STRATEGIA DE DEZVOLTARE TERITORIALĂ A …. Raport_Protectia patrimoniului... · Protecția patrimoniului natural, cultural şi a peisajului Quattro Design – Arhitecți şi urbanişti

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studii de fundamentare

2014

STRATEGIA DE DEZVOLTARE TERITORIALĂ A ROMÂNIEI STUDII DE FUNDAMENTARE

Servicii elaborare studii în vederea implementării activităţilor proiectului cu titlul „Dezvoltarea de instrumente şi modele de planificare strategică teritorială pentru sprijinirea viitoarei perioade de programare post 2013”

Beneficiar: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

Ministru: Liviu Nicolae DRAGNEA Contract nr.: 122/ 02.07.2013

Elaboratori asociaţi:

S.C. Agora Est Consulting SRL Administrator: Florin‐Silviu BONDAR

şi Quattro Design SRL – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi

Director general: Toader POPESCU

STUDIUL 12. PROTECŢIA PATRIMONIULUI NATURAL, CULTURAL ŞI A PEISAJULUI Asociat responsabil: Quattro Design – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi

Formă finală. 2014

2

Strategia de Dezvoltare Teritorială a României Studii de fundamentare Studiul 12

2

Protecția patrimoniului natural, cultural şi a peisajului Quattro Design – Arhitecți şi urbanişti asociați 2014

3

Studiul 12. Protecţia patrimoniului natural, cultural şi a peisajului

I. Informaţii generale

I.1. Numărul şi denumirea domeniului/studiului

Domeniul 3. Protecţia mediului şi valorificarea resurselor naturale Studiul 12. Protecţia patrimoniului natural, cultural şi a peisajului

I.2. Tipul raportului (iniţial, intermediar, final)

Raport final

I.3. Lista autorilor, colaboratorilor şi consultanţilor

Quattro Design – Arhitecţi şi urbanişti asociaţi Autori: arh. urb. Irina POPESCU‐CRIVEANU, arh. urb. Şerban POPESCU‐CRIVEANU, urb. Alexandra HAJNŠEK Colaboratori: arh. urb. Ana Maria PETRESCU, urb. peisg. Carmen MOLDOVEANU, dr. ing. Cornelia MARIN, dr. arh. Toader POPESCU. Cartografie, GIS: dr. geogr. Gheorghe HERIŞANU, dr. geogr. ing. Sorin BĂNICĂ.

I.4. Lista consultanţilor de specialitate

Dr. arh. Sergiu NISTOR

I.5. Cuprinsul studiului

I. Informaţii generale I.1. Numărul şi denumirea domeniului/studiului I.2. Tipul raportului (iniţial, intermediar, final) I.3. Lista autorilor, colaboratorilor şi consultanţilor I.4. Cuprinsul studiului I.5. Lista hărţilor şi cartogramelor I.6. Lista tabelelor şi graficelor I.7. Anexe

II. Metodologie II.1. Scopul studiului şi relevanţa pentru SDTR II.2. Contextul european şi românesc

II.2.1. Contextul european şi documentele de referinţă II.2.2. Contextul local al planificării strategice şi documente de referinţă

II.3. Problematică şi obiective specifice II.3.1. Problematică şi întrebări de cercetare II.3.2. Obiective specifice

II.4. Ipoteze şi metode de cercetare II.4.1. Ipoteze de cercetare II.4.2. Nivelul şi tipul analizelor II.4.3. Indicatori şi indici II.4.4. Reprezentări cartografice

II.5. Bibliografie şi surse II.5.1. Studii şi publicaţii II.5.2. Surse legislative, directive, convenţii, recomandări II.5.3. Strategii II.5.4. Date statistice II.5.5. Date cartografice

II.6. Glosar de termeni II.6.1. Peisaj şi patrimoniu natural II.6.2. Patrimoniu cultural II.6.3. Patrimoniu imaterial II.6.4. Patrimoniu arheologic II.6.5. Arii şi zone protejate

4


4

III. Analiză şi recomandări III.1. Analiza‐diagnostic a situaţiei

III.1.1. Conservarea patrimoniului natural şi a biodiversităţii III.1.1.a. Convenţia de la Rio privind diversitatea biologică III.1.1.b. Sistemul de protecţie şi arealele protejate III.1.1.c. Starea de conservare a ariilor naturale III.1.1.d. Rutele de migrație ale păsărilor III.1.1.e. Evaluarea mecanismelor actuale de protecție și valorificare III.1.1.f. Impactul teritorial al măsurilor de protecţie III.1.1.g. Măsuri de îmbunătăţire a sistemului de protecţie

III.1.2. Protecţia patrimoniului cultural III.1.2.a. Convenţia‐cadru a Consiliului Europei privind valoarea patrimoniului cultural pentru societate III.1.2.b. Sistemul de protecţie şi arealele protejate III.1.2.c. Măsuri prioritare legate de protecţia patrimoniului cultural

III.1.3. Protecţia peisajului III.1.3.a. Convenţia Europeană a Peisajului III.1.3.b. Referiri la termenul de peisaj în legislaţia română III.1.3.c. Identificarea şi evaluarea peisajului III.1.3.d. Protejarea integrată a valorilor de patrimoniu natural, cultural şi etnologic

III.1.4. Impactul teritorial al protecţiei patrimoniului natural, cultural şi peisajer III.1.4.a. Deficienţe ale sistemelor de protecţie cu consecinţe directe în plan teritorial III.1.4.b. Deficienţe legislative şi instituţionale cu impact teritorial

III.1.5. Politici îndreptate către obţinerea unor efecte benefice în plan teritorial III.1.6. Impactul social, modul de viață și ocupațiile populației din arii şi zone protejate

III.2. Tendinţe de evoluţie III.3. Priorităţi de dezvoltare

III.3.1. Direcții prioritare și ținte formulate prin strategii generale și sectoriale III.3.2. Priorități și direcții de dezvoltare la nivel național și teritorial

III.4. Legături cu alte domenii III.5. Implicaţii economice, sociale, de mediu

IV. Elemente strategice şi operaţionale IV.1. Viziune și obiective specifice

IV.1.1. Diagnostic în domeniul protejării patrimoniului natural, cultural și a peisajului IV.1.2. Viziune şi obiectiv strategic în domeniul Protecţia mediului şi valorificarea resurselor naturale IV.1.3. Obiectiv general (linie directoare) IV.1.4. Obiective specifice

IV.2. Politici, programe şi proiecte IV.2.1. Obiective naţionale (orizont 2035), programe şi proiecte asociate acestora IV.2.2. Obiective naţionale (orizont 2020), programe şi proiecte asociate acestora IV.2.3. Obiective teritoriale, programe şi proiecte asociate acestora IV.2.4. Măsuri prioritare

IV.3. Modalităţi de implementare IV.3.1. Cadru legislativ şi instituţional necesar; responsabilităţi IV.3.2. Mecanisme de implementare IV.3.3. Monitorizarea aplicării strategiei, indicatori de rezultat şi de impact

IV.4. Sinteză strategică şi operaţională


5

I.6. Lista hărţilor şi cartogramelor

Harta 12.1. Delimitarea regiunilor biogeografice din România (Hotărârea Guvernului nr. 1284/2007, Anexa 2). Harta 12.2. Arii protejate de interes comunitar în România (Quattro Design, 2013). Harta 12.3. Arii protejate de interes internaţional şi naţional în România (Quattro Design, 2013). Harta 12.4. Arii protejate de interes comunitar, internaţional şi naţional în România (Quattro Design, 2013). Harta 12.5. UAT cu valori de patrimoniu construit de interes internaţional şi naţional în România (Quattro Design, 2013). Harta 12.6. Suprafeţele ariilor naturale protejate de interes internaţional și naţional şi ponderea acestora, pe regiuni

(Quattro Design, 2013). Harta 12.7. Suprafeţele ariilor naturale protejate de interes internaţional și naţional şi ponderea acestora, pe judeţe

(Quattro Design, 2013). Harta 12.8. Rezervaţia Biosferei Delta Dunării şi perimetrul luat în considerare de PATZ Delta Dunării – 2008 (Quattro

Design, 2013). Harta 12.9. Păduri virgine în România (ICAS, 2003), cf. antena3.ro Harta 12.10. Suprafeţe despădurite din România 2000‐2011 – repartiţie pe judeţe, arii protejate şi păduri virgine

(Greenpeace). Harta 12.11. Evoluția suprafețelor forestiere din România în perioada 2000‐2011 (Greenpeace Rusia) Harta 12.12. Repartizarea pe judeţe a cazurilor de tăieri ilegale de arbori înregistrate de autorităţi între 2009 şi 2011

(Greenpeace) Harta 12.13. Rutele de migrație ale păsărilor Harta 12.14. UAT după numărul real de MI – 2013 (Quattro Design, 2013) Harta 12.15. Judeţe după numărul real de MI, pe grupe valorice – 2013 (Quattro Design, 2013) Harta 12.16. Judeţe după numărul real de MI (Cap. I–Arheologie), pe grupe valorice (Quattro Design, 2013) Harta 12.17. Idem şi situri arheologice protejate prin includerea în RAN – 2013 (Quattro Design, 2013) Harta 12.18. Judeţe după numărul real de MI (Cap. II – Arhitectură), pe grupe valorice – 2013 (Quattro Design, 2013) Harta 12.19. Clasificarea peisajelor geografice din România după A. Popova‐Cucu (1973) – Vezi Anexa 12.1. Harta 12.20. Ponderea suprafețelor naturale protejate pe subunităţi operaţionale de relief – 2013 (Quattro Design, 2013) Harta 12.21. Ierarhizarea subunităților operaţionale (de relief) după media MI/UAT – 2013 (Quattro Design, 2013) Harta 12.22. Ierarhizarea subunităților operaţionale după numărul valorilor de interes național – 2013 (Quattro Design,

2013)

I.7. Lista tabelelor şi graficelor

Tabelul 12.1. Arii protejate în România (2013) Tabelul 12.2. Ariile protejate din România, zonele naturale protejate de interes naţional şi monumentele naturii (2013) Tabelul 12.3. Ariile protejate de interes naţional – parcuri naţionale şi parcuri naturale (2013) Tabelul 12.4. Ariile protejate de interes internaţional (2013) Tabelul 12.5. Suprafeţele ariilor protejate din România – sinteză (2013) Tabelele 12.6‐12.7. Date referitoare la tăierile ilegale de arbori înregistrate de autorităţi între 2009 şi 2011 (Greenpeace) Tabelul 12.8. Ierarhizarea subunităţilor operaţionale (de relief) după ponderea suprafeţelor ariilor naturale protejate,

numărul total de monumente istorice şi numărul valorilor de interes național (2013)

I.8. Anexe

Anexa 12.1. Clasificarea peisajelor geografice din România Anexa 12.2. Programe de reabilitare a peisajului şi de dezvoltare locală

Anexa 12.3. Zone construite protejate în Municipiul București aprobate prin H.C.G.M.B. nr. 279/2000 ‐ Regim de înălțime Anexa 12.4. Zone construite protejate în Municipiul București aprobate prin H.C.G.M.B. nr. 279/2000 ‐ Tipuri de țesut

6


6

II. Metodologie

II.1. Scopul studiului şi relevanţa pentru SDTR

Studiul a avut ca scop analiza‐diagnostic a patrimoniului natural, cultural și a peisajului și propunerea unui set de măsuri corelate, de protecție, conservare și utilizare a acestora în corelare cu obiectivele de conservare integrată şi de dezvoltare durabilă a teritoriului. Conservarea şi protejarea zonelor şi peisajelor cu valoare culturală, peisajeră, etnografică deosebită, este parte integrală, de importanţă majoră, a procesului de dezvoltare durabilă a teritoriului țării. Pe de altă parte, valorile de patrimoniu natural, cultural şi peisajer reprezintă o resursă sustenabilă, cu rol major în consolidarea identităţii naţionale, regionale şi locale.

De menţionat faptul că rețeaua națională de arii naturale protejate ocupă circa o treime din suprafața României şi este împărțită în arii naturale de importanță internațională (situri UNESCO Omul și Biosfera, situri RAMSAR, situri naturale ale patrimoniului natural universal), arii naturale de importanţă națională și comunitară (Rețeaua Natura 2000). Pe de altă parte, în România există un număr de circa 27.000 monumente istorice de importanță internațională, națională și locală, fapt ce conduce la necesitatea unor politici și programe de protejare și valorificare, corelate cu politicile teritoriale de dezvoltare economică, teritorială (spațială), socială și culturală.

Studiul a formulat direcţii corelate de acţiune la nivel naţional, regional, zonal şi local, din perspectiva integratoare a resurselor naturale, culturale şi peisajere, făcând legătura cu alte domenii majore de acţiune şi stabilind obiective corelate de dezvoltare teritorială.

II.2. Contextul european şi românesc

II.2.1. Contextul european şi documentele de referinţă

Acțiunile UE în domeniul culturii sunt reglementate de articolul 167 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care stabilește principiile și cadrul actual privind politicile în domeniul culturii. Agenda Europeană pentru cultură (2007) menţionează în prim plan diversitatea culturală și dialogul intercultural, promovarea culturii ca un catalizator al creativității; și cultura ca element vital în cadrul relațiilor internaționale1.

Agenda teritorială a Uniunii Europene 2020 menţionează, printre provocările şi potențialele dezvoltării teritoriale, „pierderea biodiversității; patrimoniul natural, peisagistic şi cultural vulnerabil”, atragând atenția asupra priorităţilor vizând „gestionarea și conectarea valorilor ecologice, peisagistice şi culturale ale regiunilor”. Articolul 38 precizează că valoarea ridicată a peisajelor urbane şi rurale europene trebuie protejată şi sporită din punct de vedere calitativ, ca atuuri pentru dezvoltare, în legătură cu posibilitatea creării de „locuri de muncă ecologice”, cu diversificarea funcţiilor recreative, cu procesul de consolidare a identităţii locale şi regionale.

II.2.2. Contextul local al planificării strategice şi documente de referinţă

Angajamentele statului român pe plan european şi mondial depăşesc, în acest domeniu, textele menţionate mai sus. Astfel, România a aderat la convenţii importante, şi anume: Convenţia privind diversitatea biologică, adoptată de Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare, elaborată

sub egida Programului Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător şi semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992, ratificată de România prin Legea nr. 58/1994.

Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural, adoptată de Conferinţa generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură la 16 noiembrie 1972, adoptată în România în 1990, prin Decretul Preşedintelui CPUN nr. 187/1990.

Convenţia culturală europeană (Legea 77/1991) Convenţia UNIDROIT privind bunurile furate sau exportate ilegal, Roma, 1995 (Legea nr. 149/1997) Convenţia europeană pentru protecţia patrimoniului arheologic, adoptată la La Valetta la 16 ianuarie 1992 (Legea nr. 150/1997) Convenţia europeană a peisajului, Florenţa, 20 octombrie 2000 (Legea nr. 451/2002) Convenţia pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, Paris, 2003 (Legea nr. 410/2005)

România îşi propune să adere la Convenţia‐cadru a Consiliului Europei privind valoarea socială a patrimoniului cultural pentru societate, Faro, 2005

Din punctul de vedere al planificării sectoriale, fără a mai cita documentele cu acoperire tematică generală elaborate la nivel naţional, menţionăm Strategia naţională şi planul de acţiune pentru conservarea biodiversităţii 2010‐2020, Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României ‐ Orizonturi 2013‐2020‐2030 şi Strategia sectorială în domeniul culturii şi patrimoniului naţional pentru perioada 2014‐2020 (Ministerul Culturii – Centrul de Cercetare şi Consultanţă în Domeniul Culturii, 2013, în consultare).

1 Vezi http://www.europarl.europa.eu/ftu/pdf/ro/FTU_4.17.4.pdf


7

II.3. Problematică şi obiective specifice

II.3.1. Problematică şi întrebări de cercetare

După 1990, România a aderat rapid (1990‐1996) la principalele convenţii internaţionale ale UNESCO şi Consiliului Europei din domeniul protejării patrimoniului cultural şi natural, consolidând un sistem legislativ şi operaţional diferit de cel al perioadei anterioare. Transformările de după 1990, generate de reaşezarea populaţiei în teritoriu, de extindere generalizată a arealelor locuite în defavoarea celor naturale au avut efecte grave asupra patrimoniului natural, cultural şi peisajului.

Cercetarea s‐a bazat pe această observaţie preliminară, care vizează toate domeniile legate de politicile patrimoniale, încercând să pună în lumină principiile care trebuie să guverneze dezvoltarea teritorială precum şi palierul în care o echilibrare a obiectivelor de dezvoltare teritorială şi de conservare a valorilor patrimoniale naturale şi culturale este posibilă. Introducerea, în legislaţia şi practica din România, a principiilor şi obiectivelor de protejare a peisajului reprezintă o cale de depăşire a situaţiei de eşec parţial, constatată în momentul de faţă, care răspunde obligaţiilor asumate de statul român prin semnarea documentelor internaţionale. Eşecul politicilor se remarcă mai ales în ceea ce priveşte protejarea patrimoniului cultural, patrimoniul natural beneficiind de un sistem de protecţie mai bine structurat, graţie legislaţiei comunitare; problema protecţiei peisajului lipseşte din sistemul actual românesc.

Aspectele principale ale cercetării au fost următoarele:

Protecția patrimoniului natural: cercetarea s‐a axat pe acoperirea teritorială şi caracteristicile ariilor naturale protejate, ale zonelor naturale protejate de interes naţional şi monumentelor naturii şi a urmărit caracterizarea bunurilor de patrimoniu natural şi a sistemului de protecţie a acestora: arii naturale protejate de interes naţional şi internaţional (situri înscrise în Lista patrimoniului mondial – UNESCO, zone umede de importanţă internaţională, rezervaţii ale biosferei, reţeaua Natura 2000 – arii de protecţie specială avifaunistică – SPA şi arii speciale de consevare ‐ SCI), culoare de migraţie a păsărilor şi zone de cuibărit;

Protecția patrimoniului cultural: cercetarea a abordat sintetic problemele de acoperire tematică şi teritorială (problemele fiind analizate în amănunt în Studiul 20), urmărind caracterizarea bunurilor de patrimoniu cultural şi a sistemului de protecţie a acestora – zone protejate de interes naţional (generate de monumente istorice de interes naţional, de situri arheologice de interes prioritar, de valori de patrimoniu construit de interes naţional) şi local, în vederea stabilirii priorităţilor teritoriale în ceea ce priveşte politica de protecţie a patrimoniului cultural;

Protecția peisajului – necesitatea creării unui sistem eficient de protecţie: cercetarea a urmărit problematica peisajului ca plan integrator al protecţiei patrimoniului natural şi cultural şi a patrimoniului etnologic, urmărind introducerea, în ceea ce priveşte planificarea strategică, a procesului de identificare şi evaluare a peisajelor şi a obiectivelor de calitate peisajeră;

Impactul teritorial şi social al măsurilor de protecţie a patrimoniului natural, cultural şi peisajer; cercetarea a urmărit fundamentarea creării unor politici teritoriale echilibrate, integrând conservarea resurselor şi dezvoltarea bazată pe acestea.

Impactul social ‐ modul de viață și ocupațiile populației din zonele protajate: cercetarea a urmărit evidenţierea efectelor asupra comunităţilor, în vederea creării de politici de sprijinire a populaţiei şi activităţilor tradiţionale.

Întrebările care au stat la baza realizării studiului pot fi exprimate astfel:

Care este ponderea și dispunerea în teritoriu a arealelor cu valoare naturală și culturală deosebită? Care este starea acestora?

Sunt eficiente mecanismele actuale de protecție și valorificare și care este impactul/efectul acestora asupra patrimoniului natural, cultural și asupra peisajului? Cum se corelează aceste mecanisme cu strategiile de dezvoltare locală și teritorială?

Cum se poate îmbunătăţi, prin politici şi programe integrate, modul de protecție și valorificare durabilă a patrimoniului natural și cultural?

Cum se poate îmbunătăți procesul de protecție a patrimoniului prin formarea unei conștiințe colective orientată către protecția patrimoniului și a specificului cultural local? Cum se poate dezvolta o conștiință colectivă orientată către protecția patrimoniului și a specificului cultural local în scopul îmbunătățirii procesul de protecție a patrimoniului?

Cum se poate combate procesul și diminua impactul pe care dezvoltarea axată exclusiv pe politica economică urbană și pe finanțarea marilor producători il are asupra patrimoniului natural, cultural și asupra peisajului (asupra conservării durabile a peisajului și valorificării vieții rurale)?

Cum se poate ajunge la un echilibru între exploatarea turistică și comercială a zonelor cu valoare peisajeră deosebită și protecţia și conservarea durabilă a acestora, cu o atenţie deosebită asupra fragilităţii comunităţilor din ariile teritoriale cu grad mare de izolare?

Cum se pot stimula și susține inițiativele publice și private de protejare, conservare durabilă, valorificare a patrimoniului natural și cultural și a spațiului rural care valorifică natura (tradițional)?

Cum se poate conserva, proteja durabil și valorifica specificul natural și cultural local, regional și național?

8


8

II.3.2. Obiective specifice

Cercetarea a urmărit, aşa cum a fost arătat mai sus, evaluarea modului de conservare a potenţialului natural, cultural şi peisajer al teritoriului, în vederea corelării politicilor de protecţie în abordarea complexă a peisajelor, în conformitate cu Convenţia europeană a Peisajului. Corelarea cu problemele legate de dezvoltare teritorială a necesitat determinarea arealelor care au calităţi peisajere remarcabile şi a celor care necesită recalificare precum şi ponderea suprafeţelor protejate, urmărind promovarea – la nivelul Strategiei de Dezvoltare Teritorială a României – a planificării strategice care integrează obiectivele de conservare şi valorificare durabilă a patrimoniului natural, cultural şi a peisajului.

Obiectivele studiului susţin problematica menţionată mai sus și contribuie la conturarea unei strategii de dezvoltare teritorială:

Evaluarea modului de protecție/conservare a ariilor cu potențial natural, cultural și peisajer

Evaluarea problemei protecţiei pădurilor virgine sau cvasi‐virgine şi a altor elemente specifice referitoare la păduri

Determinarea ariilor naturale cu regim special de protecție care necesită sprijin și investiții suplimentare

Determinarea arealelor cu calități naturale și/sau culturale remarcabile (cu valoare peisajeră deosebită) și a arealelor ce necesită recalificare (protecție suplimentară) și stabilirea măsurilor speciale de protecţie

Formularea unor direcţii pentru crearea unui sistem naţional de protecţie a peisajelor şi de coordonare a evoluţiei acestora la nivel teritorial

Stabilirea unor politici și programe de protejare și valorificare a specificului cultural la nivelul regiunilor şi microregiunilor (corelarea rețelei naționale de zone protejate cu rețelele europene şi regionale)

Corelarea politicilor durabile de protectie și conservare a patrimoniului natural și cultural cu strategiile de dezvoltare locală și teritorială.

II.4. Ipoteze şi metode de cercetare

II.4.1. Ipoteze de cercetare

Cu toate că după 1990 România a repudiat metodele şi practicile comuniste ale amenajării teritoriului şi urbanismului socialist, mecanismele şi structurile instituţionale de protecție au fost iniţial inexistente (1990‐1992), apoi insuficiente (1992‐1999) iar după 2000, în bună măsură, ineficiente. Acest fapt poate fi pus pe seama unei anumite crize de autoritate a administraţiei survenită după părăsirea sistemului politic centralizat anterior, în contextul unei creşteri economice rapide, pe de‐o parte şi, pe de altă parte, a lipsei unei conştiinţe patrimoniale, resimiţită la nivelul întregii societăţi, ale cărei cauze pot fi căutate în ultimele două decenii şi jumătate ale perioadei socialiste.

Această observaţie, comună mai multor studii, conduce la formularea unei ipoteze privind modul de coordonare a problemelor de dezvoltare teritorială în perioada următoare. Astfel, considerăm că în intervalul 2013‐2020, planificarea teritorială va depăşi problemele specifice ale tranziţiei şi va fi consolidată în rolul său coordonator, odată cu asocierea la procesul de planificare a colectivităţilor şi comunităţilor locale, pe de o parte şi, pe de altă parte, cu respectarea – de către statul român – a obiectivelor stabilite prin documentele CE referitoare la protecția mediului, a patrimoniului cultural şi a peisajului european şi a celor stabilite prin documentele strategice naţionale.

II.4.2. Nivelul şi tipul analizelor

Metodele de cercetare au pornit de la colectarea şi actualizarea datelor referitoare la tipul bunurilor de patrimoniu natural şi cultural protejate, după categorii şi grad de importanţă la nivel naţional, internaţional şi comunitar, determinând suprafeţele protejate după tipul protecţiei şi efectele acesteia. Nivelurile analizei au utilizat nivelurile statistice – naţional, regional (NUTS II), judeţean (NUTS III) şi local – UAT (LAU 2).

Din punctul de vedere al naturii valorilor protejate, palierul de relevanţă maximă este cel aferent unor decupaje care nu folosesc logica administrativă, urmărită statistic. În acest sens, a fost considerată necesară crearea unei baze de date agregată teritorial, după unităţi geografice şi subunităţi operaţionale de relief ale acestora, care determină principalele caracteristici peisajere ale României (corelarea priveşte arealele geografice, altitudinea, clima, resursele şi, implicit, modul de utilizare specifică a acestora care determină tipurile specifice de locuire).

Reliefarea particularităţilor regionale sau zonale în ceea ce priveşte procentul arealelor protejate, a disparităţilor constatate între diferitele părţi ale ţării, a condus la o posibilă formulare – diferenţiată pe teritorii de referinţă – a tendinţelor de evoluţie, a priorităţilor şi – implicit – a viziunii strategice.

Din punct de vedere calitativ, au fost raportate rezultatele teritoriale ale sistemului de protecţie la obiectivele afirmate în legislaţia naţională şi internaţională, reieşind atât carenţele legislative sau doctrinare, cât şi lipsa de adecvare a sistemului de protecţie la obiectivele stabilite pe plan naţional şi internaţional. Viziunea strategică a domeniului aduce ca obiective prioritare ale dezvoltării teritoriale, afirmarea obiectivelor de valorificare echilibrată a resurselor naturale, protecţia mediului şi peisajului şi prevenirea schimbărilor climatice.


9

II.4.3. Indicatori şi indici

Indicatorii derivaţi din numărul obiectivelor protejate au urmărit stabilirea impactului teritorial al legislaţiei, adică estimarea suprafeţei protejate prin legislaţia actuală, pe diferite decupaje teritoriale. Pentru aceasta, a fost utilizată baza de date realizată pentru Studiul 20, în legătură cu valorile de patrimoniu construit, care a stabilit numărul real de MI din Lista Monumentelor istorice (LMI) din 2010, actualizată la nivelul anului 2013. În paralel, au fost agregate teritorial datele referitore la alte valori de patrimoniu cultural şi la ariile naturale protejate. Precizăm că, atât pentru ansamblul valorilor de patrimoniu natural şi cultural, situaţia este neclară la nivel naţional, impunând cu urgenţă realizarea cadastrului de specialitate.

Indici şi indicatori utilizaţi (selectiv):

Numărul de poziţii în LMI (2010); numărul actualizat (2013) – pe categorii, grupe valorice, capitole ale LMI

Numărul real de MI, numărul de VPCIN, MLPM, ZIAP pe UAT, judeţe, regiuni şi densitatea acestora pe judeţe, unităţi de relief şi unităţi operaţionale

Suprafaţa estimată a zonelor de protecţie şi a zonelor protejate naturale şi construite de interes naţional

Suprafaţa ariilor naturale protejate şi ponderea acestora în cadrul judeţelor, unităţilor de relief şi unităţilor operaţionale

II.4.4. Reprezentări cartografice

Temele reprezentate cartografic au pornit de la bazele de date puse la dispoziţie de MDRAP, la care s‐au adăugat alte date publice sau calculate prin studiu, vizând o cât mai bună reprezentare la nivel teritorial a problemelor, cu accent pe problema densităţii patrimoniale şi a gradului de reprezentare la nivel teritorial a categoriilor patrimoniale.

A fost privilegiată prezentarea problemelor la nivelul UAT, urmată de agregarea după criterii administrative, statistice, geografice şi operaţionale de relief, determinându‐se astfel potenţialul şi oportunităţile de dezvoltare generate de prezenţa valorilor de patrimoniu şi disparităţile, pe de‐o parte, şi, pe de altă parte, măsurile necesare pentru îmbunătăţirea protecţiei la nivel teritorial.

Au fost reprezentate cartografic delimitarea regiunilor biogeografice din România, ariile protejate de interes comunitar, de interes internaţional şi naţional în România, UAT cu valori de patrimoniu construit de interes internaţional şi naţional în România, ponderea suprafeţelor arealelor protejate pe regiuni şi pe judeţe ş.a.

Au fost preluate din diferite surse hărţi referitoare la pădurile virgine în România, la evoluţia suprafeţelor împădurite, la rutele de migrație ale păsărilor. Nu în ultimul rând, studiul prezintă harta clasificării peisajelor geografice din România după A. Popova‐Cucu (1973), care reprezintă un element de referinţă la nivel naţional.

II.5. Bibliografie şi surse

II.5.1. Studii şi publicaţii

Asociaţia pentru Tranziţia Urbană, Quattro Design SRL, Audit al dezvoltării urbane în București 1990‐2010, beneficiar: Primăria Municipiului București, 2011

Quattro Design SRL, Muzeul Naţional de Istorie a României, Point Zero SRL, Metodologie de identificare şi de evaluare a peisajului, beneficiar: MTCT/MDRT, 2007‐2008.

Quattro Design, Rostrada SA, Audit preliminar privind legislaţia în domeniul urbanismului în vederea codificării, beneficiar: MTCT/MDRT, 2007‐2008.

***, Ghid de construire pentru păstrarea specificului local. Studiu de caz Platoul Ghețari, comuna Gîrda de Sus. Ghid destinat administrațiilor locale și întreprinzătorilor pentru construire în Parcul Natural Apuseni, EdituraAltip, Alba Iulia, 2008

***, Institutul de Geografie, Atlasul R.S.R., Ed. Academiei RSR, București, 1973.

***, Institutul Geografic al Academiei Române, S.C. Transelectrica S.A., Atlasul Geografic „România, mediul şi reţeaua electrică de transport”, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2002.

***, Paysage et patrimoine rural. Sixième réunion des Ateliers du Conseil de l’Europe pour la mise en œuvre de la Convention européenne du paysage, Sibiu, Romania, 20‐21 Septembre 2007, Actes (Aménagement du territoire européen et paysage, No. 88), Council of Europe Publishing,, 2009, http://www.coe.int/t/dg4/cultureheritage/heritage/landscape/Publications/ATEP‐88_bil.pdf

***, Urbanismul – Serie Nouă, Satul ca peisaj cultural, nr. 2 mai 2009, București

Gâșteanu, Petre, Știucă, Romulus, Delta Dunării. Rezervație a biosferei, Editura CD Press, București, 2008

Ioanid, Virgil, Urbanism și mediu, Editura Tehnică, București, 1991

Nistor, Sergiu, „Verigi lipsă în legislaţia de protecţie a patrimoniului construit. Protecţie, administrare şi descentralizare”, in Transsylvania Nostra, nr. 4/2012.

10


10

Nistor, Sergiu, „Terminologie şi metodologie în protejarea patrimoniului: parcursul documentelor internaţionale, CO.RE Patrimoniul construit”, in Caietele ICOMOS, nr. 2‐2011.

Nistor, Sergiu, „Recomandarea UNESCO asupra peisajului istoric urban – un nou (?) instrument internaţional în protejarea integrată a patrimoniului construit”, in Buletinul comisiei monumentelor istorice, nr. 1‐2‐2011.

Nistor, Sergiu, „Ameninţările contemporane asupra monumentelor; o privire asupra viziunii ICOMOS”, in Revista Monumentelor Istorice.

Popescu‐Criveanu, Irina (coord.), Bordușani. Âge, usage, visage, paysage, Casa de presă și Editura Tribuna, Sibiu, 2007

Popovici, Dragomir, Vlad, Florin, et. al Bordușani. Hommes, histoire, milieu naturel, Editura Cetatea de Scaun, Târgoviște, f.a.

Rey, Radu, Civilizația montană, Editura Științifică și Eciclopedică, București, 1985

Stanciu, Erika, Florescu, Florentina (WWF România), Ariile protejate din România. Noţiuni introductive, Braşov: Ed. Green Steps, 2009.

Tufescu, Victor, Tufescu Mircea, Ecologia și activitatea umană, Editura Albatros, București, 1981

Schmidt, Mathias, Veser, Thomas, et al. UNESCO. Patrimoniul universal. Natura și cultura protejate din Europa centrală și de sud‐est, Editura Schei, Brașov, 1998

II.5.2. Surse legislative, directive, convenţii, recomandări

Legea nr. 5 din 6 martie 2000 privind aprobarea Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional (PATN) şi lista zonelor naturale şi a celor cu valori de patrimoniu de interes naţional

Legea Nr. 422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice (republicată 2006)

Legea nr. 182 din 25 octombrie 2000 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil ( republicată 2008)

Legea muzeelor şi a colecţiilor publice (republicată 2006)

Ordonanţa nr. 43 din 30 ianuarie 2000, privind protecţia patrimoniului arheologic și declararea unor siturii arheologice ca zone de interes național

Ordinul nr. 2682 din 13 iunie 2003 privind aprobarea Normelor metodologice de clasare şi evidenţă a monumentelor istorice, a Listei monumentelor istorice, a Fişei analitice de evidenţă a monumentelor istorice şi a Fişei minimale de evidenţă a monumentelor istorice

Ordinul nr. 2684 din 18 iunie 2003 Publicat privind aprobarea Metodologiei de întocmire a Obligației privind folosința monumentului istoric şi a conținutului acesteia

Ordinul nr. 562 din 20 octombrie 2003 pentru aprobarea Reglementării tehnice "Metodologie de elaborare şi conţinutul‐cadru al documentaţiilor de urbanism pentru zone construite protejate (PUZ)"

Ordinul nr. 2434 din 25 octombrie 2006 privind nominalizarea membrilor Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, a Biroului Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, a Secţiunilor de specialitate ale acesteia şi ale Comisiilor Zonale a Monumentelor Istorice

Alte surse legislative precum şi directivele, convenţiile, recomandările sunt citate în text.

II.5.3. Strategii

Ministerul Fondurilor Europene, Acordul de parteneriat propus de România pentru perioada de programare 2014‐2020, primul proiect, octombrie 2013

Ministerul Culturii – Centrul de Cercetare şi Consultanţă în Domeniul Culturii, Strategia sectorială în domeniul culturii şi patrimoniului naţional pentru perioada 2014‐2020, 2013, în consultare publică

Ministerul Culturii, Strategia pentru descentralizare în domeniul culturii, 2006

Strategia naţională şi planul de acţiune pentru conservarea biodiversităţii 2010‐2020

Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României ‐ Orizonturi 2013‐2020‐2030

Alte documente strategice sunt citate în text.

II.5.4. Date statistice

ESPON, EUROSTAT, INSEE – TEMPO, MDRAP Alte surse sunt semnalate în text şi hărţi.

II.5.5. Date cartografice

MDRAP, Atlasul teritorial al României Alte surse semnalate în hărţi


11

II.6. Glosar de termeni

II.6.1. Peisaj şi patrimoniu natural

Peisaj – parte de teritoriu perceput ca atare de către populaţie, al cărui caracter este rezultatul acţiunii şi interacţiunii factorilor naturali şi/sau umani (Legea nr. 451/2002 pentru ratificarea Convenţiei Europene a Peisajului, adoptată la Florenţa la 20 octombrie 2000)

Politica peisajului – expresie prin care autorităţile publice competente desemnează principii generale, strategii şi linii directoare care permit adoptarea de măsuri specifice care au ca scop protecţia, managementul şi amenajarea peisajului;

Obiectiv de calitate peisajeră – formularea de către autorităţile publice competente, pentru un anumit peisaj, a aspiraţiilor populaţiei cu privire la caracteristicile peisajere ale cadrului lor de viaţă;

Protecţia peisajului – acţiunile de conservare şi menţinere a aspectelor semnificative sau caracteristice ale unui peisaj, justificate prin valoarea sa patrimonială derivată din configuraţia naturală şi de intervenţia umană;

Managementul peisajelor – acţiunile vizând, într‐o perspectivă de dezvoltare durabilă, întreţinerea peisajului în scopul direcţionării şi armonizării transformărilor induse de evoluţiile sociale, economice şi de mediu;

Amenajarea peisajului – acţiunile cu caracter de perspectivă ce au ca scop dezvoltarea, restaurarea sau crearea de peisaje.

Spaţiul rural – expresia de spaţiu rural se întinde de la o zonă interioară sau costieră, inclusiv satele şi micile oraşe, în care marea parte a terenurilor sunt utilizate pentru: ‐ agricultură, silvicultură, acvacultură şi pescuit; ‐ activităţile economice şi culturale ale locuitorilor acestor zone (artizanat, industrie, servicii etc.); ‐ amenajarea zonelor neurbane pentru timpul liber şi distracţii (sau de rezervaţii naturale); ‐ alte folosinţe, cum ar fi locuirea. Părţile agricole (inclusiv silvicultura, acvacultura şi pescuitul) şi neagricole ale spaţiului rural formează o entitate distinctă faţă de cea a spaţiului urban, care se caracterizează prin puternica concentrare a locuitorilor şi a structurilor verticale sau orizontale (Recomandarea nr. 1296/1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei cu privire la Carta europeană a spaţiului rural).

Spaţiu rural CF. OMAPDR 143/610/2005 PRIVIND DEFINIREA ŞI CARACTERIZAREA SPAŢIULUI RURAL [în vederea definirii şi caracterizării spaţiului rural în România în acord cu prevederile Reglementării Consiliului Europei nr. 1.296/1996 privind Carta Europeană a spaţiului rural] (art. 1). „Prin spaţiu rural, în înţelesul prezentului ordin, sunt definite zonele aparţinând comunelor, precum şi zonele periurbane ale oraşelor sau municipiilor, în care se desfăşoară, cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare, activităţi încadrate în următoarele domenii economice: a) producţie agricolă vegetală şi/sau zootehnică, silvică, de pescuit şi acvacultură; b) procesarea industrială a produselor agricole, silvice, piscicole şi de acvacultură, precum şi activităţi meşteşugăreşti, artizanale şi de mică industrie; c) servicii de turism şi de agrement rural.”

Patrimoniul natural CF. OUG 236/2000, ART. 4(B) ŞI OUG 57/2007 APROBATĂ PRIN L 49/2011, ART. 4.„ansamblul componentelor şi structurilor fizico‐geografice, floristice, faunistice şi biocenotice ale mediului natural a căror importanţă şi valoare ecologică, economică, ştiinţifică, biogenă, sanogenă, peisagistică, recreativă şi cultural‐istorică au o semnificaţie relevantă sub aspectul conservării diversităţii biologice floristice şi faunistice, al integrităţii funcţionale a ecosistemelor, conservării patrimoniului genetic, vegetal şi animal, precum şi pentru satisfacerea cerinţelor de viaţă, bunăstare, cultură şi civilizaţie ale generaţiilor prezente şi viitoare".

Bun al patrimoniului natural CF. OUG 236/2000, ART. 4(c) ŞI OUG 57/2007 APROBATĂ PRIN L 49/2011, ART. 4: „componentă a patrimoniului natural care necesită un regim special de ocrotire, conservare şi utilizare durabilă în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare".

Peisaj CF. L 345/2006, ART. 1 (1): „zonă terestră ce se poate delimita clar, cu o structură şi caracteristici specifice, cu valori şi structuri naturale specifice, incluzând şi elemente ale culturii umane, unde elementele naturale şi cele create prin activitate umană se influenţează reciproc". Cf. ŞI OUG 57/2007 APROBATĂ PRIN L 49/2011, ART. 4: „zona percepută de către populaţie ca având caracteristici specifice rezultate în urma acţiunii şi interacţiunii factorilor naturali şi/sau umani”.

Ansamblu peisagistic CF. L 345/2006, ART. 1 (1): „ansamblul de peisaje".

Biodiversitate CF. OUG 195/2005, ART. 2 (15): „variabilitatea organismelor din cadrul ecosistemelor terestre, marine, acvatice continentale şi complexelor ecologice; aceasta include diversitatea intraspecifică, interspecifică şi diversitatea ecosistemelor".

12


12

Mediu CF. OUG 195/2005, ART. 2 (41): „Ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului".

Dezvoltare durabilă CF. OUG 195/2005, ART. 2 (23): „dezvoltarea care corespunde necesităţilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a‐şi satisface propriile necesităţi".

Habitat natural CF. L 345/2006, ART. 1 (3); OUG 57/2007, ART. 4: “zona terestră, acvatică sau subterană, în stare naturală, ce se diferențiază prin caracteristici geografice, abiotice și biotice".

Habitat seminatural CF. L 345/2006, ART. 1 (3): „zona terestră, acvatică sau subterană ale cărei caracteristici naturale au fost parţial modificate prin activitate umană".

Tipuri de habitate naturale de interes comunitar CF. OUG 57/2007 APROBATĂ PRIN L 49/2011, ART. 4: „tipuri de habitate naturale de interes comunitar ‐ acele tipuri de habitate care: a) sunt în pericol de dispariţie în arealul lor natural; b) au un areal natural redus ca urmare a restrângerii acestuia sau datorită faptului că în mod natural suprafaţa sa este redusă; c) sunt eşantioane reprezentative cu caracteristici tipice pentru una sau mai multe dintre cele 5 regiuni biogeografice specifice pentru România: alpină, continentală, panonică, stepică şi pontică".

Tipuri de habitate naturale prioritare CF. OUG 57/2007 APROBATĂ PRIN L 49/2011, ART. 4: tipurile de habitate naturale în pericol de dispariţie, pentru a căror conservare Comunitatea Europeană are o responsabilitate particulară, ţinând cont de proporţia arealului lor natural de răspândire.

Specii de interes comunitar CF. OUG 57/2007 APROBATĂ PRIN L 49/2011, ART. 4: ‐ speciile care pe teritoriul Uniunii Europene sunt: a) periclitate, cu excepţia celor al căror areal natural este situat la limita de distribuţie în areal şi care nu sunt nici periclitate, nici vulnerabile în regiunea vest‐palearctică; b) vulnerabile, speciile a căror încadrare în categoria celor periclitate este probabilă într‐un viitor apropiat dacă acţiunea factorilor perturbatori persistă; c) rare, speciile ale căror populaţii sunt reduse din punctul de vedere al distribuţiei sau/şi numeric şi care chiar dacă nu sunt în prezent periclitate sau vulnerabile riscă să devină. Aceste specii sunt localizate pe arii geografice restrânse sau sunt rar dispersate pe suprafeţe largi; d) endemice, speciile de plante/animale care se găsesc exclusiv într‐o regiune/locaţie şi care necesită o atenţie particulară datorită caracteristicilor habitatului lor şi/sau impactului potenţial al exploatării acestora asupra stării lor de conservare;

Specii prioritare CF. OUG 57/2007 APROBATĂ PRIN L 49/2011, ART. 4: speciile pentru a căror conservare Comunitatea Europeană are o responsabilitate specială datorită proporţiei reduse a arealului acestora pe teritoriul Uniunii Europene.

II.6.2. Patrimoniu cultural

Peisaj cultural – rezultat al interacţiunii între factorii naturali şi umani (UNESCO, World Heritage Convention), ilustrând evoluţia societăţii şi a aşezărilor umane în decursul istoriei, sub influenţa constrângerilor materiale sau oportunităţilor generate de mediul lor natural şi de factorii sociali, economici şi culturali, atât interni cât şi externi (UNESCO, Operational Guidelines for the Implementation of the World Heritage Convention, 3rd Annex).

Peisajul istoric urban – zona urbană rezultată din sedimentarea istorică a valorilor şi caracteristicilor naturale, care depăşeşte noţiunea de „centru istoric” sau „ansamblu”, incluzând un context urban mai larg, care cuprinde şi vecinătatea sa geografică. Acest context mai larg include topografia, geomorfologia, hidrologia şi caracteristicile naturale ale aşezării; mediul construit al acesteia, atât cel istoric, cât şi cel contemporan; infrastructura subterană şi supraterană, spaţiile deschise şi grădinile, modelele de folosinţă a terenului şi organizarea spaţială, relaţiile perceptuale şi vizuale, precum şi alte elemente ale structurii urbane. De asemenea, cuprinde practici şi valori sociale şi culturale, procese economice şi dimensiunile intangibile ale patrimoniului, în corelaţie cu diversitatea şi identitatea. Această definiţie furnizează fundamentul pentru o abordare comprehensivă şi integrată, necesară pentru identificarea, evaluarea, conservarea şi managementul peisajelor istorice urbane în cadrul dezvoltării durabile globale (Recomandări privind peisajul istoric urban, Unesco, 2011)

Patrimoniul cultural ‐ constituie un ansamblu de resurse moştenite din trecut pe care persoanele le consideră, indiferent de regimul de proprietate a bunurilor, ca o reflectare şi o expresie a valorilor, credinţelor, cunoştinţelor şi tradiţiilor lor în continuă evoluţie. Acesta include şi toate aspectele de mediu care rezultă din interacţiunea în timp între persoane şi locuri (Convenţia‐cadru a Consiliului Europei privind valoarea socială a patrimoniului cultural pentru societate, Faro, 2005)


13

Comunitate patrimonială – este formată din persoanele care ataşează o anumită valoare aspectelor specifice ale patrimoniului cultural pe care ei doresc, în cadrul acţiunii publice, să le menţină şi să le transmită generaţiilor viitoare (Convenţia‐cadru a Consiliului Europei privind valoarea socială a patrimoniului cultural pentru societate, Faro, 2005).

Monument istoric: parte a patrimoniului cultural naţional CF. L 422/2001, ART. 1(2): "bunuri imobile, construcţii şi terenuri situate pe teritoriul României sau în afara graniţelor, proprietăţi ale statului român, semnificative pentru istoria, cultura şi civilizaţia naţională şi universală". ART. 3: "Conform prezentei legi se stabilesc următoarele categorii de monumente istorice, bunuri imobile situate subteran, suprateran sau subacvatic: [monument, ansamblu şi sit]".

Zonă de protecţie a unui monument istoric CF. L 422/2001, ART. 8: "(1) Pentru fiecare monument istoric se instituie zona sa de protecţie, prin care se asigură conservarea integrată a monumentului istoric şi a cadrului său construit sau natural. (2) delimitarea şi instituirea zonei de protecţie se realizează simultan cu clasarea bunului imobil ca monument istoric, în condiţiile legii. (3) în zona de protecţie pot fi instituite servituţi de utilitate publică şi reglementări speciale de construire prin planurile şi regulamentele de urbanism aprobate şi avizate conform legii". Art. 59: "Până la instituirea zonei de protecţie a fiecărui monument istoric potrivit art. 8 se consideră zonă de protecţie o suprafaţă delimitată cu o rază de 100 m în localităţi urbane, 200 m în localităţi rurale şi 500 m în afara localităţilor".

Monument istoric înscris în Lista patrimoniului mondial CF. OG 47/2000, ART. 2: "Monumentele istorice din România înscrise în Lista patrimoniului mondial de catre Comitetul patrimoniului mondial de pe lânga UNESCO".

Lista monumentelor istorice CF. OMCC 2682/2003: Listă instituită de Ministerul Culturii. Lista, întocmită pentru fiecare judeţ, respectiv pentru municipiul Bucureşti. Lista este strucurată în următoarele Capitole: I.Arheologie, II.Arhitectură, III.Monumente de for public, IV.Monumente memoriale/funerare.

Lista valorilor de patrimoniu cultural naţional CF. L 5/2000: Listă prezentată în Anexa III a Planului de Amenajare a Teritoriului Naţional (PATN) – Secţiunea a III‐a – zone protejate, structurată pe capitole şi subcapitole care corespund tipurilor şi subtipurilor valorilor evidenţiate.

Lista valorilor de patrimoniu natural naţional CF. L 5/2000: Listă prezentată în Anexa I a PATN – Secţiunea a III‐a – zone protejate, structurată pe capitole şi subcapitole, corespunzătoare unor categorii, apoi pe judeţe.

II.6.3. Patrimoniu imaterial

Patrimoniu cultural imaterial CF. OG 19/2007, ART. 2: "Totalitatea practicilor, reprezentărilor şi formelor de exprimare ale culturii tradiţionale a unei comunităţi, împreună cu produsele materiale şi spaţiile culturale asociate acestora, transmise continuu de o comunitate". Cuprinde: meşteşugul tradiţional, creaţia artistică şi tehnica tradiţională, cultura populară contemporană şi purtătorii elementelor de cultura tradiţională.

II.6.4. Patrimoniu arheologic

Patrimoniu arheologic CF. OG 43/2000, ART. 2(b): "Patrimoniul arheologic constituie totalitatea bunurilor arheologice care este format din: (i) siturile arheologice clasate în Lista cuprinzând monumentele istorice situate suprateran, subteran sau subacvatic, ce cuprind vestigii arheologice: structuri, construcţii, grupuri de clădiri, precum şi terenurile cu potenţial arheologic reperat, definite conform legii; (ii) bunurile mobile, obiectele sau urmele manifestărilor umane, împreună cu terenul în care acestea au fost descoperite".

Cercetare arheologică CF. OG 43/2000, ART. 2(c): "prin cercetare arheologică se înţelege ansamblul de măsuri cu caracter ştiinţific şi tehnic menite să asigure prospectarea, identificarea, decopertarea prin săpături arheologice, investigarea, recoltarea, înregistrarea şi valorificarea ştiinţifică, inclusiv publicarea, a patrimoniului arheologic. Cercetarea arheologică se realizează în condiţiile prezentei ordonanţe de către personalul de specialitate atestat şi înregistrat în Registrul Arheologilor. Evaluarea rezultatelor cercetării arheologice stă la baza stabilirii statutului juridic de protecţie a descoperirilor arheologice sau, după caz, descărcării de sarcină arheologică a zonei".

