114
5202 / 23.01.2018 RAPORT PRIVIND ACTIVITATEA DIRECŢIEI GENERALE DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI VÂLCEA ANUL 2017 MISIUNEA Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia copilului Vâlcea este : promovarea, coordonarea, monitorizarea şi controlul activităţii de protecţie a drepturilor copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap şi a oricăror persoane aflate în dificultate. SCOPUL Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea este realizarea şi asigurarea aplicării la nivel judeţean a măsurilor, politicilor şi strategiilor de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi a oricăror alte persoane aflate la nevoie. Obiectivele DGASPC Valcea propuse pentru anul 2017 Îmbunătăţirea / eficientizarea calităţii serviciilor oferite, prin: CONSILIUL JUDEŢEAN VÂLCEA CONSILIUL JUDEŢEAN VÂLCEA Direcţia General Direcţia General ă de Asistenţă Socială şi ă de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Protecţie a Copilului Str. Tudor Vladimirescu nr. 28, Rm. Vâlcea 240191 Tel./fax: 0250/734758; 0250/734270 – 18;

RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

  • Upload
    others

  • View
    5

  • Download
    0

Embed Size (px)

Citation preview

Page 1: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

5202 / 23.01.2018

RAPORTPRIVIND ACTIVITATEA DIRECŢIEI GENERALE DE ASISTENŢĂ

SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI VÂLCEA ANUL 2017

MISIUNEA Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia copilului Vâlcea este : promovarea, coordonarea, monitorizarea şi controlul activităţii de protecţie a drepturilor copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap şi a oricăror persoane aflate în dificultate.

SCOPUL Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea este realizarea şi asigurarea aplicării la nivel judeţean a măsurilor, politicilor şi strategiilor de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi a oricăror alte persoane aflate la nevoie.

Obiectivele DGASPC Valcea propuse pentru anul 2017 Îmbunătăţirea / eficientizarea calităţii serviciilor oferite, prin:

organizarea întâlnirilor trimestriale cu asistenţii sociali/persoane cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale din cadrul autorităţilor administraţiei publice locale din judet;

organizarea întâlnirilor semestriale de lucru cu profesioniştii din cadrul autorităţilor şi ONG-urilor implicate în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului;

convenţii de colaborare cu autorităţile şi ONG - urile implicate în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor copilului. Continuarea procesului de restructurare a institutiilor de tip

rezidential, prin crearea de unitati de tip familial cu numar mai mic de beneficiari;

Înfiinţarea unor ateliere protejate; Înfiinţarea unor servicii de intervenţie în situaţiile de violenţă în familie;

C O N S I L I U L J U D E Ţ E A N V Â L C E AC O N S I L I U L J U D E Ţ E A N V Â L C E A Direcţia GeneralDirecţia Generală de Asistenţă Socială şiă de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Protecţie a Copilului

Str. Tudor Vladimirescu nr. 28, Rm. Vâlcea 240191 Tel./fax: 0250/734758; 0250/734270 – 18; E-mail: [email protected]

Page 2: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

Dezvoltarea abilităţilor de viaţă independentă pentru tinerii cu sau fără handicap care părăsesc sistemul public de protecţie; Creşterea gradului de conştientizare a populaţiei, în general, şi a profesioniştilor în special, în vederea prevenirii şi semnalării/sesizării cazurilor de abuz, neglijare şi exploatare a copilului, inclusiv exploatare sexuală în scop comercial, exploatare prin muncă, trafic de copii, migraţie ilegală, violenţă în familie în vederea prevenirii violenţei asupra copilului. Creşterea gradului de conştientizare a societăţii cu privire la drepturile copilului şi promovarea incluziunii sociale. Creşterea responsabilizării comunităţilor locale şi familiilor în domeniul îngrijirii persoanelor vârstnice cu sau fără handicap în cadrul proiectului Sprijin pentru vârsta a treia; Identificarea şi implicarea prestatorilor de servicii sociale în vederea contractării de servicii destinate protectiei copilului, personelor vârstnice şi persoanelor adulte cu handicap sau pentru concesionarea de servicii în conformitate cu Legea asistenței sociale nr. 292 / 2011 cu modificările și completările ulterioare; Formarea personalului prin cursuri de perfecţionare, specializări, reorientare profesională.

În scopul realizării obiectivelor stabilite, în anul 2017 au fost realizate următoarele activități: marcând Ziua internațională pentru nonviolență în școală, în data de 30.01.2017, a fost organizată la Școala Gimnazială „Take Ionescu” – Rm. Vâlcea dezbaterea cu tema „Prevenirea violenței în școală”, iar în data de 31.03.2017 a fost organizată întâlnirea de lucru a membrilor EIL Vâlcea. în data de 24.03.2017, s-a organizat o întâlnire de lucru cu specialiștii DGASPC Vâlcea privind responsabilitățile în prevenirea și protecția copiilor împotriva oricărei forme de maltratare și exploatare (41 de participanți); în data de 22.05.2017, s-a organizat masa rotundă cu tema “Educația fără violență” (5 participanți); în trimestrul II al anului 2017, au fost organizate: masa rotundă cu tema „Meseria de părinte”, două întâlniri de lucru cu asistenții sociali/persoanele cu atribuții în asistență socială din județul Vâlcea, urmate de seminarul „Interesul superior al copilului” și masa rotundă cu tema „Educația – soluție pentru combaterea exploatării prin muncă a copiilor”. în cursul lunii septembrie 2017 s-au organizat două întâlniri cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică și ai Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea în vederea promovării unor activități de educație având ca principal scop prevenirea sarcinilor nedorite și reducerea numărului de copii abandonați/instituționalizați;

2

Page 3: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

în trimestrul IV 2017, au avut loc două întâlniri de lucru cu specialiștii care au atribuții în domeniul protecției copilului, în cadrul cărora s-a desfășurat seminarul „Drepturile copilului sunt lege!”; în data de 21 noiembrie 2017 reprezentanții instituției noastre au participat la întâlnirea organizată de Fundația ”World Vision” cu privire la promovarea proiectului ”Mame pentru viață, viață pentru mame”; cu ocazia Zilei Internaționale privind eliminarea violenței împotriva femeii, în cadrul Centrului pentru victimele violenței în familie a avut loc, la data de 24 noiembrie, întâlnirea în care au fost prezentate programele aflate în derulare la nivelul D.G.A.S.P.C. Vâlcea în ceea ce privește prevenirea marginalizării sociale și prevenirea abandonului copilului.

În perioada octombrie – decembrie 2017, Compartimentul Prevenire Marginalizare Socială a participat la acțiuni de informare privind privind implementarea programului de prevenirea abandonului, prevenirea sarcinii nedorite, exercitând atribuții de coordonare metodologică a echipei mobile implicată în acest proiect.

Programul menționat se află în derulare în cadrul D.G.A.S.P.C. Vâlcea cu susținere financiară din partea Fundației SERA România. În acest sens, s-au încheiat convenții de colaborare cu Direcția de Sănătate Publică Vâlcea, Inspectoratul Școlar Vâlcea, Spitalul Județean de Urgență Vâlcea și 25 de primării din județ.

În cadrul acestui program, s-a organizat o întâlnire cu asistenții sociali / persoanele cu atribuții de asistență socială din cadrul primăriilor, în vederea mediatizării și promovării proiectului și a obiectivelor pe care acesta urmărește să le atingă și au fost distribuite materiale informative.

De asemenea, reprezentantul Compartimentului Prevenire Marginalizare Socială a participat la ședința Grupului de lucru mixt pentru romi, organizată de Instituția Prefectului Vâlcea în data de 11 decembrie 2017.

În ultimul trimestru al anului 2017, s-au întocmit patru rapoarte de întrevedere cu familii aflate în situație de risc social, iar în urma verificărilor efectuate la domiciliul acestora au fost incluse într-un progran ce oferă servicii gratuite de prevenire marginalizare socială, prevenire abandon.

Serviciile pe care le oferim sunt :Protecţia copilului

măsuri de protecţie specială în servicii de tip rezidenţial: centre de plasament, centrul maternal, centre pentru copii cu dizabilități;

măsuri de reintegrare în familia naturală a copilului aflat sub măsură de protecție specială în centrele de plasament sau în familii substitutive;

prevenirea abandonului şi instituţionalizării; asistenţă maternală;

3

Page 4: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

măsuri de protecţie în familia lărgită; protecţia copilului abuzat, neglijat, exploatat sau fără adăpost; consiliere psihologică şi juridică; servicii de evaluare complexă a copilului cu dizabilităţi; măsuri de protecţie de tip alternativ: centre de zi pentru

recuperarea copilului cu dizabilităţi, adopţie.

Protecţia persoanelor cu handicap protecția persoanei într-o instituţie de asistenţă socială şi facilitarea

accesului acesteia în alte instituţii specializate (spitale, instituţii de recuperare, etc.);

servicii de recuperare, reabilitare, tratament, integrare/reintegrare socio-profesională a persoanelor cu dizabilităţi, socializare şi petrecere a timpului liber;

servicii de consiliere socială, juridică şi psihologică; prestaţii sociale şi facilităţi; servicii de intervenţie antisărăcie şi prevenire a marginalizării sociale.

Protecţia persoanelor vârstnice servicii de consiliere socială, juridică şi psihologică; asistenţă şi sprijin persoanelor vârstnice aflate în situaţii dificile sau

cu dizabilităti; plasarea în centre pentru vârstnici şi asigurarea serviciilor de

asistenţă medicală, îngrijire, recuperare, reabilitare, socializare şi petrecere a timpului liber;

consilierea persoanelor vârstnice privind riscurile vârstei a treia şi accesul la servicii destinate persoanelor vârstnice;

măsuri de prevenire şi combatere a marginalizării sociale.

I. ACTIVITATEA ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI ŞI PROMOVĂRII DREPTURILOR COPILULUI

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea a urmărit în activitatea sa din domeniul protecţiei copilului în perioada raportată, realizarea următoarelor obiective: promovarea şi implementarea drepturilor copilului; îmbunătăţirea calităţii serviciilor de protecţie specială a copilului lipsit

temporar sau definitiv de ocrotirea părinţilor săi; prevenirea abandonului, abuzului, neglijării, exploatării copilului şi a

violenţei în familie; promovarea adopţiei naţionale; prevenirea şi combaterea marginalizării sociale ;

4

Page 5: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

implicarea comunităţii locale în problematica protecţiei copilului, în conformitate cu legislaţia în vigoare ;

sprijinirea integrării sociale a copiilor / tinerilor care părăsesc centrele de plasament ;

implementarea standardelor minime de calitate pentru serviciile sociale ;

promovarea participării societăţii civile, a organizaţiilor neguvernamentale acreditate la dezvoltarea sistemului judeţean de protecţie a copilului.

PREVENIREA SEPARĂRII COPILULUI DE FAMILIA SA

Deşi în conformitate cu prevederile Legii 292/2011 privind sistemul naţional de asistenţă socială şi Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, serviciile sociale primare sunt măsuri şi acţiuni de proximitate şi prevenţie acordate în comunitate şi intră în aria de competenţă a autorităţilor de la nivelul comunităților locale, D.G.A.S.P.C. Vâlcea a continuat acordarea de servicii cu un pronunţat caracter preventiv, respectiv de îngrijire şi recuperare de zi pentru copiii cu dizabilităţi, servicii de informare şi consiliere pentru părinţi şi copii şi un serviciu specializat destinat mamei şi copilului cu risc crescut de abandon (centrul maternal).

Servicii de zi:Centrul de zi de îngrijire şi recuperare pentru copilul cu

dizabilităţi asigură servicii de evaluare și consiliere psihologică, recuperare și reabilitare, electroterapie și terapie educaţională.

5

Page 6: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

În perioada raportată Centrul de zi de îngrijire şi recuperare pentru copilul cu dizabilităţi a oferit servicii de recuperare pentru 421 de copii.

Casa «Casa «  MaternaMaterna  »», prin serviciile oferite, urmărește, prin serviciile oferite, urmărește aplicarea corectă a standardelor minime obligatorii privind asigurarea protecţiei mamei şi copilului aflaţi în dificultate. Astfel, activitatea în centru a cuprins aspecte complexe, determinate atât de necesitatea soluţionării diverselor cazuri cu care s-a confruntat, cât şi de cea a respectării acestor standarde, după care se ghidează întreaga activitate.

La data de 31.12.2017, în Centrul Maternal erau găzduite 4 mame și 10 copii.

În anul 2017, mamele şi copiii au beneficiat de următoarele servicii: consiliere psihologică - 9 mame; consiliere socială - 9 mame; consiliere juridică - 9 mame; găzduire pe perioadă determinată - 9 mame şi 15 copii; îngrijire şi asistenţă medicală – 9 mame şi 15 copii; reintegrare familială şi comunitară - 5 mame şi 4 copii; socializare şi petrecere a timpului liber - 9 mame şi 15 copii; plasament la asistent maternal profesionist: 1 copil.

PROTECŢIA DE TIP REZIDENŢIAL

Prin intermediul serviciului rezidenţial se oferă acces copiilor şi tinerilor aflaţi în dificultate şi lipsiţi temporar sau definitiv de îngrijirea părinţilor lor, pe o perioadă de timp determinată, la servicii de protecţie, sociale, educaţionale, de sănătate, recuperare/reabilitare, realizate prin activităţi de găzduire, asistenţă medicală şi îngrijire, recuperare / reabilitare, educaţie, socializare, recreere/joc, consiliere/psihoterapie, precum şi dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă, integrare socio-profesională, integrare/reintegrare familială.

Aceste servicii sau activităţi sunt acordate în locaţia serviciilor rezidenţiale din cadrul DGASPC Vâlcea conform planului de intervenţie personalizat al copilului, respectiv planului de recuperare pentru copiii cu dizabilităţi.

1. Obiective 2017:

Reevaluarea trimestrială sau ori de câte ori este nevoie a împrejurărilor legate de plasamentul copilului/tânărului în serviciile de tip rezidenţial şi, dacă este cazul, înaintarea propunerii de menţinere, modificare sau revocare a plasamentului către CPC/instanţa judecătorească;

Creşterea nivelului de implicare a copiilor în luarea deciziilor care îi privesc atât în familie, cât şi în societate în general, precum şi în sesizarea încălcării drepturilor lor;

6

Page 7: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

Creşterea capacităţii copiilor/tinerilor de a lua decizii cu privire la orientarea şcolară şi profesională şi dezvoltarea unei cariere corespunzător calităţilor şi preferinţelor exprimate de aceştia;

Scăderea duratei de şedere a copiilor în sistemul de protecţie de tip rezidenţial;

Evaluarea gradului şi a modalităţilor de implementare a standardelor minime obligatorii privind serviciile de tip rezidenţial;

Integrarea socio-profesională a tinerilor aflați sub măsuri de protecţie specială în serviciile de tip rezidenţial aflate în subordinea D.G.A.S.P.C.Vâlcea;

Restructurarea/închiderea centrelor cu număr mare de copii.

2. Principalele activităţi desfăşurate şi rezultate obţinute:

La data de 31.12.2017, în judeţul Vâlcea, erau ocrotiţi în sistem rezidenţial 251 de copii/tineri. Dintre aceştia:

218 în centrele rezidenţiale din subordinea DGASPC Vâlcea; 33 la Fundația „Inimă pentru Inimă”.

D.G.A.S.P.C. Vâlcea suportă plata serviciilor sociale pentru 29 de copii aflați în plasament la Fundația „Inimă pentru Inimă”, conform convenției de colaborare înregistrată la instituția noastră sub nr. 70436/17.12.2015.

La sfârșitul trimestrului IV 2017, 24 de copii din judeţul Vâlcea erau plasați la ONG-uri, respectiv centre de plasament ale DGASPC din alte judeţe, după cum urmează: 18 copii la SOS Satul Copiilor – Cisnădie jude\ul Sibiu; 1 copil la Parohia reformat` Jebuc jude\ul S`laj; 1 copil la Organiza\ia umanitar` Concordia – Ploie]ti; 1 copil la Fundația Morning Glory House Constanța; 2 copii la DGASPC Arge]; 1 copil la DGASPC Sector 2 București.

Din cei 218 copii/tineri aflaţi în centrele rezidenţiale din structura D.G.A.S.P.C.Vâlcea la data de 31.12.2017, 66 de copii au vârste cuprinse între 0 și 13 ani, iar 152 au vârste cuprinse între 14 si 26 de ani. 97 de copii/tineri beneficiari de măsuri de protecție specială în servicii de tip rezidențial au fost încadrați într-un grad de handicap: 69 gradul grav, 9 gradul accentuat și 19 gradul mediu.

7

Page 8: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

În anul 2017 au intrat sub măsură de protecție specială în servicii de tip rezidențial 34 de copii. Din cei 62 de copii/tineri pentru care s-a încetat măsura de protecție specială, 10 copii au fost reintegraţi în familia naturală, 32 au împlinit vârsta de 18 ani și nu mai urmau nici o formă de învățământ, 11 copii au fost plasați la asistent maternal profesionist, 2 tineri au fost transferați în centre pentru adulți, 1 copil a decedat, iar 6 copii au fost preluați de Fundația ”Inimă pentru Inimă”.

Din graficul de mai sus se poate observa o scădere a numărului de copii instituţionalizaţi. Acest fapt se datorează reevaluării cazurilor și identificării alternativelor de tip familial și a posibilităților de reintegrare în familia naturală a copiilor.

În anul 2017, în centrele de plasament s-au desfășurat activități culturale, sportive și de petrecere a timpului liber, dar și activități cu caracter informativ și educativ.

activități de petrecere a timpului liber:

8

Page 9: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

- activități în colaborare cu Biblioteca ”Antim Ivireanu” și Liga Femeilor Creștin-Ortodoxe;- excursii: la Călimănești, la Horezu,Sibiu;- sărbătorirea Zilei de 1 Iunie;- copiii din centrele de plasament au beneficiat de intrare gratuită la grădina zoologică, la cinematograf, ștrand;- s-au organizat mese festive cu ocazia sărbătoririi onomasticii și aniversării copiilor din centrele de plasament;- activități artistice ocazionate de sărbătorirea Paștelui și Crăciunului;- antrenamente de fotbal, cursuri gratuite de karate;- tabere: în perioada 22 – 27 august 2017, 28 de copii cu rezultate bune la învățătură și la purtare (11 copii din CP ”Ana”, 7 beneficiari din CP ”Andreea”, 6 copii de la Casa ”Pinocchio” și 4 copii din CP CANE) au fost în tabăra cu caracter social organizată la Centrul de Agrement 2 Mai – D.J.S.T. Constanța prin Ordinul Ministerului Tineretului și Sportului; în perioada 17 – 25 iulie 2017, 5 copii din Casa ”Pinocchio” și 11 copii din Centrul de Plasament ”Ana” au fost în tabără cu corturile la Voineasa; în intervalul 31 august – 3 septembrie 2017, 9 copii din Centrul de Plasament ”Ana” au fost în tabără la Arutela – Călimănești.

activități cu scop informativ și educativ: Beneficiarii din Centrul de Plasament ”Andreea” au vizitat Fabrica Ford și Parcul Nicolae Romanescu din Craiova în data de 23.05.2017. În data de 11.04.2017, ei au vizitat Fabrica de prelucrare a lemnului Dăești și au fost în excursie la Tabăra Cozia Călimănești în perioada 28 – 28.05.2017. De asemenea, în data de 16.05.2017, copiii/tinerii din CP ”Andreea” au participat la piesa de teatru organizată în sala Consiliului Județean având ca temă consumul de droguri, iar în data de 17.06.2017 au participat la o activitate culinar-recreativă; Copiii și tinerii din CP ”Andreea” au vizitat fabrica de preparare a produselor de panificație Boromir în data de 15 iulie 2017, în data de 20 iulie 2017 au vizitat Fabrica de preparare a mezelurilor Diana, iar în data de 6 septembrie 2017, au vizitat Fabrica Anabella - Râureni. activități de prevenire a consumului de droguri desfășurate de Agenția

Națională Antidrog; dezbateri pe tema prevenirii exploatării prin muncă; activitate de informare cu privire la prevenirea sarcinii nedorite

Formarea, dezvoltarea şi îmbunătăţirea deprinderilor de viaţă independentă

Serviciul de tip familial pentru deprinderi de viață și integrare socioprofesională a tinerilor din sistemul de protecție a fost înființat prin Hotărârea Consiliului Județean nr. 50/13.04.2012 de aprobare a Organigramei DGASPC și are ca obiectiv principal asigurarea condiţiilor

9

Page 10: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

necesare pentru o viaţă independentă și integrarea socio-profesională a tinerilor aflaţi sub măsură de protecţie în cadrul D.G.A.S.P.C. Vâlcea.

