Lohanul nr. 22, iunie 2012 Page 1 · p. 4 Lohanul nr. 22, iunie 2012 corespondent al Academiei Române, a scris o carte

Lohanul nr. 22, iunie 2012 Page 1


Sponsori: Ing. Călin Ianţa – Dacia Plant SRL, Floriana Enache – SC Enache Morărit SRL, Nicoleta Bordeianu – SC Ecoloc SRL,

Ing. Victor Bordei, dr. Nelu Tătaru – Crataegus Pharm SRL, Adrian Dominte – SC Anta 95 SRL, Ing. Andrei Ursu – Investico SRL,

Ec. Neculai Baltag – Balnec SRL, Ing. Valeriu Ciupilan – viceprimar al Huşilor,Sofia Dancă – SC Sofia SRL,

Ing. Ioan Ciomaga – Viacons Rutier SRL, Ing. Constantin Silimon, Vasile Marian – Marsemar SA, Ticu Radu Macovei – notar public,

dr. Cosmin Murguleţ – Victoria Unic SRL

LLLooohhhaaannnuuulll nnnrrr... 222222 ––– rrreeevvviiissstttăăă cccuuullltttuuurrraaalll – şşştttiiiiiinnnţţţiiifffiiicccăăă ISSN:1844-7686 fffooonnndddaaatttăăă::: nnnoooiiieeemmmbbbrrriiieee 222000000777

Redactor: Vicu Merlan Colaboratorii acestui număr:

Valeriu D. Popovici-Ursu, Prof. Ştefan Plugaru, Prof. Costin Clit, Prof. Univ. dr. Gheorghe Buzatu, Stela Covaci, Jurnalist Ion N. Oprea,

Psiholog Keren Rosner, Ing. Augustiano Iacob, Ioana Plăviţu, Prof. univ. Dr. Acad. Constantin Toma, prof. univ. Dr. Lăcrămioara Ivănescu, Inv.

Tatiana Boţu, Prof. ing. Dr. Avram Tudosie, Mihaela Gheorghiu, Crina Ciubotariu, Neculai Onel, Dumitru Râpanu, Prof. Corneliu Văleanu,

Mihaela Filip, Nicușor Dărăbană, Aurel Cehan, înv. Corneliu Lazăr, Ioan Marcu, Gh. Niculescu, Petru Brumă, Costică Ticu Neculau, Prof. Albu

Liliana, Eugenia Faraon, Cristi Vicol, Prof. Luminița Săndulache, Ec. Virgil Agheorghesei, Prof. Paul Matei, Crenguţa Roşu, Dr. Cristian

Boerescu, Alex Ionescu, Ana-Maria Dorde, Prof. George Bianu, Astrolog Rodica Purniche, Peter Phillips, Lew Brown, Bridget Thornton, Mihail

Popa, Oana Mihai, Mihai Spiridon, George Preda, Rafael Matei, Aurora Nicolae, Andrei Gămulea, Iulia Bontaş, Arsenie Papacioc, Ing. Dan

Bozaru, Cătălin Buiu, Karyn Maria Lombrea, Eugenia Faraon, Paul Perry.

Referenţi ştiinţifici: Prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu (istorie), prof. univ. dr. acad. Constantin Toma (biologie), prof. dr. ing. Avram D.

Tudosie (viticultură), prof. dr. Doina Grigoraş (psihologie), prof. Lina Codreanu (literatură), prof. dr. ing. Paul Şuşnea

(mecanică), dr. George Silvestrovici (medicină generală), ec. Aurel Cordaş (economie).

Colaboratori i acestui număr al reviste i sunt direct responsabi l i asupra conţ inutului art icole lor publ icate. Contact:

Puteţi citi revista on line pe http:// lohanul.slizhusi.ro

Articole noi pot fi trimise la adresa de e-mail: [email protected] sau prin poştă la C. P. 51, Huşi, jud. Vaslui, 735100.

Contact telefon: 076.1997.505; 074.589437

mailto:[email protected]


CUPRINS:

Istorie ----------------------------------- - Valeriu D. Popovici-Ursu - OBÎRŞIA POPORULUI ROMÂN.................... - Prof. Ştefan Plugaru - Un formular de serviciu inedit pentru mănăstirile din Basarabia a părinţilor şi fraţilor Casei Arhiepiscopale din Chişinău pe anul 1927..

- Prof. Costin Clit - Date statistice privitoare la şcolile din districtele Cahul şi Bolgrad la 1863.................................. - Prof. Costin Clit - Documente din fondurile Direcţiei Judeţene a Arhivelor Naţionale Vaslui (II).......................... - Prof. Costin Clit - Un manuscris inedit privitor la istoria satului Râşeşti..............

- Prof. Univ. dr. Gheorghe Buzatu - DOCUMENTE SECRETE DIN ARHIVA

CORNELIU ZELEA CODREANU….. - Prof. univ. dr. Gh. Buzatu - La 200 de ani de la Raptul Basarabiei – Nicolae Iorga si Ion Antonescu…………………. - Stela Covaci - Nicolae Labiş a fost iniţiatorul Mişcării de Rezistenţă anticomunistă în România………… - Prof. dr. Vicu Merlan - Athosul

românesc din Basarabia.................... - Jurnalist Ion N. Oprea - RĂSFOIND ÎN ARHIVE ATUNCI CA ŞI ACUM…

Psihologie ----------------------------------- - Psiholog Keren Rosner - ”ELEVII

DIGITALI”: sau cum INDOBITOCESC tineretul noile tehnologii si internetul.

ATENTIE, PARINTI… si nu numai!.... - Prof. dr. Vicu Merlan - Introspecţia şi detaşarea – etape prioritare în evoluţia spirituală a omului contemporan…..

Pedagogie -----------------------------------

-Inv. Tatiana Boţu - Trăsături morale ale

managerului educativ.................................

Fizică ----------------------------------- - Ing. Augustiano Iacob - Universalitatea legilor cunoscute în fizică…………

- Ioana Plăviţu - TETRAKTYS, știinţa

ciclurilor şi a ritmurilor care compun universal…………………………

Turism ----------------------------------- -Prof. univ. Dr. Acad. Constantin Toma,

prof. univ. Dr. Lăcrămioara Ivănescu - Rezervaţii şi locuri de agrement turistic…………………………….

Oenologie ----------------------------------- - Prof. ing. Dr. Avram Tudosie - Începutul vinotecilor din România…..

Economie ----------------------------------- - Mihaela Gheorghiu - În ce direcţie se îndreaptă economia mondială?............

Literatură -----------------------------------

- Crina Ciubotariu - IN VÂNTUL

NOPŢII………………………….. - Neculai Onel - Voi pleca………….. - Dumitru Râpanu - Frunza în parc - Prof. Corneliu Văleanu - Vino, dragă-n codru iar ……………………… - Mihaela Filip – CUVINTE MOCNITE…………………………

- Nicușor Dărăbană - Eu n-am iubit pe

nimeni...niciodată !...............................

- Aurel Cehan - Cred, rațiunea va

învinge………………………………. -Înv. Corneliu Lazăr, Hora de la Gorban................................................ -Ioan Marcu, Gestionarea unei ţări…….

-Gh. Niculescu, Versificări cu diversificări………………………….. Petru Brumă, Catrene epigramatice………………………….. - Costică Ticu Neculau - Când am să mor…………………………………. - Prof. Albu Liliana – MISTERE…… - Eugenia Faraon - PASTEL

HUŞEAN…………………………… - Cristi Vicol - Gândul meu…………

- Prof. Luminița Săndulache –

Singurătate…………………………. - Ec. Virgil Agheorghesei – Semnal…. - Prof. Corneliu Văleanu - Cum am devenit multipartidist……………… - Jurnalist Ion N. Oprea - VASLUIENI. SOŢUL ŞI SOŢIA SCRIITORI………….

Medicină naturală ----------------------------------- - Prof. Paul Matei - Ciupercile – proteinele pădurii…………………..

- Crenguţa Roşu - Terapia cu cireşe…………………………….

- Dr. Cristian Boerescu - Depresia: cauze, criterii de evaluare şi remedii recomandate din perspectiva medicinii naturiste şi a practicii yoga…………..

Astrologie -----------------------------------

- Prof. George Bianu - Astrologia. Elementele de bază şi semnificaţiile

lor……………………………….. - Astrolog Rodica Purniche - Jocul zodiacal………………………. - Astrolog Rodica Purniche - Anul medical 2012………………….. -Astrolog Rodica Purniche - Anul profesional 2012……………….

Dezbateri ----------------------------------- - Alex Ionescu - O epidemie modernă: oboseala…………………………… - Ana-Maria Dorde - Călătorie spre fericire – Ce este fericirea?.............. - Peter Phillips, Lew Brown şi Bridget

Thornton - Armele electromagnetice şi drepturile omului………………….. - Mihail Popa - Primăvara arabă şi alte «primăveri» ale istoriei……………… - Alex Ionescu - Industria farmaceutică. De la imaginea de sprijin al sănătăţii oamenilor la… realitate…………….. - Oana Mihai - Tatuajele şi piercingul - o

modă periculoasă………………………. - Mihai Spiridon - Ameninţarea globală a tehnologiei RFID. Pericolele implanturilor RFID………………………………….. - George Preda - Pare incredibil, dar este perfect adevărat……………………….. - Prof. George Bianu - Sinestezia: un fenomen perceptiv ce se situează la graniţa

dintre normal şi paranormal……………. - Rafael Matei - Copiii indigo – mesagerii noului mileniu…………………………. - Prof. George Bianu - Miracolul vieţii şi viziunea omului asupra reîntrupării……. - Aurora Nicolae, Andrei Gămulea - Armonia formelor natural……………

Spiritualitate - Iulia Bontaş - Lao Tse şi profunzimea divină a înţelepciunii sale…………… - Iulia Bontaş - Cartea cea sfântă a lui Raziel (SEPHER RAZIEL)…………..

- Arsenie Papacioc - Cine are urechi de auzit să audă şi ochi de văzut să vadă!... - Ing. Dan Bozaru - Priza de conştiinţă şi experienţa individual în manifestare…… - Cătălin Buiu - Calea spre inima transcendenţei………………………….. - Karyn Maria Lombrea - Îngerul păzitor este cel care ne inspiră, ne ghidează, ne

apără în mod tainic……………………. - Eugenia Faraon - CUNOAŞTEREA DE SINE (STĂPÂNIREA DE SINE ŞI LEPĂDAREA DE SINE)………………. - Paul Perry - Viaţa de apoi (Afterlife)……………………………….

http://www.ioncoja.ro/textele-altora/documente-secrete-din-arhiva-corneliu-zelea-codreanu/


http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2012/02/24/elevii-digitali-sau-cum-indobitocesc-tineretul-noile-tehnologii-si-internetul-atentie-parinti-si-nu-numai/





http://antiiluzii.blogspot.com/2012/01/viata-de-apoi.html

p. 4 Lohanul nr. 22, iunie 2012

OBÎRŞIA POPORULUI ROMÂN

Valeriu D. Popovici-Ursu - Paris

Un mare savant german Alexander von Humboldt

scria : ,,Capacitatea de a lămuri propria istorie, constituie

pentru orice popor piatra de încercare a maturităţii sale”.

ri, dacă noi românii n-am ajuns să ne cunoaştem

adevarăta noastră obîrşie, astăzi, când avem la

dispoziţie atîtea surse de informaţii, înseamnă că noi,

poporul român, n-am ajuns să ne manifestăm maturitatea

noastră.

Este bine cunoscută politica regimului comunist după al

doilea război mondial şi, din păcate şi a regimurilor post

decembriste, de a înfometa populaţia, prioritatea românului

rămânându-i grija zilei de mâine, pentru subsistenţa lui şi a

familiei sale. Altfel se explică existenţa a şase milioane de

români în diaspora şi, în curînd vom avea în Sfîntul Sinod, mai

mulţi episcopi în diaspora decît în ţară!

Toţi tinerii cu care am avut contact în ţară cît şi în străinătate

nu cunosc adevărata obîrşie a poporului nostru, cu toţii ştiu cum

au învăţat la şcoală, că noi românii descindem din colonii

romani aduşi de împăratul Traian când a cucerit Dacia. Şi

culmea, romanii au supus doar o şeptime din teritoriul unde

locuiau strămoşii noştri! Cu toate că mulţi istorici au combătut

teza romanizarii Daciei, această teză subsistă şi astăzi în

istoriografia oficioasă românească, fiind una din principalele

obiective de deznaţionalizare, privilegiată de către regimurile

comuniste de ieri şi de azi. Această utopică teză a originii

noastre, le-a permis lingviştilor noştri să-şi bată joc de obîrşia

limbajului nostru, atribuind originea tuturor cuvintelor

româneşti de la romani (o foarte mică parte) şi restul de la toate

hoadele care au năvălit şi ne înconjoară astăzi, iar 4.000 de

cuvinte de origine necunoscută!

Cu toate că după evenimentele din decembrie 1989, o serie

de scriitori au putut scrie despre adevărata obîrşie a poporului

nostru, din cauza atît a concurenţei între linia oficioasă a

învăţământului şi tirajul redus al cărţilor care combăteau

utopicele teze ale învăţămîntului public, învăţămîntul din şcoli a

ieşit învingător.

În cele ce urmează, vă vom expune adevărul istoric despre

obîrşia popoului nostru.

Un mare savant ardelean Nicolae Densuşianu, ales Membru

corespondent al Academiei Române, a scris o carte Dacia

Preistorică, apărută în anul 1913, după moartea sa şi, reeditată

apoi deabea în anii 1986 şi 2003. În această prestigioasă carte,

autorul a evocat pe larg, tot ce a găsit scris despre strămoşii

noştri, la istoricii greci, romani şi egipteni. Aceşti scriitori i-au

denumit pe autohtonii români : pelasgi, hiperborei, geţi (popor

primordial), traci, sciţi, daci, dar ei se numeau între ei, cum

femeile la ţară îşi denumesc bărbatul : rumânul meu sau mai

de curînd românul meu.

Vechimea poporului nostru este atestată şi prin descoperirea

în comuna Bugiuleşti, jud. Vâlcea, a unor urme de hominid de

acum 1.8 -2.0 milioane de ani, care ar putea reprezenta prima

staţiune australopitecină descoperită în Europa, hominidul

având aceeaşi vechime ca şi cel descoperit în Africa de Sud.

Demn de remarcat este faptul că la Porţile de Fier şi în

apropiere, de o parte şi alta a Dunării, s-au găsit cele mai vechi

urme de locuire din Europa cît şi existenţa agriculturii încă din

anul 7.800 î.Hr., cea mai veche din lume. O altă binefacere de

care a beneficiat poporul român este existenţa sării şi a

izvoarelor de apă sărată de o parte şi alta a Carpaţilor, ceea ce

explică explozia demografică şi a animalelor din ţara noastră,

culminând în neolitic.

Un fenomen natural semnalat de către doi oceanografi

americani William Ryan şi Walter Pitman în cartea Noah‟s

Flood, a fost anul 5.600 î.Hr., când apele din Mediterana au

spart zăgazul stâncos de la Bosfor, inundând lacul de apă duce

ce exista înainte, creând Marea Neagră de astăzi. Acest

fenomen, a dezlănţuit o migrare a populaţiilor dimprejurul

fostului lac spre toate azimuturile.

Acelaşi exod îl semnala cu mai bine de opt decenii înainte,

Nicolae Densuşianu în cartea sa citată mai înainte, fără să

cunoască cauza exodului. Un fapt cert, consemnat în scrierile

egiptene şi greceşti, este că primii conducători religioşi ai

Egiptului, cît şi binefacerile aduse de aceşti conducători, cu

oamenii cu care au venit la civilizarea poporului băstinaş,

erau veniţi din nordul Dunării, adică din Spaţiul Carpatic.

Primul conducător-rege român care a domnit şi peste Egipt a

fost denumit Uran, nume de astru pe care i l-au dat după

moartea şi sacralizarea sa. Începutul domniei lui, scriitorii i-au

dat diferiţi ani, variind între 6.000 şi 5.605 î.Hr. Noi opiniem

pentru anul 5.600 î.Hr., an stabilit de ocenografii americani

pentru anul creării Mării Negre. Susţinem acest an şi pentru

faptul că fenomenul întîmplat la Marea Neagră a fost considerat

de preoţi ca un semn divin, dându-le îndemnul de a pleca şi în

alte părţi ale lumii să împărtăşească şi cu alte populaţii din

cuceririle civilizaţiei lor.

O

Istorie


Uran a domnit 32 de ani, până în anul 5.568 î.Hr. I-a urmat la

tron fiul său care a fost un rege iubit de toate popoarele peste

care a domnit, atît la egipteni dar mai ales la noi românii. În

anul 5508 î.Hr., regele şi sacerdotul nostru se stinge din viaţă la

o vîrstă foarte înaintată. După moartea sa, pentru toate

bunăstările pe care le-a înfăptuit la toate popoarele peste care a

domnit, el a fost slăvit şi sanctificat, egiptenii dându-i

denumirea unui astru, Saturn. Noi românii l-am numit Omul,

Zeul Moş–Zal-mox-is, iar grecii l-au denumit Kronos.

După Vergiliu în Aeneas. VIII, 380 şi Macrobius în

Saturnalia I, 7 ,,Saturn este acela, care, după cum spun

tradiţiile vechi, făcuse pe oameni să părăsească viaţa sălbatică,

i-a adunat într-o societate, le-a dat legi şi i-a învăţat

agricultura. El este şi cel care-a început şi propagat fericirea

omenească”

Noi românii i-am adus prinosul, sculptându-i bustul pe

vîrful Omul, iar tiara care-i sculptată deasupra capului, este

însemnul tuturor conducătorilor poporului nostru pînă la

Decebal.

Menţionăm faptul că acest an 5.508 î.Hr. n-a apărut în

scriptele româneşti, şi numai în ele, doar între sec.XIV şi XVIII.

Vă vom da un singur exemplu, avem cu sutele, privind

specificarea acestui an de referinţă 5.508 î.Hr., pe care unii

scriitori recenţi l-au denumit ,,Facerea lumii” probabil dintr-o

inscripţie în piatră a ctitorului bisericii Sfîntul Nicolae din

Dorohoi, Ştefan cel Mare şi Sfînt în care stă scris ,, ... anul de

la zidirii lumii 7003 ...”

Între secolele amintite mai sus, toate hrisoavele domneşti şi

bisericeşti erau datate de la anul 5.508 î.Hr. Cel mai grăitor

simbol al vechimii poporului nostru ni l-a lăsat Ştefan cel Mare

şi Sfînt pe placa sa funerară :

«Evseviosul Domn Io Ştefan Voievod cu mila lui

Dumnezeu, Domn al Moldovei, fiul lui Bogdan Voievod,

ctitorul şi ziditorul acestui sfînt locaş, (este vorba de Ştefan

cel Mare n.n.) carele aici zace şi s-a mutat la vecinicele

locaşuri în anul „7...”, luna ..... şi a domnit ..... ani». Prin

faptul că datele morţii n-au fost completate, însemnă că

lespedea a fost comandată de domnitor înainte de moartea sa.

Urmaşii săi, au lăsat necompletate datele morţii sale, pentru a

ne arăta nouă românilor că, Ştefan este şi va rămâne pentru

eternitate viu în amintirea faptelor lui, ca Atlet al lui Hristos.

Deasupra lespedei de marmură albă, a existat un acoperământ

– un pocrovăţ după limbajul ecleziastic – de catifea roşie,

brodat cu flori de aur care acoperea piatra mormântului. Pe

marginea pocrovăţului este scrisă o inscripţie în litere cirilice,

astăzi expus la muzeu:

«Io Bogdan Voievod, cu mila lui Dumnezeu Domnitorul

ţarei Moldovei, am înfrumuse-ţat şi am acoperit cu acest

acoperământ mormântul tatălui seu Io Ştefan Voievod, care

a domnit în ţara Moldovei 47 de ani, trei luni şi carele s-a

mutat pe vecinicul locaş în leatul 7.012 (1.504

n.traducătorului), luna cuptor (iulie n.tr.), ziua a doua, la ora

patru din zi»10.

Am ţinut să expunem pe scurt, dovada vechimii atestate a

poporului român, pentru a aduce omagiul cuvenit

adevăraţilor noştri strămoşi, care ne-au lasat cel mai

valoros tezaur, limba dulce românească, limba cântată de

marii noştri poeţi şi scriitori: Eminescu, Alexandri, Coşbuc,

Creangă, Slavici, Topârceanu, Eliade pentru a nu-i cita decît pe

aceştia.

De reţinut este faptul că, limba noastră în trecutul îndepărtat,

a fost şi limba primară a europenilor.

Paris, 10 mărţişor 7520

Un formular de serviciu inedit pentru

mănăstirile din Basarabia a părinţilor şi fraţilor

Casei Arhiepiscopale din Chişinău pe anul 1927

Prof. Ştefan Plugaru – Huşi

Numele, slujba

bisericească şi

rangul

Ce

vârstă

are

Ce învăţătură

are şi unde a

făcut-o

Din ce treaptă

socială este, cum

se numea în lume; apoi a fost holtei

sau văduv, când

l‟a tuns în

monahism şi unde a fost tuns

Ce ascultări a făcut în trecut şi

ce face acum, când a fost

hirotonisit, în slujba sa a făcut vreo faptă de laudă, şi cu ce a

fost răsplătit

1.Econom

Protosinghel

Inochentie

52 În şcoala

primară

Din mazâli, în

lume se numea

Ioachim Daţcu, holtei, tuns în

monahism în m-

rea Curchi în anul

1908 Martie 2.

Primit în numărul fraţilor de

ascultare la m-rea Curchi

(1906, Mai 16) Hirotonisit în ierodiacon

(1908 Sept. 14)

Numit ca împlinitor de

eclesiarh la m-rea Curchi (1909 Iulie 8)

Aprobat în acest post (1913

Sept 22)

Hirotonisit în ieromonah (1918 Febr. 2)

Numit econom la schitul

Pripiceni – Curchi (1920 Sept

1) Numit casier în acelaş schit

(1920 Oct. 12)

Numit în postul de Econom al

Casei Arhiepiscopale din Chişinău (1921 Iunie 15)

Gratificat cu nebedeniţă (1921

Dec. 12)

Gratificat cu crucea aurită (1922 Dec 26)

Ridicat la rangul de

protosinghel (1927 oct. 1)

2. Duhovnic şi

blagocin

Ieromonah

Iacov

45 În mănăstire Din ţărani, în

lume se numea

Ioan Ghiolea ,

holtei, tuns în tuns în monahism

la Casa

Arhiepiscopală

Chişinău în anul 1915 Iunie 27.


ascutare la m-rea Jabca (1912

Febr . 7)

Transferat la m-rea Cetatea din Ismail (1914 Aug. 14)


ascultare la Casa

Arhiepiscopală Chişinău (1915 Ianuarie 3)

Hirotonisit în ierodiacon

(1917 Aug. 8)

Cu aprobarea Î.P.S:

Istorie


Arhiepiscop al Chişinăului a

plecat în Regatul Vechi (1919 Febr. 4)

Hirotonisit în ieromonah la

Episcopia Râmnicul Vâlcea

(1919 Aprilie 15) Primt în numărul părinţilor la

m-rea Căpriana (1919 Dec.

28)

Transferat la casa Arhiepiscopală Chişinău şi

numit ca eclesiarh – mare

(1921 Iunie 15)

Gratificat cu nebederniţă (1921 Dec. 12)

Numit casier provizoriu (1922

Dec. 29)

Eliberat din acest post (1923 mai 2)

Gratificat cu crucea aurită

(1925 Apr. 18)

Eliberat din postul de eclesiarh –mare şi numit

duhovnic şi blagocin (1926

Noem 27)

3. Casier Ieromonah

Hrisanf

42 În mănăstire Din meşcieni, în lume se numia

Hristofor

Nicolaev, holtei,

tuns în monahizm în m-rea Curchi în

anul 1914 Iunie

21.

Primit în numărul fraţilor de ascultare la m-rea Curchi

(1909 Dec 7)


(1916 ian 3) Hirotonisit în ieromonah

(1920 mai 24)

Numit în postul de duhovnic

la schitul Borisovca, judeţul Ismail (1921 Dec. 14)

Gratificat cu nebedeniţă (1922

Sept. 4)

Numit în postul de intendent al casei Episcopale din Ismail

(1924 Febr. 1)

S-a retras înapoi la m-rea

Curchi (1924 Iulie 16) Detaşat la Casa

Arhiepiscopală şi numit casier

(1926 Noem. 27)

Gratificat cu crucea aurită (1927 Aug. 27)

4. Eclesiarh

Ieromonah

Simforian

37 În şcoala de

cântăreţi

bisericeşti din Chişinău

Din ţărani, în

lume se numea

Ştefan Cheptene, holtei, tuns în

monahizm la Via

Arhiepiscopală

Chişinău în anul 1920 Iulie 22.


ascultare la Casa

Arhiepiscopală Chişinău (1920 Iulie 15)


(1920 dec. 20)

Hirotonisit în ieromonah (1926 Aug 22)

Numit în postul de eclesiarh –

mare (1926 Noem. 27)

5. Îngrijitorul Viei

Arhiepiscopiei,

Ieromonah

Zosima

43 În şcoala primară

Din ţărani, în lume se numia

Mihail Cerchez,

holtei, tuns în

monahizm în m-rea Sf. Teodosie

din oraşul Balta,

gubernia Podolia

în anul 1914 Decembrie 28.

Primit în numărul fraţilor de ascultare la m-rea Sf.

TEODOSIE DIN ORAŞUL

Balta, gubernia Podolia

Hirotonisit în ierodiacon (1915 Febr. 1)

Hirotonisit în ieromonah

(1916 Oct. 23)

Primit în numărul părinţilor Casei Arhiepiscopale

Chişinău (1920 Dec. 31)

Numit supraveghetor al Viei

Arhiepiscopale (1921) Gratificat cu nebederniţă

(1922 Dec. 18)

Gratificat cu crucea aurită

(1925 Apr. 18)

6. Ieromonah Climent


Din ţărani, în lume se numea

Teodor Vrabie,

holtei, tuns în

monahizm în m-rea Suruceni în

anul 1918

Decembrie 29

Primit în numărul fraţilor de ascultare la casa

Arhiepiscopală Chişinău

(1910 dec. 10)

Hirotonisit în ierodiacon (1919 Apr. 24)

Numit intendent al Palatului

Arhiepiscopal Chişinău (1920

Ian. 15) Hirotonisit în ieromonah

(1925 Oct. 14)

7. Ieromonah

Pitirim

46 În şcoala

primară

Din ţărani, în

lume se munia Petru Chirău,

holtei, tuns în

monahizm în m-

rea Curchi în anul 1914 Iunie 23.


ascultare la m-rea Curchi (1911 ian. 25)

Transferat la casa


(1918 Dec. 1) Hirotonisit în ierodiacon

(1920 Mart. 22)

Hirotonisit în ieromonah

(1921 Dec. 20) Gratificat cu nabederniţă

(1925 Dec. 3)

Serveşte ca preot de rând şi

ascultarea de lemnar la Via

Arhiepiscopală.

8. Ierodiacon

Elevferie

43 În şcoala

primară

Din ţărani, în

lume se numea Evstafie Crăciun,

holtei, tuns în

monahizm la Sf.

Munte – Schitul ,,Sf. Ioan Teolog”

în anul 1912

Martie 23.

Primit în numărul părinţilor

de ascultare la casa Arhiepiscopală Chşinău (1915

Iulie 18)


(1920 Ian. 7) Numit ajutor de eclesiarh

(1920 Apr. 1)

9. Ierodiacon

Sosfen

40 În şcoala

primară

Din ţărani, în

lume se numea Straton Josan,

holtei, tuns în

monahizm la

Casa Arhiepiscopală

Chişinău în anul

1920 Iunie 11.


ascultare la Casa Arhiepiscopală Chişinău

(1916 Dec. 12)


(1923 mai 18) Îndeplineşte ascultarea de

econom la moşia

,,Bălăbăneşti”

10. Ierodiacon Filaret


Din mazâli, în lume se numia

Teodor Dânga,

holtei, tuns în

monahizm Hârjăuca în anul

1921 Aprilie 23.

Primit în numărul fraţilor de ascultare la m-rea Hârjăuca

(1920 Mai 15)

Detaşat la casa

Arhiepiscopală Chişinău (1923)


(1924, Iunie 1)

Serveşte ca ierodiacon de rând şi cântăreţ la strană.

11. Ierodicon

Lavru

30 În şcoala

primară

Din ţărani, în

lume se numia

Leontie Florea, holtei, tuns în

monahizm în

mănăstirea

Hârjauca în anul 1921 Aprilie 23.


ascultare la m-rea Hârjauca

(1921) Hirotonisit în ierodiacon

(1923 Dec. 12)

Detaşat la Episcopia

Hotinului Bălţi (1924 Oct. 14) Primit în numărul părinţilor la

Casa Arhiepiscopală Chişinău

(1925 Ian 23)

Serveşte ca ierodiacon de rând şi cântăreţ la strană.

12.Ierodiacon

Gherman

32 În şcoala de

cântăreţi

bisericeşti din Chişinău

Din ţărani, în

lume se numia

Gheorghe Selevestru, holtei,

tuns în monahizm

la Via

Arhiepiscopală în anul …


ascultare la Via

Arhiepiscopală Chişinău (1919 Noem. 6)

Hiritonisit în ierodiacon (1921

Dec. 26)

Serveşte ca ierodiacon şi cântăreţ la strană la Via

Arhiepiscopală.

13. Ierodiacon

Iachinf (t)

31 În şcoala

primară

Din ţărani, în

lume se numia

Ioan Ciobanu, holtei, tuns în

monahizm la Via

Arhiepiscopală în anul 1923 August

15.


ascultare la m-rea Hâncu

(1921 Febr 18) Detaşat la Casa


(1923 Ian. 25) Hirotonisit în ierodiacon

(1925 Oct. 14)

Îndeplineşte ascultarea la

Palatul Arhiepiscopal

14. Ierodiacon

Nafomail

30 În şcoala

mănăstirească

Din ţărani, în

lume se numea

Nicolae Mardaru,

holtei, tuns în monahism în m-

rea Hârjăuca în

anul 1924, martie

28


ascultare la m-rea Ţigăneşti

(1920 mai 29)

Transferat la m-rea Hârjauca (1922 Iulie 2)

Detaşat la Via Arhiepiscopală

(1926 Sept. 6)

Hirotonisit în ierodiacon (1927 Aug. 7)

Îndeplineşte ascultarea ca

vânzător de lumânări în

capela Sf. Mitropolii

15.Monah Iona 55 Ştie carte

puţin

Din ţărani, în

lume se numea

Ioan Roman, holtei, tuns în

monahism la casa

Arhiepiscopală

Chişinău în anul 1915 Februarie 28


ascultare la casa

Arhiepiscopală Chişinău (1914 mart. 14)

Îndeplineşte ascultarea la

trapeză.

16.Monah

Varsonofie

48 În şcoala

primară

Din ţărani, în

lume se numea

Vasilie Negară


ascultare la casa


Istorie


(Casian), holtei,

tuns în monahizm la Casa

Arhiepiscopală în

an. 1921 dec. 20

(1921 Apr. 15)

Îndeplineşte ascultarea de vizitiu al economatului.

17.Monah Vavila

77 Are învăţătură de

casă.

Din tagma duhovnicească, în

lume se numea

Vasilie Popescu,

văduv, tuns în monahizm la casa

Arhiepiscopală în

anul 1924 Aprilie

22

Primit în numărul fraţilor de ascultare la casa

Arhiepiscopală Chişinău (

1923 Sept. 5)

Îndeplineşte ascultarea la Via Arhiepiscopală ca cântăreţ la

strană.

18.Monah Nectarie


Din ţărani, în lume se numea

Nestor Donţu,

holtei, tuns în monahizm în m-

rea Frumoasa în

anul 1923

Februarie 19

Primit în numărul fraţilor de ascultare la m-rea Frumoasa (

1920 sept. 1)

Detaşat la Casa Arhiepiscopală Chişinău

(1927 Apr. 14)

Îndeplineşte ascultarea de

bucătăria de obşte

Fraţi cu ordin

19.Ioan Florea

41 În

şcoala

primară

Din ţărani, holtei Primit în numărul fraţilor de

ascultare la casa

Arhiepiscopală Chişinău(1924

mai 17). Îndeplineşte ascultarea de obşte.

20.Ioan

Trofimov

29 În şcoala

primară

Din ţărani, holtei Primit în numărul fraţilor de

ascultare la casa


(1925 ian. 9) Îndeplineşte ascultarea de

scriitor în capela Sf.

Mitropolii

21. Damian Todica


Din ţărani, holtei Primit în numărul fraţilor de ascultare la casa


(1926 Ian. 28)

Îndeplineşte ascultarea la obşte

Econom, Protosinghel Inochentie

Membrii Consiliu Economic : Ieromonah Hrisant

Ieromonah Iacov

Ieremonah Simforian

(Arhiva Naţională a Republicii Moldova, fond 1135, inventar 1, dosar 52, filele

1-9).

Date statistice privitoare la şcolile din districtele

Cahul şi Bolgrad la 1863

Prof. Costin Clit - Huşi

Publicăm două documente depistate în Arhivele

Naţionale din Bucureşti, care oferă informaţii interesante

pentru istoria învăţământului din Basarabia.

1. -1863 martie 8. – Prefectul districtului Cahul trimite

Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice tabloul cu şcolile

existente.

Principatele Române 1863

Martie 8

Prefectura de Cahul

Biuroul II

N° 2115

Domnule Ministru!

Spre (în)deplinire(a) ordinului domniei Vo(a)stre No 139,

subscrisul cu respect vă prezintă domnule Ministru un Tabel în

care este trecută sco(a)la ce se află în acest district.

Binevoiţi vă rog domnule Ministru a primi încredinţările

pre(a) deosebitei mele consideraţiuni.

Prefect <ss> Şef Biuroului <ss>

Domniei Sale domnului

Ministru Cultelor şi instrucţiunilor Publice

Tablou

De numărul scolilor din districtul Cahul

Plasa şi

numele

comunei

cu

sco(a)la

Numele şi

prenumele

Profesorulu

i

N. Ordinului

Minist(erului)

cu data

orânduirii

Întreţinerea

Cheltuiala

Stat sau de

particulari

Ce subvenţie

primeşte

De este autorizată

de Guvern şi cu

ce ordin

De funcţionează

sau este vacant

Plasa

Cotu

Morii

Comuna

Tomai

Anastasie

Petru

N°22078 din

17

Noem(brie)

Particular 200

carboave

Pe an şi

Lemne de

încălzit

Autorizată cu

ordinul

Minister(ului)

Funcţionează

Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale, Fond Ministerul Cultelor şi

Instrucţiunii Publice, dosar 84 / 1863, f. 21 şi 23, Original.

2. - 1863 iunie 7. - Comitetul de inspecţiune al Şcolii Centrale din Bolgrad

trimite Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii Publice lista cu şcolile comunale şi

numărul de elevi din luna mai.

Principatele – Unite Bolgradu 1863

Iunie 7

Comitetul

de

Inspecţiune al Scolei Centrale din

Bolgradu

N° 86

Conform oficiului Domniei Vo(a)stre cu N. 15995, subscrisu(l) cu tot respectul

cuvenit ne grăbim a ve comunica pe lângă ace(a)sta lista de numărul Scolelor

comunale şi a elevilor ce le frecventa după cele din urmă catalo(a)ge pe luna lui

Mai.

Cauza pentru care nu s-a trimis regulat lămuririle cerute a fost că, încă din anul

trecut Comitetul ceruse de la Onor(at) Ministerul ai trimite cataloagele necesarii

întru ace(a)sta, neprimind însă nici un răspuns Comitetul a trebuit ca să

tipărească aici cataloagele necesarii, urmând astfel şi întreruperea trimiterii lor.

Pe viitor însă va urma regulat trimiterea listei pe fiecare lună de numărul

scolelor şi a elevilor ce le frecventa.

Binevoiţi Domnule Ministru a primi încredinţarea (de)osebitei no(a)stre stime.

Preşedinte <ss> Membri <ss>

<ss>

Directore <ss> V(asile) Popovici

Secretar <ss> N(icolae) Pascal

Listă

De numeru(l) scolarilor ce au frecventat aşezămintele publice coloniale de

instrucţie (î)n cursul lunii lui mai anul 1863

Istorie


N° Numirea scolelor şi locul unde sunt aşezate Numărul scolarilor

Ocolul de Ismail

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

11

12

13

15

16

Col. Caracurtu

Vaisalu

Banovca

Fontana Dînclor

Stero- Troian

Enichioi

Şicherlichitai

Saş- Bunaru

Erdec-Burnu

Doluchioi

Cairaclii

Babeli

Dermendere

Tabacu

Congadu

16

25

12

21

14

24

45

36

21

30

16

17

14

16

42

Ocolul de Cagulu – Prut

17

18

19

20

21

22

23

24

25

26

27

28

29

30

31

22

23

24

Hagi- Abdula

Curcii

Împuţita

Bolbaca

Barta

Satu Nou

Cartalu

Caragaciu

Etulie

Ceşmechioi

Frecăţei

Anadolca

Chişliţa

Slobozia

Văleni

Brânza

Colibaşi

Velcaneştu

17

20

11

15

21

20

28

30

17

38

26

19

13

15

17

16

15

38

759

Directore <ss> V(asile) Popovici

Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale, Fond Ministerul Cultelor şi

Instrucţiunii Publice, dosar 84 / 1863, f. 164-165, Original.

Documente din fondurile Direcţiei Judeţene a

Arhivelor Naţionale Vaslui (II)1


23. - 1595 (7104) decembrie 24. - Zapis prin care Petrea Dumbrăvanul dăruieşte partea sa de moşie din Cucoşeri, pe Stemnic, ţinutul Vaslui, din jumătate de sat a treia parte, lui Gheorghiţă spătar, care-i plătise capul cu 50 de taleri în zilele domniei lui Aron Voievodul Moldovei. Copii<e> di pi zapis<ul> adivărat

† Adică eu Petrea Dumbrăvanul, scriu şi mărturisăsc cu acest zapis al miieu că am mers eu di am furat un bou a lui Trifan din Boldeşti, deci, Trifan m-au prins faţă cu boul şi m-au pus la legătură foarte vârtos şi

1 În numărul trecut al revistei s-a strecurat o regretabilă

eroare chiar în titlu, pentru care ne cerem scuze.

m-au dus în Iaş. Deca2 m-au dus în Iaş eu am căzut la nevoe mari şi nimine din oameni miiei la mini n-au venit, văzându-mă eu la nevoe mare spre pi<e>rire, eu am căzut la dumn<e>alui la giupânul G<h>eorg<h>iţă spătariul ca să-mi plătească capul în zilile

mării sali lui Aron vodă. Dumn<e>alui mi-au plătit capul şi au dat dumn<e>alui cinzăci di taliri bătuţi dinainte<a> porţii mării sale lui vodă, şi dinainte<a> dumisale lui Tănasi armaş, şi

dinainte<a>3 temnicerului, şi dinainte<a> altor boeri, iară eu m-am sculat dinainte<a> acestor boeri şi mi-am dat parte<a> me<a> de ocină din sat din Cucoşeri, din giumătate de sat a trie parte, şi am dat-o

dumisali giupânului G<h>eorg<h>iţă spătariului pentru căci mi-au plătit capul, să fie a dumisali cu tot venitul şi să nu mai aibă a să mai amesteca din oamenii mie nici odinioară în veci, pentru căci mi-au plătit giupânul capul. De aceasta mărturisăsc cu această scrisoare a me<a>. 7104 dec<embrie> 24 D.J.A.N.V., Colecţia Documente, 522 (1), f. 1, Copie.

EDIŢII: Tezaur arhivistic vasluian Catalog de documente (1399-1877), Catalog de documente întocmit de: Grigore Găneţ, Costică – Ioan Gârneaţă, Bucureşti, 1986, p. 31, nr. 39.

24. - 1595 (7104) <după decembrie 24>. - Zapis prin care Trifan din satul Boldeşti, căruia Petrea Dumbrăvanul îi furase un bou, adevereşte faptul că Gheorghiţă spătar i-a plătit capul celui pârât.

Încă un zapis sârbesc din mâna lui Trifan păgubaş din satul Boldeştii au dat la mâna du<misa>le G<h>eorg<h>iţă spătar şi adivereată precum au plătit capul lui Petre Dumbrăvan. 7104 dec<embrie> D.J.A.N.V., Colecţia Documente, 522 (2), f. 1, Rezumat. EDIŢII: Tezaur arhivistic vasluian Catalog de documente (1399-1877), Catalog de documente întocmit de: Grigore Găneţ, Costică –

Ioan Gârneaţă, Bucureşti, 1986, p. 31, nr. 40.

25. - 1669 (7177) mai 6. – Zapis prin care Sohiica şi Drăguna, împreună cu fraţii lor Gheorghe şi Toader Popa, feciorii lui Neniul şi ai Antimiei Bârzoaie, vând preotului Gheorghe şi soţiei sale Tudosia, partea lor de moşie din Cucoşeri, ţinutul Vaslui.

Altă copie din zapis, adică copie.

Adică noi Sohiica, şi soru me<a> Drăguna, şi fraţii miei G<h>eorg<h>ii şi Todir Popa, feciorii Neniului, şi Antimie Bărzoae, fata lui Vartiic, cu ficiorii, scriem şi mărturisim cu acest zapis al nostru, cum noi di bună voe noastră di nimine nevoiţi, nici asupriţi, am vândut a noastră dreaptă ocină şi moşie din sat din Cucoşeri, pre Stemnic, ce este la ţinutul Vasluiului, din giumătate de sat cât să va alegi parte<a> Antemie Bărzoae, cu tot venitul din vatra satului, şi din ţarină, şi din fânaţ, şi din pădure, şi din apă, şi cu pomeţi, şi cu loc de

prisacă, şi cu tot venitul, precum mai sus scriem. Această parte de ocină au vândut-o preutului G<h>eorg<h>ie domnesc din târgu de Vaslui şi preuteasa lui Tudosăe, drept treizăci de lei bătuţi bani gata, şi ni-au făcut parti deplin la mâna noastră ca să-i hii molitvi sale şi preutesăi şi cuconilor lui şi nepoţilor şi strănepoţilor, dreaptă ocină şi moşie în veci. Nime<ni> din oamenii noştri şi din săminţăe noastră să nu să amestici, şi i-am dat şi uricul ce este di la moşii noştri făcut di la Ştefan vodă cel bun, dinainte<a> lui Pe<…>nuli Hanovsc<h>ii

călugărului di la mănăstire de la Zugrav, şi dinainte<a> pârcălabilor de Vasluiu, anume Mărdari şi Vasăli portariul, şi Statul ot Bârzăşti, şi C<h>irila ot Băliţei, şi Toadir Ciurlac ot Albeşti, şi Toadir Pirască

2 Dacă. 3 Se repetă „şi dinainte<a>”

Istorie


izbaşe, şi Ursul Prepeliţă şoltuzul ot târgul Vasluiului cu zeace pârgari, şi G<h>eorg<h>ie a Drucăi, şi Dumitraşcu a Comisoai, şi Flore, şi Todiraşco ţârcovnic domnesc, şi Vasili Glăzaşco, şi Păladi, şi mulţi oameni buni şi bătrâni. Pentru credinţă pusunem peceţile şi iscăliturile şi pecete<a> oraşului, ca să-ş facă molitva sa şi deresă domneşti. Şi eu Grigoraş deacon domnesc am scris ca să fie de credinţă. 7178 mai 6

D.J.A.N.V., Colecţia Documente, 522 (3), f. 1-1v, Copie. EDIŢII: Tezaur arhivistic vasluian Catalog de documente (1399-1877), Catalog de documente întocmit de: Grigore Găneţ, Costică – Ioan Gârneaţă, Bucureşti, 1986, p. 50, nr. 99.

26. - 1679 (7187) iulie 30. – Zapis prin care Ion, fiul lui Vasile şi al Tudosiei, nepotul Irinei, strănepotul lui Cucoş din Cucoşeri, împreună

cu surorile sale Tudosca şi Maria, vinde partea sa de moşie din satul Cucoşeri, ţinutul Vaslui, „dintr-un bătrân a patra parte,” lui Gheorghe, preot din târgul Vaslui, cu preţul de 60 de lei. Copii<e> di zapis adivărat Adică, noi Ion şi cu soru me<a> Tudosca şi Mărie, ficior lui Vasilie şi Tudorii, nipot Irinii, fetii lui Macsin, strănepot lui Cucoş ot Cucoşeri ot Stămnic ot v<o>lost Vlasluilui, şi Maruşcăi şi Gergei ot tam, scrim şi

mărturisim cu acest zapis al nostru că noi di bună voe noastră, de nimine nevoiţi, nici asupriţi, am vândut a noastră dreaptă ocină şi moşie din sat din Cucoşeri dintr-un bătrân a patra parte ce s-au ales parte<a> noastră, cu tot venitul din vatra satului, şi din camp, şi din ţarină, şi din pădure, şi din pomăt, şi loc de prisacă, şi hăleşteu şi vad de moară. Aceasta parte di ocină am vândut-o preutului G<h>eorg<h>ii domnesc ot târgul Vasluiului, şi preutesii molitvii Sali Tudoscăi, drept şasprăzăci lei, bani bătuţi, bani gata, şi ne-au făcut

molitva sa plată diplin la mâna noastră ca să-i fii<e> lui dreaptă ocină şi moşii<e> în veci, şi cuconilor molitvăi sale, şi nipoţilor şi strănipoţilor. Nimini dintru oaminii noştri să nu să amestici. Dinainte lui Toadir Ciurlan, şi Iftodi, ginere lui Pătrăşcan Mâţă, şi Apostol şi fratesău Andrunac<h>i, feciorul lui Gavril Neagul, şi Hariton sin Apostol Motăş, şi Andrunac<h>i aprod, şi mulţi oamini buni şi bătrâni din pregiur, megieş. Pentru credinţa pusune-am peceţile, şi aceşti oameni buni iscălituril<e>, ca să-ş facă molitva sa şi deres<e>

domneşti. Şi eu popa Grigoraş am scris zapis<ul>. U Vaslui 7187 mes<e>ţa iul<ie> 30 D.J.A.N.V., Colecţia Documente, 522 (4), f. 1v-2, Copie. EDIŢII: Tezaur arhivistic vasluian Catalog de documente (1399-1877), Catalog de documente întocmit de: Grigore Găneţ, Costică – Ioan Gârneaţă, Bucureşti, 1986, p. 52, nr. 112.

27. - 1717 (7226) noiembrie 21, Iaşi . – Carte domnească prin care Mihai Racoviţă Voievodul Moldovei scrie lui Strătulat să cheme la Divan pe popa Timofte din Gura Lohanului, ţinutul Fălciu, pentru neînţelegerea ce există între ei din cauza unei moşii pe care au avut-o împreună. Io Mihai Racoviţ<ă> Voevoda Bj Mlst Gpdar Zemli Moldavscoi. Dat-am carte<a> domni<e>i meli lui Strătulat, să fie volnic cu

carte<a> domni<e>i meli a c<h>ema şi a soroci pe popa Timoftie din Gura Lohanului, să vie aice la Divan să ste<a> faţ<ă> cu Strătulat pentru o moşie ce-au avut ei dinpreun<ă>, şi au fost luat Strătulat bani de la popa pe 6 pământuri din parte<a> lui, şi au avut tocmal<ă>, când i-a dat Strătulat bani, iarăşi să-şi ţie moşie, acmu dând bani popa nu v<rea> să-i e, şi s-au făcut zapis pe toat<ă> moşie. Pentru acee de astăzi noe<m>v<rie> 22 până la 2 săptămâni să s<e> afle popa Timoftie aice, că neaflându-s<e> aice s-a trimite om domnesc şi a da şi cibote. Aceasta scriem.

U Ias 7226 noe<m>v<rie>

D.J.A.N.V., Colecţia A. Ursăcescu, 45, Original, filigran, sigiliu octogonal în chinovar, greu lizibil. EDIŢII: Tezaur arhivistic vasluian Catalog de documente (1399-1877), Catalog de documente întocmit de: Grigore Găneţ, Costică – Ioan Gârneaţă, Bucureşti, 1986, p. 66, nr. 162.

28. - 1717 (7226) decmbrie 12 . – Ivaşcu, fiul lui Costache Druje, face mărturisire cu limbă de moarte pentru bătrânul care îl lasă feciorilor şi ginerilor săi, din bătrânul Maxim, din moşiile Costeşti şi Rădeşti, ţinutul Tutova. Adică eu Ivaşcu sin lui Costac<h>ie Drujii, făcut-am mărturie me<a> cu limbă de mo<a>rte la mâna ficiorilor mei şi a ginerilor, precum le-<a>m făcut diată la mână, pe moşii car<e> pe unde sintu, o moşie în

Costeşti, din bătrânul lui Macsim, o moşie în Rădeşti, un b<ă>trân; s-au zelogit giumătate de bătrân căpitanului Văncean drept un cal, şi giumătate de bătrân au rămas curat o moşie în Uscaţi, baştin<ă> ce să va alege di bătrânul Uscatului, un bătrân ce l-au cumpărat tată<l> meu Costac<h>ie Druje, bătrânul lui Dugiluş, şi au dat pe dânsul o vacă cu viţel, şi o preţeluit-o drept optu lei, şi au mai dat doisprăzece lei bani. Eu Neculaiu Spanciog crucer. Eu Iftenie Şălar. Eu Toader Rusescul.

Eu Simion Rusescul. Eu preutul Ion ot Comarna car<e> m-am tâmplat la mo<a>rte<a> lui şi am şi scris. Şi aşa mărturisim cu sufletile no<a>stre înainte<a> lui Dmnezeu. Şi pentru credinţa ne-<a>m pus şi degitile. În zilile mării sali Mihai Voevod. V<ă>l <ea>t 7226 dec<e>m<brie> în 12

D.J.A.N.V., Colecţia A. Ursăcescu, 46, Original. EDIŢII: Tezaur arhivistic vasluian Catalog de documente (1399-1877), Catalog de documente întocmit de: Grigore Găneţ, Costică – Ioan Gârneaţă, Bucureşti, 1986, p. 66, nr. 163. 29. - 1719 (7227) iulie 12, Iaşi . – Hrisov prin care Mihai Racoviţă Voievod întăreşte stăpânirea lui Simion Turiţă fost căpitan de curteni asupra părţilor de moşie din Popeşti şi Moiceşti, ţinutul Vaslui, pe

care le avea moştenire de la strămoşul său Hirsu comis, şi porunceşte Cehăneştilor şi lui Gavril Miclescu mare vornic să nu-i mai încalce hotarele. Copie Io Mihaiu Racoviţă Vvod Bj Milstiu Gspodar ZemliiMoldavscoi. Dat-am cartea domniei mele slugii noastre lui Simion Turiţă biv

căpt<an> de curte, ca să fie volnic şi puternic cu cartea domniei mele a opri şi a ţine a sa dreaptă ocină şi moşie din sat din Popeşti şi din Moiceşti, de la ţinut Vasluiului, care moşie îi iaste de la strămoşu<l> său Hirsu comis, unde peste izvorul Moiceştilor despre dum<nea>lui Gavril Miclescu biv vel vor<ni>c şi despre Cehăneşti, şi de ar hi şi cosit dum<nea>lui vor<ni>c<ul> niscai fân pe acel loc a lui Simion sau şi alţii, să aibă a-l opri şi fânul, şi din pâine de a zecea, şi dintr-altele pân<ă> vor veni hotarnici acolo să hotărască. Şi au jăluit

Simion pe cum să tindu dum<nea>lui vor<ni>c<ul> de au luat şi din sus şi din jos de izvor în partea lui Simion. Deci au dat samă Simion cum părţile dums<ale> vornicului Gavril cum umblă locul sânt din sus, care să hotărăsc cu Micleştii. Deci de acolo să-ş ia din sus, să nu ia şi din jos, şi nimenea să nu cuteze a sta înpotriva cărţii domniei mele. Aceasta scriem. U Ias <vă>le<a>t 7227 iuli<e> 12 Pecete

D.J.A.N.V., Colecţia A. Ursăcescu, 47, Copie.

Istorie


EDIŢII: Tezaur arhivistic vasluian Catalog de documente (1399-1877), Catalog de documente întocmit de: Grigore Găneţ, Costică – Ioan Gârneaţă, Bucureşti, 1986, p. 66, nr. 164. 30. - 1720 (7228) mai 24 . – Zapis prin care Ştefan Vechiu dăruieşte lui Ion Postolache şi rudelor sale partea de moşie din Moşeni, din via

lui Ţepeluş în sus, cu loc de fânaţ şi de arat, cu tot locul şi cu tot venitul. Copie de pe zapisul adivărat, scoasă asămine<a> întocmai. Adică eu Ştefan Vec<h>iul sân Iordac<h>i ot Moşeni făcut-am zapisul meu la mâna lui Ion Postolac<h>e, precum eu de a me<a> bună voe am dat a me<a> dre<a>ptă ocină şi moşie ce s-ar alege parte<a>

me<a> din vie lui Ţăpăluş în sus, cu locu de fânaţe în şes, şi cu cânpu de arat, cu tot locul, cu tot venitul, ce mergi hotarul până în hotarul Cornilor. Această moşie am dat-o eu pentru sufletul meu, dumisale lui Ion Postolac<h>e, ca să-i fie dumsale dre<a>ptă ocină şi moşie, şi giupânesi dumsale, şi cuconilor dumisale, şi nepoţilor şi strănepoţilor dumisale, iar cari din săminţie me <a> s-ar ispiti al scoate dintr-această danie ce i-am dat de a me<a> bună voe să nu fie volnicu şi să fie afurisit, iar dumn<e>alui să fie volnicu pe zapisul meu să-ş facă şi ispisocu Gospod. Şi acestu zapis când s-au făcut, s-au făcut

dinainte<a> dumisale lui Vasile Bujoranul postelnic, şi dinainte<a> lui Luţă sin Vârlan, şi dinainte<a> lui Ignat vornicu<l> ot Roşieci sân lui Vârlan, şi dinainte<a> molitfii sale preotului <…>măi tij ot Roşieci, şi a altor oamini buni cari mai gios s-au iscălit şi ş-au pus şi degitele. Şi eu Ştefan pentru mai mare credinţă mi-am pus şi degetul ca să fie di crezut. 7228 maiu 24 Ştefan Vec<h>iu sin lui Iordac<h>i

Vasilii Bujoran postelnicu Eu Iordac<h>i Beldiman am scris zapisul cu zisa lui Ştefan. Luţă sân Vârlan. Ignat sân Vârlan vornicu. Timofti Juverde<a>nu. Palade Golmac (?) martur. Această copii<e> s-au scos de pe zapisul cel adivărat asămine<a> întocmai.

1829 genar 24 D.J.A.N.V., Colecţia A. Ursăcescu, 48, Copie din 24 ianuarie 1829. EDIŢII: Tezaur arhivistic vasluian Catalog de documente (1399-1877), Catalog de documente întocmit de: Grigore Găneţ, Costică – Ioan Gârneaţă, Bucureşti, 1986, p. 67, nr. 166.

31. - 1733 (7241) iulie 30. – Carte domnească prin care Constantin Mavrocordat Voievodul Moldovei întăreşte mănăstirii „Sfinţii Arhangheli”, unde era egumen Leonti, dreptul de a lua zeciuiala din ţarini, fâneţe, prisăci, grădini şi din tot locul de pe partea de moşie pe care o avea mănăstirea în Cucoşeri, pe Stemnic, ţinutul Vaslui.

Noi Co<n>stantin Niculai Voevod Bojoiu Milostăïiu Gospodariu Zămli Moldovsc(h)ii. Dat-am carte<a> domnii meli rugătoriului

nostru lui Lionti egumenului de la sfânta mănăstire Sfete Arhang<h>e<li>, şi pre cini ari trimite să fie volnic cu carte<a> domnii mele, a lua a zăci<a> di pi o moşâie ce zâsă că ari mănăstire<a>, anume Cucoşari, ce esti pi apa Stemnicului, la ţinutul Vasluiului, din ţarină şi fânaţi, din prisăci cu stupi şi din grădini cu legumi, şi din tot locul cu tot venitul moşăi după obiceiu, iară cine ar ave<a> a răspunde să vie să <s>te<a> faţă cu dresă ce-a ave<a>, şi nimi<ni> să nu ste<a> înpotrivă pisti carte<a> domnii meli. 7241 iul(ie) 30

D.J.A.N.V., Colecţia Documente, 522 (5), f. 2, Copie. EDIŢII: Tezaur arhivistic vasluian Catalog de documente (1399-1877), Catalog de documente întocmit de: Grigore Găneţ, Costică – Ioan Gârneaţă, Bucureşti, 1986, p. 69, nr. 177. 32. - 1750 (7258) august 6. – Mărturie hotarnică a moşiei Deleni, ţinutul Tutova, dată de Gavril medelnicer, Ştefan Popescu al treilea

armaş şi Constantin Talpiş.

Suretu

Din luminată poronca mării sali lui vodă, fiind noi orânduiţ de dum<nea>lui ispravnicul ţinutlui Tutovii, ca să mergim la sat la Deleni, carili este la acest ţinut al Tutovii, ca să alegim şi să hotărâm pricinili ce au avut răzăşii de Deleni, anumi Ion sân Stratul, i Cozmiţa

Ţugule, şi Ariton, cumnat lui, şi Ion Plăcintă, şi cu alţi răzăşi şi niamuri a lor, cu niamul Lupăneştil<o>r, anumi cu preutul Grigorii Roşca, şi preutul Nicolae, şi cu Vasâli Patric<h>i, şi Andrei Găluşcă, şi cu alti niamuri şi răzăş a lor, ce să trag din Lupan sulgeriul, cari aceştia ţin a tria parte din giumătati de sat de Deleni din parte<a> dispre apus, şi fiind această a triia parte a Lupăneştil<o>r hotărâtă de demult de moşul lor şi acum având multe pricini între dânşii pentru o c<h>iatră care să stricasă de la o samă de vreme, şi unii arăta ca să sti<a> mai în jos, iar alţii mai în sus hotarul. Şi eşindu la giudecată la dum<nea>lui

Iordac<hi Cantacuzino vel log<o>f<ă>t, au hotărât dum<nea>lui ca să să măsoare tot locul acei giumătate de sat de Deleni dispre apus şi să să îndrepteză. Deci mergând noi acolo am strâns pe toţi răzăşii Lupăneştil<o>r şi acestor numiţi mai sus, şi am măsurat locul, şi cel de câmpu, şi cel de pădure, şi unde au avut pricină am pus c<h>iatră unde s-au venit drept, dâns răzăşii din sus două părţi, şi de câmpu şi de pădure, şi o parte am dat Lupăneştil<o>r pe din jos tot p<r>in hotarul cel vec<h>i, şi am pus

o c<h>iatră drept piste părăul Bilahoiului, în margine<a> pădurii din dial de un drumşor în păduri drept ace c<h>iatră la dial în costişe am făcut trii cruci întri fagi, cari sânt alăture<a> la un loc, şi de la acei fagi în sus până în zare<a> dialului Lipovăţului, unde să înpreună cu moşia mănăstirii Lipovăţului şi cu poiană ci să c<h>iamă poiana Şc<h>iopului, ce esti în codru, să <…>iiră zâşii cei din sus. Iar din crucili acele<a> în jos până în Izvorul cel Mare ce este din jos de mănăstioara lui Lupan, undi să <în>tâlneşti cu hotarul Bucureştil<o>r,

să ţii<e> niamul Lupăneştil<o>r. Iar pentru o bucăţă de loc, loc de fânaţ, ce este a Lupăneştil<o>r în Fundul Bilahoiului din sus de hliza Răceştil<o>r , cari este iarăş stâlpită cu c<h>ietri de la moşii lor, cari s-au măsurat şi s-au aflat nouă funii pol în lungu pi părău, şi cinci funii în lat, s-au hotărât să nu să mai lăţască Lupăneştii, să nu facă poiană din pădure nici întru o parte, ce numai acele nouă funii în lungu şi cinci funii în lat . Iar pentru vii<le> ce-au avut răzeşii în potgorii pe lângă mănăstire<a> lui Lupan pe din sus, cari podgorii au rămas pe

locul Lupăneştil<o>r, şi livez vec<h>i jăluite de moşii şi de părinţii lor, s-au cunoscut precum că s-au fost învoit moşii şi părinţii lor cu moşii şi părinţii Lupăneştil<o>r de ş-au stăpânit viile şi livezile, Pentru cari şi acmu iarăş aşa s-au socotit şi s-au aşăzat între noi şi alţi megieş pentru câte vii sau livez vor ave<a> răzăşii cei din sus la această podgorii<e>, carii li-au stăpânit moşii şi părinţii lor şi ei până acmu, să le stăpânească şi de acmu măcar că sânt părăsiti şi înpresurati di păduri, când ar vre<a> să le lucreză ei sau niamul lor să

fii<e> volnici şi să nu-i dijmuiască Lupăneştii, iar alti vii dintregu să nu aibă voi<e> să mai facă acolo la ace<a> podgorii<e>. Iar pentru o parte de loc, parte<a> lui Ţomag diaconul, s-au arătat Lupăneştii că au în giiumătate de sat de Deleni dispre răsărit, care acum să c<h>iamă Băcanii, şi au hotărât şi dum<nea>lui vel log<o>făt cu giudecata ca să-ş caute Lupăneştii oameni marturi ca să dovedească cum că au stăpânit niamul Lupăneştil<o>r ace<a> parte a lui Ţomag diaconul într-ace<a> giumătate de sat de Deleni, unde să c<h>iamă acmu Băcanii, şi dovedind să stăpâniască şi acmu. Dar Lupăneştii n-au putut

<şters> adus marturi înainte<a> noastră, iară răzăşii aceştia au arătat

Istorie


nişti pomi a lu <Ţ>omag pe hotarul a ră<ză>şi<lor> <ce este>1 alăture<a> cu Băcanii pe <…>şor, care hotar îl stăpânesc iară niamul Lupăneştil<o>r, şi neputând noi afla adevărul şi neavând nici o dovadă nici de o parte n-am putut alegi, şi au rămas să să giudece de la

giudecata Divanului, iar pentru câte pricini arătate <mai> sus după cum am aflat cu frica lui Dumnezău am hotărât şi am dat această mărturii<e> la mâna răzăşil<o>r ci sânt numiţi mai sus precum a<şters> mâna Lupăneştil<o>r. Şi pentru credinţă am iscălit. Şi Poiana Şc<h>iopului ci să numeşti mai sus să vini în hotarul răzăşil<o>r acistora, să să ştii<e>. <Vă>le<a>t 7258 avg<us>t 7 Gavril med<elni>cer Ştefan Popăscu treti armaş

Cost<an>din Talpiş Asămine<a> de pe ce<a> adivărată hotarnică. 1804 mart<ie> 26 <ss> Costandin Ursoianu med<elni>cer Întocma de pe cea adevărat<ă> <ss>

D.J.A.N.V., Colecţia Documente, 531, Copie.

EDIŢII: Tezaur arhivistic vasluian Catalog de documente (1399-1877), Catalog de documente întocmit de: Grigore Găneţ, Costică – Ioan Gârneaţă, Bucureşti, 1986, p. 72, nr. 193. 33. - 1761 (7269). – Dumitraşco Palade se învoieşte cu Episcopul Inochentie de Huşi să dea Episcopiei satul Voloseni, ţinutul Fălciu, şi să primească în schimb satul Cioreceşti, bălţile din capul acestei moşii şi patru pogoane de vie din dealul Pleşii dinspre Drăslăvăţ.

Gavril Mitropolit Moldovei Dumitraşco Palade vel vor(nic) de Ţara de Sus, adeverez cu acestu zapis al mieu, la mâna Svinţii sale părintelui Episcopului de Huşi kir Inoc(h)entie, să s(e) ştie că având eu un satu întreg la ţânutul Fălciului, pe apa Prutului, de iastă parte, anume Volosănii, ce să hotărăşte cu moşiile Episcopii, fiind aproape şi de Episcopie, dintru a noastră buna

voinţă, ne-am învoitu cu Svinţia sa, şi am făcut sc(h)imbătură. Datam eu Svinţii sale Episcopului acestu satu întreg, de mai sus arătat, şi Svinţia sa părintele Episcopul mi-au dat mie moşie, dreptu moşie satul Cioriceştii, ce iaste tot la ţânutul Fălciului, iar(ă)şi pe malul Prutului de iasta parte. Şi fiind pe moşâia Volosănii puţini oameni şăzători datu-mi-au Svinţia sa mai mult bălţile ce sântu în capul moşii Cioriceştii şi 4 pogoane de vie, cu pomătul lor, ce sântu la Huşi, în dealul Pleşii despre Dreslavăţu. Şi am datu şi scrisorile cele vec(h)i ce am avutu pe această

moşie, unul la mâna altuia, ca de acmu înainte sc(h)inbul acesta să fie stătătoriu şi bine păzitu, şi moşia ce am datu eu sc(h)inbu Episcopii, să o stăpânească Episcopia cu pace, şi să-i fie dre(a)ptă ocină şi moşie în veci. Însă să s(e) ştie şi aceasta că în zapisul cel de cumpărătură ce au cumpăratu Svinţia sa moşia Cioriceştii, scrie că au cumpăratu şi giumătate de satul Vârâţii, dar această giumătate de satu să o stăpânească Episcopia, fiind că la tocmală, mie mi-au dat numai satul Cioriceştii. Şi acestu aşăzământu şi sc(h)inbătură s-au făcut denaintea Preosvinţii sale părintelui mitropolitului ţării şi altor boeri mari şi mici,

carii s-au şi iscălitu. Şi pe această aşăzare a noastră să-şi fac(ă) Svânta Episcopie şi drese domneşti, şi pentru mai adevărată credinţă am iscălit şi eu şi am pus şi pecetea. Lt 7269 D(umitraşco) P(a)lade vel vor(nic)

<Alte şase semnături>2

Ioan Bogdan vel log(ofă)t Lupul Balş vel vor(ni)c

1 Ilizibil, rupt. 2 Preluate din copie.

Andronac(h)i vel spăt(a)r Toader Canta vel ban Alexandru Neculce vel pah(arni)c D.A.N.I.C., F.E.H., LXX / 48, Original, difolio, filigran; D.J.A.N.V., Colecţia Documente, 45 (19), f. 3v, Copie adeverită la 2 noiembrie 1818 de Veniamin Mitropolitul Moldovei; EDIŢII: Tezaur arhivistic

vasluian Catalog de documente (1399-1877), Catalog de documente întocmit de: Grigore Găneţ, Costică – Ioan Gârneaţă, Bucureşti, 1986, p. 78, nr. 220; Copia publicată de Costin Clit, Documente huşene, în „Prutul”, revistă de cultură, an V, nr. 1(38), ianuarie 2005, p.1 ; respectiv 5. 34. - 1762 (7270) martie 2, Iaşi. – Carte domnească prin care Grigore Callimachi Voievodul Moldovei întăreşte schimbul dintre

Inochentie Episcop de Huşi şi Dumitraşcu Palade mare vornic, primul dând moşia Cioriceşti şi bălţile Lăpuşna şi Lăpuşniţa primind satul Voloseni şi jumătate din satul Vârâţi. Copie Cu mila lui Dumnezău Noi Grigorii Ioanu Vvoda Domnu Ţării Moldaviei. Înştiinţare facem cu acest ispisoc al domniei mele tuturor celor ce pre dânsul vor căuta, sau pre el citind vor auzi, că iată viind

înainte<a> domni<e>i mele cinstit părintele şi rugătoriul Svinţie sa Kir Inoc<h>entie Episcopul de Huş, ni-au arătat un zapis din ani 7269, de la d<umnea>lui cinstit şi credincios boeriul domniei mele Dumitraşco Palade vel vor<nic>, cu iscălitura şi pecete<a> d<umisa>li, întru cari zapis s-au văzut iscălit şi al nostru pre<a> cinstit şi dhovnicescu părinte Svinţia sa Kir Gavriil Mitropolitul ţării şi credincioşi boerii domni<e>i mele, d<umnea>lor Ioan Bogdan vel log<o>f<ă>t, Lupul Balş vel vor<ni>c, i Andronac<h>i, i vel spăt<a>r,

i Toader Cantacuzino vel ban, Alexandru Neculce vel pah<arni>c, în care zapis aşa scrie; Cum că având dum<nea>lui un sat întreg la ţinutu<l> Fălciului, pe apa Prutului, de iasta parte, anume Volosănii, care să hotărăşte cu moşie Episcopi<e>i Huşului, fiind aproape de Episcopie; Deci dum<nea>lui din bună voinţă s-au învoit cu Svinţie sa şi au făcut sc<h>imbătură, adică dat-au dum<nealu>i Svinţi<e>i sale Episcopului acest sat întreg de mai sus arătat, şi Sfinţie sa Episcopul de Huş datu-i-au dumsale moşie drept moşie satul Cioriceştii, ce

este tot la ţinut<ul> Fălciului, iarăş de iasta parte pe malul Prutului, şi fiind pe moşie Volosănii puţini oameni şăzători, datu-i-au Sfinţie sa dumsale mai mult bălţile ce sânt în capul moşi<e>i Cioriceşti şi patru pogoane de vie cu pomătul lor ce sânt la Huş, în dialul Pleşii despre Dreslăvăţ, şi ş-au dat şi scrisorile vec<h>i, cele ce li-au avut pe aceste moşii, unul la mâna altuia, hotărând ca de acum înainte sc<h>imbul acesta ce au făcut să fie stătătoriu şi bine păzit, şi moşie ce-au dat-o dum<nea>lui cu sc<h>imbu Episcopiei, să o stăpâniască

Episcopie cu pace şi să-i fie driaptă ocină şi moşie în veci. Aşijdere<a>, scrie ca să să ştie şi aceasta, că în zapisul cel de cumpărătură ce au cumpărat Sfinţie sa moşie Cioriceştii, au cumpărat şi giumătate de sat Vârâţii, şi această giumătate de sat au rămas să o stăpâniască Episcopie, căci la tocmala dumsale vor<ni>clui i-au dat numai satul Cioriceştii. Deci şi domnie me<a> încă dacă am văzut această sc<h>imbătură şi aşăzământ de bună învoială şi de tocmală între dum<nea>lui

Dumitraşcu Paladi vel vor<ni>c şi între Sfinţie sa Kir Inoc<h>entie Episcopul de Huşi, şi cu alte iscălituri, întâi a pre<a>cinstitului al nostru dh<o>vnicesc părinte Sfinţie sa Kir Gavriil Mitropolitul Ţării Moldavei şi cu iscăliturile cinstiţilor şi credincioşilor boerilor domni<e>i mele de mai sus numiţi, am crezut. Şi iată dar că şi de la domnie me<a> încă dăm şi întărim şi înoim cu acest domnescu ispisoc al domni<e>i mele Svintei Episcopii Huşilor ca să-i fie şi de la domnie me<a> Svintei Episcopii satul Volosănii şi giumătate de sat Vârâţii, de mai sus scrisă, drepte ocini şi moşii, uric şi întăritură din tot locul, cu

tot venitul moşiilor, neclintite şi nestrămutate de la Sfânta Episcopie

Istorie


stăpânire în veci. Scrisu-s-au ispisocul acesta în Iaş de Vasile Gane diacul de divan. La anii 7270 mart<ie> 2 L<o>c P<e>ce<te> Iordac<h>i log<o>f<ă>t proci. Costandin Grecian 3 log<o>f<ă>t.

Trecutu-s-au la condică de Simion Burgele. 1818 noemv<rie> 2: Posloduindu-să copie aceasta din cuvânt şi fiind întocma cu orginalul s-au adeverit. Iscălit Veniamin Mitropolit Moldavvii

D.J.A.N.V., Colecţia Documente, 45 (18), f. 2v-3, Copie. EDIŢII: Tezaur arhivistic vasluian Catalog de documente (1399-1877), Catalog de documente întocmit de: Grigore Găneţ, Costică – Ioan Gârneaţă, Bucureşti, 1986, p. 79, nr. 225. 35. - 1763 decembrie 12. – Zapis prin care Andrei, feciorul Nastasiei, nepotul lui Sîrghie, împreună cu Sanda, nepoata lui Sârghie şi cu alte rude ale lor vând mănăstirii Fâstâci partea lor de moşie din Cucoşeri, pe Stemnic, ţinutul Vaslui, care se învecina cu moşia Bălteni a

mănăstirii, cu preţ de 136 de lei plătiţi de egumenul Meletie.

Copii<e> di zapis di cumpărat părintili Me<le>ti<e> Adică eu Andrei, ficiorul Nastasii, fata lui Sârg<h>ie, şi eu Sanda nepoata lui Sârg<h>ii<e>, dinpreună cu soţul mieu Paladi diacon, şi eu Grigoraş, nipot lui Andreiu, şi eu Marie, sora lui Andreiu, şi eu Pavăl, ficiorul Ilincăi, nipoţi lui Sârg<h>ii<e>, şi eu Ioana, sora lui Pavăl,

făcut-am adivărat şi încredinţat zapisul nostru la mâna sfinţii sale părintelui Meletii, egumenul di la mănăstirii Fâstâcii, precum să să ştii<e> că de nimini siliţi, nici asupriţi, ce de a no<a>stră bună voe am vândut dreaptă ocină şi moşie noastră, anume Cucoşerii, ce esti în ţinutul Vasluiului, pi apa Stemnicului, ce să hotărăşti din gios cu moşie mănăstirii, anume Băltenii. Dară fiind că având mănăstirea moşie cu iaz, calcă moşie noastră, am socotit a nu fi mănăstire<a> supărată di către noi şi noi păgubaş di moşie noastră, am dat şi am vândut-o,

făcându-ne şi plată deplin în mânule noastre, sfintii mănăstiri di mai sus zisă, drept o sută şi treizăci şi şasă de lei, după cum au fost cumpărată di strămoşii noştri cum arată şi un zapis ce au vândut Antimie Borzoosăi preotului G<h>eorg<h>ii, ce au fost preut G<os>p<o>d la Vasluiu, din vele<a>t 7127 mai 6; Şi alt zapis ce au zălogit giumătate di moşii di mai sus numită, Irina Dămienasă, fata lui Macsin din Cucoşeriu, la Gavriil din Petreşti; Şi alt zapis ce au vândut Petre Dumbrăvanu dumisali G<h>eorg<h>iţ<ă> spătar, strămoşul

nostru, din vele<a>t 7204 dece<mbrie> 20. Şi deca1 s-ar întâmpla di ar eşi vreo scrisoari pi moşie aceasta Cucoşări cât îi va ţine hotarul

ii2să nu să ţii<e> în samă. Şi când am făcut această tocme<a>lă s-au

întâmplat şi alţi boeri mari, cari mai gios s-au iscălit, şi noi pentru mai bună credinţă ne-am iscălit şi am pus şi degitile, şi înainte<a> noastră au mesisăt. <Vă>le<a>t 1763 dece<mbrie> 12 Zic aceşti răzăşi cum că de bună voe lor au vândut această moşie ce scrii mai sus mănăstirii şi după mărturie lor am iscălit şi noi mai gios în

Divanul G<os>p<o>d. Erei Paladi diiacu cu soţul Sanda. Andreiu a lui Andrunac<h>i nepot.

1 dacă 2 ei

Eu Pavil. Eu Grigoraş. Eu Marie. Eu Ioana. Şi am şi pus pecete a porţii. Tănasă Mogâlde vor<nic> di poartă. Lupul vor<nic> di po<a>rtă.

Eu Ştefan diiac di divan am scris acest zapis cu zisa lor acestor vânzători di mai sus numiţi şi sânt martur. D.J.A.N.V., Colecţia Documente, 522 (6), f. 2-2v, Copie. EDIŢII: Tezaur arhivistic vasluian Catalog de documente (1399-1877), Catalog de documente întocmit de: Grigore Găneţ, Costică – Ioan Gârneaţă, Bucureşti, 1986, p. 80, nr. 232.

36. - 1778 februarie 25. – Perilipsis cu documentele lui Ioniţă Cantacuzino, mare vornic, din perioada 1632-1775, privind moşia Cioriceşti şi bălţile Lăpuşna şi Lăpuşniţa, ţinutul Fălciu.

Scrisori de moşie Cioriceştii şi de bălţile Lăpuşna şi Lăpuşniţa din ţinut<ul> Fălciului, care scrisori le-am dat la dum<nea>lui Ioniţi Cantacuzino vel vor<ni>c. 1778 fevr<uarie> 25

7140 iunie 24: Un zapis de la Medelian ficior lui Toader, nepot lui Goian, şi cu fiii săi, în care arată că au vândut lui Grigo<r>e şi fimeii sale Truşcăi moşie din locul târgului Huşi şi pân<ă> în locul Spărieţilor şi pân<ă> în locul lui Sprânceană, şi cu doao bălţi Lăpuşna şi Lăpuşniţa până unde să întâlneşti spre răsărit cu Broscoşănii. 7175 maiu 20: Un zapis de la Truşca, femeia lui Grigorie Lungul căpitan ce scrie că au dat de a sa bună voia lui Alexandru Ramandi vel

uşer două părţi de locşi cu doao bălţi, Lăpuşna şi Lăpuşniţa, care arată că li-au avut cumpărătură bărbatul său de la Medelian şi de la Stanca, şi Drunţa, şi Mărica, fetili Sofroniei, nepoatele lui Andronac<h>i 7155 mart<ie> 2: Un zapis de la Stanca, şi Drunţa, şi Mărica, fetile Sofroni<e>i, nepoatele lui Andronac<h>e, ce-au fost vândut lui Grigori Lungul moşie şi doao bălţi, Lăpuşna şi Lăpuşniţa. 7158 genar 15: Un ispisoc de la Vasile vodă de întăritură lui Grigorie, de Cioriceşti, pentru moşie şi doao bălţi, Lăpuşna şi Lăpuşniţa.

7158 genar 15: Suretul acestui ispisoc scris de Miron Gafinco la 7235 iunie 28. 7160 apr<ilie> 5: Un ispisoc iar de la Vasile vodă tot de întăritură lui GrigoreLungu căpitan pentru moşie şi două bălţi Lăpuşna şi Lăpuşniţa. 7160 apr<ilie> 5: Suretul acestui ispisoc ce este scris iarăş de Miron Gafencu la <vă>le<a>t 7235 iunie 28. 7160 apr<ilie> 5: Un suret a acestui ispisoc. 7168 avgst 25: O carte de la Stefan vodă, cum s-au judecat popa

Crăste<a> de Căpoteşti cu Grigori Lungu pentru bătrânul lui Andronac<h>i iar din Cioriceşti şi de bălţile Lăpuşna şi Lăpuşniţa, şi au dat rămas pe popa Crâste<a>. 7235 genar 23: O carte de la Grigori G<h>ica vodă bătrânul ce scrie cătră Gavril Miclescul log<o>făt, tot pentru moşie şi bălţile Lăpuşna şi Lăpuşniţa a lui Toderaşcu Tuduri com<isul>. 7235 mart<ie> 12: O mărturie a câţiva oameni ce înştiinţază pe log<o>făt<ul> Miclescu, în care este iscălit şi Pălade Golie şi de

dânsul scrisă mărturia. 7235 mart<ie> 16: Carte<a> log<o>făt<ului> Gavril Miclescu ce înştiinţazi pe vod<ă> că au plinit lui Toderaşcu Tuduri comis<ul> dijma moşii, şi din bălţile Lăpuşna şi Lăpuşniţa, de la un Trohin. 7266 genar 3: Un zapis de la Casandra Cărpoae pentru moşie Cioriceştii ce-au vândut-o cu fiii săi părintelui Episcopului. 7268 genar 3: Un zapis, iar de la Casandra Cărpoae stol<ni>ce<a>s<a> şi de la fii săi, Dinu post<elnic> şi Ioan, pentru bălţile Lăpuşna şi Lăpuşniţa, cum că i-au vândut părintelui

Episcopului.

Istorie


7268 fevr<uarie> 25: Un ispisoc de la Ioan Teodor vodă de întăritură, cum că au cumpărat părintele Cioriceştii şi bălţile Lăpuşna şi Lăpuşniţa. 1772 iulie 2: O mărturie a câţva mazili împregiuraş şi de la alţi oameni ce-au dat-o când au venit răposatul Vasile Rosăt pah<a>r<nicul>, iar pentru Cioriceşti şi pentru bălţi<le> Lăpuşna şi Lăpuşniţa.

1774 săptv<rie> 19: O carte a Divanului de apărare bălţilor de cătră Agariceşti. 1775 iulie 14: O anaphora de la veliţii boeri şi întărită de răposatul G<hia vodă ca să m<e>argă doi boeri la stare<a> locului să hotărască. 1775 iulie 15: Carte cătră dum<nea>lui ban<ul> Beldiman i cătră med<elnice>r<ul> Neculce să m<e>argă la stare<a> locului şi să ia sfârşit pricina. 1775 oct<om>v<rie> 6: Carte<a> banului G<h>eorg<h>ie Beldiman

i a med<elnice>r<ului> Neculce în care s-au dat rămaşi Agariceştii, iar Episcopie să-ş stăpânească bălţile cu pace. 1818 noemv<rie> 2: Poslăduindu-să copie aceasta din cuvânt în cuvânt şi fiind întocma cu orginalul s-au adeverit. Iscălit Veniamin Mitropolit Moldavvei

D.J.A.N.V., Colecţia Documente, 45, Copie.

EDIŢII: Tezaur arhivistic vasluian Catalog de documente (1399-1877), Catalog de documente întocmit de: Grigore Găneţ, Costică – Ioan Gârneaţă, Bucureşti, 1986, p. 87, nr. 265; Vezi rezumatele: 45 (1), p. 40, nr. 67; 45 (2), p. 47, nr. 94; 45 (3), p. 42, nr. 72; 45 (4), p. 42, nr. 75; 45 (5), p. 43, nr. 77; 45 (6), p. 44, nr. 84; 45 (7), p. 68, nr. 172; 45 (8), p. 68, nr. 173; 45 (9), p. 68, nr. 175; 45 (10), p. 76, nr. 212; 45 (11), p. 77, nr. 217; 45 (12), p. 77, nr. 218; 45 (13), p. 83, nr. 246; 45 (14), p. 83, nr. 248; 45 (15), p. 83, nr. 249; 45 (16), p. 83, nr. 250; 45

(17), p. 84, nr. 251; 45 (18), p. 79, nr. 225; 45 (19), p. 78, nr. 220;

37. - 1818 septembrie 16, Huşi. – Scrisoarea lui Meletie Episcop de Huşi către Departamentul Pricinilor Străine prin care arată că bălţile Lăpuşna şi Lăpuşniţa precum şi o bucată de loc din hotarul târgului Huşi, revendicate de Dinu Rusu, asesor de colegiu, au fost cumpărate de Episcopia Huşi cu zapise de la răposata Casandra stolniceasa.

Copie Cătră Cinstitul Departament al Pricinilor Străine, Luminată carte(a) mării sale lui vodă din 7 săpt(em)v(rie), în 13 tot a aceştie, primind am înţăles cele cuprinsă în pricina dum(i)sale colejsc(h)i asesor Dinul Rusul, pentru doaosprizăce scrisori cuprinzătoare de doao bălţi Lăpuşna şi Lăpuşniţa, şi asupra unii părţi

de loc din hotarul târgului Huşii, ce li-ar fi dat amanet buna dum(i)sale răposata stol(ni)ce(asa) Casandra la Episcopie, pentru una sută lei ce o ar fi împrumutat Episcopul de atuncea, pe care bani i-ar fi plătit, şi scrisorile nu i s-au dat. Pentru care fac ştiut Cinstitului Departament că Episcopie având cumpărate acele doao bălţi şi ace(a) bucată de loc cu doao zapisă de la pomenita stol(ni)ce(asă) Casandra şi fiii săi, apoi de 57 de ani date şi în sc(h)imbu înpreună cu moşie Cioriceştii, ce au fost a Episcopiei, vor(ni)cului Dumitraşc(u) Palade, s-au stăpânit cu pace şi

atu(...)ne de cei mai înainte şi astăzi de dum(nea)lui polc. Alecul Calimah, precum am înştiinţat pre larg pe părintele mitropolitul în zilele trecute, după osăbită particulare scrisoare ce mi-au trimis tot întru această pricină. Dar şi acum, după luminată carte(a) mării sale, cercetând scrisorile Episcopi(e)i, altă nu am găsit decât aceste adeverinţe de scrisorile ce s-au dat la vor(ni)c(ul) Ioniţi Cantacuzino, între care au fost şi acele doao zapisă, precum să văd trecute într-acest izvod ce-l trimit, din care pliroforisându-să Cinstitul(ui) Departament şi încredinţându-să, poftesc

ca după cuviinţă să să ia acele săneturi din mâna dum(i)sale asesorului

şi să mi să triim(e)ată, ca nu şi mai în urmă să mai poată supăra pe Episcopie, pentru care n-am lipsit spre răspuns cătră Cinstitul Departament. 1818 săpt(em)v(rie) 16 Iscălit Meletie Episcop Huşului

D.J.A.N.V., Colecţia Documente, 45, Copie. EDIŢII: Tezaur arhivistic vasluian Catalog de documente (1399-1877), Catalog de documente întocmit de: Grigore Găneţ, Costică – Ioan Gârneaţă, Bucureşti, 1986, p. 137, nr. 491.

Un manuscris inedit privitor la istoria

satului Râşeşti


Istoriografia satului Râşeşti, jud. Vaslui, este destul de

bogată.

emarcăm în acest sens: Gheorghe Ghibănescu, Surete şi

izvoade (Drăcenii, Râşeşti, Răbâia, Leuşeni şi Ghermăneşti) (Fălciu), Tipografia „Leţcae” George Jorică, Huşi, 1927;

C.D.Vasiliu, Movila Răbâii (Hantepesi)Monografie istorico-arheologică, Bucureşti, 1933; Constantin Partene, Istoria târgului Drânceni şi a comunei, Editura NONA, Piatra-Neamţ, 2002; Vicu Merlan, Contribuţii monografice asupra Depresiunii Huşilor, Editura Lumen, Iaşi, 2008; Tiberiu Dogariu, Descoperirile de la Râşeşti, în „Elanul”, nr. 50, 2006, p. 15-19; Idem, Evoluţia comunităţilor umane din zona satului Râşeşti în perioada secolelor XVII-XIX, în „Prutul”, Revistă de cultură, Huşi, Serie nouă, Anul I (X), nr. 2 (48) / 2011, p.

37-42; Idem, Evoluţia comunităţilor umane din zona satului Râşeşti în preistorie şi antichitate, în „Cercetări istorice”, Revista profesorilor de istorie din judeţul Vaslui, Anul VI, nr. 6 (12), martie 2012, p. 23-27. În timpul cercetărilor efectuate, am descoperit în Arhivele Naţionale din Bucureşti o lucrare în manuscris privitoare la istoria satului Râşeşti, semnată de Gheorghe V. Artene, elaborată în vederea susţinerii examenului de grad. Lucrarea oferă informaţii care, coroborate cu cele din lucrările amintite, pot fi utilizate în elaborarea unei monografii de sine stătătoare a satului Râşeşti. La rândul nostru completăm demersul

istoric al învăţătorului Gheorghe V. Artene cu câteva informaţii din surse inedite, pe care le deţinem. Gheorghe V. Artene este numit în învăţământ, ca învăţător titular, la 1 septembrie 1930, în satul Cioara, judeţul Cahul, „lucru dorit de mine, spre a activa măcar câţiva ani pe pământul scumpei noastre Basarabii”. Înfiinţează în cadrul „Astrei” un Cămin Cultural, a cărui conducere şi-a asumat-o, în interiorul căruia pune bazele unor secţii, a corului şi echipei de teatru, formate din tineri. Organizează diverse

spectacole în satul Cioara şi în localităţile din împrejurimi. Activitatea desfăşurată în cadrul Căminului a fost evidenţiată în publicaţia „Cuvânt moldovenesc”, organul de presă a „Astrei”. A fost transferat la şcoala din satul Râşeşti în 1935, an în care a promovat examenul de

definitivat, primul din judeţul Fălciu.1 Din 1935 devine comandant al

Subcentrului de premilitari local. Între 1 septembrie 1939 – 23 august 1944 a funcţionat ca învăţător cu gradul II la şcoala din satul Râşeşti, comuna Drânceni, conform adeverinţei eliberate de Inspectoratul Judeţean Şcolar Fălciu, sub semnătura lui P. Vetrescu (inspector şcolar judeţean) şi N. Dimitriu

1 Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale (D.A.N.I.C.), Fond Ministerul Instrucţiunii,

dosar 578 / 1944, f.

R

Istorie


(secretarul Inspectoratului) 1 . În anul 1939 a susţinut examenul de înaintare la gradul II, desfăşurat în 1941 din cauza declanşării războiului.Este numit învăţător cu gradul II prin decizia 81545 din

1942.2

Învăţătorui Gheorghe V. Artene a fost concentrat în Regimentul 12 Dorobanţi, participă la război şi este decorat cu „Virtutea Militară”, clasa a II-a. La 23 ianuarie 1944 se afla evacuat în comuna Vânjul Mare, judeţul Mehedinţi. A condus şcoala ca director, a înfiinţat şi condus corul şcolar şi al

tineretului din sat, a condus biblioteca şcolii, cooperativa agricolă, muzeul, farmacia, atelierul şi cantina şcolii. A colectat alimente de la locuitori, s-a implicat în colectele pentru militarii aflaţi pe front. A construit personal o troiţă a eroilor pe care a amenajat-o în parcul din faţa bisericii. Activează ca director şi secretar al Căminului Cultural din Râşeşti. Prin propunerea Inspectoratului Şcolar a fost desemnat şeful I. O. V. R., al comunei Drânceni. A fost secretarul Comitetului comunei Drânceni şi membru al consiliul parohial al bisericii din sat (a

se vedea memoriul său din 24 septembrie 1944). Activitatea sa este demonstrată şi de o serie de adeverinţe din dosarul personal. Preotul M. Horga, în calitate de director al Căminului Cultural „Spătarul Costache Cerchez”, îi eliberează un asemenea document în martie 1945, din care reiese activitatea şi calitatea de director deţinută de învăţătorul

Gheorghe V. Artene la această instituţie 3 . Vasile Popa, primarul

comunei Drânceni, adevereşte pentru Gheorghe V. Artene, la 19 aprilie 1945, calitatea de şef al I. O. V. R., începând cu anul 1942, în care

activa şi la 1945.4 Primul capitol al lucrării sale este intitulat Aşezarea geografică. Autorul descrie în subcapitolul „Orientarea”drumul pe care trebuie să-l

străbată călătorul pentru a ajunge în satul Râşeşti, „care rămâne pe dreapta având în mâna stângă două case”. Şesul Prutului era brăzdat de numeroase bălţi. Denumirea satului Valea Cânepei este explicată prin cantitatea mare de cânepă recoltată, dar şi de calitatea acesteia. Târgul Drânceni, întemeiat de Mihail Kogălniceanu, se numea, în opinia autorului, „ şi Brânză – după numele stăpânului hlizei ce era Nistor Brânză, înainte de 1600, megieş cu Dracea, întemeietorul satului de pe dealul Drâncenilor”. Este amintit faimosul deal „La doi

lei”de la nord de Răducăneni, „deoarece trebuia, ca pe lângă caii care-i aveai, să mai dai doi lei, cum era atunci, la alţi cai, să ridici dealul”. Prin Râşeşti se realiza legătura dintre oraşele Huşi – Iaşi şi Huşi – Chişinău, „ prilej bun de chirii cu oraşul şi localităţile din Nord, chiar cu Iaşul, ducând şi aducând diferite mărfuri ale negustorilor şi piatra din dealul Unsului şi nisipul Prutului, câştigând bune parale, în urma acestei munci a lor”. „În timpul războiului 1916-1918 şi câţiva ani mai încoace, satul avea legături cu oraşul, printr-o cale ferată îngustă,

care făcea legătura cu Bucovăţul spre Chişimnău”5. Al doilea subcapitol priveşte „Relieful”. Distinge două zone ale satului: şesul şi dealul. „Şesul, partea dreaptă dinspre sat, are o lăţime care plecând de la hotarul moşiei începe cu 1 ½ km se lărgeşte spre sat, ca apoi în marginea de miazăzi a moşiei „La Sulete” – loc stăpânit în vechime de unul „Sulă”, după care poartă numele şi astăzi

două bălţi de pe moşia lui, din anul 1600 şi mai bine. În lungime, moşia satului atinge 6 km, aşa că pământul de pe şes este îndestulător şi ca imaş pentru vite şi pentru cultivat cereale de tot felul, mai ales minunat în cultura grâului, pe când dealul e bun pentru porumb, vii şi chiar de livezi. La marginea de Nord a satului, la 300 m., se înalţă vechea movilă Răbâia”, după care podişul se termină la nord „cu un prag înalt de 15 m., sub care este balta Băcăoana, plină cu stuf şi peşte în anii cu revărsări a Prutului”, mai spre nord „dai de balta

Medianului, iarăşi cu peşte şi care merge până în hotarul moşiei spre

1 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 10. 2 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 3 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 24. 4 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 25. 5 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 29.

Crivina Aloiţei. Spre Apus, mergând între Prut şi podiş pe şes, este locul aşa zis „Răbâia”, care făcea parte din moşia Răbâia a lui Iordache Fote pe la 1830, pământ foarte bun, dar deseori inundat de apa Prutului. De aici,- şi chiar aceste locuri sunt proprietatea oamenilor, fiind împroprietărţi la 1864-, până în marginea de Sud a satului, unde este un şanţ, ce le despărţea de moşia proprietarului Cerchez. În 1922, când s-a făcut a doua împroprietărire, moşia s-a

mărit spre Sud, până în moşia Dudei, fostă Sule, cuprinzând şi două bălţi ce intră tot în imaş: Teleasa şi Hrubenii lui Hrubă, primul stăpânitor. Spre Apus de aceste locuri, se întinde podişul Telesei, cu pământ bun, care dă apoi în Şopârlenii lui Şopârlă, din 1600, pe unde trece pârâul Barahoiul, fost Lilivia. De la apa aceasta, se înalţă dulce dealul Ghermăneştilor, care se prelungeşte pe distanţă de 7 km. până în dreptul Ghermăneştilor, satul lui Gherman, urmaş al lui Ilie sau Aliuş, care a întemeiat satul Leuşeni, de dincolo de Prut. Pe acest deal,

care mai are încă patru dealuri ca ramificaţie: dealul lui David, dealul lui Cehan, dealul lui Ţintea şi apoi a lui Voloacă, se află mai multe movile, cu nume vechi, fiind hotare de moşii: movila lui Andrei, movila lui Scripcă şi movila lui Soare. Aşezări vechi pe aceste locuri erau: Odobeştii, care sunt şi astăzi de le zice Şopârlenii, Troeneştii, Dinţeni, Fălfoeşti, Brătenii, Scrivulenii, Ghidişenii, Râpile şi Barahoiul. De la movila lui Andrei la vale, se întind astăzi viile Râşeştilor, loc împroprietărit la 1922, de câte 17 prăjini, apoi vin Hârtoapele, vechi împroprietăriri, şi dai iarăşi la şoseaua spre Iaşi şi Chişinău, pe locul

unde este Răbâia.”Toate acestea făceau parte din moşiile Râşeşti şi Răbâia, „vechi proprietăţi ale Episcopiei de Huşi, dăruite de Ieremia

Movilă la anul 16006 , despărţite apoi de moşiile Episcopiei, după

constatările ordonate de Pavel Chiseleff – 1830 –1839 7 – comisiunei

însărcinate anume de el, fiindcă erau mereu în ceartă stăpânitorii acestor moşii şi Episcopia. Astăzi moşia Râşeşti, care o stăpânesc moştenitorii Cerchezilor, este îngrămădită pe malul Prutului, pe locurile numite Purcica, Cotul lui Balan, Cotul Cărăuşului şi altele, pe

o suprafaţă de 600 ha., dintre care 240 ha. sunt pădure”8.

Subcapitolul 3 este dedicat „Climei”. „Din 1935, anii au fost foarte buni, recoltă minunată, aşa că în anul 1943 s-a scos maximul de producţie la grâu până la 2300 la Ha.”Revărsarea Prutului distruge recoltele şi fâneţele. „De când s-a făcut canalul militar ce străbate şesul, pământul de pe el este impropriu culturii, oamenii mărginindu-se a cultiva numai pământurile de pe podiş şi deal”. Autorul îşi încheie primul capitol cu „Apele”, râul Prut marcând evoluţia comunităţii.

Prutul se revarsă adeseori şi „îşi dă acest belşug de peşte în bălţile de pe şes, cum este balta Medianul, balta Băcăoana, Teleasa şi Hrubenii, bălţi ce ţin mai mulţi ani cu apă şi peşte, îmbrăcate cu stuf şi papură, cu care locuitorii din sat şi împrejurimi îşi învelesc casele. Nu s-ar simţi aşa mult apele râului Prut ce revarsă, dacă nu ar fi canalul militar ce străbate şesul drept în două şi care la cea mai mică revărsare se umple cu apă, ca apoi să se reverse peste tot şesul Prutului, făcând impropriu culturii pământul de pe el. Apa intră şi în

sat, stricând casele oamenilor, lucru care a făcut să se ridice majoritatea pe podiş.”Apa cea mai bună de consum se găsea în fântânile din faţa şcolii şi a locuitorului Mihalache Iancu. „De aici iau oamenii pentru spălat sau fiertul fasolelor”. Adâncimea fântânilor de pe şes era de 1-2 m., iar pe podiş de 10-12 m. „Fântâni bune sunt în sat 3 pe vale din 7-8. Pe podiş unde este satul sunt 12, toate cu apă bună de consumat. Sunt şi trei cişmele, dintre care două cu apă foarte bună, iar a treia din marginea de Miazăzi a satului cu apă sărată, încât

oamenii nu mai pun sare în mâncare, iar vitele o beau bine”9. Capitolul al II-lea se ocupă de „Istoricul satului Râşeşti”. Autorul leagă prima atestare a satului Râşeşti de dania făcută Episcopiei de către domnul Ieremia Movilă, oferind eronat anul. În momentul daniei, moşia şi satul Râşeşti erau „încă cu trei generaţii mai înainte, adică în

6 De fapt în 1602-1604. 7 Administarţia rusă condusă de generalul Pavel Kiseleff a fost între 1828 şi 1834. 8 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 30-31. 9 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 32.

Istorie


pragul anului 1500, pe timpul lui Ştefan cel Mare, care a zidit

mănăstirea1 şi târgul Huşi şi i-a dat o moşie din jur înprejur cu o rază

de 20 km”2. Satul Râşeşti a făcut parte din ocolul domnesc al târgului

Huşi3. Autorul consideră că după 1500 „s-a aşezat aici din jur, sau de mai de departe ţărani, meseriaşi, ciobani, cum spune legenda de Vasile Râş Ciobanul, văcari sau brănişteri de tot felul şi făcându-şi aşezări de case, au numit locurile după numele celor întâi veniţi sau aduşi pe

moşia târgului Huşi. La 1600, satul Râşeşti era, şi Eremia Vodă

Movilă îl hărăzeşte cu alte şase sate Episcopiei de Huşi”4. Actul de înzestrare al Episcopiei este în realitate din anii 1602-1604. Primul stăpânitor al Hrubenilor este considerat a fi Hrubă. Autorul şi continuă demersul istoric: „În 1811, populaţia ce era în satul Râşeşti, ne arată zapisul Episcopiei, era de 30 răzeşi, cam 200 suflete. În acest an

locuitorii satului răzvrătindu-se şi nemulţumindu-se, s-au ridicat cu toată pojijia lor şi s-au mutat pe moşia răzăşească Albiţa. Dar moşia Alghiţa, fiind mică şi neavând loc nici de hrana lor, nici de a vitelor, căinându-se da fapta lor, au căzut cu rugăminte şi au făcut o nouă aşezare între stăpân – Episcopia şi locuitorii a căror nume sunt şi astăzi: Hanganu, Mistreanu, Profir, Borş, Hatmanu, Negru, Cireş, Golie, Mocanu, Ciobotaru şi Herghelegiu”. „Din 1830, comisia rânduită de Pavel Chiseleff la cererea Episcopiei, de a rândui şi

cerceta actele de proprietate ale Episcopiei şi Vasile Pogor, spătar şi ginerele lui C. Cerchez pe moşia lui Iordache Fote, unde era statornicit, a hotărât ca moşia dintre movila Răbâiei şi moşia Sule a celui dintâi stăpânitor Sulă care a întemeiat satul Suleni, azi Duda, să fie împărţită în două. Aşa că din 1839, 1100 st(ânjeni) spre Răbâia rămân a lui Vasile Pogor, iar 1100 st(ânjeni) rămân ai Episcopiei de Huşi. Din acest an Râşeştii nu mai sunt a Episcopiei. Vasile Pogor având socoteli cu cumătrul său C. Cerchez, fac schimb cu moşia

Râşeşti, de rămâne a lui C. Cerchez, iar acesta îşi dă Boldureştii, aşa că de atunci şi până astăzi Râşeştii tot pe moşia Cerchezilor sunt. Aşa cum este astăzi satul Râşeşti, jumătate şi mai bine, este tocmai din timpurile amintite, iar a doua jumătate este nouă, de după 1864, când s-a făcut împroprietărirea. Partea veche se întinde până la locuitorul Ioan Roşca, în spatele căruia se află biserica şi cimitirul, care acum nu mai sunt şi nici nu se mai cunosc, doar numai oasele ce sunt găsite în săpăturile ce se fac aici. Pe aceste locuri sunt case de la 1864

încoace. A treia parte, se formează în timpul de faţă, prin gospodăriile tinerilor însuraţi sau a celor ce s-au ridicat de pe vale din cauza inundaţiilor. Aceste case sunt făcute pe locurile noi, de câte 8 prăjini, date prin împroprietărirea din 1922, loc de sat cu străzi drepte şi

paralele ca şi planul satului nou din 1864”5. „Partea veche a satului este aşezată pe şes şi pe coasta dintre şes şi

podiş, şi care se zice că ar fi prelungirea vechiului sat, care era unde este astăzi Plopul mare, pe moşia Cerchez şi unde acum nu mai este nimic decât şanţuri. Aici ar fi fost prima biserică pe locul unde se spune „Balta Bisericii”, ceva mai la vale, înspre Prut”. În ceea ce priveşte întemeierea satul autorul redă legenda care circula în rândurile sătenilor: „primul ce s-ar fi aşezat aici, a fost un cioban, anume Vasile Râş sau Râşescu, care vine cu oile de la munte şi le păştea pe moşia

aceasta care era a Episcopiei6. De la un timp, nu n-a mai dus cu oile

la munte, aşa cum făcea în fiecare an, ci şi-a întocmit aici împreună cu copii lui case, şi au numit aceste locuri, Râşeşti. Urmaşii lui s-au înmulţit şi fiind că Prutul, când revărsa îneca satul, ei s-au tras pe sub coastă şi pe coastă, tot înspre M(iază) Z(i) cam la 1 ½ km. Şi astăzi se întâmplă acest lucru, când din cauza revărsărilor Prutului oamenii îşi

strică gospodăriile lor şi-şi fac altele pe locurile de casă noi din 1922. Făcându-se împroprietărirea din 1864, li s-au dat la 100 oameni care

1 Biserica catedrală cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”. 2 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 34. 3 Costin Clit, Biserica „Sfântul Gheorghe”din Huşi, Editura Sfera, Bârlad, 2006, p.5-9. 4 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 34. 5 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 34-35. 6 Parte a ocolului târgului Huşi până la 1602-1604, de când datează actul de danie a lui Ieremia

Movilă.

aveau mijloace de muncă, câte 100 prăjini teren arabil, 100 prăjini fânaţ şi 100 prăjini imaş, iar la 15 oameni pălmaşi, câte 50 prăjini de fiecare fel de pământ. Imaşul a fost dat lângă sat. Pe acest imaş s-au construit de atunci case şi încă mai sunt multe locuri goale, unde au a să face case. Când s-a făcut împroprietărirea din 1922 s-a dat anume loc de sat, prevăzut cu loc pentru instituţii şi locuri de casă, câte 8 prăjini, şi pe locurile acestea, după cum am mai spus, se construiesc

case astăzi”7. Din lucrare nu lipseşte descrierea movilei Răbâia făcută de Dimitrie Cantemir. În 1941 movila Răbâia a servit ca post de observaţie pentru

armată8. Autorul face următoarele afirmaţii: „În partea de N. a satului.

la 300 m. de sat se înalţă falnic ca o adevărată cetate din vremuri, movila Răbâii. Din cauza enigmei asupra originii ei, mulţi cercetători ai trecutului s-au abătut ca să-i afle trecutul. Domnul profesor în

lucrarea sa „Izvoade şi surete 9 ”arată că Dimitrie Cantemir în

„Descrierea Moldovei” spune: „Nu departe de Huşi, se vede o movilă mare făcută de om pe care Tătariio numesc Han-Tepese, adică movila Hanului, iar locuitorii îi zic movila Răbâii. Pentru izvodirea ei sunt mi multe chibzuiri. O seamă de Tătari zic că acolo Moldoveniiar fi omorât un han cu toată oastea lui şi pentru pomenire i-ar fi făcut această movilă.” Alţii spun că pe vremea Sciţilor un rege al lor, Tahtazur, ar fi venit de de au prădat locurile acestea, unde erau tot sciţi, care trăia pe aici şi aici ar fi prins pe o fiică a lui Bâia, care era foarte rea şi ar fi omorât-o, iar armata lui Tahtatzur a îngropat-o aici,

cu toţi robii ei. / Altă legendă, care o ştiu şi oamenii de aici, spune că tot acest Tahtazur, rege al unui popor barbar, ar fi venit pe timpul când erau aici Românii. Au prădat aceste locuri şi cu pradă multă se întorceau spre Nistru. Când au ajuns aproape de Prut, s-au oprit să-şi împărţească prada de vite, cereale şi robi, aici, într-o poiană, căci aceste locuri erau acoperite cu păduri mari. / Tocmai când împărţeau ei aceste prăzi, Românii au dat peste ei. Oştirea lui Tahtazur fiind surprinsă, a început să fugă. Cu ei era şi Bâia, fata lui Tahtazur, fată

rea, care bea sânge de om şi căreia oamenii îi ziceau Bâia cea rea. Fugind şi Bâia prin pădure pe un cal aprig, s-a agăţat cu gâtul într-o ramură uscată şi a rămas moartă. Atunci, regele a luat-o şi a îngropat-o într-o poiană cu tot cu cal, poleiţi în aur, şi ar fi cărat cu toţii pământ cu traistele, de prin împrejurimi, de au făcut această movilă, ca s-o vadă regele de departe, când va veni pe aici. Oamenii i-au zis movilei, movila Bâei cea rea, apoi movila Răbâia. / Movila, într-adevăr, este mare cum nu s-au mai văzut altele. Are două părţi: una

inelară cu un perimetru de 520 m. şi cu o deschizătură înspre R(ăsărit), iar în mijloc are o movilă cu un perimetru de 200 m ., şi cu o înălţime de 35 m. de la apa Prutului. Între movila de mijloc şi inelul ce o înconjoară este o vale de 30 m., putând adăposti cam 3000 oameni. / Pentru stabilirea adevărului, s-au ăcut mai multe săpături în ea, aşa cum s-au făcut în 1922 de de profesorul Ghibănescu. Săpătura s-a făcut din sus în jos, drept în vârful ei, dar nu s-a găsit nimic, decât oase vechi, fiare vechi şi vârfuri de săgeţi. O altă săpătură s-a făcut în

anul 1934, când s-a săpat un tunel de la bază înspre mijloc, dar nici acum nu s-a găsit nimic mai deosebit, ca la prima săpătură. Astăzi,

este înţelenită de iarbă şi pe ea pasc vitele”10. Un capitol este dedicat situaţiei administrative. Autorul apreciază începuturile primăriei din Râşeşti în anul 1838 (Sic!) „după actele vechi găsite aici”, amintind şi actele româneşti din anii 1848-1850.

„Localul ei era într-o casă din sat până la 1864, când s-a făcut local propriu, cu două odăi şi o sală, iar terenul cu primărie cu tot cuprinde patru prăjini, împrejmuite cu gard din plasă de sârmă. Primăria a fost aici de 100 de ani, până în anul 1938, când cu centralizarea s-a contopit cu cea din târgiul Drânceni, cu toate că are un venit mai mare ca al Drâncenilor, iar majoritatea sufletelor sunt tot în satul Râşeşti”. După 1938 au fost numeroase intervenţii pentru mutarea sediului de

7 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 35. 8 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 36. 9 Surete şi izvoade. 10 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 35-36.

Istorie


primărie în Râşeşti. În 1941 satul Râşeşti număra 1570 suflete, iar în 1944 avea 1430 suflete, în timp ce în Drânceni erau 860 suflete. În 1944 satul Râşeşti era împărţit în opt sectoare agricole şi sanitare, conduse de un şef de sector, intelectual, dintre slujbaşii satului, şi de un şef de sector agricol, dintre fruntaşii rurali. Oferim câteva informaţii care atestă statutul de comună al satului Râşeşti. Consiliul comunei Râşeşti este dizolvat în 1906. Se constituie

o comisiune interimară, formată din Dimitrie Cireş, preşedinte, Tănase

Sbână şi Nicolae Toader Misăilă, membri1. Neîndeplinirea obligaţiilor specifice duce la revocarea lui Dimitrie V. Cireş din funcţia de primar al comunei rurale Râşeşti, prin decretul cu nr. 26458 din 12 noiembrie

19072.

Postul de Jandarmi a funcţionat între 1921-1930 şi 1939-1941. Sediul postului de jandarmi se găsea în case închiriate sau localul de primărie. Locuitorii, potrivit autorului, erau „învăţaţi cu cu multe obiceiuri rele, mai ales când era graniţă Prutul, de făceau diferite feluri de contrabandă cu cai şi alte lucruri din ambele părţi şi având şi obiceiul furtului, încât li s-a dus vestea”. În momentul elaborării monografiei „

oamenii fiind foarte apucători din avutul altuia, se simte mare nevoie de un post de jandarmi permanent”. Percepţia Drânceni, care atârnă de Răducăneni, avea rolul colectării impozitelor şi dărilor către stat. Cu mare dificultate erau încasate impunerile către stat „fiind că oamenii nu înţeleg rostul”. Perceptorul este văzut de locuitori ca o mare povară. Este redată şi situaţia

impunerilor şi încasărilor din anii 1941-19433:

Anul Impuneri Încasări

1941 1560000 lei 1120000 lei

1942 1560000 lei 1000000

1943 1990000 lei 1100000

Un Oficiu poştal nu exista în satul Râşeşti, însă era deservit de agentul poştaş

în timpul sătămânii, cu excepţia zilelor de Joi şi Duminică, ultima fiind zi de

odihnă. Agentul poştal din Râşeşti deservea şi locuitorii din satele Valea

Cânepei, Albiţa, Mihail Kogălniceanu şi Chersăcosu. Corespondenţa este

preluată de agent de la Oficiu şi lăsată la şcoală, de unde se împărţea în sat prin

intermediul şcolarilor4.

Populaţia constituie subiectul capitolului al IV-lea. Satul Râşeşti număra 1405

suflete la 31 decembrie 1941 (30% bărbaţi şi 70% femei de naţionalitate

română)5.

Situaţia naşterilor şi deceselor:

Anii Naşteri Decese

1941 64 28

1942 67 30

1943 60 27

Situaţia deceselor pe vârste: Anii O zi - un

an

1-20 de

ani

20-40 ani 40-60 ani Total

1941 6 8 12 2 28

1942 12 4 12 3 30

1943

10 4 9 4 27

1 „Monitorul oficial”, nr. 85, din 14 / 27 iulie 1906, p. 3413. 2 „Monitorul oficial”, nr. 186, din 20 noiembrie / 3 decembrie 1907, p. 6805. 3 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 38. 4 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 39. 5 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 41.

Autorul analizează starea sanitară a locuitorilor. „Studiată din punct de vedere a higienei şi sănătăţii fizice, populaţia satului Râşeşti se prezintă într-o stare submulţumitoare. În majoritatea populaţiei, starea fizică e puţin viguroasă, cu toate că sunt oameni înalţi; copiilor între 1-7 ani, ba chiar şi copiilor de şcoală le lipseşte curăţenia necesară ”. „Din cauză că nu se îngrijesc la timp, tinerii între 20-30 ani, par foarte îmbătrâniţi, mai ales femeile care muncesc mai mult decât bărbaţii,

căci ei poartă mai mult chiriile în toate părţile, lăsând lucrul câmpului mai mult pe seama femeilor şi copiilor. O altă cauză care contribuie la starea aceasta este şi alimentaţia proastă şi insuficientă. Insuficienţa alimentaţiei substanţiale, lipsa aerului curat din locuinţă, lipsa higienii corporale şi neîngrijirea boalelor la timp, sunt germenii care degenerează populaţia satelor noastre”. Înfiinţarea cantinelor pe lângă şcoli nu a rezolvat problema alimentaţiei din mediul rural. „Din martie

şi până în octombrie hrana lui6 este mămăliga cu borş de buruieni,

praz sau ceapă, ceva lapte sau brânză de vacă sau oaie, şi mai rar câte o pasăre, deoarece multe din aceste alimente le duc la târg. Şi doar Slavă Domnului, au şi oi şi păsări, care le-ar întări foarte mult trupul consumându-le, căci vara muncesc de la ora 3 şi până la ora 9 seara. Nici iarna alimentaţia săteanului nu este mai substanţială şi suficientă. Din cele ce au adunat în timpul verii sunt destule a le consuma, dar le

vând cu toate că mai au şi alte mijloace de câştigat, cum sunt chiriile cu piatră şi nisip. Are într-adevăr şi un porc bine hrănit pentru tăiat şi ar îndestula destul de bine familia lui, dar nu ştiu să-l pregătească, aşa cum îl pregătesc Românii din Ardeal, de au pe mai mult timp şi o bucăţică mai bună. Se mărginesc mai mult la borş şi friptură, sau cum îi mai zic ei, topitură. Al doilea porc, chiar de-l au, nu-l mai taie, ci îl vinde. Încolo, numai cu murături din vară, varză murată şi cu fasole, îşi petrec iarna. Băutura însă, slavă Domnului, se bea din gros. În

mediu se bea câte 1000 de l(itri) de familie pe iarnă, căci de la 1 Martie nu mai au vin, decât câţiva.” Pâinea din grâu şi secară nu prea are căutare în lumea satului Râşeşti. „Din constatările noastre numai un sfert din copiii de şcoală gustă ceva dimineaţa, încolo vin nemâncaţi. Într-un cuvânt săteanul din Râşeşti, ca şi de ori unde, se hrăneşte prost şi munceşte mult. Nu are un echilibru al consumului şi muncii. Nu ştie să pregătească hrana ce o consumă”. Pentru schimbarea mentalităţilor în această privinţă s-a înfiinţat Cantina

şcolară în cadrul Căminului cultural din Râşeşti. În timpul verilor sătenii dorm pe câmp, prispa casei, iar tinerii cu caii pe câmp. Locuinţa nu este spaţioasă la cei mai mulţi dintre locuitoriii satului Râşeşti, este dotată de obicei cu ferestre mici fixate de pereţi şi care nu puteau fi deschise pentru aerisire. „Aerul dinnăuntru este viciat de mirosul opincilor ce le poartă ziua şi care noaptea le au puse la uscat pe sobe”. În timpul verilor ţăranul din Râşeşti se răcoreşte în apa Prutului sau a

gârlelor de pe moşia satului. Iarna se limitează la spălarea corpului „la o săptămână, sau la o lună. Sunt oameni, şi chiar mulţi, care nu fac băi până vara. Aşa se explică că vara copiii vin la şcoală murdari pe corp sau cap. În afară de aceasta, nici schimbul rufelor de pe ei nu se face la timp. Se schimbă rar, fie că nu au cu ce, fie că aşa sunt obişnuiţi . Este un mare rău, căci toţi aproape au paraziţi, cu toate sfaturile ce le dau şefii de sectoare sanitare şi organele sanitare. Fac îmbrăcăminte bună – lux chiar – tinerilor flăcăi şi fete prin cumpărare de ciorapi de mătase, blăni, şoşoni, rochii de mătase şi alte lucruri ce

nu sunt de strictul necesar, care ar trebui să-l aibă cei mai mici. Aceştia stau în casă, numai în cămaşă sau îi trimit la şcoală goi şi flămânzi”. Bolnavii nu sunt duşi la medic, cei internaţi fug din spital. Bolnavul beneficiază iniţial de descântecele babelor în care avea încredere mai mare decât în medic. Apelul la medic se face în ultimă instanţă, când boala se agravează. „Trăieşte cu credinţă că atât i-a fost dat de Dumnezeu să trăiască, dar trebuie făcut să creadă şi în puterea

doctorului”. Asistenţa medicală este asigurată de personalul spitalului „Regele Carol I” din localitatea Ghermăneşti, „spital mare, dacă nu

6 Ţăranului.

Istorie


cumva cel mai mare din judeţ, cu trei corpuri de clădiri, baie, locuinţă şi aşezat pe botul unui deal, cu copaci din jur împrejur”. Se asigură gratuitaea vizitelor medicale. Spitalul a beneficiat de aportul unor medici destoinici, personal medical suficient, medicamente şi inventarul necesar. Starea economică a satului este analizată în capitolul al V-lea. La 1864 Toader Cerchez, proprietarul moşiei, stăpânea 2600 hectare teren

arabil, fâneţe şi imaş cu bălţi şi pădure: 224 ha. de pădure, 1500 ha de teren arabil, iar restul imaş, fâneţe şi bălţi. În anul 1864 se aplică legea rurală a domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), despre care am vorbit, iar în 1922 s-a realizat a doua împroprietărire a ţăranilor (conform reformei agrare din 1921). Ţăranii fără pământ primesc loturi tip de patru hectare. Sunt împroprietăriţi toţi locuitorii „începând cu contigentul 1922 până la 60 de ani, care aveau copii minori. S-a împărţit astfel 1100 ha. din moşia proprietarului Nicu Cerchez.

Înmulţindu-se locuitorii după aceea, loturile s-au împărţit pe fiii lor, iar alţii făcând agricultură mai multă, tot mai lucrau pe moşia boierului şi în ziua de astăzi ei mai lucrează pe această moşie în dijmă. Din nenorocire, nici acest pământ cât îl au nu-l muncesc bine, din cauză că nu ştiu să-l lucreze şi mulţi se încăpăţânează de a se lua după noile metode de lucru care se dau prin camerele de agricultură”. Suprafaţa proprietăţilor locuitorilor:

Suprafaţa

Proprietăţi

Între 1-3 ha. 150

Între 3-5 ha. 94

Între 5-8 ha. 105

Între 8-15 7

Până la 1864 sătenii îşi păşteau vitele pe imaşul boieresc, în schimbul prestării muncilor agricole sau stabilirea unei sume de bani. În 1864 beneficiază de legea rurală, când primesc 100 de prăjini imaş şi 100

prăjini fânaţ. Imaşul se măreşte în 1922 cu 203 ha (în total 303 ha). „Acest imaş se află, parte lângă sat, în partea de apus, unde se clădesc case acum, iar cealaltă parte e şesul Prutului, în partea de răsărit, imediat lângă sat, lucru care este un mare bine sătenilor. Acest imaş are pe el două bălţi: Teleasa şi Hrubeni, pline cu peşte şi acoperite cu stuf. Şesul este străbătut de canalul militar pe o lungime de 4 km.” Nu

erau semănate: lucerna, trifoiul, ovăzul (borceagul), iarba de Sudan1.

În ceea ce priveşte tipologia locuinţelor, întâlnim: casele vechi, bătrâneşti, cu o tindă şi o odaie, şi casele noi cu o tindă, două odăi, bucătărie de vară în paravanul de lângă casă. În faţa casei întâlnim grădiniţa cu flori şi pomii fructiferi. Ograda este sistematizată conform trebuinţelor: loc de depozitat nutreţul şi aria unde treieră, grajdul şi ocolul vitelor, locul cu pomi şi zarzavaturile cultivate. Locuinţa este înconjurată de un gard din scândură sau nuiele. Casele sunt învelite cu

stuf. Întâlnim opt case învelite cu ţiglă şi 12 cu tablă. În 1943 au fost înregistrate 350 de case. Principala ocupaţie este precticarea agriculturii (92 % din locuitori sunt agricultori). Cursurile ţărăneşti de agricultură nu şi-au atins scopurile iniţiale, „locuitorii continuă să lucreze aşa cum au apucat de la cei bătrâni, cu toate că pământul ce-l stăpânesc este de bună calitate”. Metodele de lucru sunt considerate a fi învechite. Proprietarul îşi lucrează moşia la fel ca ţăranii, fără a se constitui într-

un model pentru introducerea metodelor moderne de practicare a agriculturii. „Nu întrebuinţează nimeni, aproape, două arături, nici asolament şi nici nu vezi la nimeni tăvălug, semănătoare sau la toţi borune de fier. Prăşitul se face de două ori, dar dacă anul este bun, omul lasă să meargă şi cu o praşilă, mai ales la floarea –soarelui. Sămânţă pun de care au, fără a mai selecţiona-o prin trior, care nu este decât la curtea boierească, iar unul al satului ce era prin 1938, nu

1 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 45.

l-a întrebuinţat nimeni, dar nici nu l-a păstrat, aşa că în doi ani s-a stricat stând în ploaie şi soare”.

Tablou cu profesiile practicate în Râşeşti:2

Profesii Număr

Preoţi 2

Învăţători 6

Cântăreţi biseiceşti 2

Funcţionari comunali 2

Comercianţi 2

Croitori 6

Fierari 3

Cizmari 3

Lemnari 2

Plugari 287

Total 314

Cereale cultivate în anii 1941-1943:3 Cereale 1941 1942 1943

Porumb 631, 25 ha. 690 ha. 700 ha.

Grâu 150 ha. 150 ha. 140 ha.

Orz 85 ha. 90 ha. 100 ha.

Secară 18 ha. 13 ha. 15 ha.

Mazăre 10 ha. 5 ha. 5 ha.

Floarea soarelui 42 ha. 47 ha. 45 ha.

Parâng 50 ha. 50 ha. 40 ha.

Ovăz 20 ha. 20, 25 ha. 30 ha.

Total 1625,25 ha. 1625, 25 ha. 1625 ha

Sfecla de zahar a fost cultivată în 1943 de câţiva ţărani pentru a scăpa de concentrare. Viţa de vie – hibrizi, numai două dintre vii erau altoite – ocupă o suprafaţă de 47 hectare. Livezile lipsesc aproape cu desăvârşire. Şcoala deţine livada învăţătorilor, căreia i se adaugă pomii fructiferi din curţile locuitorilor. Elevii învăţau practicarea altoitului de pe băncile şcolii. Anterior anului 1939 numărul de stupi era substanţial, „însă cu concentrările de trupe ce au staţionat aici din 1939 s-au împuţinat”. Practicarea apiculturii era favorizată şi de salcâmăriile

existente în zonă. La data redactării monografiei de care ne folosim şi noi, locuitorul Andronache Negru deţinea 18 stupi primitivi. Sunt întâlnite câteva perechi de boi. Sunt crescute vite pentru a fi folosite la muncile agricole, dar şi pentru comercializare. Domină creşterea cabalinelor. Fiecare gospodar deţine una sau două vaci cu lapte, cărora li se adaugă ovinele, porcinele şi păsările. Tabel statistic cu animalele domestice crescute:

Animale 1941 1942 1943

Cai 216 200 220

Boi 48 40 40

Vaci 252 231 250

Oi 1400 1350 1350

Porci 180 180 180

Tabel statistic cu păsările crescute4:

Păsări 1941 1942 1943

Găini 890 900 900

Gâşte 130 130 130

Raţe 180 180 189

Curci 40 30 30

2 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 45-47. 3 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 47. 4 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 48.

Istorie


Banca Populară „Movila Răbâii” s-a înfiinţat în anul 1912 prin stăruinţa preotului Alexandru Chirica şi a unui grup de locuitori. La 1941 banca are 89 de membri şi un capital social de 67000 de lei. Banca a recurs la achiziţionarea cerealelor direct de la ţărani şi comercializarea în porturile Galaţi şi Brăila. „Cooperativa Agricolă” a fost înfiinţată în anul 1921 cu un număr de 55 de membri. Cooperativa arenda loturi de pământ de la Casa Centrală, pe care le împărţea

membrilor săi. „Timpurile prin care a trecut ţara noastră şi criza financiară ce a cuprins întreaga ţară, au făcut de au stagnat aceste instituţii cooperatiste, factori principali în ridicarea satului, iar în

prezent sunt în curs de lichidare”1. Abordarea stării culturale din satul Râşeşti este realizată în capitolul VI al lucrării. Înfiinţarea şcolii este apreciată a fi în anul 1892,

cursurile fiind urmate de copii până acum la Drânceni. Cursurile se desfăşoară într-un „local închiriat, care fusese casa unui om, cu o tindă şi o odaie, la locuitorul Vasile Dănilă de astăzi. Primul învăţător a fost Dumitru Sălceanu, titular, care apoi s-a mutat în oraşul Huşi”. Şcoala din Râşeşti era deservită în anul 1896 de către învăţătorul Gheorghe

Motaş2. Localul şcolii va fi mutat în cel al primăriei. Lucrările de

construcţie ale localului de şcoală sunt realizate în 1908. „Localul nou, este în partea de Nord a satului, lângă lângă curtea proprietarului R. Cerchez”. Curtea şi grădina (3000 m²) şcolii măsoară 0,50 ha. Suprafaţa localului este apreciată la 230 cm² (!). Şcoala este „aşezată cu faţa la MZ, cu clasele aşezate de la Sud la Nord, având în faţă câte o fereastră, iar pe margini câte trei ferestre mari. Clasele erau două la număr, dar în anul 1935, când s-au mai înfiinţat alte posturi, clasa de

la răsărit s-a despărţit în două, una fiind cu intrarea prin spatele şcoalei. Dimensiunile claselor sunt 10 / 8. În mijloc, între cele două clase este o sală şi două odăiţe pentru locuinţa directorului. Aceste odăi sunt mici având dimensiunile de 3 / 4 m”. Învăţătorului Dumitru Sălceanu i-au urmat: Gheorghe Motaş (era la 1896), Ichim, Holban, Timircan, Vasilache, învăţători titulari, absolvenţi ai Şcolii Normale, transferaţi în mediul urban. Din 1920 soseşte ca învăţător director Constantin Giurgea, care funcţiona şi în 1943-1944. Odată cu

înfiinţarea celui de al doilea post de învăţător, va fi numită Irina Giurgea. În 1925 în cele patru posturi mai sunt întâlniţi şi învăţătorii Petru Vetrescu şi Paula Vetrescu. Odată înfiinţat în 1934, postul al cincilea de învăţător este ocupat de Gheorghe Arteni (deţine şi calitatea de director), iar din 1936 postul al şaselea de Celea Giurgea. În 1944 şcoala funcţionează cu şase posturi ocupate de învăţători cu gradele I şi II. Situaţia elevilor:

Anii

Numărul de elevi

1941 269

1942 277

1943 238

1944 260

Învăţământul „cuprinde două cicluri – elementar şi ciclul supra-primar de 3 clase”.

Funcţii ocupate de absolvenţii şcolii în 1943:3

Funcţia

Numărul

Profesori

Învăţători

Preoţi

Doctori

3

-

1

1

1 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 48- 49. 2 Conform statelor de plată din ianuarie-decembrie 1896; Vezi Costin Clit, Slujitorii şcolilor

rurale din judeţul Fălciu la 1896, în „Prutul”Revistă de cultură, Anul V, nr. 1 (38), ianuarie 2005, p. 13. 3 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 51.

Ingineri

Ofiţeri

Funcţionari

Studenţi

Subofiţeri

Elevi curs secundar

1

2

5

1

4

7

Începând cu anul 1941 localul de şcoală este utilizat de armatele care au trecut Prutul sau de cele care au staţionat. O parte a mobilierului şi

materialului didactic este distrus de soldaţi. Inventarul bibliotecii şcolare număra 450 de volume. Odată cu evacuarea din 1944 o parte a cărţilor este dată spre păstrare elevilor, iar o altă parte a fost distrusă. În afară de biblioteca şcolii fiecare clasă deţinea o minibibliotecă. Lunar sunt organizate serbări şcolare pentru ridicarea culturală a satului. Serbarea „cuprindea un cuvânt din partea unui învăţător, cântece, piese de teatru, recitări şi altele. În afară de serbări mai erau

şi şezătorile săptămânale cu un program”aproape identic. Cooperativa şcolară „Movila Răbâii” servea aplicării cunoştinţelor de cooperaţie obţinute în timpul cursurilor complimentare. Cooperativa şcolară a fost înfiinţată în anul 1932, cu un număr de 82 de membri şi un capital social de 415 lei. În 1943 deţinea un capital de 3500 lei. Elevii cursului complimentar sunt organizaţi în echipe, asigurau conducerea cooperativei pe o perioadă de o lună de zile sau un trimestru. Grădina şcolară avea o suprafaţă de 3000 m². Este îngrădită cu un

gard din plasă de sârmă şi unul viu. A fost împărţită în trei părţi: grădina de zarzavat şi legume, via şi livada. Grădiniţa de flori era în

faţa şcolii4. Prin cantina şcolară, înfiinţată în 1939, se urmărea oferirea de ajutor copiilor lipsiţi de hrană în familii şi efectuarea practicii gospodăreşti de

către fete. Zilnic masa era servită de 20 copii. Alături de şcoală, Căminul cultural „Spătarul Costache Cerchez” reprezintă o altă pârghie de ridicare culturală a sătenilor din Râşeşti. Căminul a fost înfiinţat la 22 iulie 1930. Poartă numele vechiului proprietar. Preşedintele Căminului era în 1944 preotul M. Horga, iar directorul Constantin Giurgea a fost înlocuit cu Gheorghe Arteni, directorul şcolii. S-au desfăşurat activităţi intense mai ales în primii ani de după înfiinţare, „iar mai târziu mai mult cu secţia cooperatistă

aprovizionând satul cu articole necesare”. „Căminul activează făcând multe serbări ocazionale, şezători şi cursuri ţărăneşti, unde luau parte până la 80 din membrii săi. La aceste cursuri luau parte şi autorităţile comunale şi se ţineau subiecte sau convorbiri cu oamenii despre diferite chestiuni, ce priveau interesul obştesc sau despre diferite

metode de lucru a câmpului sau creşterea vitelor”5.

Capitolul intitulat Starea moral-religioasă oferă numeroase informaţii despre trecutul bisericii, religiozitatea şi moralitatea locuitorilor. Pe teritoriul satului Râşeşti s-au succedat în timp trei biserici. Prima a fost construită pe şesul Prutului „unde ar fi fost întâi satul, pe locul unde şi astăzi se cheamă „Balta Bisericii”, loc unde nu se mai cunoaşte acum nimic, fiind acoperită cu luncă”. A doua biserică a fost ridicată pe locul unde în 1943 se afla casa locuitorului Neculai Marian, înconjurată de cimitirul satului. Urmele lăcaşului religios nu se mai păstrau „dar se

găsesc oase de oameni când se face câte o săpătură în pământ”6. La Muzeul Eparhial din Huşi se păstrează un Antologhion, tipărit la Iaşi în 1755, care a aparţinut bisericii din Râşeşti. Redăm conţinutul a două însemnări de pe acest Antologhion: (I) „Această carte fiindu foarte stricată s-au dat de cătră mine iscălitul proprietariu moşii Răşăştii de s-au legat şi s-au dres ca din

nou pre a mea c(h)eltuială la anul 1849, Marti(e) 30. în Huşi

4 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 52. 5 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 53. 6 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 53.

Istorie


<ss> Costac(h)i Cerc(h)ez” (II) „Ştiinţă să ştii de cându s-au înc(h)is Prutu şi au rămas rusăsc. 1813 av(gust) 15 Eram în vrăstă di doozăci de ani. Apostolu d(...) ot Răbâia”

Un document din 1855 atestă biserica „Sfinţii Voievozi” din satul Râşeşti şi existenţa a 35 persoane decedate, dintre care 33 din cauza holerei. Redăm lista decedaţilor, între paranteze menţionăm vârsta decedatului şi data producerii decesului: Hortolomei sân Ion Pricoc(h)i (8 ani, 7 iulie 1855),Toader sân Ioan Negru (un an, 9 iulie 1855), Catrina, fiica lui Vasile Mazilu (un an, 10 iulie 1855), Ştefan sân Ion Iancu (2 ani, 14 iulie 1855), Paraschiva (70 ani, 24 iulie 1855), Macarii sân Ion Ciolan (un an, 25 iulie 1855), Eleana, fiica lui Andrei Bucos

(un an, 28 iulie 1855), Eleana, soţia lui Ioan Grădinaru (45 ani, 2 august 1855), Safta, soţia lui Toader Bratu (34 ani, 7 august 1855), Ioan sân Ioan Grădinaru (20 ani, 7 august 1855), Ioan Grădinariu (60 ani, 10 august 1855), Ioan Golăi (45 ani, 10 august 1855), Iacob Moisăi (65 ani, 10 august 1855), Catrina, soţia lui Ştefan Roşu (45 ani, 11 august 1855), Ştefan Roşu (50 ani, 11 august 1855), Catrina, văduvă (70 ani, 11 august 1855), Catrina, soţia lui Iacob Moisăi (60 ani, 11 august 1855), Sandu Glodeanu (45 ani, 12 august 1855), Neculaiu Moisăiu (26 ani, 12 august 1855), Dumitru sân G(h)eorg(h)i Iancu (13

august 1855), G(h)eorg(h)e Negru (65 ani, 15 august 1855), Pavăl, fiul lui Ioan Bunescu (7 ani, 17 august 1855), Pricoc(h)e, fiul lui Ioan Bunescu (5 ani, 19 august 1855), Eleana, soţia lui Ioan Bunescu (40 ani, 19 august 1855), Maria, văduvă (50 ani, 19 august 1855), G(h)eorg(h)e, fiul lui Toader Melenca (un an, 19 august 1855),Vasâle Mocanu (36 ani, 20 august 1855), Profira, fiica lui Costac(h)i Pricoc(h)e (un an, 20 august 1855), Ifteni Condre (98 ani, 21 august 1855), Smaranda, văduvă (50 ani, 21 august 1855), Smaranda, fiica lui

Enac(h)e Misailă (5 ani, 27 august 1855), Elisaveta, fiica lui Alecsandru Condri (8 ani, 27 august 1855), Vasâli Dulci (58 ani, 4

septembrie 1855), Ioan Iancu (42 ani, „de buba cea neagră”)1. Biserica Sfinţii Voievozi să fie cel de-al doilea lăcaş bisericesc din Râşeşti? Constantin Partene oferă o informaţie îndoielnică. Redăm

integral pasajul respectiv: „Între timp, biserica îşi stabilise altă zi de hram, de la Sf. Voievozi se trecuse deja la Sf. Împ. Constantin şi Elena

(1909)”2. Biserica cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”din Râşeşti este atestată documentar în 1854. O vidomostie din 9 aprilie 1840 atestă biserica cu hramul „Sfinţii Voievozi”, amplasată pe moşia sărdarului Costache Cerchez, la care slujea preotul Ioan sin Trifan,

dascălii Ioan Golăi şi Ioan Maliş (sunt înregistraţi 63 de locuitori)3. A treia biserică a fost construită în partea de nord a satului de către spătarul Costache Cerchez. În 1943 curtea boierească aparţinea lui Radu Cerchez. Biserica măsoară 95 m², iar curtea din jur 2500 m². Morţii sunt înmormântaţi în curtea bisericii până la 1864, când s-a

înfiinţat actualul cimitir, situat în partea de nord-vest a satului, cu o suprafaţă de 10000 m². Gheorghe V. Artene apreciază construirea

bisericii între 1841-18514 de către spătarul Costache Cerchez pe moşia sa. O reparaţie radicală a bisericii a fost realizată în vara anului 1944 cu

sprijinul Regimentului 3 Motorizat 5 şi a locuitorilor din sat. Sunt

reînnoite unele icoane, s-au reparat zidurile şi acoperişul, s-a făcut un cafas pentru corul religios, gardul din faţă şi un trotuar din ciment din drum până la uşa bisericii. Hramul bisericii este „Sfinţii Constantin şi

Elena”6.

