TEMA: Asistenţa Judiciară Internaţională în Materie Penală

CUPRINS:

1.Introducere ... pag. 3

1.1. Noţiune ... pag. 3

1.2. Asistenţa judiciară internaţională... pag. 3

1.3. Asistenţa judiciară între Statele Membre ale Uniunii Europene... pag. 3

1.4. Relaţia dintre cooperarea judiciară şi cooperare poliţienească ... pag. 4

2. Principiile asistenţei judiciare... pag. 4

2.1. Condiţii esenţiale... pag. 4

2.1.1. Baza legală... pag. 4

2.1.2. Proceduri, autorităţile solicitante... pag. 5

2.1.3. Ne bis in idem... pag. 5

2.2. Asistenţa în materie fiscală şi administrativă... pag. 6

2.3. Dubla incriminare.Specialitatea asistenţei judiciare... pag. 7

2.4. Necesitatea şi proporţionalitatea asistenţei... pag. 8

3. Asistenţa judiciară,proceduri... pag. 8

3.1. Baza legală... pag. 8

3.1.1. Tratele internaţionale ... pag. 8

3.1.2 Relaţia dintre Convenţiile adoptate la nivelul Consiliului Europei cu cele adoptate în

cadrul Uniunii Europene ... pag. 9

3.1.3. Legea internă... pag. 9

3.2. Modul de transmitere, forma, conţinutul şi limba cererilor de asistenţă judiciară... pag. 9

3.2.1. Modul de transmitere... pag.9

3.2.2. Forma şi conţinutul cererilor de asistenţă judiciară... pag. 10

3.2.3. Limba pentru cererile de asistenţă judiciară... pag. 12

3.2.4.Model cerere de asistenţă judiciară internaţională în materie penală... pag. 12

3.3. Proceduri... pag. 15

3.3.1. Operativitate... pag. 15

3.3.2. Procedura de acordare a asistenţei judiciare... pag. 15

3.3.3. Autorizarea participării autorităţilor solicitante... pag. 15

3.4. Cheltuieli... pag. 16

4.Comunicarea actelor de procedură... pag. 16

4.1. Modul de transmitere şi forma de comunicare... pag. 16

4.1.1. Comunicarea de acte de procedură ... pag. 16

4.1.2.Citaţiile ... pag. 16

BIBLIOGRAFIE... pag. 18

3

1.Introducere

1.1. Noţiune

Prin asistenţă judiciară penală, în sens restrâns, se înţelege asistenţa pe care organele judiciare

dintr-un stat o acordă în cursul procesului penal organelor judiciare din statul în care are loc

activitatea judiciară şi care constă în efectuarea, predarea sau comunicarea de acte

procedurale necesare soluţionării acelei cauze1. Potrivit dispoziţiilor art. 158 din Legea nr.

302/2004, asistenţa judiciară cuprinde: comisiile rogatorii internaţionale; audierile prin

videoconferinţă; înfăţişarea în statul solicitant a martorilor, experţilor şi a persoanelor

urmărite; notificarea actelor de procedură care se întocmesc ori se depun într-un proces penal;

cazierul judiciar. Asistenţa judiciară cuprinde însă şi alte forme de asistenţă, cum ar fi

transmiterea spontană de informaţii.

1 Nicolae VOLONCIU, Tratat de procedură penală. Parte specială. Vol. II, Editura Paideia,

Bucureşti, pag. 484

1.2. Asistenţa judiciară internaţională

Asistenţa judiciară internaţională în materie penală se solicită de către autorităţile judiciare

competente din statul solicitant şi se acordă de autorităţile judiciare din statul solicitat, în

baza tratatelor internaţionale sau, în lipsa acestora, pe bază de reciprocitate.

Cele mai importante convenţii multilaterale în această materie au fost adoptate sub egida

Consiliului Europei şi Organizaţiei Naţiunilor Unite. De asemenea, România a încheiat peste

20 de tratate bilaterale.

Cea mai cunoscută Convenţie multilaterală şi, prin natura lucrurilor, cel mai frecvent utilizată

de România este Convenţia Europeană de Asistenţă Judiciară în Materie Penală, adoptată la

Strasbourg la 20 aprilie 1959. Bătrâna Convenţie a Consiliului Europei este aplicată de

România în relaţia cu celelalte 45 de state membre ale Consiliului Europei, dar şi cu state

nemembre care au ratificat-o. Ea este completată de Protocolul adiţional din 17 martie 1978

şi de al doilea Protocol adiţional, din 8 noiembrie 2001. Cel de-al doilea Protocol adiţional,

copie aproape fidelă a Convenţiei UE din 29 mai 2000, a intrat în vigoare pentru România la

1 martie 2005 şi, ca şi Primul Protocol adiţional, se aplică în relaţia cu acele state parte la

Convenţia mamă care l-au ratificat.

Cererile de asistenţă judiciară adresate statelor care nu sunt parte la instrumentele Consiliului

Europei vor fi formulate în baza tratatelor bilaterale, în baza convenţiilor ONU aplicabile sau,

în lipsa oricărui instrument juridic multilateral sau bilateral, pe bază de reciprocitate.

1.3. Asistenţa judiciară între Statele Membre ale Uniunii Europene

Tratatul de la Amsterdam stipulează că Uniunea Europeană trebuie să menţină şi să dezvolte

un spaţiu de libertate, securitate şi de justiţie. Libertatea presupune existenţa unui spaţiu

judiciar comun, în care cetăţenii europeni să poată să se adreseze justiţiei în unul din statele

membre ca şi în propria ţară. În acelaşi timp, trebuie eliminată posibilitatea ca infractorii să

exploateze diferenţele dintre sistemele juridice ale statelor, de aceea se impune ca hotărârile

judecătoreşti să fie recunoscute şi executate în străinătate fără formalităţile prevăzute de

convenţiile clasice privind asistenţa judiciară internaţională.

În cadrul Consiliului European de la Tampere, Finlanda, din 15 şi 16 octombrie 1999, s-a

statuat că recunoaşterea reciprocă a hotărârilor este piatra unghiulară a cooperării judiciare

între statele membre ale Uniunii Europene.În timpul Preşedinţiei olandeze a Consiliului UE, a

fost adoptat Programul Haga, care îşi propune accelerarea măsurilor menite a da viaţă unui

spaţiu judiciar comun.

Cooperarea judiciară în materie penală în cadrul Uniunii Europene se desfăşoară în baza unor

instrumente comunitare adoptate în temeiul Titlului VI din TEC, care, în ultima perioadă, în

contextul deciziilor luate la Tampere şi la Haga, au din ce în ce mai mult la bază principiul

recunoaşterii reciproce. Dacă iniţial preponderente erau Convenţiile, în ultimii ani s-a optat

pentru soluţia adoptării unor decizii-cadru şi decizii ale Consiliului, care prezintă avantajul că

nu mai este necesară ratificarea de către statele membre (De exemplu, Convenţia UE de

asistenţă judiciară în materie penală din 29 mai 2000 a intrat în vigoare abia în august 2005,

întrucât abia atunci s-a îndeplinit condiţia celor 8 ratificări) şi facilitează armonizarea

legislaţiei.

4

Convenţia UE de asistenţă judiciară în materie penală din 29 mai 2000 reprezintă principalul

instrument juridic în domeniu între statele membre ale Uniunii Europene.Această convenţie a

fost adoptată de Consiliul UE în vederea facilitării Convenţiei Consiliului Europei din 20

aprilie 1959, pe care o completează. Instrumentul juridic comunitar permite comunicarea

actelor de procedură prin poştă şi reglementează forme moderne de asistenţă: audierile prin

videoconferinţă şi prin telefon, livrările controlate, supravegherea transfrontalieră,

transmiterea spontană de informaţii, etc. Convenţia UE de asistenţă judiciară este transpusă

integral în Titlul VII al Legii 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie

penală, astfel cum a fost modificat şi completat prin Legea nr. 224/2006 . Ceea ce este

important este că, în cele mai multe dintre situaţii, Convenţia permite contactul direct între

autorităţile judiciare solicitante şi solicitate.

Pentru a putea identifica autoritatea judiciară dintr-un stat membru UE căreia îi pot transmite

direct o cerere de asistenţă judiciară, magistraţii români pot utiliza Atlasul judiciar european2.

De asemenea, pot apela la punctele naţionale de contact ale Reţelei Judiciare Europene, ale

căror coordonate sunt disponibile pe site-ul Ministerului Justiţiei.