Beneficiarii acestui serviciu sunt copii şi tineri în dificultate cu vârsta cuprinsă între 14 - 26 ani, care beneficiază de una din măsurile de protecție prevăzute de lege şi urmează o formă de învăţământ, precum și tineri care au împlinit 18 ani, nu își continuă studiile, dar nu au posibilitatea revenirii în propria familie și beneficiază de o măsură de protecție pe o perioadă de până la 2 ani, conform legii.

La 31.12.2017, beneficiau de servicii în cadrul Serviciului de tip familial pentru deprinderi de viață și integrare socioprofesională a tinerilor din sistemul de protecție 41 de tineri. Dintre aceștia, 18 tineri sunt găzduiți în apartamentele sociale ale DGASPC Vâlcea, 5 în căminele facultăților, iar 18 tineri sunt găzduiți în componenta rezidențială a Serviciului de tip familial pentru deprinderi de viață și integrare socioprofesională a tinerilor din sistemul de protecție.

Beneficiarilor acestui serviciu li s-au oferit servicii de - găzduire, consiliere psihologică şi socială, consiliere şi orientare socio-profesională, consiliere individuală şi de grup, formare de deprinderi de viaţă (deprinderi de muncă, deprinderi de igienă personală, purtarea şi întreţinerea hainelor, deprinderi de gestionare a timpului liber, gestionarea banilor, pregătirea alimentelor pentru hrana zilnică, întreţinerea şi igiena locuinţei).

În perioada raportată, a încetat măsura de protecție pentru 25 de tineri. Tinerilor din componenta rezidențială li s-au oferit locuri de muncă, însă majoritatea le-au refuzat. Toţi tinerii din acest serviciu au beneficiat de consiliere psihologică, profesională şi socială.

SERVICII DE PROTECŢIE DE TIP FAMILIAL–PLASAMENT FAMILIAL, ASISTENŢĂ MATERNALĂ, TUTELA-

Îngrijirea de tip familial în domeniul protecţiei copilului are ca misiune asigurarea, la domiciliul unei persoane fizice sau familii, dezvoltării psiho-fiziologice armonioase a copilului separat, temporar sau definitiv, de părintii săi.

Reintegrarea copilului lipsit temporar sau permanent de grija părinţilor săi în familia naturală, plasarea acestuia la familia extinsă, la o familie substitutivă sau la asistent maternal profesionist, unde poate beneficia de un mediu prielnic dezvoltării sale, este o prioritate urmărită de către specialiştii instituţiei, conform cerinţelor legislative în vigoare.

La data de 31.12.2017, în judeţul Vâlcea, erau ocrotiţi în sistem familial 897 de copii. Dintre aceştia:

305 în plasament la rude până la gradul IV; 115în plasament la familii/persoane; 478 în plasament la asistenți maternali profesionişti.

10

Page 11: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

Reprezentarea grafică a copiilor beneficiari de măsuri de protecție specială de tip familial la data de 31.12.2017

Plasament la familii/

persoane12,81%

Plasament la rude

33,96%

Plasament la AMP

53,23%

Protecţia de tip familial este preponderentă în ansamblul măsurilor de protecţie dispuse în cazul copiilor aflaţi în dificultate.

Beneficiarii acestui tip de serviciu sunt copii cu vârsta cuprinsă între 0-18 ani şi peste 18 ani până la terminarea unei forme de învătământ, separaţi temporar sau definitiv de parinţii lor.

PLASAMENTUL LA RUDE PÂNĂ LA GRADUL IV SAU ALTE FAMILII/PERSOANE

1. Obiective 2017: Creşterea numărului copiilor reintegraţi în familia naturală; Asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate a copilului / tânărului aflat în plasament; Creşterea calităţii serviciilor sociale acordate; Promovarea serviciilor sociale oferite.

2. Principalele activităţi desfăşurate şi rezultate obţinute:La data de 31.12.2017 se aflau in plasament la rude/alte familii

420 de copii/tineri.În perioada raportată, pentru 53 de copii s-a instituit plasamentul la

rude până la gradul IV sau alte familii/persoane, din care: 34 la rude și 19 copii la alte familii/persoane.

Din cei 63 de copii/tineri pentru care a încetat măsura de protecţie, 8 au fost reintegraţi în familia naturală, 46 de tineri aveau vârsta de peste 18 ani şi nu mai urmau nici o formă de învățământ, 1 copil a fost încredințat în vederea adopției, 2 copii au fost adoptați, 1 copil a fost integrat în familia extinsă, 3 copii au fost luați în plasament de asistenți maternali profesioniști, iar 2 copii au fost plasați într-un centru de plasament.

Reprezentarea grafică a evoluţiei numărului de copii afaţi în plasament familial la rude sau alte familii persoane la 31.12.2017

11

Page 12: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

Pe parcursul perioadei raportate se observă o scădere a numărului de plasamente la rude /alte famili/persoane. Acest fapt se datorează accelerării procesului de reevaluare a cazurilor şi identificării posibilităţilor de reintegrare în familie sau împlinirea, de către beneficiari, a vârstei maxime până la care pot beneficia de o măsură de protecţie.

PLASAMENTUL LA ASISTENT MATERNAL PROFESIONIST

Este o măsură de protecţie specială, având caracter temporar, dispusă în condiţiile legii.

Serviciul de asistenţă maternală asigură protecţia copilului care necesită stabilirea unei măsuri de protecţie ce impune creşterea, îngrijirea şi educarea copilului de către un asistent maternal profesionist .

Aceasta include şi plasamentul copilului în regim de urgenţă, plasamentul copilului cu nevoi speciale (copil cu deficienţă, copil abuzat, cu tulburări de comportament, copil cu HIV/SIDA), în vederea recuperării sale.

Asistentul maternal profesionist este profesionistul care ia în îngrijire la domiciliul său, pentru o perioadă nedeterminată, unul sau mai mulţi copii în dificultate, ca urmare a deciziei Comisiei pentru Protecţia Copilului sau instanţei de judecată. Plasarea copilului în dificultate într-o familie substitutivă reprezintă o alternativă de tip familial la sistemul rezidenţial de protecţie.

Obiective 2017: creşterea calităţii serviciilor sociale oferite; monitorizarea şi evaluarea copiilor aflaţi la asistent maternal profesionist.

Principalele activităţi desfăşurate şi rezultate obţinute: activităţi de organizare (asistent social pentru amp / asistent social

pentru copil) în vederea creşterii calităţii serviciilor oferite, precum şi activităţi de formare continuă a asistenţilor maternali profesionişti în întâlniri periodice dintre aceştia şi asistenţii sociali care îi monitorizează;

12

Page 13: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

au fost reatestaţi 95 de asistenţi maternali profesionişti; monitorizarea activităţii asistenţilor maternali profesionişti se

realizează prin vizite la domiciliul asistentului maternal profesionist concretizate prin rapoarte.

au fost întocmite rapoarte prin care se urmăreşte:- mediul asigurat de asistentul maternal copilului / copiilor din

plasament, - satisfacerea nevoilor copilului (hrană, echipament, odihnă, recreere,

socializare, educaţie),- relaţia asistentului maternal profesionist – copilul / copiilor precum şi

relaţia asistentului maternal profesionist cu familia naturală / adoptatoare,

- nevoile asistentului maternal profesionist în activitatea desfăşurată.- monitorizarea evoluţiei copiilor aflaţi în plasament la AMP se

realizează prin vizite efectuate la domiciliul asistenţilor maternali precum şi prin întâlniri între copii – asistent maternal profesionist – responsabil de caz.

La sfârşitul anului 2017, la DGASPC Vâlcea 310 asistenţi maternali profesioniști aveau în plasament copii, iar după mediul de provenienţă erau distribuiți astfel:

Reprezentarea grafică a asistenţilor maternali profesionişti în funcție mediul de provenienţă la 31.12.2017

Fiecare asistent maternal profesionist are în plasament unul, doi, trei sau mai mulți copii. La data de 31.12.2017 situaţia era următoarea: 157 de asistenți maternali aveau câte 1 copil în plasament, 139 de asistenți maternali aveau câte 2 copii în plasament, 13 asistenți maternali aveau câte 3 copii, iar 1 asistent maternal profesionist avea în plasament 4 copii.

Distribuția asistenților maternali profesioniști în funcţie de numărul de copiii pe care îi au în plasament la finalul anului 2017

13

Page 14: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

În cursul anuluii 2017 au intrat sub măsură de protecţie specială - plasament la asistent maternal profesionist, 45 de copii şi s-a încetat plasamentul pentru 65 de copii, dintre care : 5 au fost reintegraţi în familia naturală, 33 de copii au fost încredințați în vederea adopției, 2 copii au fost adoptați, pentru 16 copii a fost instituită măsura plasamentului la altă familie/persoană, 1 copil a fost plasat într-un centru de plasament, 1 copil a fost luat în plasament de rude, iar 7 tineri cu vârsta peste 18 ani nu mai urmau nici o formă de învățământ și li s-a încetat măsura de protecție.

Evoluţia numărului de copii aflaţi în plasament la asistent maternal profesionist 31.12.2016-31.12.2017

31.12.2016

31.12.2017

SERVICIUL MANAGEMENT DE CAZ PENTRU COPIL

Managementul de caz, aplicat in domeniul protectiei drepturilor copilului, reprezinta o metoda de coordonare a tuturor activitatilor de asistenta sociala si protectie speciala desfasurate in interesul superior al copilului de catre profesionisti din diferite servicii sau institutii publice si private.

14

Page 15: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

Standardele minime obligatorii prezente sunt complementare tuturor celorlalte standarde minime obligatorii din domeniul protectiei drepturilor copilului. In consecinta, indicatorii din documentul prezent se verifica de catre inspectori odata cu cei prevazuti in celelalte standarde aprobate.

Managerul de caz este profesionistul care, indeplinind conditiile mentionate de prezentele standarde, asigura coordonarea activitatilor de asistenta sociala si protectie speciala desfasurate in interesul superior al copilului, avand drept scop principal elaborarea si implementarea:   a) planului individualizat de protecție (PIP) pentru copiii separați de familie, prevăzut de art. 57, alin. 1 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată;    b) planului de recuperare – reabilitare a copilului cu dizabilități, conform art. 57 din Ordinul 1985/1305/5805/2016 privind aprobarea metodologiei pentru evaluarea și intervenția integrată în vederea încadrării copiilor cu dizabilități în grad de handicap, a orientării școlare și profesionale a copiilor cu cerințe educaționale speciale, precum și în vederea abilitării și reabilitării copiilor cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale.

Prezentarea activit`\ilor desf`]urate [n anul 2017: Deplasări în municipiu și localitățile județului în vederea efectuării

vizitelor la familiile/persoanele care au în plasament copii/tineri și la domiciliile asistenților maternali profesioniști, în scopul monitorizării situației acestora și a activității asistenților maternali profesioniști, a modului în care sunt îngrijiți copiii aflați în plasament la aceștia;

Reevaluarea măsurilor de protecție specială dispuse de Comisia pentru Protecția Copilului Vâlcea: 804;

Sesizări: efectuare verificări în diverse localități de pe raza județului Vâlcea, evaluarea situației și întocmirea de rapoarte, constatări, răspunsuri petiționari: 39 cazuri;

Întocmire rapoarte lunare de vizită la asistenți maternali profesioniști: 2541;

Întocmire rapoarte lunare de vizită copii aflați în plasament la asistenți maternali profesioniști și plasament familial: 4379;

Reînnoiri atestate asistenți matrernali profesioniști: 95; Întocmire rapoarte vizită copil – părinte: 159; Consiliere părinți și copii; Încetare măsură plasament și reintegrare în familie: 18 cazuri; Rapoarte de reevaluare trimestrială a măsurii de protecție specială

pentru copii/tineri aflați în plasament la familie/persoană/ rude: 1403; Rapoarte consiliere familie în vederea adopției: 231; Întocmire rapoarte pentru deschiderea procedurii adopției interne:

66; Dosare înaintate la instanță: 104; Întocmire referate găzduire copii la asistenți maternali profesioniști:

34;15

Page 16: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

Colectarea și distribuirea zilnică a documentelor emise în cadrul serviciului prin mapa de corespondență;

Minute telefonice încheiate în urma discuțiilor managerilor de caz cu diverse persoane fizice/juridice, instituții, în vederea informării, clarificării situației copiiilor/tinerilor aflați sub măsură de protecție specială la DGASPC Vâlcea;

Rapoarte de reevaluare trimestrială a măsurii de protecție specială pentru copii/tineri aflați în plasament la asistent maternal profesionist: 2319;

Instituire măsură protecție specială dispusă de Comisia pentru Protecția Copilului Vâlcea: 5 (plasament la familie/persoană);

Solicitare prin adrese oficiale adresate primăriilor pentru întocmirea anchetelor sociale la domiciliul părintilor copilului aflat în plasament la AMP/plasament familial, altor instituții pentru informații cu privire la situația copiilor și a familiilor acestora.

Instituire măsură protecție dispusă de Comisia pentru Protecția Copilului Vâlcea, plasament la asistent maternal profesionist: 3 cazuri;

Instituire măsură protecție dispusă de Comisia pentru Protecția Copilului Vâlcea, plasament la familie/persoană: 1 caz;

Întocmire prezență lunară pentru asistentele maternale profesioniste și evidența copiilor aflați în plasament la AMP pentru Serviciul Resurse Umane.

Întocmire PIP-uri pentru copiii aflați sub masură de protecție specială:

plasament la persoane/familie/rude: 788; plasament la asistent maternal profesionist: 887;

Întocmire anchete sociale la domiciliul părinților ai căror copii se află sub măsură de protecție: 111;

Adrese de informare a părinților asupra posibilităților de a menține legătura cu copiii care se află sub măsură de protecție specială;

Întocmire rapoarte de monitorizare trimestriale pentru Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială: 3717;

Înlocuirea măsurii de plasament la asistent maternal profesionist cu plasament la altă familie/persoană, dispusă de Comisia pentru Protecția Copilului: 7 cazuri;

Încetarea plasamentului: 14 cazuri; Întocmirea rapoartelor de evaluare anuală a activității asistenților

maternali profesioniști: 320.

ADOPŢIA

Prioritară în domeniul protecţiei drepturilor copilului este promovarea adopţiei naţionale, care pentru o anumită categorie de copii reprezintă o finalitate de dorit, deoarece este o măsură definitivă şi asigură copilului privat de ocrotirea părinţiilor naturali, în situaţiile

16

Page 17: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

prevăzute de lege, respectarea unui drept fundamental, cel de a creşte în familie.

1. Obiective 2017 încurajarea adopţiei ca măsură alternativă de protecţie a copilului aflat în dificultate; integrarea copilului în familia adoptivă; asigurarea unui statut egal în cadrul familiei pentru copilul adoptat.

Principalele activităţi desfăşurate şi rezultate obţinute: au fost atestate ca apte să adopte un număr 28 de familii şi 5

persoane, distribuite după mediul de provenienţă astfel:

pentru 97 de copii a fost deschisă procedura de adopţie; 31 de copii au fost încredinţaţi în vederea adopţiei; au fost adoptaţi 20 de copii; numărul copiilor aflați în monitorizare post adopţie – 46.

În evidența Compartimentului Adopții și Postadopții se află 272 dosare în diferite etape procedurale administrative ale adopției:- 30 familii și 9 persoane atestate ca apte să adopte;

17

Page 18: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

- 9 cereri de atestare ca familie aptă să adopte și 1 cerere de atestare ca persoană aptă să adopte;- 156 copii pentru care s-a dispus deschiderea procedurii adopției interne - 13 copii se află în încredințare în vederea adopției (pentru 4 copii s-a propus încuviințarea adopției, iar pentru 5 copii s-a încuviințat încredințarea în vederea adopției la familii cu domiciliul în alte județe), 61 copii sunt clasificați pentru adopție națională (pentru 1 copil s-a propus încuviințarea adopției conform art. 45, alin.1, lit.c din Legea nr.273/2004 privind procedura adopției, republicată, cu modificările și completările ulterioare), iar 82 copii sunt clasificați pentru adopție internațională; - 8 copii se află în etapa de monitorizare post-încredințare în vederea adopției;- 46 copii se află în etapa de monitorizare post-adopție;- 21 dosare cu propunere de deschidere a procedurii adopției interne înaintate de Serviciul Management de Caz pentru Copil;- 20 dosare pentru care s-a dispus încuviințarea adopției de către Tribunalul Vâlcea.

Pentru soluționarea cazurilor aflate în evidența compartimentului au fost întocmite 358 adrese către persoane/familii/instituții. Din cele 30 adrese/petiții primite din partea autorităților publice sau persoanelor fizice adresate compartimentului, 22 au fost soluționate în termen legal, 7 au fost răspunsuri la demersurile întreprinse de specialiștii compartimentului, iar 1 a fost direcționată spre competentă soluționare A.N.P.D.C.A.

În perioada 01.01.2017 - 31.12.2017 s-au întreprins demersurile specifice pentru evaluarea famililor/persoanelor care au solicitat obținerea atestatului pentru adopție, au fost realizate 52 ședințe de informare prealabilă a persoanelor/familiilor care își exprimă intenția de a adopta, s-au întreprins demesurile prevăzute de lege pentru deschiderea procedurii adopției interne pentru copiii aflați în evidența Serviciului Management de Caz pentru Copil, s-au întocmit 181 rapoarte de monitorizarea post-adopție, s-au realizat demersurile necesare realizării procesului de potrivire pentru copiii adoptabili aflați în evidența DGASPC Vâlcea sau a altor direcții, s-au realizat toate demersurile prevăzute de lege pentru dosarele aflate în diferite etape procedurale ale adopției, au fost susținute 7 cursuri pentru asumarea în cunoștință de cauză a rolului de părinte adoptiv și au fost elaborate procedurile operaționale ale compartimentului.

SITUAŢIA COPIILOR PĂRĂSIŢI ÎN UNITĂŢILE MEDICALE

Abandonul este din nefericire un fenomen încă întâlnit în România. Copii nou-născuţi au fost, şi continuă să fie, abandonaţi de părinţi în spital, de obicei pentru că aceştia şi, în special mamele, nu văd nici o posibilitate de a-şi creşte copiii. Motivele sunt adesea insuficienţa mijloacelor financiare, lipsa de maturitate şi incapacitatea de a se

18

Page 19: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

descurca, precum şi problemele personale sau emoţionale (stigmatul conferit de statutul de părinte unic, dependenţa de alcool, tulburările de personalitate etc.). Adesea aceşti părinţi îşi abandonează copiii în spital fără să lase vreo informaţie privind identitatea sau adresa lor.

În anul 2017, D.G.A.S.P.C. Vâlcea a fost sesizată cu privire la situația a 7 copiii care erau în risc de abandon în unităţile sanitare. Pentru 3 copii s-a încheiat proces-verbal de abandon între poliție, DGASPC și spital, iar 4 copii au fost cazuri sociale (mamă minoră, lipsa mijloacelor materiale și financiare necesare creșterii și îngrijirii copilului).

Pentru cei 11 copii s-a instituit măsura plasamentului la asistent maternal profesionist.

COPIII ABUZAŢI, NEGLIJAŢI, EXPLOATAŢI

În anul 2017, la Biroul Intervenţie în regim de urgenţă în domeniul asistenței sociale – Telefonul pentru semnalarea cazurilor de urgență s-au înregistrat un număr de 148 cazuri de abuz, neglijare, exploatare.

Din totalul de 148 cazuri semnalate, 85 de cazuri au fost confirmate (72 cazuri de neglijare, 12 cazuri de abuz fizic și 1 caz de abuz sexual) şi 63 cazuri au fost infirmate (54 cazuri de neglijare, 7 cazuri de abuz fizic și 2 cazuri de abuz sexual). Cazuri de abuz, neglijare, exploatare (confirmate in anul 2016)

Cazuri de: Total Cazuri Urban Rural Număr de copii rămaşi

in familie

(cu servicii oferite)

Număr de copii pentru care directorul

DGASPC a dispus plasamentul in

regim de urgenţă (şi servicii cf.PIP)

Număr de copii pentru care

instanţa a dispus plasamentul in

regim de urgenţă, cu ordonanţa

preşedinţială, iar DGASPC oferă servicii cf.PIP

a) Abuz fizic 12 4 12 11 1 0b) Abuz emoţional 0 0 0 0 0 0

c) Abuz sexual 1 1 0 0 1 0d) Neglijare

72 18 54 47 232

e) Exploatare prin muncă 0 0 0 0 0 0

f) Exploatare sexuală 0 0 0 0 0 0

g) Exploatare pentru comitere infracţiuni

0 0 0 0 0 0

Total 85 19 66 58 25 2

PLASAMENTUL ÎN REGIM DE URGENŢĂ

DGASPC Vâlcea prin luarea măsurii de plasament în regim de urgenţă urmăreşte să asigurare protecţia copilului, pe o perioadă

19

Page 20: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

determinată de timp, atunci când acesta se află în pericol iminent în propria familie, familia largită sau în familia substitutivă sau este găsit în dificultate pe raza judeţului Vâlcea, asigurând intervenţie rapidă şi eficientă, servicii de evaluare, recuperare, suport emoţional şi reintegrarea familială a acestuia sau găsirea unei alternative de tip familial/rezidenţial.

