Traseu în regiunea Buzăului

1. Date generale despre Judeţul Buzău

1.1 Localizare

Judeţul Buzău este situat în sud-estul României, între 44 44′ şi 45 49′ latitudine nordică şi între

26 04′ şi 27 26′ longitudine estică. Judeţul se întinde pe aproape tot bazinul hidrografic al râului

Buzău care izvorăşte din curbura Carpaţilor.

Dispunerea armonioasă a celor trei forme de relief caracterizează judeţul Buzau astfel:

la Nord se găsesc Munţii Buzău, parte din Carpaţii de Curbură;

la Sud se găseşte câmpia, aparţinând Câmpiei Române;

în centru se găseşte o regiune de dealuri acoperite cu livezi.

Judeţul Buzău, aparţinând istoric şi geografic Munteniei (Valahia) este situat de fapt la

intersecţia drumurilor dintre patru mari provincii româneşti: Transilvania, Moldova, Muntenia şi

Dobrogea, ceea ce a avut repercursiuni asupra istoriei şi dezvoltării economice a zonei.

Buzăul este situat la 125 km depărtare de Bucureşti şi se poate ajunge într-o oră şi jumătate de la

aeroportul Otopeni.

Infrastructura rutieră Transilvania – Buzău şi Bucureşti – Buzău este satisfăcătoare. Drumurile

principale de accesare în această regiune vor fi refăcute prin proiecte finanţate cu fondurile

structurale. Accesarea locaţiilor rurale sau montane poate fi dificilă, multe atractii turistice putând fi

accesate doar cu o maşină 4×4. Soluţia cea mai bună de deplasare sunt tururile organizate sau

închirierea unei maşini.

Pentru a se ajunge în unele regiuni montane, se pot închiria ATV-uri. Transportul public (trenuri,

autobuze) se poate utiliza pentru a ajunge în regiune dar nu este recomandat pentru vizitarea

atracţiilor turistice din arealele montane.

1.2 Informaţii generale

Suprafaţa judeţului este de 6.103 kmp.

Stuctura administrativă

Judeţul Buzău cuprinde patru oraşe : Buzău, Râmnicu - Sărat ( 47.125 locuitori ), Nehoiu

( 12.650 locuitori) şi Pogoanele ( 7.614 locuitori), precum şi 81 de comune, cu 482 de sate.

Reşedinţa judeţului este municipiul Buzău ( 147.627 locuitori la 1 iulie 2001), situat pe malul

drept al râului Buzău.

Populaţie

Populaţia este reprezentată de 503.451 de locuitori ( la 1 iulie 2001), adică 2,3% din populaţia

României.

Structura populaţiei: 49% - populaţie urbană;

51% - populaţie rurală.

În structura etnică ponderea este deţinută de români - 97,8%.

Din 1992 se remarcă o tendinţă continuă de scădere a populaţiei.

1.3 Clima

Clima este temperat-continentală, temperaturile medii variază între 12 C şi 14 C. Temperaturile

maxime se înregistrează în iulie, până la 37 C, în timp ce temperaturile minine se înregistrează în

februarie – 26 C. Media anuală a precipitaţiilor este între 400 mm şi 500 mm. Unele dealuri coboară

spre sud, ceea ce le conferă un climat sud-mediteranean favorabil viticulturii, regiunea Pietroasele

fiind renumită pentru vinurile sale. Această regiune este cea mai însorită şi mai călduroasă din zona

carpatică romanească, cu zile călduroase de vară şi nopţi răcoroase. Cea mai bună perioadă pentru

călătorie este cuprinsă între lunile aprilie – octombrie. Iernile sunt blânde în această regiune dar

turismul de iarna nu este încă dezvoltat.

1.4 Reţeaua hidrografică

Coloana vertebrală a reţelei hidrografice a judeţului o constituie râul Buzău, care, din totalul de

325 km cât masoară de la izvoare la vărsarea în Siret, curge pe circa 140 km în limitele

administrative ale judeţului. Izvorând din versantul răsăritean al Munţilor Ciucaş, după ce trece prin

depresiunea Întorsura Buzăului unde face un cot de aproape 180 se îndreaptă spre sud, traversând

judeţul de la nord-vest la sud-est, adunând numeroşi afluenţi, dintre care cei mai importanţi sunt : în

zona montană : Crâşna, Valea Neagră, Siriul Mare şi Nehoiu (pe dreapta); Zăbratau, Hartagu, Casca

şi Bisca Rosilei (pe stânga); în zona subcarpatică, pe partea dreapta Bisca Chiojdului şi Niscovul,

iar pe stânga Sibiciul, Bălăneasa, Sărăţelul, Slănicul şi Câlnăul. Urmează zona de şes, unde afluenţii

sunt lipsiţi de importanţă şi cu un debit extrem de scăzut.

Al doilea râu important ca mărime este Râmnicul, al cărui curs pornit din coastele Furului Mare

străbate, fără afluenţi importanţi, cale de circa 28 km o mică regiune din estul judeţului.

Reţeaua hidrografică a judeţului Buzău este armonios completată de un important număr de lacuri

diferite ca mărime, geneză şi stadiu de evoluţie. Dintre cele situate în zona montană, cel mai

important şi totodată cel mai cercetat din punct de vedere turistic este Lacul Vulturilor sau Lacul

Fără Fund de pe Siriu. Format ca acţiune a avalanşelor repetate, într-una din poliţele structurale ale

culmii Maliiei, la altitudinea de 1420 m, Lacul Vulturilor e considerat cel mai de jos lac de munte

din ţară.

În apropierea sa urmele unui al doilea lac mult mai mare, astăzi complet drenat şi invadat de

vegetaţie, alcatuieşte ceea ce localnicii numesc Mlaştina Vulturilor.

Urmeaza Lacul Negru, din masivul Penteleu şi Lacul Mociarul de pe versantul estic al Ivanetului.

O altă categorie de lacuri o formează acelea a căror geneză este legată de fenomenele de

dizolvare-tasare în zonele cu sare (lacurile Meledic).

În zona de câmpie înregistrăm prezenţa limanelor fluviatile Glodeanu Sărat, Boldu, Amara şi

Balta Albă, cel din urmă cu deosebită importanţă balneo-curativă.

1.5 Flora

Vegetaţia judeţului prezintă de asemenea variaţii şi elemente specifice pentru fiecare din cele trei

zonele de relief existente.

La câmpie se dezvoltă o vegetaţie caracteristică stepei şi silvostepei. Dacă în stepă, vegetaţia

lemnoasă este rară, aproape inexistentă, în silvostepă, pe lângă terenurile ocupate de culturi, apar

păduri limitate la arii mai restrânse, rămăşiţe ale codrilor de altădată, cum sunt cele de la Rusetu,

Brădeanu, Văleanca, Crângul Buzăului, Frăsinului, Spătaru şi cele de la nord-est de oraşul

Râmnicului Sărat.

În aceste păduri, în funcţie de condiţiile ecologice, predomină stejarul pedunculat (Quercus

robur), stejarul brumăriu (Quercus Pedunculiflora) şi stejarul pufos (Qercus pubescens) la un loc cu

ulmul, părul, mărul sălbatic şi asociaţii de arbuşti.

Tot în zona stepei şi silvostepei buzoiene apar pe suprafeţe mai mici sau mai mari petice de

vegetaţie legate de existenţa sărăturilor, a terenurilor cu nisipuri şi a luncilor largi care sunt în

discordanţă faţă de vegetaţia zonală, constituind aşa numita vagetaţie azonală-intrazonală din câmpia

judeţului. În acest sens, menţionăm vegetaţia lacurilor Amara, Balta Albă şi din jur. În lacul Balta

Albă, ale cărui ape sunt mai concetrate în săruri, domină alga Chara crinita care contribuie la

formarea nămolului ce a adus renumele băilor.

Pe văile Calmatuiului, Cotofistei şi Galbenu, pe terenurile uscate întâlnim ca predominante o serie

de specii rare ca ; Petrosimonia Trianda (scirtiitoarea sau hericica) şi hrean sălbatic, iar pe terenurile

umede saricica sau ciurlan, iarba sărată şi cătina albă, singura plantă lemnoasă adaptată zonelor

saraturate.

Tot în cuprinsul saraturilor amintite în zonele cu mai mică concentraţie, de la obârşia

Calmatuiului se dezvoltă pădurile Frăsinu şi Spătaru, ambele constituind un complex de o deosebită

importanţă ecologică-genetică-evolutivă.