2 disponibil pe site-ul http://ec.europa.eu/justice_home/judicialatlascivil/html/index_ro.htm

Convenţia UE de asistenţă judiciară în materie penală este completată prin Protocolul din

2001.

În spaţiul Schengen sunt aplicabile dispoziţiile privind cooperarea judiciară ale Convenţiei de

aplicare a acordului de la Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea graduala a

controalelor la frontierele comune, Schengen, 19 iunie 1990. Dispoziţiile Convenţiei

Schengen au fost introduse în Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională

în materie penală prin Legea nr. 224/2006 şi vor fi aplicabile de la data la care România va

face parte din spaţiul Schengen.

1.4. Relaţia dintre cooperarea judiciară şi cooperarea poliţienească

Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, legea privind cooperarea judiciară internaţională

în materie penală nu se aplică aplică modalităţilor specifice de cooperare poliţienească

internaţională, dacă, potrivit legii, acestea nu se află sub control judiciar. Per a contrario,

Legea nr. 302/2004 se aplică şi cooperării poliţieneşti dacă aceasta se desfăşoară sub control

judiciar (în sensul Codului de procedură penală, după începerea urmăririi penale).

Diferenţa dintre cooperarea poliţienească şi cea judiciară rezidă în absenţa unei proceduri

legale de remediere pentru persoana în cauză. În unele cazuri, ambele forme de cooperare pot

fi folosite alternativ în scopul obţinerii unui anume rezultat. Cooperarea prin autorităţile

poliţieneşti sau judiciare nu înseamnă neapărat că un anume caz este fie de asistenţă judiciară

fie de cooperare poliţienească.

În ceea ce priveşte cooperarea poliţienească în cadrul Uniunii Europene, Acordul Schengen

din 14 iunie 1985 şi Convenţia de aplicare a Acordului Schengen din 19 iunie 1990,

reglementează cooperarea poliţienească.

2.Principiile asistenţei judiciare

2.1. Condiţii esenţiale

2.1.1. Baza legală

Asistenţa judiciară poate fi solicitată (acordată) în baza unui tratat, bi sau multilateral,

aplicabil între România şi statul solicitat, ori în lipsa unui astfel de instrument, pe bază de

reciprocitate. Potrivit art. 6 din Legea nr. 302/2004, în cazul în care statul român formulează

o cerere de asistenţă judiciară, în baza curtoaziei internaţionale, asigurarea reciprocităţii va fi

dată de către ministrul justiţiei, pentru fiecare caz, ori de câte ori va fi necesar, la cererea

motivată a autorităţii judiciare române competente.

Asigurarea de reciprocitate se dă în principiu numai dacă statul solicitant solicită o astfel de

garanţie, în sensul că România poate şi că îşi exprimă disponibilitatea de a executa o cerere

similară formulată de către Statul solicitant. O astfel de asigurare se solicită şi în cazul în care

România este stat solicitant. Aceasta depinde însă, în ambele cazuri, de practica care există în

relaţia dintre România şi statul solicitat/solicitant. Este posibil ca executarea unei cereri să se

facă şi în lipsa unei astfel de

5

asigurări atunci când, potrivit practicii şi în virtutea relaţiilor bilaterale dintre cele două state,

există certitudinea că cererea va fi executată.

Potrivit art. 5 din Legea nr. 302/2004, lipsa reciprocităţii nu împiedică să se dea curs unei

cereri de asistenţă judiciară internaţională în materie penală, dacă aceasta: a) se dovedeşte

necesară datorită naturii faptei sau nevoii de a lupta împotriva anumitor forme grave ale

criminalităţii; b) poate contribui la îmbunătăţirea situaţiei inculpatului ori condamnatului sau

la reintegrarea sa socială; c) poate servi la clarificarea situaţiei judiciare a unui cetăţean

român.

2.1.2. Proceduri, autorităţile solicitante

În general cererile de asistenţă sunt formulate de către autorităţile judiciare: procuror,

judecător, judecător de instrucţie (acolo unde este cazul), existând însă şi posibilitatea ca

cererile de asistenţă să fie formulate de către autorităţile administrative, în cadrul procedurilor

desfăşurate pentru fapte a căror sancţionare incumbă acestora şi numai dacă decizia luată,

indiferent de denumirea pe care o poartă, este supusă unei căi de atac în faţa unei instanţe

competente. În acest sens, art. 184 4 din Legea nr. 302/2004 prevede că asistenţa judiciară se

acordă şi în proceduri privind fapte pedepsibile conform legii române sau legii statului

membru solicitant ca fiind încălcări ale normelor juridice, constatate de autorităţile

administrative a căror decizie poate fi atacată inclusiv în faţa unei instanţe penale (ceea ce

înseamnă că nu este obligatoriu ca instanţa respectivă să aibă competenţă exclusiv în materie

penală). Dispoziţii în acest sens se regăsesc şi în Convenţia de asistenţă UE din 2000,

Convenţia de aplicare a Acosrdului Schengen şi Protocolul adiţional la Convenţia europeană

de asistenţă.

În cazul în care autorităţile române sunt cele care solicită asistenţă este necesar ca cererile să

fie întocmite cât mai clar, şi în măsura în care nu se recurge la formulare, să aibă în vedere

atât elementele obligatorii ale oricărei cereri de asistenţă, cât şi cele specifice, în funcţie de

activitatea care se solicită să fie efectuată. De asemenea atunci când legea română obligă la

anumite formalităţi sau proceduri (ex: modul de ascultare, explicaţii prealabile, jurământul

martorului), în lipsa cărora actul îndeplinit de către autorităţile străine nu ar putea fi folosit în

cadrul procedurii penale române, este recomandabil să se facă referire în cererea de asistenţă

sau să se întcomească o notă separată care să cuprindă dispoziţiile din Codul de procedură

penală care obligă la astfel de formalităţi sau proceduri. Desigur că, autorităţile solicitate vor

da curs acestor cerinţe în măsura în care acestea nu contravin propriilor principii de drept. În

general însă, asistenţa este acordată într-o manieră cât mai largă cu putinţă, fără ca astfel de

cerinţe să constituie motive de refuz.

În cazul în care autorităţile române sunt cele solicitate, acestea trebuie să verifice pe lângă

forma cererii şi conţinutul acesteia pentru a se constata dacă cererea se încadrează în

principiile de drept fundamentale şi poate fi executată. În situaţia în care se constată existenţa

unor motive de refuz, de genul asistenţa judiciară a fost solicitată în scopul urmăririi sau

pedepsirii unei persoane pe motive de rasă, religie, sex, naţionalitate, limbă, opinii politice

sau ideologice sau de apartenenţă la un anumit grup social sau situaţia persoanei riscă să se

agraveze din unul din motivele enunţate; cererea se referă la o infracţiune de natură politică

sau la o infracţiune conexă unei infracţiuni politice sau la o infracţiune militară care nu

constituie infracţiune de drept comun.

2.1.3. Ne bis in idem

Ne bis in idem este un principiu fundamental cunoscut în majoritatea sistemelor de drept,

potrivit căruia o persoana nu poate fi cercetată penal decât o singură dată pentru acceaşi fapte.

Acest principiu se regăseşte în majoritatea instrumentelor internaţionale, cu precădere în art.

4 din cel de-al 7-lea Protocol la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor

fundamentale din 22 noiembrie 1984 şi în art. 14 paragraful 7 din Convenţia internaţională cu

privire la drepturile civile şi politice din 19 decembrie 1966. Potrivit acestor instrumente

principiul este obligatoriu doar pentru statul în care a fost pronunţată o hotărâre penală (la

nivel naţional), ceea ce nu împiedică alte state să înceapă sau să continuie procedurile penale

pentru acceaşi faptă3. Situaţia este diferită în cazul art. 53 – 57 din Convenţia europeană

privind validitatea internaţională a hotărârilor represive din 28 mai 1970, Haga şi

3 Art. 4 paragraful 1 din Protocolul 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a

libertăţilor fundamentale din 22 noiembrie 1984 „Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit

penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost deja

condamnat printr-o hotârâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acceluiaşi stat.”

6

art. 35 – art. 37 din Convenţia europeană privind transferul procedurilor penale din 15 mai

1972, în sensul că ambele convenţii recunosc efectele transnaţionale ale principiului,

instituind însă numeroase excepţii.