În perioada raportată, au fost preluaţi în regim de urgenţă 53 de copii. Cazurile au fost soluţionate astfel: plasament la asistent maternal profesionist: 32 de copii, din care,

ulterior; plasament în sistem rezidenţial public: 16 copii. Ulterior, 6 copii au

fost plasați la asistent maternal profesionist; plasament la rude: 5 copii.

COPIII CU DIZABILITĂŢI

În centrele şi serviciile destinate copilului cu dizabilități aflate în structura DGASPC Vâlcea, copiii cu dizabilităţi beneficiază de servicii de primire şi găzduire temporară, asistenţă medicală şi îngrijire, recuperare si reabilitare, consiliere psihologică, recreere şi socializare, educare, suport emoţional, reintegrare familială şi comunitară.

De asemenea, copiii cu dizabilităţi aflaţi în familie beneficiază de servicii de îngrijire, recuperare şi reabilitare în centre de zi publice şi private, care funcţionează în mediul urban.

Prioritar pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea cu privire la situaţia acestor copii este îmbunătaţirea accesului acestora la serviciile existente, mai ales în cazul copiilor aflaţi în comunităţile rurale, dar şi dezvoltarea de noi servicii care să vină în sprijinul lor.

20

Page 21: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

SERVICIUL DE EVALUARE COMPLEXĂ A COPILULUI CU DIZABILITĂŢI

1. Obiective 2017: Serviciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca

misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a copiilor cu dizabilități în vederea încadrării într-un grad de handicap și/sau orientare școlara și stabilirea planurilor de recuperare.

2. Principalele activităţi desfăşurate şi rezultate obţinute: identificarea copiilor cu dizabilități care necesită încadrare într-un grad de handicap, în urma solicitărilor directe, a referirilor din partea specialiștilor care vin în contact cu copiii cu dizabilități și a sesizărilor din oficiu; verificarea îndeplinirii condițiilor privind încadrarea copilului într-un grad de handicap; în situații exceptionale, efectuează evaluarea complexă a copilului sau componente ale acesteia la sediul serviciului sau la domiciliul copilului; întocmirea raportului de evaluare complexă și a planului de recuperare a copilului cu dizabilităti; propune Comisiei încadrarea copilului într-un grad de handicap; aceste propuneri se fac în baza raportului de evaluare complexă și prin aplicarea criteriilor de încadrare într-un grad de handicap; întocmirea, în condițiile legii, a planului individualizat de protecție pentru copilul cu dizabilități; urmărește realizarea planului de recuperare a copilului cu dizabilități, respectiv a planului individualizat de protecție, aprobat de Comisie; efectuează reevaluarea anuală a condițiilor privind încadrarea copilului într-un grad de handicap, la cererea părintelui sau a reprezentantului legal, formulată cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a certificatului ; cererea de reevaluare poate fi formulată și înainte de expirarea acestui termen dacă s-au schimbat condițiile pentru care s-a eliberat certificatul de încadrare

21

Page 22: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

într-un grad de handicap; la cererea de reevaluare se anexează documentele prevăzute de legislația în vigoare; comunică în scris părinților sau reprezentantului legal data stabilită pentru reevaluare.

În perioada raportată, Serviciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilităţi a efectuat reevaluarea/evaluarea din punct de vedere al stării de sănătate a unui număr de 2048 copii cu dizabilităţi, din care : 72 copii aflaţi sub o măsură de protecţie în centrele de plasament ; 1976 aflaţi în familia naturală sau sub o măsură de protecţie la asistent maternal / rude / altă familie / persoană.

Din totalul de 1976 de copii aflați in familia naturală/AMP/familia extinsă, 1536 s-au prezentat pentru reevaluare, iar 440 au fost cazuri noi.

Cei 440 de copii care s-au prezentat pentru prima dată la Serviciul de evaluare complexă sunt distribuiți după gradul de handicap astfel :- Grad de handicap grav – 79 cazuri;- Grad de handicap accentuat – 35 cazuri;- Grad de handicap mediu – 306 cazuri;- Grad de handicap uşor – 20 cazuri.

La data de 31.12.2017, în evidența Serviciului de evaluare complexă a copilului cu dizabilități erau 2048 de copii cu handicap, distribuiți după gradul de handicap astfel:- Grad de handicap grav – 938 cazuri;- Grad de handicap accentuat – 250 cazuri;- Grad de handicap mediu – 791 cazuri;- Grad de handicap uşor – 69 cazuri.

Reprezentarea grafică a copiilor cu dizabilităţi aflaţi în evidenţa DGASPC Vâlcea la data de 31.12.2017

PROTECŢIA VICTIMELOR VIOLENŢEI ÎN FAMILIE

22

Page 23: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

Deşi în multe familii starea de normalitate o reprezintă violenţa verbală şi chiar fizică, până nu de mult problema era tratată ca un subiect tabu. Cei agresați nu îndrăzneau să vorbească despre situaţia lor.

Cercetările arată că trauma copiilor care cresc într-o atmosferă de violenţă, chiar dacă nu ei sunt victimele directe, este mai intensă şi cu consecinţe mai profunde şi mai de durată decât în cazul copiilor care sunt victime directe ale abuzurilor şi neglijarii din partea părinţilor .

Într-o familie dominată de violenţă, copiii cresc într-o atmosferă în care nevoile lor de bază (nevoia de siguranţă, de viaţă ordonată, de dragoste) sunt profund neglijate.

Funcţiile parentale nu mai pot fi împlinite. O mamă victimă a violenţei soţului este mai puţin capabilă să asigure îngrijirile de bază necesare copilului (hrană, casă, igienă, haine, sănătate fizică) sau să-l protejeze pe acesta de răniri, accidente, pericole fizice sau sociale.

Ca urmare a creşterii violenţei în general, şi a celei domestice în special, şi în România se încearcă prin legislaţia adoptată armonizarea activităţilor desfaşurate de către instituţii ale statului, organizaţii private şi organisme internaţionale similare, în lupta împotriva fenomenului de violenţă domestică şi în acelaşi timp protejarea victimelor violenţelor. În vederea protejării victimelor violenţei în familie, în subordinea DGASPC Vâlcea a fost infiinţat Centrul pentru victimele violenţei în familie (ca urmare a câştigării unui proiect - Phare 2004/016-772.04.02.03.02.01.412).

Centrul oferă servicii de primire şi găzduire, informare, consiliere psihologică, consiliere juridică, consiliere socială, îngrijire şi asistenţă medicală, atât victimelor, cât şi minorilor aflaţi în grija acestora.

În perioada raportată au beneficiat de serviciile acestui centru 108 persoane ( 50 de mame și 58 de copii).

Repartiţia victimelor violenţei în familie după mediul de provenienţă şi sexîn perioada raportată

Ocupaţie Nr. de cazuri

Mediul de provenienţă Sex

Urban Rural M F

fărp ocupație 0 0 0 0 0

elev/student 27 7 20 12 14

şomer 0 0 0 0 0

casnică 31 12 19 0 31

pensionar 3 2 1 0 3

salariat 12 7 5 0 12

agricultor 0 0 0 0 0

lucrător pe cont propriu

3 2 1 0 3

patron 0 0 0 0 0

23

Page 24: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

alte situaţii (copii sub 7 ani)

32 11 21 15 17

Total 108 41 67 28 80

Repartiţia victimelor violenţei în familie după tipul de violenţăîn perioada raportată

SITUAŢIA COPIILOR AI CĂROR PĂRINŢI SUNT PLECAŢI LA MUNCĂ ÎN STRĂINĂTATE

DGASPC Valcea monitorizează aceste cazuri începând cu luna martie 2006 în colaborare cu autorităţile locale, potrivit Ordinului nr.219/2006, emis de către Secretarul de Stat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului cu privire la activităţile de identificare, intervenţie şi monitorizare a copiilor care sunt lipsiţi de îngrijirea părinţilor pe perioada în care aceştia se află la muncă în străinătate.

În cursul anului primăriile din judeţ au raportat trimestrial situaţia copiilor care au ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate, sunt unici susţinători de familie, provin din familii monoparentale.

Astfel, la nivel judeţean, datele comunicate de 83 de primării din totalul de 89, la sfârșitul anului 2017, se prezintă în felul următor:

Număr de familii în care părinţii sunt plecaţi la muncă în străinătatela sfârşitul perioadei raportate

Număr de copii la sfârşitul perioadei raportate

Număr de copii aflaţi în îngrijirea rudelor până la gradul IV , fără măsură de protecţie

Număr de copii cu măsură de protecţie la sfârşitul perioadei raportate

Alte situaţii (precizaţi)la

AMPîn centredeplasamentpublicesauprivate

la rude până la gradul IV

la alte persoane /familii

- cu ambii părinţi plecaţi la muncă în străinătate 269 326 286 20 2 18 0 0- cu un singur părinte plecat la muncă în străinătate 1506 1741 1684 20 9 28 0 0- cu părinte unic susţinător al familiei monoparentale plecat la muncă în străinătate 291 325 237 32 4 52 0 0Total 2066 2392 2207 72 15 98 0 0

24

Page 25: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

Număr de copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate

Distribuţia pe sexeM F

2392 1209 1183

Distribuţia copiilor ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate pe grupe de vârstă

<1 ani 1-2 ani 3-6 ani 7-9 ani 10-13 ani 14-17 ani2 23 332 501 840 694

Serviciul Secretariat Comisie pentru Protecţia Copilului Vâlcea

Comisia pentru Protecția Copilului Vâlcea este, potrivit legii, organ de specialitate al Consiliului Județean Vâlcea cu activitate decizională în materia protecției și promovării drepturilor copilului, privind încadrarea copiilor cu dizabilități într-un grad de handicap, stabilirea unor măsuri de protecție specială (plasament sau supraveghere specializată) a copiilor, atestarea asistenților maternali.

Comisia pentru Protecția Copilului Vâlcea s-a întrunit în 39 de ședințe în perioada 01 ianuarie – 31 decembrie 2017 și a dispus următoarele:• reînnoire atestat asistent maternal profesionist: 95;• plasament la asistent maternal profesionist: 8;• înlocuirea plasamentului la asistent maternal cu plasament la altă

familie / persoană: 7;• înlocuirea plasamentului la asistent maternal cu plasament la alt

asistent maternal profesionist: 2;• înlocuirea plasamentului la asistent maternal cu plasament într-un

centru de plasament: 2;• plasament la rude: 10;• încetarea plasamentului la rude (majori): 21;• încetarea plasamentului la rude și reintegrare în familia naturală: 2;• menținerea plasamentului la rude: 24;• plasament la altă familie/persoană: 2;• menținerea plasamentului la alte familii/persoane: 5;• încetarea plasamentului la alte familii/persoane (majori): 5; • încetarea plasamentului într-un centru de plasament (majori): 8;• încetarea plasamentului într-un centru de plasament și reintegrare în

familia naturală: 2;• menținerea plasamentului într-un centru de plasament: 18;• înlocuirea plasamentului într-un centru de plasament cu plasament în

alt centru de plasament: 22;• plasament la Fundația ”Inimă pentru Inimă”: 1;• menținerea plasamentului la Fundația ”Inimă pentru Inimă”: 3;• încetare plasament la Fundația ”Inimă pentru Inimă” (majori): 2;• eliberare aviz favorabil: 2;• încadrare în grad de handicap: 2113;• înlocuire grad de handicap: 13;• respingerea încadrării în grad de handicap: 23;

25

Page 26: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

• hotărâri de acordare a sumei cu titlu de alocație de stat capitalizată în contul copilului care a fost instituționalizat la D.G.A.S.P.C. Vâlcea:16.

II. ACTIVITATEA ÎN DOMENIUL ASISTENŢEI SOCIALEA PERSOANEI ADULTE CU HANDICAP

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea a urmărit în activitatea sa din domeniul asistenţei sociale a persoanei adulte cu handicap următoarele obiective: restructurarea/închiderea instituţiilor vechi; promovarea şi implementarea drepturilor persoanei adulte; evitarea instituţionalizării; diversificarea şi dezvoltarea de servicii specializate destinate

persoanelor adulte cu handicap şi persoanelor vârstnice; dezvoltarea de servicii de îngrijire la domiciliu sau în comunitate; integrarea socială a persoanelor cu handicap ; profesionalizarea personalului care lucrează în centre de îngrijire şi

asistenţă şi în centre de recuperare-reabilitare implicarea comunităţii locale în problematica protecţiei adultului aflat

în dificultate în conformitate cu legislaţia în vigoare.

PROTECŢIA PERSOANELOR CU HANDICAP

În multitudinea factorilor de risc social şi medical, de marginalizare sau excluziune socială o problematică specială la nivelul judeţului Vâlcea, o reprezintă situaţia persoanelor cu handicap, copii şi persoane adulte.

Persoanele cu handicap au dreptul la şanse egale şi acces la toate resursele respectiv: educaţie incluzivă, tehnologii noi, servicii medicale şi sociale, sport şi activităţi recreative, bunuri de consum etc. De multe ori, societăţile, prin modul în care sunt organizate, determină excluderea persoanelor cu handicap de la viaţa socială. Discriminarea cu care

26

Page 27: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

aceste persoane se confruntă se bazează uneori pe prejudecăţi, dar deseori este cauzată de faptul că sunt aproape complet uitate şi ignorate, ceea ce duce la apariţia şi întărirea barierelor de mediu şi de atitudine care le împiedică să facă parte din societate. Pentru a realiza egalitate pentru persoanele cu dizabilităţi, dreptul la non-discriminare trebuie suplimentat cu dreptul de a beneficia de măsuri menite să le asigure independenţa, integrarea şi participarea la viaţa comunităţii. Realizarea adaptărilor mediului fizic, informării şi comunicării la nevoile persoanelor cu handicap constituie una dintre cele mai importante măsuri.

Accesul persoanelor cu handicap la mediul fizic, informaţional şi comunicaţional este stipulat de lege şi este o parte componentă a conceptului "Acces pentru toţi".

Promovarea şi implementarea acestuia este măsura noastră specifică prin care încercăm să împiedicăm crearea de noi bariere şi apariţia unor noi surse de discriminare, astfel ca incluziunea persoanelor cu handicap să devină, într-adevăr reală.

Conceptul "Acces pentru toţi" se bazează pe principiul participării şi integrării depline în societate nu numai a persoanelor cu handicap ci şi a persoanelor vârstnice şi a persoanelor cu limitări de mobilitate, precum şi pe perspectiva creării unui mediu prietenos şi civilizat.

La 31.12.2017 în judetul Vâlcea beneficiaza de prestatii sociale un număr de 24581 persoane cu handicap neinstituţionalizate, în crestere cu 429 persoane faţă de 31.12.2016, când se înregistrau 24152 persoane.

Din totalul celor 24581 persoane cu handicap inregistrate la Serviciul Evidenta si plati prestatii sociale, 92,97% sunt adulţi - 22854 persoane şi 7,03% sunt copii, respectiv 1727 .

Pe grupe de varstă, 7,03% - 1727 sunt copii, 34,68% - 8526 persoane – au vârsta între 18 – 60 de ani, iar peste 60 de ani procentul este de 58.29% - 14328 persoane, iar pe sexe, 13712 persoane sunt de sex feminin (55,78%) şi 10869 persoane sunt de sex masculin (44,22%).

După structura ocupaţională, din totalul celor 22854 persoane adulte cu handicap, doar 4,39% - 1003 persoane – sunt încadrate în muncă, 27,04% respectiv 6180 sunt persoane fără venituri, iar 68,57%, 15671 persoane, sunt beneficiari ai unuia dintre sistemele de pensii (de vârsta, de invaliditate sau IOVR).

Reprezentarea grafică a persoanelor adulte cu handicap după structura ocupaţională la data de 31.12.2017

27

Page 28: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

După încadrarea în grad de handicap se înregistrează următoarea repartiţie:- gradul Grav (I) – 9512 persoane, respectiv 38,69%- gradul Accentuat (II) – 12843 persoane, respectiv 52,25%- gradul Mediu (III) – 1823 persoane, respectiv 7,42%- gradul Uşor (IV) – 403 persoane, respectiv 1,64%

Reprezentarea grafică a numărului de persoane cu handicapdin judeţul Vâlcea, la data de 31.12.2017, Total = 24.581 persoane

Din cele 9512 persoane încadrate în gradul grav, 2126 persoane au asistent personal (429 – pentru copii; 1697 pentru adulţi), iar 4534 persoane au indemnizaţie de insoţitor (445 pentru copii; 4089 pentru adulţi).

În ceea ce priveşte încadrarea pe tipuri de handicap avem următoarea situaţie:

fizic – 5398 somatic – 5163 auditiv – 719 vizual – 2988 mintal – 3291 psihic – 2034

28

Page 29: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

asociat – 4867 hiv/sida – 84 boli rare – 37

Îngrijorator este faptul că 21,66% din totalul persoanelor cu handicap îl reprezintă afecţiunile mintale şi psihice, fapt ce crează o puternică presiune asupra sistemului instituţionalizat de protecţie numărul beneficiarilor din centrele de recuperare neuropsihiatrică depaşind cu mult capacitatea de găzduire reglementate prin Standardele minime de calitate pentru centrele rezidenţiale – minim 6mp. de persoană dar nu mai mult de 3 persoane într-un dormitor – atât pentru copii cât şi pentru persoane adulte.

COMISIA DE EVALUARE A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP VÂLCEA

1.Obiective 2017: implementarea unui sistem coerent de stabilire a gradului de

handicap; promovarea drepturilor şi facilităţilor persoanelor cu handicap care

decurg din legea 448 / 2006; implementarea şi monitorizarea programelor individuale de

recuperare şi integrare socială; eficientizarea procedurilor de obţinere a drepturilor şi facilităţilor

prevăzute de legislaţia în vigoare; promovarea accesului la serviciile necesare integrării sociale a

persoanelor cu dizabilităţi în vederea prevenirii marginalizării acestora.

2. Principalele activităţi desfăşurate şi rezultate obţinute:Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Vâlcea

a evaluat până la data de 31.12.2017, 6858 dosare din care:o revizuiri la termen 3139;o cazuri noi 2819;o reexpertizari la cerere 834.

Cele 6858 de persoane evaluate au fost încadrate în grad de handicap astfel:

handicap grav(gradul I) =              2547 handicap accentuat (gradul II) = 3294 handicap mediu (gradul III) =       413

29

Page 30: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

handicap uşor (gradul IV) =           36 boală (nu se încadrează în grad de handicap)  =   568

Serviciul de Evidenta si plati prestatii sociale a persoanelor adulte cu handicap din cadrul D.G.A.S.P.C. Vâlcea a urmărit în perioada raportată:

- aplicarea protocolului încheiat între Ministerul Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale şi Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor al cărui scop îl reprezintă realizarea schimbului de informaţii la nivel naţional/judeţean, referitor la persoanele cu handicap grav sau accentuat, prin care se urmăreşte identificarea persoanelor cu handicap care deţin permis de conducere deşi sunt încadrate într-un grad de handicap incompatibil cu calitatea de conducător auto.

