4 Declararea independenţei RM şi percepţia acestui act în ţările vecine

a) caracterizaţi contextul internaţional al perioadei declaraţiei independenţei RMb) relataţi despre reacţia în ţările vecine la independenţa RMc) demonstraţi influenţa ţărilor vecine asupra procesului de consolidare a

independenţei RM

2.Inceputul destramarii URSS-ului

                1991 nu este numai anul demisiei lui Gorbaciov ci si cel al destramarii Uniunii Sovietice. In decembrie 1986, primele semne ale cresterii nationalismului, care avea sa tulbure ultimii ani de existenta ai URSS-ului, au aparut in timpul revoltelor populare din Alma Ata si din alte zone ale Kazakhstanului.In Rusia, nationalismul si-a facut simtita prezenta pentru prima data in mai 1987, cand 600 de membri ai miscarii    Pamiat(Memorie), au demonstrat in Moscova. Aceasta miscare nationalista a devenit din ce in ce mai legata de Boris Eltin. Glasnostul a grabit dezvoltarea problemelor nationaliste. In Nagorno-Karabah– o enclava majoritar armeana– au izbucnit violente nationaliste, cand armenii din zona au inceput un val de proteste in perioada februarie-mai impotriva transferului acestei regiuni istorice crestine armenesti catre Azerbaidjanul musulman in 1920, dupa decizia arbitrara a lui Stalin. Armenii protestau si impotriva subdezvoltarii, a conditiilor de viata in continua deteriorare din regiunea Nagorno-Karabah. . Anul 1989 avea sa fie martorul a numeroase manifestari ale nationalismului. Incepand din statele baltice in ianuarie, in aproape toate republicile sovietice au fost votate legi care acordau limbilor nationale o importanta de prim rang, care o depasea pe cea a limbii ruse.. In aprilie, demonstratiile nationaliste de laTbilisi,Georgia aveau sa fie inabusite cu violenta

In Estonia,studentii provoaca inca din 1980 o agitatie care capata amploare in 1987.Peste cateva luni se naste Partidul Independentei Nationale Estoniene.Celelalte doua republici baltice,Letonia si Lituania sunt cuprinse de febra miscarii independiste.                      Anul 1990 a debuta in ianuarie cu noi miscari nationaliste. Azerii s-au rasculat, fiind nevoie de interventia trupelor pentru restabilirea ordinii, moldovenii protestau in favoarea unirii cu Romania, iar demonstratiile lituanienilor nu au incetat. In aceiasi luna, parlamentul armenesc a votat in favoarea unei hotarari care stabilea dreptul sau de veto in cazul legilor unionale care priveau si mica republica sovietica. A inceput un razboi al legilor intre republici si administratia centrala sovietica.

3.Destramarea URSS

            Problemele economice ale URSS-ului erau disperate, societatea sa corupta , dura si ineficienta, insasi existenta sa ca uniune era pusa sub semnul intrebarii.

            Imperiul sovietic din Europa Centrala si de Est era imposibil de mentinut, Uniunea insasi fiind amenintata cu dezintegrarea. E gresit sa afirmam ca URSS ramasese fara resurse materiale, dar  acestea erau prost administrate si datorita lipsei de echipamente corespunzatoare in cele mai multe ramuri ale industriei economia nu mai putea nici sa satisfaca  cerintele populatiei, sau sa garanteze un anumit nivel de trai, nici sa asigure Uniunii statutul de putere mondiala.

            Economia a suferit  lovituri in plus datorate scaderii bruste  a pretului petrolului, dezastrului de la reactorul nuclear de la  Cernobal din 1986 si unui sinistru cutremur de pamant din Armenia in 1988.

            Transformarile politice  si economice din URSS erau afectate de cresterea simultan a fenomenului de disidenta (fractionism), care in anumite locuri a degenerat in miscari de separatism. Dintre cele cincisprezece republici sovietice numai trei erau peponderent slave: Rusia(care includea Serbia), Ucraina si Rusia Alba(Bielorusia). Etnicii slavi nu depaseau cu mult jumatate din totalul populatiei, iar solidaritatea Ucrainei cu ceilalti slavi nu putea fi avuta in vedere, de vreme  ce Ucraina de-a lungul istoriei oscilase intre supuneara fata de Moscova si incercari de a-si proclama independenta pana in si in timpul secolului XX. Celelalte douasprezece republici- cele trei republici baltice, Moldova, trei din Caucaz si cinci in Asia centrala- toate aveau motive de nemultumire si asipiratii separatiste.

            Cea mai urgenta problema a aparut in republicile baltice  care au inceput sa intrevada redobandirea independentei lor din perioada interbelica si sa o pretinda. In Lituania, miscarea reformista Sajudis s-a infiintat in 1988 si, asemeni unor miscari similare din Cehoslovacia , Ungaria si alte tari, s-a transformat dintr-o miscare populara in partid politic.

            Toate cele trei republici baltice si-au proclamat in 1991 independenta, dar bucuria le-a fost temperata de greutatile materiale datorate faptului ca legaturile economice cu URSS si tarifele vamale preferentiale fusesera intrerupte, inflatia crestea, iar productia industriala si cea agricola scazusera. Nici una dintre aceste republici nu s-a alaturat Comunitatii Statelor Independente (CSI) creata la initiativa Ucrainei si Belarus. Toate au iesit din sfera de influenta a rublei in 1992.

            Ucraina s-a proclamat in 1990 stat independent si zona libera de arme nuclear, gest confirmat apoi prin referendum. Miscarea Populara a Ucrainei (Ruh), formatiune politica reinfiintata in 1989, la alegerile pentru Sovietul Suprem al Ucrainei desfasurat in 1989 a castigat 100 de mandate, dupa care liderii comunisti inclusiv Leonid Kravciuk s-au transformat din comunisti in nationalisti si au obtinut suficient sprijin din partea nationalistilor pentru ca in 1991 Kravciuk sa devina presedintele noului stat.