Descoperire arheologică CF. OG 43/2000, ART. 2(d): "prin descoperire arheologică se înţelege evidenţierea, prin intermediul săpăturilor arheologice, a vestigiilor, obiectelor şi urmelor manifestărilor umane, care constituie mărturii ale epocilor şi civilizaţiilor dispărute".

14


14

Descoperire arheologică întâmplătoare CF. OG 43/2000, ART. 2(d): "prin descoperire arheologică se înţelege evidenţierea de bunuri de patrimoniu arheologic, ca urmare a acţiunii factorilor naturali sau acţiunilor umane, altele decât cercetarea arheologică atestată".

Descărcare de sarcină arheologică CF. OG 43/2000, ART. 5(11): "Descărcarea de sarcină arheologică este procedura prin care se confirmă că un teren în care a fost evidenţiat patrimoniul arheologic poate fi redat activităţilor umane curente".

Sit arheologic declarat zonă de interes prioritar CF. OG 43/2000, ART. 2(g): "prin sit arheologic declarat zonă de interes prioritar se înţelege zona de interes arheologic naţional care se instituie asupra teritoriului ce cuprinde siturile arheologice a căror cercetare ştiinţifică, protejare şi punere în valoare este de importanţă excepţională pentru istoria şi cultura naţională prin mărturiile materiale, bunurile mobile sau imobile, care fac parte sau sunt propuse să facă parte din categoria Tezaur al patrimoniului cultural naţional mobil sau, după caz, din categoria monumentelor istorice aflate în Lista patrimoniului mondial".

Zonă cu patrimoniu arheologic cunoscut şi cercetat CF. OG 43/2000, ART. 2(f): "prin zonă cu patrimoniu arheologic cunoscut şi cercetat se înţelege terenul în care, ca urmare a cercetării arheologice, au fost descoperite bunuri din categoria celor prevăzute la art. 2 litera b" [vezi "PATRIMONIU

ARHEOLOGIC"]. ART. 5(3): "Regimul de protecţie a zonelor cu potenţial arheologic cunoscut şi cercetat este reglementat de legislaţia în vigoare privitoare la protejarea monumentelor istorice şi a bunurilor mobile care fac parte din patrimoniul cultural naţional".

Zonă de patrimoniu arheologic reperat CF. OG 43/2000, ART. 2(h): "prin zonă cu patrimoniu arheologic reperat se înţelege terenul delimitat conform legii, în care urmează să se efectueze cercetări arheologice pe baza informaţiilor sau a studiilor ştiinţifice care atestă existenţa subterană sau subacvatică de bunuri de patrimoniu arheologic, susceptibile să facă parte din patrimoniul cultural naţional. Până la finalizarea cercetării arheologice şi luarea măsurilor corespunzătoare de protecţie şi de punere în valoare a descoperirilor arheologice, zonele de protecţie ale siturilor arheologice sau istorice, instituite conform legii, sunt totodată şi zone cu potenţial arheologic reperat". ART. 4(9): "Autorizarea lucrărilor de construire sau desfiinţare din zonele cu patrimoniu arheologic reperat se aprobă numai pe baza şi în conformitate cu avizul MCC".

Zonă cu potenţial arheologic evidenţiat întâmplător CF. OG 43/2000, ART. 2(i): "prin zonă cu potenţial arheologic evidenţiat întâmplător se înţelege terenul în care existenţa bunurilor de patrimoniu arheologic s‐a evidenţiat în mod neprevăzut ca urmare a: (I) acţiunilor umane, altele decât cercetarea arheologică atestată cum ar fi: lucrări de construcţii, lucrări de prospecţiuni geologice, inclusiv teledetecţie, lucrări agricole, precum şi alte tipuri de lucrări şi cercetări efectuate subteran sau subacvatic; (II) acţiunilor factorilor naturali, cum ar fi: seism, alunecări de teren, inundaţii, eroziunea solului şi altele; şi în cazul cărora este necesară o cercetare arheologică în vederea înregistrării şi valorificării ştiinţifice a acestora. Zona cu patrimoniu arheologic evidenţiat întâmplător se delimitează în jurul locului descoperirii arheologice întâmplătoare, astfel: (1) pe toată suprafaţa terenului care face obiectul autorizării de construire; (2) pe o rază de 50 metri faţă de locul descoperirii, în cazul în care descoperirea s‐a făcut ca urmare a lucrărilor agricole sau a altor lucrări care nu au nevoie de autorizaţie de construire; (3) pe toată suprafaţa terenului afectat de acţiunea factorilor naturali". ART. 4(10): "In cazul zonelor cu patrimoniu arheologic evidenţiat întâmplător, în condiţiile prevederilor alin. 5, până la descărcare de sarcină arheologică, autorizarea de construire se suspendă sau, după caz, primarul localităţii dispune întreruperea oricărei alte activităţi, în conformitate cu avizul direcţiilor pentru cultură, culte şi patrimoniu cultural naţional judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti şi se instituie regimul de supraveghere sau săpătură arheologică". ART. 8: "Până la descărcarea de sarcină arheologică, terenul care face obiectul cercetării este protejat ca sit arheologic, conform legii.

II.6.5. Arii şi zone protejate

Zonă de protecţie a unui sit arheologic sau istoric CF. OG 43/2000, ART. 2(H) ALIN. 2: "Până la finalizarea cercetării arheologice şi luarea măsurilor corespunzătoare de protecţie şi de punere în valoare a descoperirilor arheologice, zonele de protecţie ale siturilor arheologice sau istorice, instituite conform legii, sunt totodată şi zone cu potenţial arheologic reperat". VEZI "ZONĂ DE PATRIMONIU ARHEOLOGIC REPERAT".

Zonă protejată CF. L 5/2000, ART. 1(2): "zone naturale sau construite, delimitate geografic şi/sau topografic, care cuprind valori de patrimoniu natural şi/sau cultural şi sunt declarate ca atare pentru atingerea obiectivelor specifice de conservare a patrimoniului".

Zonă protejată de interes naţional CF. L 5/2000, ART. 2: "Legea evidenţiază zonele naturale protejate de interes naţional [Anexa I a legii] şi identifică valorile de patrimoniu cultural naţional [anexa III a legii] care necesită instituirea de zone protejate pentru asigurarea protecţiei acestor valori".


15

Zonă de protecţie a unei valori de patrimoniu cultural CF. L 5/2000, ART. 5 (2): "Autorităţile administraţiei publice locale, cu sprijinul autorităţilor publice centrale, vor delimita, în baza unor studii de specialitate, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, zonele de protecţie a valorilor de patrimoniu cultural, prevăzute în anexa nr. III". Art. 10: "(1) Până la delimitarea prin studii de specialitate a zonelor de protecţie a valorilor de patrimoniu cultural, prevăzute în anexa nr. III, în condiţiile art. 5 alin. (2), se instituie zona de protecţie a monumentelor istorice, de 100 metri în municipii şi oraşe, de 200 metri în comune şi de 500 metri în afara localităţilor. (2) Distanţele sunt măsurate de la limita exterioară a terenurilor aferente monumentelor istorice [...]".

Arie naturală protejată CF. OUG 236/2000, ART. 4(d): "zonă terestră, acvatică şi/sau subterană, cu perimetru legal stabilit şi având un regim special de ocrotire şi conservare, în care există specii de plante şi animale sălbatice, elemente şi formaţiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ştiinţifică sau culturală deosebită". CF. OUG 57/2007 APROBATĂ PRIN L 49/2011, ART. 4 ‐ zona terestră şi/sau acvatică în care există specii de plante şi animale sălbatice, elemente şi formaţiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, ştiinţifică ori culturală deosebită, care are un regim special de protecţie şi conservare, stabilit conform prevederilor legale

Zonă de protecţie (a bunurilor patrimoniului natural) CF. OUG 236/2000, ART. 4(k): "zonă înconjurătoare pentru un bun al patrimoniului natural, destinată să prevină impactul activităţilor antropice asupra acestui bun".

Coridoare ecologice CF. OUG 57/2007 APROBATĂ PRIN L 49/2011, ART. 4 ‐ zona naturală sau amenajată care asigură cerinţele de deplasare, reproducere şi refugiu pentru speciile sălbatice terestre şi acvatice şi în care se aplică unele măsuri de protecţie şi conservare.

Reţeaua ecologică de arii protejate CF. OUG 57/2007 APROBATĂ PRIN L 49/2011, ART. 4 ‐ ansamblul de arii naturale protejate, împreună cu coridoarele ecologice;

Reţeaua naţională de arii protejate: CF. OUG 57/2007 APROBATĂ PRIN L 49/2011, ART. 4 ‐ ansamblul ariilor naturale protejate, de interes naţional, comunitar şi internaţional;

Reţea ecologică „Natura 2000” CF. OUG 57/2007 APROBATĂ PRIN L 49/2011, ART. 4 ‐ reţeaua ecologică europeană de arii naturale protejate şi care cuprinde arii de protecţie specială avifaunistică, stabilite în conformitate cu prevederile Directivei 79/409/CEE privind conservarea păsărilor sălbatice şi arii speciale de conservare desemnate de Comisia Europeană şi ale Directivei 92/43/CEE privind conservarea habitatelor naturale, a faunei şi florei sălbatice

Zonarea internă a ariilor naturale protejate CF. OUG 57/2007 APROBATĂ PRIN L 49/2011, ART. 4 ŞI 22 – definirea şi delimitarea de zone în interiorul ariilor naturale protejate conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi planurilor de management, în care se stabilesc măsuri speciale de management şi se reglementează activităţile umane în conformitate cu obiectivele pentru care a fost desemnată aria naturală protejată.

Vecinătate a ariilor naturale protejate CF. L 345/2006, ART. 1 (6): "zona din afara limitei unei arii naturale protejate, din care se poate genera un impact asupra ariei naturale protejate de către un proiect sau o activitate, în funcţie de natura, mărimea şi/sau localizarea acesteia".

Zone de conservare specială (în interiorul parcurilor naţionale şi naturale) CF. OMAPPM 552/2003, ART. 2: "zone ce cuprind cele mai valoroase elemente ale patrimoniului natural din interiorul parcurilor naţionale şi parcurilor naturale şi sunt asimilabile integral sau pot include rezervaţii ştiinţifice, rezervaţii naturale, inclusiv de tip peisagistic, monumente ale naturii, arii speciale de conservare, arii de protecţie specială avifaunistică, zone protejate pentru monumentele istorice de valoare naţională excepţională, după caz".

Rezervaţii ştiinţifice CF. L 345/2006, Art. 1 (36): "arii naturale protejate [vezi "Arie naturală protejată"] al caror scop este protecțiam și conservarea unor habitate naturale terestre si/sau acvatice, cuprinzând elemente reprezentative de interes știintific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic sau de altă natură".

Parcuri naţionale CF. L 345/2006, ART. 1 (36): "arii naturale protejate [vezi "ARIE NATURALĂ PROTEJATĂ"] al căror scop este protecția și conservarea unor eșantioane reprezentative pentru spatiul biogeografic national, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspectul fizico‐geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de altă natură, oferind posibilitatea vizitarii în scopuri stiintifice, educative, recreative si turistice".

16


16

Monumente ale naturii CF. OUG 236/2000, ANEXA 1, (C): "arii naturale protejate [vezi "ARIE NATURALĂ PROTEJATĂ"] al căror scop este protecţia şi conservarea unor elemente naturale cu valoare şi semnificaţie ecologică, ştiinţifică, peisagistică deosebite, reprezentate de specii de plante sau animale sălbatice rare, endemice sau ameninţate cu dispariţia, arbori seculari, asociaţii floristice şi faunistice, fenomene geologice ‐ peşteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apă, cascade şi alte manifestări şi formaţiuni geologice, depozite fosilifere, precum şi alte elemente naturale cu valoare de patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor".

Rezervaţii naturale CF. OUG 236/2000, ANEXA 1, (D): "arii naturale protejate [vezi "ARIE NATURALĂ PROTEJATĂ"] al căror scop este protecţia şi conservarea unor habitate şi specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic".

Parcuri naturale CF. OUG 236/2000, ANEXA 1, (E): "arii naturale protejate [vezi "ARIE NATURALĂ PROTEJATĂ"] al căror scop este protecţia şi conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacţiunea activităţilor umane cu natura de‐a lungul timpului a creat o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică şi/sau culturală, deseori cu o mare diversitate biologică".

Rezervaţii ale biosferei CF. OUG 236/2000, ANEXA 1, (F): "arii naturale protejate [vezi "ARIE NATURALĂ PROTEJATĂ"] al căror scop este protecţia şi conservarea unor zone de habitat natural şi a diversităţii biologice specifice".

Zone umede de importanţă internaţională CF. OUG 236/2000, ANEXA 1, (G): "arii naturale protejate [vezi "ARIE NATURALĂ PROTEJATĂ"] al căror scop este de a se asigura protecţia şi conservarea siturilor naturale cu diversitatea biologică specifică zonelor umede".

Situri naturale ale patrimoniului natural universal CF. OUG 236/2000, ANEXA 1, (H): "arii naturale protejate [vezi "ARIE NATURALĂ PROTEJATĂ"] al căror scop este ocrotirea şi conservarea unor zone de habitat natural în cuprinsul cărora există elemente naturale a căror valoare este recunoscută ca fiind de importanţă universală".

Arii speciale de conservare CF. OUG 236/2000, ANEXA 1, (I): "arii naturale protejate al căror scop este de a conserva, de a menţine şi, acolo unde este cazul, de a readuce într‐o stare de conservare favorabilă habitatele naturale şi/sau populaţiile speciilor pentru care situl este desemnat". Ariile speciale de conservare sunt desemnate de stat în conformitate cu prevederile Directivei 92/43/CCE din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice şi vor face parte din reţeaua europeană NATURA 2000 după recunoaşterea statutului lor de către Comisia Europeană. CF. OUG 57/2007 APROBATĂ PRIN L 49/2011, ART. 4 ‐ situl de importanţă comunitară desemnat printr‐un act statutar, administrativ şi/sau contractual în care sunt aplicate măsurile de conservare necesare menţinerii sau de refacere la o stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale şi/sau a populaţiilor speciilor de interes comunitar pentru care situl este desemnat.

Arii de protecţie specială avifaunistică CF. OUG 236/2000, ANEXA 1, (J): "arii naturale protejate al căror scop este de a conserva, de a menţine şi, acolo unde este cazul, de a readuce într‐o stare de conservare favorabilă habitatele specifice, desemnate pentru protecţia speciilor de păsări migratoare sălbatice". Ariile speciale de protecţie sunt desemnate de stat în conformitate cu prevederile Directivei 79/409/CCE din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice şi vor face parte din reţeaua europeană NATURA 2000 după recunoaşterea statutului lor de către Comisia Europeană. CF. OUG 57/2007 APROBATĂ PRIN L 49/2011, ART. 4 ‐ ariile naturale protejate ale căror scopuri sunt conservarea, menţinerea şi, acolo unde este cazul, refacerea la o stare de conservare favorabilă a speciilor de păsări şi a habitatelor specifice, desemnate pentru protecţia de păsări migratoare.

Comunităţi locale CF. OUG 236/2000: "comunităţile umane situate în interiorul sau în vecinătatea ariei naturale protejate, care deţin proprietăţi ori desfăşoară diverse activităţi pe teritoriul sau în vecinătatea ariei naturale protejate".

Activităţi tradiţionale CF. OUG 236/2000: "activităţile de utilizare durabilă a resurselor naturale desfăşurate de comunităţile locale în scopul asigurării subzistenţei".

Arie naturală protejată de interes naţional Cf. L 345/2006, Art. 1 (2): "aria naturală protejată, constituită cu scopul de a se proteja habitate naturale și seminaturale de interes naţional și specii indigene de floră și faună".


17

III. Analiză şi recomandări

III.1. Analiza‐diagnostic a situaţiei

III.1.1. Conservarea patrimoniului natural şi a biodiversităţii

III.1.1.a. Convenţia de la Rio privind diversitatea biologică

Convenţia de la Rio (1992)2, ratificată de România prin Legea nr. 58/1994, precizează că statele sunt responsabile de conservarea diversităţii biologice proprii şi de utilizarea durabilă a resurselor lor biologice.

Convenţia formulează măsurile generale pentru conservare şi utilizare durabilă (art. 6). Fiecare dintre părţi, în funcţie de condiţiile specifice şi de posibilităţi: va elabora strategii, planuri şi programe naţionale pentru a asigura conservarea şi utilizarea durabilă a diversităţii

biologice sau va adapta în acest scop strategiile, planurile şi programele existente ţinând seama, printre altele, de măsurile stabilite în prezenta convenţie, importante pentru partea contractantă în cauză; şi

va integra, în măsura posibilităţilor şi în funcţie de necesităţi, conservarea şi utilizarea durabilă a diversităţii biologice în planurile, programele şi politicile sectoriale şi intersectoriale pertinente.

Fiecare parte contractantă, în măsura posibilităţilor şi în funcţie de necesităţi, va identifica componentele diversităţii biologice importante pentru conservarea şi utilizarea sa durabilă şi va monitoriza, prin prelevare de eşantioane şi alte tehnici, componentele diversităţii biologice, acordând atenţie specială celor care necesită măsuri de conservare urgentă şi celor care oferă cel mai ridicat potenţial pentru utilizare durabilă (art. 7).

Textul Convenţiei precizează faptul că existenţa unui sistem de zone protejate sau zone unde sunt necesare măsuri speciale pentru conservarea diversităţii biologice reprezintă prima măsură de conservare in situ a diversităţii biologice – vezi Studiul 9. Cadrul natural şi biodiversitatea.

III.1.1.b. Sistemul de protecţie şi arealele protejate

1. Bunuri ale patrimoniului natural3

a. Habitate naturale Printr‐un habitat natural se înţelege aria terestră, acvatică sau subterană, aflată în stare naturală sau seminaturală, care se diferenţiază prin caracteristici geografice, abiotice şi biotice (trebuie remarcat că definiţia habitatului natural este aproape identică cu a peisajului natural). Habitatul unei specii reprezintă mediul, definit prin factori abiotici şi biotici, în care trăieşte o specie în orice stadiu al ciclului său biologic.

Tipuri de habitate naturale protejate Clasificarea habitatelor naturale protejate, în legislaţia de mediu românească, răspunde reglementărilor UE. - Habitate naturale de interes comunitar (protejate pe teritoriul Uniunii Europene):

' habitate cu areal natural redus ca urmare a restrângerii; ' habitate reprezentative pentru una sau mai multe regiuni biogeografice.

- Habitate naturale prioritare – tipuri de habitate naturale aflate în pericol de dispariţie, pentru a căror conservare Comunitatea Europeană îşi asumă responsabilitatea, datorită proporţiei reduse a arealului acestora pe teritoriul Uniunii Europene.

Regiuni biogeografice specifice pentru România: - regiunea alpină – peisajele montane; - regiunea continentală – peisajele de deal şi podiş; - regiunea panonică – Câmpia de vest; - regiunea stepică – Câmpia română şi cea mai mare parte din Dobrogea; - regiunea pontică – regiunea litoralului Mării Negre.

Politica de conservare a habitatelor Se referă la ansamblul de măsuri care se pun în aplicare pentru menţinerea într‐o stare favorabilă sau refacerea habitatelor naturale şi a populaţiilor de specii de faună şi floră sălbatice.

2 Convenţia privind diversitatea biologică, elaborată sub egida Programului Naţiunilor Unite pentru Mediul Înconjurător şi semnată la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992

cu ocazia Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare a fost semnată de către Comunitate şi toate statele sale membre cu ocazia Conferinţei; încheierea Convenţiei s‐a realizat prin Decizia Consiliului din 25 oct. 1993.

3 Quattro Design, MNIR, Point Zero, Metodologie de identificare şi de evaluare a peisajului, beneficiar: MDRT, Cap. 1.2.1.D, Faza I – Fundamentare teoretică, 2007,

autor dr. Cristian GORAN.

18


18

Harta 12.1. Delimitarea regiunilor biogeografice din România Sursa: Hotărârea Guvernului nr. 1284/2007, Anexa 2

Starea de conservare a habitatelor naturale

Starea de conservare a unui habitat natural este indicată de totalitatea factorilor care acţionează asupra habitatului natural şi a speciilor caracteristice acestuia şi care îi poate afecta pe termen lung distribuţia, structura şi funcţiile, precum şi supravieţuirea speciilor ce îi sunt caracteristice.

Starea de conservare este favorabilă dacă se îndeplinesc următoarele condiţii: - arealul natural şi suprafeţele pe care le acoperă sunt stabile sau în creştere; - habitatul are structura şi funcţiile specifice necesare pentru menţinerea sa pe termen lung; - habitatul are o probabilitate mare de menţinere în viitorul previzibil; - speciile caracteristice habitatului se află într‐o stare de conservare favorabilă.

b. Specii de plante şi animale protejate Categorii ecologice

- specii indigene – speciile de plante şi animale sălbatice care se regăsesc în mod natural în România şi nu ca urmare a introducerii accidentale sau forţate de către om de‐a lungul secolelor;

- specii alohtone – speciile introduse/răspândite, accidental sau intenţionat, din altă regiune geografică, ca urmare directă sau indirectă a activităţii umane. Ele pot fi în competiţie, pot domina, pot avea un impact negativ asupra speciilor native, putând chiar să le înlocuiască;

- specii invazive – speciile indigene sau alohtone, care s‐au introdus accidental ori intenţionat într‐o arie şi/sau s‐au reprodus cu un aşa succes şi atât de agresiv încât influenţează negativ/domină/înlocuiesc unele dintre speciile indigene, determinând modificarea structurii cantitative sau calitative a biocenozei naturale, caracteristică unui anumit tip de biotop.

Tipuri de specii protejate - Specii de interes comunitar (protejate pe teritoriul Uniunii Europene):

' specii periclitate; ' specii vulnerabile (sunt periclitate într‐un viitor apropiat, dacă persistă acţiunea factorilor perturbatori); ' specii rare (populaţii reduse prin distribuţie sau/şi număr); ' specii endemice (răspândite pe areale foarte restrânse, care sunt legate de condiţiile locale). * Specii prioritare – regim special de protecţie datorită proporţiei reduse a arealului acestora pe teritoriul UE.

- Starea de conservare a speciilor protejate Starea de conservare a unei specii rezultă din totalitatea factorilor ce acţionează asupra sa şi care pot influenţa pe termen lung distribuţia şi abundenţa populaţiilor speciei respective. Starea de conservare este considerată favorabilă dacă: ' datele privind dinamica populaţiilor speciei respective indică faptul că aceasta se menţine şi are şanse să se

menţină pe termen lung ca o componentă viabilă a habitatului său natural; ' arealul natural al speciei nu se reduce şi nu există riscul să se reducă în viitorul previzibil; ' există un habitat suficient de vast pentru ca populaţiile speciei să se menţină pe termen lung.


19

c. Tipuri geomorfologice deosebite Formele de relief pozitiv sau negativ, deosebite, cum sunt colinele, depresiunile, dolinele, şeile, văile carstice, ponoarele, izbucurile şi altele, se conservă în cadrul ariilor naturale protejate existente sau în cadrul unor arii naturale de interes geomorfologic, corespunzător delimitate (zone de protecţie corespunzătoare ca întindere scopului de conservare) şi puse sub regim special de protecţie.

d. Bunuri ale patrimoniului speologic Sunt protejate cavităţile naturale subterane mai adânci de 5 metri şi suficient de mari în secţiune pentru a permite accesul omului, împreună cu resursele şi perimetrul de protecţie al acestora. Prin resursele peşterii se înţeleg obiecte, materiale, substanţe şi forme de viaţă, care există sau se formează în mod natural în peşteri: formaţiuni minerale, roci, sedimente, depozite paleontologice, situri arheologice, specii de plante şi animale, acumulări de ape subterane. Peşterile sunt clasificate în patru clase de importanţă (A–D), diferenţiate prin grad de protecţie, condiţii de autorizare al accesului, tipuri de intervenţii permise.

e. Bunuri ale patrimoniului geologic Fac parte din patrimoniul geologic tipurile de obiective care conservă eşantioane reprezentative din punct de vedere paleontologic, petrografic, mineralogic, structural, stratigrafic. Pentru evitarea efectelor negative asupra acestora, se interzic: Distrugerea, perturbarea sau alterarea siturilor de conservare pentru obiective geologice; Dislocarea, prelevarea rocilor, fosilelor, vegetaţiei de pe aria unui sit de conservare, fără acordul celui care o

administrează; Intrarea în perimetrul protejat fără permisul de acces eliberat de cel care îl administrează; Înstrăinarea din proprietate publică a unui sit sau a unui teren ce cuprinde un sit de conservare de interes geologic.

2. Categorii de arii naturale protejate

Cu scopul de a asigura măsuri speciale de protecție și conservare a patrimoniului natural, ariile naturale protejate se împart în categorii, ce asigură un regim diferențiat de protecție, conservare și utilizare (cf. OUG nr. 57/2007):

i) Arii naturale de interes național: rezervații științifice; parcuri naționale; monumente ale naturii; rezervații naturale; parcuri naturale.

1. Rezervaţiile ştiinţifice sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi conservarea unor habitate naturale terestre şi/sau acvatice, cuprinzând elemente reprezentative de interes ştiinţific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic sau de altă natură. În aceste zone se interzice desfăşurarea oricăror activităţi umane, cu excepţia activităţilor de cercetare, educaţie şi de ecoturism cu limitările descrise în planurile de management, cu acordul forului ştiinţific competent şi al administratorului rezervaţiei ştiinţifice. Rezervaţiile ştiinţifice corespund categoriei I IUCN (Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii) "Rezervaţie Naturală Strictă: arie protejată, administrată în principal în scopuri ştiinţifice".

2. Parcurile naţionale sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi conservarea unor eşantioane reprezentative pentru spaţiul biogeografic naţional, cuprinzând elemente naturale cu valoare deosebită sub aspectul fizico‐geografic, floristic, faunistic, hidrologic, geologic, paleontologic, speologic, pedologic sau de altă natură, oferind posibilitatea vizitării în scopuri ştiinţifice, educative, recreative şi turistice. În perimetrul parcurilor naţionale sunt admise doar activităţile tradiţionale practicate numai de comunităţile din zona parcului naţional, activităţi tradiţionale ce vor fi reglementate prin planul de management. Parcurile naţionale corespund categoriei II IUCN "Parc naţional: arie protejată administrată în special pentru protecţia ecosistemelor şi pentru recreere".

3. Monumente ale naturii sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi conservarea unor elemente naturale cu valoare şi semnificaţie ecologică, ştiinţifică, peisagistică deosebite, reprezentate de specii de plante sau animale sălbatice rare, endemice ori ameninţate cu dispariţia, arbori seculari, asociaţii floristice şi faunistice, fenomene geologice ‐ peşteri, martori de eroziune, chei, cursuri de apă, cascade şi alte manifestări şi formaţiuni geologice, depozite fosilifere, precum şi alte elemente naturale cu valoare de patrimoniu natural prin unicitatea sau raritatea lor. Dacă monumentele naturii nu sunt cuprinse în perimetrul altor zone aflate sub regim de protecţie, pentru asigurarea integrităţii lor se vor stabili zone de protecţie obligatorie, indiferent de destinaţia şi de deţinătorul terenului. Monumentele naturii corespund categoriei III IUCN "Monument natural: arie protejată administrată în special pentru conservarea elementelor naturale, specifice".

4. Rezervaţiile naturale sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi conservarea unor habitate şi specii naturale importante sub aspect floristic, faunistic, forestier, hidrologic, geologic, speologic, paleontologic, pedologic. Pe lângă activităţile ştiinţifice, după caz, pot fi admise activităţi turistice, educaţionale, organizate. Sunt admise unele activităţi de valorificare durabilă a unor resurse naturale. Potrivit scopului pentru care au fost desemnate, rezervaţiile naturale pot avea caracter predominant: botanic, zoologic, forestier, geologic, paleontologic, peisagistic, speologic, de zonă umedă, marină, de resurse genetice şi altele. Aceste rezervaţii corespund categoriei IV IUCN, şi anume arie de gestionare a habitatelor/speciilor: arie protejată administrată în special pentru conservare prin intervenţii de gospodărire.

5. Parcurile naturale sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacţiunea activităţilor umane cu natura de‐a lungul timpului a creat o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică şi/sau culturală, deseori cu o mare diversitate biologică. Managementul parcurilor naturale urmăreşte menţinerea interacţiunii armonioase a omului cu natura prin protejarea diversităţii habitatelor şi peisajului, promovând păstrarea folosinţelor tradiţionale ale terenurilor, încurajarea şi consolidarea activităţilor, practicilor şi culturii tradiţionale ale populaţiei locale. De asemenea, se oferă publicului posibilităţi de recreere şi turism şi se încurajează activităţile ştiinţifice şi educaţionale. Parcurile naturale corespund categoriei V IUCN "Peisaj protejat: arie protejată administrată în principal pentru conservarea peisajului şi recreere".

20


20

ii) Arii naturale de interes internațional: rezervații ale biosferei; zone umede de importanță internațională (Situri RAMSAR); situri naturale ale patrimoniului natural universal; geoparcuri. 1. Rezervaţiile biosferei sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi conservarea unor zone de habitat natural şi a diversităţii

biologice specifice. Rezervaţiile biosferei se întind pe suprafeţe mari şi cuprind un complex de ecosisteme terestre şi/sau acvatice, lacuri şi cursuri de apă, zone umede cu comunităţi biocenotice floristice şi faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea tradiţională a teritoriului, ecosisteme modificate sub influenţa omului şi care pot fi readuse la starea naturală, comunităţi umane a căror existenţă este bazată pe valorificarea resurselor naturale, pe principiul dezvoltării durabile şi armonioase. Managementul rezervaţiilor biosferei se realizează conform unor regulamente şi planuri de protecţie şi conservare proprii, în conformitate cu recomandările Programului Om ‐ Biosferă de sub egida UNESCO. Dacă în perimetrul rezervaţiilor biosferei sunt cuprinse şi situri naturale ale patrimoniului universal, managementul rezervaţiei se realizează cu respectarea prevederilor Convenţiei privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural, de sub egida UNESCO.

2. Zone umede de importanţă internaţională (situri RAMSAR) sunt acele arii naturale protejate al căror scop este asigurarea protecţiei şi conservării siturilor naturale cu diversitatea biologică specifică zonelor umede. Managementul acestor zone se realizează în scopul conservării lor şi al utilizării durabile a resurselor biologice pe care le generează, în conformitate cu prevederile Convenţiei privind conservarea zonelor umede de importanţă internaţională, în special ca habitat al păsărilor acvatice.

3. Siturile naturale ale patrimoniului natural universal sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt protecţia şi conservarea unor zone de habitat natural în cuprinsul cărora există elemente naturale a căror valoare este recunoscută ca fiind de importanţă universală. Mărimea arealului lor este determinată de cerinţele pentru asigurarea integrităţii şi conservării elementelor supuse acestui regim de protecţie. În cuprinsul acestor zone pot exista comunităţi umane ale căror activităţi sunt orientate pentru o dezvoltare compatibilă cu cerinţele de protecţie şi conservare ale sitului natural. Managementul siturilor naturale ale patrimoniului natural universal se realizează în conformitate cu regulamentele şi planurile proprii de protecţie şi conservare, cu respectarea prevederilor Convenţiei privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural, de sub egida UNESCO.

4. Geoparcul este un teritoriu ce cuprinde elemente de interes geologic deosebit, alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric şi cultural. Caracteristicile geologice sunt cuprinse într‐un număr de situri de importanţă ştiinţifică, educaţională sau estetică, reprezentative pentru un anumit moment din istoria Pamântului ori pentru anumite evenimente sau procese geologice. Geoparcul are o structură de administrare proprie care, în parteneriate locale şi naţionale, asigură conservarea patrimoniului natural şi cultural şi propune metode noi de protecţie, educaţie, cooperare în scopul dezvoltării socio‐economice, îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă din mediul rural şi întăririi identităţii locale. Managementul unui geoparc se realizează în conformitate cu strategia de dezvoltare teritorială identificată şi în conformitate cu recomandările UNESCO şi Cartei Reţelei Europene a Geoparcurilor. Geoparcul reprezintă un concept lansat şi susţinut de UNESCO, în parteneriat cu Reţeaua Europeană a Geoparcurilor. La nivel mondial a fost creată Reţeaua Globală (UNESCO) a Geoparcurilor. Recunoaşterea internaţională a funcţionarii unui geoparc şi acceptarea lui în aceste structuri se face în acord cu reglementările stabilite de UNESCO şi de Carta Reţelei Europene a Geoparcurilor.

iii) Arii naturale de interes comunitar (Situri NATURA 2000): situri de importanță comunitară (SCI); arii de protecție specială avifaunistică (SPA); arii speciale de conservare (SAC). 1. Ariile speciale de conservare sunt acele arii naturale protejate de interes comunitar ale căror scopuri sunt conservarea, menţinerea şi, acolo unde

este cazul, readucerea într‐o stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale şi/sau a populaţiilor speciilor pentru care situl este desemnat. Managementul ariilor speciale de conservare necesită planuri de management adecvate, specifice siturilor desemnate sau integrate în alte planuri de management, şi măsuri legale, administrative sau contractuale în scopul evitării deteriorării habitatelor naturale şi a habitatelor speciilor, precum şi a perturbării speciilor pentru care zonele au fost desemnate Ariile speciale de conservare se desemnează prin hotărâre a Guvernului, după recunoaşterea statutului lor de către Comisia Europeană, şi vor face parte din reţeaua europeană "Natura 2000".

2. Siturile de importanţă comunitară reprezintă acele arii care, în regiunea sau în regiunile biogeografice în care există, contribuie semnificativ la menţinerea sau restaurarea la o stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale sau a speciilor de interes comunitar şi care pot contribui astfel semnificativ la coerenţa reţelei "NATURA 2000" şi/sau contribuie semnificativ la menţinerea diversităţii biologice în regiunea ori regiunile biogeografice respective. Pentru speciile de animale cu areal larg de răspândire, siturile de importanţă comunitară ar trebui să corespundă zonelor din areal în care sunt prezenţi factori abiotici şi biotici esenţiali pentru existenţa şi reproducerea acestor specii. Propunerile de situri de importanţă comunitară se stabilesc prin ordin al autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.

3. Ariile de protecţie specială avifaunistică sunt acele arii naturale protejate ale căror scopuri sunt conservarea, menţinerea şi, acolo unde este cazul, readucerea într‐o stare de conservare favorabilă a speciilor de păsări şi a habitatelor specifice, desemnate pentru protecţia speciilor de păsări migratoare sălbatice. Managementul ariilor speciale de protecţie se realizează ca şi pentru ariile speciale de conservare. Ariile speciale de protecţie sunt desemnate prin hotărâre a Guvernului şi fac parte din reţeaua europeană"NATURA 2000".

iv) Arii naturale de protecție de interes județean sau local, declarate prin Hotarâri ale Consiliilor Județene sau Locale.

Zonele naturale protejate de interes național (ZNPIN) și monumentele naturii au fost definite prin Legea nr. 5/2000 – Lege privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național – Secțiunea a III‐a – Zone Protejate.

Unele dintre ariile naturale protejate din țară sunt incadrate în două sau în mai multe dintre categoriile de mai sus. Rezervația Biosferei Delta Dunării este înscrisă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, în Lista RAMSAR și în Lista UNESCO ”Omul și Biosfera”.


21

ARII PROTEJATE ÎN ROMÂNIA (OUG 57/2007), ZONELE NATURALE PROTEJATE DE INTERES NAŢIONAL ŞI MONUMENTELE NATURII (L 5/2000)

CATEGORII ACTE NORMATIVE OBSERVAŢII

RS Rezervaţii ştiinţifice OUG 236/2000 + OUG 57/2007 Corespund categoriei I IUCN

PN Parcuri naţionale L 5/2000, OUG 236/2000 + OUG 57/2007 Corespund categoriei II IUCN

MN Monumente ale naturii(1) L 5/2000, OUG 236/2000 + OUG 57/2007 Corespund categoriei III IUCN

RN Rezervaţii naturale (1) L 5/2000, OUG 236/2000 + OUG 57/2007 Corespund categoriei IV IUCN

Arii protejate de

interes naţional

PNat Parcuri naturale L 5/2000, OUG 236/2000 + OUG 57/2007 Corespund categoriei V IUCN

RB Rezervaţii ale biosferei L 5/2000, OUG 236/2000 + OUG 57/2007 Desemnate de Comitetul UNESCO "Omul şi Biosfera"

ZUII Zone umede de importanţă internaţională

OUG 236/2000 + OUG 57/2007 Desemnate de Secretariatul Convenţiei Ramsar (tratat internaţional, 1971)

SNPNU Situri naturale ale patrimoniului natural universal

OUG 236/2000 + OUG 57/2007 Instituite de UNESCO, conform Convenţiei privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural

Arii protejate

de interes internaţional

GP Geoparcuri(2) OUG 57/2007 Instituite de UNESCO, conform recomandărilor şi a Cartei Reţelei Europene a Geoparcurilor

ASC Arii speciale de conservare OUG 236/2000 + OUG 57/2007 Conform Directivei 92/43/CCE din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice

(A)SPA Arii de protecţie specială avifaunsitică

OUG 236/2000 + L 462/2001+ L345/2006 Conform Directivei 79/409/CCE din 2 aprilie 1979 privind conservarea păsărilor sălbatice

Arii de interes comunitar

sau situri Natura 2000

SCI Situri de interes comunitar OUG 236/2000 + L 462/2001+ L345/2006 Conform Directivei 92/43/CCE din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice

Tabelul 12.1. Arii protejate în România (2013). Sinteză Quattro Design, 2013. (1) Legea 5/2000 are o categorie denumită „rezervaţii şi monumente ale naturii” (2) Geoparcurile sunt declarate în OUG 57/2000 ca arii protejate de interes naţional; pe plan naţional, sunt incluse în categoria parcurilor naturale.

3. Instituirea şi administrarea ariilor naturale protejate

Instituirea sistemului de protecţie se face: a) prin lege, pentru siturile naturale ale patrimoniului natural universal; b) prin hotărâre a Guvernului, pentru rezervaţii ştiinţifice, parcuri naţionale, monumente ale naturii, rezervaţii naturale,

parcuri naturale, zone umede de importanţă internaţională, rezervaţii ale biosferei, geoparcuri, arii speciale de conservare, arii de protecţie specială avifaunistică;

c) prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor, pentru siturile de importanţă comunitară, cu avizul Academiei Române;

d) prin hotărâri ale consiliilor judeţene sau locale, pentru arii naturale protejate, de interes judeţean sau local.

Regimul de arie naturală de interes naţional, internaţional sau comunitar poate fi instituit, provizoriu, prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor, până la declararea conform legii.

Administrarea rezervaţiilor biosferei, a parcurilor naţionale, a parcurilor naturale şi, după caz, a geoparcurilor, a siturilor patrimoniului natural universal, a zonelor umede de importanţă internaţională, a siturilor de importanţă comunitară, a ariilor speciale de conservare şi a ariilor de protecţie specială avifaunistică se realizează de către structuri de administrare special constituite, cu personalitate juridică sau, dacă nu necesită structuri de administrare special constituite, se administrează prin preluare în custodie, în baza unui plan de management care are, în anexă, un regulament al ariei protejate.

Zonarea internă a ariilor naturale protejate se face pe baza planului de management, prin definirea şi delimitarea următoarelor zone pentru care se stabilesc măsuri speciale de management şi se reglementează activităţile umane în conformitate cu obiectivele pentru care a fost desemnată aria naturală protejată: zone cu protecţie strictă – zonele din parcurile naţionale şi naturale, de mare importanţă ştiinţifică, ce cuprind atât

rezervaţii ştiinţifice, cât şi zone sălbatice în care nu au existat intervenţii antropice sau nivelul acestora a fost foarte redus şi unde sunt interzise activităţile umane, cu excepţia celor de cercetare, educaţie ecologică şi ecoturism;

zone de protecţie integrală – cele mai valoroase bunuri ale patrimoniului natural din interiorul parcurilor naţionale şi parcurilor naturale, în care sunt interzise: exploatarea sau utilizarea resurselor naturale; utilizări ale terenurilor, incompatibile cu scopul protecţiei; activităţile de construcţii‐investiţii, cu unele excepţii;

zone tampon – în parcurile naţionale denumite zone de conservare durabilă şi în parcurile naturale denumite zone de management durabil, nu se includ în zonele cu protecţie integrală, strictă sau de dezvoltare durabilă a activităţilor umane şi care fac trecerea între zonele cu protecţie integrală şi cele de dezvoltare durabilă, în care se pot desfăşura, în

22


22

plus, faţă de cazul anterior: utilizarea raţională a pajiştilor; intervenţii pentru menţinerea habitatelor; reconstrucţia ecologică a ecosistemelor naturale sau degradate; înlăturarea efectelor unor calamităţi; activităţi de protecţia pădurilor (combaterea dăunătorilor, tratamente silvice etc.); activităţi tradiţionale de utilizare a unor resurse regenerabile; recoltarea fructelor de pădure, ciupercilor şi plantelor medicinale;

zone de dezvoltare durabilă a activităţilor umane – zonele în care se permit activităţi de investiţii/dezvoltare, cu prioritate cele de interes turistic, dar cu respectarea principiului de utilizare durabilă a resurselor naturale şi de prevenire a oricăror efecte negative semnificative asupra biodiversităţii [de regulă, intravilanul localităţilor].

Dreptul de control în ariile naturale protejate Controlul aplicării politicilor de protecţie în ariile naturale protejate se face de către următoarele structuri: Garda Naţională de Mediu; Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate; Autorităţile administraţiei publice centrale şi teritoriale pentru protecţia mediului; Structurile de administrare şi custozii ariilor naturale protejate; Inspectoratele silvice şi oficiile cinegetice teritoriale (pe domeniul de competenţă); Autoritatea Naţională Sanitar‐Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (pe domeniul de competenţă); Autoritatea Naţională a Vămilor (controlul comerţului cu specii de floră şi faună sălbatică).

4. Suprafeţe protejate şi distribuţia teritorială a acestora

ARIILE PROTEJATE DIN ROMÂNIA (OUG 57/2007), ZONELE NATURALE PROTEJATE DE INTERES NAŢIONAL ŞI MONUMENTELE NATURII (L 5/2000)

CATEGORII Număr Acte normative instituire Suprafaţă (ha)

PN Parcuri naţionale (IUCN II)

13 DCM 593/1935, HCM 1625/1955, OMAPMI 7/1990, L 5/2000, HG 230/2003, HG 2151/2004, HG 1581/2005 Notă: Parcurile naţionale Retezat şi Pietrosul Rodnei sunt, în acelaşi timp, Rezervaţii ale biosferei

315856.80

RS+MN+RN

Total rezervaţii ştiinţifice, naturale şi monumente ale naturii

924 L 5/2000 HG 2151/2004, HG 1066/2010 HG 2151/2004, HG 1066/2010

298033.20

RN+MN Rezervaţii şi monumente ale naturii 827‐14813

L 5/2000 – 827; Prin HG 2151/2004, 14 arii au fost clasificate ca rezervaţii naturale Total

250586.80‐5200.70

245386.10

RS Rezervaţii ştiinţifice (IUCN I)

422

Total HG 2151/2004 HG 1066/2010

311.107.10

304.00

MN Monumente ale naturii (IUCN III)

3 HG 2151/2004

38.50

RN Rezervaţii naturale (IUCN IV)

10374143

12

Total HG 2151/2004 – arii noi HG 2151/2004 – extinderi şi clasificare a unor arii din Legea 5/2000 HG 1581/2005 HG 1143/2007

52297.5034510.6012977.50

194.304615.10

61413Arii protejate de interes naţional

PNat Parcuri naturale (IUCN V)

13 D11/1979, OMAPPM 7/1990, OMAPPM 287/1999, L 5/2000, HG 230/2003, HG 2151/2004, HG 1143/2007, HG 1217/2011

56221.80

RB Rezervaţii ale biosferei 3 Decizii UNESCO din 1979, 1980, 1998 664446.00


19523

142147

Declarate ca situri RAMSAR Protejate pe plan naţional ca ZUII HG 230/2003 HG. Nr. 1586/2006

Declarate RAMSAR, dar neprotejate ca ZUII de legea română Protejate pe plan naţional ca parcuri naturale Protejat integral ca rezervaţie şi monument al naturii (Legea 5/2000) şi ROSPA Protejate integral ca arii de interes comunitar – ROSPA Protejate parţial ca arii de interes comunitar, din care: ‐ protejate ca arii de interes comunitar ‐ neprotejate Total teritoriu naţional declarat ca sit RAMSAR, protejat ca arie protejată Total teritoriu naţional declarat ca sit RAMSAR fără regim de protecţie

1089447.50616627.50

597586.0019041.50

472820.00140629.00

640.00101698.00229853.0094569.50

135283.50954164.00135283.50

SNPNU Situri naturale ale patrimoniului natural universal

1 WHL N588/1991/(vii)(x) – Decizia 33COM 7B.26 312440.00

Arii protejate de interes internaţional

GP Geoparcuri 2 HG 2151/2004 208392.00

ASC Arii speciale de conservare ‐

(A)SPA Arii de protecţie specială avifaunistică

149 HG 971/2011 3694394.30

Arii de interes

comunitar

SCI Situri de interes comunitar 408 OMMP 2387/2011 4152152.30

Tabelul 12.2. Ariile protejate din România, zonele naturale protejate de interes naţional şi monumentele naturii Surse: Calcul Quattro Design, 2013 (Ana Petrescu), pe baza suprafeţelor menţionate în legislaţie; SCI şi SPA sunt calculate conform datelor GIS (MMSC).


23

Din analiza modului de stabilire a ariilor protejate la nivel naţional se constată următoarele:

Necesitatea realizării unui cadastru al ariilor protejate din România;

Eliminarea suprapunerilor inutile între categoriile protejate, prin armonizarea categoriilor legale

Stabilirea şi instituirea zonelor umede de importanţă naţională.

