Upload
gabi-pop
View
302
Download
2
Embed Size (px)
Citation preview
Universitatea EcologicaBucuresti
Facultatea de Drept
Disciplina: Drept procesual penal
Lucrare de licentaTema:
Perchezitia judiciara
Coordonator stiintific:Profesor universitar doctor Petre BUNECI
AbsolventStroe Marian
Bucuresti
Pagina 1 din 75
Capitolul 1 CONSIDERATII INTRODUCTIVE PRIVIND PERCHEZITIA JUDICIARA
Organizarea statală presupune existenţa unor reguli de conduită, care alcătuiesc ordinea
de drept în acel stat şi în baza cărora se desfăşoară întreaga viaţă socială.
Un loc aparte îl ocupă regulile de conduită de drept penal a căror încălcare constituie
infracţiune.
Săvârşirea unei infracţiuni cu vinovăţie duce la naşterea unui raport juridic concret de
drept penal (raport de conflict) în baza căruia statul are dreptul de a trage la răspundere pe
făptuitor, iar acesta este obligat să suporte consecinţele faptei sale.
Pentru realizarea acestui obiectiv este nevoie de existenţa unor organe specializate ale
statului care să soluţioneze conflictul ivit între stat şi infractor, iar astfel prin preluarea raportului
de drept penal de aceste organe, în vederea tragerii la răspunderea penală a făptuitorului pe calea
justiţiei într-un proces penal, dă naştere la un raport juridic procesual penal, care se desfăşoară
între subiecţii procesului penal.
Aceste organe specializate potrivit dreptului de procedură penală sunt denumite generic
organe judiciare, din care fac parte instanţele de judecată de la toate nivelele şi organele de
urmărire penală (procurori, organe de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi organe de
cercetare penală speciale).
Pentru realizarea justiţiei, este necesar desfăşurarea unui întreg lanţ de activităţi care
încep cu descoperirea infracţiunii, identificarea făptuitorilor, strângerea şi administrarea probelor
şi terminându-se cu trimiterea în judecată şi judecarea făptuitorului care în această fază capătă
calitatea de inculpat.
Strângerea şi administrarea probelor este una din sarcinile principale ce revin organelor
de urmărire penală şi se realizează printr-o multitudine de acte, de urmărire penală a căror
executare este reglementată prin norme juridice prevăzute în Codul de Procedură Penală.
Pagina 2 din 75
Principalele acte de urmărire penală prin care se realizează strângerea probelor sunt:
cercetarea la faţa locului, reconstituirea, percheziţia, ridicarea de obiecte şi înscrisuri etc.
Percheziţia şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri în cursul procesului penal îşi găsesc
reglementarea juridică în Codul de Procedură Penală, iar organele judiciare abilitate trebuie să
acţioneze în aşa fel încât aceste activităţi să-şi aducă aportul la strângerea de probe necesare
descoperirii infracţiunilor, identificarea făptuitorilor şi stabilirea vinovăţiei acestora.
În dreptul procesual penal român, aceste acte de urmărire penala au fost reglementate în
primul Cod de Procedură Penală intrat în vigoare la 02.11.1864, în Principatele Unite sub A.I.
Cuza, urmat de Codul de Procedură Penală al României adoptat la 19.03.1936 şi actualul Cod de
Procedură Penală al României intrat în vigoare la 01.01.1969 cu modificările ulterioare dintre
care cele mai substanţiale intervenind după anul 1989.
De specializarea şi profesionalizarea organelor judiciare în executarea actelor de urmărire
penală, de-a lungul timpului s-au ocupat două mari ştiinţe: ştiinţa dreptul procesual penal şi
criminalistica.
În timp ce dreptul procesual penal explică cadrul legal în care se execută actele de
urmărire penală, criminalistica elaborează mijloacele tehnico-ştiinţifice pe care le aplică
organele judiciare cu ocazia executării acestora pe teren sau în laborator.
Percheziţia şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri sunt prin urmare acte de urmărire penală şi
mijloace tehnico-ştiinţifice criminalistice de teren, folosite de organele judiciare.
Ambele acte de urmărire penală atât percheziţia cât şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri
sunt activităţi procedurale care se execută de către organele judiciare, pe parcursul procesului
penal şi reprezintă imixtiuni în intimitatea persoanei şi domiciliul acestuia ca excepţii de la
dreptul persoanei la libertatea individuală şi la inviolabilitatea domiciliului şi corespondenţei
acestuia.
Inviolabilitatea domiciliului exprimă juridic interdicţia de a pătrunde în domiciliul
persoanei, iar respectul personalităţii umane implică astfel şi respectul care trebuie acordat
mediului în care acesta îşi desfăşoară viaţa de zi cu zi, domiciliul său.
În dreptul constituţional noţiunea de domiciliu are un conţinut mai larg, cuprinzând
practic atât domiciliul în sensul dreptului civil cât şi reşedinţa unei persoane fizice, cuprinde nu
numai camera în care doarme, camerele unde trăieşte persoana fizică ci şi dependinţele, curtea,
grădina, anexele gospodăreşti sau orice loc împrejmuit ţinând de acestea.
Noţiunea de domiciliu nu are nici o legătură cu cea de proprietate sau de proprietar,
pentru că o locuinţă este domiciliul persoanei fizice chiar dacă acesta nu este proprietar, dar o
Pagina 3 din 75
ocupă în mod legal putând fi chiar şi o cameră de hotel, cameră de cămin studenţesc sau orice
locuinţă sau spaţiu locativ închiriat.
Constituţia României prevede: “Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate
pătrunde sau rămâne în domiciliul ori reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia”.
De la aceste prevederi se poate deroga prin lege numai în următoarele condiţii:
pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti;
pentru înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei
persoane;
pentru apărarea siguranţei naţionale sau a ordinii publice;
pentru prevenirea răspândirii unei epidemii.
A deroga de la prevederea inviolabilităţii domiciliului, înseamnă a face excepţie de la
regulă.
Efectuarea percheziţiei şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri, presupune pătrunderea
organului de urmărire penală în domiciliul sau reşedinţa persoanei fizice sau persoanei juridice.
Nu trebuie confundată pătrunderea în domiciliul persoanei cu efectuarea actului de
urmărire penală în sine “percheziţia”, deoarece:
pătrunderea înseamnă, pur şi simplu o intrare în spaţiul legal, deţinut de o persoană fizică
sau juridică, putând avea diferite scopuri;
percheziţia reprezintă actul de urmărire penală care se execută şi urmează pătrunderii pe
baza autorizaţiei emisă de magistrat.
În cazul persoanelor fizice se poate pătrunde în domiciliul sau reşedinţa acestora pe cale
convenţională sau forţată.
Pătrunderea convenţională se realizează fie la solicitarea persoanei respective, fie cu
consimţământul acesteia, atunci când se solicită luarea de către organele judiciare a unor măsuri
de constatare şi sancţionare a unor fapte prin care se încalcă normele de convieţuire socială, a
ordinii şi liniştii publice, ori pentru executarea unor sarcini de serviciu, în timp ce pătrunderea
forţată se realizează în cazul efectuării percheziţiilor, a ridicării silite de obiecte şi înscrisuri dar
numai în baza autorizaţiei emise de judecător.
Modul de reglementare a pătrunderii în domiciliul şi reşedinţa persoanei fizice sau
juridice, percheziţia şi ridicarea de obiecte şi înscrisuri a făcut, dar face şi în prezent obiect de
preocupare şi reflecţie judiciară, legiuitorul acordă o mare atenţie modului şi împrejurărilor
executării acestora, iar în dreptul procesual penal român, restricţiile au diferit de la o etapă la
alta, aspectele care vor fi dezbătute în capitolele următoare.
Pagina 4 din 75
Organului de urmărire penală şi instanţei de judecată îi revine sarcina aflării adevărului
sub toate aspectele ceea ce determină obligaţia acestora de a lămuri cauza penală sub toate
aspectele.
Lămurirea cauzei penale sub toate aspectele se realizează prin probe, care constituie orice
element de fapt ce poate servi la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la
identificarea persoanei ce a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa
soluţionare a cauzei1.
Constatarea elementelor de fapt ce pot servi ca probă sunt: declaraţiile învinuitului sau
ale inculpatului, declaraţiile părţii vătămate, ale părţii civile şi ale părţii responsabile civilmente,
declaraţiile martorilor, înscrisurile, înregistrările audio sau video, fotografiile, mijloacele
materiale de probă, constatările tehnico-ştiinţifice, constatările medico-legale şi expertizele2.
Administrarea probelor în procesul penal cade în sarcina organului de urmărire penală şi
instanţei de judecată, care foloseşte în acest scop anumite procedee probatorii.
Mijloacele materiale de probă, numite uneori şi “martori muţi” sunt obiecte care conţin
sau poartă o urmă a faptei săvârşite, precum şi orice alte probe care pot servi la aflarea
adevărului (ex. înscris contrafăcut, obiecte care poartă urme digitale, de încălţăminte, biologice
etc.)3.
De asemenea sunt considerate mijloace de probă obiectele care au fost folosite sau au
fost destinate să servească la săvârşirea unei infracţiuni, precum şi obiectele care sunt produse
ale infracţiunii4.
Potrivit art.65 din Codul de Procedură Penală, la cererea organului de urmărire penală ori
a instanţei de judecată, orice persoană care cunoaşte vreo probă sau deţine vre-un mijloc de
probă, este obligată să le aducă la cunoştinţă, sau să le înfăţişeze.
Predarea de către orice persoană fizică sau juridică de obiecte şi înscrisuri aflate în
posesie care pot servi ca mijloc de probă, se face potrivit art.97 din Codul de Procedură Penală
sub luare de dovadă.
În cazul în care obiectele şi înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal,
nu sunt predate de bună voie de către persoana fizică sau juridică în posesia căreia se află,
organele de urmărire penală şi instanţa de judecată pot recurge la anumite procedee probatorii
cum ar fi “ridicarea de obiecte şi înscrisuri” sau percheziţia”.
1 Legea nr. 45/1993 privind modificarea Codului de Procedură Penală.2 Art.63 Codul de Procedură Penală, reprodus astfel cum a fost modificat prin art.1 pct.38 din Legea nr.38/2003.3 Art.94 Codul de procedură Penal4 Art. 95 Codul de procedură Penală
Pagina 5 din 75
Administrarea de către organele de urmărire penală şi instanţa de judecată a obiectelor şi
înscrisurilor care pot constitui mijloace materiale de probă, se poate realiza şi prin alte procedee
probatorii, cum ar fi de exemplu cercetarea la faţa locului, scotocirea în locuri deschise-publice,
cazuri în care, de regulă, ridicarea acestora se efectuează fără posibilitatea vreunei opuneri.
Între aceste procedee probatorii şi percheziţia ori ridicarea de obiecte şi înscrisuri sunt
unele asemănări, dar şi deosebiri substanţiale determinate de particularităţile şi modalităţile
practice prin care se execută, însă toate aceste procedee au ca scop obţinerea probelor necesare
pentru temeinicia şi justa soluţionare a cauzei penale.
Aceste chestiuni vor fi abordate în capitolele următoare, în care se va face o prezentare
de detaliu a percheziţiei şi a ridicării de obiecte şi înscrisuri.
Capitolul 2 PERCHEZIŢIAA. NOŢIUNI GENERALE
Cuvântul „percheziţie” provine din cuvântul francez „perquisition” activitatea propriu-
zisă este privită la modul general ca o „scotocire”. Din punct de vedere al Dicţionarului
Explicativ al Limbii Române, percheziţia este cercetarea făcută de organele de cercetare penală
sau de procuror asupra unei persoane sau în locuinţa acesteia, pentru găsirea şi ridicarea probelor
materiale ale infracţiunii sau pentru descoperirea infractorului5.
Prin urmare, a percheziţiona înseamnă a scotoci, a căuta peste tot, amănunţit, asupra unei
persoane sau în domiciliul acestuia, a cerceta minuţios şi în detaliu fiecare veşmânt cu care este
îmbrăcată persoana şi în orice loc din locuinţa acesteia.
Ca activitate procesuală, percheziţia este o activitate desfăşurată de organele de urmărire
penală, sau de instanţa de judecată, în scopul scoaterii la iveală a unor obiecte sau înscrisuri care
sunt „ascunse” şi care fiind descoperite pot contribui la aflarea adevărului într-o cauză penală6.
Percheziţia este o activitate desfăşurată de organele judiciare în scopul descoperirii şi
ridicării de obiecte, documente sau anumite valori materiale, care prezintă importanţă pentru
cauza cercetată, precum şi în vederea descoperirii persoanelor care se sustrag urmăririi penale.
De asemenea percheziţia mai asigură repararea prejudiciului cauzat prin săvârşirea
infracţiunii, având menirea de a descoperi şi ridica bunuri sau valori care aparţin părţii vătămate
prin infracţiune. Percheziţia constituie astfel, procedeul judiciar prin care se realizează repararea
pagubei pricinuite părţii vătămate prin infracţiune, iar în unele cazuri când infractorii nu deţin
bunuri sau valori de care să poată fi legal indisponibilizaţi, constituie singura şansă de a mai
putea recupera ceva din prejudiciul cauzat părţii vătămate.5 DEX, ed1996, pag 7766 Dicţionar de termeni juridici – Colecţia Juridică ed. 2000
Pagina 6 din 75
Din punct de vedere procedural percheziţia este o activitate ce se caracterizează prin
relaţii procesuale ce se nasc între părţile procesului penal, care derivă din dreptul la despăgubire,
la repararea pagubei create părţii vătămate prin infracţiune şi necesitatea administrării
probaţiunii penale, deziderate care se realizează şi prin ridicarea silită de obiecte, valori,
documente sau înscrisuri, care după caz se pot afla asupra unor persoane ori în locuinţele
acestora, persoane care pot avea calitatea de făptuitori, complici, tăinuitori sau martori, chiar
dacă sunt sau nu dobânditori cu bună credinţă.
Din cele prezentate putem spune că percheziţia reprezintă procedeul probator care constă
în cercetarea efectuată asupra corpului şi îmbrăcămintei unei persoane, sau la locuinţa acesteia,
cu scopul de a găsi şi ridica obiecte sau înscrisuri, cunoscute organului judiciar, dar nepredate de
bună voie, precum şi în vederea eventualei descoperiri a unor alte mijloace de probă necesare
soluţionării cauzei penale7.
Conţinutul percheziţiei îl formează o cercetare cu caracter de constrângere a unor
persoane şi a dreptului lor de folosinţă a unor clădiri sau porţiuni de teren cu acces limitat.
B. SCOPUL PERCHEZIŢIEI
Percheziţia ca act de urmărire penală este activitatea care vine în conflict cu drepturile şi
libertăţile individuale respectiv, cu libertatea şi inviolabilitatea persoanei, cu libertatea şi
inviolabilitatea domiciliului.
Nimeni nu va fi supus unor imixtiuni în viaţa sa particulară, în familia sa, în domiciliul
lui sau în corespondenţa sa, nici la atingeri ale onoarei sau reputaţiei sale.8
Art.27 din Constituţia României consacră faptul că „domiciliul şi reşedinţa sunt
inviolabile”, iar percheziţia este o ipoteză legală de excepţie.
Din aceste considerente percheziţia trebuie întotdeauna să fie o activitate motivată a cărui
scop trebuie dinainte stabilit.
Magistratul care autorizează sau dispune efectuarea unei percheziţii trebuie şi are
obligaţia de a cântări cu responsabilitate, gestul său, care va avea la bază existenţa condiţiilor şi
împrejurărilor care impun cu necesitate executarea acestuia, scopul pentru care se execută.
Situaţiile şi împrejurările în care organele judiciare pot încălca dreptul persoanei la
inviolabilitatea domiciliului sunt reglementate de art.27, alin.2 din Constituţia României unde
7 Drept procesual penal, partea generală – Dongoroz, vol.I, pag.2378 Declaraţia Universala a Drepturilor Omului – 1948, art.12, M.O. - Broşura nr.0 din 10.12.1948
Pagina 7 din 75
sunt prevăzute excepţii derogatorii de la art. 27, alin1, privind inviolabilitatea persoanei, a
domiciliului acestuia.
Aceste excepţii sunt:
pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti;
pentru înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei
persoane;
pentru apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice;
pentru răspândirii unei epidemii.
Prin intermediul percheziţiei se pot descoperi probe care să contribuie decisiv la
soluţionarea cauzei penale.
Putem aprecia că scopul pentru care se execută o percheziţie poate fi:
reţinerea şi cercetarea persoanelor pe numele cărora au fost eliberate mandate de arestare
preventivă sau de executare a închisorii;
apărarea vieţii, integrităţii corporale, a sănătăţii sau bunurile persoanei;
prevenirea şi descoperirea actelor, prin care se aduce atingere securităţii naţionale;
descoperirea şi ridicarea unor obiecte, valori şi înscrisuri care pot constitui probe
importante în soluţionarea temeinică şi legală a unei cauze penale, uneori acestea constituind
unicele indicii referitoare la modul de comitere a faptei9;
descoperirea şi ridicarea de obiecte, valori şi înscrisuri, care aparţin părţii vătămate prin
infracţiune, în vederea recuperării prejudiciului cauzat;
Obiectele căutate prin executarea de percheziţii sunt diverse, fiind determinate de natura
infracţiunii cercetate şi de împrejurările concrete în care s-a comis fapta respectivă.
Astfel în cazul infracţiunilor de omor se vor urmări descoperirea şi ridicarea obiectelor
folosite la săvârşirea faptei, ca de exemplu: cuţit, topor, armă de foc, substanţe toxice etc. pe
când la cercetarea unui furt se vor căuta obiecte, valori şi înscrisuri sustrase.
Din cele prezentate rezultă că prin percheziţie se vor căuta următoarele obiecte:
obiectele care au fost scopul infracţiunii cercetate;
obiectele care au servit la comiterea infracţiunii;
obiectele care constituie urme ale infracţiunii;
obiectele care nu pot fi deţinute, prin natura sau cantitatea lor, în posesiune particulară;
orice obiecte care pot servi la lămurirea împrejurărilor infracţiunii cercetate sau să ajute
la demascarea infractorului;
învinuitul care se ascunde;
9 Dongoroz I, pag.236;
Pagina 8 din 75
obiectele care au servit la ascunderea infracţiunii sau a persoanei învinuitului10.
Obiectele produs al infracţiunii şi cele care au servit la comiterea
infracţiunii, sunt denumite “corpuri delicte” şi au o deosebită importanţă deoarece prin
ele se dovedeşte, uneori, direct, săvârşirea infracţiunii.
Din cele prezentate putem aprecia că în raport cu natura cauzei cercetată, prin efectuarea
percheziţiei se poate realiza mai multe scopuri după cum urmează:
descoperirea de obiecte ce conţin sau poartă urmele infracţiunii;
descoperirea de obiecte, înscrisuri sau valori destinate să servească la săvârşirea
infracţiunii ori au fost folosite în acest scop;
găsirea şi ridicarea de obiecte, înscrisuri sau valori produs al infracţiunii;
identificarea obiectelor şi valorilor procurate cu sumele de bani rezultate din infracţiune;
descoperirea unor bunuri sau valori primite în vederea săvârşirii unei infracţiuni în
legătură cu serviciul (exemplu – infracţiunile de luare şi dare de mită, trafic de influenţă etc.);
descoperirea de cadavre, a părţilor din cadavre sau a persoanelor dispărute de la
domiciliu sau reşedinţă;
descoperirea unor persoane care se sustrag de la urmărirea penală sau executarea
pedepsei;
descoperirea unor bunuri, înscrisuri sau valori susceptibile de indisponibilizare prin
măsuri asiguratorii;
descoperirea de obiecte, înscrisuri sau valori deţinute contrar dispoziţiilor legale în
vigoare, ori provenite din infracţiuni săvârşite anterior a căror autori nu au fost descoperiţi.
2.3. Reglementarea juridică a percheziţiei şi limitele acesteia
Percheziţia fiind o imixtiune în drepturile şi libertăţile individuale, o activitate prin care
se încalcă inviolabilitatea persoanei şi a domiciliului acesteia, a stat permanent în atenţia
organismelor regionale şi naţionale care au căutat să legifereze norme juridice prin care să facă
posibilă aplicarea percheziţiei.
Din totdeauna organele judiciare au apelat la efectuarea percheziţiilor pentru
descoperirea şi ridicarea unor mijloace de probă ori pentru recuperarea prejudiciului cauzat
printr-o încălcare de lege.
Prima reglementare juridică a instituţiei procesuale “percheziţia” în dreptul procesual
român, a apărut în Codul procesual penal din 02.11.1864, apoi în Codul de procedură penală din
19.03.1936 şi în cele din urmă în actualul Cod de procedură penală intrat în vigoare la
01.01.1969 cu modificările ulterioare.
10 Criminalistica-Camil Suciu, 1972, pag.539;
Pagina 9 din 75
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Proclamată de Adunarea Generală a
Naţiunilor Unite la 10.12.1948, la art.12 consacră inviolabilitatea persoanei şi a domiciliului prin
aceea că “nimeni nu va fi supus la imixtiuni arbitrare în viaţa sa personală în familia sa, în
domiciliul său, în corespondenţa sa”.
Consiliul Europei, prin Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale din 04.11.1950, republicat în M.O. nr.135 din 31.05.1994 acordă de asemenea o
mare importanţă, inclusiv dreptului la respectarea domiciliului şi a corespondenţei persoanei.
Astfel în art.8 din această convenţie se prevede că “orice persoană are dreptul la
respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei sale”.
Amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept nu este admis decât numai
în măsura în care, acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o
societate democratică este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, protejarea
sănătăţii sau moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor persoanei.
Din aceste considerente instituţia percheziţiei şi-a găsit reglementarea în codurile de
procedură penală naţionale inclusiv a celui român.
În prezent percheziţia în dreptul procesual penal român este reglementată juridic în
art.100-110 din Codul de procedură penală în vigoare.
Art.100 al.1, din Codul de procedură penală că executarea percheziţiei poate fi dispusă
atunci când persoana căreia i s-a cerut să predea vre-un obiect sau vre-un înscris dintre cele
arătate la art.98 din acelaşi act normativ, tăgăduieşte existenţa sau deţinerea acestora, precum şi
ori de câte ori există indicii temeinice că efectuarea unei percheziţii este necesară pentru
descoperirea şi stingerea probelor, într-o cauză penală.
Efectuarea unor percheziţii fără respectarea prevederilor stipulate de Codul de procedură
penală atrage în sarcina organului judiciar care o execută răspunderea penală pentru încălcarea
dreptului la inviolabilitatea persoanei şi inviolabilitatea domiciliului acestuia.
