CUPRINS

MOTIVATIE

CAPITOLUL I: Introducere si istoricul bolii…………….

CAPITOLUL II: 1.Anatomia pielii………………………. 2.Definitie………………………………. 3.Etiologie……………………………….. 4.Anatomie patologica………………….. 5.Epidemiologie si patologie……………. 6.Simptomatologie………………………. 7.Forme clinice…………………………… 8.Complicatii si prognostic……………….. 9.Diagnostic………………………………… 10.Tratament si profilaxie…………………….

CAPITOLUL III:1. Prezentarea cazurilor……………………. 2.Studiul facut intr-un an de zile…………… 3.complicatii survenite intr-un an………….. 4.Rolul asistentei medicale in ingrijirea pacientilor cu

varicela …………………………………..

CAPITOLUL IV: 1. Concluzii………………………………..

BILIOGRAFIE…………………………………………….

1

MOTIVAŢIE

Numai o viaţǎ scurtǎ ne este acordatǎ pe planeta PǍMÂNT şi fiecare trebuie sa-şi punǎ întrebarea: “Cum aş putea sǎ investesc în puterile mele aşa încât sǎ aduc cel mai mare folos?” “Cum aş putea face mai mult pentru sǎnǎtatea mea şi pentru folosul semenilor mei?” Pentru cǎ viaţa, numai atunci are valoare când este folositǎ pentru atingerea acestor scopuri.

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

De aproape trei milenii se discută despre medicină şi cei care o practică.

2

Cei în halate albe sunt consideraţi cei mai buni prieteni şi confidenţi ai bolnavilor, obligaţi moral să răspundă la orice chemare, fie zi sau noapte, în tot timpul vieţii.

O literatură imensă a încercat să supună opiniei publice, judecăţii ei aspre, dar drepte, orice faptă reprobabilă săvârşită de un medic. Medicul reprezintă pentru toţi membrii societăţii, un fel de samaritean de care îşi leagă speranţele toţi oamenii bolnavi. S-a discutat şi încă se discută mult despre eficienţa socială a medicinei, care în marea ei diversitate cântăreşte greu, în ponderea factorilor care concureaza la sănătatea şi fericirea omului de azi. Întregul personal medical este răspunzător de orice act medical pe care îl face, trebuie să aibă o foarte bună pregătire profesională, să pună un diagnostic, cât mai corect şi cât mai precoce, să intrevină la timp în cazurile grave care nu permit temporizare.

Orice minut de amânare este un pericol, deoarece în cazurile grave evoluţia bolii este rapidă şi, cu consecinţe ce nu pot fi prevăzute în gravitatea lor.

Bolile infecţioase sunt determinate de microorganisme patogene care au drept caracteristică principală uşurinţa cu care se transmit de la o fiinţă la alta. În definiţiile acestor boli intră atât caracterul lor infecţios cât şi caracterul lor transmisibil (contagios).

Este necesar să se deosebească, clar noţiunea de infecţie de cea de boală infecţioasă, deoarece nu sunt sinonime.Prin infecţie se înţelege multiplicarea în urma pătrunderii unui agent infecţios în ţesutul organismului animal, dar care nu este urmată obligatoriu de boală infecţioasă.

Boala infecţioasă este o manifestare mult mai complexă, în care pe lângă acţiunea germenilor patogeni asupra organismului, intervine şi reacţia organismului faţă de aceştia în variate forme şi intensităţi.

Prin contaminare se înţelege noţiunea de agent infecţios pe suprafaţa unui organism (tegument) sau pe suprafaţa unor obiecte. Tegumentul poate fi uneori contaminat (prezenţă pasivă a germenilor pe suprafaţa lui); iar alte ori poate fi infectat.

Caracterul contagios al acestor boli este strâns legat de cel infecţios, fiind datorat transmiterii agenţilor patogeni de la un bolnav sau de la o persoană infectată la persoane receptive, ceea ce se realizează prin diferite mecanisme şi anume: transmiterea directă (imediată) prin contact (atingere, sărut, act sexual). transmitere indirectă, prin aer (aerogenă) când aerul este contaminat cu picături sau particule de praf purtătoare de germeni patogeni sau prin intermediul unor vectori (apă, alimente, produse biologice).

În concepţia actuală, aşa cum medicina este înţeleasă şi aplicată în

3

ţara noastră profilaxia constitue o parte integrantă a fiecărei activităţi medicale, a întregii activităţi de ocrotire a sănătăţii.

Boli infecțioase cu transmitere aerogena O buna parte din bolile infec ț ioase se transmit de la bolnav la

copilul sănătos pe cale aeriană, prin picăturile foarte fine eliminate în timpul tusei, strănuntului sau chiar al vorbirii.Aceste picături în stare umeda, con ț in un număr mare de microbi sau virusuri, care se găsesc îngura ș i în gâtul bolavului. Uneori pot răspandi asemenea picături ș i unelepersoane sănătoase, a ș a-numi ț ii purtători de germeni, care, de ș i nu seîmbolnăvesc pot totu ș i transmite persoanelor din jur microbii sauvirusurile pe care le poartă în gură, gât și nas.

În unele cazuri, este posibilă infec ț ia pe cale aeriana ș i prin a ș anumi ț ii aerosoli, adica prin particule foarte fine de praf care con ț inmicrobi sau virusuri ș i care, fiind foarte u ș oare, plutesc în aer ș i pot fitransportate de curen ț ii de aer la distan ță.

Posibilitatea de infectare pe cale aeriană, prin inspirarea picăturilor ș i aerosolilor este cu atât mai mare, cu cât aglomera ț ia în jurul copiluluieste mai intensă ș i cu cât distan ț a fa ț ă de bolnavi sau purtători este maimică.De aceea trebuie să se evite pe cât posibil aglomera ț iile în timpulepidemiilor, vizitarea persoanelor bolnave ș i în general vizite preafrecvente.

Boli infec țioase, în special ale copilărieiCopii sunt mai expu ș i la aceste boli întrucât, pe de o parte ei nu au

căpătat o rezisten ț ă a organismului prin îmbolnăviri anterioare, iar pe dealtă parte capacitatea de apărare este cu atât mai redusă, cu cât vârsta copilului este mai mică. Frecven ț a crescută a bolilor molipsitoare la copiiimpune o aten ț ie cu totul deosebită din partea părin ț ilor, care pot devenicolaboratori pre ț io ș i ai medicului în recunoa ș terea ș i anun ț area cât maiprecoce a îmbolnăvirilor ivite. Părin ț ii pot să instituie primele măsuri deizolare a bolnavului în scopul întreruperii răspândirii bolii la ceilal ț i copii,precum și al acordării primelor îngrijiri. Mamele pot fi cele mai bune infirmiere pentru proprii lor copii. Cu cât vârsta copilului este mai mică, cu atât apărarea sănătă ț ii lui depinde mai mult de îngrijirea permanentă acelor din jur ș i în primul rând al părin ț ilor. Participarea copilului laapărarea propriei lui sănătă ț i cre ș te pe măsură ce î ș i însu ș e ș te deprinderilede igienă.

