3
Către: Președintele Republicii Moldova, Către: Guvernul Republicii Moldova, Scrisoare deschisă Stimate domnule Președinte, Stimate domnule Prim-Ministru, Noi, semnatarii acestei scrisori, personalități care, de-a lungul timpului ne-am adus contribuția la dezvoltarea culturii și a societății din Republica Moldova, ne exprimăm dezacordul cu privir e la decizia recentă de expulzare de pe teritoriul statului nostru a cetățeanului României, George Simion. Dat fiind traseul asumat al Republicii Moldova înspre un stat în care valori precum libertatea individuală, democrația, dreptatea, drepturile omului, libertatea de exprimare stau la baza societății, o decizie care contravine tuturor acestor principii afecteaza irevocabil imaginea sa, aspirațiile europene precum și imaginea în lume a tuturor cetățenilor săi. În aceste momente tulburi prin care trece Republica Moldova, considerăm că este impetuos necesar ca instituțiile de stat să demonstreze că respectă dreptul la liberă circulație a oricărei persoane aflată pe teritoriul său precum și drepturile sale individuale. Luând în considerare parcursul european asumat, atragem atenția că prin decizia mai sus menționată, sunt încălcate în mod flagrant drepturile fundamentale ale omului. Faptul că această persoană a fost ”ridicată” din fața unui liceu, condusă direct la vamă, expulzată prin motive inventate și documente neoficiale, reprezintă abuzuri publice ale instituțiilor statului demonstrând un comportament represiv specific unui regim nedorit. Mai mult, mediatizarea intensivă de care a beneficiat acest caz în ultima săptămână afectează iremediabil imaginea Republicii Moldova în rândul statelor democratice și viitorul său european dacă decizia nu este reconsiderată. Menționăm că, prin activitățile desfășurate în Republica Moldova, care au fost de multe ori organizate și prin susținerea și implicarea noastră, George Simion nu atentează, sub nicio formă, la siguranța națională. Activitățile organizate promovează spiritul, cultura și limba română ducând la dezvoltarea societății prin afirmarea valorilor autentice și a tradițiilor noastre. Mai mult, acestea a contri buit la dezvoltarea societății civile inclusiv prin creșterea implicării tinerilor în acțiuni civice și dezvoltarea spiritului critic specific unei societăți democratice. Luând toate acestea în considerare, vă adresăm rugămintea de a reconsidera de urgență decizia de expulzare de pe teritoriul Republicii Moldova a cetățeanului României, George Simion. În speranța unei soluționări urgente a abuzului menționat, semnează: Chişinău, 20 mai 2015 Acad. Nicolae DABIJA; preşedintele Forului Democrat al Românilor din Republica Moldova; acad. Mihai CIMPOI, preşedintele Asociaţiei Uniunilor de Creaţie din republica Moldova; acad. Alexandru MOŞANU, ex-preşedinte al Primului Parlament al Republicii Moldova; Ion UNGUREANU, ex-ministru al Cultirii; Arcadie SUCEVEANU, preşedinte al Uniunii Scriitorilor; Vasile BAHNARU, directorul Institutului de Filologie al Academiei de ştiinţe; acad. Sergiu CHIRCĂ; acad. Petru SOLTAN; Andrei STRÂMBEANU, scriitor; Ninela CARANFIL, artistă a poporului; Mihai MORĂRAŞ, redactor-şef al publicaţiei “Universitatea”; Ion COSTAŞ, ex-ministru al Apărării; Aurelian SILVESTRU, scriitor, director al Liceului „Prometeu”; Valeriu SAHARNEANU, preşedintele Uniunii Jurnaliştilor; Ioan PAULENCU, artist al poporului; Vladimir CURBET, artist al poporului; Serafim BELICOV, redactor coordonator al revistei „Viaţa Basarabiei”;

simion

Embed Size (px)

DESCRIPTION

Scrisoare pentru George Simion

Citation preview

  • Ctre: Preedintele Republicii Moldova,

    Ctre: Guvernul Republicii Moldova,

    Scrisoare deschis

    Stimate domnule Preedinte,

    Stimate domnule Prim-Ministru,

    Noi, semnatarii acestei scrisori, personaliti care, de-a lungul timpului ne-am adus contribuia la

    dezvoltarea culturii i a societii din Republica Moldova, ne exprimm dezacordul cu privire la decizia

    recent de expulzare de pe teritoriul statului nostru a ceteanului Romniei, George Simion.

