Cultură Tehnologică şi Comunicarea în domeniul

dezvoltării durabile

REFERAT

DEZVOLTAREA DURABILĂ ÎN

DOCUMENTE NATIONALE SI EUROPENE

CU PRIVIRE LA GESTIONAREA

DESEURILOR

Student: CIPRIAN VASILE MOLNAR

Profesor: PROF. DR. ING. VASILE SOPORAN

DEZVOLTAREA DURABILĂ ÎN DOCUMENTE NATIONALE SI

EUROPENE CU PRIVIRE LA GESTIONAREA DESEURILOR

INTRODUCERE

În sens global, dezvoltarea durabilă este un proces de schimbare, în care

exploatarea resurselor, dirijarea investiţiilor, orientarea dezvoltărilor tehnologice şi

schimbările institutionale sunt toate în armonie şi măresc atât capacităţile curente cat si

pe cele viitoare de a satisface necesitatile şi aspiraţiile umane. Conceptul de dezvoltare

durabilă a fost adoptat în 1987 de către Comisia Mondială pentru Mediu şi Dezvoltare

(WCED) ca urmare a Raportului Brundtland. Conform definiţiei dezvoltării durabile

enunţate în Raportul Brundtland din 1987: " Dezvoltarea durabilă este aceea care

satisface necesităţile generaţiei prezente, fără a compromite capacitatea generaţiilor

viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi". La conferinţa internaţională privind

Dezvoltarea durabilă a Construcţiilor, care a avut loc în 1994 la Tampa, California, Ch.

Kilbert defineşte conceptul de dezvoltare durabilă în construcţii ca fiind: "crearea şi

managementul responsabil al unui mediu construit sănătos, bazat pe utilizarea eficientă

a resurselor şi pe principii ecologice".

În mod frecvent, dezvoltarea durabilă semnifică dezvoltarea care satisface

necesităţile prezentului fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi

satisface propriile necesităţi. Aceasta accepţiune are ca element central omul şi se

bazează pe conceptul echităţii între generaţii. Cu toate acestea, definiţia dezvoltării

durabile nu detaliază rolul eticii în comportamentul uman pentru prelungirea existenţei

pe planeta. De asemenea nu apare importanţa tuturor componentelor în ecosistemul

global. Importantă şi în același timp obligatorie este nevoia de a găsi soluţii pe termen

lung care să garanteze continuitatea existenţei umane şi bunăstarea.

Conceptul de dezvoltare durabilă poate fi caracterizat din mai multe puncte de vedere,

prin următoarele elemente :

- economic : eficienţa, creştere, stabilitate ;

- social : nivel de trai, dialog social şi delegarea responsabilităților, protejarea

culturii/patrimoniului ;

- ecologic : biodiversitate/ rezistenţa sistemelor, resurse naturale, evitarea poluării.

Aceasta abordare este denumită şi bio – geo – fizică.

Începând cu 1990, ONU a definit principalele principii și probleme legate de mediul

înconjurător şi dezvoltarea durabilă, care au stat la baza discuțiilor din cadrul

Conferinţei privind Mediul şi Dezvoltarea (UNCED), de la Rio de Janeiro, 1992.

SCURT ISTORIC PRIVIND PROTECŢIA MEDIULUI

Încă din antichitate oamenii au fost preocupaţi de colectarea deşeurilor şi au constat că

există o strânsă legătură între răspândirea acestora în natură şi apariţia unor epidemii.

Aceste aprecieri sunt rezultatul unor obsevaţii empirice şi de aceea din toate timpurile

omenirea a acordat o atenţie specială depozitării gunoaielor.

Cercetările arheologice făcute pe valea Indus-ului în oraşele Mohenjo-Nard şi Haroppo

au scos la iveală faptul că încă de acum 4000 de ani în aceste localităţi au existat

servicii de colectare a gunoaielor. Acestea erau asigurate de căruţe amplasate în

anumite zone ale acestor oraşe care erau periodic deplasate şi golite în locuri special

amenajate în afara cetăţii. [1]

În China antică s-au găsit documente care atestă faptul că, încă de acum 5000 de ani,

era utilizat procesul tehnologic de compostare a gunoaielor menajere şi vegetale.

