Upload
turbatu-petronel-cristian
View
156
Download
0
Embed Size (px)
Citation preview
UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” IASI
FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT
MANAGEMENTUL
CLASEI DE ELEVI
IASI
2011
Pagina 1 din 19
Managementul Clasei De Elevi
( P.F.Druker )
Analiza şcolii în perspectivă socio-organizaţională ar putea
fi considerată, la o primă vedere, un demers mai puţin obişnuit, având
în vedere specificul instituţiei şcolare, dimensiunea ei umană
fundamentală. Dar nu există activitate umană, individuală şi mai ales
desfăşurată în timp, care să nu presupună actul conducerii, al
managementului.
Dezvoltarea economică şi socială nu se poate realiza
independent de actul managerului, având în vedere că învăţământul
este unul din instrumentele prin care societatea stimulează, dirijează şi
controlează procesele dezvoltării.
Pentru educator, cunoaşterea şi stăpânirea artei manageriale este
esenţială,deoarece cunoaşterea managementului ca pe un proces
complex nu înseamnă ,,dirijism”, iar managerii nu asigură imediat
succesul unei acţiuni.
Activitatea de management ( conducere ) este definită în
literatura de specialitate ca ,, un ansamblu de acţiuni de planificare,
organizare, îndrumare, control, decizie cu privire la un sistem
( organizaţie, instituţie, grup de oameni, proces, tehnologie ) acţiuni
susceptibile de a asigura atingerea scopului fixat, în condiţiile în
respectării legităţilor obiective generale şi speciale, ale satisfacerii
nevoilor sociale concrete şi ale promovorii dezvoltării sociale.
Pagina 2 din 19
Din punct de vedere al educaţiei, managementul este un
sistem de concepte, metode, instrumente de orientare şi conducere,
coordonare, utilizat în realizarea obiectivelor educaţiei, la nivelul
performanţelor aşteptate.
Managementul, în maniera lui actuală de abordare îşi găseşte
o aplicare specifică şi în domeniul conducerii educaţiei, ca acţiune
complexă de dirijare , proiectare şi evaluare a formării , dezvoltării
personalităţii fiecărui individ, conform unor scopuri
formulate.
Managerul este reprezentat de persoana care exercită
funcţiile managementului în virtutea obiectivelor, sarcinilor,
competenţelor şi responsabilităţilor specifice funcţiei pe care o ocupă.
Managerul are un statut social bine definit, ce prevede o serie de
drepturi şi obligaţii, prin care managerii se deosebesc de celelalte
categorii de profesionişti.
Dintre calităţile, cunoştinţele şi aptitudinile pe care trebuie să le
deţină un manager, amintim : inteligenţa, memoria, spiritul de
observaţie, capacitatea de concentrare, sănătatea, caracterul, etc.
Managementul şcolar se poate structura şi la un nivel
inferior,. Se distinge astfel un management al clasei de elevi,care
poate fi considerat şi un semiagent sau un management parţial, fiindcă
în acest plan predomină activităţile de predare- învăţare- evaluare.
Activitatea profesorului la clasă cuprinde nu numai operaţii de
predare şi de evaluare, ci presupune şi culegerea de informaţii despre
Pagina 3 din 19
elevi, despre modul cum aceştia înţeleg lecţiile, cum se pregătesc,
despre relaţiile dintre elevi etc., de unde rezultă
posibilitateaprofesorului de a identifica mai multe posibilităţi de
intervenţie şi de luare a deciziilor.
Cadrul didactic este cel care reuneşte toate resursele
materiale şi umane , resurse logistice de ordin pedagogic şi psihologic
şi le configurează într-o manieră proprie la nivelul cşasei pe care o
conduce.
Un bun manager al clasei trebuie să fie capabil să realizeze
schimbări profunde în cultura, climatul şi instrucţia tuturor copiilor,
indiferent de naţionalitate, în direcţia fundamentării tuturor
demersurilor didactice pe principii democratice, să introducă noi
strategii instrucţionale care să încurajeze colaborarea, toleranţa,
sporirea încrederii în forţele proprii şi îmbunătăţirea performanţelor
şcolare ale elevilor, să realizeze şi să utilizeze în procesul didactic
proiecte ale clasei .
