c my b

c my b

Globalizarea, pelângă faptul căeste discutată şitratată sub diferiteforme din prismatuturor palierelorsocietăţii în caretrăim, reprezintăun fenomen in-evitabil. Nu sun-tem noi (nici caindivizi luaţi în

parte şi nici ca popor sau naţiune) înmăsură să decidem sau să alegem dacăvrem globalizare, dacă acceptăm glob-alizarea. Astăzi, globalizarea există pur şisimplu, iar noi suntem oarecumpredestinaţi să trăim sub semnul acesteia,sub spectrul ei şi să-i facem faţă. Ce este

sau ce înseamnă însă, în mod concret,acest fenomen pe care ne-am obişnuit să-I numim globalizare? Este imposibil săepuizăm într-o definiţie sau într-o formu-lare toate resorturile pe care le implicăaceastă realitate.Pe scurt, putem spune că globalizarea este„sistemul nou, foarte bine uns şi inter-conectat“, care a înlocuit „sistemul lent,stabil, ciopârţit al Războiului Rece caredominase politica internaţională începânddin 1945“. Prin globalizare, noi am devenitşi suntem „un singur fluviu“. Pe acestcadru de bază şi generalizant se adaugăapoi toate celelalte componente carealcătuiesc societatea postmodernă în caretrăim: economico-financiar, politic, culturalşi chiar religios.

S~PT~MÂNAL FINANCIAR - ECONOMIC

„Să fim naţionalicu faţa spreuniversalitate”

Titu Maiorescu

DE LA EUROPA FIRMELOR LA FIRMELE EUROPENE

nr. 410 anul X vineri, 28 martie 2014 1 RON

25 martie 1957. Semnarea Tratatului de la Roma.Crearea Comunitaţii Economice Europene

Prin Tratatulde la Romadin anul1 9 5 7încercăm săaducem înd i s c u ţ i eprocesul dei n t e g r a r eeuropeană,care are cap r i n c i p a l ăcomponentăi n t e g r a r e a

economică, una din trăsăturile caremarchează evoluţiile economicemondiale actuale.Deşi conceptul de integrareeconomică nu are o definiţie gen-eral acceptată, fiind considerat dedată recentă în teoria şi practicaeconomică, integrarea economicăpoate fi definită drept procesul dedezvoltare a interdependenţelor eco-nomice dintre state, prin forme şimetode care asigură, pe de o parte,continuitatea, aprofundarea şitrăinicia schimburilor economice...

continuare ^n pag. 2

PUNCTUL PE EUROPA Globalizarea ca stare real@

}i ca stare de spirit

28 februarie – LansareaCampaniei europenepentru democraţieparitară şi cetăţenieeuropeană activă înRomânia – Bucureşti,Hotel Marshall GardenDorobanţi, sala Ametist„În toate acțiunilesale, Uniunea

urmărește să elimineinegalitățile și să

promoveze egalitatea între bărbați și femei”(articolul 8 din Tratatul privind funcţionareaUniunii Europene – versiune consolidată)

Organizată şi moderată de către CentrulRomân pentru Politici Europene (CRPE)şi Romanian Women’s Lobby, filialanaţională a European Women’s Lobby(Belgia), dezbaterea pe tema democraţieiparitare şi cetăţeniei europene active areunit numeroşi participanţi, din parteasocietăţii civile, tineri, jurnalişti, dar şifiguri publice (vezi, politice). Ce-i drept,mai multe doamne -distinse, elegante şimotivate-, domnii având, de această dată,o prezenţă minoritară în sală. Personal,nu-mi explic de ce, pentru că un leitmo-tiv precum feminismul antrenează opaletă foarte largă de discutii...

Referatul îşi propune realizarea unei para-lele între concepţiile lui F.W. Raiffeisen,economia socială şi implicaţii ale U.E.Începem expunerea prin prezentareaconceptului de economie socialăreadus în atenţia specialiştilor îndomeniul ştiinţelor sociale, politice şi economice, cât şi în atenţia guvernanţilorşi a clasei politice, de criza financiară şiexpansiunea problemelor sociale. Econo-mia socială, concept relativ nou, în raportcu practica economiei sociale.

Tratatul de la Roma 1957

continuare ^n pag. 3

F.W. Raiffeisen, un om al U.E.

Încep acest articol prin a da o definiţie aglobalizării conform Larousse: globalizareareprezintă tendinţa companiilor multinaţionale dea concepe strategii la scară mondială, ducândastfel la crearea unei pieţe mondiale unificate.Dan Voiculescu într-un articol numit Globalizaredin perspectiva doctrinei umaniste constatăurmătoarele: Ca orice cuvânt dătător desperanţe ....

Alexandra ValentinaBOBOCEAmasterand APESA, Univ. Bucuresti

Europe for all. Cet@]enie }i democra]ie, un model societal la feminin

- consemn@ri, idei, semnifica]ii -

Globalizarea

continuare in pag. 6 - 7

continuare in pag. 5

Georgiana

DUMITRICĂ,masterand APESA, Univ. Bucuresti

Ramona UNGUREANU,masterand APESA, Univ. Bucuresti

Ramona UNGUREANUmasterand APESA, Univ. Bucuresti

dr. Dan - AlexandruPOPESCU, ULBS

Studii

ECONOMIA SIBIANA SITARGUL DE MOSTRE

Orasul si judetul nostru au fost,inclusivin perioada socialista,un centru industrial,exceland in primul rand prinproductia bunurilor de larg consum,ale industriei textile dar si alimentare de

cea mai buna calitate,solicitate in toata tara dar si pentru export.Au existat

in tot judetul peste 40 de intreprinderidin ramura de textile (stofe,tricotaje,covoare,lenjerie etc),ali-mentare(lactate,preparate din carne, bere, vin).

NicolaeDĂDARLAT

continuare ^n pag. 8

continuare ^n pag. 4

Istorie Economica

Berlin - Mai 1945

Rosu

Galb

en

Alb

astr

uN

egru

UniUnea eUropeana2 VINERI 28 MARTIE 2014

Tratatul de la Roma, 1957

urmare din pagina 1Iar de pe altă parte, creştereagradului de întrepătrundere aeconomiilor naţionale într-un or-ganism divers în prezentare, darunitar şi omogen în funcţionalitateasa. Ideea unei integrări europene afost lansată înainte de PrimulRăzboi Mondial, în anul 1900, cândla Paris a avut loc Congresul deştiinţe politice organizat de juristulşi sociologul Anatole Leroy-Beaulieu; caracterul ideii a fost unulpolitic, afirmându-se că problemelecontemporane ale Europei îşi potgăsi rezolvarea în cadrul uneifederaţii care să menţină bogăţia şidiversitatea culturală europeană.Marii gânditori au considerat căpentru a pune bazele unei federaţiieuropene este importantă găsireaunor asemănări între regiunile de-mocratice şi parlamentare dintrestatele care urmau să o formeze,invocându-se, totodată, necesitateaunei solidarităţi economice.În crearea unei uniuni europene, lu-crurile au evoluat de la concepţiastatului federal, care a dominatprima parte a secolului al XIX-lea,spre o formă considerată maimodestă în a doua parte, când s-apreferat confederaţia de state,plecându-se de la realitatea căstatele naţionale erau încă puterniceşi suverane şi trebuiau respectate .Concretizarea ideii a început îndomeniul economic, prin planulMonnet-Schuman , lansat la 9 mai1950, care prevedea creareaComunităţii Europene a Cărbuneluişi Oţelului (C.E.C.O.). Acest plan aurmărit crearea de structuri întrestatele europene care le depăşescşi, în acelaşi timp, le înglobează,având ca principiu fundamental del-egarea de suveranitate într-undomeniu limitat, dar decisiv […]. Statele care au format această co-munitate au fost: Belgia, Franţa,Germania (R.F.G.), Italia, Luxem-burg şi Olanda, care au ratificatdocumentul oficial de constituire aC.E.C.O. în anul 1951 prin Tratatulde la Paris.În iunie 1955 încep, în Italia, ne-gocierile purtate de miniştrii de ex-terne ai ţărilor membre menţionatemai sus, cu privire la crearea PieţeiComune; negocierile s-au finalizat înanul 1957 prin semnarea Tratatuluide la Roma (intrat în vigoare la 1ianuarie 1958), care reprezintă actulde fondare a Comunităţii Econom-ice Europene (C.E.E.). În aceeaşi zi,a fost semnat tratatul prin care seconstituia Comunitatea Europeană aEnergiei Atomice (Euratom), avândaceiaşi fondatori ai C.E.C.O.Cele două tratate au avut dreptconţinut crearea zonei de comerţliber, denumită pentru o lungăperioadă de timp, Piaţa Comună,pentru produse industriale şi agri-cole.În Preambul, semnatarii tratatului sedeclară :- hotărâţi să pună bazele unei uni-uni tot mai strânse între popoareleeuropene;- decişi să asigure, printr-o

acţiune comună, progresul eco-nomic şi social al ţărilor lor, prineliminarea barierelor care divizeazăEuropa;- propunându-şi ca scop esenţialal eforturilor lor îmbunătăţireaconstantă a condiţiilor de viaţă şide muncă ale popoarelor lor;- gata să recunoască faptul căeliminarea obstacolelor existentenecesită o acţiune concertată învederea garantării unei extinderi sta-bile, a unor schimburi echilibrate şia unei concurenţe loiale;- preocupaţi să întărească unitateaeconomiilor lor şi să asigure o dez-voltare armonioasă prin reducereadecalajului dintre diferitele regiuni şia rămânerii în urmă a zonelor de-favorizate;- dornici să contribuie, prin inter-mediul unei politici comerciale co-mune, la eliminarea treptată arestricţiilor din schimburileinternaţionale;- dispuşi să confirme solidaritateadintre Europa şi ţările de peste mărişi dorind să asigure dezvoltareaprosperităţii acestora, în conformi-tate cu principiile Cartei OrganizaţieiNaţiunilor Unite;- hotărâţi să consolideze pacea şilibertatea şi invitând şi celelaltepopoare ale Europei, care leîmpărtăşesc idealul, să se alătureefortului lor...Un obiectiv prioritar al Tratatului dela Roma a fost, deci, ca prinînfiinţarea unei pieţe comune şiapropierea progresivă a politiciloreconomice ale statelor membre, săfie promovate pe ansamblulComunităţii o dezvoltare armonioasăa activităţilor economice, o expan-siune continuă şi echilibrată, ocreştere a stabilităţii, o sporire astandardului de viaţă, precum şirelaţii strânse între ţările participante.În forma sa finală, Tratatul de laRoma (1957) prevede :