Cunoscând câteva no ț iuni principale în legătură cu bolilecontagioase, părin ț ii ș i copiii mai mari vor fi mai aproape de medic, pecare îl vor putea sprijini în mod activ în activitatea lui de ocotire a sănătă ții.

4

CAPITOLUL II

DATE ȘTIIN ȚIFICE

2.1 ANATOMIA

Modificările anatomice care apar în varicelă sunt următoarele:

- La nivel tegumentar (pielea)

Pielea este înveliş conjunctivo-epitelial care apără organismul pe toată

suprafaţa sa externă.

Structura pielii: - epidermul, ţesut stratificat, o pătură cornoasă şi una

mucoasă;

- dermul, format din ţesut conjunctiv care cuprinde un

strat papilar şi unul reticular;

- hipodermul, format din ţesut conjunctiv care cuprinde

fascicule conjunctive între care se găseşte ţesut adipos.

Anexele pielii: - cornoase: unghiile şi părul;

- glandulare: glande sebacee şi glande sudoripare.

Funcţiile pielii: - funcţia de protecţie antiinfecţioasă, contra radiaţilor solare;

- funcţia de termoreglare;

- funcţia de sensibilitate tactilă şi termică;

- funcţia metabolică.

Leziunile de la nivelul pielii apar ini ial sub form ă de pată, trec prin stadiile de papulă,veziculă, pustulă i crustă. C iclul evolutiv al leziunilor poate dura 7-10 este afectată în totalitate, iar leziunile sunt dureroase i pot provoca m âncărimi. Cicatricea poate dispărea fără a lasaurm e, dacă nu este traum atizată prin scărpinat.

2.2 D E FINIŢIA I ISTO R IC U L B OL II

5

Varicela este o boală infecţioasă şi contagioasă endemo- epidermică, frecventăla copii, produsă de un virus. Ea se caracterizează din punct de vedere clinic prin prezenţa pe întreg corpul a unei erupţii papulo-veziculoase polimorfe, care evoluează în puseuri succesive şi este însoţită de fenomene infecţioase generale atenuate. Deşi este o boală benignă, varicela are o deosebită importanţă practică, prin contagiozitatea şi frecvenţa ei mare la copii.

N um ele de varicelă utilizat pentru prim a dată de V ogel în anul 1764. B oala era însă cunoscută cu m ult tim p înainte, fiind considerată drept o form ă atenuată a variolei.A ceastă părere a persistat chiar i după ce T rousseau, bazat pe argum ente cliniceș i epidem iologice, a facut o distinc ț ie netă între cele două boli. A stăzi independen ț avaricelei este dovedită – în afara lipsei unei im unita ș i încruci ate cu variola- prin etiologiacu un virus propriu, prin prezen a unor leziuni histologice caracteristice i prin existen aunor reac ii im unologice specifice.

V aricelei i s-a m ai atribuit o etiologie com ună cu zona. În urm a observa iilor luivon B okay (1892), i a altor autori, reluate de N etter (1920) care au constatatpoate apărea în urm a contactului cu zona, șprecum i a cercetarilor de laborator prin care s-au gasit reac ii im unologice încruci ate în serul convalescen ilor, unici tii sus inidentitatea agentului etiologic al acestor două boli. D upă ace ti autori, virusul com un,derm otrop i neurotrop în acela i tim p, atunci când se generalizează pe tegum ente producevaricela, iar când se localizează în ganglionii spinali produce zona. D eoarece datele epidem iologice i de laborator pe care se bazează acestă teorie nu sunt întâlnite în m odconstant, duali tii consideră că cele două boli au o etiologie diferită, iar faptele citate nudem onstrează decât că între ț apari ia varicelei i a zonei zoster există uneorio oarecarelegătură, al cărei m ecanism intim răm âne de elucidat.

O explica ie m ai nouă care se dă rela iei dintre aceste boli este urm ătoarea: zona,dupa unii autori n-ar fi o boala independenta, ci un în etiologia căruia pot intra m ai m ul i agen i patogeni, printre care i virusul varicelei, cu condi ia de a se localiza înganglionii rahidieni. Fenom enele epidem ș iologice i im unologice am intite m ai sus, nu sunt

6

prezente decât în zona cauzată de virusul varicelei, lipsind în zonele cu alte etiologii, de unde neconcordan a datelor țob inute de cercetătorii anteriori.

2.3 ETIO LO G IE

Agentul etiologic al varicelei este un virus care se găseşte în conţinutul veziculelor, precum şi în sângele bolnavilor de varicelă, în perioada febrilă. Spre deosebire de virusul variolei şi vaccinei, virusul varicelei este foarte puţin rezistent în afara organismului. El este repede distrus de căldură; se poate conserva în glicerină 5% timp de o lună.

Forma vizibilă a virusului constă din corpusculii elementari Aragao (1911) rotunzi, dispuşi în perechi sau lanţuri, de dimensiuni mai mici (150-200 mu ) decât corpusculii Paschen din variolă şi vaccină. Suspensia de corpusculi elementari obţinută prin centrifugarea rapidă a conţinutului veziculelor este aglutinată de serul convalescenţilor de varicelă.

Incluziile celulare descrise de Tyzzer se găsesc în nucleul celulelor din vezicule. Ele sunt formate din conglomerate de corpusculi elementari, la care se adaugă reacţia celulei lezate.

Cultivare. Virusul varicelei poate fi cultivat pe membrana corio- alantoidiană a oului incubat de găină sau pe culturi de ț esuturi vii. Până înprezent nu s-a reuşit să se reproducă boala experimental la animale.

