Uleiul de nucsoara

1

Cuprins

1. Uleiul de nucsoara- fisa produs ………………………………………………….……… 3

2. Nucsoara ……………………………………………………………………….………... 6

3. Uleiul de nucsoara. Proceduri de obtinere a uleiurilor volatile- Generalitati …...……… 11

1. Antrenarea cu vapori de apa ………………………………...………….…………… 11

2. Extractia cu grasimi animale ………………………………………….…………….. 12

3. Extractia cu solventi organici ………………...…………………………….…………13

4. Extractia cu gaze lichefiate ……………………………………………….….……… 14

5. Extractia prin presare …………………………………………………………..……. 15

6. Metode mecanice de obtinere a uleiurilor volatile ………………………….….……. 15

7. Tehnologia de obtinere a uleiului de nucsoara (schema de obtinere si det.chimice) ... 16

5. Bibliografie

2

I. Uleiul de nucsoara

Nucsoara constituie fructul oleaginos al unei specii de nuc, vesnic verde, originar din Indonezia. Cu un gust picant, usor amarui, se foloseste pentru a condimenta supe sau sosuri, diverse preparate din carne, pui, peste, legume, dar si prajituri, budinci si alte dulciuri. Are proprietati bactericide, antiseptice, antiinflamatoare, linisteste crampele, stimuleaza sistemul imunitar, este antioxidanta, vermifuga (elimina viermisorii intestinali), carminativa (combate balonarea si ajuta la evacuarea gazelor din intestin) si afrodiziaca. Exercita un efect calmant asupra sistemului nervos, fara a fi sedativa, combate stresul si starile de anxietate. Nucsoara trebuie consumata doar in cantitati mici (mai putin de o bucata de nuca uscata), pentru ca altfel devine toxica pentru organism. Iar uleiul esential este contraindicat femeilor insarcinate sau celor care alapteaza.

1. Informatii generale:

CAS No.: 8008- 45- 5

Compozitie: Contine un amestec de terpene, monoterpene (azulene, β- phellandrene), cineol, β- caryophyllene, eugenol, metal eugenol, etc. Se obtine din planta Myristica fragrans.

3

2. Proprietati fizico- chimice:

Aspect: Uleiul volatil este un lichid de culoare senin pana la galben- deschis.

Miros: Uleiul volatil de nucsoara are o aroma dulce.

Densitate: 0,89 [g/ml]

Solubilitate: Insolubil in apa.

3. Stabilitate si reactivitate:

In mod normal, stabil, dar a se evita agentii tari de oxidare, produsele de polimerizare periculoase, caldura excesiva.

Descompunerea termica sau arderea pot determina eliberarea de monoxid, dioxid de carbon, alte gaze nocive si iritante.

4. Limita de expunere profesionala:

Prag valoare limita (TLV) si Limita admisa de expunere (OSHA) nu au fost infiintate.

5. Masuri de prim ajutor:

A se evita inhalarea. Persoana afectata trebuie scoasa in aer liber si acordate ingrijiri medicale.

A se evita ingestia. Poate cauza halucinatii, delir, dureri de cap, varsaturi, stari depresive.

In contact cu ochii si pielea poate cauza iritatii, dermatite, pete partial sau pe tot corpul. Se recomanda spalarea cu multa apa si sapun si consultarea medicului.

6. Transport si depozitare:

Se recomanda a se respecta instructiunile de transport si depozitare.

A se pastra in recipiente inchise, in locuri uscate si racoroase.

Nu expuneti la temperaturi mai mari de 35 grade Celsius.

7.Date toxicologice:

ORAL UMANE TD LO: 214 mg/ kg – CNS

DPI- RAT LD 50: 500mg/ kg

ORAL- RAT LD 50: 2620 mg/ kg

4

8. Date ecologice:

Nu este specificat.

9. Reglementari de siguranta:

Punct de aprindere – 104 grade Celsius.

Punct de fierbere mixt.

Vapori de presiune negasit.

A nu se lasa in apropierea flacarilor sau caldurii excesive.

