S-i exprime atitudinile i gândirea critic prin interpretarea cât mai personal a valorii unor texte
literare sau fenomene culturale; - S explice i s interpreteze relaia dintre autori, opere, structuri tematice, idei;
- S identifice i s explice anumite interferene; arte plastice – literatur, muzic – literatur,
filosofie – literatur etc.
- S identifice i s comenteze anumite fenomene din literatura naional în raport cu fenomenele literare (curente, coli, mode literare .a.) din literatura mondial.
Precondiii - Pentru a asculta acest curs, studenii trebuie s posede limba de instruire la nivelul C2.
- S dispun de o cultur literar-artistic format prin lectura i receptarea textelor literare.
- Sunt necesare cunotine elementare din domeniul teoriei literare i poeticii.
- Studenii trebuie s aib formate, în linii generale, deprinderi de a comenta i analiza opera artistic.
Repartizarea orelor de curs
Nr. d/o Uniti de coninut Total ore Ore de contact direct Ore de lucru
individual Curs Seminar Laborator
1. Literatura antic 6 4 10
2. Literatura Evului Mediu 2 2 4
3. Renaterea european 6 4 10
4. Clasicismul 2 2 4
5. Iluminismul 2 2 4
6. Romantismul 6 6 12
7. Realism i naturalism în
literatura universal. Schimbarea atitudinii
romancieri. Teatrul realist
2 4 6
sfâritul secolului al XIX-
4 2 4
11. Modernism i avangarde 3 1 4
12. Romanul secolului al XX-
lea. Tradiie i experiene
2 2 4
15. Literatura universal din a
doua jumtate a secolului
secol XXI
3 2
Coninutul unitilor de curs
Tema 1. Literatura antic. Istoria Literaturii Universale – tiin a literaturii. Obiectul i importana
3
Colaborarea cu alte discipline ale tiinei literare: Istoria Literaturii Naionale, Teoria Literaturii, Poetica
Istoric, Literatura Comparat, precum i extra-literare: Istoria Culturii i Civilizaiei, Estetica etc. 1. Prezentare panoramic a succesiunii epocilor i a curentelor literare i culturale.
2. ANTICHITATEA. Mitul i gândirea mitic. Mitologia surs de inspiraie pentru literatura
antic. Literaturile Orientului antic. Literatura sumero-babilonian. Epopeea lui Ghilgame - cea mai
veche oper a literaturii universale. Literatura egiptean. Culegerile legate de cultul morilor. Imnurile
închinate zeilor. Lirica cu caracter profan Cântecul harpistului, Convorbire a unui dezamgit cu sufletul
su.
3. Literatura ebraic. Biblia – cartea crilor. Tipurile de scrieri din Vechiul Testament: texte
cosmogonice (Facerea), texte sapieniale (Cartea lui Iov, Ecleziastul), texte lirice (Cântarea Cântrilor,
Psalmii), texte didactice (Pildele sau proverbele) etc. Literatura indian. Vedele. Poezia epic:
Mahabharata i Ramayana. Literaturile chinez, persan i arab. 4. Literatura antic grec. Periodizarea i particularitile evoluiei literaturii antice greceti.
Creaia popular oral, cântreii profesionoti – aezii, recitatorii ambulani – rapsozii. Concepia
colectivist asupra tuturor lucrurilor în poemele epice eroice. Eposul lui Homer. Poemele epice Iliada i
Odiseea i problema homeric. Tema, subiectul, protagonitii epopeilor. Rolul zeilor i al eroilor. Poetul
epic Hesiod. Suportul mitologic al poemului genealogic Teogonia. Poemul didactic Munci i zile. Poezia
liric – expresie a atitudinii subiective. Direcii ale liricii: Solon, Sapho, Anacreon, Pindar, Teocrit.
5. Tragedia antic grec. Importana genului dramatic în perioada antic sau clasic. Corul –
expresie a contiinei publice. Baza mitologic i abordri particulare: modificri, completri, interpretri.
Funcia etico-educativ a tragediei elene. Eschil – printele tragediei greceti. Dragostea pentru oameni i
încrederea în forele civilizaiei în Prometeu înlnuit. Noul crez moral i religios, exprimat în trilogia
Orestia. Ddestinul tragic i datoria moral i ceteneasc la Sofocle. Oedip rege – cea mai zguduitoare
tragedie din antichitate. Antigona – lupta dintre legile cetii i cele nescrise ale sângelui. Analiza
psihologiei personajelor la Euripide. Dezvluirea universului interior al eroinei abandonate în Medeea.
6. Comedia antic greac i rolul su. Aristofan – printele comediei greceti. Diversitatea
problemelor abordate. Proza antic greac. Romanul lui Longos Dafnis i Cloe. 7. Literatura Romei Antice. Originile litiraturii latine. Perioada influenei greceti. Teatrul latin.
Caracterul dramatic al comediilor lui Plaut. Satira moravurilor i imaginile vieii de familie. Tipul
bogtaului zgârcit în Oala cu bani. 8. Literatura latin în epoca lui August. Virgiliu. Elogiul naturii i al vieii pastorale în
Bucolicele. Simpatie i preuire pentru omul de la ar i îndeletnicirile lui în poemul didactic Georgicele.
Erudiia, simul civic i sensibilitatea uman în epopeea Eneida. Critica social în satirele i epodele lui
Horaiu. Varietatea subiectelor în ode. Ovidiu – cel mai mare poet elegiac al latinitii. Etapele creaiei.
Arta iubirii – sfaturi în câtigarea i meninerea iubirii. Tezaurul popular valorificat în Fastele i
Metamorfozele. Elegiile exilului: Tristele i Ponticele.