§ Eliminarea între statele membrea taxelor vamale şi a restricţiilorcantitative şi calitative în domeniulimportului şi exportului de mărfuri;§ Instituirea unui tarif comun şi aunei politici comerciale comune faţăde ţările terţe;§ Înlăturarea obstacolelor privindlibertatea circulaţiei persoanelor,serviciilor şi a capitalurilor;§ Instituirea unei politici comuneîn domeniul transporturilor;§ Instituirea unui sistem care săasigure libera concurenţă în cadrulPieţei Comune;§ Aplicarea de proceduri prin caresă poată fi coordonate politicileeconomice ale statelor membre;§ Înfiinţarea unei bănci europenede investiţii pentru a facilita expan-siunea economică a Comunităţii,prin punerea în valoare a resurselorsale;§ Permiterea lărgirii Comunităţiprin asocierea altor ţări terţe dori-toare.Articolul 8 din tratatul C.E.E.prevede că realizarea pieţei comunese va face pe durata unei perioadetranzitorii de 12 ani, divizată în treietape a câte patru ani fiecare.Fiecărei etape i-a fost atribuit unansamblu de acţiuni care trebuie în-treprinse şi urmărite (…). Piaţafiind fondată pe principiul libereiconcurenţe, tratatul interziceînţelegerile între întreprinderi, pre-cum şi ajutoarele oferite de stat (cuexcepţia derogărilor prevăzute detratat), care pot afecta comerţulîntre statele membre şi care au caobiect sau ca efect să împiedice, sălimiteze sau să distorsionezeconcurenţa .În cadrul tratatului sunt prevăzuteo serie de politici: politica agricolăcomună, politica comercialăcomună, politica transporturilor. Înafara acestora, tratatul menţioneazăcă dacă realizarea unuia dintre

obiectivele Comunităţii necesităpolitici suplimentare, acestea se vorrealiza în funcţie de nevoi; aceastămenţiune a permis Comunităţii sărealizeze acţiuni în domeniul politiciimediului, al politicii regionale, so-ciale şi industriale. Politicile indus-triale au fost necesare în faţaconcurenţei din partea firmeloramericane şi japoneze începând cuanii '80 şi şi-au fixat ca obiectiv săîncurajeze parteneriatele între firmeleeuropene, să promoveze cooperareaîn domeniul cercetării, în vedereacreşterii pe termen lung acompetitivităţii Comunităţii pe piaţamondială .Tratatul de la Roma face parte dinprocesul de integrare început în anii'50, alături de celelalte tratate careau condus la formarea celor treiorganizaţii economice fundamentale:C.E.C.O., C.E.E. şi EURATOM.Primul pilon în structura U.E.(stabilită prin Tratatul de la Maas-tricht, 1992) este, aşadar, pilonuleconomic format din cele treicomunităţi menţionate şi includepiaţa internă, politicile economicecomune, precum şi UniuneaMonetară, constituind forma ceamai dezvoltată a integrării, cuatribuţii supranaţionale.La baza procesului de integrareeconomică se află mai mulţi factoricare rezultă din cerinţele dezvoltăriischimburilor, cât şi din schimbărileşi tranformările care au avut loc îneconomia mondială . Principalii fac-tori sunt :§ Progresul tehnico-ştiinţific şitendinţele de mondializare a fluxu-rilor economice;§ Acumularea de capital şisporirea capacităţii de producţie încontradicţie cu limitele pieţelornaţionale în utilizarea acestuipotenţial;§ Creşterea concurenţei pe piaţamondială şi necesitatea promovării

intereselor economice ale statelorparticipante la integrare.Prin crearea Uniunii Europene, celetrei Comunităţi Europene nu au fostdesfiinţate, ci au fost încorporate înstructura U.E., astfel, uniunile eco-nomice realizate la jumătatea sec-olului XX şi-au extins acţiunea şi îndomeniul politic, devenind o formăde integrare economico-socială şipolitică, ce preia o parte dincompetenţele statelor membre aleuniunii. Cu această nouă formulă s-a dorit trecerea de la economie lapolitică externă, apărare, cooperarejudiciară şi poliţie, dar din cauzarezervelor manifestate de unelestate membre, care considerauaceste domenii ca fiind specificesuveranităţii naţionale, multe dintreaceste deziderate nu s-au înfăptuit,dovedindu-se că procesul de inte-grare este complex şi de lungădurată.BIBLIOGRAFIE:CREŢOIU, Gheorghe, CORNESCU,Viorel, BUCUR, Ion, Economie, Ed.a III-a, Bucureşti: Editura C. H.Beck, 2011;IONESCU, Vladimir, UniuneaEuropeană, suport de curs, MasterAPESA, anul I, sem. I, 2013-2014,Facultatea de Administraţie şi Afac-eri, Universitatea din Bucureşti;NISTOR, Ionuţ, lect., univ., dr., Is-toria ideii de Europa, Universitatea„Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, Facul-tatea de Istorie, Anul III, semestrulII, 2012-2013, document pdf con-sultat la: http://history.uaic.ro/wp-content/uploads/2012/12/Istoria-ideii-de-Europa.pdf***Europa, sinteze ale legislaţieiU.E., Afaceri instituţionale,Construcţia europeană prin inter-mediul tratatelor:http://europa.eu/legislation_sum-maries/institutional_affairs/treaties/treaties_eec_ro.htm

Ramona UNGUREANNUmasterand APESA, Univ. Bucuresti

3VINERI 28 MARTIE 2014 globalizare

urmare din pagina 2Nimic din ceea ce se întâmplă acumîn societatea noastră nu rămânenecontaminat de “flagelul” globalizării.Globalizarea a devenit simbolul vre-murilor în care trăim. Se consideră căforţa motrice care a direcţionat evoluţialumii spre acest punct o constituie„mirajul“ capitalismului liber de piaţăcu toate avantajele ce decurg de aici.Integrarea în mecanismele acestui sis-tem politico-economic pentru a bene-ficia din plin de efectele sale constituieun deziderat al tuturor popoarelor careaparţin culturii de factură europeană şinu numai. Cei care au cunoscut odată, în mod direct sau chiar indirect,superioritatea capitalismului liber depiaţă în comparaţie cu celelalte tipuri desocietăăţi economico-politice sunt atraşiîntr-un mod ireversibil spre acesta. Iarodată extins şi implementat acest sis-tem în cât mai multe părţi ale „globu-lui“, devine imposibilă funcţionareanormală a unei societăţi civilizate carese autoexclude din acest proces. Aiciintervine „globalizarea“, care creează olegătura sau o conexiune reală,simultană şi multiplă, pe toate planurile,cu toate ţările sau regiunile străbătutede acest „fluviu“. Pot spune că peacest fond apar reacţiile adverse şi vi-olente din partea acelor societăţi carenu recunosc superioritatea capitalismu-lui liber de piaţă (al civilizaţiei europene)şi nu îşi exprimă astfel intenţia deaderare la acesta, ci dimpotrivă,manifestă o atitudine distructivă faţă deel sau faţă de valorile şi simbolurilesale. De aceea cred că a nu acceptaglobalizarea ca fenomen general (din-colo de lipsurile şi imperfecţiunile sale)nu înseamnă un simplu refuz, cireprezintă o opţiune clară pentruplasarea într-o arie de civilizaţie com-plet diferită de cea europeană.

Cu siguranţă nu greşesc (ne poateconvinge istoria) dacă spun căfenomenul globalizării a luat naştere înspaţiul lumii occidentale şi s-a extins înurma dorinţei ferme şi a decizieiconştient asumate de celelalte ţări de ase conecta la acest sistem în vedereacâştigării unor beneficii de pe urma lui.Însă această constatare simplă nuînseamnă că relaţiile care se instituieîntre diferiţii parteneri care au aderat lasistemul globalizării sunt unilaterale şirigide, ci comportă grade de complex-itate extrem de diferite. Rolul pe carefiecare îl deţine în procesul globalizăriinu este definitiv distribuit. De aceea,globalizarea se caracterizează, ca şi sis-tem economic, prin deschidere, inovaţieşi mobilitate sau schimbare continuă.Nimic nu este şi nu va fi bătut în cuiedin acest punct de vedere. Nu existăpractic valori absolute. Globalizareagenerează o serie de oportunităţi carepot fi valorificate cu drepturi depline şiegale, chiar dacă uneori în moduridiferite, de oricare dintre locuitorii „im-periului“ ei, cu condiţia de a manifestainiţiativa şi suficientă deschidere sauînţelegere. De aceea cred că beneficiileextinderii globalizării se răsfrâng în modnediscriminator asupra tuturor celor pecare ea i-a cuprins. Interese şi obiec-tive clare, dar diferite, există de toate

părţile (aici putem încadra şi aderareaţărilor est-europene la NATO şi inte-grarea acestora în UE, care constituiecomponente instituţionalizate alefenomenului mai larg al globalizării).

