INTRODUCERE

Contabilitatea nu are hotare. Limitele ei teoretice, ştiinţifice şi practice sunt fără sfârşit atât în ceea ce

priveşte cuprinderea fenomenelor economice cât şi al modului în care ele sunt sistematizate,

prelucrate şi prezentate, astfel că despre ea nu poţi să pretinzi că ştii totul. Intreprinderile, instituţiile şi

toate persoanele juridice din întreaga lume întocmesc „Situaţii financiare” pentru a fi prezentate

utilizatorilor externi, proprietarilor, administratorilor, organelor fiscale, după o metodologie unică

oferită cu generozitate de contabilitate.

Importanţa contabilităţii în economia modernă este evidentă. În condiţiile economiei de piaţă

rezultatele activităţii oricărei întreprinderi sunt condiţionate de eficacitatea decontărilor

comerciale si anume felul in care intreprinderea isi monitorizeaza finantele astfel incit

activitatea comerciala a sa sa decurga in conditii normale fara ca aceasta sa inregistreze

pierderi in momentul efecuarii vinzarii sau procurarii de marfuri realizind datorii sau creante

comerciale.Aceste decontări constituie o latură importantă în derularea normală a tranzacţiilor

comerciale ale întreprinderilor, asigurând minimalizarea riscurilor de

insolvabilitate, promovând tehnici moderne de decontare, contribuind la soluţionarea

problemelor interne şi ladesfăşurarea eficientă a activităţii de întreprinzător. În acest context,

rolul contabilităţii creşte semnificativ în luarea deciziilor operaţionale şi pe termen

lung,deoarece informaţiile despre decontările comerciale sunt furnizate de contabilitate şi

confirmate în cadrul rapoartelor financiare. In sfera contabilităţii, datoriile comerciale în

Republica Moldova nu sunt reglementate de nici un standard naţional de contabilitate (SNC).

Problemele recunoaşterii şi evaluării datoriilor comerciale, ce ating sfera instrumentelor

financiare, nu sunt soluţionate integral nici în contextul Standardelor  Internaţionale de

Raportare Financiară.

Actualitatea temei.

Contabilitatea datoriilor face legătura dintre activităţile economice şi factorii de decizie. În

primul rând, contabilitatea măsoară (cuantifică) activităţile economice, înregistrând datele

necesare pentru o folosire ulterioară. În al doilea rând, datele sunt stocate cât timp este

necesar, urmând a fi prelucrate pentru a deveni informaţii utile. În final,informaţiile sunt

transmise, prin intermediul rapoartelor, factorilor de decizie.Studierea acestei teme este

importantă, întrucât conturile ce reprezintă datoriile comerciale furnizează informaţii privind

existenţa şi mişcarea obligaţiilor entităţii faţă veniturile pe care ea trebuie sa

le realizeze.Circumstanţele expuse confirmă actualitatea şi importanţa temei de cercetare şi

condiţionează necesitatea examinării problemelor contabilităţii decontărilor comerciale în

cadrul unui studiu minuţios şi amplu.

3

Scopul tezei consta în examinarea contabilităţii datoriilor comerciale luate din practica

intreprinderii SA “SANFARM-PRIM”, or. Chisinau, Republica Moldova. Pentru realizarea

acestui scop au fost stabilite următoarele:

a)evaluarea şi clasificarea datoriilor comerciale;

 b)studierea contabilităţii decontărilor comerciale;

c)abordarea modalităţilor de decontare şi aplicarea lor pentru întreprinderile din Republica

Moldova;

d)analiza soldurilor datoriilor comerciale;

e)de a face analiza datoriilor întreprinderii prin intermediul analizării dinamicii şi structurii

acestora, precum şi analizei lichidităţii bilanţului contabil.

În cadrul surselor atrase sau a datoriilor pe termen scurt şi lung ale firmei, care conform

principiilor de exigibilitate reprezinta a doua sursă de finanţare a activelor circulante se

regăsesc şi pasivele stabile ale întreprinderii, respectiv obligaţiile minime, cu caracter

permanent ale firmei, care constituie surse asimilate celor proprii. Acest aspect este important

deoarece sursele rămase neachitate rămîn la dispoziţia firmei şi reprezintă posibilităţi

suplimentare de finanţare, şi deci trebuie să fie analizate.

