56715133 Uleiul de Menta Mentolul

Universitatea Politehnica BucurestiFacultatea de Chimie Aplicata si Stiinta Materialelor

REFERAT

Student: Tatarusanu Mirela-IulianaGrupa: CATB IV

2011

Uleiul de mentă Mentolul

CUPRINS

1. Importanţă. Biologie. Ecologie ............................................................................... 3

2. Materia primă .......................................................................................................... 3

3. Compoziţia chimică .................................................................................................. 4

4. Utilizări ...................................................................................................................... 8

5. Răspândire ................................................................................................................ 9

6. Soiuri ......................................................................................................................... 9

7. Particularităţi biologice ......................................................................................... 10

8. Cerinţele faţă de climă şi sol .................................................................................. 11

9. Condiţionarea ......................................................................................................... 11

10. Toxicitatea uleiului de mentă .............................................................................. 11

Bibliografie .................................................................................................................. 13

2


1. Importanţă. Biologie. Ecologie

Menta este cunoscută din antichitate fiind amintită în scrierile greceşti şi în

cele latineşti, unde au fost menţionate însuşirile sale terapeutice. În "Papyrus Ebers"

se arăta că menta a fost folosită în Egipt cu 1550 ani î.e.n. În Japonia s-a cultivat din

vechime Menta arvensis var. piperascens Mal. (menta japoneză). Japonia este prima

ţară din lume care a exportat mentol.

Menta (Izma bună, Mintă) cultivată este

un hibrid steril între două specii de mentă, care a

apărut probabil spontan, fiind evidenţiat în

Anglia, în anul 1675, de către un cultivator

englez.

Menta s-a răspândit întâi în Anglia, în

special în regiunea Mitcham (1750), apoi în alte

zone pe glob. Din acest considerent i se mai

spune şi mentă englezească. Menta este una din

cele mai răspândite plante medicinale şi

aromatice, cultivându-se pe tot globul.

La noi în ţară, menta a fost între primele

plante aromatice şi medicinale luate în cultură.

Prima cultură experimentală de mentă a fost

făcută de B. Pater în anul 1908, la Cluj. Mai

târziu, menta s-a cultivat în scopuri industriale

în Ţara Bârsei, în jurul Braşovului, iar la Bod a

luat fiinţă o distilerie.

2. Materia primă

Mentha piperita L. se cultivă pentru frunze (Menthae folium\ Menthae

piperitae folium) sau partea aeriană, frunze şi tulpini subţiri, în stare proaspătă

(Menthae herba recens; Menthae recens) sau uscată (Menthae herba) care conţin ulei

volatil, fiind folosite în industria farmaceutică, cosmetică, alimentară etc. De la

3

Menta arvensis


Mentha crispa L. se utilizează herba (Menthae crispae herba recens) sau frunzele

(Menthae crispae folium). Produsul sitat (Menthae herba bruch) cuprinde fragmente

de frunze ce trec prin sita de 1 - 1,5 mm.

Menta (izma bună) are conţinutul de ulei volatil în funcţie de varietate, soi,

provenienţa şi condiţiile de cultură. Frunzele proaspete conţin circa 0,2 - 0,4 % ulei

volatil, iar cele uscate 1 - 3 %. În alte lucrări se arată că în stare uscată, frunzele conţin

între 0,5 - 4 % ulei volatil.

Herba are conţinutul de ulei volatil şi în funcţie de înălţimea de tăiere: la 10

cm de sus conţine 2,25%, iar la 30 cm de sus are 1,75 % ulei volatil. Tulpina cu cât

este mai groasă cu atât este mai săracă în ulei volatil. S-a constatat că şi frunzele au

conţinut diferit în ulei volatil, cele mai tinere (frunzele superioare) conţin de 1 - 2 ori

mai mult ulei volatil, decât cele inferioare.

Conţinutul de mentol la mentă este determinat şi de latitudinea geografică.

