Ro mâ nia 2007: rãz boi cul tu ral, crizã po li ticã i ar mis ti iu re ... - … · 2008. 10. 8. · Romanian Political Science Review • vol. VII • no. 3 • 2007 Ro mâ nia

Romanian Political Science Review • vol. VII • no. 3 • 2007

Ro mâ nia 2007: rãz boi cul tu ral, crizã po li ticã şi ar mis ti ţiu re li gios

MIHAIL NEAMŢU

„L’optimisme est une fausse espérance à l’usage des lâches et des imbéciles.L’espérance est une vertu, virtus, une détermination héroïque de l’âme.

La plus haute forme de l’espérance, c’est le désespoir surmonté.“Georges BERNANOS

Tim puri noi

Pen tru toţi cei care îşi socot bi o gra fia per so nală şi des ti nul co mu ni tar în ves tite cu sens, anul 2007 a în ce put pro ba bil cu această evi dentă re flec ţie re tros pec tivă: Ro-mâ nia tră ieşte ul tima con se cinţă a că de rii cor ti nei de fier. Co mu nis mul a fost con-dam nat ofi cial de pre şe din tele na ţi u nii, iar apar te nenţa la clu bul sta te lor eu ro pene im pune obli ga ţia unui pro iect is to ric. Cum anume ne vom trăi li ber ta tea nu poate să nu fie în tre ba rea zi lei. Ce anume s-ar pu tea salva din uma ni ta tea noas tră peste un se col? Cum se con fi gu rează reac ţia eto su lui creş tin în faţa in terjec ţi i lor incubate de de mo nul ne pă să rii? Ce tran şee pre pară răz bo iul cul tu ral al lu mi lor de mâine? De ce sun tem mă ci naţi de pa ra do xul dez bi nă rii în timp ce in trăm într-o ne des lu-şită, încă, Uni une Eu ro peană? Care sunt po li ti cile pu blice care ar pu tea asuma va lo-rile şi ere di ta tea unor tra diţii re li gioase re pre zen ta tive pen tru spa ţiul ro mâ nesc?

Sun tem la do uă zeci de ani după dă râ ma rea Bi se ri cii Sf. Spiridon-Vechi din Bucureşti (fon dată în 1680), la o amară tricennalia da to rată re vol tei mi ne ri lor din Va lea Ji u lui (au gust 1977), la aproape pa tru de ce nii după ale ge rea lui Nicolae Ceauşescu pre şe dinte al Con si li u lui de Stat din Ro mâ nia, la ju mă tate de veac după ares ta rea şi în tem ni ţa rea lui Sandu Tudor (mo na hul Agathon) – mem bru al gru pă-rii „Ru gul Aprins“ –, la şai zeci de ani după ina u gu ra rea Ca sei Pri e te niei ro mâno-so-vi e tice (ur mată de in terzi ce rea unor au tori pre cum Mihai Eminescu, Pe tre Ispirescu, Gheorghe I. Brătianu ori Vasile Băncilă). Cul tura me mo riei şi va lo rile pro xi mi tă ţii par se rios pe ri cli tate de plaga ci nis mu lui de mo cra tic. Chi pul hi dos al co mu nis mu-lui – o com bi na ţie rară, dar nu irepetabilă de mi ze rie, de la ţi une şi min ci ună – pare să fie ui tat sub pre si u nea dic to nu lui ce le bri tă ţii. Oa me nii de pun net vo tu rile de că u tare brută a fai mo su lui rating. Mo les ta rea fi in ţei se pro duce prin ex ce sul de pre-zenţă imagologică. Bolgiile nean tu lui co lec tiv sunt stereotipiile te levi zate. Nici po-că inţa tai nică pen tru tre cut, nici aten ţia pro fe tică la vi i tor nu par so lu ţi ile agreate de „ma rele pu blic“. Un con for mism re li gios ru ral, con sfin ţind ipo cri zia cu tu mei şi mo rala su prafe ţei e ime diat se con dat de apos ta zia ve selă a unei ur ba ni tăţi ali e nate. Din aceste ră dă cini amorfe s-au năs cut con sti pa ţia ci vică şi in di ges tia spi ri tu ală ca boli au toh tone ale no u lui homo otiosus. Fi ind „ome neşti, prea ome neşti“, aceste ma-la dii ajung să im preg neze şi fi brele ne vă zute ale cor pu lui eclezial1.

1 Ne lipseşte încă o sociologie a complexităţii faptului religios contemporan din România, deşi pentru multe sugestii sunt dator colegului Mirel Bănică, autorul unui important număr de articole pe acest subiect în publicaţiile culturale centrale (e.g., Dilema Veche). Un diagnostic teologic


748 MIHAIL NEAMÞU

Res tanþele re to ri cii şi gripa in sti tuþionalã

Avem, în tre toate ţă rile eu ro pene, cei mai mulţi li cen ţi aţi, masteranzi şi doc-tori în te o lo gie pe cap de lo cu i tor. Aceasta nu în seamnă că eru di ţia a inun dat cumva raf tu rile din li bră ri ile re li gioase ori că edi tu rile sunt po to pite cu ma nus-crise scăl date în nim bul ex ce len ţei. Nu: cele mai bune texte des pre cre dinţa îna in-ta şi lor – de la is to ria mo na his mu lui mol dav până la exe geza ope rei pr. Du mi tru Stăniloae – sunt scrise de au tori cu pre că dere stră ini. Me di o cri ta tea li te rară a trăi-ris mu lui lo cal aduce foarte greu Or to do xia noas tră în cir cu i tul dez ba te ri lor in terna-ţionale1. Nu poţi con testa, în schimb, fap tul că se joacă me reu o miză acolo unde apar vo cile ca to li cis mu lui – e.g., Papa Benedict al XVI-lea2. Su ve ra nul Pon tif im-pune res pect – prin operă, charismă, vorbă şi faptă –, chiar dacă poate cu lege instan ta neu an ti pa tii pe mă sură. Li de ri lor ecle zi as tici le re vine, aşa dar, res pon sa-bi li ta tea an ga jă rii di a lo gu lui cu eli tele cul tu rale sau teh no cra ţii de ci zionali, fără de care se naşte schi zo fre nia sau vertebrează au tis mul in sti tu ţional. Or, este mai de grabă in con tes ta bil eşe cul efor tu ri lor cen tre lor epis co pale şi me tro po li tane de ge ne rare a unor con ver sa ţii ca pa bile să ches ti o neze pro iec tul de so ci e tate al Ro mâ-niei la în ce pu tul se co lu lui XXI3. În mare mă sură, acesta este ecoul lip sei de au to ri-tate reală a struc tu ri lor ecle zi as tice lo cale – cele care stau la te me lia Bi se ri cii si no dal-au to ce fale şi fără de care rea li ta tea ex pe ri en ţei creş tine a vie ţii este pusă ime diat în dis cu ţie4.

Ta to na rea pre sei, de ve nită „a pa tra pu tere“ în ţă rile de mo cra tice, ar fi pu tut con sti tui man da tul unui de par ta ment eclezial aparte, che mat să dezamor seze – cu

schiţat acestei stări de fapt poate fi depistat la Teodor BACONSKY, Ispita binelui, Editura Anastasia, Bucureşti, 2001.

1 Aceste dificultăţi ale conectării lumii ortodoxe vernaculare la dezbaterile intelectuale europene au fost relevate de întreaga operă a lui Alexandru DUŢU, între care merită semnalate câteva titluri: Coordonate ale culturii româneşti în secolul XVIII (1700-1821): studii şi texte, Editura Pentru Literatură, Bucureşti, 1968; Romanian Humanists and European Culture: A Contribution to Comparative Cultural History, Editura Academiei, Bucureşti, 1977; European Intellectual Movements and Modernization of Romanian Culture, Editura Academiei, Bucureşti, 1981; Political Models and National Identities in „Orthodox“ Europe, Editura Babel, Bucureşti, 1998. Rădăcinile istorice ale acestei situaţii au fost studiate de Daniel BARBU, Byzance, Rome et les Roumains. Essai sur la production politique de la foi au Moyen Âge, Editura Babel, Bucureşti, 1998.

2 Un exemplu remarcabil de angajament hermeneutic îl reprezintă Papa Benedict XVI, a cărui prezenţă publică nu trece niciodată neobservată. V., de pildă, Joseph RATZINGER, Sarea pământului. Creştinismul şi Biserica Catolică la cumpăna dintre milenii (Convorbiri cu Peter Seewald), trad. T. Soroceanu, Editura Sapientia, Iaşi, 2004; Marcelo PERA & Cardinal Joseph RATZINGER, Without Roots: The West, Relativism, Christianity, Islam, Basic Books, New York, 2006.

3 Iuliana CONOVICI, „L’orthodoxie roumaine et la modernité. Le discours officiel de l’Église Orthodoxe Roumaine après 1989“, Studia Politica. Romanian Political Science Review, vol. IV, no. 2, 2004, pp. 389-420.

4 Argumentul ecleziologic avansat de mitropolitul Ioannis Zizioulas în favoarea priorităţii ontologic-temporale a Bisericii locale, centrată pe comuniunea euharistică, rămâne în picioare. V., John ZIZIOULAS, Being and Communion: Studies in Personhood and the Church, St. Vladimir’s Seminary Press, Crestwood, NY, 1997; IDEM, Eucharist, Bishop, Church: The Unity of the Church in the Divine Eucharist and the Bishop During the First Three Centuries, Holy Cross Press, Brookline, MA, 2004. Episcopul german Walter Kasper a reluat teza lui Zizioulas într-o dezbatere semnifica-tivă cu fostul teolog oficial al Congregatio fidei, Cardinalul Joseph Ratzinger, comentată de Philip BLOSSER, „The Kasper-Ratzinger Debate and the State of the Church“, New Oxford Review, April 2002, pp. 18-25.


Rãzboi cultural, crizã politicã ºi armistiþiu religios 749

un lim baj re la xat şi în drăz neţ – toate os ti li tă ţile gra tu ite, ali men tate de pre ju de cată ori ră u tate. Avem parte de laicismul agre siv al jur na liş ti lor gră biţi, de su per bia co men ta to ri lor ar ţă goşi sau ne pă sa rea ad mi nis tra to ri lor ig nari. Toţi pot distorsiona cu in fi nită non şa lanţă mi zele vaste ale Cre zu lui creş tin. Deşi co ri genţi la dis ci plina „is to ria creş ti nis mu lui“, aceşti falşi v.i.p se pro nunţă zi şi noapte cu ve he menţă ulu i toare asu pra unor ches ti uni pen tru care nu doar re zerva dilematică, ci mai ales com pe tenţa bi bli o filă şi ri goa rea lo gică sunt parte din în săşi al chi mia în tre bă rii. Avem apoi ca te go ria ade ren ţi lor pu dici – oa meni re li gi oşi pre o cu paţi în mod le gi-tim de spi ri tu a li ta tea per so nală şi edi fi ciul eclezial, în răs pă rul ac ţi u nii pu blice. În sfâr şit, res pon sa bile pen tru ca ri ca tura mediatică a tra di ţiei or to doxe sunt vo cile ru di men tare gata să in va deze spa ţiul au toh ton cu ob se sii mi to lo gice, sus pi ci uni an ti ca pi ta liste şi toată glagoria în drep tă ţi rii de sine. Măr tu ri si rea pri vată de vine o in cri mi nare a res tu lui în con ju ră tor. În lo cul epifaniei si ne lui lăr git, ob ţi nut prin as-ceza răb dă rii şi mi nu nea ge ne ro zi tă ţii, des co pe rim procuro rul gră bit, gata să-l pi-ardă pe ce lă lalt într-un ce ţos „lasă-mă!“.

Pe de altă parte, Or to do xia au toh tonă pro pune – în ter meni ofi ci ali – for ja rea unor foarte pu ţine şi in certe ca te go rii de gân dire ca pa bile să cu prindă ne li niş tile aces tui de but de mi le niu. Pu ţine ex cla ma ţii par să ab soarbă du re rile vea cu lui, într-un con sens de plin cu ethos-ul bi blic şi pathos-ul pa tris tic. Mai cu seamă la con tac-tul cu ti ne rii, lip seşte de du bla rea iro nică, ver bul propedeutic şi poate chiar, în trena fai mo şi lor yurodîvîi, ex pu ne rea la ri di col1. Ne nu mă rate pa ro hii oferă în pre ţul sta bi li-tă ţii ga ran ţia tristă a în cre me ni rii. Ne vroza ju ve nilă concurează de pre sia geronto-crată. Ver dic tul obiectivităţii, pe semne, se amână. Pe fon dul mu ta ţi i lor axi o lo gice glo bale, ex trem de ra pide şi im pre vi zi bile, pre gă ti rile in terne ale Bi se ri cii noas tre pen tru se co lul XXI par neconvingătoare. Pe lângă as pec tele le gate de in te gri ta tea du hov ni cească, dog ma tică şi li tur gică a Or to do xiei, ches ti uni in terne de o po trivă ur-gente – cum ar fi dis ci plina mo nas tică, com ba te rea ne po tis mu lui, se lec ţia com pe ten-ţe lor, transpa renţa fis cală, pra vila ma na ge ri ală, lan sa rea unor cam pa nii me dia subtile şi atrac tive – nu par să facă obi ec tul unui exa men cri tic, la ni vel cen tral sau lo cal2.