Tema 2. Literatura Evului Mediu. Condiiile istorice i culturale ale Evului Mediu. Reflectarea
spiritului epocii în diferite sfere ale manifestrii umane. Factorii care au influenat dezvoltarea literaturii
medievale. Poetica efectului. Literatura medieval în limba latin. Poezia goliarzilor. 9. Începuturile literaturii în limbi naionale. Premizele apariiei unor literaturi în limbi naionale. Eposul
eroic medieval. Eposul irlandez: saga. Eposul scandinav: Eddele. Poezia scalzilor. Poemul anglo-saxon
Beowulf. Frana: Cântecul lui Roland. Spania: Cântecul Cidului. Germania: Cântecul Nibelungilor. Rusia: Cântecul oastei lui Igor.
10. Cavalerismul – atribut al societii feudale europene. Romanul curtean. Ciclul romanelor antice
i ciclul breton. Romanul Tristan i Isolda. Poezia cavalereasc: temetica. Frana: truverii i trubadurii.
Italia: coala sicilian i coala dulcelui stil nou. Literatura oraelor. Poezia alegorico-didactic: Romanul
Trandafirului. Teatrul medieval. Temetica i poetica în Testamentul lui François Villion.
11. Prerenaterea. Dante Alighieri: poet i gânditor. Jurnalul intim sentimental Viaa nou. Operele
în proz ale lui Dante. Divina Comedie – sintez a existenei umane i artistice. Grandioasa arhitectur a
poemului. Izvoarele operei. Subiectul. Personajele. Motivul cltoriei în „lumea de dincolo”.
Semnificaiile simbolice i alegorice ale poemului.
12. Tema 3. Renaterea european. Renaterea ca epoc istoric i cultural. Trecerea de la
mentelitatea medieval la cea renascentist. Umanismul – micare cultural i concepie despre lume.
Reafirmarea omului în diferite domenii. Laicizarea i individualizarea literaturii. Motivele specifice
4
interior al poetului dintre intelectul medieval i melancolia lumii noi. Canzonierul – povestea iubirii
pentru Laura. Sentimentul formelor frumoase. Giovanni Boccaccio – fondatorul literaturii Renaterii,
nuvelist renumit. Structura unitar a povestirilor din Decameconul, tematica, reflecia spiritului ovielnic
a unei lumi în tranziie. Niccolo Machiavelli. Satirizarea viciilor în comedia Mtrguna. Comedia
dell’arte – o formul nou de teatru. Ludovico Ariosto. Poemul cavaleresc Orlando furiosul. 14. Renaterea în Frana. Extinderea renascentismului italian în Frana. Particularitile culturale
autohtone. François Rabelais. Erudiia i umanismul autorului. Structura romanului Gargantua i
Pantagruel. Semnificaia alegoriei i a simbolurilor operei. Satira i umorul lui Rabelais. Cercul Pleadei
i coala lionez. Manifestul Pleadei. Pierre de Ronsard. Lirismul. Tema iubirii, motivul horaian „fugit
irreparabile tempus”.
15. Renaterea în Spania. Romanul picaresc. Miguel de Cervantes Saavedra. Iscusitul hidalgo
Don Quijote de la Mancha – cel mai bun roman al Renaterii spaniole. Structura i subiectul operei.
Imaginea lui Don Quijote – oscilarea între aspiraii i posibiliti, între ficiune i realitate, între luciditate
i nebunie.. umorul înelept al lui Sancho Panza. Lope de Vega. Comedia Câinele grdinarului.
Calderon de la Barca. Ideea deertciunii i a iluzionismului vieii. Capodopera Viaa este vis.
16. Renaterea în Anglia. Direcii ale romanului. William Shakespeare – cel mai mare scriitor
englez i unul dintre cei mai mari dramaturgi ai tuturor timpurilor. Poezia. Tematica i caracterul
sonetelor. Ideea înfruntrii timpului prin dragoste, prin urmai i prin art. Dramele istorice. Figura
protagonitilor în Richard al III-lea i Henric al IV-lea. 17. Tragediile lui William Shakespeare. Locul i valoarea omului într-un universe de lcomie, ur
i violen. Conflictul dintre bine i ru atât în relaia dintre oameni cât i în contiina personajelor.
Tragedia lui Hamlet, prin al Danemarcii. Frmântrile i umanismul personajului. Macbeth – suferina
unei contiine morale în urma svâririi rului. Tragedia prerilor iluzorii în Regele Lear. Othello –
tragedia încrederii înelate. Romeo i Julieta – imn al iubirii. Comediile abordarea umanist a motivului
dragostei. Optimismul comediei Cum v place.
18. Umanismul german. Desiderius Erasmus. Bucuria comunicrii. Verva satiric în Lauda
nebuniei. Paradoxul i echivocul – formule ale scriitorului.
19. Tema 4. Clasicismul. Literatura secolului al XVII-lea. Contextul istoric i cultural, raionalismul lui
Rene Descartes. Climatul baroc. CLASICISMUL. Clasicismul francez. Constituirea doctrinei. Principiile
curentului: raionalismul, imitaia naturii, imitaia anticilor, relaia art-moral, relaia art-geniu.
Regulile clasicismului: verosimilul, conveniena, miraculosul, unitile (de timp, de loc, de aciune),
puritatea genului i a stilului.
20. Marii clasici francezi. Pierre Corneille – renovatorul tragediei moderne. Noiunile de eroism i
glorie în piesa Cidul. Confruntarea dintre trirea personal i îndatorirea civic în Horaiu. Jean Racine.