Astfel, la 28° 5' latitudine, uleiul volatil a avut 57,6 % mentol, la 34° 5' latitudine

nordică, conţinutul de mentol a crescut la 75,81 %, iar la 42° latitudine nordică a ajuns

Ia 83,4. Florile sunt ceva mai bogate în ulei volatil decât frunzele, uleiul de flori este

mai sărac în mentol (36 - 37 %) şi mai bogat în mentonă (26 - 42 %) şi mentofuran

(26- 37 %).

3. Compoziţia chimică

În uleiul volatil de mentă, în general, s-au identificat cca. 40 de compuşi, iar la

cel din ţara noastră, 26 compuşi chimici. Componentul principal al uleiului volatil de

mentă este mentolul, al cărui conţinut total (liber şi legat) este cuprins între 47 - 73,6

%, urmat de mentonă (7,4 - 25,4 %) şi mentofuran (2 - 5 %, în cantitate mare

imprimă gust amărui), precum şi cantităţi mici de alţi compuşi: pinen, felandren,

4


limonen, mircen, cadinen, cineol, aldehida izobutirică şi izovalerică, acizii acetic

şi

izovalerianic, timol etc.

În herba predomină mentona în faza vegetativă, iar în cea generativă,

predomină mentolul. La plantele umbrite şi în anii ploioşi se reduce proporţia de

mentol şi creşte cea de mentonă.

Mentofuran

5


Pinen

Menta creaţă conţine cca 1 - 3 % ulei volatil, în care compuşii principali sunt

carvona (până la 70 % din ulei) şi linalool (până la 65 % din ulei), fiind lipsit de

mentol. Conţinutul în carvona este foarte diferit între biotipuri.

Carvona are un miros plăcut, fiind folosită la producerea gumei de mestecat şi

a unor paste de dinţi de calitate superioară. Conţinutul maxim de ulei volatil, în mentă

este, în perioada de înflorire, la ora 10 din zi.

Uleiul de mentă îndeplineşte în regnul animal rolul de substanţă de rezervă,

energetice. Unii compuşi sunt consideraţi însă principii active.

Uleiurile volatile, numite şi uleiuri esenţiale sunt secretate de celule şi ţesuturi

specifice plantei. Întotdeauna aceste substanţe reprezintă un amestec de substanţe

diferite, în primul rând sunt mono şi sesquiterpenice. Ele se caracterizează prin

volatilitate, liposolibilitate şi antrenabilitate cu vapori de apă având proprietăţi

dezinfectante, stomahice, carminative ş.a. pe lângă valoarea lor aromatizantă în

cosmetică şi parfumerie.

La Mentha piperita se folosesc frunzele de mentă sau herba de mentă (Herba

.Menthae) atunci când se utilizează la extracţia de ulei volatil.

Macro- si microelementele sint prezente cu un conţinut de 10—12% şi sunt

reprezentate de P, Ca, Na, K, Mg, Fe. Bi, Mn, Mo, Ou, Zn.

Uleiul volatil este principalul principiu activ. Conţinutul variază în funcţie de

o serie de factori ca soi, varietate, provenienţă, momentul recoltării, condiţii

pedoclimatice

L-mentolul şi 1-mentona sunt principalii componenţi ai uleiului volatil.

Mentolul se găseşte liber şi parţial esterificat ca acetat şi izovaleri-anat de menţii. Pe

lângă mentol se găsesc în cantităţi mici izomerii lui, d-izomentol, d-neomentol şi d-

neoizomentol, la fel parţial esterificaţi ca acetaţi de neometil şi neoizomentil.

Alături de mentonă se găseşte în cantitate mică izomerul d-izomentonă. Conţinutul în

mentol total variază intre 45 şi 70%, iar cel în mentonă între 8 si 24%.

6


Al treilea compus al uleiului volatil este un derivat furanic, mento-furanul. În

cantitate mică acesta este necesar pentru un ulei volatil de bună calitate. În cantitate

mai mare degradează uleiul volatil, scăzându-i calitatea şi conferindu-i un gust

amărui.