2.4 ANATO M IE PATOLO GICĂ

Vezicula variceloasă este localizată strict epidermic, ceea ce explică vindecarea ei fără a lăsa cicatrice cutanate. Ea este formată la început din mai multe alveole, despărţite prin septuri incomplete şi pline cu un exudat seros, în care plutesc resturi celulare, leucocite, hematii şi celule epiteliale degenerate. Ulterior vezicula devine uniloculară. Planşeul unei alveole este reprezentat de papila dermică, plafonul prin stratul cornos, iar pereţii prin celulele deformate ale stratului mucos Malpighi. Modificările celulare epidermice constau, într-o primă fază din umflarea nucleului cu prezenţa incluziilor celulare Tyzzer şi transformarea lor în celule gigante multinucleate, Într-un stadiu avansat, celulele suferă aşa-numita degenerescenţă balonizantă Unna, constînd din umflarea celulei în întregime, cu ştergerea contururilor, opalescenţa şi apoi lichefierea conţinutului. Celulele astfel lezate îşi pierd legăturile dintre ele, se detaşează şi cad la fundul veziculei. Alături de aceste modificări epidermice, la nivelul dermului nu vom găsi alte leziuni decât o congestie a capilarelor, localizate pe teritoriul corespunzător veziculei şi areolei roşii din jurul ei.

7

La nivelul mucoaselor se vor întâlni aceleaşi leziuni ca şi în epiderm, cu deosebire că aici, din cauza secreţiilor, plafonul epitelial este repede macerat,transformînd vezicula în ulceraţie.

În celelalte organe: plămân,ficat, peritoneu, se pot întâlni în formele grave de boală leziuni interstiţiale infiltrative şi chiar necrotice.

2.5 EPIDEM IOLO GIE ŞI PATOGENIE

Izvorul de infec ție în varicelă îl constituie individul bolnav. Virusul se găseşte în sânge şi în veziculele de pe tegumente şi mucoase. El se elimină prin picăturile Pflugge, precum şi prin exsudatul vezicular sau particulele de cruste cutanate. Eliminarea prin picăturile de salivă şi secre ț iile nazo-faringiene este cea mai importantă, ea producându-se înmod masiv şi precoce, de la începutul bolii. Eliminarea virusului la nivelul tegumentelor are o importanţă mai mică, deoarece veziculele rămân închise -de obicei - şi nu dau ulceraţii ca cele de pe mucoase. Datorită eliminării virusului varicelei prin picături Pflugge, contagio- zitatea este mai mare la începutul bolii, înainte cu 1-2 zile de erupţie şi în primele zile ale erupţiei, după care ea începe să scadă. În perioada de formare şi eliminare a crustelor, după părerea majorităţii autorilor, con- tagiozitatea este minimă sau chiar absentă.

În varicelă, bolnavul este singurul izvor de infecţie, deoarece con- valescen ț ii sau indivizii sănăto și nu sunt purtători de virus.

Contagiunea se produce în mod direct de la bolnav la sănătoşi prin atingere sau picături Pflugge. Ea se poate produce şi în mod indirect, prin intermediul unor persoane sau obiecte, dar numai atunci cînd cele două contacte au avut loc la scurt interval unul după altul, virusul fiind puţin rezistent în afara organismului. Prin aer contagiunea se produce în aceeaşi încăpere, la distanţă, peste pereţii boxelor, sau în camere vecine şi chiar la alte etaje, atunci cînd există o posibilitate de comunicare a încăperilor.

Poarta de intrare este cea nazo-faringiană şi respiratorie. Virusul pătrunde la început în celulele epiteliului acestor mucoase, pentru a trece apoi în circulaţia generală şi a produce, prin diseminări succesive, mani- festările de la nivelul tegumentelor şi mucoaselor. Virusul varicelei are şi un neurotropism pronunţat, de unde determinările nervoase relativ frec- vente, semnalate în special în ultimul timp.

Varicela se răspîndeşte sub forma unor epidemii nu prea extinse, din cauza imposibilităţii propagării la distanţe mai mari, limitîndu-se la colectivităţi de copii, cartiere, familii. Dată fiind contagiozitatea extrem de mare (indicele de contagiozitate în varicelă fiind de 95%), toate persoanele receptive se îmbolnăvesc. Între epidemii există cazuri sporadice. În localităţile aglomerate, varicela se întîlneşte în mod endemic.

8

Vîrsta predispusă pentru varicelă este între 2 şi 10 ani; sub vîrsta de 2 ani survine mai rar, iar în primele 6 luni ale vieţii este cu totul excep- ţională, din cauza imunităţii pasive primite de la mamă. La adulţi, această boală se întîlneşte de asemenea rar, deoarece majoritatea indivizilor au suferit de varicelă în timpul copilăriei, iar boala lasă o imunitate durabilă, pe toată viaţa.

Anotimpul are un rol favorizant, epidemiile de varicelă producîndu-se mai ales în anotimpurile friguroase.

2.6 SIM PTO M ATO LO G IE

Perioada de incubaţie. Perioada de incubaţie în varicelă durează în medie 14-15 zile. Ea poate fi mai scurtă, în special în varicela inoculată artificial, sau mai lungă, la indivizii cărora li s-a injectat ser de convales- cent în scop profilactic. Din aceste motive, durata de timp stabilită pentru carantinare este de 21 de zile.

Perioada de invazie (preeruptivă) . Varicela începe prin fenomene infecţioase generale discrete, care preced cu 1-2 zile apariţia erupţiei : uşoară astenie, indispoziţie, inapeten ț ă şi cefalee, cu urcare moderată atemperaturii, între 38-38°,5. De multe ori, fenomenele sunt atât de ate- nuate, încât această perioadă trece neobservată. Mai rar varicela începe prin fenomene violente ca: frison, febră peste 39°, vărsături, agitaţie şi convulsii.

În cursul perioadei de invazie poate apărea un raş scarlatiniform sau rujeoliform care dispare în cîteva ore.

Perioada eruptivă. Elementele eruptive în varicelă apar la început sub formă de macule mici, bine delimitate, dispărând la presiunea digitală. În câteva ore ele trec în stadiul de papule şi apoi de vezicule sau direct în stadiul de veziculă. Veziculele sînt rotunde sau ovalare, de dimensiuni între 2-4 mm putând varia de la mărimea unui ac cu gămălie până la cea a unui bob de fasole. La periferie, vezicula este net delimitată şi înconjurată de o zonă roz sau roşie, care se pierde apoi în mod difuz pe tegumente. Vezicula este plină cu un lichid clar, transparent, având aspec- tul de "picătură de rouă". Din cauza tensiunii reduse a conţinutului, ve- zicula este moale la palpare şi nu dă senzaţia de "perlă de sticlă", ca vezicula din variolă. De asemenea prin tracţiunea ei în direcţii opuse se produc o serie de încreţituri, care la unele vezicule sînt prezente chiar şi fără această manoperă. A doua zi după apariţia veziculei, conţinutul ei se tulbură şi se reduce, încreţiturile înmul ț indu-se. În centrul veziculei seive ș te apoi o crustă mică punctiformă, de culoare brună-negricioasă, careproduce o pseudoombilicaţie, asemănătoare cu cea din variolă. Veziculele varicelei nu supurează, în ziua a 3-a - a 4-a lichidul se resoarbe şi ve- zicula se transformă în crustă, uneori fără să fi trecut prin faza de om-

9

bilica ț ie sau de tulburare a conţinutului. La sfîrşitul primei săptămîni dela apariţia erup ției, crustele cad, lăsând doar o uşoară depigmentare tre- cătoare. În urma gratajului şi a infecţiei secundare pot rămîne uneori cicatrice albe, nu prea profunde, care dispar de obicei în cîţiva ani.