La nivelul Uniunii Europene, principiul este reglementat de art. 504 din Carta drepturilor

fundamentale ale Uniunii Europene, de 54 – art. 58 din Convenţia de aplicare a Acordului

Schengen din 19 iunie 1990, art. 4 din Convenţia privind protecţia intereselor financiare ale

Comunităţilor Europene din 26 iulie 19955, art. 7 din Convenţia privind lupta împotriva

faptelor de corupţie saăvârşite de oficialii Comunităţilor Europene sau de oficialii Statelor

Membre ale Uniunii Europene6, art. 3 şi 4 din Decizia Cadru privind mandatul european de

arestare.

4 Nicio persoană nu poate fi urmărită sau pedepsită penal pentru o infracţiune pentru care a

fost deja achitată sau condamnată în interiorul Uniunii, printr-o hotărâre definitivă, conform

legii.

5 Convenţia este ratificată de toate Statele Membre şi este în vigoare începând cu octombrie

2002.

6 Convenţia nu a fost ratificată de toate Statele Membre.

7 Articolul 55 permite Statelor Membre formularea, la data ratificării, de declaraţii prin care

acestea îşi rezervă dreptul de a nu aplica principiul în următoarele situaţii: a) faptele vizate de

hotărârea străină s-au săvârşit în tot sau în parte pe teritoriul Statului Membru. În acest caz,

excepţia nu se aplică dacă faptele s-au săvârşit în parte pe teritoriul statului membru unde s-a

pronunţat hotărârea; b) faptele vizate de hotărârea străină constituie o infracţiune contra

siguranţei statului sau împotriva altor interese esenţiale ale Statului Membru ; c) faptele

vizate de hotărârea străină au fost săvârşite de un funcţionar al Statului Membru prin

încălcarea obligaţiilor sale de serviciu. Dintre Statele Membre, au făcut declaraţii, pentru lit.

a) Austria, Danemarca, Grecia, Finlanda, Suedia, Marea Britanie, iar pentru lit. b), Austria,

Danemarca, Grecia, Finlanda. Niciun Stat Membru nu a făcut declaraţie pentru lit. c).

8 Sunt parte la acest protocol Albania, Armenia, Azerbaijan, Austria, Belgia, Bulgaria,

Croaţia, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Georgia, Germania, Grecia, Ungaria,

Islanda, Irlanda, Letonia, Italia, Lituania, Luxemburg, Moldova, Olanda, Norvegia, Polonia,

Portugalia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Macedonia, Turcia,

Marea Britanie, Ucraina, Muntenegru.

O contribuţie deosebită sub acest aspect este atribuită Convenţiei de aplicare a Acordului

Schengen.Convenţia obligă la aplicarea principiului între Statele Membre la un nivel

transnaţional. Convenţia introduce în ordinea juridică a Statelor Membre ale Uniunii

Europene un „ne bis in idem” care rezultă din hotărârile de condamnare sau de achitare care

au fost pronunţate în alte State Membre.

Principiul se aplică şi în relaţia cu Norvegia şi Islanda (în baza Acordului de asociere

Schengen), precum şi în relaţia cu Marea Britanie şi Irlanda, în baza Deciziilor Consiliului

din 29 mai 2000 şi 28 februarie 2002 ale Consiliului (nici Marea Britanie şi nici Iralanda nu

sunt parte la Convenţie, însă au solicitat aplicarea art. 54 – art. 58 ale Convenţiei, cererile

acestora fiind acceptate de Consiliu prin deciziile sus menţionate). Principiul cunoaşte şi în

acest caz trei excepţii, potrivit cărora, Statul Membru interesat poate urmări penal o persoană

chiar dacă ea a fost condamnată definitiv într-un alt Stat Membru7.

Sub aspectul asistenţei judiciare, principiul ne bis in idem ridică întrebarea dacă, în cazul în

care autorităţilor române sau străine (funcţie de poziţia pe care o au) li se solicită asistenţa

într-o cauză în care acestea au pronunţat deja o hotărâre definitivă sau efectuează cercetări.

Răspunsul este diferit în funcţie de situaţiile care pot apărarea: persoana a fost achitată, dacă a

executat deja pedeapsa, dacă cercetarea penală este în curs, dacă asistenţa este solicitată

pentru cercetarea participanţilor la săvârşirea infracţiunii ori pentru revizuirea hotărârii

definitive. La fel, în cazul infracţiunilor de trafic de droguri sau a altor infracţiuni care cunosc

mai multe modalităţi normative, asistenţa judiciară poate fi sau nu acordată.

Bulgaria, spre exemplu, potrivit declaraţiei sale la art. 2 din Convenţia europeană de asistenţă

judiciară în materie penală şi-a rezervat dreptul să refuze asistenţa dacă cu privire la aceeaşi

persoană şi pentru acceleaşi fapte există o procedură penală în curs sau s-a pronunţat o

hotărâre penală definitivă ori dacă s-a dispus încetarea urmăririi penale sau achitarea

persoanei în cauză. La fel, Cipru şi-a rezervat dreptul să refuze asistenţa dacă persoana care

este subiectul cererii de asistenţă a fost condamnată de către autorităţile cipriote pentru o

infracţiune care rezultă dintr-o activitate infracţională, acceaşi cu cea care a condus la

cercetarea persoanei în statul solicitant.

2.2. Asistenţa în materie fiscală şi administrativă

Definiţia infracţiunilor fiscale diferă de la un alt stat la altul, fiind în general prezentate ca

fiind infracţiuni în materie de taxe, impozite, vamă şi schimb valutar. Reglementarea unor

astfel de infracţiuni este realizată funcţie de liniile directoare ale politicii fiscale adoptată de

către fiecare stat în parte ceea ce conduce la existenţa unor diferenţe în ceea ce priveşte

incriminarea şi sancţionarea acestora. Aceasta determină ca acordarea asistenţei judiciare în

această materie să fie încă redusă.

Art. 2 din Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală lasă la aprecierea

statelor parte dacă infracţiunile fiscale constituie sau nu un motiv de refuz pentru acordarea

asistenţei, acestea putând astfel fie să refuze fie să acorde asistenţa condiţionat. Protocolul

adiţional din 20 aprilie 19598

7

Nu sunt parte: Israel, San Marino, Monaco, Elveţia, Liechtenstein , Andora, Boznia şi

Hertegovina

9 Art. 18 din Tratatul privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală dintre România şi

Canada, semnat la Ottawa la 25 mai 1998.Art. 7 din Tratatul dintre România şi Statele Unite

ale Americii privind asistenţa judiciară în materie penală, semnat la Washington la 26 mai

1999.

extinde acordarea asistenţei şi la infracţiunile fiscale, înlăturând astfel posibilitatea statelor

solicitate, parte la acest protocol, să refuze asistenţa pe acest motiv, fiind suficient ca

infracţiunea să fie sancţionabilă potrivit legii statului solicitant şi să corespundă unei

infracţiuni de acceaşi naturăpotrivit legii statului solicitat.

Pentru infracţiunile fiscale, art. 1875 din Legea nr. 302/2004 prevde că în conformitate cu

dispoziţiile Convenţiei europene de asistenţă judiciară în materie penală din 20 aprilie 1959,

autorităţile române acordă asistenţă judiciară cu privire la încălcările dispoziţiilor legale în

materia accizelor, a taxei pe valoarea adăugată şi în materie vamală. În cazul în care România

este stat solicitant, informaţiile şi probele obţinute de la statul solicitat nu vor fi transmise sau

utilizate pentru alte anchete, urmăriri ori proceduri decât cele menţionate în cerere, cu

excepţia cazului în care are consimţământul prealabil al statului solicitat.Dispoziţiile articolui

se aplică, de asemenea, atunci când asistenţa judiciară solicitată se referă la fapte care sunt

pedepsite doar cu amendă pentru încălcări ale normelor juridice sancţionate de autorităţile

administrative.

Asistenţa judiciară nu trebuie confundată cu asistenţa în materie administrativă, cu atât mai

mult cu cât nu are acelaşi înţeles în toate statele. Această formă de asistenţă se referă la

cooperarea dintre autorităţile administrative. Distincţia nu este întotdeauna clară pentru că

unele autorităţile administrative pot desfăşura şi activităţi penale în anumite cazuri.