În activitatea pe care o desfăşoară, pentru finanţarea pe termen lung sau scurt, firma

apelează la credite bancare şi împrumuturi. O asemenea operaţie nu constituie întotdeauna un

indiciu cu privire la eventualele dificultăţi financiare. Studierea gradului de îndatorare a

întreprinderii reprezintă în primul rînd o problemă de gestiune internă, prin care trebuie să se

asigure utilizarea eficientă a surselor atrase şi rambursarea lor la termenul stabilit. În acelaşi

timp, analiza nivelului de îndatorare constituie o problemă în care sunt interesaţi diverşi

subiecţi, prin rîndul cărora un loc important îl ocupă băncile finanţatoare.

Mărimea, componenţa şi evoluţia surselor atrase influenţează în mod direct stabilitatea

situaţiei financiare şi dependenţa întreprinderii de partenerii de afaceri. În practica analitică se

consideră o situaţie normală cînd raportul dintre sursele proprii şi cele atrase (împrumutate)

este de 50 la 50%. Anume această situaţie îi satisface pe creditori, deoarece în mare măsură

garantează rambursarea la timp a împrumuturilor şi creditelor acordate.

Obiectul cercetării îl constituie fluxurile informationale aferente datoriilor comerciale ale

întreprinderii:S.A,,SANFARM-PRIM”

Primul capitol al tezei va constitui date generale despre datoriile

comerciale,caracteristica,clasificarea lor si modul de utilizare a lor în întreprindere.

4

Capitolul II al tezei va contine in paragrafe aparte informatii si exemple concrete despre

contabilizarea datoriilor comerciale din S.A ,,SANFARM-PRIM”,avansurile pe termen scurt

acordate,reducerile si facilităţile acordate de întreprindere in vederea realizarii unor avantaje

economice.

Capitolul III al tezei va contine informatii si exemple concrete despre analiza datoriilor

comercile din S.A,,SANFARM-PRIM” cu ajutorul indicatorilor economici din raportul

financiar(Anexa ) si bilantul contabil(Anexa ).

În incheiere va fi prezentata o scurta generalizare cu referire la modul in care a fost efectuata

practica si informatiile acumulate in timpul analizarii si intocmirii unor documente referitoare

la datoriile comerciale pe care le inregistreaza intreprinderea in decursul anului.Tot in

incheiere vor fi prezentate concluziile retinute in urma studiului întreprinderii.

Cadrul organizatoric al studiului il reprezinta o societate pe actiuni din domeniul

realizarii medicamentelor si a produselor farmaceutice S.A,,SANFARM-PRIM”care isi

are sediul in orasul Chisinau,str.Grenoble 149A,Republica Moldova.

Prezentarea aspectelor esenţiale ale contabilităţii şi analizei datoriilor comerciale, precum şi

aprecierea practică a situaţiei şi modificărilor intervenite în mărimea datoriilor a fost efectuată

în baza materialelor „Întreprinderii S.A,,SANFARM-PRIM” - fondată pe data 05 septembrie

1992 adoptat de Departamentul Privatizarii si Administrarii Proprietăţii de Stat. Ea este

înmatriculată la Camera Înregistrării de Stat cu nr. 10200775 la 03.01.1993. Capitalul social al

întreprinderii este de 4492330 lei.

Întreprinderea s-a creat în scopul sporirii eficienţei activităţii de asigurare a medicamentelor

din R.Moldova, desfasurarea activitatilor de comercializare,servicii si obtinerea veniturilor in baza

acestor activitati

Genurile principale de activitate ale Întreprinderii de S.A„SANFARM-PRIM” sunt:

-Activitatea farmaceutica;

-Producerea, achiziţia, prelucrarea şi realizarea produselor medicamentoase;

-Achizitionarea,pastrarea,livrarea si eliberarea remediilor narcotice,psihotrope

-Importul articolelor de parfumerie si cosmetica;

 

 

5

Capitolul I:Notiuni generale privind datoriile comerciale

Pe parcursul desfăşurării activităţii,orice societate comercială cu activitate

industrială,comercială,de servicii sau de alta natură intră în relaţii cu terţe persoane fizice sau

juridice care generează drepturi(creanţe) şi obligaţii(datorii).O pondere deosebit de mare revine

relaţiilor desfăşurate cu furnizorii şi clienţii, şi care formează operaţiunile comerciale,adică

cumpărările şi vinzările de bunuri şi servicii efectuate în mod curent pentru a- şi realiza obiectul

de activitate în scopul obţinerii unui profit.Operaţiunea presupune o legatură organică existentă

intre 2 agenţi economici:

-unul numit client,care oferă bunul sau serviciul şi pentru care operaţia este o vinzare;

-unul numit cumpăr ător,care plăteşte contra valoarea bunurilor sau serviciilor pentru care

operaţia este o cumpărare.Relaţiile cu clienţii şi cumpărătorii ocupă un loc central în activitatea

întreprinderii.Ele tin de livrarea de produse,de acordarea de servicii şi îmbracă forma unor

drepturi fata de clienti.