10.Utilizari:

Aromoterapia este o stiinta care combina uleiurile esentiale pentru a obtine un efect de calmare, echilibrare hormonala si emotionala, eliberarea stresului, energizare, regenerare, etc. Uleiurile din plante au fost folosite de peste 5000 de ani datorita efectului terapeutic pe care il au asupra sistemului muscular si nervos. Aceste uleiuri pot fi extrase din: fructele, florile sau frunzele plantelor. Uleiurile esentiale pot fi folosite prin masaj, baie, vaporizare si inhalatii.

5

II. NucsoaraMyristica fragrans

Alte nume:

Engleza: Nutmeg Franceza: Muscade Germana: Muskatnuß Italiana: Noce moscata Spaniola: Moscada, Nuez moscada

Partea folosita: Nucsoara nu este o nuca, ci samburele unui fruct asemanator piersicii. Coaja de nucsoara (”mace” in limba engleza) este un tesut, o pielita intre pulpa fructului si sambure. Este de culoare rosie stralucitoare sau purpurie in momentul recoltarii, dar devine cafenie atunci cand este uscata.Fructul de nucsoara este tare, aproape lemnos si foarte acru. In Indonezia este folosit la prepararea unui gem delicios cu aroma de nucsoara (”selei buah pala”).Familia de plante: Myristicaceae (familia nucsoarei).

Descrierea plantei si cultivare: Arborele de nucsoara este inalt (poate atinge si 20 m inaltime), cu coaja de culoare verde-gri, cu ramuri numeroase si frunzis des. Frunzele sunt de culoare verde inchis, de forma ovala, lungi de cca. 10 cm. Arborele de nucsoara are plante atat masculine cat si feminine, ambele tipuri fiind necesare fertilizarii. Florile sunt mici, in forma de clopotele, de culoare galben deschis.Arborele de nucsoara prefera solurile vulcanice si calde si umezeala tropicelor. Plantele se inmultesc prin seminte plantate in paturi de germinare; dupa 6 luni ele sunt transplantate pe plantatii. 5 ani sunt necesari pentru ca arborele sa infloreasca. Maturizarea arborelui dureaza cca. 15 ani iar acesta continua sa infloreasca timp de 50 de ani. Un arbore matur produce pana la 2000 de nucsoare pe an. Fructul este recoltat manual (se folosesc prajini cu plasa in varf, numite ”gai gai”). Cand fructul este recoltat, i se scoate samburele si apoi de pe acesta este indepartata

6

coaja. Coaja de nucsoara este aplatizata intre scanduri si samburele este uscat pana cand, la scuturare, scoate un zornait, si atunci este decorticat.Descrierea condimentului: Nucsoara este foarte aromata, rasinoasa si cu gust un pic iute, un pic dulce. Nucsoara isi pierde repede aroma cand este macinata, de aceea cel mai bine este sa fie cumparata intreaga si sa se macine exact cat este necesar consumului imediat. Fructul de nucsoara este comestibil si are o forma rotunda, de cca. 5-6 cm diametru. Semintele sunt acoperite cu o coaja de culoare rosie stralucitoare; semintele sunt de culoare cafenie, de forma ovala. Acestea se comercializeaza sub denumirea de nucsoara. Ele sunt ovale, de 25 mm lungime si se comercializeaza intregi sau macinate.Intensitatea gustului: 1