1 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 23 / 1855, f. 73-74. 2 Constantin Partene, Istoria târgului Drânceni şi a comunei, p. 223. 3 Costin Clit, O vidomostie inedită cu slujitorii bisericilor din judeţul Fălciu la 1840 în „Elanul”,

Giurcani, nr. 35, ianuarie 2005, p. 4. 4 De fapt 1841- 1846. 5 Regimentul 12 Roşiori. 6 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 55-56.

La 31 mai 1944 locotenetul-colonel Virgil Popescu, comandantul Regimentului 12 Roşiori Purtat şi preotul căpitan Stavăr Popoiu, confesorul Regimentului, se adresează Episcopiei Huşilor: „Am onoare a vă aduce la cunoştinţă următoarele: În urma propunerii făcută de Preotul Căpitan Stavăr Popoiu, Confesorul Regimentului nostru, am luat iniţiativa reparării Bisericii Parohiale din Parohia Râşeşti, Judeţul Fălciu. / În acest scop, am înfiinţat un comitet – în cadrul

regimentului 12 Roşiori Purtat- în care intră şi Preotul Paroh respectiv, cât şi alţi doi membri din sânul parohienilor, comitet care are însărcinarea de a se îngriji de procurarea fondurilor necesare, cât şi de executarea lucrărilor de reparaţie. / Fondurile necesare se vor procura prin liste de subscripţii de la enoriaşii parohiei, cât şi de la ofiţerii, subofiţerii şi trupa Regimentului 12 Roşiori Purtat şi de la celelalte unităţi ce se găsesc cantonate în regiunea Parohiei Râşeşti. / Întrucât până în prezent am şi procurat deja materialele necesare

pentru reparaţia acestei Biserici, lucrătorii necesari de specialitate avându-i chiar de la Regimentul nostru, am onoare a vă ruga să binevoiţi a dispune să se aprobe executarea acestei lucrări de reparaţie, urmând ca în cel mai scurt timp să începem lucrările

repective ”7. Se păstrează o scrisoare de mulţumire de la Episcopul Grigorie Leu:

„D-le Comandant / Cu vie bucurie am luat la cunoştinţă de lăudabila iniţiativă a dv şi a pr. căpitan St(avăr) Popoiu, de-a repara biserica satului Răşăşti şi o aprobăm din toată inima, aducându-vă, pentru aceasta, caldele noastre mulţumiri. Fapta dv vă cinsteşte nu numai personal, ci şi ofiţerii, subofiţerii şi trupa reg(egimentului) care cu destoinicie îl comandaţi şi este o reală înlesnire făcută acestui sat, care prin aşezarea lui la piciorul podului care leagă cele două Moldove, a primit de patru ani mulţi foarte mulţi ostaşi Români şi

Germani, a fost evacuat de mai multe ori şi supus bombardamentelor din iunie 1941. / Şi această faptă bună creştină va sta mărturie vie că oastea Ţării, care-şi dă cu dărnicie sângele pentru cruce, dreptate şi Neam şi care ctitoreşte biserici, va ctitori pentru totdeauna temeliile

dreptăţii care trebuie să ni se facă şi pentru care sângerăm”8.

Biserica a fost sfinţită de Episcopul Grigorie Leu la 25 iunie 1944. Sunt aduse cuvinte de mulţumire căpitanului Stavăr Popoiu, preot militar, fost paroh la Epureni (Tutova), locotenentului-colonel Virgil Popescu, comandantul trupelor operative. „Prăznuirea a fost un simbol al războiului ce se duce împotriva profanatorilor şi distrugătorilor de biserici ca şi a locului unde se află biserica cu deviza veche, că pe

aicea nu se trece”9.

Autorul aminteşte următorii preoţi slujitori: Andronache (ante

185810-187811), Alexandru Maleş (187812-1889), transferat în Lunca

Banului, Alexandru Chirica13 (1889-1923), pr. Gherbete14, până la

sosirea titularului Mihai Horga. Un document din 27 aprilie 1877 aminteşte pe defunctul preot Andronache Trifan, care deţinuse atestatul eliberat de Seminarul Veniamin din Iaşi cu nr. 77, din 27 mai 1846, decretul de diacon cu nr.

279 din 1846. Era originar din satul Râşeşti15.

La 2 mai 1854 locuitorii satului Râşeşti dau mărturie ierodiaconului Andronache, fiul preotului Ioan Trifan din acelaşi sat, căsătorit cu Ana, fiica preotului Ioan Luca din Pogăneşti, pentru a fi hirotonisit preot la biserica cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena”din Râşeşti.

7 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 257 / 1945, Pachet 349. 8 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 257 / 1945, Pachet 349. 9 Cronica oficierilor şi vizitelor canonice în „Cronica Huşilor” Foaie oficială a Eparhiei Huşilor,

Anul XI, Nr. 3-6, martie-iunie 1944, p. 31-32. 10 Preot din 1854. 11 De fapt 1876. 12 Din 1875. 13 Preotul Alexandru Chirica a decedat la 12 februarie 1928, fiind înlocuit de preotul suplinitor I.

Popa la 15 februarie 1928. Parohia număra 310 capi de familie cu 1029 suflete; Vezi „Buletinul Episcopiei Huşilor”, An IV, nr. 5, din 1 martie 1928, p. 52; Preotul I. Popa a funcţionat până la 1 martie 1928.

14 Ieromonahul Gheronte Zaporojan, care l-a înlocuit pe preotul I. Popa la 1 martie 1928; Vezi „Buletinul Episcopiei Huşilor”, An V, nr. 7, din 1 aprilie 1928, p. 74; Ieromonahul Gheronte Zaporojan, fost paroh, a fost lăsat în disponibilitate la 15 octombrie 1929; Vezi „Buletinul Episcopiei Huşilor”, An VI, nr. 11, din 1 noiembrie 1929, p. 161.

15 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 47 / 1877, Pachet 53, f. 31-32.

Istorie


Viitorul slujitor urma să-l urmeze pe preotul Ioan Trifan, om în vârstă de 66 de ani, hirotonisit preot în Râşeşti de 30 de ani, deci de pe la 1824. Mărturia era semnată şi de Eacov (Iacov) Moisăi, pasnic, Ioan

Hatmanu, vornicul satului 1 . Protoiereul Ioan Râşcanu recomandă

ierarhului la 4 mai 1854 pe diaconul Andronachi, fiul preotului Ioan Trifan din Râşeşti. Este trimis pentru hirotonisire la Agie Tripoleos (25

mai 1854) de care este hirotonisit la 30 mai 18542. În octombrie 1861 iconomul Andronachi Trifan converteşte la ortodoxie pe Vasile Cernic,

catolic, originar din Boemia, aşezat la Râşeşti3 . Preotul se afla în

conflict la 1864 cu locuitorul Vasile Negru4. Documentele cercetate îl

atestă în 18725. Costache Cerchez, proprietarul moşiei Râşeşti, cerea în

1875 un preot ajutător. Populaţia satului se ridica la 170 locuitori. Permutarea preotului Alexandru Maleş la Râşeşti este aprobată la 26

noiembrie 1875 6 . În raportul din 16 ianuarie 1876, protoiereul informează Episcopia despre vizita efectuată la biserica din Râşeşti şi

cercetarea reclamaţiei preotului Andrunache Trufan, împotriva preotului Alexandru Maleş, „angajat de către proprietarul moşiei ca preot numai pentru necesităţile religioase ale casnicilor şi servilor curţii”. Preotul Alexandru Maleş i-ar fi luat dreptul parohial, proprietarul nu-i mai dădea pământul legitim preotului Trifan, forţat să se prezinte la subprefectură şi curte. Locuitorii satului au negat

acuzaţiile la întrunirea din biserică. Este atestat dascălul Costache7.

Preotul Andrunachi Trifan solicita în 1876 un alt post preoţesc. Protoiereul I. Cogean îl recomandă la 28 martie 1876 pentru satul Râpile. În Râşeşti funcţiona şi preotul Alexandru Maleş. Cartea de permutare a preotului Andrunache Trifan a fost eliberată la 29 martie

1876, pentru satul Râpile8.

Postul de paroh al parohiei Râşeşti era vacant la 1909. Parohia număra 250 familii cu 900 de suflete. Într-o scurtă notă se aminteşte

construirea bisericii de zid între 1841-1846 şi reparaţiile din 18979. În 1909 biserica din Râşeşti era închisă pentru reparaţii. Cântăreţul Th. Golie este mutat în Huşi. Acesta nu a luat parte la nici un serviciu

religios între 1 aprilie-1 iunie 190910. Odată cu demiterea cântăreţului II, Vasile Sava, a fost numit Ion N. Ţabară de la parohia Stănileşti, la 1

iulie 191011 . În 1 iulie 1911 Ion Ţabără este transferat la Lunca

Banului, în locul cântăreţului Ioan Prodan, transferat la Stănileşti12. Postul cântăreţului Dimitrie Diaconu, domiciliat în Huşi, curier la Banca Populară „Grădina”din Huşi, este solicitat în 1914 de către Ştefan Sănduţă. Episcopul Nicodem Munteanu se opune solicitării, apreciind modul de exercitare a îndatoririlor de cântăreţ de către

Dimitri Diaconu13. În 1915 este numit cântăreţ bisericesc P. Agafiţii de la parohia Pribeşti (Vaslui). Ioan Gh. Murgociu este numit cântăreţ

II provizoriu la 1 ianuarie 192014.

Dintre cântăreţii bisericeşti mai amintim: D. Crăsneanu, transferat din Râşeşti la Pâhneşti la 1 ianuarie 1926, En. Vasilache, transferat din

Pâhneşti la Râşeşti la 1 ianuarie 1926 15 , Dumitru Dăscălescu,

transferat din Râşeşti la Drânceni la 15 august 192916, Petru Popa,

1 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 24 / 1854, f. 272, Pachet 7. 2 Ibidem, f. 271, respective 274. 3 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 104 / 1861, f. 177-182, Pachet 22. 4 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 100 / 1864, Pachet 33; Vezi şi

Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 72 / 1864, Pachet 31 (Acta preotului Andronachi Trifan în conflict cu locuitorul V. Negru).

5 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 35 / 1872, f. 1. 6 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar33 / 1875, f. 69, Pachet 50. 7 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 37 / 1876, f. 1. 8 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 53 / 1876, f. 65v-66. 9 „Anuar”, Editat de Administraţiunea Cassei Bisericii, 1909, p. 424. 10 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 33 / 1909, Pachet 118. 11 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 241 / 1910, Pachet 120. 12 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 23 / 1911, Pachet 122. 13 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 27 / 1914, Pachet 129. 14 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 28 / 1915, Pachet 131. 15 Vezi „Buletinul Episcopiei Huşilor”, An II, nr. 2, din februarie 1926, p. 12. 16 Vezi „Buletinul Episcopiei Huşilor”, An VI, nr. 10, din 1 octombrie 1929, p. 145.

transferat de la Podul Hagiului la Râşeşti la 1 noiembrie 192917, apoi

din Râşeşti la Podul Hagiului18.

Preotul Mihai Horga, născut la 5 noiembrie 1905 în comuna Focuri, Regiunea Iaşi, a fost hirotonisit pe seama bisericii din Râşeşti la 15 octombrie 1929, este hirotesit duhovnic la 25 martie 1930, devine

sachelar la 1 septembrie 195119. Preotul Mihai Horga şi-a avut evacuată familia în judeţul Argeş

(1944)20. Slujea şi în 1948, când era preşedinte ARLUS, al Căminului cultural, activează în Comitetul Comunal Sanitar şi Sfatul Gospodăresc. Cântăreţul Ioan Sănduţă era dat dispărut în Al Doilea Război Mondial. La 15 ianuarie 1948 este numit cântăreţ onorific Alex.

V. Sănduţă, absolvent al Şcolii de Cântăreţi Bisericeşti 21. Preotul

Mihai Horga participa la şedinţele Cercului Cultural Preoţesc din Epureni. Participă după instalarea regimului comunist la campaniile de însămânţări. La 29 martie 1949 a cedat (i-a fost confiscat de comunişti) terenul bisericii cu o suprafaţă de 9,50 ha. În 1950 participă la

activitatea de depistare a gândacului de Colorado (sic!)22.

Potrivit unei fişe parohiale întocmită în 1956, biserica din Râşeşti a fost construită din zid la 1841 de spătarul Costache Cerchez, se afla în stare bună şi era acoperită cu tablă. Parohia Râşeşti se compunea din satele Râşeşti (415 capi familie cu 1685 de suflete) şi Şopârleni (16 capi familie cu 65 suflete). Cimitirul avea suprafaţa de un hectar, fără capelă, în stare bună, strict confesional. În afara casei parohiale parohia deţinea „un botezător”, construit din zid, de inginerul N. Cerchez la

1912 şi era acoperit cu tablă. Biblioteca parohială număra 44 de cărţi şi 152 reviste. Deţinea o jumătate de hectar de pământ, două locuri de casă în Şopârleni, destinate, unul pentru biserică, celălalt pentru cimitir. Biserica era slujită de: pr. Mihai Horga, cântăreţul Enacachi Vasilache, paraclisierii V. Stavăr şi N. Dănilă. „Sătenii din sat ar părea că sunt religioşi, însă forte rar vin la biserică. Sunt sărbători când vin 3-4 oameni şi 5-6 femei mai bătrâne. Ajută însă biserica când li se cere şi numai în zilele mari, cum ar fi Sf.

Paşte sau Crăciunul , vine un număr destul de mare, încât nu mai încap în biserică. Mai sunt şi alte sărbători mari când se duc la biserică. De obicei femeile se duc mai des la biserică decât bărbaţii. Ţin la praznicele şi toate pomenirile ce se cuvin celor morţi. Posturile iarăşi le ţin, precum şi zilele de post, Miercuri şi Vinerile. Sunt şi parte din ei care mai îndrăznesc să nu ţină la aceste posturi, fie din cauza lipsei de hrană sau nu mai cred în ele. Tinerii sunt mult mai necredincioşi şi numai din cauza părinţilor care nu-i stăpânesc. Vin

foarte rar la biserică. Nu mai este creşterea bună, frica de Dumnezeu şi iubirea de biserică şi de cele sfinte, care erau mai înainte”. „Moralitatea – şi mai mult a tinerilor – lasă foarte mult de dorit. Vina, bineînţeles, este tot numai a părinţilor care permit copiilor lor să facă atâtea lucruri imorale. Copii încep a juca în horă cu fetele de la 10-12 ani şi-i lasă să umble noaptea prin sat, făcând diferite acte imorale, fumând, furând, bând vin, după care strică toată liniştea satului. Rari oamenii, care nu permit să facă copii lor asemenea lucruri şi le dă o

creştere mai aleasă. Distrug şi fură ogoare întregi cu recoltă. Cel în pagubă, fără a mai reclama, face şi el la fel, aşa că vai de acel ce nu face la fel cu ei! Trebuie să-şi păzească cu mare greutate avutul său, ca să-l aibă. Seratele şi balurile curg în fiecare Duminică, când se întâmplă bătăi şi orgii. Cu toate că prin Căminul cultural şi predicile sau în diferite ocazii, li se dau sfaturi pentru întâmpinarea răului, lucrurile nu s epot îndrepta de loc, ba merg crescând din ce în ce. Vina o poartă în parte şi vremurile de război, când cele mai multe familii nu

17 Vezi „Buletinul Episcopiei Huşilor”, An VII, nr. 1, din 1 ianuarie 1930, p. 1. 18 Ibidem, p. 2. 19 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Protopopiatul Huşi, dosar 1 / 1959-1960; Data hirotonirii şi

în Vezi „Buletinul Episcopiei Huşilor”, An VI, nr. 11, din 1 noiembrie 1929, p. 161. 20 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 257 / 1945, Pachet 349. 21 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Episcopia Huşilor, dosar 257 / 1944, Pachet 349. 22 Arhiva Episcopiei Huşilor, Fond Protopopiatul Huşi, dosar 1 / 1949-1953.

Istorie


mai au nici un conducător, iar tineretul alunecă uşor pe panta relelor

”1. Capitolul VIII a fost intitulat „Felul de viaţă al locuitorilor din Râşeşti”. Locuitorii sunt „oameni bine făcuţi, înalţi, cu privirea vioae,

puţin şireată, îmbrăcaţi binişor cu haine de suman la bărbaţi, iar când îi cald numai în vestă şi în pantaloni din lână cu căciulă care o ţin mai multpe ochi şi care o poartă şi iarna şi vara. Flăcăii şi fetele mari poartă însă mai mult haine de târg, pe care dau o mare sumă de bani. Aici este o întrecere a îmbrăca tinerii până la însurătoare, pe când cei mai mici de şcoală sunt aşa de goi încât ţi-e mai mare mila când îi vezi. Cei mari, fetele, poartă şoşoni buni de mii de lei, ca cei mai mici să nu aibă nici papuci de cârpă şi haine, să vină mai mult în cămaşă la şcoală, sau să stea în cămaşă în casă. Copii, şi cei mici şi cei mari,

sunt hrăniţi cum nu se poate mai prost, de aceea cât sunt mici, sunt mai plăpânzi. De la vârsta de 15 ani, şi în special fetele, se dezvoltă foarte mult. Oamenii, deşi au obiceiuri urâte, de a fura şi altele, totuşi sunt harnici, chiar neîntrecuţi. Poate nici într-un sat nu isprăvesc mai degrabă lucrul ca aici. Chiriile de tot felul şi oriunde ar fi, ale lor sunt, şi, din cauză că vin mereu în contact cu oamenii de la oraşe, s-au făcut şi ei nişte pişcheri, încât cu greu îi poate cineva înşela. Vara, muncesc şi adună iarnă, fie de la ei fie de la alţii. Iarna, când au în pivniţăcâte

2-3 butoaie de vin şi ceva de mâncare, îân anii mai buni, o duc numai în petreceri, în „compănii”cum zic ei, formatedin câteva familii de neamuri sau prieteni; tineretul în serate şi baluri, hore şi nunţi, cum mai rar se fac în alte sate. Puţini, care mai lucrează câte ceva pentru ei sau alţi ”. Autorul a încercat să prezinte înfăţişarea fizică şi sufletească, prin rândurile de mai sus. În ceea ce priveşte portul, Gheorghe Artene se pronunţă: „Se vede şi astăzi la oamenii bătrâni ilicul, un fel de vestă făcută de casă cu multe

cusuturi şi şireturi cusute cu măiestrie şi de o frumuseţe mare. Acest ilic se vede, de altfel, şi prin satele dinprejur. Şi pantalonii îi au unii din ei la fel cusuţi şi cu cizme cu bofturi, creţi tare şi aşezaţi într-o ordine perfectă. În zilele de lucru poartă opinci, pantaloni de lână, pe deasupra cărora trag ciorapii din opinci, legaţi cu curelele lor. Pe trup poartă haină groasă de suman, vopsită negru şi pe cap poartă căciulă bună din pielicică de miel. Femeile poartă pantofi de piele sau de cârpă, rochii din stofă de târg, iar pe cap o broboadă tot de târg. De la

un timp încoace, încep a purta şi broboade făcute din lână şi lucrate de ele. Fetele mai poartă rochii de târg, şoşoni şi batice scumpe. Costume naţionale nu au decât fetele de şcoală, care le poartă numai la serbări sau zile naţionale. Multe ţes pânză din in şi cânepă, covoare

din lână pentru aşternut în casă ”2. Este reluată clasificarea locuinţelor. „Casele, majoritatea, au pământ

pe jos. În casă au o sobă mare şi cu plită în faţă unde pregătesc mâncarea. Fac unele femei mâncare şi la pirostii, dar sunt puţine dintre acestea. De jur împrejur au laviţe din scânduri, acoperite cu un lăvicer, iar pe cele ce dorm, au mindire de paie şi aşternuturi mai bune. La un capăt al patului în odaia cea curată au zestrea fetelor de măritat, care constă din plapumă, perne, levicere de lână în poduri, scoarţe – la cele mai bogate, ţesături din cânepă pentru saci şi alte lucruri. De obicei, dorm toţi într-o odaie. La rari oameni dorm fetele

cele mari în altă odaie. Icoanele sunt aşezate toate într-un colţ şi au în faţa lor o perdea cusută. Au câte două ferestre la fiecare odaie în faţă şi câte una la o parte. Brâiele trase cu măiestrie, unele cu flori, împodobesc casa de locuit şi cea curată. Casele sunt construite din ceamur – lut cu paie – sau din vălătuci, sunt trainice şi acoperite cu stuf, aproape toate, afară de câteva cu ţiglă şi tablă. În ogradă au câte o bucătărie de vară , un coşăr pentru porumb, un grajd pentru vite, însă rău întocmit, un coteţ pentru porc – la unii – şi alte acareturi.

gradina, are o parte cu salcâmi, o parte cu câţiva pomi şi o parte cu

zarzavat. Gardul lor este din nuiele sau din scânduri, tăiate de ei”3.

1 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 55-56. 2 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 58. 3 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 58-59.

Important pentru demersul istoric iniţiat este subcapitolul Contribuţia satului în războiul din 1916-1918 şi războiul actual. Tabel cu eroii din Primul Război Mondial:

Nr.

Crt

Numele şi prenumele

1 2

3

4

5 6

7

8

9 10

11

12

13 14

Mândru Chirilă Munteanu Vasile

Stoica Vasile

Iancu Neculai

Ene Neculai Negru C-tin

Mocanu Andronache

Cristea Ioan

Ciobanu Vasile Turculeţ Vasile

Afloarei C-tin

Golie Grigore

Cristea Neculai Tabără Ioan

INVALIZI DE RĂZBOI

1

2

Haimu Nicolae

Dumitru Dulce

Tabel de eroi, prizonieri şi invalizi din Al Doilea Război Mondial4:

Nr. crt.

Numele şiprenumele Gradul Unitatea militară din care făcea parte

1 2

3

4 5

6

7

8 9

10

11

12 13

14

15

16 17

18

19

20 21

22

23

24 25

26

27

28 29

30

31

32 33

34

35

36 37

38

39

40 41

42

43

44 45

Bahrim Vasile Axinte Gheorghe

Dănilă State

Iancu Alexandru Pintilie Vasile

Clemente Iancu

Dănilă Vasile

Dănilă N. Gheorghe Negru Grigore

Negru Simion

Axinte Vasile

Axinte C-tin Negru D. Simion

Cireş Petru

Enache Dumitru

Enache Ioan Negru Gheorghe

Negru Gheorghe

Enache Vasile

Enache Gheorghe Marian Ioan

Marian Gheorghe

Brădicescu Vasile

Brădicescu C-tin Stavăr C-tin

Stavăr Gheorghe

Dănilă Petru

Dănilă Gheorghe Vasilache C-tin

Burhuc Ioan

Frunză Vasile

Burhuc Dumitru Alexa Vasile

Roşca Neculai

Enache Sandu

Roşca Grigore Cristei Gheorghe

Stoica Grigore

Negru C-tin

Negru Gheorghe Maleş Neculai

Marincea Gheorghe

Negru Gheorghe

Bucos Tudorache Dănilă N. C-tin

Sergent Soldat

Soldat

Caporal Sergent

Sergent

Soldat

Soldat Soldat

Soldat

Soldat

Soldat Soldat

Caporal

Sergent

Sergent major Sergent major

Soldat

Soldat

Caporal Soldat

Soldat

Soldat

Soldat Soldat

Soldat

Soldat

Sergent Soldat

Soldat

Soldat

Caporal Caporal

Caporal

Caporal

Sergent Soldat

Soldat

Caporal

Soldat Soldat

Soldat

Soldat

Soldat Soldat

Regimentul 25 Infanterie Regimentul 10 Vânători

Regimentul 25 Infanterie

Compania V Sanitară Regimentul 10 Vânători


Regimentul 10 Vânători

Regimentul 10 Vânători Regimentul 10 Vânători



Regimentul 10 Vânători Regimentul 10 Vânători


Regimentul 11 Dorobanţi

Regimentul 85 Infanterie Regimentul 10 Vânători



Regimentul 10 Vânători Regimentul 25 Infanterie



Regimentul 25 Infanterie Regimentul 18 Vânători Munte

Regimentul 20 Vânători Munte


Regimentul 25 Infanterie Regimentul 2 Călăraşi



Regimentul 8 Roşiori Regimentul 24 Artilierie

Regimentul 24 Artilierie


Regimentul 10 Vânători Regimentul 25 Artilierie



Regimentul 25 Artilierie Regimentul 10 Vânători



Regimentul 10 Vânători Regimentul 18 Vânători Munte

Capitolul intitulat Folclorul îl redăm integral. „Tineretul, flăcăii şi fetele, în zilele de sărbătoare, seara şi pe la şezători, când sunt în momente de bună dispoziţie, cântă multe cântece, care sunt auzite din alte părţi, de unde sunt aduse de cei ce fac serviciul militar sau împrumutate din alte sate, la care mai adaugă şi ei alte strofe sau le mai schimbă după localitate.

4 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 60.

Istorie


Altele sunt cântecele bătrâneşti, care au reînviat de atâtea ori. Cele mai multe sunt cântecele nou ieşite, pe care flăcăii le cântă în grupuri seara prin sat la diferite ocazii: şezători sau când pleacă în armată sau concentrare. Aşa sunt: Foaie verde şi-o negară

Foaie verde şi-o negară Într-o sâmbătă-n seară Şueră un tren în gară Şi nu şueră să stea, Şueră ca să mă ia, Să mă ducă-n ţări străine Unde nu cunosc pe nimeni,

Decât arma lângă mine Şi batista de la tine, Să-mi şterg faţa de sudoare Şi ochii de lăcrămioare. Păsărică de sub nor Păsărică de sub nor - Mamă dragă, mamă (bis)

Mă du unde mi-i dor - //- //- //- //-

Deasupra cazarmelor - //- //- //- //-

Să-mi văd pe al meu puişor - //- //- //- //-

Să-l văd scrie sau citeşte - //- //- //- //-

Sau la mine se gândeşte - //- //- //- //-

Fira-i maică blestemată - //- //- //- //-

M-ai făcut băiat nu fată - //- //- //- //-

Dacă mă făceai o fată - //- //- //- //-

Îţi căram lemne la vatră - //- //- //- //-

M-ai făcut băiat voinic - //- //- //- //-

Mitraliera s-o ridic - //- //- //- //-

Mitraliera armă grea - //- //- //- //-

Mi se rupe inima. - //- //- //- //-

Inima mea

Săraca căsuţa mea

Cine o fi stăpână în ea

Inima mea, inima mea

Iar a prins a mă durea

Săracii copii mei

Cine-o fi tată la ei

Inima mea… Refren

Săracă nevasta mea

Cine-o fi bărbat la ea

Inima mea… Refren

Pentru tine măi Ioane

Stau doi boi şi rag de foame

Inima mea… Refren

Rag de foame şi de sete

N-are cine să-i adăpe

Inima mea… Refren

Că cine i-a adăpat

A murit îndepărtat

Inima mea… Refren

De la Carpaţi în vale

De la Tisa în vale

Trece un tren cu trei vagoane

Şi pe unul era scris

Că avea în el răniţi.

Unul strigă din vagon

Te rog domn conductor

Lasă trenul încetişor

Că mă zdruncin la picior

Am o rană, n-am o sută

Mă doare de mă usucă

Se lovesc tampoanele

Rău mă dor ranele

Foaie verde foi de spin

Toţi militarii vin

Numai pe Gheorghiţă al meu

Nu-l aduce Dumnezeu.

După cum vedem toate cântecele care se cântă în sat, în prezent sunt cântece de război, care arată starea actuală sufletească a acelora ce au plecat să apere ţara. Credinţe şi superstiţii

Săteanul din satul Râşeşti ca şi ceilalţi români cred în multe lucruri, care ar avea înrăurire asupra lor sau boalelor ce le au. Aşa cred într-o mulţime de descântece, care mereu le întrebuinţează şi fiindcă din întâmplare se însănătoşează, ei îşi întăresc credinţa în aceste descântece şi cu mare greutate au să le părăsească. Doftoroaiele, babele satului, mereu sunt căutate şi pe drept cuvânt, fără a avea pretenţie mare de plată, ele foarte serioase de rolul lor, servesc pe pacienţi cu ştiinţa lor, aşa că omul nostru până la doctor,

fuge mai întâi să descânte în vin sau apă neîncepută, de la o fântână sau mai multe, după caz şi cu diferite obiecte, cozi de linguri, gâtiţă de lup, baligă de vacă, sau buruieni care le fierb şi zeama o dau s-o bea bolnavul, sau îl stropeşte, sau îl afundă şi-l unge cu scrum după caz. Când omul vede că nu merge cu descântul şi nici cu argintul cel viu care se dă în cazuri grave, îl duce la doctor, însă fiind întârziată boala, nu-i mai poate face nimica bolnavului. Dăm mai jos, din fiecare câte un descântec cules de la femeile descântătoare sau chiar bărbaţii care descântă.

De deochiu Pune mâna pe fruntea bolnavului şi zice de trei ori:

Fugi deochiu dintre frunte

De la Ion

Că te ajunge vânt de munte. (Apoi cască tare şi repetă iarăşi până la trei ori, iar

la urmă îl scuipă încet.)

De cârtiţă sau de buboaie, care nu este altceva decât sifilis sau tuberculoză

osoasă. Se descântă şi se pune carne de cârtiţă.

De gălbenare. Bolnavului de gălbenare i să dă să bea rachiu cu şapte păduchi

şi-i trece.

De reumatism. Băi cu saramură sau să învelească picioarele în lâna unei oi

tunse.

De deochiu. Într-o cană cu apă începută şi cu trei cărbuni stinşi se zice:

Pasăre albă şi cudalbă,

Sus se ridică, jos pică

Piatra se despică

Despica-s-ar ochii

Cui a deochiat pe ….

Să rămână curat şi luminat

Ca de Maica Precista lăsat.

După descântec se stropeşte cu apă din ulcică.

De vânt rău. Materialul descântecului. O cană cu apă neîncepută şi cu crengi de

pelin de la Rusalii, când se zice că vin Rusaliile şi-i fac rău bolnavului.

S-au sculat nouă fete mari

Şi-au smuls nouă pelini de la nouă mărăcini

Să măture nouă biserici şi nouă altare

Nu mătură nouă biserici şi nouă altare

Ci mătură pe (numele bolnavului)

De vânt rău, de ceas rău şi ameţeală

De ferbinţeală şi toate durerile

Maica precista auzea

La (numele descântătoarei) o trimitea

Să o descânte

Sângele se aşezea

Şi curat şi luminat rămânea.

Se dă bolnavului să bea de nouă ori din cana cu apă.

De bube dulci.

A făcut buba mare o masă mare

Şi a chemat toate bubele şi zgârieturile

Numai pe buba dulce n-a chemat-o

Istorie


Ea de ciudă şi de inima rea

Din rădăcină s-a uscat

Şi-n patru a crăpat

Ca baliga în gard.

Iei baliga de vacă în mână şi ungi bubele dulci de trei ori apoi o arunci de trei

ori în gard.

De vierme.

Materialul. Se i-a trei crengi de boz şi le scuturi la rana cu vierme şi zice de trei

ori:

Cum scutur bozul din mână mea

Aşa să scuture de vierme rana

Şi (numele bolnavului sau a vitei) să rămână curată şi luminată

Ca de la Maica Precista lăsată. (se repetă de trei ori)

Superstiţii.

Ca oricare ţăran trăit în mijlocul naturii, cu toate fenomenele ei curioase, din întâmplările zilnice, rămâne cu oarecare superstiţii, care le crede ca hotărâtoare asupra sorţii lui şi se păzeşte de ele s-au le aşteaptă să le sufere ca o pedeapsă a naturii, luându-se după: „Ce ţi-e scris în frunte ţi-i pus”. Aşa că dacă luni îţi merge bine, toată săptămâna îţi merge bine. De îţi iese cineva cu căldarea goală înainte, îţi merge rău unde ai plecat . Din contră la alţii le merge bine. Iepurele de taie calea iarăşi îţi merge rău. La fel de îţi iese preotul înainte.

Scânteile de sar din foc, vei avea musafiri, sau te vorbeşte cineva de rău. Funiginea pe pirostrii de arde, după ce le-ai luat de pe foc, va ploua. Iară şi sarea de se va uda, va ploua cât de curând. Cucuveaua de va cânta pe casă pustiu înseamnă sau va muri cineva din casă. Câinele de va urla, rău prevesteşte. La fel găina de va cânta ca cocoşul, va fi rău în casa aceia. De sughiţi, te vorbeşte cineva de rău. Paianjenul de ţi se lasă în casă în jos, vei avea musafiri. Un copil de va merge pe brânci în casă, iarăşi vei avea musafiri. Ochiul drept de se bate, bine va fi.

Ochiul stâng, rău va fi. Lunea nu se i-au ouăle din cuibar, Miercurea nu se vinde lână. Nu se mănâncă din oală căci îţi va ploua la nuntă. Palma stângă de te mănâncă vei lua bani, dreapta de te mănâncă vei da. De ţi se întoarce haina pe dos vei lua bătaie. Obiceiuri. La naştere. După naştere atât timp cât lehuza stă în pat, toate prietenele şi femeile din mahala merg la ea s-o vadă aducându-i diferite

daruri ca: făină de grâu sau porumb, carne, o găină sau alte lucruri de mâncare, să întărească lehuza, iar copilul să fie bogat. La lehuză acasă vin toate ceată şi sunt cinstite cu câte un pahar de băutură. După aceia toate merg la cârciumă unde sunt cinstite întâi de acea femeie ce va boteza copilul şi apoi pun fiecare şi beau, cântă şi joacă. La botez. Cine se duce întâi în casa unde copilul s-a născut pune pe fruntea copilului un ban sau mai mulţi ca să fie drăgălaş ca banul. Când se scaldă copilul la botez, în scăldătoare se pune lapte ca să fie dulce ca

laptele, pene să fie uşor ca penele, grâu să fie bogat, pietre să fie tare ca piatra şi se suflă cu busuioc în gură ca să nu-i miroase gura. La nuntă. Înainte de a se începe nunta şi de a veni naşul la mire se duce starostele cu 2 colaci ca să-i prindă de nuni. Încolo sunt aceleaşi obiceiuri care sunt şi în alte sate. La fel la înmormântare, la Sărbătorile Crăciunului sau Paşti. La Anul Nou un obicei, care nu mai ştiu de mai este în alte sate: de a umbla cu brazda neagră. Copii de la cel mai mic la cel mai mare umblă în cete de 10-20 şi intră în ograda

omului în ziua de ajun şi bat din picioare şi strigă: „Brazdă neagră răsturnată, scoate colacul şi pitacul că-ţi strică boii pragul” atât.

După ce primesc daniile se duc la altă casă1. Capitolul final este intitulat sugestiv Satul Râşeşti şi viitorul. „Aşa cum se prezintă satul Râşeşti, cu o lume harnică dar nărăvaşă, cu un teren frumos şi bogat pentru agriultură, cu multe posibilităţi de a

câştiga şi în afară de ocupaţia lor – plugăria. ar putea ajunge un sat de frunte. Sunt în sat multe familii ce pot fi un imbold pentru toţi ceilalţi săteni, dacă puţinul lor pământ l-ar lucra aşa cum îl lucrează

1 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 62- 65

celelalte familii. Majoritatea au între 3 până la 6 ha. teren, care dacă ar fi lucrat mai intens ar scoate sufficient pentru întreţinerea lor. Nu au în primul rând un inventar agricol, vite de muncă şi nu întrebuinţează o metodă mai nouă şi mai uşoară pentru munca lor. Aceste lucruri se pot schimba dacă statul ar pune la dispoziţie uneltele necesare în mod gratuit sau să le dea posibilitatea să le poată cumpăra prin obşti săteşti, cu un preţ mai mic. Să întocmească câmpul

de experienţă unde să lucreze chiar ei conduşi de oameni de specialitate, lucrnd după metode noi. Numai aşa, verificând ei la faţa locului, având în faţă exemple vii, vor primi şi promova sfaturile ce se dau prin şcoală, cămin şi autorităţile comunale. Să se menţină şezătorile, serbările şi adunările tuturor instituţiilor săteşti, care prin conferinţe, sfaturi şi exemple, pentru a îndrepta moralitatea satului, care după cum am spus în cuprinsul lucrării, lasă foarte mult de dorit. / Un sat cu oameni morali, sunt şi muncitori şi curaţi, cu gospodării

frumos orânduite, cu frica în Dumnezeu şi supuşi la legile ţării. / Să se reînvie băncile populare, cooperativele săteşti, pentru a avea mijloacele de aprovizionare şi de desfacere a produsului muncii lor cu un preţ mai mare. Să se încurajeze oamenii muncitori şi morali prin premii şi expoziţii, pentru a fi un imbold pentru toţi sătenii. / Să se cunoască trecutul ţării noastre cu toţi oamenii de bine ai poporului, să se dea exemplu oamenii patrioţi şi luptători pentru promovarea sentimentului patriotic. Să se lichideze definitiv analfabetismul prin menţinerea şcoalei cu 7 clase, a cursurilor de adulţi, înfiinţarea de

biblioteci săteşti, potrivit ocupaţiei şi nivelului lor de cultură. / Satul să fie condus de oameni vrednici şi dornici de a contribui cu toţi factorii de ridicarea poporului. Numai prin coordonarea tuturor factorilor şi continuitatea muncii lor, satul va ajunge, după cum am spus, un sat

model ”2.

Pe urmele lui Ştefan Lăcustă

Prof. Matei V. Dragoş - Roman

Sunt doua feluri de oameni: pe unii îi ridică favorurile,

combinaţiile politice şi favorurilor şi sunt pe timpul mari numai pe

timpul vieţiilor şi în cercul linguşitorilor.

e alţii, îi înalţă bogăţia cunoştinţelor, aptitudinile, modestia,

bunătatea inimii, strălucirea minţii şi tezaurul nesecat al

virtuţiilor. Dacă numele celor dintâi ne lasă indiferenţi şi reci,

amintirea celor din urmă ne încălzeşte inima şi sufletul de bucurie, că

au fost oameni cu onoare ce au luptatt pentru apărarea neamului

românesc.

Pe 30 martie 2012, cậnd s-a aniversat 532 de ani de la

naşterea lui Ştefan-Radu zis ,,Lăcustă‟‟ am aduc un pios omagiu3

acestui om deoarece prin abnegaţia şi puterea sa de convingere

politică, a reuşit să îl determine pe sultanul Soliman I, să renunţe în

vara anului 1538 la anexarea Moldovei la Imperiul Otoman, salvậnd

această ţară de a fi proclamată paşalậc turcesc!

Dar cine este acest barbat care a rămas în istorie, pe nedrept,

cu porecla de ,,Lăcustă‟‟?

2 D.A.N.I.C., Fond Ministerul Instrucţiunii, dosar 578 / 1944, f. 67. 3 .Cu ocazia aniversarii orasului Roman, atesta documentar la 30 martie

1392.Dragos Matei, Eroi au fost eroi sunt înca, Mansucris, 2008, Roman, p.45

P

Istorie


Pentru a cunoaşte mai bine pe cel care şi-a înscris cu cinste

numele în cartea de aur a istoriei poporului romận, alături de alte

personalităţi,să ne întoarcem în timp,metaforic, alături de mintea,inima

şi paşii neobositului Ştefan-Radu ,, Lăcustă‟‟.

Născut la 30 martie 1480, în frumosul tậrg al Romanului,

Ştefan-Radu a fost fiul lui Alexandru Muşat (n.1459-d.1496) şi Maria

Paleologul (n.1460-d.1530),fata Despotului Gheorghe Paleologul

(n.1420-d.1477)şi nepoata ultimului împărat bizantin, Constantin al

XI-lea (n.1410-d.1453).

Potrivit vremii, tậnărul Ştefan-Radu a primit o educaţie

aleasă,fiind trimis în Polonia pentru a învaţa slovele şi a mậnuii

armele.

Între 1487-1496, Ștefan-Radu a fost paj1,scutier2 şi cavaler.

La 30 martie 1496, Ştefan-Radu a fost învestit cavaler ,deşii

avea doar 17 ani, trecậnd acest ,,examen‟‟ după ce a urmat însuşirea

celor 7 virtuţi cavalereşti:călăria,înotul,aruncarea

lancei,scrierea,vậnătoarea,jocul de dame şi şahul.

Paralel, Ştefan-Radu a studiat la Şcoala regală din Cracovia

(1487-1492) şi Universitatea din Praga (1492-1496), fiind primul domn

al Moldovei care a terminat studiile la o universitate din Europa,fiind

licenţiat în istorie cu lucrarea ,,Roman I- adevăr şi legendă‟‟; tânărul

Ştefan-Radu,vorbea fluent poloneza, engleza, franceza, italiana, turca,

rusa şi germana., fijnd un adevărat poliglot.După prestarea

jurămậntului vasalic în faţa seniorului său, regele Ioan Albert (n. 27

decembrie 1459 – d. 17 iunie 1501), tậnărul prinţ a revenit în

Moldova.

Începea o viaţă nouă pentru tậnărul Ştefan-Radu.

La propunerea lui Ştefan III Muşat (n. 1433 - d. 2 iulie 1504

), tậnărul Ştefan-Radu a fost învestit de către Sfatul Domnesc,în funcţia

de Comandant al Gărzii domneşti3, participậnd cu mult entuziasm la

vestitele bătalii de la Codrii Cosminului4, Lenţesti 5 şi Cernauţi6.Cum

Ştefan III Muşat, bunicul său era suferind de podagră7 şi de o rană la

piciorul stậng 8 şi întodeauna se deplasa, fie cu o diligenţă,fie cu

sania,frậiele armatei au fost coordonate de Ştefan-Radu şi Bogdan -

Vlad.

1 .Participă la ceremoniile regale din Polonia, ca reprezentant al

Moldovei, unde a învăţat conduitele morale.Vezi Dragoş Matei, Domnitorii Moldovei:adevar şi legenda (1347-1859), Manuscris, Roman, 1999, p.245;

2 .În iniţierea armelor,cum ar fi sabia, arcul cu sageata, lancea; participă alături de viitorul rege Ioan Albert la vậnătoare şi turniruri .regale, în Polonia, Cehia, Ungaria , Transilvania.Idem, p.245

3 1 mai 1496-29 mai 1501, Ibidem, 245; 4 . 26 octombri e1497, Istoria României în date, Horia C.Matei, p.111 5 29 octombrie 1497, Idem, p.111; 6 30 octombrie 1497, Ibidem, p.111 7 .Denumită şi gută ,este o boală de articulaţii datorită consumului

excesiv de carne , mai ales de vanat.N. Vatamanu, Voievozii si medicii la curte, Bucuresti, 1972, p.22

8 .Căpătată la 22 iunie 1462 la asediul Chiliei unde a fost împuşcat la glezna stângă cu o puşca grea de cetate iar această suferinţă i-a provocat până la urmă decesul să, la care se adăga un ulcer cronic, alimentat de un proces inflamator osos, de o osteită.T.Ghitan, Cr. Mircioiu,Câteva precizari în jurul diagnosticului boalei lui Ştefan cel Mare, în ,, Revista medico-chirugicală‟‟,Iaşi, LX, 1956, nr.3,p.129;

La Codrii Cosminului,amậndoi au fost grav răniţi:Bogdan-

Vlad la ochiul drept cu o săgeată iar Ştefan-Radu la umărul stậng de o

sabie poloneză.Urmează apoi alte acţiuni de vitejie pe teritoriul

Poloniei,înfrậngậnd trupele poloneze la Podhajce9 şi incendiind ţinutul

Cameniţei10.

După terminarea războiului moldo-polonez, Ştefan-Radu a

făcut parte din delegaţia Moldovei care a semnat a tratatul de

pace11, având ca mediator pe regelui Ungariei, Vladislav al II-lea.Prin

acest tratat se reconfirma deplina egalitate dintre Moldova şi Polonia,

care trebuiau să se ajute reciproc într-un eventual atac otoman dar înca

rămậnea deschisă ,, problema Pocuţiei‟‟,deoarece regele polonez refuza

cedarea ei.

Erau două posibilităţi de recuperare a Pocuţiei: pe cale

diplomatică, susţinută de Luca Arbore şi Ştefan-Radu iar a a doua

opţiune era pe calea armelor susţinută de Bogdan-Vlad şi Stefan III

Musat! Totuşi până la urmă s-a ales calea diplomaţiei,printr-o

apropiere de Imperiul Otoman, care a acceptat medierea acestui

conflict.În acest sens,Ştefan-Radu a fost mandat de Ştefan III să

incheie pacea cu turcii,fiind numit Capuchehaie la Constantinopole (29

mai 1501).De fapt,au fost alte motive de îndepărtare a lui Ștefan-Radu

din Moldova!

Din umbră,Maria-Voichiţa,mama lui Bogdan-Vlad,insista pe

lângă Ştefan III Musat,să îl numească oficial urmaşul său pe tronul

Moldovei,iar Ştefan-Radu să fie trimis în capitala otomană, pentru a fi

sigură ca fiul său va fi declarat urmaşul pe tronul de Suceava.

Iniţial,Ştefan III Muşat,a refuzat să îl trimită pe nepotul său

la Constantinopole, dar la insistenţele Mariei-Vochiţa,Bogdan-Vlad a

fost confirmat succesorul său pe tronul Moldovei iar Ştefan-Radu a

fost la trimis la Constantinopole.

În capitala otomană,tânărul Ştefan-Vlad,a intermediat în vara

anului 1502 încheierea unei păci durabile dintre Moldova şi Imperiul

Otoman pregatind în secret, terenul diplomatic de numire a sa pe

tronul de la Suceava.El de fapt nu ştia că la Suceava,zarurilele au fost

aruncate şi I se pregătea asasinarea sa

Grav, bolnav, bunicul său dorea o anumită stabilitate politică

în Moldova, dorind ca urmaş pe Bogdan-Vlad.

Numai că boierii din Sfatul Domnesc aveau alte opţiuni, fiind

împărţiţi în trei tabere:

a.O tabără susţineau candidatura lui Bogdan-Vlad,dorită de

Ştefan IV Muşat şi sprijinită diplomatic de regele maghiar Vladislav al

II-lea ;

b.Alta tabăra,majoritară,îl doreau pe Ştefan-Radu,susţinut de

regele polonez Alexandru (n.1465-d.1506),voievodul ardelean Petru de

Szentgyorgy de Beltiug (n.1470-d.1534),hanul tătar Mengli-Ghirai

(n.1435-d.1515) şi sultanul turc Baiazid a II-lea Velî (n.1460-d.1512);

9 .24 iunie 1498. Istoria Romaniei in date, Horia C.Matei, p.111; 10 . 20 ianuarie 1499, Idem, p.111; 11 . 16 aprilie 1499.Ibidem,p.111.

Istorie

http://ro.wikipedia.org/wiki/1433

http://ro.wikipedia.org/wiki/2_iulie

http://ro.wikipedia.org/wiki/1504


c.A treia tabără, minoritară,susţinea ca domn al Moldovei pe

Luca Arbore.

De fapt ultima grupare de boieri s-a alăturat lui Șfefan-Radu!

Pentru liniştea Moldovei şi ca succesiunea să fie legală,în

acel moment a intervenit,brutal Ştefan IV Muşat,decapitând boierii

potrivnici numirii lui Bogdan-Vlad, încălcându-se grav sistemul feudal

electiv-ereditar.

Se pune întrebarea: Cum s-a încalcat acest sistem elective-

ereditar?

Să luăm logic.

Urmaşul de drept a lui Ştefan IV, era Alexandru, decedat însă

în anul 1496 iar potrivit sistemului electiv-ereditar din Moldova,urma

pe tronul Moldovei primul fiu al acestuia,adică Ştefan-Radu.Numai că

Ştefan IV a aplicat legea altfel,alegând ca succesor primul fiu în viaţă

pe teritoriul Moldovei.Ori la 1 iulie 1504 primul fiu care avea drept ca

succesor pe tronul Moldovei era Bogdan-Vlad,iar Ştefan-Radu ,fiind

nepot era exclus de la succesiune.Să nu mai vorbim că Bogdan avea şi

o infirmitate,dar care a fost dobândită în timpul vieţii,fiind orb de

ochiul stang.Oricum era iute la mânie şi neînduplecat.

Ștefan-Radu era diferit:deştept,destoinic,inteligent şi agreat

de sultan.

Unele voci,din jurul voievodul ar fi acceptat şi o conducere

duală: Ştefan-Radu cu Bogdan –Vlad; primul să aibă capitala la

Roman, iar al doilea capitala la Suceava.Totuşi,nici aceasta idee nu a

fost agreată de Ştefan IV, care a profitat şi de faptul că sultanul

Baiazid II era ocupat cu o campanie militară din Asia, alegând domn al

Moldovei pe Bogdan-Vlad iar Ştefan-Radu a ales calea exilului. Aici a

contat se pare şi pungile trimise de Ştefan IV către marele vizir

Hersek-zade Ahmed-Paşa (n.1468-d.1523).

Destinul lui Stefan-Radu s-a schimbat radical: în loc să

ajungă domn al Moldovei, a ajuns un simplu pribeag,existând chiar

riscul să fie ucis de Bogdan-Vlad.Din această cauză, văzând că a fost

ales Bogdan-Vlad domn al Moldovei,tânărul Stefan-Radu a stat 3 luni

la Braila iar de aici s-a retras la Constantinopole,refuzând oferta

sultanului de a trece la religia islamică1.

Pentru perioada 1504-1538 se ştiu puţine lucruri despre

Ştefan-Radu;a fost caimacam de Samos(1505-1534) şi Chios(1534-

1538),fiind totodată pretendent la tronul Moldovei în anii 1511, 1517,

1527 şi 1531.

În vara lui 1538 Ştefan-Radu şi-a văzut visul indeplinit: a fost

numit domn al Moldovei.

Ştefan Radu a fost primul domn al Moldovei numit de către

sultan şi nu ales de către Sfatul Domnesc.După alungarea lui Petru

Rares, sultanul Soliman cel Mare şi-a stabilit tabăra la Suceava şi a

convocat la 18 septembrie 1538 Sfatul Domnesc, pentru alegerea lui

1 .12 iunie 1505.Dragoş Matei, Eroi au fost, eroi sunt încă, Manuscris,

2008, Roman, 135;

Ştefan-Radu ca domn al Moldovei.Soliman Măreţul intră în Iaşi apoi

cucereşte Suceava. Boierii se adună atunci, în satul Bădeuţi la curţile

domneşti încăpătoare pentru întregul divan,,.

Despre acest fapt zice cronicarul Grigore Ureche: ,,Prădând

şi stropşind Ţara Moldovei, împăratul Soliman şi fiind ţara bejenită

spre munţi, stânsu-s-au vlădicii şi boierii de la sat la Bădeuţi, de s-au

sfătuit cu toţii ce se vor face de acea nevoie ce le venise asupră. Mai

apoi din toate şi-au ales sfat ca să trimită soli la împăratul, cu mare

rugăminte şi plângere să-i ierte. Şi aşa au ales dintre dânşii pe Trifan

Ciolpan, de l-au trimis sol la Suceava, la împăratul de se rugară de pace

şi-şi cerură domn. Împăratul văzând rugămintea lor s-a milostivit şi i-

au iertat şi au trimis la dânşii cu Cioplanul pe un ceauş mare cu

credinţă, de i-au chemat pre toţi la împăratul la Suceava. Carii cu mare

frică au mersu şi au căzut la picioarele împăratului pre cari i-au iertat

împăratul şi cu dragoste i-au primit ca pre nişte robi ai săi. Mai apoi le-

au pus domn pre Ştefan Vodă, feciorul lui Alexandru Vodă şi el s-au

întors înapoi cu multă dobândă dimpreună cu toată oastea sa,,.2

După 4 zile, a avut loc ceremonia de învestire a noului domn

iar boierii au venit şi au sărutat mâna domnului,având ca ajutor pe

Mehmed-bei Iahia Paşaoglu3

Insusi sultanul Soliman cel Mare a oferit în cadrul

ceremoniei de incoronare, care a avut loc în Bădăuţi, însemnele puterii

domneşti:cuca de aur4,tuiul5,o blana scumpa de samur, caftan 6 şi

Beretul de investitură.7

După investirea lui Ştefan V ca domn al Moldovei, la 22

septembrie, sultanul Soliman cel Mare a dat ordin de întrerupere a

campaniei militare din Moldova,iar pentru a dovedi noului domn de

respectul său,restituii Tezaurul Domnesc elibera 600 de români

prizonieri,dar lua drept gaj Moldovei ţinutul Tighinei. 8 Mai

mult,sultanul a iertat Moldova de la plata tributului pe anul 1539 din

cauza unui hazard biologic mai cunoscut:lăcustele.Această invazie a

avut loc în iunie-august 1538, care au adus ravagii Moldovei,

compromiţând recolta de grâu, orz, ovăz şi mei. Neputinţa în faţa

acestul hazard ecologic a făcut pe moldoveni să privească această

invazie ca o pedeapsă divină iar lui Ştefan-Radu i s-a atribuit porecla

de ,,Lacustă‟‟ deşi, dacă am vedea cronologic domnia acestuia

2 Primaria orasului Milişauti-Suceava.ro 3 .Zis Mehmed Sokolli, renegat sârb şi văr cu soţia lui Petru Rares.

Mihail Guboglu, Inscripţia sultanului Suleiman Magnificul în urmaexpediţiei în Moldova din 1538 , în „‟Studii‟‟, IX ,1956, NR.2-3, P.100.

4 .Caciulă înaltă şi piramidală , împodobită cu pene de struţ şi îmbrăcată pe dinauntru cu catifea aurie, Dicţionar explicativ al limbei române universale, Bucureşti, 1931, p.181

5 . Steag făcut din două sau trei coade lungi albe de cal, atârrnate de o lance vopsită roşu cu semiluna în varf şi împletite cu maiestrie.Idem, p. 670;

6 . Haina de onoare , lungă la mâneci, Ibidem, p.90; 7 .Diploma.Vezi.N.a (Nota autorului) 8 .În locul vechii întărituri româneşti de pe malul Nistrului, turcii

construiesc o puternică cetate de piatră pe care o numesc Bender. În locul vechii întărituri româneşti de pe malul Nistrului, turcii construiesc o puternică cetate de piatră pe care o numesc Bender, tradus Poarta, fiind colonizata cu tarani turci.Aceasta va constitui un avanpost turcesc în faţa Ak-Kermanului (Cetăţii Albe) şi un cap de pod pe cursul de mijloc al Nistrului. Aceasta va constitui un avanpost turcesc în faţa Ak-Kermanului (Cetăţii Albe) şi un cap de pod pe cursul de mijloc al Nistrului.Constantin Rezachevici, Originea si domnia lui Alexandru voda Cronea, p.806

Istorie


începuse pe 21 septembrie 1538, iar invazia lăcustelor începuse pe 2

iunie.

De fapt porecla de ,, Lăcusta‟‟ a fost semnalată prima dată în

data de 18 octombrie 1546 într-un hrisov semnat de Petru Rareş, apoi

preluat de cronicari români şi straini.Era de fapt o nedreptate,deoarece

invazii de lăcuste au mai avut loc în Moldova şi în anii 1545, 1590,

1610, 1712, 1778 ,1811 iar acei domni nu au primit poreclele de ,,

Lăcustă‟‟

După plecarea ,, lăcustelor‟‟ , a urmat o mare foamete,

remediat de domn prin cumpărarea de grâu din Imperiul Otoman.Mai

mult,după foamete a urmat un alt hazard: cutremure de pământ (26

septembrie si 28 noiembrie 1538).În urma acestor cutremure au murit

aproximativ 300 de oameni, fiind semn rău pentru noul domn al

Moldovei.

După numirea sa ca domn, Ştefan Radu a trebuit să iniţieze o

serie de măsuri urgente , atât pe plan intern dar şi extern.

În politica internă a emis o moneda din aur denumită dinar,a oferit

numeroase danii lăcaşurilor de cult cum ar fi Mănăstirea

Doljeşti,Episcopia Romanului, Biserica Albă., manăstirea Bistriţa-

Neamţ, biserica din Racova-Vaslui,Pentru a asigura securitatea

locuitorilor Moldovei a fost înfiinţat un corp de interdenţi şi pentru

uşurarea familiilor sărace a a redus dările cu 20%.

Politica externă a Moldovei a fost influenţată de ciuntirea teritorială din

vara anului 1538,când s-a pierdut teritoriul de la Soroca la Tighina.În

această situaţie, domnitorul şi boierii doreau recuperarea teritoriilor

anexate de turci din trupul Moldovei; numai că actiunile de recuperare

a acestor teritorii aveau viziuni diferite:Sfatul Domnesc dorea iniţierea

unei acţiuni militare imediate pentru recuperarea Benderului, Chiliei şi

cetăţii Albe, în timp ce Ştefan-Radu cerea un răgaz de cel putin 2 ani

de zile pentru reorganizarea armatei şi iniţierea de acţiuni diplomatice

secrete cu statele vecine, pentru a atrage sprijinul acestora..Dar acest

lucru nu a fost primit favorabil, în special de boierii Arbore şi Gane.

Între timp, Ştefan-Radu a încheiat tratate de pace cu Polonia(30 august

1539),Brandenburg(15 septembrie 1539),Transilvania(20 decembrie

1539),Crimeea(18 ianuarie 1540),Austria(20 februarie 1540) şi Statul

Papal(26 august 1540),pregătind terenul diplomatic de recuperare a

teritoriilor moldoveneşti ocupate de turci.

Reconfirmarea domniei lui Stefan Radu la 18 noiembrie 1540

a sporit teama grupării boierilor Gănesti şi Arbureşti de amânare a

luptei antiotomane şi chiar de o revenire a lui Petru Rares pe tronul de

la Suceava.

Aceştia,fără aprobarea lui Ştefan Radu au iniţiat acţiuni

antiotomane,atacând succesiv Tighina (1 decembrie 1540),Chilia (2

decembrie 1540) şi Cetatea Albă (3 decembrie 1540).

Din această cauză, sultanul,neştiind situaţia la mazilit pe

Ştefan IV Radu la 18 decembrie, iar domn al Moldovei a fost numit

Petru Rares;diploma imperială de numire ajungea la 30 decembrie

aceluiaşi an in Suceava,unde domn era însă Alexandru Cornea.

Pentru că Ştefan IV Radu s-a opus campaniei

antiotomane,boierii grupării Ganeştilor şi Arbureştilor au decis

uciderea domnitorului.

Deşi erau conştienţi ,,că la noi nu era obieiul acesta „‟1 totuşi

complotişti ,încă nu aflase de numirea lui Petru Rareş, aceȘtia au optat

pentru această soluţie extremă ,deoarece au vazut ,,că nu se poate face

nimic cu domnul‟‟2 iar că ,, Dumnezeu ne este martor ca nu s-a putut

altfel..‟‟3.

Asasinarea lui Ştefan-Radu ,, Lăcustă‟‟ a avut loc pe 20

decembrie 1540 în Suceava, când albanezul Mihu hatmanul şi

logofătul Gavriil Trotuşan au provocat o răscoală iar ,, într-un foişor,

sus în cetate, unde odihniia la aşternutul lui, au risipit uşa şi neştiind

Ştefan vodă numia de aceasta, sau sculat, fiind numai cu cămaşa, iara

ei cu toţii, ca nişte lei sălbatici au năvălit asuprai şi multe rîne făcîndu-

i, l-au omoraît şi l-au scos afară‟‟4 şi i-au tăiat capul, trimis noului

domn, Alexandru Cornea iar trupul a fost depus în interiorul mănăstirii

Bistriţa-Neamţ.

Trecând prin Roman, noul domn numit de sultan, Petru Rareş

a prins pe toţii boierii care l-au ucis pe Ştefan-Radu, decapitându-i în

piaţa publică în 10 martie 1541, în faţa mulţimii şi trimisului sultanului

în Moldova.

Prin aceasta, Petru Rares a răzbunat uciderea lui Ştefan-Radu

dar a scapat de 16 boieri incomozi, oricând să îl trădeze.

Ştefan-Radu ,,Lăcustă‟‟ a fost căsătorit cu Cheajna (n.1490-

d.1542), fiica lui Radu cel Mare, având 5 copii:

1.Constantin(n.1508-d.1542);

2.Oltea(n.1509-d.1571),

3.Ştefan Mâzga(n.1518-d.1581);

4.Ion Creţu (n.1520-d.1566);

5.Alexandru ,,Potcoavă‟‟ (n.1525-1578).

1 Hurmuzaki, Supliment II, p.139 2 . Idem, p.140.

3 . Nicolae Iorga, Studii şi documente, XXXIII, p.26.

4 Grigore Ureche, Letopiseţul Moldovei, p.160

Istorie


Anexe

Hrisov slavon prin care Ştefan Lăcustă (foto). Pecete din ceară

roşie cu stema Moldovei, prinsă de un şnur de mătase roşie

Bibliografie selectivă:

A.D Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiana, II, Ediţia a IV-a, Bucureşti,

1903;

Andrei Pippidi, Tradiţia bizantină în Ţările Române în secolele XVI-XVIII,

Bucureşti, 1983;

Călatori Străini despre Ţările Române, Bucureşti,1981 vol. I;

*** 1983,vo. II;

Constantin Rezachevici,Istoria popoarelor vecine şi neamul românesc în Evul

Mediu, Bucureşti, 1998;

Constantin C,Giurescu , Dinu C.Giurescu, Istoria Românilor, volumul II,

Bucureşti, 1976

*** Despre filiatia lui Stefan Lacustă , in R.IR, XIV, 1946, nr.1, p. 77-78;

Cronicile Slavo-Române, Bucuresti, 1959;

Constantin Rezachevici, Originea si domnia lui Alexandru voda

Cornea,Bucureşti, 1990;

C.Cihodaru, Pretendenţi la tronul Moldovei între 1504-1538 în ,, Anuarul

Institutului de Istorie AD Xenopol şi Arheologie‟‟ Iaşi, XIV, 1977, p. 105-109;

Cronici turceşti privind Ţările Române, Bucureşti, 1983;

Dicţionar explicativ al limbei române universale, Bucureşti, 1931;

Dragoş Matei, Domnitorii Moldovei:adevar şi legenda (1347-1859), Manuscris,

Roman, 1999;

***, Eroi au fost, eroi sunt încă, Manuscris, Roman, 2008

Ilie Minea, În legătură cu omorârea lui Ştefan vodă Lăcustă în ,, Cercetaări

istorice‟‟ Serie Veche şi Nouă , Iaşi, X-XII, 1934-1936, nr.1;

Ioan Aurel Pop, Cu privire la domnia lui Ştefan Lăcustă în ,, A.I.I.C‟‟ , 1985-

1986, p.79-96;

Istoria României în date , Bucureşti, 1972

Grigore Ureche, Letopiseţul Moldovei, Bucureşti, 1957;

Hurmuzaki,Supliment II, Bucureşti, 1900;

*** , volumul VIII, Bucureşti, 1922;

Mihail Guboglu, Inscripţia sultanului Suleiman Magnificul în urma expediţiei în

Moldova din 1538 , în „‟Studii‟‟, IX ,1956, NR.2-3, P.100.

Mihail Sadoveanu, Viaţa lui Ştefan cel Mare, Bucureşti, 1965;

*** Viaţa lui Ştefan cel Mare, Chişinău, 1989;

Nicolae Iorga, Studii şi documente, XXIII, Bucureşti, 1920;

*** Inscripţii din bisericile României, volumul I, Bucureşti, 1934;

*** Ştefan Lăcustă nu e fiul lui Ştefan cel Mare, în ,,R.I‟‟, I, 1915, p.213;

N. Vatamanu, Voievozii si medicii la curte, Bucuresti, 1972, p.22

Silviu Dragomir, Istorii neelucidate, Bucureşti, 2007;

Ştefan Sorin Gorovei, Muşatinii, Bucureşti, 1976;

*** , Note inedite şi genealogice cu privire la urmaşii lui Ştefan cel Mare, în ,,

Studii şi materiale de istorie modernă‟‟, Braila, VIII, 1975 un izvor inedit,

,p.187-192;

Ştefana Simionescu,Noi date despre situaţia internă şi externă a Moldovei în

anul 1538 într-, un document inedit‟‟ ,, Studii‟‟ , 1972, nr.2,, p.233-234;

T.Ghitan, Cr. Mircioiu,Câteva precizari în jurul diagnosticului boalei lui Ştefan

cel Mare, în ,, Revista medico-chirugicală‟‟,Iaşi, LX, 1956, nr.3,p.129;

Petru Demetru Popescu, Dicţionar de personalităţi istorice, Bucureşti, 2005.

DOCUMENTE SECRETE DIN ARHIVA

CORNELIU ZELEA CODREANU

Prof. Univ. dr. Gheorghe Buzatu - Iaşi

A sosit momentul – precizam în 2011, prefaţând pentru

Editura Tipo Moldova (Colecţia „Opera Omnia”) volumul

Pentru legionari, I, semnat de Corneliu Zelea Codreanu - ca,

lăsând deoparte toate calculele şi jocurile politice, toate

schemele savante, în esenţa lor pseudoştiinţifice, toate

tentativele disperate ale unei „societăţi civile” compromisă

de-a mai lustrui ce-i posibil, să lăsăm în sfârşit ca

problemele trecutului să fie dezbătute prioritar de istorici.

e acei care au operă şi care au dovedit că ştiu ce înseamnă a

munci în biblioteci şi arhive, române ori străine, care ne-au

oferit descoperiri relevante, care cunosc ce înseamnă a purta un dialog ştiinţific, în spiritul unui clasic adagiu – sine ira et

studio! Trebuie să fim pregătiţi din start de surprize peste măsură şi chiar ilogice, tot astfel după cum nu avem să nu ignorăm recunoaşterile ce se impun la adresa orişicui ori despre orişice. În această privinţă, nu demult, Nicolae Breban observa cu deplină îndreptăţire în excelenta-i

Istorie dramatică a prezentului. Aventurierii politicii româneşti (Bucureşti, Editura Muzeului Literaturii Române, 2010, p. 239): „Cum să înţelegem istoria dacă excludem din seria amplă şi întortocheată a evenimentelor pe care le-a trăit naţiunea noastră unele segmente ample şi extraordinar de dramatice, de expresive, care ar trebui privite azi cu o anume răceală (poate şi curaj!) şi refuzăm să le acceptăm <<ca atare>>, adică aparţinând şi reprezentând nu numai <<ceea ce am fost>>, dar şi <<ceea ce suntem>> …” În urmă cu exact zece ani, deschideam, tot cu un Avertisment, ediţia a

X-a a volumului Pentru legionari. Care ediţie (Bucureşti, Editura Majadahonda, 2001, 406 p. + ilustraţii inedite), precum şi precedentele, s-a dovedit – fără false pretenţii – una de succes, tirajul epuizându-se fără dificultate, fără probleme. Dintr-un alt unghi însă faptul era surprinzător, de vreme ce după atâtea decenii scurse în urma şi în umbra nenorocitului act de la 23 august 1944, toate scrierile şi materialele purtând semnătura lui Corneliu Zelea Codreanu, iar nu în mod special amintirile sale neterminate, în privinţa cărora inegalabilul

Nicolae Iorga a exprimat, în capodopera sa Istoria Românilor (vol. X, 1939), serioase dubii şi grave rezerve, au fost declarate în mod oficial „interzise”. Contravenţiile fiind, evident, pedepsite cu ani grei de temniţă. Şi totuşi – ce cruntă ironie a istoriei! – în prezent toate lucrările fostului Căpitan, deci inclusiv Pentru legionari, circulă în deplină libertate, sunt examinate şi comentate în cadrul unor simpozioane interne sau internaţionale, iar, de dată recentă, pot fi consultate inclusiv pe …Internet (cf. www.fgmanu.ro/carti/1/capitol-30-42k).

O constatare în plus se impune despre toate scrierile lui C. Z. Codreanu, dar mai cu seamă despre Pentru legionari, editat recent de Tipo Moldova în copie anastatică, după ediţia princeps – Editura „Totul pentru Ţară”, Sibiu, 1936 (Tipografia Vestemean). Volumul a apărut în colecţia „OPERA OMNIA” (2011), ceea ce presupunea că aveam în proiectul de tipăriri şi restul scrierilor Căpitanului, edite sau

D

Istorie



http://www.fgmanu.ro/carti/1/capitol-30-42k

http://clasate.cimec.ro/Poza.asp?k=B7A8573857F340F9AE4A82EAA5C0A152


inedite, câte vom fi identificat. După cum, în mod cu totul special, editarea documentelor de arhivă. Sub acest raport, se impune să avertizăm cititorul în privinţa intervenţiei unui eveniment editorial de excepţie – apariţia celui dintâi volum şi în condiţii grafice remarcabile a monumentalei Cărţi a Căpitanului Corneliu Zelea Codreanu (Bucureşti, Editura Politică a Mişcării Conservatoare, 2008, 835 pagini), îngrijită de d-nii Mugur Vasiliu şi Eleodorus Enăchescu. De

data aceasta, graţie d-lui Victor Roncea, publicist binecunoscut şi îngrijitor al cunoscutului Ziarişti Online, care a beneficiat de tot concursul C.N.S.A.S. – ului, îndeosebi al d-lui prof. dr. Silviu Moldoveanu, avem acum la dispoziţie mai multe mii de documente, în majoritate inedite, despre Mişcarea Legionară şi activitatea lui C. Z. Codreanu[1], în chip concret a majorităţii liderilor legionari. Nu putem neglija că apariţiile recente – subliniam la lansarea ediţiei menţionate a volumului Pentru legionari, căreia trebuie să-i adăugim

acum documentele în discuţie – survin în momente semnificative. Nebănuite altcândva, dar, totuşi, sesizabile. Indivizi certaţi cu legea şi total străini de disciplina Istoriei, slujitori fideli cândva ai monstruoaselor organisme teroriste internaţionale, bântuite deopotrivă de comunism ori de nazism, de tipul Cominternului, salariaţi ai serviciilor secrete din Est ori din Vest sau ai posturilor lor de radio şi agenţiilor lor de propagandă, cameleoni de profesie dispuşi azi să practice boxul, înotul şi chiar profesiile „curate” de ziarişti cinstiţi ori de … universitari sadea, reclamă azi drepturi pe care ei, în primul rând,

altădată le-au batjocorit, strigă din răsputeri fascism! ori comunism!, deplâng violentarea istoriei ori abuzurile negaţionismului (în privinţa propriilor „opinii” idioate despre democraţie şi logica faptelor istorice), după ce ei singuri au sugrumat trecutul şi Adevărul, deci, acei indivizi, emit pretenţii de cenzori neînduplecaţi ori se oferă, în chip ridicol, ei înşişi drept „modele”, un fel de „guru”ai vremurilor ce stau să vină … Într-un atare context, despre Corneliu Zelea Codreanu (1899-1938), ucis într-un masacru antilegionar înscenat la dispoziţia regelui criminal

Carol al II-lea, propaganda oficială şi lucrările uzuale „de specialitate” n-au îngăduit şi nu recomandă decât etichetele oscilând între extreme – criminal şi trădător de ţară. Într-o atare situaţie, ale represiunii roşii totale de la 1944 până în 1989 şi „democratice” ulterior, a te fi apropiat pentru studii, a-i fi înţeles şi a-i fi explicat pe Corneliu Zelea

Codreanu şi apropiaţii săi, Legiunea Arhanghelul Mihail sau Partidul Totul pentru Ţară au fost şi rămân de neînchipuit, condiţii în care se explică de ce primele şi cele mai serioase contribuţii

consacrate Mişcării Legionare le datorăm istoricilor străini (germani, italieni, spanioli, francezi, britanici sau americani). Revenind la Avertismentul menţionat din 2001, precizez că l-am desprins din Radiografia Dreptei Româneşti (1927-1941), publicată ca un efort de revenire la ordinea zilei în colaborare cu colegii mei Corneliu

Ciucanu şi Cristian Sandache (Bucureşti, Editura FFPress, 1996; reeditare 2011), care în răstimp au publicat importante şi distincte studii sau monografii de referinţă privind fenomenul şi implicaţiile

fenomenului legionar în România veacului trecut. Revenim, în context, la „beneficiul” asigurat cercetărilor relativ la istoria legionară – chiar aşa! – în urma campaniei propagandistice idioate şi predicilor antilegionare de duzină susţinute necontenit şi fără noimă de activişti fără noimă ai „cauzei”, de ieri ori de azi, dar care au acţionat mai ales sub pulpana ocupantului sovietic ori în spiritul ideologiei cominterniste, post-cominterniste şi post-comuniste, aşa precum: M.

Roller, Iosif Chişinevschi, Silviu Brucan, Ana Pauker, Valter

Roman, Alexandru şi Sorin Toma, I. Ludo ş.a., mai toţi reţinuţi de Paul Goma în inegalabila-i Săptămână Roşie (28 iunie – 3 iulie 1940)

sau Basarabia şi evreii (ediţia a VII-a, Bacău, Editura Vicovia, 2010)[2]. În actualul context al „războiului noilor internaţionale”[3] nu-i de fel surprinzător faptul că revin în atenţia noii cenzuri post-comuniste Corneliu Zelea Codreanu şi Garda de Fier, antilegionarismul dovedindu-se – pentru a câta oară în România ultimelor opt decenii, precum în cazurile nazismului în Germania, fascismului în Italia sau

franchismului în Spania – o excelentă navetă pentru îmbarcarea şi

transportul tuturor celor certaţi cu Istoria, cu Lumea şi, vai, cu Dumnezeu! Iaşi, 31 martie 2012

Notă Din motive lesne de înţeles, credem că se impune a fi puse la dispoziţia cititorului următoarele date privind situaţia fondurilor de documente C.

Z. Codreanu de la Arhiva C.N.S.A.S. din Bucureşti:

Cota Dosarul Volumul Total file 013207 111041 1 770

,, ,, 2 580 ,, ,, 3 501 ,, ,, 4 497 ,, ,, 5 311

11784 110237 l 532 ,, ,, 2 267

,, ,, 3 242 ,, ,, 4 325 ,, ,, 5 523 ,, ,, 6 386 ,, ,, 7 307 ,, ,, 8 508 ,, ,, 9 399 ,, ,, 10 339 ,, ,, 11 313

,, ,, 12 288 ,, ,, 13 422

12784 110237 14 509 ,, ,, 15 271 ,, ,, 16 536 ,, ,, 17 71 ,, ,, 18 305 ,, ,, 19 231

,, ,, 20 200 ,, ,, 21 91

I – 234980 83490 vol. nr. (fără) 147 Este necesar să reţinem că în fondul investigat predomină documentele relativ la Procesul lui C. Z. Codreanu (vols. 1-2/11784; vols. 15-17/12784), dar şi celelalte procese, diverse dosare penale şi note informative, legăturile cu persoanele proeminente ale ML sau cu aderenţii, un dosar de presă, corespondenţa cu A. C. Cuza, acte privind

perioada începuturilor (1923-1924) etc. Vezi şi www.ziaristionline.ro/2011/09/13/corneliu-zelea-codreanu-pentru-legionari-cu-un-avertisment-de-gheorghe-buzatu-exclusiv-ziaristi-online/. Menţionăm de asemenea că, în fiece caz, coperţile dosarelor anastatice indică cu precizie cotele şi volumele de referinţă.

[1] În final se prezintă lista fondurilor şi dosarelor investigate (vezi).

[2] Cf., de asemenea, Ilie Bădescu, Mihai Ungheanu, coordonatori,

Enciclopedia valorilor reprimate. Războiul împotriva culturii române. 1944-

1999, I, Bucureşti, Editura Pro-Humanitate, 2000, pp. 84; Mihai Ungheanu,

Holocaustul culturii române, Bucureşti, Editura D.B.H., 1999, passim).

[3] Vezi Enciclopedia valorilor reprimate …, I, p. 93-94.

Istorie

http://www.ziaristionline.ro/2012/04/19/2011/09/13/corneliu-zelea-codreanu-pentru-legionari-cu-un-avertisment-de-gheorghe-buzatu-exclusiv-ziaristi-online/




La 200 de ani de la Raptul Basarabiei –

Nicolae Iorga si Ion Antonescu

Prof. univ. dr. Gh. Buzatu - Iaşi

Nenumărate au fost împrejurările şi considerentele

care, în deceniile II-IV ale veacului XX, i-au apropiat pe N.

Iorga şi I. Antonescu. După cum au existat tot atâtea

condiţii şi temeiuri care, din nefericire, i-au despărţit.

eea ce însă a rămas, mai presus decât orice, a fost respectul

reciproc faţă de proporţiile, în afară de orice dubii, ale personalităţilor implicate în „joc”, cum şi faţă de cele mai

multe dintre laturile activităţii lor. Dacă este adevărat că, la un moment dat, Istoricul a intervenit pentru a bloca primirea Generalului în Academia Română, fapt pe care acesta l-a reţinut înverşunat pe răbojul nemulţumirilor sale, el, totuşi, ajuns Conducător al Statului Român, solicitat de prietenul N. Miclescu, a avizat în 1941 creditele necesare pentru continuarea activităţii de traducere şi terminarea tipăririi în limba franceză a monumentalei Istorii a Românilor în zece volume din 1936-1939. Trecând peste extrem de numeroase elemente

ce pot fi luate în consideraţie, vom reţine că, la 7 septembrie 1940, savantul a publicat în cotidianul „Universul” articolul intitulat simplu Un Minister Antonescu, în care-l evoca pe militarul de excepţie din cursul Războiului Unităţii Naţionale din 1916-1919 şi-şi exprima convingerea în privinţa a ceea ce trebuia să fie – şi a fost! – regimul Generalului. Tocmai, având în vedere acest material, cel mai adesea neglijat, îl reproducem integral:

Un Minister Antonescu

Regele a numit Preşedinte de Consiliu pe Generalul Antonescu. Acest nume aminteşte rezistenţa mândriei româneşti din timpul Marelui Război, sfaturile pe care tânărul colonel de atunci le-a dat

neînfricoşatului General Presan, apoi severul director al Şcoalei de Război, formând ofiţeri pentru luptă, nu pentru paradă şi onoruri, pe acela care, în clipa când armata noastră pornea pe calea unei organisări greşite, opunea o concepţie diametral deosebită într-un memoriu pe care trebuie cândva să îl publice ca să se vadă răspunderile, pe omul modest care, neputând atinge ţinta sa, nu s-a gândit decât să se întoarcă la datorie, în sfârşit pe omul de caracter care n-a cunoscut mijloacele prin care se ajunge mai uşor.

Acesta este Generalul Antonescu pentru noi, afară de speranţele pe care le trezeşte marea sa valoare militară.

A încerca să se facă din el, pentru nedreptatea pe care a suferit-o, şeful unei revoluţii în favoarea unei singure grupări politice [Mişcarea Legionară], în momentul când se cere solidaritatea românească, e mai mult decât o greşeală.

Generalul Antonescu nu poate primi acest rol.

Şi, după cum se ştie, Generalul Antonescu n-a primit „rolul” despre care a făcut vorbire N. Iorga. Desigur, în prima etapă a guvernării sale (septembrie 1940 – ianuarie 1941), Antonescu a cooperat cu legionarii. Dar nu şi la crimele acestora, cărora, mai cu seamă la 26-28 noiembrie 1940, le-au căzut victime zeci de personalităţi, în primul rând N. Iorga

însuşi. Pentru toate cele întâmplate, care au amplificat tragedia României după prăbuşirea graniţelor în iunie – septembrie 1940, se poate stabili indiscutabil responsabilitatea guvernului I. Antonescu – Horia Sima, dar nu şi una personală, a Generalului. Este adevărat că Generalul, în ce-l priveşte, a făgăduit că avea să se preocupe de aflarea şi pedepsirea responsabililor asasinatului. Obiective irealizabile, în condiţiile războiului mondial; ca şi ulterior. Dar, în acelaşi timp, nu se poate neglija că, în şedinţa din 28 noiembrie 1940 a Cabinetului, Ion

Antonescu a declarat categoric că el nu putea tolera „crimele ordinare”, fiind decis să se „retragă”. Iar când la Preşedinţia Consiliului de Miniştri a sosit, în dimineaţa de 28 noiembrie 1940, ştirea uciderii lui N. Iorga, I. Antonescu – după ce în seara precedentă îl avertizase pe Horia Sima să vegheze ca istoricului, răpit de „necunoscuţi” de la domiciliul său din Sinaia, să nu i se întâmple ceva – a fost „foarte impresionat şi numai răspunderea ce avea de viitorul ţării l-a împiedicat – relatează fostul ministru N. Mareş – de a părăsi

conducerea Statului (subl. ns.)”. Din câte ştim, a fost primul avertisment categoric dat de Antonescu în sensul că divorţul de legionari, survenit în practică abia urma rebeliunii din 21-23 ianuarie 1941, avea cu obligativitate să se producă.

Pe de altă parte, prea puţin se cunoaşte că, în anul 1941, Ion Antonescu a pregătit pentru tipar ediţia a II-a a micro-sintezei Românii. Originea,

trecutul, sacrificiile şi drepturile lor. Pentru cea dintâi ediţie, apărută în 1919, autorul beneficiase de concursul lui N. Iorga, fapt pe care l-a menţionat în Postfaţa lucrării. Ediţia din 1941 beneficia, în raport cu evenimentele petrecute în răstimp, de o nouă Prefaţă, în care autorul îşi motiva decizia şi explica transformările (în fapt, adaosurile) operate. Din motive lesne de înţeles, preferăm să apelăm nemijlocit la textul inedit:

Prefaţă la a 2-a ediţie

În vremuri atât de grele pentru Ţara şi Poporul Românesc, am hotărât retipărirea acestei lucrări care, în 1919, a constituit o sinteză a revendicărilor noastre naţionale.

Cu toate angajamentele formale ale aliaţilor de atunci, numai parte din aceste revendicări au fost realizate prin Tratatele de Pace care au urmat Războiului din 1914-19.

Arbitrajul de la Wiena (sic!) 1940 a reactualizat problema, deschizând o rană ce nu se încheiase definitiv, cu toată bogăţia şi mărimea de jertfe care au sângerat naţiunea în Războiul pentru Întregire.

Lucrarea apare revăzută şi completată pentru a fi într-adevăr utilă cercetătorului actual.

Un capitol special asupra Românilor de peste hotare întregeşte lucrarea.

C

Istorie

http://www.ziaristionline.ro/wp-content/uploads/2012/05/Nicolae-Iorga-si-Maresalul-Ion-Antonescu-Basarabia-1812-Ziaristi-Online.jpg


Pentru toţi acei care se interesează de problema sfintelor noastre drepturi, cumpărând această carte, ţin să se ştie că toate veniturile rezultate din vânzarea ei vor servi pentru hrănirea copiilor săraci şi refacerea bisericilor dărâmate de cutremur.

COPIII şi CREDINŢA asigură viitorul şi eternitatea neamul. Lor să le dăm totul.

MAREŞAL ANTONESCU

Să mai reţinem că Mareşalul a stabilit drept motto la Prefaţa din 1941 câteva din excepţionalele sale îndemnuri desprinse din Apelul „Către Români”, datat 26 februarie 1941, mai precis:

Eu m-am înclinat în faţa unei situaţii găsite.

Împreună cu poporul, nu am acceptat-o ca definitivă şi nu o vom accepta niciodată.

Nu va fi linişte în acest colţ al Europei şi nu va fi dreptate adevărată în lume cât nu se va face sau nu-şi va face dreptate poporul românesc. Şi

se va face.

Acest lucru îl afirmă prin mine şi odată cu mine toţi acei care au vieţi de jertfit.

Popor român, porţile veacurilor şi drumurile drepturilor îţi stau deschise, dacă ştii să dovedeşte întâi prietenilor şi apoi duşmanilor că eşti în stare să-ţi stăpâneşti destinul.

Din motive şi în împrejurări asupra cărora vom reveni, reeditarea Românilor s-a amânat pentru anul 1944, iar, atunci, Mareşalul va renunţa definitiv.

***

Înainte încă de-a fi implicat ţara în conflagraţia mondială din 1939-

1945, Ion Antonescu n-a manifestat vreun dubiu, după ce legase România de Pactul Tripartit, cum că războiul în perspectivă ar fi lipsit de şanse. Dimpotrivă. Iată-l, aşadar, pe proaspătul premier şi Conducător al Statului român revenind la Bucureşti după prima vizită ce i-a făcut lui Adolf Hitler la Berlin, unde parafase aderarea României la Axa Berlin-Roma-Tokyo, declarând la 25 noiembrie 1940 pe peronul Gării de Nord: „România va merge la biruinţă. România va avea drepturile ei (subl. ns.)”. După declanşarea Războiului Sfânt la 22

iunie 1941, în tabăra Germaniei, şi în urma succeselor înregistrate mai ales în primul an al ostilităţilor pe Frontul de Est, credinţa lui Antonescu în victorie a sporit, chiar s-a transformat în convingere. Este adevărat că evoluţia în continuare a evenimentelor, cu reversul lor după 19-20 noiembrie 1942 la Stalingrad, avea să-l determine pe Mareşal, uneori, să facă consideraţii ambigui în privinţa şanselor. Dar, ca element determinant, optimismul nu l-a părăsit nici un moment. Poate că de aici a rezultat şi decizia lui de-a rămâne aliat al lui Hitler până la sfârşit. Chiar în seara de 22 august 1944, primindu-l pe liderul

naţional-ţărănist Ion Mihalache, Mareşalul a admis că nu mai credea „de mult” în victoria Germaniei, dar, pentru a înfăptui volte-face-ul, considera ca fiind absolut necesare din partea anglo-americanilor „garanţii” pentru viitorul României. Nefiind cazul, aşa se explică de ce, în ceasurile imediat următoare, Antonescu n-a acceptat vreo „mişcare în front”, lucru pe care i l-a comunicat Regelui Mihai I în cursul ultimei întrevederi, decisive, din după-amiaza de 23 august 1944. În context, cum se ştie, însă aşa cum avertizase Antonescu, cotitura

Bucureştilor n-a salvat România. Din contra, cu şi, mai ales, fără Mareşal, catastrofa României s-a precipitat chiar atunci, prin lovitura de stat, care s-a limitat în esenţă la demiterea şi încarcerarea principalilor reprezentanţi ai regimului antonescian. Pentru România, însă, n-a rezultat vreun avantaj, în afară de ocupaţie, răşluiri teritoriale, imense datorii de război, teroare şi, mai cu seamă, comunismul asiatic de import sub şenilele tancurilor roşii.

Până atunci, Antonescu, încrezător în victorie, nu s-a dovedit nicicum un idealist, fiind mai degrabă un lider realist, chiar oportunist. Un document recent descoperit atestă o perspectivă extraordinară şi categorică pentru a-i desluşi poziţia. Ne referim la scrisoarea inedită adresată de I. Antonescu ataşatului militar german la Bucureşti, Alfred Gerstenberg, la 26 noiembrie 1942. În documentul respectiv, după ce,

printr-o intervenţie personală de excepţie pe textul dactilografiat, Mareşalul a fixat în chip esenţial rolul şi locul ţării în războiul statelor Axei – considerând România „CEL MAI MARE DIN CEI MICI DIN AXĂ” – sublinia: „… Cred că nu mă înşel în credinţa ce am că vom smulge, după lupte grele, victoria (subl. ns.), oricare ar fi greutăţile prin care trecem împreună cu cei mari din Axă, cu care avem aceleaşi idealuri şi riscuri”. A fost remarcabil însă că, totodată, Mareşalul Antonescu n-a ezitat să-i comunice ataşatului Reichului la Bucureşti şi

rezervele sale, sub această formă: „Sunt însă convins că, dacă sondele şi rafinăriile româneşti ar fi distruse chiar parţial, vom pierde războiul oricât de genială este conducerea germană şi oricât de mare este [sunt] bravura, tenacitatea, pregătirea, organizarea, energia şi puterea poporului şi armatei germane, în faţa cărora şi eu, ca şi toţi, mă înclin cu admiraţie”. După cum s-a stabilit, nemaifiind necesar să revenim, petrolul nu a putut fi apărat, soarta României şi a aliaţilor ei – periclitată, iar catastrofa Axei – inevitabilul în viziunea lui Antonescu –

nu a mai întârziat mult timp!

Dependent, aşadar, de victoria Axei în război, Mareşalul Antonescu nu a reuşit să-şi domine cunoscutele-i patimi şi orgoliul nemăsurat. Din postura sa de lider militar şi politic, el ajunse să nu-i mai fie, pur şi simplu, indiferent modul în care avea să fie prezentat posterităţii. De

altfel, Antonescu avea la îndemână propria-i experienţă. Şi anume că, în cursul anilor 1916-1919, ca şef al Biroului Operaţii al Marelui Cartier General Român, el avusese un rol adeseori determinant în proiectarea şi executarea acţiunilor, dar, atunci şi îndeosebi după război, gloria a revenit (dacă nu cumva şi-au asumat-o!) şefii săi: Constantin Prezan, Al. Averescu ş.a. În acest context, trebuie avut în vedere că în 1941-1942 colecţia oficială a Istoricului campaniei din 1916-1919 demarase (fiind deja editate primele trei volume), iar, în paginile masivei lucrări, rosturile ofiţerului de odinioară nu au fost

puse în evidenţă dincolo de zona penumbrelor. Or, de această dată, în cazul Războiului din Răsărit, în care evident Antonescu avusese rolul hotărâtor în toate privinţele (planificare, declanşare şi execuţie), lucrurile nu aveau cum, şi nu trebuiau, să se mai repete. În fond, de la un capăt la altul, noul război pentru România Mare, purtat – este adevărat, precum şi la 1916-1918 – de o Românie Mică, era într-o măsură şi al său … Se înţelege ce proporţii căpăta acest aspect în imaginaţia şi în comportamentul Mareşalului, pentru el, care – oricând

şi oriunde – obişnuia să vorbească despre sine exclusiv la persoana a III-a!

Am socotit necesare aceste consideraţii, cel puţin pentru a afla sensul deciziei Mareşalului Antonescu de-a se trece, după modelul existent pentru primul război mondial, la elaborarea unui istoric al campaniei

declanşate la 22 iunie 1941. Sub acest aspect, preparativele s-au desfăşurat rapid şi, într-o privinţă, eficient. Avem în vedere faptul că, deja în luna octombrie 1942, la solicitarea expresă a Mareşalului, s-a trecut la întocmirea Istoricului campaniei din Est. S-a prevăzut ca „prima redactare” să se termine la 31 decembrie acelaşi an, urmând ca textul definitiv să fie predat în ianuarie 1943. După numai un an de

Istorie


zile, în ianuarie 1944, s-a raportat că „redactarea definitivă” se încheiase, rezultând volumul România şi expansiunea rusească. Armata Română în războiul contra bolşevismului. În raport cu obiectivele istoriografice asumate, colaboratorii Cabinetului Militar şi ai Serviciului Istoric al MStM-ului au organizat, bineînţeles, materialul arhivistic disponibil şi, concomitent, au pregătit conferinţe şi diverse broşuri, ca forme ale unei valorificări … anticipate a operei finisate.

Pe parcurs, Mareşalul Antonescu a avut meritul de-a repune pe tapet – atenţionat fiind de membrii Cabinetului Militar, în speţă de maiorul Eugen Niculescu – problema Istoricului campaniei din 1916-1919. Pe bună dreptate, era inacceptabil ca Istoricul campaniei în plină desfăşurare (în Est) să devanseze în vreun fel proiectul aflat pe rol. Concluzia nu putea fi decât una singură: Intensificarea eforturilor

pentru definitivarea volumelor restante (IV-VI) ale Istoricului consacrate Marelui Război din 1916-1919. De unde au rezultat iniţiativele şi deciziile reflectate şi, deopotrivă, concretizate în documentele, mai precis:

1) Conformându-se ordinului Mareşalului Antonescu, maiorul adjutant

Eugen Niculescu, după ce s-a interesat la Serviciul Istoric al MStM, a prezentat Conducătorului Statului două referate ale fostului şef al Biroului Operaţii al Marelui Cartier General de odinioară (nimeni altul decât lt. col. Ion Antonescu!) relativ la declinarea răspunderii Armatei a II-a Române (a generalului Alexandru Averescu) de-a angaja bătălia cu inamicul în iulie-august 1917. La 20 februarie 1942, direct pe text, Antonescu a apreciat că „nu sunt acestea actele pe care le cer”, ele urmând „să se găsească în arhivele mele [ale Mareşalului] sau la

[Serviciul] Istoric”.

2) Drept urmare, acelaşi Eugen Niculescu a înaintat Mareşalului Antonescu o altă Notă ce trimitea la următoarele documente: a) Raportul nr. 1 807 din 1 august 1917 al Armatei a II-a; b) Ordinul confidenţial nr. 2 854 din 6 august 1917 al Marelui Cartier General, semnat de generalul Constantin Prezan, dar întocmit de lt. col. I.

Antonescu. Mareşalul, prin rezoluţia sa, a admis că „este ceva dar nu totul”.

3) În urma cercetărilor efectuate, la 26 februarie 1942 a rezultat Nota maiorului adjutant Eugen Niculescu care – tot la ordinul Mareşalului – stabilea obiectivele concrete în definitivarea Istoricului campaniei din

1916-1919 şi departajarea volumelor restante (IV-V-VI), cu recomandarea de-a se lua măsuri „în cel mai scurt timp” pentru a se depăşi stadiul şi ritmul existent de „încetineală atât de mare”.

4) În sfârşit, la 27 februarie 1942, Eugen Niculescu a transmis direct Serviciului Istoric al MStM adresa Cabinetului Militar prin care prindeau viaţă dispoziţiile Mareşalului relativ la Istoricul campaniei

din 1916-1919.

Este însă iluzoriu să admitem că, în felul acesta, problema se încheiase cu adevărat. În baza dispoziţiilor Mareşalului Antonescu, lt. col. R. Dumitrescu, de la Serviciul Istoric al MStM, a întocmit în perioada următoare un amplu şi temeinic Dosar cuprinzând ordine de zi şi

referate ale Marelui Cartier General către Armata a II-a (mai – noiembrie 1917, un document complet, care aşteaptă încă a fi cercetat şi valorificat de istoricii militari.

În ceea ce-l priveşte pe Mareşalul Antonescu, acesta se impusese – după cum am relevat dintru început – drept un istoric şi comentator avizat al campaniei din 1916-1919, rezervându-i un spaţiu şi o

semnificaţie adecvată în menţionata micro-sinteză din 1919 Românii. Origina, trecutul, sacrificiile şi drepturile lor, elaborată după consultarea (poate şi la îndemnul) neîntrecutului N. Iorga. După cum se

ştie, ediţia a II-a, pregătită de Mareşal pentru condiţiile specifice din 1941, a amânat-o, din motive necunoscute. Va relua proiectul peste trei ani, dar, pe coperta acelei ediţii, Mareşalul a consemnat la 20 mai 1944: „Este actuală dar NU este politic a o republica (subl. lui I. A.)”.

Fapt cu totul semnificativ, N. Iorga şi I. Antonescu s-au mai „întâlnit” într-un rând în privinţa unei probleme fundamentale a României Mari: prăbuşirea construcţiei din 1918 şi necesitatea absolută a refacerii ei grabnice. Antonescu a ales calea războiului, purtat alături de Germania după 22 iunie 1941 şi care, până la capăt, la 23 august 1944, a avut un caracter drept. Istoricul, asasinat în noiembrie 1940, nu avea cum să se pronunţe asupra deciziei lui Antonescu. Avem însă convingerea că N. Iorga, ţinând seama de scopul acţiunii în Est, nu avea să respingă drumul urmat, mai ales că, de îndată după notele

ultimative ale lui V. M. Molotov din 26-27 iunie 1940, el a observat – într-un adagiu – singurul introdus atunci – al microsintezei Adevărul asupra trecutului şi prezentului Basarabiei, publicată pe atunci în româneşte (după versiunea franceză din 1922) – că partea de ţară ocupată de URSS reprezenta „„un teritoriu de istorie naţională şi de

drept naţional” şi care, netăgăduit, urma a fi reluat la „cel dintâi

prilej favorabil”[2]. În concluzie, am putea discuta despre un proiect eşuat? Nicidecum, mai ales că, după 1989, Românii … lui Ion

Antonescu s-au bucurat de nenumărate ediţii şi de o binemeritată preţuire din partea specialiştilor. Însă, mai presus de orice, rămân paginile de istorie privind destinele celor două personalităţi de anvergură – trecute în condiţii din cele mai tragice în rândul „oamenilor cari au fost” – Nicolae Iorga şi Ion Antonescu.

***

În esenţă, oameni de stat şi militari de elită, scriitori şi diplomaţi,

istorici şi geopoliticieni, ziarişti de imens prestigiu şi autoritate,

dintre care-i reţin în prima ordine pe M. Eminescu şi N. Iorga, pe

M. Kogălniceanu, I. I. C. Brătianu şi N. Titulescu, pe S. Mehedinţi,

Pamfil Şeicaru, Emil Cioran sau pe Mareşalul Antonescu, s-au

exprimat adeseori şi în mod categoric în sensul că, pentru ultimele

trei veacuri ale istoriei naţionale, a funcţionat cu putere de lege

acest blestem neiertător în privinţa poziţiei noastre geopolitice:

Românii şi România s-au aflat „prea aproape de Rusia şi prea departe de Dumnezeu”!

Această situaţie geopolitică a stat – cine mai pune la îndoială faptul? – la temeiul atâtor dezastre din trecutul nostru, mai cum seamă în 1812,

1940, 1944 … Astfel, conchidem, că sesiunea noastră, nefiind una aniversară, este consacrată analizei dezastrelor menţionate în consecinţă, şi nu numai, asupra originilor, desfăşurării şi urmărilor lor, pe termen scurt ori de durată. Revin în atenţie şi aspectele fondării

României Mari, menţinerea, consolidarea şi, apoi, prăbuşirea ei în 1940 şi 1944, după cum şi perspectivele actuale ori de mâine, dacă acestea, realmente, mai pot/ori merită a mai fi luate în consideraţie? Să reţinem că, indiferent de soluţiile avansate, trebuie a se avea în

vedere revenirea „acasă” a provinciilor noastre istorice!

Nu spun o noutate că, în toate aceste probleme, strălucitul nostru polihistor N. Iorga s-a întâlnit – de fel întâmplător! – cu Ion Antonescu … Între altele, cel dintâi, în lucrarea Adevărul asupra trecutului şi prezentului Basarabiei, retipărită în urma notelor ultimative ale lui V. M. Molotov din 26-27 iunie 1940, a observat după cum am constatat – într-un adagiu de obicei ignorat – că partea României ocupată de U.R.S.S. reprezenta „un teritoriu de istorie naţională şi de drept

naţional”, care, netăgăduit, urma a fi … „reluat la cel dintâi prilej

favorabil”!

Istorie

http://www.ziaristionline.ro/2012/05/16/exclusiv-la-200-de-ani-de-la-raptul-basarabiei-nicolae-iorga-si-ion-antonescu-un-studiu-de-caz-realizat-pentru-conferinta-internationala-basarabia-1812-de-prof-univ-dr-ghe-buzatu/#_edn2


Acel prilej favorabil avea să intervină graţie actului de voinţă şi acţiunii al lui Ion Antonescu ce a coincis clipei astrale a istoriei

naţionale – 22 iunie 1941! Data de 22 iunie 1941 rămâne negreşit în istoria românilor legată de numele Mareşalului Ion Antonescu. Multe din documentele sale, de regulă neglijate chiar de istorici, s-au aflat la temeiul acţiunilor sale pe Frontul de Est. Dintre acestea, fără a intra în detalii, menţionăm: Ordinul de zi adresat la 1 ianuarie 1944

luptătorilor de pe front; ordinul din 6 februarie 1943, deci de îndată după eşecul de la Stalingrad, transmis tot unităţilor operative din Est, în sensul de a lupta „cu toată hotărârea, acolo unde ne găsim, spre a feri ţara de cotropire [...] Dacă vrem să reconstruim o Românie Mare trebuie să o merităm prin lupte şi prin sacrificii”; declaraţia confidenţială făcută ziaristului italian Lamberti Sorrentino pentru „Il Tempo” la 26 ianuarie 1943 (şi apărută abia după războiul mondial din 1939-1945) în sensul că: „… Mă gândesc la ziua de mâine a României

şi la eventualitatea că războiul va fi pierdut. Eu lupt cu Rusia, care este un inamic mortal al ţării mele. Jafurile Germaniei le putem îndura, dar sub ameninţarea Rusiei putem sucomba […] Eu lupt întotdeauna cu Rusia, comunismul Uniunii Sovietice este un mijloc, nu sfârşitul imperialismului rus, care vrea Constantinopolul şi poate să ajungă acolo numai traversând sau înghiţind România […] Eu nu fac un joc de trişor, ca vecinii mei unguri, visând prăbuşirea germanilor şi sosirea englezilor eliberatori. Drumul spre Constantinopol nu trece prin Budapesta şi ei nu au motive să se teamă de Rusia. Noi avem. Noi

ştim că duşmanul mortal al României este Rusia lui Petru cel Mare şi a Ecaterinei a II-a, cărora Stalin le-a rămas credincios şi [pe care], trebuie să recunoaştem, îi continuă genial. Este ursul rus dintotdeauna, care, înveşmântându-se astăzi în comunism, înaintează în numele unei ideal care corupe intelectualitatea şi, ascunzându-şi colţii după o zdreanţă roşie, atrage masele de muncitori şi ţărani. Eu voi arunca în război, spre a-i zăgăzui pe ruşi, toate forţele pe care voi izbuti să le înarmez, convins că acesta este supremul bine pentru

România: zăgăzuirea ruşilor…”[3]

Dar sunt atâtea probleme asupra cărora ar trebui să insistăm. Tocmai de aceea, se înţelege, în context, valoarea testamentară a ultimei declaraţii a Mareşalului, din după-amiaza de 1 iunie 1946, înainte de-a fi condus spre locul de execuţie de la Jilava. Atunci, Antonescu, despărţindu-se

de mama sa, a asigurat-o fără ezitare: „Dacă mor – este pentru

Bucovina şi Basarabia. De ar fi să reîncep, aş face la fel …”

Ce încheiere se impune, ne întrebăm, chiar şi în cadrul unei prestigioase reuniuni ştiinţifice, alta decât aceasta:

BASARABIA ŞI BUCOVINA – A NU SE UITA!

Note:

[1] Conferinţa Internaţională a istoricilor pe tema raptului Basarabiei prin Pacea

de la Bucureşti din 16(28) mai 1812 de la Chişinău – Iaşi, 14-16 mai 2012.

[2] Vezi N. Iorga, Adevărul asupra trecutului şi prezentului Basarabiei,

Bucureşti, Tipografia „Universul”, 1940, p. 78. De altfel, în anii care au

precedat la 1912 centenarul răpirii teritoriului dintre Prut şi Nistru de către

Rusia ţaristă N. Iorga, extrem de activ, s-a pronunţat identic de pe poziţiile

iridentei române asupra Basarabiei, care – mai devreme ori mai târziu – trebuia

să revină Patriei-Mamă, cum s-a şi petrecut în 1918! Reţinem câteva dintre

formulările celebrului istoric: „Ruşii vor serba ca o zi de bucurie centenariul

anexării [Basarabiei]. Noi va trebui să o comemorăm ca o zi de durere şi ca o zi

de trezire a speranţelor pe care le dă totdeauna dreptul veşnic, care nu poate fi

învins, nici cucerit (subl. ns.)” (1909); „Suntem noi oare prea slabi pentru a lua

asupra noastră sarcina de a ne restitui în drepturile noastre (subl. ns.)?”

(1912); „Ne-am simţit un popor, un singur popor. Şi furia urgiei din urmă ne

mână pe toţi iute către limanul dreptului îndeplinit, al dreptăţii săvârşite … Nu

vom cruţa nici o silinţă ca să ajungem acolo …(subl. ns.)” (apud N. Iorga,

Pagini despre Basarabia de astăzi, în Basarabia Română. Antologie, ediţie

Florin Rotaru, Bucureşti, Editura Semne, 1996, pp. 44, 52-53).

[3] Apud Gh. Buzatu, ed., Mareşalul Antonescu la judecata istoriei, Bucureşti,

Editura Mica Valahie, 2002, p. 378-379.

Nicolae Labiş a fost iniţiatorul Mişcării de

Rezistenţă anticomunistă în România

Stela Covaci - Bucureşti

De aici avea să i se tragă moartea. În noaptea de 9

spre 10 decembrie 1956, a fost lovit de un tramvai –

conform versiunii oficiale. În realitate a fost un atentat, pus

la cale de Securitate şi executat la ordin. Poetul a

supravieţuit până pe 21 decembrie, la Spitalul de Urgenţă

Floreasca…

erfid şi cinic construită şi dusă la îndeplinire din ordine

nescrise, această crimă nu permite nici acum, la peste 50 de

ani, o cercetare completă. Documentele au fost distruse sau

microfilmate, au fost puse pe durată nelimitată în seifurile care ascund

secrete murdare “de interes naţional”. Să ucizi un viitor foarte mare

poet al ţării, înzestrat cu daruri celeste, adăpându-se cu lăcomie din

sevele pure ale acestui pământ, brusc dumerit asupra jugului,

minciunii şi ororii, precis de neînduplecat, nu e un lucru simplu:

urmele, oricât le-ai îngropa, ies mereu şi mereu la suprafaţă şi, ca în

basmele ezoterice, sângele tânăr cere izbăvirea.

Mă număr printre puţinii martori care se mai află în viaţă, colegă de grupă, prietenă şi părtaşă la aceleaşi frământări ale poetului în ultimul lui an de existenţă – tumultuosul şi sângerosul 1956, când doar pentru o clipă am trăit iluzia libertăţii. Această fericire m-a transformat în

martor incomod şi “nociv”. În realitate, nu aveam nici pe departe carisma şi puterea lui de luptător. Am fost aleasă însă ca exemplu, arestată şi condamnată, pentru că am organizat şedinţe “conspirative”, “contrarevoluţionare”, la care a participat şi poetul Nicolae Labiş. Aceeaşi soartă a avut-o şi colegul şi prietenul nostru comun Aurel Covaci, care-l adăpostea pe poetul fără locuinţă şi bani Nicolae Labiş. Campania de înfricoşare prin şantaj, schingiuire, condamnări fără drept de apel, lipsiri de drepturi civile a fost atât de aberantă, încât ne-a

amuţit, pe unii pentru vecie. Aurel Covaci, devenit în 1962 soţul meu, mi-a propus să nu vorbim, să îngropăm în adâncul nostru această cutremurătoare taină.

“Pasărea cu clonţ de rubin” Familia poetului a ştiut adevărul de la început. Răpus pe patul de la Spitalul de Urgenţă, el le-a mărturisit tatălui său şi câtorva prieteni apropiaţi că a fost împins între vagoanele tramvaiului şi că-l cunoştea pe executant. Singura mărturisire, din zorii zilei de 10 decembrie,

dictată lui Aurel Covaci, care fusese chemat la dorinţa lui Nicolae Labiş de o voce anonimă, cu un uşor accent rusesc (vocea Mariei Polevoi – dansatoare, n. 1919 în Basarabia), transmite concluzia cum nu se poate mai clară că necruţătoarea “Pasăre cu clonţ de rubin” a doctrinei comuniste s-a răzbunat pentru nesupunerea lui şi l-a strivit. Cu ironie amară trage speranţa că urmaşii pajurei vor găsi prin ţărână urmele poetului Nicolae Labiş, care “va rămâne o amintire frumoasă”.

P

Istorie

http://www.ziaristionline.ro/2012/05/16/exclusiv-la-200-de-ani-de-la-raptul-basarabiei-nicolae-iorga-si-ion-antonescu-un-studiu-de-caz-realizat-pentru-conferinta-internationala-basarabia-1812-de-prof-univ-dr-ghe-buzatu/#_edn3

http://www.ziaristionline.ro/2012/05/16/exclusiv-la-200-de-ani-de-la-raptul-basarabiei-nicolae-iorga-si-ion-antonescu-un-studiu-de-caz-realizat-pentru-conferinta-internationala-basarabia-1812-de-prof-univ-dr-ghe-buzatu/#_ednref1




Ultimele trei cuvinte, acel vaer atât de lucid şi disperat, au rămas în manuscrisul original, tăiate de Aurel Covaci la cererea celui care urma să plece demn, împins în abisul morţii de cei pe care i-a crezut că au suflet şi idealuri. Mă voi rezuma în textul de faţă doar la ceea ce cunosc despre cum s-au petrecut hărţuirea, lupta şi soluţia finală dintre poetul Nicolae Labiş şi organele Securităţii statului în toată ierarhia lor în cele trei luni ale

toamnei anului 1956.

Răzvrătitul înconjurat de informatori inocenţi De cum a venit, atras de mirajul Capitalei în anul 1952, tânărul Labiş, romantic revoluţionar, cum se spunea pe atunci, încercând să scrie în pas cu cerinţele epocii, a înţeles că îndrumarea falsă şi restricţiile care i se impuneau nu pot fi admise. Inteligenţa scotocitoare, talentul debordant au declanşat ura şi invidia colegilor de la Şcoala de

Literatură (Nicolae Stoian, Gh. Tomozei şi alţii), dar, mai ales, din partea responsabililor cu “tinerele talente”: M. Beniuc, Marcel Breslaşu, Gogu Rădulescu, Mihai Gafiţa ş.a. Pentru că Labiş nu s-a supus, a refuzat oblăduirea cuiva, consider că, de atunci a început să i se constituie dosarul de urmărire. Directorul Şcolii de Literatură îl credea pe Labiş “un rătăcit” cu idei “dăunătoare” şi a creat în jurul lui o reţea informativă dintre colegi, obligaţi, de spaimă, din laşitate sau din dorinţa de parvenire, să scrie şi să depună regulat note informative despre lecturile interzise, ideile răzvrătite şi tot

ce părea suspect la acest ciudat coleg cu aspect de copil năstruşnic şi generos. Concret, se perindă sancţiunile, tentativele de exmatriculare din şcoală sau UTM, consemnarea la domiciliu, percheziţiile în camera de la cămin, urmate de confiscarea cărţilor interzise. A continuat interzicerea textelor şi a prezenţei lui la Festivalul Mondial al Tineretului – Bucureşti 1953. În marea lor ură şi prostie, colegii şi “victima” l-au pârât pentru “tentativă de viol” asupra naivei Doina Ciurea. Doar Mihail Sadoveanu, care-l simpatiza, l-a mai putut salva

de sancţiuni.

Alături de colegii de la Şcoala de Literatură

Cabala activiştilor şi lista neagră a lui Gogu Rădulescu Ne apropiem de anul 1956, când poetul Nicolae Labiş se hotărâse să termine cu “coproducţiile” şi să pornească pe drumul propriu, fără îndrumători şi închistări în lozinci triumfaliste. Într-un interviu dat la Radio în 1956 lui Titel Constantinescu, el numeşte perioada Şcolii de Literatură “Treapta limpezirii”. Citez: “În această etapă m-am format prin luptă. Dogmatismul, birocraţia, iată nişte scorpii care circulau cu violenţă pe atunci în domeniul

fraged al tinerei noastre literaturi… dar nu m-am închinat cum, vai, au făcut-o unii colegi nimerniciei…”. Labiş primeşte riposte dure: La Plenara secţiei de poezie de la 29 mai 1956, în referatul lui M. Petroveanu (soţul Veronicăi Porumbacu) îi caracterizează poeziile ca dominate de “apăsare şi tristeţe lipsită de obiect”, iar Mihu Dragomir îl acuză de “asimilarea excesivă a unor poeţi dintre cele două războaie (Ion Barbu şi Tudor Arghezi)”, ca apoi, la primul Congres al Scriitorilor din iunie 1956, să-l învinuiască de “snobism, evazionism, influenţe ale ideologiei burgheze, infiltraţii

liberaliste, slabă pregătire ideologică, lipsă de contact cu realitatea, precum şi confuzii cu privire la raportul dintre libertate şi îndrumare”.

Atmosfera de suspiciune, intrigile din tagmă, piedicile puse sub diverse pretexte la publicarea volumului aşteptat şi a unor poezii trimise la reviste, lipsa de bani îl izolează, dar cel mai mult îl înspăimântă chemările la ordin cu ameninţări din partea Securităţii. Ştia că este trecut pe “lista neagră” întocmită de Gogu Rădulescu (prezent în tribună până în ultima zi a lui Ceauşescu), care primise de pe atunci sarcina ca, sub pretextul unor discuţii sincere” cu tinerii scriitori, să

afle şi să informeze Securitatea ce idei duşmănoase îi frământă în taină. “Labiş a fost ales pentru a exemplifica urmările posibile ale nesupunerii”, declară cu toată răspunderea ziaristul şi apropiatul prieten până la moarte, Portik Imre, în memoriile sale postume, apărute abia în anul 2005, după părerea mea, cea mai autentică, dezinteresată şi bine informată consemnare dintre cele apărute până acum. Cu Gheorghe Tomozei

Presentimentul morţii Pe parcursul anului 1956, cred că prin vară, se mută de la adresa de pe Str. Odobescu, unde locuiau în comun fraţii Raicu, D. Carabăţ, Gh. Mărgărit (sporadic mai dormea şi pe la Ion Băeşu sau Lucian Pintilie). Ceruse o cameră de la Uniunea Scriitorilor, dar nu primeşte. Colegul său, mai în vârstă cu trei ani, Aurel Covaci, generos şi ocrotitor, îi oferă să împartă, ca între fraţi, camera cu chirie de la ICRAL de pe Strada Miletin nr. 14. Dormeau într-un pat, îşi împărţeau bruma de mâncare, ţigările şi paharul de vin, dar mai ales nedumeririle, spaimele

şi hotărârile. Din acel septembrie 1956, eu, Stela Pogorilovschi, studentă la Secţia de Literatură şi Critică Literară, anul III Filologie, am devenit prietenă apropiată, confidentă, împărtăşindu-le durerile şi bucuriile zi de zi. Am povestit în două cărţi apărute – “Timpul asasinilor”, Editura Libra, 1997, şi în “Persecuţia”, Editura Vremea, 2006 - parte din documentele memoriei mele care se referă la acel anotimp zguduit de istorie, a cărui amprentă a rămas ca un sigiliu sacru impregnat în fiinţa

mea fagilă, maturizând-o. Le voi relua curând în altă parte, întregindu-le mai ales pe cele despre poetul supravegheat şi voi povesti cum, împotriva raţiunii lui salvatoare, destinul, adică propria lui structură spirituală, înfruntând “maşina infernală”, îl împingea spre pieire. De altfel, în majoritatea poeziilor de atunci, presentimentele, ca în tragediile antice, domină şi ne copleşesc. Aurel Covaci le cunoştea cel mai bine, i-a citit primul epitafurile despre care, cu nesăbuinţă, regretatul Laurenţiu Ulici mi-a spus: “Poetul şi-a regizat singur

moartea”.

“E un ştreang în adâncul genunii

Ce mă spânzură invers spre cer” Voi încerca acum să desluşesc semnificaţia “nopţilor de coşmar”, adică a trăirilor din poeziile scrise sau dictate lui Aurel Covaci, câte s-au mai păstrat, din cele două nopţi esenţiale:Noaptea Sfântului Andrei – 30

noiembrie 1956 şi 2 decembire 1956 – Ultima zi de naştere, la

împlinirea a 21 de ani. Cele din Ultima Noapte au fost descoperite de mine acum un an în Muzeul de la Suceava, “Fondul Nicolae Labiş”, la care nu am avut acces până recent, după cum, timp de peste 50 de ani,

nu am fost invitată niciodată să onorez vreo festivitate dedicată poetului…

Din noaptea Sfântului Andrei s-au păstrat doar trei poezii ale

coşmarului care acum devenise datină. Labiş se aşezase turceşte peste pătura patului hârbuit, dar ospitalier, umbra lui din profil apare clătinându-se pe peretele văruit (“Umbra mea îşi clatină/ Limpede var/ Vine ca o datină/ Noaptea de coşmar”). Aurel Covaci se aşază, în poziţia lui Buda, în faţa poetului şi îşi desenează unul altuia staturile din profil. Pentru a se încuraja, au scris cu litere mari, în cărbune deasupra: “Omule, nu te supăra, că trece şi asta”. Ca în transă, preluând coşmarul celuilalt, Aurel Covaci compune

primul sonet al coşmarului, iscălit apoi de Nicolae Labiş:

Istorie


SONETUL COŞMARULUI Pricepem noi această odihnă chinuită Când ne cuprinde vraja trăirii efemere, Când ni se aprinde totuşi tăcuta dinamită Încătuşată-n suflet, în creier şi-n artere? Când somnul, moarte-n uda uitărilor ne cere Învie în ţărână cu secetă cumplită

Aceste clare vise, viclene temnicere, Când chiar şi suferinţa e-n lume urgisită. Prietene: ne bate-n gol, ca toba, pieptul, Să strige ca nebunul: acela-i înţeleptul… Când nici măcar la chinuri noi nu mai avem dreptul. Ne zgârie atâtea satane reci peceţii Deci: care-i vieţuirea şi care sunt pereţii? Deci: sufletele noastre ne sfâşie pereţii? (Deşi a compus-o amicul eu intim Covaci, o iscălesc cu brio. N. Labiş) Foaia aceea a fost arestată şi ea de Securitate (corp delict nr. 30), dar mai apoi a fost recuperată. S-a mai păstrat, brăcuit, începutul celui de-

al doilea sonet al coşmarului cu scrisul lui Covaci: Eram, în vis, cadavru, în raclă şi în groapă… Simţeam în nară izul putreziciunii mele, Dar auzeam tăcerea cum sapă, cum tot sapă, În moartea mea să scoată comori de gând şi stele… O viziune a propriei morţi, dar şi a acelor tainice recuperări spirituale de după. Labiş i-a transmis imaginea în transă poetică. A treia poezie, fără titlu, scrisă şi compusă de Nicolae Labiş, pe care

Covaci o aprobă doar prin iscălitură, este o mărturie totală despre suferinţă. Aici apare imaginea surprinzătoare a poetului sugrumat cu propria-i faşă de prunc, atârnat cu capul spre adâncul genunii şi cu picioarele invers, spre cer: Mă doare tot: visul, cuvântul, somnul, viaţa şi vântul. Mă doare cel pe care îl iubesc. Bogat şi sărac. Mă doare haina, mă doare cămaşa, Mă doare scutecul, mă doare faşa,

Faşa aceasta a fost prima funie Ce m-a sugrumat, dar acum E un ştreang în adâncul genunii Ce mă spânzură invers spre cer.

“Pasărea cu clonţ de rubin” – manuscris

“Iată, acesta este omul care a văzut Adevărul” Semnificaţia acestei obsedante imagini am dezlegat-o abia după descoperirea celui de-al doilea set de poezii dictate, iscălite şi datate de Nicolae Labiş din cea de-a doua noapte de coşmar, la 2 decembrie

1956. Le-am recunoscut imediat după caracteristica foilor rupte dintr-o mapă de birou, dar, mai ales, că multe sunt stenografiate total sau parţial. Caligrafia este a lui Aurel Covaci, stenografia de asemenea… M-am gândit, emţionată, că hieroglifele pot acoperi taine ascunse, ultimele gânduri intime ale poetului, peste care au trecut 50 de ani şi atâtea priviri scotocitoare, plus competenţa şi vigilenţa “poetului prinţ” Gheorghe Tomozei, care, stăpân pe toată arhiva, nu a avut interesul să se ocupe de ele. Mi s-a permis xeroxarea. Pe parcursul anului 2008, le-am descifrat cu ajutorul a două doamne stenografe supercalificate.

Apar acum, pentru prima oară în formă tipărită. Doar câteva, scrise de mână, au fost rupte din context şi prezentate fără semnificaţii în alte părţi. Le veţi citi şi veţi înţelege disperarea poetului, care, “îngrozit de temnicer”, “înainte de gol”, “înainte de focul suav, zâmbitor de pistol”, se adresează “omului de pe marginea patului”, care i-a însoţit “nefericirea nopţii de coşmar”. Spânzurat cu capul în jos de un iadeş,

lasă această ultimă chemare “nu scrisă, ci dictată”, ţipând în van “ajutor”! Ultimele lui concluzii, concentrate în 13 versuri, i le-a încredinţat lui Covaci, poate cu rugămintea de a nu le face publice niciodată. E vorba despre poezia “Credo”, o viziune a omenirii laşe şi a puterii lui Satan pe pământul patriei, dată de Dumnezeu altar Poetului. Despre simbolistica Spânzuratului din cărţile de Tarot, explicată succint de doi mari scriitori ocultişti, sunt necesare explicaţii: Eliphas Levi (secolul al XIX-lea): “Spânzuratul este un simbol al lui

Prometeu, cu picioarele în cer şi capul atingând pământul, adeptul liber şi mânat de sacrificiu care dezvăluie oamenilor secretul zeilor şi care pentru asta este ameninţat cu moartea”. Teologul Leonid Uspenski, în cartea cu poeme în proză, zice despre Spânzurat: “Iată, acesta este omul care a văzut Adevărul. O nouă suferinţă, mai mare decât poate provoca vreodată orice durere omenească…”. Nicolae Labiş spune totul despre el şi despre epoca celui rău. Prin ultimele lui mesaje mi se confirmă ceea ce aflasem: Nicolae Labiş,

structural, avea toate datele unui viitor mare iniţiat. Primele taine le-a aflat de la profesorul său de limba română, V. Gh. Popa (condamnat la 16 ani de închisoare politică), discipol şi apropiat al lui Vasile Lovinescu. Profesorul de la liceul din Fălticeni este cel care i-a deschis ochii spre frumuseţea, profunzimea şi tâlcul folclorului străbun. Nicolae Labiş are chiar o culegere proprie de poezii populare de toate genurile, printre care basmul Lostriţa, care aminteşte prin similitudini mitologice de mitul lui Oedip.

Scenarii şi dovezi Despre aşa-zisul accident de tramvai din noaptea de 9 spre 10 decembrie 1956, căruia i-a supravieţuit până la data de 21 decembrie, s-a tot scris timp de mai bine de jumătate de secol. Cu greu se poate dovedi care este adevărul, mai ales că au rămas extrem de puţine şi verosimile documente. Serviciul kafkian al Securităţii, departamentul de dezintoxicare, prin sumedenie de agenţi, chiar şi din rândul

scriitorilor, au împrăştiat drept adevăruri versiuni aberante despre cum s-a petrecut crima şi cine poate fi autorul ei. Serviciul despre care am vorbit primea sute de note informative şi întocmea apoi dosare pe baza minciunilor clocite tot acolo. Astfel, voi da ca exemplu doar câteva variante: 1. Labiş era atât de beat, încât s-a vârât singur sub tramvai; 2. Labiş a băut cu Covaci, iar în staţie acesta l-a împins sub tramvai, furându-i şi ceasul de la mână. Această faptă ar avea două explicaţii:

a) Covaci este bănuit că “scopul lui a fost de a-l atrage pe poetul Nicolae Labiş pe linie contrarevoluţionară, iar, dacă nu i-a reuşit, a trecut la omorârea lui” – extras din documentul CNSAS nr. 62 de la 14 martie 1958, strict secret. Documentul este perfid întocmit, pe baza investigaţiilor lui Gh. Achişei şi afirmaţiei Margaretei Labiş, studentă la Filologie; b) Covaci l-a omorât din gelozie, iubeau amândoi aceeaşi fată; pare hilar dacă nu s-ar fi comandat şi un roman difuzat pe piaţă, scris de

Gabriel Gafiţa. Protagoniştii sunt doi buni prieteni scriitori, dintre care unul, lipsit de talent, invidios şi gelos, îl ucide pe celălalt. Prost scrisă, cusută cu aţă albă, această versiune nu a prins şi nu a convins pe nimeni, dar a fost un foarte bun pretext să-l ciomăgească pe Aurel Covaci noapte de noapte în perioada când supravieţuia cu Petre Pandrea în aceeaşi celulă (mie mi-a relatat un martor din arest). După ce ne-au învăţat minte şi ne-au eliberat din închisoare condiţionat, cu angajamentul de a nu relata nimic niciodată, fiind pasibili de o nouă pedeapsă, am păstrat, ca pe icoana unui martir,

imaginea poetului Nicolae Labiş, hăituit de păzitorii ideologiei în care

Istorie


crezuse candid, ca într-un basm, înfricoşat şi singur, ameninţat cu moartea şi cu interdicţia. Imaginea acelei ultime nopţi de decembrie, reci şi ceţoase, despre care Vladmir Maiacovski, victimă a altei revoluţii, a scris: “În astfel de nopţi/ În astfel de zile/ Umblă pe străzi cu umbre tiptile/ Poeţii şi tâhlarii”. I-am recitat întreaga viaţă poeziile postume. Aurel Covaci îi imita şi tonul dulce moldovenesc, cu inflexiuni surprinzător de dure, ca dalta

unui sculptor cioplitor al cuvintelor limbii româneşti.

“Pot flămânzi zile întregi, dar nu pot să nu scriu”

În momentul de faţă, rămasă în viaţă, sunt singura care a trăit şi a văzut cu ochii proprii grozăvia unei odioase crime ce a retezat prea timpuriu o altă floare de crin întrupându-se într-o zi cât alţii în zece. Doar pentru cei de bună-credinţă scriu atât cât ştiu şi, ca pe un desfăşurător, punctez filmul ultimelor zile. 6 decembrie, de Sfântul Nicolae: Se întâlneşte cu prietenul său Portik

Imre, venit la Bucureşti în delegaţie. I se plânge de lipsa de bani, de lipsa de foc în camera lui Aurel Covaci şi de răceala oamenilor care îi

erau odată apropiaţi. Îi citeşte o poezie dedicată sieşi: “Sunt douăzeci de ani şi încă unul…”. Mărturiseşte că foloseşte cuvintele limbajului comun ca simboluri:“Pentru mine, cuvintele partid, marxism, stegar ş.a. au altă semnificaţie decât cea obişnuită…”. Îl preocupa faptul că a cântat în public în repetate rânduri Imnul regal şi a recitat poezii interzise. Vorbeşte cu Portik despre evenimentele din Ungaria din 1956 şi consecinţele de la Facultatea de Filologie, arestări, excluderi. Se hotărăşte: “Trebuie să dispar pentru un timp din faţa

ochilor lor. Vreau să dispar din Bucureşti, fără urmă”. Hotărăşte să plece înainte de Sărbători. Mai spune: “Pot flămânzi zile întregi, dar nu pot să nu scriu”. Portik a plecat. 7 şi 8 decembrie: Se întoarce foarte târziu la locuinţa de pe Miletin 14. Pe data de 8 eu mă întâlnesc cu el şi-mi cere cu împrumut suma de 5 lei, echivalentul a două pachete de ţigări Carpaţi. 9 decembrie: Spre seară apare acasă devreme, avertizat de Aurel

Covaci că nu-i va mai oferi găzduire dacă întârzie nopţile. E foarte flămând, dar gazda nu are absolut nimic de mâncare. Prânzul îl lua la cantina studenţească de pe Matei Voievod. Labiş cere permisiunea să comande o friptură pe datorie doamnei Candrea, responsabila restaurantului Casei Scriitorilor. Dumitru C. Micu îşi aminteşte că l-a văzut acolo şi că a plecat singur. Mioara Cremene, în amplul interviu cu doamna Mariana Sipoş (Editura Universal Dalsi-2000), îşi aduce aminte că în acea seară i-a şoptit doar atât: “Hei, Mioriţo, habar n-ai!

Nici nu-ţi închipui ce mi se pregăteşte…”.

Labiş şi Margareta, sora lui

“Hei, Mioriţo, habar n-ai! Nici nu-ţi închipui ce mi se pregăteşte” În drumul spre casă, cu exact cei 5 lei împrumutaţi de la mine cumpără o sticluţă de un sfert din cea mai ieftină ţuică populară. Nevoia de comunicare şi alte aleanuri îl deturnează spre localul Capşa, încă elegant, păstrând ceva din parfumul boemei de odinioară. Labiş nu era beat, o afirmă şi alţii, o declară şi el la Urgenţă. Gustă puţin din ţuică, nu avea bani nici măcar de o cafea. Între timp, la o masă mai încolo, se aşază trei bărbaţi şi o femeie.

În anchetele trucate ale lui Tomozei sunt prezentaţi drept necunoscuţi. Pe cel puţin doi, Labiş îi cunoştea. Pe unul, încă din 1953, când a avut cu el o altercaţie dură la festivitatea înmânării premiului de stat poetului Alexandru Andriţoiu. Acesta i-a spus lui Labiş, cu ură, că în viaţa sa nu va “pupa” premiul de stat. Labiş se hotărăşte să-l bată, dar Aurel Covaci l-a sfătuit să se ferească de el, căci are meseria de “suflător”. Îl chema Iosif Schwartszman, zis Grişa, de meserie pianist acompaniator, alogen basarabean.

Femeia, însoţitoarea lui Grişa, pe nume Maria Polevoi, era o fostă dansatoare la Teatrul “Tănase”. În 1956, dansa în ansamblul artistic al MAI. Sora lui Labiş mi-a spus că Nicolae Labiş părea s-o fi cunocut şi pe ea, dinainte. Polevoi Maria, născută la Ismail – URSS, la 3 martie 1919, cu domiciliul stabil în Bucureşti, Str. Traian nr. 31. Evident, biografiile lui Grişa şi a lui Mary Polevoi sunt în multe privinţe asemănătoare. Convingerea mea este că şi ei au avut rolurile lor, dar documentele esenţiale lipsesc. Eu îi consider agenţi, bazându-mă pe

declaraţiile lor confuze şi contradictorii aflate în filele Dosarului penal nr. I84960/1956, arhivat la foarte scurtă vreme după moartea poetului.

Tramvaiul 13 Grişa Schwartszman, în acea noapte la Capşa, l-a invitat la masa lor. Poetul, disperat, s-a lăsat ademenit de femeie şi le-a oferit şi lor din bruma lui de ţuică. Mai mult, Labiş nu a băut. I-a invitat la restaurantul Victoria, în subsolul pasajului cu acelaşi nume. Labiş a vrut să-şi

amaneteze ceasul “Pobeda”, ca să-i ofere ceva lui Mary, dar nu a reuşit. Apoi, femeia îi propune să se furişeze pe căi diferite şi să se întâlnească în staţia de tramvai Colţea, invitându-l peste noapte la ea. În staţia prost luminată, apare şi filatorul Grişa. Mary îl recunoaşte şi asistă de la o mică distanţă cum poetul ezită, aşteptând-o, să ia tramvaiul 13, care iese din refugiul din faţa spitalului, face bucla şi opreşte uşor în faţa Muzeuluiui Şuţu. Patru persoane aşteaptă să urce, Labiş e al treilea, dar tot mai şovăie. Când porneşte tramvaiul, cel de-al patrulea îl împinge pe Nicolae Labiş pe grătarul dintre cele două

vagoane. Grişa strigă că cel căzut e beat, în timp ce Mary, nemaiîndurând grozăvia, spune că îl cunoştea pe poetul Nicolae Labiş şi roagă să fie dus la spital. Considerând că victima este în stare de ebrietate, doi bărbaţi (probabil martorii din staţie) îl târăsc pe propriile picioare, forţând fisura

Istorie


coloanei şi împreună cu femeia îl duc la camera de gardă. Lăsat pe jos, nu este nici internat, nici consultat, ci trimis cu un taxi şi cu femeia mai departe, până ajung la Urgenţa de pe Str. Arh. Mincu. Încă erau la Colţea când poetul, conştient, dă numărul de telefon al lui Aurel Covaci, şi Mary îl anunţă în jurul orei 3 dimineaţa că unul “Labeş” a suferit un accident de tramvai.

În memoriile postume ale lui Portik Imre se limpezesc multe aspecte ale aşa-zisului accident. Îngrijorat că nu a apărut încă la Covasna, Portik revine la Bucureşti, îl găseşte la Spitalul de Urgenţă. Portarul îi şopteşte: “Se spune că era beat, dar a fost aruncat sub tramvai”. Îl găseşte complet lucid şi vorbind coerent. L-a întrebat dacă a primit telegrama trimisă în ajun din spital (10 decembrie) printr-o fată, Stela. Eu i-o dusesem la poştă, într-adevăr, dar telegrama nu a ajuns. Aşa cum am aflat din dosarul meu de urmărire informativă, încă din 1956,

printr-un ordin secret, corespondenţa îmi era triată şi parţial oprită. În telegramă, poetul se scuza că nu poate fi punctual la întâlnire, fără alte explicaţii.

Maria Polevoi: “Am văzut clar cum l-a îmbrâncit cel din spatele

lui“ Am să extrag câteva fragmente esenţiale, pentru stabilirea adevărului, din memoriile lui Portik Imre. El reconstituie cu scrupulozitate vorbele lui Labiş din ziua revederii lor, cât şi cele relatate de Maria Polevoi, apărută la Spital pe la ora 3 p.m. şi acceptând să stea de vorbă cu Portik

circa două ore, invitată la masă, la Restaurantul Kiseleff. Informaţiile pe care le-am adunat o viaţă întreagă, insinuările din anchetele speciale ale Securităţii mă determină să le acord toată încrederea. Labiş către Portik: “Nu, n-am fost beat. E adevărat că am băut după-amiază şi în seara aceea, dar nici măcar ameţit n-am fost…”; “Nu am căzut singur, am fost îmbrâncit din spate de cineva… Nu aveam intenţia să iau tramvaiul din mers, fiindcă trebuia să văd mai întâi în ce tramvai şi în ce vagon urcă ea”.