Contabilitatea terţilor asigura evidenţa datoriilor unităţii în relaţiile acesteia cu

furnizorii,clienţii,personalul,asigurările sociale,bugetul statului,entităţile din cadrul

grupului,asociaţii,acţionari,debitori şi creditori diverşi.

Evidenţierea datoriilor se face la valoarea lor nominală(valoarea efectivă din momentul apariţiei

lor).Datoriile comerciale se înregistrează în contabilitate în lei la cursul zilei.Ciclul de schimb

între societatea comercială şi mediul extern presupune un flux de materiale şi un flux de bani.

Fluxul material presupune:aprovizionarea de la clienţi prin intrarea materialelor în mediul

intern(magazia de materiale,ateliere de fabricaţie,magazie de produse finite,livrare) şi se incheie

prin ieşirea produselor către mediul extern,cumpărători.

Fluxul de bani presupune: încasarea creanţelor de la cumpărători,intrarea lor in conturi de

trezorerie si plata datoriilor către clienţi.Deseori livrarea bunurilor si pleta lor sunt fluxuri ce se

realizează în momente diferite de timp(fie cumpărătorul oferă banii,iar plata se face ulterior,fie

livrarea marfurilor este precedată de acordarea unor avansuri,astfel se nasc datorii pentru

beneficiar,client,si creante pentru furnizor.

Dacă operaţiunea are loc inainte ca documentul justificativ sa fi sosit,sau inainte ca acesta sa se fi

intocmit atunci inregistrarea se va face intr-un cont de asteptare pina la aparitia

documentului,cind va avea loc transferul în conturile de creanţe sau de datorie.Datoriile

comerciale se creaza in cadrul relatiilor de decontare cu furnizorii pentru aprovizionari de bunuri

materiale, lucrari si servicii primite. Ele se delimiteaza patrimonial sub forma furnizorilor si

efectelor de platit.Furnizorii reprezinta datoriile echivalente valorii bunurilor materiale, lucrarilor

si serviciilor primite de la terti.Efectele de platit reprezinta titlurile de valoare care atesta obligatia

6

de plata a intreprinderii in cadrul relatiilor de decontare cu furnizorii.Datoriile fiscale, salariale si

sociale cuprind, in ordine, obligatiile de impozite si taxe fata de bugetul statului, salarile si

drepturile asimilate datorate angajatiilor, obligatiile privind contributia la asigurarile sociale si la

fondul de somaj (protectia sociala), precum si datoriile intermediare, create in cadrul relatiilor de

decontare cu angajatii prin retinerea din salariul cuvenit acestora a contributiei personalului la

asigurarile sociale, a contributiei pentru asigurari sociale de sanatate si a celei pentru fondul de

somaj. Aceste contributii se retin din salarii de catre intreprindere si urmeaza sa fie decontate

organelor in drept.Datoriile fata de asociati reprezinta obligatiile fata de actionari sau asociati

pentru capitalul rambursat, dividendele de plata, precum si datoriile in cadrul grupului privind

fondurile puse direct sau indirect pe termen scurt la dispozitia societatii comerciale de catre

intreprinderile asociate sau de catre cele cu care acestea au relatii de participare.Creditorii

diversi cuprind toate obligatiile care prin natura lor nu se includ in categoriile prezentate mai sus.