Alături de aceşti componenţi s-au mai găsit în

uleiul volatil hidrocarburi terpenitice ca α- şi β-

pinen, α -felandren, α -terpinen, camfen, limonen şi

alţii. De asemenea a fost semnalată prezenţa unor

alcooli, printre care α -terpineol, citronelol,

cariofilen-alcool, hexanol, trans-sabinen hidrat.

Compuşii oxigenaţi sunt prezenţi în uleiul

volatil cu reprezentanţi ca piperitonă, pulegonă,

camfor, 2-metilfuran, 1,8-cineol. În uleiul volatil s-

au mai găsit esteri şi fenolii timol şi carvacrol.

În frunze s-au mai găsit lipide β -sitosterol, acizii ursolic şi oleanolic, taninuri,

acizii cafeic, clorogenic, p-cumaric, ferulic şi rosmarinic, flavonoide, în special 7-

ramnoglucozida luteolinei, mentozida, mentogenina, piperitozida.

În materia vegetală s-au identificat glucide, al căror conţinut variază cu

provenienţa, acizi organici ca acidul piruvic, a-cetoglutaric, colina. După unii autori s-

au găsit în frunze carotenoide ca α - şi β -carotină, cripto-xantina, enzime, vitamine

ca acid ascorbic, vitamina D2, vitamina PP şi tocoferoli.

Frunzele de mentă au o acţiune stomahică, antispastică, carminativă, uşor

analgezică, coleretică şi stimulentă, datorită uleiului volatil şi componenţilor săi. Are

acţiune colagogă şi spasmolitică, care se datorează prezenţei polifenolilor şi

taninurilor.

Componentul principal al uleiului volatil este carvona, o cetonă terpenică

nesaturată, cu un conţinut cuprins între 45 şi 60%. Ca şi la M. piperita, hidrocarburile

terpenice sunt prezente în uleiul volatil cu un conţinut ce variază între 5 şi 20%; 1,8-

cineolul este prezent, iar mentolul există numai sub formă de urme.

Analiza uleiului volatil obţinut de la plantele crescute în umbră arată că uleiul

volatil are un conţinut în mentonă sporit, iar cel în mentol scăzut.

Majoritatea cercetătorilor sunt unanim de părere că azotul folosit singur sau în

combinaţie cu alte elemente, măreşte conţinutul în mentonă şi scade conţinutul în

7

Structura mentolului


mentol, iar culturile fertilizate cu azot in exces sunt mult mai rezistente la atacul de

rugină.

4. Utilizări

Uleiul volatil de mentă şi celelalte componente din plantă au acţiune

stomahică, carminativă, antivomitivă, coleretică, cardiotonică, analgezică.

Uleiul volatil, în cantităţi mici, are o acţiune excitantă asupra terminaţiilor

nervoase senzitive termice din piele şi mucoase (la început dând senzaţia de rece, apoi

de căldură locală accentuată).

De asemenea, diminuează sau înlătură contracţiile muşchilor netezi din

organele interne (acţiune antispastică). Se utilizează în tulburări digestive funcţionale

(dispepsii), greaţă, vărsături, spasme pilorice, inflamaţii biliare şi gastrointestinale etc.

Preparatele de ulei de mentă au efect antibacterian (selectiv), în special pe

specii de Brucella. Cantităţi mari de mentol pot produce intoxicaţii, manifestate prin

dureri abdominale, greaţă, vărsături, încetinirea respiraţiei, rigiditate musculară câteva

zile, asfixie şi moarte (A. Radu, E. Andronescu, 1984 etc).

Menta se foloseşte în diferite ceaiuri

medicinale: Antiasmatic, Anticolitic,

Antidiareic, Dietetic, Gastric, împotriva

tulburărilor cardiace, Hepatic.

Datorită conţinutului ridicat în materii tanante

a frunzelor (până la 8 %), acestea au acţiune

antidiaretică. Uleiul volatil de mentă intră în diferite produse farmaceutice romaneşti:

Carbocif, Colebil, Boldocolin, Inhalant, Saliform etc.