Maria Polevoi îl zăreşte ajuns în staţie, dar se răzgândeşte şi se retrage în umbră. “Aveam multe motive ca nimeni să nu mă vadă cu el. Când a sosit primul tamvai nr. 13, l-am urmărit cu privirea, având de gând să nu urc dacă se urcă el. Am văzut clar cum l-a îmbrâncit cel din spatele lui, continuându-şi drumul, în timp ce poetul dispăruse”… Despre autorul faptei: “… Sta puţin la o parte, cu mâinile în buzunar, vorbea murdar despre Labiş”. Mariei Polevoi i-a fost frică toată viaţa să pronunţe numele celui care a

executat atentatul. Poate că, până la un moment dat, i-a fost complice. Cert este că sensibilitatea ei de femeie (cine ştie prin câte vicisitudini trecută) angajată în MAI, fie chiar şi într-un ansamblu, a determinat-o, la data de 10 decembrie, să se prezinte la Uniunea Scriitorilor şi să stea de vorbă cu Mihai Gafiţa (fost ofiţer de securitate) şi să-i povestească despre cele văzute cu adevărat. În felul acesta, sunt informaţi în secret cei care aveau sarcina de partid să-l supravegheze pe poetul Nicolae Labiş: Marcel Breslaşu, Mihai Beniuc, Ema Beniuc, Emil Galan. În

cursul nopţii de 10 spre 11 decembrie, Mary a primit mai multe telefoane de ameninţare cu moartea. Ulterior, ea a dat de înţeles că i-ar fi recunoscut vocea lui Grişa Schwartszman. Până în 1978, fiinţa aceasta a trăit sub teroarea deţinerii secretului crimei. S-a sinucis atunci când cineva şi-a amintit de ea şi a încercat să o determine să spună adevărul.

Satana şi-a făcut datoria Cât despre Grişa, încă se mai poate realiza o investigaţie competentă asupra celor două procese-verbale de ascultare, consemnate de sergentul major Gheorghe Aurelian de la DMC, la ora 2:40, în noaptea de 10 decembrie. În urma celor două declaraţii confuze şi mincinoase ale lui, manipulate în continuare de Securitate, se dispune trimiterea dosarului la Procuratura Raionului Tudor Vladimirescu. Concluzia a fost că, pentru producerea accidentului, vinovat ar fi manipulantul tramvaiului, consemnându-se următoarele: “Întrucât accidentul nu s-a datorat nici cel puţin faptului încercării sale de a se urca în vagon,

urmează a se constata că (nu) sunt întrunite elementele constitutive ale acestui delict şi a pronunţa ca atare încetarea procesului”. Mihai Beniuc a avut sarcină grea. El a trebuit să-i alunge pe tinerii, pe scriitorii sau pe studenţii înghesuiţi pe coridoarele Urgenţei. Nu pierdea nici un prilej să-i mustre şi să-l dea de exemplu pe Labiş. Îi avertiza la ce ducea faptul să nu asculţi de îndrumarea partidului. Acelaşi lucru l-a declarat şi Nicolae Ceauşescu prin anii ‟70, adresându-se unei delegaţii

de tineri scriitori, sfătuindu-i să nu comită fapte nesăbuite dacă vor să nu împărtăşească soarta poetului Labiş. A murit când furios, când sperând, părându-i rău şi iubind cu ardoare viaţa şi oamenii, implorând în ultimele ceasuri să i se aducă ozon de pe culmile unde se adapă căprioara. L-am revăzut pe catafalc în holul Casei Scriitorilor, îmbrăcat în costumul pe care şi-l cumpărase cu o lună înainte din banii pe “Primele iubiri”, scufundat în spuma voalului de mireasă mortuar.

Mâna lui fină mi s-a părut că o reţine pe a mea. M-am înspăimântat, căci i se schimbase chipul. Avea faţa Spânzuratului din Tarot şi în craniu, din care i se extirpase creierul, i-au băgat în loc câlţi. Satana, clonţul Păsării cu clonţ de rubin, şi-a făcut datoria.

Avem dreptul să ştim şi noi ce a ştiut Securitatea Mai ştiu că agentului Schwartszman Isac-Grişa, la scurtă vreme după înmormântarea lui Nicolae Labiş, i s-au aprobat actele de plecare definitivă din ţară.

Timp de aproape zece zile, Spitalul de Urgenţă, în care poetul trăgea să moară, s-a transformat într-un obiectiv strategic, apărat straşnic sub supravegherea strictă a Securităţii române. Au instalat filtre discrete, au făcut fotografii, au dat rapoarte – cred că există o sumedenie de documente de acest gen în dosarele care au rămas deschise. Şi totuşi, “numele lui Nicolae Labiş este necunoscut în arhiva Securităţii”…

Athosul românesc din Basarabia

Prof. dr. Vicu Merlan - Huşi

Pe valea Răutului din Basarabia, în sectorul inferior,

între satele Tribujăni şi Butuceni, în abruptul malului

calcaros secţionat de râu, se găsesc mai multe mănăstiri

rupestre, ce datează din vremea geţilor.

sârdia, ascetismul şi dorinţa de înnobilare a sufletului i-

au determinat pe călugării geţi să se retragă în acest

perimetru stâncos pentru a atinge desăvârşirea

spirituală.

Peisajul de canion, vegetaţia ce are ca predominanţă tufişuri

scunde de scumpii, peliniţa, iarba grasă ce se aseamănă cu nişte

cactuşi suculenţi, rocile dure albicioase etc, amintesc de peisajul

semiarid al Dobrogei, semănând ca o enclavă vegetativă de tip

mediteraneean tocmai în latura central nordică a Podişului

Moldovenesc, ce are ca o caracteristică de bază clima temperat-

continentală.

O

Istorie


Chiliile rupestre din stâncile teraselor înalte ale râului Răut

Izolarea chiliilor rupestre, săpate în malul abrupt greu accesibil,

unele chiar în peretele drept stâncos, este pusă pe dorinţa de

izolare şi reculegere a celor care s-au direcţionat pe un astfel de

făgaş.

Dispuse pe cel puţin trei aliniamente, mănăstirile rupestre

poartă amprenta unor modificări oarecum la limita

confortabilului. Astfel întâlnim chilii izolate, precum nişte

cuiburi de vultur, la care se ajunge doar prin căţărare

periculoasă, sprijinându-te de un lanţ şi câteva piroane bătute în

stâncă, şi chilii compartimentate, cu o singură intrare dinspre

râu.

Urcuşul greu al ....desăvârşirii spre chilia izolată în peretele stâncii

Chiliile izolate au doar o intrare, ce se aseamănă cu o fereastră

pătrată. În interior se găsesc două postamente de tip prichici

folosite ca paturi, probabil acoperite cu fân sau paie şi blănuri

de animale. La intrare se observă şi o şănţuire ce demonstrează

folosirea unei uşi din dulapi din lemn pentru perioada friguroasă

şi chiar pentru a stopa curentul generat de micile fisuri din

stâncă. De obicei aceste chilii izolate aveau două postamente,

ceea ce explică că în interior se aflau doi călugări (un novice şi

un monah experimentat).

Complexul de chilii rupestre

Despre această castă sacerdoţială din partea de est a Daciei

avem informaţii încă de la Herodot, care o descrie ca fiind pe

malurile abrupte ale Tyrasului (Nistrului) şi a afluenţilor

acestuia din dreapta, respectiv pe malurile râului Răut.

Promontoriul în care meandrează strâns Răutul a fost locuit de o

comunitate getică ce a ridicat o fortăreaţă prevăzută cu val şi

şanţ de apărare. În apropierea bisericii noi, pe latura de nord se

află locul în care era amplasat sanctuarul getic al aşezării, iar la

câţiva metri în subsol se găsesc câteva chilii ale călugărilor geţi,

care comunicau probabil printr-un labirint secret cu locuinţa

sacră de la partea superioară.

Biserica Pârcălabului Bosie

Chiliile comune erau dispuse tot pe un plan greu accesibil, însă

puteau avea două intrări sau chiar una însă mai largă şi cu

câteva ferestre. În interior, exista un culoar larg pe centru de

unde erau dispuse concentric micile încăperi de formă pătrată

Istorie


sau dreptunghiulară, ce depăşeau 2 m2 , fiind întâlnite peste 12

astfel de adăposturi monahale.

Băile ritualice se făceau în apa Răutului, probabil dimineaţa.

Chiliile erau dispuse atât pe stânga cât şi pe dreapta râului Răut,

însă direcţia de orientare a intrării era spre est sau nord.

Arheologii basarabeni au descoperit, în interiorul unor astfel de

chilii, urne funerare cu cenuşă, ceea ce demonstrează o credinţă

de nestrămutat în divinitate, întratât încât considerau trupul doar

un vehicul pentru suflet (pentru ca atunci când sufletul părăsea

trupul, acesta nemaifiind folositor, era ars). Practica incineraţiei

era veche, fiind o dovadă incontestabilă a credinţei acelor

populaţii în nemurirea sufletului, în viaţa de apoi.

În lunga existenţă a acestor mănăstiri rupestre, în interiorul lor

s-au rugat neîncetat mii de asceţi ce s-au osârdit la

perfecţionarea şi desăvârşirea sufletului şi egregorului omenesc.

În perioada prigoanei atee comuniste sovietice s-au interzis cu

desăvârşire orice fel de slujbe, însă au existat se pare fiinţe

umane, care măcar periodic, reveneau în aceste locuri rugându-

se pe ascuns.

Nu întâmplător din toate colţurile Rusiei veneau şi vin

necontenit pelerini creştini, ştiindu-se că cei care se roagă cu

putere se pot vindeca instantaneu de boli incurabile sau li se

îndeplinesc doleanţele sincere ce pornesc din inimă. Deasupra

mănăstirii rupestre, unde se oficiază slujbe religioase în regim

de mănăstire, există o cruce mare din piatră ce are în mijloc o

rozetă cu un motiv geometric esoteric, care dacă este atinsă,

timp în care se formulează mental o dorinţă arzătoare, clară şi

binefăcătoare, face ca aceasta să fie îndeplinită la un anumit

interval de timp, în funcţie de intensitatea credinţei avute. Apoi

se înconjoară de trei ori cruce, în sens invers acelor de ceas.

Crucea făcătoare de minuni de deasupra mănăstirilor rupestre

Complexul monahal străvechi al mănăstirilor rupestre de la

Orheiul Vechi are analogii la Ţâpova, Saharna în Basarabia dar

şi la Nucu (Buzău), cu unele din Dobrogea, s.a. din România.

„Cuiburile de vultur” ale râvnitorilor la desăvârşire

Spiritualitatea românească perenă s-a manifestat pe întinsul

spaţiu dacic, fiind un teren propice pentru creştinismul timpuriu,

care a fost adoptat cu uşurinţă de populaţia autohtonă

românească, tocmai datorită elementelor religioase autentice, ce

au păstrat vie credinţa într-o divinitate celestă înălţătoare

profund benefică pentru fiinţa umană.

Mănăstirea din stâncă

Istorie


RĂSFOIND ÎN ARHIVE

ATUNCI CA ŞI ACUM…

Jurnalist Ion N. Oprea - Iaşi

Ne crucim când citim sau vedem diferenţele de salarii

dintre truditorii României de astăzi.

ocumentele vremurilor, consultate, ne spun că şi în

trecut, chiar la începutul îndepărtării de epoca

capitalismului acaparator şi a intrării noastre în era

socialismului fără biruinţe care se credeau a fi strălucitoare,

cam tot la fel era.

Citesc documentul nr. 17032 din 29 martie 1945 care

recunoştea numirea prea-cucernicului preot Ioan Marina în

postul de vicar al Sfintei Mitropolii a Moldovei pe data de 30

martie 1945, când în Monitorul oficial al României nr. 74-bis se

publica decizia respectivă, fiind retribuit cu 16.200 lei lunar.

Alăturat citesc, în „Compania Specială de Pază” , organizată

de M.A. I. se prevedea o indemnizaţie de 40.000 lei lunar de

persoană necăsătorită şi de 50.000 lei lunar pentru persoane

căsătorite, fără copii, 60.000 lei pe lună pentru persoane

căsătorite, cu copii, care prestau serviciu.

Subofiţerii primeau o indemnizaţie de 20.000 lei lunar, ofiţerii

până la gradul de căpitan 30.000 lei , iar căpitanilor 50.000 lei

lunar (Monitorul oficial nr. 110 din 18 mai 1945).

În Monitorul oficial nr. 142 din 27 iunie 1945 se informa că la

Prefectura Poliţiei Capitalei se angajau informatori cu diurne

lunare de 40.000 lei, dar erau angajaţi şi cu diurne lunare de

55.000 lei (Monitorul oficial nr. 152 din 9 iulie 1945). La 19

iulie 1945 în Monitorul oficial nr. 161 se anunţau angajări de

dactilografe cu diurnă fixă lunară de 39.000 lei, telefonistă cu

32.000 lei, om de serviciu cu 32.000 lei şi o spălătoreasă tot cu

32.000 lei lunar.

La 3 august 1945, Prea-cucernicia Sa preot Ioan Marina era

confirmat pe data sfinţirii întru arhierie, în postul de arhiereu

vicar, trecut de la Sfânta Mitropolie a Olteniei la Sfânta

Mitropolie a Moldovei şi Sucevei, retribuit cu un salariu bugetar

de 27.000 lei lunar (Monitorul oficial nr. 176 din 6 august

1945).

Se pot trage concluziile de fiecare cititor în parte.

”ELEVII DIGITALI”: sau cum

INDOBITOCESC tineretul noile tehnologii si

internetul. ATENTIE, PARINTI… si nu numai!

Psiholog Keren Rosner Evoluţia tehnologiei are efecte nefaste asupra noii generaţii. Elevii sunt depăşiţi de operaţii aritmetice simple, iar jumătate dintre adulţii tineri au abilităţi de calcul situate la nivelul unui copil de 11 ani.

ccesul permanent la tehnologia mobilă şi la internet

influenţează modul de funcţionare a creierului,

susţin cercetătorii americani şi britanici. Efectele,

din păcate adesea negative, sunt cel mai vizibile în cazul

elevilor şi studenţilor aflaţi astăzi pe băncile şcolii care, născuţi

în era digitală, sunt în mare parte dependenţi de gadgeturi

şi mediul online.

Mai exact, obişnuiţi să gândească internetul şi calculatorul

pentru ei, deprinşi să primească informaţia de-a gata,

„elevii digitali” au devenit incapabili să opereze calcule

simple sau să memoreze şi să analizeze date, arată studii

recente realizate de specialişti de la grupul de lobby în educaţie

RSA, din Marea Britanie, şi de profesorii de la Universitatea din

Carolina de Nord, SUA.

„Când are de rezolvat o operaţie de aritmetică elementară,

şcolarul de azi întinde instinctiv mâna după telefonul mobil

pentru a accesa aplicaţia «calculator», în loc să se gândească

la problemă“, se arată în raportul „Rezolvând problema

matematicii”, publicat de RSA şi înaintat guvernului britanic.

Matematica, eliminată din universităţi

Problema dependenţei de tehnologie şi modul în care ea

afectează sistemul de învăţământ a fost evidentă atunci când

mai multe universităţi din Marea Britanie au decis să elimine

cursurile de matematică din programă pentru că studenţii s-

au dovedit depăşiţi de dificultatea materiei. Mai grav, a

avertizat RSA, este că nici profesorii n-au confirmat că ar fi

capabili să rezolve probleme complexe, iar soluţia la îndemână

a fost pur şi simplu renunţarea la disciplina respectivă, dar şi

la materiile care necesită cunoştinţe matematice, ca de pildă

economia, ştiinţele sociale sau psihologia.

Din nefericire, situaţia este la fel în majoritatea statelor

europene, relevă o cercetare efectuată în 11 state din UE,

citată de presa britanică. Astfel, potrivit studiului realizat pe

7.000 de subiecţi, aproape jumătate dintre adulţii tineri, de

până în 30 de ani, au abilităţi de calcul situate la nivelul

unui copil de 11 ani. De asemenea, 15,9% din europenii care

au terminat cel puţin şcoala primară întâmpină greutăţi majore

în descifrarea facturilor la utilităţi sau a etichetelor de pe

produsele alimentare.

D A

Psihologie





Cu mâna „lipită” de mobil

Nici România nu a scăpat de consecinţele neplăcute ale

dependenţei de tehnologie. Mariana Rachieru (53 de ani), profesoară de matematică la o şcoală generală din Bucureşti,

spune că cea mai dificilă sarcină a sa a devenit aceea de a-i

convinge pe elevii din clasele V-VIII să renunţe la telefonul

mobil în timpul orelor.

„Dacă ar putea, ar ieşi cu telefoanele şi la tablă. Când le dau

extemporal, butonează calculatorul pe sub bancă în loc să-şi

pună capetele la contribuţie. Le-am atras atenţia şi părinţilor,

şi nu o singură dată, să nu-i mai lase pe copii cu tot felul de

gadgeturi la şcoală, însă demersul meu s-a dovedit inutil”,

povesteşte Mariana Rachieru.

De partea cealaltă este Cosmin Rotaru, elev în clasa a VIII-a la

aceeaşi şcoală, care susţine că, dimpotrivă, tehnologia îl ajută să

fie un şcolar mai bun. „Cu telefonul la îndemână nu mai pierd

timpul cu socoteli simple, aşa că pot rezolva o problemă de

matematică mai repede. La limba română e la fel: în loc să

pierd câteva zile citind o carte, mai bine caut pe internet un

rezumat de două pagini şi, în câteva minute, ştiu despre ce e

vorba”, spune Cosmin.

Efort puţin, minte puţină

Specialiştii, însă, îl contrazic pe elevul de gimnaziu. „Ajutorul

tehnologiei scade obişnuinţa cu efortul intelectual, solicitările

cognitive fiind reduse. Elevul nu mai este deprins să

memoreze multe informaţii pentru pentru că ele sunt mereu la

îndemână. Astfel, este evitat studiul diverselor materiale, pentru că subiectele sunt deja sintetizate pe internet. Efortul

asocierilor şi înţelegerea de ansamblu nu este solicitată de

individ pentru că este deja extrasă şi concluzionată, singurul

efort fiind acela de a căuta informaţia «gata preparată»”, este

de părere psihologul Keren Rosner, din Bucureşti.

Specialistul explică şi de ce este matematica atât de importantă

pentru dezvoltarea mintală a elevului. „Prin calcule

matematice copilul exersează nişte scheme de corelaţie care

sporesc capacitatea de memorare şi de aplicare a informaţiilor

memorate. Cu cât înaintează în vârstă, copiii încep să înveţe

prin testarea ipotezelor şi chiar limbajul este deprins prin acest

mod. Aşadar, şi limbajul copilului va avea de suferit în urma

acestei renunţări la analiză, calcul, forţarea memoriei,

exerciţiu intelectual. Nu mă refer doar la cuvinte, ci la

folosirea limbajului în crearea şi exprimarea gândurilor,

ideilor, emoţiilor“, punctează psihologul Keren Rosner.

Fără calculator în şcoli

Ministrul Educaţiei din Marea Britanie, Nick Gibb, vrea să

le interzică elevilor din clasele primare folosirea

calculatorului la şcoală. Decizia vine în urma rezultatelor

unui sondaj realizat la nivel internaţional care a arătat că

britanicii sunt mult în urma altor naţiuni la capitolul

abilităţi de calcul.

Să învăţăm cu RICAR

Cea mai eficientă tehnică de memorare a unui material scris s-a

dovedit a fi metoda RICAR (Răsfoieşte, Întreabă, Citeşte

textul, Aminteşte-ţi ideile principale, Recapitulează în

gând), susţine psihologul Keren Rosner. „Dacă elevul nu practică această tehnică, el riscă să uite repede informaţiile

acumulate la un moment dat. În plus, dacă nu există un fond

de cunoştinţe condiţionate de o organizare riguroasă, vor

apărea eşecuri de reactualizare a memoriei, situaţii în care

soluţiile la problemele de zi cu zi vor fi din ce în ce mai greu de

găsit“, precizează specialistul.

Generaţie ultramodernă, sistem învechit

Elevii născuţi în era digitală întâmpină dificultăţi de adaptare în sistemul actual de învăţământ, susţine americanul Marc

Prensky, consultant pe probleme de educaţie şi autor al cărţii

„Digital Natives, Digital Immigrants”.„Până să împlinească

18 ani, copiii din ziua de azi petrec, în medie, peste 10.000 de

ore jucându-se pe calculator, trimit şi primesc peste 200.000

de e-mailuri şi mesaje instant, vorbesc la telefon aproape

10.000 de ore şi se uită la televizor mai mult de 20.000 de ore,

în special pe MTV. În acelaşi timp, în cel mai fericit caz, petrec aproximativ 5.000 de ore citind”, scrie Marc Prensky,

care încearcă să demonstreze că mintea unui „elev digital”

funcţionează diferit faţă de cea a părinţilor săi, din cauza

expunerii excesive la tehnologie.

Deşi creierul copiilor de astăzi funcţionează diferit – capacitate

de analiză şi putere de memorare pe termen lung scăzute, dar un

potenţial crescut de interpretare şi corelare a imaginilor în

mişcare – sistemul de învăţământ a rămas la fel cum a fost creat

pentru părinţii şi bunicii acestor elevi.

Jocul digital, noul „prof de mate”

Americanul Marc Prensky este de părere că problema este a sistemului, şi nu a şcolarilor. „«Copiii digitali» se descurcă

mult mai bine cu informaţia în format electronic, decât cu cea

pe suport de hârtie. Ei sunt la fel de inteligenţi şi de talentaţi ca

părinţii lor, numai că mintea lor funcţionează altfel. Pentru a

nu-i pierde definitiv pe aceşti copii, sistemul educaţional ar

trebui să se adapteze lor şi invers. Există metode de învăţare

prin intermediul jocurilor digitale, care au fost deja probate cu

succes. Dependenţa de gadgeturi ar trebui folosită în avantajul

acestor elevi“, afirmă scriitorul.

În acest moment, şcolile ignoră cu desăvârşire tehnologia, iar

consecinţele se văd în abilităţile din ce în ce mai scăzute ale

elevilor de a acumula informaţie prin metode clasice de studiu. Când au fost întrebaţi de Marc Prensky, în cadrul unui sondaj

premergător redactării cărţii, elevii americani s-au declarat la

unison dispuşi să accepte în sala de clasă noi tehnologii de

Psihologie


studiu. „Singurul impediment este că mai trebuie să fie de

acord şi şcolile”, punctează Prensky.

200 de mii de e-mailuri şi mesaje instant trimit şi primesc, în

medie, copiii din ziua de azi până să împlinească 18 ani.

Apare pericolul de mediocritate prelungită

Atunci când tehnologia înlocuieşte gândirea un timp

îndelungat, consecinţele negative ale acestui fapt vor afecta

individul în mod definitiv, explică specialiştii.

„Saltul peste etapele fireşti ale cunoaşterii, definite de lectură

şi învăţare, va conduce la diminuarea motivaţiei individului, la

lipsa de curiozitate şi la o disponibilitate redusă de implicare

în viaţa socială. Se va aplatiza dorinţa de autodepăşire şi

competitivitatea elevului, care se va mulţumi cu informaţii

standard, «prefabricate» de alţii şi postate pe internet. Ambiţia

de a afla şi de a se evidenţia prin unicitatea interpretărilor va avea de suferit. Mediocritatea va absorbi tot mai mulţi elevi şi

va genera tot mai mulţi adulţi blazaţi”, spune psihologul Keren

Rosner.

Antrenamentul memoriei

Specialistul adaugă faptul că „lipsa de solicitare a memoriei, a

cogniţiei, a voinţei, a perseverenţei şi a încrederii în

cunoştinţele proprii şi în capacitatea de deducţie va împiedica

o dezvoltare psihică armonioasă”.

„Cu cât materialul supus memorării este mai organizat, cu atât

mai uşor va fi de accesat şi de reactualizat. Dacă elevul nu-şi

însuşeşte cunoştinţele într-un mod corect, atunci nici nu va

beneficia de avantajul acelor cunoştinte. Exersarea

reactualizării informaţiilor este o modalitate de îmbunătăţire a

memoriei care va dispărea dacă elevul nu se antrenează

constant în procesul de învăţare. Practica mintală implică

repetarea imaginară a deprinderii perceptual-motorii în

absenţa mişcării”, conchide Keren Rosner.

“Saltul peste etapele fireşti ale cunoaşterii, definite de lectură

şi învăţare, va conduce la diminuarea motivaţiei individului, la

lipsa de curiozitate şi la o disponibilitate redusă de implicare în

viaţa socială.”

Introspecţia şi detaşarea

– etape prioritare în evoluţia spirituală a

omului contemporan

Prof. dr. Vicu Merlan – Huşi

Trăim momente şi etape cu o evoluţie sinuoasă ce ne

modelează activ conştiinţa, stările emoţionale,

comportamentul şi chiar sănătatea fizică şi mentală.

rica de moarte, pleiada de temeri care o însoţesc, au

nenumărate faţete ce se proiectează asupra tuturor

activităţilor omeneşti. La aceasta se adaugă teama pentru

sănătatea noastră, pentru poziţia socială, pentru bunuri, pentru

pierderea soţiei sau a soţului, petru copiii noştri.

Nesiguranţa, teama pentru evenimentele viitoare, pentru tot ce

ar putea să apară în mod neaşteptat în viaţă, toate acestea ne

determină să facem tocmai ceea ce ar trebui evitat şi să uităm

ceea ce ar trebui să facem în mod normal. Arsenalul de temeri

ne paralizează şi astfel ajungem să vedem doar o mică parte a

realităţii.

Frica este inerentă naturii umane obişnuite şi astfel ea poate

deveni atunci o pedică serioasă în evoluţia sufletească, căpătând

un rol dublu:frica de a acţiona şi frica de a nu acţiona.

Orice dorinţă, indiferent de natura ei lumească, trezeşte focul

pasiunilor înlănţuitoare ce deschid poarta către rezonanţe

inferioare, către lumile infernale. Stările de îndoială pot fi

înlăturate prin introspecţie şi detaşare, iar pentru suprimarea

fricii este nevoie de perseverenţă şi constanţă.

Cele mai mari frici ale noastre ne dezrădăcinează de la realitatea

obişnuită, apărând în mod prostesc în minte, senzaţia de

neputinţă, pesimism, izolare, nesiguranţă generală. În astfel de

momente generate de proiecţia mentală puternică asupra unei

surse negative pe care o alimentăm necontenit, mintea se află

ancorată, clipă de clipă, asupra stării de boală, asupra unor

clişee frustrante de gelozie sau posesivitate, asupra unor

momente de parcă ne-au smuls din realitatea înconjurătoare

armonioasă. Pentru a ne debranşa de la o astfel de trăire

inferioară, este necesară o desprindere din realitatea artificială

creată mental cu sugestii negative, astfel încât mintea să se

cupleze necontenit la alte realităţi stenice şi armonioase.

Practica perseverentă de înlocuire a clişeelor negative trebuie

realizată până la depăşirea dificultăţilor şi a tendinţelor

dezechilibrante.

Experienţa a demonstrat, că cu cât mai ardentă este dorinţa de

schimbare în bine a trăirilor şi stărilor emoţionale, cu atât vin

mental valuri neîncetate, uneori cu intensităţi variabile, astfel

încât atunci când se crează impresia că mentalul este stăpânit,

F

Psihologie


apar noi tentaţii şi stări puternic negative care te scot de pe

făgaşul urmărit.

Un pas foarte important în îndepărtarea acestor „valuri

emoţionale” negative este stoparea hrănirii lor energetice.

Aceste gânduri au acces şi ne trezesc emoţional negativ în

momentul în care odată apărute ele sunt hrănite în mod isidios,

branşându-ne constant şi intens la stările iniţiale ce ne-au adus

la stările de gelozie, posesiviate sau boală.

Cu cât gândul, cuvântul sau sentimentul au fost susţinute mai

arzător, cu atât au devenit mai operative. Frica te ţine încordat

(gelozie, posesivitate), însă dragostea ne descătuşează, ne

detaşează blând de evenimente si fapte care ne-ar fi chinuit

teribil. Această lume nu este dirijată de alegeri la întâmplare sau

de soartă, totul este o necesitate stringentă pentru un anumit

momen dat. Astfel unele elemente ale procesului vieţii s-au

adunat într-un anumit fel, la un moment dat, cu anumite

rezultate înlănţuitoare. Trebuie astfel să rămânem imperturbabili

în faţa celor mai rele experienţe ale vieţii.

Apare de asemenea şi neacceptarea situaţiei curente prin

regretul constant, alimentat perpetuu, că am fi putut evita

momentul ce a dus laapariţia unei situaţii de fapt, ce a declanşat

boala, accidentul sau gelozia.

O altă etapă importantă de depăşire a acestor stări este

responsabilitatea şi discernământul propriilor trăiri, oricât ar fi

ele de neplăcute.

Combinarea celor două metode eficiente (asumarea

responsabilităţii asupra faptelor şi nealimentarea energetică

mentală a valurilor de emoţii negative ce vin constant asupra

noastră, mai ales la început, fiind alimentate şi de rememorarea

unor locuri, obiecte, animale etc.), printr-o angrenare puternică

a voinţei, duc la desăvârşirea sufletească şi la eliminarea

impurităţilor sufleteşti conflictuale.

O a treia metodă, la fel deimportantă, chiar cu impact major

asupra fiinţei umane în suferinţă, este ajutorul de suflet al unui

ghid spiritual (preot, călugăr etc.), care ne oferă suportul,

„logistica”, etapele şi chiar energia necesară declanşării în fiinţa

noastră a unui astfel de declic ce ne soate scoate de pe făgaşul

înlănţuitor.

Toate cele descrise sunt uşor puse în practică când se realizeză

invocarea în fiinţăa unei stări intense de iubire şi compasiune,

fapt care aduce cu sine liniştea sufletească lăuntrică atât de

necesară pentru un astfel de moment.

Încrederea totală şi iubirea intensă faţă de Dumnezeu,

regenerează fiinţa.

Stările de centrare interioară ne ajut să eliminăm tensiunile şi

contradicţiile lăuntrice.

Din perspectiva religioasă trezirea forţei esenţiale a fiinţei

umane, reprezintă ştergerea unui anumit trecut împovărător şi

pătrunderea într-un prezent viu, într-un nou început, ce are

valenţa de a exorciza influienţele demonice şi de a sublima

energiile grosiere, elevând frecvenţa de vibraţie a mediului

ambiant, astfel încât toţi demonii ce pătrunseseră în universul

mental interior, ajung să-şi piardă răutatea şi mânia, eliberând

fiinţa de înlănţuitoarele stări paralizante.

Toate încercările prin care trecem în viaţă, le-am ales cu

chibzuinţă pentru a trăi experienţa, fiind asfel necesare în

evoluţia sufletului.

Un mod mai puţin dureros de a trece de aceste încercări este

prin a schimba felul în care le privim, să schimbăm experienţa

interioară. Aceasta înseamnă măiestria de a trăi. Durerea a

apărut ca urmare a unu mod greşit de a judeca lumea şi pe noi

înşine. Tradiţiile spirituale ne amintesc că cele mai mari

încercări ale fiinţei umane sunt spre marele său triumf.

Dezamăgirile personale profunde sunt răspunsuri pe care le-am

ales, iar înlăturarea lor se poate face într-o clipă, decizând

introspectiv aceasta pur şi simplu. Această lume nu este dirijată

de alegeri la întâmplare sau de sorţi, pentru că alegerile făcute

sunt perfecte pentru acel moment, având ca scop perfecţionarea

fiinţei umane chiar dacă experienţa în sine este dureroasă. Noi

suntem rădăcina cauzei pentru condiţiile care există ca suferinţă.

Emoţia este puterea care atrage. Orice gând pe care îl emitem

este creator, de aceea energia sa nu moare niciodată, el se

îndreaptă în Univers, întâlneşte alte gânduri, se atrag în funcţie

de rezonanţa fiecăruia şi formează un „bulgăre” de energie de

acelaşi fel. Sfărmarea acestui „bulgăre înlănţuitor” se face cu o

formă de energie opusă, eliberând energia primordială din care

a fost compus acesta (gândurile înlănţuitoare).

Relaţiile noastre cu cei din jur au provocările specifice. Nu

trebuiesc evitate ci înţelese prin introspecţie şi detaşare, fapt

care până la urmă ne permite să le vedem ca pe nişte daruri de

la Dumnezeu. În acest gen de situaţii, important este să iubeşti

fără durere, să renunţi fără durere, să plângi fără durere.

În fiecare experenţă se ascunde o comoară.

Aşadar, introspecţia atentă şi profundă asupra greşelilor cât şi

detaşarea de trecutul dureros, ne permit să ne debranşăm total

de înlănţuitoarele clişee evocatoare mental, şi să ne raportăm la

o anumită ambianţă elevată, spirituală, îndumnezeită.

Psihologie


Trăsături morale ale managerului

educativ

Prof. Tatiana Boţu - Huşi

Morala reprezintă totalitatea convingerilor, atitudinilor,

sentimentelor reflectate în principii, norme, reguli determinate

istoric şi social, care reglementează comportamentul şi raporturile

indivizilor între ei, precum şi dintre aceştia şi societate, în funcţie

de categoriile bine, rău, datorie, dreptate, nedreptate, întemeiate pe

conştiinţă şi opinie publică.

oralitatea este manifestarea efectivă a moralei prin atitudini, conştiinţă fiind susţinută de principii morale. Majoritatea oamenilor se comportă mai mult sau mai puţin moral, ei

conformându-se modelelor de conduită ce sunt validate prin consens social; nu de puţine ori însă, respectarea normelor este orientată de interese personale. „Moralitatea desemnează condiţia necesară şi suficientă a construirii personalităţii morale a omului real, care îşi întemeiază acţiunea pe solide repere morale, pe un simţ moral rezultat dintr-o îndelungată experienţă, singur şi rafinat, ce-i permit să se exprime responsabil şi nuanţat în situaţii concrete, dar întotdeauna în spiritul codului moral pe care în mod liber şi l-a impus.”

Managementul educaţional poate fi considerat ştiinţa şi arta de a pregăti resursele umane, de a forma personalităţi competente, independente şi adaptabile la schimbările care au loc în toate sferele vieţii sociale, în ştiinţă şi cultură, în modul de viaţă al oamenilor. În învăţământ, arta conducerii prevalează adesea faţă de ştiinţa conducerii, personalitatea conducătorului şi exemplul lui personal având un rol esenţial în realizarea obiectivelor sistemului sau instituţiei.

Într-o societate de un dinamism fără precedent, directorul de unitate şcolară se confruntă cu o multitudine de cerinţe ce impun o bună instruire profesională, o pregătire managerială adecvată, construite pe o personalitate cu înalte calităţi cetăţeneşti şi morale. În procesul de organizare şi conducere a activităţii, managerul educativ este figura centrală, figura reprezentativă a instituţiei, de calitatea muncii lui depinzând, în mare parte, succesele organizaţiei pe care o conduce. Standardele de competenţă care definesc o persoană ca fiind un bun

manager educativ au dublă determinare: nativă şi dobândită prin instruire şi experimentare. Managerul unei echipe de succes este, la rândul său, o persoană de succes care caută succesul şi îşi fundamentează concepţia managerială pe combinarea unei serii de calităţi, atitudini şi apitudini care îl vor conduce spre acel succes dorit de el şi de organizaţie. Principalii factori care determină comportamentul etic al organizaţiilor sunt: reglementările guvernamentale, codurile de etică, caracteristicile individuale regulamentele interne, presiunea socială şi rezultatele.

Regulamentul de ordine interioară precizează normele şi regulile de funcţionare care trebuie respectate de către toţi angajaţii unităţii, obligaţiile acestora şi drepturile, aspecte dezvoltate la nivel formal. Normele stabilesc „cum trebuie să mă port”, neexistând alternative admise la comportamentul prescris. La nivel informal se dezvoltă coduri morale şi profesionale nescrise. „Visul de aur” al multor manageri este ca organizaţiile pe care le conduc să funcţioneze lin, fără asperităţi, iar între angajaţi să

domnească pacea şi armonia. La nivelul instituţiilor şcolare, managerii sunt cei care „sfinţesc locul”, cum spune românul, motivând personalul, stimulându-i pe copii şi pe elevi, dezvoltând şi modernizând zestrea materială a şcolii, mobilizând familia şi comunitatea locală pentru o participare eficace realizarea obiectivelor instituţiei.

Edificarea unui mediul organizaţional etic impune un „filtru axiologic” în raport cu toate deciziile, practicile şi scopurile managerului şi ale organizaţiei. ,,Imaginea managerului de succes este construită temeinic pe o moralitate bazată pe responsabilitate şi toleranţă, pe căutarea măsurii şi echilibrului dintre eficienţă şi loialitate, între rezultatele şi interesele angajaţilor.” Intuiţia, bunul simţ, talentul organizatoric, asociate cu pregătirea temeinică în practică, îi vor conferi managerului

acele calităţi care îi sunt necesare pentru a deveni performant.

Bibliografie Crăciun, Dan, Etica în afaceri. O scurtă introducere, Editura ASE, Bucureşti,

2005;

Jinga, Ioan, Managementul Învăţământului, Editura Aldin, Bucureşti, 2001;

Joita, Elena, Management educaţional – Profesorul-manager: roluri şi

metodologie, Editura Polirom, Iaşi, 2007;

Maxim, Sorin-Tudor, Toleranţa: dreptul la diferenţă, Editura Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 2004.

Universalitatea legilor cunoscute în fizică

Ing. Augustiano Iacob - Alba Iulia

Încă din cele mai vechi timpuri mintea omenească a

fost fascinată de misterul prezent în universul perceput de

simţuri. Mereu omenirea a căutat să înţeleagă acest mister

al forţelor nevăzute ce stau în spatele fenomenelor,

lucrurilor şi fiinţelor, şi datorită acestui fapt, de-a lungul

timpului diverşi oameni de ştiinţă au descoperit diferite legi,

binecunoscute astăzi în domeniul fizicii, chimiei, etc.

isul dintotdeauna al acestor oameni de ştiinţă a fost

să surprindă într-o ecuaţie formula secretă a

întregului univers. Astfel, pornind de la diverse legi

de manifestare s-a urmărit mereu generalizarea şi

universalizarea acestora, treptat savanţii dându-şi seama că

legile descoperite de-a lungul timpului sunt de fapt aplicaţii

particulare a unor legi mai universale. Puţini sunt însă aceia

care intuiesc faptul că aceste legi, odată descoperite, pot fi

aplicate şi în domeniile care nu constituie obiectul de studiu al

fizicii, de exemplu în studiul comportamentului uman, în

domeniul metafizicii, etc. Un caz similar este domeniul de

studiu al fractalilor, care au la bază o anumită funcţie, şi

indiferent de forma luată de o anumită reprezentare a acestor

fractali, funcţia de bază care stă la baza acestora este aceeaşi.

Similar, indiferent pe ce plan aplicăm unele din legile

binecunoscute ale fizicii, ele sunt valabile şi se aplică întocmai

ca şi în fizică studiată în universităţi, fizică nefiind altceva decât

M

V

Pedagogie


o aplicaţie particulară a unor legi mai universale care stau la

baza existenţei întregului univers.

Pentru a arăta într-un mod practic această stare de fapt

vom porni de la unele fenomene fizice şi vom translata apoi

într-un alt plan de manifestare şi vom arăta universalitatea

unora din legile binecunoscute din fizica. Astfel, se ştie că în

electricitate, puterea disipată de un rezistor este:

P = RxI 2,

unde:

P = puterea disipată;

R = rezistenţa rezistorului respectiv;

I = intensitatea curentului care circulă prin rezistorul

respectiv.

De asemenea, se ştie că valoarea căldurii degajată de

acest rezistor are următoarea formulă:

Q = Pxt,

unde:

Q = cantitatea de căldura degajată;

P = puterea disipată, conform cu formula de mai sus;

t = timpul cât trece curent electric prin rezistorul

respectiv.

În final, după combinarea celor două relaţii, vom avea

formula finală:

Q = RxI2xt

Nu insistăm asupra unităţilor de măsură a mărimilor

reprezentate mai sus deoarece vom studia fenomenele din punct

de vedere calitativ mai ales, însă putem trage unele concluzie şi

cantitativ, mai ales că intervine o dependentă patractica a

căldurii de curentul care trece prin rezistor. Vom reveni ulterior

asupra acestui aspect.

Până acum nu este nimic neobişnuit, aceste legi

binecunoscute le cunoaşte toată lumea şi sunt aplicate din plin

în ştiinţă şi tehnologie.

Pornind de la această lege vom urmări acum să o

înţelegem dintr-un alt punct de vedere. Şi anume vom aplica

această lege în domeniul metafizic.

Vom observa cum această lege este valabilă şi într-un

alt plan şi vom trage unele concluzii derivate din aplicarea

acesteia. Să urmărim din nou această formulă:

Q = RxI2xt

însă de data aceasta mărimile au altă semnificaţie:

Q = cantitea de nemulţumire sau neplăcere;

R = rezistenta psihică a minţii la anumite fenomene,

idei sau evenimente;

I = fluxul de evenimente care vin către noi;

t = timpul de expunere.

Acum deja avem cu totul alte mărimi, care se afla de

fapt în planul subtil al fenomenelor psihice însă această lege

funcţionează în acelaşi mod ca şi în planul fizic. Pentru a

demonstra acest lucru vom presupune că ne aflăm acasă şi la un

moment dat apare un zgomot neplăcut nedorit, de exemplu

sirena salvării, alarma unei maşini, muzică la un volum exagerat

dată de altcineva, etc.

Astfel factorul care ne interesează este cantitatea de

neplăcere pe care o resimţim în cazul acestui stimul neplăcut.

Această stare este proporţională cu intensitatea stimulului

(nivelul zgomotului respectiv), cu timpul care suntem expuşi

acestui zgomot, şi atenţie, cu rezistenţa psihică la acest stimul.

În acest caz al exemplului nostru, cantitatea de neplăcere mai

poate fi tradusă şi prin gradul de enervare, care este cunoscută

ca fiind de natura focului sau căldurii. Aceşti doi factori, cursul

evenimentului propriu-zis şi timpul de expunere se presupune

că nu le putem controla în mod direct, deoarece nu depind de

noi. Putem doar să părăsim locul respectiv şi în acest caz

scăpăm de toată această neplăcere, însă presupunem pentru

studiu ca nu avem acest caz, deci evenimentele au un curs

normal. Singurul factor asupra căruia putem acţiona este această

rezistenţă psihică asupra acestor evenimente exterioare.

Astfel dacă rezistenţa este crescută, atunci se vede cum

cantitatea Q este mare, deci neplăcerea, sau enervarea are valori

Fizică


ridicate. Dacă facem astfel încât să nu opunem rezistenţă

interioară la aceşti stimuli, deci dacă R tinde spre zero, atunci şi

neplăcerea pe care o vom resimţi va tinde spre zero.

Aici deja regăsim ceea ce vechile tradiţii spirituale ne

recomandă şi anume să ne cultivăm acea stare de abandon.

Acest lucru se traduce printr-o rezistentă sau împotrivire psihică

redusă în faţa evenimentelor vieţii. Acest lucru nu înseamnă o

stare de pasivitate şi inacţiune, ci se referă doar la procesele

psihice interioare. Suntem practic transparenţi pentru aceste

evenimente care vin către noi, nu ne legăm de ele în nici un fel.

Să vedem acum două cazuri extreme ale situaţiei de

mai sus:

- Cazul rezistenţei maxime, adică suntem izolatori

perfecţi, deci ne opunem total la toate evenimentele din

viaţa noastră. În acest caz, conform formulei de mai

sus vom avea o cantitate de neplăcere foarte mare,

practic suntem izolaţi de exterior. Aceasta se traduce

printr-un ego exacerbat, care ne izolează complet de

lumea exterioară. În acest caz gradul de suferinţă este

maxim, chiar dacă aparent nu este aşa. În asemenea

cazuri persoana respectivă cauta să scape de această

senzaţie neplăcută prin diverse trucuri exterioare, de

exemplu privitul la televizor, lucrul până la epuizare şi

în general orice activitate care înăbuşă această stare de

nefericire pe care în momentele de linişte persoana

respectivă o simte că răzbate din străfundurile fiinţei

sale.

- Cazul rezistenţei minime, adică suntem conductori

perfecţi, deci nu opunem nici o rezistenţă psihică

evenimentelor externe. În acest caz gradul de neplăcere

este minim, la limita chiar zero.

Această stare de fapt se traduce prin termenul de

supraconductibilitate, deci totul curge prin noi fără a întâmpina

nici o rezistenţă. În acest caz fiinţă respectivă are un grad minim

de neplăcere psihică, fiind mai mereu fericită. Aici putem face

observaţia că aceste energii care curg liber ne conferă printre

altele şi starea de sănătate perfectă, fiind cunoscut faptul din

medicină chineză că multe boli şi dezechilibre psihosomatice se

datorează unor blocaje energetice.

În continuare, revenind la formula iniţială se observă

că gradul de neplăcere Q depinde de pătratul intensităţii curgerii

evenimentelor spre noi, deci o dublare a intensităţii de exemplu

a sunetului din exemplul de mai sus ne cauzează o grad de

insatisfacţie de 4 ori mai mare. Aceasta este un fapt menit să ne

determine să luăm măsuri mai radicale în aceste cazuri de

evenimente care vin spre noi, deci cu alte cuvinte ne impun o

mai acută necesitate de transformare în sensul micşorării

rezistenţei, altfel gradul de neplăcere sau suferinţa creşte şi mai

mult.

O altă observaţie este aceea că pentru a creşte valoarea

rezistenţei noi depunem un efort adesea inconştient de

împotrivire printr-o încrâncenare prin care urmărim să scăpăm

de factorul perturbator. Acest efort ne cauzează de asemenea o

stare de oboseală, cu alte cuvinte, cu cât ne opunem mai tare

evenimentelor, cu atât vom fi mai obosiţi. Altfel spus, într-un

mod sintetic, cu cât ne opunem mai tare interior fluxului

evenimentelor din viaţa noastră, care în esenţă reprezintă voinţa

divină, sau viaţa care ne este dăruită de la Dumnezeu, cu atât

suferim mai tare şi suntem mai obosiţi. Invers, cu cât ne

abandonăm mai mult în faţa voinţei divine şi ne abandonăm

acesteia, cu atât această stare de oboseală cronică dispare şi

suntem mai liberi şi mai fericiţi. Este un fapt binecunoscut

faptul că fiinţă umană, cu cât avansează din punct de vedere

spiritual are o mai mică nevoie de odihnă şi somn, aceste

necesităţi având o necesitate secundară, nemaifiind aşa

dependenţi de ea. De aici şi termenul de “trezire” dat

fenomenului de asecensiune spirituală, fenomen care se petrece

odată cu accesarea unor nivele spirituale mai înalte.

Concluziile care se impun, realizând aceste corelaţii

între diferitele planuri de manifestare, sunt acelea ca întregul

univers este guvernat de legi universale, care se aplică în mod

specific fiecărui plan de manifestare şi prin studierea unei

aplicaţii particulare a acestor legi putem trage concluzii asupra

funcţionarii întregului, aşa cum în studiul fractalilor, dacă

studiem o aplicaţie particulară a acestora şi descoperim funcţia

Fizică


care îl generează putem oricând să înţelegem orice altă zonă a

acestuia, reuşind astfel să accedem noi niveluri de cunoaştere,

care până atunci ne erau mereu ocultate. Putem de asemenea să

mergem mai departe şi să căutăm şi alte legi fizice, concrete, de

exemplu legea lui Ohm, etc la care să descoperim aspectul lor

universal şi aplicaţiilor în domeniul metafizic. Rezultatele vor fi

surprinzătoare pentru noi şi ne pot transforma întreaga viaţă,

oferindu-ne o altă viziune mult mai extinsă asupra existenţei.

TETRAKTYS, știinţa ciclurilor şi a ritmurilor

care compun universal

Ioana Plăviţu – Bucureşti

Mai mult decât o reprezentare matematică,

Tetractys-ul este un simbol metafizic ce ascunde esenţa

principilor lumii manifestate, armonia cosmică, ideea

ascensiunii către Divin şi misterele lumii spirituale

n filosofia platonică,

principiul mental

precede principiul

material şi este totodată

cauza acestuia. Universul

este privit ca o emanaţie a

Minţii Divine.

Ca simbol grafic, Tetraktys-ul este un triunghi echilateral

format din 10 puncte aliniate

pe patru rânduri, ca în figura

alăturată.

Pentru filozofii antici, Tetraktis-ul avea valenţe sacre, astfel că

ei îşi realizau jurămintele după următoarea formulă: „Jur pe

acela care a dăruit seminţiei noastre muritoare Tetraktis-ul,

care este izvorul întregii noastre cunoaşteri şi înţelepciuni,

rădăcina nemuritoare a întregii Naturi.”

Cele patru niveluri ale învăţăturii pitagoreice

Învăţăturile lui Pitagora, cunoscute sub denumirea de quadrivium, corespund celor patru niveluri ale Tetraktis-ului.

Astfel, primul nivel corespunde aritmeticii, studiul numerelor.

Aici numarul este considerat drept o expresie a Unităţii. Mai

mult, cele patru niveluri ale Tetraktis-ului (1+2+3+4=10) conţin

elementele fundamentale ale aritmeticii. La al doilea nivel de

studiu se află muzica, nume străvechi al ştiinţei matematice a

proporţiilor. Această ramură a matematicii a generat alcătuirea

scării muzicale şi are totodată aplicaţii importante în

domeniilegeometriei şi astronomiei, corespunzând nivelurilor al

treilea şi al patrulea ale învăţăturilor pitagoreice. În viziunea lui

Pitagora, proporţiile 1:2 (octava muzicală, progresia geometrică), 2:3 (cvinta muzicală, progresia aritmetică) şi 3:4

(octava muzicală, progresia armonică) sunt elementele ce

compun muzica sferelor.

Pe cel de-al treilea nivel se situează geometria, studiul celor trei

dimensiuni: lungime, lăţime şi înălţime. În sfera geometriei,

Unu reprezintă punctul, Doi – linia, Trei – suprafaţa şi Patru –

tetraedrul, care este prima formă tridimensională.

Cel de-al patrulea nivel de studiu în acest sistem îl reprezintă

astronomia, studiul obiectelor tridimensionale în cea de-a patra

dimensiune, sau mişcarea în spaţiu-timp. Astronomia cuprinde

fiecare din primele trei știinte și o a patra în plus, mișcarea în

timp, Patru simbolizând aici cele patru elemente fundamentale

ale realității fizice: aer, foc, apă și pământ.

Aceste patru științe sunt

treptele ce conduc către

al cincilea studiu, cel

transcendent: dialectica, studiul domeniului

metafizic al ideilor și

legătura ce unește toate

domeniile anterioare.

În dialectică, Unu îl

reprezintă pe

Dumnezeu, principiu

unic și sursa a întregii

Existențe, care este

dincolo de toate numerele și formele. Poate că cel mai mare

mister din toate filosofiile este răspunsul la întrebarea: „De ce

Unu dă naștere multiplicității?” Din perspectiva filosofilor

antici, Unu este atât de perfect încât întreaga creație nu este

altceva decât manifestarea perfecțiunii sale. Unicul este

caracterizat de omnipotență și de aceea crează lumile fără a-și

cauza vreo lipsă sieși. Din acest preaplin apare diada infinit-

limitat, calități ce definesc categoriile de zei în teologia

pitagoreică. Al treilea nivel al acestei desfășurări ierarhice a

cosmosului este Ființa însăși, sursa triadică a existenței, a Vieții

și a Inteligenței și totodată paradigma sufletului cu cele trei

aspecte ale sale – dorința, voința și rațiunea. Tetrada

corespunde ultimei legături din marele lanț al existenței: planul

fizic și cele patru elemente ce-l alcătuiesc.

Primele zece numere care constituie Tetraktys-ul sunt

recunoscute de asemenea ca simboluri ale desfășurării și

extensiei Unității Minții Divine. Numerele sunt principii

arhetipale și puteri divine care au o influență cauzală asupra

lumii noastre.

Unu – este principiul monadei, simbolul unității, al

completitudinii și al totalității reprezentat printr-un cerc.

Doi – diada este puterea dualității, a contrastului și a

multiplicității, de exemplu: masculin-feminin, cer-pământ,

dreapta-stânga.

Trei – triada introduce în plus o medie între cele două extreme

și reprezintă puterea de a aduce ordine și armonie în

Î

Fizică


multiplicitate. În tradiția pitagoreică, sufletul este intermediarul

între ceea ce este nemuritor, făcând din aceste două principii un

întreg.

Patru – tetradra. În aritmetică, tetrada reprezintă un stadiu al

completitudinii, căci primele patru numere însumate dau 10.

Geometric tetrada este exprimată prin pătrat sau printr-un

tetraedru. Metafizic, tetrada reprezintă principiul material şi

primele patru elemente.

O interpretare actuală a Tetraktys-ului În epoca lui Pitagora, Spiritul şi Materia începeau să se distingă

dar nu erau complet separate. Numerele nu erau, pentru

înțelepţii acelor epoci, o modalitate de reconstituire a unităţii

spirit-materie, ci de exprimare acestei unităţi, care constituia

sistemul lor de referinţă. Colette Tréhel, profesoară de matematică din Paris, Franţa,

prezintă în cele ce urmează o nouă interpretare a modelului

pitagoreic al Tetraktis-ului. Reluând reprezentarea triunghiulară

a numerelor întregi şi considerând Tetraktis-ul ca pe un sistem

organizat pe patru niveluri, acest Tetraktys apare ca o metaforă

a procesului individuaţiei şi a diverselor moduri de funcţionare

a conştiinţei umane de-a lungul evoluţiei sale istorice, o

reprezentare a etapelor expansionării câmpului conştiinţei.

Primul nivel: Unu îl simbolizează pe Dumnezeu, principiul creator dinaintea creaţiei, unitatea primară în care

totul este nediferenţiat, sau totul este inconştient. La primul

nivel nu există încă formă, doar antagonismul potenţialitate-

actualitate în „aşteptarea” creaţiei, a conştiinţei. Acest nivel

corespunde modului de fucţionare magic, fuziunii mistice.

Dinamica lui Doi

Al doilea nivel: Unu+Doi Semnul + nu reprezintă aici un semn operativ, ci indică faptul

că Unu şi Doi se integrază pentru a constitui un sistem mai

complex, în care ele devin subniveluri. „De fiecare dată când

judecata umană doreşte să înţeleagă un lucru pe care, la o

analiză ultimă, nu l-a înţeles, ea trebuie (dacă este sinceră),

pentru a sesiza anumite aspecte, să se supună unei contradicţii

şi să scindeze respectivul obiect în aparenţele sale opuse”. (Carl

Gustav Jung, „L'homme à la découverte de son âme”). Al doilea nivel este cel al dinamicii lui Doi, capacitatea de a

distinge, care devine activă în inima lui Unu. Este începutul

prizei de conştiinţă care se produce în acelaşi timp cu

actualizarea, „duplicaţiile identice ale obiectelor, în vise ca şi în

mituri, indică de fapt că un conţinut păşeşte pe pragul

conştiinţei ca element discernabil înfăţișând astfel un prim

studiu de manifestare”. Jung spune despre acest subiect:

„Percepţia conştientă este discriminare. De aceea, formele care

sunt în inconştient se disting atunci când ating pragul

percepţiei; o astfel de formă apare în acel moment ca

două...” (cf. „Număr şi timp”).

Asocierea priză de conştiinţă-materializare în energia lui Doi se

regăseşte în ideea reîncarnării, conform căreia o entitate îşi

alege un corp, se încarnează, se actualizează în spaţiu-timp, în

scopul de a-şi expansiona câmpul de conştiinţă, de a se informa.

Al doilea nivel este cel al gândirii religioase, pentru care

Spiritul şi Materia se află separate în unitatea lui Unu. Lumea interioară şi lumea exterioară se prezintă ca subniveluri ale lui

Unu, care ia astfel o nouă formă, mai complexă. Dar

posibilitatea de a distinge, oferită de acest nivel Doi, se poate

uneori perverti şi poate conduce la separaţii, prin pierderea

referenţialului. Doi devine în loc de , iar

dinamica lui Doi o înlocuieşte pe cea a lui Unu în loc să o

complexifice, această disociere creând numeroase probleme,

atât individuale cât şi colective. Unii nu se interesează decât de

Materie – demersul lor se va numi ştiinţific, alţii se interesează

numai de Spirit, iar demersul lor se va numi mistic. Ambele

demersuri sunt parţiale şi dezechilibrante, conştiinţa unitaţii este

pierdută, unul din cei doi termeni ai antagonismului este refulat

în Umbră. Conform logicii pitagoreice, numărul sacru de Doi

este Unu+Doi=Trei, ceea ce anunţă următorul nivel de

complexitate.

Logica terţului inclus Al treilea nivel: Unu+Doi+Trei

„Orice tensiune a aspectelor opuse implică o desfăşurare din

care se naşte trei. În trei tensiunea se relaxează. Prin urmare, trei se află dincolo de actualizările dinamice ale continuumului

unitar, în dimensiunile spaţiu-timp ca şi în conştiinţa noastră”.

Trecerea dintre Doi şi Trei se face prin „adăugarea unei

conştiinţe care observă (martor)”. Aceasta este Trinitatea care

există în toate tradiţiile.

Ea se prezintă fie „ca trei figuri de egală importanţă”, fie „ca o

figură principală unică însoţită de alte două”. „Prima tendinţă

reprezintă mai degrabă dinamismul preconştient al arhetipului,

iar cea de a doua, începutul realizării unităţii din opuşii interni

şi apariţia acestui Unu într-un spaţiu-timp, adică în conştiinţă”.

(cf. C.G. Jung, „Număr şi timp”)

Sistemul unitate-cuplu reconstituie unitatea într-o mai mare diferenţiere, pe un nou nivel de conştiinţă mai complex. Din

perspectiva acestei dinamici, dezbaterea dintre materialişti, care

fac din Spirit o proprietate a Materiei, şi idealişti pentru care

Materia este o creaţie a Spiritului, apare ca o falsă dezbatere. Nu

este vorba de a stabili relaţii cauză-efect între Spirit, domeniu

potenţial, şi Materie, domeniu actual, într-o logică a terţului

exclus, ci relaţii de Semnificaţie, într-o logică a terţului inclus,

aşa cum apare în fenomenele de sincronicitate, „acte de creaţie

în timp”.

Nu este vorba de a face o sinteză între gândirea ştiinţifică şi cea

mistică, aşa cum propun mulţi cercetători, ceea ce ar reveni la a suprima antagonismul dintre cele două moduri, ci de

schimbarea nivelului de conştiinţă, de a trece la un nivel mai

complex în care gândirea ştiinţifică şi gândirea mistică apar

drept subniveluri, în relaţie de antagonism, reconstituind

unitatea originară într-o mai mare diferenţiere, aşa cum propune

Jung: „(deplasând) noţiunea de realitate şi centrând-o asupra

Sufletului (Psyché), numai atunci această noţiune este la locul

său şi conflictul dintre Natură şi Spirit, ca principii explicative,

se rezolvă de la sine. Natura şi Spiritul nu mai sunt desemnări

de origine ale conţinuturilor psihice care se aglomerează în

conştiinţă.” (L'homme à la découverte de son âme”)

După cum a remarcat dr. R. Cahen, psihologia şi ştiinţa clasică se bazează pe arhetipul Trinităţii. Dar energia acestui arhetip

Fizică


este adesea utilizată într-un al doilea sens greşit, adică sub

forma şi nu sub forma unde referinţa la unitate s-a pierdut, ceea ce conduce la modele ternare care

rămân mecaniciste, într-o logică a terţului exclus, cauzală.

Modelul celor trei materii al lui Stéphane Lupasco este

corespunzător lui Trei în forma sa sistematică. Punctul de

vedere al lui Lupasco este analog celui lui al lui Jung, a treia

materie, micro-materia având o funcţie analoagă celei a Sufletului (Psyché). Fenomenele de sincronicitate sunt produse

de energia „unui simbol din universul interior psihic”.

Simbolurile sunt transformatoare ale energiei, ele permiţând

transmutarea energiei psihice între lumea Spiritului şi cea a

Materiei. Pe planul informaţiei, simbolurile stabilesc noi relaţii

de semnificaţie între cele două lumi. Punctul de vedere simbolic

este cel al Sufletului (Psyché).

În simbolistica Tetraktys-ului, numărul sacru Trei este

Unu+Doi+Trei=Şase, reprezentat de pecetea lui

Solomon adică integrarea Spiritului şi a

Materiei într-un sistem reconstituind unitatea sub o nouă formă, mai complexă, într-o diferenţiere mai mare decât cea a

nivelului Doi.

Trecerea de la Trei la Patru

Al patrulea nivel: Unu +Doi+Trei+Patru

De la începutul secolului al XX-lea , arhetipul lui Patru este în

mod deosebit activ, energia sa se actualizează în toate

domeniile, punând în evidenţă partea Psyché-ului încă

neconştientizată.

Pentru Hubert Reeves, Patru este un „număr magic” în fizică. Între Trei şi Patru apare o asimetrie. Studiile asupra activităţii

electrice a creierului au permis punerea în evidenţă a patru

benzi de frecvenţă: beta, alpha, theta şi delta, corespunzând

celor patru stări de conştiinţă: veghe, somn cu vise, somn

profund şi starea transpersonală sau de conştiinţă cosmică.

Această a patra stare, aşa cum indică şi numele ei, transcende

ego-ul. Fizicienii au identificat la rândul lor patru forţe de

legătură, dintre care forţa gravitaţională pare să joace un rol

aparte. Până în prezent, orice tentativă de a elabora o teorie a

câmpului unificat nu a reuşit să integreze şi forţa gravitaţională.

Einstein a făcut trecerea de la reprezentarea tridimensională a spaţiului la cea

cvadridimensiona

lă. Iar dacă în

ecuaţiile teoriei

relativităţii aceste

patru dimensiuni

joacă acelaşi rol,

nu la fel se petrec

lucrurile în cazul

percepţiei actuale

a evimentelor, în

care timpului are un rol aparte.

Am putea oferi şi alte exemple. Toate aceste modele nu sunt

Realitatea însăşi, ci doar reprezentări ale realului, de data aceasta la nivelui lui Patru, un nou nivel de conştiinţă care ne

permite să integrăm mai multă informaţie, să pătrundem mai în

profunzimea problemelor.

Pentru pitagoricieni, numărul sacru reprezentat prin Tetraktys

este 10, deoarece 1+2+3+4=10, Unitatea regăsită pe un alt plan,

ce corespunde trecerii de la ego la Sine. 10=5×2, cinci este

chintesenţa, tot aşa cum Sinele este „arhetipul central”. Astfel

putem înţelege mesajul lui Iisus crucificat (patru) în centrul

Crucii (cinci), el se sacrifică (sacrificiul personalităţii umane) şi

renaşte într-un alt plan al realităţii (naşterea Sinelui).

Tetraktys-ul este, ca şi piramidele egiptene, un model al Totului, forma triunghiulară ascunzând misterul său divin. Iar

dacă cele patru niveluri ale Tetraktys-ului conţin toate cele 10

numere arhetipale, forma sa triunghiulară are puterea de a le

unifica şi de a revela esenţa lor în unitate. Aici se află ocultat

secretul Tetraktys-ului. Deşi realitatea se desfăşoară într-o

divină progresie pe patru niveluri, unitatea se revelează atunci

când transcendem cel de-al patrulea nivel, cel al planului fizic,

ascensionăm către viziunea luminii strălucitoare a Fiinţei şi

dobândim înţelegerea adevăratului număr, principiul, sursa şi

rădăcina întregii manifestări.

Rezervaţii şi locuri de agrement turistic

Prof. univ. Dr. Acad. Constantin Toma,

prof. univ. Dr. Lăcrămioara Ivănescu

Fac. de Biologie - Iaşi

Este sezonul vacanţelor, care vine să bucure deopotrivă

pe cei mici, dar şi pe cei mai în vârstă, care doresc să

evadeze, chiar pentru o perioadă scurtă, în afara cadrului

obişnuit, citadin, spre o relaxare şi fortificare necesare după

o lungă perioadă de activitate mai mult sau mai puţin

obositoare.

ar unde să mergem? Având în vedere şi unul din

factorii principali – banii, care nu sunt disponibili chiar

pentru oricine. Pentru acei care dispun de mai puţine resurse

financiare sau de timp limitat numai la sfârşit de săptămână,

recomandăm un traseu plăcut şi interesant în apropierea oraşului

Iaşi, masivul păduros Bârnova-Repedea.

Din Iaşi se poate merge cu trenul până în gara

Bârnova, apoi se urcă pe jos până la Cabana Bârnova, aflată în

vecinătatea Sanatoriului Bârnova. Aici, într-un cadru natural

plăcut, liniştit, cu umbră la alegere, se poate face un popas,

unde găsim în permanenţă o băutură răcoritoare şi chiar ceva

care să astâmpere foamea, dacă nu ne-am luat ceva de acasă.

De aici se pot face scurte excursii prin pădure, fiecare după puteri, unde putem admira arbori falnici care ne protejează

cu umbra lor deasă împotriva căldurii.

D

Fizică


Pădurea este frumoasă în toate anotimpurile, dar mai

ales vara; iar pentru cei amatori oferă şi prilejul de a colecta

ciuperci comestibile; dar, atenţie! nu culegeţi decât pe cele pe care le cunoaşteţi foarte bine.

Pentru acei care doresc itinerarii ceva mai lungi, pe

durata unei zile întregi, se poate merge în continuare, de la

cabana Bârnova, pe şosea, până în satul Poiana cu Cetate, o

mică aşezare pitorească, înconjurată de pădure. Din marginea

satului, pe un drum de pământ, la dreapta, prin pădure, urmând

un marcaj cu punct albastru, ne putem îndrepta spre Poiana

Schitului, aflată la circa 45 de minute de mers pe jos. Traseul

străbate un peisaj pitoresc, cu păduri frumoase de fag, gorun şi

stejar, la capătul căruia ni se deschide o minunată privelişte într-

o poiană largă, cu stejari rari şi cu o floră ierboasă multicoloră, ce aminteşte de fâneţele montane. Aici se mai află ruinele unui

vechi schit, de unde şi numele poienii.

Tot aici, în urmă cu peste 3 decenii a fost organizată,

timp de câţiva ani la rând, o tabără naţională de sculptură, la

care au participat artişti din toată ţara, care au sculptat în piatră

statui şi monumente „megalitice”, încadrate armonios în

peisajul deosebit de plăcut al poienii. Peisajul natural fantastic,

înnobilat de operele de artă cu gust amplasate, te relaxează şi te

îndeamnă la visare şi meditaţie. Întregul complex merită pe

deplin oboseala unui drum pe care nu-l putea străbate decât cu

piciorul. Atenţie! Luaţi-vă apă la intrarea în pădure, fiindcă nu

găsiţi pe traseu. Traseul propus se poate realiza şi cu maşina, din Iaşi

spre Ciurea-Dumbrava-Cabana Bârnova-satul Poiana cu Cetate

şi, în continuare, pe jos.

Cel mai cunoscut itinerar în jurul Iaşului este pe dealul

Repedea şi pădurea Repedea-Poieni. De pe dealul Repedea,

unde se află o rezervaţie ştiinţifică complexă (fosiliferă,

botanică şi zoologică, precum şi peisagistică), ni se deschide o

vedere splendidă asupra Iaşului în întregime, situat pe cele şapte

coline.

Şi acum un traseu mai lung, care străbate judeţele Iaşi

şi Neamţ, pentru a ajunge în prima etapă pe Ceahlău, numit şi „Olimpul Moldovei”, masiv cu o siluetă inconfundabilă, ce se

oglindeşte în apa lacului Bicaz.

Se poate circula cu trenul până la Târgu Neamţ, apoi

cu autobuzul până la Durău, sau cu autoturismul pe ruta Iaşi-

Paşcani.Moţca-Cristeşti-Târgu Neamţ-Vânători-Poiana

Largului-Durău. Pe acest traseu se poate vizita Palatul lui

Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa, restaurat şi pus în

valoare de ghizi deosebit de competenţi. Castelul este înconjurat

de un frumos parc, cu specii de plante exotice şi indigene.

O altă oprire se poate face la „Codrii Paşcanilor”, o

pădure de gorun cu carpen şi fag, care ne oferă răcoarea

binemeritată în zilele toride de vară şi un peisaj deosebit de liniştitor şi reconfortant.

Târgu Neamţ, un orăşel aşezat într-o zonă submontană,

ne oferă ca obiectiv turistic important „Cetatea Neamţului”,

complet restaurată recent, mărturie în piatră a istoriei noastre

zbuciumate, înconjurată de frumoase păduri alcătuite din

răşinoase şi fag.

Dar cum trecem pârâul Ozana, intrăm în satul

amintirilor lui Ion Creangă, Humuleşti. Pe aici şi-a petrecut

scriitorul anii copilăriei, atât de frumos evocaţi în „Amintiri din

copilărie”. Casa marelui povestitor, aflată la 400-500 m de

Valea Ozanei, este şi astăzi bine conservată, cu mobilierul,

uneltele şi anexele gospodăreşti specifice epocii în care a trăit,

aşa încât când ai pătruns pe poartă şi în casă parcă te afli în

lumea minunatelor amintiri şi poveşti ale copilăriei. Părăsim Humuleştiul, şi prin localitatea Vânătorii

Neamţului, ne îndreptăm spre Poiana Largului, comună mare,

cu oameni gospodari şi case frumoase, care nu mai seamănă cu

descrierile lui Ion Creangă.

Continuăm şoseaua până la intersecţia ce ne conduce la

Mănăstirea Neamţului. Înainte de a ajunge la intersecţie trecem

printr-o frumoasă pădure de stejari seculari, unii cu diametrul de

peste 1 m şi înalţi de peste 30 de m, declarată rezervaţie naturală

şi cunoscută sub numele de Pădurea Branişte.

Dacă dorim să vizităm Mănăstirea Neamţului, ne

abatem circa 5 Km la dreapta, străbătând o zonă cu păduri şi fâneţe rar întâlnite în altă parte. Pe acest scurt traseu se mai pot

vizita Casa Memorială Mihail Sadoveanu şi Rezervaţia de

zimbri.

Revenim la traseul spre Ceahlău şi ne îndreptăm spre

Poiana Largului, străbătând un şir de sate printre care şi

Pipirigul, de unde se pare că era mama lui Ion Creangă.

Străbatem o zonă de o rară frumuseţe, împădurită mai

ales cu răşinoase, trecând peste cumpăna apelor dintre Moldova

şi Bistriţa.

Ajunşi, în sfârşit, la Poiana Largului, unde se află

coada Lacului Bicaz, trecem pe viaductul de peste Bistriţa şi o

luăm la stânga, prin Durău, spre Ceahlău. După un drum lung, străbătând o zonă încântătoare,

ajungem în staţiunea Durău, la poalele muntelui Ceahlău. Aici

sunt toate condiţiile pentru a petrece câteva zile într-un cadru

natural deosebit de plăcut, înnobilat cu aerul curat şi ozonat al

pădurilor de brad şi molid care înconjoară staţiunea. Pădurile

acestea întunecate sunt întrerupte pe alocuri de pajişti

multicolore încântătoare, aflate pe culmile domoale din

împrejurimi.

Dar, pentru marea majoritate a celor care au parcurs

drumul până aici, ţelul final este urcuşul pe culmile înalte ale

Ceahlăului. Din Durău sunt două trasee importante pentru a ajunge

pe platoul Ceahlăului şi Vf. Toaca (1904 m). Un traseu pe la

Cascada Duruitoarea, foarte greu de urcat, dar de o rară

frumuseţe şi plin de farmec, recomandat pentru tinerii antrenaţi,

şi un alt traseu, mai uşor de urmat, pe la Cabana Fântânele.

Acest de-al doilea traseu începe din staţiunea Durău,

urcând pieptiş timp de o oră printr-o pădure de molid şi brad,

după care se ajunge la Cabana Fântânele. De aici ni se deschide

în vale o vedere panoramică deosebit de frumoasă asupra

staţiunii Durău, iar spre înălţimi se profilează stâncile albe, cu

denumiri sugestive ale abruptului din masivul superior al

Ceahlăului. După o pauză bine meritată, urcăm în continuare pe

potecă marcată spre culme, şi după aproximativ 2 ore ajungem

pe platou, trecând pe sub Vf. Toaca.

Cu cât ne apropiem de platou, pădurea de molid se

răreşte şi apar plante lemnoase pitice, târâtoare, cum sunt

jneapănul şi ienupărul, care ne indică faptul că ne aflăm în

etajul subalpin.

Pajiştile de pe platou sunt brodate cu o sumedenie de

flori multicolore, viu colorate pentru a atrage insectele

polenizatoare, care aici sunt mult mai rare din cauza condiţiilor

climatice mai aspre. În locuri mai puţin accesibile, mai departe

Turism


de traseele turistice, s-a retras şi se mai găseşte încă Floarea de

colţ sau albumiţa, podoabă a stâncăriilor calcaroase; plantă

ocrotită de lege, dar care – din păcate – mai este încă recoltată şi comercializată, de localnici îndeosebi, fără să suporte nici o

consecinţă. Aceasta este o plantă rară, pe care turiştii trebuie s-o

protejeze şi să nu o cumpere de la cei ce o comercializează, în

felul acesta descurajând colectarea ei în continuare.

Urcând printre tufe de jneapăn şi ienupăr pitici, cu

pajişti presărate de flori, ajungem pe Vf. Toaca, la 1904 m, de

unde oboseala ne este răsplătită prin priveliştea minunată care

ni se deschide până spre câmpurile cultivate cu cereale ale

judeţului Neamţ şi aproape întreg lanţul Carpaţilor Orientali.

Coborâm de pe Vf. Toaca şi continuăm drumeţia pe

platou până la Cabana Dochia singurul refugiu de pe platou, unde în permanenţă putem găsi ceva pentru a ne astâmpăra

foamea ori setea şi, dacă dorim, ni se oferă locuri de cazare.

După o pauză din plin aşteptată, cu forţele refăcute,

putem vizita şi alte obiective de pe platoul lung de circa 10 km:

Ocolaşul Mare, Ocolaşul Mic, Piatra Lată, Detunatele şi multe

altele.

Din păcate, prin lucrările de extindere a Cabanei

Dochia, la care s-au folosit utilaje grele, abandonate în mare

parte după încheierea lucrării, s-au produs intense degradări de

teren, au apărut ravene adânci în împrejurimile cabanei, toate

urâţind peisajul, făcându-l neprimitor şi dezolant cu ani în urmă.

Aici a fost necesară intervenţia urgentă a tuturor organizaţiilor şi asociaţiilor care se ocupă de protecţia muntelui, pentru a

stopa fenomenul degradării în continuare, a terenului şi

peisajului, prin lucrări care au condus în final la acoperirea

ravenelor şi înierbarea zonelor denudate, redând aspectul de

munte cu un covor ierbos încheiat, presărat cu flori multicolore.

Este de datoria noastră să păstrăm muntele curat şi

intact, pentru ca oboseala urcuşului să ne fie răsplătită printr-un

peisaj încântător. Când spunem toate acestea, gândul ne poartă

cu peste 50 de ani în urmă, când – studenţi fiind – am urcat

pentru prima dată Ceahlăul, condus de renumitul botanist

Constantin Papp, de la a cărui naştere s-au împlinit nu demult 100 de ani. Împrejurimile cabanei Dochia erau curate, iar

cabanierii erau primitori şi buni paznici ai muntelui, animaţi de

protejarea lui, nu numai dornici de a se îmbogăţi cu orice preţ.

Atunci am văzut urmările unei alte greşeli: defrişarea

jnepenişului, la gândul că se va extinde zona de păscut; ceea ce

nu s-a întâmplat, deoarece în loc să crească iarba, au apărut mai

ales plante ce nu erau consumate de animale (îndeosebi

muşchi); în plus, au apărut ravenele. A trebuit o jumătate de

secol pentru ca parte din peisaj să se refacă şi jnepenişul să

îmbrace loul dezgolit. Astăzi, când ştim cât ne-a costat această

greşeală, nu ne mai este permis aşa ceva. Există o agenţie de

protecţie a mediului în fiecare judeţ, abilitată să dispună şi să aplice măsuri împotriva celor care deteriorează mediul

înconjurător, muntele în mod deosebit în cazul discutat.

Dar, să coborâm, pentru a ne încheia excursia.

Coborârea de pe munte se poate face pe acelaşi traseu sau, mai

bine, pe altele la fel de pitoreşti, cum sunt: Cabana Dochia-

Cascada Duruitoarea-Durău; Cabana Dochia-Poiana Maicilor-

Izvorul Muntelui-Bicaz; Cabana Dochia-Poliţa cu Crini-Izvorul

Muntelui, prin Lutul Roşu-Bicaz. Pe acest ultim traseu se află

rezervaţia „Poliţa cu crini”, unde creşte pe o suprafaţă întinsă

lariţa sau zada, numită şi crin de munte, arbore din neamul

răşinoaselor ocrotit în ţara noastră.

Pentru protecţia întregului ansamblu peisagistic,

floristic şi faunistic al Muntelui Ceahlău, s-a propus şi s-a

realizat declararea acestuia ca „Parc naţional”, punându-se astfel sub protecţia legii cel mai reprezentativ masiv muntos din

Moldova, pentru a-l lăsa moştenire urmaşilor urmaşilor noştri în

veşnicie.

Am prezentat, aşa cum ne-am propus, doar două trasee

de vacanţă prin Moldova. Dar sunt atâtea altele, frumoase,

interesante şi atrăgătoare pentru tineri şi vârstnici deopotrivă,

fiecare optând pentru o variantă sau alta, după gust şi

posibilităţi. Oricât de lung ar fi traseul, bine este să nu-l facem

numai cu maşina, ci să găsim posibilitatea de a merge cât mai

mult pe jos, în locuri ferite de zgomot, cu aer curat şi cu

privelişti odihnitoare. Dar, pentru a ne simţi bine acolo unde ajungem, trebuie ca la orice popas să găsim loc curat şi să lăsăm

loc curat pentru cei ce vor veni după noi. Numai aşa vom păstra

natura cât mai primitoare.

LOCURI DE VIZITAT ÎN JUDEŢELE MOLDOVEI

Judeţul IAŞI:

- Masivul Bârnova – Poieni şi rezervaţia geologică de pe dealul

Repedea - Iaşi

Pădurile Breazu, Mârzeşti şi Ciric - Iaşi

Codrii Paşcanilor

Codrii Hârlăului, cu pădurea Zagavia Cotnarii, cu pădurea de pe dealul Cătălina

Judeţul VASLUI:

Pădurea Chiţoc, nu departe de impunătoarea statuie ecvestră a

lui Ştefan cel Mare şi Sfânt de la Podul Înalt

Pădurea Bălteni, în drum de la Iaşi la Vaslui

Traseul Iaşi-Vaslui, trecând pe la rezervaţia „Movila lui

Burcel”, înainte de a ajunge la Lacul Soleşti.

- Şoseaua Crasna-Huşi, străjuită de plopi încărcaţi cu vâsc

Pădurea Dobrina din vecinătatea Huşilor, pe traseul Crasna-

Huşi-Albiţa

Judeţul VRANCEA:

Soveja cu împrejurimile sale, aflate în zona pădurilor de

răşinoase.

Pădurea Crâng şi valea Nerejului.

Judeţul GALAŢI:

Pădurea Adam din apropierea mănăstirii cu acelaşi nume.

Pădurea, rezervaţie naturală, Gârboavele, din imediata

vecinătate a oraşului Galaţi.

Judeţul NEAMŢ: Zona mănăstirilor şi cetăţilor.

Văratec şi Agapia: codrii de aramă şi pădurea de argint.

M-rea Neamţ – pădurea din zonă şi rezervaţia de zimbri.

Drumul spre Durău, trecând prin Vânători, pădurea Branişte, pe

valea Ozanei.

Cetatea Neamţului

Muntele Ceahlău, Lacul Roşu, Cheile Bicazului

Judeţul SUCEAVA:

Zona mănăstirilor şi cetăţilor din Bucovina; obcini dulci

presărate peste tot.

Turism


Poiana Ştampei – cu cea mai mare turbărie din ţară.

Vatra Dornei – renumită staţiune de tratament şi odihnă.

Traseele spre Parcul Naţional Călimani şi rezervaţia 12 Apostoli.

Pădurea Adam şi Eva de la Pojorâta

Masivul Rarău

Codrul Secular Slătioara.

Judeţul BACĂU:

Parcurile dendrologice: Dofteana şi Hemeiuşi.

Rezervaţia naturală Dealul Perchiu, de lângă Oneşti.

traseul Valea Uzului – muntele Nemira.

Poiana Sărată – pe valea Oituzului.

Judeţul BOTOŞANI:

Pădurea şi mănăstirea Vorona.

Codrul şi lacul „Mihai Eminescu” – pădurea Baisa.

Pădurea Humosu

Începutul vinotecilor din România

Prof. ing. Dr. Avram Tudosie - Huşi

Vinoteca Şcolii de Viticultură – Liceul – Colegiul Naţional

Agricol „Dimitrie Cantemir” din Huşi

inoteca de la Huşi este o înfăptuire mai târzie a marilor

înaintaşi ai Şcolii de Viticultură, care specializându-se în

Apus, în mari şi vestite şcoli şi facultăţi ca Montpellier –

Franţa, Milano – Italia, Geinseiheim – Germania,

Klosterneuburg – Austria ş.a. unde au găsit peste tot o şcoală cu o vie

didactică-experimentală şi adesea, sub ea, sau în vecinătate, o „vinărie”

(cramă pivniţă cu vinotecă), considerându-se că aceste două surori

siameze constituie pârghia pregătirii temeinice a viitoarelor cadre de

specialitate.

În această privinţă, în ţara noastră, marele merit îi revine eruditului

nostru patriot Petre S. Aurelian, personalitate deosebit de complexă,

care a fost pe rând sau concomitent, agronom, economist, profesor,

director la Şcoala de Agricultură „Pantelimon” şi „Herăstrău”, deputat,

senator şi preşedinte de senat, ministru (de cinci ori), prim-ministru,

academician şi preşedinte al Academiei Române. „Un spirit universal”

cum şi-l aminteşte Nicolae Iorga, „unul dintre cei dintâi români care au

avut cunoştinţe serioase de agricultură, un om de o adâncă cultură, cu

privire largă, dincolo de limitele propriei lui specializări.„ ”În fiecare

domeniu de care s-a preocupat, P. S. Aurelian a înscris realizări de

prestigiu fiindcă a muncit cu suflet din «nevoia de a face», nu din

dorinţa de a se impune sau de a se realiza pentru sine.” (G. Ionescu

Siseşti).

P. S. Aurelian este primul om de ştiinţă care a constatat şi consemnat

că: „În România suntem în patria naturală a viţei-de-vie” printr-o

metaforă rămasă celebră: „Vara, un parfum de Tămâioare (la înfloritul

viţei-de-vie), la începutul toamnei, ciorghine cu boabe negre sau aurii,

iar spre sfârşit, frunze roşii – ca para focului – ne spun la fiecare pas că

suntem în patria naturală a viţei-de-vie.” (I. C. Teodorescu – „Viţa de

vie şi vinul de-al lungul veacurilor”, 1966). El a fost şi primul vizionar

practic al mijloacelor de luptă pentru stăvilirea atacului de filoxeră care

şi-a trimis valoroşii săi sfetnici (Gh. Nicoleanu pentru viticultură şi

prof. univ. V. Buţureanu pentru vinificaţie) la Congresul viticol al

judeţului Fălciu, ţinut la Huşi pe 7 decembrie 1897, să susţină că

priorităţile congresului trebuie să fie stăvilirea atacului filoxerei,

înfiinţarea unei reviste de specialitate, organizarea unor expoziţii şi

concursuri viti-vinicole, crearea unei cooperative viticole săteşti,

construirea unei crame-pivniţă cooperatistă model, înfiinţarea unei

şcoli de viticultură şi pomologie şi a unui atelier de dogărie ce „trebuie

organizate pe bazele cele mai practice, scopul său tehnic să fie de a

produce vieri buni, oameni care să cunoască cultura viei, fabricarea şi

păstrarea vinaţelor”.

La primul congres vitivinicol de la Huşi au participat peste 1.000 de

podgoreni ce deţineau peste 5.000 ha de vie. Vinurile prezentate la

concursul acestui congres au fost bine apreciate, mai ales vinurile de

Fetească şi „amestecuri” superioare albe şi negre. Toate au excelat prin

însuşiri de aromă şi culoare, meritând a fi prezentate la orice întrecere

de vinuri. La Expoziţia Agricolă Naţională cu concurs de vinuri din

1904 ţinută la Bucureşti, vinurile de Huşi au primit prima medalie de

aur, din cele cinci câştigate pe întreaga ţară.

Instituţionalizarea primei vinoteci româneşti la Şcoala de

Viticultură din Huşi

Prima încropire de pivniţă-vinotecă în Moldova pare a fi realizată la

Huşi de prof. ing. Gh. Gheorghiu, directorul Şcolii de Viticultură

„Dimitrie Cantemir”, în primăvara lui 1909, după numirea sa ca

director al şcolii (înfiinţată la 15 ianuarie 1908), în beciul-pivniţă din

incinta şcolii, funcţional şi astăzi, dar cu altă destinaţie şcolară. Aici au

fost strânse de prof. ing. Gh. Gheorghiu, de la proprietari şi oficialităţi

donatoare din Huşi şi din alte podgorii ale Moldovei (după cum scrie

Ecaterina Gh. Gheorghiu în corespondenţa cu A. D. Tudosie, 1965-

1980).

La instituţionalizarea acestei prime pivniţe-vinoteci şcolare a participat

ministrul Spiru Haret, adus special de politicianul şi senatorul de Huşi,

dr. Nicolae Gh. Lupu. Această mică cramă-pivniţă a fost renovată,

adaptată şi dotată ca o unică vinotecă la Huşi. Florin Chernbach

aminteşte într-o scrisoare şi un articol adresate Ecaterinei Gheorghiu

(după înmormântarea soţului său, pe 3 aprilie 1927, decedat la etatea

de 47 de ani de T.B.C.), următoarele: „Gh. Gheorghiu a avut câteva

ofuri neîndeplinite în perioada trăită la Huşi: de a vedea construită în

via din jurul şcolii o mică cramă-pivniţă, cu o colecţie de vinuri, la

sticle, cum a văzut el la studii în Austria, la Şcoala Superioară din

Klosterneuburg şi în Germania la Geisenheim şi Hohenheim. De aceea

a luptat pentru fondarea acestui nucleu de vinotecă – colecţie de vinuri

la Şcoala Viticolă din Huşi, aducând cu el până şi din deplasările de

studii în ţările viticole din Apus sticle îmbuteliate, ascunse printre cărţi

ca să treacă neobservate la vamă. Şi repeta adesea: „Degeaba ai o vie

cu soiuri bune de viţă dacă nu ai şi o vinărie (cramă-pivniţă-vinotecă)

pe măsură, unde să înveţe elevii cum să obţină şi cum să păstreze

vinurile, «aceste fiinţe lichide» dar foarte sensibile la condiţii şi

îngrijiri specifice.”

Gh. Gheorghiu scria în revistele „Albina” (pentru învăţători şi preoţi) şi

„Câmpul” că „producerea, întreţinerea şi păstrarea vinurilor nu se poate

V

Oenologie


face decât în localuri corespunzătoare sau aproape corespunzătoare”.

De aceea, la Huşi, cum a fost numit a şi început să caute un beci

potrivit unde să încropească, prin amenajări şi adaptări cu posibilităţi

locale, o cramă (deasupra) şi o pivniţă-beci-vinotecă (dedesubt) pentru

maturarea vinurilor în butoaie şi apoi păstrarea lor în sticle. Pe Gh.

Gheorghiu l-au frământat permanent fondurile pentru construirea unei

şcoli şi concomitent, şi a unei crame-pivniţă-vinotecă – „pârghii

principale pentru ridicarea calităţii vinurilor şi profesională a elevilor şi

producătorilor”. În primăvara lui 1909, când închegase o cramă-

pivniţă şi o colecţie-vinotecă, l-a rugat pe senatorul şi prefectul de

Huşi, dr. N. Gh. Lupu, să îl aducă pe Spiru Haret să vadă „nu numai

nevoile şcolii: clădiri, remize, laborator, aparatură ci şi necesitatea

construirii deodată cu şcoala a unei pivniţe-vinoteci şcolare”. Crama-

pivniţă-vinotecă, „improvizată” de Gh. Gheorghiu, cu 380 de sticle

procurate de la huşeni, nu prea a fost pe placul lui Spiru Haret, dar l-a

încurajat în această direcţie, ca urmaş fidel al maestrului său, Petre S.

Aurelian. Acesta spusese pentru prima dată în istoria învăţământului

agricol că: „O şcoală cu vie bună nu poate produce vieri buni şi

vinaţuri dacă nu are şi o vinărie pe măsură” (N. Pomohaci).

De aceea, Gh. Gheorghiu s-a luptat mult ca odată cu începerea

construcţiei localului nou pentru şcoală să se construiască în vie sau

lângă şcoală o modestă cramă-pivniţă-vinotecă, pentru care s-a

deplasat în mai multe ţări din Apus ca să aducă diferite schiţe şi

proiecte de şcoli cu crame-pivniţe-vinoteci şcolare, integrate economic

într-una.

Colecţia de vinuri din amenajata pivniţotecă a şcolii a sporit an de an,

de la 380 de sticle la câteva mii până la pârjolul Primului Război

Mondial când avea să dispară totul, fără vreo urmă.

După această neaşteptată calamitate sarcina reînfiinţării unei noi

pivniţoteci i-a revenit urmaşului său la conducerea şcolii, prof. ing.

Constantin Hogaş, care după 1919 a depus o muncă titanică pentru

strângerea de vinuri reprezentative din podgoria Huşi, din Moldova şi

chiar de peste hotare cu ocazia numeroaselor vizite, excursii de studii şi

congrese internaţionale la care participa activ, fiind printre primii

puţini reprezentanţi permanenţi ai ţării (I. C. Teodorescu).

„Grosul” vinotecii, de câteva mii de sticle, l-a constituit – cum era şi

firesc – vinurile din Huşi, Odobeşti, Iaşi, Panciu, Cotnari, Nicoreşti,

Dealu Mare şi din alte podgorii româneşti. Şi de data aceasta, tocmai

când această colecţie rară pe pământ românesc de câteva mii de sticle

urma să se mute într-o încăpere subterană din crama-pivniţă (aflată în

construcţie din 1935-1936, cum preciza prof. Ing. T. Volcov), a venit

Al Doilea Război Mondial care a pârjolit din nou totul. După calmarea

şi liniştirea problemelor sociale, impuse de sfârşitul războiului, s-a

început, din nou, acţiunea de reconstituire a fondului didactico-ştiinţific

al vinotecii şcolii de la Huşi, care există şi azi.

Tocmai de aceea, prof. univ. I. C. Teodorescu citează în 1966 printre

primele vinoteci – cu organizare continuă pe pământ românesc – în

perioada antebelică, interbelică şi postbelică pe cea de la Şcoala de

Viticultură din Huşi şi făuritorii lor, Gh. Gheorghiu, Constantin Hogaş,

Emil Constantinescu, T. Volcov, Marino Degli Uomini, Gh. Bălţatu,

Vs. Moleavin. Ultimii doi, Gh. Bălţatu şi Vs. Moleavin au pus din nou

bazele noii vinoteci a şcolii, stocându-se sub formă de colecţie primele

probe de vin, distilate şi coniac din ferma didactică a şcolii şi din

podgoria Huşi, începând cu anul 1948-1949, reînodându-se astfel

tradiţia unei vechi instituţii. De atunci şi până în prezent fondul

vinotecii a sporit cu produsele şcolii şi ale podgorenilor huşeni mai

renumiţi, cât şi prin absolvenţii şcolii, ajunşi repede în funcţii de

conducere la unităţi vitivinicole din mai toată ţara.

Pe lângă autodotarea anuală a vinotecii cu vinurile din producţia fermei

didactice şi a podgoriei huşene, după 1948-1949 Direcţia

Învăţământului din Ministerul Gospodăriilor Agricole de Stat, care

patrona şcoala, a dispus la recomandarea uriaşului patriot huşean acad.

Mihai Ralea (vicepreşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale şi

apoi al Consiliului de Stat, ca al doilea demnitar în conducerea ţării)

înzestrarea vinotecii şcolii huşene cu cele mai reprezentative vinuri

naturale, speciale, coniacuri şi alte produse pe bază de vin, din

principale IAS-uri din podgoriile româneşti, cu largul concurs al

ministrului IAS, Bucur Şchiopu, constituindu-se astfel primul nucleu al

unei vinoteci de talie naţională.

În 1964 prof. ing. Avram D. Tudosie, proaspăt huşean, a trecut la

lărgirea spectrului vinotecii împreună cu prof. ing Vs. Moleavin,

sprijiniţi fiind de prof. ing. insp. Vasile Dorca (din partea Ministerului

IAS) şi prof. ing. insp. Constantin Atanasiu (din partea Ministerul

Agriculturii). Ei au întocmit o listă selectivă cu principale vinuri din

principale IAS-uri şi podgorii care să fie donate vinotecii Şcolii

Viticole din Huşi. Lista a fost aprobată de prof. univ. Bucur Şchiopu,

ministrul GAS, împreună cu acad. huşean Mihai Ralea din partea

Consiliului de Stat.

Astfel, vinoteca Şcolii de Viticultură din Huşi, respectiv a Liceului

Agricol a fost nominalizată ca Vinotecă naţională în 1972 de către prof.

univ. dr. Milu Oşlobeanu, directorul general şi ministru adjunct al nou

înfiinţate Centrale a Viei şi Vinului. Această nominalizare s-a fondat

pe faptul că vinoteca şcolii figura încă din februarie 1909 în crama-

pivniţă instituţionalizată de ministrul Spiru Haret împreună cu huşeanul

N. Gh. Lupu, senator şi prefect al judeţului Fălciu şi ministru al

Muncii. Mai mult, s-a constatat că vinoteca înfiinţată în 1909 şi

reînfiinţată în 1919 precum şi în 1948-1949 evoluase foarte mult la

circa 15.000 de sticle prin dotarea cu vinuri, începând cu 1964, din

toate podgoriile româneşti, datorită celor doi susţinători citaţi mai sus.

Vinoteca şcolii cu cele câteva mii de sticle de vin din şcoală şi din

unităţile IAS s-a dezvoltat continuu şi prin dotarea ei, începând din

1970, cu câteva mii de sticle din principalele podgorii, unde lucrau

absolvenţii şcolii.

Prof. dr. ing. Gh. Bălţatu, prof. ing. Vsevolod Moleavin şi apoi Traian

Petrea, Avram D. Tudosie, Constantin Ţiţei, Pavel Zaharia, Gh. Boboc,

Irimia Artene, V. Hoha, Vasile Onceanu şi Eugenia Gaită au sporit

cantitatea de vinuri din zestrea şcolii cu multe altele aduse din întreaga

ţară. Nu întâmplător, prof. dr. ing. Gh. Bălţatu, preciza la revederile

decenale ale absolvenţilor şcolii că patrimoniul naţional al vinotecii a

sporit în ultimii ani datorită interesului tânărului prof. A. D. Tudosie,

care a solicitat absolvenţilor la întâlnirile decenale – care lucrau în

domeniu sau în funcţii de conducere a unităţilor viti-vinicole – să

doneze şcolii din vinurile lor.

Cităm doar câtva nume: Costică Moldovan, director IJVV Tulcea;

Petrache Vârnă, Alexandru Raicu şi Jan Chiroşcă, directori IVV

Vaslui; Ştefan Petcovici, director IVV Iaşi; Petru Ene, director IVV

Oenologie


Galaţi; I. Busuioc şi Sorin Busuioc, directori IVV Brăila; I. Bahrim,

director IAS Urlaţi; Constantin Matran director SCPVV Blaj; Preda

Buzescu, director IAS Drăgăşani; N. Stoicescu, director IAS Murfatlar;

Gh. Sârbu, director IVV Bârlad; Traian Petrea, Valerică Şelaru, Ştefan

Şelaru, Mircea Şelaru, Eugenia Gaită, Stelian Dima, IVV Huşi; C.

Cogălniceanu, Claudiu Creţu, Gr. Tălmaciu, V. Enăchescu, IAS Huşi;

Titel Jescu, Octavian Mândru, D. Jora, Carolică Cristof, IVV

Răducăneni; Mihai Prodea, IVV Hoceni; Liviu Bălan, V. Iolea, IVV

Târzii, Eleonora Hriscu şi Elena Bălţatu, IVV Murgeni; I. Angheluţă,

N. Botezatu, Elena Hatmanu, IVV Vaslui; Dodonica Istate, IVV

Braşov ş.a.

În prezent şcoala posedă în vinoteca sa o colecţie din cele mai

reprezentative vinuri româneşti şi din toate podgoriile ţării, devenind

astfel faptic, scriptic şi tradiţional prima vinotecă naţională. Vinoteca

dispune de peste 25.000 de sticle şi se reliefează ca unica colecţie de

vinuri ca vechime, număr de soiuri şi tipuri de vinuri din România.

În perioada 1975-1990 în şcoală a avut loc o dezvoltare spectaculoasă,

progresiv „revoluţionară” în toate privinţele. În 1975 şcoala a reintrat

în posesia a 20 ha teren primit la Împroprietărirea de după Primul

Război Mondial; tot terenul secularei pepiniere a judeţului Fălciu (luat

abuziv ca şi cele 20 de ha ale şcolii, de IAS Huşi în 1959), plantând în

premieră naţională în toamna anului 1977 şi primăvara anului 1978 30

de ha cu vie, pe parcele experimentale cu 8 soiuri de vin, două soiuri de

masă şi 0,5 ha cu Busuioacă de Bohotin, selectată clonal în şcoală. În

1975-1978 şcoala şi-a construit un nou şi modern complex vinicol cu o

capacitate de 10 vagoane pentru învechirea vinurilor îmbuteliate, ca

vinotecă, 10 vagoane pentru maturarea vinului în butoaie; un laborator

special de vinificaţie şi o ultramodernă sală de laborator şi de protocol

pentru recunoaşterea vinurilor prin analize şi degustări, care să

servească la instruirea elevilor sau iniţierea doritorilor în probleme de

protocol vinicol. Vinoteca naţională din clădirea veche şi cea nouă s-a

modernizat şi dotat cu stelaje supraetajate şi protejate anti-cutremur ce

susţin cele 25.000 de sticle cu vinuri vechi din toată ţara şi din

străinătate, etalate orizontal, constituind o „mândrie naţională şi o

veşnică atracţie universală, ce se înnobilează în eternitatea timpului ce

zboară”. (acad. prof. univ. Constantin Toma, prof. univ. Petru Ioan şi

ing. Petru Matei).

Vechea cramă-pivniţă şcolară construită din piatră cioplită (de C.

Hogaş în 1935-1936) a fost extinsă (dublată) şi modernizată în 1979-

1983 şi pe dinafară „bahic” sculptată iar în interior imagistic

„decorată” cu numeroase citate celebre, vibrante, de toţi oaspeţii

copiate, „binecuvântând o operă unică şi magnifică mereu admirată şi

aplaudată şi niciodată uitată sau egalată”. „Ambele entităţi îngemănate

sunt atracţii arhitectonice ce captivează privirea oricui văzându-le, dar

şi vizitându-le.” (acad. prof. Cezar Lăzărescu, rectorul Universităţii de

Arhitectură din Bucureşti). „Întreg ansamblul este deosebit de

cuceritor, încât poate face parte din comoara vinicolă şi arhitecturală

românească, ce fascinează de la frontonul de la intrare până la fundalul

şi spaţiile dintre stelaje unde sunt «pictate» cele mai valoroase citate,

vibrante, din antichitate şi până în contemporaneitate.” (acad. prof.

Manea Mănescu, prim-ministru al Românei).

La inaugurarea acestui ansamblu de obiective şcolare, măreţe şi

singulare, în mijlocul cărora tronează Muzeul viticol şi toate

împresurate de faimoasa fermă şcolară, au participat acad. V. D. Cotea

(vicepreşedinte şi laureat al Organizaţiei Internaţionale a Viei şi

Vinului cu sediul la Paris) şi ceva mai târziu acad. prof. Manea

Mănescu, prim-ministru al României, care au definit acest ansamblul

arhitectonic şi vinicol un măreţ Panteon care depăşeşte prin

arhitectonică şi dotarea interioară marile combinate similare din ţară şi

chiar dinafară, constituind mândria Liceului Agricol, a podgoriei şi a

României, ce garantează pe lângă o pregătire temeinică de specialitate

şi producerea unor vinuri de înaltă calitate, semnate cu cerneala

exigenţei apostolilor săi.

În podgoria Huşi, pe baza rezultatelor cercetărilor vinurilor din

vinoteca şcolii, paralel cu studiul soiurilor din colecţia ampelografică şi

din via didactică experimentală, s-a procedat la raionarea,

microraionarea şi zonarea soiurilor de viţă în cel mai propice mediu

(biotop); s-a stabilit raportul între soiuri cât şi amestecurile tehnologice

cele mai potrivite; vârsta maturării vinurilor pe soiuri; timpul optim

pentru îmbutelierea lor; perspectivele ce le are fiecare soi de vin în

podgorie. Astfel, s-a stabilit că Zghihara de Huşi şi Aligote sunt soiuri

de mare producţie – pentru vinuri de larg consum – şi că prin cupajarea

lor cu Rieslingul italian şi mai ales cu Feteasca albă sporesc incredibil

însuşirile organoleptice, caracteristicile de calitate şi capacitatea de

conservare prin învechire. S-a mai stabilit că vinul Zghihară de Huşi nu

se poate păstra pentru învechire, neavând asigurată conservabilitatea şi

nici nu îşi sporeşte însuşirile calitative prin învechire. Acestea se pot

asigura prin cupajarea lui la vinificare cu alte soiuri mai superioare.

Vinurile albe superioare (VSO) se obţin din Fetească albă, Riesling

italian, Fetească regală, Sauvignon ş.a. Vinuri roşii superioare (VSO)

se obţin din Feteasca neagră, Merlot, Cabernet Sauvignon, Oporto ş.a.

Vinuri aromate excelente (VSOC) se obţin din Muscat Ottonel şi

Busuioacă de Bohotin-Huşi.

Vinurile albe de calitate superioară au o durată de învechire (4-6 ani)

mai mică decât vinurile roşii superioare (5-8 ani). Busuioaca de

Bohotin-Huşi îşi prelungeşte durata păstrării şi atinge apogeul

însuşirilor sale calitative la 4-6 ani. Pe lângă acest soi, care dă vinuri

roze-roşii aromate, delicate, se cultivă şi Busuioaca de Huşi, soi obţinut

şi cultivat în şcoală deşi neomologat, dă vinuri de aceeaşi calitate – şi

chiar superioare Busuioacei de Bohotin-Huşi.

Vinurile speciale – ca cel spumant (Champagne) – se obţin din

Zghihara de Huşi, în special. Vinul special extraaromotizat de tip

vermut alb şi roşu din 50 de plante aromate şi medicinale şi vinurile

speciale pelicular-oxidative, omoloage celebrelor vinuri de tip Malaga,

Madera, Porto, Marsala şi Cahors, sunt alte rezultate ale centenarei

noastre şcoli. Valoarea lor a fost preţuită în mod deosebit prin

numeroasele diplome şi medalii acordate la concursurile naţionale de

vinuri de la Vaslui şi Bucureşti (între 1972-1996).

Câteva aprecieri – vechi şi noi – ale vinurilor de Huşi

Podgoriile din Moldova pe lângă că sunt cele mai vechi, sunt şi cele

mai mari din România, formând un adevărat arhipelag, de la Cotnari

până la Coteşti. Ele au fost apreciate încă din vechime. Preţuirea lor de

călătorii şi cărturarii străini, Palas (1846) sau Marco Bandini (1860) şi

până la aprecierile din ziua de azi s-au dovedit a fi cele mai redutabile.

Despre podgoria Huşi şi vinurile sale, Marco Bandini precizează:

„Huşii sunt cetatea naturală a celor trei dealuri viticole ce străjuiesc

Oenologie


târgul, o curte, o biserică şi o pivniţă domnească de pe vremea lui

Ştefan cel Mare, iar vinurile sunt savuroase şi mult căutate.”

Tot despre Huşi, Vasile Pârvan spune: „Deşi Huşii sunt la margine de

ţară stau cu produsele şi cu ospitalitatea la mijloc pe masă.”

Prof. univ. I. C. Teodorescu aprecia podgoria Huşi astfel: „Cine poate

admira Huşul într-un fascinant apus de soare, de pe cerdacul lui Ştefan

cel Mare, poate exclama că se află în faţa celui mai fermecător tablou

natural, «minunea de la Huşi»”.

Acad. G. I. Siseşti spunea despre vinurile Huşilor: „Cine vrea să ştie ce

înseamnă un vin de inspiraţie trainică şi profundă imaginaţie să se

descopere cu evlavie în faţa măreţelor pivniţe săpate sub noi – de

Ştefan cel Mare – că se află în faţa unui măreţ templu închinat vinului.”

„Vinul de Huşi este” – după cum aprecia marele profesor dramaturg

Victor Ion Popa – „singura carte de vizită pe care o poate pune un

neam la poarta veşniciei.”

Nicolae Iorga scria în Cartea de Onoare a Şcolii de Viticultură din

Huşi: „În Şcoala de Viticultură «Dimitrie Cantemir» din Huşi şi în

vinoteca sa trebuie să se intre (şi iese) ca într-un templu vinicol,

covârşit de respect şi cu pălăria în mână.”

Păstorel Teodoreanu vizitând Huşii cu podgoria şi vinoteca şcolii, s-a

exprimat că: „Huşul, se apropie mai mult de Bordeaux decât de

Bourgogne, cu vinul său galben ca aurul de 18 carate, atât de

înviorător, plăcut acidulat la gustat. Pentru acest vin trebuie scris un

imn.” De aceea, Păstorel Teodoreanu a scris în 1927 (şi publicat în

1928) „Crezul vinotecilor şi degustătorilor”, un adevărat imn închinat

întregii podgorii româneşti. La articolul 5, încheie astfel: „În urma

degustării vinurilor, în Cartea de Aur a vinotecii să se scrie cine a băut

vinul, cât de bun a fost şi cu ce notă, reflecţie sau cugetare şi glumă

mare (anecdotă) l-a preţuit, scriind-o ca să rămână pentru posteritate ca

un document oenologic rar, istoric şi literar.”

Prescripţiile acestui imn sau crez al vinurilor a fost cinstit cu respect de

mari şi numeroase personalităţi care au trecut prin faimoasa şi bătrâna

noastră şcoală şi vinotecă, printre care enumerăm 5 şefi de stat, 6 prim

miniştri, peste 20 de miniştri, 38 de academicieni (în frunte cu 3

preşedinţi ai Academiei), peste 130 de parlamentari în frunte cu prof.

univ. Dan Marţian, preşedintele Camerei Deputaţilor şi multe alte mari

personalităţi din toate domeniile de activitate.

Se cuvine început acest itinerar de impresii cu cea rostită de huşeanul

N. Gh. Lupu: „Vă îmbii să gustaţi licoarea Huşilor – un vin nectar la

pahar şi sănătate de buchet la pachet, visând ce e mai frumos la piept.”

Acad. V. D. Cotea scria la inaugurarea noilor obiective vinicole

construite în şcoală, următoarele: „Oraşul dumneavoastră cunoscut în

trecut ca un oraş podgorie a devenit un oraş modern, fără ca legăturile

sale cu via, cu tradiţia să fie întrerupte. Dimpotrivă. Acestea s-au

amplificat făcând din Huşi «metropola viticolă a Moldovei». Viile sunt

pentru oraşul dumneavoastră – păstrând proporţiile – ceea ce reprezintă

piramidele pentru Egipt, iar Şcoala Viticolă, Muzeul viticol, Turnul

Eiffel pentru Paris… portdrapelul Huşilor.”… „Îngăduiţi-mi să aşez

Liceul Agricol printre piramidele care înalţă numele oraşului şi al

Moldovei viticole, făcând din Huşi aşa cum spuneam, casa noastră de

suflet… şi orice personalitate ce poposeşte la Şcoala Viticolă, în muzeu

şi vinoteci, are sentimentul că răsfoieşte cartea de suflet şi de vizită a

viticulturii moldave şi deschide poarta primitoare a unei «Mici

Academii a viei şi vinului». Muzeul şi vinoteca şcolii sunt embleme

păstrătoare ale unor importante vestigii, valoroase vinuri şi numeroase

gânduri şi aprecieri din trecutul şi prezentul şcolii, de mare mândrie

pentru ţara noastră”.

Marele profesor I. C. Teodorescu scria: „Podgoria Huşi e «capitala

viticolă» a Moldovei centrale, datorită suprafeţei şi producţiei, cât şi

prin faptul că se impune ca un imens amfiteatru natural ce străjuieşte

oraşul ca o împărăţie de linişte şi visare, iar în centru-i «tronează»

Şcoala de Viticultură, adevărată «catedrală» a învăţământului viticol,

cu fresca sa de «Capelă Sixtină», Muzeul viticol şi Vinoteca sa

naţională.”

„Cine trece prin Huşi şi nu a vizitat Liceul de viticultură, cu muzeul

viticol şi Vinoteca sa naţională e ca şi cum ar trece prin Iaşi fără să fi

văzut Palatul culturii şi grandioasa Grădină Botanică.” (acad.

Constantin Ciopraga).

Inspiraţi de aceste înălţătoare impresii, reprezentanţii Ministerului

Agriculturii şi ai Învăţământului, organizatorii Olimpiadei şcolare de

viticultură din 1989, au scris:

„Vinoteca Liceului Viticol Huşi –

Staţie tranzit între Pământ şi Olimp

Panteonul zeilor sufletului.”

Numeroşi vizitatori, citind impresia aceasta s-au exprimat, inspirat şi

luminat că trebuie scrisă pe antetul oricărui act şi corespondenţă a

şcolii, cum se practică azi în toată lumea, pe antetele şi emblemele

marilor instituţii.

Despre valoarea făclierilor Şcolii Viticole acad. V. D. Cotea citează

două aprecieri atotcuprinzătoare existente în colecţia vinotecii (în unul

din cele trei volume ale «Cărţii de aur»). Astfel, acad. prof. univ. dr.

Constantin Ciopraga, printre altele consemnează: „Artiştii în criză de

imaginaţie, îndrăgostiţii fără speranţă... să vină la Huşi, unde vraciul

Avram D. Tudosie le va lua necazul cu „paharul” şi cu harul. Prof dr.

ing. Avram. D. Tudosie e un dirijor şi un virtuoz sub a cărui baghetă

licorile huşene ating cotele înalte ale artei...”, iar Marin Preda arată că:

„Prin cultivarea şi cântarea celebrelor vinuri Zghihară de Huşi şi

Busuioacă de Bohotin, ale căror calităţi fac parcă să cânte sufletul în

noi, felicităm conducerea şcolii în frunte cu prof. dr. ing. Avram D.

Tudosie pentru asemenea realizări în speranţa că cele două

«nestemate» ale vinurilor româneşti îi vor parafa o nouă carte

«Ambrozie şi nectar»…”

În încheiere, merită să cântăm Busuioaca de Bohotin – ca „regină” a

noastră, oriunde şi oricând, care a fost descoperită, botezată, studiată şi

lansată de şcoală şi prezentând-o la concursurile mondiale de vinuri din

1993 şi 2000 a fost validată ca „Vin licoros şi maiestos, Muscat aromat

şi trandafiriu colorat, a Huşilor vocaţie şi a făclierilor şcolii creaţie şi

punere în circulaţie”. Acest celebru vin huşean a fost numit „a opta

minune a lumii, a şcolii şi a podgoriei” (Gh. Neamu şi M. Oşlobeanu).

Oenologie


Acest sublim vin este un elixir de vis, cu care te vezi şi visezi şi în

paradis, oricâte păcate ai fi comis. (I. Abramovici, Moscova).

Acest vin cu mireasma sa parfumată a încântat şi pe regina Maria şi pe

Nicolae Iorga, marele savant, pe Nicolae Titulescu, marele lumii

diplomat, pe Mihail Sadoveanu, celebrul nostru literat, dar şi pe regele

Carol al II-lea, puţin cam… amorezat.

Tudor Arghezi l-a poetizat în stilul său pamfletist: „Busuioaca de

Bohotin Huşi o pot declara «logodnică» de-a pururi, «soţie» niciodată,

că e şi blondă şi brunetă totodată, dar şi dulce şi captivantă, care te dă

gata dintr-o dată.”

Mândria şcolii noastre o constituie şi cei peste 10.000 de absolvenţi,

cele aproape 1.000 de mari personalităţi care au vizitat, ajutat şi elogiat

şcoala şi făclierii ei, dascăli şi apostoli. Totodată, slăvim şi pe cei 1.000

de absolvenţi care sunt licenţiaţi, dintre care 47 sunt doctori în ştiinţe,

29 de cadre universitare, de la asistenţi, la decani şi academicieni.

Cu ocazia împlinirii şi sărbătoririi a 100 de ani de la înfiinţarea şcolii şi

a vinotecii noastre adresez omagiul meu tuturor înaintaşilor care au

durat şi sfinţit această instituţie, au pregătit peste 100 de promoţii,

multe şi minunate licori, despre care se spune „dacă bei un stropuşor îţi

vine să zbori, să te însori ori să iubeşti până mori.” Mă asociez celor

care au rostit atâtea cuvinte mari despre şcoala noastră, care a fost

declarată pentru înfăptuirile ei „Stea Polară după care trebuie să se

orienteze toate suratele din ţară.”

Vinoteca personală-pasională „Ambrozie şi nectar”

Însufleţit de cele consemnate mai sus, descrise în literatura străină şi

românească şi la îndemnul acad. prof. univ. I. C. Teodorescu, prof. ing.

Leonida Gheorghiu şi prof. ing. Victor Ceaicovschi, în anii ‟50-‟60 am

început să încropesc o colecţie-vinotecă personală, pasională cu sticle

de băuturi alcoolice şi vinuri vechi. Vinoteca personală a fost

prezentată (documentat şi fascinant) de T.V.R. pe 25 mai 1995 şi 6

iunie 1996.

Vinoteca adună după 50 de ani de la încropire numeroase şi variate

sticle care unele din ele purtau pe etichetă autograful marilor

personalităţi donatoare. Majoritatea probelor le-am primit ca

„recompensă” pentru prezentarea ştiinţifico-romanţată a vinurilor –

podgoriilor Iveşti, Odobeşti şi Huşi – la aşa-zisele „degustări

sărbătoreşti” (sau de protocol).

Despre vinotecă personală „Ambrozie şi nectar” (a lui Tudosie

Avram), prof. dr. Theodor Codreanu scria în Istoria Huşilor:

„Mai reţinem şi o altă «operă» viti-vinicolă a Huşilor – vinoteca

personală a lui Avram D. Tudosie, rod a 50 de ani de activitate

profesională, cu butelii având pe etichete semnăturile a unor

personalităţi politice, ştiinţifice, literare şi artistice donatoare, de la

Mihail Sadoveanu, Ion Minulescu şi soţia Claudia Milian, Mihai Ralea,

Şerban Cioculescu, Marin Preda, Constantin Ciopraga, Ilie Dan, Vasile

Militaru, Păstorel Teodoreanu, până la Constantin Prisnea, C. C.

Giurescu, Ioana Radu, Ion Frunzetti, George Lesnea, Paul-Popescu

Neveanu, V. Voiculescu, I. C Teodorescu, T. Martin, D. Bernaz sau V.

D. Cotea şi Grigore Vieru şi mai toţi marii specialişti din viticultura şi

vinificaţia României. Acestora li se adugă Mihai Ralea, Al. O.

(Păstorel) Teodoreanu, C. Prisnea, M. Preda, C. Ciopraga, Ilie Dan, Gr.

Vieru, N. Dabija, Nichita Stănescu, Dan Iordăchescu, C. C. Giurescu,

Ioana Radu, Ion Frunzetti, George Lesnea, George Bălăiţă, Paul

Popescu Neveanu, Vlad Voiculescu, V. D. Cotea, I. C. Teodorescu, T.

Martin, I. Laszlo, M. Oprean, Marin Gheorghiţă, Brad Segal, I. G.

Fulga, L. Gheorghiu, V. Negritu, Anatolie Pănuş, Andrei Holostenco,

I. Golumbovschi, Gh. Curoşu, mai toţi marii specialişti din viticultura

şi vinificaţia Românei, precum şi mulţi specialişti din lume.

Cele mai vechi băuturi au aproape un secol şi provin din Franţa, URSS

Portugalia, Italia, Germania, Elveţia, iar cele din România, de la

Domeniile Coroanei Regale. O sticlă mi-a fost donată de Eduard

Sevarnadze, fost ministru de externe al URSS pe când era prim secretar

al RSS Gruzia şi două sticle de Riesling italian din vinoteca IAS

Segarcea (a fostului Domeniul al Coroanei Regale) mi-a fost înmânată

de prof. dr. ing. Anatolie Pănuş, la Concursul Naţional de Vinuri de la

Vaslui din 1987 (unde am fost membru al juriului). Mai toţi marii

specialişti din viticultura şi vinificaţia Românie mi-au donat câte o

probă de vin.

Această stare de lucruri s-a menţinut până la Revoluţia din 1989 când

această vinotecă personală-pasională „Ambrozie şi nectar” (= a lui

Tudosie Avram) sub scurtul directorat al economistului M. Mocanu a

fost inundată în 1992, deşi se afla într-o boxă corespunzătoare de sub

Muzeul viticol al şcolii, cu toate aprobările de rigoare din perioada

comunistă. Pe 8 iunie 1994 a fost evacuată abuziv din această boxă de

către prefectul judeţului Vaslui, Nicolae Pascu, împreună cu

inspectorul zonal Constantin Poiană, „asmuţiţi” de directorii din

perioada respectivă. Evacuarea a fost „asistată” de prof. Ştefan Asandei

şi Mihai Mocanu ca directori împreună cu prof. ing. Irimia Artene,

director adjunct şi prof. ing. Vasile Onceanu, profesor de specialitate.

În timpul inundaţiei s-au şters multe autografe scrise pe etichetele

sticlelor iar în timpul evacuării s-a „decimat” o mare parte din colecţie.

Această abuzivă evacuare a fost condamnată de toată şcoala, breasla şi

de mari personalităţi şi demnitari din toată ţara întrucât, judeţul Vaslui,

municipiul Huşi şi vestitul Liceu – Colegiu Agricol sunt mai sărace

material şi spiritual cu o valoroasă comoară de vinuri vechi care era şi

a rămas unica vinotecă particulară-pasională din ţară (acad. V. D.

Cotea, şi I. C. Teodorescu).

Valoarea ei a fost reliefată şi de faptul că la Concursul Naţional de

Vinuri din 26 octombrie 1996 de la Bucureşti vinul de Busuioacă de

Bohotin Huşi provenind din această colecţie s-a bucurat aprecieri

unanime şi de o înaltă distincţie.

Oenologie


Parabole din Noul Testament referitoare la

problemele financiare

Ec. Aurel Cordaş – Iaşi

I. Structura Noului Testament

Noul Testament reprezintă a doua parte a Bibliei

creştine. Creştinii privesc Noul Testament ca îndeplinirea

promisiunii din Vechiul Testament.

oul Testament cuprinde relatări despre faptele,

evenimentele şi învăţăturile Domnului Iisus şi

interpretează semnificaţia lor pentru biserica creştină

timpurie, concentrându-se în special pe Noul Legământ dintre

Dumnezeu şi adepţii Domnului Iisus Hristos. Noul Testament este alcătuit din 27 de cărţi:

Patru Evanghelii (după Sfinţii Apostoli Matei, Marcu, Luca şi

Ioan în care sunt prezente relatări despre viaţa, vorbele,

învăţăturile şi evenimentele din ultima săptămână pe care

Domnului Iisus a petrecut-o pe pământ, evenimente printre care

se numără Răstignirea şi Învierea Sa.

Din ,,Evanghelia după Matei” aflăm regula de aur

,,Deci ce voiţi să vă facă oamenii faceţi şi voi la fel. Căci

aceasta este Legea şi prorocii”;

2. Faptele Apostolilor, având ca autor pe Sf. Apostol

Luca, povestesc despre istoria timpurie a creştinătăţii. Cartea este o prelungire a relatării Evangheliilor în perioada de după

Înălţarea Domnului Iisus la cer, narând ce li s-a întâmplat

Apostolilor (ucenicilor) după despărţirea de El;

3. Epistolele (scrisorile) în număr de 21, redau

corespondenţa primilor conducători ai Bisericii şi cuprinde

poveţe şi învăţături pentru primii creştini. Epistolele se pot

împărţi în două părţi:

3a. Epistolele Pauline (către Romani, Corinteni (2),

Tesaloniceni (2), Galateeni, Efeseni, Coloseni, Filipeni, Evrei,

Timotei (2), Tit, şi Filimon) autor Sf. Apostol Pavel, căruia îi

sunt atribuite un număr de 14 scrisori;

3b. Epistolele soborniceşti sunt scrisorile adresate tuturor Bisericilor de către alţi conducători ai Bisericii Creştine

Timpurii (Sf. Apostol Iacov, Petru (2), Ioan (3) şi Iuda);

Astfel în Epistola Sf. Apostol Ioan găsim un mare

adevăr ,, Cel ce nu iubeşte, n-a cunoscut pe Dumnezeu, căci

Dumnezeu este iubire. ”

Iar în Epistola către Galateeni, Sf. Apostol Paul ne

spune că ,,Suprema lege în creştinism este dragostea” (5:14).

Din prima Scrisoare către Corinteni a Sf. Apostol

Pavel aflăm:

,,Dragostea rabdă îndelung; dragostea este plină de

bunătate; dragostea nu ştie de pizmă; dragostea nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu se aprinde la mânie, nu

pune la socoteală răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură

de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte,

toate le rabdă. Dragostea nu piere niciodată.

4. Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul cuprinde

viziunea confruntării Bisericii cu persecuţiile şi fărădelegile

lumii, dar şi cu previziunea victoriei finale şi este atribuită Sf.

Apostol şi Evanghelist Ioan. Cuvântul ,,apocalipsă” este de

origine grecească şi înseamnă descoperire, dezvăluire, revelaţie.

Scopul scrierii sale este de a încuraja şi întări în credinţă pe cei slabi, de ai certa pe cei rătăciţi şi de ai ameninţa

cu pedeapsa dumnezeiască pe adversarii Bisericii, arătându-le

tuturor că biruitor va fi creştinismul.

Destinatarii scrierii sunt conducătorii Bisericilor din

Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, Sardes, Filadelfia şi Laodiceea,

localităţi din jurul Efesului situate în Asia Mică. Numărul de

şapte al bisericilor mai are şi un sens simbolic. Scrierea este

adresată întregii creştinătăţi.

Textul are un caracter enigmatic, greu de

descifrat în toate sensurile ei, cu un stil bogat în parabole,

metafore, simboluri. De ex. cifra 1, semnifică unitatea Fiinţei Divine; cifra 2, reprezintă cele două firi ale Mântuitorului:

dumnezeiască şi omenească; cifra 3, Sfânta Treime; 4, punctele

cardinale; 7, desăvârşirea şi zilele săptămânii; 666, răutatea

supremă, antihristul, 12 aminteşte cele 12 seminţii ale lui Israel

(adică cei 12 fii ai lui Iacov şi familiile lor care au format

începuturile poporului evreu), cei 12 Apostoli ai Domnului

Hristos şi simbolizează tot neamul omenesc.

În Apocalipsă adversarii Bisericii sunt arătaţi prin

animale sălbatice, monştri marini sau pământeşti, iar instituţiile

anticreştine sunt simbolizate prin organe ale acestor fiare.

Această scriere vine să întregească povestirea luptei

dintre bine şi rău, începută în cartea ,,Genezei,” confruntare care se desfăşoară pe pământ. Scrierea prevesteşte misterioase,

înfricoşătoare fenomene cereşti, finalizându-se cu un tablou

care înfăţişeză noul cer şi noul pământ. (R.C. op. cit.).

II. Caracteristicile pildelor

Dacă în Biblie sunt prezente 2350 de versete prin care

ni se transmite cum trebuie să ne administrăm, în Noul

Testament sunt prezente nenumărate trimiteri la problematica

financiară. Astfel în Evanghelia Sf. Matei şi Luca sunt în jur de

30 de referinţe cu caracter economic: 15 dintre ele sunt exemple negative care vorbesc despre lăcomie, nedreptate şi îngrijorările

vieţii, restul sunt pozitive şi neutre.

Cuvântul ,,parabolă” (a pune alături, a asemăna, a

compara), mult întrebuinţată în Noul Testament, este o istorisire

fictivă dar verosimilă în care, cu ajutorul unor asemănări, se

exprimă adevăruri de credinţă sau se dau îndrumări de conduită.

Este un alt termen pentru pilde. Etimologic, înţelesul este

asemănător cu cel al alegoriei, care prin derivaţie însemnă ,,a

spune lucrurile într-un alt mod.”

Atât pildele cât şi parabolele au fost considerate forme

didactice, care prezentau ascultătorilor, mai puţin instruiţi,

ilustraţii, exemple concrete care-i ajuta pe cei interesaţi să înţeleagă mai uşor adevărurile morale şi religioase şi-i îndemna

la meditaţie. În afară de acestea, prin parabole adevărurile

morale se exprimau mai pe ocolite şi menajau pe unii dintre

ascultătorii vizaţi direct, cum erau fariseii. Fariseii erau membri

ai unui curent religios apărut în perioada 135-104 î.Hr. care

acorda o importanţă exagerată formalismului şi tradiţiilor rituale

în dauna purităţii şi spontaneităţii sentimentului religios. Prin

extensie, cuvântul este folosit şi cu sensul de făţarnic, ipocrit

(R.C. op.cit.).

Sunt ilustraţii din pilde care îşi au originea în natură,

ca de exemplu în pilde despre seminţe şi creşterea lor, cum ar fi

N

Economie


,,Pilda semănătorului” (Matei 13:24-30; Marcu 4:1-20; Luca

8:4-15). Astfel în această pildă se pune accent pe capacitatea

diferită de receptare, de însuşire a învăţăturii Domnului Hristos. Pentru unii grijile exagerate ale vieţii şi poftele lumeşti

o înăbuşă. Alţii se arată indiferenţi, iar cei mai mulţi primesc

învăţătura cu entuziasm şi aceasta le aduce înţelepciune , adică

roade bogate.

Uneori sunt folosite obiceiuri şi aspecte familiare din

viaţa de toate zilele, aşa cum este cazul în ,,Pilda aluatului”

(Matei 13:33), unde se nuanţează ideea că ,,Împărăţia lui

Dumnezeu” va avea mare putere de pătrundere, de transformare

spirituală şi de acţiune practică.

Alteori sunt prezente în temă şi morală caracteristici

negative ale firii omeneşti, cum este cazul ,,Pilda iconomului nedrept” (Luca 16:1-13). Astfel în această pildă un om avut,

auzind că că administratorul său este incorect, îl înştiinţează ca

va fi destituit şi-i cere socoteală. Acesta, până la la lichidarea

administraţiei sale, se înţelege cu datornicii stăpânului său să-i

înapoieze mai puţin, iar restul să-l împartă, pentru a avea cu ce

trăi după pierderea serviciului. Stăpânul aude şi-i laudă

iscusinţa. Domnul Iisus adresându-se ucenicilor, îi îndeamnă să

procedeze cu aceeaşi iscusinţă în cele bune precum a procedat

iconomul în cele rele. Să fie tot aşa de sârguincioşi şi înţelepţi

în dobândirea Împărăţiei Cerurilor. În concluzie se recomandă

ca iscusinţa să fie folosită în lucruri bune , spirituale (I.C. -

op.cit.). Apar cazuri când învăţătura unei pilde este clară chiar

din conţinutul ei, aşa cum este ,,Pilda omului care i-a rodit mult

ţarina” (Luca 12:13-20), unde bogatul moare chiar în momentul

când se credea împlinit financiar şi că se poate bucura de toată

avuţia adunată şi povestea se închee cu morală (Luca 12:16-21).

,,Luaţi seama şi păziţi-vă de toată lăcomia, căci

viaţa cuiva nu stă în prisosul avuţiilor sale” (Luca 12:15).

Este posibil ca uneori învăţătura, morala să fie prezente

la finele unei povestiri, ca în ,,Parabola celor doi datornici.”

,,Aşa vă va face vouă şi Tatăl Meu Cel Ceresc dacă nu

veţi ierta fiecare fratelui său, din toată inima” (Matei 18:35). De multe ori povestirea este spusă, fără a se adăuga

nici un comentariu pe marginea ei, iar ascultătorii sunt lăsaţi să

tragă ei înşişi învăţătură din ea, ca în ,,Pilda viticultorilor care

au vrut să fure via de la stăpân” (Matei 21:33-45; Marcu 12.12),

cărora li se dă o vie s-o lucreze, dar la trimiterea unor slujitori

de către stăpân, spre a prelua rodul, îi omoară, ca şi pe fiul

stăpânului, trimis ulterior. După această faptă, via este luată de

la ei şi se dă altora.

Este vorba despre iudei, cărora li s-a încredinţat la

început Împărăţia mesianică, însă ei au tratat pe profeţi cu

indiferenţa lor faţă de învăţătura acestora şi a lui Moise, iar

mai târziu au fost de acord cu răstignirea pe cruce a Mântuitorului. Din aceste motive Împărăţia mesianică a fost

luată şi dată altor neamuri. Este clar că liderii religioşi, nu şi-au

făcut datoria faţă de poporul iudeu, şi au dorit să-l piardă pe

Mântuitor, astfel au ştiut că Domnul Iisus Hristos a spus această

pildă împotriva lor.

,,Deci, când va veni stăpânul viei, ce le va face

lucrătorilor acestora.”

Preoţii au răspuns:

,,Pe cei răi în rău îi va pierde, iar via o va da altor

lucrători, care-i va da roadele la vremea lor.”.....Iar arhiereii şi

fariseii auzindu-I parabolele, au înţeles că despre ei vorbeşte.

(Matei 21:41,45).

III. Învăţătura prin parabole

1. Parabola celor doi datornici (Matei 18:21-35)

Pilda începe cu întrebarea Sf. Apostol Petru către

Domnul Iisus Hristos:

,,Doamne, de câte ori va greşi fratele meu faţă de mine

şi eu îi voi ierta? Oare până de şapte ori?” (Matei 18:21).

Domnul Iisus Hristos a răspuns:

,,Nu-ţi spun că până de şapte ori, ci de şaptezeci de ori

câte şaptezeci” (Matei 18:22). Domnul Iisus, în continuare, pentru a lămuri mai

simplu cele spuse, prezintă ascultătorilor pilda împăratului, care

a vrut să se socotească cu slugile sale, despre felul cum i-au fost

administrate avuţiile sale. Se prezentă la el un administrator

care nu putea justifica în gestiunea sa, uriaşa sumă de zece mii

de talanţi (Matei 18:23).

Pentru cititorii noştri dornici de cunoştinţe

numismatice, talantul a fost una din vechile unităţi de măsură

ale masei şi a unităţilor corespunzătoare de valoare echivalente

cu această greutate a unui metal preţios. Deci înainte de a fi

denumire a semnelor monetare mari talantul a fost unitate de

măsură a greutăţii, având valori diferite într-o serie de ţări din jurul Mării Mediterane.

Aflăm din Biblie că un talant este egal cu 36 kg.

Dar neavând cu ce plăti datoria şi conform cutumei

(obiceiul locului), marele său stăpân a poruncit ca debitorul să

fie vândut el, femeia şi copii lui. Disperat datornicul se aruncă

la picioarele creditorului, adică a stăpânului cerînd clemenţă,

implorându-l:

,,Doamne, mai îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti tot”

(Matei 18:26).

În ciuda unei datorii fabuloase, împăratului i se face

milă de datornic, îl eliberează şi l-a iertat de datorie. Astfel fostul datornic, fericit ieşind de la împărat se întâlneşte cu un

coleg care-i datora doar 100 de dinari (1 dinar = 4 gr.). A pus

mâna pe datornic, şi-l strângea de gât zicând:

,,Plăteşte-mi ce eşti dator şi căzându-i, la picioare cel

ce era slugă ca şi el, îl rugă, zicându-i mai îngăduieşte-mă şi-ţi

voi plăti.” (Matei 18:28-29).

Dar el n-a vrut, cerând aruncarea la închisoare, a

datornicului cu un debit de numai 100 de dinari, până când va

primi suma în întregime. Celelalte slugi s-au întristat mult şi l-

au informat pe stăpân. Atunci împăratul a chemat la el pe fostul

datornic şi i-a zis:

,,Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu trebuie oare ca şi tu să ai milă de cel ce

este slugă împreună cu tine, aşa cum am avut eu milă de tine” ?

Şi mânâindu-se stăpânul său la dat pe mâna chinuitorilor, până

ce-i va plăti toată datoria. (Matei 18:23-25).

În finalul parabolei ni se spune că dacă iertăm

greşiţilor noştri, ni se iartă şi nouă greşelile noastre.

2. Parabola tânărului bogat (Matei 19:16-24)

Un tânăr a venit la Domnul Iisus Hristos şi l-a întrebat.

Economie


,,Învăţătorule bun, ce bine să fac să am o viaţă

veşnică”....Iar El a zis: ,,De ce-Mi spui bun? Nimeni nu este

bun, decât numai unul Dumnezeu, iar dacă vrei să intri în Viaţă, păzeşte poruncile.”

El I-a zis: ,,Care”? Iar Iisus i-a zis: Să nu ucizi, să nu

te desfrânezi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb; cinsteşte pe

tatăl tău şi pe mama ta, şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine

însuţi.

Tânărul I-a zis: ,,Pe toate acestea le-am păzit din

tinereţea mea. Ce-mi lipseşte?”

Domnul Iisus i-a răspuns că dacă, a respectat toate

poruncile Decalogului, nu-i mai rămâne decât să-şi împartă

averea săracilor şi să-l urmeze. Fiind foarte bogat tânărul s-a

întristat deoarece moştenise averi numeroase. Iar Domnul Iisus a zis ucenicilor Săi, ca învăţătură:

,,Adevărat vă spun că cu greu va intra un bogat în

împărăţia cerurilor. Şi vă mai spun: Mai lesne e să treacă o

cămilă prin urechile acului decât să intre un bogat în împărăţia

lui Dumnezeu” (Matei 19:22-24).

În cazul rostirii ,,cămila prin urechea acului,” potrivit

exegeţilor biblici, Domnul Iisus se referă la una din porţile

cetăţii Ierusalim, celebră prin îngustimea ei şi numită ,, Poarta

acului,” prin care o cămilă nu putea trece.