Pregatire si depozitare: Este preferabil sa se cumpere nucsoare intregi si sa se macine atunci cand este nevoie. In stare macinata, nucsoara isi pierde repede aroma. In cantitati mari, nucsoara poate fi otravitoare, de aceea trebuie folosita cu moderatie. Nucsoarele intregi si cele sub forma de pudra se pastreaza la adapost de lumina, aer si umezeala. Origine: Initial, nucsoara crestea doar in insulele Banda, un mic arhipeleag in estul Indoneziei (Molucce). Cultivarea ei s-a raspandit ulterior. Astazi, cei mai importanti producatori sunt Indonezia (nucsoara din Indiile de Vest) si Grenada (nucsoara din Indiile de Est).Nucsoara se clasifica dupa dimensiuni. Simburii mai mari, de cca 8 g sunt considerati superiori si costa mai scump. In Grenada, mai ales, este normal sa se specifice numarul de nucsoare ce intra in componenta unei livre (unitate de masura a masei) englezesti; cele mai bune calitati sunt numite ”55” (adica 55 de samburi la livra,cca. 8,2 g) si ”65” (65 de samburi la livra, cca. 7 g). Calitatea de jos este ”160” (2,8 g). Exista chiar si samburi mai mici, sau fragmente de samburi care nu sunt incluse in standardul de calitate BWP si sunt deci produsul cel mai slab de pe piata. Exista doua specii inrudite si folosite ca surogat de nucsoara si coaja de nucsoara: ”Myristica argentea”, nucsoara Macassar din Noua Guinee si ”Myristica malabarica”, nucsoara Bombaz din sudul Indiei. In timp de ultima are aroma slaba, prima este descrisa ca avand o aroma si un gust puternice si persistente. Ambele surogate se disting dupa forma: nucsoara de Banda are samburi in forma de ou, celelalte specii au forma bobului de porumb.

Etimologie: In multe tari europene, denumirea nucsoarei provine de la latinescul ”nux muscatus” (nuca de mosc), uneori omitand termenul ”nux”: ”muskatnod” in daneza, ”mushkat” in idis, ”muskottipahkin” in finlandeza, ”muscade” in franceza, ”muskat rieksts” in letona, ”muskatovy orech” in clovaca, ”muskatnyj orekh” in rusa, ”moschokarido” in greaca, ”meshgengous” in ebraica.Termenul ”mosc” se refera la aroma obtinuta, din antichitate, de la cerbul muscat, un animal de dimensiunile unui caine, originar din Himalaya. Denumirea de mosc vine de la latinescul ”muscus” derivat din grecescul ”moschos” care, la randul sau, provine din persanul ”moshk”. Originea este probabil sanscrita ”mushka” (testicul) fiindca moscul este produs doar de mascului speciei, printr-o glanda ce este comparata adesea cu testicole. In acelasi spirit, nucsoara este numita ”jouz at-tib” (nuca mirositoare) in araba. Unele limbi denumesc nucsoara ”nuca indiana”, desi nu este originara din India ci doar a fost

7

raspandita in toata Asia prin intermediul sudului Indiei. Coaja de nucsoara, denumita ”mace” in engleza, ”Macis” in germana, ”maasis” in estoniana, ”macia” in spaniola si ”mays” in ebraica, asi trage denumirea de la grecescul ”makir” (scoarta, coaja). Unele limbi europene au pentru coaja de nucsoara denumiri ce inseamna de fapt ”floare de nucsoara”: ”Muskatblute” in germana, ”muskatblomma” in suedeza, ”muskatovy kvet” in ceha sau ”fleur de muscade” in franceza. Denumirea este incorecta, dar ea provine din Evul Mediu cand se credea ca floarea formeaza lamele aromete, nu coaja samburelui. Marco Polo a fost unul dintre cei care cu propagat aceasta eroare in secolul al XIV-lea.Numele genului botanic ”Myristica” provine din grecescul ”myron” care inseamna ”balsam, unguent, mir” si deriva din ebraicul ”mor” ce inseamna ”amar”.Numele speciei, ”flagrans” se refera la aroma placuta si este participiul trecut al verbului latin ”fragrare” (a mirosi placut, a fi aromat).