Tip Arii naturale de interes naţional Act normativ instituire Protecţie internaţională/obs. Suprafaţă (ha)

PN Parcuri naţionale – total 13 din care: ‐ Protejate pe plan internaţional ‐ 2 ‐ Protejate exclusiv pe plan naţional ‐ 11

(PN10 şi PN12) (fără PN10 şi PN12)

315856.8084446.00231410.80

01 Buila‐Vânturariţa HG 2151/2004 4186.00

02 Călimani OMAPMI 7/1990, L 5/2000 24041.00

03 Cozia OMAPMI 7/1990, L 5/2000 17100.00

04 Ceahlău HCM 1625/1955, L 5/2000, HG 230/2003 8396.00

05 Cheile Bicazului‐Hăşmaş OMAPMI 7/1990, L 5/2000 6575.00

06 Cheile Nerei‐Beuşniţa OMAPMI 7/1990, L 5/2000 36758.00

07 Defileul Jiului HG 1581/2005 11127.00

08 Domogled‐Valea Cernei OMAPMI 7/1990, L 5/2000 60100.00

09 Munţii Măcinului L 5/2000 11321.00

10 Munţii Rodnei OMAPMI 7/1990, L 5/2000, HG 230/2003 Rezervaţie a biosferei 46399.00

11 Piatra Craiului OMAPMI 7/1990, L 5/2000 14773.00

12 Retezat DCM 593/1935, OMAPMI 7/1990, L 5/2000 Rezervaţie a biosferei 38047.00

13 Semenic‐Cheile Carasului OMAPMI 7/1990, L 5/2000 36160.70

Pnat Parcuri naturale ‐ 15 din care: ‐ Protejate pe plan internaţional ‐ 5 ‐ Protejate exclusiv pe plan naţional ‐ 10

(Pnat 07, 08, 09‐parţial, 10, 15) (fără Pnat 07, 08, 09‐parţ. 10, 15)

770613.80260596.80510017.00

01 Vânători‐Neamţ OMAPPM 287/1999, HG 230/2003 30818.00

02 Bucegi OMAPPM 7/1990, L 5/2000 32663.00

03 Grădiştea Muncelului‐Cioclovina L 5/2000; H.G. nr. 230/2003 38184.00

04 Putna‐Vrancea HG 2151/2004 38204.00

05 Munţii Maramureşului HG 2151/2004 148850.00

06 Apuseni OMAPPM 7/1990, L 5/2000, HG 230/3003 75784.00

07 Comana HG 2151/2004 Protejat internaţional (ZUII 06) 24963.00

08 Porţile de Fier L 5/2000 Protejat internaţional (ZUII 07) 115655.80

09 Balta Mică a Brăilei D11/1979, L 5/2000 (Suprafaţă mărită la 24123.00 ha prin Planul de management aprobat prin HG 538/2011)

Din care: ‐ Protejat internaţional (ZUII 02) ‐ Protejat exclusiv pe plan naţional

17529.0017586.00

57.00

10 Lunca Mureşului HG 2151/2004 Protejat internaţional (ZUII 05) 17166.00

11 Defileul Mureşului Superior HG 1143/2007 9156.00

12 Lunca Joasă a Prutului Inferior HG 2151/2004 8247.00

13 Cefa HG 1217/2011 5002.00

14 Geoparcul Platoul Mehedinţi HG 2151/2004 NU 106000.00

15 Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului

HG 2151/2004 Protejat internaţional Membru al European Geoparks Network , patronat de UNESCO

102392.00

Total PN+Pnat de interes naţional din care:

‐ Protejate pe plan internaţional ‐ Protejate exclusiv pe plan naţional

(PN10, PN12, Pnat 07‐10; 15)* (fără PN10, PN12, Pnat07‐10; 15)

1086470.60345042.80741427.80

Tabelul 12.3. Ariile protejate de interes naţional (parcuri naţionale şi parcuri naturale). Surse: calcul Quattro Design, 2013 (Ana Petrescu) pe baza suprafeţelor menţionate în legislaţie. *Teritoriul Pnat 09 este doar parţial protejat internaţional

24


24

Tip Arii naturale de interes internaţional

Act normativ instituire Protecţie internaţională Suprafaţă (ha)

RB Rezervaţii ale biosferei 664446.00

01 Rezervaţia Biosferei Delta Dunării [România/Ucraina]

Rezervaţie a biosferei din 1998 L 82/1993, L 5/2000. Suprafaţă totală: 626403.00

Total Romania: 580000.00 Core area Romania: 50600.00 Buffer zone Romania: 223300.00 Transition area Romania: 306100.00

Total: 580000.00 Teritoriu marin: 103000.00 Uscat şi ape: 477000.00

DA

580000.00

02 Parcul Naţional Retezat Rezervaţie a biosferei din 1979 PN12 Retezat ‐ RB în HG 230/2003

Total: 38047.00 Core areas: 20124.00 Buffer zone: 17720.00 Transition area: 200.00

DA Parc naţional cf. DCM 593/1935, OMAPMI 7/1990, L 5/2000

38047.00

03 Pietrosul Rodnei Rezervaţie a biosferei din 1979 (1980) (1) PN10 Munţii Rodnei ‐ RB în HG 230/2003

Total: 44000.00 Core areas: 8200.00 Buffer zone: 11800.00 Transition area: 24000.00

DA Parc naţional cf. OMAPMI 7/1990, L 5/2000, HG 230/2003

46399.00

GP Geoparcuri 208392.00

01 Geoparcul Platoul Mehedinţi HG 2151/2004 NU 106000.00

02 Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului

HG 2151/2004 Membru al European Geoparks Network , patronat de UNESCO

102392.00


Total, din care: ‐ Declarate RBDD (Delta Dunarii) ‐ ZUII fără Delta Dunării

1089447.50580000.00509447.5

01 Delta Dunării Desemnare sit RAMSAR 1991 HG 230/2003; coincide cu RBDD 580000.00

02 Insula Mică a Brăilei Desemnare sit RAMSAR 2001 HG 230/2003; cuprinde teritoriul Pnat09 – Balta Mică a Brăilei (17529 ha); inclusă în ROSPA 005 Balta Mică a Brăilei (20 460.4 ha)

17586.00

03 Complexul Piscicol Dumbravița Desemnare sit RAMSAR 2006 HG. Nr. 1586/2006; inclusă în ROSPA CPD (HG 2.151/2004, 414 ha)

413.5

04 Lacul Techirghiol Desemnare sit RAMSAR 2006 HG. Nr. 1586/2006; inclusă în ROSPA 006 Lacul Techirghiol (2939 ha)

1462.00

05 Lunca Mureșului Desemnare sit RAMSAR 2006 HG. Nr. 1586/2006; coincide cu Pnat10 – Lunca Mureşului; inclusă în ROSPA 0069 Lunca Mureşului inferior (17428.3 ha)

17166.00

06 Parcul Natural Comana Desemnare sit RAMSAR 2011 Parc natural prin HG 2151/2004; coincide cu în ROSPA 0022 Comana

24963.00

07 Parcul Natural Porțile de Fier Desemnare sit RAMSAR 2011 Parc natural prin L 5/2000; cuprinde ROSPA 0026 Porţile de Fier (10 120.4 ha)

115666.00

08 Tinovul Poiana Stampei Desemnare sit RAMSAR 2011 ROSCI; inclus în categoria Monumente şi rezervaţii ale naturii

L 5, ind. 2.715.(681.8 ha)

640.00

09 Calafat‐Ciuperceni‐Dunăre Desemnare sit RAMSAR 2013 Inclus în ROSPA 0013 Calafat‐Ciuperceni‐Dunăre (29 024.3 ha)

29206.00

10 Canaralele de la Hârșova Desemnare sit RAMSAR 2013 Inclus în ROSPA 0017 Canaralele de la Hârșova (7 406.4 ha)

7406.00


25

11 Confluența Jiu‐Dunare Desemnare sit RAMSAR 2013 Inclus în ROSPA 0023 Confluența Jiu‐Dunare (21 999.9 ha)

19800.00

12 Blahnița Desemnare sit RAMSAR 2013 Inclus în ROSPA 0011 Blahniţa (45 286.3 ha)

45286.00

13 Iezerul Calarași Desemnare sit RAMSAR 2012 Din care: ‐ Protejat prin ROSPA 0051 Iezerul Călăraşi ‐ Neprotejat

5001.004023.80977.20

14 Bistreț Desemnare sit RAMSAR 2012 Din care: ‐ Protejat prin ROSPA 0010 Bistreţ ‐ Neprotejat

27482.001 915.6025566.4

15 Brațul Borcea Desemnare sit RAMSAR 2013 Din care: ‐ Protejat prin ROSPA 0012 Braţul Borcea ‐ Neprotejat

21529.0013096.808432.20

16 Ostroavele Dunării‐Bugeac‐Iortmac Desemnare sit RAMSAR 2013 Din care: ‐ Protejat prin ROSPA 0039 Dunăre Ostroave, ROSCI0172 Pădurea şi Valea Canaraua Fetii – Iortmac [include ROSPA0008 Băneasa ‐ Canaraua Fetei, ROSPA 0054 Lacul Dunăreni, ROSPA 0056 Lacul Oltina], ROSCI0149 Pădurea Eseschioi ‐ Lacul Bugeac [inclusiv ROSPA 0053 Lacul Bugeac]

‐ Neprotejat

82832.0034238.70

48593.30

17 Dunărea Veche‐Brațul Măcin Desemnare sit RAMSAR 2013 Din care: ‐ Protejat prin ROSPA 0040 Dunărea Veche – Braţul Măcin [cuprinde ROSCI 0012 Braţul Măcin] ‐ Neprotejat

26792.0018 759.20

8032.80

18 Confluența Olt‐Dunare Desemnare sit RAMSAR 2012 Din care: ‐ Protejat prin ROSPA 0024 Confluenţa Olt‐Dunăre[cuprinde ROSCI 0044 Corabia – Turnu Măgurele] ‐ Neprotejat

46623.0021285.40

25337.6

19 Suhaia Desemnare sit RAMSAR 2012 Din care: ‐ Protejat prin ROSPA 0102 Suhaia ‐ Neprotejat

19594.001250.00

18344.00

SN PNU

Situri naturale ale patrimoniului natural universal

312440.00

01 Delta Dunării WHL N588/1991/(vii)(x) – Decizia 33COM 7B.26; L 5/2000

DA Inclusă în teritoriu RBDD (RB01)

312440.00

Total arii protejate de interes internaţional cf OUG 57/2007 (inclusiv ZUII)

din care: ‐ Protejate efectiv pe plan internaţional ‐ Fără protecţie pe plan internaţional din care: ‐ Fără protecţie de profil pe plan naţional din care: fără protecţie pe plan naţional

(fără GP 01 şi parte a Pnat09) (GP 01 Platoul Mehedinţi) (ZUII 06‐19) (ZUII 13‐19, parţial)

1382285.501276285.50106000.00

472180.00135283.50

Tabelul 12.4. Ariile protejate de interes internaţional. Surse: Calcul Quattro Design, 2013 (Ana Petrescu), pe baza suprafeţelor menţionate în legislaţie. (1) Datele sunt diferite la www.unesco.org în ceea ce priveşte suprafaţa şi anul înscrierii. Se menţionează suprafaţa de 46399.00 (care este cea a PN), însă bilanţul teritorial nu susţine această cifră. Vezi: http://www.unesco.org/mabdb/br/brdir/directory/biores.asp?mode=all&code=ROM+01 şi http://www.unesco.org/new/en/natural‐sciences/environment/ecological‐sciences/biosphere‐reserves/europe‐north‐america/romania/

26


26

Arii protejate ‐ România

1a. Total Parcuri naţionale şi parcuri naturale (de interes naţional)

din care: ‐ Protejate efectiv pe plan internaţional ‐ Protejate exclusiv pe plan naţional

(PN10, PN12, Pnat 07‐10; 15)* (fără PN10, PN12, Pnat07‐10; 15)

1086470.60345042.80741427.00

2 Total arii protejate de interes internaţional cf OUG 57/2007 (inclusiv ZUII)

din care: ‐ Protejate efectiv pe plan internaţional ‐ Fără protecţie pe plan internaţional din care: ‐ Fără protecţie de profil pe plan naţional din care: fără protecţie pe plan naţional

(fără GP 01 şi parte a Pnat09) (GP 01 Platoul Mehedinţi) (ZUII 06‐19) (ZUII 13‐19, parţial)

1382285.501276285.50106000.00

472180.00135283.50

1a+2 Total arii protejate de interes naţional (PN+Pnat) şi internaţional (inclusiv ZUII)

din care: ‐ Protejate efectiv pe plan internaţional ‐ Protejate pe plan naţional (A) ‐ Fără protecţie pe plan naţional ‐ Protejate exclusiv pe plan naţional (B)

2017712.501276285.501141002.00135283.50741427.00

1b Total rezervaţii naturale, ştiinţifice şi monumente ale naturii

din care: ‐ în teritoriul Pnat sau PN de interes naţional ‐ în interiorul ariilor de interes internaţional ‐ în exteriorul acestora

298033.2065139.8063721.70169171.70

1a+1b Total arii protejate de interes naţional

din care: ‐ Parcuri naţionale şi naturale protejate excl. naţ. ‐ Rezervaţii şi M.N. în exteriorul Pnat, PN şi al ariilor de interes internaţional

910598.70741427.00169171.70

1a+1b+2

Total arii protejate de interes naţional şi internaţional (inclusiv ZUII)

din care: Arii protejate de interes internaţional Arii protejate de interes naţional (exclusiv) Arii protejate de interes internaţional (fără protecţie pe plan naţional) Total arii protejate efectiv de legislaţia naţională

100% (9.7% din teritoriul naţional) 55% (5.4% din teritoriul naţional) 39.2% (3.8% din teritoriul naţional) 5.8% (0.6% din teritoriul naţional) 94.2% (9.2% din teritoriul naţional)

2322167.701276285.50910598.70135283.50

2186884.20

3 Total arii protejate de interes comunitar (1)

din care: ‐ ROSCI ‐ ROSPA Total suprafaţă protejată ROSCI+ROSPA

17.4% din teritoriul naţional 15.5% din teritoriul naţional cca 25% din teritoriul naţional

7846546.604152152.303694394.30

cca 6000000.00

4 Total arii protejate în România din care: Total suprafaţa ROSCI+ROSPA Total arii protejate exterioare ROSCI/ROSPA

cca 30% din teritoriul naţional cca 25% din teritoriul naţional cca 5% din teritoriul naţional

cca 7000000.00cca 6000000.00cca 1000000.00

Tabelul 12.5. Suprafeţele ariile protejate din România – sinteză (2013). Surse: Calcul Quattro Design, 2013 (Ana Petrescu), pe baza suprafeţelor menţionate în legislaţie; SCI şi SPA sunt calculate conform datelor GIS (MMSC). *Teritoriul Pnat 09 este doar parţial protejat internaţional

Din cele arătate mai sus se deduc următoarele:

1. Ariile protejate de interes internaţional şi naţional, protejate efectiv pe teritoriul României conform legislaţiei naţionale acoperă 2.186.884,20 ha (9.2% din teritoriul naţional – 23.839.100 ha).

2. Ariile protejate de interes comunitar acoperă o suprafaţă de cca 6.000.000 ha (cca 25% din teritoriul naţional), suprapunându‐se în cea mai mare parte peste cele menţionate mai sus.

3. Ariile protejate din România au o suprafaţă estimată la cca 7.000.000 ha, adică circa 30% din teritoriul naţional: 1.276.285,5 ha sunt protejate pe plan internaţional, adică 5.4% din teritoriul naţional; din suprafaţa protejată

conform legii române (fără ROSPA, ROSCI), 55% este protejată la nivel internaţional; o fracţie de 6% nu are corespondent în legislaţia de pe plan naţional;

Ariile protejate de interes comunitar acoperă o suprafaţă de circa trei ori mai mare decât cea a ariilor protejate pe plan naţional şi internaţional.

4. Diferenţa mare dintre suprafeţele protejate la nivel naţional şi cele la nivel comunitar denotă o diferenţă majoră între înţelegerea valorii capitalului natural al României pe plan naţional, faţă de criteriile admise UE; la aceeaşi concluzie se ajunge observând preeminenţa suprafeţelor protejate la nivel internaţional faţă de cele la nivel naţional.

5. Sistemul de clasare, complicat, conduce la suprapuneri ale mai multor regimuri de protecţie în acelaşi teritoriu.

6. Sistemul de evidenţă al ariilor protejate la nivel naţional nu există (cadastrul ariilor protejate). Este de menţionat că statisticile INS (Tempo) arată alte cifre decât cele din legi, notând că sunt bazate pe măsurători, diferenţele fiind notabile.


27

Harta 12.2. Arii protejate de interes comunitar în România (Quattro Design, 2013).

Harta 12.3. Arii protejate de interes internaţional şi naţional în România (Quattro Design, 2013).

28


28

Harta 12.4. Arii protejate de interes comunitar, internaţional şi naţional în România (Quattro Design, 2013).

Harta 12.5. UAT cu valori de patrimoniu construit de interes internaţional şi naţional în România (Quattro Design, 2013).


29

Harta 12.6. Suprafeţele ariilor naturale protejate de interes internaţional și naţional şi ponderea acestora, pe regiuni (Q.D., 2013).

Harta 12.7. Suprafeţele ariilor naturale protejate de interes internaţional și naţional şi ponderea acestora, pe judeţe (Q.D., 2013).

30


30

5. Administrarea ariilor protejate

Lista administratorilor ariilor protejate este disponibilă (date 2010‐2011) la Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice: http://www.mmediu.ro/protectia_naturii/protectia_naturii.htm.

Principalul administrator al ariilor protejate este RNP – Romsilva, care are în administrare cea mai mare parte a parcurilor naţionale, naturale (inclusiv a ROSPA/ROSCI şi altor arii protejate interioare acestora):

a. Parcuri naţionale: Buila‐Vânturariţa, Călimani, Ceahlău, Cheile Bicazului‐Hăşmaş, Cheile Nerei‐Beuşniţa, Cozia, Defileul Jiului, Domogled‐Valea Cernei, Munţii Măcinului, Munţii Rodnei, Retezat, Semenic‐Cheile Caraşului

b. Parcuri naturale: Balta Mică a Brăilei, Bucegi, Cefa, Comana, Grădiştea‐Muncelului Cioclovina, Lunca Mureşului, Munţii Maramureşului, Porţile de Fier, Putna‐Vrancea, Vânători‐Neamţ

Patru parcuri naturale (din care două geoparcuri) au administrator diferit faţă de Romsilva: a. Parcuri naturale: Lunca Joasă a Prutului Inferior: Asociaţia Judeţeană a Pescarilor Sportivi Galaţi Defileul Mureşului Superior: SC Ocolul Silvic de Regim Gheorghieni SA Geoparcul Dinozaurilor Tara Hategului: Universitatea din Bucureşti Geoparcul Platoul Mehedinţi: Consiliul Judeţean Mehedinţi

Existenţa acestui administrator majoritar are avantajele posibilităţii utilizării structurilor ROMSILVA şi dezavantajele posibilelor conflicte de interese între obiectivele de protejare şi cele de dezvoltare a activităţilor productive.

Planurile de management ale ariilor protejate sunt parţial elaborate, însă cea mai mare parte nu sunt aprobate. Conform datelor de la Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, există doar trei hotărâri de guvern de aprobare a planurilor de management:

HG 187/2011 pentru aprobarea Planului de management al Parcului Natural Bucegi HG 538/2011 pentru aprobarea Planului de management al Parcului Natural Balta Mică a Brăilei HG 1035/2011 pentru aprobarea Planului de Management al Parcului Naţional Călimani

Multe dintre planurile de management şi regulamentele parcurilor naţionale şi naturale nu realizează o corelare a obiectivelor de dezvoltare economică şi socială a ariilor studiate cu cele de conservare; în plus, legătura procedurală cu alte administraţii publice centrale de specialitate este deficitară. În cazul în care în teritoriul ariei protejate în cauză există valori de patrimoniu cultural de interes naţional, planurile de management nu iau în calcul obiectivele de conservare ale patrimoniului cultural la nivelul celui natural.

Se dau două exemple în acest sens:

Parcul Natural Grădiştea de Munte‐Cioclovina. Obiectivul de protejare a patrimoniului arheologic [5 din cele 6 cetăţi dacice înscrise în Lista patrimoniului mondial] nu figurează în planul de management decât indirect; zonarea internă a parcului face ca anumite activităţi legate de protejarea şi punerea în valoare a siturilor arheologice să fie imposibilă. Zona de dezvoltare durabilă stabilită în lungul drumurilor principale conduce, de pildă, la construirea masivă pe Valea Grădiştei, în afara localităţilor.

Parcul Naţional Piatra Craiului: în regulamentul parcului se găseşte o suită de reguli referitoare la construire fără justificare ştiinţifică, exprimate inabil, care pot conduce la greşita aplicare a legii (de exemplu: „Etajele unei clădiri pe teren în pantă parţial îngropate / parţial libere se consideră etaj suprateran complet şi se include în calcularea indicatorilor urbanistici POT, CUT” sau „restaurarea vizează consolidarea, punerea în valoare a construcţiei, restituirea formei şi aspectului iniţial, alterate prin modificări în timp care afectează armonia întregului: supraînălţări, străpungeri, blocări sau modificări de goluri, demolări, dar şi realizarea unor condiţii normale de locuire şi viaţă. În cazul în care adăugirile au valoare istorică sau arhitecturală, acestea se vor restaura în acelaşi regim cu clădirea”). În acelaşi timp, nu sunt formulate restricţii privind construirea, deşi teritoriul parcului cuprinde localităţile Măgura, Sătic şi o parte semnificativă a localităţii Peştera. Zona de dezvoltare durabilă stabilită în legătură cu aceste două localităţi este supradimensionată, în condiţiile în care nu există – în interior – o tratare specială după caracteristici, ceea ce poate conduce la construirea masivă pe înălţimi.

Excepţia este constituită de planurile de management aprobate:

Parcul Natural Bucegi reprezintă un exemplu de bune practici, atât în ceea ce priveşte modul de elaborare, cât şi în ceea ce priveşte conţinutul planului de management şi al regulamentului parcului; în aceste documente sunt realizate legăturile cu planurile de urbanism şi de amenajare a teritoriului.

Parcul natural Balta Mică a Brăilei. În acest caz, a fost realizat un plan urbanistic zonal intercomunal care va însoţi Planul de management al PNBMB aprobat prin HG 538/2011, „pentru a asigura condiţiile necesare administrării sale în contextul teritorial şi legislativ actual”. Această soluţie este de recomandat şi în alte cazuri.

Parcul naţional Călimani. Administrarea eficientă a parcului care transpare în modul de elaborare a Planului de management. Chiar dacă teritoriul parcului nu cuprinde localităţi, planul cuprinde referiri la vecinătăţi şi la modul de conlucrare între administraţia parcului şi comunităţile locale. Problematica peisajului este tratată în detaliu.


31

Harta 12.8. Rezervaţia Biosferei Delta Dunării şi perimetrul luat în considerare de PATZ Delta Dunării – 2008 (Quattro Design, 2013).

6. Arii protejate transfrontaliere şi proiecte internaţionale de referinţă

În cadrul Programului de dezvoltare regională susţinut de Consiliul Europei, în scopul aplicării Strategiei paneuropene de conservare a diversităţii biologice şi peisagere, România, Republica Moldova şi Ucraina, au încheiat în anul 2000 Acordul privind realizarea rezervaţiei transfrontiere “Delta Dunării şi zona inferioară a răului Prut”4. Datele detaliate referitoare la acest proiect nu sunt disponibile.

Este de menţionat că Rezervaţia Biosferei Delta Dunării este administrată într‐un mod special. Conform prevederilor Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării”, modificată şi completată, conducerea Administraţiei Rezervaţiei este realizată de Consiliul ştiinţific, care are în subordine Colegiul executiv. În conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 49/2011, pe lângă structurile de administrare special constituite pe baza Legii nr. 82/1993 s‐a înfiinţat Consiliul Consultativ de Administrare al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, care funcţionează ca organ consultativ al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Componenţa Consiliului Consultativ de Administrare a fost aprobată prin Ordinul ministrului Mediului şi Pădurilor nr. 2716/15 noiembrie 20115. Consiliul consultativ de administrare este alcătuit din reprezentanţi ai instituţiilor, organizaţiilor economice, organizaţiilor neguvernamentale, autorităţilor şi comunităţilor locale, care deţin cu orice titlu suprafeţe, bunuri sau au interese în perimetrul ori în vecinătatea Rezervaţiei şi care sunt implicate şi interesate în aplicarea măsurilor de protecţie, în conservarea şi dezvoltarea durabilă a zonei. Planul de management nu este aprobat prin HG, deşi actul normativ este în proiect.

Tot în anul 2000, România a iniţiat împreună cu Bulgaria, Republica Moldova şi Ucraina crearea “Coridorului Verde al zonelor umede naturale de‐a lungul Dunării Inferioare”, care reprezintă o reţea ecologică de nivel regional în Lunca Dunării. În acest sens s‐a derulat un studiu prin care s‐au stabilit zonele din sectorul românesc care să facă parte din acest coridor ecologic. În acelaşi an, s‐au semnat, la Bucureşti, Acordul privind cooperarea în zona formată din ariile protejate ale Deltei Dunării şi Declaraţia privind cooperarea în legătură cu crearea Coridorului Verde al Dunării Inferioare6.

4 Raport privind starea mediului în România, 2000 (http://enrin.grida.no/htmls/romania/soe2000/rom/index.htm) 5 http://www.ddbra.ro/administratia/despre‐noi/organizare/consiliul‐consultativ‐de‐administrare‐al‐rezervatiei‐biosferei‐delta‐dunarii‐a179. Vezi şi PATZ:

http://www.mdrl.ro/_documente/dezvoltare_teritoriala/amenajarea_teritoriului/patz_delta_dunarii/CD_Predare2_1/Strategie_at_2_final.pdf 6 Ibid.; www.rowater.ro

32


32

Suprafaţă totală este de 870 000 ha, din care:

713 385 ha arii naturale protejate [cifra nu este actualizată]: Parcul Național Porțile de Fier: 115 656 ha; Rezervația Ciuperceni‐Desa: 200 ha; Balta Mică a Brăilei: 17 529 ha;

Rezervația Biosferei Delta Dunării: 580 000ha;

20 446,6 ha zonele umede ce nu aveau, în 2000, statut de arie naturalaă protejată [în 2013 fiind protejate parţial]: Lunca Dunării între Ciuperceni‐Rast: 2590 ha; Ostrovul Mare‐Ostrovul Turcesc: 229,1 ha; Ostrovul Arcalia: 26,5 ha;

Ostrovul Pietriș: 40 ha; Ostrovul Vana: 105 ha; Sectorul Dunăre km 587‐636,1: 4863 ha; Ostroavele Cama‐Dinu: 196 ha; Lacul Bugeac: 1400 ha; Lacul Oltina: 2509 ha; Lacul Marleanu: 550 ha; Lacul Vederoasa: 230 ha; Lacul Baciu: 200 ha; Lacul Hazarlac: 268 ha; Balta Peceneaga: 40 ha; Elesteele Turcoaia: 310 ha; Lacurile Sărat si Slatina: 150 ha; Lacul Jijila: 2500 ha; Ostrovul Fundu Mare: 1899 ha; Balta Măcin‐Smârdan: 230 ha; Lacul Brateș: 211 ha

161 883 ha au fost propuse pentru reconstructie ecologică: Complexul Sesul Blahniței‐Ostrovul Corbului: 1981 ha; Gârla Mare‐Salcia: 1681 ha; Incinta Bistreț‐Nedelea‐Jiu: 1080 ha;

Complexul amenajat Potelu: 23330 ha; Complexul menajat Suhaia: 17490 ha; Complexul amenajat Greaca: 33819 ha; Ostrovul Călărași‐Raul: 13050 ha; Complexul amenajat Crapina: 10000 ha; Complexul amenajat Pardina: 27052 ha; Zona Prutului inferior: 32400 ha.

Prin programul de finanţare PHARE 2001 de Cooperare Transfrontalieră, Ministerul Integrării Europene a implementat proiectul „Protecţia zonelor mlăştinoase ale Dunării – Proiect pilot pentru zona ostroavelor Cama Dinu”, urmărind sprijinirea Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor în punerea în practică a politicii cadru de management al mediului pentru Dunăre7.

În legătură cu Coridorul Verde al Dunării Inferioare, WWF a demarat – în 2006 ‐ Proiectul de Conservare şi Management Integrat al Ostroavelor, în cadrul programului Life Nature8, care se poate constitui într‐un exemplu de bune practici în ceea ce priveşte protejarea ariilor naturale.

Conform WWF, România găzduieşte 111 ostroave, acoperind 11.063 ha, iar Bulgaria, 75 de ostroave acoperind 10.713 ha. Obiectivul general al proiectului este “protejarea şi menţinerea biodiversităţii habitatelor şi speciilor ostroavelor de pe Dunăre şi managementul adaptativ al pădurilor de luncă”, în condiţiile în care „proiectele de dezvoltare a navigaţiei pe Dunăre, sprijinite tot de Uniunea Europeană, riscă să transforme un fluviu viu, Dunărea, într‐un coridor de transport. Planurile de dezvoltare a navigaţiei pe „Coridorul de transport nr. 7“, de pildă, prevăd lucrări de adâncire, regularizare şi îndiguire a Dunării, pe mai mult de 1.000 km. La aceste probleme se adaugă managementul defectuos al pădurilor de luncă de pe ostroave, care pun în pericol siguranţa ecosistemelor”, rezultatele urmărite fiind:

953,5 ha de pădure naturală şi seminaturală de luncă protejate;

16 ha reîmpădurite cu specii native şi 10 ha împădurite cu specii native;

creşterea suprafeţei siturilor Natura 2000;

creşterea efectivelor păsărilor pe aceste ostroave;

încurajarea regenerării naturale a pădurii de luncă;

exemple de bune practici de management pentru ostroavele de pe Dunăre;

continuarea eforturilor de protejare a habitatelor de pădure de luncă de‐a lungul Dunării Inferioare şi contribuţie semnificativă la implementarea Programului Coridorul Verde al Dunării Inferioare;

477 ha împădurite cu Salix alba (răchită albă) şi Populus alba (plop alb);

3,4 ha de păduri aluviale împădurite cu Alnus glutinosa (arin negru) şi Fraxinus excelsior (frasin) manageriate în regim de protecţie.

Rezultatele obţinute, conform WWF, sunt următoarele9:

Creşterea capacităţii pentru dezvoltarea de planuri de management pentru ostroavele Dunării;

Actualizarea bazei de date cu speciile care trăiesc pe ostroave;

Adoptarea unor măsuri de management pentru habitatele Natura 2000 din lungul Dunării Inferioare;

Reconstrucţia ecologică a 26 hectare de pădure naturală inundabilă;

Stoparea înlocuirii pădurilor naturale inundabile cu cele de plop hibrid;

Îndepărtarea speciilor invazive de pe 1,1 hectare de pădure inundabilă regenerată natural;

Folosirea de noi metode pentru eradicarea amorfei;

Îmbunătăţirea condiţiilor de cuibărit pentru vulturul codalb şi şoimul dunărean;

Iniţierea de activităţi pentru dezvoltarea ecoturismului pe ostroave;

Contribuţie semnificativă la îmbunătăţirea comunicării dintre actorii interesaţi.

7 www.rowater.ro 8 Parteneriat format din 5 organizaţii: Agenţia pentru Protecţia Mediului Călăraşi ‐ coordonatorul de proiect; WWF Programul Dunăre‐Carpaţi România; Institutul de

Cercetări şi Amenajări Silvice; Direcţia Silvică Călăraşi; Societatea Ornitologică Română, pentru o durată de 4 ani.http://wwf.panda.org/ro/proiecte/dunare/ldgc/ 9 http://romania.panda.org/ce_facem/dunrea_i_delta_dunrii/proiecte_finalizate/conservare_management_ostroave/ Vezi şi http://www.ostroaveledunarii.ro/rapoarte


33

Urmări benefice ale proiectului10:

Măsurile de conservare prevăzute în planurile de management pentru ostroave vor fi incluse în planurile de management ale siturilor Natura 2000 care acoperă ostroavele din proiect.

Agenţia pentru Protecţia Mediului Călăraşi şi Direcţia Silvică Călăraşi vor menţine platformele de cuibărit pentru păsări şi infrastructura turistică de pe ostroave.

Agenţia pentru Protecţia Mediului Călăraşi, WWF şi Direcţia Silvică Călăraşi vor continua să monitorizeze măsurile de conservare deja implementate.

Direcţia Silvică Călăraşi va continua să înlocuiască puieţii uscaţi pe suprafeţele unde s‐a realizat reconstrucţia pădurii naturale de luncă, până când pădurea va fi în siguranţă.

Judeţul Călăraşi va include în planurile viitoare de dezvoltare a turismului obiectivele şi activităţile propuse în strategia noastră pentru ecoturism din zona ostroavelor.

Ocolul Silvic Călăraşi va urma procedura de certificare FSC, imediat ce va găsi resursele financiare necesare.

Agenţia pentru Protecţia Mediului Călăraşi, Direcţia Silvică Călăraşi şi WWF vor continua să comunice valoarea deosebită a ostroavelor.

Este de notat faptul că WWF a inclus Fluviul Dunărea şi Munţii Carpaţi printre cele mai importante 200 de eco‐regiuni din lume, cu o diversitate biologică remarcabilă. Programul Dunăre‐Carpaţi al WWF a fost înfiinţat în anul 1998, cu scopul de a derula proiecte de conservare, refacere şi administrare durabilă a zonelor naturale din aceste două regiuni: „Din Munţii Pădurea Neagră, Germania, până la vărsarea în Marea Neagră, România, Dunărea parcurge 2.800 km şi traversează 10 ţări şi patru capitale. Bazinul hidrografic al Dunării cuprinde 18 ţări: Albania, Austria, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Germania, Italia, Ungaria, Macedonia, Moldova, Polonia, România, Serbia şi Muntenegru, Slovacia, Slovenia, Elveţia şi Ucraina. 20 de milioane de oameni sunt dependenţi de Dunăre pentru traiul de zi cu zi (apă potabilă, spre exemplu). Munţii Carpaţi se întind pe cuprinsul a şapte ţări, din Cehia, Polonia, Slovacia, Ucraina şi Ungaria, până în Serbia şi România, adăpostind unele dintre cele mai sălbatice zone din Europa. Carpaţii adăpostesc cea mai mare populaţie de carnivore mari din Europa – urşi, lupi, râşi – în afara Rusiei, precum şi zone întinse de păduri naturale intacte”11.

Realizarea scopurilor WWF (conservarea, refacerea şi gospodărirea durabilă în regiunea Carpato‐Dunăreană) se face prin:

Proiecte model: abordări inovatoare în teren, pentru a produce rezultate palpabile, vizibile;

Lobby şi advocacy: convingerea factorilor de decizie locali, naţionali şi internaţionali să creeze strategii şi legislaţii care să sprijine conservarea naturii şi dezvoltarea durabilă;

Parteneriate: acţionarea, ori de câte ori este posibil, în parteneriat cu guverne, ONG‐uri şi agenţi economici;

Conştientizare: sensibilizarea factorilor de interes, inclusiv a publicului larg, şi înţelegerea de către aceştia a problemelor;.

Crearea capacităţii instituţionale: sprijinirea formării de noi abilităţi şi furnizarea de noi cunoştinţe la nivelul guvernelor, ONG‐urilor şi a altor factori de interes din întreaga regiune.

Activităţi principale ale WWF în regiune, conform datelor WWF12:

1992: înfiinţarea Programului Dunărea Verde, în scopul protejării Dunării şi a Deltei Dunării;

1998: înfiinţarea Programului WWF Dunăre‐Carpaţi, cu rolul de a coordona şi conduce activităţile pentru protecţia acestor două eco‐regiuni;

2000: guvernele României, Bulgariei, Ucrainei şi Moldovei semnează Acordul pentru Coridorul Verde al Dunării Inferioare, cea mai mare iniţiativă internaţională pentru protecţia şi refacerea naturii din Europa, cu sprijinul WWF; lansarea Iniţiativei Eco‐regiunea Carpaţi, platformă a ONG şi institutelor dedicate protejării Munţilor Carpaţi;

2001: 18 conducători de stat participă la Întâlnirea la Nivel Înalt pentru Mediu şi Dezvoltare Durabilă în Regiunea Dunăre‐Carpaţi, organizată de WWF în colaborare cu Guvernul României; WWF lansează Iniţiativa Aderării la UE, cu scopul de a sprijini statele candidate în elaborarea şi implementarea legislaţiei şi programării UE cu privire la mediu;

2003: Miniştrii mediului semnează la Kiev Convenţia Carpatică;

2006: Convenţia Carpatică intră în vigoare. Programul WWF Dunăre‐Carpaţi înfiinţează birouri cu personalitatate juridică în România şi Bulgaria.

10 http://romania.panda.org/ce_facem/dunrea_i_delta_dunrii/proiecte_finalizate/conservare_management_ostroave/

11 www.panda.org/dcpo

12 Ibid.

34


34

7. Problema pădurilor virgine sau cvasi‐virgine

Strategia naţională şi planul de acţiune pentru conservarea biodiversităţii 2010‐2020 nu face referiri la problema pădurilor virgine. Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României. Orizonturi 2013‐2020‐2030 (SNDD) menţionează obiectivul de integrare a pădurilor virgine și cvasi‐virgine în arii naturale protejate ca punct într‐un viitor Program Naţional pentru Gestionarea Durabilă a Pădurilor. SNDD precizează că, din pricina carenţelor în gestionarea fondului forestier, “s‐a redus considerabil suprafaţa pădurilor naturale, virgine și cvasi‐virgine, în special la speciile forestiere valoroase”.

Problema stabilirii unui mod specific de protecţie pentru pădurile virgine sau cvasi‐virgine este de mare importanţă. Se redă aici un extras dintr‐un text oficial referitor la ariile naturale protejate13, care rezumă situaţia:

Pădurile virgine constituie ultimele vestigii ale unei naturi încă nealterate, reprezentând acele păduri în care biocenoza şi staţiunea nu au suferit influenţe antropice semnificative, care să altereze structura şi procesele din biocenoza şi caracteristicile staţiunii, precum şi relaţiile dintre biocenoza şi staţiune.

Situaţia pădurilor virgine din România a fost evaluată la nivelul anilor 2000‐2003, printr‐un proiect intitulat „Elaborarea inventarului şi a Strategiei pentru gestionarea durabilă şi protecţia pădurilor virgine în România", realizat de Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, prin InstitutuI de Cercetări şi Amenajări Silvice, împreună cu IUCN (Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii), Fundaţia BIOTECH şi experţi internaţionali independenţi. ProiectuI a fost finanţat de Guvernul Olandei (Fondul MATRA), România acordând sprijin instituţional prin Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor şi Regia Naţională a Pădurilor‐Romsilva.

La momentul respectiv, a fost inventariată o suprafaţă totală de 218.493 ha păduri virgine. Majoritatea acestor păduri sunt situate în Carpaţii Meridionali, în formaţia forestieră a făgetelor (55%), urmate de amestecurile de fag şi răşinoase (21%). De asemenea, 2/3 din aceste păduri sunt situate pe terenuri cu înclinare foarte puternică şi la altitudini de peste 1000 m. Faptul că România deţine în prezent o suprafaţă importantă cu păduri virgine, este în primul rând consecinţă conservării şi protejării lor de‐a lungul zecilor de ani de către silvicultori, prin prevederile amenajamentelor silvice.

În anul 2000, prin Legea nr. 5/2000 a fost creată reţeaua naţională de arii protejate, care a inclus în zona de protecţie strictă a acestor arii (parcuri naţionale şi naturale, rezervaţii ştiinţifice) o suprafaţă de 55 mii ha păduri virgine. Până în anul 2000 aceste păduri virgine au fost incluse prin amenajamentele silvice în rezervaţii forestiere, pentru a fi protejate.

În privinţa regimului de protejare a pădurilor virgine la nivelul perioadei în care s‐a făcut studiul sus menţionat, situaţia este următoarea:

cca 55.000 ha (25%) erau incluse în zonele de protecţie strictă a unor arii naturale protejate, aşa cum s‐a artat mai sus;

cca 150‐000 ha (69%) erau protejate prin prevederile amenajamentelor silvice, fiind încadrate în grupa funcţională I, a pădurilor cu funcţii speciale de protecţie (păduri de interes ştiinţific şi de protejare a genofondului şi ecofondului forestier, păduri pentru protecţia apelor şi solurilor etc.). Prin legislaţia silvică şi prin amenajamentele silvice, tăierile în aceste păduri sunt total interzise, în unele cazuri fiind acceptate că excepţie doar lucrări de conservare, menite să asigure existenţa şi continuitatea pădurilor respective;

cca 14.000 ha (6%) sunt încadrate prin amenajamente în grupa funcţională II, a pădurilor cu funcţii de producţie şi protecţie.

În document se susţine că „este adevărat că aceste păduri ar fi putut fi parcurse cu tăieri pentru a fi regenerate, însă au rămas neatinse datorită condiţiilor grele de accesibilitate, pastrându‐şi astfel caracteristicile pădurilor virgine” şi că – deşi nu există o situaţie la zi a pădurilor virgine care au mai rămas în proprietatea statului – „putem garanta că aceste păduri sunt protejate în continuare, întrucât normele tehnice de amenajare a pădurilor nu s‐au schimbat cu privire la măsurile de protecţie a pădurilor (s.n), ci dimpotrivă, suprafaţă pădurilor încadrate în grupa funcţională I a crescut”. Documentul continuă cu descrierea rezultatelor proiectului PINMATRA şi cu punerea în contextul sistemului de gestionare a resurselor forestiere:

În urma proiectului „Elaborarea inventarului şi a strategiei pentru gestionarea durabilă şi protecţia pădurilor virgine în România" (PINMATRA), a avut loc inventarierea pădurilor virgine şi cvasivirgine la nivel naţional (descrierea şi evaluarea calităţii ecologice, crearea bazelor de date, elaborarea hărţilor cu distribuţia pădurilor virgine etc). Au fost luate în considerare doar poligoane cu păduri virgine cu o suprafaţă de peste 50 ha (din raţiuni legate de disponibilitatea resurselor financiare, de timp şi de eficacitafea conservării ‐ suprafaţă minimă necesară pentru asigurarea funcţionarii ecosistemelor forestiere este de cca. 50‐100 ha în regiunea montană).

Cele mai multe păduri virgine aparţin formaţiei forestiere a făgetelor (peste 55%). Predomină făgetele montane, răspândite în etajele montane mijlociu şi inferior, mai rar în etajul montan superior. Pădurile virgine de răşinoase şi de amestec de fag cu răşinoase deţin fiecare cca. 21% din suprafaţă totală a pădurilor virgine. Acestea sunt răspândite preponderent în etajul montan superior. Pădurile virgine edificate de specii de stejari/cvercinee reprezintă cca. 1%, sunt reprezentate de gorunete şi de goruneto‐făgete. Nu există păduri virgine constituite din stejari mezoxerofiti şi xerofiţi. Suprafeţe foarte reduse de păduri virgine s‐au mai păstrat pe ostroavele şi insulele din Lunca şi Delta Dunării, constituite din specii de plopi, sălcii, dar şi specii de ulm, frasin şi stejar. Nu a fost identificată o hartă oficială a amplasării pădurilor virgine sau cvasi‐virgine în România.

13 http://www.dsialomita.ro/arii‐naturale‐protejate.html


35

Harta 12.9. Păduri virgine în România (ICAS, 2003), cf. antena3.ro

Harta 12.10. Suprafeţe despădurite din România 2000‐2011 – repartiţie pe judeţe, arii protejate şi păduri virgine (Greenpeace)

36


36

Pădurile României sunt împărţite în două grupe funcţionale:

Grupa I: grupa pădurilor cu funcţii speciale de protecţie cuprinde toate arboretele destinate în principal protejării unor importante obiective economice şi social‐culturale, precum şi cele puse în slujba sănătăţii oamenilor, ocrotirii naturii şi cercetării ştiinţifice (cca. 51%). Aceste păduri îndeplinesc funcţia de producţie de lemn, dar această se face cu restricţii pentru a nu afecta funcţiile de protecţie. În cadrul grupei I funcţionale au fost delimitate 5 subgrupe funcţionale:

păduri cu funcţii de protecţie a apelor

păduri cu funcţii de protecţie a terenurilor şi solurilor

păduri cu funcţii de protecţie contra factorilor climatici şi industriali nocivi

păduri cu funcţii de recreere

păduri de interes ştiinţific şi de ocrotire a genofondului şi ecofondului.

Grupa a II‐a: grupa pădurilor cu funcţii de producţie şi protecţie cuprinde toate arboretele destinate acoperirii nevoilor de lemn sau alte bunuri materiale, dar care îndeplinesc în acelaşi timp, importante funcţii de protecţie (hidrologică, a solului, climatică, turistică, etc). (cca.49%).

Circa 94% din pădurile virgine inventariate erau încadrate la dată respectivă în grupa I funcţională, iar diferenţa de 6% în grupa a II‐a funcţională. Peste 2/3 din pădurile virgine sunt localizate pe terenuri cu înclinare foarte puternică, de peste 30 grade, cca. 24% sunt localizate pe terenuri cu înclinare moderată (15‐30 grade) şi 8% în terenuri cu înclinare sub 15 grade. Aceste date ne dau informaţii foarte clare referitoare la condiţiile de accesibilitate a pădurilor virgine şi la factorii care au contribuit la păstrarea lor.

2/3 din pădurile virgine sunt situate la altitudini de peste 1000 m, iar 27% la altitudini cuprinse între 600 şi 1000 m. În regiunile colinare, de câmpie şi de lunca au fost inventariate doar cca. 7% din totalul pădurilor virgine. Aceste date ne arată că arcul carpatic adăposteşte cvasitotalitatea pădurilor virgine româneşti. Peste 80% din pădurile virgine din Carpaţii României se află localizate în Carpaţii Meridionali.

Conform WWF14, în ecoregiunea carpatică există 322 000 hectare de păduri virgine, din care peste 250.000 ha se găsesc în România (cea mai mare suprafaţă din Europa, după Rusia), iar majoritatea pădurilor sunt încă păduri naturale, astfel că „unul dintre obiectivele principale ale proiectelor din domeniul forestier este conservarea acestor zone promovând, în acelaşi timp, un management forestier durabil, care să aducă beneficii pe termen lung atât oamenilor, cât şi mediului înconjurător. Programul implică informarea şi participarea proprietarilor şi administratorilor de păduri, de stat şi private, precum şi a reprezentanţilor companiilor din industria lemnului în sesiuni de pregătire şi specializare”. Peste 80% dintre pădurile virgine din România nu au, după WWF, nicio formă de protecție și sunt în pericolul de a fi distruse în mod legal, doar 18% având un oarecare statut de protecție, prin includerea în teritoriul ariilor protejate, un procent și mai mic beneficiind de protecție integrală15.

WWF a lansat, în octombrie 2011, campania Salvaţi Pădurile Virgine, sub sloganul „Europa și‐a distrus pădurile virgine. Noi încă mai avem. Încă”. Scopul campaniei a fost de a determina administraţia de a modifica statutul de protecţie prin modificarea încadrării din categoria „păduri de protecţie" (în care se poate interveni şi pentru extragerea materialului lemnos) în categoria „păduri strict protejate" şi de a accepta să ofere compensaţii celor care deţin aceste păduri pe care nu le vor mai putea valorifica. Rezultatul campaniei (care a strâns peste 1000.000 de semnături) a fost semnarea, de către WWF România şi Ministerul Mediului şi Pădurilor, a unui protocol care prevede stoparea imediată a tăierilor în pădurile virgine.

Protocolul încheiat în decembrie 2011 între Ministerul Mediului şi Pădurilor şi WWF‐ România prevede colaborarea în vederea identificării, cartării şi protecţiei pădurilor virgine din România. Acţiunile pe care cele două părţi şi le propun sunt:

Stabilirea criteriilor de identificare a pădurilor virgine;

Finalizarea identificării şi cartării pădurilor virgine din România;

Înfiinţarea unui "Catalog Naţional al Pădurilor Virgine din România" care să reprezinte instrumentul oficial de evidenţă a acestora;

Includerea pădurilor virgine în tipul funcţional I (TI) ‐ Păduri cu funcţii speciale pentru ocrotirea naturii, pentru care, prin lege, este interzisă orice fel de exploatare de lemn sau alte produse, fără aprobarea autorităţilor competente prevăzute de lege;

Dezvoltarea unei propuneri cu privire la plăţile compensatorii pentru păduri în perioada de programare 2014‐2020;

Identificarea unor mecanisme financiare alternative pentru compensarea proprietarilor de păduri virgine.

WWF‐România va participa cu expertiză la elaborarea actelor normative şi va sprijini, cu fonduri proprii de minim 100.000 de euro, evaluarea şi cartarea pădurilor virgine, în vederea completării Catalogului Naţional al Pădurilor Virgine.

WWF consideră că „aceste păduri, care reprezintă 65% din pădurile virgine rămase în Europa (exceptând Rusia), sunt bunuri cu valoare de patrimoniu pentru ţara noastră şi pentru Europa. Valoarea acestor păduri sub aspect ştiinţific, peisager, educativ, ecoprotectiv şi al biodiversităţii, este agreată de toţi practicienii, specialiştii şi cercetătorii din domeniu şi din domeniile înrudite. Aceste păduri sunt ecosisteme stabile, în care trăiesc până la 13.000 de specii” 16.

14 World Wide Fund for Nature 15 http://romania.panda.org/?206153/Padurile‐virgine‐din‐Romania‐au‐primit‐astazi‐statutul‐de‐protectie‐integrala şi alte secţiuni ale www.panda.org

16 Ibid.


37

Ordinul MMP nr. 3397/2012 privind stabilirea criteriilor şi indicatorilor de identificare a pădurilor virgine şi cvasivirgine în România, semnat în septembrie 2012, în urma protocolului, prevede următoarele:

Definirea (în anexă) a pădurilor virgine (Pădurea virgină este acea pădure care s‐a format şi dezvoltat exclusiv sub acţiunea factorilor naturali şi în care procesele ecosistemice în dinamica lor se produc fără nicio influenţă antropică directă sau indirectă) şi a celor cvasivirgine (Pădurea cvasivirgină este pădurea virgină din trecut, care, între timp, a suferit modificări antropice observabile, nesemnificative asupra structurii, staţiunii şi proceselor ecosistemice);

Aprobarea criteriilor şi indicatorilor de identificare a pădurilor virgine şi cvasivirgine în România (în anexă);

Încadrarea în amenajamentele silvice a pădurilor virgine identificate în categoria funcţională „1,5j ‐ păduri virgine“, tipul I funcţional ‐ (TI) şi a pădurilor cvasivirgine în categoria funcţională „1,5o ‐ păduri cvasivirgine“, tipul I funcţional ‐ (TI), constituită prin ordin

Măsuri de gospodărire ale pădurilor virgine şi cvasivirgine, printre care introducerea, în cazul pădurilor care fac obiectul studiului Pin‐Matra/2001/018“, prealabil realizării lucrărilor prevăzute în amenajamente, a unui aviz obligatoriu al inspectoratului teritorial de regim silvic şi vânătoare competent teritorial, care atestă faptul că arboreturile nu îndeplinesc criteriile şi indicatorii aprobaţi prin ordin.

Este de menţionat că OMMP 3397/2012 nu menţionează un termen până la care amenajamentele silvice trebuie să fie modificate; în plus, introducerea avizului prealabil lucrărilor (echivalent, de pildă, declasării unui monument istoric) în competenţa inspectoratelor teritoriale nu asigură controlul ştiinţific în momentul deciziei şi că o reală protecţie trebuie asigurată prin lege.

Cf. Raportului Starea pădurilor al Ministerului Mediului pe 2010 17, la 31.12.2010 erau declarate 6.515.000 hectare de pădure. Dintre acestea, 3.339.000 ha aparţineau statului român (51,3%), 2.079.000 ha erau în proprietatea persoaneleor fizice şi juridice (39,1%), 1.024.000 hectare erau în proprietatea publică a UAT (15,7%)şi 73.000 hectare erau în proprietatea privată a UAT (1,1%). Din total, 51,9% erau amplasate în zone montane, 37,2% în zone de deal şi 10,9% în zone de câmpie. După esenţe, 32% fag, 17% stejar, 15% diverse esenţe tari; 23% molid, 5% brad, 2% alte răşinoase şi 5% diverse esenţe moi. După vârstă, 15% din păduri aveau peste 100 ani, 10% între 81 şi 100 ani, 15% între 61 şi 80 ani, 18% între 41 şi 60 ani, 19% între 21 şi 40 ani şi 23% între 1 şi 20 ani. Este de remarcat că în acest raport nu este menţionată problema pădurilor virgine sau cvasivirgine.

Capitolul referitor la Zonele cu deficit de vegetaţie forestieră şi disponibilităţi de împădurire se rezumă la a menţiona judeţele în care pădurea ocupă suprafeţe reduse, şi anume: Călăraşi – 4%; Constanţa – 5%; Brăila – 5%; Teleorman – 5%; Ialomiţa – 6%; Galaţi – 8%; Olt – 9%; Botoşani – 10%; Giurgiu – 11%; Timiş – 11%; Dolj – 12%; Tulcea – 12%; Ilfov+Bucureşti – 15% (vezi Studiul 9 pentru cifrele din INS/MADR 2011). Pentru perioada 2010‐2013, se „estima” „o majorare a suprafeţei ocupate cu vegetaţie forestieră cu prioritate în aceste judeţe. Această majorare se va realiza prin împăduriri în terenuri degradate inapte pentru agricultură şi prin împăduriri în vederea realizării Sistemului naţional de perdele forestiere de protecţie”.