O altă părere, este că Domnul Iisus s-ar fi putut referi,

la faptul că exista o funie groasă folosită de corăbieri care se

numeşte ,,cămila.” De aceea în unele traduceri, în loc de cuvântul cămilă, apare ,,funia corăbiei”: ,,....mai lesne este să

treacă funia corăbiei prin urechile acului.” Prin extensie,

expresia caracterizează orice situaţie greu de rezolvat.

Sintagma ,,Împărăţia lui Dumnezeu” sau ,,Împărăţia

cerurilor” este o realitate transcedentală, care se consideră, se

presupune că este deasupra lumii reale. În Noul Testament şi

implicit în scrierile creştine, este un concept de bază ce

constituie aspiraţia supremă a vieţii oricărui adept al învăţăturii

Domnului Iisus Hristos, exprimat prin rugăciunea ,,Tatăl

nostru,” unde se spune ,,Vie împărăţia Ta” (R.C. – op. cit.).

3. Parabola talanţilor (Matei 25:14-29)

În pilda talanţilor se vorbeşte despre un proprietar care

plecând într-o călătorie la mare distanţă şi le-a încredinţat, spre

administrare, avuţia slujitorilor săi. Unuia i-a dat cinci talanţi,

altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui.

Şi după multă vreme a venit stăpânul acelor slugi şi s-a

socotit cu ele, constatând că slujitorii care au primit spre

administrare câte doi şi cinci talanţi, prin muncă şi credinţă au

dublat suma primită. Stăpânul i-a lăudat şi avansat în

îndatoririle lor pe slujitorii care au reuşit să fructifice capitalul

primit, dublându-l. Sluga care a primit un talant, n-a muncit ci a ţinut

argintul ascuns în pământ, restituindu-l stăpânului său aşa cum

la primit, adică fără nici un venit în plus. Extrem de supărat,

stăpânul său i-a zis:

Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer unde n-am

semănat şi adun de unde n-am răspândit? Se cuvenea deci să dai

argintul meu la zarafi şi eu, venind, aş fi luat ceea ce este al meu

cu dobândă. Aşadar, luaţi de la el talantul şi daţi-l celui care are

zece talanţi. Că tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la

cel ce nu are se va lua şi ceea ce i se pare că are (Matei 25: 26-

29).

Această pildă este eshatologică, însă are şi un caracter

moral. Căci ea ne învaţă să punem în valoare darurile materiale

şi spirituale primite de la Dumnezeu, având a da seamă de ele la judecata viitoare.

4. Pilda omului care i-a rodit mult ţarina (Luca 12:13-

20)

Această pildă cunoscută şi sub numele de ,,Parabola

bogatului nesăbuit” începe cu o întrebare adresată Domnului

Iisus Hristos, de către unul din ucenici:

,, Învăţătorule, spune-i fratelui meu să împartă

moştenirea cu mine.”Iar El i-a zis: ,,Omule, cine M-a pus pe

Mine judecător sau împărţitor peste voi?” Şi a zis către ei: ,,Luaţi seama şi păziţi-vă de toată lăcomia, căci viaţa cuiva nu

stă în prisosul avuţiilor sale.” (Luca 12:15).

Şi le-a spus următoarea pildă. Ţarina unui om bogat

rodise mult. Şi el se gândea ce să facă cu atâta belşug de

produse, deoarece spaţiile de depozitare sunt insuficiente. S-a

hotărât să-şi strice hambarele şi să zidească altele mai mari. Şi

având atâtea bogăţii strânse, îşi propunea să se odihnească, să

mănânce, să bea, să se bucure.

Dar Dumnezeu i-a zis: Nebunule!, în noaptea aceasta

îţi vor cere sufletul. Şi cele ce-ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se

întâmplă cu cel ce-şi adună sieşi comori, şi nu într-un

Dumnezeu se îmbogăţeşte” (Luca 12:20, 21). Prin această parabolă a bogatului nesocotit, Domnul

Iisus a arătat nebunia acelora care cred că scopul vieţii noastre

este să adunăm bunuri fără măsură şi să uităm de iubirea faţă de

aproape, adică de situaţia celor săraci, a orfanilor, a văduvelor, a

suferinzilor şi a celor în nenorocire. Mult bine s-ar fi putut face

cu, doar, ce-i prisosea bogatului. Dar el în nebunia, în orbirea

lui, în locomia lui, în dorinţa de câştig numai pentru folos

propriu, egoist, implicit în lipsa lui de dragoste faţă de

Dumnezeu, nu realizează că se poate muri oricând fără să

înţeleagă că binecuvântarea vine de la Divinitate, că Dumnezeu

este iubire şi iubirea este viaţă.

5. Parabola bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr

(Luca 16:19- 25)

Era un bogat care se îmbrăca în porfiră (stofă scumpă

vopsită în purpură) şi vison (stofă foarte fină şi preţioasă din

care era făcută tunica de sub haina de purpură) vesel tot timpul.

Un om sărac şi bolnav, pe care îl chema Lazăr, zăcea la

poarta lui plin de bube. Bogatului nu-i păsa de suferinţele lui

Lazăr, fără să aibă milă de foamea acestuia, nu-i trimite nici o

fărâmă de pe mesele lui pline de bucate şi care, evident, îi

prisoseau.

Doar câinii vin la Lazăr ca să-i lingă rănile. Dar vine timpul când bogatul cât şi săracul Lazăr, pleacă la cele veşnice,

dar cu destinaţii diferite. Astfel bogatul ajunge în iad, iar Lazăr

în sânul lui Avraam.

Expresia ,,în sânul lui Avraam” este una din

denumirile metaforice ale raiului, deoarece în Împărăţia lui

Dumnezeu, Avraam este părintele celor drepţi întru veşnică

fericire. Iar comparaţia uzuală a te simţi ca în sânul lui Avraam

exprimă superlativ absolut al stării de fericire (R.C.- op. cit.).

Bogatul aflat în iad, se roagă pentru un strop de apă,

dar este refuzat în numele prăpastiei care desparte raiul de iad şi

Economie


al dreptăţii de care fiecare dintre noi trebuie să aibă parte după

faptele sale.

Din parabolă se învaţă că dacă nu se ascultă de învăţăturile lui Moise şi de profeţi, nu se poate ajunge la

înţelepciune, adevăr şi credinţă. Se mai învaţă că bogăţiile nu

trebuie risipite în trândăvie şi plăceri, ci pentru a face bine

oamenilor care au nevoie de ele. Numai în acest mod bogatul ar

putea scăpa de influienţa bunurilor materiale şi ar deveni

moştenitor al Împărăţiei lui Dumnezeu.

Bibliografie selectivă

X x x – Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. Istitutului Biblic şi de Misiune al

Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001.

T. Aldea – Povestea smochinului, Ed.Academiei Române. Bucureşti, 2006

I. Bria – Dicţionar de teologie ortodoxă, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti, 1981.

I. Constantinescu – Studiul Noului Testament, Ed. I.B.M. al B.O.R., Bucureşti,

2002.

R. Ciobanu – Dicţionarul rostirilor biblice, Ed. Helicon, Timişoara, 1995.

R. Ciobanu – Mic dicţionar de cultură religioasă, Ed. Helicon, Timişoara 1994.

J.D. Duglas şi colab. – Dicţionar biblic, Ed. Cartea Creştină, Oradea, 2009.

M. Valică şi colab. – Teologie socială, Ed. Christiana, Bucureşti, 2007.

Sf. Vasile cel Mare – Despre lăcomie. Către bogaţi...., Ed. I.B.M. al B.O.R.,

Bucureşti, 2009.

E.G. White – Parabolele Domnului Hristos, Casa de Editură Cuvântul

Evangheliei, Bucureşti, 1993.

România în timpul marilor

incertitudini

Ec. Aurel Cordaş - Iaşi

I. Speranţa creşterii economice

Pentru anul 2012, previziunile cele mai pesimiste

indică o creştere economică de numai 0,5% iar cele mai

optimiste de 2,8%. Comisia Europeană a redus prognoza de

creştere economică a României pentru 2012 de la 3,7% la

2,1%.

ă încercăm să înţelegem implicaţiiele creşterii economice.

Astfel, creşterea producţiei face necesară o creştere a nevoii de forţă de muncă, consecinţa firească, diminuarea

şomajului. În plus, aceeaşi, relansare a cererii interne, adică a

producţiei, generează de asemenea nevoia mai multor fonduri

pentru a finanţa un volum crescut al comerţului etc. care are ca

rezultantă imediată, creşterea cererii de monedă.

La rândul ei, cererea de monedă suplimentară face să

urce, să se mărească preţul banilor (rata dobânzii). Creşterea

ratei dobânzii stimulează intrările de capital dintr-o ţară şi

formarea unui surpus la balanţa contului de capital. Intrările de

capital pot determina şi aprecierea (scumpirea) monedei

naţionale, scăderea exporturilor şi creşterea importurilor, ceea

ce implică o intervenţie a Băncii Centrale pe piaţa valutară. Reamintim câţiva din factorii ce pot contribui la

relansarea economică. În acest sens exemplificăm ca ,,motoare”

de creştere, ,,combustibili” ai capitalismului: creşterea

consumului, expansiunea creditului, scăderea ratei dobânzii,

avantaje fiscale, mărirea deficitului bugetar, exporturile,

agricultura, industria, turismul, investiţiile străine, atragerea de

fonduri U.E. etc.

Să încercăm cu ajutorul presei de specialitate, a Institutului de Statistică şi a B.N.R. să analizăm potenţialul unor ,,motoare”ce

ar putea ajuta revigorarea unui organism economic, infestat cu

,,viruşii” unei datorii naţionale. Pentru tratarea acestei boli sunt

greu de găsit medicamentele potrivite.

Faptul că 2012 este un an electoral, va genera apariţia unor

vectori care vor amplifica, cel puţin pe termen scurt, creşterea

economică prin alocarea fondurilor suplimentare necesare

mituirii electoratului, prin reântregirea unor salarii bugetare,

fără o bază economică, sănătoasă.

Sperăm ca în ceasul al 12-lea, după ce în intervalul 2007-2011

am cotizat la U.E. cca. 6,5 miliarde euro, să reuşim să ,,prindem” o parte din fondurile europene, la care se adaugă

sumele rezultate din din eventualele privatizări impuse de

F.M.I. şi C.E.

II. Investiţiile străine

Am putea să sperăm la o reluare a creşterii economice prin

măsuri de atragere a investiţiilor străine. Dacă în anul 2008,

România a reuşit să atragă inv. străine de cca. 10 miliarde de

euro, în 2009 au scăzut la 33%, iar în anii următori trendul

negativ a continuat până la 1o% , potrivit unor date publicate

de B.N.R. O parte din firmele străine care au făcut, deja, investiţii la noi,

încep să se retragă: vezi închiderea fabricii Nokia, plecarea

producătorului israelian de lactate Tnuva etc. Cauzele invocate

sunt: birocraţia şi fiscalitatea excesivă, corupţia etc. Astfel,

România este pe primele locuri în Europa după cheltuielile

suportate de un întreprinzător cu fiecare angajat. Concluziile se

trag de la sine.

III. Exporturile

În 20011, firmele româneşti au exportat, cca. 60 miliarde de euro, faţă de 6 miliarde de dolari în anul 1989. Faptul că

exporturile au avut un ritm de creştere mai mare decât al

importurilor a avut ca rezultat scăderea deficitului comercial al

româniei cu 64 de miloane de euro.

Este greu de crezut că această tendinţă de creştere se poate

menţine şi în 2012, deoarece peste 70% din exporturi sunt

orientate apre ţări din U.E., zonă care este posibil să între în

recesiune în anul 2012. Specialiştii recomandă reorientarea

vânzărilor către zone economice cu potenţial economic mai bun

decât zona euro, cum ar fi ţări din Asia Centrală sau Orientul

Mijlociu.

IV. Inflaţia

Un alt indicator al performanţei economice este inflaţia, care

poate fi caracterizată ca un dezechilibru macroeconomic,

determinat de existenţa unei mase monetare ce nu are

acoperireîn volumul bunurilor şi serviciilor oferite pe piaţă,

dezechilibrul între cerere şi oferta de bunuri, dezechilibrul

dintre productivitatea muncii şi salarii.

Inflaţia poate fi: galopantă, moderată, rapidă, târâtoare, prin

cerere, prin costuri, prin credit, prin monedă, prin ofertă.

S

Economie


În anul 2010 rata inflaţiei a fost de 7,96% cea mai mare din

U.E. Prin politici de combatere a inflaţiei s-a reuşit o scădere a

inflaţiei. Aceste politici cuprind trei sectoare de manifestare: financiar (reducerea deficitului bugetar), monetar (ridicarea

taxei oficiale a scontului, a ratei dobânzii, operaţiuni pe piaţa

liberă, rezerve bancare minime obligatorii şi neacoperirea

deficitului bugetar prin emisiune de monedă) şi controlul

preţurilor şi tarifelor prin deflaţie.

Veşti bune vin de la entităţile statistice: în luna noiembrie , rata

anuală a inflaţiei a scăzut la 3,44%, cel mai mic nivel atins după

1989 . Din păcate populaţia nu percepe pozitiv aceste date.

Bunăstarea nu este dată de preţurile în continuă creştere, peste

limita suportabilităţii, la gaze, combustibili, căldură,

medicamente, alimente, utilităţi etc. Economistul şef al B.N.R. V. Lazea spune că este posibil ca

actuala criză a datoriilor naţionale din Europa va obliga Banca

Centrală a Europei (B.C.E.) să ducă o politică generatoare de

inflaţie, care să reducă povara statelor îndatorate. În acest sens

reamintim că pentru stat, guvern inflaţia acţionează ca o

supraimpozitare mascată.

V. Şomajul

Şomajul este un indicator important pentru că de volumul

acestuia depinde volumul creditelor restante la bănci ale populaţiei. Există o legătură simbiotică între evoluţia economiei

din anul 2012 şi evoluţia ratei şomajului.

Se prognozează pentru 2012, un an de recesiune (,,tendinţa

descendentă în cadrul ciclului de afaceri caracterizată printr-un

declin al producţiei şi creşterea şomajului”) rândurile celor fără

de muncă se vor îngroşa mai mult.

Pe de altă parte, continuarea restructurării economiei, reducerea

deficitului bugetar, reducerea sumelor primite de la românii ce

muncesc în afara graniţelor ţării ş.a. ar putea genera noi

concedieri în zona bugetară şi nu numai.

Faptul că rata şomajului din România de 7,3% este sub rata medie a şomajului din U.E. de 9,8%, se datorează şi faptului că

mulţi români muncesc în străinătate.

VI. Deficitul bugetar

Indicatorul ce reflectă cel mai bine realismul politicii bugetare

este reprezentat de deficitul bugetar (deficitul public). Adică

cheltuielile sunt mai mari decât veniturile bugetare. Ne amintim

că deficitul bugetar poate fi finanţat, acoperit prin: creşterea

obligaţiilor fiscale, emisiune monetară şi împrumuturi.

Când deficitul public (bugetar) este finanţat cu împrumuturi pe

termen lung, prin intermediul emisiunii de obligaţiuni sau bonuri de tezaur, aceste surse atrase formează datoria publică

(sumă datorată de stat, Guvern ca urmare a obţinerii unor

împrumuturi interne şi externe).

Deficitul bugetar poate fi un instrument prin care statul

intervine în relansarea economică. Dacă deficitul este persistent

şi ridicat, el poate mări gradul de îndatorare a ţării (datoria

publică) şi poate mări inflaţia.

Reducerea ponderii datoriei publice şi a deficitului bugetar din

P.I.B. este unul din indicatorii economici după care se apreciază

progresul economic.

Deficitul public nu poate depăşi 3% din din P.I.B. deoarece

această cifră de 3%, reprezintă deficitul necesar impus pentru a

stabiliza datoria publică la 60% din P.I.B. - În urma summit-ul liderilor U.E. din decembrie 2011,

bugetele naţionale vor fi fie echilibrate, fie vor înregistra

surplus. Principiul de echilibrul se va considera respectat dacă

deficitul structural anual nu depăşeşte o,5% din PIB. (ţinta

agreată de liderii U.E. pentru deficitul bugetar rămâne 3% din

PIB).

- Regula va fi introdusă în legislaţia fiecărui stat care semnează

tratatul privind noile Reguli Fiscale din U.E. Norma va conţine

un ,,mecanism automat de corecţie,” care va fi activat automat

în caz de derapaj.

- Statele membre care se află în procedură de deficit excesiv se vor supune Comisiei Europene şi Consiliului European pentru

sprijin printr-un program de parteneriat economic care va

detalia reformele structurale necesare pentru asigurarea unei

îmbunătăţiri de durată a deficitelor excesive.

Dacă vorbim despre deficitul bugetar, limita asumată pentru

anul 2011, a fost de 4,4% din P.I.B. Pentru a se atinge plafonul

de 3% din P.I.B. trebuie să se reducă în continuare cheltuielile

bugetare (cheltuielile publice), care se vor materializa în şomaj,

reduceri de salarii, reduceri de cheltuieli cu bunuri şi servicii

etc.

VII. Datoria publică

Datoria publică reprezintă suma obligaţiilor interne şi externe

pe care statul le are la un moment dat, contractate de Guvern

prin Ministerul de Finanţe.

Reamintim că limita maximă a datoriei publice, prevăzute prin

Tratatul de la Maastricht (Olanda), nu poate depăşi 60% din

PIB.

Ştim deja, că datoria publică este, în mare măsură, rezultatul

deficitului bugetar. Altfel spus, când deficitul public (bugetar)

este finanţat din împrumuturi pe termen lung, se măreşte datoria

publică. De la declanşarea crizei datoria publică a crescut într-un ritm vertiginos, astfel încât am reuşit să fim şi

noi pe primul loc în Europa la viteza de creştere a datoriei

publice. De trei ani, datoria publică a României s-a dublat. La

finele lunii iulie 2011, datoria s-a dublat, ajungând la suma de

48 miliarde de euro. Analiştii economici spun că ar trebui să ne

oprim la o datorie care să nu depăşească 40% din PIB pentru a

fi credibili pe pieţele financiare în anii care vin.

Preşedintele României a declarat că România trebuie să se

împrumute cu 16 miliarde de euro, respectiv 13,5 miliarde de

euro pentru rostogolirea datoriilor anterioare şi 2,5 miliarde de

euro pentru finanţarea deficitului bugetar de 1,9% din PIB.

Din păcate nu avem soluţii, deocamdată, decât împrumuturile. Statul trăieşte din datorii, lună de lună Ministerul de Finanţe se

împrumută pentru a plăti pensiile şi salariile.


V. Stoian şi colab. – Modul de gândire economic, Ed.Tribuna Economică,

Bucureşti, 1998.

A. Streinu – Dicţionar de economie politică, Ed. Niculescu, Bucureşti, 2010.

X x x – The Economist, Ed. Capital, Bucureşti, 2012.

Colecţia ,,Capitalul”

Colecţia ,,Jurnalul Naţional”

Economie


Importanţa culturii în general şi

a culturii economice în special

Ec. Aurel Cordaş - Iaşi

1. Importanţa culturii generale

Dacă deschidem dicţionarul aflăm despre cultura că ea

reprezintă totalitatea valorilor materiale şi spirituale create

de omenire în procesul practicii social economice, precum şi

a instituţiilor necesare pentru crearea şi comunicarea

acestor valori.

stfel cultura generală reprezintă ansamblu de

cunoştinţe (idei, concepte, teorii, principii, etc.), de

un anumit nivel, care stă la baza dezvoltării

multilaterale a personalităţii, strict necesare fiecărui individ în viaţa zilnică, pentru a se adapta la cele mai diverse situaţii.

Prima etapă în formarea culturii o constituie

cunoaşterea (momentul cognitiv), ce presupune capacitatea,

posibilitatea de a căpăta informaţii, date asupra unui subiect,

asupra unei probleme etc. Cunoaşterea, nevoia de cunoaştere

defineşte existenţa umană. Aceasta dorinţă ne însoţeşte toată

viaţa, evident, în funcţie de vârstă, preucupări, etc. Oricare ar fi

domeniul pe care ne definim, în existenţa noastră, cunoaşterea

presupune în permanenţă o vie curiozitate, dublată de

activitatea de cercetare şi învăţare, iar când se adaugă o

puternică motivaţie şi satisfacţia unei reuşite, obiectivul cunoaşterii devine mai uşor de cuprins şi de asimilat.

Deci cunoştinţele reprezintă suma noţiunilor, ideilor,

informaţiilor pe care le are un om, într-un domeniu oarecare.

Întodeauna ignoranţa a făcut mult rău oamenilor. De aceea

cunoştinţele sunt extrem de preţioase pentru existenţa umană.

Să nu uităm să amintim că practica însăşi este premisă

obligatorie şi de bază în formarea culturii.

O altă etapă constitutivă a culturii, o constituie

raportarea rezultatelor cunoaşterii la nevoile sau aspiraţiile

omului, adică valorificarea cunoştinţelor la nevoile şi scopurile

individului, implicit la nevoilor colective. Creaţia este procesul specific în cadrul căruia iau

naştere operele de artă, operele ştiinţifice etc. Altfel spus,

creaţia este produsul valoros al muncii creatoare, opera creată.

În acelaşi timp, creaţia reprezintă factorul cel mai dinamic şi de

bază în procesul formării culturii, deoarece prin creaţie se face

saltul de la acumularea cantitativă a cunoştinţelor, la o calitate

nouă care este cultura.

Ultima etapă în formarea culturii este distribuirea şi

asimilarea valorilor la nivelul societăţii. Adică cultura este o

moştenire ce se transmite cu ajutorul oricărei forme de

comunicaţie cum sunt: gesturile ori cuvintele, scrisul şi artele,

mass media (presa, radioul, televiziunea), telefonul etc. Despre importanţa culturii generale, rolul ei în formarea

personalităţii, în formarea caracterelor, etc. s-a scris, se scriu şi

se ştiu multe.

2. Importanţa culturii economice

Din păcate, nu la fel de mult sunt cunoscute

fundamentele,structurile, componentele ce definesc o economie

de piaţă (sistem economic bazat pe liberalism ec., proprietate privată, concurenţă, preţurile fiind determinate de raporturile

dintre cerere şi ofertă), legităţile care stau la baza producţiei,

repartiţiei, schimbului, consumului de bunuri şi servicii şi a

relaţiile economice între oameni.

De asemenea, nu întodeauna se cunosc ,,motoarele” şi

combustibilii creşterii economice, ce sunt şi când pot face rău

organismului economic, indicatori economici ca: deficit

bugetar, datorie publică, serviciul datoriei publice, deficit de

cont curent, aprecierea şi deprecierea cursului de schimb,

interdependenţele dintre principalii indicatori economici ş.a.

Din cauza sistemului economic dirijist moştenit, a modelului schimbării pe care l-am urmat, a precarităţii culturii

economice româneşti de tip capitalist, s-a înţeles că economia

este ceva misterios, din afara noastră. De aici rezultă gradul

redus de interes pentru asumarea riscului investiţional, al

afacerii pe cont propriu.

Privatizarea fără echivalenţă a proprietăţii, implicit fără

eficienţă, a lipsei capitalului bănesc, neurmată de dezvoltarea

funcţiilor productive ale acestei proprietăţi, etc., a pus barieră

creării noilor forme de proprietate, formarea unei culturi

investiţionale în economia reală şi a elitei capitalului.

Reacţiile au fost de tip ,,domino,” dar pe invers, adică

s-a ,,pus carul înaintea boilor,” întâi s-au deschis piaţa monetară, de capital şi piaţa forţei de muncă şi apoi s-a încercat

restructurarea sistemului economic care a produs şi produce

pierderi. S-a liberalizat capitalul înaintea capitalizării, s-a

cultivat la nivel social vocaţia consumului neproductiv, de lux,

fără nici o legătură cu eficienţa economiei româneşti

concretizate în slaba productivitate a muncii, datorii acumulate,

declinul producţiei şi a investiţiilor, evaziune fiscală, sifonarea

banului public, lipsa motoarelor de pornire şi întreţinerea vieţii

economiei, etc.

Din păcate astăzi, aceste motoare ale creşterii

economice pot fi puse în funcţiune din exterior, deoarece economia românească este dependentă de economia Uniunii

Europene în proporţie de cca. 70%-75%.

Cunoaşterea, învăţarea raţională, se zice că îl

apropie pe om de realitatea materială a existenţei. Cunoaşterea

nemijlocită a realităţii prin observaţie directă nu necesită,

întodeauna, studii de specialitate, ci o anumită determinare în

dorinţa de a înţelege ,,misterele” lumii economice în special şi

de a le pune în practică, în acţiune.

Cu riscul de a ne repeta, de a cădea în didacticism,

reamintim că viaţa economică, în aproape toate formele ei, este

dependentă de bani, de capital. Ştim că banii sunt sângele

organismului economic şi la fel cum sângele duce cu el oxigenul necesar unui organism viu, banii duc cu ei valoare,

permit circulaţia valorii şi întreţin cu ei viaţa sistemelor

(organismelor) economice. Băncile formează plămânul unui

organism economic. De aceea toate entităţile economice caută

capital.

Capitalul nu înseamnă numai resursele materiale care

participă la realizarea de noi bunuri economice, în scopul

obţinerii de profit. Capitalul mai poate însemna şi factorul

uman, adică stocul de experienţă şi de cunoştinţe economico-

financiare acumulate de om, care reprezintă pentru posesor un

venit potenţial de viitor.

A

Economie


Evoluţia gândirii, a culturii economice arată că

economia funcţionează de la static le dinamic, de la economia

naturală (troc, trampă) la economia concurenţială (economie monetară, de piaţă), de la echilibru la fluctuaţii. Altfel spus de-a

lungul istoriei şi până în prezent, s-au acumulat şi s-au

sedimentat, idei, experienţe, concepţii.

Cultura, cunoaşterea economico-financiară în special,

devine mai importantă pentru că ,,înarmează” individul,

entităţile economice cu învăţăturile necesare, pentru a se putea

descurca în hăţişul junglei financiare formată de sistemele şi

pieţele financiare care cuprind pieţele titlurilor de capital,

pieţele obligaţiunilor, intermediarii financiari, instituţiile

financiare şi reglementările acestora.

Dar să nu uităm, să mai amintim, că oamenii trăiesc zi de zi, cu voia sau fără voia lor, în lumea categoriilor

economice cum ar fi: salarii, preţuri, credite bancare, dobânzi,

taxe, impozite, investiţii, tranzacţii cu titluri de valoare (acţiuni,

obligaţiuni), dividente, profituri, etc.

Una din cauzele care au stat la baza dezechilibrelor,

crizelor unei economii sănătoase este lipsa cunoştinţelor

economice, implicit lipsa unei culturi economice. Fără o cultură

a competiţiei, fără o cultură a economiei de piaţă cu toate

atributele ei, fără o cultură a managementului, în special, cel

domestic, fără o cultură a investiţiilor pe grade de priorităţi, fără

o cultură a muncii eficiente, a corectitudinii etc. nu putem

ajunge la bunăstare. O lecţie de viaţă o reprezintă crizele economico-

financiare care ne învaţă, că atunci când nu avem înţelepciunea

să înţelegem vocea trecutului economic, să înţelegem că există

o măsură în toate, şi dacă depăşim această limită, atunci istoria,

ignoranţa, lăcomia, se răzbună, vin turbulenţele şi recesiunea şi-

i taxează pe nesăbuiţi.

Tot datorită precarităţii culturii economiei sociale de

piaţă, guvernanţii noştri ca într-o poveste demnă de cartea ,,O

mie şi una de nopţi,” ne spun că intrarea şi ieşirea din criză se

întâmplă de la sine, şi ne mai spun că ei stăpânesc toate

pârghiile de influienţă, asupra fundamentelor economiei. În detaşarea lor faţă de factorul economico-social,

diriguitorii noştri ne mai povestesc cu multă emoţie, că şomajul

este redus în România, fără să apeleze la relaţia cauză-efect,

adică fără să se ,,observe” că sursele economice de venit sunt

extrem de puţine. În acelaşi registru, detaşat şi plin patos

revoluţionar, ni se explică, cum prognozele de creştere

economică reflectă competenţa şi eficienţa politicienilor noştri

şi suntem ca şi scoşi din criză, iar explicaţiile pentru

contraperformanţa sunt căutate în altă parte, oricum nu în curtea

noastră.

Rezultă că informaţia însemnă putere, şi astfel în

deciziile noastre economico-financiare, poate vom reuşi, prin cunoaştere să găsim optimul, adică soluţia cea mai bună pentru

noi.


I. Banu şi colab. – Mic dicţionar de filozofie, Ed. Politică, Bucureşti, 1969.

M. Bădulescu şi colab. – Dicţionarul limbii române, Ed. Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 1983.

A. Smith – Avuţia naţiunilor, Ed. All, 2010.

A. Ţiglea – Memorator de filozofie, Ed. Booklet, Bucureşti, 2009.

G. Macovei – Fundamentele gândirii economice, Ed. I. Ionescu de la Brad, Iaşi,

1999.

A. Graf şi C. Le Buhan – Lexic de filozofie, Ed. Institutul European, Iaşi, 2009.

A. Vasilescu – Biletul de ieşire din criză, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2011.

J. Valier – Scurtă istorie a gândirii economice de la Aristotel până azi, Ed.

Compania, Bucureşti, 2009.

Enciclopedia Britannica – Ghid de cultură generală, întrebări şi răspunsuri, Ed.

Litera Internaţional, Bucureşti, 2009.

www.wikipedia.com

În ce direcţie se îndreaptă economia

mondială?

Mihaela Gheorghiu – Bucureşti

Vă prezentăm o serie de opinii pertinente ale unor analişti

americani independenţi

serie de analişti americani, care nu sunt aserviţi

sistemului dominant aflat la putere în SUA în

acest moment (responsabil de haosul economic

actual), au declarat că ne aflăm în preajma unei noi crize,

care probabil va fi mai dificilă decât cea actuală.

Gerald Celente este unul dintre cei mai cunoscuţi analişti

politici mondiali, fondator al Institutului de Cercetare a

Tendinţelor (Trends Research Institute). De mai bine de două

decenii, Celente a reuşit să prevadă, uneori cu o acurateţe

incredibilă, aproape toate tendinţele politice, economice,

financiare şi sociale (incluzând unele atacuri teroriste, căderi

economice, războaie, revolte împotriva majorărilor de taxe) din

întreaga lume. Iată o declaraţie recentă a sa:

„Tot sistemul este în curs de dezagregare. Retrageţi-vă banii

din toate conturile. O cădere financiară devastatoare se

pregăteşte. Ca în 2008, vom avea impresia că este sfârşitul

lumii. Dar nu va fi aşa. Noua criză va afecta sever sistemului

nostru financiar şi economia americană, dar nu le va distruge.

Când construiţi un castel de nisip pe plajă, el nu este complet

măturat de primul val şi nici chiar de al doilea. Fiecare val îl

afectează un pic mai mult, dar distrugerea castelului este un

proces de durată.

La fel se petrece şi cu economia americană, care a fost cea mai

extraordinară maşinărie pe care lumea a cunoscut-o. După

următoarea criză ne vom afla într-o situaţie şi mai rea. Vor mai

veni şi alte „valuri”. Dacă vom continua pe aceeaşi cale, vom

merge din ce în ce mai rău.

O

Economie

http://www.wikipedia.com/


Chiar dacă nu toată lumea este de acord cu afirmaţiile mele,

cred că în timp se va dovedi că am avut dreptate. Pentru

moment să ne pregătim pentru următorul val.”

Zero Hedge este un blog financiar american, înfiinţat în 2009,

care a ajuns să aibă aproape un milion de vizitatori unici pe

lună. A fost prima publicaţie care a acuzat banca Goldman

Sachs, unul dintre giganţii care fac jocurile pe Wall Street, de

fraudă. Articolele acestei

publicaţii online sunt scrise de

specialişti în diverse domenii

(finanţe, operaţiuni economice,

etc.) şi nu de jurnalişti care au

devenit aşa-zişi experţi în finanţe

pe măsură ce au scris despre

diverse subiecte, fără a avea o

experienţă practică în acest

domeniu. Autorii acestui blog se semnează cu pseudonimul

Tyler Durden (personaj din cartea Fight Club, care a fost

ecranizată într-un film cu acelaşi nume). Acest blog prevede o

criză economică în China:

„Continuăm să observăm o rapidă decelerare a creşterii

economice în China, mai ales în industriile ciclice. O recentă

vizită la societăţile siderurgice din regiunea Pekin a pus în

evidenţă impactul pe care îl au asupra ei puternica contracţie a

lichidităţilor şi continuarea politicii restrictive asupra pieţei

construcţiilor. Reducerea producţiei de oţel a devenit curentă şi

viteza cu care ea se propagă a surprins din plin piaţa. În

contextul de declin al construcţiilor noi, al volumului stagnant

al tranzacţiilor şi al unui început semnificativ însoţit de

scăderea preţurilor imobiliarelor, aceste evoluţii de pe piaţa

oţelului reprezintă semnalul interesant de alarmă al apariţiei

importantelor probleme cu care se va confrunta economia

chineză.”

Bob Chapman a început să

scrie articole despre afaceri,

finanţe, economie şi politică în

urmă cu mai bine de 45 de ani.

A locuit în mai multe colţuri ale

lumii, a lucrat pentru serviciile

secrete ale armatei americane, apoi a avut o firmă de brokeraj,

fiind cel mai mare broker de pe piaţa de aur şi argint în perioada

respectivă. În 1991, la câţiva ani după ce s-a pensionat, a fondat

The International Forcaster, devenită azi una dintre cele mai

prestigioase publicaţii economice americane. Iată ce scrie acesta

în The International Forcaster privitor la situaţia economică

europeană:

„De curând s-a finalizat capitularea Eurozonei în faţa

guvernului mondial. Criza financiară a fost manipulată din

spatele scenei de Rezerva Federală în aşa fel încât cancelarul

german Angela Merkel şi preşedintele francez Nicolas Sarkozy

să se poată concentra asupra unor probleme mai importante,

precum federalizarea finală a Eurozonei, urmată de

sincronizarea celorlalte ţări ale Uniunii Europene. Apelurile

pentru realizarea unor schimbări importante menţionate în

actualele Tratate nu au nimic de-a face cu criza datoriei. Rolul

celor doi emisari ai elitei mondiale este de a pune în funcţiune

autoritatea monetară legală şi uniunea politică a acestei

asociaţii artificiale şi de a le înlocui cu o disciplină bugetară

drastică, numită MSE sau Mecanism de Stabilizare Europeană,

pentru a susţine vizibil ţările care se află în dificultate. În

cadrul acestei schimbări majore, se conturează o transformare

radicală a Tratatelor originale de la Maastricht şi de la

Lisabona care va fi pusă în practică fără ca populaţiile în

cauză să fie consultate.”

Bill Bonner, genialul creator al Daily Reckoning (fondat în

1999 la Paris), este unanim apreciat datorită corectitudinii

predicţiilor sale economice. Daily Reckoning este publicat zi de

zi, în şase ţări şi trei limbi, şi oferă zilnic celor peste o jumătate

de milion de abonaţi analize economice de încredere şi

valoroase idei de investiţii. Cităm

dintr-un articol recent:

„Ultimele acţiuni decise de Banca

Federală în colaborare cu băncile

centrale străine pentru a realiza

schimburi (swap-uri) de lichidităţi

de dolari în monede străine sunt un

argument în plus în favoarea unei

Economie


întăriri din partea Congresului a puterii sale de control şi audit

asupra Băncii Federale. Cu legile actuale, Congresul nu are

posibilitatea de a examina acest tip de acord. Cei care pretind

că a audita Banca Federală sau anumite acorduri cu băncile

centrale dăunează independenţei Băncii Federale ar trebui să

reflecteze asupra acestei presupuse independenţe când Banca

Federală pune pe picioare Europa la scurt timp după ce

preşedintele Obama i-a promis acesteia asistenţă americană

pentru soluţionarea crizei euro.

În loc să calmeze pieţele, aceste acorduri sunt mai degrabă

dovada fricii pe care această criză le-o inspiră tuturor

guvernelor de pe planetă. Băncile centrale sunt în căutarea

oricărei soluţii posibile şi speră că înecând lumea sub

povara lichidităţilor create vor reuşi într-un fel sau altul să

rezolve o criză provocată de cheltuielile guvernamentale

necontrolate şi de crearea unei datorii iresponsabile.

Congresul nu ar trebui să permită asemenea

comportamente din partea Băncii Federale, comportamente

care ar putea să se soldeze cu pierderi de mii de miliarde de

dolari. Aceste schimburi (swap-uri) de dolari sunt pur

inflaţioniste şi vor dăuna consumatorilor americani, la fel ca

orice formă de relaxare cantitativă.

Banca Federală continuă să se comporte aşa cum a făcut-o în

cursul crizei financiare din 2008. Doar că de această dată în

loc de salvarea întreprinderilor protejate politic care erau

considerate «prea mari pentru a se scufunda», sunt puse pe

picioare guverne costisitoare. Cetăţenii din lumea întreagă

merită mai mult de atât. Merită o monedă solidă care să nu

poată fi manipulată, nici creată «din aer» de planificatori

centrali care promit o prosperitate tipărită. Moneda-fiat a

provocat această criză europeană şi criza financiară

precedentă. Mai multe monede-fiat nu reprezintă soluţia

optimă. Sistemul global de monedă-fiat este un eşec, avem

nevoie de o reală reformă monetară. Şi avem nevoie de o

monedă solidă.”

IN VÂNTUL NOPŢII…

Crina Ciubotariu – Răducăneni, jud. Iaşi

Vântul nopţii şuiera lângă cer şi cântă

Cele mai triste acorduri de iubire!

Cum să nu fi iubit cel mai cald Suflet şi cei mai umezi ochi!

Aud imensitatea nopţii.. atât de imensă fără Tine..

Iubirea din mine, nu te mai poate privi…

Sufletul meu nu se obişnuieşte cu pierderea ta

De parcă privirea mea caută şi inima mea

Caută şi ea… aceleaşi cuvinte şi fapte..

Şi nu eşti cu mine!

În noaptea albă, atât de albă, nu ne mai iubim!

Vocea mea caută vântul, pentru a-i atinge…auzul

Eşti al alteia! şi eu.. corpul meu conturat clar

Ochii mei infiniţi.. nu te mai iubesc! Sau poate mă mint, in veşnicia scurtei iubiri

Şi eternei uitări..

Doamne cum simt pierderea ta!

Ca pe cea din urmă durere,

În vântul nopţii care şuieră lângă cer şi cântă

Cele mai triste versuri de iubire..

TĂCEREA DOARE

Tăcerea doare, mai mult decât o mie de cuvinte

Timpul parcă, mi-e duşman, frunza căzută moare

Ucisă de ger, de mister!

Sute de stele cad

Rănindu-mi buzele!

Timpul nu ştiu dacă s-a oprit

Sau trece!

Nu aud ceasul..tic-tac-ul e mort!

Nu pot să dau pagini înainte!

Revolta nu le-o înţeleg!

Îmi cade stiloul… şi plânge!!!

Iar cuvintele mor! Tăcerea …, mă împinge spre nemişcare

Totul devine o clipă!

Lumea prea mică!

Mă înec în eterna clipă….mă întreb totul moare?

Şi de ce totul tace?

DE AZI RĂMÂI CU BINE!

De azi, nu te mai caut, Nu voi mai plânge paşii tăi ,

Ce n-ai ştiut să-i faci cu mine!

În amintiri n-o să te caut

Te-am şters din vise..

Literatură


Când ai spus adio…

Nu ai ştiut să ceri

Sau să primeşti...tot ce am Avut să îţi ofer…

Când te zbăteai prea mult

Pe la răscruci de drumuri…

Sau poate am crezut in vise!!

Ai fost un laş...nu ai ştiut

Să lupţi şi mâine!

Ai fost iubire până ieri

De azi rămâi cu bine!

………………………

Mâine poate revii…

La visele pe care le-ai lăsat… Nu va mai fi nimeni

Să-ţi spună.. Suflet drag...

Atât am obosit!

Şi ce naivă am fost

Să cred că pentru tine

Doar Sufletul Rămâne!!

De azi rămâi cu bine.

Voi pleca

Neculai Onel - Bârlad Am trăit destul pe-acest pământ

De-aceea în curând eu voi pleca departe,

Voi merge lângă cei ce astăzi nu mai sunt

Oprindu-mă lângă părinți dacă se poate.

Acolo, în tăcere și uitare,

Îmi voi căta iubita să m-aline,

Pe sora mea cea veșnic zâmbitoare

Să vină și să stea cu mine.

Îmi va fi rece-n noaptea fără stele Şi ziua voi fi trist pe o alee fără soare

Doar îngerii înaripați mă vor păzi de rele

Şi mă vor alina atunci când sufletul mă doare.

Dar e de-ajuns cu întristări și jale

Şi să-nțeleg că asta este soarta

Voi poposi la cimitirul cel din vale

Şi voi rămâne singur când se-nchide poarta.

TIMPUL A TRECUT

O, cât aș vrea să stau în pragul casei părintești,

Acolo unde mama îmi spunea povești.

Pe tata să-l privesc cum umblă prin ogradă,

Pe frații mei care munceau vara-n livadă.

O, cât aș vrea ca să privesc pârâul care șerpuiește

Și iarba de pe maluri ce primăvara înverzește. Eu de acolo să admir câte-o salcie pletoasă,

Priveliștea de basm când seara-ncet se lasă.

Nostalgic mă gândesc la clipele d-amor,

De horile din sat îmi este dor,

Târziu, în noapte, s-abate tristețe și suspin

Când stau în casă singur și mă-nchin.

Aș vrea ca tot ce-a fost frumos să vină înapoi

Și să mă plimb cu mândra prin zăvoi,

Dar parcă satu-mi pare trist și mai tăcut

Acum când sunt bătrân și timpul a trecut.

VENIȚI ȘI VĂ-NCHINAȚI

În pădure la Grăjdeni

Printre fagi și mari poieni

Se înalță către soare

Mănăstire sclipitoare.

De o frumusețe rară, cu turle către cer

În care razele de lună sclipesc și apoi pier,

Privită, îți dă viață, iubire și credință,

Imbold ca să respecți cu drag orice ființă.

În jurul ei plutește taină și mister

Și simți duioase rugăciuni ce se înalță către cer

Pe care le rostesc călugăriţe cu sufletul curat

Stând neclintite, cu trupul aplecat.

De-aceea muritori, bolnavi și în durere

Veniți și vă-nchinați pios și în tăcere.

Aprinde-ți lumânări în perla cea divină

Și veți pleca curați, în pace și lumină.

Frunza în parc - după George Topârceanu

( Parodii)

Dumitru Râpanu – Huși

Cad alene pe aleea

Parcului portocaliu

Frunze moarte, ca aceea

A simbolului pustiu.

Prin lumina estompată

De sticla unui chefliu,

Visătoare trece-o fată

Cu un marinar zurliu.

Roșu, că-a făcut-o lată,

El se uită ca un drac;

Ea strivește frunza moartă

Sub pantofii scumpi de lac

Și cu-o insolență rară,

Ce frizează prostul-gust,

Fac eforturi mari să pară

Ea deșteaptă, el robust !

Literatură


Cioara – după George Topârceanu

Câmpul alb, de la oraș Până-n zări se desfăşoară...

Sus, pe capul lui Igáș, S-a oprit din zbor o cioară;

Confundându-l cu un par- Că stătea pe post de soclu-

Cioara nu avea habar

Că era de fapt un cioclu;

Planând lin, dar fără frică,

Sub nemărginitul cer…

Ministrul, la o adică,

A-nțeles că-i semn de ger;

Aprinzând focul cu lemne,

Că le-avea la îndemână, Transmitea febril prin semne,

Neștiind limba română,

Dar noroc cu Prometeus

Că eliberase focul

Și așa aflat-a Zeus

Care este-n Piață jocul;

Că-analiștii, decodorii

Lui Zeus Cotroceneanu᾽ Se luptă în draci, ca chiorii,

Să-l salveze pân᾽ la anu᾽;

După goalele tirade

Și morala prăbușită

Și la ”minus zero grade”

Umblă cu… cioara vopsită.

Acuarelă – după Ion Minulescu În oraşu-n care plouă într-un an o săptămână

Bătrânii, pe trotuare,

Acum nu mai merg de mână

Şi-n oraşu-n care plouă într-un an o săptămână

Nu se mai găsesc umbrele

Să se-ndoaie,

Să reziste și la ploaie

Bătrânii pe trotuare

Par păpuşi dezafectate, urâte de guvernare.

În oraşu-n care plouă într-un an o săptămână Nu răsună pe trotuare

Decât paşii celor care merg folosindu-se de mână,

Numărând

În gând pahare

Ce au gâlgâit

Șiroaie

Din butoaie

Cât un ster

Prinse cu cercuri de fier

Venite ca moarte lentă,

Monotonă,

Fioroasă

Și prezentă...

În oraşu-n care plouă de trei ori pe săptămână-

Eu acolo locuiesc-

Un bătrân şi o bătrână

Nu mai merg acum de mână...

Stau la poartă și bârfesc !

Romanţă monocromă – după Ion Minulescu

Nu-i cer nimic...

Şi totuşi, dacă-aș vrea –

O, dac-aș vrea să-i cer ce nu-mi dă încă –

Ar merge-automat la DNA

Și-apoi în beci săpat adânc în stâncă

Nu-i cer nimic...

Dar dacă-ar fi să-i cer

Ce-aş vrea să am şi ce-ar putea să-mi dea,

M-aș bucura enorm, ca un șomer,

Şi-aş cere serios apoi aşa :

Dă-mi tot ce crezi că nu se poate da,

Dă-mi flota pescuitului oceanic,

Dă-mi primul pește prins în plasa ta

Și primul rom băut direct din ceainic

Dă-mi paradoxul parvenirii tale,

Dă-mi măreția blondelor tembele,

Dă-mi cheia adunărilor banale

Și rădăcina pletelor rebele.

Dă-mi algoritmul vieții subumane,

Dă-mi simfonia maselor tăcute,

Dă-mi veselia vieții subterane

Și lacrima vapoarelor pierdute.

Dă-mi râul filantropic de la bănci,

Dă-mi un vapor din flota vânturată,

Dă-mi ascuțimea minții unei lănci

Și prima ta minciună gogonată.

Dă-mi frenezia celui care sapă,

Dă-mi liniștea plecării la război,

Dă-mi veselia morților la groapă

Şi Ziua Judecății de Apoi.

Dă-mi tot ce-n prima clipă risipeşti,

Şi tot din ce ulterior aduni.

Dă-mi bogăția castei țărănești

Şi frumusețea casei de nebuni...

Nu-i cer nimic...

Şi totuşi, dacă-aș vrea –

O, dac-aș vrea să-i cer ce nu-mi dă încă –

Literatură


Ar merge-automat la DNA

Și-apoi în beci săpat adânc în stâncă...

Vino, dragă-n codru iar

(eminesciană)

Prof. Corneliu Văleanu -Iaşi

Vino, dragă,-n codru iar

Să ne pierdem în adâncu-i,

Fericiţi cum nimenu-i,

Ci doar noi umblând hoinar.

Vom culege flori şi fragi Până la izvorul rece

Şi ca apa să nu-i sece,

Ne-om sorbi din ochii dragi.

Potoli-vom setea gurii

Şi a inimii bătând,

Tu, pe braţul meu dormind,

Vei visa că te-au prins furii.

Dar când ochii-vei deschide,

M-ai privi mirată-n faţă

Şi şireată te agaţă Iar de gâtu-mi, iar sărută.

Eu striga-voi al tău nume

Să-l audă codrul, valea,

Să-ţi aţină cumva calea

De vei vrea să fugi în lume.

Noaptea-n codru, la izvor,

Vom şedea sub clar de lună,

Ascultând cum apa sună

Cântec drag, doina de dor.

De-ţi va fi de mine dor

(eminesciană)

De-ţi va fi de mine dor,

Vei privi spre soare-apune

La pădure şi ecoul îţi va spune

Doară gând răscolitor.

Suspina-vei în tăcere

La aducere-aminte,

Cine ochii-ţi să-i alinte?

Cine-o gură de-ţi mai cere.

Vei dori să te cuprindă

Braţele-mi ca altădată,

Aştepta-vei fermecată

Stele-n cer să se aprindă.

Şi în somnu-ţi, pe aproape,

Voi veni tiptil-tiptil

Şi cu dorul de copil

Te voi săruta pe pleoape.

CUVINTE MOCNITE

Mihaela Filip - Iaşi

În inima ta ai ţinut cuţitul bine ascuns

Şi într-o zi l-ai rostit: cuvinte mocnite şi iuţi - câini turbaţi.

M-au muşcat. Colţii lor în fiecare celulă-au pătruns,

Când îngerii mei păzitori erau la plimbare plecaţi.

Eu aşteptam ca pe frunte iubire în cunună să-mi prinzi Şi viitorul să vină ca un liman liniştit,

Nu rug fără sfârşit să-mi înalţi, să-mi aprinzi.

Cuvinte mocnite şi iuţi cu dangăt de clopot timpanu-au lovit.

Doamne! Ascultă-mi ruga şi pune-mi balsam peste rană,

Căci singură a mă vindeca nu pot.

Trupul mi-e încovoiat, durerea e neagră, nepământeană

Şi zilnic simt cum mor. Mor de tot.

MAI PUTEM ÎNVĂŢA SĂ IUBIM?

Trudind cu încordare ne-am înjghebat o lume,

Luptând cu viaţa, cu rătăcirea şi păcatul,

Un teritoriu sacru am cucerit cu greu

Şi vrem ca nimeni să nu ne încalce hatul.

Mai putem învăţa acum să iubim?

E târziu. Cuptorul din inimi cu oboseală poate fi potolit.

Chiar dacă iubirea ne caută, ne cercetează,

La hotare s-o ţinem, mitul iubirii e demult depăşit!

Iar seara când în cetate ne întoarcem Şi inima pulsează un sânge cald, cu visuri şi melancolii,

Când focul din suflet se-nmlădie după conturul celui drag

Cu aducerile-aminte să–ncingem bătălii.

IUBIREA DOARE

Iubitul meu,

Iubirea doare!

Nu-i joc cu toane ca-n copilărie,

E ardere smintită,

E suferinţă vie, Tumult, ciclon,

E grindină,

Urgie.

Durerea te lasă cu ochii dilataţi de coşmar,

De-această mocnită urgie arzând în zadar.

Cu beznă în inimă ca-n adâncitul mormânt,

Un iad pentru suflet chiar aici, pe pământ.

Literatură


BLESTEM … DE DRAGOSTE

Dacã eşti izvor rãcoros, nu o fântânã secatã, Dar ştii din rãcoare, durere sã-aprinzi şi chin înzecit,

Dacã prin durere şi lacrimi te simţi împlinit,

Sã mã cauţi prin lume cu buze arse de dor,

cu privirea înfocatã!

Dacã neînţelesuri se abat peste tine din zãri

Nu cunoşti ce-i iertarea, rãmâi îmbãtat cu venin,

Iar secretul iubirii îţi rãmâne strãin,

Sufletul sã-ţi colinde pe urmele mele pe eterne

şi nesfârşite cãrãri!

Dacã ştii sã fugi, sã te-ascunzi, dar ţi-e greu sã asculţi,

Iar inima ta nu tresaltã din porniri sau îndemn neştiut,

Dacã nu poţi sã te înalţi mai presus decât trupul de lut,

Pribeag sã rãmâi cãt nu ai curajul sã mã vezi,

sã mã înfrunţi!

Dacã ştii sã promiţi, dar nu poţi sã te ţii de cuvânt,

Şi te-ntorci ca învins din cãlãtoria prin Vechi şi Nou Testament,

Sã arzi cumplit de iubire, mie sã-mi fii pacient

Pânã când ne-om întoarce amândoi

în acelaşi pãmânt!

Dacã eşti orb şi fiinţa nu ţi-i pridvor totdeauna deschis

Şi vântul meu de vãpaie nu simţi cum se zbate,

Nopţile goale sã-ţi fie, sã te-nconvoaie amarnica singurãtate,

Doar lângã mine sã gãseşti iubire

şi poartã de intrare-n paradis!

Eu n-am iubit pe nimeni...niciodată !

Nicușor Dărăbană – Huși

Eu n-am iubit pe nimeni...niciodată !

Părere-a fost întreaga suferință,

Chiar de-a vărsat vreo lacrimă o fată.

Nicicând iubirea nu mi-a fost credință.

Acestei taine moartea îi e rege,

Nu poți ieși cu trupul viu din ea,

Și dacă azi trăiesc se înțelege

Că n-am urcat cu nimeni pe o stea.

Agonizez fără să-mi aflu drumul

Purtând în suflet floarea încuiată,

Din focul ce-l visam a rămas scrumul,

Căci n-am iubit pe nimeni...niciodată !

Poemul imposibilei iubiri

Tu porți indiferența ca armură,

Ți-e zâmbetul podoabă otrăvită.

Cu ironia ta nu faci gravură

Pe inima-mi naivă – mistuită.

Nesocotești întreaga omenire

Și nu pui preț decât pe-atale gânduri,

Trăiești întreaga viață printre rânduri,

Sfidezi baladă, doină, bocet și simțire.

...Te ardă focul tinereții mele

Demonică vestală ariană,

Și dacă tribul tău a coborât din stele

Nu-nseamnă că iubirea mea-i profană.

Întreaga ta sfidare ascunde-amărăciune,

Tu vrei să fii lumină, dar ai să-ajungi tăciune.

Întemnițată-n dogma acelor minți tembele

Tu te ascunzi de oameni...în praful minții mele.

Poemul înălțării

Îngăduie-mi, străino, să te᾽nfrățesc cu roua

Care șoptește ierbii că zorii sunt aproape,

Căci leacul tău lumină-i și mâna ta e noua

Speranță-a celui șubred că va călca pe ape.

Prinsoarea ta cu viața e luptă nemiloasă

Căci sufletul și trupul învață grai străin...

...Iubirea mea bizară e-o formă de declin,

Crescută pe tăișul amețitor de coasă...

Iar dacă – rătăcite – în zborul tău de stea

A mele simțăminte nu pot lăsa vreo urmă,

Tu iartă-mi neputința și gândul de-a fi nea

Și᾽ntoarce-te᾽nțeleaptă la visul tău din urmă.

Trufașă!...Nestemată!, ursită ești să-mi dai

Curajul și onoarea de nobil samurai...

Iar tu ?... descătușată de farmece și visuri

Să te înalți, candidă, pe piscuri...din abisuri !

Cred, rațiunea va învinge

(Rondel)

Aurel Cehan – Huși


Și la cel mic și la cel mare;

Românul sub nămeți se stinge,

Decor sinistru, dezolare

Un cățeluș omătul linge...

I-e sete, n-are nici mâncare;


Și la cel mic și la cel mare;

Bătrânii nu au glas să strige...

Nevoie au de ajutoare;

Guvernul greu îl poți convinge,

Avem cod roșu, disperare...

Cred, rațiunea va învinge !

Literatură


Crapă pietrele de ger

(Mesaj protestatarilor de la kilometrul 0)

Crapă pietrele de ger,

Marii, doar de nesimțire;

Eu mă rog, privesc la cer

Aștept, Doamne, o-mplinire.

Nu vreau mult, atâta cer:

O nouă comenduire;

Crapă pietrele de ger,

Marii, doar de nesimțire;

Mă gândesc, aștept și sper

La televizor o știre:

Că-a plecat acest guvern

Orb...și plin de nesimțire.

Crapă pietrele de ger...

Murim puțin câte puțin

Murim puțin câte puțin...

Nici nu mai știm dacă ne doare,

În infinit mai mult privim,

E pentru noi o provocare.

Este-un blestem și este-un chin

Să știe omu-atunci când moare;

Murim puțin câte puțin...

Nici nu mai știm dacă ne doare.

Lăsăm în urmă prea puțin...

Alții, la rând, își încep jocul;

Privim tot trist spre țintirim,

Nu vrem să recunoaștem locul.

Murim puțin câte puțin...!

Capitalism doar de fațadă

Capitalism doar de fațadă,

Democrație de doi lei,

Miniștri cu miros de șpagă

Împart averea între ei.

Se stă și astăzi mult la coadă...

La taxe, dări, se dau bani grei;

Capitalism doar de fațadă,

Democrație de doi lei.

Mama nu vine să mă vadă...

În pungă are câțiva lei;

Stă sechestrată în ogradă

Și asta...nu din vina ei.

Capitalism doar de fațadă !

Hora de la Gorban

Înv. Corneliu Lazăr – Gura Bohotin, jud. Iaşi

Haideţi cu toţii la horă

Multe fete şi flăcăi Să urnim hora din Gorba Către Scoposenii Noi Dă-te deoparte bunele Jocul ăsta nu-I de tine Mai bine dute la cramă Că te cheamă nu ştiu cine Umple cofele cu vin De la Gura-Bohotin

Toarnă vinul în ulcele Şi vino aici cu ele -Las-o mai moale mătuşă Că se rupe hora-n două -O mai trag încă oleacă Până la Zberoaia- Nouă -Tai-o la deal Moş Vasile

Ia-o înspre “Chetrărie” Să nu prăpădeşti cărarea Că-i dudăul mare- vie După mine gorbăneni S-o luăm spre Podoleni Dar să nu-ntrecem măsura Că ajungem la Arsura

-Ia-o la vale Costache, Ia-o către pescărie Podu-Hagiului ne aude Vine după noi prin vie -Ţine-o la Prut Moş Ioane Saltă pasul lângă apă Dincolo de mal o tobă Bate, bate până crapă

Asta-i horă românească Cine.o joacă să trăiască Asta-I tobă românească Cine-o crapă s-o cârpească Ţine-o pe mal coană Saftă Până către Botoşani Iar de-acolo-n Satul Mare

Timişoara, Petroşani Să trecem şi prin Craiova Bateţi pasul apăsat Iar apoi mai către seară Ne-om întoarce iar în sat Iaca, hora că se curmă C-au rămas babele-n urmă

Vai de mine, ce păcate Fără babe nu se poate Turnaţi vinul în ulcele Până diseară-or veni ele…

Literatură


Gestionarea unei ţări

Ioan Marcu - Huşi Angrenajul uni stat

(Totul de la A la Z)

Spre a fi gestionat

Poate fi încredinţat

Unui om bine dotat

Priceput şi competent.

Acest om, din câte se ştie

Ca prim “gospodar” în stat

În toate correct să fie

Nu abateri, nici hoţie Bun exemplu de urmat.

Astfel bunul mers al ţării

(Chiar şi hrana omului)

Şi alte treburi obligatorii

Sau sarcini aleatorii

Toate sunt pe seama lui.

Noiamul de obligaţii

Toate cele ce se cer

Funcţie de situaţii

Cel ce le face prestaţii Este omul premier.

Cu “frâie” bine strunite

Exigent şi cu prestanţă

Cu ideii bine gândite

Toate bine rânduite

Fără nici o toleranţă.

……………………..

Suflet plin de cuvinte

Paula Potroca - Roman

Suflete debusolate suntem toţi

Eterni îndrăgostiţi de calmă noapte

De şoapte ce se pierd....

În liniştea clipelor de ieri

Ingenunchiez în faţa ta, indiferentă

Multe zile, multe nopţi, doar tu...

Eternă clepsidra, eşti mama lor

Măcar o dată să te opreşti!

Ceas nesuferit...ticăit infinit...

Blestemate-mi sunt amintirile

Poarta spre trecut....

Blestemate-mi sunt venele

Ciuruite de seringi...

Sufletu mi-e pustiu, sedat.

Nebun de dor... Ţigara ce se stinge atât de uşor

Inima mi-e inexistentă

Mică, sfâşiată...

Doar tu eşti nemuritor, întuneric apăsător

Şi-n lumea asta plastică.

Minciuna-i mereu prezentă

Doar eu...inexistentă

Sunt la morgă sau trăiesc?

Adesea mă întreb.. Aidoma unui pictor beat

Eu cuvinte pictez

Cuvinte cu care te infectez

Te amăgesc, te fac să mă iubeşti

Cuvinte prin care eu exist

Suferinţa, iubire, tristeţe, culori, emoţii.

Toate vin dintr-un suflet plin de...cuvinte

Versificări cu diversificări

Gheorghe Niculescu – Uricani, jud. Hunedoara

Unor cozi de topor

Toporul, sculă neroadă,

Taie chiar şi-n carne vie.

Totuşi, uni vor să-i fie

Coadă!

Arca lui Noe

Că unii vândură flota

Este lucru cunoscut,

De-ar fi fost acum Potopul,

Noe ce s-ar fi făcut?

Onirică

Aveam bani, maşini, palat

Şi-o majoretă-n pat, Dar, când ceasul a sunat,

Mi-am dat seama c-am visat.

Despre impozite

-Impozitul iar se măreşte

Şi-o să ţi se dubleze ortul!

Când auzi toate aceste

Mai muri odată…mortul.

Literatură


Unui virtual parlamentar

Scaun voia în Parlament El – în mod imperative –

Şi-a primit pentru moment,

Doar…un purgativ.

Catrene epigramatice

Petru Brumă – Constanţa

Zâmbet ancestral

Avem dovada vie cum

Că din Scorilo tu te tragi- În faţa morţii, vechii daci

Râdeau la fel ca tine-acum!

Fiecare cu criza lui

Unu-o are de lombară,

Altul de ieşit afară…

Guvernaţii au, socot,

Crize de dureri în cot!

Corecţie

Trăsniţii cad de-odată din picioare.

Deci, ce ne spui matale e-o eroare-

Huşeni sunt pe jos ca urmare

a unui lent proces de îmbătare!

Destin vitreg

Suntem ca nişte sinistraţi la Pol

care-aşteptăm privind departe-n gol,

şi-nţepeniţi cu fundul pe-o baliză

să vină să ne …mângâie o briză!

Când am să mor

Costică Ticu Neculau - Huşi

să vii la mine să mă vezi

cu braţul plin de flori

şi dacă-mi spui că mă iubeşti voi învia din nou

de ai să vii

am să trăiesc

acolo în mormânt

deşi încerc să te visez

plângând sau chiar râzând

tu să-mi aduci

o lumânare

aprinsă de demult

s-o pui la cap sau la picioare

acolo pe mormânt

să spui la toţi

că tu mă ştii şi încă de demult

de vrei sădeşti un trandafir

de tine eu să ştiu

să mă aştepţi

noaptea la geam

măcar în prima lună

de am să vin ai să rămâi

cu mine împreună

când am să mor

să mă-ngropaţi

la margine de drum

şi să-mi puneţi la mormânt

un tei sau un salcâm

un tei de-ţi pune

am să ştiu

căci frunza-i lată

când teiul tot va înflori

voi sta la voi la poartă

de nu găseşti

un tei nici cum

sădeşte un slcâm

căci el atunci când îmfloreşte

miroase a parfum

aşa voi fi voi fi mereu

aproape lângă tine

iar când salcâmul va –nflori

tu mă visezi pe mine.

MISTERE

Prof. Albu Liliana - Huşi

Cine-a văzut aşa palate?

În văluri faine, înmiresmate.

Pe malul apei înşirate,

Cu scoici şi mândre diamante.

O, apa este viaţa mea.

Şi mă-nveleam cu Dunărea,

Cu stele ce sclipeau sub gene

Şi cu frumoase crizanteme.

Iar cerul îmi părea aproape.

Ziua se transforma în noapte,

A zâmbetului închinare

Atunci, când strălucea sub soare.

Literatură


O nuntă efemeră-n stele

Şi sub privirea vieţii mele,

Căci soarele cu luna se-ntâlniră Şi-şi puseră pe cap câte-o cunună.

ALAIUL

Ia uite ce-adunătură:

Gâze multe, cu alură,

Îmbrăcate-n ţoale noi,

Pregătite pentru voi.

Astăzi Riţa se cunună

Cu bădiţa Rac, sub lună. Se-nţeleg atât de bine

Iată lumea cum mai vine.

Sturzul galben, auriu,

Cu iubita lui soţie,

Şi-a luat fracu-argintiu

Cică naşi, ei o să fie.

O lăcustă-i preoteasă

Şi stă în-tr-un colţ de masă.

Soţul ei e pregătit

Să citească de nuntit.

Gărgăriţele-n rochiţe,

Stele şi-au pus în cosiţe.

O să pună câte-o floare,

Sunt domnişoare de onoare.

Şi când dansul va începe

Ce bine se va petrece:

Căci rădaşca iar ciocneşte,

Şi de bine le vorbeşte.

Nunta asta-i nuntă mare

Ne-a spus o ciocănitoare,

Căci mireasa-i din neam mare,

Iar mirele-i domn cu stare.

PASTEL HUŞEAN

Eugenia Faraon - Huşi

Oglinda cerească

reflectă visele decojite de contururi

şi nostalgii locale,

deşi încă nu ne-am desprins

de matricea de lut.

Coconul dealurilor striate

de vii şi livezi,

îşi deşiră spre văile Prutului

miresme

şi parfum de struguri în floare,

iar toamna zborul auriu

de albine vrăjite

în ritmul picăturilor de must scurs din teascuri.

Precum duhurile văzduhului

cu patimi roiesc peste suflete...

Din câte astfel de rituri păgâne

nu-şi trage poezia seva –

mustind de talente huşene

de care nimănui nu-ipasă –

cum din tristeţi sau armonii mundane

se-nalţă rugăciunea!

Oriunde-ai fi

suflet neîmpăcat între cer şi pământ,

nu eşti singur,

nu eşti captiv într-un pastel cenuşiu,

sau roz de-ar fi,

Cel ce te-a desenat

îţi toarce suspinul

şi pe această spirală te va aspira...

ADUNĂ-MĂ

Se ciocnesc

pornirile din adînc:

între vârtejuri tectonice

şi-adieri ale pitorescului lăuntric,

între jeturi de gheizer

şi susururi senine şi limpezi...

Adună-Mă, Doamne,

ca o albină ce alege nectarul,

un pic de-aici, un pic de-acolo,

şi umple fagurele din poieni

ca şi dintre gunoaie,

căci totul atingi cu măreţia picăturii.

Pe de o parte peisajul ca reazem

pentru aici

între colinele huşene –

pe de-alta cerul ca temelie eternă,

la fel, altfel, şi încă-n nici-un fel,

cu fiecare dispută interioară,

cu fiecare lucrare şi odihnă,

totul se prelinge pe făgaş

toate se adună pe Cale ...

CAPELA INVIZIBILĂ

Oriunde-aş fi,

pe străzi,acasă,

ori urcând serpentinele

Literatură


Dobrinei,

port prin salut şi închinare

invizibila capelă vie:

Sărut picoarele Tale, Prunc

preasfânt

când mi Te-aşezi pe umeri –

acoperiş, clopotniţă de apărare –

sărut mâna ta, Maică, ce prinde

mâna mea,

sărut mâna tată Iosife,

ce-mi ţine altă mână.

Deschide-ţi aripile, Îngere, în jurul meu,

o, deschideţi-mi sfinţilor

uşile sufletului spre Cer...

În faţa Ostiei

Preasfintei Inimi

din tabernacolul interior,

îngenunchiază inima-mi

bătând odată cu-a Mariei,

în cântecele Jertfei tresăltând...

O, vino Duhule Preasfinte,

adie în invizibila capelă,

în care atârnă peste tot

icoane vii .

Veniţi să ne-nchinăm...

încăpeţi cu toţii

în capela mobilă a fiinţei mele !

Gândul meu Cristi Vicol - Huşi

LUMINĂ LINĂ ca-n Huşi nu-i nicăieri Ziua de azi zboară dintr-un cuib de ieri Puţină rouă pentru mâini şi chip De ceri îţi dă şi firul pustnic de nisip La noi nu moare nimeni ca puii de lei Se mută străbunii în flori de tei Şi orice sămânţă are drept de somn

Şi frunza căzătoare e veston de Domn... GÂNDUL MEU, frunză-n lumină Ca o tremurare lină, Ca un zbor de rândunele Săgetând tării rebele, Gândul meu, fuior de vânt Pe sub cer şi pe pământ

Când mă duce, când mă-ntoarce Neodihna fin mi-o toarce.

Şi mi-e gândul dor de dus Între răsărit şi-apus, Între lună şi-ntre soare Ca o floare grăitoare.

Singurătate

Prof. Luminița Săndulache – Huşi

Pe ochi, pe frunte și pe chip,

Ți-am pus sărutul meu divin,

Te-am adorat ca pe un idol

Prea venerat de-un bun creștin.

Și te-am ucis în dezmierdări,

Și-n pofte tainice și grele,

Dar ai abandonat iubirea

Și-ai dat uitării toate cele.

Și n-ai pierdut doară un înger,

Și-o biată minte de femeie,

Ci ai ratat Eternitatea, De unde-avea doar dânsa cheie. Rămas-ai muritor de rând,

În beznă să trăiești în van,

N-ai înțeles ce e iubirea

Ce mișcă sori pe ăst liman.

De-aceea, poate c-am uitat

Și-n insula veciei nu te-am luat!

Și va veni..

Și va veni o vreme

când, peste noi doi

s-or așterne

amintirile.

Și va veni o vreme

când, din trupul meu trecător,

se vor ospăta, fericiți, viermii adâncului.

Și va veni o vreme

când, din versul meu, nepieritor, Se vor înfrupta, delicios,

toți muritorii.

Și va veni o vreme

când,

peste tot și toate

se va așterne,

triumfător, CUVÂNTUL.

Literatură


SATUL BOHOTIN ŞI OAMENII SĂI

Elena Olariu – Răducăneni, jud. Iaşi

„Am încercat şi voi încerca mereu să aduc un omagiu

acestui plai, încărcat de frumuseţe şi legendă, oamenilor săi

care sunt, dar şi a celor care nu mai sunt. Bohotinul a fost şi

va fi mereu locul de naştere, dar şi de odihnă veşnică a

strămoşilor mei, la fel cum ei înşişi au fost şi rămân, prin ţărâna lor, fiii acestui binecuvântat pământ”, ni se confesează,

în scris, poetul, eseistul, epigramistul şi romancierul Gheorghe

Luchian D’Aquila.

i pe drept cuvânt: l-am cunoscut, prin voinţă divină, pe

scriitorul, azi în mijlocul nostru care, se pare că deşi valurile vieţii l-au dus hăăt, departe, nicicând nu şi-a uitat rădăcinile din ale căror sevă şi-a tras hrana şi înţelepciunea. Confruntându-se cu

vitrigiile sorţii, acestea l-au călit, l-au îmbărbătat, i-au îmbogăţit

coşurile cu amintiri, rămânând fidel religiei în care s-a născut şi din care a înţeles că trebuie să ne ducem Crucea, oricare ar fie ele, intemperiile. Satul Bohotin, cândva vrednică localitate administrativă – comună adică, a fost menţionată încă de pe vremea boierului Radu Rosetti în “Cronica Bohotinului”. Aşa aflăm cât de bogată era această zonă şi, mai ales că o parte din pământurile sale ţineau de Sf. Mănăstire Agapia. Cum « Braniştea Bohotinului » părea fără graniţe, aşa de

întinsă era, lăsăm pe cititor s-o descopere, noi trecând peste « cumplita pustiire suferită dela oştirile Craiului Sobieţiki, care de la Iaşi se scoborâse jefuind şi arzând până la Făciu». Reîntregit « sub hatmanul Răducanu Roset (1805-1838),Bohotinul cunoaşte o mare înflorire şi dezvoltare ; cele două curţi - Răducanu Roset şi sora sa, Băneasa Maria, fiind înconjurate cu ziduri de apărare, puternic fortificate şi-n interiorul cărora florăriile, de-un rafinament aparte, bucura sufletul şi ducea la inspiraţie. Soarta face ca, după moartea hatmanului Roseti, fiii să-şi împartă

moştenirea, înstrăinând astfel o parte din pământurile Bohotinului : Hiliţa, Colţu Cornii, mai târziu Cozia, Bazga, etc, ...visul întregitor al al hatmanului spulberându-se, de bogăţiile acestor pământuri, ca şi în zilele noastre, urmând a se bucura nobilimea străină. xxx Graţie unui vultur, care din înălţimi ecvestre a lăsat să-i cadă o pană chiar în grădina scriitorului Gheorghe Luchian ; ridicând-o, acesta descoperi un scris incifrat ; i-au trebuit ani în şir să scormonească

printre literele cronologic aşezare pe pană, ajungând astfel la bătrânii satului Bohotin din aniul 1943 încoace : descoperim aşezările aşa cum erau atunci : casele, funcţie de starea socială a locuitorilor, ocupaţiile locuitorilor – predomina lemnăritul şi albinăritul dar şi agricultura, culturile de bază fiind : de grâu, secară, porumb, floarea soarelui, rapiţă, orz, ovăz, in, cânepă. (Intrând în posesia volumului veţi descoperi toate aceste scrieri) . Bătrânii care făceau cinste satului şi, alături de preot şi învăţător, se ocupau de organizarea internă şi externă

a problemelor administrative ; sunt menţionaţi ca fiind oameni aşezaţi, chibzuiţi, gospodari, din cuvântul acestora neieşind nici chiar propriile familii. Nu trebuiesc uitate nici animalele : vacile, porcii, oile, mai puţin caiii, în perioada mai sus menţionată existând carul cu boi. Ca păsări, baza o reprezentau gâştile şi raţele pentru că existau şesurile unde acestea creşteau – funcţie de cârdul fiecărui gospodar, şi se hrăneau. Calul, cunoscut ca fiind « animal de fugă » era folosit la călărie, preţul şi

întreţinerea acestuia fiind costisitoare. De aceea numai cei înstăriţi îi aveau în grajduri şi nu de puţine ori erau împrumutaţi la nunţi când vorniceii mergeau din casă în casă să invite sătenii la nuntă.

Trecerea anilor îşi pune amprenta pozitiv asupra satului, dezvoltându-se meşteşugurile ; apare fierăria, muncă foarte grea dar bănoasă, apoi atelierele de croitorie, de care se ocupau la început numai bărbaţii. Un beneficiu pentru meşteşugar ce duce însă la ruptura dintre tradiţie – costumul naţional, rămânând doar în sipetele bunicii. Descoperim apoi diferenţa dintre clasele sociale : locuinţele săracilor erau ridicate din pământ amestecat cu paie (vălătuci), bătut pe furci sau

bârne şi acoperite cu stuf, spre deosebire de cele ale bogătaşilor care erau din chirpici sau piatră, acoperite cu ţiglă ori tablă. Sunt menţionate familii care fac cinstea satului : Oprea, Marin, Agavriloaie, Mardare, Ambrono, Bodoga, Stamate, Rusu, Muşat, Păsat, Barbu, Sladariu, Rotaru - mai noi şi mai vechi: Ionescu, Ruxanda, Mocanu, Mardare, Ioachim, Aştefanei, Angheluţă, Ifrose, Zugravu, Dimitriu, Bucos etc. Cu toată sărăcia lor, sursa de apă era inepuizabilă, zona fiind foarte bogată în izvoare, existând fântâni în fiecare ogradă, pe ţarină şi

medean iar din punct de vedere spiritual, troiţele ucupau un loc de frunte, multe din ele fiind făcute din lemn masiv de stejar sau din piatră. Aceasta demonstrează că locuitorii aveau o profundă credinţă în Dumnezeu ştiind când şi cum să-I mulţumească prin jertfe personale. Copiii, ca nisşte slove frumos orânduite într-un Ceaslov erau îndeaproape îndrumaţi de învăţătorii Bucur, Mardare, Ioachim, Stamate, Mocanu, la şcoală şi activităţile extraşcolare şi de părinţii spirituali Petronel Diaconu şi în zilele nostre părintele Bercaru, prin

care satul şi locuitorii din Bohotin au ieşit din anonimat prin activităţile cultural-spirituale, reînnoite parcă de cele începute altădată de familiile de învăţători Ecaterina şi Ion Mardare şi familia Ioachim, fii ai satului. Am scris acesta carte, spune scriitorul, în felul în care am ştiut şi

simţit, din dragoste pentru locurile pe care le consider oarecum

natale (...), pentru că o mare parte din copilărie am petrecut-o la

Bucureşti, dar vacanţele (...) la Bohotin, în casa bunicilor dinspre

mamă, Ioachim. Şi încheie autorul : casa a dispărut, lăsând locul

liber alteia noi. A dispărut şi via, livada cu cireşi şi gutui(...) fiind plantate alte soiuri de pomi. Nu uită să aprecieze străduinţa locuitorilor din Răducăneni, pe magistrul acestora în persoana primarului, domnul ing. Neculai Botezatu şi a celor care fac cinste comunităţii. (...) în faţa cărora, cu respect, se înclină.

Alegeri 2012 sau semne de afară şi

dinlăuntru…

Elena Olariu – Răducăneni, jud. Iaşi

Mai, 2012. Zece ale lunii. Dimineaţa. Frumos orânduite

de voinţa lui Dumnezeu, din înălţimi nevăzute de ochiul

profan, razele coboară aparent leneşe asupra târgului cu

unduiri uşoare de vânt ce promise mult aşteptele ploi de

mai ; so vorbă din bătrâni spune: « de va ploua în luna mai,

se face mălaiul ! » Şi pe bună dreptate, cred lucrul acesta.

umai de n-or veni acele furtuni năprasnice care în loc să legene ramurile copacilor, să le rupă. Că vremurile sunt tulburi şi în natură ca şi în sufletul bietului român : nu peste multe ceasuri va începe nebunia electorală, campanie

risipindă şi împroşcătoare cu reziduri de tot neamul pe care omul l-ea tot adunat de-a lungul timpului şi acum le deşartă aiurea, pe la colţuri, defăimând pe unii, asumându-şi drepturi nerealizate – doar suntem la alegeri !, lăsând poporul cu un gust amar...

Amar, căci în hărţuiala aceasta, chibzuiţa fuge din raţiunea omului care până ieri era de bună credinţă şi din prietenie se alege haosul.

Ş

N

Literatură


Un amărât de gând mă duce la alegerile de acum patru ani ; afişe electorale de toate sortimentele, chipuri care mai de care mai prezentabile şi fotogenice, pomeni electorale la care oamenii se înghesuiau ca la rând la pâine pe vremea lui ceaşcă... Apoi, praful ! găleţile s-au spart, umbrelele le-a întors vântul, eşarfele şi-au schimbat culoarea şi sigla, posterele au devenit umbrare pentru găini; unele adăpost de noapte la oamenii străzii. Numai oamenii au rămas aceeaşi.

Pe buletin... In patru ani nu au cum să se schimbe prea mult...Mi-amintesc de tata: la cei şaptezeci şi trei de ani când a plecat din mijlocul nostru, înălţimile având nevoie de sfaturile lui, avea un chip aidoma cu a tuturor bătrânilor din sat: scurt de statură precum Ştefan cel Mare, îndesat însă şi rezonabil ca chibzuinţă, se bucura nespus când îşi vedea odraslele adunate în bătătură la Sfintele Paşti , când se pomeneau morţii la cimitir şi la Hramul Bisericii : atunci, la Pretură, fosta locuinţă

a bierului Gheorghiade, se aduna tineretul pe de o parte, încercând să iasă la horă şi, pe de cealaltă parte, gospodarii satului. Tare mai era frumoasă intrarea tatei pe poartă, înconjurat de feciori şi fiice, de nurori şi gineri şi de maldăr de nepoţi, li se cânta « Marşul generalului ». .. Acum, la promisiunile acestea electorale se cântă mai ceva ca la hram : şi dedicaţia este pe măsură ! « Votaţi primar pe domnul X ! » ori : « Să ne trăiască viitorul primar ! »... Trai neneică cu mici, bere, afişe cu care să aprindem focul ! numai că trebuie să-l păzim. Altfel, aşa cum a ars

nu de multă vreme vechiul conac « Lascăr Rosetii », nu se ştie ce efect are tăria asupra psihicului labil al unora şi ce le cloceşte adormita raţiune... Că unde şcoala este puţină şi gândirea scapătă... In tandem, vântul, trezit peste noapte ia din mers posterele aleşilor; dacă omul obişnuit nu mai vrea să audă de mereu statul în frunte al unora pentru că osul este plăcut în ciorbă, vântul, impasibil, îşi face de cap. Ce poţi să-i faci ?! Numai că uraganul dinspre duminică când lumea trebuia să răspundă

« Prezent » la datorie şi la împărţit calendare şi afişe, crengile nucilor stau martore pe pământ ca un semn al nerecunoştinţei omului. Zarzării, uşuraţi de poame, cu frunzele găurite îşi plâng roada avortată spontan, nimeni având a înţelege semnele lui Dumnezeu...Şi aşa erau puţine. Acum, rărite de-abinelea, nu sunt bune nici de dulceaţă, nici de chisăliţă.... Că aşa făceau bătrânii noştri pe vremea primului prăşit; spor la muncuşoara câmpului nu era în halba cu bere ci în împletirea muncii minţii cu cea a frământării pământului ; liant, inima şi

dragostea, făcea ca omul, fie el şi ţăran, să se bucure de sudoarea muncii sale : şi roadele, sănătoase, prelungeau viaţa omului. Acum, colorate forţat ne scurtează din zile şi aşa puţine... Apoi, la Duminica Rusaliilor, oamenii aduceau jertfă lui Dumnezeu din poamele coapte timpuriu : cireşe, zarzăre, ofrandă de pâine – drept mulţumire pentru bunăstarea anului şi sănătatea familiei. Acum, fiind goale, bisericile se lăfăiesc în covoare scumpe şi bătrănilor, cu mâna tremurândă, le picură printre degete ceara galbenă precum mierea din fagurele prea

plin de la floarea de salcâm... Dar, a început campania electorală şi pomenile, cu sigle diferite precum degradeul petuniilor, au luat locul poamelor pe care Dumnezeu – voit, le-a lăsat drept aşternut la rădăcina copacilor ca poate, poate ne-om trezi... Ş-om şti ce fel de roade să culegem... Duminică. În război cu propria conştiinţă, omul începutului de secol

XXI se pregăteşte. Mai abitir decât frământatul cozonacului, se scoală dis-de-dimineaţă şi face maiaua: apă, zahăr, drojdie, puţin lapte acru, sare; îngrediente fără de care nu creşte plămada. Dacă mai adugi şi puţin rom, rezultatul este lăudabil. Numai să adaugi romul în aluat... aşa se prăgătesc acum lucrurile galbene, roşii, albastre şi foste portocalii. Unii, din umbră privesc, acumulează informaţie şi apoi, precum gândacii găunoşi, ies la suprafaţă. Lovesc din plin pe cel din faţa-i cu sabia cuvântului. Numai că acesta nu aţinteşte unde trebuie !...

Mocirloase, cuvintele împroşcă. Murdăresc de jur-împrejur precum maiaua vărsată voit, ca pâinea să nu se mai coacă. Cui mai trebuie astăzi pâine curată, frământată de mâinile ţăranului, obosite, ciolănoase, îmbătrânite timpuriu ? Cui mai trebuie şi cine mai ascultă de Cuvântul-cuvânt, fără de care trăitorul să-şi ducă conduita zilelor. Şi să chibzuiască ?!... În război cu propria conştiinţă, omul se dezbină : aruncă la gunoi loialitatea, sinceritatea, buna-cuviinţă, raţiunea fiind

înlocuită de postere, pe dinafară învăţate. Şi urlă. Si se înjură mai abitir ca la împărţitul oilor toamna... Duminică. Piaţa, plină de mese goale, aşteaptă pe comercianţi să-şi distribuie marfa. Pe de o parte. Pe cealaltă parte, cumpărătorii – rari de tot, se uită, dau din umeri şi merg mai departe.Caşul, frumos, gălbui cu găuri împietoare printr-însul, îndeamnă să deschizi portmoneul. Te uiţi : aproape gol. Cu pesia de 35 Ron, treisutecincizeci lei în bani vechi sunt prea puţini pentru a cumpăra caşul care nă slăbeşte de la 13

lei pe kilogram... mai trebuie ulei, nişte răsad de roşii, ardei, cimbru, oleacă de busuioc şi de mai rămân, pentru câteva flori. Pâinea trece pe alt tabel : se mai găseşte făină în lădoaia aproape goală din magazie... Dar, cine ştie că bietului român nu-i mai ajung banii de la o pensie la alta !? Bruma de pensie de CAP după atâta amar de ani de muncă !... Ploaia reci şi vântul, pătimaş pe sat, alungă cumpărătorii. Si-i alungă şi pe vânzători. Pe comercianţi. Răsadurile se pregătesc în lădiţe pentru a se întoarce în automobilul care care s-au deplasat la târg...ce-or face cu ele comercianţii, nu ştiu, ce ştiu foarte bine este că atenţia li-i atrasă de

nebunia propagandei electorale : - Votaţi...., în fruntea căruia alesul va fi.... ; el va aduce bunăstarea comunei. Numai partidul nostru va aduce schimbarea !... Care schimbare, fraţilor !? Că de nu munceşti, nimeni nu-ţi pune în traistă ! Îţi încovoi spatele de muncă, uiţi de tine, trupul fiindu-ţi amorţit, eşti ameţit de apa chioară pe care ai băut-o – doi litri, şi forţa sbăbeţe pe zi ce trece... Ce schimbare poate să aducă cel care vrea să prindă osul de celălat capăt ?!...

Dar timpul le va limpezi pe toate aşa cum se limpeşte apa de ulei şi ce-i frumos, plăcut şi bun, cu singuranţă, va pluti.... Se va înălţa. Este mai şi ploile, chir cu vânt năprasnic, binecuvântează pământul cu rauă cerească, să poată creşte iarba pentru ca animalele să se hrănescă, să crească florile, pentru ca tânărul îndrăgostit de sensibilitatea şi curăţia unei fecioare, să-i îmbujoreze obrajii ; de ce nu, pentru ca noi, ceştilalţi să privim la vechimea brazilor sau stejarilor de la marginea drumului şi, vai, să vedem câte taine ştiu şi părtaşi la câte suferinţe ale

omului au fost... Drumurile noastre – diferite, au fost aproape identice din punctul de vedere al trăirilor interioare. Mai cu seamă că şi noi şi ei mergem spre necunoscutul...

Semnal

Ec. Virgil Agheorghesei - Huşi

Paradoxal, pe zi ce trece devenim parcă o lume tot mai

preocupată să demoleze, decât să construiască.

in această perspectivă, activitatea gazetărească se pliază

perfect pe fenomen. Rareori mai putem citi în publicaţiile

cotidiene o relatare pozitivă. Aproape fără excepţie paginile

acestora sunt inundate cu crime şi accidente de circulaţie, violuri sau

furturi, răfuieli din lumea interlopă, procese şi scandaluri politice,

cancanuri mărunte din viaţa mondenă etc. În context, nu mi se pare

nefirească insitenţa cu care presa promovează aceste subiecte, ci

indiferenţa noastră, a cititorilor, care le acceptăm cu nepăsare

producţiile. Cumpărând fără noimă toată suita invazivă de fiţuici, deja

specializate în astfel de relatări, până la marile hebdomadare, şi ele

D

Literatură


parţial exponente ale aceluiaşi gen de publicistică, le perpetuăm

existenţa şi contribuim voluntar la răspândirea răului. Recunosc, dacă

nu suportam din partea presei locale un degradant refuz, nu luam

atitudine şi mă complăceam în continuare în aceeaşi acceptare tacită,

prin indiferenţa manifestată. Şi pentru a mă face înţeles, să mă explic.

Împreună cu bunul meu prieten, Corneliu Florenţa, pe 17

decembrie trecut lansam la Biblioteca

ce fiinţează în Casa Naţională ,,Stroe S. Belloescu ˮdin Bârlad, două

lucrări semnificative pentru lumea rebusistă. Este vorba de volumul I

A-C din lucrarea proprie

,,Prietenii mei, rebusiştii”-

mic dicţionar şi de volumul I

A-H din ,,Dicţionarul de 4

litere ˮ pentru rebus,

integrame, scrabble, al

cunoscutului rebusist

bârladean. Ca oameni cu

bune intenţii am invitat la

eveniment ,pe lângă

exponenţii principalelor

redacţii rebusiste centrale şi

delegaţi ai televiziunii şi

presei locale şi judeţene. N-a

fost să fie. La manifestare au

fost prezenţi redactori din

capitală şi alte localităţi, iar

din judeţ au răspuns chemării doar cei de la postul de televiziune din

Bârlad, care a şi prezentat cu promptitudine acţiunea. În rest, nimeni!

Considerând faptul în sine accidental, am încercat ulterior să obţin

măcar prezentarea lucrării prin redacţiile ,,Monitorul ˮşi ,,Adevărul ˮ

de Vaslui. E drept, fără a insista. Din nou, tăcere. Deşi revin la subiect,

sper să nu fiu înţeles greşit. Nu este vorba de frustrare. Apariţia

lucrării, care constituie, cu toată modestia posibilă, o premieră

naţională, dorită şi aşteptată de lumea rebusistă, a fost larg mediatizată.

În acest sens s-au tipărit semnale în 7 dintre revistele proprii ale

Editurii ,,Maxim publisher”, în revista de specialitate Rebus, în Rebus

opTIM, în diverse alte publicaţii judeţene şi s-a lansat în eter ştirea la

Postul de radio Iaşi, s-au făcut menţiuni pe diverse bloguri ale colegilor

etc. Doar pe plan local, deocamdată singurul care a prezentat volumul

este profesorul Serghei Coloşenco, din Bârlad, în revista Labirint. Aşa

se face că lansez singur acest nou semnal prin bunăvoinţa domnului

profesor Merlan, redactorul fondator al publicaţiei de faţă. Şi,

recunosc, o fac cu mândria cuvenită, pentru că lucrarea în sine, deşi în

derulare, este deocamdată unică. Acest prim volum adună în paginile

sale o mică parte dintr-un ansamblu prin care, în final, se vor restitui

memoriei publice detaliile biografice şi faptele marilor împătimiţi ale

tainelor de cuvânt: rebusiştii. Fenomenul rebusist românesc a acumulat

suficientă tradiţie şi experienţă, pentru ca în sfârşit cineva să-şi

sacrifice timpul şi energia şi să dea la iveală o lucrare informativă de

mare utilitate, notează în prefaţă conf. universitar dr. Ioan Dănilă, din

Bacău.

Din această perspectivă, lucrarea PRIETENII MEI,

REBUSIŞTII- mic dicţionar este un portret colectiv şi totodată

individualizator al enigmiştilor români. Medalioanele din cuprins sunt

un ansamblu compoziţional care oferă cititorului detaliile biografice ale

subiectului prezentat, iar prin exemplificările incluse în final reprezintă

o antologie ad-hoc de specii, facilitând o privire de expresie naţională

asupra fenomenului rebusist autohton. Acest primul volum cuprinde

211 portrete de rebusişti, încheindu-se cu un interesant Breviar

publicistic şi un Memento în imagini, care completează ideal suportul

informatic al cărţii. Discursul dezvoltat de Virgil Agheorghiesei are

substanţă, desfăşurare impecabilă şi, constant, o vizibilă şi

binefăcătoare căldură umană. Autorul se declară norocos pentru

faptul de a fi invitat la un ospăţ intelectual de mare rafinament,

făcându-ne părtaşi şi pe noi, cei de azi, dar îndeosebi pe cei de mâine -

notează în prezentare acelaşi Ioan Dănilă.

Cum am devenit multipartidist

Prof. Corneliu Văleanu - Iaşi

Cu câteva zile înainte de declanşarea campaniei

electorale locale, venind de

la cumpărături, m-am oprit să-mi servesc ţapul de

bere la barul meu preferat

„LA COCOŞUL NEBUN”.

ici nu m-am aşezat bine la masă, când pe uşă a

intrat amicul Costică. Cum mă vede, plescăie din

degete, salutându-mă în stilul său. Îi fac semn să vină la masa mea.

Salve, Vasile!

Salut, Stănică!

Fac semn barmanului să aducă „una moartă” pentru

amicul meu. Adică o sticlă de bere, căci aşa o numeşte

amicul sticla de bere, motivând că nici nu-l ameţeşte,

nici setea nu i-o stinge. Ciocnesc ţapul cu sticla lui. În

ochi îi citesc nerăbdarea de a-mi spune o noutate, pentru

că el este la curent cu toate câte se petrec pe lumea

aceasta. Dar cine e Stănică, vă întrebaţi? E o figură

emblematic pentru parcul cartierului. Pensionar anticipat de vreo opt ani, fără obligaţii familiale deosebite.Este un tip

aproape sexagenar, negricios la faţă, de statură medie, aş

spune bine legat, poartă plete pe spate, o barbă grizonată

destul de îngrijită, mustăţi stufoase, poartă ochelari fumurii

şi pălărie cu boruri mari încrustată cu figuri geometrice.

Toată ziua chibiţează pe la mesele de şah, remy sau

table, din acestă cauză mai toţi pensionarii îl cunosc. Rar

îl vezi jucănd, mai ales când se joacă pe bani. Amicii

săi, căci are destui, îl mai servesc cu câte o înghiţitură de

băutură pentru veştile pe care le aduce, pentru comentariile

sportive, însă mai ales pentru cele politice. Pentru bagajele

de cunoştinţe pe care le are, pot spune, fără să greşesc, că e un enciclopedist format la televizor sau din lectura ziarelor

şi revistelor. După ce a dat pe gât cu gâlgâituri din sticla

de bere, mi se adresează:

-Dragă Vasile, vrei să ciuguleşti ceva bani în

campania electorală care începe peste câteva zile? Îţi vei

îmbunătăţi pensioara! Fac ochii mari, îmi deschid bine ure-

chile şi-l întreb:cum?

- Foarte simplu! Ştii că sunt cunoscut destul de bine

în cartierul nostru.Ei, şefuleţii de cartier ai mai multor

N

Literatură


partide politice mi-au propus să-i ajut în campania

electorală pentru locale, găsindu-le „fani” pentru partidele

lor la întrunirile electorale, care vor avea loc, începând de săptămâna viitoare. Dacă accepţi, formăm o echipă de

zece pensionari, pentru că nu vom fi numai noi doi.

Nu!...Mai am încă vreo opt amici cărora le-am prezentat

problema şi au fost de acord şi sunt nerăbdători să trecem

la acţiune. Toţi şefuleţii mi-au promis că pe lângă chiflă, mici

şi bere, vor strecura şi ronişori în buzunarele noastre..Deci,

uite, când se declanşează campania electorală, ne prezentăm

la primul partid însemnat ce-şi are sediul în capătul

cartierului. Să ştii că am făcut o planificare şi...Am înţeles

strategia lui şi i-am acceptat fără reserve propunerea, mai

ales că nevastă-mea e plecată în Spania să aibă grijă de doi nepoţi ai căror părinţi lucrează acolo şi n-am cui da

raportul de ce fac toată ziulica. Batem palma şi dăm pe

gât ultimile picături de bere.

Chiar în prima zi de campanie electorală, grupul

nostru s-a prezentat la sediul din cartier al primului partid

trecut în grafic de Stănică. Aici, câţiva adolescenţi, probabil

liceieni racolaţi, erau deja cu tricouri, eşarfe şi şepci cu

însemnele partidului.

Stănică ne prezintă şefuleţului de partid, un tip de vreo

patruzeci de ani, îmbrăcat cu bluejeans, cu tricoul cu

însemnele partidului, cu eşarfă şi nelipsita şapcă. Îmbrăcăm

şi noi tricourile peste puloverele noastre, primim eşarfele şi şepcile, apoi steaguri ale partidului, nişte benere cu

îndemnuri la vot pentru candidaţii propuşi. Grupul nostru

este aşezat în frunte. Plecăm spre centru, unde trebuie să

facem joncţiunea cu alte grupuri venite din alte părţi ale

oraşului. Strigăm sloganurile partidului, numele

celor propuşi pentru primăria oraşului şi pentru consiliul

judeţean. Adunarea electorală s-a treminat în mod festiv cu

chifle, mici şi bere în ritmurile unei fanfare adusă

din judeţ. Şefuleţul de partid ne strecoară ceva roni în

palmă, rugându-ne să ne întoarcem cu materialele la sediul

partidului de cartier. Apoi ne comunică să fim pregătiţi pentru a merge cu caravana electorală în judeţ. Stănică îl

asigură că vom fi la datorie.

Mergând spre cartier, ne anunţă următoarea mişcare, cu ce

partid vom defila.

Îl asigurăm că vom fi unde trebuie.

-Măi Stănică, dar dacă ne recunoaşte şefuleţul de

astăzi în grupul partidului rival, ce facem?...

- Nu-ţi fie teamă, omule! Ne deghizăm de fiecare

dată. Eu îmi schimb culoarea la barbă, iau altă pălărie, voi

vă puneţi mustăţi răsucite, cum se purtau pe vremuri. Alte

haine şi nu mai acceptăm să fim puşi în faţă, ci mai spre

mijlocul grupului. Ne-a dat asigurări că vom fi răsplătiţi bine, căci unii şefuleţi au promis mai mult dacă vom mai

lipi afişe electorale pentru partidele lor şi dacă vom

împărţi postere electorale pe stradă.

- Stănică, dar nu e prea mult?

- Ce, vreţi să vă boşorogiţi de tot, stând acasă? Nu

simţiţi că-n chestia aceastae şi ceva aventură? Nimeni nu-l

mai contrează. Chiar ne bucurăm, mai ales că începutul

este bun şi vom aduna ceva bănişori în buzunarele noastre

de pensionari.

Şi uite aşa, într-o campanie electorală, am trecut

pe la patru partide ce şi-au disputat întâietatea în câştigarea

„ciolanului” la locale. Eu şi amicii mei, putem spune că am devenit multipartidişti. La sfâşitul lunii de campanie

electorală îl întreb pe amicul Stănică:

- Şi noi duminică cu cine votăm?

- Cu nimeni!... A venit răspunsul prompt.

- Cum aşa?...

- Vasile, de duminică intrăm în refacere pentru la

toamnă, când vor fi alegeri pentru parlament. Să vezi

atunci bătălie electorală, iar şansele noastre de câştig vor

fi mai mari şi începe să râdă zgomotos. Intrăm în barul

„LA COCOŞUL NEBUN”şi pe nerăsuflate bem câte una

moartă. Plec cu unii din amicii mei spre casele noastre, alţii au mai rămas în parc. Ajuns acasă, fac inventarul:

patru tricouri, patru eşarfe, patru şepculiţe şi alte prostioare:

pixuri, inimioare magnetice pentru lipit pe frigider, postere

cu candidaţi şi tot ce am putut aduna. Le voi ţine bine, că

s-ar putea peste timp, nepoţii mei să le vândă la licitaţie, să

scoată şi ei vreun profit din munca bunicului lor.

VASLUIENI. SOŢUL ŞI SOŢIA SCRIITORI

Jurnalist Ion N. Oprea – Iaşi

Bogată, deosebit de numeroasă este lumea creatorilor

de operă cultă încât nici dicţionarele care se tipăresc să le

amintească numele nu-i mai cuprind în filele lor.

ste şi cazul soţilor Maruca şi Romeo Pivniceru, amândoi

născuţi la noi în părţile Vasluiului, domiciliaţi în

Bucureşti, oameni la vârsta când ai putea să greşeşti

considerându-i că numai de creaţii literare nu se ocupă şi, totuşi,

iată, deşi nu-s cuprinşi în Dicţionarul Universal literar a lui Ioan

Baban, Editura PIM, Iaşi, 2008, cuprinzând scriitorii din zonă,

mi-au expediat parte din producţiile literare, dovedindu-mi încă odată, ceea ce ştiam, că “Aşa sunt românii”, muncesc până la

zenitul lor, cum au învăţat din moşi-strămoşi, ba făcând şi

literatură…

Maruca Pivniceru mi-a îmbogăţit biblioteca cu cea de-a doua

ediţie a volumului “Doamne, ce doamne”, Editura Agerpres,

2011, „Cuvânt înainte” Mircea Micu, o carte asemănătoare, cum

spune el, cu acea bijuterie de epocă intitulată „Trecute vieţi de

Doamne şi Domniţe”. O carte prin care, spune autoarea, a ţinut

să prezinte ce parte imensă de contribuţie au femeile în toate

domeniile la noi ca şi la scara planetei. Trimise „D-lui Ion N.

Oprea, aceste „Dialoguri”, la 29 martie 2012”, Maruca Pivniceru, după cum a scris despre carte ca „Adevărate

mărturisiri de credinţă” Carmen Păsculescu-Florian în Plai

Străbun, Bucureşti, nr. 12, 2008, ne pune pe masă, la ceas de

seară adevărate destăinuiri ale unor Doamne care ne relevă

propria lor viaţă, printre care le enumăr: scriitoarea Ileana

Vulpescu, actriţele Carmen Stănescu şi Lucia Mureşan, pianista

Ilinca Dumitrescu, mezzosoprana Ruxandra Donose, balerina

Ileana Iliescu, cântăreaţa de jazz Teodora Enache, ziaristele

Elvira Ivaşcu, Cristina Liberti şi Anca Romeci, poeta Paula

Romanescu, compozitoarea Irina Odăgescu-Ţuţuianu,

E

Literatură


exploratoarea Uca Marinescu, dar şi pictoriţa Olga Morărescu-

Mărginean, care, vedeţi Dumneavoastră, făcându-şi meseria, din

pasiune dar şi din simpatie pentru naratoare, pune pe coperta cărţii despre care vorbim însăşi simbolistica ei, petalele unei

flori care poartă pe ele numele personajelor volumului, din care

, între timp, unele s-au şi scuturat – medicul Mioara Mincu,

actriţa Lucia Mureşan şi însuşi prefaţatorul, scriitorul Mircea

Micu.

Romeo Pivniceru, un narator plin de har, care îmi

istoriseşte că întotdeauna „cărţile au constituit călătoriile sale în

locurile neumblate, în ţinuturi reale sau imaginare, în spaţii

siderale sau în lumea abstractă a ideilor” îmi expediază,

deocamdată, „Note de lector”, volumul I, Editura Agerpress,

2011, carte care înseamnă, novaţie, o aducere aminte şi redare a notaţiilor făcute asupra textului la lectură, bun prilej pentru

Domnia sa de a ne aduce din memoria sa şi alte evenimente

trăite în timp care constituie deliciul paginilor…

De acelaşi autor au apărut şi alte cărţi: Povestiri pentru

Maruca, Călătorie în lumea cărţilor, Critici nonconformiste,

Visând în faţa cărţilor deschise, Oameni fără importanţă, din

care două volume sunt deja tipărite şi ajunse la public, volumul

III este în pregătire, cel de al IV-lea bun de tipar, iar al V-lea în

manuscris…

Cum din Oameni fără importanţă, vol. III, tipărit totuşi în

2011 la aceeaşi Editură Agerpres am deja în lectură paginile lui

de memorialistică, cu descinderi nu numai în lumea Huşilor, oraşul său natal şi împrejurimi, ci şi unde îl poartă memoria, cu

reflecţii la tot pasul, care dau sare şi piper povestirilor, aflu,

pentru cititori, pentru vasluieni poate în premieră, că Romeo

Pivniceru, inginer şi cu gradul de căpitan în 1948, când eu de

abia absolvisem Gimnaziul, are pregătit, între timp, bun de

tipar, volumul I a altei cărţi – Paşi peste hotare (Călătorii în

URSS. Fuga în Egipt) şi volumul II al aceluiaşi titlu, cu subtitlul

Micul Anabasis sau călătorie în Turcia. Călătorie în legendă şi

preistorie sau excursie în Creta cu scurtă oprire la Atena.

Are şi traduceri: Emile Faguet – Initiation Philosophique.

În proiect – Paşi peste hotare, volumul III, Elveţia, Tunisia. Refăcând epic epoca în care a trăit, Romeo Pivniceru,

născut în 1927, face ca „scrierea sa, Oameni fără importanţă sau

Memoriile unui necunoscut, să se distingă prin acuitatea

observaţiei psihologice, prin arta portretizării, prin marea

cantitate de date istorice aduse la lumină, dar mai ales printr-un

farmec aparte al descrierilor de atmosferă. Memoriile sale ne

vorbesc despre o lume pe care o iubim, pentru că este a noastră

şi pentru că ne recunoaştem în ea cu ceea ce avem noi mai bun”,

scrie Mihai Diaconescu, incitându-ne la lectură, lucru pe care îl

şi realizăm.

Cei doi, după cum spune Doamna Maruca s-au cunoscut

într-un voiaj în Asia Centrală. Voiajurile, spune ea, au fost pasiunea vieţii mele şi ori de câte ori am avut prilejul să vizitez

un loc pentru prima dată, am încercat o senzaţie deosebită. Cea

de atunci a fost că am descoperit sufletul şi mintea pereche.

Descoperirea a devenit o realitate durabilă, o împlinire

armonioasă şi rodnică. Mergem împreună pretutindeni, este

cavalerul meu şarmant, colaborăm, scriem, facem cumpărături

ca toată lumea şi mă ocup cu drag de regimul său alimentar, el

fiind diabetic.

Maruca şi Romeo Pivniceru, o familie pasionată de natură

şi cultură, explică textul pus la o fotografie din cartea Doamnei.

Nu există un colţişor pe acest glob care nu ar merita să fie

vizitat, îşi continuă Doamna confesiunile într-un dialog cu

Doamna Maria Capoianu, care realizează postfaţa cărţii. Regretul meu mare este că nu o mai pot face, sănătatea nu-mi

mai permite. Am văzut multe minunăţii ale naturii, multe

realizări impresionante ale oamenilor, atât în bătrâna noastră

Europă, cât şi în Asia ori Africa. M-au impresionat în mod cu

totul aparte fiordurile Norvegiei şi Marele Zid chinezesc.

Atunci am trăit impresia că mă aflu pe altă planetă şi în alt timp.

Fireşte, mai sunt atâtea minunăţii, dar nu le poţi cita pe toate:

Sagrada Familia a lui Gaudi, la Barcelona, Turnul Eiffel, Statuia

lui David, la Florenţa…

S-a născut la Vaslui prin anii 30, este fiica lui Gheorghe

Andreescu, chirurg, un diagnostician de excepţie, veneau la el bolnavi şi din alte judeţe, se specializase la Paris, pe banii lui, în

diverse domenii- boli digestive, ginecologie, iar când era nevoie

se pricepea şi în chirurgie estetică. Era medic militar, urma

tradiţia tatălui său, a colonelului-medic Vasile (Bazil)

Andeescu, supranumit “falsul Davila”, că semăna cu acesta şi-i

fusese alături în toate campaniile, ca aghiotant, în războiul

sârbo-bulgar din 1874, în războiul pentru Independenţă de la

1877, în 1913 – în războiul al doilea balcanic… După o

campanie glorioasă, i-a făcut cadou bunicului o trusă medicală

complet echipată, trusă care astăzi se află la Societatea de

Medicină, secţia Istoria Medicinii, depusă în 1964 de tatăl

Doamnei Maruca. Povestind despre tatăl său, îşi aminteşte cu bucurie că prin

1979 a cunoscut-o pe Doamna dr. Nicolaescu, când făceau o

croazieră în Marea Mediterană. Doamna doctor i-a relatat cu

admiraţie şi recunoştinţă că la vârsta de şapte ani fusese operată

de medicul Andeescu. Mai târziu, după cum ştim şi noi, se

precizează că, împreună cu soţul, tot medic şi director al

Spitalului de la Tutova, au făcut minuni acolo. Au creat o

gospodărie anexă care le-a permis să nu mai cumpere carne,

zarzavaturi şi fructe pentru hrana bolnavilor. Soţii Pivniceru,

răspunzând invitaţiei, au vizitat ulterior Spitalul şi au văzut la

faţa locului realizările, împreună au servit excelenta hrană care se dădea bolnavilor. Buni gospodari şi chibzuiţi în toate, familia

Nicolaescu şi-a construit o casă de vacanţă la Durău, unde

intenţionau să se retragă la pensionare. I-a fost confiscată pe

timpul lui Ceauşescu, iar doctorul s-a îmbolnăvit de inimă-rea şi

a murit. Pe mormântul lui este scris epitaful: „Nu vă voi ierta

niciodată !”

Îşi reaminteşte anii copilăriei. De superba grădină a casei

părinteşti din Vaslui, situată pe strada Ştefan cel Mare. De

cadourile de Sintele Paşti, de ouăle încondeiate sau de cele de

ciocolată, de iepuraşi, de jucăriile care de care mai frumoase…

Grădina era imensă, i se părea copilului, plină de boschete, tufe

şi flori multicolore… După naţionalizare, locul a devenit Grădină publică, şi, cum se întâmplă atunci când lucrurile devin

ale nimănui, treptat, treptat, toată vegetaţia a dispărut.

Amintiri tot atât de ispititoare sunt şi cele de la casa bunicilor

de pe mamă. Mama ei, Adina Andreescu, era fiica lui Pavel

Mihăilescu, podgorean vestit la Cotnari, cu via vecină surorilor

Terente, celebre pentru calitatea vinurilor lor. Acolo, reţine

întâlnirea cu o Doamnă în vârstă, cu pieptul plin de decoraţii…

Era marea soprană Haricleea Darclee, persoana căreia Pucini i-a

dedicat marea operă Tosca. Îşi reaminteşte şi o întâmplare

nefericită. Bunicul Pavel Mihăilescu, era presat de autorităţi, ca

şi alţi vecini să-şi vândă via, ca să fie întinsă via oferită regelui

Literatură


Carol al II-lea. Atunci, ca şi pe timpul lui Ceauşescu mai apoi,

s-a cerut ca, pentru estetică, aracii să fie perfect aliniaţi, perfect

ordonaţi, numai că, pornind o ploaie grozavă, cu o furtună tot atât de puternică, praful s-a ales de dania care se pregătea

monahului.

Ca şi Haricleea Darclee la vârstă înaintată, mama fetei, Adina

Andreescu, povestea că atunci când era studentă la Iaşi –

Facultatea de Litere şi Filosofie – de câte ori se îmbolnăvea,

mergea la Cotnari, la vie, şi urma un tratament care, local, nu

dădea niciodată greş: consuma o cană de vin fiert şi se învelea

cu o şubă de blană, iar a doua zi putea pleca la şcoală,

sănătoasă.

De educaţia mea s-au ocupat mama şi tata, bunicii, declară ea

Doamnei Maria Capoianu. Educaţia mea a fost completată de guvernante elveţiene care mă învăţau franceza şi germana, îmi

dădeau lecţii de pian.

La vîrsta de şapte ani părinţii au înscris-o la Institutul –

internat Pitar-Moş din Bucureşti, cu program sever mânăstiresc,

dar a terminat şcoala primară din apropiere de casă. Şcoala

liceală a făcut-o la Şcoala Centrală de fete, la liceul Gheorghe

Lazăr şi Spiru Haret. A beneficiat de o solidă instrucţie şi

educaţie atât în domeniile umaniste, cât şi ale ştiinţelor. În toată

perioada de activitate a fost inginer constructor, specialist în

instalaţii şi utilaje. A ieşit la pensie de la o întreprindere care

avea ca obiect de activitate realizarea de parcuri de distracţie tip

Disney Land, unde, dat fiind că vorbea curent franceza şi engleza a ajutat-o în munca sa. Pensionarea a primit-o cu

bucurie, ca pe o eliberare, a simţit că de abia la pensie se poate

concentra în tihnă să-şi valorifice aptitudinile de a comenta şi în

scris evenimentele culturale la care participa : concerte,

expoziţii, lansări de carte, recitaluri de dans, de canto,

spectacole de teatru şi operă. Si aşa, aşternea pe hârtie

impresiile pe care le comunica prin scrisori prietenelor plecate

din ţară, ca să le ţină la curent cu viaţa culturală din România.

Îşi aduce aminte cu emoţie un eveniment la care participase. Era

în 1981, în Studioul de Concerte ale Radiodifuzunii s-a

desfăşurat sărbătorirea a o sută de ani de viaţă ai Cellei Delavrancea. Toată sala vibra la unison. Când sărbătorita a

terminat de cântat la pian o nocturnă de Chopin, criticul literar

Şerban Cioculescu a exclamat, ca să-l audă participanţii :

« Acum slobozeşte, Stăpâne, în pace pre robul tău, că văzură

ochii mei mântuirea ! » Sala a trăit momentul cu intensitate

maximă, dar Doamnă Maruca s-a simţit plutind, undeva, Sus,

Sus… Cum să nu consemnezi asemenea eveniment ?

Tot din aduceri aminte. Era în 2003. Întâmplarea a făcut să se

întâlnească cu Doamna Rodica Subţirelu. Când a aflat care i-i

numele a şi exclamat: “Maruca, ah, ce nume frumos ! Aş vrea

ca o persoană cu acest nume să scrie în revista “Cronica

Fundaţiilor”, unde sunt redactor şef adjunct, iar redactorul şef este poetul Mircea Mincu”. Tocmai fusese la Muzeul Cotroceni,

unde dramaturgul Paul Everac îşi lansase două volume. Şi

Maruca Pivniceru a scris despre eveniment ! A scris consecvent

la « Cronica Fundaţiilor », dar a început să colaboreze şi la alte

publicaţii : « Plai străbun », pentru românii de pretutindeni, la

revista Fundaţiei umaniste « Carol Davila », la revista « Femeia

ortodoxă » care apărea la Craiova…

Acum, când în publicistică se caută şi se promovează

senzaţionalul cu orice preţ, când valorile autentice sunt neglijate

ori sunt călcate în picioare şi umilite de incompetenţa

gălăgioasă, în care primează primitivismul instinctelor, cum

sunt violenţa şi sexul exibat cu o totală lipsă de pudoare, iată,

din prea mult bun simţ şi recunoaştere a elitelor intelectuale,

Maruca Pivniceru, născută la Vaslui, ne poartă cu dialogurile la personalităţile feminine cărora le promovează talentul,

capacităţile prifesionale, charisma. A făcut acest lucru,

mărturiseşte, pentru că a vrut să le remarce aportul lor nu mai

puţin valoros decât al multor bărbaţi din domenii profesionale

similare, Domnia sa declarându-se a fi o mare admiratoare a

tuturor femeilor remacabile, independente şi fermecătoare, fiind

o feministă convinsă.

« Cartea semnată de Maruca Pivniceru, « Doamne, ce

doamne ! », cu o admirabilă prefaţă alcătuită de poetul şi

publicistul de mare cultură Mircea Micu, este o apariţie salutară

în contextul militant şi angajat de promovare şi semnificare a valorilor unor personalităţi (feminine de data aceasta) care fac

gloria – şi nu mă sfiesc să scriu acest cuvânt -, atât în ţară, cât,

de cele mai multe ori, pe înalte şi foarte înalte scene de artă, de

spirit şi de frumos ale planetei », scrie sub titlul « O carte de

mare interes », Mircea Ştefănescu , în Dimineaţa, Bucureşti, nr.

12, 2008. După care subliniază: „Cartea doamnei Maruca

Pivniceru, în această vreme când viaţa literelor este plină de

îngustimi, de aroganţe şi brutalităţi mediatice de neimaginat

(dacă nu le-am vedea în stare liberă) este mentor nu numai

cititorilor interesaţi de ceea ce este real şi adevărat în

performanţa românească, dar şi un mesaj pentru istorie, pentru

că este o lucrare de conştiinţă şi de atitudine, care ar trebui pentru mulţi să fie o obligaţie elementară faţă de cititori şi de ei

înşişi”.

În „Impresii despre un volum eveniment”, Dr. Mirela Zafiri în

„Plai Străbun”, Bucureşti, nr. 16, 2009, constată: „autoarea ne

prezintă o altă faţetă a adevăratelor vedete ale unui popor care

în ultimii 15 ani îşi caută identitatea, se redescoperă la vârsta

adolescenţei, crede în libertatea sa, dar se comportă ca un prunc

în hamul tranziţiei, experimentând avid noutatea kitsch-ului şi a

nonvalorii”

„Regal de inteligenţă feminină”, găseşte Gelcu Maksutovici,

în „Naţiunea”, Bucureşti, 6-12 august, 2008, „caseta de veritabile valori” identificate de prefaţatorul Mircea Micu între

coperţile generoase ale cărţii semnate de Maruca Pivniceru, pe

care o găseşte „o distinsă mânuitoare de condei, fină

observatoare a fenomenului cultural de pe toate palierele”,

asemănând şi domnia sa cartea cu “acea bijuterie de epocă

intitulată Trecute vieţi de Doamne şi Domniţe, ce merită să stea

pe raftul oricărei biblioteci, spre bucuria cititorilor”.

Dr. Constanţa Cristescu, în „Cronica Muzicală on-line”, 11

iulie, 2009, se aliniază spuselor explicative ale autoarei care de

pe coperta de încheiere a cărţii notează: „M-am decis să scriu

câteva dialoguri cu personalităţi feminine, din domenii diferite,

care s-au remarcat prin modestia, talentul, profesionalismul şi charisma de care au dat dovadă de-a lungul carierei lor”.

Cauterizând epoca prezentă cu neajunsurile ei şi în cultură şi

artă, coperta şi cele două Doamne termină optimiste: “Poate că

omenirea se va trezi din acest coşmar şi va repune pe soclul pe

care trebuie să fie aşezate frica de Dumnezeu, respectul de sine

şi faţă de aproapele tău, demascând şi îndepărtând nulităţile

incompetente care îşi ascund prin agresivitate lipsa oricărui

har”.

Că urcuşurile ne sunt posibile ne spune şi intervievata Uca

Marinescu, născută la Gheorghieni, judeţul Harghita, care face

asemenea lucruri de la 5 ani, ca la 11 ani să urce pe Vârful

Literatură


Moldovenu, iar după studii şi muncă, din 1990 să străbată

China, ajungând până în Tibet, să ajungă între anii 1991-1996 în

India, Nepal şi Sikkim, Canada de la est la vest, în Yukon şi Oceanul Arctic, cu escaladarea Alpilor şi Pirineilor, Munţii

Scoţiei şi Munţii Caucaz, itinerarul străbătut de expediţia

Belgica… Ea a străbătut locurile vechii civilizaţii Yuka – Chile,

Bolivia, Peru şi Ecuador, a ajuns în Insula Paştelui – Rapa Nui,

în 1999 a traversat solitar Africa de la sud la nord, prin 11 ţări –

Africa de sud, Namibia, Botswana, Malawi, Zimbawe,

Tanzania Kenya, Sudan, Etiopia, Egipt şi Tunisia -, ca în 2000

să parcurgă drumurile maritime în căutarea vikingilor. A fost în

Insulele Shetland şi Faroe, În Islanda, în Groelanda, la Polul

Nord, plecând din Siberia, dar a ajuns şi la Polul Sud. În anul

2003 a explorat şi Australia – Oceania… Ne oprim aici cu cartea primită de la Maruca Pivniceru.

Merită citită, ca şi cărţile soţului său Romeo, cu o căsnicie

împreună de peste 30 de ani. Doi intelectuali care nu numai se

plimbă ca să cunoască lumea, dar care ne-o şi dăruiesc,

înfăţişându-ne-o, în ceea ce scriu…

Ciupercile – proteinele pădurii

Prof. Paul Matei - Iaşi

O sursă importantă de proteine o putem găsi în

ciupercile de pădure, însă este foarte important să le

cunoaştem, pentru a nu opta decât pentru cele comestibile.

Reţete cu ciuperci proaspete

Salată de ciuperci proaspete cu brânză tofu

Pentru 2 porţii:

250g de ciuperci

70g de brânză tofu

Sos aromat:

1 căţel de usturoi pisat

1 linguriţă de ulei de măsline

1 linguriţă de zeamă de lămâie

chimen, sare, piper, mărar sau pătrunjel verde tocat

felii de roşie, castraveţi, ardei gras pentru decor

- Ciupercile se curăţă de startul de pieliţă ce acoperă pălăria cu un cuţit fin, se spală în 3-4 ape şi se taie felii. Se aşează pe un platou, urmărind să fie cât mai estetic prezentate. - Se prepară un sos din uleiul de măsline, zeama de lămâie, un vârf de

sare, 1 linguriţă de apă şi usturoiul mărunţit. - Se pune sosul peste ciuperci, turnându-l în şuviţe fine şi urmărind ca bucăţele de usturoi să fie egal repartizate. Se poate face sosul fără usturoi, iar usturoiul mărunţit se presară direct peste ciuperci.

- Se rade brânza tofu peste platoul de ciuperci. Se decorează cu felii de roşii, ardei, castraveţi şi mărar sau pătrunjel verde tocat. Se poate servi

lângă piure de cartofi sau cartofi natur, orez simplu cu legume etc.

Salată de ciuperci proaspete cu avocado

Pentru 2 porţii:

5-6 ciuperci champignon 2 fructe de avocado curăţate de coajă şi sâmbure şi apoi tăiate cuburi

1 salată verde 1-2 fire de ceapă verde tocată 1 roşie tăiată felii 1 castravete tăiat rondele Sos aromat: 1/2 linguriţă de ghimbir proaspăt ras sau ghimbir pulbere 1 lingură de suc de lămâie

2 linguri ulei de măsline 2 linguri de apă 1 legătură de pătrunjel verde tocat 1 legătură de mărar verde tocat crenguţe de busuioc proaspăt, tocat, coriandru, chimen, cimbru, rozmarin, salvie, piper, sare - Se amestecă toate ingredientele pentru sos şi se păstrează la rece până când este utilizat.

- Într-un castron se pun toate ingredientele pregătite pentru salată şi se amestecă uşor adăugând sosul aromat peste ele. Salata se serveşte decorată cu frunze de salată şi felii de roşii. Salată de ciuperci proaspete cu andive şi maioneză Pentru 4 porţii: 400g ciuperci

champignon 2 andive 2 roşii maioneză din 2 gălbenuşuri de ou seminţe de coriandru şi fenicul

castravete tăiat felii sare - Andivele şi roşiile se curăţă şi se spală. - Andivele se taie rondele. - Ciupercile se curăţă de pieliţe, se spală şi se taie felii. - Se amestecă în salatieră andivele cu ciupercile, maioneza şi condimentele.

- Roşiile se taie rondele şi se aranjează pe marginea salatierei, alternând cu feliile de castravete. Ciuperci proaspete cu salată verde Pentru 4 porţii: 300g ciuperci champignon proaspete 2 salate 2 roşii 1 lingură de suc de lămâie

coriandru, fenicul, mărar verde tocat castravete tăiat felii 2 linguri ulei de măsline sare - Se curăţă de pieliţă ciupercile, se spală, se taie felii. - Se spală şi se taie foile de salată, roşiile şi castravetele. - Se amestecă în salatieră ciupercile, salata, sucul de lămâie, roşiile şi castravetele.

- Se adaugă uleiul, sarea şi condimentele. - Se serveşte imediat, presărat cu mărar verde. Reţete cu ciuperci gătite Omletă cu ciuperci şi brânză tofu

Medicină naturală


Pentru 2 porţii: 5 gălbenuşuri proaspete 4-5 ciuperci 2 fire de ceapă verde 1 gogoşar sau un

ardei gras 1 roşie 100g de brânză tofu Condimente: 1 legătură de pătrunjel verde tocat

Busuioc, coriandru, fenicul, cimbru Opţional frunze de mentă Sare, piper - Se curăţă de pieliţă ciupercile, se spală şi se taie felii. Gogoşarii, roşiile şi brânza se taie bucăţele. - Se pune ulei în tigaie, se aşează cât mai egal repartizate feliile de ciuperci şi de gogoşar.

- Se dă focul mic pentru 2-3 minute. - Gălbenuşurile se pun într-un bol, se bat cu un tel sau cu o furculiţă, adăugându-se condimentele sau sarea. - Se toarnă gălbenuşurile peste ciuperci, şi se pune capacul. Peste 2-3 minute se ridică uşor omleta cu o paletă, ca să se coaguleze întreaga compoziţie. - Se presară peste omletă cuburile de brânză, ceapa verde tocată, pătrunjelul tocat.

- Se acoperă din nou cu capacul. Peste 2-3 minute se stinge focul şi se lasă 2-3 minute ca să se mai coacă. - Se serveşte decorată cu roşii şi salată verde.

Ciuperci la cuptor cu legume şi brânză tofu Pentru 1 porţie: 4 ciuperci 50 g de tofu mujdei de usturoi

1 roşie decojită şi tocată 1 ardei gras sare, unt ghimbir ras fin pulbere de busuioc proaspăt - Cuptorul se încălzeşte la temperatură medie. - Se pregătesc ciupercile, se înlătură picioruşele lor şi se curăţă de lamelele interioare ale pălăriei precum şi de pieliţa de pe suprafaţa

pălărioarei. Se spală cu apă rece, după care se presară cu puţină sare (ciupercile vor absorbi apa şi sarea în scurt timp). - Se rade brânza tofu într-un vas separat, după care se adaugă mujdeiul de usturoi, omogenizând compoziţia. Roşia se spală şi se taie cuburi, se adaugă ardeiul feliat, ghimbirul ras fin şi busuiocul. - Se unge o tavă sau un vas yena cu puţin unt şi se aranjează pălărioarele de ciuperci astfel încât cupa pălăriei să fie în sus. - Se presară deasupra fiecărei pălărioare de ciuperci compoziţia

pregătită pentru a umple ciupercile (cam o linguriţă pentru fiecare, în funcţie şi de mărimea ciupercilor). - Se pune în fiecare pălărie câte un cubuleţ de roşie. - Se pun în cuptor pentru 20 minute la foc potrivit; ciupercile trebuie să fie puţin pătrunse de căldură, ca să rămână ferme. - Se servesc pe un platou pe care s-au aşezat foi de spanac sau salată, presărate cu pătrunjel verde.

Supă cremă de ciuperci şi legume Pentru 4 porţii:

400g de ciuperci

1 morcov mare 100g de ţelină 50g de păstârnac 2-3 cartofi 1/2 ceapă mică sau 1 fir de ceapă verde 2 linguri de smântână sau 200ml lapte sau 100ml iaurt zeamă de lămâie

o lingură de unt pătrunjel verde tocat o foaie de dafin 1 linguriţă de chimen 10 boabe de coriandru piper negru sau măcinat, sare - Se curăţă şi se spală cartofii, morcovul, ţelina, păstârnacul (se poate folosi doar ţelină sau doar păstârnac sau rădăcină de pătrunjel), şi

ciupercile. - Se taie bucăţi şi se fierb cu 1,5 litri apă şi o foaie de dafin. - Se păstrează 2 ciuperci mici pentru decorare. În maxim 20 de minute legumele sunt fierte. - Se lasă să se răcească puţin, se scoate foaie de dafin şi se mixează, adăugând smântâna sau laptele. - Se răstoarnă amestecul mixat în oala pentru supă. Dacă amestecul este prea gros (ţinând cont că atunci când se va răci va fi şi mai consistent) se mai subţiază după caz cu lapte sau apă. Se mai aşează pe

foc, ca să dea încă un clocot. Se adaugă chimenul, coriandrul, un vârf de piper măcinat, untul, zeama de lămâie după gust şi sarea. - Se serveşte supa cu câteva felii din ciupercile oprite pentru decor, pătrunjelul verde şi câteva boabe de chimen deasupra. Supa se poate servi şi cu crutoane din cubuleţe de pâine uscate la cuptor.

Terapia cu cireşe

Crenguţa Roşu - Bucureşti

Zilele călduroase de vară ne oferă o multitudine de

posibilităţi de a ne hrăni sănătos.

ructele de sezon, căci la acestea vom face referire în articolele

ce vor urma, sunt surse de energie şi forţă, cu mari valenţe

terapeutice totodată, oferindu-ne astfel încă o posibilitate de a

ne bucura din plin de viaţă.

Cireşele – fructe regale, o sursă de sănătate

Cireşele, un mare dar de la natură, sunt unele dintre cele mai îndrăgite

fructe de către români. Metafora „cireaşa din vârful tortului” este cea

mai potrivită pentru a desemna ceva special, unic pe care îl au aceste

comori rubinii pe timp de vară. Verdictul dat în urma a zece ani de

studii minuţioase în diverse laboratoare şi spitale universitare a fost

clar: delicioasele fructe roşii sunt un medicament incontestabil, care

combate cu un incredibil succes câteva zeci de boli grave.

Putem consuma orice fel de cireşe cu condiţia să fie bine coapte şi

deloc alterate (aceste fructe intră foarte uşor în fermentaţie). Trebuie,

F

Medicină naturală


însă, ştiut că cireşele în funcţie de soiul lor, prezintă efecte terapeutice

diferite. De pildă, cireşele galbene sau de o culoare mai deschisă, au un

efect diuretic mai puternic, favorizând în mod special mobilizarea şi

eliminarea toxinelor din organism şi sunt un bunt stimulent al digestiei.

Cireşele de un roşu închis sau cele negre, prezintă o acţiune mai

complexă, având efecte antioxidante foarte puternice sunt un

medicament neaşteptat de eficient şi contra bolilor degenerative, a

afecţiunilor cardio-vasculare şi a anumitor forme de cancer. Cireşele

amare sunt cele mai preţuite de către terapeuţi, fiind un excelent

remediu pentru tratarea durerilor musculare, a îmbătrânirii premature, a

afecţiunilor inflamatorii, a bolilor hepatice, a tumorilor maligne sau

benigne.

Considerate super-fructe, pentru că au foarte mulţi nutrienţi, cireşele

conţin peste 70% apă (la fel ca organismul uman), restul de 30% fiind

format din: complexul de vitamine B (B1, B2, B6), vitaminele A, C, E

şi PP; minerale şi oligoelemente precum: fier, îndeosebi potasiu

(220mg%), calciu, fosfor, magneziu, cupru, zinc, cobalt. Mai conţin

albumină, hidraţi de carbon, fibre alimentare, acizi organici liberi.

Prezenţa acidului elagic (compus fenolic) cât şi a unui procentaj mare

de flavonoide ca: antocianidine, quercitin, conferă cireşelor proprităţi

antioxidante cu o acţiune puternică de anihilare a efectelor generate de

radicalii liberi, şi de scădere a nivelului de acid uric din sânge.

Prezenţa în cireşe a acestor compuşi naturali au făcut din ele revelaţia

medicală a ultimilor ani, fiind folosite ca aliment-medicament cu

proprietăţi de multe ori miraculoase: antiinflamatorii şi antimicrobiene,

antiîmbătrânire, antispastice anti-alergice, antitoxice şi anticarcinogene

(conferă inhibarea creşterii şi proliferării celulelor canceroase).

În toate testele clinice sau de laborator, încununate cu rezultate

excepţionale, s-au folosit cireşe bine coapte şi proaspete, consumate ca

atare sau sub formă de suc proapăt stors.

Cireşele în stare

de fruct

Se consumă la

temparatura

camerei, de

preferinţă pe

stomacul gol, cu

minim 15 minute

înainte de masă.

Doza zilnică

terapeutică

recomandată: 1

kilogram pe zi, consumat în 2-3 reprize. Sunt studii care recomandă

600 de grame ca doză minimă zilnică pentru un tratament de lungă

durată. O cură de cireşe durează minim trei săptămâni, neexistând o

limită maximă.

Sucul proaspăt de cireşe

Se obţine prin zdrobire, urmată de stoarcere prin tifon, fie prin

centrifugare la storcător. Cel mai eficient din punct de vedere

terapeutic este cel din cireşe negre şi cel din cireşe amare. La acesta din

urmă se va adăuga miere lichidă, astfel se poate păstra la rece şi 6 ore

fără să i se modifice gustul. Se consumă zilnic o jumătate de litru până

la un litru de suc, în cure de minim două săptămâni.

Siropul de cireşe amare

Se obţine din sucul extras prin zdrobire urmată de filtrare sau prin

centrifugare. Sucul rezultat se lasă într-un vas transparent vreme de o

oră, nemişcat, pentru a se separa partea limpede de cea cu sedimente.

Numai sucul limpede va fi apoi extras cu un furtun şi se va pune într-

un alt vas, unde se va amesteca cu miere până când se omogenizează.

La un litru de suc limpede de cireşe amare se adaugă două kilograme

de miere de albine, iar amestecul rezultat se pune în sticle închise

ermetic şi se păstrează în locuri întunecoase şi cât mai reci. Se

consumă zilnic o sută de grame din acest sirop amestecat cu apă, ca

substitut de suc proaspăt, pentru tratarea bolilor inflamatorii şi a celor

degenerative.

Boli (afecţiuni) ce pot fi tratate cu ajutorul cireşelor

Cancer la rinichi şi prostată

Puternic antiinflamatoare renale şi stimulent al diurezei, consumul de

suc de cireşe este un foarte bun mijloc de prevenire a cancerului de

rinichi, de vezică şi de prostată. O cură cu suc de cireşe durează

minimum 4 săptămâni şi are şi alte efecte benefice asupra rinichilor,

aşa cum vom vedea:

Litiază renală

În special litiaza cu uraţi, care apare la consumatorii constanţi de carne,

este eficient combătută de o cură de o lună de zile cu suc de cireşe. Se

bea zilnic un litru de suc, de preferinţă dimineaţa pe stomacul gol.

Cozile de cireşe, prezintă un efect diuretic recunoscut. Conţin săruri de

Medicină naturală


potasiu, saponine, flavonoide, tanin, uleiuri volatile. Maceratul din cozi

de cireşe are o excelentă acţiune antiinflamatorie şi diuretică, acţionând

favorabil, prin îndepărtarea excesului de lichide din organism. Se

recomandă: în caz de infecţii urinare (cistite, pielite) şi litiază urinară

(cresc diureza); afecţiuni metabolice: obezitate, gută, uremie

(favorizarea eliminării urinare a acidului uric şi a altor compuşi

azotaţi). De aceea se recomandă a se consuma suplimentar macerat de

cozi de cireşe. 1 linguriţă de plantă mărunţită/cană, se lasă la macerat

5-6 ore şi se separă lichidul de plantă. Se beau 2-3 căni/zi din acest

lichid. Combinaţia de suc de cireşe şi macerat de codiţe este valabilă şi

contra retenţiei de lichide în oreganism.

Cancer de colon

Un studiu de medicină experimentală făcut de cercetătorul american

Steve Godman, în perioada 2006-2007, a pus în evidenţă faptul că

cireşele amare previn cancerul de colon, care este pe locul trei ca

frecvenţă la nivel mondial. Mai mult, o cură de şase-opt săptămâni cu

cireşe amare, atunci când cancerul de colon este deja instalat, duce la

scăderea volumului tumorilor, în peste 40% din cazuri.

Aceste rezultate au fost confirmate şi de o altă echipă de cercetători, de

la universitatea statului Michigan, condusă de profesorul Muralee Nair.

Doza zilnică de cireşe recomandată în această afecţiune este de

minimum 800 de grame, consumate pe stomacul gol, înainte de masă,

pe o perioadă cât mai lungă de timp.

Cancer mamar

Testele de laborator arată că aceleaşi cireşe amare

inhibă puternic dezvoltarea celulelor maligne în

cazul cancerului mamar. Steve Godman,

desfăşoară în continuare, împreună cu echipa sa,

un amplu program de cercetare în acest sens.

Cardiopatie ischemică

Prin consumul de cireşe este influenţat considerabil metabolismul

grăsimilor şi fluidifierea sângelui, prevenindu-se astfel depunerea

colesterolului pe vasele de sânge şi apariţia cheagurilor de sânge. Un

kilogram de cireşe consumat zilnic, o perioadă de minimum 21 de zile,

este de un real ajutor pentru cei suferă de această boală sau sunt

predispuşi spre această boală, ajutând la prevenirea crizelor cardiace şi

a infarctului.