In aceasta situatie se afla datoriile privind achizitionarea titlurilor de plasament, sumele incasate

si necuvenite.O caracteristica esentiala a unei datorii este faptul ca intreprinderea are o obligatie

actuala. O obligatie reprezinta un angajament sau o responsabilitate de a actiona intr-un anumit

fel. Legea poate impune intreprinderii sa isi respecte obligatiile ce decurg dintr-un contract sau

dintr-o cerinta legala. In mod normal acestea reprezinta sume ce trebuie platite pentru bunuri si

servicii primite. De asemenea, obligatiile apar si din activitatea normala, din dorinta de a mentine

relatii bune de afaceri sau de a se comporta intr-o maniera echitabila. Daca, de exemplu, o

intreprindere decide sa remedieze defectiunile produselor chiar si dupa ce perioada de garantie a

expirat, sumele ce se asteapta a fi cheltuite in legatura cu bunurile deja vandute reprezinta

datorii.Trebuie facuta distinctia intre o obligatie actuala si un angajament viitor. Decizia

conducerii unei intreprinderi de a achizitiona active in viitor nu reprezinta prin ea insasi o

obligatie prezenta. In mod normal obligatia apare numai in momentul livrarii activului sau in

momentul in care intreprinderea are un acord irevocabil de cumparare a activului. In cazul din

urma natura irevocabila a acordului poate conduce la consecinte economice ca urmare a

neonorarii obligatiei; de exemplu, din cauza existentei unei penalizari substantiale, intreprinderea

poate fi in imposibilitatea de a impiedica fluxul resurselor catre o alta parte.

Stingerea unei obligatii prezente implica de obicei renuntarea intreprinderii la anumite

resurse care incorporeaza beneficii economice, in scopul satisfacerii cererilor celeilalte parti.

Stingerea unei obligatii prezente se poate face in mai multe moduri, de exemplu prin :

a.       plata in numerar ;

b.      transferul altor active;

7

c.       prestarea de servicii;

d.      inlocuirea respectivei obligatii cu o alta obligatie ;

e.       transformarea obligatiei in capital propriu.

O obligatie poate fi stinsa si prin alte mijloace, cum ar fi renuntarea de catre creditor la

drepturile sale.

Datoriile rezulta din tranzactii sau din alte evenimente trecute. De exemplu, achizitia

de bunuri sau utilizarea serviciilor da nastere unor datorii comerciale (in afara cazului in care

se face plata in avans sau se plateste in momentul livrarii), iar primirea unui credit de la banca

da nastere unei obligatii de rambursare a creditului. De asemenea, o intreprindere poate

recunoaste reduceri viitoare pe baza cumpararilor anuale facute de clienti ca fiind obligatii; in

acest caz vanzarea bunurilor din perioada anterioara este tranzactia care da nastere datoriei

respective.

Unele datorii pot fi determinate doar prin utilizarea unui grad ridicat de estimare.

Unele intreprinderi considera aceste datorii drept provizioane. In anumite tari asemenea

provizioane nu sunt privite ca datorii, deoarece conceptul de datorie este definit mai restrans,

in asa fel incat sa includa doar sumele ce pot fi stabilite fara a fi necesar sa se faca estimari.

Definitia datoriei este bazata pe o abordare mai cuprinzatoare astfel, cand un provizion

implica o obligatie prezenta si satisface restul definitiei, este o datorie, chiar daca suma

trebuie sa fie estimata. Exemplele din aceasta categorie se refera la provizioanele pentru plati

ce trebuie facute pentru garantiile existente si la provizioanele pentru acoperirea obligatiilor

privind pensiile.

Sursele straine denumite si datorii, obligatii sau capital strain, exprima fondurile sau

capitalurile furnizate de terti pentru care unitatea patrimoniala trebuie sa restituie echivalentul

valoric sau sa acorde o prestatie. Acestea cuprind imprumuturile acordate de banci sau alte

institutii de creditare, precum si datoriile create in cadrul relatiilor de decontare ale unitatii cu

alte persoane fizice sau juridice. Sursele straine sunt prezente si functioneaza din momentul

nasterii obligatiilor fata de terti si pana in momentul rambursarii (in cazul creditelor) si a platii

(in cazul datoriilor generate de relatiile de decontare), dupa caz.

Toate obligatiile cu termen de scadenta mai mare de un an sunt purtatoare de dobanzi,

iar creditele primite sunt purtatoare de dobanzi, indiferent daca sunt pe termen lung, mijlociu

sau scurt.

8

Din structura surselor straine fac parte urmatoarele mase patrimoniale: creditele

bancare, imprumuturile pe baza de titluri, datoriile comerciale, datoriile fiscale, datoriile

salariale si datoriile fata de asociati si actionari.

Creditele bancare si imprumuturile de titluri, care sunt denumite si datorii

financiare exprima creditele primite de la institutiile de creditare si imprumuturile primite pe

baza de obligatiuni emise de titularul de patrimoniu.