Ţăranii chinezi utilizau acest compost pentru fertilizarea solului. [1]

Figura 1 - Deşeurile şi mediul înconjurător

Colectarea gunoaielor în Europa a început cu mult mai târziu, respectiv 1556, în

Olanda, ţară cu puţin teren agricol şi sărac sub aspectul fertilităţii. Datele istorice

consemnă că în Amsterdam exista o organizaţie care se ocupa de strângerea

deşeurilor lichide şi solide. Aceste deşeuri erau colectate periodic din oraş, erau

amestecate cu resturi vegetale, cu cenuşă şi cu rumeguş de lemn iar amestecul rezultat

se depozita în locuri special amenajate. Compostul obţinut în urma fermentării, foarte

fertil, era vândut ţăranilor iar încasările obţinute erau utilizate pentru finanţarea unor

orfelinate. [1]

Incinerarea gunoaielor s-a practicat de asemenea din antichitate, scopul acestei acţiuni

fiind împiedicarea apariţiei unor epidemii. Primul document care atestă acest lucru este

datat din 1120 Î.H. şi arată că filistienii obligau soldaţii întorşi din campaniile de luptă să-

şi ardă toate hainele şi reziduurile ca măsură de precauţie în prevenirea unor epidemii.

[1]

De asemenea grija pentru înlăturarea gunoaielor din faţa caselor este foarte veche în

oraşele mari. Astfel în Paris în anul 1348 este emisă o ordonanţă, de către conducerea

oraşului, prin care locuitorii oraşului sunt obligaţi să îşi măture locuinţa şi spaţiul din

exteriorul acesteia şi să transporte gunoaiele lichide şi solide în locuri special

amenajate. Primul document referitor la curăţarea străzilor la noi în ţară apare în 1790

şi reprezintă o poruncă a Divanului Ţării Româneşti dată Agiei în care se arată

obligativitate locuitorilor să cureţe străzile şi curţile. Ultimul an de domnie a lui

Alexandru Ioan Cuza aduce oraşului Bucureşti primul regulament complet şi modern de

salubritate: " Regulament pentru menţinerea curăţeniei în stradale şi pieţele capitalei".

[1]

ASPECTE GENERALE PRIVIND PROTECŢIA MEDIULUI

Poluarea şi protecţia mediului sunt considerate la ora actuală probleme de mare

importanţă cu care se confruntă întreaga umanitate. Transformările care au loc la nivel

global în ceea ce priveşte mediul înconjurător impun găsirea unor soluţii fundamentale,

la nivel teoretic şi conceptual, pentru menţinerea echilibrului ecologic al planetei.

Revoluţia tehnico-ştinţifică desfăşurată concomitent cu explozia demografică a dus

inevitabil la creşterea necesităţilor de materii prime, energie, alimente, apă etc. Acest

fapt a accentuat conflictul dintre om şi natură, a dus în foarte multe cazuri la apariţia

unor dezechilibre în natură cu urmări deosebit de grave aspura mediului în care trăim.

[1]

Primul semnal de alarmă privind situaţia sistemului ecologic al planetei a fost tras la

Conferinţa internaţională de la Stokholm din1972. Treptat omenirea a început să fie

conştientă de importanţa problematicii protecţiei mediului înconjurător dar şi de faptul că

aceste probleme ale mediului nu pot fi separate de activitatea economică şi socială şi

că acestea au implicaţii directe asupra calităţii vieţii. Ca urmare a luat fiinţă, pe lângă

Organizaţia Naţiunilor Unite, Comisia Mondială Asupra Mediului şi Dezvoltării. Rolul

acestei comisii este de a supraveghea evoluţia calităţii mediului înconjurător şi de a

atenţiona statele, care prin activităţile lor economice, pun în pericol echilibrul ecologic al

planetei.

În aceste condiţii, în care Comisia Mondială Asupra Mediului şi Dezvoltării precum şi o

serii de organizaţii guvernamentale fac presiuni asupra guvernelor care se preocupă în

suficientă măsură de problematica mediului, apărut un nou concept şi anume "

Conceptul dezvoltării durabile " .