2.3. Dubla incriminare.Specialitatea asistenţei judiciare

Dubla incriminare

În principiu, asistenţa judiciară poate fi acordată în cea mai largă manieră posibilă chiar dacă

faptele descrise în cererea de asistenţă nu sunt sancţionate în România. Totuşi, art. 163 din

Legea nr. 302/2004 prevede că în cazul cererilor având ca obiect percheziţiile, ridicarea de

obiecte şi înscrisuri şi sechestrul, acordarea asistenţei este supusă următoarelor condiţii: a)

infracţiunea care motivează comisia rogatorie trebuie să fie susceptibilă de a da loc la

extrădare în România, ca stat solicitat, prin urmare trebuie să existe dubla incriminare şi b)

îndeplinirea comisiei rogatorii trebuie să fie compatibilă cu legea statului român. Dubla

incriminare nu înseamnă că România şi statul solicitant trebuie să aibă prevederi penale

identice sau ca obiectul infracţiunii să fie acelaşi (aceleaşi bunuri sau valori), fiind suficient

ca faptele descrise în cererea de asistenţă să intre sub incidenţa (să corespundă) uneia din

prevderile legii române. Sub aspectul aplicării legii penale în timp, are relevanţă data la care

se dispune una din măsurile solicitate.

Dispoziţiile art. 163 nu se aplică în relaţia cu statele parte la Convenţia de aplicare a

Acordului Schengen, din 19 iunie 1990. În relaţia cu aceste state pentru executarea cererilor

de comisii rogatorii având ca obiect percheziţii sau sechestre pot fi impuse, totuşi,

următoarele condiţii: a) legislaţia română şi cea a statului solicitat/solicitant să prevadă pentru

fapta care a determinat cererea de comisie rogatorie o pedeapsă privativă de libertate sau o

măsură de siguranţă cu caracter restrictiv de libertate, al cărei maxim este de cel puţin 6 luni,

sau legislaţia unuia dintre state să prevadă o sancţiune echivalentă, iar în legislaţia celuilalt

stat fapta să fie pedepsită ca fiind o încălcare a normelor juridice, constatată de autorităţile

administrative a căror decizie poate fi atacată cu recurs în faţa unei instanţe competente,

inclusiv a unei instanţe penale; b) efectuarea comisiei rogatorii să fie compatibilă cu legea

română.

Specialitatea asistenţei judiciare

Potrivit principiului specialităţii, autorităţile statului solicitant nu au dreptul să folosească

actele obţinute ca urmare a executării cererii în alte scopuri decât cele pentru care a fost

solicitată asistenţa (spre exemplu, în vederea cercetării unei persoane, folosirea ca mijloace

de probă într-o altă cauză privind o infracţiune pentru care asistenţa nu este admisibilă).

Obligaţia respectării specialităţii poate decurge dintr-un tratat, bilateral9 sau multilateral10

sau, atunci când asistenţa este acordată pe bază de reciprocitate, din asigurarea acordată la

cererea statului

8

10 Rezerva României la art. 32 din Convenţia europeană privind spălarea, descoperirea,

sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii: informaţiile sau mijloacele de probă

furnizate statului solicitant nu vor putea fi folosite sau transmise, fără consimţământul

autorităţilor române, în alte scopuri sau pentru alte proceduri decât cele precizate în cererea

de asistenţă.

11 Rezerva Elveţiei la art. 2 lit. b din Convenţia europeană privind asistenţa judiciară în

materie penală, potrivit căreia asistenţa este acordată numai cu condiţia ca actele obţinute de

către autorităţile statului solicitant să fie folosite exclusiv în scopul pentru a fost solicitată

asistenţa.România nu a formulat o astfel de rezervă, ceea ce nu înseamnă că nu poate impune

statului solicitant condiţia respectării regulii specialităţii.

12 Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală, adoptată la Strasbourg la 20

aprilie 1959, ratificat de România prin Legea nr. 236/1998;Protocolul adiţional la Convenţia

europeană de asistenţă judiciară în materie penală, adoptat la Strasbourg la 17 martie 1978,

ratificat prin Legea nr. 236/1998;Al doilea Protocol la Convenţia europeană de asistenţă

judiciară în materie penală, adoptat la Strasbourg, ratificat prin Legea nr. 368/2004.

13 Consiliul Europei:art. 8 din Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului, adoptată

la Strasburg la 27 ianuarie 1977, ratificată de România prin Legea nr. 19/1997; Protocolul de

amendare a Convenţiei europene pentru reprimarea terorismului, Strasbourg, 15.05.2003,

ratificat prin Legea nr. 366/2004 nu este încă vigoare. Va intra în vigoare după ce va fi

ratificat de toate statele părţi la Convenţie; art. 8 - art. 31 din Convenţia europeană privind

spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii, încheiată la

Strasbourg la 8 noiembrie 1990, ratificată prin Legea nr. 263/2002;art. 26 - art. 31 din

Convenţia penală privind corupţia, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999 ratificată prin

Legea nr. 27/2002; Protocoulul din 15 mai 2003 la Convenţia penală privind corupţia a fost

ratificat de România prin Legea nr. 260/2004;

Organizaţia Naţiunilor Unite :Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii

transnaţionale organizate, Protocolul privind prevenirea, reprimarea şi pedepsirea traficului

de persoane, în special al femeilor şi copiilor, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite

împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, şi Protocolul împotriva traficului ilegal de

migranţi pe calea terestră, a aerului şi pe mare, New York, 15 noiembrie 2000, ratificate de

România prin Legea nr. 565/2002; Convenţia Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, New

York, 31 octombrie 2003, ratificată prin Legea nr. 365/2004;Convenţiile Naţiunilor Unite în

domeniul terorismului.

solicitat. În general, în cazul tratatelor multilaterale o astfel de obligaţie nu este prevăzută

expres în text, statele parte11 putând formula însă rezerve potrivit cărora acestea îţi rezervă

dreptul de a acorda asistenţa sub condiţia respectării regulii specialităţii. Chiar şi în cazul

tratatelor în care o astfel de reglementare există, ea este prevăzută nu ca o obligaţie, ci ca o

posibilitate. În cazul în care o astfel de rezervă nu a fost formulată sau dacă asistenţa este

acordată pe bază de reciprocitate, regula specialităţii se aplică după cum autorităţile solicitate

impun sau nu, la data remiterii actelor efectuate în soluţionarea cererii, o astfel de obligaţie.

2.4. Necesitatea şi proporţionalitatea asistenţei

În ceea ce priveşte acordarea asistenţei, este greşit să se aprecieze că statul solicitant trebuie

să solicite asistenţa doar după ce a epuizat mijloacele sale interne pentru cercetarea penală a

infracţiunii care face obiectul cauzei. Ceea ce este important este ca asistenţa acordată să

răspundă solicitărilor autorităţilor străine, aceasta în măsura în care nu aduce atingere unor

interese fundamentale ale României (limitele cooperării judiciare) sau nu încalcă principiile

de drept fundamentale. În accelaşi timp, autorităţile române trebuie să se limiteze la ceea ce

s-a solicitat, iar în măsura în care, pentru acordarea asistenţei, sunt necesare informaţii

suplimentare, să solicite transmiterea acestora.Răspunsul la cererea de asistenţă trebuie să

cuprindă numai acele acte solicitate de către autorităţile străine sau cele care ar putea avea

relevanţă pentru acestea (în niciun caz nu se va transmite întreg dosarul).

3.Asistenţa judiciară,proceduri

3.1. Baza legală

3.1.1. Tratele internaţionale

Asistenţa judiciară poate fi solicitată în baza:

(i) tratatelor bilaterale, în măsura în care acestea nu au fost abrogate prin tratatele

multilaterale la care România şi statul solicitant sunt parte;

(ii) convenţiilor multilaterale adoptate la nivelul Consiliului Europei şi al Organizaţiei

Naţiunilor Unite la care atât România cât şi statul solicitant/solicitat sunt parte, care

reglementează asistenţa judiciară în materie penală12 sau care conţin prevederi în acest

sens13, adoptate pentru anumite categorii de infracţiuni;

(iii) reciprocităţii.

9

În relaţia cu Statele Membre ale Uniunii Europene se vor aplica Convenţiile adoptate la

nivelul Consiliului Europei care reglementează asistenţa judiciară în materie penală14 şi cele

adoptate în cadrul Uniunii Europene15, precum şi Deciziile Cadru16 adoptate pentru anumite

domenii.

14 Decizia Cadru din 22 iulie 2003 privind executarea în cadrul Uniunii Europene a

mandatelor de indisponibilizare a mijloacelor de probă şi a bunurilor ( OJ L 196 din 2 august

2003;Decizia cadru din 13 iunie 2002 privind echipele comune de anchetă (OJ L 162 din 20

iunie 2002)

15 Convenţia de asistenţă reciprocă în materie penală între Statele Membre, ale Uniunii

Europene, adoptată la Bruxelles, la 29 mai 2000 (OJ C 197 din 12 iulie 2000); Protocolul la

Convenţia asistenţă reciprocă în materie penală între Statele Membre, ale Uniunii Europene,

din 16 octombrie 2001 (OJ C326 din 21 noiembrie 2001).Convenţia de aplicare a Acordului

Schengen încheiat la 14 iunie 1985 privind eliminarea treptată a controalelor la frontierelor

comune, semnată la 19 iunie 1990.

