Dimensiunea religioasDimensiunea religioasă a ă a existenţeiexistenţei-Studiu de caz-

Informaţii generaleInformaţii generale

Dimensiunea religioasă a existenţei capată forme de expresie românească mai întâi prin actul traducerii, apoi prin actul creaţiei individuale, fie în cadrul bisericii, ca literatura religioasă, fie în afara ei, ca literatură de inspiraţie religioasă.

Cultura româneasca premodernă se constituie din interacţiunea mai multor grupuri culturale: cel eclezial, cel cărturaresc şi cel folcloric. Între cele 3 zone de cultură şi cei care participă la ele-prelaţi, cărturari, oameni simpli- se produc schimburi, influenţe, asimilări, determinate de mediul de formare şi de mediile culturale pe care le traversează indivizii.Primele forme de manifestare ale culturii româneşti scrise sunt legate de religia creştină, de instituţia eclezială şi de necesitatea comunicării în interiorul comunităţii de credinţă. Manuscrisele creştine în limba slavona şi în limba română, apoi tipăriturile deschid calea pentru exprimarea sentimentului religios.

Despre mentalitatea medievalăDespre mentalitatea medievală..

Omul medieval are altă mentalitate decât omul modern, trăind în alt orizont cultural. Omul medieval este prin excelenţă un homo religiosus, care comunică cu Dumnezeu, şi cu sfinţii, crede în semne şi minuni, are cultul moaştelor, face pelerinaje la locuri sfinte.

Omul medieval vede lumea ca pe o creaţie divina, i se supune necondiţionat lui Dumnezeu, iar cataclismele si războaiele ii apar ca moduri de avertizare sau pedeapsă din partea lui Dumnezeu ori ca intervenţie a puterii diavolului. În ambele cazuri, ieşirea din impas presupune recunoaşterea păcatelor şi îndreptarea lor prin penitenţă.

Realitatea din jur ofera semne la care au acces cu precădere cei iniţiaţi: călugari şi peoţi, astrologii de pe lânga curţile domneşti, voievodul insuşi care domnea ca “unsul lui Dumnezeu pe pamant”.

Mentalitatea medievală se confrunta cu marile epidemii de ciumă, catastrofe naturale (cutremure, inundatii), perioade lungi de secetă si foamete, războaie ce durează uneori zeci de ani. Toate generează sentimentul de instabilitate a lumii si nesiguranta a vietii.

Religia oficiala si autoritatea bisericii coexista cu creştinismul popular; de-alungul secolelor s-au perpetuat superstiţii, credinţe si practici păgâne legate de vechile religii ale naturii.

RELIGIA RELIGIA - despre religiozitatea populară Lucian Blaga - ,,Spaţiul mioritic” Spiritualităţi bipolare – se sublinează puterea doctrinei creştine asupra

omului şi asupra unor state precum Italia, Germania sau Rusia. Fiecare religie (catolică, protestantă şi ortodoxă) are diferite puncte de vedere în legătură cu bipolaritatea spiritualităţii.

Concepţii despre biserică. În ortodoxie biserica este privită ca un ,,organism ” , ca o unitate a totului; pentru credincioşi ea are în capul locului un aspect cosmic.

Şi de această dată, părerile sunt impărţite iar catolicii văd biserica precum un stat, pe când protestanţii o percep ca o idee de libertate individuală.

......Concepţii despre naţiune. În cadrul ortodox,

indivizii se simt integraţi în unitatea superioară şi mai complexă a ,,neamului” - ,,exemplul poporului român care a păstrat sute de ani sub stele neprietenoase şi-a presimţit unitatea organică de neam, peste vămile a trei imperii”.