Relieful tragic. Teatrul marilor pasiuni. Gustul pentru conflictul psihologic. Dedublarea i criza
personajului racinian, aflat în fora pasiunii i a destinului. Fedra – o tragedie nominalist: problema n-o
constituie culpabilitatea ci tcerea Fedrei. Ideea fidelitii conjugale, a demnitii umane i a curajului
sacrificial în Andromaca. 21. Molière. Simul teatrului i stilul lui Molière. Percepia comic a realului. Filosofia lui Molière:
legea comunitii, legea moral a msurii, legea social a solidaritii. Ridicolul excentricitii în
comediile lui Molière: Avarul, Tartuffe sau Impostorul, Mizantropul. Jean de la Fontaine. Ridicarea
fabulei la înlimea literaturii de valoare universal. Compoziia fabulelor similar piesei de teatru.
Varietatea fabulelor.
„Veacul liminilor”. Montesquieu. Noutatea viziunii generale despre societate, instituii, moravuri, forme
de guvernare în Scrisori persane. Denis Diderot. Adeziunea autorului la direcia burghez, moralizatoare
i sentimental: Jacques Fatalistul, Clugria. Jean-Jeacques Rousseau – precursor al
sentimentalismului preromantic. Voltaire. Candid sau optimismul – roman antiilizionist. 23. Literatura englez i german în secolului al XVIII-lea. Cultivarea romanului de aventuri i cltorii,
precum i a romanului picaresc. Daniel Defoe. Viaa i nemeipomenitele aventuri ale lui Robinson
Crusoe. Jonatan Swift. Cltoriile lui Guliver în jurul lumii.
24. Aspiraiile intelectualitii germane. Johann Wolfgang Goethe – cel mai complex i reprezentativ
scriitor al Germaniei. Etapele liricii. Romancierul i memorialistul. Confesiunea în romanul Suferinele
5
tânrului Werther. Omul de teatru i dramaturgul. Faust – opera major a scriitorului. Tragismul vieii i
al cunoaterii. Problema binelui, arului i a libertii. Nelinitea faustic.
25. Tema 6. Romantismul. Apariia romantismului. Trsturile generale ale curentului. Fundamentele
teoretice, filosofia romantic german: Fichte, Schelling, Schopenhauer, Nietzsche, August i Friedrich
Schlegel. Principiile esteticii romantice: subiectivismul, valorificarea artistic a resurselor incontientului,
imaginaia, visarea, ironia romantic. Modalitile artistice utilizate. Personajul i cadrul romantic. Teme
i motive dominante. 26. Literatura romantic german. Novalis. Crezul poetic i filosofia „idealismului magic”. Culegerea
Imnuri ctre noapte. Celebrarea nopii ca mister creator i simbol al infinitului. Romanul Heinrich von
Ofterdingen. Motivul florii albastre, simbol al dorului nemrginit, motivul minerului, simbol al cutrii valorilor spirituale. E.T.A.Hoffmann. varietatea gamelor fantasticului. Romanele Motanul Murr,
Elixirurile diavolului, culegerea de povestiri Fraii Serapion. Sensibilitatea poeziei lui Nikolaus Lenau:
dezndjduire i melancolie. Heinrich Heine – poet al naturii. Peisajul marin i drumurile de munte.
27. Literatura romantic englez. Fenomenul „reînvierii romantice” în Anglia. Poeii lacurilor. William
Wordsworth – printele romantismului englez. Manifestul din volumul Balade lirice. Samuel Taylor
Coleridge. Atmosfera misterioas i simul culpabilitii în Balada btrânului marinar. Walter Scott –
întemeietorul romanului istoric. Subiectele i atmosfera romanelor, vitalitatea personajelor i coloritul
local. Romanul Ivanhoe. Conflictul dintre btinaii anglo-saxoni i cuceritorii normanzi. 28. A doua generaie romantic. George Gordon Byron. Conturarea personajului byronian:
Peregrinrile lui Childe Harold, Poemele orientale, tema faustic în poemul dramatic Manfred. Poemul
satiric antiromantic Don Juan. Senzitivitatea poeziei lui John Keats. Treptele creaiei lui Percy Bysshe
Shelley. Poemul dramatic Prometeu desctuat.
29. Literatura romantic francez. „Micarea romantic” în Frana. Poezia lui Alphonse de Lamartine:
sensibilitate i emoie, melancolie i visare. Spontaneitatea confesiunii. Drama singurtii morale în
poezia lui Alphred de Vighy. Poezia meditaiei filosofice. Tema eroului sortit nenorocirilor. Soluia
luptei. Poezia lui Alphred de Musset: dragoste de via, sensibilitate nervoas, tonul conversativ. Poet al
pasiunii în elegiile intitulate Nopile.
30. Victor Hugo – poet, romancier, eseist, pamfletar, dramaturg. Aspecte ale liricii: trirea personal,
evenimentele timpului i cadrul natural. Poezia epic: Legenda secolelor. Romanul Notre-Dame de Paris.
Subiectul, personajele: catedrala, mulimea... Mizerabilii – roman cu o construcie monumental, cu
aspect de fresc i ritm de epopee. Tema salvrii i înlrii omului prin buntate i cin. Drama
Hernani – tema iubirii i geloziei, a onoarei i ospitalitii. 31. Romantismul italian. Giacomo Leopardi – poet al disperrii i durerii. Romantismul rus, cadru
istoric i cul tural. Alexandr Sergheevici Pukin – poet de o deosebit intensitate i puritate a
sentimentului. Explorarea tradiiilor populare. Predominarea dimensiunii lirice. Poemele epice de
proporii ample. Romanul în versuri Evgheni Oneghin. Proza i dramaturgia. Mihail Iurievici
Lermontov. Motivele centrale: exaltarea vieii, a naturii i a iubirii.. accente de revolt contra societii. Poemul Demonul.
32. Romantismul american, ambiana epocii. James Fenimore Cooper. Romanele cu tem autohton:
viaa i conflictele indienilor i pionerilor americani. Edgar Allan Poe – precursor al poeziei moderme.