Erupţia de varicelă este răspândită pe toată suprafaţa tegumentelor, interesândşi pielea păroasă a capului. Elementele sunt localizate mai mult pe trunchi decît pe extremităţi, dând erupţiei un caracter centripet, spre deosebire de variolă, în care erupţia este mai abundentă pe faţă şi pe membre, avînd un caracter centrifug.

Elementele eruptive nu apar deodată, ci în puseuri, la intervale de 1-2 zile, succedându-se până la 3-5 puseuri în total. Datorită apariţiei în puseuri, erupţia va avea un polimorfism pronunţat, fiecare teritoriu cu- prinzând elemente din diferite faze de evoluţie (maculă, papulă, crustă), provenite din aceste puseuri. La producerea polimorfismului mai contri- buie şi faptul că unele elemente nu ajung pînă la stadiul de vezicule, ci se opresc în cel de papule.

Durata erupţiei în varicelă este de 7-10 zile. Apariţia şi intensitatea ei sunt favorizate de factori iritativi locali (revulsive, substanţe iritante etc.).

La nivelul mucoaselor (bucală, faringiană, laringiană, conjunctivală şi genitală), elementele eruptive trec în stadiul de ulcera ț ii şi eroziunisuperficiale, roşii sau cenuşii, înconjurate de o zonă hiperemică. Cînd sunt mai numeroase, pot da tulburări locale: fotofobie, dificultăţi de deglutiţie şi respiraţie, jenă la micţiune.

Fenomenele infecţioase generale din perioada de invazie continuă si în perioada eruptivă. Fiecare puseu este însotit de o recrudescenţă a febrei şi a fenomenelor generale.

Adeseori erupţia este foarte pruriginoasă şi însoţită de o adenopatie generalizată trecătoare.

În tabloul sanguin vom găsi modificări discrete, constând într-un număr normal sau uşor crescut de leucocite sau mononucleoză şi dispa- riţia eozinofilelor.

Convalescen ț a este scurtă, bolnavul putându-şi relua activitateadupă căderea crustelor.

În general, durata întregii evoluţii a varicelei este de aproximativ 2 săptămâni.

2.7 FORME CLINICE

Alături de tabloul clinic descris mai sus, varicela mai poate prezenta diverse forme clinice, după intensitatea şi aspectul erup ț iei, dupăgravitatea evoluţiei şi după teren. Astfel vom avea forma discretă sau acneiformă (cu un număr redus de vezicule), forma confluentă cu

10

vezicule numeroase, apropiate unele de altele şi chiar contopindu-se şi forma pemfigoidă sau buloasă cu vezicule de dimensiuni mari. De asemenea se întâlnesc forme clinice cu vezicule foarte numeroase pe mucoase şi cu tulburări la acest nivel (fotofobie, disfagie, tulburări respiratorii ș.a).

Uneori evoluţia bolii se opreşte într-o anumită fază, dând naştere la forme clinice abortive fără exantem, sau cu exantem papulos.

Există forme clinice în care alături de modificarea aspectului erup ț iei vom avea şi o gravitate mai mare a evoluţiei. Ele se întîlnescdestul de rar şi în producerea lor are un rol deosebit terenul.

Formele grave ale varicelei sînt următoarele: Forma pustuloasă în care veziculele trec în stadiul supurativ şi lasă

ulterior cicatrice, ca în variolă. Supuraţia se datoreşte microbilor de infec- ţie secundară. În producerea ei joacă rol important gratajul, lipsa de igienă a tegumentelor şi lipsa de rezistenţă a organismului (copii distro- fici, ca ș ectici, debilitaţi prin boli anterioare). Supuraţia veziculelor poateduce la procese supurative profunde şi septicemii.

Forma gangrenoasă în care se produc ulceraţii profunde gangrenoase, ducând deseori la sfâr șit lelal.

Forma hemoragică caracterizată, fie prin conţinutul hemoragic al veziculelor, fie prin peteşii hemoragice, produse în jurul lor sau pe por- ţiunile de tegumente sănătoase. Concomitent apar hemoragii la nivelul mucoaselor. Evoluţia acestei forme clinice este gravă.

După vârstă, în afară de formele clinice obişnuite la copii, vom dis- tinge: formele clinice ale nou-născutului rare de altfel, cu un tablou clinic şi o evoluţie gravă, precum şi forma adultului cu erupţie abundentă, febră, fenomene infecţioase generale accentuate şi mai ales fenomene nervoase pronunţate (cefalee, insomnie, iritabi- litate).

Varicela la copii este caracterizată printr-o erup ț ie cutanată foarte agresivă,care apare în valuri, ea cuprinde mai multe zone ale corpului, începând, în faza de debut, cu capul, varicela reprezintă o formă de infec ț ie virală, produsă de virusulVaricelo-zosterian, care face parte din familia Herpesviridae. Infec ț ia cu varicela esteo afec ț iune foarte contagiosă, copilul bolnav fiind principala sursa de infectare pentruceilal ț i copii din comunită ț i ca scoala, gradin ț a, cre ș a. Copilul bolnav de varicelă(vărsat de vânt) poate foarte u ș or contamina al ț i copii, mai ales în primele 2-3 zile dela debut, înainte de debutul clinic propriu zis al bolii, atunci când simptomele sunt aproape insesizabile. Contaminarea se poate face direct, prin atingerea zonelor contaminate ș i a veziculelor cu lichid ce apar pe piele, fie prin secre ț ii respiratorii, cecon țin de asemenea virusul.

Dupa momentul erupției, în mod normal se izolează copilul bolnav la domiciliu 14 zile, până la vindecare, pentru evitarea infectării și a altor copii.