Şi în acest caz pot fi întărite consumând maceratul din codiţele de

cireşe.

Artrită reumatoidă

Se estimează că 62% dintre europeni şi aproape 70% dintre americani

suferă în prezent, într-o formă sau alta, de reumatism. Cura cu cireşe

negre sau cu cireşe amare – câte 1kg/zi, vreme de 6-8 săptămâni, este

de un imens ajutor în tratarea bolilor reumatice. Tratamentul cu aceste

fructe reduce inflamaţia articulaţiilor, elimină progresiv durerile,

împiedică apariţia proceselor degenerative, redă gradat, asociat cu

gimnastica medicală, mobilitatea articulară. Doctorul în medicină Tina

Miller, de la Universitatea americană a statului Michigan, după zece

ani de cercetări, afirmă că flavonoidele din cireşe au o acţiune

antiinflamatoare şi analgezică de 10 ori mai mare decât aspirina şi

comparabilă cu ibuprofenul (substanţa activă de bază în peste 100 de

medicamente de sinteză antireumatice), dar fără efectele adverse ale

acestuia. Un alt grup de cercetători, de la Universitatea „John Hopkins”

din Baltimore, au descoperit că şi alte substanţe din cireşe, şi anume

antocianii (tot din familia flavonoidelor), pigmenţii care le dau

nuanţele roţiatice-negre, reduc durerea și inflamaţia articulaţiilor, după

un mecanism foarte asemănător cu cel al medicamentul de sinteză

indometacin, având o intensitate a acţiunii similară cu acesta.

Gută

Este o altă boală frecvent întâlnită și care dacă nu este tratată poate

cauza leziuni severe ale articulaţiilor. Un litru de suc de cireşe amare,

consumat în trei reprize/zi, pe o perioadă de

minimum 3 săptămâni, reduce rapid proporţia

acidului uric din sânge şi ajută chiar la

eliminarea sa din lichidul sinovial (care asigură

lubrifierea articulaţiilor). Mai mult, datorită

efectelor antiinflamatoare ale cireşelor, durerile

dispar şi este, astfel, uşurată ieşirea din

dureroasa criză de gută.

Colită de putrefacţie

Se face o cură de 14 zile, timp în care se

elimină orice produs de origine animală, cum ar

fi carnea, peştele, brânza, orice fel de lactate, ouăle. Înaintea fiecărei

mese ori gustări se consumă câte o jumătate de kilogram de cireşe

proaspete, oricât de neînsemnată cantitativ ar putea părea acea masă

sau gustare. Este un tratament extrem de eficient pentru combaterea

bacteriilor de putrefacţie din colon şi pentru refacerea florei normale

din intestine.

Insomnie

Deşi este un simptom şi nu o boală, statisticile arată că 30-50% din

populaţie este afectată de insomnie, iar 10% suferă chiar de insomnie

Medicină naturală


cronică. Profesorul doctor Russell J. Reiter, neurolog la Centrul pentru

Sănătate şi Ştiinţă, din cadrul Universităţii din Texas, din San Antonio,

a descoperit pentru prima dată existenţa în cireşe a melatoninei,

substanţă eliberată şi în organismul uman de către glanda pineală, care

induce o stare de relaxare şi un somn odihnitor, profund regenerant.

Savantul este de părere că o cură cu cireşe amare consumate sub formă

de fructe, suc ori cu sirop natural este de natură să îmbunătăţească

semnificativ somnul, făcându-ne să adormim mai uşor, eliminând

gradat trezirile nocturne sau somnul agitat.

Depresie

Acelaşi profesor Reiter, care a condus un studiu cu o durată de cinci

luni despre efectele melatoninei din cireşe, a afirmat că ele sunt de un

ajutor real nu doar în tratamentul insomniei, ci şi al depresiei şi al

simptomelor asociate ei. Aşadar, deşi poate să pară incredibil la o

primă vedere, consumând măcar şase sute de grame de cireşe/zi, starea

noastră emoţională se va îmbunătăţi simţitor, ajutând la revenirea

gradată a optimismului, a tonusului psihic şi a celui mental.

Diabet non-insulino dependent

Profesorul doctor Muralee Nair, de la Universitatea statului Michigan,

a studiat, printre altele, efectele consumului de cireşe în diabet. El a

observat că aceste fructe cresc în mod semnificativ nivelul de insulină

din organism. Testele de medicină experimentală au arătat că

administrarea de suc de cireşe stimulează o parte a celulelor

pancreatice să producă mai multă insulină, al cărei nivel în sânge creşte

astfel cu 15%-50%, procentul variind în funcţie de predispoziţia

fiecărui individ. Pacienţilor cu diabet non-insulinodependent, precum

şi celor care au predispoziţie spre această afecţiune, le este

recomandată cura cu cireşe negre sau amare, din care se consumă o

1/2kg-1kg pe zi. Tratamentul durează minimum 4 săptămâni, şi la

terminarea sa este recomandat un nou consult medical.

Febră musculară şi dureri musculare

Studii făcute la Universitatea din Vermont şi la un institut de

recuperare a sportivilor din New York au arătat că sucul de cireşe

elimină în mare măsură durerile de după eforturile musculare intense,

dar şi pe cele produse de frig sau de alţi factori. Într-unul din studii,

două grupe de voluntari, care făceau aceleaşi exerciţii de forţă şi de

mobilitate, au fost tratate cu suc de cireşe, respectiv cu un produs

placebo. Testele au fost efectuate după mai multe tipuri de exerciţii

făcute la intervale diferite de timp, studiul întinzându-se pe o perioadă

de trei luni, vreme în care grupele de voluntari au fost schimbate între

ele. Rezultatele au fost uimitoare: cei care au consumat suc de cireşe au

raportat dureri musculare mult mai reduse ca intensitate şi care nu au

durat mai mult de 24 de ore, spre deosebire de 48-72 de ore la grupul

placebo. Mai mult, măsurarea forţei musculare a participanţilor în

următoarele zile a arătat că cei care consumaseră suc de cireşe (700 ml

pe zi) aveau în medie performanţe cu 15% mai bune.

Prevenirea Alzheimer şi a demenţei senile

Un colectiv de medici din Statele Unite, condus de neurologul Kim Do,

a pus în evidență, în anul 2001, faptul că substanțele chimice conținute

de cireșele negre și de cele amare încetinesc procesele de îmbătrânire

ale celulei nervoase și, de asemenea, împiedică procesele degenerative

la nivelul întregului sistem nervos. Această acțiune se datorează unui

întreg complex de flavonoide, pigmenți antocianici, vitamina C,

potasiu, magneziu şi fier conţinute de aceste fructe. Se recomandă,

aşadar, consumul de cireşe proaspete, câte 600 grame minimum pe zi,

pentru a ne menţine sistemul nervos tânăr.

Alte efecte ale consumului de cireşe şi a maceratului din cozi de

cireşe:

- Tratamentul diverselor afecţiuni respiratorii (tuse, gripă, stări febrile,

faringită, laringită, bronşite, pleurezie, favorizarea transpiraţiei).

- Combaterea anemiei, demineralizării organismului şi creşterii

întârziate la copii

- Combaterea obezităţii şi a celulitei (se consumă 2 zile/săptămână 0,5-

1 kg cireşe, fără alte alimente);

- Prevenirea şi întârzierea procesului de îmbătrânire, a îmbătrâniri

premature. Prin acţiunea de reechilibrare a pH-ului din sânge, cireşele

diminuează efectele acestor tulburări.

- Boli ale aparatului digestiv (constipaţie, gastrite, atonie hepatică,

vome, hepatite cronice, litiază biliară, dureri de stomac, gastroenterite).

Un efect important al consumului de fructe constă în favorizarea

digestiei ca urmare a normalizării tranzitului intestinal

- Îmbunătăţirea vederii.

Cireşele contribuie la menţinerea sănătăţii ţesuturilor (piele, mucoase,

epiteliu).

În uz extern, se aplică fructe zdrobite sub formă de cataplasmă pusă pe

frunte, pentru tratarea stărilor de ameţeli, migrene şi dureri de cap.

Cataplasma aplicată pe obraz şi gât, sub formă de mască cosmetică,

redă elasticitatea pielii prin efecte tonice, revigorante şi vitaminizante.

În plus, combate petele de bătrâneţe, pecingine, pistrui şi crăpături ale

pielii.

Uleiul obţinut din sâmburi de cireşe este excelent împotriva

reumatismului şi a negilor.

Precauţii şi contraindicaţii la tratamentul intern cu cireşe

Medicină naturală


Nu se cunosc contraindicaţii la administrarea acestor fructe, cu

excepţia persoanelor cu sensibilitate gastrică şi a celor cu colită de

fermentaţie activă. Diabeticii vor ţine cont că aceste fructe, deşi nu sunt

foarte bogate în zaharuri, au un conţinut semnificativ de hidraţi de

carbon, care va fi luat în calcul la regimul zilnic.

Observaţie ce merită luată în considerare

Echipa de medici de la Universitatea din Michigan (cel mai mare

producător mondial de cireşe), a avut curiozitatea să vadă şi dacă

produsele industriei alimentare derivate din cireşe au proprietăţi

medicinale. Astfel, au fost analizate, din acest punct de vedere, sucurile

acidulate de cireşe, siropurile de cireşe obţinute prin metode termice

sau pasteurizate, precum şi cireşele conservate conţinute de diferite

dulciuri. Concluzia acestui studiu a fost că, practic, toate aceste

produse nu au nici 10% din efectele terapeutice ale fructelor proaspete

şi ale derivatelor lor naturale. Nici suplimentele alimentare realizate

din cireşe nu sunt soluţia cea mai bună deoarece organismul nostru

asimilează cel mai bine elementele de care are nevoie direct din ceea ce

este proaspăt.

Iată câte beneficii dintr-un fruct atât de mic!

Depresia: cauze, criterii de evaluare şi remedii

recomandate din perspectiva medicinii naturiste

şi a practicii yoga

Dr. Cristian Boerescu - Bucureşti

Statisticile arată că una din patru femei şi unul din zece

bărbaţi sunt atinşi cel puţin o dată în timpul vieţii de

această suferinţă.

n România se estimează a fi peste 2 milioane de persoane afectate

de depresie, din cauza incapacităţii lor de adaptare la greutăţile sociale. În special în perioadele marcate de anumite dificultăţi (şomaj, examene, boală, divorţ, schimbarea locului de muncă,

certuri conjugale, decese), mulţi oameni sunt cuprinşi de sentimente tranzitorii de tristeţe, insatisfacţie, descurajare, apatie, indispoziţie, pesimism, putând ajunge uneori chiar până la idei suicidare. Dacă o

persoană nu poate depăşi astfel de stări negative în timp de două săptămâni, ea ar putea să sufere de o formă de depresie. Depresia poate să apară la orice vârstă. Specialiştii consideră că jumătate din persoanele care au trecut printr-un episod de depresie majoră, vor mai prezenta unul la o anumită perioadă de timp. Multe persoane sunt tentate să-şi caute refugiul în alcool, tutun sau chiar droguri. Acestea pot să îmbunătăţească pe moment starea de spirit, dar „extazul” se termină curând, pentru a fi înlocuit de o agonie cu mult

mai chinuitoare decât depresia originară. Celula nervoasă este influenţată negativ de acţiunea tutunului şi a drogurilor, sfârşind prin a fi slăbită, epuizată, şi astfel starea depresivă devine cronică. Nu orice indispoziţie este depresie. Oricine poate simţi la un moment dat o stare de indispoziţie, dar aceasta nu înseamnă neapărat că suferim de depresie clinică. Nimeni nu este imun la stări proaste ocazionale şi pe toţi ne încearcă tristeţea sau descurajarea atunci când avem o

pierdere. Dacă însă aceste sentimente persistă sau se intensifică în timp, atunci se pune problema unui dezechilibru serios. Scala Montgomery Asberg indică mai multe criterii de evaluare a

depresiei: - lipsă totală de interes faţă de aproape orice activitate care înainte făcea plăcere, la care se adaugă un sentiment sfâşietor de gol interior şi letargie;

- stare de tristeţe interioară profundă – persoana în cauză se simte lipsită de ajutor, deznădăjduită, nu mai are nicio speranţă; - irascibilitate; - sentimentul inutilităţii; - incapacitate de a se concentra, de a gândi şi a lua decizii; - gânduri pesimiste, idei de vinovăţie şi autocenzurare, complexe de inferioritate şi remuşcări faţă de acte considerate reprobabile sau faţă de „păcate”;

- idei şi planuri preparative pentru sinucidere; depresivii ajung să creadă în mod greşit că viaţa nu mai merită trăită, şi nu de puţine ori tentativele de sinucidere le reuşesc; - reducerea duratei şi a profunzimii somnului; - modificări vizibile ale poftei de mâncare; - lipsă de energie, astenie, oboseală, lasitudine (senzaţie de oboseală, plictiseală). Pentru multe victime ale depresiei, aceste stări fizice şi mentale persistă zi şi noapte, par nesfârşite şi de multe ori nu pot fi alinate nici

de întâmplări fericite sau de veşti bune. Unii oameni sunt aşa de dominaţi de sentimentul de disperare, încât nu-şi pot aduna forţele oricât i-ar încuraja cei din jur (familia, prietenii, colegii). Persoanele depresive nu urmează niciun sfat şi refuză ajutorul celor din jur, deoarece se simt atât de lipsiţi de speranţă, încât totul li se pare fără sens.

Boală psihică sau neurologică? Medicii nu cunosc până în prezent mecanismul exact care duce la

declanşarea depresiei. Multă vreme psihiatria a considerat-o ca fiind o boală mentală care-şi are originea în reprimarea unor emoţii dureroase, ca furia şi tristeţea. Astăzi se ştie că în geneza bolii sunt implicaţi şi factori genetici, iar cercetările recente indică prezenţa unor dezechilibre la nivelul hormonilor endocrini (cortizon) şi al neurotransmiţătorilor cerebrali (serotonină, norepinefrină). Totuşi, cercetătorii nu ştiu dacă aceste dezechilibre cauzează depresia sau dacă ele apar ca o consecinţă a bolii. Medicamentele care se

administrează (inhibitori ai serotoninei, antidepresivele triciclice, lithium, MAO) blochează rapid fenomenele biochimice ale depresiei, dar pe termen lung, eficienţa lor este scăzută, înşişi medicii alopaţi recomandând şi metode psihoterapeutice.

Dieta Doctorul Elsan Haas, director al „Preventive Medical Center of Marine” recomandă, în lucrarea sa O dietă pentru toate anotimpurile, ca suferinzii de depresie să respecte o dietă purificatoare timp de 2-3

săptămâni. În această perioadă trebuie evitat consumul de lapte, zahăr, carne, alimente conservate, paste făinoase care vor fi înlocuite cu legume şi fructe proaspete, bine coapte la soare. Acestea conduc la „o reechilibrare şi o mai bună stabilitate a psihicului”. Dr. Brigitte Mars, specialist în fitoterapie şi nutriţie (Boulder, Colorado) subliniază importanţa epurării hepatice la pacienţii suferinzi de depresie, deoarece la aceştia s-a constatat că ficatul este greoi şi blocat. De aceea, ea recomandă evitarea grăsimilor - unt, margarină,

carne, precum şi a produselor „snack foods”. O altă expertă în materie de depresie, Tierona Low Dog, arată că vitaminele din grupul B (şi în special B12) pot produce minuni în vindecarea acesteia, dar are o rezervă serioasă în administrarea lor sub formă de pastile. Mult mai eficientă este asimilarea vitaminelor direct din hrană, respectând o dietă adecvată. Vă recomandăm ca zilnic, prima dumneavoastră masă să o constituie dejunul Kolath, acesta fiind bogat în vitaminele de tip B. Recomandări alimentare, care aplicate în practică au dat rezultate

foarte bune în cazul multor pacienţi:

Î

Medicină naturală


1)cereale: grâu 200gr/zi, hrişcă 100gr/zi;

2)legume: ceapă 1-2/zi, praz 100gr, ţelină 100gr;

3) fructe: caise, alune, nuci 100gr, coacăze negre 75gr, polen apicol 30 gr/zi.

Fitoterapie În Europa Occidentală, planta numită „Sfântul Ioan” are o veche tradiţie de utilizare ca antidepresiv, cercetările arătând că ea acţionează similar medicamentelor antidepresive MAO, dar fără efectele lor adverse. Specialista în fitoterapie Low Dog recomandă tinctura de valeriană 3-5 ml de 2/3 ori pe zi, în caz de manifestări nevrotice, iritabilitate, nelinişte. Floarea-patimilor are efect de inhibiţie similar MAO, calmând

sentimentul de anxietate. Asociată cu muşeţel, calmează manifestările nervoase digestive. Cafeaua de ovăz, 2-3 ceşti zilnic, are efect de calmare a sistemului nervos, dar şi de înviorare. Dr. Mars recomandă tinctura de Gingko Biloba (la farmacie se găseşte produsul Tanakan – soluţie, care se eliberează şi pe reţetă compensată). Din flora noastră, cele mai eficiente plante sunt următoarele:

1) Calomfir…100gr 2) Cerenţel…100gr

3) Odolean…100gr

4) Roiniţă…100gr

5) Talpa-gâştei…100gr

6) Ranvolfia…100gr

7) Sunătoare…100gr

8) Rozmarin…100gr

9) Salvie…100gr

10 Busuioc…100gr) Plantele se macină fin cu râşniţa electrică, se amestecă în cantităţile

date şi se administrează câte o linguriţă (5 gr) de 4 ori pe zi din fiecare amestec de plante, consecutiv. Se ţin sublingual 15 min., apoi se înghit cu apă minerală. Cu aceste amestecuri de plante se pot face şi băi aromatice: 200 gr. amestec (pulbere) macerat 24 ore în 500 ml apă, se adaugă în apa caldă din cadă. Dr. Mars sugerează adăugarea câtorva picături de ulei de lavandă sau iasomie în baia caldă, cu plante medicinale.

Tehnici YOGA Exerciţiile yoghine stimulează producerea de endorfină şi ridică nivelul serotoninei în sânge, ceea ce explică starea plăcut euforică ce apare la sfârşitul unei şedinţe de gimnastică YOGA. Psihiatrul american Mark Gold afirmă: „Este imposibil să suferi de depresie atunci cand practici YOGA”. YOGA ajută la reglarea sistemului endocrin şi induce minţii o stare de pace interioară. Profesoara de YOGA Barbara Kaplan, din Oakland, California arată că în cazul depresiei există un blocaj energetic în zona inimii

(ANAHATHA CHAKRA), persoanele în cauză fiind incapabile să se deschidă afectiv. Ele chiar au o poziţie corporală aplecată, cu umerii căzuţi şi pieptul înfundat, care le întreţine criza şi agravează starea. (Astfel de observaţii sunt confirmate şi de psihanaliză. Depresivii sunt conştienţi de această criză afectivă, nu o pot depăşi şi suferă din cauza ei). Ea recomandă posturile corporale care destind pieptul: ARDHA-CHANDRASANA (postura semilunii), BHUJANGASANA (postura cobrei), CHAKRASANA (podul în ridicare), SHALABASANA (postura lăcustei).

Koplan – terapeut YOGA al fundaţiei Phoenix Rising, SUA – recomandă posturile inverse: SARVANGASANA (postura lumânării), SHIRSHASANA (postura stând pe cap), deoarece prin acumularea sângelui la nivelul capului reglează somnul şi procesele cerebrale. El atrage însă atenţia că aceste exerciţii trebuie să fie învăţate şi practicate sub îndrumarea unui instructor autorizat. „YOGA elimină starea de apatie şi lipsă de interes prin exerciţiile specifice – ASANA-e, pe care le pune la dispoziţie… Exerciţiile care scot pieptul în faţă trezesc

capacitatea de a da sau primi dragoste. Postura eroului (VIRASANA) sau Salutul Soarelui (SURYA NAMASKARA) ajută la eliminarea furiei şi la conştientizarea puterii personale.”

Metode miraculoase fără medicamente Cheri Huber, autorul al cărţii Depresia văzută ca oportunitate a practicii spirituale, recomandă să ne punem următoarea întrebare în timpul stărilor depresive: „Cum pot să am grijă de mine când mă simt

aşa?”, iar apoi să ne aplicăm acelaşi tratament ca persoanei iubite. Autorul sugerează chiar o petrecere în cinstea depresiei: „Coaceţi-vă o prăjitură mică şi neagră. Nu adăugaţi nimic ca să o faceţi să crească sau să fie gustoasă. Pictaţi un tablou depresiv uriaş şi întunecat. Veţi vedea astfel în ce stare negativă vă complaceţi. Toate aceste necazuri care vi se par adevărate piedici în viaţă pot fi, de fapt, impulsuri pentru a ne autodepăşi.” Dr. Patrick Miller, în Cartea Credinţei Practice, recomandă:

„Întoarceţi-vă la natură. Activaţi-vă corpul, de preferat prin joacă. Înlocuiţi sentimentul de vină sau alte convingeri negative cu acela de smerenie şi încredere. Cereţi ajutorul lui DUMNEZEU.” Dr. Alexander Lawen scoate în evidenţă eliberarea endorfinei şi a altor substanţe benefice pentru creier, în timpul actului amoros cu continenţă sexuală, în cadrul unui cuplu plin de iubire. Medicina chineză recomandă şi ea pe această linie diverse posturi sexuale pentru

combaterea depresiei, realizate în cuplu, la anumite ore bine precizate de medic.

Tierona Low Dog indică plimbările prin grădină, contemplarea

apusului de soare sau a zâmbetului unui copil. Dr. Mars subliniază

importanţa expunerii corpului complet nud la lumina Soarelui pentru menţinerea stării de fericire. Lumina acţionează la nivelul glandei pineale, stimulând producerea melatoninei, un hormon care reglează somnul şi dispoziţia interioară. În timpul lunilor de iarnă, când Soarele abia se arată, mulţi oameni suferă de depresii şi anumite disfuncţii afective de sezon, arată dr. Mars, sugerând expunerea 20

min./zi în aer liber şi înlocuirea becurilor cu incandescenţă (ce emit o lumină uşor gălbuie) cu becuri care emit lumină albă (becuri cu halogen) – spectru total. Nu uitaţi de terapia prin râs! Cumpăraţi-vă cărţi de bancuri, reviste umoristice, filme video. Închideţi-vă în casă şi urmăriţi câteva comedii bune. Înscenaţi faze comice prietenilor şi colegilor dumneavoastră, bucuraţi-vă şi râdeţi în hohote.

Astrologia. Elementele de bază şi

semnificaţiile lor

Prof. George Bianu - Bucureşti

Astrologia este o ştiinţă extrem de complexă şi exactă

practicată din timpuri străvechi, care se ocupă cu studiul

influenţelor astrale planetare asupra fiinţei umane,

evenimentelor, relaţiilor etc.

a ne poate ajuta imens în aprofundarea cunoaşterii de sine

şi, de asemenea, ne poate ajuta să avem o perspectivă mai

largă, de ansamblu, asupra realităţii care ne înconjoară,

dincolo de limita unei viziuni superficiale, materialiste, care nu ţine

cont de cauzele reale, profunde ale lucrurilor. La nivel fizic, concret,

legătura dintre astre şi viaţa de pe Pământ se realizează prin acţiunea

de influenţă a vibraţiilor planetelor.

E

Medicină naturală


Zodiacul

Denumirea de zodiac vine din limba greacă, unde zoon înseamnă

„vietate”, „viaţă”, „animal”. Zodiacul mai are şi înţelesul mitic de

„cerc simbolic al animalelor”, deşi zodiacul occidental, pe lângă

animale, mai conţine, de asemeni, figura unei femei (Fecioara), a unui

bărbat (Vărsătorul) şi a doi copii sau adolescenţi (Gemenii). Singurul

zodiac care este alcătuit în exclusivitate din animale este cel chinezesc.

Zodiacul este acea regiune a sferei cereşti care are forma unui brâu ce

este situat de o parte şi de alta a Eclipticii. Ecliptica este cercul de pe

sfera cerească pe care Soarele se mişcă, în

mod aparent, într-un interval de un an

(spunem se mişcă aparent, deoarece în

realitate, Pământul se învârte în jurul

Soarelui).

Zodiacul cuprinde 12 constelaţii, zodii sau

semne zodiacale (Berbecul, Taurul, Gemenii,

Racul, Leul, Fecioara, Balanţa, Scorpionul,

Săgetătorul, Capricornul, Vărsătorul şi Peştii)

care sunt în strânsă legătură cu anotimpurile

şi cu desfăşurarea acestora. Soarele, în

mişcarea sa aparentă, tranzitează pe rând cele

12 constelaţii pe parcursul unui an. Poziţia Soarelui în momentul

naşterii este cea care determină zodia natală.

Pentru a caracteriza mai bine semnele zodiacale, astrologii antici au

asociat, deloc întâmplător, cele patru elemente (pământ, apă, foc, aer) –

tipice pentru viziunea lor asupra lumii cosmice – cu câte un grup de

trei zodii, care, în viziunea lor, oglindesc caracteristicile fiecărui

element în individualitatea umană. Astfel a rezultat o împărţire a

zodiilor în semne de pământ, semne de apă, semne de foc şi semne de

aer.

Planetele şi Aspectele Planetare

Planetele sunt corpuri cereşti care, prin influxurile lor astrale, imprimă

fiinţelor umane (şi nu numai), anumite caracteristici fundamentale ce le

sunt specifice, impregnându-ne fiinţa cu anumite predispoziţii native,

calităţi şi defecte, echilibre şi dezechilibre, etc. Fiecare dintre ele

guvernează în fiinţă diferite aspecte, inspirându-ne şi impulsionându-ne

într-o direcţie sau alta în viaţa nostră de zi cu zi, în funcţie de specificul

energiei pe care îl prezintă. Principalele planete astrologice sunt

Soarele, Luna, Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn, Uranus, Neptun

şi Pluto.

Astrograma este o reprezentare a planetelor – cu toate aspectele pe care

ele le formează cu zodiile, cu ascendentul şi cu casele zodiacale – adică

o „hartă a cerului” aşa cum se prezintă ea într-un anumit moment şi loc

dat care trebuie să fie clar precizate.

La locul de naştere, unghiurile formate de planete cu Pământul sunt

măsurate în grade. Aceste unghiuri se

regăsesc în astrogramă, prin poziţionarea

planetei în semnul zodiacal respectiv (de

exemplu Soare la 12˚ în Berbec, Luna la 17˚

în Gemeni).

Atunci când într-o astrogramă corpurile

cereşti se află în anumite raporturi unghiulare

şi vectoriale specifice, se spune că ele sunt

într-un anumit „aspect”. Aceste aspecte

precizează şi nuanţează foarte mult

motivaţiile şi potenţialităţile (bune sau rele)

ale individului.

Aspectele astrologice majore folosite la realizarea şi la analiza

astrogramei sunt: Conjuncţia, Sextilul, Careul (sau Cuadratura),

Trigonul şi Opoziţia.

Casele astrologice

Casele astrologice indică relaţia specifică dintre semnele zodiacului şi

rotaţia Pământului în jurul axei sale. Ele reprezintă diversele domenii

de activitate caracteristice fiinţei umane, cum ar fi: căsătoria, cariera,

sănătatea, personalitatea.

Fiecărei zodii îi revine o casă astrologică, prin urmare şi casele sunt tot

12 la număr şi, la fel ca şi zodiile, se opun şi ele două câte două. Linia

ce demarchează începutul unei case se numeşte cuspidă. Cuspida Casei

întâi (Casa I) se numeşte Ascendent (iar cuspida Casei a VII-a se

numeşte Descendent).

Astrologie


Tema natală

Cele mai importante patru puncte ale temei natale (Ascendentul,

Descendentul, Mijlocul Cerului şi Fundul Cerului) sunt de mare

utilitate în analizele astrologice ale temei astrale ale unei fiinţe umane.

Ele reprezintă zone de maximă conductibilitate astrală, influenţând

personalitatea, relaţia cu fiinţa iubită (de sex opus), viaţa socială şi

relaţiile de familie ale nativului.

Ascendentul

Constelaţia zodiacală care se ridică la orizontul (estul) locului unde se

naşte fiinţa umană chiar în momentul

naşterii sale se numeşte ascendent.

Constelaţia sau semnul zodiacal ce

reprezintă ascendentul este unul dintre

cele mai importante indicii astrologice

pentru caracterizarea individului şi a

destinului său. Vechii astrologi au

explicat influenţa majoră a

Ascendentului prin faptul că el mediază

„fluxul astral” ce se scurge către fiinţa

umană la naştere. Radiaţia emisă de

constelaţia ce se află la orizontul locului

şi momentului naşterii vor fi pentru

întreaga viaţă o adevărată marcă astrală

a individului.

Ascendentul reprezintă, de asemenea, imaginea gobală a eu-lui nostru

şi în general este definitoriu pentru aspectul fizic al individului în

cauză. Cele 12 semne zodiacale vor furniza, prin urmare, 12 tipuri de

ascendenţi.

Descendentul

În opoziţie cu Ascendentul se află Descendentul. Descendentul este

semnul zodiacal care în general indică tipul de persoane către care se

va îndrepta nativul în cursul vieţii sale (ele vor fi din zodia în care se

află descendentul, în special în cazul fiinţei iubite).

Mijlocul Cerului

O altă poziţie importantă din astrogramă este poziţia aflată la zenit, pe

verticala locului de naştere, exact deasupra capului noului născut.

Această poziţie se numeşte Mijlocul Cerului (Casa a X-a). Ea dă

indicaţii asupra destinului social al individului.

Fundul Cerului

Opus Mijlocului Cerului se află Fundul Cerului (Casa a IV-a), un alt

punct important din horoscop (astrogramă). El ne dă indicaţii asupra

familiei şi rădăcinilor ancestrale ale nativului.

Nodurile Lunare

Nodurile Lunare (sau ale unei planete) reprezintă

punctele de intersecţie dintre ecliptică (parcursul

aparent al Soarelui prin zodiac) şi orbita Lunii

(sau a planetei respective). Ele sunt două puncte

importante din astrogramă, deoarece Nodul Nord

arată care ne este scopul, vorbindu-ne despre

viitorul nostru, iar Nodul Sud ne vorbeşte despre

trecutul nostru.

Atunci când Luna (planeta respectivă) atinge un

nod, trecând de la latitudinea Sud la latitudinea

Nord, respectivul Nod se numeşte nodul Nord sau

nodul ascendent, celălalt fiind denumit nodul Sud, sau nodul

descendent. Nodurile lunare sunt un indicator important al destinului

(karma-ei) individului.

Astrologia Karma-ică

Astrologia este o ştiinţă esoterică exactă şi complexă, indiferent de

faptul că noi „credem” sau „nu credem” în astrologie. Acelaşi lucru

este valabil, de exemplu, şi în ceea ce priveşte reîncarnarea – care este

o realitate a existenţei umane, indiferent de părerile noastre. Iar faptul

că preocupările excesiv materialiste îi fac pe unii să nu creadă deloc

sau îi determină pe alţii să accepte cu greu această credinţă, nu trebuie

niciodată să constituie pentru astrologie un motiv de a neglija studiul

unor aspecte care ne ajută să ne cunoaştem mai bine atât pe noi înşine,

cât şi pe ceilalţi.

Astrologie


Mai ales în Orient este cunoscută aşa-numita "astrologie karma-

ică". „Karma” este numele dat de hinduşi consecinţelor tuturor

gândurilor şi faptelor noastre, din vieţile noastre anterioare şi din cea

prezentă, care alcătuiesc ceea ce occidentalii numesc „destin”. Privind

viaţa din perspectiva karma-ei, tot ceea ce am făcut în trecut se

regăseşte ca o consecinţă, la momentul potrivit, sub forma unor

conjuncturi sau evenimente. În lumina cunoaşterii acestor aspecte,

suferinţele şi eşecurile noastre capătă alte semnificaţii şi valenţe. Dacă

le acceptăm ca nişte lecţii de viaţă, ele nu doar că devin mai uşor de

suportat, dar se dovedesc a fi etape esenţiale pentru transformarea

noastră spirituală.

Astrologia karma-ică ne ajută să ne extindem cunoaşterea permiţându-

ne să înţelegem că poziţiile astrelor (planetelor) într-o astrogramă în

zodii şi case şi aspectele dintre ele cuprind (indică), de asemenea, în ele

secretele vieţilor noastre anterioare, precum şi soluţiile problemelor cu

care ne confruntăm. De asemenea, astrologia karma-ică ne ajută să

înţelegem care este menirea sau rostul nostru fundamental în această

viaţă.

Astrologia în general şi cea karma-ică în special ne ajută tocmai în

această direcţie, prin faptul că ne indică următoarele:

1. Ce anume şi-a propus o fiinţă umană să

asimileze (să înveţe) în această viaţă – lecţie

care este specifică zodiei (în care s-a născut

individul) corespunzătoare unui anumit

element (pământ, apă, foc, aer);

2. Modul în care nativul învaţă această

lecţie - particularizat şi mai mult (adică este

specificat şi clarificat şi mai bine) chiar de

zodia în care acesta s-a născut;

3. Informaţiile legate de ce trebuie să facă şi

de modul în care trebuie să acţioneze fiinţa

pentru a-şi afla şi îndeplini apoi rostul

(menirea) în viaţă.

Astfel, influenţele astrale din momentul naşterii unei fiinţe umane,

exprimate prin zodie, elementul corespunzător zodiei, ascendent,

poziţiile în semne şi case ale nodurilor lunare, planetelor şi a celorlalte

puncte astrologice, precum şi aspectele pe care acestea le formează

între ele, nuanţeazã şi coloreazã individualitatea fiecărei fiinţe umane.

Am văzut că harta sau configuraţia exactă a cerului în momentul

naşterii noastre reprezintă, de fapt, un portret psihologic specific

fiecăruia, ce acţionează prin rezonanţa cu influenţele astrale planetare.

Cu toate acestea, trebuie să fim ferm convinşi că totdeauna astrele

înclină, dar nu determină şi, de aceea, trebuie să ştim că omul înţelept

domină (stăpâneşte) cu multă uşurinţă influenţele astral.

Jocul zodiacal

Astrolog Rodica Purniche - Bucureşti

De-a lungul nenumăratelor încarnări, fiinţele umane

îndeplinesc o multitudine de roluri. Pe scena vieţii şi a

evoluţiei spirituale, ele sunt actorii care au uitat că joacă

într-un teatru cosmic şi s-au identificat cu fiecare ipostază

pe care au fost nevoiţi să o interpreteze.

recând gradat prin toate stadiile evolutive, în final,

pelerinii îşi îndeplinesc misiunea – fiecare dintre ei devine unul şi acelaşi cu Omul Universal, Omul Cosmic. Pentru înţeleptul care a înţeles aceasta, toate rolurile îi sunt în permanenţă accesibile şi el le joacă cu detaşare, acordându-i fiecăruia necesitatea lui

momentană. Aprofundând lecţia pe care o are de învăţat de la fiecare ipostază, el nu pierde nicio clipă comuniunea cu sursa ultimă –

Dumnezeu. Din acest punct de vedere, fiecare semn zodiacal reprezintă un astfel de rol, o manifestare a unui anumit arhetip cu care fiinţa umană născută în respectivul semn zodiacal rezonează mult mai uşor. Vom prezenta în continuare o scurtă introducere a arhetipurilor zodiacale.

BERBEC – Arhetipul Eroului Acest arhetip este caracterizat de atitudinea de a

trăi din plin momentul prezent, de a se bucura de viaţă, de a-şi asuma orice risc considerându-l un test necesar pe care trebuie să-l depăşească. Fiinţele care manifestă acest arhetip au o energie debordantă, irezistibilă, entuziastă şi plină de forţă în acţiune. Calităţi: curaj, iniţiativă, încredere în sine, hotărâre, autoritate, entuziasm, îndrăzneală,

generozitate, implicare.

TAUR – Arhetipul Curtezanei Este reprezentat de fiinţe cu firi foarte senzuale, erotice, iubitoare, stabile. Pentru fiinţele care

manifestă acest arhetip, erosul sublim şi transfigurator, realizat cu continenţă este o cale foarte rapidă de evoluţie.

Calităţi: simţul valorii, frumuseţe, talent vocal, rezistenţă, forţă de muncă, răbdare, stabilitate, calm, dispoziţie iubitoare, senzualitate.

GEMENI – Arhetipul Frate-Soră Arhetipul fratelui sau al surorii este strâns legat de aptitudinile de comunicare. Aceste fiinţe ne oferă întotdeauna idei folositoare şi cu ele putem schimba opinii într-un mod nepretenţios, liber şi prietenesc; ei sunt reprezentanţii celorlalţi.

Calităţi: adaptabilitate, dinamism mental, comunicativitate,

T

Astrologie


volubilitate, dorinţa de instruire, abilitate literară, inteligenţă, rapiditate în percepţii, curiozitate.

RAC – Arhetipul Mamei Arhetipul Mamei este reprezentat de acele fiinţe care au tendinţa de a ne proteja, de a ne hrăni şi a crea pentru noi o atmosferă intimă,

familială, în care să ne relaxăm şi să ne refacem. Acest tip arhetipal ne conferă o anumită protecţie maternă. Calităţi: sensibilitate, receptivitate, memorie, tenacitate, atracţie pentru viaţa de familie, patriotism.

LEU – Arhetipul Tatălui Arhetipul tatălui este manifestat de acele fiinţe care au o voinţă

puternică, o mare autoritate, sunt protectoare, severe, dar şi foarte generoase. Ne ajută să descoperim şi să dăm tot ce e mai bun din noi, au o mare putere de a coordona şi un impact puternic asupra altora. Calităţi: exteriorizare, voinţă, vitalitate, autoritate, fermitate, căldură sufletească, demnitate, nobleţe, încredere, mărinimie.

FECIOARĂ – Arhetipul Virginei-Călugăriţe Fiinţele care manifestă acest arhetip au o foarte mare aspiraţie

spirituală şi sunt foarte pure. Firi perfecţioniste, au o mare capacitate de analiză mentală. Calităţi: concreteţe, perspicacitate, discernământ, simţ practic, metodă, atenţie, ingeniozitate, conştiinciozitate.

BALANŢĂ – Arhetipul Iubitului sau Iubitei Acest arhetip este manifestat de fiinţe care au rolul de a transmite

celorlalţi sentimente de iubire, frumuseţe, armonie, căldură, precum şi bucuria stabilirii unei relaţii mai intime; conferă sentimentul împlinirii fiinţei iubite şi o profundă comunicare sufletească. Calităţi: simţ artistic, rafinament, mişcare armonioasă, echilibru, diplomaţie, chibzuinţă, simţul dreptăţii, intelectualitate, sesizarea analogiilor.

SCORPION – Arhetipul Alchimistului Arhetipul Alchimistului reprezintă puterea transformării totale, a alchimizării complete a instinctelor şi a energiilor grosiere în forţă spirituală, ceea ce conferă o mare capacitate de regenerare. Calităţi: interiorizare, trăire intensă, sexualitate intensă, putere regeneratoare, interes, abilitate mentală, gândire profundă, demnitate, energie, hotărâre, exigenţă.

SĂGETĂTOR – Arhetipul Marelui Preot sau al Marii Preotese Acest arhetip este reprezentat de fiinţa umană devotată unui înalt ideal moral sau spiritual, care realizează toate eforturile necesare şi nu pierde nicio ocazie de fructificare a şanselor care i se oferă. Calităţi: exteriorizare, versatilitate, vitalitate, entuziasm, optimism, îndrăzneală, înţelegere filosofică, înţelepciune, înzestrare profetică, detaşare în faţa primejdiilor.

CAPRICORN – Arhetipul Pustnicului Reprezintă ideea detaşării de existenţa fizică, controlul emoţiilor, renunţarea la plăcerile umane, asceza şi orientarea completă către realizarea spirituală prin transcenderea ego-ului. Calităţi: interiorizare, mişcare, materialitate, responsabilitate, hotărâre, metodă, administrare, integritate, concentrare, economie, prudenţă.

VĂRSĂTOR – Arhetipul Prietenului

Este manifestarea întruchipării altruistului într-o fiinţă umană care a renunţat la afirmarea de sine şi este complet devotată umanităţii. Realizează astfel faptul că fiecare fiinţă umană este o imagine perfectă a Universului. Calităţi: exteriorizare, voinţă, fraternitate, umanism, fidelitate,

prietenie, sinceritate, altruism.

PEŞTI – Arhetipul Misticului (Sfântului) Acest arhetip ilustrează puterea iubirii divine, compasiunea şi profunda înţelegere intuitivă a legilor divine. Această sinteză conduce la înţelegerea unităţii primordiale a tuturor lucrurilor, la transcenderea lor şi contopirea cu Sursa Ultimă – Dumnezeu.

Calităţi: interiorizare creatoare, adaptare rapidă, inspiraţie, putere de sacrificiu, ospitalitate, romantism, generozitate, compasiune, afectivitate.

Anul medical 2012


Înainte de a estima predispoziţiile de sănătate şi de boală ale

fiecărei zodii, considerăm necesare pentru toată lumea câteva

informaţii de astrologie medicală.

iecare organ şi parte a trupului, fiecare componentă a ansamblului nostru fizic, este guvernată de către o planetă şi un Semn zodiacal, sau de către combinaţii de influxuri astrale, ca

rezultat al interacţiunilor energetice dintre sferele sutile de forţă ale planetelor pe care le primim neîncetat. Ori de câte ori încălcăm Legea Armoniei Universale prin gând, cuvânt sau faptă, generăm o energie negativă care rămâne în aura noastră (în corpurile noastre subtile); cu cât greşim mai des într-un anumit mod, cu

atât energia negativă astfel acumulată se „densifică”, până când ea devine „masă fizică” localizată la nivelul organului sau al părţii de corp corespunzătoare. Astfel se explică, spiritual, bolile cu care ajungem să ne confruntăm de-a lungul vieţii. Dacă învăţăm să ne ascultăm cu atenţie corpul fizic ori de câte ori el este tulburat de anumite dizarmonii aparent pasagere, putem preîntâmpina şi chiar evita eventualele probleme grave de sănătate ce tind să apară la un moment dat în viaţă. A corecta atitudinile, comunicarea şi acţiunile incorecte, dezechilibrate

şi rău intenţionate este infinit şi incomparabil mai uşor decât să trecem prin intervenţii chirurgicale, amputări de membre sau extirpări de organe, paralizii sau tratamente medicamentoase şi scumpe, şi proaste, care vindecă doar aparent ceva (în realitate cauzând noi dezechilibre şi ravagii în trup şi în alchimia sa). Tocmai de aceea autocontrolul, conştientizarea a ceea ce gândim, spunem sau facem, alimentaţia sănătoasă, posturile alimentare de un fel sau altul, folosirea plantelor medicinale şi a terapiilor alternative

armonizante sunt metode milenare, gratuite şi cu eficienţă lentă dar sigură şi chiar definitivă pentru tot restul vieţii, care readuc în fiinţa noastră materială echilibrul, lumina, starea de vitalitate, ce ne permit apoi să realizăm sau să împlinim ceea ce ne-am propus, sau să facem faţă într-un mod matur lecţiilor noastre existenţiale.

Nativii Capricorn Oboseala acumulată în ultimii ani îşi poate spune cuvântul mai mult ca

niciodată, iar dorinţa dvs. exagerată de a face totul pentru fiinţa iubită este posibil să pună paie pe foc şi să vă confruntaţi în 2012 cu tot felul de stări proaste, dureri de cap, confuzie şi agitaţie mentală. Odihna

F

Astrologie


fizică, somnul de minimum 6-7 ore pe noapte, week-end-urile liniştite petrecute acasă ori în zone calme, cât mai departe de aglomeraţii şi metropole gălăgioase vă pot fi foarte necesare. Tăcerea, meditaţia, rugăciunea inimii sau diverse activităţi conforme cu aptitudinile sau talentele dvs – cercetare, creaţie artistică, traduceri, retrageri spirituale sau pelerinaje – ar putea fi remediile necesare pentru o sănătate cât mai bună. Când simţiţi nevoia, un post negru numai cu apă de la răsărit la

apus sau 10 zile pe lună de crudităţi pot face adevărate minuni.

Nativii Vărsător Calitatea alimentelor, a hranei, modul de a mânca şi calitatea oamenilor în prezenţa cărora luaţi cel puţin una dintre mesele zilei sunt aproape capitale pentru dvs. Eliminaţi cititul, vorbitul la telefon sau privitul la televizor ori lucrul la calculator atunci când mâncaţi.

Acordaţi-vă cel puţin 15-20 de minute pentru fiecare masă şi mâncaţi în tihnă şi cu plăcere. Evitaţi discuţiile în contradictoriu sau subiectele fierbinţi ori conflictuale şi, mai ales, rezolvarea afacerilor la masa de prânz. Suntem ceea ce mâncăm iar alimentele sunt foarte uşor de impregnat cu energiile noastre. Atitudinile distructive menţionate aici efectiv omoară energia vitală a hranei şi alimentele ajung în tubul nostru digestiv gata otrăvite, moarte, total inutile stării noastre de sănătate şi de vitalitate. Dacă vreţi să folosiţi

terapiile complementare în vindecare, anul acesta apelaţi la terapeuţii pe care îi cunoaşteţi deja, şi care au obţinut rezultate în ameliorarea sau chiar vindecarea problemelor dvs.

Nativii Peşti

Pentru dvs., cele mai necesare terapii sunt cele afective, helioterapia sau sacroterapia. Afecţiunea primită dar mai ales cea dăruită, rugăciunile sincere către Dumnezeu spre a fi ajutaţi în orice formă de vindecare, iertarea tuturor celor care v-au făcut să suferiţi precum şi terapia iertării au un foarte mare efect în cazul dvs. Percepţia corectă a evenimentelor, compasiunea manifestată faţă de ceilalţi, vizionarea spectacolelor de

calitate sau lecturarea cărţilor spirituale sunt, de asemenea, remedii care vi se potrivesc de minune în acest an. Renunţaţi, de asemenea, la conflictele dintre generaţii, la fumat şi la orice formă de drog. Adoptarea unei alimentaţii vegetariene va fi pentru majoritatea nativilor Peşti, în 2012, realmente salvatoare, deoarece foarte mulţi dintre dvs. au corpul suprasaturat de toxine iar emoţiile negative cu care este posibil să vă confruntaţi ar putea afecta aparatul cardio-vascular sau calitatea sângelui.

Nativii Berbec Este posibil să aveţi probleme de sănătate în zona extremităţilor sau, pe durata acestui tranzit lung al lui Uranus în Berbec, la nivelul capului. În mod special în 2012 sunteţi totodată expuşi problemelor respiratorii şi diferitelor afecţiuni manifestate de-a lungul meridianelor energetice. Graba, oboseala sau neatenţia se pot solda cu diverse lovituri dureroase

sau chiar cu răni superficiale în zona coapselor, a degetelor de la mâini sau chiar la cap. Modul dizarmonios de a vă alimenta sau permanenta încordare mentală pot duce, din când în când, la probleme intestinale. Răbdarea, precauţia, atenţia şi acţiunea bine chibzuită, precum şi rugăciunea spusă înainte de masă pot contracara aceste posibile neplăceri. Atenţia mărită şi calmul la volan sunt, de asemenea, remedii foarte preţioase pentru dvs. în acest an astrologic.

Nativii Taur

Problemele dvs. de sănătate se pot datora în acest an alimentaţiei, înainte de toate. Lăcomia, mâncărurile grele, carnea, dulciurile sau, dimpotrivă, înfometarea (considerată adeseori o modalitate de reducere a greutăţii corporale) sunt duşmanii sănătăţii dvs. Supravegherea meselor, raportul corect dintre efort şi necesarul de calorii, tehnicile de purificare şi dietele terapeutice sunt aproape obligatorii, deoarece greutatea corporală, dată sever peste cap, e posibil să rămână aşa o

perioadă foarte lungă de viaţă. Fructele, salatele, sucurile, consumul minim de lactate, eliminarea pâinii, evitarea meselor după ora 17.00 precum şi mestecatul atent al fiecărui dumicat (cel puţin de 30-50 de ori) pot face minuni în atenţia acordată corpului fizic dar şi asupra stării şi condiţiei dvs. mentale. Am putea spune că, aşa cum vă va fi dieta, aşa vă va fi şi viaţa de acum încolo, deoarece, alături de sănătatea dvs. fizică, se va regla (sau se va deregla) şi sănătatea dvs. sexuală.

Nativii Gemeni Mai mult decât oricare altă zodie dvs. aveţi nevoie de relaxare, mâncare bună şi gustoasă şi masaj cât încape. Alături de acestea, vă fac bine călătoriile şi o separare de mai lungă durată de părinţi. Citiţi mai

puţin, învăţaţi să vă încărcaţi singuri cu energie hrana, locuinţa şi chiar acţiunile pe care doriţi să le realizaţi, şi faceţi un efort conştient să vă controlaţi atitudinea faţă de bani. Omenirea este

expusă multor agresiuni la nivel planetar, iar cea financiară este deja o realitate, aşa că nu vă mai tulburaţi din această cauză. Aveţi suficientă inteligenţă ca să depăşiţi absolut orice obstacol de acest gen. Gândiţi-vă că fericirea în cuplu, împlinirea amoroasă, prietenii de calitate şi bucuria de a presta o profesie folositoare celorlalţi pot fi oricând remediile dvs. aducătoare de bună-

dispoziţie şi sănătate a inimii. Banii pe care i-aţi putea câştiga în acest an cu preţul vieţii dvs. ar putea fi infimi faţă de cât va trebui să daţi mai târziu ca să vă refaceţi sănătatea zdruncinată poate chiar din temelii.

Nativii Rac

Dragii noştri Răcuşori trebuie să-şi controleze ca niciodată, emoţiile de orice fel, nevoia imensă de dulce şi fanteziile alimentare, precum şi răvăşirile sufleteşti datorate familiei care pot interveni în viaţa lor, obligându-i să urmeze sfaturi şi direcţii de multe ori nespecifice lor. Mai ales copiii şi îndeosebi elevii pot resimţi aceste aspecte, fiind

serios marcaţi de comunicarea dintre ei şi adulți. Cuplurile sau chiar

familiile din care fac parte nativi Rac pot fi marcate de aceeaşi problemă a comunicării dificile, pentru care putem folosi expresia plastică de „oameni care discută împreună şi se înţeleg separat”. Pe de altă parte, toate aceste categorii de nativi Rac, precum şi absolut toate

relaţiile umane în care este implicat cel putin un nativ Rac sunt predispuse la eventuale conflicte relaţionale de natură financiară care este posibil să le afecteze foarte rău sănătatea. Aşa că, ne revine nouă – celor din viaţa acestor nativi – responsabilitatea de a-i menaja sau de a fi foarte răbdători şi ocrotitori cu ei, spre a-i ajuta să se bucure de o sănătate bună. Lor le rămâne să aibă grijă de propria lor dietă, despre care cunosc deja foarte multe lucruri bune.

Nativii Leu În ciuda celorlalte aspecte ale vieţii care le pot ridica probleme, nativii Leu se bucură de o sănătate excelentă care se poate menţine pe toată durata anului 2012 dacă ei acceptă să se adapteze la schimbările şi transformările care îi aşteaptă şi dacă învaţă să fie atenţi la fiinţele din viaţa lor. Deoarece se bucură totodată de relaţii deosebite şi de o susţinere excelentă din partea celor care îi iubesc, vor fi mereu ajutaţi

Astrologie


să depăşească momentele dificile sau chiar să treacă extrem de uşor peste ele dacă apreciază iubirea ce li se oferă şi ajutorul care le vine permanent de la Dumnezeu prin astfel de fiinţe. Capacitatea de a învăţa din experienţele lor directe precum şi respectul faţă de ceilalţi pot fi considerate remediile strict personale ale nativilor Leu, alături de diete terapeutice şi tehnici de purificare a tubului digestiv. Dacă, dimpotrivă, refuză aceste transformări şi suferă după vremuri de mult apuse, dacă

tratează cu dispreţ sau desconsiderare oamenii şi relaţiile generate de interacţiunea cu ei, dacă vor trăi stări de frică sau de orgoliu rănit, atunci probabil că problemele principale de sănătate cu care se vor confrunta vor fi expresia îngustimii de spirit şi a conservatorismului, manifestate la nivelul corpului fizic sub forma problemelor articulare, a durerilor de coloană şi chiar a dizarmoniilor cardiace de tot felul.

Nativii Fecioară Probabil că pentru aceşti nativi lucrurile sunt foarte simple, mult mai simple pentru ceilalţi. Acceptarea celorlalţi aşa cum sunt, îngăduinţa şi compasiunea faţă de limitările lor, dar mai ales curajul de a fi liberi în gândire şi acţiune vor deveni tratamentele miraculoase ale acestor mercurieni atât de înrobiţi de mentalităţi şi prejudecăţi, şi atât de criticişti şi de perfecţionişti. Mai mult timp acordat vieţii intime, reconsiderarea aspectului sexual al vieţii

din „păcat trupesc” în artă a iubirii, redescoperirea valorilor umane reale a celor care le sunt dragi vor produce energii rafinate care le vor face existenţa, în 2012, un adevărat rai. Mai mult chiar, starea excepţională de iubire sau de îndrăgostire poate deveni o adevărată „dietă sentimentală” care să înlocuiască în orice clipă nevoia de hrană.

Tratamentele naturiste precum şi discuţiile libere cu fiinţe care au calitatea de „medici de suflete” (şi care sunt fiinţe cu mult superioare psihologilor limitaţi la litera învăţăturii lor universitare) pot fi folosite cu succes alături de „terapia afectivă”.

Nativii Balanţă

Ca întotdeauna, nativii Balanţă pot ajunge la probleme de sănătate din cauza celor pe care îi iubesc sau din cauza celor care nu îi iubesc. Sau, mai corect spus: din cauza aşteptărilor lor continue ca întotdeauna ceilalţi să-i aprecieze, să-i aplaude, să le aprobe iniţiativele şi să le garanteze că totul va fi bine. Practic, lipsa de încredere în forţele proprii şi dificultatea de a se interioriza şi de a găsi în ei, mereu prezente, calităţile vizate la cei de alături pot genera adeseori nemulţumiri şi neîmpliniri care lasă în suflet, pe termen lung, mâhniri

şi tristeţi. În 2012, aceste stări maladive de singurătate sau însingurare, temeri de tot felul, autoamăgirile şi frica de viitor pot afecta aparatul respirator sau pot aduce stări inexplicabile de oboseală. De asemenea, încrâncenarea de a obţine sau de a realiza musai un anumit lucru, fără a fi atenţi la direcţia în care curge viaţa şi care le poate aduce şanse nebănuite acum, pot deveni în egală măsură cauze ale sfârşelii, tristeţii, senzaţiei de eşec şi ratare. Medicamentul miraculos cu care nativii Balanţă pot obţine o sănătate excelentă este MULŢUMIREA,

secondată de starea de recunoştinţă faţă de Dumnezeu pentru tot ceea ce este bun în viaţa noastră şi, mai ales, pentru capacitatea permanent vie şi puternică de a iubi, de a putea fi în orice clipă nişte eterni îndrăgostiţi.

Nativii Scorpion Nativii Scorpion se pot îmbolnăvi singuri dacă în viaţa lor există o lipsă clară de direcţie sau dacă aşteaptă ca altcineva să se implice în

proiectele lor de viitor. Un alt aspect care le poate da eventual peste

cap sănătatea este implicarea – indiferent în ce grad – în problemele prietenilor lor, deoarece ajutorul, fie el şi bine intenţionat, pe care vor să-l acorde, e posibil să facă acestor prieteni mai mult rău decât bine. Există o legătură foarte puternică, în cazul acestor nativi, între prietenie şi sănătate în 2012, care poate lua foarte multe forme. Ca notă generală, putem spune că simţul măsurii în aceste relaţii, precum şi curajul de a acţiona pe cont propriu în rezolvarea propriilor probleme

pot face ca atât prieteniile cât şi sănătatea nativilor Scorpion să rămână intacte şi la parametri înalţi. Amestecul în viaţa/problemele prietenilor, influenţabilitatea urmată de lipsa de curaj de a înfrunta viaţa exact aşa cum le este lor caracteristic pot crea probleme în zona capului şi la propriu, şi la figurat, şi pot duce la dificultăţi financiare mari cu care nativii Scorpion nu s-au mai confruntat de multă vreme.

Nativii Săgetător Aceşti nativi vor trece printr-o transformare specială în acest an şi asta se va datora, înainte de toate, schimbării modului de a se alimenta. Rafinarea gustului, nevoia de artă, ceva mai mult prezentă în viaţa lor, controlul greutăţii corporale dar, mai ales, raportarea la Dumnezeu

(dimensiune spirituală fără de care un nativ Săgetător efectiv nu poate trăi în echilibru cu sine) precum şi descoperirea puterii miraculoase a rugăciunii sunt tot atâtea evenimente interioare

care vor readuce fiinţei lor fizice o necesară sau chiar îndelung aşteptată armonie. Orele petrecute în natură, comuniunea cu Natura prin intermediul frumuseţii peisajelor, îmbrăcămintea pastelată şi un mediu profesional curat, plăcut mirositor şi încărcat periodic cu energiile benefice ale celor 4 puncte cardinale pot crea acestor nativi un climat existenţial deosebit. Controlul dulciurilor şi o

alimentaţie hipocalorică, alături de câteva ore de sport sau de week-end-uri relaxante îşi vor spune şi ele cuvântul în 2012, asupra acestor jupiterieni plăcuţi, pozitivi şi întotdeauna generoşi.

Anul profesional 2012


Nativii Capricorn

Foarte mulţi nativi ai acestei zodii vor avea un an profesional cu

peripeţii, în care pot intra eventualitatea unor contracte în străinătate,

eventualitatea întoarcerii acasă din străinătate, posibile conflicte de

interese la locurile lor de muncă, posibile perioade de şomaj tehnic sau

de suspendare temporară din funcţie, sau pot apărea reorientări

profesionale finalizate cu diferite cursuri de specialitate. Indiferent de

ceea ce se va petrece cu aceşti nativi – fie ei angajaţi în ţară sau peste

hotare – cert este că ei vor manifesta un mare sau un nou interes pentru

alte domenii de activitate, dintre care agricultura, medicina

sau consultanţa de orice fel ar putea fi prioritare. Este posibil ca tinerii

nativi Capricorn să prefere munca la negru iar viitorii absolvenţi de

liceu ori de facultate să-şi caute de lucru imediat după sesiunea de

iarnă, atât pentru a-şi duce cu bine la sfârşit studiile, cât şi pentru a fi

siguri de un necesar loc de muncă.

Astrologie


Nativii Vărsător

Pentru majoritatea acestor nativi putem spune că-şi pun singuri în

pericol propriul loc de muncă, din simplul motiv că li s-a urât cu

binele. Orgolioşi sau doar plictisiţi de rutină, nativii Vărsător este

posibil să vrea altceva care să-i pună în valoare sau care să conţină o

mai „lejeră disciplină”. Acestei categorii îi sugerăm să considere locul

de muncă drept o şcoală spirituală unde au ceva important de învăţat şi

să nu dea „pacea pe gâlceavă”. O altă categorie de Vărsători probabil

va căuta un loc de muncă mai bun, însă acest „mai bun” înseamnă, în

viziunea celor de acasă (fie ei părinţi sau fiinţa iubită), un loc care să-i

ajute să devină „cineva”. O asemenea tentativă e posibil să se

dovedească mai mult decât riscantă şi să-i ducă pe mulţi dintre ei la

pierderea definitivă a serviciului. Pentru Vărsătorii înţelepţi şi smeriţi

este posibil însă ca anul 2012 să aibă multe surprize profesionale pe

placul lor: neaşteptate, şi cu un plus de libertate individuală.

Nativii Peşti

Nativilor Peşti le sugerăm, chiar din aceste prime cuvinte, să evite

relaţiile de dragoste la locul de muncă sau cu persoane din acelaşi

spaţiu profesional ori din acelaşi domeniu, deoarece astfel de relaţii nu

le sunt deloc de bun augur. Un alt avertisment este acela de a dovedi

foarte multă cumpătare şi înţelepciune în relaţiile cu colegii sau cu

cadrele de conducere, în special cu şefii direcţi, de la care e bine să nu

aştepte nimic – nici atenţie faţă de sensibilitatea lor binecunoscută, nici

aprecieri de vreun fel sau altul. În fine, o ultimă invitaţie la precauţie

este aceea de a gândi de şapte ori înainte de a se aventura în străinătate

pe motive profesionale, deoarece relaţia cu străinătatea merge sau nu,

de la caz la caz. Pentru unii dintre nativii Peşti, contractele de muncă

sau promisiunile prietenilor de a-i angaja undeva peste hotare se pot

dovedi doar amăgiri; pentru alţi nativi Peşti, eventualele plecări afară

pentru muncă pot însemna ruperea definitivă de familie sau de cei

dragi. Am spune că sunt favorizaţi profesional în 2012 aceia care au

curajul să rămână la actualul lor serviciu şi să genereze ei înşişi

schimbări, sau aceia care sunt în aceeaşi localitate cu persoana iubită –

în ţară sau în afară.

Nativii Berbec

Nativii acestui Semn zodiacal este posibil să cunoască, alături de

nativii Gemeni şi Fecioară, cele mai interesante metamorfoze

profesionale, de la a avea două sau mai multe servicii, până la a se

pomeni, „din viteză”, pe băncile vreunei şcoli la care să mai înveţe câte

ceva. Mai mult decât atât, aventura profesională a nativilor Berbec ar

putea fi impresionantă, de la nota înduioşătoare a tinerilor care-şi caută

un loc în societate până la drama adulţilor, ce va trebui înţeleasă cu

compasiune, dintr-o dată „în plus” sau deloc necesari într-o lume în

care s-au învăţat să fie foarte activi şi mereu de folos. Ar fi bine dacă

nativii Berbec ar ţine un post creştinesc marţea, numai cu apă, de la

răsărit la apus, ca să fie ocrotiţi de eventuale conflicte sau mici

accidente profesionale la locul de muncă, sau în relaţia cu orice fel de

autoritate, mai ales în evenimentele rutiere. Nu ne putem pronunţa cu

fermitate dacă vor avea sau nu succes profesional în afara ţării, dar

suntem siguri că autocontrolul şi încrederea în şansa personală le vor

aduce foarte multe rezultate bune în acest domeniu.

Nativii Taur

Aceşti nativi se bucură în 2012 de prieteni care îi vor ajuta foarte mult

în plan profesional, dar ar trebui să fie foarte atenţi la promisiunile

venite „din afară”. Asta înseamnă că trebuie să fie destul de precauţi la

ofertele de muncă în care nu sunt implicaţi direct la momentul

comunicării acestor oferte, deoarece acestea se pot dovedi înşelătoare.

Sunt nativii care vor avea cel mai mult de muncă, însă efortul

profesional va fi remunerat mult sub valoarea sa şi, în plus, la fiinţele

mai sensibile sau cu o energie vitală puţină, el va cauza şi probleme

mari de sănătate. Pe de altă parte, stresul generat de lipsa de siguranţă a

contractelor de muncă pe durate determinate poate afecta foarte serios

starea psihică a acestor nativi care, la un moment dat, pot ajunge la o

lipsă severă de motivaţie profesională exact când ar trebui să fie, de

fapt, în formă, ca astfel de contracte să se prelungească sau să se

îmbunătăţească.

Nativii Gemeni

I-am putea numi pe aceşti nativi „liber-profesioniştii anului 2012”,

deoarece vor avea foarte mult de muncă, dar la domiciliu. Serviciile de

consultanţă şi consiliere, serviciile medicale de terapii complementare,

de contabilitate şi curierat şi chiar activităţile MLM e posibil să abunde

de nativi Gemeni. Asta este posibil să se datoreze şi unui curaj nebun

(specific acestui Semn adolescentin care nu prea merge în profunzimea

lucrurilor) de a se lansa în mici afaceri personale precum firme mici de

curăţenie, de reparaţii şi intervenţii, de supravegheat şcolarii sau de

meditaţii la locuinţa elevului, toate acestea contribuind la elevarea

frecvenţei profesionale de vibraţie a oamenilor şi dând astfel startul

unei noi linii de evoluţie şi, desigur, de revenire economică a societăţii.

Cel mai intersant aspect ar putea fi acela al apariţiei unei noi profesii,

cea de „reprezentanţă”, în care aceşti nativi se vor dovedi de o

admirabilă excelenţă.

Nativii Rac

Aceşti nativi au tendinţa să aştepte foarte mult de la ceilalţi, fie aceşti

„ceilalţi” părinţii, copiii, soţul/soţia sau ajutoarele sociale. Mai ales

populaţia tânără şi adultă ar putea trece prin reale situaţii de criză,

datorate, în cea mai mare parte, degrevării lor de orice responsabilitate,

ani de-a rândul, de către cei care îi iubesc. Faptul că aceste persoane

iubitoare din viaţa nativilor Rac vor trece ele însele prin anumite

Astrologie


dificutăţi sau greutăţi profesionale vor genera stări de evidentă criză

pentru aceşti nativi, a căror existenţă depinde atât de mult de siguranţa

lor materială şi socială. Dacă nativii Gemeni pot fi motorul revenirii

economice sociale la nivelul păturii mici şi mijlocii, nativii Rac, prin

atitudinea lor negativă şi chiar agresivă emoţional, pot acţiona precum

nişte frâne evidente. Aşa că soluţia pe care le-o recomandă este să se

adapteze la realitatea momentului şi să acţioneze cu curaj în orice

domeniu profesional li se vor deschide uşile. Formele de protecţie de

altădată, gloria de care au avut (eventual) parte până acum sau liniştea

în care au practicat ani de zile aceeaşi profesie este posibil să facă loc

unei reale evoluţii spirituale care, pentru ei, începe cu planul

profesional şi cu cel relaţional.

Nativii Leu

Nativii Leu pot fi protagoniştii gloriilor lor personale ajunse la final.

Din acest motiv, partea profesională poate fi cea mai dureroasă,

deoarece vor trebui să cedeze altora locul, indiferent dacă aceştia sunt

mai buni, mai tineri sau uşor manipulabili politic şi, de aceea, necesari

momentului în care se vor face schimbările. Asta dacă este vorba

despre nativii Leu cu experienţă îndelungată în funcţiile de conducere

sau de longevitate ministerială. În cazul nativilor Leu foarte tineri,

funcţia poate fi o aromă minunată dar dificultăţile profesionale în care

vor ajunge vor fi examenele lor cele mai severe în anul lor 2012. Mai

ales că aceşti tineri nativi Leu e posibil să fie prinşi în compromisuri

foarte mari ale puterii de orice fel, ori foarte uşor de corupt, ori efectiv

foarte slab pregătiţi pentru scaunul în care au fost aşezaţi. Pentru unii

dintre astfel de nativi – fie ei la început sau la final de carieră – situaţia

profesională poate fi cauzatoare de foarte mari probleme de sănătate,

ştiut fiind cât de greu acceptă şi apoi realizează un Semn fix precum

Leul modificări, schimbări, transformări.

Nativii Fecioară

Nici nativii Fecioară nu vor rămâne cu mâinile în sân. Nu ştim dacă vor

fi precum Gemenii, nişte liber-profesionişti sadea, dar este posibil să-i

vedem lucrând cu ziua pe la prieteni sau cunoscuţi, sau beneficiind de

tot felul de ajutoare sociale ori de mici daruri de pe la diverse persoane

care le vor fi aproape tot anul. Foarte mulţi nativi este posibil să devină

„angajaţii soţului/soţiei” în cele mai diverse moduri: partener de afaceri

cu el/ea, subordonat, însoţitor, terapeut de nevoie sau infirmier(ă),

colaborator principal. Pentru mulţi dintre ei pot apărea chiar poveşti de

dragoste sau relaţii de iubire cu persoane din acelaşi sector de

activitate, care se pot finaliza cu legături afective de durată. Ceea ce

este interesant, este că anul profesional al nativilor Fecioară este un an

de Graţie Divină, pe care Dumnezeu o manifestă special pentru ei, ca

urmare a multor fapte bune făcute în viaţa aceasta sau în unele vieţi

anterioare, aşa că ei nu vor trece deloc, nici în cele mai grele momente,

prin situaţii de criză. Va fi mereu cineva care va avea nevoie de ei într-

o activitate sau alta sau cineva care le va întinde o mână... profesională.

Nativii Balanţă

Poate că aceştia sunt cei mai norocoşi „muncitori”, şi îi avem în

vedere, înainte de toate, pe artişti sau pe cei care lucrează în domeniile

culturale, în relaţiile publice şi în orice profesie care presupune copii şi

femei. N-ar fi excluse nici profesiile de propagandă sau profesiile de

caritate ori de misionarism de diverse feluri. Îi vom găsi pe aceşti

nativi activând în orice meserie ori profesie de „expunere publică”

precum conferinţe, expoziţii, distribuţie, pichete medicale stradale,

târguri de consignaţie şi anticariat sau manifestări arhivistice,

spectacole de orice fel, animaţie de orice fel. Pe de altă parte însă, cei

angajaţi în serviciile bancare, indiferent de locul ocupat în ierarhia

bancară, este posibil să înregistreze o cotitură profesională neaşteptată

în viaţa lor, care poate veni ca o lovitură sub centură. Nativii Balanţă

care nu au muncit niciodată – ne referim la casnici sau la cei cărora le-a

venit mereu totul de-a gata – vor trece probabil printr-o criză generală

de viaţă generată de eventualul deces al fiinţei care i-a întreţinut sau de

o posibilă deposedare bruscă de bunuri.

Nativii Scorpion

În privinţa acestor nativi venim cu rugămintea ca medicii de orice fel,

cadrele militare şi cei care folosesc în meseria ori profesia lor maşina

sau unelte care pot cauza accidente de orice fel să fie extrem de

precauţi în zilele de marţi, când ar trebui ca urgenţele de orice fel să fie

lăsate în seama altor persoane decât nativii Berbec sau Scorpion. De

asemenea, tot în aceste zile este bine să evite orice formă de conflict şi

chiar alimentele grele sau mâncărurile care au mai mult de 24 de ore de

la prepararea lor. Chiar le-ar prinde bine acestor nativi postul creştinesc

ţinut marţea (nu se consumă produse de origine animală în această zi).

În plus, le-ar face foarte bine ca prieteniile profesionale să fie evitate în

zilele de marţi şi miercuri, când aceste prietenii pot exploda sau se pot

strica din nimic, cum la fel de bine ar fi ca aceşti nativi să nu-şi

angajeze deloc prietenii acolo unde muncesc ei, deoarece aceste fapte

bune se pot întoarce mai târziu împotriva lor.

Nativii Săgetător

Pentru aceşti nativi anul profesional este cu dus şi întors. Cu alte

cuvinte, fiecare va culege ce a semănat de-a lungul vieţii, actualul sau

posibilul său loc de muncă fiind expresia seriozităţii, responsabilităţii

sau generozităţii cu care a tratat acest aspect al vieţii şi tot ceea ce

presupune el (profesia ca atare, colegii, ierarhia profesională,

pregătirea sa de specialitate, calitatea muncii prestate în faţa propriei

conştiinţe şi a lui Dumnezeu). Asemeni nativilor Balanţă însă, cei din

domeniile bancare trebuie să fie pregătiţi pentru orice fel de situaţie; la

fel cei din serviciile publice care presupun medicina veterinară,

agricultura, domeniile publice şi patrimoniul statului, industria la

Astrologie Astrologie


modul general, sistemul educaţional. Cei care iubesc puterea şi sunt

gata să accepte orice compromis, este posibil să aibă o reuşită socială

aparent excepţională, dar aceasta se va dovedi ulterior o capcană care

le va periclita aproape iremediabil viaţa. Avem în vedere îndeosebi

persoanele politice sau dornice să se afirme în faţa Cetăţii, indiferent

cum.

O epidemie modernă: oboseala

Alex Ionescu - Bucureşti

Vă simţiţi epuizat? Lipsit de motivaţie? V-a scăzut

capacitatea de concentrare? Aveţi dificultăţi în luarea

deciziilor şi în îndeplinirea sarcinilor? Sunteţi uneori

deprimat/deprimată? Somnolenţa persistă pe perioade lungi

în timpul zilei?

clar: sunteţi obosit. Nu vă faceţi probleme, nu sunteţi singurul. Foarte mulţi oameni în societatea de astăzi sunt extrem de obosiţi. Oboseala pare a fi o epidemie recentă, un flagel al societăţii moderne. Tot timpul apare această impresie că nu

este destul timp pentru îndeplinirea scopurilor propuse. Ritmul vieţii ar trebui să ofere un echilibru între activitate şi odihnă. Dar societatea de

astăzi se pare că nu are timp pentru odihnă. Statistic, cel puţin unul din zece oameni suferă de oboseală persistentă. În general femeile sunt mai afectate decât bărbaţii de această problemă. După relaxare, odihnă şi mai multe nopţi cu somn bun, oboseala dispare. Dar pentru anumite fiinţe umane, oboseala devine o problemă cronică. Această stare poate afecta pe oricine, indiferent de profesie, statut social, etc. Şi chiar dacă aveţi acelaşi serviciu ca şi vecinul, case similare, condiţii de viaţă asemănătoare, etc., totuşi nu veţi fi obosiţi la

fel. De ce? Pentru că sunteţi unic! Fiecare om pe această planetă este unic! Fiecare va fi obosit în felul său! Apariţia stării de oboseală ţine de condiţii exterioare (serviciu, casa, familie,etc.), dar şi de condiţii interioare, de modul dvs. de a fi. Oboseala este o ecuaţie cu mulţi factori, iar în continuare vom urmări să punem în lumină o mare parte dintre aceştia. În principiu, este bine de ştiut că orice ţine de structura noastră sau de viaţa noastră, şi care nu

se desfăşoară armonios, în conformitate cu anumite legi naturale divine, aduce un anumit grad de oboseală în structură.

Oboseala fizică Obosiţi la un minim efort fizic? Dacă nu aveţi alte afecţiuni, greutatea corporală necorespunzătoare poate fi cauza pentru care începeţi să gâfâiţi după câteva trepte urcate. Nu este vorba doar de greutatea în

exces! Şi deficitul de kilograme, echivalent unei lipse de vitalitate, are un efect similar putând genera senzaţia de oboseală ocazională sau persistentă. Oboseala fizică poate însoţi anumite boli. Oxigenarea ţesuturilor este extrem de importantă pentru menţinerea unui tonus normal al organismului şi pentru îndepărtarea stărilor de oboseală. Anumite boli afectează fie transportul oxigenului la ţesuturi (anemia, insuficienţa

cardiacă, bolile pulmonare, etc.), fie metabolismul bazal al organismului (de exemplu în cazul scăderii activităţii tiroidei) şi astfel determină stări de oboseală şi de astenie marcante.

Mulţi oameni au observat că după anumite tratamente care implică administrarea de beta-blocante, analgezice puternice, radio sau chimioterapie în caz de cancer, sunt extrem de obosiţi. De asemenea, operaţiile realizate la nivelul pieptului sau abdomenului determină stări prelungite de oboseală. Sarcina şi alăptarea sunt procese care solicită intens femeile, generând stări de oboseală accentuată.

Dacă există probleme care afectează calitatea somnului, de genul insomniilor, a respiraţiei anormale în timpul somnului, sarcina, a doua zi va apare o stare de oboseală însoţită de o capacitate de concentrare scăzută.

Obiceiuri de viaţă care induc stări de oboseală Somnul în timpul zilei poate afecta somnul de noapte, întârziind

instalarea acestuia din urmă. Consecinţa: o anumită stare de oboseală resimţită a doua zi. Somnul prelungit dimineaţa, peste o anumită limită normal admisă şi în lipsa unei activităţi solicitante în ziua precedentă, generează o stare de somnolenţă de-a lungul zilei. Obiceiul de a consuma diferite excitante de-a lungul zilei este aducător de oboseală. Cu toate că nu suntem toţi atleţi, putem fi deseori tentaţi să „ţinem ştacheta sus”. De obicei acest lucru se realizează prin consum excesiv de diverse excitante şi psihostimulente, cafeaua şi

ness-ul fiind printre favorite. În absenţa unui antrenament yoga sistematic care ne poate creşte în mod real performanţele, consumul de astfel de substanţe conferă doar o aparentă îmbunătăţire a tonusului, mascând epuizarea şi mai profundă a resurselor noastre. Chiar dacă senzaţia de oboseală este pe moment îndepărtată, epuizarea organismului este reală şi poate fi periculoasă, deoarece în acest caz nu se mai permite semnalizarea acestui lucru. O prietenă care obişnuia să consume trei cafele pe zi, după ce a renunţat la două dintre acestea, a

mărturisit: „mă simt mult mai odihnită şi în forţă decât când beam trei cafele zilnic! abia aştept să renunţ şi la ultima cană.” Consumul de alcool seara vă poate face să vă treziţi în timpul nopţii. Dacă beţi deseori alcool, în timp veţi ajunge să aveţi stări de depresie şi calitatea somnului va scădea. Cel mai bine este să nu consumaţi alcool deloc.

Şi alimentaţia poate afecta nivelul de oboseală. Obiceiurile alimentare nesănătoase, consumul de carne, alimentele prelucrate artificial cu aditivi alimentari, dulciurile sintetice, afectează finul echilibru biochimic al organismului. De aici pot să apară, pe lângă oboseală, depresii, anxietate, deficit de atenţie, atacuri de panică, insomnie, obezitate, obsesii, migrene. Week-end-urile extenuante, cu grădinărit intensiv, bricolaj nestăpânit,

jogging intempestiv, „reprize” intense de sport, petreceri, voiaje fulger pentru a profita de zăpadă sau de mare, sunt generatoare ele-însele de oboseală, chiar dacă adepţii stilului acesta de viaţă „la modă” consideră că astfel scapă de oboseala acumulată în timpul săptămânii. Medicii sunt de acord asupra următorului punct: accidentele sportive din prima zi de schi, sau gripele făcute la întoarcerea din escapadă sunt datorate oboselii. La „maratoniştii” tip „exploatare extremă”, medicii au întâlnit fracturi provocate de simplul surmenaj al corpului: „osul a cedat

înaintea dumneavoastră!”... Copiii sunt de multe ori prinşi şi ei în acest angrenaj. Atelierele de pictură, de dans, de pian, înotul, transformă aşa-zişii timpi morţi ai şcolarilor într-un veritabil orar cultural-sportiv. Rezultatul: o falsă recuperare a oboselii şcolare, acompaniată de inapetenţă, somn dificil, nervozitate, scăderea vigilenţei. Pe scurt: copilul cu mină obosită.

Serviciul şi familia: cele mai frecvente surse de oboseală

E

Dezbateri


Prima surpriză: femeile tinere se plâng cel mai des de oboseală. Sunt mai fragile? Nu. Dar ele au mai multe lucruri de făcut în acelaşi timp: să intre în viaţa profesională, să susţină viaţa în cuplu, să dea naştere primilor copii. O perioadă de viaţă în care curbele de oboseală (familie plus serviciu) se suprapun. Orare medii, obligaţii amestecate, totul ocupând în medie 16-18 ore pe zi. Din oboseală în oboseală, din stres în stres, ele pot ajunge până la ceea ce Pierre Bugard, unul din rarii

specialişti în această problemă – autorul lucrării „Oboseala şi stările astenice” apărută la editura Doin, numeşte „o stare limită de depresie”, care conduce la rezultatele pe care le cunoaştem: un mare consum de medicamente hipnotice sau tranchilizante şi perturbări metabolice. Kilogramele în plus, de care se plâng atât de frecvent femeile, se pot datora oboselii... Dacă lucraţi în schimbul trei, dacă sunteţi medic/asistentă şi aveţi gărzi

de făcut, dacă serviciul dvs. implică deplasări trans-meridian, dacă aveţi copii mici care nu dorm noaptea, dacă vă culcaţi în mod frecvent după miezul nopţii, atunci sigur ceasul dvs. biologic se confruntă cu anumite perturbări, pe care le veţi resimţi sub forma unor stări de oboseală accentuată. Cronobiologia (ştiinta care se ocupă de ritmurile biologice ale fiinţei umane) explică detaliat oboseala care rezultă prin nesincronizarea programului de lucru şi somn cu ritmurile biologice ale fiinţei.

Pe de altă parte, deseori orarele „normale” – cu ore fixe – nu răspund cerinţelor ceasului biologic. Cei care se trezesc târziu vor avea tot timpul impresia că au dormit prea puţin, cei care se culcă devreme se vor simţi obosiţi începând cu orele 17. Şi toată lumea va face de ruşine „conferinţa de la ora 15” ascultată în semi-somnolenţă, datorată digestiei. Aveţi vecini gălăgioşi? La locul de muncă se vorbeşte mult? Este

zgomot? Mergeţi mult prin aglomeraţie în timpul zilei? Dacă răspundeţi afirmativ la aproape toate aceste întrebări, nu este de mirare că vă simţiţi extenuat la sfârşitul zilei, sau că vă treziţi obosiţi după o noapte de dispute între vecini.

Stările psihice proaste ne fac să obosim Îngrijorările şi stresul generează oboseală. Dacă aveţi multe motive de

îngrijorare, este foarte posibil ca în scurt timp să vă simţiţi obosit, mai ales dacă nu întrezăriţi nici o soluţie la problemele dvs. Depresiile determină o stare globală de oboseală. Dificultăţile de fiecare zi se acumulează şi sub forma oboselii. A face faţă unor decizii greu de luat, micilor sau marilor probleme care apar şi ne macină, etc. este epuizant, în condiţiile societăţii de astăzi. Şocurile emoţionale, precum veştile proaste legate de părinţi, rude, prieteni,

ruperea unei relaţii, pierderea locului de muncă, pot determina resimţirea unei stări de epuizare. Oboseala psihică va fi resimţită ca o greutate globală apăsătoare, însoţită de o scădere a atenţiei, a capacităţii de focalizare şi de concentrare. În natură există multe legi nescrise care susţin buna desfăşurare şi

integrare a tuturor activităţilor pe care fiinţele umane le realizează. Multe din cauzele ascunse ale oboselii pot fi eliminate rapid prin armonizarea vieţii pe toate nivelurile sale şi prin abordarea unui mod de a trăi sănătos. O deschidere reală faţă de bine, faţă de frumos şi faţă de energiile benefice misterioase care există în jurul nostru în Univers, armonizarea relaţiilor cu cei din jurul nostru ne vor ajuta foarte mult. Una dintre cele mai eficiente metode de eliminare a oboselii este practica yoga, completată cu reţete naturiste de regenerare şi vitalizare. Vom prezenta în curând câteva soluţii eficiente pentru

eliminarea stărilor de oboseală.

Călătorie spre fericire – Ce este

fericirea?

Ana-Maria Dorde - Bucureşti

Astăzi avem parte de o multitudine de modele şi

posibilităţi de a trăi. Familia nu mai constituie un reper, iar

modelele pe care le generează sunt destul de fragile. Mass-

media, însă prin variatele forme de promovare (inclusiv on-

line) vine să completeze sau chiar să înlocuiască aceste

modele.

entru oamenii ignoranţi şi limitaţi mass-media identifică şi

dezvoltă modele comportamentale, preferinţe, atitudini şi

chiar valori.

Din păcate, aceste modele sunt şi rămân doar nişte imagini, fără

conţinut şi fără viaţă, lipsite de autenticitate. Prin urmare, pentru

anumite persoane valorile profund spirituale precum libertatea, iubirea,

frumuseţea, demnitatea, adevărul sau fericirea reprezintă doar nişte

noţiuni confuze, nişte idealuri greu sau imposibil de atins. Asemenea

persoane din nefericire, ajung într-un final în starea jalnică de a nu şti

ce îşi doresc.

Mi s-a risipit tulburarea minţii, prin graţia Ta mi-am recăpătat

aducerea aminte, o Stăpâne Neînfrânt. Sunt în picioare! Iată-mă dârz

în înţelepciune, îndoielile mi-au pierit, voi făptui aşa cum m-ai

povăţuit. - Bhavagad Gita, cap. 18, Sutra 73

În dicţionarul limbii române „fericirea” este definită ca stare de

mulţumire sufletească intensă şi deplină, stare de satisfacţie deplină,

beatitudine. „A ferici” înseamnă: a slăvi, a lăuda, a preamări, a

proslăvi, a glorifica, a binecuvânta. Conform aceleiaşi surse cuvântul

„beatitudine” (lat. beatitudo) înseamnă stare de fericire deplină, de

încântare, stare de euforie permanentă, de indiferenţă faţă de situaţiile

şi întâmplările din jur.

P

Dezbateri


Dar ce este fericirea? Sociologii spun că fericirea este „gradul în care o

persoană evaluează pozitiv calitatea vieţii sale în ansamblu”. Cu alte

cuvinte, fericirea exprimă în ce măsură unei persoane îi place viaţa pe

care o trăieşte”. Totul depinde, desigur, dacă expresia „a plăcea viaţa”

se referă la o satisfacţie profundă sau se reduce la o simplă apreciere a

condiţiilor exterioare în care se desfăşoară existenţa noastră. Pentru

alţii, fericirea nu ar fi decât „un sentiment punctual, efemer, a cărei

intensitate şi durată variază în funcţie de potenţialul întâmplărilor bune

care îl fac posibil” (Andre Bourguiere). Deci, unii trăiesc o fericire

insesizabilă care depinde totalmente de circumstanţe care nu pot fi

controlate, iar pentru alţii, dimpotrivă, fericirea este „propagarea

bucuriei în întreaga existenţă” (Robert Misrahi).

Orice om vrea să fie fericit, dar pentru a reuşi trebuie să afle întâi ce e

fericirea. - Jean Jacques Rousseau

Conform lui Andre Compte-Sponville „poate fi numit fericire orice

interval de timp în care bucuria pare neapărat posibilă”. Deci, fericirea

are o durată, care eventual poate fi mărită. Şi dacă este aşa, cum poate

fi mărită această durată?

După Sfântul Augustin, fericirea este „bucuria care se naşte din

adevăr”. Pentru Emmanuel Kant fericirea trebuie să fie raţională şi

desprinsă de orice ataşament personal, iar pentru Marx este vorba

despre împlinirea prin muncă. Părerile oamenilor despre fericire,

precum şi definiţiile filosofilor, psihologilor şi altor specialişti sunt

diverse: „Pentru mine, fericirea este atunci când fac ceea ce-mi place”

sau „O plimbare prin zăpadă sub cerul înstelat”. Concepţiile despre

fericire, deci, diferă de la un autor la altul şi chiar se contrazic.

Asupra naturii însăşi a fericirii, nu ne mai înţelegem, iar explicaţiile

înţelepţilor şi cele ale poporului se contrazic. - Aristotel

Dacă cerem mai multor persoane să ne povestească episoade de

„perfectă” fericire vom descoperi că factorul comun al acestor

experienţe, fertile, dar efemere, este dispariţia momentană a

conflictelor interioare. Persoana se simte în ARMONIE PERFECTĂ

cu lumea şi cu ea însăşi. De asemenea, observăm că orice persoană

fericită este liberă, deschisă şi trăieşte plenar MOMENTUL

PREZENT. De fapt, este o trăire caracterizată printr-o eliberare

resimţită ca o pace profundă, curăţată de orice aşteptare şi de orice

conflict. Totuşi, vorbim despre trăiri diferite, stări de fericire pasagere

şi stări imuabile de fericire pline de seninătate şi pace lăuntrică. Deci,

putem spune că cele două stări enumerate mai sus sunt stări de niveluri

diferite, nu au nici aceeaşi dimensiune, nici aceeaşi durată, nici aceeaşi

profunzime.

Într-un sens profund spiritual, fericirea poate fi definită ca fiind o

bucurie atât de profundă, încât spiritul nostru rămâne calm, fără nicio

tulburare. Este, de asemenea, o stare de înţelepciune, curăţată de

toxinele minţii şi de cunoaştere, eliberată de orbirea care ocultează

adevărata natură a lucrurilor.

Viaţa este Tăcere. Ruga fiinţei umane ce este scufundată în suflul

Sfântului Duh este manifestată în tăcere. Iubirea fără măsură ce este

manifestată în sânul cel atotcuprinzător al Infinitului este tăcere.

Înţelepciunea ce este manifestată plenar şi fără niciun cuvânt este

tăcere. Compasiunea ce este trăită intens, profund şi fără niciun scop

este tăcere. Acţiunea divin integrată ce este realizată în absenţa

„actorului” este tăcere. Surâsul enigmatic care este oferit uneori în

mod spontan existenţei este tăcere.

Tradiţia spirituală hindusă, termenii sanscriţi SUKHA şi ANANDA

sunt traduşi, în general, în lipsa unor echivalenţi mai buni, prin

„bucurie” şi „fericire” şi nu au echivalenţi în limbile occidentale.

SUKHA este starea de plenitudine durabilă, care se manifestă odată ce

ne-am eliberat de orbirea mentală şi de emoţiile conflictuale. Este, de

asemenea, înţelepciunea care permite înţelegerea lumii aşa cum este,

fără văluri şi fără deformări. Este, în sfârşit, bucuria de a merge către

libertatea interioară şi bunătatea iubitoare manifestată faţă de ceilalţi.

Viaţa este Bucurie, care de fapt reprezintă o treaptă superioară a

veseliei şi a mulţumirii, în fluviul căreia sufletul trăieşte calm şi

statornic, fără a mai fi tulburat de frică.

Dezbateri


SUKHA este strâns legată de înţelegerea modului în care funcţionează

spiritul nostru şi depinde de modul în care interpretăm lumea, căci,

dacă este dificil să modificăm lumea, în schimb este cu putinţă să

transformăm maniera de a o percepe.

Zâmbetul, care este o cochetărie, o bunătate, n-are a face cu râsul,

care este o bucurie, şi nici cu rânjetul care este o batjocură. - Nicolae

Iorga

Numeroase exemple, de mare suferinţă sau unele care ar putea să ne

pară chiar anecdotice, ne demonstrează într-o manieră uimitoare, că

fericirea, starea de deplinătate senină – SUKHA – depinde înainte de

toate de starea noastră interioară.

Antonimul lui SUKHA este termenul sanscrit DUKHA, tradus de

obicei prin suferinţă, nefericire sau, mai precis, „stare de rău”. El nu

circumscrie o simplă senzaţie dezagreabilă, ci reflectă o vulnerabilitate

fundamentală în faţa suferinţei, care poate ajunge până la dezgustul

faţă de viaţă, la sentimentul că viaţa nu merită trăită, pentru că este

imposibil să i se găsească un sens. A considera că lumea ar fi mai bună

fără noi este una dintre cauzele frecvente ale sinuciderii. Iar fericirea

este, întâi de toate, pofta de a trăi.

Când oamenii vor vedea Lumina divină a Spiritului, când vor deveni

suficient de puri şi puternici din punct de vedere spiritual, numai

atunci suferinţa lor va dispare pentru totdeauna. - Swami

Vivekananda

Diferenţa dintre fericire şi bucurie este foarte subtilă, doar când

ajungem să trăim aceste stări realizăm aceste diferenţe. SUKHA se

manifestă spontan sub forma bucuriei. O bucurie senină, interioară, nu

se manifestă neapărat într-o manieră exuberantă, ci prin aprecierea

uşoară şi luminoasă a bogăţiei momentului prezent. SUKHA poate fi,

de asemenea, însoţită stări intense de minunare, de bucurii intense şi

neaşteptate, ce sunt pentru ea o podoabă aşa cum sunt florile în

primăvară.

Ar trebui să ne dăm seama că natura umană deţine forţa bucuriei:

surâsul.

Plotin susţinea că un individ devine fericit în starea de extaz atunci

când omul vine în contact direct cu Dumnezeu Tatăl. Deci, putem

ajunge la fericire numai prin cunoaşterea lui Dumnezeu Tatăl, iar

cunoaşterea cea mai perfectă e aceea pe care ne-o dă Dumnezeu Tatăl

prin revelaţii, ce au loc în stările de extaz divin (atunci când se distruge

dualismul, se înlătură graniţele spiritului individual).

Viaţa este beatitudine pentru toate fiinţele umane care sunt capabile să

savureze în felul acesta. Trăieşte astfel încât să fii şi rămâi şi tu una

dintre aceste fiinţe umane.

Esenţa ultimă a oricăror plăceri, bucurii sau fericiri pe care le putem

avea este fericirea supremă, divină, beatifică ANANDA. Manifestările

esenţiale ale lui ATMAN sunt fiinţa pură, conştiinţa pură şi fericirea

pură, SAT-CIT-ANANDA. Pura conştiinţă (CIT) este esenţa ultimă a

oricărui act de cunoaştere pe care îl putem realiza. Fiinţa pură (SAT)

rămâne mereu aceeaşi, traversând neschimbată trecutul, prezentul sau

viitorul.

Când suntem în armonie cu noi înşine, aceasta înseamnă fericire. Când

ne aflăm în starea de extaz nu-şi mai are rostul nicio întrebare şi nici nu

mai avem nevoie de satisfacerea oricăror necesităţi (fiziologice,

siguranţă, iubire şi apartenenţă, respect şi auto-actualizare). Atunci

fiinţa noastră este echilibrată şi orice fel de stres este complet

îndepărtat. În această stare noi putem să experimentăm starea de pură

voinţă, care este voinţa inspirată de Dumnezeu. Corpul spiritual sau

învelişul beatitudinii, este acea formă vibratorie care serveşte

manifestării lui Dumnezeu prin fiinţa noastră.

Pentru oamenii obişnuiţi, bucuriile simţurilor sunt, analogic vorbind,

comparabile cu hârtia unui ambalaj; adevărata fericire, intensă,

profundă şi copleşitoare poate fi însă experimentată numai de aceia

care ajung să savureze beatitudinea divină pe care simţurile ne permit

să o descoperim. Numai cei iniţiaţi şi înţelepţi ştiu că adevăratul cadou

Dezbateri


este beatitudinea divină, dar, dincolo de aceştia (care sunt foarte

puţini), marea majoritate a fiinţelor umane se cramponează de hârtia

ambalajului, considerând că acea hârtie este darul însuşi.

A te iubi pe tine însuţi înseamnă a-ţi plăcea să trăieşti. Şi este esenţial

să înţelegem că, dăruind celor din jur, obţinem fericirea proprie.

Adevărata fericire provine dintr-o bunătate esenţială, ce-şi doreşte din

adâncul inimii ca fiecare fiinţă să găsească sensul propriei existenţe.

Este o iubire întotdeauna disponibilă, fără ostentaţie şi calcul.

Simplitatea imuabilă a unei inimi pline de bunătate. Cel mai minunat

exemplu în acest sens sunt Boddhisattva-şii, fiinţe care au atins starea

de îndumnezeire (sau sunt orientate cu toată fiinţa lor către acest ideal

spiritual suprem) şi, în deplin acord cu voinţa divină, se dăruiesc pline

de abnegaţie ajutorării tuturor fiinţelor din Univers. Asemenea fiinţe

debordează de iubire şi dăruiesc tuturor atenţie creatoare, bucurie,

fericire şi plăcere. În ultimele decenii numeroase asemenea fiinţe cu

totul şi cu totul deosebite s-au reîncarnat pentru a contribui la creşterea

nivelului de vibraţie şi pentru a ne însoţi şi a ne susţine în această

perioadă trecere către o epocă a adevărului, fericirii, iubirii şi armoniei

divine.

Cu siguranță că mulți dintre noi ne-am întrebat la un moment dat cum

este posibil ca cineva despre care știm că a trecut prin unele încercări

teribile ale vieţii să aibă un aer totuși foarte fericit. Mai mult decât atât,

cum poate respectivul să considere viaţa ca fiind frumoasă şi plină de

sens în fiecare clipă? Un posibil răspuns este următorul: ființa umană

care a dobândit starea de pace interioară nu este doborâtă de eşec și

suferință, aşa cum nu este nici îmbătată de succes. Într-adevăr,

SUKHA („starea de bine” sau bucuria) este însoţită de o reducere a

vulnerabilităţii faţă de circumstanţele vieții, fie ele bune sau rele, căci

sentimentul de nesiguranţă şi pesimism care afectează atât de mult

ființa umană este înlocuit, în acest caz, de forţa sufletului plin de

fericire divină.

Condiţiile exterioare nu sunt deteminante pentru atingerea stării

de fericire

Fericirea nu este o stare de exaltare pe care trebuie să o perpetuăm cu

orice preţ, ci o stare de mulţumire sufletească intensă şi deplină care

aduce cu sine eliminarea tuturor hibelor şi toxinelor mentale (ura,

obsesia, gelozia, invidia) care otrăvesc cu adevărat sufletul. Pentru a

reuși să fim cu adevărat fericiți este necesar să dobândim o cât mai

bună cunoaştere de sine şi o permanentă conştiinţă de sine. Dobândind

o cât mai bună cunoaștere a universului nostru interior, vom ajunge în

timp şi la o cunoaştere corectă a realităţii exterioare şi vom putea aspira

la starea de fericire divină beatifică (ANANDA) – o culme existenţială

ce reflectă îndumnezeirea fiinţei umane.

Sociologul polonez Wladislaw Tatarkiewicz, un „specialist” în fericire,

susţine, însă, că este cu neputinţă să fii fericit în închisoare, de pildă,

căci, după părerea sa, fericirea ce poate fi trăită în astfel de împrejurări

nu este „justificată”. Conform concepţiei sale, o persoană care este

fericită în circumstanţe foarte grele şi-a pierdut simţul raţiunii. O astfel

de viziune asupra lucrurilor demonstrează importanţa exclusivă

acordată condiţiilor exterioare de care ar depinde fericirea.

„Fericirea este cea mai mare biruinţă, aceea pe care o dobândim

împotriva destinului ce ne este impus.” (Albert Camus)

Transformarea într-un sens spiritual a perspectivei din care privim

lumea înconjurătoare nu presupune un optimism naiv şi nici o euforie

artificială, care să-i compenseze adversitatea. Nemulţumirea şi

frustrarea revin atâta timp cât în mintea noastră domneşte confuzia şi

îndoiala. Fără să ne transformăm realmente interior (ceea ce va atrage

după sine şi o transformare a modului în care percepem lumea

înconjurătoare), exerciţiul de a repeta adesea „Sunt fericit!” este un

exerciţiu tot atât de inutil ca acela de a zugrăvi, iar şi iar, un zid aflat în

ruină. Căutarea fericirii nu constă nici în a vedea „viaţa în roz”, nici în

a ne preface că suferinţele şi imperfecţiunile lumii nu mai există.

„Noi descifrăm greşit lumea şi apoi spunem că ea ne înşeală.”

(Rabindranath Tagore)

Dezbateri


„Plăcerea se sprijină pe iluzie, dar fericirea are la bază adevărul.”

(Chamfort)

„Cred, şi o voi demonstra în continuare, că orice nefericire îşi are

originea în eroare şi că orice fericire ne este oferită de adevăr”.

(Stendhal)

Cunoaşterea profundă a universului nostru interior este, aşadar, o

componentă fundamentală a stării de fericire. Prin cunoaştere (de sine)

nu se urmăreşte câtuşi de puţin stocarea unui volum de informaţii şi

cunoştinţe, ci conştientizarea atentă și continuă a complexului tuturor

evenimentelor și manifestărilor interioare, căutând permanent să

descoperim în interiorul nostru ceea ce este cu adevărat valoros şi

etern. În mod obişnuit, noi percepem lumea ca pe un ansamblu de

entităţi autonome, cărora le atribuim caracteristici ce ni se pare că le

aparţin cu adevărat. Astfel, lucrurile ne apar „plăcute” sau „neplăcute”,

iar oamenii „buni” sau „răi”. Această capacitate a EGO-ului de a face

discriminări creează puternice reacţii de ataşament şi aversiune ce

conduc în general la suferinţă.

Fericirea este rezultatul unor alegeri conştiente

SAMSARA (lumea ignoranţei şi a suferinţei) nu este o condiţie

inevitabilă şi fatală a existenţei, ci o condiţionare spaţio-temporală, o

relaţie profundă între cauză şi efect. Fenomenele există într-un mod

esenţialmente interdependent şi nu au o existenţă autonomă şi

permanentă. Totul este relaţionare, nimic nu există în sine şi prin sine.

Odată înţeleasă şi integrată această noţiune esenţială, percepţia greşită

pe care o aveam despre lume este înlocuită cu înţelegerea corectă a

naturii lucrurilor şi fiinţelor, care conduce la trăirea unei vieţi pline de

sens.

„Marele obstacol este reprezentarea, nu realitatea.” (Etty Hillesum)

„Nimic nu există în mod separat. Orice lucru, fiinţă, fenomen sau

aspect se poate manifesta doar în conexiune cu totul.” (Concept

metafizic budist Paticca-Samuppada)

Datorită ignoranţei (sau, altfel spus, prostiei) unele ființe umane

consideră că suferinţa este mai interesantă decât fericirea, căci „are o

strălucire, o intensitate extrem de seducătoare, luciferică. Şi are

importantul avantaj [...] de a nu fi propriul său scop, de a lăsa

întotdeauna loc pentru ceva de aşteptat” (Dominique Noguez). Putem

deduce că bucuria (SUKHA) şi suferinţa (DUKHA) sunt, de fapt,

rezultatul unor alegeri.

„Fericirea este o alegere conştientă, nu un răspuns automat.”

(Mildred Barthel)

„Dorinţa de a fi fericit este constitutivă omului; este mobilul tuturor

faptelor noastre. Lucrul cel mai venerabil pe lume, cel mai bine înţeles,

cel mai evident şi mai constant nu este numai că vrem să fim fericiţi, ci

că nu vrem decât să fim fericiţi. La aceasta ne obligă natura noastră.”

(Sfântul Augustin)

Dar chiar şi aşa, deseori fericirea intră în anonimat şi se pierde în

mulţimea sosiilor numite plăcere, divertisment, beţie, voluptate

distrugătoare şi alte iluzii efemere, și aceasta din cauza unei penibile

confuzii. A presupune că fericirea este împlinirea tuturor dorinţelor şi

pasiunilor şi, mai ales, a o concepe doar într-o lume egocentrică

înseamnă a confunda dorinţa legitimă de plenitudine, care este o

necesitate nativă, cu o iluzie care se sfârşeşte inevitabil cu frustrare.

Kant, spre exemplu, afirmând că fericirea este starea unei fiinţe „căreia

i se întâmplă totul în viaţă conform dorinţei sale” exilează fericirea în

spaţiul irealizabilului. Prin ce mister, însă, totul s-ar petrece conform

dorinţelor sau voinţei noastre?

Dacă ne-am imagina că satisfacerea tuturor pornirilor noastre ne va

aduce fericirea, atunci eşecul acestui demers ne va face să ne îndoim de

însăşi existenţa fericirii. Dacă avem „totul pentru a fi fericiți” şi, cu

toate acestea suntem nefericiți, atunci fericirea este imposibilă. Asta

demonstrează cât de mult ne putem înşela în privinţa cauzelor fericirii.

În realitate, dacă echilibrul interior şi înţelepciunea ne lipsesc, atunci e

mult mai dificil să fim fericiţi. Trăind în alternanţa dintre speranţă şi

îndoială, dintre excitare şi plictis, dorinţă şi dezgust, ne risipim cu

Dezbateri


uşurinţă viaţa, clipă de clipă, fără ca măcar să ne dăm seama, alergând

în toate direcţiile pentru a nu ajunge nicăieri.

Fericirea este o stare lăuntrică divină, nu împlinirea

nenumăratelor dorinţe ce ţin de lumea exterioară

„A căuta fericirea în afara noastră este ca şi cum am aştepta răsăritul

soarelui într-o peşteră cu deschiderea spre miază-noapte.” (Proverb

tibetan). Unele persoane caută fericirea în exterior, în timp ce ea este o

stare esenţialmente interioară. Dacă sursa ei ar fi în afară, atunci n-am

putea să o atingem vreodată. Dorinţele noastre ar fi fără limite, iar

controlul asupra lumii restrâns, parţial şi cel mai adesea iluzoriu. Căci

adeseori putem fi foarte nefericiţi în timp ce, în aparenţă, avem „totul

pentru a fi fericiţi” şi invers: putem rămâne calmi, fără nicio tulburare,

deşi totul în jur ni se opune. „Curajul înseamnă să nu laşi niciodată

acţiunile tale să fie influenţate de temerile tale.” (Arthur Koestler)

Puterea obişnuinţei protectoare poate deveni normă şi pentru unii

deviza este „Asta-i viaţa!”. Dacă speranţa de a afla o temporară stare

de bine este adesea încununată de succes, nu e mai puţin adevărat că nu

putem, totuşi, construi un algoritm de funcţionare a circumstanţelor

exterioare în termeni de cantitate, calitate şi durată. Şi acest lucru poate

deveni posibil în aproape toate domeniile vieţii: iubire, familie,

sănătate, prosperitate materială, carieră, confort, plăceri. Mulţi oameni

cred că vor deveni fericiţi găsindu-şi perechea ideală, cumpărându-şi

maşina sau casa pe care şi-o doresc, având o stare excepţională la care

aspiră cu încrâncenare etc. Dar plasându-ne toate speranţele în afara

noastră nu putem decât să fim decepţionaţi. Neglijând metodele care ne

permit să descoperim fericirea în interiorul nostru, e ca şi cum ne-am

petrece timpul încercând să umplem cu apă recipiente ciuruite.

FERICIREA NU NE ESTE DATĂ, NICI NEFERICIREA IMPUSĂ.

Suntem mereu la o răscruce de drumuri, iar alegerea direcţiei ne

aparţine. Fericirea nu se decretează, ci se cultivă şi se construieşte

încetul cu încetul

„Priveşte în tine însuţi, acolo se află izvorul nesecat al binelui.”

(Marc Aureliu). Numeroşi autori se revoltă împotriva „dezvoltării de

sine ca misiune nesfârşită” şi a „desăvârşirii”. Dacă însă ar trebui să

renunţăm la orice aspiraţie, atunci noţiunile însăşi de învăţare, educaţie,

cultură sau cunoaștere de sine nu ar mai avea niciun sens. Cunoaşterea

este şi ea o misiune nesfârşită. De ce pe aceasta să o acceptăm, iar

„dezvoltarea” de sine, cea care determină calitatea vieţii noastre, să o

neglijăm? Psihiatrul Christophe André scrie: „stările de fericire

repetată sunt adesea rezultatul unei asceze”. Nu în sensul creştin de

„privaţiune”, ci în cel etimologic, askesis, care în limba greacă

înseamnă „antrenament”. Resemnarea în faţa sorţii, lăsând pulsiunile şi

pornirile să se manifeste riscă să fie o soluţie facilă, de compromis, ce

poate conduce chiar la eşec. Avem multe de învăţat din vicisitudinile

vieţii, dar, fără a face eforturi susținute, cine ar putea să interpreteze

Mozart numai lovind cu două degete claviatura? Fericirea este un mod

de a fi, iar modalităţile se învaţă. După cum spune un proverb persan:

„Cu răbdare, livada devine dulceaţă”.

Armele electromagnetice şi drepturile

omului

Peter Phillips, Lew Brown şi Bridget Thornton

(Articol preluat din revista NEXUS New Times Anul II, nr.10)

Un studiu al istoriei încălcării drepturilor omului de

către agenţiile de informaţii ale SUA şi al cercetărilor din

domeniul armelor electromagnetice

omplexul militar-industrial al Statelor Unite deţine un

arsenal de arme electromagnetice pe care le poate utiliza

pe câmpurile de luptă şi împotriva cetăţenilor, ca un mijloc

de control social contrar drepturilor omului. Acest studiu explorează

actualele posibilităţi ale armatei americane de a utiliza dispozitive

electromagnetice (EM) pentru a hărţui, intimida sau ucide indivizi,

precum şi cele de încălcare a drepturilor omului prin testarea şi

lansarea acestor arme.

C

Dezbateri


În anii ‟50 şi ‟60, CIA-ul a început să caute mijloace pentru a influenţa

capacitatea de cunoaştere, sentimentele şi comportamentul uman.

Considerând fiinţa umană un animal social şi folosindu-se de

capacitatea de a manipula mediul unui subiect prin izolare,

medicamente şi hipnoză, oamenii de ştiinţă americani au căutat mult

timp o metodă mai bună de a controla comportamentul uman. Aceste

cercetări ce s-au focalizat pe utilizarea dirijată a energiei

electromagnetice, au fost încadrate în domeniul „războiului

informaţional” sau al „armelor non-letale”.

Noi aptitudini tehnologice au fost dezvoltate de proiectele finanţate

prin „bugete negre” de-a lungul ultimelor decenii; acestea includ

capacitatea de a influenţa emoţiile umane, de a perturba procesele de

gândire şi de a induce dureri groaznice prin manipularea câmpurilor

magnetice.

Agenţiile secrete şi cele militare dispun de arme noi, de temut, arme

care probabil au fost deja folosite şi/sau testate pe oameni, atât în SUA

cât şi în străinătate şi care ar putea fi dirijate împotriva mulţimilor în

situaţia unor proteste de masă sau a unor tulburări civile.

Drepturile omului aparţin întregii umanităţi. A crede că drepturile

omului se aplică doar pentru unii şi nu şi pentru alţii reprezintă o

negarea a umanităţii. Negarea acestor drepturi este exact lucrul pe care

Congresul şi Preşedintele George W. Bush l-au realizat când au

semnat Military Commissions Act în 2006. Prin noua politică a SUA,

tortura şi amânarea procesului cuvenit sunt acceptabile pentru cei care

sunt condamnaţi de preşedinte ca fiind terorişti sau susţinători ai

terorismului. Acest document reprezintă o negare deschisă a drepturilor

inalienabile ale omului, drepturi recunoscute de Declaraţia Drepturilor

Omului. Mai mult, acţiunile lor au demonstrat lumii că SUA suspendă

aceste drepturi pentru cei pe care îi consideră „răi”.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a fost un ghid pentru

dreptul internaţional aproape şase decenii şi astfel obligă Statele Unite

la aplicarea principiilor sale generale.

Articolul 10 precizează: „Orice persoană are dreptul în deplină

egalitate de a fi audiată în mod echitabil şi public de către un tribunal

independent şi imparţial care va hotărî drepturile, obligaţiile şi

temeinicia oricărei acuzaţii penale îndreptată împotriva sa”, iar

articolul 5 interzice tortura, pedepsele şi tratamentele crude, inumane

sau degradante. Ambele drepturi de bază au fost eliminate prin

semnarea Military Commissions Act în 2006. În plus, Declaraţia

Universală a Drepturilor Omului susţine că orice om are dreptul la

libertatea de opinie şi de exprimare. Aceasta înseamnă că oamenii au

dreptul inalienabil de a gândi liber şi de a descoperi propriile adevăruri.

Libertatea de gândire sau libertatea cognitivă reprezintă dreptul natural

al fiecărei persoane de a putea percepe lumea după propriile capacităţi.

Pentru a beneficia de o adevărată libertate cognitivă într-o lume atât de

complexă cum este cea în care trăim, trebuie, în primul rând, să avem

acces la adevăr şi la informaţii imparţiale despre acţiunile altora şi

despre starea generală a lumii. Centrul pentru Libertăţi Cognitive

defineşte acest drept ca „dreptul fiecărui individ de a gândi

independent şi autonom, de a folosi întreg spectrul minţii sale şi de a se

angaja în multiple moduri de gândire”. Fără reprezentări corecte nu

putem face alegeri independente, în deplină cunoştinţă de cauză. Este

imperativ ca organismul uman şi mintea să fie considerate sfinte.

Invadarea corpului unui individ fără consimţământul acestuia

reprezintă o încălcare gravă a drepturilor omului.

Trăim într-o perioadă dominată de extremism, război permanent şi

manifestări unilaterale ale etnocentrismului şi a puterii unei reţele de

oameni din interiorul guvernului american. Aceste elite ale puterii

operează de multe decenii şi nu doresc nimic mai puţin decât dominaţia

militară totală a SUA asupra lumii. Pentru a-şi atinge scopurile ei

sfidează valorile fundamentale ale poporului american. Acesta nu este

însă un fenomen nou.

Ascensiunea clasei conducătoare

Dezbateri


Oprimarea drepturilor omului fost prezentată de de-a lungul istoriei

Statelor Unite. Un lung şir de cercetări sociologice documentează

existenţa unei clase conducătoare dominatoare în SUA care stabileşte

tactica şi determină priorităţile politicii naţionale.

Clasa conducătoare americană se perpetuează singură, păstrându-şi

influenţa cu ajutorul unor instituţii cum ar fi Asociaţia Naţională a

Producătorilor, Camera Naţională de Comerţ şi Industrie, Consiliul de

Afaceri, Business Roundtable, Conference Board, American Enterprise

Institute, Consiliul Relaţiilor Externe şi alte grupuri cu o politică

centrată pe mediul de afaceri.

În cartea sa din 1956, „Puterea elitei”, C. Wright Mills demonstrează

pe bază de documente modul în care cel de Al Doilea Război Mondial

a consolidat în SUA o trinitate a puterii care încorporează elitele

corporaţionaliste, militare şi pe cele ale guvernelor într-o structură de

putere centralizată, motivată de interesele claselor şi lucrând la unison

prin intermediul unor „cercuri înalte” de contacte şi înţelegeri. Mills a

descris cum cei din elita puterii sunt cei care „decid ceea ce este de

decis”.

Odată cu apariţia complexului militar-industrial după cel de Al Doilea

Război Mondial, Preşedintele Eisenhower a observat în 1961 că o

facţiune a puterii militar-industriale îşi consolida planurile de dominare

pe termen lung a Americii, şi în final, a lumii.

Eisenhower nu era într-o poziţie din care să se poată lupta cu aceşti

oameni, iar istoria a înregistrat părerile sale despre acest subiect în

discursul său de rămas bun: „… Această îmbinare a unei imense

organizaţii militare şi a unei mari industrii de armament este o

experienţă americană nouă. Influenţa sa totală – economică, politică şi

chiar spirituală – este resimţită în fiecare oraş, în fiecare stat, în fiecare

birou al guvernului federal. Recunoaştem necesitatea imperativă a

acestui progres. Însă nu trebuie să neglijăm implicaţiile sale grave.

Truda noastră, resursele şi traiul nostru sunt implicate aici; este vorba

deci, chiar de structura societăţii noastre.”

„Trebuie să avem grijă ca complexul militar-industrial să nu

dobândească o putere de influenţă neîntemeiată în cadrul consiliului de

guvernământ. Posibilitatea dezastruoasă ca o putere greşit folosită să

apară, există şi va exista întotdeauna.”

„Nu trebuie să lăsăm greutatea acestei combinaţii să ne pericliteze

libertăţile noastre sau progresul democratic. Nu trebuie să luam nimic

de bun. Numai o societate alertă şi bine informată poate impune

crearea unui angrenaj adecvat între imensa maşină industrială şi

militară şi metodele şi scopurile noastre paşnice, astfel încât securitatea

şi libertatea să poată prospera împreună.”

„Revoluţia tehnologică din ultimele decenii a fost în mare parte

vinovată pentru schimbările impetuoase din industria militară. În

această revoluţie, cercetarea are un rol central; ea a devenit mai

riguroasă, mai complexă şi mai costisitoare. În mod constant, o parte a

cercetărilor este alocată, pentru, de, şi la cererea guvernului federal…”

Acum înţelegem că Eisenhower se referea la conjunctura

redirecţionării banilor proveniţi din impozite pentru a finanţa noi

tehnologii secrete ce au ca scop controlul puterii, la nivel mondial, de

către elita militar-industrială. O anume facţiune de oameni ambiţioşi,

anterior soldaţi ai Războiului Rece şi neo-conservatori, erau adepţi

filozofului Leo Strauss. Acest grup de elită, care nu include numai

generali şi industriaşi, ci şi filozofi, oameni de ştiinţă, academicieni şi

politicieni, a devenit în prezent cea mai puternică organizaţie

publică/privată cunoscută vreodată.

Strauss a îmbrăţişat o filozofie elitistă care-i linguşea pe cei care

moşteniseră averi sau pe cei care trăiau o viaţă tihnită ce le permitea

urmărirea oricărui interes propriu. Ideile lui au fost transformate într-o

ideologie serioasă, în care mass-media, religia şi guvernul sunt utilizate

pentru a subjuga masele, în timp ce „nobilii” îşi urmează propriile

interese fără a ţine cont de lege, aceasta existând doar pentru

controlarea oamenilor de rând.

Dezbateri


Strauss considera de asemenea necesară discreţia, impusă de

necesitatea controlului, pentru că dacă oamenii inferiori ar fi aflat la ce

erau supuşi, ar fi fost fără îndoială supăraţi. „Oamenii nu vor fi fericiţi

să afle că există numai un singur drept natural: dreptul celor superiori

de a-i domina pe cei inferiori, stăpânul asupra sclavului, soţul asupra

soţiei şi puţinii înţelepţi asupra plebei.” În „Despre tiranie”, Strauss se

referă la acest drept natural ca la o „învăţătură tiranică” preluată de la

iubiţii săi antici. Leo Strauss, Albert Wohlstetter şi alţii de la Comitetul

Gândirii Sociale al Universităţii din Chicago primesc onoruri pentru

promovarea agendei neo-conservatorismului prin studenţii lor, Paul

Wolfowitz, Allan Bloom şi studentul lui Bloom, Richard Perle.

Revista culturală canadiană Adbusters defineşte neo-conservatorismul

drept: „convingerea că democraţia, oricâte defecte ar avea, a fost cel

mai bine apărată de un public ignorant condus de naţionalism şi religie.

Numai un stat naţionalist militant ar putea împiedica agresiunea

umană… un asemenea naţionalism necesită o ameninţare exterioară şi,

dacă ea nu poate fi găsită, atunci trebuie să fie confecţionată”. Filozofia

neo-conservatoare a apărut ca o reacţie împotriva perioadei de revoluţii

sociale a anilor 60. Numeroşi funcţionari şi asociaţi ai preşedinţilor

Reagan şi George H. W. Bush au fost puternic influenţaţi de filozofia

neo-conservatoare: John Ashcroft, Charles Fairbanks, Richard Cheney,

Kenneth Adelman, Elliot Abrams, William Kristol şi Douglas Feith.

Înăuntrul administraţiei Ford a existat o ruptură între tradiţionaliştii

Războiului Rece, care căutau să minimalizeze confruntările prin

diplomaţie şi relaxarea relaţiilor dintre SUA, URSS şi China, şi neo-

conservatori, care pledau în favoarea unei confruntări mai puternice cu

„demonicul imperiu sovietic”.

Ultimul din cele două grupuri s-a consolidat atunci când George H. W.

Bush a devenit directorul CIA-ului. Bush a permis formarea „Echipei

B” condusă de Richard Pipes alături de Paul Wolfowitz, Lewis Libby,

Paul Nizye şi alţii, care au format cel de-al doilea Comitet Asupra

Pericolului Actual însărcinat cu creşterea atenţiei asupra ameninţării

sovietice şi necesitatea continuă a SUA de a avea o politică de apărare

agresivă şi puternică.

Eforturile acestora au dus la puternica atitudine antisovietică a

administraţiei Reagan.

Astăzi, combinarea climatului politic cu posibilităţile tehnologice oferă

condiţii prielnice nu numai pentru manipularea generală a mass-mediei

cu ajutorul fluxului informaţional, dar şi pentru manipularea stărilor

emoţionale şi capacităţilor cognitive ale populaţiei. Dacă elitele

politice nu dau socoteală pentru acţiunile lor, şi dacă publicul a fost

manipulat din punct de vedere emoţional pentru a le susţine, putem fi

siguri că acestea vor abuza de poziţiile lor pentru a-şi atinge scopurile

personale.

Războiul psihologic, informaţional şi controlul minţii pot părea

subiecte exotice, însă impactul acestor tehnic este profund. Minţile

noastre sunt influenţate de o serie de programe de lungă durată, ce au

drept scop manipularea opinie publice cu ajutorul agenţiilor secrete,

mass-mediei corporatiste şi armatelor de agenţii non-guvernamentale,

create pentru generarea fricii, diviziunii şi incertitudinilor în interiorul

publicului.

Manipularea mediatică, ce implică înscenarea artificială a realităţii

noastre colective, nu are întotdeauna succes, însă operaţiunile

psihologice (care au avut şi încă mai au loc şi astăzi) ce poartă numele

de „război informaţional”, sunt dirijate atât împotriva inamicilor

externi, cât şi asupra cetăţenilor americani.

Potrivit lui Mary C. Fizgerald de la Institutul Hudson, arme bazate pe

noi principii, cum ar fi laserul, electromagnetismul, plasma, clima,

genetica şi biotehnologia, duc la modernizarea apărării naţionale.

Posibilitatea ca aceste arme să fie utilizate atât în scopuri bune, cât şi

rele, merită să fie tratată cu o deosebită atenţie.

Dezbateri


Mass-media este complice în omiterea de informaţii necesare pentru

luarea unor decizii democratice. Un plan de dominare globală include

penetrarea consiliilor corporaţiilor mediatice din Statele Unite.

O echipă de cercetători de la Universitatea din Sonoma din California a

finalizat de curând o analiză a consiliilor directoare a celor mai mari 10

organizaţii din SUA şi a stabilit că numai 118 oameni alcătuiesc

comitetele de conducere ale acestor firme gigant.

La rândul lor, aceşti 118 indivizi conduc 228 de corporaţii naţionale şi

internaţionale. Patru din primele zece corporaţii media din SUA au în

consiliile lor antreprenori ai Ministerului Apărării, incluzându-i pe

William Kennard (New York Times, Carlyle Group), Douglas Warner

III (G.E. [NBC], Bechtel), John Bryson (Disney [ABC], Halliburton) şi

Douglas McCorkindale (Gannett,Lockheed Martin).

Având în vedere existenţa unei reţele

mediatice interconectate, întreaga mass-

media din SUA reprezintă de fapt

interesele corporaţiilor americane. Elita

mass-mediei, o componentă cheie a

elitelor politice din SUA, este paznicul

mesajelor ideologice acceptabile,

controlorul conţinutului ştirilor şi

informaţiilor şi cea care ia decizii cu privire la resursele mediatice.

Războiul psihologic şi programele finanţate prin „bugetul negru”

Operaţiunile psihologice moderne erau destul de dezvoltate în cel de-al

II-lea Război Mondial şi au dus în anii ‟50 la formarea unei reţele

răspândite de sociologi, jurnalişti, politicieni, specialişti militari şi

agenţi secreţi. Operaţiunile psihologice erau utilizate pentru a promova

o varietate de programe ce cooperau cu complexul militar-industrial.

Piesa de rezistenţă a războiului informaţional era ameninţarea „roşie”

comunistă.

La sfârşitul anilor ‟50, un grup de oameni de dreapta din interiorul

CIA-ului se ocupau cu crearea unor arme secrete, cu plănuirea de

asasinate şi conceperea de planuri generale pentru dominarea lumii,

planuri ce sunt aplicate şi în zilele noastre.

Operaţiunea Gladio este un exemplu bine documentat şi în sfera

internaţională, prin care membrii de dreapta ai comunităţii secrete a

SUA au creat armate care „au rămas în urmă” în multe din statele

europene. Acele armate au reuşit să se infiltreze în cele mai înalte

structuri politice (în special în Italia, unde termenul de Gladio se referă

la o sabie cu două tăişuri) şi au fost făcute responsabile pentru

numeroase atentate teroriste din anii 1980 şi 1990. Teroarea şi

propaganda merg deseori mână în mână cu elementele extremiste din

interiorul comunităţilor militare şi ale agenţiilor secrete.

Departamentul apărării al SUA a dezvăluit la 24

ianuarie 2007 o nouă armă revoluţionară. Active

Denial System este o armă cu raze de energie de

înaltă putere, testată în 24 ianuarie 2007 la

Moody Air Force Base, Ga. Sistemul proiectează

o rază invizibilă de energie ce face ca oamenii să

se simtă ca şi cum ar fi cuprinşi de flăcări.

Oficialii guvernamentali spun că arma este

„sigură” şi „umană”. Aceeaşi oficiali susţin că sistemul nu va fi

operaţional înainte de 2010.

În anii ‟50, un grup numit Primul comitet asupra pericolului actual, a

provocat o serie de „crize false”. Criza bombelor, criza rachetelor,

criza spaţială, criza spălării creierului şi criza psihotronică au fost

utilizate pentru a justifica creşterea cheltuielilor militare. Congresul a

fost făcut să creadă că sovieticii erau o ameninţare mult prea mare

decât erau în realitate şi că o nouă armă înspăimântătoare a fost

dezvoltată pentru a ameninţa America. Ei au fost astfel convinşi să

voteze aproape toate propunerile de tipul „bugetelor negre”, ce le-au

fost prezentate.

Dezbateri


Sub conducerea primului director civil al CIA-ului, Allen Welsh

Dulles, Agenţia şi-a continuat planurile de a obţine consimţământul

poporului american pentru perpetuarea industrializării războiului.

Dulles era un individ cu relaţii puternice, un spion de succes pentru

OSS în Elveţia pe parcursul războiului, înrudit cu trei secretari de stat

şi consilierul şef al lui Dewey când acesta a candidat pentru preşedinţie

în 1948. Dulles avea acces la planurile politice de înalt nivel, printre

prietenii săi numărându-se şi Henry Luce, editorul revistei Time.

Bazându-se în special pe contacte din interiorul elitelor media, Dulles a

recrutat membri cheie ai mass-mediei pentru a lucra direct cu CIA-ul în

operaţiunea Mockingbird – o campanie de dezinformare psihologică

îndreptată împotriva poporului american.

Într-o campanie care a dus la acceptarea secretului din motive de

„securitate naţională”, „Cicatricea Roşie” a devenit scuza perfectă

pentru cheltuirea unor sume enorme de bani pentru sisteme de

armament şi pentru operaţiuni secrete atât în străinătate cât şi în

interiorul Statelor Unite. În anii ‟50 şi ‟60, filmele, articolele din ziare,

cărţi, programe radio şi TV erau îmbibate cu mesaje şi imagini

anticomuniste pentru a produce o acceptare a politicilor promovate de

către maşinăria de propagandă a elitelor.

Toate aceste activităţi erau suficiente pentru a înspăimânta publicul şi

pentru a încuraja politicieni să accepte o viziune asupra lumii ce avea

în centru Războiul Rece. Aceasta a permis preşedintelui Truman să

convingă Senatul să accepte o triplare a bugetului, fapt ce a permis

sponsorizarea cercetărilor secrete şi trecerea cu vederea a operaţiunilor

secrete autorizate sub denumirea de „încătuşarea” Războiului Rece,

dirijate pentru a submina naţiuni, de altfel paşnice, şi a instiga războaie

şi asasinate în ţări diverse precum Iran, Guatemala sau Indochina.

Evenimentele postbelice din Europa, în special retragerea Marii

Britanii din Grecia, l-au făcut pe Truman să decidă că era necesară

prezenţa americană pe vechiul continent pentru a contracara influenţele

comuniste. Secretarul de stat, generalul George C. Marshall, a

conceput un plan vast care a implicat asistenţă economică şi acţiuni

secrete, planul urmărind stabilizarea democraţiilor şi asigurarea că

alegătorii din aceste ţări vor face „alegerea corectă”.

Directiva 10/2 a Consiliului Naţional de Securitate,scrisă în mare de

George Kennan, ambasadorul Statelor Unite în URSS, a făcut oficială

crearea reţelei anticomuniste.

În această perioadă critică, Truman, prin aplicarea actului de securitate

naţională din 1947 şi prin intermediul noului Consiliul de Securitate, a

autorizat un număr vast de proiecte secrete ce implicau experimente

chimice, biologice, nucleare şi electromagnetice.

Foşti nazişti au fost puşi în fruntea majorităţii programelor şi a

facilităţilor. Army Ballistic Missile Agency a fost încredinţată fostului

ofiţer SS, Werner von Braun.

Kurt Debus, un alt fost ofiţer SS, a dirijat Cape Canaveral. În acest

timp, oamenii de ştiinţă au început să lucreze la diverse proiecte

„negre”, inclusiv la încercarea de a dezvolta teoriile „pierdute” ale lui

Nikola Tesla, fizicianul american de origine sârbă, şi a le utiliza în

cadrul unor aplicaţii militare.

Tesla a dezvoltat o metodă de a telecomanda un avion de la distanţă

încă din 1915, prevestind avioanele fără pilot la bord utilizate pe

câmpurile de luptă din ziua de azi. În 1934, Tesla s-a oferit să

construiască o „rază letală” care ar fi putut neutraliza puterea aeriană a

adversarilor. Aceasta este prima declaraţie înregistrată ce se referă la o

armă bazată pe dirijarea energiei.

Oferta lui Tesla de a construi acest dispozitiv pentru guvernul SUA, la

un preţ ce urma să fie negociat, a fost refuzată de oficialităţi care au

preferat să pompeze bani în noul US Army Corps, care a condus la

formarea actualului complex al aviaţiei militare.

Dezbateri


Înainte de război, industria aviatică nu avea un rol important în

economia SUA. Însă, prin intermediul unor contracte imense încheiate

pe parcursul războiului, puterea unor

corporaţii precum Hughes, McDonneell

Douglas, Lockheed sau Northrop a

crescut rapid. Aceste companii au format

miezul „complexului militar-industrial”.

Investitorii şi managerii lor au început să-

şi consolideze influenţa în cercurile

politice pentru a menţine naţiunea într-o

stare de război economic. O armă simplă

şi foarte puternică ce ar fi putut face

avioanele, bombele, rachetele şi toate

celelalte irelevante, ar fi fost cu siguranţă văzută ca o ameninţare

directă la adresa creşterii puterii arsenalului militar. În loc de aceasta, a

fost pusă în mişcare un program finanţat de „bugetul negru”, program

ce exploata munca lui Robert Oppenheimer, Albert Einstein şi a altora.

„Proiectul Manhattan”, iniţiat de Ministerul Apărării SUA în 1942, a

generat o armă extrem de distructivă, care

necesita atât o industrie aerospaţială bine fondată

şi extrem de scumpă, cât şi nivele de discreţie şi

autonomie fără precedent în raport cu Congresul

şi cu publicul.

Cercetări asupra armelor non-letale

Există o istorie lungă care ilustrează consecinţele

tragice pe care operaţiunile secrete americane le-

au avut asupra celor implicaţi. Nu au existat însă dezbateri publice

despre aceste operaţiuni „negre” pentru că ele au fost clasificate drept

secrete. MKULTRA, Proiectul Pandora, testele cu plutoniu şi multe

alte proiecte conduse de Ministerul Apărării şi de CIA au fost

demascate de comitetele conduse de senatorii Rockefeller şi Church în

anii 1970.

Însă, restricţii mai mari impuse experimentelor, incluzând

responsabilitatea şi transparenţa, nu au avut loc decât din 1997, când

preşedintele Clinton a revizuit protocoalele

privind experimentele pe oameni. Rapoartele

oficiale insistă că dosarele cercetărilor ce au

implicat astfel de experimente între anii 1950-

1970 au fost distruse. Însă, oamenii de ştiinţă

implicaţi şi-au continuat carierele fără a fi

pedepsiţi. Având în vedere nivelul la care au

ajuns cercetările asupra armelor electromagnetice

în zilele noastre şi recenta aprobare retroactivă a

torturii permisă deMilitary Commissions Act,

este posibil ca testele pe oameni să aibă loc sub

paravanul protocoalelor de după 11 septembrie. Putem accepta oare că

toate cercetările psihologice dirijate de guvern până în 1970 au fost

distruse? În prezent, publicul american nu are cum să răspundă acestei

întrebări. Actuala administraţie clasifică drept secrete mult mai multe

informaţii decât precedenta. Documente declasificate au fost chiar

reanalizate şi reclasificate.

În anii 1980, experimentele efectuate

asupra oamenilor cu radiaţii nucleare au

fost dezvăluite publicului, precum şi

testele realizate în Rusia, ce implicau

armele electromagnetice. Ţări de pe

întreg globul au aprobat legi şi au semnat

tratate ca răspuns la pericolul acestor

arme care ar fi putut afecta comportamentul uman sau manipula

capacităţile cognitive. Ruşii au interzis toate armele electromagnetice

în anul 2001. Aceste tratate îşi au bazele în experimentele cu radiaţii

din anii ‟50, ‟60, ‟70. Aceste tratate declarau că adoptă ca principii de

bază drepturile omului şi libertatea de gândire.

În căutarea dominaţiei militare globale, la sfârşitul anilor 1990, SUA a

alocat fonduri pentru crearea „războinicului viitorului” cu ajutorul

Dezbateri


nano-tehnologiei. Ideea era de a direcţiona armata, de a îmbunătăţi

performanţele soldaţilor, de a controla luptele în timp real şi de a evita

moartea soldaţilor. Ideea era de a mări capacitatea soldaţilor de pe

câmpul de luptă de a interacţiona cu sisteme computerizate, prin

intermediul undelor cerebrale.

Preşedintele George H. W. Bush a declarat anii ‟90 drept „secolul

minţii”. În acelaşi timp, universităţile erau finanţate pentru a descoperi

o interfaţă de comunicare între om şi calculator, iar Defense Advanced

Research Projects Agency (DARPA) a intensificat cercetările şi

dezvoltarea. În universităţi acest domeniu a fost supranumit „ştiinţa

cognitivă”, iar în interiorul DARPA s-a născut termenul de „cogniţie

augmentată”. În timp ce cercetările asupra creierului sunt mediatizate

pentru contribuţiile medicinii, ele deservesc în principal scopurile

armatei americane.

Americanii ştiu foarte puţin despre cercetările cu privire la

posibilităţile electromagnetismului, acustica

dirijată sau legătura om-computer. Majoritatea

americanilor nu ştiu că în prezent aceste arme

nou concepute sunt utilizate în Irak şi

Afganistan. Profesorul de Drept de la

Universitatea din Indiana, David Fidler, a

declarat revistei Economist (30 ianuarie 2003):

„Aceste arme vor fi probabil utilizate

împotriva civililor; nu este încă clar dacă

utilizarea lor este legală, în conformitate cu regulile internaţionale ce

guvernează conflictul armat… Dacă ele sunt utilizate împreună cu

arme convenţionale, ar putea face războiul şi mai letal”.

Dacă tragem cu ochiul la arsenalul SUA, acesta pare provenit dintr-un

film science-fiction. DARPA şi diverse laboratoare militare de

cercetare oferă o privire asupra tehnologiei actuale disponibile pentru a

spori capacităţile soldaţilor americani pe câmpul de luptă şi pentru a

manipula sentimentele şi comportamentul inamicilor.

Controlul maselor prin utilizarea spectrului electromagnetic

Spectrul electromagnetic a oferit armatei o varietate de arme, care sunt

operaţionale atât în domeniul militar cât şi în cel privat, ce folosesc

undele milimetrice, proiectilele cu impulsuri de energie şi armele

magnetice de mare putere.