Forme de graiuri. În acest subcapitol se pune accent pe unitatea limbii române ,,limba română populară e aproape un model de unitate”. Se sublinează şi impactul emoţional al artei populare româneşti asupra străinilor şi de asemenea se reliefează faptul că amprenta ortodoxiei a fost mai puternică asupra satelor decât asupra oraşelor, ,,satul ramânând permanent creator chiar şi atunci când peste el s-au aşternut puternice influenţe străine”

...... Transcendentul care coboară Acest subcapitol tratează arhitectura bisericilor

aparţinând diferitelor stiluri şi modalitatea în care divinul coboară pe pământ, astfel realizându-se legătura dintre cele două lumi.

Perspectiva sofianică Se defineşte Sf. Sofia ca fiind a patra ipostază a

substanţei divine sau iubirea divină devenită substanţă. Conceptul de sofianism este specific ortodoxiei. Pentru a pune în lumină pozitivă sofianismul se apelează la literatura populară, în special la ,,Mioriţa”, în care moartea este percepută ca o nunta (element ortodox). În acest punct, moartea încetează a fi un fapt biologic şi este transfigurată; de asemenea se sublinează faptul că întreaga natură este văzută ca o biserica.

VIAŢAVIAŢAViaţa cotidiană

a. ,,Istoria critică a literaturii române” – N. Manolescu

De la Matei Basarab şi Vasile Lupu până la Şerban Cantacuzino şi D. Cantemir

Atât Matei Basarab cât şi Vasile Lupu au rolul de ,,protectori ai creştinătăţii ortodoxe din Balcani”. Acest lucru se realizează prin nenumăratele biserici zidite peste Dunăre (de exemplu Biserica Sf. Petka la Vidin) şi a darurilor în bani,cărţi şi manuscrise.Se pun bazele multor tipografii, atât in Muntenia cât şi în Moldova. Tot în această perioadă începe să se cunoască limba greacă şi are loc contactul cu cultura latina (în special în Moldova). De asemenea, Grigore Ureche este provocat să scrie cronica ţării, care va fi continuată de Miron Costin.

Epoca lui Şerban Cantacuzino şi a lui Constantin Brâncoveanu Domnia lui Şerban Cantacuzino deschide începutul unei epoci noi de

cultură prin prima carte tipărită ,,Cheia Înţelesului” . Această epocă a culturii culminează în domnia lui Constantin Brâncoveanu . În această perioadă se continuă procesul de naţionalizare al seviciului divin, început în vremea lui Basarab.

......b. ,,Amurgul Evului Mediu” - Johan

Huizinga,,Tot ce se petrecea în viaţa omului era

nemijlocit şi absolut”- fiecare eveniment al societăţii era

însoţit de divinitate, aceasta fiind invocată cu orice ocazie prin binecuvântări, ceremonii, descântece, datini.

- Se discută importanţa clopotelor în societatea medivală, clopotul fiind cel care anunţa faptul că ceva a dereglat mersul lucrurilor, fie că acest lucru bun sau rău.

Viziunea asupra existenţeiFortuna labilis (M.Costin-„Viata lumii”) -“aratându-ţi pre scurtu cum iaste de lunecoasa si puţina

viaţa noastră şi supusă pururea primejdiilor si primenelilor” -“ A lumii cântu cu jale cumplită viaţa/cu griji şi primejdii

cum iaste şi aţa /Prea supţire si-n scurtă vreme trăitoare/O lume vicleana ,lume înşaletoare ”

-,,Aşa cursul al lumii nu să conteneste” -,,Viaţa iaste floare/Nu traiaşte ,ce indată iaste trecătoare” -,,Pre toţi îi duci la moarte ,pre mulţi fară deală” -,,Aşa ne poartă lumea aşa amăgeşte,aşa inşală,scuipă si

batjocoreşte”Se axează pe trecerea timpului şi cum afectează acest fapt

viata omuluiPoezia are un motto extras din „Ecleziast” : „vanitas vanitatum

et omnia vanitas”(deşertăciunea deşertăciunilor şi toate sunt deşarte) care concentrează tema poemului larg raspândita in literatura universală, aceea a sorţii alunecoase (Fortuna labilis) care nu poate fi stăpânită.