Frunzele de mentă, extracte, ulei volatil sau componente ale acestuia intră în

diferite preparate industriale, cum sunt medicamente colagoge şi pentru căile biliare

(Rowachol, Cholagogum, Natterman), remedii gastrointestinale (Ulcerotrat,

Iberogast, Gastricard), tratamentul unor afecţiuni respiratorii (Inhalant, Metorin),

hepatice sau hepato -sedative (Esberi-Nervin).

Se foloseşte şi corectiv pentru gustul unor medicamente, în frecţii, inhalaţii

etc. Uleiul volatil şi mentolul, administrate extern, au acţiune anestezică, fiind folosite

în dermatologie şi otorinolaringologie.

8


Mentolul este larg utilizat la prepararea unor paste de dinţi şi ape de gură,

datorită proprietăţilor răcoritoare, antiseptice şi de corectare a gustului şi mirosului.

Uleiul volatil de mentă se foloseşte pe scară largă în industria alimentară, la

prepararea lichiorurilor, bomboanelor, cărora le imprimă un miros şi gust plăcut,

răcoritor.

După extragerea uleiului volatil, deşeurile constituie un furaj valoros având

peste 18 % proteină şi 49 % grăsimi brute, sau ca îngrăşământ organic, după

compostare cu gunoi de grajd.

În Farmacopeea Română figurează: Menthae folium (frunza de mentă) cu cel

puţin 1 % (v/g) ulei volatil; Aetheroleum Menthae (ulei de mentă), Mentholum

(mentol). Aetheroleum Menthae intră în compusul Tincture anticholerina.

Menta este cunoscută ca plantă meliferă.

5. Răspândire

Speciile de mentă sunt răspândite în Europa, Africa de Nord, Asia, America

de Nord, Australia şi Noua Zeelandă. Principalii exportatori ai produselor sunt SUA,

Rusia, Bulgaria, Grecia, Spania.

La noi în ţară, menta face parte din cele mai importante plante medicinale

cultivate. Pe suprafeţe mai mari se cultivă în zona Bârsei, Valea Oltului şi Mureşului,

Câmpia Banatului, iar în condiţii de irigare şi în Câmpia Româna. Ea este întâlnită

frecvent şi în grădini.

6. Soiuri

Genul Mentha cuprinde numeroase specii şi varietăţi, care se hibridează uşor

între ele, făcând destul de greoaie sistematizarea.

9


Mai importante din punct de vedere economic sunt: M. piperita L. (menta, izmă -

bună sau mintal), M. arvensis, Menta crispata(menta creaţă). Din producţia mondială

de ulei volatil 58 % provine de la M. arvensis 29 % de la M. piperita 13 %.

Mentha piperita are tulpina şi nervurile frunzelor de culoare roşu - violet şi

flori violacee, mai rezistentă la boli şi dăunători, mai productivă dar cu ulei de calitate

mai slabă; Mentha Camus ("white mint"), cu tulpini şi nervuri de culoare verde şi flori

albe, cu pretenţii mai ridicate, producţii mai mici, dar cu ulei de calitate mai bună,

fiind cultivată mai ales în Franţa.

7. Particularităţi biologice

Menta este o plantă ierboasă, perenă, cu rizomi şi stoloni, iar partea aeriană

puternic ramificată.

Rădăcina în primul an de vegetaţie este formată dintr-un pivot brun - gălbui,

cu numeroase ramificaţii fibroase. Spre sfârşitul anului întâi de vegetaţie, rădăcina

principală este înlocuită de rădăcini adventive crescute din partea inferioară a tulpinii

(rizomului).

Tulpina aeriană este ascendentă sau erectă înaltă de 50 - 100 cm, cu patru

muchii, glabră sau cu peri scurţi pe muchii, de culoare verde sau cu nuanţe violacee.

La baza tulpinii iau naştere

stoloni aerieni, care formează

la noduri rădăcini adventive,

frunze mici şi lăstari.