Creator al unui univers ciudat, dominant de groaz, fatalitate, prezena morii. Sugestia atmosferei. Walt
Whitman. Poemul Fire de iarb. Afirmarea individualitii puternice i generoase, dragostea pentru
oameni i natur, elogiul vieii citadine.
Tema 7. Realism i naturalism în literatura universal. Schimbarea atitudinii estetice.
Realism. Definiia i sensurile termenului. Simultaneitatea realismului i romantismului. Condiii de
impunere i manifestare. Manifestul lui Courbet. Primul teoretician al realismului, Champfleury. Trsturi
ale literaturii realiste. Realizrile concrete ale realismului ca atitudine estetic bine determinat sunt
legate de climatul specific fiecrei literaturi naionale în sec. XIX. Punctul de plecare este Frana. Dar
literaturile realiste din Anglia, Rusia, Norvegia, SUA sunt la fel de valoroase pentru patrimoniul literaturii
universale. Realismul în arte se referã la acurateea i detaliile concrete ale vieii i ale problemelor sale, fie cã e
vorba de picturã, literaturã, dramã sau film. Aceasta nu înseamnã îns cã arta trebuie sã fie fotograficã: o
picturã a unui individ arãtându-i caracterul adevãrat poate fi mai realisticã decât o fotografie. Naturalismul i literatura nonrealist. Numele curentului. Importana biologicului în structura
personalitii omului. Naturalismul, ipostaza extrem a Realismului, urmrete reproducerea tuturor
6
aspectelor realitii, pân i cele mai sumbre i mai abjecte. Naturalismul se nate i se dezvolt în
condiii istorice i culturale similare cu ale Realismului. Este o coal literar car are drept obiective
aplicarea în art a metodelor tiinei pozitive, reproducerea realitii cu obiectivitate perfect i sub toate
aspectele sale chiar i cele mai vulgare. Emil Zola este considerat drept ef, legitimând naturalismul atât
prin romanele sale cât i prin oprea teoretic. Este vorba, de fapt, despre un realism exacerbat frecventat
mai ales în literatura francez între 1870 i 1890 i nscut ca o reacie polemic la romantismul patetic.
Întemeiat pe teoriile despre influena mediului, despre psihologia vazut ca manifestarea a fiziologicului,
despre ereditate, romanul naturalist are de infiat condiia uman supus determinismului social i
biologic, într-un stil neutru, incolor.
Tema 8. Romanul realist i marii romancieri. Teatrul realist. Impunerea romanului realist este
concomitent cu inovaiile în domeniul imprimeriei, evoluia publicaiilor periodice i a cotidienelor
ieftine care îi deschid paginile scriitorilor pentru foiletoane, de asemenea, cu momentul în care sunt
întrunite anumite condiiinecesare apariiei unei literaturi de mas. Romanul dobândete, pe lâng un
public numeros, i o anumit „demnitate” literar, contemporan. Toate acestea contribuie la promovarea romanului ca gen literar major. Balzac este scriitorul care constata, pe la 1830, o sleire a mijloacelor romanului i gsea ca soluie pentru
revigorare amnuntul desprins din realitatea imediat. În prefaa la Comedia uman, romancierul anun
c în acest amplu proiect va încearca un inventar al tuturor viciilor i virtuilor umane, invenar nefcut de
niciun istoric de pân la el.
Prin definiia sui-generis a romanului, într-unul din capitolele romanului Rou i negru, Stendhal este
considerat unul dintre întemeietorii romanului modern. Gustave Flaubert, maestru al stilului în arta realist.
Realismul englez. Dickens i romanului social. Specificul realismului rus. Literatura angajat în lupta
social. Dostoievski, promotor al psihologismului în literatura european. Tolstoi i epopeea Rusiei.
Tema 9. Revolta liric de la sfâritul secolului al XIX-lea. Parnasianismul. Principiile colii
parnasiene. Scriitorii parnasieni i art lor impersonal din “turnul de filde”. Th. Gautier i teoria “artei
pentru art”. Opunerea artei oricrei utiliti. Refuzul de a aborda probleme ale lumii înconjurtoare. Baudelaire, poetul care a revoluionat esenial lirica, prin modernitatea creaiei sale: În opera sa coexist
elemente romantice, parnasiene i simboliste. Simbolismul, curent literar aparut în Frana la sfâritul secolului al XIX-lea, ca reacie împotriva romantismului, parnasianismului i naturalismului, promovând conceptul de poezie modern. Estetica i
poetica simbolismului european. În concepia simbolitilor, descripia rece, parnasian, ca i observaia
meticuloas, naturalist, urmrind s decupeze “o felie de via”, nu pot surprinde altceva decât o realitate
superficial, o lume a aparenelor. Înainte de a fi definit aceast nou orientare, în 1857, când în poezia european se prelungea
romantismul, Charles Baudelaire publica volumul de poezii Les Fleurs du Mal (Florile raului), ce
coninea deja elementele unei noi sensibiliti i anuna, deci, revoluia poetic modern. Aadar, Charles
Baudelaire se situeaz la rspântia dintre romantism i simbolism, iar simbolitii i-l revendic drept
precursor, biografia i opera lui întruchipând perfect mitul poetului blestemat (viaa de boem sa ilustreaz
revolta împotriva societii i revana artistului, contient de propria superioritate, fa de spiritul burghez). Poeii simboliti vor prelua din colile anterioare tot ce se potrivea spiritului lor nelinitit i dornic de
„altceva” decât ceea ce le putea oferi mediul ambiant i vor fi receptivi la tot ce este nou În domeniul
filozofiei, artelor (picturii, muzicii), tiinelor. La baza simbolismului st osmoza dintre poet i lumea din jur, dar nu în sensul cutrilor de analogii uor de stabilit între starea de spirit i natur, ca în poezia
popular sau la romantici, ci în sensul c simbolitii vd în sufletul individual chintesena vieii cosmice,
a palpitului vital existent în întreaga natur. Tema 10. Secolul al XX-lea în literatura universal. Mutaiile complexe survenite în cele trei genuri
literare. Tendinele epicii i curentele aprute în liric în prima jumtate a secolului, din perspectiva
interdisciplinaritii. Principalele teme i forme dramatice ale secolului, corelate i cu dezvoltarea artei
spectacolului.