Gân di rea pro fe ticã şi re fu zul sec ta ris mu lui

O mai fle xi bilă spe ci a li zare a func ţi i lor în apa ra tul ecle zi as tic, dez bă rat de false re de venţe ar oferi po si bi li ta tea co or do nă rii efor tu ri lor dis pa rate ale co mu ni-tă ţi lor pa ra lele. În acest fel, iden ti fi ca rea parteneriatelor cu di fe ri ţii poli ai so ci e tă-ţii ci vile – se cu lari şi re li gi oşi – n-ar fi atât de gre oaie. Fără ali anţe, coa bi ta rea în gra ni ţele Uni u nii Eu ro pene va fi ex trem de di fi cilă. Man da ri nii secularismului cos mo po lit se ra di ca li zează con stant, aşa în cât Bi se ri cii îi re vine sar cina de se nă rii chi pu lui pro teic al vi i to ru lui. Aflate sub pre si u nea de mo gra fică ex ternă, fa mi li ile creş tine din Eu ropa vor tre bui să re des co pere vi ta li ta tea spe ran ţei. Or, psi ho lo gia

1 O încercare de acest fel aparţine ierom. Savatie BAŞTOVOI, Între Freud şi Hristos, Editura Marineasa, Timişoara, 2005. Studiul clasic pentru perioada patristică rămâne semnat de Teodor BACONSKY, Râsul patriarhilor, Editura Anastasia, Bucureşti, 1996.

2 Prin comparaţie, v. analiza nemiloasă a teologului Louis BOUYER, La décomposition du catholicisme, Éditions Aubier, Paris, 1968, care anunţa imediat după Conciliul Vatican II prăbuşirea structurilor tradiţionale de autoritate ale Bisericii Romano-Catolice, oricum mult mai puternic baricadată instituţional în faţa secularizării moderne.


750 MIHAIL NEAMÞU

la men ta ţiei se de pă şeşte nu mai prin re des co pe ri rea va lo rii soteriologice a mun cii, într-un ca dru exis ten ţial care su primă in vi dia şi re cu noaşte drep tul na tu ral la avu-ţie (me ta fora sâ nu lui lui Avraam). O re le gare a di a lo gu lui în tre te o lo gie şi eco no-mie, aşa dar, ar rec ti fica vi zi u nea asistenţialistă des pre ra por tul în tre Bi se rică şi stat. Nici o formă de opor tu nism elec to ral nu tre buie să in terzică eva lu a rea sce na-ri i lor pe si miste des pre vi i tor. Un co men ta tor avi zat, tâ nă rul bi zan ti no log Pe tre Guran, sem nala cân dva po si bi li ta tea transfor mă rii Bi se ri cii într-o „sectă de pro vin-cie“1. Ca u zele sunt su ge rate, aproape le tal, de sta tis tici: inadaptarea re li gi o zi tă ţii tra di ţionale la no ile date an tro po lo gice, so ci ale şi eco no mice în func ţie de care se mo di fică şi re to rica Bi se ri cii.

Dra ma tica reconfigurare a lu mii sa tu lui prin transfor ma rea re sur se lor şi mij-loa ce lor de pro duc ţie îm pre ună cu noul cod al mun cii ca pi ta liste va obliga la re dis-tri bui rea ac cen te lor catehetice, pas to rale şi li tur gice. Tre buie să ac cep tăm fap tul că, prin dis pa ri ţia ul ti me lor aşe ză minte ţă ră neşti tra di ţionale, Ro mâ nia se va des părţi în ur mă to rul de ce niu de rit mu rile şi con ţi nu tu rile creş ti nis mu lui folc lo ric – cu-tume şi va lori pen tru care George Enescu, Lu cian Blaga, Mircea Eliade sau Ernest Bernea şi-au păs trat ne clin tită ad mi ra ţia. În tre amin ti rea co li vei şi ata şa men tul pen tru laptop, în tre bo va ris mul păşunist şi faustismul teh no lo gic, în tre stag na rea nombrilistă şi mo der ni za rea decerebrată – o masă uri aşă de oa meni ca ută ca lea de mij loc. Dacă o si tu are te o lo gică în lume sub or di nea to ta li tă ţii asumă cele trei sta gii ale temporalităţii (tre cut, pre zent, vi i tor), orice mă du lar al unei fa mi lia christiana va ve dea în prog noza so ci ală, con so li da rea spi ri tu ală, an ti ci pa rea po li tică ges turi fun-da men tale de asu mare a vi i to ru lui2.

Chiar şi nu mai cal cu lul su pravi e ţui rii ar pu tea încuraja Bi se rica să ane xeze lec tura lui Max We ber citi ri lor din Ceas lov. O ase me nea ne vo inţă ne-ar apro pia de te me li ile ne vă zute ale re la ţiei din tre re li gie şi mo der ni tate. Este lim pede fap tul că ade vă rul transcen dent al Evan ghe liei nu re glează axi o ma tic va li di ta tea ine vi ta bil se cun dară a unui anu mit com por ta ment ci vic sau pro gram eco no mic. Re per to riul te o lo gico-po li tic al tra di ţiei ră să ri tene a fost, în mod con stant, unul po li fo nic: di fe-riţi ac tori pu blici şi-au ex pri mat pre fe rin ţele într-un câmp care va ri ază de la sim pa-tia pen tru sultanismul te o cra tic sau creş tin-de mo cra ţia pru dentă până la fi o rul anarho-li be ra lis mu lui. Dez ba te rea con sen su ală asu pra aces tor idei nu a avut loc şi, de altfel, in de ci zia în săşi ne-ar fi pu tut pune pe gân duri. Ne go ţul le neş al te o lo-gi lor or to docşi cu sur sele gân di rii po li tice apu sene – de la Aristotel, Xenofon sau Ci cero la Serghei Bulgakov, Jacques Maritain ori Leo Strauss – pare foarte bine în-ce tă ţe nit, deşi pro tec ţia im pe ri u lui a dis pă rut de aproape cinci sute de ani pen tru greci şi aproape un se col pen tru ruşi3.

Să fie această în târ zi ere o sim plă în tâm plare, da to rată ex ce su lui de bi ro cra ţie ti pic pen tru sud-es tul eu ro pean? Sunt semne că ab senţa unei stra te gii pe ter men lung e o mai ve che hibă. Sunt de ce nii de când ne lip sesc, în această parte de lume,

1 Petre GURAN, „Naţiunea română va fi istorie iar BOR o sectă de provincie“, Ziua, 7 martie 2005.

2 Pentru câteva repere ale dezbaterii etice în teologia ortodoxă contemporană, v. John BRECK, Darul sacru al vieţii, trad. de PS Irineu Pop Bistriţeanul, Editura Patmos, Cluj, 2001; Christos YANNARAS, Libertatea moralei, trad. de M. Cantuniari, Editura Anastasia, Bucureşti, 2002; H. Tristram ENGELHARDT, Fundamentele bioeticii creştine – perspective ortodoxe, trad. de S. Moldovan, Editura Deisis, Sibiu, 2005.

3 Am dezvoltat această critică într-un eseu introductiv se cuvine aprofundat, Mihail NEAMŢU, Gramatica Ortodoxiei. Tradiţia după modernitate, Editura Polirom, Iaşi, 2007, pp. 9-38.



pro gra mele te ma tice de burse doc to rale şi post-doc to rale cu vo ca ţie eu ris tică şi interdisciplinară. Ro mâ nia nu are un pro gram na ţional de sti pen dii care să în ce ti-nească, poate, pro ce sul de „mi grare a creierelor“. Nu doar stu diul avan sat al politologiei, al ar hi tec tu rii sau al bioeticii este ne gli jat, ci chiar te o lo gia sis te ma tică, is to ria bi blică ori filosofia con ti nen tală se apro fun dează pe cont pro priu. Me di o cri-ta tea abi sală a vie ţii noas tre pu blice îşi are ră dă ci nile în această ca renţă ge ne ra li-zată. Eli tele in te lec tu ale for mate în Oc ci dent sunt obli gate să ac cepte aici ra pida deprofesionalizare – ocu pând, în cele mai bune ca zuri, pos turi în ad mi nis tra ţie, di plo ma ţie, mass-me dia. Nu avem cen tre de cer ce tare care să găz du iască pro iec tul unei is to rii com pa rate a re li gi i lor pe te ri to riul ro mâ nesc şi ne lip seşte încă bi bli o-gra fia ex ha us tivă des pre Bi se rica or to doxă lo cală – acea du zină de mo nogra fii care s-ar cu veni apoi tra duse în câ teva limbi de cir cu la ţie in terna ţionale. Pen tru a da un sin gur exem plu, un Lord Acton In sti tute este foarte greu de ima gi nat pen tru Bucureş tii ur mă to ri lor ani. Avem, în schimb, case de va canţă epis co pale, fără ca acolo să se des fă şoare lec tura te o lo gică a ma re lui ca non al cul tu rii eu ro pene sau mă car edi ta rea cri tică a iz voa re lor sale1.

De ce este greu să în ţe le gem că, pen tru atin ge rea vă mi lor văz du hu lui, ex por-tul de evla vie con tează cât im por tul ide i lor clare şi lim pezi? O în să i lare dintr-un vechi Mi nei sla von zice: „Omul fără în vă ţă tură este vită, chiar dacă face fapte bune, sunt ne să rate şi ast fel şi bi se rica fără cărţi este ase me nea chi pu lui fru mos care nu are ochi, adecă unei feţe oarbe care nu vede lu mină, nici dul ceaţa ei“. Iu bi-rea de os te neală şi pre ţui rea cărţii sunt me rite care ar pu tea în lo cui re fle xele nar ci-siste ori litomania en de mică din gră dina Bi se ri cii. Altmin teri, ju de cata strâmbă şi con fu zi ile de pla nuri se vor în mulţi. Din ex cep ţii, pa ra lo gis mele de vin locuri co-mune iar bu nul-simţ dezer tează co ra bia. Iată două exem ple care au scos la iveală magma de re sen ti ment şi con fu zie care se as cunde, pe semne, în adâncurile psi ho-lo giei co lec tive a ro mâ ni lor de as tăzi.

Kulturkampf, über alles: ca zul icoa ne lor

Re cent, „dis puta icoa ne lor“ a in di cat di men si u nile po la ri ză rii în tre discursul ex pli cit anti-creş tin re vi zi o nist, care do reşte instrumentalizarea sta tu lui ca forţă de ex ter mi nare a ori că ror sim bo luri re li gioase din spa ţiul pu blic şi apo lo ge tica in ca pa-bilă să dis tingă în tre spa ţiul au to nom al în vă ţă mân tu lui mo dern (i.e., plu ra lis mul so ci e tă ţii) şi des ti na ţia esenţialmente cultică a cin sti rii icoa ne lor (i.e., mistagogia li-tur gică). Evi dent: nu por no gra fia abun dentă, fi xa ţia nar co tică şi cul tul ado les cent al ni co ti nei – ali ate cu de grin go lada bi bli o te ci lor şco lare şi să ră cia no i lor curricula par să ne pre o cupe, ci „at mos fera os tilă şi de gra dantă“ in dusă, pe semne, de chi pu-rile sfinte. Un tri cou im pri mat „Che Guevara“ nu in stigă oare, mai eloc vent, la te-ro ris mul de stradă? De ce nos tal gia pen tru URSS trece drept sim plă can doare, în timp ce sim pla lec tură a po e zi i lor lui Radu Gyr e ime diat ră pusă de in vec tiva „li te-ra tură fas cistă“? Asi me tria e fla grantă şi du re roasă. Trăim vre muri ob se date de te-leolo gii stra nii şi ca u za li tăţi ima gi nare. De ce, frec vent, atât de uşor2?

1 Ortodoxia americană indică cele mai ferme simptome de reabilitare instituţională, în absenţa sprijinului etatist: viaţă monastică, educaţie privată, edituri, şcoli teologice, centre de cercetare etc.

2 Paul HOLLANDER, The End of Commitment. Intellectuals, Revolutionaries, and Political Morality, Ivan R. Dee, Chicago, 2006.