În opinia specialiştilor în domeniul educaţiei, managementul
şcolii şi al clasei au ca scop încurajarea controlului comportamental la
elevi, prin promovarea rezultatelor şi comportamentelor şcolare
pozitive.De aceea, rezultatele şcolare, eficienţa didactică a
profesorului şi coportamentul elevilor şi a proofesorilor
interacţionează direct cu managementul clasei şi al şcolii.
Managementul clasei cuprinde trei componente esenţiale :
managementul conţinutului, managementul problemelor disciplinare
şi managementul relaţiilor interpersonale.
Pagina 4 din 19
Cercetările demonstrează că incidenţa ridicată a problemelor
disciplinare în clasă are un impact semnificativ asupra eficienţei
predării şi învăţării. Astfel, s-a demonstrat că profesorii care se
confruntă cu asemenea probleme nu pot planifica activităţi
educaţionale adecvate. De asemenea, aceştia tind să neglijeze
varietatea metodelor de organizare a conţinutuli, solicită foarte rar
elevii în discutarea şi evaluarea materialelor învăţate. În plus,
comprehensiunea temelor studiate nu este monitorizată cu
consecvenţă.
S-a demonstrat că deprinderile consecvente de management
şi de organizare reduc numărul problemelor disciplinare.
Având în vedere aceste date, se poate afirma că
managementul conţinuturilor nu se refreă la deprinderile de a preda o
disciplină specifică, ci mai degrabă la acele deprinderiaplicabile
tuturor disciplinelor şi activităţilor. Doyle a accentuat că
managementul educaţional se caracterizează mai ales prin asigurarea
cooperării elevilor în timpul activităţilor de învăţare.
Kounin afirmă că în centrul deprinderilor de managemeny al
clasei se află managementul activităţilor instrucţionale,corelarea în
integrarea activităţilor suplimentare şi rezolvarea problemelor
specifice disciplinei.
Managementul problemelor disciplinare se funbdamentează
pe credinţele despre natura umană. Prin integrarea ideii diversităţii
umane ( şi a individualităţii în acelaşi timp ) în filosofia lor
educaţională, cadrele didactice pot îmbunătăţii managementul clasei.
Pagina 5 din 19
Cercetătorii au demonstrat împortanţa recompensării
comportamentelor pozitive ale elevilor. Atunci când optează pentru
un stil de management al clasei, cadrele didactice ar trebui să
folosească un stil asertiv de comunicare şi de comportament. În plus,
ar trebui să conştientizeze în ce măsură îşi doresc să îi integreze pe
copii într-o anumită activitate de învăţare, în deplină concordanţă cu
regulamentele impuse clasei şi şcolii.
În opinia lui Iverson şi froyen, managementul problemelor
disciplinare este esenţial pentru crearea unui demers de predare –
învăţare ordonat, orientat spre rezolvarea sarcinilor, care să asigure
elevilor mai multă independenţă şi autonomie în procesul de
socializare.
Managementul eficient al problemelor disciplinare se referă
şi la controlul profesorului asupra conmsecinţelor demersului
didactic.componentele unui plan de manager al problemelor
disciplinare sunt : recompensarea comportamentului responsabil,
corectarea comportamentului iresponsabil şi inadecvat, ignorarea,
controlul consecvent, mustrări verbale uşoare, aşezarea preferenţială
în bănci etc.
Managementul relaţiilor interpersonale se focalizează asupra
clase ca microsistem social. Rolurile şi expectaţiile cadrului didactic
şi elevilor construiesc un mediu de învăţare.Cu alte cuvinte, cultura
şcolară a unei instituţii educaţionale este unică.Cu toate acestea , ea
este influenţată de cultura comunităţii în cadrul căreia funcţionază, ale
cărei obiectiveeducaţionale trebuie respectate. Trebuie să existe o
Pagina 6 din 19
legătură strânsă între şcoală şi cumunitate, care să fie revizuită şi
modificată constant îm conformitate cu dinamica socială.
Datorită diversificării instituţiilor educaţionale, elevii şi
cadrele didactice ar trebui să fie conştienţi de folosirea divesităţii
umane în vederea consolidării grupului şcolar.
Şcolile de calitate sunt definite prin eficienţa cadrelor
didactice şi rezultatele elevilor contextul existenţei unor relaţii
interpersonale puternice. În acest sens relaţiile profesor – elev sunt
esenţiale pentru asigurarea unui climat şcolar pozitiv.