Obligatiunile reprezinta titluri de credit sau de valoare emise de unitate, susceptibile

de a fi plasate in public si de a fi negociabile. Titularul de patrimoniu care emite un astfel de

imprumut se angajeaza sa ramburseze titlurile la termen si sa plateasca o dobanda pe baza de

talon.

Datoriile comerciale sunt angajamente in curs de decontare fata de furnizori pentru

aprovizionarile de materiale, marfuri, lucrari executate si servicii prestate. Aceste obligatii

sunt delimitate prin structurile de furnizori daca angajamentele se deconteaza in termen

normal prevazut in contracte si prin structura si efecte de plata sau efecte de comert daca

plata se face imediat sau intr-un timp scurt. In categoria datoriilor comerciale se includ si

avansurile primite de la clienti in contul bunurilor de livrat, lucrarilor de executat, serviciilor

de prestat.

Efectele de plata reprezinta obligatii de plata fata de furnizori stabilite pe baza de

efecte comerciale.

Datorii fiscale, salariale si sociale exprima in ordine: obligatiile din impozite si taxe

fata de bugetul statului, din salarii si stimulente fata de personalul unitatii, precum si

obligatiile sociale pentru pensia complementara si asigurare in caz de somaj.

Datoria este o obligatie actuala a intreprinderii :

-care provine din evenimente trecute

-care trebuie sa antreneze, cu ocazia platii (decontarii) sale, o iesire de resurse (active)

generatoare de avantaje economice.

Remarca1: iesirea de resurse generatoare de avantaje economice poate sa se realizeze

prin :

  -o plata sub forma de lichiditati

   -un transfer de servire;

9

    -o inlocuire a acestei obligatii printr-o alta obligatie

    -o abandonare de catre debitor a drepturilor sale sau a creantei sale.

Remarca2: notiunea de datorie (liabilities) corespunde notiunii de pasiv  extern, diferita de cea

de « total pasiv » care corespunde sumei datoriilor cu capitalurile propii.

Varietatea activitatilor desfasurate in unitatile economice, impune contabilitatii rezolvarea

problemelor in spiritul cerinjelor pietei .Principiul continuitatii activitatii intreprinderii poate fi asigurat

numai in situatia realizarii echilibrului financiar dintre venituri si cheltuieli, dintre incasari si

plati.Realizarea acestui echilibru presupune controlarea permanenta a capacitatii de plata a unitatii ,

a autonomiei financiare. Pentru a putea organiza un control eficient in acest sens, contabilitatea

datoriilor si creantelor comerciale are ca obiective:

- cunoasterea in orice moment a nivelului creantelor si datoriilor agentului economic ce deriva din

relatiile comerciale cu alte unitati;

- urmarirea incasarii la timp a sumelor de la clienti si debitori, precum si achitarea la termen a

datoriilor fata de furnizori, creditori; solutionarea corecta si in termen legal a decontarilor din operatii

in curs de clarificare;

- solutionarea corecta a deprecierilor constatate asupra creantelor sau datoriilor, precum si a cresterii

valorii acestora.

Pe parcursul realizarii obiectivelor se urmareste permanent respectarea principiului

necompensarii. Asa cum nu este admisa compensarea posturilor de cheltuieli cu cele de venituri, nu

este admisa nici compensarea intre creante si datorii, ele apar distinct in conturile intreprinderii, in

acest fel se respecta cerinta de imagine fidela a intreprinderii. Exceptie de la aceasta situatie, sunt

situatiile in care exista un acord scris (proces verbal de compensare)-creantele si datoriile referitoare la

acelasi client respective furnizor.

Intre obiectivele generale ale conducerii si organizarii flecarui agent economic,

exercitarea functiei financiar - contabile presupune si reorganizarea moderna, rationalizarea si

simplificarea sistemului si circuitului documentatiei primare corespunzator specificului unitatii.

Organizarea contabilitatii in relatiile comerciale este conditionata de mai multi factori , dintre

care amintim:

- natura relatiilor de decontare;

- formele de decontare;

- instrumentele de decontare;

- sistemul de creditare;

10

- regimul reducerilor si momentul acordarii lor.

In organizarea contabilitatii privind datoriile si creantele comerciale, trebuie sa se tina seama de

factorii amintiti si in tunctie de acestia, se va stabili fluxul informational (documentele si circulatia

lor) precum si conturile in care se vor reflecta operatiunile respective.