Figura 2 - Construcţii ecologice

Ideea fundamentală a acestui concept este de a folosi resursele naturale aflate în

cantităţi mari, resursele de energie convenţională şi neconvenţională, dar mai ales de a

folosi resurse regenerabile pentru a proteja mediul înconjurător. [1]

Esenţa dezvoltării durabile este dată de conservarea acelui patrimoniu favorabil

bunăstării generaţiilor prezente şi viitoare care cuprinde capitalul produs prin munca

oamenilor, respectiv capitalul material, stocul de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnologice cît şi

capitalul natural, adică mediul înconjurător. Este esenţial mai mult ca oricând ca şi

România să se alinieze la acest concept, în sensul că obiectivele economice precum şi

cele ecologice să fie corelate astfel încât din faza de proiectare a unui obiectiv

economic sau social, cu scopul de a minimiza efectele ce le-ar putea produce asupra

mediului.

Un rol important în realizarea acestui concept îl au agenţii economici, fie privaţi, fie ai

statului. Printr-o legislaţie adecvată trebuie să li se impună acestora respectarea unor

priorităţi în ceea ce priveşte activitatea lor tehnico-economică. Aceste priorităţi sunt

următoarele:

- Redimensionarea creşterii economice, având în vedere o distribuţie echitabilă a

resurselor naturale existente, concomitent cu realizarea unor programe pentru creşterea

calităţii produselor;

- Conservarea, descoperirea şi diversificarea resurselor naturale, întreţinerea

diversităţii ecosistemelor, supravegherea impactului activităţii economice asupra

mediului;

- Reorientarea tehnologiilor spre acele tehnologii mai puţin poluante, care

generează mai puţine deşeuri, care au un impact mult mai scăzut asupra mediului şi

care prezintă riscuri ecologice minore.

Tehnologiile nepoluante sunt scumpe dar şi măsurile de depoluare a mediului solicită

sume însemnate. Dificultăţile care se ridică sunt generate de faptul că aceste resurse

financiare sunt necesare imediat, în timp ce efectul acestor investiţii, mai ales din punct

de vedere economic este pe termen lung şi mai greu cuantificabil. Acestă contradicţie

de suprafaţă dintre economic şi ecologic poate fi soluţionată pe baza conceptului

dezvoltări durabile.

Realizările deosebite în ştiinţă şi tehnică, din ultimile decenii pe linia tehnologiilor

nepoluante şi a valorificării deşeurilor, ne permitem sa afirmăm cu certitudine că, ştiinţa

şi tehnica pot descoperi noi tehnologii mai puţin poluante, pot găsi tehnolgii pentru

prelucrarea tuturor deşeurilor, pot găsi noi surse de materii prime şi energie şi ca

urmare poate contribui eficient la realizarea unei creşteri economice pe fondul

dezvoltării durabile.

Economia mondială este în strânsă legătură cu mediul şi cu resursele sale, deoarece

pe de o parte utilizează resursele pământului, le extrage şi le prelucrează, deci le

consumă şi pe de altă parte elimină conform principiului conservării masei şi energiei,

cantităţi însemnate de reziduri gazoase, lichide sau solide, care afectează mai mult sau

mai puţin mediul înconjurător.

Creşterea gradului de poluare a mediului poate fi stopată printr-o politică în concordanţă

cu conceptul dezvoltării durabile. În acest sens tehnologiile viitoare trebuie să:

- Urmărească reducerea consumurilor de materii prime şi energie;

- Evite pierderile tehnologice;

- Economisească energia şi resursele materiale;

- Reducă la maximum emisiile poluante şi deşeurile;

- Să elimine orice utilizare iraţională a tuturor resurelor.

Figigura 3 - Reducere – reutilizare – reciclare

Deşeurile, indiferent că sunt industriale sau casnice, constituie un factor de poluare a

mediului, chiar dacă nu sunt toxice. Există o legislaţie europeană privind gestionarea

deşeurilor, legislaţie la care România trebuie să adere şi să o respecte. Eforturi se fac

în aceste sens, dar nu sunt suficiente, pentru că fără participarea activă a tuturor

factorilor implicaţi în producerea acestora nu vom avea realizări pe măsura cerinţelor

Comunităţii Europene.