7. Protecţia pădurilor valoroase şi a întregului fond forestier

Atât WWF România, cât şi Greenpeace România sunt implicate în programe de promovare a protejării fondului forestier valoros din România:

a. Iniţiativa Greenpeace de includere în Lista patrimoniului mondial natural a celor mai valoroase păduri din România18

Greenpeace a inițiat o campanie pentru includerea celor mai valoroase păduri din România în patrimoniul mondial UNESCO. În

lume, 14 alte țări au reușit să protejeze astfel păduri valoroase19. În 2011, Comitetul pentru patrimoniul mondial a inclus cinci

dintre cele mai valoroase păduri de fag ale Germaniei în lista de Patrimoniu Mondial, după ce inclusese – în 2007 – pădurile seculare ale Slovaciei și Ucrainei, recomandarea UNESCO fiind ca și alte țări care dețin păduri valoroase similare să inițieze acest demers pentru obținerea unei regiuni forestiere seculare protejate, inclusă în patrimoniul mondial.

Conform Greenpeace România, păduri seculare de fag și amestec de fag există și în România, Bulgaria, Austria, Slovenia, Croația, Polonia, Albania, Macedonia, Bulgaria, Italia, Grecia, Franța și nordul Spaniei, România deţinând cea mai mare suprafață de pădure de fag din arealul euro‐asiatic – aproximativ 2.000.000 ha, care reprezintă peste 30% din suprafața împădurită a țării.

17 http://www.mmediu.ro/paduri/management_forestier/2011‐11‐18_management_forestier_stareapadurilor2010.pdf

18 Cf. http://www.greenpeace.org/romania/ro/campanii/paduri/paduri‐UNESCO/

19 Australia, Belarus, Brazilia, Germania, Indonezia, Kenya, Liban, Madagascar, Polonia, Slovacia, Rusia, Sri Lanka, Thailanda, Ucraina – lista completă a zonelor

incluse în patrimoniul mondial UNESCO, cf. http://whc.unesco.org/en/list/

38


38

Pe teritoriul României, pădurile de fag s‐au extins acum aproximativ 3.000 de ani și cuprind anumite specii rare, endemice (printre care și specii ocrotite: mierea‐ursului, crucea voinicului, brusturele negru). În aceeaşi sursă se precizează că fagul poate depăși 40 de metri înălțime, un diametru de peste 1,5 metri, și o vârstă de 300 de ani, în cazuri excepționale putând să trăiască și 500 de ani şi produce o cantitate mult mai mare de oxigen decât bradul, molidul sau pinul şi că – între 1929 şi 2004 – suprafața pădurilor de fag și amestec de fag s‐a redus cu circa 400.000 ha, adică cu 20 %, iar despăduririle continuă.

b. Iniţiativa WWF România de promovare a certificării forestiere FSC şi a conceptului de Păduri cu valori ridicate de conservare

Valorile ridicate de conservare (VRC) sunt valori biologice, ecologice, sociale sau culturale care sunt considerate deosebit de importante sau având o importanță critică la nivel național, regional sau global. Pădurile cu valoare ridicată de conservare dețin unul sau mai multe dintre următoarele atribute20:

concentrații de biodiversitate (incluzând specii endemice, rare, amenințate sau periclitate) semnificative la nivel global, regional sau național;

peisaje forestiere extinse, semnificative la nivel global, regional sau național, în care există populaţii viabile ale speciilor autohtone în forma lor naturală din punctul de vedere al distribuţiei şi densităţii;

ecosisteme rare, ameninţate sau periclitate

servicii de mediu esenţiale în situaţii critice (inclusiv protecţia surselor de apă, controlul eroziunii, combaterea poluării etc.);

sunt fundamentale pentru îndeplinirea necesităților de bază ale comunităților locale (de ex. subzistență, sănătate);

sunt esențiale pentru păstrarea identităţii culturale/religioase a unei comunităţi sau a unei zone. Conform WWF, sistemul FSC „certifică” faptul că materia primă provine dintr‐o pădure în care se aplică un management forestier responsabil, iar păstrarea valorilor ridicate de conservare este o cerință de bază pentru obținerea certificării FSC (peste 125 de milioane de hectare de pădure din întreaga lume sunt certificate conform standardelor FSC, adică cca 5% dintre pădurile de producție ale planetei).

Programul Dunăre‐Carpaţi, citat şi în capitolul precedent, a început în anul 2003 implementarea de proiecte în cadrul parteneriatului WWF/IKEA în trei ţări din regiune: România, Bulgaria şi Ucraina. În România, parteneriatul a sprijinit WWF la indeplinirea obiectivelor sale în domeniul forestier şi al ariilor protejate prin obţinerea următoarelor rezultate21:

sprijin pentru certificarea pădurilor comunităţilor rurale în Vrancea (17.000 ha), Maramureş (8.000 ha);

recunoaşterea conceptului de Păduri cu Valoare Ridicată de Conservare prin dezvoltarea unui set de instrumente care să ajute operatorii din domeniul gospodăririi pădurilor şi certificării forestiere să identifice şi administreze aceste valoroase suprafeţe de pădure;

Dezvoltarea de Planuri de Management Forestier Integrat şi de zone demonstrative privind managementul forestier responsabil în Maramureş;

Cartarea preliminară la nivel naţional a Pădurilor cu Valoare Ridicată de Conservare din categoria ecosistemelor forestiere, rare, ameninţate sau pericilitate şi a pădurilor intact naturale;

Dezvoltarea de propuneri de sisteme de urmărire a provenienţei lemnului pentru a contribui la reducerea impactului provocat de tăierile ilegale sau nesustenabile(iniţierea sistemul SUMAL dezvoltat ulterior în cadrul Proiectului de dezvoltare forestieră al Băncii Mondiale în România).

Obiectivele generale ale proiectului WWF/IKEA pentru perioada 2008‐2011 sunt următoarele22:

Creşterea suprafeţelor de pădure administrate, prin măsuri de management forestier responsabil şi dezvoltarea capacităţii pentru management eficient, în mod special în păduri private aparţinând comunităţilor locale, prin Planuri de Managent Forestier Integrat în Maramureş şi Covasna;

Sprijinirea activităţilor care au ca scop prevenirea şi reducerea tăierilor ilegale;

Creşterea capacităţii administratorilor şi proprietarilor de pădure pentru implementarea managementului forestier responsabil

Creşterea capacităţii ONG de a monitoriza activităţile în domeniul forestier referitor la managementul forestier responsabil aşa cum este definit prin principiile şi criteriile FSC.

20 http://romania.panda.org/ce_facem/paduri/management_forestier_responsabil/ conform Forest Stewardship Council, www.fsc.org.

21 http://romania.panda.org/ce_facem/paduri/management_forestier_responsabil/management_forestier_dunare_carpati/

22 Ibid.


39

Harta 12.11. Evoluția suprafețelor forestiere din România în perioada 2000‐2011 (Greenpeace Rusia)

c. Estimări ale Greenpeace referitoare la amploarea despăduririlor şi la localizarea zonelor cu tăieri ilegale de arbori

Conform unui raport al Greenpeace Rusia23, „pădurile acoperă 34% din suprafața României și sunt concentrate în principal în zona montană. În anul 2000, suprafața forestieră totală a fost de 8.171.399 de hectare. Suprafața forestieră totală despădurită și degradată, în perioada 2000‐2011 a fost de 280.108 hectare (aproximativ 28.000 hectare pe an). Acest lucru înseamnă că în ultimii 10 ani, 3,4% din suprafața forestieră a României a fost distrusă sau s‐a degradat”.

Aceste cifre trimit la o suprafaţă de păduri superioară celei înregistrate în statisticile INS şi MADR: 7891291 ha în 2011, adică 33,1% din teritoriul naţional (faţă de 6800872 ha în acelaşi an cf. INS/MADR, adică 28,3% din teritoriul naţional) – vezi Studiul 9. Cadrul natural şi biodiversitatea. În studiu se precizează metoda de cercetare, realizată prin analiza comparativă a 19 perechi de imagini satelitare din 2000 şi 2011. Apoi, termenul de „pădure” a fost folosit pentru a defini o zonă de 1 ha, în care minimum 20% este acoperit de arbori de minimum 5 metri înălțime, iar „reducerea suprafețelor forestiere (acoperite cu pădure)” se referă la orice suprafață în care pădurea (existentă la începutul perioadei de analiză) a fost înlocuită cu orice tip de acoperire neforestieră a terenului, sau în care pădurea a fost fragmentată în mod semnificativ în urma tăierii selective sau a altor procese naturale ori antropogene, sau în care zonele acoperite cu alte tipuri de vegetaţie lemnoasă au devenit zone neîmpădurite. Suprafața minimă a fost limitată la 1 ha.

Procentul de 33,1% din suprafaţa teritoriului naţional acoperită cu pădure este, cu siguranţă, apropiat de realitate. Este probabil ca diferenţa de 4,8% este reprezentată de pădurile care nu sunt incluse în sistemul de administrare silvic şi care, drept urmare, sunt cele mai vulnerabile. De asemenea, reducerea cu 3,4% a pădurilor în ultimul deceniu reprezintă o tendinţă care trebuie luată în considerare cu seriozitate, în vederea stopării.

Harta 12.11, realizată de Greenpeace, localizează zonele de reducere a suprafeţelor forestiere: întreg teritoriul naţional este afectat de acest proces, cu o concentrare în Munţii Apuseni şi în Carpaţii Răsăriteni. Vezi, în acest sens, şi Harta 12.12.

23 Raportul Evoluția suprafețelor forestiere din România în perioada 2000 ‐ 2011 (Greenpeace Rusia, departamentul GIS), vezi:

http://www.greenpeace.org/romania/Global/romania/paduri/Despaduririle%20din%20Romania/Evolutia%20suprafetelor%20forestiere%20din%20Romania%202000‐2011.pdf

40


40

Harta 12.12. Repartizarea pe judeţe a cazurilor de tăieri ilegale de arbori înregistrate de autorităţi între 2009 şi 2011 (Greenpeace)

Un studiu complementar al Greenpeace România încearcă să estimeze tăierile ilegale de arbori din intervalul 2009‐201124, în care se remarcă, pe de‐o parte, numărul mare de cazuri de tăieri de arbori şi ierarhia acestora la nivel judeţean (vezi Harta 12.12) şi, pe de altă parte, diferenţele mari între numărul de cazuri înregistrat de autorităţi (Poliţie, respectiv Inspectorate Teritoriale pentru Regim Silvic şi Vânătoare.

Tabelele 12.6‐12.7. Date referitoare la tăierile ilegale de arbori înregistrate de autorităţi între 2009 şi 2011 (Greenpeace)

24 Fundaţia Greenpeace CEE România, Tăierile de arbori în pădurile din România în perioada 2009‐2011, vezi:

http://www.greenpeace.org/romania/Global/romania/paduri/Despaduririle%20din%20Romania/Taierile%20ilegale%20de%20arbori%20in%20padurile%20din%20Romania%20(2009‐2011).pdf


41

III.1.1.c. Starea de conservare a ariilor naturale

Nu sunt disponibile către cercetare documente oficiale privitoare la starea de conservare a ariilor naturale. În Strategia naţională şi planul de acţiune pentru conservarea biodiversităţii 2010‐2020 sunt identificate ameninţările directe asupra biodiversităţii (şi, implicit, asupra ariilor naturale protejate) ‐ extras: a. Conversia terenurilor

Conversia terenurilor în scopul dezvoltării infrastructurii urbane, industriale, agricole, turistice sau transport, reprezintă cauza principală a pierderii de biodiversitate, ducând la degradarea, distrugerea şi fragmentarea habitatelor şi implicit la declinul populaţiilor naturale.

Drenarea pajiştilor umede şi conversia în terenuri arabile sau păşuni, susţinută chiar cu fonduri pentru mediu;

Regularizarea râurilor şi distrugerea ecosistemelor aluviale, executarea microhidrocentralelor, susţinute chiar cu fonduri pentru mediu;

Împădurirea pajiştilor cu productivitate scăzută şi a habitatelor de stepă, considerate uneori în mod exagerat de către autorităţi ca fiind terenuri degradate;

Distrugerea vegetaţiei arbustive pentru extinderea suprafeţelor păşunilor sau în scopul dezvoltării turismului;

Abandonarea pajiştilor şi păşunilor, în special în zonele înalte, mai greu accesibile, care vor fi invadate de vegetaţia forestieră.

b. Dezvoltarea infrastructurii Intensificarea investiţiilor pentru dezvoltarea infrastructurii (transport auto, feroviar şi fluvial, turism, producere şi transport de energie etc.) fără măsuri pentru diminuarea/eliminarea impactului asupra biodiversităţii poate fi considerată principala ameninţare la adresa biodiversităţii, în contextul dezvoltării economice actuale. Populaţiile de specii migratoare (păsări şi lilieci), în cazul amplasării necorespunzătoare, din cauza lipsei unor hărţi detaliate în ceea ce priveşte coridoarele de migraţie a speciilor şi a zonelor cu potenţial eolian.

c. Extinderea şi dezvoltarea aşezărilor umane Ca urmare a dinamicii economice, creşterii mobilităţii populaţiei şi a schimbării modului de viaţă, se constată că majoritatea localităţilor au înregistrat creşteri ale suprafeţelor teritoriilor intravilane. [...]Dacă această extindere a suprafeţelor intravilane localităţilor nu se realizează în urma unei planificări prealabile, dacă extinderea nu este dublată de dezvoltarea infrastructurii– rutiere şi tehnice, apare fenomenul de expansiune urbană necontrolată, cu puternice efecte negative asupra economiei, aspectului social şi asupra mediului. [..]La apariţia fenomenului contribuie [condiţii endogene, marcate de schimbările structurale ale localităţii respective] şi condiţiile exogene, presiunea imobiliară, în special pentru zonele cu potenţial natural, unde se exercită o presiune foarte importantă asupra biodiversităţii din ariile naturale protejate, din zona costieră şi montană cu potenţial turistic [...]. Dezvoltarea urbană necontrolată, periurbanizarea şi transferul de populaţie din mediul rural, însoţite de distrugerea ecosistemelor din zonele urbane (diminuarea spaţiilor verzi, construcţii pe spaţiile verzi, tăierea arborilor, distrugerea cuiburilor etc.) şi măsurile insuficiente pentru colectarea şi tratarea corespunzătoare a deşeurilor şi a apelor uzate au efecte negative considerabile atât asupra biodiversităţii, cât şi asupra calităţii vieţii.

d. Lucrările hidrotehnice În prezent nu mai există planuri pentru dezvoltarea unor lucrări hidrotehnice de anvergură, dar încă există tendinţa de rezolvare a problemelor legate de inundaţii prin consolidarea digurilor şi prin realizarea de noi diguri, în detrimentul menţinerii şi refacerii zonelor de tranziţie şi interzicerii dezvoltării de aşezări umane în zonele cu risc crescut de inundaţii.

e. Supraexploatarea resurselor naturale Managementul forestier practicat în momentul de faţă este unul bazat pe principiul utilizării durabile a resurselor. Cu toate acestea, exploatarea necontrolată a masei lemnoase şi tăierile ilegale reprezintă o ameninţare la adresa biodiversităţii. Aceste situaţii sunt mai frecvente în pădurile de curând retrocedate şi care nu sunt în prezent administrate. Tăierile necontrolate fragmentează habitatele şi conduc la eroziunea solului sau alunecări de teren. Suprapăşunatul are un impact negativ semnificativ asupra fitocenozelor, cauzând descreşterea biomasei vegetale şi a numărului de specii cu valoare nutritivă. Deoarece din 2004 şeptelul a scăzut considerabil, iar starea de sărăcie a populaţiei din mediul rural s‐a accentuat, suprapăşunatul a devenit o problemă izolată. Supraexploatarea speciilor de interes cinegetic, economic sau cultural este generată în principal de supraevaluarea efectivelor populaţionale sau de braconaj. O situaţie aparte o reprezintă braconajul piscicol de‐a lungul Dunării şi din Delta Dunării. Dintre metodele utilizate cea mai periculoasă este pescuitul electric care, pe lângă faptul că distruge un număr însemnat de exemplare tinere, cauzează sterilitatea exemplarelor mature care supravieţuiesc. Aproximativ 7% din cavităţi sunt supuse degradării datorate turismului neadecvat şi poluării generate de gospodăriile din mediul rural.

42


42

f. Exploatarea neadecvată a resurselor neregenerabile Modalităţile de exploatare a balastului şi a nisipului din albiile râurilor interioare determină degradarea habitatelor acvatice şi distrug zonele umede, afectând speciile ce îşi au habitatele în aceste zone. Exploatarea resurselor minerale afectează biodiversitatea fie prin distrugerea totală a habitatelor ca urmare a decopertării, fie prin extinderea haldelor de steril şi a iazurilor de decantare. În cazul carierelor, extragerea de rocă se face în exploataţii deschise, acestea necesitând, de asemenea, decopertarea. Combustibilii fosili (cărbune) sunt exploataţi în subteran sau la suprafaţă, necesitând decopertare în cazul exploatărilor de suprafaţă şi cauzează poluarea apelor de suprafaţă folosite la flotare, în ambele situaţii. Apele de mină formate în galeriile abandonate, de cele mai multe ori acide şi încărcate cu metale grele ajung în apele de suprafaţă afectând biocenoza acestora. În cazul exploatărilor pertoliere, pot apărea poluări accidentale cu petrol care afectează pe termen mediu şi lung atât covorul vegetal cât şi fauna. Exploatarea apelor termale, fie pentru utilizarea în sistemele de termoficare, fie în scop terapeutic, poate afecta, la deversare, biocenoza apelor din râurile colectoare, datorită diferenţelor de temperatură.

g. Speciile invazive Speciile invazive pot cauza pierderi majore de biodiversitate, putând determina, în unele cazuri, eliminarea speciilor native ce ocupă aceeaşi nişă ecologică. Când speciile care dispar sunt de interes economic, pierderea de biodiversitate este însoţită şi de pierderi economice substanţiale. Un real pericol îl reprezintă Amorpha fructicosa, o specie care a invadat zonele inundabile din Delta Dunării, înlocuind speciile autohtone. În prezent, doar 5 specii de peşte mai pot fi exploatate industrial în Marea Neagră faţă de 26 la începutul anilor 1980.

h. Schimbările climatice Din datele Organizaţiei Mondiale de Meteorologie (OMM), temperatura medie a globului a crescut în perioada 1901 –

2000 cu 0,6C. Pentru România, conform INMH – Bucureşti, această creştere este de 0,3C, mai mare în regiunile de sud şi

est (0,8C) şi mai mică în regiunile intracarpatice (0,1C). Încălzirea climei este mai pronunţată după anii 1961 şi cu

deosebire după anul 2000 (2003, 2005) când frecvenţa zilelor tropicale (maxima zilnică > 3C) a crescut îngrijorător de mult şi zilele de iarnă (maxima zilnică < 0C ) a scăzut substanţial. Drept urmare mai multe zone din ţara noastră prezintă

un risc ridicat de secetă şi deşertificare în special cele unde temperatura medie anuală este mai mare de 10C; suma precipitaţiilor atmosferice anuale este sub 350 – 550 mm; precipitaţii aprilie – octombrie sunt sub 200 – 350 mm iar rezerva de apă din sol (0 – 100 cm la 31 martie) este mai mică de 950 –1500 mc /ha. Prin creşterea temperaturii medii a

aerului cu numai 3C până în anul 2070 conform prognozelor, peste 30 % din teritoriul ţării va fi afectat de deşertificare şi cca. 38% de aridizare accentuată, care vor îngloba toate câmpiile noastre, până la 85 % din zona de dealuri şi aproape 20 %

din zona premontană şi montană joasă. Prognoza încălzirii globale cu 3C în ţara noastră va crea perturbaţii majore în distribuţia pe altitudine a etajelor de vegetaţie din Carpaţi, în sensul creşterii limitei superioare a molidului cu 600 m, cu dispariţia treptată a etajelor subalpin (jneapăn) şi alpin. Productivitatea maximă a pădurilor şi a pajiştilor naturale situate în prezent la nivelul de 1000 – 1200 m după încălzirea globală se va ridica la 1600 – 1800 m altitudine.

i. Poluarea Datorită [!] declinului constant al sectorului industrial după 1989 şi a armonizării reglementărilor interne cu cele comunitare în ceea ce priveşte controlul poluării, poluarea a devenit o ameninţare din ce în ce mai redusă, manifestându‐se punctual, în apropierea unor zone industriale care sunt în curs de conformare cu standardele de mediu europene. În prezent au fost identificate 358 de surse punctiforme semnificative de poluare a apelor şi 255 zone vulnerabile la poluarea cu nitraţi din surse agricole. O menţiune specială trebuie făcută asupra râurilor care izvorăsc sau traversează zone miniere şi care în mod natural au apele încărcate cu metale grele şi săruri minerale. Poluările accidentale sunt relativ numeroase în special pe Dunăre şi în Marea Neagră datorită deversărilor necontrolate ale navelor şi/sau accidentelor navale.


43

Sursa: Strategia naţională şi planul de acţiune pentruconservarea biodiversităţii 2010‐2020

Problema biodiversităţii este tratată în Studiul 9. Cadrul natural şi biodiversitatea. Am reluat în caseta de text de mai sus principalele elemente de interes – referitoare la factorii antropici care au indus modificarea structurii şi compoziţiei ecologice, menţionaţi în Strategia naţională şi planul de acţiune pentru conservarea biodiversităţii 2010‐2020.

AMENINŢĂRILE DIRECTE ASUPRA BIODIVERSITĂŢIi DIN ROMÂNIA

Principalii factori antropici care au indus, în ultimele decenii, modificarea compoziţiei şi structurii ecologice, respectiv a capacităţii productive şi de suport a biodiversităţii din România au fost identificaţi în obiectivele strategiilor de dezvoltare socio‐economică şi în mijloacele folosite pentru punerea lor în practică în perioada 1950‐1989. Aceştia au generat dezechilibre şi discontinuităţi care au fost corectate doar parţial, sub impulsul spontan al mecanismelor de piaţă, în perioada 1990‐2007:

Extinderea şi intensificarea sistemelor de producţie agricole prin transformarea unor ecosisteme naturale sau semi‐naturale în terenuri arabile şi amenajarea lor pentru aplicarea tehnologiilor de producţie intensivă (luncile inundabile ale râurilor principale şi în special lunca Dunării au fost îndiguite şi transformate în ecosisteme agricole intensive în proporţie de 20‐80%; o mare parte din păşunile cu vegetaţie de stepă şi a terenurilor cu exces de umiditate au fost transformate în terenuri arabile; perdelele forestiere şi multe corpuri de pădure din zona de câmpie sau din luncile râurilor au fost defrişate etc);

Industrializarea rapidă prin dezvoltarea infrastructurii de producţie în mari unităţi, cu precădere în sectoarele metalurgiei feroase şi neferoase, industriei chimice şi petrochimice, construcţiilor de maşini a antrenat creşterea consumului de resurse neregenerabile (minerale şi energetice) din surse autohtone şi externe, contribuind masiv la poluarea aerului, apelor de suprafaţă şi subterane şi a solului; la această s‐a adăugat poluarea directă şi indirectă cauzată de gestionarea defectuoasă a instalaţiilor de depoluare sau chiar lipsa acestora în cadrul capacităţilor de producţie din marea industrie, inclusiv cea a cimentului, îngrăşămintelor chimice şi pesticidelor;

Exploatarea necontrolată a pădurilor naturale, având drept consecinţă apariţia unor dezechilibre ecologice în multe din bazinele hidrografice montane;

Executarea de lucrări hidrotehnice ample pentru crearea acumulărilor de apă şi protecţia împotriva inundaţiilor;

Creşterea capacităţii de producţie a energiei electrice, inclusiv în centrale termoelectrice mari, bazate pe consumul de cărbune inferior;

Dezvoltarea urbană şi transferul de populaţie din mediul rural, însoţite de distrugerea ecosistemelor din zonele urbane (diminuarea suprafeţei spaţiilor verzi, construcţii pe spaţiile verzi, tăierea arborilor, distrugerea cuiburilor, etc) şi de măsuri insuficiente pentru colectarea şi tratarea corespunzătoare a deşeurilor şi apelor uzate;

Dezvoltarea infrastructurii de transport, cu accent pe cel feroviar, fluvial şi maritim în condiţiile menţinerii unui parc de mijloace de transport, inclusiv auto, învechite fizic şi moral;

Extinderea activităţilor de minerit la suprafaţă şi extinderea suprafeţelor ocupate de haldele de steril fără ecologizarea acestora;

Supraexploatarea resurselor naturale regenerabile şi neregenerabile pentru a alimenta procesele de producţie din economie;

Utilizarea unor tehnici de extragere a metalelor preţioase cu efecte negative semnificative asupra mediului în general, sănătăţii oamenilor şi naturii (de ex. utilizarea cianurii în extragerea aurului);

Introducerea deliberată sau accidentală de specii alohtone în ecosistemele naturale sau agricole;

Eliminarea din alimentaţia umană a unor specii de plante (lintea, meiul, năutul etc) şi orientarea culturilor agricole spre monocultură, în sole extinse.

44


44

Harta 12.13. Rutele de migrație ale păsărilor Sursa: Institutul Georgrafic al Academiei Române, S.C. Transelectrica S.A., Atlasul Geografic. România, mediul şi reţeaua electrică de transport, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2002, Planşa nr. 29

III.1.1.d. Rutele de migrație ale păsărilor

Harta 12.13. prezintă rutele de migrație ale păsărior în țara noastră (10 rute) după cum urmează: I – ruta panono‐adriatică; II – ruta panono‐bulgară; III, IV, V – ruta centro‐europeană‐bulgară; VI – ruta carpatică; VII – ruta est‐elbică; VIII – ruta pontică; IX – ruta sarmatică; X‐ ruta ruso‐adriatică.

Se observă concentrarea mare a rutelor de migrație în partea de est și o mai mică concentrare în partea de vest a țării. Județele care nu sunt străbătute de rute de migrație sunt: Giurgiu, Dâmbovița, Argeș și Municipiul București. Județele străbătute în totalitate de rute de migrație sunt: Constanța, Ialomița, Brăila.

Menționăm că masurile care trebuie luate pentru protejarea păsărilor care se opresc sau cuibăresc într‐un anumit teritoriu nu sunt definite și, ca urmare, nu sunt prezente în documentațiile care stabilesc procese de dezvoltare.

III.1.1.e. Evaluarea mecanismelor actuale de protecție și valorificare

Diferenţa mare dintre suprafeţele protejate la nivel naţional şi cele la nivel comunitar denotă o diferenţă majoră între înţelegerea valorii capitalului natural al României pe plan naţional, faţă de criteriile admise UE; la aceeaşi concluzie se ajunge observând preeminenţa suprafeţelor protejate la nivel internaţional faţă de cele la nivel internaţional.

Sistemul de protecţie instituit nu este la nivelul importanţei ştiinţifice a ariilor protejate:

Sistemul de evidenţă al ariilor protejate la nivel naţional nu există (cadastrul ariilor protejate);

Sistemul de clasare, complicat, conduce la suprapuneri ale mai multor regimuri de protecţie în acelaşi teritoriu;

Sistemul de echilibrare al obiectivelor diferitelor tipuri de protecţie pentru fiecare teritoriu în parte lipseşte;

Administrarea ariilor protejate este complicată (din pricina suprapunerii teritoriilor);

Sistemul de monitorizare al ariilor protejate este deficitar;

Capacitatea administraţiei publice centrale de specialitate, ca şi cea a administratorilor şi custozilor ariilor protejate este depăşită de problemele protecţiei şi de dimensiunea acestora;

Legătura procedurală cu alte administraţii publice centrale de specialitate este deficitară, în special în ceea ce priveşte legătura cu protectorii patrimoniului cultural.


45

În cazul zonelor în declin economic ale căror teritorii cuprind sau se înscriu în arii protejate, politica de dezvoltare locală se poate baza pe resursele economice generate de valorile de patrimoniu natural protejate (un exemplu îl reprezintă formele de turism ecologic şi cultural)

Este de notat că, în 2006, WWF România a publicat un Raport privind evaluarea modului de gospodărire al ariilor protejate din România. Raportul prezintă rezultatele unui seminar de evaluare a eficienţei managementului ariilor protejate în 25 de parcuri naţionale, parcuri naturale şi rezervaţii ale biosferei din România. Evaluarea s‐a făcut pe două grupe mari: grupa parcurilor naţionale şi cea a parcurilor naturale, care include şi Rezervaţia Biosferei Delta Dunării25. Aplicarea metodei utilizate în 2006 pentru situaţia actuală ar fi importantă, în vederea evaluării modului de evoluţie a sistemului.

III.1.1.f. Impactul teritorial al măsurilor de protecţie

Impactul teritorial nu poate fi estimat, din pricina lipsei datelor privind starea de conservare a ariilor naturale.

Dacă se judecă după modificările teritoriale, se poate afirma că ineficienţa sistemelor de protecţie se manifestă, în cel mai ridicat grad, în zonele antropizate care fac parte din ariile naturale protejate (a căror extindere şi restructurare nu a putut fi controlată prin mecanismele de protecţie a patrimoniului natural, cultural sau prin cele derivate din legislaţia de urbanism şi de amenajare a teritoriului). Aceeaşi ineficienţă se manifestă în legătură cu axele rutiere care străbat aceste arii.

În ceea ce priveşte distribuţia teritorială a ariilor protejate, constatările sunt următoarele:

Ariile protejate acoperă aproape exclusiv zonele montane, cele deltaice şi de litoral, precum şi o parte a sistemelor principalelor râuri, reprezentate de zone relativ slab populate; distribuţia este relativ omogenă la nivelul provinciilor istorice (cu excepţia notabilă a Dobrogei);

Managementul ariilor protejate nu are ca rezultat o corelare a obiectivelor de dezvoltare economică şi socială a ariilor studiate cu cele de conservare; această problemă este nodală câtă vreme populaţia din ariile protejată este compusă din comunităţi fragile (fie din areale montane, fie din Delta Dunării sau din zonele de frontieră – Dunăre, Siret).

III.1.1.g. Măsuri de îmbunătăţire a sistemului de protecţie

Măsurile de ordin general sunt cele referitoare la monitorizarea şi controlul activităţilor din punctul de vedere al protecţiei mediului şi ariilor protejate, cu sancţionarea abaterilor de la lege; solicitarea de despăgubiri în cazul poluărilor accidentale, sumele respective urmând să fie strict direcționare pe refacerea mediului supus poluării; respectarea legislației naționale și europene cu privire la consultarea publicului pe probleme de mediu (de exemplu în acordarea avizelor și acordurilor de mediu), în special la nivel local.

La nivel naţional:

Restructurarea sistemului de evidenţă, protecţie şi monitorizare a ariilor naturale;

Corelarea sistemului legislativ cu cel din domeniile conexe: patrimoniu, urbanism şi amenajarea teritoriului, dezvoltare;

Corelarea măsurilor de protecţie cu strategiile de dezvoltare locală şi teritorială;

Stimularea şi susţinerea inițiativelor publice și private de protejare

Concentrarea finanţărilor în ariile de interes major, după stabilirea priorităţilor sectoriale.

La nivel teritorial:

Luarea în considerare a problemelor specifice comunităţilor din arealele protejate şi integrarea, în politicile de dezvoltare aferente acestor areale, a obiectivelor de protejare a patrimoniului natural şi a celor de conservare a tradiţiilor locuitorilor, a modului specific de utilizare a terenurilor;

Extinderea sistemului de protecţie către ariile de deal şi câmpie, puternic antropizate, lipsite de protecţie. Această extindere se poate face prin introducerea criteriilor peisagistice. Introducerea unui sistem de protecţie a peisajelor conduce la posibilitatea efectivă de corelare între sistemele de protecţie ale patrimoniului natural, ale patrimoniului cultural, în contextul dezvoltării locale şi teritoriale (asigurând, deci, legătura cu legislaţia aferentă urbanismului, amenajării teritoriului, dezvoltării).

La nivel local (al ariilor protejate):

Monitorizarea efectivă a stării ariilor protejate şi raportarea periodică;

Instruirea administratorilor şi custozilor şi sprijinirea acestora;

Diminuarea efectelor dezvoltării urbane şi funcţionale necontrolate prin crearea unui sistem corelat de reglementare a dezvoltării în arealele protejate, care să fie rezultatul unei politici de echilibru între conservare şi dezvoltare.

25 http://awsassets.panda.org/downloads/studiu_rappam.pdf

46


46

III.1.2. Protecţia patrimoniului cultural

III.1.2.a. Convenţia‐cadru a Consiliului Europei privind valoarea patrimoniului cultural pentru societate

Convenţia‐cadru a Consiliului Europei privind valoarea patrimoniului cultural pentru societate a fost adoptată la Faro, la 27 octombrie 2005, în cadrul reuniunii miniştrilor culturii ai Statelor Părţi la Convenţia culturală europeană. Convenţia reprezintă „un nou cadru de referinţă în materie de politici în domeniul patrimoniului, atît din perspectivele mondializării, cît şi în politicile comunitare de dezvoltare durabilă”26.

În scopurile Convenţei, a) patrimoniul cultural constituie un ansamblu de resurse moştenite din trecut pe care persoanele le consideră, indiferent de

regimul de proprietate a bunurilor, ca o reflectare şi o expresie a valorilor, credinţelor, cunoştinţelor şi tradiţiilor lor în continuă evoluţie. Acesta include şi toate aspectele de mediu care rezultă din interacţiunea în timp între persoane şi locuri;

b) o comunitate patrimonială este formată din persoanele care ataşează o anumită valoare aspectelor specifice ale patrimoniului cultural pe care ei doresc, în cadrul acţiunii publice, să le menţină şi să le transmită generaţiilor viitoare.

Părţile la prezenta Convenţie convin: a) de a recunoaşte că dreptul la patrimoniul cultural este inerent dreptului de a participa la viaţa culturală, aşa cum este

definit în Declaraţia universală a drepturilor omului; b) de a recunoaşte responsabilitatea individuală şi colectivă faţă de patrimoniul cultural; c) de a pune în valoare importanţa conservării patrimoniului cultural şi a utilizării lui durabile pentru dezvoltarea umană şi

calitatea vieţii; d) de a întreprinde măsurile necesare pentru aplicarea dispoziţiilor prezentei Convenţii în ceea ce priveşte:

- aportul patrimoniului cultural în edificarea unei societăţi paşnice şi democratice atît în procesul de dezvoltare durabilă, cît şi de promovare a diversităţii culturale;

- asigurarea celei mai bune sinergii a competenţelor între toţi actorii publici, instituţionali şi privaţi implicaţi.

Drepturile și responsabilitățile relative la patrimoniul cultural sunt stabilite în baza ideii că „oricine, în mod individual sau în colectiv, are dreptul de a se bucura de patrimoniul cultural și de a contribui la îmbogățirea acestuia”, precum și că „oricine, în mod individual sau în colectiv, are obligația de a respecta patrimoniul cultural al celorlalți așa precum își respectă propriul patrimoniu și, pe cale de consecință, patrimoniul cultural european comun”.

1. Importanţa Convenţiei de la Faro pentru schimbarea politicilor statului în legătură cu patrimoniul cultural

Conform dr.arh. S. Nistor27, „în planul instrumentelor juridice internaționale, Convenția de la Faro desăvârșește un proces de continuă extindere a câmpului patrimonial, având drept ultimă consecință o extindere și redefinire a responsabilităților pe care protejarea patrimoniului (și ea evoluând conceptual și administrativ) o presupune. [...] Rolul patrimoniului cultural nu mai este exclusiv acela de a ilustra pentru erudiți evoluția artelor și succesiunea marilor evenimente ori personalități istorice, ci mai degrabă acela de a contribui la dezvoltarea umană și creșterea calității vieții colectivităților; [...] beneficiarii și respectiv principalii contributori în definirea patrimoniului cultural au devenit colectivitățile.

În domeniul patrimoniului construit au fost definte noi categorii: ”peisajul cultural”, precum și abordări metodologice noi: ”peisajul istoric urban”, ce dau consistență teoretică definiției din Art. 2 al Convenției cadru a Consiliului Europei privind rolul social al patrimoniului cultural: ”patrimoniul cultural reprezintă o categorie de resurse moștenite din trecut și pe care oamenii le identifică, independent de regimul lor de proprietate, ca pe reflexii și expresii ale evoluției constante a valorilor, credințelor, cunoștințelor și tradițiilor. Peisajul istoric urban include toate componentele mediului rezultate din interacțiunea dintre oameni și locuri în decursul timpului.” 28.

Concluzia autorului citat este că aplicarea Convenției de la Faro în România „trebuie concepută ca pe o completare și extindere a obligațiilor pe care țara noastră și le‐a asumat în virtutea aderării la Convenția de la La Valetta și la Convenția de la Granada. Îndatoririle statelor în domeniul configurării legislative, administrative, fiscale și metodologice a sistemelor de protecție a patrimoniului arhitectural ori arheologic, deja prevăzute prin Convențiile Consiliului Europei din 1985 și 1992 se întregesc suplimentar prin Convenția de la Faro cu: 1. precizarea rolului social al patrimoniului, privit ca resursă în raport cu o comunitate ce‐i împărtășește valorile sale culturale

ori economice, precum și instituirea conceptului de Patrimoniu cultural european comun29, ca un set de valori culturale concordante cu drepturile fundamentale ale omului, principiile statului de drept, democrației și coeziunii sociale, împreună cu elementele patrimoniului cultural ce le materializează,

26 Textul în limba română este preluat din Legea Republicii Moldova Nr. 198 din 26.09.2008 pentru ratificarea Convenției‐cadru a Consiliului Europei privind valoarea

patrimoniului cultural pentru societate. 27 Sergiu Nistor, “Despre valoarea pentru România a Convenției ‐ cadru a Consiliului Europei privind valoarea patrimoniului cultural pentru societate (Convenția de

la Faro, 2005)”, in: Transsylvania Nostra, 1/2013, pp/ 2‐9; S. Nistor publiă, în acest articol, versiunea în limba română a Convenției. 28 Sergiu Nistor, “Despre valoarea pentru România a Convenției ‐ cadru a Consiliului Europei privind valoarea patrimoniului cultural pentru societate (Convenția de

la Faro, 2005)”, in: Transsylvania Nostra, 1/2013, pp/ 2‐9; S. Nistor publică, în acest articol, versiunea în limba română a Convenției. 29 În Art. 3 al Convenției (N.A.)


47

2. provocarea construirii unei relații multipolare între patrimoniul cultural, pe de o parte, și autoritatea centrală de protecție a patrimoniului, administrațiile publice locale și diversele straturi sociale și colectivități, pe de o alta. Această relație este bazată pe dreptul fundamental și nerestricționabil al persoanelor și colectivităților de a se bucura de patrimoniul cultural ‐ ca parte a dreptului la cultură și identitate culturală ‐ și de responsabilitatea comună în a contribui la protejarea și punerea în valoare a acestuia.

2. Respectarea principiilor incluse în convenţiile semnate de România şi impactul semnării Convenţiei de la Faro30

2.1. Principii derivate din Convenţii internaţionale la care România este sau poate fi semnatară Odată cu ratificarea Convenției de la Granada și Convenţia de la La Valetta, România s‐a angajat a face ”din conservarea, animarea şi punerea în valoare a patrimoniului arhitectural un element major al politicilor în materie de cultură, de mediu şi de amenajare a teritoriului. În același timp, tot prin ratificarea convențiilor mai sus menționate, România s‐a angajat să dea o atenție cuvenită parteneriatului dintre autorități și societatea civilă, relație care este o componentă fundamentală a viziunii Convenției de la Faro. Dacă, însă, în Convenția de la Granada, obiectivul era cel de creştere a eficienței acțiunii autorităților publice, în Convenția de la Faro relația dintre actorii patrimoniali (autorități, asociații, cetățeni) este una deplin partenerială (statul, colectivitățile și cetățenii sunt chemați să acționeze în conformitate cu competențele proprii). Acest lucru este explicit exprimat, rămânându‐le autorităților rolul de a asigura cadrul de exercitare sinergic al acestor competențe, și nu de a și le subordona sau, chiar mai mult, a le delimita sau îngrădi.

Implementarea Convenției de la Faro presupune, deci, aplicarea unor măsuri de descentralizare, menite să dea conținut și să creeze o interfaţă între administrație și actorii sociali ai patrimoniului cultural, ceea ce presupune acceptarea definirii patrimoniului cultural local de câtre reprezentanții comunităților patrimoniale, mai precis de consiliile locale și/sau județene (ori regionale, dacă va fi cazul).

Cu acest prilej, trebuie reflectat asupra raportului dintre competențele profesionale de care pot dispune autoritățile administrației publice locale și asupra corespondența dintre aceste competenţe și atribuțiile administrative pe care le‐ar putea prelua, precum şi la problemele bugetelor locale (amintim că 75% din monumentele istorice sunt clasate în grupa B și fac subiectul responsabilității APL). În afara sprijinului financiar alocat cultelor (din care pot fi desprinse sume pentru întreținerea bisericilor), școlilor, liceelor sau instituțiilor aflate în administrarea consiliilor locale, celelalte monumente reprezentative pentru patrimoniul local nu pot beneficia de fonduri pentru conservare și restaurare de la bugetul local în momentul de faţă.

2.2. Relevanţa capitolelor LMI şi reprezentativitatea MI clasate pentru patrimoniu în sens actual european

Lista Monumentelor Istorice din România (LMI) nu face obiectul unei proceduri de perfecționare a mecanismelor și instrumentelor de evidență și clasare: LMI cuprinde 4 clase (I ‐ monumente arheologice, II ‐ structuri arhitecturale, inclusiv ansambluri și situri, III ‐ monumente de artă și de for public, IV ‐ monumente memoriale);

Structura actuală nu este acoperitoare nici pentru diversitatea valorică a monumentelor istorice și nici pentru posibilele sale „stări specifice de agregare”. Astfel, valoarea monumentelor arheologice ar fi exclusiv ştiinţifică (Roșia Montană), în timp ce monumentele de clasa III și IV ar prezenta (cvasi) exclusiv valoare artistică sau memorială.

În cazul gestiunii curente sau al programării unei intervenții de conservare/restaurare, monumentul istoric, chiar dacă se află înscris sub una sau alta dintre clasele Listei monumentelor istorice, trebuie investigat și tratat plecând de la presupunerea că dincolo de o valoare dominantă, de sorginte arheologică, științifică, istorică, artistică, arhitecturală etc., poate cuprinde sau genera și alte valori, complementare.Trebuie amintit faptul că, în practică, valorile tehnice, etnografice și sociale ori criteriul memorial‐simbolic sunt rareori corespunzător luate în considerare în fundamentarea soluțiilor de restaurare.

30 Sinteză a articolului citat, inclusă în studiu cu acordul autorului.

48


48

Harta 12.14. UAT după numărul real de MI, pe grupe valorice – 2013 (Quattro Design, 2013)

Harta 12.15. Judeţe după numărul real de MI, pe grupe valorice – 2013 (Quattro Design, 2013)


49

Harta 12.16. Judeţe după numărul real de MI (Cap. I–Arheologie), pe grupe valorice (Quattro Design, 2013)

Harta 12.17. Idem, şi situri arheologice și situri arheologice protejate prin includerea în RAN – 2013 (Quattro Design, 2013)

50


50

Harta 12.18. Judeţe după numărul real de MI (Cap. II – Arhitectură), pe grupe valorice – 2013 (Quattro Design, 2013)

În metodologia de clasare înstituită de OMCC nr. 2260/2008, nu sunt luate în considerare valorile religioasă, socială, științifică și tehnică, sistemul de evidență și clasare a monumentelor rămânând cu precădere focalizat pe criteriile tradiționale: vechime și valoare artistică/arhitecturală. Valoarea etnografică nu este considerată ca atare, de unde și o reală lipsă de repere în clasarea patrimoniului vernacular, iar valoarea memorial‐simbolică – una din dimensiunile fundamentale pentru valoarea socială a monumentelor istorice – este neclar operaționalizată în ordinul citat.

2.3. Măsuri generate de viitoarea semnare a Convenţiei de la Faro

România nu a aderat la această convenţie, dar în planul de guvernare 2012 apare formulat acest obiectiv, printre cele 5 ale domeniului cultural, statul român studiind încă documentul31.

O revizuire a criteriilor de clasare în LMI şi, implicit, a listei (necesar a fi făcută în vederea republicării sale în 2015) ar trebui să plece de la o revizuire a sistemului de criterii, calificative și parametri, în conformitate cu textele europene și în favoarea lărgirii filtrului de analiză valorică, pentru a cuprinde și valorile subreprezentate în actuala metodologie de clasare;

Revizuirea împărţirii în grupe valorice operată în LMI în vederea creării cadrului efectiv de descentralizare a atribuţiilor, din următoarele raţiuni: Împărțirea monumentelor istorice din LMI în cele două grupe, ce teoretic trebuia să faciliteze o implicare

administrativă și financiară în protejarea monumentelor istorice din partea autorităților administrației publice centrale, locale, nu și‐a atins decât parțial scopul. Singura realizare concretă este avizarea de câtre Comisiile Zonale ale Monumentelor Istorice a intervențiilor la monumentele de grupă B, și care nu reprezintă de fapt o descentralizare, ci doar o deconcentrare regională și județeană a atribuțiilor Ministerului Culturii.

În domeniul gestiunii (administrare, finanțare, monitorizare) nu s‐a realizat pentru monumentele istorice de grupa B o reală preluare a atribuțiilor de câtre primării sau consilii județene. Acest lucru are trei cauze: un conflict legislativ între prevederile legii protejării monumentelor istorice și cea a finanțelor publice locale, prima permițând iar a doua interzicând alocarea de fonduri de câtre consiliul local pentru protejarea monumentelor de grupa B din localitate, o criză de personal de specialitate și competență în domeniul conservării, restaurării și punerii în valoare a patrimoniului local și o lipsă de colaborare dintre nivelul central și cel regional și local în domeniul patrimoniului construit.

31 http://media.hotnews.ro/media_server1/document‐2012‐05‐3‐12159018‐0‐rezumat‐programul‐guvernare‐2012.pdf


51

III.1.2.b. Sistemul de protecţie şi arealele protejate

1. Componentele patrimoniului construit

Componentele patrimoniului construit sunt tratate detaliat în Studiul 20. Protecţia monumentelor şi a patrimoniului construit. Este de menţionat că valorile de patrimoniu cultural împreună cu zonele de protecţie ale acestora formează zone protejate a căror existenţă juridică ţine de un proces de instituire (neprecizat legal) şi de un regim urbanistic aprobat. Regimul urbanistic trebuie să precizeze modul de evoluţie a teritoriului, în condiţiile respectării obiectivelor de conservare a elementelor de valoare şi a celor de punere în valore ale acestora. Prevederile legale referitoare la zone protejate lipsesc, astfel încât protecţia în teritoriu nu este efectivă. Prevederile introduse prin Legea nr. 5/2000 privind aprobarea PATN – Secţiunea a III‐a. Zone protejate sau Legea nr. 190/ 2013 nu reprezintă un cadru normativ adecvat.

Unele componente ale patrimoniului construit (ansamblurile sau siturile înscrise în Lista monumentelor istorice, unele dintre valorile de patrimoniu cultural de interes naţional şi din monumentele înscrise în Lista patrimoniului mondial) reprezintă, în sine, teritorii de mari dimensiuni, în care protecţia trebuie să ia forma reglementărilor urbanistice.

1.1. Monumentele istorice (Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice), împărţite în trei categorii (monumente, ansambluri şi situri) şi două grupe valorice (A – de importanţă naţională şi internaţională şi B – de importanţă naţională); sunt clasate în Lista Monumentelor istorice în patru capitole (arheologice, arhitectură, for public, funerare şi memoriale).

După natură şi definiţie, ansamblurile şi siturile reprezintă teritorii, a căror protecţie se realizează în special prin mijloace urbanistice. În România, numărul Numărul total al poziţiilor de monumente istorice înscrise în LMI 2010 era de 29.542; acestor poziţii corespunzându‐le un număr real de 26580 MI. În perioada 2010‐2013, procesul de clasare/declasare a condus la un număr real actual de 26888 MI (în creştere cu 108 MI). Judecând numărul real de MI de grupă valorică A, de la 5829 MI în 2010, cifra a scăzut la 5786 MI (cu 43 MI mai puţin);

Numărul real al monumentelor clasate este următorul:

Capitolul – arheologie, 7892 MI, adică 29.6 % din totalul MI

Capitolul II – arhitectură, 16672 Mi, adică 62.6 % din totalul MI

Capitolul III – for public – 694 poziţii, adică 4.3 % din total

Capitolul IV – memoriale/funerare – 1430 poziţii, adică 5.4 % din total

Împreună, capitolele I şi II acoperă 92.2 % din totalul MI, iar cele din capitolele 3 şi 4 acoperă 9.8% din total.

1.2. Patrimoniul arheologic (Ordonanţa nr. 43/2001 privind protecţia patrimoniului arheologic şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional, aprobată prin Legea 378/2001). Există 7892 poziţii reale în LMI (faţa de 16672 de arhitectură); în RAN sunt înscrise 16672 situri.

1.3. Patrimoniul tehnic şi industrial (Legea nr. 6/2008 privind regimul juridic al patrimoniului tehnic si industrial)

1.4. Categorii speciale ale patrimoniului cultural

Valorile de patrimoniu cultural de interes naţional (instituite prin Legea 5/2000 şi care sunt mai numeroase decât monumentele istorice de grupă valorică A) – există 661

Monumentele înscrise şi cele propuse pentru înscriere în Lista patrimoniului mondial

Parte din MI sunt reprezentate de valorile de patrimoniu cultural de interes naţional (instituite prin Legea 5/2000); lista are două capitole: obiectivele arheologice sunt în munăr de 144 (faţă de 517 de arhitectură); în total, 661 VPCIN;

Parte din MI/VPCIN reprezintă şi monumente înscrise în Lista patrimoniului mondial (30, dintre care 6 arheologice)

Parte din MI/VPCIN sunt declarate zone de interes arheologic prioritar (10 situri arheologice, unele MLPM).