16Ibidem 13

3.1.2 Relaţia dintre Convenţiile adoptate la nivelul Consiliului Europei cu cele adoptate

în cadrul Uniunii Europene

Potrivit art. 1 din Convenţia de asistenţă judiciară în materie penală între Statele Membre,

aceasta completează Convenţia de la Strasbourg din 1959 şi protocoalele sale adiţionale,

precum şi Convenţia de aplicare a Acordului Schengen încheiat la 14 iunie 1985 privind

eliminarea treptată a controalelor la frontierelor comune, semnată la 19 iunie 1990 şi nu

aduce atingere dispoziţiilor mai favorabile stabilite la nivel bilateral sau multilateral.

Obiectivul principal este acela de a facilita cooperarea între autorităţile judiciare ale Statelor

Membre.Relevantă în acest sens este informarea nr. 71267 din 1 august 2006 a Ministerului

Justiţiei.

3.1.3. Legea internă

Asistenţa judiciară în materie penală este reglementată Legea nr. 302/2004 privind

cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Dispoziţii cu privire la asistenţa

judiciară se regăsesc şi în alte legi care reglementează anumite categorii de infracţiuni, însă

aceste dispoziţii se raportează la legea specială.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 302/2004, aceasta se aplică în baza şi pentru executarea normelor

interesând cooperarea judiciară în materie penală, cuprinse în instrumentele juridice

internaţionale la care România este parte, pe care le completează în situaţiile nereglementate.

Totodată, potrivit art. 5, lipsa unei convenţii internaţionale, cooperarea judiciară se poate

efectua în virtutea curtoaziei internaţionale, la cererea transmisă pe cale diplomatică de către

statul solicitant şi cu asigurarea scrisă a reciprocităţii dată de autoritatea competentă a acelui

stat. În acest caz, Legea nr. 302/2004 constituie dreptul comun în materie pentru autorităţile

judiciare române.

3.2. Modul de transmitere, forma, conţinutul şi limba cererilor de asistenţă judiciară

3.2.1. Modul de transmitere

În principiu există trei căi de transmitere: directă, prin intermediul autorităţilor centrale şi pe

cale diplomatică.

a. Contactul direct între autorităţile judiciare este posibil:

- în caz de urgenţă, dar numai dacă o astfel de transmitere este prevăzută în tratatul aplicabil

între România şi statul solicitat/solicitant (acceptată de statul respectiv). În caz de urgenţă,

cererea de asistenţă judiciară poate fi transmisă şi prin canalele Organizaţiei Internaţionale de

Poliţie Criminală. Chiar şi în asemenea caz, o copie trebuie transmisă simultan la Ministerul

Justiţiei sau la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- în toate cazurile (indiferent dacă cererea are sau nu caracter urgent), dacă instrumentul

juridic internaţional aplicabil în relaţia dintre statul solicitant şi statul solicitat reglementează

acest mod de transmitere.

În acest sens, art. 14 din Legea nr. 302/2004 prevede că cererile de asistenţă judiciară în

materie penală pot fi transmise direct de autorităţile judiciare solicitante autorităţilor judiciare

solicitate, în cazul în 10

care instrumentul juridic internaţional aplicabil în relaţia dintre statul solicitant şi statul

solicitat reglementează acest mod de transmitere. În afara acestor cazuri cererile de asistenţă

judiciară în materie penală pot fi transmise direct de autorităţile judiciare solicitante

autorităţilor judiciare solicitate în caz de urgenţă, însă o copie a acestora va fi transmisă

simultan la Ministerul Justiţiei sau la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie,

după caz. Aceeaşi procedură va fi urmată şi pentru transmiterea răspunsului la cererile

urgente de asistenţă judiciară în materie penală.

În cadrul Uniunii Europene, art. 53 din Convenţia de aplicare a Acordului Schengen a fost

înlocuit de art. 6 din Convenţia de asistenţă reciprocă în materie penală între Statele Membre,

ale Uniunii Europene, adoptată la Bruxelles, la 29 mai 2000. Prin urmare, în relaţia dintre

autorităţile Statelor Membre se aplică ca regulă generală contactul direct, existând însă

pentru anumite cazuri particulare şi excepţii17. Cu toate aceste există încă State Membre

care şi-au rezervat dreptul a primi şi transmite cererile prin intermediul autorităţile centrale.

17 Excepţii: -Cererile privind transferul temporar al persoanelor deţinute ( art. 9 din

Convenţia de asistenţă UE şi art. 11 din Convenţia europeană privind asistenţa judiciară în

materie penală ) sau cererile de tranzit pentru astfel de persoane se vor transmite numai prin

autorităţile centrale ale Statelor Membre;

-Cererile privind schimbul de informaţii din cazierul judiciar (art. 22 din Convenţia

europeană privind asistenţa judiciară în materie penală).

b. Prin intermediul autorităţilor centrale

Potrivit dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 302/2002, cererile de asistenţă judiciară

internaţională în materie penală vor fi transmise prin intermediul următoarelor autorităţi

centrale:

a) Ministerul Justiţiei, dacă se referă la activitatea de judecată ori la faza executării hotărârilor

penale;

b) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dacă se referă la activităţi din faza

de cercetare şi urmărire penală;

c) Ministerul Administraţiei şi Internelor, dacă se referă la cazierul judiciar

În cazul cererilor de asistenţă judiciară adresate autorităţilor canadiene şi americane, cererile,

indiferent de faza procesuală, se transmit numai prin Ministerul Justiţiei, ca unica autoritate

centrală în domeniu.

c. Pe cale diplomatică

Indiferent de faza procesuală, în cazul în care asistenţa este solicitată unor state cu care

România nu are încheiate tratate bilaterale ori nu sunt parte la tratate multilaterale, cererile de

asistenţă se transmit Ministerului Justiţiei, pentru a fi remise ulterior, pe cale diplomatică,

statului solicitat.

3.2.2. Forma şi conţinutul cererilor de asistenţă judiciară

Cererile de asistenţă trebuie formulate în scris.

Există şi excepţii: spre exemplu potrivit art. 4 din Tratatul între România şi Statele Unite ale

Americii cu privire la asistenţa judiciară în materie penală, Washington la 26 mai 1999,

cererea de asistenţă judiciară se va face în scris, în afară de cazul în care autoritatea centrală a

statului solicitat acceptă o cerere într-o altă formă în situaţii urgente. Dacă cererea nu este

făcută în scris, ea va fi confirmată în scris în termen de 10 zile, în afară de cazul în care

autoritatea centrală a statului solicitat convine altfel.

Potrivit dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 302/2004, competenţa autorităţilor române pentru a

formula o cerere în domeniul cooperării judiciare sau de a executa o asemenea cerere este

stabilită de dispoziţiile titlurilor legii speciale, precum şi de alte acte normative pertinente.

Cererea trebuie să cuprindă următoarele informaţii:

1.Instrumentul juridic în baza căruia se solicită asistenţa

Este important să se indice în mod corect instrumentul aplicabil, nefiind acceptabilă

invocarea legii interne în cazul în care în relaţia dintre România şi statul solicitat este

aplicabil un tratat bilateral sau multilateral, ori invocarea unui tratat care se aplică în materie

civilă ori comercială. 11

2.Autoritatea care formulează cererea

Ca regula generala, cererea este formulată de către autorităţile judiciare. În situaţia altor

state18, aceasta poate genera anumite probleme în special statelor de common law.Legea

302/2004 prevede că asistenţa se acordă şi în cazul cererilor formulate de către autorităţile

administrative.Se va preciza calitatea autorităţii solicitante: judiciare, administrative sau

poliţieneşti şi se vor indica coordonatele autorităţii respective ( adresa, telefon, fax, persoana

de contact)

18 Potrivit art. 3 din Tratatul între România şi Statele Unite ale Americii cu privire la

asistenţa judiciară în materie penală, Washington la 26 mai 1999, cererile se formulează de

către procurorul general sau de către persoana desemnată de către aceasta.

3.Activitatea care se solicită să fie efectuată şi motivele formulării cererii

Este important să se descrie cât mai clar şi exact posibil activităţile care se solicită. Vor fi

evitate frazele prea lungi sau formulările greu de înţeles – aceasta cu atât mai mult cu cât

cererea trebuie tradusă, astfel încât persoana care efectuează traducerea să fie lipsită de

posibilitatea de a da propria interpretare textului.