11

Perioada de incuba ț ie a varicelei este de aproximativ 15 zile, în care copilul numanifestă foarte multe simptome, în afară de o stare generală ceva mai proastă ș ioboseală accentuată. Urmează perioada preeruptivă, caracterizată prin febră moderată, dureri de cap ș i alte mialgii, urmată îndeaproape de perioada eruptivă, care se întindepe maxim 10 zile. În această perioadă apare erup ț ia cutanată, înso ț ită aproapeîntotdeauna de febră, iar copilul devine agitat. Primele elemente de erup ț ie apar pecorp, apoi se extind pe cap ș i pe membre, cele mai multe găsindu-se pe trunchi, lasub ț ioară ș i axial. Ele apar însa ș i pe fa ță, pielea păroasă a capului, în palme.

Particularitați- varicela la adul ț i - debut acut, brutal; hiperpirexie; exantem abundent învaluri eruptive repetate; durata mult mai mare decât la copii; complica ț iifrecvente. - varicela la copiii imunodeprima ț i ș i la cei trata ț i cu corticosteroizi -febra înalta intermitenta; exantem bogat cu erup ț ii deseori hemoragice;afectarea viscerelor - forma clinica generalizata; complica ț ii frecvente cusuprainfec ții bacteriene; prognostic nefavorabil.- varicela congenitala (contamineaza gravide în primul trimestru al sarcinii) este rar întâlnită ș i se caracterizează prin simptome multiplesevere: hipoplazia unui membru, atrofie corticală, corioretinita. - varicela perinatală contactată de gravida cu 5 zile înaintea na ș terii(evolutie severă, complica ții pulmonare).

2.8 COMPLICAŢII ŞI PROGNOSTIC

Varicela fiind în general o boală benignă, complicaţiile ei sunt foarte rare. Se pot întâlni totuşi în perioada eruptivă sau în convalescenţă unele complicaţii, datorita virusului varicelei sau microbilor de infecţie secundară.

Complicaţii specifice. Nefrita variceloasă este de obicei o nefrită hemorngică. Apare spre sfârşitul erupţiei şi în convalescenţă, manifestându-se prin albuminurie şi hematurie microscopică, mai rar edeme şi azotemie. De obicei evoluează benign. În producerea ei joacă rol, atât virusul varicelei, cât şi microbii de infecţie secundară.

Pneumonia virotică variceloasă îmbracă aspectul radiologic al unei pneumonii atipice cu o simptomatologie clinică redusă.

S-au citat şi pneumonii grave cu virus varicelos mai ales la adulţi, unele din ele cu sfârşit letal şi care se încadrează în simptomatologia mai gravă a adultului.

Artrita voriceloasa este excepţională. Encefalitele şi meningo-encefalitele apar în perioada de stare şi în

convalescenţă, manifestându-se prin cefalee, somnolenţă, paralizii ale nervilor cranieni şi alte manifestări nervoase (cerebeloase, piramidale, extrapiramidale, nevritice, mielitice). Modificările lichidului

12

cefalorahidian sunt reduse. Anatomopatologic se constată mai des leziuni vasculare cu caracter reversibil. În producerea acestor complicaţii ar avea rol după unii virusul varicelei, iar după alţii un virus neurotrop, saprofit în organism. Evoluţia este de obicei benignă, iar sechelele sunt excepţionale.

Localizări foarte rare observate în cursul varicelei sunt: leziunile oulare (keratite, ectropion cicatriceal), orhitele şi hepatitele.

Complicaţii prin infecţii secundare. Se datoresc, fie infectării elementelor eruptive de la nivelul tegumentelor şi mucoaselor, fie exaltării virulenţei florei saprofite din diferite regiuni. În urma gratajului se pot produce supra infecţii cu streptococi şi stafilococi (furuncule, abcese) şi cu anaerobi (gangrene), în special la indivizii debilitaţi. La nivelul mucoaselor se pot produce stomatite, faringite şi laringite cu fenomene de obstrucţie laringiană (crup ) apoi conjunctivite şi vulvo-vaginite. În urma exaltării florei saprofite pot apărea otite supurate, bronhopneumanii, adenite supurate. Toate aceste complicaţii pot produce septicemii cu localizări metastatice: pleurale, articulare etc. Spitalizarea în saloane comune, ca şi în cazul altor boli infecţioase, favorizează apariţia complicaţiilor prin infecţie secundară. Astăzi, datorită antibioticelor, aceste complicaţii nu mai prezintă acelaşi pericol ca în trecut.

Boli asociate. Varicela poate apărea concomitent cu alte boli infec- ţioase: difteria, scarlatina, tusea convulsivă, rujeola sau în convalescenţă după aceste boli. Aceste asociaţii imprimă o gravitate mai mare, atât varicelei, cât şi bolii cu care este asociată şi în acelaşi timp, în urma scă - derii rezistenţei organismului, predispun la complicaţii prin infecţie secundară.

Faţă de tuberculoză, varicela are aceeaşi acţiune ca şi rujeola fiind şi ea o boală anergizantă.

Prognostic. Varicela este o boală benignă, cu o simptomatologie şi o evoluţie de obicei atenuată, cu complicaţii rare şi cu o mortalitate, în mod practic, nulă. Există totuşi cazuri excepţional de rare, cu sfârşit letal. Ele se recrutează dintre formele clinice grave (gangrenoase, hemoragice) şi se datoresc într-o mai mică măsură virulenţei agentului, cât mai ales stării de rezistenţă scăzută a organismului.

2.9 DIAG NOSTIC

Diagnosticul se bazează pe date: - epidemiologice (contact cu bolnavul de varicela sau cu Herpes Zoster); - anamnestice - nu a suportat varicela; - clinice (febra intermitenta, exantem caracteristic, uneori și enantem);

Diagnosticul pozitiv. Este în general uşor de făcut. El se bazează în primul rând pe date epidemiologice şi clinice, şi într-o mult mai mică

13

măsură pe examenele de laborator. Dată fiind contagiozitatea mare a bolii atenţia va fi îndreptată spre diagnosticul de varicelă totdeauna atunci când este vorba de un copil la vârsta receptivă, care n-a avut varicelă cu antecedente ș i care a fost în contact cu un bolnav de varicelă, înainte deaproximativ 2 săptămânide îmbolnăvire, sau provine dintr-o colectivitate, în care mai există astfel de cazuri.

Diagnosticul clinic se bazează mai ales pe caracterul erupţiei : sed ei pe toată suprafaţa tegumentelor, pe pielea păroasă a capului şi pe mucoase, polimorfismul erupţiei, cu prezenţa concomitentă de macule, papule şi vezicule în toate regiunile şi aspectul veziculei cu conţinut clar, sub tensiune mică, situată superficial şi înconjurată de o zonă congestivă. Evoluţia clinică contribuie de asemenea la precizarea diagnosticului: prioada de invazie scurtă (1-2 zile), cu simptomatologia de obicei atenuată, apariţia erup ției în puseuri înso ț ita de recrudescen ț ă febrilă,evolu ția rapidă a elementelor eruptive (2-3 zile) fără a trece în supura ț ie,căderea crustelor fără a lăsa cicatrice. Diagnosticul de laboratorEste necesar doar în formele atipice: - examen citologic – eviden ț iază în frotiul din con ț inutul veziculelorcelule gigante multinucleare; - eviden ț ierea virusului la microscopul electronic, prin imunofluorescen ț asau/ și culturi;- examen serologic - dinamica anticorpilor specifici fixatori de complement sau neutralizan ț i.

