Noiembrie 2009 1

Fenomen meteorologic inedit Dezlănţuirea Naturii

Prof. Vicu Merlan

Cea mai mare viitură din ultimii 150 de ani din satul Isaiia jud Iaşi. Viitura de la Isaiia a reprezentat un fenomen hidric extrem, o dovadă că

forţele Naturii pot fi dezlănţuite având drept cauză nechibzuinţa omului prin defrişările masive zonale, prin poluare şi alţi factori majori pe care şi-i atribuie de a lungul timpului.

Sâmbătă 5 septembrie 2009, între orele 17 şi 18 s-a produs o descărcăre masivă de

precipitaţii în partea de vest a satului Isaiia, pe platoul (dorsala cuestei) denumit de localnici ,,În Poiană”. Deoarece în acest sector nu exista nici o staţie meteo sau punct hidrologic nu am putut şti cu exactitate volumul de apă căzut. Calculând nivelul de etiaj din albia minoră şi deversările adiacente, am putut deduce probabilistic şi analogic, cantitatea aproximativă căzută pe metru pătrat într-o unitate de timp.

Datorită atitudinii de peste 250 m, în punctul ,,În Poiană “ s-au creat condiţiile necesare unei ,,ruperi de nori”, unui dezechilibru hidric care a permis angrenarea volumului de apă pe cursul ravenii din această porţiune a satului. Deoarece ravena era împădurită şi pe alocuri îngustă, în spatele acestor strâmturi s-a acumulat un volum mare de apă, care apoi prin înlăturarea obstacolului (barajului) a permis declanşarea unei viituri în serie, ajungându-se ca albia majoră din cursul mijlociu, cu o lăţime de peste 50 m şi adâncime 30 m, să depăşească, la nivelul undei de şoc, peste 5 m înălţime.

AAAnnnuuulll IIIIIIIII,,, nnnrrr... 444 (((111000))) nnnoooiiieeemmmbbbrrriiieee 222000000999

RRReeevvviiissstttăăă cccuuullltttuuurrraaalll---şşştttiiiiiinnnţţţiiifffiiicccăăă FFFooonnndddaaatttooorrr::: VVViiicccuuu MMMeeerrrlllaaannn

Din cuprins

Pagina 2 Tradiţia spirituală dacică… Prof. Dragoş Tudoran

Pagina 4 Despre cunoştinţele esoterice medicale ale dacilor Prof. Dragoş Tudoran

Pagina 4 Schitul Zgura Prof. Costin Clit

Pagina 9 Huşii acum 50 de ani Prof. Valeriu Neştian

Pagina 12 Divinul, discutabil… Prof. Valeriu Neştian

Pagina 14 Moş Ion Roată la Huşi Ion N. Oprea

Pagina 15 Simpozionul „Marea Unire…“ Prof. Costin Clit

Pagina 17 Biblia, istorie, cultură şi civilizaţie Ec. Aurel Cordaş

Pagina 21 Despre liberalism, neoliberalism… Ec. Aurel Cordaş

Pagina 22 Istoria cecului Ec. Aurel Cordaş

Pagina 24 Laureaţii premiului Nobel… Prof. dr. ing. A.Tudosie

Pagina 25 Noi perspective în domeniul interacţiunilor cuantice… Dr. ing. Octav Gheorghiu

Pagina 29 Adnotări din reviste Prof. Lina Ccodreanu

ISSN 1844-7686

Lohanul nr. 10 2

Unda maximă de viitură a fost apoi preluată prin divagare în zona Parcului , când volumul excedentar a fost direcţionat spre stânga (la drumul pietruit). Practic până la acest sector nu au existat pentru localnici decât pagube minore, datorită lărgimii relative mari a albiei majore.

Pentru că în zona Parcului există un pod din lemn, colmatat de-a lungul timpului, volumul de apă mare al viiturii a fost iarăşi barat (la acesta adăugându-se şi pietrele de peste o tonă greutate aduse de forţa apei din amonte şi copacii smulşi). Cursul s-a drenat astfel în dreapta şi în stânga (prin curţile localnicilor Gorgos Tenţa şi Gorgos Ionel, distrugând grajdurile animalelor, culturile agricole porumb, viţa–de–vie etc).

Trecând şi de acest obstacol, viitura atenuată şi-a continuat tumultul zgomotos pe partea stângă, distrugând gardul cetaţeanului Pintilie Titi traversând apoi şoseaua national (pe care a blocat-o prin pietrele mari aduse de torent) spre şesul larg al pârâului Bohotin. Pe partea dreaptă după ce a tranversat grădina familiei Gorgos Ghiniţa, forţa apei a doborat gardul şi fundaţia din cărămidă a cetăţeanului Gorgos Dudu, traversând şoseaua naţională, în curtea familiei vecine Nistor Ana, distrugând uşa casei, pătrunzând în interiorul acesteia şi împrejur, în grădină. Şi-a continuat cursul pe sesul albiei majore a pârâului Bohotin, fapt care a permis atenuarea forţei virulente a torentului, după care s-a revărsat în cascadă în albia minoră, confluând cu pârâul Bohotin, în locul numit ,,La Urzici”.

Albia şi talvegului pârâului Isaiia, care se direcţionează pe un ax V-E, a fost colmat integral în sectorul inferior, prin depuneri masive de stânci din gresie si calcar oolitic, bolovanii masivi din loess şi argilă vânătă (humă) şi aluviuni (mâl şi crengi de copaci). De asemenea, în momentul în care torentul tumultos a pătruns pe şesul albiei pârâului Bohotin (partea dreaptă), forţa apei s-a

diminuat şi ca urmare numeroase pietre şi bolovani de dimensiuni mari (de sute de kg) au rămas în urmă sub forma unui aluvionar gros care a determinat ca apa să se extindă pe o suprafaţă şi mai mare, luând aspectul unui luciu de lac, sau a unui ,,fluviu” alene …

Debitul înregistra o lăţime de peste 300 m, cu o adâncime cuprinsă între -0,50-1 m (în zona centrala).

Ca urmare a debitului masiv, în sectorul superior şi mijlociu al pârâului Isaiia, au fost dislocate numeroase stânci şi bolovani , erodând adânc albia minoră, adâncindu-o şi laţindu-o, în unele locuri cu peste 5-6 m .

Cetăţeanu Huhurez Neculai în vârstă de 96 de ani nu-şi aminteşte să fi întâlnit de-a lungul anilor o astfel de viitură. Pomeneşte doar că prin anii 60 a mai existat o viitură mare, dar cu o forţă cu mult mai mică decât cea din 5 septembrie 2009.

Pagubele materiale sunt estimate la peste 100.000 lei Ron, cea mai afectată fiind gospodăria cetaţeanului Gorgos Ionel.

Eroziunea puternică au suferit şi malurile albiei minore a pârâului Bohotin, pe partea dreaptă din dreptul satului Isaiia şi în aval de acesta.

În concluzie, viitura de la Isaiia a reprezentat un fenomen hidric extrem, o dovadă că forţele Naturii pot fi dezlănţuite având drept cauză nechibzuinţa omului prin defrişările masive zonale, prin poluare şi alţi factori majori pe care şi-i atribuie de a lungul timpului.

Pentru a se evita repetarea unor astefel de fenomene catastrofice, este necesar o conştientizare cât mai mare a cetăţenilor din zonă, pentru a se relua acţiunile de împădurire, măcar pe zonele de coastă ale cuestei şi chiar unele porţiuni nefertile din Poiană. Prin mărirea suprafeţelor împădurite şe micşorează astfel potenţialele pericole hidrice pe viitor.

Tradiţia spirituală dacică şi istoria furată a poporului român

Tracii erau un popor al cărui nivel de civilizaţie, forţă şi cultură s-a bucurat de multă consideraţie în antichitate.

Prof. Dragoş Tudoran – Bucureşti

espre daco-geţi sau daci, poporul trac din zona Carpaţilor şi a Dunării, Vasile Pârvan ne spune că : “ofereau grecilor şi romanilor o consistenţă spirituală

superioară şi foarte caracteristică, pe care literatura antică a însemnat-o cu mirare şi admiraţie, făcând din ei aproape un popor fabulos prin vitejia, înţelepciunea şi spiritul lui de dreptate”.

Studiul spiritualităţii unui popor antic nu este uşor de realizat, datorită opiniilor contradictorii ale istoricilor şi de asemenea datorită absenţei unor dovezi directe şi clare. În ceea ce-i priveşte

pe daci, mărturiile istorice ne oferă totuşi nişte puncte de plecare foarte clare care atestă specificitatea spirituală a acestora în cadrul culturilor antice europene, şi chiar înrudirea spiritualităţii dacice mai degrabă cu tradiţiile orientale.

Dacii, ne spun mai mulţi istorici, credeau în nemurire, erau convinşi că sunt nemuritori. De aici, deduc marii cronicari ai antichităţii, decurgea eroismul lor legendar care le-a adus faima de a fi “cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”. Oricum, lipsa fricii de moarte atestă un nivel spiritual elevat, întrucât teama de moarte este considerată în toate tradiţiile spirituale autentice unul dintre cele mai dificile obstacole pe calea spirituală.

Regalitatea la daco-geţi era considerată de autorii antici ca având un caracter sacru. Cu toate că nici Burebista, nici Decebal nu

D

Isto

rie

Noiembrie 2009 3 şi-au asumat prerogative de ordin religios, totuşi se credea, după cum nota Criton, medicul împăratului Traian, că Marele Preot îi transmitea regelui anumite puteri supranaturale. În tradiţia orientală, în special indiană şi chineză (taoistă) se insistă asupra faptului că toţi conducătorii naţiunilor trebuie să fie în primul rând mari înţelepţi sau sfinţi, iar textul fundamental al tradiţiei taoiste (Tao Te King, Cartea cărării şi a virtuţii), conţine multe îndrumări spirituale destinate conducătorilor neamurilor. În plus, existau anumite iniţieri spirituale şi mistere destinate doar acestora.

„Zeul Suprem al dacilor este fără nume, fără calificare”, ne spune Strabon, şi recunoaştem aici credinţa vedică în existenţa unui Dumnezeu– Suprem Absolut – fără nume, atribute, sau formă, fără echivalent în tradiţiile europene antice, DumnezeuTatăl din creştinism.

Medicul grec Dioscoride (sec I e.n.) ne-a transmis o listă de 42 de plante medicinale folosite de daci. În concepţia medicală a dacilor, trupul trebuie tratat ca un ansamblu, împreună cu psihicul, chiar Platon relatând faptul că învăţăturile lui Zalmoxis spuneau că trupul trebuie tratat împreună cu sufletul. Remarcăm aici viziunea asemănătoare cu a medicinii tradiţionale indiene, sistemul Ayurveda. Dacii erau vegetarieni, lucru remarcabil în antichitatea europeană, viziunea istorică simplistă fiind aceea că omul primitiv era un vânător.

Religia dacilor era iniţiatică şi misterică, caracterizată de actul iniţiatic al retragerii temporare în ceea ce semnifica “cealaltă lume”, adică o locuinţă subterană sau grotă. Herodot confirmă faptul că dacii aveau asociaţii spirituale secrete formate din iniţiaţi.

Toate aceste elemente sunt atestate de documente istorice antice. În plus, viziunea unor faimoşi istorici sau filozofi precum Anton Dumitriu, Nicolae Densuşianu, Vasile Lovinescu, Mircea Eliade şi Nicolae Miulescu dau o nouă dimensiune spiritualităţii dacice. Trebuie însă să clarificăm faptul că în această viziune iniţiatică, filonul spiritual al tradiţiei dacice este mult mai vechi decât mărturiile istorice citate anterior, acestea fiind doar „rămăşiţele” acestuia. Este cunoscut faptul că deja în vremea lui Burebista s-a interzis cultura viţei de vie (din iniţiativa preotului iniţiat Deceneu), iar sacrificiul uman practicat de daci în vremea lui Herodot atestă de asemenea decăderea acestei spiritualităţi, pentru că nici o tradiţie spirituală autentică nu admite sub nici o formă sacrificiul uman, şi nici măcar animal.

Sintetizând informaţiile diferiţilor autori, ne putem reprezenta o imagine a spiritualităţii dacice, în perioada sa de glorie: un cult preponderent solar, generând o extraordinară forţă interioară (confirmată de lipsa fricii de moarte). Iniţiaţii daci aveau fără îndoială o stare foarte profundă de comuniune cu natura şi chiar detaşare de aspectele materiale, trăiau în grupuri spirituale (cel mai probabil, separat – bărbaţii şi femeile). Se mai spune despre ei că stăpâneau dedublarea astrală şi aveau stări profunde de transă extatică, iar iniţierile propriu-zise erau însoţite sau condiţionate de teste iniţiatice extrem de dificile...

Silviu N. Dragomir, în lucrarea «Controverse» evidenţiază un

aspect tulburător legat de pierderea, în decursul timpului, a numeroase documente istorice care ar fi fost foarte preţioase pentru restabilirea adevărului istoric în ceea ce-i priveşte pe strămoşii noştri, dacii. De exemplu, despre limba dacilor nu ne-au parvenit din istorie nici un fel de date certe, toate lucrările de referinţă fiind pierdute una câte una, într-un mod cu totul straniu. Astfel, Dacia, jurnalul împăratului Caius Ulpius Traianus, s-a pierdut cu totul ilogic; Getica, scrisă de Criton, medicul personal al lui Traian, a avut aceeaşi soartă; Istoria geţilor, a prelatului-filozof Dios Chrysostomos, numit şi Ioan Gură de Aur, s-a pierdut şi ea într-un mod total nejustificat pentru o lucrare scrisă de un filozof de o asemenea talie; Getica, o sinteză realizată de nepotul acestuia din urmă, cunoscut sub numele de Dios Cassius Coceianus, a dispărut

în mod similar fără nici o urmă, iar din impresionanta lucrare Istoria Romanilor, scrisă în 24 de volume de

Alexandrinul Appianus, un istoric grec care a relatat în mod special cuceririle romane, s-a pierdut numai

cartea a XIII-a, exact cea care se referea la geto-daci. Şi există încă multe alte exemple de

memorii, istorii etc., printre care merită să menţionăm şi poeziile lui Ovidiu scrise în limba geţilor în cursul exilului său în Dacia, la rândul lor singurele versuri dispărute din întreaga sa operă rămasă aproape intactă.

Dovezile arheologice nu au fost nici ele cruţate: Munţii Orăştie, păstrători de cultură şi civilizaţie geto-dacă, au fost sistematic prădaţi şi jefuiţi de tezaurele lor istorice, începând desigur cu distrugerea realizată de romani. În Evul Mediu, Regii Ungariei şi Austriei, Matei Corvin şi Carol al VI-lea, au organizat pe Mureş şi pe Dunăre, purtând plutit spre Budapesta şi Viena, interminabile convoaie de transport cu relicve arheologice destinate pierzării. În luna septembrie a anului 1832 arheologul J. Ackner a descoperit la Sarmisegetuza o foarte frumoasă, interesantă, dar şi

extrem de reprezentativă piesă arheologică: Victoria dacică înconjurată de genii, un mozaic care, printre altele, avea ornamente vegetale încrustate cu misterioase simboluri, care înconjurau un înscris tainic, rămas nedescifrat. Această relicvă, atât de preţioasă pentru neamul nostru, a dispărut fără nici o urmă. Întrebat în epocă, arheologul maghiar E. Ballum ar fi declarat că el ştie unde se află acest mozaic, dar „nu poate divulga adevărul din motive politice”.

Pe la 1840, de-a valma cu statui sfărâmate, piesele arheologice erau folosite fără nici un scrupul la construirea şoselelor, a podurilor şi a terasamentelor de cale ferată. Toate acestea l-au făcut pe Gheorghe Bariţiu ca, în 1882 – la un congres din Sibiu, în plin public – să izbucnească în plâns la mărturisirea celor două mari nereuşite ale sale: salvarea Sarmizegetusei şi deschiderea unei universităţi româneşti în Ardeal.

Pe Insula Şerpilor (pe care fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, a „dăruit-o” complet nejustificat Ucrainei) se mai găseau încă, în secolul XIX, ruinele unui imens templu antic, despre care N. Densuşianu ne spune că era închinat lui Apollo. În secolul XIX, acest templu a fost practic „demontat” şi transportat la Moscova, unde a dispărut cu desăvârşire.

Călăreţul trac

Basorelief expus la Muzeul Histria

Isto

rie

Lohanul nr. 10 4

Mormântul tracic descoperit aproape de Aleksandrovo, provincia Hascovo din sud-estul Bulgariei, datat sec. IV î.H La 17 decembrie 2000 mormântul a fost descoperit accidental în urma unor excavaţii. În anul 2000 arheologul bulgar Georgi Kitov

face săpături de salvare aflând o cameră rotundă cu diametrul de circa 3 m, accesibilă printr-o mică antecameră şi un tunel de aproape 6 m. Camera şi antecamera erau decorate cu fresce foarte bine conservate, realizate în tehnica artei clasicismului târziu şi elenismului timpuriu.

Fresca din camera principală înfăţişează o scenă de vânătoare în care un mistreţ este atacat de un călăreţ şi un om neîmbrăcat mânuind un topor cu două tăişuri. Toporul cu două tăişuri este interpretat ca reprezentând puterea regală, personajul neîmbrăcat fiind Zalmoxis, zeul trac solar corespunzător lui Zeus. (G.F.).

Despre cunoştinţele esoterice

medicale ale dacilor Prof. Dragoş Tudoran – Bucureşti

În lumea antică preoţii-terapeuţi ai geto-dacilor se bucurau de un renume deosebit. „Dio, una din sursele lui Iordanes, afirma că geţii erau aproape tot atât de civilizaţi şi «savanţi» ca grecii“.

(De la Zalmoxis..., p.77)

om vedea că aceşti iniţiaţi abordau o medicină integralistă (holistică), motiv care ne determină să avansăm ipoteza că nu le era străină nici structura

energetică a corpului subtil. Socrate vorbeşte cu admiraţie despre medicii „regelui trac Zalmoxis”, a căror doctrină şi practică erau superioare celor ale medicilor greci (Platon, Charmides, 156 d).

Eliade arată că „reputaţia medicilor geto-daci era reală şi că ea s-a menţinut timp de secole.” Dar Platon comunică câteva detalii de mare valoare: importanţa acordată „sufletului“ de către Zalmoxis care este în acelaşi timp zeu, rege şi terapeut; relaţia funcţională între sănătatea conservată printr-o „metodă totală“, în care sufletul joacă rolul decisiv, şi obţinerea nemuririi... Pe scurt, Zalmoxis este zeul-terapeut care se preocupă înainte de toate de sufletul uman şi de destinul său. Cum remarcă Pârvan (Getica, p.145), nu este o întâmplare dacă Dioscoride, doctor grec din sec. I e.n., s-a străduit să adune şi să înregistreze un mare număr de nume daco-gete de plante medicinale (cf. Tomaschek, op.cit., pp.22 sq.)” (De la Zalmoxis... , p. 69).

Dar să-i dăm mai bine cuvântul lui Socrate, pentru a ne furniza o mostră din învăţătura lui Zalmoxis: „După cum nu se

cuvine să încercăm a vindeca ochii fără să fi vindecat capul, nici să tămăduim capul fără să ţinem seamă de trup, cu atât mai mult nu trebuie să încercăm a vindeca trupul fără a căuta să tămăduim sufletul; cauza pentru care cele mai multe boli nu se supun artei medicilor Helladei este că ei nesocotesc întregul pe care ar trebui să-l îngrijească, iar dacă acestui întreg nu-i merge bine, nu poate să-i meargă bine nici părţii“ (Platon, Charmides, 157 d-e).

Schitul Zgura Prof. Costin Clit – Huşi

Satul Zgura s-a făcut cunoscut de-a lungul timpului în zonă prin schitul de aici, dispărut astăzi, şi prin succesiunea de generaţii de meşteri olari din familia Iacob, a cărei atelier a fost confiscat în timpul colectivizării comuniste.

ucrările de specialitate fac referire la unele lăcaşuri monahale din fostul judeţ Fălciu, fără oferirea unor detalii. Sunt menţionate schiturile Brădiceşti, Vladnicu,

Avereşti, Cârligaţi sau „schitu Cetăţii”, Huşi, numit şi Broşteni1. Schitul Vovidenia din Huşi a beneficiat de cercetările preotului Vasile Ursăcescu2, iar un studiu despre schitul Avereşti este în curs

1 Scarlat Porcescu, Episcopia Huşilor Pagini de istorie, Editată de Episcopia Romanului şi Huşilor, 1990, p.130 - 131 2 Econom stavrofor V. Ursăcescu, Istoria fostului schit „Vovodenia”, Atelierele Zanet Corlăteanu, Huşi, 1929; Republicat

V

L

Isto

rie

Noiembrie 2009 5

de apariţie. Satul sau schitul Zgura (Sgura), judeţul Fălciu, nu apare în lucrarea istoricului Nicolae Stoicescu, anume Repertoriul bibliografic al localităţilor şi monumentelor medievale din Moldova. Astăzi satul Zgura este situat în comuna Olteneşti, judeţul Vaslui. Satul s-a făcut cunoscut de-a lungul timpului în zonă prin schitul de aici, dispărut astăzi, şi prin succesiunea de generaţii de meşteri olari din familia Iacob, a cărei atelier a fost confiscat în timpul colectivizării comuniste.1

Preotul Eugen Chirilă plasa în procesul verbal întocmit la 23 octombrie 1967, înfiinţarea schitului Zgura în anul 1838 de călugări greci.2

Raportul semnat de Iancu Constantinov la 30 mai 1850, ni-l arată pe neguţătorul Hagi Irimia din Huşi la 1836 „îndemnat de sufletească râvnă către religie s-a hotărât a zidi acest schit, pe lângă două Sv(inte) biserici ce a zidit în târgul Huşi”. Hagi Irimia ar fi însărcinat pe monahul Sava Ghiban de la Mănăstirea Neamţ cu supravegherea lucrărilor de construcţie a lăcaşului religios amintit, care aduce cu sine pe vărul său Arsănie, ieromonah şi duhovnic, numit nacealnicul schitului. Împreună reuşesc până la 1847, sporirea averii schitului prin cumpărări şi danii de la răzeşii sânpărtaşi şi megieşi. Înstrăinarea averii schitului de cei doi monahi începe la 1847, prin vânzarea de veci a 270 de stânjeni comisului Buzdugan din târgul Vaslui. Hristachi Dimitriu este împosesuit cu partea de moşie rămasă pe zece ani. În urma explicaţiilor solicitate, monahii se consideră îndreptăţiţi cu vânzarea şi împosesuirea moşiei, văzută drept proprietatea lor. În adresa Episcopului Sofronie Miclescu, înaintată la 21 septembrie 1850 Departamentului averilor bisericeşti şi instrucţiei publice, se prezintă Zgura drept moşie răzăşească, se susţine ridicarea unui schitişor „din pajişte” la 1837, prin ştirea şi chinovniceasca sa învoire, de ieromonahul Arsănie şi schimonahul Sava pe partea lor dreaptă de moşie cu sprijinul altor persoane. Alegerea şi stâlpirea părţii de moşie a schitului sunt realizate de cei doi monahi. Dorinţa monahilor de retragere la mănăstirea Neamţ, metania lor, primeşte învoirea Episcopului Sofronie Miclescu, „dar având în privire că schitul acesta ar fi mai potrivit pentru lăcuinţă de călugăriţe, aflându-să „, sunt aşezate călugăriţe în locul monahilor. La schitul Zgura „acum s-au adunat un număr de bătrâne surori”. Episcopul aminteşte încredinţarea averii mişcătoare şi nemişcătoare a schitului de cei doi monahi şi dorinţa lor de plecare. Raportul lui Iancu Constantinov determină efectuarea cercetărilor necesare de arhimandritul Antohie Dumbravă, întârziate până la 9 august 1850 prin lipsa candidatului judecătoresc. Episcopul Sofronie Miclescu al Huşilor prin răspunsurile sale sugerează: neimplicarea

în Studii şi articole privind istoria oraşului Huşi, volum coordonat de Costin Clit şi Mihai Rotariu, Editura Sfera, Bârlad, 2005, p.233 - 262 1 Meşteşuguri şi meşteri populari din judeţul Vaslui, vezi http: // www. Mestesuguri traditionale.ro/pagini.php p=54&id=140 2 Costin Clit, Contribuţii la istoricul schitului Zgura (Sgura), judeţul Fălciu, în „Academia bârlădeană”. Revistă editată de Societatea literar-culturală „Academia bârlădeană”, nr. 15, trimestrul II, 2004, p.16

neguţitorului Hagi Irimia la înfiinţarea schitului, locuirea călugăriţelor prin încuviinţarea sa, întemeierea schitului de monahii Arsănie şi Savva pe partea lor de moşie în suprafaţă de 50 de stânjeni, exercitarea stăpânirii pe suprafaţa de 320 stânjeni aleşi şi stâlpiţi, obţinută prin danii şi cumpărături, neînstrăinarea vreunei părţi din „fondos”, folosirea veniturilor în folosul schitului, proprietatea personală a celor doi asupra părţilor de moşie vândute sau împosesuite şi evaluarea veniturilor aproximativ la 9000 lei până în anul 1847. Cheltuielile pentru construcţia bisericii s-au ridicat la 103000 lei.3

Schitul a fost înfiinţat la 1837 şi deţine iniţial o suprafaţă de 90 de stânjeni de pământ, mărită la 1800 de stânjeni de Arsănie şi Savva, care au alcătuit condica de cheltuieli. Au scos o socoteală de 3400 de galbeni. Planează acuzaţia complicităţii Episcopului Sofronie Miclescu la prefacerea de cei doi prin tribunal a actelor mărunte în unul singur pe numele lor şi „chiar Pre(a) sf(inţia) sa rumpându preţul a vândut acei 1800 stânjeni lui Mihail Lari în preţ de 124 mii lei”. Printre dănuitori sunt consemnaţi Ghibănescu cu 38 de stânjeni, Arsăne cu 12 stânjeni, Savva cu zece atânjeni, Vasile Cotoriul cu opt stânjeni, Dima Bogza (Kitariul) cu opt stânjeni, mama Profiriţii „soru cu fii săi” cu 11 stânjeni, Vasile

Manole din Deleni cu un stânjen, Alecsandru Ghiban cu trei stânjeni şi Constantin Saliki cu 120 stânjeni – un total de 211 stânjeni. Se adaugă alţi mulţi dănuitori.4 Redăm un tabel cu dănuitorii în anexă.

Constantin Ghibănescu şi un alt răzeş arătau la 11 mai 1859 înfiinţarea schitului la 1837 cu pământ dăruit, lucrările de construcţie sub îngrijirea monahilor Arsănie şi Savva, înscrisurile făcute cu monahii ce „s-au încredinţat de ţânutala giudecătorie, în care s-au glăsuit că acest schit şi cu moşia ce s-ar aduna de la acei ce vor voi să contribuiască la asăminea fapte lăudabile, să fie liber, nesupus la nici o autoritate duhovnicească sau civilă”, constituirea moşiei schitului, prefacerea hotarnicelor şi zapiselor de danie pe numele celor doi monahi, vânzarea de pământ spătarului Mihail Lari, grec venit din străinătate, „osăbind din daniile noastre numai 370 stânjeni prin o hotarnică de 320 stânjeni”, ducerea în eroare a judecătoriei de cei doi, vânzarea de pădure din 1854 şi dispariţia monahilor Arsănie şi Savva. „Jâdovii au cuprins biserica, făcându-o havră evreiască, pădurea au sfiterisit-o prin tăiere”. Prin intermediul prefecturii se iniţiază un proces evreilor de către Constantin Ghibănescu şi aliatul acestuia, prin care s-a reuşit îndepărtarea evreilor şi împiedicarea tăierii pădurii. Grecul Mihail Lari, numit epitrop prin vicleşug de Episcopul Meletie Istrati, a înfiin-ţat o velniţă lângă biserică, distruge iazul şi moara care uşurau exis-tenţa bisericii. Jeluitorii, cu mari cheltuieli, nevoiţi să ape-leze la împru-muturi şi vân-zarea unui par-chet de zece fălci de pădure, reuşesc înlătu-rarea evreilor şi a grecului Mih-ail Lari. Prin ordinul Minis-terului sunt sechestrate mo-şia şi pădurea vândută spre tăiere, ale schi-tului Zgura.6

3 D.A.N.I.C., F.M.C.I.P. – Moldova, dosar 140 / 1850, f. 12 – 12v şi 17 – 17v 4 Ibidem, f. 85 5 Sursă foto: ro.wikipedia.org [G.F.] 6 Ibidem, f. 19 şi 24

Ruinele schitului Vovidenia, Huşi

Sofronie Miclescu, episcop de Huşi (mai 1826

- 1851), apoi Mitropolit al Moldovei5

Isto

rie

Lohanul nr. 10 6Constantin Ghibănescu şi un alt răzeş, se plâng la 25 mai 1859 de obijduirile suferite din partea spătarului Mihail Lari, grec, care s-a megieşit cu schitul Zgura.1

Catagrafia din 1860, realizată cu prilejul desfiinţării a o serie de mănăstiri şi schituri de Alexandru Ioan Cuza, ne lasă o descriere a bisericii schitului Zgura: „pe temelie de piatră, păreţii în paianturi, zidiţi cu cărămidă, cu un turnişor în mijloc de lemn şi la amândouă capetele câte o cruce, acoperită cu draniţă, mărimea ei este cinci stânjeni, patru palme lungimea şi doi stânjeni patru palme lăţimea”. Clopotniţa este „pe temelie de piatră şi clădită în paeanturi de stejar acoperită cu draniţă în care este un clopot de 30 ocă, ograda înconjurătoare acestora este cvadrată câte douăzeci stânjăni în toate părţile”. Inventarul bisericii schitului cuprinde: un Sfânt Antimis, trei poale din cit, îmbrăcămintea pentru Sfânta Masă, din care una căptuşită, două potire cu tacâmul lor, unul de argint suflat cu aur şi unul din cositor, două copii, una din argint cu mănunchiul de sidef şi una din oţel cu mănunchiul din lemn, o tiniche cu tabacheră în ea de madem în care sunt Sfintele, un pahar de argint pentru Sfânta căldare, un ibric de tinichea, trei cruci mici, din care două ferecate cu argint cu scaune şi una din lemn neferecată, aşezate pe Sfântul Pristol, două cădelniţe, una din argint şi una din alamă, un clopoţel în Sfântul Altar, două căţui din alamă, un cuţit de tăiat anaforă, 12 candele, din care 10 din argint şi două din madem, aşezate la icoane, un policandru de alamă cu 12 fofeze, un „teasu”de aramă cu capac pentru sfinţit apă cu o capacitate de şase litri, trei talgere din cositor, două discuri, unul din fier şi unul din lemn, o tablă pentru sfinţit litia, un ibric de aramă, cinci sfeşnice mici din aramă, trei fanare, unul de purtat în mână şi două în casă, o poliţă de fier cu ciocanul ei, şapte feloane preoţeşti, trei din stofă bună, unul din plisă neagră, bun şi trei din cit, stare proastă, cinci stihare preoţeşti din care două din adamască în dungi, unul din plisă neagră, toate bune şi două din cit, purtate, trei stihare diaconeşti din cit, din care două bune şi unul vechi, şapte epitrahire, din care trei din stofă, unul din adamască în dungi, cinci brâie preoţeşti, din care două colane cu paftalele lor de argint, o pereche suflată cu aur, unul din adamască în dungi, unul din plisă neagră, unul fără paftale, nouă perechi naracliţe, din care trei din stofă, una din adamască, una din plisă neagră, una din cit (preoţeşti) şi trei din cit diaconeşti, trei aurare diaconeşti din cit, opt rânduri de văzduhuri, din care trei din stofă, unul din adamască, unul din plisă neagră şi trei din cit, patru poale de acoperit Sfânta Masă, două perdele din cit, trei poale din cit, şase prostiri, două perdele mari la dveră, una din borangic alb şi una din borangic galben, şase cevrele albe, două prosoape, şase basmale noi,14 poale de aşezat la icoane, şase perdele la icoane, o masă, trei levicere. Mai întâlnim o catapeteasmă veche, patru icoane împărăteşti la care mâinile sunt de argint, o icoană Maica Domnului în rândul iconostasului, cu obloane şi fereastră, peste tot cu argint, două icoane mari, o cruce mare zugrăvită, Sfântul Aer din muşama, 22 icoane a praznicelor şi altor sfinţi, din care 12 pe muşama cu două feţe, uşile Sfântului Altar sunt vopsite cu albastru fără imaginea sfinţilor pe ele, nouă sfeşnice albe nezugrăvite, din care şase mari cu fofezele lor din lemn şi trei mici, un iconostas, cinci analoage, din care două la strană înfundate, un colivar şi două deschise, două lăzi vechi, din care una pentru veşminte şi una pentru depozitarea cărţilor. Biserica schitului deţine în înzestrarea sa cărţile de cult necesare: o Sfântă Evanghelie, tipărită la Mănăstirea Neamţ, suflată cu aur, o „Filodră cu macava mare, în ea Evanghelia Sfintelor Taine”, Apostol, Mănăstirea Neamţ, 12 Minee, 1835, Mănăstirea Neamţ, 12 Vieţile Sfinţilor, două Liturghii, Iaşi, Bucureşti, Tipic, legat, două tomuri, Ceaslov mare, Mănăstirea Neamţ, 1835, Psaltire, 1824, Octoih, Triod, două cărticele de slujbă în biserică, Penticostar, „Bogordsină”, Irmologhion, Cântările lui Moise, Moliftenic, Iaşi, Psaltichie „cu două rânduri de herovice”, Cartea tunderii, „Aspocoavie”, Mănăstirea Neamţ, Minei mic, Panahidă, Iaşi, două Pravila cea mică, Iaşi, Tâlcuirea Psaltirii, Buzău, Pidalion, Mănăstirea Neamţ, Tesalonic, Hronograf, Neamţ, Sfântul Teodor Studitul, Sfântul Doroftei, fără titlul lucrărilor, Chiriacodromion, Epitomia de Neamţ, Sfântul Ioan Scărariul, două cărţi Istoria Sfintelor Scripturi şi a Noului Testament. 2

Adresa Ministerului trebilor din lăuntru înaintată la 21 decembrie 1859 Ministerului cultelor, îl prezintă pe Constantin Ghibănescu, drept fratele monahului Arsănie care i-a încredinţat

1 Ibidem, f. 26-27 2 Ibidem, f. 9-11

acestuia şi răzeşului Salim Costachi biserica, spre purtarea de grijă necesară. Intervenţia Episcopiei pe lângă poliţie duce la trecerea bisericii schitului în sama călugărului Isac Hagiu. Biserica este luată de sub administraţia sa de Minister pe temeiul mijlocirii Locotenentului de Episcop şi a două acte de la monahul Arsănie prin care se împuterniceşte Isac Ghibănescu.3

Potrivit raportului din 24 martie 1859, schitul a fost vizitat de Gheorghe Buţă, semnatarul raportului, care l-a găsit acolo pe Costin Ghibănescu, crâşmar din Huşi, locuind cu soţia şi copii săi în calitatea de ocârmuitor al averii schitului, fiind numit de unii locuitori din satul Deleni din apropiere, ce se considerau ctitori. Acaretele şi chiliile din curtea schitului sunt distruse, viile de lângă schit în număr de două sunt părăginite, lipsesc gardurile împrejmuitoare. Poiana ce servea de fânaţ schitului, în suprafaţă de patru fălci, de unde se obţinea un venit de 40 de galbeni, a fost dată răzeşilor pentru arat, de Costin Ghibănescu. Din suprafaţa de pădure deţinută au mai rămas 40 de fălci netăiate, iar alte zece fălci au fost vândute unui Vasile Scutariu sau Petrovici din târgul Huşi.4

Nota Locotenetului de Episcop Calinic Hariuopoleos din 7 martie 1860, remisă Ministerului, ne arată schitul Zgura nelocuit de călugări, situarea schitului în marginea satului, transformarea acestuia într-un loc unde se comit fapte scandaloase, sugestia nenumirii unui nacealnic, lipsa bisericii şi şcolii săteşti. Calinic Hariuopoleos propune: „apoi acest aşăzământ ce-a mai rămas acum decât un loc de scandal şi un obiect de gâlcevire între coborâtorii persoanelor ce drit de fondaţie să i se desfiinţeze numirea de schit care singur o posădează şi bisărica să rămâie bisărică de satu, aşezându-se un preot de mir servitor şi îngrijitor de popor, iar în chiliile ce sânt la acest schit, reparându-se să-s statornicească o scolă sătească. „ Preotul şi profesorul urmau a fi întreţinuţi din veniturile obţinute pe părţile de moşie ale schitului.5

Consiliul de Miniştri luase la 19 aprilie 1860 în dezbatere referatul Ministerului privitor la schitul Zgura şi se aştepta hotărârea Adunării asupra proiectului supus dezbaterilor.6 Probabil referatul prevedea desfiinţarea schitului. Actele schitului sunt căutate la Constantin Ghibănescu din Huşi, care avea o vichilimea din partea monahului Arsenie, fratele său, prin care dispune de averea lăcaşului monahal. Vichilimeaua se găsea în aceste momente la Panaite Cristea din Iaşi, vechil în procesul purtat cu schitul. Întemeitorii schitului, Arsănie şi Savva, se aflau în surghiun la mănăstirea Neamţ. Monahul Arsănie „în urmarea tumultelor de acole de pe la lunile mai sau iunie”dispare, iar Savva pleacă la Sfântul Munte Athos. Actul fondării din 1837 în original se afla la Savva, iar un exemplar la Arsănie.7La 13 septembrie 1861 nu se ştia unde sunt documentele moşiei Zgura. Se presupunea păstrarea documentelor de către călugărul Arsănie, fratele lui Constantin Ghibănescu.8 În răspunsul adresat Ministerului Arsănie duhovnicul Ghibănescu arată ieşirea sa din schitul Zgura din 1853, desemnarea în locul său a shimonahului Sava din familia Ghibănescu, în a cărui purtare de grijă au rămas schitul şi documentele aferente, retragerea la metania sa, exilarea la mănăstirea Pângăraţi şi „de la strămutarea mea de acolo orice a mai urmat la acel schit, răzăşii de niamul G(h)ibănesc ctitorii dănuitori sânt în viaţă eu ştiu”.9

Ioan Mârza, prefectul districtului Fălciu, primeşte la 14 iulie 1860 ordinul cu nr. 7224 din 8 iulie 1860, referitor la desfiinţarea schiturilor şi inventarierea averii şi vieţuitorilor, în urma căruia s-a deplasat la schiturile Grumezoaia şi Zgura.10 Averea schitului Zgura este evaluată de prefect la: trei fălci de loc de hrană, două fălci de fânaţ, 95 de fălci de pădure, patru locuitori, 20 de acarete şi 20 de stupi. Schitul nu era împosesuit. La schit întâlneşte ca petrecător pe protosinghelul Vladimir Bardos, în vârstă de 45 ani şi şase luni, intrat la schit de patru luni la îndemnul inginerului G(h)eorge Buţă, în urma morţii preotului anterior. Ordinul cu nr.

3 Ibidem, f. 44-44v 4 Ibidem, f. 18-18v 5 Ibidem, f. 72 6 Ibidem, f. 76 7 Ibidem, f. 84 8 Ibidem, f. 152 - 154 9 Ibidem, f. 169 10 D.A.N.I.C., F.M.C.I.P. – Moldova, dosar 375/1860, f. 1-1v Is

tori

e

Noiembrie 2009 7 256 din 23 martie 1860 a lui Nectarie Hermezeu Sotiriopoleos, Locotenetul de Episcop de la Roman (1855 – septembrie 1864)1, permite permutarea sa de la schitul Brazi, districtul Putna. Vladimir Bardos a fost călugărit cu ordinul nr. 411 a lui Nectarie Sotiriopoleos, din 28 mai 1856. Era fiul lui Iftimi Bardos şi Agafiei din Scăriţa, ţinutul Orheiului, birnic de naţie ruso bulgară. Primeşte shima monahală la mănăstira Soveja, districtul Putna.2 Sosise în dreapta Prutului de şapte ani, deci de pe la 1853, odată cu declanşarea războiului Crimeii. A fost hirotonisit preot (ieromonah) cu ordinul nr. 338, din 12 iunie 1857, a aceluiaşi ierarh.3 Deţine ca avere o căruţă, un cal, straie în bună stare, cărţi şi locuieşte într-o chilie a schitului.4 Prin suplica din 12 octombrie 1860 adresată Ministerului Cultelor şi Instrucţiei Publice, protosinghelul Vladimir Bardos aduce la cunoştinţă numirea sa ca slujitor al bisericii desfiinţatului schit Zgura în martie 1860, de către revizorul G. Buţă, încercările de răpire ale pământului şi pădurii schitului de Constantin Ghibănescu, situaţia averii cu care a sosit în schit (un poloboc de stejar şi alte lucruri mărunte), confiscarea trăsurii, polobocului şi a unui sac de grâu de către subprefectul de ocol, porunca subprefectului de ocol în vederea înlăturării sale din schit. Solicită restituirea lucrurilor confiscate, despăgubiri pentru trei stoguri de fân adunate prin suportarea cheltuielilor, al patrulea stog s-a realizat prin claca poporănilor şi aşezarea sa la mănăstirea Bogdana din districtul Bacău.5 Vladimir Bardos a sosit ca preot la Zgura cu ştiinţa Departamentului, blagoslovenia Locotenentului de Episcop Calinic Hariupoleos şi ştiinţa protoiereului Teodor Gavriliţă. Odată cu desfinţarea schitului a fost depărtat din satul Zgura şi trimis la Mănăstirea Neamţului.6

Catagrafia realizată de prefect în 1860 înregistrează: casa ţărănească din exteriorul ogrăzii schitului, aflată în stare proastă, locuită de locuitorul Ioan Pop, dascălul Ioan Miron, pădurarul Iacob Mocanu şi Andrei Hâşu, care lucrează via schitului, deţinând fiecare câte 40 de prăjini de loc; casa alăturată schitului, compusă din trei odăi, cu pereţi din vălătuci, pod de nuiele, două odăi lipite şi văruite, una nelipită, cinci ferestre din care patru cu câte trei drugi de fier, două uşi din tei, una de fag, cu pivniţă în stare proastă, amenajată sub casă, o cuhne pornită, o grădiniţă de legume împrejurul casei, locuieşte Coastache Caşu, venit de 14 ani, se consideră proprietar; un iaz situat pe pârâul Zgura, fără moară şi peşte, lăsat mâlit din cauza velniţei grecului Mihail Lari. În ograda schitului găsim: cinci chilii, din cărămidă, în paiante, sub un acoperământ de draniţă, cu temelie din piatră construită în partea despre răsărit, patru chilii îşi au iatacele lor şi trapeză cu bucătărie în capătul dinspre miazăzi la care sunt opt uşi de tei şi fag în stare proastă, cu zece ferestre câte cu doi drugi din fier iar una cu un drug; două chilii cu iatacele lor sub un acoperământ de draniţă, în paiante, pereţi zidiţi din cărămidă pe temelie din piatră, un perete „pohârnit din locul lui”, şase ferestre, patru din faţă cu câte trei drugi din fier , o singură uşă de fag; patru chilii cu iatacele lor în paiante, pereţi din vălătuci, temelie din piatră, cu beci din piatră dedesupt, acoperite cu draniţă, cu şase uşi din fag, patru din tei şi cinci din brad, 15 ferestre din care 12 cu trei drugi din fier; o şură cu hambar lângă poarta acoperită cu stuh, cu beci pentru zarzavaturi, în stare proastă. Inventarul schitului include: două perechi cuţite cu furculiţele lor cu mănunchi de fier, patru foarfece, două ceaune, unul de trei vedre şi unul de o vadră, trei şervete, două căldări bune de aramă, una de o vadra cealaltă mai mică, două „tavale” de aramă, o pereche pirostie lungi, o căldare de rachiu de cinci vedre cu două tăvi fără capac, un topor, un ciocan pentru coasă, o batcă, un cântar, şase poloboace cu volume peste 40 vedre, o cadă dogită, două balerci, două putine, 20 ştiubeie de stupi.7

Raportul lui Ioan Mârza, prefectul districtului Fălciu, din 26

1 Anii de păstorire la Scarlat Porcescu, Episcopia Romanului, Ediţia a II-a, Editura Filocalia, 2008, p.293 - 299 2 Ibidem, f. 4-6; Costin Clit, op. cit., p. 17, doc. IV 3 Ibidem, f. 4-6 4 Ibidem, f. 6 5 Ibidem, f. 18 6 Costin Clit, op. cit., p. 16, doc. III 7 D.A.N.I.C., F.M.C.I.P. – Moldova, dosar 375 /1860, f. 9-11v

septembrie 1860, îi atestă pe Ioan Pârvu şi Iacob Mocanu ca păzitori ai hotarelor şi pădurii de pe moşia schitului Zgura în schimbul primirii de locuri de hrană, adică 43 prăjini fânaţ şi 60 prăjini loc de arat, considerate de cei doi nesatisfăcătoare pentru nevoile lor, după care li se „giuruieşte” 120 prăjini de fânaţ şi 120 prăjini loc de hrană. Decretul Ministerului relevă asigurarea recoltei în vederea neînstrăinării. Împricinaţii solicită în jalba lor „a li se da fiind muncit de ei”.8 Prefectul Ioan Mârza, în raportul din 16 februarie 1861, face cunoscut Ministerului scoaterea la licitaţie a două stoguri de fân şi patru chile de porumb, după ce pădurarii au primit cele cuvenite. La data respectivă stupii desfiinţatului schit nu erau încă vânduţi. 9 Prefectul Ioan Mârza trimite la 5 mai 1861 Ministerului 625 de lei, trei foi de mezat şi un proces verbal de constatare a vânzării averii desfiinţatului schit Zgura (120 de lei pentru două stoguri de fân, 160 de lei pentru patru chile de porumb şi 345 lei pentru 28 de mătci stupi).10 Găsirea sumei de 884 de lei „prinşi din vinderea unor obiecte a desfiinţatelor schituri Sgura şi Brădiceşti” a fost raportată Ministerului de prefectul Ioan Mârza la 23 decembrie 186211

La 26 august 1861 moşia desfiinţatului schit Zgura nu era arendată.12

Melchisedec Ştefănescu, rectorul Seminarului Teologic din Huşi, recomanda Ministerului la 23 septembrie 1860, doi clerici în persoana lui Dimitrie Balan, fiul preotului Constantin Balan din satul Lunca Banului, pentru schitul Zgura şi Lazăr Ochiu, fiul mazilului Teodor Ochiu din satul Dolheşti, pentru schitul Orgo-ieşti.14 Dimitrie Balan cere la 20 octombrie 1860 orânduirea la biserica schitului Pârveşti.15

Proprietarii moşiei pe care era amplasat schitul Zgura cer la 21 octombrie 1860 desemnarea unui preot slujitor. Mărturia din 11 octombrie 1860, de recomandare a lui Ioan Scutariu, este subscrisă de 49 persoane ca alcătuiau obştea satului Zgura şi legitimată de judeţul satului, format din vor-nicul Ioan Spă-tariu şi Ioan Laptiş giu-deţ.16 Ierodia-conul Ioan cere orânduirea la biserica schitu-lui Zgura, în urma propune-rii verbale fă-cută de Melchi-sedec Ştefă-nescu, rectorul Seminarului teologic din Huşi.17

Melchisedec Ştefănescu, Locotenent de Episcop al Eparhiei Huşi-lor (16 februa-rie 1861 – 17 noiembrie 1864)

8 Ibidem, f. 14 9 Ibidem, f. 89 10 Ibidem, f. 95; Vezi f. 97-104 11 Ibidem, f. 258 12 Ibidem, f. 151 13 Sursa foto: Călăuza ortodoxă, revista Arhiepiscopiei Dunării de Jos (calauza.edj.ro) [G.F.] 14 Ibidem, f. 16 15 Ibidem, f. 65 16 Ibidem, f. 61 - 62 17 Ibidem, f. 63

Episcopul Melchisedec Ştefănescu13

Isto

rie

Lohanul nr. 10 8informează la 18 iulie 1861 Ministerul despre jalbele preotului Ioan Leon căre se plânge de neprimirea lefii, pământului de arat, fânaţul şi altele prevăzute în contractul încheiat. Preotul solicită biserica în purtarea sa de grijă.1 Acesta adresase o suplică la 13 iulie 1861 arhimandritului Melchisedec Ştefănescu, Locotenent de Episcop al Eparhiei Huşilor, în care arăta „Sânt patru luni trecute de când vieţuiesc la ţitatul schit şi eu văd că în loc de a mă folosi cu ceva eu m-am ruinat în totul”.2 Preotul Ioan Leon servise ca diacon „la biserica seminarului din Huşi cu hramul Sf. Nicolae”şi a fost hirotonit preot pentru biserica din Zgura, realităţi descrise de preot în suplica adresată Ministerului la 4 septembrie 1861.3

La 1864, într-un tablou statistic, satul Zgura este menţionat cu 30 familii, biserica cu hramul Pogorârea Duhului Sfânt şi cântăreţul Tănasi Marin, iar în 1865 va fi amintit: „Zgura, proprietate răzăşească, 30 familii, hram Pogorârea Duhului Sfânt, stare proastă, fără preot, cântăreţ Tănasă Marin, numit la 20 aprilie 1859”. La 1870 biserica Pogorârea Duhului Sfânt era slujită de ieromonahul Ilarie. Prin legea din 22 februarie 1873 s-au vândut unele bunuri dar nu a fost achitat preţul acestora. S-au scos la revânzare pe 16 iunie 1875. Moşia schitului „Sgura” măsura 92 fălci, situată în comuna Olteneşti, a fost „vândută” lui V .Popescu cu 27150 lei. În 1876 este publicată în Monitorul oficial moşia schitului Zgura, în suprafaţă de 92 ha, din comuna Olteneşti, „pendinte” de schitul Zgura, vândută în baza legii din 22 februarie 1873 lui V.Popescu cu 27150 lei, care nu achită această sumă până la 1876.

La 1878 biserica se află într-o stare proastă iar „această cătună se îngrijeşte de preotul din Olteneşti” (D. Ipate).

Preotul Eugen Chirilă ne indică vinderea schitului şi a pământului „unui boier pe nume Castroian în timpul căruia biserica a ars în 1890”.(este vorba probabil despre Dumitru Costroian). Între 1890-1914 satul nu mai are biserică. În 1904 familia doctorului C.A.Şerbănescu cu soţia, Constanţa, ridică o cruce de beton pe locul altarului unde a fost săpată inscripţia: „Această cruce comemorativă reprezintă Biserica cu hramul Sfânta Treime, din schitul Zgura, fondată la 1838 şi distrusă prin ardere în anul 1890”.

În 1914 „cetăţenii prin contribuţie benevolă şi cu ajutorul cetăţenilor din alte sate – au ridicat o bisericuţă la răsărit de satul Zgura, în marginea pădurii”. Clădită din vălătuci pe fundaţie de piatră, învelită cu scândură în exterior şi acoperită cu tablă galvanizată, biserica s-a ridicat prin contribuţia preotului Petru Maleş, a locuitorilor Nicolae Mihalache, Lupu Mănăstireanu, I. Cojocel şi familiei Gavriliţă.

Preotul amintit este contrazis cu informaţiile publicate în anuarele Episcopiei care indică biserica cu hramul Cuvioasa Paraschiva din Sgura, construită din vălătuci la 1910, filială la parohia Olteneşti (preot paroh N. Dumitriu numit în 1934, cântăreţ V. Paraschiv, numit în 1924). La 1935 slujeau: preotul paroh Toader Popovici, numit la 1935, cântăreţul Vasile Paraschiv, numit la 1924. La 1938 se consemna biserica filială cu hramul Cuvioasa Paraschiva din Zgura, construită din vălătuci la 1910 în stare bună. Vechea biserică a fost schit de călugări. Era la 2 km de cea actuală. Slujeau preotul paroh Toader Popovici, cântăreţii Vasile Paraschiv şi N. Jomir (transferat la 1.11.1936).

Printre slujitorii amintiţi de preotul Eugen Chirilă întâlnim pe pr. Petru Maleş, pr. Vasile Ursăcescu, călugărul Buznea, ieromonah Mihail Mămăligă, pr.Emil Caşu, pr. Dumitru Gheorghe, pr.Toader Popovici, pr. Emil Livescu, pr. Eugen Chirilă (numit la 1951 slujea şi în 1967).4

Anexă Copie

Gios iscăliţii, cu agiutoriul Domnului nostru Isus Hristos, cu

cugete curate şi dumnezeiască râvna, socotindu-ne de bună vo(i)e

1 Ibidem, f. 150 2 Costin Clit, op. cit., p. 16 3 D.A.N.I.C., F.M.C.I.P. – Moldova, dosar 375 /1860, f. 166 4 Costin Clit, op. cit., p. 16 -17

noastră că pe moşia noastră Sgura, ci o avem în acest ţânut a Fălciului, să se zidească o bisăricuţă, unde să fie lăcuinţă de părinţi călugări, care bisărică să fie spre pomenire(a) noastră şi a părinţilor şi a strămoşilor noştri şi facire(a) ei să fie cu cheltuielile dum. Hagi Irimia Arhip şi a noastră, care împreună cu dumnealor ctitorii şi noi suntem răzăşi în pominita moşie.

Şi pentru înfrumusăţare(a) Sfintei bisărici şi hrana părinţilor, aceştia ce ne vom afla lăcuind acolo, precum şi după săvârşire(a) noastră, şi dumnealor ctitorii, încă au dăruit sfintei bisărici de veci stânjănii din pomenita moşie, mai gios iscăliţi, care împreună cu părţile noastre şi într-o unire cu a dănuitorilor au să rămâi de veci pentru sfânta bisărică pe care s-au ales şi s-au alcătuit anume de are a să zidi şi sfânta bisărică. Şi de acum în veci, însămnaţii stânjeni să fie a bisăricii şi părinţii aflători la acest lăcaş, atât noi cât şi alţii care în urmă vor lăcui, din folosul stânjenilor întâi să aibă a împodobi Sfânta bisărică şi prisosul să fie pentru hrana noastră. Iar a înstrăina bisărica şi cu stânjănii către Eparhii sau alte locuri să nu fii volnici în veci, precum nici a o supune supt vreo îndatorire şi pentru unii ca aceia ci s-ar ispiti a primi o asămine(a) bisărică şi stânjănii să nu li să ţii în samă, ori şi la ce locuri giudecătoreşti să vor arăta, socotindu-se ca nişte (...) şi să fie supuş(i) supt blestemul canoanilor bisăriceşti ca nişte feţe de cele sfinte precum asămine(a) şi în urmă orişice alte dănuiri şi podoabe ce s-ar mai câştiga pentru bisărică nimene să nu cuteză a răşlui nimica, precum mai sus s-a zâs. Şi atât dumnealor ctitorii dănuitori cât şi urmaşii dum(nea)lor să nu aibă a să amesteca la stăpânire(a) bisăricii şi a stânjănilor, precum nici la călugări, decât ca nişte ctitori să fie datori a priveg(h)e(a) pe părinţi spre mai sporire şi împodobire Sfintei bisărici. Şi noi părinţii aflători acole(a) pe tot anul, să fim datori a face câte o prăznuire la Duminica Pogorârii Duhului Sfânt pentru sufletele strămoşilor şi a ctitorilor cu cheltuială din folosul stânjănilor bisăricii şi pentru a ave(a) tărie această a noastră scrisoare, făcându-se do(u)ă asămine, una se va păstra de noi părinţii aflători şi purtători de grijă Sfintei bisărici şi aceasta se va păstra de către dumnealor ctitorii şi deopotrivă şi documenturile de alegere(a) stânjănilor.

Şi pentru credinţă am iscălit 1837 mart(ie) 1

Stân

jeni

Palm

e

38

Aceşti treizăci şi opt stânjăni, îi avem baştină şi cumpărătură de pe maica noastră Paraschiva, fiica lui G(h)eorg(h)ii Proica, curgător din Ioan G(h)iban, iscălit Arsăni monah şi Costandin G(h)ibănescu.

11 Aceşti unsprăzăce stânjăni, îi avem baştină şi cumpărăturăde pe părintele meu Vasâle sân Zaharia, curgător din Ioan G(h)iban, iscălit Savva monah.

10

Aceşti zăce stânjăni, îi am cumpărătură şi baştină din Anuşca, fiica Mari(e)i, curgătoare din Ioan G(h)iban, iscălit Costandin Dascălu.

6

4

Aceşti şasă stânjăni şi patru palme, îi am baştină de pe părintele meu Ioniţă Proica, curgător din Ioan G(h)iban, Eu Ioan Proica.

1

Acest stânjăn, îl am de zăstre de pe soţul meu Aniţa, fiica Măriuţii, curgătoari din Ioan G(h)iban, iscălit Costachi Săma.

1

Acest stânjăn, îl am de zăstre de pe soţul meu Ştefsn Stoica, curgătoari din Ioan G(h)iban. Eu Safta.

5 Aceşti cinci stânjăni, cei am cumpărat de la Iancu Buzâlă, ce s-au avut şi el cumpăraţi de la protopopu(l) Toadir Foce(a), curgător din Ioan G(h)iban, iscălit Ioan Bălan, stoln(ic).

1

Acest stânjăn, îl am baştină de pe părintele meu Vasâle Codreanu, curgător din Ioan G(h)ibanu, iscălit Spiridon Codreanu. Is

tori

e

Noiembrie 2009 9

2 4 Aceşti doi stânjăni şi patru palme, îi am baştină de pe părintele meu Zaharia, curgător din Ioan G(h)iban. Eu Ştefan Zaharia.

1 Acest stânjăn, îl am baştină de pe părintele meu Alecsandru G(h)iban, curgător din Ioan G(h)iban.

1

Acest stânjăn, îl trag de pe stânjănii cumpăraţi de la Vasâlachi Stoica, curgător din Ioan G(h)iban. Iscălit Vasâli Manole.

2 Aceşti stânjăni, îi am cumpărătură din Anuşca, curgătoare din Ioan G(h)iban. Iscălit Coastache Darii.

Giudecătoria ţin. Fălciului N° 57 (……………………………………………………………) 1837 mart(ie) 10 D.A.N.I.C., F.M.C.I.P. – Moldova, dosar 140/1850, 21-22v,

45-45v şi 50.

Huşii acum 50 de ani

În plină dezvoltare a „civilizaţiei industriale socialiste”, semnele decăderii, ale degradării iubirii umane, impuse şi de arhitectura strict funcţională a Huşului, de construcţiile fără suflet, cu efecte paralizante asupra gândirii, erau vizibile. Poluarea vizuală, sonoră, olfactivă, cu negarea naturii, te inhiba…

Prof. Valeriu Neştian – Iaşi

ine nu s-a lăsat furat de farmecul Huşilor? Cine n-a auzit de faima oraşului dintre vii şi livezi, cântat de poeţi, slăvit de artişti, îndrăgit de moldoveni şi

nemoldoveni deopotrivă? In anul 1959, aspectul „târgului trăsniţilor” era mai curând de

şantier decât de aşezare urbană. Primăvara şi toamna, străzile se acoperea de o clisă posomorâtă sub puhoiul ploilor. Dar vara, sub cerul limpezit de nori, părea destul de fabulos. Dobrina se travestea într-o încântare pentru ochi; soarele se strecura cu gâlgâit aurit peste grădini şi podgorii, lumea forfotea încolo şi-ncoace, până când luna se înalţă spre crucea cerului, ca un măr domnesc din livezile lui Vodă. Iară, iarna, oraşul aţipea sub pătura de zăpadă, la porţile unui viitor incert.

Doar o plimbare prin Huşii de-acum o jumătate de veac - ne amintim cu emoţie - adesea, nu era reconfortantă. Oamenii păreau impasibili, neimplicaţi, distanţi, simţindu-se cu atât mai însinguraţi cu cât creştea densitatea locuirii în blocurile noi. Stau ei fizic mai aproape unii de alţii, însă distanţele sufleteşti reciproce erau mari. Privirile huşenilor, în genere, triste, raporturile mutuale de multe ori conflictuale. Deşi urbea nu se afla ca azi expusă agresivităţii, violenţelor, indiferentismului egoist. Nu era totul luptă şi vânzare (profit). Maladiile sufletului şi ale spiritului, datorate lipsei libertăţilor personale, a dreptului la proprietate privată, deveniseră, totuşi, cronice.

Altminteri, firea naturii şi a oamenilor se înfăţişa aceeaşi ca aproape întotdeauna. Şi cu toate acestea, ceea ce nu se vedea nu însemna ca n-ar fi existat. Cum scrie un poet: în rădăcinile pădurii îngheţate mijea nevăzută o nouă primăvară. Cei mai numeroşi ni se deprinseseră să privească, dincolo de orizont, depăşind „cruda” realitate ce-i înconjura printr-un fel de instinct şi abstracţiunii...

Dar, cum de a fost posibil? Întrebându-ne retoric şi filosofic, cum de era posibil ca, dincolo de „clasa muncitoare, forţa conducătoare“, de optimismul tembel, de vorbirea (acceptată înainte de a fi rostită) a celor care deţineau şi biciul şi zăhărelul, să se afirme pregnant adeziunea multor, prea multor intelectuali, 1a totalitarism, la o ideologie de factura monstruoasă? Sigur, există cauzalităţi şi motivaţii admirabile. Însă dacă duci raţionamentul mai departe, ce-a fost realmente?

Tăcerea actuala academică, laşă sau indiferentă de a răspunde franş la asemenea întrebări, este explicată de:

1) voinţă clasică şi constantă a celor care-au pactizat neonorant cu diavolul roşu, da a şterge urmele şi de-a găsi

justificări pentru ceea ce nu se poate ascunde; 2) căderea „sub vremi” a unor personalităţi marcante din

domeniul politic, cultural, ştiinţific, religios; 3) nepăsarea democraţiilor occidentale; 4) comunismul îşi prezintă faţa progresistă, revendicându-se

din Epoca luminilor; 5) participarea Uniunii Sovietice, „patria socialismului

biruitor“ la victoria în războiul antifascist, criteriu de baza al „adevărurilor de stânga“;

6) genocidul evreilor (din anul 1973 ia denumirea de holo-caust), considerat paradigmă a barbariei moderne, ocupă spaţiul maxim rezervat percepţiei terorii. Se trec în paranteză, de regulă, alte mobiluri prodictatoriale: voinţă de putere, de ascensiune soci-ală, dorinţă de profit (material) interese şi duşmănii personale. Predomină intenţia de a supravieţui sau de a trăi bine, cu orice preţ.

Iată, şi-aici în Huşi legea o făcea (adică, metaforic, tăia si spânzura) aparatul de partid şi cel represiv. El era reprezentat compozit de diverşi manolachi, mihalachi, mărăcineni, ovaci, bernaceci, simioni, munteni,maximi, leibovici.

Altfel nu era cu putinţă.(Sediul raional P.M.R. se afla în fosta 'Casă a Agronomului' de pe strada Gării, al Sfatului popular raional, în clădirea vechii prefecturi de judeţ, al Sfatului popular orăşenesc, în fostul local al primăriei.)

La ordinea zilei împărăţea sloganul „educării lenininiste,

C

Cu Gheorghiu-Dej, Marx, Engels, Lenin, Stalin spre noi culmi

ale comunismului victorios! 1947 – Sărbătorirea zilei de 20 noiembrie la Pucioasa Is

tori

e re

cent

ă

Lohanul nr. 10 10

materialiste, internaţionaliste, în primul rând a tinerelor generaţii, în vederea construirii socialismului şi a comunismului, după model sovietic”. Restul trecea drept ţinte colaterale. Însuşi asaltul din acel an pentru terminarea colectivizării, cu „angajarea” a aproape întregii suflări huşene, se subordona acestui obiectiv major.

Rezoluţia adoptată în finalul plenarei C.C. al P.M.R. din 9-13 iunie 1958, care chema la ''demascarea şi smulgerea din rădăcini a împăciuitorismului, la întărirea vigilenţei împotriva oportunismului, revizionismului şi fracţionismului” etc., a avut ca afect în Huşi, acum cinci decenii, o serie de epurări în partid, U.T.M., şedinţe de „demascare” (la spital, şcoala din Corni, în unităţi agricole) şi reîncarcerarea unor persoane considerate „periculoase”, abia ieşite din închisori.

La începutul anului, după acapararea puterii în Cuba de către Fidel Castro, avu loc Congresul al XXI-lea al P.C.U.S., blagoslovit cu „Expunerea istorică“ a lui N. S. Hruşciov. Prelucrarea hotărârilor şi concluziilor acestuia, mai cu seama înlocuirea cincinalului cu septenalul, în „scopul de a depăşi SUA. în plan economic”, ideea „coexistenţei paşnice” vizita lui Hruşciov în SUA şi convorbirile cu preşedintele Eisenhower, monopoliza aglomerant „activitatea politico-ideologică” din întreprinderi, instituţii. „Luna prieteniei româno-sovietice“ (7 octombrie -7 noiembrie), desfăşurată prin manifestări zilnice sub sigla ARLUS, completa tacâmul, deci, „materie primă” cu nemiluita! Tineretul şcolar dădea o culoare aparte „oraşului raional” Huşi. Liceul Teoretic Mixt (director - prof. Ştefan Bahnaru) şi Scoala Medie Tehnică Viticolă (director - ing. Const. Mardare) – în care, să recunoaştem, ordinea, disciplina erau la ele acasă! prin numărul mare de elevi (purtând uniformă!) acoperea principalul spectru al învăţământului mediu huşean. Puterea totalitară pretindea ca învăţăceilor să li se inculce necritic crezuri şi idei străine de sufletul, de cugetul lor, care să promoveze ostentativ, explicit, valori convenabile acesteia.

Aşadar, în afara propagandei de coşmar, elevii erau „antrenaţi” la munci patriotice, voluntare, în campanii agricole, în „practica productivă“ de minim două săptămâni, în vacanţa de vară, pe la gospodării agricole colective, IA.S.-uri, S.M.T. urile întreprinderi industriale şi în alte părţi ce reclamau mâna de lucru neplătită. Astfel, elevii şi profesorii erau la cheremul vătafilor şi ciocoilor roşii!...

Dar se învaţă şi carte, chiar carte serioasă. Abstracţie făcându-se de condiţia sine qua non impusă de stăpânirea semidoctă, anume ca tinerii s-ajungă nu numai buni profesionişti (specialişti), ci, mai cu seamă, „oameni noi” devotaţi trup şi suflet cauzei partidului...

„Secţia de învăţământ”, poreclită „stâna” (pivota în jurul tov-ilor Mocanu, Ciobanu, Caşu, Căruţaşu), o scălda în privinţele acestea. Era între ciocan şi nicovală. Doar Casa Pionierului părea

mai „catolică“ decât Gheorghiu-Dej!... Casei de cultură (director - Emil Pascal) i se ordonase să

organizeze „acţiuni” care „să transpună cu eficienţă în practică obiectivele politice ale partidului”. Scurt şi cuprinzător. Marele public beneficiar trebuia să vadă, să asculte, să recepteze, ce vor stăpânii: sprijinirea educaţiei comuniste, a înfăptuirii cincinalului, a încheierii colectivizării, a prieteniei „indisolubile“ cu Uniunea Sovietică, a luptei pentru pace ş.a. Flori artificiale, flori otrăvite, nu naturale!

La 10 Octombrie 1959, în urma Raportului ministrului Internelor, Al. Drăghici, a fost emis Decretul nr. 410 al Prezidiului M.A.N, semnat de I. Gh. Maurer, act clar de represiune religioasă, care a dus automat la restrângerea drastică a vieţii monahale şi la înăsprirea campaniei ateiste. Cum s-a repercutat el în oraşul cu multe biserici? Slujbele duminicale se oficiau, cu mici excepţii, în lăcaşuri de cult cvasi-goale. Tinerilor li s-a hotărât să nu meargă la biserică, preoţii ortodocşi se străduiau să laude în predici regimul democrat popular. Multe botezuri, cununii, se săvârşeau tainic, la domiciliu. Înmormântările cu popă se răriseră semnificativ („să nu se afle la partid“). Câţiva preoţi şi călugări au apostaziat, ba au parvenit în tagma nomenclaturistă. În genere, clerul umbla în civil, pe stradă, în public...

Auzi, astăzi, pe unul, pe altul dintre ex-combatanţii comunişti: „Până în 1989 nu te oprea nimeni sa te duci la biserică!” Ei aş? Şi dacă mergeai, ţineai sărbători şi tradiţii creştineşti, ori te închinai în public, erai iute chemat să dai socoteală de „atitudinea mistică“, la P.M.R., la U.T.M. şi pionieri, la sindicat, după caz. Iar săpuneala avertizatoare subînţelesă presupunea „necesarmente“ şi profanarea celor sfinte de către „ateul ştiinţific”. De altfel, imediat după infamul Decret, s-au constituit „brigăzi ştiinţifice”, formate îndeosebi din intelectuali, care trebuiau să facă, prin cartierele oraşului, la sate mai ales în perioada praznicelor duhovniceşti, propagandă anticreştină (de alte religii era tabu să se lege...) să-i mani-puleze pe oameni ca pe nişte obiecte, negându-li-se profunzimile spiritului. Pe scenele „culturale” evoluau şi actori de teatru (aduşi din Bârlad, Iaşi), pentru a interpreta texte comice ce ridiculizau religia. Duminica, în sărbători nelaice, aproape toate categoriile de cetăţeni se trezeau „mobilizate“ la munci patriotice, „voluntare“, cu prezentă obliga-torie şi apel. Doar cei ce aparţineau „elitei“ proletare nu erau văzuţi pe „şantiere“ la lucru efectiv.. Bineînţeles că nici familiile lor „distinse“!

Dacă Braşovul continua să se cheme, oficial, Oraşul Stalin, iar Întreprinderea de gospodărie locală tot „21 Decembrie” (ziua de naştere a dictatorului din Kremlin), dacă 23 august, a 15-a aniversare glorioasă, sărbătorită cu pompă alături de 7 noiembrie şi 1 mai, era „legal” socotită „Ziua eliberării ţării” de către forţele patriotice, cu sprijinul dezinteresat (sic) al armatei Sovie-tice, dacă „cursu-rile populare“ de limba rusă se generalizaseră, fără îndoială ca nu te mirai când auzeai frecvent, pe stradă, pe soldaţii unităţii militare chimice cântând: „Stalin-grad ...Stalin-grad”. Nici atunci când (era, totuşi, anul 1959, şi se produceau în R.P.R., în lume, anumite schim-bări „independen-tiste” în reper-

Trăiască generalissimul Stalin

călăuzitorul intelectualilor progresişti! 1948 – Sărbătorirea zilei de 7 noiembrie la Târgovişte

Sediul Asociaţiei Române de Legături cu

Uniunea Sovietică (ARLUS) din Târgovişte Isto

rie

rece

ntă

Noiembrie 2009 11

toriul diverselor formaţii corale figura încă „O, Moscova, patria mea!”, „Katiuşa“, alături de „Ilenuţa tractorista“' şi alte …cântece de masă. Ne satisfăcea măcar că „Cântecul pentru Stalin“, de Anatol Vieru, versuri de Mihu Dragomir (cacofonie acceptată, chiar recomandata aici!) nu mai e înscris pe lista de bucate muzicale ale aşezămintelor de cultura socialistă… Cu mult decor, cu tobă mare fu „cinstită”, în buricul târgului şi la cimitirul de la Dric, Ziua forţelor armate ale R.P.R. Când? În 2 octombrie, la aniversarea datei înfiinţării în Uniunea Sovietică, în anul 1943, a primei unităţi de luptă din cadrul diviziei „Tudor Vladimirescu“ (prizonieri români), „nucleul armatei noastre populare”. Aferim! În contrapunct, plăcut surprinşi am fost când am auzit cântându-se în mod legal, după ani şi ani de interdicţie, „Hora Uniri” (era anul Centenarului Unirii Principatelor Romane). Dar cu o floare, primăvara nu se făcu!

În vitrina şi în rafturile „Librăriei de stat“ de pe strada Ghica Vodă, se lăfăiau „noutăţi” cu preferinţă scoase la editura „Cartea rusă“: „Opere”, vol. 28, de Lenin, „Cuvântări electorale“ (ediţia a. III-a), de Stalin, „Scrieri”, vol. 19, de M. Gorki, „Lumină deasupra pământului'„, de S. Babaevski; broşuri anonime: „Cauza lui Marx, Engels, Lenin, Stalin este de neînvins”, „Armata Sovietica, strajă de nădejde a păcii şi libertăţii popoarelor“; apoi „Imperialismul americano-englez, duşmanul de moarte al popoarelor lumii”, de Silviu Brucan, „Partidul m-a-nvăţat”, versuri de I. Beniuc, „Ana Nucului”, nuvela de Remus Luca ş.a. „Mitrea Cocor” era pus deja la naftalină… Autori huşeni nu existau...!

Pe scene se jucau cu prioritate piese de teatru precum: „Într-o gară mică“, de Dan Tărchilă, „Pentru fericirea poporului“, de Aurel Baranga, „Noi cei fără de moarte”, de M. Davidoglu, făcături ideologice la comandă sociala. Era sezonul limbajului de lemn...

Ce filme adorabile rulau la cinematograful „Rodina“? „Neuitatul an 1917”, „Desfăşurarea”, „Şi Ilie face sport”, „Nepoţii gornistului”, „Pământ desţelenit”, „Floarea din Karakum”, „Liubov Iarovaia“ ş.a.m.d.

La manifestări de artă plastică erau popularizate în special tablouri: „Se înscriu în colectivă”, de Camil Ressu, „Griviţa”, „Lupeni“ de I. Irimescu, „Lazăr de la Rusca” al lui Romulus Ladea, „1 Mai liber”, al lui Al. Ciucurencu (compoziţia sa din 1950, „Stalin“, pentru orice eventualitate, zăcea la… reanimare!), caricaturi antiimperialiste de Eugen Taru, Jiquidii sau Cik Damadian (cele antitoiste se aflau la reciclare).

Pe stadionul abia amenajat în apropierea gării, echipa de fotbal „Huşana“ se căznea să plutească la suprafaţa apei, cu jucători ca Focşa, Iordan, fraţii Ivanov, Mimi Balan, Idriceanu, Mihai Grigoraş etc.

La 14 septembrie, iarmarocul anual se desfăşură la Dric fără de farmecul de altădată, în schimb, s-a adunat lume, lume, lume, ca la bâlci. In parcul din centrul oraşului, vârstnicii se adunau în mici grupuri constituite pe anumite criterii sentimentale, ca să şi

amintească de trecute vremuri, să pună lumea la cale cu discreţia cuvenită (urechile şi ochii Securităţii huşene conduse atunci de căpitanul M. Dimitriu „lucrau întru gloria partidului”, pretu-tindeni… se mai şi certau-împăcau. Majoritatea spiritelor negregare asculta şi comenta cu spor „Europa libera“ (liceenii chiar şi în cămine şcolare!), în pofida perturbării audiţiei radiofonice de către staţia de bruiaj de la Gălbeni (Bacău). Unii, care posedau recep-toare de calitate prindeau şi postul clandestin „România viitoare”. Acela era ce era, vorba lui Creangă. Însă puţine persoane mai credeau povestea cu „Vin americanii!” TV era o rară avis, releul de la Comăneşti tehnic se dovedise inapt să retransmită în condiţii bune programele. La chioşcul de ziare administrat de Leontin, câteodată, puteai să-ţi procuri, pe sub mâna, „L"humanite“ şi „Unita”. Ziarele de partid, deşi cu obligaţia abonamentului, nu le citea mai nimeni.

Huşenii anului 1959 îşi făceau timp, resurse, prietenii, pentru o plimbare în centru, o petrecere la Dobrina, Recea, Moţoc. Protipendada secerei şi ciocanului nu se amesteca cu norodul. Ea beneficia de misterioase locuri „ex burghezo-mosiereşti” asigurate de inginerul Ioan Neamţu, stăpânul viilor dimprejurul oraşului luate cu hapca de la gospodarii Huşului, de vinuri „alese” din vinoteca Şcolii de Viticultură şi de alte delicii „specifice“, inaccesibile maselor populare, muritorilor de rând.

Mita, pilele, duplicitatea, nepotismul, favoritismul nu şomau! Joia, duminica, hala centrala era plină de cetăţeni, în căutarea celor mai elementare produse alimentare (pentru care se stătea la coadă cam multişor, începând cu carnea, făina. Cozi se faceau şi la butelii.

„Conu Mişu“ (Ralea) venea din când în când, cu amici, la vila sa.

Circula pe C.F.R. într-un vagon special, garat pe o linie moartă în fosta staţie Dobrina. Nu se punea el laolaltă cu vulgul decât doar din raţiuni de imagine. Cursele de autobuze (autogara era lângă hală) ce deserveau localităţi rurale, alte oraşe, circulau ca vai de capul lor. Auto-buzul Gară-Dric devenise febleţea multora...

Mizeria de pe Bulevardul „1 Mai”, unde tutela Costică Strună, se erija într-un receptacol şi „distilator“ de veşti, zvonuri, speculaţii. „Agitatori reacţionari” (în optica oficialităţilor) erau şi croitorul Lumină, cizmarul Polovati, ambii din cartierul Broşteni, chioşcarul tutungeriei de vizavi de spital Petrovici, şi alde Romila viticultori, şi… şi… Colportori de teme ai variaţiuni de ultima oră. Client de-al lor fiind, cum in-trai în atelier, dugheană, te luau ca-n schi-ţa „Atmosferă încărcată” de Caragiale: „Ei, ce zici?” „Ce să zic? Bine.” „Cum bine? Asta e bine?” „De? Ştiu şi eu?” „Cum, ştiu şi eu? Dacă dumnea-ta, cetăţean ca-re te pretinzi… Vai de biată ţara asta…” Limbajul iso-pic, bancurile „politice“ înlo-cuiau pâinea caldă.

Pe aceeaşi „linie” ideolo-gică se afla

Trăiască URSS, ţara copilăriei fericite!

1951 – Poftă bună copii!

Marx, Engels, Lenin veghează! Isto

rie

rece

ntă

Lohanul nr. 10 12

Agenţia Loto din centru, gestionată de spiritualul domn Tomescu, frecventată de oameni „de-ai casei”, între care Moş Muzeu (învăţătorul Gheorghe Melinte). Rareori era întâlnit pe străzi pictorul Viorel-Huşi, dar rabinul Marcu Rosemberg tot mereu. Original şi pitoresc ca personalitate, el nu se „complica“ în a umbla cu fofârlica în confruntări cu „organele”. Le spunea la obraz chestii nedigerabile care şocau autorităţile. De altfel, evreii plecau pe capete de cele mai multe ori cu destinaţia Israel. Măcar că prietenia româno-sovietică era „indestructibilă“, continuau să fie strict restricţionate legăturile de la om la om cu cei de peste Prut. Nu mai spunem de călătorii în străinătate, de contacte culturale ş.a.

Dictatura acţiona cu tărie pe meleagurile huşene. Interzis era să articulez public Basarabia, basarabean, obligatoriu limba moldovenească…

Să nu bombănim prea multe răutăţi pe marginea distrugerii fizice şi a pervertirii moral spirituale a persoanei umane... Asupra „căzuţilor sub vremi” nu suntem îndrituiţi să ridicam piatra, când mii de huşeni luaseră în braţe pe ocupanţii străini, cozile lor de topor, fără să fi trecut prin „furcile caudine” ale persecuţiilor, şantajelor, hărţuielilor sistematice. Nu rostise în 1952 ditamai J. P. Sartre propoziţia diabolico-animalieră: „Orice anticomunist este un câine“? Iar cu ceva ani anteriori, poetul Louis Aragon scrisese teribilul poem „Prelude au temps de cerises” în care cu o necesară cruzime cerea formarea în Franţa a poliţiei politice de tip bolşevic, încheindu-şi „raţionalist”, apocaliptic, mâzgâlitura „estetică“ cu „Trăiască G.P.U.!“

Adevărat, Huşul era împânzit în anul 1959 de a grămadă de politruci, cadre de activişti pemerişti, utemişti, de pionieri, de sindicat, cei mai numeroşi consecinţă negativă a inversării semnelor axiologice care prin simpla lor prezenţă, prin amestecul necontenit în activitatea şi viaţa oamenilor, provocau acestora pagube greu de calculat, nu de puţine ori punându-i în postura de sclavi ai puterii totalitare. În astă curat-murdară treabă, „tovarăşele“ se manifestau foarte partinic… Dar, trebuie subliniat apăsat, în respectul adevărului, că atunci, ca şi-n alte perioade ca şi în celelalte zone geografice ale ţării, cu toata presiunea politică sufocantă, profesionişti valoroşi, oameni de caracter de pe tărâmul culturii şi spiritualităţii, al formării de români-români, făceau tot felul de tumbe ca să aducă trăitorilor acestui pământ naţional raze de lumină, de speranţă, de bucurie. Deschizând un colţ de fereastră spre libertate, spre arta, ştiinţa necontrafacută, spre specializări socialmente utile. Şi nu în ultimul rând, spre divertismentul de calitate, necesar ca o gură de aer curat hărţuiţilor de griji, necazuri, sacrificii. Terenul pentru un decembrie 89 se prepara tainic fără grabă şi fără răgaz.

Pentru acest lucru, salutar, pentru multe altele, cuvine-se să le mulţumim recunoscători acelora care-au ales, riscant, curajos fie rezistenţa pasivă, fie rezistenţa activă, şi-au văzut de treabă cu demnitate, nedând prilejuri de a intra în derivă. Fără această

conştiinţă vie a unei misiuni izbăvitoare, decembrie 1989 ar fi întârziat să se ivească, iar numărul victimelor furiei caiafice ar fi sporit substanţial.

Sunt traume sufleteşti de depăşit, unele rămase pe viaţă în cârcă asemenea unei jivine cu ghiarele înfipte în grumaz, fireşte, căderea sub vremi poate fi depăşită, dar numai prin asumarea ei conştientă şi responsabilă. Câţi dintre căzuţi au făcut-o realmente, ca să se înfăţişeze victorioşi la judecata de apoi a conştiinţei istoriei, a Providenţei. Căci bunăoară, nostalgici intratabili ai vremurilor apuse deploră azi, pe drept, însă cinic, numărul ridicat de şomeri. În anii '50 se aflau în închisori şi lagăre de exterminare, victime al urii de clasă, ale mâniei proletare, peste 1 milion de români. Cui îi păsa, câţi căzuţi sub vremi, se sinchiseau de tragedia lor, a familiilor, a ţării?

La Huşi, în urmă cu două decenii, populaţia majoritară privea îngrijorată nebunia ceauşiştilor. Regimul comunist era atât de putred, atât de infestat de profitori, carierişti, securişti, încât nu se mai ţinea decât într-un fir de aţă. Aici n-a fost nicio înfruntare serioasă, niciun foc de armă nu s-a tras. A fost suficient să fie răsturnaţi la Bucureşti dictatorii, ca anemica structură de stângistă locală să cadă ca fruct copt (răscopt?), spulberându-se „tăria'“ de neînvins a socialismului veşnic. Legătura naturală cu Cerul şi cu Pământul, ruptă brutal şi nefiresc prin ateism de stat, respectiv prin deposedare individuală silită se restabili. Tot fără grabă şi fără răgaz.

Prison oblige. Nu putem încheia înainte de a ne întreba, retoric si filosofic, ce va fi peste o jumătate de secol? Sateliţii cărei voinţe sau forţe politice vor fi huşenii? Ori nici vorbă de aşa ceva?...

______________ Sursă fotografii: Comunismul în România, arhiva foto,

(www.comunismulinromania.ro) [G.F.]

Divinul, discutabil…

Cazul lui George Călinescu este de notorietate. „Divinul” cum a fost el sanctificat de către adulatori a refuzat să--şi asume în acele momente tragice din trecutul recent al românilor, riscul de înfruntat cu sublimă demnitate „eminesciană” de a nu deveni apologetul unui regim ilegal şi criminal.

Prof. Valeriu Neştian – Iaşi

e afirmă, mai în gluma, mai în serios, că Bibliei i se spune „Cartea Cărţilor"' pentru că prin ea se poate justifica orice. De exemplu, căderea excesivă în istorie.