752 MIHAIL NEAMÞU

Pa ra do xal, cu pu ţin timp îna in tea aces tui scan dal, re pre zen tan ţii is la mici în Ro mâ nia ce ru seră – nu fără sim pa tia ce lor lalte culte – criminalizarea ofen se lor aduse la adresa ori că ror sim bo luri re li gioase. Or, is to ria ne spune că re li gi ile sau doc tri nele fi lo so fice – ar ha ice sau mo derne – nu pot subzista în ab senţa po le mi ci-lor care in clud situa ţii de nudă sin ce ri tate. To le ranţa nu în seamnă sen ti men ta lism va po ros ori ig no ranţă pre me di tată. Di a lo gul in clude con frun ta rea, ges tul eva lu ă-rii re ci proce, chiar sub o pri vire cri tică, per pe tuu re lan sată. Or, la câ teva săp tă mâni situa ţia s-a răs tur nat. Lim ba jul mi no ri tar al auto-victimizării şi re to rica dem ni tă ţii ofen sate au fost ac ti vate de pu ţi nii dar zgo mo to şii mi li tanţi atei din Ro mâ nia. Până să ajungă în fo rul ra ţi u nii sau la in stanţa bu nu lui-simţ, plân ge rile au fost spri ji nite de o „au to ri tate de stat au to nomă“ (sic) care, bazându-se pe mis tica se cu-lară a vi gi len ţei, du blează – pe ba nii pu blici – sar ci nile ga ran tate de pu te rile exe cu-tive şi ju de că to reşti ale sta tu lui li be ral cla sic: Con si liul Na ţional pen tru Com ba te rea Dis cri mi nă rii. Re co man da rea eli mi nă rii tu tu ror sim bo lu ri lor re li gioase din in sti tu-ţi ile sta tu lui sună fa mi liar ori că rui is to ric al re vo lu ţi i lor mo derne – de la zi lele Te-ro rii în Franţa anu lui 1789 la de mas că rile bol şe vice care au ur mat lu nii oc tom brie 19171. Pa sul ur mă tor ar fi se ches tra rea can ce la riei or di ne lor pre zi den ţi ale, in terzi-ce rea ju ră min te lor pe Bi blie, eli mi na rea cru cii din ci o cul ac vi lei de pe tri co lor şi cen zu ra rea „pre o ţi lor cu cru cea’n frunte“ din im nul na ţional2.

Pe de altă parte, s-a vor bit în me di ile bi se ri ceşti des pre „apos ta zia poporu-lui“. Să fi im pus oare această fi bri la ţie un răs puns cu su doare, li vrat prin tre pe ti ţii şi mar şuri? Nu şi dacă s-ar fi ana li zat mai în tâi im per ti nenţa ju ri dică a plân ge rii, ra por tul pro ble ma tic în tre lo ia li ta tea re li gioasă ne con di ţionată şi „li ber tă ţile ne ga-tive“ pre su puse de apar te nenţa la sta tul se cu lar mo dern3. Mai sunt apoi riscurile desacralizării în pro ce sul de pro duc ţie inflaţionară a obi ec te lor re li gioase (ico niţe, mă tă nii, can dele fa bri cate după re ţeta: mult kitsch, pu ţină no imă). Tra di ţia şi cre-dinţa – adică dru mul de la ima gine la Ar he tip – nu se pre dau cu pa si u nea utecistului con for mist, ci printr-o ex pe ri enţă ne mij lo cită, „faţă că tre faţă“. Prac tica subsidiarităţii ar fi adus poate mai multă lu mină în di rec ţia unei so lu ţii prag ma-tice. Atât in sti tu ţi ile le gi time ale sta tu lui, cât mai ales ekklesia au obli ga ţia în ves ti rii co mu ni tă ţi lor lo cale cu în cre dere şi res pon sa bi li tate. În sfâr şit, dacă Bi se rica ar fi avut la această oră un parteneriat real cu laicatul in struit – be ne fi ci ind de un co ti-dian, sta ţii ra dio, ca nale internet sau te levi zi uni spil cu ite, cu priză la ti ne rii stu-denţi şi an tre pre nori – mediatizarea aces tui caz s-ar fi fă cut altfel.

Li ber ta tea, dis cri mi na rea şi sim þul rea li tãþii

Re be li u nii ico no claste i-au ur mat dis pu tele în mar gi nea „le gii cul te lor“, con-tes tată de apă ră to rii mi no ri tă ţii re li gioase. Într-o ţară cu me mo ria cul tu rală grav am pu tată s-a vor bit des pre ris cul in sta lă rii imi nente a unei „noi in chi ziţii“ pe baze

1 Martin MALIA, History’s Locomotives: Revolutions and the Making of the Modern World, editat şi cu o prefaţă de T. EMMONS, Yale University Press, New Haven, Conn., 2006.

2 Vasile OLTEAN, Imnul naţional „Deşteaptă-te Române“. Scurt istoric, Editura Orientul Latin, Bucureşti, 1998.

3 Despre limitele uitate ale politicului confiscat de utopiile modernităţii, v. Robert CONQUEST, The Dragons of Expectation: Reality and Delusion in the Course of History, W. W. Norton & Co., New York, 2004.



re li gioase. În tre bă rile de ci sive – cele le gate de po si bi li ta tea te o re tică şi prac tică a pri va ti ză rii iden ti tă ţii re li gioase, multipli ci ta tea mo de le lor de laicitate, mi to lo gi ile con sen su lui mo dern (li be ra lism vs. comunitarism), vi ci ile ingineriilor so ci ale – s-au re tras în faţa discursu lui apo ca lip tic al unor li deri ONG, în gri jo raţi – de această dată – că li ber ta tea de ex pre sie se cu lară este ame nin ţată de noua Lege a cul te lor (nr. 489/2006), care anula De cre tul nr. 177/1948 im pus de re gi mul co mu-nist. Ce spune însă fai mo sul şi con tes ta tul art. 13, alin. 2 al Le gii? „În Ro mâ nia sunt in terzise orice forme, mij loace, acte sau ac ţi uni de de făi mare şi în vrăj bire re li-gioasă, pre cum şi ofensa pu blică adusă sim bo lu ri lor re li gioase“. Or, acest pa ra graf nu face de cât să în tă rească art. 29/alin. 4 din Con sti tu ţie care pre vede că „în re la ţi-ile din tre culte sunt in terzise orice forme, mij loace, acte sau ac ţi uni de în vrăj bire re li gioasă“. Ca orice stat mo dern, Ro mâ nia încura jează, aşa dar, mo de ra ţia în dez-ba te rea re li gioasă şi re co mandă pru denţa în dez ba te rea cul tu rală. Sta tul îşi păs-trează ne u tra li ta tea epis te mo lo gică prin fap tul că nu de cide apri o ric aug men ta rea sau re du ce rea nu mă ru lui de sim bo luri re li gioase. Disuadând orice por nire la „ofensa pu blică adusă sim bo lu ri lor re li gioase“, le gea in vită ce tă ţe nii Ro mâ niei să ac cepte ex tin de rea con cep tu lui ilu mi nist de „bune mo ra vuri“ într-o sferă exis ten-ţi ală a mo ra li tă ţii spe ci fic post-kan ti ană.

Cu alte cu vinte, sta tul re cu noaşte drep tul subiec tu lui po li tic la dem ni tate într-un sens mai larg, care in clude şi sen ti men tul re li gios. Acte fi zice pre cum pro fa nă rile de ci mi tire îşi vor rări poate ocu renţa, deşi nu mă rul de li ber-cu ge tă tori me ta fi zici ar pu tea creşte în re le vanţa pi ta go re ică. O sin gură ana lo gie e poate su fi ci entă. Deşi re pre zintă, prima facie, un sim plu act bi o lo gic, prac ti ca rea co pu la ţiei în tre oa meni nu este li beră de orice res tric ţii în spa ţiul pu blic. Drep tu rile de ex pri mare li beră ale ce lor lalte ma mi fere au, pa ra do xal, în tâ ie tate. Şi to tuşi: fără aceste în gră diri nu s-ar fi năs cut poate psi ho lo gia lui Caravaggio, me mo ri ile mar chi zu lui De Sade, bi o gra-fia pri vată a lui Oscar Wilde, filmografia Pasolini, căr ţile Edi tu rii Trei1. Sunt şi la noi gru pări cul tu rale avan gar diste care au con tes tat „bu nele mo ra vuri“ pro te jate ofi cial de art. 26, alin. 2 din Con sti tu ţia Ro mâ niei. La fel, deşi mo ni to ri zate de CNA, pro-gra mele TV ating une ori pra gul abisalităţii lu brice. Stan duri de li te ra tură por no gra-fică în toate va ri an tele se pot găsi ori unde. La fel, prin grija edi li lor Bucureştiului, ba ru rile de noapte ori in dus tria „sex-shops“ de bu şează mai aproape de bi se ri cile Pa tri ar hiei or to doxe de cât, even tual, de se di ile re zis ten ţei postmoderniste. Pe scurt: ori cât de con sti tu ţionale, „bu nele mo ra vuri“ nu ne-au fă cut con tem po rani cu Erasmus. Ne în toar cem, ast fel, din spre do me niul drep tu lui că tre sfera cul tu rii. Blas-fe mii, jig niri, enor mi tăţi ide o lo gice se vor pu tea con suma li niş tit, în con ti nu are. Sta tul ro mân in vită la for ma li za rea ju ri dică a no ţi u nii de pace re li gioasă, canalizând dez ba te rile pe seama sem ni fi ca ţiei sim bo lu ri lor sa cro sancte în sfera cul tu rală.

Men ţi nând ace eaşi ana lo gie, ve dem că deşi no ţi u nea de „bune mo ra vuri“ este re gle men tată con sti tu ţional, ex hi bi ţi o nis mul ero tic atinge cu uşu rinţă do me niul pu blic (li te ra tură, internet, TV etc.). In te re sează, deci, mai pu ţin con se cin ţele dezas-truoase ale li be ra li ză rii por no gra fiei şi mai mult in terzi ce rea prin ci pi ală a ofen sei sim bo lu ri lor sa cre2. Ceea ce so ci e ta tea ro mâ nească des co peră cu ade vă rat as tăzi

1 Legitimarea culturală şi politică a pornografiei se leagă de modernitatea iacobină, iar mai puţin de tradiţiile protestante americane. V., Lynn HUNT, „Pornography and the French Revo lu-tion“, în IDEM (ed.), The Invention of Pornography. Obscenity and the Origins of Modernity (1500-1800), Zone Books, New York, 1996, pp. 301-339.

2 David BENTLEY HART, „The Pornography Culture“, The New Atlantis 6, Summer 2004, pp. 82-89; IDEM, „The Anti-Theology of the Body“, The New Atlantis 9, Summer 2005, pp. 65-73.


754 MIHAIL NEAMÞU

nu este pe ri co lul imi nent al in sur gen ţei re li gioase, ci lipsa de con sens ci vic la care mo der ni ta tea – ca epocă is to rică – îşi pre dis pune adep ţii. De o cam dată, nu Bi se rica este in sti tu ţia ca pa bilă să fi xeze amenzi ori să fa brice că tuşe pen tru de lic tul de opi-nie al unui ano nim. Mi li tan ţii ONG sunt, mai de grabă, gră biţi să re gleze etatist va lo rile, con tes tând – printr-o etică spe ci fic re vo lu ţionară – le gi ti mi ta tea na tu rală a ideii de re pre zen tare po li tică şi de ci zie par la men tară. Or, un stat neprotejat de vi gi lenţa ce tă ţe nească este uşor de cap tu rat: eu ta na sia, po li ga mia, drep tul la ma-riaj prin in cest şi, la li mită, în ce tă ţe ni rea ori că rui tabu vor pu tea să os to iască pofta de pro gres şi eman ci pare a mi no ri tă ţi lor de orice fel. Di a lec tica vi o len ţei prezumată la in tersec ţia ori că rei ca uze mar gi nale cu cen trul im pune, pe semne, so lu ţia com-pro mi te rii po li ti cu lui în suşi. Este ilu zia neomarxistă a re con ci li e rii din care, peste ca pe tele ple cate ale pu te rii exe cu tive, le gis la tive şi ju de că to reşti, s-a năs cut şi in sti tu ţia Con si li u lui Na ţional pen tru Com ba te rea Dis cri mi nă rii.