Cele mai interesante analize de nivel managerial nu exclud
variabilele de mediu cultural-estetic ale clasei de elevi. Cadrul
didactic trebuie să respecte din punct de vedere managerial
ideea ca, clasa, ca grup organizat poate să se identifice la
nivelul culturii manageriale prin intermediul unui element de
individualizare ( o mascota, spre exemplu) şi să-şi eficientizeze
structura grupală interioara prin intermediul unui spaţiu (pereţii
sălii de clasa, alte piese de mobilier decât cele strict şcolare)
amenajat după legile instructiv-educative, estetice dar, nu în
ultimul rând, şi după cele manageriale.
Cultura grupală a clasei de elevi presupune promovarea atât a
unor valori instrumentale cât şi a unor valori expresive
(sloganuri, simboluri, ceremonii, ajungându-se chiar pana la
adevărate "ritualuri de socializare"), cele din urma constituindu-
se în adevărate fundamente pentru primele.
Pagina 7 din 19
Constituită pornindu-se de la premisa teoretică a elaborării în
dinamica interacţiunilor de grup, cultura de grup trebuie să se
situeze în centrul atenţiei cadrului didactic. Acesta trebuie să
orienteze prin demersurile de tip managerial, elementele
incipiente ale culturii grupale în sensul prescris de obiectivele
sociale şi educaţionale ale activităţii instructiv-educative,
punând la baza structurării culturii instrumental-normative
(subiect ce va fi abordat în capitolele anterioare) elementele de
cultura expresiva, simple la o prima constatare empirica, dar
foarte complexe la o analiza mai profunda a evoluţiei
fenomenului menţionat. Un simbol al clasei, o melodie
preferata, un joc preferat, o poveste reprezentativa pentru
clasa, câteva seturi de fotografii cu membrii clasei, constituie
tot atâtea ocazii de configurare indusa unei culturi expresive şi
mai târziu instrumentale la nivelul clasei de elevi, prin
intermediul unor pârghii, de construcţie şi de reglare, de tip
managerial.
Elementele centrale ale dimensiunii psihologice sunt
reprezentate de cunoaşterea, respectarea şi exploatarea
particularităţilor individuale ale elevilor. Ca substrat integrator
factorul central este capacitatea de munca a elevilor în clasa,
concept utilizat în toate studiile de psihologia muncii şi în
studiile de randament profesional.
Pagina 8 din 19
Modul de concretizare structural-integrativa a capacităţii de
munca a elevilor în legătura directa cu managementul clasei de
elevi se prezintă astfel:
capacitatea de învăţare (exp.: "învăţarea
normativă");
trăsăturile de personalitate (competente
sociorelaţionale)
Managementul clasei de elevi se preocupă de învăţarea în plan
socio-relaţional şi normativ. Pentru a stabili momentul optim
când elevii pot lua contact cu sarcina de învăţare, sunt
necesare câteva informaţii despre:
stadiul dezvoltării psihologice a copiilor;
concepţia de spre învăţare şi asimilare;
analiza logico-cognitiva a conţinutului de
învăţat (socio-moral);
Elementul primordial al capacităţii de învăţare îl reprezintă
determinarea stării de pregătire a elevilor asimilata ca "nivel de
dezvoltare psihoeducaţională care face posibila abordarea cu
succes a unor obiective sau sarcini de învăţare"
Problema voinţei este foarte importantă în cadrul educaţiei
morale. Elevii înţeleg de obicei fundamentul bun al regulilor
stabilite de părinţii şi educatorii lor şi acceptă principiile morale
Pagina 9 din 19
dar, dacă voinţa lor nu este suficient de puternică, la un prim
şoc, la un prim obstacol, va apărea abandonul. Voinţa,
reprezintă din punct de vedere psihologic, capacitatea fiinţei
umane de a depăşi obstacole care o împiedică atingerea unui
obiectiv fixat. Conţinutul comportamentului voluntar este foarte
complex. dacă elevul (copilul) nu este dotat cu o forţă voluntară
considerabilă, prin intermediul unor intervenţii educaţionale
această (voinţă) poate fi exersată şi consolidată. Rolul
colaborării cu părinţii în această întreprindere este incontestabil
şi se impune ca profesorul să cultive această relaţie (profesor –
părinte – elev în educaţia voinţei.