Până acum am subliniat câtevapuncte generale care se referă la as-pectul de receptare a globalizării de

către cei cărora ea se adresează. Credînsă că există şi câteva elemente im-portante vizând modalităţile prin careglobalizarea se manifestă în şiinfluenţează viaţa celor care o trăiescconcret sau pe viu. Aici poate fimenţionat în primul rând ceea ce con-stituie de fapt motorul globalizării,reprezentat de recentele progrese din

tehnologie, de la internet latelecomunicaţiile prin satelit. Premisadecisivă şi suflul continuu al globalizăriile găsim în ceea ce Thomas L. Fried-man numeşte „democratizarea tehnolo-giei“. Descrierea pe care el o face

acestei schimbări este extrem de vie şiinteligibilă pentru oricine vrea săpătrundă semnificaţia concretă aglobalizării: „democratizarea tehnologieieste cea care oferă unui număr tot maimare de oameni, echipaţi cu tot maimulte computere, modemuri, telefoanecelulare, sisteme de cablu şi conexiuni

prin internet, posibilitatea de a ajungetot mai departe şi mai departe, într-unnumăr tot mai mare de ţări, din ce înce mai rapid, mai profund şi mai ieftindecât oricând în istorie.

Graţie democratizării tehnologiei,acum toţi putem avea acasă la noi obancă, un birou, un ziar, o librărie, ofirmă de brokeri, o fabrică, o firmă de

investiţii, o şcoală...“. În opinia mea, această democ-

ratizare a tehnologiei a deschis cuadevărat calea unei circulaţii libere ainformaţiei pe toate planurile, processoldat cu consecinţe fantastice sub

toate aspectele. În era globalizării sepoate comunica liber de orice con-strângeri oriunde de oriunde. Practic,nu există limitări în această direcţiepentru ţările racordate la sistemulglobalizării. Un alt aspect semnificativpe care aş dori să-l relevez este deplinaliberalizare şi dezvoltare a comercializării

serviciilor şi bunurilor sau produselor încadrul globalizării, facilitată în mod in-discutabil de aceeaşi democratizare atehnologiei.

Pe acest plan este clară con-statarea că anumite disfuncţionălităţieconomico-financiare apărute nepreviz-ibil într-o anumită parte a sistemuluivor afecta direct sau vor influenţa în

mod cert şi celelalte componente (unexemplu des întâlnit în acest sens îlconstituie fluctuaţia cotaţiei monedelornaţionale în raport cu cele considerateetalon - respectiv dolarul american şieuro - în situaţiile de criză politică sau

economico-financiară pe care letraversează uneori ţările careadministrează aceste monede, dar potapărea şi situaţii inverse, cânddesfăşurarea activităţii unor domenii aleeconomiilor ţărilor cunoscute ca su-perputeri sunt dereglate de crize politicesau militare din alte zone de pe glob).Sigur rămâne faptul că nimic nu seîntâmplă pe glob care să nu aibărepercursiuni cât de mici asupra tu-turor. Mai ales în ce priveşte deciziilepreşedintelui SUA, ţara care deţine,oarecum, rolul unui leader în sistemulglobalizării, şi desfăşurarea forţelorpolitice de aici, putem spune că suntde interes global, nu numai cainformaţie, ci chiar la nivelul concret alstării de fapt. Ceea ce facem fiecaredintre noi este determinat de şi arelegătură cu alţii şi acest principiu seaplică nu numai în cadrul unui grup re-strâns, ci se extinde la nivel global.Prin aceasta participăm şi ne înscriemfiecare dintre noi în sistemul globalizării.

Globalizarea este un sistem sauun fenomen complex, uneori ambiva-lent, chiar contradictoriu, care a fostprivit şi analizat în mod diferit de cătrecei ce şi-au asumat acest risc sauaceastă răspundere. Dar dincolo deaceste analize, globalizarea rămâne unfapt real, viu, cu care trebuie să neconfruntăm, independent de voinţa saude opţiunea noastră, aşa cum am pos-tulat încă la începutul acestei prezentari.Consider că cel mai mare pericol(semnalat şi de către unii teoreticieni aiglobalizării) pe care-l poate implicaglobalizarea este dezumanizarea unoradintre cei pe care valul ei îi înghite purşi simplu. Cucerită de piaţă, dopată deteleviziune, sport sau internet, lumeaglobalizată trăieşte în acelaşi timp, pefondul unei crize generale a sensurilorvieţii, un dezastru cultural şi educaţionalglobal, simptom îngrijorător, dar sigur,al barbarizării societăţii viitorului. Culturatradiţională a societăţilor dispare sau sepreface în spectacol şi marfă (mc-donaldizarea), cultura umanistă eeliminată tot mai mult de tehnoştiinţainvadatoare şi transformată într-opseudo-ştiinţă. Omul mondial sau glob-alizat, omul centrat doar economicriscă să devină omul atomizat caretrăieşte numai pentru producţie şi con-sum, golit de cultură, politică, sens,conştiinţă, religie şi orice transcendenţă.Probabil acesta este ultimul stadiu înevoluţia umanităţii sau „ultimul om“anunţat de A. Kojeve în 1947 şi F.Fukuyama în 1992. În ciuda tuturoracestor avertismente, nu putem evitasau elimina globalizarea. Sunt depărere că singura şansă care nerămâne este să încercăm să dobândimo viziune echilibrată asupra globalizării,care să ne ajute în plan concret să-ifructificăm din plin avantajele şioportunităţile, iar de cealaltă parte să-isesizăm pericolele pentru a le puteaatenua din timp efectele. Globalizarea,ca toate fenomenele umane, nu estenici ceva bun în sine, nici ceva rău însine. Putem spune că prezintă chiarmai multe aspecte pozitive decât neg-ative. Însă idolatrizându-i excesiv prin-cipiile şi uitând de ceea ce înseamnăla nivel personal factorul uman, glob-alizarea poate deveni un agent alsfârşitului civilizaţiei umane în forma încare aceasta a evoluat de-a lungul tim-pului.

Georgiana

DUMITRICĂ,masterand APESA, Univ. Bucuresti

Globalizarea ca stare real@ }i ca stare de spirit

c my b

c my b

istorie şi actUalitate economica VINERI 28 MARTIE 20144

urmare din pagina 1este o realitate prezentă în diferiteforme în majoritatea comunităţilorumane, care a apărut în contextuldezvoltării capitalismului industrial.Industria a reuşit să aducăumanităţii o nouă activitate, a de-venit un factor de putere,provocând schimbări economice,sociale şi politice de lungă durată,dar cu influenţe decisive pentrumunca artizanală, comerţ şiagricultură.În egală măsură, schimbările eco-nomice din ultimele decenii scotîn evidenţă faptul că societăţileoccidentale au ieşit din sistemuleconomic bazat în principal pe in-dustrie şi că au intrat într-o“economie cognitivă” , bazată peproducţia specializată, pe utilizareaşi “comercializarea” cunoştinţelorşi a informaţiilor. Apariţia şi dez-voltarea acestei economii nuimplică dispariţia totală a indus-triei, ci o face dependentă dinpunct de vedere calitativ deaceasta, raportul economiecognitivă/industrie fiind similar ra-portului capitalism industrial /agricultură .Schimbările economice provocatede evoluţia tehnică şi tehnologicănu rămân fără urmări în sec-toarele de activitate devansate, iarefectele şi consecinţele decăderiiacestora au necesitat şi necesităsprijin pentru o tranziţie maiuşoară; este cazul agricultorilor şial mediului rural în secolul al XIX-lea şi cel al oraşelor industrial-izate, confruntate cu pârloageleindustriale ale secolului XX şi XXI,dar şi cu pierderea unui numărmare de locuri de muncă, care aprodus noi mişcări de populaţieatât între mediul urban ⁄ rural, câtşi de la o regiune europeană laalta. Iată, aşadar, că revoluţiaindustrială care marchează Europasfârşitului de secol XVIII conducela apariţia socialului. Odată cu in-dustrializarea şi urbanizarealegăturile sociale tradiţionale începsă se destructureze iar economiase desprinde de societate,funcţionând autonom. Apar oclasă socială instabilă şi problemesociale traduse prin condiţii grelede muncă, promiscuitate şi lipsaigienei, alcoolism, delincvenţă ş.a. Pentru a rezolva aceste problemeautorităţile politice şi ştiinţificedepun eforturi pentru a cunoaştemai bine socialul, iar fundaman-tele ideologice ale economiei so-ciale îşi au rădăcinile în abordărilesociale şi filosofice din aceastăperioadă. De această epocă este legată şiapariţia colectivismului, ai cărorpionieri au fost în mediul urban,din partea Germaniei, V.A: Huberşi Schultze-Delitzsch, iar în mediulrural F.W. Raiffeisen care aînfiinţat în 1862 prima uniune decredit în Anhausen şi în 1877 afondat Federaţia Germană a coop-erativelor Rurale de tip Raiffeisen.