11

1.1Datoriile comerciale

Datoriile în general reprezinta resurse de finanţare provenite din exteriorul unităţii patrimoniale

puse la dispoziţie fie de instituţii de creditare,ele reprezentînd datorii comerciale,fie de alti

terţi,adica datorii fiscale,salariale,sociale şi alte datorii.

În literatura de specialitate franceză datoriile faţă de terţi presupun „obligaţii (angajamente

externe) ireversibile a căror sumă este cunoscută şi este efectuată fie ca cheltuieli de plătit

considerate a fi datorii externe – ireversibile - dar a căror sumă este estimată şi/sau

neefectuată”.

În contabilitatea britanică datoriile se definesc drept „obligaţii ale unei entităţi de a

transfera beneficii economice, ca rezultat al tranzacţiilor şi evenimentelor trecute”.

Specialiştii americani atribuie datoriilor următoarea definiţie: „Datoriile sau pasivele

externe sunt diminuări probabile de avantaje economice viitoare, ce rezultă din obligaţia pe

care o entitate o are de a transfera active sau de a presta servicii la/pentru alte entităţi, ca

urmare a operaţiilor sau evenimentelor trecute.”

Conform Comitetului Normelor de Contabilitate Financiară (FASB), datoriile reprezintă

„privarea viitoare probabile de avantaje economice care decurg din obligaţiile prezente,

referitoare la transferarea viitoare de active sau prestarea viitoare de servicii în favoarea altor

entităţi ca urmare a tranzacţiilor sau evenimentelor trecute”.

Potrivit aprecierilor specialiştilor din România datoriile reprezintă:

„surse externe de finanţare puse la dispoziţia întreprinderii fie de o instituţie de credit

(datoriile financiare), fie de un furnizor (datoriile comerciale), fie de alţi terţi (datorii

fiscale, sociale, etc.)”.

„resursele străine atrase de unutatea patrimonială pe o perioadă mai mare sau mai

mică.”.

„surse de finanţare externe puse la dispoziţia întreprinderii fie de bănci sau alte

instituţii financiare, fie de furnizori, fie de la terţi pentru care întreprinderea trebuie

să acorde o prestaţie sau un echivalent valoric.”.

„obligaţia rezultată dintr-o relaţie contractuală sau din lege”.

„fonduri furnizate de terţele persoane în raport cu întreprinderea sub formă de:

credite, avansuri şi aconturi primite, angajamente faţă de furnizori pentru bunurile

primite dar neachitate, angajamente faţă de personalul întreprinderii sub forma

salariilor în curs de decontare, angajamente faţă de buget, privind impozitele şi

taxele de plătit, etc.”.

12

În opinia autorilor din Rusia datoriile sunt:

„obligaţiile întreprinderii faţă de alte persoane fizice şi juridice, capitalul împrumutat

al întreprinderii”.

„sume primite cu împrumut de la persoane juridice sau fizice pentru diverse scopuri cu

un procent de dobîndă cît mai convenebil. Sume datorate furnizorilor pentru mărfurile

livrate şi serviciile prestate, avansurile primite, sume privind retribuirea muncii,

privind decontările cu bugetul şi organizaţiile de asigurare etc.”.

Specialiştii din Republica Moldova afirmă:

„Datoriile reprezintă angajamente de plată ale întreprinderii faţă de furnizori pentru

bunurile procurate şi serviciile prestate, faţă de personalul angajat privind retribuirea

muncii, faţă de stat privind plata impozitelor şi taxelor, faţă de alte persoane juridice şi

fizice”.

„Datoriile reprezintă surse de finanţare, puse la dispoziţia întreprinderii de o instituţie

financiară, de furnizori, de personal sau de terţi”

„Datoriile reprezintă obligaţiile (angajamentele) luate (asumate) de întreprindere în

baza evenimentelor anterioare şi achitarea cărora se va încheia cu retragerea de la

întreprindere a resurselor ce constituie purtători de avantaje economice”.

Afirmaţiile specialiştilor americani, englezi şi francezi au un caracter mai general.

Făcînd o totalizare la cele expuse mai sus concluzionăm că în opinia autorului cea mai

reuşită şi argumentată definiţie a datoriilor este propusă de Victor Munteanu.

