Transformari psihocomportamentale induse de boala

Boala se însoţeşte de o serie de modificări de comportament induse de boală Regresia, care este un mecanism inevitabil, universal, pe care orice membru al personalului de îngrijire trebuie să-l cunoască şi să-l înţeleagă în diversele sale implicaţii.

Orice rană, orice boală implică o reacţie de protecţie, reacţie naturală de repliere pe sine a oricărui organism, în caz de agresiune sau de suferinţă. La om, regresia se caracterizează, dincolo de retragerea pe sine, prin emergent unui comportament infantil, cu:- reducerea intereselor – bolnavul nu trăieşte decât în prezent şi în viitorul apropiat,nesuportând starea de aşteptare;- egocentrism – bolnavul nu mai judecă lumea decât prin raportare la el însuşi,neimaginându-şi că şi ceilalţi pot bolnavi sau obosiţi, nesuportând nici o minimă stare de frustrarea ;- dependenţa de medic şi de anturaj, de la care aşteaptă să fie hrănit, îngrijit; la aceastădependenţă, se adaugă o hipersensibilitate la reacţiile celor din jur, bolnavul comportându-se ca un copil care caută o „mamă bună”; întoarcerea la satisfacţii arhaice: somn sau căutarea unor satisfacţii orale care pot favoriza alcoolismul sau consumul excesiv de medicamente;- un mod de gândire magic, ilogic, cu credinţa în atotputernicia medicului, a medicamentelor sau a bolii.- predominarea unor procese emoţionale de tipul afectelor;- agresivitatea (latentă/manifestă);- anxietate;Regresia are şi efecte pozitive, ea fiind, de regulă, foarte utilă şi chiar necesară. Ea înseamnă:- abandonarea tuturor grijilor şi exigenţelor cotidiene şi recentrarea forţelor pe sine. Aceste forţe vor fi esenţiale în lupta împotriva bolii şi în evitarea vulnerabilizării bolnavului;- acceptarea ajutorului şi a susţinerii din partea anturajului şi absenţa opoziţiei la bunul mers al tratamentului prin iniţiative intempestive şi un activism inutil, chiar dăunător.Refuzul regresării reflectă adesea teama de a regresa, care traduce teama de o pasivitate excesivă sau de apropierea de imaginile materne introiectate, imagini periculoase şi acaparante. Absenţa regresiei poate avea, în aceste cazuri, consecinţe grave. Refuzând să fie îngrijit de către anturaj şi, astfel, eliberat de tensiunile sale excesive, bolnavul se condamnă la o supraadaptare foarte costisitoare

pentru sănătatea sa. De la această supraadaptare, bolnavzul poate trece brusc la un nivel crescut de dezorganizare. Aparatul psihic şi stările psihologice care acompaniază regresia nu-şi pot juca rolul de tampon protector. Răspunsul are loc la un nivel somatic mai profund şi mai grav. Regresia poate avea şi efecte negative. Ea îşi poate depăşi scopul şi îl izolează pe bolnav într-o conduită care se autoîntreţine. Acest lucru este mai ales specific personalităţilor nevrotice, care găsesc prin regresie posibilitatea de a-şi exprima revendicările afective. Pericolul cel mai mare ar fi, în acest caz, abandonarea pacientului într-o conduită regresivă, prin refuzul oricărui răspuns la nivel afectiv, sub pretextul suprimării bolii ca beneficiu. Acest refuz nu face altceva decât să accentueze regresia, lipsa de interes la nivel afectiv obligându-l pe pacient să se replieze mai adânc pe sine şi să recurgă la conduite autoerotice: suprainvestirea anumitor zone ale corpului, gesturi stereotipe şi balansări la copii (ex. în hospitalism). Evaziunea, care înseamnă demisia de la obligaţiile sociale, justificată în parte de boală, dar care poate deveni şi nevrotică, în cazul exagerării simptomelor; Exaltarea Eului - exacerbarea unor trăsături primitive narcisiste, pe fondul unui statut social inferior şi a unui nivel intelectual scăzut, boala devenind un mijloc de valorizare („boala mea este cea mai interesantă”); Contagiune informaţională – preluarea unor informaţii de la alţi bolnavi, mai „vechi” în boala respectivă.