-Proiectilele cu impulsuri de energie (PIE) sunt o formă de arme

utilizate pentru a paraliza victima prin intermediul durerii. Plasma care

se extinde afectează celulele nervoase, dar efectele pe termen lung

rămân un mister pentru public. Un articol din 2001 al

revistei Times menţiona că tehnologia PEP „supraîncălzeşte suprafaţa

umedă din jurul victimei atât de repede încât ea practic explodează,

producând un flash şi o bubuitură puternică. Efectul este asemănător cu

cel al unei grenade paralizante, dar, spre deosebire de grenadă, PIE

călătoresc aproape cu viteza luminii şi pot doborî o ţintă aflată la 2 km

distanţă”.

-Dispozitivele de direcţionare a mesajelor

către creier sunt arme neuro-

electromagnetice non-letale care guvernează

sunetele din interiorul cutiei craniene a unui

individ. O tehnologie similară, cunoscută

sub numele de „sunete hipersonice”, este

utilizată în acelaşi scop. Conform

inventatorului Elwood Noris, de

la American Technology Corporation, prin intermediul unui emiţător

portabil se pot focaliza unde sonore direct către o anumită persoană,

fără ca altcineva să audă sunetul. Tehnologia este testată de corporaţii

cum ar fi McDonald‟s şi Wal-Martpentru a induce reclame în mintea

consumatorilor.

-Dispozitivul acustic cu rază mare de acţiune (LRAD) este utilizat de

armată pentru controlul maselor, lansarea de avertismente în masă şi

pentru întărirea perimetrului. De exemplu, o mulţime nu poate auzi

avertizările prin utilizarea vechilor tehnologii acustice sau agenţii de

Dezbateri


pază se pot expune unor vătămări corporale atunci când se apropie de

protestatari pentru a-i avertiza. Această tehnologie poate de asemenea

cauza vătămări corporale, manipulări emoţionale şi chiar moartea.

Tehnologia neurologică

Neurobiologia are multe faţete, incluzând aplicaţii terapeutice asupra

epilepsiei, bolii Alzheimer, depresiilor şi victimelor infarctelor prin

intermediul „ Stimulării Magnetice Transcraniene”. (SMT).

„Secolul minţii” a adus de asemenea progrese deosebite pentru cei

care suferă de leziuni ale coloanei vertebrale, progrese care permit unei

persoane paralizate să controleze un computer sau un membru cu

ajutorul unui implant cerebral. De la universităţi, la domeniul privat şi

până la armată, progresele în neurotehnologie pot fi utilizate pentru a

face foarte mult bine.

Totuşi, după cum am învăţat din istoria Războiului Rece, tehnologia

are capacitatea de a vindeca, dar şi de a răni. SMT-ul este dezvoltat

pentru scopuri militare, utilizând impulsuri electrice la mică distanţă de

cap pentru a afecta somnul şi pentru a creşte creativitatea.

Un alt tărâm al cercetărilor creierului este domeniul implanturilor

cerebrale. Până recent, implanturile făceau parte din science-fiction.

Actualele progrese din sectorul privat şi militar au produs implanturi

care permit unui pacient cu leziuni la coloană să meargă din nou sau

pot oferi unei persoane care a avut un membru amputat capacitatea de a

controla membrul respectiv cu ajutorul minţii.

În sectorul privat, firma Ciberkinetiks ajută la „eliberarea” unor oameni

din scaunele cu rotile. Această tehnologie reprezintă un drum către o

viaţă mai bună, dar este de asemenea posibilă şi utilizarea implanturilor

în scopuri mai puţin benefice.

John Donohoe, fondator, cercetător principal şi director la Cibernetiks,

a vorbit despre problema controlului minţii şi a implanturilor neuronale

atunci când a fost întrebat de revista Discovery (noiembrie 2004) dacă

crearea unei conexiuni între minte şi maşini nu va face posibil

controlul minţii: „Deja facem acest lucru mereu”, a spus el. „Reclamele

reprezintă un mod de a controla mintea. Chiar şi produsele

farmaceutice reprezintă un mod de control al minţii. Când oamenii au

un comportament care deviază de la cel normal, le sunt date

medicamente care le modifică procesele mentale până ajung la ceea ce

noi numim un comportament normal”. Dacă un copil ar avea o criză şi

ar deveni inconştient din cauza crizei, iar noi am putea să îi controlăm

mintea astfel încât să nu mai aibă nicio criză, acesta ar fi un lucru

extraordinar. Vrem să facem asta.”

Antreprenorii Ministerului Apărării SUA

Antreprenorii militari conduc războaie împreună cu elitele puterii.

Corporaţiile au de asemenea puterea de a determina care dintre

cercetări vor fi făcute cunoscute publicului larg.

Puterea armatei şi antreprenorilor Ministerului Apărării este uimitoare.

În interesul securităţii naţionale şi ca rezultat al lecţiei învăţate de la o

democraţie deschisă din anii 1970 şi 1990, operaţiunile au devenit şi

mai secrete.

În esenţă, nimeni nu poate şti cu certitudine ce plănuieşte guvernul,

armata şi corporaţiile, deşi există anumite indicii. În mai 2006, aviaţia

militară americană a semnat contracte pentru „dezvoltarea şi cercetarea

efectelor electromagnetice” în valoare de 24 de milioane de dolari cu

firme precum Northrop Grumman, Voss Scientific, Lockheed Martin,

Electro Magnetic Applications şi SAIC.

Începând cu anul 1996, Ministerul Apărării a văzut în cercetările şi

dezvoltarea electromagnetismului o componentă principală a

viitoarelor războaie. În afară de antreprenorii Ministerului Apărării,

domeniul armelor non-letale se extinde la universităţi care oferă burse

în valoare de milioane de dolari pentru cercetare.

Universitatea din Pennsylvania sponsorizează „Institutul pentru

Tehnologii de Apărare Non-Letală”; Universitatea de Medicină şi

Stomatologie din New Jersey deţine „Institutul de Cercetare a

Dezbateri


comportamentului Motivat şi al Stresului”; Universitatea din New

Hampshire găzduieşte „Centrul de Inovaţii în domeniul Tehnologiilor

Non-letale”, iar multe alte şcoli militare americane au în orar materii

referitoare la armele non-letale.

Us Joint Non-Lethal Weapons Directorate a tipărit în 2004 o lucrare

despre „Modelarea şi simularea controlului mulţimilor” în care se

discută despre schimbările comportamentale induse populaţiei.

Militanţii pentru drepturile apărării omului ar trebui să fie alarmaţi de

faptul că Ministerul Apărării are nevoie de tipuri noi de arme care să

acţioneze asupra psihicului populaţiei.

Libertăţile cognitive în opoziţie cu securitatea naţională

Astăzi, SUA şi Marea Britanie devin societăţi cu o supraveghere totală

sub pretextul siguranţei naţionale. Ca şi alte oraşe din SUA, Londra

este echipată cu camere de supraveghere. Acţiunile zilnice ale

oamenilor sunt înregistrate de dispozitivele audio şi video, în timp de

utilizarea e-mail-ului şi a calculatoarelor este monitorizată.

Creşterea nevoii de resurse, eroziunea clasei mijlocii, războiul, sărăcia

şi dezastrele mediului înconjurător sunt factori care duc la apariţia unor

revolte sociale şi la depăşirea graniţelor politice.

Statele Unite au o îndelungată istorie a încălcării drepturilor omului

prin intermediul interceptărilor telefonice, supravegherilor video,

manipulărilor comportamentale, torturii, modificării comportamentului

cu ajutorul drogurilor şi controlului psihologic.

Acceptarea de către Congres a Military Commissions Act în 2006 a dat

la o parte drepturile omului din politica SUA. Astăzi, guvernul

american foloseşte cele mai avansate mijloace tehnologice de

supraveghere şi control, împreună cu propaganda fricii şi intimidarea

cetăţenilor săi.

Remarcabilul neurolog Francisc Crick (decedat) spunea în 1994 că

„bucuriile şi supărările voastre, amintirile şi ambiţiile voastre,

sentimentul vostru de identitate personală şi voinţă liberă, nu sunt

nimic mai mult decât comportamentul unui vast ansamblu de celule

nervoase şi molecule asociate lor”.

Este posibil ca oamenii de ştiinţă angajaţi de membrii elitelor politice

americane neo-conservatoare să creadă acelaşi lucru? În 2000, John

Norseen, un neurolog interesant de bio-fuziune (relaţia între oameni şi

computere), a declarat: „Dacă aceste cercetării merg bine, putem

începe să manipulăm ceea ce gândeşte cineva chiar înainte ca acea

persoană să ştie”. Norseen spunea că el este agnostic în ceea ce

priveşte moralitatea acestor cercetări şi că nu este un om de ştiinţă

„nebun”, ci numai unul dedicat. „Etica nu mă preocupă, dar ar trebui să

îi preocupe pe alţii”, spunea el.

Noi, autorii acestui raport, credem că etica ar trebui să preocupe toate

persoanele care cred în drepturile omului şi care doresc controlul

asupra propriilor minţi şi corpuri. Creierele noastre ne controlează

corpurile, acţiunile şi procesele de gândire. Dacă guvernul şi oamenii

de ştiinţă angajaţi de acesta consideră creierul uman ca fiind o simplă

reţea de neuroni, atunci devine posibilă justificarea supravegherii

minţii şi a corpului uman în scopul siguranţei naţionale.

Sub acoperirea secretului, cercetătorii aflaţi în serviciul înaltelor

cercuri ale elitelor politice au implantat electrozi în subiecţi umani

pentru a le contoriza gândurile şi au torturat prizonieri şi bolnavi psihic

în încercarea de a găsi tehnici mai bune de „spălare a creierului”.

Ei au otrăvit mii de oameni prin intermediul testelor atomice, au făcut

experimente pe copilaşi, utilizând medicamente sau hipnoza, au

împrăştiat deasupra oraşelor agenţi biologici pentru a se pregăti

viitoarele atacuri, au răsturnat guverne, au comis crime în masă şi s-au

angajat în toate formele posibile de distorsionare a informaţiilor.

Dezbateri


Actualul „război împotriva terorismului” a dezvăluit publicului unele

din instrumentele pe care armata le-a dezvoltat de zeci de ani.

Rapoarte privind noile tipuri de arme au apărut peste noapte pe

majoritatea canalelor de ştiri, incluzând imagini provenite de la

camerele amplasate în vârful unor rachete inteligente. Din când în

când, cu ajutorul mass-mediei, apar imagini ale aşa-numitelor „arme

minune” – arme care sunt încadrate de către armată în categoria de

„arme non-letale”.

Elitele puterii care sponsorizează şi susţin eforturile de manipulare a

gândirii umane controlează totul de undeva de sus. Capacitatea lor de a

redirecţiona atenţia publicului către ameninţările externe, departe de

propriile lor motivaţii, reduce opoziţia faţă de programele lor.

Prin controlul fluxului de informaţii difuzate în cadrul societăţii, elitele

puterii oferă publicului alegeri limitate. Folosind tehnologii pentru

controlul informaţiilor şi mai avansate, indivizii fără scrupule aderă la

filozofia „puterea face dreptatea” vor găsi metode de întrebuinţare a

acestora împotriva celor care se vor opune planurilor lor.

Primăvara arabă şi alte «primăveri» ale

istoriei

Mihail Popa - Bucureşti

Motto:

„Privitor ca la teatru

Tu în lume să te-nchipui;

Joace unul şi pe patru

Totuşi tu ghici-vei chipu-i,

Şi de plânge, de se ceartã,

Tu în colţ petreci în tine

Şi'nţelegi din a lor artă

Ce e rău şi ce e bine.” (Mihai Eminescu, Glossă)

„Avem înaintea noastră un plan, în care este trasă în mod strategic

linia de care nu ne putem îndepărta, fără a primejdui opera mai multor

veacuri. [...] Cuvântul nostru de ordine este: putere cu orice preţ şi

făţărnicie. Singură puterea poate învinge în politică, mai ales când

este ascunsă în talentele trebuincioase oamenilor de Stat. Violenţa

trebuie să fie un principiu, viclenia şi făţărnicia o regulă pentru

guvernele care nu vor să-şi predea coroana în mâinile agenţilor unei

noi puteri. Acest rău este singurul mijloc de a ajunge la scopul pe care

îl urmărim noi. De aceea, noi nu trebuie să ne oprim în faţa mituirii,

înşelătoriei, trădării, ori de câte ori ele ne pot servi atingerii scopului

nostru. În politică trebuie să te pricepi să iei proprietatea altuia fără a

şovăi, mai ales dacă poţi obţine prin acest mijloc supunerea şi

puterea.” –

n anul 2011, regiunea ţărilor arabe a fost traversată de numeroase

revolte populare, care au fost denumite generic „primăvara arabă”.

Înainte de a discuta despre aceste revolte populare recente, vă

propunem să

facem un scurt

periplu în

istoria Europei

din ultimele

patru secole şi

să ne

reamintim

mişcările sociale care au avut un impact considerabil asupra

popoarelor, prin schimbarea ordinii sociale existente:

1787–1799 – revoluţia franceză

1848– primăvara popoarelor

1968– primăvara de la Praga

1989– revoluţia de catifea

Revoluţia franceză (1787-1799).

Această mişcare populară a cărui slogan a fost „Libertate, Egalitate,

Fraternitate!” şi care, a zgâlţâit ordinea socială a Franţei, care exista de

secole, ducând la abolirea monarhiei. În perioada de 12 ani în care s-a

desfăşurat această revoluţie, 1787-1799, s-au realizat răsturnări sociale

şi politice ale societăţii franceze, care au avut un impact major nu

numai în Franţa, ci şi în Europa. Monarhia absolutistă care conducea

de mult timp ţara a încetat să mai existe în doar trei ani. Vechile idei

despre tradiţie şi ierarhie ale monarhiei, aristocraţiei şi autorităţii

religioase, care existau de sute de ani, au fost curmate abrupt de noile

principii „iluminatorii” de egalitate, cetăţenie şi drepturi inalienabile.

Î

Dezbateri


Cum se vedea această răsturnare a ordinii sociale de cealaltă parte a

cortinei, de către cei care dirijează în mod ocult, din umbră, acest gen

de evidemente dramatice? „Noi, încă din vechime, am aruncat

poporului cuvintele: LIBERTATE, EGALITATE, FRATERNITATE,

cuvinte repetate de atâtea ori de către papagalii inconştienţi care,

atraşi din toate părţile de această momeală, nu s-au folosit de ea decât

pentru a nimici prosperitatea lumii şi adevărata libertate individuală,

altădată atât de bine asigurată prin constrângerea mulţimii. Oamenii

care s-au crezut inteligenţi, n-au ştiut să descurce înţelesul ascuns al

acestor cuvinte şi n-au văzut deloc că ele se contraziceau, ei nu au

văzut că în realitate nu există egalitate în natură şi că nu poate să

existe libertate, că natura însăşi a creat inegalitatea minţilor, a

caracterelor şi a inteligenţelor, atât de mult supuse legilor ei.”

Primăvara popoarelor (revoluţiile de la 1848).

Aceste mişcări sociale au provocat primul colaps pe scară largă al

autorităţii tradiţionale în Europa. Acest val revoluţionar a început tot în

Franţa şi s-a răspândit cu rapiditate în cea mai mare parte a Europei şi

în America Latină. Mai mult de 50 de ţări au fost afectate, dar cel mai

puternic s-a resimţit în Franţa, Germania, Italia şi Austria. Regizorii

acestor revoluţii sunt aceiaşi şi de asemenea scopul vizat era acelaşi:

eliminarea ordinii ierarhice şi a autorităţii monarhiilor. Aceste revoluţii

au adus noi idei, cum ar fi liberalismul popular, naţionalismul şi

socialismul. În cadrul acestor mişcări sociale Karl Marx şi Friederich

Engels au scris cererile Ligii Comuniste din Londra, sub forma

Manifestului Partidului Comunist care a fost publicat în limba germană

la Londra pe 21 februarie 1848. Cei care au organizat aceste revoluţii

au profitat de dorinţa reală pentru reformă care exista atât la clasa de

mijloc, cât şi la clasa muncitoare.

Părerea regizorilor revoluţiei franceze şi ale celor de la 1848, despre

răsturnarea autorităţii monarhiei, este pe larg expusă în primul şi al

treilea protocol secret:

„Acest aspect ne-a dat, printre altele, putinţa de a obţine cheia cea mai

importantă sau, mai bine zis, de a desfiinţa privilegiile pe care era

întemeiată aristocraţia creştinilor şi singurul mijloc de apărare ce-l

aveau împotriva noastră popoarele şi naţiunile. Pe ruinele jalnice ale

aristocraţiei naturale şi ereditare noi ne-am ridicat aristocraţia

noastră, a inteligenţei şi a banului. Am luat drept bază a acestei noi

aristocraţii bogăţia, care depinde de noi, şi ştiinţa, care este îndrumată

de maeştrii noştri (…).” – Primul protocol secret

„Sub conducerea noastră, poporul a distrus aristocraţia (nobilimea),

care-i era ocrotitoarea şi mama hrănitoare naturală, de a cărei

înflorire depindea şi bunăstarea poporului. Acum când aristocraţia

este distrusă, poporul a căzut sub stăpânirea hrăpăreţilor, a

speculanţilor îmbogăţiţi, care îl apasă într-un chip nemilos.” – Al

treilea protocol secret.

Primăvara de la Praga (1968).

La 12 mai 1968, ar fi trebuit să se comemoreze moartea compozitorului

Bedrich Smetana în onoarea căruia se organiza festivalul „Primăvara

de la Praga”. Curând, numele acestui fesival a ajuns să fie dat mişcării

populare potrivnice Uniunii sovietice. Perioada de libertate politică din

Cehoslovacia care începuse cu venirea la conducerea ţării, în ianuarie

1968, a lui Alenxander Dubcek a durat doar până în luna august a

aceluiaşi an, când Uniunea Sovietică şi aliaţii săi din pactul de la

Varşovia (cu excepţia României) au invadat ţara, pentru restabilirea

ordinii comuniste obtuze. În ianuarie 1969, Jan Palach (student) şi-a

dat foc, în semn de protest faţă de aceste măsuri, în Piaţa Wenceslav

din Praga. În aprilie 1969, Dubcek a fost înlocuit la conducerea ţării de

Gustav Husak care a anulat reformele lui Dubcek şi a curăţat partidul

de cei care aveau vederi liberale. Un aspect foarte interesant este faptul

că occidentul nu a acordat niciun sprijin semnificativ reformiştilor cehi.

Probabil vestului încă îi convenea ordinea politică care exista în

Europa de Est.

Revoluţia de catifea (1989).

După 21 de ani, în noiembrie-decembrie 1989, în Cehoslovacia a avut

loc aşa-numita „revoluţie de catifea”, o revoltă dominată de

demonstraţii populare şi studenţeşti împotriva guvernării

unipartite realizate prin partidul comunist. Această revoluţie a condus

la modificarea ordinii sociale din Cehoslovacia şi totodată a fost cea

care a deschis seria revoluţiilor de la finalul anului 1989 care au avut

loc în ţările Europei de Est şi care s-au finalizat cu eliminarea

regimului comunist. Acesta se pare că îşi testase cumva „eficacitatea”

şi nu dădea rezultatele dorite de cei puţini care încercau să guverneze

planeta din umbră. Prin urmare, regimul comunist a fost „sprijinit să

cadă”, acţiunea fiind regizată la fel ca şi revoluţia franceză şi cele de la

1848, sub forma unor mişcări populare împotriva regimului existent.

Întotdeauna scenariul este acelaşi, dar amănuntele diferă în funcţie de

anumiţi factori, aşa cum se precizează şi în al doilea protocol secret:

Dezbateri


„Trebuie permanent să ţinem cont de ideile, caracterele, tendinţele

moderne ale popoarelor, pentru a nu face greşeli în politică şi în

administrarea afacerilor. Sistemul nostru, ale cărui părţi pot fi

alcătuite în mod deosebit după popoarele pe care le întâlnim în drumul

nostru, nu poate reuşi dacă realizarea sa practică nu este bazată pe

confruntarea rezultatelor trecutului cu prezentul.”

Scopul revoluţiilor

Care este de fapt scopul real urmărit de cei care organizează astfel de

răsturnări de ordini sociale care, după cum se poate observa cu uşurinţă

pentru oricine are puţină răbdare să scotocească în istorie şi să pună

cap la cap anumite lucruri, nu este rezultatul pur al revoltei maselor şi

nevoilor acestora, acestea fiind doar „aromele naturale” de care se

folosesc şi care sunt scoase în faţă de mass-media pentru a masca

adevărata urzeală?

Scopul este expus în primul protocol secret: „Avem înaintea noastră

un plan, în care este trasă în mod strategic linia de care nu ne putem

îndepărta, fără a primejdui opera mai

multor veacuri”, iar pentru aceasta

„Cuvântul nostru de ordine este: putere

cu orice preţ şi făţărnicie”.

Modul cel mai simplu prin care se

realizează aceasta este explicat în al

doilea protocol secret: „Popoarele sunt

înlănţuite prin munca grea, cu mai multă

eficienţă şi tărie decât au fost înlănţuite de sclavie şi robie. Din sclavia

antică ori din robia Evului Mediu se mai putea scăpa uneori, într-un

fel sau altul. Sclavii puteau fi răscumpăraţi, dar astăzi noi urmărim ca

majoritatea oamenilor să nu poată scăpa de mizerie. Drepturile pe

care noi le-am înscris în constituţii sunt himerice închipuiri pentru

mulţime deoarece ele sunt neadevărate. Toate aceste aşa-zise

„drepturi ale poporului” nu pot exista decât în închipuire, fiindcă în

realitate ele nu pot fi înfăptuite niciodată. Pentru muncitorul proletar,

încovoiat şi epuizat de munca lui grea, zdrobit de o crudă soartă, ce

preţ are dreptul dat vorbăreţilor de a flecări, dreptul dat ziariştilor de

a scrie tot soiul de nerozii alături de lucruri serioase, din moment ce

proletariatul nu trage alt folos din constituţie decât nenorocitele

fărâmituri pe care i le aruncăm de la masa noastră îmbelşugată, în

schimbul unui vot favorabil planurilor complicilor şi agenţilor noştri?

Drepturile republicane sunt o amăgire pentru bietul om: nevoia unei

munci aproape zilnice nu-i îngăduie să se folosească de ele; în schimb,

aceste drepturi îi iau şi garanţia unui câştig statornic şi sigur,

punându-l la bunul plac al grevelor patronilor sau camarazilor.”

Primăvara arabă

După această trecere în revistă a mişcărilor populare din ultimele

secole din Europa, mişcări care au condus la abolirea întâi a

monarhiilor şi apoi a regimului comunist şi care au fost regizate cu

scopul creşterii puterii lor de conducere a maselor şi a înrobirii

oamenilor într-un mod şi mai perfid şi mai puternic, haideţi să trecem

la primăvara arabă, cea mai recentă mişcare populară de proporţii care

a avut loc în lume, de această dată în ţările arabe, cu aceleaşi scopuri ca

şi cele menţionate anterior.

„Căci aceloraşi mijloace

Se supun câte există.

Şi de mii de ani încoace

Lumea-i veselă şi tristă;

Alte măşti, aceeaşi piesă,

Alte guri, aceeasi gamă…”(Glossă, Mihai Eminescu)

Condiţiile în care au apărut mişcările

populare în ţările arabe.

„Pieţele deschise conduc la democraţii deschise.

Aceasta a fost logica teoriei occidentale asupra

neoliberalismului. Liberalizaţi economia,

deschideţi pieţele pentru comerţul străin şi

democraţia şi valorile Vestului se vor răspândi.

Ţările care fac comerţ cu alte ţări nu pot fi

societăţi închise deoarece deschiderea economiei presupune simultan

deschiderea societăţii către noi idei, printre care, democraţie,

occident, şi valori «universale». Acum, în mijlocul primăverii arabe, a

devenit evident ca teoria occidentală asupra neoliberalismului care

răspândeşte deschidere şi democraţie a eşuat cu totul.

În lumea arabă multe elite autoritare au subscris ideologiei

neoliberale şi, în consecinţă, au luat drumul liberalizării economice.

(...) Când au fost puse în faţa alegerii între reforme democratice şi

liberalizarea economică, ţările arabe închise au optat pentru a doua

variantă, în speranţa «modernizării» ţărilor păstrând supremaţia

puterii (în ţările respective).

Aceste politici economice nu numai că au cauzat o adâncă sărăcie şi

şomaj, dar au eşuat în promovarea oricărui tip de democraţie sau

Dezbateri


deschidere. Dacă neoliberalii pretind că politicile economice introduse

de ei conduc la democraţie şi deschidere, atunci cum se face că aceste

politici au fost instituite în cele mai autoritare ţări şi s-a «descoperit»

că sunt complet compatibile cu sistemul lor de guvernare? Aceste

politici economice nu au făcut decât să consolideze şi mai mult elitele

autoritare şi să prevină (!!!- n.a.) democratizarea. Valul de proteste

care au măturat lumea arabă poate avea multe cauze, dar

protestatarii din fiecare ţară au menţionat anumite tipuri de probleme

economice ca cel puţin făcând parte din raţiunile protestelor. Sărăcia,

şomajul, lipsa siguranţei economice sunt toate citate ca motive pentru

care protestatarii au ieşit în stradă. Simultan, protestatarii cer

democraţie. Marea ironie aici este faptul că potitica economică

neoliberală din ţările arabe nu a condus la democratizare, ci la reacţie

împotriva problemelor cauzate de această politică” – Nader Atassi

„Neoliberalism and the «Arab Spring»”, Berkeley Political Review din

2 aprilie 2011.

Aşa cum descrie şi Nader Atassi, introducerea neoliberalismului în

ţările arabe cu scopul de a deschide economiile acestor ţări, de fapt de

pătrundere a economiilor occidentale şi în aceste ţări, a condus la

înrăutăţirea situaţiei economice a popoarelor acestor ţări. Această

evoluţie a situaţiei după introducerea neoliberalismului, cel mai

probabil, a fost prevăzută şi în mod intenţionat urmărită de cei care au

determinat introducerea acetei politici în ţările arabe. Aşa cum se

menţionează în protocolul al doilea francmasonic „Este în interesul

nostru ca războaiele să nu urmărească, dacă se poate, câştiguri

teritoriale. Războiul fiind astfel mutat pe terenul economic, naţiunile

vor simţi puterea stăpânirii noastre şi situaţia va pune pe cei doi

vrăjmaşi la dispoziţia agenţilor noştri internaţionali, care au mii de

ochi pe care nici o graniţă nu-i poate opri. Atunci drepturile noastre

internaţionale vor covârşi drepturile naţionale, în adevăratul înţeles al

cuvântului, şi ele vor guverna popoarele la fel cum reglementează

dreptul civil al Statelor legăturile dintre supuşii lor.”

Începutul a ceea ce va deveni primăvara arabă

Cum au început aceste proteste care aveau să zdruncine întreaga lume

arabă? Un vânzător ambulant, Mohamed Bouazizi, şi-a dat foc, pe 17

decembrie 2010, în faţa sediului guvernoratului din Sidi Bouzid

(Tunisia). După două săptămâni, Bouazizi moare şi apar revolte care se

extind în toată ţara şi dincolo de graniţe.

Presa anunţă: „Orientul Mijlociu şi Africa de Nord întâmpină noul an

(2011 – n.a.) cu un fenomen rar: proteste pe o întindere în arc de cerc

de la Algeria la Kuweit, direcţionate mai degrabă împotriva

regimurilor represive din ţările respective decât împotriva unor puteri

străine. Protestele sunt o rară exprimare a frustrărilor şi furiei

acumulate împotriva discriminărilor şi politicilor economice şi sociale

neadecvate ca şi faţă de corupţie, într-o regiune care este condusă de

guverne autoritare intolerante faţă de critica publică.” - James M.

Dorsey, „Middle East Heralds New Year With Winter Of Discontent”,

10 ianuarie 2011, World Politics Review

Tunisia (revoluţia de iasomie)

În ianuarie 2011

protestele

populare iscate

după mortea lui

Bouazizi au

condus la

răsturnarea

regimului Ben Ali, deşi Tunisia era una din cele mai stabile şi prospere

ţări din nordul Africii. Cum afirma şi Guy Taylor, într-un articol din

World Politics Review, „Observatori pe termen lung au întâmpinat

dificultăţi în a explica cum una din cele mai prospere şi mai stabile din

punct de vedere social ţări din Africa de Nord a devenit un butoi de

pulbere pentru furia politică, economică şi socială.” („Tunisia

confronts its contradictions“, 19 ianuarie 2011)

Aspect susţinut şi de Frida Ghitis: „Când protestele de stradă au reuşit

să pună capăt dictaturii de 23 de ani a preşedintelui tunisian Zine El

Abidine Ben Ali, lumea a privit cu uimire. Practic nimeni nu a

anticipat o asemenea turnură rapidă de evenimente. Aşteptarea ca

regimurile arabe despotice vor cădea într-un final, este larg

răspândită. (…) Revoluţia de iasomie, care-ţi taie răsuflarea, din

Tunisia a adus în minţile noastre colapsul comunismului din Europa

de Est. La sfârşitul anului 1989, regimurile care au condus ţările

din Europa la est de cortina de fier au căzut într-o succesiune de

lovitură de fulger. Revoluţiile au răsturnat ca pe nişte piese de domino

pe cei care săptămâni mai devreme păreau a fi atotputernici, lăsând

astfel cale liberă noilor democraţii şi unei noi epoci.” („World Citizen:

Will Tunisia's Revolution Spread?” , World Politics Review, 20

ianuarie 2011).

Dezbateri


Egipt

Pe 28 ianuarie 2011, Elisabeth Iskander descria cum „Evenimentele

recente din Tunisia au reverberat în Orientul Mijlociu şi Africa de

Nord, dar au găsit o rezonanţă aparte în Egipt, unde furia şi frustrările

generate de guvernul lui Hosni Mubarak au întrecut orice măsură anul

precedent. Violenţa, corupţia, cenzura din mass-media care au însoţit

alegerile parlamentare din noiembrie 2010 au modificat sever

credibilitatea guvernului. Exacerbând aceste frustrări generale, se

aşteaptă ca fiul lui Hosni Mubarak, Gamal, îi va urma la guvernare şi

va continua această stare de fapt. În demonstraţiile de săptămâna

aceasta, care au redenumit ziua de 25 ianuarie Youmal-Ghadab, adică

Ziua Mâniei, protestatarii au direcţionat o parte a furiei lor faţă de

tânărul Mubarak, dar principala ţintă a rămas preşedintele.”

(„Egypt's day of wrath a long time coming” - World Politics Review)

Alegerile din Egipt, care au precedat mişcările populare egiptene care

s-au înscris în primăvara arabă, au fost o culme a fraudelor electorale

care se produc în diferite ţări.

„Alegerile din 28 noiembrie (din Egipt – n.a.) au fost piratate prin

fraudare pe scară largă, conducând la câştigarea lor de către

preşedintele Hosni Mubarak, conducătorul partidului Naţional

Democrat”, după cum afirma Guy Taylor în articolul „Egypt's Tainted

Elections Spur Opposition Cohesion” (World Politics Review, 17

decembrie 2010). Acest lucru, în noiembrie 2010, se pare că nu deranja

deloc administraţia americană: „Drepturile omului au fost în mod

flagrant absente de pe agenda secretarului de stat SUA Hilarry

Clinton când s-a întâlnit ministrul de externe egiptean Ahmed Aboul

Gheit, înainte de alegerile din 28 noiembrie 2010. Liniştea este de

notat, dată fiind supresia Cairo-ului faţă de opoziţia politică înainte

de alegeri ca şi funebrele recorduri în ceea ce priveşte drepturile

omului,” după cum ne informa James M. Dorsey („U.S. Should Push

For Democracy In Egypt” – World Politics Review, 19 noiembrie

2010). M. Dorsey explică în acelaşi articol: „Administraţia Obama se

temea că preşedintele egiptean Hosni Mubarak va răspunde la critici

prin retragerea atât a suportului politic al procesului de pace Israelo-

Palestinian cât şi a suportului logistic pentru operaţiunile militare

americane din Afganistan şi Irak.” După cum afrmă şi Steven A. Cook,

„succesiunea puterilor globale cum ar fi Marea Britanie, Uniunea

Sovietică şi, mai recent, SUA au privit Egiptul ca pe un bun

indispensabil în vederea împlinirii ambiţiilor lor regionale şi globale.

Canalul Suez rămâne o zonă critică pentru securitatea Golfului

Persic şi a vastelor sale rezerve, precum şi faţă de comerţul global.

Egiptul de asemena menţine cea mai mare şi puternică armată arabă

din regiune. (…) În ultimele trei decenii Egiptul a fost pilonul SUA în

politica americanilor din Orientul Mijlociu. SUA dorea să-şi

urmărească obiectivele în Orientul Mijlociu, şi anume curgerea liberă

a petrolului, securitatea Israelului, prevenirea altor state să devină

influente în zonă”, World Politics Review - „Strategic posture review:

Egypt”, 15 noiembrie 2010.

Aşadar fraudarea alegerilor egiptene de către cel care a devenit în urma

lor preşedinte a fost încă un braţ de lemne puse la focul mocnit al

frustrărilor şi nemulţumirilor existente în rândul populaţiei. Acest foc

mocnit a fost transformat într-un adevărat incendiu al revoltelor

populare, după jumătatea lui ianuarie. La începutul lui februarie 2011

preşedintele Hosni Mubarak a predat conducerea statului unei adunări

militare.

Libia

La jumătatea lunii februarie a anului trecut au izbucnit conflicte şi în

estul Libiei. Revoltele s-au propagat şi, începând cu luna martie,

asistăm la un război civil susţinut de Washington, Paris, Londra, sub

pretextul „oferirii de asistenţă pentru populaţia care se află în pericol”.

Libia a fost transformată într-o baie de sânge, iar conducătorul libian

Mouammar Gaddaffi este ucis împreună cu fiul său pe 20 octombrie în

Syrte, într-un mod care ridică multe semne de întrebare. În noiembrie

2011 se formează un guvern de tranziţie care acordă o mare parte din

locuri islamiştilor radicali, numiţi salafiste.

Yemen

Începând cu jumătatea lunii ianuarie (2011) au apărut proteste în mai

multe oraşe din Yemen. Demonstranţii protestau împotriva şomajului,

condiţiilor economice, corupţiei, propunerilor de modificare a

constituţiei. Strigătele de revoltă au cuprins într-un final şi cererea

pentru demiterea preşedintelui Ali Abdullah Saleh. Radicalii islamişti

doreau să îl convingă pe preşedintele Yemenului, după mai multe luni

de revoltă şi represiune, să accepte un transfer al puterii în timp ce

luptătorii care pretindeau a fi din gruparea Al Qaida, nebuloasa

teroristă creată şi instrumentată în mare parte de serviciile secrete

anglo-americane, se aflau la porţile capitalei Sanaa. La începutul lunii

iunie Saleh şi alţi oficiali au fost răniţi în cadrul unui atentat, după care

Dezbateri


preşedintele a fost evacuat în Arabia Saudită, lăsândul pe

vicepreşedintele Abd al-Rab Mansur al-Hadi să continue politica sa. În

februarie 2012 alegerile prezidenţiale l-au instalat definitiv pe Hadi la

cârma ţării.

Siria

Protestele au început în Siria pe 26 ianuarie

(2011) cerându-se reforme politice,

reinstalarea drepturilor civile şi ridicarea

stării de urgenţă care există din 1963. „Ziua

mâniei” a fost stabilită pentru 4-5 februarie,

însă acestea au trecut fără evenimente grave.

Republica arabă siriană era, la rândul ei, în

pragul unui război civil care putea servi

probabil drept pretext pentru o nouă intervenţie „umanitară” a puterilor

occidentale, de prim rang, dintre care Franţa, Germania şi Anglia.

Bahrain

Protestele din Bahrain au început la jumătatea lunii februarie şi cereau

libertate politică şi respectarea drepturilor omului. Aceste proteste nu

intenţionau să afecteze monarhia. Diferendele religioase au fost

combustibilul acestor revolte – majoritatea populară şiită condusă de

un guvern sunit, dar se pare că protestele din Tunisia şi Egipt au fost

sursa de inspiraţie al revoltelor din Bahrain. În noiembrie 2011,

Comisia Independentă de Cercetare a Bahrain-ului a finalizat raportul

asupra evenimentelor din februarie-martie, arătând că guvernul a

realizat în mod sistematic violări ale drepturilor omului – a torturat

prizonieri, a dat afară angajaţi ai sectorului public, a suspendat

studenţi. Chiar dacă aceste torturi sistematice s-au oprit, guvernul a

refuzat intrarea diferitelor grupări internaţionale pentru drepturile

omului şi a întârziat vizita unui inspector ONU.

În paralel cu evenimentele din Tunisia, Egipt, Libia, Yemen, Siria şi

Bahrain au apărut proteste şi în alte părţi ale regiunii unele violente,

altele conducând la schimbări politice, altele confruntându-se cu

eforturile de înnăbuşire a lor. Ţările din regiune care au fost cuprinse

de astfel de revolte sunt Algeria, Irak, Iordania, Kuweit, Maroc, Oman,

Arabia Saudită, Liban, Mauritania, Sudan, Emiratele Arabe Unite.

Aşa cum afirmă analiştii politici, „pentru strategii de la Washington

este vorba, atât cât este posibil, despre folosirea în interesul lor a

dinamicii «Primăverii arabe», chiar dacă a fost islamică, pentru a

balcaniza regiunea pentru ca ulterior să reunească mai bine

comunităţile religioase sau etnice în cadrul unei vaste zone regionale

de liber-schimb, ea însăşi fiind integrată într-o piaţă mondială care se

îndreaptă cu paşi repezi spre o Unificare aflată sub îndrumarea

centrelor financiare de la Londra, Manhattan şi Chicago.”

În continuarea revoltelor populare din lumea arabă, pentru a duce la

bun sfârşit acţiunea de cotropire invizibilă a

acestor state, şi a le supune ordinii economice

dorite de guvernul din umbră, este posibil ca

animozităţile dintre laici şi credincioşi să fie

folosite ca sursă a unor lupte interne, chiar

războaie civile care vor fi susţinute prin

renaşterea unor vechi rivalităţi tribale, între

familii şi clanuri, şi de prăpastia religioasă, menţinută cu îndârjire, între

wahhabism, islamismul radical şi şiism. Aceştia reprezintă tot atâţia

factori naturali de care se pot folosi cei ce intenţionează să stăpânească

prin dezbinare („divide et impera”), pentru a stârni şi mai mult masele

frustrate din cauza aşteptărilor lor de a realiza schimbări pentru a

obţine mai multă libertate şi demnitate de la guvernele de tranziţie.

Aceste mişcări populare din regiunea arabă, ca şi cele de tipul „Ocuppy

Wall Street” din New York, Londra, Frankfurt, Roma, Tel Aviv,

împreună cu revoltele de la Atena, arată că planeta traversează o

perioadă grea, de criză sistemică globală. Dincolo de maşinaţiunile

ordinare şi perfide ale celor de doresc să guverneze din umbră şi care,

în 2011, au făcut să apară modificări radicale ale guvernelor arabe,

toate aceste revolte la nivel planetar nu arată decât că oamenii se ridică

împotriva sclavagismului mascat care li s-a impus, li se impune şi care

se doreşte a fi din ce în ce mai înlănţuitor.

„Privitor ca la teatru

Tu în lume să te-nchipui;

Joace unul şi pe patru

Totuşi tu ghici-vei chipu-i,

Şi de plânge, de se ceartă,

Tu în colţ petreci în tine

Şi'nţelegi din a lor artă

Ce e rău şi ce e bine.” (Mihai Eminescu, Glossă).

Dezbateri


Industria farmaceutică. De la imaginea de

sprijin al sănătăţii oamenilor la… realitate

Alex Ionescu - Bucureşti

„Istoria omenirii devine din ce în ce mai mult o cursă între educaţie şi

catastrofă.”

H.G. Wells (1866-1946) The Fate of Homo Sapiens.

„Oare folosesc la ceva, cu adevărat, în prezent, aceste medicamente

nemaipomenite, dacă luăm în considerare efectele lor secundare îngrozitoare?

Răspunsul, din punctul de vedere al oamenilor de ştiinţă independenţi de

industria farmaceutică este foarte simplu: NU!” (John Virapen).

I. Industria farmaceutică – rădăcini

cotocind gigantica cantitate de informaţii oferită de articole,

site-uri de internet şi cărţi referitoare la istoria industriei

chimice, ies la iveală o serie de realităţi cutremurătoare.

Urmărind să descoperim rădăcinile acestei industrii, găsim două

filoane puternice: unul germano-elveţian şi un altul american. În

prezent, ambele au multiple ramificaţii. Există numeroase dovezi care

arată că de-a lungul deceniilor aceste două carteluri au dominat şi

domină nu numai lumea medicamentelor de sinteză, a pesticidelor,

fertilizatorilor, combustibililor şi armelor chimice şi biologice, dar şi

lumea bancară, cea a mass-mediei şi cea geopolitică. Este vorba de

cartelul german cunoscut în trecut sub numele de I.G. Farben şi de cel

patronat de Rockefelleri.

Cartelul german I. G. Farben

Industria chimică germană a luat naştere în cea de a doua jumătate a

secolului al XIX-lea şi a început cu producţia de vopsele pentru

dresuri. La începutul anilor 1900 s-a iniţiat şi producţia de

medicamente – pentru început novocaină şi aspirină.

Cu câţiva ani înaintea primului război mondial, oamenii de ştiinţă Fritz

Haber (chimist, laureat al premiului Nobel pentru chimie in 1918) şi

Carl Bosch (chimist, laureat al premiului Nobel pentru chimie in 1931)

de la BASF, au inventat un procedeu de a „fixa” azotul din aer. Ei

presupuneau că la nivel planetar se vor termina nitraţii organici care

erau utilizaţi ca fertilizatori, de aceea s-au gândit la o modalitate de

„stocare” a azotului prezent în aer. Însă nitraţii puteau fi folosiţi şi ca

explozibil. Astfel, după începerea primului război mondial, când

Anglia încetase să mai exporte nitraţi către Germania, această

problemă a fost rezolvată de industria chimică. Folosind procesul

Haber-Bosch se furniza armatei germane explozibili făcuţi cu ajutorul

azotului din aer. Haber a inventat şi apoi firma a furnizat şi gaz

otrăvitor, a cărui utilizare a condus la moartea a aproximativ 91.000 de

oameni şi a afectat sănătatea a 1,3 milioane de oameni în primul război

mondial.În timpul războiului, mai multe companii germane printre care

BASF, Bayer, Hoechst, Agfa au fost nevoite să lucreze împreună.

După primul război mondial, aceste firme, dorind să îşi redobândească

poziţiile la nivel mondial, au decis să realizeze o semifuziune care a

dus la apariţia cartelul I.G. Farben.

În 1920, I.G. Farben (având numele întreg Interessen Gemeinschaft

Farbenindustrie Aktiengesellschaft) era cel mai mare conglomerat

producător de medicamente, substanţe chimice şi vopseluri. Sediul a

fost ales în Frankfurt, pentru poziţia sa centrală şi a accesibilităţii.

În 1920, investiţia cea mai riscantă a lui I.G. Farben a fost un proiect

Bosch, prin care se urmărea fabricarea de combustibil din cărbune.

Germania avea mult cărbune dar niciun pic de petrol. Bosch a crezut că

aceşti carburanţi vor deveni o afacere profitabilă pentru nemţi când

rezervele mondiale de petrol se vor sfârşi. Dar descoperirea, la vremea

respectivă, a unui zăcământ de petrol în Texas a făcut ca preţul

petrolului să scadă puternic şi rivalii lui I.G. Farben să dorească

stoparea proiectului. Atunci firma şi-a îndreptat atenţia spre sfera

politică. Se pare că încă de la începutul secolului XX industria

chimico-farmaceutică a fost activă în domeniul lobby-ului politic

(termenul „lobby” desemnează actul de a urmări influenţarea deciziilor

luate de oficiali, cel mai adesea în domeniul legislativ). Primul

„campion” în domeniul politic pentru I.G. Farben, în 1931, a fost

Heinrich Brüning de la Partidul de Centru. Următorul „campion”, în

1933, a fost Hitler. După 6 ani, când diviziile armatei germane intrau în

Polonia, maşinile acestora aveau anvelope de cauciuc sintetic I.G.

Farben şi motoare care consumau combustibil sintetic I.G. Farben. Mai

apoi, lagărele de concentrare au folosit gaz ucigător I.G. Farben,

inventat de fapt pentru a fi utilizat ca pesticid.

Se spune că Bosch, omul de ştiinţă care a inventat multe dintre

„produsele” care au generat atât de multă suferinţă şi au ucis atât de

multe fiinţe umane în cele două războaie mondiale, spre finele anilor

„30 era scufundat în depresie şi alcoolism.

Pe măsură ce naziştii invadau ţările Europei, I.G. Farben prelua

controlul companiilor chimice din ţările respective. Dacă aceste

S

Dezbateri


preluări forţate erau bune pentru afaceri, sclavia era şi mai bună. În loc

de „muncă, nu vorbe”, multe dintre lagăre aveau pe porţi inscripţia

„munca vă va face liberi”. A fost cel mai sinistru slogan din istoria

omenirii, pentru că prin „liberi” se înţelegea „morţi datorită

epuizării”. I.G. Farben a creat propriul lagăr privat numit Monowitz –

cunoscut de asemenea ca Auschwitz III. Monowitz, situat în Polonia,

era cel mai mare complex industrial german din afara graniţelor şi cea

mai mare fabrică I.G. Farben. Mai era cunoscut şi sub numele de I.G.

Auschwitz. Locul amplasării a fost ales datorită resurselor bogate de

apă şi cărbune din zonă, dar şi pentru munca gratuită pe care o prestau

cei din lagărele de concentrare Auschwitz I şi II.

Diferitele tipuri de gaz şi numeroase medicamente

produse de I.G. Farben au fost testate pe

prizonierii de la Auschwitz, transformaţi în felul

acesta în cobai umani. Mulţi dintre cobaii umani

au murit datorită acestor experimente. Unul dintre

doctorii SS de la Auschwitz, dr. Helmut Vetter,

mult timp angajat al firmei Bayer, a fost implicat

în testarea experimentală a vaccinurilor şi

medicamentelor pe deţinuţi. El a fost executat

după război, ca urmare a deciziei tribunlului de la

Nürnberg pentru că a administrat deţinuţilor

injecţii fatale. Este unul dintre puţinii care au fost

executaţi, din toţi cei care au participat la genocidul monstruos care a

avut loc în timpul celui de-al doilea război mondial în lagărele de

concentrare.

Bayer trimitea constant „noi preparate” care să fie testate pe prizonieri.

Însă nu acesta a fost începutul şi, din păcate, nici sfârşitul

departamentului foarte profitabil de arme biologice al firmei Bayer.

În 1948, la procesul de la Nürnberg, un mic număr de directori de la

I.G. Farben, toţi martori sau/şi chiar autori ai genocidului săvârşit, au

fost declaraţi vinovaţi de ucidere în masă. Din cauza presiunilor făcute

de legislatorii de dreapta din Statele Unite, care considerau că

adevăratul inamic era „comunismul, nu afaceriştii germani”, aceşti

directori au fost toţi scoşi din puşcărie după patru ani. În ciuda

introducerii gazului de luptă, a muncii forţate, a „pricipiului Führer-

ului”, în ciuda încurajării anti-semitismului, în ciuda faptului de a fi

fost cei mai mari suporteri financiari ai nazismului, ei au fost toţi

achitaţi, curtea stabilind că nu erau suficiente dovezi „pentru

cunoaşterea rezultatului imediat” al acţiunilor lor. Pe cât de

neverosimilă pare această decizie, pe atât de adevărată este.

La 15 ani după ce au fost condamnaţi de tribunalul de la Nürnberg

pentru crime de război, cei de la Bayer, BASF şi Hoechst, adică I.G.

Farben, au devenit „arhitecţii” unei noi criminale ofense aduse

drepturilor omului: Comisia Codex Alimentarius înfiinţată în 1962

(după cum susţine dr. Rath Health Foundation)!!! Cei care au format

comisia pentru Codex Alimentarius nu sunt alţii decât cei condamnaţi

ca şi criminali de război la tribunalul de la Nürnberg!! Probabil că

aceşti criminali urmăresc ca „alimentele” pe care nu au reuşit să le

testeze pe deţinuţii din lagăr, pentru că la momentul respectiv nu

existau sau nu exista încă ideea, să fie „testate”

pe întreaga populaţie a planetei. Şi aceasta în

niciun caz pentru că ar dori binele oamenilor.

Numele Codex Alimentarius nu este un

accident! Acest nume a fost dat de aceleaşi

companii şi ACEIAŞI NAZIŞTI care au dat

deţinuţilor de la Auschwitz sloganul „Arbeit

mach frei” = „munca te face liber” (am

precizat mai sus care era de fapt înţelesul

sinistru al acestui slogan). Aşa cum au dovedit

din plin acţiunile lor în timpul războiului, nu au

nicio dorinţă reală de îmbunătăţire a vieţii

oamenilor, ci de „rarefiere” a populaţiei globului. Dacă nu credeţi, citiţi

cu atenţie toate documentele referitoare la TOATE experimentele care

s-au realizat pe deţinuţii din lagăre, experimente făcute cu scopul de a

vedea cum se poate crea o rasă pură, ariană, sau cu scopul de a testa

diferitele medicamente sau substanţe create de I.G. Farben, dar nu

pentru îmbunătăţirea sănătăţii oamenilor! Altfel, în momentul în care ar

fi găsit substanţele căutate, dacă buna sănătate a oamenilor ar fi fost

scopul adevărat, le-ar fi administrat tuturor deţinuţilor şi nu ar mai fi

existat atâtea victime.

Această perioadă „cenuşie” a industriei chimico-farmaceutice pe care

am dezvăluit-o mai sus a fost legată de numele Fritz ter Meer. Acesta a

fost membru al Consiliului managerial al I.G. Farben de la înfiinţarea

cartelului până la disoluţia sa. Ca manager pe timp de război el a fost

responsabil cu I.G. Auschwitz. În 1948 ter Meer a fost condamnat de

tribunalul de la Nürnberg la şapte ani de închisoare pentru jaf şi

sclavie. În 1952, prin intervenţia unor prieteni puternici şi influenţi,

Dezbateri


sentinţa a fost comutată. În perioada 1956-1964 ter Meer a fost

reinstalat membru în comitetul managerial al firmei Bayer AG. Iar în

1962 participa la constituirea comisiei Codex Alimentarius.

În continuare vă prezentăm un alt fapt cutremurător, susţinut de mai

multe surse. La începutul anilor „40 compania chimică I.G. Farben a

angajat la departamentul vânzări un polonez care vindea cianură

naziştilor pentru a fi utilizată la Auschwitz. Acelaşi vânzător a lucrat,

de asemenea, ca şi chimist la fabricarea gazului otrăvitor. Aceeaşi

cianură sub formă de gaz, împreună cu Zyklon B şi malation au fost

utilizate pentru a extermina în cel de-al

doilea război mondial milioane de evrei şi

alte grupuri. După război, temându-se

pentru viaţa sa, vânzătorul polonez a

îmbrăţişat catolicismul şi, în 1946, a fost

hirotonisit preot. În 1958 acest om a

devenit cel mai tânăr episcop al Poloniei.

Iar în 1978, ex-vânzătorul de gaz ucigător

şi-a început... ghiciţi ce?... „domnia”

papală, ca papa Ioan Paul al II-lea!

Companiile farmaceutice Bayer şi Hoechst au fost reorganizate în 1951

sub direcţia Allied High Comission, influenţată din plin de înaltul

comisar al SUA John J. McCloy, avocat şi bancher din Philadelphia, cu

legături puternice în lumea bancară Rockefeller şi interesele lor

petroliere.

Compania farmaceutică germană Merck, care nu a intrat în cartelul I.G.

Farben, dar totuşi a funcţionat în epoca nazistă, după cel de-al doilea

război mondial a continuat să producă medicamente, pesticide,

conservanţi alimentari, reactivi şi substanţe chimice pentru laborator.

Foarte repede după război s-a produs bum-ul cunoscut ca „miracolul

economic” pentru această firmă. Adică creşterea nivelului de vânzări

cu două cifre. Care este misterul acestei îmbunătăţiri? La finele

războiului, compania a primit o parte importantă din „capitalul de

zbor” nazist, capitalul de muncă al I.G. Farben. După cum putem

observa, nimic nu se pierde totul se… redistribuie!

Aceste aspecte au fost făcute publice de dr. Norman Covert, directorul

pentru relaţii publice de la Fort Detrick, acelaşi „campus Detrick” care

i-a fost pus la dispoziţie pentru munca de cercetare lui George Merck

pe timp de război. Un alt aspect interesant legat de acest campus este

următorul: Corpul de Arme Chimice de la Camp Detrick a lucrat şi cu

specialistul german în arme biologice – Gral.Mr. Kurt Blome, chiar la

două luni după ce acesta a fost achitat de tribunalul de la Nürnberg.

Prin urmare, cei care au conceput medicamente/substanţe

chimice/agenţi bacteriologici, împreună cu unii din cei care au testat

aceste substanţe în timpul războiului pe oamenii aflaţi în lagărele de

concentrare au fost până la urmă scoşi de sub incidenţa legii, prin

influenţa „prietenilor” aflaţi în libertate, şi puşi să lucreze în continuare

pentru aceleaşi sau alte firme farmaceutice într-un scop asemănător?

Lupul îşi schimbă părul dar năravul… nu prea.

Timpul a scos la suprafaţă, şi mai scoate încă,

multe dovezi care să susţină acest proverb care

se aplică foarte bine şi în domeniul industriei

farmaceutice. Aşa cum se poate parafraza ceea

ce afirma Dr. Med Matthias Rath – „mass

murderers of Big Pharma, then and now” =

„ucigaşii de mase de oameni ai industriei

farmaceutice, atunci şi acum”.

Cartelul american Rockefeller

Acest cartel farmaceutic american a avut o altfel de implicare şi

abordare la nivel global, cu scopul promovării industriei farmaceutice a

la long, în viaţa oamenilor. Spre finele secolului XIX Rockefeller

deţinea şi controla 95% din tot petrolul produs în Statele Unite.

Devenise miliardarul numărul unu din America. Din primii ani ai

secolului XX, Rockefeller a început să dea bani fundaţiilor, fondurilor,

centrelor de cercetare şi institutelor care urmau să promoveze toate

medicamentele pe care chimiştii lui trebuiau să le descopere în anii

următori.

Dar cum să convingi opinia publică, când existau atâtea metode

alternative – remedii homeopate, medicini tradiţionale cu remedii

specifice şi eficiente, osteopatie, chiropraxie etc., cum să convingi

oamenii să înceapă să ia în exclusivitate medicamente?

Şcoli medicale alopate şi tratament alopat – aproape în

exclusivitate

De la începutul secolului XX, Rockefeller a început să infuzeze capital

în acţiunea de promovare a medicinei alopate. În 1910 Consiliul

Educaţiei Generale Rockefeller a furnizat 600 de milioane de dolari

Dezbateri


instituţiilor de educaţie medicală alopată (Barbara Griggs - „Green

Pharmacy”). Cuvântul „alopatie” înseamnă tratarea bolii cu substanţe

chimice dure. Raportul Flexner din 1910 a reuşit să elimine şcolile

medicale homeopate şi toate medicamentele naturale în întreaga SUA.

Raportul a fost finanţat şi promovat de Fundaţia Carnegie şi Consiliul

Educaţiei Generale Rockefeller. Acest raport a „ajutat” la reducerea la

jumătate a numărului de colegii medicale până în 1930. În 1977,

declaraţia de la Alma Ata a internaţionalizat, prin intermediul

Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, „recomandările” raportului Flexner.

Raportul, numit şi Buletinul nr. 4 al Fundației Carnegie, cerea şcolilor

medicale americane să impună standarde mai ridicate la admitere şi la

absolvire, şi să adere strict la protocoalele ştiinţifice în ceea ce priveşte

predarea şi cercetarea. Multe dintre şcolile medicale americane au fost

astfel eliminate pentru că nu puteau respecta standardele impuse.

Înainte de apariţia raportului Flexner, medicina „modernă” trebuia să

facă faţă unei competiţii viguroase care venea din partea osteopatiei,

medicinei chiropractice, medicinei eclectice, naturopatiei şi

homeopatiei. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Asociaţia

Medicală Americană făcea lobby peste tot pentru standardizarea

învăţământului medical. Astfel, după impunerea acestui raport, şcolile

medicale în care se predau diferite discipline de genul medicină

eclectică, naturopatie, homeopatie, au fost somate să renunţe la aceste

cursuri sau altfel îşi vor pierde acreditarea şi susţinerea economică.

Majoritatea opiniei publice şi, în mod virtual, toţi medicii cred astăzi în

superioritatea medicinei alopate, ştiinţifice. Totuşi, homeopatia şi

medicinele tradiţionale au reuşit să supravieţuiască, ca nişte flori

rare, în întreaga lume. La modul global, prin acea mişcare strategică

de inspiraţie Rockefeller care a urmărit eliminarea medicinilor

naturale, s-a ajuns la o medicină a corpului fizic şi nu a fiinţei umane în

ansamblul ei. O medicină care tratează boli, nu oameni. O medicină

care promovează substanţe chimice de sinteză şi nu substanţe naturale,

pentru refacerea sănătăţii.

Relaţia Rockefeller–Farben

Această relaţie datează de mai bine de trei sferturi de secol, din anii

‟20. Al doilea război mondial s-a desfăşurat cu tetraetilul de plumb,

necesar pentru combustibilul avioanelor, care era livrat de americani

(firmele Rockefeller) atât englezilor cât şi nemţilor!

Înainte de cel de-al doilea război mondial, doar Standard Oil (al cărui

fondator şi preşedinte era John D. Rockefeller), Du Pont şi General

Motors puteau produce tetraetil de plumb. În 1938, managerul de la

Standard Oil, Walter Teagle, a ajutat I.G. Farben să cumpere 500 de

tone de tetraetil de plumb. În 1939 cei de la I.G. Farben au reuşit să

mai cumpere o cantitate de tetraetil de plumb în valoare de 15 milioane

de dolari.

După ce a început războiul în Europa, englezii s-au supărat pe

americani pentru că au comercializat spre Germania materiale

strategice. Dar se pare că americanii nu se opriseră din aceste vânzări.

Standard Oil a schimbat imediat înregistrarea vaselor care livrau petrol

nemţilor, pentru a evita cercetările sau sechestrele britanice. Vasele

americane au continuat să care petrol în insulele Canare, unde încărcau

petrolierele nemţeşti care mergeau spre Hamburg.

Cel care urma să devină preşedinte, Harry S. Truman, a spus la

momentul respectiv că relaţia Rockefeller-Farben „se apropie de

trădare” (afirmaţie mult prea blândă faţă de realitate).

În 1941 compania Standard Oil din New Jersey era cea mai mare

companie petrolieră din lume, controlând 84% din piaţa americană de

petrol. Banca acestei companii era Chase, iar deţinătorii băncii erau

Rockefellerii. După Rockefelleri, al doilea deţinător de acţiuni la

Standard Oil era I.G. Farben.

La finele războiului, când americanii au intrat în Germania şi au ajuns

la Frankfurt, au fost uimiţi să găsească intacte toate clădirile I.G.

Farben şi imensa fabrică. Piloţii americani au demolat orice altă clădire

din oraş în afară de I.G. Farben. Ceea ce nu ştiau cei care au observat

aceasta era că Secretarul de Război american, Robert P. Patterson, era

avocatul familiei Rockefeller, numit de preşedintele Roosevelt la

ordinele lui Rockefeller, şi era proaspăt ieşit din Dillon, Read and Co.

Concernul Dillon-Read era o sucursală Rockefeller şi în acelaşi timp

banca ce finanţa I.G. Farben.

Corespondentul de război al CBS News, Paul Manning, raporta că pe

10 august 1944, partenerii Rockefeller-Farben au mutat „capitalul lor

de zbor” prin băncile afiliate din America, Germania, Franţa, Anglia şi

Elveţia. Astfel au putut continua fără probleme afacerile în domeniile

pe care le-au dorit, inclusiv în mult promiţătorul domeniu farmaceutic.

Dacă tragem o linie ca să vedem cine a beneficiat de pe urma

războiului, ce observăm? Farben a testat medicamente, vacinuri, gaze

Dezbateri


toxice pe deţinuţii din lagăre, i-a folosit pentru a munci în fabrica

Monowitz, a vândut cauciucuri, combustibil şi gaz de luptă armatei

germane. Rockefeller a vândut petrol şi tetraetil de plumb pentru luptă

atât armatei americane, cât şi nemţilor, şi a urmărit distrugerea şcolilor

de medicină tradiţională, homeopatie şi promovarea alopatiei şi,

implicit, a industriei farmaceutice. Rezultatul obţinut: războiul a

reprezentat un profit extraordinar pentru cele două carteluri.

Industria farmaceutică este una din cele mai profitabile industrii, aflată

pe locul al treilea în 2008 şi 2009.

La ora actuală industria farmaceutică este una din cele mai profitabile

industrii, pentru că:

- există consumatori – oamenii, care au fost convinşi cu persuasiune,

prin reclame abil realizate şi de către medicii curanţi care primesc

cadouri şi atenţii substanţiale de la firmele farmaceutice dacă prescriu

medicamentele produse de acestea

- există boli – unele reale, unele inventate prin activitatea de marketing

a firmelor farmaceutice

- există noi şi noi substanţe chimice (medicamente), care se fabrică

uşor şi se diversifică din ce în ce mai mult, pentru tratarea bolilor. Spre

exemplu antibioticele – cam la 2-3 ani apare un antibiotic nou despre

care se spune că este mai puternic, eliminând bacteriile care au devenit

rezistente la antibioticele utilizate până atunci. O întrebare simplă ar fi:

cum reuşesc microbii să dobândească rezistenţă la antibiotice şi omul

nu reuşeşte să dobândească rezistenţă la astfel de microorganisme? Se

pare că aceste bacterii sunt mai…inteligente. Ele ştiu să se adapteze.

Omul nu este lăsat, pentru că trebuie să consume substanţele produse

de industria farmaceutică. Prin reclame agresive, repetate cu tenacitate

pentru diverse medicamente omului ajunge să îi fie sădită în minte

ideea că este foarte vulnerabil. Şi rămâne cu ideea că numai acele

substanţe îl pot ajuta.

Cum se realizează marketingul companiilor farmaceutice?

Companiile farmaceutice, la ora actuală, au mai multe pârghii prin

intermediul cărora îşi duc la împlinire scopul principal, care este

profitul financiar. Să nu vă faceţi iluzii în privinţa scopului acestor

companii: „sănătatea pacientului nu e niciodată în prim plan” aşa

cum afirmă şi John Virapen, fost manager general al companiei Eli

Lilly din Suedia.

Aceste pârghii cuprind trei arii importante: medicii, articolele despre

medicamentele produse de companiile farmaceutice publicate în reviste

de specialitate şi, de curând, mass-media. „Companiile farmaceutice

doresc este doar ca voi şi medicul vostru să gândiţi că medicamentele

pe care le produc ele sunt fantastice – incluzând cumpărarea

congresului, a mass-mediei, şi corupând studiile din jurnalele

medicale pentru ca să arate doar rezultate favorabile” (dr. Mercola).

Relaţia companiilor farmaceutice cu medicii – nu este spre

beneficiul pacientului!

Marketingul ţintit asupra medicilor curanţi este o practică bine

cunoscută şi utilizată de mult timp de către aceste companii. „Există

reprezentanţi ai companiilor farmaceutice a căror singură

responsabilitate este de a „educa” medicii asupra unui nou

medicament, o practică care include cadouri generoase, mese festive şi

călătorii, ca modalităţi persuasive de convingere. Aproximativ 282

milioane de dolari a fost plătit doctorilor de către companiile

farmaceutice în 2009. Aceasta, împreună cu tehnicile lor de «spălare a

creierului», de anulare a gândirii medicale critice şi obiective, permite

industriei farmaceutice să influenţeze din greu prescripţiile realizate

de medici.” (dr.Mercola)

Adică, dumneavoastră nu vi se va mai prescrie medicamentul cu care

eraţi obişnuit şi cu care vă simţeaţi bine dacă a apărut unul nou pentru

aceeaşi afecţiune şi compania farmaceutică care produce acel

medicament a trecut, prin intermediul unui agent de vânzări, pe la

medicul dumneavoastră cu o mică atenţie.

Companiile farmaceutice şi articolele publicate despre

medicamente

Dr. Mercola, la jumătatea lunii decembrie anul trecut a făcut cunoscute

mai multe aspecte referitoare la industria farmaceutică printr-un articol

publicat pe site-ul său – “The drug companies‟ newest profit weapon to

steal your money”. În continuare redăm fragmentul referitor la modul

în care companiile farmaceutice influenţează opinia publică prin

articolele care sunt publicate în revistele de specialitate despre

medicamentele produse.

„Dr. Beatrice Golomb, medic, profesor asociat de medicină internă şi

profesor asociat de medicină de familie şi medicină preventivă la

Universitatea California din San Diego, ne împărtăşeşte informaţii

Dezbateri


şocante referitoare la întunecatele dedesubturi ale ştiinţei medicale

pentru a putea să înţelegeţi cum şi de ce «metoda ştiinţifică» a devenit

atât de manipulabilă şi distorsionată la voinţă de către industria

farmaceutică.

Pentru ca studiile ştiinţifice să poată fi realizate, cineva trebuie să le

finanţeze. Sponsorul şef pentru orice studiu referitor la un medicament

este compania farmaceutică care îl produce, întrucât fabricantul este

cel mai interesat în a «demonstra» cât de spectaculos este

medicamentul.

Dr. Golomb dă drept exemplu statinele (inhibitori ai 3-hydroxy-3-

metilglutaril-coenzima A reductazei) – arătând că toate studiile

importante referitoare la statine au fost finanţate în exclusivitate de

industria medicamentelor.

Al doilea finanţator important al studiilor clinice este Institutul

Naţional pentru Sănătate (NIH – National Institute of Health), care nu

este grupul neutru de experţi guvernamentali pe care ai crede că este.

De fapt, NIH acceptă o sumă mare de bani de la marile concernuri

farmaceutice şi este puternic implicată în această industrie.

Mai mult, companiile farmaceutice publică doar o parte din studiile pe

care le finanţează – studiile care le promovează medicamentele.

Deseori aceste articole favorabile sunt trimise spre publicare de mai

multe ori, un studiu fiind astfel publicat în forme diferite – astfel încât

cititorul să nu observe că este acelaşi studiu, schimbându-se doar lista

de autori şi diferite detalii.

Dacă studiul nu prezintă concluzii care sunt favorabile produsului

investigat, cel mai probabil nu va fi publicat niciodată.

Desori, în cazul unor studii ştiinţifice ale căror rezultate ridică semne

de întrebare privind eficacitatea medicamentului, descoperirile

negative sunt metamorfozate în rezultate pozitive prin manipularea

interpretării statistice şi a semanticii.

Articolele extinse care urmează unui studiu, trimise spre publicare în

reviste cu o reputaţie foarte bună, după ce trec de analiza unor aşa-zişi

experţi nepartinici, sunt deseori refăcute de alte laboratoare non-

neutre care au o legătură financiară cu piaţa medicamentelor. Se

pretinde că multe din articolele ce apar în revistele medicale de

specialitate sunt scrise de cercetători renumiţi, dar de fapt sunt

redactate de scriitori fantomă necunoscuţi care se află pe statele de

plată ale companiilor farmaceutice.

Revistele medicale sunt considerate în general, de către medici, o

sursă de informaţii de încredere. Dar revistele ştiinţifice reprezintă de

asemenea o afacere. În 2003, companiile farmaceutice au cheltuit 448

milioane de dolari pe reclame în aceste reviste medicale. S-a calculat

că profitul care revine din investiţia în revistele medicale este între

2,22 şi 6,86 dolari pentru fiecare dolar cheltuit, plus branduri mari şi

o bună reputaţie.

Profiturile pe termen lung pot fi chiar mai mari în cazul în

care considerăm că o reclamă vazută de un medic se poate transforma

în sute sau chiar mii de cumpărări ale acelui medicament, bazate pe

prescripţiile pe care medicul le-a dat.

Există şi reviste de specialitate ce sunt pe cale să îşi recâştige

reputaţia de a fi nepărtinitoare. În 2011 revista Emergency Medicine

Australasia a anunţat că nu va mai primi reclame medicale spre

publicare în paginile sale, citând creşterea dovezilor care arată că

industria farmaceutică «distorsionează» rezultatele cercetărilor şi sunt

angajate în practici dubioase şi lipsite de echitate în ceea ce priveşte

publicarea.

Ştire scrisă în British Medical Journal: «George Jelinek, fost editor al

revistei Emergency Medicine Australasia şi Anthony Brown, editor şef,

scriau: «marketing-ul medicamentelor realizat de către industria

farmaceutică, al cărui prim scop este să influenţeze cititorii pentru a

prescrie un anumit produs (subliniere realizată de autorul prezentului

articol), este în mod fundamental opus misiunii revistelor medicale»”

(dr. Mercola).

Industria farmaceutică şi mass-media

„Industria medicamentelor cheltuie aproximativ dublu pe reclamă faţă

de sectorul propriu de cercetare şi dezvoltare. «Sângele» dătător de

viaţă al mass-mediei este publicitatea. O analiză independentă apărută

într-o revistă cu acces deschis publicată de Public Library of Science

estima cheltuieli de 57,5 ale companiilor farmaceutice din SUA pentru

promovarea diferitelor medicamente în 2004, de aproape două ori mai

mult decât au cheltuit pe cercetare şi dezvoltare” (dr. Mercola).

„Dacă încă credeţi că mass-media furnizează informaţii

nepărtinitoare, imparţiale este timpul să vă treziţi, deoarece

majoritatea (mass-mediei – n.r.) este controlată de interese

corporatiste, incluzând aici companiile farmaceutice” (dr. Mercola).

Cum afirma şi neurochirurgul Rusell L. Blaylock: „...nu mai avem

reporteri de investigaţie, avem o mass-media controlată de corporaţii.

Dezbateri


Nu mai este un secret faptul că majoritatea canalelor de livrare a

informaţiilor, a mass-mediei, sunt avide de bani, în special în această

societate aşa cum este ea la ora actuală. Orice canal TV, revistă,

jurnal este plin de reclame (foarte costisitoare). Aceşti furnizori de

informaţii nu îşi pot permite să piardă aceşti bani iar aceasta permite

companiilor farmaceutice să stabilească chiar politici editoriale (cu

alte cuvinte, companiile farma dictează ce este bine să se spună şi ce

nu, despre diferite medicamente! – n.r.). Articolele ce critică

vaccinurile sunt la fel de rare ca dinţii găinii. Există miliarde de dolari

disponbili (la companiile farma – n.r.) pentru a influenţa, şi se pot

observa rezultate corespunzătoare (influenţei realizate – n.r.) în sfera

academică şi în agenţiile guvernamentale, care sunt responsabile de

validarea produselor care vor intra pe piaţă ”.

„Chiar Centrul de prevenţie şi control al bolilor – CDC, care are de

asemenea anumite legături îngrijorătoare cu industria farmaceutică, a

cheltuit 1,7 milioane de dolari pentru o legătură cu Hollywood-ul ca

parte a Programului lor de Educaţie Prin Divertisment, care face ca

atunci când show-ul dumneavoastră preferat de televiziune prezintă un

subiect de sănătate, acea informaţie este «precisă», sau «aprobată de

CDC»” (dr. Mercola).

Un astfel de exemplu de rezultat al influenţei industriei farma asupra

celor ce trebuie să valideze medicamentele este dat de John Virapen, în

lucrarea sa Efecte secundare: moartea. Dezvăluiri din interiorul

industriei farmaceutice, referitor la promovarea substanţei

fluoxetină, de Eli Lilly. „Agenţia Europeană a Medicamentelor, într-

o delcaraţie de presă din 6 iunie 2006, recomandă utilizarea

fluoxetinei în termenii următori pentru copii: «părinţii şi medicii vor

monitoriza cu atenţie copiii şi tinerii trataţi cu fluoxetină, urmărind

îndeosebi tendinţele sinucigaşe». Şi AEM adaugă: «producătorul

american, Eli Lilly, ar trebui să efectueze în continuare studii asupra

siguranţei utilizării acestui medicament.» Dar astfel de studii nu ar fi

trebuit să fie efectuate înainte să intre medicamentul pe piaţă??? Nu

indică aceasta faptul că medicamentul a fost 20 de ani pe piaţă fără a

exista siguranţa administrării sale? Deci...cine sunt cei de la Agenţia

Europeană a Medicamentelor? şi cine îi plăteşte?”

„În ultimii ani industria medicamentelor a fost supusă tirului

publicităţii negative referitoare la legăturile ei nu numai cu medicii ci

şi cu facultăţile de medicină şi revistele de specialitate; astfel, nu este

surprinzător că ei îşi vor redirecţiona atenţia asupra furnizorilor

acestei publicităţi, adică jurnalişti şi mass-media.

Dacă nu îţi place reclama proastă pe care mass-media ţi-o face, de ce

să nu cumperi mijloace mass-media pentru a avea un cuvânt în ceea ce

se tipăreşte? Acesta este pasul logic pe care industria farma îl face,

întrucât bugetul său de marketing (constând în miliarde) nu cunoaşte

limitări.

British Medical Journal raporta că jurnalul-emblemă al imperiului

Murdoch în Australia a acceptat o cantitate nepublicată de bani ca

sponsorizare de la industria de medicamente pentru o serie de articole

asupra politicii de sănătate – şi că ideea a venit la o întâlnire a

agenţilor de publicitate. Apărând afacerea, editorul jurnalului The

Australian a spus că independenţa şi integritatea au fost menţinute;

dar cum alţii au subliniat, această nouă formă de apropiere financiară

între jurnalişti şi companiile despre care scriu ridică îngrijorări” (dr.

Mercola).

Ca o scurtă informare: Keith Rupert Murdoch, născut pe 11 martie

1931, este un magnat australiano-american. Este preşedintele, CEO

(chief executive officer) şi cel care a înfiinţat News Corporation, al

doilea mare conglomerat media din lume. În 1953, Murdoch a devenit

director executiv la News Limited, moştenită de la tatăl său. În anii ‟50

şi ‟60, a achiziţionat multe ziare în Australia şi Noua Zeelandă, înainte

de a se extinde în Anglia în 1969, când a preluat News of the World şi

The Sun. S-a mutat la New York în 1974 extinzându-se pe piaţa

americană şi a devenit cetăţean SUA în 1985. În 1981 a cumpărat The

Times, prima publicaţie engleză pe care o deţinea la momentul

respectiv. News Corporation pe care o deţinea a achiziţionat Twentieth

Century Fox în 1985, Harper Collins în 1989 şi Wall Street Journal în

2007. A format BSkyB în 1990, iar în anii ‟90 s-a extins în reţelele

asiatice şi sud-americane de televiziune. În anul 2000 News

Corporation deţinea 800 de companii în mai mult de 50 de ţări cu un

venit net de 5 miliarde usd.

Ce este foarte interesant este că această relaţie între industria farma şi

mass-media arată ca o uniune de interese îndreptate împotriva

pacientului care trebuie doar să consume medicamentele produse, fără

să fie pus la curent asupra tuturor efectelor nocive pe care acestea le

pot produce. Această uniune s-a realizat nu numai ca urmare a

cumpărării spaţiului publicitar şi sau a jurnaliştilor, dar şi prin faptul că

Dezbateri


anumite persoane care au funcţii decizionale în diferite firme de mass-

media, au poziţii înalte şi în anumite companii farmaceutice. Ce

concubinaj mai bun credeaţi că s-ar fi putut realiza?

Spre exemplu fiul lui Rupert Murdoch, James Murdoch, este din 2009

membru al comitetului gigantului farmaceutic GlaxoSmithKline

(GSK). Cu ce se ocupă James Murdoch în GSK? Nici mai mult nici

mai puţin decât cu revizuirea „problemelor externe care pot avea

potenţial un serios impact asupra afacerilor şi reputaţiei grupului”

(dr. Mercola) – o poziţie pentru care el este foarte potrivit prin

aparteneţa la „familia” mass-media. James Murdoch este de asemenea

preşedintele şi CEO-ul (chief executive officer) la News Corporation

Europe and Asia şi preşedintele BskyB.

Dr. Mercola afirmă că „este evident beneficiul pe care fabricanţii de

medicamente îl pot avea de pe urma faptului că un mogul al mass-

mediei este pe statele lor de plată, ca şi în echipa de «sponsorizare» a

conţinutului mass-mediei asupra politicii de sănătate. Este evident ce

rol important are această «înrudire» – determină mass-media să

menţină tăcerea asupra diferitelor aspecte spinoase. Mă gândesc că

este bine să se arate în acest caz, că, dacă e necesar să fie trase nişte

sfori, atunci acestea vor fi trase din greu.”

V-aţi întrebat vreodată de ce rareori vedeţi un program TV care să

prezinte un grafic cu neajunsurile/problemele cauzate de vaccinuri sau

reacţiile adverse la diferite medicamente, chiar dacă acestea sunt foarte

obişnuite în viaţa reală? Acum aveţi răspunsul.

Când începi să tragi cu ochiul în spatele cortinei şi descoperi sursele de

finanţare ale multor canale mass-media, devin clare cauzele cenzurii

din presa principală privind adevărul despre industria farmaceutică.

Aceasta se aplică chiar şi în ceea ce priveşte dovezile ştiinţifice

referitoare la riscurile vaccinurilor sau ale anumitor medicamente, aşa

cum vom vedea într-o secţiune ulterioară a acestei lucrări.

Industria farmaceutică şi lobby-ul politic

Astfel de uniuni profitabile s-au realizat nu numai între companii

farmaceutice şi mass-media, ci şi între industria farmaceutică şi

formaţiuni politice.

Atfel:

- Fostul preşedinte George Herbert Walker Bush a fost timp de un an

membru în consiliul executiv al Eli Lilly

- Fostul şef al finanţelor şi managementului din echipa lui George W.

Bush, Mitch Daniels a fost vicepreşedinte al Eli Lilly

- Sidney Taurel este în prezent CEO la Eli Lilly şi de asemenea

consilier la Homeland Security Advisory Council, al lui George W.

Bush

- Henry Kissinger, mult timp membru al Consiliului pentru Relaţii

Externe, a fost membru al comitetului director al firmei Merck.

Probabil mai există şi alte uniuni de acest gen.

În articolul menţionat, dr. Mercola ne informeză cum „într-o emisiune

la CBS News, abilul lobby-st Jack Abramoff explica modul în care a

influenţat congresul SUA timp de mulţi ani, şi cum acest tip de corupţie

încă continuă. El a cheltuit un milion de dolari pe an pe bilete la

concert şi la evenimente sportive, şi chiar a avut doi membri full-time

din echipa sa care erau dedicaţi rezervării de bilete!

Dacă vacanţele, avioanele particulare, cinele pompoase şi alte

facilităţi nu au fost de ajuns pentru a influenţa congresul, grupul lui

Abramoff va oferi membrilor Congresului o slujbă când vor părăsi

Capitol Hill, cu un salariu dublu sau triplu. Aşa cum spunea Abramoff

în emisiune, odată ce ei au acceptat oferta aceasta, asta era: «...noi îi

avem... tot ceea ce vrem, ei vor face».

Companiile farmaceutice, bineînţeles, sunt cel mai mare lobby-st

politic, iar lobby-ul politic este unul din motivele pentru care

companiile de medicamente controlează întreaga industrie a sănătăţii.

Lobby-ştii, prin definiţie, «conduc activităţi cu scopul de a influenţa

oficialii publici şi în special membrii corpului legislativ». Aceasta este

Marea Afacere, făcând ceea ce ştiu mai bine: folosirea puterii şi a

banilor pentru a controla procesul legislativ.

Industria farmaceutică a cheltuit 1,5 miliarde de dolari pe lobby-ul în

Congres în ultimul deceniu, şi în acest proces a manipulat implicarea

guvernului în medicină şi, prin politica guvernamentală, a reîntărit

dependenţa oamenilor de medici.” (dr. Mercola)

Când observăm prezenţa aceluiaşi nume atât într-o companie

farmaceutică cât şi în politică, nu ne mai miră faptul că acea companie,

împreună cu toate produsele ei sunt promovate direct sau implicate în

anumite proiecte de anvergură, la nivel naţional, aspecte care

bineînţeles fac să sporească profiturile companiei respective.

Dezbateri


Tatuajele şi piercingul

- o modă periculoasă

Oana Mihai - Bucureşti

Printre cele mai la modă metode de “înfrumuseţare” din

zilele noastre în rândul tinerilor - şi nu numai - sunt

tatuarea şi body piercingul. Moda tatuajelor şi a piercing-

ului este deja un adevărat curent social, popularizat atât de

vedete, media, filme, câte şi de publicaţii “de specialitate”.

entru mulţi tineri, totul începe ca un simplu joc, cu un ineluş

în nas sau cu un mic desen pe piele. Apoi, continuă cu încă un

mic tatuaj şi încă unul, devin din ce în ce mai curioşi, cumpără

cărţi şi reviste despre acest subiect... şi chiar ajung să fie convinşi că

această modă bizară are o raţiune. Şi chiar are - una diabolică. Aceea

de a obişnui oamenii cu ideea că e în regulă ca în corpul lor să fie un

obiect străin, netezind astfel drumul spre implantarea de microchipuri.

În plus, multe din aceste publicaţii încurajează ducerea la extrem a

acestei mode prin mesaje cu iz de New Age.

Tatuajele distrug pielea pentru totdeauna

Permanente sau temporare, decorative sau “medicale”, tatuajele au

devenit o modă bizară. Un ac la capătul căruia curg infime picături de

tuş străpunge pielea cu zeci de bătăi pe minut. Firişoare de sânge

amestecate cu tuş îşi fac apariţia pe locul înţepat. Asta trebuie să

suporte tinerii care îşi doresc un tatuaj. Durerea este “suportabilă”

pentru băieţi, iar fetele o descriu ca fiind aceeaşi durere ca la epilatul

cu ceară. Rezultatul? Un însemn care îi face să se simtă în rând cu

lumea, acceptaţi şi moderni. Dar un însemn care nu se va şterge

niciodată, chiar şi când moda se va schimba. Ce vor face atunci?

Unii tinerii îşi aleg un tatuaj care să reprezinte ceva pentru ei: numele

iubitei/iubitului, diverse simboluri, numele mamei, al tatălui. Alţii

doresc să atragă privirile celor din jur, să impresioneze printr-un model

extravagant, să fie în pas cu moda sau, pur şi simplu, consideră că un

tatuaj "dă bine la imagine”.

Dacă tatuajele aşa-zis medicale reduc un defect cutanat, celelalte ţin de

o modă, şi ca moda sunt trecătoare. Cine doreşte să se tatueze pentru că

"se poartă" ar trebui să se gândească la riscuri, costuri şi la faptul că

viaţa nu e o tinereţe veşnică. Iar vârstnicii cu tatuaje "sexy" sunt de-a

dreptul caraghioşi.

Îndepărtarea tatuajelor nu e o operaţie nici simplă, nici ieftină şi nici

lipsită de riscuri. Tatuajul profesionist amplasează tuşul în dermul

mijlociu (al doilea strat de piele), pe când la tatuajul neprofesionist,

acul înmuiat în tuş intră neregulat la adâncimi variate. Ştergea

completă a unui astfel de tatuaj este practic imposibilă. Uneori sunt

necesare 4-6 şedinte la 4 săptămâni pentru a evita arsura pielii. În urma

tratamentului persistă riscul de cicatrizare vicioasă, pe piele rămânând

desenul, dar în alb-sidefiu. Cu cât tatuajul este mai mare, cu atât sunt

necesare mai multe şedinţe de eliminare. Rezultatele nu sunt însă

întotdeauna satisfăcătoare. Deşi intervenţia se face cu anestezie locală,

senzaţia de arsură ulterioară este extrem de supărătoare.

Body-piercingul a căpătat amploare

Un fenomen asemănător este piercing-ul, a cărui modă ia amploare

într-un mod necontrolat. Acest cuvânt derivă din limba engleză, 'to

pierce' însemnând 'a perfora', 'a găuri', iar fenomenul indică moda

stranie de a-şi orna corpul cu tot felul de inele, prinse în carnea

trupului. Asemenea tatuajelor, există diferite niveluri. Mulţi se

limitează la a purta un mic inel, dar sunt şi dintre aceia care folosesc

enorm de multe inele. Presa a adus în anteţie cazul braziliencei Elaine

Davidson (foto) care a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind "femeia cu

cei mai mulţi cercei". La sfârşitul anului 2004 corpul ei era străpuns

de 2500 de cercei, iar în prezent are nici mai mult, nici mai puţin decât

5000 de cercei, care cântăresc cu totul aproximativ trei kilograme.

Numai în zona feţei are 192 de piercing-uri, incluzându-le şi pe cele

opt din limba. Întrebată de ce a făcut aceasta, brazilianca a răspuns că

iubeşte durerea.

După cum vedem, rezultatul, atunci când se exagerează, îi şochează

până şi pe cei mai nonconformişti. Trebuie să recunoaştem că nu este

tocmai plăcut să te bucuri de astfel de spectacole gratuite, să vezi în

jurul tău tineri cu nasul, urechile, buzele, buricul... perforate! Unele

vedete se laudă că au cercei şi inele în zonele intime şi e foarte probabil

P

Dezbateri


că mulţi tineri urmează prosteşte acest exemplu. Este chiar şocant şi

înspăimântător.

Ce semnificaţie s-ar putea atribui acestui tip de modă ciudată? Prima

reflecţie este că trăim, astăzi mai mult ca oricând, într-o eră a imaginii.

Pentru 'a fi cineva' este necesar să fii văzut, notat, să atragi atenţia

printr-un semn original şi răvăşitor. A fi tu însuţi, din păcate, nu mai

este suficient! Non-cultura aparenţei domină clar societatea zilelor

noastre.

Piercingul, ca de altfel si tatuajul, se realizează

fără anestezie, iar pentru executarea sa este nevoie

de pensete speciale pentru fiecare zonă a corpului,

cerceii folosiţi fiind realizaţi din oţel medical,

titan, acrilic ori uv, un material fosforescent. Chiar

dacă în România există norme care reglementează

condiţiile igienice şi de urgenţă, aceste reguli nu

sunt aplicate în totalitate şi piercingul deseori este

realizat de amatori care nu pot avea grijă nici de

sănătatea lor. Ce să mai spunem de cea a

clientului.

Iată câteva perioade de vindecare completă în urma piercingului, în

funcţie de zona în care s-a realizat: pentru ureche între 6 şi 9

săptămâni, pentru nas 7-9 săptămâni, pentru sprânceană 6-8

săptămâni, pentru organele genitale 2-4 luni; zona mamelară, fiind

cea mai dureroasă, se vindecă cel mai greu, între 3-6 luni. În acest

timp, cel care şi-a făcut piercing suferă dureri chinuitoare...

Chiar vrei să intri în pas cu moda? Te-ai gândit bine ce presupune un

piercing? Ai idee la ce pericole îţi expui sănătatea vrând să intri în pas

cu această modă sinistră? Dincolo de disconfortul evident care apare,

consecinţele negative asupra sănătăţii corporale şi asupra corpului

bionergetic sunt incalculabile.

Studiile medicale confirmă: tatuajele şi piercingul pun în pericol

sănătatea

Un studiu efectuat de Directoratul General pentru Cercetare din cadrul

Uniunii Europene avertizează asupra pericolului pe care îl prezintă

pentru sănătate aplicarea tatuajelor şi montarea cerceilor în diferite

zone ale corpului (piercing). Conform studiului, cernelurile şi

pigmenţii folosiţi în tatuaje pot declanşa reacţii adverse ale

organismului. Mai mult, majoritatea acestor produse au fost produse în

alte scopuri, iar datele despre efectele lor asupra sănătăţii lipsesc cu

desăvârşire. Aceste practici de “înfrumuseţare” au condus, într-un

număr ridicat de cazuri, la probleme serioase de sănătate, printre care

infecţii virale, bacteriene, reacţii alergice. Rezultatele studiului vor fi

oficializate într-o rezoluţie a Uniunii Europene referitoare la tatuaje,

piercing şi machiaje permanente.

Piercingul este şi o sursă de transmitere a bolilor: hepatita B, hepatita C

şi SIDA. Recent, o italiancă a riscat să moară pentru o simplă gaură în

ureche. De fapt, ea nu fusese vaccinată împotriva hepatitei şi piercingul

i-a provocat o comă profundă. A putut fi salvată doar printr-un

transplant de ficat. Nu vrem să te speriem, dar “moda” nu este atât de

importantă ca sănătatea!

Datorită dezvoltării piercingului şi metodelor sale, a

fost permisă studierea practicii pe cardiaci, mai precis

pe persoane care au defecte la valvele cardiace (de

exemplu insuficienţă). S-a arătat că există riscul

dezvoltării unei endocardii – foarte rar, ce-i drept –

care este o complicaţie serioasă cauzată de microbi care

“pătrund” în sânge prin valve. Astfel se creează un

focar de infecţie care distruge ţesuturile şi care poate

duce chiar la moarte. Ştiaţi că piercingul realizat în zona sprâncenei

poate duce la orbire dacă este nimerit vreunul din nervii ochiului?

Piercingul din ureche, spre exemplu, poate schimba bunul curs al

sănăţii şi poate dăuna armoniei corporale. De fapt, dacă tot vorbim

despre urmări negative, îţi putem spune şi că piercingul în această zonă

poate aduce agresivitate, poate mări timiditatea şi la adolescenţi poate

interveni în dezvoltarea cerebrală, după cum au descoperit oamenii de

ştiinţă.

Efectele subtile sunt şi mai grave

În afară de posibilele infecţii care au fost descoperite, s-au adăugat şi

tulburări vizuale, perturbarea fertilităţii şi pentru femei creşterea

durerilor menstruale. Alarma a fost dată recent de un expert în

acupunctură italian, care este şi director al Şcolii medicale chineze din

Roma. Specialiştii în acupunctură susţin că toate aceste dereglări se

datorează faptului că urechea are mai multe puncte energetice foarte

importante, care dacă sunt distruse dăunează sănătăţii. O altă zonă

energetică importantă este şi cea a ombilicului. Piercingul în ombilic

este din acest motiv deosebit de periculos.

Acupunctura constă în stimularea prin înţepare a anumitor puncte

situate la nivelul pielii, puncte ce se află de-a lungul unor meridiane

energetice care formează o reţea complexă. Corpul uman are 12

meridiane energetice principale, câte un meridian pentru fiecare organ

(plămân, inimă, rinichi, splină-pancreas, ficat) pentru fiecare viscer

Dezbateri


(intestin subţire, intestin gros, stomac, vezica biliară şi vezica urinară)

şi alte două meridiane care răspund de anumite funcţii ale organismului

(circulaţia sângelui, activitatea psihică, funcţiile metabolice,

termoreglarea etc.) şi o multitudine de meridiane secundare. În

momentul înţepării unui punct special de acupunctură pleacă o

informaţie spre creier, iar acesta, la rândul lui, transmite informaţia

organului afectat (procedeul se numeşte feed-back energetic).

Acupunctura fiind o metodă invazivă, este recomandabil să fie

înlocuită cu presopunctura, care acţionează asupra punctelor energetice

dar fără a străpunge pielea şi deci fără a crea breşe aurice. Dacă

acupunctura are aceste efecte, puteţi realiza ce ravagii subtile crează

străpungerea pielii prin piercing. Sunt atacate sau chiar distruse

focarele energetice din zonele respective, lucru ce perturbă definitiv şi

ireversibil circulaţia energiei, putând avea efecte precum dureri de cap,

alergii, dar şi boli cronice grave.

Urechea, buricul, sprâncenele, obrajii, buzele, sânii, organele genitale

au numeroase astfel de puncte energetice, ceea ce creşte posibilitatea

ca un piercing să nimerească exact sau în apropierea unui astfel de

punct, cu consecinţe dramatice asupra sănătăţii.

Şi tatuajele sunt periculoase din punct de vedere subtil. Chiar dacă ne

imaginăm că un simplu desen pe piele nu poate avea consecinţe

energetice, influenţele se vor fi simţi din plin chiar dacă noi nu ne dăm

seama de ele. În primul rând, respectivele substanţe injectate în piele

ne afectează direct structura bioenergetică prin mecanismul explicat

anterior. În plus, culoarea, forma şi conţinutul desenului, precum şi

cuvintele scrise ne pun în rezonanţă cu anumite energii specifice. Mai

ales desenele ciudate şi simbolurile malefice pot deveni pentru toată

viaţa focare de energie perversă, malefică, dăunătoare, care ne vor

marca întreaga viaţă şi ne vor transforma în veritabile “antene” care

recepţionează continuu energii malefice.

Ai cochetat vreodată cu ideea tatuajului sau piercingului? Gândeşte-te

la toate aceste informaţii înainte de a lua o decizie ireversibilă. Fiecare

decizie are un preţ.

Ameninţarea globală a tehnologiei RFID.

Pericolele implanturilor RFID

Mihai Spiridon - Bucureşti

Aşa zişii „arhitecţi” ai Noii Ordini Mondiale plănuiesc

controlul total şi permanent asupra populaţiei pământului, prin

intermediul implementării tehnologiei de supraveghere RFID, la

nivel planetar

eşi la o primă vedere, planul lor satanic pare imposibil,

merită să studiem cu atenţie direcţia evidentă pe care a

luat-o în ultimii ani introducerea tehnologiei RFID în

toate aspectele vieţii umane de zi cu zi.

Potrivit experţilor IT (tehnologia informaţiei necesare pieţei de

consum), dispozitivele RFID reprezintă următorul pas către un viitor

super tehnologizat al rasei umane. Cercetările au demonstrat că, cel

puţin deocamdată, nu există avantaje reale ale implementării

tehnologiei RFID în cadrul societăţii umane, ci doar riscuri.

Beneficiarele implementării dispozitivelor de supraveghere sunt unele

corporaţii globale, care au interese financiare şi economice evidente.

Versiunea unei omeniri robotizate începe odată cu implementarea

dispozitivelor RFID în toate bunurile de uz zilnic, de la carduri bancare

şi îmbrăcăminte, la alimente şi autoturisme. Experţii din domeniul IT

spun că această tehnologie de supraveghere facilitează foarte mult

organizarea mărfurilor şi procesul de comercializare a lor. Dincolo de

unele avantaje pe care le-ar putea prezenta introducerea dispozitivelor

RFID pe scară largă în cadrul unor procese economice şi comerciale,

fiinţele umane au dreptul să fie informate în prealabil de toate riscurile

inerente acestei tehnologii, indiferent dacă cipul RFID este

implementat în haine, ambalaje, carduri sau chiar trupul uman.

Deşi aflată încă în fază incipientă, există la ora actuală în multe ţări ale

lumii o promovare ascunsă din partea marilor corporaţii pentru

universalizarea şi standardizarea proceselor electronice de identificare

D

Dezbateri


şi chiar numerotare a fiinţelor umane, prin intermediul bunurilor pe

care le cumpără, cardurilor pe care le folosesc şi până la microcipurile

introduse în trup.

Într-un articol din revista Sisteme Comerciale din anul 2003, intitulat

„Realizarea Unităţii între sisteme, lanţul distribuitorilor şi afaceri” se

vorbea despre faptul că în viitor totul va fi standardizat prin

intermediul tehnologiei electronice. Într-un viitor nu prea îndepărtat,

mai bine spus peste opt ani, în octombrie

2011, BBC (canal TV britanic) anunţa cu

entuziasm inserarea cipurilor RFID în

majoritatea produselor de uz zilnic, cum ar

fi haine, ambalajele alimentelor sau maşini.

Informaţia înregistrată în microcipurile

RFID poate fi accesată cu sau fără ştirea

posesorului şi, cel mai grav, poate fi

folosită în detrimentul clientului chiar fără

ca acesta să ştie.

Strămoşul cipului RFID de astăzi era un dispozitiv de urmărire folosit

în cadrul proiectelor de spionaj între marile puteri ale lumii. În timpul

Războiului Rece, sovieticii au oferit o sculptură în lemn abasadorului

american şi apoi au putut spiona în voie convorbirile acestuia, din

cauză că americanii nu au depistat transmiţătorul radio dinăuntrul său,

care era un predecesor al microcipurilor de azi.

Deşi se presupune că dispozitivul RFID ar trebui să fie scos din

produsele cumpărate la ieşirea din magazin, el nu este înlăturat, acest

lucru putând conduce la urmărirea locaţiei acelor persoane care au

cumpărat produsele, în afara magazinului. Majoritatea clienţilor nici

măcar să nu ştiu de existenţa dispozitivelor RFID. Chiar şi în cazul în

care dispozitivul RFID este imediat aruncat, el poate fi în continuare

identificat şi „citit”.

Să luăm spre exemplu un tricou care are inserat un cip RFID.

Dispozitivul RFID din tricoul respectiv este şi rămâne chiar şi după

achiziţionare într-una din bazele de date computerizate ale

magazinului, care la rândul ei se află inclusă într-una din bazele de date

ale unei companii. În momentul în care se desfăşoară tranzacţia,

informaţiile personale din cardul clientului (bancar sau de cumpărături)

trec imediat în cipul din tricou, care apoi le transmite automat tuturor

bazelor de date electronice în care el este înregistrat. În plus, pentru o

mai uşoară accesare a acestor informaţii electronice, totul este în

prealabil „pus” pe internet. Odată început acest proces, supravegherea

datelor personale ale clienţilor se va putea

efectua la fiecare nouă achiziţionare, indiferent

că vom cumpăra o cutie de chibrituri sau o

maşină de tuns iarba.

Dincolo de varianta oficială, conform căreia

această tehnologie de supraveghere nu este

folosită în scopuri ascunse de a monitoriza

clienţii, se pare că marile companii sunt de fapt,

foarte interesate de strângerea de informaţii personale, cum ar fi

obiceiurile noastre la cumpărături sau suma din contul bancar.

Marile corporaţii nu prea ţin cont de dreptul la intimitate al

clienţilor lor

Deşi reprezentanţii marilor corporaţii afirmă că nici nu le-a trecut prin

cap să spioneze oamenii prin intermediul dispozitivelor RFID din

documentele lor oficiale reiese contrariul. Două cercetătoare

americane, Katherine Albrecht şi Liz McIntyre, binecunoscute

opozante ale implementării abuzive a tehnologiei RFID s-au folosit de

patentele distribuitorilor IT pentru a le demonstra modul de a gândi. În

cartea Spychpis pe care au publicat-o împreună cele două cercetătoare,

sunt prezentate probe evidente care demonstrează faptul că marile

corporaţii manipulează opinia publică şi ascund adevărul atunci când

afirmă că nu au nici intersul, nici intenţia de a monitoriza produsele

odată ce acestea au părăsit magazinele şi că în mod sigur nu vor să îi

urmărească pe cumpărători.

Dezbateri


Iată unele exemple asupra adevăratelor intenţii ale marilor corporaţii în

ceea ce priveşte implementarea dispozivelor RFID în mărfuri, preluate

din documentele oficiale ale unor companii globale şi prezentate în

cartea Spychips:

Un patent IBM poartă numele: „Identificarea şi urmărirea

persoanelor prin intermediul dispozitivelor RFID”.

Un patent al Phillips Eectronics din 2003 specificăimplantarea

dispozitivelor RFID în pantofi pentru a putea fi apoi detectate prin

scanerele RFID din podele.

Patentul RFID al corp. Procter and Gamble din august 2001 se

intitulează „sisteme şi metode pentru a putea fi urmăriţi clienţii în

incinta unui magazin”. În ciuda acestor probe, Sandy Hughes

PG(Procter and Gamble) global privacy executive (director global

pentru dreptul la intimitate) a afirmat că PG „nici nu şi-a pus măcar

problema să urmărească clienţii prin intermediul RFID”.

Vicepreşedintele departamentului global pentru managementul

afacerilor al corp. Gillette, Dick Cantwell a spus că Gillette Co.

inteţionează să folosească dispozitive RFID pentru „a supraveghea

utilizarea produselor sale după ce au fost cumpărate”.

Un patent promoţional RFID produs de către NCR (coorporaţie

specializată în soluţii IT pt sectorul financiar şi en detail) vrea să

folosească dispozitive RFID pentru a discrimina costul produselor în

funcţie de clienţi: „având dispozitive RFID pe cărţile de loialitate

putem identifica clientul şi toate înregistrările cumpărăturilor sale.

În acest mod, produsele vor fi evaluate diferit, în funcţie de

caracteristicile persoanei care le cumpără.”

Nu putem ignora faptul că din cauza interesului financiar evident pe

care marile corporaţii îl au în ceea ce priveşte universalizarea

implementării RFID, directorii de marketing nu ne spun tot adevărul.

Ei pun pe primul loc profiturile companiilor, iar nu siguranţa

cetăţenilor sau a vieţii private.

Un fost angajat canadian al corporaţiei IBM afirmă că multe companii

de IT duc o politică comună şi agresivă de implementare a tehnologiei

RFID în toate aspectele vieţii de zi cu zi. Pe parcursul a 15 ani (1992-

2007), Patrick Redmond a lucrat în laboratorul din Toronto şi apoi în

sectorul de marketing (vânzări) ale corporaţiei IBM. După ce s-a

pensionat, el a început să ţină conferinţe, a scris o carte şi a realizat un

DVD având ca subiect folosirea crescândă şi agresivă a cipurilor RFID

pasive, semiapasive şi active, implantate în articolele noi de

îmbrăcăminte şi în multe alte produse de uz zilnic.

Expertul IT Mischa Dohler, unul dintre directorii centrului tehnologic

de telecomunicaţii din Barcelona (CTTC), este de părere că tehnologia

primează în faţa dreptului la intimitate. Iată ce afirmă el în legătură cu

acest lucru: „ deoarece existăm într-o lume digitală şi super

tehnologizată, îngrijorările cu privire la încălcarea vieţii private

trebuiesc luate mai lejer. Este exact ca şi în cazul telefonului sau a

cărţii de credit – operatorul vostru mobil şi banca voastră ştiu mai

multe despre voi decât soţul sau soţia.” Dincolo de absurdul celor

afirmate de acest binecunoscut director IT, atitudinea sa este relevantă

asupra modului de a gândi a celor care promovează dispozitivele

RFID.

Pentru fiinţele umane înzestrate cu bun simţ, implantarea peste tot a

cipurilor RFID şi supravegherea lor prin intermediul internetului şi a

supercalculatoarelor este inutilă şi înspăimântătoare dar angajaţii

companiilor de IT sunt de altă părere, viziunea lor asupra viitorului

robotizat şi total supravegheat al rasei umane fiind de-a dreptul sinistră.

„Internetul lucrurilor” sau IoT

În prezent, tehnologia RFID este una dintre modalităţile prin care orice

obiecte materiale pot „intra” pe internet. Acest concept a fost denumit

IoT (Internet of Things). Nu numai calculatorul, laptop-ul sau

smartphone-ul se pot conecta la internet ci chiar şi clădirile, maşinile,

obiectele vestimentare sau animalele unei ferme. Prin inserarea tuturor

acestor „lucruri” cu dispozitive RFID, ele sunt conectate automat la

Dezbateri


internet (pentru a putea fi supravegheate mai uşor) şi devin „smart”

adică „inteligente”.

Un membru al comisiei europene de experţi IoT, Ron van Kranenburg

a afirmat: „un oraş tipic din viitor aflat într-un mediu total IoT ar

putea semăna cu un „ spaţiu reţea electronică” având plasate peste

tot camere de luat vederi „smart”, detectori şi neurosenzori

noninvazivi aflaţi pe fiecare stradă, care vor scana creierele umane

pentru supra activitate.”

„Sistemul IoT va creşte atât în complexitate cât şi în extindere.

Noile previziuni arată că şapte miliarde de oameni vor coexista

împreună cu 70 000 de miliarde de obiecte smart, numerotarea

ajungând până la ultimele rămăşiţe ale vieţii personale,” a afirmat

Gerald Santucci, directorul Unităţii RFID şi Companiilor pe Internet

(Networked Enterprise and RFID Unit) din cadrul Comisiei Europene.

Intenţiile ascunse ale companiilor globale nu se opresc doar la

încălcarea abuzivă a libertăţii şi intimităţii fiinţelor umane. În scenariul

Orwellian (stat poliţienesc totalitarist unde orice drepturi şi libertăţi

înafara celor dictate de elită sunt complet interzise) al Noii Ordini

Mondiale, fiinţele umane vor fi dezumanizate total. Într-un mod şocant

şi cutremurător, pe listele corporaţiilor, oamenii sunt trecuţi la rubrica

de obiecte.

Controlul total al omenirii prin intermediul tehnologiei RFID

În cadrul unei conferinţe, cercetătoarea dr. Katherine Albrecht a vorbit

despre intenţiile cumplite ale marilor companii de a numerota fiecare

obiect şi fiecare fiinţă de pe planetă.

„(...)Acesta este un fragment dintr-un raport care aparţine Consorţiului

Industrial numit Auto Id Cennter (Centrul pentru autoidentificare) care

promovează folosirea dispozitivelor de identificare RFID.

Probabil cel mai straniu şi tulburător lucru pe care îl urmăreşte acest

raport pe lângă faptul că vrea să numeroteze fiinţele umane, este acela

de a da un număr unic (care va înlocui codul de bare) fiecărui obiect de

pe planetă. Produsele fizice vor putea fi astfel identificate, numărate şi

localizate.

Câteva dintre aspectele care sunt prezentate într-un tabel aparţinând

unuia dintre documentele Auto Id Center:

23 de biţiîntr-un cip pentru a numerota fiecare automobil aflat în

funcţiune

29 de biţi pentru a numerota fiecare computer de pe planetă

33 de biţi pentru a da un număr unic şi identificabil fiecărei fiinţe

umane. Deci număraţi 001, 011, de 33 de ori şi veţi obţine un număr

unic pentru fiecare persoană din populaţia pământului.

Consorţiul Industrial care a întocmit acest raport este format din

unele dintre cele mai mari corporaţii din lume: Procter and Gamble,

Johnson and Johnson, Kimberly Klark , coorp International Paper,

Coca Cola şi altele.

Angajaţii acestor companii ar trebui să se gândească la produse şi

totuşi pe listele lor apar fiinţe umane.” (...)

„În cadrul unei conferinţe la care am participat, un reprezentan al

corporaţiei Phillip Moris a făcut următoarea afirmaţie despre

dispozitivele RFID: „când această tehnologie o să fie pusă în aplicare ,

când vom avea radio transmiţătoare peste tot şi vom supraveghea totul

pe această planetă cu ajutorul lor, va trebui să vă schimbaţi modul în

care vă ocupaţi de problemele personale în casele şi afacerile voastre.”

El vroia să spună că se va schimba în totalitate sistemul după care se

vor face afacerile şi va fi revoluţionată percepţia oamenilor în legătură

cu transportul mărfurilor, dar declaraţia sa a punctat faptul că

tehnologia RFID va distruge însăşi modul de viaţă al oamenilor.

Imediat ce reprezentantul Phillip Morris a făcut această afirmaţie, toţi

oamenii din încăpere au rămas înmărmuriţi, deşi la acea conferinţă

participau doar persoane la care le plăcea ideea de a supraveghea prin

identificare RFID mărfurile pe care le transportau. Chiar şi pentru

aceşti afacerişti, declaraţia respectivă era cam greu de digerat.”

Prin numerotarea cu numere unice a tuturor fiinţelor umane şi a tuturor

proprietăţilor acestora, viaţa şi societatea umană aşa cum le ştim în

prezent ar putea fi distruse în totalitate. Statul poliţienesc global în care

totul va fi în permanenţă supravegheat prin intermediul unui super

calculator cu o singură bază de date comună pentru întreaga planetă, ar

Dezbateri


deveni atunci din ce în ce mai puţin un scenariu ştiinţifico fantastic şi

din ce în ce mai mult o cutremurătoare realitate.

Dincolo de acţiunile manipulatoare şi mincinoase ale directorilor de

marketing, pentru a înţelege de ce marile companii sunt atât de

convinse că oamenii vor accepta relativ uşor dispozitivele de

supraveghere RFID, este important să luăm în considerare propaganda

subconştientă, persuasivă, pe care slugile Noii Ordini Mondiale o

desfăşoară în această direcţie, de aproape 50 de ani.

Câteva exemple ale propagandei tehnologiei RFID care se

desfăşoară în unele medii de divertisment

Un gen de propagandă subconştientă foarte convingătoare este cea care

se face prin intermediul filmelor artistice. Majoritatea filmelor din

prezent conţin până la refuz mesaje subliminale care intră în

subconştientul privitorilor. Printre aceste mesaje subconştiente un loc

de frunte îl ocupă promovarea implanturilor cu microcip RFID în

trupul uman. În astfel de filme propagandiste, poveşti adesea fictive

prezintă viziunea unui viitor cyborg (jumătate om jumătate robot) al

rasei umane. În viaţa de zi cu zi, când aceste idei sunt foarte aproape de

a fi aplicate în societatea umană, ele sunt acceptate mult mai uşor

deoarce în subconştientul oamenilor ele sunt deja familiare.

Listă cu unele filme care promovează implementarea tehnologiei RFID

şi a microcipurilor de supraveghere la oameni precum şi imaginea

sinistră a unui astfel de viitor al omenirii:

Logan‟s Run (SF 1976) în prima scenă apare un nou născut care are

un implant de cristal în mânuţă. Pe parcursul filmui implantul începe să

lumineze atunci când persoana se apropie de vârsta de 30 de ani. Asta

este vârsta la care trebuie ca implantul să fie înnoit. O nouă producţie a

acestui film este programată să apară în 2012.

Fortress (SF 1992) prizonierii fortăreţei respective au un implant

electronic care este programat să îi pedepsesscă şi în final chiar să îi

omoare dacă încalcă regulile închisorii.

Demolition Man (SF 1993) acţiunea se petrece în Los Angeles anul

2032 într-o societate unde aproape tot ceea ce se ştie că face rău în

exces, este ilegal (de ex sarea, ţigările). Fiecare cetăţean are un implant

electronic, prin care este supravegheat să nu încalce regulile societăţii

respective.

The Phantom Menace (SF 1999) o urmare a producţiei Războiul

Stelelor. În acest film este reluată ideea unui implant electronic care îi

pedepseşte pe cei care încalcă regulile societăţii. Toţi cei care poartă

implant în trup sunt de fapt sclavi.

Matrix (SF 1999) prezintă conceptul de a trăi o existenţă simulată pe

calculator.

The Last Enemy (BBC Drama 2008) Unul dintre personajele

principale face reclamă unui implant cu microcip: „o carte de identitate

care nu poate fi pierdută, copiată sau furată. Conceptul şi funcţiile sale

pot fi adaptate să îmi împlinească nevoile. Poate fi cartea de credit,

cheia de la uşă,

cheile de la maşină pe care nu le voi mai pierde niciodată. Acest

dispozitiv va deveni în cele din urmă universal, începând cu vârsta

şcolară va fi un „însemn” pe viaţă. Va fi uşor să îi reînoieşti

informaţiile nu va trebui să îl schimbi.”

Total Recall (SF 1990) personajul principal a fost supus unor

expeimente de „spălare pe creier”. El are şi un implant cu microcip în

zona capului.

Futurama (serie animată SF, 1999) Personajul principal ajunge în anul

2999 şi descoperă că trebuie să îşi implanteze un „cip de carieră” adică

singura slujbă pe care are voie să o aibă toată viaţa şi nu are libertatea

să o aleagă. Mulţi oameni sunt nemulţumiţi dar sloganul acelei

societăţi este „trebuie să faci ceea ce trebuie să faci”.

South Park (comedie animată 1999) prezintă cipurile implantate de

părinţi în copii lor pentru modificarea comportamentului nepotrivit,

Dezbateri


obraznic, etc Dacă copilul se împotriveşte şi înjură de exemplu, este

pedepsit prin intermediul cipului prin şocuri electrice.

Misiune Imposibilă 2 (acţiune, 2000) locaţia personajului princpal

este cunoscută prin implantul cu microcip detectat de un satelit: „te

putem localiza cu marjă de eroare de trei metri, oriunde ai fi”

The Bourne Identity (acţiune 2002) personajul Jason Bourne are un

microcip sub pielea capului care conţine detalii ale contului său bancar

din Elveţia.

A beautiful Mind (2004) una dintre halucinaţiile matematicianului

schizofrenic care joacă rolul principal este aceea de a i se implanta un

microcip sub piele de către serviciile secrete.

Serialul CSI Miami (2004 ep 305, Legal) O tânără este găsită moartă

şi apoi este identificată prin vericip-ul din umăr. În film se prezintă

cum „jumătate din cluburile din Miami” folosesc aceste implanturi în

trupul clienţilor.

Candidatul Manciurian (dramă, 2004) personajul principal jucat de

Denzel Washington îşi scoate singur un microcip implantat în spate

atunci când începe să îşi aducă aminte că armata îl supusese la nişte

experimente de control mental cumplite în timpul războiului din Iraq.

Casino Royale (acţiune, 2006) personajul James Bond primeşte un

implant cu microcip sub piele pentru a putea fi supravegheat de către

angajatorul său.

Slumdog Milionaire (dramă, 2008) deşi subiectul filmului nu are

legătură cu viitorul, cu tehnologiile şi nu este de acţiune, totuşi

producătorii au amintit de implantul cu microcip asociindu-l cu

capacitatea de a trişa.

Serialul Heroes (2009, ep14, Clear and present danger) Doi prieteni

primesc fiecare un implant cu micrcip RFID pentru a fi localizaţi în

cazul în care sunt răpiţi.

Serialul Fringe (2009, ep 9) unul dintre personajele în vârstă îşi

implantează un cip în gât pentru a putea fi localizat de către fiul său în

caz că se mai rătăceşte.

The Simpsons (serie animată, 1994, ep20) directorul şcolii vrea să

supravegheze elevii prin intermediul dispozitivelor implantate RFID.

Universal Soldier (2009) dispozitivele RFID sunt implantate din

motive de siguranţă.

Teoria Conspiraţiei (dramă, 1997) personajul principal este victima

programului MKultra de control mental al CIA. El vorbeşte la începtul

filmului despre planurile de implantare a microcipurilor la animale şi

apoi la oameni pentru o supraveghere totală şi permanentă.

Într-un mod semnficativ, emisunea Big Brother (fratele mai mare –

titlu orwellian, cu trimitere directă la o societate de tip totalitarist)

promovează implanturile cu microcip RFID în trupul uman. Sub masca

divertismentului, în martie 2004, participanţii la emisiunea Big Brother

din Spania au fost chemaţi să inaugureze introducerea Vericipului

pentru VIP-uri (very important person) la Clubul de plajă Baja din

Barcelona. De atunci, clienţii acestui club pot plăti consumaţia prin

intermediul cipurilor RFID implementate în braţ. La Clubul Baja din

Roterdam Olanda propaganda RFID este asemănătoare. Directorul

managerial Jo Van Galen nu vede niciun risc în tehnologia RFID. El

afirmă într-un interviu că până în anul 2030 va fi normal să fii „cipuit”

la naştere.

Compania Coca Cola amintită mai sus printre corporaţiile globale care

intenţionează să numeroteze fiinţele umane şi „reţeaua socială de pe

internet” Facebook din Israel au promovat adolescenţilor cipurile

RFID. Tinerii israelienii au fost invitaţi într-un Orăşel de Distracţii

organizat de Facebok şi Coca Cola. Fiecare invitat, a primit o brăţară

cu cip RFID care conţinea numele de pe Facebook şi parola. Pentru

fiecare atracţie a Orăşelului a fost ataşat un microcip RFID care a

Dezbateri


înregistrat toate evenimentele la care participau tinerii, iar apoi acestea

au fost transmise online (pe inetrnet).

Având în vedere intenţiile corporaţiei Coca Cola în ceea ce priveşte

promovarea tehnologiei RFID, putem spune că acest eveniment în

aparenţă de divertisment a fost mai degrabă un experiment de

supraveghere a câtorva sute de persoane în permanenţă pe parcursul a

mai multor zile.

Implementarea globală a tehnologiei RFID serveşte planului

satanic de instaurare a Unei Noi Ordini Mondiale

Ceea ce fac la ora actuală marile corporaţii prin planurile lor de

implementare a dispozitive RFID în toate mărfurile, este un pas

important în realizarea intenţiilor satanice ale elitei planetare de a

supraveghea toată populaţia planetei. În spatele unor avatantaje

comerciale pe care le-ar putea prezenta implementarea tehnologiei

RFID, există din păcate unele interese oculte, malefice. Criminalii

„iluminaţi” ai elitei planetare cunosc foarte bine forţa uriaşă de control

şi manipulare pe care o poate avea asupra omenirii naive şi credule,

această tehnologie de supraveghere permanentă. Conform unor

rapoarte făcute publice, serviciile secrete efectuează, încă din timpul

răzoiului din Vietnam, experimente cumplite cu tehnologie RFID

asupra oamenilor, pentru a le influenţa şi controla cu uşurinţă emoţiile,

sentimentele, reacţiile şi dorinţele. Ar trebui să ne documentăm cu

atenţie şi să ne convingem cât mai repede, asupra faptului că elitiştii

perverşi ai planetei dispun la ora actuală de tehnologia diabolică RFID

şi sunt la un pas de a ne-o vinde pe tava otrăvită a marilor corporaţii.

Pare incredibil, dar este perfect adevărat

George Preda – Bucureşti

Un avion din SUA ce realiza o misiune secretă care fusese

plănuită de CIA a fost sabotat pe teritoriul chinezesc,

fiind astfel împiedicat să decoleze.

numite rapoarte ale serviciilor secrete de la Kremlin

dezvăluie faptul că un avion SUA care realiza o misiune

secretă ce fusese plănuită de CIA a fost sabotat în China pe

aeroportul din Pudong, fiind astfel împiedicat să decoleze. Potrivit

rapoartelor respective, acest avion era echipat pentru a face pulverizări

ale anumitor substanţe în timpul zborului şi el transporta mai multe

recipiente metalice ce erau umplute cu soluţii contaminate cu virusul

modificat al gripei porcine. Cercetările ulterioare au arătat că toate

acele substanţe urmau să fie pulverizate în zbor deasupra anumitor

zone din Asia.

Aceste împrejurări şi mai ales conţinutul acestor recipiente metalice

dovedesc la ora actuală, fără nicio îndoială, că realitatea înfricoşătoare

a acţiunilor ce sunt realizate de elita mondială a aşa-zişilor „iluminaţi”

este o zguduitoare realitate.

Fotografia de mai jos înfăţişează interiorul avionului respectiv ce era

echipat cu butoaie metalice care conţineau soluţii contaminate cu

virusul modificat al gripei porcine.

Această informaţie înspăimântătoare şi la prima vedere incredibilă (mai

ales pentru cei naivi şi proşti, cât şi pentru cei sceptici şi obtuzi) este

bine să fie corelată cu observarea chemtrails-urilor care au început să

apară şi pe teritoriul României la scurt timp după înfiinţarea bazei

NATO pe teritoriul acestei ţări. După cum putem observa cu toţii,

aceste chemtrails-uri au început să brăzdeze din ce în ce mai des

teritoriul României în lung şi în lat, semănând totodată din văzduh boli

şi epidemii cumplite, ce îi vor conduce pe români către o moarte

sigură, ce este dorită de elita satanică a iluminaţilor pentru a reduce

populaţia acestei planete la aproximativ 1 miliard de fiinţe umane.

Puteţi fi siguri că acest subiect este şi va fi întotdeauna de acum înainte

cenzurat în mijloacele mass-media care sunt aproape toate controlate

din umbră şi aservite intereselor sinistre ale acestei elite satanice

mondiale a aşa-zişilor „iluminaţi” care acţionează din umbră, întocmai

ca o caracatiţă infernală, prin intermediul Francmasoneriei mondiale.

Dată fiind această dovadă zguduitoare şi având în vedere că există

multe alte dovezi referitoare la nocivitatea chemtrails-urilor, ne facem

datoria să dezvăluim, cu mult curaj, toate aceste aspecte, căci este

necesar ca adevărul să iasă la iveală, acum când încă nu este prea

târziu. Dat fiind faptul că trăim deja vremuri apocaliptice, considerăm

că este de datoria noastră să dezvăluim, pe baza dovezilor existente,

A

Dezbateri


aceste planuri criminale, fără a trece sub tăcere această monstruoasă

conspiraţie a elitei satanice a „iluminaţilor ce” urmăresc să dezlănţuie

sub privirile noastre naive un genocid planetar.

Corelând într-un mod inteligent toate aceste dovezi, ne putem da seama

pe ce se bazează aceşti nemernici plini de viclenie, care acţionează într-

un mod criminal din umbră, atunci când anunţă prin mijloacele mass-

media epidemii sau pandemii ale unor gripe, ce sunt în realitate create

în laborator prin manipulări genetice diabolice. După cum ne-am

obişnuit deja, cam prin lunile octombrie-noiembrie apare un nou vaccin

al unei noi forme de gripă (observaţi că nu am scris „împotriva gripei”,

căci în realitate naivilor care îşi administrează un astfel de vaccin li se

injectează, de fapt, într-o anumită doză, o formă de gripă).

Pentru a-şi vinde cât mai bine aşa-zisele „vaccinuri”, laboratoarele ne

anunţă prin mijloacele mass-media noi epidemii de gripă cu o precizie

uluitoare, care i-ar face să pălească de invidie chiar şi pe cei mai mari

clarvăzători ai acestei planete. Dată fiind prostia imensă în care masele

se complac, nimeni nu se întreabă cum reuşesc aceste gigantice

consorţii să prevadă într-un mod atât de precis toate epidemiile care

urmează să apară.

Corelând acest aspect profund tulburător cu realitatea înfricoşătoare a

chemtrails-urilor, descoperim că iată, aceşti viruşi mortali sunt, de fapt,

pulverizaţi în văzduh, pentru a fi apoi inhalaţi de noi toţi odată cu aerul

pe care îl respirăm. De peste 7 ani circulă din ce în ce mai multe veşti

şi informaţii alarmante despre anumite dâre suspecte, anormale pe care

anumite avioane le lasă în urma lor şi care umplu cerul cu nişte „nori

bizari”. Aceste dâre bizare sunt numite la ora actuală, în mediile de

limbă engleză, „chemtrails” (dâre chimice) şi se spune despre ele că

sunt în realitate nişte dâre aducătoare de boli şi epidemii care

generează apoi în mulţi dintre noi suferinţe cumplite şi chiar moarte.

Nu este greu să observăm toate acestea, dacă îndrăznim să ridicăm

privirea şi să observăm aceste dâre bizare care apar în văzduh. Astăzi,

mulţi dintre noi suntem atât de obişnuiţi să observăm astfel de dâre

stranii pe cer, încât considerăm că ele sunt ceva natural şi avem

tendinţa să le integrăm în peisaj fără să ne punem întrebări.

Totul se petrece ca şi cum am fi loviţi, cu toţii, de o stranie amnezie.

Aceasta ne aminteşte de subiectul filmului „Dark City”, unde sunt

prezentaţi extratereştri care modifică amintirile şi în felul acesta

schimbă trecutul unei întregi populaţii, care apoi poate fi manipulată şi

influenţată după cum doresc ei. Nu suntem departe de adevăr, dacă

luăm în considerare că instalaţia secretă HAARP exercită anumite

influenţe malefice paranormale ce contribuie din plin la apariţia şi

menţinerea unei stări de letargie, de indiferenţă şi de complacere în

sărmanele fiinţe umane la care nu este trezit învelişul supramental.

Adăugaţi la toate acestea poluarea ce există şi toţi aditivii cu efecte

dezastruoase asupra sănătăţii noastre pe care îi consumăm zi de zi prin

intermediul hranei.

Analizele care au fost făcute asupra acestor chemtrails-uri de către unii

cercetători îndrăzneţi sunt cât se poate de alarmante.

Având în vedere aceste aspecte înfricoşătoare, trebuie să facem fiecare

dintre noi ceva, cât mai repede cu putinţă, pentru a deveni conştienţi de

ceea ce se petrece şi mai mult decât atât, este necesar să se oprească

masacrul care se perpetuează în fiecare zi, în tăcere, în jurul nostru.

Rudele, prietenii, cunoscuţii, copiii cad victime nevinovate ale acestui

genocid planetar ce este dezlănţuit în mod intenţionat, fiind înfăptuit

din umbră prin intermediul docililor servitori inconştienţi ai elitei

satanice a aşa-zişilor „iluminaţi”.

Această

complicitate

criminală va

continua şi chiar se

va accentua în

viitorul apropiat

dacă fiecare dintre

noi, şi totodată noi

toţi, nu vom face

ceva pentru a pune

urgent capăt

acestui genocid

planetar care se

desfăşoară sub

ochii noştri.

Ajungând aici,

merită să ne

punem fireasca

întrebare:„OARE CE FAC ÎN TOT ACEST TIMP SERVICIILE

SECRETE (CUM AR FI, SPRE EXEMPLU, ÎN ROMÂNIA, SRI ŞI

ALTE SERVICII SECRETE), CE FACE ARMATA ŞI CE FAC TOŢI

ACEIA CARE SUNT ÎNVESTIŢI SĂ ACŢIONEZE IMEDIAT ÎN FAŢA

UNOR ASTFEL DE SITUAŢII EXTRAORDINAR DE GRAVE?” Este

evident că toţi tac, şi mai mult decât atât, sunt şi vor rămâne complicii

Dezbateri


acestei elite satanice mondiale, ce acţionează zi de zi prin „cozile lor de

topor” care le pun în acţiune sinistrele lor planuri criminale.

Ştim cu anticipaţie că informaţiile şi dovezile ce vor fi prezentate în

această carte vor fi respinse în totalitate, într-un mod cretin, de către

ignoranţii naivi, care vor spune (fără a se apleca, plini de atenţie şi

luciditate, asupra informaţiilor pe care le expunem aici): „toate acestea

sunt aberaţii!”, „Aşa ceva nu este cu putinţă!”. În astfel de cazuri, este

evident că avem de-a face cu sărmane fiinţe umane a căror prostie

îndârjită le va fi mai devreme sau mai târziu fatală, căci până la urmă şi

ei au toate şansele să fie afectaţi de viruşii sau bolile pe care

chemtrails-urile le conţin. Pe naivitatea unor astfel de fiinţe

manipulabile, care alcătuiesc masele imense de fiinţe umane, se

bazează aşa-zişii „iluminaţi” atunci când implementează şi dezlănţuie

un genocid planetar de acest gen. În lumina faptelor şi a dovezilor

concludente pe care vi le expunem în această carte, vă rugăm să

chibzuiţi şi să trageţi concluzii pertinente. Înclinăm să credem că după

ce veţi studia această carte cu atenţia pe care o merită, nu veţi mai

continua să gândiţi că problema extrem de gravă a chemtrails-urile este

o problemă „fantomă”.

La ora actuală, există dezvăluiri că aceste dâre ale morţii

(chemtrails-uri) conţin, totodată, şi microcipuri

La ora actuală, se ştie că au fost create deja microcipuri ce se bazează

pe nanotehnologie şi sunt incluse în unele tipuri de computere. Spre

exemplu, noile procesoare INTEL conţin peste 400 milioane de

tranzistoare într-un cip ce are dimensiunea unei jumătăţi de timbru.

Trebuie să avem în vedere că tot ceea ce vedem pe piaţă în materie de

tehnologie este chiar foarte în urmă faţă de tot ceea ce s-a dezvoltat şi

s-a produs în cadrul anumitor proiecte secrete ce se desfăşoară în

bazele subterane ce sunt conduse din umbră de către elita satanică a

aşa-zişilor „iluminaţi”.

În astfel de baze subterane ultrasecrete sunt o mulţime de cercetători,

care au fost angajaţi cu salarii imense de către elita satanică a aşa-

zişilor „iluminaţi” şi care lucrează împreună cu extratereştrii

supranumiţi „micii cenuşii” şi cu reptilienii, şi au, în felul acesta, acces

la cunoştinţele lor tehnologice chiar extraordinar de avansate, pe care

apoi le utilizează în adrul anumitor proiecte diabolice, prin care

plănuiesc să le facă fiinţelor umane de pe această planetă cât mai mult

rău. Un astfel de proiect este genocidul planetar pe care elita satanică a

aşa-zişilor „iluminaţi” vrea să-l dezlănţuie pentru a reduce populaţia

acestei planete la cel mult un miliard de locuitori.

Ulterior, atunci când aceste elite consideră că este oportun, ele introduc

astfel de tehnologii în circuitul sferei economico-sociale, conform

intereselor lor, şi, în prealabil, inventează poveşti (care sunt crezute de

cei naivi) despre cum au fost „descoperite” toate acestea şi de către

cine. Puţini sunt aceia care ştiu că la ora actuală astfel de microcipuri

au ajuns să fie miniaturizate până la dimensiuni microscopice sau,

altfel spus, au depăşit cu mult parametrii vederii umane. De curând,

compania Hitachi a dezvăluit un nou proiect despre ceea ce managerii

ei numesc un minuscul cip (ce măsoară numai 0,05×0,05 mm) şi au

declarat că o să-l scoată pe piaţă în viitorul apropiat, peste numai doi

sau trei ani. Dincolo de aparenţe, adevărul este că, dacă o astfel de

companie vorbeşte deschis despre ceva care va ieşi pe piaţă „în viitor”,

aceasta arată că tot ceea ce ea afirmă că va apărea exista în realitate

anterior, fiind descoperit în cadrul proiectelor secrete ce se desfăşoară

în bazele subterane despre care am făcut dezvăluiri substanţiale în

cadrul cărţii Cel de-al treilea secret de la Fatima dezvăluit. Noi suntem

siguri că astfel de nanocipuri fac deja parte din amestecul chimic şi

metalic, care este cunoscut în zilele noastre sub numele de „chemtrails-

uri”. Aici trebuie să facem o diferenţă şi este important să reţinem că

putem vedea cu toţii contrails-uri, care sunt, de fapt, nişte urme

condensate ce se „scurg” şi apar în urma avioanelor şi care imediat

după aceea se dispersează. Spre deosebire de contrails-uri, chemtrails-

urile arată la fel la prima vedere, dar diferenţa esenţială este că ele nu

se dispersează decât după o anumită perioadă, destul de lungă, de timp.

Chemtrails-urile se expansionează după aceea pe tot cerul şi apoi, în

final, conţinutul lor nociv cade pe pământ şi afectează, în felurite

moduri nocive, fiinţele umane care trăiesc în acele zone. Dacă de acum

înainte veţi fi foarte atenţi, veţi putea vedea unele avioane ce fac zig-

zag-uri, la prima vedere de neînţeles, şi care se deplasează în anumite

zone, pe o anumită distanţă, înainte şi înapoi. La prima vedere, pare de

neînţeles de ce astfel de avioane fac această operaţie ore în şir, lăsând

în urma lor aceste dâre bizare ale morţii, care sunt chemtrails-urile, ce

sunt împrăştiate zilnic aproape peste tot pe această planetă, atât din

anumite avioane comerciale, cât şi din unele avioane militare. La prima

vedere, pare de neînţeles, mai ales pentru cei naivi şi ignoranţi, de ce

fac astfel de avioane zig-zag-uri pe cer, împrăştiind totuşi în urma lor

aceste bizare dâre ce brăzdează, pe porţiuni clar delimitate, cerul în

lung şi în lat.

Un martor ocular mărturisea că a rămas în fiecare dimineaţă, timp de o

săptămână, şi a privit cu multă atenţie cum cerul albastru se schimba ca

şi cum s-ar fi înnorat, numai pentru că două avioane care lucrau

simultan împrăştiau în mod evident astfel de chemtrails-uri, în lung şi

în lat.

Scriitorul şi cercetătorul William Thomas a devenit unul dintre cei mai

hotărâţi demascatori ai activităţilor de răspândire în văzduh a

chemtrails-urilor, imediat după ce acestea au început să apară, atât în

SUA, cât şi în Canada, prin anul 1998. În prezent, chemtrails-urile pot

fi observate în toată lumea şi vă mărturisesc că le-am văzut şi noi în

toate ţările pe care, înainte de anul 2004, le-am vizitat. Actualmente,

există mărturii că au apărut şi în România chemtrails-uri, iar în viitorul

apropiat veţi observa că ele vor deveni din ce în ce mai dese. Chiar

unele canale importante de televiziune, inclusiv History Channel, au

atins măcar în treacăt acest subiect de câteva ori. Talentatul şi curajosul

creator de ilustraţii satirice David Dees a surprins cu o mare acurateţe

mentalitatea ce se află în spatele acestei acţiuni criminale ce se

realizează sub ochii noştri, prin intermediul chemtrails-urilor.

Dezbateri


Un curajos prezentator meteo a îndrăznit să denunţe unele aspecte

despre realitatea zguduitoare a chemtrails-urilor în direct

Un binecunoscut prezentator-vedetă de la o emisiune meteo a făcut

declaraţii uimitoare despre realitatea chemtrails-urilor, în timpul unei

emisiuni ce era difuzată de o mare reţea a televiziunii californiene. El a

declarat în direct că unele produse, ce sunt fără îndoială nocive, sunt şi

au fost răspândite în mod intenţionat de către armată deasupra

teritoriului american, fără ca nimeni să poată să se împotrivească

acestei acţiuni. Redăm în cele ce urmează această mărturie a sa: „NE

CONFRUNTĂM LA ORA ACTUALĂ CU O SITUAŢIE DESTUL DE

NEOBIŞNUITĂ. VEDEŢI ACESTE STRATURI DE NORI FOARTE

DIFERIŢI DE CEI PE CARE-I ŞTIM CU TOŢII, ŞI CARE ACOPERĂ

ACESTE REGIUNI? AFLAŢI CĂ NU ESTE VORBA DE NORI DE

PLOAIE SAU DE ZĂPADĂ. INDIFERENT DACĂ O SĂ CREDEŢI

SAU NU ACEASTA, ESTE NECESAR SĂ ŞTIŢI CĂ AVIOANE

MILITARE ZBOARĂ DEASUPRA ACESTOR REGIUNI ŞI

ÎMPRĂŞTIE CRISTALE DE DIMENSIUNI INFIME DIN ALUMINIU,

UNEORI DIN PLASTIC SAU ALTE PRODUSE METALIZATE, CE SE

AFLĂ ÎN STARE DE PULBERE. DUPĂ SPUSELE UNORA,

ACEASTA SERVEŞTE DREPT ANTI-RADAR. ACUM EI NU VOR SĂ

CONFIRME ACEASTA. VĂ MĂRTURISESC CĂ AM FOST ÎN

CORPUL MARINEI MAI MULŢI ANI ŞI VĂ SPUN CĂ ACEASTA

ESTE CEEA CE SE PETRECE DE FAPT…”

Cine ar fi putut să creadă că acest prezentator va avea curajul să facă

dezvăluiri în direct despre subiectul, considerat tabu, al realităţii

chemtrails-urilor?