- întocmirea documentaţiei necesare luării în evidenţa D.G.A.S.P.C. Vâlcea a persoanelor care au fost încadrate într-un grad de handicap şi acordarea prestaţiilor sociale conform legislaţiei în vigoare;

- implementarea programului soft “SeeSoft D-SMART” pentru evidenţa persoanelor cu handicap şi prelucrarea bazei de date ;

- actualizarea bazei de date privind persoanele cu handicap (copii şi adulţi) şi plata fără sincope a indemnizaţiilor, bugetului complementar şi a celorlalte facilităţi prevazute de actele legale în vigoare;

- prelucrarea lunară a bazei de date în vederea editării mandatelor poştale pentru plata indemnizaţiilor persoanelor cu handicap; întocmirea lunară a recapitulaţiilor pe oficii poştale; întocmirea lunară a reţinerilor de la plata indemnizaţiilor pentru persoanele cu handicap care au debite;

- eliberarea unui număr de 62984 bilete de călătorie interurbană gratuită auto şi 4456 bilete CFR acordate în baza legii nr. 448/2006, precum şi 986 legitimaţii de călătorie urbană gratuită;

- monitorizarea trimestrială a situaţiei asistenţilor personali ;

În privinţa soluţionării cererilor de internare (instituţionalizare) a persoanelor adulte, la data de 31.12.2017 au fost înregistrate un nr. de 43 cereri (dosare), din care:

24 au fost soluţionate favorabil, comisia dispunând instituţionalizarea solicitanţilor;

3 au fost respinse; 10 cereri sunt în aşteptare; 6 alte situaţii (2 persoane au decedat, 4 dosare retrase înainte de

soluţionare).Alte activităţi: s-au verificat 277 facturi primite pentru decontarea biletelor speciale

de călătorie ; s-a procedat la actualizarea bazei de date a persoanelor cu handicap,

gradul grav şi accentuat, aflate în evidenţa DGASPC Valcea, pentru 30

Page 31: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

întocmirea listingurilor solicitate de către CJ Valcea , respectiv APIA, în vederea derulării acţiunii de distribuire a ajutoarelor alimentare provenite din stocurile de interventii comunitare destinate acestor categorii de persoane, potrivit H.G. 600/2009 ;

au fost eliberate 1006 roviniete gratuite pentru persoanele cu handicap ;

a fost eliberate 5 adeverinţe cu privire la acordul plăţii dobânzii aferente creditelor obţinute conform Legii 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap ;

au fost întocmite şi s-a urmărit modul de derulare a celor 31 de convenţii încheiate cu transportatorii auto si CFR autorizaţi pentru transportul interurban de persoane cu handicap ;

au fost încheiate convenţii cu CNADNR Bucuresti, SNTFC-CFR Călători şi Direcţia Regională de Poşta Craiova. A fost semnat Protocolul de colaborare cu Asociaţia Nevăzătorilor din România, Filiala Vâlcea ;

Până la data de 31.12.2017 la Direcţia de Asistenţă Socială au fost înregistrate 106 sesizări referitoare la neîncadrarea în gradul de handicap corespunzător sau neconcordanţa între gradul de handicap obţinut de o persoană şi muncile pe care aceasta le desfăşoară. Din cele 106 sesizări au fost soluţionate 93 (21 s-au clasat, 5 s-au confirmat, iar 76 sunt neconfirmate), 4 sesizari fiind în lucru la sfarsitul perioadei de raportare.

PROTECŢIA DE TIP REZIDENŢIAL A PERSOANELOR ADULTE CU HANDICAP

Având în vedere obiectivele generale ale Strategiei judeţene de dezvoltare durabila a judetului Valcea 2015-2022, Strategiei naţionale “O societate fara bariere pentru persoanele cu dizabilitati” 2016-2020, Planul national privind implemetarea strategiei nationale si Legea 448/2006 cu completarile ulterioare, Serviciul de tip rezidenţial în domeniul asistenţei sociale a persoanelor adulte urmăreşte să ofere servicii nediscriminatorii şi corespunzatoare nevoilor tuturor categoriilor de persoane adulte cu handicap vulnerabile/aflate în dificultate, care să contribuie la creşterea calităţii vieţii persoanelor asistate în vederea incluziunii sociale a acestora.

În prezent, în structura DGASPC Vâlcea există un numar de 10 centre destinate persoanelor cu handicap din care 9 centre asigură gazduire permanentă (nedeterminată), 1 centru asigură găzduire pe o perioadă determinată de 10 până la 45 de zile cu mentiunea ca in trimestrul IV 2017, s-a realizat restructurarea serviciilor destinate acestor persoane. Astfel, conform organigramei aprobată prin Hotărârea Consiliului Județean Vâlcea nr. 246 din 30.10.2017, s-au desființat următoarele servicii:

- Centrul pentru persoane varstnice Bistrita;31

Page 32: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

- Centrul de zi pentru recuperare neuromotorie Babeni.A fost infiintat :- Centrul de recuperare si reabilitare Babeni.1. Obiective 2018

o coordonarea metodologică şi monitorizarea activităţii desfăşurate în cadrul centrelor pentru adulţi ale DGASPC Vâlcea;

o creşterea calităţii serviciilor sociale acordate;o promovarea serviciilor sociale oferite;

o organizarea de evenimente pentru adulţii instituţionalizaţi, în parteneriat cu instituţii publice, private şi ONG – uri;

2. Principalele activităţi desfăşurate şi rezultate obţinute:În perioada raportată în centrele pentru persoane cu handicap

aflate în subordinea D.G.A.S.P.C.Vâlcea au intrat 51 de beneficiari şi au ieşit 54. Dintre cei care au părăsit aceste centre, 1 a fost transferat in alt judet, 10 au fost reintegraţi în familia naturală iar 43 au decedat.

La data de 31.12.2017, în centrele de tip rezidenţial, erau 612 persoane asistate care au beneficiat de servicii, după cum urmează:

Centre de Îngrijire şi Asistenţă – 306 beneficiari- C.I.A. Lungeşti = 58 beneficiari;- C.I.A. Zătreni = 93 beneficiari;- C.I.A. Milcoiu = 44 beneficiari;- C.I.A. Bistriţa = 111 beneficiari;

B. Centre de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică –297 beneficiari

- C.R.R.N. 1 Băbeni = 97 beneficiari;- C.R.R.N. 2 Băbeni = 88 beneficiari;- C.R.R.N. Măciuca = 50 beneficiari;- C.R.R. Govora = 21 beneficiari;- C.R.R. Babeni = 41 beneficiari.

C. Centre de gazduire temporara – Centrul de criza si respiro Babeni = 9.

32

Page 33: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

În centrele de tip rezidenţial se oferă servicii de găzduire, îngrijire personală, recuperare, integrare / reintegrare profesională, consiliere psihologică, integrare şi reintegrare socială, asistenţă medicală, recuperare şi reabilitare, socializare.

În perioada pentru care se face raportarea au fost organizate o serie de activităţi: S-a acordat consiliere socială în vederea creşterii bunăstării

beneficiarilor din centrele rezidenţiale, precum şi pentru persoanele aflate în familie care se află într-o situaţie de risc social sau se confruntă cu riscul marginalizării / excluderii sociale;

S-au facut demersuri pentru identificarea persoanelor necunoscute găsite pe stradă;

S-a intocmit documentaţia privind admiterea/transferul/încetarea găzduirii pentru beneficiarii din centrele rezidenţiale; s-au întocmit referate in baza carora au fost emise 109 dispozitii şi 104 decizii;

S-au efectuat anchete sociale la domiciliul persoanelor care au solicitat internarea într-un centru rezidenţial;

Participarea la activităţile desfăşurate în cadrul Comisiei de internări/transferări de persoane/beneficiari, organizată în cadrul DGASPC Vâlcea, privind analizarea şi soluţionarea dosarelor pentru persoanele care solicită găzduirea într-un centru rezidenţial şi redactarea procesului verbal cu privire la cazurile aflate pe ordinea de zi:

corespondenţă cu persoanele care solicită găzduirea într-un centru rezidenţial şi informarea acestora privind respingerea/ amânarea/stabilirea unei măsuri de protecţie socială/clasarea cazului, stabilită de reprezentanţii Comisiei de internări ;

restituire la cererea persoanelor solicitante, a dosarelor soluţionate nefavorabil;

s-au evaluat un nr. de 43 de cazuri (dosare depuse in vederea gazduirii in centrele rezidentiale);

Protecţia persoanelor vârstnicePersoanele vârstnice reprezintă un segment important al populaţiei

supuse riscului marginalizării sociale ca urmare a pierderii autonomiei personale, lipsei de suport familial şi lipsa / insuficienţa veniturilor.

Deşi servicii sociale destinate vârstnicilor nu sunt suficient dezvoltate, totuşi, paşi importanţi s-au făcut de către DGASPC Vâlcea din momentul în care începând cu anul 2006 a iniţiat două proiecte prin care a obţinut finanţări nerambursabile, venind astfel în întâmpinarea nevoilor acestora.

Primul proiect a presupus înfiinţarea Centrului pentru persoane vârstnice – Bistriţa, acesta fiind primul centru rezidenţial din judeţ destinat persoanelor vârstnice.

33

Page 34: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

Acest centru a oferit servicii de găzduire, îngrijire şi asistenţă medicală, recuperare şi socializare, integrare şi reintegrare socială, dar din lipsa de beneficiari acesta a fost inchis prin HCJ nr.246/30.10.2017.

Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Valcea a preluat in administrare de la Consiliul Judetean Valcea prin Hotararea nr. 14 din 31.01.2012 ’’Camin pentru persoane varstnice’’ situat in comuna Nicolae Balcescu, sat Plesoiu, cu teren aferent 3.691,68 mp si constructie anexa punct termic pentru persoane varstnice Nicolae Balcescu, situat la aceeasi adresa in vederea realizarii serviciilor de asistenta sociala pentru persoanele varstnice. Incepand cu luna Octombrie centrul a primit beneficiari, la 31.12.2017 de serviciile oferite beneficiind 9 persoane varstnice.

In subordinea DGASPC Valcea functioneaza Centrul de primire in regim de urgenta pentru persoane adulte Babeni, in cadrul caruia au beneficiat de servicii 12 persoane pe parcursul anului 2017.

Reprezentarea grafică a beneficiarilor din centrele pentru persoanele adulte aflate în subordinea D.G.A.S.P.C.Valcea la 31.12.2017

PREVENIRE MARGINALIZARE SOCIALA

Compartimentul Prevenire, marginalizare sociala adulţi acţionează pentru promovarea alternativelor de tip familial a persoanelor aflate în nevoie.

În perioada 01.01.2017 - 31.12.2017 reprezentantii compartimentului au participat la acțiuni de informare privind implementarea programului de prevenire a abandonului, prevenirea sarcinii nedorite, exercitând atribuții de coordonare metodologică a echipei mobile implicată în acest proiect.

Programul menționat se află în derulare în cadrul D.G.A.S.P.C. Vâlcea cu susținere financiară din partea Fundației SERA România. În acest sens, s-au încheiat convenții de colaborare cu Direcția de Sănătate

34

Page 35: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

Publică Vâlcea, Inspectoratul Școlar Vâlcea, Spitalul Județean de Urgență Vâlcea și 25 de primării din județ.

În cadrul acestui program, s-a organizat o întâlnire cu asistenții sociali / persoanele cu atribuții de asistență socială din cadrul primăriilor, în vederea mediatizării și promovării proiectului și a obiectivelor pe care acesta urmărește să le atingă și au fost distribuite materiale informative.

De asemenea, reprezentantul Compartimentului Prevenire Marginalizare Socială a participat la ședința Grupului de lucru mixt pentru romi, organizată de Instituția Prefectului Vâlcea în data de 11 decembrie 2017.

În ultimul trimestru al anului 2017, s-au întocmit patru rapoarte de întrevedere cu familii aflate în situație de risc social, iar în urma verificărilor efectuate la domiciliul acestora au fost incluse într-un progran ce oferă servicii gratuite de prevenire marginalizare socială, prevenire abandon. s-a evaluat situaţia socio- economică a persoanelor adulte aflate în

dificultate, a nevoilor şi resurselor acestora, în vederea dezvoltării şi diversificării serviciilor specializate de îngrijire la domiciliu ;

CAPITOL II : Patrimoniu material Patrimoniul constituie suportul material al D.G.A.S.P.C. Vâlcea care îi permite acesteia să funcţioneze în vederea realizării misiunii sale. Obiectivele stabilite pe linia întreţinerii patrimoniului instituţiei sunt, în principal:

urmărirea modului de efectuare a reparaţiilor curente la clădirile şi instalaţiile aflate în patrimoniul, respectiv administrarea D.G.A.S.P.C.;

urmărirea permanentă a modului de exploatare şi funcţionare a instalaţiilor termice, electrice şi sanitare;

urmărirea permanentă a modului de derulare a contractelor de prestări servicii şi lucrări;

urmărirea prin programe de măsuri a reducerii cheltuielilor de întreţinere şi funcţionare; Obiectivele activităţii de evidenţă a patrimoniului sunt:

fiecare bun să fie inventariat, să aibă o fişă analitică de evidenţă; fişele analitice de evidenţă să fie organizate într-un fişier, astfel

încât să fie uşor accesibile; evidenţa să fie informatizată (fişele analitice de evidenţă să fie

introduse într-o bază de date); să existe minimum două copii de siguranţă pentru toate

documentele de evidenţă (inventare, fişe, baze de date), păstrate în locaţii diferite.

Valoarea activelor fixe la data de 31.12.2017 era de 6.791.452,59 lei, din care:

- active fixe necorporale – 118.457,18 lei;- active fixe corporale – 6.441.791,56 lei;

35

Page 36: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

- active fixe corporale în curs de execuţie – 231.203,85 lei. Situaţia activelor fixe este prezentată în tabelul următor:

CODCLASIFICATIE

ACTIVE FIXE PE CLASE VALORI BRUTE LA 31.12.2017

VALORI NETE LA

31.12.2017

I. ACTIVE FIXE CORPORALE1.1 CONSTRUCTII INDUSTRIALE 144.711,50 0,001.2 CONSTRUCTII AGRICOLE 24.808,72 0,001.5 CONSTRUCTII PENTRU

DEPOZITARE37,20 0,00

1.6 CONSTRUCTII DE LOCUINTE 139.722,80 77.239,331.7 CONSTRUCTII PENTRU

TRANSPORTUL ENERGIEI ELECTRICE

0,00 0,00

1.8 CONSTRUCTII PENTRU ALIMENTARE CU APA

104.863,57 104.863,00

1.9 CONSTRUCTII PENTRU TERMOFICARE

0,00 0,00

TOTAL CLASA 1 414.143,79 182.102,332.1 ECHIPAMENTE TEHNOLOGICE

(MASINI, UTILAJE SI INSTALATII DE LUCRU)

3.432.707,24 633.958,00

2.2 APARATE SI INSTALATII DE MASURARE, CONTROL SI REGLARE

131.087,82 21.156,10

2.3 MIJLOACE DE TRANSPORT 1.649.216,23 104.606,24TOTAL CLASA 2 5.213.011,29 759.720,34

3.1 MOBILIER 627.321,51 263.961,143.2 APARATURA BIROTICA 39.458,00 23.808,003.3 SISTEME DE PROTECTIE A

VALORILOR UMANE SI MATERIALE

21.196,75 5.023,19

3.4 ALTE ACTIVE CORPORALE 126.660,22 21.138,02TOTAL CLASA 3 814.636,48 313.930,35

TOTAL ACTIVE FIXE CORPORALE

6.441.791,56 1.255.753,02

II. ACTIVE FIXE NECORPORALE8.1 APLICATII INFORMATICE 0,00 0,008.2. EXPERTIZE TEHNICE 49.543,50 41.710,14

TOTAL CLASA 8 49.543,50 41.710,149.1 LICENTA PENTRU SOFT

GESTIUNE ŞI RESURSE UMANE

8.028,45 0,00

9.2 SOFT WINDOWS 17.367,51 0,009.3 LICENTE NOD 32 ANTIVIRUS 8.863,54 0,009.4 LICENTE SISTEME DE

OPERARE21.226,32 0,00

9.5 CONCESIUNI, BREVETE INVENTII

13.427,86 11.413,66

TOTAL CLASA 9 68.913,68 11.413,66TOTAL ACTIVE FIXE 118.457,18 53.123,80

36

Page 37: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

NECORPORALETOTAL ACTIVE FIXE 6.560.248,74 1.308.876,82

Activele fixe corporale în curs de execuţie, în sumă de 231.203,85 lei, sunt reprezentate, în principal, de studii de fezabilitate şi utilaje care nu au fost puse în funcţiune, după cum urmează: 1. Pompă de caldură geotermală 20 kw (2 buc.).......82.125,69 lei ; 2. Cazan pe combustibil la C.I.A. Bistrița (1 buc.)......82.551,76 lei ; 3. Uscător de rufe profesional C.P.V. N. Bălcescu.....15.341,28 lei ; 4. Mașină profesională de spălat rufe la C.P.V. Nicolae Bălcescu……….……………………………………………...32.585,12 lei ; 5. Studiu de fezabilitate scară de evacuare în caz de incendiu Complex de servicii sociale Troianu…...................................6.000,00 lei ;

6. Proiect tehnic de execuție scară de evacuare în caz de incendiu Complex de servicii sociale Troianu………………....…… 12.500,00 lei ;

7. Tarif evaluare acord de mediu scară de evacuare în caz de incendiu Complex de servicii sociale Troianu…....….………. 100,00 lei.

Stocurile D.G.A.S.P.C. Vâlcea, la data de 31.12.2017, sunt în sumă de 9.919.391 lei şi cuprind:

- lei -

Nr. crt.

Explicaţii Cont Sold 31.12.2016

Sold 31.12.2017

(+)%

1. Combustibili 302.02 294.357 423.416 143,84%

2. Piese de schimb 302.04 27.927 42.713 152,95%

3. Hrană 302.07 1.056.942 779.923 73,79%4. Alte materiale

consumabile302.08 784.125 706.608 90,11%

5. Medicamente şi materiale sanitare

302.09 100.460 83.753 83,37%

Total materiale consumabile

302 2.263.811 2.036.413 89,96%

6. Materiale de natura obiectelor de inventar în magazie

303.01 1.438.955 1.415.646 98,38%

7. Materiale de natura obiectelor de inventar în folosinţă

303.02 6.276.679 6.467.332 103,04%

TOTAL STOCURI 9.979.445 9.919.391 99,40%

Stocurile prezintă o diminuare comparativ cu începutul anului, în special pe seama consumurilor de materiale de curățenie şi hrană înregistrate în primele luni ale anului 2017 din stocurile de iarnă și a scoaterii din uz a materialelor de natura obiectelor de inventar în folosința aprobate prin Dispoziția ordonatorului principal de credite nr.660 din 11 noiembrie 2016 și valorificate prin Procesul-verbal de scoatere din funcțiune a mijloacelor fixe, materialelor de natura

37

Page 38: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

obiectelor de inventar și de declasare a altor bunuri nr. 29.668 din 25 mai 2017.

CAPITOLUL V : Bugetul propriu

Obiective 2017: fundamentarea, evidenţa şi utilizarea fondurilor necesare bunei

funcţionări a direcţiei; încadrarea în bugetul de venituri şi cheltuieli prevăzut şi aprobat

pentru Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea, în sumă totală de 157.270.000 lei;

stingerea datoriilor de natură financiară faţă de persoane fizice sau juridice rezultate din relaţiile juridice ale direcţiei;

respectarea legalităţii, economicităţii şi eficienţei în desfăşurarea activităţilor;

întocmirea situaţiilor financiare solicitate de conducerea instituţiei sau de ordonatorul principal de credite.

Potrivit Hotărârii Consiliului Judeţean Vâlcea 281/08.12.2017, D.G.A.S.P.C. Vâlcea a avut aprobate credite bugetare în sumă de 157.270.000 lei.

Sursele de finanţare corespunzătoare fondurilor alocate pentru anul 2017 prin Legea nr.6/2017 a bugetului de stat pe anul 2017, O.U.G nr. 63/2017, O.U.G nr.83/2017 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2017, respectiv prin Hotărârile Consiliului Judeţean Vâlcea nr.45/31.03.2017, 197/25.09.2017, 225/30.10.2017, 268/27.11.2017, respectiv 281/08.12.2017, sunt următoarele:

- buget Consiliul Judeţean Vâlcea: 20.140.000 lei, respectiv 12,81 % din bugetul instituţiei;

- buget de stat: 41.837.000 lei, reprezentând un procent de 26,60% din buget,

din care: a. sume defalcate din TVA pentru susţinerea sistemului de protecţie a copilului: 19.493.000 lei; b. sume defalcate din TVA pentru susţinerea centrelor de asistenţă socială a persoanelor cu handicap: 22.344.000 lei.

- sume provenind din bugetul M.M.J.S. pentru finanţarea cheltuielilor de funcţionare a căminelor pentru persoane vârstnice: 202.000 lei, respectiv un procent de 0,13%.

- transferuri din bugetul M.M.J.S: 95.091.000 lei, reprezentând un procent de 60,46 % din bugetul instituţiei.

38

SITUATIA FONDURILOR ALOCATE PE SURSE DE FINANTARE IN EXERCITIUL FINANCIAR 2017

60.46%

26,60%12,81%

0,13%

Buget Consiliul Judetean Valcea

Buget de stat

Sume din bugetul M.M.J.S. - finantare CPV

Transferuri din bugetul M.M.J.S.