8

9

Utilizari culinare: Nucsoara si coaja de nucsoara au devenit cunoscute in Europa destul de tirziu, din cauza distribuirii geografice foarte limitata a arborelui de nucsoara. A fost introdus pe piatele europene abia in secolul al XI-lea, de negustorii arabi si a fost folosita mai intai la aromarea berii. Se credea pe atunci ca nucsoara este originara din India. Un comert semnificatic cu nucsoara a inceput in Europa doar in secolul al XVI-lea cand portughezii au ajuns in Insulele Molucce. (vezi ISTORIC – Insulele Mirodeniilor).Astazi, popularitatea nucsoarei a scazut iar condimentul este folosit mai des doar in tarile arabe, Iran si India de nord unde atat simburele cat si coaja de nucsoara apar in mancaruri rafinate.Amestecul de condimente din nordul Indiei, ”garam masala” poate contine si nucsoara sau coaja de nucsoara ca si ras-el hanout (din Maroc), galat-dagga (din Tunisia) si baharat (din Arabia Saudita).In bucataria occidentala, nucsoara si coaja de nucsoara sunt utilizate la prepararea dulciurilor si compoturilor sau la aromarea branzeturilor. Combinatia de spanac cu nucsoara este clasica pentru bucataria italiana (in umplutura de la ravioli). Cei mai mari consumatori de nucsoara sunt astazi olandezii care utilizeaza condimentul la prepararea verzei, cartofilor, carnii, supelor, tovcanelor si a sosurilor. Cel mai cunoscut sos continand nucsoara este sosul Bechamel (sos alb). Amestecul de condimente clasic ”quatre epices” (patru condimente) prezent in bucataria franceza si occidentala inca din epoca baroca era preparat din nucsoara cu mult piper (alb sau nebru), cuisoare si ghimbir; alte condimente folosite puteau fi ienibaharul si scortisoara. Toate componentele erau macinate imtreuna, pulberea rezultata fiind folosita la asezonarea carnii, in special a celei ce trebuia fiarta inabusit mult timp.

10

III. Uleiul de nucsoara

Procedee de obţinere a uleiurilor volatile- Generalitati

1. Antrenarea cu vapori de apă

Majoritatea uleiurilor volatile, produse la scară industrială, se obţin prin antrenarea cu vapori de apă. Această proprietate a uleiurilor volatile a fost cunoscută şi aplicată încă în urmă cu milenii.

Fenomenul fizic care are loc este bazat pe legea aditivităţii presiunilor de vapori ale componentelor unui amestec, conform căreia amestecul fierbe la temperatura la care suma presiunilor parţiale ale componentelor ajunge să fie egală cu presiunea atmosferică. Toate substanţele componente ale unui ulei volatil au puncte de fierbere superioare celui al apei, dar au o volatilitate ridicată la temperaturi inferioare temperaturii de fierbere, fapt care face ca ele să fie antrenate foarte uşor de vaporii de apă la temperatura de fierbere a acesteia. Insolubilitatea lor în apă şi densitatea diferită a apei facilitează separarea lor.

Din punct de vedere fizic, antrenarea uleiului volatil este precedată de difuzia lui din celulele vegetale ce îl conţin. Acest proces durează mai mult sau mai puţin, în funcţie de natura materiei prime, influenţând în final timpul necesar antrenării. Mai uşor difuzează din plante verzi decât din cele uscate, sau din flori decât din rădăcini, seminţe sau lemn. În scopul uşurării acestui proces, materiile prime sunt în primul rând tocate, zdrobite sau măcinate. Timpul necesar antrenării uleiului volatil este determinat şi de debitul de vapori, fiind invers proporţional cu acesta.

În general, plantele aromatice sunt supuse prelucrării în stare proaspătă, uscarea determinând o pierdere parţială a uleiului volatil prin evaporare. În plus, au loc procese fermentative care influenţează negativ calitatea uleiului.

Sunt materii prime vegetale, cum ar fi seminţele, unele fructe, rădăcinile, etc., cu un conţinut scăzut în apă, care se pot conserva un timp îndelungat înainte de prelucrare, fără ca uleiul volatil să sufere modificări cantitative sau calitative [1].

În unele cazuri cum ar fi rizomii de iris, procesele enzimatice care au loc în timpul păstrării conduc la formarea uleiului volatil prin eliberarea componentelor odorante din alte combinaţii chimice.

Antrenarea cu vapori se practică în patru variante diferite :a) antrenarea la foc direct;b) antrenarea în curent de vapori;c) antrenarea cu abur sub presiune;d) antrenarea la presiune redusă.

11

2. Extracţia cu grăsimi animale

Utilizarea grăsimilor ca mediu de extracţie a substanţelor odorante din flori este o tehnică folosită exclusiv în parfumerie, bazată pe proprietatea uleiurilor volatile de a fi solubile în grăsimi şi pe afinitatea pe care o au grăsimile faţă de mirosuri.