Frica de cen zură este, în plus, ine gal dis tri bu ită. S-a ob ser vat prea rar fap tul că le gis-la ţia din Ro mâ nia nu oferă, to tuşi, drep tul la li beră ex pri mare fără alte ca li fi cări su pli men tare. Con tes ta rea Ho lo ca us tu lui – o abe ra ţie pe care ame ri ca nii o cen zu-rează aca de mic, cul tu ral, po li tic, dar nu şi ju ri dic – poate tri mite o per soană în puş că rie pen tru o pe rioadă de la „şase luni la cinci ani“ (art. 6, Or do nanţa gu ver na-men tală 31/2002). Pe de altă parte, orice ne gare a marti ri u lui creş tin din în chi so rile co mu niste poate trece ne ob ser vată. Este un dezechi li bru care su ge rează că li mi tele sta tu lui în ac tul de le gi fe rare ar tre bui mult mai bine cir cum scrise. Este, în orice caz, foarte pro ba bil ca art. 13 al Le gii cul te lor să inhibe mai pu ţin ma ni fes tă rile anti-re li gioase ori anti-cle ri cale de cât le gea de con dam nare a negaţionismului cu pri vire la Ho lo ca ust. Cei mai mulţi par ti zani ai li ber tă ţii la ice s-au în gri jo rat cu pri vire la soarta cul tu rii pop sau rock, întrebându-se dacă blas fe mia – sau ofensa sen si bi li tă ţii unei gru pări re li gioase, fie şi do mi nante – va mai în că pea pe scena precarităţilor noas tre co mu ni tare. Mult mai pu ţini s-au gân dit la sta tu tul pu blic al psal mi lor de bles tem re ci-taţi în orice si na gogă tra di ţională, la se man tica tul bu ră toa re lor frag mente coranice des pre vir tu ţile să biei în jihadul con tra ne cre din ci o şi lor, la me ta fo rele san gvine şi în crun ta rea des po tică a ze i lor din Homer. Vom con damna cân dva oare toate re li gi-ile ca bas tioane ale dis cri mi nă rii apri o rice? Vom in terzice ex pli ca rea cu tu me lor or to doxe pen tru că această Bi se rică dis cri mi nează fe meia (Eva), fără drept la pre o-ţie, în faţa băr ba tu lui (Adam), în zes trat cu vo ca ţie sa cer do tală? Vom cere pre o ţi lor să aşeze cu orice preţ Ie ru sa li mul în pro xi mi ta tea paş nică a Gomorei1?

În faţa aces tor în tre bări, con sta ta rea re sem nată a lui Isaiah Ber lin ră mâne im-pla ca bilă: „Sim ţul rea li tă ţii nu poate fi în lo cuit“2. Doar o per soană lip sită de in te li-genţă her me ne u tică şi me mo rie is to rică – pe scurt: de ac ce sul vi tal la con text, subtext, metatext – ar pu tea fagocita atâ tea pe ri cole ima gi nare. Gă sim la ase me nea ex cese de mi o pie literalistă un nu măr egal de ra te uri exe ge tice. O „nouă in chi zi-ţie“ la ori zont, aşa dar? Nu toc mai, ci doar ie şi rea din infantilitatea unei stu pide me lo drame. Ro mâ nia re tră ieşte ade vă rul in co mod al lu mii lui Otto von Bismarck, acel Realpolitiker care a aşe zat Ger ma nia sfâr şi tu lui de veac XIX sub pa ra digma lui Kulturkampf. După dez ba te rea asu pra sta tu tul blas fe miei în spa ţiul pu blic, gene rată

1 Comparaţi această cronologie recentă cu istoria libertăţii propusă de Lord ACTON, Despre libertate, trad. L. Constantinescu şi M.-E. Avădanei, Editura Institutul European, Iaşi, 2000.

2 V., Isaiah BERLIN, Simţul realităţii. Studii asupra ideilor şi istoriei acestora, ed. Henry Hardy, introducere de Patrick GARDINER, trad. şi postfaţă de Laurian Kertesz, Editura Univers, Bucureşti, 2004.



în pri mă vara lui 2006 de scan da lul in terna ţional al ca ri ca tu ri lor, re gă sim as tăzi Babelul va lah unde, în lo cul si lo gis me lor per ti nente şi al ob ser va ţi i lor nu an ţate, zburdă so fis tica stri dentă a pa ti mi lor dez lăn ţu ite.

Ega li ta tea oarbã şi am ne zia is to ricã

Se uită fap tul, ates tat is to ric, că oa me nii sunt ani male sim bo lice care – in di fe-rent de gra dul de ci vi li za ţie – au ne voie să dis tingă în tre cu lori, va lori, re li gii, me-ta fi zici sau ide o lo gii. Ace iaşi oa meni tră iesc în de ob şte ten si u nea du re roasă a evi den ţei de-a nu co in cide me reu cu sinele lor lăr git şi mai bun. Dacă Mircea Eliade avea drep tate în des cri e rea fe no me nu lui su pravi e ţui rii re li gi i lor con tem po-rane pro ce su lui de se cu la ri zare, atunci nici o gâl ceavă în tre cruce şi semilună nu va pu tea ocoli un sis tem re fe ren ţial cul tu ral: ra por tul cu is to ria, de fi ni ţi ile con cep-tu ale, so ci o lo gia cu noaş te rii. Acest terţ – nu mit her me ne u tica crea toare1 – este hâr tia de tur ne sol pen tru orice in te li genţă verticalizată. Ie şind din sum bra eră a lup te lor con fe sionale, mo der ni ta tea eu ro peană nu poate eva cua con flic tul in terpre-tă ri lor, în frun tă rile si lo gis tice sau răz boa iele re to rice. Pe de altă parte, dis tin cţia în tre „pri e ten“ şi „duş man“ este greu de eva po rat în con struc ţia identitară. Un pri e ten afec tiv poate să fie ori când un ad ver sar te o lo gico-po li tic. Ră mâne ca aceste ca li fi cări tra di ţionale – re ţi nute în con frun tă rile din tre şco lile fi lo so fice ale An ti chi-tă ţii, de pildă – să nu de pă şească re gis trul demn al con ver sa ţiei: cas tra rea so ci e tă ţii ci vile prin ane xa rea ori că ror po le mici cul tu rale unei agende mo nopo liste a sta tu-lui va în semna de ce sul ra ţi u nii, apu sul li ber tă ţii şi re naş te rea bar ba riei. De această dată, chiar la noi acasă.

Le gea cul te lor a mai fost con tes tată din pers pec tiva, foarte se du că toare la prima ve dere, a ar gu men tu lui „ega li tă ţii şan se lor“2. Nu doar li ber ta tea ex pre siei ar fi pe ri cli tată, aşa dar, ci şi ce i lalţi doi pi loni ai tri ni tă ţii re vo lu ţionare: fra ter ni ta-tea şi ega li ta tea. De ce to tuşi con cep tul de „ega li tate a şan se lor“ este in su fi ci ent pen tru va li da rea li ber tă ţii prac ti ci lor re li gioase? În pri mul rând, pen tru că re la ti vi-za rea se man tică a no ţi u nii de re li gie pune, în Ro mâ nia, Eu ropa ori SUA, mari pro bleme de in terpre tare a do cu men te lor con sti tu ţionale, con ce pute într-o pe-rioadă în care creş ti nis mul era re li gia do mi nantă. Sta tul nu ope rează cu rea li tăţi de tip tabula rasa. Nici cul tele, nici sta tul nu sunt en ti tăţi lip site de me mo rie. „Ega li ta-tea şan se lor“ în seamnă oare ca Bi se rica scientologilor să re ven dice în Ro mâ nia le-gi ti mi ta tea pe care o are Bi se rica Greco-Ca to lică, cu ple iada sa de căr tu rari sau mar tiri transil vă neni?

Aşa cum arată nu me roase stu dii re cente, com por ta ment „re li gios“ au pu tut re-ven dica însă miş cări foarte di fe rite ca sti lis tică, me mo rie, cul tură ori sen si bi li tate po li-tică. Fe no me nul „New Age“ sau apa ri ţia fai moa se lor „New Religious Movements“ pune se rioase în tre bări le gate de gra ni ţele con cep tu ale ale ca te go riei „re li gie“ nu doar într-un sens aca de mic, ci prag ma tic. Care „zei“ pot ac cesa pan te o nul vi zi bil al mo der ni tă ţii? Mai mult, care re li gii pot be ne fi cia de spri ji nul so ci e tă ţii – ofe rit

1 Mircea ELIADE, Nostalgia originilor. Istorie şi semnificaţie în religie, trad. C. Baltag, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994, p. 102.

2 Dorin DOBRINCU, „Legea cultelor: text, subtext si context“, Revista 22, Anul XV (880), 19 ianuarie-25 ianuarie 2007.


756 MIHAIL NEAMÞU

prin in sti tu ţi ile sta tale cla sice? Secta AUM în Ja po nia ori secta MISA con dusă de Gre go rian Bivolaru se ca li fică oare pen tru ti tlul de par te neri so ci ali? Evi dent, o în tre bare si mi lară şi-o pun le gis la to rii bri ta nici ori ame ri cani când pri mesc ce re rea de re cu noaş tere din par tea unor aso ci a ţii is la mice ra di cale – care, deşi cu po ten ţial te ro rist, de cid să ope reze la ve dere, cel pu ţin pen tru o pe rioadă de timp.

Or, su ges tia că Ro mâ nia pro mo vează ac tiv dis cri mi na rea pe bază re li gioasă doar pen tru că cere exis tenţa de facto a 300 de per soane pen tru în scri e rea ca per-soană ju ri dică a unei Aso ci a ţii re li gioase şi 0,1% din popu la ţia ţă rii pen tru va li da-rea unui cult mi se pare în cel mai bun caz na ivă, dacă nu ten den ţioasă. Ar fi abe rant să cre dem că Ger ma nia sau Ita lia oferă as tăzi Bi se ri ci lor or to doxe au to ce-fale fa ci li tă ţile fis cale ori lo gis tice de care se bucură Bi se rica Ro mano-Ca to lică. Prin-ci piul pru den ţei cu care orice so ci e tate ma tură din punct de ve dere is to ric tra tează apa ri ţia al tor miş cări re li gioase mi se pare un semn de normalitate. Ob ţi ne rea re cu-noaş te rii, în sens he ge lian, pre su pune o di a lec tică is to rică de du rată şi tes tul fi de li-tă ţii, cu toate me ca nis mele transpa rente de le gi ti mare şi re pre zen tare pu blică1.

Nu toate cul tele re li gioase din lume pot avea efec tele sa lu tare asu pra so ci e tă-ţii ro mâ neşti pe care le-au avut deja Bi se ri cile tra di ţionale. Aces tea, în pri mul rând, ră mân par te neri so ci ali ai sta tu lui ro mân – fapt care jus ti fică be ne fi ci ile fi-nan ci are pri mite din bu ge tul pu blic. Nu pu tem ig nora nici di men si u nea is to rică a co mu ni tă ţii care – în sen sul ma jo ri tă ţii par la men tare – a le gi fe rat no ile ra por turi în tre stat şi Bi se rici. Re fle xele com pa ra ţi i lor fa cile şi gân di rea mi me tică sunt, aici, per ni cioase. În con tex tul ade vă ra te lor răz boaie cul tu rale pe care le duce Ro mâ nia este greu de în ţe les în gri jo ra rea atâ tor mi li tanţi faţă de soarta „cul te lor nere-cunoscute“. Această in fla ma ţie ver bală este inu tilă, dacă ţi nem cont de prin ci pi ile te o lo gice care încura jează multipli ca rea ad infinitum a fac ţi u ni lor re li gioase mai cu seamă în in terio rul unei anu mite tra diţii pro tes tante de tip apo ca lip tic. Or, nu doar un te o log or to dox, ci mai ales un ce tă ţean res pon sa bil al Ro mâ niei mo derne va so coti le gi tim şi in dis pen sa bil exa me nul prudenţial la care sta tul su pune aceste mi cro-co mu ni tăţi. Re cu noaş te rea cere me di eri, probe de re zis tenţă, in ves ti ţii de lungă du rată.

Sec tele ob scure care in vocă re ve la ţii re cente nu pot be ne fi cia de „pri vi le gi ile“ – în fapt: com pen sa ţi ile – Bi se ri cii Greco-Ca to lice, bu nă oară. În con tex tul în care cul tele se pot ca li fica pen tru spri jin fi nan ciar, iar aso ci a ţi ile nu, sta tul ro mân tre-buie să dis tingă în tre „aso ci a ţii re li gioase“ (care pri mesc doar viză de şe dere) şi „culte“ (care pri mesc drept la ce tă ţe nie). Ni meni nu poate ig nora con tri bu ţia pa tri-mo ni ală a Bi se ri ci lor tra di ţionale la bu năs ta rea cul tu rală şi ci vică a so ci e tă ţii ro mâ-neşti şi a Eu ro pei, în sens larg. Pen tru a da un exem plu politically incorrect, există as tăzi culte per fect le gi time ca or ga nisme ju ri dice, dar care n-au ofe rit ca po do pere ar hi tec to nice sau ico no gra fice com pa ra bile cu Mânăstirea Voroneţ din Bu co vina sau Bi se rica Sf. Trei Ie rarhi din Iaşi, nici mo nu mente de gân dire te o lo gică pre cum cele ale unui Grigorie Palamas, Paisie Velicikovski, Pavel Florensky sau Du mi tru Stăniloae, nici pro grame de ca ri tate so ci ală com pa ra bile cu cele ale Sf. Calinic de la Cernica (1787-1868) sau ale ar hi e pis co pu lui Luca Voino-Iasenetki al Crimeei

1 Lectura pe care o acord aici „recunoaşterii (die Anerkennung)“ hegeliene este îndatorată lui Terry PINKARD, Hegel's Phenomenology: The Sociality of Reason, Cambridge University Press, 1994, şi lui H. Tristram ENGELHARDT Jr., Terry PINKARD (eds.), Hegel Reconsidered: Beyond Meta physics and the Authoritarian State (Philosophical Studies in Contemporary Culture), Kluwer Academic Publishers, Dordrecht, 1994, editori ai unor studii angajate dintr-o perspectivă care contestă hermeneutica atee a lui Al. Kojève şi lectura reductivistă a lui Karl Popper.