Cum scria Marin Preda (v. „Luceafărul”, nr.37 din 12 septembrie 1970, articolul „Un semn de întrebare“) mulţi nu cred că trebuiesc judecate astfel erorile sau scăderile unei mari personalităţi şi că trebuiesc trecute, în mod decent, cu vederea, mai ales că toţi avem asemenea scăderi, şi rar meritul de a fi mari. E adevărat, dar din ce e formata atunci o conştiinţă? Nu din totalitatea actelor şi gesturilor ei adevărate? Puse în lumina adevărată a împrejurărilor în care s-au produs şi care îl pot absolvi dar şi apăsa?

O analiză a contextului ne dovedeşte că alternativa nu era neapărat martirajul sau compromisul fără de scrupule, ci pierderea unor poziţii sociale de favoare, a căror patimă de a le ocupa trebuia ferm suprimată, în spiritul permanenţelor culturii şi spiritualităţii naţionale.

In fine, dacă folosim (şi cuvine-se să folosim!) grila justiţiei morale, simpla înregimentare în rândurile partidului comunist (cu excepţii, fireşte) este din oficiu incriminatorie, deoarece „ostaşii” pecereului, n-au avut luciditatea, verticalitatea, rezistenţa spirituală ceruta îndeosebi intelectualilor. Ei au fost complici (direct, indirecţi cu fapta, cu cuvântul, cu omisiunea, cu gândul, la asasinatele ale puterii totalitare. Altminteri, o cât de sumara incursiune în perioada

23 august 1949, Bucureşti

S

Isto

rie

rece

ntă

Noiembrie 2009 13de dinainte de 1944 scoate la iveală declaraţiile de fidelitate şi „bătăile cu flori” cu care autorul „Istoriei literaturii române“ îl onorează pe Carol al II-lea, zeificat (cf. art. „Nihil sine Deo, nihil sine Rege“ în „Jurnalul literar”, ediţia ieşeană, nr.19, din 7 mai 1939, sau „Regele”, text hagiografic, în „Revista Fundaţiilor Regale”, nr. 6/l940).

In circumstanţele grave ale apariţiei monumentalei sale „Istorii” 1941 criticile, contestaţiile, blamările ţin mai ales de antitradiţionalismul lui, de ultraxenofilia manifestată pe alocuri, de subiectivismul apăsat şi tendenţios uneori, cu care sunt împănate anumite opere şi autori analizaţi ori ignoraţi.

Frenetica activitate gazetărească desfăşurată între anii 1944 şi1949, la cotidianul „Ecoul”, la săptămânalul „Lumea”, la ziarele „Tribuna poporului” şi „Naţiunea“ la bianualul „Jurnalul literar”, ediţia bucureşteană, întreţine cu ritmicitate o agitaţie zelatoare, din păcate, în slujba ideilor comuniste, nerămasă la stadiul declarativ şi la o desăvârşită sterilitate. Aşa, bunăoară, George Călinescu a fost unul dintre primii intelectuali marcanţi care au aplaudat verbal şi în scris ocuparea ţării de sovietici, pe tiranul de la Kremlin, Stalin, i-a atacat injurios, sub centură, pe Iuliu Maniu, Brătianu, pe alţi reacţionari de frunte, „slugi” ale imperialismului americano-englez. In gazeta lui „Naţiunea”, oficină propagandistică procomunistă a Partidului Naţional Popular - urmaş al faimoasei Uniuni a patrioţilor - al cărui lider se afla, el scria negru pe alb, la 30 decembrie 1946 materialul „În pragul Anului nou 1947”, în care, pe un ton cazon, poruncea: „Spiritele inerte, neînţelegătoare ale vremurilor să fie date nemilos la o parte” (sub. n.). Printre cei denunţaţi: Vladimir Streinu, Şerban Cioculescu, N. Steinhardt (v. şi „Naţiunea“ nr, 383 din 8 iulie 1947). În biblioteci mai există colecţii de publicaţii ale timpului şi spre a se verifica partinitatea, vigilenţa sa revoluţionară, umanismul său…

Poliţia politică execută ulterior „preţioasele indicaţii” ale „pontifului istoriei şi criticii literare“ ce trecuse de la preamărirea dictaturii regale la aceea a dictaturii proletariatului. Se pot admite glorificarea crimei şi îndemnul la violenţă, ascultarea oarbă de chemări din umbră, cărora le lipsesc şi inteligenţa şi cultura şi experienţa şi iubirea, şi mila de oameni? Deplângem că minţi aşa de frumoase, ca aceea a lui George Călinescu, alunecau pe povârnişul noroiului frământat cu sânge. Şi făceau jocul murdar al inchizitorilor românismului…

Forţa descurajării şi a oportu-nismului era copleşitoare. Ce li se putea opune altceva decât tăria caracterului care salvează onoarea unei culturi a naţiunii înseşi, valoarea exemplului, respectarea veşnicei legi morale deferenţa şi recunoştinţa faţă de înaintaşi. La 3 iunie 1948, când George Călinescu este „ales“ membru activ al Academiei RPR (nu al Academiei Române!), aproape 100 de personalităţi marcante erau scoase de pe lista academicienilor, iar aproximativ 1/3 din numărul membrilor Societăţii Scriitorilor Români lua drumul închisorilor. Deci, liberul arbitru funcţiona!...

Zice-se că a fi obiectiv înseamnă să ai o recepţie reală, să te bizui pe documente (să nu te temi de texte) şi să fii onest, pe cât omeneşte e posibil să eviţi deviaţiile dictate de impulsuri afective. Analiza deschisa pe text şi ea indispensabilă.

În ianuarie 1949, George Călinescu este îndepărtat de la catedra universitară din capitală şi detaşat la Institutul de Istorie Literară şi Folclor, al cărui director devine peste doi ani. Cartea unui politruc, Ion Vitner (nume real: Jacob Winter), „Critica criticii“ (1949), îl atacă frontal. Nu numai fiindcă George Călinescu susţinea criteriul estetic în aprecierea unei opere de artă. La mijloc o coterie alogenă întru desfiinţarea valorilor superioare româneşti. Urmează o scurtă etapă cu prezenţă călinesciană sporadică în

publicistica literară. La împlinirea a 75 de ani al lui A. Toma, recte Moscovici),

poet de tristă amintire, George Călinescu cuvântează. Între altele îi spune aniversatului „...ai răspuns eminescianului memento mori, prin memento vivere; şi moartea o priveai cu o admiraţie în loc să împrumuţi aerul funinginos din Mortua est…“ (apud volumul omagial „Sărbătorirea academicianului A. Toma“, Editura Academiei, 1950, p. 19-32.). Curat absurd: comparaţie din care creatorul vestitei Doine iese strivit.

Între anii 1953 şi 1959 semnează redactarea primului manual de istoria literaturii române pentru clasa a VIII-a, apoi şi pentru clasa a IX-a: Ne varietur! Junimea îi dăscăleşte pe învăţăcei, urmare eliminarea tradiţiilor progresiste ale culturii române, ruperea literaturii şi artei de viaţă, luptele şi năzuinţele poporului. Prin revista „Convorbiri literare“ este răspândită teoria reacţionară a artei pentru artă.

Din 1959 redactează tratatul de „Istoria literaturii române”, în care pe lângă condamnarea în bloc a lui Titu Maiorescu, mentorul „Sburătorului“ al doilea „geniu rău al literaturii noastre”, apare ca dispreţuitor al culturii naţionale, „dependent” de modelele „decadentismului” francez, promotor al tuturor „ismelor” venite din Occident, reprezentant a trei capitaluri monopoliste- englez,

francez, american etc. O legenda deformatoare

clădeşte Călinescu şi în jurul operei lui Nicolae Iorga, al simbolismului, al curentelor moderne. Astfel de aserţiuni expuse cu autoritatea criticului se bazează pe neadevăruri, acreditate graţie aglomerării tendenţioase a unor observaţii unilaterale, prin punerea în circulaţie a unui text inventat, citat trunchiat, schimbări de cuvinte, minimalizări şi cultivarea caricaturii demolatoare. O practică dezinformatoare şi antieducativă pentru tânăra generaţie măcar.

O dată cu înaintarea în vârstă, pe 29 mai 1953, el descoperă nu numai că „Ileana Miliţianca“ din poezia lui Eugen Frunză, e un fel de Beatrice a lui Dante, dar şi că „Drum fără pulbere”, romanul Canalului de Petru Dumitriu, este un eveniment tot atât de însemnat ca şi căderea Troiei. Nu avea să ştie semnatarul articolului din „Contemporanul” mai sus datat, că foarte curând, în 18 iulie 1953, lucrările „eroice“ de la Canalul morţii aveau să fie suspendate tacit şi apoi respectiva proză, epurată.

Dacă în „Bietul Ioanide” (1953), carte criticată oficial, nu se zăreşte picior de comunist, în „Scrinul negru” (1960), roman al ambiguitaţii cum fu el taxat, George Călinescu, a introdus de-a dreptul Partidul, cu majusculă! Nu-i de-a mirării. În 1948 vizitase Uniunea Sovietică şi fusese extaziat de ceea ce văzuse acolo (v. cartea „Kiev, Moscova, Leningrad“, 1949. Pe urmă, admirase realizările epocale din China comunistă (v. „Am fost în China nouă“, 1955). Interveni o „benefică“ perioadă de decantare ce trebuia „valorificată“ cu ceva profit… Ajunge deputat M.A.N.

George Călinescu încercă să rezolve drama poporului român, cum s-a zis, printr-un „strănut de văduvă veselă şi abuzivă”, „Cronica optimistului“ în revista „Contemporanul”, cu începere din 9 decembrie 1955 şi până în 1965, continuare la „Cronica mizantropului şi artistic“ din „Adevărul literar şi artistic”. Exilul literar îi spunea colţ roşu al falsei destinderi”. Mai plastic, Geo Bogza numea rubrica din „Contemporanul” „liturghia de vineri“, convins că marele învăţat ne hrănea „cu cozonac”, într-o epocă în care abunda „pâinea prost frământată şi cu tărâţe“ (apud „Paznic de far“, editura „Minerva”, 1974, p. 44). Fabricarea pe bandă rulantă a serii întregi de interminabile articole inepte, mod graţios de a „bate

Bustul lui George Călinescu

din Aleea Clasicilor, Chişinău Is

tori

e şi

lite

raţi

Lohanul nr. 10 14câmpii“ al marelui optimist, echivala cu agitarea săptă-mânală a unei imperiale mantii roşii în faţa frunţilor înguste, mereu aplecate pentru atac şi niciodată ridi-cate să contemple Cerul. Dialogurile purtate de critic cu broasca ţestoasă şi cu purecele, cu câinele şi cu laleaua, reveriile lui, elogiul ARLUS-ului şi al materni-tăţii de scroafe din comuna Cocioc, comentarea „omului nou” al lui Gheorghiu-Dej, punerea lozincilor de 1 Mai într-un dialog platonician ş.a.m.d.. n-au putut face să dispară nici minimalizarea

propriei sale opere şi nici contracararea eforturilor întreprinse de alţii pentru restabilirea adevărului asupra tradiţiilor sănătoase ale culturii româneşti. Călinescizând flegmatic, cinic, la 28 decembrie 1956 - după reprimarea sângeroasă a revoluţiei din Ungaria - el nota în respectiva „cronică“: „Intr-o ţară vecină socialistă, elementele contrarevoluţionare au făcut distrugeri descreierate“!?! Asta după ce la Congresul scriitorilor din RPR (iunie 1956) declarase că „Eminescu face în «Luceafărul” procesul femeii burgheze cu artificialitatea şi lipsa ei de sensibilitate“. Si tot în „cronica” de pe 28 decembrie 1957, îşi exprima „sentimentul straniu de dezolare“ pricinuit de monumentele lui Brâncuşi văzute la Târgu Jiu.

Ca „european”, democrat desigur, George Călinescu recepta în marea poezie a lui Henri Michaux, experienţa pozitive de „patologie mintală prin intoxicare”, „Capitalism decadent“ cum spunea azi şi un Vladimir Voronin sau venezueleanul Chavez… Cu ocazia Congresului al XXI-lea al PGUS (27 ianuarie -7 februarie 1959), îi mai arde un elogiu. De data asta nu lui Stalin, ca în 1944-1953, ci lui Hruşciov, a cărui expunere exprimă „spiritul de construcţie propus pentru anii 1959-1965- de o grandoare vizibilă, tipică socialismului biruitor”. Ne mai întrebăm de ce „Divinul” nu şi-a asumat niciodată o cât de mică vină pentru sovietizarea culturii române...

În 1960 este rechemat ca profesor onorific la Universitate. În 1962 ajunge directorul revistei Contemporanul. Din stenograma şedinţei Biroului Politic al C.C. al P.M.R din 10 mai 1962, în care s-a discutat primirea în partid a unor intelectuali de marcă aflăm că însuşi Gheorghiu Dej vorbise la telefon cu George Călinescu în aceasta privinţă. „A fost foarte emoţionat şi a spus: Da, el se consideră un ostaş al partidului”, mărturiseşte dictatorul comunist.

Ce urmează? O scrisoare publicată de oficiosul „Scânteia”,

prin care, în termeni, neonoranţi, George Călinescu, împreună cu Ralea, Vianu, Demostene Botez, solicită cu plecăciune primirea în partidul socotit cel mai stalinist în acea perioadă. Bineînţeles că li se accepta cererea, scutiţi fiind de „stagiul pregătitor“. De fapt şi meritau. Tot în 1962, G. C. încasează de la Fondul literar 111.199 lei. În 1964, e laureat al Premiului de Stat. A fost contemporan ocupaţiei bolşevice, sovietizării, comunizării, colectivizării forţate a agriculturii, industrializării silnice, campaniilor ateiste, naţionalizărilor abuzive, terorii roşii, revoluţiei culturale, planurilor cincinale luate razna la care a aderat fără crâcnire, opintit să pună o cărămidă la construcţia socialismului şi comunismului, la denigrarea istoriei Neamului. A dormit liniştit, n-a reacţionat la nici o ticăloşie a regimului democrat-popular. Nici n-a lăsat posterităţii oarece testament spiritual (ţinut la sertar), cum că ar fi rămas în sinea lui fidel dimensiunii româneşti a existenţei şi că nu crede în veşnicia monstruoasei ideologii stângiste.. Chiar de la un Mihai Beniuc sau de la patriarhul Justinian Marina avem mărturii asupra momentelor de nesupunere personală faţă de diavolul roşu. De la genialul George Călinescu nimic?! (cf. vol. „Intelectuali români în arhivele comunismului“, coordonat de Dan Cătănuş, Editura „Nemira“, 2006, passim.). E limpede, nu s-a solidarizat în nici un fel cu prigoniţii cu asupriţii, ci cu opresori, cu călăii.

Să nu ne fie frică de adevăr, chiar dacă simţi, peste umărul tău, ochiul vigilent al cenzurii unui prezent exacerbat, absorbant, stimulat de biciuirea unei grabnice spălări a creierelor. O istorie, o critică literar artistică totalizantă, infailibilă, nu trebuie lăsată să şi mai aroge astăzi funcţiile unei religii. Nici să pontifieze, în numele democraţiei manipulate de senili fără trecut, de tineri fără viitor.

Preeminenţa, monopolul sunt false misiuni ca şi spectacolul de personalitate. Căci, singura modalitate de a umbri viaţa şi opera lui George Călinescu este de a le scoate din umbră.

Moş Ion Roată la Huşi

Despre vizita lui Moş Ion Roată la Huşi aflăm din „Notiţe istorice despre biserici” - manuscrise adunate de Ion Antonovici, viitor episcop al Huşilor, pe la 1902.

Ion N. Oprea – Iaşi

În „Notiţe istorice despre biserici“ - manuscrise adunate de Ion Antonovici, viitor episcop al Huşilor, depozitate la Arhivele statului din Iaşi, aflate în curs de descifrare de către subsemnatul, la poziţia 104, preotul Rebegea Gheorghe, sachelar la parohia Ibă-neşti, judeţul Tutova, mărturisea la 28 februarie 1902:

În anul 1876, luna noiembrie, P.S. Arhiereu Policarp Popescu Bârlădeanu, director şi profesor la seminarul din Huşi, moare în urma unei boli de atac şi se înmormântează cu mare pompă în bise-rica Sfântul Nicolae din Huşi. L-a succedat arhimandritul Inochentie Moisiu, fiind pe atunci director la Sfânta Episcopie.

În 2 septembrie 1878, când P.C. sa Inochentie îmi scria atestatul de absolvire a seminarului, intră la P.C. sa un om cam în vârstă de 60 de ani, bine făcut, roş la faţă, cu părul mai mult alb, îmbrăcat în straie de munte. Roagă pe Prea Cuvioşia Sa să-i primească în seminar pe nepotul său care era afară.

—De unde eşti? îl întreabă părintele Inochentie. — Din plasa Vrancea, judeţul Putna - veni răspunsul. — Să se ducă la Roman, acolo vă este eparhia - i-a zis

moşului părintele director. Bătrânul ascultă şi deodată, din întâmplare sau poate face să i

se dea înlături o parte a hainei de sub surtuc. Pe dedesubt, în partea stângă, i se vede o cruce în formă de decoraţie, mare, aproape cât palma, pe reverul hainei bărbatului. Văzându-i-o, îl şi aud pe Prea Cucernicia Sa întrebându-l:

— De unde o ai? Poate ai fost în război? — Nu! răspunse bătrânul din faţa ecleziastului. Domnul Grigore Creţu, profesor şi el la seminar, fiind cu mai

Funeraliile oficiale ale lui George Călinescu, 14 mai 1965

Foto: Nicolae Bodnarenco Isto

rie

şi li

tera

ţi

Noiembrie 2009 15mulţi profesori colegi în salonul directorului, aude vorba şi tam-nisam, vine să vadă şi domnia sa pe necu-noscutul cu decoraţia, punându-i aceleaşi întrebări ca şi gazda care îi era coleg.

— De unde ai asta? Poate ai fost în război? Ai trecut Dunărea? Sau poate ai făcut altă ispravă şi mai mare?

Bătrânul, cum sta maiestos, îl caută de sus până jos pe domnul Creţu, şi-1 pofteşte să-i răspundă:

— Cu cine am cinstea a vorbi?

— Cu domnul Grigore Creţu, profe-sorul de limba latină

şi limba română la seminarul din Huşi - îi răspunde grabnic şi cu respectul cuvenit vârstei celui întrebat de director.

Auzind cu cine are de-a face, vârstnicul, parcă şi mai respectuos, face un compliment faţă de toţi domnii profesori de faţă, aplecându-se de spate în faţa lor şi întinzând mâna domnului Creţu, convorbitorul, adaugă:

— Şi eu sunt deputatul Ion Roată din Divanul Ad-hoc al Moldovei de la 1858...

La acest răspuns şi recomandare, toţi domnii profesori i-am văzut arătând o stare de adâncă uimire.

Şi domnul Creţu începe a-i pune dife-rite întrebări deputa-tului venit în ospeţie dar şi cu interese particulare la Semi-narul din Huşi: despre păţaniile din viaţa lui, cum a îndurat viaţa după ce s-a întors acasă de la Divanul Ad-hoc, cum i-a venit în minte ideea să pună jalba în prăjină şi să iasă înaintea Domni-torului Alexandru Ioan Cuza, cum... Şi dacă mai poate ceva.

— Dacă aş avea ocazia să fiu prezent şi în alte Divanuri, ceva mai mult aş mai face! - i-a fost răspunsul moşneagului.

Emoţionat, Prea Cucernicia Sa Inochentie, domnii profesori, toţi, rând pe rând, i-au ieşit în întâmpinare, i-au strâns mâna călduros şi l-au felicitat pentru patriotismul său, mulţumindu-i că au avut fericirea de a-1 vedea şi cunoaşte.

În cele din urmă, cu totii au hotărât a-i primi nepotul în seminar la clasa a IV-a, deoarece avea deja absolvite trei clase normale şi funcţionase mai mulţi ani ca învăţător, cu merite care-l impuneau oamenilor.

Simpozionul „Marea Unire Implicaţii politice şi culturale”

În cadrul simpozionului din 19 septembrie

2009 a fost reactivată secţia Ligii culturale a românilor de pretutindeni în oraşul Huşi.

Prof. Costin Clit – Huşi

impozionul cu tema „Marea Unire – Implicaţii politice şi culturale”, desfăşurat la Huşi, în Sala Primăriei, la care au participant peste 100 de persoane, a reunit

personalităţi ce aparţin lumii universitare ieşene şi profesori de istorie din judeţul Vaslui. Amintim pe conferenţiarul doctor Dumitru Amititeloaie cu tema Viaţa Elenei Cuza, doctorul în istorie Constantin Cloşcă cu tema Dimensiunile personalităţii lui Neculai Costăchescu, ambii de la Universitatea „Al. I. Cuza”din Iaşi, profesorul doctor Nicolae Ionescu de la Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui, cu tema George G. Mironescu – personalitate vasluiană şi Marea Unire, profesorul Gheorghe Gherghe din Bârlad, cu tema Lăţeşti: Destinul unei moşii şi profesorul Costin Clit de la Colegiul Naţional „Cuza Vodă” din Huşi, cu tema Huşenii şi Unirea Basarabiei cu Patria Mamă. Simpozionul a fost organizat de Primăria oraşului Huşi, Colegiul Naţional „Cuza Vodă”din Huşi şi Casa de Cultură „Al. Giugaru” din Huşi, în urma propunerii subsemnatului.

În cadrul simpozionului din 19 septembrie 2009 a fost reactivată secţia Ligii culturale a românilor de pretutindeni în oraşul Huşi. Sperăm ca activitatea secţiei din municipiul Huşi să fie cât mai rodnică. Ne propunem atragerea tineretului în identificarea şi realizarea idealului naţional, strângerea legăturilor cu secţiile Ligii din România şi din întreaga lume, editarea unei reviste şi a lucrărilor de specialitate, desfăşurarea de simpozioane la care să participe personalităţi marcante ale culturii şi politicii româneşti. Ne ridicăm împotriva detractorilor neamului românesc, gen Patapievici, a duşmanilor ţării. Secţia Huşi protestează împotriva

acţiunilor din aşa numitul ţinut secuiesc care încălcând constituţia ţării şi-a adoptat imn, drapel şi însemne sigilografice. Liga culturală se pronunţă pentru păstrarea limbii române ca limbă oficială în România. Aducem mulţumirile noastre domnului primar Ioan Ciupilan şi domnului Sergiu Găină, directorul Casei de Cultură care au facilitat desfăşurarea acestei activităţi culturale prin care s-a deschis Toamna Culturală Huşeană.

Pentru o mai bună cunoaştere punem la dispoziţia cititorilor

Deputatul Ion Roată

Episcopul Iacob Antonivici

S

Forumul basarabenilor, Bucureşti, 27 martie 2008

Not

e is

tori

ce

Sim

pozi

on is

tori

c

Lohanul nr. 10 16câteva informaţii referitoare La Liga pentru unitatea culturală a românilor de pretutindeni.

Liga pentru unitatea culturală este o organizaţie înfiinţată la 15 decembrie 1890 şi scopul ei principal a fost sprijinirea spiritualităţii româneşti din Transilvania împotriva sistemului de deznaţionalizare implementat de guvernele austro-ungar şi ungar. Primul apel pentru apărarea drepturilor românilor datează din 24 ianuarie 1891. Liga a fost cea care a apărat memorandiştii din Transilvania, cea care a contribuit apoi la dezvoltarea spiritului ales în aşa fel încât s-a produs o efervescenţă deosebită pe întreg cuprinsul Transilvaniei, al Maramureşului, în Bihor, în Banat, la românii din Ungaria, şi ei au fost stimulaţi prin această activitate în vederea participării la Marea Adunare Naţională de la Alba-Iulia, de la 1 Decembrie 1918. În 1914 se transformă în Liga pentru unitatea politică a românilor de pretutindeni.

Liga a fost condusă de Nicolae Iorga între 1919 – 1940, cel care i-a imprimat acest specific naţional, iar nu naţionalist. (Să nu se confunde niciodataă lupta pentru neamul românesc cu naţionalismul politicianist ieftin, care nu urmăreşte altceva decât sa pună mâna pe putere slujindu-se de aceste sentimente extraordinare ale tuturor românilor). După asasinarea lui Nicolae Iorga de legionari, ea a fost condusă în continuare de blocul Anghelescu până în 1948, când regimul comunist l-a destrămat.

S-a reînfiinţat la 25 decembrie 1989, tocmai când era împuşcat Nicolae Ceauşescu, Liga fiind creată în ideea de a sprijini în special în acea perioada unirea Basarabiei cu ţara-mamă. De aceea, primul obiectiv al Ligii Culturale a fost podul de flori de peste Prut, creat de Ligă - atunci s-au deschis graniţele, s-a trecut de-o parte pe alta. Liga Culturală a întreprins, între altele, multe acţiuni în ţară şi peste hotare, s-au ridicat monumente, statui, s-au publicat peste 150 de volume, publicaţii de altă natură, reviste, s-a contribuit la efervesceţa românităţii, la stabilirea numărului românilor în lume. Se estimează că sunt 13 milioane de români dincolo de hotarele ţării, deci suntem un neam de 35 de milioane, nu numai de 22, care ne aflăm în ţară. Liga Culturală a fost cea care a creat Congresul Spiritualităţii Româneşti, o organizaţie care se întruneşte o dată pe an pentru a dovedi că avem aceeaşi unitate istorică, aceeaşi credinţă, aceeaşi limbă şi că trebuie sa fim în continuare un neam unit indiferent unde ne aflăm, aproape în toate ţările lumii. Congresul Spiritualităţii, după anul 2000, se desfăşoară la Alba-Iulia, pentru că în acest loc este firesc sa ne implinim şi noi destinul, întrucat oraşul a fost centrul Unirii din timpul lui Mihai Viteazul, Unirii de la 1918, este focarul principal al unităţii neamului.

Liga pentru unitatea culturală a românilor şi-a înfiinţat, încă din 1890, secţii în întreg Vechiul Regat şi teritoriile sflate sub stăpânire străină. Prima atestare a secţiei din Huşi este din 1912.,

1 Sursă fotografii: Asociaţia Culturală „Pro Basarabia şi Bucovina“ filiala „Mihail Kogălniceanu“ Huşi (probasarabiahusi.ro) [G.F.]

cu siguranţă a funcţionat şi anterior acestui an. Liga culturală din Huşi îşi completa la 26 iunie 1912 comitetul cu opt membri, doamna Dragoş,C.Dinescu,Th.Dimitriu,C.Al.Holban,dr.N.Lapteş,maiorul D.Mardare, Gr. Vericeanu şi Gh. C.Vântu. Totodată s-a constituit primul consiliu de administraţie din care fac parte C. Al. Holban, preşedinte, revizorul Th.Dimitriu,vicepreşedinte, profesorul de la Gimnaziu M. Nestor, casier, institorul Gh.Vezbianu, secretar, Gh.C.Vântu, Gh.Vezbian, D. Alexa,institor la Vutcani, I.Bordea, institor la Lunca Banului, Şt. Filon, institutor la Răducăneni, Gh.Neştian,institutor la Vutcani şi Marin Diaconu, învăţător la Moşna, membri. Liga culturală a început organizarea serbărilor şi conferinţelor.S-a preconizat apariţia unei reviste la Huşi în luna septembrie a anului 1912. În perioada interbelică din Huşi era condusă de preotul Mihai Bejenariu.

Liga culturală a emis un protest, faţă de ultimele evenimente din ţară, pe care secţia din Huşi şi-l asumă şi pe care îl redăm în continuare.

În legătură cu activitatea antistatală, antiromânească

a unor organizaţii maghiare revizioniste, iredentiste, paramilitare, cu sediul în afara graniţelor României

Stimate Domnule Preşedinte al României, Traian Băsescu, Stimate Domnule Prim-Ministru al României, Emil Boc, Stimate Domnule Preşedinte al Senatului României, Mircea Geoană Stimată Doamnă Preşedinte a Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase

În numele „Ligii Culturale Pentru Unitatea Românilor De

Pretutindeni” Departamentul Moldova, vă rugăm să dispuneţi adoptarea măsurilor legale, constituţionale pentru interzicerea activităţilor subversive, provocatoare, sfidătoare desfăşurate în Transilvania de către unele organizaţii revizioniste, iredentiste, paramilitare maghiare de peste hotare.

Toleranţa excesivă, lipsa unei atitudini ferme, intransigente, a unei reacţii legitime a autorităţilor statului nostru permit activitatea acestor organizaţii neohortiste, naziste pe teritoriul sacru al Transilvaniei, sub pretextul unor comemorări, aniversări etc. Caracterul nociv al activităţii acestor organizaţii constă în faptul că scopul lor este de a atrage atenţia opiniei publice internaţionale, chipurile, asupra „terorii antimaghiare”, inventate de liderii lor iredentişti, precum şi de a recruta tineri maghiari care să lupte împotriva statelor presupuse că asupresc pe maghiari. Aceste organizaţii revizioniste, paramilitare, se află în strânsă legătură cu mai multe organizaţii similare de extremă dreaptă din Europa şi Canada, având un rol destabilizator, antisocial. Ele acţionează sub lozinca „Va fi al nostru, ceea ce vom lupta să putem obţine”, iar scopul final, nedisimulat îl constituie desprinderea Transilvaniei de România şi refacerea Ungariei Mari. Liderii unora dintre aceste organizaţii au interdicţii de intrare în Canada, Serbia şi Slovacia, dar, în mod inexplicabil, nu şi în România.

Prin toate programele şi activităţile desfăşurate, organizaţiile iredentiste şi revizioniste maghiare care pătrund în Transilvania, sub diferite pretexte, încalcă flagrant nu numai prevederile Constituţiei, suveranitatea şi integritatea teritorială a României, ci şi principiile unanim admise ale Dreptului Internaţional, motiv pentru care vă rugăm să dispuneţi interdicţia pe viitor a oricăror activităţi ale acestor organizaţii paramilitare, hortisto-revizioniste pe teritoriul ţării noastre.

Cu deosebită stimă, Preşedintele Departamentului Moldova al „Ligii

Culturale Pentru Unitatea Românilor De Pretutindeni", Academician Constantin Gh. MARINESCU Vicepreşedinte, Conf.univ.dr. Alexandru AMITITELOAIE Vicepreşedinte Prof. univ. dr. Constantin CLOŞCĂ Preşedintele Filialei „Ligii Culturale Române” din Huşi Prof. Costin CLIT P.S. Am considerat o datorie de conştiinţă a Ligii Culturale

Pentru Unitatea Românilor De Pretutindeni care a exercitat un rol proeminent în făurirea României Mari, să vă adresăm acest

Memoriu.

Manifestarea culturalî „Basarabia, pământul misiunii

noastre”, dedicată marilor eroi ai neamului românesc, Grigore Vieru şi Andrei Vartic. Biblioteca Municipală „Mihai Ralea”, Husi - 31 iulie 20091

Sim

pozi

on is

tori

c

Noiembrie 2009 17

Biblia, istorie, cultură şi civilizaţie În esenţă, Cartea Cărţilor este un uriaş

monument al umanităţii, o capodoperă literară de o frumuseţe poetică sublimă şi este alcătuită din 66 de cărţi canonice, sacre, aparţinând iudaismului şi creştinismului.

Ec. Aurel Cordaş – Huşi Moto

Eu sunt iudeocentric în cultura Europei, că dacă scoţi Biblia din Europa atunci Shakespeare devine un glumeţ tragic. Fără Biblie, europenii, chiar şi laureaţii premiului Nobel, dormeau în crăci. Ştiinţa şi filozofia greacă sunt foarte folositoare, dar nu sunt mântuitoare. Prima carte mântuitoare şi consolatoare pe continent – suverană – e Biblia.

Petre Ţuţea

ărţile canonice ale Bibliei se împart în două părţi: Vechiul Testament şi Noul Testament. Vechiul Testament (v. legământ, contract) cuprinde trei părţi

care în terminologia iudaică sunt numite: ,,Legea”, ,,Profeţii”, şi ,,Scrierile”.

Legea (Tora), Învăţătura sau ,,Cartea legii lui Moise“, la început, a format o singură carte, dar mai târziu a fost împărţită în cinci suluri (Pentateuh) în vederea unei mânuiri mai uşoare. Geneza (origine, naştere) este prima parte a Pentateuhului ( cuvânt de origine greacă însemnând ,,cinci suluri”, cinci cărţi sau ,,volum cvintuplu”). Pentateuhul şi Cartea lui Ioshua Navi (personaj biblic ce este succesorul şi executorul testamentar al lui Moise) povestesc cum tribul lui Israel a devenit o naţiune şi cum a întrat în posesia Pământului Făgăduinţei.

,,Profeţii” sunt persoane care transmit oamenilor cuvinte din partea Divinităţii, predicatori politico – religioşi care au acţionat în sec.VIII – VI î.Hr. în regatele Israel şi Iudeea, mişcarea prorocilor fiind rezultatul contradicţiilor sociale ale societăţii israeliano–iudeice. Ei mai descriu înfiinţarea şi dezvoltarea monarhiei.

,,Scrierile” cuprind poezii, consideraţii asupra binelui şi răului, precum şi relatări istorice.

Biblia romano–catolică şi cea ortodoxă includ scrieri iudaice suplimentare numite ,,apocrife” (,,ascunse”) cum ar fi Cartea Maccabeilor etc.

Vechiul Testament cuprinde evenimentele de la crearea lumii şi până la venirea în lume a Domnului Iisus Hristos. Această parte a

Bibliei are 39 de cărţi canonice in-spirate. Acestea sunt:

Cărţile Legii (Pentateuh) for-mate din: Facerea (Geneza), Ieşirea (Exodul), Leviti-cul, Numeri (Nu-merele), Deutero-nomul (A Doua Lege);

Cărţile Isto-rice sunt compuse din: Cartea lui Ioshua Navi, Cartea Judecă-torilor, Cărţile Regilor (4), Căr-ţile Cronicilor (2), Cărţile lui Ezdra (2) şi Cartea Esterei;

Cărţile Poetice sunt alcă-tuite din: Cartea lui Iov (tema principală este dezlegarea problemei suferinţei), Psalmii, Proverbele lui Solomon, Ecclesiastul (cugetări despre sensul vieţii), Cântarea Cântărilor (un adevărat poem închinat dragostei sincere, lirică de nuntă);

Cărţile Profetice reprezintă suma Cărţilor atribuite profeţilor Isaia, Ieremia, Iezechiel, Daniel, Osea, Ioil, Amos, Iona, Miheia, Naum, Avacum, Sofronie, Agheu, Zaharia, Maleahi;

Alte Cărţi necanonice (apocrife) – Cartea lui Tobit, Baruh, Ezdra, Solomon, Isus, Cartea Iuditei, Susanei, Maccabeilor etc.

Noul Testament cuprinde faptele şi evenimentele din viaţa Domnului Iisus Hristos. Noul Testament este alcătuit din literatură creştină timpurie fiind compus din două părţi mari: cele 4 Evanghelii (după Matei, Marcu, Luca şi Ioan) şi Epistolele Pauline (către Romani, Corinteni, Galateeni, Efeseni, Filipeni, Coloseni, Tesaloniceni, Timotei, Tit, Filimon), la care se adaugă Epistolele Soborniceşti, adică scrisorile altor conducători ai Bisericii Creştine Timpurii (Sfinţii Apostoli Iacov, Petru (2), Ioan (3) şi Iuda). Aceste Epistole (scrisori), redau corespondenţa primilor conducători ai Bisericii Primare ( în special Sfântul Apostol Pavel) şi se referă la nevoile primelor congregaţii.

Între ,,Evanghelii” şi ,,Epistole” sunt plasate relatările Sfântului Apostol Luca despre creşterea Bisericii Creştine Primare, relatări numite Faptele Apostolilor care povestesc despre istoria timpurie a creştinătăţii. Apostol este un titlu derivat de la cuvântul grecesc însemnând ,,Cel trimis.” Apostolii au fost liderii oficiali ai Bisericii timpurii.

Domnul Iisus a ales 12 dintre ucenicii Lui şi i-a numit apostoli.

Noul Testament se încheie cu Apocalipsa, o viziune parţială a cerului şi viitorului aşa cum a primit-o Sf. Ap. Ioan Teologul. Această carte vine să întregească povestirea confruntării universale dintre bine şi rău începută în cartea ,,Genezei”, confruntare care se desfăşoară pe pământ. Scrierea prevesteşte misterioase, înfricoşătoare fenomene cereşti care vor aduce după ele mari tulburări sociale, finalizându-se cu un tablou care înfăţişează noul cer şi noul pământ.

Cărţile Legii (Pentateuhul) sau Legile lui Moise Cele mai vechi coduri de legi (ansamblu de reguli juridice) se

bazau pe principii religioase, adică o zeitate, mai târziu Dumnezeuera izvorul, raţiunea legii. Codurile de legi erau considerate de origine divină. În caz de nevoie, profeţii, preoţii erau împuterniciţi să interpreteze legea lui Dumnezeu. Legile stabileau îndatoririle omului faţă de Dumnezeuşi faţă de ceilalţi oameni,

Tora în fosta sinagogă Glockengasse din

Cologne, Franţa. Foto: Willy Horsch, Wikimedia Commons

Biblia pauperum, circa 1410

C

Cun

oaşt

ere

şi lu

min

ă

Lohanul nr. 10 18

precum şi interdicţiile fundamentale legate de comportamentul uman. În accepţiunea modernă a cuvântului ,,Legile reprezintă reguli de comportament şi proceduri impuse pentru a promova o situaţie ideală in societate.”

Astfel ,,Cărţile Legii” sau ,,Legea lui Moise”, în afara naraţiunilor, conţin suma obligaţiilor, regulilor sau dispoziţiilor obligatorii rituale şi juridice (legislative), reglementate prin ,,Decalog”, care cer de la poporul evreu să condamne omorul, furtul, adulterul, idolatria, mărturia falsă, râvnirea la bunul altuia. ,,Decalogul” sau ,,Cele 10 Porunci” sunt legi morale cu valabilitate universală. Aceste legi pot fi citite pe partea superioară a faţadei principale a clădirii O. N. U.

Scrierile, sacre, spun că Moise a fost conducătorul, legislatorul triburilor evreeşti pe care le-a eliberat din robia egipteană şi le-a condus spre Ţara Făgăduinţei (Canaan) pe traseul Valea Nilului către Peninsula Sinai. Sfinta Scriptură ne mai informează că Moise a fost cel căruia Dumnezeui-a trimis ,,Legile.” Tot lui Moise i se atribuie şi forma de organizare a ,,Judecătorilor” (Conducătorilor), el fiind cel care a reuşit să pună bazele religiei monoteiste.

Legile pe care Domnul Dumnezeui le-a dat lui Moise nu au fost singurele norme din Orientul Apropiat Antic care au supravieţuit. Au mai rămas în memoria istoriei următoarele serii de legi: cele 60 de legi din cetatea – stat Esuna din centrul Mesopotamiei (Irak-ul de astăzi), anul 1800 î.Hr., cele aprox. 282 de legi ale lui Hammurabi regele Babilonului (1792 – 1750 î.Hr.), cele 200 de legi hittite datând din cca. 1600 î.Hr., cele 128 de, aşa-numite, Legi în asiriana mijlocie (1115 – 1077 î.Hr.).

În cadrul celor cinci cărţi ale lui Moise, prima carte numită Geneza (Facerea), redă concepţia evreilor în privinţa creării lumii de către Dumnezeu. Potrivit informaţiilor existente în scrierile sacre (Geneza 12-5o Geneza 24: 13), strămoşul evreilor a fost patriarhul Avraam. Acesta a fost cel care a condus un mic trib de păstori evrei, plecaţi din Ur, localitate din Mesopotamia, către Ţara Canaanului, iar călătoria s-ar fi petrecut pe la începutul anului 2000 î.Hr. Următorul conducător al tribului a fost, potrivit textelor biblice, Isaac, fiul lui Avraam. După care la conducerea evreilor a urmat Iacov (Israel) fiul lui Isaac (Geneza 35:11). Acesta a avut 12 fii, dar ţinea cel mai mult la fiul cel mai mic Iosif. Cei 12 fii ai lui Iacov şi familiile lor au format nucleul poporului evreu.

După unii experţi biblici, stabilirea unor triburi semitice în Palestina, printre care şi triburile israelite ar fi avut loc în secolul al XIII-lea î.Hr. Avraam, Isaac şi Iacov (Israel) sunt consideraţi cei trei Patriarhi (strămoşi) ai iudaismului. Termenul Israel provine de la cel de al treilea Patriarh, Iacov numit şi Israel (,,cel ce luptă cu Dumnezeu”), nume dat de Dumnezeului Iacov, nume ce a fost, de asemenea, dat descendenţilor lui Iacov, israeliţii. Termenul de iudeu provine de la Iuda (Iehuda), unul din fii lui Iacov, nume

1 Sursă: Revista teologic - literară „Lumină din lumină“ a Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Gură de Aur“ - Huşi, anul 1, nr. 1, decembrie 2008 [G.F.]

atribuit şi descendenţilor din tribul cu acelaşi nume. Termenul de evreu provine de la cuvântul ,,Ever”, evrit, ivrit, însemnând ,,de dincolo”, adică locuitor de pe malul celălalt al fluviului. De unde numele de Avram Ha-Ivri (Avram evreul), adică Avram cel ,, de dincolo” de fluviul Eufrat.

În Egipt unele triburi nomade au migrat în căutare de păşuni pentru turme, majoritatea lor rămânând în Palestina. Ieşirea (Exodul), cea da a doua carte a lui Moise prezintă istoria eliberării evreilor din robia egipteană. Ieşirea Israeliţilor din Egipt este totodată istoria religiei evreeşti, istoria prezentării şi fundamentării teoretice a izvoarelor şi dogmelor religiei. Cartea ,,Exodului” înregistrează că Domnul i-a dat lui Moise pe Muntele Sinai un set de Legi, rămas şi cunoscut în istorie sub numele de ,,Cele 10 Porunci” sau ,,Decalogul.” Tot în cartea ,,Exodul”, mai precis în a doua jumătate a cărţii, alături de Darea Legii (sec. XV-lea sau al XIII-lea) se regăseşte textul ,,Legământului” (sau al contractului) pe care Domnul l-a încheiat cu poporul Său, Israel, pe muntele Sinai. Acest ,,Legământ” a fost înnoit după 40 de ani, când Moise era aproape de momentul morţii şi cele 12 triburi ale lui Israel (Iuda, Simeon, Beniamin, Dan, Efraim, Manase, Isaar, Zebulon, Aser, Naftali, Gad şi Ruben) erau aproape de momentul intrării în Ţara Făgăduinţei. Textul acestui ,,Legământ” este păstrat în Cartea ,,Deuteronumul” ( A Doua Lege).

Peste tot în Biblie istoria se împleteşte cu învăţătura. Cartea Cărţilor interzice mita: Să nu primeşti daruri, căci darurile orbesc pe cei ce au ochii

deschişi şi sucesc hotărârile celor drepţi (Iş., 23:8). Invidia şi lăcomia sunt interzise de Scriptură: Să nu pofteşti casa aproapelui tău, nici boul lui, nici măgarul

lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău (Iş. 16. :35-36). Cartea a treia a legilor lui Moise Leviticul cuprinde legi sau

regulile referitoare la cultul religios. În capitolul ,,Porunci pentru viaţa de zi cu zi” sunt citate sfaturi şi îndreptări care au valabilitate de mii de ani.

Să nu faceţi nedreptate fie la judecat, fie la măsurat, fie la cântărit, fie la turnat. Cântarul vostru trebuie să fie drept, greutăţile drepte, efa dreaptă şi hinul drept (Lv., 19:35).

Să avem grijă să nu cerem semenilor noştri fapte care-i depăşesc :

Să nu-l împovărezi cu sarcini grele (Lv.,25:43). Sentimentul iubirii faţă de aproapele nostru poate fi blocat

din cauza dragostei exagerate pentru bani: Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi... (Lv., 19:18). A patra Carte a lui Moise Numeri (Numerele) prezintă istoria

evreilor din perioada în care au plecat din robia egipteană, mai exact din momentul plecării de lângă muntele Sinai, şi au ajuns în

Biblia de la Bucuresti, 1688.

De remarcat stema Ţării Româneşti.1

Adam şi Eva – Jan (Mabuse) Gossaert, 1525 C

unoa

şter

e şi

lum

ină

Noiembrie 2009 19Canaan. Ea redă şi modul în care a fost realizat recensământul (numărătoarea) evre-ilor în perioada când se aflau în Peninsula Sinai, iar mai târziu în câmpiile Moabului.

Deuteronomul (A Doua Lege), este ultima din cele cinci Cărţi atribuite lui Moise. Probabil din cauza imoralităţii şi idolatriei israeliţilor în Câmpiile Moabului, Moise a considerat necesar să repete, să detalieze Legea pri-mită pe muntele Sinai înaintea noii generaţii aflate pe punctul de intrare în Ţara Făgă-duinţei. Moise expune legi precise. Astfel există: legi referitoare la religie şi închinare, la administrarea jus-

tiţiei, la guvernare şi război, legi care coordonează viaţa personală şi pe cea socială a poporului (ex. soarta ucigaşilor, delicte sexuale, fiul nelegitim, măsuri sanitare, plata dobânzii, divorţul etc.).

Nu există nici un alt cod de legi în Antichitate în care principiul egalităţii sociale să fie prezent în reguli, obligaţii, prevederi practice. Cartea nu condamnă numai exploatarea economică (dobânzi uriaşe, muncă neplătită etc.) ci îi obligă pe cei bogaţi să aibă grijă de conaţionalii săraci, iertându-i la fiecare 7 ani datoriile etc.

,,A Doua Lege” îndrumă pe cei care iau decizii să fie corecţi, obiectivi, să nu năpăstuiască pe nimeni în hotărârile lor:

Să urmăreşti dreptatea şi iar dreptatea (Dt., 16:20). În capitolul ,,Legiuiri casnice” găsim prezentă ideea că

milostenia nu trebuie să lipsescă în acţiunile noastre : Dacă l-ai îndatorat pe aproapele tău cu orice fel de datorie,

în casa lui să nu intri să iei de la el zălog,.... (Dt., 22: 10). Nu lipsesc nici ,,binecuvântările şi sancţiunile” pentru cei ce

respectă sau nu Legea, în sensul că cine adună averi, fără a-şi ajuta semenii mai puţin norocoşi, nu sunt plăcuţi Domnului:

Blestemate fie hambarele tale şi prisosurile tale. Blestemate fie rodele pântecului tău şi roadele pământului tău (Dt., 28: 17-18);

Să-ţi deschidă Domnul visteria sa cea bună, cerul, ca să-i dea pământului tău ploaie la vreme, să binecuvânteze tot lucrul mâinilor tale, tu vei împrumuta neamuri multe dar tu nu te vei împrumuta, şi peste neamuri vei fi stăpân, dar ele pe tine nu te vor stăpâni (Dt., 28: 1-2, 12).

Vechiul Testament mai cuprinde şi alte scrieri importante ale evreilor, dintre care reamintim pe cele istorice şi etice (,Judecătorii, Cărţile lui Samuel, Cărţile Regilor) şi pe cele morale (Proverbele lui Solomon, Eccleziastul, Cartea lui Iov).

Călătorind împreună prin istoria triburilor israeliene am aflat că, plecate din Egipt, aceste triburi au trăit 40 de ani în stepele din Peninsula Sinai. Conducătorul lor Moise nu a mai apucat să ajungă cu oamenii săi pe teritoriul palestinian, deoarece a murit, prin jurul anului 1250 î.Hr. Sub conducerea urmaşului său Ioshua cele 12 triburi israelite reşesc să se stabilească în Palestina. Acesta i-a înfrânt pe canaaneni. O mare parte din teritoriul palestinian a ajuns sub stăpânirea israeliţilor, înainte de moartea lui Ioshua (aprox. 1200 î.Hr.).

Ioshua decedase fără să-şi desemneze urmaşul la conducere. Numai dacă erau asupriţi de puteri străine, evreii îşi uneau forţele sub conducerea unui judecător care era de fapt conducător militar. Tocmai de aceea, perioada începută în jurul anului 1200 î. Hr., care a durat aproximativ 200 de ani, adică până pe la anul 1050 î. Hr., a fost numită ,,Epoca Judecătorilor”, cei mai cunoscuţi dintre ei fiind Devora, Ghedeon, Iftah şi Samson. Demn de remarcat este că în ,,Epoca Judecătorilor”, viaţa socială poartă amprenta unei perfecte democraţii. Oamenii aveau aceeaşi valoare, nedeosebindu-se decât

prin faptele lor de arme, curaj şi iniţiativă. Cărţile Regilor reprezintă o continuare a Cărţii lui Samuel şi

descriu istoria monarhiei de la moartea regelui David (972 î.Hr.) până la căderea Ierusalimului (586 î.Hr.) şi începutul captivităţii babiloniene. Domnia diferiţilor regi este prezentată, sistematic, pe o perioadă de cca. 450 de ani. În timpul profetului Samuel, poporul israelit cere un rege şi-l primeşte pe Saul (1029 – 1004 î.Hr.) care pune bazele Regatului Iudeo–Israelian.

Dacă secolul al XI-lea î.Hr. rămâne în istorie ca perioada întemeierii Regatului Iudeo-Israelian, în secolul al X-lea în timpul regilor David şi Solomon are loc formarea, întărirea, extinderea statului unic şi construirea Primului Mare Templu din Ierusalim.

Următorul suveran, David (1004 – 965 î.Hr.) are meritul de a extinde regatul, iar Ierusalimul devine capitală. De tânăr David a fost renumit ca bun cântăreţ la psalterion (harfă). Câteva din cântările lui sunt păstrate în cărţile istorice ale Vechiului Testament, dar 73 de Psalmi (psalmul este specie a liricii religioase, cu caracter de odă sau de rugăciune, cântată, în care autorul îşi exprimă frământările religioase în raporturile cu Divinitatea) atribuiţi lui David sunt păstraţi în Cartea Psalmilor. Psalmii sunt de mai multe feluri: de învăţătură, de laudă, de mulţumire, de pocăinţă, psalmi ai necazurilor şi psalmii profetici. Psalmii sunt comparaţi cu un râu de mângâiere în apa căreia s-au adunat lacrimile vărsate ale nenorocirilor trecutului, pentru a răcori arşiţa celor ce suferă astăzi.

Regatul Iudeo–Israelian atinge apogeul în timpul lui Solomon. Sfârşitul domniei regelui Solomon este străbătut de tensiuni politice, sociale şi economice. Aceste multiple conflicte contribuie, după moartea lui (sec. IX î.Hr.), la împărţirea în doua a regatului: în Nord, noul regat Israel cu capitala la Samaria, iar în Sud, statul Iudeea cu capitala la Ierusalim.

Autorii Cărţii Regilor confirmă: ,,Dumnezeua dat lui Solomon înţelepciune, foarte mare pricepere şi cunoştinţe multe ca nisipul de pe ţărmul mării. Înţelepciunea lui Solomon întrecea înţelepciunea tuturor fiilor Răsăritului (Me-sopotamiei) şi toată înţelepciunea egipte-nilor.” Aceiaşi autori îi atribuie lui Solomon paternitatea altor trei mii de proverbe şi o mie cinci cântări, dar, de asemenea confir-mă, atestă interesul său pentru floră şi faună.

Cartea Prover-bele lui Solomon este, după cum am văzut, o carte a Vechiului Testament, care cu-prinde o culegere de proverbe şi conside-raţii pe tema înţelep-ciunii. ,,Proverbul este o expresie populară care cuprinde, într-o formă foarte concen-trată şi sugestivă, o învăţătură morală sau o experienţă de viaţă” Altfel spus, prover-bele sunt cuvinte de înţelepciune reduse la o singură frază.

Cititorul poate să aleagă ce este mai bun şi folositor în

Alungarea din Rai

Jacopo Pontormo (Jacopo Carucci)

Alungarea din Grădina Raiului

Masaccio (Tommaso Cassai) 1426 Capela Brancacci, Santa Maria del

Carmine, Florenţa Cun

oaşt

ere

şi lu

min

ă

Lohanul nr. 10 20

viaţă. Cartea arată cum trebuie să fie raporturile dintre Divinitate şi om, dintre părinţi şi copii, dintre autorităţi şi supuşi, stăpân şi slugă, bărbat şi femeie, etc. Se dau de asemenea sfaturi împotriva unor păcate ca: incorectitudinea, desfrâul, nesimţirea, mita, mânia şi altele. Se recomandă peste tot frica de Dumnezeu, prudenţa şi iubirea aproapelui, binefacerile, iubirea de adevăr, modestia. Se insistă de asemenea asupra răsplăţii; celui cu frică de Dumnezeuşi care respectă legile îi va merge bine, celui fără de lege îi va merge rău. Poporul este sfătuit să asculte sfatul înţelepţilor în orice împrejurare, ajutându-se de credinţa în Dumnezeu, care este izvorul adevăratei înţelepciuni.

Căci înţelepciunea preţuieşte mai mult decât mărgăritarele şi nici un lucru de preţ nu se poate asemui cu ea (Pv., 8: 11).

În acelaşi capitol la versetul (19: 2o), aflăm: Ascultă sfaturile şi primeşte învăţătură. Ca să fii înţelept pe

viitor. Sau: Calea nebunului este fără prihană în ochii lui, doar

înţeleptul ascultă sfaturile (Pv., 12: 15). Sau: ,,Cine are inimă înţeleaptă primeşte învăţăturile, dar cine are

o gură nesocotită se prăpădeşte singur” (Pv., 1o: 18). Avem posibilitatea să reînvăţăm din Cartea Cărţilor că

trebuie folosită experienţa părinţilor noştri. Sfaturile lor ne aduc întotdeauna foloase.

Fiule, păzeşte sfaturile tatălui tău şi nu lepăda învăţăturile mamei tale....ele te vor însoţi în mersul tău, te vor păzi în pat şi îţi vor vorbi la deşteptare.

Tot din Proverbe, 4: 24-26 aflăm că politica cea mai bună în viaţă este corectitudinea, cinstea.

Izgoneşte neadevărul din gura ta şi se depărtează viclenia de pe buzele tale.

În Cărţile Profeţilor, în învăţăturile acestora se pune accentul pe căutarea lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă în gândirea lor a căuta binele, dreptatea şi omenia. Profeţii se ridicau în anumite timpuri, în vederea rezolvării unor trebuinţe, nevoi religioase şi sociale, fiind o forţă moderatoare a monarhiei. Profeţii îi certau pe oamenii bogaţi pentru abuzurile lor, pentru faptele lor rele, pentru părăsirea Legilor lui Moise.

Anul 622 î.Hr. rămâne în istorie ca anul în care reformele religioase ale regelui iudeu Iosia au legiferat monoteismul.

Astfel Profetul Osea a considerat că adulterul spiritual comis de israeliţi cu alte zeităţi a reprezentat cauza principală a decăderii morale a Israelului. Amos a fost un cioban din Iuda, înzestrat cu un acut simţ al dreptăţii sociale. Amos şi-a îndreptat majoritatea profeţiilor asupra societăţii prospere, dar corupte, a Israelului din perioada domniei lui Ieroboam al II-lea (781 – 753 î.Hr.). Deci, el a fost contemporan cu Osea. Din punctul de vedere al lui Amos, Israel este extrem de imoral. Dumnezeuîi va pedepsi cu exodul. Satirizând hărnicia rituală a evreilor, Profetul Amos declară că nu pioşenia exterioară, ci perfecţiunea morală este conţinutul adevărat al religiei.

Pe la anul 721 î.Hr. asirienii cuceresc Regatul Israel. Astfel israeliţii din Samaria au fost deportaţi în regiuni aflate sub stăpânire asiriană. În locul lor au fost aşezati locuitori ai câtorva

cetăţi din Mesopotamia şi din Media (Siria). Imperiul Asirian în perioada 850 – 650 î.Hr., a devenit principala putere din Orientul Apropiat, cucerind pentru scurtă vreme chiar şi Egiptul.

Regatul Iuda a fost invadat în repetate rânduri, dinspre Sud de egipteni iar dinspre Nord, de Sargon, regele asirian (cca. 926 – 712 î.Hr.).

Dar cum pe lumea asta, se pare, nimic nu este veşnic, la începutul secolului al VII-lea î.Hr. capitala asiriană Ninive a căzut, cucerită fiind de imperiul babilonienilor din sudul Irak-ului de astăzi . Profetul Ţefania, scriind în timpul domniei lui Iosia (639 – 609 î.Hr.), a anticipat distrugerea capitalei Asiriei, Ninive.

În anul 586 î.Hr. împăratul babilonian Nabucodonosor cucereşte Iudeea (statul din Sud), distruge capitala Iudeei, oraşul Ierusalim, incendiază Primul Mare Templu, ducând în captivitate o mare parte din populaţia statului Iehuda (Iudeea). Regatul Iudeea a încetat să mai existe. Anii 586 – 539 î.Hr. au reprezentat perioada captivităţii babiloniene.

După moartea lui Nabucodonosor al II-lea, imperiul babilonian a fost cucerit în anul 539 î.Hr. de Imperiul Persan în frunte cu regele Cirus al II-lea.

În al doilea an de la cucerire, Cirus al II-lea a luat o hotărâre decisivă pentru evoluţia istoriei evreilor permiţându-le reîntoarcerea în Palestina.

Regăsim aceste realităţi istorice în câteva din cărţile Vechiului Testament. Astfel ,,Cartea lui Ezdra” prezintă perioada refacerii vieţii religioase şi politice a israeliţilor, după reântoarcerea din robia babiloniană. Neemia (v. ,,Cartea lui Neemia”) este un exemplu de dedicaţie şi dăruire. A lăsat o poziţie înaltă la curtea regelui persan Artaxerxe, pentru a se întoarce la Ierusalim, participând la reconstrucţia materială şi spirituală a poporului său.

După Epoca Persană ce a durat aprox. 200 de ani. (539 – 332 î.Hr), o nouă putere va domina Orientul Antic, când puterea perşilor a fost definitiv înfrântă de către armatele greco-macedoniene. În frunte cu Alexandru Macedon, în lupta de la Issos din Asia Mică în anul 333 î.Hr. aceste armate au cucerit Persia şi elenismul a devenit un factor major în cultura mondială. După moartea lui Alexandru Macedon la numai 33 de ani, Ptolemeii au deţinut Egiptul şi Israelul, iar Seleucizii, Siria şi Babilonul.

Astfel perioada anilor (332 – 63 î.Hr.) a rămas în istorie sub numele de Epoca Elenistă. Acest interval de timp este reflectat în Vechiul Testament prin ,,Cărţile Maccabeilor.” Regele Antioh al IV-lea a profanat Marele Templu, punând în el o statuie a lui Zeus. Acest gest a dat naştere revoltei israeliţilor, sub conducerea fraţilor Maccabei. Răsculaţii au ocupat şi purificat Templul, în anul 164 î.Hr. În amintirea acestui eveniment a fost instituită sărbătoarea de 8 zile ,,hanuca” (noua consacrare).

Perioada romană (63 î.Hr. – 324 d.Hr.) este epoca în care Pompei cucereşte Ierusalimul, aducând Iudeea sub influenţa directă

Mănăstirea Voroneţ – îngerul anunţă Judecata de Apoi.

A venit vremea ca sfinţii să se scoală din morminte şi fiarele sălbatice (ursul, lupul, hiena, leul, elefantul, grifonul, cerbul şi dragonul) care i-au devorat să le redea trupurile

Judecata de Apoi

Michelangelo Buonarroti, Capela Sixtină, Vatican Cun

oaşt

ere

şi lu

min

ă

Noiembrie 2009 21a Romei (anul 44 d.Hr.). În perioada anilor 37 – 4 î.Hr., Iudeea a fost regat clientelar Romei, avându-l în fruntea sa pe Irod cel Mare. Cel de al Doilea Mare Templu a fost reconstruit de către acesta.

Activitatea lui Mesia - Domnul Iisus Hristos a fost precedată de Ioan Botezătorul. Pentru predica sa necruţătoare, Ioan Botezătorul a fost arestat şi închis de regele Irod Antipa (4 î.Hr. – 39 d.Hr.). Ne aducem aminte că acest rege a fost fiul lui Irod cel Mare care murise în anul 4 î.Hr.

Tot sub regele Irod Antipa a fost judecat şi răstignit Domnul Iisus Hristos. Pentru creştini, Domnul Iisus Hristos este o persoană divino-umană, este fiul lui Dumnezeuşi s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi a trăit ca persoană istorică în timpul împăratilor Augustus (31 î.Hr. – 14 d.Hr.) şi Tiberiu (14 d.Hr. – 37 d.Hr.). Mântuitorul a venit din Galileea la Ierusaralim. În ziua de Pesah este arestat de romani, fiind considerat un răzvrătit, în stare să agite populaţia. Este condamnat la moarte la cererea unor conducători religioşi evrei. Toate aceste evenimente se petrec sub administraţia procuratorului Pilat din Pont (26 d.Hr. – 36 d.Hr.). Procuratorul roman îşi avea reşedinţa în Caesarea. El era comandantul suprem al trupelor romane staţionate în Iudeea, fiind subordonat guvernatorului din Siria. Procuratorii numiţi de Senatul Roman aveau dreptul de a hotărî asupra vieţii şi morţii locuitorilor Iudeeii. Roma stăpânea ţara cu mână forte. Evreii s-au revoltat (anul 66 d.Hr.) iar împăratul Titus a distrus definitiv Marele Templu în anul 70 d.Hr., până astăzi rămânând în picioare numai o porţiune din zid, denumită semnificativ, Zidul Plângerii. Evreii s-au răsculat din nou, sub conducerea lui Bar Kochba. Împăratul Hadrian distruge Ierusalimul şi îi dă numele de Aelia Capitolina.

În perioada anilor 324-640 d.Hr., interval de timp rămas în istorie ca Epoca Bizantină, împăratul Constantin cel Mare mută capitala romană în Bizanţ (Constantinopole). Creştinismul a devenit religie oficială de stat. Biserica s-a întărit rapid.

Noul Testament are în structura sa 27 de scrieri. Le reamintim: 4 Evanghelii, Faptele Apostolilor, 14 Scrisori ale Sfântului Pavel (Epistolele Pauline), Scrisoarea către Evrei, 2 Scrisori ale Sf. Apostol Petru, 3 Scrisori ale Sf. Apostol Ioan, 1 Scrisoare a Sf. Apostol Iuda, Apocalipsa Sf. Ioan Teologul.

Aproape jumătate din Noul Testament este format din cele patru relatări consacrate vieţii Domnului Iisus Hristos şi veştii bune pe care El a adus-o pe Pământ. Aproape 33% din paginile lor sunt dedicate evenimentelor din ultima săptămână pe care a petrecut-o pe Pământ, evenimente printre care se numără Răstignirea şi Învierea Sa. Deci, cunoaştem că cele 4 Evanghelii de la Sf, Apostol Matei, Marcu, Luca, Ioan, sunt o mărturisire despre viaţa, vorbele, învăţăturile şi faptele, moartea şi învierea Domnului Iisus Hristos.

Din ,,Evanghelia după Matei” (7-12) aflăm regula de aur: Deci ce voiţi să vă facă oamenii faceţi şi voi la fel. Căci

aceasta este Legea şi Prorocii. Cartea Faptele Apostolilor este o prelungire a relatării

Evangheliilor în perioada de după Înălţarea Domnului Iisus la cer. Această carte povesteşte ce li s-a întâmplat ucenicilor Domnului Iisus după despărţirea de El. Sf. Apostoli Petru şi Pavel s-au afirmat ca adevăraţi conducători ai Bisericii Creştine de început. În concluzie, Faptele Apostolilor este ultima carte a Vechiului Testament în care se descrie înfiinţarea Bisericii Creştine, primele începuturi ale creştinismului şi răspândirea sa în lume, prin cei mai importanţi Apostoli (Ucenici) ai Mântuitorului Hristos.

Ştim că Epistolele sunt scrisori adresate unor Biserici locale (Romani, Efeseni, Filipeni, Coloseni, Tesaloniceni), unor discipoli (Timotei, Tit, Filimon) sau tuturor Bisericilor de către Sf. Apostol Pavel (cele mai numeroase epistole), Sf. Apostoli Iacob, Petru, Ioan şi Iuda. Apostolii îşi expun în ele credinţa, dau indicaţii comunităţilor religioase şi sfaturi pentru viaţa creştină.

Astfel în Epistola Sf. Ap. Ioan găsim un mare adevăr:

Cel ce nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu, căci Dumnezeueste iubire.

În Epistola către Galateni Sf. Ap. Paul ne spune că:

Suprema lege în creştinism este dragostea (5: 14).

Din prima Scrisoare către Corinteni a Sf. Ap. Pavel aflăm:

....Dragostea rabdă îndelung; dragostea este plină de bunătate; dragostea nu ştie de pizmă; dragostea nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde la mânie, nu pune la socoteală răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu piere niciodată.

Bibliografie selectivă Ioan Constantinescu, Studiul

Noului Testament, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti 2002.

Petre Semen, Curs de studiul Vechiului Testament - Introducere şi exegeză, Ed. Universităţii ,,Al. I. Cuza” Facultatea de teologie, Iaşi, 1993.

P. Gaudin, Marile religii, iudaism, creştinism..., Ed. Orizonturi, Bucureşti, 1997.

P. Lawrence, Atlas de istorie biblică, Ed. Casa Cărţii, Oradea, 2007.

*** Biblia sau Sfânta Scriptură Ed. Institutului Biblic de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001.

*** Marea Enciclopedie a Cunoaşteri – religie şi filozofie, Ed. Litera Internaţional, Bucureşti, 2009.

Despre liberalism, neoliberalism şi rolul Statului în economie

Ec. Aurel Cordaş – Huşi

Analiza evoluţiei economice a ţărilor capitaliste dezvoltate arată că în aceste ţări au evoluat două tipuri ale mecanismului economiei de piaţă. În ţările din Vestul Europei, în secolele XVIII-XX a funcţionat cu succes un anume tip de liberalism clasic ce a funcţionat pe baza principiilor pieţei libere care se autoreglează.

cest mecanism se baza pe legături de liberă concurenţă între participanţi cu puteri economice relativ egale, pe mişcarea liberă a preţurilor, în confruntarea dintre

cerere şi ofertă, iar dezechilibrele din activitatea economică se rezolvau de la sine prin intermediul crizelor. Intervenţia statului în economie se limita doar la asigurarea unui cadru legislativ-instituţional.

La începuturi acest tip de mecanism economic funcţiona preponderent spontan. Pentru economia liberală clasică, Statul nu are de condus politici economice deoarece se consideră că ajustările se stabilesc ele însele prin legile naturale ale echilibrului. Conform principiului mâinii invizibile (Adam Smith) ar exista pe piaţă un mecanism de reglare ce permite coordonarea şi armonizarea intereselor individuale. Funcţionarea pieţelor ar conduce la apariţia unui ordin spontan rezultat din întâlnirea însumată a cererilor cu ofertele. (F. Teulon, Rolul Statului în

Fecioara şi îngerii

William-Adolphe Bouguereau Sursă:www.illusionsgallery.com [G.F.]

A

Cun

oaşt

ere

şi lu

min

ă E

cono

mie

Lohanul nr. 10 22economie).

Dar o altă perioadă se succede celei dintâi - adică perioada liberalismului clasic. Pe parcursul acestei a doua perioade mecanismul liberei concurenţe (concurenţă perfectă) este zdruncinat, tulburat prin faptul că apar întreprinzători puternici ce-şi impun preţurile pe piaţă.

Ca timp Marea Depresiune Economică din anii 1929-1933 şi mai ales perioada de după Al Doilea Război Mondial au accelerat trecerea de la primul sistem ce funcţiona spontan, de la sine, printr-o ,,ordine naturală”, de origine divină, la un sistem economic în cadrul căruia a sporit considerabil rolul factorului conştient, subiectiv, concretizat prin sporirea prezenţei Statului, a managementului şi a marketingului. Acest tip de concurenţă se numeşte generic concurenţă de monopol, sau concurenţă imperfectă.

Politica concurenţei moderne, spre deosebire de liberalismul clasic al secolului al XIX-lea cere intervenţia Statului atunci când concurenţa singură nu poate rezolva situaţiile reale. Neoliberalismul se opune transformării Statului într-un organism totalitar economic, dorind limitarea la un optim necesar deoarece Statul poate greşi uneori în amestecul său în viaţa economică, când nu se ţine seama de respectarea legităţilor economice, sacrificând economia din raţiuni politice, sociale, de conjunctură etc., generând în acest fel, inflaţie, nivel de trai scăzut etc.

Puterile publice au aplicat doctrina laissez faire, adică „lăsaţi să se facă”, ,,lasă-i să lucreze”, sintagmă ce a fost aleasă pentru a descrie atitudinea guvernului faţă de oamenii de afaceri, muncitori, constructori într-o economie de piaţă liberă, în sensul neamestecului Statului în activitatea privată - complet (laissez- faire, laissez- paser, le monde va alors de lui-meme), sensul mai larg al principiului enunţat s-ar traduce în eliminarea barierelor în zona producţiei şi a comerţului. Aceste puteri (Statul) au fost obligate să intervină în economie pentru a face faţă marilor probleme sociale, creşterii şomajului, etc.

Pentru înlăturarea efectelor crizei economice şi mai ales pentru lichidarea şomajului în masă, se pune în practică parţial, în perioada 1933-1936, în S.U.A. un program de politici sociale, economice numit New-Deal (,,Noua Acţiune” sau ,,Noua Înţelegere”). Administraţia Federală a început această politică, cu un program de refacere a industriei prin lansarea unor comenzi publice şi ofertă de credite ieftine, dolarul a fost devalorizat cu 40%, în vederea ieftinirii şi relansării exporturilor, o nouă legislaţie privind stimularea construcţiei de locuinţe prin subvenţii şi garanţii publice, largă asistenţă pentru fermieri şi un program special de securitate socială, etc. (F.T. op. cit.).

Intervenţia Statului în economie s-a consolidat în Europa după cel de al Doilea Război Mondial ca o rezultantă comună a mai multor factori, sub influenţa ideilor şi concepţiilor lordului economist Keynes care reflecta, sub raport teoretic, aspiraţiile, interesele unei clase sociale. S-au petrecut schimbări în relaţiile sociale existente. Astfel lucrările lui J.M. Kaynes fundamentează doctrina economică a dirijismului, doctrină care a determinat tendinţa implicării din plin a Statului în economie, prin subvenţii, investiţii şi comenzi de stat, iar măsurile vor oscila între liberalism şi dirijism. Prima încercare de a pune în valoare teoriile lui J.M. Kaynes este programul de politică social-economică ,,New–Deal”, care a fost un exemplu de aplicat în multe ţări prin impunerea măririi obligaţiilor sociale.

Un alt factor ce a determinat intervenţia Statului îl constituie conjunctura economică, contextul economic când perioada postbelică înregistrează o creştere a producţiei şi a veniturilor, fapt ce a permis extinderea protecţiei sociale.

Liberalismul îşi arătase limitele în cursul Marii Crize din anii 1930. Statul, sub presiunea mişcărilor partidelor comuniste şi laburiste intervine pentru a răspunde cerinţelor sociale. Astfel toate aceste realizări determină contextul social drept un alt factor puternic ce contribuie la consolidarea rolului Statului în economie. (F.T., op. cit.)

În urma crizei de mare amploare din anii 1970-1980 materializată prin inflaţie, şomaj, diminuarea ratei profitului întreprinderilor, care a urmat primului şoc petrolier (ţările dezvoltate au trebuit să facă faţă în anul 1973 şi anul 1979 unei creşteri brutale a preţului petrolului), intervenţia Statului în economie cunoaşte o nouă accelerare datorită dificultăţilor de integrare a persoanelor active pe piaţa muncii, a deficienţelor

securităţii sociale, a nevoilor de finanţare a întreprinderilor publice. De la finele anului 1980 teoria liberalismului clasic este din

nou contestată de către economişti, care insistă asupra rolului important pe care Statul îl poate juca în ceea ce priveşte accesul la progresul tehnic. (F.T., op. cit.).

Într-un context de puternică depresiune economică (faza de după criză, oferta este mai mare ca cererea, întreprinderile reduc costurile de producţie implicit preţurile, se modernizează tehnologiile, economia se înviorează, atingându-se în timp, faza de expansiune adică de dezvoltare), ce a fost caracteristic anilor 1991-1993 se recunoaşte mai uşor Statului un rol de reglare conjuncturală.

S-au recunoscut abuzurile deceniului 1980, care a fost puternic dominat de concepţia neintervenţionismului Statului în politica şi viaţa economică, când privatizările au dus la puternice creşteri ale preţurilor la consumator. Statului îi revine, prin politicile social-economice şi nu numai, un rol important în stimularea agenţilor economici să-şi păstreze personalul, evident şi prin cointeresare materială etc. şi să nu migreze în alte zone economice. (F.T., op. cit.).

În concluzie, se pare că procesul de privatizare este fundamental, deoarece prin el se asigură desfiinţarea monopolului economiei de tip centralizat, adică se asigură autonomia unităţilor economice, autonomie necesară pentru ca agentul economic să poată intra în concurenţă şi să devină, astfel, eficient, se asigură manifestarea liberei iniţiative, descentralizarea conducerii economiei, realizarea protecţiei sociale şi măsuri de încadrare în muncă a şomerilor etc.

Bibliografie selectivă E.M. Dobrescu şi colab., Dicţionar de istorie economică şi

istoria gândirii economice, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005. F. Teulon, Rolul Statului în economie, Ed. Institutul

European, Iaşi 2005. F. Teulon, Cronologia economiei mondiale, Ed. Institutul

European, Iaşi, 2005. G. Horja, Economie, planuri, sinteze..., Ed. All, Bucureşti,

1996.

Istoria cecului Ec. Aurel Cordaş – Huşi

Apariţia plăţilor fără numerar a avut loc din cele mai vechi timpuri. În lunga şi permanenta evoluţie a monedei, formele monetare se succed şi se completează, îndeplinind concomitent multiple funcţii economice.

ezvoltarea producţiei de mărfuri şi a schimbului a fost încorsetată, în timp, de insuficienţa cantităţii de metale preţioase, cauză ce a dus la necesitatea apariţiei unor

instrumente de plată, de credit. Plăţile pe seama depozitelor bancare, adică plăţile fără numerar, prezentau un progres faţă de acelea efectuate în numerar, deoarece înlăturau transporturile, diverse riscuri etc.

Din literatura antică se cunosc, de asemenea, exemple de ,,ordine de plată” prin care creditorul (o persoană căreia i se datorează ceva) cerea imperativ debitorului său (o persoană care datorează ceva) să plătească unei terţe persoane suma datorată. ,,Ordinele de plată”, mandatele de plată par să fi avut o utilizare frecventă în Egiptul Antic. Bancherii romani foloseau mandatele de plată scrise, similare cecurilor, ce aveau trecute în ele numele persoanelor, fiind cunoscute sub denumirea de ,,prescriptiones.” Într-una din scrierile lui Socrate se pomeneşte despre o sumă care depusă la Atena era plătită în Pont.

În secolul al III-lea î.Hr. băncile din Persia, în perioada sassanidă, au emis de asemenea scrisori de credit, scrisori de garanţie bancară, cunoscute sub numele de sakks, rădăcina cuvântului cec.

D

Eco

nom

ie

Noiembrie 2009 23După V. Slăvescu ,,originea monedei scripturale, ca şi

originea bancnotei se găseşte în bănci. Banca este leagănul monedei scripturale.”

În concluzie, cecul îşi are originile în sistemul bancar antic în care bancherii emiteau ordine de plată la cererea clienţilor lor, pentru a plăti bani beneficiarilor plăţii. Un astfel de ordin de plată era denumit cambie (angajament de plată în scris luat de debitor, cumpărător prin care acesta se obligă să plătească, la cerere sau la scadenţă o sumă de bani beneficiarului).

Trata era şi este un ordin în scris, adresat de către vânzător, creditor, prin care se cere cumpărătorului, debitorului să plătească la cerere sau la scadenţă unei a treia persoane numită beneficiar. Utilizarea acestor hârtii de valoare facilitau comerţul, deoarece negustorii nu mai erau nevoiţi să transporte sume mari de bani (aur, argint, etc.) pentru achiziţionarea de bunuri sau servicii.

În secolul IX d.Hr. un negustor musulman putea încasa în China un cec emis de banca lui din Bagdad (Irakul de azi). Mandatele de plată, ordinile de plată au continuat să fie folosite şi în Evul Mediu, însă într-o formă puţin diferită de aceea practicată în Antichitate.

Astfel, în secolul XII băncile veneţiene eliberau clienţilor ordinul de plată numit ,,contado di banco”, sub formă de chitanţă nominativă, prin care aceştia îşi efectuau plăţile către creditorii lor.

Fragmentele găsite la Cairo Geniza indică faptul că, în secolul XII cecurile erau foarte asemănătoare cu cele din zilele noastre, având doar dimensiuni mai mici pentru a economisi cheltuieli cu hârtia. Acesta conţinea înscrisă o sumă de bani care trebuia plătită şi ordinul ,,purtătorul are dreptul să primească această sumă”.

La începutul secolului al XIII-lea la Florenţa , mai târziu la Pisa, bancherul virează o sumă dintr-un cont în altul, la prezentarea unui simplu bilet semnat. Totuşi cele două părţi trebuiau să aibă cont la acelaşi bancher. La Pisa apar înscrisuri ce pot fi asociate cecului modern, înscrisuri care circulau în jurul anului 137o.

În China, cecul pare să fie folosit cu mult mai devreme ca în Europa şi în alte părţi. La finele secolului al XIII-lea, la întoarcerea lui Marco Polo în Europa, acesta povesteşte compatrioţilor săi veneţieni despre folosirea cecului de către chinezi.

În secolul al XV-lea reapare ,,modernizat” contractul de schimb ,,cambium”, prin care bancherul se obliga la cererea clientului să efectueze plăţi în alte localităţi şi în alte ţări, pe baza unei scrisori numită ,,lettera di pagamento” (scrisoare de plată).

În secolul al XVI-lea băncile de depozit din Europa foloseau în mod frecvent recipisa de depozit, adică cecul-recipisă. Astfel, la Amsterdam recipisa de depozit purta numele de ,,kassierbriefje”, ea fiind trasă asupra băncii la care îşi avea depozitul, pentru a o remite creditorului său în scopul achitării datoriei. Cecul-recipisă spre deosebire de cecul-ordin de plată, constituia numai dovada existenţei sumei păstrată în depozitul băncii, la dispoziţia beneficiarului, nu şi ordinul expres către tras (bancă) ca acesta să efectueze plata celui care se prezintă cu hârtia de valoare, prin debitarea contului (înscrierea unei sume şi a contului creditor în debitul unui cont-în partea sa stângă) de depozit al emitentului, ca în cazul cecului-ordin de plată.

Încă din secolul al XVII-lea, în Anglia rolul bancherilor era jucat de zarafi (goldsmiths), care primeau depozite de aur şi argint de la particulari eliberând în schimb bilete la ,,vedere” ( banca fiind obligată să le achite, imediat, la prezentare) şi la purtător (goldsmiths notes). Cecul nu poate fi emis decât asupra unei bănci sau persoane asimilate prin lege cu un bancher. Aceste bilete se bucurau de o mare încredere şi aveau, datorită uşurinţei transporturilor, o circulaţie mai uşoară decât metalele preţioase.

Ca urmare a acordării privilegiului de emisiune a Băncii Angliei prin actul din 1742, bancherii englezi nu mai puteau elibera bilete (bancnote) depunătorilor în schimbul depozitelor ce le aveau constituite. Aceştia reuşesc să ocolească monopolul Băncii Angliei de a emite bilete de bancă la purtător şi la vedere (adică plătibil imediat), utilizând o nouă metodă pentru a-şi încheia afacerile lor.

,,Bancherii din Londra în loc de a remite clienţilor lor (în schimbul depunerilor) biletele plătite la casa băncii, se mulţumiră să înscrie în creditul contului clienţilor sumele ce erau datorate şi să le remită acestora carnete conţinând un număr de formulare în alb pe care clienţii le completau în favoarea cui vroiau. Aceste titluri erau plătibile la vedere şi la purtător, bancherul se angaja să le plătească oricui se prezenta la ghişeele sale, numai să fi primit de la clientul său fonduri suficiente pentru a acoperi valoarea lor”. (Gr. Manoilescu - ,,Cekul”).

Astfel apare în Anglia, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, cecul-mandat, cunoscut sub denumirea de ,,cec” tras (întotdeauna banca la care este deschis contul) asupra unui bancher, conţinând ordinul din partea trăgătorului (cel care dispune plata) ca să i se debiteze contul în momentul achitării cecului respectiv.

În acel moment adevăratul cec era născut, căpătându-şi caractere proprii, deosebite de ale celorlalte hârtii de valoare asemănătoare. În concluzie la origine, cecul apare ca un mijloc de a evita, de a ocoli, monopolul emisiunii biletelor (bancnotelor) de

bancă. Răspândirea cecului în Anglia este în strânsă legătură cu perioada Marii Revoluţii Industriale (1760 – 1850) datorită descoperirii unor noi surse de energie (electricitate, petrol, gaze naturale, abur) ceea ce a permis dezvoltarea unor ramuri industriale, cum ar fi industria bumbacului, cu inventarea suveicii zburătoare, maşini de tors cu 80 de fire acţionată hidraulic, filaturi, ţesătorii mecanice cu 20 de războaie, inventarea motorului cu abur şi folosirea în filatură. Invenţia lui J. Watt, maşina cu aburi, constituie punctul de plecare în dezvoltarea maşinismului. Se mai înregistrează progrese tehnice în prelucrarea fierului, în tehnologia prelucrării şinelor de cale ferată, locomotiva cu aburi, vapoare cu aburi, comunicare pe cale electrică, sisteme de fabrici, etc. Datorită

acestei lipse grave de bani ghiaţă, consecinţă a extinderii rapide a afacerilor, statul a îngăduit Băncii Angliei să emită bancnote. Băncile au luat singure măsuri în această problemă, încurajând utilizarea pe scară largă a cecurilor şi a altor hârtii de valoare.

Vorbind despre bănci, J. K. Galbraith a afirmat ,,precursorul tuturor instrumentelor de reformă monetară a fost Banca Angliei. „...În general ea este pentru monedă ceea ce Sf. Petru era pentru credinţa creştină.” Din Anglia cecul a fost introdus în America de Nord, precum şi în celelalte state ale Europei.

Poziţia de lider economic al lumii a fost menţinută prin profiturile uriaşe obţinute de pe urma flotei sale comerciale, din exportul de capital şi prin moneda sa care a făcut din Anglia centrul pieţei monetare internaţionale.

Banca Amsterdamului a apărut în anul 1609. La începutul secolului XVII portughezii şi spaniolii sunt înlocuiţi de olandezi pe drumurile mărilor şi oceanelor. Se înfiinţează companii particulare pentru comerţul îndepărtat pe mare. Codul de comerţ olandez din 1838 constituie cea mai veche legislaţie privind cecul. În Franţa cecul s-a răspândit o dată cu crearea marilor bănci de depuneri în baza legii din 14 iunie 1865. În Anglia, legislaţia în privinţa cecului a apărut mult mai târziu. Astfel actul englez din 1882 ,,Bills of Echange”, consacră cecului 10 articole, din care 7 privesc cecul barat. Acest act a fost reprodus de către dominioanele (ele aveau guvernare proprie şi autonomie în cadrul imperiului: Canada, Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud şi India) şi coloniile

Palat CEC de pe Calea Victoriei din Bucureşti, construit

pe terenul ocupat de o biserica demolata in 1896. Proiectul a aparţinut arhitectului francez Paul Gottereau, impozanta clădire fiind terminată in 1900

Eco

nom

ie

Lohanul nr. 10 24engleze (depindeau direct de metropolă: Egipt, Sudan, Somalia britanică, Uganda, Africa orientală engleză, Rhodesia de Nord şi de Sud, Botsuana, Nigeria etc.). Numeroase alte ţări au folosit legislaţia engleză a cecului în codurile lor comerciale, printre care şi România în Codul român din 1887 (art.364 – 369).

Cu privire la originea cuvântului cec circulă mai multe opinii. S-a amintit circulaţia cuvântului persan ,,sakks” ce denumea o scrisoare de credit, rădăcina cuvântului cec. Din limba arabă ,,saqq” – promisiune solemnă scrisă privind plata unor bunuri la livrare pentru a evita transportul banilor prin locuri periculoase.