Aici se dezvoltă frasinul pufos, mojdreanul, iar în cadrul unei vegetaţii bogate, specii endemice ca

: gălbinarea, iarba mare, stânjenelul şi lăptuca.

Pădurea Spătaru constituie singurul punct forestier din ţară în care se observă tranziţia de la

frasinul pufos la stejar.

Un alt element caracteristic în cadrul vegetaţiei câmpiei îl constituie “Crângul Buzău”. Aici sub

umbra stejarilor multiseculari, este prezentă o interesantă vegetaţie în care se remarcă sica şi laleaua

de crâng, o raritate pe cale de dispariţie.

Zona dealurilor subcarpatice şi zona de munte sunt ocupate de păduri etajate astfel : etajul

stejarului, etajul fagului, etajul coniferelor şi etajul tufărişurilor sau subalpin.

Un caz interesant în flora zonei subcarpatice îl prezintă regiunea vulcanilor noroioşi de la Pâclele-

Beciu, unde se dezvoltă asociaţii halofile de ghirin şi arbustul endemic gardurăriţa.

1.6 Fauna

Fauna nu prezintă specii caracteristice, dar favorizată şi de faptul că judeţul concentrează în

limitele sale toate formele de relief, este foarte variată, este foarte variată alcătuind un interesant

tablou ecologic şi cinegetic.

Ajutate de existenţa zonei intermediare subcarpatice, majoritatea speciilor de animale şi mai

ales păsările desfaşoară un proces de migraţie continuă de la munte la şes şi invers, după cum

condiţiile de viaţă şi adăpost se prezintă temporar mai favorabile într-o zonă decât în cealaltă.

În stepă şi silvostepă, dintre păsări întâlnim mai cu seamă speciile cântătoare : ciocârlia,

privighetoarea, mierla, graurul, piţigoiul, vrabia, rândunica, cucul etc ; răpitoarele : eretele, uliul,

bufniţa, cucuveaua etc.

Mamiferele sunt reprezentate prin speciile comune de rozătoare : orbetele, popândăul,

hârciogul şi cârtiţa. Alături de rozătoare mai întâlnim dihorul, vulpea, nevăstuica şi iepurele.

1.7 Resurse naturale

Din resursele naturale mai importante sunt: petrolul, gazele naturale, cărbunii, potenţialul

hidroenergetic şi eolian, chihlimbarul, calcarul, nisipurile cuartoase şi diatomita, sarea, gresia,

pietrişul şi izvoarele minerale, soluri fertile, pădurile, pajiştile şi fondul cinegetic.

Rezervele de calcare de la Măgura a permis de mult timp exploatarea lor pentru obţinerea

varului şi pentru construcţii rurale ( Ciuta, Vipereşti, Măgura ) dar şi pentru executarea de opere de

artă. Din zona Pătârlagele se extrag nisipuri cuartoase şi diatomita. Nisipurile cuartoase sunt utilizate

la fabricarea sticlei. De lângă Buzău şi Râmnicul Sărat se extrage argila de calcar superioară folosită

în constucţii. Prospecţiile geologice au evidenţiat prezenţa unor importante rezerve de sare la

Mânzăleşti, Bisoca, Brătileşti, Goideşti. Chihlimbarul se găseşte în împrejurul localităţilor Mlajet,

Sibiciu, Colţi, Bozioru, Ploştina, Terca. Pentru construcţii rurale se utilizează foarte mult gresia de

Taracău.

Izvoare minerale sulfuroase, feruginoase, clorosodice uneori bogate în iod : Siriu, Nehoiu,

Monteoru, Pisici, Balta Albă, Strejeni, Lopătari se valorifică în mică masură.

Sol

Subsolul este bogat în depozite de sare, gaze naturale , cărbune, ape minerale, chihlimbar

Bogăţii minerale

În regiunea muntelui se găsesc cunoscutele izvoare termale de la Siriu ; cele mai însemnate

minerale sunt însă cele de lagună : sarea în masive, în special pe valea Slănicului, lignitul în

marginea externă a Subcarpaţilor şi petrolul ( Arbănaşi, Pâclele, Monteoru ).

2. Istorie

Istoria scrisă a oraşului începe odată cu cea a Ţării Româneşti, statutul său de târg şi punct de

vamă fiind certificat de un document din timpul voievodului Dan al II-lea. Descoperirile arheologice

din culturile Gumelniţa şi Monteoru arată prezenţa omului în regiune înaintea erei creştine. Un

document din anul 376 menţionează un râu cu numele Mousaios, aceasta fiind cea mai veche

atestare a numelui oraşului, nume pe care l-a primit de acest râu, pe al cărui mal se află. În perioada

medievală a existat şi o cetate a Buzăului, despre care s-au păstrat doar câteva menţiuni în

documente străine, iar târgul, menţionat ca fiind deja existent la 1431, a devenit şi sediu episcopal

ortodox în secolul al XVI-lea.

Începând cu secolul al XVII-lea, a început o perioadă în care numeroase lupte şi invazii, precum

şi dezastre naturale (epidemii, cutremure), au condus la distrugerea şi depopularea Buzăului. Oraşul

însă a fost mereu reconstruit, localnicii punând imaginea păsării Phoenix pe stema oraşului, ca

simbol al renaşterii.

Secolul al XIX-lea a adus o perioadă de înflorire culturală şi economică a Buzăului. În această

perioadă a fost construit Palatul Comunal, clădirea–simbol a oraşului, care a devenit centru

industrial şi nod feroviar. În timpul primului război mondial, Buzăul a fost ocupat de trupe germane,

mulţi locuitori refugiindu-se de forţele de ocupaţie în satele din preajmă sau în Moldova.

Dezvoltarea oraşului a fost frânată temporar, dar s-a reluat după război. După cel de-al doilea război

mondial, industrializarea Buzăului a fost accelerată forţat, populaţia sa triplându-se în mai puţin de

50 de ani. După revoluţia din 1989, economia puternic industrializată a fost reaşezată într-un context

capitalist.

3. Patrimoniul natural, istoric, cultural şi economic

Judeţul Buzău ocupă cea mai mare parte a bazinului hidrografic al râului cu acelaşi nume,

cuprinzând în mod armonios toate formele de relief: munţi în partea de nord şi câmpie la sud, între

acestea situându-se zona colinară subcarpatică. Altitudinea maximă se înregistrează în vârful

Penteleu ( 1772 m.), iar cea minimă în valea Călmăţuiului ( 40 m.).

Zona de munte este formată din Munţii Buzăului şi Munţii Vrancei, componenţi ai Carpaţilor de

Curbură. Munţii Buzăului, aflaţi în cea mai mare parte pe teritoriul judeţului, sunt constituiţi din

cinci masive: Penteleu, Podul Calului, Siriu, Monteoru şi Ivăneţu. Cel mai important, ca dimensiune

şi altitudine - este Masivul Penteleu. Delimitat de râurile Bâsca Mică şi Bâsca Mare, Masivul

Penteleu este în mare parte fliş grezos ( gresie de Tarcău), marne, marne calcaroase, fliş bituminos şi

conglomerate.

Munţii Vrancei ocupă o suprafaţă mică în partea de nord - est a judeţului, la hotarul cu judeţul

Vrancea.

Zona de deal este cunoscută sub numele de Subcarpaţii Buzăului, fiind formată dintr-o

succesiune de culmi deluroase şi depresiuni; altitudinea culmilor variază între 400 m. şi 800 m.

Zona de câmpie corespunde arealului cu altitudini cuprinse între 40 - 100 m.

În distribuirea vegetaţiei se distinge o clară etajare pe verticală. Zona forestieră se remarcă prin

păduri de foioase ( specii de stejar, fag, gorun, carpen, plop, salcie), dar şi prin păduri de conifere,

unde predomină molidul.

Specifică vegetaţiei subcarpatice a judeţului Buzău este gărdurariţa (Obione verucifera), care

creşte în zona Vulcanilor Noroioşi ( singurul loc din Europa unde se găseşte această plantă).

Pe crestele înalte ale munţilor se evidenţiază etajul subalpin, puternic influenţat de om pentru

extinderea pajiştilor de munte.

Fauna prezintă specii de interes cinegetic: urşi, vulpi, râşi, căprioare, cerbi, mistreţi, capre

negre, diferite păsări, ca şi o ihtiofaună reprezentată prin păstrăv, mreană, lostriţă.