2. Sistemul de protecţie şi arealele protejate

Zonele protejate sunt definite în Legea nr. 190/ 2013 privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 72011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/ 2000 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, în art. I.43: „zonă protejată – zona naturală ori construită, delimitată geografic şi/sau topografic, determinată de existenţa unor valori de patrimoniu natural şi/sau cultural a căror protejare prezintă un interes public şi declarată ca atare pentru atingerea obiectivelor specifice de conservare şi reabilitare a valorilor de patrimoniu. Statutul de zonă protejată creează asupra imobilelor din interiorul zonei servituţi de intervenţie legate de desfiinţare, modificare, funcţionalitate, distanţe, înălţime, volumetrie, expresie arhitecturală, materiale, finisaje, împrejmuiri, mobilier urban, amenajări şi plantaţii şi este stabilit prin documentaţii de urbanism specifice aprobate.”

Problemele legate de stabilirea reglementărilor în zone protejate, dar şi de administrare sunt accentuate în cazurile în care la nivel teritorial se constată existenţa unor valori de ordin natural şi cultural şi de diferite tipuri şi valori pentru fiecare categorie în parte; în plus, greşita înţelegere a modului de protejare a acestor zone a condus la eşecul sistemului de protecţie. Astfel, considerăm că – pe de‐o parte – se manifestă ideea investitorilor de afirmare a dreptului la construire necondiţionată şi – pe de altă parte – ideea protectorilor sau a asociaţiilor de protecţie de limitare totală a intervenţiilor în zonele protejate. Această poziție conflictuală a celor două tipuri de obiective de interes public (dezvoltarea şi conservarea) nu îşi poate găsi un teren de consens decât în jurul unui proiect asumat de colectivitate şi reflectat în opţiuni strategice şi mijloace aferente acestora; reglementările urbanistice reprezintă un astfel de mijloc.

52


52

III.1.2.c. Măsuri prioritare legate de protecţia patrimoniului cultural

O estimare a teritoriilor protejate este realizată în Studiul 20: numărul actual de monumente istorice este de 16.688, din care MLPM sunt în număr de 30; aceste monumente istorice determină zone de protecţie cu suprafaţă terestră totală de cca 120.000 ha, adică 0.5% din suprafaţa ţării; creşterea numărului monumentelor istorice în următorii ani va conduce – probabil – la creşterea suprafeţei totale a zonelor de protecţie la maxim 1% din suprafaţa ţării.

O creştere substanţială a arealelor protejate se va realiza numai după ce vor deveni funcţionale legislaţia şi politicile de protejare a peisajului, care vor acoperi întreg teritoriul naţional cu reglementări diferite după zonele specifice din punct de vedere al peisajului, în directă dependenţă cu caracteristicile biogeografice şi istorice ale teritoriilor şi cu valorile conţinute de acestea. Protecţia efectivă a acestor areale se va realiza numai după revizuirea şi reorganizarea întregului sistem.

În mod complementar faţă de măsurile stabilite în Studiul 20, este de menţionat importanţa studierii protecţiei corelate a monumentelor, zonelor de protecţie, a zonelor protejate şi a peisajului într‐un context exemplar ales; exemplul trebuie să fundamenteze o iniţiativă locală de protecţie a patrimoniului, într‐un teritoriu în care sistemul de clasare, recunoaşterea valorilor pe plan national ş.a. nu sunt convingătoare; studiul trebuie să fie făcut din perspectiva relaţiei cu dezvoltarea teritorială. Acest tip de studiu – derivat din SDTR – ar trebui să fie însoţit de studii transversale, pentru problemele prioritare constatate prin studiu (de pildă, carenţele legislaţiei de protecţie a arheologiei şi – în special – a arheologiei de salvare).

III.1.3. Protecţia peisajului

III.1.3.a. Convenţia Europeană a Peisajului32

Legea nr. 451/2002 pentru ratificarea Convenţiei europene a peisajului, adoptată la Florenţa la 20 octombrie 2000 atestă angajamentul statului român de a asigura realizarea obiectivelor înscrise în această Convenţie.

Convenţia se aplică pentru întregul teritoriu naţional al statelor semnatare şi acoperă areale naturale, rurale, urbane şi suburbane. Sunt incluse suprafeţe terestre, ape interioare şi areale marine. Se referă la peisaje care pot fi considerate deosebite, precum şi la peisaje obişnuite sau degradate.

Peisajul este înţeles ca un "patrimoniu comun" al cărui management trebuie să genereze "acorduri în domeniul economic şi social", prin care să se "ajungă la o dezvoltare durabilă bazată pe o relaţie echitabilă şi armonioasă între necesităţile sociale, activităţile economice şi mediu". "Peisajul contribuie la formarea culturilor locale şi este o componentă de bază a patrimoniului natural şi cultural european, contribuind la bunăstarea umană şi la consolidarea identităţii europene".

Convenţia ţine seama de sursele legale existente la nivel internaţional în domeniul protecţiei şi managementului patrimoniului natural şi cultural, de amenajarea teritoriului, de autonomia locală şi cooperarea transfrontalieră: Convenţia privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural (Paris, 16 noiembrie 1972) Convenţia privind protecţia habitatelor naturale şi a vieţii sălbatice din Europa (Berna, 19 septembrie 1979) Convenţia‐cadru europeană privind cooperarea transfrontalieră a colectivităţilor sau autorităţilor teritoriale (Madrid, 21

mai 1980) şi de protocoalele adiţionale la aceasta Convenţia privind protecţia patrimoniului arhitectural european (Granada, 3 octombrie 1985) Carta europeană a autonomiei locale (Strasbourg, 15 octombrie 1985) Convenţia europeană privind protecţia patrimoniului arhitectural european (revizuită) (La Valletta, 16 ianuarie 1992) Convenţia privind diversitatea biologică (Rio, 5 iunie 1992) Convenţia privind accesul la informaţie, participarea publicului la luarea deciziilor şi accesul la justiţie pe probleme de

mediu (Aarhus, 25 iunie 1998).

Statele semnatare ale convenţiei se angajează: Să recunoască juridic peisajele ca o componentă esenţială a cadrului de viaţă pentru populaţie; Să stabilească şi să implementeze politicile peisajului care au ca scop protecţia, managementul şi amenajarea acestuia; Să stabilească proceduri de participare pentru publicul larg, autorităţile regionale şi locale, precum şi pentru alţi factori

interesaţi la definirea şi implementarea politicilor peisajere; Să integreze peisajul în politicile de amenajare a teritoriului, de urbanism şi în cele culturale, de mediu, agricole, sociale şi

economice, precum şi în alte politici cu posibil impact direct sau indirect asupra peisajului; Să mărească gradul de conştientizare a societăţii civile, organizaţiilor private şi autorităţilor publice în ceea ce priveşte

valoarea peisajelor şi rolul transformării lor; Să promoveze formarea de specialişti prin programe pluridisciplinare de formare în politica, protecţia, managementul şi

amenajarea peisajului; Să introducă instrumente care au ca scop protecţia, managementul, amenajarea peisajului.

32 www.coe.int; Monitorul Oficial, Partea I nr. 536 din 23 iulie 2002.


53

Identificarea şi evaluarea peisajului fac obiectul art. 6.C. Statele se angajează: Să identifice peisajele din ansamblul teritoriului propriu; Să analizeze caracteristicile peisajelor, precum şi dinamica şi factorii perturbanţi şi să le urmărească transformările; Să evalueze peisajele astfel identificate, ţinând seama de valorile particulare atribuite lor de către părţile interesate şi de

populaţia implicată.

În cei 11 ani de la ratificarea Convenţiei, în România nu au fost adoptate măsuri legislative sau metodologice care să corespundă angajamentelor statului în problema peisajelor.

În 2008 a fost finalizată Metodologia de identificare şi de evaluare a peisajului, elaborată la iniţiativa MTCT (ulterior MDLPL)33. Deşi însuşită de beneficiar, metodologia nu a fost promovată pe cale normativă.

În ciuda acestui fapt, documentaţiile referitoare la peisaj şi‐au făcut loc în documentaţii de urbanism şi de amenajare a teritoriului, prin voinţa unor beneficiari şi, mai ales, a unui grup restrâns de specialişti.

III.1.3.b. Referiri la termenul de peisaj în legislaţia română

În România nu a fost adaptată o legislaţie specifică pentru identificarea, evaluarea, managementul şi amenajarea peisajelor. Protejarea peisajului nu constituie un obiectiv afirmat în legislaţia de amenajare a teritoriului şi de urbanism, nici în cea de protecţie a patrimoniului cultural.

Două definiţii diferite ale termenului de peisaj apar în actele normative următoare: Legea nr. 451/2002 pentru ratificarea Convenţiei europene a peisajului, adoptată la Florenţa la 20 octombrie 2000:

Peisajul – parte de teritoriu perceput ca atare de către populaţie, al cărui caracter este rezultatul acţiunii şi interacţiunii factorilor naturali şi umani.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 236/2000, privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată prin Legea nr. 462/2001, modificată şi completată prin Legea nr. 345/2006: Peisaj – zonă terestră ce se poate delimita clar, cu o structură şi caracteristici specifice, cu valori şi structuri naturale specifice, incluzând şi elemente ale culturii umane, unde elementele naturale şi cele create prin activitate umană se influenţează reciproc (L 345/2006).

Referiri la termenul de peisaj apar în următoarele acte normative aferente legislaţiei de mediu: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 236/2000: Art. 2 (termeni): mediu ‐ ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul, subsolul, aspectele

caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului; proiect ‐ documentaţie privind execuţia lucrărilor de construcţii sau alte instalaţii ori amenajări, alte intervenţii asupra cadrului natural şi peisajului, inclusiv cele care implică extragerea resurselor minerale; peisaj (vezi mai sus);

Anexa 1 (e): Parcurile naturale sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia şi conservarea unor ansambluri peisagistice în care interacţiunea activităţilor umane cu natura de‐a lungul timpului a creat o zonă distinctă, cu valoare semnificativă peisagistică şi/sau culturală, deseori cu o mare diversitate biologică. Managementul parcurilor naturale urmăreşte menţinerea interacţiunii armonioase a omului cu natura prin protejarea diversităţii habitatelor şi peisajului, promovând păstrarea folosinţelor tradiţionale ale terenurilor, încurajarea şi consolidarea activităţilor, practicilor şi culturii tradiţionale ale populaţiei locale. De asemenea, se oferă publicului posibilităţi de recreere şi turism şi se încurajează activităţile ştiinţifice şi educaţionale. Parcurile naturale corespund categoriei V IUCN ‐ "Peisaj protejat: arie protejată administrată în principal pentru conservarea peisajului şi recreere";

Anexa 1 (f): Rezervaţiile biosferei sunt acele arii naturale protejate al căror scop este protecţia şi conservarea unor zone de habitat natural şi a diversităţii biologice specifice. Rezervaţiile biosferei se întind pe suprafeţe mari şi cuprind un complex de ecosisteme terestre şi/sau acvatice, lacuri şi cursuri de apă, zone umede cu comunităţi biocenotice floristice şi faunistice unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea tradiţională a teritoriului, ecosisteme modificate sub influenţa omului şi care pot fi readuse la starea naturală, comunităţi umane a căror existenţă este bazată pe valorificarea resurselor naturale pe principiul dezvoltării durabile şi armonioase. Mărimea rezervaţiilor biosferei este determinată de cerinţele de protecţie şi conservare eficientă a mediului natural şi a diversităţii biologice specifice.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată prin Legea nr. 265/2006: Art 70. Pentru asigurarea unui mediu de viaţă sănătos, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi, după caz,

persoanele fizice şi juridice au următoarele obligaţii: a) să îmbunătăţească microclimatul urban, prin amenajarea şi întreţinerea izvoarelor şi a luciilor de apă din interiorul localităţilor şi din zonele limitrofe acestora, să înfrumuseţeze şi să protejeze peisajul, să menţină curăţenia stradală.

33 Quattro Design, MNIR, Point Zero, Metodologia de identificare şi de evaluare a peisajului. Studiu pilot: zona naturală şi construită de interes naţional Borduşani, şef

de proiect Irina Popescu‐Criveanu, 2007‐2008, beneficiar: MTCT/MDLPL. Din această documentaţie sunt extrase sintezele de la III.1.3.1. şi III.1.3.2 (Faza I, cap. 1.1 şi 1.2).

54


54

Art 96 (contravenţii) (3) obligaţiile autorităţilor administraţiei publice locale privind îmbunătăţirea microclimatului urban, prin amenajarea şi întreţinerea izvoarelor şi a luciilor de apă din interiorul localităţilor şi din zonele limitrofe acestora, de a înfrumuseţa şi proteja peisajul, de a menţine curăţenia localităţilor.

OUG nr. 202/2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere: Art 2 (scopul ordonanţei) (c) reglementarea utilizării durabile a zonei costiere pe baza principiilor care asigură

protecţia mediului, peisajului, moştenirii culturale, istorice şi arheologice. Art. 28 (activităţile de turism) (4) Arhitectura noilor construcţii din zona costieră trebuie să se încadreze în arhitectura

locală şi să nu afecteze peisajul. Anexa 1 (definiţii) (7) Gospodărirea integrată ‐ amenajarea şi utilizarea durabilă a zonei costiere luând în considerare

dezvoltarea economică şi socială în strânsă interdependenţă cu marea, în vederea menţinerii, pentru generaţiile prezente şi viitoare, a echilibrului biologic şi ecologic fragil al zonei de coastă şi a peisajului; (13) Mediu: a) resursele naturale abiotice şi biotice cum sunt aerul, apele subterane şi de suprafaţă, solul, clima, fauna şi flora şi habitatul acestora; b) bunurile care fac parte, din mediul construit şi din patrimoniul cultural; c) aspectele caracteristice ale peisajului; d) calitatea vieţii şi a mediului de viaţă, în măsura în care au sau pot avea influenţă asupra bunăstării şi sănătăţii omului.

Legea 347/2004 – Legea muntelui. Art. 3.1 (scopul politicii montane) Politica montană are ca scop valorificarea durabilă a resurselor muntelui,

conservarea peisajului şi a biodiversităţii, precum şi dezvoltarea de activităţi.

III.1.3.c. Identificarea şi evaluarea peisajului

1. Dimensiunile principale ale peisajului34

Textul Convenţiei europene a peisajului nu operează o clasificare a peisajelor, dar terminologia utilizată permite evidenţierea unor categorii de peisaj şi extragerea unor concluzii general valabile asupra acestora: Noţiunea de peisaj include întreaga suprafaţă terestră, respectiv peisajele terestre, marine şi cele legate de apele interioare; Aplicarea convenţiei nu face o distincţie, apriorică, între peisaje, acestea fiind incluse în politicile europene indiferent de starea

de conservare / amenajare sau de valoarea patrimonială (peisaje deosebite, peisaje obişnuite şi peisaje degradate); Importanţa şi valoarea de patrimoniu a peisajelor rezultă din modalităţile diverse şi dinamice de interferenţă a

elementelor naturale cu cele culturale, peisajele naturale, rurale, urbane sau suburbane fiind considerate egale ca importanţă şi valoare.

Mari categorii de peisaj – clasificare multicriterială generală a peisajului, introdusă de Convenţia Europeană a Peisajului, care nu face ierarhizare după criteriile importanţei peisajului sau valorii peisajului.

Criteriul ‐ Împărţirea suprafeţei terestre în categorii de peisaj

‐ Valoarea patrimonială şi starea de conservare sau de amenajare a peisajului

‐ Împărţirea peisajului după interferenţele între elementele naturale şi cele culturale

Peisajul este o unitate teritorială cu fizionomie specifică impusă de conţinutul, structura şi dinamica elementelor fizice, biotice şi antropice care‐l compun. El introduce diferenţe fizionomice în spaţiu, datorită trăsăturilor conferite de relativa omogenitatea structurală, funcţională şi fizionomică. Peisajul se individualizează pe o infrastructură naturală (totalitatea elementelor naturale) pe care s‐a materializat o infrastructură economică care depinde de potenţialul natural, nivelul de dezvoltare umană şi de suprastructura social‐politică. Fizionomia peisajului are un conţinut obiectiv, derivat din elementele, structurile şi dinamicile care‐l compun şi un conţinut subiectiv, derivat din percepţia sa (percepţia imaginii), directă sau indirectă, la nivel local, regional sau general. Se discută despre peisaj natural, umanizat, sistemic şi perceptual.

34 Cristian Goran, in: Quattro Design, MNIR, Point Zero, Metodologie de identificare şi de evaluare a peisajului, beneficiar: MDRT, Cap. 1.4., Faza I – Fundamentare

teoretică, 2007.

suprafeţe terestre ape interioare arii marine

peisaje deosebite peisaje obişnuite peisaje degradate

areale naturale areale rurale areale urbane areale suburbane

Mari categorii de peisaj(definite în convenţia europeană)


55

Conţinutul obiectiv al peisajului natural. Fiecare peisaj se bazează pe un Complex Natural Teritorial alcătuit din interacţiunea energetică şi informatică dintre: genom – unitatea fizico‐chimică a peisajului şi biocenoză – unitatea biotică a peisajului. În comparaţie cu teritoriul, componentă profundă a spaţiului geografic, peisajul este considerat o structură dinamică. Specificul peisajului rezultă şi dintr‐un anumit mod de integrare (combinare) a componentelor sale. Peisajul natural este analizat de ecologia peisajului, prin ”studiul relaţiilor fizico‐biologice care guvernează diferitele unităţi spaţiale ale unei regiuni” şi de geografia peisajului, prin studiul factorilor fizico‐geografici care determină fizionomia peisajului. Geomorfologia peisajului este un criteriu de bază al individualizării formelor de relief din punctul de vedere al aspectului, dimensiunilor, poziţiei în spaţiu, densităţii şi diversităţii genetice sau spaţio‐funcţionale. Reprezentările rezultate din clasificarea tipurilor şi formelor de relief stau la baza cartografierii peisajelor.

Elementele peisajului pot fi: elemente fosile (legate de evoluţia geologică, s‐au format şi au funcţionat în peisaje anterioare şi se păstrează ca

martori); elemente relicte (dezvoltate în peisaje anterioare, funcţionează diferit în prezent); elemente moştenite (s‐au adaptat la noile condiţii de funcţionare); elemente actuale (caracteristice peisajului actual); elemente progresive (sunt în curs de dezvoltare). Dinamica specifică a peisajului poate să fie rezultatul unei evoluţii în bloc, prin interacţiunea elementelor componente, sau a dinamicii separate a unei singure componente şi care se reflectă la nivelul întregii unităţi teritoriale (inundaţii, incendii, defrişări etc.). În funcţie de evoluţia în timp, se diferenţiază următoarele tipuri de dinamici ale peisajului, cu implicaţii asupra percepţiei sale: dinamică diurnă (lumină, fiziologie, vegetaţie); dinamică sezonieră (vegetaţie, aspect, procese geomorfologice, modificări climatice); dinamică seculară legată de modificări ale reliefului, ale vegetaţiei sau antropice; dinamică milenară legată de modificări tectonice, eustatice, climatice.

Sistemele care alcătuiesc o unitate de peisaj se pot afla în următoarele stări de funcţionare specifică: sisteme în biostazie – evoluează pe baza proceselor biologie şi devin regresive în urma activităţii antropice; sisteme în rhexistazie – evoluează pe baza proceselor geomorfologice, care modifică potenţialul ecologic şi exploatarea

biologică (inclusiv calitatea vieţii); sisteme în parastazie – evoluează printr‐un echilibru între potenţialul ecologic şi acţiunea antropică; sisteme în depopulare – involuează spre distrugere, din diverse motive.

Modul specific de constituire a peisajului, în procesul de evoluţie a unei societăţi, reprezintă dimensiunea sa culturală: componenţa şi numărul populaţiei modul de organizare a comunităţilor modul de utilizare a resurselor modul de organizare a teritoriului modul de construire

Protejarea peisajelor depăşeşte cadrul limitat al protejării elementelor naturale şi culturale considerate valoroase, urmărind protejarea sistemului complex care le‐a asigurat apariţia.

Legislaţia europeană consideră legătura dintre peisaj şi bunurile patrimoniale cuprinse în teritoriu în moduri distincte: În textele europene, peisajul este considerat a fi "o componentă de bază a patrimoniului natural şi cultural european";

protejarea peisajului se adresează în special zonelor naturale sau apropiate de starea naturalăşi zonelor rurale; siturile culturale constituie, în afara unor bunuri culturale, bunuri peisajere care pot necesita o protecţie. Nu este stabilită o relaţie între politicile peisajere şi cele de amenajare a teritoriului şi urbanism, însă politicile de amenajare a teritoriului pot fi influenţate de "obiectivele de calitate peisajeră" definite de comunităţi.

În legislaţia franceză, nu există o viziune clară asupra dimensiunii patrimoniale a peisajului. Protecţia se adresează monumentelor istorice, siturilor şi monumentele naturale; protejarea peisajului este invocată în anumite planuri locale de protecţie. Statul poate însă emite directive de protecţie şi punere în valoare a peisajelor, care se vor impune documentaţiilor de amenajare a teritoriului şi urbanism; astfel, protejarea peisajelor devine unul dintre elementele politicii de gestiune a teritoriului, de care trebuie să se ţină seama în momentul operaţiilor de amenajare.

În legislaţia italiană, peisajul este considerat a fi integrator de valori de ordin natural şi cultural; în consecinţă, protejarea peisajului asigură protejarea valorilor pe care acesta le cuprinde. Aceasta privire nu exclude funcţionarea unor tipuri de protecţie distincte a bunurilor culturale sau naturale. Este de menţionat că planificarea peisagistică – care se realizează la nivel regional şi care este bazată pe stabilirea dimensiunilor patrimonială şi evolutivă a peisajului – primează asupra politicilor de amenajare a teritoriului şi urbanism.

56


56

2. Identificarea peisajelor35 reprezintă un stadiu al politicilor peisajere care presupune următoarele faze:

Stabilirea de către stat a nivelului la care trebuie condusă identificarea (local, regional, naţional, transfrontalier) şi a participanţilor la acest proces: Recomandarea nr. (95) 9 referitoare la conservarea siturilor culturale, integrată politicilor peisajului: Identificarea trebuie condusă, sub responsabilitatea autorităţilor competente, pe planul teritorial stabilit, de către

experţi independenţi desemnaţi în funcţie de aspectele necesar a fi luate în considerare (arhitectură, peisaj, arheologie, geografie, urbanism, istorie, etnologie, antropologie, geologie, agronomie, economie, sociologie, ecologie, ştiinţe naturale, drept), cu asocierea reprezentanţilor societăţii locale (aleşi, reprezentanţi ai principalelor profesii din zonă, reprezentanţi ai locuitorilor şi asociaţiilor calificate).

Punerea în operă a unor metodologii coordonate ale procedurilor de identificare între diferitele regiuni ale unui stat este de dorit în vederea unei coerenţe a politicilor la nivel naţional (o misiune de coordonare şi un rol de consiliere şi asistenţă îi revin autorităţii centrale interesate); de asemenea, cooperarea internaţională (transfrontalieră) este utilă.

Încadrarea tipologică a peisajelor în teritoriul respectiv: Recomandarea nr. (79) 9 referitoare la fişa de identificare şi evaluare a peisajelor naturale în vederea protejării acestora (1979) precizează conţinutul fişei de evaluare – documentul nu este disponibil. Cf. fişei rezultate în urma Reuniunii grupului de experţi consultanţi asupra peisajelor naturale (1977): Peisaj de câmpie (modernă) sau de peneplenă (veche) Peisaj colinar, cu forme ondulate, cu valonări (formaţiuni geologice mobile, nisipoase sau argiloase). Denivelări

nedepăşind, în general, 50 m Peisaj montan, cu forme viguroase, cu denivelări accentuate (50‐200 m în general) şi văi mai mult sau mai puţin

profunde sau înguste (formaţiuni geologice dure) Peisaj montan înalt. Denivelări de la 200 la 1000 m în general Peisaj alpin. Denivelări peste 1000 m în general Peisaje costiere marine: faleze, dune, mlaştini sărate, lagune, poldere, fiorduri etc. Peisaje lacustre: lacuri de câmpie şi lacuri glaciare Peisaje fluviatile (râuri, fluvii, estuare) Peisaje forestiere Peisaje de parcurs: drumuri pastorale cu sau fără insule împădurite etc. Peisaje rurale, agricole sau pastorale

Clasificarea peisajelor geografice din România a fost realizată de Ana Popova–Cucu (1973, Peisajele, în Atlasul R.S.R., pl. VI‐6, Inst. de Geografie, Ed. Academiei RSR), după criteriul tipologic, prin diferenţierea următoarelor ordine: Ordinul I – treptele majore de relief (munţi, dealuri, câmpii); Ordinul II – influenţe climatice care aduc diferenţe în regimul termic şi hidric, în vegetaţie şi soluri (oceanice,

continentale, pontice, submediteraneene); Ordinul III – varietatea solurilor şi vegetaţiei sau, după caz, varietatea litologică sau caracterele ecologice (plante

xerofile, termofile, mezofile).

Clasificarea peisajelor geografice din România – ordinele I şi II (după Ana Popova‐Cucu) I. PEISAJE DE MUNTE Munţi inalti cu creste, relief glaciar şi suprafete de nivelare cu: Munţi sub influenţa climatului oceanic (parţial submediteranean) Munţi sub influenţa climatului continental (parţial pontic – submediteranean) Subcategorii: Munţi înalţi şi mijlocii, Munţi mijlocii şi joşi, Munţi joşi, Depresiuni II. PEISAJE DE DEAL ŞI PODIŞ Dealuri şi podişuri sub influenţa climatului oceanic (partial submediteranean) Dealuri şi podişuri sub influenţa climatului oceanic în regiuni de adăpost Dealuri şi podişuri sub influenţa climatului continental (parţial pontic – submediteranean) Dealuri şi podişuri sub influenţa climatului mediteranean Subcategorii: Podişuri înalte, Dealuri joase piemontane, Depresiuni III. PEISAJE DE CÂMPIE Câmpii sub influenţa climatului oceanic (parţial submediteranean) Subcategorii: Câmpii piemontane, Câmpii cu depozite loessoide, Câmpii de divagare Câmpii sub influenţa climatului continental (parţial pontic – submediteranean) Subcategorii: Câmpii colinare, Câmpii piemontane, Câmpii cu depozite loessoide, Câmpii de terase, Câmpii de

divagare, Lunci largi, Câmpie deltaică Câmpii sub influenţa climatului submediteranean Subcategorii: Câmpii cu depozite loessoide, Câmpii de terase, Lunci largi.

35 Irina Popescu‐Criveanu, în: Quattro Design, MNIR, Point Zero, Metodologie de identificare şi de evaluare a peisajului, beneficiar: MDRT, Cap. 1.1., Faza I –

Fundamentare teoretică, 2007.


57

Harta 12.19. Clasificarea peisajelor geografice din România după A. Popova‐Cucu (1973) – Vezi Anexa 12.1.

Caracterizarea tipurilor de peisaj (considerată parte a procedurilor de identificare sau a celor de evaluare a peisajelor)

Cf. Convenţiei Europene a Peisajului (2000), pentru peisajele identificate trebuie analizate: Caracteristicile acestora Dinamica şi factorii perturbanţi

Cf. Recomandării nr. (94) 6 pentru o dezvoltare şi o utilizare durabile ale lumii rurale, acordând o atenţie particulară salvgardării vieţii sălbatice şi peisajelor, inventarierea tipurilor de peisaje presupune: Stabilirea elementelor constitutive naturale şi culturale ale fiecărei unităţi peisajere şi înţelegerea funcţionării

acestora Definirea valorilor naturale, estetice, culturale sau istorice conţinute de unităţile peisajere Stabilirea fragilităţii acestora şi a presiunile care se exercită asupra lor

Cf. Fişei 1977, caracterizarea se realizează după mai multe criterii: Date de referinţă (localizare, suprafaţă, proprietate, utilizare, exploatare, amenajări) Tipul de interes suscitat de peisaj (botanic, zoologic, ecologic, geomorfologic, geologic, cultural, istoric şi preistoric,

interes din punctul de vedere al monumentelor şi habitatelor)

Cf. Recomandării nr. (95) 9 referitoare la conservarea siturilor culturale, integrată politicilor peisajului, procedura de evaluare trebuie să cuprindă:

Descrierea condiţiilor istorice ale constituirii peisajului Analiza detaliată a caracteristicilor culturale şi naturale ale fiecărei unităţi peisajere examinate, conform unei

metodologii de lucru pluridisciplinare, făcând apel la materialul ştiinţific şi tehnic apropriat.

58


58

3. Evaluarea peisajelor36 constituie un stadiu al politicilor peisajere care presupune, pentru unităţile peisajere identificate, următoarele faze:

Stabilirea de către stat a abordării procedurii de evaluare, a obiectivelor, a modului de exprimare şi al conţinutului acesteia Recomandări CE, care trebuie adresate statelor semnatare: Statele trebuie să realizeze lucrări de identificare şi evaluare a peisajelor, la scări pertinente (care pot fi multiple şi

conectate); aceste lucrări trebuie să se realizeze în colaborare activă între aleşi, specialişti, populaţie; Metodele utilizate trebuie să fie cantitative şi calitative (să lase loc cunoaşterii sistemului de valori pe care

populaţiile îl atribuie peisajelor); Să promoveze egalitatea public/experţi, cu luarea în considerare a cunoştinţelor tradiţionale, pe lângă cele ştiinţifice. Să favorizeze accesul la cunoaştere – interdisciplinaritate şi accesibilitate pentru populaţie; Să promoveze cooperarea asupra proiectelor.

Recomandarea nr. (95) 9 referitoare la conservarea siturilor culturale, integrată politicilor peisajului stabileşte că procedura de evaluare peisajeră trebuie să fie condusă conform unei abordări analitice şi globale, ţinând cont de aportul fiecărei discipline; procedura poate fi iniţiată la nivel local, regional, naţional sau internaţional şi trebuie: Să fie simplă în exprimare şi în aplicare, pentru interlocutori foarte diversificaţi; Să constituie un instrument flexibil şi uşor de utilizat în situaţii culturale şi geografice foarte variate; Să reprezinte o bază de referinţă comună pentru toate instrumentele de intervenţie care pot fi puse în operă; Să garanteze posibilitatea de participare din partea populaţiei la procesul de evaluare şi de gestiune a peisajului Să permită evidenţierea valorilor pe care societăţile le atribuie peisajelor; Să fie în măsură să determine zonele care justifică necesitatea punerii în operă a unor proceduri juridice de conservare

sau gestiune în numele “siturilor culturale” sau al intereselor naturale şi ecologice aferente legislaţiilor specifice.

Evidenţierea valorilor atribuite peisajelor Valoarea atribuită unui peisaj depinde de statutul evaluatorilor, în special în ceea ce priveşte dimensiunea estetică. Valorile atribuite peisajelor pot fi diferite în funcţie de evaluator Una dintre atitudinile referitoare la această problemă este aceea de a evita ierarhizarea valorică a peisajelor, prin

evaluarea caracteristicilor peisajelor, a gradului de transformare şi a presiunilor exercitate asupra acestora, ajungându‐se la o ierarhizare (la fel de subiectivă) din punctul de vedere al acestor presiuni

Determinarea zonelor care necesită protecţie şi a naturii acestora

Definirea tipului de protecţie necesară şi a gradului de urgenţă a protecţiei

Stabilirea măsurilor de amenajare, gestiune, protecţie care trebuie prevăzute

Urmărirea transformărilor peisajelor (monitorizare)

4. Activitatea de protecţie a peisajelor37 Activitatea de protecţie a peisajelor trebuie să aibă următoarele caracteristici: Să facă parte din obiectivele statului, să aibă cadru legal şi să fie instituţionalizată; Să se aplice pe un teritoriu bine delimitat; Să aibă reguli diferenţiate pe geotopuri, pe tipuri de peisaj şi pe tipuri de ocupare a solului; Să se transforme în obiective şi activităţi precise; Să fie consimţită de populaţie şi să fie aprobată de administraţia publică locală; Să se refere la moduri specifice de utilizare a terenurilor şi de construire; Să permită dezvoltarea activităţilor vitale sau lucrative ale populaţiei; Să aibă asigurate resursele umane calificate necesare.

Măsurile care trebuie luate prin această activitate sunt măsuri de protecţie a peisajului, stabilite în urma identificării peisajului, a constatării disfuncţionalităţilor şi a evaluării consecinţelor grave ale riscurilor identificate.

Pentru constituirea sistemului de protecţie este necesară parcurgerea următoarelor etape: Definirea scopului protecţiei; Ierarhizarea valorii elementelor de peisaj, pe geotopuri; Stabilirea factorilor de risc şi a hazardelor potenţiale; Folosirea mijloacelor de protecţie existente la data respectivă; Stabilirea măsurilor de protecţie adecvate zonei; Stabilirea factorilor responsabili pentru aplicarea măsurilor de protecţie a peisajului; Punerea în aplicare a sistemului de protecţie a peisajului.

36 Şerban Popescu‐Criveanu, in: Quattro Design, MNIR, Point Zero, Metodologie de identificare şi de evaluare a peisajului, beneficiar: MDRT, Cap. 1.4., Faza V –

Metodologia de identificare şi evaluare a peisajului, 2008. 37 Ibid.


59

Etapele stabilite pentru procesul de identificare şi evaluare, în Metodologia de identificare şi evaluare a peisajelor, sunt următoarele:

) Metodologia de identificare şi evaluare a peisajelor ‐ I (Quattro Design, 2008, Cristian Goran, Şerban Popescu‐Criveanu)

Metodologia de identificare şi evaluare a peisajelor propune o metodă de bazată pe delimitarea microunităţilor de peisaj ierarhizate (geocomplexe, geofaciesuri, geotopuri) şi prin analizarea separată a fiecărui geotop prin prisma criteriilor de clasificare a peisajului (dimensiuni principale ale conceptului de peisaj).

Identificarea peisajelor se bazează pe caracterizarea elementelor peisajului şi pe analizarea peisajului din unghiuri de vedere obiective (teritorial, structural‐sistemic şi evolutiv) precum şi din unghiuri de vedere subiective (cultural, patrimonial şi perceptiv). Aceste unghiuri de vedere constituie dimensiuni diferite ale conceptului de peisaj, concept a cărui naştere se situează în perioada renascentistă şi a cărui evoluţie recentă, de secol XX, l‐a transformat într‐un concept‐cheie pentru societăţile de cultură europeană, utilizat diferit în funcţie de aria disciplinară în care este utilizat (geografie, etnologie, istoria artei ş.a.).

Prima etapă în procesul de identificare a peisajului este încadrarea în dimensiunile conceptului de peisaj:

Încadrarea teritorial‐sistemică stabileşte scara la care se dezvoltă un peisaj şi se face prin identificarea în teren şi pe reprezentări cartografice. Din punctul de vedere al dimensiunii teritoriale, peisajele se împart în: geotop – loc restrâns, fără elemente de diversitate notabile, important prin specificul său; în general, are o suprafaţă sub 1 kmp; geofacies – suprafaţă situată de regulă în aceeaşi unitate de relief sau într‐o zonă de tranziţie, cu o posibilă diversitate a formelor de

relief, a vegetaţiei, a faunei sau a modului de utilizare a reliefului; în general, are o suprafaţă de 1‐10 kmp; geocomplex – peisaj determinat de o diversitate altitudinală sau de o distribuţie a reliefului, cu toate implicaţiile acesteia asupra

distribuţiei vegetaţiei, topoclimatului, utilizării etc; în general, are o suprafaţă de 10‐100 kmp; regiune geografică – peisaj divers desfăşurat la o scară teritorială mare, în care pot exista diferenţe climatice, tipuri de relief diverse etc;

în general, are o suprafaţă de peste 100 kmp.

Încadrarea orografică se face în funcţie de marile unităţi de relief, diferenţele majore rezultând din variaţiile de geologie, de geneză a reliefului, de climă şi vegetaţiem ultimele fiind determinate de schimbarea altitudinii.

Încadrarea structurală evidenţiază conţinutul şi funcţionarea majoră a peisajelor.

Încadrarea administrativă este importantă pentru toate măsurile de protecţie, management sau amenajare.

Încadrarea geomorfologică stabileşte forma de relief generatoare de peisaj şi funcţionarea morfodinamică a acestuia.

Încadrarea bio‐pedo‐climatică urmăreşte o diferenţiere a principalelor peisaje în funcţie de principalele etaje climatice şi de subetajele de sol şi vegetaţie.

Încadrarea cultural‐istorică stabileşte principalele tipuri de valori culturale ale elementelor care alcătuiesc un peisaj sau modul de percepere a acestora de către locuitori, în ansamblu.

Încadrarea socio‐economică diferenţiază peisajele în funcţie de specificul activităţilor economice (istorice, dominante, tradiţionale etc.).

Stabilirea stării de funcţionare diferenţiază peisajele în funcţie de încărcarea şi suportabilitatea acestora la activităţi antropice (exploatare, amenajare etc.), evidenţiind totodată starea şi răspunsul peisajelor la impactul antropic sau la fenomenele de risc.

A doua etapă în procesul de identificare a peisajului este individualizarea geotopurilor (a unităţilor de peisaj) – zone cu suprafeţe în general sub 1km², care prezintă o uniformitate de relief şi de elemente componente.

A treia etapă este stabilirea subunităţilor de peisaj din cadrul fiecărui geotop – zone restrânse, caracterizate de un aspect specific generat de: modelarea terenului; prezenţa şi talia vegetaţiei; prezenţa şi tipul activităţilor umane (tip de cultură, tip şi gabarit al construcţiilor, mod specific de locuire); poziţia faţă de elementele geografice majore; regimul juridic special în care se încadrează (situri, zone de protecţie ale monumentelor istorice, zone naturale protejate).

A patra etapă este stabilirea este stabilirea tipurilor de utilizare a solului care sunt semnificative pentru caracteristicile peisajului.

Evaluarea peisajelor se realizează prin analizarea conţinutului, perceperii şi dimensiunii patrimoniale a peisajului şi, în mod corelat, prin stabilirea măsurilor de protecţie a peisajului.

Prima etapă corespunde evaluării conţinutului obiectiv:

Conţinutul elementar: natura elementelor (elemente fizice, elemente biotice, elemente antropice); starea elementelor (stabilă, ciclică, incidentală); originea elementelor (elemente fosile, relicte, moştenite, actuale, alohtone, progresive)

Conţinutul funcţional: dinamica specifică (diurnă, sezonieră, seculară, milenară); funcţionarea specifică (rhexistazie, biostazie, parastazie, depopulare).

A doua etapă corespunde evaluării conţinutului subiectiv:

Perceperea peisajului: tip (directă, filtrată); scară (locală, regională, generală);

Conţinut patrimonial: tip (elemente, ansamblu); valoarea relativă (deosebită, obişnuită, degradată, incompatibilă); valoarea specifică (capital natural, capital cultural – istoric, capital construit/amenajat, capital uman);

Categorii de valori: elemente, ansamblu.

60


60

Elementele determinante ale activităţii de protecţie, stabilite în Metodologia de identificare şi evaluare a peisajelor, sunt următoarele:

Metodologia de identificare şi evaluare a peisajelor – II (Quattro Design, 2008, Cristian Goran, Şerban Popescu‐Criveanu)

PROTECŢIA PEISAJELOR

scopul

protecţiei

conservarea bunurilor

de patrimoniu

menţinerea factorilor benefici pt. calitatea vieţii

menţinerea valorii

de capital

conservarea percepţiei

ierarhizarea

elementelor/valorilor

valoare unicat

valoare

subiectivă

valoare de utilizare

valori

obiective

valori subiective

nonvalori factori

inhibatori

factori de risc

hazarde potenţiale

fenomene

în funcţionare

riscuri iminente

riscuri

predictibile

riscuri naturale

riscuri

antropice

mijloace de protecţie

acte normative, reglementări

politici

de mediu

management specific

dezvoltare durabilă

conştientizarea comunităţilor

măsuri de protecţie

eliminarea factorilor de risc

păstrarea

valorilor certe

eliminarea dezechilibrelor

eliminarea nonvalorilor

refacerea

valorilor degradate

ameliorarea percepţiei

factori responsabili

MMSC, MC, MDRAP, ME Consilii judeţene şi locale

agenţii comisii naţionale

structuri

departamentale

structuri teritoriale specifice

structuri locale

alte

structuri

Comisia Mon. Naturii

Regia Naţională a Pădurilor

Agenţii regionale de mediu

Primării Serv. urbanism

Instituţii culturale locale

Agenţia Naţ. a Ariilor Protejate

Apele Române

Agenţii judeţene de mediu

Administraţii arii protejate

Instituţii învăţământ

Comisia Mon. Istorice

Agenţia Plăţi Agricultură

Direcţii judeţene cultură

Comunităţi locale

ONG cu activitate locală

Autoritatea Naţ. pentru Turism

Inspectoratul de Stat Constr

Muzee judeţene


61

5. Planificare peisajeră. Obiective de calitate peisajeră Convenţia Europeană a Peisajului (2000) impune recunoaşterea juridică a peisajelor ca o componentă esenţială a cadrului de viaţă, stabilirea de politici ale peisajului şi de instrumente aferente în scopul protecţiei, managementului şi amenajarării acestuia, integrarea peisajul în politicile de amenajare a teritoriului, de urbanism şi în cele culturale, de mediu, agricole, sociale şi economice.

Statele semnatare se angajează: să identifice peisajele din ansamblul teritoriului propriu; să analizeze caracteristicile acestora, precum şi dinamica şi factorii perturbanţi; să le urmărească transformările şi să evalueze peisajele astfel identificate, ţinând seama de valorile particulare atribuite lor de către părţile interesate şi de populaţia implicată; să definească obiective de calitate a peisajului pentru peisajele identificate şi evaluate, după consultare publică.

Pentru ca politicile peisajului să aibă efect, fiecare parte se obligă să introducă instrumente care au ca scop protecţia, managementul şi/sau amenajarea peisajului.

Sursa: Codice dei beni culturali e dell'ambiente ‐ Parte III ‐ Beni paesaggistici, DL 22.01.2004 n° 42 (actualizat).

PLANIFICAREA PEISAGISTICĂ ÎN ITALIA

Pot fi impuse obligaţii peisagistice prin lege şi prin procedee administrative (ultimele fiind prevăzute în planurile cu valenţă peisagistică).

Funcţiunile administrative în ceea ce priveşte protecţia prin planurile peisagistice sunt conferite regiunilor şi, parte din ele, delegate administraţiilor locale (provincii, comune).

Toate regiunile sunt obligate să impună normative specifice în scopul protecţiei şi valorizării peisajului, prin aprobarea de Planuri peisagistice (piani paesistici – legge 1939) (PP) sau de Planuri urbanistico‐teritoriale cu considerare specială a problemelor peisagistice (PUTP). Statul are puterea de coordonare şi control în domeniu, precum şi putere substitutivă în caz de inerţie a regiunilor.

Planurile peisagistice (PP, PUTP): Definesc transformările teritoriului compatibile cu valorile peisagistice, acţiunile necesare de recuperare (recupero) şi

reabilitare precum şi intervenţiile de valorizare conform exigenţelor dezvoltării durabile. Împart teritoriul în zone omogene (de la prestigiu peisajer ridicat la zone compromise/degradate), în baza caracteristicilor

naturale şi istorice şi în relaţie cu nivelul de relevanţă şi de integritate a valorilor peisajere. În funcţie de diferitele niveluri de valoare peisagistică recunoscute, planul atribuie fiecărei zone obiective de calitate

peisajeră, care prevăd în particular: ' Menţinerea caracteristicilor, a elementelor constitutive şi a morfologiei, ţinând cont şi de tipologiile arhitecturale,

de tehnicile şi de materialele constitutive ' Prevederea liniilor de dezvoltare urbanistică şi constructivă compatibile cu diversele niveluri de valoare recunoscută,

astfel încât prestigiul peisagistic al teritoriului să nu fie diminuat (cu o atenţie specială adresată siturilor înscrise în Lista patrimoniului mondial şi a ariilor agricole)

' Recuperarea şi recalificarea imobilelor şi ariilor supuse tutelei, care sunt compromise sau degradate, în scopul reintegrării valorilor preexistente şi al realizării de noi valori peisagistice, coerente şi integrate primelor.

Planul prevede măsuri de coordonare cu instrumentele de planificare teritorială sau sectorială şi cu instrumentele regionale sau naţionale de dezvoltare economică.

Prevederile planurilor se impun în faţa instrumentelor urbanistice ale comunelor şi provinciilor şi prevalează asupra acestora, în cazul unei preluări deformate în planurilor locale; stabilesc norme de salvgardare aplicabile în aşteptarea modificării planurilor urbanistice; creează reguli pentru intervenţiile sectoriale; în termenul definit de planul peisagistic (dar nu mai mare de doi ani), comunele, "oraşele metropolitane", provinciile şi entităţile care gestionează ariile naturale protejate modifică instrumentele de planificare în conformitate cu dispoziţiile planului peisagistic. Limitările dreptului de proprietate care derivă din previziunile planului nu fac obiectul indemnizaţiilor.

Intervenţiile din zonele tutelate, în ariile listate sau declarate de interes public notabil precum în alte zone speciale şi pot fi realizate numai după obţinerea unei autorizaţii peisagistice din partea autorităţii competente (2010), după avizul Comisiei pentru calitate arhitectonică şi peisaj şi al Supraintendenţei.

Din 1989, au fost introduse alte instrumente de planificare care ţin de protecţia mediului: Planurile de bazin (hidrografic) naţionale, interregionale, regionale (ale căror obiective se realizează prin Planuri trienale

de execuţie), care se constituie în nivelul superior de planificare ambientală; au caracter de plan teritorial de sector, dar nu au caracter de plan urbanistic; în cazul în care conţinu elemente cu caracter urbanistic, acestea prevalează în faţa tuturor planurilor urbanistice (inferioare ca nivel);

Planurile teritoriale ale parcurilor naţionale – introduse prin legea din 1991 asupra ariilor protejate – se substituie, la toate nivelurile, planurilor teritoriale peisagistice, planurilor urbanistice şi oricăror alte instrumente de planificare şi au efect de declarare a interesului public, de urgenţă şi neîntârziat, pentru intervenţiile prevăzute;

Pentru ariile protejate regionale, competenţa de definire a obiectivelor, de delimitare, planificare, gestiune aparţine regiunilor şi se exercită prin lege regională.

62


62

A doua conferinţă a statelor contractante şi semnatare a Convenţiei europene a peisajului38 (Strasbourg, 28‐29 noiembrie 2002) a avut, printre temele în dezbatere, cea a identificării, calificării [evaluării] peisajului şi obiectivele de calitate peisajeră. Raportul prof. Yves LUGINBÜHL, expert pe lângă Consiliul Europei, a avut ca scop acela de a propune elemente de reflectare şi de metodă în vederea punerii în operă a Convenţiei în direcţiile menţionate.

Astfel, pentru un peisaj dat, după identificare şi evaluare, se enunţă caracteristicile pe care populaţiile locale doresc să le recunoască pentru cadrul de viaţă:

Elaborarea de obiective de calitate peisajeră nu se poate face fără cunoaşterea faptelor (dinamicilor transformărilor);

Acţiunile trebuie să se înscrie în principiile echităţii sociale (cu respectarea accesului şi utilizării sociale a resurselor naturale şi culturale, ultimele judecate din perspectiva reproductibilităţii, a accesului şi utilizării sociale).

III.1.3.d. Protejarea integrată a valorilor de patrimoniu natural, cultural şi etnologic

1. Obligativitatea instituirii unui sistem de protecţie a peisajelor în România

Obligativitatea creării unui sistem de protecţie rezultă din ratificarea, de către România, a Convenţiei europene a peisajelor. Directivele europene, pe de altă parte, menţionează problematica protecţiei peisajelor – protecţia fiind efectivă în aproape toate ţările membre.

Propunerea de modificare a Directivei 2011/92/UE privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului39 precizează explicit că: „Protecția și promovarea patrimoniului cultural și a peisajelor, care constituie parte integrantă a diversității culturale pe care Uniunea s‐a angajat să o respecte și să o promoveze în conformitate cu articolul 167 alineatul (4) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, se pot baza, în mod util, pe definițiile și principiile elaborate în convențiile relevante ale Consiliului Europei, în special Convenția pentru protecția patrimoniului arhitectural al Europei, Convenția europeană a peisajului și Convenția‐cadru privind valoarea patrimoniului cultural pentru societate”.

Pe de altă parte, legislaţia de mediu şi de protecţie a naturii, cea de protecţie a patrimoniului construit şi cea de urbanism şi amenajarea teritoriului nu au reuşit să conducă la protecţia efectivă a zonelor cu valoare peisajeră remarcabilă din România, din cauza lipsei de corelări între protectori, administratori şi administraţia publică locală, chiar dacă, teoretic, premisele protejării erau create prin cele trei seturi de acte normative.

Acest fapt este recunoscut şi în Strategia naţională şi planul de acţiune pentru conservarea biodiversităţii 2010‐2020:

Sursa: Strategia naţională şi planul de acţiune pentruconservarea biodiversităţii 2010‐2020

38 T‐FLOR 2 (2002) 21 (www.coe.int)

39 http://ec.europa.eu/environment/eia/pdf/com_628/1_RO_ACT_part1_v2.pdf. Vezi şi Directiva 2001/92/UE privind evaluarea efectelor anumitor planuri şi

programe asupra mediului.

O atenţie specială trebuie acordată impactului asupra peisajului, la nivelul fiecaruia din cele 3 componente ale sale: elementele culturale (aşezări, infrastructură, construcţii, activităţi umane), biodiversitatea, structura geomorfologică (relief, caracteristici geologice, hidrologice).