Perspectiva eticăGr.Ureche are conştiinţa istoricului

şi simte nevoia să pună pe hârtie istoria Moldovei şi viaţa domnilor:,,G.Ureche carele din mila domnu-său au fost vornic mare cu multă nevoinţă cetind cărţiile si izvoadele şi ale noastre si cele străine au aflat şi incepătura moşilor de unde ai izvorât în ţari şi s-au înmulţit şi s-au lăţit…”

CARTEACARTEA Sursele imaginaţiei populare,,Istoria critică a literaturii române” – N. Manolescu Valoarea literară a folclorului este descoperită de

paşoptişti şi întregul romantism european Pâna la romantici noţiunea de literatură populară

nu prezenta încredere; poeziile ori basmele erau divertisment pentru oamenii neşcoliţi dar scriitori de la 1800 vroiau altceva. Aşa se explică de ce atestat din cele mai vechi timpuri, folclorul n-a putut oferi acea garanţie de continuitate, atât de necesară ,,mai ales în condiţiile tulburi ale epocii fanariote”.

,,cântecul bătrînesc de la Curte, cântecul epic, alături de cîntecul ciobănesc ,tovăraşesc, însoţind actele vieţii obişnuite.” N. Iorga ,,Introducerea sintetică” (p. 17) – e foarte probabil ca aceasta a fost geneza poeziei populare.

Texte reprezentative în care sentimentul religios se asociază cu o realizare estetică deosebită

a.,,Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul sau Teodosie”

-,,Întâiu să cinstiţi cinstitele icoane ,pentru că icoanele cu adevarat sîntu semnul si chipul Domnului nostrum IIsus Hristos şi pecetea lui”

-,,iubiţii miei,dacă intraţi in sfânta biserică voi va rugaţi si faceţi slujbă cu cântări şi cu cântece sufleteşti.”

-,,să nu vă zmintiţi întru lenevia voastră nici să se îngreuieze inimile voastre cu mâncări multe şi cu dreptatea lui…”

-,,nu cumva să fie făgăduinţele voastre de râs şi sa bucurie vrăjmaşului nostru,ci în loc de bucurie si râs să adaogereţi plângere sufletească si vărsare de lacrimi”

-,,să iubiţi pe vecinii voştrii ca însivă pre voi”,,să nu ne înşelăm cumvaş fraţilor,şi sa nu mergem după basmele şi

minciunile ereticilor,precum bârfescu ei şi nu cred că Dumnezeu s-au pogorât pe pamânt..”

-,,Dreptu acesta ,tu,fătul mieu şi dus ,iubiţii miei fraţi şi urmaşii lui Dumnezeu de acestea să cades ă vă ţineţi şi acestuia să credeţi”

-,,Fie-ţi drag a te ruga de-a pururea şi ţi se va lumina inima şi vei vedea pe Dumnezeu”

......b.Dosoftei-,,Psaltirea în versuri tocmită”

-,,Că celor drepţi Domnul le vede/Toată calea din scaun ce şede/Şi calea păgânilor cea strâmbă/Va peri,şi vor cădea-n grea scârbă” Psalmul 1

,,Slujiţi omului cu teamă/Şi vă bucuraţi pe samă” Psalmul 2

,,Iubite-voi,Doamne,că tu-m eşti putere ” Psalmul 17

,,Câtu-i Domnu de bunătate …”Psalmul 72

c.Antim Ivireanu - ,,Didahiile” - Predoslovie la cuvantul de invatatura in duminica florilor  

 

O ,cat sunt de minunate semnele bucuriei,ce arata astazi Ierusalimului,la intrarea domnului Hristos!Ca un pre biruitoriu il priimeste.Toata cetatea iase intru intampinarea lui.Norodul si multimea,toata randuiala i sa inchina cu cucerie si toata varsta il cinsteste cu laude.Unii astern hainele lor pre pamant ca sa treaca si altii cu frunzele copacilor ii impodobesc calea.Altii merg inainte cu stalpari si altii ii urma cu ramuri.Altii il slavesc ca pre un fiiu a lui David:” Osana,fiiul lui David” si altii il propovaduiesc imparat lui Israil:”Blagoscovit cel ce vine in numele domnului,imparatul lui Israil”.