(1877-1961)1. Or to do xia a tre cut, deci, tes tul re cu noaş te rii pu blice. Sunt culte care – având o altă „tă ie tură epis te mo lo gică“ – nu se pot apro pia mă car tan gen ţial de acest pa tri mo niu.

Pe scurt, prin ci piul li be ral al ne u tra li tă ţii – ori cât de dezirabil po li tic – este im ple men tat in con creto prin ac cep ta rea com pro mi su lui. În plus, în toată pe rioada dis pu te lor le gate de sta tu tul sim bo lu ri lor sa cre, ati tu di nea cul te lor neoprotestante faţă de Or to do xie a in di cat fap tul că, pe lângă un răz boi cul tu ral în plină des fă şu-rare, Ro mâ nia asistă doar la un ar mis ti ţiu de fac tură re li gioasă. Vi i to rul este, în chip dra ma tic, in cert.

Criza fa ta lis mu lui

De o cam dată însă, o în do ială gravă atinge stig ma tul identitar al Ro mâ niei mo-derne: nu re pre zintă oare „fon dul in tim-străin“ al pa si vi tă ţii noas tre so ci ale o pro iec-ţie a eto su lui creş tin? În faţa aces tei în tre bări, per cep ţia mul tor in te lec tu ali – altmin teri di fe riţi ca in te li genţă şi por tanţă – se con tractă spon tan, într-un gest re flex de apă-rare. Afec tul anti-or to dox al intelighenţiei pro gre siste vede ro mâ nul re li gios tră ind fa ta lis mul ca pe-o con dam nare abi sală. Ori en tul, horribile dictu, ar fi si no nim cu retardarea. Bi zan ti nis mul n-a în sem nat, chi pu rile, de cât bo va rism anis to ric şi va sa-li tate epigonică. Aceste slo ga nuri pa şop tiste fac, până as tăzi, ca ri eră pu bli cis tică. În plină „eră a vi du lui“, aple ca rea pre sei că tre sen za ţional acutizează pre ju de că ţile ide o lo giei se cu lare. În tâm plă rile fe ri cite care leagă is to ria co mu ni tă ţi lor lo cale de un vechi Crez sunt, cel mai ade sea, ig no rate. În schimb, fas ci na ţia mediatică pen tru negativitate (e.g., ca zul Tanacu) în deamnă „eli tele“ să-şi eta leze sus pi ci u nea faţă de „cre din ţele popu lare“, plu sând cu su per bie în di rec ţia ali e nă rii.

Cum s-ar pu tea ieşi din această cul tură a în ve ni nă rii? Ce anume ar pu tea vin-deca ţe su tul so cial de ră nile re sen ti men tu lui? Răs pun sul îşi dic tează sin gur ca-denţa: dis ci plina aten ţiei hermeneutice, re ten ţia ju de că ţi lor ca te go rice şi, mai ales, com pe tenţa in for mă rii. Pen tru a vorbi as tăzi des pre re le vanţa so ci ală a Bi se ri cii, ana lis tul se ba zează nu pe vagi im pre sii de sa lon, ci cu noş tinţe de is to rie, te o lo gie şi – de si gur – sta tis tică. Re la ţia de ca u za li tate în tre îna po ie rea va lahă şi as pi ra ţi ile eto su lui or to dox tre buie de mon strată si lo gis tic, iar nu enun ţată sen ten ţios, pe ton va ti ci nar. De o cam dată, da tele ex pe ri en ţei co ti di ene par să su ge reze că se pa ra ţia din tre re li gie şi so ci e tate nu se jus ti fică pen tru cei care do resc să în ţe leagă ge o gra-fia sim bo lică a Ro mâ niei con tem po rane. Creş ti nis mul tra di ţional nu este as tăzi doar un fac tor de coa gu lare în me ca nis mul de autoreprezentare al co mu ni tă ţi lor ame nin ţate cu sui ci dul axi o lo gic. El pro pune – la fi e care pas – o reinterpretare, după prin ci pii transcen den tale, a re la ţi i lor care con sti tuie tex tura in timă a spa ţi u-lui so cial. Pe scurt, Bi se rica ne pri veşte2.

Când nu şi-a tră dat fi de li ta tea în ra port cu tra di ţia bi mi le nară care-o face po-si bilă, Or to do xia con tem po rană a tre cut proba so li da ri tă ţii. În po fida iner ţi i lor sale sistemice, care ţin de criza ra por tă rii la mo der ni tate, Or to do xia a ştiut să transforme op ti mis mul şi com pa si u nea într-o so lidă va loare co mu ni tară. Cam pa nia na ţională

1 Sf. Arhiepiscop LUCA (al Crimeei), Am iubit pătimirea, trad. Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2006.

2 John MILBANK, Theology and Social Theory: Beyond Secular Reason, 2nd edition, Oxford, Blackwell Publishers, 2005.


758 MIHAIL NEAMÞU

„În vinge apele“ din 2005 a do ve dit im por tanţa ca pi ta lu lui mo ral gi rat de Bi se rică într-un mo ment di fi cil tra ver sat de o ţară vul ne ra bilă. Fapt mai pu ţin ştiut, în ul ti mii şa is pre zece ani, BOR a ge ne rat – ală turi de ce le lalte con fe si uni creş tine – un nu măr im por tant de pro iecte so ci ale, având con se cinţe di recte la ni vel mi croeco no mic (e.g., or fe li na tele de la Va lea Plo pu lui). Re con si de ra rea no ţi u nii ju ri dice de pro pri e tate în postcomunism a fă cut ca pos te ri ta tea re for me lor cuziste să fie re e va lu ată. Ra va gi ile com ple xu lui etatist al de pen den ţei au fost as pru di ag nos ti cate. Tot mai mulţi te o re-ti ci eni din la bo ra toa rele ecclesiei con damnă as tăzi iner ţi ile eto su lui bal ca nic. Îşi vor păs tra atunci stereotipiile ilu mi niste obi ec tul în ver şu na tei lor de pre ca ţii?

Eşe cul creş tin-de mo cra þiei

Pen tru această schim bare de pers pec tivă, re forma cla sei po li tice din Ro mâ nia este in dis pen sa bilă. Punc tul de ple care pen tru o re flec ţie în no i toare îl re pre zintă, fără doar şi poate, eşe cul pa tent al pro iec tu lui creş tin-de mo cra ţiei. Ade renţa sta tis tică la va lo rile Bi se ri cii nu se re flectă – pen tru cea mai mare parte din elec to ra tul aces tei ţări – într-o agendă ci vică pre cis con tu rată. Pen tru a proba această afir ma ţie va fi su fi ci-ent să luăm exem plul şe fi lor de stat. Inu til de reamin tit, slo ga nu rile care l-au men ţi-nut la pu tere timp de 12 ani pe Ion Iliescu n-au avut vreo tan genţă cu sen si bi li tă ţile etico-re li gioase ale su flă rii or to doxe. Fran che ţea cu care fos tul şef de stat al Ro mâ niei s-a de cla rat li ber-cu ge tă tor (în tra du cere popu lară: „Om fără nici un Dum ne zeu“) a avut chiar efecte tran chi li zante. In te lec tu a lii eman ci paţi au pu tut apre cia se pa ra ţia sfe rei pu blice de cea pri vată, în timp ce poporul mai pu ţin şcolit a pri ce put că vi sul de aur al so ci a lis mu lui nu mai re pre zintă de mult mo nopo lul Bi se ri cii.

Într-un man dat epui zat cu ful ge ră toare vi teză, Emil Constantinescu n-a de-mon strat că asu ma rea des chisă a Cre zu lui pra vos lav nic ar avea vreun efect pu ri fi-ca tor asu pra po li ti cu lui. Dim po trivă, pi e ta tea in di vi du ală a d-lui Constantinescu a ră mas per fect izo lată faţă de exi gen ţele unei se rioase re flec ţii şi prac tici te o lo-gico-po li tice. Lustraţia din ad mi nis tra ţie, sto pa rea he mo ra giei ban care, ani hi la rea co rup ţiei sistemice, pro te ja rea fa mi liei, în tă ri rea securi tă ţii, pro fe siona li za rea edu-ca ţiei n-au ră mas de cât idea luri de mu cava. În fine, popu la ri ta tea dlui Traian Băsescu nu se da to rează unei pro mo vări ex pli cite a agen dei creş tin-de mo crate – deşi vi i to rul ar pu tea re zerva sur prize.

Oferta doc tri nară a par ti de lor, pe de altă parte, mai tră ieşte încă vâr sta ali an ţe-lor da da iste. Într-o ţară pen tru care fron tu rile răz boa ie lor cul tu rale sunt in cert pre-ci zate, sin cre tis mul idea tic este so lu ţia op timă. De şer tul prin ci pi i lor ferme este fun da lul migraţiilor postelectorale. Ac tori ief tini ai de ce re bră rii po li tice ven ti lează în agora ief tină a te levi zoa re lor sin tagme bi blice ori ma xime pa tris tice, căz nit for fe-cate şi agra mat ros tite. Chiar şi atunci când pre zum ţia de ti că lo şie e abo lită, ceea ce ră mâne la în de mâna „poporu lui ales“ al se na to ri lor şi de pu ta ţi lor este fie de li rul ere ziei milenariste („O Ro mâ nie ca soa rele sfânt de pe cer“), fie be mo lul unei me di-o cri tăţi de iste („Cred în ci neva de sus“). Re sur sele sen ti men ta lis mu lui re li gios sunt ine pui za bile. Dru mul de la afec tul im pre cis până la ideea lim pede e lung şi as pru.

Ab senţa unei se rioase re flec ţii te o lo gico-po li tice face din Ro mâ nia un loc de scan dal re li gios şi ca ri ca turi se cu lare. Scan da lul este pro bat de rup tura în tre vo tul de în cre dere al popu la ţiei dat in sti tu ţiei Bi se ri cii şi ane mia cvasi-per pe tuă a ori că-rei creş tin-de mo cra ţii lo cale. Ca ri ca tura pare schi ţată apoi de con tra dic ţia în tre



uri a şele aş tep tări ale ro mâ ni lor faţă de o nouă clasă po li tică şi ex tra or di na rul de fi cit de me mo rie pe care re pre zen tan ţii aces teia – după chi pul şi ase mă na rea ma jo ri tă ţii europarlamentarilor – îl atestă în ra port cu va lo rile tra di ţiei creş tine. Ca u zele aces-tui fe no men tar div sunt com plexe şi in dică o su ită in termi na bilă de res tanţe. De la re cep ţia pa te tică a ide i lor Re vo lu ţiei Fran ceze în me diul eli tei ro mâ neşti de se col XIX, tre când prin criza de em bargo de care – de ce nii la rân dul – cul tura po li tică anglo-sa xonă a su fe rit la gu rile Du nă rii, pen tru a ter mina cu pro ver bi ala di ho to mie „cler versus laicat“ (îm pre ună cu toate pandantele sale cul tu rale: te o lo gie vs. filoso-fie, ri tu a lism vs. scep ti cism, ro man tism re li gios vs. se cu la ri zare for ţată), în tâl ni rea în tre creş ti nism şi de mo cra ţie îşi în târ zie la noi ma te ri a li za rea in sti tu ţională. Toate cla sele de ac tori im pli caţi în acest sce na riu bal ca nic par să-şi re pete ve chile re plici de cu lise, în timp ce proas pe tele an ga ja mente mi li tare şi di plo ma tice pro-atlan tice îm pre ună cu noua con junc tură a re la ţi i lor in terna ţionale („ci oc ni rea ci vi li za ţi i lor“) par să in vite la de ci zii po li tice, iar nu la acro ba ţii sti lis tice. Dacă axa Was hin gton-Lon-dra-Bucureşti ar pu tea în semna ceva pen tru is to ria ide i lor po li tice din Ro mâ nia, o dez ba tere pu blică asu pra ro lu lui creş tin-de mo cra ţiei s-ar im pune cu strin genţă1.