Intervenţiile umane cu impact negativ asupra peisajului, în functie de gravitate, sunt următoarele:

Distrugere – pierderi semificative la nivelul tuturor celor 3 componente ale peisajului. Acestea sunt cauzate în principal de dezvoltări urbanistice intensive inadecvate mediului şi arhitecturii locale, schimbarea funcţiunii terenurilor, defrişări, transformarea radicală a ţesuturilor tradiţionale ale localitatilor (îndesire, demolari, schimbari de funcţiuni)

Degradare – transformari puternice la nivelul componentelor, care însă nu schimbă caracterul unitar. Acestea sunt cauzate de: deteriorări la nivelul biodiversităţii (amenajarea spaţiilor verzi urbane cu specii alohtone, neglijarea şi abandonulspaţiului public în favoarea traficului rutier), pierderi culturale (transformări ale elementelor de construcţie cu derogări de la legislaţia în vigoare, urbanism intensiv de factură nesustenabilă, fără planificare strategică, cartiere suburbane lipsite de identitate, infrastructură şi integrare în organismul oraşului, abandonarea tradiţiilor), poluare (acumulare de deşeuri, cauzată de acumularea de deşeuri, poluarea aerului, apelor şi terenurilor).

Agresiuni – acţiuni punctuale cu impact major la nivelul tuturor componentelor. Acestea sunt cauzate de activităţile economice şi turistice, precum cariere, balastiere, exploatări forestiere, pârtii de ski etc. – care se desfăşoara în mod nesustenabil şi cauzează modificarea formelor de relief, acumularea de deşeuri, dezechilibre ale ecosistemelor, lipsa de continuitate în politicile de amenajare a teritoriului.


63

Localitatea Mănăstirea Humorului (fotografii Andrei Neagu, 2011) La această situaţie au contribuit major mai mulţi factori:

Lipsa de coordonare interinstituţională;

Lipsa capacităţii administrative în fiecare instituţie în parte;

Planificare urbană de slabă calitate, inexistentă sau neaplicată;

Subfinanţare la nivel naţional şi slabă utilizare a fondurilor europene;

Contextul economic şi cel social, inclusiv în ceea ce priveşte mentalităţile.

Degradarea accentuată a peisajelor priveşte ansamblul teritoriului, fiind însă mai vizibilă în anumite categorii de zone:

Zone forestiere în exploatare intensivă;

Zone rurale în transformare (a regimului de proprietate, a activităţilor) şi, în particular, localităţi rurale în dezvoltare turistică (Maramureş, Oaş, Bucovina, Culoarul Rucăr‐Bran, Mărginimea Sibiului, Munţii Parâng etc.);

Localităţi urbane de mici dimensiuni, cu valoare istorică, în particular cele cu activităţi turistice: localităţi balneare, climaterice (Valea Prahovei, litoralul Mării Negre ş.a.).

Axe majore de transport în teritoriu (autostrăzi, drumuri naţionale şi judeţene) şi zonele de aces în localităţi;

Zonele centrale şi istorice ale localităţilor urbane şi rurale.

Opţiunea strategică de valorificare a potenţialului cultural, natural şi peisajer al României impune stoparea distrugerii masive care a caracterizat atât etapa de sfârşit a perioadei socialiste, cât şi cele două decenii de dezvoltare necontrolată a teritoriului care au urmat schimbării de regim.

2. Alegerea sistemului de protecţie adecvat

Crearea, prin lege, a sistemului de protecţie a patrimoniului natural, construit şi peisajului (complementar sistemului de protecţie a monumentelor istorice sau a ariilor naturale protejate) reprezintă, cum s‐a menţionat, o acţiune prioritară.

Stabilirea unui regim unitar de protecţie a valorilor de patrimoniu natural, construit şi peisajer reprezintă o soluţie adecvată contextului legislativ românesc. A crea alte straturi de protecţie necorelate reprezintă un mod de perpetuare a neclarităţilor sistemului actual, implicit, a consecinţelor acestora.

Sistemul unitar presupune luarea în considerare, pentru fiecare teritoriu, a caracteristicilor şi valorilor de ordin natural, cultural şi peisajer şi subordonarea modului de dezvoltare permis obiectivelor de conservare a acestor caracteristici şi valori.

Acest sistem necesită o iniţiativă legislativă de precizare a principiilor şi obiectivelor protecţiei patrimoniului natural, cultural şi a peisajului, în mod corelat.

Legea trebuie să precizeze categoriile juridice, articularea sistemului de protecţie în cadrul acestor categorii, modul de protecţie, responsabilităţile autorităţilor publice, tipurile de servituţi induse locuitorilor din aceste teritorii, facilităţile sau măsurile compensatorii şi regimul contravenţiilor.

În particular, dată fiind nevoia de coordonare a protecţiei şi dezvoltării la nivel local, este necesară stabilirea unor documentaţii specifice de amenajare a teritoriului şi de urbanism care trebuie create.

Printre acestea, Planul teritorial peisajer reprezintă o documentaţie la nivel judeţean sau zonal, cu regulament, care se impune PUG al UAT din teritoriul reglementat, după modelul legislaţiei italiene (care, aplicată consecvent din anii 1940, a condus la situaţia de astăzi).

64


64

Conform documentaţiei Audit preliminar privind legislaţia în domeniul urbanismului în vederea codificării40, este necesară stabilirea documentaţiilor de urbanism specifice patrimoniului natural, construit şi peisajului:

Planul teritorial peisajer

Planurile urbanistice zonale pentru zone construite protejate

Planurile urbanistice zonale pentru arii naturale protejate

Planurile urbanistice zonale pentru zone de protecţie a peisajului

Pentru aceasta, este necesară stabilirea următoarelor elemente: 1. Conceptele:

ZPC – zonă protejată construită ZPC(N) – zonă protejată construită şi naturală ZPP – zonă de protecţie a peisajului;

2. Clasarea ZPC(N) şi ZPP după gradul de interes şi după importanţă: Naţională; Regională; Locală.

3. Documentaţiile de amenajare a teritoriului şi de urbanism care stabilesc aceste zone, ierarhizarea acestora, teritoriul căruia i se adresează, termenele de instituire: Plan teritorial peisajer (PTP), plan integrator al chestiunilor legate de patrimoniul natural, construit şi peisajer, la

nivel regional sau zonal (microregiuni cu coeziune socio‐culturală, arii metropolitane); Plan urbanistic zonal pentru detalierea regimului de protecţie la nivelul UATB, pentru:

(a) zone construite protejate; (b) arii naturale protejate (c) zone de protecţie a peisajului

4. Clarificarea relaţiei dintre protecţia peisajului, a ariilor de protecţie naturală, a zonele construite protejate şi a monumentelor istorice cu localităţile, cu activităţile umane, cu necesitatea păstrării patrimoniului imaterial.

5. Conţinutul conceptual, delimitarea, declararea, activităţile umane, servituţile, măsurile de evaluare – protecţie – reabilitare a patrimoniului construit (şi natural) şi a peisajului, drepturile şi îndatoririle administraţiei şi ale cetăţenilor.

6. Crearea infrastructurii administrative pentru protecţia patrimoniului natural, construit şi a peisajului, responsabilităţi, contravenţii şi sancţiuni.

7. Prevederile financiare şi fiscale. 8. Mecanisme operaţionale. 9. Educarea publicului.

3. Integrarea patrimoniului etnologic în palierul peisajer

Patrimoniul etnologic reprezintă o categorie a patrimoniului cultural, pusă în evidenţă în mod tradiţional prin cercetări şi acţiuni muzeografice. Expresiile şi manifestările teritoriale ale acestuia nu sunt, însă, luate în considerare în ceea ce depăşeşte aspectul etnografic (de colecţie).

Expresia teritorială a modului specific de viaţă a comunităţilor nu este luată în considerare de politicile de protejare a patrimoniului cultural.

Convenţia pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, adoptată la Paris la 17 octombrie 2003 (acceptată de România prin Legea nr. 410/2005) include, în definiţia patrimoniului imaterial, „practicile, reprezentările, expresiile, cunoştinţele, abilităţile ‐ împreună cu instrumentele, obiectele, artefactele şi spaţiile culturale asociate acestora ‐, pe care comunităţile, grupurile şi, în unele cazuri, indivizii le recunosc ca parte integrantă a patrimoniului lor cultural”.

Modul specific de organizare a teritoriilor urbane şi rurale, modul specific de utilizare a terenului, de organizare a gospodăriilor şi de construire a locuinţelor sunt elemente a căror protecţie trebuie să fie asigurată.

Palierul peisajer permite integrarea protecţiei patrimoniului etnologic, graţie dimensiunilor multiple ale conceptului de peisaj (dimensiunea evolutivă, cea de percepţie şi cea patrimonială). Sistemul de evaluare a peisajelor – prin luarea în considerare a acestor dimensiuni – permite o înţelegere aprofundată a realităţii teritoriale, bazându‐se pe o cercetare interdisciplinară a teritoriului de tip sociologic şi, astfel, creând posibilitatea unei bune echilibrări a obiectivelor din unghiul de vedere al echilibrului dintre conservare şi dezvoltare.

Mijloacele de protecţie a acestor elemente specifice (a căror valoare pentru identitatea locală şi naţională este puţin recunoscută) trebuie să cuprindă adaptarea activităţilor de urbanism şi de amenajare a teritoriului, prin intermediul politicilor peisajului.

40 Quattro Design, Rostrada SA, Audit preliminar privind legislaţia în domeniul urbanismului în vederea codificării, beneficiar: MTCT/MDRT, Faza V, decembrie 2008.


65

III.1.4. Impactul teritorial al protecţiei patrimoniului natural, cultural şi peisajer

III.1.4.a. Deficienţe ale sistemelor de protecţie cu consecinţe directe în plan teritorial

Lipsa coordonării teritoriale a protecţiei patrimoniului natural, cultural şi peisajer, la nivel naţional şi, mai ales, la nivel local (efectele negative ale marilor intervenții antropice, în special dezvoltarea extensivă a zonelor urbane, a zonelor turistice, a marilor infrastructuri de circulaţie);

Inexistenţa unui cadru legislativ specific pentru zone protejate şi peisaj, fapt inacceptabil în Europa secolului XXI, la 100 de ani de la începutul procesului de îmbogățire a protecţiei monumentelor – de la monumente la zona lor de protecţie, la arhitectura minoră şi patrimoniul construit (incluzând parcuri, grădini, domenii, panorame) şi la peisaj (în Italia, sistemul de protecţie a fost consolidat între anii 1909‐1942);

Slaba descentralizare a atribuţiilor şi finanţărilor în sistemul de protecţie a monumentelor istorice – singurul relativ funcţional;

Slaba conlucrare cu membrii colectivităţilor locale, cu ONG, cu institute de cercetare şi universităţi, cu societăţi private, în vederea protecției peisajului de pe aceleași poziții.

III.1.4.b. Deficienţe legislative şi instituţionale cu impact teritorial

Centralizarea excesivă a protecţiei patrimoniului cultural şi descentralizarea palierului de dezvoltare, conducând la ineficienţa sistemelor de protecţie (în tot teritoriul naţional) şi la lipsa de implicare a comunităţilor (de exemplu, RBDD administrată de stat fără aport local);

Suprapunerile sau absenţa de atribuții ale autorităților în administrarea ariilor protejate și a monumentelor istorice, absenţa monitorizării; finanţarea insuficientă şi distribuirea lipsită de discernământ a fondurilor, conducând la degradarea valorilor de patrimoniu natural, cultural şi peisajer;

Conceptele neclare și terminologia confuză utilizate în sistemele de protecție; absența cercetărilor aplicate, a documentelor vizând conştientizarea publicului și slaba implicare în domeniul protecției a forurilor universitare și academice.

III.1.5. Politici îndreptate către obţinerea unor efecte benefice în plan teritorial

Consolidarea sistemului de protecţie şi corelarea domeniilor;

Politică de echilibru între conservare şi dezvoltare;

Stimularea şi susţinerea inițiativelor publice și private de protejare;

Corelarea măsurilor de protecţie cu strategiile de dezvoltare locală și teritorială;

Măsuri de conservare, protejare şi valorificare a specificului natural, cultural şi peisajer în context local, regional și național.

III.1.6. Impactul social, modul de viață și ocupațiile populației din arii şi zone protejate

1. Dificultăţi ale comunităţilor şi consecinţe în plan social şi patrimonial Dificultățile de folosire a terenurilor și a resurselor pe care le întâmpină proprietarii din zonele naturale protejate;

interzicerea sau limitarea drastică a unor anumite ocupaţii sau tehnici tradiţionale; efecte inerente (depopulare, abandonarea activităţilor, acțiuni ilegale);

Dificultățile de construire în zonele protejate în cazul monumentelor istorice și în special, în cazul siturilor arheologice; Lipsa conştientizării comunităţilor asupra valorilor din teritoriu şi lipsa unor mecanisme financiare, fiscale şi de ajutor

logistic (către APL sau proprietari), conducând la nerespectarea generalizată a legislației de protecție; Lipsa mâinii de lucru calificate, în special în domeniul patrimoniului construit şi al meșteșugurilor tradiţionale, lipsa

practicienilor în domeniul protecției, cu efecte asupra practicii de reabilitare şi, implicit, distrugerii neintenţionate a valorilor protejate.

2. Avantaje ale comunităţilor şi consecinţe în plan social şi patrimonial Acțiunilor de utilizare comercială a resurselor vieții rurale; Posibilitatea accesului la finanţări în beneficiul comunităţilor; Potenţialul de dezvoltare a activităţilor turistice; Coagulare identitară la nivelul comunităţilor regionale şi locale.

III.2. Tendinţe de evoluţie

Relaxarea voită a sistemului etatizat de protecție a patrimoniului cultural, relaxare bazată pe interese economice și facilitată de slaba finanțare de catre stat a domeniului

Augmentarea intervențiilor antropice în zonele protejate, manifestate mai ales prin acțiuni contrare măsurilor de protecție;

66


66

Continuarea și amplificarea acțiunilor de dezvoltare, promovate de autoritățile administrației publice, bazate exclusiv pe politica economică urbană și pe finanțarea marilor producători; continuarea ignorării în procesul de dezvoltare a problemelor peisajului și ale vieții rurale;

Amplificarea acțiunilor de folosire comercială a zonelor istorice urbane și a monumentelor istorice, acțiuni care au și aspecte urbanistice importante;

Amplificarea exploatării turistice a valorilor peisagistice și de viață rurală;

Mărirea continuă a suprafețelor și ariilor naturale protejate și precizarea atribuțiilor sistemului de protecție;

Începutul formării unei conștiințe colective îndreptată către protecția naturii, a patrimoniului construit și a valorilor vieții locale, în urma căreia unele dintre autoritățile administrației publice locale încep să acționeze în domeniul protecței;

Formarea unor grupări non‐etatice de oameni care acționează în domeniul protecției (asociații, ONG, proprietari culți ș.a.);

Instituirea și delimitarea unor parcuri naturale în zone construite defuncționalizate (în zone cu funcțiuni obsolete);

Instituirea și delimitarea unor categorii de arii naturale protejate specifice României (codri seculari, zone de viață sălbatică);

Reabilitarea ecologică a haldelor de steril, a carierelor și a minelor închise; refunctionalizarea unor exploatări închise;

Amplificarea sistemului non‐etatic de formare a practicienilor si a meșteșugarilor în domeniul protecției.

III.3. Priorităţi de dezvoltare

III.3.1. Direcții prioritare și ținte formulate prin strategii generale și sectoriale

Documentele strategice de referinţă, menţionate în Cap. II.2.2, stabilesc elemente strategice şi operaţionale pentru domeniul 3 ‐ Protecţia mediului şi valorificarea resurselor naturale. Dintre acestea, documentul de relevanţă maximă este Strategia naţională şi planul de acţiune pentru conservarea biodiversităţii 2010‐2020 (SNPACB), tratată în mai multe capitole ale acestui studiu, şi Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă a României (SDD) ‐ Orizonturi 2013‐2020‐2030 (2008).

Obiectivul general al SDD este „prevenirea schimbărilor climatice prin limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră, precum şi a efectelor negative ale acestora asupra societăţii şi mediului”. Unul dintre obiectivele naţionale (pentru orizontul 2013) , relevant pentru sectorul patrimonial şi necesar a fi menţinut pentru orizontul 2020, este „crearea şi menţinerea unui cadru legislativ şi instituţional coerent, congruent cu reglementările şi practicile existente în cadrul UE; implementarea primei faze a planurilor de măsuri pentru inventarierea, protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural naţional şi racordarea lui deplină la spaţiul european şi universal al valorilor culturale; creşterea accesului tuturor categoriilor de populaţie, din toate zonele şi mediile sociale, la informaţie şi cultură şi îmbunatăţirea statutului social şi economic al creatorului şi artistului”.

Menţionăm trei dintre direcţiile subordonate acestui obiectiv, de relevanţă maximă pentru studiul de faţă; acestea reprezintă aspecte asupra cărora s‐a insistat atât în studiul 12 cât şi în studiul 20:

Dezvoltarea unor planuri integrate de protejare a patrimoniului cultural şi natural cu participarea directă a specialiştilor din domeniile planificării teritoriului, urbanismului, conservării şi restaurării monumentelor, industriei turismului, arhitecţilor peisagişti, ecologilor, sociologilor etc.; descentralizarea deciziei în domeniul punerii în valoare a bunurilor culturale imobile (s.n.);

Asigurarea unui mecanism pentru dezvoltarea durabilă a zonelor protejate pe baza conservării integrate a patrimoniului cultural imobil;

Dezvoltarea unor programe comune cu parteneri din UE şi alte state pentru protejarea patrimoniului cultural imobil şi a peisajelor, mai ales în zonele de graniţă, inclusiv la nivelul autorităţilor locale în cadrul euroregiunilor; utilizarea experienţei şi lecţiilor învăţate din programele ”Sibiu – capitală culturală a Europei” (2007) şi „Programul Regional pentru Patrimoniul Cultural şi Natural din Sud‐estul Europei 2003‐2008 (RPSEE)”.

Obiectivele prioritare ale SNPACB sunt următoarele, toate relevante în cadrul acestui studiu prin planul integrator al planificării dezvoltării teritoriale, cu accent asupra peisajelor:

Dezvoltarea cadrului juridic şi consolidarea capacităţilor instituţionale pentru conservarea diversităţii biologice şi utilizarea durabilă a componentelor sale; menţionăm că prima măsură din cadrul acestui obiectiv este „promovarea Legii amenajării teritoriului, ce include în secţiunea a III‐a capitolul Zone Protejate”;

Organizarea Reţelei Naţionale de Arii Protejate şi asigurarea managementului necesar ocrotirii habitatelor naturale şi conservării diversităţii biologice; prima măsură din cadrul acestui obiectiv este „elaborarea şi implementarea unor proicte pilot pentru managementul unor tipuri de zone protejate” ;

Conservarea in‐situ şi ex‐situ a speciilor ameninţate, endemice şi/sau rare, precum şi a celor cu valoare economică ridicată;

Integrarea Strategiei Naţionale pentru conservarea diversităţii biologice şi utilizarea durabilă a componentelor sale în Strategia Naţională, precum şi în strategiile, planurile, programele şi politicile sectoriale şi locale pentru dezvoltare durabilă la nivel naţional şi local;

Protecţia, conservarea şi refacerea diversităţii biologice terestre şi acvatice, existente în afara ariilor protejate prin: (a) reducerea şi eliminarea efectelor negative cauzate de poluarea mediilor de viaţă, supraexploatarea resurselor naturale, planificarea, amenajarea şi utilizarea necorespunzătoare a teritoriului şi (b) prin reconstrucţia ecosistemelor şi habitatelor


67

deteriorate; printre măsuri se găsesc „Identificarea şi reconstrucţia ecologică a unor ecosisteme degradate prin supraexploatare, poluare etc.” şi „împădurirea şi/sau înnierbarea terenurilor agricole puternic erodate, a terenurilor decopertate”;

Protecţia, conservarea şi refacerea diversităţii biologice specifice agrosistemelor prin aplicarea tehnologiilor favorabile unei agriculturi durabile;

Formarea specialiştilor şi educarea publicului pentru înţelegerea necesităţii conservării diversităţii biologice şi utilizării durabile a componentelor sale;

Implicarea ONG‐urilor şi a comunităţilor locale în programe şi acţiuni de protecţie, conservare şi refacere a diversităţii biologice; printre măsuri se găseşte „implicarea ONG‐urilor şi a comunităţilor locale în acţiunile de management a unor categorii de arii protejate” ;

Dezvoltarea programelor speciale de cercetare şi monitorizare pentru cunoaşterea stării diversităţii biologice.

Aspectele strategice şi operaţionale precizate în capitolul IV al Studiului de fundamentare nr. 12 – Protecţie patrimoniului natural, cultural şi a peisajului sunt compatibile documentelor strategice elaborate la nivel naţional pentru acest sector, urmărind, în acelaşi timp, priorităţile stabilite prin studiu, în conformitate cu elementele de potenţial teritorial şi cu tendinţele constatate pe plan naţional şi internaţional. Considerăm că aceste aspecte pot contribui la îmbunătăţirea strategiilor sectoriale din sectorul turismului, în măsura în care vor fi incluse – parţial sau integral – în Strategia de Dezvoltare Teritorială a României.

III.3.2. Priorități și direcții de dezvoltare la nivel național și teritorial

Consolidare a rolului statului, coordonator la nivel naţional, deconcentrarea atribuțiilor administrative și decizionale în domeniul protecției, împreună cu transferul la nivel județean și local a controlului și răspunderii pentru protecție;

Coordonare legislativă, procedurală şi fiscală în domeniul conservării patrimoniului natural, cultural şi peisajer, incluzând domeniile relevante (urbanism şi amenajare a teritoriului, dezvoltare, silvicultură, agricultură);

Mărire a bugetului alocat protecției naturii, a patrimoniului construit și a valorilor locale (mărire diferențiată proporțional cu complexitatea problemelor cu care se confruntă fiecare teritoriu); program de investiții în domeniul protecției, inclusiv în cercetarea științifică;

Sprijinire a activității de restaurare a monumentelor istorice, indiferent de natura proprietarilor (finanțare, facilități administrative, facilități procedurale, fiscalitate specială, răspundere pentru luarea măsurilor de protecție);

Introducere a obiectivelor de conservare a peisajului în toate acțiunile administrației publice centrale, ale administrației publice locale, ale întreprinzătorilor și ale populației;

Protejare a spațiului rural care valorifică natura – mod de viață, mod de locuire, ocupații tradiționale, producție ecologică, produse tradiționale, eliminarea proceselor nocive, finanțare și fiscalizare specifice ș.a.;

Dezvoltare a turismului care nu distruge peisajul (inclusiv flora și fauna), patrimoniul istoric și modul de viață tradițional;

Educare a populației, prin învațământ și prin alte acțiuni, pentru protecția și valorificarea resurselor naturale și patrimoniale;

Modificare a sistemului de raportare a producției și veniturilor, a datelor statistice, pentru luarea în considerație a aportului social al calităților naturii, al agriculturii, al patrimoniului istoric, al tradițiilor ș.a.;

Sprijinire a grupărilor non‐etatice care acționează în domeniul protecției (asociații, ONG, proprietari culți ș.a.);

Sprijinire a formării profesionale în domeniul protecției.

III.4. Legături cu alte domenii

Principale aspecte care stau la baza legăturii cu alte domenii studiate în cadrul fundamentării SDTR:

Protejarea monumentelor istorice şi a patrimoniului construit reprezintă o parte a protecţiei patrimoniului natural, cultural şi a peisajului, parte a politicilor de creştere a coeziunii comunităţilor;

Acţiunile de punere în valoare a patrimoniului natural, cultural şi a peisajului reprezintă o bază de dezvoltare a turismului, a calităţii vieţii şi, în general, a creşterii competitivităţii şi atractivităţii la nivel teritorial;

Protejarea patrimoniului natural, cultural şi a peisajului trebuie să fie integrată în politicile de amenajare a teritoriului, urbanism şi dezvoltare locală.

La nivelul obiectivelor, politicilor şi programelor (vezi Capitolul IV), Studiul 12. Protecţia patrimoniului natural, cultural şi a peisajului este în corelare directă cu Studiul 9. Cadrul natural și biodiversitatea, Studiul 10. Conservarea şi gestionarea resurselor naturale și cu Studiul 11. Protecţia mediului şi riscurile natural în cadrul domeniului 3. Protecţia mediului şi valorificarea resurselor naturale, conducând la formularea obiectivului strategic OS3. Valorificarea echilibrată a resurselor naturale, protecţia mediului şi prevenirea schimbărilor climatice.

Acest obiectiv, împreună cu obiectivul strategic OS6. Creșterea rolului patrimoniului cultural în societate și valorificarea durabilă a acestuia în beneficiul comunităților (aferent Studiului 20. Protecţia monumentelor istorice şi a patrimoniului construit și Studiului 21. Infrastructuri culturale) corespund priorității incluse în Agenda Teritorială a Uniunii Europene 2020 PT6. Gestionarea şi conectarea valorilor ecologice, peisagistice şi culturale ale regiunilor.

68


68

Acestei priorități a Agendei Teritoriale 2020 îi corespunde una dintre cele cinci provocări identificare la nivelul dezvoltării teritoriale a României, şi anume SDTR5. Utilizarea sustenabilă a capitalului natural și cultural în scopul susținerii dezvoltării teritoriale.

III.5. Implicaţii economice, sociale, de mediu

Principale implicaţii economice, sociale şi de mediu:

Creşterea veniturilor la nivel naţional şi local, generată de valorificarea patrimoniului natural, cultural şi peisajer, direct şi indirect, prin efectele benefice ale dezvoltării turismului şi a altor activităţi legate de sistemul de protecţie;

Creşterea calităţii vieţii şi îmbunătățirea condițiilor de viață și a stării de sănătate a populației, prin efectele acţiunilor de punere în valoare a patrimoniului natural, cultural şi a peisajului;

Creşterea coeziunii sociale a comunităţilor; îmbunătăţirea imaginii despre România şi despre locuitorii săi pe care o are populaţia din alte ţări:

Stabilizarea populaţiei în localităţi prin ocuparea potenţialului uman local (activităţi legate de turism, ocupaţii tradiţionale, ocupaţii legate de activităţile de protecţie);

Stimularea iniţiativei locale şi sprijinirea descentralizării;

Venituri mărite pentru personalul angajat şi pentru locuitori;

Începerea procesului de schimbare a mentalităților populației şi afirmarea valorilor locale.

Dezvoltarea durabilă a teritoriului naţional, prin efectele politicii susţinute de protejare a patrimoniului natural, cultural şi a peisajului (diminuarea creşterii extensive a localităţilor, promovarea activităţilor care nu conduc la efecte negative asupra mediului şi peisajului, valorificarea activităţilor tradiţionale ş.a.).

Respectarea reală în România a principiilor dezvoltării durabile;

Mărirea cantităţii de produse tradiţionale (ecologice), cu urmări în protecţia mediului și valorificarea acestora;

Îmbunătățirea imaginii despre țară și locuitori pe care o are societatea internațională, mărirea încrederii în capacitățile organizatorice românești.

IV. Elemente strategice şi operaţionale

IV.1. Viziune şi obiective specifice

IV.1.1. Diagnostic în domeniul protejării patrimoniului natural, cultural și a peisajului

Generalităţi

Protecția patrimoniului natural, cultural şi a peisajului figurează între obiectivele majore ale strategiilor naţionale legate de dezvoltare, fără o transpunere reală şi efectivă în sisteme performante de protecţie la nivel teritorial;

România a aderat la multiple convenţii europene în domeniile studiate, fără însă ca sistemele de protecţie să le urmărească în mod consecvent principiile; printre acestea menţionăm Convenția pentru protejarea Coridorului Verde al Dunării Inferioare (inițiativă nouă, care se referă la întregul curs al Dunării Inferioare în toate țările, unde se formează o rețea ecologică la nivel regional) și Convenția Carpatică;

Situaţia în teritoriu este mai bună în ceea ce priveşte patrimoniul natural decât în ceea ce priveşte patrimoniul cultural, graţie alinierii la dreptul comunitar;

Sistemele de protecţie sunt complicate, existând suprapuneri conceptuale şi teritoriale a mai multor tipuri de protecţie;

Ineficienţa sistemelor de protecţie se manifestă, în cel mai ridicat grad, în zonele antropizate (inclusiv axele rutiere) care fac parte din ariile naturale protejate;

Deși România a aderat în 2002 la Convenția Europeană a Peisajului, protecția peisajului nu figurează printre obiectivele planurilor de dezvoltare și nu este în fază operațională;

Aspectele pozitive relevate prin studiu se referă la mai multe aspecte de potenţial administrativ, social şi teritorial:

Capacitatea rapidă de adaptare a legislaţiei la nevoile de protecţie, graţie principiilor corecte ale legislaţiei din domeniile urbanismului şi amenajării teritoriului, patrimoniului şi mediului;

Posibilitatea rapidă de a pune în valoare bunele practici existente deja în România pentru a servi drept model, în condiţiile creşterii remarcabile, în ultimul deceviu, a preocupărilor şi cunoştinţelor populaţiei în domeniul patrimonial;

Existenţa unor valori naturale, culturale şi peisajere remarcabile, a căror subzistenţă a beneficiat de un oarecare grad de sărăcie a populaţiei şi necesită protecţie urgentă în contextul dezvoltării economice rapide.


69

Protecția patrimoniului natural

Ariile protejate ocupă circa 30% din teritoriul naţional. Din total, ariile de interes comunitar acoperă cea mai mare parte ‐ suprafaţa lor e de trei ori mai mare decât cea a ariilor protejate de interes naţional (9,2%);

Ariile protejate de interes internaţional ocupă 55% din ariile protejate la nivel naţional; 6% din teritoriul ariilor protejate internaţional nu este protejat efectiv;

Diferenţa mare dintre suprafeţele protejate la nivel naţional şi cele la nivel comunitar şi internaţional denotă o înţelegere restrânsă a valorii capitalului natural al României pe plan naţional;

Sistemul de evidenţă al ariilor protejate la nivel naţional nu există (cadastrul ariilor protejate);

Sistemul de protecție al ariilor naturale este în faza de început și cele mai multe dintre ele au ca protector RNP Romsilva (instituție care administrează și exploatarea pădurilor); planurile de management ale ariilor naturale protejate sunt elaborate într‐un număr mic de cazuri și numai trei arii au planurile de management aprobate prin H.G. conform legii);

Managementul ariilor protejate nu are ca rezultat o corelare a obiectivelor de dezvoltare economică şi socială a ariilor studiate cu cele de conservare, în condiţiile în care comunităţile din ariile protejate sunt fragile (areale montane, frontaliere, izolate);

Ariile protejate acoperă aproape exclusiv zonele montane, cele deltaice şi de litoral şi o parte a sistemelor principalelor râuri (care sunt, în general, areale slab populate); nu sunt protejate suficient arealele puternic antropizate subcarpatice şi de deal, definitorii pentru cultura românească, unde densitatea aşezărilor este maximă, unde se găsesc capitalele istorice, dar şi tipul specific de locuire rurală românească; în ceea ce priveşte arealele de podiş şi de câmpie, situaţia este diferită de la caz la caz, observaţia principală privind necesitatea de a proteja şi valorifica potenţialul peisajer al pădurilor şi zonelor umede, chiar şi de mici dimensiuni, în vederea sprijinirii dezvoltării acestora.

Existența unor mari suprafețe împădurite (cca 1/3 din suprafața teritoriului național) reprezintă un avantaj la nivel naţional, însă acestea sunt afectate de un proces accelerat de despădurire și de degradare; protecţia pădurilor şi gestionarea responsabilă a acestora reprezintă un obiectiv de interes naţional;

În zonele montane există una dintre cele mai prețioase relicve ale vegetației – pădurie virgine și cvasi‐virgine (cca 1% din suprafața țării) singulare în sistemul european, care nu beneficiază de protecţie, deşi există acţiuni în această direcţie;

Există un program național de realizare în județele de câmpie cu puține păduri a perdelelor forestiere de protecție; programul nu se aplică încă

Deasupra teritoriului țării trec 10 rute principale de migrație a păsărilor; măsurile care trebuie luate pentru protejarea păsărilor migratoare nu sunt stabilite de forurile științifice și nici de administrația publică, iar protecţia conferită de Natura 2000 nu s‐a dovedit suficientă în ceea ce priveşte amplasarea de parcuri eoliene.

Protecția patrimoniului cultural

Patrimoniu cultural imobil (cf. Studiului 20) Sistemul de protecţie este bazat pe legislaţia aferentă monumentelor istorice şi patrimoniului arheologic; aplicarea legislaţiei are

probleme majore de eficienţă, în condiţiile unui aparat public subestimat grav, ale unei Liste a monumentelor istorice nerevizuite în fond de peste 20 ani (care nu acoperă valorile de patrimoniu care necesită protecţie, raportându‐se la concepte caracteristice celei de‐a doua jumătăţi a secolului XX) şi, mai ales, ale unui context economic, social şi politic care desconsideră problemele patrimoniale, uneori cu preţul nerespectării angajamentelor internaţionale; sistemul de control este ineficient, monitorizarea lipseşte, finanţările sunt insuficiente; domeniul este propus a fi vizat de descentralizarea serviciilor publice, cu pierderea controlului la nivel central;

Sistemul de protecție a patrimoniului arheologic se referă la un foarte mare număr de situri arheologice, dintre care numai o parte este înscrisă în LMI; este foarte complicat și deciziile sunt luate printr‐un proces foarte centralizat (care nu poate însă elimina vandalizările și infracțiunile);

Teritoriul protejat este de cca 0,5% din teritoriul naţional, insuficient (de menţionat faptul că densitatea monumentelor istorice este deosebit de mică în comparaţie cu nivelul altor ţări europene)41; patrimoniul rural este subreprezentat (în special în ariile caracterizate de o densitate mare a aşezărilor şi de o vitalitate mare a populaţiei) iar patrimoniul urban este suprareprezentat (arhitectura minoră din oraşe – patrimoniul urban – este protejată în slabă proporţie prin includere în LMI, în locul unui sistem de protecţie teritorial – zone protejate); centrele urbane şi rurale nu beneficiază de protecţie (sistemul zonelor protejate nu este legiferat, fiind susţinut în mod exclusiv şi în puţine cazuri prin practica urbanistică);

Operaţiunile de reabilitare a patrimoniului sunt puţin numeroase: câteva iniţiative publice de anvergură şi succes (Sibiu 2007, Alba Iulia), mai multe iniţiative non‐etatice de mai mică anvergură, şi acestea de succes (Râmetea, Viscri ş.a.) şi – în rest – iniţiative punctuale de restaurare, finanţate fie din bugetul MC, fie din fonduri locale sau europene;

Rolul unei strategii ar fi aducerea sistemului de protecţie în concordanţă cu sistemele europene de după anul 2000, cu adecvarea la principiile Convenţiei‐cadru a Consiliului Europei privind valoarea patrimoniului cultural pentru societate (Faro, 2005), singura convenţie a Consiliului Europei din domeniul patrimoniului cultural care nu a fost semnată de România.

41 Cu un număr de 29663 poziţii în Lista monumentelor istorice (care corespund unui număr real de 26688 monumente istorice), România se poziţionează în ultima

treime (poziţia 15 din 19 ţări analizate) într‐un clasament al densităţii patrimoniale în ţările europene, fie aceasta calculată în raport cu suprafaţa, fie în raport cu numărul de locuitori. Faţă de situaţia României, densitatea patrimonială este în Olanda, Germania şi Anglia de 15, 25 şi respectiv 35 de ori mai mare în raport cu suprafaţa şi în Anglia, Germania şi Slovenia de 7, 9, respectiv 11 ori mai mare în raport cu populaţia.

70


70

Patrimoniu cultural mobil (cf. Studiului 21) Dominat de problema ‐ moştenită din perioada socialistă ‐ a inexistenţei de spaţii proprii pentru expunere şi conservarea

colecţiilor, documentelor ‐ care impune, cu cea mai mare urgenţă, construirea de spaţii adecvate şi de soluţii temporare de adăpostire a colecţiilor (procesul de retrocedare a clădirilor reprezentative fiind în curs);

Sistemul muzeelor, încadrarea administrativă a acestora, corelarea cu activitatea de cercetare necesită reevaluare; Multe muzee au trecut prin etape de recreare sau modernizare susţinute şi de gestiune competitivă rezultatele sunt

vizibile în cazul MNŢR, MNAC, MNAR ş.a.; Necesitatea sprijinirii sistemului privat/local de expunere a patrimoniului (şi în special a colecţiilor din mediul rural).

Patrimoniu imaterial (cf. Studiului 21) Slab cunoscut, slab cercetat, slab pus în valoare. Domeniu dominat de perspectiva contrafăcută a perioadei socialiste şi de

noua abordare comercială a folclorului; Relevanţa sa este maximă în ceea ce priveşte problematica peisajelor şi – în măsura în care punerea sa în valoare ar

reprezenta o prioritate – ar contribui major la dezvoltarea turistică. Protecţia peisajului Introducerea unui sistem de protecţie a peisajelor conduce la posibilitatea efectivă de corelare între sistemele de protecţie

ale patrimoniului natural, ale patrimoniului cultural, în contextul dezvoltării locale şi teritoriale (asigurând, deci, legătura cu legislaţia aferentă urbanismului, amenajării teritoriului, dezvoltării)

În particular, extinderea sistemului de protecţie a valorilor naturale în arealele ariile subcarpatice, de deal, de podiş şi câmpie, a căror protecţie este insuficientă, ar crea premisele conservării valorilor şi dezvoltării turistice a acestora; această extindere a protecţiei se poate face prin introducerea criteriilor peisagistice.

Dezechilibre teritoriale în ceea ce priveşte suprafeţele protejate Suprafeţele protejate nu acoperă omogen teritoriul naţional (vezi Tabelul 12.8 şi Hărţile 19‐21): Majoritatea ariilor naturale protejate se găseşte în arealele montane şi în zonele umede (delta, lunca şi bălţile Dunării);

Transilvania este mai bine protejată decât celelalte provincii istorice; arealele subcarpatice şi de deal din sudul şi estul României sunt slab protejate

Arealele cu cel mai mare număr de monumente istorice (după totalul grupelor valorice A şi B) sunt cele în care se situează capitalele regiunilor istorice şi patrimoniul săsesc (Câmpia Ialomiţei – Bucureşti, Carpaţii de curbură – Braşov, Podișul Târnavelor – Sibiu, Câmpia Moldovei – Iaşi) iar cele mai slab reprezentate sunt cele situate în delta şi bălţile Dunării şi în Podişul Dobrogei Centrale (în ciuda prezenţei Constanţei în această subunitate). Se remarcă o reprezentare medie a ariilor subcarpatice şi de dealuri*.

Arealele cu cel mai mare număr de valori de patrimoniu cultural de interes naţional reflectă mai bine realitatea teritorială (lista VPCIN, aferentă Legii 5/2000 fiind mai bine echilibrată decât LMI în ceea ce priveşte ariile de dezvoltare istorică ale ţării): cele mai bine reprezentate arii sunt Câmpia Ialomiței (care iese de pe poziţia I dacă se elimină Municipiul Bucureşti – vezi Harta 12.21), Carpații Meridionali, Podișul Târnavelor, Câmpia Moldovei, Piemontul Getic şi Podişul Sucevei, iar cele mai slab reprezentate sunt arealele de câmpie şi podiş. Se remarcă o reprezentare mai bună a arealelor montane, submontane şi de dealuri (în special în Transilvania, Subcarpaţii de Curbură şi ai Moldovei fiind slab reprezentaţi).

În concluzie, este necesară extinderea sistemului de protecţie a valorilor naturale în arealele ariile subcarpatice, de deal, de podiş şi câmpie, a căror protecţie este insuficientă, creând premisele conservării valorilor şi dezvoltării turistice a acestora; această extindere a protecţiei se poate face prin introducerea criteriilor peisagistice.

Un caz particular este reprezentat de Municipiul Bucureşti care, deşi este cel mai bine reprezentat în ceea ce priveşte numărul de monumente istorice, s‐a degradat cel mai mult în ultimii 20 de ani. Cauzele procesului de degradare ţin de importanţa economică a oraşului şi, implicit, de presiunile pieţei imobiliare, dar şi de ineficienţa sistemului de zone protejate care, deşi este operaţional de peste un deceniu, nu a reuşit să asigure protejarea peisajului istoric urban. În Anexele 12.3 şi 12.4 sunt arătate suprafeţele protejate prin acest sistem, după modul de înţelegere a ţesutului urban şi după regimul de înălţime permis, corelat cu ţesutul. Se observă că modelul a permis crearea unei segregări a ţesutului urban după situarea în raport cu arterele de circulaţie: regimul de înălţime permis este corelat direct cu ierarhia arterelor de circulaţie şi nu cu caracteristicile istorice ale ţesutului urban, ceea ce a condus la o imagine generală lipsită de coerenţă.

*În Harta 12.20 este arătată ierarhia în funcţie de media numărului de monumente istorice pe UAT; după acest criteriu, pe locul I se găseşte Municipiul Bucureşti, urmat de Câmpia Transilvaniei şi de Podişul Mehedinţi.


71

Harta 12.20. Ponderea suprafețelor naturale protejate pe subunităţi operaţionale (de relief) – 2013 (Quattro Design, 2013)

Harta 12.21. Ierarhizarea subunităţilor operaţionale de relief după media MI/UAT – 2013 (Quattro Design, 2013)

72


72

Harta 12.22. Ierarhizarea subunităților operaţionale de relief după numărul valorilor de interes național – 2013 (Quattro Design, 2013)

Anexă42: Ierarhizarea subunităţilor operaţionale de relief în funcție de ponderea suprafeţelor ariilor naturale protejate din totalul suprafeţei 1. Carpații Meridionali 2. Delta Dunării și Complexul lagunar Razim 3. Munții Apuseni ... 17. Câmpia Banatului ... 32. Subcarpații Getici 33. Câmpia Ialomiței 34. Câmpia Transilvaniei

Ierarhizarea subunităţilor operaţionale de relief în funcție de numărul de monumente istorice (MI grupa A, MI grupa B): 1. Câmpia Ialomiței (care iese de pe poziţia I dacă se elimină Municipiul Bucureşti) 2. Podișul Târnavelor 3. Carpații de Curbură 4. Câmpia Moldovei ... 17. Munții Banatului și Poiana Ruscă ... 32. Delta Dunării și Complexul lagunar Razim 33. Podișul Dobrogei Centrale 34. Bălțile Dunării

42 Vezi Studiul 23. Zone cu specific geografic, Anexa 23.3, Tabelul 23.3.8. Numărul real al monumentelor istorice, VPCIN, ZIAP, MLPM și suprafața ariilor naturale

protejate, pe delimitări geografice funcționale și subunități operaționale de relief, Tabelul 23.3.9. Numărul real al monumentelor istorice, după grupe valorice şi medii, pe delimitări geografice funcționale și subunități operaționale de relief şi Tabelul 23.3.10. Ierarhia subunităţilor operaţionale de relief după suprafaţa ariilor naturale protejate, numărul valorilor de patrimoniu cultural de interes naţional şi al monumentelor istorice.


73

Ierarhizarea subunităţilor operaţionale de relief în funcție de numărul valorilor de interes național (VPCIN, MI grupa A, MI grupa B): 1. Câmpia Ialomiței (care iese de pe poziţia I dacă se elimină Municipiul Bucureşti – vezi Harta 12.20) 2. Carpații Meridionali 3. Podișul Târnavelor 4. Câmpia Moldovei ... 17. Podișul Bârladului ... 32. Podișul Dobrogei Centrale 33. Câmpia Bărăganului 34. Dealurile de Vest II

Nr. Delimitări geografice funcţionale şi subunităţi operaţionale de relief

Ierarhizarea în funcție de ponderea suprafeţelor ariilor naturale protejate din totalul suprafeţei

Ierarhizarea în funcție de numărul total de monumente istorice (grupa A şi grupa B)

Ierarhizarea în funcție de numărul valorilor de interes național (VPCIN, MI grupa A, MI grupa B)**

I Areale montane

1 Carpații Meridionali 1 9 2

2 Carpații de Curbură 7 3 7

3 Carpații Maramureșului și ai Bucovinei 6 22 11

4 Carpații Moldo‐Transilvani 4 16 12

5 Munții Apuseni 3 23 10

6 Munții Banatului și Poiana Ruscă 8 17 21

II Areale submontane şi de dealuri

7 Subcarpații Getici 32 10 8

8 Subcarpații de Curbură 27 8 20

9 Subcarpații Moldovei 23 24 16

10 Subcarpații Transilvaniei 14 11 15

11 Dealurile de Vest I 22 18 18

12 Dealurile de Vest II 18 31 34

III Areale de podiş

13 Piemontul Getic 12 4 5

14 Podișul Bârladului 15 12 17

15 Podișul Sucevei 28 15 6

16 Podișul Târnavelor 5 2 3

17 Podișul Dobrogei Centrale 21 33 32

18 Podișul Dobrogei de Nord 9 28 19

19 Podișul Dobrogei de Sud 24 21 14

20 Podișul Mehedinți 19 29 24

21 Podișul Someșan 29 14 13

IV Areale de câmpie

22 Câmpia Moldovei 31 5 4

23 Câmpia Buzău‐Siret 16 13 23

24 Câmpia Bărăganului 26 26 33

25 Câmpia Ialomiței 33 1 1

26 Câmpia Teleormanului 30 7 30

27 Câmpia Olteniei 10 20 27

28 Câmpia Someșului 25 27 31

29 Câmpia Crișurilor 20 30 26

30 Câmpia Banatului 17 19 22

31 Câmpia Transilvaniei 34 6 9

V Delta, lunca și bălţile Dunării

32 Delta Dunării și Complexul lagunar Razim 2 32 25

33 Lunca Dunării 13 25 29

34 Bălțile Dunării 11 34 28

Tabelul 12.8. Ierarhizarea subunităţilor operaţionale (de relief) după ponderea suprafeţelor ariilor naturale protejate, numărul total de monumente istorice şi numărul valorilor de interes național (Quattro Design, 2013)

*Incluzând Municipiul Bucureşti (pe locul I, cu 2585 poziţii în LMI) **Numărul corelat al acestor valori: ordonarea s‐a realizat întâi după numărul VPCIN, apoi după numărul MI grupa A şi, la urmă, grupa B

74


74

IV.1.2. Viziune şi obiectiv strategic în domeniul Protecţia mediului şi valorificarea resurselor naturale

Protecția responsabilă și valorificarea a patrimoniului construit reprezintă o componentă a dezvoltării durabile a teritoriului naţional, care presupune păstrarea unui echilibru între existența resurselor, exploatarea economică a acestora și posibilitatea generaţiilor viitoare de a dispune de resurse similare pe care să le poată utiliza.

Domeniul este în legătură directă cu elementele determinante ale viziunii de dezvoltare teritorială a României, întrucât mediul şi patrimoniul, în sens larg: Promovează diversitatea teritorială, acţionând pe baza unor concepte culturale unitare legate de obiectivele de dezvoltare

durabilă; Contribuie la „restaurarea” identităţii locale, prin conservarea resurselor, specificităţii şi valorilor locale şi prin promovarea

inovării, legate de obiectivul de competitivitate teritorială; Contribuie la stabilirea rolului diferit al comunităţilor urbane şi rurale în procesul de dezvoltare, legate de obiectivul de

coeziune teritorială.

Viziunea domeniului Protecţia mediului şi valorificarea resurselor naturale ia în considerare un proces de modificare a mentalităţilor societăţii, promovat activ pe plan naţional şi internaţional. Astfel, se va urmări transformarea viziunii comunităţilor asupra protecţiei mediului şi mai ales a patrimoniului natural, cultural şi peisajer, din elemente de constrângere pentru dezvoltare în factori identitari şi de competitivitate, în condiţiile utilizării responsabile a resurselor. Viziunea este în acord cu Convenția cadru a Consiliului Europei privind rolul patrimoniului cultural pentru societate (Faro, 2005) pe care România o va semna în perioada următoare, cu Convenţia Europeană a Peisajului (Florenţa, 2000) şi cu Convenţia de la Rio.

Obiectivul strategic al domeniului, bazat pe înţelegerea rolului major al mediului, resurselor şi patrimoniului pentru societate, este valorificarea echilibrată a resurselor naturale, protecţia mediului şi peisajului şi prevenirea schimbărilor climatice.

IV.1.3. Obiectiv general (linie directoare)

În ceea ce priveşte protejarea patrimoniului natural, cultural și a peisajului, pentru orizontul 2035:

Sistemul de protecţie a ariilor naturale şi a valorilor culturale va fi completat prin introducerea obiectivului de protecție a peisajului; această protecţie a peisajului trebuie să fie înţeleasă ca sistem unitar de corelare a protejării ariilor naturale şi a celor culturale (antropizate) şi de dezvoltare urmărind specificul local, reglementată prin intermediul documentaţiilor de urbanism şi de amenajare a teritoriului şi nu ca factor de limitare a dezvoltării;

Instituţiile vor colabora în legătură cu protecția peisajului, a naturii și a patrimoniului construit; astfel, dezvoltarea teritoriului va fi fundamentată pe principiile dezvoltării durabile, prin protecția naturii și diminuarea proceselor de extindere necontrolată a localităților și infrastructurilor din teritoriu;

Bugetele prevăzute pentru finanțarea acțiunilor de protecție, pentru funcționarea și monitorizarea ariilor protejate de toate tipurile, pentru finanțarea proprietarilor care acționează cu respectarea principiilor protecției vor fi sporite;

Desfășurarea prin mari șantiere a unor acțiuni de refacere a cadrului natural: împăduriri, reconstrucția ecologică a unor zone degradate și în primul rând a haldelor și carierelor, desființarea unor construcții și instalații poluante, desființarea unor diguri, refacerea ecologică a unor lucrări hidrotehnice realizate după anul 1950;

Vor fi realizate parțial coridoarele ecologice, podurile pentru animale peste marile infrastructuri rutiere, iar zone de natură sălbatică și pădurile virgine sau cvasi‐virgine vor fi conservate;

Va fi păstrat echilibrul dintre acțiunile de înnoire a fondului construit și cele de prezervare și restaurare în zonele protejate construite, care vor funcţiona în mod eficient şi vor fi puse în valoare.