Mutaiile produse în dezvoltarea materiala i tiinific a omenirii „ocurile" pe care le-a cunoscut lumea
în perioada de sfârit a secolului al XIX-lea i jumatatea celui urmtor. Criza generat de aceste mutaii a
afectat, în special, mediile intelectuale i mai puin masele care îi abandoneaz puin câte puin
7
motenirea cultural de origine rural pentru o cultur a consumului i divertismentului rspândit prin
noile tehnici de comunicare. Reacia la fenomen i analiza lui se configureaz din direcii diferite ale cunoaterii umane: teologia,
istoria, estetica, antropologia sociologia, psihologia, artele i filosofia. Fiecare în domeniul ei i din
perspective proprii descoper semne, le interpreteaz, îi pun întrebri i caut soluii, toate pe un fundal
de alarm care depete cu mult interesul pur cognitiv. Literatura a oglindit o mare parte dintre datele acestor domenii, s-a complicat ideatic, a renunat la
autonomia expresiei, generând o zon de interferen, de interdisciplinaritate cu finalitate estetic:
rzboilul a devenit tem curent, relativitatea – o perspectiv asupra lucrurilor, principiile freudiene – o modalitate de a interpreta psihicul personajului, filosofia absurdului – cauzalitatea dramei omului
modern. Scriitorii sec. XX sunt preocupai de: problemele fundamentale ale omului, locul omului în
lume, esena naturii umane, posibilitatea de afirmare a omului în epocile complexe ale modernitii i
postmodernitii. Critica literar capt o importan deosebit, ea se dezvolt strâns legat de curentele literare i de ideile de acum, ofer o gam de interpretri ale fenomenului literar, textul servind ca unic
punct de pornire pentru interpretarea fenomenului literar.
În sec. XX, în linii mari, în literatura universal se impun dou tipuri mari de literatur: Realist, care
continu tradiiile sec. XIX în special, i cea Modernist, în care accentul se pune pe înnoirea literaturii
atât la nivelul problematicii, al coninutului, cât i la nivel formal (genuri, specii, structur, compoziie,
procedee artistice, etc.). Aceste dou direcii nu se opun totalmente: elementele uneia cu ale celeilalte se
interptrund inclusiv într-o oper sau în creaia unui singur scriitor. Ambele tipuri i interferarea lor se observ în toate genurile. De aici reies cele 2 mari curente ale secolului XX literar: Realismul i
Modernismul.
33. Tema 11. Modernism i avangarde. Modernitatea e un concept estetic ce conoteaz în primul rând
corespondena dintre opera de art i epoca în care ea este furit, legtura strâns, dar, în acelai timp
atât de subtil, dintre creaia artistic i mediul social care o genereaz. Miza modernismului e autenticitatea, consonana dintre trire i oper, dintre textul literar i emoia estetic. Elementul novator,
noutatea e principiul fundamental al modernismului, chiar dac raportarea sa la tradiie trebuie mereu
refcut, în sensul c modernismul se exprim pe sine în termeni de opoziie fa de o tradiie anchilozant, stagnant, needificatoare. Modernismul e, aadar, o expresie a unui anumit radicalism de
expresie i de coninut, el înglobând în sfera sa simbolismul, expresionismul, imagismul etc.
34. În sens restrâns: micare literar de la sf. sec. XIX din America Latin (apoi în Spania i Portugalia), marcat de influena parnasianismului i simbolismului. Astfel, pentru prima oar, în 1890, modernismul
devine numele unui curent când Ruben Dario i Antonio Machado fondeaz il modernismo. H.
Friedrich, în Structura liricii moderne crede c modernitatea începe cu Ch. Baudelaire, dup ce, la
vremea sa, poetul însui se considera modern). Sigur îns putem spune ca de la Ruben Dario începe modernitatea (în opoziie cu postmodernitatea zilelor noastre). În sens larg: micarea manifestat în
literatura european a interseciei de veacuri XIX-XX, continuând pân dup 1950; opus
tradiionalismului. Se caracterizeaz prin ruperea cu tradiia, anulând-o, i prin înnoirea literaturii în spiritul epocii moderne.
35. Uneori e încadrat în Modernism i Avangardismul (sau «avangarda istoric») ca form extrem a
modernismului. Alteori între ele se pune semnul egalitii. Astfel c vom defini Modernismul drept
amplu curent literar din I jum. a sec.XX , care cuprinde toate manifestrile înnoitoare de acum. Ca termen generic, include i avangarda, dei unii autori susin ca Avangarda e o manifestare deosebit, incluzând
formele extreme ale modernismului În Acest sens larg, Modernismul include avangardismele
(expresionism, imagism, futurism, dadaism, suprarealism, lettrism,obiectivism, personalism,
constructivism, unanimism, ermetism,cubism, orfism) manifestate i ele, dei diferit, în toate genurile literare.
36. Fundamentul teoretic al Modernismului se constituie din gândirea (nihilismul) lui Nietzsche,
intuiionismul lui Bergson, fenomenologia lui Husserl, teoria relativitii a lui Einstein i psihanaliza lui Freud. Dup 1950 Avangarda se istoricizeaz i ulterior chiar postmodernismul este perceput uneori ca
«o nou avangard».