De asemenea trebuie precizat faptul că normele juridice procesual penale prevăzute în
art.100 şi următoarele până la art. 110 inclusiv din Codul de procedură penală prevede şi o serie
de condiţii şi reguli care trebuie respectate de către organele judiciare, iar nerespectarea lor pot
atrage răspunderea penală în sarcina organelor judiciare care execută percheziţia.
C. Limitele percheziţiei
Percheziţia ca act de urmărire penală presupune şi existenţa unor anumite limite legale în
care poate fi dispusă şi efectuată, astfel:
Pagina 10 din 75
ca act de urmărire penală percheziţia poate fi dispusă şi efectuată numai în cadrul
existenţei unui proces penal; prin urmare dispunerea şi executarea unei percheziţii fie ea
corporală sau domiciliară, nu poate avea loc decât numai într-o cauză penală aflată în lucru.
percheziţia poate fi dispusă şi efectuată în orice cauză penală, dar numai atunci când
persoana căreia i s-a cerut de către organele judiciare să predea vre-un obiect sau înscris care
prezintă interes pentru cauza cercetată, tăgăduieşte existenţa sau deţinerea acestora, precum
atunci când există indicii temeinice că efectuarea percheziţiei se impune pentru descoperirea şi
strângerea probelor necesare pentru soluţionarea temeinică şi legală a cauzei respective;
legiuitorul a prevăzut funcţie de tipul de percheziţie şi anumite limite în timp care trebuie
avute în vedere de organele judiciare.
Astfel dacă percheziţia corporală poate fi efectuată la orice oră din zi şi noapte,
percheziţia domiciliară poate fi efectuată numai în intervalul de timp cuprins între orele 06.00-
20.00, iar în celelalte ore numai dacă percheziţia urmează să fie efectuată în localuri publice sau
în cazul infracţiunilor flagrante.
Prin excepţie legea prevede posibilitatea continuării percheziţiei şi pe timpul nopţii
numai dacă ea a început între orele 06.00-20.00 şi nu a fost finalizată până la ora 20.00.
De menţionat că legiuitorul a lăsat să se înţeleagă faptul că percheziţia domiciliară
începută între orele 06.00-20.00 poate fi întreruptă la ora 20.00 şi reluată ulterior, de exemplu a
doua zi după ora 06.00.
Din activitatea practică a organelor judiciare se desprinde ideea că percheziţia
domiciliară începută între orele 06.00-20.00 a continuat şi pe timpul nopţii, deci s-a finalizat
după ora 20.00 atunci când continuarea acestei activităţi a fost determinată de existenţa unor
anumiţi factori obiectivi cum ar fi:
interesul operativ al organelor judiciare de a finaliza percheziţia într-un interval de timp,
deoarece de rezultatul acesteia depinde luarea, menţinerea sau întreruperea unor măsuri
procesuale cum ar de exemplu de reţinerea sau arestarea preventivă a învinuiţilor sau inculpaţilor
etc.;
prevenirea alterării ori dispariţiei obiectelor sau înscrisurilor care urmează a fi
identificate şi ridicate cu ocazia percheziţiei.
scopul percheziţiei este limitat şi el, astfel se va urmări numai descoperirea şi ridicarea
obiectelor, valorilor şi înscrisurilor care provin din săvârşirea unor infracţiuni ori care au servit
la săvârşirea acesteia. Prin urmare nu se va ridica de la cel percheziţionat bunuri a căror
provenienţă este justificată în mod legal şi care nu prezintă interes în cauza cercetată. Deci prin
aceasta se înţelege că pot fi ridicate şi bunuri care sunt deţinute în mod legal de către persoana
Pagina 11 din 75
percheziţionată, însă acestea pot prezenta interes în cauza cercetată, având valoare de probă ori
obiect purtător ale urmelor infracţiunii cercetate (ex: un articol de îmbrăcăminte purtat de
învinuit sau inculpat în timpul săvârşirii infracţiunii, cu valoare de probă în identificarea
autorului faptei).
percheziţia corporală se execută numai asupra corpului persoanei prevăzute în actul de
dispunere emis de organele de urmărire penală sau instanţa de judecată, iar percheziţia
domiciliară numai la locul şi la adresa stabilită expres de judecător în autorizaţia de percheziţie.
În practică putem întâlni situaţii când persoana faţă de care s-a dispus percheziţia poate
să locuiască şi la alte adrese, ori să lucreze la mai multe societăţi, organizaţii sau instituţii.
Confundarea persoanei sau a locului cu ocazia efectuării percheziţiei poate atrage
răspunderea penală a organului judiciar respectiv, iar în situaţia când acesta constată că este
necesară extinderea percheziţiei domiciliare şi la alte adrese trebuie din nou să solicite motivat
autorizaţia judecătorului conform procedurii în vigoare.
f. percheziţia corporală presupune şi anumite limite personale, din punct de vedere al
modalităţii, ea putând fi efectuată numai de persoane de acelaşi sex cu persoana percheziţionată.
Astfel în cazul percheziţiei efectuată asupra unei femei, trebuie să se apeleze la serviciile unei
alte femei, poliţist, martor etc., dacă este dispusă de un organ judiciar de gen masculin, şi invers.
D. Clasificarea percheziţiei
A. După natura lor, în literatura de specialitate11 s-a apreciat că percheziţiile se pot
clasifica în:
percheziţii judiciare;
percheziţii extrajudiciare.
Percheziţiile cu caracter judiciar, sunt acele percheziţii care constau în restrângerea
dreptului la inviolabilitatea domiciliului, ori a persoanei pe timpul desfăşurării unui proces penal.
Percheziţiile extrajudiciare sunt acele acte care constau în diferite activităţi de control
executate asupra persoanelor, bunurilor acestora, impuse de anumite circumstanţe speciale.
Exemplu controlul vamal şi controlul poliţienesc efectuat asupra persoanelor, bagajelor,
autovehiculelor etc.
Percheziţia extrajudiciară constituie un act administrativ şi poate fi efectuat de către
organele vamale, organele poliţieneşti sau alte organe administrative, care pot să nu aibă
calitatea de organ de urmărire penală.
Nu trebuie confundată percheziţia judiciară cu astfel de acte administrative, chiar dacă
uneori în practica organelor de urmărire penală şi instanţa de judecată poate reţine valabilitatea
11 Volonciu II, pag.380
Pagina 12 din 75
actelor întocmite prin recunoaşterea probelor deţinute în acest mod, în coroborare cu probele
administrate prin intermediul percheziţiei judiciare sau altor procedee probatorii.
B. Din punct de vedere al obiectului asupra căruia se acţionează, literatura de specialitate
apreciază că percheziţia poate fi de două tipuri:
percheziţia persoanei;
percheziţia locului12.
Percheziţia persoanei la rândul ei se împarte în:
percheziţia corporală;
percheziţia îmbrăcămintei.
Percheziţia locului se împarte în:
percheziţia locurilor deschise;
percheziţia locurilor închise (a clădirilor, încăperilor).
Fiecare variantă de percheziţie, a persoanei sau a locului, presupune metode diferite de
cercetare, determinate de particularităţile caracteristice ale acestora precum şi de existenţa unor
anumiţi factori externi, ori care ţin de psihologia persoanei percheziţionate.
Ultima clasificare care o putem face percheziţiei, este din punct de vedere procesual
penal, având în vedere faptul că în Codul de procedură penală sunt reglementate juridic două
tipuri de percheziţie:
percheziţia corporală;
percheziţia domiciliară13.
Din punct de vedere al dreptului procesual penal, prin percheziţia corporală se înţelege
atât cercetarea corpului persoanei cât şi a îmbrăcămintei acesteia, iar percheziţia domiciliară
presupune cercetarea tuturor locurilor închise sau deschise de la domiciliul persoanei faţă de care
este dispusă acest act de cercetare penală.
Percheziţia domiciliară nu se referă în mod strict numai la noţiunea de domiciliu,
putându-se efectua şi la locul de muncă, în camera de hotel, în spaţii deschise, depozite, garaje
etc.14
Capitolul 3 Percheziţia corporalăA. Reglementare, definiţia şi conţinutul percheziţie corporale
Percheziţionarea unei persoane fizice constituie o imixtiune în viaţa personală şi potrivit
art.12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală a ONU la
12 Criminalistica, Camil Suciu – Ed.1972, pag.545.13 art.100, Codul de procedură penală.14 N. Volonciu – tratat de Procedură Penală, Partea generală, Ed.1999, pag.381.
Pagina 13 din 75
data de 10.12.1948, şi se face apel la toate statele membre, pentru luarea tuturor măsurilor de
asigurare a dreptului persoanelor la protecţie legală împotriva unor asemenea imixtiuni.
Această prevedere este preluată ulterior şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptată de Consiliul Europei la data de 04.11.1950, act
ratificat de România prin Legea nr.30 din 1994.
Dat fiind importanţa pe care statul român o acordă inviolabilităţii drepturilor şi
libertăţilor legale ale persoanei, în atenţia organelor în drept a stat permanent şi această
preocupare.
Astfel în 1991, Parlamentul României, a adoptat “Constituţia României” în care la art.23
face referiri distincte cu privire la libertatea individuală.
Potrivit prevederilor art.23 pct.1 din Constituţia României libertatea individuală şi
siguranţa persoanei sunt inviolabile.
Totuşi la pct.2 din acelaşi articol se prevede şi excepţiile de la această regulă, apoi în
punctele următoare, condiţiile ce trebuie respectate cu ocazia acestor imixtiuni.
Percheziţionarea persoanei fizice prevăzută astfel la pct.2 din art.23 al Constituţiei
României, este prin urmare un act de constrângere şi se poate executa numai în cazurile şi cu
procedura prevăzută de lege.
Codul de procedură penală, reglementează instituţia percheziţiei prin art.100 şi
următoarele, făcând precizări distincte privitoare la dispunerea şi modul de executare a acesteia,
cazurile şi condiţiile în care organele judiciare pot recurge la această măsură de constrângere.
Prin urmare percheziţia persoanei nu poate fi folosită decât numai în situaţiile şi cu
procedura stabilită de Codul de procedură penală, în caz contrar cel care o execută poate comite
după caz, infracţiunea de abuz în serviciu, cercetare abuzivă sau alte fapte penale prin care se
realizează imixtiunea fără drept, în dreptul la libertatea individuală şi siguranţa persoanei, în
drepturile la onoarea şi demnitatea acesteia.
Organele judiciare au dreptul legal de a recurge la măsura percheziţiei corporale, numai
atunci când persoana căreia i s-a cerut să predea vre-un obiect care poate servi ca mijloc de
probă, refuză predarea sau tăgăduieşte existenţa sau deţinerea şi posesia acestora, precum şi
atunci când există indicii temeinice că efectuarea unei astfel de percheziţii este necesară pentru
descoperirea şi strângerea probelor în cazul constatării infracţiunilor flagrante, ori când persoana
ar avea posesia unor obiecte sau înscrisuri interzise la deţinere prin lege.
Percheziţia ca activitate procesuală desfăşurată de organele de urmărire penală sau de
instanţa de judecată în scopul scoaterii la iveală a unor obiecte sau înscrisuri care se află ascunse
Pagina 14 din 75
ori a căror predare de bună voie este refuzată la cererea justificată a organelor în drept, poate
contribui la aflarea adevărului într-o cauză penală.
Din punct de vedere a obiectului percheziţionat, după cum am văzut în capitolele
anterioare percheziţia poate fi de două feluri:
percheziţia persoanei;
percheziţia locului.
Această clasificare este acceptată în literatura de specialitate de majoritatea
criminaliştilor care într-un mod sau altul le definesc asemănător şi le stabilesc conţinutul.
Prin percheziţia persoanei în sensul larg al cuvântului se înţelege cercetarea amănunţită
atât a corpului persoanei cât şi a îmbrăcămintei acesteia. De altfel, din punct de vedere
criminalistic percheziţia persoanei este clasificată în percheziţia îmbrăcămintei şi percheziţia
corporală15.
În dreptul procesual penal percheziţia persoanei este reglementată ca percheziţia
corporală care cuprinde atât percheziţia corporală propriu-zisă dar şi percheziţia îmbrăcămintei.
Percheziţia corporală este reglementată prin art. 100 şi următoarele din Codul de
Procedură Penală.
Prin urmare percheziţia corporală putem aprecia, din punct de vedere procedural, că are
în conţinut o cercetare complexă, care priveşte atât corpul persoanei cât şi articolele de
îmbrăcăminte purtate de persoana percheziţionată în momentul efectuării percheziţiei.
Din punct de vedere juridic percheziţia corporală constă în inspectarea îmbrăcămintei şi
ridicarea lucrurilor aflate asupra persoanei percheziţionate care pot contribui la aflarea
adevărului într-o cauză penală16.
Percheziţia corporală ca şi percheziţia în general ce se execută într-o cauză penală
reprezintă un act de constrângere, în sensul că aceasta se execută fără consimţământul persoanei
percheziţionate, deci fără voia acesteia.
În unele cazuri bine motivate şi întemeiate, percheziţia corporală poate avea ca obiect
identificarea unor urme particulare ale infracţiunii, prezente pe corpul persoanei percheziţionate,
care pot contribui la identificarea autorului acesteia şi care pot constitui probe directe în
stabilirea vinovăţiei acesteia şi în coroborare cu alte probe.
Practica judiciară a demonstrat că în unele situaţii foarte izolate, percheziţia corporală
poate constitui şi o examinare în interiorul corpului persoanei perchiziţionate, care intenţionat
15 Criminalistica, Camil Suciu – Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1972, pag.558; Criminalistica, Ion Mitrea - Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1978, pag.165.16 Dicţionar de termeni juridici – Colecţia juridică, Emil şi Pavel Abraham – Ed. 1999, pag.460.
Pagina 15 din 75
poate îngurgita unele obiecte de teamă să nu fie găsite asupra sa, de către organele judiciare,
înainte sau chiar în momentul efectuării percheziţiei corporale.
Putem defini percheziţia corporală ca fiind acea activitate procesuală desfăşurată de
organele judiciare într-oi cauză penală, constând din cercetarea amănunţită a îmbrăcămintei şi
corpului persoanei faţă de care se dispune, în scopul descoperirii de obiecte, înscrisuri sau valori
care au legătură cu cauza cercetată.
De precizat că organele judiciare au obligaţia să ridice în vederea cercetărilor şi alte
obiecte, înscrisuri sau valori, care chiar dacă nu au legătură cu cauza cercetată, sunt interzise de
lege la deţinere ori este interzis portul lor de către persoanele fizice.
Conţinutul percheziţiei corporale rezultă chiar din definiţia acesteia şi cuprinde:
cercetarea amănunţită a îmbrăcămintei persoanei percheziţionate, care de altfel constituie
şi prima formă a percheziţiei corporale;
cercetarea sau examinarea corpului persoanei care după caz poate cuprinde atât
cercetarea exterioară cât şi interioară a corpului persoanei percheziţionate. Practica judiciară a
scos în evidenţă faptul că pielea corpului poate fi purtătoare de mesaje - semne particulare
(tatuaje, desene, cicatrice etc.) dar şi urme ale infracţiunii (excoriaţii, plăgi etc.), provocate în
timpul comiterii faptei, acestea putând constitui probe indubitabile în identificarea autorului şi
stabilirea vinovăţiei acesteia.
Examinarea interioară se poate efectua numai cu sprijinul unor medici specialişti – cum
ar fi prin supunerea corpului persoanei percheziţionate unei radiologii, prin care se pot pune în
evidenţă pe tubul digestiv prezenţa unor obiecte din metal, hârtie, material plastic etc., iar pentru
recuperarea lor se pot administra substanţe purgative pentru a fi eliminate sau se poate interveni
chirurgical, dacă eliminarea acestor obiecte nu este posibilă altfel, dar numai în situaţia în care
aceste obiecte îngurgitate ar pune în pericol viaţa persoanei percheziţionate.
B. Particularităţi ale percheziţiei corporale
Percheziţia corporală este o activitate procesuală, distinctă, un procedeu procedural, prin
intermediul căruia se urmăreşte descoperirea unor probe, care să ajute la aflarea adevărului într-o
cauză penală.
Uneori această activitate poate constitui cea mai importantă modalitate prin care organele
judiciare pot obţine probaţiunea existenţei unei infracţiuni. Ex: în cazul furturilor din buzunare
descoperirea obiectului furat asupra persoanei indicate de partea vătămată sau de către martori ca
autor, constituie cea mai importantă probă în cauză, prin care se demonstrează existenţa laturii
obiective a infracţiunii respective şi implicit a vinovăţiei infractorului.
Pagina 16 din 75
Ca procedeu probator, în cursul procesului penal, percheziţia corporală prezintă unele
particularităţi distincte, care o individualizează de celelalte acte de urmărire penală, în cadrul
cărora se caută şi se ridică obiecte, înscrisuri sau valori, ce prezintă importanţă pentru
descoperirea împrejurărilor infracţiunii sau pentru demascarea infractorului, cum ar fi: cercetarea
la faţa locului, percheziţia domiciliară etc.
Principalele particularităţi ale percheziţiei corporale sunt:
Obiectul percheziţiei corporale nu poate fi decât numai o persoană fizică – omul privit ca
individ – percheziţia corporală fiind o activitate procesuală cu caracter personal, care vizează
omul ca individ şi îmbrăcămintea acestuia.
Măsura percheziţiei corporale poate avea caracter individual sau de grup astfel că organul
judiciar prin acelaşi act de dispunere, poate hotărî ca această activitate să se execute separat,
individual, pentru fiecare persoană fizică ce prezintă interes într-o cauză penală, sau asupra unui
grup de persoane (2 sau mai multe persoane fizice) caz în care activitatea de percheziţionare se
poate desfăşura simultan asupra tuturor membrilor grupului respectiv, ori pe rând, într-o ordine
stabilită funcţie de priorităţi sau alte criterii.
Cu alte cuvinte putem concluziona că obiectul percheziţiei corporale nu poate fi decât
corpul omenesc şi îmbrăcămintea acestuia, cu toate că în unele situaţii se cercetează concomitent
locul şi împrejurările unde se află persoana percheziţionată pentru descoperirea şi ridicarea unor
bunuri, înscrisuri sau alte valori, pe care aceasta le-a abandonat înainte sau în timpul efectuării
percheziţiei corporale.
Scopul percheziţiei corporale – poate fi privit sub mai multe aspecte în funcţie de
momentul sau împrejurările în care se efectuează această activitate.
Potrivit art.100 pct.1 din Codul de procedură penală, percheziţia corporală are ca scop
principal descoperirea şi strângerea probelor, adică descoperirea şi ridicarea obiectelor care
conţin sau poartă o urmă a faptei săvârşite precum şi orice obiecte care pot servi la aflarea
adevărului în cauza cercetată.
În subsidiar însă de multe ori cu ocazia percheziţiei pe lângă interesul de a descoperi
obiecte ca mijloace de probă, se urmăreşte şi recuperarea prejudiciului cauzat printr-o
infracţiune, adică fie a bunurilor care au făcut obiectul infracţiunii, care au fost folosite la
săvârşirea infracţiunii, sau a celor care au fost obţinute prin valorificarea bunurilor produs al
infracţiunii.
De menţionat că în unele cazuri percheziţia corporală pe lângă scopurile menţionate,
poate avea şi un caracter preventiv în sensul că la persoana percheziţionată se caută şi se ridică
toate obiectele (arme de foc, arme albe etc.) a cărui port este interzis prin lege şi cu care acesta ar
Pagina 17 din 75
putea să comită un act de violenţă asupra persoanelor din jur, ori asupra celor care execută
cercetarea ori judecarea persoanei respective. Ex: percheziţia corporală efectuată înainte de
introducerea în arestul poliţiei sau în sala de judecată.
Practica judiciară a scos în evidenţă nenumărate cazuri în care anumiţi infractori cu
comportament violent au comis acte de agresiune asupra unor poliţişti, procurori sau judecători,
datorită faptului că nu au fost percheziţionaţi corporal în scop preventiv. Au fost foarte multe
cazuri în care unii infractori au recurs la acte de mutilare în aresturi sau locuri de deţinere, ca
urmare a faptului că nu s-au efectuat percheziţii corporale ori acestea s-au efectuat cu
superficialitate de cei în drept. Ingeniozitatea infractorilor în ascunderea unor obiecte de acest
gen s-a dovedit a fi foarte diversificată. Astfel în cazul unor infractori violenţi s-au găsit ascunse
sub limbă obiecte tăioase, înţepătoare (cuie, lame de bărbierit etc.) care ulterior intenţionau să le
folosească în vederea răzbunării pe anumite persoane, ori pentru a-si asigura evadarea sau pentru
a se automutila şi a îngreuna cercetarea sa.
Din alt unghi de vedere scopul percheziţiei corporale, legat de momentul în care se
execută, poate fi:
- constatarea infracţiunii flagrante;
- probarea unei fapte penale aflate pe rol şi recuperarea prejudiciului cauzat prin această
faptă.
Acest aspect face ca percheziţia corporală faţă de alte acte procesuale prin care se
administrează probe într-o cauză penală, să prezinte o particularitate distinctă în ceea ce priveşte
momentul când aceasta poate fi dispusă şi executată de către organele judiciare.
Prin urmare, după cum rezultă, acest aspect uneori este condiţionat de scopul urmărit –
astfel că percheziţia corporală poate fi dispusă şi înaintea existenţei pe rol a unei cauze penale –
în cazul constatării infracţiunii flagrante.
O particularitate distinctă a percheziţiei corporale o prezintă şi “competenţa” organelor
judiciare care pot dispune această măsură şi “calitatea ori sexul” persoanei care o execută.
Astfel dacă percheziţia domiciliară poate fi dispusă numai de către judecător prin
încheiere motivată, percheziţia corporală poate fi dispusă după caz, de organele de cercetare
penală, de procuror sau de judecător.
Datorită faptului că în practica judiciară măsura percheziţiei corporale de multe ori se
impune a fi luată şi în mod neprevăzut, adică spontan, legiuitorul a apreciat că ea poate fi
dispusă de toate organele judiciare, care au atribuţii de cercetare şi judecare a cauzelor penale
(organele de cercetare penală, procuror şi judecător).
Pagina 18 din 75
În ce priveşte persoana care practic execută percheziţia corporală, legea prevede o
anumită condiţie obligatorie de respectat.
Astfel percheziţia corporală se efectuează de către organul judiciar care a dispus-o sau de
persoana desemnată de acest organ.
Această prevedere legală dă posibilitatea ca percheziţia corporală să fie executată pe de o
parte de către organul judiciar care a dispus-o (organ de cercetare penală, procuror sau
judecător), dar poate fi executată şi de o altă persoană desemnată de organul judiciar care a
dispus-o cum ar fi: organele de cercetare penală ale poliţiei, atunci când este dispusă de procuror
sau judecător.