Acesta adaugă liberalismului oputernică dimensiune de solidari-tate creştină, apropiindu-l totodatăşi de socialism; a creat coopera-tive de economii şi credit înregiunile rurale sărace din Ger-mania care se bazau pe solidari-tate şi care vizau inserţia socialăşi economică a indivizilor şi afamiliilor. În perspectiva integrării europene,economia socială se traduceprintr-o serie de politici sociale,adevărate instrumente de realizarea celorlalte politici sectoriale şimai concret prin fondurile struc-turale, structuri financiare,susţinătoare ale dezvoltării eco-nomice şi sociale ale ţărilor mem-bre.Lărgirea Uniunii Europene cătreţările Europei Centrale şi de Est areprezentat pentru europeni oprovocare majoră a ultimelordecenii. Istoria le-a oferit posibil-itatea de a realiza, într-un final,proiectul unei veritabile uniunipolitice a continentului european.Acest proiect a adus cu sine nu-meroase probleme şi a solicitatmultă imaginaţie, solidaritate, darşi un efort de redefinire alegăturilor sociale europene, pre-cum şi a integrării politice.Conducătorii uniunii consideră căviitorul Europei se bazează peechilibrul dintre competiţie, coop-erare şi solidaritate. Ultimul dintrecele trei principii menţionate sereferă la un model social greu dedefinit prin prezenţa atât la nivelnaţional, cât şi european, care vacontinua să prezinte diferenţe dela o ţară la alta, dar care trebuiesă continue să existe constituindun element esenţial al Europei.Una dintre primele încercări dedefinire a conceptului deeconomie socială la nivel euro-pean este regăsită în CartaEconomiei Sociale adoptată deFranţa în 1980 de cătrereprezentanţii sectoarelor cooper-atist, mutual şi asociativ. Conformacesteia, entităţile de economiesocială funcţionează “în moddemocratic, fiind constituite dinmembri solidari, egali în drepturişi obligaţii” şi bazate peurmătoarele principii: “solidaritate,responsabilitate, libertate, şanseegale pentru toţi membriiorganizaţie şi respect reciproc”. Anul 1989 marchează un momentdecisiv prin crearea unei serii demecanisme de susţinere atransformărilor şi de atenuare aconsecinţelor situaţiilor de urgenţămanifestate în ţările Europei Cen-trale şi de Est. Astfel, i-a fiinţăprogramul PHARE (Polonia, Un-garia Ajutor pentru ReconstrucţieEconomică), iniţial dedicatPoloniei şi Ungariei, şi, mai apoi,extins şi altor ţări din regiune. Unan mai târziu, este creată BancaEuropeană pentru reconstrucţie şidezvoltare şi Consiliul Europeandecide semnarea acordurilor deasociere, numite simbolic „acor-duri europene”, punându-se înoperă ajutoare financiare acordatestatelor membre mai sărace.Aceste resurse au contribuit şi

contribuie încă la diminuareadisparităţilor economice şi laîntărirea coeziunii sociale .Noţiunea de coeziune economicăşi socială în procesul integrăriieuropene îşi are originea înTratatul de la Roma (1957), însăconcretizarea acestei politici s-arealizat prin Tratatul de la Maas-tricht (1992), în care se prevedecă una din priorităţile Uniunii oreprezintă reducerea disparităţilorexistente între nivelurile de dez-voltare ale diferitelor regiuni şi arămânerii în urmă a regiunilor maipuţin dezvoltate, inclusiv a regiu-nilor rurale. Politica de coeziuneeconomică, socială şi teritorială aU.E., reafirmată şi consolidată prinTratatul de la Lisabona (2007),este, înainte de toate, o politică asolidarităţii cu un puternic carac-ter instrumental care contribuie larealizarea obiectivelor altor politicisectoriale .În afara fondurilor de pre-aderare(PHARE, ISPA şi SAPARD), des-tinate ţărilor care işi doreauapartenenţa la U.E, comunitatea amai creat fondurile structurale(sau post-aderare), care au con-tribuit la apropierea nivelului dedezvoltare al noilor state-membrede cele dezvoltate, prin stimulareacreşterii economice şi ocupareaforţei de muncă.De-a lungul timpului, acordareaasistenţei financiare s-a făcutţinând cont de orientările strate-gice comunitare pe o perioadă de6 ani în care s-au promovatobiectivele şi valorile uniunii înscopul încurajării inovaţiei şiantreprenoriatului, a creşterii eco-nomice, prin favorizarea cercetăriişi promovării noilor tehnologii, înscopul creării de noi locuri demuncă şi sporirii investiţiilor încapitalul uman.Asemenea concepţiilor lui Raif-feisen, funcţionarea fondurilorstructurale se bazează pe princip-iul împrumutului garantat de ocondiţie solvabilă; acestea nureprezintă „milostenie, ciautoasistenţă”, fiind necesară re-spectarea următoarelor principii :§ Principiul concentrării: fon-durile structurale sunt direcţionatecătre un număr definit de obiec-tive prioritare;§ Principiul programării: are învedere pregătirea Cadrului Strate-gic Naţional de Referinţă, cunos-cut pentru perioada deprogramare 2014-2020 sub denu-mirea de Cadrul Strategic Comun.Acesta este un document de pro-gramare care transpune obiec-tivele şi ţintele strategiei UniuniiEuropene pentru o creştereinteligentă, durabilă şi favorabilăincluziunii în acţiuni cheie pentruFondul European de DezvoltareRegională, Fondul Social Euro-pean, Fondul de Coeziune, FondulEuropean Agricol pentru Dez-voltare Rurală şi Fondul Europeanpentru Afaceri Maritime şi Pescuit.Autorităţile naţionale şi regionalevor utiliza acest cadru ca bazapentru elaborarea „acordurilor departeneriat” cu Comisia .§ Principiul parteneriatului:

implică o colaborare strânsă întreComisie şi autorităţile naţionale.§ Principiul adiţionalităţii: careprevede că pentru a crea un im-pact real, contribuţia fondurilorstructurale nu trebuie să se sub-stituie cheltuielilor publice alestatelor membre, ci să le com-pleteze; § Principiul monitorizării,evaluării şi controlului. Fiecarestat membru participant la Pro-gram desemnează o autoritateunică de gestiune, o autoritateunică de certificare (de plăţi) şi oautoritate unică de audit.Toate acestea implică un man-agement competitiv din parteastatelor membre care trebuie săfolosească o repartiţie judicioasăa fondurilor bazată pe analizaproblemelor din teritoriu, pe sta-bilirea priorităţilor în investiţii şi,nu în ultimul rând, pe respectareaatributelor substanţiale ale acteloreconomice durabile: abnegaţia,cinstea, corectitudinea, solidari-tatea, având ca scop articulareaintereselor economice . Unul dinfondatorii C.E.C.O. afirma: „co-operarea între naţiuni, oricât deimportantă ar fi ea, nu rezolvănimic. Ceea ce trebuie căutat esteo fuziune de interese alepopoarelor europene şi nu numai,pur şi simplu, menţinerea echili-brului acestor interese” .În lipsa unor structuri bine defi-nite care să vegheze la re-spectarea principiilor menţionate,fondurile structurale pot deveni cuuşurinţă „bani reci” care daunaştere escrocheriilor şiaccentuează corupţia, fiind vorbade bani „căpătaţi”, în aparenţă, culejeritate, dar care ascund, în fapt,sacrificii sociale, dacă ne gândimcă fiecare stat membrubeneficiază de fonduri în măsuraîn care participă la crearea buge-tului european.Putem conchide că atât creditul

mutual al lui Raiffeisen, cât şifondurile structurale au fost createpentru diminuarea consecinţelornegative provocate de anumitealegeri forţate făcute deindivizi⁄societăţi (cămătăria⁄comu-nismul), dar şi de evoluţia tehnicăcare a permis transformareaactivităţilor economice cu mutaţiiîn modul de exprimare socială,economică şi politică asocietăţilor. Important este că sol-idaritatea şi participarea socială seregăsesc la baza oricărei entităţide economie socială, fie că vor-bim despre state individuale saudespre comunităţi de state.