Acest procedeu permite extragerea parfumurilor fără alterarea compoziţiei naturale, restituind cel mai fidel mirosul florilor, aplicându-se în acele cazuri în care substanţele odorante sunt foarte sensibile şi în cantitate foarte mică, astfel încât antrenarea cu vapori este exclusă ca procedeu de extracţie. Procedeul se aplică în două variante:

Enfleurage - sau absorbţie la rece.

Maceraţie - sau extracţie la cald.

Enfleurage

Istoric, este probabil prima metodă utilizată pentru obţinerea aromei din plante. Se utilizează pentru petalele foarte delicate ale florilor. Petalele se introduc în grăsime într-un recipient. Uleiul volatil este trecut din petale în grăsime, apoi grăsimea se tratează cu solvenţi, (exemplu hexan). Solventul este apoi extras prin rectificare şi uleiul este redizolvat în alcool. Prin acest proces se obţine un “absolut”.

Este un procedeu costisitor prin care însă se obţin uleiuri volatile de cea mai bună calitate. În toate celelalte metode, care folosesc extracţia cu solvenţi, are loc o difuziune directă a solventului în celulele materiei prime din care extrag şi alte substanţe decât uleiul volatil. La enfleurage, solventul alcătuit numai din grăsimi animale solide, reţine doar fracţiunile cele mai volatile care se degajă din flori.

Extracţia se face cu ajutorul unui amestec format din untura de porc şi seu de bovină, în anumite proporţii, purificat anterior, numit “pomada”. De obicei, cantitatea de untură în amestec este de 65 – 70%, proporţia fiind astfel aleasă încât punctul de fuziune al amestecului să fie superior temperaturii mediului ambiant. Purificarea pomezii se face cu alaun, pentru coagularea albuminelor care sunt separate în timpul topirii.

Pentru a preveni râncezirea, se adaugă în masa topită o cantitate de răşină de benzoe sau un alt antioxidant (hidrochinona, acid ascorbic, tocoferol, etc.). Astfel pregătită, pomada poate fi întinsă în strat subţire pe suprafeţele unei bucăţi de sticlă prinsă într-o ramă de lemn şi numită “chassis” [1]. Sistemul în care se efectuează extracţia uleiului volatil este constituit din aşa-numitele şasiuri, alcătuite dintr-o ramă de lemn, înaltă de 3-5 cm, care posedă un fund de sticlă groasă. Aceste şasiuri aşezate unul peste altul, în stive, alcătuiesc un sistem de camere în care are loc procesul de extracţie propriu-zis. Pe fundul de sticlă al şasiului, se întinde un strat de solvent, gros de circa 1 cm, peste care se aştern, atât cât încap, petale sau flori proaspete întregi. Şasiurile, astfel pregătite, se suprapun câte 25 – 30 în stivă, alcătuind sistemul de camere descris mai sus.

Macerarea florilor are loc în şasiurile plasate în camere răcoroase şi unde se păstrează 12 – 72 ore. Pe măsura epuizării, şarjele de flori se înlocuiesc cu material proaspăt, operaţia repetându-se de un număr suficient de ori, pentru a asigura o saturare a compusului cu ulei volatil (de 30 – 50 ori).

12

În timpul macerării, fracţiunile volatile conţinute în petalele florilor, se degajă saturând spaţiul ce le stă la dispoziţie. Concomitent însă, o parte din aceşti compuşi volatili sunt absorbiţi de grăsimea solidă, ceea ce face ca saturarea spaţiului să scadă. În felul acesta, o nouă cantitate de ulei volatil se degajă din flori şi procesul continuă astfel până la stabilirea unui echilibru care corespunde unei anumite epuizări a florilor în componentele volatile [1].

Macerarea Macerarea constă în imersarea materialului vegetal în grăsimi sau uleiuri încălzite în jur de 50 - 70C. Amestecul de grăsimi folosit este alcătuit din 40 – 50% untură de porc şi 60 – 50% seu de bovină. Materialul vegetal este ţinut în amestecul de grăsimi 1 – 2 ore, după care este îndepărtat şi înlocuit cu o cantitate proaspătă.