Ne aducem aminte de hotărârea guvernului britanic de a interzice băncilor să mai emită bilete (bancnote) plătibile la vedere la ghişeele lor. Ca urmare băncile au autorizat pe clienţii care aveau disponibilităţi în cont la ele să dea ordine (mandate) pe baza cărora băncile să efectueze plăţile la vedere din aceste disponibilităţi la solicitarea beneficiarilor. Aceste ordine au fost denumite checks. (C.C. Kiriţescu-Băncile). Până în secolul XVll inclusiv, cuvântul cheque a supraveţuit ca o variantă de scriere pentru alte semnificaţii ale cuvântului (ex. investigare, cercetare). O altă părere este aceea că denumirea cecului vine de la englezescul ,,to cheks” (a verifica, a controla), alţii spun că derivaţia este de la francezul ,,echecs, table d’echecs” măsuţă pe care se numărau banii.

Astfel, banii la început au fost legaţi de o substanţă materială: vite, blănuri, sclavi, bucăţi de metal etc., etapă în drumul spre monedă cunoscută în istorie ca perioada banilor-marfă (banii natural) şi perioada metalului-bani.

Din metalul-bani (bucăţi de metal, lingouri de metal preţios) au evoluat banii-monedă. Pentru simplificarea operaţiilor de schimb (tăiat, cântărit) s-a recurs la baterea de monedă de o anumită puritate, formă şi greutate. Din secolul VII î.Hr. putem vorbi de apariţia monedei propriu-zise.

Până în secolul XVII banii au existat sub formă de monezi de aur, argint şi metale nepreţioase. Începând cu secolul al XVII-lea pe lângă monezi apar biletele de bancă sau bancnotele, cu semne băneşti emise de bănci. După Primul Război Mondial bancnotele nu se mai pot preschimba la cerere în aur şi argint. Rezultă că încetarea convertibilităţii în aur a biletelor de bancă a dus la transformarea lor în bani de hârtie. Deci banii s-au dematerializat, adică şi-au pierdut substanţa proprie, aurul. Cu timpul, datorită complexităţii vieţii economice hârtia-monedă (banii de hârtie) îşi continuă evoluţia spre abstract, virtual, îmbrăcând şi forma înregistrărilor în conturi şi circulând prin transferarea sumelor între conturile respective prin intermediul cecurilor şi viramentelor. Toate aceste instrumente de plată trebuiau să poarte un nume şi s-au numit monedă scripturală (sau banii de cont). Banii scripturali includ depozitele la instituţiile de credit şi creditele acordate de acestea. Aproape 90% din banii în circulaţie se regăsesc ca bani scripturali în conturi la termen sau în conturi curente.

Dependenţa producţiei şi circulaţiei de mărfuri, faţă de insuficienţa cantităţii de aur existent s-a redus în mare măsură, datorită extinderii creditului. Astfel funcţia banilor ca mijloc de plată a căpătat o dezvoltare din ce în ce mai mare. În aceste condiţii a apărut ca instrument de plată cecul.

Normele-cadru ale B.N.R. nr. 7 din 1994 privind comerţul efectuat de societăţile bancare şi de celelalte societăţi de credit cu cecuri, redactate pe baza Legii nr. 54 din 1934 asupra cecului, modificată prin Legea nr. 83 din 1994, îl definesc astfel: instrument

de plată care pune în legătură, în procesul creării sale, trei persoane: trăgătorul, trasul şi beneficiarul. Cecul este întocmit de trăgător (emitentul), care în baza unui disponibil creat în prealabil la o societate bancară, dă un ordin necondiţionat de plată acesteia, care se află în poziţie de tras, să plătească la prezentare o sumă determinată, unei terţe persoane sau însuşi trăgătorului emitent aflat în poziţie de beneficiar.

Astfel spus, mai simplu, posesorul unui cont curent completează un formular, numit cec, cu suma respectivă şi îl înmânează beneficiarului, acesta se prezintă cu cecul respectiv la banca emitentă; care scade suma respectivă din contul posesorului iniţial şi o înmânează beneficiarului, sau o trece în contul acestuia.

Ordin de plată, 2009

Bibliografie selectivă Gr. Manoilescu, Cecul, rolul economic, tehnica bancară,

situaţia juridică, Tipografia Bernat, Cluj, decembrie 1926. D.M. Toma , Plăţile fără numerar în România, Ed.

Academiei R.S.R., Bucureşti, 1980. F. Teulon, Cronologia economiei mondiale, Institutul

European Iaşi, 1996. C.C. Kiriţescu, Băncile, mică enciclopedie, Ed. Expert,

Bucureşti, 1998. O. Werk , Compendiu de economie, Ed. All Educational,

Bucureşti, 2001. B.N.R., Reglementări privind cecul, Redactare D.P.D.B.,

Bucureşti.

Laureaţii premiului Nobel în conversaţie cu Măria Sa Vinul!

Vinul face parte din existenţa şi recreaţia umană, constituie prin virtuţile sale, un izvor de inspiraţie, creaţie şi recreaţie. Încă din antichitate vinul a fost considerat un stimulent, aliment şi... chiar medicament.

Plutarh Prof. dr. ing. Avram Tudosie – Huşi Multe şi mari personalităţi de la înalţi demnitari de stat şi

până la oameni de ştiinţă şi laureaţi ai Premiului Nobel, literaţi, filosofi ş.a., au preţuit şi iubit vinul, unii, considerându-l ca un auxiliar al, existenţei lor creatoare - inspiratoare. Prin aceste creaţii de toate genurile i s-a dat o nouă strălucire cuceritoare vinurilor, locurilor şi autorilor. Istoria şi enciclopediile ne pun la îndemână copleşitoare dovezi şi exemple de preţuire din toate timpurile până în zilele noastre, care au intrat şi rămas în conştiinţa publică prin diverse tipărituri şi creaţii. Vinul - opera oenologului şi specificului calitativ al podgoriei a înstelat opera durabilă a tuturor creatorilor prin inspirarea poeziei versurile poeţilor, ideile filosofilor şi geniul artiştilor tuturor operelor de artă. El a luminat calea gândirii, ajutând să se consacre multe talente.

„Şi apoi, după ce i-ai adulmecat toate aromele şi senzaţiile, îl

Carnet CEC, 1981

Eco

nom

ie

Noiembrie 2009 25înghiţi ca pe un elixir al plăcerii spirituale şi trupeşti” (acad. Anatole France, laureat al Premiului Nobel).

„Sângele e ca vinul... tulbur în tinereţe, gros la bătrâneţe” (acad. H. Sienkiewicz, laureat al Premiului Nobel).

„Puţină dragoste seamănă cu puţin vin... prea mult, din amândouă, strică omul” (John Steinback - laureat al .Premiului Nobel).

„Vinul este băutura sine-qua-non-ul plăcerii; Whisky-ul e numai cel mai bun carburant” (Emest Hemingway, laureat al Premiului Nobel).

„Vinul este unul din bunurile cele mai civilizate ale lumii, unul din produsele naturii care a fost ridicat la cel mai înalt grad al perfecţiunii de către Om"

într-un alt pasaj, autorul atestă erudiţie în acest domeniu: „In privinţa vinurilor, la început, cea mai mare parte a oamenilor le preferă pe cele dulci, datorită laturii lor pitoreşti; mai târziu le vor schimba pe toate pentru un vin sec, clar plin şi catifelat, neavând alt pitoresc decât cinstita lui delicateţe, cu corpul mlădios şi proaspăt - în gură, şi cald când îl pui pe limbă... Cunoaşterea vinurilor şi perfecţiunea continuă a simţurilor, între care intră in primul rând, gustul şi buchetul -pot fi surse de mari bucurii de-a lungul unei vieţi întregi.

"Când ai bani, eu nu văd alt mijloc de a- i cheltui mai cu folos, decât pe şampanie"; „Vinul este un prieten bun, ales, uneori”, Emest Herhingway, laureat al Premiului Nobel.

„Dacă vinul a făcut, dintotdeauna, lumea bucuroasă, penicilina a făcut-o totdeauna, sănătoasă” Alexander Flaming, laureat al premiului Nobel.

„Vinul trebuie considerat un stimulent de prim ordin al poftei de nâncare şi cel mai frumos exemplu de reflex condiţionat” Ivan Petrovici Pavlov, laureat al Premiului Nobel.

Vinul - de care popoarele rămân aşa de pasionat ataşate - este

expresia unei nevoi reale, deoarece uşurează transmutaţia digestivă şi exaltă tonusul individului...” Ilia Meşnicov, laureat al Premiului Nobel

„...După al treilea pahar... începe să-ţi circule sub ţeastă un sânge mai caldă şi mai dinamic .. la al patrulea pahar începi să resimţi o uşoară beţie, care-ţi permite a face, aproape, orice faptă...la al cincilea, sala în care mă aflam, lumea mi se păru că devine sublimă, poate unde spiritul meu evolua mai liber... la ai şaselea pahar, (toropit de băutură, am adormit (toate bucuriile simţurilor mele au fost imperfecte ca nişte minciuni)” Andre Gide (Fructele Pământului), laureat al Premiului Nobel.

„Cinste şi dragoste, ţie Românie! Ele cresc în tine ca două tinere viţe.

Inteligenţa şi frumuseţea ta e o recunoaştere fără mânie. Strugurii şi vinurile tale se păstrează în boltite pivniţe.”

Neruda Pablo, laureat al Premiului Nobel. Albert Einstein a fost invitat, prin anii '30, să facă o excursie

de recunoaştere a valori podgoriilor germane de pe Rhin. L-au însoţit mai mulţi prieteni, printre care şi o doamnă, mai mult decât novice în tainele viei şi vinului. La un moment dat, îl întreabă pe amfitrionul unui domeniu viti-vinicol, cum se obţine vinul acesta atât de bun? I s-a explicat, sumar, că vinul se obţine din prelucrarea strugurilor, fermentarea mustului, ş.a.m.d. Interlocutoarea întreabă din nou, dar strugurii ce sunt şi din ce se obţin? I s-a explicat şi această enigmă, dar ea n-a înţeles mare lucru...

Şi dintr-o dată sare la Albert Einstein pe care îl roagă să-i explice ce este (descoperirea sa epocală) „Teoria relativităţii”, la care Einstein răspunde simplu şi aluziv la ignoranţa doamnei, demonstrată anterior, public: Cum aş putea să vă explic eu ,,Teoria Relativităţii”, care e mult mai grea decât „esenţa vinului” când dumneavoastră nu ştiţi nici măcar ce sunt strugurii din care se face vinul

Noi perspective în domeniul

interacţiunilor cuantice dintre particule

Studiul interacţiunilor dintre diverse categorii de particule din lumea atomică şi subatomică este prin excelenţă unul de natură cuantică şi el a devenit posibil numai datorită unor descoperiri teoretice fundamentale din fizica modernă.

Dr. ing. Octav Gheorghiu – Iaşi

e obicei, prin fizica modernă se înţelege acea pe-rioadă a fizicii, care începe cu analiza lui Einstein asupra spaţiului şi timpului (1905) şi care se prelun-geşte până în zilele noastre. Făcând abstracţie de progresele înregistrate în cunoaşterea empirică, fizica

modernă este caracterizată prin două mari teorii, care o deosebesc fundamental, în întreaga ei structură, de toate epocile anterioare ale fizicii: teoria relativităţii şi teoria cuantică.

În cele ce urmează ne propunem să aducem atenţiei ci-titorului o serie de probleme de actualitate dintr-un domeniu strâns legat de aceste două teorii, anume, probleme legate de interacţiunea cuantic-relativistă dintre diverse particule, care prin rezolvarea lor au furnizat explicaţii riguroase şi pertinente unei game bogate de fenomene, atât din universul microcosmic cât şi din cel galactic.

Explicarea în termenii unui model dinamic a proprietăţilor complexe ale particulelor, precum şi a relaţiilor de simetrie care se manifestă în lumea particulelor, adică descrierea interacţiunilor dintre ele, constituie una din sarcinile cele mai importante pentru fizica zilelor noastre. În esenţă, problema se reduce la tratarea si-multană a acestor interacţiuni dintr-o perspectivă dublă: cuantică şi relativistă. Natura cuantică a interacţiunilor reiese nu în ultimul rând din similitudinea structurilor de particule ce reflectă această natură cuantică, cu structurile întâlnite în domeniul atomilor. Dar particulele subatomice nu pot fi considerate ca fiind doar unde şi tratate din perspectivă exclusiv cuantică, deoarece energiile im-plicate în procesele la care participă aceste particule sunt atât de mari încât impun luarea în considerare a teoriei relativităţii. Numai un model cuantic-relativist poate să explice pe deplin proprietăţile tuturor particulelor şi a interacţiunilor dintre ele, în lumea subato-

mică. Teoria cuantică a câmpurilor a fost primul model de acest fel

şi ea a început realmente prin cuantificarea energiei de către Planck. Bazele teoriei se află în lucrările lui Jordan şi Wigner, iar Pauli şi Heisenberg au formulat în 1930 teoria cuantică a câmpului electromagnetic. Electrodinamica cuantică, trecând în anii treizeci şi patruzeci prin mai multe faze de dezvoltare, a deve-nit în cele din urmă o teo-rie verificată experimental cu o precizie impresio-nantă. În ciuda acestor suc-cese iniţiale, ulterior s-au ivit dificultăţi serioase le-gate de interpretarea fizică a unor expresii divergente care s-au obţinut în calcu-lul unor procese fizice concrete. Pentru remedie-rea acestor dificultăţi în 1943 Heisenberg a propus teoria matricii S. Această teorie s-a dezvoltat ulterior devenind o structură matematică complexă, ideală pentru descrierea interacţiu-nilor cuantice dintre particule. Importanţa teoriei matricii S rezidă

1 Sursă foto: Muzeul de Istorie din Berna, autor Ferdinand Schmutzer (www.bhm.ch) [G.F.]

D

Albert Einstein, Viena 19211

Cul

tură

şi o

enol

ogie

Fi

zică

Lohanul nr. 10 26în faptul că ea determină deplasarea atenţiei de la obiecte spre evenimente; ea se ocupă în principal de interacţiunile particulelor, şi nu atât de particulele în-sele.

Deplasarea interesu-lui înspre evenimente este cerută atât de teoria cuan-tică, cât şi de teoria relati-vităţii. În cadrul teoriei cuantice s-a arătat că o particulă subatomică tre-buie înţeleasă ca manifes-tare a interacţiei între diversele procese de măsu-rare. Nu este vorba atât despre un obiect izolat, cât despre un eveniment, care corelează într-un anumit fel alt evenimente. Aşa cum spune Heisenberg , “Fizica modernă împarte lumea nu în grupe diferite de obiecte, ci în grupe dife-rite de corelaţii... Ceea ce se poate distinge este tipul de conexiune, de primă importanţă pentru un feno-men... Lumea ne apare astfel ca o reţea complicată de evenimente, în care conexiuni de diferite tipuri alternează, se suprapun sau se combină şi determină astfel aspectul întregului”.

Pe de altă parte, teoria relativităţii ne-a determinat să concepem particulele din perspectiva spaţiu-timpului, ca pe nişte entităţi cuadridimensio-nale, mai degrabă procese decât obiecte. Abordarea în cadrul formalismului ma-tricii S reuneşte ambele puncte de vedere. Utilizând aparatul matematic al teoriei relativităţii, acest formalism descrie toate proprietăţile particulelor în termenii interacţiunilor (mai precis, în termenii probabilităţilor de tranziţie între diverse stări cuantice), stabilind o relaţie între particule şi procese. Orice interacţie implică particule care leagă interacţia respectivă de alte procese de interacţiune şi astfel confi-gurează o întreagă reţea de procese interdependente.

Din multitudinea de tipuri de procese şi particule implicate în aceste procese ne vom referi în continuare doar la un domeniu restrâns, însă de un interes crescând, şi anume cel al particulelor cu spin superior, întrucât cercetări de dată recentă şi unele chiar foarte

1 Sursă foto: Clendening Library Portrait Collection

(www.clendening.kumc.edu) [G.F.] 2 Sursă foto: Institut für Theoretische Physik, Münster, Germania

(www.pauli.uni-muenster.de) [G.F.] 3 Sursă foto: The National Academy Press (www.nap.edu) [G.F.]

recentă (1996, au arătat că o multitudine de probleme încă nerezolvate ale fizicii contemporane şi-ar putea găsi răspunsul prin utilizarea câmpurilor cuantice cu spin superior. Încă de la bun început trebuie să precizăm ce se înţelege prin „spin superior”, deoarece la ora actuală nu este ferm stabilită vreo convenţie în acest sens. Cel mai adesea însă se consideră că valorile 0 şi 1/2 ale spinu-lui unei particule (măsurat în unităţi ) sunt mici (sau inferioare), iar valorile 3/2, 2, 5/2, 3 ş.a.m.d., se consi-deră ca fiind mari (sau superioare). Aceste două domenii sunt separate prin valoarea 1 a spinului unei particule, valoare considerată ca „intermediară”. Aşadar, orice câmp fizic cuantic a cărui cuante au spinul cel puţin 3/2 (în unităţi ) se consideră a fi un câmp de spin superior.

Necesitatea studiului câmpurilor clasice şi cuantice de spin superior apare cel puţin din două motive:

- unul pur obiectiv, prin aceea că, în primul rând câmpurile de spin 3/2, 2 şi 5/2 joacă un rol fundamental în teoria gravitaţiei cuantice şi a supergravitaţiei, iar în al doilea rând, prin aceea că relativ recent au fost descoperite o serie de cuasiparticule (în fapt rezonanţe nucleare) cu spini ce depăşesc valoarea 2 (ajungând chiar la valoarea 7/2), cuasiparticule ce pot fi descrise prin câmpuri - fie ele chiar nefundamentale (câmpuri multipletice sau supermultipletice) - cu spin superior.

Pe de altă parte, tot relativ recent, s-a descoperit faptul că câmpurile fără masă cu spinul mai mare decât 2 pot fi interpretate ca potenţiale de tip gauge, o asemenea interpretare nefiind evidentă în cercetările anterioare asupra câmpurilor locale cu spinul mai mic sau egal cu 3 (atât masive cât şi ne-masive) şi de asemenea asupra câmpurilor locale masive de spin arbitrar. Aceste noi interpretări reprezintă paşi înainte în înţelegerea câmpurilor cu spin superior, care astfel ar putea conduce la utilizarea acestor câmpuri în investigaţii cu caracter fenomenologic.

- al doilea motiv este unul de factură oarecum subiectivă, în sensul că, chiar dacă până la ora actuală nu s-au descoperit experimental particule stabile cu spinul mai mare decât 7/2, totuşi spiritul scrutător al fiinţei umane nu poate lăsa neexplorat nici un domeniu al realităţii. De altfel, la ora actuală a fost deja elaborată o teorie completă şi consecventă atât în formulare lagrangeană cât şi în formulare hamiltoniană asupra câmpurilor de spin arbitrar clasice şi cuantice. Studii aprofundate au fost făcute însă, doar pentru câmpurile cu spinul până la valoarea patru inclusiv.

Un domeniu şi mai recent de utilizare a câmpurilor cu spin superior este acela legat de moderna teorie a stringurilor şi superstringurilor, deoarece în aceste teorii sunt prezente în mod necesar excitaţii masive de orice spin, cel puţin până la nivelele la care mai este încă bine definită „expansiunea” particulelor. Dacă stringul interacţionează slab, atunci masele respectivelor excitaţii

4 Sursă foto: Particle Physics UK (www.particlephysics.ac.uk) [G.F.] 5 Sursă foto: The Doctorate Granting Institute of City University of New York; credit AIP Niels Bohr Library (web.gc.cuny.edu) [G.F.]

Max Planck1

Pascual Jordan2

Eugene Paul Wigner3

Wolfgang Pauli4

Werner Heisenberg5

Fizi

că

Noiembrie 2009 27pot fi mai mici decât scala Planck şi devine deosebit de interesant de văzut cum poate o teorie de câmp, care descrie particule de spin arbitrar, să se „plieze“ în mod optim într-un astfel de context, şi de comparat cu descrierea ce decurge de exemplu din dezvoltarea funcţiei beta a unui string.

Cu toate că până în prezent nu au fost observate particule fără structură internă, cu spinul mai mare decât doi, particule a căror descriere necesită câmpuri fundamentale de spin superior corespunzătoare, există totuşi indicaţii teoretice clare, precum că asemenea câmpuri sunt necesare dacă se doreşte unificarea interacţiunilor care se cunosc până la ora actuală (inclusiv gravitaţia) într-o schemă supersimetrică. În particular, este bine cunoscut faptul că un supermultiplet ireductibil care ar avea spinul mai mic sau egal cu 2 nu poate unifica o teorie gauge bazată pe simetria locală cu câmpurile fundamentale ale bozonilor vector necesari. Cea mai simplă extensie la un singur supermultiplet care poate îngloba interacţiunile gauge electromagnetice şi cele tari standard, şi care de asemenea poate include dubleţii de izospin ai interacţiunii slabe, necesită atât câmpul de spin 5/2 cât şi cel de spin 3, şi implică o simetrie internă de tip O(10).

Una din cele mai descurajante trăsături a teoriilor asupra câmpurilor cu spin superior - chiar şi pentru situaţia în care aceste câmpuri sunt considerate a fi libere - este formalismul extrem de complicat necesar descrierii acestor câmpuri. Acest formalism de-vine şi mai complicat atunci când, de exemplu, dorim să cuplăm local fermioni cu spin superior la gravitaţie în cadrul unor teorii cu interacţie. Acesta este unul din principalele motive pentru care până la ora actuală (când a apărut şi s-a dezvoltat extrem de mult tehnica electronică de calcul în strânsă legătură cu apariţia în ultimii zece ani a unor pachete de programe software extrem de performante, capabile să prelucreze informaţia sub formă analitică şi nu doar numerică) întreaga problematică legată de utilizarea câmpurilor cu spin superior a fost destul de puţin abordată în ceea ce priveşte calculele concrete. Astăzi însă dispunem de echipamente de calcul foarte puternice nu doar în instituţii, ci chiar în biroul personal de acasă, situaţie care practic a revoluţionat întreaga muncă de cercetare. În acest fel a devenit posibil studiul unor procese complexe de difuzie, transformare şi generare cosmologică de particule [2, 4-11], procese cu implicaţii şi aplicaţii deosebit de importante în înţelegerea unor fenomene fizice nu doar la scară atomică sau subatomică, ci chiar şi la scară cosmică. Un exemplu oarecum “exotic” în acest sens este cel furnizat de procesul de transformare/conversie a fotonilor în gravitoni şi viceversa (clasic vorbind, transformarea/conversia undelor electromagnetice în unde gravitaţionale şi invers), proces la prima vedere puţin plauzibil, însă perfect posibil din punct de vedere cuantic şi cu aplicaţii importante în astrofizică. În primul rând trebuie să menţionăm faptul că existenţa undelor gravitaţionale nu mai este la ora actuală o problemă atât de controversată ca până în

anul 1993, când Russel A. Hulse şi Joseph H. Taylor Jr. de la Universitatea Princeton au fost premiaţi Nobel pentru punerea clară în evidenţă a existenţei undelor gravitaţionale (pentru detalii îndru-măm cititorul să consulte articolul referitor la acest subiect, din numărul 3 pe 1994 al revistei). Studiul acestor procese de conversie foton-graviton conduce la secţiuni de difuzie/împrăştiere foarte mici datorită în principal micimii constantei de cuplaj gravitaţional. Acesta a fost şi motivul principal pentru care fizicienii şi-au îndreptat atenţia mai mult înspre spaţiul cosmic decât spre experi-mente de laborator. În astrofizică există posibilităţi certe ca în anu-mite condiţii rata de generare a gravitonilor în procesele cuantice să fie cel puţin la fel de mare ca în procesele clasice.

Cu toate acestea însă, rezultate recente (1995, referitoare la acest proces arată că secţiunile de împrăştiere pot căpăta valori detectabile (măsurabile) chiar şi în experimente de laborator. Astfel, în scenariul propus de către H. N. Long, D. V. Soa şi T. A. Tuan , secţiunea de împrăştiere corespunzătoare procesului de foto-producere de gravitoni în câmpul electrostatic al unui condensator şi în câmpul magnetic cu simetrie axială al unui solenoid, poate fi făcută să crească practic „oricât de mult” (limitările fiind introduse doar de posibilităţile oferite de tehnologiile actuale) pe seama creşterii intensităţii câmpurilor (electric sau magnetic), sau pe seama măririi volumului domeniului spaţial în care are loc procesul de interacţiune. Pe lângă aceasta, aceiaşi autori au arătat că este posibilă şi producerea fenomenului invers. Conform consideraţiilor acestor autori, conversia gravitonilor în fotoni poate avea loc atât în câmpuri electromagnetice exterioare statice, cât şi în cele periodice.

După cum am precizat anterior, datorită micimii constantei gravitaţionale sunt studiate în mod uzual doar procesele de ordinul întâi în constanta de cuplaj, aplicaţii deosebit de interesante apărând atât în experimente de laborator cât şi în domeniul astrofizicii. Astfel, în cazul procesului de difuzie a fotonilor cu

energia k 0 în câmpul electrostatic E al unui condensator plan,

sau în câmpul magnetostatic omogen H aflat într-un domeniu de

dimensiuni A B C , secţiunea diferenţială de difuzie este dată de relaţia:

2 2 22 21 1

2 22 2 sin ( )sin ( )2(2 ) o o

o

F Ad Bk Ckd k

, (1)

unde F E H , este intensitatea câmpului orientat perpendicular pe direcţia de mişcare a fotonului, care se deplasează după direcţia dimensiunii A, iar este direct legat de constanta de cuplaj gravitaţional. În cazul corpurilor difuzante cu dimensiuni liniare foarte mari în comparaţie cu lungimea de undă a fotonului incident

1/ 3( )V , secţiunea totală de împrăştiere este:

18

2 2LF V , unde L reprezintă distanţa parcursă de foton în câmpul ce ocupă un domeniu de volum V. După cum se observă din relaţia (1), secţiunea diferenţială de împrăştiere se anulează dacă direcţia de mişcare a fotonului coincide cu cea a câmpului magnetic. Un calcul estimativ [8] conduce la concluzia că în laborator se pot crea condiţii pentru ca secţiunea integrală de

difuzie să atingă valori de ordinul 10 30 2cm . În acest caz intensitatea câmpului trebuie să fie de aproximativ F A 1010 / , unde este lungimea de undă a fotonului care străbate câmpul. Acest efect poate avea loc şi în spaţiul cosmic, pentru fotonii care traversează câmpurile magnetice ale galaxiilor. În această situaţie, pentru o aceeaşi valoare a secţiunii totale de difuzie este necesar un câmp magnetic de o intensitate

considerabil mai scăzută, anume H Oe 10 5. De asemenea, în

acest caz se poate produce şi fenomenul invers, adică transformarea undelor gravitaţionale în unde electromagnetice, atunci când acestea intră într-o zonă spaţială cu câmp magnetic. Acest proces cuantic stă la baza explicării fenomenului (ulterior observat experimental) de intensificare a radianţei braţelor galaxiilor spirale

1 Nobelprize.org 2 Ibidem

Joseph H. Taylor1

Russell A. Hulse2

Fizi

că

Lohanul nr. 10 28cu câmp magnetic relativ intens, în domeniul lungimilor de undă mari a spectrului vizibil. Un proces asemănător poate avea loc şi într-un câmp de dipol magnetic. În această situaţie, dacă fotonii cu

energia k 0 se deplasează după direcţia momentului de dipol m a

câmpului magnetic H , secţiunea totală de împrăştiere este:

( / )3 5 2 2 2m k o , iar dacă direcţia fotonilor este perpendiculară pe cea a momentului de dipol magnetic

m , se

obţine ( / )1 4 2 2 2m k o . Calcule estimative arată că pentru

procesul de difuzie a fotonilor de energie k 0910 eV, în câmpul

magnetic de dipol al unui electron, secţiunea totală de împrăştiere

este 10 60 2cm . Presupunând că în laborator s-ar putea crea

un câmp de dipol magnetic de moment m 104 (în unităţi

C.G.S. e.m.), atunci pentru lumina vizibilă ( k 0 1 eV) rezultă 10 32 2cm . Procesul invers are aplicaţii cu precădere în domeniul astrofozicii, putând explica cu succes fenomenul de emisie a undelor electromagnetice de către obiecte cosmice cum ar fi stelele neutronice sau găurile negre. Explicaţia rezidă în faptul că, la traversarea câmpului de dipol magnetic intens al acestor obiecte “exotice”, de către undele gravitaţionale care străbat acest câmp, conform teoriei cuantice a câmpurilor poate apărea o emisie de unde electromagnetice datorită procesului cuantic de transformare graviton-foton. Dacă aplicăm aceste consideraţii unui model de centru galactic constând dintr-un cluster de stele neutronice, rezultă posibilitatea interacţiunii undelor gravitaţionale produse de către clusterul însuşi, cu câmpul de dipol magnetic al stelelor neutronice. Undele gravitaţionale produse în interiorul întregului cluster, în timpul coliziunilor perechilor de stele neutronice, vor produce prin procesul amintit o emisie de unde

electromagnetice cu puterea: P 10 1031 32 erg/s la o

frecvenţă de 31,6 10f Hz. În sfârşit, dacă aplicăm aceste

rezultate la câmpul de dipol magnetic al Pământului, în ipoteza că pe Pământ soseşte un flux de unde gravitaţionale dinspre centrul galaxiei, se obţine o emisie de unde electromagnetice cu puterea de

aproximativ P 10 104 3 erg/s, la o aceeaşi valoare a

frecvenţei. O altă aplicaţie deosebit de utilă a studiului cuantic a proce-

sului de împrăştiere gravitaţională a particulelor este legată de posibilitatea utilizării în determinările experimentale din astrono-mie a unor rezultate concrete (secţiuni diferenţiale de difuzie) obţinute în aceste studii. Un exemplu în acest sens este furnizat de posibilitatea decelării între diverse categorii de obiecte cosmice (cum ar fi o gaură neagră relativ la un obiect compact cu extindere spaţială mare), când procesul de observare se face la distanţe mari de aceste surse de câmp gravitaţional împrăştietor cu simetrie axia-lă, prin examinarea secţiunilor de împrăştiere corespunzătoare pro-ceselor de difuzie din cele două situaţii. De asemenea, acest studiu permite determinarea efectului pe care îl are cuplajul dintre rotaţia unei surse de câmp gravitaţional cu simetrie axială şi spinul parti-culelor împrăştiate pe câmpul-bază creat de această sursă, asupra stărilor de elicitate a cuantelor câmpurilor nemasive difuzate [9]. În fine, o altă utilitate a studiului proceselor de împrăştiere gravita-ţională a particulelor nemasive-cuante ale câmpurilor corespun-zătoare cu spin superior, constă în faptul că aceste câmpuri pot fi folosite în cadrul abordărilor ce aproximează procesele analoage, în care sunt implicate câmpurile masive cu spin superior corespun-zătoare [10, 11], atunci când scala de energii implicată în problema aflată în studiu este cu mult mai mare decât aceea care corespunde masei de repaus a cuantelor câmpurilor respective.

Acestea sunt doar câteva dintre aplicaţiile directe şi concrete ale studiului proceselor cu caracter cuantic-relativist la care participă particulele cu spin superior. Cu siguranţă însă, viitorul va scoate la iveală o gamă şi mai vastă de asemenea aplicaţii, întrucât subiectul este de extremă actualitate ştiinţifică, înregistrând o dinamică a cercetărilor care ne îndreptăţeşte pe deplin să credem acest lucru.

Bibliografie W. Heisenberg, Physics and Philosophy, Allen & Unwin,

London, pp. 96 (1962). 2. S. Hamamoto, Gauge Theory of Massive Tensor Field,

hep-th/9509144, Toyama-84 (1995). 3. P. van Nieuwenhuizen, Supergravity, Physics Reports, 68,

189 (1981). 4. S. Hamamoto, Massless Limits of Massive Tensor Fields,

hep-th/9605084, Toyama-90 (1996). 5. S. Biswas, J. Guha and N. G. Sarkar, Particle production

in de Sitter space, Classical and Quantum Gravity 12, 1591 (1995). 6. M. R. de Garcia Maia, J. A. S. Lima, Graviton production

in elliptical and hyperbolic universes, Physical Review D54, N. 10, 6111 (1996).

7. H. N. Long, D. V. Soa and T. A. Tran, Electromagnetic-Gravitational Conversion Cross Sections in External Electromagnetic Fields, Modern Physics Letters A9, 3619 (1994) and Physics Letters A186, 382 (1994).

8. D. Tatomir, D. Radu and M. Agop, The electron scattering and graviton photoproduction in external electromagnetic fields, Il Nuovo Cimento, 112B, N. 5, 709 (1997).

9. Radu, D., Quantum Interaction of Fermions with the Far Field of a Kerr Black Hole, Acta Physica Slovaca, 54, No. 3, pp. 307-320 (2004).

10. D. Radu and D. Tatomir, Gravitational scattering of the minimally coupled spin-1, -(3/2) and –2 particles on Schwarzschild background, Il Nuovo Cimento 111B, N. 12, 1465 (1996).

11. D. Radu and D. Tatomir, Gravitational Scattering of massive particles on a background with axial symmetry, Canadian Journal of Physics, 76, Nr. 1, pp. 1-22 (1998).

Biblioteca tehnică virtuală Dr. ing. Paul Şuşnea – Huşi

Orice referire la o biblioteca ne duce cu gândul la un spaţiu vast, anume amenajat, cu metodologii aparte de accesare a informaţiei prin intermediul fişelor clasificate după criterii riguroase (tematică, autor) şi care presupune un interval de timp mai lung (cel mai adesea) sau mai scurt (dacă deja avem experienţă), ce trebuie alocat.

ersistă încă vie în

memorie activitatea de documentare „exer-sată” intens în perioa-da studenţiei în bibli-otecile publice, când renunţam să „conto-rizăm” timpul cu ceasul, preferând rep-erele temporale deli-mitate de momentul intrării în bibliotecă şi momentul localizării informaţiei căutate, urmat de un interval nedefinit de timp ne-cesar asimilarii aces-teia.

Formarea baze-lor de date digitale permite ca, în prezent, sarcina de localizare a informaţiei să fie pre-luată de computer,

Figura 1. Afiş de promovare a

proiectului „Design instructional – Lectii on line”, Geneva, 2005

P

Fizi

că

Noiembrie 2009 29cititorul putând să-şi aloce aproape integral timpul petrecut în bibliotecă numai pentru studiu.

Internetul ne-ar putea scuti de deplasarea la biblioteca, oferindu-ne posibilitatea accesării informaţiei direct prin computerul personal, însă, deocamdată nu o face (deşi există tehno-logia necesară), deoare-ce nivelul de profunzime al informaţiei „free” este cel mai adesea necores-punzator unui studiu aprofundat.

Necesitatea acces-ării periodice a anumitor informaţii (activitate spe-cifică oricărui cadru didactic) a dus la structu-rarea bibliotecii personale într-un mod particular, oferind un mod eficient de „gestionare” a timpului

de documentare. In demersul didactic, manualul continuă să fie absolut

necesar, dovedindu-şi utilitatea în special pentru elevii cu stiluri individuale de învăţare vizual şi practic. După absolvirea liceului (fie pe ruta scurta, fie pe ruta lungă), reactualizarea rapidă a unei anumite informaţii, necesare în activitatea desfăşurată la locul de munca, este dificilă (mai ales in domeniul tehnic) din cauza lipsei unor surse adecvate care să poată oferi promt răspunsul căutat.

Un prim pas în „corijarea” acestei situaţii îl poate oferi internetul, fiind un mediu de depozitare şi accesare a informaţiei fără limită de timp, prin intemediul unor site-uri construite special pentru a răspunde necesităţii actualizării informaţiilor parcurse în cadrul cursurilor liceale, fiind la fel de utile şi pentru învăţământul la distanţă.

O „condensare” adecvată a acestor idei a dus la „apariţia” unor „surse” gratuite de documentare, accesibile la adresele: www.lectiionline.home.ro, www.documentatietehnica.home.ro, www.documentatietehnicadoi.home.ro, proiecte ce au fost prezen-tate în cadrul festivalului ştiinţei „Science on Stage – Geneva 2005” (vezi figura 1) şi, ulterior, într-o variantă îmbogăţită, la etapa românească a festivalul ştiinţei – Cluj Napoca 2006 (vezi figura 2).

Proiectul „Design instructional – lectii on line” a urmărit să ofere posibilitatea accesului nelimitat la informaţii tehnice aferente desenului tehnic (standarde, reguli şi convenţii de reprezentare, exemple de realizare a schiţelor, respectiv a desenelor de execuţie şi de ansamblu, teste interactive de verificare), printr-o interfaţă grafică prietenoasă. Feedback-ul pozitiv obţinut în urma

promovarii acestui proiect a impus dezvoltarea sa, fapt ce a determinat apariţia unui nou proiect numit „Biblioteca tehnică virtuală - lecţii on line”.

Scopul noului proiect a fost de a reuni mai multe discipline tehnice într-un format digital, sub o formă grafică unitară, care îşi propune să sugereze atmosfera unei biblioteci (vezi figura 3).

Biblioteca tehnnică virtuală (BTV) cuprinde, în prezent, informaţii structurate conform curricumului în vigoare pentru unele discipline tehnice studiate în cadrul liceului tehnologic, atât pe ruta scurtă cât şi pe ruta lungă (Desen Tehnic, Studiul Materialelor, Documentaţie Tehnică, Mecanică Aplicată, Măsurări Tehnice, Web Design, Organe de Maşini, Asigurarea Calităţii, Lucrări de Intreţinere şi Reparaţii, Documentaţie Tehnologică ), o secţiune numită „BTV –ACTUALITATE” ce conţine informaţii despre ultimele noutăţi din domeniul tehnic, precum şi o secţiune de filme documentare tehnice.

Varianta pe suport de hârtie a Bibliotecii Tehnice Virtuale „generează” desigur un volum ce „solicită” mai curând condiţii de depozitare decât de transport. In format digital, Biblioteca Tehnică Virtuală devine o „bibliotecă de buzunar”, deoarece găseşte suficient spaţiu pe un DVD sau pe un memory stick adecvat, dovedindu-se a fi un mijloc extrem de eficient în transmiterea informaţiilor către elevi, într-un format adecvat celor trei stiluri de învăţare. Utilizarea acestui program la ora de clasă necesită un computer (laptop) şi un videoproiector, mijloace didactice absolut necesare pentru un învătământ profesional tehnic centrat pe elev şi orientat pe dobândirea competenţelor specifice meseriei studiate.

Adnotări din reviste Prof. Lina Ccodreanu – Huşi

Revista revistelor - o trecere în revistă a principalelor editoriale culturale

„Limba română”, Chişinău, nr. 7-8/2009. Revista din

Basarabia impune prin valoarea colaboratorilor şi prin investigaţiile de înaltă ţinută ştiinţifică, angajaţi în valorificarea valenţelor limbii române: Alexandru Bantoş, Ion Ciocanu, Dumitru Irimia, Theodor Codreanu, Adrian Dinu Rachieru. Un titlu ştiinţific „Doctor honoris causa” acordat omului de teatru Ion Ungureanu, numit de M. Cimpoi Fenomenul Ion Ungureanu. Felicitări, maestre!, scrie P. Proca. Subscriem. Sărbătorit e şi Constantin Tănase (60), renumit publicist din Basarabia. La mulţi alţi ani! Un capitol, în care semnează Ana Bantoş, Iulian Boldea, Iulian Filip, Lucian Vasiliu, Mihai Posada ş.a., reface traseul intelectual al celebrului poet basarabean – Alexandru Lungu (1924-2008), interzis, exilat, reevaluat în România după 1996. Poetul face parte din generaţia marilor spirite literare, configurându-se abia după război, asemenea lui Geo Dumitrescu, Ion Caraion, Constant Tonegaru, Vladimir Streinu, M. Zaciu. Pios omagiu memoriei prof. ieşean Dumitru Irimia (1939-2009). Numele lui se adaugă trist lungii liste a celor plecaţi în amintire de la începutul acestui an: Const. Ciopraga, Grigore Vieru, A. Vartic… Din nefericire, „se duc pe rând, pe rând…” (M. Eminescu).

„Maluri de Prut”, Huşi, nr. 2/2009. Număr omagial: Grigore Vieru, Andrei Vartic, doi mari patrioţi români din Basarabia. Editorialistul Şţefan Plugaru nu întrerupe şirul amintirilor despre Chişinău. Dominanta revistei este istoriografică. Deocamdată. Datoria monografilor are vechi rădăcini şi dincolo de Prut, căci două „istorii” de după 1918, despre satele Văsieni şi Manoileşti (din raionul Ialoveni) sunt scoase la vedere de cercetătorii Teodor Candu din Chişinău, în ciuda unor lacune semnalate. Bune şi-aşa, deocamdată! Dureroase sunt evocările documentate ale duo-ului Grigore Ciobanu şi Tudor Ciobanu despre calvarul familiilor deportaţilor din comuna Vasilcău (raionul Soroca), deportări care nu s-au încheiat în 1944. Cutremurător destin!

Figura 2. Afiş de promovare a

proiectului „Biblioteca tehnică virtuală – Lecţii on line”, Cluj Napoca, 2006.

Figura 3 : Biblioteca tehnică virtuală C

ultu

ră

Lohanul nr. 10 30„Literatura şi arta”, Chişinău, nr. 31, 6 august 2009.

Săptămâni „fierbinţi” în Basarabia, ne semnalează redactorul-şef al revistei, renumitul poet şi publicist Nicolae Dabija. Secvenţele despre anomaliile votării pun serios pe gânduri. „La Chişinău a avut loc o resovietizare, de data aceasta fără tancuri…”, lămureşte I. Ungureanu într-un interviu. Deocamdată, doar Cu epigrama trecem Prutul, conform denumirii cărţii lui V. Macarovici, prezentată de Vlad Pohilă. O pagină destinată vol. Tristeţea din felinar al tinerei poetese Doina Dabija poartă comentariile critice ale lui V. Dinescu (Confesiune în şoaptă) şi A. Istrate (Poezia care ne uneşte). Marele patriot Andrei Vartic (decedat în iunie 2009), comemorat în stânga şi în dreapta Prutului cu aceeaşi recunoştinţă, este evocat revelator în articolele lui N. Dabija, Viorel Cucu, Ştefan Plugaru, Ioan Neacşu.

„Bârladul literar”, Bârlad, nr. 3(10)/2009. Bârlădenii reaşază temeinic straturi revuistice, având în vedere tradiţia culturală. Numărul stă sub semnul marelui lingvist bârlădean-ieşean Alexandru Philippide (150 de ani de la naştere) şi, pentru documentare, Ion Popescu-Sireteanu aduce serioase Contribuţii la o bibliografie…. Editorialul redactorului şef Gruia Novac, Reflecţiile unui ciob din oglinda vremurilor, aduce în atenţie 27 de scrisori, ale căror adresare şi substanţă epistolară incită şi tot Domnia sa redactează o cronică a evenimentelor culturale. Un grupaj liric – Ion Murgeanu al toamnelor – confirmă forţa lirică a poetului Ion Murgeanu. Inedite Note despre „Proză” de Bacovia din Jurnal (III), sub autoritatea exigentului (cu sine însuşi, întâi!) critic literar Constantin Călin. Paginile de lirică românească sunt semnate de poetul basarabean Traianus (Traian Vasilcău), de Alexandru Jurcan, sonetistul (aici!) Petruş Andrei şi George Irava. Un fapt mai rar, pagini de dramaturgie aparţinând lui Ştefan Amariţei (Sisif în Infern). Neobosit, scriitorul Iorgu Gălăţeanu aduce adnotări (Societate otrăvită!) dintr-un volum în curs de apariţie.

„Argeş”, Piteşti, nr. 9/septembrie 2009. Din suita de anunţuri ale publicaţiei, octombrie pare a fi luna concursurilor literare: la Piteşti (literatură modernă), Iaşi-Chişinău (poezie), Bolintin Vale, Giurgiu (creaţie literară). În rubrica „Spectacolul literaturii”, criticul Dumitru Augustin Doman, propune adnotări asupra a şase apariţii editoriale: romane semnate de Boris Vian, Aurel Antonie şi cărţi de poezie ordonate frumos în „raft”: Zaharia Stancu (antologie), Ion Beldeanu, Radu Florescu, Cornel Boteanu. Fraţii Nicolae şi Cicerone Georgescu îşi continuă serialul documentar-sentimental despre Legendele Râului Doamnei, părţi dintr-o monografie în devenire. Substanţa mărturisirilor poetului vrâncean Liviu Ioan Stoiciu, Sunt un produs al comunismului (II), îndreptăţesc atitudinea lui răzvrătită împotriva impostorilor în cultura noastră postrevoluţionară.

„Astra”, Braşov, nr. 34/septembrie 2009. Perseverent, criticul Al. Dobrescu, aduce în atenţie alte cazuri de improprietate literară, voite sau aleatorii, de data aceasta „păţania” traducătorului Constantin Stamati, care, zice criticul, „e foarte probabil (…) să se fi numărat, la noi, printre cei dintâi utilizatori ai cuvântului plagiator”. La timpu-i, Stamati recunoştea onest: „eu însumi am imitat mai mult pe autorii Europei”, după cum citează criticul. Aşadar, furtul cultural e de când lumea şi va mai fi. Măcar s-o ştim. Sugestiv, într-o sintagmă blagiană, titlul articolului semnat de Raul Popescu despre o doamnă a poeziei române: Ana Blandiana şi poezia paradisului în destrămare. Slalom printre amintiri cu evenimente şi dezamăgiri face, într-un interviu, pictorul ploieştean Mihai Vladimir Zamfirescu. Ispititor concursul/exerciţiul de receptare critică a unei singure creaţii. De data aceasta, văzut din patru unghiuri, poemul Pe drumuri de lauri, de Ion Miloş.

„Convorbiri literare”, Iaşi, nr. 9/septembrie 2009. Revistă „grea”, în toate sensurile. Consistentă în spirit, constantă unor principii alese şi unei rubricaturi variate, dar nu lipsită de aerul de prospeţime care zvâcneşte de unde şi când nu te-aştepţi. Greu, aşadar, de selectat între formele: dialog, anchetă, poezie, proză, critică, cronică literară, comentarii critice, eseu, istorie literară, arte ş.a. Totuşi, rămân zguduitoare paginile remarcate de Cassian Maria

Spiridon din vol. lui Florin Constantin Pavlovici – Tortura pe înţelesul tuturor. „Interviurile” îi au ca preopinenţi pe scriitorul Nicolae Stroescu Stânişoară, pe regizorul Gelu Colceag şi pe directorul artistic al Teatrului Naţional din Iaşi. La „Ancheta revistei” despre Istoria literaturii române postbelice între premise şi realizări răspund criticii şi istoricii literari Theodor Codreanu şi Cristian Livescu, Pentru „Proză” semnează şi vasluianul Daniel Dragomirescu. „Anul Noica” este onorat printr-o cronică literară semnată de Dan Mănucă (Noica şi arheologia cuvântului) şi un argumentat eseu comparativ, în serial, propune Nicolae Creţu despre Topos-ul „bolii” şi sensul romanului: „Pavilionul canceroşilor” vs. „Muntele vrăjit” (III). Suplimentul pentru „Biblioteca revistei” – Nicolae Dabija, Privighetori împăiate, din care cităm poezia Umbrele, al cărei fior liric tulbură amintirile: „Noi ne iubeam pe-atunci cu-atâta dor,/ încât, pe acele ziduri de cetate,/ când umbrele ni se-atingeau întâmplător/ şi ele tresăreau, înfiorate…”

„Academia Bârlădeană”, Bârlad, nr. 3/2009. Fidelă spaţiului din Moldova de Jos, în lumina noilor cercetări, revista subţire, dar tenace, reînvie ecouri ale unei lumi demult intrate în istorie. Este un act de firească restituire, adesea temei pentru urmaşii cărturari. Astfel este studiul doct al doamnei Elena Monu (Case şi destine: Tuduri). Marcel Proca propune o „pledoarie” pentru monumentele istorice bârlădene, Elena Popoiu, o cronică literară despre cartea lui Alexandru Mânăstireanu (Călător… prin vâltoarea vremii, II) iar Ion N. Oprea, adnotări despre Campania electorală. Fostul domnitor Mihai Sturza, la Bârlad. Din contemporaneitatea imediată, un poem inedit al „Cezarului” Cezar Ivănescu şi o recenzie semnată de Simion Bogdănescu despre haiku-urile lui George Irava.

„Bucovina literară”, Suceava, nr. 8-9, august-septembrie 2009. În editorialul revistei, eminescologul Dimitrie Vatamaniuc laudă importanta apariţie a ediţiei de manuscrise Eminescu sub egida Academiei Române. În interviul realizat de Alexandru Ovidiu Vintilă, scriitorul Ion Pop, arată o judecată echilibrată a unor „scriitori români trăitori sub comunism”, care, din varii motive, au făcut concesii de ordin etic şi estetic. Problemă extrem de sensibilă, de aceea crede că „e timpul unei temperări, al unei înseninări a atitudinilor…” Se-ncheie serialul, în cinci episoade, Istoria „canonică” a literaturii române, de Theodor Codreanu. Aşteptăm reacţii şi ecouri. La 70 de ani, poetul Ion Beldeanu este în atenţia materialelor semnate de L. D. Clement (interviu), Doina Cernica (medalion şi cronica literară a antologiei lirice realizate de I.B. – Autografe pentru „Bucovina literară”), Nicolae Turtureanu (medalion).

„Oglinda literară”, Focşani, nr. 93/septembrie 2009. Revista cu densitate maximă, având articole scurte, într-o paginaţie singulară are un foarte mare (poate, cel mai mare) număr de vizitatori „internet-işti”. Reţinem: „atitudinea” lui Cornel Ungureanu Despre regi saltimbanci şi maimuţe (serial), „cronica adevărului” despre Moartea lui Cezar, semnată de Clara Aruştei (tot înseriat), comentariile comparative semnate de Constantin Miu (Condiţia artistului la Macedonski şi Şt. Aug. Doinaş), pagini din jurnalul lui Paul Goma (Delir de persecuţie), omagiul adus poetului Ion Beldeanu (70 de ani) de Theodor Codreanu („Chiar dacă…”), cronica literară a lui Adrian Dinu Rachieru pentru rubrica „Românii de lângă noi” (Dumitru Matcovschi: De la elegie la diatribă), multe creaţii lirice în cinci pagini alternative de poezie.

Notă: Dacă acordăm mai multă atenţie presei zonale e de

înţeles, dacă n-am zăbovit asupra presei centrale e pentru că RODIPET-ul pare a fi în comă fără finalitate, dar, totuşi, vom găsi mijloacele să avem şi „centrul” în „provincie”. Dacă avem publicaţii din Basarabia, deşi au sosit în salturi, e pentru că literaţii au reuşit să le treacă graniţa (până mai ieri!). Dacă foiletăm şi reviste din ţară e pentru că avem buni prieteni, care nu ne „marginalizează” în marginea cea mai de est a Europei şi ni le trimit consecvent. Le mulţumim!

Cul

tură

Noiembrie 2009 31

Theodor Codreanu Biobliografie

Prof. Lina Codreanu

1. Patriotismul şi criteriul moral, în „Luceafărul”,

săptămânal editat de U. S., Bucureşti, anul XXXI, nr. 31 (1368), 30 iulie 1988, pp. 1, 6. Relevarea patriotismului ca unul din sentimentele supreme, profunde şi sincere, care a susţinut valorile spirituale ale culturii române, reprezentate de D. D. Roşca, N. Iorga, L. Rebreanu, M. Sadoveanu, V. Pârvan ş.a.

Patriotismul se trăieşte discret şi se finalizează practic. Nu e totuna cu declaraţia patetică, mai mult sau mai puţin ocazionată, căci substanţa sa adevărată o clădeşti dincolo de cuvinte, oricât de sincere ar fi acestea, în semnificaţia pe care o emană traiectoria propriei vieţi. Nu e un scop de sine stă-tător, expres intenţionat, iubirea de ţară, chiar dacă mereu o avem în vedere, ci o valoare a intenţiilor de împlinire ca om, şi, mai ales, o valoare inerentă rezultatelor la care ajungem… (p. 6).

2. „Povestea-i a ciocanului ce cade pe ilău”?, în „Adevărul”, cotidian independent, Bucureşti, anul I, nr. 26, ediţia I, 25 ianuarie 1990, pp. 1, 5. Observaţii privind rolul naţiunii între civilizaţiile şi culturile mondiale.

Aşadar, s-a deschis în istoria României o şansă unică. Este vorba însă numai de o deschidere, nu şi de o împlinire. Aşa cum revoluţia a fost opera spontană a întregii naţiuni, cu tristele excepţii mancurtizate, la fel intrarea în rândul marilor culturi şi civilizaţii va trebui să fie opera comună a tuturor celor care trăiesc în România, cât şi a românilor de pretutindeni, care nu-şi vor uita obârşia. E vorba aşadar, de o şansă unică, pe care n-avem dreptul s-o ratăm. Fiindcă, după revoluţia de jertfe umane şi materiale, urmează esenţialul – revoluţia spiritului (p. 1). 3. Resurecţia fantasmelor, în „Tricolorul”, săptămânal

cultural-politic, Bucureşti, anul I, nr. 1, ianuarie 1990, pp. 5, 6. Replică dată disidentului politic Dan Petrescu, care dezvoltă o ideologie, având obiectivul de a realiza „casa comună” substituindu-se unei ideologii de grup.

El [D. Petrescu] crede în existenţa unei umanităţi în genere care poate face abstracţie de naţional. Dar cum operaţia este prea riscantă, restabileşte relaţia dialectică printr-o complementaritate ajustată ad-hoc: umanitatea în genere se ipostaziază prin individualitate. Triada individ-naţional-umanitate este redusă abuziv la diada individ-umanitate. Eminescu observase că nu poţi aparţine, ca individ, umanităţii decât prin naţionalitate. Orice individ este condamnat să răsară din mijlocul unei etnii, prin limbă, suflet, obiceiuri etc. De aici afirmaţia poetului că un cosmopolitism pur este, în definitiv, imposibil.

Dan Petrescu ignoră aceste adevăruri capitale şi-şi imaginează că poate propune modelul unei umanităţi în genere, supranaţionale, în care doar personalitatea individului contează, ajungând la un soi de elitism mondial care să decidă destinele omenirii (p. 5). 4. Eminescu despre destinul românilor, în „Vocea

Huşului”, Huşi (Vaslui), publicaţie a Consiliului Orăşenesc Huşi al F.S.N., serie nouă, anul I, nr. 1, ianuarie 1990, pp. 1, 3. Un grupaj de texte de natură social-politică (despre soarta românilor), selectate din opera publicistică a lui M. Eminescu.

5. De ce se temea Eminescu?, în „Adevărul de Duminică”, supliment, Bucureşti, anul I, nr. 9, 4 martie 1990, p. 7 (Clasicii noştri). Articol de apărare a lui Eminescu, acuzat pe nedrept că ar fi adoptat o politică de izolare faţă de Europa, deoarece condamna

mimetismul („maimuţăreala”). Una din acuzele nedrepte aduse lui Eminescu e că ar fi

adoptat o poziţie conservator-autarhică, de izolare faţă de Europa, în sensul că ar fi îndemnat – în chip „paseist” şi „reacţionar” – la întoarcerea României într-o utopică stare de lucruri de la 1400. În realitate, Eminescu viza, cu impresionant simţ istoric, consecinţele nefaste a ceea ce el a numit ideile „a priori”, care au favorizat înflorirea statului demagogic, rupt de realităţile ţării, dar pus în slujba intereselor de grup ale faimoasei „pături superpuse”. 6. Vitalitatea birocraţiei, în „Adevărul”, periodic social-

cultural-cetăţenesc, Vaslui, anul I, nr. 38, 20 martie 1990, p. 4. Opinie antibirocratică.

Vitalitatea birocraţiei se nutreşte dintr-un soi de suspendare a raţiunii în tiparele comodităţii, care, însă, nu ţine de domeniul inocenţei. (…)

Întrebarea dramatică este: va fi posibil ca birocraţii să se trezească, să ajungă la înţelepciunea că legile sunt pentru om şi omul pentru legi? Tocmai de funcţionari cinstiţi şi morali are nevoie societatea românească acum, pentru a renaşte şi a reintra în rândul popoarelor civilizate ale Europei. 7. Între Panslavia şi Europa, în „Convorbiri literare”,

săptămânal editat de U. S., Iaşi, serie nouă, nr. 5 (1250), 22 martie 1990, pp. 6, 13. Articol prin care se defineşte statutul românilor aflaţi într-un moment istoric derutant, conceput pe următoarele idei: de la slavofilia creştină la panslavismul imperial; ideologia comunistă şi mesianismul de import; cucerirea a ceea ce n-au înăuntrul lor.

„Ideea rusă” sau panslavismul a fost până mai deunăzi, un subiect tabu în presa est-europeană, ceea ce nu înseamnă că problema a încetat să mai existe, din contră, ea a avut consecinţe practice cu atât mai sigure, cu cât a putut fi mascată mai bine. În ultimii ani, însă, subiectul a reintrat pe făgaşul discuţiilor publice şi intelectualii ruşi au fost cei dintâi care au resuscitat interesul pentru panslavism (p. 6).

Marea utopie panslavistă se prăbuşeşte astăzi spectaculos, după cum sperăm că nu va reînvia utopia pangermanismului. Şi mai sperăm (…) că istoria nu se va mai repeta şi că ideea casei europene comune (astăzi al modă!) nu va fi o nouă mască seducătoare pentru alte isme. Căci un lucru e sigur: o „casă europeană” va fi tot o himeră, fără libertatea reală a naţiunilor care o compun (p. 13). 8. Iorga şi ideea de libertate, în „Vocea Huşului”,

săptămânal social-cultural cetăţenesc, Huşi (Vaslui), serie nouă, anul I, articol în 3 secvenţe: nr. 10, 24 martie 1990, p. 2, nr. 11, 31 martie 1990, p. 2 şi nr. 12, 7 aprilie 1990, p. 2 (Psyché). Comentariile critice pentru cartea lui N. Iorga – Evoluţia ideii de libertate (Ed. Meridiane, Bucureşti, 1987, reeditat şi prefaţat de Ilie Bădescu) vin în sprijinul înţelegerii conceptului de libertate, asumat de contemporanii evenimentelor din decembrie 1989. Articolul este datat – 1987.

Înţelegerea profundă a legilor evoluţiei în istorie l-a ajutat pe istoricul nostru (N. Iorga, n.n.) să se desprindă în chip original de tot ce se gândise până la el şi să atingă zonele obiectivităţii în ştiinţele socio-istorice. De aici, credem, modernitatea cugetării lui Iorga. Fără obiectivitate, depăşirea scientismului (partizan şi îngust în falsa lui „impersonalitate”) nu-i posibilă. Fondul ontologic iorghist este unul acut actual – acela al recunoaşterii pluralităţii lumilor. Aşa ne explicăm depăşirea scientismului narcisist de tip european. 9. Pământul nimănui, în „Adevărul”, cotidian independent,

Bucureşti, anul I, nr. 80, ediţia I, 29 martie 1990, pp. 1, 3. Ecouri ale reîmproprietăririi haotice a ţăranilor, în baza legilor date de puterea instalată la conducerea statului român, după decembrie 1989.

Aparţinând „tutulor”, pământul s-a transformat în Cul

tură

Lohanul nr. 10 32pământul nimănui. Dacă socialismul a adus ceva „original” în istoria umanităţii, este şi strania poveste a pământului nimănui. Dezastrul agriculturii, în ciuda succesivelor „revoluţii agrare” încercate, desigur, cu „bune intenţii”, de aici vine. Pământul nu a fost, în realitate proprietate de grup cooperatist, deoarece grupul nu avea independenţa deciziei asupra modului de a lucra pământul şi de a repartiza bunurile rezultate din muncă. Întotdeauna a existat o instanţă centrală de decizie, care nu-şi asuma, desigur, titlul de proprietar, dar se comporta ca atare. Cu acest divorţ perfid între de facto şi de jure, suntem siliţi să conchidem că pământul era al nimănui (pp. 1, 3). 10. Greşelile D-lui Silviu Brucan, în „Convorbiri

literare”, săptămânal editat de U. S., Iaşi, serie nouă, nr. 6 (1251), 29 martie 1990, p. 2. Atitudine de frondă faţă de ideile doctrinare ale lui Silviu Brucan1, unul dintre „jucătorii” angajaţi în cucerirea puterii de la „vârf” a statului român aflat la o răscruce istorică.

S-a afirmat, încă din primele zile, că revoluţia a adus un vid de putere.(…) Însă realitatea striga că e nevoie de substituirea vechii puteri cu o alta, altminteri ţara era primejduită de haos. D-l Brucan a înţeles că „dispariţia puterii” e o naivitate şi a început să lucreze la substituirea celei abia dispărute, contribuind la clădirea F.S.N.-ului. Cum se vede, oamenii, ca fiinţe sociale, trebuie să intre, fatalmente, sub incidenţa puterii. Depinde însă a cui este şi ce se vrea cu această putere. 11. „Ruşinea” de a fi moldovean, în „Convorbiri

literare”, săptămânal editat de U. S., Iaşi, serie nouă, nr. 10 (1255), 26 aprilie-3 mai 1990, p. 5. Opinii critice privind efectul procesului de rusificare a românilor din Basarabia de după 1812 şi, îndeosebi, de după 1940.

Neexistând fondul unei superiorităţi funciare ca să se impună, ruşii au recurs la artificii opresive, a căror istorie ar necesita sute de pagini. Între acestea, în prim plan s-a situat inocularea statornică, în doze paralizante şi cu efecte de lungă durată, a otrăvii unui „complex de inferioritate” a băştinaşilor, constând în sentimentul ruşinii de a fi român, întâi de toate, apoi moldovean. Cuvinte ca român, România regală etc., au devenit stigmate monstruoase, întreţinute prin mijloacele de informare a opiniei publice şi în relaţiile interumane. Românii trebuia să fie în ochii basarabenilor nişte imperialişti odioşi… 12. O nouă stafie…, în „Convorbiri literare”, săptămânal

editat de U. S., Iaşi, serie nouă, nr. 11 (1256), 3-9 mai 1990, p. 8. Articol de opinie politică, după ce himera comunismului s-a prăbuşit şi popoarele au simţit gustul libertăţii.

… Gorbaciov face impresia celei mai interesante personalităţi politice postbelice. Pentru cine se va dovedi mare Gorbaciov? Pentru Europa sau pentru panslavism? Aceste întrebări fac din Gorbaciov, într-adevăr, o personalitate foarte enigmatică. Se pare că el lucrează în două ecuaţii, una mascând-o pe cealaltă, deoarece între ele, cel puţin în aparenţă, există o incompatibilitate funciară. Numele publice ale celor două ecuaţii sunt: perestroika şi casa europeană comună. Aceasta din urmă este, de fapt, noua stafie care umblă astăzi prin Europa. Prin ea, Gorbaciov dovedeşte că nu-i un simplu epigon al lui Stalin, ci un egal al său. 13. Alte măşti, în „Convorbiri literare”, săptămânal

editat de U. S., Iaşi, serie nouă, nr. 12-13 (1257-8), 10-23 mai 1990, p. 11. Opinie critică despre intoleranţa celor care acced la putere, cu nimic mai prejos decât a celor de dinainte, toţi servindu-se de monada adevărului: „măştile sunt altele, rolurile de jucat, însă, au rămas aceleaşi”.

Pare să fie unanimă convingerea că vechile structuri

1 Referire la fragmentele publicate în „Adevărul de duminică”/14 ian. 1990, din vol. Dispariţia puterii (Ed. „Alfred A. Knopf”, New York, 1971), de Silviu Brucan.

comuniste nu vor mai avea nici o şansă de viitor în România. Se fac primele încercări de abolire a sistemului. (…) Noii protagonişti de pe scena politică nu sunt mai puţin intoleranţi decât cei vechi şi nu prea există semne că arma lor de luptă este adevărul, deşi tocmai de poalele acestuia se agaţă cu mare zgomot. (…) Senzaţia de confuzie şi nelinişte vine din rapida substituire de roluri, la umbra revoltei populare. Măştile sunt altele, rolurile de jucat, însă, au rămas aceleaşi – iată adevărata problemă a societăţii româneşti de azi. Şi faptul s-a petrecut nu numai în sfera politicului, unde lupta pentru putere devine dramatică, ci şi-n cultură, unde faptul este şi mai vizibil, dat fiind că intelectualii sun aceia care vehiculează principiile umanitare de însănătoşire a vieţii publice. 14. Scrisoare lui Grigore Vieru, în „Literatura şi arta”,

săptămânal al U. S. din Moldova, Chişinău, nr. 20(2336), 17 mai 1990, p. 3. Scrisoarea este datată: „Huşi, 24 aprilie 1990, România” iar revista adusă de Grigore Vieru însuşi are însemnarea olografă: „Mi-e mai cald şi mai bine în casa familiei Codreanu decât în casa comună europeană. Vă iubeşte, Gr. Vieru. Huşi, 18.XI.1990”. În scrisoare este menţionat momentul emoţionant al apariţiei poetului într-o emisiune tv., considerată de Th. Codreanu un moment românesc, deoarece până atunci poetul fusese „împroşcat cu vorbe de ocară ca fascist şi naţionalist”, ca şi cum naţionalismul ar fi un flagel al secolului.

Am toată admiraţia pentru aceştia (scriitorii disidenţi, n.n.), dragă Grigore Vieru. Şi totuşi lor le-a lipsit şi încă le mai lipseşte ceva, esenţial şi enigmatic, şi pe care l-au desluşit chiar şi-n oboseala şi-n glasul tremurat al domniei tale. Acel ceva se leagă, poate, de însăşi pricina intrării în spital: inima. Este „rădăcina de foc” care te-a ţinut până astăzi în viaţă şi fără de care existenţa muritorului Grigore Vieru n-ar fi avut nici un rost pe lume. Eu mă rog sfântului nostru Mihai Eminescu să nu te uite ca să nu se stingă „rădăcina de foc” a inimii tale. Oare nu ne-a învăţat el că inimă foarte fierbinte şi minte foarte rece îi trebuie unui patriot? Dar, vai, se cuvine să ne ferim de vorbe mari, fie şi din pricină că în România cuvântul patriot este compromis şi, în consecinţă, intelectualii români l-au alungat din vocabularul lor, crezând că nu mai au nevoie de patrie, ci numai de Europa. Vei fi auzit şi domnia ta că o nouă stafie umblă prin Europa. N-o fi un alt chip, mai seducător şi mai ascuns al aceleia care se numea comunism? 15. Ideile „a priori” şi statul demagogic, în „Convorbiri

literare”, săptămânal editat de U. S., serie nouă, Iaşi, nr. 14 (1259), 24-30 mai 1990, pp. 4, 11. Atenţionare asupra contrastului dintre vorbe şi fapte (în contemporaneitate), demagogie caracteristică, tuturor vremurilor tulburi ale istoriei, după cum argumentează publicistica eminesciană (M. Eminescu, Opere, X).

Eminescu ne-a învăţat (evident, nu pe toţi!) un lucru fundamental şi de aici trebuie plecat în a-i judeca întreaga „doctrină”: că între adevăr şi idee există un „gol” greu sesizabil pe care-l umple, conştient sau nu, subiectivitatea noastră, fatalmente limitată, dar care, înclină, trufaşă, să se substituie universalului. (…)

Eminescu avea concepţie relativistă asupra adevărurilor istorice, nu credea în sistemele ideologice autarhice, aşa cum nu mai cred nici cele mai lucide spirite ale veacului nostru. Asta nu înseamnă că poetul refuză ideile, numai că ele trebuie să fie organice, să vină din profunzimile lucrurilor. Or, adevărata măiestrie în politică este să cunoşti în adâncime starea de facto a societăţii şi nevoile unui popor şi să aplici acele legi izvorâte din interiorul organismului social. Numai atunci se produce convergenţa fenomenalului cu noumenalul (p. 4). (Fragment din Theodor Codreanu. Biobibliografie, cap.

Atitudini civice, probleme social-istorice, vol. în curs de apariţie). C

ultu

ră

Noiembrie 2009 33

Ghidul practic pentru învăţarea programului AutoCAD Noutate editorială huşeană

Ing. Cristinel Mihăiţă Ing. dr. Paul Daniel Şuşnea – Huşi

hidul practic pentru învăţarea programului AutoCAD, se adresează elevilor Liceului Tehnologic, profil Tehnic, clasele a XI-a (toate calificările) si a XII-a

Tehnician Proiectant CAD. Lucrarea realizata de Ing. Cristinel Mihăiţă si Dr. Ing. Paul Daniel Şuşnea, profesori (grad didactic I) la Colegiul Agricol „Dimitrie Cantemir” Huşi, este structurata in doua părţi – AutoCAD in mediul 2D (Ing. Cristinel Mihăiţă) si AutoCAD in mediul 3D (Dr. Ing. Paul Daniel Şuşnea) si este însoţită de un DVD – ghid video (Ing. Cristinel Mihăiţă). Lucrarea va prezintă într-o maniera atractiva si directa, bazele utilizării AutoCAD explicând fiecare comanda din mediul 2D si 3D, cu exemple şi precizări punctuale. Ghidul video ataşat, prezintă modul de realizare a unor desene, planşe, pe principiul „finalităţilor”, adică tratează modul de realizare al acestor desene de la început la sfârşit, de la deschiderea aplicaţiei, până la imprimarea desenului

pe formatul de hârtie, introducând şi explicând gradat comenzi si moduri de realizare a unor sarcini. Realizând apoi toate planşele propuse in acest ghid, puteţi spune că stăpâniţi „bazele” programului AutoCAD. Asta nu trebuie să vă facă să ignoraţi manualul, sau „săriţi” peste el şi să ignoraţi lămuririle punctuale descrise în acesta. Ghi-dul video prezentat de autor, este un „ajutor” al manualului şi nu un în-locuitor al acestuia.

Tot pe DVD se găsesc o parte din figu-rile din manual sub for-ma de imagini color, cu rezoluţie mare, pentru a completa într-un mod optim informaţia grafică alb-negru de pe suportul de hârtie.

Pentru acest arti-col au fost selecţionate câteva aplicaţii propuse spre a fi rezolvate de cititorul dornic să se perfecţioneze în grafica asistată de calculator.

G

Şcoa

la

Lohanul nr. 10 34

Formatorul de oameni Înv. Florin Botez – Rotăria, jud. Iaşi

Este scânteia care se stinge luminând pe alţii, pentru că dascălul nu a apărut întâmplător în această lume. Dumnezeul-a trimis pentru a împărţi Lumina şi Căldura cunoaşterii.

n nou sfârşit de an e un nou început în care speranţa o ia deja înainte şi răsfoieşte filele din catalogul clasei. Aceleaşi vii emoţii, acum ca şi altădată, incununate cu

speranţe împlinite şi vise înaripate . Buchete de trandafiri în care ard întreit florile parfumate ne

bucură privirile şi ne răscolesc amintirile; şi asta pentru că el, şcolarul, micul nostru prieten are acelaşii suflet vibrant în faţa atâtor, încă, necunoscute ascunse în misterul primei zile de şcoală sau în bucuria împlinirii unui nou sfârşit de an şcolar .

Peste toate acestea dascălul rămâne acelaşi suflet chinuit de întrebări , dar înfiorat de aşteptarea viitoarelor întâlniri cu cei care şi-au încredinţat mintea şi voinţa harului său de educator.

Anii sunt alţii, nu mai sunt ca odinioară, iar oamenii sunt altfel. Vremurile se perindă cu alt ritm, cu alte chemări, dar în eternitatea menirii lor, dascălii rămân aceiaşi oameni, cu aceiaşi învăţăcei sfielnici făcând primii paşi pe drumul cunoaşterii. i asta pentru că aici, în această tranşee care se cheamă ciclul primar, noi, învăţătorimea acestei ţări, sădim primele seminţe, le ocrotim şi le lucrăm cu migală, le admirăm mlădiţe viguroase şi-apoi culegem florile proaspete ale hărniciei , competenţei şi omeniei. Aici se croieşte destinul unei generaţii, aici este atelierul în care se plămădeşte zidirea ce se înalţă; aici se deschid porţile cunoaşterii.

Cine este învăţătorul … O făptură parcă desprinsă din umbra zidurilor şcolii, dintre

copertele de cărţi şi de caiete pe care zilnic le cară acasă; o făptură desprinsă dintre ghiozdane şi bănci, venită anume să înflorească sufletele copiilor.

Este cel care dă rost fiecărei zile de şcoală şi înaripează speranţele sau temperează avântul rebel al fiecărui copil.

Este fiinţa care ştie multe lucruri şi dăruieşte până la risipire tot sufletul ei, acelora la care le deschide zilnic uşa clasei .

Aparent neînsemnat, lipsit de acea putere atât de râvnită în zilele noastre, continuă să lupte folosind armele care-i sunt la îndemână: mintea şi sufletul.

Dar cine eşti tu, domnule învăţător … Eşti dumneata, colegul meu mai vârstnic, cel care ne-ai făcut

să credem că dascălii din nobila familie a ,, Domnului Trandafir,, mai apar printre noi, spre a duce mai departe lumina dragostei lor pentru şcoală şi pentru copii.

Sau tu , colegul meu de şcoală , de la care am învăţat că omul se defineşte prin credinţa pentru care este dispus să treacă în eternitate dar nu înainte de a sfinţi cu cinste locul .

Sau poate tu, colega mea, cea de la care am învăţat că succesul nu are nici o valoare dacă nu ai cu cine să-l împarţi .

Mereu între copii, întotdeauna alături de ei – aşa s-ar putea exprima sintetic crezul educativ al oricărui învăţător care, prin formaţie, activitate şi vocaţie, slujeşte învăţământul românesc.

Oferta lui generoasă săvârşită în numele omeniei, este permanentă şi discretă. În clasă se simte cel mai bine, căci acolo se simte ferit de răutate şi dispreţ. De multe ori sunt învinuiţi pentru nereuşitele copiilor, pentru comportamentul lor rebel şi atunci sufletul li se umple de tristeţe ştiind câte eforturi stau în spatele acestei îndeletniciri aparent facile.

Şi mai presus de ambiţie şi determinare ei sunt conştienţi că trebuie să-şi îndeplinească menirea, aceea de a forma şi educa Oamenii Adevăraţi … pentru că Dumnezeui-a trimis pe Pământ cu un scop anume, acela de a împărţi Lumina şi Căldura cunoaşterii.

Cine a cunoscut un asemenea învăţător a trăit bucuria cunoaşterii unui om deosebit.

Carmen Angheluş – Huşi

Rătăcire

În seara luminoasă argintată e-un început de moarte între noi tot ce-am trăit e ăn zadar şi irosite-s toate clipele de altă dată lumini sonore curg baroc în spaţiul gol de noi nelocuit în noaptea fără de sfârşit se adâncesc cărări înspre melancolie spre un delir accentuat ne prăbuşim cu ochii goi de suferinţe şi îngerul a obosit privind la noi înţelegând adânca disperare ce ne-nfăşoară în putrede veşminte de rătăcire înspre nicăieri... Bună dimineaţa iubirea ploilor de ianuarie bună dimineaţa înger al clipei care te hrăneşti cu vis în casa făr-de-acoperiş e-adevărat că plouă

dar soarele-i la el acasă şi blândă-i înţelegerea că tot ce e descoperit devine chiar desmărginit Arhanghel luminos Carmen Angheluş cu gene de mătase cum gândul meu tu în lumină îl îmbraci mă laşi pe veci a ta mireasă să te aştept cu sufletul curat încerc mâhnirea vremelnicei şi purei despărţiri dar amintirea ta-i scânteie de dumnezeire şi de renaştere înflăcărată pe care curge amintirea lacrimei de altădată

Vasile Fetescu – Bârlad Le sărut mâinile Cu migală şi strădanie încerc să deschid uşile ferecate ale cămărilor memoriei, să-i scotocesc ungherele şi tainiţele ca să descopăr fapte,

întâmplări, locuri, fiinţe dragi şi trăiri din trecute vremi. Stratul de colb al uitării s-a tot îngroşat, odată cu trecera anilor, iar trudnicia mea este tot mai anevoioasă. Vreau să aduc la lumina prezentului, ca un pios omagiu, chipurile celor care mi-au dat viaţă, m-au crescut şi iubit ca pe ultimul născut. în oglinda înceţoşată a îndepărtatului trecut, am desluşit mai întâi figura estompată a mamei, cu faţa brăzdată de riduri adânci, scundă, cu trupul îngreunat de rotunjimile ce s-au tot adăugat de-a lungul anilor, veşnic împovărată de treburi şi de griji. Când am început să pricep

U

Şcoa

la

Poez

ie

Noiembrie 2009 35câte ceva din ceea ce se petrecea în jurul meu, mama purta pe obraji şi în privirile-i obosite semnele îmbătrânirii timpurii. La vârsta-mi fragedă de atunci şi cu mintea puţină pe care o aveam, mă întrebam, uneori, cum o fi arătat măicuţa mea ca adolescentă, când şi-a unit viaţa cu un flăcău chipeş necunoscut, venit dintr-un sat îndepărtat. îmi imaginez că a fost o tânără arătoasă pentru că urmele frumuseţii adolescentine s-au păstrat până la împlinita maturitate şi chiar după aceea. Chipului îndrăgit al mamei i se alătură cel, la fel de îndrăgit, al tatei, care era un bărbat înalt, cu trup atletic, uscăţiv, muncitor până la epuizare, cinstit, îngăduitor şi blând. În preajma lui te simţeai liniştit şi ocrotit. Calmul, răbdarea, înţelepciunea şi căldura lui sufletească imprimau vieţii noastre de familie tonusul necesar muncii unite şi creeau atmosfera prielnică educaţiei şi creşterii puzderiei de copii. Îmi amintesc şi atmosfera care domnea în familia noastră. Nici în cele mai tensionate situaţii nu se rosteau vorbe grele, vorbe de ocară sau sudalme. Şi, fapt mai rar întâlnit, pe părinţii mei nu i-am auzit niciodată certându-se. Am avut şi am credinţa că ei se înţelegeau mai mult din priviri. Tot cu privirile, însoţite de mesaje mimice şi gestuale, ne adresau nouă, copiilor, îndemnuri, interdicţii, aprobări ori mustrări. Laudele, manifestările de tandreţe, mângâierile nu se practicau la vedere. Acestea se puteau citi în gesturile,

în uităturile sau cuvintele, rostite într-un anume fel, de către părinţi. Mult mai târziu, când am devenit, la rândul meu, părinte, am înţeles că în familia mea de provenienţă, numeroasă şi cu mijloace modeste de trai, s-a înfăptuit o educaţie aleasă, orientată de o pedagogie a bunului simţ, o pedagogie a dragostei şi a exigenţei iscusit îmbinate şi măsurate, o pedagogie a cinstei neştirbite şi a muncii. Pentru onestitatea şi trudnicia lor, pentru inestimabila avere sufletească pe care mi-au transmis-o, pentru povăţuitoarele lecţii şi modele de viaţă pe care mi le-au oferit, le sărut mâinile înţelepţilor mei părinţi şi mă închin, cu pioşenie, în faţa chipurilor lor cu aură de sfinţi.

Ioana Vlăsceanu – Huşi Vis stelar Mă înfăşuram cu o etolă; în bolta peşterii inima cerului bătea sub un văl de flori; iubirea străbătea Calea Lactee; din câmpul cu nuferi stelari, sufletul meu inocent lua torţa iubirii; un păun depăna timpul; în noapte, între acele clipe înaripate, tu, două lacrimi sădeai...

Marian Pălie – Huşi

Poeme 1. în loc de gură am un ceas, în loc de torace am un vas. peştii ne curg prin vene spre oceanele din călcîie, orbite. îţi spun: nicicînd apele rîurilor nu vor îndulci apele oceanelor. te-ai ridicat de pe bancă şi ai plecat, eu am gândit ce am scris, mai sus şi te-ai dus. în loc de piele am praf de perete

în loc de inimă un buchet de trompete. era trecut de 12 noaptea am fugit către casa mea din mijlocul oceanului îngheţat mult prea pătrat, profund cariat. îţi spun: nicicînd cocoşii nu vor cînta cînd vor papagalii. 2. cînd eram mici fugeam după tot ce zbura după furnici şi pitici fugeam după zmei femei şi evrei cînd venea dimineaţa alergam după noapte cînd venea seara alergam după lapte. alergam după flori, zmei şi raci izvoare de Lourdes, cimitire ascunse şi albaştri gîndaci. Haos E haos în astă noapte... Turnul speranţei se sfarmă peste podul platinat, corbii stau la masa tăcerii, lumea urcă spre cer, constelaţii în tangaj cad pe pământ, pietrele ne plâng, lupii iau prânzul... Sfârşitul se opreşte la culoarea roşie a semaforului: - A, am greşit planeta, să fug, vine Creatorul!

Prof. Neculai Olariu Răducăneni, jud. Iaşi

Preţuire tainelor pădurii Ce taine-ascunzi în umbra-ţi deasă Când pentru tine-n foşnet murmuri În şerpuiri de reci izvoare Sau primăvara-n glas de muguri ? Când proaspătul covor dezmiardă Priviri ce tainic se-ntâlnesc Şi-n trilurile de orchestră Iubiri nestinse plămădesc ? Ce taine-ascunzi când ochii negri Îmi stau în faţă şi-mi dau flori Iar pajiştei cu nestemate O adiere-i dă fiori. Ori, poate, tu mângâi în şoapte A lacului oglinda vie In care luna-n plină noapte Se leagănă şi se mângâie ? Zadarnic murmur şi mă leagăn La sânul blândului meu înger Că la şoptirea-i şi sărutu-i Tu şuşoteşti cu-al doinii fluier. Po

ezie

Lohanul nr. 10 36

Prof. Constantin Partene Ghermăneşti jud. Vaslui

După morţii satului Aşa este în lumea toată : Oamenii nu mor la rând Şi, zic cei « dintr-o bucată" "Iaca, nu are popa când"... In plictis de-nmormântări Şi de mers spre ţintirim, Pe drum şi la comândări, Dascălii abia mai zic, Amin ! Şi cei mulţi se plictisesc Să-nsoţeasc-atâţia morţi. Chiar în cortegiu de se găsesc, Gura-i slobodă la toţi! Pe drumul spre cimitir, Scurt de tot pentru cei morţi, Cei vii râd chiar abitir, Alţii, ies doar pe la porţi. Grupuri, grupuri merg în rînd Abordând absolut tot, Asta fac pân' la mormânt; Bârfesc chiar şi pe cel mort ! Alteori nu le tace gura Nici când cortegiul e oprit. Nu scot de pe cap căciula, Doamne, lumea s-a prostit! Popa cântă şi... nu prea, Peste porţi el « cercetează » Dascălul din dreapta sa, La fel procedează! Asta şi-a făcut gard nou ! Când mă-ntorc am să-l întreb, Dacă a fost cumva la Jitou Eu, un metru aş vrea să-njgheb. ................................................. Eu adevăr am relatat, Având martor în fiecare, Cu grijă am versificat, Voi, semnaţi de... confirmare.

Clopotul satului La nivelul unui sat, Clopotul a fost şi este Un instrument de ascultat, Căci totdeauna ceva vesteşte. Sătenii de mici învaţă Rostul dangătelor lui. Le-a trebuit adeseori în viaţă, De când fugeau din calea tătarului. Urmând după trena vremii, Dangătele şi-a diversificat. Acest aspect îl ştiu sătenii, E firesc, nu-i nimica de mirat. Dacă-n timpul săptămânii, Un dangăt rar e peste sat, Se-ntristează toţi sătenii; Cineva a decedat! Ca să afle cine anume... Găsesc cale de vorbit. Intreabă-n drum şi pe oricine: – Ştiţi, cumva, cine-a murit? Întrebarea lor nu-i doară Una strict de informaţie, Căci se-ntâmplă ca să moară O rudă, şi au ...obligaţie.