Page 39: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

Plăţile evidenţiate în contul de execuţie a bugetului la data de 31.12.2017 sunt detaliate astfel:

- lei -

DENUMIREA INDICATORI

Cod indicator

Credite bugetare aprobate

Plăţi efectuate

Cheltuieli efective

Pondereaplăţilor

efectuate în credite bugetareaprobate

%

Ponderea cheltuielilor efective în credite bugetareaprobate

0 1 2 3 4 5 6CHELTUIELI TOTALE(Secțiunea de funcționare + Secțiunea de dezvoltare)

157.270.000 152.335.892 154.981.880 96,86% 98,55%

SECŢIUNEA DE FUNCŢIONARE 157.054.000 152.393.661 154.142.984 97,03% 98,15%

CHELTUIELI CURENTE 157.054.000 152.293.661 154.142.984 96,97% 98,15%

TITLUL I. CHELTUIELI DE PERSONAL 10

48.665.320 48.032.502 48.255.735 98,70% 99,16%

TITLUL II. BUNURI ŞI SERVICII 20 13.297.680 9.422.418 10.642.983 70,86% 80,04%

TITLUL IX. ASISTENŢĂ SOCIALĂ 57

95.091.000 94.996.343 95.244.266 99,90% 100,16%

TITLUL XIX. PLĂȚI EFECTUATE ÎN ANII PRECEDENȚI -SECȚIUNEA DE FUNCȚIONARE 85

- -157.602 - - -

SECŢIUNEA DE DEZVOLTARE 216.000 42.231 838.896 19,55% 388,38%

CHELTUIELI DE CAPITAL 70 216.000 42.231 838.896 19,55% 388,38%

39

Page 40: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

În perioada analizată, în cadrul Secţiunii de funcţionare, plăţile nete aferente activităţii curente a instituţiei (cheltuieli de personal, respectiv bunuri şi servicii) s-au ridicat, la data de 31.12.2017, la suma totală de 57.454.920 lei.

La titlul IX ”Asistenţă Socială“ sunt prevăzute sumele necesare pentru plata prestaţiilor sociale pentru persoanele cu handicap neinstituţionalizate, conform Legii nr. 448/2006, republicată.

Finanţarea sistemului de protecţie a persoanelor cu handicap neinstituţionalizate este asigurată din fonduri primite prin transfer din bugetul Ministerului Muncii și Justiției Sociale.

La data raportării se înregistrează un număr de 24.100 beneficiari de prestaţii sociale, din care: 22.425 adulţi cu handicap şi 1.675 copii cu handicap. La data de 31 decembrie 2017, dintr-un buget aprobat în sumă de 95.091.000 lei, s-au efectuat plăţi în cuantum total de 94.996.343 lei, după cum urmează: - lei -

57.02.01 Ajutoare

sociale, din care:

Credite bugetare

aprobate la 31.12.2017

Sume transferate din bugetul

M.M.J.S

Plăţi efectuate 31.12.2017

Sume transferate şi neutilizate la 31.12.2017

- prestaţii socialeart.58 Legea 448/2006

93.177.000 93.176.545 93.144.774 31.771

- transport interurban persoane cu handicap art. 24 Legea 448/2006

1.900.000 1.898.534 1.837.924 60.610

- dobândă subvenţionată credite persoane cu handicap art. 27 Legea nr.448/2006

14.000 14.661 13.645 1.016

40

Page 41: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

Total 95.091.000 95.089.740 94.996.343 93.397

Veniturile, în sumă totală de 818.227 lei, încasate până la data de 31.12.2017, reprezentând contribuţiile beneficiarilor potrivit Legii nr. 17/2000 şi Legii nr.448/2006, republicată, au fost virate în contul ordonatorului principal de credite.

Pe centre, situaţia încasărilor se prezintă astfel :- Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Lungeşti......................83.286 lei;- Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Milcoiu.........................91.843 lei;- Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Zătreni.........................85.584 lei;- Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Bistriţa.......................283.631 lei;- Centrul pentru Persoane Vârstnice Bistriţa....................8.140 lei;- Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică

Măciuca………………………………………..………....49.638 lei;- Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică 1

Băbeni………………………………………….................18.586 lei;- Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihică 2 Băbeni

…………………………………………………..............110.304 lei;- Centrul de Recuperare şi Reabilitare Govora...............75.871 lei;- Centrul de Zi pentru Recuperare Neuromotorie

Băbeni………………………………………………….....4.320 lei ;- Centrul de Recuperare și Reabilitare Băbeni…..….….. 728 lei ;- Centrul pentru Persoane Vârstnice Nicolae

Bălcescu……………………………………………….... 5.714 lei ;- Centrul Rezidențial de Recuperare a Tinerilor cu afecțiuni

neuropsihice Băbeni …………………………………..…..582 lei.

Sponsorizări, contracte de donaţie şi colaborare ; alte venituri

În perioada raportată, D.G.A.S.P.C. Vâlcea a beneficiat de donaţii şi sponsorizări în bunuri în valoare totală de 149.005,10 lei, din care:

- materiale de reparații...................................................5.720,51 lei;- alimente ....................................................................20.057,41 lei;- medicamente şi materiale sanitare..............................5.461,70 lei;- obiecte de inventar....................................................92.368,35 lei;- alte materiale...............................................................5.429,33 lei;- mijloace fixe...............................................................19.967,80 lei.Donaţiile/ sponsorizările în bunuri au fost efectuate de:

- Episcopia Râmnicului............................................................................ 1.921,00 lei

- Fares Trading S.R.L.............................................................................. 843,16 lei

- Fundaţia Rebenciuc.............................................................................. 4.334,34 lei

- Fundaţia SERA România...................................................................... 102.349,91 lei

- S.C. Hepites S.R.L................................................................................ 4.604,87 lei

- Liga Femeilor Creştine.......................................................................... 1.035,79 lei

41

Page 42: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

- S.C. Annabella S.R.L............................................................................ 17,00 lei

- S.C. Bella România Impex S.R.L.......................................................... 1.781,92 lei

- Rotary.................................................................................................... 942,00 lei

- PFA Lavinia Mihaela.............................................................................. 795,00 lei

- Persoane fizice...................................................................................... 13.416,09 lei

- Farmacia Florina................................................................................... 30,77 lei

- Gemina Tour S.R.L................................................................................ 650,00 lei

- Grup Școlar Brătianu.............................................................................. 170,00 lei

- S.C. Rodin Contab S.R.L. ...................................................................... 300,00 lei

- S.P.R.U.C. Băbeni................................................................................. 437,00 lei

- S.C. Domi Fire Proiect S.R.L. ............................................................... 903,00 lei

- S.C. Dover S.R.L. ................................................................................ 404,56 lei

- S.C. Sano Vita S.R.L. ........................................................................... 216,52 lei

- S.C. Scandia Food S.R.L. ..................................................................... 8.500,00 lei

- S.C. Avicarvil S.R.L. ............................................................................ 4.322,35 lei

- Valoris S.R.L. ....................................................................................... 813,32 lei

- Veras&Co S.R.L. ................................................................................... 216,50 lei

Până la 31.12.2017 s-au înregistrat venituri din producţie proprie în valoare de 2.049,20 lei.

Prezentarea rezultatelor obţinute în activitatea financiar-contabilă

Activitatea financiar - contabilă din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea este organizată în cadrul Serviciului Finanțe-buget și Compartimentului Contabilitate-salarizare şi coordonată de către directorul executiv adjunct economic. În cadrul acestor compartimente, s-au desfașurat toate activităţile specifice și distincte ce țin de activitatea financiară, activitatea contabilă şi salarizarea la nivelul D.G.A.S.P.C. Vâlcea: - utilizarea, în condiţii de eficienţă şi eficacitate, a creditelor bugetare alocate; - fundamentarea proiectului de buget pe anul 2017, a listei obiectivelor de investiţii cu finanţare totală sau parţială de la buget, repartizarea pe trimestre a bugetului alocat şi transmiterea lor, spre analiză şi aprobare, ordonatorului principal de credite;

- întocmirea lunară a solicitărilor de deschidere de credite bugetare;

42

Page 43: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

- elaborarea propunerilor de virări de credite bugetare în cadrul bugetului instituţiei şi depunerea lor spre aprobare la ordonatorul principal de credite, în condiţiile legii;

- elaborarea propunerilor de rectificare a bugetului instituţiei, în temeiul O.U.G nr.63/2017, respectiv O.U.G nr. 83/2017, şi depunerea lor spre aprobare ordonatorului principal de credite;

- înaintarea spre analiză şi aprobare, în condiţiile legii, a Listei mijloacelor fixe care se scot din funcţiune, Listei materialelor de natura obiectelor de inventar propuse pentru declasare şi Listei cantităţilor şi valorilor propuse, potrivit legii, pentru declasare, scoatere din uz şi valorificare, aflate în patrimoniul D.G.A.S.P.C. Vâlcea - materiale, rezultate în urma inventarierii generale a patrimoniului Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea pe anul 2016;

- întocmirea situațiilor financiare pentru primele 3 trimestre ale exerci'iului financiar 2017 și a rapoartelor de activitate trimestriale; - plăţi către furnizori efectuate corect, la termen şi în limita creditelor bugetare aprobate; - plăţi ale salariilor efectuate corect şi în limita creditelor bugetare aprobate, respectându-se ziua plăţii; - preluarea documentelor corect întocmite, fără întârziere şi introducerea datelor în programul informatic; - au fost întocmite un număr de 5.907 instrumente de plată, reprezentând plăţi efectuate; - evidenţa contabilă de gestiune şi sintetică la zi, a operaţiunilor economice şi financiare ale tuturor subunităților fără personalitate juridică din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea: 4 centre de plasament (clasice și modulate) pentru copilul fără dizabilități, 3 centre de plasament (clasice și modulate) pentru copilul cu dizabilități, 2 căsuțe de tip familial pentru copilul cu dizabilități, 7 apartamente sociale, 1 centru de primire în regim de urgență, 1 adapost de zi și de noapte pentru copii străzii, 1 serviciu de socializare și integrare socio-profesională a tinerilor din sistemul de protecție, 1 centru maternal, 1 centru de zi pentru recuperarea copilului cu dizabilități, 4 centre de îngrijire și asistență, 3 centre de recuperare și reabilitare neuropsihică, 1 centru de recuperare și reabilitare, 1 centru de criză și respiro, 1 centru de zi de recuperare neuromotorie, 1 centru de primire in regim de urgență persoane adulte, 1 centru pentru victimele violenței în familie și 1 centru pentru persoane vârstnice. - întocmirea şi evidenţierea în contabilitate a angajamentelor legale, bugetare şi ordonanţărilor de plată conform O.M.F.P. nr. 1792/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, cu modificările și completările ulterioare; - verificarea încadrării cheltuielilor în limitele creditelor bugetare aprobate pentru exerciţiul financiar 2017;

43

Page 44: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

- efectuarea inventarierii trimestriale a alimentelor și combustibilului;

- întocmirea şi verificarea balanţelor contabile lunare la nivelul D.G.A.S.P.C.Vâlcea; - plata lunară a prestaţiilor sociale, al transportului interurban şi a dobânzilor aferente creditelor de care beneficiază persoanele cu handicap, în sumă totală de 94.996.343 lei, precum şi evidenţa contabilă analitică a contului 462 „Creditori” privind indemnizaţiile şi bugetul complementar neridicate ale persoanelor cu handicap; - întocmirea situaţiilor lunare privind necesarul de fonduri pentru plata prestaţiilor sociale şi transportului interurban ale persoanelor cu handicap, precum şi execuţia bugetară privind prestaţiile sociale acordate persoanelor cu handicap; - evidenţa convenţiilor privind transportul interurban al persoanelor cu handicap şi a actelor adiţionale încheiate;

- întocmirea contractelor, respectiv actelor adiţionale anuale, privind angajamentul de platã a dobânzii pentru persoanele cu handicap care au contractat credite în condiţiile art. 27 din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată cu modificările şi completările ulterioare; - întocmirea diverselor situaţii privind:

costul mediu lunar/persoană cu handicap asistată pentru anul 2016, solicitat de Autoritatea Națională pentru Persoane cu Dizabilități;

costul mediu lunar/persoană vârstnică, solicitat de către M.M.J.S; întocmirea raportărilor lunare către Consiliul Judeţean Vâlcea, în

conformitate cu Ordinul nr. 2.941/2009 privind indicatorii din bilanţ şi plăţile restante;

- evidenţa la zi a mijloacelor fixe de la toate subunităţile aflate în subordinea D.G.A.S.P.C. Vâlcea, inclusiv a celor din aparatul propriu, precum şi calculul amortizării acestora; - evidenţierea în contabilitate a garanţiilor de bună execuţie la contractele de achiziţii publică încheiate; - acordarea vizei de control financiar preventiv de către persoanele desemnate conform dispoziţiei directorului executiv, în temeiul O.M.F.P. nr 923/2014, cu modificările şi completările ulterioare, pentru un număr de 18.624 de operațiuni; - urmărirea convenților de colaborare cu O.N.G.-urile; plata obligațiilor ce decurg din acestea;

- efectuarea de demersuri legale privind includerea în domeniul public al U.A.T.J. Vâlcea a Casei de tip familial pentru copilul cu handicap Băbeni cu valoarea de 912.799,98 lei, respectiv includerea în domniul privat al judeţului Vâlcea a împrejmuirii şi aleilor betonate, cu valoarea totală de 69.289,38 lei, respectiv a complexului de joacă, cu valoarea totală de 6.636 lei, conform Protocolului de transfer referitor la construcţiile şi dotările realizate pentru obiectivul "Casa de tip familial

44

Page 45: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

pentru copilul cu handicap", înregistrat cu nr. 214/25.05.2017/30005/29.05.2017 şi a Convenţiei de asociere nr. 351/14.07.2015/ 40140/10.07.2015, aprobată prin Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 147/30.06.2015; - elaborarea unei proceduri de sistem şi actualizarea a încă două proceduri de sistem;

- elaborarea unei revizii pentru o procedură formalizată; - elaborarea ediţiei a 2-a pentru 4 proceduri formalizate; - elaborarea ediţiei a 2-a a Manualului de politici contabile al

instituţiei;- efectuarea inventarierii generale a patrimoniului în luna noiembrie

2017;- înregistrarea în evidenţa contabilă a diferenţelor din reevaluarea

activelor fixe corporale din domeniul privat care se amortizează;- predarea-primirea pe baza inventarierii a 7 apartamente aflate în

domeniul public al judeţului Vâlcea şi darea acestora în administrarea D.G.A.S.P.C. Vâlcea, conform Hotărârii Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 237/30.10.2017, în baza Protocolului de predare-preluare 15678/21.11.2017 /64627/20.11.2017.

- ducerea la îndeplinire a unor măsuri din Decizia nr.9 din 19.04.2017 a directorului Camerei de Conturi Vâlcea.

BIROUL STRATEGII, PROGRAME, PROIECTE ÎN DOMENIUL ASISTENŢEI SOCIALE ŞI RELAŢIA CU ONG-URILE

In anul 2017:

A fost întocmit şi transmis Consiliului Judeţean Vâlcea Planul anual de acţiuni pentru realizarea în judeţ a obiectivelor din Programul de Guvernare 2015-2016, în vederea întocmirii raportului pe anul 2016;

A fost elaborat şi avizat Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al D.G.A.S.P.C Vâlcea , împreuna cu cele 22 de anexe (Regulamentele de Organizare şi Funcţionare ale centrelor din subordinea D.G.A.S.P.C. Valcea);

A fost întocmit şi transmis Consiliului Judeţean Vâlcea, Planul anual de acţiuni pe anul 2017 al D.G.A.S.P.C Vâlcea corelat cu priorităţile şi obiectivele din Programul de Guvernare 2017-2020, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 1/2017 din 04.01.2017 .

Conform modificărilor Ghidului Solicitantului pentru selecţia publică de proiecte din cadrul PIN 2017 în domeniul protecţiei şi promovării drepturilor persoanelor cu dizabilităţi a fost elaborată Nota Justificativă

45

Page 46: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

privind emiterea Proiectului de Hotărâre de către Consiliul Judeţean, document obligatoriu depunerii Cererii de finanţare în cadrul PIN “Înfiinţarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respire/centre de criză şi locuinţe protejate în vederea dezinstituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi aflate în instituţii de tip vechi şi pentru prevenirea instituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi din comunitate”.

După publicarea noului ghid al solicitantului a fost elaborat proiectul ce vizează: Dezvoltarea infrastructurii sociale la nivelul judeţului Vâlcea prin înfiinţarea a 3 Locuinţe protejate cu o capacitate totală de 18 locuri în localităţile limitrofe oraşului Băbeni şi a unui Centru de zi cu o capacitate de 30 locuri în oraşul Băbeni, destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi din instituţiile de tip vechi aflate în subordinea D.G.A.S.P.C. Vâlcea, care va susţine dezinstituţionalizarea concomitent cu prevenirea instituţionalizării şi susţinerea traiului în comunitate.1. Obiectivele specifice ale proiectului:

Înfiinţarea de servicii sociale integrate în comunitate prin crearea a 3 locuinţe protejate în orașul Băbeni și/sau zonele limitrofe în care 18 persoane adulte cu dizabilităţi din sistemul de protecţie de tip vechi vor beneficia de servicii socio-medicale în vederea dezinstituţionalizării şi integrării lor în comunitate;

Îmbunătăţirea calităţii vieţii a 18 persoane adulte cu dizabilităţi selectate din sistemul de protecţie de tip vechi, prin asigurarea de găzduire în sistem protejat de tip familial şi furnizarea de servicii sociale corespunzătoare nevoilor fiecăreia, asistenţă şi suport pentru dezvoltarea/consolidarea deprinderilor de viaţă independentă şi activă;

Prevenirea (re)instituţionalizării prin înfiinţarea unui Centru de zi cu o capacitate de 30 locuri, în care minim 30 de persoane adulte cu dizabilităţi din orașul Băbeni și zonele limitrofe, si/sau din centrele rezidențiale aflate în subordinea D.G.A.S.P.C. Vâlcea vor beneficia de servicii sociale specializate, în baza unui program individual de intervenţie şi suport;

Creşterea capacităţii instituţionale şi administrative a D.G.A.S.P.C Vâlcea în oferirea de servicii sociale şi dezvoltarea serviciilor alternative de sprijin pentru viaţă independentă şi integrare în comunitate.

Contribuţia la îndeplinirea indicatorilor de rezultat asumat de România pentru perioada 2016 - 2018 prin susţinerea dezinstituţionalizării persoanelor cu dizabilităţi concomitent cu dezvoltarea măsurilor de prevenire a instituţionalizării şi de susţinere a traiului în comunitate, cât şi la recunoaşterea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi conform Convenţiei Naţiunilor Unite

46

Page 47: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi.

A fost lansata procedura de selectie publica de proiecte 2017 – sesiunea 2 in cadrul proiectului PIN “Înființarea de servicii sociale de tip Centre de zi , centre respire/centre de criza și locuințe protejate în vederea dezinstituționalizării persoanelor cu dizabilități aflate în instituții de tip vechi și pentru prevenirea instituționalizării persoanelor cu dizabilități din comunitate. D.G.A.S.P.C Vâlcea a redepus în sesiunea 2, ca urmare a lansarii liniei de finanțare Cererea de finanțare ce vizează dezvoltarea infrastructurii sociale la nivelul judeţului Vâlcea prin înfiinţarea a 3 Locuinţe protejate cu o capacitate totală de 18 locuri în localităţile limitrofe oraşului Băbeni şi a unui Centru de zi cu o capacitate de 30 locuri în oraşul Băbeni, destinate persoanelor adulte cu dizabilităţi din instituţiile de tip vechi aflate în subordinea D.G.A.S.P.C. Vâlcea, care va susţine dezinstituţionalizarea concomitent cu prevenirea instituţionalizării şi susţinerea traiului în comunitate.

Două persoane din cadrul biroului au participat la Workshop-ul regional organizat în cadrul proiectului “Implementarea unui sistem de elaborare de politici publice în domeniul incluziunii sociale la nivelul MMJS”. În cadrul workshop-ului s-a pus in discuție metodologia de culegere în mod unitar a datelor privind infrastructura și serviciile sociale existente.

Ca urmare a lansării apelului de proiecte Obiectiv Specific 8.3 – servicii sociale, grup vulnerabil „copii’ a fost înaintată Consiliului Județean Vâlcea o adresă în care D.G.A.S.P.C. Vâlcea solicită sprijinul Consiliului Județean Vâlcea în identificarea de terenuri pe care pot fi construite case de tip familial și punerea la dispoziție a acestora în vederea îndeplinirii obiectivului din Strategia Națională pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Copilului pentru perioada 2015 – 2022, care urmărește închiderea instituțiilor de tip vechi și dezvoltarea de servicii de îngrijire comunitară și a depunerii unei cereri de finanțare pe în cadrul acestui apel național POR. A fost întocmită și transmisă Consiliului Județean Vâlcea Situația

proiectelor cu finanțare națională și/sau externă.