Străveche vatră de cultură şi civilizaţie, teritoriul a păstrat peste vreme numeroase mărturii care

atestă existenţa şi continuitatea de locuire a populaţiei pe aceste meleaguri încă din cele mai vechi

timpuri. Configuraţia geografică, bogăţia subsolului şi abundenţa cursurilor de apă au determinat

omul primitiv, încă din paleolitic, să-şi întemeieze aşezări pe terasele înalte ale râurilor, în

adăposturile de sub stânci sau în peşteri. Cercetările arheologice au dat la iveală urme ale prezenţei

umane încă din paleoliticul mijlociu, neoliticul fiind ilustrat printr-o diversitate de obiecte ce

probează existenţa unei intense şi bogate vieţi materiale şi spirituale( cultura Gumelniţa). Din epoca

bronzului, în cadrul căreia se detaşează celebra cultură Monteoru , după numele aşezării eponime,

sunt descoperiri ce oferă posibilitatea de a se argumenta că încă din această epocă se poate constata

existenţa unui proces complex de constituire a fondului etnic, lingvistic şi cultural al tracilor nordici,

fond pe care mai târziu se va produce romanizarea, proces care va duce apoi la formarea geto – daco

– romanilor şi, treptat, la formarea poporului român.

Prima atestare documentară a Buzăului, ca toponimic, datează din secolul al IV –lea d.H.; într-o

scrisoare trimisă de Iunnius Soranus, guvernatorul Scythiei Minor lui Vasile cel Mare, arhiepiscopul

creştin al Cesareei Capadociei se relatează despre martirizarea în apropierea Buzăului a unui

misionar creştin, SAVA. În noaptea de 12 – 13 aprilie 372, a treia noapte de Paşti, acesta fusese

înecat de goţi în râul MOUSAIOS, ce trecea pe lângă polis - ul cu acelaşi nume. Faptul fusese relatat

iniţial episcopului Bretanion al Tomisului de preotul Sansala; în biserica unde acesta slujea Sava

fusese cântăreţ de psalmi. Sava a fost sanctificat în urmă cu câţiva ani, Sf.Sava Gotul fiind astăzi

patronul spiritual al Buzăului.

Scrisoarea se găseşte la biblioteca Vaticanului, iar o copie a ei poate fi văzută la Muzeul

Judeţean de Istorie Buzău.

Continuând să locuiască teritoriul geto - dacic, autohtonii au creat, în secolele IV - IX, o cultură

şi o viaţă spirituală proprie, cu adânci rădăcini în secolele anterioare, în ciuda frământărilor cauzate

de pătrunderea temporară a triburilor migratoare în acest spaţiu.

O consecinţă a acestor evenimente istorice o reprezintă îngroparea unor splendide podoabe şi

obiecte de aur, printre care Pietroasa ( tezaurul " Cloşca cu puii de aur"), Pârscov, Gherăseni, Poşta

Câlnău, Chiojdu etc.

Centru comercial şi meşteşugăresc străvechi, târgul Buzău este menţionat ca atare într-un

document emis de cancelaria domnească în anul 1431, indicând aşezarea ca punct vamal, centru de

schimb şi tranzit comercial.

Începând cu secolele XVIII - XIX ia amploare extracţia cărbunelui şi a petrolului, se diversifică

atelierele meşteşugăreşti, apar primele aşezăminte industriale pentru prelucrarea lemnului,

petrolului, textilelor şi cerealelor. Istoria modernă şi contemporană relevă transformarea ţinutului

Buzăului într-un judeţ cu o dezvoltare economică armonioasă.

Judeţul Buzău se are importante resurse naturale dintre care amintim: petrol, gaze naturale,

cărbuni, potenţial hidroenergetic şi eolian, chihlimbar, calcar, nisipuri cuarţoase, diatomită, sare,

gresie, pietrişuri şi nisipuri, ape minerale, soluri fertile, păduri, pajişti şi fond cinegetic.

Dintre acestea se remarcă structurile petroliere şi gazeifere localizate în depozitele sedimentare

din zona subcarpatică şi din cea de câmpie. Principalele centre de extracţie sunt: Berca, Arbănaşi,

Beciu, Pâcle, Plopeasa, Grăjdana, Monteoru Bărbuceşti, Tisău, Boldu.

Prezenţa calcarelor ( Măgura şi Istriţa) a permis exploatarea lor pentru obţinerea varului şi

pentru construcţii rurale ( Ciuta, Vipereşti, Măgura), dar şi pentru executarea unor valoroase opere

de artă ( Ciolanu - Măgura).

Din zona comunei Pătârlagele se extrag nisipuri cuarţoase şi diatomită. În apropierea Buzăului

şi Râmnicului se extrag argile de calitate superioară destinate materialelor de construcţie.

Prospecţiunile geologice au evidenţiat prezenţa unor importante resurse de sare la diferite

adâncimi în localităţile: Bisoca, Mânzăleşti, Brătileşti, Goideşti.

Chihlimbarul se găseşte în perimetrul localităţilor Mlăjet, Sibiciu de Sus, Colţi, Bozioru,

Ploştina, Terca.

Cultura buzoiană:

În domeniul culturii, cronologic, prima personalitate al cărei prestigiu a depăşit graniţele

judeţului a fost Mitrofan, întemeietorul vestitei tiparniţe din incinta Episcopiei Buzăului, la 1691.

În această zonă s-au remarcat mai târziu Gavriil Munteanu, cărturar luminat, Dionisie Romano,

ctitor al primei şcoli în limba română la Buzău, Basil Iorgulescu, renumit pedagog şi publicist, cel

care a pus bazele bibliotecii, muzeului şi ateneului local.

Judeţul Buzău este locul de origine al unor personalităţi cultural - ştiinţifice precum Gh.

Munteanu - Murgoci, geolog şi geograf, fondatorul pedologiei româneşti, Nicolae Vaschide, a cărui

operă în domeniul psihologiei experimentale l-a impus pe plan mondial, Constantin Giurescu,

istoric, Traian Săvulescu, fondator al şcolii româneşti de micologie şi fitopatologie, George Emil

Palade, laureat al premiului Nobel, fost elev al liceului " B. P. Hasdeu", Petre Antonescu, arhitect,

Ştefan Vencov, fizician, Ştefan St. Bârsescu, pedagog.

În judeţul Buzău s-au născut scriitori şi poeţi de renume ai literaturii române: Urmuz, V.

Voiculescu, V. Carlova, Ion Caraion, Ion Băieşu, Gh. Istrate, Radu Cârneci ş.a.

Tot de Buzău se leagă numele unor slujitori ai penelului: Ion Andreescu, Gheorghe Tăttărescu,

Ştefan Popescu, Petre Iorgulescu, Petre Iorgulescu - Yor, I. Petrescu - Dragoe, Margareta Sterian,

Adina - Paula Moscu.

Judeţul Buzău a dat scenei româneşti numeroase talente lirico - dramatice: Aristide Demetriad,

G. Ciprian, Vladimir Maximilian şi Nicolae Leonard.

4. Turism

Datorită infrastructurii de nivel scăzut sau mediu, regiunea este încă un “Rai Secret” ce oferă

frumuseţi naturale şi sălbatice amestecate cu tradiţii şi atracţii rurale ale Subcarpaţilor/Carpaţilor

României. Atracţiile turistice principale din Munţii Buzăului şi Dealu Mare aparţin:

- Turismului de recreere şi Spa

- Turismului de aventură şi sport

- Turismului rural şi ecologic

- Turismului oenologic

Cadrul natural, varietatea şi complexitatea peisajului, îndeosebi în munţi şi zona colinară, la care

se adaugă bogate elemente de ordin istoric, etnografic şi folcloric, oferă turiştilor satisfacţii

deosebite.

Masivul Siriu, înalt de 1659 m, atrage prin frumuseţea peisajului, marcat de culmile domoale şi

pajiştile alpine. Pe acest masiv se află Lacul Vulturilor, denumit şi Lacul fără Fund.

În Subcarpaţii Buzăului, Vulcanii Noroioşi, de pe Dealul Pâclelor, constituie un element natural

unic în ţara noastră. Pe Valea Slănicului, în apropiere de Lopătari şi la Rusavatu-Vipereşti, un alt

fenomen impresionant este “Focul viu”, flăcări albăstrii ce ies din crăpături adânci ale solului.