Elena Olariu Răducăneni, jud. Iaşi

Pe holul paşilor pierduţi În memoria regretatului prof. Nicolae Manea Pe holul paşilor pierduţi gongul de-nceput sau de sfârşit de spectacol se aude mai limpede ca oricând... Din semiîntuneric Cuvântul pătrunde în sala aparent amorţită şi sabia cu două tăişuri scoate la suprafaţă Adevărul... Cerescul Ierusalim

după o lungă tăcere îşi descreţeşte fruntea încununată de lauri; s-apleacă asupra mulţimii muribunde şi trupu-şi închină-jertfă - Iubirii supreme... ...Pe holul paşilor pierduţi gongul de-nceput de spectacol mai limpede ca oricând se aude... Antivirus Prometeu, aducând focul Pământenilor n-a ştiu că arderea-i va ucide pe dinăuntru... setea de pământ aprins - înlocuind icoana Domnului. Cuprinzând plămânul necuvântătoarelor febra, transmisibilă să ucidă visuri începu, inima jelindă de-a pururi neaflând antidotul nemuririi. S-au retras sfinţii în pustie; Vremurile albe de oase risipite - Schelete vii ce şanse de-ndreptare n-au moartea, aşezându-se în case şi pe paturi putrezind de boală... Antivirus împotriva morţii Nu există! Este numai liniştea ce te cuprinde Când sufletul, în haină albă îmbrăcat Vrea să-1 debarce, în sfârşit, Chinuit de umbra morţii... Prometeu, aducând focul - Nu ştia c-acesta-1 va ucide; de-a pururi, cu inima troienită măcelit de proprie dorinţă cu a sa flacără, din cer adusă vru să ardă cutremurătoarea boală şi dorinţă de veşnicie... Tain'aceasta multă trudă cată Şi tăcerea - un blestem al morţii împotriva tuturor e antivirus - Cupa cu veninul suferinţei întreagă să o bei Să renaşti apoi duios şi lin...

Drumul întru sfinţire Ion N. Oprea – Iaşi

„Comunismul a umplut cerul de sfinţi” - spune părintele Arsenie Papacioc. Viaţa unora ca aceştia merită să fie cunoscută nu pentru slava lor pămân-tească, ci „ca oamenii din zilele noastre înnegurate de atâtea rătăciri, urmări numai ale îndepărtării de Dumnezeu, să ştie că au existat în veacul al XX-lea asemenea aleşi care s-au ridicat la puterea de credinţă şi de jertfă a primilor martiri creştini“ - argumentează Nicolae Trifoiu, alt fost deţinut politic.

ând am scris „Lumânărică - Sfântul Ioan de la Tutova şi epoca în care a trăit” (Editura PIM Iaşi, 2009) sugerând oficialităţilor bisericeşti canonizarea

milostivitorului - la aproape 170 de ani după îngropăciune - am fost tentat dar şi încurajat de ceea ce scrisese, mult mai înainte, sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei:” dară şi dintre rumâni mulţi sunt sfinţi., dară nu s-au căutat"...

Eu căutasem, parcursesem mii şi mii de pagini, scrieri şi opere de artă, îl căutasem pe Lumânărică şi la capătul cercetărilor găsisem că locul lui ar fi nu numai în osuoarul de la Biserica Tălpălari din Iaşi, ci şi în Calendarul ortodox, pentru că dăruiţi ca el binelui uman numai Dumnezeuîi creează, ocroteşte şi îi păstrează.

Iată că acum, tot la îndemnul aceluiaşi sfânt, Dosoftei, monahul Moise, cu binecuvântarea şi un cuvânt înainte al înalt Prea Sfinţiei sale Andrei Arhiepiscop al Alba Iulia la Editura „Reîntregirea” Alba Iulia, 2007, ne oferă volumul „Sfântul

C

Poez

ie

Rec

enzi

i

Noiembrie 2009 37

închisorilor” - mărturii despre Valeriu Gafencu adunate şi adnotate. Intr-o notă de subsol la cariea în discuţie aflăm că încă din 1992, un alt persecutat politic de către regimul comunist Alexandru Virgil Ioanid, ca şi Valeriu Gafencu, pornise o campanie de strângere de mărturii printre foştii deţinuţi politici despre Valeriu Gafencu, pentru a fi depuse la comisia de canonizare a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Cartea monahului Moise, care dezvăluie că undeva, la Râpa Robilor Aiud se află în construcţie schitul „Înălţarea Sfintei Cruci” în cinstea eroilor care şi-au găsit sfârşitul în închisorile comuniste, are drept corolar... tot canonizarea. Dar cu o largă îmbogăţire de nume a Calendarului ortodox.

Mărturisesc, cartea „Sfântul închisorilor” o am încă de la apariţia ei în librării pe masa de lucru. Am citit-o şi răscitit-o. N-am cutezat să o recenzez. Să o fac cunoscută cititorilor mei, dornici de noutate. De ce? Valeriu Gafencu, ca orice om cu păcate, a făcut parte din „Frăţiile de cruce”, a cochetat şi activat în tinereţile începutului cu mişcarea legionară, iar părerile multora şi ale mele - despre ideologia în cauză, fie că a fost amplificată de comunişti, fie că s-a manifestat cu limite imputabile ori nu în realitate, pun la îndoială multe din crezurile noastre.

Dar cum un Nicolae Steindhard, evreu de origine, convertit la ortodoxism, îl supranumeşte pe Valeriu Gafencu „Sfântul închisorilor”, iar părintele Gheorghe Calciu, alt deţinut politic spune: „nu am nici o îndoială că este sfânt; a trăit cuvântul lui Dumnezeula o înălţime de neînţeles pentru părintele Constantin Voicescu („Un duhovnic al cetăţii” de părintele Voicescu, ediţie îngrijită de Ioana Iancovescu, Editura Bizantină, Bucureşti, p.28): „mai devreme sau mai târziu, biserica ortodoxă îl va canoniza (pe Valeriu Gafencu n.n.), îndrăznesc prezentelor rânduri. Încurajat şi de cele publicate de revista „Vestea Bună” de la Răducăneni Iaşi, despre întâmplarea din 12 martie 2009, ora 22, când la Teatrul Luceafărul din Iaşi, la o conferinţă, „Noul Babel european şi prigoana împotriva creştinilor”, cu participarea în sală a 500 de credincioşi, ei au avut ocazia să se închine şi la moaştele unor mărturisitori ortodocşi din temniţa Aiudului, prilej cu care s-a întâmplat şi minunea apariţiei din răcliţa purtătoare de moaşte a mirosului şi lichidului uleios care este mirul credinţei noastre.

Cum şi manifestarea relatată de „Vestea Bună” are drept scop tot canonizarea celor care în rezistenţa lor împotriva comunismului au căzut pe baricadele luptei, cutezanţa mea poate fi considerată un act de pregătire sufletească a celor care vor să ştie câte ceva despre viaţa celor care vor împodobi calendarul.

Recenzia mea este doar un preludiu, o invitaţie la cunoaştere. Cartea monahului Moise „Sfântul închisorilor” fiind şi ea doar parte din ceea ce îl va interesa pe cititorul educat şi crescut în timpul doctrinei comuniste dominante.

„Comunismul a umplut cerul de sfinţi“ - spune părintele Arsenie Papacioc. Printre ei şi cei enumeraţi de monahul Moise în cartea citată.

Cartea dezvăluie lucruri interesante despre familia şi viaţa lui Valeriu Gafencu dinainte de arestare. Născut la 24 ianuarie 1922 în

1 Sursă: Frgheorghe’s blog (frgheorghe.wordpress.com) [G.F.]

Basarabia, provenea din ţărani înstăriţi, dar tata cu pregătire intelectuală. El a făcut parte din Sfatul Ţării şi la 27 martie 1918 a votat unirea Basarabiei cu România.

Valeriu, încă de când era elev, s-a făcut remarcat la învăţătură şi în viaţa cotidiană. Avea rezultate bune la învăţătură, era iubit de colegi, apreciat de profesori. A terminat liceul în 1940 şi s-a înscris la Facultatea de drept din Iaşi. Cunoscut şi apreciat şi aici. Modul de conduită „modestă şi curată”. In toamna 1941, în condiţiile în care mişcarea legionară este scoasă în afara legii, Valeriu Gafencu este arestat şi condamnat la 25 de ani închisoare Avea 20 de ani. Procesul a fost o mascaradă. Procurorul ne-a acuzat în câteva fraze că suntem bolnavi psihic şi că societatea trebuie curăţată de asemenea elemente. Avocaţilor li s-a permis să vorbească un minut pentru întregul grup. Gruia Popescu (avocat n.n.) a apucat să spună doar atât:

— Onorată instanţă, clienţii mei nu sunt delicvenţi de drept comun, ci politici. Ca atare nu pot fi condamnaţi decât în conformitate cu prevederile Codului Internaţional pentru condamnaţi politici care prevede privare de libertate prin domiciliu obligatoriu sau detenţie uşoară pe timp limitat şi nicidecum temniţă grea, aşa cum a cerut domnul procuror.

— Destul! - 1-a oprit Manea (judecătorul n.n.). — Dumneata ai de spus ceva în plus? - s-a adresat Manea

altui avocat. Acesta a amintit instanţei că nu avea dreptul să condamne fără motiv nişte copii, şase la număr, cu numele de Voicescu Constantin, Mocanu Ion, Ilie Constantin şi Iamandi Teodor din clasa a VI-a de la Şcoala Normală din Buzău şi Vlahopol Stroe şi Rădulescu Lucian de la Liceul din Râmnicul Sărat. Pentru asemenea explicaţii, insinuant, Manea l-a apostrofat:

— Dumneata eşti legionar? Aşa au luat copiii citaţi câte 25 de ani de închisoare pentru

apartenenţa la „Frăţiile de cruce”. Aşa a fost condamnat şi Valeriu Gafencu, ca şi mulţi alţii.

Cartea cuprinde mărturisiri despre Valeriu din perioada 1942-1948 când a stat închis la Aiud, închisoarea de la Piteşti (1948-1949), câteva luni la Văcăreşti, închisoarea sanatoriu de la Târgu-Ocna (1950-1952).

Prezenţa sa plină de har la ultima închisoare va crea aici o atmosferă duhovnicească unică în gulagul comunist - susţine monahul Moise. Iar cineva care a trecut şi el pe acolo scrie în carte: „Mi-e dor de Târgu Ocna.“

Sunt edificatoare scrisorile trimise de Valeriu familiei, poeziile sale, un îndreptar de spovedanie întocmit de el în închisoare, mărturiile unor minuni săvârşite şi trăite în preajma sa, gândurile sale despre rosturile creştinismului, lămurirea unor aspecte ale trecutului lui legionar...

„Ceea ce a făcut şi ceea cea trăit Valeriu de-a lungul anilor de detenţie pentru fiecare suflet cu care a venit în contact, e greu de imaginat, necum de exprimat în cuvinte” - spune Virgil Maxim în „Imn pentru crucea purtată”, Editura Antim, Bucureşti 2002, p.185, comemorat la Teatrul Luceafărul din Iaşi la manifestarea evidenţiată de revista „Vestea Bună” de la Răducăneni, la 12 ani de la trecerea la Domnul a lui Virgil Maxim.

Viaţa unora ca aceştia merită să fie cunoscută nu pentru slava lor pământească, ci „ca oamenii din zilele noastre înnegurate de atâtea rătăciri, urmări numai ale îndepărtării de Dumnezeu, să ştie că au existat în veacul al XX-lea asemenea aleşi care s-au ridicat la puterea de credinţă şi de jertfă a primilor martiri creştini” - argumentează Nicolae Trifoiu, alt fost deţinut politic.

Imaginea puşcă-riei mele - spune tânărul Anghel Papacioc, părin-tele Arsenie Papacioc de astăzi, referindu-se la

Moartea lui Lumânărică Autor: Abgar Baltazar1

Rec

enzi

i

Lohanul nr. 10 38trăitorii de la Aiud - este alături din grupuşorul acesta în care m-am simţit foarte bine. Intre noi era o mare unitate. Toţi erau gata de moarte. Pe oamenii aceştia, pe Gafencu, pe Trifan, pe Marian, pe ăştia toţi, Maxim, Pascu şi ceilalţi, pe toţi i-aş sfinţi (canoniza). Era, oare, unul mai bun ca celălalt? Contează maniera în care primeşti suferinţa. Pe toţi i-aş sfinţi pentru că au fost sinceri şi pentru că nu au ezitat a se jertfi. Toţi jertfeau. S-au dus cu toţii rând pe rând. Cu o bucurie greu de explicat, la proscomidie îi amintesc pe toţi ca pe nişte luptători, alături de marii voievozi ai ţării."

Vorbind de arestaţii şi condamnaţii de după ianuarie 1941 - sute, dacă nu mii de tineri animaţi de năzuinţe curate, idealişti şi uneori confuzi dar deschişi spre spiritualitate, deşi fără o aşezare temeinică, monahul Moise demonstrează că respectivii se vor maturiza în închisori tocmai prin suferinţă şi aici se vor limpezi sufleteşte. Grupul nevoitorilor de la Aiud, format în jurul avocaţilor Traian Marian şi Traian Trifan nu se deosebeau cu nimic de ceilalţi deţinuţi, nici ca ierarhie, reguli de viaţă ori organizare. Celor doi li se alăturau nume ca Anghel Papacioc, preotul Vasile Serghie, Valeriu Gafencu Marin Maidim, Virgil Maxim, Nicolae Mazăre, Iulian Bălan, Constantin Pascu, Ioan Ioanide şi nu numai ei.

Despre Valeriu Gafencu, preotul Constantin Voicescu avea să-şi exprime următoarea credinţă: „Undeva într-o închisoare comunistă a trăit şi a pătimit un om despre care am certitudinea că va fi canonizat. E vorba de Valeriu Gafencu. A murit la Târgu Ocna, un tânăr cu suflet de aur, pe care, din pricina purităţii sale, îţi era ruşine să-1 priveşti în lumina ochilor. Nu mai era decât piele şi os, plin de boală şi de tuberculoză, dar ochii lui erau luminoşi şi numai zâmbet."

În „Imnul celor căzuţi”, celui care avea să intre în mormânt la Tg.Ocna, Valeriu Gafencu, supravieţuitorii aveau să-i spună:

„ Te-ai dus şi ne-ai lăsat în urma ta Nădejdea revederii-n Paradis. Mereu vei fi cu noi şi-om aştepta

Să ne-ntâlnim cu sufletul deschis" Încrezători în chemarea lui de dincolo de moarte,

supravieţuitorii îi produceau chiar versurile lui (v. Gafencu): „Ne-ndemni pe cei ce-n viaţă am rămas Luptaţi uniţi şi-n acelaşi pas Zidiţi lui Dumnezeualtare sfinte, Păşiţi pe calea vieţii înainte!" Semn al continuităţii, la 19 martie 2009, la Teatrul

Luceafărul din Iaşi, când s-a arătat semnul dumnezeiesc în favoarea canonizării dreptslăvitorilor mărturisitori din perioada comunistă („Veste Bună” Răducăneni), ca semn şi de mulţumire pentru cele arătate de Dumnezeuacolo - ca izvorâtor de mir -părintele Hrisostam Manolescu, ieroschinomonah, a dat citire la Acatistul Noului Mărturisitor Valeriu Gafencu şi Rugăciunea de proslăvire a noilor mărturisitori.

Toţi cei 500 de participanţi s-au închinat cu evlavie şi speranţă.

Sper şi eu în canonizarea lui Lumânărică de la Tutova. Cele de mai sus au însă înţeles deplin nu numai dacă vom lectura atent cele peste 300 de pagini ale volumului „Sfântul închisorilor” de monahul Moise, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2007, ci şi „Imn pentru crucea purtată” de Virgil Maxim, Editura Antim, Bucureşti, 2002; studentul Valeriu Gafencu” de Nicolae Trifoiu, Editura „Napoca Star”, Cluj - Napoca 2003; „Raza din catacombă” de pr. Livu Brânzaş, Editura Scara, Bucureşti, 2001 etc.

Cărţi de mare interes... De mare interes şi pentru că „Sfântul închisorilor”, citindu-i

însemnările de la subsolul paginilor te edifică în multe probleme dar te îndeamnă trimiţându-te la noi lecturi, spre adâncă cunoaştere a ceea ce n-am ştiut sau n-am acumulat la timp.

Ca şi Lumânărică al meu, după cum spuneam...

„TVV-15 în explozia cultural-

informaţională din judeţul Vaslui“ Cartea - o permanenţă

Cu alte cuvinte, nu mulţimea, ci oamenii - oameni sunt creatori de istorie, cum s-a întâmplat şi la Vaslui în zilele de după 1989, când s-a declanşat, cu participarea unor entuziaşti, explozia cultural-informaţională TVV-15 Vaslui...

Ion N. Oprea – Iaşi Am pe masă o nouă carte: „TVV-15 în explozia cultural

informaţională”, din judeţul Vaslui, Editura Tiparul Bârlad 2006, autor Dumitru V. Marin.

Scrisă direct, parcă dintr-un fotoliu de reporter mânat de gândul să nu uite nimic din evenimentele trăite, multe emoţionante, cu bucurii şi amărăciuni, autorul, deşi profesor de limbă şi literatură română, ba şi doctor în specialitate, detaliază grăbit dar sfătos, despre fapte şi oameni, ţinându-ne mereu ancoraţi în a ne înfăţişa ceea ce a fost şi a rămas presa şi mass-media în general la Vaslui, imediat după Decembrie 1989...

Detaliază direct, parcă cu sufletul la gură, nemaiţinând, uneori, seama de topica frazelor şi dacă cuvintele au exprimarea totală. Dar nu aşa procedam noi, gazetarii, ori de câte ori vrem să spunem totul şi repede, informaţional?

Iar Dumitru V .Marin, pe care l-am întâlnit şi cunoscut, făcând schimb de cărţi şi opinii la un Congres internaţional al presei româneşti, la 180 de ani de existenţă, desfăşurat la Iaşi sub egida Asociaţiei de specialitate şi a Universităţii „Petre Andrei” în 2-4 aprilie 2009, este şi un gazetar cu vocaţie care scrie mult şi bine, poate şi pentru faptul că el conduce în Capitala Ţării de Jos un mare trust mass-media, cu largă apreciere.

O explozie cultural-informaţională la Vaslui, se mândreşte colegul meu de meserie. Şi în explozia aceasta ei îmi alimentează nădejdea că în multitudinea mijloacelor de stocare şi răspândire a informaţiei, cartea, cea pe care am spus mereu că mi-i sufletul - nu ocupă deloc ultimul loc, cum ar crede unii, văzând-o sacrificată de mijloacele electronice ale prezentului şi viitorului.

In ce situaţie va fi cartea în competiţie cu televiziunea şi

internetul, poate şi cu alte forme de comunicare performante? se întreabă preopinentul.

Împotriva oricărui „meşteşug de tâmpenie” el, ca şi mine, vede în foaia de carte mijlocul de a învăţa, medita, comunica, visa, plămădi imagini artistice, chiar dacă se va scrie (desi-gur!) şi de calcu-latorul bibliotecii. Deci cartea există şi se va menţine peste veacuri. Un opti-mism robust care explică şi aglome-raţia de biblioteci săteşti, şcolare, universitare, acade-mice, unde rându-rile la bibliograf nu au terminare de dimineaţă până seara târziu.

Locul unde junii fac coadă îm-preună cu purtătorii de argint în pletele lor, gratulându-se reciproc, făcând schimb de impresii despre volumele parcurse, recoman-

Dumitru V. Marin R

ecen

zii

Noiembrie 2009 39dându-şi reciproc altele. Sinteză şi simbioză a inteligenţii umane!

Semn al credinţei că şi cartea cu filele ei de hârtie, va dăinui peste timp este şi ceea ce scrie Dumitru V. Marin în TVV-15 în explozia cultural-informaţională din judeţul Vaslui” - 2006.

Luându-şi drept tovarăşi de lucru pe mai tinerele Luminiţa Lăzărescu şi Mirela Popa, cărora le „le dă în seamă, nu numai ortografia şi paginaţia, ci şi însăşi eventualele vinovăţii care s-ar naşte şi din expunerea grăbită, gen reporter, căutător şi relatator al faptelor de viaţă, mai tânărul meu coleg Dumitru V. Marin face din lucrarea citată o carte de largă rezonanţă sufletească, o carte-document, cum singur o spune, ceea ce achiesăm şi noi.

Comunicarea realizată cu cititorii e o confesiune pe care numai jurnalistul de clasă o poate susţine şi realiza.

Cu ai săi colegi alături, autorul ne poartă uneori subtil, alteori direct cu documentele la vedere, prin străvechea aşezare moldovenească Vasluiul, căruia îi punctează istoricul în mai toate domeniile, o compară cu aşezările din jur, cum ar fi Bârladul şi Huşul, se opreşte asupra „deceniului de duşmănie”, sau ceea ce s-a numit şi la Vaslui „revoluţia” din decembrie 1989, cu binele şi relele sale, lupta entuziaştilor pentru constituirea mass-mediei la Vaslui, punându-ne în faţă ceea ce numim şi respectăm astăzi radio şi televiziunea locală Vaslui, fără însă a-şi uita prietenii care au trudit şi o fac şi astăzi în jurnalistica pe coala de hârtie tradiţională.

Esenţial rămâne că referirile sunt punctuale, hazlii uneori, cum îi stă bine moldoveanului nostru pornit să-şi laude zestrea din casă. Poate şi din această cauză cartea ne spune că în ceea ce priveşte dezvoltarea literar-culturală şi socială, „Huşul n-a mai ieşit în evidenţă de pe vremea lui Dimitrie Cantemir”, când se ştie că în realitate zona şi prin existenţa Episcopiei acolo, a avut o altfel de activitate, mai ales în domeniul publicisticii (ziare şi reviste), mult mai bogate decât Vasluiul.“

Hâtru în felul său, pe nesimţite, profesoral, ne poartă de la informaţia şi muzica, de la „răsunetul urbei”, la „Vlăstarul” şi „Meridianul” cu programele lor, făcându-ne părtaşi la geneza şi activitatea autorităţilor de administraţie publică locală (prefectură, primărie, justiţie, armată etc), viaţa culturală locală cu referire la instituţiile de tot felul, viaţa spirituală, din care nu lipseşte una din cele mai importante instituţii care a făcut multă cultură în fostele

judeţe Vaslui, Fălciu şi Tutova, cum a fost şi este şi astăzi Episcopia Huşilor, revenind şi ancorând în ceea ce i-a rămas drag autorului, ca şi nouă, presa locală: ziarele „Adevărul”, Monitorul de Vaslui”, „Obiectiv“.

Drept corolar, iată-ne la ceea ce ne spusese Dumitru V. Marin chiar de la început într-un citat emblematic, pe care îl redăm şi noi cititorilor: „Nu cred că mulţimea face istoria. Ideile „mari” şi acţiunile îndrăzneţe sunt doar ale unora care ştiu, pot şi vor să facă istorie. Fie şi locală; fie imagine şi sunet, fie carte...

Important e să folosească oamenilor, chiar dacă fără voia lor!"

Cu alte cuvinte, nu mulţimea, ci oamenii - oameni sunt creatori de istorie, cum s-a întâmplat şi la Vaslui în zilele de după 1989, când s-a declanşat, cu participarea unor entuziaşti, explozia cultural-informaţională TVV-15 Vaslui... în frunte sau alături, 24 din 24 ore, fiind şi D. V. Marin, profesor mereu în acţiune, la lucru!

Iar personalităţile care au făcut şi fac istorie la Vaslui sunt nu numai şefii statului, diferiţi demnitari, ci o pleiadă de oameni pe care îi enumără, în fel şi chip, cartea citată. Şi poate, încă, nu-i identifică pe toţi cei care au dat căldură de suflet meleagurilor vasluiene.

Aceasta şi pentru că spune autorul: orice om trebuie să-şi propună să facă ceva în viaţa lui, ca şi cum ar apela la ceea ce i-a spus lui folclorul din zona Podul Turcului: cine n-a făcut o casă, n-a sădit un pom sau n-a săpat o fântână, a trăit sau trăieşte degeaba!

Iar pentru cei mulţi, ca şi în alte domenii, profesorul dr. Dumitru V. Marin a realizat cartea de faţă care rămâne o permanenţă. Una de mare succes. Plăcută la citit şi interesantă prin conţinutul ei de o diversitate care te cheamă să o străbaţi neapărat, în întregime, deşi are câteva sute de pagini (556). Este însăşi istoria locurilor noastre. A vasluienilor şi nu numai. Hai s-o citim! Pentru ca spune undeva autorul: „Am scris cartea aceasta cu gândul la cei care fac să rămânem."

Aceasta este şi marea valoare a cărţii de faţă. Ne reîntregeşte sentimentul dăinuirii în timp, ne face să credem în permanenţa noastră străbună.

Dreptul la replică

În revista „Pagini medicale bârlădene” nr.130-131/2009, profesorul Clapa Gheorghe face prezentarea cărţii „Pribegi în propria ţară”, autor Mihai Ghiur. In replică, colaboratorul nostru ing. Sergiu Brandea din Israel, expediază revistei alăturata replică.

Ing. Sergiu Brandea – Israel Domnule Prof. Clapa Gh. Am citit articolul dumneavoastră publicat în revista „Pagini

medicale bârlădene“ nr. 130-131/2009, despre cartea „Pribegi în propria ţară”, autor Mihai Ghiur

După o profundă analiza critico-literară şi comparată, în care subliniaţi valoarea acestui roman, citez: „Pribegi în propria ţară” este o «catedră» într-un veac dramatic...Este romanul maturităţii sale, (cunoaşteţi de acelaşi autor şi alte romane? – nota mea) cota de altitudine la care a ajuns în prezent ca scriitor preocupat nu doar de tehnica naraţiunii, ci de un fond ideatic profund... Romanul doctorului Ghiur este un mare şi profund roman. Un roman de o impresionantă anvergura ce se înscrie între capodoperele literaturii române. (Nici mai mult, nici mai puţin – nota mea) ...Romanul prof. de chirurgie, Mihai Ghiur, este zguduitoarea confesiune, reuşita lui constă în virtualitatea stilistică şi fidelitatea pentru adevăr.“

Fiind convins că dumneavoastră aţi întreprins o anchetă pentru confirmarea „zguduitoarelor confesiuni... şi fidelitatea pentru adevăr” ale autorului, aşa cum afumaţi mai sus, am făcut eforturi deosebite pentru a-mi procura cartea, deoarece în Israel, unde locuiesc, încă nu a fost importată şi exista pericolul să se epuizeze, până la proxima mea vizită în România, acesta este

„destinul” tuturor capodoperelor. Chiar de la prima pagina, autorul notează: „Asemănarea

dintre faptele relatate în carte şi realitate nu este asemănătoare... Paginile cărţii sunt realitatea însăşi, (sublinierea mea) Pentru că eu n-am făcut literatură, ci pe cât mi-a ajutat priceperea de a mă folosi de condei, de hârtie şi de limba părin-ţilor, în aceste file am transcris povestea reală a familia mele.“

Citind articolul dumneavoastră cât şi cele de mai sus, curio-zitatea mea de-a parcur-ge filele unui roman „capodoperă” a crescut. Dar, de neînţeles pentru mine, sunt concluziile la care aţi ajuns şi le-am subliniat mai sus. Pentru mine, ca bârlădean, R

eplic

ă R

ecen

zii

Lohanul nr. 10 40„adevărurile” dezvăluite în roman au constituit o dezamăgire. Dezamăgire şi pentru cele scrise de dumneavoastră şi cu atât mai mult, cu cât am reuşit să edific printr-o verificare sumară faptele pe care autorul le vrea „autentice”, adică nu ferească sfântul, rezultatul imaginaţiei unui scriitor, firească atunci când seri un roman, ci faptele adevărate, istorie neto.

Mă voi referi în primul rând la perioada bârlădeană din roman, care se referă la Colegiu „Codreanu“. După cum au putut observa cititorii, am avut onoarea de-a fi coleg de clasă între anii 1948-1952, cu autorul, ba mai mult, în roman mi se atribuie rolul unui personagiu negativ, care poartă numele Sergiu Brandea, deşi în liceu numele meu era Hellembran Şmil, asta pentru ca să nu se creadă că ar fi vorba de altcineva, doar vorbim de fapte „reale“.

D-le Profesor, nu vă scriu prezenta scrisoare pentru a mă apară, nu mă interesează „apărarea”, nu-mi pasă de cele scrise despre mine, dar nici nu se poate trece cu vederea peste noianul de minciuni gratificate „adevăruri zguduitoare”, scrise într-o carte de un creier care a rămas cu sechele în urma meningitei de care ni se povesteşte că a fost bolnav.

Din păcate, majoritatea colegilor noştri nu mai sunt în viaţă, dar dintre cei care trăiesc şi i-am contactat pe majoritatea, nici măcar unul singur n-a confirmat „adevărurile dezvăluite”. Nici unul dintre noi care am avut anumite funcţii în organizaţiile de tineret, nu s-a interesat de „originea socială” a elevului Ghiur Mihai (personagiul Mihnea, din roman) Nimeni dintre noi nu l-a urmărit în oraş sau la ţară, nu pe el şi nici pe altul şi până la sfârşitul anului şcolar 1952, nici un elev din clasa noastră n-a fost exmatriculat pentru motivele sociale menţionate în carte, sau din alte motive. Mai mult, şedinţa din aula liceului descrisă în carte cu atâtea amănunte şi dramatism, în care Ghiur (Mihnea) este exmatriculat, nu a avut loc niciodată în realitate, ci doar în mintea autorului, care se vrea neapărat o victimă a regimului comunist. De altfel, Ghiur Mihai a absolvit liceul odată cu toată clasa, promoţia 1952, (vezi anuarul Colegiului „Codreanu“ 1996 pag. 273 la clasa XI- B poziţia 10, şi altele)

De ce îşi blamează colegii? Probabil că Ghiur s-a simţit frustat de lipsa de interes, de indiferenţa colegilor faţă de persoana sa, alţii erau aceia care trezeau interesul. Aş menţiona că în clasa a XI-a B, la vremea respectivă erau elevi, adevărate „vedete” nu numai ale şcolii. Am să exemplific cu câteva nume: elevul Leibovici Bernard a luat în clasa X-a premiul I pe ţară la Olimpiada de literatură, premiul unic, este cunoscut cu pseodonimul Lucian Raicu, elevul Cloşcă Comei, (care a fost şi şeful organizaţiei de tineret din clasă) premiul la matematică, organizatorul cercului de matematică, elevul Dimoftache Constantin, cunoscut cu pseodonimul C. D. Zeletin, poet, apropiat al poetului G. Tutoveanu, elevul Beldeanu Adrian, numit de autor „poetul” gratificat „fanfaron”, era în realitate un publicist important a căror creaţii erau publicate în reviste şi ziare, elevul Alex. Bizim, atlet, campion naţional şi european de atletism - şi asi putea continua lista cu cel puţin jumătate din catalogul clasei, iar Ghinea Mihai nu se găseşte printre aceştia şi în nici un caz din cauza „originii sociale”, ci datorită mediocrităţii sale. Ura autorului faţă de majoritatea foştilor colegi, o ură bolnăvicioasă, se ilustrează şi prin descrierile caricaturale pe care le face acestora. Sunt urâţi, au ticuri nervoase, gesturi golăneşti (striga după fete de la ferestrele clasei, fapt care nu s-a întâmplat niciodată) etc.

D-le Profesor, să vă mai dau un exemplu: Colegul nostru Cutui Mihai, viitorul profesor de sport, a venit la liceu în anul 1945 tot din Basarabia, tatăl său a fost plutonier de jandarmi şi s-a retras la Bârlad unde primise un post şi apoi a fost scos din cadrele jandarmeriei la înfiinţarea Miliţiei. Niciodată nu a avut de suferit din pricina că a fost ce a fost. Mihai mi-a povestit de multe ori aversiunea sa faţă de regimul totalitar în care trăiam, a fost unul dintre acei care m-a îndemnat să emigrez în Israel şi colegii mei mai apropiaţi cunoşteau discuţiile noastre şi prietenia care ne-a legat. In liceu numele meu a fost Hellembrand Şmil. Deci toate „relele” nu le-a făcut Sergiu Brandea, nume pe care mi l-am luat mult mai târziu, dar Ghiur a preferat să-şi numească personagiul cu numele meu actual, nu care cumva să nu fie clar la cine se referă, omul rău al cărţii sale, jidanul, cum îl numeşte domnişoara Maxim în carte.

Un alt exemplu. Am să mă refer la mult pomenita arestare a

elevilor absolvenţi din anul 1949, grupul prof. Armeanu. În carte se afirmă că personagiile Milica Pricop şi Sergiu Brandea au denunţat grupul la securitate. O minciună inventată, ca şi toate celelalte, în ceea ce mă priveşte. Nu am cunoscut niciodată o persoană cu acest nume (Milică Pricop sau cineva care ar putea semăna cu personagiul) şi nici pe elevii din grup, care erau mult mai mari. Pentru a mă edifica asupra cazului povestit, m-am adresat mai multor cunoscuţi, colegi cu cei împricinaţi şi în final unuia dintre foştii deţinuţi, domnul Chiper Emanuel, care a avut bunăvoinţa să-mi trimită câteva documente şi o scrisoare explicativă (copiile le alătur prezentei) şi din care rezultă clar câteva aspecte: Numele foştilor deţinuţi, numele denunţătorului, care este un fost coleg de clasă, numit Stoian Gh. Ing. agronom, locuitor al Bârladului şi pe care cred că-1 puteţi contacta. De altfel anul acesta se împlinesc 60 de ani de la absolvire, prilej de reuniune a absolvenţilor, pe care-i veţi putea întâlni în luna mai la Colegiu Codreanu.

Pentru a mări drama, Ghiur omoară câţiva dintre aceştia, întâi pe Aftenc Constantin, care în realitate, după eliberarea din închisoare, a devenit tehnician constructor, apoi pe profesorul Armeanu care a trăit mulţi ani după eliberare şi a lucrat la Fabrica de rulmenţi din Bârlad.

Dacă există un denunţător, acesta este însuşi autorul, care recunoaşte că a dezvăluit la securitate, unde poate fi găsit caporalul Tulac Ion şi care şi-a găsit moartea în urma acestui denunţ.

Aşi putea continua seria exemplelor, unele întâmplări descrise sunt de-a dreptul ridicule, dar şi aşa scrisoarea este prea lungă. Pentru mine este clar şi sper că şi pentru dumneavoastră, autorul este foarte departe de adevărul despre care aţi scris, întâmplările reale cât şi modelele folosite pentru personaje, au fost mistificate de autor care se vrea cu tot dinadinsul victima regimului comunist. Şi-a folosit imaginaţia ajungând la situaţia clasică a mincinosului care-şi crede adevărate propriile minciuni, bazându-se pe naivitatea oamenilor.

Mai am o observaţie, poate nu tocmai comodă. In mai multe locuri din carte sunt descrise cu lux de amănunte, evacuările familiei Ghinea, suferinţele copiilor şi a celor din preajma lor. Asemenea povestiri au fost relatate în multe cărţi de memorialistică din ultimi ani şi nu am cum verifica veridicitatea cazului specific din roman, se poate presupune că sunt cel puţin parţial adevărate.

Mă deranjează însă, că autorul a „omis” să povestească cum exact în aceiaşi perioadă evreii, bătrâni, femei, copii, erau mânaţi de jandarmi pe drumurile Basarabiei în deportarea lor către Transnistria. Fără hrană şi îmbrăcăminte corespunzătoare, în viscolul iernii, prin zăpadă sau noroaie, coloane întregi se deplasau exortaţi de paznicii lor din post în post, jandarmii având grijă ca cei care cădeau să fie împuşcaţi ca nişte câini pe marginea drumurilor. Nu intenţionez să continui descrierea, pentru că în literatura română recentă, au apărut zeci de cărţi, în care se descriu faptele. Poate plutonerul de jandarmi Ghinea, ar fi avut ceva de povestit

Ni se povesteşte că un „grup de oameni” au aruncat cu pietre în ostaşii români care se retrăgeau. Nu ştiu dacă este adevărat că faptele s-au întâmplat în satul respectiv, ştiu însă că asemenea fapte reprobabile au avut loc. Evrei (cărora li se interziseseră evacuarea în România) şi alţi locuitori au înfăptuit acest act jignitor. Se mai ştie că o parte din aceste trupe ajungând la Dorohoi au căutat să se răzbune pentru jignirea suportată, provocând cunoscutul progrom împotriva evreilor, omorând circa 50 de persoane între care femei, copiii şi câţiva soldaţi evrei care îşi satisfăceau serviciul militar.

Mă întreb dacă am reuşit să vă conving de adevărul meu? In nici un caz nu trebuie concluzionat că intenţionez să apăr aparatul represiv al securităţii. Acesta a săvârşit nenumărate abuzuri criminale în numele aşa zisei „lupte de clasa” şi pentru care nu există iertare. Autorul însă nu a scris o „capodoperă”. A relatat cu mijloacele modeste de care dispune nişte fapte descrise în alte zeci de cărţi apărute în ultimii 20 de ani. Singura lui reuşită, care de fapt mi-a şi trezit compasiunea, este încercarea de a-şi blama foştii colegi, punând pe seama lor, minciuni reprobabile. Asta numiţi dumneavoastră „fidelitate pentru adevăr“?

Sper, ca cititor, că voi avea prilejul în viitor să citesc recenzii şi cronici scrise cu obiectivitate şi profesionalism şi care vor purta girul unei semnături demne de încredere: prof. Gh. Clapa.

Rep

lică

Noiembrie 2009 41

Neam de… traistă Înv. Corneliu Lazăr – Gura Bohotin, jud. Iaşi Dumnezeuîţi dă dacă îţi pui cu mâna ta în traistă. Ăştia suntem noi români, oricât s-ar opinti să mă contrazică.

Şi am să argumentez: Electoratul român actual, îşi aminteşte câte ceva din proverbele spuse altădată la gura sobei. Şi dintre toate cele proverbe unul i s-a agăţat ca scaiul de coada câinelui. Dumnezeuîţi dă dar nu –şi vâră în traistă.. Aşadar, convins fiind electoratul de adevărul zicerii, şi-a luat traista în băţ şi-a trecut în echipa adversă. Răul.

Scrie aici cititorule că n-am dreptate…Mă gândesc acum la sihastrii credincioşi, D plecaţi, cu traista goală în pustie.

Ori fi dat ei crezare proverbului românesc… Dacă da, atunci cum gândeau ei posibil să-şi umple traista în sălbăticie… Eu cred cu totul altceva: omenirea are în subconştient două noţiuni capitale

- binele şi răul. Meritul extraordinar al Creatorului are cap de afiş două

puncte cheie: 1.Facerea omului 2.Capacitatea acestuia de a discerne binele şi răul. Din păcate poveste a cu traista, se plimbă la punctul 2 înainte

şi înapoi. Să nu credeţi care-cumva că nu aş avea şi eu o traistă( că doar

sunt român). Mi-a cusut-o cu mare grijă bunica încă din anii când mă

învăţa semnul crucii. Foarte mulţi cred ca binele vine de la Dumnezeuiar răul de la diavol. Eu îmi permit să fiu de altă părere. Dintre cele două elemente diametral opuse, răul are cel mai mare interes să câştige …electorat… Ori dacă tot e rău, apelează la rele. Pacientul momit, dă crezare proverbului şi trece în echipa binefăcătoare.

S-a ajuns la răscruce de drumuri. Traista mea o să o ţin în lada de zestre a bunicii şi mărturisesc sincer că niciodată nu a fost goală deoarece mi am pus singur în ea toate cele care mi le a dat Domnul. Vreau sa închei prin a răstălmăci proverbul: Dumnezeuîţi dă dacă îţi pui cu mâna ta în traistă.

„Măştile” pe care ni le construim

ne împiedică să fim noi înşine

Să fii aproape de Dumnezeu nu înseamnă să urci sau să cobori. Să fii aproape de Dumnezeu înseamnă să scapi din închisoarea existenţei.

Rumi Liliana Popa – Bucureşti Cu mască, fără mască… O persoană care se focalizează preponderent la nivelul

reacţiilor nu este centrată în ea însăşi şi nu poate fi fericită câtă vreme pune condiţionări restrictive şi exterioare fericirii sale.

Din punct de vedere spiritual, fie că am început la modul conştient un proces de evoluţie spirituală, fie că încă suntem supuşi vieţii aşa cum se desfăşoară în mod obişnuit pentru majoritatea oamenilor, fie că avem o anumită cunoaştere iniţiatică sau nu, atât timp cât încă nu am atins starea de eliberare spirituală fiecare ne vom confrunta cu reculul acţiunilor noastre în această viaţă sau în

cele care vor urma. Şi aceasta se va petrece chiar de la naştere – nu neapărat sub forma unor boli congeni-tale sau a unor răceli repetate etc., ci sub forma unor norme pe care conştient sau inconştient pă-rinţii şi cei apropiaţi ni le vor impune – datorită rezonan-ţelor pe care le-am acumulat şi care fac parte din ceea ce orientalii numesc karma.

După naştere nou-născutul, suga-rul şi apoi copilul mic vrea să se simtă liber aşa cum este el, dar…acest lucru deranjează lumea

adulţilor şi astfel, prin diferitele admonestări mai mult sau mai puţin severe care i se administrează, copilul ajunge la concluzia că

a fi natural nu este bine. Şi el nu poate fi iubit aşa cum este el. Şi, ca urmare, va ajunge să îşi creeze o personalitate, care în ultimă instanţă nu este decât o mască destinată deopotrivă celorlalţi cât şi lui însuşi, pentru a se apăra împotriva suferinţei trăite – a „rănii” subtile pe care o are, cu care a venit pe această lume, care a atras prin rezonanţă restricţiile impuse de părinţi.

Principala cauză a unei astfel de „răni” provine din incapa-citatea noastră de a ierta ceea ce ne facem nouă înşine sau ceea ce le-am făcut altora, şi care există la nivel subconştient. Sădind acest sâmbure de rezonanţă, udându-l şi crescându-l destul timp (uneori poate vieţi întregi) ca pe o obişnuinţă de a gândi, simţi, vorbi şi de a acţiona într-un anumit mod, am reuşit să ne construim un caracter care este de fapt o mască pentru o suferinţă şi nu un portativ pentru manifestarea scânteii divine care există în noi.

Procesul evolutiv la care omul este supus, într-un mod mai lent sau mai accelerat, în funcţie de voinţa sa, de cunoaşterea acumulată şi chiar de KARMA sa, include eliminarea tuturor acestor „măşti” pe care şi le-a creat din ignoranţă. Aşa cum bănuiţi şi cum am observat cu toţii în viaţa noastră, aceste măşti nu sunt altceva decât reacţii la ceea ce vine înspre noi, reacţii şi măşti pe care le-am construit cu scopul de a ne aduce iubirea şi aprecierea după care tânjim, uneori fără să ne dăm seama. De aceea, este important să fim conştienţi de momentele în care suntem noi înşine şi de perioadele când suntem la nivel de reacţie. Astfel vom putea deveni stăpâni pe propria viaţă, fără a ne lăsa conduşi de temeri.

Cele cinci „măşti” Iubirea este izvorul vieţii care dăruieşte nemurirea. Este ceea ce numim Apa vieţii. Vino în această apă Mergi pe ea Să vezi că fiecare strop Este el însuşi întregul ocean. - Rumi Măştile care corespund unui număr de cinci „răni”

importante pe care ni le creăm de-a lungul vieţilor, au fost descrise de Lise Bourbeau în cartea sa „Cele cinci răni care ne împiedică să fim noi înşine”. În această lucrare, autoarea afirmă: „rana interioară poate fi comparată cu o rană fizică pe care o ai pe mână de mult timp, pe care o ignori şi pe care nu ai îngrijit-o cum Ps

ihol

ogie

Lohanul nr. 10 42trebuia. Ai preferat să o bandajezi pentru a nu se mai vedea. Acel pansament este echivalentul măştii. Când cineva te ia de mână cu dragoste, iar tu ţipi: „Au! Mă doare!”, poţi să îţi imaginezi cât de surprins este celălalt. Oare chiar a vrut să te doară? Nu, deoarece dacă tu suferi atunci când cineva te atinge pe mână, este din cauza faptului că tu eşti cel care a hotărât să nu îşi îngrijească rana. Iar celălalt nu este responsabil de durerea ta. De fiecare dată când ne simţim răniţi, egoul nostru este cel care vrea să credem că celălalt este răspunzător. Practic, încercăm să găsim un vinovat. (…) Cu cât acuzăm mai mult, pe sine sau pe ceilalţi, cu atât se repetă mai mult aceeaşi experienţă. Acuzarea nu serveşte decât la producerea

de nefericire oamenilor. În timp ce, dacă privim cu compasiune partea umană care suferă, evenimentele, situaţiile şi persoanele vor începe să se transforme.”

În continuare vom reda caracteristicile personalităţilor, măştile corespunzătoare rănilor, precum şi rănile de care suferim, aşa cum sunt descrise în lucrarea amintită.

Fugarul – rana de respingere Dependentul – rana de abandon Masochistul – rana de umilire Dominatorul – rana de trădare Rigidul – rana de nedreptate

Sindromul retragerii sociale acute unul dintre efectele unei societăţi

bolnave

Societatea occidentală contemporană, în pofida progreselor sale materiale, intelectuale şi politice, duce tot mai puţin la îmbunătăţirea stării de sănătate mintală a fiinţei umane şi tinde să submineze în individ securitatea personală, fericirea, raţiunea şi capacitatea de a iubi.

Eric Fromm, psiholog şi psihanalist Angela Anghel A apărut iniţial în Japonia. Acolo mii de adolescenţi şi

tineri se rup de lumea în care trăiesc şi refuză timp de mai multe luni, sau uneori chiar ani, să iasă din camerele lor. S-a crezut iniţial că este o tulburare specifică societăţii şi culturii japoneze. Apariţia unor numeroase cazuri în ţările cu cel mai înalt nivel de trai din lume: SUA, Australia, Canada şi Marea Britanie face însă din această tulburare o problemă a civilizaţiei moderne. Psihologii vorbesc despre sindromul retragerii sociale acute ca fiind boala „junglelor urbane” înalt tehnologizate şi caracterizate de violenţă, nesiguranţă, competiţie acerbă şi lipsa unor valori autentice.

Un articol publicat de revista americană „Pavement magazine” atrage atenţia asupra acestui fenomen în continuă creştere. «Sindromul apare doar la adolescenţii din oraşe. Dintr-o dată, aceştia se închid în camera lor şi rămân acolo – uneori, ani în şir. Dacă părinţii acestor tineri încearcă să întreprindă ceva pentru a-i împiedica, aceştia ameninţă că se vor sinucide sau că vor deveni violenţi şi îi vor ataca. În consecinţă, părinţii nu fac nimic.

Andy, un adolescent american de 17 ani nu şi-a părăsit camera de opt luni. El era tachinat în mod constant de colegii săi de liceu pentru că în timpul pauzei de prânz căuta compania fetelor. „Ceilalţi băieţi sunt leneşi, imaturi şi interesaţi doar de sporturi prosteşti. Eu destest toate tâmpeniile astea. Ce poate fi mai prostesc decât să te agiţi ore în şir în jurul unui balon în care loveşti cu piciorul? Cu fetele poţi vorbi despre lucruri mai interesante şi sunt mult mai amuzante”, spune Andy. Şi se pare că şi fetele îi apreciază compania.

Dar există mereu un preţ de plătit pentru nerespectarea regulilor sociale pe care grupul ţi le impune. Ceilalţi băieţi râd de el, îl numesc „fetiţă” şi într-o zi, după ora de sport, l-au închis într-un vestiar, l-au dezbrăcat cu forţa şi au început să îşi arunce hainele de la unul la altul, în timp ce el încerca disperat să şi le recupereze. Profesorul de sport a intrat şi văzând scena l-a pedepsit pe Andy pentru că a perturbat ora. „Eu eram acolo dezbrăcat în faţa tuturor şi tot eu eram pedepsit pentru că nu am spirit de echipă. A fost umilitor şi nedrept. Nu vreau să mai retrăiesc aşa ceva. A fost oribil”, povesteşte Andy. „Camera mea e ca o biserică pentru mine. Mă simt aici mult mai în siguranţă decât afară. Şi nici nu prea mai văd rostul revenirii mele la liceu. Acolo domnesc atâtea animozităţi. Este foarte posibil să nu mai ies niciodată. Nu e chiar aşa de grav. Vreau să spun că uneori, este adevărat că te cam plictiseşti, dar în alte momente frizezi experienţa spirituală”, continuă el. De atunci au trecut mai multe luni, iar pe uşa camerei din care Andy refuză să mai iasă este un afiş pe care scrie: „Rămâneţi afară sau veţi muri în chinuri atroce!”

Ne-a atras atenţia faptul că Andy utilizează cuvintele „experienţă spirituală”. Este adevărat că de milenii au existat călugări, sihaştrii, fiinţe care se izolau în natură pentru a-L găsi pe Dumnezeu. Totuşi, a compara această retragere din social cu

izolarea spirituală a eremiţilor este ca şi cum ai compara anorexia (boală care se manifestă prin perturbarea comportamentului alimentar şi refuzul de a mânca) cu realizarea conştientă a postului complet doar cu apă. După cum vedem în cazul lui Andy retragerea se produce pentru a fugi de oamenii care l-au făcut - în viziunea lui - să sufere pe nedrept, din orgoliu rănit, din frică, din nesiguranţă, din incapacitatea de a-şi găsi locul în societate. Ce-i drept, într-o societate care nu face mai nimic pentru a-l ajuta să se adapteze. O societate care are ea însăşi probleme din ce în ce mai mari şi care îi respinge cu înverşunare pe cei care îndrăznesc să fie altfel decât „turma".

Sindromul celor ce trăiesc fără a avea grija zilei de mâine Retragerea socială acută rămâne unul dintre cele mai

enigmatice mistere ale psihologiei. Specialiştii nu au căzut de acord dacă este vorba despre o nouă tulburare de comportament sau despre un fenomen social. Au reuşit însă să traseze câteva linii directoare.

Conform statisticilor, cei care suferă de această tulburare sunt de obicei băieţi provenind din familii cu o anumită situaţie materială, care le permite părinţilor să îi întreţină şi să le ofere propria cameră. Nu apar astfel de cazuri şi în păturile sărace ale populaţiei. Acolo copiii sunt obligaţi să muncească de timpuriu şi cresc împărţind aceeaşi cameră sau chiar acelaşi pat. Specialiştii vorbesc despre acest sindrom ca fiind boala celor bogaţi, care trăiesc fără a avea grija zilei de mâine şi îşi pot plăti anumite comodităţi. Acesta este şi motivul pentru care acest fenomen apare tocmai în ţările în care nivelul de trai este foarte ridicat şi care au un nivel înalt de tehnologizare.

Un studiu guvernamental american publicat în 2002 defineşte sindromul retragerii sociale acute ca fiind: „retragerea totală a individului din societate, timp de cel puţin şase luni.” Conform acestui studiu au fost constatate în SUA 5.243 de cazuri în anul 2001 şi dintre acestea 65% aveau vârste între 16 şi 20 de ani.

În Japonia, ţara cu cel mai înalt grad de tehnologizare, specialiştii vorbesc despre peste 1 milion de cazuri de tineri şi adolescenţi care suferă de această tulburare. Sunt numiţi „hikiko-mori” şi reprezintă 6% din populaţia totală având această vârstă şi 12% dintre tinerii de sex masculin. Există prin ei cazuri care refuză să îşi pără-sească camera de mai bine de 10 ani.

În mass-media internaţională aceşti adolescenţi retraşi din Ps

ihol

ogie

Noiembrie 2009 43lume au fost calificaţi în repetate rânduri drept un pericol social, drept sociopaţi violenţi care ameninţă comunitatea. Această etichetare a lor de către presă a apărut în urma unui caz din Japonia. Un tânăr de 17 ani a deturnat un autobuz, a luat ostateci mai mulţi călători şi în final a omorât o persoană. În toate ziarele acest tânăr a fost prezentat drept dovadă a periculozităţii pe care tinerii care se retrag din societate o reprezintă, întrucât avusese la un moment dat o astfel de perioadă. În realitate el fusese internat cu forţa într-o clinică de psihiatrie de părinţii săi şi făcuse acest gest disperat „pentru a-i pedepsi”. Specialiştii arată în unanimitate că violenţele sunt rare în cazul acestei tulburări, mai degrabă fiind prezente tendinţele către suicid, agorafobia (teama de spaţii deschise), insomniile, comportamentele regresive sau ameninţările neduse la îndeplinire.

Dintr-o lume dezumanizată într-o lume virtuală De cele mai multe ori elementul declanşator pare să fie un

eşec şcolar, hărţuirea de către colegi sau finalul nefericit al unei poveşti de dragoste. Unii psiho-sociologi consideră acest fenomen ca fiind mai degrabă o problemă socială, legată de crizele de maturizare specifice acestei vârste, când are loc trecerea de la rolurile de adolescent şi tânăr la rolul de adult într-o lume tot mai contradictorie şi mai exigentă.

Alţii explică aceste cazuri prin lipsa acută din societatea modernă a ceea ce literatura de specialitate numeşte „ritualuri de trecere”. Acest termen a fost introdus de etnologul Arnold van Gennep pentru a descrie acele ceremonii care marchează modificarea statutului social sau sexual al unui individ. Maturizarea sexuală de la pubertate şi adolescenţă, căsătoria, naşterea primului copil, menopauza, etc. sunt momente cheie din viaţa unei fiinţe umane care implică adoptarea unor comportamente noi şi renunţarea la cele familiare, exersate până atunci, care ofereau o anumită siguranţă. Intrarea într-un alt grup social implică aşteptări diferite din partea celorlalţi, iar adaptarea este mult facilitată de existenţa unor modele care sa permită familiarizarea cu noul rol.

Ritualurile de trecere constau deci dintr-o ceremonie şi o serie de probe care îl ajută pe individ să acceadă în mod conştient la o nouă identitate socială. Adolescenţa este din acest punct de vedere un moment critic, întrucât presupune transformări simultane pe multiple planuri: biologic (corporal), sexual, emoţional, social şi chiar juridic.

Acest fond de confuzie şi instabilitate îi face pe adolescenţi

cei mai vulnerabili din toate categoriile faţă de presiunile societăţii moderne - numită deseori şi „Meritocraţie”. Banii, competiţia, imaginea şi succesul ca valori principale, lipsa unor modele autentice care să îi ajute pe adolescenţi să îşi accepte noua identitate, sunt în viziunea specialiştilor factorii care îi determină pe aceştia să refuze o lume care nu le sprijină maturizarea. Tot societatea hipertehnologizată este cea care le oferă şi cadrul în care să se refugieze.

Apariţia la scară tot mai largă a unor lumi virtuale: jocurile pe calculator, internetul, televizorul, cinematografia, precum şi incitarea mediatică a tinerilor să consume tot mai mult astfel de produse, le oferă cea mai la îndemână soluţie. Atunci când realitatea îi dezamăgeşte ei sunt tentaţi în mod automat să îşi găsească refugiul în astfel de spaţii virtuale. În spatele unui „avatar” (aparenţa pe care o adoptă un internaut în universul virtual, deseori simbolizată printr-o imagine) ei pot avea acolo orice identitate doresc, fără a se simţi expuşi şi fără a fi sancţionaţi.

Jerry Koepp, directorul Centrului de reabilitare pentru tineri din Orlando se întreabă, dată fiind apariţia acestui fenomen exclusiv la oraş: „Există ceva din mediul urban care contribuie la problemă? Un factor care ne scapă este că pentru mulţi tineri modul de viaţă american, adoptat şi în alte ţări „civilizate” este teribil de plictisitor. Chiar şi pentru cei care au suficienţi bani şi maşină personală, pur şi simplu nu mai există nimic interesant de făcut şi nici un loc de văzut. Iar cu viaţa de familie este chiar şi mai rău, au modelul unor părinţi nepăsători care nu pot comunica cu copii lor sau care refuză să abordeze problema acestei apatii cu ei. Avem toţi aceşti copii care sunt constant supuşi presiunilor vieţii şcolare sau care ţin prea mult la reputaţia şi imaginea lor în faţa grupului. Şi în ciuda strădaniilor lor nu reuşesc să se identifice cu cultura de masă şi sunt forţaţi să suporte situaţii academice sau de viaţă cotidiană care nu-i provoacă şi nici nu îi implică suficient. Şi astfel aleg calea minimei rezistenţe, aceea de a sta închişi în camera lor."

Vorbind despre numărul tot mai mare de cazuri înregistrate în SUA, el adaugă: „America riscă să devină o naţiune care suferă de retragere socială acută – din cauza auto-centrismului său şi a răcelii faţă de străini. Este pur şi simplu o consecinţă a unui sistem social care s-a prăbuşit. Cum din ce în ce mai mulţi tineri refuză să fie asimilaţi în curentul cultural principal şi resping valorile centrale ale acestuia, riscăm să călcăm pe urmele Japoniei. Cred că numărul de cazuri de retragere socială acută va creşte exponenţial în anii care vor veni.“

Modalităţi de influenţare de la

distanţă a psihicului fiinţei umane Electroligarhia – ideea unor ignoranţi

despre o posibilă civilizaţie controlată Dr. Alex Ionescu – Bucureşti Electrozi plasaţi şi alimentaţi corespunzător în creier pot

influenţa comportamentul. Jose Delgado descrie un plan pentru o societate civilizată utopică, electroligarhia, în care oamenii ar purta senzori electrici, şi li s-ar induce diferite stări. Activitatea electrică a creierului se reflectă în activitatea psihomentală, şi reciproc. Astfel, fie prin plasarea unor electrozi la nivelul creierului fie prin transmiterea de la distanţă a undelor electromagnetice cu frecvenţă similară celor cerebrale, se poate influenţa activitatea psihomentală – se pot modifica gândurile şi emoţiile unei persoane sau a unui grup mare de fiinţe umane. Există la ora actuală sisteme electronice sofisticate care „vorbesc” direct minţii ascultătorului, pot altera şi interfera cu undele cerebrale, pot manipula structura electroencefalogramei şi pot implanta astfel, în mod artificial, stări emoţionale negative – frică, anxietate, disperare şi lipsa speranţei. Aceste sisteme subliminale nu spun persoanei să simtă o emoţie, ci o fac să simtă; implantează emoţia respectivă în mintea lor.

Creierul, un sistem care generează electricitate În anii 1870-1880 medicul englez Richard Caton a fost

primul care a descoperit faptul că creierul generează electricitate. Acesta a observat că la nivel cerebral se generează descărcări

electrice mici. Caton a detectat de asemenea slabii curenţi electrici prin cutia craniană - cei care în prezent sunt înregistraţi cu ajutorul electroencefalografului. După trei decenii de la această descoperire, Santiago Ramon y Cajal, laureatul premiului Nobel pentru medicină şi fiziologie din 1906, a descoperit neuronul – unitatea structurală şi funcţională a sistemului nervos. El a observat şi modul în care neuronii îşi transmit impulsurile – prin legăturile sinaptice, realizând adevărate reţele „informaţionale”.

După încă 100 de ani, Roger Traub, de la Universitatea Birmingham din Anglia, a demonstrat că neuronii se conectează unul cu celălalt nu numai prin sinapse ci şi prin interacţiuni directe în câmp electric. Unul din misterele oscilaţiilor electrice de la nivelul creierului este modul în care ele se sincronizează pe zone întinse într-un mod bine corelat, formând adevărate câmpuri electrice de intensitate scăzută, la nivel cerebral. Aşadar, neuronii de la nivelul creierului nu interacţionează doar fizic unii cu alţii, prin sinapse, ci şi direct prin frecvenţe similare de vibraţie. Fiecare dintre aceste frecvenţe unitare de vibraţie, care înglobează activitatea neuronilor pe arii întinse, sunt generate de diferitele gânduri sau emoţii care apar la nivel psiho-mental.

Cercetătorii în neurologie au obiectivat reflectarea activităţii electrice a creierului, implicit a câmpurilor electrice care se generează la nivelul acestuia, în activitatea psihomentală, şi reciproc. Înainte de această descoperire psihofiziologii americani arătaseră că o reflectare similară are loc între activitatea Ps

ihol

ogie

Lohanul nr. 10 44psihomentală şi substanţele descărcate la nivel cerebral (neurotrasmiţători şi hormoni). Aşadar, activitatea electrică a creierului, cea chimică şi gândurile/emoţiile unei persoane sunt intercorelate. Aceeaşi informaţie este oglindită în diferitele structuri ale fiinţei umane.

În 1831 Michael Faraday a descoperit că energia electrică în mişcare determină magnetism iar mişcarea câmpului magnetic produce curent electric. Condiţia pentru transformarea energiei electromagnetice în energie electrică este ca „receptorul” să fie acordat pe aceeaşi frecvenţă de emisie a energiei electromagnetice. Activitatea creierului fiind şi de natură electrică, poate fi influenţată, astfel, de unde şi câmpuri electromagnetice. Undele radio, care şi ele aparţin spectrului electromagnetic, pot de asemenea produce curenţi electrici la nivel cerebral, dacă frecvenţa lor este similară celei cu care impulsurile nervoase sunt transferate între neuroni.

Observând informaţiile expuse mai sus şi gândindu-ne la modul global, integrator la fiinţa umană, putem spune că este perfect posibil ca activitatea cerebrală a fiinţei umane să fie interferată fie prin stimuli electrici aplicaţi direct creierului, fie prin câmpuri electrice sau electromagnetice sau prin unde radio de joasă frecvenţă care să fie direcţionate către capul sau întregul corp al fiinţei. Aceste modalităţi de a acţiona pot perturba activitatea electrică a creierului şi, deci, pe cea psihomentală a fiinţei respective.

Implantarea cipurilor la oameni În perioada anilor 50-60, unul din cercetătorii în domeniul

stimulării electrice a creierului a fost psihologul Jose Delgado. Cel mai faimos experiment al său implica utilizarea a ceea ce el a numit un „stimoceptor”, un aparat cu radio-control care emitea curenţi către nişte mici receptori implantaţi în creierul unui animal. Delgado credea cu fervoare în capacitatea unor electrozi bine plasaţi în creier de a influenţa comportamentul şi, în cartea sa „Controlul fizic al minţii: către o societate psihocivilizată”, el descrie un plan pentru o societate civilizată utopică în care oamenii ar purta senzori electrici pentru a nu fi afectaţi de depresie, durere, anxietate, agresiune şi care să stimuleze plăcerea, voinţa şi intelectul. Delgado a denumit societatea sa utopică, electroligarhie.

Delgado respingea ideea liberului arbitru şi propusese ipoteza că mintea este o entitate funcţională produsă de funcţiile electrice ale creierului; el se gândea că mintea poate fi astfel, prin intermediul anumitor instrumente electrice sau electromagnetice, manipulată şi controlată cu scopul de a controla comportamentul populaţiei. Delgado nu avea cunoştinţe spirituale referitoare la structura subtila a corpului uman, cum este şi situaţia majorităţii oamenilor de ştiinţă din ziua de azi. Dar această viziune a lui Delgado a convenit foarte mult membrilor Noii Ordini Mondiale, adepţi ai unui control cât mai riguros al populaţiei. Iar această idee, dacă observăm cu atenţie, este materializată la ora actuală sub forma tendinţei de implementare a cipurilor (RFID). Delgado, de la mijlocul anilor 70, a fost numit directorul Centrului Ramon y Cajal iar interesul său s-a mutat de la simpla stimulare electrică a creierului la aria largă a efectelor undelor electromagnetice, fapt care a fost primit cu bucurie de sistemul militar şi politic, ca modalitate de a atinge scopul – controlul populaţional absolut.

Simptome ale expunerii la o cantitate excesivă de radiaţii

electromagnetice De-a lungul timpului, dorinţa de a cunoaşte cu adevărat cum

anume funcţionează creierul şi psihicul uman, precum şi intercorelaţiile între acestea, au condus la anumite descoperiri. O parte au fost expuse pe scurt în prima parte a articolului. Multe dintre aceste descoperiri sunt utilizate, la ora actuală, de către o elită a acestei planete cu scopul de a dobândi un control absolut asupra tuturor fiinţelor umane care există pe acest pământ.

Într-un raport al organizaţiei mondiale a sănătăţii (OMS) din 1981 se preciza că primele studii ale efectelor undelor radio asupra fiinţei umane s-au realizat în Polonia, Cehoslovacia şi URSS în anii 50. Una dintre concluziile raportului era că undele electromagnetice de frecvenţă joasă pot determina dureri de cap, oboseală, slăbiciune în corp, ameţeli, modificarea stării, confuzie, perturbarea somnului (neputinţa de a dormi). În ultima vreme, observăm că aceste simptome sunt prezente la foarte multe persoane, mai ales atunci când vremea pare a fi setată după un program: ziua caniculă, seara ploaie tropicală, noaptea răcoare.

Între anii 1980-1984, au existat multe proteste ale diverselor grupări pacifiste în Anglia cu privire la rachetele Cruise, în special la baza Greenham Common, situată în comitatul Berkshire la 45 de mile (72 km) vest de Londra. Pe la mijlocul anului 1984 protestatarii, care se aflau în faţa bazei respective, au început să susţină că au fost iradiaţi din interiorul bazei, datorită problemelor fizice care le apăruseră, şi pe care nu le puteau corela cu altceva. Simptomele acopereau o paletă largă de manifestări, de la arsuri cutanate, sângerări menstruale total dereglate la dureri de cap, ameţeală, atacuri de paralizie temporară, probleme de coordonare a limbajului şi chiar, într-un caz, insuficienţă circulatorie severă care a necesitat internare în spital. Aceste simptome, pentru cei care lucrează în domeniu şi ştiu, se potrivesc foarte bine cu problemele generate de expunerea excesivă la unde/câmpuri electromagnetice. Ministrul Apărării din perioada respectivă a negat utilizarea oricărui semnal electromagnetic periculos, dar nu a negat utilizarea oricărui fel de unde electromagnetice, cunoscut fiind faptul că în reglementările Marii Britanii undele electromagnetice sub 10mW/cm2 nu sunt considerate ca fiind periculoase. Se pare totuşi că sunt.

Modalităţi de psiho-control Neurologul Allan Frey, cunoscut pentru cercetările realizate

în timpul războiului rece asupra efectului auditiv al microundelor, arăta pericolul pe care îl reprezintă undele radio asupra fiinţei umane datorită slăbirii barierei hemato-encefalice (BHE) pe care o realizează acestea. Această frontieră antomică şi fiziologică, bariera hemato-encefalică, protejează creierul de multe substanţe şi agenţi patogeni pe care noi îi luăm din mediul înconjurător prin respiraţie şi alimentaţie, ea fiind permeabilă doar la apă, oxigen, dioxid de carbon şi anumite substanţe mici liposolubile. Multe din substanţele din mediul înconjurător care ar ajunge la nivel cerebral în absenţa sau prin permeabilizarea în exces a BHE ar putea interfera, global sau în diferite arii ale creierului, activitatea neuronilor, modificând procesele de transmitere a informaţiilor în reţelele neuronale. Acest aspect ar putea avea un efect puternic de distorsionare a percepţiilor asupra realităţii înconjurătoare, asupra gândirii, etc. Ca o confirmare a celor spuse de Frey, în raportul final al proiectului ce viza „Cerinţele pentru cercetarea biotehnologică în domeniul sistemelor aeronautice” pe anul 2000, se preciza: „Folosind unde radio de frecvenţă joasă este posibil să se sensibilizeze grupuri militare mari la substanţe chimice sau biologice dispersate în mediu, substanţe faţă de care populaţia neiradiată ar fi imună”.

Pe de altă parte, cercetările privind câmpul bioelectric al organismului au avansat atât de mult încât în prezent există posibilitatea de a urmări de la distanţă o persoană, dacă i se cunoaşte frecvenţa specifică a undelor electromagnetice emise de organismul său. Din diferite documente a reieşit că NSA (National Security Agency – Agenţia pentru securitate Naţională, din SUA) poate face aceasta, dacă cunoaşte frecvenţa specifică a câmpului bioelectric al persoanei respective, întrucât acest aspect este la fel de specific ca şi amprentele digitale şi vocea. Pe de altă parte, NSA posedă sistemul RNM care poate transmite la distanţă, în mintea oamenilor, unde electromagnetice care vor determina apariţia unor imagini, semnale sonore subliminale care par a fi sunete auzibile şi chiar gânduri. Iniţial, aceste invenţii tehnice au fost gândite, de cei care le-au realizat, pentru a-i ajuta pe cei care suferă de diferite fobii, nevroze şi chiar boli, să se vindece prin inducerea de la distanţă a gândurilor benefice şi chiar a unor stări armonioase. Din păcate, aşa cum se observă, această tehnologie a fost confiscată de către sistemele de control populaţional.

În articolul „Military use of mind control weapons” din numărul pe lunile octombrie /noiembrie 1998 a revistei Nexus Magazine, Judy Wall expune o anumită tehnologie de manipulare de la distanţă a oamenilor:

„Subliminal, o mult mai puternică tehnologie era la lucru: un sistem electronic sofisticat care „vorbea” direct minţii ascultătorului, altera şi interfera cu undele sale cerebrale, manipula structura electroencefalogramei sale şi implanta în mod artificial stări emoţionale negative – frică, anxietate, disperare şi lipsa speranţei. Acest sistem subliminal nu îi spunea persoanei să Ps

ihol

ogie

Noiembrie 2009 45simtă o emoţie, ci o făcea să simtă; implanta emoţia respectivă în mintea lor.”

„Mecanismul de alterare a gândurilor/emoţiilor ce apar în minte este bazat pe o tehnologie ce implică un transportor subliminal: spectrul de răspândire a sunetelor silenţioase (the Silent Sound Spread Spectrum), uneori denumit S-quad sau Squad. Acesta a fost dezvoltat de dr. Oliver Lowry din Norcross, Georgia, şi este descris în patentul de invenţie US Patent #5.159.703, „Silent Subliminal presentation System”, din 27 octombrie 1992. În rezumatul descrierii se precizează: «un sistem silenţios de comunicaţii în care transportori non-aurici, din spectrul foarte jos sau foarte înalt de frecvenţe audio sau adiacent frecvenţei ultrasunetelor sunt modulaţi în amplitudine şi frecvenţă, cu inteligenţa dorită şi propagaţi acustic sau vibraţional, pentru a induce frecvenţele respective în creier, tipic prin intermediul difuzoarelor, căştilor auditive sau transductorilor piezoelectrici. Transportorii modulaţi pot fi transmişi direct în timp real sau pot fi înregistraţi la modul convenţional pe medii mecanice, magnetice sau optice pentru transmisii repetate sau tardive.”

„Doctorul Michael Persinger, profesor de psihologie şi neuroştiinţe la Universitatea Laurentian din Ontario, Canada, a scris un articol acum câţiva ani, intitulat: «Despre posibilitatea accesării directe a fiecărui creier uman prin inducerea electromagnetică a unor algoritmi fundamentali». În abstractul acestui articol se spune: «neuroştiinţa contemporană sugerează existenţa unor algoritmi fundamentali prin care orice transmisie senzorială este tradusă într-un cod intrinsec specific creierului. Stimularea directă a acestor coduri în interiorul lobului temporal sau a cortexului limbic prin aplicarea unor tipuri de unde electromagnetice pot necesita niveluri energetice care să fie în interiorul gamei cuprinse între activitatea geomagnetică şi reţelele de comunicare contemporane. Un proces care este cuplat la banda îngustă a temperaturii creierului poate permite ca toate creierele

umane normale să fie afectate de o subarmonică a cărei frecvenţă se situează la aproximativ 10Hz şi ar varia doar cu 0,1Hz”. El termină articolul astfel: «în ultimele două decenii un potenţial, care era improbabil dar acum e marginal fezabil, a ieşit la suprafaţă. Acest potenţial este capacitatea tehnică de a influenţa direct marea parte a celor peste 6 miliarde de creiere ale speciei umane, fără medierea prin modalităţile clasice senzoriale, generând o informaţie neuronală într-un mediu fizic în care toţi membrii acestei specii sunt scufundaţi».” De asemenea, tot în acest articol se spune:

„Conform literaturii puse la dispoziţie de Silent Sounds Inc., în prezent este posibil, cu ajutorul unor supercomputere, să analizezi tiparele electroencefalografice emoţionale umane şi să le duplici, apoi să stochezi aceste «amprente emoţionale» pe alt computer şi, la voinţă, în mod silenţios să se inducă la altă persoană şi să se modifice starea emoţională a fiinţe umane respective”. „Directorul companiei Silent Sounds, Edward Tilton, afirma că „sistemul a fost folosit în operaţiunea Desert Storm, în timpul războiului din Irak”. „Secretul care acoperă dezvoltarea tehnologiei de alterare prin mijloace electromagnetice a minţii reflectă puterea uriaşă care este inerentă acesteia. Pentru a spune pe şleau, cine controlează această tehnologie, controlează minţile oamenilor.”

Tentative oficiale de a limita utilizarea tehnologiilor de

manipulare a minţii În ianuarie 1999 Parlamentul European a înaintat o rezoluţie

în care se cerea „o convenţie internaţională de introducere a unei interdicţii globale în ceea ce priveşte dezvoltarea armelor care ar putea permite orice formă de manipulare a fiinţei umane”. Obiectivul major era acela de a informa marele public despre pericolul real pe care îl constituie aceste arme pentru drepturile omului şi democraţie.

Drumul către iad este pavat cu aspartam

Producătorii aspartamului au ştiut de la început de pericolele acestei substanţe nocive şi de faptul că ea va distruge sănătatea populaţiei, şi totuşi au insistat ca aspartamul să fie comercializat. Documentele referitoare la toxicitatea aspartamului spun că, pentru a fi manipulat în laborator, este nevoie să se folosească mănuşi şi măşti de protecţie chimică, şorţ special şi purificatorul de aer.

Prof. George Bianu – Bucureşti

onform legii NMSA 25-2-10, SUA, aspartamul este o substanţă otrăvitoare, care aduce prejudicii grave sănătăţii.

Lobbyştii, medicii, politicienii şi cercetătorii care susţin aspartamul sunt nişte criminali atroce, care, ştiind cât de nocivă este această otravă, mint cu neruşinare, condamnând oamenii la moarte. Mulţumită acestei josnice şi lacome alianţe, aspartamul s-a bucurat până acum de 27 de ani de succes comercial, fiind prezent în 7 până la 9 mii de produse alimentare şi medicamente şi utilizat de sute de milioane de oameni din întreaga lume. În urma unor teste de laborator, s-a găsit aspartam şi în produse care nu îl aveau menţionat pe etichetă. Odinioară aflat pe lista Pentagonului ca armă biochimică, în prezent este nelipsit din alimentaţia zilnică a populaţiei mondiale!

Pentru obţinerea aspartamului se utilizează metode de inginerie genetică Aspartamul este cel mai răspândit îndulcitor artificial din

lume, dar şi cel mai periculos aditiv. Denumirile lui comerciale sunt Nutrasweet, Equal, Spoonful, Equal-Measure, Canderel, Benevia, Neotame. Are o putere de îndulcire de 150-200 de ori mai mare decât zahărul şi este lipsit de calorii. Neotame este o otravă şi mai puternică decât aspartamul, fiind derivat din acesta. Are o structură puţin modificată şi o putere de îndulcire mai mare. Aspar-

tamul este obţinut printr-un proces de iginerie genetică. Componen-ta principală a aspartamului, fenilalanina, este produsă de o bacterie. Compania Monsanto a modificat genetic bacteria pentru a produce mai multă fenilalanină. Monsanto, care, pe lângă culturile de plante modificate genetic produce şi acest îndulcitor, minte încă o dată şi ne asigură că aspartamul nu este nociv. Oamenii de ştiinţă care sunt sinceri recunosc că nu se ştie suficient despre procesul lui de obţinere, iar efectele sale nocive sunt evidente.

Compania producătoare a acestui îndulcitor artificial a avut doar în anul 1990 un profit de 996 de milioane de dolari. Aspartamul este un drog foarte sofisticat, care nu ar fi putut fi descoperit niciodată „accidental”. Chimistul despre care se spune că şi-a lins degetele atunci când lucra la un medicament împotriva ulcerului nu a fost intervievat niciodată. Oare de ce?

Efectul aspartamului este intensificat de prezenţa glutamatului şi a altor excitotoxine. O doză mică de aspartam adăugată la o doză mică de glutamat se transformă într-o doză şi mai toxică decât ar fi ele separat. Aspartamul a fost descoperit în cadrul companiei G. D. Searle din statul Illinois, SUA, companie care a mai produs, în ultimele decenii, şi alte substanţe periculoase ce sunt incluse în alimente (de exemplu, hormonul bovin de creştere, RBGH). La început, aspartamul s-a folosit ca agent antiulceros. El se obţine din doi aminoacizi (fenilalanina şi acidul aspartic) şi metanol.

Mecanismul de acţiune al aspartamului În urma procesului de metabolizare în corpul uman,

aspartamul se descompune în: 50% fenilalanină, dicetopiperazină

CPs

ihol

ogie

D

ezba

teri

– să

năta

te

Lohanul nr. 10 46(DCP), aproximativ 40% acid aspartic, 10% metanol. Fenilalanina este un aminoacid care se găseşte în mod normal în creier. Persoanele care suferă de fenilcetonurie nu pot metaboliza fenilalanina. Aceasta conduce la acumularea unor niveluri foarte ridicate de fenilalanină în creier, care uneori pot fi chiar letale. Dr. Russell Blaylock specifică faptul că mai ales în anumite zone ale creierului se acumulează niveluri foarte ridicate de fenilalanină: hipotalamus, medula oblongata, corpus striatum. Pentru a susţine creşterea rapidă a fătului, sunt necesari mulţi aminoacizi. Aminoacizii din venele fătului sunt de 4 ori mai mulţi decât în sângele mamei. Hrana naturală este un amestec complex de aminoacizi. Nici un aliment nu are unul sau doi aminoacizi izolaţi, aşa cum are aspartamul. Dr. Louis J. Elsas, profesor de pediatrie de la Universitatea Emory, a depus mărturie în faţa Congresului American: „Am petrecut 25 de ani în cercetări biomedicale, încercând să previn defectele de naştere cauzate de excesul de fenilalanină. Şi iată care este îngrijorarea mea: aspartamul este o neurotoxină şi o substanţă teratogenă binecunoscută, care, în doze nedefinite încă, produce efecte adverse grave reversibile la adult, dar ireversibile în creierul fătului sau al copilului.” El a mai arătat că fenilalanina este mai bine metabolizată de către rozătoare decât de oameni. Aşa-numitele suplimente alimentare, cu fenilalanină izolată, acid aspartic, acid glutamic şi alţi aminoacizi dicarboxilaţi sunt neuroexcitotoxine comercializate ori dintr-o crasă ignoranţă, ori dintr-o răutate intenţionată. Ele fac exact opusul a ceea ce sunt destinate să facă. Fenilalanina izolată produce întreruperea transmiterii neuronale, subnutrirea creierului, neurotoxicitate, ceea ce duce la funcţionarea redusă a creierului, depresie, migrene etc. S-a estimat că, din aproximativ 200 de milioane de americani care consumă anual aspartam, 20 de milioane nu pot metaboliza fenilalanina, şi această incapacitate genetică există în special la copii, conducând, în timp, la retardare mintală. Acest lucru înseamnă un risc de retardare pentru milioane de copii.

Dr. William M. Pardridge de la UCLA a declarat că un tânăr care bea peste 4 băuturi răcoritoare dietetice pe zi are un nivel incredibil de ridicat al fenilalaninei. Acidul aspartic (ASP) Este al doilea aminoacid din aspartam, existent în proporţie de 40%. Acest aminoacid, atunci când este izolat, este o excitotoxină, excitând neuronii până la distrugerea lor completă. La fel ca formaldehida, aspartamul este un agent care distruge cromozomii. Pericolele neurologice pentru făt sunt evidente. Distrugerile cromozomiale din corpul mamei pot fi moştenite de copil, şi toate generaţiile viitoare sunt în pericol prin moştenirea distrugerilor cromozomiale, dar şi prin vătămarea ovulelor potenţiale (în cazul fătului de sex feminin), datorită consumului de aspartam al mamei în timpul sarcinii. Dicetopiperazina (DCP) apare prin descompunerea aspartamului. Alături de molecula intactă de aspartam, ea este responsabilă pentru cea mai masivă epidemie de tumori pe creier apărută vreodată. Dr. John W. Olney a observat că DCP produce în intestine un compus similar cu N-nitrozoureea, o puternică substanţă chimică ce determină tumori cerebrale. Unii cercetători spun că DCP se formează după ingerarea aspartamului. Dr. Blaylock spune că DCP se formează în produsele lichide care conţin aspartam, în urma unei depozitări îndelungate.

În 1987, toxicologul dr. Jacqueline Verrett, în mărturia ei în faţa Senatului American, arată că DCP este implicată şi în apariţia şi dezvoltarea de polipi uterini şi în modificările colesterolului în sânge. Metanolul (alcoolul metilic) se metabolizează prin oxidarea aspartamului şi formează formaldehida, şi apoi acidul formic (acesta se acumulează treptat în organism şi inhibă metabolismul oxigenului). Metanolul se obţine la nivelul intestinului subţire, atunci când gruparea metil din aspartam întâlneşte enzima chimotripsină. Formaldehida este o neurotoxină letală care interferează în procesul de replicare a ADN-ului şi determină efecte teratogene. Intoxicarea cu alcool metilic şi formaldehidă generează o serie de boli degenerative cumulative precum şi anomalii funcţionale în organism. Asociaţia pentru Protecţia Mediului (EPA) spune: „Metanolul este o otravă cumulativă pentru că, o dată ingerată, se elimină foarte greu din organism. În corp, metanolul este oxidat şi se descompune în formaldehidă şi acid formic: ambele sunt extrem de toxice.” De aceea, EPA recomandă o doză-limită de consum de metanol, de 7,8 mg/zi. Însă 1 l de băutură dietetică îndulcită cu aspartam conţine în jur de 56 mg de metanol! Dr. Woodrow Monte precizează: „Cei care consumă o cantitate foarte mare de băuturi aşa-zis dietetice zilnic, ingerează 250 mg de metanol pe zi, adică de 32 de ori mai mult decât limita admisă pe

zi, stabilită de EPA. „Metanolul natural este prezent în anumite fructe şi legume (de exemplu, în roşii), dar el nu se găseşte niciodată izolat de etanol şi pectină, acestea din urmă împiedicând metanolul să fie metabolizat în formaldehidă şi în acid formic, ambele toxine letale. Metanolul sintetic este o otravă letală. Doza letală este de 1 ml/kg corp! O absorbţie de 50 până la 100 ml este mortală pentru om, deşi există cazuri în care moartea a survenit la mai puţin de 30 ml. Conţinutul de metanol în aspartam este de 1.000 de ori mai mare decât cel din alimentele obişnuite, conform publicaţiei americane Medical World News din anul 1978. În plus, metanolul din aspartam este „metanol pur”, care nu se găseşte ca atare în natură. Metanolul din natură este întotdeauna în amestec cu etanolul şi cu alţi compuşi, care îi scad concentraţia atunci când metanolul este eliberat în organismul uman.

Este suficient ca sticlele de Coca-Cola sau Pepsi-Cola light să rămână mai multe ore într-un depozit sau într-un vehicul fără răcire şi expus la soare, pentru ca ele să devină extrem de toxice. Mii de containere de băuturi light au fost trimise militarilor care au participat la operaţiunea Furtună în Deşert. Navetele de băuturi carbogazoase au rămas timp de săptămâni întregi în containere, la o temperatură ambiantă de peste 40 de grade C. Numeroşi soldaţi au manifestat diverse tulburări, identice cu simptomele otrăvirii cu aspartam.