Problema competenţei organelor judiciare de a dispune şi efectua percheziţia corporală
trebuie analizată şi din punct de vedere al competenţei organelor de urmărire penală în partea
specială art.207 şi următoarele.
Potrivit art.200 din Codul de Procedură penală – urmărirea penală are ca obiect
strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi
la stabilirea răspunderii acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună
trimiterea în judecată, iar potrivit art.201, această activitate se desfăşoară de către procuror şi
organele de cercetare penală.
Competenţa organelor de cercetare şi a procurorului, după materie, este stabilită prin
normele incriminate în art.207, art.208 şi art.209 din Codul de procedură penală.
Conform acestor prevederi, urmărirea penală este stabilită în competenţa organelor de
cercetare ale poliţiei judiciare, organelor de cercetare penală speciale şi a procurorului.
Legiuitorul a avut în vedere la stabilirea acestei competenţe, nu numai natura
infracţiunilor cercetate ci şi calitatea făptuitorului, care la rândul său poate avea sau nu calitatea
de funcţionar public ori în această calitate datorită unor circumstanţe personale cercetarea penală
trebuie efectuată în mod obligatoriu de un anumit organ de cercetare penală sau de procuror.
Prin urmare – organele de cercetare ale poliţiei judiciare sau organele de cercetare
speciale nu pot efectua cercetarea penală a unui procuror, magistrat, avocat sau alt funcţionar a
cărui cercetare este reglementată în mod special.
Din acest punct de vedere percheziţia corporală ca activitate de cercetare penală trebuie
efectuată şi funcţie de circumstanţele personale ale persoanei percheziţionate, organele de
cercetare penală putând efectua această activitate numai asupra persoanelor a căror cercetare le
este atribuită prin lege.
De menţionat faptul că această competenţă în executarea percheziţiei corporale legea o
stabileşte şi în funcţie de sexul persoanei percheziţionate corporal.
Pagina 19 din 75
Astfel legea stabileşte în mod clar că “percheziţia corporală se face numai de o persoană
de acelaşi sex cu cea percheziţionată”.
Această normă juridică a avut la bază respectarea unuia din principiile moralităţii sociale,
dar şi din considerente de a nu lăsa loc de interpretare cu privire la scopul efectuării percheziţiei
corporale şi prevenirea unor situaţii bizare.
Vă închipuiţi ce ar însemna ca un poliţist, procuror sau judecător bărbat să execute o
percheziţie corporală prin dezbrăcare totală şi examinare exterioară a corpului unei femei şi
invers, ori această măsură să fie efectuată în prezenţa unor martori asistenţi de sex opus. Această
activitate executată în acest mod, ar aduce atingere onoarei şi demnităţii celui percheziţionat.
De asemenea din motive jenante persoana de sex opus care ar executa percheziţia, nu ar
efectua o căutare completă pe tot corpul persoanei percheziţionate, ocolind astfel unele regiuni
ale corpului, unde ar pute fi ascunse obiectele sau înscrisurile ce se urmăresc a fi descoperite şi
ridicate cu ocazia acestei activităţi.
Totuşi în practica judiciară sunt cazuri când percheziţia corporală poate fi executată de
persoane de sex opus atunci când este necesar a se lua măsura reţinerii sau arestării preventive şi
nu există posibilitatea de delegare a unei persoane de acelaşi sex pentru executarea percheziţiei,
ori în cazul constatării infracţiunii flagrante când de regulă percheziţia corporală se rezumă la
doar descoperirea bunului – obiect al infracţiunii comise iar, organul judiciar nu are posibilitatea
de a apela la serviciile unei persoane de acelaşi sex, fie ea chiar martor asistent. De regulă în
astfel de situaţii percheziţia se va repeta cu respectarea tuturor regulilor de procedură şi
condiţiilor impuse de lege.
Practica judiciară a scos în evidenţă exemple concrete, când unii infractori au ascuns
obiecte, înscrisuri sau valori, sustrase de la locul de muncă, în anumite ambalaje confecţionate
special pe care la-au înfăşurat în jurul corpului, sau le-au legat în jurul organelor genitale,
socotind că persoana care va efectua percheziţia corporală o va face mai superficial, din motive
de pudoare.
O altă particularitate pe care percheziţia corporală o prezintă este şi aceea cu privire la
“locul şi timpul executării” acesteia.
Dacă percheziţia domiciliară se va executa numai în locul sau la adresa menţionată în
autorizarea dată de judecător, percheziţia corporală poate fi efectuată în orice loc unde s-ar afla
persoana percheziţionată (locul depistării, sediul organelor judiciare, locul de reţinere sau
deţinere etc.).
De asemeni percheziţia corporală nu este interzisă a se efectua între anumite ore , ea
putând fi executată la orice oră din zi şi din noapte, faţă de percheziţia domiciliară care se poate
Pagina 20 din 75
executa numai între orele 06.00 – 20.00 cu excepţiile prevăzute de lege, aceasta din urmă fiind
limitată în timp.
Din cele prezentate şi potrivit reglementărilor legale în vigoare, percheziţia corporală nu
este limitată în timp şi spaţiu, aceste noţiuni fiind lăsate la alegerea şi aprecierea organului
judiciar, funcţie de calitatea procesuală a persoanei percheziţionate, psihologia, comportamentul
sau alţi factori care ţin de persoana percheziţionată, sau de condiţiile şi împrejurările în care se
execută această activitate.
Chiar dacă legea nu prevede o anumită limită cu privire la locul de efectuare a
percheziţiei corporale, totuşi practica judiciară recomandă pe cât posibil să se evite efectuarea
acestei activităţi în locuri publice din necesitatea prevenirii apariţiei unor situaţii neprevăzute ori
din probleme de moralitate socială.
Percheziţia corporală prezintă unele particularităţi şi în ceea ce priveşte modalitatea
concretă de executare, mijloacele şi metodele folosite de către organele judiciare.
Regulile tactice de executare a unei percheziţii corporale diferă total de regulile tactice
valabile în executarea percheziţiei domiciliare.
C. Procedura de efectuare a percheziţiei corporale
Percheziţia corporală fiind o activitate cu caracter de constrângere , deci care de regulă se
efectuează fără consimţământul persoanei percheziţionate trebuie să fie executată în aşa manieră
încât prin modul practic de realizare să nu se aducă atingere onoarei şi demnităţii persoanei
percheziţionate.
Organul judiciar va fi preocupat permanent, pentru a nu depăşi limitele legale permise
unei astfel de activităţi şi de a nu ridica de la persoana percheziţionată decât numai obiecte care
au legătură cu cauza cercetată, ori pentru care deţinerea sau portul lor este interzis prin lege.
Efectuarea percheziţiei corporale presupune parcurgerea a două etape şi anume:
etapa pregătitoare;
etapa in care practic se efectuează percheziţia în concret.
Etapa pregătitoare a percheziţiei corporale presupune:
o stabilirea şi identificarea persoanei asupra căreia urmează a se executa
percheziţia;
o alegerea condiţiilor de timp şi loc în care urmează a se efectua percheziţia
corporală;
Pagina 21 din 75
o fixarea în mod clar a scopului pentru care se va executa percheziţia corporală şi
stabilirea în concret a obiectelor, înscrisurilor şi valorilor care se vor căuta şi
ridica cu ocazia efectuării percheziţiei corporale;
o stabilirea efectivelor necesare executării acestei activităţi şi a mijloacelor ce se
vor folosi pentru deplasarea acestora;
o indicarea specialiştilor care vor fi folosiţi şi a modului de alegere a martorilor
asistenţi, care urmează să ajute ori să asiste la executarea percheziţiei corporale;
o realizarea unei cunoaşteri anticipate dacă este posibil cu privire la
comportamentul şi psihologia persoanei care va fi percheziţionată;
o instruirea efectivelor care vor efectua această activitate şi stabilirea activităţilor ce
vor fi desfăşurate de fiecare membru al echipei operative care realizează
percheziţia corporală dispusă.
O atenţie deosebită se va acorda în cazul când persoana percheziţionată este cunoscută ca
violentă, ori nu este cunoscută sau atunci când percheziţia va viza un grup de persoane.
Înainte de percheziţionare, i se va cere persoanei în cauză să predea obiectele căutate, iar
dacă refuză sau pretinde că nu le are asupra sa, se va proceda la căutarea lor.
Percheziţia corporală pentru a fi recunoscută ca act de urmărire penală, iar rezultatul să
fie apreciat ca probă, trebuie să se efectueze în prezenţa a cel puţin a doi martori asistenţi.
Instanţa de judecată din oficiu sau la cerere, poate socoti ca nulă orice percheziţie
corporală, care nu s-a efectuat în condiţiile prevăzute de lege, considerent din care organul
judiciar care execută această activitate, îi revine sarcina să asigure prezenţa martorilor asistenţi17.
Percheziţia corporală se poate efectua în două moduri de căutare – de jos în sus, sau de
sus în jos însă de regulă în practica judiciară se uzitează metoda căutării de sus în jos adică
plecând de la cap spre picioare.
Înaintea începerii executării percheziţiei propriu-zise, organul judiciar va proceda în
prealabil la legitimarea şi la identificarea persoanei ce urmează să fie percheziţionată, apoi i se
explică acesteia motivul pentru care a fost dispusă această măsură.
Pentru a se preveni unele acte de violenţă, opunere sau de viclenie a persoanei
percheziţionate organele judiciare care execută percheziţia, vor fi constituite în echipe de
cercetare compuse din cel puţin doi membri, din care unul va executa percheziţia, iar celălalt va
supraveghea cu atenţie toate mişcările persoanei percheziţionate şi la nevoie va interveni pentru
imobilizarea acesteia, dacă va fi cazul, sau pentru a preveni un eventual atac asupra celui ce
17 Art.104 pct.3 din Codul de procedură penală.
Pagina 22 din 75
efectuează percheziţia şi a observa bunurile pe care percheziţionatul le abandonează pentru a nu
fi găsite asupra sa.
Persoana care execută supravegherea persoanei percheziţionate, precum şi martorii
asistenţi, nu se vor interpune între persoana percheziţionată şi cel care efectuează percheziţia
corporală.
În cazurile când persoana percheziţionată este cunoscută cu un comportament violent, ori
există suficiente indicii că aceasta va încerca să fugă, sau să nu permită efectuarea corectă şi
completă a percheziţiei corporale, se vor lua măsuri care să prevină astfel de fapte.
De regulă persoanei percheziţionate i se va solicita să se aşeze într-o poziţie cât mai
incomodă, i se va cere să ridice mâinile, să se sprijine de un zid, copac, autovehicul, stâlp sau
alte obiecte ce pot fi folosite în acest scop şi să depărteze picioarele.
Practica judiciară a scos în evidenţă faptul că adoptarea unei asemenea poziţii pune
persoana percheziţionată în imposibilitatea, sau dificultatea de a ataca persoana care execută
percheziţia, sau de a fugi pentru a se sustrage de la executarea percheziţiei corporale, oferind
astfel o poziţie mai eficace organelor judiciare să poată recurge la dezechilibrarea şi imobilizarea
acesteia în caz de nevoie.
Percheziţia persoanei începe cu percheziţia îmbrăcămintei, după ce în prealabil cel
percheziţionat este dezarmat18.
Prin dezarmare se înţelege ridicarea de la persoana ce urmează a fi percheziţionată
corporal a armelor de foc, armelor albe şi a altor obiecte sau materiale cu care aceasta ar putea
ataca persoana care efectuează percheziţia.
În acest scop înainte de a se trece la cercetarea amănunţită a persoanei percheziţionate, se
face mai întâi o palpare a hainelor, buzunarelor şi corpului acesteia, pentru a se descoperi
eventuale, arme cu care ar putea să atace persoana care execută percheziţia.
Prin cuvântul arme, se înţelege orice armă de foc şi obiect contondent – care ar putea
folosi pentru împuşcare, lovire, tăiere sau înţepare etc.
Cercetarea amănunţită a persoanei percheziţionate corporal va începe cu obiectele care
acoperă capul (căciulă, pălărie, şapcă batic etc.) şi se continuă cu îmbrăcămintea, apoi
încălţămintea.
O atenţie deosebită trebuie să se acorde coafurii femeilor care în unele cazuri pot
constitui un loc sigur de ascundere şi care fiind la vedere
dă mai puţin de bănuit (Foto 1).
18 Criminalistica - Camil Suciu, Ed.1972 pag.558.
Pagina 23 din 75
Foto 1.
În realitate, după ce i s-a îndepărtat peruca s-a constatat că în partea occipitală avea fixată
o capsulă în interiorul acesteia având ascunse pachete cu heroină (Foto2).
Foto 2.
Pagina 24 din 75
Se va cerceta fiecare buzunar în parte, toate despărţiturile şi cusăturile îmbrăcămintei,
căptuşeala etc.
În practica judiciară, au fost cazuri când asupra persoanelor percheziţionate s-au
descoperit ascunse între cusături, sub căptuşeală sau în orice alt loc al îmbrăcămintei diferite
obiecte, de regulă de dimensiuni mici, cum ar fi: metale preţioase, corespondenţă secretă, pastile
sau plicuri cu substanţe toxice sau stupefiante etc. pentru descoperirea cărora a fost necesară o
atenţie deosebită din partea persoanei care a efectuat percheziţia.
Între căptuşeala hainelor şi stofă sau pernuţele de la umeri pot fi ascunse pe lângă
obiectele precizate mai sus şi bancnote (valută), tablouri de pânză etc.
Cu ocazia percheziţiei se va urmări localizarea exactă a locului unde s-au găsit bunurile,
înscrisurile sau valorile căutate.
Este important a se reţine locul unde s-a găsit de exemplu plicul cu bancnote în cazul
unei luări de mită, având ca bază şi punct de plecare, împrejurările în care infractorul pretinde că
i-a strecurat în buzunar plicul respectiv.
O atenţie deosebită trebuie să se acorde posibilităţii de ascundere a obiectelor,
înscrisurilor şi valorilor căutate, pe care persoana percheziţionată le poate ascunde prin
înfăşurarea direct pe corp sau prinse cu bandă adezivă, sub maiou sau cămaşă, introduse în pungi
de plastic sau alte materiale adaptabile pentru înfăşurare (Foto 3,4).
Pagina 25 din 75
Foto 3. Pachete ascunse sub
maiou
Foto 4.
Materiale adaptabile pentru înfăşurare
Se va cerceta în continuare curelele, centurile sau brâul de încingere al pantalonilor sau
fustelor, buzunarele acestora, manşetele, toate cusăturile care pot fi folosite pentru ascunderea
unor obiecte (Foto 5).
Foto 5. Mod de fixare a
Pagina 26 din 75
pachetelor la centura pantalonilor
Foto 6. Mod de fixare a pachetelor pe sub tricou la brâu
Se continuă apoi cu cercetarea amănunţită a îmbrăcămintei. În acest sens se va solicita
persoanei percheziţionate să se descalţe apoi va fi controlat la ciorapi şi şosete, iar încălţămintea
va fi examinată foarte atent atât la interior cât şi la exterior.
În activitatea practică organele judiciare au constatat că unele persoane, chiar şi femei,
pot recurge la ascunderea în chiloţi (şort), zona dorsală care este mai bine mascată de o fustă
largă, ori în cele mai multe cazuri, anumite pachete de regulă cu dimensiuni mici se ascund la
şosete (Foto 7,8).
Foto 7. Mod de ascundere în
zona dorsală
Pagina 27 din 75
Foto 8. Mod de ascundere la
şosete şi cu ajutorul dresurilor
Se va acorda atenţie tocurilor şi tălpilor încălţămintei care pot servi ca rezervor de
ascundere a unor obiecte dar şi căptuşelilor interioare unde pot fi ascunse de regulă obiecte
mărunte, bancnote şi înscrisuri.
Practica judiciară a scos în evidenţă că unii infractori pentru ascunderea bunurilor
sustrase şi-au confecţionat articole de încălţăminte în mod special, astfel fiind descoperite bunuri
în tocurile goale sau tălpile duble ale unor pantofi.
Foto 9. Talpa încălţămintei servind ca rezervor de ascundere
În aceste situaţii, riscul organului judiciar este mare deoarece trebuie să cântărească cu
mare atenţie dacă va proceda la desfacerea tocului sau a tălpii încălţămintei, iar dacă se va
recurge la o astfel de manoperă se vor utiliza şurubelniţe ori alte instrumente confecţionate
special în acest scop (Foto 9).
Se vor percheziţiona cu grijă toate bunurile purtate de persoana percheziţionată în acel
moment, cum ar fi ceasurile de mână, portmoneele, brichetele, pachetele sau tabacherele cu
Pagina 28 din 75
ţigări, umbrele, bastoane, poşetele şi alte bagaje aflate asupra celui percheziţionat, aceste putând
constitui locuri de ascundere al obiectelor, înscrisuri şi valori căutate ori pot servi ca arme
camuflate. Au fost cazuri când asupra unor persoane percheziţionate s-a descoperit un telefon
mobil care prin dislocarea unei părţi scoate la iveală un mini-pistol (Foto 10).
Foto 10. Mini-pistol
În cazurile mai complicate când se presupune că obiectele căutate sunt înghiţite, ori sunt
introduse în incizii sub păr, sau sub coroana dentară, participarea medicului este absolut
necesară.
O atenţie deosebită se va acorda în cazul persoanelor percheziţionate, care poartă proteze
de mână sau de picior, protezele respective vor fi cercetate cu mare grijă, dat fiind faptul că în
practica judiciară s-au constatat cazuri, când astfel de proteze au fost prevăzute din momentul
confecţionării cu anumite locuri destinate ascunderii unor obiecte, înscrisuri sau valori.
În cazul când asupra persoanei percheziţionate sunt găsite arme deţinute ilegal se
recomandă încătuşarea de îndată a acesteia, presupunându-se că este violentă apoi se continuă
percheziţia.
În situaţia când se presupune că persoana percheziţionată are înfăşurate pe corp anumite
bunuri sau dacă se impune cu necesite şi cercetarea corpului acesteia se va proceda la
dezbrăcarea persoanei în cauză. În astfel de situaţii se recomandă ca persoana percheziţionată să
rămână totuşi cu organele genitale acoperite.
Organele judiciare îşi pot forma presupunerea că unele persoane pot avea pe corp
anumite bunuri sustrase prin luarea în calcul a unor indicii legate de:
disproporţia mărită între volumul îmbrăcămintei purtate şi dezvoltarea fizică a persoanei;
Pagina 29 din 75
mersul greoi al unei persoane – prin bandajare, mutarea greoaie a picioarelor ori
şchiopătând;
poziţia anormală a porţiunilor din vestimentaţie;
umflături neobişnuite;
Din exemplele prezentate, care scot în evidenţă o parte din modurile de ascundere, la care
pot recurge persoanele ce urmează a fi percheziţionate corporal, rezultă faptul că, de regulă
organele judiciare trebuie ca înaintea de trecerea la executarea percheziţiei corporale, să
cunoască bune obiectele, înscrisurile sau valorile ce vor fi căutate, pentru că în funcţie de natura
şi mărimea acestora, poate aprecia şi locurile dar şi modul de ascundere, de fixare pe corp.
În cazul furturilor din buzunare, trebuie să se manifeste o deosebită atenţie şi a se
interveni asupra făptuitorului într-un moment când să se asigure prezenţa portmoneului sustras –
fie în buzunarele vestimentaţiei, pe mâneca hainei ori în alt loc (borsetă, servietă, ziar etc.), caz
în care de regulă intervenţia trebuie să debuteze cu imobilizarea braţelor pentru a nu da
posibilitatea ca persoana în cauză să arunce bunul căutat.
Dezbrăcarea persoanei percheziţionate se va realiza numai în locuri închise fără accesul
publicului, decât numai cu participarea organului judiciar care execută percheziţia şi a martorilor
asistenţi.
La cererea persoanei percheziţionate pot participa ca asistenţi la efectuarea percheziţiei
corporale anumite peroane cum ar fi unii membri de familie şi apărătorul ales.
De precizat că prezenta apărătorului ales este obligatorie, atunci când percheziţia
corporală se execută asupra persoanelor care au calitatea procesuală şi pe timpul cercetărilor au
recurs la angajarea unui apărător în conformitate cu prevederile legale în materie de asistenţă
juridică.
Persoana percheziţionată va fi chestionată cu privire la provenienţa şi scopul deţinerii sau
portului obiectelor, înscrisurilor şi valorilor descoperite asupra sa, cu accent mai deosebit asupra
celor ce urmează să fie ridicate în vederea cercetărilor.
Nu vor fi ridicate de la persoana percheziţionată obiectele, înscrisurile şi valorile care nu
au legătură cu cauza cercetată şi care sunt deţinute şi purtate în mod legal.
Art.105 pct.2 din codul de procedură penală legiferează faptul că, organul judiciar este
obligat să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor şi înscrisurilor care au legătură cu fapta
săvârşită ori a obiectelor şi înscrisurilor a căror circulaţie sau deţinere este interzisă.
Prin urmare pe timpul efectuării percheziţiei corporale şi pe măsura descoperirii unor
bunuri şi înscrisuri pentru a se hotărî ridicarea acestora organele judiciare trebuie permanent să
facă legătura acestora cu fapta cercetată.
Pagina 30 din 75
Practica judiciară a demonstrat însă că nu întotdeauna organul judiciar care efectuează
percheziţia corporală, poate stabili această legătură din primul moment, ci numai după o analiză
amănunţită a acestor obiecte şi înscrisuri şi după cunoaşterea mai amplă a împrejurărilor în care
a fost săvârşită infracţiunea cercetată.
Din aceste considerente cu ocazia percheziţiei corporale pot fi ridicate pe lângă obiectele
şi înscrisurile precis determinate şi unele obiecte ori înscrisuri care au legătură cu activitatea
obişnuită a persoanei percheziţionate, cum ar fi: carneţele cu diferite însemnări, agende
telefonice, fotografii, corespondenţă etc., care pot oferi date şi informaţii privind activitatea
anterioară şi prezentă a celui percheziţionat sau legăturile acestuia cu alţi participanţi la
săvârşirea infracţiunii cercetate, ori alte persoane care pot avea calităţi procesuale în cauza
cercetată.
La terminarea percheziţiei corporale persoana percheziţionată este lăsată să se aranjeze
singură un anumit timp, căutându-se în jurul acesteia pentru a se constata dacă percheziţionatul
nu a aruncat obiecte, înscrisuri sau valori, care interesează cauza, apoi după caz, dacă este
necesar se poate relua sau repeta percheziţia corporală.
De regulă repetarea percheziţiei este necesară atunci când prima percheziţie a trebuit să
se facă în condiţii, atmosferice sau de iluminat, improprii, sau când nu s-a dispus la prima
percheziţie corporală, de mijloacele sau persoanele specializate necesare.