Pentru orizontul 2020, este importantă pregătirea – de către stat – a modificărilor legislative importante, urmărirea creşterii eficienţei sistemului de protecţie şi, în general, creşterea gradului de responsabilizare a administraţiei şi colectivităţilor faţă de problemele patrimoniului. În ceea ce priveşte modul de acţiune, se recomandă crearea unui sistem legislativ corelat, prin integrarea obiectivelor de protecţie a peisajului în cadrul planificării teritoriale strategice, la nivel regional şi microregional (subjudeţean) iar, în marile oraşe, la nivelul cartierelor. Demersul participativ pe care îl presupune planificarea peisajeră, precum şi capacitatea de integrare a problematicilor multiple legate de dezvoltarea teritorială creează premisele creării unui palier de coordonare teritorială subordonat obiectivelor peisajere.

Obiectivul general al studiului este punerea în valoare și protejarea potenţialului natural, cultural şi peisajer al teritoriului, având la bază corelarea politicilor de protecţie şi integrarea lor în abordarea complexă a peisajelor.

Justeţea acestei alegeri provine din constatarea unei corelări între peisaje (care reflectă modul specific de acţiune a comunităţilor asupra mediului, în timp) şi aspectele specifice teritoriale: vechimea populaţiei, densitatea aşezărilor şi a locuirii, tipul aşezărilor. Astfel, politicile de dezvoltare bazate pe luarea în considerare a dinamicii peisajelor ca bază de înţelegere a specificităţii şi valorilor şi nevoilor locale şi ca palier coordonator al planificării, în vederea unei dezvoltări durabile, deoarece pot conduce la o înţelegere complexă a teritoriului, pot coordona politicile de protecţie a patrimoniului în teritoriu, pot formula direcţii de dezvoltare şi condiţionări şi pot reprezenta o bază de asociere a comunităţilor locale la planificare.


75

IV.1.4. Obiective specifice

Obiectivele specifice sunt grupate, după relevanţă, responsabilităţi şi efecte, astfel:

Obiective naţionale43:

Obiective administrative, în legătură cu obiectivele de interes naţional şi european şi cu cele ale dezvoltării durabile, în context teritorial; sunt finanţate în majoritate din fonduri de stat. Responsabilitatea aparţine exclusiv statului, care poate asocia colectivităţile locale în procesul de dezvoltare, inclusiv prin procesul de descentralizare a serviciilor publice. Corespund obiectivului Europa 2020 de creştere durabilă; necesită măsuri pe termen lung (orizont 2035);

Obiective funcţionale, în legătură cu obiectivele majore de coeziune socială şi culturală şi de competitivitate teritorială; pot fi finanţate din fonduri de stat sau europene care vizează dezvoltarea regională şi reprezintă, în cea mai mare parte, obiective care necesită măsuri pe termen mediu (orizont 2020). Responsabilitatea statului în materie de stabilire a obiectivelor şi de coordonare a implementării măsurilor este dublată de responsabilitatea locală (judeţeană sau regională) în ceea ce priveşte accesul la fonduri şi realizarea acţiunilor. Corespund obiectivului Europa 2020 de creştere inclusivă şi sunt corelate cu trei din cele şase priorităţi ale Agendei Teritoriale UE 2020: 1. Asigurarea competitivităţii globale a regiunilor pe baza economiilor locale puternice; 2. Îmbunătăţirea conexiunilor teritoriale pentru indivizi, comunităţi şi întreprinderi; 3. Gestionarea şi conectarea valorilor ecologice, peisagistice şi culturale ale regiunilor.

Obiective teritoriale:

Obiective locale, în legătură cu obiectivele majore de coeziune teritorială şi de reducere a disparităţilor; vizează dezvoltarea ţinând cont de condiţiile specifice ale teritoriilor (zone cu specific geografic) şi oportunităţile de finanţare naţionale şi europene, reprezentând, în cea mai mare parte, obiective integrate, operaţionale într‐un termen scurt. Responsabilitatea statului în materie de stabilire a obiectivelor, de coordonare a implementării măsurilor şi de facilitare a accesului comunităţilor la fonduri este dublată de responsabilitatea locală (UAT sau grupări de UAT) în ceea ce priveşte realizarea acţiunilor. Corespund obiectivului Europa 2020 de creştere inteligentă şi sunt corelate cu trei din cele şase priorităţi ale Agendei Teritoriale UE 2020: 1. Promovarea dezvoltării teritoriale policentrice şi echilibrate; 2. Încurajarea dezvoltării integrate în oraşe, regiuni rurale şi specifice; 3. Integrarea teritorială în regiunile funcţionale tranfrontaliere şi transnaţionale.

Obiectivele teritoriale ale fiecărui domeniu se structurează într‐un set de obiective teritoriale integrate, urmărind coeziunea teritorială, prin reducerea disparităţilor în zonele cu specific geografic.

Obiectivele sunt formulate detaliat în capitolul următor, asigurându‐se corelarea cu politica generală a domeniului, cu programele corespunzătoare obiectivelor şi cu proiectele derivate din acestea (proiecte‐pilot în responsabilitatea statului).

IV.2. Politici, programe şi proiecte

Obiectivele strategice sunt corelate cu documentele de referinţă, analizate în Cap. II.2.2. prin preluarea elementelor strategice, a principiilor şi liniilor directoare ale acestora, în legătură cu potenţialul teritorial, tendinţele şi priorităţile stabilite în Cap. III.

Obiectivului strategic Protecţia mediului şi valorificarea resurselor naturale îi corespunde elaborarea unei politici publice cu titlul Peisajul României ca principal factor de atractivitate pe plan european, urmărind rolul determinant, pentru dezvoltarea durabilă, a obiectivelor de protejare a mediului, a biodiversităţii, a patrimoniului natural, cutural şi a peisajului la nivel teritorial, corespunzând OS3. Valorificarea echilibrată a resurselor naturale, protecţia mediului şi prevenirea schimbărilor climatice.

Politica publică se operaţionalizează prin pachete de proiecte cuprinse în următoarele programe, care corespund obiectivelor specifice la nivel naţional. Componenta de pilotare a procesului de descentralizare – afirmată în art. 5(2) al Legii‐cadru a descentralizării nr. 195/2006 – va fi menţionată în cadrul fiecărui obiectiv. În articol se precizează că „Ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, în colaborare cu Ministerul Administraţiei şi Internelor şi structurile asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale, organizează faze‐pilot în vederea testării şi evaluării impactului soluţiilor propuse pentru descentralizarea competenţelor pe care le exercită în prezent”.

Coordonarea şi programarea acţiunilor derivate din politici, programe şi proiecte reprezintă o responsabilitate a APCS interesate, şi în special MC, MDRAP, MMSC. În continuare sunt detaliate şi prezentate în mod corelat obiectivele, programele şi proiectele referitoare la domeniul patrimoniului natural şi al peisajului; în ceea ce priveşte patrimoniul cultural, se amintește că programele detaliate sunt cuprinse în Studiul 20.

Este de menţionat că există o legătură directă între obiectivele promovate în studiile 12 şi 20, dată fiind aria largă de suprapunere dintre acestea. Din această pricină, ele trebuie privite în mod corelat, în cadrul provocării SDTR de gestionare a şi conectarea valorilor ecologice, peisagistice şi culturale ale regiunilor. Această suprapunere ţine de viziunea de corelare a politicilor de protejare aferente diferitelor valori patrimoniale şi de privirea acestora ca resursă teritorială.

43 Împărţirea în două categorii (naţionale/teritoriale) a fost solicitată de beneficiar.

76


76

IV.2.1. Obiective naţionale (orizont 2035), programe şi proiecte asociate acestora

ON12.1. Orientarea generală a dezvoltării teritoriale către protecția patrimoniului natural, cultural și a peisajului, bazată pe măsuri precise, studii prealabile și implementate prin acte normative

Programe asociate: P12.1. Program de fundamentare şi de adoptare a Legii zonelor protejate şi a Legii‐cadru a dezvoltării teritoriale şi peisajului, bazat pe obligaţiile derivate din semnarea Convenţiei Europene a Peisajului, pe concluziile Auditului legislativ în domeniul urbanismului şi pe corelarea acestora cu dispoziţiile legale existente

Aspecte legislative cu influenţă directă asupra domeniului:

Stabilirea fluxului de autorizare, cu precizarea actului administrativ al autorităţii competente „preponderent” şi a celui „secundar”, cărora li se subordonează celelalte avize: în zone naturale protejate, în zone construite protejate şi la monumente istorice şi în zonele de protecţie a peisajului, în zone funcţionale de interes şi în zone cu alte regimuri speciale, în zone în care se suprapun mai multe regimuri speciale; în zone obişnuite (fără regimuri speciale);

Activităţile curente care necesită construcţii temporare sau nedurabile trebuie tratate separat, în legătură cu autorizarea construirii/amenajării: amplasarea parcurilor de distracţii temporare, a târgurilor, oboarelor, pieţelor permanente şi temporare; amplasarea campingurilor şi caravanelor; amenajarea de pârtii de ski şi de instalaţii de transport pe cablu; amenajarea de trasee turistice; păşunatul şi transhumanţa; amenajarea locurilor de scăldat, inclusiv în cazul litoralului marin; amplasarea panourilor publicitare, reclamelor şi firmelor în intravilan şi extravilan;

Activităţile speciale care necesită amenajări specifice trebuie tratate separat, în legătură cu autorizarea construirii/amenajării: Celebrarea evenimentelor, traseelor procesiunilor, traseelor de manifestaţii, evenimentele artistice în aer liber, iluminaţiile festive, spectacolele cu produse pirotehnice; desfăşurarea manevrelor militare, amplasarea şi organizarea taberelor militare; circulaţia vaselor şi ambarcaţiunilor pe mare, pe râuri, pe lacuri; concursurile sportive în zone construite sau neconstruite;

Reglementarea autorizării de lucrări în legătură cu drumurile forestiere; excepţia de la procedura de autorizare face imposibilă corelarea cu legislaţia în vigoare (de exemplu, în zone cu potenţial arheologic);

Organizarea sistemului de administrare și control al activităților în ariile naturale protejate, în zonele protejate, în zonele de protecţie ale monumentelor istorice şi în zonele de protecţie a peisajului.

P12.2. Program de studii și cercetări îndreptate către lărgirea bazei de protecţie a patrimoniului natural, cultural şi a peisajului, cu includerea categoriilor absente din legislaţie (păduri virgine sau cvasi‐virgine, zone de protecţie a naturii şi vieţii sălbatice ş.a.)

Proiecte‐pilot asociate: PP12.1. Proiect‐pilot de fundamentare a procesului de creare a legislaţiei zonelor protejate şi al Legii‐cadru a dezvoltării teritoriale şi peisajului prin realizarea de documentaţii‐pilot de urbanism şi de amenajare a teritoriului pentru zone specifice, în vederea delimitării, încadrării juridice şi monitorizării zonelor protejate şi a peisajelor valoroase la nivelul oraşelor şi a microregiunilor coerente socio‐cultural (exemple: Mărginimea Sibiului, Ţara Vrancei)

ON12.2. Creşterea eficienţei sistemului de protecţie prin asigurarea unei cunoaşteri aprofundate a situaţiei la nivel naţional

Programe asociate: P12.3. Program de cercetare a situaţiei la nivel teritorial în ceea ce priveşte starea monumentelor istorice, a patrimoniului arheologic, a zonelor protejate şi a peisajului, urmate de formularea – împreună cu MDRAP, MMSC şi cu alte ministere – a măsurilor prioritare în teritoriu

P12.4. Program de elaborare a documentelor de proprietate publică asupra monumentelor istorice – documente juridice, delimitarea siturilor arheologice, cadastrul monumentelor istorice, cărțile funciare cu înscrierea servituților, actele de administrare, obligația de folosință a monumentului istoric ș.a.

P12.5. Program de delimitare a zonelor de protecţie ale tuturor monumentelor istorice (începând cu MLPM şi VPCIN – acţiune în sarcina MDRAP) şi promovarea aprobării documentaţiilor de urbanism aferente acestora (aceste suprafeţe, chiar după lărgirea LMI, vor ocupa mai puţin de 1% din suprafața țării, în interiorul localităților și în afara acestora)

Proiecte‐pilot asociate: PP12.2. Proiect‐pilot de asigurare a unei protecţii reale a patrimoniului pe categorii de teritorii, pentru estimarea efortului necesar clarificării situaţiei din ţară în ceea ce priveşţe estimarea bugetelor şi programarea acţiunilor (cu utilizarea conjugată a strategiilor şi bazelor de date din domeniul dezvoltării teritoriale, infrastructurii, culturii, patrimoniului, educaţiei): Cercetarea stării monumentelor istorice, a patrimoniului arheologic, a zonelor protejate şi a peisajului; Creşterea suprafeţelor protejate (monumente istorice, zone protejate, zone de protecţie a peisajului) cu reechilibrarea

criteriilor de clasare şi a categoriilor patrimoniale; Elaborarea documentelor de proprietate publică asupra monumentelor istorice; Delimitarea zonelor de protecţie ale tuturor monumentelor istorice; Delimitarea zonelor protejate şi a zonelor de protecţie a peisajului;


77

Elaborarea şi promovarea aprobării documentaţiilor de urbanism aferente acestora; Ameliorarea şi de interconectare a bazelor de date teritoriale administrate de MDRAP, MC şi MMSC referitoare la

domeniul protejării patrimoniului natural, cultural şi a peisajului precum şi a bazei reglementare din teritoriu, în sarcina MDRAP;

Alegerea teritoriilor urmăreşte apartenenţa la microregiuni de coeziune socio‐culturală şi istorică şi distribuirea geografică reprezentativă (areale montane, areale submontane şi de dealuri, areale de podiş, areale de câmpie Delta, lunca și bălţile Dunării).

ON12.3. Reformularea, pe baza protecției naturii și peisajului, a sistemului de documentații de planificare strategică: stabilirea măsurilor de protecție a naturii prin planuri de dezvoltare, documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism

Programe asociate: P12.6. Program de stabilire a conţinutului‐cadru, al procedurilor şi responsabilităţilor legate de planificarea strategică în ceea ce priveşte elaborarea, avizarea şi aprobarea acestora şi crearea relaţiilor de intercorelare între aceste documente şi documentaţiile de urbanism şi de amenajarea teritoriului, cu integrarea obiectivului prioritar de protejare a patrimoniului natural, cultural şi al peisajului (corelare cu programele Studiului 25); nivelurile recomandate sunt cele regional şi al microregiunilor precum şi al cartierelor marilor oraşe

Proiecte‐pilot asociate: PP12.3. Proiecte‐pilot de realizare a documentelor de planificare strategică la cele trei niveluri teritoriale recomandate

IV.2.2. Obiective naţionale (orizont 2020), programe şi proiecte asociate acestora

ON12.4. Educarea populației în spiritul protecției patrimoniului natural, cultural şi a peisajului şi încurajarea acțiunilor în această direcţie pe plan naţional, regional şi local

Programe asociate: P12.7. Program de informare şi sensibilizare a publicului la nivel naţional asupra valorii patrimoniului natural, cultural şi a peisajului (media, publicaţii, acţiuni tematice ş.a.)

Programe‐pilot asociate: PP12.4. Proiecte‐pilot de punere în valoare a patrimoniului natural, cultural şi a peisajului în mediul urban (după dimensiunea oraşului) şi în mediul rural (la nivelul microregiunilor coerente socio‐cultural)

ON12.5. Crearea unui sistem de monitorizare a situaţiei în teritoriu şi de urmărire prioritară a limitării dezvoltării extensive a localităților și a infrastructurilor

Programe asociate: P12.8. Program de precizare a elementelor specifice fiecărui teritoriu, pornind de la definirea zonelor cu specific geografic şi a obiectivelor locale şi de precizare a obiectivelor prioritare de dezvoltare pentru fiecare teritoriu în parte

P12.9. Program de creştere a suprafeţelor protejate (monumente istorice, zone protejate, zone de protecţie a peisajului) în arealele în care teritoriul este insuficient protejat, în paralel cu reechilibrarea criteriilor de clasare şi a categoriilor patrimoniale (areale montane, areale submontane şi de dealuri, areale de podiş, areale de câmpie Delta, lunca și bălţile Dunării)

IV.2.3. Obiective teritoriale, programe şi proiecte asociate acestora

OT12.6. Protejarea patrimoniului natural, cultural și a peisajului în întregul teritoriu național și cu precădere în arealele cu populație densă, urbane și rurale, în mod diferenţiat după caracteristici şi după rolul pe care valorificarea patrimoniului îl poate avea la nivelul comunităţilor

OT12.6.1.Protejarea şi valorificarea peisajului istoric în teritoriile urbane (zone metropolitane, zone funcţionale urbane, sisteme urbane, oraşe de mici dimensiuni) – obiectiv comun cu OT20.6.1. a. Regenerarea urbană a zonelor istorice de mari dimensiuni (zone şi centre istorice, cartiere cu specific urbanistic, arii

industriale dezafectate, parcuri şi grădini, clasate sau neclasate) – prioritate pentru municipii şi oraşe medii, mici sau în declin economic; sunt necesare investiţii teritoriale integrate, coroborate cu acţiuni de restaurare a monumentelor istorice, de creştere a calităţii spaţiilor publice, de favorizare a plantaţiilor

b. Reglementarea şi punerea în valoare a vecinătăţilor monumentelor, ansamblurilor şi siturilor, protejarea patrimoniului neclasat – prioritate pentru zonele metropolitane, polii de creştere şi de dezvoltare; sistemele de transport în zonele metropolitane sau în zonele funcţionale urbane trebuie să ţină cont de poziţia monumentelor istorice importante, contribuind la dezvoltarea turismului de sfârşit de săptămână, pentru locuitorii zonei, contribuind la atractivitatea ariei metropolitane pentru turişti

OT12.6.2.Protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural clasat sau neclasat (vernacular) şi a peisajului în teritoriile rurale (în special prin asocierea mai multor comune dintr‐o arie culturală omogenă, cu promovarea acţiunilor în această privinţă a asocierilor de comune), în special în cazul arealelor de podiş sau de câmpie, unde patrimoniul natural este mai puţin cunoscut şi cu prioritate în zonele izolate – obiectiv comun cu OT20.6.2.

78


78

OT12.6.3. Valorificarea ariilor naturale din vecinătatea punctelor de trecere a frontierei, care poate contribui la diversificarea profilului economic al UAT respective, favorizând călătorii de scurtă durată

OT12.6.4. Sprijinirea comunităţilor locale din zone slab populate sau izolate în valorificarea patrimoniului natural şi a ocupaţiilor tradiţionale

OT12.6.5. Promovarea acţiunilor de reabilitare a mediului şi peisajului: a. Reabilitarea peisajelor industriale degradate b. Conservarea peisajului rural şi a ocupării reduse a terenurilor în zonele în transformare (zone periurbane, zone turistice)

OT12.6.6. Promovarea dezvoltării durabile a localităţilor şi a corelării obiectivelor de dezvoltare a turismului cultural cu cel rural sau tematic în arealele de munte sau costiere (de litoral) precum şi în ariile subcarpatice sau de deal supuse presiunilor turistice – obiectiv comun cu OT20.6.5. IV.2.4. Măsuri prioritare

M12.1. Mărire a bugetului alocat protecției naturii, a patrimoniului construit și a valorilor locale (mărire diferențiată proporțional cu complexitatea problemelor cu care se confruntă fiecare teritoriu); program de investiții în domeniul protecției, inclusiv în cercetarea științifică

M12.2. Sprijinirea activităților de protecţie a patrimoniului natural, cultural şi a peisajului; introducerea în bugetele publice a unor capitole distincte în legătură cu această activitate; evidenţierea activităţilor prin statistici adecvate

M12.3. Clarificarea, cu prioritate, a situaţiei juridice în ariile şi zonele protejate de interes naţional (de exemplu, în legătură cu siturile UNESCO şi zonele de protecţie ale acestora) şi continuarea îndreptării fondurilor naţionale către reglementarea urbanistică în arii protejate de interes naţional şi în zonele protejate de interes naţional, în aplicarea Legii 5/2000

M12.4. Elaborarea sau colectarea documentelor de proprietate în ariile naturale protejate şi în zonele protejate – documente juridice, delimitarea siturilor arheologice, cadastrul ariilor protejate, cadastrul zonelor protejate (în legătură cu cadastrul monumentelor istorice), cărțile funciare cu înscrierea servituților, actele de administrare ş.a. (măsură corelată cu M20.4)

M12.5. Coordonare legislativă, procedurală şi fiscală în domeniul conservării patrimoniului natural, cultural şi peisajer, incluzând domeniile relevante (urbanism şi amenajare a teritoriului, dezvoltare, silvicultură, agricultură), prin elaborarea Codului patrimoniului cultural, a Legii zonelor protejate şi a Legii‐cadru a dezvoltării teritoriale şi peisajului (măsură comună cu M20.5)

M12.6. Revizuirea listelor de protecţie (LMI, listele introduse prin Legea 5/2000 în momentul revizuirii secţiunii respective a PATN) şi crearea unui sistem de evidenţă a zonelor şi ariilor protejate la nivel naţional (măsură corelată cu M20.6)

M12.7 Limitarea finanţărilor în cazul zonelor protejate şi a ariilor protejate pentru care nu au fost aprobate documentele legale (regulamente de urbanism, regulamente şi planurilor de management); această măsură trebuie să fie precedată de măsuri de încurajare a realizării acestor documentaţii

M12.8. Crearea unui instrument de finanţare special pentru planificarea strategică în domeniul protejării patrimoniului natural, cultural şi peisajer pentru arii omogene cultural (ADI – GAL) – în mod similar grupărilor franceze cunoscute sub numele de Pays d’Art et d’Histoire

M12.9. Stabilirea unui set de priorităţi de finanţare la nivel central bazate pe eficienţa acţiunilor în responsabilitate locală, pe importanţa valorilor de patrimoniu şi pe conformitatea actelor întocmite (măsură comună cu M20.11)

M12.10. Măsuri specifice de diminuare a despăduririlor, de prezervare a pădurilor virgine și cvasi‐virgine, de urmărire a programelor de împăduriri, de refacere și protejare a coridoarelor ecologice şi de creare a unor zone de protecție a naturii și a vieții sălbatice

M12.11. Pregătirea unor studii specializate pentru actualizarea Secțiunii a III‐a a PATN – Zone protejate.

M12.12. Măsuri de promovare a investiţiilor în valorificarea patrimoniului pe plan local, cu luarea în considerare a aportului social al patrimoniului istoric, al tradițiilor ș.a.

M12.13. Măsuri de diminuare a dezvoltării extensive a localităților și a infrastructurilor pentru păstrarea echilibrului între dezvoltare și conservare a mediului cultural și peisajului (corelare cu măsurile din domeniul 5)

M12.14. Pregătirea unor studii specializate pentru actualizarea Secțiunii a III‐a a PATN – Zone protejate, stabilirea efectelor legii şi îndeplinirea obligaţiilor care decurg din aceasta

M12.15. Măsuri de ameliorare şi de interconectare a bazelor de date teritoriale administrate de MDRAP, MC şi MMSC referitoare la domeniul protejării patrimoniului natural, cultural şi a peisajului precum şi a bazei de date reglementare din teritoriu, în sarcina MDRAP


79

IV.3. Modalități de implementare

Conform Recomandărilor privind peisajul istoric urban (Unesco, 2011), politicile în domeniul peisajului istoric urban presupun aplicarea unor metode tradiţionale şi inovatoare adaptate contextelor locale. Unele dintre aceste metode, care trebuie să se dezvolte ca parte a procesului de implicare a diverşilor factori, ar putea să cuprindă: a) Metode de angajare civică, care trebuie să includă o varietate de factori implicaţi, împuterniciţi să identifice valori‐cheie

în zonele urbane, să dezvolte viziuni care să reflecte diversitatea lor, să stabilească obiective şi să convină asupra unor măsuri capabile să salveze patrimoniul acestora, promovând, în acelaşi timp, dezvoltarea durabilă. Aceste metode, care fac parte integrantă din dinamica guvernării urbane, trebuie să faciliteze dialogul intercultural şi trebuie să se bazeze pe informaţii obţinute de la comunităţi referitoare la istoria, tradiţiile, valorile, necesităţile şi aspiraţiile lor, facilitând medierea şi negocierea între interese şi grupuri conflictuale.

b) Cunoştinţe şi metode de planificare urbană, care trebuie să ajute la protejarea integrităţii şi autenticităţii caracteristicilor peisajului urban. De asemenea, acestea trebuie să ajute la recunoaşterea importanţei culturale şi a diversităţii, furnizând metodele de monitorizare şi gestionare a schimbărilor care apar, în vederea îmbunătăţirii calităţii vieţii şi a spaţiului urban. Aceste metode trebuie să aibă la bază documentaţia corespunzătoare şi să ajute la identificarea caracteristicilor naturale şi culturale. Evaluarea impactului patrimoniului, al celui social şi de mediu trebuie să fie folosită pentru a susţine şi facilita procesele de luare a deciziilor în cadrul unei dezvoltări durabile.

c) Sisteme de reglementare, care trebuie să reflecte condiţiile locale şi pot include măsuri legislative şi de reglementare, având ca scop conservarea şi gestionarea caracteristicilor tangibile şi intangibile ale peisajului urban, incluzând valorile sociale, ambientale şi culturale ale acestora. Sistemele tradiţionale şi convenţionale trebuie să fie recunoscute şi consolidate, dacă acest lucru este necesar.

d) Metode financiare, având ca scop construirea capacităţilor şi susţinerea dezvoltării inovatoare, care să genereze venituri, cu radăcini în tradiţie. În paralel cu fondurile guvernamentale şi globale de la agenţiile internaţionale, metodele financiare trebuie să fie folosite în mod eficient pentru a atrage investiţii la nivel local. Micro‐creditele şi alte mijloace de finanţare flexibile pentru susţinerea iniţiativelor întreprinzătorilor locali, precum şi o varietate de modele de parteneriat sunt, de asemenea, esenţiale pentru a face durabile, din punct de vedere financiar, politicile din domeniu.

Acest tip de abordare poate sta la baza stabilirii cadrului strategic pentru întreaga problemă a protejării patrimoniului natural, cultural şi a peisajului, cu înglobarea obiectivelor specifice fiecărui domeniu în parte, în cazul unei abordări unitare.

IV.3.1. Cadru legislativ şi instituţional necesar; responsabilităţi

În capitolul precedent au fost precizate principiile care trebuie să fie urmărite în procesul de reformă legislativă din domeniu. Principalele acte normative care trebuie elaborate sunt: Codul patrimoniului cultural, Legea zonelor protejate şi Legea‐cadru a dezvoltării teritoriale şi peisajului. În paralel, trebuie modificate legile amenajării teritoriului și urbanismului, autorizării construirii şi a administrației publice locale. Sunt necesare coordonarea instituţională privind clarificarea modului de acces la finanțarea acțiunilor pentru protecție şi cea a modului de acces la finanțări a acțiunilor care cuprind măsuri de protecție.

Prioritatea în domeniu, din punct de vedere instituţional, este asigurarea unei acoperiri a problemelor la nivel naţional şi local, ceea ce presupune personal suficient şi de calificare înaltă, fără de care obiectivele de protecţie nu pot deveni eficiente.

Responsabilitatea principală în domeniu aparţine statului, în principal prin MMSC, MC şi MDRAP, care trebuie să acţioneze în mod congruent. Stabilirea sistemului de echilibrare a responsabilităţilor în domeniu reprezintă un obiectiv al strategiei, alături de care este necesară o largă mobilizare la nivelul administraţiei, colectivităţilor locale şi, în general, a societăţii..

IV.3.2. Mecanisme de implementare

Implementarea presupune existenţa aparatului administrativ, al legislaţiei specifice intercorelate, a unui sistem performant de reglementare (aplicat în mod consecvent) precum şi a unor bugete importante destinate protecției (utilizate eficient). La baza acţiunilor trebuie să stea operaţiunile indispensabile de delimitare concretă şi precisă a ariilor naturale şi zonelor protejate, elaborarea documentelor de administrare și de cadastru; exercitarea efectivă a protecției presupune, cum am afirmat, o angajare puternică a administraţiei publice centrale şi locale.

IV.3.3. Monitorizarea aplicării strategiei, indicatori de rezultat şi de impact

Procesul de monitorizare este aplicabil fiecărui program în parte şi va fi definit în mod specific.

Procesele fiind multiple şi complexe, indicatorii de rezultat nu pot fi formulaţi decât parţial, urmând ca o corelare a acestuia să constituie obiectivul unui proiect special. Pot fi enumeraţi posibili indici, care vor fi calculaţi anual în procesul de monitorizare, iar bilanţul acestora se va face pentru perioada de implementare a strategiei (2014‐2020; 2020‐2035): număr de poziţii reale ale LMI, suprafaţa totală protejată, număr de acţiuni după finanţator, numărul de zone protejate instituite etc.

Indicatorii de impact vor fi calculaţi anual în procesul de monitorizare; bilanţul indicatorilor se va face pentru perioada de implementare a strategiei. Exemplele ar putea fi: numărul de vizitatori în UAT în care au fost realizate investiţii patrimoniale majore, număr de locuri de muncă create în sectorul patrimonial/turistic, creşterea anuală a performanţei economiei locale generate de sectorul patrimonial etc.

80


80

IV.4. Sinteză strategică şi operaţională

VIZIUNE

Transformarea viziunii comunităţilor asupra mediului şi patrimoniului natural, cultural şi peisajer, din elemente de constrângere pentru dezvoltare în factori identitari şi de competitivitate, în condiţiile utilizării responsabile a resurselor

PALIERUL STRATEGIC

Obiectiv strategic

OS3. Valorificarea echilibrată a resurselor naturale, protecţia mediului şi peisajului şi prevenirea schimbărilor climatice

Obiectiv general (linie directoare)

OG12. Punerea în valoare și protejarea potenţialului natural, cultural şi peisajer al teritoriului

Obiective specifice naţionale

Obiective cu efecte pe termen lung (orizont 2035) Obiective cu efecte pe termen mediu (orizont 2020)

ON12.1. Orientarea generală a dezvoltării teritoriale către protecția patrimoniului natural, cultural și a peisajului, bazată pe măsuri precise, studii prealabile și implementate prin acte normative

ON12.2. Creşterea eficienţei sistemului de protecţie prin asigurarea unei cunoaşteri aprofundate a situaţiei la nivel naţional

ON12.3. Reformularea, pe baza protecției naturii și peisajului, a sistemului de documentații de planificare strategică: stabilirea măsurilor de protecție a naturii prin planuri de dezvoltare, documentații de amenajare a teritoriului și de urbanism

ON12.4. Educarea populației în spiritul protecției patrimoniului natural, cultural şi a peisajului şi încurajarea acțiunilor în această direcţie pe plan naţional, regional şi local

ON12.5. Crearea unui sistem de monitorizare a situaţiei în teritoriu şi de urmărire prioritară a limitării dezvoltării extensive a localităților și a infrastructurilor

Obiective specifice teritoriale (operaţionale)

OT12.6. Protejarea patrimoniului natural, cultural și a peisajului în întregul teritoriu național și cu precădere în arealele cu populație densă, urbane și rurale, în mod diferenţiat după caracteristici şidupă rolul pe care valorificarea patrimoniului îl poate avea la nivelul comunităţilor

1. Urban‐rural şi zone metropolitane

OT12.6.1.Protejarea şi valorificarea peisajului istoric în teritoriile urbane (zone metropolitane, zone funcţionale urbane, sisteme urbane, oraşe de mici dimensiuni) – obiectiv comun cu OT20.5.1. c. Regenerarea urbană a zonelor istorice de mari dimensiuni (zone şi centre istorice, cartiere cu specific urbanistic, arii

industriale dezafectate, parcuri şi grădini, clasate sau neclasate) – prioritate pentru municipii şi oraşe medii, mici sau în declin economic; sunt necesare investiţii teritoriale integrate, coroborate cu acţiuni de restaurare a monumentelor istorice, de creştere a calităţii spaţiilor publice, de favorizare a plantaţiilor

d. Reglementarea şi punerea în valoare a vecinătăţilor monumentelor, ansamblurilor şi siturilor, protejarea patrimoniului neclasat – prioritate pentru zonele metropolitane, polii de creştere şi de dezvoltare; sistemele de transport în zonele metropolitane sau în zonele funcţionale urbane trebuie să ţină cont de poziţia monumentelor istorice importante, contribuind la dezvoltarea turismului de sfârşit de săptămână, pentru locuitorii zonei, contribuind la atractivitatea ariei metropolitane pentru turişti

OT12.6.2.Protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural clasat sau neclasat (vernacular) şi a peisajului în teritoriile rurale (în special prin asocierea mai multor comune dintr‐o arie culturală omogenă, cu promovarea acţiunilor în această privinţă a asocierilor de comune), în special în cazul arealelor de podiş sau de câmpie, unde patrimoniul natural este mai puţin cunoscut şi cu prioritate în zonele izolate – obiectiv comun cu OT20.5.2.

2. Zone periferice (frontaliere)

OT12.6.3. Valorificarea ariilor naturale din vecinătatea punctelor de trecere a frontierei, care poate contribui la diversificarea profilului economic al UAT respective, favorizând călătorii de scurtă durată

C. Zone slab populate sau izolate

OT12.6.4. Sprijinirea comunităţilor locale din zone slab populate sau izolate în valorificarea patrimoniului natural şi a ocupaţiilor tradiţionale

D. Zone în transformare sau declin

OT12.6.5. Promovarea acţiunilor de reabilitare a mediului şi peisajului: a. Reabilitarea peisajelor industriale degradate b. Conservarea peisajului rural şi a ocupării reduse a terenurilor în zonele în transformare (zone periurbane, zone turistice)

E. Zone geografice

OT12.7.6. Promovarea dezvoltării durabile a localităţilor şi a corelării obiectivelor de dezvoltare a turismului cultural cu cel rural sau tematic în arealele de munte sau costiere (de litoral) precum şi în ariile subcarpatice sau de deal supuse presiunilor turistice – obiectiv comun cu OT20.5.6.


81

PALIERUL OPERAŢIONAL

Politici

Politică cu titlul Peisajul României ca principal factor de atractivitate pe plan european, urmărind rolul determinant, pentru dezvoltarea durabilă, a obiectivelor de protejare a mediului, a biodiversităţii, a patrimoniului natural, cutural şi a peisajului

Măsuri

M12.1. Mărire a bugetului alocat protecției naturii, a patrimoniului construit și a valorilor locale (mărire diferențiată proporțional cu complexitatea problemelor cu care se confruntă fiecare teritoriu); program de investiții în domeniul protecției, inclusiv în cercetarea științifică

M12.2. Sprijinirea activităților de protecţie a patrimoniului natural, cultural şi a peisajului; introducerea în bugetele publice a unor capitole distincte în legătură cu această activitate; evidenţierea activităţilor prin statistici adecvate

M12.3. Clarificarea, cu prioritate, a situaţiei juridice în ariile şi zonele protejate de interes naţional (de exemplu, în legătură cu siturile UNESCO şi zonele de protecţie ale acestora) şi continuarea îndreptării fondurilor naţionale către reglementarea urbanistică în arii protejate de interes naţional şi în zonele protejate de interes naţional, în aplicarea Legii 5/2000

M12.4. Elaborarea sau colectarea documentelor de proprietate în ariile naturale protejate şi în zonele protejate – documente juridice, delimitarea siturilor arheologice, cadastrul ariilor protejate, cadastrul zonelor protejate (în legătură cu cadastrul monumentelor istorice), cărțile funciare cu înscrierea servituților, actele de administrare ş.a. (măsură corelată cu M20.4)

M12.5. Coordonare legislativă, procedurală şi fiscală în domeniul conservării patrimoniului natural, cultural şi peisajer, incluzând domeniile relevante (urbanism şi amenajare a teritoriului, dezvoltare, silvicultură, agricultură), prin elaborarea Codului patrimoniului cultural, a Legii zonelor protejate şi a Legii‐cadru a dezvoltării teritoriale şi peisajului (măsură comună cu M20.5)

M12.6. Revizuirea listelor de protecţie (LMI, listele introduse prin Legea 5/2000 în momentul revizuirii secţiunii respective a PATN) şi crearea unui sistem de evidenţă a zonelor şi ariilor protejate la nivel naţional (măsură corelată cu M20.6)

M12.7 Limitarea finanţărilor în cazul zonelor protejate şi a ariilor protejate pentru care nu au fost aprobate documentele legale (regulamente de urbanism, regulamente şi planurilor de management); această măsură trebuie să fie precedată de măsuri de încurajare a realizării acestor documentaţii

M12.8. Crearea unui instrument de finanţare special pentru planificarea strategică în domeniul protejării patrimoniului natural, cultural şi peisajer pentru arii omogene cultural (ADI – GAL) – în mod similar grupărilor franceze cunoscute sub numele de Pays d’Art et d’Histoire

M12.9. Stabilirea unui set de priorităţi de finanţare la nivel central bazate pe eficienţa acţiunilor în responsabilitate locală, pe importanţa valorilor de patrimoniu şi pe conformitatea actelor întocmite (măsură comună cu M20.11)

M12.10. Măsuri specifice de diminuare a despăduririlor, de prezervare a pădurilor virgine și cvasi‐virgine, de urmărire a programelor de împăduriri, de refacere și protejare a coridoarelor ecologice şi de creare a unor zone de protecție a naturii și a vieții sălbatice

M12.11. Pregătirea unor studii specializate pentru actualizarea Secțiunii a III‐a a PATN – Zone protejate.

M12.12. Măsuri de promovare a investiţiilor în valorificarea patrimoniului pe plan local, cu luarea în considerare a aportului social al patrimoniului istoric, al tradițiilor ș.a.

M12.13. Măsuri de diminuare a dezvoltării extensive a localităților și a infrastructurilor pentru păstrarea echilibrului între dezvoltare și conservare a mediului cultural și peisajului (corelare cu măsurile din domeniul 5)

M12.14. Pregătirea unor studii specializate pentru actualizarea Secțiunii a III‐a a PATN – Zone protejate, stabilirea efectelor legii şi îndeplinirea obligaţiilor care decurg din aceasta

M12.15. Măsuri de ameliorare şi de interconectare a bazelor de date teritoriale administrate de MDRAP, MC şi MMSC referitoare la domeniul protejării patrimoniului natural, cultural şi a peisajului precum şi a bazei de date reglementare din teritoriu, în sarcina MDRAP

Programe

Pachetul 1 (asociat ON12.1) P12.1. Program de fundamentare şi de adoptare a Legii zonelor protejate şi a Legii‐cadru a dezvoltării teritoriale şi peisajului, bazat pe obligaţiile derivate din semnarea Convenţiei Europene a Peisajului, pe concluziile Auditului legislativ în domeniul urbanismului şi pe continuarea acţiunii de identificare şi evaluare a peisajelor la nivel naţional P12.2. Program de studii și cercetări îndreptate către lărgirea bazei de protecţie a patrimoniului natural, cultural şi a peisajului, cu includerea categoriilor absente din legislaţie (păduri virgine sau cvasi‐virgine, zone de protecţie a naturii şi vieţii sălbatice ş.a.)

82


82

Pachetul 2 (asociat ON12.2) P12.3. Program de cercetare a situaţiei la nivel teritorial în ceea ce priveşte starea monumentelor istorice, a patrimoniului arheologic, a zonelor protejate şi a peisajului, urmate de formularea – împreună cu MDRAP, MMSC şi cu alte ministere – a măsurilor prioritare în teritoriu

P12.4. Program de elaborare a documentelor de proprietate publică asupra monumentelor istorice – documente juridice, delimitarea siturilor arheologice, cadastrul monumentelor istorice, cărțile funciare cu înscrierea servituților, actele de administrare, obligația de folosință a monumentului istoric ș.a.

P12.5. Program de delimitare a zonelor de protecţie ale tuturor monumentelor istorice (începând cu MLPM şi VPCIN – acţiune în sarcina MDRAP) şi promovarea aprobării documentaţiilor de urbanism aferente acestora (aceste suprafeţe, chiar după lărgirea LMI, vor ocupa mai puţin de 1% din suprafața țării, în interiorul localităților și în afara acestora)

Pachetul 3 (asociat ON12.3) P12.6. Program de stabilire a conţinutului‐cadru, al procedurilor şi responsabilităţilor legate de planificarea strategică în ceea ce priveşte elaborarea, avizarea şi aprobarea acestora şi crearea relaţiilor de intercorelare între aceste documente şi documentaţiile de urbanism şi de amenajarea teritoriului, cu integrarea obiectivului prioritar de protejare a patrimoniului natural, cultural şi al peisajului (corelare cu programele Studiului 25); nivelurile recomandate sunt cele regional şi al microregiunilor precum şi al cartierelor marilor oraşe

Pachetul 4 (asociat ON12.4) P12.7. Program de informare şi sensibilizare a publicului la nivel naţional asupra valorii patrimoniului natural, cultural şi a peisajului (media, publicaţii, acţiuni tematice ş.a.)

Pachetul 5 (asociat ON12.5) P12.8. Program de precizare a elementelor specifice fiecărui teritoriu, pornind de la definirea zonelor cu specific geografic şi a obiectivelor locale şi de precizare a obiectivelor prioritare de dezvoltare pentru fiecare teritoriu în parte

P12.9. Program de creştere a suprafeţelor protejate (monumente istorice, zone protejate, zone de protecţie a peisajului) în arealele în care teritoriul este insuficient protejat, în paralel cu reechilibrarea criteriilor de clasare şi a categoriilor patrimoniale (areale montane, areale submontane şi de dealuri, areale de podiş, areale de câmpie Delta, lunca și bălţile Dunării)

Proiecte (proiecte‐pilot la nivel naţional)

PP20.1. Proiect‐pilot de fundamentare a procesului de creare a legislaţiei zonelor protejate şi al Legii‐cadru a dezvoltării teritoriale şi peisajului prin realizarea de documentaţii‐pilot de urbanism şi de amenajare a teritoriului pentru zone specifice, în vederea delimitării, încadrării juridice şi monitorizării zonelor protejate şi a peisajelor valoroase la nivelul oraşelor şi a microregiunilor coerente socio‐cultural (exemple: Mărginimea Sibiului, Ţara Vrancei)

PP20.2. Proiect‐pilot de asigurare a unei protecţii reale a patrimoniului natural, cultural şi a peisajului pe categorii de teritorii, pentru estimarea efortului necesar clarificării situaţiei din ţară în ceea ce priveşţe estimarea bugetelor şi programarea acţiunilor (cu utilizarea conjugată a strategiilor şi bazelor de date din domeniul dezvoltării teritoriale, infrastructurii, culturii, patrimoniului, educaţiei): Cercetarea stării monumentelor istorice, a patrimoniului arheologic, a zonelor protejate şi a peisajului, Creşterea suprafeţelor protejate (monumente istorice, zone protejate, zone de protecţie a peisajului) cu reechilibrarea

criteriilor de clasare şi a categoriilor patrimoniale Elaborarea documentelor de proprietate publică asupra monumentelor istorice Delimitarea zonelor de protecţie ale tuturor monumentelor istorice Delimitarea zonelor protejate şi a zonelor de protecţie a peisajului Elaborarea şi promovarea aprobării documentaţiilor de urbanism aferente acestora Ameliorarea şi de interconectare a bazelor de date teritoriale administrate de MDRAP, MC şi MMSC referitoare la

domeniul protejării patrimoniului natural, cultural şi a peisajului precum şi a bazei de date reglementare din teritoriu, în sarcina MDRAP

Alegerea teritoriilor urmăreşte apartenenţa la microregiuni de coeziune socio‐culturală şi istorică şi distribuirea geografică reprezentativă (areale montane, areale submontane şi de dealuri, areale de podiş, areale de câmpie Delta, lunca și bălţile Dunării).

PP12.3. Proiecte‐pilot de realizare a documentelor de planificare strategică la cele trei niveluri teritoriale recomandate

PP12.4. Proiecte‐pilot de punere în valoare a patrimoniului natural, cultural şi a peisajului în mediul urban (după dimensiunea oraşului) şi în mediul rural (la nivelul microregiunilor coerente socio‐cultural)

Notă. Structura principală a prezentării sintetice a fost comunicată de MDRAP autorilor studiilor, pentru o mai bună integrare în structura SDTR.


83

Anexa 12.1. Clasificarea peisajelor geografice din România

(după Popova–Cucu, Ana, 1973, Peisajele, În Atlasul R.S.R., pl. VI‐6, Inst. de Geografie, Ed. Academiei RSR)

Clasificarea peisajelor a fost făcută după criteriul tipologic, prin diferenţierea următoarelor ordine: ordinul I – treptele majore de relief (munţi, dealuri, câmpii); ordinul II – influenţe climatice care aduc diferenţe în regimul termic şi hidric, în vegetaţie şi soluri (oceanice,

continentale, pontice, submediteraneene); ordinul III – varietatea solurilor şi vegetaţiei sau, după caz, varietatea litologică sau caracterele ecologice (plante xerofile,

termofile, mezofile).