Si pentru ca sa fie bucuriia mai cu mult minunata pana si pruncii cei far’ de raotate,cu ramuri in maini si cu laude striga:” Osana,celui dintru inaltime”.

Dara oare de unde atatea glasuri veselitoare?De unde atatea mariri?Din ce pricina atata bucurie la norod si atata cinste mantuitoriului Hristos?Ne-o spune,fetzii miei,evanghelistul Ioan la Evanghelia de astazi,zicand:”Pentru aceeia il si intampina pre el norodul ca auzise ca au facut el acest semn!Inviiarea cea trupeasca a lui lazar au dat pricina norodului sa faca catra Hristos o priiminta neobiciunita ca aceasta,sa alerge intru inampinarea lui cu stalpari,sa-l mareasca cu laude:”Osana,fiiul lui David”.

Si gandul cel de taina a acestii invieri imi da mie pricina sa fac astazi,inaintea dragostei voastre,aceasta vorba.Insa voiu sa va arat cui sa inchipuiaste acest Lazar si a cata mila are trebuinta pentru ca sa inviiaze,cele ce zace ca Lazar mort de 4 zile in groapa.Ce asculti cu dragoste,de pohtiti sa va folositi sufleteste.”

......

Vocile vremii - ,,Istoria critică a literaturii române” – N. Manolescu

a.Mitropolitul VarlaamMitropolitul Varlaam s-a născut în jurul anului 1580, dintr-o familie

de răzeşi din Borceşti(Neamţ) sat dispărut situat lângă Târgu Neamţ. Numele său de mirean a fost Vasile Moțoc. De tânăr și-a îndreptat pașii spre Schitul Zosim de pe valea pârâului Secu, unde a învățat carte, și-a dezvoltat talentul de vorbitor și scriitor și a deprins limbile slavonă, latină și greacă. Prin cultura religioasă şi prin viaţa lui curată, izbuteşte să se facă cunoscut în cercurile înalte din Suceava şi să devină duhovnicul domului Miron Burnovski.

Principala sa contribuţie in domeniul culturii religioase este Cazania (74 de predici pentru toate duminicile din an), lucrare în care limba româna dobândeşte un stil propriu, depărtându-se astfel de modelele slavone. Mitropolitul Varlaam pune în valoare, prin fraze expresive, intreaga bogaţie a limbii române.

b. Mitropolitul DosofteiDimitrie Barilă, cunoscut mai ales pe numele monahal Dosoftei, (n. 26

octombrie 1624, Suceava - d. 13 decembrie 1693, la Żółkiew, în Polonia, azi Jovkva, Ucraina) a fost un cărturar român, mitropolit al Moldovei, poet și traducător. Mitropolitul Dosoftei a lăsat o urmă adânca în viaţa religioasă a Moldovei, dându-i acestei vieţi un impuls nou. Prin reînfiintarea tipografiei, prin tipărirea de cărti noi, în special de ritualul bisericesc, Dosoftei este continuatorul direct a operei culturale din epoca lui Vasile Lupu. El a fost unul dintre ierarhii care au promovat introducerea limbii române în biserică

Principala operă a mitropolitului Dosoftei şi prima lui scriere care a văzut lumina tiparului este Psaltirea in versuri, care apare in anul 1673, intr-un oraşel polonez, Uniev. Se vede că mitropolitul Dosoftei, in anii lui de şedere la mănăstirea Probota şi de păstorie la Husi si Roman, se ocupă intens de traducerea si de alcătuirea carţilor pe care le scoate între anii 1673 si 1686.