Paşii instrucţiei voluntare, propuşi de Ladislav
Duric în "Elements de psychologie de
l'education", UNESCO, 1991, privesc
următoarele componente voluntare:
1. Conceperea unui proiect care trebuie să fie
conform normelor şcolare. Obiectivele
stabilite e bine să fie clare şi precise,
concrete şi motivante pentru elevi. Totodată
se pot fixa atât obiective pe termen lung cât şi
obiective pe termen scurt.
2. Iniţiativa, manifestată prin disponibilitate şi
spirit de decizie, curaj şi independenţa în
alegerea obiectivelor ca şi realizarea lor.
Pagina 10 din 19
Sarcina cadrului didactic este de a stimula
iniţiativa elevilor, exploatând toate ocaziile
disponibile.
3. Perseverenţa trebuie şi ea pusă în valoare ori
de câte ori cadrul didactic surprinde
momentul oportun pentru dezvoltarea voinţei
elevului respectiv.
Instrumentarul tradiţional de intervenţie recomandă în
asemenea cazuri focalizarea pe varierea eficientă a raportului
recompensa / sancţiune, ca forme motivaţionale posesoare de
resurse educaţionale nelimitate. Câteva constatări teoretice cu
privire la aceste metode atât de controversate sunt sintetizate
de Oury în lucrarea "Spre o pedagogie instituţională":
Problemele de disciplină şcolară pot fi rezolvate fie
individual ( întâlniri profesor-elev , fie în grup. Dacă încrederea
reciprocă este mai puternică elevii vor deveni indivizi responsabili
Pagina 11 din 19
mai devreme. În acest fel , atât educatorii cât şi elevii devin co-
participanţi în procesul de predare-învăţare, încercând să obţină
rezultate individuale şi colective mai bune.
Elementele de management al clasei se constituie cu
suficientă claritate şi din perspectiva strategiilor şi metodelor
didactice.
Prin strategii didcatice se înţelege de obicei ansambluri de
forme, metode , mijloace tehnice şi principii de utilizare a lor, cu
ajutorul cărora se vehiculează conţinuturi în vederea atingerii
obiectivelor sau direcţii principale de acţiune, presupunând structuri
de metode , tehnici şi procedee.
Potrivit literaturii de specialitate se disting trei modele de
predare şi strategii didactice: modelul spontan, care se referă la
strategii tradiţionale utilizate de profesori, şi constau în selecţia unor
cunoştinţe , transmiterea acestora într-o formă orală şi solicitarea
elevului să reproducă aceste cunoştinţe; mokdelul de transmitere prin
reproducere este axat mai ales pe îndrumarea elevului de a ajunge la
cunoştinţe; modelul transformării ce porneşte de la principiul că
elevul doreşte să înveţe şi se află în căutarea cunoştinţelor.
Deciziile luate de către profesor în ceea ce priveşte
strategiile de învăţare au o anumită constantă bine determinată şi se
încadrează în stilul de predare al profesorului, dar pot fi schimbate în
funcţie de situaţiile concrete care apar.
Analizând managementul activităţilor didactice în plan
curricular, se pot deosebi cinci strategii bine delimitate : explicativ –
Pagina 12 din 19
reproductivă, explicativ – intuitivă, algoritmico – euristică, euristico –
algoritmică şi a metodelor participative
Deciziile cadrelor didactice în alegerea strategiei optime
rezultă din compararea obiectivelor din taxonomiile cognitive,
afective şi psihomotrice, cu tipurile de inteligenţă sau cu diverse
metode şi tehnici. În asemenea situaţii, mălşiestria profesorului
trebuie susţinută de diagnoza psihologică, fiind necesară în acelaşi
timp şi o colaborare directă, permanentă între profesor şi elev.
Analiza şcolii în perspectivă socio-organizaţională ar putea fi
considerată, la o primă vedere, un demers mai puţin obişnuit, având în
vedere specificul instituţiei şcolare, dimensiunea ei umană
fundamentală. Dar nu există activitate umană, individuală şi mai ales
desfăşurată în timp, care să nu presupună actul conducerii, al
managementului.
Dezvoltarea economică şi socială nu se poate realiza independent
de actul managerului, având în vedere că învăţământul este unul din
instrumentele prin care societatea stimulează, dirijează şi controlează
procesele dezvoltării.