Se recomandă ca la repetarea percheziţiei corporale să asiste şi unul din martorii asistenţi
care au participat la prima percheziţie corporală, având în vedere că unele constatări vor fi o
continuitate a celor precedente.
De asemenea se recomandă ca percheziţia corporală să nu se execute în locuri
aglomerate, deoarece este mai dificil a se lua toate măsurile necesare pentru a preveni fuga
persoanelor ce urmează a fi percheziţionate ori pentru prevenirea apariţiei unor factori negativi
care pot afecta calitatea şi atingerea scopului percheziţiei respective, cum ar fi: intervenţia unor
persoane care pot simpatiza cu persoana percheziţionată din diferite motive personale (rudă,
complice etc.) sau care de regulă prin comportamentul lor manifestă ostilitate faţă de prezenţa
organelor judiciare.
Organele judiciare care vor proceda la efectuarea percheziţiei corporale, trebuie să
manifeste o atenţie deosebită în alegerea martorilor asistenţi. Se recomandă pe cât posibil ca
martorii să nu fie aleşi din rândul membrilor de familie, ori a persoanelor despre care se ştie sau
se poate bănui că fac parte din anturajul apropiat al percheziţionatului, ori pot avea participaţie la
fapta comisă de cel percheziţionat.
Pagina 31 din 75
Percheziţia corporală propriu-zisă în cazuri motivate, poate fi completată cu o micro-
percheziţie care constă în cercetarea cu lupa a urmelor lăsate de manevrarea obiectelor ce
formează obiectul percheziţiei, situaţie în care de regulă se apelează la serviciul unui lucrător
criminalist, care îşi desfăşoară activitatea pe lângă organele de cercetare ale poliţiei şi
parchetului.
Percheziţia corporală propriu-zisă poate fi efectuată simultan cu o cercetare criminalistică
atunci când îmbrăcămintea sau corpul persoanei percheziţionate conţine urmele unei capcanări
chimice.
În practica judiciară au fost nenumărate cazuri când infractorii au comis furtul unor
bunuri sau valori pe care anterior s-au aplicat anumite substanţe chimice criminalistice, pentru a
nu mai da posibilitatea infractorului de a motiva în alt fel provenienţa şi posesia acestor bunuri
sau valori în a-şi crea alibiul de apărare şi a scăpa nepedepsit.
Astfel de exemplu, atunci când se va efectua percheziţia corporală a unei peroane bănuite
de furtul unei sume de bani dintr-o casă de bani care anterior a fost capcanată chimic, ori când ar
fi sustras bunuri sau valori tratate cu astfel de substanţe se va apela la serviciul unui criminalist
care va folosi lampa cu raze UV în scopul punerii în evidenţă a prezenţei substanţelor respective.
La fel se va proceda şi în cazul prinderii în flagrant organizat, în cazul infracţiunilor de
luare de mită când de regulă bancnotele folosite se marchează cu cerneală “simpatică”.
Ulterior după clarificarea situaţiei tuturor obiectelor, înscrisurilor şi valorilor ridicate cu
ocazia percheziţiei corporale, cele care nu au legătură cu cauza se restituie persoanei căreia îi
aparţin chiar şi înainte de soluţionarea definitivă a procesului penal.
De menţionat că, nu se restituie obiectele care sunt supuse confiscării – parte din acestea
putând servi ca mijloc de probă în chiar cauza cercetată, sau care fac obiectul unor legi speciale
potrivit cărora fapta deţinerii, procurării ori folosirii cade sub incidenţa acestei legi.
Modul de executare şi rezultatul percheziţiei corporale, sunt menţionate într-un proces
verbal pe care, organul judiciar care a efectuat percheziţia este obligat să-l întocmească, act ce va
fi semnat de către toţi participanţii, inclusiv de cel percheziţionat.
Procesul verbal de percheziţie corporală se va întocmi cu respectarea prevederilor art.91
şi art.108 din codul de procedură penală şi va trebui să conţină date concrete, în principal cu
privire la:
organul judiciar care a executat percheziţia;
identitatea persoanei percheziţionate şi a martorilor asistenţi;
data, timpul şi locul executării;
condiţiile în care obiectele şi înscrisurile au fost descoperite;
Pagina 32 din 75
menţiuni cu privire la obiectele şi înscrisurile ridicate şi neridicate;
menţiuni cu privire la descrierea amănunţită a obiectelor şi înscrisurilor descoperite,
pentru a fi uşor de identificat şi recunoscut.
Cuprinsul procesului verbal va trebui să conţină menţiuni privind condiţiile în care s-a
efectuat percheziţia corporală, situaţiile care au intervenit pe parcursul executării şi în mod
cronologic toate activităţile desfăşurate cu această ocazie, cu precizarea exactă a locului şi
modului în care s-a găsit fiecare obiect sau înscris.
Procesul verbal de percheziţie corporală va fi întocmit în două exemplare din care unul se
va înmâna celui percheziţionat, va fi semnat de toţi participanţii pe fiecare pagină.
Percheziţia domiciliară
Capitolul 4 Reglementarea juridică, definiţia, formele şi etapele percheziţiei domiciliare
A. Reglementarea juridică şi definiţia percheziţiei domiciliare
Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a
Organizaţiei Naţiunilor Unite la data de 10.12.1948, a recomandat tuturor statelor membre să nu
precupeţească nici unul din mijloacele care le stau la dispoziţie pentru recunoaşterea şi apărarea
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Acest act normativ cu valoare internaţională
consfinţeşte la art.12 printre altele, faptul că “Nimeni nu va fi supus imixtiunii arbitrare în viaţa
sa personală, în fiinţa sa, în domiciliul său, în corespondenţa sa, nici la atingeri aduse onoarei şi
reputaţiei sale.”
România este membră a O.N.U. iar constituţia României prin art.7 legiferează
“inviolabilitatea domiciliului”, consacrând faptul că: “domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile şi
că nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori reşedinţa unei persoane fără învoirea
acesteia”.
Dreptul la inviolabilitatea domiciliului, izvorăşte din respectul faţă de personalitatea
umană care include şi respectul ce trebuie acordat şi mediului în care acesta îşi desfăşoară viaţa
de zi cu zi, domiciliul său.
Ca măsură de corijare a persoanelor care încalcă această prevedere, legiuitorul a stabilit
prin art.192 din Codul Penal faptul că aceste persoane săvârşesc infracţiunea de “violare de
domiciliu”. Această prevedere stabileşte faptul că pătrunderea fără drept în orice mod într-o
locuinţă, încăpere, dependinţă sau loc împrejmuit ţinând de acesta, fără consimţământul
persoanei care le foloseşte, sau refuzul de a le părăsi la cererea acesteia, constituie infracţiunea
de violare de domiciliu şi se sancţionează cu închisoare de la 6 luni la 4 ani.
Pagina 33 din 75
Legea prevede şi forme agravante ale infracţiunii de violare de domiciliu atunci când
fapta se săvârşeşte de o persoană înarmată, de două sau mai multe persoane împreună, în timpul
nopţii sau prin folosirea de calităţi mincinoase cazuri în care pedeapsa aplicată este închisoare de
la 3 la 10 ani.
În dreptul constituţional, noţiunea de domiciliu are o accepţiune largă, cuprinzând practic
atât domiciliul în sensul dreptului civil, cât şi reşedinţa unei persoane fizice. În ambele forme
domiciliul cuprinde camera în care doarme, camerele în care trăieşte persoana fizică cât şi
dependinţele acestora, curtea, grădina, garajul sau orice loc împrejmuit ţinând de ele. În practica
judiciară noţiunea de domiciliu al persoanei fizice, care nu are nici o legătură cu dreptul de
proprietate sau calitatea de proprietar, au fost incluse orice locuinţă ocupată în mod legal, cum ar
fi şi camerele de hotel, camera dintr-un cămin studenţesc, orice cameră închiriată, precum şi
orice loc destinat pentru traiul acesteia.
Din cele prezentate rezultă că percheziţia domiciliară este de fapt o activitate prin care se
intervine în domiciliul persoanei, cu sau de cele mai multe ori fără voia persoanei posesoare cu
orice titlu a domiciliului respectiv şi în cazul percheziţiei domiciliare legea face o derogare de la
regula generală a inviolabilităţii domiciliului.
În art.27 pct.2 din Constituţia României sunt prevăzute situaţiile în care este permisă
pătrunderea în domiciliul persoanelor fără consimţământul acestora astfel:
pentru executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti;
în caz de necesitate, pentru înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau
bunurile unei persoane;
pentru executarea unor activităţi prin care se realizează apărarea securităţii naţionale sau
a ordinii publice;
când se impune luarea unor măsuri necesare pentru prevenirea răspândirii unei epidemii.
Conform art.27 pct.3 din Constituţia României, revizuită, percheziţia domiciliară poate fi
ordonată exclusiv de magistrat şi se poate efectua numai în formele prevăzute de lege, adică de
Codul de procedură penală.
În actele normative anterioare era prevăzut faptul că percheziţia domiciliară putea fi
efectuată atât cu autorizarea organului competent (procuror, judecător) cât şi cu consimţământul
persoanei ori în cazul infracţiunilor flagrante fără consimţământul persoanei şi fără autorizarea
organului competent.
Prin restricţiile impuse de normele legale în vigoare, legiuitorul a urmărit întărirea
dreptului persoanei privind inviolabilitatea domiciliului, obligând organele judiciare să
cântărească mult mai profund luarea deciziei de efectuare a percheziţiei domiciliare ca excepţie
Pagina 34 din 75
de la prevederea constituţională de inviolabilitatea domiciliului, dând garanţia că motivul invocat
este absolut legal şi temeinic, care de altfel este apreciat numai de către magistrat, la propunerea
procurorului sau din oficiu.
Prin aceste restricţii, legiuitorul a urmărit cu deosebit interes prevenirea unor abuzuri sau
comiterea altor fapte din diferite motive, la care uneori recurgeau organele judiciare, dar şi din
necesitatea scoaterii în evidenţă a respectului pe care legea îl acordă mediului în care persoana
îşi desfăşoară viaţa de zi cu zi, domiciliul său.
Practica judiciară a scos în evidenţă că astfel de percheziţii s-au executat şi fără temei,
astfel că percheziţiile domiciliare uneori au constituit şi acte de abuz, prin care se aduceau
atingere onoarei şi demnităţii persoanei percheziţionate în domiciliu, ori i se încălcau voit unele
drepturi din răzbunare, în principal profitându-se de unele imperfecţiuni ale normelor de
reglementare în materie.
Percheziţia domiciliară este o activitate procesuală deoarece poate fi executată numai
într-o cauză penală.
Potrivit art.100 pct.3 din Codul de procedură penală, percheziţia domiciliară poate fi
dispusă numai în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii şi nu poate fi dispusă decât
numai după măsura începerii urmăririi penale, aşa cum a fost stabilit prin Legea nr. 281 din 2003
care a modificat conţinutul art.100 din Codul de procedură penală.
Conform reglementărilor anterioare percheziţia domiciliară putea fi efectuată şi în faza
actelor premergătoare fazei de urmărire penală, cu şi fără consimţământul persoanei
percheziţionate.
Percheziţia domiciliară îşi regăseşte reglementarea legală în normele juridice prevăzute
de Codul de procedură penală art.100 şi următoarele.
Percheziţia domiciliară prin natura, împrejurările şi conţinutul său constituie o activitate
complexă, cu rol deosebit în activitatea judiciară şi se caracterizează în principal prin
următoarele trăsături principale, astfel:
este un act cu caracter judiciar, care constă în restrângerea dreptului la inviolabilitatea
domiciliului persoanei, fiind astfel considerat un act de constrângere socială, în sensul că se
efectuează fără a ţine cont de consimţământul persoanei;
are la bază respectarea principiului legalităţii şi al aflării adevărului, în sensul că se
dispune şi se desfăşoară în condiţii clare stabilite de lege şi numai în scopul aflării adevărului.
Prin intermediul percheziţiei domiciliare se pot descoperi probe care să contribuie hotărâtor la
soluţionarea cauzei penale. Astfel obiectele şi înscrisurile descoperite şi ridicate în urma
Pagina 35 din 75
percheziţiei pot avea o deosebită relevanţă în aflarea adevărului19.Prin reglementarea strictă a
actului de dispunere şi executare a percheziţiei domiciliare i se imprimă un caracter strict
judiciar şi nu poate fi dispusă şi executată altfel decât numai în condiţiile şi situaţiile prevăzute
de lege.
este un act de urmărire penală şi constituie un procedeu probator în sensul că se execută
numai în cadrul procesului penal, în legătură cu o cauză penală, cu precizarea că, se poate
dispune şi efectua numai după momentul începerii urmăririi penale şi pe timpul judecăţii penale.
Astfel art.100 pct.3 din Codul de procedură penală stabileşte faptul că percheziţia domiciliară
poate fi dispusă numai de către judecător, prin încheiere motivată, în cursul urmăririi penale, la
cererea procurorului sau în cursul judecăţii, iar prin norma juridică de la pct.6 din acelaşi articol
stabileşte faptul că percheziţia nu poate fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale. Fiind un
act de urmărire penală, percheziţia domiciliară trebuie dispusă şi executată în mod obligatoriu
după o anumită procedură penală, stabilită strict prin normele juridice din art.100 şi următoarele
ale Codului de procedură penală, aspecte care vor fi dezvoltate în capitolul “Procedura de
efectuare a percheziţiei domiciliare”.
este o activitate de teren a organelor judiciare şi cuprinde activităţi de căutare şi cercetare
a obiectelor şi înscrisurilor, care au legătură cu o cauză penală, iar din punct de vedere
criminalistic este considerată un procedeu probator, alături de alte activităţi specifice cum ar fi:
cercetarea la faţa locului, percheziţia corporală etc., iar procesul verbal prin care se fixează
modul de desfăşurare şi rezultatul percheziţiei domiciliare constituie mijloc de probă în procesul
penal.
percheziţia domiciliară are un caracter relativ, în sensul că nu se va executa în mod
obligatoriu în toate cauzele penale, ci numai în anumite cauze penale şi numai atunci când se
refuză predarea ori se tăgăduieşte existenţa sau deţinerea unor obiecte şi înscrisuri, a căror
prezentare şi predare a fost cerută în mod expres de organele judiciare şi care pot servi ca mijloc
de probă într-o anumită cauză aflată în curs de cercetare sau de judecată.
Prin urmare percheziţia domiciliară nu se va mai dispune atunci când persoana în cauză
consimte de bună voie să predea, sub luare de dovadă, obiectele şi înscrisurile care au legătură
cu cauza cercetată la cererea expresă a organelor judiciare.
Din cele prezentate putem defini percheziţia domiciliară ca fiind un act judiciar, un act de
urmărire penală şi un procedeu judiciar care constă în cercetarea efectuată în locuinţa unei
persoane şi a tuturor dependinţelor acesteia în scopul de a găsi şi ridica obiecte sau înscrisuri,
19 Drept procesual penal, ION NEAGU – Editura Global Lex Bucureşti 2002 pag 370.
Pagina 36 din 75
cunoscute organului judiciar dar nepredate de bună voie, precum şi în vederea descoperirii unor
alte mijloace de probă necesare soluţionării cauzei penale20.
B. Formele şi etapele percheziţiei domiciliare
Percheziţia domiciliară, în ştiinţa “Criminalistică” este cunoscută drept “percheziţia
locului” care la rândul ei se împarte în:
percheziţia locurilor deschise;
percheziţia clădirilor.
Unii criminalişti în locul percheziţiei clădirilor au folosit termeni ca: percheziţia locurilor
închise ori percheziţia încăperilor.
Necesitatea împărţirii percheziţiei domiciliare a fost determinată de faptul că fiecare din
aceste variante se desfăşoară după metode diferite de cercetare iar în ştiinţa criminalistică
acestea sunt tratate separat.
Din punct de vedere criminalistic noţiunea “loc deschis” cuprinde terenurile cu acces
limitat cum sunt: curtea, grădina din jurul casei sau alte terenuri îngrădite şi cu acces limitat21.
Noţiunea de loc închis din punct de vedere criminalistic se referă la: încăperile de locuit,
dependinţele şi locul de muncă22.
Percheziţia domiciliară fiind o activitate complexă necesită în mod obligatoriu pentru
efectuarea ei, parcurgerea a cel puţin 3 etape şi anume:
etapa pregătitoare, care include măsurile preliminare luate înainte de începerea
percheziţiei propriu-zise;
etapa repartizării sarcinilor de cercetare şi pază;
cercetarea detaliată şi fixarea rezultatului percheziţiei domiciliare, care reprezintă de fapt
executarea propriu-zisă a percheziţiei domiciliare.
Aceste etape se parcurg în mod firesc şi în cadrul percheziţiilor corporale, însă în cazul
percheziţiilor domiciliare ele ocupă o preocupare mult mai distinctă în activitatea judiciară
prilejuită de executarea acestora.
În etapa preliminară a percheziţiei domiciliare, organele judiciare vor lua următoarele
măsuri:
studierea dosarului cauzei;
planificarea percheziţiei sau percheziţiilor;
20 Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român – Partea Generală, Vintilă Dongoroz şi alţii vol.I, Editura Academiei Bucureşti 1975 pag. 237.21 Criminalistica, Camil Suciu, Editura 1972, pag.556.22 Criminalistica, Camil Suciu, Editura 1972, pag.550.
Pagina 37 din 75
informarea cu privire la persoana percheziţionată şi a membrilor familiei acestuia, a
persoanelor cu care acesta locuieşte împreună;
informarea asupra locului ce urmează a fi percheziţionat, asupra intrărilor şi ieşirilor
acesteia;
informarea cu privire la mijloacele de legătură de care dispune cel percheziţionat, a
vecinătăţilor şi raporturilor cu vecinii;
informarea asupra obiectelor şi înscrisurilor ce trebuie căutate şi ridicare cu ocazia
percheziţiei;
organizarea echipei operative de percheziţie cu stabilirea rolului fiecărui membru al
echipei şi modul de deplasare la locul percheziţiei;
stabilirea mijloacelor tehnice necesare în efectuarea percheziţiei;
stabilirea modului de pătrundere în locul unde se va efectua percheziţia şi de asigurare a
participării martorilor asistenţi, în unele situaţii aceştia pot fi dinainte stabiliţi;
organizarea pazei căilor de acces în locul ce urmează a fi percheziţionat;
stabilirea primelor măsuri care se vor lua după pătrunderea în locul ce urmează a fi
percheziţionat, cum ar fi:
reţinerea pe loc a tuturor persoanelor găsite în locul respectiv până la terminarea
percheziţiei;
imobilizarea persoanelor care vor avea un comportament agresiv ori vor încerca sub orice
formă împiedicarea efectuării percheziţiei;
solicitarea celui percheziţionat să prezinte toate cheile de la încăperile care sunt încuiate;
identificarea tuturor persoanelor găsite la locul percheziţiei şi stabilirea statutului
acestora şi a legăturii cu persoana percheziţionată;
dacă se va socoti ca necesar în această fază se va proceda la percheziţionarea corporală a
tuturor persoanelor găsite la locul percheziţiei, după care vor fi grupate într-un singur loc, unde
vor fi supravegheate de membrii desemnaţi din echipa de percheziţie şi li se va interzice
deplasarea de bună voie, decât numai la solicitarea celui care efectuează percheziţia propriu-zisă;
în unele situaţii pentru o mai mare eficienţă şi obiectivitate se poate proceda la încuierea
şi sigilarea iniţială a încăperilor care se vor deschide şi desigila ulterior pe măsura desfăşurării
percheziţiei propriu-zise.
De menţionat că înainte de deplasarea la locul percheziţiei, echipa de percheziţie va fi
instruită de către şeful echipei cu privire la modul de executare a percheziţiei şi rolul pe care
fiecare membru îl va avea pe timpul executării percheziţiei.
Pagina 38 din 75
Etapa a doua a percheziţiei domiciliare are loc după măsurile preliminare şi în această
etapă funcţie de situaţiile concret ivite la locul percheziţiei, şeful echipei de percheziţie, va
proceda la completarea sarcinilor membrilor echipei de percheziţie, se va indica metoda de lucru
ce va fi folosită în executarea propriu-zisă a percheziţiei şi se vor repartiza în concret sarcinile de
căutare şi cercetare a locului percheziţionat.
Etapa a treia a percheziţiei domiciliare coincide cu efectuarea propriu-zisă a percheziţiei
care constă în căutarea şi cercetarea în detaliu a locului percheziţiei şi a tuturor obiectelor şi
înscrisurilor aflate în acest loc.
Metodele de căutare şi cercetare se vor trata în mod mai amplu la capitolele privind
particularităţile percheziţiei în loc deschis şi în loc închis, acestea fiind total diferite şi specifice
fiecărei forme de percheziţie domiciliară.
Cercetarea locului percheziţiei poate fi efectuată simultan în toate încăperile,
dependinţele, împrejmuirile aferente etc. sau separat într-o ordine stabilită funcţie de efectivele
care vor compune echipa de percheziţie.
Unii criminalişti includ în această etapă şi activitatea de fixare, de materializare a
rezultatelor percheziţiei, prin întocmirea procesului verbal în care se vor menţiona cronologic
modul de efectuare a percheziţiei şi constatările făcute, iar alţii au considerat că acest moment ar
fi de fapt o a patra etapă a percheziţiei domiciliare.
De precizat că în practica judiciară, atunci când percheziţia domiciliară se efectuează
într-un loc mai mare ca întindere, cu mai multe încăperi, dependinţe şi împrejmuiri mai
numeroase s-a uzat de întocmirea procesului-verbal de percheziţie domiciliară în mod simultan
cu activitatea de căutare şi cercetare, numai dacă acest lucru a fost posibil şi pentru a fi siguri că
se va face menţiunile cu privire la toate aspectele şi nu vor fi scăpări care să poată da naştere la
unele interpretări negative din partea persoanei percheziţionate ori a altor persoane interesate.
C. Planificarea percheziţiei domiciliare şi mijloacele tehnice necesare în efectuarea
acesteia
Din punct de vedere etimologic prin “planificare” se înţelege a planifica o anumită
activitate care urmează a se desfăşura, a programa, a organiza şi conduce o anumită activitate şi
de regulă se realizează prin întocmirea unui plan.
Organele judiciare pentru a asigura reuşita unei percheziţii domiciliare, procedează la o
planificare cu grijă a acesteia, ţinând cont în detaliu de caracteristicile locului, a timpului
programării percheziţiei, de natura obiectelor căutate, de persoana la care se caută, de
posibilităţile de pătrundere în locul percheziţiei, de persoanele care iau parte la percheziţie, de
Pagina 39 din 75
mijloacele tehnice necesare, precum şi de alţi factori care pot influenţa într-un anumit fel
desfăşurarea şi rezultatul acestei activităţi.