c. Antim IvireanuAntim Ivireanul (n. circa 1650, Iviria — d. 1716, asasinat

în Rumelia) a fost un autor, tipograf, gravor, teolog, episcop și mitropolit român de origine georgiană. Mitropolit de București, autor al unor celebre Didahii, ce reprezintă o colecţie de predici folosite la Marile Sărbători de peste an, Antim Ivireanul a fost o personalitate culturală remarcabilă a literaturii române vechi. A fost cel care a înfiinţat prima bibliotecă publică în Bucureștiul de astăzi, în secolul XVIII. În total, Sfântul Antim a tipărit 63 de cărţi, 39 cu mâna sa, 21 în româneşte, 4 fiind scrise de el însuşi. Multe cărţi sunt ilustrate cu miniaturi gravate chiar de mâna lui, de o măiestrie şi frumuseţe deosebită. Între cărţile de folos sufletesc puse la îndemâna credincioşilor se numără şi “ Didahiile” ( predicile) sale, precum şi “ Învăţăturile creştineşti” (1700).

Cronicarii moldoveniCronicarii moldovenia. Grigore Ureche (n. cca. 1590, d. 1647) a fost

primul cronicar moldovean de seamă, a cărui operă a ajuns până la noi. Este pomenit prima dată alături de fratele său Vasile, într-o inscripţie de pe o biserică, la 1597 fără să se precizeze vârsta pe care o avea.

Cronicarul de mai târziu a învăţat carte la Lemberg, la Școala Frăţiei Ortodoxe, unde a studiat istoria, geografia, limbile clasice latina și greaca, retorica și poetica. Reîntors în ţară, a participat la viaţa politică mai întâi ca logofăt, apoi spătar.În vremea domniei lui Vasile Lupu, a fost unul dintre sfetnicii apropiaţi ai acestuia, mare spătar, iar din anul 1642, urmând calea părintelui său, a ajuns mare vornic al aceleiași Țări de Jos. Grigore Ureche a lasat o singura opera, care, in forma in care s-a pastrat are urmatorul titlu: ,,Carte ce se cheama letopiset, ce intr-insa spune cursul anilor si descalecarea Tarii Moldovei si viata domnilor. “

b. Miron Costin (1633-1691), continuatorul cronicii lui Grigore Ureche, este un cărturar de tip renascentist, cu o însemnata cultură, cu lecturi din scrierile antice, din "Iliada" lui Homer si "Eneida" lui Vergiliu. Este în acelaşi timp un istoric lucid, cu o vastă informaţie în domeniu, frământat să nu se piarda în negura anilor faptele însemnate ale neamului, pe care încearca să le recupereze în scrierile sale cele mai importante, "Letopiseţul Ţarii Moldovei" şi "De neamul moldovenilor“. Poemul filozofic "Viaţa lumii" a fost scris între 1671 şi 1673, având o tema cunoscuta înca din antichitate, "deşertaciunea deşertaciunilor şi toate sunt deşarte" sau fortuna Iabilis (soarta schimbătoare), foarte răspândita în literatura Evului Mediu.

c. Ion Neculce s-a născut la 1672. Sub Antioh Cantemir a înaintat până la rangul de spătar și, după ce a stat retras ceva vreme, a fost făcut mare hatman de către Dimitrie Cantemir, la trecerea acestuia de partea lui Petru cel Mare și a luat parte la războiul rușilor cu turcii.

Lucrarea de căpetenie a lui Neculce - în afară de compilarea cronicilor anterioare - este Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija Vodă până la domnia lui Constantin Mavrocordat . Cuprinde evenimentele din 1662 până la 1743, la care a fost mai totdeauna părtaș sau le-a cunoscut de aproape.Cu cea mai mare probabilitate, cronicarul își începe lucrul la Letopiseţ după anul 1732, când avea deja cca 60 de ani.