Pentru educator, cunoaşterea şi stăpânirea artei manageriale este
esenţială,deoarece cunoaşterea managementului ca pe un proces
complex nu înseamnă ,,dirijism”, iar managerii nu asigură imediat
succesul unei acţiuni.
Activitatea de management ( conducere ) este definită în literatura
de specialitate ca ,, un ansamblu de acţiuni de planificare, organizare,
îndrumare, control, decizie cu privire la un sistem ( organizaţie,
Pagina 13 din 19
instituţie, grup de oameni, proces, tehnologie ) acţiuni susceptibile de
a asigura atingerea scopului fixat, în condiţiile în respectării legităţilor
obiective generale şi speciale, ale satisfacerii nevoilor sociale concrete
şi ale promovorii dezvoltării sociale.
Din punct de vedere al educaţiei, managementul este un sistem de
concepte, metode, instrumente de orientare şi conducere, coordonare,
utilizat în realizarea obiectivelor educaţiei, la nivelul performanţelor
aşteptate...
Creşterea ratei sinuciderilor în rândul liceenilor poate fi o dovadă a
managementului defectuos al clasei? Profesorul are îndatorirea de a se
ocupa exclusiv de intelectul discipolilor săi, fiind derobat de
răspunderea de a le căli sufletele, sau trebuie să îşi asume pregătirea
elevilor pentru luptele vieţii?
Principala îndatorire a educatorului este aceea de a spune discipolilor
săi adevărul despre confruntările sociale care îi aşteaptă, deşi sunt la
modă o doză mărită de optimism şi tendinţa de a idealiza fără substrat.
Dacă în spatele oricărei activităţi umane stă o echipă de oameni care
asigură activitatea managerială eficientă, la clasă, profesorul este
solitar în faţa problemelor şi provocărilor.
„ Dar educaţia este proces colectiv, veţi spune, iar dumneavoastră,
educatorii, sunteţi susţinuţi permanent de directori si colegi în
procesul educativ”.Nimic mai fals decât această afirmaţie. Fiecare
cadru didactic este pe cont propriu, aflându-se în competiţie cu
Pagina 14 din 19
colegul său pentru punctaje, recompense şi calificative.
Competitivitatea a distrus predispoziţia către cooperare. Educatorul
exercită un management multiplu la clasă: ştiinţific, psiho - social,
cultural şi educativ. Trecem cu vederea faptul că pentru o activitate
socio-profesională complexă şi solicitantă din toate punctele de
vedere primeşte o retribuţie derizorie şi ne axăm pe factorii care
declanşează criza managerială a întregului sistem educativ.
Prima problemă se referă la faptul că: „în ultimul deceniu şi jumătate,
procesul educaţional al generaţiilor tinere a trecut cu totul în
răspunderea şcolii, şi evident, a profesorilor” .
Resursele umane ale şcolii sunt scindate de propriile interese,
competitivitatea lăsând loc rare ori cooperării şi ajutorului mutual.
Un alt factor declanşator al crizei din sistem se dovedeşte a fi această
realitate dureroasă:”în sistemul românesc de învăţământ, fiecare
reformă a mers împotriva celei anterioare.” La un moment dat se
produce debusolarea, în contextul în care se succed seturi de măsuri
contradictorii, unele legi anulându-le pe celelalte.
Al treilea punct de vedere important se referă la şcoală, ca factor
uniformizator. Există două tipuri de uniformizare socială: pozitivă şi
negativă.
Uniformizarea pozitivă se produce în societatea în care valorile sunt
Pagina 15 din 19
percepute corect, rolurile sociale fiind distribuite pe merit, regulile
jocurilor sociale sunt respectate, iar principalele instituţii cooperează,
stimulând oamenii să acţioneze ca membrii ai unei societăţi, să
depăşească îngustimea originară a acţiunilor şi sentimentelor
individuale şi să se autoevalueze în funcţie de bunăstarea grupului
căruia îi aparţin.
Tendinţele actuale de uniformizare negativă pot fi demonstrate prin
promovarea violenţei şi a agresiunilor de orice tip, prin regretabilul
fapt că pseudo-modelele au căpătat ascendent asupra modelelor
adevărate, iar activităţile care au ca obiectiv distrugerea spiritului sunt
supra-recompensate material, în timp ce profesiile care au în vedere
înnobilarea spiritului au devenit „cenuşăresele sistemului”.