Kevin Lollis (de la postul de televiziune Ktvl News 10) care prezentase

până atunci sute de ştiri meteo, s-a decis, la un moment dat, să facă în

mod direct această revelaţie. Iată o frumoasă dovadă de curaj şi de

sinceritate din partea lui. Merită să ne întrebăm ce anume l-a

determinat pe acest prezentator îndrăzneţ să facă o astfel de destăinuire

în direct. Să fi citit el, oare, ceea ce, la un moment dat, au scris

redactorii revistei Nexus: „Niciun jurnalist şi niciun crainic de la

televiziune nu pare să fie interesat, spre exemplu, de realitatea

tulburătoare a chemtrails-urilor, aceste dâre bizare ce rămân după ce

trec unele avioane şi înceţoşează întreg cerul... Fenomenul a căpătat o

aşa de mare amploare, încât toată lumea începe să-şi pună unele

întrebări referitoare la realitatea lor stranie.”

Merită să îi mulţumim lui Kevin Lollis pentru această îndrăzneaţă şi

sinceră dezvăluire.

Actualmente, se ştie că chemtrails-urile conţin multe componente

chimice care sunt extrem de toxice

Scriitorul şi cercetătorul William Thomas susţine că în urma analizei

realizate în laborator a unor astfel de substanţe ce provin din

chemtrails-uri, au fost descoperite în ele germeni patogeni extrem de

toxici, printre care şi Mycoplasma fermentans (incognitus). Ceea ce

este însă foarte semnificativ şi totodată uluitor este faptul că aceşti

germeni patogeni au fost descoperiţi de către dr. Garth Nicholson la

aproximativ 45% dintre foştii soldaţi care acum suferă de misterioasa şi

vlăguitoarea maladie ce este denumită Sindromul Războiului din Golf.

În plus, la ora actuală se ştie că printre simpomele ce sunt întâlnite în

zonele în care au fost răspândite o anumită perioadă de timp aceste

chemtrails-uri, apar deficienţe respiratorii şi unele simptome stranii,

asemănătoare cu cele de răceală, iar uneori fiinţele umane mărturisesc

despre o stare ciudată de confuzie mentală şi împrăştiere cu care se

confruntă după aceea.

Dincolo de aparenţe, aceasta este, la ora actuală, o modalitate secretă

pe cât de criminală, pe atât de eficientă, prin care elita satanică a aşa-

zişilor „iluminaţi” poate răspândi, cu ajutorul complicilor săi supuşi,

bolile şi viruşii pe care chiar ei i-au creat în prealabil în laborator.

Aceste chemtrails-uri conţin, totodată, şi cantităţi considerabile de

bariu şi aluminiu. Sub această formă, bariul este chiar foarte toxic

pentru fiinţele umane şi le slăbeşte sistemul imunitar, iar după aceea

generează în multe fiinţe umane efecte dezastruoase, care în plus sunt

recurente. De asemenea, atunci când este pulverizat sub forma unor

particule extrem de fine, bariul dezactivează receptorii limfocitelor T şi

îi face să nu mai reziste la feluriţii agenţi ce cauzează bolile. Dacă

avem în vedere sinistrele planuri criminale ale elitei satanice ale aşa-

zişilor „iluminaţi”, nu ar trebui să ne surprindă acest război biologic

secret, pe care ei l-au dezlănţuit deja împotriva populaţiei, cu toate că o

mulţime de scandaluri de acest gen au fost aduse la cunoştinţa opiniei

publice de mai multe ori, începând cu anii ‟40.

La ora actuală, există o mulţime de dovezi irefutabile că adeseori

comunităţi întregi de fiinţe umane au fost folosite într-un mod criminal

pe post de cobai, pentru a fi testaţi în felul acesta anumiţi agenţi

chimici extrem de toxici, ce urmau să fie folosiţi în cadrul războiului

bacteriologic, ce reprezintă o adevărată formă de bioterorism.

Investigaţiile ce au fost realizate în cadrul Congresului SUA de către

unii senatori oneşti şi curajoşi au demascat aproximativ 20.000 DE

ASTFEL DE EXPERIMENTE SECRETE CE AU FOST

REALIZATE ASUPRA POPULAŢIEI CIVILE DIN STATELE

UNITE ÎNTRE ANII 1910-2000! Ştiind aceasta, putem să ne dăm

seama că aceleaşi experimente criminale s-au petrecut şi continuă să se

petreacă în Anglia, în Israel, în SUA şi în alte locuri, iar dacă această

letargie în care ne complacem va persista, astfel de experimente

criminale vor continua nestingherite în multe alte ţări ale lumii şi vor

lua amploare în curând şi în România, deoarece avioanele americane

de la baza NATO au început deja să răspândească sub ochii noştri

chemtrails-uri pe teritoriul României. Ca urmare a acestor experienţe

criminale ce s-au desfăşurat în strict secret, un număr incredibil de

mare de fiinţe umane au fost ucise sau mutilate pe viaţă, inclusiv copiii

evrei aşa-numiţi „sefarzi” (care nu erau ashkenazi). La ora actuală, se

ştie că astfel de copii evrei sefarzi au fost subiecţii inconştienţi ai

experimentelor ce au fost realizate cu anumite radiaţii, care au fost

realizate în strict secret de către guvernul israelian timp de 10 ani,

începând cu anul 1951. Astfel de experimente asemănătoare s-au

Dezbateri


petrecut şi în Statele Unite ale Americii. În Statele Unite ale Americii

au existat situaţii când unele fiinţe umane ce proveneau din armată, cât

şi prizonierii din închisori, au fost adeseori folosiţi în secret în cadrul

unor astfel de experimente criminale, tocmai datorită faptului că ei erau

nişte grupuri ce puteau fi controlate şi totodată erau foarte uşor de

testat şi de observat, fără să existe riscuri prea mari ca cineva să

protesteze şi să le ia apărarea, spre a se constata ulterior efectele unor

astfel de cercetări monstruoase.

Este necesar să amintim aici că în cadrul aşa-zisului „PROIECT

PENTRU NOUL SECOL AMERICAN” (Project for a New American

Century), care este o etichetă de acoperire pentru un grup de neo-

conservatori ce sunt conduşi din umbră de familia Rothschild şi care s-

au afat în spatele regimului lui Bush Junior a fost dat publicităţii un

raport ce susţine cu neruşinare criminală implementarea „UNOR

FORME AVANSATE DE RĂZBOI BIOLOGIC CE AU DREP ŢINTĂ

ANUMITE GENOTIPURI SPECIFICE...”. Chiar dacă pentru cei naivi

şi ignoranţi aşa ceva pare de necrezut, acesta

este de fapt nivelul de nebunie la care au

ajuns aceşti psihopaţi periculoşi. A împroşca

atât populaţia Statelor Unite ale Americii,

cât şi populaţia altor ţări cu otrăvuri, cu

viruşi şi cu nanocipuri nu constituie ceva

prea grav pentru aceste fiinţe demente ce

aparţin elitei satanice a acestei planete şi

care, în realitate, sunt nişte „persoane”

profund dezechilibrate, care sunt gata să

plănuiască şi chiar să contribuie la realizarea

unor fapte mostruoase, căci ele sunt

convinse că declanşarea unui genocid planetar este ceva „folositor”

pentru ele şi pentru această planetă, deoarece, vezi Doamne, numărul

fiinţelor umane este deja atât de mare, încât a ajuns să le deranjeze

teribil.

Dacă privim cu multă atenţie şi luciditate la tot ceea ce se petrece

actualmente pe această planetă, descoperim că lumea în care trăim

devine pe zi ce trece din ce în ce mai periculoasă pentru fiecare dintre

noi. Aceasta nu se petrece doar din cauza celor care urzesc din umbră

planuri criminale monstruoase şi implementează acţiuni în mod evident

satanice care vizează un genocid planetar şi fac multe alte răutăţi, ce

sunt cel mai adesea nebănuite de masele de oameni naive, credule,

ignorante şi atât de uşor manipulabile prin mijloacele mass-media.

Toate aceste grozăvii, toate aceste aspecte foarte grave şi inadmisibile

se petrec deja de ceva vreme şi există un mare pericol să continue să se

petreacă (într-o proporţie din ce în ce mai mare) mai ales din cauza

tuturor acelora care au descoperit între timp monstruoasa conspiraţie

satanică ce se desfăşoară sub ochii noştri, dar „se mulţumesc” să

privească la toate acestea cu o mare indiferenţă, lăsându-i pe aceşti

criminali vicleni şi cameleonici să săvârşească nestigheriţi toate relele,

crimele şi grozăviile pe care le-au plănuit.

Planificatorii din umbră ai acestei monstruoase conspiraţii mondiale

sunt aşa-zişii „iluminaţi” ce acţioneză în secret prin intermediul

grupării subversive a francmasoneriei mondiale. Conducătorul din

umbră al acestui grup satanic criminal este multimiliardarul DAVID

ROCKEFELLER. Acelaşi David Rockefeller este totodată un ardent

susţinător al Noii Ordini Mondiale ce vizează crearea în viitorul

apropiat a unui stat fascist planetar în cadrul căruia aproape toţi

oamenii să aibă implantat în mod obligatoriu sub piele SEMNUL

FIAREI (cipul RFID).

Această lucrare urmăreşte să dezvăluie cu mult curaj adevărul

zguduitor despre fenomenul aşa-numitelor dâre ale morţii (chemtrails),

pe care mass-media îl trece cu obstinaţie sub tăcere, iar în SUA efectiv

li se închide gura tuturor acelora care cer în mod insistent explicaţii, ei

fiind acuzaţi nici mai mult, nici mai puţin decât de... propagandă

teroristă antiguvernamentală. Dârele morţii (chemtrails), ce constau

atât din felurite substanţe chimice extrem de nocive pentru sănătate, cât

şi din mai mulţi viruşi mortali ce au fost creaţi

în anumite laboratoare secrete prin manipulări

genetice, sunt pulverizate în atmosferă cu

ajutorul avioanelor şi constituie unul dintre

mijloacele prin care aşa-zişii „iluminaţi” (capii

ascunşi ai sectei satanice mondiale a

francmasoneriei) profită de apatia, de

inconştienţa şi de ignoranţa marilor mase de

oameni, pe care se străduiesc să le

manipuleze, să le îndobitocească şi să le

împuţineze prin anumite căi. Ei încearcă la ora

actuală să-şi ducă la îndeplinire planul

criminal de reducere drastică a populaţiei globului până la 1 miliard de

fiinţe umane.

În urma analizelor independente la care au fost deja supuse substanţele

chimice din care sunt formate aceste dâre chimice ale morţii

(chemtrails), există la ora actuală anumite dovezi incontestabile că

multe dintre noile maladii şi epidemii ce au apărut în ultima vreme şi

pentru care lumea medicală nu a oferit deocamdată explicaţii oficiale,

au drept cauză aceste dâre suspecte pe care le lasă în zbor în urma lor

avioanele. Efectele dăunătoare ce sunt generate de aceste „dâre ale

morţii” sunt multiple, iar unele dintre ele sunt extrem de alarmante.

Având în vedere toate acestea, considerăm că este stringent necesar ca

toţi oamenii înzestraţi cu o minimă inteligenţă, cu bun-simţ şi

responsabili să devină cât mai repede conştienţi nu numai de existenţa,

ci şi de pericolul nebănuit al acestor dâre suspecte ale morţii

(chemtrails), pentru că numai în felul acesta se va putea stopa

(sperăm!) acest genocid secret ce se desfăşoară în tăcere.

Pentru cei care vor să descopere adevărul şi au inteligenţa minimă ce le

va permite să realizeze anumite legături creatoare, amintim câteva

aspecte semnificative, deloc întâmplătoare ce sunt prezente în

societatea de azi. Astfel de aspecte (ce ar trebui să ne pună imediat pe

Dezbateri


toţi pe gânduri) cum sunt: fluorurarea apei potabile, care este

obligatorie în mai toate ţările occidentale, (fluorurare ce induce până la

urmă o stare de apatie şi adeseori ne îndobitoceşte); sucurile şi

băuturile carbogazoase din comerţ ce sunt de cele mai multe ori

îndulcite cu aspartam, (care după cum se ştie afectează grav sistemul

nervos şi distrug celula nervoasă); alimentele din comerţ ce sunt

otrăvite cu o mulţime de aditivi chimici (care ruinează sănătatea);

legumele şi fructele care se mai găsesc încă de vânzare sunt pe zi ce

trece din ce în ce mai chimizate, iar actualmente se urmăreşte

modificarea lor genetică. În acelaşi timp, mulţi tineri sunt aduşi într-o

stare psihică dezastruoasă prin intermediul drogurilor ce sunt vândute

chiar pe stradă; populaţia este în mod sistematic „spălată pe creier” cu

ajutorul emisiunilor de la TV şi al mijloacelor mass-media; aproape

peste tot în lume sunt deja folosite tot felul de arme supertehnologice,

precum reţeaua HAARP, atât pentru controlul climei, cât şi pentru

declanşarea artificială a unor cataclisme (cutremure, inundaţii, tornade

etc.) în zonele pe care „iluminaţii” vor să le subjuge economic sau să le

distrugă.

Scopul sinistru al „iluminaţilor“ este de a împuţina, de a îndobitoci şi

de a închide aproape toţi locuitorii acestei planete în „ţarcul” cel strâmt

al statului fascist, unic planetar. În cadrul acestui stat planetar fascist,

tuturor fiinţelor umane urmează ca în viitorul apropiat să le fie

implantat (în mod obligatoriu) sub piele un microcip RFID (aşa cum,

de altfel, a profeţit în Apocalipsă Iisus Hristos, în urmă cu două mii de

ani, atunci când a dezvăluit secretul despre semnul fiarei! (iată că

asistăm cu toţii la împlinirea cuvintelor Mântuitorului)), pentru a fi

influenţate într-un mod paranormal, supravegheate şi controlate

neîncetat, întocmai precum nişte sărmani sclavi.

Pentru că acest lanţ de nenorociri (premeditate) ce urmează să se

dezlănţuie şi sunt pe cale să fie înfăptuite (mai ales pentru că, în

naivitatea noastră, refuzăm să credem că aşa ceva este cu putinţă, sau

pentru că pur şi simplu nu ne pasă) pot fi încă preîntâmpinate (până ce

nu va fi deja prea târziu), ne facem datoria de a trage acest nou semnal

de alarmă cu privire la monstruoasa conspiraţie a Noii Ordini Mondiale

ce se desfăşoară sub privirile noastre tâmpe şi indiferente. Totodată,

îndrăznim acum să formulăm în mod public întrebarea: CE ANUME

AŞTEAPTĂ ŞI CE FAC ÎN ACEASTĂ SITUAŢIE ORGANISMELE

ABILITATE DIN ACEASTĂ ŢARĂ, CUM AR FI SRI-UL,

SERVICIILE SECRETE ŞI CHIAR ARMATA?! Chiar nu le pasă de

tot ceea ce se petrece?! Nu au nicio responsabilitate faţă de acest

popor?! Acceptă ei, oare, cu toţii să fie nu numai complicii, ci şi

victimele acestei crime monstruoase, a acestui genocid ce se realizează

deja sub ochii noştrii?! Oare toţi aceştia nu ştiu, (sau chiar le este

imposibil să-şi dea seama) că atât ei, cât şi familiile lor sunt deja, şi vor

fi din ce în ce mai mult afectaţi de aceste grozăvii în viitorul apropiat?!

Cum este cu putinţă să nu-şi dea seama că ei toţi împreună cu familiile

şi copiii lor vor fi în curând afectaţi, îmbolnăviţi şi omorâţi, devenind

totodată ei înşişi victimele acestui genocid planetar care a început deja

(de curând) şi pe teritoriul României.

Îndrăznim să sperăm că toate informaţiile referitoare la aceste aspecte

revoltătoare (ce sunt în totalitate cenzurate în mijloacele mass-media)

şi pe care le expunem în cadrul acestei lucrări vor avea ecoul aşteptat şi

necesar în conştiinţa fiinţelor umane suficient de inteligente şi

înzestrate cu bun-simţ. Credem că toţi aceia care vor lectura cu atenţie

şi luciditate faptele şi dovezile concludente pe care vi le punem

actualmente la dispoziţie pentru a vă trezi (acum când încă nu este prea

târziu) din somnul letargic ce urmează să devină letal (în viitorul

apropiat) vor înţelege gravitatea extremă a acestei situaţii în care vor să

ne scufunde membrii sectei satanice a francmasoneriei mondiale în

frunte cu conducătorii lor din umbră, ce se consideră elita planetară a

aşa-zişilor „iluminaţi”.

Adevărul despre vaccinuri

Dr. Pavel Chirilă - Bucureşti

O mărturie cutremurătoare a unui cercetător în

vaccinuri care a lucrat mai bine de 10 ani în laboratoarele

unor mari companii farmaceutice din SUA: "Din punctul

meu de vedere, toate vaccinurile sunt. periculoase. Din mai

multe motive. Implica sistemul imunitar uman într-un

proces care tinde să compromită imunitatea. Pot să

provoace boala pe care, teoretic, ar trebui să o prevină. Pot

cauza alte boli în afara celor pe care trebuie să le prevină."

amenii cred că aceste laboratoare, locuri de fabricare sunt cele mai curate din lume. Şi asta NU este adevărat. Contaminarea

apare tot timpul. Obţii tot felul de chestii care ajung în vaccinuri."

"De altfel, mulţi oameni nu ştiu că unele vaccinuri contra poliomelitei, rubeolei, hepatitei A sau pojarului au fost făcute din ţesuturi de la fetuşi umani. avortaţi." Iată întrebările la care nimeni nu vrea să vă răspundă: . De ce sunt copiii cei care trebuie să primească cei dintâi un vaccin. experimental?

. Ce va face statul în cazul în care copiii şi femeile însărcinate vor fi lezate, vor avea de suferit? . De ce în SUA şi în Comunitatea Europeană (deci şi în România) se acordă imunitate totală în faţa legii, împotriva oricăror plângeri în instanţă care ar putea rezulta în urma vaccinării? Adică de ce s-a decis că nimeni nu răspunde de efectele vaccinurilor?

. De ce se impune vaccinarea obligatorie când riscurile bolii sunt mici, iar riscurile vaccinării sunt enorme? . Cum poate fi impusă vaccinarea obligatorie când etica medicală şi legile ţării prevăd pentru orice tratament medical, consimţământul informat al pacientului? Copiii nu pot merge la şcoală sau la liceu dacă nu au vaccinurile făcute!!! V-a informat cineva corect şi v-a cerut

acordul să vă vaccinaţi copiii? . De ce nu există nicio organizaţie care să controleze conţinutul vaccinurilor la firmele producătoare? De ce li s-a interzis oficial specialiştilor noştri de la Institutul Cantacuzino să vorbească cu presa?

O

Dezbateri


Iată şi câteva minciuni cumplite care ascund efectele vaccinurilor: Prima minciună: Epidemiile sunt eradicate prin vaccinare! Fals şi manipulare!!! Din punct de vedere istoric, vaccinarea este una dintre cele mai mari erori ale medicinei! Statisticile secrete sau puţin mediatizate arată clar că eradicarea bolilor infecţioase nu a avut nicio legătură cu campaniile de vaccinare în masă a "prostimii" neinformată şi

manipulată prin.presă !!! A doua minciună:Vaccinurile ne protejează contra bolilor infecţioase! Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a efectuat între 1968 şi 1971 un foarte mare studiu asupra vaccinului în India. În această ţară au fost vaccinaţi contra TBC-ului 364.000 de oameni. Rezultatul? În zona în care s-a efectuat campania de vaccinare, şi deci unde conform "logicii" stupide a experţilor, TBC-ul ar fi trebuit să fie eradicat, au

avut loc. mai multe îmbolnăviri şi decese decât în zonele Indiei în care populaţia nu a fost vaccinată.Şi ăsta lăsând complect la o parte efectele secundare şi afecţiunile provocate de către "minunea secolului" săracilor indieni traşi în ţeapă. OMS a încheiat studiul cu concluzia că eficacitatea vaccinării a fost de 0 (zero) procente. Cum? Nu ştiaţi nimic despre acest "măreţ" studiu? Păi nici nu-i de mirare! Comisiei STIKO (care se ocupă cu coordonarea şi aprobarea vaccinărilor) de la Institutul Robert Koch din Berlin i-au trebuit 27 de ani pentru a face cunoscut rezultatul acestui studiu, şi deci pentru a

ridica recomandarea de vaccinare contra TBC-ului. În Martie 2000 a fost suspendată vaccinarea contra TBC-ului în Austria ! Iar în multe alte ţări se vaccinează încă! Deci, se ştia că vaccinul contra TBC-ului nu face doi bani, ba mai mult, face chiar rău! Şi totuşi aceste lucruri au fost ţinute ascunse, şi s-a vaccinat contra TBC-ului într-o veselie. Ca la nuntă! În folosul cui? Ce credeţi despre medicii care au ştiut, ştiu şi azi adevărul şi totuşi.tac şi merg mai departe.

Mai vreţi un exemplu? Să luăm atunci Elveţia! Asta da ţară civilizată, curată, educată, popor harnic şi disciplinat, etc. În anul 2000 a existat o epidemie de oreion care a durat 5 luni. Oficiul naţional pentru sănătate din Elveţia a trebuit să recunoască faptul că 75% dintre cei care s-au îmbolnăvit.fuseseră vaccinaţi!. Institutul Robert Koch din Germania (că doar şi asta tot ţară civilizată este) a recunoscut de asemenea că 2/3 dintre bolnavii de tetanos fuseseră vaccinaţi regulamentar. Traşi în ţeapa conform

directivelor. Doar că o afecţiune de genul acesta se vindecă fără urmări în 2-3 săptămâni. Pe când daunele aduse corpului de către vaccinurile inutile rămân toată viaţa! Vă va fi greu să credeţi dar adevărul în cazul îmbolnăvirii copiilor vaccinaţi este acesta: Afecţiunea: vaccinaţi: nevaccinaţi: Astm 8-12% 0% Neurodermită 10-20% 4%

Alergii 25% 2,9% Hiperactivitate 10% 1,3% A treia minciună: există foarte mici efecte secundare; avantajele sunt evidente în comparaţie cu dezavantajele! Ia gândiţi-vă, când a fost recunoscută oficial o daună provocată de un vaccin? Ca şi părinte puteţi exact constata că ceva nu este în regulă cu copilul Dumneavoastră vaccinat, dar pentru ca acest lucru să fie şi oficial recunoscut, vă trebuie o grămadă de timp şi bani de pierdut prin

tribunale, cu şanse minime de a vi se face dreptate. A patra minciună: vaccinurile moderne sunt suportate bine! Dacă nu ne uităm la conturile miliardarilor din industria farmaceutică, unde chiar sunt foarte bune vaccinurile moderne.cum oare pot fi suportate bine vaccinuri în care găsim: -Formaldehyd, substanţă interzisă în industria mobilei deoarece se ştie că este carcinogenă! -Phenolrot, care este interzis în industria alimentară, dar admis în

vaccinuri!

-mercur (din grijă pentru sănătatea noastră, ca să ştim mereu exact câtă febră avem) şi aluminiu (tot din grijă pentru sănătatea noastră, căci aluminiul nu rugineşte) -impurităţi provenind din mediile de cultură (rinichi de maimuţă, embrioni de găină, celule fetale umane, fermenţi modificaţi genetic, etc -o grămadă de stabilizatori, neutralizatori, conservanţi, antibiotice, substanţe portante, coloranţi, etc.

A cincea minciună: în noile vaccinuri nu se mai găseşte Thiomersal! Da, asta este adevărat! Nu se mai găseşte Thiomersal, ci Phenoxyethanol, substanţă care provoacă daune rinichilor şi sistemului nervos. Există deja. 32 de alte denumiri pentru ceea ce noi cunoaştem sub numele de mercur! Practic fiecare vaccin conţine mercur, într-o formă sau alta, chiar dacă se numeşte Thiomersal sau nu! A şasea minciună: unele vaccinuri trebuiesc periodic repetate pentru a se menţine imunitatea!

Din capul locului trebuie spus: vaccinul nu protejează nici măcar un minut după ce a fost administrat. Pentru care motiv ar trebui deci împrospătat? Cine profită? Vreţi o dovadă că este prosteală pe faţă, că suntem doar folosiţi şi nu îngrijiţi? Iată dovada: în Austria vaccinul contra căpuşelor (FSME) trebuie refăcut la fiecare 3 ani, în timp ce în Elveţia, acelaşi vaccin, produs de acelaşi producător, trebuie refăcut o dată la. 10 ani. Ca o concluzie pentru azi:

Hârtiuţa cu contraindicaţii care însoţeşte un vaccin nu ajunge decât din întâmplare în mâna unui pacient. Ea este destinată doar medicului său farmacistului. Adică doar unuia din... gaşcă. Ce ar putea citi "prostimea" dacă ar avea acces la informaţii corecte??? Iată câteva exemple: "HEXAVAC". Printre efectele secundare găsim .. "ţipete lungi, de durată şi greu de liniştit". Pe un vaccin elveţian contra tusei convulsive se poate citi printre altele: "ţipete stridente timp de 2 ore cu posibilul deces al copilului!" În cazul vaccinului contra Hepatitei B se

poate citi, printre alte consecinţe şi "scleroză multiplă". În Noua Zeelandă spre exemplu frecvenţa apariţiei diabetului a crescut cu 60% la doar trei ani de la introducerea vaccinului contra hepatitei B. Din ce în ce mai desele cazuri de diabet la copii apar mai ales ca urmare a vaccinărilor contra oreionului. Nu uitaţi: voi răspundeţi de sănătatea şi viaţa copiilor voştri!!! Va urma. Adevărul despre vaccinuri spus de profesor dr. Pavel Chirilă

V-aţi întrebat de ce nu sunt primiţi la grădiniţă, la şcoală sau la liceu copiii din România dacă nu au multe, extrem de multe vaccinuri făcute??? V-a informat cineva corect şi complet asupra efectelor şi riscurilor la care sunt expuşi copiii în urma vaccinării??? V-a cerut cineva acordul pentru ca vaccinul să fie administrat copilului??? Şi-a asumat cineva răspunderea şi dacă da.cum??? Începem dezvăluirile de azi, pagini cumplite din "Dosarul Secret" al vaccinurilor, cu interviul luat de Cristela Georgescu reputatului

Profesor Dr. Pavel Chirilă. Citiţi, înţelegeţi şi.povestiţi şi celor care nu ştiu!!! 1. Domnule doctor, care este schema de vaccinare pentru un copil în România? Până la 3 ani, schema de vaccinare propusă de Ministerul Sănătăţii, cuprinde. 26 de vaccinuri (incluzând şi rapelurile); chiar dacă nu sunt 26 de înţepături se ajunge la această cifră datorită polivaccinurilor ( ex:

Infarix conţine 6 tulpini). 2. Ce înseamnă schema obligatorie şi câte vaccinuri cuprinde ea? Dar cea opţionala? Noţiunea de obligatoriu şi opţional este. falsă. Nici o vaccinare în Europa nu este obligatorie. Zic medicii de familie că este obligatorie, dar legal nu este. Reglementarea românească prevede obligativitatea medicului de a vaccina copilul dacă părinţii cer lucrul acesta şi dacă nu

există contraindicaţii.

Dezbateri


3. De când şi cum s-a ajuns la un număr atât de mare de vaccinuri? În urmă cu 30-40 de ani exista o schemă minimală de vaccinuri. Pe măsură ce laboratoarele au preparat noi vaccinuri, medicii (la indicaţia Ministerului Sănătăţii) le-au prezentat populaţiei ca "benefice", "necesare" şi "obligatorii".

4. Când, cine şi cum au fost făcute aceste scheme? Care sunt legile care le reglementează? Cum pot fi ele modificate? Ministerul Sănătăţii şi organismele afiliate (epidemiologie, comisii superioare de vaccinologie, programe de prevenţie, etc.) sunt cei care prezintă şi recomandă vaccinurile medicilor de familie. Legea este bună: vaccinările nu sunt obligatorii (în baza Cartei drepturilor omului,

în baza Cartei drepturilor pacientului, a dreptului la liberă decizie, etc). 5. În România, fata de alte ţări (de ex. Austria , unde planul de vaccinare are doar statut de recomandare) planul de vaccinare obligatorie este o condiţie pentru a putea fi înscris la grădiniţă, scoala, activităţi colective. De ce nu avem dreptul la opţiune? Decizia de a nu înscrie un copil la şcoală sau grădiniţă pentru că nu e vaccinat este un alt abuz, de data aceasta al directorilor de şcoală şi

grădiniţă; în special ale celor de stat (pentru că salariaţii statului nu au libertatea de gândire şi decizie a celor privaţi). Nu există nicio reglementare a Ministerului Educaţiei sau a Ministerului Sănătăţii care să condiţioneze înscrierea la şcoală de vaccinările făcute. În realitate avem dreptul la opţiune. Dacă s-ar merge în justiţie părinţii ar câştiga întotdeauna. 6. Care ar fi soluţia ca totuşi copilul să urmeze un parcurs normal

social, dacă nu este vaccinat? Societatea civilă are două soluţii: -să reacţioneze şi să impună legea; -să-şi înfiinţeze şcoli private care sunt dispuse să respecte legea copiilor. 7. Ce riscă medical un părinte care refuza să urmeze schema de

vaccinare? Pentru a vă răspunde la această întrebare vă dau un singur exemplu: România este cea mai vaccinată ţară contra tuberculozei şi de ani de zile este prima din coada Europei la incidenţa şi prevalenţa tuberculozei. Ţările nordice nu şi-au vacciant niciodată şi nu îşi vaccinează populaţia împotiva tubercuozei. Şi nu au nici un caz de tuberculoză sau au o incidenţă foarte mică.

8. Care este legislaţia europeană în materie de vaccinare? Daţi-ne vă rugăm exemple din alte ţări membre UE? Legislaţia europeană este identică cu a noastră: niciun vaccin nu este obligatoriu, este doar opţional (adică se face la cerere). 9. Credeţi că vaccinarea a devenit de fapt "o afacere" bazată pe

teama indusa şi lipsa de informare? Exact. Aţi anticipat răspunsul. 10. Unde se pot informa părinţii în mod complet şi eficient despre tematica vaccinării? Pentru specialişti - în studiile de specialitate, pentru publicul larg - pe site-urile dedicate vaccinurilor. Este suficient să acceseze cuvântul cheie "vaccin" sau "vaccinare" sau "vaccinuri".

Vă dezvăluim şi azi o parte din cumplitele "taine" ale acestei afaceri cu urmări benefice pentru unii şi dezastroase pentru alţii numită.vaccinare în masă!!! Citiţi şi spuneţi şi altora! Doar aşa vom ajunge să ştim când şi de ce ne vom duce să cerem efectuarea unui vaccin.pentru noi dar mai ales pentru copiii noştri !!! La ora actuală, exista două mari tipuri de celule folosite în producţia vaccinurilor: celule de provenienţa animală (rinichi de maimuţă,

embrion de pui, etc.) şi celule de provenienţa umană. Referitor la celulele de provenienţa umană, se ştie că, în mod normal, acestea nu supravieţuiesc în afara corpului omenesc. Celulele umane utilizate în producţia de vaccinuri sunt aşa-numitele celule "nemuritoare". Acestea sunt, de fapt, celule. canceroase provenite din diferite tipuri de tumori umane sau celule fetale provenite din embrion uman avortat, singurele capabile să supravieţuiască în vitro şi să se dividă fără limită de timp şi spaţiu.

În prezent, se ştie că inducţia cancerului este un fenomen care porneşte de la o singură celulă şi cao singură unitate funcţională de ADN străin în celulă-gazdă poate induce transformarea celulară malignă. Altfel spus.principiul de bază al vaccinării poate induce.cancerul în organismul celui vaccinat!!! O confirmare a acestor adevăruri este descoperirea, în anul 1960, a virusului SV40 (Simian Virus 40) în vaccinul anti-polio oral "Sabin", preparat cu virus viu. Ulterior, s-a descoperit că şi vaccinul anti-polio "Salk" (varianta administrată pe cale injectabilă) este contaminat, deoarece virusul a

supravieţuit formaldehidei folosite pentru inactivare. Cercetătorii americani Sweet şi Hilleman de la Merck Institut, care au făcut descoperirea, afirma că toate cele 3 tulpini de virus polio vaccinal au fost găsite infestate. Virusul SV 40 provine din rinichiul maimuţei verde din Africa, pe care s-a cultivat, dintotdeauna, vaccinul anti-polio. Confirmarea rolului oncogen - adică cancerigen - al acestui virus a venit în momentul în care genomul viral SV40 a fost descoperit în tumori maligne diverse ale adulţilor injectaţi cu vaccinul anti-polio în

copilărie. Dr.Vasile Astarastoaie( Preşedintele Colegiului Medicilor din România) afirmă pe înţelesul tuturor, oricât de prost sau rău intenţionat ai fi, neputând să comentezi: "Organizaţia Mondială a Sănătăţii introduce dictatura medicală! În ultimii 25 de ani, s-a transformat într-o instituţie care îşi întreţine birocraţia proprie - ca şi Uniunea Europeană, ce merge pe acelaşi drum. Îşi ia măsuri de supravieţuire. Toate decesele din lume datorate gripei porcine au fost la persoane care

aveau deja imunodeficienţa prin boli anterioare. O.M.S.-ul încearcă să introducă o dictatura medicală, ca şi sănătatea publica ( DSP), care a început să încalce drepturile naturale ale omului, pentru că, vedeţi: a introdus carantina, a interzis libera circulaţie, a introdus vaccinarea obligatorie, s-a încălcat autonomia pacientului care nu poate refuza tratamentele obligatorii. Toate, pe acest principiu al siguranţei colectivităţii.

SURSA: http://www.2012tehnicidesalvare.ro/acasa

Dezbateri

http://www.2012tehnicidesalvare.ro/acasa


Sinestezia: un fenomen perceptiv ce se

situează la graniţa dintre normal şi

paranormal


Termenul „sinestezie” provine din cuvântul grecesc „syn”,

care înseamnă „uniune”, „alăturare”, „împreunare” sau

„contopire” şi termenul „aisthesis”, care înseamnă „senzaţie” sau

„percepţie”.

enomenul adeseori neobişnuit al sinesteziei se referă la toate

acele situaţii particulare în care se produce un proces de

unificare a două sau mai multe tipuri de senzaţii sau de

percepţii senzoriale.

În neurologie şi în ştiinţele psihice, termenul „sinestezie” reprezintă

numele generic ce este atribuit anumitor stări cognitiv-asociative

complexe. În majoritatea situaţiilor, sinestezia desemnează o asociaţie

ce este realizată între două sau mai multe senzaţii de natură diferită,

care conduc la apariţia impresiei particulare că respectivele senzaţii

sunt corelate sau că una este asociată simbolic cu cealaltă.

Sinestezia desemnează totodată o percepere simultană, pe căi

senzoriale diferite, a unui stimul ce este atunci receptat simultan prin

intermediul unor analizatori diferiţi. În esenţă, sinestezia realizează o

corespondenţă semnificativă între senzaţii diferite ca natură. Sinestezia

este modalitatea prin care senzaţiile diverse, fie ele auditive, tactile,

coloristice, gustative sau olfactive, evidenţiază în anumite circumstanţe

particulare existenţa unei tainice corespondenţe în plan afectiv sau în

dimensiunea cognitivă individuală.

În literatură, sinestezia reprezintă o tehnică literară prin care se

realizează transpunerea metaforică a unor aspecte senzoriale în

terminologia ce este consacrată descrierii senzaţiilor generate de un alt

simţ. În psihologie, sinestezia reprezintă o asociaţie spontană între

senzaţii de naturi diferite, dublată de stabilirea unei corespondenţe

semnificative. În pictura expresionistă, sinestezia este descrisă, de

exemplu, ca fiind o modalitate de elaborare a unei forme sau de

transpunere coloristică a unei anumite game de senzaţii auditive.

În sens mai larg, în cadrul sistemului yoga, sinestezia desemnează

întreaga gamă de procese complexe de percepţie simultană, unificată şi

concordantă a două sau chiar mai multe tipuri de energii subtile cu

frecvenţe de vibraţie net distincte, care există în Macrocosmos. În

practica yoga, percepţia de tip sinestezic reprezintă o componentă

importantă a experienţelor de natură subtil-energetică şi a percepţiei

extrasenzoriale. În cazul practicanţilor yoghini care sunt capabili să

aibă în mod constant experienţe spirituale de natură supramentală,

sinestezia se poate manifesta în felurite moduri, pornind de la

întrepătrunderea concordantă şi semnificativă a unor senzaţii de naturi

diferite, până la percepţia unificatoare, ce este manifestată în stări

superioare de intuiţie supramentală, a unor aspecte ce unifică domeniul

senzorialului cu cel al conceptualului.

În ansamblul său, sinestezia reprezintă un fenomen deosebit de

misterios şi captivant, ale cărui manifestări au fascinat lumea

ştiinţifică, în special cea medicală, şi au suscitat totodată interesul

multor oameni înzestraţi cu unele capacităţi neobişnuite, superioare, de

percepţie paranormală. Sinestezia este un fenomen psiho-perceptiv cu

reale baze neurologice, în ciuda faptului că mult timp a fost greşit

interpretat de către unii sceptici, obtuzi şi ignoranţi ca fiind un semn de

perturbare mentală sau o consecinţă a unei imaginaţii hiperactive.

Asocierea unei culori cu un număr, asocierea unui parfum cu o anumită

melodie, identificarea existenţei unei reale percepţii gustative de ordin

lăuntric în condiţiile contemplării culorii violet a apusului de soare,

simţirea inefabilă de natură tactilă a sunetului unei ape curgătoare,

toate acestea sunt realităţi senzoriale şi perceptive care sunt în general

grupate sub numele de sinestezie. Sinestezia a început să fie studiată de

către oamenii de ştiinţă abia în ultimele câteva decenii. Recent, a fost

alcătuită o impresionantă bază de date ce poate permite descifrarea

misterelor funcţionării creierului uman. Studiile recente despre

sinestezie contribuie şi mai mult la înţelegerea tainelor proceselor

cognitive ce se desfăşoară în fiinţa umană. Deşi în marea majoritate a

situaţiilor sinestezia este considerată de specialişti ca fiind doar o

condiţie de ordin neurologic, în realitate ea este un fenomen psiho-

perceptiv mult mai vast, care este lipsit de riscuri şi care nu perturbă

modul normal în care fiinţa umană se manifestă în viaţa de zi cu zi.

Sinestezia adaugă un plus de cunoaştere actului perceptiv şi face

posibilă translaţia de la funcţionarea liniară şi diferenţiată a minţii

senzoriale către funcţionarea complexă şi intercorelată pe care o oferă

F

Dezbateri


dinamizarea capacităţilor superioare, de regulă numite paranormale.

Un fapt semnificativ în acest sens este acela că sinestezia nu apare

menţionată în clasificările din Manualul Statistic de Diagnostic al

Bolilor Psihice publicat de Asociaţia Americană de Psihiatrie. Un

studiu al Universităţii din Edinburgh a ajuns la concluzia că

aproximativ 4% din populaţia planetei manifestă o formă sau alta de

sinestezie. Expertul în sinestezie Vilayanur Ramanchandran, director al

Centrului pentru Cogniţie şi profesor în cadrul Departamentului de

Psihologie şi Neuroştiinţă al Universităţii California din San Diego,

subliniază faptul că procentul sinestezicilor este de opt ori mai mare în

rândul persoanelor cu o creativitate bogată, cum sunt de exemplu

pictorii, muzicienii, scriitorii, sculptorii, poeţii, în comparaţie cu restul

populaţiei. În acest sens, poetul francez Charles Baudelaire,

compozitorii Nikolai Rimsky-Korsakov, Franz Liszt şi romancierul

Vladimir Nabokov sunt doar câteva nume de sinestezici celebri.

Celebrul Pitagora se pare că a fost şi el înzestrat cu anumite capacităţi

de percepţie sinestezică, după cum reiese şi din afirmaţia care îi

aparţine: „Fiecare număr are propria sa personalitate. El poate fi

masculin sau feminin. Fiecare număr poate să se afle în perfectă

armonie sau în distonanţă cu ceea ce îl înconjoară.”

Există, prin urmare, o legătură directă între gradul de creativitate al

unei anumite fiinţe umane şi capacitatea sinestezică pe care ea o deţine.

Pe măsură ce fiinţa îşi dezvoltă anumite capacităţi creative,

posibilitatea ei de a experimenta diferite forme de sinestezie creşte

proporţional. Persoanele care trăiesc sinestezia pot percepe de exemplu

cifrele sau literele colorat, pot simţi un gust distinct al sunetelor, pot

vedea muzica în culori. Sinestezia generează apariţia unei serii de

senzaţii superb combinate, ce apar a fi generate chiar la nivelul

cortexului cerebral, şi care au ca rezultat experienţe adiţionale care

îmbogăţesc percepţia generală a persoanei în cauză. Sinestezia trezeşte

în fiinţa umană care are posibilitatea experimentării acestui fenomen

inedit senzaţii absolut reale, mult mai complexe decât cele comune, ea

fiind mai degrabă o condiţie neurologică superioară, care generează un

fel de „plus” senzorial şi perceptiv şi multiple alte beneficii. Prin

urmare, sinestezia nu este nicidecum vreo boală sau vreun handicap.

Chiar dacă oamenii folosesc adeseori în limbaj unele metafore, ce

acţionează ca factori declanşatori ai unor senzaţii încrucişate sau

multiple, de exemplu „culoare ţipătoare”, „voce spartă” sau „miros

pătrunzător”, şi Vilayanur Ramanchandran care sunt uneori descrise ca

ţinând tot de sfera sinesteziei, trebuie înţeles că sinestezia este o formă

complexă de percepţie superioară, ce reprezintă totodată o condiţie

neurologică specială, şi ea se manifestă ca un proces perceptiv aparte,

care se exprimă în mod distinct. La unele persoane, acest tip de

percepţie sinestezică este spontană şi apare involuntar, iar în cazul

yoghinilor, ea se manifestă la voinţă şi poate fi declanşată în anumite

condiţii precise.

Privind fenomenul sinesteziei în ansamblul lui, constatăm că în

realitate există trei categorii majore de fenomene de sinestezie. Primul

tip de sinestezie este „sinestezia senzorială”, în care existenţa unui

anumit tip de stimul senzorial determină apariţia unei senzaţii de alt tip,

de exemplu o senzaţie vizuală poate genera o senzaţie de tip auditiv.

Cel de-al doilea tip de sinestezie este „sinestezia cognitivă”, formă

mult mai subtilă de percepţie unificată, în care anumite categorii

cognitive, cum ar fi literele, numerele, numele proprii ale unor locuri

sau persoane determină apariţia spontană în conştiinţă a anumitor tipuri

de senzaţii asociate, de exemplu referirea la anumite numere poate

genera apariţia spontană a unor percepţii vizuale distincte asociate sau

a unor culori. Cea de-a treia formă de sinestezie, mult mai subtilă decât

celelalte două şi care este, în marea majoritate a cazurilor, accesibilă

mai ales yoghinilor avansaţi, este „sinestezia spaţio-temporală“, în care

percepţia de natură spaţială, ce este de regulă asociată unui anumit loc

precis din spaţiu, poate determina apariţia unei percepţii temporale

distincte sau chiar a unei translaţii temporale şi invers, conştientizarea

plenară a energiei specifice a momentului prezent poate conduce la

declanşarea unei anumite forme de percepţie spaţială ce este net

diferită de cea care este asociată în mod normal percepţiei fizice a

locaţiei prezente.

Dincolo de această clasificare generală, este necesar să precizăm că în

toate formele de sinestezie se produce la nivel perceptiv, în conştiinţa

celui care are o astfel de percepţie de tip sinestezic, o întrepătrundere

unificatoare a câte două sau mai multe tipuri de energii subtile

formatoare distincte, cu frecvenţe de vibraţie net diferite şi care există

în dimensiunile vibratorii bine delimitate din Macrocosmos.

În cazul oricărui fenomen de sinestezie, percepţia unificatoare este

generată de un fenomen de determinare atipică, de natură cauzală, sau,

altfel spus, de o asociere unificatoare spontană ce are loc la nivel

perceptiv şi ale cărei legităţi se află întotdeauna în afara

Dezbateri


determinismului fizic, fiind în realitate alimentate prin stări de

rezonanţă ocultă®, în mod tainic, de la nivel AKASHA-ic.

Pentru yoghinii avansaţi, percepţia sinestezică reprezintă o sui generis

poartă de acces în dimensiunea subtilă AKASHA-ică şi ea poate fi

generată într-un mod voluntar şi totodată perfect controlat printr-o

intensă şi armonioasă trezire şi dinamizare a centrilor subtili de forţă

VISHUDDHA CHAKRA şi AJNA CHAKRA. Sinestezia, indiferent

de forma în care ea se manifestă, reprezintă o percepţie unificatoare ce

depăşeşte limitele perceptive umane şi care generează o experienţă

perceptivă de tip paranormal.

În calitate de experienţă perceptivă

paranormală, sinestezia prezintă câteva

caracteristici generale importante.

Una dintre principalele caracteristici ale

sinesteziei este caracterul ei auditiv, în

sensul că percepţia sinestezică adaugă

percepţiei fizice senzoriale iniţiale o formă

suplimentară de percepţie, de alt tip, net

distinctă, care nu este determinată în mod

direct de percepţia iniţială, ci care este

generată în mod indirect, pe baza unui

fenomen de reflexie semnificativă a

percepţiei iniţiale, reflexie care provine din sfera AKASHA-ică

infinită. Sinestezia revelează astfel celui care este atent şi într-un mod

superior perceptiv tainicele legături de natură cognitivă, cauzală, ce

există în sfera subtilă AKASHA-ică şi care se manifestă, în anumite

condiţii favorizante, între reflectările la nivel AKASHA-ic ale

diferitelor tipuri de energii distincte din Macrocosmos.

O altă caracteristică a sinesteziei este direcţionalitatea, în sensul că

percepţia sinestezică evidenţiază de fiecare dată o formă superioară,

subtilă de determinism. De exemplu, o percepţie auditivă poate

determina apariţia unei anumite percepţii vizuale cu care se află într-o

precisă corespondenţă (în cazul sinesteziei senzoriale), percepţia unui

anumit număr poate determina apariţia percepţiei unei anumite culori

(în cazul sinesteziei cognitive), percepţia unei anumite localizări

spaţiale poate determina apariţia unei anumite forme de translaţie

temporală (în cazul sinesteziei spaţio-temporale).

Fenomenul percepţiei sinestezice a fost intuit în mod genial de către

părintele Pellegrino Ernetti, care vorbeşte despre transformarea

reciprocă dintre sunet şi lumină (vezi lucrarea „Cronovizorul - uluitorul

aparat pentru filmat trecutul”). Părintele Ernetti precizează că undele

luminoase, care în domeniile fundamentale eterice sunt formate din

sunete, constituie de fapt anumite modele de imagini. El subliniază

faptul că în realitate, ceea ce la nivel perceptiv apare ca fiind o

corelaţie strânsă între sunete şi lumină (fenomen care de fapt a fost

numit sinestezie) se manifestă mai ales în stările înalte de conştiinţă,

dar şi în anumite evenimente neuro-fiziologice de graniţă sau în unele

momentele cheie, de aşa-zisă inflexiune, ce apar în sfera psihicului.

O mare parte dintre cei care au trăit

evenimente ce se află la graniţa dintre viaţă şi

moarte (E.G.V.M.) relatează această impresie

cu totul specială a întrepătrunderii formelor

perceptive cu care ei erau până atunci

familiarizaţi în lumea fizică, de exemplu

curioasa impresie de a auzi culorile sau de a

vedea sunetele sau de a trăi într-un mod

unificator percepţia spaţio-temporală

(sinestezia spaţio-temporală).

Procesele de înregistrare a informaţiilor ce

sunt manifestate în dimensiunea AKASHA-

ică pornesc de la premisa conform căreia

Universul este o complexă structură de informaţii cu mai multe

dimensiuni. Conform opiniei părintelui Ernetti, undele sonore şi cele

vizuale sunt păstrate ca un fel de urmă dublă. În fapt, întregul spectru

de energii senzoriale este impregnat în mod specific în memoria

AKASHA-ică.

Sinestezia pare să fie cauzată de intersectarea unor conexiuni ce au loc

în zone din creier care în mod obişnuit, mai precis în cazul percepţiei

senzoriale obişnuite, nu interacţionează. Disjuncţia senzorială pare să

fie depăşită în cazul sinesteziei şi astfel gradul de diferenţiere este

redus, proporţional cu interconexiunile care devin active. Astfel, în

cazul sinesteziei, senzaţii resimţite separat în mod normal ajung să fie

experimentate împreună. De asemenea, preponderenţa sinesteziei pare

să ţină de moştenirea genetică, manifestându-se în rândul membrilor

aceleiaşi familii, dar nu neapărat sub aceeaşi formă. Este vorba, de

fapt, despre un soi de predispoziţie generală, cum ar fi de exemplu

faptul că mama vede literele în culori, iar fiul simte gustul cuvintelor

pe care le aude. Tot în ceea ce priveşte prevalenţa fenomenului

Dezbateri


sinestezic, trebuie specificat şi că aceasta este mai ridicată în rândul

femeilor decât în rândul bărbaţilor, indicând prin aceasta preponderenţa

aspectului receptiv senzorial la femei.

Primul care a studiat atent fenomenul sinestezic a fost Francis Galton,

vărul lui Charles Darwin, în anul 1880. Cu aproape zece ani înainte,

Gustav Fechner, părintele psiho-fizicii, a menţionat şi el câteva date

empirice legate de sinestezie. Galton a observat că un anumit număr de

oameni, care, de altfel, sunt perfect normali în toate celelalte privinţe,

experimentau senzaţii în forme multiple la un singur stimul care

acţiona la nivel cerebral. Datorită dificultăţilor întâmpinate pe parcurs,

mai ales în ceea ce priveşte partea experimentală, sinestezia şi-a

pierdut interesul în ochii cercetătorilor până prin anii '80, atunci când

revoluţia cognitivă a retrezit preocuparea pentru fenomenul sinesteziei.

Cercetările de specialitate au continuat să exploreze tot mai mult

realitatea, consistenţa şi frecvenţa experienţelor de ordin sinestetic.

În prezent, există sintetizate şi clasificate o multitudine de tipuri de

sinestezie. Cercetătorul Sean A. Day are o listă deschisă, pe care a

inclus cel puţin 63 de tipuri de sinestezie. Sinestezia implică toate

simţurile: auz, pipăit, văz, gust şi miros. Fiinţele umane pot descrie

senzaţii declanşate de stimuli diferiţi şi de intensităţi diferite.

Clasificarea tipurilor de percepţii sinestezice implică identificarea

unităţilor asociative elementare, ce sunt formate din câte două elemente

majore, dintre care primul este aspectul senzorial-cognitiv predominant

iar cel de-al doilea este aspectul senzorial-cognitiv asociat sau, altfel

spus, percepţia sinestezică rezultată, ce este de fapt o percepţie de tip

real, însă interior, lăuntric.

Gama percepţiilor de tip sinestezic cuprinde felurite fenomene

sinestezice, de tip: miros – culoare, trăire emoţională – culoare, sunet –

culoare, senzaţie kinestezică – culoare, senzaţie tactilă – culoare, trăire

emoţională – miros, simbol grafic – culoare, gust – sunet, gust –

senzaţie tactilă, sunet muzical – aromă, senzaţie termică – sunet,

senzaţie kinestezică – sunet, trăsătură de caracter – miros, cuvânt –

aromă, simbol grafic – senzaţie tactilă, trăire emoţională – senzaţie

termică, sunet – miros, sunet – gust, culoare – gust, senzaţie tactilă –

gust etc.

După anul 1990, atenţia cercetătorilor s-a îndreptat în special către

sinestezia de tip „simbol grafic – culoare” ori „număr – culoare”, altfel

spus, literele ori numerele pot fi percepute de către o fiinţă cu

capacităţi sinestezice în asociaţie cu diverse culori. În cazul percepţiei

sinestezice de tip „sunet – culoare”, sunetele mai înalte sunt asociate cu

culori mai deschise. În cazul percepţiei sinestezice de tip „literă –

culoare”, pot să apară, în funcţie de anumite particularităţi individuale,

asocieri diferite, de exemplu A este roşu, O poate fi alb, S tinde să fie

asociat cu galben etc.

În studiul sinesteziei, teza de doctorat a Aliciei Callejas Sevilla,

profesor dr. la Universitatea din Granada, s-a dovedit a fi printre cele

mai detaliate cercetări realizate asupra fenomenului sinestezic. Câteva

dintre concluziile sale demonstrează că percepţiile sinestezice au

asociate anumite reacţii afective şi trăiri emoţionale, care sunt suficient

de puternice încât să influenţeze modul în care se manifestă persoana

care are o astfel de percepţie de tip sinestezic. Sinestezicul poate

resimţi un anumit tip de disconfort interior, mai mult sau mai puţin

accentuat, în momentul în care, în timpul experimentului, regăseşte un

element ce îi este bine cunoscut în urma unor percepţii de tip sinestezic

premergătoare ca fiind nepotrivit într-un anumit context.

De exemplu, dacă o astfel de fiinţă umană asociază în mod normal

litera V cu verdele, iar într-o altă situaţie litera V îi apare asociată cu

portocaliul, atunci persoana va avea tendinţa de a cataloga cuvântul sau

litera în cauză ca fiind urâtă sau greşită. În schimb, dacă persoana

regăseşte asocierile care îi sunt deja familiare ca urmare a experienţei

sale sinestezice, ea le va aprecia ca fiind favorabile şi plăcute din punct

de vedere perceptiv.

Lipsa de înţelegere şi cunoaştere a societăţii în ceea ce priveşte

fenomenul sinestezic ar putea determina într-un copil înzestrat cu o

astfel de capacitate perceptivă sinestezică sentimentul că este neînţeles,

exclus sau chiar ridiculizat. Din acest motiv, părinţii trebuie să ştie

exact cu ce se confruntă copilul şi să-i permită acestuia să-şi exploreze,

să-şi cunoască şi să-şi folosească în propriul avantaj senzaţiile de

natură sinestezică. De asemenea, este necesar un antrenament

suplimentar pentru a suplini posibila lipsă de concentrare ce poate

surveni în cazul percepţiei de tip sinestezic, pentru că nuanţele

sunetelor şi orice factor perturbator de acest gen pot fi copleşitoare, cel

puţin în perioada copilăriei.

Evaluările statistice realizate asupra fenomenului sinestezic au arătat că

în cele mai frecvent întâlnite forme de sinestezie se manifestă tendinţa

Dezbateri


de a converti sau de a asocia senzaţia primară sinestezică unei senzaţii

sinestezice secundare de natură vizuală, mai precis coloristică. Aceasta

arată că impulsul neuronal asociat senzaţiei sinestezice primare, din

cadrul unei percepţii de tip sinestezic, tinde să fie difuzat către zonele

superioare parietale, zone ce sunt specifice percepţiei vizuale. Lobii

parietali pot fi împărţiţi în două regiuni funcţionale. Prima regiune este

responsabilă de captarea senzaţiilor primare şi a percepţiilor

elementare, iar cea de-a doua regiune este responsabilă de integrarea

percepţiilor senzoriale, în primul rând a celor vizuale. Prima regiune

integrează informaţiile senzoriale primare, pentru a forma o singură

percepţie unitară sau, altfel spus, un act distinct de cunoaştere. Cea de-

a doua regiune este responsabilă de generarea unui sistem de

coordonate spaţiale, care este capabil să reprezinte în mod coerent

lumea din jurul nostru.

Faptul că din punct de vedere statistic, cele mai multe dintre percepţiile

de tip sinestezic tind să genereze direcţionări ale informaţiei asociate

către lobii parietali ne arată că procesele de percepţie de tip sinestezic

reprezintă procese de integrare superioară a informaţiei senzoriale

diferenţiate ce este captată prin intermediul analizatorilor. În cele mai

multe dintre situaţii, percepţia de tip sinestezic depăşeşte capacitatea de

reprezentare conceptuală a fiinţei umane respective şi astfel sinestezia

se încadrează în mod cert în categoria fenomenelor ce se află la graniţa

paranormalului. Însă în cazul yoghinilor avansaţi, care au ajuns la un

grad superior de dinamizare supramentală, procesele de integrare

cognitivă ce survin la nivelul lobilor parietali în cazul unei percepţii de

tip sinestezic pot fi înţelese şi recunoscute ca atare cu uşurinţă. În

cazul yoghinilor avansaţi, această direcţionare predilectă a impulsului

neuronal asociat percepţiei de tip sinestezic către cortexul vizual

superior este specifică stărilor de dinamizare supramentală. La nivelul

cortexului vizual superior se află zona în care are loc, în plan subtil,

captarea şi conversia diferenţiatoare a fluxului subtil energetic luminos

ce este recepţionat în cazul stărilor superioare de conştiinţă, prin

intermediul centrului spiritual suprem din fiinţă (SAHASRARA).

În ceea ce priveşte starea inefabilă de sinestezie spaţio-temporală, ea

reprezintă o formă superioară de unificare a percepţiei spaţiale cu cea

temporală. În această stare superioară, conştiinţa yoghinului se

expansionează dincolo de limitările apartenenţei fizice în continuumul

spaţio-temporal. Starea inefabilă de sinestezie spaţio-temporală poate

debuta prin apariţia unor forme de percepţie bi-locatorie sau multi-

locatorie, ce pot fi asociate în simultaneitate unor fenomene de

translaţie temporală specifice, în care conştiinţa yoghinului poate avea

experienţa trăirii simultane a două sau uneori chiar a mai multor

percepţii de tipul momentului prezent (percepţia prezentului efectiv şi

totodată a prezentului care este generat în mod specific de percepţia

preponderentă ce apare în cazul translaţiei temporale respective). În

starea inefabilă de sinestezie spaţio-temporală, delimitarea în conştiinţă

a noţiunilor de „trecut”, „prezent” şi „viitor”, precum şi a noţiunilor de

„aici” şi „acolo” sau a celor de „aproape” şi „departe” dispare şi este

înlocuită de o percepţie unificatoare vastă, de tip holografic. În această

stare superioară de conştiinţă, yoghinul poate experimenta în mod liber

pluralitatea noţiunii de „aici şi acum”, descoperind astfel extaziat

Omniprezenţa şi Omniscienţa lui DUMNEZEU TATĂL.

Copiii indigo – mesagerii noului mileniu

Rafael Matei - Bucureşti

În ultimii 30 de ani, cei care se ocupă de creşterea copiilor,

cum ar fi părinţi, profesori, educatori, psihologi şi medici au

observat că se petrece ceva deosebit cu noile generaţii.

Supranumiţi copii indigo sau de cristal, se pare că din ce în ce mai

mulţi copii care se nasc în ultimul timp posedă o conştiinţă

superioară şi un potenţial mult mărit de a se manifesta liberi şi

creatori.

eparte de a fi perfecţi, ei vin totuşi înzestraţi cu un nou

set de caracteristici umane, menite să transforme într-

un mod fundamental vechile concepţii asupra lumii.

Mai mult ca oricând, noile generaţii nu sunt dispuse să preia mecanic

informaţiile pe care le transmite vechiul sistem. Lăsându-se ghidaţi de

o intuiţie superioară, copiii indigo ştiu de mici cine sunt, direcţia lor în

viaţă fiind inspirată de valori autentice şi nu de ţeluri materialiste. Cu

cât „cei mari” vor recunoaşte mai repede noua conştiinţă care vine pe

această planetă lăsându-se inspiraţi de ea, cu atât mai repede rasa

umană va face saltul către o lume mai bună şi nu în ultimul rând, mai

spirituală.

În cazul în care suntem capabili să privim în jurul nostru cu multă

atenţie şi dincolo de aparenţe, putem observa că marea majoritate a

oamenilor se comportă întocmai ca nişte fiinţe mimetice, pasive,

adormite, având în general aceleaşi preferinţe, făcând aceleaşi alegeri,

D

Dezbateri


ducând vieţi liniare, aflate aproape în totalitate sub controlul dorinţelor

şi pasiunilor inferioare, materialiste.

Să fie oare apariţia noilor generaţii de copii care, mulţi dintre ei vin

înzestraţi cu o nouă viziune asupra vieţii, unul dintre primele semne

ale respiritualizării rasei umane şi a îmbogăţirii zestrei sale genetice?

Conform numeroaselor cărţi publicate asupra fenomenului „noilor

copii”, aceştia au în general o inteligenţă superioară şi chiar genială,

fiind înzestraţi, unii dintre ei, cu un potenţial creator foarte mare. Multe

dintre deciziile şi acţiunile pe care le întreprind copiii indigo se

bazează pe legătura lor cu tezaurul înţelepciunii eterne, exprimând

valori care nu ţin de vârstă, educaţie sau context social.

Următoarea epocă în care umanitatea se pregăteşte să intre, va fi o

lume a Adevărului Spiritual. Conform unor dovezi ştiinţifice şi a

numeroase profeţii spirituale, în prezent (anul 2012) planeta noastră

este foarte aproape de a pătrunde în cea de a patra dimensiune. „Noul

pământ” va fi caracterizat de reînvierea conştiinţei divine a întregii

umanităţi.

Într-un mod semnificativ, încă din anii „80, pe pământ au început să se

nască unii copii diferiţi, care sunt înclinaţi spre a nu mai accepta

iluziile şi minciunile lumii materialiste. Nu este prima dată când pe

această planetă se nasc fiinţe umane cu un potenţial spiritual deosebit.

Totuşi, în trecut ele nu veneau în număr atât de mare, ca în ultimii 20

de ani. Mulţi consideră aceasta un semn că rasa umană evoluează.

Semnificaţiile culorii indigo, prezentă din abundenţă în aurele

„noilor copii”

Deşi clarviziunea este privită ca un element senzaţional la ora actuală,

în viitorul rasei umane această însuşire va fi pe deplin trezită şi

dinamizată. În prezent, există unele modalităţi ştiinţifice, cum ar fi

fotografia Kirlian, prin care se poate atesta prezenţa unui câmp

energetic (aura) în jurul trupului uman, colorat în mod diferit, în

funcţie de personalitatea, potenţialul şi stările psihice şi mentale ale

persoanei care este fotografiată.

Cromoterapia, o ştiinţă de vindecare şi armonizare care este utilizată pe

această planetă cu succes de sute de ani, ne dezvăluie multe din tainele

culorilor şi a influenţei acestora asupra psihicului şi organismului uman

şi implicit asupra aurei energetice.

Culoarea indigo (sau albastrul închis) este o culoare foarte elevată. Ea

semnifică în general negarea absurdului, acţiunea plenar inteligentă,

viaţa spirituală, transcenderea iluziei, trecerea dincolo de aparenţe,

dragostea de adevăr, inteligenţa practică, extraordinarul. Preferinţa

spontană pentru indigo indică o fiinţă evoluată spiritual, detaşată de

contingent, integrată în ideal, care se află deasupra a tot ceea ce este

profan şi efemer. În unele situaţii, aceasta arată revolta şi evadarea

dintr-un mediu perceput ca nefiind aşa cum ar trebui şi care nu o

satisface cu nimic pe fiinţa respectivă.

La nivel psihologic, culoarea indigo are următoarele efecte: reţinere,

transcendere, introversie exemplară, înduioşare, impresia de adâncime

extraordinară, plinătate extatică, accelerarea gândirii, fuziune cu

nemărginirea, atotputere, creativitate maximă. Semnificaţiile

psihologice şi rezonanţele afective ale culorii indigo sunt detaşarea,

libertatea, trăirea în obiectivitate, supraconştiinţa, plenitudinea

euforică, autocunoaşterea deplină.

Din punct de vedere spiritual, culoarea indigo ne pune în rezonanţă cu

energia Sfântului Duh şi aceasta ne permite să înţelegem imensa

valoare pe care o are în îndepărtarea obsesiilor, a rezonanţelor

demoniace şi chiar a stărilor de posesiune (are efecte de exorcizare).

Caracteristici ale „persoanelor indigo”

- Au o puternică stimă de sine şi un simţ al sinelui evident;

-Acceptă cu greu disciplina şi/sau autoritatea;

- Sunt frustraţi de sistemele rigid structurate, de rutină sau de procesele

care presupun un nivel scăzut de creativitate;

- Adesea descoperă căi mai bune de a face lucrurile acasă, la şcoală sau

la serviciu;

- Nu vor să se conformeze dorinţelor şi obiceiurilor altora;

- Vor mereu să ştie de ce, în special când li se cere sau li se spune să

facă ceva;

- Au o intuiţie puternică;

- Au o empatie puternică faţă de alţii sau nu au deloc empatie faţă de

alţii;

- Îşi dezvoltă foarte devreme gândirea abstractă;

- Au un caracter războinic, în comparaţie cu „copiii de cristal” care

sunt mai împăciuitori;

- Copiii indigo sunt recunoscuţi pentru faptul că în cazul lor, educaţia

şi condiţionarea pe bază de frică şi vinovăţie nu funcţionează. Ei

niciodată nu îi vor asculta pe cei care îi tratează de sus şi nu îi vor

respecta. Deşi vor continua să aibă o atitudine demnă, îşi vor pierde

încrederea în adulţi, sfidându-i şi închizându-se în ei înşişi. Chiar şi

atunci când vor părea că se conformează, ei vor face aceasta dintr-o

datorie plină de compasiune şi nu dintr-un sentiment de vină.

- Adesea, aceşti copii acumulează cantităţi enorme de mânie pentru că

Dezbateri


nu se simt acceptaţi şi trataţi la adevărata lor valoare, pe care ei o

intuiesc foarte bine;

- Sunt vizionari, înzestraţi, talentaţi şi/sau extrem de inteligenţi;

- În unele cazuri, copiii sau adolescenţii pot fi diagnosticaţi cu SAD

(Sindromul Atenţiei Deficitare) sau SADH (Sindromul Atenţiei

Deficitare Hiperactive);

- Sunt foarte deschişi către planurile spirituale şi pot manifesta

capacităţi extrasenzoriale;

- De multe ori au nevoie de ajutor pentru a se echilibra şi a se descoperi

mai uşor pe ei înşişi;

- Vin în această lume cu atitudinea că sunt de viţă nobilă şi adesea se şi

comportă în acest fel;

- Au sentimentul că şi-au câştigat dreptul de a fii aici şi sunt surprinşi

că ceilalţi nu recunosc aceasta;

- Chiar şi atunci când sunt foarte micuţi, ei pot „citi” intenţiile ascunse

ale oamenilor şi de aceea sunt greu de păcălit;

- Dacă nu le sunt impuse limite, pot fi foarte manipulatori cu cei din

jurul lor, deoarece intuiesc destul de bine punctele slabe ale celorlalţi;

- Îi respectă doar pe aceia care chiar merită aceasta; pentru ei nu

contează vârsta sau statutul social, ci autenticitatea şi integritatea

caracterului.

- Par antisociali dacă nu sunt printre cei la fel cu ei. Dacă nu există în

jurul lor şi alte persoane cu acelaşi gen de conştiinţă, adesea se

interiorizează, considerând că nimeni nu îi înţelege;

- De cele mai multe ori le este greu să suporte şcoala ca organizare

socială.

Tipuri de copii indigo

Conform mărturiilor părinţilor, profesorilor şi psihologilor, cercetătorii

„fenomenului generaţiilor indigo” au ajuns la concluzia că există patru

tipuri de copii indigo.

Umanistul

„Indigoul umanist” va lucra cu masele de oameni. Copiii aparţinând

acestui tip sunt foarte interesaţi de binele celorlalte fiinţe umane şi sunt

hiperactivi. Sunt extrem de sociabili şi prietenoşi iar părerile lor sunt

foarte clare şi ferme. Uneori ei se lovesc de pereţi pentru că uită să

pună frâna. Nu ştiu să se joace cu o singură jucărie, le întind pe toate

peste tot şi apoi este posibil să se joace cu ele, sau nu.

Conceptualul

Acest tip este plin de idei şi concepte. Copiii indigo conceptuali se

ocupă mai mult de proiecte decât de oameni. Sunt foarte atletici şi tind

să fie dominatori, inclusiv cu propriii părinţi şi să deţină controlul în

orice situaţie. Acest tip de copii indigo are tendinţe către dependenţe

(în special droguri) în adolescenţă.

Artistul

Artiştii indigo sunt foarte sensibili şi pasionaţi de arte. Orice meserie ar

face vor aborda partea de creaţie. Între patru şi zece ani pot alege 15

arte diferite – vor face una timp de cinci minute şi apoi vor renunţa.

Artistul indigo poate lucra cu cinci, şase instrumente diferite, apoi când

ajunge la adolescenţă va alege unul şi va deveni maestru.

Interdimensionalul

Au o structură fizică mai mare decât a celorlalţi şi încă de la un an sau

doi nu le mai poţi spune nimic. Ei îi asigură mereu pe părinţii lor:

„Ştiu. Pot să fac singur. Lasă-mă în pace.” În cazul în care apar

probleme de comportament, aceşti copii vor avea nevoie de consiliere

spirituală.

Copiii indigo în cadrul sistemului educaţional

Dacă nu sunt trataţi cu respect, copiii indigo nu vor comunica deloc cu

adulţii şi nu îi vor accepta ca îndrumători. Concepţia potrivit căreia

„cei mici” vin pe lume ca nişte vase goale care trebuie umplute cu

învăţăturile provenite de la adulţi nu se potriveşte deloc tiparului

copiilor indigo. Ei par să nu poată înţelege de ce ideile lor nu sunt luate

în considerare şi sunt ignorate sau respinse din cauza vârstei, nivelului

de pregătire sau dovezilor ştiinţifice. Iată o serie de exemple ce

evidenţiază acest lucru.

În timpul unei lecţii de biologie la clasa a doua, profesoara şi-a început

ora spunând:

„ – Spre deosebire de plante, apa nu are viaţă.

- Apa este vie, se mişcă - a spus o fetiţă din banca a doua.

- Nu, apa nu este vie - a răspuns profesoara.

- Dar ea se transformă; din fierbinte devine rece. Poate că ea decide

acest lucru - a contrazis-o un băiat din ultima bancă.

- Nu - a spus profesoara. Cartea noastră de ştiinţă ne oferă o listă cu tot

ce este viu, iar apa nu se află pe această listă.

- Dar apa simte anumite lucruri. Am văzut asta într-o carte - a răspuns

un copil.

Dezbateri


- În ce carte ai văzut asta? - l-a întrebat profesoara.

- O carte despre cum poate arăta apa, ca un fulg de nea fericit sau ca o

zi proastă, în funcţie de ce îi faci.

- Ei bine, noi nu folosim acea carte, nu-i aşa? - a ripostat profesoara,

trecând apoi cu lecţia mai departe.”

Un băieţel de zece ani a venit la cabinetul psihologului însoţit de mama

sa pentru că nu vroia nicicum să mai meargă la ora de engleză. Întrebat

de ce, copilul a răspuns că profesoara sa este proastă şi îl pune să

citească o carte care pentru el nu are nicio valoare. În schimb, copilul a

spus că împreună cu alţi colegi vor să rămână după ore să studieze

engleza pe internet şi au nevoie de un adult care să îi supravegheze.

Psihologul i-a sugerat că s-ar putea ca el să fie mai inteligent decât

profesorii săi, dar că totuşi are de învăţat de la ei. În continuare, l-a

încurajat pentru ideea sa inovatoare iar băieţelul s-a relaxat. Mama

copilului a fost uimită de intervenţia psihologului, dar până la urmă a

decis să îşi sprijine copilul în dorinţa lui de a studia engleza după ore.

După acest incident, o mare parte a problemelor şcolare ale

respectivului copil s-au ameliorat considerabil.

Când unor elevi din clasa întâi, care participau la un seminar despre

creativitate, li s-a pus întrebarea „Ce aţi venit să faceţi aici?”, primele

răspunsuri vesele şi spontane includeau afirmaţii precum: să facem

bine în lumea noastră, să învăţ tot ce pot înainte de a pleca, să determin

o schimbare, să-mi fac prieteni, să ajut oamenii, să mă bucur. Atunci

când profesoara lor, crezând că s-au abătut de la subiect, i-a întrebat ce

au venit să facă la şcoală, atmosfera de comunicare s-a schimbat

imediat, ca şi cum un aspirator ar fi resorbit toată energia şi

entuziasmul. Apoi, profesoara i-a ajutat pe copii să întocmească o nouă

listă. Aceste răspunsuri au fost date în linişte, cu mâinile ridicate. Ele

includeau: să silabisim, să ascultăm, să nu vorbim, să stăm şi să

ascultăm, să scriem ceea ce ne spuneţi.

Mulţi dintre copiii care s-au născut în ultimii 20 de ani sunt diferiţi faţă

de generaţiile anterioare. Ei sunt conştienţi, sensibili şi pot avea

capacităţi extrasenzoriale. „Noii copii” nu tolerează sub nicio formă

necinstea şi lipsa de integritate. Lor le este greu să trăiască în sistemul

educaţional actual în care există atâta falsitate: Să pretindem că ne

place să fim aici. Să nu vorbim despre cât de nefericiţi suntem toţi,

pentru că suntem forţaţi să venim în acest loc şi să învăţăm lucruri

despre care nu suntem siguri că au aplicaţii practice în viaţă.

Din ce în ce mai mulţi profesori şi educatori, care au darul de a

empatiza cu elevii lor, recunosc faptul că programa şcolară actuală le

refuză copiilor indigo accesul la modul lor natural de a învăţa. „Elevii

indigo” au un simţ profund al misiunii vieţii lor, al necesităţii de a fi

autentici şi, de aceea, ei au nevoie să se implice într-un sistem autentic

de învăţare. Până se va petrece aceasta, prima reacţie a adulţilor în faţa

comportamentului nou şi rebel al copiilor indigo este aceea de a le da

medicamente pentru a reuşi să îi controleze.

Ritalin, medicamentul care îi „amorţeşte” pe copiii indigo

Din păcate, mulţi copii foarte înzestraţi şi talentaţi ai noilor generaţii

sunt etichetaţi greşit ca suferind de SAD (Sindromul Atenţiei

Deficitare) sau SADH (Sindromul Atenţiei Deficitare Hiperactive), iar

apoi le este prescris medicamentul Ritalin. Deşi nu toţi copiii indigo

sunt diagnosticaţi cu aceste sindroame şi nu toţi cei care prezintă SAD

sau SADH sunt copii indigo, cercetătorii au descoperit că un număr

considerabil dintre „copiii cei noi” sunt trataţi în mod eronat cu Ritalin,

doar pentru că adulţii preferă calea mai uşoară.

Copii care se dovedesc în urma testelor că sunt foarte inteligenţi sau

chiar geniali şi extrem de talentaţi sunt „drogaţi” de către adulţii care îi

au în grijă într-un efort inconştient de a opri manifestarea unei

conştiinţe noi care vine prin aceşti copii pe pământ. Părinţii sunt

exasperaţi de crizele de personalitate ale noilor copii şi de refuzul

acestora de a urma regulile sociale prestabilite. De multe ori, copiii

care se manifestă astfel nu înţeleg ce se petrece cu ei, fiind furioşi că

adulţii care ar trebui să îi protejeze şi să-i îndrume, nu sunt în stare să

facă aceasta şi se simt depăşiţi de situaţie.

Deşi Ritalinul este unul dintre cele mai populare medicamente

prescrise elevilor cu probleme de comportament, efectele sale

secundare nu sunt de neglijat. S-a descoperit chiar că influenţa negativă

asupra creierului sănătos este chiar mai puternică. Medicamentul poate

induce modificări la nivelul muşchiului cardiac, fiind atât de nociv

încât armata americană îi respinge pe potenţialii recruţi care au luat

Ritalin.

Numeroşi cercetători sunt de părere că o consiliere adecvată, o dietă

echilibrată şi cât mai naturală, precum şi diferitele terapii

neconvenţionale cum ar fi medicina tradiţională indiană,

AYURVEDA, pot ajuta foarte mult la reechilibrarea şi însănătoşirea

copiilor care au fost etichetaţi în mod greşit ca suferind de SAD sau

SADH.

Cum abordează tinerii indigo locul în care muncesc

Dincolo de multele calităţi şi înzestrări excepţionale, „persoanele

indigo” se pot dovedi o adevărată provocare pentru cei cu care

interacţionează. Prin noua abordare a vieţii pe care aceştia o prezintă,

Dezbateri


indiferent de vârsta pe care o au, acasă, la şcoală sau în familie, copiii

indigo îi forţează într-un mod indirect pe cei de lângă ei să îşi

transforme într-un mod radical abordarea relaţiilor şi normelor sociale,

asta dacă vor „să fie bine”, pentru că, „un indigo” nu se schimbă după

ceilalţi, ci ceilalţi trebuie să se transforme astfel încât să poată avea

acces la viziunea sa. Am putea spune că prin latura lor egocentristă,

nerăbdătoare şi sceptică, tinerii indigo pun o oglindă în faţa societăţii

umane în vederea transformării acesteia.

Indiferent de locul unde se află, acasă, la şcoală, sau la serviciu, una

dintre caracteristicile tinerilor indigo este aceea că ei îşi doresc să aibă

relaţii cu cei din jur bazate pe respect şi iubire, nu pe însuşirea unor

roluri şi pe aşteptări. De aceea, acestor „noi copii” le este greu să se

integreze în sistemul social actual, unde se aşteaptă ca un copil, un

adolescent sau un tânăr să corespundă anumitor tipare

comportamentale.

Mărturii despre copiii indigo

Conform mărturiilor, se pare că o mare parte dintre „noii copii” îşi

amintesc de vieţi trecute pe care le-au trăit, uimindu-i pe părinţi cu

relatările lor. Unii dintre ei vin „treji” din punct de vedere spiritual,

vorbindu-le adulţilor despre o nouă viziune spirituală asupra

universului şi existenţei. Conştienţi de eternitatea spiritelor lor, de

unitatea creaţiei lui DUMNEZEU, ei manifestă compasiune şi empatie

faţă de tot ceea ce este viu pe această planetă.

Deşi mulţi copii indigo încă nu şi-au amintit de misiunea pe care o au

aici, totuşi, prin simpla lor prezenţă, aceştia ajută la elevarea nivelului

de conştiinţă planetar, la trecerea pământului într-o dimensiune

superioară a păcii şi a iubirii, unde războaiele şi luptele pentru putere

nu vor mai exista.

Când sunt întrebaţi despre DUMNEZEU, răspunsurile unor micuţi

indigo de patru ani sună cam aşa:

„DUMNEZEU? Nu trebuie decât să îţi asculţi inima.”

„Poţi spune: Doamne, mă auzi? Şi El îţi va vorbi. Este ca şi când ai

vorbi cu tine însăţi.”

„Nu trebuie decât să poţi auzi cuvintele din capul tău.”

„DUMNEZEU este iubire, DUMNEZEU este DUMNEZEU, desigur

că există DUMNEZEU.”

Mărturia unei profesoare care a studiat comportamentul copiilor

indigo: „Cel mai spectaculos lucru pe care l-am observat era modul în

care formau grupuri, apropiindu-se unii de alţii în special în jurul unui

copil care era bolnav sau supărat. Cel mai adesea se adunau pe

perechi dar, câteodată formau grupuri, sau se aşezau în triunghi, sau

în formă de diamant. Era atât de natural pentru ei, încât atunci când

un copil avea nevoie de ceva de la copiii indigo ei doar se duceau şi

stăteau lângă el un timp, nici măcar nu vorbeau, apoi plecau.”

„Ce este violenţa, copilaşi?” o fetiţă frumoasă cu stele în ochi a

răspuns „E uşor, sunt nişte flori frumoase, violete. Le miros în fiecare

zi şi ele mă fac fericită.” (Robert P Ocker, profesor)

„Fiica mea mi-a cerut acum câteva zile nişte sirop de tuse. Când am

ezitat să îi dau, ea mi-a spus: ştii, mămico, de fapt nu medicamentul

mă ajută... adevărul este că eu cred că va avea efect, aşa că el

funcţionează”. Într-o zi, fetiţa era supărată pe tatăl ei şi i-a spus

„Trebuie să fii drăguţ cu mine! M-ai vrut, aşa că m-ai avut. Acum ai

face bine să ai grijă de mine!” (Linda Etheridge, profesoară)

Soţia mea şi cu mine îi spunem lui Nicholas care are doi ani că îl

iubim. Uneori ne spune şi el că ne iubeşte, dar cel mai des Nicholas

este de acord cu noi: „Şi eu mă iubesc”. (John O.)

„Odată, îngerii mei mi-au spus că şi stelele sunt îngeri şi că numele

lor sunt Îngeri Stelari. Steaua dorinţelor este îngerul tuturor. Îngerii

Stelari trebuie să aibă grijă de toată lumea de aici de pe Pământ –

orice s-ar întâmpla.” (Megan Shubik, opt ani)

„Când m-a vizitat Crăciunul trecut nepoţelul meu de şapte ani pe

nume Matthew, i-am oferit o şedinţă de masaj. El mi-a spus apoi că a

văzut lumini care se mişcau pe sus în camera întunecoasă. Adeseori,

vorbeşte despre dorinţa de a se întoarce înapoi la DUMNEZEU şi

despre incinerare.” (Sunny G.)

„Fiul nostru şi-a adus prietena gravidă să locuiască cu noi. Într-o

dimineaţă, cam cu şase săptămâni înainte să se nască copilul, am

observat în colţul sufrageriei un stâlp de lumină strălucitoare. Stâlpul

de lumină a continuat să apară continuu până când s-a născut copilul

şi apoi încă două luni. Între timp toţi cei din casă l-au văzut şi s-au

convins că era adevărat, deşi la început nu m-au crezut. Fetiţa mi-a

spus la un an jumate că nu îi place să doarmă şi să viseze. La trei ani

jumate mi-a mărturisit că îşi aminteşte de sângele din burtica mamei şi

că îi făcea rău, nu îi plăcea să fie acolo.” (Mary V.)

„Când Sean în vârstă de nouă ani a intrat în cabinetul meu de

homeopatie însoţit de mama sa, avea o expresie încordată, ceva de

genul „Iar o luăm de la capăt!”. Îşi uda patul în fiecare noapte şi

fusese deja la mai mulţi terapeuţi însă niciunul nu reuşise să îl ajute.

Dezbateri


De obicei, îi rog pe copii să îmi deseneze familiile lor, însă de această

dată, după ce m-am uitat în ochii lui Sean, i-am spus ceva diferit: „Ştiu

că tu ştii de ce ai nevoie, te rog desenează-mi acel lucru.” Copilul a

zâmbit larg, desenând o reprezentare a unui remediu homeopatic pe

care l-am recunoscut. I-am arătat o cutie mare cu 200 de remedii şi el

a trecut uşor cu mâna pe deasupra ei spunând că nu este acolo. Apoi i-

am arătat o altă cutie şi din nou şi-a plimbat mâna pe deasupra ei,

încetinind într-un loc. A scos apoi sticluţa respectivă şi ţinând-o în

mână a închis ochii şi s-a clătinat uşor. Sean a spus apoi că se simte

mai bine şi de atunci, patul său este mereu uscat.” (Ann C.)

„Pe când lucram cu un grup de copii de şcoală generală, i-am rugat

să scrie despre o experienţă semnificativă din viaţa lor. Un băiat din

clasa a opta s-a ridicat şi a întrebat: «Ştiţi care a fost experienţa cea

mai semnificativă din ultimii 100 de ani?» Elevii s-au privit întrebători

unii pe alţii şi au spus că nu ştiu. Apoi elevul a răspuns sincer: «Eu?»

Imediat, copiii ceilalţi au început să râdă încurcaţi. Cu blândeţe şi

respect m-am apropiat de el, uitându-mă cu înţelegere în ochii săi

derutaţi, spunându-i «Chiar aşa şi este! Mă bucur că eşti aici.»”

(Robert Ocker, profesor)

„Fiica mea mi-a spus într-o zi despre Collin, nepoţelul meu de doi ani:

«O, mamă, să îţi spună şi ţie Collin ce mi-a spus azi.» Şi Collin a spus:

«Nu, nu vreau să spun.» Fiica mea a insistat şi atunci băieţelul a spus

repede: «Îi spuneam mamei despre vremea când trăiam în tărâmul

Magog (tărâm descris în vechiul testament) şi ea nu era mama mea pe

atunci, era prietena mea, apoi a venit istoria şi noi nu am mai fost.”

(Nancy T.)

„Într-o zi mă plimbam cu fiul meu Joshua de 3 ani pe plajă. La un

moment dat, el m-a întrebat cine a fost Michelangelo. I-am răspuns că

a fost un artist.

-A, da, a pictat cerul, nu-i aşa?

-Da, aşa este, a pictat „cerul” unor biserici mari. De ce, l-ai

cunoscut?

-Da, l-am cunoscut, era un om bun.

-La ce te referi Joshie, spune-mi mai multe?

-Tati, totul s-a petrecut cu mult, mult timp în urmă.” (C. Richards)

Câteva exemple de copii indigo

Akiane Kramarik este recunoscută pe plan mondial drept un copil

indigo genial şi inspirat de DUMNEZEU. Pictoriţă şi poetă

autodidactă, Akiane s-a născut într-o familie ateistă (nu credeau deloc

în DUMNEZEU) la data de 9 iulie 1994, în oraşul Mount Morris din

statul american Missouri. La patru ani, a avut prima experienţă

spirituală religioasă şi tot atunci a început să şi deseneze. Datorită ei,

toţi membrii familiei sale s-au convertit la creştinism. Mama ei

povesteşte despre ziua când fiica sa i-a mărturisit că îl cunoaşte pe

DUMNEZEU:

„- Astăzi l-am întâlnit pe DUMNEZEU - mi-a spus Akiane.

- De unde ştii că era DUMNEZEU?

- Exact aşa cum eu ştiu că tu eşti mămica mea şi tu ştii că eu sunt

Akiane.

- Dar cine te-a învăţat pe tine să foloseşti cuvântul DUMNEZEU?

- Ţi-aş spune, mami, dar nu ai putea să înţelegi.”

Fetiţa a început să picteze la vârsta de şase ani, iar un an mai târziu a

început să scrie versuri şi aforisme. Ea afirmă că inspiraţia îi vine din

viziuni, vise, contemplarea naturii, a oamenilor şi de la DUMNEZEU.

Akiane speră ca oamenii să afle speranţă în picturile ei. Cu fiecare

nouă creaţie, aspiraţia fetiţei este ca ceea ce ea pictează sau compune

să fie un cadou pentru DUMNEZEU şi un sprijin pentru oameni.

Cea mai mare dorinţă a fetiţei este ca toţi oamenii să îl iubească pe

DUMNEZEU şi să se iubească între ei. După cum afirmă Akiane,

misunea sa în viaţă este să transmită peste tot în lume iubirea ei faţă de

DUMNEZEU şi faţă de toţi oamenii.

Boris Kipriyanovici s-a născut la data de 11 ianuarie 1996 în oraşul

Zhirinovsk din regiunea Volgograd, Rusia. La vârsta de şapte ani a

ajuns pe prima pagină a jurnalelor din ţara sa, datorită cunoştinţelor

uimitoare legate de univers şi relatărilor sale cu privire la planeta

Marte. Mama sa, Nadejda afirmă că deşi nou născuţii nu îşi pot

concentra privirea, de îndată ce fiul său s-a născut a privit-o în ochi,

susţinându-şi capul singurel. La vârsta de opt luni, Boris a început să

rostească fraze întregi. Copilul nu avea încă trei ani când a început să le

povestească părinţilor despre univers.

„Câteodată se aşeza în poziţia lotusului şi începea să ne spună detalii

despre planeta Marte şi despre alte civilizaţii decât cea actuală, iar

spusele lui ne şocau. Putea să enumere toate planetele sistemului

solar, inclusiv sateliţii acestora. Îmi vorbea mereu despre galaxii,

menţionând numele şi numărul lor. La început m-am speriat crezând

că fiul meu era nebun dar apoi m-am decis să verific ceea ce îmi

spunea. Am citit câteva cărţi de astronomie şi am fost uimită să constat

că acele nume chiar existau şi Boris ştia atât de multe despre această

ştiinţă.” De asemenea, el povesteşte ca şi când s-ar fi petrecut ieri,

despre civilizaţia lemuriană şi distrugerea acesteia. Conform dovezilor

ştiinţifice, lemurienii au trăit acum 70 000 de mii de ani şi erau foarte

avansaţi faţă de oamenii din ziua de azi.

Dezbateri


„Atunci când am dus băiatul la diferiţi oameni de ştiinţă, inclusiv

câţiva cercetători UFO, astronomi şi istorici, cu toţii au fost de acord

că este imposibil ca Boris să inventeze lucrurile despre care vorbeşte

de la vârste foarte fragede. El foloseşte limbi străine şi termeni

specifici care sunt conoscuţi mai ales de oamenii de ştiinţă care

studiază fenomenele respective.” Din cauza faptului că nu se putea

acomoda la şcoală, deoarece îi întrerupea mereu pe profesorii lui

spunându-le că greşesc, părinţii lui Boris au fost nevoiţi să îi angajeze

profesori particulari. Pe lângă numeroase capacităţi extrasenzoriale pe

care cei din jur le-au observat la el, dar despre care Boris nu vrea să

vorbească, copilul este plin de compasiune şi empatie faţă de suferinţa

din jurul său. Mama sa relateză un astfel de exemplu: „Atunci când

submarinul Krusk s-a scufundat, Boris suferea foarte tare şi îl durea

tot trupul. De asemenea, în timpul crizei de la Beslan din 2004, a

refuzat să meargă la şcoală din cauza suferinţei pe care o simţea.

Întrebat despre această situaţie, Boris a spus că arde pe dinăuntru şi

ştia că acea criză se va termina într-un mod dramatic.” Întrebat ce

simte în legătură cu moartea, Boris a spus că nu îi este frică de moarte

deoarece el trăieşte etern. El a mai afirmat că „oamenii ar trebui să nu

mai sufere pentru greşelile din trecut ci să cunoască cât mai repede

ceea ce le este predestinat în prezent, să urmărească să atingă acele

înălţimi şi să treacă mai departe în implinirea viselor lor. Este necesar

să devenim mai prietenoşi şi mai buni. Dacă cineva vă loveşte,

îmbrăţişaţi-vă duşmanul, cereţi-vă scuze şi îngenunchiaţi în faţa sa.

Dacă cineva vă urăşte, iubiţi-l cu toată iubirea şi devoţiunea de care

dispuneţi şi cereţi-i iertare.”

După spusele Dr. Vladislav Lugovenko, un binecunoscut om de ştiinţe

din Rusia (care a petrecut mai mult timp împreună cu Boris), este

perfect posibil să fie măsurate calităţile extrasenzoriale ale oamenilor

cu ajutorul unor dispozitive speciale. Tot el afirmă că în prezent

numeroşi oameni de ştiinţă de pe întregul glob pământesc efectuează

cercetări cu privire la „noii copii” speciali. „Boriska este unul dintre

copiii care sunt numiţi indigo. Se pare că aceşti copii au misunea de a

transforma planeta pământ. Conform studiilor efectuate, mulţi dintre

ei au spirale de ADN îmbunătăţite care le conferă un sistem imunitar

excepţional. Cercetez acest fenomen de mai mult timp şi vă pot spune

că am întâlnit astfel de copii peste tot în lume. Sunt convins că ei vor

transforma civilizaţia umană în viitor”.

Matias de Stefano este un tânăr de 25 de ani din Venado Tuerto

Argentina care la ora actuală susţine workshopuri de spiritualitate în

Spania şi America de Sud. El s-a născut în luna august a anului 1987,

crescând într-o familie care nu avea preocupări spirituale, religioase,

sau metafizice. Pe parcursul copilăriei şi adolescenţei băiatul a trecut

prin experienţe spirituale extraordinare şi deşi mama sa nu înţelegea ce

se petrece cu el, l-a sprijinit mereu, refuzând să-i administreze

tratamentul medicamentos pe care doctorii îl prescriau pentru fiul său.

Iată un fragment din relatarea lui Matias:

„Sunt unul dintre acei mulţi copii indigo care s-au născut în ultimul

timp pentru a aduce şi a împământeni noua conştiinţă. În primii şapte

ani de viaţă, puteam să văd fiinţele eterice pe care aproape toţi copiii

le văd. Aceşti „prieteni imaginari” erau spirite elementale şi, de

asemenea, fiinţe angelice care mă ajutau să înţeleg realitatea în care

mă aflam. A urmat apoi o perioadă de 11 ani în care a trebuit să îmi

amintesc treptat tot ceea ce am făcut înainte de a veni aici pe pământ,

să scriu toate acestea şi să le desenez. În acea perioadă am primit

nenumărate viziuni şi amintiri însoţite de nişte dureri de cap foarte

mari care au încetat doar când am împlinit 18 ani. Toată suferinţa

fizică pe care am îndurat-o în adolescenţă venea împreună cu milioane

de emoţii şi amintiri, totul având pentru mine proporţii gigantice. O

mare parte a misiunii mele aici pe pământ este aceea de a-mi aminti.

Înainte să mă întrupez, lucram în ceea ce aici pe pământ se numesc

înregistrările akashice, tocmai de aceea pot să îmi amintesc. „Esenţa

mea” era obişnuită să lucreze cu cantităţi enorme de informaţie şi

cunoaştere. Pentru că deja ştiam să organizez această informaţie,

ghizii mei din subtil mi-au permis să îmi amintesc din ce în ce mai

mult. Atunci când ne amintim, ni se activează o parte a creierului

nostru care ne uneşte cu memoria cosmică. Toată lumea poate face

asta, dar unii dintre noi venim deja specializaţi în aşa ceva. O altă

parte a misiunii mele este să ajut la organizarea cunoaşterii pe care o

are umanitatea la ora actuală, pentru a putea înţelege ce înseamnă

procesul actual (la nivel terestru, galactic şi universal) de trecere a

pământului într-o dimensiune superioară şi care este rolul nostru ca

umanitate în cadrul acestuia. Toate proiectele la care lucrez poartă

numele de Ater Tumti, ceea ce înseamnă „Cerul pe Pământ”. Această

expresie este în limba sayonică, limbă ce se vorbea pe coasta actuală a

Egiptului, în urmă cu 9000 de ani î.Ch. şi pe care ghizii mei spirituali

mi-au permis să mi-o amintesc. În acea perioadă, Ater Tumti exprima

Planul Divin pentru care umanitatea a fost creată, acela de a aduce

conştiinţa cerească pe pământ, în vederea susţinerii evoluţiei planetei.

Fiinţa care este planeta noastră se află într-o evoluţie continuă, iar

rasele care locuiesc această lume atât în interior cât şi la suprafaţa ei

au capacitatea şi misiunea de a ajuta în cadrul procesului de

„iluminare a planetei”. În ultimii 12 000 de ani, omenirea a trecut

prin ciclurile spirituale ale toamnei şi iernii galactice. Misiunea

fiinţelor umane în această perioadă a fost aceea de a lucra aici pe

pământ şi a purifica experienţele prin trăirea lor plenară. De aceea în

ultimii 12 000 de ani umanitatea s-a deconectat de la esenţa ei Divină.

În toţi aceşti 12000 de ani, omul s-a specializat în materie şi densitate.

Anul 2012 este anul în care se termină acest „ciclu al densităţii” şi

începe un ciclu spiritual de 12 000 de ani de primăvară şi vară

Dezbateri


galactice. Pământul are menirea să se transforme într-un soare. Noi

cei care suntem acum pe pământ trebuie să ajutăm planeta să urmeze

această cale de ascensiune. Munca noastră, a umanităţii este aceea de

a impulsiona şi de a ajuta Terra să se „ilumineze” în mod conştient.

Anul 2012 nu reprezintă sfârşitul lumii deşi procesul de transformare

ar putea fi perceput ca fiind dur. El va dura cel puţin 200 de ani (din

anii „70-„80 până în jurul anului 2050). În această perioadă de

tranziţie, umanitatea se va adapta la schimbările de pe suprafaţa

Terrei, care va trece prin transformări tectonice şi climatice, în

vederea începerii primăverii galactice. Nu trebuie să ne fie frică de

cataclisme, ceea ce ar trebui să ne preocupe este lipsa de comunicare

şi multiplele probleme pe care ea le generează. Cel mai important

lucru este să ne lăsăm ghidaţi de ceea ce trăieşte în prezent pământul.

În procese atât de puternice cum este acesta de elevare a vibraţiei este

important să ne echilibrăm cât mai mult emoţiile şi să facem exerciţii

de respiraţie. De asemenea, alimentaţia ar trebui să fie cât mai pură.

Este necesar să avem răbdare şi să ne respectăm ritmul de

transformare cât şi pe cel al planetei deoarece suntem pe calea cea

bună. Le-aş sugera oamenilor să devină stăpânii propriei cunoaşteri.

Eu nu prezint lucruri noi, ci mai degrabă explic ceea ce se petrece la

ora actuală într-o manieră simplă, pe baza informaţiilor care mi-au

parvenit. Este necesar să fie prezentate în mod clar evenimentele

istorice şi trebuie distruse miturile care fac umanitatea să trăiască în

disperare la ora actuală.”

Având în vedere că în prezent se manifestă începutul unei transformări

spirituale fundamentale a rasei umane, ne putem aştepta ca pe măsură

ce înaintăm în această perioadă de tranziţie către noua dimensiune, din

ce în ce mai multe suflete evoluate spiritual să se încarneze pe planeta

pământ. Conform studiilor existente până în prezent asupra

„fenomenului copiilor indigo” s-a observat o creştere a capacităţilor

extrasenzoriale şi a inteligenţei creatoare la copiii născuţi în ultimii 10-

20 de ani. Dacă cu adevărat vor fi necesari cel puţin 200 de ani până la

instalarea deplină a noului nivel de conştiinţă la nivelul întregii planete,

putem spune că generaţiile care urmează vor aparţine într-o foarte mare

măsură „Noului Pământ” al Adevărului Spiritual.

Fie că suntem sau nu „copii indigo”, cu toţii avem şansa de a ne afla

aici, în această perioadă de transformări extraordinare prin care trece

planeta noastră şi astfel ni se oferă posibilitatea să evoluăm foarte mult

spiritual împreună cu ea. Este important de reţinut că pentru fiinţele

umane angrenate pe o cale spirituală autentică, şansele ca ele să devină

„persoane indigo” sau chiar mai mult decât atât, este foarte mare. Ca

yoghini, este esenţial să punem în practică numeroasele procedee

spirituale pe care le avem la dispoziţie.

Bibliografie:

Copiii Indigo, de Lee Carrol şi Jan Tober

Copiii Indigo peste zece ani, de Lee Carrol Jan Tober

Copiii Indigo de la Mânie la Iubire, de Dianne Lancaster

Miracolul vieţii şi viziunea omului asupra

reîntrupării


„Sunt absolut convins că... viaţa îşi are originea în moarte şi că

sufletele morţilor continuă să trăiască.” (Socrate)

„Aşa cum sufletul întrupat trece de la copilărie la tinereţe şi bătrâneţe,

tot aşa, în mod analogic, sufletul îşi schimbă trupul şi trece într-altul.”

(Bhagavad Gita II, 13)

„Nu a existat niciodată credinţă mai frumoasă, mai adevărată, mai

pură, mai morală, mai fecundă, mai consolatoare şi, până în acest

moment, mai verosimilă decât cea a vieţii perpetue.” (Maurice

Maeterlinck – poet şi dramaturg belgian)

ot mai mulţi oameni cunosc astăzi faptul că materialismul

ateist, care neagă existenţa lui Dumnezeu şi a vieţii de după

moarte, punându-şi amprenta nefastă asupra ştiinţei oficiale,

îşi are rădăcinile în curentele iluminismului şi raţionalismului ‒

prezentate încă de istoria oficială drept etape majore ale progresului

societăţii umane. În realitate, cercetători serioşi au evidenţiat faptul că

cele două curente au fost susţinute şi finanţate în mod subversiv de

clanurile de cămătari care au pus în secolul al XVIII-lea bazele

ordinului satanic al aşa zişilor „iluminaţi”. Scopul acestora şi al

urmaşilor lor din ziua de astăzi este subjugarea lumii prin distrugerea

credinţei în Dumnezeu a oamenilor, care devin în felul acesta mai uşor

de manipulat. Ştiinţa materialistă susţine că de fapt, în întreaga lume nu

există nimic altceva decât ceea ce putem percepe cu simţurile. Sfidând

doctrinele tradiţiilor spirituale multimilenare, corifeii materialismului

ateist (printre care se numără, în mod surprinzător pentru unii,

personalităţi precum matematicienii Laplace şi Descartes) au afirmat

adesea în batjocură că pentru a găsi Spiritul lui Dumnezeu, ei au

scotocit, chipurile, peste tot în această lume şi totuşi nu L-au

descoperit. Astfel, este notoriu cazul lui Laplace, care întrebat fiind de

Napoleon de ce nu-L menţionează pe Dumnezeu în scrierile sale de

T

Dezbateri


astronomie, a răspuns cinic că „nu a avut nevoie de această ipoteză”.

Tot în aceeaşi categorie se înscrie şi afirmaţia dispreţuitoare a

chirurgului francez François-Joseph-Victor Broussais (1772-1838):

„Niciodată nu am descoperit sufletul sub tăişul bisturiului”, care este

citată adesea ca o rostire emblematică de către savanţii materialişti.

Cu toate pretenţiile promotorilor ei, ştiinţa materialistă nu a reuşit

totuşi nici să explice în mod coerent natura ultimă a materiei şi a

energiei, nici să descopere originea ultimă a mişcării, nici să dezlege

enigma apariţiei conştiinţei în general şi a simplei senzaţii în particular,

nici să dezvăluie taina primei apariţii a vieţii sau a modului misterios în

care Natura îşi urmează cursul şi îşi atinge finalitatea, ca să enumerăm

doar câteva dintre întrebările fundamentale.

Din perspectiva străvechilor tradiţii

spirituale ale planetei, viaţa este un

miracol, iar sufletul şi trupul reprezintă

două niveluri diferite ale realităţii, care deşi

coexistă temporar în lumea fizică, se

evidenţiază totuşi prin frecvenţe de vibraţie

distincte. Înţelepţii şi yoghinii din vechime

susţineau nu numai că sufletul fiinţei

umane există, dar şi că el este nemuritor.

Doctrina transmigrării sufletelor după

moarte (pentru care unii mai folosesc

termenii nuanţaţi de „metempsihoză”,

„metensomatoză”, „palingeneză” etc.) este

cunoscută din Antichitate în Orient,

constituind un aspect fundamental al

întregului ansamblu al tradiţiei hinduse. Vedele şi Bhagavad Gita,

scripturile sacre ale Indiei, vorbesc despre vieţile succesive ale

sufletului. Marele yoghin şi înţelept Patanjali a consemnat în tratatul

său fundamental Yoga Sutra (III, 18) că, prin intermediul anumitor

tehnici yoghine, un practicant avansat dobândeşte accesul la

impregnările sale subconştiente (SAMSKARA-uri) şi astfel poate să-şi

rememoreze existenţele anterioare, care sunt păstrate sub forma unor

impregnări subtile latente în mintea subconştientă (CHITTA).

Egiptenii credeau în transmigrarea sufletelor, iar învăţăturile vechilor

greci, printre care Pitagora, Socrate şi Platon, făceau de asemenea

adesea referire la ea. Pitagora susţinea că-şi poate aminti vieţile sale

anterioare, iar Platon a evocat în mai multe rânduri ideea că, mânat

fiind de simţuri, sufletul pur părăseşte domeniul realităţii absolute,

pentru a îmbrăca un înveliş fizic.

Şi în Cabala tradiţiei iudaice există nenumărate referiri la existenţele

anterioare. În cartea Zohar-ului poate fi găsit cel puţin un pasaj care se

referă la reîncarnare: „Sufletele trebuie să se reintegreze în substanţa

din care au purces. Ele trebuie să dezvăluie perfecţiunile al căror

germen se află în ele, altfel fiind obligate să revină iarăşi şi iarăşi,

până când îndeplinesc condiţiile pentru reunirea cu Dumnezeu.”

În cadrul islamismului, adepţii căii spirituale a sufismului consideră şi

ei că sufletul este nemuritor şi că spiritul evoluează din treaptă în

treaptă, trecând prin mai multe regnuri. Marele mistic

Rumi descria astfel, în mod alegoric, procesul

evoluţiei spirituale şi al transmigrării sufletului în

celebrul său poem Mathnavi: „Când eram piatră, am

murit şi am renăscut ca plantă/Apoi am murit ca

plantă şi am renăscut ca animal/Am murit ca animal

şi am renăscut ca om/ De ce m-aş mai teme că aş

putea pierde ceva murind?/Ca om, voi muri din nou/

Înălţându-mă ca un înger perfect din cap până-n

picioare/Voi deveni ceva ce depăşeşte orice

închipuire omenească!”.

În ciuda unor susţineri dogmatice contrare, există o

serie de indicii că, în primele secole creştine, doctrina

transmigraţiei sufletelor era acceptată în Occident.

Astfel, în secolul al III-lea al erei noastre, învăţatul

creştin Origene, unul dintre Părinţii Bisericii primare, scria în lucrarea

sa De principiis că este firesc ca sufletele să primească trupuri

conforme cu înclinaţiile şi tendinţele lor. A trebuit să treacă două

secole pentru ca în anul 553 d. H., la cel de-al cincilea Conciliu

Ecumenic de la Constantinopol, în contextul anumitor intrigi politice

cu implicaţii în mediul monastic, zece dintre tezele învăţatului Origene

să fie condamnate ca eretice, deşi anterior nu deranjaseră pe nimeni.

Printre cele zece teze condamnate de autorităţile umane ale timpului se

afla şi cea a preexistenţei sufletului. În acest mod a fost anatemizată,

implicit, şi ideea de reîncarnare. De atunci, Biserica creştină susţine că

omul are la dispoziţie o singură viaţă pentru a reveni la starea

paradiziacă de dinaintea comiterii păcatului originar.

Dezbateri Dezbateri


Cu toată strădania de a structura dogma creştină într-o anumită direcţie,

există totuşi pasaje biblice care evocă ideea de reîncarnare,

creştinismul moştenind de la iudaism conceptele de înviere a trupului şi

de judecată de apoi. Astfel, în Evanghelia după Matei (11, 14 şi 17, 10-

13) Iisus Hristos face referire la Ioan Botezătorul ca fiind cel care a

fost odinioară profetul Ilie. „Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el (Ioan

Botezătorul) este Ilie, cel ce va să vină.“ „«Eu însă vă spun vouă că

Ilie a şi venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el câte au voit;

aşa şi Fiul Omului va pătimi de la ei.» Atunci au înţeles ucenicii că

Iisus le-a vorbit despre Ioan Botezătorul.”

În lucrarea Marea Evanghelie a lui Ioan, scrisă de profetul Jakob

Lorber sub dicteu divin inspirat (vol.5, capitolele 236-238), există un

pasaj în care Iisus confirmă că Ilie s-a

reîntrupat ca Ioan Botezătorul şi explică pe

înţelesul tuturor conceptul învierii cu trupul,

ce este asumat în creştinism prin aşa-numitul

Crez. Există de asemenea o trimitere la

reîncarnare din perspectiva legii cauzei şi a

efectului în Evanghelia după Ioan (9, 2), în

pasajul în care Iisus este întrebat: „Cine a

păcătuit, acest om, sau părinţii lui, de s-a

născut orb?”. Şi în Evanghelia după Matei

(26, 52) se face referire la legea spirituală a

acţiunii şi a reacţiunii concordante: „Cel ce

ridică sabia, de sabie va pieri”. Totodată, în

Cartea lui Iov (1, 21), atât în textul ebraic, cât şi în traducerea

grecească ce este folosită în mănăstiri, se găseşte pasajul foarte

semnificativ pentru ideea de reîncarnare: „Gol am ieşit din pântecele

mamei mele şi gol mă voi întoarce acolo”. Din păcate, traducerea

românească oferită în textul Bibliei denaturează originalul, prin

adaptarea în forma „gol mă voi întoarce în pământ”.

De-a lungul timpului, multe spirite mari au fost preocupate de

problema naşterii şi a morţii şi implicit de cea a reîncarnării. Savantul

Giordano Bruno a susţinut cu preţul vieţii, până la capăt, ideea că

sufletul transmigrează dintr-un trup în altul, în ciuda presiunilor

exercitate de Inchiziţie. Filosoful Voltaire afirma că „doctrina

reîncarnării nu este nici absurdă, nici inutilă” şi că „ideea

metempsihozei este poate cea mai veche dogmă a Universului

cunoscut”, iar marele poet german Johann Wolfgang Goethe spunea:

„Am certitudinea că am mai venit pe Pământ, aşa cum sunt acum aici,

de mii de ori”. Napoleon obişnuia să le spună generalilor săi că într-o

viaţă anterioară fusese Carol cel Mare. Nenumăraţi scriitori au abordat

subiectul vieţilor succesive ale omului. Honoré de Balzac, în cartea sa

Comedia umană, scria: „Toate sufletele umane trec prin vieţi

succesive... Oare câte întrupări consumă sufletul promis Cerului

înainte de a reuşi să înţeleagă preţul liniştii şi al solitudinii, ale căror

stepe înstelate constituie fundamentul lumilor spirituale?” Lev Tolstoi

scria, la rândul lui: „Aşa cum trăim mii de vise în această viaţă, tot la

fel, aceasta nu este decât una printre miile de alte vieţi în care poposim

după ce am părăsit o altă viaţă, mai reală... unde ne vom întoarce

după moarte. Viaţa noastră nu este decât unul dintre visele unei vieţi

mai reale, şi aşa va fi mereu, până ce o vom atinge pe cea din urmă,

adevărata – viaţa divină.”

Este evident că omului îi este foarte greu,

dacă nu imposibil să atingă perfecţiunea într-

o singură viaţă. El trebuie să-şi dezvolte

virtuţi precum iubirea, compasiunea,

toleranţa, iertarea, echilibrul, curajul ş.a.,

proces care cere adesea un timp echivalent cu

nenumărate vieţi, căci tendinţele şi

aptitudinile se dezvoltă cel mai adesea într-un

timp îndelungat. O singură viaţă nu poate

explica misterul morţii înainte de naştere a

unor prunci nevinovaţi sau viaţa scurtă de

doar câteva luni ori câţiva ani a unor fiinţe umane, prin comparaţie cu

viaţa lungă a altora. Unii oameni sunt bogaţi, alţii sunt săraci, unii sunt

sănătoşi, alţii sunt bolnavi, unii sunt geniali, alţii sunt proşti şi, în

contextul unei singure vieţi, aceasta ar fi o nedreptate, o absurditate

strigătoare la cer. În plus, condamnarea la iadul „veşnic” a celor care în

decursul unei vieţi nu dobândesc credinţa în Dumnezeu sau nu aud de

existenţa lui Hristos, aşa cum o susţin unii dogmatici pretins creştini,

este cu desăvârşire iraţională, pentru că nu acordă prilej de corectare,

de creştere spirituală şi de evoluţie gradată.

Toate aceste situaţii şi fapte trebuie să aibă o raţiune şi singura

explicaţie plauzibilă şi firească pentru ele este legea divină a cauzei

generatoare şi a efectului compensator care guvernează întregul

Univers (Legea fundamentală a KARMA-ei). Nimeni nu este în

Dezbateri


realitate pedepsit pentru faptele sale, ci doar culege efectele

compensatoare ale acţiunilor sale anterioare, ceea ce îl face până la

urmă să devină responsabil, să îşi corecteze atitudinea şi să asimileze

lecţiile spirituale care îi sunt necesare. Scopul vieţii este desăvârşirea

spirituală şi atingerea comuniunii cu Dumnezeu, iar nu pedepsirea

pentru păcate, chiar dacă greşelile comise trebuie îndreptate, iar

tendinţele inferioare ale fiinţei trebuie înlăturate.

În final, putem spune că reîncarnarea pregăteşte gradat, treaptă cu

treaptă, fiinţa umană pentru atingerea desăvârşirii şi a Realizării ultime,

care o eliberează din ciclul naşterilor şi al morţilor, conducând-o la

comuniunea deplină cu Dumnezeu.

Armonia formelor naturale

Aurora Nicolae, Andrei Gămulea - Bucureşti

Aproape întotdeauna momentele cele mai frumoase ale

vieţii fiecăruia dintre noi au fost însoţite de prezenţa

fermecătoare a florilor şi plantelor naturale.

ntreaga bucurie, dragoste şi fericire pe care noi o resimţim în

asemenea momente minunate se regăseşte de cele mai multe ori în

culoarea fascinantă şi forma plină de armonie a florilor naturale pe

care noi le oferim atunci celor ce ne sunt dragi sau fiinţei iubite.

De fiecare dată când ne aflăm în prezenţa lor, florile şi în general toate

plantele naturale ne încântă întreaga fiinţă prin armonia cuceritoare a

formelor lor unice. Mesagere ale unui tainic univers al formei şi

culorii, plantele naturale trezesc în fiecare dintre noi, într-un mod

infabil, sentimentul frumuseţii şi al armoniei. Însă foarte puţini dintre

noi am urmărit să

pătrundem în acest

univers misterios

pentru a afla care

este secretul

armoniei

fascinante a

formelor plantelor

naturale.

Artiştii, pictorii şi, în general, toţi aceia care au avut din plin trezită atât

sensibilitatea faţă de frumos, cât şi spiritul viu al celui ce caută să

dezlege tainele naturii profunde a fiinţei umane au descoperit că

întotdeauna există o legătură directă între o anumită proporţionalitate a

formelor şi impresia vizuală agreabilă ce apare ca urmare a

contemplării acelor forme.

Grecii, spre exemplu, au cunoscut îndeaproape impresia de armonie şi

de echilibru care apare atunci când privim doua segmente neegale, a

căror lungimi se află într-un raport de aproximativ 1,618. De altfel, în

sculptura şi în

arhitectura greacă

din secolul lui

Pericle, acest

raport magic era

respectat cu

stricteţe, şi tocmai

la acest raport se

refereau filosofii

greci atunci când

afirmau că: „frumuseţea înseamnă proporţie bine cumpănită”.

Observând că o asemenea proporţie creează cea mai puternică senzaţie

de frumuseţe, Leonardo da Vinci a fost îndreptăţit să numească acest

număr „sectio aurea”, adică „secţiunea de aur”. El era de părere că

secţiunea de aur este canonul după care ar trebui să se stabilească

proporţiile dintre diferitele părţi ale aceleiaşi clădiri, precum şi dintre

volumul constant şi cel rămas liber, pentru că numai astfel acea

construcţie va putea trezi un puternic sentiment de frumuseţe şi

armonie. De-a lungul timpului, oamenii au făcut fel de fel de

măsurători, redescoperind în natură, de fiecare dată, raportul

determinat de secţiunea de aur între diferitele părţi ale corpului

omenesc, ale animalelor şi ale plantelor.

Această universală putere tainică generatoare de armonie a numărului

de aur l-a făcut pe marele astronom Kepler să ofere oamenilor un sens

extrem de profund al existenţei acestui număr excepţional: „această

proporţie geometrică, cred eu, a fost pentru Creator o idee care

rămâne veşnică, pentru a ne revela astfel crearea celui asemenea din

cel asemenea...”

Privind acum lucrurile din această perspectivă ne putem da seama că

armonia formelor naturale este intim legată de această „proporţie

divină”, cum a fost numită secţiunea de aur în perioada Renaşterii.

Ştiind acum toate acestea nu ne rămâne decât să începem chiar noi să

Î

Dezbateri


descoperim acest mister al naturii. Înainte de aceasta să vedem, cu

ajutorul unui exemplu foarte simplu, cum se explică senzaţia vizuală

extrem de agreabilă pe care o generează în fiinţa noastră o secţiune de

aur în cazul a trei linii orizontale. Exemplul cel mai cunoscut şi plastic

totodată este linia care desparte marea de cer într-o reprezentare

artistică a mării. Acceastă linie nu este aşezată niciodată la mijloc, ci

astfel încât grosimea celor două benzi să se afle în raportul secţiunii de

aur. Mintea fiinţei umane care observă o astfel de reprezentare, are

tendinţa de a compara grosimea benzii mai înguste cu grosimea benzii

mai late şi, în consecinţă, va tinde în continuare să taie în gând o

grosime din banda lată cât este grosimea celei înguste. Atunci se va

obţine o bandă care satisface aceeaşi proporţie, de unde imediat apare

impresia de repaus, de constanţă, de siguranţă, într-o succesiune care

poate fi continuată astfel la infinit, generând în fiinţa celui care

contemplă o asemenea imagine sentimentul armoniei şi al infinităţii.

Pornind de la acest exemplu extrem de simplu, avem acum

posibilitatea să pătrundem în universul tainic al armoniei formelor

naturale. Pentru aceasta nu va trebui decât să privim cu atenţie modul

în care sunt alcătuite plantele naturale. Ochiul nostru ne va putea

spune de acum înainte, fără îndoială, că între diferitele părţi ale

plantelor există acest raport al armoniei şi că numărul de aur

corespunzător lui determină, prin nenumărate combinaţii posibile,

forme pline de încântare pentru noi. Deocamdată vă lăsăm să

descoperiţi singuri, contemplând plini de atenţie formele plantelor

naturale, cum apare acest raport magic, atât în modul de dispunere al

frunzelor, florilor, petalelor florilor, cât şi modul de creştere şi

dezvoltare ale oricărei plante.

Lao Tse şi profunzimea divină

a înţelepciunii sale

Iulia Bontaş - Bucureşti

„Destinul etern al omului este uniunea perpetuă cu TAO,

DUMNEZEUL Suprem şi Regele Universal.”

„A şti că nu ştii este cea mai înaltă înţelepciune. A nu şti, dar

a pretinde că ştii este slăbiciune. Recunoscând această

slăbiciune, ne putem elibera de ea. Înţeleptul nu are această

slăbiciune. Recunoscând-o, el s-a eliberat de ea.”

„A cunoaşte armonia înseamnă a cunoaşte ce este

neschimbător. A cunoaşte ceea ce este neschimbător înseamnă

a fi înţelept.” Lao Tse

ao Tse este considerat întemeietorul taoismului şi al liniei

Ghizilor spirituali nemuritori, linie ce continuă până în zilele

noastre. Lucrarea sa fundamentală TAO TE CHING este

textul sacru central al taoismului, fiind apreciată ca „rădăcina tuturor

lucrurilor, învăţătorul regilor şi cea mai preţioasă nestemată pentru

oameni.”

Numele său, Lao Tse, înseamnă

Bătrânul Maestru iar împrejurările

naşterii sale sunt descrise ca fiind

miraculoase. Se spune că mama

sa, o tânără fecioară, a observat o

stea căzătoare şi în acel moment a

rămas însărcinată. După o

neobişnuit de lungă şedere în

pântecele matern, s-a născut Lao

Tse, având o barbă albă şi urechile

foarte lungi, ca semn de înţelepciune.

Potrivit tradiţiei chineze, marele înţelept taoist a trăit în secolul 6 î.Ch.,

însă în alte texte este indicat secolul 4 î.Ch., confuzia provenind se pare

de la faptul că în realitate, cunoscând secretul nemuririi fizice şi

spirituale, Lao Tse a trăit o perioadă extrem de îndelungată. De

asemenea, se mai spune despre el că a avut ulterior 13 încarnări

succesive, în ultima dintre ele, în care a atins impresionanta vârstă de

990 de ani, călătorind în India pentru a revela TAO.

Considerat în cele mai multe forme religioase ale filosofiei taoiste ca

fiind o încarnare divină, Lao Tse era venerat ca TAISHANG LAOJUN,

„Grandiosul maestru celest al lui TAO şi al Virtuţii”, una dintre cele

trei fiinţe divine ale trinităţii taoiste. De asemenea, în timpul dinastiei

Tang, Lao Tse a fost onorat ca strămoş al acestei dinastii, acordându-i-

se titlul TAISHANG XUANYUAN HUANGDI – „Misteriosul şi

primordialul Împărat Suprem.”

Credinţa în revelarea lui TAO prin intermediul lui Lao Tse a dat

ulterior naştere Căii Ghizilor spirituali celeşti, prima grupare taoistă

L

Spiritualitate


religiosă. În tradiţia taoistă matură (ulterioară) el este privit ca o

personificare a lui TAO.

Originea legendară a lui TAO TE CHING şi inefabila relaţie Ghid

spiritual – aspirant

Se spune că, la vârsta de 160 de ani, Lao Tse, îndurerat de decăderea

morală a vieţii din oraş şi de declinul regatului, a intenţionat să se

retragă către frontiera vestică pentru a duce acolo o viaţă de ermit.

Ajuns la poarta dinspre vest a oraşului el a fost recunoscut de către

gardianul Yinxi (Yin His), care l-a rugat să redacteze o chintesenţă a

înţelepciunii sale. Profund mişcat de învăţătura divină revelată de Lao

Tse, Yinxi l-a recunoscut ca Ghidul său spiritual şi l-a urmat cu

veneraţie de atunci înainte. Relaţia dintre ei

constituie un exemplu viu al relaţiei ideale dintre

Ghidul spiritual taoist desăvârşit şi aspirantul

spiritual model şi, mai mult decât atât, ea este

apreciată, în anumite cercuri esoterice, drept o

mărturie a Divinităţii, întrupate de Lao Tse, ce

revelează Adevărul divin ultim umanităţii aflate în

ignoranţă şi suferinţă.

Se spune însă că Lao Tse nu a acceptat imediat să-l

îndrume spiritual pe Yinxi, atunci când acesta şi-a

exprimat dorinţa de a cunoaşte TAO. Mai întâi el i-a testat aspiraţia

spirituală, dar cum studiile îndelungate de astrologie ale lui Yinxi şi

bineînţeles calităţile sale interioare i-au permis să recunoască

apropierea Ghidului său spiritual, Lao Tse a acceptat până la urmă.

Yinxi a primit iniţierea spirituală odată cu transmiterea lucrării TAO TE

CHING şi a altor texte şi precepte, urmând apoi o perioadă de trei ani

în care şi-a perfecţionat credinţa şi comuniunea cu TAO, dedicându-se

cu totul vieţii spirituale.

Tradiţia chineză relatează că mai apoi, Lao Tse, mulţumit de credinţa şi

perseverenţa lui Yinxi, a anunţat că numele nemuritor a lui Yinxi este

scris în ceruri şi a chemat o procesiune celestă pentru a-l îmbrăca pe

Yinxi în veşmintele nemuritorilor, luând astfel naştere tradiţia Ghizilor

spirituali nemuritori din China. De asemenea, Lao Tse i-a conferit lui

Yinxi un număr de împuterniciri spirituale şi l-a luat cu sine într-o

călătorie prin Univers, mergând chiar până în cel de-al 9-lea Paradis.

După această călătorie iniţiatică, cei doi înţelepţi au plecat către

ţinuturile vestice.

Realizarea adevărului ne inspiră să-l oferim şi celorlalţi

Lao Tse a „clădit” învăţătura taoistă direct pe conceptele din tradiţiile

Salemului, afirmând că TAO este Cauza Primordială Unică a întregii

creaţii. „Unitatea se naşte din TAO cel Absolut; din această Unitate a

apărut Dualitatea cosmică, apoi, din această Dualitate, Trinitatea a

ţâşnit în existenţă, iar Trinitatea este sursa primordială a întregii

realităţi”.

„Orice realitate este mereu în echilibru între aspectele potenţiale şi

cele manifestate ale cosmosului, şi acestea sunt veşnic armonizate de

către Spiritul divinităţii”.

În ceea ce priveşte manifestarea lui DUMNEZEU, el

afirmă: „Deitatea Absolută nu face eforturi, însă ea

este întotdeauna victorioasă; ea nu constrânge

oamenii, dar este întotdeauna gata să răspundă

dorinţelor lor sincere; voinţa lui DUMNEZEU este

veşnic răbdătoare şi expresia ei este inevitabilă în

eternitate”.

Înzestrat cu o viziune spirituală vastă, Lao Tse

înţelegea astfel rostul fiinţei umane în univers:

„destinul etern al omului este uniunea perpetuă cu

TAO, Supremul Dumnezeu şi Regele Universal”. El

propovăduia ideea reîntoarcerii creaturii la Creator şi descria viaţa ca

fiind o formă de manifestare particulară a lui DUMNEZEU printr-o

scânteie din El, în timp ce aşa-zisa moarte seamănă cu o reîntoarcere

acasă a acelei personalităţi create.

În învăţătura sa, Lao Tse pune adesea accentul pe pacea minţii şi

serenitatea spiritului. El consideră autenticitatea, adevăratul caracter,

sinceritatea şi spontaneitatea a fi caracteristici naturale, native, proprii

oricărei fiinţe umane. Conceptul de credinţă veritabilă îl defineşte ca

fiind asemeni cu „atitudinea unui copilaş”.

Exprimând importanţa actului de a dărui, bătrânul înţelept spunea, de

asemenea, când vorbea despre fiinţa spirituală: „Omul bun nu caută să

păstreze adevărul pentru el însuşi, ci mai degrabă să-i reverse

bogăţiile asupra semenilor lui, căci aceasta este realizarea adevărului.

Voia lui DUMNEZEU cel Absolut este întotdeauna benefică şi

niciodată distructivă; intenţia adevăratului credincios este să

acţioneze întotdeauna, dar niciodată să constrângă.”

Spiritualitate


Între învăţăturile lui Lao Tse şi cele ale Evangheliei, enunţate şase

secole mai târziu de IISUS, există unele asemănări uimitoare,

demonstrând că adevărata înţelepciune este universală. Observăm

această asemănare în special în câteva rostiri ale înţeleptului chinez

prin care exprimă într-un mod magistral învăţătura divină, anticipând

înalta etică a Predicii de pe Munte: „Răspundeţi la rău cu bine.”,

„Faţă de cei răi voi fi bun pentru a-i face şi pe ei buni.” sau

„Bunătatea dă naştere la bunătate dar, pentru cel care este cu

adevărat bun, şi răul generează bunătate”.

HUA HU CHING, un tratat mai puţin cunoscut al lui Lao Tse

TAO TE CHING este unul dintre cele mai

apreciate texte spirituale din lumea întreagă, fiind

tradus în nenumărate limbi. Remarcabil prin

profunzime şi claritate, preţuit dincolo de

graniţele culturale pentru înţelepciunea sa

atemporală, acest text a fost considerat multă

vreme ca fiind singurul tratat ce-i aparţine lui Lao

Tse. Puţini ştiu, însă, că mai există un alt tratat al

înţelelepciunii taoiste, HUA HU CHING, în care

sunt consemnate o serie de învăţături orale cu

privire la dobândirea stării de iluminare, tratat

care îi este atribuit tot marelui înţelept chinez.

Învăţăturile din HUA HU CHING au o imensă autoritate spirituală şi o

mare importanţă, fiind pentru fiinţele umane comune o sui generis

hartă a itinerariului spiritual. Această carte a fost interzisă în anumite

perioade de dispute politice din istoria zbuciumată a Chinei,

ordonându-se arderea tuturor exemplarelor găsite. Transmiterea orală,

de la Ghid spiritual la aspirant, a învăţăturii spirituale în tradiţia taoistă

a făcut posibilă transmiterea acestui text până în zilele noastre.

Tratatul este onorific cunoscut ca: Taishang lingbao Laozi huahu

miaojing (Sublimul tratat clasic a lui Lao Tse ce constituie Suprema

comoară hrănitoare pentru convertirea barbarilor). O copie a acestui

tratat (HUAHUJING) a fost găsită în peştera Mogao lângă Dunhuang,

considerându-se că textul original datează din ultima perioadă a

secolului 4 î.Ch. sau prima jumătate a secolului 5 î.Ch..

HUA HU CHING - Învăţătura necunoscută a lui Lao Tse

„1 Eu vă arăt Calea Desăvârşită de comuniune cu marele şi

misteriosul TAO. Învăţăturile mele sunt simple; dacă vrei să faci din

ele o religie sau o ştiinţă vei da greş. Profunde, chiar dacă sunt simple,

aceste învăţături conţin întregul adevăr al Universului. Cine vrea să

cunoască adevărul, să realizeze cu bucurie treburile şi îndatoririle

care îi revin. Când şi-a terminat treburile, să se bucure de curăţirea

trupului şi de bucatele ce îi revin. După ce a terminat toate acestea, să

meargă la Ghidul său spiritual pentru a primi învăţătura. Această cale

simplă conduce către dobândirea păcii, a virtuţii şi a abundenţei.

2 Bărbaţii şi femeile care doresc să fie conştienţi de întregul adevăr

trebuie să adopte practica Căii Desăvârşite. Aceste discipline

consacrate calmează mintea şi conduc la

armonia cu tot ceea ce ne înconjoară. Prima

practică este cea a virtuţii nediscriminatorii:

ai grijă de cei care merită aceasta, şi în

acelaşi timp, în mod egal, ai grijă şi de cei

care nu merită aceasta. Când extinzi această

virtute în toate direcţiile, fără discriminare, te

afli deja ferm ancorat pe Calea care te

conduce la TAO.

3 Cine vrea să întruchipeze TAO trebuie să

accepte totul. Aceasta înseamnă să nu

manifeşti respingere şi să nu deteşti vreo idee sau vreun lucru, cu viaţă

sau fără viaţă, cu formă sau fără formă. Acceptarea este adevărata

esenţă a lui TAO. A accepta totul înseamnă în acelaşi timp

îndepărtarea de orice concept sau separare - bărbat sau femeie, eu şi

celălalt, viaţă şi moarte. Separarea este contrară naturii lui TAO.

Renunţând la antagonism şi la separare, te afli deja în mijlocul unităţii

armonioase a tuturor lucrurilor şi fenomenelor.

4Orice îndepărtare de TAO contaminează spiritul. Mânia este

îndepărtare, neacceptarea este îndepărtare, egoismul este îndepărtare.

De-a lungul încarnărilor, povara acestor contaminări poate să devină

foarte mare. Există o singură modalitate de purificare a acestora şi

anume practicarea virtuţii. Ce vrea să zică aceasta? Practica virtuţii

înseamnă a-i ajuta pe ceilalţi fără să cerem ceva în schimb, oferind

fără limite propriul nostru timp, capacităţile şi posesiunile noastre, în

orice ocazie sau loc care ne cere aceasta, fără a aduce vreun

prejudiciu persoanelor care au nevoie de ajutorul tău. Dacă

Spiritualitate


disponibilitatea ta de a oferi fericire este limitată, limitată va fi şi

posibilitatea de a primi fericire. Aceasta este opera subtilă a lui TAO.

5 Îţi imaginezi că Universul este agitat? Mergi noaptea în deşert şi

contemplă cerul înstelat. Această practică ar trebui să îţi răspundă la

întrebare. Fiinţa superioară îşi ordonează mintea la fel cum Universul

ordonează stelele de pe cer. Conectându-şi mintea cu originea ei

ultimă, o calmează. Odată ce s-a calmat, se expansionează în mod

natural şi în final devine vastă şi incomensurabilă, precum cerul

nopţii.

6 TAO dă naştere tuturor formelor, dar el nu are formă proprie. Dacă

încerci să-ţi reprezinţi în minte imaginea sa, îl vei pierde. Este ca şi

cum ai ţintui un fluture: capturezi forma, dar pierzi zborul. De ce nu te

mulţumeşti doar să îl experimentezi?

7 Învăţăturile Căii Desăvârşite vor continua atât timp cât există TAO

şi cineva care vrea să-l întrupeze. Ceea ce este scris acum pe aceste

pergamente va apărea într-un mod diferit peste generaţii. Totuşi,

aceste lucruri nu se vor schimba niciodată: cine vrea să atingă

unitatea trebuie să practice virtutea nediscriminatorie. Pentru aceasta,

trebuie desfiinţată orice idee de dualitate: bun şi rău, frumos şi urât,

înalt şi scund. Trebuie abandonată orice deviere mentală născută din

credinţe culturale sau religioase. Într-adevăr, mintea trebuie

menţinută liberă de orice gând care interferează cu înţelegerea lor

asupra Universului, totul fiind privit ca o unitate armonioasă.

Începutul acestei practici este începutul eliberării.

8 Mărturisesc că aici nu este nicio învăţătură de oferit: nicio religie,

nicio ştiinţă şi nici vreo altă formă de informaţii care să îţi îndrepte

mintea către TAO. Astăzi vorbesc într-un mod, mâine pot să vorbesc în

alt mod, dar întotdeauna, Calea Desăvârşită se află dincolo de cuvinte

şi de minte. Fii pur şi simplu conştient de unitatea tuturor lucrurilor.

9 Cine îşi doreşte admiraţia lumii, să adune o avere mare şi apoi să

renunţe la ea. Lumea îl va admira în conformitate cu mărimea averii

sale. Bineînţeles că aceasta nu are niciun sens. Încetează să mai

goneşti după dobândirea admiraţiei. Găseşte-ţi toate resursele în TAO.

Trăieşte în conformitate cu acesta, împărtăşeşte cu ceilalţi învăţăturile

ce conduc la acesta şi vei fi cuprins de binecuvântarea ce se revarsă

din acesta.

10 EGO-ul este ca o maimuţă care ţopăie prin junglă: fascinat complet

de regatul simţurilor, trece de la o dorinţă la alta, de la un conflict la

altul, de la un egoism la altul. Dacă îl ameninţi se teme pentru viaţa

sa. Lasă această maimuţă să plece. Lasă simţurile să plece. Lasă

dorinţele să plece. Lasă conflictele să plece. Lasă ideile să plece. Lasă

să plece iluzia vieţii şi a morţii. Tu doar rămâi în centru, ca un

observator. Apoi uită că te afli acolo.

11 Te atrage mai mult un parfum decât altul? Preferi această aromă

sau acel sentiment? Practica ta spirituală ţi se pare sacră, iar munca ţi

se pare profană? Înseamnă că mintea ta este separată: de ea însăşi, de

unitate, de TAO. Menţine-ţi mintea liberă de separări şi distincţii.

Când mintea ta este simplă, detaşată şi liniştită, toate lucrurile pot să

existe în armonie şi vei începe să percepi adevărul ultim.

12 Vrei să locuieşti într-un spaţiu sacru? Vrei să dobândeşti respectul

şi compania celor mai spirituale fiinţe? Vrei să fii protejat de gardienii

celor opt raze puternice de energie? Preţuieşte atunci Calea

Desăvârşită: tratează cu respect aceste învăţături, practică

adevărurile sale, iluminează cu acestea celelalte fiinţe umane. Vei

primi atâtea binecuvântări din partea Universului câte fire de nisip

sunt în Râul Eternităţii.

13 Particulele minuscule ce formează vastul Univers nu sunt câtuşi de

puţin minuscule. Cu atât mai puţin vastul univers este vast. Toate

acestea sunt concepte ale minţii, care este precum un cuţit, ce reduc

încetul cu încetul accesul la TAO, aceasta (mintea) căutând să îl

cuprindă şi să-l stăpânească. Dar ceea ce se află dincolo de formă este

de necuprins şi ceea ce se află dincolo de înţelegere este de

necontrolat. Există totuşi o consolare: cel care renunţă la cuţit îl va

avea pe TAO la îndemână.