Lacurile reprezintă alte obiective de interes turistic. Reţin atenţia grupurile de lacuri de la Joseni,

Policiori, de pe Valea Grăbicina, Meledic, Odăile, precum şi cele de la Balta Albă, recunoscute

pentru valoarea terapeutică a nămolurilor.

Pentru refacerea sănătăţii, turiştii pot beneficia de tratament în staţiunea Sărata-Monteoru,

faimoasă pentru apele tămăduitoare.

O atracţie aparte o reprezintă obiectivele cultural – istorice şi arhitectonice, cum sunt : Castrul şi

Thermele romane de la Pietroasa; aşezările rupestre de la Aluniş – Colţi, şi Fisici – Bozioru;

complexul brâncovenesc “Adormirea Maicii Domnului” din Râmnicu-Sărat; biblioteca “Vasile

Voiculescu “ din Buzău; Colecţia de Chihlimbar de la Colţi; Tabăra de sculptură în aer liber de la

Măgura; Mănăstirile de la Ciolanu, Răteşti etc.

Acestora li se adaugă Palatul Comunal Buzău, astăzi Primăria municipiului, Palatul episcopal,

Catedrala Episcopiei Buzăului, Seminarul teologic, Tribunalul, Muzeul judeţean, Complexul funerar

din cimitirul “Dumbrava” Buzău unde sunt amplasate două lucrări de Brâncuşi: “Rugăciune “ şi

Bustul lui Petre Stănescu.

Un interes deosebit stârneşte tezaurul “Cloşca cu pui de aur “, descoperit pe dealul Istriţa în anul

1837, a cărui copie se află în Muzeul judeţean.

4.1 Staţiuni climatice, balneare

Sărata -Monteoru, staţiune balneară, situată între dealuri împădurite, ferită de curenţi şi cu un

climat potrivit. Apele sunt cloruro-sodice concentrate, cu conţinut de brom şi iod, ape sărate

sulfuroase şi alcaline simple. Aici se află stabilimente balneare moderne, pentru cură internă şi

externă, fizioterapie.

Bâsca- Penteleu, staţiune balneară cu ape sulfurate feruginoase slabe. Altitudine medie 486 m.

Gara Nehoiaşu la 12 km. Staţiune de interes local.

Boboci, staţiune balneară foarte veche, cu ape cloruro-sodice sulfuroase iodurate ; altitudine

minimă. Instalaţii balneare modeste.

Meledic, staţiune balneo-climatică de interes local, 620 m înălţime. Ape cloruro-sodice iodurate

şi bromurate. Ape feruginoase sulfurate.

4.2 Monumente şi rezervaţii naturale

Pe teritoriul judeţului Buzău sunt ocrotite, condiţionat de prezenţa lor toate speciile de plante şi

animale pentru care, pe ansamblul ţării, această măsură este prevăzută şi legiferată.

Dintre acestea menţionăm : papucul doamnei, tisa, gărdurăriţa, la care se mai adaugă câteva

exemplare de arbori seculari din teritoriul localităţilor Buzău, Râmnicu Sărat şi Monteoru.

Dintre păsări mari, amintim : corbul, vulturii şi acvilele, găinile de fazani şi de cocoşi de munte.

În ceea ce priveşte animalele ocrotite, acestea se înscriu întru totul în prevederile legii economiei

vânatului şi vânătorii : ciutele de cerb comun, cerbul lopătar, căprioarele, femelele de capră neagră,

muflonii.

O parte din obiectivele naturale de care dispune judeţul, prezentând interes ştiinţific şi

peisagistic deosebit, au fost declarate şi protejate ca rezervaţii naturale ale Academiei Române-

Comisia monumentelor naturii. Acestea sunt :

-ZONA VULCANILOR NOROIOŞI din jurul localităţilor Scorţoasa-Beciu-Pâclele,

constituind o rezervaţie geologică şi botanică în suprafaţă de circa 30 ha, în cuprinsul căreia se

ocroteşte peisajul şi speciile de floră caracteristică ;

-ZONA BLOCURILOR DE CALCAR MEZOZOIC şi Sarea lui Buzău situată între

localităţile Badila şi Rusavat, constituind o rezervaţie geologică în suprafaţă de circa 1,5 ha, în

cuprinsul căreia se ocrotesc blocurile de calcar cu fosile de vârstă jurasică şi aria cu eflorescenţe de

sare.

Deosebit de acestea, pe teritoriul judeţului mai există un important număr de rezervaţii din

fondul forestier, dintre care mai însemnate sunt :

-PĂDURILE FRĂSINU ŞI SPĂTARU, din raza ocolului silvic Buzău.

-PĂDURILE HĂRŢAGU din raza ocolului silvic Nehoiaşi şi Milea-Viforiţa (Penteleu) din

raza ocolului silvic Gura Teghii.

-PĂDUREA DE PINI SILVESTRU SELARI (Bisoca) din raza ocolului silvic Vintilă Vodă-

ca rezervaţie peisagistică.

-LACURI: Lacul Vulturilor, Barajul Siriu, Lacul Meledic.

4.3 Obiective turistice

Oraşul Buzău

Vizitarea obiectivelor turistice ale Buzăului începe din Piaţa Daciei, adică din centrul oraşului.

Aici se află clădirea Palatului comunal.

În Piaţa Daciei, pavată cu marmură albă şi decoruri roşii şi negre, inspirate din motivele

costumelor naţionale din zonă, se mai află : un comlex comercial “Dacia” şi hotelul Pietroasa.

Din Piaţa Daciei, pe lângă clădirea Palatului comunal, ajungem la COMPLEXUL EPISCOPIEI,

important monument istoric al oraşului.

BISERICA EPISCOPALĂ. În forma în care ni se înfăţişează, catedrala a fost reconstruită de

Matei Basarab în anul 1649, cu o restaurare în anul 1740.

În faţa catedralei se află, în interiorul complexului, PALATUL DOMNESC, construit de

Constantin Brâncoveanu între anii 1710-1712, care aminteşte încă, în ciuda refacerilor ulterioare,

strălucirea stilului care a înflorit în timpul vieţii ctitorului său. Încăperile sale l-au avut drept

oaspete, în trecerea lui prin Buzău, în noaptea de 6 spre 7 noiembrie 1859 şi în anul 1860, pe

Alexandru Ioan Cuza, sala de recepţie şi camera în care a dormit domnitorul păstrându-se şi astăzi

întocmai.

Încăperile palatului sunt decorate cu scene reprezentând trecutul Episcopiei.

Pe malul drept al Buzăului, s-a amenajat PARCUL TINERETULUI, cu ştrand, lac pentru

canotaj, teatru în aer liber, sala de sporturi şi diferite alte instalaţii distractive, cu alei largi şi bine

asfaltate.

Parcul, bine amenajat, este , după Crângul Buzăului, a doua “oază” de verdeaţă, care atrage din

an în an un număr mare de vizitatori şi sportivi.

Biserica Episcopală

În fiecare an, între 12-24 iunie, când câmpul se umple de floarea drăgăicuţei, se ţine la Buzău

tradiţionalul târg al Drăgăicii, ecou îndepărtat al nedeii Penteleului şi care secole de-a rândul a

înlesnit întâlnirea şi legăturile neguţătorilor din Ţara Bârsei, Moldova şi din Câmpia Bărăganului. În

acest sens, un hrisov din anul 1793, datorat voievodului Constantin Moruzi, menţiona importanţa

schimburilor comerciale ce se efectuau în “Târgul de două ţări”.

Referindu-se la serbarea Drăgăicii, Dimitrie Cantemir menţiona în “Descrierea Moldovei”: “…

norodul şi la noi în Moldova ca şi în alte ţări … se închină şi acum în poezii şi cântece la câţiva zei

necunoscuţi, care se vede că se trag din idolii cei vechi ai dacilor, asa sunt Lado şi Mano şi Zina

Drăgaica”. Cantemir vedea în Drăgaică pe Ceres, zeiţa vegetaţiei şi a agriculturii la romani …” Căci

în vremea anului când încep să se coacă semănăturile, toate fetele ţăranilor aleg pe cea mai frumoasă

dintre ele şi-i dau numele de Drăgaică. O petrec pe ogoare cu mare alai, o gătesc cu cununi din spice

şi cu multe basmale colorate şi-i pun pe mâini cheile de la jitniţă. Drăgaica împodobită în acest chip

se întoarce spre casă, cu mâinile întinse şi cu basmale fluturând în vânt, de parcă ar zbura şi cutreera

toate satele cântând şi jucând laolaltă cu tovarăşele ei... Fata care a întruchipat Drăgaica nu se poate

mărita decât abia după trei ani “.