BIBLIOGRAFIEACHER, François, Les nouveauxprincipes de l'urbanisme, Éditionde l'aube, 2001, pag. 42ASIMINEI, Romeo, Economiasocială. Perspective teoretice,Economia socială – delimitări con-ceptuale, în Revista de EconomieSocială, vol. 2⁄nr. 1, februarie2012, p.15CREŢOIU, Gheorghe, CORNESCU,Viorel, BUCUR, Ion, Economie,Ed. a III-a, Bucureşti: Editura C.H. Beck, 2011;FRYBES, Marcin, sous la directionde , Une Nouvelle Europe Cen-trale, cahiers libres, Paris: Édi-tions La Découverte, 1998POPESCU, Dan, Personalităţi careau marcat evoluţia lumii: F.W.Raiffeisen sau forţa solidarităţiicooperative, în Revista Transilva-nia, nr.8/2008, pp.42-46.UNGUREANU, Ramona, Situaţiazonelor industriale din oraşeleromâneşti în contextuldezindustrializării şi terţiarizării -Reacţii spaţial urbane – Conversiaca intervenţie posibilă -, lucrarede disertaţie, Universitatea deArhitectură şi Urbanism “IonMincu”, Bucureşti, 2010, p. 2***Comisia Eurpeană: http://ec.eu-ropa.eu/esf/main.jsp?langId=ro&ca

F.W. Raiffeisen, un om al U.E.Lumea de ieri, de ast@zi, de mâine

Ramona UNGUREANNU,masterand APESA, Univ. Bucuresti

Rosu

Galb

en

Alb

astr

uN

egru

c my b

c my b

VINERI 28 MARTIE 2014 5UniUnea eUropeana

tId=67&newsId=7936

urmare din pagina 1pe marginea evoluţiei societăţii actuale(desigur, cu trimiteri în istorie), consti-tuindu-se într-o serie de abordări diverselegate de democraţie şi drepturile omu-lui, politici sociale şi valori culturale şi,nu în ultimul rând, economie. Dez-baterea a fost deschisă de cătrepreşedinta Asociaţiei RomanianWomen’s Lobby, d-na Dina Loghin, cuo remarcă percutantă: „democraţia nueste un bufet suedez”, din care fiecaresă se servească doar cu ce doreşte!Democraţia este un modus vivendi, carepresupune drepturi, dar şi libertăţi, într-un registru al egalităţii cetăţenilor, in-diferent de sex, rasă, religie, apartenenţăetnică sau stare socială. Dar cât de multeste ea, această democraţie din manualeşi cărţi de politologie, aplicată în viaţareală a „cetăţii”, aceasta este o altădiscuţie, poate chiar una mai lungă!Dezbaterea asupra feminismului faceparte din acea categorie de subiectefundamentale ale umanităţii: şi tocmaipentru că este esenţială, pare şiinterminabilă, o dezbatere asupraegalităţii de gen care te-ai aştepta, la în-ceput de secol XXI, să se transforme înrealitate politică şi socială, dar care pre-supune, încă, nenumărate incursiuni întrecut, critici ale prezentului şi speranţelegate de viitor. Campania începută cuaceastă ocazie nu se va încheia pe datade 25 mai, ziua alegerilor europene, eava continua şi în perioada vară-toamnă,când vor avea loc şi celelalte schimbărila vârful construcţiei europene (nouaechipă a Comisiei, apoi în cadrul Con-siliului). Profesorul Cristian Preda, invi-tat la întâlnire, reaminteşte de rezoluţiaParlamentului European din 13 martie2012 , referitoare la „egalitatea dintrebărbaţi şi femei în Uniunea Europeană”

(2013/C 251 E/01) şi la „femeile înprocesul decizional politic ‒ calitate șiegalitate” (2013/C 251 E/02). În forullegislativ european avem, astăzi, 35%femei deputat, o situaţie relativ bună, încontext istoric: în urmă cu o jumătatede secol, reprezentarea femeilor era dedoar 3,5%, pentru ca, imediat dupăprimele alegeri libere, cele din 1979,procentul să se amelioreze treptat.Merită relevat şi faptul că Verzii suntsingurii cu o majoritate de femei în Par-lamentul European (53%), observându-se, astfel, un adevărat clivaj între situaţiadin Europa şi cea din România (C.Preda), unde familia Verzilor nu areconsistenţă politică. Conform unui studiu al Fundaţiei RobertSchuman (2012) , media reprezentăriifemeilor în Parlamentele naţionale estede aproape 25%, doar cinci ţări înreg-istrând un procent semnificativ pesteaceastă medie. În cap de linie, fireşte,ţările nordice: Finlanda, Suedia, Estonia,Franţa şi Danemarca. România se aflăundeva la mijlocul plutonului, cu 33,5%femei deputat în Parlamentul European,dar cu un procent foarte mic dereprezentare feminină în legislativulnaţional (13% în Camera Deputaţilor şi7% în Senat). O situaţie care cere, înpermanenţă, corelarea recomandărilor şia politicilor Uniunii Europene cu planurilede acţiune şi strategiile concrete dinstatele membre. Se observă uşor cumţările care sunt campioanele democraţieiconsolidate, a lipsei de corupţie şi a in-cluziunii sociale sunt aceleaşi ţări cam-pioane şi în chestiunea parităţii de gen(prof. Mihaela Miroiu, SNSPA). Pe ter-men lung, schimbarea trebuie săpornească din interiorul partidelor, atât înplanul relaţiei politician-cetăţean, cât şi lanivelul comunicării interne dinformaţiunea/familia politică (conceptul„democratizării partidelor”, Ciprian Ciucu,CRPE). Astfel, în categoria soluţiilor ve-

hiculate intră reglementarea unui sistemde cote pentru gen -cu referire laalegerile naţionale, respectiv cele eu-ropene-, menţionându-se faptul că îndoar opt state membre există cuprinse,în legislaţie, cote pentru stimulareareprezentării femeilor în cadrul mecan-ismului politic decizional. Reglementăriletrebuie să ţină seama de contextul cul-tural şi de paradigmele specificesocietăţilor, pentru a conduce realmentela rezultate satisfăcătoare şi vizibile.România ocupă locul 97 în lume, înceea ce priveşte reprezentarea femeilorîn politică, iar la capitolul democraţiesuntem în poziţia 59, dintr-o analizăcuprinzând 167 de state, ultimii din Uni-unea Europeană, trecuţi în rândul„flawed democracies” (cu alte cuvinte,un regim electoralist, o democraţie„defectă”, cf. Democracy Index 2011 ).O imagine de ansamblu care neclasează, sistematic, pe podiumul ţărilorcele mai înapoiate ale Europei (M.Miroiu ). Creşterea economică, politicaresponsabilă şi egalitatea de gen trebuieprivite în acelaşi context , pentru atin-gerea unui indice al dezvoltării umanesuperior celui actual. Discursul poate fitranşant, din perspectiva istoriei noastrerecente. Având trei sferturi din populaţieanalfabetă la începutul secolului trecut(mai precis, 92% dintre femei şi 72%dintre bărbaţi nu ştiau carte),transformările sociale, mentale sau cul-turale nu au cum să se producă, înmod miraculos... Practic, cetăţeniapolitică reală a femeilor din România în-cepe abia odată cu scrutinul din lunamai a anului 1990. Pe fondul profundeiimoralităţi a vieţii politice româneşti(politicieni care creează probleme, nugăsesc soluţii), a iresponsabilităţii în ad-ministrarea bunurilor comune, politica înRomânia continuă să fie văzută strict cacirc electoral, şi nu ca act de guvernare(M. Miroiu). Singurul nivel al parităţii la

care stăm mai bine este cel al dezechili-brului veniturilor, unde ne situăm pestemedia europeană. În 2014, femeile continuă să fie sub-reprezentate în spaţiul public decizional,fie că vorbim de cel european sau dediverse instanţe naţionale. Istoria nearată că dezvoltarea umană şi evoluţiademocratică cu ţintă pe componentaparităţii a depins sistematic de bărbaţiumanişti şi de bărbaţi puternici. Noi,bărbaţii, ne-am născut privilegiaţi; e maiuşor să fii bărbat în viaţă, subliniază, cuspirit umoristic, spre finalul discuţiilor,Dragoş Bucurenci, trainer de leadershipşi comunicare. De aceea, pentru o abor-dare modernă a ideii legate dedemocraţie paritară şi cetăţenie activă,nu-i de ajuns să ai o societate civilăactivă, este nevoie şi de o clasă politicăresponsabilă, alături de o voinţă politicăa schimbării. Tema educaţiei ca priori-tate naţională, ca proiect strategicnaţional (prof. Marian Staş) vine într-ocontinuare firească a logicii dezbaterii:având un efect catalizator asuprasocietăţii, eminamente pozitiv, educaţiadetermină avansul sau stagnarea lumiiîn care trăim. Înclin să cred căinteligenţa politică (fără smiley!)acumulată de societatea europeană şidialogul permanent, în cadrul UniuniiEuropene, la nivelul regiunilor şi alcomunităţilor locale, stimulat de proce-sul de integrare europeană şi de pro-gresul global al umanităţii vor fi factorisuficient de bine articulaţi pentru a per-mite acelor stereotipuri şi modele men-tale învechite să evolueze în contextulnevoii acute de reformă a politicilor pub-lice şi a reprezentării politice a tuturorcetăţenilor, bărbaţi şi femei deopotrivă.

REFERINTE: Versiune online http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2013:251E:FULL:RO:PDF.Numai trei dintre cei 14 vicepreşedinţi

aleşi ai Parlamentului European suntfemei (în rândul staff-ului administrativîntâlnim, însă, 58,5% femei).

Pascale Joannin, „Vers une Europeplus féminine?”, Fondation RobertSchuman, în Question d’Europe n°268,4 mars 2013, versiune onlineh t t p : / / w w w . r o b e r t -schuman.eu/fr/doc/questions-d-europe/qe-268-fr.pdf (text inclus înRapport Schuman sur l'Europe, l'état del'Union 2013, 7ème édition)

Democracy index 2011. Democracyunder stress. A report from the Econ-omist Intelligence Unit, The Economist,versiune onlinehttp://www.sida.se/Global/About%20Sida/S%C3%A5%20arbetar%20vi/EIU_Democracy_Index_Dec2011.pdf. Vezi şi „Mihaela Miroiu – o lecţie de-

spre democraţie”, în săptămânalulReplica (Hunedoara), 7/02/2013, versi-une onlinehttp://www.replicahd.ro/?p=9013.