LIMBA ROMÂNĂLIMBA ROMÂNĂ,, Descrierea Moldovei” – Dimitrie Cantemir

Despre Graiul Moldovenesc Graiul moldovenesc este considerat de multi graiul

latinesc stâlcit.Aceştia au în vedere următoarele argumente:

Coloniile române au fost tramutate în Dacia cu mult timp înaintea graiul românilor să fie stricat în Italia de năvala Goţilor şi Vandalilor.

Moldovenii nu au fost numiţi niciodata italieni ci doar români,pe când italienii au fost numiti vlahi nume dat moldovenilor de către leşi şi unguri.

Cea mai buna dovada este că în limba moldovenilor se găsesc multe substantive din limba latina care nu se găsesc în limba italiană,totodata în graiul moldovenesc nu se găsesc substantivele pe care italienii le-au preluat de la goţi,vandali si longobarzi.

........ Argumentele care susţin ca limba moldovenilor provine din

italiană sunt:Că in ambele limbi exista verbe auxiliare terminate

în em,ei,are;Articolele substantivelorÎn limba română există cuvinte care se regăsesc

doar în limba latina (şchiop,cerc,etc).Acest argument a fost infirmat însa deoarece s-a găsit corespondentul lor în limba latina literară sau populară.

Putem afirma că în graiul moldovenesc se mai găsesc şi cuvinte provenite din limba veche a dacilor deoarece nu a fost găsit un corespondent al lor în nici o alta limbă cunoscută.

Femeile din moldova vorbesc diferit de bărbati,ele înlocuind silabele bi si vi cu chi:pisma-chisma,piatra-chiatra,vie-ghie,si silaba în cu ng,silaba pe care nu o mai poate pronunţa nimeni.

Valahii şi ardelenii au acelaşi grai cu moldovenii însa putin mai aspru:ghiur,valahul jur,Dumnezeu,valahul Dumnezau.

TradiţiileTradiţiile Logodna Ei isi căsătoresc copiii la vârsta care este hotărâtă de biserică şi este ruşine ca părinţii

fecioarelor să-şi caute gineri.Daca unui flacau ii place o fata trimite la parintii acesteia oameni cu o rostire veche latineasca,”petitores”.Daca sunt semen ca parintii fetei vor s-o dea atunci toate rudele mirelui se strang acasa la fata .Starostele rosteste:

„Moşii şi strămoşii părinţilor noştri celor mai dinainte umblând la vânat prin codrii, au aflat această ţară, întru care ne aflăm şi noi acum şi ne hrănim şi ne desmierdăm cu mierea şi cu laptele dintr'însa. Deci prin pilda aceasta fiind îndemnat şi slăvitul boer (N), a mers la vânat prin câmpi, prin codrii şi prin munţi şi a dat preste o fiară, care fiind ruşinoasă şi cinstită, nu a stătut faţă cu dânsul, ci a fugit şi s'a ascuns şi viind noi pe urma ei, ne-a adus într'această casă. Deci, D-voastră trebue să ne-o daţi sau să ne arătaţi unde a fugit fiara aceasta pre care noi cu atâta osteneală şi sudoare am gonit-o din pustie”. Şi mai adaogă încă şi zice şi alte ale gorii şi metafore după cum se pricepe.