14 Poţi să îţi dizolvi EGO-ul? Poţi să abandonezi ideea de eu şi de

celălalt? Poţi să renunţi la noţiunile de bărbat şi femeie, scurt şi lung,

viaţă şi moarte? Poţi să laşi deoparte toate aceste dualităţi şi să

accepţi TAO fără scepticism sau panică? Dacă poţi să faci aceasta, vei

atinge inima Unităţii Desăvârşite. Pe parcursul drumului evită să te

gândeşti la Unitate ca la ceva neobişnuit, elevat, sublim, transcedental.

Căci fiind Unitate, ea se află dincolo de toate aceste atribute. Este pur

şi simplu adevărul direct, esenţial şi complet.

Spiritualitate


15 Pentru fiinţa obişnuită, ceilalţi adeseori cer toleranţă. Pentru fiinţa

cu un înalt nivel de conştiinţă, nu există nimic care să se poată numi

toleranţă, deoarece nu există nimic care să se poată numi celălalt.

Aceasta a abondonat orice idee de individualitate şi şi-a extins

bunăvoinţa fără a aduce vreun prejudiciu anume. Fără ură, fără a se

opune, fără a se lupta, pur şi simplu învaţă şi există. A iubi, a urî, a

avea aşteptări: toate acestea sunt ataşamente. Ataşamentul împiedică

evoluţia spirituală

reală a fiinţei

umane. Prin

urmare, fiinţa

completă nu se

ataşează de nimic

şi poate relaţiona

cu toată lumea,

fără nicio

discriminare. Din

acest motiv,

existenţa sa este în

beneficiul tutror

fiinţelor. După cum

se poate observa, ceea ce are formă este egal cu ceea ce nu are formă

şi ceea ce este viu este egal cu ceea ce este fără viaţă. Acesta este

adevărul ultim şi nu vreo invenţie religioasă, dar numai cei cu un

înalt nivel de evoluţie spirituală îi vor înţelege sensul.

16 Majoritatea religiilor din lume nu fac decât să consolideze

ataşamentele faţă de anumite concepte false, cum ar fi: eu şi celălalt,

viaţă şi moarte, cer şi pământ... Cel care se lasă înlănţuit de aceste

idei false nu poate să perceapă Unitatea Desăvârşită. Suprema virtute

care poate să fie practicată este acceptarea responsabilităţii de a

descoperi şi de a transmite apoi mai departe adevărul complet. Unii

oameni îi ajută pe ceilalţi cu scopul de a primi recompense şi

admiraţie. Aceasta este pur şi simplu lipsit de sens. Alţii devin învăţaţi

pentru a-i servi, pe de o parte, pe ceilalţi şi pe de altă parte pentru a-

şi servi propriul EGO. În cel mai fericit caz, aceştia vor înţelege doar

jumătate din adevăr. Dar acelora care vor dobândi învăţătura pentru

a-i ajuta pe ceilalţi, li se va revela adevărul întregului Univers. În

consecinţă, caută acest ultim adevăr, care este complet, practică-l în

viaţa de zi cu zi şi împărtăşeşte-l cu umilinţă şi celor din jurul tău. Vei

intra astfel în tărâmul a ceea ce este divin.”

Cartea cea sfântă

a lui Raziel (SEPHER RAZIEL)

Iulia Bontaş - Bucureşti

„Arhanghelul Raziel a primit de la DUMNEZEU

misiunea de a le revela oamenilor anumite taine divine

esenţiale, precum şi unele mistere ale Universului, el fiind

acela care a fost trimis la începuturi de DUMNEZEU să-i

reveleze omului primordial, sau altfel spus lui Adam,

anumite taine iniţiatice şi tot el este acela care le permite

celor pregătiţi, de îndată ce au ajuns să fie suficient de puri

şi suficient de elevaţi din punct de vedere spiritual, să aibă

acces dincolo de vălul iluziei divine sau altfel spus dincolo de

vălul lui MAYA, în conformitate cu viziunea spirituală

indiană.

u ajutorul său fiinţele umane pregătite pătrund în felul

acesta în sacralitatea pură şi sublimă a lui DUMNEZEU şi

au în felul acesta acces la viaţa divină. Referitor la toate

acestea există o legendă faimoasă ce menţionează că

Arhanghelul Raziel i-a dăruit omului primordial, Adam, atunci când

acesta se afla încă în

Grădina Edenului,

înainte de căderea

lui Adam în tentaţia

dualităţii şi a

diferenţierii, o

misterioasă carte în

care erau prezentate

anumite mistere ale

Universului, iar

această carte este

cunoscută de cei

iniţiaţi sub numele

de Cartea cea sfântă

a lui Raziel (în

ebraică Sepher

Raziel).”

Prezentarea

Arhanghelului

Raziel

Legenda spune că, dacă ni-L imaginăm pe DUMNEZEU aşezat pe

tronul Său, atunci îl vom vedea cu siguranţă şi pe Arhanghelul Raziel

pentru că acesta se află atât de aproape de tronul lui DUMNEZEU,

încât aude toate tainele despre care DUMNEZEU vorbeşte. Se mai

C

Spiritualitate


spune că, din iubire şi compasiune pentru oameni, Raziel (Misterul cel

teribil al lui DUMNEZEU) a consemnat întreaga cunoaştere divină

într-o carte pe care a oferit-o lui Adam, omul primordial.

Pierdută şi regăsită de mai multe ori, Sepher Raziel Hamalach este o

carte misterioasă şi plină de forţă prin cunoaşterea pe care o cuprinde.

Se spune că ea a aparţinut, în perioadele în care omenirea a avut acces

la ea, unor patriarhi plini de merite divine precum Enoh, Noe, Solomon

şi că secretele conţinute în ea sunt atât de profunde încât pot fi înţelese

doar cu ajutorul Arhanghelului Raziel.

În legendă se povesteşte că Adam, întâiul creat de DUMNEZEU, a

înălţat timp de trei zile şi trei nopţi rugăciunea sa plină de umilinţă

către DUMNEZEU, implorându-I graţia şi

compasiunea prin care să-i reveleze cunoaşterea şi

înţelepciunea divină.

La sfârşitul celor trei zile DUMNEZEU L-a trimis pe

îngerul Său Raziel la Adam, pentru a-i spune: „Nu te

teme şi nu te mai plânge, căci rugăciunile tale au fost

ascultate. Am venit să-ţi dau învăţătură limpede şi de

adâncă înţelepciune. Cuvintele acestei cărţi sfinte te

vor ajuta să devii înţelept. Ele revelează totul până în

ziua morţii.” (...) „Toate generaţiile viitoare vor fi

călăuzite de această carte sfântă în drumul lor către

desăvârşire. Fii umil în spirit (RUOCH).

Împărtăşeşte tot ceea ce este scris în ea. Vei cunoaşte

tot ceea ce se va petrece în fiecare lună, în fiecare zi

şi în fiecare noapte.(...)”

Adam a venit mai aproape şi a ascultat, învăţând cum să se lase

îndrumat de această carte sfântă. Îngerul Raziel a deschis cartea şi a

citit cuvintele din ea. Auzind cuvintele acestei cărţi sfinte din gura

îngerului Raziel, Adam a căzut la pământ tremurând de spaimă. Raziel

i-a spus:„Ridică-te şi fii puternic. Preţuieşte puterea lui DUMNEZEU.

Ia cartea din mâinile mele şi învaţă din ea. Înţelege adevărul. Fă-l

cunoscut tuturor acelora care sunt puri. Aici este cuprins tot ceea ce se

va petrece în toate timpurile.” Adam a luat cartea, în timp ce îngerul

Raziel s-a înălţat la cer învăluit în foc.

Cele trei mistere, cele trei tipuri de adorare a Divinului şi cele trei

tipuri de ofrande

„Supreme taine ale cunoaşterii şi înţelepciunii divine ne sunt astfel

dezvăluite nouă, tuturor celor care, într-un singur cuget, aspirăm cu

tot sufletul către Bunul DUMNEZEU. Spre Tine Doamne cu nespusă

adoraţie, iubire şi recunoştinţă înălţăm din inimile noastre adâncă şi

neîncetată mulţumire.

Binecuvântaţi sunt cei înţelepţi de misterele izvorând din înţelepciunea

divină. Cartea sfântă este oferită cu iubire pentru a-i învăţa pe oameni

adevărul. Omagiind puterea şi gloria divină, onoraţi SHEKINETHOV

(Puterea Supremă a lui DUMNEZEU, sau SHAKTI a lui Dumnezeu,

echivalent al lui PARASHAKTI din tradiţia indiană, n.n.). Atât puterea

lucrărilor celor mai înalte, cât şi a celor mai de jos este fundamentul

gloriei lui ELOHIM. Cuvântul secret este precum laptele şi mierea pe

limbă. Fie doar al tău. Învăţăturile nu îţi sunt străine. Această carte

arată secretul lui Raziel, dar numai celui umil. Rămâi în lumina din

miezul zilei, fără cereri şi fără aşteptări. Învaţă să-l cinsteşti pe

ELOHIM adorându-L. Întoarce spatele răului şi mergi pe calea cea

dreaptă. Secretul este venerarea lui DUMNEZEU. Doar cei merituoşi

au acces direct la secret. Este scris, revelează secretul lui EL (Eli –

DUMNEZEU) doar pentru a sluji profeţilor.”

În Cartea cea sfântă a lui Raziel, numită şi Cartea sfântă a profeţilor,

sunt descrise trei tipuri principale de mistere, în

care se încadrează toate celelalte şi care la rândul

lor sunt cuprinse în prima poruncă: iubirea faţă de

DUMNEZEU. Adorarea lui DUMNEZEU este

considerată înţelepciunea primordială, întâia şi

cea mai importantă, integrând cele trei forme de

cunoaştere:„Este scris, bucură-te de

înţelepciunea exterioară şi construieşte casa

înţelepciunii cu ajutorul secretului fundaţiei. Fii

înţelept deschizându-ţi inima în faţa misterului.”

Cele trei tipuri de mistere sunt: misterul lui

MERKABAH (vehiculul – carul; termenul

MERKABAH este folosit pentru a descrie

HEKHALOTH – sau cel de-al şaptelea hol

paradisiac al palatului lui DUMNEZEU prin care fiinţa se deplasează

cu ajutorul unui car), misterul lui BERASHITH (BERASHITH este

numele primei cărţi a Vechiului Testament şi, de asemenea, şi primul

cuvânt al cărţii, la începutul Genezei), şi misterul poruncilor (Legilor)

lui DUMNEZEU (marea majoritate a oamenilor este familiarizată cu

tablele conţinând cele zece porunci ce i-au fost înmânate lui Moise pe

Muntele Sinai după eliberarea evreilor din Egipt; totuşi în Vechiul

Testament (Exod 20:2-23:19) sunt peste şaizeci de porunci ce i-au fost

date de DUMNEZEU lui Moise.)

Există trei tipuri de adorare a Divinului. Există adorarea lui

DUMNEZEU, adorarea lui SHADDAI (DUMNEZEU privit ca Tot

Suprem) şi adorarea lui ELOHIM (aspectul personal al lui

DUMNEZEU). În Carte se consideră că adorarea lui DUMNEZEU

înseamnă să iubeşti Numele lui DUMNEZEU şi să slujeşti cu (şi în)

iubire. „Este scris, omul este fericit să-L slujească, adorându-L, pe

DUMNEZEU.” Nu este scris aici (ci ulterior, n.n.) despre adorarea lui

ELOHIM, ci doar despre adorarea lui DUMNEZEU, iar în porunci este

scris despre servirea în iubire.

„(...) Este scris, vei ştii să-L venerezi pe ELOHIM. Vei ştii din iubire.

Cunoaşterea a fost instaurată, iar omul se bucură că nu mai este

dominat de slăbiciune. De aceea este scris, omul este fericit să–L

Spiritualitate


adore pe DUMNEZEU. Arată veneraţie Divinului neîncetat. Păstrează

iubirea în inimă. Venerarea Divinului este realizată în inimă

întotdeauna, ea este adorarea Purităţii supreme a lui DUMNEZEU.

Cei care-L venerează sunt iubiţi de DUMNEZEU. Este extrem de

valoros să trăieşti în puritate. Scaldă-te în gloria luminii lui ELOHIM.

Mergi din întuneric în lumină, separându-te de cei care se rătăcesc.

Din iubire, înţelegerea a apărut din iubire şi adoraţie. O mie de

generaţii au venit după aceea din iubire.”

În Midrash (Cartea sfântă) sunt descrise trei tipuri de ofrande. Acestea

sunt ofrandele destinate a fi arse (A‟AVOLAH), ofrandele pacifice

(SHELOMIM sau ofrada recunoştinţei) şi ofranda păcatului

(CHETATH). Ele sunt în corespondenţă cu cele trei categorii de lucruri

drepte: iubirea, rugăciunea şi veneraţia. Ofrandele destinate focului

corespund iubirii. Ofrandele pacifice corespund rugăciunii. Ofrandele

păcatului corespund veneraţiei. Ofranda arsă este un sacrificiu realizat

doar pentru gloria lui DUMNEZEU. Ofrandele pacifice şi cele ale

greşelilor (păcatelor) sunt realizate pentru fiinţa aflată în viaţă.

„Faceţi să transpară iubirea din rugăciune şi rugăciunea (cererea) din

veneraţie. Din iubire Îl veţi servi pe DUMNEZEU în adevăr. Acordaţi

gloria şi onoarea doar Impărăţiei Cereşti înaintea tuturor lucrurilor.

În Bunătatea sa nesfârşită DUMNEZEU a creat Universul prin cuvânt,

nu prin muncă. DUMNEZEU (HALOVEH), şi Tată şi Împărat, este

atotputernic şi înţelept, bun şi plin de compasiune. El tolerează toate

lucrurile, percepând totul, atât ceea ce este cel mai înalt, cât şi ceea ce

este cel mai de jos, susţinând totul, începând cu planurile cele mai

înalte şi dând naştere tuturor creaturilor. El revelează misterele

Universului, cunoaşterea binelui şi răului. Tolerează slăbiciunea de

dragul restabilirii. Priveşte, tot binele este acordat celor drepţi care Îl

iubesc pe DUMNEZEU. Omagiaţi şi lăudaţi lucrările alese. Ofranda

arsă este sacrificiu. Prin rugăciune, serviţi în locurile sacre,

binecuvântată este ea. Stăruiţi în cerere şi rugăciune. Cererea pentru

tot ceea ce este benefic este spre beneficiul fiinţei. Acesta este

fundamentul înţelepciunii, înţelegerea cunoaşterii. Din aceasta,

aduceţi lumină zilelor. (...) Rugaţi-L pe DUMNEZEU mai presus de

orice, acest sacrificiu este ofranda păcii.”

Adorarea lui DUMNEZEU este cea mai mare înţelepciune

„Veneraţi-L pe DUMNEZEU şi serviţi-L cu mare respect.(...)

Înţelepciunea primordială este venerarea lui DUMNEZEU şi iubirea

Paradisului. Inima celui drept arde precum flăcările focului.

Respectaţi poruncile din veneraţie faţă de DUMNEZEU. Aceasta este

ceea ce Domnul doreşte. Să nu aşteptaţi recompense pentru iubire şi

veneraţie. (Venerarea lui DUMNEZEU nu aduce gloria prin ea însăşi,

ci prin respectarea poruncilor).

(...) Domnul este pretutindeni şi în tot. El observă binele şi răul în

fiecare loc. Cel merituos Îl venerează pe DUMNEZEU în adevăr.

Lucraţi de dragul Cerurilor. Fiecare parte este creată din

binecuvântări. Stabiliţi-vă în inimă. Este scris, mulţumiţi-L pe

DUMNEZEU. El este etern şi, prin aceasta, recunoscut.

(...) Nu Îl veneraţi pe DUMNEZEU de dragul salvării Universului sau

pentru a deveni eterni. Doar veneraţi-L, altfel nu veţi fi perfecţi

înaintea lui DUMNEZEU în iubire.

(...) Valoarea înţelepciunii nu poate fi măsurată şi nici înţeleasă prin

cunoştinţe. De asemenea, nu există măsură pentru valoarea secretelor

scrise aici, aşa cum au fost revelate de ELOHIM.

Precum forţa focului, toată căutarea este interioară. Precum

guvernatorul Paradisului, toată căutarea este interioară. Pomul vieţii

este susţinut, păstrat şi protejat, precum mărul (fructul oprit) de

privire. Prin venerarea lui DUMNEZEU gloria este obţinută.

Dobândiţi gloria pentru a dobândi viaţa. Prin înţelegere, obţineţi

înţelepciunea. Prin eliberare, îndepărtaţi-vă de moarte. Prin trezirea

sufletului, stabilizaţi-vă în consacrare. Prin putere, fiţi întăriţi de

adorarea lui DUMNEZEU. Prin învăţare şi cunoaştere, înţelegeţi şi

umpleţi-vă inima de înţelepciune.

ELOHIM preţuieşte veneraţia. DUMNEZEU a umplut întreg Pământul

de glorie, la fel precum în Paradis unde este stabilit Tronul Său. Nu

există măsură pentru glorie. (...)

Cei merituoşi se apropie de lumina ascunsă. Cele mai profunde secrete

sunt revelate. Revelaţiile sunt clare, nu învăluite în întuneric. Nu există

nimic comparabil în întregul Univers.

(...) În sfinţenie şi puritate realizaţi acţiunile voastre. Cu umilinţă şi

modestie veţi avea succes în toate lucrările. Deveniţi înţelepţi prin

spiritul înţelepciunii.

(…) Din dorinţa pentru DUMNEZEU, inima arde în aspiraţia ei de a

se ridica la DUMNEZEU. Urmând această iubire şi aspiraţie, ridicaţi-

vă la DUMNEZEU. Fiinţa este menţinută în puritate şi sfinţenie

prin iubire.”

Cine are urechi de auzit să audă

şi ochi de văzut să vadă!

Ne vorbeşte părintele Arsenie Papacioc

e daţi un cuvânt de folos? Uite, vă spun trei lucruri pe care să le respectaţi şi să ştiţi că sunteţi oameni care pot nădăjdui mântuirea:

1.Să fiţi bine mărturisiţi. Vă daţi seama că asta este taina care ne

mântuieşte. Căci ce veţi dezlega voi, dezleg şi Eu! Taina e făcută pe un temei în Sfânta Scriptură, gata! Şi păcatele astea nu se mai pomenesc nici la Judecata de apoi, nici la vămi. Va să zică, s-a terminat! Bine mărturisiţi. Că dacă eşti bine mărturisit, începi să te cercetezi: eu am înjurat, eu am gândit aşa, eu am făcut aceea. Începi să te cerni şi să te

N

Spiritualitate


subţiezi şi să te aduni şi să te dezlegi. Aşa. Chiar vă rog să notaţi păcatele când le-aţi făcut, ca să nu le uitaţi. Nu e uşor, că satana îţi pierde creionul, n-ai hârtia la tine şi uiţi. Ce trebuie să vă mai spun? Să nu lăsaţi numai pe preot să vă întrebe. El vă întreabă după un anumit fel de a întreba. Dar tu ştii subtilitatea păcatului, sau nu-ştiu-ce.

Deci să fiţi bine mărturisiţi. Pentru că dacă eşti bine mărturisit, nu mai poţi păcătui şi nădăjduieşti în mântuirea ta. Asta e una. 2.Să căutaţi să fiţi pomeniţi la Sfintele Liturghii. Pentru că se pune, dragii mei, în Sfântul Sânge, părticică aceea cu numele tău. Şi se spune aşa de preot: “Spala, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sângele Tău , pentru rugăciunile sfinţilor Tăi”. Şi se pun toate

de pe disc, în potirul cu Sfântul Sânge. Şi vă daţi seama, unde poţi să fii, chiar dacă eşti mort, chiar dacă eşti viu eşti salvat; se pomeneşte şi pentru morţi şi pentru vii. Şi cât te costă? Căutaţi să fiţi pomeniţi la

Liturghie. Fie că va cunoaşte un preot sau va cunoaşte duhovnicul, fie ca frăţiile voastre daţi la Liturghie, dar să fiţi pomeniţi. Asta e totul. Liturghia nu e o lucrare omenească, dragii mei. Nici îngereasca. E direct divină! Pentru că nu poţi tu să transformi acolo. El este Cel ce este. Şi dacă ar fi cu putinţă să se deschidă cerurile şi chiar tavanul

Altarului, n-ai vedea în cer mai multă lumină şi mai mult aşezare cum este în Sfântul Altar, cu îngerii, căci Hristos este cu noi. Noi chiar avem o rugăciune, când facem Vohodul: “Şi fă, Doamne, să intre cu noi şi îngerii care Îţi slujesc împreună cu noi!” Deci preotul are autoritate. Pentru că ei sunt acolo: o gloată de îngeri! E Hristos! Ce, te joci?! Deci, căutaţi să fiţi pomeniţi la Liturghie.

3.Să faceţi milostenie, pomană. Daţi de pomană. O, dacă aţi şti!…Şi Vlahuţă spune: “Mila e toată Scriptura!” Cel mai mare lucru posibil asta este. Pentru că atunci înseamnă că iubeşti. Şi, iată, înseamnă educaţie. Domnule, dacă spune: Însutit veţi primi, nu te teme că sărăceşti. Vrei să te îmbogăţeşti? Dă! Dar ce, urmărim să ne îmbogăţim? Mă doare inima de cel sărac. Nu te doare inima de el, deloc?

Eu am fost surprins de un cerşetor, care era fără picioare, pe stradă. Şi ăsta aştepta să îmi vărs buzunarele, nu glumă. Dar eu n-aveam nimic. S-a întâmplat să n-am nimic. Mergeam pe jos, nu aveam bani de maşină. Şi i-am spus: “Frate, nu te supăra, n-am nimic, dar îţi dau o mână caldă!” “O, părinte, aşa ceva nu mi-a dat nimeni”. Şi-mi zic: “Am brodit-o! Am biruit!”. Ei, vreau să vă spun: nu fiţi nepăsători. Şi nu aşteptaţi să-i întâlniţi. Căutaţi-i.Căutaţi-i, pentru că, găsindu-i pe ei, te-ai găsit pe tine. Te-ai

consemnat acolo, sus. Nu te poate uita Mântuitorul, nu te poate uita când faci o milostenie. Şi rupeţi din voi, cu orice chip. Acum, milostenie nu înseamnă numai să laşi din traistă; ai un coleg care suferă, care nu-ştiu-ce, care e trist: “De ce eşti trist? De ce eşti trist?” Şi îl mângâi. Şi nu îl laşi deloc. Şi înseamnă că ai făcut o milostenie cu el. Şi îi dai un cuvânt de folos: “Lasă, mă, că a murit tata, lasă, dragă, că ştie Dumnezeu. Nu te omorî. Hai să fim liniştiţi, hai să-l

pomenim, să-l ajutăm acolo (că putem să-l ajutăm după cum trăim)”. Milostenie este să accepţi pe un om să stea lângă tine, fără să îl alungi în gând. Obişnuiţi-vă să trăiţi nu numai voi, să trăiţi în toţi care sunt cu voi. Să nu lăsaţi mâna întinsă, nici când va da, nici când va cere. A milostivi pe unul, pe altul, aici se arată. Apoi nici nu ştii că acela pe care îl ajuţi poate să fie Hristos. El întinde mâna să-ţi dea Împărăţia

Cerurilor şi tu nici nu observi. Fraţii mei, ţineţi minte: “cerşetorii sunt

personaje biblice!” Ai trecut pe lângă mântuirea ta, aşa de uşor! Şi mai grozav, l-ai dispreţuit! Cerşetorii nu pier niciodată. Fac sobor la margine de drum şi împart ce s-a căpătat şi zic: “Asta-i de la cutare. Pomeneşte-l, Doamne, întru Împărăţia Ta!” şi are valoare. Să nu aşteptaţi să-i întâlniţi! Căutaţi-i!! Milostenia este ceva din Dumnezeul din tine!

*********************

- Cum trebuie să procedezi când te cuprinde deznădejdea, căci te

simţi murdar de păcate? - Un om duhovnicesc nu poate spune niciodată că nu este păcătos. Se vede mai păcătos decât toţi, dar face şi fapte pe pocăinţă, se duce la mănăstire. Dispreţul acesta faţă de tine s-ar putea, de fapt, să fie o autentică smerenie. Dar să nu te diluezi în aşa hal, încât să nu mai ai

nădejde de mântuire. Dacă te dispreţuieşti pe tine, asta însemna deja

o mare biruinţa. Însă să nu te dispreţuieşti în comparaţie cu alţii. Nu

este bine! Se poate să fie o mândrie ascunsă. „Nu sunt la nivelul lui cutare!” Dar ce mă interesează lucrul acesta? Eu răspund la nivelul pe care îi am eu. V-am spus, sunt pahare mari şi pahare mici. Dar,

fiecare pahar dacă este plin, este desăvârşit. La măsura la care eşti tu, la măsura aceea ţi se şi cere. După darurile pe care le-a dat: adică la unul i-a dat un talant, la altul i-a dat trei, iar la altul i-a dat zece. Şi le-a cerut să-i înmulţească după cât a primit fiecare. Mai vinovat este cel nepăsător, care stă pe loc. Care stă şi

aşteaptă să vie nu ştiu ce.

- Sunt creştini care nu-şi doresc slava deşartă. Totuşi, atunci când

apare ispita slavei deşarte, se văd biruiţi de această patimă. Dacă îi

prinde moartea în această stare pot să aibă nădejde de mântuire?

- Trebuie să aibă nădejde de mântuire cu orice chip! Nu se pune problema să nu aibă. Nu există păcat care să nu poată fi iertat. Însă este o mare primejdie să te laşi biruit până la moarte. Căci atunci ce mai poţi să faci? Dar nădejde de mântuire trebuie să ai cu orice

chip! Chiar dacă ai omorât o mie de oameni, chiar dacă ai fost o

mare secătură şi ai făcut numai raul, este iertare! Mântuitorul îl

ierta şi pe Iuda, dacă îşi cerea iertare!

- Cum să înţelegem cuvântul Mântuitorului: Mai bine era de acel om de nu s-ar fi născut? - Dacă s-a născut, acum este bătaie de joc, sau mai bine zis este chinuit.

Sfântul Apostol Petru a făcut păcate foarte mari, s-a lepădat de

Hristos, dar s-a pocăit. S-a căit şi a fost iertat. Nu se poate să nu fie

iertare de păcate. De asta trebuie să fiţi foarte încurajaţi. Orice ai fi

făcut, nu te descuraja. Dar, luptă-te ca să nu cazi! Pentru că mai

greu te poţi ridica, o dată ce te ştii căzut.

Mai întâi de toate să se ştie că răspundem da faptele bune pe care le-

am fi putut face şi nu le-am făcut. În duhovnicie se numesc „păcatele

lipsirii“. Adică nu ai împlinit ceea ce puteai să împlineşti. Căci cine

poate face un bine şi nu îl face, săvârşeşte un păcat! După cum spune şi Sfântul Apostol Iacob: Credinţă fără fapte moartă este! Şi acest păcat este foarte des întâlnit. Fapte bune, asta ni se cere. Te-ai dăruit

total? Ai iubit aşa de mult lumea încât să zici că ai făcut totul? - Cum să ne luptăm împotriva gândurilor iubirii de arginţi? Cu fapta

faci milostenie, dar gândurile sunt la pierderea banilor. - Primeşti plată ca ai făcut milostenie şi pedeapsa că ai fost iubitor de arginţi! Pentru că, practic, l-ai ajutat pe cel ce a întins mâna, iar el zis „Doamne, iartă-l!” ai o mărturie. Iar dincolo îţi iei plata şi pentru că ai fost iubitor de arginţi. - Când ai numai banii tăi de pâine şi ţi-i cere cineva, nu este o lipsă de dreaptă socoteală să-i dai lui şi să te laşi pe tine lipsit? - A fost întrebat un părinte: „Dacă-ţi cere unul haina, ce faci?” „I-o

dau!” „Şi dacă îţi cere şi cămaşa?” „O tai şi jumătate i-o dau lui!” „Şi pe urmă ce faci?” „Atunci mă duc şi eu şi cer să-mi dea Dumnezeu milostenie, să-şi facă cineva milă de mine şi să mă îmbrace!” Dar nu

Spiritualitate


s-a lăsat deloc, a dat tot şi a împlinit cuvântul lui Hristos din Evanghelie.

- Părinte, cum să înţelegem cuvântul din Sfânta Evanghelie: Dacă

ochiul tău cel drept te sminteşte, scoate-l… căci mai de folos îţi este

să piară unul din mădularele tale decât tot trupul tău să fie aruncat

în gheenă?

- Ei! Nu interpreta chiar la propriu! Nu trebuie să-ţi scoţi ochii, ci să închizi ochii, ca să nu mai ai prilej să judeci. Mântuitorul a vorbit

la figurat: însă chiar dacă faci lucrul acesta, nu săvârşeşti o greşeală. Dar cine-şi scoate ochiul? Există în Vieţile Sfinţilor o sfântă de o rară frumuseţe şi tărie

sufletească, de care s-a îndrăgostit un oarecare voievod. Şi s-a dus

şi i-a cerut-o stareţei. Dar ea şi-a scos ochii şi i-a trimis pe tavă!

„Uite, ochii! Aceştia te-au privit! Nu sufletul meu, nu inima mea!”

Voievodul, când a văzut aşa ceva, a căzut cu faţa la pământ şi s-a

pocăit. Iar Sfânta s-a rugat la Maica Domnului şi s-a vindecat.

Ai văzut că s-au putut scoate chiar şi ochii? Dar, interpretarea la

modul comun este să-i închizi. Să nu judeci, să nu te mai uiţi. Nu-i

mai vedea fapta lui cea rea! Iar dacă o vezi, compătimeşte-l! Poate

îl ajuţi. O, ce importanţi sunt ochii la om! (…) Nimeni nu poate să spună care este procesul venirii lacrimilor.

Odată te năpădesc! Dar sunt şi lacrimi nevăzute. Nu trebuie numai

decât să plângi, ca să te vadă lumea. Pocăinţa adâncă, acestea sunt lacrimile nevăzute! Îţi pare rău şi îţi vin şi lacrimile! Pentru că

plânsul este un proces invizibil şi scapă explicaţiilor. La toată lumea vine lacrima. Este o stare de evlavie adâncă. Un moment aşa: „Uite,

am fost un aşa de mare păcătos! Cum de mă mai rabdă Dumnezeu?” Şi plânsul acesta spala mult cu adevărat. Dar, repet, sunt şi lacrimi nevăzute. - Vorbiţi-ne de un program de rugăciune. Cum să ne ordonăm, cum să ne disciplinăm?

- Da. Programul acesta este: Permanent! – Dar atunci când trebuie să învăţăm pentru şcoală, cum să ne mai facem rugăciunile? - Atunci când ai o meserie, fie că eşti medic, că eşti elev, că eşti student, că eşti profesor, acolo fă-ţi datoria creştineşte şi astfel

împlineşti cuvântul lui Dumnezeu! Şi când scapi de acolo, când nu

te ocupa nimic, îţi zici şi rugăciunile. - Ştim că este foarte bine să citim Psaltirea, dar sunt psalmi în care nu

ne regăsim şi nu-i înţelegem. Este bine totuşi să-i citesc mai departe,

neînţelegându-i?

- Da! Nu este nevoie să-i înţelegi imediat. Îi înţelegi în timp. Este

bine să-i citeşti, chiar dacă nu te regăseşti în ei şi nu-i înţelegi!

Pentru că s-ar putea întâmpla să se vorbească în ei de duşmanul nevăzut, diavolul şi tu interpretezi. Citeşte-i mai departe. Şi va veni o zi când Dumnezeu, prin te miri cine, său personal, te va lămuri despre ce este vorba, că nu a rămas nimic nelămurit din Sfânta Scriptură.

- Din pildă fiului risipitor să înţelegem că Dumnezeu iubeşte mai mult pe cel ce se pocăieşte, decât pe cel care-I slujeşte permanent? - Nu! Fratele care nu căzuse, care făcea pe grozavul, când a venit şi

a văzut acolo marea milostivire a tatălui său, s-a smintit. Căci zice aşa: Că mie nu mi-ai dat un ied să-l tăi să mă veselesc cu prietenii mei. De ce a zis ied, de ce nu a zis miel? Pentru că capra este considerată

lucru rău. Adică drac. Nu mi-ai dat un ied, adică petrecere nepermisă. Şi a fost mai bun cel risipitor decât acesta. Căci

Dumnezeu Îşi lasa toată casa şi se duce după oaia rătăcită. Pe aceasta o iubeşte şi o caută. Dar nu înseamnă că aceia nu sunt iubiţi. Dar îl

iubeşte pe acesta, pentru că el are nevoie de iubire.

Se zice despre Sfântul Apostol Ioan că era apostolul iubit de

Hristos, dar credeţi că pe ceilalţi apostoli nu-i iubea? Îi iubea! Dar

ce se întâmplă? Sfântul Apostol Ioan avea o mare capacitate de a

se lăsa iubit.

- Ce ne puteţi spune despre pocăinţa făcută cu bucurie şi de pocăinţa

făcută cu o oarecare întristare a inimii, cu frică de Dumnezeu şi de moarte?

- Dragii mei! Nu este un motiv de întristare când avem pe

Dumnezeu ca salvator, când ne poate ierta de toate păcatele

noastre! Nu există! Dar, dacă este vorba de o căinţă, că eu am

greşit şi am supărat bunătatea lui Dumnezeu, este plăcută căinţa

ta. Pentru că orice om care a greşit se căieşte. Dar nu se căieşte:

„Ha, ha, ha!”, ci se căieşte cu lacrimi! Cine îndrăzneşte să spună că

nu a greşit? Care dintre voi poate să arunce cu piatra că nu a greşit? Toţi au greşit! Dar, greşeală, ca să fie îndreptată, are nevoie de căinţă! Te căieşti şi te bucuri! Te bucuri pe undeva în tine, că ţi-a

trimis Dumnezeu pocăinţă în dar. Ştiţi cum e? Noi nu avem

siguranţă că ne-o primeşte! Avem numai nădejdea că ne-o

primeşte! Numai catolicii spun că ei sunt siguri de mântuire. Eu nu sunt sigur de mântuire, dar nădăjduiesc!

- Sunt părinţi şi fraţi care sunt obişnuiţi să facă un anumit număr de acatiste sau paraclise şi care se simt obsedaţi dacă nu le-au citit, indiferent cum. Cum să procedăm şi cum să trăim noi înşine acest

canon de mănăstire, că totuşi să şi împlinim, să nu fie o lenevire din

partea noastră, dar în acelaşi timp să avem şi trezvie, o conştiinţă

trează?

- „Mi-am făcut canonul! Acum dă-mi Doamne ce-am făcut!” Nu, dragii mei! Trebuie să avem o permanentă trezvie! Canonul este obligaţia călugărului. Dar dacă ascultarea este de durată şi a luat

posibilitatea de a face canonul, este mai mare ascultarea, tăierea

voii decât canonul. Uite, ca să mă înţelegeţi, vă dau un exemplu. S-a însurat un băiat cu o fată, Nicu cu Ioana. Şi după nuntă Ioana a trecut la bucătărie şi Nicu s-

a dus la lucru. Şi fata a afumat mâncarea. „Aoleu! Ce-o să zică Nicu?” Se perpelea, săraca! „O să mă certe: «Nici atâta n-ai învăţat?»” Ea, conştiincioasa mititică. Şi a venit Nicu: „Dragă Nicule, iartă-mă, am afumat mâncarea!” „Lasă, dragă, nu mă interesează! Dar de ce nu te-

ai gândit la mine toată ziua? Asta mă interesa pe mine!“ Şi-o să ne întrebe pe noi Dumnezeu: „Eu v-am făcut şi v-am înzestrat cu atâtea haruri, cu paza mare, îngeri păzitori. Cerurile erau în mâna voastră. Dumnezei după har puteaţi să fiţi, de ce nu vă gândeaţi şi la

Mine? De ce vă împrăştiaţi? De ce la lucrurile lumii vă gândeaţi şi la

Mine nu?”

(Din: Ne vorbeşte Părintele Arsenie 2, Editura Episcopiei Romanului,

1997)

Spiritualitate

http://www.razbointrucuvant.ro/wp-content/uploads/2011/08/arsenie_pap


Priza de conştiinţă şi experienţa

individual în manifestare

Ing. Dan Bozaru - Iaşi

Totalitatea fenomenelor care apar în câmpul conştiinţei

noastre sunt experimentate în mod direct chiar din clipa

iniţială în care sunt percepute, atunci când nu s-au

diferenţiat încă de conştiinţă.

le sunt, prin urmare, în fuziune cu subiectul care simte (cu noi

înşine). Percepţia instantanee, primară pe care o avem asupra

oricărui lucru sau proces din Creaţie se confundă aşadar cu

însăşi Lumina Conştiinţei. Dacă am reuşi, de pildă, să ne menţinem

ferm focalizaţi asupra momentului iniţial al percepţiei, am rămâne în

acest fel pe deplin fuzionaţi cu esenţa fiinţei noastre, Conştiinţa

absolută a lui Dumnezeu Tatăl.

Pe de altă parte, natura Conştiinţei supreme este Lumina divină

necreată. Aceasta înseamnă că, în acel moment de început, conştiinţa

noastră individuală este pe deplin unificată cu Lumina supremă. Totuşi,

în majoritatea cazurilor, feluritele forme-gând care ne apar se interpun

între noi, subiectul care percepe şi trăieşte experienţa respectivă, şi

obiectul acelei experienţe şi ocultează astfel Lumina divină pură a

percepţiei iniţiale.

Este important de remarcat că, deşi face posibilă apariţia şi

manifestarea fenomenelor în Creaţie în modul descris mai sus, Lumina

Conştiinţei supreme nu se identifică în totalitate cu experienţa pe care o

trăim prin raport la fenomenul respectiv. Explicaţia este că nicio

experienţă nu e posibilă în lipsa prizei de conştiinţă individuală asupra

ei. Cu alte cuvinte, ea trebuie să fie neapărat personală ca să o

percepem şi să o înţelegem în totalitate. Acesta, de altfel, este şi

motivul pentru care nu putem fi eliberaţi prin acţiunea sau intervenţia

cuiva exterior, ci doar prin eforturile noastre susţinute şi prin

înţelegerea profundă a experienţelor pe care le trăim (oricare ar fi

natura lor).

Lumina se reflectă pe ea însăşi

Cunoaşterea este esenţială pe calea revelării Sinelui esenţă (indiferent

că o realizăm prin devoţiune, prin iubire, prin discriminare între real şi

nereal etc.). În această direcţie, psihanalistul Carl Gustav Jung a

remarcat cu obiectivitate în celebra lucrare Psihologie şi religie: Orient

şi Occident: „Experienţa nu poate avea loc fără reflexie, deoarece este

înainte de toate un proces de asimilaţie, în lipsa căruia nu poate să

apară înţelegerea (individuală)”.

Conform şivaismului din Caşmir, reflexia la care se referă Jung este, de

fapt, priza de conştiinţă asupra unor imagini care apar în oglinda

Luminii divine supreme. Pentru ca procesele cosmice care se

desfăşoară la nivelul Conştiinţei dumnezeieşti universale să poată fi

percepute de fiinţa individuală ca tot atâtea experienţe, conştiinţa

trebuie să le reflecte în ea însăşi. Marele înţelept Abhinavagupta afirmă

în TANTRA SARA că Supremul divin poartă în El Însuşi reflectarea

întregului Macrocosmos (a întregii Creaţii), iar aceasta reprezintă chiar

propria Lui natură, care ia forma lucrurilor din manifestare.

Acest act de conştiinţă reflectivă este numit VIMARSHA. Cuvântul

derivă din rădăcina sanscrită MRISH, care înseamnă a atinge, a simţi, a

înţelege, a percepe, a reflecta sau a examina. Astfel, VIMARSHA

semnifică puterea conştiinţei de a înţelege, de a se percepe pe ea însăşi

şi de a analiza evenimentele care au loc în ea însăşi. Cu alte cuvinte,

VIMARSHA face ca suprema Conştiinţă divină să acţioneze ca o fiinţă

vie, gigantică, nelimitată. Caracteristica sa esenţială de a se reflecta în

ea însăşi este inerentă chiar Luminii Conştiinţei absolute. Ea constituie

elementul fundamental al Conştiinţei divine şi viaţa naturii ei

pulsatorii. În lipsa ei, Lumina Conştiinţei nu ar forma decât fenomene

necunoscute fiinţelor din Creaţie, prin imposibilitatea experimentării şi

înţelegerii lor.

Are libertate absolută

Capacitatea de reflexie a Conştiinţei divine în ea însăşi îi conferă

înţelegerea că este singura realitate şi tocmai de aceea există prin şi se

odihneşte în ea însăşi. Această odihnă nu seamănă cu aceea a unui

obiect lipsit de viaţă. Dimpotrivă, Conştiinţa divină se bucură de o

infinită libertate şi este pe deplin mulţumită în cunoaşterea a tot ceea ce

se manifestă (subiect, obiect sau mijloc de cunoaştere).

Atunci când îl extrapolăm, conceptul de priză de conştiinţă devine

însăşi omniscienţa lui Dumnezeu, plinătatea a tot ceea ce este cuprins

de Conştiinţa Lui supremă, beatitudinea divină sau extazul nesfârşit

care conţine în sine varietatea infinită a tuturor lucrurilor.

În contemplarea propriei naturi, Conştiinţa divină îşi asumă forma

tuturor planurilor de existenţă, de la cel mai subtil la cel mai grosier.

Puterea reflexiei conştiinţei (VIMARSHA) reprezintă aşadar libertatea

creatoare inerentă Luminii Conştiinţei divine. Această libertate infinită

poate determina suprema Conştiinţă să se orienteze asupra sa însăşi,

într-un act introspectiv de autocontemplare care nu este condiţionată de

nicio formă exterioară.

Conştiinţa poate alege, de asemenea, să se orienteze spre exterior,

pentru a-şi contempla forma universală în manifestările sale. Aflat într-

o deplină armonie cu oscilaţia Conştiinţei supreme între aceste

polarităţi fundamentale (interior-exterior), Macrocosmosul manifestat

este mereu reînnoit şi susţinut prin ritmul pulsaţiei divine. Suprema

vibraţie divină (SPANDA) reprezintă de fapt chiar această oscilaţie sau

E

Spiritualitate


modificare de percepţie a conştiinţei lui Dumnezeu între cele două

polarităţi (interioară şi exterioară).

Priza de conştiinţă totală, deziderat la care omul doreşte să ajungă prin

practica YOGA intensă şi perseverentă, reprezintă unitatea viziunii

nelimitate asupra Întregului sau, altfel spus, a Totului. Lipsa acestei

percepţii integratoare rezultă dintr-o viziune incompletă asupra

realităţii fenomenale şi conduce la un fel de divizare a Întregului în

părţi. Fiecare dintre părţi este atunci înţeleasă ca un acesta (IDAM)

specific, ce contrastează şi se distinge de restul existent. Fără a fi atunci

focalizaţi asupra cunoaşterii de sine, noi ne orientăm exclusiv asupra

părţii şi ignorăm Întregul. Dar când Conştiinţa se odihneşte în ea însăşi

şi îşi contemplă propria natură, se percepe sub forma purului şi

supremului subiect conştient ce se dezvoltă şi se desfăşoară ca unitate

indivizibilă a tuturor lucrurilor.

În sinteză, priza de conştiinţă reflectivă (VIMARSHA) are două aspecte fundamentale: 1.Aspectul intern Atunci când lumina Conştiinţei divine este orientată asupra ei însăşi sau când Conştiinţa supremă se odihneşte în ea însăşi. Aceasta este conştiinţa pură a lui „Eu suprem” (AHAMVIMARSHA), lipsit de orice constrângeri mentale, total liber şi cuprins de o nesfârşită uluire şi

beatitudine. 2.Aspectul extern Atunci când actul de reflexie a conştiinţei este direcţionat dinspre subiect către obiect. Obiectul este perceput separat de subiect, ceea ce face să apară dualitatea. În această situaţie, realitatea poate fi redată sub forma unor reprezentări discursive (rodul unor concepţii, gânduri şi atitudini mentale).

Întreaga cunoaştere se topeşte în El Conştiinţa are rolul de a realiza legătura dintre subiectul care experimentează şi obiectul care este perceput, astfel încât, în final, obiectul este total integrat în cunoaşterea de sine a subiectului. În realitate, conştiinţa reflectivă este totdeauna conştiinţa lui „Eu suprem” şi, practic vorbind, nu se obiectivează niciodată, nici chiar atunci când ia forma conştiinţei lui acesta (IDAM) şi se reflectă asupra obiectului.

Experienţa pe care noi o avem cu privire la lucrurile care există aşa-zis „în afara conştiinţei” se datorează lipsei de vigilenţă, faptului că nu avem o priză totală de conştiinţă. Astfel, conştiinţa noastră (a subiectului care percepe) nu este, niciodată „în exterior, acolo”, ci continuă să existe, în eternitate, în chiar inima esenţială a subiectului cunoscător. De fapt, toate formele de cunoaştere există mereu şi se odihnesc în subiectul cunoscător.

„Aşa cum fiecare picătură de apă se odihneşte în ocean, toate acţiunile şi percepţiile ajung să se odihnească în Supremul divin, oceanul Conştiinţei absolute. Chiar şi cea mai mică picătură de apă de pe pământ, care se evaporă sub razele soarelui, ajunge mai apoi tot în ocean, sub forma ploii. Tot astfel, întreaga cunoaştere şi acţiune din Macrocosmos se resoarbe în oceanul nesfârşit de conştiinţă al lui SHIVA, fie direct, spontan, prin ea însăşi, fie indirect, printr-o serie de alte procese.” - MALINIVIJAYAVARITIKA

Cele două aspecte fundamentale ale lui VIMARSHA (Conştiinţa divină ce se reflectă în ea însăşi) sunt aspectul intern şi aspectul extern. Reflexia sa internă reprezintă un fel de „priză de conştiinţă totală şi complet autonomă”, deoarece, metaforic vorbind, Supremul Divin „se odihneşte atunci în El Însuşi”. Pe de altă parte, aspectul său extern

implică, în mod necesar, dualitatea subiect-obiect. Prin urmare, există un act de percepţie şi de cunoaştere a obiectului de către subiect. Obiectul este considerat exterior şi izolat, fapt ce determină limitarea Conştiinţei universale la conştiinţa individuală. În acest caz sunt percepute doar anumite aspecte, nu întregul.

Sinele se cunoaşte pe el însuşi

În realitate, Conştiinţa universală şi conştiinţa individuală sunt una şi aceeaşi. Singura diferenţă este că, în cazul conştiinţei individuale, feluritele procese din Creaţie sunt nişte reprezentări limitate pe care la ia Conştiinţa universală a lui Dumnezeu Tatăl în acţiunea sa pe deplin expansionată. Activitatea noastră mentală este chiar activitatea Conştiinţei divine reflective, este însăşi puterea infinită manifestată de SPANDA (pulsaţia rezonantă universală).

Astfel, la nivelul individualităţii noastre, conştiinţa reflectivă reprezintă aptitudinea Sinelui esenţă de a se cunoaşte pe el însuşi (capacitatea de autorevelare), în starea de perfectă puritate şi libertate, necondiţionată de nicio limitare. Ea reprezintă şi capacitatea noastră de a-i analiza multiplele stări sau condiţii, datorate unor cauze interne sau externe. Tot conştiinţa reflectivă este cea care face posibilă „reţinerea” urmelor energetice ale acţiunilor noastre la nivel subconştient sub forma aşa-numitelor „impregnări subtile” sau SAMSKARA. Ea ne oferă

posibilitatea amintirii acestor impregnări în momentele care se acordează pe „lungimea de undă” specifică unei anumite impregnări subtile din subconştientul nostru. Tot ea ne asigură capacitatea de selecţie şi imaginaţie, precum şi pe cea a manifestării liberului nostru arbitru. În concluzie, cunoaşterea pe care o avem sau pe care o putem dobândi ar fi practic imposibilă dacă nu ar exista capacitatea conştiinţei de a cunoaşte. Tocmai această însuşire a sa reprezintă, de fapt, puterea de reflexie pe care o manifestă asupra ei însăşi, ca „Eu suprem”, pur şi

unic.

Ne odihnim în propria natură esenţială Atunci când conştiinţa este limitată de obiectele cunoaşterii (limitare aparentă, asumată prin liberă voinţă), care la rândul lor, sunt condiţionate de forţele şi legile care guvernează planul fizic în Manifestare (aspecte ale puterii lui MAYA, iluzia cosmică), ea

acţionează sub forma cunoaşterii, a memoriei şi a tuturor celorlalte funcţii ale minţii. Aşadar cunoaşterea (sau priza de conştiinţă) reprezintă puterea reflexiei lui „Eu suprem”, limitat însă de feluritele influenţe ale manifestărilor exterioare, generate chiar de Conştiinţa supremă. Atunci când fiinţa umană (subiectul care percepe) se eliberează de orice asociaţii cu celelalte obiecte, se cufundă în beatitudinea divină

fără de sfârşit. Aceasta reprezintă starea sau condiţia divină pe care o trăim atunci când ne „odihnim” în propria noastră natură esenţială. Conştiinţa de sine beatifică (VIMARSHA) continuă să rămână stabilă pentru cel care a realizat condiţia non-implicării şi a non-ataşamentului faţă de orice, deoarece chiar şi atunci când trăieşte în lume, el o percepe şi reacţionează în mod diferit la stimulii acesteia. În mod obişnuit, omul nu recunoaşte natura creatoare a fluxului

continuu de energie vibratorie divină care se manifestă totdeauna spre şi dinspre obiectul cunoaşterii. De asemenea, nu este conştient că, în fiecare clipă, creează din propria sa conştiinţă variatele nume şi forme care îi umplu astfel câmpul de cunoaştere. La nivelul universal al subiectivităţii, adică la nivelul TATTVA-elor pure ale Manifestării, această „mişcare” de la interior sper exterior şi de la exterior spre interior este însă percepută în interiorul conştiinţei drept creaţia şi distrugerea întregului Macrocosmos.

Spiritualitate


KRIYA şi JNANA sunt polii întregii Creaţii Prin urmare, conştiinţa reflectivă universală (VIMARSHA) este caracterizată ca acţiune (KRIYA) (ea este atunci chiar fluxul Devenirii), în timp ce Lumina divină necreată (PRAKASHA) este

cunoaştere (JNANA) (aspectul pasiv al Fiinţei Universale, Dumnezeu). Cu alte cuvinte, conştiinţa este actul creator care face ca realitatea să poată fi cunoscută de fiinţa individuală (ANU). Înţelepţii şivaismului din Caşmir resping viziunea vedantică conform căreia cunoaşterea nu este compatibilă cu acţiunea. Totuşi, aşa după cum lesne putem observa, cunoaşterea şi acţiunea formează o bază solidă a vieţii de zi cu zi şi constituie chiar existenţa tuturor fiinţelor,

deoarece nu putem vorbi niciodată despre cunoaştere lipsită de acţiune sau invers; ele există şi se manifestă mereu împreună, sunt nedespărţite. La nivel macrocosmic, universal, puterea acţiunii (KRIYA) face să apară felurite forme în Manifestare din preaplinul Conştiinţei universale, în timp ce puterea cunoaşterii (JNANA) face ca aceste forme să se manifeste într-un joc complex de infinite interacţiuni. La nivel individual, puterea acţiunii şi puterea cunoaşterii reprezintă polii obiectiv şi subiectiv ai întregii activităţi vii din Creaţie.

Unitate şi diversitate în Lumina divină Cunoaşterea sau conştiinţa interioară a lui „eu sunt” reprezintă referinţa stabilă a tuturor acţiunilor pe care le făptuim. Astfel, ea rămâne aceeaşi şi nedivizată pe parcursul oricărei acţiuni. Dacă nu ar fi aşa, faptele noastre ar deveni şi ele imposibile (de exemplu, nu am mai putea alerga sau nu am mai putea înţelege o frază rostită foarte repede etc.). În timp ce conştiinţa de sine ne informează în fiecare clipă că noi

existăm, acţiunea (fiind iluminată de cunoaştere) este chiar conştiinţa faptului că „eu acţionez”. Deşi în cadrul conştiinţei există o varietate nesfârşită de elemente, acestea trebuie totuşi să fie clar distincte unul de celălalt. Aflată în condiţia sa de nediferenţiere, Creaţia nu ar mai fi creaţie dacă lumina conştiinţei nu ar diferenţia feluritele forme care apar în sânul conştiinţei prin actul ei de iluminare spontană. Ea realizează aceasta

prin diferite modalităţi în care se reflectă asupra propriei sale naturi esenţiale. Deşi Lumina divină este totdeauna nedivizată, atât la cel mai de jos nivel al lui MAYA, cât şi la cel mai înalt nivel al Conştiinţei pure, puterea reflexiei Conştiinţei sale în ea însăşi este diferită. Astfel, în timp ce Lumina divină exprimă în cel mai înalt grad unitatea conştiinţei, reflexia conştiinţei semnifică (atunci când facem distincţia între Lumină şi conştiinţă) diversitatea percepţiilor.

Calea spre inima transcendenţei

Cătălin Buiu - Bucureşti

Abhinavagupta este cel mai mare maestru al

şivaismului caşmirian, fiind considerat de discipolii săi o

încarnare a lui Shiva. Maestru spiritual şi erudit în doctrinele

mistice, în filozofie, estetică şi poezie, în muzicologie şi

dramaturgie, învăţat al tuturor şcolilor tantrice, fiinţa sa

extraordinară continuă să fascineze şi astăzi, când tradiţia

şivaismului caşmirian reînvie în România.

l a studiat la picioarele multor maeştri ai vremii şi atât de

mari i-au fost umilinţa şi devoţiunea, încât aceştia i-au

destăinuit toate cunoştinţele lor.

Şivaismul caşmirian este considerat de mulţi cercetători ca fiind cea

mai veche credinţă de pe glob. „Mlădiţele” sale au apărut în forme

diferite pe tot cuprinsul globului. În India, există azi trei forme

principale de şivaism: Vira-Shaiva în Deccan-Karnataka, Shaiva-

Siddhanta în Tamila-Nadu şi Advaita-Shaiva în Caşmir. Aceste sisteme

au unele caracteristici comune, dar sunt totuşi diferite.

Credinţa în Shiva

este comună tuturor

tradiţiilor şivaite.

Unul dintre cei mai

mari zei ai

hinduismului, Shiva,

mai este numit şi

Mahadeva –

„Dumnezeul

Suprem”,

Parameshvara –

„Stăpânul Suprem”,

Shankara – „Cel

care aduce pacea”,

Shambhu – „Cel

care împarte

norocul, cel

binevoitor” şi, în

mod deosebit este numit şi Bhairava – „Cel teribil”.

Shiva este zeul care uneşte toate contrariile. El este marele creator şi

distrugător, marele ascet şi yoghin şi simultan iubitul divin care este

permanent strâns unit cu energia sa (Shakti). El este Cel de neatins,

Transcendentul (numit Annutara în şcoala Trika), fiind simultan şi cel

care pătrunde prin fiinţa sa întregul Univers, Imanentul (Vishvamaya).

El este neclintit, ca un yoghin pe vârfurile Himalayei sau dansează într-

un ritm frenetic dansul cosmic care creează toate lumile (Shiva

Nataraja).

Numele de „Şivaism caşmirian” desemnează şcoala nondualistă a

şivaismului din Caşmir, stat situat în nord-estul Indiei. Învăţătorii

acestei şcoli nu au folosit totuşi această denumire, ci alte nume,

precum Shivadvaita – învăţătura nondualităţii lui Shiva, Trika – tripla

învăţătură,Svatantryavada – învăţătura deplinei libertăţi divine,

Bhairavasastra – tradiţia Supremei Divinităţi Bhairava, sau o denumire

pe care o considerăm cu adevărat emblematică,Pratyabhijna – doctrina

recunoaşterii. Această ultimă denumire desemnează şi unul din

sistemele cuprinse în această şcoală, care se adaugă la Spanda –

E Spiritualitate Spiritualitate


„doctrina supremei rezonanţe”, Kula (Kaula) – „şcoala familiei

spirituale” şi Karma – „şcoala ascensiunii gradate”.

Exponenţii şivaismului caşmirian, în special Abhinavagupta, au

explicat toate punctele de bază ale Tantrismului, atât în aspectele lor

practice, cât şi în cele teoretice. Ei au dus filozofia tantrică la

perfecţiune. Astfel, putem spune fără să greşim că şivaismul caşmirian

este o culme spirituală a tradiţiei tantrice sau o esenţă a tantrismului şi,

chiar mai mult, o culme a spiritualităţii.

Să urmărim acum firul tradiţiei spirituale căreia i-a aparţinut Marele

Maestru, prezentând, de asemenea, date despre viaţa şi opera sa. Spre

deosebire de alţi maeştri, Abhinavagupta face referire la viaţa sa şi la

înaintaşii săi în două din operele sale: Tantraloka şi

Paratrishikavivarana. În unele lucrări el menţionează numele

Maeştrilor săi şi subiectele studiate cu aceştia.

Abhinavagupta îl menţionează pe Atrigupta din Agastyagotra ca cel

mai vechi înaintaş al său. Atrigupta a locuit în Antarvedi, între Gange

şi Yamuna şi a fost un brahman erudit, dobândind o cunoaştere în

multe domenii, în special Shiva Sastra. Regele Lalitaditya al

Caşmirului a fost foarte impresionat de erudiţia lui Atrigupta şi la

invitat pe acesta în Caşmir. Regele a dispus construirea unei case

pentru Atrigupta şi Varahagupta, bunicul lui Abhinavagupta.

Varahagupta a fost, de asemenea, un mare învăţat şi adorator a lui

Shiva. Tatăl lui Abhinavagupta s-a numit Narasimhagupta şi a fost un

mare învăţat care cunoştea profund toate scrierile sacre (Sastra). Mama

lui Abhinavagupta, Vimalakala, era o femeie foarte

credincioasă. Narasimhagupta şi Vimalakala au alcătuit un cuplu

fericit şi dăruit cu totul lui Shiva. Abhinavagupta se naşte aşadar în

această familie în anul 950.

Binecuvântat de cea mai înaltă graţie divină

Realizările intelectuale, spirituale şi yoghine ale lui Abhinavagupta au

fost deosebite şi însăşi naşterea sa sprijină această afirmaţie, dintr-un

punct de vedere tantric. În primul vers din Tantraloka, care se referă la

părinţii săi, Abhinavagupta sugerează calitatea sa de Yoginibhu(născut

din yogini – femeie care practică yoga). Yoginibhu este un concept tipic

şcolii Kaula a şivaismului caşmirian. Când cei doi părinţi se unesc

sexual identificându-se cu Shiva şi respectiv cu Shakti, copilul care se

va naşte va fi o încarnare a lui Shiva şi este

numit Yoginibhu(Tantraloka 29.162-63).

Astfel există o relaţie foarte sugestivă între naşterea lui Abhinavagupta

şi opera sa fundamentală, Tantraloka. Acest punct de vedere este întărit

de o observaţie a lui Jayaratha (faimosul comentator al

textului Tantraloka). În acest text, discutând despre cele nouă tipuri de

coborâre a graţiei divine (Shaktipata), Abhinavagupta enumeră

caracteristicile unui aspirant asupra căruia coboară

Madhyativrashaktipata (13.214- 215), caracteristici amintite şi

înSripurvashastra:

1. Credinţa nezdruncinată în Dumnezeu;

2. Folosirea eficientă şi deplină a tuturor mantra-lor;

3. Controlul perfect asupra tuturor principiilor obiective;

4. Realizarea cu succes a tuturor activităţilor;

5. Creativitatea poetică;

6. Cunoaşterea spontană a oricărei discipline.

Jayaratha arată că toate aceste semne erau prezente şi dezvoltate în cel

mai înalt grad la Abhinavagupta (Tantraloka-viveka,VIII, pag.137).

Despre el se ştie, de asemenea, că a primit cea mai înaltă graţie divină,

a lui Tripura Sundari, care permite rămânerea în viaţă (există unele

forme ale graţiei care generează trecerea fiinţei în lumile subtile

instantaneu sau în câteva zile, prin intrarea în Mahasamadhi).

Se spune că Abhinavagupta, după ce şi-a terminat ultima sa lucrare

asupra sistemului Pratyabhijna, a intrat în peştera lui Bhairava, lângă

localitatea Mangam, împreună cu 1200 de discipoli, pentru ca mai apoi

să dispară pentru totdeauna împreună cu ei.

Madhuraja, un discipol direct al lui Abhinavagupta, se referă la puterea

miraculoasă de acordare a graţiei (Shaktipata) a Maestrului său. El a

scris o stotra numităGurunathaparamarsha, ca elogiu adus lui

Abhinavagupta, pe care o încheie cu următoarele cuvinte: „Nu am

făcut nici un efort pentru a învăţa Veda sau Vedanta. Nu am nici o

cunoştinţă şi nu am practicat nici o sadhana. Totuşi, Guru-l meu mi-a

înlăturat ignoranţa într-o aşa măsură, încât pot înţelege şi reţine în

inima mea învăţăturile lui. Maestrul perfect poate să acorde fiinţelor

umane, starea divină de uniune cu Shiva.”

Aici, Madhuraja sugerează foarte clar cum Guru-l său, Abhinavagupta,

i-a transmis starea de realizare spirituală, prin graţia sa (Shaktipata).

Abhinavagupta a realizat starea supremă deJivanmukta (eliberat în

viaţă), şi în lumina acestei realizări supreme şi-a creat opera. În două

din stotra-ele sale, Paramarthadvadashika şi Anubhavanivedanam,

Abhinavagupta însuşi ne sugerează faptul că a atins desăvârşirea

spirituală.

Pe baza faptului că a creat expuneri extensive ale diverselor opere ale

shivaismului monist şi că a obţinut o realizare spirituală excepţională,

Abhinavagupta a fost recunoscut drept conducător spiritual al tuturor

grupărilor şivaite. Există o referire la acest lucru

în Gurunathaparamarsha a marelui yoghin Madhuraja. Din aceasta se

deduce că toţi siddha-şii şi yogini-ele din Kaşmir aveau o mare

admiraţie pentru Abhinavagupta şi l-au recunoscut ca Acarya (Maestru

Învăţător) al tuturor şcolilor şivaite: Siddhanta, Vama, Yamala,

Bhairava, Kula, Trika şi Ekavira.

Spiritualitate


În conformitate cu Tantraloka, Abhinavagupta nu a fost numele său

real, ci un titlu primit de la maeştrii şi învăţătorii săi, ca recunoaştere a

devoţiunii sale nemărginite către Shiva şi a puterii sale uimitoare de

contemplare a Supremului Shiva:

„Aceasta este opera scrisă de Abhinavagupta, astfel numit de maeştrii

săi.” (Tantraloka,1.20)

Acest lucru era deja subliniat în Tantraloka, 1.16, unde, în

conformitate cu Jayaratha, comentatorul luiTantraloka, numele său

denotă autoritate spirituală (Tantraloka-viveka, 1, pag.34).

Abhinavagupta repetă şi el acest lucru: el se numeşte pe sine însuşi

„competent”. (Tantraloka, 4.278)

Abhinavagupta este menţionat de autori mai recenţi ca

Abhinavaguptapada, cuvântul pada fiind folosit aici pentru a indica

recunoaşterea spirituală. CuvântulGuptapada înseamnă „şarpe” sau

Shesha. Astfel, Abhinavaguptapada poate să însemne „o nouă

încarnare a lui Shesha”. Patanjali, autorul lui Vyakarana Mahahhasya,

este considerat o încarnare a lui Shesha. Abhinavagupta cunoştea foarte

bine gramatica. El a studiat Mahahhasya cu tatăl său, iscusinţa sa

uluitoare la gramatică fiind evidentă la fiecare pas al operei sale.

Astfel, pentru a indica această cunoaştere remarcabilă a gramaticii, a

fost numit Abhinavagupta.

Abhinavagupta a avut o nepotolită sete pentru învăţătură. El a studiat

diferite shastra-e cu numeroşi maeştri şi pentru acest lucru s-a deplasat

şi în afara Caşmirului.

Se pare că Abhinavagupta a trebuit să facă faţă unor critici acerbe din

cauză că a studiat cu mai mulţi maeştri (Tantraloka, 13.349-350). El

citează din Matashastra de două ori în Tantraloka, spunând că, precum

o albină zboară din floare în floare pentru a culege nectarul, tot aşa,

aspirantul spiritual, dornic de cunoaştere, trebuie să soarbă învăţătura

mai multor maeştri. El însuşi a studiat cu învăţători Vaishnava, budişti,

şivaiţi Siddhanta şi cu maeştri Trika.

Totuşi, merită să menţionăm că, după cum spune şi Madhuraja

în Gurunathaparamarsha, Abhinavagupta a trăit ca un prinţ şi nu ca un

călugăr cerşetor. Aceasta demonstrează că el a trăit perfect detaşat de

lucrurile lumeşti, o detaşare spirituală şi lipsită de orice extremism.

Învăţătorii lui Abhinavagupta pot fi grupaţi în două mari

categorii: Mathikaguru-şi (maeştri reprezentând o anumită şcoală

spirituală) şi Jnanaguru-şi (maeştri predând cunoştinţe de natură

generală). Deşi pe deplin satisfăcut de preceptele din Shiva Sutra, el a

studiat, după cum am mai spus şi cu învăţători budişti, jainişti şi

vişnuiţi.

Îngerul păzitor este cel care ne inspiră, ne

ghidează, ne apără în mod tainic

Karyn Maria Lombrea – Bucureşti

Principala misiune legată de fiinţa umană pe care o

protejează este de a o îndruma spre lumina şi eternitatea lui

Dumnezeu. În funcţie de nivelul spiritual, omul are un înger

păzitor care aparţine uneia din cele 9 ordine angelice

(serafimi, heruvimi, tronuri, domnii, virtuţi, stăpâniri,

întâietori, arhangheli sau îngeri).

rotectorul aparţine Serafimilor doar în cazul celor care au venit

pe lume cu un nivel de îndumnezeire extraordinar de elevat.

Cei care au de îndeplinit misiuni eroice sunt îndrumaţi de

îngeri păzitori dintre Stăpâniri sau Virtuţi. Majoritatea fiinţelor umane

însă au păzitori din ordinul cel mai apropiat de planul fizic, îngerii.

Atunci când fiinţa pe care o au în pază se orientează cu tot sufletul şi

cu toată fermitatea către Dumnezeu, bucuria lor este imensă. În astfel

de cazuri tot mai mulţi îngeri din ordinele superioare se alătură

îngerului păzitor. E de la sine înţeles că o persoană poate avea astfel nu

unul, ci mai mulţi îngeri păzitori, pentru că atunci când atinge stadiul

ultim de desăvârşire, toţi îngerii de lumină ai creaţiei vin să îi dea

sprijin în acţiunile ei spirituale. Înmulţirea îngerilor păzitori direct

proporţional cu nivelul nostru de evoluţie spirituală este normală,

deoarece cu cât ne apropiem de Absolut, de Dumnezeu, testele şi

încercările la care suntem supuşi sunt tot mai dificile. Fiecare înger

păzitor este diferit de oricare alt înger păzitor, aşa cum noi oamenii,

suntem unici, fiecare, în felul nostru. Existând o legătură aparte între

noi şi înger, legătură din iubire pură şi sublimă, necondiţionată, noi

vom dobândi în mod empatic, diferite caracteristici sau înzestrări

spirituale ale lui. Orice aspect spiritual ne dorim, orice calitate vrem să

o dezvoltăm în noi, rugând-l pe înger să ne ajute în dobândirea ei, ea

devine astfel în scurt timp realitate. Aceasta dacă ne rugăm plini de

credinţă, dezvoltând totodată suficient discernământ astfel încât să ştim

ce ne este necesar spre a reuşi în misiunea pe care o avem de îndeplinit

în viaţă. Fiindcă fiecare fiinţă umană se naşte spre a realiza un anumit

lucru, spre a accede la un anumit nivel al evoluţiei spirituale, spre a

ajuta umanitatea într-un anumit aspect. În concluzie, fiecare are o

menire pe care trebuie să o realizeze. Spre a deveni conştienţi de

aceasta, un foarte bun ajutor îl putem primi din partea îngerului nostru

păzitor, care, trezindu-ne sufletul şi luminându-ne mintea, ne face mai

conştienţi asupra întregii vieţi, în ansamblul ei, revelându-ne motivul

pentru care ne găsim într-un anumit moment, într-un anumit loc, adică

P

Spiritualitate


aici şi acum. În cele ce urmează, vom prezenta principalele funcţii

pe care le îndeplineşte un înger păzitor.

1. Prima şi cea mai evidentă este aceea de protector, de păzitor. În

Acatistul Îngerului păzitor se spune: ”Sfinte îngere, cel ce eşti ales de

Domnul Dumnezeu spre paza sufletului meu, apără-mă de duşmanii

văzuţi şi nevăzuţi, izbăveşte-mă de toate nevoile şi necazurile.”

2. O altă funcţie a îngerului păzitor este cea de călăuză, de ghid

spiritual care înalţă şi revelează pentru cel în cauză lumina lui

Dumnezeu, putând aduce clipa de iluminare. Cităm din Acatist:“Cel ce

înflăcărezi inima mea cu dragostea de Dumnezeu;

Cel ce umpli casa sufletului meu cu iubirea lui Dumnezeu,

Cel ce mă povăţuieşti să cer susţinerea harului Sfântului Duh.”

3. Există numeroase cazuri în care boli considerate incurabile au fost

îndepărtate cu ajutorul îngerului păzitor. Rugăciunile spuse din inimă,

credinţa şi dăruirea din tot sufletul şi în mod necondiţionat către

Dumnezeu trezesc energii misterioase, prin care îngerii pot acţiona

aducând însănătoşire. Aceasta e o altă funcţie a îngerului păzitor:

aceea de vindecător, prin lumină şi iubire, a trupului şi a sufletului

celui pe care-l ocroteşte.

4. O altă funcţie esenţială a îngerilor păzitori este aceea de luptători în

slujba binelui divin. Ei îndepărtează de la noi răul acţionând plini de

curaj şi încredere acolo unde este injustiţie, aducând atât în

împrejurările exterioare cât şi în interiorul nostru predominanţa binelui.

“Cel ce cu puternicul acoperământ al aripilor tale mă aperi;

Cel ce pururea stai lângă mine cu sabia ta de foc;

Cel care împotriva puterilor întunericului în luptă mă ajuţi.”

5. Datorită protecţiei îngerului păzitor putem prevedea clipe de cotitură

ale existenţei noastre spre a le trece apoi mai uşor şi chiar mai mult, el,

îngerul, ne face atenţi asupra marii treceri, de la acest plan fizic, în

tărâmul spiritual. Descoperim astfel că îngerul păzitor ne preia de la

Îngerul naşterii şi ne este alături până când, la rândul lui, ne

încredinţează Îngerului morţii. O altă funcţie a îngerului păzitor este

deci cea de protector al marii treceri. 6. O altă funcţie a îngerului

păzitor este cea de a exorciza, îndepărtând de la noi orice duh necurat.

Astfel, în Acatist se spune:“Pururea îmi apari, Sfinte Îngere, ca un zid

puternic împotriva vrăşmaşilor mei celor răi şi vicleni, care caută

pieirea mea şi care-mi tentează sufletul cu uitarea de sine.

Bucură-te, că poţi să mă izbăveşti de orice răutate şi din toate cursele

diavoleşti;

Că mă întăreşti în credinţă şi mă fereşti de îndoieli.” Strâns legat de

această funcţie a îngerilor de a exorciza este Arhanghelul Mihail care

ara drept misiune şi reuşeşte întotdeauna să-şi înfrângă duşmanul cel

întunecat, pe Satana.

7. Altă funcţie de bază a îngerilor păzitori este cea de învăţători –

sfătuitori. Cităm din Acatist:“Ajută-mă, dar neadormitul meu păzitor,

ca să-mi umplu vasul sufletului meu cu untdelemnul faptelor bune, şi

mai mult, cu compasiunea şi smerenia.

Bucură-te, tu, cel ce pururea mă inspiri să-l am în mintea mea numai

pe Domnul Dumnezeu;

Cel ce învii în inima mea porunca dragostei pentru Domnul meu cel

Preabun;

Cel ce mă îndemni să-l iubesc pe aproapele meu cu o adevărată

dragoste.”

8. Alt rol al îngerilor este acela de a ne purifica prin acordarea graţiei

atunci când inima noastră se îndreaptă fierbinte către Dumnezeu.

Îngerii păzitori sunt cei care cheamă Graţia Divină să se reverse asupra

fiinţei noastre.

9. O altă funcţie a îngerului păzitor este aceea de prieten, am putea

spune chiar cel mai drag şi mai apropiat prieten al celui pe care îl are în

grijă. Iubirea îngerului pentru om este limpede, pură, puternică,

constantă, nu e supusă unor suişuri şi coborâşuri, nici relaxării, uitării

sau infidelităţii cum se petrece în prieteniile lumeşti. Iubirea îngerului

păzitor derivă din iubirea lui Dumnezeu pentru oameni, este deci parte

din această iubire divină.

Spiritualitate


CUNOAŞTEREA DE SINE

(STĂPÂNIREA DE SINE ŞI LEPĂDAREA DE SINE)

Eugenia Faraon - Huşi

Vom pleca de pe acest “mediu de cultură” al evoluţiei umane

fără să ne fi cunoscut, fără să ne fi întâlnit noi cu noi înşine, ori cu

ceilalţi, decât superficial,alergând continuu să împlinim doar

capriciile sinelui egoist!

raţilor, eu ştiu că în fiinţa mea de carne nu locuieşte binele; am dorinţa de a face binele, dar n-am puterea să-l fac. Căci nu fac binele pe care îl vreau, ci răul pe care nu-l vreau. Dacă fac ceea

ce nu vreau, atunci nu mai sunt eu cel care fac acest lucru, ci păcatul care locuieşte în mine.(...) Cu toate acestea se cuvine să-I aduc mulţumiri lui Dumnezeu prin Iisus Cristos Domnul nostru.(Rom.7) Oare mai interesează pe cineva problematica antagonismului dintre

pornirile omului vechi şi cele ale omului nou (al Harului), de această luptă acerbă dinlăuntrul nostru care duce la NAŞTEREA DIN NOU ÎN DUHUL SFÂNT, de care mă ocup articol de articol în cadrul paginilor primitoare ale revistei “Lohanul”,cu scopul trezirii conştiinţelor?! Sau alerg pe loc într-o lume secularizată, din care cea dintîi risipitoare de haruri şi timp pe zădărnicii este chiar autoarea? La stăpânirea, înfrînarea, de sine este foarte greu de ajuns, căci una e să doreşti şi alta să obţii ca acest har să fie operativ! Richard Wurmbrand spunea că noi am vrea să obţinem imediat vindecarea de pornirile rele, dar aceste

defecte sunt de multe ori folosite de Pedagogia divină pentru a dăltui în orgoliul şi mândria noastră, care sunt mult mai riscante pentru mântuire decât slăbiciunile care ies la iveală mai ales în relaţiile cu semenii! Că dacă nu ar mai fi motive de luptă cu aceste împotriviri din noi înşine, în calea perfecţionării spirituale, ne-am plafona în autosuficienţa luciferică, căci nu am mai lansa SOS-uri către Dumnezeu...Pe când toate aceste victorii ori înfrângeri,acceptate şi oferite, în unire cu cele ale Domnului, ne duc mai departe pe făgaşul crucii,căci “strâmtă este

poarta, îngustă e calea care duce la viaţă şi puţini sunt cei care o găsesc.”(Mt7,14).Numai astfel putem dobândi libertatea şi tăria lepădării de sine – a doua fază de care ne ocupăm - care duce la pacea şi viaţa lăuntrică în Duhul Sfânt! M-au ajutat mult cugetările lui Witness Lee să mă înţeleg şi să-mi accept slăbiciunile, ba mai mult să-I mulţumesc zilnic Celui care ne-a dăruit la naştere unele trăsături din tipologia familială, pentru a lupta cu cele rele, prin Har,şi a cultiva pe cele bune! “Cineva avea un necaz şi

nu ştia ce să facă, atunci ea a strigat:” Doamne, Te laud că sunt în întuneric, că nu am nici o călăuzire, mă simt slabă şi nu ştiu ce să fac!” Cu cât lăuda mai mult, cu atât era mai în lumină primind călăuzire şi părtăşie cu Duhul sfânt.Atunci când suntem umpluţi şi îmbrăcaţi cu Duhul Sfânt, noi suntem contopiţi cu Dumnezeul Treimic, care e scopul sufletului, aici pe pământ şi în veşnicie! Desigur, tensiunile zilnice ne apasă, depresiile tind să ne slăbească, dar dacă îL contactăm pe Cristosul cel viu dinlăuntrul nostru (“Rămâneţi în Mine, şi Eu voi

rămâne în voi”), El ne va elibera, orice tulburare va fi sub picioarele noastre, iar Duhul Sfânt ne va transforma treptat în imaginea gloriei cereşti la care tindem zi de zi...” În Romani 7 (citat mai sus) mintea încearcă să facă lucruri prin propriul efort independent; astfel ea este înfrântă mereu. Putem fi răbdători, putem să ne abţinem două zile, dar a treia ne vom pierde cumpătul, păcatul va triumfa, nu putem rezista precum nu ne putem opune legii gravitaţiei! Dacă “cimpoiul” firii noastre are încă fermenţi răi, de ex. impulsivitatea,lamentaţia, bârfa etc.,ei vor ţâşni undeva! Ne vom abţine, să zicem, în societate, şi vor

ţâşni în familie sau altundeva...Numai dacă ne fixăm pe Iisus, stânca noastră, putem să contribuim şi noi cu propriile eforturi la stăpânirea de sine! În Romani 8 ( “ Deci nu există nici o condamnare acum pentru cei care sunt în Cristos Iisus ,care nu trăiesc după îndemnurile firii

pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.Într-adevăr, legea Duhului vieţii în Cristos Iisus m-a eliberat de legea păcatului şi a morţii” ) mintea cooperează cu duhul, a găsit astfel o altă lege, care e mai puternică şi mai tare decât legea păcatului menţionată în capitolul 7. Vedeţi cât de greu ne dezbrăcăm de omul vechi, care este lucrarea crucii, pentru a ne îmbrăca în omul nou (Cristos), care este lucrarea învierii? Fără stăpânirea de sine nu dobândim lepădarea de sine! Căci

“Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.”(Mt 16,24) Pentru a nu rămâne doar la concepte, care se aseamănă uneori cu formulările şi reformulările teologico-filozofice emise de specialişti, dar care nu sunt înţelese de toţi, căci nu hrănesc spiritual, voi trece la concretizări personale, dar nu înainte de a limpezi (sper), din punct de vedere creştinesc,ce înseamnă sinele de care facem vorbire, şi care preocupă toate căile spirituale.E unanim recunoscut că avem un duh,un suflet care umple vasul de lut al

trupului, şi fizicul care susţine tot ce alcătuieşte fiinţa noastră umană. “În suflet există mintea, afectul (emoţia) şi voinţa. Mintea , organul de gândire al sufletului, reprezintă sinele.Iată de ce în Romani 7 mintea doreşte să păzească legea lui Dumnezeu, (...) dar este prea slabă! De fiecare dată când iau decizia să fac binele,există altceva mai puternic decât mintea mea(...) care se ridică pentru a mă înfrânge! Asta pentrucă înlăuntrul nostru există două forţe: Satan în mădularele noastre şi Dumnezeu în duhul nostru. De aceea,dacă încercăm să-l înfrângem pe vrăjmaş cu forţele proprii, vom fi înfrânţi.

Sufletul a fost creat de Dumnezeu, dar a devenit sinele, ameninţat şi corupt de către carne. El este ca şi trupul. La început Dumnezeu a creat trupul ca un lucru bun şi pur, dar el a fost corupt de natura păcătoasă. La fel şi sufletul, care la început a fost creat bun şi pur, dar mai târziu a fost ameninţat şi ţinut (prin păcate) sub control de către trup, devenind astfel sinele.”(Witness Lee). E destul de complicat să “scanăm” aceste “dispozitive” lăuntrice! Apoi, mai există riscul să reluăm disputa antică dintre supremaţia trupului (de

exemplu prin prototipul frumuseţii fizice redat în sculptura mitologică greacă, gen Phoebus) în detrimentul sufletului, ori supremaţia sufletului, neglijând importanţa şi aportul trupului în mântuire! Să nu repetăm şi acele erori ale antichităţii, care considerau corpul uman ca o închisoare pentru suflet, un lucru umilitor, ruşinos. Or trupul nu e un tiran, ci un tovarăş de drum “templu al Duhului Sfânt” (Sf. Paul)destinat învierii, dacă vom şti să-l facem ajutorul preţios al sufletului! Nu trebuie făcute apriorc disjuncţii între componentele

fiinţei moastre,respectiv între trup şi suflet, căci ele sunt create de Dumnezeu şi destinate mântuirii! Drept e că trupul ar trebui să fie supus sufletului, căci “duhul este plin de râvnă, dar trupul e neputincios”(Mt. 26,41), şi deasemeni: “mă port aspru cu trupul meu şi-l stăpânesc, ca nu cumva, după ce am predicat altora, eu însumi să fiu descalificat.” (1 Cor.10,27). Cu toate acestea “noi nu vrem să fim dezbrăcaţi (lipsiţi de trupul nostru), ci îmbrăcaţi (2Corinteni, 5,4), adică având acelaşi trup, totuşi cu alte însuşiri, glorificat, ca o haină

nouă dăruită de Cel Înviat! “Din ceasul în care omul a păcătuit, iubitorul de oameni Dumnezeu a stabilit să rupă şi să despartă legătura indestructibilă dintre trup şi suflet “ca răutatea să nu fie fără de moarte”;”ca sufletul să meargă acolo de unde şi-a luat fiinţă până la obşteasca înviere, iar trupul să se despartă în cele din care a fost alcătuit”. (Stergios Sakkos).Dacă sufletul, odată cu moartea şi până la învierea obştească, pleacă spre cealaltă viaţă, de unde a venit, iar trupul se descompune în cele din care a fost făcut, “de vreme ce sufletul

mişcă trupul; de vreme ce sufletul se mişcă singur şi după punerea trupului în pământ”(sf.Atanasie cel Mare), de vreme ce sufletul omului este nemuritor şi trăieşte şi după moartea şi stricăciunea trupului, e normal ca trupul să fie “subordonat” sufletului, ca ambele să fie mai aproape de Cretor! Deşi este drept să învieze şi trupul şi să participe împreună cu sufletul la viaţa veşnică! “Trupul”, susţine Sf. Grigorie Teologul, “a convieţuit împreună cu sufletul pe pământ, de aceea moşteneşte împreună cu el slava din cer. Precum au împărţit pe pământ chinurile şi efortul, pentrucă este unit cu el (de suflet), în acelaşi fel

sufletul va împărtăşi trupului plăcerea de care se va bucura în viaţa

F

Spiritualitate


veşnică.IAR “MOARTEA”, zice acelaşi Stergios, “ESTE MAREA DESCOPERIRE A LUI DUMNEZEU CARE DESFIINŢEAZĂ STĂPÂNIREA PĂCATULUI; POARTA PRIN CARE TRECEM ÎN VEŞNICA BUCURIE ŞI SLAVĂ CEREASCĂ!” Iar Sf. Chiril al Ierusalimului zice:”întrucât nicio faptă a noastră nu se face fără conlucrarea trupului, adică blasfemiem cu gura, ne rugăm cu gura, desfrânăm cu trupul, ne purificăm cu trupul, furăm cu mâinile, dăm de

pomană cu mâinile...întrucât deci în toate se foloseşte de trup, ia şi acesta parte la bunurile vieţii viitoare” Primul gust al învierii trupurilor moarte îl primesc creştinii încă din momentul când se pocăiesc şi se întorc la Cristos. Pocăinţa şi credinţa este o înviere din morţi, de care se bucură credinciosul pe parcursul vieţii lui pământeşti. Aceasta este prima înviere, cea duhovnicească! Cea de-a doua înviere este învierea trupurilor noastre, transformarea lor în nestricăcioase şi legătura lor cu sufletele veşnice şi nemuritoare. Aceasta se va întâmpla la a Doua

Venire, susţine acelaşi Stergios Sakkos.Căci Fiul cel întrupat a realizat toate izbânzile prin Crucea şi prin Învierea lui, deci să nu zădărnicim Jerfa Mântuitorului, dar să ne folosim la maximum de ea! Pentru ce teologhisesc pe tema morţii când subiectul nostru e lepădarea de sine? Pentrucă aceasta este o mortificare, deci tot legat de moartea egoismului din noi! CUM SĂ NE LEPĂDĂM DE SINELE CARE NU MAI ASCULTĂ DE CREATOR,astfel încât împreună,atât trupurile, cât şi sufletle, să poată fi purificate şi salvate pentru Împărăţia veşnică? Singurul mod de

a evita această robie a sufletului controlat de trup, de materialitatea care ne induce în eroare să credem că rostul vieţii noastre e să satisfacem doar cerinţele trupului, e să ne refugiem (prin liturghii şi rugăciune) în interiorul nostru, în duh, acolo unde ne aşteaptă Iisus, şi împreună să aplicăm sinelui crucea! Concret? Să zicem că, de ex., în relaţiile noastre umane intervine un conflict cu cineva, poate tocmai cu cineva drag, asta înseamnă că suntem pe cruce, în terapie intensivă, pentru a vindeca ataşamentul bolnăvicios de acea persoană şi, deci,

marginalizarea lui Dumnezeu! De asta avem încercări, dezbinări lăuntrice şi exterioare,pentru a distruge dependenţele ce blochează viaţa duhului.Binele şi răul din acţiunile noastre zilnice sunt subiective, dar suferinţa e testul cel mai sigur de vindecare! Orice legătură nesănătoasă e cocoţată pe cruce: mamă-fiică, soţ-soţie, părinţi-copii etc...Încă o dată,cheia victoriei este aceea de a ne fixa mereu mintea pe duh, acolo unde avem legea lăuntrică a vieţii cu Dumnezeu, şi El ne va conduce prin practici

şi terapii spirituale aplicate fiecărei situaţii! “Duhul Sfânt care lucrează în noi, ne călăuzeşte prin ungerea lăuntrică cu Însuşi Dumnezeu, iar cu cât suntem unşi mai mult, cu atât vom avea mai mult însăşi esenţa Sa înăuntrul nostru. Duhul Sfânt este “vopsitorul”, iar “vopseaua” cu care ne unge este însuşi Dumnezeu. Această vopsire ne va da intuiţia lăuntrică a voii Domnului” (Witness Lee). Ne mai putem simţi dezorientaţi, pierduţi chiar, cu o astfel de innoire şi ungere interioară? Da, căci fiind slabi cădem mereu în ispite şi repetăm aceleaşi şi

aceleaşi lecţii! După faza de trezire sufletească şi încurajare a Harului în a ne curăţa de cele în care ne complăceam, vine o alta, în care ne credem scăpaţi de pietrele pornirilor rele,fiind pe calea cea bună, deja ne putem permite o slăbire a vigilenţei; urmând apoi a traversa faza cea mai grea, când riscăm să ne împotmolim în pietrişul defectelor de care credem că nu mai scăpăm! Un fel de blocaj al remuşcărilor permanente, în loc să plutim în libertatea iubirii şi a recunoştinţei! Traseul convertirii fiind individual, nu toţi trec prin scrupulozitate, care

e riscantă, căci se trece de la extrema laxităţii, când nimic nu părea a fi păcat, la rigurozitatea autoacuzării permanente nejustificate, căci Dumnezeu dacă te-a aşteptat răbdător atâta timp să te întorci, te va şlefui cu duioşie mai departe! Noaptea întunecată,descrisă de sf.Ioan al Crucii,are diferite manifestări care converg în lipsa acută de Prezenţa lui Dumnezeu. Personal, trec prin acest stadiu al neacceaptării limitelor şi slăbiciunilor prezente, precum şi ale răzvrătirilor trecute, pentru care cer mereu iertare lui Dumnezeu. Tânjind mereu cu stăruinţă la acea stăpânire de sine atât de râvnită, nu progresez în apropierea de Cel ce

toate le poate dărui, desigur, celui care are încredere în El, căci virtuţile

se obţin gradual! De fapt sufăr tot din orgoliu, căci dacă L-aş iubi mai mult decât pe mine, aş fi atentă să nu-L mai fac pe El să sufere, aş înţelege că Mă iubeşte oricum sunt deocamdată! Mulţumindu-I pentru toate, şi bune şi rele,creşte creditul schimbării treptate în bine, astfel MULŢUMIREA DEVINE TERAPIE PENTRU PĂCATUL MÂNDREI! Altfel, tot cicălindu-L pe Domnul cu neîmplinirile mele în vindecarea de pornirile rele, îL acuz indirect că nu-mi dă harul necesar

schimbării. Dacă eu nu agreiez o persoană veşnic nemulţumită şi mofluză, lui Dumnezeu cum să-I placă de văicărelile mele?! Foloseşte să-I tot repet că sunt urâtă sufleteşte, precum I-aş reproşa că nu M-a făcut mai frumoasă fizic, aşa cum mi-aş fi dorit eu să fiu, şi nu cum mă vede El? Or, mulţumindu-I permanent pentru ceea ce e bun în mine, va creşte El virtuţile abia înmugurite (tardiv) din sufletul meu! Amin. RESPECTUL DE SINE ŞI OFERIREA DE SINE

Deşi pare un paradox, nu putem aborda respectul de sine fără lepădarea de sine, căci respectul de sine trebuie purificat de orice alunecare egoistă! Frica de moarte ne împiedică cel mai mult în demersul sufletesc al lepădării de sine. căci vrem să deţinem controlul până la limita desprinderii obligatorii, că vrem sau nu, de noi înşine! Cine s-a lepădat de sine nu mai are frică de moarte! De aceea,înainte de a ne ocupa de următorul obiectiv al cugetării despre aspectele sinelui,să urmărim riscurile abordării eronate ale

implicării sale în relaţia cu ceilalţi, dar mai ales cu noi înşine. Să ne ferim de cele două extreme ale respectului de sine: ignorarea a ceea ce există înlăuntrul nostru ca rădăcină a reacţiilor noastre, neconştientizarea acestor cauze lăuntrice ale trăirilor noastre şi, cealaltă extremă, a te căuta pe tine însuţi în tot ceea ce faci,chiar şi în iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, toate având, conştient sau nu, cauze egoiste şi preocuparea de sine! Desigur, atunci când nu posedăm un minim respect de sine, se vede în exterior, iar ceilalţi profită de lipsa noastră

de curaj în diversele conjuncturi ale relaţionării interumane, indiferent de natura lor! Când oamenii nu au o părere bună despre ei pot greşi mai mult, fiind inhibaţi, pot face unele fapte necugetate, deşi au un fond bun. Asta nu înseamnă că, printr-o autoevaluare pozitivă despre sine, pot lâncezi în lupta cu patimile! Raportarea benefică la sine constă în asumarea erorilor şi a cere întăriri în lupta pentru a birui defectele! Personal, greşesc pentru că în loc să-L rog pe Domnul să curăţăm împreună “farfuria” sufletului, stau crispată, departe de El, din cauza

autoculpabilizării continuie, aşteptând clipa când va fi curată (prin spovadă) pentru a mă apropia din nou de Privirea milostivă. Or, braţele Sale sunt permanent deschise pentru toţi greşitorii, înainte şi după ce L-am ofensat, cu condiţia să nu punem între noi acea “farfurie murdară”, aşteptând s-o curăţăm prin propriul efort, căci demersul împăcării fără smerenie e îndelungat şi riscant pentru salvarea sufletului, iar Amânătorul va profita de asta...Doar colaborarea cu Harul va scurta timpul complexelor jenante,

care au şi ele rolul de periaj al orgoliului, de tocire a stâncii autosuficienţei! Există şi tendinţa cealaltă, de a ieşi în evidenţă cu orice prilej, prin orice mijloc, de a te face remarcat cu orice preţ. Această tendinţă face parte din păcatul originar al concupiscenţei, care impulsionează individul să fie într-o permanentă competiţie cu ceilalţi, dar nu pe tărâmul autodepăşirii spre progresul calitativ, ci pe acela de a fi neaparat diferit de ceilalţi, mai dotat , mai reuşit ca om. Or în faţa lui

Dumnezeu suntem egali ca şi creaturi ale Sale, fiecare cu nuanţa irepetabilă pe paleta caracteristicii umane, fiecare cu şansa sa! Tocmai lipsa respectului de sine datorită lipsei de iubire, poate chiar din copilărie, duce la dorinţa de a te remarca în orice comntext! În prima variantă, cea a aşa zisei abandonări de sine, sunt cazuri sufleteşti când e abolită orice preocupare de sine, în contrast cu cei care vorbesc doar de ei inşişi, se ocupă doar de ei şi de plăcerile lor. Dar există riscul să nu fie o stare opusă egoismului, căci lehamitea şi dezinteresul de nevoile trupeşti şi sufleteşti,de cele mentale ori ale inimii, nu e o virtute, e

capitulare în faţa provocărilor vieţii, e boală sufletească, aşa numitele

Spiritualitate


“cadavre vii”! Deşi nu mai luptă pentru viaţă, unii se pot amăgi că se leapădă de sine, dar e paradoxală această stare extremă! Când nu eşti stăpân în casa propriei fiinţe, ce să oferi lui Dumnezeu, ceea ce nu ai? Dintre falsele lepădări de sine, tot în categoria stărilor maladive fac parte şi alcoolicii, drogodependenţii, cărora nu le mai pasă de ei înşişi decât cu scopul precis de a-şi satisface viciul! Mai sunt acele renunţări de sine specifice geniilor artistice, care sunt dedicate, ba chiar captive

uneori pasiunii la care au aderat: muzicale, literare, etc. şi care le devoră orice energie, timp, ori dar natural; căci nefiind o abandonare în Cristos - care e calea, adevărul şi viaţa - nu putem vorbi de daruri supranaturale, mai ales de haruri! Dar şi în categoria celor ce ţin de credinţă nu lipsesc falşii abandonaţi în Voia lui Dumnezeu şi a vindecării sinelui egoist, căci ispita se strecoară peste tot, surprinde toate categoriile umane, mai precis, Ispititorul poate sustrage de la Ţintă orice resursă umană, deviind-o pe false traiectorii pentru a

îngroşa rândul celor ce “taie frunză la câini”. Revenind la sufletele considerate genii, mai ales cele neautentice, sunt mai uşor de “tors” în mrejele diversiunii iluzorii, ale dejucării de la scopul pentru care au fost create: adică mântuirea. Dar mai ales pot fi uşor eşuate, sub paravanul nobilei pasiuni ce le captivează, în patimi cât se poate de lumeşti! Chiar şi tipologia umană a geniilor autentice poate să tânjească după normalitatea mundană, deşi e aproape imposibil să fii şi slujitor al Frumuseţii, să redai răsfrângerile, revărsările bogăţiei divine în plan uman, şi în acelaşi timp să iroseşti aceste resurse de talent,din

Darul ceresc, pe ocazii vremelnice şi iluzorii! Toate aceste tendinţe la care m-am referit, uneori paralele cu destinaţia de creaturi ale lui Dumnezeu (care au ca scop maturizarea pe plan uman şi spiritual)şi prin care Ispititorul induce dezbinare în sine şi în cadrul vastei palete a tipologiilor umane trebuie reclădite din temelie ontologică şi sufletească. Numai rugăciunea celorlalţi şi încrederea în intervenţia divină, poate reda armonia originară cu sine şi cu ceilalţi, ce pregăteşte armonia cu Cerul, scopul oricărei nuanţe creative şi de realizare

umană! Mai există şi cazurile celor care sunt “altfel” ca ceilalţi nevoit, anormal, căci din cauza unor boli congenitale, genetice, ori dobândite, sunt marcaţi pe toată viaţa psihic, fizic, ori sufleteşte! De aceea spun mereu, că orice întâlnire cu semenii sunt ocazii de a ne ruga pentru ei. Iar comunicarea cu ei explorează îndeosebi paleta: vremii, a sănătăţii fizice,a cazuisticii umane, şi ce ne-am face dacă n-am fi bolnavi fizic pentru a ne plânge unii altora, căci bolile sufleteşti nu interesează pe nimeni, mântuirea, nici atâta!

Din punctul de vedere al psihologiei, respectiv al pr. Emilian Balaşcă, “stima de sine poate genera teamă sau bucurie! Fiind un concept discutabil, unii cred că e mândrie, alţii admiraţie exagerată de sine, iar alţii un fel de aroganţă proastă, nepoliticoasă, îndrăzneaţă! Nu poţi totuşi să nu te gândeşti la tine, măcar din când în când, şi probabil mereu cu altă intenţie.Uneori poţi să fii mulţumit de tine, alteori nu! Totuşi, fiecare din noi avem această stimă de sine, în cantitate mai mică sau mai mare, dar multă lume suferă din această cauză. Dar,

atenţie: nu pentrucă nu ar avea-o, ci pentru că o are greşit! Căci nu trebuie să te stimezi doar datorită unor calităţi pe care le deţii, pentru că ai reuşit în viaţă, sau fiindcă ţi se spune de către ceilalţi că eşti bun! În acest fel pierzi libertatea, căci vei încerca mereu să faci faţă exigenţelor celorlalţi. Ca să-ţi menţii stima vei trăi continuu stresul de a nu dezamăgi, de a avea mereu succes,căci doar aşa eşti valoros! Şcoala, lumea, societatea vrea competiţie, ambiţie, imagine de sine, şi asta oboseşte, derutează, te antrenează în direcţie greşită! Va trebui mereu

să pari într-un fel perceput de ceilalţi, altfel vei suferi...Astfel apare boala, depresia, complexul, melancolia etc.Sau altele : egocentrismul, alcoolismul, suicidul etc. pentru că omul va claca dacă nu mai are compentenţele cerute, nu mai e apreciat! Stima de sine e altceva, ea nu e concurenţă, e abilitatea de a te cunoaşte realist, de a te aprecia aşa cum eşti, indiferent de calităţi sau defecte! Să ai capacitatea de a te accepta aşa cum eşti, necondiţionat, cu demnitate, din partea ta şi a celorlalţi... Astfel ai sentimentul de valoare, nu datorită reuşitelor, ci pur şi simplu prin faptul că exişti, că nu te doboară defectele, eşecurile,

că eşti unic, original, irepetabil, necondiţionat!Omul se poate privi cu

demnitate dacă vede că într-însul este Dumnezeu! Va fi mai senin, va vedea corect defectele sale, nu va dispera, căci are ceva mai valoros care-l face să renască: Astfel, stima aceasta de sine va duce la iubirea şi stima aproapelui, căci “omul valorează atât cât valorează înainte lui Dumnezu şi nimic mai mult” spunea Sf. Francisc.” Iar dacă suntem onoraţi de către Dumnezeu cu suferinţă, tot Sf. Francisc ne convinge s-o oferim (precum m-am repetat de multe ori pentru fixare!)Celui ce

suferă cu noi împreună, căci tot ce avem pozitiv e darul lui Dumnezeu, ale noastre sunt doar defectele, slăbiciunile, limitele, aşadar ce I-am putea dărui din partea noastră? Doar durerile, chinurile, suferinţele acceptate pentru salvarea celorlalţi fraţi ai noştri, doar acestea ne aprţin şi le putem dărui! “Apoi, dacă-L lăsăm pe Mântuitor să se servească de noi ca de “instrumente”, prin suferinţă va transforma sufletele,va face loc Harului care ne va călăuzi pentru lucrările Sale, până la a deveni ca un burete care să absoarbă lucrurile negative din

lume, pentru a o elibera... Anumite boli, dureri, încercări, suferinţe din naştere, nu sunt întâmplătoare, fac parte din pregătirea unui suflet oferit până-şi acceptă crucea! Cine este ales pentru acest rol are totul pregătit în el pentru a accepta şi oferi viaţa sa. Dar jertfa, ca şi rugăciunea, îL caută pe Domnul, dacă sunt dăruite cu iubire! Când aceste suflete oferite se roagă, adoră şi iubesc, e rândul satanei să sufere cumplit că pierde sufletele pe care le credea (prin “efortul” său) câştigate pentru Iad!” (Pr. Tomislav Vlasic‟). Aşadar, după ce am reuşit să ne stăpânim pornirile rele şi să ne lepădăm de egoism, prin renegarea capriciilor,

treptat ajungem, prin respectul de sine – pentru a putea să dăruim Domnului din prea plinul nostru - la OFERIREA DE SINE. Dacă primele faze ne-au ajutat să renunţăm la ceea ce împiedică, sau chiar blochează, relaţia noastră cu Dumnezeu, această ultimă fază ne pregăteşte să devenim misionarii, trimişii Săi la ceilalţi semeni! Şi ce-am putea dărui celorlalţi? Ceea ce avem: un răspuns neaşteptat la provocări, de exemplu când suntem acuzaţi pe nedrept, în loc să ripostăm vehement, să adeverim acuzele ca fiind adevărate (neminţind,

căci suntem toţi greşitori), cerându-ne tot noi scuze, precum ne-ndeamnă Cristos să iubim vrăjmaşii. Apoi, să zâmbim chiar şi atunci când “corăbiile ni se scufundă”,tocmai atunci valorează mai mult în faţa Cerului surâsul nostru,chiar de e puţin forţat ( bineînţeles fără să teatralizăm), iar beneficiile vor fi reciproce, atît spre sănătatea spirituală cât şi fizică! Ce reprezintă mai explicit această chemare în plan cauzal? “Este chemarea de a merge până la capăt în vocaţia creştină ca suflete oferite, suflete victimă: a ne oferi fără rezerve lui

Dumnezeu, iar în măsura în care ne deschidem inimile El strecoară această chemare fiecăruia dintre noi cei care o vom recunoaşte! Dacă toţi devenim iubire divină şi ne oferim unii pentru alţii, devenim Euharistie vie, Dumnezeu este în noi şi noi ne oferim unii altora. Astfel, prin această chemare, sufletele sunt create în scopul de a fi oferite pentru mântuirea lumii, pentru slava lui Dumnezeu. Şi când ne cheamă, o face pentru a ne da totul, nu pentru a lua totul de la noi (...), iar dacă dăm şi peste necazuri, acestea sunt pentru a ne schimba firea şi

a aprinde focul necesar spre a aparţine în întregime lui Dumnezeu.Mai apoi veţi putea înnainta pe calea oferirii de sine, vizitând bolnavii, muribunzii, persoanele suferinde şi decepţionate, bătrânii,simţind inimile celorlalţi ca pe ale voastre înşivă” (Pr. Tomislav).

Spiritualitate


Viaţa de apoi (Afterlife)

Paul Perry

Afterlife, un documentar din 2010 al regizorului şi

scriitorului Paul Perry, este studiul curajos al marii întrebări a

filozofiei şi religiei, "Ce se întâmplă când murim?", răspunsurile la

această întrebare fiind examinate prin prisma experienţelor de

moarte clinică (NDE), ajungându-se la concluzia inevitabilă că nu

este nevoie să ne temem, fiindcă există viaţă după moarte, o

declaraţie profundă susţinută de dovezi, pe care regizorul Paul

Perry şi cercetătorii Raymond Moody şi Jeffrey Long încearcă să

le treacă sumar în revistă.

ar cum am putea noi, simple personaje ale unei piese de teatru, să ghicim intriga ? Nu suntem dramaturgul, nu suntem producătorii, nu suntem nici măcar publicul. Ne aflăm doar pe

scenă. Să redăm bine scenele în care ne suntem implicaţi acum, ne îngrijorează mult mai mult, decât scenele care ar putea urma după asta."

C. S. Lewis (1989-1963)

Paul Perry este absolvent al Arizona State University şi co-autorul unor best-seller New York Times, care a înfiinţat propria companie de producţie, în 2005, cu scopul de a face filme inovatoare, importante, primele dintre ele fiind dedicate domeniului spiritual, surprinzând prin abordarea de subiecte unice: experienţa morţii clinice, viziuni şi minuni, anii petrecuţi de Iisus în Egipt.

"NDE sunt evenimente spirituale de o amploare şi complexitate uimitoare, care au puterea de a schimba atitudinea noastră faţă de moarte şi viaţă [...]", spunea regizorul Paul Perry.

"[...]Există motive pentru care oamenii se transformă, atunci când se

întorc de la o coliziune cu moartea, unul fiind încrederea pe care au câştigat-o, atunci când au aflat că o lume nouă ne aşteaptă dincolo de ultima suflare. Un altul, în special pentru cei bolnavi fizic, este descoperirea că ne vom lăsa trupul în urmă şi vom continua să existăm ca spirite eliberate de durerea pământească." Informaţiile prezente în film şi în cărţile scrise în comun de cele trei personaje principale, Perry, Moody şi Long, confirmă ceea ce mulţi savanţi bănuiau în secret încă din anii '70, când domeniul studiilor

efectuate asupra morţilor clinice a fost iniţiat: faptul că aceste experienţe dovedesc existenţa unei vieţi dincolo de moarte.

Cunoscuţii experţi în domeniu, dr. Raymond Moody (autor al "Life After Life: The Investigation of a Phenomenon - Survival of Bodily Death" şi "Glimpses of Eternity - Mind Body Spirit") şi dr. Jeffrey Long (Evidence of the Afterlife: The Science of Near-Death Experiences), sunt intervievaţi, iar munca lor este trecută în revistă, în ceea ce priveşte NDE şi concluziile la care au ajuns, bazându-se pe sute de dosare de caz.

Dr. Long, de exemplu, crede că "cele nouă serii de dovezi" demonstrează clar supravieţuirea conştiinţei dincolo de moartea corpului fizic: 1. Conştiinţa se manifestă mai puternic în timpul NDE, decât în viaţa de zi cu zi.

2. Viziunile subiecţilor NDE sunt confirmate, ulterior, de către alţii. 3. Uzual, chiar şi viziunea supra-normală are loc în timpul NDE. 4. NDE apare chiar şi în anestezia generală. 5. Rememorarea vieţii de către subiecţii NDE include evenimente reale. 6. Fiinţele întâlnite în timpul NDE sunt aproape întotdeauna decedate. 7. Pentru copii, NDE sunt uimitor de asemănătoare cu cele ale adulţilor. 8. NDE apar coerent în toată lumea şi în toate culturile.

9. NDE transformă aproape întotdeauna persoanele afectate.

Începând de la propria experienţă a regizorului, filmul examinează fenomenul morţilor clinice iniţiind interviuri întâmplătoare, luate oamenilor de pe stradă, care conduc la o gamă largă de credinţe, variind de la noţiunile arhicunoscute de rai şi iad, la credinţa în

nimicnicia vidului, de parcă am stinge lumina lăsând să se instaleze un gol imens, caracterizat de absenţa conştiinţei, majoritatea dintre noi bazându-ne doar pe simple intuiţii şi credinţe, nesusţinute de dovezi concrete, concluziile noastre privind viaţa de apoi suprapunându-se, în esenţă, cu elemente dictate de dogma creştină, fiindcă, de fapt, marea masă a populaţiei cunoaşte, în cel mai bun caz, superficial scrierile religioase, deşi dovezile scriptice se află încă la vedere.

După cum specificam şi în articolul anterior, dogma creştină, care se

bazează în principiu pe scrierile religioase ce au ajuns până la noi peste secole, nu este tocmai de încredere, fiindcă până şi părintele ortodoxiei,

alexandrinulOrigene (185-254 e.n.), se pare că avea motive întemeiate

să se plângă, încă din vremea sa, că scribii "au adăugat şi omis deseori, ceea ce au considerat de cuviinţă".

Bănuiala cu privire la falsificarea premeditată, eliminând în principal referinţele legate de reîncarnare, s-a îndreptat în special asupra perioadei dintre Conciliul de la Niceea (325 e.n.) şi anul 382, când s-au stabilit sub papa Damasus, textele celor 27 de versete admise de canonul Noului Testament şi asupra Conciliului de la Constantinopol, din 553 e.n.

În muzee şi biblioteci din întreaga lume se păstrează în jur de 4.000 de fragmente sau manuscrise ale textelor Noului Testament, în limba greacă, dintre care doar 35 datează dinaintea anului 300 e.n., iar un

D

Spiritualitate

http://antiiluzii.blogspot.com/2012/01/viata-de-apoi.html

http://antiiluzii.blogspot.com/2012/01/familia-secreta-lui-iisus.html

http://antiiluzii.blogspot.com/2011/03/mai-presus-de-mine-reincarnare-si.html

http://4.bp.blogspot.com/-QmXf_6_Plfw/Tw8InG-uY2I/AAAAAAAABbE/ztFW4ZdhlHg/s1600/AL00.jpg

http://1.bp.blogspot.com/-bECOx_kLEV0/Tw8J698pXVI/AAAAAAAABbk/gbwlh7AGy5E/s1600/AL04.jpg


unic Codex Alexandrin datează din 125 e.n., fiind singurul care reuşeşte să pătrundă în bezna epocii autorilor Evangheliilor, undeva în jurul anului 200 instalându-se "zidul cronologic", o cortină grea lăsată să cadă de o putere nevăzută asupra perioadei primare a creştinismului. Dovezi concrete ale intervenţiilor brutale asupra textelor există, prin

numeroase aşa-numite "palimpseste" şi făcând abstracţie de posibilitatea unor traduceri defectuoase, trebuie să recunoaştem onest că ar putea exista şi o altă explicaţie pentru erori şi lacune: cei patru evanghelişti nu s-au priceput mai bine de atât, fiindcă, pe de o parte, tot ce au relatat erau simple consemnări ale unor evenimente transmise distorsionat, pe cale orală, iar, pe de altă parte, reîncarnarea este posibil să se fi situat pe lista acelor cunoştinţe ezoterice, comunicate de Iisus doar în intimitatea cercului ucenicilor, după cum spune Ioan 16:25:

"Acestea vi le-am spus în pilde, dar vine ceasul când nu vă voi mai vorbi în pilde, ci pe faţă vă voi vesti despre Tatăl." sau, în Matei, 13:10-11 "Şi ucenicii apropiindu-se de El, I-au zis: De ce le vorbeşti lor în pilde ?

iar Iisus le-a răspuns: "Pentru că vouă vi s-a dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei cerurilor, pe când acelora nu li s-a dat." Mă văd nevoit să amplific, cumva, dezbaterea privind viaţa de după moarte, fiindcă mult mai importantă, mai cuprinzătoare şi

semnificativă mi se pare noţiunea de reincarnare, care presupune o "viaţă între vieţi" şi aduce, astfel, completările de rigoare tuturor acestor experimente structurate în jurul morţilor clinice. Mai mult decât atât, dacă vom ajunge să credem, împreună cu esenienii, că sufletul îşi selecţionează un anumit cuplu de părinţi (adică viitorul mediu de viaţă) şi, în plus, ştie de dinainte care-i va fi data naşterii, atunci ajungem la concluzia că în această alegere rezidă un

anume sens, că aici există forţe secrete, care direcţionează sufletul către un anumit destin, ce încurajează dezvoltarea sa viitoare, toate aceste fapte corespunzând aproape în totalitate sistemului indian al karmei. Mă tem că va trebui să vă mai port o vreme prin tărâmul scrierilor religioase, mai ales al celor necanonice, fiindcă respingerea noţiunii de reincarnare, de către dogma creştină, mi se pare cea mai mare şi mai

gravă falsificare posibilă, fiindcă o lipseşte de orice sens şi coeziune, contribuind la instalarea unui sistem de control spiritual rigid, asociat şi complice voluntar al celui politic, asupra unor fiinţe terorizate de propria lor mortalitate, care-şi acceptă fără murmur statutul de sclav, în absenţa speranţei într-o existenţă ulterioară. Una dintre Evangheliile gnostice, pe care am pomenit-o în articolul

anterior, Pistis Sophia, declară chiar din primul capitol:

"Iisus nu i-a învăţat pe ucenici întreaga dimensiune a emanaţiilor tezaurului (spiritual, fireşte); şi nici cum apar ele şi nici cum sunt

structurate.", dar, cu toate acestea, există pasaje foarte interesante, în care Iisus dezvăluie, cu bunăvoinţă, fragmente ale unei înţelepciuni pierdute.

Un exemplu extraordinar este cel al răspunsului dat de Iisus unei întrebări foarte clare a ucenicului său Ioan: "Ce se întâmplă cu un suflet care revine de pe lumea cealaltă, pe pământ ?", iar răspunsul lui Iisus nu reprezintă nici pe departe un reproş sau o

respingere, fiindcă declară onest şi direct: "El bea un pahar cu apa uitării..." Putem deduce cu absolută siguranţă că credinţa în "revenirea pe Pământ", reincarnarea unui spirit decedat (fiindcă ce ar fi de uitat în absenţa unei existenţe anterioare ?), era larg răspândită printre ucenici şi, chiar mai mult decât atât, se pare că era acceptată de toţi iniţiaţii

şcolilor filozofice ale antichităţii, mai puţin de adepţii lui Horus, ceea ce ne obligă, din nou, să luăm în considerare ipoteza cenzurării deliberate a scrierilor religioase. Pistis Sophia continuă pe acelaşi ton , mergând însă mult mai departe cu afirmaţiile radicale, atunci când Iisus le explică ucenicilor că El însuşi l-a retrimis pe Pământ pe profetul Ilie, în trupul vărului său, Ioan Botezătorul, a cărui adevărată identitate reiese chiar şi din Evangheliile

canonice, astfel încât nu putem decât să rămânem uimiţi de neglijenţa cu care au tratat aceste indicii generaţii întregi de teologi, care ne ameninţă şi acum cu afurisenia dacă nu le acceptăm, cumva, concluziile închistate. Să exemplificăm: Matei 11:14-15:

"Şi dacă voiţi să înţelegeţi, el este Ilie cel ce va să vină. Cine are urechi

de auzit, să audă." Matei 17:12-13 "Eu însă spun vouă că Ilie a şi venit, dar ei nu l-au cunoscut şi au făcut cu el câte au voit; aşa şi Fiul Omului va pătimi de la ei. Atunci au înţeles ucenicii că Iisus le-a vorbit despre Ioan Botezătorul."

Un alt fragment biblic relevant aparţine de această dată lui Ioan 9:2: "Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule cine a păcătuit, acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb ?". Hmm... cum şi când ar fi putut păcătui un om, astfel încât să se nască orb ?

Din formularea întrebării ucenicilor reiese clar că ei nu considerau posibile decât două variante: o boală moştenită de la părinţi sau

Spiritualitate

http://www.multiupload.com/PPNQ34HJBB

http://3.bp.blogspot.com/-fGZH9qY2Kos/Tw8LZWMzuiI/AAAAAAAABcc/PaVEgQIiVzE/s1600/AL11.jpg


consecinţele unor fapte săvârşite înainte de naştere, deci evident că într-o existenţă anterioară şi nu prin obrăznicii intrauterine. Interesantă este însă şi reacţia lui Iisus - care conform dogmei creştine ar fi trebuit să-i dojenească cu asprime că au căzut pradă unor superstiţii băbeşti - fiindcă le consideră întrebarea ca fiind perfect justificată şi le dă un răspuns neaşteptat, ce pare a sugera o şi mai mare

complexitate a procesului reincarnării: "Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările Domnului." Sufletului actualului orb pare să-şi fi ales deliberat orbirea, pentru a-şi însuşi o anumită lecţie în reincarnarea actuală, necesară procesului de maturizare.

Din nou, paralelismul cu doctrina orientală a karmei este izbitor, deşi aceasta a fost destul de eronat percepută în Occident, fiindcă nu reprezintă o pedeapsă pentru păcatele vieţilor anterioare, ci suma unor învăţăminte rezultate din depăşirea unor obstacole grele, diferite, procesul presupunând, până la finalizare, mai mult decât o unică viaţă. Mai mult ca sigur că acest concept, karma, era cunoscut ucenicilor,

fiindcă numai în acel context întrebarea lor despre orb putea părea normală, iar Iisus nici nu s-a arătat a fi mirat şi nici nu a respins-o ca fiind stupidă. Cu toate acestea, Iisus nu credea în inevitabilitatea ciclului karmic, fiindcă părea a predica o cale directă, specifică, anterior lui, preoţilor cultului lui Horus, mesajul putând fi rezumat astfel:

"Da, există o lege a karmei, dar o puteţi birui prin eliminarea ego-ului în faptă şi gândire, printr-o decizie liberă, fără intervenţie divină.", celor iniţiaţi fiindu-le dezvăluit secretul, că înfăptuind porunca iubirii şi legea lui Dumnezeu, prin folosirea liberului arbitru fireşte, te poţi elibera din ciclul karmic, nemaifiind supus legilor creaţiei, fiindcă numai astfel are logică afirmaţia că asupra fiinţelor sale "moartea nu mai are nici o putere".

Din păcate, mă tem că mesajul a rămas în mare parte neînţeles, întrebarea curentă "Cum poate Dumnezeu să permită aşa ceva ?" dovedind cu prisosinţă incapacitatea noastră de a înţelege. Putem abandona domeniul religiei şi putem găsi o explicaţie ştiinţifică a acestor fenomene de moarte clinică (experimentate individual sau în

grup, prin empatie, cum specifica dr. Moody), fiindcă, cel puţin în cazul experimentelor de grup, este mai mult decât evident că explicaţia halucinaţiilor provocate de leziunile cerebrale trebuie abandonată categoric. Revenind la documentar, în baza informaţiilor conexe prezente, în timp, am putea afirma despre câmpurile informaţionale ale conştiinţei şi memoriei, că ambele evoluează în timpul vieţii prin experienţele

noastre şi prin aportul informaţional al organelor noastre imperfecte de simţ, ele fiind prezente în jurul nostru şi devenind disponibile conştiinţei noastre numai prin funcţionarea creierului (şi a altor celule din corp), sub formă de câmpuri electromagnetice. De îndată ce funcţia creierului a fost pierdută, cum ar fi în moarte clinică sau moarte cerebrală, amintirile şi conştiinţa există încă, dar receptivitatea este pierdută, conexiunea se întrerupe.

Potrivit concepţiei noastre, întemeiată pe aspectele raportate ale conştiinţei din timpul stopului cardiac, de exemplu, putem concluziona că aşa-numita conştiinţă ar putea să se bazeze pe câmpuri de informaţii, constând în unde care provin din continuumul spaţio-temporal. În timpul stopului cardiac, funcţionarea creierului şi a altor celule din corpul nostru se opreşte din cauza anoxiei.

Câmpurile electromagnetice ale neuronilor şi ale altor celule dispar, iar posibilitatea de rezonanţă, interfaţa dintre conştiinţă şi corpul fizic este întreruptă. O asemenea înţelegere schimbă fundamental opinia cuiva despre moarte, din cauza unei concluzii aproape inevitabile că, în momentul morţii fizice, conştiinţa va continua să existe, transferându-şi experienţa într-o altă dimensiune, într-o lume invizibilă şi imaterială,

continuumul spaţio-temporal poate, în cadrul căruia sunt incluse toate: trecut, prezent şi viitor. Cercetarea privind NDE nu ne poate oferi dovada ştiinţifică de netăgăduit a acestei concluzii, deoarece oamenii cu NDE nu au murit "complet" să spunem, dar cu toţii au fost extrem de aproape de moarte, în absenţa unui creier funcţional.

Această concluzie, că se poate experimenta conştiinţa independent de funcţia cerebrală, ar putea induce şi o mare schimbare a paradigmei ştiinţifice din medicina occidentală şi ar putea avea implicaţii practice în problemele actuale, medicale şi etice, cum ar fi îngrijirea comatoşilor sau a muribunzilor, eutanasia, avortul şi prelevarea de organe pentru transplant de la cineva aflat pe moarte, cu o pompă cardiacă activă, dar cu un diagnostic de moarte cerebrală.

Din nefericire, rigiditatea lumii academice şi absenţa unor cercetări riguroase de anvergură perpetuează starea de fapt, în care există mai multe întrebări decât răspunsuri, dar, bazându-ne pe aspectele teoretice menţionate anterior, ale experimentării continuităţii evidente a conştiinţei noastre, ar trebui, în cele din urmă, să se ia în considerare, cu seriozitate, posibilitatea ca moartea, la fel ca şi naşterea, să poată fi, foarte bine, doar simple treceri de la o stare de conştiinţă la alta.

"Cele mai fierbinţi locuri din iad le sunt rezervate acelora care, în vremuri de acute crize morale, îşi menţin neutralitatea." (Dante

Alighieri - Infernul)

Spiritualitate Spiritualitate

http://4.bp.blogspot.com/-lSGppP3GfTM/Tw8M1P0QzhI/AAAAAAAABdU/f9Yl6Qdq04s/s1600/AL18.jpg


Cuvinte spre trezvie, spre întărire şi spre

dreaptă socoteală de la Părintele Arsenie

Boca

La 28 noiembrie 2011, s-au împlinit 18 ani de la mutarea la

Domnul a Părintelui Arsenie Boca, prilej cu care la Mănăstirea

Prislop, unde este înmormântat, s-a săvârşit un Parastas, care a

strâns o mulţime de pelerini care-l iubesc şi-l cinstesc ca pe un sfânt pe Părintele Arsenie.

a semnalarea unei surori duhovniceşti, marcăm şi noi acest moment, chiar dacă o facem cu mică întârziere, prin câteva cuvinte duhovniceşti alese din mai multe locuri, care au rezonat

mai mult pentru sufletele noastre şi pe care am dorit să vi le împărtăşim. Este vorba atât despre nişte proorocii ale Părintelui, cât şi despre nişte observaţii psiho-duhovnicesti de mare fineţe şi subţirime despre cum se poate cădea în înşelare prin iubirea de sine,

despre consecinţele căutării plăcerii, precum şi despre soluţia

pentru crizele voinţei înspre cele duhovniceşti. Nu lipsesc câteva cuvinte extraordinar de întăritoare despre câteva din tainele războiului

nevăzut pentru începători, despre lepădarea de lume şi

despre rostul necazurilor şi modul de înfruntare a lor: “Un cumnat, Ovidiu, a fost închis, pe vremea lui Ceauşescu, pentru trecerea frauduloasã a graniţei. Am fost cu sora mea Nela la Pãrintele Arsenie ca sã-i spunem. Pãrintele ne-a zis: “Sã-i parã bine cã n-a fost împuscat”. Apoi s-a întors cãtre lume şi a zis: “Mãi, sã ştiţi cã mulţi

vor pleca din tarã, dar puţini se vor întoarce. Va veni vremea când

ar dori sã se întoarcã şi n-or mai putea, cãci România va fi

înconjuratã de flãcãri”. Pãrintele nu prea era de acord să-ţi

părăseşti ţara. Înainte de revoluţia din 1989, Pãrintele ne-a spus cã miroase a praf de puşcă şi aşa a fost. Ne-a mai spus cã o sã ne pascã

un mare cutremur şi blocurile din Bucureşti vor ajunge ca şi cutiile de chibrituri“; “Eram cu părintele Arsenie şi l-am întrebat: „Ce să facem părinte, că acum este foarte rău?‟. Părintele zice: „ Va veni şi mai rău‟…; “Îmi pare rău de voi că sunteţi slăbiţi în credinţa. Veţi cădea din

cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu vă fie frică pentru a vă salva sufletele! Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de

Dumnezeu, care este tovarăşul de drum al fiecăruia, de la naştere până la moarte. Vor cădea şi cei aleşi, îmi pare rău că sunteţi cei de pe

urmă. Vă vor cerne. Vor pune impozite, taxe şi alte îngrădiri. Vă

vor lua totul!”; “Trebuie sã ne întãrim spiritualiceşte, fãrã de care viaţa noastrã

este moartã, chiar dacã ne merge numele cã trãim. Luaţi exemplu de la Ştefan cel Mare, care, cu o mânã de oameni întăriţi spiritualiceşte,

ţinea pe tãtari la Nistru şi pe Turci la Dunãre”; “Spunea Pãrintele Arsenie sã ne spovedim şi împărtăşim mai des, cã

va sosi timpul când se va lua Sfânta Liturghie la cer şi nu se va mai săvârşi pe pãmânt“. (în: “Profeţii şi mărturii creştine pt. vremea de acum…“, vol.2, Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2006) “Cu trecerea de vreme, satana s-a mai iscusit în rele. Pe cine poate să-l întoarcă împotriva lui Dumnezeu, o face, rânjind bucuros; pe cine

iubeşte pe Dumnezeu, dar călătoreşte fără sfat şi întrebare, îl

învaţa şi el să iubească pe Dumnezeu, şi-l lăuda că bine face, fără

să priceapă aceştia ca au căzut la lauda străină şi că în credinţa lor s-a încâlcit un fir subţire de putere vrăjmaşă. (…) Deci nu-i de mirare că-i dă în robia înşelătorului de minte, ca să-i chinuiască. Câte unii mai aprinşi la minte, fie de la fire, fie de la boli, neavând cercarea dreptei socoteli, scâncesc în inima lor după

daruri mai presus de fire, îmbulziţi de iubirea de sine.

Având iubirea fără minte, pe care ar vrea să o cinstească cu daruri mai

presus de fire, Dumnezeu îngăduie duhului rău să-i amăgească desăvârşit (II Tesaloniceni 2, 11), ca pe unii ce îndrăznesc să se

apropie de Dumnezeu, necuraţi la inimă. De aceea, pentru îndrăzneală, îi dă pe seama vicleanului să-i pedepsească. Astfel, când atârna de la Dumnezeu o atare pedeapsa peste oarecare, îl cercetează

satana, luând chipul mincinos al lui Hristos, şi grăindu-i cu mare

blândeţe îi trânteşte o laudă, cu care-l câştiga fulgerător, şi poate

pentru totdeauna, ca pe unul ce, pe calea cea strâmtă şi cu chinuri

ce duce la Împărăţie, umbla după “plăceri duhovniceşti”. Iată-l cu momeală pe gât. De acum, după oarecare şcoală a rătăcirii, când încrederea îi va fi câştigată desăvârşit şi-i va fi întărită prin potriviri de semne prevestite, ajunge încrezut în sine şi în hristosul lui, încât şi

moarte de om e în stare să facă, întemeindu-se pe Scriptura. “Iată cum, “puiul de drac” al iubirii de sine, făcându-se bărbat şi ajutat prin vedenii mincinoase de tatăl său, tatăl minciunii, strâmbă

mintea bietului om, încât i se va părea păcatul virtute

dumnezeiască. Ba încă, omorând pe cei ce nu cred că el, i se va părea că face slujba lui “dumnezeu” (dumnezeul care l-a înşelat pe el) (Numeri 25, 7-13). Când stai de vorbă cu câte unii din aceştia, te uimeşte convingerea şi

siguranţa lui, uneori şi legătura cu judecată a cuvintelor lui, şi nu

poţi prinde repede că stai de vorbă cu un înşelat şi sărit din minte.

Asta, până nu-i afli prima spărtură a minţii, de la care apoi toate meşteşugirile vicleanului să-şi de-a aramă pe faţă. Trebuie să-i

prinzi momeala pe care a înghiţit-o şi care, de cele mai multe ori, e căderea la laudă, cu care tatăl minciunii şi-a mângâiat pruncul

iubirii de sine, pe care l-a clocit cu atât osârdie cel amăgit de minte. Şi nu e mare mirarea, căci zice un filosof: e destul să primeşti în

minte o singură prejudecata, ca apoi să nu fie prăpăstenie la care să nu ajungi în chipul cel mai logic posibil cu putinţă. De aceeaBiserica înşira printre păcatele minţii şi prejudecăţile. (…) Cu îngăduirea lui Dumnezeu, satana îi cerne şi îi culege pe toţi cei ce

umblă în lumea aceasta după plăceri, chiar duhovniceşti, dacă îi

prinde că încă nu s-au lepădat desăvârşit de iubirea de sine şi de

orice spurcăciune a vieţii, după atâta şi atâta propovăduire a Bisericii. Ca patimile acestea îi fac pe oameni să cadă loviţi de săgeţile laudei şi să se trezească cu mintea înşelată şi sărită de la locul ei (din socoteala smereniei). Că iată, pe cei ce nu aveau curăţia vieţii, lingăii de la curtea regelui Ahab, i-a dat înşelăciunii desăvârşite a duhului minciunii, şi sfatul lor

este ispita regelui iubitor de slava deşartă, ispita în care trebuia să cadă şi regele, ascultătorul lor, pentru păcatele sale. Ca şi înşelaţii aceia,

care l-au pălmuit pe adevăratul prooroc al lui Dumnezeu, aşa şi proorocii mincinoşi din zilele noastre sunt de o îndrăzneală nemaipomenită şi pălmuiesc smerenia, dându-se pe sine de ceva mare (…) Pe semnele următoare se pot cunoaşte că nu mai sunt întregi la minte: 1. Se dau pe sine de ceva mare, cum s-au dat de altfel toţi ereticii

(rătăciţii) vremurilor, pe care însă i-a afurisit Biserica prin Sfintele Soboare. 2. Cad la laudă, având o smerenie mincinoasă. 3. Se ţin pe sine mai presus de Scriptura (unul chiar mi-a rupt-o),

mai presus de Biserică şi Sfinţi. 4. Mor după a fi ascultaţi şi crezuţi de oameni. 5. Fierb de mânie când nu sunt luaţi în serios. 6. Adesea au “grăire în duh”, cu “duhul” care-i poartă şi-i învăţa.

7. Nu vor, nici în ruptul capului, să-şi controleze prin preoţi cele

auzite de la “duhul” lor. 8. Câte unii, cu toate acestea, arata o evlavie

neobişnuită: mărturisind pe Hristos, pe Maica Domnului, făcându-şi Sfânta Cruce, bătând mătănii, sărutând icoanele, ba şi Sfânta

Împărtăşanie luând şi jurându-se că-s oamenii lui Dumnezeu, iar

ei sunt înşelaţi. 9. Fac pe proorocii şi împrăştie spaima în oameni. Multe proorocii li se împlinesc, dar multe nu. Asta atârna de puterea de străvederea a

„duhului‟ care le spune ce le spune, ca unul ce n-are învelitoarea

L


trupului şi de aceea prinde cu oarecare vreme înainte cele ce le apropie Dumnezeu de oameni. Dar asta nu e proorocie. 10. În numele “dumnezeului” lor sunt în stare să omoare om,

întemeindu-se pe Scriptură, ca şi Avraam a fost în stare de o atare

ascultare, iar Fineas a şi făcut aceasta, şi i-a socotit acestuia râvna pentru Dumnezeul sau (Numeri 25, 7-13). Cu amăgirea ascultării

până la uciderea de om, a încercat vrăjmaşul pe mulţi, în toate

vremurile, chiar şi pe pustnici darămite pe oamenii lumii. Prin urmare, fiind aşa de săritori cu ascultarea şi credinţa la poveţele “duhului lor” pe care-l cred că e Hristos, (şi nu e), sunt într-adevăr o adevărata

primejdie printre oameni; terorişti (pentru cei slab credincioşi). 11. Sar de la un lucru la altul şi leagă lucrurile fără nici o legătură.

Tâlcuiesc greşit, strâmbă adevărul şi se propovăduiesc din Scripturi mai mult pe ei înşişi decât pe Dumnezeu, mergând grăbit spre cea mai de pe urma sfărâmare şi sărire a minţii.

12. În preajma lor simţi tulburare şi primejdie, căci mulţi dintre ei

au fost pe la casa de nebuni, sau vor trebui să se ducă.

Nu-i ocăram, ci ne păzim, şi învăţăm şi pe alţii să se păzească şi ne înfricoşam cât de groaznic şi-au tăiat mintea în Scripturi (II Petru 1, 20). Totuşi, pe cât se poate, să încercăm să-i înţelegem, lămurind adevărul lucrurilor şi meşteşugirile vicleanului. E ştiut că făcând omul gândurile şi voile celui rău, intra acela în el. Sau, altfel zicând: iubind cele rele, pe firul acestei iubiri intra vrăjmaşul în cetate, adică prin cele de-a stânga, relele. Când însă vede că nu poate amăgi pe om cu cele de-

a stânga, sare în cealaltă margine, de-a dreapta de tot, căutând acolo să-l amăgească, ca să-i dea omul crezare. (Firul iubirii omului are două capete: de-a stânga iubirea celor rele şi de-a dreapta iubirea virtuţii; diavolul îl cântăreşte atent pe cel ochit spre înşelare spre ce înclină şi-l săgetează apoi fie cu laude pentru virtuţi, fie cu îndemnuri spre păcate. Extremele sunt ale diavolului şi abia mijlocul, adică dreapta

socoteală, e acela care-l duce pe creştin în braţele lui Dumnezeu.) Îi trânteşte o lăudă pentru mulţimea credinţei în Dumnezeu şi a iubirii

virtuţii, şi-l îndeamnă ca fără măsură şi fără întrebare să se silească

în acestea. Pe unul îl trezea la rugăciune, silindu-se să-i strecoare în minte şi în inima părere mare despre sine, precum că pe el îl trezesc Îngerii la pravila. Sau, dacă cel ochit spre înşelare nu e chiar aşa de

virtuos, îi imai îngăduie, ba să fumeze, ba să bea, zicându-i prin gândurile lui că-i trebuie putere şi că nu-i păcat. Pe unul l-a săgetat arătându-i-se în chipul lui „Hristos‟, şi spunându-i: „Pentru dumneata ,mai răsare soarele!‟ Douăzeci şi cinci de ani pe urma l-a mai dăscălit,

ca să ajungă să se creadă pe sine ca el este „Fiul Omului‟ din Scriptură, care va despărţi oile de capre şi va întemeia Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, şi că în zilele lui va fi sfârşitul şi judecat se va face prin el. Firul acestei iubiri, fie că înclină spre păcate, fie că înclină spre Dumnezeu, vrăjmaşul caută să-l prindă de capete, nesfiindu-se,

ucigaşul, să se dea drept „Dumnezeu‟, numai să te prindă. De aceea au zis Părinţii că întotdeauna extremele sunt ale diavolului. Adică şi

prea mare iubire de Dumnezeu înainte de vreme poate fi pricină de

cădere; o iubire oarecum pământească, pătimaşă, neliniştită, nesenina, necurata şi pironita. Grijă la minte!, căci războiul nevăzut cearcă pe toată lumea şi n-a cruţat nici iubirea de Dumnezeu a Apostolilor!” (Din “Fericirea de a cunoaşte calea” – Părintele Arsenie Boca, – mulţumiri pentru transcriere surorii noastre M.-C.)

ERATĂ:

În numărul anterior al revistei, dintr-o regretabilă neatenţie, la

pagina 105, articolul “Un mare poet – contemporan cu noi” scris de

prof. Luminiţa Săndulache, a fost atribuit d-nei prof. Lina

Codreanu.

Spiritualitate

Documents

Lohanul nr. 22, iunie 2012 Page 1 · p. 4 Lohanul nr. 22, iunie 2012 corespondent al Academiei Române, a scris o carte