Ere zia neo-bi zan ti nistã

Dis cu ţia te o lo gico-po li tică ar tre bui să por nească de la în vă ţa ţii Bi se ri cii. Or, cu câ teva no ta bile ex cep ţii, ie rar hii s-au ab ţi nut să emită con si de ra ţii tran şante cu pri vire la sfera po li ti cii într-o Ro mâ nie li beră. În spa ţiul uni ver si tar, te o lo gia s-a bucurat de spe ci a li zări în do me niul pas to ral, pa tri mo nial sau al asis ten ţei-so ci ale, pă ră sind di a lo gul ge nuin cu şti in ţele uma niste, de la filosofie şi is to rie la so ci o lo-gie sau politologie. Com pe ten ţele mă runte în aceste do me nii au îm pi e di cat o ar ti-cu lare lu cidă a po zi ţiei Bi se ri cii – re pre zen tată fie de cler, fie de laicat – într-un spa ţiu pu blic mar cat de con fu zii identitare şi dezori en tări axi o lo gice. Din pă cate, n-au lip sit oca zi ile cu care Or to do xia s-a lă sat re pre zen tată în gâl ceava vea cu lui de per so naje com pro mi ţă toare, care nu tre cu seră nici tes tul cre di bi li tă ţii pu blice, nici exa me nul fi de li tă ţii ecleziale.

Cel mai eloc vent exem plu este ofe rit de George Becali, cu nos cut tu tu ror în multiplele sale ipos taze de afa ce rist, fi nan ţa tor al clublui spor tiv „Steaua“, li der al PNG, cti tor de bi se rici, fi lan trop mediatic, dar mai ales vi i tor can di dat la func ţia de pre şe dinte al Ro mâ niei (2009). Acest per so naj am bi guu şi inclasabil a instrumen-talizat co pios aproape orice ele ment din ca pi ta lul sim bo lic al Bi se ri cii. Din acest mo tiv, ca zul tre buie tra tat nu doar cu in stru men tele jur na lis tu lui de in ves ti ga ţie (care vrea să ex plice în mulţi rea spec ta cu loasă a unei con si de ra bile averi) sau me-toda ese is tu lui oţă rât (care con tem plă sti lis tica indigerabilă a per so na ju lui). Por tre-ti za rea lui George Becali ca „ma ha la giu“, „ob se dat de fan tasma ce tă ţii“ (Ruxandra Cesereanu), ori drept „om ne fe ri cit de săl ba tic“ (Traian Ungureanu) e poate justă, dar nu are su fi ci entă forţă eu ris tică pen tru ecu a ţia care se cere dez le gată. De ase-me nea, nici com pa ra ţi ile mor fo lo gice în tre cre zul lui C.V. Tudor şi ma ni fes tul lui G. Becali nu duc foarte de parte. Ele ating doar mu chi ile unei anu mite per cep ţii

1 Daniel BARBU, „Democraţia creştină în politica românească. Un caz de nepotrivire?“, Sfera Politicii 5, nr. 43, 1996; Stathis N. KALYVAS, The Rise of Christian Democracy in Europe, Cornell University Press, Ithaca, 1996.


760 MIHAIL NEAMÞU

des pre ali a jul postdecembrist în tre na ţiona lism şi populism. Son da jele însă par surde la in dig na rea eli te lor care sunt vo cea so ci e tă ţii ci vile într-un con text emi na-mente ur ban. Nu în tâm plă tor, pre şe din tele Traian Băsescu sau li de rii Bi se ri cii Or-to doxe n-au pă rut foarte stân je niţi de ju de cata vi gi lentă a intelighenţiei la adresa lui George Becali1.

De pă şind, aşa dar, is pita te ra pe u tică a in dig nă rii, stu di e rea aces tui fe no men de resurgenţă a drep tei ortodoxiste tre buie fă cută nu doar din pers pec tiva şti in ţei po li tice, ci şi din aceea a te o lo giei. De ce? În pri mul rând pen tru că, sfi dând lim ba-jul se cu la ri zat al mul tor al tor li deri de par tide, George Becali a re in tro dus teme ex pli cit re li gioase în discursul său po li tic. Pen tru sen si bi li ta tea eu ro peană, ori cum ne li niş tită de fa mi li a ri ta tea re fe rin ţe lor sa cre din me diul pu blic ame ri can, sim pla alu zie la da tele cla sice ale fap tu lui re li gios (care în ter me nii creş tini in clud mi ra-cole, des co pe riri, sfinţi, sa cra mente) pare ili cită. Dacă po li tica se poate face printr-o ex pur gare a tu tu ror me ta fo re lor cu re zo nanţă re li gioasă ră mâne o în tre bare des-chisă. Tre buie spus însă că nu atât se man tica unui vo ca bu lar să ră cit com pro mite po zi ţia lui George Becali, cât mai ales sin taxa de fectă a „gân di rii“ – sau poate doar is te riei sale etno-te o lo gice.

Adân cit într-o pi e tate dez lâ nată şi plin de râvnă pen tru pu te rea fără au to ri-tate pro misă de orice exer ci ţiu uto pic, dl George Becali trece, în stra tu rile „Ro mâ-niei pro funde“, drept unul din tre pu ţi nii apă ră tori ai va lo ri lor creş tine. El a re luat cu tuma bi zan tină a vi zi te lor prin ci are la Mun tele Athos, vor bind fără în con jur des pre func ţia ex pi a toare a mi los te niei creş tine în ra port cu des ti nul nea mu lui ro-mâ nesc. Asu mând un rol me si a nic, el ne-a vor bit des pre „în vi e rea nea mu ri lor“ într-o vi zi une eshatologică care ex clude orice lec tură ale go rică. Remitologizarea pre zen tu lui a con ti nuat printr-un pe le ri naj la Maglavitul care, deşi aflat în lunca col bă ită a Du nă rii, a fost com pa rat cu aus te rul Munte Sinai.

Se în ţe lege că re ve la ţia pri mită de Moise are, în ochii dlui Becali, ace eaşi dem ni-tate on to lo gică cu des co pe ri rile fai mo su lui Petrache Lupu („Mo şul“). Această ape-tenţă pen tru sin cre tism es te tic şi de ban dadă dog ma tică re zo nează din plin cu ob scu ran tis mul noii ere („New Age“). Este pu ţin pro ba bil ca elec to ra tul lui George Becali să dis tingă di fe renţa în tre un sa cer dot or to dox şi-o vră ji toare pă gână. Me sa jul „răz boi ni cu lui“ va lah – acum cu pre su pusă as cen denţă im pe ri ală, de sor ginte bi zan-tină – con ţine doar ele mente sub-ru di men tare de cul tură is to rică şi re li gioasă. Evan-ta iul de oferte e însă bo gat, iar ga le ria apla udă aproape orice ofertă. Auto-victimizarea ca pi ta li zează sen ti men tele an ti co mu niste ale unei drepte tră date, cel pu ţin apa rent, de pre şe din ţii de până as tăzi ai Ro mâ niei. Ima gi nea hai du cească des pre tri um ful drep tă ţii şi al nea târ nă rii spe cu lează, pe de altă parte, aş tep tă rile cla sei pa u pere, antiglobaliste, care nu îşi do reşte de cât un stat hegemonic şi asistenţialist.

Prac ti cate na tu ral, sim pli fi că rile cele mai aiu ri tor-apo dic tice au, în gura lui George Becali, un efect hip no tic. Mi ze ria is to ris mu lui dom neşte pre tu tin deni în agenda sa de lu cru. Cul tura agra mată a re zu ma tu lui îl face să ex tragă din me mo-ria na ţională doar fres cele vo ie vo dale, con fun dând cu gra ţie „li ber-schimbistă“ ca u zele şi efec tele. Su ges tia ge nea lo gică şi pro mi si u nea con ti nu i tă ţii abia se lasă ghi cite. Evo ca rea cul tu lui de di cat Sfân tu lui An drei Apos to lul a pu tut în tări stereotipiile bovarice ale anti-eu ro pe ni lor pro to cro nişti. Lu ci di ta tea este prima as-ceză pe care dl Becali şi-o re fuză. Re năs când mo de lul le gionar al ta be re lor de muncă,

1 A existat totuşi o excepţie salutară a sinodului ortodox din Transilvania de Nord, condus de IPS Bartolomeu Anania. Pentru un comentariu, v. infra.



li de rul PNG an ga jează cu rent ima gi nea Bi se ri cii în aproape toate ac ti vi tă ţile sale de me ce nat elec to ral (le gi ti mând ast fel im nul na ţional: „Pre oţi cu cru cea-n frunte…“).

Li de rul „noii ge ne ra ţii“ are certe vo ca ţii catehontice: el nu do reşte nu mai ie şi-rea Ro mâ niei din sta rea de să ră cie, ci ţin teşte la îm pă ca rea ţă rii cu Dum ne zeu. Soteriologia este o afa cere strict ima nentă. De aceea, dl Becali a pro mis „să facă cu ră ţe nie“ atât în in sti tu ţi ile sta tu lui, cât şi în bi se ri cile atinse de vi ru sul co rup ţiei. În acest fel, lo gica ra por tu lui de subsidiaritate în tre stat şi Bi se rică se pul ve ri zează. Te o lo gia este re dusă la ide o lo gie, iar Or to do xia este tra tată ca o sim plă re li gie ci-vică, lip sită de au to no mie în ra port cu „ne vo ile şi nea mul“ aces tui per so naj re vo-lu ţionar. Pe scurt: pen tru că îşi do reşte să func ţi o neze fără uzul să nă tos al ra ţi u nii, în lo cu ind sim ţul rea li tă ţii prin de li rul fra ze o lo gic, pro mo vând „charisma per so-nală“ a con du că to ru lui „re ve lat“ în lo cul ru ti nei ano nime a in sti tu ţi i lor ve ri fi cate is to ric, Par ti dul Noua Ge ne ra ţie nu re pre zintă de cât o ver si une mu tantă a creş-tin-de mo cra ţiei ro mâ neşti, hră nită pe trun chiul unei du ble ig no ranţe te o lo gico-po-li tice, as tăzi grav ge ne ra li zate.

Or to do xie versus or to do xism

În luna mar tie 2007, Si no dul or to dox al Transil va niei de Nord a con dam nat con strui rea „bi se ri ci lor elec to rale“ şi in vo ca rea ires pon sa bilă a „nu me lui lui Dum ne-zeu“ în „sco puri po li tice“. Re dac tat în plină criză gu ver na men tală, do cu men tul la pi-dar sem nat de mi tro po li tul Bartolomeu Anania al Clu ju lui atrage aten ţia asu pra pri o ri tă ţii fun da men tale de care „bi nele pu blic“ tre buie să se bucure într-o ţară vul-ne ra bilă con sti tu ţional, îna po iată eco no mic şi tra u ma ti zată so cial. Aver tis men tul este transmis, aşa dar, nu doar po li ti ci e ni lor, ci şi cle ri ci lor or to docşi ten taţi să încura-jeze opor tu nis mul unor or ga ni za ţii pre cum Par ti dul Noua Ge ne ra ţie şi cre du li ta tea unei po si bile mase de ma ne vră, se dusă de pres ta ţia „evla vioasă“ şi pro mi si u nile „iz bă vi toare“ ale con du că to ru lui – aici cu alu zie clară la George Becali. Acest gest, per fect le gi tim din punct de ve dere pas to ral şi te o lo gic, amin teşte aver tis men tul unui mare Pă rinte al Bi se ri cii din Bi zanţ, Sf. Ma xim Măr tu ri si to rul, care spu nea:

„Va fi fără formă şi fără fru mu seţe şi ne vred nic de a fi as cul tat cu vân tul des pre Dum ne zeu, ros tit ori cum şi de ori cine şi în tim pul în care nu se cu-vine. Căci so co tesc că cei care au minte tre buie să ca ute mult tim pul po tri vit pen tru a vorbi des pre El“1.

Ră mâne de vă zut dacă Si no dul ge ne ral al BOR, în con sul tare cu Adu na rea Na ţională Bi se ri cească, îşi va asuma po zi ţia ie rar hi lor transil vă neni care me rită să fie men ţionaţi: ar hi e pis co pul An drei de Alba Iulia, epis co pul Sofronie al Oradei, epis co pul Iustinian al Ma ra mu re şu lui, îm pre ună cu epis co pii vi cari Irineu şi Vasile, Petroniu şi Ius tin. Este po si bil ca sus ţi nă to rii si no dali ai pro iec tu lui Ca te dra-lei Mân tui rii Nea mu lui să aibă cele mai mari re zerve în con dam na rea prac ti ci lor elec to rale ale lui George Becali, so co tind mai cu seamă as pi ra ţi ile vul ca nice de „mare cti tor“ ale aces tuia din urmă. În mod cert, Transil va nia pra vos lav nică se

1 Sf. MAXIM MĂRTURISITORUL, Ambigua (§76), trad. D. Stăniloae, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1983, p. 290.