„Competitivitatea și prosperitateaeconomică viitoare a Europei depindfundamental de abilitatea acesteia de autiliza pe deplin resursele de muncă, in-clusiv de participarea crescută a femeilorpe piața muncii; [...] una dintreprioritățile Strategiei Europa 2020 esteca mai multe femei să muncească pen-tru ca până în 2020 să se realizeze orată de ocupare a forței de muncă de75 % pentru femei” (Rezoluția Parla-mentului European din 13 martie 2012referitoare la egalitatea dintre femei șibărbați în Uniunea Europeană – 2011(2013/C 251 E/01)).

Aşteptăm cu interes desfăşurareaalegerilor europene din luna mai (înaceastă direcţie, Roxana Albişteanu,cercetător în echipa CRPE, a prezentatpublic un raport intitulat sugestiv „Eu-roparlamentare 2014: mai multealegătoare, mai multe femei alese!”).

dr. Dan - Alexandru POPESCU,ULBS

Evolu]ii

Europe for all.Cet@]enie }i democra]ie, un model societal la feminin

- consemn@ri, idei, semnifica]ii -

Rosu

Galb

en

Alb

astr

uN

egru

globalizare VINERI 28 MARTIE 20146

Si cuvântul globalizare poate fi com-parat cu o scrisoare primită prinpoştă: nu poţi ştii dacă, în realitate,conţine veşti bune sau proaste, pânănu deschizi plicul. Simplul fapt căeste promovată de potentaţii planetei,că este însoţită de scenari optimisteşi de promisiuni implicite, nu estesuficient pentru a ne face săacceptăm globalizarea. Globalizarea conţine câteva aspecteprin care se evidenţiază, respectiv:pieţele, în special cele financiare ceau devenit mondiale, întreprinderilece nu mai au identitate naţională şinici delimitări clare, politicile statelor;în plus apare principiul lipsei fron-tierelor în ceea ce priveşte schim-burile comerciale, dar şi răspândireape întreaga planeta a diverse moduride producţie, precum şi liberalizareaschimburilor, investiţiilor şi a fluxu-rilor de capital;Globalizarea constiuie un proces pro-gresiv de extindere a capitalismului înîntreaga lume. Debutează în secolulXVI-lea cu marile descoperiri carepun în legătură lumea antică cu nouaLume. Spania şi Portugalia constituievaste imperii, Madrid şi Lisabonadevin centre ale lumii, Oceanul At-lantic înlocuieşte Marea Mediteranăca mijloc esenţial al schimburilor.Astfel schimburile comerciale începsă se facă la nivel mondial nu numaila nivel regional. Schimburile crescca şi volum şi apare o primălegătură de muncă între ţările colo-nizate şi cele industriale, astfel căprimele oferă materiile prime pe careurmătoarele le transformă în produsefinite pe care le comercializează în

întreaga lume. Globalizarea a beneficiat de revoluţiiîn ceea ce priveşte transporturile şimijloacele de comunicare care auscurtat timpul şi au redus costurile.Secolul al XV-lea este acela alinvenţiei navelor cu pânze care per-mit deplasări transatlantice, apoi sec-olul al XIX-lea este acela al apariţieitransportului maritim cu ajutorul abu-rului. Aburul este chiar fundamentulRevoluţiei industriale de la sfârşitulsecolului XVIII. Şi tot datorită aburu-lui s-au putut construi trenurile şivapoarele. Containerizarea şi spe-cializarea navelor favorizează schim-burile maritime. Se construiesc “maitârziu” avioane de mare capacitate.Materiile prime, bunurile, oamenii auputut fi transportate pe lungi distanţe.Asta va da secolului XIX un maimare impuls al globalizării, impuls ceva transforma Londra şi Regatul Unitîn centrul primei economii a lumii.După cum bine se ştie, globalizareamodernă a apărut dinainte de 1914,dar a fost frânată de cele douăRăzboaie Mondiale şi de crizafinanciară, din cauza acestora sis-temul schimburilor mondiale se vaprăbuşi; totuşi după anii 50 com-paniile multinaţionale au recuceritpieţele din lumea întreagă. Mulţumitănoilor posibilităţi de comunicare,aceste multinaţionale au început săîşi livreze produsele nu numai de lasediul central ci să le distribuie dindiversele zone de producţie. După 1945 apare globalizareafinanciară, astfel că sectorul financiarîncepe să domine celelalte sectoareale economiei iar centrul lumii sedeplasează către Statele Unite cedevin noua economie mondială.Ordinea financiară internaţională carea fost stabilită la sfârşitul celui de-al

Doilea Război Mondial a reuşit sărefacă volumul comerţului mondialdar de abia în 1973 comerţul mon-dial a reuşit să atingă nivelul din1913, prin urmare, volumulcomerţului internaţional nu a atinsnivelul de dinainte de primul RăzboiMondial decât în anii 70-80. Occidentul în anii 50 şi 60 a cunos-cut o creştere fără precedent care aadus o putere de cumpărare nouămaselor considerabile de oameni.După 1970, comerţul mondial s-amultiplicat de 17 ori, pe cândproducţia a crescut doar de 4 ori.Globalizarea a cunoscut o accelerareconsiderabilă de la mijlocul anilor 80,ca urmare a doi factori. Unul dintreei este avansul tehnologic ce ascăzut costul de transport, costul decomunicare şi a făcut posibilă pen-tru firme localizarea diferitelor faze deproducţie în diferite ţări. Celălalt fac-tor are de-a face cu liberalizareacomerţului şi a pieţelor de capital:din ce în ce mai multe guvernerefuză să îşi protejeze economia decompetiţia externă. Banca Mondială,Fondul Monetar Internaţional,Organizaţia Mondială a Comerţului aujucat un rol important promovândcomerţul liber în loculprotecţionismului.După 1990, globalizarea seaccelerează datorită căderii bloculuisocietic astfel că lumea a mers îndirecţia unei pieţe globale. Revoluţia tehnologică în domeniulcomunicaţiilor (apariţia telegrafului însecolul XIX, a telefonului fix în sec-olul XX, a internetului şi a telefonieimobile în secolul XXI măreşte extra-ordinar accesul la telecomunicaţii şiconectează aproape în totalitatelumea din ce în ce mai rapid) şi atransportului facilitează transmitereaa diferitelor elemente (bunuri, servicii,

informaţii). În domeniul economic seconstată o profundă modificare aorganizaţiei producătoare. Echipeseparate de milioane de kilometriilucrează împreună fără a le păsa defrontiere şi de distanţa dintre ele.Astfel că apar două fenomene par-ticulare: predominanţa activităţilor deservicii şi segmentarea producţiei cuale ei consecinţe, reorganizându-seproducţia, comerţul. Fragmentareaprocesului de producţie este un fac-tor ce explică progresia extraordinarăa investiţiilor directe în străinătate şia intensificării fenomenului trans-frontalier ce duce la crearea unuinumăr mare de unităţi de producţie.De multe ori se confundă glob-alizarea cu internaţionalizarea. Între-prinderile au început mişcarea deinternaţionalizare de câţiva zeci deani, dar asta nu înseamnă glob-alizarea pieţelor. Putem să luam ca şiexemplu constructorii de maşini, eisunt prezenţi în diferite ţări ale Uni-unii Europene, cu toate acestea,pieţele europene de automobilefuncţionează după o logică locală,astfel că preţul aceluiaşi vehiculvariază de la o ţară la alta de multeori în proporţii foarte mari. Astfel căapare paradoxul de a gândi mondialşi de a acţiona local.Hervé Dumez şi Alain Jeunemaître înarticolul Comprendre la globalisationpublicat în La gazette de la société etdes techniques în anul 2000 dau unexemplu de globalizare geografică înindustria cimentului. Acest exemplupare a fi de industrie locală ţinândcont de costurile de transport cres-cute încât o fabrică ce produce ci-ment îşi vinde majoritatea producţieipe o arie de 150-200 km. În anii 80,fabricanţii americani de ciment tre-buiau să facă faţă importurilorprovenite din Japonia, Mexic şi dininima Europei. Pe la mijlocul anilor 80 fabricanţii dincentrul Europei trebuiau să ţină pieptimporturilor venite din Grecia iarproducătorii japonezi importurilorvenite din Coreea. Această dispariţiea frontierelor regionale a pieţelor s-adatorat inovaţiei tehnologice şi acondiţiilor macroeconomice: costultransportului maritim scăzut, mon-edele fluctuante şi punerea înpractică a inovaţiei permite trans-portarea cimentului vrac, scăzândastfel costul de manipulare, de trans-port şi de ambalare. Astfel pieţetradiţional regionale se găsesc inter-conectate: preţul cimentului în inimacontinentului american a ajuns sădepindă de producţia din Spania,producţie care ar fi fost de necon-ceput până acum câţiva ani.Putem vorbi despre globalizare maiales în ceea ce priveşte tehnologia.Microsoft de exemplu a reuşit săimpună un aşa-zis monopol pe sis-temele de exploatare a calcula-toarelor. Produsele sunt vândute înîntreaga lume şi sunt protejate nu deo frontieră geografică ci de unatehnologică, astfel că producătorii dediverse programe specifice calcula-toarelor îşi dezvoltă produsele ţinândcont de cel mai vândut sistem deoperare din lume (Windows).Apare o diminuare a marjei demişcare a statelor în sfera ce relevaaltădată suveranitatelor lor strictă(ştiinţă şi cercetare, apărare, fiscali-