Etnografie în oraşul Buzău

În spaţiul Buzoian satele ocupă străvechi vetre de locuire. Integrate cu mare grijă în cadrul

natural, gospodăriile sunt aşezate ergologic, după teren, după soare, după vale, după direcţia

vântului şi ploii.

Parcul Crâng

Punctul central al satului îl reprezintă bătrâneasca biserică din lemn sau zid, cu arhitectura ce

aminteşte de casele tradiţionale. Prin mărime, arhitectură şi tematică picturală, biserica oferă date

socio-economice despre viaţa şi trăirile sătenilor.

Pictura exterioară din pridvorul bisericii, cu Raiul în stânga şi Iadul în dreapta, încântă prin

decor, prin duioşii, simplitate şi modul direct, oarecum satirizant, de prezentare a personajelor din

lumea satului.

Casele şi gospodăriile de munte şi de deal înălţate pe temelii, beciuri sau pivniţe, având un

aspect simplu şi elegant, deschis şi primitor, oferă condiţii prielnice pentru agroturism.

Un element etnografic distinct este portul popular specific zonei, admirat astăzi în colecţiile

muzeale dintre care se detaşează colecţiile de etnografie şi artă populară “Casa Vergu-Mănăilă”, şi

cea a muzeului din Râmnicu-Sărat.

Locuitori ai unei zone bogate în calcar, buzoienii sunt meşteri pricepuţi şi în prelucrarea pietrei.

Crucerii de la Bădeni, Breaza, Naeni, Pietroasele şi Ciuta au realizat adevărate dantelării în piatră,

crucile făcute de ei ajungând în inima Bărăganului. Se remarcă Cimitirul de la Cotorca, declarat

rezervaţie de patrimoniu.

Regiunea Buzău

Cele mai cunoscute obiective turistice

1. Staţiunea Sărata Monteoru

La sfârşitul secolului trecut, Sărata-Monteoru era o sclipitoare staţiune balneoclimaterică -

situată pe valea pârâului Sărata pe clina sud-estică a dealului Istriţei, la o distanţa de 18 km sud

de Buzău (comuna Merei).

Descoperiri arheologice

În Sărata-Monteoru, în mai multe puncte s-au realizat descoperiri arheologice atribuite mai

multor epoci. Cele mai vechi urme de locuire datează din eneolitic și au fost găsite în partea de

sud-vest și în cea de est a localității, aparținând culturii Aldeni II-Stoicani.

Cele mai importante descoperiri arheologice le reprezintă cele de pe dealul Cetățuia și de pe

platoul Poiana Scorușului, descoperiri efectuate începând cu perioade de construire a stațiunii

Sărata-Monteoru, spre sfârșitul secolului al XIX-lea. Acest sit datează din epoca bronzului, iar

cultura arheologică de care aparține a fost botezată „Monteoru”, după acest sit. Arheologii au

identificat în această așezare o cetate întârită cu bolovani și cu un șanț de apărare, precum și

locuințe care prezintă o oarecare continuitate cu alte urme din eneolitic ce reprezintă

extremitatea sud-vestică a culturii Cucuteni . În complexul sit arheologic de la Monteoru, s-au

găsit și urme ale altor culturi arheologice din Transilvania, sudul Munteniei, Basarabia și

Ucraina. Pe colinele de lângă dealul Cetățuia se găsesc mai multe cimitire și necropole

aparținând și ele aceleiași culturi Monteoru.

Scurtă incursiune în istorie

Aşezare străveche, Sărata Monteroru este pentru prima dată atestată documentar într-un

document emis de Domnul Ţării Româneşti din perioada 1482-1496. Ţinut de legendă şi refugiu

pentru boierimea acelor timpuri, Sărata Monteoru câştigă în renume şi dezvoltare prin

nenumăratele incursiuni ale familiilor Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu,

Marghiloman, Spiru Haret, etc.

Începutul Staţiunii Sărata Monteoru

Grigore Stavri, de origine grec, ce avea sa devină, Grigore Constantinescu Monteoru , s-a

stabilit la Sărata Monteoru, a cumpărat o moşie şi s-a implicat în exploatarea minieră,

transformând localitatea şi împrejurimile în cel mai important centru de extracţie şi prelucrare a

petrolului în spaţiul românesc.

Grigore Monteoru a decis să investească în turism, în condiţiile în care domeniul se dezvolta

datorită angajamentului guvernamental de extindere a reţelei de căi ferate. În 1870 a reuşit să

adune capital şi să construiască gara căreia i-a dat numele de Monteoru. Un an mai târziu a

construit lângă gară prima fabrică de ulei mineral din România şi continuat să extindă

exploatarea.

La recomandarea medicului său de se trata cu ape sărate, Grigore Monteoru a comandat

analize ale apei şi, înţelegând rolul deosebit al acestora în tratamentul unor boli, a pus bazele

staţiunii balneare Sărata Monteoru. Sprijinit de doctorul Guynot, medic la Aix les Bains, acesta a

inaugurat staţiunea în iulie 1895. S-au construit apoi Vila Monteoru, hoteluri, o capelă, un

cazinou şi un parc în stilul grădinilor englezeşti, staţiunea devenind cunoscută în întreaga Europă

Sănătate prin apă

Apele sărate şi nămolurile sapropelice de la Sărata Monteoru au proprietăţi de excepţie.

Factorii terapeutici naturali sunt reprezentaţi de: izvoare cu ape minerale sărate, iodurate,

bromurate, calcice, magneziene, sulfuroase, cu o mineralizare totală de 188-513 la mie, nămolul

mineral de depunere din izvoarele naturale sulfuroase, climatul de cruţare. Rezultate remarcabile

sunt obţinute în special la tratarea afecţiunilor aparatului locomotor (reumatismale degenerative,

abarticulare, post-traumatice), afecţiunilor ginecologice, gastrointestinale şi hepato-biliare.

Extrase în prezent de la mare adâncime, cu ajutorul sondelor, apele sărate sunt folosite pentru băi

în bazele de tratament. În paralel s-a dezvoltat şi un fel de medicină populară sau alternativă, ce

utilizează cu succes această apă în vindecarea altor boli.

Apa pentru ochi – o găsim la un singur izvor (pe dealul Murătoarea). Este sărată, dar cu o

salinitate ceva mai redusă decât a apelor pentru băi. Ea are, conform rezultatelor practice

obţinute cu ajutorul său, efecte antiinflamatorii şi antiinfecţioase oculare puternice, fiind folosită

din timpuri străvechi de către localnici în tratarea conjunctivitelor, blefaritelor şi ca adjuvant în

infecţiile oculare. Conform afirmaţiilor celor care au folosit-o, este posibil ca această apă să aibă

şi efecte de împiedicare a îmbătrânirii şi a degenerării ţesuturilor oculare

Apa minerală pentru cura internă (boli de stomac) – Izvorul nr. 6. Unul, maxim două pahare

pe zi din apa clorurosodică băută înainte de masă stimulează digestia, împiedică balonarea,

ameliorează sau vindecă ulcerul gastric şi duodenal, gastrite, duo enite, dismicrobism intestinal,

litiază biliară, enterocolite, pancreatite, indigestii acute. Este un izvor cu efecte puternice, care ar

trebui folosit numai sub îndrumare medicală poate crea mari probleme persoanelor care suferă

de gastrită hiperacidă, de litiază biliară cu calculi eliminabili.

Nămolul terapeutic (reumatism, dureri musculare, sinuzită) – pe unul din versanţii împăduriţi

care înconjoară staţiunea se află câteva mici bălţi, neamenajate, cu nămol. Este un nămol cu totul

special, format din argila locurilor, apa sărată şi ceva zăcământ de ţiţei. În zilele călduroase de

vară, zeci de oameni vin aici şi se ung pe tot corpul cu nămolul având nuanţe de la negru la

roşiatic. După această ungere rămân la soare câteva zeci de minute, după care se spală cu puţină

apă de la un izvor sărat din apropiere (altfel, cu apa obişnuită, nămolul se îndepărtează foarte

greu). Acest tratament are efecte într-o gamă uimitor de vastă de afecţiuni, de la reumatism

cronic şi degenerativ la lombosciatică, dureri musculare rebele, sechele după fracturi, luxaţii etc.