De pildă cei care cântă şi compun manele, creatorii şi prezentatorii de
modă, fotbaliştii, cântăreţi afoni cărora li se „fabrică” anumite calităţi
vocale în studiouri obţin câştiguri financiare fabuloase, în timp ce
medicul sau profesorul care învăţă toată viaţa, duce un trai la limita
decenţei.
Din păcate autoritatea morală este dată de baza materială deţinută:”ai
atâta libertate şi egalitate, câtă avere ai!” (Mihai Eminescu) Ca
educatori,le prezentăm elevilor noştri drumul greu, dar drept în
viaţă :sacrificiul, studiul,cooperarea,competiţia elegantă, dar buna
noastră credinţă este zdruncinată din temelii de schemele reale care
Pagina 16 din 19
aduc succesul: compromisurile, competiţiile neloiale, intervenţiile,
concursurile aranjate.
Putem conduce corect elevii către o identitate pozitivă şi constructivă,
dacă societatea românească încetează să agreseze activ şi pasiv
personalităţile în formare şi retrage de pe piaţă reţetele contrafăcute
ale succeselor, altfel, toate propunerile noastre reprezintă
cosmetizarea de suprafaţă, deşi se impune un act chirurgical salutar.
Abandonul şcolar reprezintă conduita de evaziune definitivă ce
constă în încetarea frecventării şcolii, părăsirea sistemului educativ ,
indiferent de nivelul la care s-a ajuns , înaintea obţinerii unei calificări
sau pregătiri profesionale complete sau înaintea încheierii ciclului de
studiu început. Din punct de vedere economic, abandonul şcolar
reprezintă un indicator al eficienţei sistemului şcolar astfel încât, dacă
indicele de abandon este mai mare atunci sistemul şcolar respectiv
este inefficient.
Numărul copiilor care abandonează şcoala creşte de la an la an.
Pe durata unui ciclu şcolar de opt ani, din 100 de elevi care intră în
clasa I, aproape 20 se pierd pe parcurs, conform datelor Institutului de
Ştiinte ale Educaţiei.
Fenomenul se înregistrează în special la sate şi în comunităţile
de rromi,unde copiii sunt folosiţi ca sursă de venit sau văzuti ca
indivizi cu responsabilităţi în gospodărie. Situaţia a început să se
Pagina 17 din 19
înrăutaţească din 2001, când rata abandonului s-a dublat brusc, iar de
atunci continuat să urce.
Î n general cei care abandonează şcoala nu mai sunt reprimiţi
ulterior în aceeaşi instituţie educativă şi nu sunt înscrişi într-un
program de şcolarizare alternative. Rata abandonului şcolar se
stabileşte ca raport procentual între numărul elevilor înscrişi şi
numărul absolvenţilor. Dacă până în anul 1990 în România nu s-a
vorbit despre abandon şcolar sau neşcolarizare, sistemul neacceptând
eşecul şcolar ca pe o realitate, nu acelaşi lucru s-a întâmplat după
căderea sistemului comunist. Din păcate această problemă nu a
constituit o prioritate după 1990.
Abandonul şcolar crează condiţiile eşecului integrării sociale, în
sensul că reduce semnificativ şansele autorealizării în domeniile de
activitate legitime. Eşecul în a-şi realiza o educaţie şcolară completă
se asociază cu perspectivele ocupaţionale şi economice limitate,
detaşarea de valorile societăţii şi de instituţiile ei şi cu o scadere a
venitului personal de-a lungul întregii vieţi.
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ:
1. Barzea, Cezar, “Arta si stiinta educatiei”, E.D.P., Bucuresti, 19952. Carducci,J.Dewey, Carducci,B.,Judith, "The Caring Classroom", Bull Publishing Company, Palo
Alto, 1989.3. Cerghit, Ioan, (coordonator), “Perfectionarea lectiei in scoala moderna", EDP, Bucuresti, 19884. Chanel, Emile, L Ecole mal aimee", L Imprimerie Floch, Mayenne, 19835. Collier, Gerald, “The management of peer - Group Learning", Society For Research Into Higher
Education, Surrey, 1983.6. Cretu, Carmen, Psihopedagogia succesului, Polirom, Iasi, 1997.7. Cucos, Constantin, Educatia religioasa, Polirom, Iasi, 1999.