Simptomele otrăvirii cu metanol includ: dureri de cap, acufene, ameţeală, greaţă, tulburări gastrointestinale, slăbiciune, vertigo, frisoane, pierderi de memorie, amorţeala membrelor, tulburări de comportament. Cele mai cunoscute probleme ale otrăvirii cu metanol sunt tulburările de vedere: pierderea treptată a vederii, înceţoşarea vederii, restrângerea progresivă a câmpului vederii, întunecarea vederii, vătămarea retinei, iar în final, orbirea. Datorită lipsei unor enzime-cheie, oamenii sunt mult mai expuşi la efectele toxice ale metanolului decât animalele. De aceea, testele cu aspartam şi metanol realizate pe animale nu reflectă în mod corect pericolele acestor substanţe asupra oamenilor. Mai mult decât atât, formaldehida este recunoscută ca fiind un activator puternic, care face ca proteinele străine să fie recunoscute de către sistemul imunitar ca antigene şi care activează răspunsuri imunitare de distrugere a lor. Din cauza acestei acţiuni auxiliare a ei, formaldehida este inclusă în multe vaccinuri. Abilitatea formaldehidei de a crea antigenicitate, în special în combinaţie cu moleculele de aspartam, este atât de mare, încât produce reacţii grave autoimune ale ţesuturilor deformate de polimerizarea formaldehidei. Sistemul imunitar se întoarce împotriva propriilor ţesuturi, şi astfel apare. lupusul eritematos (o boală cronică ce se manifestă prin inflamaţie, durere şi leziuni ale ţesuturilor din întregul organism. Lupusul este o boală autoimună, în care sistemul imunitar al bolnavului nu reuşeşte să facă diferenţa între ţesuturile proprii şi intruşi, atacându-le). Aspartamul denaturează ţesuturile fetale, creând stimuli antigenici, care atrag distrugerea lor de către sistemul imunitar. Această încheiere a sarcinii poate fi atât de rapidă, încât mama nu are timp să observe diferenţa dintre întârzierea menstruaţiei şi avort. În afară de pericolul de a genera atacul din partea sistemului imunitar al mamei, aspartamul atacă direct şi fătul. Un exemplu bun este sindromul alcoolului fetal. Chiar şi consumul moderat de băuturi cu aspartam al mamei aduce fătului grave prejudicii pe viaţă. Apar diformităţi care marchează bebeluşul pentru întreaga viaţă, invaliditate şi lipsa acuităţii mintale la copiii care supravieţuiesc intoxicaţiei alcoolice uterine. Intoxicaţia cu alcool metilic este de 50 de ori mai puternică decât intoxicaţia cu alcool etilic (din băuturile alcoolice), iar intoxicaţia cu formaldehidă este de 5.000 de ori mai puternică.

Asamblate cu grijă în molecula de aspartam, aceste neurotoxine sunt de 20.000 de ori mai puternice decât băuturile alcoolice. Datorită extremei toxicităţi a aspartamului, chiar şi dozele mici sunt extrem de distructive, vătămând sistemul nervos al fătului şi structurile legate de acesta. Vederea şi auzul sunt şi ele afectate. Toate ţesuturile sunt vătămate, căci dincolo de efectele neurologice de intoxicare, alcoolul metilic este cea mai puternică bază organică din organismul viu şi este şi un agent de polimerizare. Nu există scăpare în faţa acestei otrăviri, fiind obligatoriu metabolizată de către enzima alcooldehidrogenază a alcoolului metilic în formaldehidă, transferându-se 75% în citosol (citoplasmă) şi 25% în mitocondrie.

Capacitatea chelatoare a aspartamului În limba latină, chelate înseamnă gheară, iar în chimie, prin D

ezba

teri

– să

năta

te

Noiembrie 2009 47substanţă chelatoare se înţelege o substanţă chimică ce reţine alte substanţe chimice, cel mai adesea metale. Unul dintre motivele pentru care FDA a respins la început aprobarea aspartamului este puternica sa activitate chelatoare, prin care extrage rapid metale toxice sau netoxice şi le transportă în întregul organism (extrage chiar metale pe care în mod normal corpul le-ar respinge în timpul digestiei şi le-ar elimina rapid). Apare, de exemplu, pericolul de otrăvire cu plumb al creierului şi al altor organe. Multe dintre metalele pe care NutraSweet le poartă prin întregul nostru organism sunt la fel de toxice ca plumbul. Acidul aspartic se combină (formează chelaţi) cu cromul (un element necesar pentru funcţionarea corectă a glandei tiroide). Persoanelor care consumă mari cantităţi de aspartam li se poate atribui, după o anumită perioadă de timp, un diagnostic fals – boala Basedow-Graves –, pentru tratarea căreia, bolnavul este supus unei terapii alopate prin iradierea glandei tiroide, fără a se trata cauza reală!!!

Efectele nocive ale acestei toxine au determinat apariţia unei noi boli: boala aspartamului Când pacienţii care se plâng de simptomele asociate

aspartamului încetează să mai consume produsele care conţin aspartam, simptomele dispar, dar ele revin atunci când persoana începe din nou să consume aspartam. Mulţi medici se referă la această simptomatologie ca fiind „boala aspartamului“. Simptomele pot apărea imediat, gradat sau pot degenera în boli cronice. Dr. Lendon Smith a declarat că o mare parte a populaţiei suferă de efectele secundare asociate aspartamului, deşi nu au nici cea mai vagă idee de ce medicamentele, suplimentele şi plantele nu le vindecă simptomele. Apoi, există şi consumatori de aspartam care nu „par” să sufere deloc de reacţii imediate. Aceştia însă sunt susceptibili de a dezvolta afecţiuni pe termen lung. Conform unui raport din 1994 de la Departamentul de Sănătate şi Servicii Umane (DHHS) din SUA, multe dintre bolile cauzate de aspartam sunt foarte serioase, consumul lui în cantităţi mari putând duce şi la deces. Faţă de ceilalţi aditivi care se folosesc până în prezent, acest îndulcitor a înregistrat cele mai multe plângeri (80-85% din totalul de plângeri) din partea consumatorilor. Consumul de aspartam generează următoarele afecţiuni:

La nivelul ochilor • conjuctivită • dilatarea pupilei • sindrom exoftalmic; umflarea ochilor • iritaţii, durere şi presiune oculară • orbirea treptată a unuia sau a ambilor ochi • probleme la folosirea lentilelor de contact • reducerea lichidului lacrimal • cecitate, scăderea vederii şi/sau alte probleme de vedere,

cum ar fi: înceţoşare, fulgerări luminoase, viziunea unui tunel, pete sau linii.

La nivelul urechilor • intoleranţă severă la zgomot • probleme cu auzul, pierderea auzului • tinitus (ţiuituri în urechi) La nivel neurologic • ameţeală, clătinare din picioare, mers instabil, probleme de

echilibru • amorţeli ale extremităţilor, dureri ale extremităţilor • artrită • atacuri cerebrale parţiale sau complexe • atacuri de panică • confuzie • convulsii • crize de apoplexie • crize epileptice • durere locală, slăbiciune în membre • dureri ale încheieturilor şi articulaţiilor • dureri de cap, migrene, unele chiar acute (femeile sunt mult

mai vulnerabile) • dureri faciale atipice • dureri generalizate • dureri musculare şi la nivelul scheletului • febrilitate • halucinaţii

• hiperactivitate acută şi nevoia de a mişca încontinuu din picioare

• hiperactivitate la copii sau adulţi • incapacitate de concentrare, pierderea memoriei, tulburări

de gândire • îngreunarea vorbirii, dificultăţi de vorbire, dicţie neclară • leşin, inconştienţă şi comă • modificarea formei şi a texturii sânilor • parestezie şi amorţeala membrelor • retardare la copii • senzaţie de greutate în corp • spasme musculare • tremurături ale muşchilor • tremurături severe • tulburări neurologice • umflarea diferitelor părţi ale corpului La nivel psihologic/psihiatric • agresivitate • anxietate • depresii moderate până la severe (deoarece scade nivelul de

serotonină) • fobii • insomnie, somnolenţă, probleme de somn • iritabilitate • modificări de personalitate • oboseală accentuată • schimbări rapide în calitatea şi intensitatea dispoziţiei La nivelul pieptului • aritmie • dispnee • dureri în piept • hipertensiune • modificări ale presiunii sanguine • palpitaţii, tahicardie • respiraţie astmatică • respiraţie scurtă datorită modificării poziţiei La nivel gastrointestinal • balonare • constipaţie • crampe • diaree, uneori cu cheaguri de sânge • durere şi dificultăţi la înghiţire • dureri abdominale • greaţă, vomă • modificarea apetitului • modificarea sensibilităţii gustative • modificări în greutate • probleme ale sinusurilor • probleme de salivare • sete persistentă şi reţinerea apei în organism • sialoree • tendinţă de a mânca şi a bea excesiv • tuse cronică • urme de sânge în vomă sau fecale • uscarea gâtului, dureri de gât La nivelul pielii • la nivelul pieptului, agravarea alergiilor respiratorii (de

exemplu, astmul) • eczeme • înroşirea feţei • leziuni dermatologice • reacţii alergice în regiunea gurii şi a buzelor • senzaţii de mâncărime, fără erupţii cutanate • urticarie şi alte probleme de piele La nivel endocrin şi metabolic • accelerează şi generează apariţia diabetului la persoanele

care sunt susceptibile la diabet, dar care nu ar fi dezvoltat niciodată această boală dacă nu consumau aspartam

• accelerează procesele clinice ale diabetului • adenopatie • agravarea hipoglicemiei D

ezba

teri

– să

năta

te

Lohanul nr. 10 48• agravează şi simulează retinopatia şi neuropatia diabetică • diverse tulburări metabolice, anemie • căderea părului sau subţierea lui • agravarea complicaţiilor diabetice: retinopatie, cataractă,

neuropatie şi gastropareză • crampe în perioada dintre ciclurile menstruale • creşte apetitul pentru carbohidraţi • creşterea gradată în greutate • diabet şi complicaţii ale diabetului • dificultăţi în timpul sarcinii • dismenoree • hematurie • hiperglicemie sau hipoglicemie • modificarea coloraţiei unghiilor şi a pielii • modificarea mirosului corporal • modificări ale aspectului părului şi unghiilor • modificări ale transpiraţiei • noduli • obezitate • pierderea şi modificarea gustului • probleme şi modificări menstruale • produce un control scăzut asupra diabetului la pacienţii care

iau insulină sau antidiabetice orale • scăderea bruscă în greutate La nivel urogenital • impotenţă • reducerea funcţiei sexuale • tulburări sexuale • dificultăţi de urinare • modificări ale cantităţii urinei • probleme urogenitale • urinare frecventă şi senzaţie de arsură Alte tulburări • modificarea temperaturii corpului • probleme cu dantura • probleme nespecifice • scăderea imunităţii, sensibilitate crescută la infecţii • sete excesivă, retenţia de lichide, umflarea picioarelor Cele mai grave efecte • comportament agresiv • creşterea incidenţei cancerului, precum şi a gradului de

malignitate a tumorilor pe creier • defecte la naştere (incluzând retardarea mintală) şi avorturi

spontane (nu doar în cazul în care mama a consumat aspartam, ci atunci când şi tatăl a consumat)

• dependenţa de aspartam şi apetitul exagerat şi incontrolabil faţă de dulciuri

• depresii severe • hiperactivitate la copii • moarte subită • schizofrenie • tendinţe suicidare • ulcer peptic • vătămarea iremediabilă a creierului Boli cauzate de aspartam • boala Alzheimer • boala Basedow-Graves • boala Lyme • boala Ménière • boala Parkinson • deficit de atenţie • epilepsie (forma „grand mal” şi „petit mal“) • fibromialgie • hipotiroidie datorată mercurului din plombele dentare • limfom malign non-Hodgkin • limfom la nivelul creierului (este o tumoare cu o rată foarte

crescută de mortalitate, fiind asociată cu consumul de aspartam) • lupus eritematos diseminat • retardare mintală • scleroză laterală amiotrofică • scleroză multiplă • sensibilitate crescută la amalgamurile dentare cu mercur • sindromul cronic de oboseală

• sindromul de mialgie eozinofilică (EMS) • tumori cerebrale, ale glandei tiroide, mamare, pancreatice,

testiculare, ovariene, uterine, adenomuri ale glandei pituitare, tumori uterine.

Aspartamul modifică nivelul de aminoacizi din sânge,

blocând sau scăzând nivelul de serotonină, tirozină, dopamină, norepinefrină şi adrenalină. Apar astfel tulburări emoţionale, cum ar fi depresia. Chiar şi o singură doză de aspartam creşte semnificativ nivelul de fenilalanină din sânge. Aceste tulburări încetează imediat după eliminarea aspartamului din dietă. Dacă unor persoane cu deficienţe genetice li se administrează aspartam, ele pot manifesta dureri de cap, insomnie, depresie, atitudini ostile, anxietate şi alte reacţii negative. Nu este de mirare că medicamentul Prozac înregistrează vânzări extrem de mari… pentru că el tratează toate aceste tulburări! Este tipic ca simptomele intoxicării cu aspartam să nu poată fi detectate de testele obişnuite de laborator sau de razele X. Tulburările şi bolile pot fi de fapt semnele intoxicării cu aspartam. Deşi există un număr foarte mare şi în continuă creştere de atacuri de apoplexie produse de aspartam, Fundaţia Americană pentru Tratarea Epilepsiei promovează practic aspartamul. La Institutul de Tehnologie din Massachusetts (MIT), au fost monitorizate 80 de persoane care suferiseră anterior atacuri de apoplexie după ingerarea de aspartam. Institutul de Nutriţie Comunitară a concluzionat, în urma acestui program de supraveghere: „Aceste 80 de cazuri se potrivesc perfect definiţiei generale date de FDA riscului iminent asupra sănătăţii publice, fapt care ar necesita imediata retragere de pe piaţă a produsului în cauză.” Institutul de Cercetare a Cancerului din SUA a descoperit o creştere a incidenţei tumorilor maligne la nivelul creierului, în anii care au urmat obţinerii licenţei aspartamului pentru băuturi (după 1983). Una dintre plângerile cele mai frecvente ale victimelor aspartamului este pierderea memoriei. Ca o ironie, în 1987, compania G.D.Searle căuta să descopere un medicament pentru a combate sindromul pierderii de memorie cauzat de distrugerile provocate de aminoacizii cu rol excitator. Trei persoane din cinci care consumă acest îndulcitor au migrene, iar G. D. Searle (compania producătoare) este de părere că rata efectelor negative este nesemnificativă în comparaţie cu milioanele de doze de băuturi cu aspartam, consumate zilnic, de atâţia oameni la nivel planetar, şi de aceea aspartamul este indicat ca înlocuitor al zahărului.

Aspartamul distruge procesul de fertilizare prin faptul că ruinează răspunsul sexual al femeii şi induce disfuncţii sexuale la bărbat. Mai mult decât atât, aspartamul întrerupe dezvoltarea fătului prin avort sau generează defecte din naştere. Aspartamul distruge structura ADN-ului fătului, punând un stigmat pe generaţiile care vor urma. Proprietăţile aspartamului de inducere a avortului sunt inerente datorită structurii sale.

Aspartamul este inclus în planul conspiraţiei planetare care vizează un genocid biologic Anual, tone de aspartam sunt deversate, în mod deliberat şi în

deplină cunoştinţă de cauză în ce priveşte efectele devastatoare pe care le produce, către populaţia planetei. Prin falsificarea şi denaturarea documentelor, prin informarea eronată, oamenii sunt încurajaţi să utilizeze această substanţă, toate aceste lucruri făcând parte dintr-o imensă conspiraţie criminală planetară. Continuarea acestei acţiuni este încurajată de interesele pentru profiturile enorme obţinute de companiile producătoare de aspartam şi din industria farmaceutică şi medicală, care promovează acest îndulcitor, pentru ca apoi să trateze oamenii afectaţi de efectele lui. Dacă reuşim să rupem doar o verigă din lanţul vicios al toxinelor, prezentând realitatea şi efectele dezastruoase ale acestora, oamenii încep să gândească: „Dacă m-au minţit în legătură cu această problemă, recomandându-mi acest medicament, care, iată, mi-a făcut rău, atunci mă întreb care este adevărul cu restul lucrurilor?” Şi atunci, oamenii încep să îşi pună întrebări despre mai multe lucruri. Chiar dacă la început iese la iveală doar un singur adevăr, acesta deschide poarta pentru o trezire a conştiinţelor şi pentru vindecarea reală a oamenilor. Folosirea aspartamului este o otrăvire în masă a populaţiei mondiale. Fiecare metabolit al aspartamului are o toxicitate foarte mare, şi el a fost declarat foarte periculos pentru consumul uman. În prezent se fac eforturi în întreaga lume de a se stopa otrăvirea populaţiei cu aspartam. Toţi oamenii trebuie să ştie că aspartamul interacţionează cu toate medicamentele şi vaccinurile, deci cât timp un pacient consumă aspartam, nici un medicament pe care îl ia nu este sigur.

Noiembrie 2009 49 O jurnalistă pune sub acuzare

Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Organizaţia Naţiunilor Unite, pentru bioterorism şi tentativă de genocid

Gripa porcină este o pandemie fabricată mediatic, pentru a elimina o parte din populaţie printr-un vaccin obligatoriu

O jurnalistă austriacă de investigaţii avertizează lumea că cea mai mare crimă din istoria umanităţii e pe cale să fie comisă, prin vaccinarea împotriva gripei porcine.

Emilia Kareva – Bucureşti

ane Burgermeister a depus pe 10 iunie un dosar de acuzare către FBI împotriva Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii(OMS), Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) şi a

câtorva dintre cei mai sus-puşi oficiali ai SUA, pentru bioterorism şi încercarea de a comite crime împotriva umanităţii, prin vaccinarea împotriva virusului AH1N1. Ea solicită interzicerea măsurilor de vaccinare forţată în statele unde legea prevede obligativitatea vaccinării, precum SUA sau Franţa. Jane Burgermeister a luat atitudine şi împotriva companiilor farmaceutice Baxter şi Avir Green Hills Biotechnology, pe care le-a dat în judecată în luna aprilie pentru producerea unui vaccin contaminat cu gripa aviară. În afara acuzaţiilor ce sunt acum investigate împotriva celor două companii farmaceutice, ea a mai depus plângere şi împotriva OMS şi Baxter, cu privire la un caz de epidemie a gripei porcine – pornit de la fisurarea unei fiole destinată unui laborator de cercetare – declanşată într-un tren Intercity în Elveţia. Cea mai mare îngrijorare a lui Jane Burgermeister este că „în ciuda faptului că Baxter a fost prins asupra faptului, aproape provocând pandemia, compania merge mai departe, alături de celelalte companii farmaceutice aliate, furnizând vaccinuri pentru pandemii”. Baxter a anunţat oficial că vaccinul împotriva gripei porcine va fi disponibil pe piaţă din luna iulie a acestui an.

La scurt timp după ce a făcut publice acuzaţiile sale, aceasta a fost concediată. „Cred că această decizie a fost legată de depunerea plângerii pentru bioterorism faţă de oamenii din Statele Unite şi din întreaga lume. Pentru că am dreptul ca cetăţean să raportez o infracţiune în cazul în care există dovezi credibile, intenţionez să deschid un proces împotriva revistei Pennwell” explică ea. „Am mai auzit şi despre alţi jurnalişti, care, ca şi mine, au fost concediaţi sau hărţuiţi, pentru că au scris pe această temă”, a declarat Jane Burgermeister. Cu toate acestea, nu se poate spune că duce lipsă de cititori, pentru că blog-ul ei personal, a înregistrat peste 10 milioane de vizitatori în ultima perioadă.

Primul sindicat criminal la nivel global În documentul numit „Probe pentru bioterorism” depus la

FBI, Burgermeister indică un sindicat corporatist criminal la nivel internaţional şi oferă detalii amănunţite cu privire la încercarea sa de a duce la capăt planul său de genocid, prin eliberarea unui virus mortal de gripă şi prin instituirea unui program de vaccinare forţată. În acest raport afirmă: „Există dovezi că organizaţii precum OMS şi ONU şi companii farmaceutice care produc vaccinuri – de exemplu Baxter şi Novartis – fac parte dintr-un singur sistem aflat sub controlul unui grup criminal de bază, care se ocupă de coordonarea strategică şi care a finanţat dezvoltarea, producţia şi eliberarea de viruşi artificiali, pentru a justifica vaccinările în masă cu o substanţă ce reprezintă o armă biologică, pentru a decima populaţia Statelor Unite şi a controla bunurile şi resursele din America de Nord.”

În procesul ei, curajoasa jurnalistă susţine că pandemia de gripă a fost fabricată şi „este parte a unui plan pe termen lung al sindicatului, care şi-a construit un număr mare de lagăre de concentrare FEMA (Agenţia Federală de Administrare a Urgenţelor – Federal Emergency Management Agency), dotate cu incineratoare şi gropi comune, în state precum Indiana şi New York, pentru a băga oamenii în carantină şi a se scăpa de cadavrele celor ucişi prin atacuri cu arme biologice.”

Anumite site-uri de pe Internet, Infowars şi Prison Planet, au postat o serie de articole cu privire la gropile comune din lagărele FEMA. În februarie, Daily Newscaster publica un raport cu privire la FEMA şi vaccinările împotriva gripei porcine, precum şi

planurile pentru gropi comune în vecinătatea oraşului Chicago şi în partea de nord a Indianei. În luna martie a acestui an, Infowars a postat un articol detaliat cu privire la locaţiile gropilor comune din Arizona şi Texas.

Program camuflat pentru arme biologice Dosarul „Probe pentru bioterorism” conţine dovezi pentru

acuzaţiile pe care jurnalista austriacă le aduce unor persoane foarte sus-puse. Lista este consistentă: Barak Obama, preşedintele SUA, David Nabarro, coordonatorul ONU pe probleme de gripă, Marga-ret Chan, directorul general al OMS, Kathleen Sibelius, secretar al Departamentului pentru servicii şi sănătate publică al SUA, Janet Napolitano, secretar al Departamentului de securitate internă al SUA, bancherii David de Rotschild, David Rockefeller, George Soros, Werner Faymannn, cancelar al Austriei, Alois Stoger, ministrul sănătăţii din Austria. Aceştia fac parte din acel sindicat corporatist al crimei, la nivel internaţional, care a dezvoltat, produs, depozitat şi întrebuinţat arme biologice pentru eliminarea populaţiei Statelor Unite şi a altor ţări, cu scopul obţinerii de câştiguri financiare. OMS, Uniunea Europeană, centrele americane CDC pentru controlul epidemiilor şi alte laboratoare de cercetare, FEMA, companiile producătoare de vaccinuri şi Departamentul pentru servicii şi sănătate publică al SUA au interacţionat între ele pentru a dezvolta şi distribui arme biologice şi au obţinut fonduri prin sistemul bancar şi prin mecanismul comerţului global de narcotice.

Jane Burgermeister îi acuză pe aceştia că au complotat la conceperea, finanţarea şi participarea la faza finală a implementării programului camuflat pentru arme biologice, program incluzând şi companiile farmaceutice Baxter şi Novartis. Au conceput şi apoi eliberat agenţi biologici letali, în special virusul gripei aviare şi virusul gripei porcine, pentru a avea pretextul programului de vaccinare forţată, în masă, program prin care s-ar putea administra un agent biologic toxic ce ar cauza moartea populaţiei vaccinate. Această acţiune este o violare clară a Actului Antiterorism prin arme biologice.

Vaccin infestat cu virusul gripei aviare combinat cu virusul gripei umane Acuzaţiile lui Jane Burgermeister includ dovezi că Baxter

AG, subsidiara austriacă a Baxter Internaţional, a eliberat în mod intenţionat 72 kg de virus al gripei aviare, distribuit de OMS în iarna lui 2008 în 16 laboratoare din 4 ţări. Laboratorul Baxter din Austria, unul din cele mai sigure laboratoare din lume, nu a urmat cei mai simpli şi esenţiali paşi pentru a păstra în siguranţă 72 kg dintr-un patogen clasificat ca şi armă biologică, la distanţă de toate celelalte substanţe, permiţându-i să se amestece cu virusul gripei umane obişnuite. Vaccinul infectat simultan cu virusul gripei aviare şi umane a fost vândut de compania Baxter firmei AVIR Greenhills Biotechnology din Austria, care la rândul său a comercializat-o către alte patru firme din Cehia, Slovenia şi Germania. În Cehia, un membru al personalului de la BioTest a testat materialul destinat vaccinării pe dihori. Toţi dihorii injectaţi au murit. Incidentul a trezit suspiciuni, care s-au dovedit îndreptăţite: analizele au dovedit că produsele respective conţineau virusul activ H5N1, cel care produce temuta gripa aviară. Mai mult decât atât, s-a dovedit că vaccinul era simultan infectat şi cu virusul care produce gripa umană, H3N2! Problema rezidă nu doar în livrarea unor produse contaminate cu virusul gripei aviare, ci în combinarea acestuia cu virusul gripei umane, practică despre care experţii în bio-securitate afirmă că ar trebui complet interzisă, deoarece poate duce la apariţia de mutaţii pentru a infecta fiinţele umane cu gripă aviară şi astfel se poate produce o mult temută pandemie.

Acest incident nu a fost investigat nici de către OMS, nici de UE, nici de autorităţile pentru sănătate din Austria. Nu s-a investigat conţinutul materialului virusului şi nu s-a publicat nicio informaţie cu privire la implicaţiile genetice ale eliberării virusului.

J

Dez

bate

ri –

sănă

tate

Lohanul nr. 10 50Ca răspuns la întrebările parlamentare din 20 mai, Alois Stoger, ministrul sănătăţii din Austria, a dezvăluit faptul că incidentul nu a fost abordat ca atentat la bio-securitate, aşa cum ar fi trebuit, ci ca ofensă la adresa codului veterinar. Un medic veterinar a fost trimis la laborator pentru o scurtă inspecţie.

Jurnalista austriacă dezvăluie faptul că eliberarea virusului ar fi trebuit să fie un pas esenţial pentru declanşarea unei pandemii de nivel 6. Ea enumără legile şi decretele care ar permite ONU şi OMS să preia Statele Unite în cazul unei pandemii. În plus, legislaţia care solicită respectarea vaccinărilor obligatorii ar fi pusă în vigoare în Statele Unite în condiţiile declarării pandemiei.

Virusuri produse în laborator Jane Burgermeister susţine că întreaga afacere a pandemiei

gripei porcine este bazată pe o mare minciună referitoare la faptul că nu există niciun virus natural care să reprezinte o ameninţare pentru populaţie. Ea prezintă dovezi ce duc la concluzia că virusul gripei aviare şi cel al gripei porcine au fost, de fapt, produse în laborator, folosind fonduri de la OMS şi de la alte agenţii guvernamentale. Această „gripă porcină” este un hibrid format din gripă porcină propriu-zisă, gripă umană şi gripă aviară, ceva ce poate veni numai din laborator, conform multor experţi.

OMS susţine că această „gripă porcină” se împrăştie şi că tre-buie declarată pandemia, ignorând cauzele fundamentale. Viruşii ce au fost eliberaţi au fost creaţi şi eliberaţi cu ajutorul OMS, iar OMS este responsabilă în cea mai mare măsură pentru pandemie. În plus, simptomele presupusei „gripe porcine” nu pot fi diferenţiate de cele ale gripei normale. Această „gripă porcină” nu cauzează decesul mai mult decât o face o gripă obişnuită. Burgermeister afirmă că cifrele reprezentând numărul deceselor cauzate de „gripa porcină” nu sunt reale. Nu exista potenţial pandemic decât în cazul în care se procedează la vaccinarea în masă, în intenţia de a proteja populaţia. Există suficiente temeiuri de a crede că vaccinările obligatorii vor fi contaminate cu boli special concepute să ducă la deces.

În dosarul conceput de aceasta se face referire la un vaccin împotriva gripei aviare al Novartis, cu licenţă, vaccin ce a ucis 21 de oameni fără adăpost din Polonia în vara lui 2008 şi a avut ca „primă urmare” o „rata de efecte secundare”, astfel îndeplinind condiţiile definiţiei guvernului american pentru o armă biologică (un agent biologic desemnat să cauzeze o rată de efecte secundare, de ex. deces sau vătămare) printr-un sistem de transmitere (injec-tarea). Jane Burgermeister susţine că acelaşi complex de companii farmaceutice şi agenţii guvernamentale la nivel internaţional, care au dezvoltat şi eliberat material pandemic, s-au orientat spre profit, prin obţinerea de contracte din declanşarea pandemiei.

Mass-media controlată de grupul ce coordonează programul „gripă porcină” contribuie la dezinformare pentru a păcăli populaţia din Statele Unite să se vaccineze. Burgermeister mai susţine, în acuzaţiile sale, faptul că grupul de companii farmaceutice format din Baxter, Novartis şi Sanofi Aventis sunt parte a unui program de arme biologice cu bazele în afară, finanţat de acest sindicat internaţional al crimei şi conceput să ducă la crime în masă, pentru

a reduce populaţia lumii sub 5 miliarde în următorii 10 ani. Planul lor este să răspândească teroarea pentru justificarea forţării oamenilor să renunţe la drepturile lor, şi, de asemenea, să instituie carantină în tabere FEMA. Casele, companiile, fermele şi terenurile celor ucişi vor fi gata de a fi înhăţatede către acest sindicat. Eliminând populaţia Americii de Nord şi a altor continente, elita internaţională obţine accesul la resursele naturale neexploatate ale regiunilor, cum suntapa şi câmpurile petroliere nedezvoltate.

Dosarul complet include: - informaţii complete şi un studiu ce include coordonatele

temporale, cauza probabilă, definiţiile şi reglementările OMS şi ONU şi istoricul incidentelor din aprilie 2009, legate de izbucnirea gripei porcine;

- dovezi ştiinţifice că virusul „gripei porcine” este un virus creat artificial (modificat genetic);

- dovezi ştiinţifice care indică faptul că „gripă porcină” a fost concepută astfel încât să semene cu virusul gripei spaniole, din 1918, incluzând citate din „Gripa porcină 2009 este gripa spaniolă din 1918 în varianta armată”, de dr. A. True Ott şi un articol pe aceeaşi temă din Science Magazine al dr. Jeffrey Taubenberger;

- dovezi ale eliberării intenţionate a virusului gripei porcine în Mexic;

- dovezi ale implicării Preşedintelui Obama, care evidenţiază faptul că vizita lui în Mexic a coincis cu recenta epidemie a gripei porcine şi moartea unor oficiali implicaţi în călătoria sa. Este în dezbateri faptul că preşedintele nu a fost niciodată testat pentru gripă porcină, pentru că fusese vaccinat anterior;

- dovezi că Baxter este un element al unei reţele de arme biologice;

- dovezi că Baxter a contaminat în mod intenţionat materialul de vaccinuri;

- dovezi că Novartis utilizează vaccinurile ca arme biologice; - dovezi cu privire la rolul OMS în programul armelor

biologice; - dovezi cu privire la manipularea legată de boală realizată de

către OMS, pentru a putea justifica declararea nivelului 6 de pandemie, pentru a controla Statele Unite;

- dovezi cu privire la rolul Laboratorului Naţional de microbiologie al Canadei în programul armelor biologice;

- dovezi cu privire la implicarea oamenilor de ştiinţă ce lucrează pentru NIBSC (National Institute for Biological Standards and Control) din Marea Britanie şi centrele americane CDC pentru controlul epidemiilor în conceperea virusului gripei porcine;

- controverse constituţionale: legalitatea sau ilegalitatea periclitării vieţii, sănătăţii şi a binelui public prin vaccinarea în masă;

- problema imunităţii şi a compensării ca dovadă a încercării de a comite o crimă;

- dovezi cu privire la existenţa unui sindicat corporatist internaţional al crimei.

Vaccinul pentru gripa porcină:

periculos si ineficient!

Dr.Vasile Astărăstoaie ( Preşedintele Colegiului Medicilor din România): “O.M.S. introduce dictatura medicală! O.M.S.-ul încearcă să introducă o dictatură medicală, ca şi sănătatea publică (DSP), care a înce-put să încalce drepturile naturale ale omului, pentru că a introdus carantina, a interzis libera circulaţie, a introdus vaccinarea obligatorie, s-a încălcat autono-mia pacientului care nu poate refuza tratamentele obligatorii.

Dr. Alex Ionescu – Bucureşti O.M.S., până acum, orice evaluare s-ar face, a dat dovadă de

ineficienţă totală. Nici unul dintre programele O.M.S. nu au dat rezultate aşa cum au fost prezentate.” În plus, toată această escaladare a gradului de alertă s-a făcut fără consimţământul miniştrilor sănătăţii din ţările membre O.M.S. O.M.S.-ul este acum un „colhoz” internaţional: în ultimii 25 de ani, s-a transformat într-

o instituţie care îşi întreţine birocraţia proprie - ca şi Uniunea Europeană, ce merge pe acelaşi drum. Îşi ia măsuri de supravieţuire. Toate decesele din lume datorate gripei porcine au fost la persoane care aveau deja imunodeficienţă prin boli anterioare. Toate, pe acest principiu al siguranţei colectivităţii. Nu există un echilibru între drepturile pacientului şi acest principiu al siguranţei. Şi atunci O.M.S.-ul introduce, cred că e corect termenul, dictatura medicală. Ne învaţă, de exemplu, cum să mâncăm, fără să ţină cont că a existat o selecţie naturală bazată pe comportamentul alimentar. În plus, în momentul de faţă, noi fetişizăm nişte D

ezba

teri

– să

năta

te

Noiembrie 2009 51concepte în medicină, care iarăşi introduc dictatura, cum sunt, de exemplu, ghidurile, protocoalele şi medicina bazată pe dovezi.

Jurnalista austriacă Jane Burgermeister: ”Înalţi oficiali ai SUA, ONU şi OMS fac parte dintr-un „sindicat internaţional al crimei”, controlat de bancherii care administrează şi rezerva Federală a Statelor Unite. Acest grup este pe cale să comită „cel mai mare genocid biologic” din lume, folosindu-se de vaccinul împotriva virusului AH1N1. Acestea sunt câteva dintre acuzaţiile pe care jurnalista austriacă le aduce unor oficiali ONU şi OMS, într-un dosar depus la FBI (informează site-ul de ştiri javno.com.). Mai mult, ea intenţionează să ceară interzicerea măsurilor de vaccinare forţată a populaţiei din SUA şi alte ţări afectate de gripa porcină. Potrivit reporterului, grupul a lansat un virus creat artificial, pentru a elimina o parte din populaţie şi pentru a obţine profituri din vânzarea vaccinului, prin companiile farmaceutice. În aprilie 2009 ea a adus dovezi referitoare la faptul că laboratoarele Baxter au eliberat în mod intenţionat 72 de kilograme de virus al gripei aviare activ. Se pare că virusul ar fi fost livrat de către OMS către 16 laboratoare din patru ţări.

Ce este virusul gripei porcine? – noul tip de virus gripal A H1N1 nu se aseamănă cu nici un

alt virus precedent izolat, după cum arată ultimele date din luna mai.

– acest virus a fost sintetizat în laborator: Dr. Johan Hultin, de la Universitatea de Stat din Iowa, a extras cu succes material genetic, de la un cadavru obez de 30 şi ceva de ani, de sex feminin, care a murit de gripa spaniolă în 1918, împreună cu 85% dintre sătenii din Brevig Mission (numită Teller Mission în 1918), într-o singură săptămână. Victimele gripei spaniole din care a fost extras materialul genetic au fost îngropate în permafrost-ul arctic. În această pandemie au murit cel puţin 50 de milioane de oameni din întreaga lume.

– oamenii de ştiinţă au recreat materialul genetic al virusului gripei spaniole din 1918, într-un laborator finaţat de Guvernul SUA. Virusul obţinut a fost apoi combinat în mod artificial cu virusul comun H3N2 si o minoră genă de lipitură din Eurasia - H5N1 - tulpina gripei aviare. Virusul gripei aviare sau H5N1, care a lovit Asia in 2006, contine unele mutatii genetice ale virusului din 1918.

– în final, acest virus conţine material genetic de la doua tulpini de gripă porcină, două tulpini de gripă umană şi o singura tulpină de gripă aviară ;

– Centrul pentru Controlul Bolilor (CDC) numeşte virusul rezultat “novel flu”, incorect spus “virusul gripei porcine”. Actuala tulpină de gripă “novel” suferă o mutaţie rapidă la om, animalele necontractând virusul.

– oamenii de stiinţă estimează că, atât ceasul molecular al virusului A/H1N1 cât şi mijloacele moderne de transport, rapide, vor face ca aproape toate ţările din lume sa aibă experienţa unui focar A/H1N1 în următoarele câteva luni. Ce este diferit la virusul A/H1N1 este că, spre deosebire de alte noi tulpini de virusi care suferă mutaţii rapide la apariţie, apoi încetinesc mutaţiile şi în final se opresc în întregime, „the novel” nu dă încă semne de încetinire a ratei de mutaţie; ca atare, oamenii de stiinţă îşi fac griji, fiindcă A/H1N1 este generat sintetic şi nu se comportă ca unul natural.

Cât de gravă este gripa porcină? – simptomele de gripa porcina sunt cel mult moderate; – în iulie 2009 au fost înregistrate 40617 cazuri de gripa în

SUA, din care 319 decese, ceea ce înseamna o mortalitate de 0,8 %, deşi se pare că rata mortalităţii a fost de fapt mult mai redusă. Experţii estimează că de fapt numai unul din 20 de cazuri de gripă sunt raportate.

– Marea Britanie este cea mai afectată ţară a Europei. Acolo oamenii pot primi sfaturi şi chiar medicamentul “Tamiflu”, fără să fie consultaţi de medici. În săptămâna deschiderii noiii linii telefonice pentru raportarea cazurilor de îmbolnăviri, s-a ajuns la cifra de îmbolnaviri record de 100.000, cu un total de 30 decese, ceea ce înseamnă o mortalitate de 0,03% (probabil o rată a mortalitatii mai apropiată de realitate).

– acestă rată de mortalitate este mai scăzută decât în cazurile de îmbolnăviri cu o gripă obişnuită tip A.

Principiul vaccinării - o eroare medicală? – vaccinurile de gripă sunt produse tradiţional din viruşi non-

virulenţi (atenuaţi sau slăbiţi). Pentru ca vaccinurile să fie eficiente trebuie să conţină virusul care afectează populaţia, dar în formă non-virulentă. Vaccinul acţionează prin faptul că sistemul imun este activat prin expunerea la forma non-virulentă (ne-patogenă) a virusului şi ca urmare produce anticorpi care protejează organismul de forma patogenă a virusului.

– studii recente, dar şi mai vechi, au demonstrat că injectarea de material genetic străin direct în fluxul sanguin conduce la mutaţii genetice şi oncogeneză (formarea cancerului) în organismul care primeşte acel material. Cercetătorii elveţieni Phillipe Anker şi Maurice Stroun de la Laboratorul de Biochimie şi Fiziologie Vegetală a Universităţii din Geneva, pionieri ai biologiei moleculare, au publicat periodic în reviste medicale rezultatele cercetărilor întreprinse continuu, din anii '60 până în prezent. Ei au descoperit că substanţele biologice care intră direct în curentul sanguin pot deveni parte integrantă a codului genetic uman. Studiile lor au demonstrat că acizii nucleici ADN şi ARN nu există numai în nucleul celulelor, ci mici cantităţi de material genetic circulă liber în spaţiul extracelular al tuturor organismelor vii. Majoritatea vaccinurile aflate în uz curent sunt preparate din virusuri vii atentuate.

– Virusurile se numără printre cele mai simple microorganisme vii, fiind formate din căteva şiruri de ADN sau ARN învelite într-o capsidă proteică; această structură extrem de simplă nu le permite să trăiască independent, ci doar în interiorul unei celule vii care să le ofere nutriţie şi condiţii de reproducere. La ora actuală, există două mari tipuri de celule folosite în producţia vaccinurilor: celule de provenienţă animală (rinichi de maimuţa, embrion de pui, etc.) şi celule de provenienţă umană. Referitor la celulele de provenienţă umană, se ştie că, în mod normal, acestea nu supravieţuiesc în afara corpului omenesc. Celulele umane utilizate curent în producţia de vaccinuri sunt aşa-numitele linii de celule „nemuritoare”. Acestea sunt, de fapt, celule canceroase provenite din diferite tipuri de tumori umane sau celule fetale provenite din embrion uman avortat, singurele capabile sş supravietuiască in vitro şi să se dividă fără limită de timp şi spaţiu. Aceste culturi de celule sunt hrănite, de obicei, cu un amestec nutritiv pe bază de ser extras din embrionul bovin. Virusurile vaccinale sunt capabile să includă material genetic din celulele pe care sunt cultivate şi din amestecul nutritiv aplicat, deci toate ingredientele folosite în producţia industrială a vaccinurilor reprezintă tot atâtea surse de contaminare a produsului final. Purificarea totală a vaccinului final este, practic, imposibilă, deoarece nici un laborator din lume nu este capabil, la ora actuală, să separe total virusul vaccinal de resturile din mediul de cultura. Acest lucru este recunoscut oficial, în sensul că standardele actuale pentru fabricarea vaccinurilor consideră drept contaminare acceptată până la 100 pg (picograme) de ADN heterolog pe doza de vaccin.

– în prezent, se ştie că inducţia cancerului este un fenomen care porneşte de la o singura celulă şi că o singură unitate functională de ADN străin în genomul celulei-gazdă poate induce transformarea celulară malignă. O confirmare a acestor adevăruri este descoperirea, în anul 1960, a virusului SV40 (Simian Virus 40) în vaccinul anti- polio oral “Sabin”, preparat cu virus viu. Ulterior, s-a descoperit că şi vaccinul anti-polio “Salk” (varianta cu virus inactivat, administrat pe cale injectabilă) este contaminat, deoarece virusul a supravieţuit formaldehidei folosite pentru inactivare. Cercetătorii americani Sweet şi Hilleman de la Merck Institute for Therapeutic Research, care au făcut descoperirea, afirmă că toate cele 3 tulpini de virus polio vaccinal au fost găsite infestate. Virusul SV 40 provine din rinichiul maimuţei verde din Africa, pe care s-a cultivat, dintotdeauna, vaccinul anti-polio. Confirmarea rolului oncogen al acestui virus a venit în momentul în care genomul viral SV40 a fost descoperit în tumori maligne diverse ale adulţilor injectaţi cu vaccinul anti-polio în copilarie: mezotelioame,3 limfoame,18 limfoame non-hodgkiniene,26 tumori cerebrale,4,8 osteosarcoame,6 tumori maxilo-faciale. “Virusurile ascunse”, cum au fost denumite, au o particularitate care explică şi numele lor: deşi creează distrucţie marcată in vitro şi in vivo, ele nu sunt recunoscute de sistemul imunitar uman, deoarece nu au în structura lor antigenele critice necesare pentru identificare. Ele determina, astfel, boli grave, trenante, ale sistemului nervos central si periferic, frecvent cu sfărşit letal. Cercetătorul care le-a descoperit afirmă că ele pot fi considerate “o arma biologică a naturii”, deoarece pot îmbrăca forme structurale diferite, dar îşi D

ezba

teri

– să

năta

te

Lohanul nr. 10 52păstrează capacitatea de a se include în celula nervoasă şi de a o distruge. Martin consideră virusurile ascunse o problemă de sănătate publică.

– Actul vaccinării trebuie înţeles, în ultimă instanţă, ca un act de introducere de material genetic străin direct în fluxul sanguin. Campaniile de vaccinare în masa au avut un impact covârşitor asupra populaţei, în sensul că au condus, pe termen lung, la mutaţii genetice imprevizibile şi la alterarea în sens negativ a codului genetic uman. Legătura dintre mutaţiile genetice şi oncogeneza la om a fost demonstrată ştiinţific, iar creşterea incidenţei şi mortalităţii prin cancer este o realitate a zilelor noastre.

Eşecurile ultimei vaccinări în masă în SUA În 1976 s-au înregistrat câteva cazuri de gripă porcină în

rândurile soldaţilor de la Fort Dix, New Jersey şi numai unul dintre ei a decedat, cel mai probabil din cauza eforturilor fizice prea mari decât din cauza gripei . (“Now legal immunity for swine flu vaccine makers” F, William Engdahl, Global Research 20 July 2009). Aceasta a dus la lansarea unei vaccinări în masa a 40 milioane persoane împotriva unei pandemii care nu s-a materializat. Mii de oameni au cerut despăgubiri pentru leziunile cauzate de vaccinare. Cel putin 25 de oameni au murit i 500 au paralizat.

OMS şi febra vaccinării în masă. – ordinul vaccinarii în masă în toamna acestui an a venit de la

OMS ( Organizaţia Mondială a Sănătăţii ). La începutul lui iulie 2009, un grup de experţi în vaccinuri a concluzionat că epidemia este de neoprit iar Marie-Paul Kieny, directorul OMS pe direcţia cercetării vaccinurilor a spus că toate naţiunile vor trebui să aiba acces la vaccinuri şi că vaccinul va trebui să fie gata de administrare în septembrie. Criticii arată că „experţii în vaccinare” sunt influenţaţi de producătorii de vaccinuri care vor să căştige profituri enorme de pe urma contractelor cu guvernele. Dar argumentul decisiv împotriva vaccinării în masă este că vaccinul nu e eficient, ba mai mult, e chiar periculos.

– cu toate că situatia a fost deja împinsă dincolo de orice limita, există intenţia de a produce doze tot mai mici de vaccinuri cu ajutorul unei serii de noi adjuvanţi, totul petrecându-se cu binecuvântarea OMS. (H1N1 ‘swine flu’ vaccine, postnote, May 2009, number 331);

– un raport recent al OMS asupra principalilor producători de vaccinuri a concluzionat că în cel mai bun caz se pot produce 4.9 miliarde doze de vaccin AH1N1 anual asumându-se cea mai economică dozare (aceasta include utilizarea de adjuvanţi toxici selectaţi de fiecare producător) precum şi utilizarea la maximum a capacităţilor de producţie.

Vaccinare cu orice preţ? Virusul există, gripa se extinde şi, indiferent de provenienţă

sau de forma benignă a gripei, ceea ce îngijorează mai ales publicul sunt programele guvernamentale de vaccinare în masă menite să combată epidemia şi care ar putea fi mai rele decât epidemia însăşi. Astfel Departamentul de Sănătate al SUA şi cel al Securităţii Naţionale au declarat în aprilie, la scurt timp după apariţia epide-miei, că gripa porcină este o urgenţă a sănătăţii. Ca rezultat, unele şcoli au fost închise, unii oameni puşi în carantină iar companiile farmaceutice au încheiat contracte valorând în total 7 miliarde de dolari pentru a fabrica vaccinuri care vor fi puse în circulatie de către Administraţia pentru Alimente şi Medicamente. Aceasta înseamnă că vaccinurile vor fi testate pentru numai câteva săptămâni pe câteva sute de voluntari: copii şi adulţi înainte de a fi administrate tuturor şcolarilor, în toamna anului 2009, începând cu luna octombrie. Mai mult, ca urmare a legislaţiei federale adoptate de Congres în 2001, o autorizaţie pentru uz de urgenţă permite companiilor farmaceutice, oficialităţilor din sistemul de sănătate şi oricui care se ocupă de administrarea vaccinurilor experimentale, ca în timpul unei stări de urgenţă, să fie protejat legal în cazul în care populaţia suferă leziuni în urma vaccinării. Secretarul Serviciilor Umane şi de Sănătate, Kathleen Sebelius, a garantat fabricanţilor de vaccinuri, imunitate totala în faţa legii, împotriva oricăror plângeri în instanţă care ar putea rezulta în urma vacci-nării. Unele state vor să impună vaccinarea obligatoriu prin lege. (http://www.i-sis.org.uk/fastTrackSwineFluVaccineUnderFire.php).

Vaccinul este periculos – vaccinurile în sine pot fi periculoase, în special vaccinurile

din germeni atenuaţi sau noile vaccinuri recombinate din acizi

nucleici ( cum este şi în cazul gripei porcine), acestea având un potenţial de a genera tulpini virulente prin recombinare iar acizii nucleici recombinaţi pot cauza maladii autoimune.

– creşte riscul de astm : un studiu pe 800 copii suferind de astm a arătat că cei care au fost vaccinaţi anti-gripal au efectuat un număr ridicat de vizite la doctor şi la camera de urgenţă datorita problemelor cauzate de astm. Acest studiu a fost confirmat de un raport din 2009 care arată că, copii cu astm care au fost vaccinaţi cu FluMist ( vaccin antigripal) au prezentat un risc de 3 ori mai mare de spitalizare;

– sindromul Guillain-Barre: este o boală autoimună care cauzează paralizia braţelor şi picioarelor şi, în cazuri rare, a întregului corp. În unele cazuri, GBS a dus însă la paralizie completă sau chiar la moarte;

– o sursă majoră de toxicitate a vaccinurilor antigripale o constituie adjuvanţii, substanţe care au menirea sa amplifice acţiunea vaccinurilor: cele mai multe vaccinuri au un conţinut periculos de mare de mercur sub formă de thimerosal (un conservant letal) de 50 de ori mai toxic decât mercurul insuşi. O doză destul de mare poate cauza disfuncţii pe termen lung la nivel imunologic, senzorial, neurologic, motor şi comportamental. Otrăvirea cu mercur duce la autism, sindrom de atenţie deficitară, scleroză multiplă, deficienţe de vorbire şi limbaj. Un alt adjuvant comun pentru vaccinuri este hidroxidul de aluminiu care cauzează alergie şi şoc anafilactic. Cei mai mulţi adjuvanţi noi incluzând MF59, ISCOMS, OS21, AS02 şi AS04 sunt mai toxici decât hidroxidul de aluminiu. Unele doze de vaccin vor conţine squalena cauzatoare a sindromului războiului din golf şi a altor disabilităţi. (Ho MW. How to stop bir flu instead of the vaccine-antiviral model. Science in Society 35. 40-42, 2007.)

Vaccinul este ineficient - numeroase studii arată că vaccinurile anti-gripale protejeaza

puţin sau deloc şi nu există motive să credem că vaccinul impotriva gripei porcine va fi diferit;

– la copiii sub 2 ani eficienta vaccinurilor de tip inactiv a fost similara cu efectul placebo;

– la copii peste 2 ani vaccinurile prin spray nazal continind virusi de virulenta redusa si vaccinurile injectabile continind virusi morti previn intre 59 si 82 % din imbolnaviri. Prevenirea altor boli asemanatoare gripei a fost de numai 33-36 %.

– vaccinurile de gripa sunt la fel de nefolositoare pentru adulti si batrini, dind protectie redusa sau deloc impotriva unei game de imbolnaviri, inclusiv a pneumoniei.

Cine produce vaccinul ? 5 companii la nivel global au contracte pentru a produce

vaccinul: Baxter International, GlaxoSmithKline, Novartis, Sanofis-Aventis si AstroZeneca.

Care sunt aceste companii? a.) Novartis a provocat un scandal de presa în 2008 ca urmare

a testelor clinice cu vaccinul H5N1 ( pentru gripa aviară) desfaşurate în Polonia. Testarea a constat în administrarea vaccinului la 350 persoane fără adapost de către asistente medicale şi medici polonezi, fapt care a dus la moartea a 21 dintre cei testaţi şi la aducerea personalului medical în instanţă de catre politia poloneza. Novartis a pretins la vremea respectivă că decesele nu au fost determinate de vaccin care au spus tot ei „fusese testat fără probleme pe 3500 de alte persoane”. Tot Novartis a anunţat în 13 iunie că a produs vaccin împotriva gripei porcine utilizând tot tehnologia bazată pe culturi de celule şi adjuvantul MF59. Acest adjuvant este de natură uleioasă şi conţine Tween80, Span85 şi squalena. Studiile efectuate pe soareci au aratat că adjuvanţii uleioşi induc probleme motorii şi paralizie. Squalena induce artrita severă la soarecii de laborator iar în cazul subiecţilor umani s-a constatat că administrarea de squalena între 10 şi 20 ppm (parţi pe miliard) duce la probleme grave ale sistemului imun şi apariţia de maladii autoimune.

b.) Vaccinul de la GlaxoSmithKline (GSK) va fi produs din antigeni ai recent izolatei tulpini gripale şi va conţine adjuvantul AS03 care a fost aprobat de UE împreună cu vaccinul anti-gripă aviară H5N1 în 2008. Conform Raportului European Public de Evaluare AS03 conţine squalena (10.68 miligrame), DL-alfa-tocoferol (11.86 miligrame) şi polisorbat 80 (4.85 miligrame). Vaccinul H5N1 conţine de asemenea 5 miligrame thiomersal D

ezba

teri

– să

năta

te

Noiembrie 2009 53(derivat de mercur), polisorbat 80, octoxynol 10 şi diferite săruri anorganice. Compania promoveaza agresiv diferite sisteme de adjuvanti pe post de „adjuvanti avantajoşi” pentru a reduce doza de vaccin. Vaccinul pe care GSK îl produce va fi testat pe un număr redus de persoane în timp ce conform rapoartelor compania cauta să „cântărească pericolul pandemiei faţă de riscurile unui vaccin potenţial periculos”. Acest fapt a fost caracterizat ca riscant de prof. Hugh Pennington, un microbiolog pensionat de la Universitatea Aberdeen, Scotia. „Prin limitarea testelor clinice, Glaxo riscă să nu calibreze doza de vaccin în mod optim şi aceasta ar duce la o vaccinare care nu numai că nu protejeaza populaţia ba mai rău îi pune sănătatea în pericol” a aratat Pennington. Glaxo a declarat că e pe cale să producă şi o mască de faţă antivirală pentru a preveni infecţia şi că totodată a crescut producţia medicamentului Relenza pentru bolnavii suferind deja de gripă porcină.

c.) Franţa a comandat vaccinuri de la Sanofi, GSK şi Novartis dar nu vede nici-un motiv pentru care ar trebui scurtată durata testelor clinice. Compania farmaceutica franceză Sanofi-Aventis îşi dezvoltă propriul vaccin împotriva gripei porcine. Se estimează că va fi nevoie de 2 luni şi jumătate de testări pentru ca să se obţină un vaccin „eficient şi sigur” după cum arată Albert Garcia purtătorul de cuvânt al companiei care a mai declarat că „ vaccinul va fi gata în noiembrie sau decembrie".

d.) Baxter în schimb a început testările clinice din august. În decembrie 2008, o filială Baxter din Austria a trimis spre

testare vaccinul uman anti-gripal contaminat cu tulpina letala virală H5N1 de gripă aviară în 18 ţări incluzând Cehia, unde testările s-au soldat cu moartea animalelor de laborator utilizate (24). Ziarele cehe au ridicat problema dacă nu cumva firma Baxter a încercat în mod deliberat să stârnească o pandemie.

Cum poate fi împiedicată vaccinarea în masă în România? Să luăm exemplu de la CNIV ? În SUA Centrul National de Informare asupra Vaccinurilor

(CNIV) a cerut administraţiei Obama şi tuturor guvernatorilor de stat să aducă dovezi că vaccinul este „necesar şi fără riscuri de sănătate” cerând „controlul strict al vaccinului, înregistrarea, monitorizarea, raportarea şi asigurarea de compensaţii în cazul tulburărilor produse de vaccinare”, deoarece “vaccinurile vor fi testate pentru numai câteva săptămâni pe câteva sute de voluntari: copii şi adulţi înainte de a fi administrate tuturor şcolarilor!”. Ceea ce este mai mult decât riscant! CNIV se întreabă daca statele sunt pregătite să se supuna reglementărilor de securitate ale vaccinurilor din 1986, cuprinse în Actul National despre Leziunile rezultate din Vaccinarea Infantila, care include:

– Să se dea parinţilor informaţii scrise despre beneficiile şi riscurile vaccinului înaintea vaccinării copilului

– Inregistrarea vaccinurilor administrate copilului inclusiv numele producătorului şi numărul lotului

– Inregistrarea vaccinurilor administrate în cartea de sănătate a copilului

– Inregistrarea problemelor de sănătate serioase aparute ca rezultat al vaccinării în cartea de sănătate a copilului şi înaintarea imediată a unui raport Sistemului de Raportare a Reacţiilor Adverse ale Vaccinărilor.

Co-fondatorul şi preşedintele CNIV Barbara Loe Fisher a spus : Parinţii şi legislatorii ar trebui să se întrebe:

– De ce sunt copiii cei care trebuie să primească cei dintîi un vaccin experimental?

– Sunt şcolile echipate ca să înregistreze consensul informat al părinţilor înainte de vaccinare, să ţină evidenţa vaccinărilor şi să excepteze de la vaccinare copii care din motive de sănătate ar fi supuşi unor riscuri majore în cazul vaccinării?

– Vor şti cei care administrează vaccinul să monitorizeze copii, să i înregistreze imediat, să raporteze şi să trateze orice problemă de sănătate seriosă apărută în urma vaccinării?

– Va avea statul resurse financiare pentru a acorda compensaţii copiilor lezaţi?

Cum putem combate epidemia de gripă porcină in mod eficient, simplu şi fără pericol ? Există in mod clar moduri mai eficiente de a combate

pandemia decit vaccinarea in masa: – deasa spălare a mâinilor – suflarea nasului în batiste de unică folosinţă

– evitarea aglomerărilor, amânarea deschiderii şcolilor – dietă sănătoasă – exerciţiul fizic – vitamina D în cantitate suficientă pentru a stimula

imunitatea. Să evităm medicamentul antiviral Tamiflu! Peste jumătate din copiii care sunt trataţi cu Tamiflu contra

gripei porcine simt efecte secundare precum ameţeală şi coşmaruri, arată un studiu britanic; circa 150.000 de persoane cu simptomele gripei porcine au primit acest medicament până acum. Un studiu făcut la trei şcoli din Londra şi alte regiuni ale Angliei arată că 51-53 procente din copii suferă de efecte secundare. Un total de 103 copii au participat la studiu, din care 85 au primit medicamentul preventiv după îmbolnăvirea unui coleg de şcoală. Din aceştia 45 au simţit efecte secundare. Cel mai frecvent efect a fost ameţeala (29 procente), urmat de dureri de stomac sau crampe (20 procente) şi probleme cu somnul (12 procente). Aproape un copil din cinci a simţit un efect secundar „neuropsihiatric”, precum incapacitatea de a gândi clar, coşmaruri sau comportament straniu, conform studiului publicat în Eurosurveillance. Să nu acceptăm să devenim cobaii vaccinului AH1N1!

Marea Britanie se pregăteşte pentru un program de vaccinare în masă, care se va dovedi o 'nebunie' dat fiind că vaccinul împotriva gripei porcine nu a fost încă suficient testat, scrie cotidianul britanic The Times. Programul de vaccinare nu va fi însă numai pentru Marea Britanie, ci pentru întreaga Europa, evident şi România şi, deci, lucrurile ne privesc direct. În primul rând, spune The Times, gripa porcină este cu mult mai blândă decât s-a aşteptat, ceea ce face ca boala să nu se manifeste mai drastic decât o răceală severă şi deci ca vaccinarea să fie pusă sub semnul întrebării. Există motive serioase pentru vaccinarea celor care suferă de boli are plămânilor, inimii sau rinichilor sau a celor cu sisteme imune slăbite, a femeilor însărcinate şi a copiilor sub cinci ani, însă doar dacă vaccinul funcţionează şi este sigur. A te grăbi însă să distribui vaccinul şi să vaccinezi populaţia înseamnă însă că nu există o idee privind cât de eficient este acesta, deşi există cercetări despre eficienţa vaccinurilor împotriva gripei, care pot oferi informaţii legat de aşteptările de la un vaccin împotriva gripei porcine. Administrarea în masă a vaccinului împotriva gripei porcine în America anului 1976 pentru a preveni o epidemie, deşi a avut drept consecinţă faptul că milioane de persoane au fost imunizate, a fost oprită după o creştere a cazurilor de sindrom Guillain-Barré (GBS) printre cei cărora le-a fost administrat vaccinul. GBS este o boală autoimună care cauzează paralizia braţelor şi picioarelor şi, în cazuri rare, a întregului corp. În unele cazuri, GBS a dus însă la paralizie completă sau chiar la moarte. Cercetările ulterioare au estimat că a existat un caz de GBS la fiecare 100.000 de administrări ale vaccinului. În aceste condiţii, vaccinarea unui număr mare de britanici se va dovedi un uriaş pariu, potrivit The Times. Şi chiar dacă, cel mai probabil, ea va salva multe vieţi, vaccinul ar putea avea efecte secundare grave, care ar putea duce în cazuri extreme până la moarte. În acest context, administrarea se dovedeşte un pariu pe care ameninţarea virusului, aşa cum se prezintă ea în momentul de faţă, nu îl justifică, conchide ziarul britanic.

- Paul Joseph Watson, Prison Planet, Luni, 31 August, 2009: Un document pentru uz intern dezvăluie planurile guvernului francez de a impune vaccinarea în masa asupra întregii populaţii, pe centre regionale. Aceasta va putea sa fie realizata de către echipe de injectare, sustinute de medici generalisti şi beneficiind de aparatură adecvată.

Copii de vârstă şcolară vor fi şi ei vaccinaţi de echipe mobile care vor trece pe la fiecare şcoală, acoperind toata ţara. Bebeluşii de peste 6 luni vor şi ei vaccinaţi.

Esenţial e ca medicii generalişti şi sistemul sanitar în general nu vor avea rolul principal în aceasta campanie de vaccinare ceea ce face ca totul să pară mai degrabă o operaţie militară decât una de ocrotire a sănătăţii.

Un alt aspect vital al campaniei de vaccinare este faptul că se va ţine evidenţa cui s-a vaccinat şi cui nu prin intermediul cardurilor de sănătate cu microcip pe care toţi cei care locuiesc în Franta trebuie să la aibă. Datele se vor centraliza şi cei care nu s-au vaccinat vor fi identificaţi.

Documente similare se pare că circulă în toate cele 194 de state membre ale OMS. ( inclusiv România) D

ezba

teri

– să

năta

te

Lohanul nr. 10 54Acestea sunt adresate înalţilor funcţionari guvernamentali

cărora li se ordon să supervizeze şi coordoneze vaccinarea forţată în regiunile pe care le au sub control şi să elaboreze totodata planuri adecvate de vaccinare.

Documentul mai menţionează legile franceze (Articolul L3131-8 si L3131-9) care obligă personalul medical să administreze vaccinuri dacă guvernul o decretează sau să suporte consecinţele legale. Aceasta înseamnă că unii lucrători din sănătate se vor găsi în dificultate clară.

Punerea la punct a unor centre de vaccinare localizate în locuri „securizate” aminteşte de lagărele de concentrare naziste precum Buchenwald unde prizonierii erau ucisi prin injecţii.

Planul francez detaliază sarcinile echipelor de vaccinare, felul în care centrele vor fi organizate, unde va fi plasată mobila necesara (precum mesele) şi numarul de vaccinări care trebuie executat într-un anume interval de timp de către centre de diferite marimi.

O echipa de vaccinare se presupune că va vaccina în jur de 360 persoane în 4 ore.

Un „post” de vaccinare va cuprinde 3 agenţi, unul va pregăti vaccinul, unul îl va administra iar al treilea va înregistra persoanele vaccinate.

S-a raportat recent că guvernul Marii Britanii a trimis o scrisoare confidenţială neurologilor punându-i în garda cu privire la sindromul Guillain-Barre, care ar putea fi provocat de vaccin.

S-a aratat ca unele doze de vaccin vor conţine mercur cauzator de autism şi tulburări neurologice. Alte doze vor conţine squalena cauzatoare a sidromului razboiului din golf şi a altor disabilităţi.

Plătim pentru propria moarte: vaccinurile care îmbogăţesc companiile producătoare pot să ne ucidă

În spatele mediatizării deşănţate a vaccinurilor se ascunde un adevăr înspăimântător: niciunul dintre vaccinurile existente la ora actuală, pentru niciuna dintre boli, nu este cu adevărat eficient. Nu s-a demonstrat ştiinţific eficienţa vaccinurilor, ci din contră s-a demonstrat că ele sunt foarte periculoase, transmiţând un număr mare de virusuri şi generând veritabile epidemii. În plus, substanţele care fac parte din vaccinuri, precum mercurul şi aluminiul, pot produce autism, Alzeheimer, cancer, etc. Prin vaccinare, suntem păcăliţi să plătim bani grei şi să îi îmbogăţim chiar pe cei care încearcă astfel să ne ucidă.

Mike Adams Motto: „Reporterii sunt întocmai ca nişte păpuşi. Ei doar

răspund întotdeauna la comenzile acelora care din umbră, trag sforile” – Lyndon Johnson, fost preşedinte SUA

Mass-media contribuie din plin, la ora actuală,

la răspândirea în rândul maselor credule a gogoşilor mediatice înfricoşătoare cu privire la aşa-zisa pandemie a gripei porcine.

ass-media pe această planetă este atât de aservită elitei care conduc din umbră lumea, din păcate către un adevărat dezastru planetar, încât ea face fără

ruşine şi în mod slugarnic aproape orice pentru dezinformarea unui public adesea neştiutor şi naiv, care înghite cu credulitate orice. Interesele financiare ale marilor companii farmaceutice (care, culmea, aparţin în număr mare chiar unor francmasoni de rang înalt sau membrilor grupării criminale Bilderberg) au întotdeauna prioritate. În loc să ne informeze, mijloacele mass-media şi-au propus să ne prostească fără încetare, repetând zi de zi, până la saturaţie, aceleaşi minciuni gogonate. Tot ceea ce se petrece nu este deloc întâmplător, dacă avem în vedere că marile concernuri farmaceutice internaţionale obţin mari câştiguri din comercializarea vaccinurilor, ele fiind cele care orchestrează campania de inducere în masă a unei stări de frică paralizantă.

Urmărind cu atenţie ştirile despre aşa-zisa pandemie de gripă porcină (care, de fapt, a fost creată în laborator la comandă), se pot observa cel puţin zece minciuni sfruntate, care continuă să fie repetate aproape obsesiv, pe canalele principale ale mijloacelor

mass-media, în legătură cu gripa porcină şi cu vaccinurile ce urmează să fie realizate împotriva gripei porcine. Este semnificativ în această direcţie diabolismul elitei francmasonice mondiale, care nu numai că a creat în laborator aceste virusuri, dar urmăreşte totodată să ne prostească să ne vaccinăm, obţinând astfel sume impresionante, pentru ca apoi să ne omoare pe banii noştri. Este binecunoscut la ora actuală faptul că aşa-zisele vaccinuri antigripale produse de compania Baxter, ce urmau să ajungă pe piaţă în mai multe ţări din Europa, erau în mod deliberat contaminate cu tulpini ale gripei aviare H5N1.

Minciuna nr. 1 Nu se folosesc niciodată adjuvanţi în vaccinuri Pe 7 iulie 2009, într-un anunţ ce nu a fost difuzat pe scară

largă, ce aparţine OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) s-a recomandat ca adjuvanţii ce se folosesc pentru vaccinuri să fie utilizaţi pentru a spori cantitatea de vaccinuri produse şi care sunt disponibile la ora actuală la nivel mondial. O sursă majoră de toxicitate a vaccinurilor antigripale o constituie (pe lângă faptul că aceste vaccinuri sunt în mod intenţionat contaminate cu viruşi mortali) adjuvanţii, care sunt nişte substanţe ce au menirea să dinamizeze şi să amplifice imunogenicitatea vaccinurilor respective. În literatura de specialitate, toxicitatea acestor adjuvanţi este astăzi evidenţiată pe larg.

Cele mai multe vaccinuri au un conţinut periculos de mare de mercur, sub forma unei substanţe ce este numită thimerosal (un conservant ce are consecinţe letale, sau altfel spus, care ucide), care este de 50 de ori mai toxic decât mercurul. O doză suficient de mare, atunci când este introdusă în organism, poate cauza disfuncţii pe termen lung la nivel imunologic, senzorial, neurologic, motor şi comportamental. Otrăvirea cu mercur duce totodată la instalarea unor stări care sunt specifice autismului, face să apară sindromul atenţiei deficitare, declanşează scleroza multiplă, face să apară deficienţe de vorbire şi chiar de limbaj. Institutul de Medicină (IOM, unul dintre Institutele Naţionale de Ştiinţă din SUA) a afirmat că sugarii, copiii şi femeile însărcinate nu trebuie să fie injectate cu această substanţă (thimerosal), dar cu toate acestea este cunoscut că cele mai multe vaccinuri conţin aproape 25 de micrograme din această substanţă toxică cu efecte letale.

Un alt adjuvant comun şi foarte toxic pentru vaccinuri este hidroxidul de aluminiu, care cauzează alergie şi şoc anafilactic. Există şi alţi numeroşi adjuvanţi noi, care sunt chiar mai periculoşi. Conform analizei efectuate de unele publicaţii ştiinţifice şi farmac-eutice, astfel de adjuvanţi noi care includ MF59, ISCOMS, OS21, AS02 şi AS04 sunt chiar mai toxici decât hidroxidul de aluminiu.

Aceste aspecte sunt mai mult decât semnificative şi ar trebui să ne dea de gândit, pentru că este evident pentru orice om plin de bun simţ şi inteligenţă că, dincolo de aparenţe, prin injectarea noastră cu acest vaccin se urmăreşte, de fapt, chiar inocularea în organism a virusurilor împotriva cărora ni se spune că suntem vaccinaţi, împreună cu astfel de substanţe toxice, care declanşează la scurt timp după aceea boli grave, conducând la moarte. Acele fiinţe umane care, în naivitatea lor, se vor vaccina cu aceste vacci-nuri, dând dovadă de o mare credulitate şi naivitate, fac astfel jocul elitei francmasonice, al cărui scop este acela de a reduce în mod drastic populaţia mondială. Aceasta şi-a propus în realitate să reducă populaţia acestei planete la mai puţin de un miliard de locu-itori. Ştiind aceasta, merită să ne punem întrebarea: oare este cazul să riscăm să fim contaminaţi în mod intenţionat, aşa cum s-a descoperit în cazul celor peste 72 de kg de vaccinuri gripale obişnuite, care erau infestate de o mână criminală cu virusul gripei aviare?

Minciuna nr. 2 Gripa porcină este deosebit de periculoasă În iulie 2009, au fost înregistrate 40.617 cazuri de gripă

porcină în SUA şi au avut loc 319 decese, ceea ce evidenţiază o mortalitate de 0,8%, deşi este foarte probabil că rata mortalităţii este de fapt, în realitate, mult mai redusă.

Marea Britanie este cea mai afectată ţară a Europei şi presa a raportat zilnic despre o stare de „pandemie” în luna iulie 2009. În data de 23 iulie a fost deschisă o nouă linie telefonică de ajutor, la care oamenii pot primi sfaturi şi chiar pot comanda medicamentul Tamiflu, fără să fie consultaţi în prealabil de medici. În săptămâna

M

Dez

bate

ri –

sănă

tate

Noiembrie 2009 55deschiderii liniei, s-a ajuns la o cifră de îmbolnăviri record de 100.000, cu un total de 30 de decese, ceea ce înseamnă o mortalitate de 0.03% (probabil o rată a mortalităţii mai apropiată de realitate). Este posibil ca toate aceste cazuri de îmbolnăvire să fi fost produse tocmai datorită contaminării respectivelor vaccinuri cu virusul gripei porcine. Nu excludem această posibilitate deoarece există cazuri, care au fost depistate la ora actuală pe glob, când s-a descoperit că unele loturi de vaccinuri erau contaminate cu virusuri periculoase. Mass-media a avut tupeul de a afirma în mod manipulator despre acele vaccinuri că au ca efect eliminarea riscurilor de îmbolnăvire.

Deşi este prezentată de propaganda masonică drept un ucigaş la scară planetară, gripa porcină nu are deloc un efect atât de devastator asupra fiinţelor umane. Cu toate acestea, mass-media continuă să propage ştirea alarmistă cum că virusul H1N1 este foarte periculos, inducând astfel frică în sufletele oamenilor şi urmărind să-i determine să se vaccineze de urgenţă, plătind totodată sume considerabile pentru o gripă care nu este cu mult mai periculoasă decât o banală răceală din timpul iernii. În altă ordine de idei, la poruncă francmasonică, virusului i se pot aplica oricând în laborator anumite modificări genetice şi el poate evolua în ceva cu mult mai nociv. Pericolul îl reprezintă inocularea lui în masă prin vaccinare, aşa cum s-a urmărit să se realizeze în cazul celor 72 de kilograme de vaccin, care fuseseră contaminate cu virusul gripei aviare H5N1.

Minciuna nr. 3 Vaccinurile care au fost elaborate de marile concerne internaţionale precum Baxter, Novartis etc. ne protejează împotriva gripei porcine Vaccinul ce a fost, zice-se, elaborat împotriva gripei porcine

şi despre care se afirmă că protejează în mod sigur împotriva gripei porcine nu este în realitate câtuşi de puţin sigur. Cu toate acestea, se afirmă că acest vaccin protejează împotriva gripei porcine şi aceasta este cea mai mare minciună dintre toate, pe care mijloacele mass-media o promovează fără încetare.

Există numeroase argumente care dovedesc că vaccinurile ce au fost elaborate împotriva gripei nu sunt deloc aşa de sigure cum se susţine. Virusul gripei se modifică rapid – chiar şi fără ajutorul ingineriei genetice pe care, o folosesc în laborator unii cercetători lipsiţi de conştiinţă, pe care îi putem numi pe bună dreptate criminali – iar vaccinul s-ar părea că ţinteşte doar tulpinile specifice.

De asemenea, la ora actuală se afirmă cu viclenie că vaccinarea antigripală nu asigură protecţie permanentă şi trebuie, tocmai de aceea, să fie repetată anual; se ştie că astfel de vaccinuri sunt dificil de produs în masă, iar unele tulpini nu se dezvoltă deloc în laborator. Numeroase studii demonstrează că vaccinurile antigripale protejează de cele mai multe ori foarte puţin, uneori deloc şi nu există la ora actuală motive suficiente ca să credem că vaccinul, despre care se spune că a fost elaborat împotriva gripei porcine, ar fi în vreun fel mai bun. Efectele utilizării vaccinurilor de acest gen asupra sănătăţii au fost imposibil de analizat ştiinţific, deoarece studiile nu conţin suficiente informaţii şi, totodată, la ora actuală lipsesc standardizările necesare pentru a fi accesibilă puţina informaţie existentă în această direcţie.

Un studiu efectuat pe un lot de 800 de copii suferind de astm a arătat că cei care au fost vaccinaţi antigripal au trebuit după aceea să meargă foarte des atât la doctor, cât şi la serviciile de urgenţă, datorită complicaţiilor şi efectelor secundare care au apărut la scurt timp după aceea. Acest studiu a fost confirmat de un raport ştiinţific din anul 2009, care arată că copiii cu astm care au fost vaccinaţi cu vaccinul FluMist au prezentat totuşi în mod paradoxal un risc de trei ori mai mare de spitalizare.

S-a constat, de asemenea, că vaccinurile împotriva gripei obişnuite sunt la fel de nefolositoare, atât pentru adulţi şi cât şi pentru bătrâni, conferind o protecţie foarte redusă sau chiar inexistentă împotriva unei game de afecţiuni, printre care şi pneumonia.

Ca studiu de caz poate fi luată situaţia din 1976: în acel an s-au înregistrat câteva cazuri de gripă porcină în rândurile soldaţilor de la Fort Dix, New Jersey şi numai unul dintre ei a decedat, s-ar părea că mai degrabă din cauza eforturilor fizice, decât din cauza îmbolnăvirii de gripă. Aceasta a dus la declanşarea vaccinării în masă a peste 40 de milioane de persoane, împotriva unei aşa-zise pandemii, care nu s-a materializat niciodată. O mulţime de

complicaţii şi probleme de sănătate au apărut la sute de mii de fiinţe umane după aceea vaccinare şi mii de oameni au cerut după aceea despăgubiri. Mai mult decât atât, cel puţin 25 de fiinţe umane au murit şi peste 500 au paralizat în urma campaniei de vaccinare.

Statistic vorbind, probabilitatea ca americanii să fie loviţi de fulger este de 40 de ori mai mare decât să fie salvaţi prin intermediul vaccinului fabricat împotriva gripei porcine.

Minciuna nr. 4 Vaccinurile ce au fost fabricate în laborator pentru cazurile de gripă sunt sigure La ora actuală, cinci companii farmaceutice care acţionează

la nivel planetar au contracte pentru a produce vaccinul împotriva gripei porcine: Baxter Internaţional, GlaxoSmithKline, Novartis, Sanofi-Aventis şi AstraZeneca.

Baxter a fost prima companie farmaceutică ce a produs un vaccin împotriva virusului AH1N1, într-un timp suspect de scurt de la declanşarea aşa-zisei pandemii de gripă porcină (există destule indicii că virusul gripei porcine a fost realizat la comanda elitei francmasonice în laborator). Companiei farmaceutice i s-a permis să introducă pe piaţă vaccinul AH1N1 la sfârşitul lunii iulie şi începutul lunii august 2009, în ciuda faptului că această companie a fost implicată într-o serie de acţiuni în mod evident criminale, care aveau ca scop declanşarea unor pandemii. Se cunoaşte la ora actuală pe întregul glob că în decembrie 2008, o filială Baxter din Austria a vândut în 18 ţări un vaccin uman antigripal ce era contaminat cu o tulpină virală letală H5N1 de gripă aviară. În Cehia, testele pe cobai s-au soldat cu moartea tuturor animalelor de laborator în care a fost injectat aşa-zisul vaccin. Tot compania Baxter este responsabilă de un caz de epidemie de gripă porcină, ce s-a produs datorită fisurării suspecte a unei fiole destinate unui laborator de cercetare, într-un tren Intercity, în Elveţia.

Novartis, o altă firmă de produse farmaceutice, a anunţat în 13 iunie 2009 că a produs un vaccin împotriva gripei porcine utilizând şi adjuvantul MF59. Acest adjuvant este de natură uleioasă şi conţine substanţele Tween80, Span85 şi squalena. Studiile ce au fost efectuate pe cobai în laborator au arătat că adjuvanţii uleioşi fac să apară probleme motorii grave şi declanşează chiar paralizia. Substanţa squalena s-a constat că a indus artrită severă la cobai, iar prin administrarea de 10 şi 20 ppm (părţi pe miliard) la subiecţi umani s-a observat că determină tulburări grave la nivelul sistemului imunitar, chiar apariţia unor boli autoimune.

Compania Novartis a provocat şi ea un mare scandal în anul 2008, ca urmare a testelor clinice cu vaccinul H5N1 ce au fost realizate în Polonia. Testarea a constat în administrarea vaccinului la 350 persoane fără adăpost (vagabonzi) de către unele asistente medicale şi de către unii medici polonezi, experiment care a condus la moartea a 21 dintre cei testaţi şi a condus la aducerea personalului medical în instanţă de către poliţia poloneză.

Vaccinul ce a fost produs de compania GlaxoSmithKline conţine adjuvantul AS03, care a fost aprobat nu se ştie de ce de către UE, împreună cu vaccinul anti-gripă aviară H5N1, în anul 2008. Conform Raportului European Public de Evaluare, AS03 conţine squalena (doza la un vaccin fiind la 10,68 miligrame), DL-alfa-tocoferol (11,86 miligrame) şi polisorbat 80 (4,85 miligrame). Vaccinul H5N1 conţine, de asemenea, 5 miligrame din substanţa thiomersal (care este un derivat de mercur) per doză de vaccin, polisorbat 80, octoxynol 10 şi alte diferite săruri anorganice cu efecte nocive pentru sănătate. Compania respectivă promovează agresiv diferite sisteme de adjuvanţi toxici pe post de „adjuvanţi avantajoşi“ , pentru a reduce în felul acesta cantitatea de vaccin care se administrează într-o doză.

Minciuna nr. 5 Vaccinul împotriva gripei porcine şi a gripei aviare nu este obligatoriu Am auzit cu toţii această minciună sfruntată, ce este repetată

tot timpul: vaccinarea antigripală este voluntară, spun oficialităţile. Dar acest lucru nu este deloc adevărat; cei care sunt angajaţi la anumite companii o ştiu pe pielea lor. Cu toate acestea, această minciună continuă să fie repetată şi sunt o mulţime de naivi care sunt gata să o creadă. Milioane de americani, în special cei care lucrează în domeniul medical şi chiar profesorii, aud acum de la D

ezba

teri

– să

năta

te

Lohanul nr. 10 56angajatorii lor că, în cazul în care nu vor să se vaccineze, vor fi cu siguranţă concediaţi de la locurile lor de muncă. Să nu uităm în această direcţie că vaccinările sunt programate să înceapă şi în România în lunile noiembrie – decembrie 2009.

Minciuna nr. 6 Vaccinarea împotriva virusurilor gripei aviare şi gripei porcine contribuie la menţinerea sănătăţii noastre În realitate, este binecunoscut la ora actuală faptul că unele

vaccinuri de acest gen fac mai mult rău decât bine. Potrivit expertului în virusuri dr. Marc Lipsitch de la Universitatea din Harvard (SUA), rata reală a mortalităţii datorată infecţiei cu virusul gripei porcine este estimată a fi atât de scăzută, încât se situează în jurul cifrei de 0.007%. Aceasta înseamnă că gripa porcină H1N1 omoară mai puţin de o persoană din 100.000. Dacă vaccinul are o eficienţă de 10%, ar trebui vaccinaţi un milion de oameni pentru a preveni o singură moarte ce este cauzată în cazul fiinţelor umane care s-ar putea îmbolnăvi eventual de gripa porcină. Efectele secundare ale vaccinării unui milion de fiinţe umane ar crea însă grave probleme de sănătate pentru sute de mii dintre aceştia şi este cu putinţă chiar să ucidă mai multe sute dintre ei! Acest aspect este însă trecut sub tăcere. Oare de ce? Riscul de deces creşte simţitor odată cu vaccinarea împotriva gripei porcine. Lăsăm la o parte alternativa că este cu putinţă ca atunci când suntem vaccinaţi, de fapt să ni se transmită cu acea ocazie chiar virusul respectiv, care apoi să ne provoace boala specifică, pe care altfel nu am fi avut-o niciodată.

Minciuna nr. 7 Vaccinul împotriva gripei aviare şi împotriva gripei porcine nu este alcătuit din „virusuri active atenuate“ Când vaccinurile împotriva gripei porcine au fost prezentate

pentru prima dată, ele au fost descrise ca fiind realizate din „virusuri active atenuate”. Acest aspect a fost menţionat în mod direct în documentele CDC din SUA (Centers for Disease Control and Prevention, Centrele pentru prevenirea şi controlul îmbolnăvirilor). Menţiunea respectivă a speriat presa americană şi de atunci informaţia respectivă a fost cenzurată, fiind cenzurată din orice discuţie legată de vaccinare. Pentru cei care sunt naivi şi ignoranţi şi înghit atât de uşor orice „gogoaşă”, jurnaliştii sunt pregătiţi şi vor susţine cu neruşinare în continuare că vaccinurile împotriva gripei aviare şi împotriva gripei porcine nu conţin deloc viruşi activi atenuaţi. Dar cu toate acestea, cei care sunt corect informaţi ştiu cu exactitate că vaccinurile respective sunt într-adevăr elaborate pe baza unor „virusuri active atenuate”. De fapt, un virus de acest gen se elaborează astfel: se iau virusuri active, li se slăbeşte virulenţa (sunt „atenuaţi” ca efect specific), iar apoi sunt injectate fiinţele umane care acceptă să se vaccineze. Dincolo de minciunile care se spun la ora actuală, acesta este purul şi cutremurătorul adevăr.

Minciuna nr. 8 Spălaţi-vă, spălaţi-vă, spălaţi-vă cât mai des pe mâini Această idee cretină de a ne spăla într-un mod aproape

obsesiv pe mâini, poate chiar şi de sute de ori pe zi, se bazează pe presupunerea că am putea, în felul acesta, să evităm expunerea la virusul gripei porcine. Dar cu toate acestea, ceea ce ni se spune nu este nici real şi nici practic. Virusul se poate răspândi şi transmite prin aer şi prin urmare este o tâmpenie să credem ca el se transmite numai prin astfel de modalităţi (atingerea a ceva care a fost

contaminat). Această idee de a evita aşa-zisa expunere la virusul gripei porcine este un nonsens evident. Cu toate acestea, există fiinţe umane ignorante care cred orbeşte această tâmpenie care ni se repetă la nesfârşit. Iar modalitatea cea mai sigură de a supravieţui, şi anume menţinerea unui sistem imunitar puternic şi sănătos, nici nu este pomenită în cadrul modalităţilor de prevenire a contaminării cu acest virus.

Bineînţeles, spălatul mâinilor are sens atunci când lucrăm într-un spital. Unele ştiri recente insinuează că doctorii sunt prea ocupaţi şi chiar uită să îşi mai spele mâinile, astfel că, tocmai datorită „amneziei” lor se răspândesc tot felul de microbi prin spitalele din întreaga lume.