EFECTUL DEŞEURILOR ASUPRA CALITĂŢII MEDIULUI

Deşeurile pot fi vectori importanţi în răspândirea infecţiilor. Deşeurile, mai ales cele

rezultate de la spitale, conţin foarte des o gamă variată de microorganisme, printre care

şi agenţi patogeni responsabili de răspândirea unor boli infecţioase (viruşi, bacterii,

etc.), în condiţii prielnice, agenţi patogeni pot trăi în deşeuri timp îndelungat (zile sau

luni), de unde pot pătrunde în sol, în pânzele freatice, în râuri, putând provoca infecţii şi

chiar epidemii şi în general degradează calitatea aerului.

În condiţii naturale fără o neutralizare, unii agenţi patogeni din deşeuri pot să rămână în

viaţă timp foarte îndelungat, chiar şi ani de zile, iar când ajung în condiţii prielnice de

dezvoltare se înmulţesc foarte rapid. Agenţii patogeni din deşeuri sunt un real pericol

pentru mediu, iar deşeurile ce conţin aceşti agenţi patogeni sunt considerate ca fiind

medii de propagare a infecţiilor. De asemenea deşeurile oferă condiţii favorabile pentru

înmulţirea insectelor şi a rozătoarelor.

Atât insectele cât şi rozătoarele sunt bine cunoscute ca purtători şi factori de răspândire

a unor boli infecţioase. Condiţia cea mai importantă pentru evitarea epidemiilor şi

transmiterea bolilor este organizarea unui sistem integrat de gestionare a acestor

deşeuri şi constă în colectarea zilnică a acestora, selectarea, tratarea ecologică şi

depozitarea controlată în gropi ecologice.

Deşeurile depuse pe sol în condiţii ne-ecologice, cât şi produsele de descompunere

netratate sunt spălate de precipitaţii şi astfel se accelerează pătrunderea substanţelor

poluante în sol şi de aici în pânzele freatice. Produsele fine rezultate în urma

descompunerii substanţelor organice intră în contact cu apele râurilor şi a pânzelor

freatice unde formează suspensii sau se dizolvă ducând la modificări semnificative a

calităţilor acestor ape prin creşterea concentraţiilor de cloruri, nitruri, sulfuri etc. .

Din punct de vedere estetic, deşeurile depozitate depozitate necorespunzător, au un

aspect deprimant şi afectează grav cadrul natural.

Gradul de civilizaţie atins în prezent, precum şi presiunea comunităţilor locale şi a

organizaţiilor ecologice impune factorilor de decizie orientarea eforturilor spre găsirea

unor soluţii de gestionare ecologică a deşeurilor.

LEGISLAŢIA EUROPEANĂ ŞI ROMÂNEASCĂ ÎN DOMENIUL

GESTIONĂRII DEŞEURILOR

Programul guvernamental stabileşte principiile de bază ale politicii de mediu a

României, în conformitate cu prevederile europene şi internationale, asigurând protecţia

şi conservarea naturii, a diversitatii biologice şi utilizarea durabilă a componentelor

acesteia.

În anul 1999, Guvernul a adoptat Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă, iar în

anul 2002 a fost elaborată Strategia Protecţiei Mediului. Acest document stabileşte ca

principii generale:

- conservarea şi îmbunătăţirea condiţiilor de sănătate a oamenilor;

- dezvoltarea durabilă;

- evitarea poluării prin măsuri preventive;

- conservarea diversităţii biologice şi reconstrucţia ecologică a sistemelor deteriorate;

- conservarea moştenirii valorilor culturale şi istorice;

- principiul “poluatorul plăteste”;

- stimularea activităţii de redresare a mediului.

Criteriile pe baza cărora au fost stabilite obiectivele protectiei mediului sunt:

- menţinerea şi îmbunătăţirea sănătăţii populaţiei şi a calităţii vieţii;

- menţinerea şi îmbunătăţirea capacităţii productive şi de suport a sistemelor ecologice

naturale;

- apărarea împotriva calamităţilor naturale şi accidentelor;

- respectarea prevederilor Convenţiilor internaţionale şi ale Programelor internaţionale

privind protecţia mediului;

- maximizarea raportului beneficiu / cost.