37. Tema 12. Romanul secolului al XX-lea. Tradiie i experiene noi. În cutarea unor repere, în
înelegerea unor particulariti, în justificarea obiectivitii, aproape toi marii romancieri ai sec.XIX i-au
argumentat/expus poziia ideologic sau tehnica literar: Hugo, Flaubert, Balzac, pentru c romanului, ca specie, îi lipseau regulile care erau prezente în cazul liricii sau al dramaticului. De aceea, romanul
a împrumutat din alte specii sau din alte stiluri.
38. Mai mult, romanul, începând cu s. XIX, este influenat i de descoperirile tiinifice, de evoluia unor
8
discipline, de evenimente cu impact universal, cum ar fi rzboiul. De ex., romanul Doamna Bovary, unde
analiza unui caz clinic rezultat din vulnerabilitatea unei tinere predispuse la lectura de tip empatic d natere unui scandal. Sau, pentru s. XX, rzboiul a devenit o tem intens exploatat de romancieri;
teoriile freudiene au condus ctre o explorare complex a personajului; muzica ori arta filmului au
implicat tehnici narative noi. În ansamblu, consecina a fost receptarea romanului ca specie polisemic i
mobil. 39. ine de tradiie în romanul secolului al XX-lea, în linii mari: construcia epic ampl – romanul-
fresc ori romanul familiilor, bildungsromanul (romanul formrii unui erou), romanul de tip realist-
balzacian, naraiune la persoana a III-a, obiectivitate, narator omniscient.
40. Este nou în romanul secolului al XX-lea: renunarea la investigaia social i la studiul tipologiilor,
urmrirea fluxului contiinei i a memoriei asociative, perspectiva narativ schimbat: persoana I;
subiectivitate, fir narativ imprevizibil, cronologie aleatorie, tematic lrgit; uneori, acelai roman poate fi interpretat din mai multe perspective tematice, interferena genurilor, sugerarea autenticitii prin
integrarea unor documente reale, scrisori, preluarea unor tehnici specifice altor arte.
41. Schimbri aprute în romanul modern: timpul: autoanaliza i memoria involuntar, amintirile: Proust; curgerea neîntrerupt a timpului, îniruirea senzaiilor i impresiilor: Virginia Woolf; timpul ca
durat: Faulkner, spaiul mitic: Faulkner, Márquez, intervenia absurdului în existen: Kafka,
•paradoxurile: Borges, roman de tip polifonic: Huxley, Durrell, predominarea monologului interior: Joyce, V. Woolf, noul roman: analizarea tuturor situaiilor posibile ale discursului, prin abandonarea
naraiunii tradiionale cu personaje: Robbe-Grillet, Nathalie Sarraute, Marguerite Duras, tehnica
„naratorilor multipli”: Faulkner, tehnica referinelor multiple, pastia, colajul: Joyce, ironie, parodie:
Joyce, Thomas Mann, Robert Musil, Bulgakov (în modaliti diferite), coexistena epicului, liricului i dramaticului: Joyce, limbajul frust (neprelucrat, natural), oralitatea: Salinger, romanul de anticipaie:
Orwell, Bradbury, Evgheni Zamiatin, romanul-eseu: Thomas Mann, romanul-parabol: Th. Mann, Kafka,
H. Hesse, Nikos Kazantzakis, realismul magic: Márquez. 42. Personajul din romanul modernist sufer o mutaie profund: evoluia sa nu mai este previzibil
(nici mcar pentru autor). El scap de sub puterea destinului antic sau a determinismului mediului i se
adâncete în propria contiin. - preia funciile naratorului, asigur unitatea compoziional, sprijin intriga care i-a diminuat importana. - parcurge un proces de dez-eroizare, în sensul unei rupturi între
calitile sale i evenimentele în care este implicat; - este urmrit cu precdere în planul vieii interioare,
autorul recurgând la procedee variate pentru a pune cititorul în contact cu acest plan; - traseul su refuz încadrrile tipologice determinate social; -psihologia lui este surprinztoare, complicat, imprevizibil;
43. - actele lui sunt adeseori aparent inexplicabile în raport cu psihologia comun; - relaia lui cu lumea
(cu societatea, cu familia) st sub semnul tensiunii i exprim refuzul normelor ei; - evolueaz sau are faete multiple, se “oglindete“ diferit în cei din jur.
44. Marcel Proust i gândirea artistic din romanul În cutarea timpului pierdut. Ali mari romancieri ai
secolului al XX-lea.
Tema13. Dramaturgia secolului al XX-lea între tragic i absurd. Spectacolul lumii a oglindit
dintotdeauna relaia dintre individ i masca sa, dintre sinele autentic i expresia lui pentru ceilali, iar
teatrul secolului al XX-lea ilustreaz cel mai bine drama dedublrii, formele alienrii, renaterea tragediei, absurdul existenei, dispunând de o mare diversitate de teme i motive.
45. În marea diversitate de teme i forme ale dramaturgiei din sec. al XX-lea este foarte dificil de gsit un
criteriu de clasificare, de ordonare a operelor i personalitilor literare. Totui, putem distinge, sub
raport tematic, 3 direcii principale: ocial, psihologic i a sensului existenei/ filosofic. Între cele 3
teme principale exist numeroase interferene, socialul, psihologicul i filozoficul putând s apar ca
planuri diferite de semnificaie în cadrul uneia i aceleiai opere. Sub raportul formei / modalitilor artistice, enumerm cele mai importante curente i orientri: teatru de critic a moravurilor (G. B. Shaw, O. Wilde etc.), teatru cu coninut social-politic (M. Gorki, V.
Maiakovski, B. Brecht, S. O’Casey etc.), teatru expresionist (L. Blaga, TH. Williams, E. O’Neill, F.
Wedekind, W. Hasenclever etc.), teatrul cu caracter liric/ drama poetic ( J. Anouilh, J. Giraudoux, A.