Astfel, conform Comisiei Internaţionale a Standardelor Contabile (IASC) „o datorie

reprezintă o obligaţie actuală a întreprinderii care provine din evenimente trecute şi a cărei

decontare aşteptată trebuie să rezulte dintr-o ieşire de resurse generatoare de avantaje

economice”.

Datoriile reprezinta surse straine de finantare a activelor întreprinderii. Datoriile întreprinderii

pot fi exprimate în valută  naţională la provenienţa lor din interiorul ţării sau în valută străină

la  provenienţalor de peste hotarele ţării.

Datoriile pot fi reflectate în contracte, documente primare de achiziţie a mărfurilor învalută străină,însă la reflectarea datoriilor în conturile contabile şi rapoartele financiare acestea trebuie să fie exprimate numai în valută naţională.Datoriile exprimate în valută străina din momentul apariţiei pînă la momentul achitării lor  pot genera venituri în cazul diferenţelor favorabile de curs valutar, ori pierder în urma diferenţelor  nefavorabile. Din consultarea literaturii de specialitate putem spune că datoriile exprimă valoarea resurselor străine folosite de întreprindere pe o perioadă mai mare de timp, rezultate din relaţiile acesteia cu furnizorii, băncile şi statul, cât şi cu propriul personal.

13

Datoriile comerciale sunt datorii din exploatare sau din activitatea de investiţii ce apar ca urmare a

derulării operaţiilor de aprovizionare a unităţilor patrimoniale cu cele necesare în vederea desfăşurării

în bune condiţii a activităţii lor. Obligaţiile unităţilor patrimoniale faţă de furnizorii lor se ridică la

nivelul valorii bunurilor, lucrărilor şi serviciilor primite, inclusiv cota de TVA aferentă. Cu alte

cuvinte, valoarea de înscriere a datoriei intrate în patrimoniu este valoarea ei nominală de rambursare.

Specific faptul că în contabilitate se înregistrează doar datoriile certe faţă de furnizori. Datoria

devine certă în momentul transferului de proprietate pentru bunuri, respectiv în momentul realizării

lor pentru lucrări şi servicii. Legea poate impune societăţii comerciale să-şi respecte obligaţiile, ca o

consecinţă a unui contract sau a unei cerinţe legale. În mod normal, acestea reprezintă sume de bani ce

trebuie plătite pentru bunuri şi servicii primite.1 În contabilitatea analitică, furnizorii se grupează în

interni şi externi, iar în cadrul acestora pe termene de plată (pe termen lung-peste 5 ani, pe termen

mediu- 1–5 ani, pe termen scurt-sub un an). Se ţine de asemenea evidenţa pe fiecare persoană fizică

sau juridică.

Factura este documentul de bază utilizat pentru consemnarea transferului de

proprietate sau a realizării lucrărilor sau serviciilor. Stingerea obligaţiilor faţă de furnizori se

face prin achitarea contravalorii datoriilor cu numerar, prin operaţiuni de decontare fără

numerar

Datoriile comerciale sunt datoriile ce apar in urma operatiilor comerciale ale

intreprinderii.Conform planului de conturi contabile pentru evidenţa datoriilor pe termen scurt

sînt destinate conturile clasei 5“Datorii pe termen scurt”şi pentru videnţa atoriilor pe termen

lung conturile clasei 4“Datorii pe termen lung”Soldurile acestor conturi la sfîrşitul perioadei

de gestiune se reflectă in compartimentele 4 şi5 ale Bilantului contabil cu aceiaşi

denumire.Inregistrarile in contabilitate privind operatiile comerciale se efectueaza

respectind principiul specializarii exercitiilor, care prevede ca veniturile si cheltuielile

se constata in perioada cind au fost efectuate dar nu in momentul cind se produce decontarea

sau miscarea lor.Rapoartele financiare intocmite dupa acest principiu informeaza utilizatorii

nu numai despreoperatiile trecute, care au fost insotite de cheltuieli si venituri, dar si despre

datorii care antreneaza in viitor cheltuieli si incasari.Aceasta informatie e utila pentru luarea

unor decizii economice si degestiune.Pentru a asigura circulatia coerenta a mijloacelor

economice ale intreprinderii, a finalizarii ei la timp un mare rol il joaca alegerea sistemului de

decontari. Formele si ordinea decontarilor in economia nationala se stabilesc de catre Banca

Nationala a Moldovei.Decontarea datoriilor fata de furnizori se poate face prin achitarea lor

pe baza de facturi,instrumente de plata corespunzatoare formelor dedecontare aplicate;

1

14

  prin acordarea de catre furnizor a unui credit comercial, in al carui scop platitorul

elibereaza furnizorului un bilet la ordin sau accepta o cambie emisa de furnizor.