762 MIHAIL NEAMÞU

nu treşte as tăzi din amin ti rea unui cu to tul alt gen de exer ci ţiu fi lan tro pic şi res pon-sa bi li tate eclezială – vir tuţi emi nent în tru pate de tan de mul Emanuil Gojdu (1802-1870) şi An drei Şaguna (1809-1873). La 23 apri lie 1870, sub pa tro na jul Con-gre su lui Na ţional Bi se ri cesc Or to dox şi con dusă de An drei Şaguna, se în fi inţa „Fun da ţia Gojdu“ pen tru spri ji nul „ti ne ri lor ro mâni de religiune ră să ri teană or to-doxă, dis tinşi prin pur tare bună şi prin ta lente, ai că ror pă rinţi nu sunt în stare cu ave rea lor pro prie să ducă la în de pli nire creş te rea şi cul ti va rea co pi i lor lor“. De acest pro iect se leagă des ti nele fe ri cite ale unor per so na li tăţi pre cum Octavian Goga, Con stan tin Daicoviciu, Sil viu Dragomir, Ioan Lupaş, Traian Vuia sau Vic tor Babeş – doar câ teva nume din tre cei peste trei mii de bur si eri tri mişi la apro fun da-rea stu di i lor peste ho tare.

To tuşi, con dam na rea vi cioa sei aso ci eri – pe fi li era urât-mi ro si toare a ba nu lui nemuncit – în tre mem brii mai mul tor epar hii or to doxe şi li de rul „creş tin“ al po li ti-chiei va lahe nu ex plică şi va lul de sim pa tie ge nu ină de care se bucură George Becali în stra tu rile ne vă zute ale „Ro mâ niei pro funde“. Un act de sim plă di so ci ere in sti tu ţională nu poate anula rea li ta tea so ci o lo gică a popu la ri tă ţii unui per so naj „charismatic“ – este şi lec ţia pe rioa dei in terbe lice pe care Mirel Bă nică ne-o reamin-teşte într-un stu diu re cent1. Dis tan ţa rea ofi ci ală nu va stopa as cen si u nea lui George Becali – această sin teză fără pre ce dent în tre eto sul cul tu ral le van tin şi re li gi o zi ta-tea sin cre tică din spa ţiul nord-du nă rean. Cum se ex plică acest suc ces al de ma go-giei pioase într-un mo ment is to ric care ar fi pre su pus, pe semne, an co ra rea po li tică în ca drele mo der ni tă ţii? Care sunt po rii de nai vi tate, in fan ti lism sau an xi e tate prin care „ves tea cea bună“ adusă de George Becali pă trunde în bu zu na rele, ca sele şi chiar ini mile sus ţi nă to ri lor săi? Cum se com pune oare lo cul ge o me tric al slă bi ci u-ni lor pen tru acest zis des cen dent al Bi zan ţu lui într-o ţară neprotejată în drep tul său vi tal la me mo rie şi pa tri mo niu?

Răs pun su rile la aceste în tre bări an ga jează nu doar so ci e ta tea ci vilă şi clasa po li tică, cu tot ceea ce în seamnă ames te cul al ter na tiv de apa tie şi ci nism, in sen si bi-li tate re li gioasă şi anal fa be tism doc tri nar. Bi se rica nu mai pu ţin are o răs pun dere pen tru de gra da rea ca li tă ţii vie ţii în spa ţiul pu blic (şi foarte pro ba bil pri vat) al Ro-mâ niei con tem po rane. Într-o ca pi tală pre să rată cu sute de lă ca şuri de cult, ma jo ri-ta tea de con fe si une or to doxă, dar in va dată – di nă un tru sau din afară – de arta kitsch, asu prită de ne o rân du ială, so ci o lo gul re li giei va des co peri eşe cul ur ba ni tă ţii cre din ţei în în cer ca rea coa gu lă rii unor co mu ni tăţi de tip fa mi lia christiana – acel tip de agre gare na tu rală fără de care creş ti nis mul de vine ide o lo gie.

Chiar şi în bi se rici, seminarii, fa cul tăţi – ma ha laua asal tează cen trul şi dă la iveală tris te ţile unui po por or fan, al unei mase pa u pere, al unei turme necatehizate. Din aceste locuri an ti pa tice ale pe ri fe riei, din ex tre mi ta tea in su por ta bilă a car ti e re-lor fără alt stă pân de cât frica, din fojgăiala pes ti len ţi ală a gan gu ri lor ra siste, din ciupercăria ve selă a pa ti mi lor joase (e.g., al co o lism & pros ti tu ţie) – din ar te rele em bo liei noas tre so ci ale ne cu nos cute doc to ri lor în pa tris tică vin, aşa dar, cu su tele de mii, su fra gi ile lui George Becali. Ar fi fa tal ca ci neva să creadă că George Becali re pre zintă doar va ri anta apo crifă, in su fi ci ent elenizată a unei or to do xii bi mi le nare. Vo tul dat lui Becali este lo zul pier ză tor al ce lor care în tre Filocalie şi citi rea lui Adam Smith pre feră ori când li rica unui cantautor lo cal. Mi to că nia de ver sată în spa ţiul pu blic îl transformă au to mat pe George Becali în ac to rul unor ina vu a bile por niri că tre de li rul au to ri tar, egomanie şi mi to lo gia per so nală a in fa i li bi li tă ţii.

1 Mirel BĂNICĂ, Biserica ortodoxă română, stat şi societate în anii ’30, Editura Polirom, Iaşi, 2007.



Acest li der po li tic pare să ştie cum se câş tigă aten ţia pu bli cu lui atunci când so ci e-ta tea ci vilă re fuză orice re fe rinţă a discursu lui po li ti cu lui la sa cru sau dacă re pre-zen tan ţii Bi se ri cii îşi do resc tra du ce rea me ca nică a idea lu ri lor Evan ghe liei într-o ex pre sie ci vică to ta li za toare.

In suc ce sul re la tiv al pro gra me lor etatiste care şi-au pro pus, de aproape două de ce nii, îm blân zi rea bar ba riei lo cale prin bi ne fa ce rile pe da go giei ilu mi niste (i.e. seminariile des pre „vi o lenţa do mes tică“ sau „patologiile na ţiona lis mu lui“) ar pu-tea oferi li de ri lor Bi se ri cii Or to doxe pri le jul unei me di ta ţii au to cri tice. Es timp, so-ci e ta tea ci vilă îşi poate acorda ră ga zul unei re flec ţii des pre li mi tele prac tice ale se cu la ri ză rii pure. Este mo men tul ca apo lo ge ţii unei vi zi uni creş tin-de mo crate des-pre so ci e ta tea ro mâ nească să în ţe leagă ris cul cap tu ră rii ide o lo gice a Or to do xiei în zo dia or to do xis mu lui (ceea ce, în ca zul sâr besc, s-a pe tre cut prin tre ce rea de la pravoslavlje la svetosavlje).

Ori care din tre adep ţii me si a nis mu lui ortodoxist re fuză atât as ceza transfor mă-rii lă un trice, cât şi cri te ri ile tra di ţionale ale meritocraţiei so ci ale. Din acest du blu eşec apare ne voia unui în dru mă tor – en tu zi as mul în faţa aces tui lămpaş al con şti-in ţe lor ghetoizate în transhu manţa oarbă a ul ti me lor de ce nii. George Becali nu este de o cam dată de cât vo cea le gi timă a uli ţe lor ui tate de Bi se rică şi şcoală, de o po-trivă. Ca pi ta lis tul „or to dox“ din Pi pera nu ilus trează de cât râpa şi bălteala vas tei subculturi ro mâ neşti a con vi e ţui rii.

Gra vi ta þia eu ro peanã

În acest răs timp, pu bli cul edu cat eu ro pean re cu noaşte tot mai greu re pe rele fun da men tale de or din is to ric, te o lo gic, cul tu ral ale re li giei care a mar cat în chip unic ci vi li za ţia oc ci den tală – din Dobrogea până în Sco ţia, din Sicilia până spre Urali. În li bră rii sau cursuri uni ver si tare, de pildă, ad jec ti vul „re li gios“ pare la fel de vag pre cum substan ti vul „via ţă“ în dez ba te rile bioeticienilor. Dez ba te rea pu-blică scru tează re li gi ile tra di ţionale, dar şi „no ile miş cări re li gioase“ (New Religious Movements) fără să ope reze cu nişte cri te rii uni tare. Abia apro xi măm ade vă ru rile de cre dinţă ale creş ti nis mu lui, so co tind că aten ţia cog ni tivă şi sus ţi ne rea ju ri dică tre buie acor dată mai cu seamă „re li gi i lor mi no ri tare“. So ci o lo gul fran cez Da ni èle Hervieu-Léger nu mea acest fe no men „exculturare“: eu ro pe nii – din ra ţi uni ide o lo-gice de tip ia co bin sau prin efec tul de bu me rang al consumismului – par dis puşi la sa cri fi ca rea me mo riei lor re li gioase şi cul tu rale pro xime: creş ti nis mul1. De loc în tâm plă tor, această temă reapare cu ma ximă frec venţă în discursu rile Pa pei Benedict al XVI-lea – fapt care ar me rita o re flec ţie su pli men tară din par tea li de ri-lor Or to do xiei est-eu ro pene. În lo cul triumfalismului ne fo lo sesc mult mai mult sme re nia pro fe tică şi prag ma tis mul ana li tic.

Revrăjirea lu mii are loc, fără efor turi, sub ochii noştri. Ma gia ero tică a li te ra tu rii de tip Dan Brown spune to tul des pre ne voia omu lui con tem po ran de-a face ex pe ri-enţa „ini ţi e rii“. Nos tal gia pen tru o cu noaş tere se cretă – pro te jată în faţa cu ri o zi tă ţi lor pro fane – de vine cu uşu rinţă pa si une pen tru ocul tis mul te ne bros ori spi ri tu a lis mul anar hic. Prin ur mare, re li gi ile tra di ţionale vor tre bui să îşi re con si dere cri tic toate

1 Danièle HERVIEU-LÉGER, Le Pèlerin et le converti. La religion en mouvement, Flammarion, Paris, 1999.


764 MIHAIL NEAMÞU

for mele de aban don pe care le-au ac cep tat sub pre si u nea se cu la ri ză rii. Dis pa ri ţia dis tin cţiei „înă un tru“ versus „afară“ pro po vă du ită – horribile dictu – de te o lo gii „morţii lui Dum ne zeu“ a fost în de ob şte ac cep tată de Bi se ri cile pro tes tante, fapt care ex plică go li rea tem ple lor şi de gra da rea lor mu zeală. Nici sta tis ti cile din lu mea ca to lică post-Va ti can II nu sunt încura ja toare: ne nu mă rate seminarii te o lo gice îşi în chid por ţile, iar scă de rea dra ma tică a vo ca ţi i lor sa cer do tale a con dus, în nu me-roase ţări eu ro pene, la so lu ţia im por tă rii de cle rici afri cani. De cli nul va lo ri lor fa mi-liei este nu doar acut, ci si nu ci gaş. În de păr ta rea ra di cală de ră dă ci nile mis tice ale ex pe ri en ţei creş tine des chide dru mul că tre ni ve la rea di fe ren ţe lor nor ma tive în tre ve chile pa ra digme ale Bi se ri ci lor oc ci den tale („ca to li cism“, „lu te ra nism“, „cal vi-nism“ etc). Şansa scu fun dă rii în magma indistincţiei nu este de loc mică.

Or to do xia este acea ra mură a creş ti nis mu lui eu ro pean care păs trează di men-si u nea mistagogică a Bi se ri cii ori gi nare şi, în acest fel, res pectă ne voia omu lui de a parcurge trep tat dru mul că tre tai nele cre din ţei. Nu mai în acest fel Evan ghe lia poate re zista re duc ţiei mo ra liste sau ma ni pu lă rii ide o lo gice. Discursul neo-mar-xist des pre „drep ta tea so ci ală“, îm bră ţi şat de atâ ţia te o logi ai eli be ră rii din Ame-rica La tină sau Eu ropa nor dică, pro pune un pa ra dis plat al ega li tă ţii care, pen tru or to doc şii care au con tem plat „ie rar hi ile ce reşti“ ale Sf. Dionisie Areopagitul şi care s-au bucurat de ve de rea „scă rii ra iu lui“ a Sf. Ioan Sinaitul evocă – ri gu ros – sta rea de ma ximă de per so na li zare a ia du lui. Nu mai che ma rea la transfor ma rea in terioară – prin as ceză li ber asu mată şi re cu noaş te rea ori zon tu lui in fi nit al cu noaş-te rii lui Dum ne zeu – ne poate feri de gus tul amar al fal se lor „revrăjiri“.