            Crimeea a devenit o republica autonoma in cadrul Ucrainei. Alegerile prezidentiale din 1994, aprobate de guvernul de la Kiev in speranta  unei victorii a candidatului sustinut de acesta, au fost castigate de Iuri Mescov care promova ideea revenirii la Rusia. Succesul acestuia a pus in incurcatura Moscova care, garanta simultan integritatea teritoriala a celei din urma in schimbul cedarii intregului arsenal nuclear. Dar Mescov s-a dovedit a fi in egala masura incompetent si incomod, iar Ucraina l-a indepartat din functie si apoi a desfiintat aceasta functie, fara a provoca vreun protest din partea Moscovei.

            Nord – vestul Ucrainei, R.S.S. Bielorusa din cadrul URSS, a devenit statul Belarus; independenta Belarus reprezenta o amenintare nu atat din pricina divizarilor etnice ci mai degraba datorita faptului ca aceasta republica a fost o creatie artificiala a regimului sovietic. In cadrul unui referendum organizat in 1995 populatia a votat in mod uimitor pentru ceva ce semana foarte mult cu o reunire cu Rusia: presedintele Aleksandr Lukasenko a sustinut ideea unitatii slave. Partea vestica a Ucrainei- R.S.S. Moldoveneasca devine statul independent Moldova. La alegerile din 1991, ei si-au declarat independenta. Rusii au proclamat o Republica nistreana, dar nu au obtinut recunoasterea ei.

            Toate cele trei republici caucaziene au devenit independente in 1991- 1992. Georgia si-a proclamat independenta in 1989. In 1992, presedintele Zviad Gamasahurdia, a anulat puterile autonome si privilegiile de care se bucurau diversele minoritati din Georgia.

            In vecinatate se afla armenia , cu o populatie  preponderent crestina si Azerbaidjan, cu o populatie de origine musulmana si turca. In 1991 armenii au pus stapanire pe regunile azere si i-au pus pe fuga pe azeri, acestia au cerut ajutor Turciei. Armata Azerbaidjanului a reusit, insa, sa-l rastoarne pe presedintele postcomunist si favorabil Turciei, Abulfaz Ali Elcibei si l-a adus  la putere pe fostul KGB-ist Gaidar Aliev. El si-a concentrat intreaga atentie asupra exploatarii petrolului din Azerbaidjan in asociatie cu companii straine si asupra negocierilor cu diverse state interesate vizand construirea unor conducte de petrol, nerabdator sa incaseze taxele de acces si de tranzit.

            In 1990 cele cinci republici asiatice ale URSS si-au preoclamat independenta, desi nu toti dintre cei 50 milioane locuitori ai lor- mai ales Kazahstanul- erau incantati de aceasta alternativa.

            Dezintegrarea progresiva a URSS a fost una dintre nereusitele lui Gorbaciov. El a sperat sa pastreze o anumita forma de unitate, dar spiritul vremii era impotriva lui. CSI era mai mult decat o simpla strategie de tranzitie care putea conduce fie la o dezintegrare progresiva fie, in caz contrar, la refacerea intr-o oarecare masura a legaturilor oficiale si neoficiale care au existat intre republicile componente ale URSS. Deocamdata fostele republici sovietice erau mai degraba neincrezatoare in puterea Rusiei decat constiente de importanta pe care inca o aveau pentru ele produsele rusesti, serviciile sau anumite inlesniri.

Revenind la preocupările diplomaţiei moldoveneşti în primii ani de independenţă, după cum am menţionat mai sus, ele erau axate pe recunoaşterea internaţională a Republicii Moldova drept subiect al dreptului internaţional (obiectiv realizat în linii mari în primăvara anului 1992 prin stabilirea relaţiilor diplomatice cu cele mai importante ţări din lume şi prin acceptarea în ONU şi CSCE); iniţierea unor relaţii active pe plan politic, economic, cultural cu statele vecine, cu cele din Europa Centrală şi Occidentală, SUA, Canada; dezvoltarea unor raporturi bazate pe principii noi cu fostele republici sovietice; atragerea unui sprijin din partea capitalelor importante în vederea combaterii fenomenului separatismului care lua amploare, degenerînd în vara anului 1992 într-un conflict militar. Totodată pe plan intern au fost depuse anumite eforturi pentru consolidarea capacităţilor intelectuale şi financiare ale Ministerului de Externe, deschiderea misiunilor diplomatice într-un şir de state.

În pofida unor dificultăţi de ordin obiectiv (insuficienţa de cadre bine instruite şi experimentate, penuria financiară) şi subiectiv (deseori selectarea persoanelor pentru posturi importante în aparatul central şi în ambasade se efectua nu neapărat pornindu-se de la criteriile profesionalismului; uneori în procesul de luare a deciziilor în probleme importante propunerile MAE erau ignorate), în toate aceste direcţii prioritare de activitate s-au înregistrat evoluţii pozitive, multe din ele avînd un impact benefic asupra dezvoltării de ansamblu a ţării.

Republica Moldova[modificare sursă]

În proaspătul stat, moldoveni s-au divizat în două tabere: unii au susținut independența, alții au protestat împotriva ei, susținând reunificarea cu România. Susținătorii reunificării s-au adunat în stradă, în Chișinău, să protesteze.Transnistria[modificare sursă]

Aspectul de "o parte componentă a teritoriului istoric și etnic al poporului nostru", i-a nemulțumit pe transnistrieni. Aceștia au proclamat autonomia, și mai apoi independența Transnistriei.