Situaţia existentă în domeniul gestionării deşeurilor

Cadrul legislativ general pentru protectia mediului în România este reprezentat prin:

- Legea protecţiei mediului 137/1995, republicată, modificată şi completată prin

Ordonanţa de Urgenţă 91/2002;

- Legea apelor 107/1996;

- Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 243/2000 privind protecţia atmosferei, aprobată

prin Legea 655/2001;

- Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 78/2000 privind regimul deşeurilor, modificată şi

aprobată prin Legea 426/2001;

- Hotărârea de Guvern 918/2002 privind stabilirea procedurii-cadru de evaluare a

impactului asupra mediului şi pentru aprobarea listei proiectelor publice sau private

supuse acestei proceduri;

- Ordonanţa de Urgenţă 34/2002 privind prevenirea, reducerea şi controlul integrat al

poluării;

- Hotărârea de Guvern 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi pentru

aprobarea listei cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase.

Acquis-ul Communautaire în domeniul gestionarii deşeurilor cuprinde un numar de 16

acte normative, dintre care cele mai multe au fost deja transpuse în legislaţia română,

conform cu cele prezentate în tabelul următor:

Tabelul 2.1 - Legislaţia europeană/ legislaţia românească

Legislaţie europeană Legislaţie românească

Directiva Cadru privind deşeurile nr.

75/442/EEC, amendată de Directiva

nr.91/156/EEC.

Legea nr. 426/2001 pentru aprobarea

Ordonanţei de Urgenţă nr. 78/2000 privind

regimul deşeurilor;

Hotărârea de Guvern 123/2003 privind

aprobarea Planului Naţional de etapa de

Gestionare a Deşeurilor.

Directiva nr. 91/689/EEC privind deşeurile Legea nr. 426/2001 pentru aprobarea

periculoase. Ordonanţei de Urgenţă nr. 78/2000 privind

regimul deşeurilor.

Directiva nr. 75/439/EEC privind uleiurile

uzate, amendată de Directiva

nr. 87/101/EEC si de Directiva

nr.91/692/EEC.

Hotărârea de Guvern nr. 662/2001 privind

gestionarea uleiurilor uzate, completată şi

modificată de Hotărârea de Guvern

441/2002;

Hotarârea de Guvern nr. 1159/2003 pentru

modificarea Hotarârii de Guvern nr.

662/2001 privind gestionarea uleiurilor

Uzate.

Directiva nr. 91/157/EEC privind bateriile şi

acumulatorii care conţin anumite substanţe

periculoase şi Directiva nr. 93/86/EC

privind

etichetarea bateriilor.

Hotărarea de Guvern nr.1057/2001 privind

regimul bateriilor şi acumulatorilor care

conţin substanţe periculoase.

Directiva nr. 99/31/EC privind depozitarea

deşeurilor.

Hotărârea de Guvern nr. 162/2002 privind

depozitarea deşeurilor Ordinul Ministrului

Apelor şi Protecţiei Mediului nr. 867/2002

privind definirea criteriilor care trebuie

îndeplinite de deşeuri pentru a se regăsi

pe lista specifică a unui depozit şi lista

naţională de deşeuri acceptate în fiecare

clasă de depozit de

deşeuri 2002;

Ordinul Ministrului Apelor şi Protecţiei

Mediului nr. 1147 din 10 decembrie 2002

pentru aprobarea Normativului tehnic

privind depozitarea deşeurilor -

construirea, exploatarea, monitorizarea şi

închiderea depozitelor de deşeuri.

Directiva nr. 2000/76/EC privind

incinerarea deşeurilor.

Hotărârea de Guvern nr.128/2002 privind

incinerarea deşeurilor;

Ordinul Ministrului Apelor şi Protecţiei

Mediului nr.1215 din 10 ianuarie 2003

pentru aprobarea Normativului privind

incinerarea deşeurilor.

Directiva nr. 94/62/EC privind ambalajele

şi deşeurile de ambalaje.

Hotărârea de Guvern nr. 349/2002 privind

gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de

ambalaje;

Ordinul Ministrului Apelor şi Protecţiei

Mediului nr. 1190/2002 privind procedura

de raportare a datelor referitoare la

ambalaje şi deşeuri de ambalaje.