4.În măsura în care este posibil, datele exacte şi complete de identificare ale persoanei

(nume, prenume, data şi locul naşterii, cetăţenia, adresa) sau informaţii care să fie ajute la

identificarea persoanei ( ex: numărul şi seria paşaportului sau numărul permisului de

conducere, profesia) – în cazul persoanei juridice se vor indica elementele de identificare.

5.Calificarea şi natura juridică a faptei

Reproducerea literală a dispoziţiilor legale (textul de lege integral). Simpla indicare a

articolului din Codul penal sau din legea care incrimează fapta nu este suficientă.Se va

preciza totodată şi natura infracţiunii.

6.Descrierea sumară a faptei care face obiectul cauzei

Este important să se descrie fapta într-o manieră cât mai exactă şi clară. Descrierea trebuie să

fie sumară însă trebuie să indice elementele esenţiale. Aceste aspecte sunt importante, în

special în cazul în care statul solicitat acordă asistenţa numai dacă condiţia dublei incriminări

este îndeplinită ( a se vedea 2.3.). Acestea întrucât sunt activităţi precum percheziţia, predarea

ori idisponibilizarea mijloacelor de probă sau documente pentru a căror realizare se verifică

dubla incriminare.O astfel de prezentare poate fi inclusă în cererea de asistenţă sau poate fi

întocmită separat şi anexată la cerere. Trebuie întocmită de aşa manieră încât autoritatea

solicitată să poată aprecia dacă şi în ce măsură cererea de asistenţă poate fi executată.

Prezentarea trebuie să cuprindă informaţii cu privire la locul, timpul şi modul de săvârşire a

infracţiunii.

7.Cererile de comunicare a actelor de procedură trebuie să cuprindă numele şi adresa

destinatarului, calitatea lui procesuală, precum şi natura documentului ce urmează să fie

comunicat.

8.În cazul în care se doreşte participarea la efectuarea activităţii solicitate, se va face

menţiune despre aceasta în cerere şi vor prezenta coordonatele persoanelor desemnate de

către autoritatea solicitantă.

9.Pentru percheziţia corporală sau domiciliară, sechestru sau predarea de bunuri

trebuie să se anexeze actul judiciar prin care s-a dispus o astfel de măsură.

10.Elementele specifice prevăzute pentru anumite categorii de cereri de asistenţă (art. 18711

din Legea nr. 302/2004).

La cerere se anexează acte în sprijinul acesteia, după caz, în funcţie de natura şi obiectul

cererii. Actele anexate cererii de asistenţă judiciară trebuie certificate de autoritatea judiciară

solicitantă (ştampila şi semnătura organului judiciar), fiind scutite de orice alte formalităţi de

supralegalizare.Problemele pot apărarea în cazul cererilor adresate statelor anglo – saxone,

ceea ce poate fi explicabil având în vedere că acestea cunosc o procedură, în anumite cazuri,

total diferită. În acelaşi timp, pot apărarea probleme şi 12

în relaţia cu statele Americii Latine care atribuie o importanţă deosebită pentru certificarea

autentificării documentelor şi semnăturii.

3.2.3. Limba pentru cererile de asistenţă judiciară

Potrivit art. 17 din Legea nr. 302/2004 cererile de asistenţă adresate României şi actele

anexe trebuie însoţite de o traducere în limba română sau în limba engleză ori franceză. În

cazul în care documentele menţionate sunt traduse într-o altă limbă decât limba română,

autoritatea centrală competentă potrivit dispoziţiilor art. 13 din acceaşi lege sau autoritatea

judiciară competentă, în cazul transmiterii directe, ia măsuri pentru traducerea acestora în

regim de urgenţă. Pe cale de consecinţă, în cazul în care o autoritate judiciară română

primeşte direct o cerere de asistenţă traducerea se efectuează de către autoritatea română

respectivă. De regulă însă, în astfel de cazuri cererile sunt traduse în limba

română.Răspunsul la cererile adresate României va fi redactat în limba română, traducerea

acestuia în limba oficială a statului solicitant sau în una dintre limbile engleză ori franceză

fiind facultativă, cu excepţia cazului în care prin instrumentul juridic internaţional aplicabil se

dispune altfel.

Potrivit aceluiaşi articol cererile formulate de autorităţile române, şi actele anexe vor fi

însoţite de traduceri în una dintre limbile prevăzute în instrumentul juridic aplicabil în relaţia

cu statul solicitat. Se va ţine cont de declaraţiile statelor.

Este însă recomandabil şi chiar în interesul autorităţii judiciare române solicitante să anexeze

la cerere o traducere în limba oficială a statului solicitat, aceasta pentru a urgenta executarea

cererii. În cazul unor state, precum Elveţia, Belgia, Olanda sau Canada, traducerea se va

efectua în limba idicată de statul respectiv, funcţie de zona geografică în care se transmite

cererea. Cererile formulate în temeiul curtoaziei internaţionale şi actele anexe se vor traduce

în limba oficială a statului solicitat. Traducerea cererilor şi a actelor anexe se realizează

de autoritatea care are competenţa de a formula cererea.

În cazul în care răspunsul la cererile formulate de autorităţile române nu este redactat în

limba română sau însoţit de o traducere în limba română, autoritatea centrală competentă

potrivit dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 302/2004 sau autoritatea judiciară competentă, în

cazul transmiterii directe, ia măsuri pentru traducerea acestuia.

3.2.4.Model cerere de asistenţă judiciară internaţională în materie penală

ROMÂNIA

………………………………………… (Denumirea autorităţii judiciare emitente)

Tel.: ……… ; Fax: …………..

………………………………………...... (Adresa)

CERERE DE ASISTENŢĂ JUDICIARĂ INTERNAŢIONALĂ

ÎN MATERIE PENALĂ

1. Obiect: …………….(se va menţiona după caz, comisie rogatorie, comunicare acte de

procedură, etc.)

2. Autoritatea judiciară solicitată:

2.1. Autoritatea judiciară competentă pentru …………………… (localitatea în care îşi

are domiciliul persoana căreia trebuie să-i fie înmânate actele etc. )

2.2. Nr. ref. …………………….( se va completa numărul de referinţă al autorităţii judiciare

solicitate)

3. Autoritatea judiciară solicitantă:

3.1. …………………….. (se completează denumirea autorităţii judiciare române competente

astfel cum este definită potrivit art. 2 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară

internaţională în materie penală ) 13

3.2. Nr. ref. ………………( se va completa cu numărul de referinţă al lucrării autorităţii

judiciare solicitante)

3.3. Dosar nr.

……………………………………………………………………………………

3.4. Termen de judecată: …………………( se va completa dacă este cazul)

3.5. Împotriva ……………………………….. ( se va completa numele persoanei care face

obiectul anchetei penale)

1 □ 2□ 3□ 4□ 5□ 6□ 7□ 8□ 9□ 10□ 11□ (se va bifa numărul de persoane împotriva cărora se

desfăşoară cauza penală )

4. Urgenţă

□ da

Această cerere are caracter urgent pentru următoarele motive

………………………………….

□ nu

5. Temeiul juridic al cererii (Se va bifa convenţia aplicabilă în cazul specific pentru care se

solicită asistenţa; convenţiile sunt menţionate cu titlu exemplificativ, autoritatea judiciară

emitentă a cererii de asistenţă judiciară urmând să completeze lista de mai jos, menţionând

titlul convenţiei multilaterale – alta decât cele precizate mai jos – sau bilaterale în temeiul

căreia se solicită asistenţă, în funcţie de situaţie):

5.1. Convenţii multilaterale

□ Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală, adoptată la Strasbourg

la 20 aprilie 1959.

□ Protocolul adiţional la Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie penală,

adoptat la Strasbourg la 17 martie 1978.

□ Al doilea Protocol adiţional Convenţia europeană de asistenţă judiciară în materie

penală, adoptat la Strasbourg la 8 noiembrie 2001.

□ Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului, adoptată la Strasbourg la 27

ianuarie 1977.

□ Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope,

întocmită la Viena la 20 decembrie 1988

□ Convenţia europeană privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea

produselor infracţiunii, încheiată la Strasbourg la 8 noiembrie 1990.

□ Convenţia din 29 mai 2000 privind asistenţa judiciară în materie penală între Statele

Membre ale Uniunii Europene.