A fost întocmit și transmis către Consiliul Județean Vâlcea, stadiul de îndeplinire pentru semestrul I al Planului anual de acțiuni pentru anul 2017 pentru realizarea în județ a obiectivelor din programul de guvernare 2017 – 2020 al D.G.A.S.P.C. Vâlcea;

Din partea biroului Programe, Proiecte, au participat 2 reprezentanți la întâlnirea cu A.N.P.D.C.A. și Banca Mondială, în cadrul

47

Page 48: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

proiectului “Elaborarea planului de dezinstituționalizare a copiilor din instituții și asigurarea tranziției îngrijirii acestora în comunitate” – cod SIPOCA 2, la sediul Băncii Mondiale din București;

Au fost întocmite Note de fundamentare și transmise către Consiliul Județean Vâlcea, în vederea aprobării depunerii cererilor de finanțare pentru închiderea a 5 centre de plasament și dezvoltarea de servicii sociale în comunitate, în cadrul POR 2014 – 2020, Axa prioritara 8 – Dezvoltarea infrastructurii de sanătate și sociale, Obiectiv Specific 8.3, Creșterea gradului de acoperire cu servicii sociale, Grup vulnerabil copii.

A fost înaintată în format electronic către șefii de centre și echipele de pregătire a Planului de închidere, documentația necesară elaborării Planului de închidere a centrelor rezidențiale și au fost diseminate informațiile cu privire la planul de dezinstituționalizare în întâlniri de lucru ce au avut loc la sediul instituției.

A avut loc, la Brașov a doua întâlnire în cadrul aceluiași proiect, SIPOCA 2, întâlnire ce a vizat elaborarea planurilor individuale de închidere a centrelor rezidențiale.

Ca urmare a răspunsului primit de la Consiliul Județean, a fost întocmită și transmisă Nota de fundamentare pentru aprobarea demarării procesului de evaluare a 3 centre:

- Centrul pentru copilul cu dizabilități ;- Centrul de plasament Andreea;- Centrul de plasament Ana.

Au fost întocmite și transmise către primării adrese în care D.G.A.S.P.C. Valcea solicită sprijin în identificarea de terenuri / imobile care să fie puse la dispoziția C.J. Vâlcea, în vederea construirii de căsuțe de tip familial.

În vederea înființării Comitetului de coordonare a procesului de dezinstituționalizare a copiilor, au fost transmise electronic către instituții relevante solicitarea de a desemna câte un reprezentant în vederea participării la ședințele de lucru organizate în cadrul apelului POR 2014 – 2020 și a încheierii de parteneriate. În luna septembrie 2017 au fost întocmite și înaintate Consiliului

Județean Vâlcea, documentațiile necesare depunerii proiectelor:

48

Page 49: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

- Consolidarea și reabilitarea energetică a centrului de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Măciuca; - Creșterea eficienței energetice a clădirii Complexului de servicii comunitare Rm. Vâlcea.

A fost emisă de către Consiliul Județean Vâlcea, Hotărârea privind aprobarea demarării procesului de evaluare a unor centre de plasament din subordinea DGASPC Valcea în vederea închiderii acestora și dezvoltării de servicii sociale alternative, prin POR 2014 – 2020.

La propunerea Consiliului Județean Vâlcea, D.G.A.S.P.C. Vâlcea și-a exprimat acordul de a fi inclusă în proiectul promovat de Consiliul Județean – Sprijinirea autorităților și instituțiilor publice locale din regiunile mai puțin dezvoltate să implementeze managementul calității în concordanță cu Planul de acțiuni pentru implementarea etapizată a managementului calității în autorități și instituții publice 2016 – 2020;

La solicitarea Consiliului Județean Vâlcea a fost întocmit și înaintat Planul de actiuni pentru realizarea în obiectivele cuprinse în Programul de guvernare 2017 – 2020 , aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 53 / 2017 pentru acordarea încrederii Guvernului și stadiul realizării în semestrul I;

Pe parcursul trim. IV 2017 a fost demarată, conform Îndrumarului pentru elaborarea planurilor individuale de închidere a centrelor rezidențiale, Faza pregătitoare a planurilor de închidere a 3 centre de plasament Centrul de Plasament Ana, Centrul de Plasament Andreea, Centrul pentru copilul cu Dizabilități, Rm. Vâlcea

după cum urmează:

A continuat colaborarea între D.G.A.S.P.C. Vâlcea și primăriile din județ în vederea identificării de terenuri pentru construirea de căsuțe de tip familial;

A fost înaintată Consiliului Județean o adresă prin care D.G.A.S.P.C. Vâlcea a solicitat sprijin în punerea la dispoziție de terenuri pe care să fie construite căsuțe de tip familial;

Au fost nominalizate persoanele responsabile cu redactarea Planului de inchidere, persoane care au participat la București la sesiunea de instruire cu privire la incarcarea datelor in platforma Planului de închidere.

În vederea pregătirii procesului de închidere a celor 3 centre de plasament, a fost convocat - Comitetul de coordonare (constituit din reprezentanți ai instituțiilor relevante care se vor implica în procesul de dezinstituzionalizare împreună cu

49

Page 50: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

D.G.A.S.P.C. Vâlcea), să participe la întâlnirea consultativă organizată la sediul D.G.A.S.P.C Vâlcea. A fost încheiată o minuta a sesiunii de informare și consultare.

S-au constituit echipe și au fost emise dispoziții, pentru fiecare centru care a fost propus spre desființare: Centrul de Plasament Ana, Centrul de Plasament Andreea , Centrul pentru copilul cu Dizabilități, Rm. Vâlcea

respectiv:

1. Echipa de pregatire a planului individual de inchidere2. Echipa multidisciplinară3. Echipa de elaborare a planului individual de închidere 4. Echipa de implementare a planului de închidere

Echipele formate si-au adus contribuția pe parcursul trim. IV al anului 2017 în pregătirea planului de închidere a centrelor de plasament și la completarea acestuia în platforma on – line realizată prin proiectul implementat de ANPDCA cu consultanță oferită de Banca Mondială –“ Elaborarea planului de dezinstituționalizare a copiilor din instituții și asigurarea tranziției îngrijirii acestora în comunitate“ , cod SIPOCA 2.

Protocoale/convenţii de colaborare :

februarie 2017 – s-a încheiat Convenţia de colaborare dintre Fundaţia pentru Dezvoltarea Serviciilor Sociale cu sediul în Bucureşti şi D.G.A.S.P.C. Vâlcea;Obiectul convenţiei îl constituie colaborarea între părţi, în vederea derulării programului naţional EuAdopt.Grupul ţintă vizat prin prezenta Convenţie de colaborare îl reprezintă comunitatea jud. Vâlcea.

În martie 2017 s-a încheiat “Protocolul de colaborare privind respectarea şi apărarea drepturilor copilului” între Inspectoratul de Poliţie Judeţean şi D.G.A.S.P.C Vâlcea;Scopul general al protocolului: prevenirea şi combaterea victimizării minorilor aflaţi în situaţii de risc;

În mai 2017 a fost încheiat Acordul de parteneriat între: - D.G.A.S.P.C. Vâlcea și - Asociația Liga femeilor creștine ortodoxe - Asociația pentru copii și bătrâni Sfântul Hristofor București- Arhiepiscopia Râmnicului

Obiectul acordului îl reprezintă colaborarea părților în vederea organizării unor vizite și activități educativ culturale și religios morale în cadrul proiectului – „Copilaria bucuria tuturor” – pentru Centrele de

50

Page 51: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

Plasament de tip rezidențial și familial, cât și pentru căminele de îngrijire și asistență socială aflate în subordinea DGASPC Vâlcea.

Iunie 2017 – a fost încheiată Convenția de colaborare între Fundația Sera Romania și DGASPC Vâlcea. Obiectivul convenției a constat în implementarea unui program în sprijinul prevenirii sarcinii nedorite. Prevenirea sarcinii nedorite a constituit subiectul propunerii de proiect depus de Fundația SERA România în care D.G.A.S.P.C. Vâlcea în calitate de partener a obținut informațiile necesare despre grupul țintă și le-a centralizat în vederea depunerii Proiectului.

Iunie 2017 – a fost încheiat Protocolul de colaborare între D.G.A.S.P.C. Vâlcea și Fundația Inimă pentru Inimă Râmnicu Vâlcea .Obiectul protocolului îl reprezintă cooperarea inter - instituțională în vederea desfășurării unui program de voluntariat în centre ce aparțin D.G.A.S.P.C. Vâlcea. Programul constă în organizarea în comun de activități cu caracter formativ, educativ – recreativ, artistic și sportiv pentru copii din centre, care vor fi inițiate de voluntarii români și italieni coordonați de fundație.

Iulie 2017 – A fost încheiat Protocolul de colaborare între Asociația

Orfanilor din Casele de Copii și D.G.A.S.P.C. Vâlcea .Obiectiv:Realizarea unui parteneriat între părțile semnatare pentru implementarea proiectului Tabăra de vară Castelul ce își propune să ofere copiilor și tinerilor din centrele de plasament din cadrul D.G.A.S.P.C. Vâlcea, ocazia de a petrece 10 zile la munte într-o tabără de corturi.

În luna octombrie 2017 a fost încheiata Convenția de colaborare între D.G.A.S.P.C. Vâlcea și Direcția de Sănătate Publică .

Scopul convenției:- Părțile se angajează să conlucreze și să mobilizeze toate resursele

necesare în vederea implementării programului în sprijinul prevenirii sarcinii nedorite.

Protocol de colaborare între: D.G.A.S.P.C. Valcea și Casa Județeană de Pensii Vâlcea

Obiectul protocolului : Aplicarea prevederilor legale și schimbul de date între instituții cu privire la persoanele cu handicap grav cu drept la asistent personal și pensionarii de invalidittae de grd. I .

Convenție pentru realizarea și actualizarea Registrului electronic central privind persoanele cu handicap.

51

Page 52: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

Încheiată între ANPD , Consiliul Județean Vâlcea și D.G.A.S.P.C. Vâlcea Obiectul convenției:Colaborarea în vederea realizării și actualizării Registrului electronic central privind persoanele cu handicap, denumit Registrul central .

Convenție de colaborare între Asociația Centrul Pentru Familie Râmnicu Vâlcea și D.G.A.S.P.C. Vâlcea

Scopul colaborării :Cooperarea și colaborarea dintre promovarea și sprijinirea dezvoltării și funcționării unor servicii sociale profesionale de calitate pentru:

- Copiii si familiile în dificultate;- Îngrijirea și protecția copiilor;- Prevenirea abandonului copiilor;- Îndeplinirea obligațiilor legale în privința protecției și promovării

drepturilor copiilor.

Parteneriate în derulare:

In anul 2017, Biroul Strategii, Programe, Proiecte în domeniul Asistenţei Sociale şi relaţia cu ONG-urile continuă colaborarea, în baza Acordurilor de parteneriat încheiate cu Autorităţile Publice Locale din jud. Vâlcea, în derularea proiectelor aprobate:

„Centru Multifunctional de Asistenta Sociala in Municipiul Dragasani„

Prin Hotararea nr.1/2013 din 9 ianuarie 2013 a Consiliului local al Municipiului Dragasani, a fost aprobat proiectul “Centru Multifunctional de Asistenta Sociala în Municipiul Dragăşani„. Proiectul a fost propus spre finantare prin Programul Operational Regional 2007-2013, Axa prioritara 3 “Imbunatatirea infrastructurii sociale”, Domeniul de interventie 3.2 “Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea si echiparea infrastructurii serviciilor sociale”.Valoarea totala a proiectului: 3.414.143 lei, din care contributia proprie a Mun. Dragasani este de 38.450,42 lei.Scopul proiectului a constat în înfiinţarea unui centru multifuncţional de servicii sociale comunitare destinat copiilor aflaţi in situaţii de risc si familiilor acestora , din Municipiul Dragasani.Obiectivul general: Îmbunătăţirea calităţii infrastructurii pentru serviciile sociale din judeţul Vălcea.Obiectivele specifice ale proiectului:- creşterea capacitatii autoritatilor administratiei publice locale in asumarea problematicii copiilor aflati in situatii de risc.- dezvoltarea reţelei de servicii sociale comunitare, în funcţie de nevoile specifice identificate în plan local.

52

Page 53: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

- sprijinirea dezvoltării armonioase şi echilibrate pentru toţi copiii din comunitate, prin servicii sociale adecvate adresate copiilor şi părinţilor proveniţi din medii defavorizate- îmbunătăţirea caracteristicilor tehnice ale unui imobil dezafectat şi valorificarea sa în cadrul comunităţii.

În cadrul Centrului Multifuncţional de Asistenţă Socială Drăgăşani funcţionează două servicii complementare destinate protecţiei copilului:

Centrul de zi pentru copii -  se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 7 şi 14 ani, oferind activităţi de îngrijire, educaţie, recreere-socializare şi consiliere pentru copii în situaţii de risc. Centrul de zi îşi propune stimularea participării şcolare, atragerea copiilor în activităţi educative şi recreative de natură să favorizeze dezvoltarea armonioasă a personalităţii copiilor şi să le dezvolte ataşamentul faţă de valorile specifice unei societăţi civilizate. Centrul de zi asigură copiilor o masă calda in fiecare zi, în regim de catering, şi ajutoare materiale acordate periodic (haine, incaltaminte, rechizite) pentru a stimula participarea scolara, dar şi frecventarea centrului.  Centrul de consiliere şi sprijin pentru părinţi şi copii – sprijină si asistă parinţii  pentru a face faţă dificultăţilor psihosociale care afecteaza relaţiile familiale, pentru dezvoltarea competenţelor  parentale, pentru prevenirea separării copilului de familia sa şi sprijină copiii atunci când apar probleme în dezvoltarea acestora. Centrul urmăreşte atât oferirea unor servicii de consiliere pentru copii şi părinţi, dar şi derularea programului „Şcoala părinţilor”, în scopul dezvoltării competenţelor şi abilităţilor parentale ale părinţilor din municipiul Drăgăşani.

„Centru Multifunctional de Servicii Sociale Sutesti, jud.Valcea”

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă dezvoltarea unui sistem integrat de servicii sociale cu caracter primar în comuna Suteşti, în funcţie de nevoile sociale identificate, cu scopul prioritar de susţinere a funcţionalităţii sociale a beneficiarilor în mediul propriu de viaţă, familial şi comunitar. Obiectivul specific al proiectului îl reprezintă îmbunătăţirea calităţii infrastructurii pentru servicii sociale în Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia prin crearea unui nou centru multifuncţional de servicii sociale în comuna Suteşti, care contribuie la dezvoltarea şi implementarea politicilor şi programelor de asistenţă socială destinate nevoilor specifice ale persoanelor vârstnice în vederea susţinerii participării acestora la viaţa economică, socială şi culturală a societăţii şi asigurării dreptului la o viaţă autonomă, împlinită şi demnă (scopul centrului de zi va fi acela de a ameliora starea psihologică a bătrânilor singuri şi vulnerabili, prin diverse activităţi distractive, creative şi spirituale, îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor vârstnice şi prevenirea instituţionalizării acestora); o cantină socială în cadrul căreia vor fi prestate servicii sociale gratuite persoanelor aflate în situaţii economico-

53

Page 54: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

sociale deosebite, servicii constau în pregătirea şi servirea unei mese, zilnic, în limita alocaţiei de hrană prevăzute de reglementările legale.Valoarea totala a proiectului este de: 1.599.969,30 lei

„Centru Multifunctional de Servicii Sociale Creţeni, jud.Valcea”Proiectul a fost propus spre finantare prin Programul

Operational Regional 2007-2013 , Axa prioritara 3 “Imbunatatirea infrastructurii sociale”, Domeniul de interventie 3.2 “Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea si echiparea infrastructurii serviciilor sociale”.Scopul centrului de zi: de a ameliora starea psihologică a bătrânilor singuri şi vulnerabili, prin diverse activităţi distractive, creative şi spirituale, îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor vârstnice şi prevenirea instituţionalizării acestora. Centrul multifuncţional are o cantină socială în cadrul căreia vor fi prestate servicii sociale gratuite persoanelor aflate în situaţii economico-sociale deosebite, servicii care constau în pregătirea şi servirea unei mese, zilnic, de persoană, în limita alocaţiei de hrană prevăzută de reglementările legale. Obiectivul proiectului: dezvoltarea unui sistem integrat de servicii sociale cu caracter primar in comuna Creteni, jud.Valcea, in functie de nevoile sociale identificate, cu scopul prioritar de sustinere a functionalitatii sociale a persoanei in mediul propriu de viata, familial si comunitar.Obiectivul specific: îmbunatatirea calitatii infrastructurii pentru servicii sociale in Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia prin crearea unui Centru multifunctional de servicii sociale in comuna Creteni, jud. Valcea.Valoarea totala a proiectului este de: 1.707.226,91 lei

„Centru Multifunctional de Servicii Sociale Popesti, jud.Valcea”

Proiectul a fost propus spre finantare prin Programul Operational Regional 2007-2013, Axa prioritara 3 “Imbunatatirea infrastructurii sociale”, Domeniul de interventie 3.2 “Reabilitarea/modernizarea/dezvoltarea si echiparea infrastructurii serviciilor sociale”.Obiectivul proiectului: dezvoltarea unui sistem integrat de servicii sociale cu caracter primar in comuna Popesti, jud.Valcea, in functie de nevoile sociale identificate, cu scopul prioritar de sustinere a functionalitatii sociale a persoanei in mediul propriu de viata, familial si comunitar.Obiectivul specific: Îmbunatatirea calitatii infrastructurii pentru servicii sociale în Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia prin crearea unui Centru Multifuncţional de Servicii Sociale în comuna Popeşti, jud. Valcea.Valoarea totala a proiectului este de: 1.295.718,70 lei .

„Centrul Multifuncţional de Servicii Sociale Fârtăţeşti”

54

Page 55: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

Prin proiect, cu sprijinul fondurilor nerambursabile a fost înfiinţat în comuna Fârtăţeşti Centrul multifuncţional de servicii sociale destinat copiilor şi familiilor cu copii aflate în situaţii de risc social, centru ce are ca prevenirea separariea copiilor de părinţi.Obiectivul general al proiectului :Dezvoltarea unui sistem integrat de servicii sociale cu caracter primar în comuna Fârtăţeşti, judeţul Vâlcea, în funcţie de nevoile sociale identificate, cu scopul prioritar de susţinere a funcţionalităţii sociale a persoanei în mediul propriu de viaţă, familial şi comunitar.Obiectivul specific:Îmbunătăţirea calităţii infrastructurii de servicii sociale în judeţul Vâlcea prin crearea unui Centru Multifuncţional de Servicii Sociale, care să reunească:

- un Centru de zi a cărui misiune este de a preveni abandonul şi instituţionalizarea copiilor, prin asigurarea pe timpul zilei a unor activităţi de îngrijire, educaţie, recreere şi socializare, consiliere, dezvoltarea deprinderilor de viaţă independentă, orientare şcolară şi profesională, etc.;

- un Centru de consiliere şi sprijin pentru părinţi şi copii a cărui misiune este de a sprijini şi asista părinţii/potenţialii părinţi pentru a putea face faţă dificultăţilor psihosociale care afectează relaţiile familiale, pentru dezvoltarea competenţelor parentale, pentru prevenirea separării copilului de familia sa şi sprijinirea copiilor atunci când apar probleme în dezvoltarea acestora.Valoarea totală a proiectului: 1.756.779,09 lei.

SERVICIUL RESURSE UMANE

1.Obiective asigurarea şi gestionarea resurselor umane pentru desfăşurarea

în bune condiţii a activităţii; promovarea în grad profesional a salariaţilor care îndeplinesc

condiţiile prevăzute de lege; formarea profesională şi perfecţionarea personalului din cadrul

direcţiei; selectarea și angajare personal implementarea programului de salarizare raportări trimestriale / semestriale

Asupra structurii organizatorice a D.G.A.S.P.C. Vâlcea în trim. IV 2017 s-a operat modificări, funcționând un nivel aprobat prin H.C.J. nr. 246 / 30.10.2017, respectiv 1463 posturi, după cum urmează:

personal de conducere (directori, sef servicii / birouri / centre) = 22 posturi

55

Page 56: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

aparat propriu = 171 posturi, in care sunt incluse 46 posturi manageri de caz pentru copil

protectia copilului = 318 posturi asistenta sociala = 320 posturi asistenti maternali profesionisti =320 posturi La data de 31.12.2017 numărul posturilor ocupate :1267, din care: functii publice = 112 personal contractual = 1155 din care 311 asistenti maternali

profesionisti.

2. Principalele activităţi desfăşurate şi rezultate obţinute:- Concurs pentru ocuparea unor posturi vacante, personal

contractual de conducere si executie; în anul 2017 şi-au încetat activitatea un număr de 47 de salariaţi,

dintre care:- prin pensionare : 27 salariaţi;- deces : 3 salariat;- la cerere – 11 salariati- transfer în interesul serviciului – 1 salariat

În anul 2017 au fost angajati 16 salariați funcționari publici și personal contractual.