    Dat fiind traseul asumat al Republicii Moldova nspre un stat n care valori precum libertatea individual,

    democraia, dreptatea, drepturile omului, libertatea de exprimare stau la baza societii, o decizie care

    contravine tuturor acestor principii afecteaza irevocabil imaginea sa, aspiraiile europene precum i

    imaginea n lume a tuturor cetenilor si.

    n aceste momente tulburi prin care trece Republica Moldova, considerm c este impetuos necesar ca

    instituiile de stat s demonstreze c respect dreptul la liber circulaie a oricrei persoane aflat pe

    teritoriul su precum i drepturile sale individuale.

    Lund n considerare parcursul european asumat, atragem atenia c prin decizia mai sus menionat,

    sunt nclcate n mod flagrant drepturile fundamentale ale omului. Faptul c aceast persoan a fost

    ridicat din faa unui liceu, condus direct la vam, expulzat prin motive inventate i documente

    neoficiale, reprezint abuzuri publice ale instituiilor statului demonstrnd un comportament represiv

    specific unui regim nedorit. Mai mult, mediatizarea intensiv de care a beneficiat acest caz n ultima

    sptmn afecteaz iremediabil imaginea Republicii Moldova n rndul statelor democratice i viitorul

    su european dac decizia nu este reconsiderat.

    Menionm c, prin activitile desfurate n Republica Moldova, care au fost de multe ori organizate i

    prin susinerea i implicarea noastr, George Simion nu atenteaz, sub nicio form, la sigurana

    naional. Activitile organizate promoveaz spiritul, cultura i limba romn ducnd la dezvoltarea

    societii prin afirmarea valorilor autentice i a tradiiilor noastre. Mai mult, acestea a contribuit la

    dezvoltarea societii civile inclusiv prin creterea implicrii tinerilor n aciuni civice i dezvoltarea

    spiritului critic specific unei societi democratice.

    Lund toate acestea n considerare, v adresm rugmintea de a reconsidera de urgen decizia de

    expulzare de pe teritoriul Republicii Moldova a ceteanului Romniei, George Simion.

    n sperana unei soluionri urgente a abuzului menionat, semneaz:

    Chiinu, 20 mai 2015

    Acad. Nicolae DABIJA; preedintele Forului Democrat al Romnilor din Republica Moldova;

    acad. Mihai CIMPOI, preedintele Asociaiei Uniunilor de Creaie din republica Moldova;

    acad. Alexandru MOANU, ex-preedinte al Primului Parlament al Republicii Moldova;

    Ion UNGUREANU, ex-ministru al Cultirii;

    Arcadie SUCEVEANU, preedinte al Uniunii Scriitorilor;

    Vasile BAHNARU, directorul Institutului de Filologie al Academiei de tiine;

    acad. Sergiu CHIRC;

    acad. Petru SOLTAN;

    Andrei STRMBEANU, scriitor;

    Ninela CARANFIL, artist a poporului;

    Mihai MORRA, redactor-ef al publicaiei Universitatea;

    Ion COSTA, ex-ministru al Aprrii;

    Aurelian SILVESTRU, scriitor, director al Liceului Prometeu;

    Valeriu SAHARNEANU, preedintele Uniunii Jurnalitilor;

    Ioan PAULENCU, artist al poporului;

    Vladimir CURBET, artist al poporului;

    Serafim BELICOV, redactor coordonator al revistei Viaa Basarabiei;

  • Vasile OIMARU, economist, scriitor, ex-deputat n primul Parlament al Republicii Moldova;

    Anton MORARU, doctor habilitat n istorie, prof. univ.;

    Iurie COLESNIC, scriitor, Doctor Honoris Causa;

    Alecu Reni, preedinte al Micrii Ecologiste, ex-deputat n Primul Parlament al republicii;

    Tudor UNGUREANU, artist al poporului, conductor al Ansamblului tefan Vod;

    Iulian FILIP, scriitor;

    Ion NEGREI, istoric;

    Gheorghe VI, preedinte al Asociaiei Basarabia Bucovina i inutul Hera;

    Vasile GROZAVU, preedinte al Ligii Romnilor de Pretutindeni, filiala Chiinu;

    Maria BULAT-SAHARNEANU, jurnalist;

    Anatol PETRENCU, istoric;

    Teodor MARALCOVSCHI, istoric;

    Nadejda BRNZAN, ex-deputat n Primul Parlament;

    Ion GIN, directorul muzeelor A. Mateevici i Ioan Zlotea din Zaim i Slcua;

    Tudor BOTIN, artist plastic;

    Nina JOSU, scriitoare;

    Andrei MOROANU, jurnalist,

    Raisa CIOBANU, jurnalist;