Atracţii turistice

Cadrul natural, varietatea şi complexitatea peisajului, îndeosebi în munţi şi în zona colinara, la

care se adaugă bogate elemente de ordin istoric, etnografic şi folcloric, oferă turiştilor satisfacţii

deosebite.

Mina de petrol - c.c.a. 1874 (sat Sărata-Monteoru).

Ansamblul Băile Monteoru - 1866 (sat Sărata-Monteoru);

„Vila Monteoru” - (sat Sărata-Monteoru);

„Bazinele Vechi” - 1886 (sat Sărata-Monteoru);

Conacul Sărățeanu” - înc. sec. XX (sat Izvoru Dulce);

Biserica “Sf. Treime” - anul 1813 (sat Izvoru Dulce);

Pivnița Brâncovenească - sf. sec. XVII (sat Izvoru Dulce);

O atracţie aparte o reprezintă obiectivele cultural-istorice şi arhitectonice, cum sunt:

Castrul şi thermele romane de la Pietroasele

Therme Pietroasele

Colectia muzeala de chihlimbar de la Colti, adapostita intr-o cladire monument de

arhitectura, ce expune mai multe varietati de chihlimbar, de la cel comun de culoare

galbena la cel de culoare verde sau negru care este si cel mai pretios.

Manastirile de la Ciolanu, Ratesti si Carnu

Complexul funerar din Cimitirul Dumbrava Buzau, unde sunt amplasate doua lucrari de

Brancusi – “Rugaciune” si bustul lui Petre Stanescu.

Tezaurul “Closca cu puii de aur“, descoperit pe dealul Istrita in anul 1837, a carui copie

se afla la MuzeuI Judetean.

Căi de acces

Rutiere: de la Bucuresti spre Buzau pe E85 prin Urziceni, de la Costesti la stanga pe 203G pana

la Sarata Monteoru

De la Bucuresti spre Ploiesti pe E60, la Ploiesti pe soseaua de centura 1A Ploiesti – Buzau –

prin Corlatesti, Moara Noua spre 1B – Bucov – Valea Calugareasca, la nivelul popasului Merei

se face la stanga 203G spre Sarata Monteoru

Feroviare: gara Monteoru (lânga Buzau), pe linia Bucuresti-Ploiesti-Suceava, apoi cu autobuzul

pâna in statiune;

2. Vulcanii Noroioşi

Vulcanii noroiosi de la Paclele Mari si Paclele Mici (la 12 km de Berca) sunt una dintre cele

mai interesante rezervatii mixte (geologica si botanica) din Romania (30 ha). Cunoscuti in zona

Muzeul Chihlimbarului

sub denumirea de pacle, vulcanii noroiosi au aceiasi structurã ca si vulcanii adevarati, in

interiorul lor producandu-se procese similare.

Acest fenomen natural spectaculos este rar intalnit in lume. Declarata inca din anul 1924

monument al naturii, zona Paclele Mari – Paclele Mici este printre putinele locuri din Europa in

care pot fi vazuti vulcani noroiosi, fenomene similare inregistrandu-se doar in Siberia, in

Australia si insula Trinidad din Caraibe. Pe glob se cunosc in total circa 1100 de vulcani

noroiosi, mai multi existand sub mari, cum ar fi spre exemplu vulcanii noroiosi din apele

Norvegiei, cei din marile Caspica si Barents.

Alunecarile de teren, despaduririle, ploile torentiale, scurgerile de noroi dau intregii

rezervatii un aspect destul de bizar, selenar chiar. Multi dintre turistii care vin in zona vulcanilor

noroiosi spun ca au impresia ca se afla pe o alta planeta.

In zona Paclelor Mici, pe o suprafata de aproape 10 hectare, se afla cei mai multi dintre

vulcanii noroiosi, de forme extrem de variate, dar de dimensiuni relativ reduse. Aici pot fi vazuti

vulcani deja formati, cu cratere in forma unor trunchiuri de con, avand inaltimea intre 2 si 8

metri. La cativa kilometri spre nord-est este situat platoul Paclelor Mari, cu o suprafata de

aproape 20 de hectare, numele acestuia fiind legat de dimensiunile foarte mari ale celor trei

vulcani principali aflati in centrul platoului. Diametrul fiecaruia dintre acesti trei vulcani

masoara peste 100 de metri.

Acces

DN10, din localitatea Satuc (parte a comunei Berca), situata la 18km distanta de Buzau in

directia Intorsatura Buzaului. Din Satuc, se face un drum la dreapta, marcat corespunzator, iar

dupa trecerea de podul de peste Buzau, urmeaza o intersectie de unde se vireaza la stanga. Dupa

aproximativ 15km se ajunge la vulcani, dupa ce se trece prin satele Joseni si Policiori. Drumul

este marcat cu indicatoare.

3. Mănăstirea Ciolanu

Manastirea Ciolanu este singura dintre asezarile monahale aflate in judetului Buzau atestata

documentar inca din secolul al XVI-lea. Are doua biserici, situate la o distanta de 100 de metri

intre ele. Aici exista si un muzeu unde pot fi admirate icoane, unele pictate de Gheorghe

Tattarescu prin anul 1886, obiecte de cult si vesminte religioase. Dupa traditie, manastirea ar fi

fost ctitorita de Doamna Neaga la anul 1590, desi alte izvoare indica drept ctitori, la anul 1568,

pe boierii Dumitru Ciolanu din Transilvania, Radu si Dragomir Sorescu din Vernesti.

Numele acesta de Ciolanu vine, cel mai probabil, de la oasele unor sihastri care au fost

descoperite in aceasta poiana. Se pare ca aici si-au gasit refugiul cativa calugari scapati din

Bizantul care fusese ocupat de turci, in secolul al XV-lea.

Acces

Manastirea Ciolanu este localizata la aproximativ 25 de kilometri de Monteoru, pe drumul local

direct prin Vernesti, si la aproximativ 45 de kilometri daca se ocoleste pe soseaua principala prin

Buzau. Ca reper pe harti se poate lua localitatea Magura, manastirea fiind plasata in imediata

vecinatate (peste drum) a Taberei de Sculptura de la Magura.

4. Tabara de sculptura „Magura”

Se afla la 30 km de munucipiul Buzau, nu departe de manastirea Ciolanu. Aceasta a fost

deschisa in 1970 si cuprinde 256 de lucrari, fiind cea mai importanta expozitie de gen din

Romania.

5. Barajul Siriu

Barajul Siriu se gaseste pe cursul superior al raului Buzau, in dreptul comunei Siriu intre

masivele Siriu si Podul Calului. Lacul de acumulare Siriu este un lac artificial. Construirea

barajului a implicat schimbarea rutei drumului national DN 10 pe linia de contur a lacului Siriu,

cu aceasta ocazie construindu-se mai multe viaducte.

Viaductul Giurca are o lungime de 276 m.,cu piloni de 46 m inaltime, iar viaductul Stanca

Teharau, strapunge stanca versantului cu acelasi nume dand senzatia unui pod suspendat. De pe

viaduct, se urmeaza un drum pe serpentine catre cascada Pruncea, aflata la 5 km de Siriu.

Barajul fost finalizat in anul 1994, utilizandu-se drept materiale de constructie argila, roca si

steril, cu scopul de a alimenta cu apa potabila comunele din aval, de a iriga o suprafata

considerabila de teren agricol si de a preveni inundatiile. O alta intrebuintare foarte importanta a

barajului Siriu este producerea energiei electrice. In acest scop, s-a construit hidrocentrala

Nehoiasu ce utilizeaza apa din lacul de acumulare Siriu si are o productie medie de 144 GWh/an.

Turistii care ajung la Barajul Siriu pot pescui, pot face plaja sau se pot plimba cu barca pe

lac. In apropiere se afla si statiunea balneara Baile Siriu, utilizata doar intre 1 iunie si 1

octombrie pentru izvoarele cu apa termala si bogata in minerale. In plus, zona in care se gaseste

barajul – judetul Buzau, ofera posibilitatea drumetiilor prin paduri si pe munte (unde turistii pot

descoperi chilii sapate in stanca ce au apartinut unor sihastri) si a vizitarii numeroaselor atractii

turistice.