Alte activităţi: stabilirea salariilor personalului din cadrul instituţiei în conformitate

cu prevederile actelor normative în vigoare; întocmirea ştatelor lunare de salarii în baza pontajelor primite,

verficarea exactităţii datelor cuprinse în acestea; verficarea şi calcularea concediilor medicale, conform normelor în

vigoare, şi întocmirea centralizatorului acestora care este depus lunar la Casa de Asigurări de Sănătate;

56

Page 57: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

întocmirea rapoartelor statistice lunare, trimestriale sau anuale, având ca bază activitatea desfăşurată;

verificarea declaraţiilor de deducere personală, astfel încât acestea să reflecte realitatea situaţiei fiecărui salariat;

întocmirea dosarului de pensionare pentru salariaţii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege şi transmiterea acestuia la Casa Judeţeană de Pensii –

evidenţa concediului legal de odihnă pentru fiecare salariat al instituţiei;

evidenta concediului suplimentar de odihnă pentru situații deosebite (căsătorie, deces...etc)

actualizarea dosarelor de personal pentru salariaţi, urmărindu-se în special la categoria de personal asistenţi maternali evidenţa atestatelor, cazierelor judiciare, avizelor de expertiză neuropsihiatrică, evaluarea psihologică anuală, dispoziţii de plasament;

efectuarea cercetărilor disciplinare prealabire ca urmare a sesizărilor referitoare la anumite abareri disciplinare ale salariaţilor;

- În anul 2017 au avut loc sedinte cu șefii de centre copiii si adulți, analizându-se problemele cu care se confruntă fiecare centru, s-a anaizat situatia beneficiarilor pe fiecare tip de serviciu, s-a analizat situația numărului de salariați raportat la numărul de beneficiari, avându-se în vedere raportul salariati/beneficiari, conform prevederilor HG 867 / 2015, republicat;

Alte activități desfășurate în casrul serviciului: - asigurarea consultanţei de specialitate persoanelor care îndeplinesc sarcini și în domeniul resurselor umane în unităţile componente instituţiei ( centre de plasament şi servicii); actualizarea REVISAL in conformitate cu prevederile HG 500 /

2011 si transmiterea datelor on-line la ITM. Implementarea noului program de salarizare; demararea procedurii de negociere a Acordului Colectiv de Muncă

pentru salariatii funcționari publici ai aparatului propriu;

SERVICIUL JURIDIC CONTENCIOS

1.Obiective 2018 o mai bună colaborare cu instanţele şi executorii judecătoreşti; încheierea unui protocol cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie

privind punerea în aplicare a sentinţelor în dosarele ce au ca obiect instituirea plasamentului în regim de urgenţă şi alte cauze care necesită sprijinul organelor de poliţie;

2. Principalele activităţi desfăşurate şi rezultate obţinute: Acordarea de consiliere, asistenta si reprezentare de specialitate:

57

Page 58: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

acordă consiliere juridică ca şi serviciu social beneficiarilor, copii şi adulţi ;

apară drepturile şi interesele legitime ale copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi a oricăror persoane aflate în nevoie, beneficiari ai serviciilor DGASPC Vâlcea cu respectarea şi aplicarea procedurilor legale;

susţine în faţa instanţelor judecătoreşti competente propunerile privind stabilirea unei măsuri de protecţie specială;

apară drepturile şi interesele legitime ale Direcţiei, asigurând reprezentarea instituţiei în cauzele de orice natură aflate pe rolul instanţelor, parchetelor sau celorlalte instituţii cu competente jurisdicţionale, precum şi în relaţiile cu alte instituţii, persoane juridice sau fizice, în baza delegării de către conducerea instituţiei;

asigura asistenţă şi consultanţă de specialitate pentru celelalte compartimente ale instituţiei şi colaborează cu acestea în exercitarea atribuţiilor ce le revin;

avizează şi contrasemnează actele cu caracter juridic emise la nivelul instituţiei, în limita competenţelor ce îi revin.

efectuează studii, analize şi documentaţii privind oportunitatea iniţierii sau modificării unor acte normative, în raport cu fenomenele ce apar în aplicarea reglementărilor legale în vigoare şi face propuneri pentru soluţionarea unor probleme rezultate din aplicarea legislaţiei în domeniu; realizează evidenţa actelor normative;

organizează şi urmăreşte activitatea de cunoaştere a legislaţiei în domeniu de către personalul din cadrul DGASPC Vâlcea.

Raport privind lucrari de reparatii și investiții realizate în cursul anului 2017 la centre din cadrul Direcției Generale de asistență

Socială și Protecția Copilului Vâlcea

a) Lucrari de reparatii :1. Lucrare de reparatii rețea interioară alimentare cu apă la CRRTAN Băbeni și CRRN 2 Babeni

A fost inlocuită conducta principala de alimentare cu apă cu diametrul de 2 '' , care era fisurată, pe o lungime de 130 m , realizâdu-se racordurile atât la alimentările cladirilor dar și la rețeaua de hidranți interiori și exteriori . Lucrarea era necesara datorită inregistrării anterioare a unor consumuri foarte mari de apă rece . După realizarea lucrării, consumurile se încadrează în cele normale .

2. Lucrări de reparatii la invelitoarea acoperișului la CIA Lungești , Complex de Servicii Comunitare din Râmnicu Vâlcea și la Sediul DGASPC Valcea .

58

Page 59: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

A fost inlocuita complet invelitoarea blocului alimentar de la CIA Lungesti care era deteriorata cu una nouă, din material identic, completându-se asteriala si sistemul de preluare ape pluviale ( jgheaburi și burlane ) .La Complexul de Servicii Comunitare s-a intervenit punctual, inlocuindu-se unele elemente ale invelitorii pentru eliminarea infiltratiilor în zona amfiteatru . Lucrarea de la sediul DGASPC a urmarit eliminarea inundatiilor provocate de ploi la mansarda Casei Maternale și inlocuirea câtorva burlane degradate sau distruse din incintă.

3. Lucrari de reparatii la cazane de apă caldă .Au fost reparate trei cazane de apă calda , care erau sparte , la

CRRN Maciuca , CIA Lungești și CIA Zătreni .

4. Lucrari de reparatii la constructii .Lucrari de reparatii la scara de acces la Complex de servicii

Troianu , inlocuindu-se vechea placare cu gresie, care era complet deteriorata , cu alta nouă, refăcâdu-se și formatul corect al treptelor .

5. Lucrari de reparatii la tamplaria exterioara și interioara Lucrarea s-a realizat la mai multe centre , inlocuindu-se atat

componentele defecte dar și elemente de tâmplarie la urmatoarele centre : CIA Zatreni, CIA Milcoiu, CIA Lungesti, CRRN 2 Babeni , Centrul ''Andreea '', Complex de tip familial Goranu, CRRN Maciuca, sediul DGASPC Valcea .

b) Investiții (proiecte și echipamente cu montaj)

6. Elaborare proiect tehnic in vederea obținerii autorizatiei de construire '' Scara de evacuare in caz de incendiu la Complex de Servicii Troianu '' .7. Elaborare proiect pentru obținerea avizului IJSU pentru pavilion 3 la CRRN 1 Băbeni .8. Elaborare proiect pentru obținerea avizului IJSU pentru CPV Nicolae Balcescu .9. Achiziție cu montaj a doua cazane apa calda la Complex de tip familial Goranu , inlocuindu-se cele vechi care erau defecte .10. Achiziție boiler pentru preparare apă calda , de 1500 litri, la CIA Bistrița, pentru inlocuire celui vechi, care era spart .

ACTIVITĂŢI DE INFORMARE, MEDIATIZARE,COLABORARE/PARTENERIAT

În anul 2017 au fost organizate o serie de acţiuni de mediatizare şi popularizare a serviciilor şi programelor furnizate precum şi campanii de sensibilizare a opiniei publice.

59

Page 60: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

În scopul creșterii gradului de informare a populației cu privire la procedura adopției au fost desfășurate următoarele activități: masă rotundă cu tema „Meseria de părinte”, la care au participat reprezentanți ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor și organizații nonguvernamentale care desfășoară activități în domeniul asistenței sociale. În acord cu acțiunile D.G.A.S.P.C. Vâlcea de informare și conștientizare a rolului esențial pe care o familie iubitoare îl are în dezvoltarea armonioasă a copilului, precum și cu tema stabilită pentru acest an de către Organizația Națiunilor Unite, evenimentul a urmărit accentuarea importanței pe care educația parentală o are pentru bunăstarea copiilor. Concluziile dezbaterilor au reconfirmat însemnătatea facilitării implicării părinților și a tuturor celor care se ocupă de îngrijirea copiilor (bunici, membri ai familiei extinse, asistenți maternali profesioniști) în și pentru a le asigura dezvoltarea deplină, precum și a educației parentale ca soluție viabilă pentru ca aceștia să înțeleagă mai bine nevoile copiilor și să dezvolte o relație de atașament sigur cu copiii lor (15 mai 2017); două întâlniri de lucru la care au participat 61 de asistenți sociali/persoane cu atribuții în asistență socială din aparatele proprii ale consiliilor locale comunale din județul Vâlcea, specialiști ai D.G.A.S.P.C. Vâlcea și reprezentanți ai Colegiului Național al Asistenților Sociali și ai Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea. Evenimentul a urmărit recunoașterea contribuției, angajamentului, punctelor forte ale profesioniștilor din domeniul asistenței sociale și a oferit posibilitatea de a discuta despre dificultățile inerente profesiei de asistent social, identificând soluțiile optime pentru îmbunătățirea și eficientizarea calității serviciilor oferite (30-31 mai 2017); două întâlniri de lucru cu specialiștii care au atribuții în domeniul protecției copilului, în cadrul cărora s-a accentuat responsabilitatea acestora de a lua toate măsurile posibile pentru a promova și garanta șanse egale copiilor, în așa fel încât fiecare să își poată atinge potențialul maxim. La eveniment au participat 45 de asistenți sociali din cadrul serviciilor publice de asistență socială/persoane cu atribuții de asistență socială din aparatele proprii ale consiliilor locale comunale din județul Vâlcea, 34 de specialiști ai D.G.A.S.P.C. Vâlcea, 2 reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vâlcea, 1 reprezentant al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, 1 reprezentant al Asociației pentru Dezvoltare Comunitară Vâlcea, 3 reprezentanți ai Fundației Worl Vision România și 2 reprezentanți ai Asociației Centrul pentru Familie (20-21 noiembrie 2017); seminarul „Drepturile copilului sunt lege!” prin care s-a urmărit accentuarea importanței pe care o are în practică înțelegerea însemnătății acestor drepturi, precum și a importanței pe care o are creșterea gradului de informare a populației cu privire la dreptul fiecărui copil de a crește și a se dezvolta într-un mediu familial stabil, care îi

60

Page 61: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

poate fi asigurat și prin adopție. La eveniment au participat 45 de asistenți sociali din cadrul serviciilor publice de asistență socială/persoane cu atribuții de asistență socială din aparatele proprii ale consiliilor locale comunale din județul Vâlcea, 34 de specialiști ai D.G.A.S.P.C. Vâlcea, 2 reprezentanți ai Agenției Naționale Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vâlcea, 1 reprezentant al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, 1 reprezentant al Asociației pentru Dezvoltare Comunitară Vâlcea, 3 reprezentanți ai Fundației Worl Vision România și 2 reprezentanți ai Asociației Centrul pentru Familie (20-21 noiembrie 2017); apariții în mass-media locală: articole de presă, participarea la emisiuni – „Sănătatea azi”, difuzată de postul de televiziune VTV (19.06.2017, 22.09.2017, 13.12.2017), „Vâlcea, în direct”, difuzată de postul de televiziune VTV (01.03.2016), „Interesul General”, difuzată de postul de televiziune Vâlcea 1 (07.04.2016), „Vâlcea fără frontiere”, difuzată de postul de televiziune Vâlcea 1 (02.08.2017), în cadrul cărora au fost dezbătute subiecte legate de procedura adopției; actualizarea site-ului instituției cu materiale informative privind procedura adopției.

De asemenea, a fost întocmit raportul de activitate al Echipei Intersectoriale Locale Vâlcea pentru anul 2017, iar în scopul informării, conștientizării și mobilizării societății, în general, și a profesioniștilor, în special, în vederea prevenirii și combaterii exploatării copiilor prin muncă, a abuzului, a neglijării și a migrațiunii ilegale a copiilor, membrii E.I.L. Vâlcea au desfășurat următoarele activități: dezbaterea cu tema „Prevenirea violenței în școală”, organizată la Școala Gimnazială „Take Ionescu” – Rm. Vâlcea. Discuțiile au fost active și au analizat cauzele și formele de manifestare ale violenței, în general, și ale violenței școlare, în special, cele mai eficiente metode de prevenire ale acestui tip de comportament, accentuând consecințele ce decurg din adoptarea unui comportament neadecvat și prevenirea consumului de etnobotanice. De asemenea, elevilor le-au fost distribuite materiale informative, realizate de specialiștii DGASPC Vâlcea, sub forma unui fly-er (30.01.2017; 89 elevi și 4 cadre didactice); masa rotundă cu tema „Educația – soluție pentru combaterea exploatării prin muncă a copiilor”. Pornind de la strânsa legătură dintre abandonul școlar și implicarea copiilor în muncă, ambele evenimente s-au centrat pe importanța conștientizării societății asupra diferenței dintre educația prin muncă și exploatarea prin muncă (12.06.2017; 5 participanți); informare a beneficiarilor DGASPC Vâlcea cu privire la problematica exploatării prin muncă a copiilor (12.06.2017; 25 participanți); întâlniri de lucru ale membrilor EIL Vâlcea (5; 31.03.2017, 10.04.2017, 12.06.2017, 26.06.2017, 21.11.2017); actualizarea site-ului instituției cu materiale informative privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

61

Page 62: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

Raportprivind activitatea de audit intern

desfăşurată la nivelul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea anul 2017

CAPITOLUL 1INFORMAŢII GENERALE

1.1. Introducere

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea (D.G.A.S.P.C. Vâlcea), este o instituţie publică cu personalitate juridică, înfiinţată în subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea are rolul de a asigura la nivel judeţean, aplicarea politicilor şi strategiilor de asistenţă socială în domeniul protecţiei copilului, familiei, persoanelor singure, persoanelor vârstnice, persoanelor cu handicap, precum şi oricăror persoane aflate în nevoie.

D.G.A.S.P.C. Vâlcea nu are în subordine, sub autoritate sau în coordonare alte entități publice .

Sediul său se afla în Bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 28, municipiul Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea.

Conducerea instituției este asigurată astfel: Director executiv : Nicolae Badea Director executiv adjunct cu delegare : Jana Diaconu Director executiv adjunct economic cu delegare : Ștefania

Udubașa Datele de contact ale instituției sunt următoarele :

telefon. : 0250 734 270 / 0350 401 729  fax : 0250 734 270  e-mail: [email protected]

62

Page 63: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

Raportul de activitate prezintă modul de organizare și desfășurare a activității de audit public intern la nivelul D.G.A.S.P.C. Vâlcea , cu sediul în Bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 28, municipiul Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea.

Coordonarea activității de audit public intern este asigurată de

către domnul Neamțu Cristian Teodor cu următoarele date de contact:

- Telefon: 0250734758

- Email: [email protected]

În subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea D.G.A.S.P.C.

Vâlcea nu se regăsește nici o entitate publică.

I.2. Scopul raportului

Scopul raportului este de a prezenta activitatea de audit intern

desfăşurată la nivelul compartimentului de audit public intern din cadrul

D.G.A.S.P.C. Vâlcea.

Raportul este destinat atât conducerii D.G.A.S.P.C. Vâlcea, care

poate aprecia rezultatul muncii auditorilor publici interni, cât şi UCAAPI și

Curții de Conturi a României, fiind unul dintre principalele instrumente de

monitorizare a activităţii de audit public intern.

I.3. Perioada de raportare

Prezentul raport anual de activitate prezintă stadiul organizării și

funcționării compartimentului de audit public intern la data de 31

decembrie 2017 din cadrul D.G.A.S.P.C. Vâlcea, cu respectarea

cerințelor minime de raportare solicitate de UCAAPI în cadrul formatului

standard al raportului anual aferent anului 2017 .

I.4. Persoanele care au întocmit raportul şi calitatea acestora

Prezentul raport anual de activitate a fost elaborat în cadrul

compartimentului de audit intern din cadrul D.G.A.S.P.C. Vâlcea.

63

Page 64: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

Persoanele implicate în acest proces, precum și datele de contact aferente acestora sunt prezentate în tabelul de mai jos:

Nr. crt.

Nume Prenume

Funcția Telefon E-mail

1

Miricioiu

Popa

Amalia

Auditor

intern0250734758 [email protected]

I.5. Documentele analizate

Documentele care au stat la baza raportului de activitate au fost următoarele:

- Carta auditului intern - Codul privind conduita etică a auditorului intern- Planul multianual şi planul anual de activitate , aprobate de

conducerea D.G.A.S.P.C. Vâlcea- rapoartele misiunilor de audit intern întocmite în cursul anului

2017, conform planului de audit intern , aprobat de către conducerea D.G.A.S.P.C. Vâlcea

- rapoartele misiunilor de audit intern întocmite în cursul anului 2017, în colaborare cu auditorii interni din cadrul Consiliului Județean Vâlcea.

Partea a II-a – Situația actuală a auditului public intern

II.1. Înființarea şi funcționarea auditului intern

II.1.1. Înființarea auditului intern

D.G.A.S.P.C.Valcea , în actuala forma de organizare, a fost înființată în anul 2004 prin Hotărârea Consiliului Județean Vâlcea nr. 101 din 22 decembrie 2004, în urma comasării serviciului public de asistență socială a persoanelor adulte cu handicap și a serviciului public specializat pentru protecția copilului, conform prevederilor HG nr. 1434

64

Page 65: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

privind atribuțiile și Regulamentul– cadru de organizare si functionare ale Directiei generale de asistenta sociala si protectia copilului.

Compartimentul de Audit public intern are în structura sa prevăzute două posturi, unul ocupat începând cu data de 01.03.2010 şi unul ocupat începând cu data de 04.10.2013 .

ORGANIZARE FUNCȚIONARE

Structură de audit public

intern

Organizată (înființată)

Prin structură proprie de audit public intern

Funcțională- 2 posturi prevazute si

ambele ocupate

La nivelul DGASPC Valcea funcția de audit intern este înființată la nivel de compartiment cu doua posturi prevazute de auditori interni , din care ambele sunt ocupate.

II.1.2. Funcționarea auditului internLa nivelul DGASPC Valcea structura de audit intern înfiinţată este și funcţională, activitatea derulandu-se conform normelor si procedurilor specifice de audit , proprii aprobate de catre cei doi auditori interni angajati ai DGASPC Valcea .II.2. Raportarea activității de audit public intern

Compartimentul Auditul public intern din cadrul DGASPC Valcea are obligația de a emite și comunica către Consiliul Judetean Valcea Biroul Audit Public Intern raportul anual de activitate privind funcţia de audit public intern. II.3. Independenţa structurii de audit public intern și obiectivitatea auditorilor

Independența este atributul funcției de audit intern în timp ce obiectivitatea este apanajul auditorilor interni. Pentru păstrarea acestor atribute, trebuie respectate anumite criterii, cum ar fi:Pentru păstrarea independenței structurii de audit public intern: funcția de audit intern trebuie să raporteze direct managementului superior al organizației; numirea și destituirea managementului funcției de audit intern, respectiv a auditorilor interni trebuie să fie supuse procesului de avizare, conform legii.Pentru păstrarea obiectivității auditorilor interni: Auditorii interni nu trebuie implicați în activitățile pe care le pot audita; Auditorii interni trebuie să-și declare independența în cadrul misiunilor de audit intern și evaluare efectuate.Aceste aspecte se regăsesc în baza legală actuală, respectiv Legea nr. 672/2002, republicată și HG nr. 1086/2013. De asemenea, aspecte similare se regăsesc în practica internațională de audit intern stipulată în Standardele Internaționale de Practică Profesională în Auditul intern

65

Page 66: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

(IPPF) emise de către Institutul Auditorilor Interni (vezi Standardele de la 1100 la 1130).

II.3.1. Independenţa structurii de audit public internCompartimentul de audit intern din cadrul D.G.A.S.P.C. Valcea se

regaseste in organigrama institutiei, in directa subordonare a directorului executiv si are obligatia raportarii privind rezultatele activitatii de audit intern desfasurate .

Referitor la aplicarea şi respectarea procedurii de numire/destituire a conducătorului structurii de audit intern în cursul anului 2017:

In cursul anului 2017 nu au existat in DGASPC Valcea situatii de numire/destituire a conducatorului structurii de audit public intern.

Referitor la aplicarea şi respectarea procedurii de numire/revocare a auditorilor interni în cursul anului 2017

In cursul anului 2017 nu au existat in DGASPC Valcea situatii de numire/ revocare a auditorului intern.

II.3.2. Obiectivitatea auditorilor interni

Referitor la implicarea auditorilor interni în exercitarea activităților auditabile

Managementul DGASPC Valcea nu a implicat auditorii interni în exercitarea unor activităţi ce fac parte din sfera activitatilor auditabile.