Macerarea se poate efectua şi în ulei de vaselină, dar cantitatea de material extrasă, raportată la cantitatea de ulei, este de numai 2 :1 datorită puterii absorbante mult mai mică a acestuia.Operaţiunea de extracţie se repetă de 10 – 15 ori, până când extracţia devine incompletă datorită saturării grăsimii cu odorant. Florile epuizate din pomadă sau ulei se îndepărtează, prin filtrare la cald sau centrifugare. Grăsimea reţinută de plantă se recuperează prin presare. Recuperarea odorantelor din pomadă de macerare, se face prin extracţie cu alcool [1].

3. Extracţia cu solvenţi organici

Extracţia cu solvenţi organici se aplică în special pentru obţinerea acelor odorante naturale care sunt uşor alterabile sub influenţa temperaturii şi care, deci, nu pot fi obţinute prin procedee bazate pe antrenarea cu vapori.

Operaţiunea constă în epuizarea materiei prime vegetale cu un solvent şi apoi izolarea principiilor odorante sau aromatice prin evaporarea solventului prin distilare.

Din punctul de vedere al materiei prime supuse extracţiei cu solvenţi, se disting trei categorii de extracte :

Materii prime vegetale proaspete, în general flori, care dau prin extracţie uleiuri concrete (concrete);

Materii prime vegetale deshidratate, răşini, balsamuri, gumirezine, oleogumirezine şi produse de origine animală, din care se obţin extracte numite rezinoide (oleorezine);

Concretele, rezinoidele, pomadele de enfleurage sau maceraţie, produsele de origine animală, supuse extracţiei cu alcool etilic, dau extracte numite uleiuri absolute (absolute), în cazul concretelor şi rezinoidelor; concrete de pomada, în cazul produselor de extracţie cu grăsimi şi tincturi în ultimul caz.

Extracţia cu solvenţi.

Aceasta metodă a fost aplicată pentru prima dată de Robiquet, în 1835. (J.Pharm. 21 (1835), 335. Buchner Repert. f.d. Pharm. 54(1835), 249. Pharm. Zentralbl. (1835), 553.) În ciuda avantajelor evidente ale procesului de extracţie a uleiurilor volatile cu ajutorul solvenţilor, nu se poate înlocui în întregime distilarea cu aburi, care rămâne principala metodă de izolare a uleiurilor

13

esenţiale. Distilarea cu aburi, în majoritatea cazurilor, este un proces simplu: prin angajarea distilării la foc portabil, distilarea poate fi făcută în cele mai primitive părţi ale lumii, pe când extracţia cu solvenţi necesită instalaţii complicate şi costisitoare, şi muncitori bine pregătiţi.

Este bine de menţionat faptul că, în aromoterapia franceză modernă, orientată medicinal, este interzisă utilizarea uleiurilor extrase cu solvenţi, datorită posibilelor reziduuri din solvenţii utilizaţi la extracţie, care sunt contraindicaţi pentru utilizarea orală.Surse franceze declară că au găsit în trecut reziduuri 6% din cantitatea utilizată, şi uneori chiar 25% din solvenţii utilizaţi. Ei au citat lucrarea lui Y.R.Naves (Editions Masson) arătând toxicitatea mare a solvenţilor, toţi afectând sistemul nervos central: “Technologie et chimie des parfums naturels” Y.R.Naves-Ed.Masson, 1974.Nu trebuie uitat nici faptul că, extracţia cu solvenţi va crea alt ulei esenţial decât cel obţinut prin distilare cu aburi, şi vor avea şi alte proprietăţi diferite [1].

4. Extracţia cu gaze lichefiate

Gazele comprimate, în stare lichidă sau supercritică sunt considerate de mai multă vreme ca potenţiali solvenţi pentru odorante şi arome din produse vegetale. Avantajele oferite de gazele lichefiate sunt următoarele: consum termic redus, posibilitatea excluderii contactului cu oxigenul, inexistenţa problemelor derivate din prezenţa reziduurilor de solvenţi în extract şi utilizarea unor gaze netoxice (CO2, freoni, azot, gaze inerte etc.).