Frunzele sunt dispuse

opus, scurt pedunculate, oval -

lanceolate, ascuţite la vârf, de 3

- 8 cm lungime şi 1,5 - 2,5 cm

lăţime, cu marginea serată, faţa

superioară netedă, ceai inferioară cu nervuri evidente; frunzele tinere mai păroase, iar

cele mature au perii mai ales pe nervurile de pe faţa inferioară.

Florile sunt grupate în cime spiciforme la subsuoara frunzelor de la vârful

tulpinii principale şi a ramificaţiilor. Florile sunt zigomorfe, scurt pediculate, de cca 7

10


mm. Florile sunt hermafrodite, însă sunt şi unele unisexuat femele. Menta înfloreşte

din luna iunie până în septembrie.

Fructele, tetranucule, ovoide, de cca. 1 mm lungime, late de 0,5 mm, cu

suprafaţa brună - lucioasă, sunt dispuse în caliciul persistent.

Pe toate organele vegetative aeriene se găsesc glande oleifere, densitatea mai

mare aflându-se pe partea dorsală a frunzelor.

8. Cerinţele faţă de climă şi sol

Menta pretinde un climat mai răcoros, suficient de umed însă însorit. În

perioada creşterii intense, temperaturile ridicate dăunează producţiei de ulei. În zonele

răcoroase, producţia de ulei este de asemenea scăzută. Chiar şi la aceeaşi cultură, la

recolta din vară, conţinutul de ulei volatil în frunze este mai mare decât la cea din

toamnă (la ultima este însa mai mare procentul de mentol în ulei).

La plantele crescute la umbră, conţinutul în ulei volatil este mai mic şi

calitatea uleiului mai slabă (scade mentolul şi creşte procentul de mentonă).

9. Condiţionarea

Uscarea frunzelor de mentă se face la umbră (şoproane, poduri, pătule) sau la

soare. La umbră, frunzele se aşează pe hârtie albă, rogojini, prelate, pânză de sac, iar

uscarea durează 5-41 zile (în încăperi uscate şi bine aerisite). Frunzele se întorc de 2 –

3 ori în prima zi, apoi zilnic o dată, în următoarele trei zile. La soare uscarea durează

5-6.

Ambalarea frunzelor se face în lăzi speciale (căptuşite cu hârtie de culoare

închisă, în cantitate de 30 - 40 kg), din frunze se înlătură resturile de plante, iar din

iarbă, buruienile sau alte plante).

10. Toxicitatea uleiului de mentă

Uleiul de menta si preparatele de uz extern derivate din acesta nu se aplica în

zona ochilor deoarece poate duce la fenomene iritative ale mucoasei oculare. Uleiul

11


volatil de menta se va folosi cu prudenţă, deoarece supradozarea poate duce la aparitia

unor fenomene nedorite ca greaţă, vărsături sau alte fenomene toxice.

Ceaiul de mentă nu este indicat în doze mari în ulcerul gastric sau duodenal.

Ceaiul de mentă nu se va folosi permanent sau pe perioade îndelungate,

deoarece produce obişnuinţă.

12


Bibliografie

Sevastiţa Muste - Tehnologia materiilor prime vegetale, Editura Academic

Press, Cluj Napoca 2004;

Ştefan Mocanu, Dumitru Raducanu - Plantele medicinale - tezaur natural în

terapeutică, Editura Militară, Bucureşti 1986;

Emil Păun, Aurel Mihalea - Tratat de plante medicinale şi aromatice

cultivate, Volumul 1, Editura Academiei Republicii Socialiste România,

Bucureşti 1985;

Evdochia Coiciu,Gabriel Racz - Plante medicinale şi aromatice, Editura

Academiei Republicii Populare Române,Bucuresti,1987;

Leon Sorin Muuntean - Tratat de plante medicinale cultivate şi spontane,

Editura Risoprint, Cluj Napoca 2007;

www.wikipedia.org

13

Documents

56715133 Uleiul de Menta Mentolul