Gide, F. G. Lorca, J. Millington, W. B. Yeats etc.), teatru „epic”(B. Brecht), teatru de avangard (suprarealist i dadaist, cu precursorul A. Jarry i piesa sa Ubu rege, A. Breton . a.), teatrul tinerilor
furioi (Ch. Osborne), teatrul cu caracter religios-mistic (Th. Eliot, P. Claudel etc. ), teatrul de idei (L.
Pirandello), teatru existenialist (J.-P. Sartre, Alb. Camus), teatrul absurdului (E. Ionesco, S. Beckett,
H. Pinter etc.). Bineîneles, c între temele i formele trecute în revist exist interferene, socialul,
psihologicul i filosoficul putând s apar ca planuri diferite de semnificaie în cadrul uneia i aceleiai
opere, iar o singur pies pretându-se multiplelor interpretri, în conformitate cu estetica unui sau altui
9
curent literar din acest veac. Dintre trsturile importante ale dramaturgiei secolului anterior amintim:
formule teatrale noi, consecin a interferrii genurilor; diversitate de teme i modaliti de expresie, în scopul explorrii problematicii omului modern; explorarea psihicului uman; preocuparea pentru politic,
filosofic, social; valorificarea i reinterpretarea miturilor. Primele elemente de noutate ale dramaturgiei moderne apar la intersecie de veacuri XIX- XX prin
principalii si precursori, August Strindberg, Henrik Ibsen i Anton Pavlovici Cehov, autori care aduc i impun în teatru dimensiunea social, valenele simbolice i prefigurarea unui mit al libertii. Ibsen i
Cehov, prin drame realiste, regândesc categoriile de tragic i eroic, tratând teme i subiecte ce in de
dramele cotidiene ale omului. Iat de ce ulterior dramaturgia modernist renun la tragedie i comedie, preferând în general DRAMA. Totui, dup al Doilea Rzboi Mondial, DRAMA, în formula farsei
tragice (Ionescu, Beckett), revine la tragic i comic, urmrind faetele fundamentale ale destinului
omului contemporan. Orice analiz atent a fenomenului teatral observ c secolul al XX-lea nu este unul al comediei, dei este un veac al mtii. Dramaturgul nu-i râde de personaje, întrucât le compune o fars tragic, eroii nu
gsesc nimic vesel în parabola neantizrii omului modern, dup cum spectatorul este atras doar de ironie,
de parodia care discrediteaz, de alegoria nefericirii. Evoluia dramaturgiei a surprins, în etape, sensurile existenei, întoarcerea eului artistic spre modelul tragedian, depersonalizarea oricrei convenii, pân când
piesa a devenit ase personaje în cutarea unui autor (titlul piesei lui Luigi Pirandello).
46. Tema 14. Lirica secolului al XX-lea. Este tributar în general romantismului, acea ”binecuvântare a cerului sau a infernului, caruia îi datorm stigmate eterne”, afirm Charles Baudelaire, poetul care a creat
premisele înnoirii liricii secolului al XX-lea. Poezia modern deci începe cu Baudelaire, a crui creaie
probeaz faptul c din întâlnirea a dou estetici aflate în replic se nate noutatea. De asemenea,
simbolismul francez a constituit o etap esenial în formarea poeziei moderne.
47. În secolul al XX-lea, poezia devine o form „intelectualizat”, direcionat spre mintea i inima
cititorului. Lirica deci, privit în aspectele ei teoretice, este transformat într-o adevrat „srbtoare a
intelectului”. Invocarea liricii veacului nu se produce violent sau prin stabilirea unor limite precise între
fenomenele poetice de la intersecie de sec. XIX cu XX. Mutaiile valorice, transformrile i înnoirile
stilistice s-au produs în etape.
48. Lirica modern se distinge prin re-crearea limbajului poetic i a tehnicii metaforice, prin încifrarea i ermetizarea poeziei, prin spargerea tiparelor limbii, a gramaticii i a sintaxei tradiionale.
49. Totodat, se afirm i o poezie axat pe problemele politice i sociale ale contemporaneitii, o poezie
militant i angajat, la care au aderat poei provenind din diferite micri i curente literare. 50. Preocupai de aspectele teoretice ale liricii, de ”art poetic”, marii poei ai sec. XX-lea
„intelectualizeaz” poezia, direcionând-o spre inima, dar i spre mintea cititorului, transformând-o într-o
adevrat „srbtoare a intelectului”(adic egaleaz îndrznelile matematicii). Abordând problemele majore ale existenei (viaa, moartea, timpul, sensul existenei, iubirea, idealul, absolutul etc.), poeii sec.
XX aduc în poezia lor realitile civilizaiei recente i destinul omului în cadrul ei, dar i frmântrile
omului modern, explorând adâncurile contiinei lui, inclusiv zona subcontientului, valorificând i
interpretând mituri, legende, tradiii. Particularitile liricii moderniste: preocuparea pentru marile probleme ale cunoaterii, preferina
pentru universul citadin, pentru complexitatea acestuia, cultivarea luciditii în actul de creaie liric,
dispariia speciilor consacrate i înlocuirea lor cu formule poetice insolite („inscripie”, „psalm”, „creion”, „poem într-un vers”, „catren”, cântec”), artele poetice dobândesc o valoare emblematic pentru universul
poetic, pentru estetica personal, pentru viziunea asupra lumii, noul limbaj poetic se caracterizeaz
printr-un vocabular insolit, prin ambiguitate semantic, prin sintax eliptic, prin înnoirea metaforei,
coexistena în versificaie a prozodiei consacrate cu versul liber, versul alb, absena strofelor (strofe inegale), ritmuri interioare, modificarea punctuaiei convenionale (versurile încep fr majuscul, dispar
punctul i virgula), se folosesc intens punctele de suspensie ca semn al inefabilului i al sugestiei.