Rezultatele cele mai bune s-au obţinut cu butan şi cu dioxid de carbon. Butanul se foloseşte cu succes pentru extragerea odorantelor din flori, sub numele de “procedeu butaflor”, fiind aplicat în Franţa de mai mulţi ani. Butanul este foarte selectiv, prin evaporare progresivă permiţând separarea unei fracţiuni parafinice; extractele obţinute din unele flori sunt calitativ mai bune şi mai puţin colorate decât cele obţinute cu solvenţi organici; au un conţinut mai mic de ceruri şi componenţi grei.Metoda extracţiei cu CO2 este o metoda relativ nouţ de extracţie a uleiurilor esenţiale, particulară pentru industria alimentară. Proprietăţile terapeutice ale acestor uleiuri sunt încă cercetate.

Extracţia cu dioxid de carbon, datorită nepolarităţii sale, face ca zaharurile şi sărurile minerale să nu fie extrase din sucurile de fructe. Puterea de solvatare creşte prin comprimarea gazelor prin creşterea presiunii dar şi a temperaturii la valori superioare celei critice.

O creştere a puterii de solvatare are drept consecinţă nu numai creşterea solubilităţii unui anume component, ci şi creşterea numărului de componenţi solubilizaţi, deci diminuarea caracterului selectiv al operaţiunii de extracţie.

Ciclul de operaţii realizate într-un proces de extracţie cu un gaz lichefiat este constituit din patru faze:

1. Comprimarea gazului;2. Extracţia propriu-zisă;3. Destinderea;4. Separarea extractului.

14

Există posibilitatea realizării unei extracţii fracţionate dacă se procedează crescând adecvat, în faze succesive, valorile presiunii şi temperaturii, conferind astfel solventului putere de dizolvare diferită în diferite condiţii adoptate.

5. Extracţia prin presare

Acest procedeu de obţinere a uleiurilor volatile se aplică în puţine cazuri, la acele plante sau părţi din plante în care uleiul volatil se găseşte în cantitate mare, acumulat în glande secretoare dispuse superficial. Industrial se aplică pentru obţinerea uleiurilor volatile din fructe citrice (lămâi, portocale, bergamot etc.).

Procedeul constă în presarea mecanică, cu diferite dispozitive, a cojilor fructelor, după îndepărtarea sucului. Împreună cu uleiul volatil, sunt eliminate din coaja şi alte substanţe: mucilagii, pectine, proteine, coloranţi liposolubili, apă etc. Uleiul volatil se separă prin decantare şi se filtrează.O altă cale este filtrarea centrifugală, aplicată asupra cojilor tocate, urmată de decantarea şi filtrarea uleiului volatil.Există procedee prin care uleiul volatil este extras din fructul întreg cu ajutorul unui dispozitiv prevăzut cu numeroase ace care practică înţepături superficiale în coaja fructului, concomitent cu trecerea lui sub un jet de apă.

Uleiurile volatile obţinute pe aceasta cale au calităţi superioare celor similare, obţinute prin antrenare cu vapori de apă, deoarece sunt eliminaţi factorii care produc degradări asupra lor [1].

6. Metode mecanice de obţinere a uleiurilor volatile

Aceste metode se aplică, în special, pentru obţinerea uleiurilor conţinute în pericarpul citricelor. Se cunosc mai multe variante ale acestei metode:

Prin stoarcere, care este metoda cea mai primitivă. Fructele proaspete, tăiate în două sau trei părţi, se curăţă de miez. Coaja rămasă se stoarce deasupra unui vas în care se găseşte un burete. Pe măsura îmbibării buretelui, acesta se stoarce într-un vas colector. Odată cu uleiul volatil trece, la stoarcere, şi o parte din sucul celular. După colectare se lasă să se separe lichidul apos şi apoi se decantează uleiul.