tate, gestionarea crizelor economice,politica monetară), o extensie areţelei Internet, a marketing-ului şi apublicităţii la nivel global dar şi oprogresivă dominare a englezei calimbă de comunicare pe planinternaţional.În plan social, globalizarea este uninstrument de dezvoltare economicădar ea face în acelaşi timp caeconomiile naţionale slabe să fie multmai vulnerabile mişcărilor de capi-taluri. Limitarea puterii statelor semanifestă mai ales în domeniulprotecţiei sociale: studierea profituluişi a mobilităţii capitalurilor nu estedeloc urmată nici la nivel naţional,nici la nivel internaţional de măsuricorespunzătoare de protecţie asalariaţilor. Este deja cunoscută migraţia oame-nilor de la periferie către centru, darşi a celor care îşi abandoneazămeseria şi pleacă de la ţară pentru ase stabili la oraş în cautarea unorcondiţii mai bune de viaţă. Prin ur-mare, se poate spune că există omare legătură între mişcăriletransnaţionale şi factorii economici:numărul de persoane ce migreazădin motive economice este într-oconstantă creştere, chiar dacă ţărilece îi adoptă nu le acordă securitateasocială şi tratamentul respectuos aldemnităţii şi al sănătăţii la care ei s-ar fi aşteptat.Globalizarea reprezintă cu siguranţăun factor pozitiv al inovării.Globalizarea pe lângă elementele poz-itive aduce şi numeroase contro-verse:• Prin difuzarea drepturilor omului,contribuie la o creştere a libertăţilor,la o mai vastă cooperare întreorganizaţiile purtătoare a acestor val-ori.• Prin impunerea unor modele eco-nomice şi culturale uniforme, face sădispară economiile traditionale origi-nale.• Favorizează schimburile ştiinţifice,menţine o legătură între membriifamiliei dispersate în întreaga lume,dar facilitează şi concentrareaorganizaţiilor criminale.Globalizarea este susţinută şi de di-fuzarea politicilor de libertate acirculaţiei. Statele adoptă politici cefavorizează libera ciculaţie amărfurilor, a capitalurilor şi a oame-nilor prin coborârea tarifelor vamalesau prin crearea de paradisuri fiscaleşi de zone libere de schimb.Globalizarea se traduce prin difuzareade produse şi de servicii la nivelplanetar. Liberalizarea schimburilor,revoluţia în domeniul transporturilor(creşterea traficului aerian şi maritimecu 40% după 1990) şi acomunicaţiilor (creşterea traficuluitelefonic cu 500% -comunicarea fiindun alt punct semnificant alglobalizării: rapiditatea comunicării şimultitudinea informaţiilor disponibileîntr-o bibliotecă precum reţeaua In-ternet favorizează schimburile acade-mice, cercetarea ştiinţifică),interdependenţa din ce în ce maicrescută între diferite ţări ale globu-lui sunt cele trei motoare esenţialeale globalizării. Structura schimburilor a fost multtimp marcată de preponderenţa ma-teriilor prime şi a surselor de en-ergie.

GlobalizareaAlexandra ValentinaBOBOCEAmasterand APESA, Univ. Bucuresti

Veneţia

globalizareaVINERI 28 MARTIE 2014 7

urmare din pagina 6

Fluxul de produse manufacturiere a pro-gresat mai mult pentru a reprezenta ¾ dinschimburile mondiale. Comerţul cu mărfuria progresat cu 6% între 1990-2000.Efectul globalizării este mai aparte în dome-niul fluxurilor informaţionale. Informaţia şicapitalurile circulă din ce în ce mai repede,mult mai rapid decât oamenii şi bunurile,şi pe distanţe din ce în ce mai mari.Informaţia a devenit un mijloc de muncă,un factor de producţie la fel de importantca şi capitalurile, mai ales pentru firmelemultinaţionale sau pentru marile organismebancare internaţionale. Informaţia,influenţează de asemenea foarte mult, sta-bilitatea guvernelor, a securităţii naţionale şia întregii societăţi mondiale. Progresul înceea ce priveşte tehnologia informaţiei şi acomunicaţiilor permite funcţionarea pieţei24 de ore din 24, fluxurile financiare au de-venit colosale. În ceea ce priveşte studierea fenomenuluide globalizare, accentul se pune mai alespe dezvoltarea pieţelor financiare, pecreşterea întreprinderilor multinaţionale carepar din ce în ce mai mult să domineeconomia naţională. Acest proces duce larelaţii internaţionale complexe, mai alesdatorită multitudinii actorilor implicaţi şivariabilităţii responsabilităţii.Actorii globalizării - globalizarea nu se re-

duce numai la fluxuri şi la reţea, ea tre-buie să fie înţeleasă ca interacţiunea dintreactori din ce în ce mai numeroşi, cu in-terese de multe ori contradictorii.Mult timp statele îşi păstrau afacerile într-un cadru naţional cu frontiere delimitate: eleinterveneau pentru a-şi susţine economiilesau pentru a-şi defini priorităţile în ceea cepriveşte politicile de planificare a distribuiriirezultatelor creşterii în concordanţă cuavantajele sociale privind bunăstarea statu-lui. În consecinţă statele trebuie să îşigăsească un nou loc în contextulglobalizării. Ele au încă un rol de reglatoral globalizării, apărând interesul proprieipopulaţii şi propriilor întreprinderi. Statelerămân actori importanţi şi în ceea cepriveşte negocierile comerciale şi econom-ice cu alte state dar şi cu organizaţii mon-diale specializate.Privind cadrul globalizării, trei organismejoacă un rol important: OrganizaţiaMondială a Comerţului care încurajeazăschimburile mondiale, limiteazăprotecţionismul, apoi Fondul MondialInternaţional care supraveghează stabilitateafinanciară mondială şi Banca Mondială careacordă împrumuturi ţărilor aflate în dificul-tate pentru a permite dezvoltarea lor înschimbul unor reforme structurale de lib-eralizare. Apare o dominare totală a ţărilorbogate din interiorul acestor organizaţii.Pentru a juca un rol în globalizare, statele

se unesc în asociaţii regionale mai multsau mai puţin ambiţioase. Organizaţiile re-gionale joacă de asemenea un rol impor-tant în ceea ce priveşte dezvoltareaschimburilor.Firmele multinaţionale au acea putereeconomică şi financiară care o depăşeştepe cea a anumitor state şi chiar dacămenţin o ancorare naţională ele seorganizează după trei elemente: accesul lamateriile prime, accesul la pieţe şi ex-ploatarea avantajului competitiv al teritoriu-lui. Alţi actori ai globalizării sunt organizaţiilenonguvernamentale, ele au fost createînainte de procesul de globalizare.Primele efecte ale globalizării sunt eco-nomice şi sociale. În lume, proporţia per-soanelor care trăiesc în sărăcie (mai puţinde 1, 25 dolari pe zi) scade progresiv:46% în 1990, 22% în 2008 şi poate 15%în 2015. Domnul profesor Silviu Neguţ într-una dincărţile sale pune întrebarea dacă glob-alizarea este un proces benefic sau un pro-ces malefic.Proces malefic:• Nesiguranţa locurilor de muncă, sub-minarea sindicatelor, creşterea inegalităţiiveniturilor, dezastre ecologice, accentuareatraficului cu arme, droguri etc., terorismul;

Proces benefic:• Sudul sau cel puţin anumite ţări dinsud au mult de câştigat din accesul sporit

la pieţele din nord, desfiinţarea industriilordemodate şi înlocuirea lor cu unele noi,profitabile, reducerea şomajului.Semnificaţia economică a globalizării însăeste clară: pieţe de bunuri şi de servicii,locuri de muncă, tehnologia, fac să disparăfrontierele statelor şi apropie întreagaplanetă. Consecinţele globalizării sunt mul-tiple şi afectează toate domeniile de activ-itate în special economia, politica, socialul,dar globalizarea se mnifestă într-o manierăputernică şi în domenii precum finanţele,cultura, dar şi în viaţa tuturor cetăţenilorplanetei.Globalizarea este procesul ce face ca pieţelede pe fiecare continent să interacţioneze înpermanenţă, ea încurajează creştereabogăţiei şi realizează un ritm al progresu-lui tehnologic pe care nicio epocăanterioară nu şi le putea imagina.Închei prin descoperirea făcută de către unanalist al fenomenului globalizării ce a găsit,pe spatele unei piese de calculator,următoarea inscrispţie „Aceastăcomponentă a fost produsă în Malaezia,Singapore, Filipine, China, Mexic, Germa-nia, SUA, Thailanda, Canada şi Japonia. Afost produsă în atât de multe locuri diferite,încât nu putem specifica o ţară de orig-ine.” Prin urmare, globalizarea are unimpact puternic şi asupra vieţii noastre dezi cu zi, astfel că mâncăm fructe ce crescla tropice, cumpărăm haine fabricate în

China, ne uităm la televizor la filme holly-woodiene şi internetul ne informează in-stantaneu cu privire la tot ce se întâmplăîn lume.

Articol realizat pe baza unui colaj deinformaţii din bibliografia specificată.