Diagnosticul serologic al infec ț iilor VZV are la bază depistarea anticorpilorIgG, IgA si IgM. În timp ce tabloul clinic al infec ț ei VZV este în general caracteristicș i sugerează diagnosticul, evaluarea serologică este necesară la pacien ț ii cumanifestări atipice, pneumonie, infec ț ii SNC precum ș i în cazul infec ț iilor survenite încursul sarcinii sau la nastere. Pentru profilaxia infec ț iilor nozocomiale este importantscreening-ul serologic al persoanelor care lucrează în unită ț ile spitalice ș ti. Deasemenea testele serologice sunt utile pentru evaluarea eficien ț ei imunizării prinvaccinare.

Se folosesc urmatoarele tipuri de analize pentru examinare: - celule recoltate din vezicule (prelucrate prin imunofluorescen ț a):rezultatele se ob ț in în 1-2 ore;- lichid recoltat din interiorul veziculei (cultura virală): rezultatele se ob ț in după 7-21 de zile.Dacă o femeie însărcinată face varicelă în primul trimestru de sarcină are posibilitatea să verifice dacă fătul va avea anomalii congenitale. Aceasta se poate vedea cu ajutorul ecografiei fetale. Datele de laborator au o importanţă practică mai redusă, decat în mod obişnuit diagnosticul varicelei se pune pe baza datelor clinice. Examinările de laborator sunt utilizate în cazuri speciale, pentru a deosebi varicela de variolă sau vaccină.

14

Examenul virusoscopic, cultivarea pe membrana corio-alantoidiană oului embrionat de găină constituie metode de diagnostic al varicelei accesibile numai laboratoarelor utilate în mod special. Se pot de asemenea executa şi reacţii serologice specifice, ca reacţia de aglutinare sau fixare a complementului. Aceste probe, ca şi lipsa de patogenitate a virsului pentru animale, proba Paul negativă, deosebesc varicela de variola.

Citodiagnosticul varicelei constă din punerea în evidenţă în frot recoltat prin raclajul fundului unei vezicule recente, colorate cu May Gri wald-Giemsa, a unor celule gigante cu mai mulţi nuclei. Aceste elemete se întâlnesc şi în herpes şi zonă, dar lipsesc în variolă.

Tabloul sanguin în varicelă nu prezintă modificări caracteristice.Diagnosticul diferenţial. Se va face în primul rând cu

variola anume cu forma atenuată a acesteia, numită varioloid, în care veziculele nu trec în stadiul supurativ. În varioloid, fenomenele infecţioase generale sunt însă mai accentuate, erupţia nu prezintă polimorfismul celei cu varicelă, este localizată mai mult pe faţă, iar veziculele situate mai profund în tegumente sunt dure şi dau senzaţia de perle de sticlă. T ab lo u sanguin cu hiperleucocitoză şi mononucleoză, precum şi eviden ț ierea corpusculilor Guamieri în urma inoculăriiconţinutului veziculelor corneea iepurelui, precizează diagnosticul de variolă.

Cu vaccina generalizată, diagnosticul se face pe baza vaccinării recente în antecedente, a reacţiei vaccinale locale şi a caracterului pustulos şi monomorf al veziculelor.

Cu zona generalizată, diagnosticul se face prin prezen ț aconcomitentă a veziculelor, atât pe traiectul unui nerv, cât şi pe întreaga suprafaţă a tegumentelor.

În practică intră uneori în discuţie diverse afectiuni dermatologice, ca : impetigo, scabia infectata, acneea şi furunculoza. Caracterul supurativ al leziunilor, sediul lor în anumite regiuni şi lipsa lor la nivelul mucoaselor, clarifică diagnosticul.

De asemenea alte afecţiuni dermatologice, ca prurigostrofulus şi urticaria deşi pot prezenta manifestări papulo-veziculoase, se elimină prin lipsa fenomenelor infecţioase generale, localizarea exclusivă pe tegumente, fără a interesa mucoasele, caracterul extrem de pruriginos şi tendinţa la recidive.

Sifilisulsecundar variceliform poate fi confundat cu varicela adultului, de care se deosebeşte prin prezenţa concomitentă cu erupţia variceliformă a plăcilor mucoase caracteristice şi a reacţiei Wassermann pozitivă.

Pemfigusul infecţios nesifilitic, survenind uneori epidemic în colectivita ilecopii, se poate confunda cu forma pemfigoidă a varicelei. EI este însotit de hipertermie şi o stare generală foarte alterată. Bulele aici

15

sunt de dimensiuni mai mari, cu margini regulate şi au o evoluţie mai lungă.

Măsuri antiepidemice în focar- depistarea precoce ș i izolarea bolnavilor la domiciliu sau la spital (înfunc ț ie de evolu ț ia bolii) pentru un timp de 5 zile de la ultimul valeruptiv. - declarare obligatorie. - depistarea ș i supravegherea contacta ț ilor timp de 21 zile din momentulcontactului. - regim de carantina în colectivita ț i cu supraveghere de 21 zile dupaultimul caz relevat. - profilaxia cu imunoglobuline umane standard a copiilor cu imunodeficit, a celor medica ț i cu imunodeprimante (corticosteroizi, copiicu imu-nodeficien ț ă congenitală sau dobândită, bolnavi cu leucemie, nou-născu ți de la mame cu varicela, femeile gravide contacte cu varicela.

Persoanele predispuse la complica ții sunt:• femeile însărcinate care nu au suferit de varicelă în copilărie; • persoanele cu un sistem imunitar slăbit, precum cei cu leucemie sau infecta ț i cu HIV.