În toate cazurile când percheziţia nu se execută imediat după descoperirea infracţiunii,
este necesar să fie pregătită cu grijă, căci repetarea ei se face întotdeauna în condiţii grele, de
vreme ce persoana percheziţionată este prevenită şi are timp să-şi ia toate măsurile pe care le
crede necesare.
Principalii factori de care se va ţine cont în planificarea percheziţiei domiciliare sunt:
„urgenţa” efectuării percheziţiei domiciliare. În cazul în care percheziţia domiciliară nu
poate fi amânată ea se va executa în regim de urgenţă, pentru a se preveni dispariţia ori
distrugerea unor obiecte sau înscrisuri, care constituie probe foarte importante în stabilirea
vinovăţiei autorului faptei. De regulă se recurge la această procedură, în cazul în care persoana
în cauză este reţinută sau arestată, ori în cazul când urmează a se lua o astfel de măsură.
Urgenţa acestei activităţi este dată în unele cazuri şi de faptul că prin natura infracţiunii
cercetate, percheziţia ar reprezenta procedural actul prin care s-ar obţine mijloacele de probă
principale, sau uneori singurele mijloace de probă necesare justei soluţionări a cauzei cercetată.
Exemplu: - valorile care fac obiectul infracţiunilor de luare de mită;
- obiectele care prezintă unele caracteristici de individualizare supuse degradării datorită
trecerii timpului şi a condiţiilor de păstrare existente în locul unde au fost depozitate sau ascunse
etc.
Urgenţa presupune executarea percheziţiei în timpul cel mai scurt, din momentul
obţinerii datelor cu privire la existenţa bunurilor sau înscrisurilor care au legătură cu cauza
cercetată.
“timpul” când se poate pătrunde cel mai uşor la locul percheziţiei, este de asemenea unul
din factorii importanţi de care trebuie să se ţină seama.
De regulă acest timp se alege dimineaţa la prima oră, începând cu ora 06.00, asigurând
astfel alături de pătrunderea mai uşoară, atât lumina zilei în timpul căutării cât şi timpul necesar
terminării acesteia până la ora 20.00.
Este necesar a se ţine cont de acest factor datorită, în primul rând al faptului că, în Codul
de procedură penală se prevede în mod expres, că percheziţia domiciliară se poate efectua între
orele 06.00-20.00.
Cu toate că art.27 pct.4 din Constituţia României prevede că percheziţiile pe timpul
nopţii sunt interzise, excepţie făcând infracţiunile flagrante, iar art.103 Codul de procedură
penală prevede că:
percheziţia începută între orele 06.00-20.00 poate continua şi în timpul nopţii;
Pagina 40 din 75
procurorul poate efectua percheziţia şi în timpul nopţii în cazuri justificate.
Alegerea timpului privind momentul cel mai potrivit de a pătrunde în locul unde urmează
a se efectua percheziţia, depind şi anumite elemente strict necesare desfăşurării percheziţiei cum
ar fi: găsirea la domiciliu a persoanelor în cauză, posibilitatea asigurării participării martorilor
etc. uneori acest moment este precedat de o pândă executată la uşa apartamentului persoanei
percheziţionate atunci când se presupune că acesta nu va deschide uşa.
Condiţiile cele mai favorabile de căutare a obiectelor. Acest factor are o importanţă
deosebită în asigurarea descoperirii obiectelor şi înscrisurilor căutate cu ocazia percheziţiilor
domiciliare.
Se cunoaşte că această activitate se efectuează cel mai bine la lumina naturală a zilei,
astfel că în unele cazuri este recomandat ca percheziţiile să se execute pe timp de zi având în
vedere că în unele anotimpuri se luminează mai târziu de ora 06.00 şi se întunecă mult mai
devreme de ora 20.00.
Acest factor prezintă o importanţă deosebită atunci când anumite bunuri trebuie
identificate, din alte bunuri de acelaşi gen, după unele caracteristici particulare de identificare,
dar nu numai, practica judiciară demonstrând că percheziţia la lumina artificială, la lumina
becului, lanternelor sau alte astfel de surse de iluminare, prezintă şi unele dificultăţi în asigurarea
pazei şi supravegherii corespunzătoare a locului percheziţionat şi a persoanelor participante la
percheziţie.
Un alt factor de care trebuie să se ţină cont sunt intenţiile cunoscute sau măcar bănuite a
celui percheziţionat.
De mare importanţă este a se cunoaşte dacă persoana percheziţionată poate deveni
violentă, ori poate să recurgă la aruncarea pe ferestre sau la distrugerea unor obiecte şi înscrisuri,
care sunt urmărite de organele judiciare şi de a căror găsire depinde într-o măsură sau alta
stabilirea vinovăţiei autorilor faptei.
De asemenea nu este de neglijat faptul că unii membri din familie sunt violenţi, pot
recurge la atitudini şi acte prin care pot îngreuna sau chiar pot face imposibilă efectuarea
percheziţiei, ori pot distruge sau sustrage obiecte şi înscrisuri ce interesează organele judiciare,
ori pot recurge la diverse manifestări, prin care pot determina întreruperea percheziţiei cum ar fi:
autoincendierea, incendierea locuinţei, automutilare etc.
Pentru executarea în condiţii cât mai favorabile şi cu eficienţa scontată a percheziţiei
domiciliare, este necesar ca în cadrul planificării, organele judiciare să realizeze în principal
următoarele sarcini:
Pagina 41 din 75
a) culegerea de informaţii necesare pentru cunoaşterea în detaliu a locului unde
urmează a se efectua percheziţia, cum ar fi:
b) adresa exactă a locului (localitate, stradă, număr, bloc, scară, etaj, apartament
etc.);
c) destinaţia concretă dată prin folosinţă a locului respectiv;
d) numărul de persoane care locuiesc sau folosesc efectiv locul în cauză;
e) limitele precise ale locului;
f) căile de comunicare cu exteriorul, felul şi numărul acestora, dacă dispun de
telefon sau alte mijloace de legătură;
g) caracteristicile generale şi speciale ale locului deschis sau ale clădirilor aflate în
acest loc.
h) cunoaşterea personalităţii persoanei la care urmează a se efectua percheziţia
domiciliară.
În acest sens se vor obţine date cu privire la antecedente, profesie, loc de muncă,
anturajul şi locurile frecventate.
De asemenea se vor stabili membrii de familie şi alte persoane împreună cu care
locuieşte percheziţionatul, felul vieţii de familie, relaţiile cu vecinii, rudele şi natura legăturilor
cu acestea.
Nu este lipsit de importanţă a se cunoaşte comportamentul persoanei percheziţionate,
dacă deţine la domiciliu obiecte sau înscrisuri care interesează cauza cercetată, eventual şi locul
de ascundere al acestora.
Se va insista pentru cunoaşterea programului zilnic al percheziţionatului şi al persoanelor
împreună cu care acesta locuieşte.
Toate aceste date sunt necesare pentru a şti când trebuie efectuată percheziţia şi pentru a
stabili componenţa echipei de percheziţie, mijloacele necesare şi metoda de lucru.
identificarea obiectelor şi înscrisurilor care trebuie căutate şi ridicare, a caracteristicilor
de individualizare şi recunoaştere a acestora, locul sau locurile probabile ori pretabile de
ascundere.
Nu este lipsit de importanţă a se cunoaşte din timp, anterior momentului declanşării
percheziţiei, obiectele şi înscrisurile care pot fi descoperite cu ocazia percheziţiei precum şi
importanţa lor în procesul penal.
Această cunoaştere se poate realiza din studierea tuturor actelor procedurale existente la
dosar, procese verbale de constatare, declaraţii ale părţilor vătămate ale martorilor şi ale
făptuitorilor, care de foarte multe ori sunt completate cu date şi informaţii obţinute prin măsuri
Pagina 42 din 75
specifice caracteristice muncii operative a organelor de cercetare penală (verificări, investigaţii
etc.).
Cunoaşterea caracteristicilor obiectelor care urmează a fi descoperite şi ridicate cu ocazia
percheziţiilor domiciliare face posibilă recunoaşterea acestora din multitudinea unor obiecte de
gen.
Asigurarea eficienţei unei percheziţii domiciliare depinde şi de faptul dacă se cunoaşte
dinainte locurile în domiciliul persoanei percheziţionate unde aceasta a ascuns bunurile da
valoare, de regulă obiecte de volum mic cum ar fi: bijuterii, sume de bani, înscrisuri
compromiţătoare, înregistrări magnetice şi video etc.
Este posibil ca astfel de obiecte să fie ascunse în picioarele unei anumite mese, în
pământul din curte sau grădină, în interiorul unor aparate electrice sau electronice, care de regulă
nu sunt demontate cu ocazia unor percheziţii domiciliare ori în locuri special create şi zidite în
pereţi, pardoseală sau tavanul încăperilor.
altă sarcină sau problemă de lămurit care trebuie rezolvată înainte de trecerea la
efectuarea percheziţiei este şi stabilirea metodelor de cercetare cele mai eficiente, a
mijloacelor şi forţelor necesare.
Metoda de cercetare se stabileşte în funcţie de caracteristicele tehnice ale locului ce
urmează a fi percheziţionat.
De exemplu:
în cazul unui loc deschis metoda de cercetare poate fi căutarea de la exterior spre interior,
ori de la centru către periferie, sau se recurge împărţirea locului în mai multe sectoare de căutare;
în cazul unor clădiri, se alege metoda cercetării progresive, începând cu prima încăpere
de la uşa principală de acces şi se termină cu ultima cameră, situată pe latura clădirii opusă uşii
de acces;
în cazul clădirilor cu mai multe etaje se poate dispune căutarea de jos în sus, sau de sus în
jos ori simultan din cele două extremităţi;
etc.
De precizat că în cazul când trebuie descoperite obiecte sau înscrisuri marcate chimic cu
substanţe criminalistice, din categoria mijloacelor necesare, nu trebuie să lipsească lampa cu raze
ultraviolete, iar în cazul când se impune demontarea ori dezmembrarea unor obiecte, care
constituie ascunzători, trebuie să fie procurate unelte şi scule necesare unei astfel de operaţiuni.
În practica judiciară au fost cazuri când în astfel de situaţii au fost folosiţi specialişti în
domenii ca: tâmplărie, lăcătuşărie, electronică etc.
Pagina 43 din 75
De menţionat că în general fiecare percheziţie domiciliară prezintă unele particularităţi
de caz, funcţie de care problemele ce trebuiesc lămurite şi rezolvate cu ocazia planificării şi
activităţilor de pregătire sunt foarte diverse, practica judiciară demonstrând că nu s-au întâlnit
percheziţii domiciliare identice care să se suprapună din toate punctele de vedere.
planificarea percheziţiei trebuie să lămurească şi problema referitoare la persoanele care
iau parte la percheziţie.
În cazul când se impune participarea făptuitorului sau a persoanei care este arestat
preventiv, ori reţinut, trebuie să se asigure prezenţa acestuia şi în plus prezenţa apărătorului ales
ori desemnat din oficiu, conform regulilor de procedură penală.
În toate cazurile când se impune găsirea la domiciliu al unei anumite persoane, este de
mare folos a se cunoaşte timpul când acesta se află la domiciliu.
De asemenea organul de urmărire penală care conduce percheziţia trebuie să cunoască
din timp efectivele care îi sunt puse la dispoziţie în vederea efectuării percheziţiei domiciliare,
pentru a putea stabili şi planifica din timp sarcinile fiecărui membru din echipă.
Problema martorilor asistenţi de asemenea trebuie prevăzută, se vor stabili metode clare
de rezolvare, pentru că în unele situaţii nu se poate pierde vremea odată ajunşi la locul de
percheziţionat, pentru găsirea unor martori asistenţi, dat fiind şi faptul că foarte multe persoane
refuză din anumite cauze şi principii să participe la percheziţie în această calitate.
Dacă percheziţia domiciliară urmează să se execute la sediul unei societăţi comerciale ori
într-o altă anexă a acesteia (depozit, atelier etc.) este necesar a se cunoaşte reprezentanţii
acesteia,de regulă managerul acesteia ori înlocuitorul legal al acestuia, ştiind faptul că prezenţa
lor este necesară pentru simplul fapt că în conformitate cu prevederile legale trebuiesc informaţi
cu privire la prezenţa organelor judiciare activităţile ce urmează a fi efectuate, motivaţia şi baza
legală a acestei activităţi.
În funcţie de anumite caracteristici ale locului percheziţionat şi de anumite situaţii
deosebite ce pot apare, cel care conduce percheziţia, trebuie să-şi prevadă şi dacă este sau nu
necesar un personal auxiliar ajutător care să ia parte la percheziţie, având în vedere că de multe
ori trebuiesc stabilite şi persoanele care să asigure supravegherea ori paza locului percheziţionat,
atât pentru a preveni un eventual atac asupra celor care execută în concret percheziţia
domiciliară, dar şi pentru a preveni şi întâmpina manevra unor persoane de a sustrage obiecte şi
înscrisuri, de a le ascunde ori pur şi simplu de a le distruge, pentru a împiedica descoperirea şi
ridicarea lor în scopul folosirii ca probe în procesul penal.
Pagina 44 din 75
Numărul persoanelor programate pentru o percheziţie domiciliară şi trecute în planul
percheziţiei nu trebuie să rămână neschimbat, după caz acesta poate fi completat cu alte
persoane dacă acest lucru va fi necesar.
De exemplu atunci când nu este găsită persoana percheziţionată, care eventual s-a
sustras, ori a fugit pur şi simplu de la locul percheziţiei, atunci trebuie asigurată prezenţa unui alt
membru de familie sau a altei persoane majore care locuieşte împreună cu aceasta ori prezenţa
unui vecin major.
În practica judiciară au fost efectuate percheziţii şi fără participarea martorilor asistenţi,
dar numai în cazurile când a participat procurorul, însă este recomandat a nu renunţa la prezenţa
martorilor asistenţi, declaraţiile acestora la nevoie putând combate orice alibi creat ulterior de cel
percheziţionat.
Martorii asistenţi, de regulă, sunt aleşi din rândul persoanelor majore neinteresate în
cauza respectivă, care nu au suferit condamnări penale şi nu fac parte din personalul organului
de urmărire penală care efectuează percheziţia.
Astfel nu vor fi folosiţi ca martori asistenţi persoanele care au făcut reclamaţii în cauza
cercetată, care au fost vătămate prin infracţiunea comisă, sunt rude cu cel percheziţionat ori au
calitatea de coautor ori complice la fapta cercetată.
În practica judiciară s-au întâmplat cazuri când organele de cercetare penală au ales greşit
ca martori asistenţi – rude apropiate ale făptuitorului ori complici ai acestuia, iar pe timpul
efectuării percheziţiei domiciliare în momentul când s-au descoperit unele corpuri delicte,
aceştia au recurs la imobilizarea organelor de cercetare penală, iar unul din martori a dispărut cu
obiectele respective, făcând astfel imposibil de atins scopul percheziţiei respective şi în plus a
fost pusă în pericol sănătatea şi chiar viaţa unor membri din cadrul echipei de percheziţie, lipsind
astfel cauza de unica probă uneori a faptei comise.
De asemenea sunt cazuri când este impusă o anumită calitate a martorilor asistenţi. Astfel
în cazul efectuării unei percheziţii într-un loc unde se păstrează documente secrete se recomandă
a se folosi ca martori asistenţi numai persoane din rândul salariaţilor care au acces la aceste
documente.
Se recomandă ca organele judiciare care efectuează percheziţia domiciliară, să asigure
după caz participarea în anumite cazuri şi a unor specialişti ca martori asistenţi.
De exemplu în cazul cercetării furtului unor obiecte de cult să fie necesară prezenţa unui
martor asistent care poate cu uşurinţă să identifice un anumit obiect de cult – tablou, icoană etc.
Tot în cadrul activităţii de planificare trebuie stabilite şi sarcini privind întocmirea
formalităţilor necesare pentru obţinerea autorizaţiei de percheziţie domiciliară.
Pagina 45 din 75
În acest sens se vor stabili legătura dintre organul de cercetare penală – procuror şi
magistrat.
Eliberarea autorizaţiei de percheziţie domiciliară parcurge o anumită procedură specială.
Astfel mai întâi organul de cercetare penală va înainta procurorului dosarul cauzei însoţit
de o adresă prin care motivează necesitatea efectuării percheziţiei şi solicită procurorului
sesizarea instanţei competente.
Procurorul care supraveghează cauza penală respectivă primind dosarul însoţit de adresa
motivată întocmită de organul de cercetare penală, va verifica motivele care stau la baza
solicitării şi dacă în urma unei analize ajunge la concluzia oportunităţii, percheziţiei va întocmi
un referat cu propunere de eliberare a autorizaţiei de percheziţie domiciliară şi va înainta dosarul
cauzei împreună cu referatul instanţei competente a soluţiona cererea respectivă .
Autorizaţia de percheziţie domiciliară se va elibera de judecător potrivit competenţei
materiale şi teritoriale prin încheiere motivată.
Judecătorul, în cursul urmăririi penale dispune efectuarea percheziţiei domiciliare în
camera de consiliu, fără citarea părţilor în procesul penal, cu precizarea că participarea
procurorului este absolut obligatorie, conform art.100 alin.4 din Codul de procedură penală.
Pentru valabilitate, autorizaţia de percheziţie domiciliară trebuie să cuprindă următoarele:
antetul cu denumirea instanţei din care face parte judecătorul care a autorizat efectuarea
percheziţiei;
titlul actului (Autorizaţie de percheziţie domiciliară), numărul acestuia şi data emiterii;
temeiul legal şi baza în care s-a procedat la examinarea motivaţiilor din dosar care au stat
la baza solicitării acestui act;
faptul că se autorizează efectuarea percheziţiei domiciliare;
numele şi prenumele percheziţionatului precum şi locul unde se va efectua percheziţia.
Tot în autorizaţie se va menţiona că percheziţia se va efectua cu respectarea dispoziţiilor
art.101, 103-108 şi 111 din Codul de procedură penală şi faptul că rezultatul acesteia va fi
încunoştinţat de îndată, în scris instanţei care a emis autorizaţia.
Lipsa din această autorizaţie a organului emitent, numele şi prenumele persoanei
percheziţionate şi a locului unde se va efectua percheziţia, atrage nulitatea absolută a acesteia.
Legea procesuală nu limitează în timp valabilitatea efectuării percheziţiei domiciliare pe
bază de autorizaţie emisă de judecător, însă în practica judiciară judecătorul, în conţinutul
autorizaţiei poate face menţiuni ca:
prezenta autorizaţie este valabilă un anumit număr de zile de la data emiterii, de regulă 2-
3 zile;
Pagina 46 din 75
percheziţia se va efectua în perioada …(Exemplu: 12-16 august 2005).
Procedura de efectuare a percheziţiei domiciliare
Reguli generale de procedură
Potrivit art.100 din alin.3 din Codul de procedură penală, raportat la art.27 alin3 din
Constituţia României, efectuarea percheziţiei domiciliare se dispune exclusiv de către judecător.
Judecătorul poate dispune efectuarea percheziţiei domiciliare prin încheiere motivată, din
oficiu în faza de judecată şi la cererea procurorului în cursul urmăririi penale.
Percheziţia domiciliară se execută de regulă de către procuror sau organele de cercetare
penală însoţit de lucrători operativi.
Instanţa de judecată poate proceda la efectuarea unei percheziţii domiciliare cu ocazia
unei cercetări locale iar în celelalte cazuri dispoziţia de a se efectua, se comunică procurorului în
vederea efectuării.
Dacă percheziţia domiciliară se va efectua de organele de cercetare penală, procedura
impune existenţa unei autorizări prealabile din partea judecătorului.
Prin urmare percheziţia domiciliară nu poate fi efectuată de către organele de cercetare
penală fără autorizarea judecătorului.
Nu este legală, iar procesul verbal de percheziţie este nul – şi nu produce efecte juridice –
dacă percheziţia domiciliară este efectuată de organele de cercetare penală cu acordul de voinţă
al celui percheziţionat, fără autorizarea procurorului.
Percheziţia domiciliară poate fi efectuată numai între orele 06.00 – 20.00, aşa cu prevede
art. 103 din Codul de procedură penală, iar în celelalte ore numai în caz de infracţiune flagrantă
sau când percheziţia urmează să se efectueze într-un local public.
Pot fi continuate după ora 20.00 şi în timpul nopţii toate percheziţiile începute între orele
06.00 – 20.00.
Organul judiciar care efectuează percheziţia domiciliară, este obligat ca în prealabil, să se
legitimeze şi să prezinte autorizaţia eliberată de judecător23.
Percheziţia domiciliară se efectuează în prezenţa persoanei de la care se ridică obiectele
sau înscrisurile, ori la domiciliul căreia se efectuează, iar în lipsa acestora în prezenţa unui
reprezentant legal, a unui membru de familie sau a unui vecin având capacitatea de exerciţiu.
Participarea la efectuarea percheziţiei a persoanei căreia i se face percheziţia, sau a
reprezentantului său legal, este necesară şi îşi are motivaţia în dreptul său de a asista la
efectuarea percheziţiei pentru aşi asigura respectarea drepturilor.
23 Codul de procedură penală art.104 alin.1, aşa cum a fost modificat prin O.U.G. nr.109 din 2003.
Pagina 47 din 75
Persoana percheziţionată are dreptul să asiste la toate acţiunile percheziţiei, ocazie cu
care va putea lua cunoştinţă despre toate obiectele descoperite şi ridicate, putând face anumite
observaţii care vor fi menţionate în procesul verbal.
Art.104 alin.3 din Codul de procedură penală, percheziţia domiciliară se efectuează de
către organele judiciare în prezenţa unor martori asistenţi.
Este de preferat ca martorii asistenţi să nu ia parte direct la acţiunile de căutare pentru a-
şi putea păstra obiectivitatea observaţiilor şi o viziune de ansamblu asupra percheziţiei
domiciliare24.
În timpul efectuării percheziţiei, organul judiciar care o execută are dreptul să deschidă
toate încăperile sau alte mijloace de păstrare în care s-ar putea găsi obiectele sau înscrisurile
căutate, dacă cel îndreptăţit să le deschidă, refuză acest lucru.
În conformitate cu art.105 alin.2, din Codul de procedură penală, organul judiciar care
efectuează percheziţia domiciliară este obligat să se limiteze la ridicarea numai a obiectelor şi
înscrisurilor care au legătură cu fapta săvârşită dar şi a obiectelor sau înscrisurilor a căror
circulaţie sau deţinere este interzisă.