Referitor la completarea declarației de independențăLa nivelul DGASPC Valcea , auditorii interni au completat

declarațiile de independență cu ocazia fiecarei misiuni de audit derulate in cursul anului 2017 .II.4. Asigurarea cadrului metodologic şi procedural

Cadrul metodologic și procedural aferent activității de audit public intern se referă la aspecte care sunt de natură a asigura buna desfășurare a acestei activități, prin prisma metodologiilor și a procedurilor aplicabile, luând în calcul și aplicarea și respectarea codului de conduită etică al auditorului public intern.

Referitor la aceste aspecte, activitatea de audit public intern a fost reglementată începând cu anul 2003, pe lângă legislația primară cunoscută, și de OMFP nr. 38/2003 pentru aprobarea Normelor generale privind exercitarea activității de audit public intern.

În anul 2013, ulterior modificării și republicării Legii auditului public intern, a fost emisă HG nr. 1.086/2013 pentru aprobarea Normelor generale privind exercitarea activităţii de audit public intern. Aceasta aduce o serie de modificări și îmbunătățiri pentru vechea versiune a normelor generale. Ambele versiuni ale normelor generale prevedeau emiterea de norme proprii de audit public intern.

66

Page 67: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

Referitor la procedurarea activităților din cadrul structurii de audit public intern, acestea sunt supuse și ele emiterii de proceduri de sistem sau operaționale, după caz. Noțiunea de procedură este utilizată în cadrul prezentului raport în sensul dat de OSGG nr. 400/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere acest lucru, este necesar ca structurile de audit public intern să analizeze și să decidă câte dintre activitățile derulate trebuie să fie procedurate (adică să se emită o procedură scrisă pentru acea activitate). În acest context gradul de procedurare poate varia de la o entitate la alta, în funcție de judecata profesională aplicată. De asemenea, pentru activitățile procedurabile, se va stabili care este gradul de emitere a procedurilor. În mod firesc ținta este de 100%, urmărindu-se apropierea cât mai mult de acest scor.

II.4.1. Emiterea normelor propriiConform prevederilor legale în vigoare, respectiv punctul 1.4.1.2. și

punctul 1.4.1.3. din cadrul HG nr. 1086/2013, compartimentul de audit public intern de la nivelul DGASPC Valcea îşi desfăşoară activitatea de audit public intern pe baza normelor metodologice privind exercitarea activităţii de audit intern, proprii, avizate pozitiv de Biroul de Audit public intern din cadrul Consiliului Judetean Valcea.

II.4.2. Emiterea procedurilor scrise specifice activităţii de audit public intern

Conform Standardului 9 – Proceduri, așa cum este el definit în cadrul OSGG nr. 400/2015, cu modificările ulterioare, la nivelul DGASPC Valcea, au fost identificate toate activitățile derulate în cadrul structurii de audit intern. Aceste activități au fost împărțite în două categorii: activități procedurabile și activități neprocedurabile . In urma acestei analize s-a decis intocmirea a 30 de proceduri specifice auditului public intern , care se aplica in practica curenta a compartimentului.

I.5. Asigurarea şi îmbunătăţirea calităţii activităţii de audit internII.5.1. Elaborarea şi actualizarea Programului de Asigurare şi

Îmbunătățire a Calităţii (PAIC)În conformitate cu prevederile punctului 2.3.7. din cadrul anexei nr.

1 la HG nr. 1086/2013, la nivelul DGASPC Valcea compartimentul audit public intern a elaborat un program de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii (PAIC) sub toate aspectele auditului intern, care să permită un control continuu al eficacităţii acestuia. Acest program a fost inregistrat cu nr 42326/30.12.2011.

Programul de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii activităţii de audit intern ofera asigurare că activitatea de audit intern se desfăşoară în conformitate cu normele, instrucțiunile şi Codul privind conduita etică a auditorului intern şi contribuie la îmbunătăţirea activităţii structurii de audit public intern.

67

Page 68: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

Un PAIC este util la exprimarea unor concluzii cu privire la calitatea activității de audit intern și sprijina efectuarea unor recomandări pentru implementarea unor îmbunătățiri corespunzătoare a acestei activități. Acest program permite o evaluare a:

• Conformității cu baza legală în vigoare;• Contribuției auditului intern la procesele de guvernanță,

management al riscurilor și controlul organizației;• Acoperirea integrală a sferei auditabile;• Respectarea legilor, reglementărilor și procedurilor pe care

activitatea de audit intern trebuie să le respecte;• Riscurile care afectează funcționarea auditului intern.PAIC impune o abordare sistematică și disciplinată a procesului de

autoevaluare periodică, inclusiv modalitatea de realizare a autoevaluărilor periodice pentru fiecare an intermediar între evaluările externe.

Un PAIC pe deplin funcțional exercită o monitorizare permanentă a activității de audit intern și o autoevaluare periodică a acesteia pentru a asigura conformitatea cu cadrul legal și procedural aplicabil.

PAIC-ul emis a fos actualizat in anul 2017 cu Planul de acţiune, inregistrat cu nr de 26313/10.05.2017, ca instrument de punere în lucru a Programului de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii activităţii de audit intern.

II.5.2. Realizarea evaluării externeComplementar PAIC, calitatea funcției de audit intern se poate

îmbunătăți prin evaluările externe. Aceste evaluări se efectueaza la fiecare cinci ani, conform cerințelor legislației naționale, dar și standardelor internaționale de audit intern emise de către Institutul Auditorilor Interni (IIA). Obiectivul evaluării externe este de a evalua activitatea de audit intern din punctul de vedere al conformității cu definiția auditului intern, cu cerințele codului de etică și cu prevederile legislației naționale în domeniu.

Evaluările externe se concentreaza, de asemenea, pe identificarea oportunităților de îmbunătățire a funcției de audit intern, oferind sugestii pentru a îmbunătăți eficacitatea acestei activități și promovând idei pentru a spori imaginea și credibilitatea funcției de audit intern.

In anul 2017 compartimentul audit intern din cadrul DGASPC Valcea a fost evaluat , pentru activitatea din ultimii 3 ani , de catre auditorii Curtii de Conturi a Romaniei .II.6. Resursele umane alocate structurii de audit internÎntr-un moment în care se pune accent sporit pe responsabilitatea organizațională, pe îmbunătățirea controlului intern, pe managementul riscurilor și pe guvernanța corporativă, este important să se pună tot mai mult accent și pe structurile de audit intern. Pentru a-și îndeplini obiectivele, este important ca structura de audit intern să aibă acces la resurse umane care să posede abilitățile necesare în acest scop.

68

Page 69: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

II.6.1. Ocuparea posturilor la data de 31 decembrie a anului de raportare

In cadrul Compartimentului Audit Intern din cadrul DGASPC Valcea sunt prevazute, conform organigramei aprobate, 2 posturi de auditori interni , grad superior, ambele fiid ocupate din anul 2010, respectiv 2013.

II.6.2. Fluctuația personalului în cursul anului de raportareIn cursul anului 2017 nu s-a inregistrat o fluctuatie a personalului

compartimentului audit intern.

II.6.3. Structura personalului și pregătirea profesională la data de 31 decembrie

La analiza structurii personalului se iau în calcul următoarele criterii: experienţa în auditul intern, domeniul studiilor de specialitate, limbi străine vorbite, certificări naționale și internaționale deținute precum și calitatea de membru în organizații profesionale naționale și internaționale.Toate aceste elemente, alături de pregătirea profesională a personalului, contribuie la o analiză calitativă a resursei umane, factor extrem de important în derularea activității de audit public intern.La nivelul DGASPC Valcea isi desfasoara activitatea 2 auditori interni cu experienta de peste 5 ani in domeniul auditului si urmatoarele calificari:

- Masterat in domeniul Contabilitatea institutiilor din administratia publica

- Expert contabil autorizat si membru CECCAR.

II.6.4. Asigurarea perfecţionării profesionale continueLa nivelul DGASPC Valcea gradul de participare la pregătire

profesională este de 100%. Numărul mediu de zile de pregătire profesională pentru fiecare persoană este de 15, fiind realizate astfel:

- 3 zile prin cursuri de pregătire;- 12 zile prin studiu individual;- 15 zile prin alte forme de pregătire.

Problemele întâmpinate în cursul anului de raportare cu privire la realizarea numărului minim de zile de pregătire prevăzute de cadrul de reglementare au fost de natura financiara.

II.6.5. Analiza caracterului adecvat al dimensiunii compartimentului de audit intern

Conform art. 3(2) din Legea nr. 672/2002, sfera auditului public intern cuprinde toate activităţile desfăşurate în cadrul entităţilor publice pentru îndeplinirea obiectivelor acestora, inclusiv evaluarea sistemului de control managerial.

Conform prevederilor art. 15(1) din Legea nr. 672/2002, auditul public intern se exercită asupra tuturor activităţilor desfăşurate într-o

69

Page 70: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

entitate publică, inclusiv asupra activităţilor entităţilor subordonate, aflate în coordonarea sau sub autoritatea altor entităţi publice.

Conform prevederilor art. 15(2) din Legea nr. 672/2002, structura de audit public intern auditează, cel puţin o dată la 3 ani, fără a se limita la acestea, următoarele:a) activităţile financiare sau cu implicații financiare desfăşurate de entitatea publică din momentul constituirii angajamentelor până la utilizarea fondurilor de către beneficiarii finali, inclusiv a fondurilor provenite din finanţare externă;b) plățile asumate prin angajamente bugetare şi legale, inclusiv din fondurile comunitare;c) administrarea patrimoniului, precum şi vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale;d) concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul public al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale;e) constituirea veniturilor publice, respectiv modul de autorizare şi stabilire a titlurilor de creanță, precum şi a facilităţilor acordate la încasarea acestora;f) alocarea creditelor bugetare;g) sistemul contabil şi fiabilitatea acestuia;h) sistemul de luare a deciziilor;i) sistemele de conducere şi control, precum şi riscurile asociate unor astfel de sisteme;j) sistemele informatice.

Din interpretarea cumulată a articolelor de lege menționate mai sus, rezultă faptul că sfera auditabilă trebuie acoperită integral într-un interval de trei ani, în funcție de riscurile asociate activităților. Astfel, structura de audit intern trebuie organizată încât să dispună de resursele necesare în vederea auditării, într-un interval de trei ani, pe bază de analiză de risc, a tuturor activităților derulate de entitatea publică.

În vederea respectării prevederilor legale și acoperirea integrală (100%) a sferei auditabile într-o perioadă de trei ani, structura de audit intern ar avea nevoie de un număr total de 3 posturi de auditori interni ocupate.

Partea a III-a. Activitatea de audit public intern derulată în anul de raportare

III.1. Planificarea activităţii de audit internPlanificarea reprezintă activitatea prin intermediul căreia se pun de

acord sarcinile ce trebuie îndeplinite pe o anumită perioadă de timp cu resursele disponibile pentru îndeplinirea acestor sarcini.

În ceea ce privește funcția de audit public intern, activitatea de planificare se realizează multianual, pe o perioadă de 3 ani, dar și anual. Calculul și repartizarea resurselor se realizează doar pe orizontul de timp mai scurt (1 an).

70

Page 71: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

III.1.1. Planificarea anuală și multianuală Primul pas în realizarea planificării este identificarea sferei

auditabile, care este compusă din totalitatea activităților sau structurilor care își desfășoară activitatea în cadrul entității publice.

Planificarea are la bază evaluarea riscurilor aferente activităților derulate în cadrul entității publice și prioritizarea acestor activități în funcție de scorul de risc. Acest scor de risc este cel ce va determina momentul în care respectiva activitate va fi auditată de către structura de audit public intern.

Având în vedere faptul că riscurile asociate activităților sunt generate de mediul economic și social în care activitatea este derulată, apare necesitatea ca riscurile să fie reevaluate periodic, pentru a fi urmărite în dinamica lor. În acest context, planul multianual de audit public intern trebuie actualizat anual, iar acest lucru trebuie să stea la baza elaborării planului anual de audit public intern.

De asemenea, pentru realizarea unei analize de risc fundamentate dar și pentru a reduce gradul de subiectivitate al analizei de risc, considerăm necesar utilizarea unor criterii de analiză a riscurilor bine definite, cu explicarea modalității efective de realizare a analizei de risc și de stabilire a punctajului scorului de risc.

Criteriile de analiză de risc utilizate în cadrul planificării anuale și multianuale sunt următoarele:

a) Rezultatele analizei riscului asociat diferitelor activităţi , operaţiuni, sisteme informatice ale entităţii publice privind fiabilitatea şi integritatea informaţiilor financiare şi operaţionale; eficacitatea şi eficienţa operaţiilor, protejarea patrimoniului , respectarea legilor;

b) a criteriile semnal :-deficienţe constatate anterior în rapoartele de audit ;-deficienţe consemnate în rapoartele Curţii de Conturi ,-deficienţe constatate în procesele verbale încheiate în urma

inspecţiilor ;c) numărul compartimentelor din structura instituţieid) respectarea periodicităţii în auditare , cel puţin o dată la 3 ani;e) tipurile de audit convenabile pentru fiecarei structuri .

La nivelul DGASPC Valcea fost elaborată si se aplica o procedură operațională referitoare la planificarea multianuală și anuală, iar aceasta planificare se face tinand cont de structurile de organizare interna, de procese ce se deruleaza pe perioade diferie de timp, de activitati si operatiuni expuse la un risc mai mare.III.2. Realizarea misiunilor de audit intern

In cursul anului 2017 au fost realizate 10 misiuni de audit din care 9 misiuni de asigurare si 1 misiune de consiliere.

Domeniile abordate au fost : - domeniul bugetar- finante-contabilitate- resurse umane

71

Page 72: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

- functii specifice .III.2.1. Realizarea misiunilor de asigurare

La nivelul DGASPC Valcea în anul 2017 au fost realizate un număr de 10 misiuni de asigurare, din care 7 au fost initial programate si 3 misiuni au fost ad-hoc.

Având în vedere faptul că în cadrul unei misiuni de asigurare se pot aborda mai multe domenii, s-a constatat că în cadrul a:

- 4 misiuni de asigurare s-a abordat domeniul bugetar;- 1 misiune de asigurare s-a abordat domeniul financiar-contabil;- 1 misiune de asigurare s-a abordat domeniul achiziţiilor publice;- 2 misiuni de asigurare s-a abordat domeniul resurselor umane;- 2 misiuni de asigurare s-a abordat domeniul funcţiilor specifice

entităţii.Principalele constatări și recomandări rezultate în urma realizării

acestor misiuni se regăsesc în anexa nr. 17 la prezentul raport.În cadrul misiunilor de audit intern derulate în cursul anului 2017 au

fost constatate un număr de 0 iregularități, astfel:

Domeniul Număr iregularități constatate

Bugetar 0Financiar-contabil 0Achiziţiilor publice 0Resurse umane 0Funcţiile specifice entităţii 0

TOTAL 0Referitor la urmărirea implementării recomandărilor, această activitate se referă la recomandările realizate de către structura de audit intern în cadrul misiunilor de asigurare din anii anteriori, și pentru care structura de audit intern are obligația urmăririi modului de implementare.

În acest context, în cursul anului 2017 au fost urmărite un număr de 44 recomandări, cu următoarele rezultate:

- 26 recomandări implementate, din care: 23 recomandări implementate în termenul stabilit; 3 recomandări implementate după termenul stabilit;

- 18 recomandări parțial implementate (în curs de implementare), din care:

28 recomandări pentru care termenul de implementare stabilit nu a fost depășit;

0 recomandări cu termenul de implementare depășit.Urmărirea recomandărilor de către auditorii interni este un proces

prin care se constată caracterul adecvat, eficacitatea şi oportunitatea acţiunilor întreprinse de către conducerea entităţii/structurii auditate pe baza recomandărilor din rapoartele de audit public intern.

Auditorii interni intocmesc Fişa de urmărire a recomandărilor, verifică implementarea recomandărilor la termenele stabilite si comunica

72

Page 73: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

conducerii stadiul implementării recomandărilor din rapoartele de audit public intern.

Domeniul

Număr de recomandări implementate

Număr de recomandări parțial implementate

Număr de recomandări neimplementate

în termenul stabilit

după termenul stabilit

pentru care termenul de implementare stabilit nu a fost depășit

cu termenul de

implementare depășit

pentru care termenul de implementare stabilit nu a fost depășit

cu termenul de

implementare depășit

Bugetar 11Financiar-contabilAchiziţiilor publice 1

Resurse umane

3 12

Tehnologia informației JuridicFonduri comunitareFuncţiile specifice entităţii

12 5

TOTAL 1 24 3 17TOTAL 2 44

III.2.2. Realizarea misiunilor de consiliere

In anul 2017 s-a derulat o misiune de consiliere cu tema „Activitatea de evidentiere a deplasarilor in teritoriu cu autovehiculele institutiei si a consumurilor de carburant ocazionate de acestea”. Aceasta misiune a avut rolul de a asigura consultanta cu privire la modul in care se poate imbunatati aceasta activitate, astfel abordandu-se urmatoarele aspecte: mod de organizare, cadru normativ existent, resurse necesare si practica in sine a acestei activitati.

III.2.3. Realizarea misiunilor de evaluare a activităţii de audit internCompartimentul Audit Intern din cadrul DGASPC Valcea nu are atributii de evaluare a activitatii de audit desfasurate in alte institutii publice.

Partea a IV-a – Comitetul de Audit Public InternNu este cazul

Partea a V-a – ConcluziiÎn cadrul D.G.A.S.P.C. Vâlcea , auditul intern este creator de

plusvaloare prin :

73

Page 74: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

-reducerea vulnerabilitătii structurii prin pertinenţa recomandărilor formulate ;

-actualizarea geografiei riscurilor asociate operaţiunilor desfăşurate în cadrul instituţiei;

- creşterea eficacităţii sistemului de control intern pe baza rezultatelor analizei riscului indicând punctele slabe ;

-prevenirea producerii fenomenelor de prejudiciere a patrimoniului ;-sesizarea organelor de control intern abilitate în legătură cu

producerea unor disfuncţii semnificative , în scopul efectuării cercetării administrative şi al sesizării organelor de urmărire penală dacă este cazul ;

-urmarirea modului de implementare a recomandărilor şi solutiilor propuse de către auditul intern ;

-creşterea credibilităţii indicatorilor de performanţă ai managementului compartimentelor auditate ;Volumul mare de activitate al instituţiei ar necesita un număr mai mare

de auditori interni.

Partea a VI-a – Propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii de audit intern

Auditul intern este o activitate care utilizează norme , tehnici, proceduri , concepte care evoluează permanent. De aceea este necesar ca auditorii interni să participe la cursuri de perfecţionare profesională realizate permanent de Ministerul Finantelor.

OBIECTIVE GENERALE PROPUSE PENTRU ANUL 2018

Îmbunătăţirea calitatii managementului institutiei; Continuarea procesului de restructurare a institutiilor de tip

rezidential, prin crearea de unitati de tip familial cu numar mai mic de beneficiari;

Accesarea de noi fonduri extrabugetare in vederea cresterii calitatii vietii beneficiarilor;

Imbunatatirea relatiei cu primariile pentru asigurarea asistentei tehnice, in domeniul asistentei sociale la nivelul comunitatilor locale;

Acordarea serviciilor sociale, conform standardelor minime de calitate, in cadrul centrelor rezidentiale pentru persoane adulte cu handicap, in vederea cresterii calitatii vietii acestor persoane;

Promovarea drepturilor si protectiei sociale a persoanelor adulte aflate in dificultate din punct de vedere social;

Formarea personalului prin cursuri de perfecţionare, specializări, reorientare profesională.

Cresterea calitatii serviciilor oferite tuturor beneficiarilor, prin indeplininirea standardelor de calitate pentru imbunatatirea si dezvoltarea retelei de servicii sociale;

74

Page 75: RAPORT DE ACTIVITATE de activitate pe... · Web viewServiciul de Evaluare Complexă a Copilului cu Dizabilități are ca misiune: evaluarea și reevaluarea medico-psiho-socială a

Reducerea numarului de copii cu masura de protectie speciala; Acordarea serviciilor sociale pentru copii, conform standardelor

minime obligatorii stabilite de legislatia in vigoare; Prevenirea si reducerea abandonului copiilor de catre familie, prin

sprijinirea familiilor aflate in dificultate; Promovarea adoptiei; Promovarea accesului la serviciile necesare reabilitarii si integrarii

socale, asigurarea masurilor de protectie sociala corespunzatoare, precum si luarea in evidenta a persoanelor cu handicap si asigurarea drepturilor si facilitatilor prevazute de legislatia in vigoare;

Evaluarea complexa si incadrarea in grad de handicap a minorilor si a persoanelor adulte din judetul Valcea.

75