1) – 98): numerele corespund numerelor din Planşa VI‐6 din Atlas

I. PEISAJE DE MUNTE

Munţi inalti cu creste, relief glaciar şi suprafete de nivelare cu:

1. pajişti alpine şi tufărişuri pitice 2. tufărişuri şi pajişti subalpine

Munţi sub influenţa climatului oceanic (parţial submediteranean)

Munţi înalţi şi mijlocii cu: 3. păduri de molid, pe roci cristaline (a); păduri de molid, pe roci calcaroase şi de fliş (b); păduri de molid, pe roci vulcanice (c)

Munţi mijlocii şi joşi cu: 4. păduri de molid cu fag şi brad şi de fag cu brad pe roci diferite (a), pe roci vulcano‐sedimentare (b) 5. păduri de fag, fag cu carpen şi gorun şi pajişti pe roci cristaline (a), pe fliş, calcare şi conglomerate (b), pe roci vulcanice (c) 6. păduri de fag cu carpen, de gorun cu cer şi gârniţă, , pajişti de stâncărie cu elemente termofile pe roci diferite (a), pe calcare (b) 7. păduri de fag cu carpen şi de gorun şi de gorun cu elemente termofile, pajişti stepizate sub influenta fohnului 8. păduri de fag balcanic cu carpen şi tei şi elemente termofile

Munţi joşi cu: 9. păduri de gorun balcanic cu cer şi gârniţă pe culmi, de fag cu carpen pe văi 10. păduri de cer şi de gorun cu cer, pajişti stepizate cu elemente sudice 11. roci calcaroase, cu păduri de fag balcanic cu elemente sudice (pe alocuri cu relicte terţiare), pajişti de stâncărie cu elemente termofile 12. platouri întinse, cu păduri de fag balcanic şi de gorun cu elemente termofile, pajişti şi terenuri agricole

Depresiuni cu: 13. aspect deluros, păduri de carpen şi de gorun cu carpen, pajişti şi terenuri agricole 14. aspect deluros şi de şes, terenuri agricole, pajişti, rare cu pâlcuri de molid şi mlaştini de turbă 15. aspect deluros, cu păduri de molid, de amestec (molid, brad şi fag) şi pajişti 16. aspect deluros şi de şes cu păduri de gorun cu cer şi gârniţă, de fag cu carpen, pajişti stepizate şi terenuri agicole 17. aspect de şes, cu pajişti, pe alocuri cu dune şi vegetaţie arenicolă, cu turbării, terenuri agricole şi pâlcuri de păduri de stejar pedunculat 18. aspect deluros, cu păduri de fag, terenuri agricole şi pajişti

Munţi sub influenţa climatului continental (parţial pontic – submediteranean)

Munţi înalti şi mijlocii cu: 19. păduri de molid, pe alocuri pin 20. masive înalte de conglomerate şi calcare, cu păduri de molid, de fag şi brad, pe alocuri cu pin şi zadă, pajişti de stâncărie cu elemente termofile

Munţi mijlocii şi joşi 21. cu păduri de fag cu molid şi brad, pe alocuri cu pin, cu pajişti

Munţi joşi cu: 22. păduri de fag cu carpen, de gorun cu carpen şi pajişti stepizate, sub influenta fohnului 23. păduri de fag cu carpen şi de gorun cu carpen (a), cu păduri de fag cu elemente termofile (b)

Depresiuni 24. cu aspect de ses, cu terenuri agricole, cu pajişti şi pâlcuri de păduri de gorun cu carpen

II. PEISAJE DE DEAL ŞI PODIŞ

Dealuri şi podişuri sub influenţa climatului oceanic (partial submediteranean)

Podişuri înalte 25. cu păduri de gorun cu cer şi cer, pajişti şi terenuri agricole

Dealuri joase piemontane 26. cu păduri de gorun cu cer şi carpen, pajişti stepizate şi terenuri agricole

Depresiuni 27. cu aspect deluros sau şes, cu păduri de gorun cu cer şi de stejar pedunculat, pajişti şi terenuri agricole

84


84

Dealuri şi podişuri sub influenţa climatului oceanic în regiuni de adăpost

Dealuri şi podişuri înalte cu: 28. păduri de gorun cu carpen şi de fag cu carpen, pajişti şi terenuri agricole 29. păduri de stejar pedunculat, de gorun cu carpen şi cireş, pajişti stepizate şi terenuri agricole, sub influenţa fohnului 30. păduri de fag cu carpen, gorun cu carpen, stejar pufos, gorun cu cer, pajişti stepizate cu elemente sudice şi terenuri agricole 31. păduri de stejar cu carpen, pajişti pe alocuri stepizate şi terenuri agricole 32. păduri de stejar pedunculat, de gorun cu carpen pe alocuri cu stejar pufos, terenuri agricole şi pajişti cu elemente sudice şi stepice 33. terenuri agricole, pajişti stepizate şi păduri de stejar pedunculat cu carpen, de gorun cu arţar tătăresc, pe alocuri cu stejar pufos 34. terenuri agricole, pâlcuri de păduri de gorun, pe alocuri cu stejar pedunculat şi stejar pufos şi pajişti stepizate

Podişuri joase cu: 35. păduri de gorun cu cer şi carpen, pajişti stepice şi stepizate şi terenuri agricole 36. terenuri agricole, pajişti stepice şi stepizate, rare pâlcuri de stejar pedunculat cu arţar tătăresc

Depresiuni 37. cu aspect deluros şi de şes, cu terenuri agricole, pajişti şi păduri de fag cu carpen şi gorun, cu elemente termofile

Dealuri şi podişuri sub influenţa climatului continental (parţial pontic – submediteranean)

Dealuri şi podişuri înalte 38. Podiş cu păduri de fag cu carpen, de gorun şi de stejar pedunculat, pajişti stepizate şi terenuri agricole 39. Podiş cu păduri de cvercinee în amestec cu alte foioase, de fag cu carpen, de gorun cu carpen, pajişti stepice şi stepizate puternic modificate şi terenuri

agricole 40. Dealuri cu păduri de fag cu carpen, de gorun cu carpen, pajişti şi terenuri agricole 41. Dealuri cu păduri de fag cu carpen şi gorun cu carpen, pajişti stepizate şi terenuri agricole sub influenţa fohnului 42. Podiş cu păduri de fag cu carpen, de gorun cu carpen şi elemente termofile, pajişti stepizate cu elemente sudice şi terenuri agricole sub influenţa

fohnului 43. Culmi stâncoase şi dealuri peneplenizate cu păduri de cvercinee cu tei şi alte elemente sudice şi pajişti stepizate 44. Dealuri cu păduri de fag balcanic cu gorun şi carpen, pajişti şi terenuri agricole 45. Dealuri cu păduri de gorun cu carpen alternând cu păduri de fag şi pajişti stepizate şi terenuri agricole

Dealuri şi podişuri joase 46. Dealuri cu păduri de gorun, de gorun cu carpen alternând cu pajişti stepizate şi terenuri agricole 47. Podiş cu văi orientate nord‐sud, cu pajişti stepizate puternic modificate şi terenuri agricole cu rare pălcuri de păduri de gorun, de stejar pufos cu arţar

tătăresc şi de stejar brumăriu 48. Podiş cu terenuri agricole, pajişti stepice şi stepizate şi pâlcuri de păduri de stejar brumariu cu artar tataresc şi de stejar pufos 49. Podiş peneplenizat cu terenuri agricole, pajişti stepice şi stepizate, cu pâlcuri de păduri de stejar brumariu cu artar tataresc şi de stejar pufos 50. Podiş cu păduri de gorun balcanic cu tei şi carpen, de stejar pufos, pajişti stepice şi stepizate puternic modificate şi terenuri agricole 51. Podiş peneplenizat cu terenuri agricole, pajişti stepice puternic modificate, pâlcuri de tufărişuri de tip submediteranean 52. Podiş cu terenuri agricole, pajişti stepice şi stepizate puetrnic modificate, pâlcuri de paliur şi păduri de stejar brumariu şi stejar pufos (a), cu relief litoral

(faleze, perisipuri, limane) şi numeroase localitati şi terenuri agricole (b) 53. Podiş piemontan cu păduri de gorun, gorun cu carpen, de fag cu carpen, gorun cu cer şi garnita, pajişti şi terenuri agricole

Depresiuni cu: 54. aspect deluros sau de ses, terenuri agricole, pajişti stepizate şi pâlcuri de păduri de fag cu carpen şi de gorun cu carpen şi stejar pedunculat 55. aspect deluros, cu păduri de gorun cu carpen şi de stejar pedunculat cu gorun şi tei, pajişti stepizate şi terenuri agricole 56. aspect deluros, cu păduri de fag cu carpen, de gorun cu carpen, pe alocuri păduri de stejar pufos şi terenuri agricole 57. aspect de şes, terenuri agricole, păduri de stejar pedunculat şi de gorun şi pajişti stepizate puternic modificate 58. aspect deluros, cu terenuri agricole şi pajişti stepice şi stepizate puternic modificate, cu pâlcuri de păduri de stejar brumariu cu arţar tătăresc şi de stejar

pufos 59. aspect deluros, cu păduri de fag cu gorun, carpen şi mojdrean, pajişti şi terenuri agricole 60. aspect de şes, cu păduri de stejar pedunculat, pajişti şi terenuri agricole 61. aspect deluros, cu păduri de fag cu carpen, de fag cu gorun, pajişti şi terenuri agricole 62. aspect de şes, cu terenuri agricole, pajişti stepice, vegetatie halofilş şi pâlcuri de stejar brumariu cu stejar pufos

Dealuri şi podişuri sub influenţa climatului mediteranean

Dealuri înalte 63. cu păduri de fag balcanic cu carpen, de gorun cu carpen, pajişti şi terenuri agricole

Dealuri şi podişuri joase 64. Dealuri cu păduri de gorun cu elemente termofile, cu pajişti stepizate şi terenuri agricole 65. Podiş piemontan cu păduri de gorun balcanic cu carpen, pe alocuri de gorun cu elemente termofile, pajişti stepizate cu elemente sudice şi terenuri

agricole 66. Podiş piemontan cu păduri de cer şi gârniţă cu alte elemente termofile, pajişti stepizate cu elemente sudice şi terenuri agricole 67. Podiş cu păduri de cer cu gârniţă, de stejar brumariu cu arţar tătăresc, de stejar pufos, tufărişuri de paliur, pajişti stepizate cu elemente sudice şi

terenuri agricole 68. Podiş cu terenuri agricole, pajişti stepice şi stepizate puternic modificate şi tufărişuri de păliur

Depresiuni 69. Cu aspect deluros, cu păduri de gorun cu fag balcanic şi carpen, pe alocuri cu elemente termofile, pajişti şi terenuri agricole 70. Cu aspect de şes, cu păduri de stejar pedunculat, de gorun cu cer şi cu fag balcanic, pajişti cu elemente sudice şi terenuri agricole


85

III. PEISAJE DE CÂMPIE

Câmpii sub influenţa climatului oceanic (parţial submediteranean)

Câmpii piemontane 71. înalte, cu terenuri, rare pâlcuri de păduri de cvercinee (cer, gârniţă, stejar pedunculat) pe alocuri cu tei şi carpen şi pajişti stepizate 72. joase, cu terenuri agricole şi pajişti mezo‐ şi mezohigrofile, local cu vegetaţie halofilă

Câmpii cu depozite loessoide 73. cu dune fixate şi mobile, cu terenuri agricole, plantaţii de plopi, vegetaţie arenicolă şi mlaştini eutrofe

Câmpii de divagare 74. pe alocuri cu crovuri, cu terenuri agricole, cu vegetaţie mezo‐ şi mezohigrofile şi pâlcuri de stejar pedunculat 75. cu predominarea terenurilor agricole în alternanţă cu pajişti stepizte şi pajişti mezo‐ şi mezohigrofile, pe alocuri vegetaţie higrofilă şi halofilă

Câmpii sub influenţa climatului continental (parţial pontic – submediteranean)

Câmpii colinare 76. cu terenuri agricole, pajişti stepizate puternic modificate şi pâlcuri de păduri de stejar pedunculat cu arţar tătăresc 77. cu terenuri agricole, rare pajişti stepice puternic modificate şi pajişti cu plante halofile şi pâlcuri de stejar pedunculat cu arţar tătăresc

Câmpii piemontane 78. Joase cu terenuri agricole, cu pajişti stepizate puternic modificate şi pâlcuri de stejar brumăriu cu arţar tătăresc 79. inalte şi joase, cu terenuri agricole, cu pâlcuri de păduri de stejar pedunculat cu tei şi carpen şi pajişti stepizate

Câmpii cu depozite loessoide 80. cu terenuri agricole, cu pâlcuri de stejar brumăriu cu arţar tătăresc şi de stejar pufos şi pajişti stepice şi stepizate puternic modificate, pe alocuri cu

vegetaţie halofilă 81. pe alocuri cu dune fixate şi crovuri, cu terenuri agricole, rare pajişti stepice puternic modificate şi pâlcuri de păduri de stejar brumăriu cu arţar tătăresc,

plantaţii de salcâm şi vegetaţie halofilă şi arenicolă 82. cu crovuri, cu terenuri agricole, rare pajişti stepizate puternic modificate, pe alocuri cu elemente sudice şi păduri de stejar brumăriu cu arţar tătăresc 83. cu crovuri, cu terenuri agricole, cu pâlcuri de păduri de stejar pedunculat şi de cer cu gârniţă şi pajişti stepizate cu elemente sudice (a); cu terenuri

agricole şi rare pâlcuri de păduri de stejar brumăriu, de cer şi gârniţă şi pajişti stepizate (b); cu predominarea aşezărilor (c) 84. fragmentată, cu terenuri agricole, pâlcuri de păduri de cer şi gârniţă şi pajişti stepizate cu elemente sudice

Câmpii de terase 85. pe alocuri cu dune fixate, cu terenuri agricole, pajişti stepice şi stepizate puternic modificate şi păduri de stejar pufos şi stejar brumăriu cu arţar

tătăresc, pe alocuri cu plantaţii de salcâm şi vegetaţie arenicolă 86. cu crovuri, pe alocuri cu dune fixate, cu terenuri agricole, cu petice de vegetaţie stepică puternic modificată, vegetaţie halofilă şi plantaţii de salcâm

Câmpii de divagare 87. cu terenuri agricole, petice de vegetaţie mezo‐, higro‐ şi halofilă şi zăvoaie de plop şi salcie 88. cu terenuri agricole, pâlcuri de păduri de stejar pedunculat cu tei şi carpen şi pajişti

Lunci largi 89. cu lacuri, mlaştini şi stuf, pajişti mezohigrofile, zăvoaie şi intinse terenuri agricole

Câmpie deltaică 90. fluviatilă, cu lacuri şi grinduri, cu zăvoaie, stufărişuri, vegetatie mezo‐, higrofilă şi arenicolă 91. Maritime, cu lacuri, lagune, grinduri şi perisipuri, cu suprafeţe înmlăştinite salinizate, cu stufărişuri (a) ; cu grinduri şi dune, cu păduri de stejar brumăriu,

stejar pedunculat în amestec cu alte foioase şi liane sudice, cu vegetaţie arenicolă şi halofilă (b)

Câmpii sub influenţa climatului submediteranean

Câmpii cu depozite loessoide 92. cu terenuri agricole, petice de pajişti stepizate cu elemente sudice puternic modificate şi păduri de stejar brumăriu, stejar pufos, cer şi gârniţă

Câmpii de terase 93. cu terenuri agricole, pâlcuri de stejar pufos, stejar brumariu şi pajişti stepizate cu elemente sudice puternic modificate 94. acoperite cu dune fixate, cu terenuri agricole, plantaţii de salcâm şi vegetaţie arenicolă 95. cu lacuri şi dune fixate şi mobile, cu terenuri agricole, plantaţii de salcâm, păduri de stejar pedunculat şi alte foioase, de cer şi gârniţă şi vegetaţie

arenicolă 96. acoperită cu dune fixate şi semifixate, cu terenuri agricole, rare pajişti cu vegetaţie arenicolă şi halofilă şi plantaţii de salcâm

Lunci largi 97. cu grinduri, pe alocuri cu dune fixate şi mobile, cu zăvoaie de salcie şi plop, pe alocuri cu stejar pedunculat şi frasin, cu liane sudice şi pajişti cu vegetaţie

arenicolă, mezo‐ şi halofilă şi terenuri agricole 98. cu zăvoaie de salcie şi plop, pe alocuri cu stejar pedunculat alternand cu pajişti şi terenuri agricole

86


86

Anexa 12.2. Programe de reabilitare a peisajului şi de dezvoltare locală

I. Natura 200044

Tipul programului: Program de identificare, instituire şi gestionare a unei reţele de situri protejate la nivel comunitar (Uniunea Europeană).

Acte normative fondatoare: Directiva Consiliului 79/409/EEC din 2.04.1979 pentru protejarea păsărilor sălbatice („Directiva Păsări”) Directiva Consiliului 92/43/EEC din 21.05.1992 pentru protejarea habitatelor naturale şi a faunei şi florei sălbatice („Directiva Habitate”)

Tipuri de zone protejate: Natura 2000 este instrumentul principal pentru conservarea patrimoniului natural pe teritoriul Uniunii Europene. În cadrul acestui program, fiecare stat membru identifică şi instituie, în concordanţă cu normele comunitare, arii naturale pe care se angajează să le gestioneze

conform regulilor instituite de Comisia Europeană. Aceste arii sunt de două tipuri, având la origine, respectiv, cele două directive fondatoare: Zone Speciale de Protecţie (Special Protection Ares – transferat în legislaţia românească sub numele Arii de Protecţie Specială Avifaunistică) – generate de

“Directiva Păsări”; Situri de Importanţă Comunitară (Sites of Community Importance) ce se pot transforma în Arii Speciale de Conservare (Special Areas of Conservation) –

generate de “Directiva Habitate”.

Instituire: Zone Speciale de Protecţie

Se identifică şi instituie, într‐o singură fază, de către autoritatea competentă din fiecare stat membru, în conformitate cu principiile enunţate în „Directiva Păsări” Arii Speciale de Conservare

Se identifică şi instituie, în două faze distincte, de către Comisia Europeană, în colaborare cu autoritatea competentă din fiecare stat membru, în conformitate cu principiile enunţate în „Directiva Habitate”, Anexa I (Habitate) şi Anexa II (Specii). În prima fază, se identifică şi delimitează Arii de Interes Comunitar. În caz de omisiune din partea unui stat membru, Comisia Europeană poate institui acest regim şi fără acordul respectivului stat, în baza unei fundamentări ştiinţifice şi a deciziei Consiliului Uniunii Europene. Odată aprobată lista Ariilor de Interes Comunitar, statele membre au la dispoziţie 6 ani pentru a institui, în fiecare din ele, regimul de Arie Specială de Conservare, în ordinea priorităţii. În cursul acestor 6 ani, statele au obligaţia de a implementa, gradual, măsurile de conservare şi gestiune corespunzătoare acestui statut.

Obligaţii ale statelor membre: Să identifice, delimiteze şi instituie zonele protejate până în 2004 (pentru statele EU15) sau în termenul negociat cu UE în faza de pre‐aderare (pentru statele care au

aderat după 2004). Să stabilească măsuri de conservare şi planuri de management pentru zonele protejate identificate şi instituite. Fiecare stat membru este liber să aleagă tipul de măsuri

pe care le consideră potrivite (fie ele legistative, administrative sau contractuale), în scopul împiedicării deteriorării sitului şi, după caz, refacerii sau restaurării lui. Activităţi umane autorizate în cadrul zonelor protejate: Orice activitate, atâta timp cât autorizarea ei se face conform normelor şi procedurilor legale şi administrative din fiecare stat membru, în baza unor studii şi evaluări de

impact asupra mediului, cu condiţia sa nu aibă efecte negative asupra sitului; Dacă se constată ca activitatea în cauză poate avea efecte negative asupra sitului, ea nu poate fi autorizată decât dacă ea este declarată de interes public şi dacă nu

există soluţii alternative, cu informarea obligatorie a Comisiei Europene şi cu instituirea de măsuri compensatorii. Dacă interesul public invocat nu este legat de sănătatea umană, securitatea publică sau mediu, se va cere avizul Comisiei Europene.

Implicare comunitară: Comisia Europeană furnizează, prin intermediul organismelor specializate, asistenţa tehnică şi ştiinţifică în identificarea şi delimitarea zonelor protejate; Competenţele Comisiei în ce priveşte autorizarea activităţilor sunt descrise mai sus; Comisia co‐finanţează măsurile esenţiale de conservare a siturilor Natura 2000; Instrumentele de finanţare comunitare (Fonduri Structurale şi de Coeziune) sunt accesibile pentru finanţarea unor programe şi proiecte în cadrul siturilor Natura 2000.

NATURA 2000 în România În legislaţia română, terminologia specifică reţelei Natura 2000 a fost preluată în Ordonanţa de Urgenţă nr. 236 din 24 noiembrie 2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu Legea 462/2001. Ea defineşte zonele protejate astfel: Situri de importanţă comunitară – arii care, în regiunea sau în regiunile biogeografice în care există, contribuie semnificativ la menţinerea sau restaurarea la o

stare de conservare favorabilă a habitatelor naturale sau a speciilor de interes comunitar ocrotite explicit prin lege şi care pot contribui astfel semnificativ la coerenţa reţelei Natura 2000 şi/sau contribuie semnificativ la menţinerea diversităţii biologice în regiunea sau regiunile biogeografice respective; corespund teritoriilor arealul de răspândire în care sunt prezenţi factori abiotici şi biotici esenţiali pentru existenţa şi reproducerea speciilor de interes comunitar;

Arii speciale de conservare – arii naturale protejate de interes comunitar al căror scop este de a conserva, de a menţine şi, acolo unde este cazul, de a readuce într‐o stare de conservare favorabilă habitatele naturale şi/sau populaţiile speciilor pentru care situl este desemnat;

arii de protecţie specială avifaunistică – arii naturale protejate al căror scop este de a conserva, de a menţine şi, acolo unde este cazul, de a readuce într‐o stare de conservare favorabilă habitatele specifice, desemnate pentru protecţia speciilor de păsări migratoare sălbatice, mai ales a celor menţionate în legislaţia europeană.

Primele arii de protecţie specială avifaunistică sunt instituite prin Hotărârea Guvernului nr. 2151/2004 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone şi Hotărârea Guvernului nr. 1581/2005 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone.

Siturile de importanţă comunitară şi, în consecinţă, ariile speciale de conservare, nu au fost încă identificate şi instituite. Totuşi, OUG 236/2000 transpune acquis‐ul comunitar în domeniu, identificând tipurile de habitate (6 tipuri mari, cu subtipurile aferente) şi speciile protejate (animale vertebrate, nevertebrate şi plante). Ele sunt listate în Anexele 2 şi 3, aceasta constituind primul pas în vederea stabilirii Siturilor de importanţă comunitară.

Ulterior, au fost emise: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 – Ordonanță privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei

sălbatice Legea nr. 49/2011 – Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor

naturale, a florei și faunei sălbatice Hotărârea de Guvern nr. 1284/2007 – Hotărâre privind declararea ariilor de protecţie specială avifaunistică ca parte integrantă a reţelei ecologice europene

Natura 2000 în România Hotărârea de Guvern nr. 971/2011 – Hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1284/2007 privind declararea ariilor de protecţie

specială avifaunistică ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România

44 Toder Popescu, in: Quattro Design, MNIR, Point Zero, Metodologie de identificare şi de evaluare a peisajului, beneficiar: MTCT, Faza I – Fundamentare teoretică,

martie 2007, Cap. 1.3.2.1.; adus la zi prin studiul de faţă.


87

Ordinul ministrului mediului și dezvoltării durabile nr. 1964/2007 ‐ Ordin privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România

Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 2387/2011 – Ordin pentru modificarea Ordinului ministrului mediului şi dezvoltării durabile nr. 1964/2007 privind instituirea regimului de arie naturală protejată a siturilor de importanţă comunitară, ca parte integrantă a reţelei ecologice europene Natura 2000 în România

În cadrul negocierilor de aderare, România şi‐a asumat următorul calendar de implementare a programului Natura 2000: 2004 – transpunerea Directivelor Păsări şi Habitate în legislaţia naţională; 2007 – elaboararea listei potenţialelor Situri de Importanţă Comunitară (pSCIs – potential Sites of Community Importance – ce sunt precursoare ale Ariilor

Speciale de Conservare conform “Directivei Habitate”) şi a Ariilor de Protecţie Specială Avifaunistică (conform “Directivei Păsări”); 2009 ‐ seminarii biogeografice pentru negocierea listei Siturilor de Importanţă Comunitară; 2010 ‐ aprobarea listei Siturilor de Importanţă Comunitară; 2016 ‐ Siturile de Importanţă Comunitară devin Arii Speciale de Conservare, crearea unui sistem funcţional de arii protejate Natura 2000.

Referitor la SCI, au fost aprobate formularele standard Natura 2000 completate pentru siturile de importanţă comunitară; au fost încadrate habitatele din România în 5 din cele 9 regiuni biogeografice europene identificate de Comisie (pe teritoriul României – alpin, continental, panonic, pontic, stepic – ultimele două introduse în premieră odată cu aderarea României şi Bulgariei). România este singurul stat membru UE care deţine regiune de tip stepic). Sunt, de asemenea, definite tipurile de habitate şi codificate conform standardelor europene.

Autoritatea responsabilă pentru implementarea reţelei Natura 2000 în România este Guvernul României, în conformitate cu obligaţiile asumate în cadrul negocierilor de aderare pentru Capitolul 22 Mediu, sectorul protecţia naturii, prin Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice – Direcţia generală protecţia naturii, Direcţia managementul ariilor naturale protejate.

II. Fonduri structurale şi de coeziune (2007‐2013)45

A. Programe şi fonduri europene (2007‐2013) care vizează acţiuni de protecţie a cadrului natural şi peisajelor

În urma integrării în UE, România a putut beneficia în perioada 2007‐2013 de fonduri comunitare în valoare de cca. 27 mlrd. EUR, dintre care cca. 17 mlrd. din Fonduri Structurale şi Fondul de Coeziune. Acest sprijin acordat de UE este o manifestare a politicii de coeziune economică, socială şi teritorială, care reprezintă una dintre politicile majore ale comunităţii europene, încă de la constituirea acestei structuri, în urmă cu 50 de ani.

Alocarea spijinului nerambursabil statelor membre este stabilită în raport cu obiectivele prioritare pe care UE şi le fixează într‐un anumit orizont temporal şi în raport cu nivelul de dezvoltare al regiunilor şi statelor membre. Pentru 2007‐2013, UE a decis alocarea a peste 300 mlrd. EURO pentru a contribui la reducerea disparităţilor între regiunile sale. În documentul Comisiei Europene privitor la Orientări Strategice

46 pentru etapa de programare 2007‐2013 sunt stabilite o serie de acţiuni prioritare,

care sunt motivate de cerinţele Noii Strategii de la Lisabona47 privitoare la crearea unei uniuni dinamice şi competitive şi dublate de coordonata dezvoltării durabile

stabilite la reuniunea Consiliului de la Göteborg din 2001.

Aceste obiective se referă la: îmbunătăţirea atractivităţii Statelor Membre, regiunilor şi oraşelor UE încurajarea inovării, antreprenoriatului şi creşterea economiei cunoaşterii crearea mai multor locuri de muncă şi mai bune luarea în considerare a dimensiunii teritoriale a politicii de coeziune

Componenta de mediu este prezentă explicit în legătura cu creşterea atractivităţii, atunci când se subliniază necesitatea "creşterii sinergiilor între protecţia mediului şi creşterea economică".

În legătură cu dimensiunea teritorială se subliniază printre altele importanţa măsurilor de reabilitare a cadrului construit ("physical environment"), care cuprinde şi conservarea şi dezvoltarea patrimoniului istoric şi cultural. În acelaşi context al coeziunii teritoriale se subliniază necesitatea de a sprijini ariile rurale prin diversificarea activităţilor economice. Între acestea, turismul este considerat a fi o şansă importantă, pentru care este necesară o abordare integrată a dezvoltării zonelor rurale, care să cuprindă cele 3 dimensiuni ale dezvoltării durabile: economică, socială şi de mediu. Protejarea habitatelor şi a bio‐diversităţii ca parte a patrimoniului natural şi cultural sunt stipulate ca acţiuni prioritare.

În concluzie, se poate aprecia faptul că în viziunea UE, dezvoltarea economică şi socială presupune o dimensiune teritorială consistentă şi acţiuni de conservare şi protecţie a mediului natural şi construit.

Aceste orientări ale UE au fost preluate de România şi afirmate în documentul "Cadrul Strategic Naţional de Referinţă" (CSNR)48, document care stabileşte corelaţia

necesară între priorităţile naţionale de dezvoltare, stabilite prin Planul Naţional de Dezvoltare (PND), Orientările Strategice Comunitare (OSC) şi Liniile Directoare Integrate ale UE pentru Creştere Economică şi Locuri de Muncă 2005‐2008.

CSNR identifică 4 priorităţi tematice ale României, pentru etapa următoare de programare, pentru care se solicită sprijinul UE şi care susţin atingerea obiectivului general al PND, respectiv acela de a reduce decalajul României faţă de Statele Membre ale UE, prin creşterea PIB cu cca. 10% faţă de media UE27.

Cele 4 priorităţi identificate se referă la: dezvoltarea infrastructurii de bază la standarde europene îmbunătăţirea competitivităţii pe termen lung a economiei româneşti dezvoltarea şi utilizarea mai eficientă a capitalului uman construcţia unei capacităţi administrative eficiente

A fost identificată totodată o prioritate teritorială, care a urmărit promovarea unei dezvoltări echilibrate a întregului teritoriu, prin crearea condiţiilor pentru dezvoltarea regiunilor rămase în urmă şi valorificarea potenţialului regional de dezvoltare.

Implementarea CSNR în următorii ani s‐a realizat printr‐un număr de Programe Operaţionale (PO) sprijinite de o serie de instrumente financiare ale UE, conform tabelelor următoare. B. Programe operaţionale

45 Gabriel Pascariu, in Quattro Design, MNIR, Point Zero, Metodologie de identificare şi de evaluare a peisajului, beneficiar: MTCT, Faza I – Fundamentare teoretică,

martie 2007, Cap. 1.3.2.2, text adus la zi (2013). 46 COMMUNICATION FROM THE COMMISSION, Cohesion Policy in Support of Growth and Jobs: Community Strategic Guidelines, 2007‐2013, Brussels, 05.07.2005

COM(2005) 0299. 47 COMMUNICATION FROM THE COMMISSION TO THE COUNCIL AND THE EUROPEAN PARLIAMENT, Common Actions for Growth and Employment: The Community

Lisbon Programme, Brussels, 20.7.2005, COM(2005) 330 final. 48 Guvernul României, 2006 ‐ Cadrul Strategic Naţional de Referinţă 2007‐2013.

88


88

Programele Operaţionale (PO) sunt documente de programare /planificare, care detaliază priorităţi şi domenii cheie de intervenţie specifice anumitor sectoare sau teritorii şi care stau la baza proceselor de implementare a obiectivelor strategice. PO sunt documente propuse de statele membre şi aprobate de Comisia Europeană şi sunt asociate unor resurse şi instrumente financiare specifice precum şi anumitor instituţii cu responsabilităţi în procesul de implementare: autorităţile de management (AM) şi organismele intermediare (OI).

Potrivit principiului concentrării, UE a definit pentru etapa 2007‐2013 un număr de 3 obiective prioritare de acţiune a Instrumentelor Structurale, pe care le‐a denumit convergenţă, competitivitate şi cooperare teritorială.

Convergenţa priveşte regiunile mai slab dezvoltate (PIB sub 75% din valoarea PIB mediu a UE27) sau slab populate din UE, competitivitatea are în vedere sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri şi creşterea atractivităţii regionale precum şi crearea de noi locuri de muncă, iar cooperarea teritorială se referă la strângerea legăturilor în zonele de frontieră.

Cel mai important obiectiv este cel al convergenţei economice, pentru care au fost alocate peste 78% din resursele financiare. Mediul şi prevenirea riscului sunt priorităţi evidenţiate în cadrul tuturor celor trei obiective ale UE.

Conform criteriilor de eligibilitate stabilite de Comisie, România a fost eligibilă pentru obiectivele convergenţă şi cooperare teritorială. În acest sens, documentele de programare şi construcţia instituţională pentru următorii ani, au fost realizate în conformitate cu aceste încadrări. În tabelele de mai jos sunt prezentate PO aferente celor 2 obiective comunitare pentru care România a fost eligibilă în intervalul 2007‐2013.

PO ÎN CADRUL OBIECTIVUL CONVERGENŢĂ

Program Operaţional Autoritate de Management Organism Intermediar Fond49

PO pentru Creşterea Competitivităţii Economice

Ministerul Economiei şi Comerţului

‐ Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie

‐ Ministerul Educaţiei şi Cercetării (Departamentul Cercetare)

‐ Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor

‐ Ministerul Economiei şi Comerţului (Direcţia Generală Politica Energetică)

‐ Autoritatea Naţională pentru Turism

FEDR

PO Transport Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului

‐ FEDR+FC

PO Mediu Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor

Agenţiile Regionale Pentru Protecţia Mediului

FEDR+FC

PO Regional Ministerul Integrării Europene Agenţiile pentru Dezvoltare Regională

FEDR

PO Dezvoltarea Resurselor Umane Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei

‐ Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă

‐ Ministerul Educaţiei şi Cercetării (Departamentul Educaţie)

‐ 8 Organisme Intermediare Regionale, coordonate de MMSSF

FSE

PO Dezvoltarea Capacităţii Administrative

Ministerul Administraţiei şi Internelor ‐ FSE

PO Asistenţă Tehnică Ministerul Finanţelor Publice ‐ FEDR

Sursa: GuvRo, CSNR, 2006

PO ÎN CADRUL OBIECTIVULUI COOPERARE TERITORIALĂ EUROPEANĂ

Program Operaţional Autoritate de Management Organism Intermediar Fond

PO Ungaria ‐ România Agenţia Naţională de Dezvoltare (Ungaria)

‐ FEDR

PO România ‐ Bulgaria Ministerul Integrării Europene ‐ FEDR

PO România – Serbia Ministerul Integrării Europene ‐ FEDR (transfer către IPA)

PO România – Ucraina ‐ Moldova Ministerul Integrării Europene ‐ FEDR (transfer către ENPI)

PO Ungaria – Slovacia – România ‐ Ucraina

Ungaria ‐ FEDR (transfer către ENPI)

PO Bazinul Mării Negre Ministerul Integrării Europene ‐ FEDR (transfer către ENPI)

PO Cooperare Transnaţională în Sud‐Estul Europei

Ministerul Guvernării Locale şi Dezvoltării Teritoriale (Ungaria)

‐ FEDR

PO Cooperare Interregională Urmează să fie stabilit

‐ FEDR

Sursa: GuvRo, CSNR, 2006 Cu observaţia că practic toate proiectele implementate cu spijin comunitar trebuie să se conformeze cerinţelor de protecţie a mediului

50, în prezent, PO în care au fost

precizate explicit priorităţi şi acţiuni focalizate pe salvgardarea valorilor de mediu sunt Programul Operaţional Sectorial (POS) de Mediu şi Programul Operaţional Regional (POR).

49 FEDR = Fond European de Dezvoltare Regională, FSE = Fond Social European, FC = Fond de Coeziune, IPA = Instrument de Pre‐Aderare, ENPI = European

Neighbourhood and Partnership Instrument.


89

Obiectivul global al POS de Mediu este de a îmbunătăţi standardele de viaţă şi calitatea mediului, punându‐se accent în special pe respectarea acquis‐ului privind mediul. Acest obiectiv a fost susţinut prin alocarea a 4,5 mld. EUR, dintre care cca. 3,2 mldr. EUR prin FC şi 1,3 mlrd. EUR prin FEDR. Aceste resurse au fost distribuite pe axe prioritare şi domenii cheie, conform tabelului de mai jos. Reabilitarea şi protecţia mediului au beneficiat de proiecte specifice în cadrul axelor prioritare 4 şi 5. POS MEDIU

Axe prioritare Domenii cheie de intervenţie

1. Extinderea şi modernizarea sistemelor de distribuţie a apei şi canalizare Extindere /modernizare a sistemelor de distribuţie a apei şi canalizare

2. Dezvoltarea de sisteme de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor contaminate

Dezvoltarea de sisteme integrate şi extinderea infrastructurii de management al deşeurilor

Reabilitarea siturilor contaminate

3. Îmbunătăţirea sistemelor municipale de termoficare în arii prioritare selectate

4. Implementarea unor sisteme adecvate de management pentru protejarea naturii

Întărirea capacităţilor de management a organismelor responsabile pentru protejarea naturii şi peisajelor

Dezvoltarea şi implementarea planurilor de management pentru arii protejate

5. Implementarea unei infrastructuri adecvate pentru prevenirea riscului în ariile cele mai vulnerabile

Protecţia la inundaţii Reducerea eroziunii costiere, protecţia şi reabilitarea litoralului Mării

Negre

6. Asistenţă tehnică Sprijin pentru management şi evaluare a POS mediu Sprijin pentru informare şi publicitate

Programul Operaţional Regional (POR) a avut drept principale obiective reducerea disparităţilor dintre cele 8 regiuni de dezvoltare precum şi reducerea decalajelor intra‐regionale. Atingerea acestor obiective se realiza prin focalizarea acţiunilor şi proiectelor pe un număr de 4 axe prioritare (+ axa de asistenţă tehnică), având domenii cheie de intervenţie specifice. Aceste axe şi domenii cheie au beneficiat de un sprijin comunitar de cca. 3.7 mlrd. EUR, distribuite pe regiuni, invers proporţional cu nivelul actual de dezvoltare. În ceea ce priveşte protecţia mediului şi dezvoltarea locală, se poate observa prezenţa explicită a unor domenii cheie de interes, în cadrul axei prioritare nr. 3, dar şi a axelor nr. 2 (sprijinirea iniţiativelor locale) şi 4 (reabilitarea mediului construit).

POR


1. Îmbunătăţirea infrastructurii publice regionale şi locale

Reabilitarea /modernizarea infrastructurii de transport local şi judeţean Reabilitarea /modernizarea /dezvoltarea infrastructurii de sănătate, a serviciilor sociale şi de siguranţă

publică Reabilitarea /modernizarea /dezvoltarea infrastructurii educaţionale

2. Întărirea mediului de afaceri regional şi local

Dezvoltarea structurilor de sprijin specifice pentru afaceri la nivelul fiecărei regiuni Sprijinirea iniţiativelor locale antreprenoriale

3. Dezvoltarea turismului regional şi local

Restaurarea şi valorificarea patrimoniului cultural şi istoric Valorificare resurselor naturale pentru turism în contextul dezvoltării durabile Îmbunătăţirea calităţii serviciilor turistice, privind condiţiile de cazare şi recreere

4. Dezvoltare urbană durabilă Operaţiunile specifice acestei priorităţi vor fi implementate numai prin proiecte integrate, care vor avea în vedere: reabilitarea mediului construit sprijin pentru întreprinderi promovarea incluziunii sociale

5. Asistenţă tehnică Sprijin pentru implementare, management general şi evaluarea POR Sprijin pentru informare şi publicitate cu privire la activităţile POR

În afara obiectivului convergenţă, acţiuni de protecţie şi conservare a mediului şi valorilor de patrimoniu, au putut fi susţinute şi în cadrul programelor de cooperare teritorială transfrontalieră, transnaţională sau inter‐regională. Astfel de acţiuni urmau a fi precizate prin programele operaţionale de cooperare teritorială şi urmau a fi cuprinse în cadrul unei axe de management şi protecţie a mediului, cu precădere în zonele riverane mării sau unor importante cursuri de apă (Dunăre, Prut, Tisa).

Alături de acţiunea programelor operaţionale în cadrul obiectivelor convergenţă şi cooperare teritorială, trebuie menţionate şi acţiunile preconizate pentru sprijinirea ariilor rurale. Acestea au fost sprijinite printr‐un instrument financiar numit FEADR (Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală), în cadrul politicii agricole comunitare (PAC). FEADR şi FEP (mai puţin important pentru România) au înlocuit vechile fonduri structurale FEOGA (Fondul european de orientare şi garantare în agricultură) şi IFOP (Instrumentul financiar de orientare piscicolă).

Implementarea obiectivelor privind spaţiul rural a avut la bază documente programatice sectoriale: "Planul Naţional Strategic pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală", respectiv "Planul Naţional pentru Dezvoltare Rurală". Dezvoltarea spaţiului rural va beneficia de cca 7,3 mlrd. EUR

51 şi vizează 4 axe prioritare, ilustrate de tabelul de

mai jos:

50 Respectarea acquis‐ului comunitar în domeniul protecţiei mediului este una dintre cele 4 cerinţe orizontale pe care proiectele susţinute din fonduri comunitare

trebuie să le respecte, respectiv: egalitatea de şanse privind accesul la piaţa muncii, sprijinirea acţiunilor inovative şi stimularea introducerii tehnologiilor informatice.

51 FEADR – cca. 7,1 mlrd. EUR şi FEP (Fondul European Piscicol) – cca. 200 mil. EUR.

90


90

PNDR


1. Creşterea competitivităţii în agricultură şi silvicultură

Creşterea competenţelor profesionale în domeniul capacităţilor manageriale Restructurarea şi dezvoltarea fermelor şi creşterea competitivităţii produselor agricole şi silvice Restructurarea şi modernizarea sectoarelor de procesare a produselor agricole şi silvice

2. Îmbunătăţirea calităţii mediului în ariile rurale

Promovarea unui management durabil al terenurilor agricole Promovarea unui management durabil al terenurilor silvice

3. Asigurarea unor condiţii de viaţă mai bune în mediul rural şi diversificarea economiei rurale

Dezvoltarea unor arii rurale multi‐funcţionale Creşterea atractivităţii ariilor rurale şi regenerarea satelor Creşterea potenţialului uman asociat diversificării economice

4. Componenta LEADER52 Promovarea partenieratelor public‐ privat (GAL

53)

Implementarea de strategii de dezvoltare Promovarea celor mai bune tehnici de implementare a strategiilor locale

În cadrul Axei nr. 2, o atenţie deosebită a fost acordată proiectelor de reabilitare, protejare şi conservare a peisajelor rurale. Valorificarea durabilă a patrimoniului rural a făcut obiectul unor proiecte specifice Axei nr. 3 care a avut în vedere şi acţiuni de regenerare rurală. O atenţie specială a fost acordată Axei nr. 4, care deşi a reprezentat doar 2,5% din valoarea alocaţiilor comunitare, a fost esenţială pentru pregătirea strategiilor şi planurilor de intervenţie la nivel local. De remarcat că în cadrul componentei LEADER nu au fost finanţate proiecte, ci au fost sprijinite doar acţiunile şi activităţile de formare a parteneriatelor locale şi de pregătire a planurilor de dezvoltare locală. Această componentă a fost fundamentală pentru stimularea dezvoltării locale în mediul rural.

C. Instrumente financiare

Instrumentele financiare ale UE care sprijină acţiuni şi proiecte în domeniul mediului şi peisajului sunt FEDR, FC şi FADR. Fiecare dintre aceste instrumente acţionează pe baza unor acte de tip normativ, numite regulamente ale Consiliului sau /şi Parlamentului European, prin care se stabilesc ariile /domeniile de intervenţie ale acestor fonduri, modul de accesare, management şi monitorizare a acestora. Dacă primele două au deja o anumită tradiţie în spaţiul UE

54, cel de al treilea este o creaţie mai

recentă şi spre deosebire de primele, care sunt Instrumente Structurale, acesta acţionează ca un instrument în cadrul PAC.

Actele prin care este reglementată funcţionarea acestor fonduri sunt: Reglementarea cadru pentru FEDR, FSE şi FC, nr. 1083 /iulie 2006 a Consiliului European Pentru FEDR ‐ reglementarea 1080 /iulie 2006 a Parlamentului şi Consiliului European Pentru FC ‐ reglementarea 1084 /iulie 2006 a Consiliului European Pentru FEADR – reglementarea 1698 /2005 a Consiliului European

Aceste reglementări55, în cazul FEDR, FSE şi FC, le înlocuiesc pe cele anterioare, valabile în intervalul 2000‐2006 şi au fost valabile în intervalul 2007‐2013.

Conform acestor reglementări, instrumentele financiare menţionate au acţionat în arii /domenii specifice bine precizate. Astfel FEDR a acţionat pentru: investiţii productive care vor contribui la crearea de locuri de muncă (în special prin sprijin acordat sectorului IMM) investiţii în infrastructură dezvoltarea potenţialului endogen prin măsuri de sprijin a dezvoltării regionale şi locale şi asistenţă tehnică

Aceste arii /domenii generale de intervenţie presupun intervenţii prioritare specifice obiectivului general în care fondul acţionează. Astfel, în cadrul obiectivului convergenţă, priorităţile au fost: cercetare şi dezvoltare tehnologică dezvoltarea unei societăţi informatice sprijinirea iniţiativelor de dezvoltare locală mediu şi prevenirea riscului turism şi cultură investiţii în transport, energie, educaţie şi sănătate

În cadrul obiectivului cooperare teritorială, fondul a acţionat pentru cooperare în zone transfrontaliere şi de interes transnaţional pe baza unor strategii de dezvoltare durabilă şi integrate la nivel teritorial precum şi pentru întărirea şi eficientizarea politicii regionale.

Mediul şi patrimoniul au fost prezente consistent în aria de acţiune a FEDR. Astfel, FEDR a putut sprijini proiecte şi activităţi pentru: protecţia şi gestionarea eficientă prin promovarea unor sisteme eficiente de management conservarea, protecţia şi promovarea resurselor naturale şi culturale cu scopul dezvoltării socio‐economice şi a unui turism durabil conservarea, protecţia şi promovarea patrimoniului cultural pentru o dezvoltare urbană durabilă şi îmbunătăţirea serviciilor culturale reabilitarea mediului fizic în zone contaminate, terenuri de tip "brownfields" etc. promovarea şi protejarea biodiversităţii şi a zonelor cuprinse în reţeaua Natura 2000 prevenirea riscurilor tehnologice şi naturale

FC acţionează din 1994, exclusiv în susţinerea de proiecte de dimensiuni ample pentru reţele de transport trans‐europene, inclusiv dezvoltarea de sisteme intermodale şi pentru protecţia mediului, inclusiv eficienţă energetică, energii regenerabile sau transport ecologic. O caracteristică a FC este faptul că acţionează la nivel macro, respectiv în susţinerea de proiecte de anvergură şi interes naţional, sau macro‐regional. Proiectele mai mici cu impact local sau zonal, în domeniul protecţiei mediului, rămân în general apanajul FEDR sau FEADR pentru spaţiul rural.

52 LEADER = Liaison entre actions de développement rural: este o iniţiativă comunitară, lansată în 1991, cu scopul de a oferi comunităţilor rurale un instrument de

dezvoltare locală. 53 GAL = Grupuri de Acţiune Locală, respectiv parteneriate locale, care au drept obiectiv să identifice şi să implementeze strategii de dezvoltare locală şi să decidă

asupra priorităţilor şi alocaţiilor financiare. 54 FEDR a fost creat în anul 1975 în scopul stimulării dezvoltării economic în regiunile mai slab dezvoltate. Cu timpul rolul acestui fond a devenit tot mai important,

devenind un instrument major în reducerea disparităţilor regionale. FC a fost creat în 1993 cu scopul de a sprijini în ansamblul lor o serie de SM ale UE care aveau în acel moment un nivel al PNB sub 90% din media comunitară prin dezvoltarea infrastructurilor de mediu şi de transport de importanţă europeană. FEADR

55 Informaţii la: http://europa.eu/scadplus/leg/en/s24002.htm şi http://ec.europa.eu/agriculture/rurdev/index_en.htm.


91

FEADR alături de FEP sunt două instrumente financiare create în 2005, cu aplicare din 2007 şi care înlocuiesc fondurile structurale pentru agricultură şi pescuit. Elementul de noutate este că aceste instrumente financiare urmează a funcţiona în cadrul PAC (Politica Agricolă Comune), ca instrumente pentru dezvoltarea mediului rural, complementare sistemelor de spijin pentru fermieri şi pescari. Obiectivele generale ale FEADR, preluate şi în PNDR, se referă la îmbunătăţirea competitivităţii în agricultură şi silvicultură, a calităţii mediului rural prin managementul eficient al terenurilor şi a condiţiilor de viaţă în mediul rural prin diversificarea economiei rurale. Fiecare dintre aceste obiective, numite AXE în reglementarea Consiliului, sunt detaliate la nivel de măsuri şi proceduri de accesare, plată şi control. În cadrul AXEI 3 sunt cuprinse măsuri de diversificare a economiei rurale, de îmbunătăţire a calităţii vieţii, de formare şi informare a agenţilor economici şi de dobândire de abilităţi pentru pregătirea şi implementarea de strategii de dezvoltare locală.

Conservarea şi modernizarea patrimoniului rural face parte din măsurile privitoare la calitatea vieţii în mediul rural şi a fost detaliată în art. 57 al reglementării Consiliului:

"Conservarea şi îmbunătăţirea patrimoniului rural, conf. art. 52 (b) (iii) va cuprinde: a) pregătirea planurilor de protecţie şi management pentru siturile Natura 2000 şi alte locuri de înaltă valoare ecologică, acţiuni de conştientizare ecologică şi

investiţii asociate întreţinerii, restaurării şi modernizării patrimoniului natural precum şi dezvoltării siturilor de înaltă valoare ecologică, b) studii şi investiţii asociate menţinerii, restaurării şi modernizării patrimoniului cultural precum caracteristici culturale ale satelor şi peisajului rural."

Dezvoltarea locală este sprijinită de FEADR prin componenta LEADER, aşa cum a mai fost menţionat. Aceasta va cuprinde elemente precum: "pregătirea de strategii de dezvoltare locală în arii rurale, formarea de parteneriate locale public‐privat (GAL – grupuri locale de acţiune), abordarea de jos în sus a elaborării şi implementării de strategii (prin acţiunea GAL asupra factorilor decizionali), abordări multi‐sectoriale şi inovative, implementarea de proiecte de cooperare şi dezvoltarea de reţele parteneriale.

PROGRAMUL LIFE

Protecţia mediului în spaţiul UE se realizează şi prin intermediul unor instrumente dedicate, dintre care cel mai important şi mai cunoscut este Programul LIFE. Acesta are o istorie relativ scurtă, programul fiind iniţiat în 1992 şi cunoscând până în prezent trei etape principale: LIFE I, între 1992‐ 1995, LIFE II, între 1996‐1999, LIFE III, între 2000‐2004 cu o extindere până în 2006 şi LIFE+, 2007‐2013.

Dacă Programul LIFE a devenit în ultimii ani expresia cea mai semnificativă a ultimelor 2 PAM56 (Programe de Acţiune pentru Mediu) trebuie amintit că acesta a fost

precedat în anii '70 şi '80 de o serie de acţiuni şi instrumente financiare precum: la începutul anilor '70, măsuri asistate pentru limitarea poluării şi managementul deşeurilor adoptarea Directivei "Păsările" prin care au fost sprijinite acţiuni de gestionare şi protecţia a Ariilor speciale protejate pentru păsări la începutul anilor '80, aprobarea de PE a unei prime linii bugetare pentru protejarea habitatelor naturale aprobarea primei reglementări pentru ACM (Acţiuni Comunitare pentru Mediu) în 1984 urmată de programele MEDSPA şi NORSPA pentru protejarea ecosistemelor maritime ale Mediteranei şi din nordul Europei adoptarea Directivei Habitat în 1992 a fost însoţită de programul ACN (Acţiuni comunitare pentru natură)

Lansarea Programului LIFE în 1992 a însemnat însă a primă abordare globală a problematicii mediului, susţinută de un consistent buget de 400 mil. ECU. Programul LIFE I a fost structurat pe 5 mari componente, cuprinzând promovarea de noi tehnici de monitorizare şi management al mediului, protejarea habitatelor, dezvoltarea de servicii de mediu, educaţie şi formare în domeniu precum şi sprijin pentru proiecte în afara UE.

Programul LIFE II, cu un buget crescut la 450 mil. ECU a adus o nouă structurare, în trei componente principale, dintre care una a fost LIFE – NATURA, care a însemnat începutul creării reţelei Natura 2000 şi conjugarea acţiunilor de conservare şi protecţie a habitatelor cu latura socio‐economică şi culturală specifică fiecărui Stat Membru. În 1999, LIFE II a deschis "poarta" către ţările asociate din estul şi centrul Europei, România fiind printre primele ţări luate în considerare alături de Slovenia, Ungaria, Estonia, Slovacia şi Lituania.

LIFE III a beneficiat de un buget sporit la 640 mil. EUR, la care s‐au mai adăugat peste 300 mil EUR pentru perioada 2005‐2006. Se apreciază că investiţiile pentru mediu prin programul LIFE au depăşit 1,3 mlrd. EUR şi că au atras încă cca. 2 mlrd. EUR prin co‐finanţare, susţinând cca. 2500 de proiecte în 40 de ţări.

LIFE III+ este corelat cu obiectivele etapei de programare 2007‐2013 şi cu Orientările Strategice Comunitare, fiind pentru prima dată când Politica de Coeziune şi Instrumentele Structurale sunt corelate cu politica de mediu şi cu obiectivele celui de al 6‐lea PAM.

56 PAM au început a fi elaborate de UE în anii '70 ca răspuns la îngrijorarea crescândă a opiniei publice faţă de starea mediului. În 2002 a fost adoptat al 6‐lea

Program de Acţiune pentru Mediu pentru perioada 2002‐2012, care identifică 4 priorităţi majore: schimbările climatice, natura şi biodiversitatea, mediul şi sănătatea şi resursele naturale şi deşeurile.

92


92

Anexa 12.3. Zone construite protejate în Municipiul București aprobate prin H.C.G.M.B. nr. 279/2000 ‐ Regim de înălțime

Sursa: Asociaţia pentru Tranziţia Urbană, Quattro Design SRL, Audit al dezvoltării urbane în București 1990‐2010, beneficiar: Primăria Municipiului București, București 2011.


93

Anexa 12.4. Zone construite protejate în Municipiul București aprobate prin H.C.G.M.B. nr. 279/2000 ‐ Tipuri de țesut

Sursa: Asociaţia pentru Tranziţia Urbană, Quattro Design SRL, Audit al dezvoltării urbane în București 1990‐2010, beneficiar: Primăria Municipiului București, București 2011.

Documents

STRATEGIA DE DEZVOLTARE TERITORIALĂ A …. Raport_Protectia patrimoniului... · Protecția patrimoniului natural, cultural şi a peisajului Quattro Design – Arhitecți şi urbanişti