De asemenea se vor lua măsurile necesare pentru ca faptele şi împrejurările din viaţa
personală a celui la care se face percheziţia şi nu au legătură cu cauza să nu devină publice.
Se va proceda în aşa fel încât pe timpul percheziţiei să nu se provoace distrugerea
obiectelor şi înscrisurilor de orice fel, cu atenţie deosebită asupra celor care prezintă o anumită
valoare faţă de persoana la care se efectuează percheziţia domiciliară, iar dacă se produc astfel
de urmări, ele vor fi descrise în procesul verbal din oficiu sau la cererea persoanei
percheziţionate.
Obiectele şi înscrisurile descoperite şi ridicate se vor prezenta celor care asistă, pentru a
fi recunoscute şi a fi însemnate de către acestea pentru a se preveni schimbarea lor, după care se
etichetează şi se sigilează.
În cazul obiectelor care nu pot fi însemnate, ori pe care nu se pot aplica etichete şi sigilii,
se vor împacheta pe cât posibil laolaltă, apoi pachetele respective se vor sigila.
Obiectele, care din diferite motive nu se ridică în vederea cercetărilor, vor fi lăsate în
păstrare fie în posesia celui la care se află, fie a unui custode.
Dacă se impune luarea unor probe pentru analiză acestea se vor lua în dublu – probă şi
contraprobă - şi se sigilează, iar una se lasă celui de la care se ridică.
Modul de efectuare a percheziţiei domiciliare rezultatul constatărilor făcute şi măsurile
luate vor fi consemnate într-un proces verbal cu respectarea prevederilor art.108 din Codul de
24
Pagina 48 din 75
procedură penală, momentul încheierii acestui act juridic reprezentând şi finalul percheziţiei
domiciliare, act care va fi semnat pe fiecare pagină de către toţi participanţii la percheziţia
domiciliară efectuată.
D. Reguli speciale de procedură
În afara regulilor generale de procedură, la efectuarea percheziţiei domiciliare organele
judiciare trebuie în mod obligatoriu să respecte şi anumite reguli speciale, astfel:
percheziţia începută între orele 06.00 – 20.00, poate continua şi în timpul nopţii25;
când percheziţia se efectuează într-o uitate publică sau la sediul unei persoane juridice,
de faţă va trebui să fie şi reprezentantul acesteia;
dacă percheziţia se efectuează într-o unitate publică sau juridică, martorii asistenţi pot fi
persoane care fac parte din salariaţii unităţii respective;
regulile privind participarea apărătorului sau a interpretului se aplică în mod
corespunzător;
dacă bunurile se predau unui custode, procesul verbal de percheziţie se va întocmi în trei
exemplare din care unul se va lăsa acestuia;
cu ocazia percheziţiei se vor ridica în mod obligatoriu bunurile perisabile, metalele sau
pietrele preţioase, mijloacele de plată străină, titlurile de valoare internă, obiectele de artă şi de
muzeu, colecţiile de valoare, sumele de bani ce fac obiectul acuzei26;
cu excepţia infracţiunilor flagrante, deputaţii şi senatorii nu pot fi supuşi percheziţiei27.
E. Efectuarea percheziţiei în loc închis
Este considerat loc închis orice imobil sau clădire care va cuprinde de regulă încăperile
de locuit, dependinţele acestora (terasă, balcon, baie – WC, bucătărie, debara, magazie etc.) şi
locul de muncă (atelier, garaj, depozit etc.).
Pot face parte din categoria locurilor închise casa de locuit, apartamentul situat într-un
bloc de locuinţe, camera de hotel ori într-un complex studenţesc.
Ca orice percheziţie domiciliară şi aceasta parcurge cele 3 etape.
În etapa preliminară, de exemplu, în cazul când urmează a se efectua percheziţia
domiciliară într-un apartament se va stabili cu claritate adresa apartamentului – localitate, strada,
numărul, blocul, scara, etajul şi numărul de ordine al apartamentului.
De asemenea se va stabili numărul de camere de locuit şi celelalte dependinţe,
comunicarea acestora cu exteriorul (uşi sau ferestre), vecinii de apartament atât de pe acelaşi
25 Constituţia României, art.27, Cod.Proc.pen. art.103 alin.3.26 Cod.proc.pen. art.165.27 Constituţia României, art.69 alin.2.
Pagina 49 din 75
nivel cât şi nivelurile primul superior şi primul inferior, urmându-se identificarea acestora şi
natura relaţiilor cu persoana percheziţionată.
În practica judiciară au fost întâlnite situaţii când între vecini şi percheziţionat au existat
relaţii infracţionale şi relaţii foarte apropiate, care le-au înlesnit posibilitatea aruncării din balcon
în balcon, a unor obiecte pentru a nu fi descoperite în locuinţa celui percheziţionat.
Cunoaşterea vecinilor prezintă importanţă pentru organele judiciare şi în activitatea de
alegere a martorilor asistenţi, care vor fi identificaţi şi invitaţi să asiste la efectuarea percheziţiei
domiciliare.
În cadrul acestei etape se vor executa toate activităţile care ţin de planificarea percheziţiei
domiciliare.
Deplasarea la locul unde se va efectua percheziţia se va face cu mare atenţie, pentru a nu
alarma pe cel percheziţionat şi pe vecinii acestuia.
Această alarmare ar conduce la punerea în gardă a percheziţionatului, care ar putea
recurge la blocarea căilor de pătrundere în clădire cu intenţia de a se sustrage de la efectuarea
percheziţiei. ori nu s-ar mai realiza momentul surprinderii.
De regulă în practica judiciară, se recomandă ca apariţia echipei de percheziţie să
constituie o surpriză pentru cel percheziţionat.
Dacă deplasarea echipei se face cu un autoturism este recomandat să nu fie oprit chiar în
faţa imobilului, clădirii etc., care urmează a fi percheziţionată. Autoturismul se va opri la o
distanţă apreciabilă de locul percheziţiei, eventual pe o stradă din vecinătate iar membrii echipei
se vor deplasa în grupuri mici, de numai două sau trei persoane.
Echipa de percheziţie nu se va deplasa în grup compact, iar în cazul când locul
percheziţiei se află într-un bloc sau clădire similară, o parte din membrii echipei se vor deplasa
cu liftul dacă clădirea este prevăzută cu un astfel de mijloc.
O atenţie deosebită se va acorda câinilor de pază care eventual există în locul unde se va
efectua percheziţia, situaţie în care se va folosi un vecin sau o altă persoană cunoscută de
aceasta, ori se va utiliza anumite procedee de blocare şi imobilizare a acestora.
Înainte de pătrunderea în clădire vor fi luate măsuri de pază şi supraveghere a ieşirilor şi
ferestrelor, iar intrarea echipei de percheziţie se va face in urma sunării sau baterii la uşa
persoanei căreia i se va face percheziţia.
Dacă uşa de la intrare este blocată iar în clădire locuiesc mai multe familii se va suna la
apartamentul unuia dintre vecini pentru a li se deschide uşa de acces (exemplu: blocurile care
sunt prevăzute cu interfon care de regulă au uşile închise fără posibilitatea de a fi deschise prin
exterior).
Pagina 50 din 75
În cazul în care persoana percheziţionată va deschide uşa imobilului, clădirii,
apartamentului etc. organul judiciar după ce se va legitima, va aduce la cunoştinţă
percheziţionatului faptul că urmează a se efectua percheziţia domiciliară, i se va explica motivul
executării şi baza legală în care se execută.
După ce se face cunoscut scopul percheziţiei, organul judiciar va solicita persoanei
percheziţionate să predea de bună voie obiectele şi înscrisurile căutate.
Dacă aceste obiecte şi înscrisuri sunt predate, organul judiciar va analiza şi aprecia dacă
se va mai efectua sau nu percheziţia.
În practica judiciară au fost situaţii când organul judiciar a insistat pentru executarea
percheziţiei şi a fost surprins de faptul că a descoperit şi ridicat alte obiecte şi înscrisuri de a
căror existenţă nu avea cunoştinţă şi care au constituit probe importante în soluţionarea cauzei.
Datorită acestui fapt se recomandă efectuarea percheziţiei chiar şi în cazul când cel
percheziţionat a acceptat şi predat de bună voie obiectele şi înscrisurile solicitate.
Au existat şi cazuri în care cu ocazia percheziţiei sau găsit obiecte şi înscrisuri prin care
s-a demonstrat comiterea de către cel percheziţionat şi a altor fapte, altele decât cele în care era
cercetat în acel moment, fapte care se aflau în evidenţa cu autori necunoscuţi ori care încă nu
fusese reclamate.
Dacă după ce se va suna sau bate la uşa persoanei percheziţionate, uşa nu va fi deschisă
vom avea două situaţii:
ori în locuinţa respectivă nu se află nici o persoană;
ori persoana percheziţionată sau în lipsa acesteia, celelalte persoane care locuiesc
împreună cu aceasta, din anumite motive nu deschid.
În această situaţie organul judiciar se va informa la vecini dacă persoana respectivă este
plecată de acasă, sau dacă din anumite motive nu vrea să deschidă uşa.
Dacă se va stabili că cel percheziţionat este plecat de la domiciliu (la serviciu, la piaţă
etc.) şi în locuinţă nu se află nici o altă persoană, organul judiciar va recurge la trimiterea unui
echipaj după persoana ce urmează a fi percheziţionată dacă poate fi găsită, ori va aştepta sosirea
acesteia prin asigurarea pazei locuinţei cu lucrători operativi.
În cazul când se va stabili că cel percheziţionat se sustrage în mod vădit de la efectuarea
percheziţiei ori nu poate fi găsit percheziţia se va executa în prezenţa unui alt membru de familie
sau a unui vecin cu capacitatea de exerciţiu.
Atunci când uşa nu va fi deschisă de bună voie va fi forţată de organul judiciar, care
efectuează percheziţia în prezenţa martorilor asistenţi şi a persoanei care participă la efectuarea
acesteia.
Pagina 51 din 75
După forţarea uşii şi pătrunderea în locuinţă, organul judiciar din nou poate fi pus în faţa
a două situaţii – în locuinţă să existe persoane chiar şi persoana percheziţionată ori în interior nu
se află nici o persoană.
În ambele cazuri se va trece la efectuarea percheziţiei cu respectarea regulilor
procedurale şi a celor de tactică criminalistică.
După pătrunderea în locuinţă este recomandat ca organul judiciar însoţit de celelalte
persoane găsite la locul percheziţionat dar şi în prezenţa martorilor asistenţi, va efectua o primă
verificare (cercetare) a tuturor încăperilor prin observare pentru a preveni distrugerea obiectelor
şi înscrisurilor căutate, descoperirea altor persoane care nu s-au arătat în prima fază, ori pentru a
preveni încercările acestora de semnalizare, ori de a folosi telefonul în scopul de a face
cunoscută operaţiunea, ori din alt interes personal dar care ar putea avea unele efecte asupra
percheziţiei şi rezultatului acesteia.
Se va acorda în această fază o mare atenţie sobelor şi WC-urilor, unde persoanele
interesate pot arde, distruge ori arunca unele obiecte sau înscrisuri căutate de organul judiciar.
Tot în prima fază a percheziţiei, de cercetare – observare a locului de percheziţionat,
organul judiciar ia cunoştinţă de numărul încăperilor de locuit, numărul persoanelor aflate în
locuinţă, poziţia încăperilor, existenţa unor bunuri ce interesează cauza cercetată, poziţia şi
starea acestora, în general aspectul încăperilor în care se va efectua percheziţia.
Dacă este necesar, tot în această fază se poate efectua fotografii judiciare de orientare a
locului percheziţionat, de orientare sau schiţă ori pentru a imortaliza aspectul general al
încăperilor şi poziţia iniţială a bunurilor aflate în acest loc cu accent pe obiectele şi înscrisurile
căutate.
În cazul când în locul ce urmează a fi percheziţionat sunt găsite mai multe persoane toate
persoanele respective vor fi strânse într-un singur loc, de regulă în încăperea unde nu pot acţiona
asupra obiectelor căutate, după care se va proceda la legitimarea acestora, ocazie cu care se va
stabili motivul prezenţei lor în acest loc şi relaţiile ori legăturile acestora cu persoana
percheziţionată.
Din acest loc îi va fi permisă deplasarea numai a celui percheziţionat, care împreună cu
martorii asistenţi vor asista organul judiciar pe tot timpul efectuării percheziţiei, iar celelalte
persoane vor fi păzite şi supravegheate de lucrători operativi care însoţesc echipa de percheziţie.
Persoanelor care sunt oprite la locul percheziţiei inclusiv martorilor asistenţi şi celui
percheziţionat li se atrag atenţia că nu au voie să se deplaseze din locul unde au fost strânse, să
nu mute nici un obiect de la locul lui fără aprobarea conducătorului percheziţiei şi în principiu să
nu întreprindă nici un fel de activitate fără acordul acestuia.
Pagina 52 din 75
Persoanele găsite la locul percheziţiei precum şi cele care vor sosi pe parcursul efectuării
percheziţiei, vor fi reţinute în acest loc până la terminarea acestei activităţi. Excepţie de la
această regulă fac persoanele care vin în interes de serviciu cum ar fi: medici, poştaşi, casieri
colectori la energie electrică etc. dar şi acestora înainte de plecare li se pune în vedere să nu
divulge nimic cu privire la prezenţa şi motivul prezenţei organului judiciar în acel loc.
De asemenea în primă fază se continuă cu efectuarea unei percheziţii corporale a tuturor
persoanelor aflate la locul percheziţiei, care de regulă se execută prin palparea îmbrăcămintei şi
controlul în buzunare, poşete, genţi, borsete etc.
Tot imediat după pătrunderea în locuinţă, clădire etc., locul ce urmează a fi
percheziţionat, conducătorul percheziţiei va redistribui sarcinile fiecărui membru al echipei de
percheziţie şi va stabili modul concret în care va efectua percheziţia domiciliară respectivă.
După ce organul judiciar a executat aceste activităţi care fac parte din prima fază a
percheziţiei şi s-a asigurat că are acces în toate încăperile şi dependinţele locuinţei sau clădirii
respective ce urmează a fi percheziţionată, se va trece la faza a doua a percheziţiei domiciliare.
Această fază presupune, executarea propriu-zisă a percheziţiei domiciliare, care cuprinde
activitatea de căutare şi cercetare în detaliu a fiecărei încăperi a obiectelor şi înscrisurilor aflate
la locul percheziţiei.
În general activitatea de căutare a obiectelor, începe de la intrare continuând cu încăperile
imediat apropiate şi dependinţele.
Căutarea sistematică a obiectelor percheziţiei se poate face după mai multe metode, în
raport de natura obiectului căutat şi de posibilităţile de ascundere a acestuia. Se are în vedere
dimensiunile şi utilitatea obiectelor căutate.
De exemplu un autoturism va fi căutat în garaj sau obiectele de uz casnic (cuţit, secure
etc.) se vor căuta în bucătărie etc.
Obiectele mărunte de valoare sau bijuteriile vor fi căutate în încăperi de regulă prin
casete, vaze de flori, bomboniere, poşete sau alte asemenea bunuri unde astfel de obiecte pot fi
păstrate sau ascunse.
O încăpere poate fi cercetată mergând consecvent în sensul unei mâini, pornind de la
intrare, sau se poate face la întâlnire, când încăperea este cercetată de doi lucrători şi au început
ambii dintr-un loc dar în sensuri opuse.
Este necesar a se respecta această regulă pentru a nu se omite de la cercetare anumite
porţiuni ale încăperii sau parte din bunurile aflate în aceasta.
După cercetarea bunurilor dispuse pe lângă pereţii încăperii, se va continua cu cercetarea
spre centrul camerei unde de regulă sunt mai puţine bunuri de obicei masa cu scaunele.
Pagina 53 din 75
Sub conducerea şi coordonarea şefului percheziţiei, cercetarea locului percheziţiei se
poate face şi în paralel când mai mulţi lucrători din cadrul echipei de percheziţie se pot ocupa de
mai multe încăperi simultan.
De regulă unele obiecte corp delict ca – haine furate, topoare, arme de foc etc. se caută cu
mare atenţie în dulapuri, poduri, sub duşumele, în pivniţe, debarale, boxe, sub paturi, în saltele şi
chiar în pereţi mai ales dacă se descoperă urme mai recente de zidărie, reparaţii etc.
Descoperirea ascunzătorilor în duşumele se realizează după aspectul florii cuielor, a
prafului pe duşumele, a spaţiului diferit dintre scânduri, precum şi după sunetul deosebit în locul
unde se află spaţiul gol.
Metoda de cercetare nu diferă numai după mărime sau folosinţa obiectelor căutate, ci şi
din considerentul dacă acestea după ascundere au rămas întregi, ori au fost desfăcute în
subansamble sau piese componente, modificate ori distruse.
Pe parcursul percheziţiei vor fi efectuate fotografii judiciare privind obiectele descoperite
– atât cele căutate cât şi cele care fac obiectul ridicării potrivit legii, precum şi a locurilor sau
ascunzătorilor unde aceste obiecte au fost găsite.
Una din problemele ce trebuie rezolvate de cel care face percheziţia, este de a stabili
criteriul după care vor fi ridicate obiectele descoperite în cursul percheziţiei.
De regulă obiectele şi înscrisurile care fac obiectul percheziţiei, vor fi ridicate, sigilate şi
ambalate, după caz, în ordinea cronologică a descoperirii lor, rămânând la finalul percheziţiei şi
stabilirea celorlalte categorii de obiecte - care vor fi ridicate – respectiv cele care nu sunt permise
de lege la deţinerea precum şi alte obiecte care nu au legătură direct cu cauza cercetată.
Din această categorie fac parte acele obiecte şi înscrisuri care sunt deja “poate” permise
la deţinerea din punct de vedere legal neputându-se face imediat legătură cu cauza cercetată, este
necesar o analiză ulterioară şi după o cunoaştere mai amplă a împrejurărilor percheziţiei.
Exemplu, în cazul unei infracţiuni în care sau folosit obiecte de tip secure, topor, vor fi ridicate
toate obiectele de acest fel, neputându-se stabili obiectul folosit decât după o continuare a
cercetărilor în urma unei constatări traseologice efectuate ulterior în laboratorul criminalistic. De
asemenea, în cazul unui furt al unor articole de îmbrăcăminte care nu s-au descoperit cu ocazia
percheziţiei, se vor ridica eventual unele fotografii sau casete video, în care persoana
percheziţionată ori membrii săi de familie apar îmbrăcate cu astfel de articole.
Pe tot timpul percheziţiei organul judiciar va acorda o atenţie deosebită modului de
comportare şi stărilor sufleteşti parcurse de cel percheziţionat, având în vedere faptul că în multe
cazuri anumite trăiri emoţionale ale acestuia au trădat de regulă locul ascunderii obiectelor
căutate.
Pagina 54 din 75
Exemplu:
unele persoane percheziţionate au emoţii mai puternice chiar tremură sau îşi freacă
mâinile atunci când organul judiciar se apropie de locul unde sunt ascunse obiectele sau
înscrisurile căutate;
în unele cazuri persoana percheziţionată scoate câte un oftat de uşurare, atunci când
organul judiciar a trecut de ascunzătoare şi nu a descoperit obiectul sau înscrisul căutat.
După finalizarea activităţii de căutare şi cercetare a tuturor încăperilor şi dependinţelor,
organul judiciar va întocmi un proces verbal în care va consemna modul în care s-a desfăşurat
percheziţia cronologic toate activităţile desfăşurate, bunurile şi înscrisurile descoperite care au
fost ridicate.
De asemenea în acest act se vor face menţiuni şi cu privire la obiectele ridicate de
persoanele participante, de regulă cel percheziţionat şi martorii asistenţi.
Ulterior percheziţiei se vor întocmi planşe fotografice cu aspectele de la locul
percheziţionat şi se vor dispune unele constatări tehnico-ştiinţifice dacă este cazul, funcţie de
urmele pe care le conţin obiectele ridicate.
În cazul înscrisurilor, de regulă pot fi dispuse ulterior ridicării lor constatări
criminalistice, pentru a identifica autorul înscrisului sau chiar o examinare cu lupă pentru
descifrare ori traducerea acesteia atunci când este scris într-o limbă străină.
În funcţie de particularităţile şi caracteristicile de construcţie a încăperilor, accesoriilor şi
mobilierului pot fi folosite şi alte metode pe care organul judiciare le va socoti ca necesare
pentru atingerea scopului percheziţiei.
Ca metode de căutare folosite de organele judiciare la percheziţia domiciliară în locuri
închise mai putem enumera:
pereţii încăperilor vor fi cercetaţi atât sub aspectul grosimii dar şi prin batere cu ciocanul
pentru a se descoperi eventualele goluri.
folosirea unei sonde metalice şi proba cu apă pentru a descoperi unele ascunzători în
pământul aflat sub duşumea – astfel sonda va pătrunde mai uşor iar apa va fi absorbită de un
pământ mai puţin bătătorit care poate indica locul unde s-a efectuat o săpătură mai recentă şi
care poate constitui o ascunzătoare folosită de cel percheziţionat. Metoda cu sonda metalică şi
proba cu apa nu dau rezultate în cazul unei ascunzători adânci şi mai vechi.
scările atât din lemn cât şi din plăci de beton vor fi încercate pentru a stabili dacă au joc,
caz în care se va insista pentru controlul cu atenţie a acestora. La unele scări din lemn treptele
pot fi dublate iar între ele se pot ascunde diferite obiecte din categoria celor căutate de organele
judiciare.
Pagina 55 din 75
De asemenea, balustradele scărilor care pot fi scobite sau prevăzute cu goluri unde pot fi
ascunse obiecte sau înscrisuri, cazuri în care dacă sunt date ori informaţii care trădează o astfel
de ascunzătoare, va necesita demontarea lor.
În acelaşi mod se poate proceda şi în cazul cercetării unor plafoane sau pardoseli
confecţionate din lemn.
În cazul parchetului dacă prezintă un joc între piese sau diferă ca montaj, trădează în mod
sigur faptul că ulterior montării s-a umblat în acest loc şi poate constitui semnul unei ascunzători
fie în piesele parchetului sau sub acesta, situaţie în care se va proceda la demontarea acestuia în
porţiunea respectivă.
folosirea căutătorului de matale – instrument de detectare a unor obiecte metalice care
interesează cauza sau au fost ascunse de cel percheziţionat în diferite locuri din incinta locuinţei;
folosirea unei lanterne de buzunar, pentru căutarea în locuri greu accesibile şi
neiluminate, cum ar fi: grătarele de ventilaţie, pivniţe neiluminate, anumite colţuri din încăperi
slab iluminate etc.;
folosirea lupei pentru descifrarea unor înscrisuri;
folosirea metodei de pipăire cu mâna a tapiseriilor unor bunuri – canapele, fotolii, scaune
etc.;
observarea cu atenţie a unor ferestre, în deosebi a pervazurilor acestora care pot fi
dublate şi pot ascunde în spatele dublurii o nişă. La fel se va proceda şi în cazul uşilor şi a
tocurilor acestora.