Minciuna nr. 9 Copiii sunt mult mai vulnerabili la contaminarea cu virusul gripei porcine decât adulţii Aceasta este o altă minciună sfruntată, ce ne este servită pe

faţă şi care totodată vinde foarte bine vaccinurile. În momentul de faţă, vaccinările vizează în primul rând şcolarii. Adevărul este, însă, că virusul gripei porcine se manifestă mult mai blând la copii, în conformitate cu opinia doctorului Marc Lipsitch de la Universitatea Harvard (SUA). Agenţia de presă Reuters a avut chiar curajul să anunţe această ştire, dar majoritatea canalelor de ştiri încă mai răspândesc minciuna gogonată că cei mai vulnerabili la virusul gripei porcine sunt de fapt copiii.

Minciuna nr. 10 În cazul în care ne-am îmbolnăvit de gripă aviară sau porcină nu avem altă posibilitate de vindecare, decât să ne vaccinăm sau să ne tratăm cu Tamiflu Este important să avem mereu în vedere faptul că mijloacele

mass-media mint cu o neruşinare aproape incredibilă. Propaganda deşănţată a acesteia acţionează la comanda elitei francmasonice, care dictează din umbră ceea ce trebuie să se scrie şi să se difuzeze şi impune cenzurarea oricărei ştiri care pomeneşte despre folosirea vitaminei naturale D şi a produselor naturale ce conţin vitamina D, a ceaiurilor sub formă de pulbere (ce pot fi administrate de 4 ori pe zi sublingual, în doze de câte 3 grame, cu efect antiviral) sau a multor altor remedii naturale care ne pot proteja într-un mod chiar de sute de ori mai eficient decât vaccinurile criminale fabricate în laboratoarele lor. Dacă studiem cu atenţie ştirile din mass-media, descoperim că din punctul lor de vedere, în cazul în care ne îmbolnăvim, există numai două opţiuni: vaccinurile şi Tamiflu. Asta e tot. Nu mai există nicio altă opţiune, iar dacă cumva cineva încearcă să vorbească despre aceasta, este pus la zid, ridiculizat, defăimat, şantajat, prigonit etc. şi se afirmă cu tupeu că toate aceste alternative naturale sunt ineficiente sau chiar aberante.

Ne întrebăm de ce se teme la ora actuală mass-media atât de mult să spună adevărul? Rapoartele despre gripa porcină, care vorbesc despre modalităţi naturale de vindecare, nu pot vedea lumina zilei tocmai pentru că menţionează, printre altele, anumite plante de leac, vitamina D şi chiar lumina soarelui, care sunt nişte remedii gratuite, ce ne vin de la Dumnezeuşi care sunt foarte eficiente în cazul îmbolnăvirii de gripă porcină. Este un lucru evident că francmasoneria mondială şi marea industrie farmaceutică sunt în cârdăşie şi că ele deţin monopolul asupra mass-mediei, astfel încât nicio ştire adevărată despre gripa porcină sau gripa aviară nu poate fi publicată.

Toate acestea ar trebui să le dea de gândit tuturor oamenilor inteligenţi şi cu bun-simţ!

Cancerul, boala secolului XXI ?

Cancerul, fatalitate sau vină personală ? Dr. Virgil Dragnea – Cluj Napoca

a reprezenta a doua cauză de mortalitate până în anul 2025

In România tot a 8-a femeie riscă să facă pe parcursul vieţii cancer de sân.

Tot a 5-a persoana a avut are sau va avea cancer pe parcursul vieţii

Orice specie din regnul animal este pasibilă de a o contacta boala

Boală demonstrată la om încă din cele mai vechi timpuri Reprezintă o dezvoltare haotică, anarhică şi necontrolată de

V

Dez

bate

ri –

sănă

tate

Noiembrie 2009 57celule, care provin dintr-un ţesut sau organ

Răsunetul este grav (metabolic, endocrin, de compresiune etc.) asupra întregului organism, conducând adesea la deces

Cancerul are de-a face în primul rând cu mecanismul diviziunii celulare, care din normal devine aberant şi expansiv

Un agresor (o substanţă chimică, radioactivă, radiaţie...) => nucleu celular => alterări ale materialului genetic (dacă alterările pot fi “reparate”, procesul cancerigen este stopat ; dacă nu, procesul se va dezvolta nestăvilit)

În fiecare zi apar în organism > 1000 de celule canceroase Puţini dintre noi ajungem să facem boala, datorită unui

sistem, ce determină limitarea extinderii + distrugerea celulelor canceroase

Pentru a fi decelabilă / vizibilă, o tumoră trebuie să aibă cel puţin 1 mm, dar aceasta înseamnă > 109 de celule canceroase

Limfocitele T killer fagocitează orice celulă canceroasă (sau alterată), care le iese în cale, dar şi viruşi (printre care hepatitic B, C sau HIV)

Dacă datorită unor factori alimentari, vicii, medicamente etc., limfocitele Tk sunt inhibate, celulele canceroase încep să se multiplice şi scapă de sub control

La depăşirea unei dimensiuni limită în dezvoltarea tumorală, aceasta se înconjoară printr-o „mantie” de fibrină, descarcă în sânge inhibitori puternici, la adresa limfocitelor Tk

Acestea nu vor mai recunoaşte tumora, o vor lăsa în pace, iar procesul devine de nestăvilit

Apoi tumora va atrage vase de sânge, va fi alimentată în dauna altor organe, care vor avea de suferit

Astfel ajunge să comprime / dizolve / infiltreze alte ţesuturi din vecinătate, iar apoi va difuza şi-n alte organe (metastazarea)

Stadiile cancerului Stadiul 0 : celule canceroase depistate într-un anumit organ,

dar fără a avea o tumoră decelabilă Stadiul I : tumoră de < 3 cm într-un ţesut sau organ, fără

adenopatie sau metastaze Stadiul II : tumoră de > 3 cm sau / şi “prinderea” ganglionilor

locali Stadiul III : tumoră + ganglioni locali + ganglioni la distanţă Stadiul IV : apariţia metastazelor în alte organe (creier, ficat,

rinichi, plămâni, oase, piele etc.) Datorită metabolismului său intens şi a ratei sale rapide de dezvoltare, tumora... Produce substanţe chimice de tip deşeu, care vor depăşi

capacitatea normală a corpului de a le elimina, vor deveni toxice pentru organismul gazdă => „impregnaţia tumorală”

Secătuieşte corpul de vitamine, minerale, substanţe plastice (de construcţie şi reconstrucţie)

Produce hormoni, afectând întregul organism Comprimă ţesuturi şi organe, alterându-le structura şi

funcţiile Produce manifestări la distanţă prin intermediul metastazelor

şi / sau prin hormonii şi produşii săi de metabolism Simptomele generate de cancer Adesea sunt minore sau nule până în stadiile avansate ale

bolii Alteori nespecifice şi confundabile cu alte boli chiar şi în

stadii avansate ale bolii Boala canceroasă se poate manifesta şi benign, sub forma

unor mici tumorete cu diverse localizări (cel mai frecvent cutanate) Acestea odată apărute prezintă o dezvoltare extrem de lentă,

sau chiar nulă, pe parcursul anilor Problema de bază o ridică creşterile tumorale rapide, a căror

dezvoltare şi extensie pun în pericol viaţa pacientului Sunt şi cazuri în care o tumoră benignă, după ani de zile de

„convieţuire paşnică” cu organismul gazdă, după o stimulare oarecare, sau după o scădere temporară sau de durată a apărării corpului (ex. stres) suferă o transformare malignă, cu risc vital major

Manifestări care ne pot duce cu gândul la cancer Caşecsia neoplazică. O scădere continuă şi persistentă în

greutate într-un timp relativ scurt, în lipsa diminuării aportului alimentar sau a unei eventuale creşteri a efortului fizic

Pigmentări patologice ale pielii sau / şi mucoaselor : pământie (teroasă), gălbuie (icterică), apariţia unor pete la nivelul pielii etc.

Manifestări produse de tumora primitivă : tuse, expectoraţie, sângerări la diverse nivele (tub digestiv, genital - în afara ciclului menstrual -, urinar, sfera ORL, sân, aparat respirator etc.), lipsă de aer (dispnee), subfebrilităţi sau febră, frisoane, pneumonie, tulburări ale micţiunii, defecaţiei, tranzitului intestinal, modificări ale reliefului cutanat normal (cancer de sân, cutanat, tiroidian etc.), tumoră abdominală evidenţiabilă palpator (în cancerul gastric, colonic, sfera genitală feminină), apariţia unor secreţii patologice ale unor glande (cancer de sân, prostatic, glande salivare, lacrimale etc.), variate manifestări renale

Manifestări produse prin extensia tumorală ce comprimă organele din care s-a format sau pe cele din vecinătate : durere, modificarea vocii, paralizii de nervi cranieni sau periferici, compresiuni venoase cu edeme, exudate pleurale sau / şi pericardice, convulsii, diminuarea, alterarea sau pierderea unor simţuri (tactil, olfactiv, vizual, auditiv, gustativ), ameţeli, demenţe de diferite grade, manifestări epileptiforme, tulburări ale alimentaţiei (disfagie, greţuri, vărsături), crampe abdominale

Manifestări determinate de metastaze cu interesarea plămânilor, ficatului, rinichiului, oaselor, pielii, şi a creierului

Tulburări produse de diverse secreţii endocrine pe care tumora sau metastazele tumorale le generează

Alte manifestări : alterarea echilibrului acido-bazic, a profilului lipidic, tulburări de coagulare (în ambele sensuri), anemie (sau din contră, eritrocitoză), reacţii leucemoide, astenie, oboseală, reducerea tonusului muscular şi a toleranţei la efort, imposibilitate de concentrare, scăderea atenţiei şi a memoriei etc.

Ce s-a constatat referitor la cancer ? S-a constatat că în sângele unei persoane cu cancer nivelul

anti-oxidanţilor este extrem de redus !!! Anti-oxidanţii protejează corpul prevenind cancerul şi

respectiv, sunt substanţe extrem de benefice în tratamentul natural anti-cancer

Aportul anti-oxidanţilor la aceste persoane va trebui să fie substanţial (fenomenul a fost observat şi-n SIDA şi la cei cu leucemii sau limfoame)

Anumite plante care conţin anti-oxidanţi au efect preventiv faţă de unele cancere. Concentrând aceşti anti-oxidanţi prin folosirea unor sucuri de fructe sau / şi legume să nu fie oare posibil ca şi cancerul odată instalat să fie neutralizat ? Puţin probabil !

Orice plantă, în starea ei nativă (proaspătă) conţine cel puţin o substanţă cu efect anti-oxidant (anti-cancerigen), în vreme ce orice produs de origine animală conţine cel puţin un element / substanţă cu efect pro-cancerigen

Alteori prin digestia, absorbţia, ori metabolizarea unui produs de origine animală rezultă subproduşi cu efect dovedit cancerigen

Concluzia ? Dieta persoanei care are cancer va trebui să fie (aproape) exclusiv crudivoră, iar orice aliment de origine animală va fi evitat

Există dovezi ştiinţifice că unele substanţe existente în plante produc distrugere tumorală directă, altele distrug vasele sangvine care irigă tumora, altele provoacă creşterea numărului de limfocite T killer reactivându-le, iar altele stimulează cele 3 enzime redutabile legate de apărarea anti-tumorală (superoxid-dismutaza SOD, glutationul şi catalaza)

Dacă în natură găsim practic remedii pentru orice boală a stilului de viaţă, de ce acest lucru n-ar fi valabil şi pentru cancer, leucemii, limfoame sau SIDA ?

Cred în capacitatea extraordinară de auto-reparaţie cu care organismul nostru a fost înzestrat de către Creatorul său, dacă acestuia îi sunt puse la dispoziţie remediile naturale simple şi sănătoase

Factori declanşatori / favorizanţi ai carcinogenezei > 10.000 de cauze / factori identificaţi ; anual lista creşte cu

280 de noi titluri Există 4 factori majori declanşatori : - fumatul (30%) - sedentarismul (>30%) - alimentaţia (30%) - stresul (9%) D

ezba

teri

– să

năta

te

Lohanul nr. 10 58Fumatul – 30% Aduce în organism > 4.000 de substanţe toxice Aduce dintre acestea sunt cu efect major pro-cancerigen :

3,4-benzpirenul şi nicotina Pe ce căi am putea beneficia de cât mai mult 3,4-benzpiren ? - 1 kg de carne la grătar aduce în organism tot atâta benzpiren

cât.... 600 de ţigări. Alte surse : fripturi, prăjeli, pâinea prăjită, afumăturile,

asfaltarea şoselelor, traficul auto intens Sfat / poruncă divin(ă) referito(a)r(e) la pregătirea termică a

alimentelor (Exodul 16,23) : “...coaceţi ce aveţi de copt şi fierbeţi ce aveţi de fiert...!”, deci NU “frigeţi”, ci “coaceţi” ; NU “prăjiţi”, ci “fierbeţi” + NU afumaţi !!!

1 pachet de ţigări / zi = 1,6 Euro / zi Înscrisul de pe pachetele de ţigări, unic în felul său : “tutunul

dăunează grav sănătăţii !” 31% dintre români fumează (locul II în Europa după Polonia) % este mai mare în rândul bărbaţilor şi creşte alarmant între

tinerii < 18 ani Sedentarismul – 30% Este cu până la 20% mai nociv decât fumatul Se exclude pentru fumat ? DA ! Dar pentru sedentarism ? Definiţia vieţii = “formă superioară de mişcare a materiei” Exerciţiul fizic = ASUL sistemului de sănătate, fiind cel mai

important factor de : - Creştere a sintezei de “molecule de plăcere” cerebrale - Fixare a Ca2+ în oase - Scădere a tensiunii arteriale - Scădere a colesterolului - Stimulare a sintezei hormonului de creştere - Stimulare a sintezei tuturor anti-oxidanţilor endogeni :

SOD, Glutation, Catalază, CoQ10... Caracteristicile unui EF eficient (toate 3 simultan) : - Puls > 100 bătăi / minut - Să producă transpiraţie - Să producă dispnee (gâfâială) Greşelile alimentare – 30% 1. Suntem bazici (pH = 7,4) - orice aliment de origine vegetală induce bazicitate în

organism - orice aliment de origine animală induce aciditate în

organism + pâinea albă, dulciurile concentrate (ultra-rafinatele), murăturile, băuturile carbogazoase, alimentele alterate

- cancerul nu se dezvoltă niciodată într-un mediu bazic, ci întotdeauna într-un mediu (cât mai) acid !!!

2. Lactatele cresc în special (dar nu numai !) riscul apariţiei cancerului de : prostată, sân, col uterin, ovar

- proteină acidă >85% reprezentată de cazeină =cel mai cancerigen produs de origine animală

- conţin factori de creştere 3. Excesul ponderal - produce hormoni cancerigeni (estrogen în exces) - fiecare kg în plus peste greutatea ideală, SCADE durata de

viaţă cu un trimestru !!! 4. Dulciurile concentrate (zahăr = miere, bomboane, prăjituri,

ciocolată, compoturi, dulceţuri...) - scad imunitatea generală, dar şi pe cea specifică anti-cancer - (nu: prăjituri, compoturi, dulceţuri, bomboane, ciocolată... - da: fructe. Aşa ceva a lăsat Dumnezeu.) - consumă minerale, vitamine şi anti-oxidanţi din organism

pentru a fi metabolizate - conţin “E”-uri periculoase 5. “E”-urile: E102 (tartrazina) : îngheţate, Fanta... E210-213 (benzoaţii) : “conservantul alimentar” E214-219 (p-hidroxibenzoaţii) : conservanţi E220-228 ; 513-523 (sulfaţii, sulfiţii, metabisulfiţii) :

prăjituri, rulouri... E231 (ortofenil-fenol) : colorant de suprafaţă E249-252 (nitraţii şi nitriţii) : apă de ţară infiltrată cu dejecţii

animale, salamuri, carne E330-333 (citraţii) : conserve, sucuri “răcoritoare” E338-343 ; 450-452 ; 541-542 (fosfaţii) : salamuri, chiar

unele din soia

E407 (carragenan) : salamuri ca substanţă de îngroşare, stabilizant, gelificator

E430-436 (derivaţi de polioxietenă) : emulgator E539 (tiosulfatul de sodiu) : sechestrant E916-917 (iodaţii) : se introduce în sarea de bucătărie,

triplând frecvenţa cancerelor tiroidiene în câţiva ani E950 (acesulfam K) : îndulcitor în sucuri E951 (aspartam) : îndulcitor în sucuri, ciocolate E952 (ciclamaţii) : îndulcitori în sucuri, ciocolate E954 (zaharina) : îndulcitor pentru uzul diabeticilor Sarea în exces => cancer de esofag, stomac - necesar zilnic 2 grame !!! - nu se va răci mâncarea adăugându-i sare (Banat) - “de vrei să fii sănătoasă / să n-ai solniţă pe masă” (autorul) - evitaţi sarea iodată. 7. Afumăturile de orice tip aduc în organism 3,4-benzpiren şi

fenoli 8. Prăjelile => aldehide, cetone, acroleină şi acrilamidă,

aciditate - se regăsesc pe vasele noastre în zeci de minute - pro-cancerigene - uleiul prăjit - refolosit = otravă (mai ales cele omega 6) - nu prăjiţi nimic: fierbeţi, coaceţi sau consumaţi crud 9. Grăsimea animală - Motivul ? Înfundă vasele, dă cancer, blochează rinichii şi

creşte riscul apariţiei tuturor bolilor alergice 10. Alimentele mucegăite : salam, brânză, compot, dulceaţă,

pâine... Conţin mico- şi aflatoxine = toxice/cancerigene hepatice importante

11. “carne” + “C” => “cancer” - Dantura noastră + tubul digestiv seamănă cu a... calului. Ce

mănâncă un cal ? Cât trăieşte un cal ? 12. Pâinea albă - Fără fibre, minerale şi vitamine - Induce constipaţie => 90% dintre persoanele care au avut,

au, sau vor avea cancer, au fost sau sunt constipate 13. Guma de mestecat ; conţine mai mult de 10 “E”-uri, unele

cancerigene 14. Uleiurile omega 6 (dar nu în starea lor nativă !) - Floarea soarelui, dovleac, porumb, soia, susan... - Sunt pro- : inflamatorii, reumatice, cancerigene, coagulante

+ vasoconstrictoare 15. Lipsa leguminoaselor (soia, fasole, linte...) din

alimentaţia cotidiană predispune la cancer de : sân, prostată, col uterin, ovarian

16. Murăturile determină creşterea tuturor bolilor alergice + cancerigene prin nitrozaminele rezultate prin metabolizarea acestora

Reţineţi: un vegetarian total, nu va face vreodată cancer !!! Stresul – 9% Personal consider procentul de mai sus insuficient Este responsabil şi de alte boli în afara cancerului : ulcer g-d,

diabet, astm, infarct, HTA, boli psihice… Alte ipostaze ale stresului : - decese în familie - sentimentul inutilităţii - examene - divorţ +/- parental - frustrare - instabilitate : financiară, sentimentală, politică... Alte cauze de carcinogeneză Consumul zilnic de cafea : cancer de sân, col uterin, ovarian,

vezică urinară, pancreas (datorită prăjirii) Alcoolismul cronic : cancer oro-faringian, stomac, esofag Sucurile “răcoritoare” la sticle din plastic din comerţ, cresc

drastic riscul apariţiei cancerelor cerebrale şi a leucemiilor la copii O cantitate insuficientă de apă ca aport reduce eliminarea

deşeurilor de metabolism (benzoat, sorbat...) Radiografiile inutile Unele medicamente uz psihiatric, unele anti-ulceroase, anti-

concepţionalele orale + stimularea hormonală ovariană pentru a procrea

Tacâmurile din aluminiu Dez

bate

ri –

sănă

tate

Noiembrie 2009 59Traumatismele sânului Călugăriţele au şanse mai mari de a face cancer decât

populaţia generală feminină Chiuretajele Sarcinile multiple (> 3-4) Expunerea intempestivă la soare, RUV, RIR Factori de protecţie împotriva apariţiei bolii canceroase Exerciţiul fizic eficient Alimentaţia vegetariană totală Consum suficient de APĂ = urină inodoră şi incoloră, dar > 2

litri / zi Număr suficient / eficient de ore de somn Menţinerea normală a greutăţii corporale (dar mai mult spre

limita inferioară a acesteia) Alăptarea la sân minim 6 luni Prezenţa mamei într-o familie + o familie unită + climat

familial agreabil Cuvintele de apreciere + mângâierile Frecventarea cu regularitate a unui serviciu public de

închinare Aeroionizarea negativă Consumaţi zilnic soia (şi alimente bogate în fito-estrogeni) şi

nu veţi face vreodată cancer de sân ; tărâţe de grâu ! Vitaminele D şi E, seminţele / uleiul de in, licopen, Seleniu,

Calciu Respectând un regim de viaţă sănătos, foştii bolnavi de

cancer vor putea trăi mulţi ani, ca şi când n-ar fi avut vreodată boala

Ar fi bine dacă persoanele vindecate de cancer vor avea pe tot parcursul vieţii, în alimentaţia sa zilnică, cel puţin un factor alimentar de forţă anti-cancerigen, pentru o protecţie continuă

Deşi este o boală teribilă, cancerul poate fi întotdeauna

prevenit, iar odată declanşat, printr-o cură edenică, poate fi vindecat !

Fluorizarea apei potabile, otrăvirea globală

Fluorura - un instrument de supunere şi imbecilizare a populaţiei

Adaptare după un fragment din lucrarea „Minciuni oficiale” de David Heylen Campos

u toate că s-a demonstrat că fluorul produce tulburări de sănătate deosebit de grave, la ora actuală peste 70% din apa potabilă din Europa şi SUA este fluorizată.

Câţi dintre noi ştiu, de exemplu, că acest element care se utilizează în fluorizarea apei sau a pastei de dinţi provine din reziduurile rezultate din fabricarea aluminiului? Sau că aceeaşi fluorură de sodiu este folosită şi la fabricarea otrăvurilor pentru şobolani şi pentru gândaci?

Cum aţi reacţiona dacă aţi afla că în apa care curge la robinetul dumneavoastră au fost introduse, în mod deliberat, substanţe nocive care v-ar afecta integritatea fizică, acţionând chiar şi asupra capacităţii de a raţiona?

Chiar dacă pare greu de crezut, acest lucru se petrece. Încă din prima jumătate a secolului 20, fluorizarea apei de băut constituie în Europa şi Statele Unite un procedeu biologic standard pentru filtrarea şi combaterea agenţilor patogeni din apa potabilă.

Publicul este prea puţin conştient de efectele nocive ale

ingerării de fluoruri, atât din apa potabilă, cât şi prin utilizarea pastelor de dinţi care conţin fluor. Un număr foarte mare de studii demonstrează că fluorul nu are nicidecum efecte pozitive asupra dinţilor şi, prin urmare, impunerea fluorizării apei şi a diferitelor

produse are cu totul alte raţiuni decât mult vehiculata combatere a cariilor dentare. Odată ingerat, fluorul se depozitează în exces în glanda pineală şi în ţesuturile osoase ale corpului (dinţi şi oase), unde produce grave disfuncţii. Din cauza efectelor nocive ale fluorului, fluorizarea duce la creşterea mortalităţii infantile, provoacă cancer, malformaţii congenitale, distruge oasele şi sistemul nervos, scade coeficientul de inteligenţă şi induce stări de obedienţă.

Efectele negative în plan psiho-mental şi chiar spiritual ale fluorului sunt considerabile şi nu pot fi neglijate. În principal, ele se datorează faptului că în trupul uman, prima ţintă atacată de fluor este glanda pineală (epifiza). Fluorul în exces afectează grav funcţionarea acestui centru de forţă, privând-o pe fiinţa umană de anumite trăiri spirituale esenţiale.

Câştigătoare în această ecuaţie sunt anumite industrii, cum ar fi cea de prelucrarea a aluminiului sau cea de producere de fertilizatori agricoli, care generează mari cantităţi de fluoruri. Cum acestea sunt nişte poluanţi foarte importanţi, iar companiile nu au voie să deverseze decât cantităţi foarte limitate, s-a recurs la această stratagemă, care pune în pericol atât mediul, cât şi sănătatea populaţiei. Astfel, tonele de deşeuri provenite din prelucrarea aluminiului sunt folosite pentru aşa-zisa „filtrare” a apei potabile. Faptul că oamenii au senzaţia că fluorul este benefic pentru starea lor de sănătate, face ca această otrăvire să fie cu atât mai perversă. La fel stau lucrurile şi cu intensele campanii publicitare, prin care sunt promovate pastele de dinţi care conţin fluor.

Fluorul, mai nociv decât plumbul Fluorul este ultimul dintre nemetalele din tabelul periodic. A

fost descoperit în 1771 de către chimistul suedez Carl Wilhelm Scheele, dar abia în anul 1886, chimistul francez Henri Moissan a reuşit să-l izoleze, după numeroase încercări nereuşite ale unor oameni de ştiinţă faimoşi, precum Faraday sau Davy. Mulţi alţi cercetători au murit otrăviţi cu fluor.

Fluorul este prezent sub forma unui gaz verde-gălbui, foarte corosiv şi nociv, cu miros puternic, neplăcut. Dintre toate elementele chimice, el este cel mai reactiv formând mulţi compuşi. Ca exemplu de toxicitate trebuie menţionat acidul fluorhidric, cu înalt grad de coroziune. Datorită uşurinţei cu care atacă sticla, este utilizat în industria gravurii.

Derivatul care se foloseşte în pasta de dinţi, în pastile, inclusiv în apa potabilă, este fluorura de sodiu. Cu toate acestea, există o informaţie pe care majoritatea populaţiei nu o cunoaşte şi care sună înfricoşător, dacă îi dăm crezare doctorului John Yiamouyiannis: „Nu adăugăm în mod deliberat arsenic şi nici plumb în apă. Dar adăugăm fluor. De fapt fluorul este mai toxic decât plumbul, iar arsenicul este doar puţin mai otrăvitor decât fluorul.”

Acest lucru nu este decât vârful aisbergului dintr-o campanie care foloseşte fiinţa umană pe post de cobai, în timp ce multinaţionalele sunt principalii beneficiari. Olanda, Statele Unite ale Americii, Regatul Unit sunt doar câteva ţări în care apa fluorizată ajunge la niveluri mult mai ridicate decât cele recomandate.

Fluorizarea a început „oficial” prin anii ’30, când un grup de oameni de ştiinţă au susţinut că, adăugând mici cantităţi de fluor într-un lichid, acest element devenea benefic în lupta împotriva cariilor, mai ales la nivelul sănătăţii bucale a copiilor. De atunci s-a dus o ferventă campanie în favoarea fluorului – considerat un „extraordinar” aliat împotriva bolilor dentare – şi s-a pus accent pe necesitatea includerii acestui element printre ingredientele pastelor de dinţi şi în compoziţia celorlalte produse de acest fel. Încă de pe atunci existau voci care se opuneau campaniilor de fluorizare. „The Journal of American Medical Association”, din 18 septembrie 1943, atrăgea atenţia asupra caracterului nociv al compuşilor pe bază de fluor, precum şi a felului în care aceştia acţionează la nivelul celular. Revista americană arăta că „fluoridele sunt, în general, otrăvuri protoplasmice, care schimbă permeabilitatea membranelor celulare, inhibând anumite enzime”.

Adevărul despre derivaţii din fluor Primele intoxicări cauzate de fluor datează din perioada

Revoluţiei Industriale. În anul 1850, fabricile de fier, cupru şi aluminiu au evacuat mari cantităţi de substanţe cu grad crescut de toxicitate, omorând animale, plante şi chiar fiinţe umane. Poluarea s-a intensificat în anii ’20, atunci când dezvoltarea înfloritoare a

CD

ezba

teri

– să

năta

te

Lohanul nr. 10 60industriei a început să fie o problemă comună a ţărilor industrializate.

Marile fabrici metalurgice, în special cele americane, au cunoscut o adevărată explozie cantitativă şi calitativă, fiind impulsionate, în bună măsură, de avântul industriei militare, care promitea mari sume de bani în schimbul producerii armamentului sau dispozitivelor care foloseau materialele menţionate. A apărut însă o problemă: milioanele de tone de fluoruri obţinute sub formă de reziduuri. S-a hotărât ca ele să fie deversate în râuri sau în mediul înconjurător, neţinându-se cont de faptul că erau foarte nocive pentru sănătatea publică. Totuşi contaminarea nu a putut fi ascunsă, astfel încât populaţia a cerut daune marilor companii răspunzătoare, obţinând chiar importante despăgubiri din partea acestora.

Guvernele s-au văzut nevoite să aloce sume mari pentru controlul poluării generate de fabricarea metalelor, aluminiul fiind unul dintre cele mai toxice. În scurt timp, aceste substanţe toxice au început să se folosească la o scară din ce în ce mai mare la prepararea unor otrăvuri, cum ar fi cea de şobolani.

La începutul anilor ’30, lua amploare o campanie agresivă, care oferea o soluţie miraculoasă pentru problema deşeurilor derivaţilor din fluor. Aceasta se baza pe adăugarea fluorului, în cantităţi controlabile, în apa potabilă, ajutând astfel la prevenirea cariilor dentare. Câteva persoane, printre care şi scriitorul şi doctorul Joel Griffiths, afirmă că acest fapt nu a fost o descoperire medicală, ci o campanie orchestrată de fabricanţii de aluminiu cu scopul de a dezinforma publicul şi de a distrage atenţia de la ceea ce era cu adevărat important: toxicitatea fluorului.

În acea perioadă, omul de ştiinţă Gerald J. Cox a adus la cunoştinţa publicului larg faptul că un derivat cu o valoare economică scăzută se transformase într-un potenţial aliat împotriva cariilor, obţinându-se importante rezultate, în special pentru sănătatea bucală a copiilor. Puţini îşi imaginau atunci că domnul Cox era plătit de Fundaţia ALCOA, unul dintre principalii fabricanţi de aluminiu din lume şi finanţator al cercetărilor legate de apa fluorizată. Pin fluorizarea apei potabile, problemele fabricanţilor de aluminiu luaseră sfârşit. Chiar dacă doza pentru un singur individ era infimă, calculată la toată populaţia SUA, ea înseamnă producerea a sute de mii de tone pentru alimentarea la nivel naţional.

În anul 1939, fluorizarea apei din America de Nord s-a transformat dintr-o simplă propunere în realitate, mulţumită cercetărilor făcute de Gerald J. Cox, care nu era nici doctor, nici stomatolog, ci un chimist angajat de principala companie de producere a aluminiului, cea care primise deja reclamaţii masive pentru otrăvirea cu fluor.

Au trecut mulţi ani până când au început să apară primele rapoarte care puneau sub semnul întrebării beneficiile acestei substanţe. Cauzele acestei întârzieri sunt uşor de explicat: marile industrii, precum ALCOA, susţinuseră de-a lungul anilor o campanie în favoarea fluorului, ascunzând informaţii relevante despre această substanţă toxică.

Între anii 1986 şi 1987, a fost finalizat cel mai mare studiu realizat până atunci despre efectele acestui element, studiu iniţiat de Institutul American de Cercetări în Domeniul Dentar. La proiect au participat 39.000 de subiecţi cu vârstele cuprinse între cinci şi 17 ani, din diferite zone ale ţării. O treime dintre aceştia trăiau în zone unde apa fusese fluorizată; o a doua treime băuse apă parţial fluorizată; iar restul subiecţilor locuiau în zone unde nu fusese aplicată această măsură contestatară. S-au analizat fişele întocmite de stomatologi, precum şi starea ulterioară a sănătăţii bucale şi s-a ajuns la concluzia că nu au existat diferenţe notabile între zonele fluorizate şi cele nefluorizate.

În 1990, dr. John Colquhoun a condus, în Noua Zeelandă, un studiu asupra a 60.000 de copii din şcoli, studiu care demonstrează că nu există nicio diferenţă între dinţii elevilor din zonele fluorizate şi cei ai elevilor din zonele nefluorizate. Un alt studiu care a urmărit să compare sănătatea dinţilor locuitorilor din două oraşe americane, Los Angeles şi San Francisco, nu a găsit nicio diferenţă între aceştia, deşi în San Francisco apa potabilă era deja fluorizată, pe când în Los Angeles, nu. Mai mult, în 1992, o cercetare întreprinsă de Universitatea din Arizona a demonstrat că numărul de carii este direct proporţional cu cantitatea de fluor din apa potabilă. Un simptom al unui nivel prea mare de fluor în organism este fluoroza dentară, o boală care face dinţii să devină fragili şi decoloraţi şi care este azi în Canada cea mai tratată boală în

clinicile dentare. În 1988, Laboratorul Naţional Argonic (Illinois, SUA)

confirma faptul că fluorul putea transforma celulele normale în celule canceroase. Deşi această descoperire părea alarmantă, puţine ţări au luat măsuri. Doctorul Ardi Limeback, director al Departamentului de Chirurgie Dentară Preventivă din cadrul Universităţii din Toronto şi preşedinte al Asociaţiei Canadiene pentru Cercetare Dentară, a făcut nişte declaraţii uluitoare ziarului Tribune, la finele anului 1999. În acel interviu, Limeback explică: „Copiii mai mici de trei ani nu trebuie să folosească pasta de dinţi cu fluor sau să bea apă fluorizată, iar în Toronto bebeluşilor nu trebuie să li se mai dea apă de la robinet.” Acelaşi doctor declara într-un interviu: „Au fost deversate fluoruri contaminate în depozitele noastre de apă aproape o jumătate de secol. Majoritatea aditivilor de fluoruri provin din curăţarea căminelor din Florida. Aditivii sunt un produs toxic secundar al industriei. Asta înseamnă că am administrat populaţiei fluoruri toxice prin intermediul apei potabile, iar persoane fără nicio vină au fost expuse la substanţe cancerigene, cum ar fi arsenicul sau radiul. Din cauza acumulării de substanţe toxice din organism, repercusiunile asupra sănătăţii individului pot fi catastrofale.”

Într-un studiu din „Applied Statistics” din 1977, şi D.J. Newell stabilea o legătură directă între fluorizarea resurselor de apă şi cancer. Interesant din acest punct de vedere este şi studiul lui I.A. Disney, publicat în „Community Dentistry and Oral Epidemiology” în 1990 privind utilizarea în şcoli a apei fluorizate. Alte studii demne de a fi citate: „Rata de incidenţă a cancerului osos în New York”, de M.C. Mahoney, publicat în „Amerian Journal of Public Health”, în 1991 precum şi „Fluorizarea apei potabile şi osteosarcomul” de S. E. Hrudley, publicat de „Canadian Journal of Public Health”, în 1990. Concluziile acestor studii afirmă că efectele fluorizării pot acţiona şi peste generaţii, provocând naşterea unor copii fără oase sau acefalici. Un studiu desfăşurat de Procter&Gamble în 1991 a demonstrat că, dacă se consumă doar jumătate din cantitatea recomandată de fluor, creşte semnificativ riscul de apariţie a defectelor genetice. În 1993, Institutul de Ştiinţă, Sănătate şi Mediu Înconjurător al Statelor Unite a ajuns la aceeaşi concluzie.

Dr. Ian Packington, toxicolog la Asociaţia Naţională pentru Apă Pură din SUA, a descoperit că în zonele în care s-a realizat fluorizarea apei, numărul de copii născuţi morţi este mai mare cu 25% decât în cele în care apa nu este fluorurată. O altă analiză, realizată pentru Departamentul de Stat al Sănătăţii din SUA, arată că în zonele cu apă fluorurată numărul de persoane bolnave de sindrom Down este cu 30% mai mare decât în zonele în care apa nu este fluorurată. Cercetările realizate de dr. Albert Schatz au ajuns la concluzii similare în America Latină: în zonele în care apa este fluorurată, cazurile de mortalitate infantilă şi malformaţii congenitale sunt foarte ridicate ca număr.

Un studiu recent al Universităţii din Toronto a ajuns la concluzia că în cazul locuitorilor din zonele în care nivelul fluorului din apă este mai ridicat decât în alte părţi, riscul de producere a fracturilor de şold a crescut considerabil. Mai mult decât atât, s-a descoperit că fluorul modifică structura osoasă a fiinţei umane. Prezenţa unei cantităţi prea mari în componenţa scheletului uman e periculoasă, deoarece oasele devin mult mai fragile. Studii clinice realizate începând cu anii ‘90 în SUA au demonstrat că există o strânsă legătură între consumul de apă fluorizată şi fracturi. La data de 22 martie 1990, revista New England Journal of Medicine a publicat un studiu privind creşterea numărului de fracturi osoase la bolnavii de osteoporoză, fenomen legat de consumul de fluor. În acelaşi an şi pe parcursul următorilor doi, revista de specialitate a Asociaţiei Medicale Americane a publicat trei articole care vorbeau despre legătura dintre fracturile de şold şi fluorul adăugat în apă. Alte cercetări realizate începând cu 1991, în cadrul Programului Naţional de Toxicologie american, au arătat că există o creştere certă a cazurilor de osteosarcom, o formă de cancer care atacă oasele, la persoanele care ingerează frecvent fluoruri, fie din apa potabilă, fie din pasta de dinţi. Alt efect dovedit al fluorizării îl constituie blocarea sintezei colagenlui, ceea ce afectează grav atât oasele cât şi tendoanele, muşchii, pielea, cartilagiile, plămânii, rinichii şi traheea.

În 1991, Centrul Regional de Combatere a Infestărilor din Akrom (Ohio) a dat publicităţii un raport care preciza că „s-a constatat decesul unei persoane după ingestia a 16 mg de fluoride. Este de ajuns 1/10 dintr-un gram de compuşi ai fluoridelor pentru D

ezba

teri

– să

năta

te

Noiembrie 2009 61a ucide un bărbat de 80 de kilograme”. Potrivit aceluiaşi centru, „pasta de dinţi fluorizată conţine până la 1 mg/gram de fluor”. Compania „Procter&Gamble” recunoaşte public că atât de familiarul tub de pastă „conţine teoretic suficient fluor ca să ucidă un copil mic”. La 27 iulie 1985, „Procter and Gamble” a făcut o prezentare ştiinţifică la Institutul Naţional pentru Ştiinţele Sănătăţii Mediului intitulată cât se poate de semnificativ: Studii asupra carcinogenicităţii cu sodium-fluor la şobolani.

Conform estimărilor ştiinţifice, cantitatea de fluor în apă nu trebuie să depăşească 1 ppm. Cu toate acestea, în multe zone din Statele Unite ale Americii şi în alte ţări, nivelul depăşeşte 2 sau 3 ppm, fiind, în opinia doctorului Lames Patrick, om de ştiinţă din cadrul Institutului Naţional de Sănătate al SUA, total inadecvat în scopuri terapeutice. De fapt, există ţări care consideră chiar şi 1 ppm o cantitate foarte mare. Este interesat de observat că în Japonia, de exemplu se utilizează indicele superior din a opta parte recomandată de guvernul nord-american.

Consistenta listă a efectelor secundare a fluorului nu se încheie aici. Există şi alte efecte, mai subtile, ale fluoridelor asupra omului, cunoscute şi utilizate în lagărele germane şi gulagul sovietic.

Fluorurile şi controlul mintal Faptul că apă potabilă din lagărele germane şi din gulagul

sovietic era, în prealabil, puternic fluorizată a fost prezentat mult timp drept o dovadă a menţinerii normelor sanitar-biologice la deţinuţi. Această subită grijă faţă de om avea, însă, un revers cunoscut doar de câţiva. În realitate, fluorizarea intensă a apei de băut inducea în subiecţi obedienţă şi le afecta spiritul critic. Acest mic „detaliu” a rămas secret, dintr-un motiv uşor de bănuit: în toate zonele urbane se practică, de câteva decenii, fluorizarea intensă a apei potabile.

Potrivit cercetătorului Ian E. Stephen, specialist în efectele nocive ale fluorului asupra sănătăţii, în timpul mandatului prim-ministrului Margaret Thatcher, gradul de fluorizare a apei, în Irlanda de Nord, s-a triplat. Conform lui Stephen, acest lucru nu a fost făcut în scop profilactic, pentru a se preveni apariţia cariilor, ci din dorinţa de a calma o zonă a ţării cu risc ridicat de conflict. Dacă a fost aşa, de unde ştia prim-ministrul că apa fluorizată avea proprietăţi de modificare a comportamentului individului?

La începutul celui de-al Doilea Război Mondial, au fost create lagărele de concentrare. Nivelul tensiunii din lagărele de concentrare era extrem şi în orice moment s-ar fi putut isca revolte, însă germanii au găsit o metodă simplă şi ieftină de a menţine prizonierii liniştiţi şi letargici. Au descoperit că micile doze zilnice de fluor adăugate în apă drogau individul afectându-i creierul şi menţinându-l supus. Această descoperire surprinzătoare putea fi folosită mai ales în ţările cucerite, pentru a menţine populaţia „sub control”.

Fabrica I.G. Farben urma să producă aceste doze de fluor. Era o campanie germană de produse chimice, una dintre cele mai mari din lume la vremea respectivă. Principala sa filială se afla aproape de lagărul de la Auschwitz, dintr-un motiv foarte simplu: mâna de lucru era „gratuită” şi departe de zonele bombardate de

aliaţi. La sfârşitul războiului, aliaţii controlau deja toate instalaţiile şi tehnologiile produse în laboratoarele Farben. A fost trimis aici un grup de cercetători conduşi de un om de ştiinţă numit Charles Elliot Perkins, expert în chimie, biochimie, fiziologie şi patologie. A fost informat despre metodele folosite de germani pentru supunerea prizonierilor, printre care figura şi utilizarea fluorului.

Însă Perkins a făcut o greşeală: a spus prea multe lucruri adevărate. După cercetările făcute între 1940 şi 1950, el a declarat că fluorura din apă a produs modificări majore la nivelul creierului, mai precis în hipocamp. Înainte de a muri (se presupune că a fost asasinat), a declarat de multe ori că trebuie evitată fluorizarea globală.

Înainte de începutul războiului, prin anii ’20, compania I.G. Farben a încheiat afaceri de milioane cu diverse companii şi personalităţi din Statele Unite, iar în timpul conflictului armat aceste afaceri s-au menţinut. Printre aceste firme şi personaje s-au aflat şi Henry Ford, General Motors Company sau Standard Oil al familiei Rockfeller.

Toate aceste firme şi oamenii de afaceri multimiliardari au investit mari sume de bani pentru construirea de fabrici sub marca I.G. Farben, printre aceştia detaşându-se extrem de bogata familie Mellon. În 1933 a fost creat Melleon Institute, o fundaţie independentă care se ocupa cu finanţarea noilor descoperiri din domeniul ştiinţei şi tehnologiei, printre ele aflându-se, în mod curios, şi „extraordinara substanţă profilactică pentru carii”. Relevant este faptul că familia Mellon a fondat uriaşa fabrică de aluminiu ALCO, cea mai mare producătoare de reziduuri toxice.

Ştia guvernul american care erau efectele negative ale fluorului asupra sănătăţii? Au fost ascunse aceste informaţii pentru a proteja sinistra conspiraţie financiară, care folosea fluorul ca monedă de schimb? Şi, mai mult decât atât, deţinând aceste informaţii, cu ce intenţie au iniţiat cele mai puternice firme americane o campanie internaţională pentru promovarea folosirii fluorului în afara ţării lor?

Nu există un răspuns convingător, dar este îngrijorător să observăm că mai mult de 60 de calmante care se vând astăzi pe piaţă folosesc fluorul în compoziţia lor. De exemplu, Diazepam, cunoscut şi sub numele de Valium, are efecte mult mai puternice prin fluorizare, dând naştere unui alt calmant puternic, Rohypnolul, care este produs de Roche Products, o filială a companiei I.G. Farben. Dar acest caz nu este unic. Stelazine, puternicul tranchilizant fluorurat este folosit şi astăzi în toate azilurile de bătrâni şi în ospiciile din toate lumea.

În perioada anilor 1990, cercetările conduse de Phillis Mullenix, toxicologul de la Harvard, au arătat că fluorura în apă poate conduce la scăderea IQ-ului şi produce în cobai simptome ce pot fi asemănate cu hiperactivitatea şi deficitul de atenţie. Cu câteva zile înainte ca cercetarea ei să fie acceptată spre publicare, Mullenix a fost concediată din funcţia de şef a departamentului de toxicologie de la Forsyth Dental Center din Boston. Apoi aplicaţia ei pentru un grant de continuare a cercetărilor legate de fluorură şi sistemul nervos central a fost respinsă de Institutul Naţional de Sănătate din SUA (NIH) spunându-i-se că „fluorura nu are efecte asupra sistemului nervos central”.

Mass-media - pensula cosmeticienilor politici cu care ne colorează realitatea

aşa cum doresc ei să o percepem

Motto: „Treaba noastră este să dăm oame-nilor nu ceea ce ei vor, ci ceea ce decidem noi că ar trebui să aibă.”

Richard Salent, fost preşedinte la CBS News. Emil Popescu – Bucureşti Există doar o mână de oameni care controlează virtual toată informaţia ce ajunge la populaţia din întreaga lume. În Statele Unite, acest sistem este perpetuat de FCC – Federal

Communications Commission (Comisia Federală pentru Comunicaţii).

FCC a fost înfiinţată în anul 1934 şi este responsabilă de

corelarea comunicărilor interstatale şi internaţionale prin radio, televiziune, cablu, satelit şi internet. Comisia Federală de Comunicaţii este condusă de cinci persoane care sunt numite de preşedinte şi confirmate de Senat, pentru o perioadă de 5 ani. Printre alte atribuţii pe care le are, FCC reglementează câteva posturi de radio şi TV, stabilind, de fapt, prin această aşa-zisă reglementare, care sunt informaţiile ce vor ajunge să fie difuzate către publicul larg.

Controlul presei scrise În anul 1990, toată presa scrisă era controlată de numai 21 de D

ezba

teri

– m

ass m

edia

Lohanul nr. 10 62grupuri de interese: 12 dintre ele controlau toate ziarele, 3 grupuri controlau jurnalele, şi celelalte 6 industria principală de publicare.

Persoanele care controlează mass-media americană fac parte din „Clubul Alibi”, fiind o elită de 50 de oameni de afaceri şi oficiali politici, care s-au unit cu o parte din serviciile secrete pentru a influenţa ceea ce oamenii aud, văd şi citesc în şi prin mass-media. Această idee a fost şi continuă să fie pusă în practică prin intermediul unui program clandestin, numit „Operaţiunea Mockinbird”, prin care CIA recrutează şi foloseşte jurnalişti importanţi, pentru a manipula mass-media şi pentru a influenţa în mod direct rezultatele alegerilor.

Registrul Naţional al Locurilor Istorice descrie funcţionarea Clubului Alibi astfel: „furnizează membrilor săi alibi-uri pentru situaţiile în care aceştia sunt întrebaţi de soţii şi de familie unde au fost, fiind un loc în care se adună anumiţi bărbaţi, pentru a scăpa de monotonia vieţii domestice şi de rutina serviciului”. Prin tradiţie, portarul clubului furnizează întotdeauna un alibi fiecărui membru, trimiţându-i acestuia o telegramă sau un mesaj printr-un curier. Acest „refugiu” secret, care nu avea, în anii de început, un număr de telefon la care să poată fi apelat, a fost frecventat de către numeroase figuri politice şi militare dintre cele mai importante, în cei 122 ani de la înfiinţarea sa.

Clubul Alibi a fost fondat de către şapte dintre membrii vechiului şi extinsului Club Metropolitan, care urmăreau o asociere mai restrânsă şi mai secretă. Preşedintele fondator al Clubului Alibi, Marcellus Bailey, era şi membru fondator al Clubului Metropolitan.

Dintre avocaţii şi judecătorii ce făceau parte din Clubul Alibi îi amintim pe Stanley Reed şi Potter Stewart, de la Curtea Supremă de Justiţie. Din acest club mai făceau parte membrii ai cabinetului prezidenţial, consilieri de la Casa Albă, inclusiv fraţii Dulles: Allen (director CIA) şi John Foster (secretar de stat), Christian A. Herter - secretarul de stat al lui Eisenhower, Robert Lovett - cel prin eforturile căruia a luat fiinţă CIA, precum şi Prescott Bush, tatăl şi bunicul preşedinţilor Bush.

Întrebări stânjenitoare Pe vremea când mai exista încă ziarul Spotlight, James

Tucker, jurnalist de marcă, care s-a ocupat timp de mai bine de 30 de ani cu dezvăluirea acţiunilor grupului Bilderberg, afirma: „dacă cele mai populare staruri de cinema sau jucători de fotbal s-ar aduna la o întâlnire cu uşile închise, într-un week-end, presa ar înnebuni, cerând să ştie ce s-a discutat acolo. Dar, atunci când cei

mai puternici cetăţeni – care fac parte din clubul Bilderberg - se adună la o astfel de întâlnire, la care participă cei mai importanţi oameni politici, presa nu manifestă nici cel mai mic interes.” Nu vi se pare ciudat? Cine comandă o asemenea tăcere asupra unor discuţii, care cu siguranţă ar interesa pe oricare dintre locuitorii acestei planete?

Spotlight era un jurnal care avea 28 de pagini şi era tipărit într-un tiraj de 100.000 de exemplare. A fost înfiinţat în 1975 şi desfiinţat în 2001. Încetarea apariţiei sale şi termenul de ziar „controversat”, care i s-a atribuit ulterior, se datorează faptului că în paginile sale puteai găsi articole referitoare la adevăratele acţiuni ale familiei Rockefeller, ale lui Henry Kissinger, ale Consiliului pentru Relaţii Străine, ale Comisiei Trilaterale şi ale grupului Bilderberg. Acest ziar a publicat, printre altele, articole “deranjante” şi despre George Bush.

Păreri în cunoştinţă de cauză… În încheiere, vă facem cunoscute părerile unor oameni de stat

şi ale unor persoane din mass-media sau din CIA, asupra a ceea ce este în realitate mass-media:

Lyndon Johnson (fost preşedinte SUA) – „Reporterii sunt

nişte păpuşi. Ei doar răspund la comenzile celor care trag sforile” Bill Moyers (jurnalist TV) – „O mare parte din ştirile TV

este, de fapt, doar ceea ce guvernul decide că trebuie dat ca ştire”. Johnny Carson – „Câte din ştirile naţionale pe care le dai

publicului în fiecare noapte sunt informaţii pe care tu le-ai obţinut, căutând şi cercetând singur?”

Connie Chung (răspunzând la întrebarea lui Johnny): „Cu

toată onestitatea vă spun că noi suntem, de cele mai multe ori, la mila Casei Albe în ceea ce priveşte ştirile pe care le transmitem. În mod frecvent, noi difuzăm doar ceea ce ne transmite Casa Albă.”

CIA şi cultul informaţiei (Marchetti & Marks): „Doar 20%

dintre angajaţii CIA lucrează cu adevărat în domeniul analizei şi procesării informaţiilor. Aproximativ două treimi din personalul angajat şi din fondurile CIA sunt folosite în cadrul „operaţiunilor sub acoperire”, cum ar fi manipularea opiniei publice, alegerile şi manipularea activităţii mass-media, conexă cu acestea.”

Implanturi cu microcipuri: răspunsuri la întrebări frecvente (II)

Continuare din nr. 9 Un studiu realizat de dr. Katherine Albrecht, expert în RFID (www.antichip.com) Traducere de Lia Stoica Implantul VeriChip ar putea fi folosit pentru a urmări deplasările făcute de cineva?

a, o reţea de cititoare locale VeriChip ar putea fi folosită pentru a monitoriza locuinţele oamenilor. Chiar dacă implantul are o arie de acoperire relativ mică, ar putea fi plasate cititoare în locuri strategice,

pentru a identifica oamenii implantaţi cu cipuri atunci când aceştia trec prin acel loc. VeriChip a creat cititoare speciale pentru uşi destinate acestui scop.

Angajatorii le-au cerut angajaţilor să îşi implanteze dispozitive VeriChip? Suntem la curent cu două cazuri de angajaţi cărora le-au fost

implantate cipuri, pentru a-şi realiza munca. În 2004, biroul procurorului general din Mexic a implantat cipuri la 18 dintre

angajaţii săi (şi nu la 160, după cum s-a spus peste tot). În 2006, o companie de supraveghere video, numită City

Watcher, (care a fost închisă atunci) a implantat cipuri la doi dintre angajaţii săi pentru accesul la arhivele securizate.

Guvernul SUA vrea implantarea cu cipuri a populaţiei? Din câte ştim noi, niciun membru al guvernului Statelor

Unite nu a sugerat în mod serios implantarea cu cipuri a populaţiei. Totuşi, cel puţin doi înalţi demnitari, care au legătură cu guvernul, au discutat despre implantarea cipurilor, iar acest lucru este un motiv de îngrijorare.

Primul este Tommy Thompson, fost Secretar al Health and Human Services (Departamentul pentru Asigurări Sociale) şi candidat o dată la nominalizările republicane pentru alegerile prezidenţiale din 2008. Thompson se ocupa cu conducerea FDA când a aprobat VeriChip din motive medicale în 2004, apoi a devenit membru al consiliului de conducere al VeriChip până în martie 2007.

În apariţiile sale publice, Thompson a sugerat injectarea cu microcipuri a americanilor, pentru a face legătura cu înregistrările lor medicale electronice, declarând:

„Este o acţiune foarte benefică şi ar fi de foarte mare ajutor, fiind un pas imens înainte către obţinerea a ceea ce numim o bază de date medicală electronică pentru toţi americanii.” Această declaraţie a fost făcută într-un interviu televizat pentru CBS MarketWatch, în iulie 2005.

Al doilea reprezentat al guvernului, care a adus în discuţie implantarea cu cipuri, este senatorul american Joe Biden, care a

D

Dez

bate

ri –

impl

antu

l Ver

uChi

p

Noiembrie 2009 63făcut acest comentariu tulburător faţă de Justice John Roberts în timpul audierilor pentru confirmarea sa la Curtea Supremă de Justiţie, în 12 septembrie 2005:

„Poate fi implantată o etichetă microscopică într-o persoană, pentru a-i urmări fiecare mişcare? Chiar în prezent se poartă discuţii referitoare la acest lucru. Dvs. veţi decide asupra acestui fapt – vă promit – înainte de expirarea actualului dvs. mandat..”

– Senatorul S.U.A. Joe Biden Totuşi, senatorul Biden nu a făcut o declaraţie în totalitate

corectă. Antena de pe „eticheta microscopică” nu poate fi folosită pentru scopuri de urmărire, dată fiind aria foarte mică de acoperire de care dispune acest dispozitiv.

Preşedintele Columbiei a sugerat implantarea cu cipuri a oamenilor? Nu este clar dacă preşedintele columbian Alvaro Uribe vrea

să implanteze cu cipuri populaţia columbiană sau nu, dar a lăsat însă să se înţeleagă clar că nu are nimic împotriva acestei idei. Conform mărturiei senatorului american Arlen Specter, Uribe s-a oferit să implanteze cu microcipuri muncitorii columbieni, a căror invitaţie de a lucra în Statele Unite a fost acceptată. Iată comentariile lui Specter, aşa cum au fost ele înregistrate în Arhiva Congresului Statelor Unite:

Preşedintele Uribe a declarat că ar lua în considerare implantarea cu microcipuri a muncitorilor columbieni, înainte de a li se permite să intre în Statele Unite pentru a lucra ca sezonieri. M-am îndoit asupra eficienţei implantării cu microcipuri, din moment ce un muncitor imigrant ar putea oricând să şi-l scoată. – Senatorul american Arlen Spector.

Populaţia columbiană a fost pe drept supărată din cauza acestor comentarii. Probabil din motive politice de autoapărare, Uribe a refuzat ulterior să confirme aceste declaraţii.

Trebuie menţionat faptul că senatorul Specter nu a respins ideea implanturilor umane pentru motive umanitare, de drepturi ale omului, confidenţialitate sau sănătate, ci dintr-un motiv mult mai practic. Acesta se pare că îşi doreşte ca cipurile să fie mai greu de scos.

Bebeluşii sunt implantaţi cu microcipuri? În ceea ce priveşte acest document, nu există niciun raport

credibil referitor la bebeluşi implantaţi cu VeriChip sau alte dispozitive implantabile cu microcipuri. Totuşi, spitalele din SUA (inclusiv spitalele din Ohio) au început de curând să ataşeze o brăţară RFID cunoscută ca „Xmark” la gleznele bebeluşilor, la naştere, pentru identificarea acestora şi împotriva răpirilor. Brăţările RFID puse la gleznă sunt distribuite de Compania Xmark, o filială a VeriChip. În mai 2008, Compania VeriChip a început negocierile pentru vânzarea diviziei Xmark către Stanley Works.

Trebuie menţionat şi faptul că răpirile bebeluşilor din spitale sunt extrem de rare. Conform unui raport al Centrului Naţional pentru Copiii Dispăruţi şi Exploataţi (NCMEC), din ianuarie 2003, din aproximativ 4,2 milioane de naşteri pe an în 3500 maternităţi din Statele Unite, răpirile realizate de străini sunt estimate între 0 şi 12 copii pe an. Dintre acestea, bebeluşul este readus mamei în 95% dintre cazuri. În mod ironic, a ne baza pe RFID pentru prevenirea răpirilor copiilor ar putea rezulta într-o situaţie bizară, în care astfel de cazuri să fie şi mai des întâlnite. Odată ce personalul spitalelor se va baza pe sistemele computerizate pentru urmărirea inventarului uman din grija lor, este foarte posibil ca acesta să fie mai puţin vigilent. Conform NCMEC, majoritatea răpirilor au loc în spitalele mari.

Un microcip ar putea fi implantat în timpul unui vaccin de rutină sau al unei injecţii? Nu. VeriChip este un dispozitiv destul de mare, care necesită

un ac de mărimea 12, cunoscut sub numele de canulă, pentru a fi implantat. Spre deosebire de acesta, pentru vaccinuri şi alte injecţii de rutină se folosesc ace mult mai mici, de obicei cu o mărime cuprinsă între 22 şi 25. (Notă: Cu cât mărimea este mai mare, cu atât mai mare este acul)

De fapt, canula VeriChip este atât de mare, încât implantarea ei ar fi extrem de dureroasă dacă nu ar fi precedată de mai multe injecţii pentru anestezie locală. Anestezicul este administrat printr-un ac mult mai mic, de mărime standard, hipodermic, înainte de

procedura de implantare a cipului. Deşi sunt aproape microscopice, etichetele RFID care au fost

create de Hitachi şi de alte companii similare, nu sunt închise în capsule din sticlă şi ele nu ar fi potrivite pentru implantul uman. Acest tip de etichete RFID „de mărimea unor fire de nisip” au, de asemenea, antene extrem de mici, prin care nu pot transmite un semnal la o distanţă mai mare de câţiva milimetri. Pentru a le citi semnalele, cititoarele RFID trebuie să se apropie foarte mult, până ajung să fie aproape în contact cu etichetele. Etichetele RFID extrem de mici ar fi inutile pentru urmărirea sau identificarea oamenilor, deoarece ele nu ar putea fi citite din afara corpului.

A existat vreo persoană care a fost implantată cu cip fără consimţământul ei? Da. În cadrul unui experiment medical aflat în desfăşurare cu

Compania VeriChip, un centru de îngrijire numit Alzheimer's Community Care, Inc. Din West Palm Beach, Florida, a implantat persoane în vârstă cu dispozitive VeriChip încă din 2007. Această implantare cu cipuri se realizează cu consimţământul membrilor familiei şi al tutorilor, dar, în cele multe cazuri, fără consimţământul pacienţilor, care să fi fost în prealabil informaţi în totalitate. Aceasta se petrece datorită faptului că boala lor îi împiedică să înţeleagă sau să îşi manifeste consimţământul faţă de această procedură. De asemenea, este posibil ca pacienţilor şi membrilor familiilor lor să nu li se fi spus faptul că s-a descoperit în laboratoarele de animale că cipurile produc cancer, din moment ce reprezentanţii VeriChip au negat în mod repetat acest lucru.

Cu mai mulţi ani în urmă, Compania VeriChip (pe atunci cunoscută sub numele de Applied Digital Solutions) a încercat şi ea să implanteze cu cipuri adulţi bolnavi mintal din Orange Grove Center din Tennessee. Nici acei pacienţi nu au putut să îşi exprime consimţământul, din cauza dizabilităţii lor mentale, înainte de a fi implantaţi. Expunerea publică şi opoziţia membrilor familiilor acestora a determinat anularea proiectului centrului Tennesse. Din câte ştim noi, niciun adult sau copil aflat în deplinătatea facultăţilor mentale nu a fost implantat cu forţa, fără a-şi exprima consimţământul, cu un implant VeriChip sau cu un alt dispozitiv de urmărire sau monitorizare.

Cred că mi-a fost implantat un microcip. Mă puteţi ajuta? Probabil că nu. În afara cazului în care faceţi parte dintr-un

experiment VeriChip (caz în care am dori foarte mult să luăm legătura cu dvs.), e puţin probabil să vă putem ajuta cu ceva. Nu suntem specialişti în găsirea de implanturi în corpul oamenilor implantaţi şi nu am făcut niciodată aceasta.

Vestea bună este că probabil grijile dvs. sunt nefondate. Nu ar fi de câştigat prea multe din implantarea clandestină a vreunei persoane cu un VeriChip, din moment ce aria sa de acoperire este de numai câţiva cm, iar dispozitivul nu poate fi accesat de la depărtare.

O radiografie ar putea să scoată la iveală prezenţa unui implant VeriChip, după cum s-a văzut în radiografiile cu microcipuri, pe care colecţionarul Amal Graafstra şi le-a implantat în mâini. Totuşi, nu am primit nicio dovadă credibilă de la vreo persoană care să fi fost implantată cu un microcip, fără ştirea sau consimţământul acesteia. Drept urmare, în prezent primim numai anchete de la medicii sau avocaţii persoanelor care sunt îngrijorate de implantarea clandestină.

Proprietarii de animale de companie sunt obligaţi să îşi implanteze animalele cu cipuri? Da, în multe zone, proprietarii de animale de companie sunt

obligaţi să îşi implanteze cu microcipuri animalele. Anumite guverne, inclusiv cele ale Portugaliei, Noii Zeelande, Singaporelui, Bangkokului, al districtului Los Angeles şi El Paso, Texas, au aprobat ordonanţe, prin care se cere ca toţi câinii care se află sub jurisdicţia lor să fie implantaţi cu microcipuri (deşi în Noua Zeelandă, câinii de la ferme sunt scutiţi în mod expres de la implantare). El Paso a extins implantarea cu cipuri chiar şi la pisici şi la dihori. Alte municipii şi oraşe de pe teritoriul Statelor Unite iau şi ele în considerare aceste impuneri.

Din fericire, anumiţi reprezentanţi ai guvernului, precum cei din Waco, Texas, au ales să nu impună proprietarilor de animale de companie implantarea acestora în lumina dovezilor care leagă microcipurile de cancerul descoperit în laboratoarele de animale. D

ezba

teri

– im

plan

tul V

eruC

hip

Lohanul nr. 10 64Ce se poate spune despre etichetarea cu VeriChip a infractorilor? Un implant VeriChip ar avea valoare redusă în determinarea

unei infracţiuni, căci aria sa de citire este de numai câţiva centimetri. Dar chiar dacă implanturile ar putea fi folosite cândva pentru a identifica şi urmări de la distanţă oameni, riscurile medicale ale implantării ar fi suficient de serioase pentru stoparea folosirii lor.

De asemenea, trebuie luate în considerare şi problemele serioase care au implicaţii la nivel social. Când este vorba despre tehnologii care în mod evident pot fi folosite în mod abuziv, am face bine să luăm în considerare proverbului: „Cine sapă groapa altuia, cade singur în ea."

Dacă ar fi permisă implantarea obligatorie cu cipuri a prizonierilor, impunerea din partea guvernului a implantării celorlalţi cetăţeni, ar urma curând după aceea. Nu ar dura mult până când legislatorii ar începe să impună implantarea muncitorilor din uzinele nucleare, a oamenilor de ştiinţă care lucrează cu agenţi biologici sau chimici, a şoferilor care transportă materiale periculoase, a proprietarilor de arme, a oamenilor care lucrează cu copii, a celor care fac mâncare pentru consum public şi aşa mai departe până când, într-un final, obligativitatea ne va include pe toţi.

A fi etichetaţi şi urmăriţi de reprezentanţii guvernului ar fi un coşmar din punctul de vedere al intimităţii şi al libertăţii şi ar reprezenta sfârşitul acestora. Există anumite limite care nu ar trebui niciodată încălcate într-o societate liberă şi democrată. Implantarea obligatorie cu microcipuri a oricărei persoane este una dintre acestea.

Ce ar trebui să facă pacienţii implantaţi şi doctorii lor? Există multe întrebări fără răspuns despre siguranţa

implanturilor cu microcipuri la oameni, dar ceea ce ştim din studiile realizate pe animale este îngrijorător. În lumina descoperirilor care arată că implanturile cu microcipuri pot cauza reacţii adverse severe la animale, acţiunea de a implanta cipuri oamenilor ar trebui imediat oprită, până când procesul tumorogenezei va fi pe deplin înţeles.

În plus, toţi pacienţii, voluntarii din rândurile populaţiei sau ale cadrelor medicale care au fost implantaţi cu microcipuri până acum (aproximativ 300 de persoane din Statele Unite şi 2.000 de persoane din lumea întreagă) ar trebui imediat informaţi în scris despre legătura cauzală care există între microcipuri şi cancerul apărut la rozătoare şi câini. Persoanelor implantate ar trebui să li se ofere o procedură de îndepărtare a microcipului pe cheltuiala centrului care i-a efectuat implantul. Conform sfatului dat de Jennings, ţesutul care înconjoară toate implanturile extrase ar trebui examinat în vederea detectării ţesuturilor canceroase sau precanceroase.

Persoanele care optează să păstreze microcipurile ar trebui să verifice periodic ţesutul din jurul implantului de umflături, inflamări, semne de migrare ale microcipului şi durere. Orice senzaţie neobişnuită, umflătură sau alte anomalii ar trebui imediat raportate unui doctor şi analizate. Orice reacţie adversă, fie că este legată de cancer sau alte probleme, ar trebui imediat raportată la FDA pentru a fi anunţată public.

Ce ar trebui să facă legislatorii? Dat fiind faptul că s-a demonstrat că microcipurile cauzează

tumori maligne în laboratoarele de rozătoare şi cercetările publicate au arătat că tumorile maligne se pot forma în jurul sau în apropierea implanturilor cu microcipuri la câini, este foarte recomandat ca legislatorii să anuleze toate legile prin care se impune implantarea cu microcipuri a animalelor din jurisdicţia lor sau care se află sub controlul lor. Acestea includ ordonanţe aprobate de stat şi de autorităţile locale, politici implementate în cadrul adăposturilor de animale şi poziţii formale adoptate de sistemele de protecţie a animalelor, de grupurile interesate de acest subiect şi conexe de pe teritoriul Statelor Unite şi de pe tot globul.

Părerea acestui cercetător este că ordonanţele prin care se impune implantarea cu microcipuri ar trebui revocate şi înlocuite cu un sistem voluntar de implantare cu microcipuri, care să fie la dispoziţia proprietarilor de animale de companie. Orice proprietar de animale de companie care alege să îşi implanteze cu microcip animalul de companie, ar trebui să fie pe deplin informat asupra riscurilor potenţiale ale acestei proceduri. Nimeni nu ar trebui să fie

forţat prin lege sau obligat în alt fel să îşi implanteze animalul de companie împotriva conştiinţei sau a discernământului său.

Ce ar trebui să facă veterinarii? Cabinetele de veterinari sunt unul din locurile cele mai

frecvente unde se realizează procedurile de implantare. Dat fiind faptul că veterinarii sunt adesea primul loc în care proprietarii de animale iau contact cu procedura de implantare a microcipurilor, veterinarii ar trebui să se familiarizeze cu rezultatele cercetărilor şi să ia în serios potenţialele reacţii adverse ale implantării acestora, înainte de a le recomanda pacienţilor lor.

Proprietarii de animale ar trebui să fie informaţi în mod clar în ceea ce priveşte legătura dintre microcipuri şi cancerul la rozătoare şi câini, când vor cere sfaturi referitoare la implantarea acestora şi înainte de efectuarea procedurii asupra animalelor lor de companie.

În cazul animalelor care au fost deja implantate se sugerează ca veterinarii să palpeze ţesutul din jurul implanturilor cu microcipuri, ca parte a controlului medical de rutină. Orice umflătură sau inflamare ar trebui analizată pentru a detecta eventualele modificări canceroase sau precanceroase ale ţesutului respectiv. Pentru a evita riscurile complicaţiilor legate de sarcoamele produse de injecţii, veterinarii ar trebui, de asemenea, să evite să facă vaccinuri sau alte injecţii în apropierea locului în care a fost implantat microcipul.

În sfârşit, veterinarii ar trebui să îi sfătuiască pe proprietarii de animale să analizeze în mod regulat locul de implantare a microcipului şi să raporteze imediat orice anomalii.

Ce ar trebui să facă proprietarii de animale de companie? După cum am spus anterior în acest document, proprietarii de

animale de companie care au fost implantate ar trebui să verifice regulat zona de implantare a cipului de orice umflătură anormală. Dacă găsiţi ceva anormal, trebuie să anunţaţi imediat un veterinar şi să faceţi teste pentru depistarea cancerului.

Dacă un animal nu a fost încă implantat cu microcip, e mai bine să rămână aşa. Conform cercetărilor publicate, care leagă implanturile cu microcipuri de cancer la rozătoare şi câini, proprietarii de animale de companie sunt sfătuiţi să se gândească bine dacă avantajele implanturilor merită asumarea potenţialelor riscuri de sănătate precum cele care se pare că sunt cauzate de implanturi.

Conform acestui cercetător, toate implanturile realizate asupra animalelor ar trebui oprite până când toate animalele care au fost deja implantate vor fi atent verificate şi evaluate de eventualele reacţii adverse, inclusiv cancer.

Implanturile la oameni ar trebui să fie interzise? Da, suntem de părere că folosirea implanturilor cu

microcipuri şi a dispozitivelor similare la oameni ar trebui imediat oprite. Cel puţin procedura ar trebui strict limitată la persoanele care au discernământul necesar pentru a-şi exprima consimţământul în scris, în mod legal după ce au fost informaţi asupra riscurilor medicale potenţiale asociate dispozitivului. Implantarea nu ar trebui să fie niciodată obligatorie, realizată sub presiune sau obţinută prin orice stimulent sau ameninţare de discriminare.

Legislatorii sunt îngrijoraţi de această problemă? Da. Anumite state, inclusiv Wisconsin, North Dakota şi

California, au aprobat legi prin care se interzice implantarea forţată a microcipurilor în oameni. Legislatori din multe alte state, incluzând Missouri, California, Georgia, New Hampshire, Ohio, Oklahoma, Colorado, Washington şi Florida au introdus o legislaţie asemănătoare.

Puteţi să ne recomandaţi un model legislativ prin care să ne putem adresa îngrijorările? Da. Am realizat un proiect de lege numit Bodily Integrity

Act, care a fost creat pentru a ridica ştacheta în ceea ce priveşte implanturile şi alte dispozitive de urmărire. Iată câteva dintre punctele cheie ale proiectului de lege:

- Lărgeşte definiţia dată „dispozitivului de urmărire”, pentru a include şi alte dispozitive în afara microcipurilor. Acest lucru este necesar în lumina apariţiei noilor tehnologii precum tatuajul Somark RFID care poate fi citit de la distanţă.

- Interzice angajatorilor, corpurilor guvernamentale, Dez

bate

ri –

impl

antu

l Ver

uChi

p

Noiembrie 2009 65organizaţiilor pentru menţinerea sănătăţii şi altora să impună implanturile.

- Îi interzice unui părinte sau tutore să implanteze un chip copilului său sau altor persoane dependente de acesta sau cu dizabilităţi.

- Interzice implantarea cu cipuri a rămăşiţelor unei persoane după moarte.

- Interzice discriminarea de către angajatori sau a altora din cauza implanturilor cu cipuri.

Proiectul de lege este scris într-un limbaj uşor de înţeles şi are doar o pagină. Poate fi descărcat de pe website-ul nostru la http://www.antichips.com/legislation.htm

Unde mă pot adresa pentru a afla mai multe despre

implanturile cu microcipuri şi RFID? Website-ul organizaţiei CASPIAN de la adresa

AntiChips.com (CASPIAN vine de la „Consumers Against Supermarket Privacy Invasion and Numbering” – Consumatorii împotriva Invaziei Confidenţialităţii din partea Supermarket-urilor şi a Numerotării – [este o organizaţie de consumatori locali cu

15.000 de membri, fondată de Dr. Katherine Albrecht în 1999]) conţine informaţii detaliate despre implanturile cu microcipuri şi enumeră paşii pe care îi puteţi urma pentru a vă implica şi dumneavoastră. În această acţiune. Website-ul nostru RFID Spychips.com, are multe conferinţe de presă referitoare la implanturi şi raporturi realizate în urma cercetărilor realizate de Dr. Katherine Albrecht şi Liz McIntyre, datând din 2003. Website-ul Spychips conţine, de asemenea, o sumedenie de informaţii despre planurile de folosire a RFID în produsele de larg consum şi analizează riscurile ridicate în ceea ce priveşte confidenţialitatea şi libertăţile civile.

Cea mai vândută carte a noastră, „Spychips: How Major Corporations and Government Plan to Watch Your Every Move with RFID”, evidenţiază cercetările realizate asupra mai mult de 30.000 de documente legate de RFID, caracteristici tehnice, cărţi albe, ştiri, patentări şi altele. Spychips este cea mai amplă critică adusă RFID şi reprezintă cel mai convingător argument împotriva supravegherii, pe care tehnologia ameninţă să o creeze pentru viitor. Cartea este disponibilă la vânzătorii de cărţi de peste tot şi copii semnate pot fi comandate de pe website-ul Spychips.

Dezvăluri cutremurătoare despre

interesele criminale şi tehnicile de programare mentală din spatele companiei şi producţiilor Disney

Regatul magic al lui Walt Disney, celebrul producător de desene animate, a devenit o instituţie americană care influenţează oamenii din întreaga lume şi îşi pune amprenta asupra vieţilor lor, din leagăn până în mormânt. Dincolo de grandoarea aparentă a lui Disney şi a creaţiilor sale se ascund cele mai groteşti aspecte de ocultism negru pe care le-a văzut lumea până acum.

Eva Teodorescu – Bucureşti Cine a fost cu adevărat Walt Disney? Admirat pe întreg globul, ipostaziat de biografia sa oficială

într-un om de o moralitate ireproşabilă, „născut pentru a face lumea să viseze”, Walt Diseny este inventatorul şi cel mai mare producător de desene animate, creatorul Imperiului Disney, care a revoluţionat cea de-a şaptea artă şi industria turismului. Redutabil om de afaceri, „magnatul divertismentului”, a făcut din compania sa un gigant mondial, iar din numele Disney marca de elită a industriei divertismentului şi cea mai respectată marcă din SUA (conform unui sondaj de opinie recent). În 43 de ani de carieră, a produs peste 600 de filme şi desene animate. A primit 950 de premii şi titluri onorifice şi este deţinătorul a 26 de premii Oscar.

Câţi cunosc oare şi faptul că semnătura sa conţinea ocultată cifra 666 ? Că a lucrat mulţi ani ca agent FBI sub acoperire? Sau că a fost acuzat că ar fi pedofil?

Vă prezentăm mai pe larg câteva date din bibliografia sa oficială. Walter Elias Disney (5 decembrie 1901 – 15 decembrie 1966) a fost regizor, producător, animator, scenarist şi antreprenor american. Cofondator (alături de fratele său, Roy O. Disney) al studioului Walt Disney Productions, Walt a devenit unul din cei mai cunoscuţi producători de film din lume. Compania sa, cunoscută acum sub numele de Disney sau The Walt Disney Company, are venituri anuale de peste 30 de miliarde de dolari şi este cotată ca fiind a 48-a companie în topul celor mai mari 500 de companii din lume. Disney deţine la ora actuală cinci studiouri cinematografice, nouă canale de televiziune, inclusiv ABC, 21 posturi de radio, şapte cotidiene, câteva edituri, zeci de hoteluri, câteva aeroporturi şi un lanţ de parcuri de distracţii gigant. Este una din cele mai mari companii de producţie de la Hollywood. Disney a achiziţionat şi studiourile Pixar, astfel luând naştere cel mai mare studio de animaţie din lume, Disney/Pixar.

Disney şi echipa sa au creat filme celebre precum: „Albă ca Zăpada”, „Cartea Junglei”, „Pisicile aristocrate”, „Frumoasa şi bestia”, „Pinochio”, „Fantasia”, „Dumbo”, „Bambi”, „Alice în Ţara Minunilor”, „Peter Pan”, „Cenuşăreasa”, „Doamna şi vagabondul”, „Frumoasa din pădurea adormită”, „101 dalmaţieni”, „Regele leu”, „Mary Poppins”, „Insula comorii”, „20.000 de leghe sub mări” etc, şi unele din cele mai cunoscute personaje: Mickey Mouse, Pluto, Goofy, Donald, Tom şi Jerry,

Tweety etc. Producţii recente de succes ale studiourilor Disney sunt: „Toy Story”, „Compania monştrilor”, „În căutarea lui Nemo”, „Incredibilii”, „Bolt” şi „WALL-E”.

Haideţi să vedem mai de aproape cine a fost cu adevărat Walt Disney. Christopher Finch scrie în cartea sa „Art of Walt Disney: From Mickey Mouse to the Magic Kingdoms” – „Arta lui Walt Disney: de la Mikey Mouse la Regatul Magic”: „prin definiţie, figurile publice sunt cunoscute tuturor; totuşi chiar şi după discuţiile cu unii dintre cei mai apropiaţi asociaţi ai lui Disney este imposibil să sărim peste concluzia că de fapt nimeni nu l-a cunoscut cu adevărat. Mereu au existat aspecte ale personalităţii sale, care rămâneau ascunse.” Mulţi dintre cei care l-au cunoscut îndeaproape s-au plâns că acesta era „arogant şi refractar”. Finch nu este singurul autor care a vrut să îi avertizeze pe cititori că imaginea oficială a lui Disney este falsă. De asemenea şi Leonard Mosley, unul dintre biografii lui Walt Disney scria în „Disney’s World” – „Lumea lui Disney”: „Împărtăşesc şi eu admiraţia generală faţă de un om ale cărui creaţii cinematografice au fost mereu atât de inspirate şi spirituale, dar diferenţa dintre mine şi cei care îl idolatrizează, negăsindu-i nicio greşeală, este că eu îmi doresc să cunosc faptele, oricât de fantastice ar părea la prima vedere, deoarece ştiu că foarte mult din adevăratul Walt Disney a fost ascuns, în mod intenţionat. Caracterul acestui om avea mari lipsuri.”

Ce se ascunde în spatele imaginilor perfecte Cum a reuşit Walt Disney să-şi construiască imaginea de om

cu o moralitate ireproşabilă? În timp ce Hollywood-ul era frământat de scandaluri, în compania fondată de Walt Disney erau aplicate standarde stricte. În anii ’30, Disney avea un cod al uniformei, care le cerea bărbaţilor să poarte cravată, iar femeilor fuste de culoare închisă. Dacă vreun bărbat se uita provocator la o femeie la studiourile Walt Disney, risca să fie dat afară imediat. În anii ’50, dacă vreun angajat era auzit spunând nu contează ce fel de înjurătură era concediat instantaneu, indiferent cine era. Disney nu le permitea angajaţilor săi de sex masculin să aibă păr pe faţă, deşi el însuşi purta mustaţă. Nu era admis să existe alcool în cadrul studiourilor, deşi el însuşi consuma o cantitate foarte mare în biroul său. La început, Walt nu le permitea artiştilor săi să deseneze personaje nud. Aceste reguli stricte nu izvorau dintr-o adevărată convingere morală, ci din necesitatea de a se asigura că reputaţia Disney rămâne nepătată.

Walt Disney făcea eforturi mari pentru a menţine o imagine Dez

vălu

iri

Lohanul nr. 10 66nealterată asupra afacerii sale. De exemplu, el a scris o reclamaţie foarte vehementă atunci când un personaj din desenele sale animate a apărut într-o reclamă la bere.

Alt prieten apropiat al său era Ronald Reagan. Ambii erau informatori FBI şi erau implicaţi în abuzuri făcute asupra „sclavilor” controlaţi mental. Walt a susţinut mereu, plin de generozitate, campaniile politice ale lui Reagan, iar acesta din urmă i-a oferit favoruri politice lui Disney, în calitatea pe care o avea de guvernator al Californiei. Ronald Reagan şi prezentatorul TV, Art Linkletter, l-au susţinut foarte mult în public pe Disney. Printre ocultiştii faimoşi care au susţinut industria Disney pe parcursul timpului se numără: Bob Hope, Sammy Davis Junior, Frank Sinatra şi familia Clinton. Uriaşul parc de distracţii construit de Disney, Disneyland, a fost vizitat de-a lungul timpului de toţi preşedinţii americani, de la Dwight D. Eisenhower la George Bush Jr., împăratul Akihito al Japoniei, toţi regii Danemarcei şi ai Belgiei, cel de-al treilea preşedinte al Egiptului – Anwar El Sadat, Robert Kennedy, fostul dictator al Indoneziei – Suharto, şahul Iranului – Mohamed Reza Pahlavi.

Disney a primit de la începutul carierei sale premii de recunoaştere de la multe organizaţii. Camera de Comerţ i-a dăruit în anul 1936 premiul anual „Tânăr remarcabil”; instituţiile Yale şi Harvard i-au dat medalii de onoare. „Cei care se ocupau de imaginea lui Disney exercitau o presiune imensă asupra oricui insinua măcar că Walt Disney nu ar fi arhetipul perfecţiunii binevoitoare şi al moralităţii ideale”, declară Leonard Mosley în cartea sa „Disney’s World”.

„În spatele faţadei plăcute a lui Disney se găsesc producţii de filme hard, snuff (filme care presupun filmarea unei crime), prostituţie, controlul minţii precum şi atragerea mai multor generaţii de oameni către practicile de vrăjitorie”, susţine Fritz Springmeier în cartea „Deeper Insights into the Illuminati Formula”. În America, nimeni nu a mai vândut ocultismul negru şi vrăjitoria aşa cum au făcut-o fraţii Disney. Film după film, acestea au fost aduse în atenţia publicului sub masca aşa-zisei distracţii. De exemplu, „Întoarcerea de pe muntele vrăjitoarelor” a fost una dintre cele mai mari promovări făcute vreodată vrăjitoriei.

Vincent Price a fost unul dintre principalii ocultişti care a introdus în lume multă oroare ocultă prin cărţile şi scenariile pe care le-a scris. A lucrat câteva proiecte pentru Disney şi a fost vocea lui Ratigan din „Marele şoricel detectiv”.

În ce priveşte filmele pentru adulţi, la un moment dat Disney a rămas dator sindicatelor. Pentru a putea plăti datoria, a început în secret să producă o cantitate mare de filme porno. Fritz Springmeier afirmă că directorul Joe Roth al studiourilor Walt Disney se ocupa de asemenea cu conducerea studiourilor Touchstone, Miramax, Hollywood, „care sunt toate create pentru a ascunde producţia de filme pentru adulţi aparţinând lui Disney”.

Walt Disney şi guvernul SUA Înaintea celui de-al doilea război mondial, FBI şi CIA l-au

recrutat pe Walt Disney ca informator. Documentele obţinute recent din arhivele FBI arată clar că Walt Disney a fost agent informator plătit al FBI-ului. Aceleaşi documente secrete dezvăluie faptul că Walt Disney a fost mai târziu promovat într-o funcţie importantă şi alţii îi raportau lui. Şi scriitorul Marc Eliot susţine că, în 1940, şeful FBI din acea vreme, John Edgar Hoover, i-a propus lui Walt Disney să devină informator al serviciilor americane de informaţii interne al SUA. Eliot povesteşte că Disney era un conservator notoriu şi avea slăbiciune pentru tot ceea ce era american. Cu toate acestea, despre Disney se vehiculau şi anumite zvonuri cum că acesta era informator dublu, servindu-i şi pe sovietici.

Walt nu a avut nicio remuşcare să participe la „vânătoarea de vrăjitoare” declanşată în vremea aceea în citadela filmului împotriva acelora care simpatizau cu comunismul. Aceasta a pus pe jar Comisia pentru Activităţi Antiamericane a Congresului, printr-o interminabilă perindare de martori „prietenoşi” care şi-au denunţat prietenii, acuzându-i de comunism şi antiamericanism şi ruinându-le cariera.