Obiective mai puţin cunoscute

1.Lacul Vulturilor

Pe partea estica a versantului Malaia, la altitudinea de 1420 m., in Muntii Siriu, se gaseste Lacul

Vulturilor sau Lacul fara Fund, lac periglaciar.

Un lac, doua nume, doua legende:

Lacul Vulturilor – deoarece aici conform legendei, preluata de Alexandru Vlahuta in Romania

pitoreasca: “aici vin vulturii, primavara, de beau apa ca sa intinereasca, aici isi invata puii sa

zboare, deasupra acestei oglinzi fermecate mijesc de somn, cu aripile-ntinse, trufasii regi ai

inaltimilor.

Lacul fara Fund – pentru ca, spune legenda, un cioban si-a lasat turma de mioare, a aruncat bata

in apa lacului si a plecat. Dupa un an de peregrinari isi regaseste bata in apele Dunarii si mistuit

de dorul mioarelor si a locurilor natale se reintoarce acasa.

Traseu spre Lacul Vulturilor

Dureaza aproximativ 3 ore, trecand prin Valea Neagra, punctul final fiind Lacul Vulturilor.

Accesul se poate face si pe traseul spre Intorsura Buzaului, pe autostrada ce duce la Brasov,

accesul cu un mijloc de transport fiind mai rapid si mai accesibil. Astfel, dupa ce se va depasi

ceea ce odata a fost Statiunea Baile Siriu, aflata acum in paragina, se ajunge la cabana ce poarta

numele zonei, si anume Valea Neagra.

Exista posibilitatea de cazarea in cadrul cabanei Valea Neagra ce contine 12 locuri, dar aceasta

cabana este cu circuit inchis, din pacate. De aici, traseul se face trecand paraul Nehoiasu si

urmand spre dreapta drumul forestier. La capatul acestuia se va trece peste un raulet. Se

recomanda atentie sporita la denivelarile de teren si la marcaje. La capatul acestui traseu se afla

Poarta Vanturilor. Destinatia finala, Lacul Vulturilor, se afla aproape de aici. Cabana

vanatoreasca Lacul Vulturilor va va adaposti in caz de nevoie. Aceasta este inchisa turistilor dar

exista o camera mereu deschisa in care va puteti adaposti in caz de vreme rea. In apropierea

acesteia se afla si un izvor cu apa potabila.

In imediata vecinatate a Lacului Vulturilor se afla singura zona unde pot fi intalnite caprele

negre, protejate de lege, acestea fiind pe cale de disparitie.

Exista de asemenea un alt traseu spre Lacul Vulturilor, un traseu ce pleaca din comuna Chiojdu

spre aceasta destinatie. Distanta este de 20 km. Se poate urca cu un 4×4, traseul se parcurge in

aproximativ 2 ore sau in jur de 5 ore fara masina. Ceea ce este bine de stiut este faptul ca in

Chiojdu veti gasi pensiuni unde va puteti caza si, mai mult decat atat, pensiuni unde va veti simti

ca in familie.

In Chiojdu veti avea parte de peisaje mirifice si alte obiective de vizitat cum ar fi “Trovantii”

din Chiojdu. Traseul spre aceasta minune a naturii nu este marcat inca dar gazdele pensiunilor va

vor indruma.

Traseele:

1. Gura Milei –Saua Poarta Vanturilor – Lacul Vulturilor (triunghi rosu)

2. Lacul Vulturilor – Saua Poarta Vanturilor (punct rosu)

3. Saua Poarta Vanturilor – Crasna (triunghi albastru) si

4. Saua Poarta Vanturilor – Padurea Nebuna –Tabla Butii

2.Mănăstirea Rateşti

Aceasta asezare monahala, ctitorie a boierului Dragomir si a sotiei sale, a fost initial (pe la

sfarsitul secolului al al XVI-lea) schit de calugari ce avea atunci o mica biserica de lemn cu

hramul “Sfanta Treime”. Schitul Ratesti (asa apare in acte pana la 1868) a fost mentionat

documentar pentru prima oara la 6 mai 1634, intr-un act de danie al monahului Sofronie de

Gomesti. O alta marturie indirecta despre existenta schitului exista intr-un act din 21 ianuarie

1652, in care printre cei ce dau marturie ca Dragomir Capitanul stapanea mosia Ratesti figurau

Damaschin Calugarul, Daniil Calugarul si Popa Dumitru calugarul, vietuitori in schitul ctitorit

de capitanul Dragomir.

In privinta vladirilor din incinta manastirii inventarul din 1875 enumera: scoala, biserica,

clopotnita, arhondaricul , o alta cladire cu 12 camere si inca o casa mai mica cu o sala. In afara

curtii interioare era o casa arhondaric cu sala si 7 camere, doua case mici, bucatarie si alte

constructii pentru animale si pasari. Biserica, edificiu monumental in care se imbina structurile

compozitionale ale arhitecturii ecleziastice autohtone cu cateva elemente din stilul neoclasic,

intr-un mod placut armonios, atrage privirea, dar si imbie sufletul pelerinului la rugaciune.

Biserica are 30 metri in lungime, 15 metri latime, si este construita pe o temelie de piatra de un

metru si cu inaltimea pana la acoperis de 10 metri. Este de plan triconic, cu pronaosul dezvoltat

in largime. Are 3 turle construite din scandura: una mare pe naos de 12 metri in forma

octogonala si doua mici pe pronaos, in forma patrata, toate prevazute cu cate 4 ferestre. Naosul

este delimitat de pronaos prin doua coloane puternice, care sustin o arcada a boltei. Toate

ferestrele sunt prevazute cu grilaje metalice. Pardoseala bisericii este din scandura, iar acoperisul

din tabla alba.

Referitor la colectia de carte veche bisericeasca expusa in sala muzeului, inca din 1878 existau

180 volume intre care figurau cele a lui Macarie Egipteanul, Teodor Studitul, Ioan Scararul, Sf.

Vasile cel Mare, Sf. Ioan Gura de Aur, etc. In 1900 erau mai multe manuscrise, cel mai pretios

fiind un Tretavanghel copiat in 1780, fost al manastirii Butoiul din Dambovita. Colectia de arta

bisericeasca infiintata in 1975, compusa din icoane pe lemn si sticla, broderii artistice, obiecte de

cult, carte veche (o raritate o constituie Biblia poliglota format mare, tiparita la Paris de

Antonius Vitray in 1629).

Tot din colectie fac parte broderii in fir de aur si argint (bedernite, palitine, vesminte arhieresti:

mantie, omofor), obiecte liturgice din argint: cruci, sfesnice, candele, catui, ripide, cadelnite,

doua chistornice din piatra, obiecte sculptate in lemn, pomelnice ctitoricesti pe lemn.

Acces

30 km NV de Buzau pe DN10, se trece raul Buzau inainte de loc. Satuc; ori pe DJ 203 K/L,

trecand prin Berea, pana la Ratesti; apoi 2 km pe DC 194 pana la manastire

3.Herghelia Cislău

4.Chilia lui Ambrozie

4.4 Situri arheologice

1. Cloşca cu puii de aur

Tezaurul Closca cu puii de aur, numit si Tezaurul de la Pietroasa a fost descoperit in martie-

aprilie 1837 de doi tarani (Ion Lemnar si Stan Avram) in timp ce luau piatra de pe dealul Istrita.

Datarea tezaurului si atribuirea sa au pornit atat de la aspectul pieselor, cat si de la inscriptia de

pe colan, prezenta ruinelor sugerand un neam germanic.

Prima ipoteza atribuie tezaurul vizigotilor condusi de Athanaric, care s-au refugiat in Imperiul

Roman odata cu apropierea hunilor, tezaurul fiind ingropat cel mai tarziu in anul 381. A doua

ipoteza il atribuie ostrogotilor, din prima jumatate a secolului al V-lea.

Teoriile despre apartenenţa pieselor sunt multe. Unii spun că piesele ar fi fost făcute undeva în

Orient, mai precis în Egipt şi ajunse aici ca urmare a unei presupuse căsătorii dintre un pinţ

tracic şi o prinţesă egipteană. Alţii spun că aurul este de pe undeva de prin Urali iar piesele au

fost făcute în Orient. Aurul insa s-ar părea că provine de prin Apuseni şi că piesele se înscriu în

orfevăria germanică – Athanaric (sec. IV d. Hr.)

Din 1971, tezaurul este expus la Muzeul National de Istorie al Romaniei. Din tezaurul compus

initial se pare din 22 de piese, s-au putut recupera doar 12, in greutate totala de aproape 19 kg.