Bibliografie:Jean-Luc Blondel, La globalisation: ap-proche du phénomene et ses incidencessur l’action humanitaire, RICR Septembrie2004. Hervé Dumez & Alain Jeunemaître, Cen-tre de Recherche en Gestion, École poly-technique Nuffield College, OxfordComprendre la globalisation La gazette dela société et des techniques Nr. 4, sep-tembre 2000 bimestriel.Pierre-Noël Giraud, Comment la globali-sation façonne le Monde, Cerna, Centred’économie industrielle Ecole NationaleSupérieure des Mines de Paris, articolpublicat în “Politique Etrangère” decembrie2006, Paris.Silviu Neguţ, Introducere în geopolitică,Meteor Press, 2008 Bucureşti.Jean-Marc Siroën, L’État-nation survivra-t-il à la mondialisation ?, Université ParisDauphineMartine AZUELOS, Mondialisation vs. glob-alization, Université Sorbonne Nouvelle -Paris 3.

SIBIU

c my b

c my b

urmare din pagina 1

urmare din pagina 1Amintesc doar cateva:Gromen si Her-bert,stofe(Libertatea),tesatoria dinOrlat,fabricile de incaltaminte din Me-dias si Agnita,Gratioza(papetarie),Fla-mura Rosie,Redtenbacher (tacamuri deinox si cutite pentru vanatori,cu capitalaustriac,fabrica de marochinarieHintz(13 decembrie),Hess(Balanta) ceproduce cantare de toate tipurile,pentru gospodariile oamenilor,balante semi-

automate pentru magazine ,etc.Persiadin Cisnadie care producea covoarepersane(Uzinele textile Cisnadie),Ro-manofir din Talmaciu ce avea capitalenglezesc ,(Firul Rosu) care produceaata din bumbac.etc.In sectorul alimen-tar fabrica de bere Trei Stejari si o altafabrica tot de bere Luther,Lica(Victoriade astazi) care producea lactate sinapolitane,Scandia cu preparate dincarne,singura care mai exista siastazi.In sectorul mecanic mai cunos-cute erau Rieger(Independenta) ce pro-ducea unelte agricole (semanatori,pluguri) batoze care functionau cu mo-toare cu explozie ce foloseaupetrol si motorina ,cazane,topitorie dinfonta pentru tevi de canalizare,capacepentru subteran (telefonie, canalizare,gratare pentru canal etc).Datchi(Compade azi si fosta Intr. de piese auto cuarcuri ).Regretabil este faptul ca ma-joritatea acestor societati comer-ciale,dupa o privatizare ,au fostinchise,unele chiar demolate(Ex:Intr.Mecanica si Virola care a produs siconducte fortate pentru centrale hidro-electrice).Covoarele din Cisnadie erausolicitate din Japonia pana in Amer-ica,chiar si in tarile arabe,cunoscute

pentru covoarele persane,precum si tri-cotaje (Drapelul Rosu),care se exportausi in tarile nordice (Finlanda, Norvegia).

Sibiul a fost si in parte mai estesi un centru comercial puternic .De ex-emplu in anul 1937 existau 132 soci-etati industriale, 900 de unitaticomerciale,din care 152 bacanii-coloniale, restaurante (erau cunoscutinegustorii Ilie Floasiu (Bila de as-tazi),Miesselbacher din Piata Mica sistrada Avram Iancu,14 hoteluri , maicunoscute fiind Imparatul Romanilorsi Bulevard,16 librarii(cate mai existaastazi?)mai cunoscute fiind Cartea Ro-maneasca si Dacia Traiana.

Au functionat 43 de publicatii,zil-nice,lunare si anuale din care 17 inlimba germana,mai cunoscute fiind Tri-buna care anul acesta a implinit 130de ani de la infiintare de catre Slaviciin anul 1884,Telegraful Roman ceapare neintrerupt din anul 1853,12 ed-ituri,cea mai veche fiind Arhidiecezanafondata in anul 1850 de catre Mitro-politul Andrei Saguna,Kraft si Drotleffinfiintata in anul 1825 si Dacia Tra-iana,aflata pe locul in care astazi estehotelul Ramada.

Sectorul bancar a fost deaseme-nea puternic.Prima banca a fost creatain anul 1841 , numita Sparcassa(casa generala de economii), Albina afost prima banca romaneasca dinTransilvania ctitorita de Visarion Romanin anul 1872 si dezvoltata de bihore-anul Partenie Cosma.

In acelasi an a fost infiintata sibanca saseasca Bodenkredit care afunctionat in actualul sediu al primarieiincepand cu anul 1907.A existat inSibiu pana in anul1919 si Banca Na-tionala Austroungara, ce a functionat

in actualul sediu al Consiliului jude-tean,precum si Banca Comerciala Ro-mano-Italiana cu sediul central inMilano. In socialism am avut si bancasovieto-romana Sovrombank ce afunctionat la Prima Ardeleana.

Si economia sibiana s-a confrun-tat cu greutati cauzate de criza eco-nomica din anii 1929-1934.Cu toateacestea au fost facute eforturi pentrupromovarea produselor, in scopulcresterii desfacerilor.Pentru materi-alizarea acestor eforturi,Camera deComert si Industrie Sibiu ,a luat initia-tiva organizarii Targurilor de mostre,incare expuneau nu numai producatoridin Sibiu si judet , dar si din tara(Bu-curesti,Cluj,Oradea etc), cum aufost:fabrica de bere Bragadiru din Bu-curesti,incaltaminte Dermata si Carmen(din Cluj si Oradea) dar si reprezen-tante ale unor firme din strainatate cumau fost: Ford, General Motors, Skoda,Auto Union, Daimler Benz cu automo-bile, Bosch cu piese auto,Olimpia cumasini de scris (Banca Nationala afolosit astfel de masini”mostenite” de laBanca Albina. Primul Targ de mostres-a deschis in anul 1933 (criza incanu luase sfarsit)si a functionat pe“promenada de jos”intre zidul cetatii siactualul bulevard C.Coposu,fiind ame-najate standuri din lemn,demontabilecare trebuiau depozitate,generand maricheltuieli.In aceasta situatie s-a hotaratde catre Camera de Comert si Indus-trie Sibiu,construirea unor pavilioanefixe,primaria atribuind terenul din ac-tuala piata a Teatrului.In anii 1937 si1938 au fost construite 4 pavilioane.La deschiderea targurilorparticipau ofi-cialitatile orasului(primarul,prefectul,gen-eralul care comanda garnizoana si

mitropolitul Ardealului Nicolae Balan.Prima expozitie de automobile din

Romania a fost organizata tot la Sibiuin anul 1937care s-a bucurat de unmare succes.Au existat 9 editii ultimafiind in anul 1941,in plin razboi.

Pentru a facilita vizitarea targuluiCFR-ul a dispus reducerea cu 50% acostului biletului pentru cei care la in-toarcere prezentau biletul de intrare latarg,iar unele magazine in perioada

Targului vindeau marfurile cu oreducere de circa 10%.Persoanele invarsta din Sibiu cred ca nu au uitataceste Targuri.

In Bucuresti numai in anul 1938s-a hotarat construirea unor pavilioanepentru expozitii, proiect ce nu s-a re-alizat din cauza razboiului.Pavilioanelefiind construite in principal din lemnnu au putut rezista timpului,prin anii'50 si '60 din secolul trecut in acesteafunctionau depozite de legume sifructe.Singurul pavilion care a ramasin picioare este actuala sala de sportde la Teatru si in care socialismul or-ganiza anual,in preajma zilei de 23 au-gust,expozitii ale produselor din judet.Au functionat astfel de expozitii si prinanii '80,dar cum produsele expusenu se gaseau in magazine,populatia ainceput sa murmure,astfel ca s-a re-nuntat a le mai organiza,astfel ca pavil-ionul a continuat sa functioneze ca siin prezent ca si sala de sport.

Am aratat ca Targul a functionatsi in ani de criza economica.Iata ce aspus in anul 1940 PresedinteleCamerei de Comert si Industrie Sibiud-l Nicolae Martin(salistean) “ Rostultargurilor nu este numai pentru pe-rioade normale ci si pentru cele decriza.” Sa speram ca in viitor se va

relansa productia bunurilor de largconsum si alte produse industriale multsolicitate pentru a se organiza Targuriexpozitionale. Sala de sport asteapta!

tradiţii cărţi VINERI 28 MARTIE 20148

Articolele ap@rute în revist@ exprim@punctele de vedere ale autorilor, carepot fi diferite de cele ale redac]iei.

Colegiul de redac]ie

Redactor }ef coordonator:DAN POPESCUDAN POPESCU

EUGEN IORD~NESCUIORD~NESCU

NICOLAE E{ANUE{ANU

dr. Eduard STOICASTOICA

Silviu VINTIL~VINTIL~

Leonard {ERBAN{ERBAN

dr. Alin OPREANA,OPREANA,secretar general de redac]ie

editorGRUPUL DE PRES~ CONTINENTCAMERA DE COMER[, INDUSTRIE {I AGRICULTUR~ A JUDE[ULUI SIBIU“DE TOATE PENTRU TO[I”SC. TRIBUNA SRL

NicolaeDĂDARLAT

ISSN 1841-0707

Tel. 0269/21.81.33,

fax. 0269/21.01.02,

e-mail rondul@rdslink.ro

Articole la:

euroeconomiaxxi@gmail.com

ECONOMIA SIBIANA SI TARGUL DE MOSTRE

Rosu

Galb

en

Alb

astr

uN

egru