1. Mari poei ai secolului XX: R. M. Rilke, G. Apollinaire, P. Valery, F. G. Lorca, T. S. Eliot, S
Esenin, G, Ungaretti, F. Pesoa, E. Montale etc.
2. Tema 15. Literatura universal din a doua jumtate a secolului al XX-lea i început de
secol XXI. Existenialismul. Forme i structuri romaneti. Noul roman i romanul postmodern.
Drama i teatrul dup al doilea rzboi mondial. Postmodernismul în literatura universal contemporan
3. Ultimele decenii ale sec. al XX-lea aduc un nou tip de înnoire a tuturor aspectelor vieii (inclusiv i a literaturii), diferit de cel al modernismului, care se axeaz nu pe ruptura cu tradiia, ci pe
convieuirea cu ea, prin utilizarea tot mai larg a intertextualitii, ce încorporeaz tradiia în sensibilitatea
modern. Postmodernismul e un fenomen în manifestare i discuiile pe seama lui continu (chiar dac
10
pe alocuri se spune c ar fi un fenomen deja consumat. Cine vor fi clasicii postmodernitii în toate
domeniile, rmâne s vedem în viitor). Un lucru e de reinut (!): în epoca postmodern, cel puin la începutul ei, toat literatura poate fi considerat postmodern, în sensul c aparine epocii în care a fost
creat, dar nu i postmodernist, adic aparinând postmodernismului. Evoluia dramaturgiei în secolul al XX-lea este însoit i de o dezvoltare a artei spectacolului
teatral, ale crui variate posibiliti de expresie contribuie la potenarea valorilor textului dramatic. Privit în dimensiunea sa spectacular, teatrul actual este un fenomen fascinant, aflat într-o
permanent schimbare i reconstrucie. Mobilitatea interioar trdeaz grija pentru un nou limbaj artistic,
un limbaj capabil de a redefini nu numai categoriile specifice reprezentaiei teatrale, ci existena uman însi, a crei reflectare este.
Strategii de evaluare
Evaluarea scris la examenul final presupune realizarea unui numr de subiecte teoretice i aplicative de
analiz i sintez.
Evaluarea curent se bazeaz pe (1) rezultatele a 16 evaluri curente la seminare, (2) a dou evaluri sub form de test cu multipli itemi, (3) evaluarea portofoliului individual.
Nota final se constituie din urmtoarele componente: 40% – nota de la examenul final; 60% – nota
medie de la evalurile scrise i orale.
Lucrul individual Nr. Uniti de coninut Ore Subiectul Produsul
preconizat Modaliti
zi f/r
mitic. Literaturile
Italia, Frana, Spania,
francezi.
Portofoliu de
literatura universal.
Schimbarea atitudinii
romancieri. Teatrul
realismului.
sfâritul secolului al
XIX-lea. Simbolismul i
începutul erei moderne
4 Creaia lui
Charles Baudelaire i
literatura universal
6 Romanul
absurd
lea
12
secolului al XX-lea i început de secol XXI
în literatur
romanul
postmodern.
2. Drimba, Ovidiu, Istoria culturii i civilizaiei, Bucureti, 3. Pavlicenco, Sergiu, Literatura universal, Chiinu, Litera, 2012.
4. Cisteakova, N. Istoria literaturii antice, 1991.
5. Anixt, A., Istoria literaturii engleze, Bucureti, 1965
6. Sanctis, Francesco, Istoria literaturii italiene, Bucureti, 1965
7. Martini, Fritz, Istoria literaturii germane, Bucureti, 1970
8. R.-M. Albérès, Istoria romanului modern, Bucureti, Editura pentru Literatur Universal, 1968.
9. Bercescu, S., Istoria literaturii franceze, Bucureti, 1970.
10. S. Alexandrescu, D. Grigorescu, Romanul realist în secolul al XIX-lea, Bucureti, Ed.
Enciclopedic, 1971.
11. M. Clinescu, Cinci fee ale modernitii, Bucureti, Univers, 1995, cap. Ideea de modernitate. 12. H. Friedrich, Structura liricii moderne, Bucureti, Editura pt. Lit. Universal, 1969, pp.31-57, 58-
97, 98-146.
13. D. Grigorescu, Dicionarul avangardelor, Bucureti, Ed. Enciclopedic, 2003, art. Suprarealismul,
Dadaismul, Tristan Tzara. 14. K. Heitmann, Realismul francez de la Stendhal la Flaubert , Bucureti, Univers, 1983.
15. M. Raymond, De la Baudelaire la suprarealism, Bucureti, Univers, 1970, cap. Introducere, pp. 9-
25/39, Consideraii asupra simbolismului, pp. 42-49. 16. G. Larroux, Realismul, Bucureti, Cartea Româneasc, colecia Syracuza, 1998.
17. Gh. Crciun, aisbergul poeziei moderne, Piteti, Paralela 45, 2009.
Opional:
1. M. Clinescu, Conceptul modern de poezie, Bucureti, Eminescu, 1972. 2. D. Grigorescu, Direcii în poezia secolului XX, Bucureti, Eminescu, 1975. 3. Literatur universal si comparat. Antologie critic, coord. Elena Ionescu, Rzvan Tufeanu-Livintz,
Editura Universitii din Bucureti, ed. a II-a, 2009. 4. A. Marino, Dicionar de idei literare, Bucureti, 173, pp. 283-399, cap., Clasic i modern. Avangarda.
5. R. Munteanu, Farsa tragic, Bucureti, Univers, 1989. 6. Vl. Nabokov, Cursuri de literatur, Bucureti, Thalia, 2004. 7. Marthe Robert, Romanul începuturilor i începuturile romanului , Bucureti, Univers, 1983 8. Ph. Van Tieghem, Marile doctrine literare în Frana, Bucureti, Univers, 1972, cap. Realism,