în cazul cărţilor din biblioteci se va folosi metoda scuturării sau răsfoirii filă cu filă a
acestora;
metoda mutării corpurilor mobilierului pentru a descoperi unele eventuale zone mai
groase ce pot trăda prezenţa unor pereţi dubli. Au fost găsite astfel de ascunzători în cazul unor
dulapuri metalice, şifoniere din lemn etc.
examinarea atentă a picioarelor mobilierului din lemn la care pot fi făcute unele găuri ce
pot servi ca ascunzători;
cercetarea cu atenţie a obiectelor care prezintă pe verso o căptuşeală ataşată, cum ar fi de
exemplu: la tablouri, icoane, oglinzi etc., iar spaţiul dintre obiectul în sine şi căptuşeală poate
servi ca ascunzătoare. Se va folosi metoda detectării obiectelor căutate prin înţepare cu ac
metalic (sondă din oţel) prin căptuşeala acestor obiecte.
La fel se va proceda şi în cazul obiectelor împăiate – păsări sau diferite animale.
În practica judiciară s-au descoperit obiecte mărunte în special bijuterii sau valută în
astfel de ascunzători.
Pagina 56 din 75
în cazul unor instrumente muzicale se va cerceta interiorul acestora sau husele acestora
(vioară, chitară etc.);
folosirea metodei cercetării cu lampa cu raze ultraviolete pentru identificarea obiectelor
purtătoare de înscrisuri cu cerneală invizibilă (simpatică), ori care pot fi contaminate cu
substanţe criminalistice folosite în capcanarea chimică a unor obiecte;
privirea în zare a bibelourilor din porţelan, sticlă sau material plastic;
scuturarea şi cântărirea cutiilor de conserve care pot fi recapsate după folosirea
conţinutului iniţial;
în cazul mijloacelor de transport aflate în garaje se va utiliza cunoştinţele avute privind
datele tehnice ale acestora pentru a se putea aprecia toate locurile unde se presupune că pot fi
ascunse obiecte sau înscrisuri, cum ar fi: portierele autoturismelor, rezervoarele de combustibil,
cadrul bicicletelor confecţionate din ţeavă etc.
F. Percheziţia la locul de muncă
Este o situaţie specială de practicare a percheziţiei domiciliare a locurilor închise.
De regulă la locul de muncă, unii infractori pot ascunde atât obiecte sustrase de la locul
de muncă cât şi obiecte provenite din alte furturi care au fost aduse şi ascunse la locul de muncă
pentru mai multă siguranţă.
În general percheziţia la locul de muncă se efectuează simultan cu percheziţia locului de
domiciliu, odată cu sau ulterior percheziţiei corporale, pentru ca obiectele ascunse aici să nu fie
îndepărtate sau distruse de vreun complice sau alte persoane interesate.
Cea mai dificilă problemă care trebuie lămurită de organul judiciar în cazul percheziţiei
la locul de muncă este delimitarea precisă a locului percheziţiei.
Acest loc poate fi limitat la un dulap ţinut sub cheie la un sertar sau poate cuprinde o
suprafaţă mai mare – un atelier, depozit etc., unde persoana percheziţionată are acces în virtutea
sarcinilor de serviciu.
Pentru a se asigura succesul percheziţiei este necesar a se cunoaşte din timp configuraţia
terenului, amplasamentul atelierului, halei de lucru etc., a amenajărilor din interiorul acestora, a
instalaţiilor sau alte accesorii ce pot fi folosite de cel percheziţionat drept ascunzătoare.
Percheziţia în birouri se limitează la căutarea în sertare, dulapuri, coşuri de gunoi,
vestiare – cuprinzând cercetarea tuturor obiectelor aflate în interiorul biroului folosit de persoana
percheziţionată.
Percheziţia la locul de muncă se efectuează în prezenţa unor reprezentanţi ai societăţii
sau instituţiei respective care au şi calitatea de specialişti, aceştia folosind pe de o parte ca
Pagina 57 din 75
martori asistenţi dar şi pentru a da unele indicaţii de specialitate privind locurile probabile de
ascundere ce pot fi folosite de persoana percheziţionată.
De precizat că informarea conducătorului societăţii sau instituţiei respective şi a
persoanelor care îl reprezintă, este obligatorie, însă organul judiciar va executa percheziţia
indiferent de acordul acestuia, acesta având un caracter silit.
La percheziţionarea locului de muncă vor fi respectate toate celelalte reguli valabile
percheziţiei domiciliare.
Percheziţia la locul de muncă uneori poate conţine şi percheziţia unor locuri deschise –
terenuri, în care cel percheziţionat îşi desfăşoară serviciul.
G. Efectuarea percheziţiei în loc deschis
Prin loc deschis se înţelege curtea, grădina din jurul casei sau alte terenuri îngrădite şi cu
acces limitat.
Locurile deschise dar cu acces general, nu constituie obiect al percheziţiei domiciliare
chiar dacă aparţine persoanei căreia i se face percheziţia, cercetarea acestor locuri intrând în
sfera activităţilor operative, sau eventual de cercetare a locului săvârşirii infracţiunii.
Din aceste considerente putem preciza că locul deschis, privit ca posibilitate de loc al
percheziţiei domiciliare, poate fi orice teren aflat în posesia persoanei percheziţionate, cu orice
titlu, dar numai cu condiţia ca acesta să fie cu acces limitat. În acest loc trebuie să aibă în mod
normal, acces numai persoana percheziţionată, şi persoanele care locuiesc împreună cu aceasta,
iar prin excepţie şi în diferite condiţii alte persoane.
Accesul limitat în locul deschis percheziţionat prezumă faptul că obiectele sau
înscrisurile descoperite şi ridicate au fost ascunse (depozitate) de către percheziţionat ori altă
persoană interesată în cauza cercetată. Astfel se limitează numărul persoanelor care ar fi avut
posibilitatea de ascundere, de depozitare a obiectelor şi înscrisurilor căutate de organul judiciar,
iar cel percheziţionat este lipsit de puterea de a pretinde existenţa întâmplătoare a acestora în
locul respectiv.
Percheziţia domiciliară în locurile deschise parcurge ca şi percheziţia locurilor închise
cele trei etape:
etapa preliminară;
etapa repartizării sarcinilor de cercetare şi pază:
cercetarea detaliilor şi fixarea rezultatelor obţinute.
Regulile tactice şi de procedură după care se desfăşoară percheziţia domiciliară în loc
deschis, sunt aceleaşi ca şi la percheziţie locurilor închise, însă diferă metodele de cercetare
folosite de organele judiciare.
Pagina 58 din 75
Executare propriu-zisă a percheziţiei domiciliare în loc deschis, presupune în primă fază
recunoaşterea terenului şi stabilirea ordinii cercetării, iar în a doua fază se realizează cercetarea
în detaliu la locul respectiv.
În primă fază se va stabili particularităţile locului care urmează a fi percheziţionat, se
face un examen general, o privire de ansamblu a acestuia, pentru a-i stabili în mod concret
limitele şi acoperămintele.
Metodele de cercetare vor fi stabilite şi în funcţie de utilitatea locului respectiv, care după
caz poate fi o curte, un ocol cu diferite bunuri materiale depozitate (lemne de foc, fân etc.) sau
chiar teren agricol cultivat.
În toate situaţiile este indicat ca locul deschis care urmează a fi percheziţionat, să fie
împărţit în mai multe sectoare, ţinându-se cont de scopul percheziţiei, numărul persoanelor
găsite în acest loc şi de delimitările naturale existente.
Se va căuta pe cât posibil, ca aceste sectoare să nu fie prea mari, şi să fie precis delimitate
în aşa fel încât să nu rămână porţiuni de teren necercetat.
Ca metodă de cercetare propriu-zisă a locului se poate utiliza cercetarea în linie dreaptă,
în spirală sau prin insistarea numai asupra unor anumite puncte.
Dacă terenul percheziţionat are o întindere mai mare, se poate utiliza metoda greblatului,
adică prin dispunerea unei grupe de persoane în lanţ.
Tot în prima fază se pot executa fotografii de ansamblu al locului percheziţionat şi se
întocmesc schiţe ale acestuia pe care sunt prevăzute sectoarele stabilite, precum şi ordinea
cercetării acestora.
În a doua fază se va trece la cercetarea minuţioasă a locului, ţinând cont de ordinea
cronologică a sectoarelor stabilite şi de metoda de cercetare aleasă.
Atunci când odată cu căutarea obiectelor se urmăreşte şi reţinerea ori arestarea
infractorului, se recomandă ca paza locului să se execute de o altă grupă diferită de cea care
execută percheziţia, grupă care va fi însărcinată numai cu atribuţii de pază şi de reţinerea
persoanei în cauză.
Pe terenurile deschise se va examina:
suprafaţa terenului;
pereţii fundul fântânilor deschise;
gropilor de gunoi şi haznalele;
ruinele unor construcţii dărâmate;
stogurile de paie sau fân;
aglomerările de nisip, pietriş sau gunoi de grajd;
Pagina 59 din 75
suprafaţa marginilor sau fundul unor lacuri sau iazuri artificiale;
etc.
Dacă percheziţia are drept scop găsirea unor persoane, faţă de care urmează a se lua
măsura reţinerii sau arestării preventive, se vor folosi şi câini de însoţire iar când se vor căuta
anumite substanţe, cadavre etc., pot fi folosiţi câini de urmă specializaţi pe categorii de miros.
Pentru obiectele care sunt căutate la suprafaţa solului, ordinea căutării va începe cu
trecerea mai întâi a câinelui de urmărire cu însoţitorul acestuia, urmat de lucrătorul care va
mânui detectorul de matale dacă s-a stabilit şi o astfel de cercetare, apoi în cele din urmă va
executa cercetarea echipa stabilită şi dispusă în linie dreaptă sau spirală după caz care va căuta
pas cu pas în fiecare porţiune de teren.
Pentru descoperirea ascunzătorilor căutate pe suprafeţele de teren, organele judiciare se
vor folosi de unele elemente orientative ca:
urmele de încălţăminte ori de picioare;
resturi de pământ spălat;
straturi de pământ de adâncime ajuns la suprafaţă;
denivelări de teren sub formă de ridicături sau gropi;
ofilirea vegetaţiei;
bolovani dislocaţi;
etc.
Pentru descoperirea obiectelor îngropate în pământ la îndemâna organului juridic stau o
serie de mijloace de căutare cum ar fi:
folosirea câinelui de urmărire atunci când există presupunerea îngropării unor cadavre
sau persoane aproape de suprafaţă;
în cazul îngropării unor obiecte mai la adâncime se folosesc:
detectorul de metale pentru descoperirea armelor de foc, cuţitelor, topoarelor şi altor
asemenea obiecte care sunt confecţionate din metal;
sondele de metal şi sondele stetoscopice.
După folosirea acestor mijloace locurile de ascundere a unor persoane, cadavre, obiecte
sunt fixate şi însemnate prin baterea unor ţăruşi şi marcarea cu numere de ordine, apoi în ultima
fază se folosesc “săpători” care vor săpa în locurile marcate până când ajung la ascunzătoare.
Pot fi şi cazuri când organele judiciare cad în situaţia unor erori de marcaj, dar în astfel
de cazuri săpătorii vor disloca pământul pe o adâncime apreciabilă funcţie de natura şi volumul
obiectelor căutate, iar dacă nu vor fi descoperite obiecte căutate vor continua cu săparea
celorlalte locuri marcate.
Pagina 60 din 75
Pentru căutarea în ape curgătoare, locuri şi iazuri se folosesc “căngi” şi “plase” pentru
drenare, iar în cazul apelor mai adânci se pot folosi şi scafandri cu ajutorul cărora se va cerceta
fundul şi malurile apelor respective.
În cazul descoperirii unui cadavru în submersie, scafandrii pot folosi dispozitive speciale
pentru fotografierea subacvatică în scopul fixării urmelor infracţiunii sau locul unde cadavrul
unui înecat a fost agăţat de o rădăcină ori de un alt obiect aflat pe fundul apei.
Stogurile de fân şi paie vor fi cercetate cu atenţie în locurile care prezintă semnele mai
recente de mişcare, dislocare sau reaşezare.
De obicei în aceste locuri fânul sau paiele au o culoare mai deschisă decât restul stogului
a cărui culoare iniţială a fost modificată de acţiunea razelor solare şi a intemperiilor.
Cercetarea aglomerărilor de nisip, pietriş şi resturi animale se va efectua cu atenţie
sporită în locurile unde acestea indică o modificare recentă a suprafeţelor exterioare, iar la
nevoie acestea pot fi mutate din locul iniţial în cazul în care sunt date certe că acestea constituie
o ascunzătoare a obiectelor căutate.
Tot în această fază (a doua) de efectuare a percheziţiei propriu-zise, dacă se va socoti
necesar vor fi efectuate fotografii judiciare de detaliu, schiţe ori desene prin care se fixează
obiectele găsite şi locurile unde au fost descoperite.
La terminarea percheziţiei se va întocmi procesul verbal, la fel ca şi în cazul percheziţiei
domiciliare în locuri închise.
Obiectele descoperite vor fi descrise după locul unde au fost găsite, forma, dimensiunile,
greutatea, culoarea, gradul de uzură, natura materialului din care sunt confecţionate etc.
Nu se va face menţiuni în procesul verbal cu privire la faptul că unele obiecte sunt
confecţionate din aur, argint, platină, cristal etc., metale foarte scumpe şi care în cursul timpului
au fost cazuri când meşterii au imitat astfel de materiale şi organele judiciare pot cădea într-o
eroare de material ceea ce nu ar fi dorit.
De exemplu în cazul obiectelor ce par a fi confecţionate din aur se va face menţiunea că
sunt din “metal galben” ori în cazul obiectelor din argint se va menţiona că sunt din “metal alb-
argintiu” dar în fiecare caz se vor face şi menţiunile celelalte de identificare menţionate mai sus.
Capitolul 5 Fixarea rezultatelor percheziţiei şi măsurile ce se iau cu privire la obiectele ridicate
A. Fixarea rezultatelor percheziţiei
Atât în cazul percheziţiei corporale cât şi în cazul percheziţiei domiciliare, organul
judiciar care a efectuat percheziţia, are obligaţia în conformitate cu prevederile art.108 alin.1 din
Pagina 61 din 75
Codul de procedură penală să întocmească un proces verbal, în care va consemna modul de
desfăşurare a percheziţiei şi rezultatele acesteia.
Procesul verbal de percheziţie corporală/domiciliară întocmite de organul de cercetare
penală, procuror şi instanţa de judecată sunt mijloace de probă, conform art.90 alin.1 din Codul
de procedură penală, aşa cum a fost modificată prin Legea nr.141 din 1996.
Practica judiciară şi tehnica criminalistică a scos în evidenţă faptul că procesul verbal de
percheziţie constituie actul procedural şi mijlocul de fixare principal al rezultatului percheziţiei,
însă în unele situaţii se impune şi folosirea unor mijloace secundare, cum ar fi:
fotografia judiciară de ansamblu şi de detaliu, având rolul de a fixa locul percheziţiei,
etapele principale de desfăşurare, obiectele descoperite şi locul de ascundere al acestora etc.
schiţa, planul sau desenul locului percheziţionat, care va cuprinde schematic poziţia în
spaţiu al locului percheziţiei, cu limitele exterioare şi vecinii acestuia, iar în cadrul locului
percheziţionat vor fi indicate punctele unde au fost descoperite persoanele, obiectele ori
înscrisurile căutate. De regulă acestea sunt reprezentate prin anumite semne convenţionale a
căror explicaţie va fi prevăzută într-o legendă scrisă în subsolul schiţei sau desenului întocmit.
Principalele semne convenţionale folosite la întocmirea schiţelor, planului sau desenelor
sunt reprezentate conform figurii alăturate.
Pagina 62 din 75
Fig. Semne convenţionale, pentru legendarea schiţei.
Distanţa între obiectele descoperite ori între acestea şi alte repere fixe din locul
percheziţionat, poate fi reprezentată la scară redusă sau prin aproximaţie în metri sau paşi.
Schiţa sau desenul locului percheziţionat este recomandat a fi fixat şi funcţie de punctele
cardinale care pot fi stabilite din ochi sau busolă.
În situaţia când sunt fotografiate obiectele descoperite, este recomandat a se menţiona şi
direcţia luminii pentru ca ulterior să poată fi justificate anumite cazuri de umbră care pot, mai
mult sau mai puţin, să afecteze claritatea imaginii.
Fotografiile judiciare vor fi grupate într-o planşă fotografică, pentru autentificare fiind
ştampilate şi semnate într-un colţ de către organul judiciar care le-a întocmit.
Procesul verbal de percheziţie pentru a fi valabil întocmit trebuie să îndeplinească
anumite condiţii de fond şi formă.
În conformitate cu prevederile art.91 alin.1 din Codul de procedură penală, procesul
verbal de percheziţie din privinţa condiţiilor de fond trebuie în mod obligatoriu să cuprindă:
a) data şi locul unde este încheiat;
b) numele, prenumele şi calitatea celui care îl încheie;
c) numele, prenumele, ocupaţia şi adresa martorilor asistenţi;
d) descrierea amănunţită a celor constatate, precum şi a măsurilor luate;
Pagina 63 din 75
e) numele, prenumele, ocupaţia şi adresa persoanelor la care se referă procesul-verbal, obiecţiile
şi explicaţiile acestora;
f) menţiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale.
Cu privire la condiţiile de formă, art.91 alin.2 din Codul de procedură penală prevede că
procesul verbal de percheziţie trebuie semnat pe fiecare pagină şi la sfârşit de către cel care îl
încheie, precum şi de martorii asistenţi, persoana percheziţionată şi după caz persoanele
depistate la locul percheziţiei.
Toate persoanele participante la percheziţie sunt obligate să semneze procesul verbal de
percheziţie, iar în situaţia când una din aceste persoane nu poate să semneze ori refuză semnarea
procesul verbal de percheziţie se va menţiona expres acest fapt. Refuzul semnării trebuie
motivat.
Neîndeplinirea condiţiilor de fond şi formă ale proceselor verbale de percheziţie
prevăzute art.91 alin.1 şi alin.2 din Codul de procedură penală, conduce la nulitatea absolută sau
relativă a acestora, după caz.
În cazul când procesul verbal este întocmit de un organ incompetent, acesta este lovit de
nulitate absolută, în conformitate cu prevederile art.197 alin.2 din Codul de procedură penală, iar
dacă anumite vicii conţinute în procesul verbal de percheziţie nu încalcă dispoziţiile acestui
articol, actul respectiv va putea fi supus nulităţii relative.
Nulitatea relativă va fi dispusă numai dacă prin întocmirea procesului verbal de
percheziţie s-a cauzat vreuneia dintre părţile participante în procesul penal o vătămare care nu ar
putea fi înlăturată în alt mod.
Ca mijloc criminalistic de fixare a rezultatelor percheziţiei dar şi din punct de vedere
procedural, ca mijloc de probă, procesul verbal va cuprinde în principal următoarele rubrici
conform model28:
titlul (procesul verbal de percheziţie domiciliară);
data întocmirii (anul, luna, ziua);
locul întocmirii (satul, comuna, oraşul, municipiul şi judeţul);
calitatea (gradul), numele şi prenumele, unitatea din care face parte cel care-l întocmeşte
şi componenţa echipei de percheziţie;
datele de identificare ale persoanei percheziţionate;
temeiul legal în baza căruia se efectuează percheziţia (art.100 şi 101 din codul de
procedură penală), menţionându-se şi autorizaţia judecătorului;
numele, prenumele, vârsta, ocupaţia şi adresa martorilor asistenţi;
28 Îndreptarul de cercetare penală, MAI-IGPR, Bucureşti 1994, pag 147.
Pagina 64 din 75
locul, timpul şi condiţiile în care obiectele, înscrisurile sau valorile au fost descoperite şi
ridicate;
enumerarea şi descrierea obiectelor, înscrisurilor sau valorilor, amănunţit, pentru a putea
fi recunoscute;
indicarea obiectelor, înscrisurilor sau valorilor care nu au fost ridicate fiind lăsate în
custodie până la finalizarea cercetărilor;
declaraţia pe scurt a celui percheziţionat cu privire la obiectele, înscrisurile sau valorile
găsite cu ocazia percheziţiei;
ora la care a început percheziţie şi s-a terminat;
eventualele obiecţii sau observaţii ale percheziţionatului, a martorilor asistenţi ori a altor
persoane participante la percheziţie, cu privire la modul în care s-a desfăşurat percheziţia sau cu
privire la menţiunile consemnate în procesul verbal după citirea acestuia;
dup caz, se va menţiona numele, prenumele, vârsta şi adresa persoanei (alta decât cel
percheziţionat), la care se vor lăsa în custodie anumite obiecte, înscrisuri sau valori;
menţiunea că procesul verbal s-a întocmit în 2 sau 3 exemplare, din care câte un
exemplar se va lăsa percheziţionatului şi custodelui;
semnătura organului care a efectuat percheziţia, percheziţionatului, a martorilor asistenţi,
după caz a specialiştilor sau a altor persoane participante, pe fiecare pagină a procesului verbal şi
la sfârşit.
Codul de procedură penală nu limitează numărul minim de exemplare, în care se va
întocmi procesul verbal de percheziţie însă prevederile art.108 alin.4 din Codul de procedură
penală lasă să se înţeleagă în mod tacit că acesta se va întocmi în două exemplare, din care unul
se va folosi de organul judiciar în procesul penal, iar un alt exemplar sau copie se va lăsa
persoanei percheziţionate ori reprezentantului acestuia după caz unui membru de familie şi în
lipsă celor cu care locuieşte percheziţionatul, unui vecin sau custodelui.
În procesul verbal de percheziţie conform prevederilor art.108 alin.3 din Codul de
procedură penală se va face menţiuni şi despre obiectele care nu au fost ridicate şi cele lăsate în
păstrarea percheziţionatului până la finalizarea cercetărilor.
În procesul verbal vor fi indicate toate metodele folosite în cazul percheziţiei şi motivele
pentru care sau aplicat.
Astfel se vor face menţiuni cu privire la faptul dacă au fost forţate anumite uşi, dacă sau
demontat anumite obiecte, dacă sau spart uşi, zidul sau încuietorile unor încăperi.
Se vor face menţiuni cu privire la fiecare obiect şi înscris descoperit şi ridicat, modul de
împachetare şi sigilare precum şi după caz cui au fost date în păstrare.