Prin radere. Se răzuieşte suprafaţa fructului cu o răzătoare cu ace sau se rotesc una sau două fructe într-o pâlnie cu ţepi, sau într-un vas cilindric al cărui fund este acoperit cu ţepi scurţi şi dispuşi în cercuri concentrice. Ţepii trebuie astfel dimensionaţi încât să perforeze numai glandele cu ulei, deoarece pătrunzând prea adânc în pericarpul fructului măresc cantitatea de lichid celular, ceea ce va scădea calitatea uleiului volatil.

Prin presare. În acest scop se folosesc presele de mână, şnec-presele şi presele hidraulice. Ultimul procedeu dă randamentele cele mai mari însă calitatea cea mai bună o furnizează procedeul manual.

15

ANTRENARE

SEPARARE

USCARE

FILTRARE

ULEI VOLATIL DE NUCSOARA

CaCl2

Abur Materia primă

Fracţiunea apoasă

Precipitat

7. Tehnologia de obtinere a uleiului esential de nucsoara

16

Diagrama temperatură – timp pentru procesul de antrenare

cu vapori de apă a uleiului volatil de nucsoara.

Determinarea densităţii:

Densitatea uleiului volatil de nucosara a fost determinată cu ajutorul picnometrului; determinarea s-a făcut prin cântărire la balanţa analitică, într-un picnometru cu capacitatea de 1 ml, la temperatura de 20ºC.

Determinarea indicelui de refracţie:

Indicele de refracţie pentru uleiul volatil de nucsoara a fost determinat cu ajutorul refractometrului Abbe la temperatura de 20ºC.

Determinarea indicelui de aciditate:

O probă de aproximativ 0,1 g cântărită la balanţa analitică, a fost solubilizată în 10 ml metanol şi s-a titrat soluţia cu KOH metanolic 0,5 N, cu factor cunoscut, în prezenta fenolftaleinei. Indicele de aciditate s-a determinat cu formula:

17

Aciditatea=

V×F×0,1m

×100 ,

V – volumul soluţiei de KOH utilizat la titrare (ml);

F – factorul soluţiei de KOH 0, 5 N;

m – masa de probă luată în lucru (g);

Determinarea indicelui de saponificare:

Pentru a determina indicele de saponificare au fost cântărite la balanţa analitică aproximativ 0,1 g produs care a fost refluxat timp de 1 h cu 25 ml soluţie alcoolică de KOH 0,5 N. După refluxare, probele au fost răcite şi titrate cu soluţie de HCl 0,5 N cu factor cunoscut, în prezenţa fenolftaleinei. Indicele de saponificare s-a determinat cu relaţia:

Is = V – V1/ m * f

unde: V – volumul soluţiei de HCl 0,5 N utilizat la titratrea probei martor (ml);

V1 – volumul soluţiei de HCl 0,5 N utilizat la titrarea probei de analizat (ml) ;

f - factorul soluţiei de HCl 0,5 N (ml);

m – masa probei (g).

Atât pentru indicele de aciditate (IA) cât şi pentru indicele de saponificare (IS) s-au făcut determinări pentru probe martor, fără probă de analizat.

Determinarea rotaţiei specifice:

Rotaţia specifică pentru uleiul volatil de nucsoara s-a detrminat din puterea rotatorie pentru soluţii de ulei volatil în etanol 96% (v/v), cu ajutorul polarimetrului „POLAMAT A” (Carl Zeiss Jena), la temperatura de 20ºC. Relaţia de calcul a rotaţiei specifice a fost:

α = [α] * c * l

unde α – puterea rotatorie a soluţiei supuse determinării (º);

l – lungimea cuvei utilizate pentru determinare (2 dm);

c – concentraţia soluţiei de ulei volatil (g / 100 g soluţie).

18

Bibliografie

1. http://www.condimenteweb.ro/index.php?module=fisaCondiment&cid=81

2. http://www.terapii-naturiste.com/terapii_naturiste/alte_terapii/aromoterapia/uleiuri_volatile.htm

3. http://www.naturalia.ro/catalog/nuci.php?pag=alimentatie

4. http://www.mesagerul.ro/index.php?id=id:00000046140

5. http://www.essentialoil.com

19