Pagina 18 din 19
8. Duric, Ladislav, “Elements de psychologie de l education", UNESCO, Paris, 1991.9. Faure, Piere, "Une enseignement personnalise et communautaire", Casterman, Tournai, 198910. Fraser, J.Barry, “Classroom Environment”, Croom Helm Ltd, New Hamshire, 1986.11. Freeman, Joane, "Pour une education de base de qualite", UNESCO, Paris, 1993.12. Good, L.Thomas, Brophy, E.Jere, "Looking in Classrooms", Harper & Row Publishers, New York,
1983.13. Heiland, Helmut, "Schul praktische Studien", Klinkhardt, Regensburg, 1993.14. Ionescu, Miron, Chis Vasile, "Strategii de predare si invatare", Ed.Stiintifica, Bucuresti, 1992.15. Iucu, Romita, “Managementul si gestiunea clasei de elevi”, Editura Polirom, Iasi, 200116. Jinga, Ioan, “Conducerea invatamantului”, E.D.P., Bucuresti, 199317. Jackson, W.Philip, “Life in classrooms", Holt, Rinehart & Winston, New York, 1988.18. Kessel, W., “Probleme der Lehrer-Schuler-Beziehungen. Psycho-sociologische Beitrage", Koulten,
Berlin, 1995.19. Krappmann, L., “Interaktion und Lernen. Identitat und Interaktion", Simmonson, Dusseldorf, 1994.20. Laing, R.D., “Interpersonnelle Wahrnehmung", Frankfurt, 1994. 21. Leroy, Gilbert, "Dialogul in educatie", E.D.P., Bucuresti, 1974.22. Miroiu, Adrian (coordonator), Pasti, Vladimir, Codita, Cornel, Ivan, Gabriel, Miroiu, Mihaela,
“Invatamantul romanesc azi”, Polirom, Iasi, 1998. 23. Monteil, Jean, Marc, “Educatie si formare – perspective psihosociale”, Polirom, Iasi, 1997. 24. Moscovici, Serge, “Psihologia sociala sau masina de fabricat zei”, Polirom, Iasi, 1997.25. Nash, Roy, "Classrooms observed", Routledge & Kegan Paul, Londra, 1983.26. Nicola, Ioan, "Microsociologia colectivului de elevi", E.D.P., Bucuresti, 1974.27. Neacsu, Ioan, Instruire si invatare, Editura Stiintifica, Bucuresti, 1990.28. Neculau, Adrian, "Grupurile de adolescenti", EDP, Bucuresti, 1977.29. Neculau, Adrian, (coordonator), “Psihologia campului social - Reprezentarile sociale”, Polirom, Iasi,
199730. Paun, Emil, “Scoala – abordare sociopedagogica”, Polirom, Iasi, 1999.31. Poenaru, Romeo, "Deontologie Generala", Erasmus, Bucuresti, 1992. 32. Popeanga, Vasile, "Clasa de elevi - subiect şi obiect al actului educativ", Ed.Facla, Timişoara, 1973.33. Popescu, V.Vasile, "Stiinta conducerii invatamantului", EDP, Bucureşti, 1973.34. Preda, Vasile, "Profilaxia delincventei si reintegrarea sociala", Editura Ştiinţifică şi Enciclopedica,
Bucureşti, 1981.35. Priesemann, G., "Kommunikation als padagogisches Problem", Heinheim, Dusseldorf, 1993.36. Saville - Troike, Mouriel, "The Ethographie of Communication", Basil Blackwell Ldt., Oxford, 1992.37. Stan, Emil, “Managementul clasei de elevi”, Editura TEORA, Bucureşti, 2003.38. Stanciulescu, Elisabeta, “Teorii sociologice ale educaţiei”, Polirom, Iaşi, 1996.39. Ullich, Dieter, "Padagogische interaktion", Beltz Verlag, Weinheim und Basel, 1995.40. Ulrich, Catalina, “Managementul clasei de elevi – învăţarea prin cooperare”, Editura Corint,
Bucureşti, 2000.41. Vlasceanu, Mihaela, "Psihosociologia educaţiei şi învăţământului", Editura Paideia, Bucureşti, 1993.
Pagina 19 din 19