Se cu la ri za rea în þe leasã

O Or to do xie op tim re pre zen tată nu va reac ţiona în stil pom pi e ris tic la atacurile ve nite din afară, ci îşi va man data câ ţiva am ba sa dori ci vici, pri ce puţi să-i ex pună ar gu men tele. Po zi ţia Bi se ri cii ca ută nu atât emo ţia stra dală, cât ecoul calm în fo rul prim de dez ba tere al ţă rii care este – sau me rită să de vină – Par la men tul. Nu su ge rez aici jos ni cia unor aran ja mente populiste, ci pro pun munca stă ru i toare de per su a si une prin tre avo ca ţii va lo ri lor creş tine, de o po trivă lo iali con sti tu ţiona lis-mu lui cla sic. Mulţi or to docşi n-au în ţe les, însă, tim pul is to ric pe care-l tra ver sează Bi se rica: epoca ce îi con testă drep tul ne con di ţionat de res tric ţie şi re gle men tare a li ber tă ţi lor ce tă ţe neşti. De aceea, da to ria unui di rec tor de li ceu nu este să transforme pe re tele can ce la riei într-un ico nos tas sui generis, ci să ve gheze asu pra eti cii cor pu lui pro fe so ral. La fel, un me dic cu au ten tice con vin geri pra vos lav nice nu va face mi-siona rism în spi tale, ci va măr tu risi mai de grabă des pre Christos prin îm pli ni rea sme rită a da to ri i lor sale (fără să ac cepte, evi dent, prac ti cile con dam nate de Bi se rică: avor tul, eu ge nia, eu ta na sia etc.). Această ma tu ri zare a cre din ţei are ne voie de asu-ma rea con di ţiei po li tice a subiec tu lui mo der ni tă ţii sau, în cu vin tele lui Da niel Barbu, de pre fa ce rea unui „asen ti ment im pli cit“ într-un „an ga ja ment res pon sa bil“1.

Mai tre buie spus că, în ter meni in coa tivi cel pu ţin, se cu la ri za rea a avut loc deja încă din se co lul al XIX-lea – şi aceasta nu fără te me iuri le gate de is to ria creş ti nis mu-lui. Prin ci pa tele ro mâne, bu nă oară, au cu nos cut fe no me nul deconfesiona li zării sub

1 Daniel BARBU, „Etica ortodoxă şi «spiritul» românesc“, în IDEM (ed.), Firea românilor, Editura Nemira, Bucureşti, 2000, p. 112.



in flu enţa lui Mihail Kogălniceanu şi Ale xan dru Ioan Cuza (a că rui sta tuie a fost sfin ţită pe chiar Dea lul Mi tro po liei!). În anul 1859, Mol dova asistă la transfor ma rea şco li lor catehetice în şcoli pri mare, ur mată de re forma seminariilor te o lo gice, tre-cute sub au to ri ta tea Mi nis te ru lui Cul te lor şi In struc ţi u nii Pu blice. Ele sunt che-mate să ofere ţă rii nu doar pre oţi, ci şi das căli. Se cu la ri za rea adân cită de Cuza a cla ri fi cat, în chip du re ros, orice am bi gu i tate: nu este treaba sta tu lui să îm pli nească sar ci nile fa mi liei. Vi aţa creş ti nis mu lui nu de pinde de sal va rea unor re pere ex te-rioare. De altfel, aces tea nici nu dis par foarte uşor, ci se de gra dează sub re fle xele gân di rii ma gice, popu lare.

Din aceste pri cini, com pa ra ţi ile în tre „Ro mâ nia ico no clastă“ şi „Bi zan ţul ico-no dul“ sunt fra u du loase. Nu trăim de cât într-o lume foarte con fuză, unde tre ce rea în tre „Carrefour“ versus „Pa ra cli sul Mai cii Dom nu lui“ este mult prea ra pidă şi su perfi ci ală. Pe da go gia so ci a li ză rii ce lor din prid vo rul Bi se ri cii şi arta se duc ţiei ce lor din an ti ca mera ca pi ta lis mu lui nu par si me tric con stru ite. Fără grila de lec-tură is to rică şi te o lo gică a sim bo lu ri lor din in terio rul şi ex te ri o rul bi se ri ci lor, in fla-ţia se cun dară de semnificanţi re li gi oşi se becalizează. Fără flu xul li ber şi uzul in te li gent al ca pi ta lu lui, co mu ni tă ţile în gheaţă ra pid în bra ţele „sta tu lui-pro vi-denţă“. Si nu ci de rea poate veni fie prin mi ze rie so ci ală (Irkuţk, Ru sia), fie imo ra li-tate en de mică (Las Vegas, SUA). Es timp, mar şul he do nis mu lui bal ca nic – cu spe ci me nele sale rare de gro so lă nie în ţo lită cu aur, de ci beli şi adre na lină – are un parcurs sfi dă tor prin ur bea noas tră. Să nu ne mire că, în 2007, ta len tele încă mi-grează ori se re fu gi ază într-o mi zan tro pie com pen sa to rie.

So luþia te o lo gicã: În tâ ie ta tea Cu vân tu lui

Această criză duală e sin te ti zată de com ple xul psi ho lo gic in hi bi ţie versus re-sen ti ment. Prin in terme diul unui pa chet de oferte ci vice, si no dul Bi se ri cii ar pu tea în vesti no ile bresle cu mai multă fi de li tate, dă ru ind cle ru lui o ge nu ină sen si bi li tate aggiornata. S-ar pu tea în cepe cu smăl ţui rea ve chi lor fa ţade şi cu de plina in te grare în cir cu i tul tu ris tic a mo nu men te lor postbizantine. Re fa ce rea mi ci lor bi ju te rii care erau, la vre mea lor, bi se ri cile acum ne gli jate dintr-un su perb pe ri me tru bucureştean – „Sf. Şte fan-Că lă raşi“ (1765), „Mântuleasa“ (1734), „Ne gus tori“ (1726), „Zlă tari“ (1715) – este una din mul tele da to rii care nu se pot îm plini în ab senţa ca dru lui ca-pa bil să apro fun deze li ber sen su rile unei că u tări co mune, în tre oa me nii Bi se ri cii şi mi re nii ca li fi caţi (is to rici, ar hi tecţi, ur ba nişti, res ta u ra tori, ico no grafi, po eţi, te o-logi). În cer cări de con sti tu ire a unui pol de re flec ţie au exis tat, de ase me nea. De la efe mera re vistă Bi se rica şi pro ble mele vre mii la men su a lul gestant Aproape, hi mera re u ni u ni lor ga ze tă reşti a re ve nit ob se siv în ce tate. Foarte pu ţine eboşe în stare să ori en teze spi ri tul pu blic au prins însă ră dă cini. A fost parcă me reu prea de vreme pen tru eco no mia lentă a men ta li tă ţi lor noas tre.

Este poate sem nul că interioritatea are, pen tru cei con ver tiţi au ten tic, o su ve-rană pri o ri tate. Ex pe ri enţa cu ră ţi rii lă un trice re pre zintă pre misa, iar ve de rea lu mi-nii dum ne ze ieşti ră mâne ori zon tul ze ni tal al Or to do xiei. Ur cu şul Taborului – acest nou Sinai al re ve la ţiei – pre su pune nu atât cu noaş te rea unei rea li tăţi ge o gra fice, cât des co pe ri rea min ţii pu ri fi cate care vede uni rea no u lui (Moise) cu ve chiul (Ilie). În cu vin tele Sf. Ma xim Măr tu ri si to rul, uce ni cii Schim bă rii la Faţă se lu mi nează pen-tru a-şi pu tea exersa ra ţi u nea scripturală spre des lu şi rea „fără nici un subîn ţe les


766 MIHAIL NEAMÞU

enig ma tic şi um bră“ a le gi lor crea ţiei. Mar to rii mi ra co lu lui christic re cu nosc apoi „ţe să tura ar mo nioasă a uni ver su lui ca pe o carte“, ale că rei veş minte sunt atinse de har1. Fără această transfi gu rare a omu lui în Dum ne zeu şi, prin ochiul vă ză tor al sfin ţe niei, a cos mo su lui în treg, slu ji rea aproa pe lui ră mâne li mi tată în ca drele ima nen ţei. Cre din ci o şii vor simţi, deci, vi goa rea Or to do xiei as cunsă în nos tal gia pen tru con tem pla ţie. E ade vă rul ce scapă pro tes tan tis mu lui ame ri can care hi bri di-zează cu enormă ri sipă de bani subiec tul po li tică, cul tură, re li gie.

Te o lo gia nu este doar „re gină a tu tu ror şti in ţe lor“, ci mai ales „artă a ar te lor“, în tru cât cere in strui rea min ţii prin cu ră ţi rea ini mii – o prac tică în cen trul că reia se află ac tul ru gă ci u nii, se con dat de con tem pla rea li tur gică a tai ne lor lui Dum ne-zeu. Nu mai într-un sens de ri vat te o lo gia este discursivă, im pli când adap ta rea la un anu mit sis tem re fe ren ţial extra-cultic, deci cul tu ral. După re cu pe ra rea me mo-riei tra di ţiei, te o lo gii pot face efor tul de a citi in ten ţi ile de ade văr ex pri mate în sfera pu blică de ne nu mă rate co mu ni tăţi in te lec tu ale – mai cu seamă cele dezabuzate la ca pă tul ex pe ri en ţei se cu la ri ză rii. Evi dent, acest exer ci ţiu pre su-pune in terac ţi u nea cu „ma rele ca non“ al cul tu rii greco-ro mane, re cu pe rat de mo-der ni tate într-o cheie plu ra listă. Sun tem, pe de altă parte, foarte de parte de mo men tul când agen ţii cul tu rali vor în ţe lege imensa con fu zie şi la men ta bila ig no-ranţă care îi ame ninţă pe toţi cei care re fuză – pe cri te rii de idi o sin cra sie per so nală sau op ţi une po li tică – di a lo gul cu ope rele de cu ge tare creş tină ale ul ti me lor veacuri. Când ti ne rii scri i tori ro mâni vor des chide cu ace eaşi în fi o rare texte care îi fas ci nau pe Gogol, Tolstoi, Dostoievski în Ru sia pra vos lav nică, di a lo gul în tre te o lo gie şi cul tură va pu tea fi re luat.

Aceasta nu în seamnă că, pen tru trun chiul creş ti nis mu lui din pri mul mi le niu, sim pla chi ver ni sire a co mo ri lor pier dute în drep tă ţeşte ten ta ţia ghetoizării. Transfor-mă rile pro funde su fe rite de Ro mâ nia în plan cul tu ral, eco no mic şi so cial cer regândirea te mei nică a unor no ţi uni cru ci ale: bi nele ob ştesc, dem ni ta tea per soa-nei, co e zi u nea so ci ală, pa tri o tis mul lo cal, pu te rea şi li mi tele pi e ţei, globalizarea, des cen tra li za rea, so li da ri ta tea, echi li brul eco lo gic, cul tura ur bană, soarta ţă ră ni-mii, di na mica edu ca ţiei etc. Gra niţa în tre do me niul pu blic şi sfera pri vată e greu trasabilă într-un mă nunchi de pro po zi ţii an ta go nice. O ştim de la Sf. Augustin: cir cum scri e rea te ri to ri u lui spe ci fic bi bli cei civitas Dei nu e de loc sim plă, date fi ind re ven di că rile mixte ex pri mate de civitas terrena. For mu la rea pro ble mei, însă, poate oferi pri mele in di cii pen tru ie şi rea din im pas. Pen tru aceasta, cu noaş te rea is to ri -ilor care ne pre ced şi fo togra fia de ta li ată a pei sa ju lui în con ju ră tor de vin atri bute subsu mate trezviei. Încă o dată: res pon sa bi li ta tea co mu ni tară se mă soară prin adec va rea în tre bă ri lor pe rene la obi ec tul con fu zi i lor ac tu ale.

Pri e te nii con ser va tori

Toate aceste sar cini n-ar fi neapă rat o no u tate pen tru Or to do xia ro mâ nească. Vor bind des pre în noi rea di a lo gu lui cu „pă gâ nii“ sau „ne cre din ci o şii“, ne pu tem aminti fap tul că Te legra ful ro mân pu blica la Si biu tra du ceri din Horaţiu, Ben ja min Fran klin, Hugo sau Tolstoi. Mi tro po li tul Şaguna ve dea în ur zeala pu bli cis tică a Bi se ri cii pre faţa la citi rea Cărţii căr ţi lor: �

Documents

Ro mâ nia 2007: rãz boi cul tu ral, crizã po li ticã i ar mis ti iu re ... - … · 2008. 10. 8. · Romanian Political Science Review • vol. VII • no. 3 • 2007 Ro mâ nia