Cele zece piese pierdute au fost probabil trei colane, dintre care unul cu inscriptie, o cana

asemanatoare cu cea existenta in colectie, o patera simpla, nedecorata, o fibula mica, si doua

perechi de bratari incrustate cu pietre.

Pe aceeasi ulita ce duce spre locul in care a fost descoperita “Closca cu Puii de aur”, calatorul

poate admira statuile mesterului pietrar Ion Moaca, care si-a umplut curtea de reprezentari in

roca ale lui Decebal, Eminescu, Mihai Viteazul, ingeri, pasari, lei, soldati. Daca il intrebati, va

va raspunde ca nici o statuie din curte nu este de vanzare, dar va poate sculpta una la cerere.

Daca il intrebati care este pretul, va va raspunde ca pretul il va spune blocul de piatra, in

momentul in care va incepe sa-l lucreze.

2. Cultura Monteoru

3. Mormintele dacice

4.Castrul roman Pietroasele

5.Asezările rupestre

6. Focul Viu – este un monument al naturii, situat in apropiere de satul Lopatari, unde se poate

vedea o flacara de 0,5 m inaltime arzind in bataia vintului, fenomen natural produs de emisia

continua de gaze din adincuri.

Evenimente si traditii

”Sarbatoarea Tamaioasei”- eveniment anual ce are loc in cursul lunii septembrie, ai carei

participanti sunt: statiunea de cercetare vini – viticola Pietroasele, producatorii particulari

de vinuri si mesterii si cioplitorii in piatra. – Pietroasele

“Sarbatoarea vinului de Breaza” – eveniment anual si se organizeaza in jurul datei de 12

septembrie – Breaza

“Glasul Pietrei” – eveniment anual ce se organizeaza in jurul datei de 12 octombrie –

Naeni

“Tabara de Sculptura” – incepand cu 2009 se organizeaza vernisaje legate de

evenimentul “Glasul Pietrei” unde se expun lucrarile de sculptura. – Naeni

“Auriu de Sahateni” – eveniment anual unde se desfasoara activitati sportive si

degustatie de produse regionale. Acest eveniment se organizeaza in prima duminica din

septembrie. – Sahateni

“Zilele Monteoru” – aniversarea atestarii documentare a statiunii Sarata Monteoru ce

include punerea in functiune a bailor Sarata Monteoru, punerea in functiune a minei de

petrol, atestare documentara a comunei Sarata Monteoru. Prima editie a acestui

eveniment a avut loc la data de 4 iulie 2010, si se doreste organizarea lui in luna iulie a

fiecarui an.

“Festivalul carnatilor de Plescoi“ – eveniment organizat anual la Plescoi, in cursul lunii

octombrie

“Parada Gospodarilor” – Sapoca – eveniment de septembrie

“Sarbatoarea Usturoiului” – prima editie a avut loc in septembrie 2010 – Ramnicelu

4.6 Cazare şi restaurante

In ceea ce priveste cazarea si gastronomia, infrastructura nu este complet dezvoltata. Unele

regiuni turistice din zona dispun de o oferta destul de mare de pensiuni si hoteluri, in alte regiuni

structura de cazare lipseste cu desavarsire. Turismul rural este preponderent oferind cazare la

pensiuni agroturistice. Hoteluri internationale nu exista, cu exceptia orasului Buzau.

Restaurantele sunt destul de rare in toata regiunea. In schimb, un numar destul de mare de

pensiuni ofera cazare si masa, produsele locale fiind privilegiate.

Produse traditionale Regiunea Buzaului

-Cârnaţii de Pleşcoi,

-Babicul şi ghiudemul de Pleşcoi

-Covrigii de Buzău

-“Ţuica mortală de Chiojdu”

-Usturoiul de Râmnicelu

-Ardeiul iute de Săpoca

-Ţuica buzoiană de prune

-Tescovina dublu distilată

-Pâinea de Ruşeţu

-Tămâiosa de Pietroasele

-Vinurile din regiunea Dealu Mare

-Ceapa de “apă” sau Ceapa de Buzău

5. Protecţia mediului

Romania si in cazul de fata judetul Buzau ca si-n alte tari din fostul bloc sovietic trebuie sa faca

fata poluarii cauzata in principal de propria-i industrie care in ultimile 2 decenii a dus la o

degradare crescanda a factorilor de mediu.

Marile complexe industriale sau zootehnice, rezultatele politicii aberante comuniste au avut un

efect nefast asupra zonelor urbane si a mediului din imprejurimi.

Cele mai multe (astfel de) societati industriale nu ofera o protectie adecvata populatiei prin

existenta unor filtre la cosurile de fum, statii de epurare a apei reziduale sau pentru depozitarea

in conditii ecologice a materialelor care pot contamina solul sau panza freatica.

Un factor de contaminare a solului il are industria energofoga (chimica, metalurgica).

Se stie ca inainte de 1989 consumul de energie al Romaniei depasea de doua ori pe cel al Frantei

care avea o populatie de 50 mili-oane de locuitori.

Degradarea continua a mediului e asigurata si de proasta gestionare a deseurilor industriale sau

menajere, in existenta scazuta a reciclarii a unor materiale.

Padurile au avut de suferit mult nu doar datorita taierilor necontrolate in special dupa '90 cat si a

ploilor acide, eroziunii solului.

Suprafata de padure de care ar avea nevoie Romania e de circa 40 % din total iar ea are o

intindere de aproximativ 22 % din totalul teritoriului. Aceasta datorita profundelor perturbari in

structura medilui.

Sectorul energetic produce o poluare foarte grava in zonele de extractie a petrolului, zonele

uranice, carbunelui. Din suprafata Romaniei 10 milioane ha cultivate, 4 mil. sunt afectate de

eroziune.

Ingrasamintele si apele uzate provenite de la crescatoriile de animale sunt principalele surse de

poluare cu nitranti a apelor.Pesticidele reprezinta o alta sursa de poluare a solului. Desi in urma

redistribuirii fondurilor funciare suprafata tratata chimic a scazut, totusi se constata o continua

degradare a solului.

Permanent omenirea trebuie sa-si controleza atitudinea fata de rolul mediului natural in

economie si in societate, precum si in privinta obligatiilor sale pentru protectia si refacerea

mecanismelor intime ale proceselor naturale.

Aceasta deoarece protectia, conservarea si ameliorarea mediului natural cer nu numai un effort

deosebit in domeniile stiintific, tehnic, economic, financiar, cultural-educativ, ci si o mare

unitate de vointa si actiune in acest scop din partea membrilor societatii.

-trebuie sa protejam mediul natural (nu numai cadrul feeric al zonei judetului Buzau). Aceasta

trebuie realizata astfel:

- Cunoasterea temeinica a lui si a interactiunilor dintre sistemul social-economic si sistemele

naturale, prevederea consecintelor mai apropiate si mai indepartate ale acestor interactiuni ;

- Utilizarea rationala si cu economicitate maxima a resurselor naturale, indiferent de originea

lor ;

- Prevenirea si combaterea scrupuloasa atit a degradarii mediului, provocata de om, cit si a

celei produse din cauze naturale ;

- Armonizarea intereselor imediate, de lunga durata si permanente ale societatii umane in

utilizarea factorilor naturali de mediu : aer, apa, sol, subsol, flora, fauna, rezervatii si monumente

ale naturii, peisaj.

Tururi si excursii

Excursie de o zi: Printre viile Dealului Mare (degustatie de vinuri si gastronomie traditionala)

Excursie de o zi: Manastiri si asezari rupestre in regiunea buzoiana

Excursie de o zi: Vulcanii Noroiosi de la Berca si manastiri din apropierea Buzaului

Tur Offroad: Prin padurile si dealurile ce inconjoara Sarata Monteoru

Tur Offroad: Intre cer si pamant: Comoara culturala si arheologica Dealu Istrita

Tur Offroad: De la Chiojdu spre Lacul Vulturilor

Tur Offroad: De la Chiojdu mai sus (spre Carpati)

Tur Offroad: De la Vulcanii Noroiosi prin viitorul Geoparc Buzau

Calatorie de week-end: Statiunea Sarata Monteoru si imprejurimi (Naeni, Breaza, Berca)

Calatorie de week-end: Week-end culinar in regiunea viticola Dealu Mare (curs culinar

profesional si degustatie de vinuri)