Decontările privind achitarea datoriilor faţă de furnizori, de regulă, se efectuează prin

virament,dar sînt posibile şi decontări în numerar cu respectarea limitei stabilite prin Legea cu

privire laantreprenoriat şi intreprinderi nr.845-XII din 03.01.1992, cu modificările şi

completările ulterioare.Decontările prin virament se efectuează conform Regulamentului

privind decontările fără numerar,inRepublica Moldova nr.25/11-02 din 12.07.1996 , cu

modificările şi completările ulterioare (în continuare-Regulament) aprobat prin hotărîrea

Consiliului de Administraţie al B.N.M.Conform Regulamentului, formele de bază ale

decontărilor prin virament se bazează pe:

1.Dispoziţia de plată:dispozitia data de catre

platitor băncii care îl deserveşte de a transfera beneficiarului o anumită sumă de bani.

 2.Dispoziţia de plată acceptată

dispoziţie de transfer a unei sume de bani dată de către platitor bancii platitoare prin oficiul

postal pe numele unor cetateni(pensii,pensii alimentare,salarii,cheltuieli de deplasare,

onorarii,etc)

3.Cerere-dispozitie de plata:cererea beneficiarului către plătitor de a plăti, în baza

documentelor de expediere remisi lui în afara băncii, valoarea producţiei livrate, serviciilor

prestate şi alte plăţiconform contractului.

4.Acreditivul-angajamentul unei bănci de a plăti o sumă determinată beneficiarului

pentrumarfalivrată sau serviciile prestate la prezentarea documentelor ce confirmă că marfa a

fostexpediată sau serviciile au fost prestate.

5.Cecul-document de decontare prin care emiţătorul de cec dă ordin băncii plătitoare de a

plătioanumită sumă de bani la prezentarea unui cec de către beneficiarul de cec.

6.Dispoziţia incaso(Dispoziţia incaso trezorerială)- dispoziţia beneficiarului privind

Virarea incontestabila a unei anumite sume de mijloace băneşti din contul plătitorului fara

consimtamintul lui,in baza documentelor executorii sau a altor acte legislative care prevad

dreptul virarii incontestabile.

15

Pe lîngă formele de decontări enumerate întreprinderea poate utiliza şi cambiile. Modul de

utilizarea acestora este stabilit in Legea cambiei nr.1527-XII din 22.06.1993.Datoriile

comerciale se impart in mai multe categorii, astfel:· 

datorii fata de furnizorii de stocuri, lucrari si servicii;· 

datorii fata de furnizorii de imobilizari corporale si necorporale;·

 datorii pentru efectele comerciale.

Aceste datorii se refera la bunurile, lucrarile si serviciile achizitionate de intreprindere, ca

exemplu,materii prime, materiale, marfuri, reparatii la bunurile de folosinta indelungata,

servicii telefonice, postale etc.Datoriile comerciale cuprind angajamentele

de plată ale întreprinderii faţă de furnizori, antreprenorişi alţi creditori pentru activele

procurate, serviciile de care a beneficiat şi avansurile primite;

 Datoriile comerciale se constată şi se contabilizează la valoarea nominală în baza facturii

fiscale saucontului de plată prezentat;

 Achitarea datoriilor poate fi efectuată cu mijloace băneşti prin transfer, ce se confirmă de

extrasul de la banca insotit de dispozitia de plata sau cu mijloace băneşti în numerar din

casierie confirmatede dispoziţia de plată de casă, sau prin intermediul titularului de avans

prezentându-se decontul de avans împreună cu documentele justificative;

 Evidenţa analitică a datoriilor comerciale se ţine pe fiecare furnizor, antreprenor pe termene

deapariţie şi de stingere a datoriilor;

 Pentru evidenţa sintetică a datoriilor comerciale sunt destinat e conturile 521“ Datorii pe

termen scurt privind facturile comerciale, 522 “Datoriile pe termen scurt fata de partile

legate”, 523 ,,Avansuri pe termen scurt primite”.

În rapoartele financiare datoriile comerciale în valută străină se reevaluează la

cursul oficial la data intocmirii acestora.

16

1.2 Clasificarea datoriilor comerciale si a creantelor comerciale

17