Prima data părinţii ca o asa fiară n'a venit în casa lor, ci poate că ei i-au rătăcit urma şi ea se ascunde aiurea, la vre-un vecin. Însă dacă doresc starostii ca sa le-o arate, atunci scot părinţii înaintea lor, o fată urâtă şi bătrână, îmbrăcată cu strae sdrenţuroase, şi întreabă ei pe starosti de este această fiara aceia pe care o caută ei. Atuncea starostii zic, că nu este aceia. „Căci fiara lor este cu părul galben ca aurul, cu ochii ca de şoim, dinţii săi stau ca mărgeaua, cu bu zele roşii ca cireşile, la trup ca o leoaică şi la piept ca o gâscă, cu grumajii ca de lebădă, degetele mai gingaşe decât ceara, şi faţa mai strălucitoare decât soarele şi luna”. Şi dacă părinţii nu se indupleca si insista ca nu au văzut acel fel de fiară, atunci starostii dau răspuns, zicând: „Că câinii lor atâta sunt de adul mecatori încât niciodată nu i-au înşelat şi acum le-au dat semnele cele mai adevărate, cumcă fiara aceia pe care o caută ei ar fi ascunsă acolea”. După aceea lăudându-li-se şi cu arme şi cu silă scot apoi părinţii pe fiica lor, împodobită dupa putinţa şi averea lor şi văzând-o starostii zic, că aceasta este fiara pre care o caută ei şi atunci chiamă un preot, sau unul dintre cei mai bătrâni vecini şi înaintea acestora îşi schimbă mirii inelele şi după aceea îndată părinţii isi acund fiica şi aşează masă şi în vremea când şed la masă, hotărăsc ziua in care va fii nunta.

...... NUNTA Şi după ce se hotărăşte ziua în care va fi nunta, atunci în Lunea cea

dinainte merg rudeniile impreună atât la casa mirelui cât şi la casa miresei şi aduc muzicanţi, care rar pot să fie alţii de cât numai ţiganii şi se ospetează unii cu alţii şi după ce se râdică masa, apoi fetele şi alte femei cern făina care este aleasa pentru nuntă,Din aceasta cauza se numeşte ziua cernutului, şi dacă nu se afla la distanţa mai mare de 2,se începe veselia nunţii de Joi, in amândouă părţile şi ţine până Duminică. Iar Duminică se gătesc toţi prietenii şi rudeniile mirelui ca să aducă mireasa, şi trimit înainte conăcarii să anunte sosirea mirelui şi cei ce sunt adunaţi la mireasă,pornesc la drum si incearcă sa ii oprească sa ajungă la casa miresei.De se întâmplă să ii prindă, îi leagă foarte vârtos şi îi pun inapoi pe cai, iar cei mai din frunte,sunt inconjurati de rudeniile miresei, şi luându-i între dânşii îi duc la casa ei ca si când i-ar fi robit şi după ce sosesc acolo, îi întreabă pe dânşii ce caută? Iară ei dau răspuns că ar fi trimeşi să vestească război şi oastea va sosi imediat, ca sa cucerească cetatea. Şi după ce zic ei cuvintele acestea îi poftesc înăuntru şi îi silesc sa bea vreo câteva pahare de vin şi după aceea îi trimit iarăşi înapoi cu vreo câţiva din oaspeţii miresei şi după ce văd oamenii miresei, că se apropie mirele, dau drumul conăcarilor şi se întorc iarăşi înapoi şi dacă pot petrecătorii mirelui ca să-i ajungă pe dânşii, apoi îi leagă şi ei şi ii iau împreună şi după aceea adunân du-se amândouă părţile de oaspeţi la casa miresei, fac întrecere cu caii, dând bacşiş celui ce se arată mai cu vitejie. Seara dupa vecernie ,mirii merg la biserica si primesc cununia.

......MoarteaMoldovenii îşi îngroapă morţii după

obiceiurile bisericesti.După ce moare cineva îl spală cu apa calda şi,”înainte de a-I inţepeni madularele îl imbracă cu cele mai noi si mai bune haine ce le-a avut.”Apoi se aşează trupul pe naşalie în mijlocul pridvorului.Trupul este îngropat în a treia zi de la moarte.Restul ritualului se petrece normal ca şi în zilele noastre după regulile bisericesti.

Proiect realizat şi prezentat de

Barna Casian Jianu Iulia – Maria

Rus FranciscaVingărzan Dan

XI MI