□ Alte convenţii multilaterale ………………………………… (a se menţiona titlul

convenţiei)

5.2. Convenţii bilaterale: ………………………………………. (a se menţiona titlul

convenţiei)

6. Încadrarea juridică a faptei:……………………………………………………

7. Expunerea sumară a faptei: ……………………………………………………

8. Activitatea solicitată:

□ localizarea şi identificarea persoanelor/obiectelor

□ măsuri provizorii în vederea protejării mijloacelor de probă, menţinerii unei situaţii

existente sau protejării unor interese

□ ascultarea inculpatului

□ ascultarea de parte vătămată/parte civilă/parte responsabilă civilmente/martori/experţi

□ percheziţia

□ ridicarea de obiecte

□ sechestru 14

□ remitere de obiecte şi dosare

□ audieri prin videoconferinţă

□ transmiterea spontană de informaţii

□ interceptări şi înregistrări audio şi/sau video

□ livrări supravegheate

□ anchete sub acoperire

□ înfăţişarea martorilor, experţilor şi a persoanelor deţinute

□ comunicarea acte de procedură

□ altele …………………………………………………….. ( se va specifica activitatea

solicitată, în situaţia în care nu se regăseşte printre cele sus menţionate)

8.1. Informaţii suplimentare cu privire la activitatea solicitată

………………………………………… ( în funcţie de activitatea solicitată, se vor indica

elemente suplimentare, spre exemplu: numele şi data naşterii persoanei care urmează să fie

ascultată, dacă persoana în cauză este inculpat, martor, parte vătămată, adresa unde urmează

să se efectueze percheziţia sau ridicarea de obiecte, etc.

În cazul în care se va solicita interceptarea şi înregistrarea audio/video se va confirma

emiterea unui ordin sau un mandat obişnuit de interceptarea în cadrul unei anchete penale,

informaţii care să permită identificarea ţintei interceptării, se va specifica obiectul anchetei

penale, durata dorită pentru interceptare, date tehnice, în special referitoare la numărul de

conectare la reţea, pentru a putea permite prelucrarea cererii)

8.2. Legătura dintre fapte şi activitatea solicitată ……………………….( dacă se va

solicita o măsură coercitivă se va explica necesitatea aplicării unei astfel de măsuri)

8.3. Activitatea solicitată se va executa după cum urmează: …………………………

( se va coordona, dacă este cazul, executarea activităţii solicitate, se va indica prezenţa unui

avocat, a unei a treia persoane pentru confruntare, notificări sau comunicări care trebuie

efectuate)

8.4. Transmiterea parţială ……………………….(se va specifica dacă se solicită

transmiterea parţială a documentelor, la ce interval de timp sau după executarea cărei

activităţi)

9. Următoarele persoane vor fi prezente la efectuarea activităţii care face obiectul

cererii de asistenţă judiciară:

…………………………………………………………………………………………..

10. Cererea de asistenţă judiciară este confidenţială pentru următoarele motive:

…………………………………………………………………………………………...

11. Autorităţi judiciare şi servicii de poliţie implicate:

□Ofiţer de legătură

□Magistrat de legătură

□E.J.N. – punct de contact

□OLAF

□EUROPOL

□EUROJUST

□INTERPOL

12. Anexe:

□ cover note

□dispoziţii legale aplicabile

□altele

Semnătura magistratului care solicită asistenţă judiciară internaţională şi ştampila autorităţii

judiciare române solicitante 15

3.3. Proceduri

3.3.1. Operativitate

Operativitatea nu este prevăzută expres în lege, însă ea rezultă indirect din necesitatea

respectării termenului rezonabil. Soluţionarea unei cereri de asistenţă după aproximativ 1 an,

chiar 2 nu mai prezintă utilitatea, fiind posibil chiar ca procesul penal din statul solicitat să se

finalizat. În esenţă, aceasta presupune ca autorităţile investite cu soluţionarea cererii să

reacţioneze prompt şi să soluţioneze cererea fără întârziere.

În cadrul Uniunii Europene, art. 4 din Convenţia de asistenţă reciprocă în materie penală

între Statele Membre, ale Uniunii Europene, adoptată la Bruxelles, la 29 mai 2000, prevede

că Statul Membru solicitat va executa cererea de asistenţă imediat ce va fi posibil, ţinând cont

în măsura posibilităţilor de termenele indicate de către Statul Membru solicitant. Prin urmare

în cazul în care Statul Membru solicitant apreciază ca fiind de o importanţă deosebită ca

cererea sa să fie executată într-un anumit termen, va preciza acest lucru în cererea de

asistenţă, explicând însă care sunt motivele care au determinat la stabilirea unui terme limită.

Un astfel de termen trebuie stabilit numai în cazurile în care acesta apare ca necesar şi va

avea un caracter rezonabil.

În situaţia în care, autoritatea solicitată, după analizarea cererii va aprecia că aceasta nu poate

fi soluţionată în termenul limită indicat, va informa autoritatea solicitantă şi îi va comunica

termenul estimat pentru soluţionarea cererii. În astfel de cazuri, este important să existe o

comunicare promptă.

Chiar şi în situaţia în care nu a fost fixat un termen limită, cererile de asistenţă trebuie

executate în cel mai scurt timp posibil.

3.3.2. Procedura de acordare a asistenţei judiciare

Potrivit art. 7 din Legea nr. 302/2004, cererile adresate autorităţilor române în domeniul

cooperării judiciare, se îndeplinesc potrivit normelor române de drept procesual penal, dacă

prin legea sus menţionată nu se prevede altfel. A se vedea şi 2.1.2.

În cadrul Uniunii Europene, art. 4 din Convenţia de asistenţă reciprocă în materie penală

între Statele Membre, ale Uniunii Europene, adoptată la Bruxelles, la 29 mai 2000 prevede că

Statul Membru solicitat va respecta procedura formalităţile şi procedurile indicate în mod

expres de către Statul Membru solicitant, cu excepţia dispoziţiilor care contravin

Convenţiei19 şi în măsura în care formalităţile respective nu contravin princiipilor de drept

fundamentale ale Statului Membru solicitat. În măsura în care cererea nu va putea fi

executată în totalitate sau parţial conform cerinţelor Statului Membru solicitant, autorităţile

Statului Membru solicitat vor informa fără întârziere despre acest aspect, arâtând însă

condiţiile în care s-ar putea executa cererea.

19 În acele cazuri în care Convenţia prevede expres că executarea cererii se face potrivit legii

Statului Membru solicitat

3.3.3. Autorizarea participării autorităţilor solicitante

Potrivit art. 162 din Legea nr. 302/2004, dacă autorităţile străine solicită în mod expres,

autorităţile române solicitate le vor informa despre data şi locul îndeplinirii cererii de

asistenţă. Autorităţile şi persoanele desemnate vor putea să asiste şi să colaboreze la

executarea cererii, în limitele permise de legea română. Aceste dispoziţii, se aplică în mod

corespunzător şi în cazul în care asistenţa este solicitată de autorităţile judiciare române.

În ceea ce priveşte categoria persoanelor care pot asista la executarea cererii de asistenţă

aceasta este destul de largă, fiind însă obligatoriu ca o astfel de partcipare să fie conformă cu

legea statului solicitant: organele de poliţie, procurorii, judecătorii, avocaţii, inculpaţii,

persoanele vătămate.

În toate cazurile trebuie să se distingă între simpla prezenţă a personelor desemnate şi

colaborarea acestora, posibilitatea colaborării trebuind interpretată în sens restrâns, şi în

niciun caz nu dă dreptul persoanelor desemnate de către autorităţile solicitante să acţioneze

individual. Spre exemplu, dacă administrarea de probe de către avocatul acuzatului este

posibilă în sistemul de drept anglo-saxon, aceasta nu este permisă de către legea română:

audierea unei persoane în scopul obţinerii de probe nu se poate face decât în conformitate cu

legea română. 16

3.4. Cheltuieli

În principiu, statele acordă asistenţa în mod gratuit, cu excepţia anumitor categorii de

cheltuieli, spre exemplu a celor privind remunerea experţilor, cheltuielile ocazionate de

transferarea persoanelor deţinute, remiterea obiectelor.