2.10 TRATAM ENT PROFILAXIE

Tratament. Dată fiind lipsa unui tratament etiologic eficace pe de o parte şi benignitatea bolii pe de altă parte, tratamentul în varicelă se va mărgini la combaterea unor simptome şi la prevenirea complicaţiilor. Bolnavul va păstra repausul la pat tot timpul perioadei febrile şi a duratei exantemului, pînă la căderea crustelor. I se va administra la început un regim alimentar uşor, pentru ca în convalescenţă să poată trece la un regim normal. O atenţie deosebită se va acorda igienei tegumentelor şi a mucoaselor, pentru evitarea infec țiilor secundare. Se va împiedica grata- jul, atât prin educarea bolnavului, cât şi prin aplicarea pe tegumente a unor substan țe calmante şi dezinfectante, ca de exemplu: pudrarea cu talc mentolat 1 % .Veziculele mari, cu tendinţă la pustulizaţie vor fi pudrate cu praf de sulfamidă. În astfel de cazuri se va putea institui şi un tratament cu penicilină. O dată crustele formate, se va grăbi detaşarea lor prin un- guente (vaselină boricată), precum şi prin băi. Mucoasa buco-faringiană, oculară şi genitală vor fi dezinfectate cu substanţele obişnuite: apă oxige- nată, permanganat de potasiu şi acid boric.

Febra ridicată va fi combătută prin antitermiceiar fenomenele ner- voase prin calmante.

Complicaţiile prin infecţie secundară vor fi tratate cu antibiotice, iar celelalte complicaţii (renale, nervoase, articulare ) prin tratamentele adecvate.

16

Este bine cunoscut astăzi pericolul diseminării infecţiilor în cursul tratamentului cu cortizon. Astfel s-au observat cazuri letale sau agravarea evolu ț iei varicelei, la bolnavi aflaţi în tratament cu cortizon, pentrudiverse alte afectiuni ca: hepatită, reumatism Sokolski-Bouillaud, boli alergice etc.

Tratamentul cu cortizon trebuie oprit de asemenea la bolnavii în iminenţă de a face varicelă.

Tratamentul cu cortizon se foloseşte cu rezultate bune numai în encefalita postvariceloasă.

Tratamentul varicelei este simptomatic şi igieno-dietetic: -se combate febra prin administrare de antitermice, antipiretice; -se combate pruritul prin pudraj cu talc mentolat 1%,

antihistaminice; -se combate cefaleea, mialgia prin administrare de antialgice. -izolare strictă pană la căderea ultimelor cruste, cu repaus la pat; -tăierea unghiilor care, prin grataj, inoculează germeni piogeni; se

previn astfel suprainfecţiile cutanate; -menţinerea unei igiene riguroase; -nu se permite baia decât după uscarea elementelor eruptive, pentru

a nu deschide porţi de intrare pentru germeni din ambianţă, printr-o decapitare precoce a veziculelor.

Vaccinarea pentru prevenirea varicelei Varicela poate fi prevenită prin vaccinarea cu vaccinul varicelo-zosterian înainte de expunerea la acest virus. Vaccinarea în primele 3 zile împiedică îmbolnăvirea sau favorizează apari ț ia unei forme u ș oare de boală în cazul expunerii la varicelă.

Medicamente care reduc severitatea varicelei: - medicamente antivirale ca de exemplu: Zovirax, Foscavir, Famvir, Valtrex ș i Denavir; tratamentul antiviral esterecomandat de obicei la adulti ș i la persoanele cu sistem imunitar scăzut;în mod normal copiii cu varicelă fără alte afec ț iuni nu necesită tratamentantiviral (nu se cunoaste dacă tratamentul antiviral reduce riscul apari ț ieicomplica ț iilor)- anticorpii împotriva varicelei, ca de exemplu: imunoglobulina varicelo- zosteriană (VZIG) sau imunoglobulina zosteriană (ZIG); administrarea acestor imunoglobuline (anticorpi) trebuie făcută înainte de apari ț iaerup ț iei din varicelă; anticorpii împotriva varicelei administra ț i injectabilnu ofera o protec ț ie de lungă durată.

Medicamente simptomatice (reduc durerea si disconfortul): - acetaminofen (Paracetamol, Tylenol, Tempra) sau Ibuprofen pentru

17

controlul durerii ș i alfebrei. - persoanele peste 20 de ani pot lua aspirină pentru reducerea febrei (la persoanele sub 20 de ani nu se recomandă tratamentul cu aspirină datorită riscului de a dezvolta sindrom Reye); - antihistaminice (antialergice) pentru a diminua scărpinarea, ca de exemplu Temaril, Benadril. În cazuri rare, după vaccinare poate apărea o erup ț ie (urticarie) u șoară. În acest caz este bine să nu existe contact cu alte persoane care nu au făcut varicelă sau care nu au fost vaccinate. Dupa dispari ț ia erup ț iei ș i dupa cetoate veziculele s-au uscat ș i s-au format cruste, persoana infectata nu maieste contagioasă.

În momentul administrării tratamentului simptomatic trebuie urmărite cu aten ț ie instruc ț iunile. La nou născu ț i ș i la copiii mici este necesară oaten ț ie specială în administrarea tratamentului medicamentos sau a altormetode. Medicul recomandă tratament cu antibiotice dacă exista o infec ț ie a pieliidatorată veziculelor ce apar în varicelă.

Profilaxie. Varicela este o boală care se declară numeric lunar, cu titlu informativ. Izolarea în spital nu numai că nu este obligatorie, ci atunci când este posibil, ea trebuie evitată, din cauza pericolului infec- ţiilor secundare şi a bolilor asociate.

Bolnavul de varicelă va fi scos din colectivitatea de copii, unde nu va reveni decât după 2-3 săptămâni. Se va face de asemenea o carantinare a contacţilor, sau mai bine închiderea colectivităţilor pe timp de 21 de zile. Aceste măsuri generale de profilaxie de obicei nu dau rezultate satisfăcătoare, atât din cauza contagiozită ții mari a bolii, încă dintr-o perioadă precore anterioară diagnosticului, care le face adeseori inutile, cât şi din cauza benignităţii bolii, care face ca aceste măsuri să nu fie aplicate cu destulărigurozitate. O atenţie deosebită trebuie să li se dea însă acestor măsuri:în colectivităţile de copii mici, sau a convalescenţilor de alte boli infecţioase, unde varicela poate îmbrăca şi forme severe.

Metoda de imunizare activă prin varicelizaţie de la un individ la altul nu și-a găsit o aplicare mai extinsă, astăzi fiind chiar abandonată, deoarece nu dă totdeauna rezultate și este însotităde riscul transmiterii diverselor infec ii.

Imunizarea cu ser de convalescent sau cu gama -globuline îşi găseşte o aplicare restrânsă la acele cazuri, în care vârsta sau lipsa de rezistenţă a organismului ar putea predispune la o evoluţie mai gravă.

Vărsatul de vânt (varicela) este una dintre cele mai frecvente boli infecto- contagioase cauzate de virusul de tip herpetic. Prevenirea îmbolnăvirii cu

18

varicela se face prin administrarea vaccinului numit varicelo-zosterian, cel mai frecvent fiind numit vaccinul vărsatului de vânt.