    Ion BRADU, scriitor,

    Gheorghe BUDEANU, scriitor;

    Eugenia BULAT, scriitoare;

    Valeriu DULGHERU, ef de catedr, UTM;

    Vlad MISCHEVCA, istoric;

    Andrei VIZIRU, jurnalist;

    Mihai TAC, istoric

    UPDATE - LISTA CONTINU CU URMTORII:

    Maria STOIANOV, textier, cant-autoare;

    Igor COBILEANSKI, scenarist, regizor;

    Igor CAU, istoric;

    Val BUTNARU, jurnalist;

    Vitalie CLUGREANU, jurnalist;

    Nicolae NEGRU, analist politic;

    Petru BOGATU, analist politic;

    Vlad CUBREACOV, om politic;

    Ion MISCHEVCA, doctorand n istorie, analist politic, editorialist;

    Aneta GROSU, ziarist;

    Petru GROZAVU, ziarist;

    Sergiu STANCIU, fost viceministru al Tineretului i Sportului;

    Aliona BALICA, ef serviciu juridic Radio Chiinu;

    Valentin BUDA, jurnalist;

    tefan SOFRONOVICI - poet, cercettor, Instit. de filologie la AM;

    Victor ALEXEEV, preedinte Partidul Noua Opiune Istoric;

    Corneliu BOTGROS, muzician;

    Ana GUU, doctor n filologie romanic, prim vice-rector al ULIM;

    Margareta CEMRTAN SPNU, scriitoare;

    Leo BUTNAU, poet, prozator, istoric literar;

    Larisa ZUBCU, director Sala cu org;

    Eugenia MARIN, mama Doinei Aldea-Teodorovici;

    Eleonora CERCAVSCHI, profesor, Liceul Teoretic Grigoriopol;

    Gheorghe PALADI, medic, membru titular al Academiei de tiine a Moldovei;

    Ghenadie CIOBANU, compozitor i om politic;

    Valentina BUTNARU, preedinte al asociaiei Limba noastr cea romn;

    Veaceslav STAVIL, istoric;

    Andrei URCANU, filolog, profesor universitar;

  • Ana BEJAN, profesor;

    Viorica OLARU, istoric;

    Viorica CUCEREANU, jurnalist.

    UPDATE 2 Mai mulli artiti i alte personaliti au semnat SCRISOAREA DESCHIS:

    Eugen DOGA

    Nicolae BOTGROS

    Zinaida BOLBOCEANU

    Surorile OSOIANU (Iulia, Ileana, Valentina, Romela, Maria)

    Doina ARSENI

    Ion RA

    Corina EPE

    Vitalie ANDRIE

    Ricky ARDEZIANU

    Cristofor ALDEA TEODOROVICI

    Nicu RN

    Ion PALADI

    Suzana POPESCU

    Maria ILIU

    Aurica DICUSAR

    Gheorghe OPA

    Alexandru VAKULOVSKI - scriitor

    Sandu GRECU actor i regizor, preedinte al Uniunii Teatrale din Republica Moldova

    Virgiliu MRGINEANU director OWH Studio

    Dumitru CRUDU poet i dramaturg

    Mihai FUSU actor i regizor

    Luminia DUMBRVEANU scriitoare

    Eugenia BULAT scriitoare, Cavaler al Ordinului Republicii

    Gheorghe NEGRU istoric

    Anatol VIDRACU editor

    Moni STNIL referent la Cenaclul Republica, editorialist al publicaiei Timpul.

    Gheorghe ERIZANU editor

    Ion APOSTOL om politic, membru PL

    Doru DENDIU jurnalist

    Rodica MAHU jurnalist

    Mihai URCANU redactor

    Antonina SRBU jurnalist

    Dorin SCOBIOAL jurnalist

    Victoria MRGINEANU director al revistei de Cultur i Creaie Literar a Tinerei Generaii Clipa

    Sideral

    Alexandru BANTO redactor-ef al revistei Limba Romn

    Ludmila VASILOV - vicedirector DVV International

    Romeo CEMRTAN - cercettor tiinific, custode Complexul pova-Saharna, Muzeul Naional de

    Etnografie i Istorie Natural.

    Petru CEMRTAN - custode Complexul pova-Saharna, Muzeul Naional de Etnografie i Istorie

    Natural.

    Cornel SOLOMON director al Liceului Teoretic Ion Creang Chiinu

    Ion NEAGU Fundaia Mold-Eurovector, ex-deputat n primul Parlament

    Varvara BUZIL cercettor tiinific al Muzeului Naional de Etnografie i Istorie Natural