În acest sens, potrivit art. 20 din Legea nr. 302/2004 sunt în sarcina statului sau a autorităţii

judiciare solicitante: a) indemnizaţiile şi remuneraţiile martorilor şi experţilor, precum şi

cheltuielile de călătorie şi de şedere; b) cheltuielile ocazionate de remiterea obiectelor; c)

cheltuielile ocazionate de transferul persoanelor pe teritoriul statului solicitant sau la sediul

unei autorităţi judiciare; d) cheltuielile ocazionate de tranzitul unei persoane de pe teritoriul

unui stat străin sau de la sediul unei autorităţi judiciare către un stat terţ; e) cheltuielile

ocazionate de recurgerea la o videoconferinţă pentru îndeplinirea unei cereri de asistenţă

judiciară; f) alte cheltuieli considerate drept extraordinare de statul solicitat în funcţie de

mijloacele umane şi tehnologice utilizate pentru îndeplinirea cererii.Ca urmare a unui acord

între autorităţile române solicitate şi autorităţile străine solicitante, se poate deroga, în cazuri

excepţionale, de la dispoziţiile sus menţionate.

4.Comunicarea actelor de procedură

4.1. Modul de transmitere şi forma de comunicare

4.1.1. Comunicarea de acte de procedură

I. Prin poştă direct către destinatar –prevedere a art. 187 şi art. 1877 din Legea nr.

302/2004. Se vor avea în vedere declaraţiile statelor la instrumentele aplicabile.

II. Prin intermediul autorităţilor judiciare în următoarele cazuri:

a. În relaţia cu Statele Membre ale Uniunii Europene (art. 5 din Convenţia de asistenţă

reciprocă în materie penală între Statele Membre, ale Uniunii Europene, adoptată la

Bruxelles, la 29 mai 2000):

1. adresa destinatarului nu este cunoscută sau incertă; sau

2. normele de procedură penală impun dovada primirii documentului de către destinatar, alta

decât cea care poate fi obţinută prin poştă (avizul de primire a scrisorii recomandate, semnat

de destinatar, sau refuzul de primire); sau

3. actele de procedură nu au putut fi remise prin poştă; sau

4. comunicarea prin poştă s-a dovedit a fi ineficientă sau inadecvată;

De asemenea există posibilitatea ca Statul Membru să solicite o comunicare formală prin

intermediul autorităţilor judiciare.

b. În relaţia cu celelalte state

Se aplică dispoziţiile normelor internaţionale aplicabile sau în lipsa acestora, Legea nr.

302/2004.

Dacă destinatarul nu înţelege limba română, actele de procedură ce urmează să-i fie

comunicate trebuie să fie traduse în limba sau în una din limbile oficiale ale statului pe

teritoriul căruia se află (dacă este cetăţean al statului respectiv sau cunoaşte limba statului)

sau în limba pe care o cunoaşte.Actele de procedură trebuie să fie însoţite de o notă, tradusă

potrivit indicaţiilor menţionate, în care să se specifice că destinatarul poate obţine de la

autoritatea judiciară de la care emană actele respective sau de la o altă autoritate informaţii cu

privire la drepturile şi obligaţiile pe care le are.

4.1.2.Citaţiile

La comunicarea citaţiilor se va ţine cont de dispoziţiile art. 1771 din Codul de procedură

penală, potrivit cărora la stabilirea termenului de înfăţişare a unei persoane aflate în

străinătate se ţine seama de normele internaţionale aplicabile în relaţia cu statul pe teritoriul

căruia se află destinatarul, iar în lipsa 17

acestora, de necesitatea ca citaţia în vederea înfăţişării să fie primită cel mai târziu cu 40 de

zile înainte de ziua stabilită pentru înfăţişare.

În cazul comunicării actelor de procedura în baza Convenţiei europene de asistenta judiciară

în materie penală,în funcţie de declaraţiile formulate de statele parte la Convenţie,termenele

sunt de:

a.30 de zile Andora, Austria, Croaţia, Danemarca, Finlanda, Germania, Muntenegru, Olanda,

Polonia,Serbia,Serbia,Slovacia,Spania.

b.40 de zile – Cipru,Cehia,Estonia,Israel,turcia,Ucraina,Ungaria

c. 50 de zile – Azerbaidjan,Bulgaria,Islanda,Malta,Portugalia,Rusia

În cazul celorlalte state parte la Convenţie care nu au formulat declaraţii, termenul este de 40

de zile, prin aplicarea art. 1771 din Codul de procedură penală.

În situaţia în care normele internaţionale aplicabile în materie, impun transmiterea citaţiei cu

un anumit număr de zile înainte de data stabilită pentru înfăţişare, acestea trebuie respectate.

În lipsa normelor internaţionale în materie, termenul este de 40 de zile.

La stabilirea termenului de înfăţişare se vor avea în vedere următoarele:

(i) perioada de timp alocată pentru traducerea documentelor;

(ii) perioada de timp necesară pentru transmiterea citaţiei, care va fi mai mare sau mai mică

funcţie de cum se transmite citaţia – prin poştă, direct către destinatar (citaţia trebuie să fie

primită de destinatar) sau prin autorităţile statului solicitat;

(iii) la termenul prevăzut de tratatul bilateral sau indicat prin declaraţiile la covenţiile

multilaterale se va mai adăuga un interval de timp potrivit indicaţiilor de la punctele (i) şi (ii).

a. Comunicarea unei citaţii unui învinuit sau inculpat aflat în străinătate:

- arătarea consecinţelor în caz de neprezentare;

- dreptul la un apărător cu care să se prezinte la termenul fixat;

- în cazurile când apărarea este obligatorie, alegerea unui apărător, cu care să se prezinte la

termenul fixat sau precizarea că în cazul în care nu are posibilitatea angajării unui apărător

sau nu alege un apărător, va putea beneficia de asistenţă juridică gratuită;

- dreptul de a consulta dosarul la arhiva instanţei.

b. Comunicarea unei citaţii unui martor sau expert

Este prevăzută de art. 175 – art. 179 din Legea nr. 302/2004.Astfel în cazul în care înfăţişarea

în persoană a unui martor sau expert în faţa autorităţilor judiciare române este necesară,

autoritatea judiciară solicitantă va face menţiune în acest sens, prin cererea de înmânare a

citaţiei.Cererile de asistenţă judiciară în materie penală pot fi transmise direct de autorităţile

judiciare solicitante autorităţilor judiciare solicitate, în cazul în care instrumentul juridic

internaţional aplicabil în relaţia dintre statul solicitant şi statul solicitat reglementează acest

mod de transmitere.În afara acestorcazuri cererile de asistenţă judiciară în materie penală pot

fi transmise direct de autorităţile judiciare solicitante autorităţilor judiciare solicitate în caz de

urgenţă, însă o copie a acestora va fi transmisă simultan la Ministerul Justiţiei sau la

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după caz.transmiterile directe se vor

putea efectua prin intermediul Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei Criminale

(Interpol).Pentru transmiterea cererilor în baza acordului între statul solicitant şi statul

solicitat, pot fi folosite şi mijloacele electronice adecvate, în special faxul, atunci când sunt

disponibile, dacă autenticitatea şi confidenţialitatea cererii, precum şi credibilitatea datelor

transmise sunt garantate. 18

BIBLIOGRAFIE:

1.Nicolae VOLONCIU, Tratat de procedură penală. Parte specială. Vol. II, Editura Paideia,

Bucureşti

2.DREPTURILE OMULUI-Culegere de acte normative naţionale şi internaţionale,2008

3.Manual-Cooperarea Judiciarǎ în Materie Penalǎ,PHARE 2005

4.Codul de procedură penală

5.Acte normative:

-Lege nr. 302 din 28/06/2004 -privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală

-Protocolul 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale

din 22 noiembrie 1984

-Tratatul privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală dintre România şi Canada,

semnat la Ottawa la 25 mai 1998

-Convenţia europeană privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor

-Convenţia europeană privind asistenţa judiciară în materie penală

-Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului, adoptată la Strasburg la 27 ianuarie

1977

-Decizia Cadru din 22 iulie 2003 privind executarea în cadrul Uniunii Europene a mandatelor

de indisponibilizare a mijloacelor de probă şi a bunurilor

-Convenţia de asistenţă reciprocă în materie penală între Statele Membre, ale Uniunii

Europene, adoptată la Bruxelles, la 29 mai 2000

-Convenţia de asistenţă UE

-Tratatul între România şi Statele Unite ale Americii cu privire la asistenţa judiciară în

materie penală, Washington la 26 mai 1999

-Carta drepturilor fundamentale ale Uniunii Europene

-Convenţia privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene

-Convenţia privind lupta împotriva faptelor de corupţie saăvârşite de oficialii Comunităţilor

Europene sau de oficialii Statelor Membre ale Uniunii Europene

-Decizia Cadru privind mandatul european de arestare

6.Site-uri:

http://www.just.ro/

http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.frame

http://legeaz.net/