Colaborarea cu FBI i-a servit lui Disney pentru a-şi controla personalul de desenatori cu înclinaţie spre grevă, nemulţumiţi de locul de muncă şi având tendinţa de a se înscrie în sindicat pentru a protesta faţă de salariile mizere oferite de patron. Unul dintre desenatori, care s-a confruntat cu represalii pentru că a participat la o grevă în 1941, a mărturisit că „Disney a refuzat să recunoască

talentul desenatorilor săi care au lucrat ore în şir în laboratoarele sale la preţuri scăzute şi care au rămas nişte iluştri anonimi.”

În 1993, atunci când a apărut ştirea că Disney a lucrat ca agent secret pentru FBI, fostul şef al CIA, William Hedcock Webster, a contribuit alături de familia lui Disney la acoperirea acestui scandal. Webster a apărut la TV şi a spus că Walt nu a avut niciodată legătură cu FBI-ul. Unul dintre multele cazuri scandaloase în care era implicat Walt era acela al unei fetiţe de şase ani, Rose Marie Riddle, care fusese abuzată sexual şi dispăruse în 1961. Conform documentelor din arhivele FBI, agentul FBI W. G. Simon fusese cel care se întâlnise cu Walt pentru a discuta despre acest caz. Acelaşi Simon este una dintre persoanele care au declarat mincinos pentru public cum că Disney nu ar fi fost niciodată agent FBI. Ne întrebăm de ce este atât de important pentru FBI şi CIA să ascundă faptul că Walt Disney a fost agent FBI?

Un alt fapt divers interesant este că de-a lungul timpului Disney a folosit în mod repetat metode nu tocmai cinstite, dar sigure, de a obţine proprietăţi în teren. Acesta se înţelegea cu oficialii guvernamentali şi bancherii locali pentru ca familia sa, directorii Disney şi acţionarii Disney împreună cu familiile lor să reuşească să cumpere proprietăţile dorite pe care, după o anumită perioadă de timp, aceştia le vărsau în contul corporaţiei. Un exemplu ar fi Parcul de Istorie Americană din Virginia, din care Disney deţine 1800 de acri (peste 7284,42 hectare).

Filmele Disney şi parcurile de distracţii Disney – mari amăgiri Prietenul lui Walt Disney, H. G. Wells afirmă în cartea sa „A

Modern Utopia” – „Utopia modernă” că vor fi multe „show-uri şi distracţii” pentru oameni. Iată ce se scria despre Disney în „Anuarul Supravieţuirii Viitorului” din 1993, publicat de Societatea „Viitorului Lumii”: “Controlul asupra industriei de entertainment şi accesul neîngrădit la aceasta duce foarte uşor la manipularea populaţiei. America postmodernistă este un mare «circ” de distracţii şi de reclame, fiecare dintre ele cerşind cel puţin un moment din atenţia oamenilor. Lumea comerţului este hrana noastră, iar limbajul entertainment-ului este modalitatea obişnuită a discursurilor publice. Walt Disney World se întinde pe o distanţă de peste 11.000 de km pătraţi în mlaştina şi pădurile din centrul Floridei. Este cel mai important centru de distracţii din lume, fiind vizitat de peste 30 milioane de persoane anual. Putem vedea clar conceptul de «Ţara lui Oz» sau utopia ca afacere profitabilă.”

Disneyland şi Disneyworld sunt faimoase în lumea întreagă, ele fiind o adevărată „mândrie” a Americii. Primul parc de distracţii Disney, din seria care avea să revoluţioneze domeniul turismului, a fost înfiinţat în 1955, în California. Iată ce declara Disney atunci presei: „Disneyland reprezintă idealurile, visurile, eforturile care au stat la baza construirii Americii, dar asta nu înseamnă că nu poate fi şi un simbol universal.”

În cartea lor, „Deeper Insights into the Illuminati Formula”, Fritz Springmeier şi Cisco Wheeler afirmă: „Se ştie, de asemenea, că Disneyland şi Disneyworld sunt centre deosebit de importante unde se creează sclavi controlaţi mental. În topul marilor amăgiri, filmele Disney şi parcurile de distracţii Disney ocupă primele locuri. Aveau nevoie de un loc unde să vină oameni de pe tot globul pământesc, fără a se naşte niciun fel de suspiciuni; acest loc se dorea a fi acoperirea perfectă pentru multe din activităţile lor criminale.”

Tuneluri subterane în Disneyland Un subiect de conversaţie al personalului din studiourile

Disney era comportamentul ciudat al lui Walt. Acesta nu era de găsit până după-amiaza târziu, când ieşea din labirintul de tuneluri subterane, ce erau amplasate sub clădirile studiourilor. Explicaţia pe care el o dădea întotdeauna era aceea că discuta în fiecare zi, timp îndelungat, cu inginerii de la întreţinere.

Potrivit surselor din cadrul CIA, venite de la cei care se opun, CIA a angajat în 1977 muncitori pentru a construi tuneluri subterane sub Disneyworld. Aceşti muncitori au fost condiţionaţi să ţină secretul şi nu au primit decât informaţii minime cu privire la motivul pentru care CIA se implică în construirea unui parc de distracţii. Sub Lacul Holden a fost construit un mare centru de programare mentală. Acesta se află la numai câţiva kilometri distanţă de Disneyworld. Deşi au fost luate măsuri foarte riguroase pentru a-l ascunde, în decursul timpului au fost intentate numeroase D

ezvă

luir

i

Noiembrie 2009 67procese (federale şi statale) de către victimele care doreau să dezvăluie existenţa acestor tuneluri şi a centrului de programare. Din această cauză, până la urmă, tunelurile împreună cu centrul de programare mentală au fost închise, iar publicului i-au fost prezentate două tuneluri „noi”, unul pentru control tehnic şi celălalt pentru actori.

Parcurile Disney au angajat armate de spioni îmbrăcaţi ca şi turiştii, pentru a-şi spiona angajaţii. Mulţi angajaţi au vrut să facă publice măsurile de securitate mult prea exagerate, dar Disney a reuşit întotdeauna să oprească orice publicitate negativă.

O excepţie ar fi articolele publicate în numărul din 4 noiembrie ’96 în Registrul Nappa Valley sub titlul „Plângeri făcute împotriva Disneyland denunţă măsurile de securitate abuzive care domnesc în Regatul Magic”. Profesorul de drept din cadrul UCLA, David Sklansky, a spus cu privire la regulile Disney: „Una dintre problemele majore pe care le avem este că nu ştim ce fac ei cu adevărat – dacă se opresc vreodată din supravegherea şi interogarea personalului. Conducerea bineînţeles că nu se supune aceloraşi norme de control.”

Întregul sistem mondial s-a unit pentru a sprijini imaginea şi publicitatea lui Disney. Atunci când ceva ce toată lumea consideră a fi perfect legal si moral nu este atacat de sistemul mondial, aceasta ar trebui să îi facă pe oameni să îşi pună întrebări. Învăţământul la domiciliu şi alte activităţi cu scop benefic pentru copii au fost într-un mod malefic atacate şi ridiculizate de mass-media. De ce Disney a rămas totuşi neatins? Programul social America’s Most Wanted are un număr mare de documente despre copiii care au fost răpiţi în timp ce vizitau Parcurile de Distracţii Disney.

Programe de control mental În 1955, Walt Disney a creat emisiunea Clubul Mickey

Mouse, ce putea fi urmărită cinci zile pe săptămână, de obicei la ora la care copiii se întorceau de la şcoală. În această emisiune, 24 de copii îl însoţeau pe Mickey Mouse dansând, cântând şi jucându-se. Clubul lui Mickey Mouse adora acele pălăriuţe cu urechi de şoarece. Începând din anii ’50, aproape toţi copii care urmăreau emisiunea îşi doreau propriile lor „Urechi de şoarece” şi îşi doreau să devină un „Mouseketeer” adică un „muşchetar şoarece”.

Fritz Springmeier şi Cisco Wheeler susţin în lucrarea lor „Deeper Insights into the Illuminati Formula” că, de fapt, Clubul Mickey Mouse este, pe lângă o emisiune la televizor, un program în care se aplică tehnici de control mental asupra copiilor.

„Printre celebrităţile care au fost programate mental în cadrul acestor grupuri de «mousketeers» se numără: Britney Spears, Lindsay Lohan, Justin Timberlake, Christina Aguilera. Aceştia, deşi prezentaţi de către mass-media drept staruri şi luaţi drept modele de comportament de către tineri, nu sunt decât nişte biete fiinţe umane care au devenit marionete fără voia lor şi care suferă cumplit căci nu au absolut deloc o viaţă a lor sau posibilitatea de a alege ce e bun sau rău. Un exemplu în această privinţă îl constituie încercarea lui Britney Spears de acum câţiva ani de a se revolta împotriva acestui control abuziv. Se spune că pe la 30 de ani, aceste victime pot avea tentative de a scăpa de sub programul impus până atunci. Toate ziarele de pe mapamond au prezentat ştirea cum că Britney «a luat-o razna”, s-a tuns cheală în timp ce striga că vrea ca nimeni să nu o mai atingă. Apoi ea a fost internată într-o clinică de dezintoxicare, unde şi-a scris pe frunte numărul 666, afirmând că este Antichristul spunând că nu mai vrea să nască monştri. La acea dată, ea avea deja doi copii, iar aceştia intraseră în acelaşi program de control mental ca şi ea.

De îndată ce înţelegem modul de programare mentală, este suficient să ne uităm, de exemplu, la producţia TV «Aventuri în Ţara Minunilor”, care este transmisă în fiecare dimineaţă, pentru a ne putea convinge de acţiunea criminală de «mind-control” a lui Disney. În doar câteva minute, într-o dimineaţă, am putut vedea un iepure alb «creând o lume în capul tău” cu un inel – citatul este exact cum era în show! – am privit-o pe Alice trecând prin oglinzi (simbolismul oglinzii este des folosit în tehnicile de mind-control), l-am privit pe Iepurele Alb (care nu este altcineva decât programatorul) citind dintr-o carte unei fetiţe, iar apoi am ascultat mesajul emisiunii: «Iepurele Alb este singura ta şansă!».

Multiplele alter-ego-uri ale sclavilor, care sunt menite pentru spionaj, şantaj, seducţie, asasinare, sunt programate să trăiască într-o lume de fantezie, de miraj. Ei niciodată nu au priză pe realitatea înconjurătoare. O mare parte din acest tip de

programare mentală se realizează la Disneyland”, susţine Fritz Springmeier.

Brice Taylor, una dintre victimele controlate mental, supravieţuitoare a programului MKULTRA, care a avut norocul să îşi recapete amintirile datorită unui accident de maşină şi a multor ani de şedinţe de psihoterapie povesteşte în cartea sa, „Thanks For the Memories” – „Mulţumesc pentru amintiri”, cum de multe ori a fost dusă la Disneyland. Tot ea afirmă că programatorii ei erau Bob Hope şi Henry Kissinger şi că pe parcursul a zeci de ani ea a fost folosită drept sclavă sexuală prezidenţială şi „computer personal”.

Warren Beatty a jucat împreună cu Madonna în filmul „Dick Tracy”, produs de studiourile Disney. Filmul Dick Tracy foloseşte culoarea într-un anumit mod specific tehnicilor de programare mentală prin culori. Anumiţi sclavi mentali complet „programaţi” au anumite programe, setate după acest film, pentru a găsi şi elimina ţinte (adică oameni). Sora lui Beatty este faimoasa Shirley MacLaine, care a fost folosită de către CIA drept sclav sexual. Numele său adoptiv MacLaine, presupus a fi numele de fată al mamei ei, nu este altceva decât un semn al oraşului McLain, acolo unde agenţii CIA au programat-o. Este o cunoştinţă apropiată a satanistului Stephen Nance.

Shirley Temple Black (Shirley „Templul Negru”) este faimoasa fetiţă care a jucat în producţiile cinematografice Disney. Ea a făcut parte din comitetul de directori al corporaţiei Disney între anii 1974-1975. Filmele ei au fost printre primele folosite ca tehnici de programare, la începutul anilor ‘40 şi ‘50. S-a căsătorit cu un personaj ce făcea parte din elita din San Francisco, pe nume Charles A. Black. Shirley a reprezentat SUA la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite din 1969 şi a fost decorată cu Crucea de Malta. Shirley a arătat semne că ar putea fi unul dintre copiii controlaţi mental, care sunt „protejaţi şi susţinuţi” de elita mondială.

Interesul lui Walt Disney pentru copii nu era atât de altruist pe cât părea la prima vedere. Walt i-a instruit pe copii să îl numească „Unchiul Walt”. Cei care cunosc metodele de control a minţii ştiu că programatorii sunt numiţi în mod obişnuit cu apelativul „Unchiul” de către victimele lor.

În cartea sa „Hollywood Babylon 2”, Kenneth Anger, „naşul” cinematografiei experimentale de la Hollywod, scriitor şi magician negru, susţine că Disney era pedofil: „Angajaţii au spus că şeful lor, Walt Disney, se pare că s-a îndrăgostit de băiat. Această afirmaţie este totuşi demnă de luat în seamă…”. Faimosul actor copil Bobby Driscoll, care are propria sa „stea a faimei” pe celebrul bulevard din Hollywood este copilul de care era atras Walt. Acesta era un băieţel foarte talentat, frumuşel şi inteligent, care a jucat în cel puţin două filme faimoase a lui Disney „Cântecul Sudului” şi „Insula Comorilor”. De asemenea, vocea lui Bobby fusese folosită pentru Peter Pan, care era un alter-ego al său (tehnicile de mind-control sunt bazate pe fragmentarea personalităţii victimei). Oare Disney l-a ajutat sau a abuzat de acest copil? Dacă într-adevăr Disney era atât de „curat” şi atmosfera de la studiouri atât de minunată şi inocentă, iar acest mic actor avea toate şansele să reuşească în viaţă cu mult succes, de ce Bobby a devenit dependent de metamfetamină la numai 17 ani şi a murit apoi câţiva ani mai târziu? De ce talentul său recunoscut de toată lumea şi cariera sa începută de mic nu l-au condus la ceva pozitiv, la o viaţă plină de realizări şi împliniri?

Compania a avut în mod repetat probleme cu autorităţile, deoarece a angajat mai mulţi indivizi, cunoscând faptul că aceştia fuseseră condamnaţi pentru pedofilie. Numeroase cazuri de angajaţi ai parcurilor tematice Disney au fost subiectul unor arestări, chiar repetate, al căror motiv au fost atacurile de natură sexuală si pornografia infantilă. Chiar şi unul din vicepreşedinţii companiei, Patrick Naughton, a fost arestat în anul1999 de către FBI pentru tentativa de corupere a unei fetiţe de 13 ani. Toate aceste cazuri au fost bine ,,îngropate” de către reţeaua de ştiri ABC News, companie TV deţinută de Disney.

Disney este unul dintre principalii responsabili de pervertirea Americii Fritz Springmeier este unul dintre cei mai bine informaţi

oameni la ora actuală cu privire la liniile genealogice ale „iluminaţilor” şi tehnicile pe care „iluminaţii” le folosesc pentru a crea sclavi controlaţi mental. El a scris cărţi pe acest subiect, împreună cu fostul programator iluminat Cisco Wheeler, ce conţin detalii foarte riguroase şi sunt foarte exacte. El a ţinut o conferinţă despre „iluminaţi” în anul 1998 la Granada Forum, care a fost D

ezvă

luir

i

Lohanul nr. 10 68considerată cea mai bună şi exactă prezentare pe această temă.

Iată concluzia sa zguduitoare cu privire la Disney: „După îndelungi cercetări pe care le-am desfăşurat, nu mai există acum niciun dubiu pentru mine că Disney (atât personalitatea care a fost, împreună cu filmele şi parcurile de distracţii) a contribuit foarte mult la prăbuşirea Americii, dincolo de faţada bogat ornamentată şi colorată pe care o avea şi o are chiar şi în prezent. După ce am început să primesc rapoarte de la victimele asupra cărora «iluminaţii” şi-au aplicat tehnicile de control mental, cu privire la faptul că Walt Disney ar fi avut un rol important în programarea lor, am fost deschis către aceste relatări, dar în acelaşi timp mi-am propus să găsesc dovezi tangibile. Din punctul meu de vedere, Disney este unul dintre principalii responsabili de pervertirea Americii. Această expunere asupra lui Disney este fără îndoială una dintre cele mai obiective care au fost făcute până acum. Sunt sătul să aud cum îl prezintă creştinii din America pe

Disney, ca fiind un model de sfinţenie. Deşi creştinii ar fi trebuit să îşi dea seama de adevăr, totuşi ei au fost înşelaţi de imensa mascaradă a lui Disney. Şi le servesc aproape zilnic copiilor lor o porţie considerabilă de ocultism şi vrăjitorie, deoarece au fost programaţi mental să îl considere pe Disney drept unul dintre cele mai bune produse ale Americii, drept împlinirea visului american. Mulţi dintre cei care au dorit să facă publice faptele lui Disney au fost opriţi înainte să poată publica vreo carte. Aceştia au trebuit să se confrunte cu serioase atacuri personale şi au trebuit să facă faţă şi să lupte împotriva campaniilor publice plătite de Disney. Puterea pe care o deţine Disney, mai bine spus puterea celor care se află în spatele acestei industrii Disney, i-a speriat pe majoritatea celor care au vrut să facă dezvăluiri. Dar este necesar să vorbească cineva şi pentru victimele acestor maşinaţii oculte.”

Plantele rezonează cu planetele

În medicina tradiţională plantele se asociază cu anumite planete şi sunt prescrise în corelaţie cu configuraţii astrale precise. Corespondenţele se bazează pe capacitatea plantelor de a amplifica sau modula rezonanţa cu diferite planete şi de a reduce influenţa aştrilor cu calităţi opuse acestora.

dr. Marilena Gâlcă – Bucureşti

rin echilibrarea influxurilor astrale polare (de exemplu influxul lunar cu cel solar, influxul venusian cu cel marţian, influxul mercurian cu cel jupiterian) fiinţa ajunge la unificarea interioară a

contrariilor, la armonie, recăpătându-şi astfel în mod natural sănătatea fizică, psiho-mentala şi spirituală.

Faimosul fitoterapeut englez Nicholas Culpeper (1616 – 1654) îşi trata toţi pacienţii după ce în prealabil stabilea influxul energetic planetar perturbat care reprezenta cauza bolii. Această metodă de tratament nu şi-a pierdut din actualitate, fiind folosită în prezent atât de către fitoterapeuţii occidentali (de exemplu Elisabeth Brooke, autoarea excelentei cărţi „A woman’s book of herbs”), cât şi de către practicienii medicinei indiene, Ayurveda (exemplu David Frawley şi Vasant Lad, autorii originalului ghid ayurvedic „Yoga of herbs”).

Soare Muşeţel (Matricaria Chamomila) Sânziene galbene (Galium verum) Sânzienele galbene sau drăgaica sunt considerate plante

magice în folclorul medical din ţara noastră. Numele acestor flori este de fapt al unor zâne, Sânzienele, ce pot fi văzute în noaptea de 24 iunie (Noaptea de Sânziene) dansând sau zburând în apropierea pădurilor. Cea mai cunoscută dintre ele este Iana Sânziana, despre care românii spun că ar fi „sora Soarelui”. Dar cine alta este „sora Soarelui”, dacă nu Luna, care în astrologia medicală e considerată patroana acestor ierburi sacre ?

Sânzienele galbene sunt folosite tradiţional în ritualul peţitului, practicat în ajunul acestei sărbători. Energiile lunare vehiculate de către plantă simbolizează în acest context chemarea către uniunea sexuală.

Ele mai au darul de a-i apăra pe oameni de duhurile rele. De aceea, ţărăncile fac mănunchiuri proaspete cu care împodobesc porţile şi ferestrele caselor.

Din punct de vedere medical, sânzienele reprezintă un remediu de bază pentru afecţiunile limfatice, boli cauzate de o perturbare a energiei Lunii în fiinţă.

Mercur Soc (Sambucus nigra) Socul, unul dintre copacii sacri ai celţilor, era folosit de

aceştia în ritualurile de iniţiere a tinerelor fete în tainele feminităţii. Socul şi păducelul sunt în legătură cu planetele Venus şi Marte şi, deci, vehiculează energii feminine, respectiv masculine. Încărcătura subtilă a celor două plante sugerează motivul pentru care sunt folosite în magia sexuală. Inclusiv în ţara noastră, în unele zone, în timpul şezătorilor fetele rostesc anumite descântece sub un soc pentru a atrage feciorii spre ele. Florile de soc mai sunt folosite de către vindecătorii români sub formă de cataplasme pentru tratarea „scrofulelor de la grumaz” (amigdalita), afecţiune tipic venusiană.

Marte Păducel (Crataegus oxycantha) Păpădia (Taraxacum officinale) Cei iniţiaţi în esoterismul vegetal susţin că dacă te freci cu

păpădie pe tot corpul vei fi binevenit peste tot şi vei atinge bunăstarea, lucru evident dacă ne reamintim că Jupiter, patroana păpădiei, este planeta prosperităţii, a confortului şi a succesului.

Planta este recunoscută drept un foarte bun remediu hepatic, bolile ficatului fiind cauzate de o proastă aspectare a lui Jupiter în astrograma respectivei fiinţe.

Păpădia mai este de ajutor şi în alte situaţii patologice caracterizate de un influx energetic jupiterian dereglat, precum obezitatea, afecţiunile cronice ale pielii, hemoroizii şi dispepsia.

Saturn Lumânărica (Verbascum thapsus) Denumirea plantei este în legătură cu utilizarea tulpinii

drept muc de lumânare (în engleză mai este denumită „candle light” – „flacăra lumânării”).

Flacăra lumânării, o verticală curajoasă şi fragilă (cum o numea Gaston Bachelard), este simbolul vieţii ascendente, al înălţării sufletului către cer.

Analogic vorbind, lumânărica, planta încărcată cu energia lui Saturn (planeta fidelităţii, renunţării).

P

Med

icin

ă na

tura

lă

Noiembrie 2009 69

Bucătăria ayurvedică

Ayurveda este sistemul medical străvechi al Indiei ce are drept scop predefinit nu doar promo-varea sănătăţii trupului ci şi a minţii şi a sufletului.

Sunita Gosh şi dr. Narayan Mustt Fragment din lucrarea „Bucătărie ayurvedica“, Sunita Gosh

şi dr. Narayan Mustt un ghid complet pentru redobândirea şi menţinera sănătăţii folosind străvechile practici ayurvedice”

Arta de a prepara mâncarea este considerată a fi o

parte integrantă a sistemului ayurvedic, întrucât cunoaştere profundă a calităţilor alimentelor şi modul armonios de a le combina în funcţie de necesităţi şi tendinţe este şi ea la fel de importantă.

tudiind această artă, vom învăţa să aflăm ce anume ni se potriveşte cel mai bine în funcţie de constituţia proprie, vom învăţa să aflăm cum anume să preparăm o anumită

mâncare pentru a ne aduce un plus de echilibru şi vom putea să ne îmbunătăţim digestia sau capacitatea de asimilare pentru ca, în timp să ne tratăm anumite afecţiuni.

În conformitate cu străvechile scripturi ale Indiei, mâncarea este o formă de manifestare a realităţi divine. Corpul fizic s-a format şi este susţinut în continuare prin constituenţii mâncării ingerate. Foarte multe dintre boli sunt datorate unei diete inadecvate. Alimentaţia potrivită este esenţa unui program de prevenire a bolilor şi piatra de temelie pentru o viaţă fericită şi sănătoasă.

În Ayurveda aproape că nu există fel de mâncare bun pentru toată lumea sau rău pentru toată lumea, căci totul este o chestiune de echilibru – când le folosim, cum le folosim, cu ce anume le combinăm.

Bucătăria ayurvedică este caracterizată printr-o mare varietate de condimente şi arome. Arta ayurvedică de a găti este o artă foarte vastă şi profundă, iar mâncarea gustoasă este unul dintre principiile de bază ale acesteia. În ceea ce priveşte arta condimentelor, aceasta nu înseamnă doar a ştii cum să le folosim pentru a face mâncarea extrem de gustoasă, dar şi cum să le folosim pentru a creşte valoarea terapeutică a mâncării şi cum să adaptăm mâncarea la propria noastră constituţie.

Dacă nutriţia nu este adecvată, atunci nici plantele medicinale nu ne vor ajuta prea mult. Orice ar fi, dacă dieta este cea potrivită (şi aceasta include nu doar ce mâncăm, ci şi cum mâncăm) ne vom putea trata pe noi înşine din ce în ce mai mult şi zi de zi.

Cum mâncăm Principiile nutriţiei ayurvedice insistă nu numai asupra

ingredientelor pe care le folosim dar mai ales pe propria capacitate de a le digera.

De asemenea, cum mâncăm şi când mâncăm nu sunt lucruri mai puţin importante.

Mâncarea ar trebui să fie mâncată la aproximativ aceleaşi ore în fiecare zi. În general, este bine ca mâncarea să fie caldă şi ceva mai onctuoasă. Imediat după masă ar trebui să avem cel puţin 15 minute pentru relaxare (o plimbare de voie este cel mai bun lucru pe care l-am putea face).

Nu este recomandat să mâncăm în picioare sau pe fugă, în timp ce mergem sau stăm tolăniţi.

Deşi este bine să avem o anumită varietate a alimentelor de-a lungul unei săptămâni, totuşi nu se recomandă să avem un număr prea mare de alimente diferite ca structură în timpul aceleiaşi mese.

Niciodată nu se recomandă să ne ghiftuim. La sfârşitul mesei, două părţi din stomac trebuie să conţină mâncare solidă, o parte să conţină lichide, iar cealaltă parte trebuie lăsată liberă pentru aer.

Masa trebuie luată după îndeplinirea anumitor condiţii preliminare: să ne fie cu adevărat foame, să ne spălăm mai întâi picioarele, mâinile şi faţa, şi după ce am avut grijă de cei care depind de noi (incluzând musafirii, copii, familia şi chiar animalele). Masa trebuie luată urmărind să vorbim doar strictul necesar şi mestecând cu grijă şi mult mai mult; astfel ne vom putea focaliza atenţia să percepem toate calităţile ei (mai mult sau mai puţin subtile) şi să o putem asimila cu adevărat.

Obiceiuri nesănătoase de a mânca: - a mânca prea mult sau prea puţin - a mânca neţinând cont de propria constituţie - a mânca înainte ca masa anterioară să se fi digerat - bea apă foarte rece în timpul mesei - a mânca în momente nepropice ale zilei (este important ca

ultima masa să se mănânce cu cel puţin două ore înainte de culcare) - a mânca mâncăruri incompatibile (cum ar fi mâncarea gătită

şi fructe proaspete) - a mânca atunci când suntem perturbaţi emoţional - a mânca fără să ne fie cu adevărat foame - a ronţăi mereu câte ceva între mese - a mânca mâncare învechită - a bea prea multă apă sau a nu bea deloc apă în timpul mesei - a mânca prea repede sau mult prea încet

Viziunea lui Enoh: cea mai veche revelaţie – Dumnezeu vorbeşte omului

ţi spun, Fii liniştit, deschide ochii şi urmăreşte, cu înţelepciunea inimii, Să ştii că Eu sunt Dumnezeu.

Ţi-am vorbit chiar înainte să te fi născut. Fii liniştit şi urmăreşte să Mă descoperi în fiinţa ta. Pentru a şti că Eu sunt Dumnezeu. Ţi-am vorbit chiar şi atunci când tu nu ai catadicsit să îmi asculţi glasul Te-am îmbrăţişat nebănuit, plin de iubire, de la prima ta privire Fii liniştit şi aspiră plin de iubire către Mine, Pentru a ajunge să simţi şi să ştii că Eu sunt Dumnezeu. Ţi-am vorbit şi Îţi vorbesc fără încetare De la prima ta vorbă rostită.

Fii liniştit şi descoperă-Mă Pentru a ajunge cât mai repede să ştii că Eu sunt Dumnezeu. Ţi-am vorbit, şi Îţi vorbesc încă, De la primul tău gând. Fii liniştit şi urmăreşte să Îmi auzi glasul Pentru a şti că Eu sunt Dumnezeu. Ţi-am vorbit, prin intermediul iubirii mele nesfârşite, La prima ta dragoste. Fii liniştit şi descoperă care este izvorul iubirii Şi astfel vei ajunge să simţi că Eu sunt Dumnezeu. Ţi-am vorbit în misterioase moduri La primul tău cântec. Fii liniştit şi, în glasul tăcerii, Vei ajunge să ştii că Eu sunt Dumnezeu. Îţi vorbesc în mii de moduri nebănuite prin tot ceea ce există Prin iarba păşunilor, prin florile care te înconjoară. Fii liniştit şi descoperă în parfumul lor suav taina tainelor, Care te va ajuta să ştii că Eu sunt Dumnezeu. Îţi vorbesc, clipă de clipă,

S

Î

Spir

itual

itate

M

edic

ină

natu

rală

Lohanul nr. 10 70Prin arborii pădurii, care mă oglindesc fără încetare. Fii liniştit şi descoperă-Mi glasul în foşnetul frunzelor lor, Pentru a reuşi să ştii că Eu sunt Dumnezeu. Îţi vorbesc prin ecoul nostalgic ce răsună Prin văi şi dealuri. Fii liniştit şi descoperă-Mă în sunetele care atunci se întorc la tine şi bucură-te, Reuşind să ştii că Eu sunt Dumnezeu. Îţi vorbesc, nebănuit, Prin înălţimea hieratică a munţilor sfinţi. Fii liniştit şi descoperă-Mă de fiecare dată acolo, Reuşind, în farmecul sălbatic al frumuseţilor naturii, să ştii că Eu sunt Dumnezeu. Îţi vorbesc, în taină, Prin picăturile de ploaie şi prin fulgii mirifici ce cad sub formă de zăpadă. Fii liniştit şi urmăreşte să Mă descoperi în toate aceste splendori, Pentru ca să ştii că Eu sunt Dumnezeu. Îţi vorbesc, într-un mod enigmatic, Prin sunetul copleşitor al valurilor mării. Fii liniştit, ascultă-Mi glasul, Şi astfel vei ajunge să ştii că Eu sunt Dumnezeu. Îţi vorbesc, într-un mod tainic, Prin suava rouă a dimineţii. Fii liniştit şi descoperă-Mă în fiecare picătură plină de inocenţă Şi vei ajunge să ştii că Eu sunt Dumnezeu. Îţi vorbesc, în taină, la asfinţit, Prin pacea misterioasă a serii care învăluieşte totul. Fii liniştit atunci şi descoperă-Mă cum te îmbrăţişez, Pentru a şti că Eu sunt Dumnezeu. Îţi vorbesc prin miliardele de raze care oferă pământului lumina, Sunt omniprezent şi dătător de viaţă prin splendoarea Soarelui. Fii liniştit şi descoperă-Mă în miracolul luminii, Pentru a ajunge să Mă simţi şi să ştii că Eu sunt Dumnezeu. Îţi vorbesc prin intermediul cosmosului care te înconjoară Sunt prezent în tot şi în toate, prin stelele strălucitoare care alcătuiesc, prin omnipotenţa mea, constelaţiile. Fii liniştit şi, contemplând noaptea lumina mea cea tainică ce se revarsă prin intermediul lor, Simte-Mă şi vei reuşi să ştii că Eu sunt Dumnezeu. Ţi-am vorbit, şi Îţi vorbesc întotdeauna, Atât prin intermediul fiecărei furtuni, cât şi prin intermediul norilor. Fii liniştit şi, contemplând toate acestea, pătrunde-te de omniprezenţa Mea şi, descoperindu-Mă, Vei ajunge să ştii că Eu sunt Dumnezeu. Îţi vorbesc, de fiecare dată, Prin inteligenţa tainică şi fascinantă a tunetelor şi fulgerelor. Fii liniştit şi descoperă-Mă în toate acestea, Căci astfel vei reuşi să mă simţi şi să ştii că Eu sunt Dumnezeu. Îţi vorbesc, de fiecare dată, transmiţându-ţi tainice adevăruri Prin misteriosul curcubeu care este semnul nebănuit al legământului Meu cu voi. Fii liniştit, simte-Mi de fiecare dată prezenţa Şi urmăreşte să ştii că Eu sunt Dumnezeu. Îţi voi vorbi prin glasul enigmatic al tăcerii mele, care spune multe atunci când vei fi singur, doar cu Mine, ascultându-Mi tainicele şoapte. Fii liniştit atunci, şi dacă acea tăcere îţi va vorbi, ascultă-i glasul Şi vei ajunge, astfel, să ştii că Eu sunt Dumnezeu. Îţi voi vorbi, de fiecare dată, Prin sfaturile pline de iubire şi înţelepciune ale părinţilor. Fii liniştit, ascultă-le cu atenţie, urmează-le neîntârziat

Şi vei ajunge să ştii că Eu sunt Dumnezeu. Îţi voi vorbi când va suna ceasul marilor revelaţii pe care le voi face La sfârşitul timpului despre care v-am vorbit în Apocalipsă. Fii liniştit încă de pe acum, pătrunde-te de înţelepciunea şi iubirea Mea care te îmbrăţişează neîncetat Şi astfel vei ajunge să ştii că Eu sunt Dumnezeu. Îţi voi vorbi cu glas de tunet, atunci când vei merita aceasta Atunci când tu vei reuşi să meriţi să-i vezi pe îngerii Mei. Fii liniştit atunci şi fii, totodată, sigur că, de îndată ce vei merita aceasta, Vei ajunge să simţi şi să ştii că Eu sunt Dumnezeu. Îţi voi vorbi clipă de clipă în veşnicia Mea Şi de vei merita aceasta, vei trăi împreună cu Mine în toată eternitatea. Fii liniştit şi preafericit, căci atunci Eu voi fi în tine şi tu vei fi în Mine Şi vei reuşi să ştii într-un mod total că Eu sunt Dumnezeu. Îţi spun toate acestea şi te îndemn să iei aminte, Căci toate care sunt, au fost şi vor fi Îmi aparţin şi de mine sunt create. Fii liniştit, prin pacea mea profundă şi nepieritoare Şi fii sigur că, dacă vei respecta legile mele, Vei fi un înţelept şi vei ajunge să Mă simţi clipă de clipă. Şi să ştii că Eu sunt, am fost şi voi fi, în veşnicie, Misteriosul, omnipotentul, omniprezentul şi omniscientul Dumnezeu.

Îngerii sunt printre noi Elena Olariu

iinţă spirituală şi necorporală, creată de Dumnezeu, îngerii alcătuiesc lumea spirituală, nevăzută apărută înaintea lumii văzute şi materială, fiind socotiţi ca

mediatori între credincioşii lui Dumnezeu. Cel puţin aşa scrie în „Dicţionarul religios”. De multe ori însă

îngerii sunt aici, pe pământ. Cu chip de om, faţa senină şi nevinovată de copil, cu sufletul ca o floare imaculată, transparentă îngerul acesta se lasă pe sine, renunţând la bucurii personale numai pentru a face să vibreze un suflet singuratic: îngerul acesta, continuu te îmbărbătează când eşti singur sau suferind, îţi alină plânsul inimii când te linşează voit sau nu aproapele, te hrăneşte cu apa vieţii pe care el însuşi a primit-o de la Dumnezeu, sufletul începând să-ţi cânte. Pe alte tonuri, de alte dimensiuni.

Aşa s-au născut a doua oară cei ce l-au aflat pe Dumnezeu. Aşa şi-au continuat misiunea cei ce-i urmează învăţătura Mântuitorului.

Îngerii sunt printre noi! Te cunosc după mersului pasului, după privitul florilor, după alergatul minţii, după mestecatul cuvintelor, moara de foc a înţelepciunii, după frământatul mâinii în aluatul alb al grâului măcinat la moara timpului, după deschiderea sufletului spre căi irealizabile uneori, după setea de cunoaştere, de cunoaştere, de cunoaştere...

Aşa am descoperit, pe rând, pagini întregi dintr-o publicaţie a Parohiei Romano-Catolice „Fericitul Ieremia Valahul” - Paşi spre fericire, al cărei coordonator este nimeni altul decât părintele-scriitor Alois Moraru, parohul bisericii.

Dacă-l cunosc, eu fiind un om obişnuit, un simplu trecător de pe cele şapte coline ale Răducăneni-ului?! Cu siguranţă!! Şi pe deasupra creştin ortodox?! Iarăşi: cu siguranţă! Este bunul samaritean,omul care, potrivit Sfintei Scripturi nu 1-a lăsat pe cel bolnav în stradă părăsit de ceilalţi ci, el însuşi i-a dat o mână de ajutor, cele câteva monede de vindecare a bolii trupeşti şi sufleteşti, nefiind altceva decât: înţelepciune, însănătoşirea minţii, rugăciunea neîncetată, credinţă, răbdare şi milostenie. Pentru că atât cât dai,

F

Spir

itual

itate

Noiembrie 2009 71atât vei primi. Este o lege nescrisă în Tablele Vieţii care-ţi conferă daruri nebănuite de le ştii întrebuinţa şi respecta.

Mă trimite gândul la Sf. Ap. Pavel şi la primele sale scrisori pauline. Întoarcerea spre Hristos, lupta continuă cu sine de a înţelege, percepe şi transmite mai departe Cuvântul Răscumpărătorului Hristos, are ca destinaţie, nu lumea de atunci: creştinii erau puţini dar neclintiţi în credinţă, ci lumea zilelor noastre a căror voinţă s-a declinat, a cărei responsabilitatea s-a erijat în perfidie, superficialitate şi ignoranţă, lumea de azi unde diamantele sunt lăsate să strălucească în cocina porcilor şi unde palatele au furat mintea trăitorului; credinţa, un fel de apostazie a celui care se afişează uneori în public cu un smerit Aşa să ne ajute Dumnezeu, ia locul adevăratului creştin şi urgiile - secetă, foamete, crime, violuri, incesturi, curvie, sunt roadele a ceea ce-am semănat...

De aceea sunt îngerii pe pământ! De aceea trăiesc îngerii printre oameni, încercând prim felurite chipuri să-i redreseze, să-i înalţe spiritual, să-i determine să lucreze în armonie -inima cu raţiunea şi să dea roadă bogată în via sufletului - Cuvântul, de care este atâta nevoie.

Şi îngeri sunt cei ce scriu articole înduioşătoare în paginile revistei Paşi spre fericire, care ridicând un semnal de alarmă prin fineţea, dragostea şi imaterialele lor trăiri, fac cinste comunităţii în care trăiesc, fac onoare părinţilor lor, duc mai departe mesajul lăsat de Mântuitorul Hristos care prin Pogorârea Duhului Sfânt, I-a binecuvântat cu darurile Sale.

Întreiţi în dragoste faţă de Dumnezeuşi aproapele, iubind

cinstea şi loialitatea, plini de virtuţi şi îmbrăcaţi în haine imaculate, parfumul scrierilor semnate de ei sunt răvaşe care prin sensibilitate şi trăire interioară poruncesc celor ce trăiesc în mocirlă să renunţe la roşcove şi să se întoarcă acasă, în Casa Domnului, acolo unde se va tăia viţelul cel gras. Spre cinstea lor, a Fiului risipitor. Împărtăşind din cele scrise şi semnate de colectivul de redacţie a publicaţiei Paşi spre fericire, mai mult ca oricând, trebuie să retrăiesc momente de bucurie, de mulţumire şi consideraţie pentru coordonatorul publicaţiei răducănene, „Ecouri răducănene”, al cărui mentor spiritual era, nimeni altul decât părintele Alois Moraru, unde am debutat pentru întâia oară, unde am luat primul premiu în literatură: premiul revistei „Ecouri răducănene”, o maşină de scris, eu aşezându-mi gândurile pe foi de caiet.

Există îngeri printre noi, oamenii? Cum să nu fie un înger printre noi, oamenii?! Cum să nu înalţi mulţumiri lui Dumnezeucare i-a trimis paşii spre această aşezare şi, mai ales, cum să n-o rogi pe Măicuţa noastră, Preasfânta Fecioară Măria, să-1 ocrotească continuu..., să-şi ducă apostolatul mai departe, rătăcirea noastră să fie doar o simplă zi a păcălelilor, tineri şi vârstnici, cu iubire să deschidă noi porţi inimii şi înţelepciunii.

Acum, că publicaţia Paşi spre fericire este la numărul cincizeci, cu modestie mă alătur bucuriei realizatorilor ei, mulţumind că mi-au prilejuit ocazia să public articole mai mult sau mai puţin de maturitate, articole prin care poate fi citit „omul din om” sau omenitatea celui ce le semnează. La mulţi şi interminabili ani!

Eroismul spiritual – una dintre

calităţile esenţiale pe calea spirituală

Starea de eroism spiritual presupune trezirea în fiinţa aspirantului a unor calităţi precum îndrăz-neala, temeritatea, curajul, spiritul de sacrificiu, abnegaţia, dăruirea. Dacă modelul eroului este asociat în mod uzual cu cel al războinicului sau luptătorului, lupta în care este angajat un erou spiritual se desfăşoară deseori în tărâmul invizibil al forţelor subtile, energiilor, tendinţelor şi tentaţiilor.

Edi Franţi – Bucureşti

n erou spiritual este capabil să-şi depăşească limitele pentru a împlini în mod exemplar voinţa lui Dumnezeu.

Fiecare aspirant spiritual ar trebui să urmărească să-şi trezească în propria fiinţă această stare privilegiată deoarece ea îl va ajuta să triumfe atunci când se confruntă cu forţe ostile şi să depăşească cu succes toate testele spirituale. Idealurile nobile care îl animă pe un adevărat erou spiritual sunt întotdeauna altruiste, umanitare, universale. Eroul spiritual, deşi poate fi un solitar, este întotdeauna animat de spirit de sacrificiu şi abnegaţie, punându-se în slujba celorlalţi oameni sau a fraţilor săi spirituali şi fiind capabil să se sacrifice pentru aceştia.

Starea de eroism spiritual poate fi trezită de asemenea prin identificarea cu fiinţe care manifestă sau au manifestat în mod exemplar starea de eroism spiritual.

Aspirantul în care s-a trezit starea de eroism spiritual se angrenează de fiecare dată plin de un nobil elan în acţiuni curajoase deşi nimeni şi nimic nu-l obligă să acţioneze atunci în acele situaţii extreme şi dificile. El intuieşte în spatele fiecărei conjuncturi dificile şansa şi forţa extraordinară ce îi pot fi oferite pentru a manifesta voinţa lui Dumnezeurezolvând totodată cu bine acea situaţie.

Actul real de eroism constituie o dovadă că aspirantul a înţeles esenţa dumnezeiască cea mai adâncă a legilor divine, eterne şi acestea au fost atât de profund şi de puternic interiorizate încât ele acţionează chiar şi în situaţii excepţionale. Aspirantul veritabil nu abandonează niciodată idealul divin suprem în faţa diverselor dificultăţi, mai mari sau mai mici, care apar în diverse momente.

La antipodul eroismului se află starea de laşitate.

Câteva citate despre eroism • „Adevăratul eroism este remarcabil de sobru şi foarte lipsit

de dramatism. Nu este dorinţa arzătoare să-i depăşeşti pe alţii cu orice preţ, ci dorinţa arzătoare să-i slujeşti pe alţii cu orice preţ.” (Arthur Ashe)

• „Eroismul este puterea de a ne învinge pe noi înşine pentru a face să triumfe valorile ideale dictate de propria noastră conştiinţă.” (Ion Găvănescu)

• „Eroismul este o atitudine morală alcătuită din aceeaşi plămadă ca şi sacrificiul de sine.” (Dimitrie Gusti)

• „Eroismul este relaţia divină care, în toate timpurile, uneşte un om mare cu alţi oameni.” (Thomas Carlyle)

• „Eroismul este triumful sufletului asupra cărnii.” (Henri-Frederic Amiel)

• „Hrăneşte-ţi mintea cu gânduri măreţe. Credinţa în eroi creează eroi.” (Benjamin Disraeli)

• „Oamenii mari nu s-au considerat niciodată mari, oamenii mici nu s-au considerat niciodată mici!”

• „Un erou poate fi şi învins, fără ca prin aceasta să aducă vreo ştirbire frumuseţii şi integrităţii idealului în slujba căruia se prăbuşeşte.”

• „Eroismul lui Socrate constă în seninătatea sa, o seninătate izvorâtă din cunoaştere. Cineva i-a aruncat vorbele: «Atenienii te-au osândit la moarte”, iar el a răspuns: «Şi pe ei natura i-a osândit la fel».”

• „Eroul este cel care vrea să fie el însuşi.” (J. Ortega y Gasset)

• „Caracteristica adevăratului eroism este tenacitatea.” (Ralph Waldo Emerson)

• „Un erou nu e necesar să fie de neînfrânt, dar trebuie să fie neînfricat.” (Andrew Bernstein)

• „Erou este acela care şi-a dăruit viaţa unui lucru mai important ca el însuşi.” (Joseph Campbell)

• „Eroismul se simte, nu se explică şi de aceea este întotdeauna corect.” (Ralph Waldo Emerson)

• „Încrederea în sine este esenţa eroismului.” (Ralph Waldo Emerson)

USp

iritu

alita

te

Lohanul nr. 10 72

Încrederea ne susţine să trecem cu bine testele şi încercările spirituale

Edi Franţi – Bucureşti Moto: „Întotdeauna fără excepţie trebuie să ai încredere

totală mai întâi în DumnezeuTatăl şi apoi în tine însuţi.”

Încrederea este cea care conferă calitate şi profunzime experienţelor vieţii noastre. Capacitatea de a avea încredere reprezintă un ingredient esenţial al fericirii şi al împlinirii, altfel, energia noastră va fi limitată de suspiciuni, îndoieli şi temeri. Încrederea ne dă curajul de a merge mai departe sau de a ne asuma riscuri de care nu am fi în stare în absenţa acestei componente vitale pentru maturizare şi spiritualitate.

Ce este încrederea? Substantivul „încredere” provine din verbul „a crede”,

respectiv „a crede în ceva sau în cineva”. Credinţa este deci baza sentimentului de încredere. Opusul încrederii este îndoiala.

La modul obişnuit şi general încrederea este o atitudine atât raţională, cât şi emoţională, a unei persoane faţă de o alta, care are anumite caracteristici ce se întrepătrund cu sistemul de valori al celeilalte persoane.

Încrederea se bazează pe analiza unor acţiuni, activităţi, însuşiri proprii (încrederea în sine) sau ale altora, în urma cărora se formează convingerea că acele acţiuni sunt corecte şi conforme sistemului de valori al celui ce analizează. Fiinţa umană are în mod spontan tendinţa de a relaţiona cu alte fiinţe umane, de a comunica, de a-şi exprima sentimentele, gândurile, emoţiile etc. altor fiinţe umane iar atunci când există afinitate, sinceritate şi libertate în exprimare între două sau mai multe fiinţe umane aceste lucruri conduc, implicit, la apariţia încrederii pe care o putem acorda sau câştiga.

Pe baza caracteristicilor analizate, ale persoanelor cu care relaţionăm, se formează simpatii, antipatii, credinţe etc. Astfel, acordăm încredere unor persoane sau câştigăm încrederea altora în noi.

Dacă încercăm să facem o scurtă clasificare a tipurilor de încredere, am putea enumera:

• încrederea în partenerul de afaceri sau colegul de serviciu (aici găsim ca principale elemente respectul reciproc, loialitatea partenerului de afaceri şi respectarea termenilor contractuali, toate acestea conducând la încredere);

• încrederea în relaţiile de prietenie (se bazează pe toate experienţele petrecute împreună de respectivele persoane şi regăsim aici şi câteva însuşiri din cadrul relaţiei de dragoste, gen sinceritate, realizări etc.).

• încrederea în relaţia de dragoste (se bazează în primul rând pe sinceritate, sentimentul de iubire, aşteptări împlinite, onestitate, realizări etc.);

• încrederea în sine (atunci când, pe baza unor „sondaje” interioare, ne simţim pregătiţi să facem faţă unei situaţii, ca de exemplu să susţinem un examen. Spunem atunci că avem încredere în noi);

• încrederea în Dumnezeuse bazează pe deschidere totală, dăruire de Sine şi iubirea necondiţionată faţă de Dumnezeu.

În practica spirituală, încrederea în Dumnezeuşi încrederea în sine sunt două calităţi deosebit de importante, care ne susţin să trecem cu bine toate testele şi încercările spirituale la care suntem supuşi.

Încrederea în sine Încrederea în sine înseamnă aprecierea şi valorizarea propriei

persoane. Mai exact, a avea o atitudine pozitivă, a ne aprecia în tot ceea ce facem bun, a fi siguri de calităţile noastre, a ne putea controla viaţa şi a fi în stare să facem tot ceea ce este bun şi vrem cu adevărat. Privită din punct de vedere spiritual încrederea în sine este un sentiment binefăcător de siguranţă, determinat de

cunoaşterea posibilităţilor şi valorii propriei persoane sau ale altora care, datorită proceselor de rezonanţă pe care le determină (în microcosmosul fiinţei umane) cu energii subtile, binefăcătoare din macrocosmos poate genera îndrăzneală, forţă, inspiraţie, decizie şi reuşită în acţiune. Încrederea deplină în sine este rezultatul interiorizării unei suite de relaţii, modele, experienţe (reuşite sau evocate ferm, cu putere), în primul rând, a relaţiei cu autoritatea unui model a cărui valoare este unanim recunoscută (aşa cum este de exemplu Ghidul spiritual).

Ce găsim la o persoană cu o puternică încredere în sine? Încredere în propriile calităţi, o imagine pozitivă faţă de sine însăşi şi lipsa temerilor legate de succes sau eşec. Încrederea în sine presupune şi încrederea în propriile intuiţii, sau altfel spus ascultarea inimii. În situaţii dificile, fiinţele care au încredere în sine nu-şi vor pierde niciodată credinţa în principiile profunde, spirituale care le guvernează existenţa. Persoanele încrezătoare primesc cu bucurie noile provocări şi schimbări, reuşind să transforme problemele cu care se confruntă în oportunităţi. În schimb, persoanele neîncrezătoare îşi lasă temerile să se aşeze între ele şi aspiraţiile lor. Cei cu o slabă încredere în sine obişnuiesc să se retragă atunci când sunt afectate de câteva necazuri sau când sunt înfrânte. Acestea au tendinţa de a da vina pe alte persoane sau pe circumstanţe pentru eşecurile lor, în loc să-şi atribuie o judecată greşită sau alte neajunsuri care i-a condus în astfel de situaţii. Deoarece nu reuşesc să evalueze aceste situaţii în mod realist şi să înveţe din propriile eşecuri, persoanele lipsite de încredere în sine pot continua să repete aceleaşi şi aceleaşi greşeli.

Analizând din punct de vedere spiritual starea de încredere în sine, ea ne apare ca rezultantă a două aspecte principale:

• Dumnezeune-a creat după chipul şi asemănarea Sa; • Credinţa în Dumnezeu; Astfel încrederea în sine reprezintă de fapt încrederea în

Dumnezeucare se manifestă prin noi. Trezirea încrederii în sine apare din acest punct de vedere şi ca un proces amplu de autocunoaştere spirituală. Este bine să ţinem minte mereu că atunci când ne-a creat şi ne-a dat libertatea de a alege şi de a acţiona Dumnezeua arătat că are încredere în noi. Când Dumnezeuvrea să ne facă conştienţi de nivelul nostru de evoluţie şi ne testează cu încercări pe măsură, El are încredere în noi. Când ne oferă prin graţia sa o din ce în ce mai mare putere şi forţă spirituală, Dumnezeuare încredere în noi. Mai rămâne astfel ca şi noi să-i urmăm exemplul şi să avem o din ce în ce mai mare încredere în noi, apreciind această stare ca un minunat dar şi o mare graţie din partea lui Dumnezeu.

Încrederea şi testele spirituale Încrederea în sine este unul din fundamentele fiinţei noastre,

care ne ajută atunci când viaţa ne încearcă într-un fel sau altul. Privite mai profund, încercările la care viaţa ne supune sunt de fapt teste spirituale şi ele fac parte din viaţa noastră, oricât am încerca să le evităm. Întotdeauna ele au un scop divin, şi oricât de greu ne este să înţelegem uneori aceasta, ele reflectă mereu înţelepciunea şi iubirea lui Dumnezeu. E bine să ne reamintim faptul că până şi Iisus a trebuit să treacă anumite teste spirituale. Aşa că decât să ne revoltăm sau să ne lamentăm şi să ne victimizăm este mult mai constructiv să ne orientăm energia pentru a găsi o cale de a trece cu succes testele spirituale cu care ne confruntăm.

Întotdeauna încercările ascund în profunzimea lor un mesaj important pentru viaţa noastră, iar scopul pentru care au apărut este tocmai de a descifra acest mesaj destinat nouă. Odată trecut cu succes un test spiritual, evoluţia noastră se accelerează foarte mult şi putem realiza chiar adevărate salturi spirituale. O mare încredere de sine poate călăuzi o persoană şi poate să o ajute să depăşească toate piedicile întâlnite în cale, pentru a trăi astfel toate ocaziile minunate care îi apar şi care o pot îmbogăţi interior.

Şi dacă totuşi se ajunge în situaţia în care un test spiritual nu a fost trecut cu bine, este bine să ştim că o persoană încrezătoare în propriile forţe consideră eşecul ca un rezultat parţial, nu unul definitiv. Altfel spus ea îşi va spune: „Am pierdut o bătălie, dar nu am pierdut războiul”. Astfel în timp ce persoanele mai „slabe” disperă, cei încrezători trec la acţiune. Aceştia consideră că atât succesul, cât şi eşecul acţiunilor lor, depind de felul în care ei reuşesc să influenţeze cursul evenimentelor. Astfel de persoane îşi asumă responsabilitatea propriilor acţiuni, insistă în menţinerea propriilor standarde şi sunt stimulate de provocările care apar în timpul eforturilor de a-şi atinge ţelurile. Sp

iritu

alita

te

Noiembrie 2009 73Încrederea în Dumnezeu Încrederea noastră absolută şi de nezdruncinat în Dumnezeu

face sa fie posibile multe miracole. Apelarea plină de credinţă şi umilinţă de către aspirantul spiritual a ajutorului lui Dumnezeuînseamnă de fapt invocarea legii divine a dăruirii oculte, formulate de către Iisus astfel: „Cere şi ţi se va da, bate şi ţi se va deschide, caută şi vei găsi”. În conformitate cu această promisiune făcută de către Dumnezeucreaturii, Dumnezeuva răspunde la momentul potrivit în maniera cea mai eficientă.

Noi trebuie să realizăm nu doar că Dumnezeuştie ce este cel mai bun pentru noi, dar şi că El, Dumnezeu, face ceea ce este cel mai bine pentru noi la momentul potrivit ales de El, Dumnezeu. Atunci când simţim că noi devenim instrumentele şi El este cel care acţionează, atunci nu va mai exista îndoială. Atunci când realizăm că Dumnezeueste Totul, poate Totul, ştie Totul, are Totul, adică că este infinit de bogat şi noi ne sprijinim pe ajutorul său, atunci noi avem încredere de nezdruncinat în Dumnezeu.

În practica spirituală este o etapă care presupune să ne lăsăm în voia Puterii lui Dumnezeufără rezerve şi condiţii, fără să cerem nimic în schimb. Singura dorinţă pe care trebuie s-o avem e să devenim instrumentul prin care se arată şi se manifestă puterea lui Dumnezeu. Pentru că celor care cer, Dumnezeule dă, însă acelora care se oferă pe ei înşişi din dragoste pentru Dumnezeuşi fără a cere nimic în schimb Dumnezeule va da totul, şi ce doreau, dar şi pe El Dumnezeuşi iubirea lui infinită.

Pentru aceasta este însă nevoie de o încredere de nezdruncinat în Dumnezeu. Să nu uităm însă cât de greu este să avem încredere totală în ceva sau cineva, de aceea nu trebuie să ne întristăm dacă vedem că statornicia credinţei nu vine de îndată, mai ales că una dintre marile boli ale acestor vremuri tulburi este îndoiala.

În asemenea momente este indicat ca aspirantul să-şi amintească ceea ce este scris în Bhagavad-Gita:

• „Dăruieşte-mi-te Mie (Dumnezeu) cu totul şi vei izbândi în toate prin voia mea (Dumnezeu).”

• „Lasă tot deoparte, toate legile, regulile, normele şi principiile, şi pe cele pe care le-ai învăţat de la alţii, şi pe cele pe care ai ajuns să le afli tu singur, şi încrede-te în Mine (Dumnezeu), iar Eu (Dumnezeu) te voi feri de toate relele şi păcatele.”

• „Statorniceşte-ţi mintea numai asupra Mea (Dumnezeu), cufundă-ţi în Mine (Dumnezeu) inima ta, lasă întreaga ta înţelegere să se adâncească în Mine (Dumnezeu): tu vei locui cu adevărat în Mine (Dumnezeu) după această existenţă, fără nicio umbră de îndoială.”

• „Dacă tu eşti una cu Mine (Dumnezeu) în inima şi în conştiinţa ta, atunci prin Graţia Mea Divină, vei trece peste toate greutăţile, dar dacă, din pricina egoismului tău, nu vei aculta poveţele Mele (Dumnezeu), te vei pierde.”

• „Iar acum ascultă cuvântul Meu Suprem, cel mai tainic dintre toate, Îmi eşti foarte drag şi de aceea îţi voi spune ce este mai bine pentru tine.”

• „Statorniceşte-ţi mintea asupra Mea (Dumnezeu), fii dăruit Mie (Dumnezeu), jertfeşte-mi Mie (Dumnezeu), cinsteşte-mă pe Mine (Dumnezeu), şi astfel cu adevărat vei ajunge la Mine (Dumnezeu), aceasta îţi făgăduiesc pentru că îmi eşti drag.”

• „Renunţă la toate DHARMA-ele (ce constau în datorii şi limitări) şi retrăgându-te în Mine (Dumnezeu) şi numai în Mine (Dumnezeu), Eu (Dumnezeu) te voi elibera de orice păcat şi de orice rău. Nu te lăsa pradă îndoielii”

• „Arjuna a spus: M-i s-a risipit tulburarea minţii, prin graţia Ta mi-am recăpătat aducerea aminte, o Stăpâne Neînfrânt. Sunt în picioare! Iată-mă dârz în înţelepciune, îndoielile mi-au pierit, voi făptui aşa cum m-ai povăţuit.”

Modalităţi practice de a ne amplifica încrederea în sine Încrederea îi poate ajuta pe oameni să meargă mai departe,

indiferent de obstacolele cu care se confruntă. Încrederea în sine nu este înnăscută şi nu depinde doar de educaţia pe care am primit-o în copilărie, ci poate fi dobândită printr-o angrenare creativă în această direcţie. Asemeni unei grădini frumoase, şi încrederea are nevoie în permanenţă de îngrijire.

O metodă practică eficientă pentru a amplificarea încrederii în sine este operarea cu sugestii şi autosugestii benefice şi creatoare. Doctorul Henri Durville, în studiul său cu titlul „Vreau să reuşesc” indică o suită de afirmaţii foarte sugestive:

„Am deplină încredere în mine însumi. vreau să imit până la

identificare exemplul celor care reuşesc. vreau să merit din plin şi să obţin succes şi bucurie. vreau să îmi joc cu curaj rolul corespunzător menirii mele în mod activ. Acestei meniri îi voi consacra majoritatea forţelor mele. Aunt sigur că voi ajunge la ţelul urmărit de mine. vreau să câştig victoria şi, pentru a învinge, voi începe printr-o victorie asupra mea însumi.”

„Pentru a-mi juca cu devotament rolul meu, iau în totalitate atitudinea celui care reuşeşte. în picioare, conştient de forţa gigantică, benefică a universului care mă susţine şi se manifestă prin mine, sunt gata de acţiune, îmi îndrept bustul. Las să se manifeste ca un flux neîntrerupt energiile cosmice prin mine. plin de euforie îmi ridic capul. îmi umflu plămânii cu aer proaspăt şi fixez în întreaga mea fiinţă energiile cosmice ambiante care vor face din mine un alt om. simt din ce în ce mai mult că am credinţă în succes. Privirea mea este mai cutezătoare; vorbirea mea este mai caldă, plină de dragoste, mai edificatoare, mai convingătoare. mersul meu este mai ferm şi mai sigur.Vvreau să exprim cât mai des prin surâsul meu şi prin privirea mea o forţă beatifică ce inspiră încredere, dragoste şi simpatie.”

Este recomandat să scriem aceste afirmaţii pe un afiş şi să citim această formulare cel puţin de două ori pe zi, în special dimineaţa şi seara.

Speranţa benefică, trăită ca stare interioară amplă şi profundă, mai ales atunci când este intensă şi constantă, declanşează în universul nostru lăuntric o gigantică putere benefică, care ne măreşte de fiecare dată încrederea în sine.

Credinţa în Dumnezeu, încrederea în sine şi optimismul sunt intim legate. Amplificându-ne credinţa şi optimismul ne vom amplifica şi încrederea.

Plantele de leac ne pot ajuta foarte mult în amplificarea încrederii. De asemenea, regimurile alimentare preponderent Yang sau regimul Oshawa, ne pot ajuta prin amplificarea aspectului solar să fim mai încrezători în noi înşine.

Încrederea se reflectă în toate alegerile pe care le facem. Numai atunci când îndrăznim să ne asumăm riscurile, să ne ridicăm pentru a ne susţine crezurile şi să avem încredere în simţul nostru lăuntric de a alege binele de rău, doar atunci vom reuşi să fim creativi, îndrăzneţi şi să avem realizări cu totul excepţionale în viaţă.

Aforisme despre încredere • „Dacă ai încredere în tine însuţi, inspiri încredere altora”

– Goethe • „Dacă mă încred în Dumnezeuşi El există, câştig infinit.

Dacă mă încred în Dumnezeuşi El nu există, nu pierd nimic. Dacă nu am încredere în Dumnezeuşi El există, pierd infinit. Dacă nu am încredere în Dumnezeuşi El nu există, iaraşi nicio pierdere.” – Blaise Pascal

• „S-ar putea să fii dezamăgit dacă ai prea multă încredere, dar te vei chinui dacă nu ai încredere îndeajuns.”

• „Prietenia fără încredere este ca o floare fără parfum.” – Laure Conan

• „Prea multă încredere este nebunie, prea mulă neîncredere este o tragedie” – Jean Paul

• „A învăţa să ai încredere este una dintre cele mai dificile sarcini ale vieţii” – Isaac Wats

• „E mai ruşinos să nu ai încredere într-un prieten, decât să fii înşelat de el” – Arthur Shopnehauer

• „Dacă mi-am pierdut încrederea în mine, voi avea tot Universul împotriva mea” – Ralph Waldo Emerson

• „Dacă ai încredere în tine însuţi, inspiri încredere altora” – Goethe

• „Mergi cu încredere în direcţia visurilor tale. Trăieşte viaţa pe care ţi-ai imaginat-o” – Henry David Thoreau

• „Nu trebuie să acorzi încredere unui om care nu zâmbeşte niciodată.” – Henry Millon de Montherlant

• „Încrederea în sine e încrederea în rezultatul lucrului tău.” – Tudor Arghezi

• „Încrederea înfloreşte în inimile mari.” – Vasile Alecsandri • „Coroana vieţii noastre este încrederea în noi.” – Ion

Agârbiceanu • „În viaţă trebuie să avem încredere. Mare încredere în noi,

dar şi în ceilalţi. Fără încredere trăim degeaba şi mereu vom fi chinuiţi de îndoieli.” – Victor Duţă

• „Oamenii pier din spaimă şi trăiesc din încredere.” – Henry David Thoreau Sp

iritu

alita

te

Lohanul nr. 10 74• „Prin încredere omul îşi atinge scopul.” – Kamandaki • „Omul care are încredere în oameni va face mai puţine

greşeli decât cel care nu are încredere în ei”. • „Mincinosul nu are încredere în nimeni.” – Valeriu

Butulescu • „Încrederea este balamaua uşii spre succes.” – Mary

O'Hare Dumas • „Încrederea este francheţe şi curaj în confruntarea cu

întâmplările vieţii.” – John Dewey • „Omul care are încredere în oameni va face mai puţine

greşeli decât cel care nu are încredere în ei.” – Camillo Benso di Cavour

• „Fă primul pas cu încredere. Nu trebuie să vezi întreaga scară. Pur şi simplu păşeşte.” – Martin Luther

• „Cei care au încredere în noi, ne educă.” – George Eliot • „Dacă cineva avansează cu încredere în direcţia visurilor

sale, va cunoaşte un succes neobişnuit în vremuri obişnuite.” – Henry David Thoreau

• „Dintre toate slăbiciunile, cea mai mare este lipsă de încredere în sine.” – Napoleon Hill

• „Cu cât mai repede vei avea încredere în tine, cu atât mai repede vei şti cum să trăieşti.” – Goethe

• „Vor exista mereu oameni care te vor răni, aşa că trebuie să-ţi păstrezi încrederea şi doar să ai mai multă grijă în cine ai încredere şi a doua oară.” – Gabriel Garcia Marquez

• „Creează o atmosferă de încredere, fii întotdeauna deschis la surse noi de informaţii şi aşteaptă-te că răspunsurile să vină din cele mai neaşteptate locuri.” – Kishan Venkataraman

• „Esenţa prieteniei stă în integritate, generozitate şi încredere deplină.” – Ralph Waldo Emerson

• „A avea încredere este o dovadă de curaj, a fi credincios este un semn al forţei.” – Marie von Ebner-Eschenbach

• „Ai încredere în tine însuti. Percepţiile tale sunt adesea mai precise decât eşti dispus să crezi.” – Claudia Lee Black

• „Trebuie să fi obţinut liniştirea, încrederea, pentru a putea discerne esenţialul lucrurilor. Când se discerne esenţialul lucrurilor, se poate atinge scopul.” – Confucius

• „Dumnezeuapreciază la mine faptul că-mi place neînsemnătatea şi sărăcia mea şi că am o încredere nemărginită în mila Lui. Iată singura mea comoară! De ce n-ar putea fi aceasta şi a ta?” – Sfânta Tereza de Lisieux

• „De mii de ani încoace oamenii nu au încredere în promisiunile lui Dumnezeu, pentru motivul cel mai ciudat: erau prea bune ca să fie adevărate. Aşa că aţi ales o promisiune mai mică – o dragoste mai mică. Promisiunea cea mai mare făcută de Dumnezeuprovine din dragostea cea mai mare.” – Neale Donald Walsch

• „Adevărul rămâne adevăr chiar dacă nu-l înţelegem, nu avem încredere în el sau îl ignorăm.” – W. Clement Stone

Puterea telepatiei

Procesul spiritual al gândirii este diferit de ceea ce credem noi că este. Credem că gândim cuvintele în forul nostru interior. Ascultând vocea care vorbeşte în mintea noastră credem că se exprimă în limba noastră maternă, dar nu este aşa. În inima noastră nu există cuvinte. Suntem animaţi de vibraţii, de impulsuri psihice, energetice, pure şi transformatoare ce ţin de corpul nostru mental.

Prof. George Bianu – Bucureşti

ingurul limbaj cunoscut de fiinţa imaterială care suntem este telepatia. Este singurul limbaj universal adevărat. Nu există birou de traduceri în lumea astrală. Mentalul

nostru generează această mică voce şi nu trebuie decât să decodificăm impulsurile. Însă omul a renunţat la capacităţile sale telepatice pentru vorbire. Cuvântul este legat de materie. Gândirea nu, deoarece ea este imaterială. Înţelepţii disociază fluxul gândirii de cel al cuvintelor şi sunt capabili să reflecteze cu o viteză inimaginabilă. Graţie acestei capacităţi, ei cresc spiritual mult mai repede decât oamenii obişnuiţi. Atunci când Buddha a spus că este posibil să atingi iluminarea în această viaţă, el a evocat printre altele şi această aptitudine.

O singură planetă şi atâtea fiinţe separate unele de altele. Ceea ce ne uneşte este însă un limbaj de dincolo de cuvinte. Hai să descoperim împreună partea invizibilă a Universului infinit. Să alungăm astfel teama de necunoscut. Să ne menţinem mintea trează şi spiritul deschis. În timpurile străvechi omul a fost în strânsă relaţie cu viaţa universului şi în armonie perfectă cu Natura: cu mineralele, plantele şi animalele sale, dar şi cu spiritele sale. El a reprezentat puntea de legătură dintre lumea divină şi cea fizică. Fiinţa umană a trăit la începuturi cu picioarele ferm aşezate pe pământ şi cu fruntea printre stele. Dar când a muşcat din fructul dorinţelor si al îndoielii, a uitat starea de preafericire şi a rupt astfel legătura cu Macrocosmosul. Acesta a fost punctul de plecare. Omul a inventat cuvântul pentru a putea relaţiona cu semenii săi. Michael şi Nathanael au 43 de ani. Sunt gemeni. Au avut o relaţie cu totul specială încă din copilărie. Fiecare simţea ceea ce i se petrecea celuilalt. Chiar aflaţi la mii de kilometri distanţă, fără a lua legătura în vreun fel, dacă unul suferea de o migrenă, celalalt trăia acut o durere de cap inexplicabilă. Acest caz nu este singular. Cu toţii suntem telepaţi. Doar că unii sunt mai înzestraţi decât alţii. În plan pur spiritual, toate fiinţele sunt interconectate între ele. Fragmente din aceeaşi sursă divină infinită intră în legătură indiferent de

distanţa sau spaţiul care separă fiinţele din planul fizic. Asta se petrece permanent, dar, din nefericire, ecranăm

procesul de interconexiune prin fluxul haotic al gândurilor. Pentru a reuşi să percepi cu claritate gândurile unei alte fiinţe este necesară o stare profundă de calm interior şi un control perfect al fluxului minţii. Într-adevar, nu este ceva accesibil oamenilor obişnuiţi, necesită un antrenament perseverent. De un ajutor imens este meditaţia.

La unii este dar înnăscut Orice om are capacitatea de a comunica telepatic. De ce

atunci citirea gândurilor nu este accesibilă tuturor? Telepatia necesită o măiestrie atât din partea fiinţei emiţătoare, cât şi din partea fiinţei receptoare. Este o putere care există latent în fiecare dintre noi şi trebuie trezită şi amplificată. Uneori se manifestă spontan, fără o pregătire prealabilă. Nu vi s-a petrecut niciodată să spuneţi unui interlocutor: „Mi-ai luat vorba din gură”, să fi gândit o chestiune pe care cel din faţa voastră să o formuleze în aceeaşi fracţiune de secundă? Nu aţi avut niciodată senzaţia că sunteţi privit şi, când aţi întors capul, aţi întâlnit privirea unui necunoscut?

Nu v-aţi gândit niciodată intens la o fiinţă chiar înainte ca ea să vă sune? Experienţele telepatice sunt numeroase în viata de zi cu zi. Din păcate suntem prea puţin conştienţi de ele pentru a le supune unor studii ştiinţifice.

Sparge tiparul comunicării verbale Spunem telepatie, înţelegem gândire. Telepatia este

dependentă de puterea minţii. Cu cât capacitatea noastră de concentrare şi focalizare este mai mare, cu atât gândul emis de noi are şansa de a fi recepţionat de ceilalţi. De obicei, acest proces se petrece la nivel inconştient. Când citim o persoană ca pe o carte deschisă, îi receptăm gândurile, chiar dacă nu facem eforturi conştiente pentru asta.

În general, în afara ideilor obsesive pe care toată lumea ni le citeşte destul de uşor, gândurile noastre sunt inaccesibile majorităţii oamenilor. Totuşi există anumite legături foarte apropiate care

S

Spir

itual

itate

Noiembrie 2009 75sparg aceste tipare. Judith are 60 de ani. Iată cum descrie legătura sa profundă cu fiii ei aflaţi la mare distanţă, cu care nu ţine o legătură foarte strânsă: „Îi simt pe fiecare dintre copiii mei. Când unuia îi este rău, ştiu, simt... ca toţi copiii care au devenit adulţi, nici ei nu-mi aduc la cunoştinţă problemele prin care trec, suferinţele cu care se confruntă, tocmai pentru ca să nu mă îngrijoreze şi să nu-mi dea motive de nelinişte. Dar nici nu e nevoie să-mi spună. Când unuia îi este rău, eu ştiu. Îmi apare chipul lui atât de des în minte, încât ştiu că ceva nu e în regulă. Atunci îl sun şi aflu ce se petrece. Da, nu pot trăi eu viaţa în locul lor, dar este important pentru mine să-i susţin şi să le transmit puţin din experienţa pe care încă o am de oferit. Această conexiune sufletească şi mentală este foarte preţioasă pentru mine. Am impresia că nici timpul, nici spaţiul nu ne pot despărţi şi asta o linişteşte pe mama din mine.”

Conduce la revelarea adevărurilor sufletului Există peste 7000 de limbi vorbite de peste 7 miliarde de

oameni. Atâtea fiinţe apropiate şi totuşi atât de înstrăinate de conflicte... Acestea se nasc din erorile de comunicare. Răstălmăceşti un cuvânt, o înţelegere, iar suferinţa care apare alimentează conflictul.

Cuvântul, oricât de util se dovedeşte, are şi neajunsuri. Căci rareori are acelaşi înţeles pentru două persoane diferite. Fiecare om atribuie o nuanţă proprie vorbelor pe care le spune. Folosim cuvinte nu doar pentru sensul lor, ci pentru imaginea sau emoţia pe care ne-o evocă. Aşa că atunci când cuvintele sunt utilizate în anumite contexte afective, este foarte uşor să apară neînţelegeri. De câte ori nu ai senzaţia că vorbele nu pot exprima anumite puncte de vedere sau stări? Ele nu sunt decât indicii ale unor realităţi. Nu pot exprima decât cu aproximaţie ceea ce simte fiecare, pentru că nu pot cuprinde subtilitatea care hrăneşte sufletul.

Îşi au originea în materie. Sunt legate de corpul fizic. Cuvintele nu există în sferele mentale şi ale spiritului. În planurile acelea se manifestă ca nişte corpuri energetice ce folosesc singurul limbaj universal, cel al energiei. Fiecare emoţie, senzaţie sau gând ia forma unui impuls energetic care poartă un mesaj către receptori. Fiinţele superioare, marii înţelepţi, îngerii, Însuşi Dumnezeunu comunică decât în acest fel. Imaginaţi-vă o lume în care suntem capabili să transmitem ceea ce dorim direct, fără a folosi cuvinte sau formule fizice. Imaginaţi-vă pacea pe care o dobândim atunci – ea ne ajută să depăşim toate neînţelegerile. Aceasta este puterea telepatiei. Un telepat are acces la corpurile superioare ale mentalului nostru şi la adevărul sufletului nostru. Spiritul şi sufletul nu mint niciodată. Minciuna este folosită doar în lumea oamenilor care folosesc vorbele ca paravan. A te ascunde în spatele gândurilor nu este tot aşa de simplu, deoarece această intenţie formează un alt gând. Pentru a minţi este necesar să gândeşti minciuna. Acest gând nu scapă niciodată unui telepat, de aceea a trişa o astfel de fiinţă nu este cea mai înţeleaptă alegere…

Precum în cer, aşa şi pe pământ Fiecare fiinţă are un suflet – o replică temporară a Spiritului

care sălăşluieşte în lumea astrală. Fiecare spirit are o frecvenţă vibratorie precisă. Spiritul care locuieşte în trupul fizic permite sintonizarea acestei frecvenţe particulare şi asigurarea comunicării între cele două dimensiuni existenţiale: cea fizica şi cea spirituală. Fiecare fiinţa este un aparat de radio spiritual cu o frecvenţă unică, cea a Sinelui profund (spiritul).

În practică, lucrurile sunt destul de simple. Uneori putem capta o altă frecvenţă diferită de a noastră şi atunci intram în armonie de fază cu o altă persoană. În acel moment avem acces la altcineva, iar acea persoana are acces la noi, la gândurile noastre şi la sentimentele noastre... Aceste momente de armonie se numesc comunicare telepatică.

Fiecare fiinţă reprezintă aşadar un aparat de radio. Ea captează frecvenţa spirituală proprie a sufletului care sălăşluieşte în trup. Cât timp acest trup fizic este în viaţă este imposibil ca fiinţa să capteze undele unui alt Sine profund pe de-a-ntregul. Există anumite blocaje înnăscute care fac să se petreacă aşa. Dacă nu ar fi aşa, am înnebuni. Imaginaţi-vă că aţi avea capacitatea să auziţi

gândurile tuturor. Un astfel de zgomot infernal ar duce la nebunie. Telepatia abordată fără un antrenament adecvat conduce la nebunie. De aceea nu avem acces imediat la această capacitate, la această putere paranormală care trebuie trezită gradat.

Cum să ne antrenăm Pentru dezvoltarea capacităţilor noastre telepatice este

necesar să îndeplinim următoarele patru cerinţe: - să ne putem opri la propria comanda mentală şuvoiul

gândurilor, amplificând astfel liniştea interioara şi pacea inimii; - să învăţăm să disociem procesul de gândire de cel al

vorbirii, astfel încât gândurile noastre să fie în armonie cu ritmul sferelor astrale;

- să ne amplificăm puterea de concentrare şi focalizare, pentru a reuşi să ne concentram pe o singură voce dintre toate vibraţiile percepute;

- să ne controlăm proiecţia gândurilor în plan astral pană când mesajul nostru ajunge la persoana dorită.

Aşa cum ştim deja, exista o serie de bariere psihice prestabilite care previn pătrunderile intempestive în mentalul unei alte fiinţe. Accesul la gândurile unei alte fiinţe se face doar prin intermediul corpului astral şi nu e suficientă simpla cerinţa mentală. Proiecţia gândului din plan mental în plan mental nu funcţionează. Gândurile se nasc în planul astral.

Ai grijă ce gândeşti A recepţiona şi a emite anumite gânduri implică asumarea

unei responsabilităţi. Această capacitate paranormală trebuie folosită doar în bine, pentru a face bine. Un telepat are datoria de a lăsa fiinţele să acţioneze conform liberului lor arbitru, chiar dacă are puterea de a le influenţa. Această etică trebuie clar avută în vedere. Din nefericire, există persoane care folosesc inconştient această capacitate trezită într-un grad destul de mare în fiinţa lor. Ele îşi impun voinţa şi domină în mod natural spiritele slabe, care se comportă ca şi cum ar fi hipnotizate. Dacă ne amplificăm voinţa, menţinem o stare de vigilenţă şi blocăm conexiunile cu aceste spirite inconştiente, dar puternice, putem să ne ferim de acţiunea lor nefastă. Când vă gândiţi la cineva, omul respectiv se gândeşte de asemenea la voi. Cu cât va gândiţi mai intens la el, creşte probabilitatea ca această fiinţa să vă caute. Dacă o căutaţi voi, este foarte posibil să vă spună: „A, tocmai mă gândeam la tine...” De aceea, pentru un telepat nu este dificil să determine o fiinţă să se îndrăgostească de el. Îi va fi de ajuns să dorească aceasta suficient de puternic, un timp îndeajuns de îndelungat. Însă întotdeauna este un preţ de plătit, căci fiecare fiinţă trebuie lăsată să acţioneze potrivit voinţei sale, potrivit liberului său arbitru.

Acest talent special necesită un antrenament adecvat. Altfel poate deveni o povară. Spre exemplu, Karine, 47 de ani, povesteşte: „De mică puteam înţelege gândurile celorlalţi. La început am crezut că este ceva firesc, că toţi oamenii percep ceea ce eu percep. Apoi am văzut că lucrurile nu stau aşa. Atunci când oamenii de lângă mine aveau intenţii ascunse, le percepeam şi îmi preveneam părinţii. La început nu m-au crezut, dar au verificat spusele mele şi s-au convins. Odată cu înaintarea în vârstă, aceasta capacitate s-a estompat, însă mai există momente în care, dacă trec prin apropierea unei fiinţe simt tot ceea ce simte şi ea: durerea de cap sau de stomac... simt totul. Acum urmăresc să nu iau în seamă aceste senzaţii, pentru că ele m-au făcut să mă izolez de ceilalţi. Vreau să mă bucur, vreau să am surpriza de a-i descoperi pe ceilalţi. Aceasta este magia vieţii.”

Când paranormalul devine normal Avem experienţe telepatice zi de zi. Timpul ţese între noi

legături invizibile. Stabilim legături telepatice cu toţi oamenii care ne sunt dragi. Aprofundând această capacitate ne putem înţelege fără cuvinte şi ne putem simţi de la orice distanţă. Ne putem apropia inimile. Însă doar stăpânirea deplină a acestei capacităţi, antrenamentul serios al voinţei reuşesc să stabilească o conexiune permanentă şi indestructibilă între toate fiinţele: aceea a iubirii universale.

Spir

itual

itate

Lohanul nr. 10 76

Optimismul ne permite să

descoperim fericirea

Optimismul este o concepţie despre om, viaţă, bine, fericire, armonie, Dumnezeu, care afirmă posibilitatea desăvârşirii spirituale a omului, atin-gerea fericirii, îmbunătăţirea continuă a condiţiilor sale de viaţă, progresul lăuntric psihic, mental şi spiritual.

Crina Calek – Bucureşti

Moto: „Viaţa este Optimism, care totodată este o expresie a sănătăţii sufletului, ce ne permite să descoperim o tainică lumină dumnezeiască acolo unde pesimiştii susţin că nu este decât beznă.”

„Este foarte bine să fim întotdeauna optimişti, să avem credinţă de nezdruncinat în Dumnezeu, atât în faţa unui viitor care se anunţă plăcut, cât şi în faţa unui viitor care se anunţă neliniştitor.”

ptimismul reprezintă acea concepţie bazată pe o mare încredere în Dumnezeuşi în viaţă care se concentrează cu toată atenţia spre perfecţionarea prezentului prin

lupta împotriva vechiului care este greşit, a lipsurilor şi piedicilor de tot felul.

Omul optimist, nu este un visător pasiv, ci un angrenat activ atât pentru idealul fericirii personale cât şi a celorlalţi care aspiră la aceasta. În acest sens, concepţiile optimismului constituie, un puternic factor mobilizator, încrederea deplină în Dumnezeuşi în energiile sale benefice, armonioase, pozitive, atotputernice, contribuind la dezvoltarea rapidă şi la afirmarea capacităţilor creatoare ale omului, la formarea şi amplificarea unor trăsături morale pozitive.

Optimismul, ca trăsătură de caracter reprezintă: atitudinea prin care individul evaluează cam tot ceea ce există în jurul său (fapte, persoane, activităţi, relaţii, situaţii etc.) ca pozitiv, într-o perspectivă de rezolvare eficient.

În concluzie, optimismul este o concepţie morală şi o atitudine existenţială predominantă opusă pesimismului, care este axată pe credinţa în posibilitatea nelimitată, legitimă a omului de a dobândi fericirea, sănătatea, evoluţia spirituală, mulţumirea de sine şi împlinirea armonioasă a fiinţei sale, călăuzind prin eforturi tenace şi adecvate meandrele destinului spre un deznodământ conform cu năzuinţele şi aspiraţiile lui.”

Optimismul ca teorie filosofică În dicţionar, optimismul este definit astfel: o concepţie

filozofică potrivit căreia în lume binele precumpăneşte asupra răului; atitudine a omului care priveşte cu încredere viaţa şi viitorul; tendinţă de a vedea latura bună, favorabilă a lucrurilor.

Continuând tradiţiile înţelepţilor antichităţii, care au promovat idei optimiste, teoriile optimismului au căpătat o mai largă recunoaştere în concepţiile gânditorilor Renaşterii precum şi la unii dintre reprezentanţii idealismului clasic german. În mod deosebit, optimismul a fost dezvoltat ca teorie filosofică în opera lui G. Leibniz, care considera lumea existentă manifestată de Dumnezeu drept „cea mai bună dintre toate lumile posibile”.

Unele teorii idealiste recunosc existenţa binelui şi dreptăţii absolute, dar le consideră numai de domeniul „lumii de apoi”. Filosofii creştini din Evul Mediu socoteau că, în cele din urmă, răul este înlăturat, dar concepeau în mod greşit triumful binelui ca fiind posibil numai în „paradis”. Aceştia credeau că în viaţa pământească omul este destinat suferinţelor pentru păcatele pe care le-a săvârşit. Un asemenea optimism este fals şi echivalent pesimismului, întrucât se sprijină pe recunoaşterea imposibilităţii dezrădăcinării răului, a fatalităţii nefericirii omului în viaţa reală.