Decizia nr. 2000/532/CE, amendată de

Decizia nr. 2001/119 privind lista

deşeurilor, (ce înlocuieste Decizia nr.

94/3/CE privind lista deşeurilor şi Decizia

nr. 94/904/CE privind lista deşeurilor

periculoase).

Hotărârea de Guvern nr. 856/2002 privind

evidenţa gestiunii deşeurilor şi aprobarea

listei cuprinzând deşeurile, inclusiv

deşeurile periculoase.

Regulamentul nr. 259/93 privind controlul

transportului deşeurilor în, dinspre şi

înspre Comunitatea Europeană.

Hotărârea de Guvern nr. 1357/2002 pentru

stabilirea autorităţiilor publice responsabile

de controlul şi supravegherea importului,

exportului şi tranzitului de deşeuri ;

Hotărârea de Guvern nr. 228/2004 privind

controlul introducerii în ţară a deşeurilor

nepericuloase în vederea importului,

perfecţionării active şi a tranzitului;

Legea 6/1991 pentru aderarea României

la

Convenţia de la Basel privind controlul

transportului peste frontiere al deşeurilor

periculoase şi al eliminării acestora.

Faţă de conţinutul Acquis-ului Communautaire şi de legislaţia – cadru pentru protecţia

mediului, legislaţia română mai cuprinde o serie de acte normative ce conţin prevederi

referitoare la gestionarea deşeurilor, după cum urmează:

- Ordonanţa Guvernului 87/2001 privind serviciile publice de salubrizare a localităţilor,

aprobată prin Legea 139/2002;

- Ordonanţa Guvernului 21/2002 privind gospodarirea localitatilor urbane si rurale;

- Hotărârea de Guvern 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condiţiile de

descărcare în mediul acvatic a apelor uzate;

- Ordin 536/1997 al Ministrului Sănătăţii, pentru aprobarea Normelor de igienă şi a

recomandărilor privind mediul de viaţă al populaţiei;

- Ordin 219/2002 al Ministrului Sănătăţii si Familiei pentru aprobarea Normelor tehnice

privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale şi a Metodologiei de

culegere a datelor pentru bază naţională de date privind deşeurile rezultate din

activităţile medicale;

- Legea 98/1994 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale de

igienă şi sănătate publică;

- Ordin Comun al Ministerului Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului nr. 2/05.01.2004,

al Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului nr. 211/06.02.2004, al

Ministerului Economiei şi Comerţului nr. 118/02.03.2004 pentru aprobarea Procedurii de

reglementare şi control al transportului deşeurilor pe teritoriul României.

Autoritatea competentă căreia îi revin atribuţii şi responsabilităţi pentru gestionarea

deşeurilor este Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului. Alte autorităţi publice

cu atribuţii în domeniul gestionării deşeurilor sunt: Ministerul Sănătăţii, Ministerul

Economiei şi Comerţului, Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului,

Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Apărării Naţionale.

Opţiunile de gestionare a deşeurilor urmăresc următoarea ordine descrescătoare a

priorităţilor:

- prevenirea apariţiei – prin aplicarea “tehnologiilor curate” în activităţile care generează

deşeuri;

- reducerea cantităţilor – prin aplicarea celor mai bune practici în fiecare domeniu de

activitate generator de deşeuri;

- valorificarea – prin refolosire, reciclare materială şi recuperarea energiei;

- eliminarea deşeurilor – care nu se mai pot valorifica, prin incinerare şi depozitare în

gropi ecologice.

Figura 4 - Priorităţi în abordarea gestiunii deşeurilor

CONCLUZII

Pentru realizarea acestor obiective este necesar:

- Crearea unui cadru legislativ specific;

- Încurajarea activităţii de recuperare şi reutilizarea deşeurilor;

- Promovarea tehnologiilor curate;

- Stimularea reducerii consumurilor de materii prime şi energie;

- Promovarea cercetării ştiinţifice în domeniul utilizării deşeurilor;

- Monitorizarea globală a modului de gestionare a deşeurilor;

- Realizarea de programe educaţionale.

În ultimii ani ţara noastră a elaborat cadrul legislativ necesar unei mai bune gestionări a

deşeurilor.