Pagina 65 din 75
Procesul verbal de percheziţie domiciliară nu poate constitui şi mijloc de instituire a
măsurii de sechestrare de bunuri, chiar dacă bunurile care fac obiectul acestei măsuri au fost
identificate cu ocazia percheziţiei. În cazul când cu ocazia percheziţiei se va institui şi măsura
sechestrului se va întocmi un proces verbal separat conform prevederilor art.166 raportat la
art.163, 164,165 din Codul de procedură penală.
Lăsarea în custodie a unor obiecte cu ocazia percheziţiei domiciliare nu trebuie
confundată cu sechestrul ca măsură asiguratorie în procesul penal, însă în linii generale această
măsură obligă persoana custode în a administra, păzi ori păstra anumite obiecte care pot prezenta
interes într-o cauză penală, iar măsura ridicării acestora cu ocazia percheziţiei nu s-a impus ori
nu s-a putut realiza din lipsa mijloacelor şi condiţiilor necesare.
În practica judiciară neîndeplinirea obligaţiilor de către custode faţă de obiectele lăsate în
custodie a atras răspunderea penală pentru săvârşirea după caz a infracţiunilor de „sustragere de
sub sechestru” ori „ruperea de sigilii” fapte prevăzute şi sancţionate de art.244 şi respectiv
art.243 din Codul penal.
Răspunderea custodelui este realizată prin menţionarea expresă în procesul verbal de
percheziţie că i s-a atras atenţia despre faptul că nu are voie să întrebuinţeze şi să distrugă, după
caz să folosească bunurile lăsate în păstrare şi pază sau administrare.
În situaţia când se impune deschiderea sau demontarea unor obiecte de către un specialist
pentru descoperirea unor ascunzători ale obiectelor şi înscrisurilor căutate se va lua măsura
ridicării acestora în forma şi starea găsită, iar când acest lucru nu este posibil se va lăsa în
custodie. În procesul verbal se va menţiona că ridicarea şi după caz păstrarea acestor obiecte este
necesară pentru a fi deschise/demontate de un specialist în cel mai scurt timp, de regulă în
următoarele 24 de ore de la terminarea percheziţiei.
Nu vor fi omise de la consemnarea în procesul verbal de percheziţie şi apariţia unor
împrejurări negative care au avut loc pe parcursul percheziţiei şi care într-un mod sau altul au
influenţat desfăşurarea ori rezultatul acestuia.
O atenţie deosebită se va acorda consemnării în procesul verbal de percheziţie a faptului
dacă persoana percheziţionată a încercat sau a comis vreo faptă în timpul percheziţiei,dacă s-a
opus cercetării efectuate, ori a distrus obiecte din categoria celor căutate de organele juridice.
Pentru asigurarea unei cercetări cât mai obiective, se va acorda atenţie consemnării
declaraţiilor pe scurt făcute de cel percheziţionat, în prezenţa martorilor asistenţi cu privire la
obiectele sau valorile descoperite.
În situaţia persoanelor percheziţionate corporal în alt loc decât cel al depistării unde de
regulă se recurge la un control sumar corporal, procesul verbal de percheziţie va fi precedat de
Pagina 66 din 75
un alt procesul verbal în care se va consemna actul de depistare şi conducere la locul
percheziţionării a celui în cauză.
B. Măsuri ce se iau cu privire la obiectele şi înscrisurile ridicate cu ocazia
percheziţiilor
Regimul obiectelor şi înscrisurilor ridicate de către organele judiciare cu ocazia
percheziţiei, este reglementat în mod expres prin normele juridice prevăzute în art.109 din Codul
de procedură penală.
Organul JUDICIAR care a efectuat percheziţia, va analiza de îndată importanţa fiecărui
obiect sau înscris în legătură cu cauza cercetată, luând în primul rând măsuri de conservare şi
păstrare a acestora în starea lor, pentru a preveni alterarea, modificarea structurii şi a
caracteristicilor de identificare, distrugerea sau dispariţia acestora.
Art.109 din Codul de procedură penală reglementează principalele măsuri procedurale
care se pot lua cu privire la obiectele ridicate cu ocazia percheziţiei astfel:
obiectele şi înscrisurile ridicate care constituie mijloace de probă se pot ataşa la dosar ori
pot fi păstrate în alt mod;
obiectele şi înscrisurile ridicate care nu se pot ataşa la dosar, vor fi fotografiate, iar
fotografiile se vizează şi se ataşează la dosar;
obiectele şi înscrisurile ridicate care nu vor fi ataşate la dosar şi au calitatea de mijloace
de probă, vor fi păstrate de organul de urmărire penală sau instanţa de judecată la care se găseşte
dosarul până la soluţionarea definitivă a cauzei;
obiectele şi înscrisurile ridicate în urma percheziţiei şi care nu au legătură cu cauza se
restituie persoanei căreia îi aparţin pe bază de dovadă (Model nr.9, Anexă);
obiectele supuse confiscării, nu se restituie;
obiectele şi înscrisurile ridicate ce servesc ca mijloc material de probă, dacă nu sunt
supuse confiscării, pot fi restituite persoanei căreia îi aparţine chiar înainte de soluţionarea
definitivă a procesului, afară de cazul când prin această restituire s-ar putea stânjeni aflarea
adevărului.
Ca o măsură de precauţie organul de urmărire penală sau instanţa, odată cu restituirea
obiectelor şi înscrisurilor din această categorie, obligă persoana căreia i-au fost restituite, să le
păstreze până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Din reglementarea dată de legiuitor prin art.109, cu privire la bunurile şi înscrisurile
ridicate cu ocazia percheziţiei şi care constituie mijloc de probă rezultă un dublu scop al acestei
activităţi.
Pagina 67 din 75
În primul rând se face precizarea că aceste bunuri servesc ca mijloc de probă, pentru
dovedirea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la identificarea persoanei care a săvârşit-o
şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei.
În al doilea rând, parte din bunurile şi înscrisurile ridicate cu ocazia percheziţiei, pe lângă
faptul că servesc ca mijloc de probă, pot fi restituite persoanei căreia îi aparţin, potrivit
prevederilor art.109 alin.5 din Codul de procedură penală. În acest mod de regulă în practica
judiciară se realizează şi recuperarea în natură a prejudiciului, sau a unei părţi din aceasta, care a
fost produs prin infracţiune.
În unele cazuri obiectele şi înscrisurile identificate şi ridicate cu ocazia percheziţiei, ce
constituie mijloc de probă, dar dacă au şi valoare pentru recuperarea prejudiciului, se va proceda
şi la punerea acestora sub măsura asiguratorie de aplicare a sechestrului.
Astfel în art.110 din Codul de procedură penală se precizează că obiectele ce servesc ca
mijloace de probă şi ridicate cu ocazia percheziţiei, dacă sunt dintre cele arătate în art.165 alin.2
din Codul de procedură penală şi dacă nu este cazul a fi restituite, se conservă sau se valorifică
potrivit dispoziţiilor acestui articol.
Prin prevederile art.165 alin.2 din Codul de procedură penală se instituie ridicarea în mod
obligatoriu a obiectelor căutate cu ocazia percheziţiei care fac parte din categoria bunurilor
perisabile, obiectele din metal sau piese preţioase, mijloace de plată străine, titlurile de valoare
interne, obiectele de artă şi de muzeu, colecţiile de valoare, precum şi sumele de bani care fac
obiectul sechestrului.
Aşa cum am precizat, asupra acestor bunuri dacă fac şi obiectul sechestrului, ulterior
executării percheziţiei sau concomitent se poate aplica şi măsura asiguratorie de sechestru, prin
întocmirea separat a unui procesul verbal în conformitate cu prevederile art.166 din Codul de
procedură penală.
Art.110 din Codul de procedură penală obligă organele de urmărire penală instanţa care a
procedat la ridicarea obiectelor şi înscrisurilor într-o cauză penală să ia toate măsurile necesare
prin care să se asigure conservarea şi valorificare acestora.
Capitolul 6 Percheziţia informatică şi accesul într-un sistem informatic
Prin percheziţie în sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice
se înţelege procedeul de cercetare, descoperire, identificare şi strângere a probelor stocate într-un
sistem informatic sau suport de stocare a datelor informatice, realizat prin intermediul unor
Pagina 68 din 75
mijloace tehnice şi proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea informaţiilor conţinute
de acestea.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi poate dispune efectuarea unei percheziţii informatice, la
cererea procurorului, atunci când pentru descoperirea şi strângerea probelor este necesară
cercetarea unui sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice.
Procurorul înaintează cererea prin care se solicită încuviinţarea efectuării percheziţiei
informatice împreună cu dosarul cauzei judecătorului de drepturi şi libertăţi.
Cererea se soluţionează în camera de consiliu, fără citarea părţilor. Participarea procurorului
este obligatorie.
Judecătorul dispune prin încheiere admiterea cererii, atunci când aceasta este întemeiată,
încuviinţarea efectuării percheziţiei informatice şi emite de îndată mandatul de percheziţie.
Încheierea instanţei trebuie să cuprindă:
a) denumirea instanţei;
b) data, ora şi locul emiterii;
c) numele, prenumele şi calitatea persoanei care a emis mandatul;
d) perioada pentru care s-a emis mandatul şi în cadrul căreia trebuie efectuată activitatea
dispusă;
e) scopul pentru care a fost emis;
f) numele suspectului sau inculpatului, dacă este cunoscut;
g) semnătura judecătorului şi ştampila instanţei.
Încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi se pronunţă asupra cererii de încuviinţare
a efectuării percheziţiei informatice nu este supusă căilor de atac.
În cazul în care, cu ocazia efectuării percheziţiei unui sistem informatic sau a unui suport de
stocare a datelor informatice, se constată că datele informatice căutate sunt cuprinse într-un alt
sistem informatic ori suport de stocare a datelor informatice şi sunt accesibile din sistemul sau
suportul iniţial, procurorul dispune de îndată conservarea, copierea datelor informatice
identificate şi va solicita de urgenţă completarea autorizaţiei iniţiale.
În vederea executării percheziţiei dispuse, pentru asigurarea integrităţii datelor informatice
stocate pe obiectele ridicate, procurorul dispune efectuarea de copii.
Dacă ridicarea obiectelor care conţin datele informatice prevăzute la alin. (1) ar afecta grav
desfăşurarea activităţii persoanelor care deţin aceste obiecte, procurorul poate dispune efectuarea
de copii, care servesc ca mijloc de probă. Copiile se realizează cu mijloace tehnice şi proceduri
adecvate, de natură să asigure integritatea informaţiilor conţinute de acestea.
Pagina 69 din 75
Percheziţia în sistem informatic sau a unui suport de stocare a datelor informatice se efectuează
în prezenţa suspectului ori a inculpatului, dacă este posibil, a unui reprezentant al acestuia sau a
unui martor. Suspectul sau inculpatul poate solicita ca percheziţia în sistem informatic sau a unui
suport de stocare a datelor informatice să se efectueze şi în lipsa acestora, prezenţa unui martor
în acest caz fiind obligatorie.
Percheziţia în sistem informatic ori a unui suport de stocare a datelor informatice se efectuează
de către organul de urmărire penală indicat de procuror în cererea înaintată instanţei.
Procesul-verbal de percheziţie informatică trebuie să cuprindă:
a) numele persoanei de la care a fost ridicat sistemul informatic sau suporturile de stocare a
datelor informatice ori numele persoanei al cărei sistem informatic a fost accesat conform alin.
(2);
b) numele persoanei care a efectuat percheziţia;
c) numele persoanelor prezente la efectuarea percheziţiei;
d) descrierea şi enumerarea sistemelor informatice ori suporturilor de stocare a datelor
informatice faţă de care s-a dispus percheziţia;
e) descrierea şi enumerarea activităţilor desfăşurate;
f) descrierea şi enumerarea datelor informatice descoperite cu ocazia percheziţiei;
g) semnătura sau ştampila persoanei care a efectuat percheziţia;
h) semnătura persoanelor prezente la efectuarea percheziţiei.
Organele de urmărire penală trebuie să ia măsuri ca percheziţia informatică să fie
efectuată fără ca faptele şi împrejurările din viaţa personală a celui la care se efectuează
percheziţia să devină, în mod nejustificat, publice.
Datele informatice identificate cu caracter secret se păstrează în condiţiile legii.
Capitolul 7 Perchezitia adoptata prin Noul Cod de procedura penala
Noul cod de procedura penala introduce noi reglementări detaliate în materia procedeului
probatoriu al percheziţiei, în funcţie de natura acesteia: domiciliară, corporală, informatică sau a
unui vehicul.
I.Percheziţia domiciliară
Noul cod de procedura penala defineşte noţiunea de domiciliu, incluzând în sfera de protecţie
orice locuinţă,încăpere, dependinţă, sediul unei persoane juridice sau al unei autorităţi publice,
precum şi oricealt spaţiu ce aparţine unei persoane fizice sau juridice.Totodată, pe lângă
necesitatea descoperirii sau strângerii probelor existente într-undomiciliu, atunci când există o
Pagina 70 din 75
suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, noul cod de procedura penala
prevede posibilitatea efectuării percheziţiei domiciliare şi în scopul conservării urmelor
infracţiunii sau a prinderii suspectului ori a inculpatului .
II.Percheziţia corporală
Noul cod de procedura penala instituie posibilitatea efectuării percheziţiei corporale în vederea
descoperirii urmelor infracţiunii, a corpurilor delicte sau a altor obiecte ce prezintă importanţă
pentru aflarea adevărului în cauză. Percheziţia corporală presupune examinarea corporală
externă a unei persoane, ce poate include şi examinarea cavităţii bucale, a nasului, urechilor, a
părului, aîmbrăcămintei, a obiectelor pe care o persoană le are asupra sa sau sub controlul său,
lamomentul efectuării percheziţiei.
Se face astfel distincţie între instituţia percheziţiei corporale şi examinarea fizică, aceasta din
urmă presupunând examinarea externă şi internă a corpului persoanei, precum şi prelevarea de
mostre biologice, fiind un procedeu probatoriu mult mai invaziv şi care necesită uncontrol mai
strict în privinţa modalităţii de executare.
III.Percheziţia unui vehicul
Noul cod de procedura penala face distincţie între protecţia acordată domiciliului şi cea acordată
vehiculului, reglementând condiţiile în care se poate efectua percheziţia exteriorului sau
interiorului unui vehicul ori a altui mijloc de transport sau a componentelor acestora. Astfel, a
fost prevăzută înmod expres posibilitatea organelor judiciare de a inspecta un vehicul fie prin
examinarea vizuală a acestuia sau a unor părţi accesibile din acesta, fie prin dezasamblarea unor
componente alevehiculului.
IV.Percheziţia informatică şi accesul într-un sistem informatic
Noul cod de procedura penala instituie o procedură comună pentru cele două procedee probatorii
în vederea respectării dreptului la viaţă privată.
Percheziţia informatică presupune cercetarea unui sistem informatic sau a unui suport de stocare
a datelor informatice, în vederea descoperirii şi strângerii probelor necesare soluţionării cauzei.
Accesul într-un sistem informatic presupune pătrunderea în mod conspirat într-un sistem
informatic sau într-o parte a acestuia, ori într-un suport de stocare a datelor informatice, în
scopul obţinerii de probe, fie la locul unde se află sistemul sau suportul accesat, fie de la distanţă
,prin intermediul unor softuri speciale.
Concluzii___
Pagina 71 din 75
Avand in vedere ca procesul penal presupune desfasurarea unor activitati
importante de descoperire si identificare a mijloacelor materiale de proba in
vederea stabilirii in concret a adevarului am convingerea ca perchezitia este unul
din mijloacele prin care se pot proba cele sesizate.
De asemenea perchezitia, fie ca este ea corporala,a vehiculului, domiciliara
sau informatica este si un procedeu eficient dar si necesar in acelasi timp, in cadrul
procesului penal, intrucat poate fi si activitatea prin care pe langa probarea faptelor
sau infirmarea acestora, pot fi constatate in flagrant anumite infractiuni (de
exemplu: portul fara drept de arme albe in public sau in cadrul unei adunari
publice constituie infractiune- perchezitia corporala).
Procesul de efectuare a unei perchezitii, pe langa cunoasterea aspectelor
teoretice privind desfasurarea unei asemenea activitati, presupune si cunoasterea
aspectelor de ordin tactic si practic.
Cuprins
Pagina 72 din 75
Capitolul 1 CONSIDERATII INTRODUCTIVE PRIVIND PERCHEZITIA JUDICIARA
Capitolul 2 PERCHEZIŢIA
A. Notiuni generale
B. Scopul perchezitiei
C. Limitele perchezitiei
D. Clasificarea perchezitiei
Capitolul 3 PERCHEZITIA CORPORALA
A. Reglementare, definiţia şi conţinutul percheziţie corporale
B. Particularităţi ale percheziţiei corporale
C. Procedura de efectuare a percheziţiei corporale
Capitolul 4 Reglementarea juridică, definiţia, formele şi etapele percheziţiei domiciliare
A. Reglementarea juridică şi definiţia percheziţiei domiciliare
B. Formele şi etapele percheziţiei domiciliare
C. Planificarea percheziţiei domiciliare şi mijloacele tehnice necesare în efectuarea acesteia
D. Reguli speciale de procedură
E. Efectuarea percheziţiei în loc închis
F. Percheziţia la locul de muncă
G. Efectuarea percheziţiei în loc deschis
Capitolul 5 Fixarea rezultatelor percheziţiei şi măsurile ce se iau cu privire la obiectele ridicate
A. Fixarea rezultatelor percheziţiei
B. Măsuri ce se iau cu privire la obiectele şi înscrisurile ridicate cu ocazia percheziţiilor
Capitolul 6 Percheziţia informatică şi accesul într-un sistem informatic
Capitolul 7 Perchezitia adoptata prin Noul Cod de procedura penala
Bibliografie
Bibliografie
Pagina 73 din 75
Constituţia României;Codul penal al României;Codul de procedură penală al României;A. Ciopraga – Criminalistica, Elemente de tactică, Universitatea Alexandru I.Cuza Iaşi,
Facultatea de Drept, 1986;A. Lazăr, Particularităţi ale cercetării corupţiei şi criminalităţii organizate, raport
prezentat la Conferinţa pentru corupţie, organizată de Parlamentul României, Ministerul Justiţiei, Asociaţia Baroului American şi Programul de iniţiative juridică pentru Europa Centrală şi de Est (CCEELI), Bucureşti 24-25 februarie 1998;
C. Voicu, C. Hurdubaie - Criminalitatea informatică – o sfidare a sfârşitului de secol, în „Buletin de criminologie şi de criminalistică” nr. 1-2/1994
Colectiv – Curs de criminalistică – Anexă - Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza, Bucureşti, 1985;
Colectiv – Curs de tactică criminalistică, vol.I şi II, Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza, Bucureşti, 1983;
Colectiv – Îndrumar de cercetare penală, Ministerul de Interne Editura Atlas Lex, Bucureşti 1994;
Colectiv – Tactică criminalistică, Ministerul de Interne, Serviciul Editorial şi Cinematografic, Bucureşti, 1989;
Colectiv – Tratat de tactică criminalistică, Editura Carpaţi Craiova, 1992;Colectiv – Tratat practic de criminalistică, vol.I, Ministerul de Interne, Serviciul Editorial
şi Cinematografic, Bucureşti, 1976;Colectiv – Tratat practic de criminalistică, vol.II, Ministerul de Interne, Serviciul
Editorial şi Cinematografic, Bucureşti, 1976;Colectiv – Tratat practic de criminalistică, vol.III, Ministerul de Interne, Serviciul
Editorial şi Cinematografic, Bucureşti, 1976;D. Ciuncan - Particularităţi metodologice ale cercetării infracţiunilor de dreptul
afacerilor, în „Buletin de criminologie şi de criminalistică ” nr. 3/2002;D.Banciu, S.Rădulescu, V.Teodorescu, Tendinţe actuale ale crimei şi criminalităţii în
România, Lumina Lex, Bucureşti 2002; E.Stancu – Criminalistică, vol.II, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept, 1983;E.Stancu - Criminalistica, Actami, 1995;E.Stancu – Investigarea ştiinţifică a infracţiunilor, Curs de criminalistică, partea a II a şi a
III a, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Drept, 1998I. Neagu - Tratat de procedură penală, Editura Pro, 1997;I. Sultănescu – Tactică Poliţienească, Editura All Beck, Bucureşti 2003;N.Volonciu, Tratat de procedură penală, Partea generală, vol.I, Paideia, Bucureşti, 1993;Poiană, A. Lazăr, Informatizarea investigaţiei criminalistice, un imperativ în actualitate,
în „Buletin de criminologie şi de criminalistică” nr. 1-2/1999S. Suciu – Criminalistica, Editura Didactică şi Pedagogică Bucureşti, 1972Ursu, I.A. Cristescu, Ghidul procurorului criminalist, Helicon, Timişoara 1994, p.17 şi
urm.; V. Bercheşan, I. Dumitraşcu – Probele şi mijloacele de probă, Editura Ministerul de
Interne 1994;
Pagina 74 din 75
V. Dongoroz ş.a. – Explicaţii teoretice ale codului de procedură penală român vol.I, partea generală, Editura Academiei Române, Bucureşti,1975;
V. Dongoroz ş.a. – Noul cod de procedură penală şi codul de procedură penală anterior, prezentare comparată, Editura Politică, Bucureşti,
Mazilu D.- Drepturile omului,Editura Lumina Lex, Bucuresti 2003, pag 90Beleiu Gh,Nicolae M,Trusca P.- Drept civil roman, Introducere in dreptul civil
roman:subiectele dreptului civil,Editura Universul Juridic Bucuresti, 2004, pag 409Muraru I, Tanasescu E.S-Drept constitutonal si institutii politice, vol 1, Editura All Beck,
Bucurestii 2003, pag 189Art.26 din Ordonanta de Urgenta nr.97/2005 privind evidenta,domiciliul,resedinta si
actele de identitate cetatenilor romani.Art.29 din Ordonanta de Urgenta nr.97/2005 privind evidenta,domiciliul,resedinta si
actele de identitate ale cetatenilor romaniOlteanu G.I-Criminalistica.Referate, articole,comunicari stiintifice,Editura AIT
Laboratories, Bucuresti 2007, pag 99Draghici C., Stefan C.E-op.cit., pag77Ciopraga A-Criminalistica.Elemente de tactica,Universitatea Alex.Ioan Cuza,Iasi,
Facultatea de Drept,Editia 1986, pag 118Ciopraga A.-op.,cit pag68Draghici C.,Stefan C.E.,-Tactica efectuarii perchezitiei si ridicarii de obiecte si inscrisuri.Editura Sitech. Craiova,2006,pag87
Pagina 75 din 75