Optimiştii sunt cei mai sănătoşi oameni O serie de cercetări medicale au dovedit că optimismul are un

impact benefic asupra stării noastre de sănătate. Iată câteva concluzii ale acestor studii:

• Optimiştii se îmbolnăvesc mai rar decât pesimiştii şi trăiesc mai bine;

• Rata supravieţuirii bolnavilor de inimă este cu 30-50% mai mare pentru cei cu gândire pozitivă;

• Optimismul poate preveni apariţia cancerului de sân; • Gândirea pozitivă apără împotriva stresului, răcelilor şi

ajută la păstrarea sarcinii; • Optimismul ne protejează împotriva depresiei, ne măreşte

nivelul de reuşită, ne îmbunătăţeşte sănătatea şi ne prelungeşte viaţa;

• Optimismul reduce tensiunea arterială şi hormonii asociaţi cu stresul, stimulând în mod pozitiv sistemul imunitar şi sistemul cardiovascular.

Dr. Steven Greer, director al spitalului Royal Masden din Londra, este de părere că optimiştii care nu accepta ca pe o fatalitate ceea ce li se petrece şi continuă să-şi păstreze un spirit benefic orientat, combativ, au mai multe şanse de ameliorare sau chiar de vindecare până şi în lupta cu cancerul.

Cercetători ai Universităţii din Pennsylvania, SUA, au analizat cu atenţie un grup de 120 bărbaţi care suferiseră un prim infarct. Opt ani mai târziu, un procent de 80% din cei pesimişti decedaseră în urma unui al doilea infarct, faţă de numai 13% din cei optimişti.

Psihologi americani de la Universitatea Utah au realizat un studiu amplu despre efectele optimismului şi pesimismului. Astfel, aceştia au arătat că oamenii încrezători în viitorul lor au, de regulă, o personalitate magnetică, ce atrage nu numai simpatia, dar şi suportul necondiţionat al celor din jur. Involuntar, optimiştii îşi stimulează prietenii şi rudele să le răspundă în acelaşi mod stenic, aceştia manifestându-şi mai mult afecţiunea şi sprijinul decât ar face-o pentru o persoană cu o atitudine pesimistă. Optimiştii sunt susţinuţi de cei dragi şi astfel rezistă mai uşor în faţa loviturilor vieţii.

Timothy Smith, coordonatorul studiului american, a precizat că optimiştii nu vor fi niciodată lipsiţi de prieteni, în timp ce pesimiştii au toate şansele să fie evitaţi chiar şi de oamenii apropiaţi din cauza atitudinii lor depreciative atât faţă de propria persoană, cât şi de tot ceea ce este în jurul lor.

Psihologul Vera Pfeiffer, autoarea lucrării „Strategies of Optimism”, afirmă că, deşi este aproape evident pentru oricine că optimismul este benefic pentru sănătate, fericire, putere de muncă, succes şi încredere în sine, datorită închistării, egoismului şi inerţiei, oamenii se tem, în mod absurd, să fie optimişti.

Sfaturi practice pentru a fi cât mai optimişti în fiecare zi Experienţele lăuntrice au demonstrat că optimismul poate fi

învăţat. A fi optimist este o opţiune şi poate să devină o realitate chiar şi pentru cel mai îndărătnic pesimist. Cultivând imagini pozitive, gânduri şi aspiraţii divine, sublime care ne pun în rezonanţă cu energii subtile benefice din Macrocosmos, ne transformăm treptat modul greşit de a gândi.

O metodă practică eficientă pentru a amplificarea optimismului este operarea cu sugestii şi autosugestii benefice şi creatoare.

„Mă simt din ce în ce mai optimist şi plin de forţă benefică. Percep întotdeauna cu multă bucurie partea cea bună a lucrurilor şi fiinţelor. Entuziasmul meu euforic mă ghidează mereu în direcţiile optime şi îi impulsionează benefic pe ceilalţi.”

Dacă alegem să folosim această idee-forţă, vom repeta această afirmaţie de un număr suficient de ori pentru a ne impregna în mod adecvat subconştientul, cu o credinţă cât mai deplină în realitatea taincă a acestei sugestii benefice. În încheierea acestei repetări ne vom vizualiza, ca şi cum ne-am privi pe noi înşine din afară, cât mai detaşaţi, debordând de optimism şi entuziasm.

Transfigurarea este o cheie esenţială care ne poate ajuta să ne amplificăm optimismul. Pentru a fi pe deplini optimişti, trebuie să învăţăm să privim întotdeauna lumea, pe cei din jur şi pe noi înşine plini de transfigurare.

Credinţa în Dumnezeu, încrederea în sine şi optimismul sunt intim legate. Amplificându-ne credinţa şi încrederea ne vom amplifica şi optimismul.

O altă metodă eficientă în amplificarea optimismului este

O

Spir

itual

itate

Noiembrie 2009 77cromoterapia cu albastru, roşu, portocaliu şi galben.

Simţul umorului şi veselia, stări care exprimă rezonanţe profund pozitive, ne vor ajuta să ne amplificăm optimismul sau, în anumite cazuri, să ni-l redobândim. O modalitate eficientă şi foarte simplă de a elimina din fiinţă influenţele unor entităţi malefice, demoniace sau satanice, care ne pervertesc şi ne întunecă viziunea asupra lumii, este chiar aceea de a râde de ele.

Aforisme despre optimism • „Este de o mie de ori mai bine să fii optimist şi să te înşeli,

decât să fii pesimist şi să ai dreptate.” – Jack Penn • „Pesimistul vede în fiecare oportunitate o dificultate.

Optimistul vede oportunitatea în fiecare dificultate.” – Winston Churchill

• „Nu pot schimba direcţia vântului, dar pot schimba direcţia velelor astfel încât să ajung întotdeauna la destinaţie” – Jimmy Dean

• „Cât de multe lucruri sunt considerate imposibile înainte de a fi realizate!” – Pliniu

• „Optimismul este credinţa care duce la îndeplinire. Nimic nu poate fi realizat fără speranţă şi încredere.” – Helen Keller

• „Optimismul este fundaţia curajului.” – Nicholas Murray Butler

• „Optimistul este personificarea umană a primăverii.” – Susan J. Bissonette

• „Pesimismul este doar numele pe care oamenii lipsiţi de îndrăzneală îl dau înţelepciunii.” – Mark Twain

• „Optimist: Persoană care călătoreşte pe nimic, de nicăieri, către fericire.” – Mark Twain

• „Un optimist vede deja cicatricea de deasupra rănii. Pesimistul încă vede rana sub cicatrice.” – Ernst Schroder

• „Optimistul râde să uite, pesimistul uită să râdă.” • „Poţi să realizezi orice gândeşti că poţi realiza. A ştii

aceasta este un dar divin, prin care poţi rezolva orice problemă omenească. Aceasta ar trebui să te facă un optimist incurabil.” –

Robert Collier • „Optimistul trăieşte pe peninsula posibilităţilor infinite;

pesimistul este naufragiat pe insula indeciziilor nesfârşite.” – William Arthur Ward

• „În alergarea de cursă lungă se poate dovedi că pesimistul are dreptate, dar optimistul obţine timpul cel mai bun.” – Daniel L. Reardon

• „Optimistul nu vede spinii din cauza trandafirului, iar pesimistul nu vede trandafirul din cauza spinilor.” - Kahlil Gibran

• „Pesimismul duce la slăbiciune, optimismul la putere.” – William James

• „În timp ce înţeleptul se descurcă până şi în Infern, prostul suferă şi în Paradis”

• „Nu plânge pentru că s-a terminat, zâmbeşte pentru că s-a petrecut.” – Gabriel Garcia Marquez

• „Un om nu este distrus atunci când este învins; e distrus atunci când renunţă.” – Richard Nixon

• „Puţine lucruri în această lume sunt mai puternice decât un imbold pozitiv, un zâmbet, un cuvânt optimist şi plin de speranţă.” – Richard M. DeVos

• „Nu pot să nu mă gândesc ca lumea ar fi un loc mai bun dacă am învăţa să vorbim mai mult despre ceea ce este bine şi nu despre ceea ce este rău.”

• „Nimeni nu poate să se întoarcă în timp şi să fabrice un nou început, dar oricine poate începe azi şi să fabrice un nou sfârşit.” - Maria Robinson

• „Un pesimist este cineva care, atunci când trebuie să aleagă dintre două rele, le alege pe amândouă.” – Oscar Wilde

• „Diferenţa dintre optimist şi pesimist este nostimă. Optimistul vede gogoaşa, pesimistul gaura.” – Oscar Wilde

• „Optimismul este contagios, el este acela care face lumea fericită şi oamenii care vor să fie fericiţi au nevoie de optimişti.” – Mihail Ralea

• „Dacă plângi pentru că soarele a dispărut din viaţa ta, lacrimile te vor împiedica să vezi stelele.” – Rabindranath Tagore

Cel de-al treilea secret revelat de Fecioara Maria la Fatima dezvăluit

Vlad Iosif – Bucureşti

n 1917 la Fatima, în Portugalia s-a produs cel mai mare fenomen supranatural care s-a declanşat în ultimele sute de ani pe această planetă. El a fost observat de zeci de mii de

oameni, mărturiile legate de acesta fiind atât de numeroase şi de similare încât contestarea producerii lui ar fi dincolo de cel mai elementar bun simţ. Acest fenomen supranatural anticipează un cumplit eveniment catastrofal care este foarte posibil să se producă pe planeta Pământ, dacă fiinţele umane nu vor ieşi din starea de răutate, larvaritate, perversitate şi îndepărtare de Dumnezeuîn care se complac. Cel de-al treilea secret ce a fost dezvălui de către Fecioara Maria la Fatima are o importanţă uriaşă pentru umanitate şi poate fi considerat (pe bună dreptate) ca fiind una dintre cele mai zguduitoare profeţii ce ne permit să intuim ce s-ar putea produce pe această planetă, fie în fatidicul an 2012, fie ulterior, în viitorul apropiat.

La ora actuală există o mulţime de semne care arată cu claritate că, pe an ce trece, balanţa se înclină şi mai mult în direcţia răului. Fecioara Maria a urmărit cu o impresionantă consecvenţă să ne arate că în viitorul apropiat ne vom confrunta, din nefericire şi cu siguranţă, cu anumite evenimente înspăimântătoare, catastrofale care vor fi inevitabile şi care vor antrena nu numai umanitatea, ci şi planeta Pământ pe un făgaş al distrugerii şi al durerii, care ne aşteaptă ca o consecinţă inevitabilă a relelor şi greşelilor grave ce au fost săvârşite aici pe Pământ de cei răi şi nesăbuiţi.

Analizând cu atenţie profeţia înspăimântătoare (cunoscută sub numele de Cel de-al treilea secret de la Fatima) a Fecioarei Maria şi privind retrospectiv fenomenul supranatural care a avut loc la Fatima în 1917, ne putem da seama în mod intuitiv că tot

ceea ce s-a petrecut acolo anticipează o cumplită eventualitate şi, totodată, ne putem da seama că depinde de noi ca această profeţie zguduitoare să nu se împlinească niciodată. Acest lucru este de altminteri întotdeauna motivul pentru care Dumneyeune trimite, prin intermediul profeţilor aceste avertismente cutremurătoare, pentru a realiza înainte de a fi prea târziu prăpastia spre care ne îndreptăm dacă vom continua să ne îndepărtăm de valorile divine şi să ne modificăm fundamental atitudinea, pentru că cei înţelepţi ştiu întotdeauna că Dumnezeu doreşte îndreptarea păcătoşilor şi nu distrugerea lor.

Primele apariţii ale Fecioarei Maria la Fatima În primăvara lui 1916, în locul numit La Loca du Cabeco, din

Portugalia, Arhanghelul Mihail s-a arătat în faţa a trei copii care erau cu oile la păscut: Lucia de Santos, în vârstă de 10 ani şi cei doi veri ai săi, Jacinta, de 7 ani şi Francisco, de 10 ani, toţi trei provenind dintr-o familie de ţărani sărmani şi analfabeţi. Conform spuselor lor, acest „înger al păcii” avea ca misiune să îi pregătească pentru venirea Fecioarei Maria.

Anul următor a marcat începutul unei lungi serii de viziuni dumnezeieşti, care s-a întins de pe 13 mai până pe 13 octombrie. Duminică, 13 mai 1917, de sărbătoarea Înălţării, în timp ce aceşti trei copii erau cu oile la păscut aproape de satul Fatima, situat în dioceza Leiria, privirile le-au fost atrase de strălucirea intensă care lumina cerul. În faţa unui arbore se afla o „frumoasă Doamnă”, înveşmântată într-o capă de un alb strălucitor şi ţinând mătăniile pentru rugăciune în mână. „Nu vă temeţi”, le-a spus ea, „sunt coborâtă din Ceruri [...]. Am venit la voi ca să vă spun să veniţi aici şase luni la rând, în zilele de 13, la această oră. Mai târziu vă voi spune cine sunt şi ce doresc”. Şi a adăugat: „Rugaţi-vă în fiecare zi pentru pacea lumii şi pentru sfârşitul războiului”.

După o lună, în ziua a treisprezecea, la ora stabilită, copiii au venit în acelaşi loc, însoţiţi, de data aceasta, de aproximativ o sută de ţărani. Către prânz, un mic nor luminos a coborât din cer şi a plutit la o înălţime de câţiva metri. Dintre cei prezenţi, doar copiii au putut s-o vadă pe Doamnă. Aceasta s-a adresat fetiţei cu numele Lucia: „Îi voi lua în curând la cer pe Jacinta şi pe Francisco, însă

ÎSp

iritu

alita

te

Lohanul nr. 10 78tu vei mai rămâne o vreme aici. Iisus vrea să Îl serveşti, pentru ca oamenii să mă cunoască şi să mă iubească”. Profeţia s-a îndeplinit, căci Francisco a murit la vârsta de zece ani, pe 4 aprilie 1919, iar Jacinta, pe 20 februarie 1920, la vârsta de nouă ani; Lucia a trăit aproape o sută de ani, fiind cea care a făcut cunoscute ulterior profeţiile Fecioarei.

Profeţiile de la Fatima Pe 13 iulie 1917, mii de oameni s-au prezentat împreună cu

cei trei copiii la locul stabilit. Lucia i-a cerut Doamnei să facă un miracol, astfel încât toată lumea să creadă, iar aceasta a spus că „în octombrie, va spune cine este şi ce doreşte şi va face un miracol pentru ca toţi să creadă”. Cu ocazia celei de-a treia apariţii, Fecioara Maria le-a făcut cunoscute trei profeţii. Două dintre acestea au fost divulgate integral abia în 1942, cel de-al treilea trebuind să fie făcut cunoscut, conform voinţei Sfintei Fecioare, abia în anul 1960.

Lucia scrie în august 1941 textul revelaţiilor cunoscute ca primele două secrete de la Fatima: „Stăpâna noastră, Fecioara Maria, ne-a arătat o imensă mare de foc, care părea că se află sub pământ, unde, cuprinşi de acest foc, se puteau vedea demonii şi sufletele chinuite, având aparenţa unui jar translucid, negru sau mai închis la culoare şi care avea forme umane. Sufletele erau vânturate prin acest incendiu, ridicate chiar de flăcările care ieşeau din ele însele, iscând nori de fum. Ele cădeau apoi din nou, în toate părţile, precum zboară şi cad scânteile în incendiile foarte puternice, părând lipsite de greutate şi de echilibru, scoţând urlete şi gemete de durere şi de disperare înspăimântătoare şi terifiante. Demonii se distingeau prin formele lor oribile şi dezgustătoare de fiare nemaivăzute şi înspăimântătoare, negre şi translucide.

Această viziune nu a durat decât o clipă, graţie bunei noastre Mame din Cer, care ne-a prevenit înainte, promiţându-ne totodată că ne va duce cu ea în Cer. Altfel, cred că am fi murit de frică şi de groază. Apoi, am ridicat ochii spre Fecioara Maria, care ne-a spus cu bunătate şi tristeţe: «Aţi văzut infernul în care merg sufletele sărmanilor păcătoşi. Pentru a-i scăpa de toate acestea, Dumnezeu a stabilit în această lume o modalitate de salvare ce implică dăruirea lor totală şi necondiţionată către inima Sa absolută şi imaculată. Dacă se va face ce o să vă spun, multe suflete vor fi mântuite şi vom trăi în pace. Războiul se va sfârşi. Dar dacă oamenii nu vor înceta să-l mânieze pe Dumnezeu , în timpul pontificatului Papei Pius XI va începe un alt război, şi mai cumplit.

Când veţi vedea că noaptea este iluminată de o lumină misterioasă şi necunoscută, să ştiţi că acesta este marele semn pe care Dumnezeu vi-l dă, anunţând prin aceasta că El va pedepsi pentru crimele ei lumea, prin război, prin foamete şi prin persecutarea Bisericii şi a Sfântului Părinte.

Pentru a împiedica acest război, cer ca Rusia să fie consacrată inimii absolute şi imaculate a lui Dumnezeu şi să fie realizat un act reparatoriu constând din participarea la împărtăşaniile primelor sâmbete pentru a i se ierta păcatele. Dacă mi se îndeplineşte cererea, atunci Rusia se va reconverti şi va fi pace; dacă nu, Rusia îşi va răspândi greşelile în întreaga lume, provocând războaie şi aducând persecuţii Bisericii.

Cei buni vor fi martirizaţi, Sfântul Părinte va suferi mult, iar unele popoare vor fi nimicite. În cele din urmă, inima absolută şi imaculată a lui Dumnezeu va triumfa. Sfântul Părinte îmi va consacra Rusia spre ocrotire, aceasta se va converti, iar lumii i se va acorda o vreme de pace.»”

Primele două profeţii s-au împlinit Aşadar, cele două secrete se refereau la sfârşitul Primului

Război Mondial, respectiv izbucnirea celui de-al Doilea. Profeţiile s-au adeverit întocmai:

1) primul Război Mondial s-a terminat la scurt timp după aceea, în 1918, deşi la momentul respectiv se derula debarcarea aliaţilor, Europa fiind atunci în plin război;

2) sub pontificatul lui Pius al XI-lea, a avut loc al Doilea Război Mondial, care a fost încă şi mai sângeros. Începutul celui de-al Doilea Război Mondial a fost marcat de apariţia pe cer a unei lumini neobişnuite, în noaptea de 24 spre 25 ianuarie 1938, o lumină roşie, stranie a apărut pe cer, care s-a văzut în întreaga Europă, în Canada, Africa şi chiar în Asia, terorizând unele popoare şi încântând pe altele. Astronomii au fost surprinşi şi au stabilit că „fenomenul” s-a produs la o înălţime de 700 km şi pe o lungime de 500.000 km. New York Times, în ediţia din 26 ianuarie 1938, preciza: „Aurora boreală, care este rar văzută în Europa de est sau de vest, a declanşat spaimă noaptea trecută în Portugalia şi Austria; în timp ce mii de englezi alergau minunându-se pe străzi, lumina roşie dădea impresia că Londra este în flăcări. Au fost chemaţi pompierii din Windsor. Aceste lumini au fost văzute în Italia, Spania şi până la Gilbraltar”;

3) Rusia şi-a propagat ideile greşite, provocând războaie şi persecutând Biserica, martirizând oameni şi distrugând popoare. Copiii nici măcar nu ştiau, la vârsta lor, despre ce este vorba; ei credeau că Rusia este o vrăjitoare rea. Responsabilitatea le revenea

însă oamenilor mari, mai ales clericilor şi în mod direct Papei, care ar fi trebuit să urmeze îndemnul Fecioarei Maria, lucru care însă nu s-a petrecut nici până azi. Conform spuselor maicii Lucia, doar Papa Pius al XII-lea ,,a consacrat Rusia în data de 31 octombrie 1942, însă nu a făcut-o în acord cu toţi episcopii din lume” („Mărturia maicii Lucia”, Éditions Chalet, 1998).

4) pacea a revenit în lume. Miracolul din 13 octombrie 1917 Pe data de 13 octombrie 1917, la

şase luni de la prima apariţie, aproximativ 70.000 de oameni au înfruntat mlaştinile pentru a ajunge pe dealul Cova di Iria, unde aveau loc apariţiile, pe o ploaie torenţială. În jurul orei 10 dimineaţa, participanţii au remarcat o coloană de fum ridicându-se deasupra capetelor celor trei copii şi dispărând. Fenomenul s-a petrecut de trei ori. Lucia le-a cerut credincioşilor să îşi închidă umbrelele pentru a se putea ruga şi să fie cât mai atenţi la apariţia Fecioarei. Aceasta apăru şi i se prezentă copilei ca fiind Sfânta Maică a Rozariului, cerându-i totodată să

construiască o capelă în numele Său. Mai adăugă: „Continuaţi să vă rugaţi şi să mă chemaţi în fiecare zi. Dacă poporul se căieşte, războiul se va termina. Să nu Îl supărăm şi mai tare pe Domnul nostru!”. Apoi îi spuse Luciei să „vindece mai mulţi bolnavi şi să convertească păcătoşii”. După aceea s-a ridicat la ceruri, iar ploaia a încetat. În acel moment, Lucia le-a spus oamenilor să privească Soarele. Acesta a fost văzut ca un astru strălucitor de culoarea argintului mat, putând fi privit fără senzaţia de orbire. În momentul în care astrul a început să se învârtă, producând o jerbă multicoloră, cei prezenţi, înspăimântaţi, au crezut că Soarele se va prăvăli peste ei. Acesta se mişca tot mai vertiginos, schimbându-şi brusc direcţia, precum o roată de foc şi a coborât aproape de pământ de trei ori la rând în decursul unui sfert de oră, schimbându-şi culorile de fiecare dată.

Acest miracol s-a produs de trei ori, de fiecare dată cu o

mişcare de rotaţie şi mai rapidă. Lumina a devenit din ce în ce mai strălucitoare şi mai colorată. Cei prezenţi au spus că au văzut raze galbene, verzi, albastre, roşii... Spectacolul a durat mai puţin de un sfert de oră, dar, în tot acest timp, care le-a părut multora dintre cei prezenţi o eternitate, mulţimea a avut impresia foarte vie că Soarele se va desprinde de pe cer şi se va prăvăli peste oameni. Unii au îngenuncheat pentru a se ruga, alţii au strigat înspăimântaţi. Pierre Sp

iritu

alita

te

Noiembrie 2009 79Jovanovic semnalează un element interesant: leoarcă de apă după ploaia torenţială de dimineaţă, hainele oa-menilor s-au uscat instantaneu în acele momente. Entuzias-mul a fost apoi indes-criptibil.

Aerul a devenit violet şi apoi galben. Mulţimea ţipa de spaimă, iar în câteva momente, totul a revenit la normal. Fecioara a reapărut, de data aceasta însoţită de Sfântul Iosif, de pruncul Iisus, binecuvântând lumea şi făcând cu mâna gestul crucii.

Zeci de mii de mărturii incontestabile

Acest Soare căzător a fost văzut pe

o rază de 50-60 de kilometri în jurul Fatimei. Cum se explică această anomalie solară complet suprarealistă, din moment ce Soarele s-a aflat în tot acest timp la locul său, pe cer, pe toată durata evenimentului?

Putem afla unele răspunsuri din captivanta carte a lui Pierre Jovanovic, „Maica Domnului a Apocalipsei sau al treilea secret de la Fatima“, apărută la editura Le jardin des Livres. După ce a realizat, în stilul său caracteristic, o anchetă foarte minuţioasă, s-a convertit la cultul Fecioarei Maria. În opinia lui Jovanovic, ipostaza Fecioarei care a făcut miracolul de la Fatima, pe 13 octombrie 1917, ar fi trebuit să fie numită „Fecioara Apocalipsei”, întrucât toţi cei prezenţi au crezut că trăiesc „sfârşitul lumii”.

Zeci de mii de persoane au depus mărturie că au asistat la producerea efectivă a fenomenului, respingând orice posibilitate de fraudă, de trucaj, de înşelătorie, de anomalie climaterică, fără ca totuşi să poată să explice într-un mod logic ceea ce s-a petrecut. Cei prezenţi au spus că nu este vorba despre un fenomen astronomic cunoscut. Niciun observator astronomic nu a consemnat ceva neobişnuit în acea zi. După producerea acestui eveniment miraculos, reacţiile au fost diverse. Mulţi sceptici s-au convertit instantaneu.

Chiar dacă am pune sub semnul îndoielii mărturiile acestor trei copii, considerându-i influenţabili, simpli şi lipsiţi de educaţie, nu putem considera, în schimb, că cele 70.000 de persoane, credincioase sau nu, care au fost prezente pe 13 octombrie 1917 la acel „dans” al Soarelui, erau toate mincinoase sau nebune.

Iată ce a consemnat Avelino de Almeida, trimisul special al revistei O Seculo, în articolul său: „Sub ochii mulţimii uluite [...] Soarele a început să tremure, apoi să facă mişcări în afara oricărei legi cosmice. După spusele oamenilor, Soarele a «dansat» pur şi simplu.”

Un alt martor ocular povesteşte că oamenii au fost atât de impresionaţi, încât au îngenuncheat instinctiv pe pământul umed.

„Dintr-odată, ploaia s-a oprit şi norii opaci de dimineaţă s-au risipit. Soarele a apărut la zenit ca un disc de argint. Dintr-o dată, a început să se învârtă ca o roată de foc, proiectând în toate direcţiile jerbe de lumină a căror culoare s-a schimbat de mai multe ori. Raze galbene, roşii, verzi, albastre etc. colorau norii, copacii, dealurile dând un aspect straniu peisajului şi acestei naturi, transformate în acest mod nemaivăzut de către Creatorul său. După câteva minute, astrul s-a oprit, radiind o lumină ce nu deranja ochii; apoi şi-a reluat dansul acesta stupefiant.

Acest fenomen s-a repetat de trei ori, şi de fiecare dată cu o mişcare şi mai rapidă, cu o lumină şi mai puternică şi mai colorată. Şi în cele 12 minute cât a durat acest spectacol impresionant, mulţimea a rămas în suspans, urmărind cu gura căscată acest fenomen dramatic şi captivant, care s-a putut vedea

pe o rază de 60 km. Apoi spectatorii au avut impresia că Soarele s-a desprins de pe firmament şi s-a prăvălit asupra lor.

Un strigăt puternic a izbucnit, în acelaşi timp, din toate piepturile. Unele persoane au îngenuncheat, altele au ţipat, altele au început să se roage cu voce tare... totuşi, Soarele şi-a încetat prăbuşirea şi s-a întors încet la locul său. Nu mai erau nori, cerul era limpede, de un albastru azuriu. Întreaga mulţime s-a ridicat şi a rostit Crezul. Hainele oamenilor, complet udate de ploaie cu o doar o clipă înainte, s-au uscat instantaneu. Starea de entuziasm a oamenilor a fost apoi de nedescris.” („Stigmatizaţi şi viziuni divine”, Sanchez Ventura y Pascal, NEL, Paris, 1970)

Cel mai mare miracol creştin al tuturor timpurilor Citind sute şi sute de mărturii adunate atunci, devine evident

faptul că în acea zi s-a petrecut ceva absolut extraordinar, unic, supranatural, care depăşeşte orice explicaţie ştiinţifică, fie ea de domeniul opticii, gravitaţiei, al cosmologiei, sau meteorologiei. Clasica lumină a zilei, care a trecut de la albastru la roz şi de la galben la verde este deja inexplicabilă în sine, fără a mai vorbi de Soarele care a dat tuturor impresia că va cădea pe Pământ. Şi ceea ce mulţi uită să mai spună (dintr-o lipsă evidentă de corectitudine) este că hainele ude ale celor 70.000 oameni au fost uscate într-o fracţiune de secundă!

Joaquim Lourenco era copil când a văzut Soarele prăvălindu-se asupra lui. Aspect foarte semnificativ, căci el nici nu se afla la Fatima, ci la Alburtiel, un târg îndepărtat, ca şi tânărul Abano Barros, care se afla la 13 km de Fatima (!!!) în sătucul Minde:

Lourenco: „Dintr-odată, prăvălindu-se ca un bulgăre de zăpadă, Soarele a părut că se prăbuşeşte peste noi, învârtindu-se şi coborând în zig-zag, ameninţând Pământul. Înspăimântat, am început să alerg şi să mă ascund în mulţimea care plângea şi aştepta sfârşitul lumii în orice clipă.”

Barros: „Păzeam oile, când deodată, dinspre Fatima, am văzut Soarele căzând de pe cer. Am crezut că este sfârşitul lumii.” Toate mărturiile insistă mai ales pe starea oamenilor înspăimântaţi, care plângeau, strigau şi se văicăreau „murim, o să murim”, înainte de a îngenunchea pentru a-şi spune rugăciunea de pe urmă, convinşi fiind că trăiesc momentul fatal „în timp ce Soarele se prăbuşea drept peste noi.”

Dar de ce ar fi ales Fecioara să le arate tuturor această cădere, această mişcare ameninţătoare a Soarelui? Răspunsul se află sub ochii noştri, dar nu ne place deloc: „mulţimea plângea şi se aştepta să vină «sfârşitul lumii».”

Soarele „căzăto” a fost văzut de la o distanţă de 50 până la 60 km în jurul Fatimei. A fost cel mai mare miracol creştin al tuturor timpurilor. Potrivnicii supranaturalului nu pot să mai invoce obişnuitul clişeu al „halucinaţiei colective”, de care, de altfel, se servesc sistematic ori de câte ori li se oferă prilejul... dar cum se poate explica această anomalie solară „suprarealistă”? Este evident că Soarele nu s-a mişcat, altfel, întreaga planetă şi-ar fi dat seama. Nu s-a semnalat niciun fenomen de natură cosmică (aureola boreală etc.).

De remarcat că un fenomen identic a fost observat de către Papa Pius al XII-lea, care a declarat că, pe 30 octombrie 1950, în timp ce se plimba prin grădinile Vati-canului, a văzut cu proprii săi ochi cum „Soarele, care era destul de sus pe cer, i-a apărut ca un glob opac, galben, încon-jurat de un halou luminos [...]. Acesta se rotea încet, deplasându-se de la stânga la dreapta şi invers”. Acelaşi fenomen s-a produs şi a doua şi a treia zi, când Papa a oficiat slujba cu Sp

iritu

alita

te

Lohanul nr. 10 80ocazia Adormirii Maicii Domnului. Papa a mai adăugat că: „De atunci, am încercat de mai multe ori şi în alte zile, la aceeaşi oră, să privesc Soarele şi să văd dacă fenomenul respectiv se mai repetă. Dar în zadar, Soarele strălucea atât de tare, încât nu putea fi privit”.

Al treilea secret de la Fatima Fecioara i-a făcut cunoscute Luciei şi alte evenimente ce

aveau să se petreacă, dar interzicându-i să le dezvăluie înainte de 1960. Aceste profeţii făcute sub pecetea secretului sunt ceea ce mai târziu a fost numit „Al treilea secret de la Fatima”. Conţinutul lor a rămas departe de ochii publicului timp de 83 de ani, continuând să fie ţinut ascuns de către Vatican din motive „strategice”. De altfel, papalitatea a făcut eforturi susţinute timp de 40 de ani, pentru a preveni orice posibilitate a publicului de a ajunge la informaţiile scrise de maica Lucia, de la sechestrarea ei în incinta mânăstirii carmelite din Coimbra, Portugalia, unde şi-a petrecut ultima perioadă a vieţii, la suspecta sigilare a chiliei sale imediat după moartea acesteia. Papa Ioan al XXIII-lea a refuzat să o întâlnească. Papa Paul al VI-lea a fost la Fatima, a văzut-o, dar a refuzat să îi acorde o audienţă, umilind-o în public cu formula: „du-te la episcopul tău!” Papa Ioan Paul I s-a întâlnit cu ea de mai multe ori.

Din păcate, instituţia papală a făcut ca cel de-al treilea secret să rămână secret cu orice preţ. Profeţiile teribile, se pare, la adresa viitorului bisericii catolice au făcut ca Vaticanul, în loc să catalizeze prevenirea nenorocirilor, prin dezvăluirea conţinutului profeţiei, să aibă un rol nefast, făcând acest lucru mult mai dificil de realizat, paradoxal, tocmai din dorinţa de a proteja, în viziunea lor, omenirea. Se ştie că Biserica, întotdeauna foarte rezervată atunci când se pune problema să recunoască oficial autenticitatea unui miracol, a lăsat această chestiune în grija teologului spaniol J. M. Alonso. Acesta a decedat pe 12 decembrie 1981, fără să fi făcut cunoscut rezultatul lungii, minuţioasei şi secretei sale analize. Ce interes ar avea Biserica să nu facă publice concluziile propriei cercetări?

Astăzi, se crede că cea de-a treia profeţie prezicea persecutarea Papei şi distrugerea Bisericii catolice, însă, aşa cum vom vedea, Pierre Jovanovic a dus şi mai departe investigaţia, revelându ne nişte informaţii care ne ar putea face părul măciucă! Pe 15 octombrie 1963, un ziar din Stuttgart, Neues Europa, publică ceea ce ei considerau a fi adevăratul text al profeţiei: „Şi pentru Biserică va veni vremea celei mai grele încercări. Cardinalii nu se vor mai înţelege cu cardinalii, iar episcopii nu se vor mai înţelege cu episcopii. Satan se va plimba printre ei şi schimbări importante se vor produce la Roma. Ceea ce este putred va cădea şi va dispărea pe veci. Biserica se va întuneca, iar lumea va tremura de spaimă. Aceste vremuri vor veni atunci când niciun rege, împărat, cardinal sau episcop nu va şti, şi cu toate acestea vremea va veni, căci va aduce pedeapsa, împlinindu-se astfel Voia Tatălui meu“. Acestea fiind spuse, înţelegem mai bine pioasa tăcere a Vaticanului, în ciuda dorinţei Fecioarei Maria ca această profeţie să fie făcută publică după 1960.

Papa Ioan Paul al II-lea a manifestat la început o mare devoţiune faţă de Fatima şi faţă de Fecioara Maria în ipostaza Sa de Maica Domnului de la Fatima. Astfel, el a propovăduit mesajul ei, care era „pocăiţi-vă pentru păcatele voastre şi întoarceţi-vă la Dumnezeu ”, însă, în cele din urmă el nu şi-a menţinut atitudinea, sub pretextul că mesajul secretului este foarte apocaliptic.

Acest lucru este într-un straniu dezacord cu dorinţa divină a Fecioarei Maria exprimată clar prin intermediul vizionarei. Pentru a aduce la cunoştinţa credincioşilor această profeţie, ea s-a manifestat în alte apariţii şi altor femei vizionare.

Alte apariţii ale Fecioarei Maria Faimoasa stigmatizată italiană Teresa Musco scrie în jurnalul

său intim pe 3 ianuarie 1958, la vârsta de 8 ani, descriind o viziune a Fecioarei Maria: „Vreau să îţi spun că lumea este pervertită. Am apărut în Portugalia, unde am lăsat anumite mesaje, însă nimeni nu m-a ascultat. Am apărut la Lourdes, la La Salette, însă foarte puţine inimi s-au trezit din împietrirea lor [...].

Acum îţi voi vorbi despre cel de-al treilea secret pe care i l-am transmis Luciei, la Fatima [...].

Lumea se îndreaptă către un mare dezastru [...]. Focul şi pucioasa vor cuprinde lumea. Apa oceanelor va deveni foc şi aburi. Valuri înspumate se vor ridica, vor cuprinde Europa şi totul se va transforma într-o lavă de foc.

Milioane de oameni şi de copii vor pieri în acest foc, iar cei puţini care vor scăpa vor invidia soarta celor morţi, căci în orice direcţie vor privi, nu vor vedea decât sânge, morţi şi ruine, peste tot în lume.”

În Japonia, la data de 13 octombrie 1973, Fecioara îi spune Maicii Agnes: „dacă oamenii nu se căiesc şi nu se îndreaptă, Tatăl Ceresc va da o pedeapsă teribilă întregii umanităţi. Va fi o pedeapsă mai grea decât Potopul, o pedeapsă aşa cum nu a mai fost niciodată: un foc va coborî din ceruri şi va ucide o mare parte din omenire, atât pe cei buni, cât şi pe cei răi, şi nu îi va scuti nici

pe preoţi, nici pe credincioşi. Supravieţuitorii vor fi atât de dezolaţi, încât îi vor invidia pe cei morţi. Singurele arme care vor mai exista atunci vor fi mătăniile pentru rugăciune şi semnul lăsat de Fiul meu. Faceţi-vă rugăciunile în fiecare zi. Diavolul se va infiltra chiar şi în Biserică, producând discordie, astfel că vom vedea cardinali ridicându-se împotriva cardinalilor şi episcopi ridicându-se împotriva altor episcopi. Preoţii care mă vor sluji plini de iubire vor fi dispreţuiţi şi atacaţi de ceilalţi; bisericile şi altarele vor fi jefuite şi Biserica va fi plină de cei care acceptă compromisurile, iar diavolul va împinge pe mulţi preoţi şi multe suflete consacrate lui Dumnezeu să nu Îl mai slujească pe Domnul. Diavolul se va înverşuna mai ales împotriva acestor suflete consacrate [prin jurământ monastic] lui Dumnezeu . Perspectiva pierderii atâtor suflete este cauza tristeţii mele. Dacă păcatele vor creşte în număr şi în gravitate, nu va mai fi iertare pentru ei.”

În Spania, Fecioara Maria afirmase: „La un moment dat, niciun motor şi nicio maşină nu va mai funcţiona. Un val teribil de căldură va lovi Pământul şi oamenii vor

începe să sufere de sete. Ei vor căuta disperaţi apă, dar ea se va evapora din cauza căldurii.“

Chiar Papa Ioan Paul al II-lea a dat unele detalii referitoare la conţinutul celui de-al treilea secret, în Germania, în noiembrie 1980, într-un interviu publicat în revista Stimme des Glaubens:

„Întrebare: Cel de-al treilea secret de la Fatima ar fi trebuit să fie dezvăluit în 1960?

Ioan Paul al II-lea: Dată fiind importanţa conţinutului său, predecesorii mei au luat în mod diplomatic decizia de a amâna publicarea secretului pentru a nu încuraja forţele comuniste să facă anumite mişcări. Pe de altă parte, ceea ce urmează să vă spun ar trebui să fie de ajuns pentru toţi creştinii: dacă există un mesaj în care este scris că oceanele vor inunda suprafeţe întregi de uscat şi că, la un moment dat, milioane de oameni vor muri, este de la sine înţeles că nu este de dorit să se publice un astfel de text”.

Dincolo de orice fel de convingeri, lucrurile neobişnuite care s-au petrecut în Portugalia, la Fatima, începând cu luna mai 1917 rămân o enigmă nedesluşită pe deplin nici până în ziua de azi. Ceea ce a devenit pentru Biserica Catolică „al treilea secret de la Fatima” este interpretat astăzi de unii şi de alţii, credincioşi sau nu, ca fiind fie un fenomen paranormal, fie o manifestare de origine spirituală, fie o halucinaţie colectivă, fie o impostură şi chiar există unii care cred că este vorba despre un fenomen extraterestru de tip OZN... Sp

iritu

alita

te

Noiembrie 2009 81

Viziunea alchimică asupra Universului

Alchimia este o ştiinţă milenară a cărei origine se pierde în negura veacurilor şi ale cărei rădăcini le regăsim în hermetismul egiptean, dar şi în filozofia ocultă a Europei medievale. Vă propunem, în acest articol, descoperirea unei viziuni proprii şi originale despre lume şi viaţă, despre Realitatea Ultimă şi manifestarea efemeră, viziune pe care înţelepţii alchimişti au încriptat-o în simbolurile lor esoterice...

Vlad Iosif – Bucureşti

extele hermetice alchimice vorbesc atât despre imanenţa Divinităţii în lume, cât şi despre transcendenţa ei în raport cu universul. Divinitatea este desemnată prin expresia „natura naturans”. Orice fiinţă,

tot ceea ce există, este o parte a lui Dumnezeu. Istoria lumii este considerată, de asemenea, a fi şi istoria imanenţei lui Dumnezeu: fără creaţie, Dumnezeuar fi rămas doar în potenţialitate nediferenţiată; dacă Dumnezeuexistă prin existenţa Universului, aceasta este datorită faptului că El s-a exprimat pe El însuşi.

Structura lumii întâlnită la alchimişti este următoarea: în centru se află Pământul; urmează cercurile şi cerurile celor şapte planete, cercul stelelor fixe; apoi vine empireul, regatul spiritelor pure; în final, în afara ansamblului Universului este Dumnezeuînsuşi, Creatorul acestui Tot pe care El îl cuprin-de într-un anumit fel care „circumscrie totul, fără a fi El însuşi circumscris de ceva”. Aceeaşi concepţie o întâlnim şi în cosmologia Universului la gnostici.

Prin El totul, pentru El totul şi în El totul Există astfel o singură

Fiinţă, care ni se prezintă sub forme infinit variate, iar piatra filozofală devine simbolul acestei unităţi cosmice: piatra filozofală are natură vegetală, animală şi în acelaşi timp minerală pentru că din ea însăşi, în substanţă şi în esenţă îşi extrag existenţa vegetalele, animalele şi mineralele. Teoria unităţii materiei este prezentă la toţi autorii hermetici: „Unul este Totul; prin El Totul, pentru El Totul şi în El Totul”, a spus Zosima.

Tot alchimiştii au creat deviza omnia in unum (Totul într-unul). Jacob Boehme spune: „Când afirm că tratez sulful, mercurul şi sarea, eu înţeleg că vorbesc doar de un singur lucru spiritual sau corporal. Toate creaturile sunt acest lucru unic, dar proprietăţile le diferenţiază. Un om, un animal, o plantă sau o fiinţă oarecare, toate acestea sunt în esenţă acelaşi lucru unic. Tot ceea ce este corporal are o singură esenţă: plante, arbori, animale; dar fiecare diferă prin faptul că la început verbul FIAT i-a imprimat o calitate”. Aici este fundamentul teoriei „signaturilor”, care a fost dezvoltată după aceea de Paracelsus.

Unitatea materiei este reprezentată de alchimişti prin anticul simbol al şarpelui ce-şi muşcă coada (Uroboros), simbolul evoluţiei care renaşte neîncetat din propia sa distrugere, într-o mişcare fără sfârşit. De altfel, trebuie ca materia, aflată în diverse forme, să fie redusă la un constituent comun pentru ca transmutaţia în energie să devină posibilă.

1 Gravură apărută în The Golden Game, Alchemical Engravings of the Seventeenth Century, de Stanislas Klossowski de Rola; Thames & Hudson, Ltd., 1988, London. Sursă imagine: tHE dUALITY oF pHILOsOPHY (azothgallery.com) [G.F.]

Alchimiştii au explicat telepatia şi precogniţia Lumea este concepută ca fiind un mare organism. Totul este

însufleţit, viu; ideea unităţii materiei şi a legăturii intime între tot ceea ce există, este prezentă în întreaga concepţie alchimică. „Lumea este o fiinţă vie, ale cărei părţi, indiferent de distanţele dintre ele, sunt în mod necesar legate”, afirmă celebrul alchimist Jamblique. Acesta este un mod de a explica telepatia şi precogniţia.

Paracelsus spunea: „Natura este ceva şi originea sa nu poate fi decât unitatea eternă. Este un vast organism, în care lucrurile naturale se armonizează şi rezonează reciproc. Moartea nu este decât disoluţia fiinţelor şi întoarcerea lor în corpul propiei lor mame.”

În plus, întregul Univers, pe toate planurile sale este populat de entităţi vii, de la înger până la demon, trecând prin spiritele

elementare, despre care Para-celsus a vorbit pe larg: sala-mandrele (spiritele focului), silfele (genii ale aerului şi furtunilor), ondinele (spiritele apelor), gnomii (forţele terestre, gardienii cavernelor şi ai comorilor).

Soarele este expresia vizibilă a logosului divin

În cosmos, centrul energiei este Soarele, genera-torul forţei universale, desem-nat cu diverse nume: ARHEU (la Paracelsus), Sufletul Lumii (la R. Fludd). Prin coagularea sa, această lumină a format corpurile şi elementele din care se compune universul. Energia subtilă a Soarelui este cea care animă lumea şi omul. De aici provine caracterul divin atribuit Soarelui, seva vieţii. Astrul zilei devine astfel Tabernacolul Divinităţii, expresia vizibilă a verbului Divin.

Dualismul sexual Una din teoriile care i-a scandalizat cel mai mult pe teologi

este cea a dualismului sexual, care a fost dezvoltată pe larg de autorii hermetici: toate opoziţiile, toate simpatiile şi antipatiile din lume provin din opoziţia celor două principii complementare: un principiu pasiv, feminin şi unul activ, masculin.

Unirea bărbatului şi a femeii, a principiului generator cu cel fecundat, devine explicaţia fundamentală a oricărui proces. De aici rezultă o serie de simboluri alchimice împrumutate din limbajul sexual.

Există trei lumi Robert Fludd spune: „Există trei lumi: Lumea Arhetipurilor,

Macrocosmosul şi Microcosmosul, cu alte cuvinte Dumnezeu, Natura şi Omul”. Lumea Divină închide în ea întreaga manifestare, toate lumile, căci ea este: „Cercul al cărui centru este pretutindeni şi circumferinţa nicăieri”. Lumea materială şi omul sunt create pe acelaşi plan divin: există trei aspecte în Dumnezeu, trei principii materiale (Sulful, Sarea şi Mercurul), trei principii ce formează fiinţa umană (Corpul, Sufletul, Spiritul).

Totul este analogie şi corespondenţă. Totuşi, alchimiştii disting două principii opuse – Sulful şi Mercurul – cărora le asociază un termen mediu: Sarea. Această diviziune tripartită:

T

Hic est Draco caudam suam devorans

Michael Maier, Atlanta fugiens – 1618, Prague. Emblema XIV1

Alc

him

ie

Lohanul nr. 10 82Sulful, Mercurul şi Sarea a fost numită, de asemenea, arsenic. Trebuie să menţionăm că aceste nume nu desemneză elementele chimice care se numesc aşa, ci reprezintă anumite calităţi, expresii ale unor energii subtile ale manifestării. Sulful desemnează proprietăţile active, de exemplu combustibilitatea, puterea de a ataca metalele etc. Mercurul, proprietăţile pasive, de exemplu: strălucirea, volatilitatea, maleabilitatea. Sarea este la mijloc între Sulf şi Mercur, comparat adesea cu spiritul vital care uneşte sufletul cu corpul. Ca materie primordială, sulful este masculin – activ – cald – fix, iar mercurul este feminin – pasiv – rece – volatil.

Alchimiştii deduc de aici o teorie asupra genezei metalelor, de unde provin calificativele de Tată şi Mamă, date sulfului (principiul activ) şi mercurului (principiul pasiv). Separate în interiorul pământului, cele două principii, atrăgându-se fără încetare unul pe celălalt, se combină în diferite proporţii pentru a forma metalele şi mineralele sub influenţa focului central.

Naşterea omului este analogă celei a Universului. Dualismul universal este marcat în cazul fiinţei umane prin separarea sexelor, care altă dată erau reunite. Regăsim la alchimişti teoria mitologiilor antice a androginului primordial.

Alchimia poate reda eternitatea pierdută Universul şi omul sunt în momentul de faţă într-o stare de

decădere. Ideea păcatului originar este privită ca o separare distructivă între suflet şi trup şi dominarea acestuia asupra sufletului. Dar omul poate ajunge la eliberare, căci spiritul său este o porţiune din Spiritul Divin. Iluminarea conexă artei alchimice poate reda eternitatea pierdută şi poate pregăti însăşi regenerarea cosmosului.

Laboratorul alchimistului este un microcosmos Arta alchimică este în strânsă corespondenţă cu natura.

Laboratorul adeptului este el însuşi un fel de microcosmos, lumea în miniatură. De aici provine un principiu formulat adesea, conform căruia Marea Operă realizează un proces analog creaţiei lumii. Alchimistul reface în vasul său închis munca naturii, invocând în egală măsură ajutorul Divin. Găsim adesea în literatura alchimică fraze de genul: „La început, Dumnezeua creat lucrurile din nimic, masa confuză din care el a făcut o distincţie clară în şase zile. La fel trebuie să fie şi opera noastră.”

Cele cinci elemente În alchimie se consideră

a fi fundamentale cele cinci elemente: pământ, apă, aer, foc, eter. Trebuie să precizăm că ele nu desemnează realităţile concrete ce poartă acest nume. Ele sunt în primul rând esenţe subtile şi pot fi exprimate prin stări sau moduri de existenţă ale materiei.

Cele şapte metale Alchimiştii disting şapte

metale, dintre care două metale perfecte (cu alte cuvinte inalterabile), aurul şi argintul, simbolizate prin Soare şi Lună şi cinci metale imperfecte, corelate cu planetele şi reprezentate prin semnele acestora. Corespondenţele între metale şi planete sunt următoarele: Cupru – Venus; Fier – Marte; Mercur – Mercur; Plumb – Saturn; Staniu – Jupiter.

Fiecare metal este pus în legătură cu o planetă, ceea ce antrenează o legătură între alchimie şi astrologie. Alchimiştii studiază de asemenea influenţa planetară asupra formării metalelor în interiorul Pământului.

Aurul este considerat perfecţiunea mineralelor, ţelul desăvârşit urmărit de natură. Dar acest scop este întârziat de numeroase accidente şi vicisitudini, de unde şi naşterea metalelor inferioare. Aurul, sfârşitul perfecţiunii metalelor se formează în pântecele pământului, pornind de la o materie primară, pe care

1 Sursă: The Alchemy Web Site (www.alchemywebsite.com) [G.F]

astrele o coc (maturizează). Metalele tind în mod activ către perfecţiune într-un ciclu: fier – cupru – plumb – staniu – mercur – argint – aur. Transmutaţia se realizează astfel gradat, de-a lungul secolelor, în pântecul Pământului.

Pline de simboluri, textele alchimice trebuie considerate în esenţa lor simbolică şi urmate doar când un maestru îţi dă şi cheia decriptării lor. Pentru că înainte de toate, alchimia este o cale de evoluţie iniţiatică. Transformarea pe care alchimistul o produce asupra materiei din vasul alchimic se reflectă în evoluţia lui spirituală. Obligat să treacă prin mai multe etape pentru a putea lucra asupra metalelor, el se transformă în primul rând pe el însuşi. Aurul căutat de alchimişti este Adevărul Ultim.

Alchimia, o ştiinţă misterioasă şi fascinantă

Prof. Paul Matei – Bucureşti

Oamenii de ştiinţă uită prea uşor faptul ca înainte de chimie a fost alchimia. Apărute în vremurile în care fiinţa umană trăia în unitate cu natura, cunoştinţele alchimice au fost dobândite şi transmise de către oameni profund religioşi, fascinaţi de frumuseţea, complexitatea şi armonia naturii. Pe atunci legile fizice şi chimice îşi găseau rezonanţe profunde în viaţa interioară a omului, iar fenomenele observate aveau un singur scop: o mai bună cunoaştere a omului, a universului şi a zeilor

Alchimia occidentală şi-a făcut apariţia în secolul al XII-lea

într-o Europă medievală marcată de toate caracte-risticile Artei Iubirii. Filosoful antic Artefius, ale cărui lucrări circulau în acea vreme în limba latină în cercurile savante din mănăstiri, îşi expune principiile în “Cartea secretă”, care atunci când aminteşte de “apa înţelepţilor” se referă de fapt la arta tainică şi la piatra filosofală: “O, cât de preţioasă şi de magnifică este această apă! Fără ea opera nu s-ar putea desăvârşi: ea este numită vasul naturii, pântecele, matricea, receptacolul tincturii, pământul şi doica sa; ea este fântâna în care se spală Regele şi Regina, şi mama care trebuie aşezată şi fixată pe pântecele fiului său care este Soarele, care provine din aceasta şi pe care aceasta l-a zămislit. Iată

de ce ei se iubesc reciproc, precum mama şi fiul, şi se alătură atât de uşor unul altuia, pentru că ei provin din una şi aceeaşi rădăcină, din aceeaşi substanţă şi din aceeaşi natură.”

Această temă a “uniunii contrariilor”, a “căsătoriei dintre Rege şi Regină” sau dintre “Soare şi Lună”, dintre “cer şi pământ”, dintre “frate şi soră”, va fi constant reluată şi dezvoltată în literatura alchimică a Occidentului până în zilele noastre. Pe parcursul secolelor al XII-lea şi al XIII-lea, apar şi se dezvoltă, în cadrul unor domenii care la prima vedere ar fi trebuit separate: Arta Iubirii alchimice - în taina mănăstirilor şi romanul de curte - în fastul curţilor senioriale. Dacă cel de-al doilea exaltă chipul graţios al femeii şi puterile secrete ale acesteia, alchimiştii adresează ferventele lor omagii Doamnei Natură, aşa cum face spre exemplu autorul lucrării “Fântâna îndrăgostiţilor de ştiinţă”. Respectiva fântână aparţine unei “Doamne de onoare care este numită Natură

Alchimist lucrând

Pieter Brueghel cel Bătrân (1525-1569)1

Alc

him

ie

Noiembrie 2009 83şi care trebuie să fie mult onorată.”

Simbolismul alchimic Operaţia centrală a Artei Iubirii constă în glorificarea Naturii

ajutând-o să realizeze “uniunea naturilor contrarii” cum ar fi lumina şi materia. Rolul artistului (cuvântul artist are sensul de cel care realizează arta alchimică n.n.) este în primul rând de a pregăti “matricea” care constituie această materie, numită şi femeia operei, pentru a o face aptă să primească sămânţa luminoasă a bărbatului, provenind din “ceruri”. Această uniune este posibilă în virtutea legii analogiei enunţată în Tabla de Smarald, care este atribuită legendarului Hermes Trismegistos: “... Ceea ce este jos este precum ceea ce este sus, şi ceea ce este sus este precum ceea ce este jos; altfel este împlinit miracolul Totului.” Într-adevăr, după cum remarca Limojon de Saint-Didier, datorită faptului că “natura superioară” şi “natura inferioară” sunt asemănătoare – unii spun că ar proveni din aceeaşi rădăcină – “ele pot împlini miracolul Totului”.

De asemenea Arta Iubirii este legată într-un mod foarte intim de principiul analogiei pe care se bazează de altfel toate ştiinţele tradiţionale şi care merită să ne reţină un moment atenţia. Dacă aveţi un copil de patru sau cinci ani şi îi daţi o foaie de hârtie şi creioane colorate, după câteva minute veţi vedea că pe hârtie a apărut desenul unei case luminată de un soare frumos. Toţi psihologii vor spune imediat că odrasla dumnea-voastră tocmai a exprimat, în modul cel mai clar cu putinţă, o viziune intimă despre ce reprezintă pentru el universul, din momentul în care mama sa l-a adăpostit în corpul ei unde tatăl a transmis sămânţa lumi-noasă a vieţii. Totuşi nimeni nu l-a învăţat că mama sa este precum casa, iar tatăl său precum soarele, nimeni altcineva decât poate doar o voce provenind din profunzimile conşti-inţei sale, în relaţie cu intimitatea lucrurilor.

Totuşi în câţiva ani copilul dumneavoastră va dobândi mai multă experienţă în interacţiune cu lumea exterioară în care evoluează. Într-o bună zi, vocea sa interioară va fi acoperită de cea a pedagogului care, pentru a-i face viaţa posibilă în societate, îl va face să înţeleagă că o pisică este doar o pisică şi nimic mai mult, că tatăl său este un domn care are o anumită profesie şi care îşi îndeplineşte datoriile civice, în timp ce pământul se învârte în jurul soarelui într-un interval de 365 de zile.

Copilul dumneavoastră va accepta fără dificultate această nouă viziune asupra universului, divizată şi puţin cam severă, pentru că ea va fi conformă cu experienţele sale senzoriale: ce e bun şi ce e rău, ce e cald şi ce e rece, ce e mare şi ce e mic, la fel ca şi identitatea obiectelor în timp. Raţionamentul analitic cu care se va obişnui treptat va fi în acord cu percepţia sa despre mediul înconjurător pentru a afirma valoare pragmatică a principiului identităţii; fără a fi împiedicat, în acelaşi timp, în jocul său (unde fiecare obiect poate figura de fapt un altul, unde o bucată de lemn poate fi la fel de bine un copil, un avion sau un cal, fără a pierde din acest motiv atributul său original de bucată de lemn) să continue punerea în practică a certitudinii sale intime despre adevărul superior al analogiei: “Totul se găseşte în Tot.”

Este nevoie de mai mult ca să ne dăm seama că această activitate ludică nu este rezervată doar copilăriei. Am putea fi surprinşi să aflăm de exemplu cât de multe astfel de transferuri de obiecte au fost la originea unor mari realizări. În consecinţă, apropierea de real are două fundamente care coexistă în conştiinţă şi care determină două modalităţi: în jurul principiului identităţii se cristalizează noţiunea de conştiinţă supranumită a stării de veghe,

1 Sursă: The Alchemy Web Site (www.alchemywebsite.com) [G.F]

în timp ce analogia curge fără încetare, precum un izvor subteran pentru a da viaţă tuturor fiinţelor, afirmând unitatea originară a Întregului. Analogia se adresează inteligenţei inimii şi creativităţii. Ea provine, după cum sublinia René Alleau, din poezie şi constituie fundamentul alchimiei tradiţionale.

Chimie şi alchimie Principiul identităţii distinge înainte de toate exteriorul

obiectelor şi le identifică prin diferenţă. El se adresează intelectului şi are nevoie de clasificare. El provine din matematică, şi pe el este clădit edificiul ştiinţelor contemporane. Înţelegem astfel de ce alchimia este practic inaccessibilă mentalităţii din epoca noastră, în special chimiei şi metodelor sale de investigaţie, fapt care totuşi nu prejudiciază cu nimic valoarea şi fundamentul ştiinţelor actuale sau antica Artă a lui Hermes.

Chimia şi alchimia au amândouă ca suport obiectiv materia minerală. Diferenţa esenţială dintre cele două demersuri provine în primul rând dintr-o divergenţă de optică în faţa acestei materii: acolo unde chimistul manipulează un corp anorganic şi supus experimentelor sale, filosoful hermetic se implică în a însufleţi subiectul operei în care el recunoaşte o lume animată şi vie, analogă universului, numit şi Macrocosmos, în timp ce omul este numit microcosmos. O lume cu stelele sale, cu soarele său, luna sa,

oceanele sale şi furtunile acestora, animalele sale sălbatice, munţii săi, preeriile şi pădurile sale, palatele, regii şi prinţesele sale, grădinile sale cu fântâni proaspete adăpostite de umbră şi perlele sale.

În timp ce chimistul sau fizicia-nul realizează o autopsie a materiei pe care el caută să o descompună în elementele sale ultime pentru a-i înţelege mecanismele, alchimistul este mult mai dispus să-i dăruiască acesteia mângâierile unui amant, aşa cum trebuie să fi făcut artistul cunos-cut sub numele de Philotechne, dintr-un tratat german de la începutul secolului XVII, căruia natura îi apare “într-o grădină verde extrem de agreabilă” ca fiind o “nimfă de o frumuseţe admirabilă” şi “în întregi-me nudă, încurajându-şi admiratorii cu cuvinte ardente: “Dragul meu Philotechne, eu îţi aparţin, eu sunt cea pe care tu o iubeşti. De ce nu iei trandafirii roz ai obrajilor mei, de ce nu amesteci petalele cu mierea prea dulce a buzelor mele roşii? Fă acest lucru şi vei trăi.”

În acest ultim sfat, nimfa prezintă darul de neînlocuit al vieţii ca rezultat al unei practici fericite a

Artei Iubirii, altfel spus, al uniunii naturilor care de altfel nu contenesc să fie garantul nemuririi la toate nivelele de existenţă, fie că e vorba de “fuziunea mistică” cu principiul, de reproducerea speciilor, sau de uniunea totală dintre corpuri şi suflete care în romanul de curte garantează amanţilor trimful asupra morţii: “Iubite, cuprinde-mă cu braţele tale şi strânge-mă atât de tare încât, în această îmbrăţişare, inimile noastre să se spargă şi sufletele să-şi ia zborul! Du-mă în ţara binecuvântată despre care îmi vorbeai odinioară: în ţara fără de întoarcere, unde muzicieni vestiţi cântă cântece fără oprire. Haide, ia-mă cu tine! – Da, te voi duce în ţara celor Vii. Timpul se apropie: Nu am băut noi deja toată mizeria şi toată bucuria?”

Dacă este adevărat că în alchimia tradiţională cunoaşterea se bazează înainte de orice pe criterii de iubire, putem să ne dăm foarte uşor seama de faptul că acest domeniu este inaccesibil sistemelor de gândire fondate pe obiectivitatea rece a analizei. Astfel, lumea alchimică a fost adeseori calificată ca fiind închisă, deşi ea este larg deschisă pentru cei care rămân capabili să urmeze căile simple ale naturii. Fraza din Evanghelia după Matei: “lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei” (Matei 19.13) îşi găseşte aici o perfectă ilustrare.

Faust creând homunculusul - gravură din epocă1

Alc

him

ie

Lohanul nr. 10 84Copiii alchimiei Este bine să precizăm din ce punct de vedere putem

considera lumea alchimiei ca fiind “închisă”. Ca orice activitate care provine din poezie, alchimia este larg deschisă în profunzimile sale intime către infinitul tuturor posibilităţilor şi către toate cerurile. Accesul la ea nu este restricţionat decât pentru cei care şi-au astupat urechile şi nu mai aud vorbele naturii, la fel cum poezia va fi mereu închisă pentru cei care au pierdut contactul cu spiritul.

Aici revine ca un ecou din secolul al XV-lea aforismul celebrului Nicolas Valois: “Răbdarea este scara filosofilor, iar umilinţa este poarta grădinii lor.” Aşa cum există minerale şi metale extrase din mină, unde trăiau limitate în starea lor, inapte să evolueze, la fel există şi oameni care au pierdut minunatele posibilităţi ale copilăriei, renunţând la deschiderea inimii în favoarea maturităţii intelectuale. Este ceea ce afirmă “locuitorul Nordului”: “... Iată aici cauza primară şi adevărată pentru care

Natura a ascuns acest Palat deschis şi regal atâtor filosofi, chiar şi celor cu spirit foarte subtil; îndepărtându-se, încă din tinereţea lor, faţă de drumul simplu al Naturii, prin concluzie aparţinând Logicii şi Metafizicii, şi înşelaţi chiar de iluziile celor mai bune cărţi, ei îşi imaginează că această artă este mai profundă şi mai dificilă decât orice altă metafizică; deşi Natura ingenuă merge şi aici, ca în toate operaţiile sale, cu un pas drept şi simplu.”

În ce priveşte lumea alchimică, nimeni nu va descoperi accesul către ea, dacă nu şi-a deschis mai întâi sufletul; metalul nu poate fi abordat fără deschidere mentală. Situată în centrul lucrurilor, „fortăreaţa” alchimică nu este totuşi un loc împrejmuit pe care l-am putea înconjura, ci este un spaţiu infinit; ea se întinde dincolo de cadrul în care starea noastră de conştiinţă cotidiană ne ţine prizonieri, iar noi trebuie să îi găsim intrarea chiar în centrul fiinţei noastre. O serie de porţi care presupun existenţa unei serii de chei, pe care le putem descoperi doar dacă le căutăm.

Solstiţiile şi echinocţiile Zoltan Bartha Preşedinte Centrul de Cercetare şi Aplicaţii Astrologice „Helios” Cluj-Napoca

Timp de un an Soarele parcurge întregul cerc zodiacal şi rămâne aproximativ o lună în fiecare semn. Fiecare semn zodiacal este un arhetip şi se manifestă în noi într-o formă deosebit de complexă sub forma diferitelor caracteristici psiho-emoţionale şi fizice.

tunci când însuşim într-un mod armonios cele 12 arhetipuri zodiacale, fiinţa noastră atinge un înalt grad de echilibru şi armonie ce ne transformă în ceea ce a fost denumit încă din antichitate „Omul Cosmic”.

Această peregrinare anuală a Soarelui, facilitează manifestarea în fiinţa noastră a celor 12 energii arhetipale, în conformitate cu semnul în care se află în acea perioadă.

Astfel trecerea peste o zodie ne pune în rezonanţă tainică cu energia arhetipală a acestuia, ajutându-ne să asimilăm valorile ei specifice. Starea de integrare armonioasă a ceea ce realizăm, starea de naturaleţe sunt strâns corelate cu semnificaţiile zodiei tranzitate de Soare (dar şi de celelalte planete). De exemplu atunci când Soarele se afla în Taur, pentru a fi în armonie cu natura se recomndă să cultivăm starea de mulţumire, iubirea de sine, deschiderea faţă de artă, de tot ce este frumos – adică să asimilăm şi să manifestăm calităţile specice acestei zodii. La toate acestea se

1 Foto: Anatoly Terentiev (Wikimedia Commons) [G.F.]

adaugă ciclurile celorlalte planete dintre care se resimte într-un mod deosebit infuenţa Lunii.

Luna parcurge Zodiacul în aproximativ 28 de zile (2 zile jumăte în fiecare semn). Astrologia Lunară ne confirmă reacţia noastră inconştientă, instinctuală, receptivitatea faţă de energiile semnului în care se află Luna la un moment dat. Observăm în felul acesta că Soarele ne pune în rezonanţă într-un mod conştient cu forţa semnului zodiacal, adică ne face conştienţi faţă de calităţile acelui semn, iar Luna crează o punte de legătură ascunsă, instinctuală cu energia acestuia. Momente de tranziţie ale Soarelui între semnele zodiacale au fost denumite Hiatusuri Solare. Aceste perioade sunt diferite prin structura energetică a elementului constituent. Ştim că fiecare zodie are o predominanţă a unui element: pământul, apa, focul şi aerul. Însă în cazul hiatusurilor se manifestă cel de al cincilea element: eterul, forţă ce crează o profundă legătură cu starea de neutralitate, de vid, de transcendenţă. În timpul hiatusului din cauza fuzionării celor două semne alăturate se crează un efect de avalanşă ce permite branşarea simultană la valorile cele mai înalte ale semnelor zodiacale alăturate.

Dintre toate trecerile Soarelui dintr-un semn în altul, cele mai importante sunt momentele de maxim şi de egalitate, adică solstiţiile şi echinocţiile. Trebuie să specificăm faptul că din cauza miscării elipsoidale a Pământului în jurul Soarelui data calendaristică a acestor conjuncturi poate să se decaleze cu plus-minus o zi. Să observăm descrierea lor astronomică, având în vedere perioada medie de formare:

1. Echinocţiul de primăvară – 21 martie – razele Soarelui cad perpendicular pe ecuator, iar cei doi poli ai Pamântului primesc

2 Foto: Wikipedia Commons [G.F.]

A

Basorelief în Persepolis – în ziua echinocţiului puterile eternilor duşmani taurul (simbolul Pământului) şi leul (simbolul Soarelui) sunt egale1

Kukulkan (Şarpele cu Pene) în toată splendoarea sa în

timpul echinocţiului de primăvară. Templul El Castillo din situl pre-columbian Chichen Itza, peninsula Yucatan, Mexic2

Ast

rolo

gie

Alc

him

ie

Noiembrie 2009 85

aceaşi cantitate de lumină şi caldură. Ziua este egală cu noaptea. 2. Solstiţiul de vară – 22 iunie – razele Soarelui cad

perpendicular pe tropicul de nord (tropicul racului), luminând mai puternic emisfera nordică. Ziua cea mai lungă şi noaptea cea mai scurtă;

3. Echinocţiul de toamnă – 23 septembrie - razele Soarelui cad din nou perpendicular pe ecuator, ziua fiind din nou egală cu noaptea.

4. Solstiţiul de iarnă – 22 decembrie - razele Soarelui cad perpendicular pe tropicul de sud (tropicul capricornului), ziua în emisfera nordică fiind minimă. Ziua cea mai scurtă şi noaptea cea mai lungă.

Echinocţiul de toamnă Reprezinta un moment de echilibru între energiile yin şi

yang, dacă în perioada echinocţiului de primăvară natura renaşte şi are loc explozia vegetaţiei, în perioada echinocţiului de toamnă natura începe pregătirea pentru a conserva tot ceea ce a creat. Tradiţiile spirituale autentice afirma ca orice forma de evoluti contine trei etape distincte: creaţia, menţinerea şi resorbţia sau distrugerea. La toate acestea se adaugă şi momentul de apogeu a ceea ce s-a creat. Astfel, echinocţiul de primăvară simbolizează creaţia, solstiţiul de vară apogeul, echinocţiul de toamnă începerea perioadei de resorbţie şi solstiţiul de iarnă perioada de conservare şi nemanifestare, care echivalează cu momentul de pregătire pentru un nou ciclu temporal.

În fiinţa umană, echinocţiul de toamnă, produce o echilibrare între nevoia de muncă pentru supravieţuire şi exteriorizarea frumuseţii şi iubirii lăuntrice.

Datorită acestui echilibru energetic caracteristic echinocţiului de toamnă, toate acţiunile realizate in acest interval (de plus-minus 3-5 zile) vor fi sustinute de emotii puternice, sentimente explozive binefacatoare, ce vor avea rolul de a inlatura multe din tendintele inferioare ale omului, cum ar fi încrâncenarea, efortul, sclavia, obsesiile materiale, critica excesiva, pretentiile exagerate. Acest moment ne permite să conştientizăm că întotdeauna evoluţia în cuplu este net superioară evoluţiei individuale, iar trăirile artistice şi sufleteşti au rolul de a transpune în plan fizic lumina spiritului. Să ne gândim doar la condiţia superioară a artistului care deşi pare simpla si comuna din exterior, este în esenţă o strădanie permanentă a sufletului de a sacraliza viata, de a da sens valorilor arhetipurilor ce exista in fiecare din noi

Lecţia principala a acestui hiatus (ca etapă în evoluţia noastră) este asociata cu valorificarea a ceea ce este frumos din noi prin a învăţa să îmbinăm armonios utilul cu plăcutul, materialul cu spiritualul.

Trecerea de la Zodia Fecioarei la Zodia Balanţei, in mod simbiolic, arată că omul şi-a depăşit detenţia prin supunerea şi

1 Sursă: National Library of Australia (http://nla.gov.au) [G.F.]

răbdarea Fecioarei, iar acum după ce şi-a depăşit instinctul critic, perfectionist, doreşte să impartaseasca si sa imparta cu ceilalti tot ce e mai frumos. Se trezeste aspiratia catre armonia relationala si se constientizeaza importanta conlucrarii (unde-s doi puterea creşte, iar evoluţia este mult accelerată). Legea Balanţei ne atenţionează asupra responsabilităţii cu care trebuie sa cultivam relatiile cu ceilalti si mai ales fata relatia de cuplu.

Echinocţiul de toamnă este un simbol al starii androginale, reprezintand calea de acces către starea de unitate deplină, armonia dintre anima şi animus, integrarea armonioasa a fiinţei noastre in armonia Divină.

Magia pietrelor: de la megaliţi

la bijuterii Paul Matei – Iaşi Deşi par fără viaţă, pietrele preţioase au o magie

proprie şi o importanţă deosebită în interacţiunea dintre om şi Univers. În timpuri străvechi, megaliţii – gigantice pietre cu rol ritual, energetic şi simbolic, jalonau

itinerariul spiritual al oamenilor. Mâna, simbolul puterii supreme Bijuteriile au fost întotdeauna folosite ca veritabile talismane.

Aceste obiecte pe care femeile din zilele noastre le consideră numai un mijloc de înfrumuseţare, erau investite în antichitate cu o putere magică de protecţie. Forma sub care erau modelate bijuteriile atrăgeau energii benefice menite să protejeze pe cel care le purta, de influenţele nefaste.

De exemplu, bijuteriile feniciene, egiptene şi etrusce, în formă de mână, (care sunt foarte răspândite şi în ziua de astăzi la popoarele islamice, fiind numite „mâna lui Fatima”), erau menite să protejeze împotriva descântecelor şi a blestemelor. Mâna deschisă este un simbol al puterii divine eterne şi omniprezente. „Lumea a fost creată de mâna lui Dumnezeu, şi în această mână stă destinul oamenilor” par a spune aceste simboluri. Purtarea acestui obiect în formă de mână semnifică supunerea voinţei omului în faţa voinţei divine şi protecţia absolută oferită de Dumnezeu.

Spirala, întâlnită la popoarele celtice, este semnul Creaţiei care se desfăşoară în mod armonios pornind de la germenele divin original. Când spirala se prezintă sub formă dublă, cu spire înfăşurate în sens contrar, în formă de S, avem de-a face cu simbolul Yin-Yang, reprezentând cele două energii fundamentale

2 Sursă: Wikimedia Commons, autor selbst erstellt

Scenographia systematis mvndani Ptolemaici, Amsterdam, 1660 Hartă cu sistemul solar, semnele zodiacale şi lumea în centru.

Lucrare atribuită lui Andreas Cellarius.1

Cristal de niobium2

Lohanul nr. 10 86

cosmice, energia masculină şi cea feminină. Ritmul Universal se compune din doi timpi: evoluţia sau expansiunea, ce porneşte din centru către exterior, şi involuţia sau contracţia, care reprezintă întoarcerea în centru. Din punct de vedere esoteric, spirala dublă semnifică mişcarea ce duce de la moartea iniţiatică la o nouă naştere, purtarea acestui simbol determinând acordarea la ritmurile universului şi facilitând trăirea unor stări superioare, extatice.

Cristalul – mineralul perfect Bijuteria devine un talisman mult mai puternic dacă acestor

forme simbolice li se vor adăuga pietre preţioase. În tradiţia esoterică, şlefuirea pietrelor preţioase este simbolul armonizării fiinţei umane aflată pe o cale spirituală. Piatra brută, informă, reprezintă materia nediferenţiată şi semnifică aspectele grosiere ale fiinţei ce urmează să fie iniţiată.

Esenţa însăşi a pietrei, forma concentrată a energiei, este cristalul. În inima pietrei, el ia naştere şi capătă formă treptat, conform celor mai stricte legi geometrice. Formarea lui este rezultatul unui proces de purificare prin foc, de transmutare a tenebrelor în lumină. „Cristalul este mineralul perfect”, spune Henri Durville. Pentru a ajunge la forma sa definitivă, el trece prin numeroase transformări, la fel ca un suflet uman. Devenind el însuşi numai în momentul cristalizării, mineralul îşi redobândeşte astfel adevărata sa natură, la fel ca şi omul care îşi regăseşte, graţie unei căi spirituale, esenţa sa ultimă.

Cristalul reprezintă materia în starea sa cea mai pură. Este o formă pe care forţele telurice au şlefuit-o, făcând-o abstractă şi perfectă, dar în acelaşi timp în el se acumulează şi se condensează o energie cosmică pe care o radiază din plin după aceea.

Cel mai adesea, cristalizarea conferă materiei transluciditate sau transparenţă. Lumina pătrunde până în inima cristalului; aici substanţa îşi pierde caracterul de opacitate, pentru a se lăsa înfrumuseţat de lumină.

Megaliţii – „antene” cosmice antice În urmă cu 4-5000 de ani, civilizaţia megalitică a lăsat în

urmă monumente gigantice, compuse din bucăţi imense de rocă aşezate vertical, temple şi morminte totodată. În 1928, o expediţie ştiinţifică a descoperi în partea septentrionară a Tibetului, la o altitudine de 6000 de metri, un grup de monumente orientate de la Est la Vest, semănând în mod izbitor cu cele de la Carnac. Această orientare a monumentelor dovedeşte în mod clar că practica sacerdotală căreia îi erau destinate se raporta la un cult solar.

O altă destinaţie a acestor monoliţi era stocarea anumitor forme de energie, rămase necunoscute până în ziua de astăzi. Amplasaţi în puncte de emergenţă a energiilor telurice, ei erau nişte sui-generis „antene” care captau vibraţiile subtile cosmice(asemenea menhiri preistorici din piatră au fost descoperiţi şi la Bazga, jud. Iaşi; n.n). În asemenea puncte, energiile telurice şi cele cosmice, fiind perfect echilibrate, se genera un câmp de

1 Sursa: Wydzial Nauk Geograficznych i Geologicznych , Polonia (geoinfo.amu.edu.pl) [G.F.]

energie benefică şi curativă în jurul monumentelor, câmp ce poate fi resimţit şi astăzi de fiinţele dotate cu capacităţi extrasenzoriale.

Şi pietrele mor... Prin stabilitatea sa, prin aparenţa sa de forţă concentrată, prin

caracterul său imuabil, piatra este simbolul înţelepciunii. Impasi-bilă, roca asistă la toate schimbările de pe scena istoriei şi, aseme-nea înţelepţilor, rămâne imperturbabilă în mijlocul cataclismelor. Ea este martora trecutului; ea ne învaţă – graţie caracterului ambi-valent al limbajului simbolic – că absenţa sentimentelor elevate şi a aspiraţiei spirituale îngheaţă, secătuieşte şi pietrifică fiinţa.

„Dragostea sălăşluieşte pură şi în inima pietrelor...” spunea Oscar Vladislas de Lubiez-Milosez. Conform concepţiilor tradiţionale, nu există o scindare majoră între ceea ce ştiinţa modernă numeşte organic şi anorganic. Întregul cosmos este viu; pietrele şi metalele nu sunt lipsite de viaţă, aşa cum par, ci au locul lor bine determinat în lumea vie. Şi cum tot ceea ce este viu este înconjurat de o radiaţie specifică, şi pietrele emit astfel de radiaţii. Dar natura acestora este subtilă, nu fizică, de aceea evidenţierea şi măsurarea lor iese de sub incidenţa normelor ştiinţifice obişnuite. Nu suntem apţi deocamdată să percepem reacţiile regnului mineral, deoarece ritmurile sale diferă de ritmurile noastre. Pietrele şi metalele sunt în realitate perfect similare formelor de viaţă evoluate: se reproduc, sunt dotate cu sensibilitate, îmbătrânesc şi mor, dar la o altă scară temporară.

Metalele au memorie Toate aceste reacţii vitale au fost puse în evidenţă de un

savant de origine hindusă, Sri Jagadin Bose din Calcutta la începutul secolului nostru. Acest fizician a constatat că reacţiile moleculare ale substanţelor considerate anorganice erau analoage cu cele ale ţesuturilor vii de origine animală, cum ar fi spre exemplu muşchii. Unul dintre cele mai remarcabile exemple ale sale era să supună o parte din suprafaţa unei plăci metalice acţiunii unui acid. După un timp, placa era tratată astfel încât orice urmă de coroziune să fie înlăturată. Bose a constatat atunci că în locul în care placa fusese în contact cu acidul se produceau reacţii chimice imposibil de obţinut în orice alt loc al plăcii: metalul păstra amintirea tratamentului la care fusese supus. Bose a demonstrat că un acelaşi metal „se îmbolnăveşte” la contactul cu o anumită substanţă şi „se vindecă” la contactul cu o alta. Carbonatul de sodiu sporeşte de aproximativ trei ori sensibilitatea platinei; acidul oxalic este o adevărată otravă pentru metale, producându-le moartea; în doze mici potasiu are un efect benefic asupra metalelor, dar în doze mai mari este dăunător.

Baronul Karl von Reichenbach a demonstrat prin cer-cetările sale de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începu-tul secolului al XIX-lea, că aura minera-lelor este realitatea incontestabilă, fiind o modalitate de ma-nifestare a energiei vitale universale. Printr-o mişcare perpetuă de flux şi reflux, acest spirit vital pune fiinţele şi lucrurile într-o strânsă comunicare. Această energie difuzează în materie vitalitatea creatoare a planului spiritual; ea este asemenea unui fluid capabil să penetrze oriunde şi să impregneze totul; ea animă şi revigorează orice parte din Univers, creând armonia în întreaga natură.

2 Sursa: Panoramio.com, autor: Iorgovan [G.F.]

Vizualizare la microscopul electronic – cristalul de cuartz

din centru conţine incluziuni de arsenopirite şi porii din spate au cristale de sfalerite1

Monumentul natural geomorfologic

Babele din Munţii Bucegi2

Noiembrie 2009 87

Zidul Berlinului 13 august 1961 – 9 noiembrie 1989

1) Comandantul trupelor aliate, Lauris Norstad, vorbind presei după întâlnirea cu cancelarul vest german Konrad Adenauer (dreapta) în martie 1957. Foto:National Archive SUA. Sursa: The George Washington University, Digital National Security Archive (DNSA) [G.F.]

2) Preşedintele Eisenhower se întâlneşte cu prim ministrul sovietic Anastas Mikoian (la stânga lui Eisenhower). În spatele preşedintelui este ambasatorul SUA în URSS, Llewellyn Thompson. Lângă Mikoian este secretarul de stat John Foster Dulles şi în spatele său interpretul sovietic Oleg Troianovski. Foto: Biblioteca Dwight D. Eisenhower. Sursă: (DNSA)

3) 11 august 1961. Muncitorii de la GPL "Karl Liebknecht" din Leipzig ascultând discursul generalului de brigadă Herbert Hempel care anunţă că cei mai înalţi reprezentanţi ai poporului şi ai guvernului RDG au luat măsuri energice pentru a preveni traficul barbar şi ilegal în Berlinul de Vest. Sursa: Bundesarchiv, Bild 183-83560-0001, foto: Schaar Helmut.

4) 20 noiembrie 1961 – constructori est germani ridicând zidul. Foto: Arhivele Naţionale SUA. Sursa: (DNSA) 5) O femeie pe Zidul Berlinului după ce a aşteptat trei ore să îşi vadă rudele din est. Sursa: Library of Congress Prints and Photographs

Division Washington 6) Grănicerul est german Conrad Schumann sărind în sectorul francez al Berlinului de Vest în 15 august 1961. Foto:Peter Leibing

Lohanul nr. 10 88

nnnrrr... 111000 ––– rrreeevvviiissstttăăă cccuuullltttuuurrraaalll şşştttiiiiiinnnţţţiiifffiiicccăăă

fffooonnndddaaatttăăă::: nnnoooiiieeemmmbbbrrriiieee 222000000777 Colectivul de redacţie: Redactor: Vicu Merlan Tehnoredactare: Gabriel Folescu (gabriel.ro@hotmail.com)

Referenţi ştiinţifici: Dr. Antonio Sandu (filozofie), prof. dr. ing. Tudose Avram (viticultură), dr. Doina Grigoraş (psihologie), dr. ing. Paul Şuşnea (mecanică), dr. George Silvestrovici (medicină generală), lect. univ. dr. Gabi Voicu (comunicare şi ştiinţe politice)

Colaboratorii acestui număr: Dragoş Tudoran, Costin Clit, Octavian Gheorghiu, Paul Matei, Vlad Iosif, Valeriu Neştian, Liliana Popa, Angela Anghel, Cristinel Mihăiţă, Paul Daniel Şuşnea, Lina Codreanu, Florin Botez, Carmen Angheluş,, Marian Pălie, N. Olariu, Elena Olariu, Ion N. Oprea, Sergiu Brandea, Vasile Fetescu, C. Partene, Ioana Frenţescu, Corneliu Lazăr, Avram Tudosie, Matei Iosif, Aurel Cordaş, Emil Popescu, Emilia Kareva, Alex Ionescu, Virgil Dragnea, Marilena Gâlcă, Bartha Zoltan, George Bianu, Mike Adams, David Heylen Campos, Eva Teodorescu, Katherine Albrecht, Edi Franţi, Sunita Gosh, Narayan Mustt, Crina Calek.

Articole noi pot fi trimise la adresa de e-mail: isaiia2002@yahoo.fr sau C.P. 51, Huşi, jud. Vaslui, 735100. Contact tel. 0745894379; 0761997505.

Colaboratorii acestei reviste sunt direct responsabili de conţinutul articolelor trimise.

1 2 3 4 6

6 7 8

Conducători ai României

1. Alexandru Ioan Cuza 2. Carol I de Hohenzollern-Sigmarien 3. Ferdinand I de Hohenzollern-

Sigmaringen 4. Carol al II-lea de Hohenzollern-

Sigmaringen 5. Mihai I de Hohenzollern-Sigmaringen 6. Ion Antonescu 7. Constantin Ion Parhon 8. Petru Groza 9. Ion Gheorghe Maurer 10. Gheorghe Gheorghiu-Dej 11. Chivu Stoica 12. Nicolae Ceauşescu 13. Ion Iliescu 14. Emil Constantinescu 15. Traian Băsescu

9 10 11

12 13 14 15 ?