Vaccinul este recomandat urmatoarelor persoane: - cei mai mul ț i copii în primele 12-18 luni de via ț ă, făcând parte dinprogramul de vaccinare de rutină; - copii care sunt complet vaccinati prin programul de imunizare de rutină ș i care nu au facut varicelă; în multe ț ări este obligatoriu ca to ț i copiii devârstă scolară să fie vaccina ț i împotriva varicelei sau să se poată dovediimunitatea copilului împotriva virusului varicelo-zosterian; - adolescen ț i ș i adul ți care nu au facut varicelă;- persoane adulte care nu î ș i amintesc daca au facut varicela încopilărie; acest lucru le ofera siguranta de a nu se îmbolnăvi chiar dacă ace ș tia auavut varicela; - persoane care nu au facut varicelă sau cele care nu au fost vaccinate ș iau venit în contact cu o persoană care avea varicelă.

Majoritatea organiza ț iilor de sănătate recomandă efectuarea vaccinăriiîmpotriva virusului varicelo-zosterian. S-a dovedit că acest vaccin împiedica îmbolnăvirile severe sau moderate cu varicelă în 95% din cazuri ș i a formelor u ș oare de boală în aproximativ 70-85%. Ocazional,persoanele vaccinate împotriva varicelei fac o formă de boala foarte u ș oară, ș tearsă.

Această formă de boala apare când persoanele sunt expuse la tipul sălbatic al virusului varicelo-zosterian. În acest caz infec ț ia virala estemai u ș oară, pacien ț ii prezentând câteva vezicule la nivelul pielii ș i doarcâteva simptome comparativ cu infec ț ia obi ș nuită de varicelă. Trebuie săfie consultat medicul dacă există întrebări sau alte nelămuriri legate de administrarea vaccinului. Unele studii efectuate arată că sansa de a face o formă u ș oară de varicelăcre ș te o dată cu prelungirea duratei de timp ce a trecut de la primavaccinare. În unul din studii se constată că eficacitatea vaccinului scade după primul an de la vaccinare când este făcut la copii sub 15 luni. În urma rezultatelor acestor studii, cercetatorii discută de o a doua vaccinare care să determine o cre ș tere a eficacita ț ii mai ales la copii sub 13 luni.

De asemenea se poate preveni varicela dacă după expunerea la virus organismul dobânde ș te rapid anticorpi împotriva varicelei. În cazul încare o persoană intră în contact cu o persoană bolnavă de varicelă ș i nueste sigura dacă are imunitate fa ț ă devirus (nu a dobandit anticorpi) trebuie să consulte medicul în vederea vaccinării sau a altui tip de profilaxie.

19

Prevenirea îmbolnăvirii cu varicelă se poate face ș i prin evitareacontactului cu o persoană infectată de acest virus. Aceasta se recomandă persoanelor care au un sistem imunitar deficitar. Cu toate acestea virusul varicelo-zosterian se transmite de la o persoană infectată fără ca aceasta să prezinte semne de boală. Vărsatul de vânt (varicela) se transmite foarte rapid, mai ales persoanelor aflate într-un spa ț iu închis, ce vin în contactcu alte persoane, ca de exemplu copiii în sălile mici de clasă sau persoane care împart acela ș i dormitor.

Este dificilă prevenirea varicelei odată ce a aparut erup ț ia cutanată.Femeile care doresc să rămână însărcinate ș i nu au făcut varicela ar trebuisă se vaccineze împotriva virusului sau să testeze dacă au imunitate, deoarece în acest mod previn complica ț iile ce pot apărea în cazul infec ț ieidin timpul sarcinii.

2.11 ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA PACIENŢILOR CU VARICELĂ

1. Asigură igiena tegumentelor şi mucoaselor pentru evitarea infectărilor secundare.

- cavitatea bucală va fi curaţată după fiecare masă, spălată cu ceai de muşeţel şi dezinfectată prin badijonări cu stamicină.

- igienizarea tegumentelor se face cu apă alcoolizată, după care se pudrează cu talc mentolat 1% sau se tamponează cu alcool mentolat 1% pentru ameliorarea pruritului.

- baia generală se face numai după uscarea leziunilor cutanate şi căderea crustelor.

- pentru evitarea ruperii şi infectării veziculelor, se indică tăierea unghiilor, folosirea unor mănuşi moi de bumbac sau bandajarea degetelor.

2. Adaptează regimul alimentar la necesităţile pacientului: regim lacto- hidro-zaharat şi făinos format din lichide şi piureuri în febră, apoi regim complet. 3. Supraveghează permanent pacientul pentru a observa semnele unor eventuale complicaţii precoce, datorate suprainfecţiei cutanate stafilo/streptococice; pacientului i se monitorizează pulsul, tensiunea arterială şi temperatura. 4. Se combate febra prin aplicare de comprese hipotermizante de două- trei ori pe zi; - antitermicele se administrează la indicaţia medicului fiind alese şi dozate în funcie de vârsta bolnavului;

20

- cefaleea, mialgia se combat prin administrare de antialgice la indicaţia medicului.

CAPITOLUL 4

Concluzii

O bună relaţie asistent-pacient se realizează prin respectul pentru punctele de vedere şi trăirile pacientului, înţelegerea şi dorinţa de a intra în dialog, ceea ce îi dă putere pacientului de a deveni partener în actul terapeutic. Pacientul are nevoie de informaţii, instrucţiuni şi atenţionări pentru a accepta şi a urma tratamentul şi pentru a-şi redobândi sănătatea.

Rolul asistentei medicale în bolile infecţioase este foarte important atât în îngrijirea pacienţilor pe întreaga perioadă evolutivă a bolii, cât şi în educaţia bolnavului şi a familiei în ceea ce priveşte izolarea sursei epidemiogene, în speţă bolnavul, limitarea contactului acestuia cu persoanele cu sănătate aparentă, educarea persoanelor potenţial receptive în a face boala de a evita total contactul cu bolnavii.

Urmărind evolu ț ia varicelei la 4 pacien ț i, am ajuns la concluzia că această

afec ț iune este cauzată de virusul varicelo-zosterian şi apare ca urmare a infectării

organismului care nu are imunitate la acest virus. Consider că activitatea de îngrjire

presupune ca fiecărui pacient să-i fie respectate drepturile, să-i fie satisfăcute nevoile

şi să-i fie recunoscută valoarea şi demnitatea ca o fiintă umană, fără deosebire de

nationalitate, varstă, sex şi religie.

21